GLANDE ANEXE DIGESTIVE – NOTE DE CURS (2020)

GLANDE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV

I. GLANDELE SALIVARE MARI

- glande anexe responsabile de producerea a 90% din volumul total al salivei, restul de 10% fiind produs de
glandele salivare mici diseminate în mucoasa orală şi linguală
- sunt în număr de 3 perechi: parotide (cele mai mari glande salivare), sublinguale şi submandibulare;
- secretă saliva, un fluid apos diluat care conţine un complex de proteine cu activitate antimicrobiană şi
digestivă
- morfologie: glandă compusă acinoasă (glanda parotidă) sau compusă tubuloacinoasă (glanda sublinguală și
glanda submandibulară)
- mecanism de excreţie: merocrin
STRUCTURA GLANDELOR SALIVARE MARI:
- fiecare glandă este înconjurată de o capsulă conjunctivă moderat densă (în glanda sublinguală capsula mai
puţin definită) din care pornesc trabecule care compartimentează glanda în lobi şi lobuli:
- au acelaşi plan de organizare
1. parenchim (totalitatea elementelor de origine epitelială) format din unităţile secretorii (adenomerii) sub
formă de acini și sistemul canalicular
2. stromă (ţesutul conjunctiv care susţine parenchimul şi în care se află vase sangvine, vase limfatice şi
terminaţii nervoase) care formează în jurul lobilor și lobulilor stroma perilobară şi stroma perilobulară;
ţesutul conjunctiv care intră în interiorul lobulului se distribuie în jurul fiecărei unităţi secretorii,
formând stroma periacinară în care se găsesc numeroase limfocite şi plasmocite; în glanda parotidă
stroma conține și adipocite intra- şi interlobulare
Acinii glandulari:
- după natura produsului de secreție pot fi seroşi, mucoşi și micşti
- au în structură, alături de celulele secretorii, celule mioepiteliale
- în funcție de raportul dintre tipurile de acini:
- glanda parotidă este o glandă de tip seros (exclusiv acini seroși)
- glanda sublinguală este o glandă de tip muco-seros (predomină celulele mucoase, conţine predominant
acini mucoşi, alături de rari acini micşti şi seroşi)
- glanda submandibulară este o glandă de tip sero-mucos (predomină celulele seroase, conţine
predominant acini seroşi, 90%, alături de acini micşti, 10%)
Sistemul canalicular
- continuă unităţile secretorii şi este format dintr-un sistem canalicular intralobular și un sistem canalicular
extralobular
- sistemul canalicular intralobular este reprezentat de ductele intercalate Boll, ductele striate Pflüger și
ductele intralobulare; peretele lor este format din epiteliu și LB; la nivelul lor sunt prezente celule
mioepiteliale; nu sunt înconjurate de stromă conjunctivă; diferă prin epiteliu (simplu cubic/pavimentos în
ductele Boll, simplu cubic/cilindric, cu celule a căror citoplasmă este intens acidofilă în ductele striate
Pflüger și simplu cubic/cilindric până la pseudostratificat cilindric în ductele intralobulare); glandele
seroase au ductele intercalate și striate lungi pentru că modifică secreția seroasă prin reabsorbție și secreție
(intercalate mai lungi în glanda parotidă, striate mai lungi în glanda submandibulară), în timp ce glandele
mucoase au ductele intercalate și striate scurte (secreția mucoasă nu este modificată)
- sistemul canalicular extralobular este reprezentat de ducte interlobulare și ducte lobare; au un epiteliu
aşezat pe o LB, al cărui aspect variază de la pseudostratificat cilindric (ductele interlobulare) până la
epiteliu stratificat cilindric/cubic (ductele lobare); sunt înconjurate de stromă conjunctivă și nu au celule
mioepiteliale
 2
- în glanda sublinguală fiecare lob se deschide printr-un duct lobar propriu; în glanda parotidă și
submandibulară ductele lobare confluează într-un canal excretor principal (canal excretor principal Stensen
la glanda parotidă și canalul excretor principal Wharton la glanda submandibulară); canalul excretor
principal are un epiteliu stratificat cilindric care în apropiere de deschidere devine stratificat pavimentos
necheratinizat, aşezat pe o LB, un corion format din ţesut conjunctivo-vascular și un strat fibromuscular

II. PANCREASUL
- este o glandă mixtă, cu o componentă exocrină şi o componentă endocrină
- din punct de vedere anatomic prezintă: cap (localizat în concavitatea duodenului), corp și coadă (în raport
cu hilul splenic)
- nu are o capsulă propriu-zisă, suprafaţa anterioară este acoperită de peritoneu, iar restul de un strat subţire
de ţesut conjunctiv lax
- parenchimul este compartimentat în lobuli
Pancreasul exocrin
- ocupă peste 95% din volumul pancreasului
- morfologie: glandă compusă acinoasă
- seamănă cu glanda parotidă, fiind o glandă de tip seros, de care se deosebeşte prin absența celulelor
mioepiteliale și a ductelor striate și prezența celulelor centroacinoase (celule scuamoase cu nucleu turtit şi
citoplasmă palidă, întâlnite numai la nivelul pancreasului, localizate în centrul acinilor, considerate
componenta intraacinară a ductelor intercalate)
- parenchimul glandular este format din acini seroși și un sistem canalicular alcătuit din ducte intercalate,
ducte intralobulare, ducte interlobulare, și canale mari (principal Wirsung şi accesor Santorini)
- pancreasul exocrin secretă sucul pancreatic, care, pe lângă apă și electroliţi, conține numeroase enzime
digestive; secreţia pancreatică este alcalină datorită conţinutului mare în ioni bicarbonaţi adăugaţi secreţiei
de către celulele din ductul intercalat
Pancreasul endocrin
- celulele endocrine din pancreas se prezintă sub două forme: insule celulare Langerhans și celule endocrine
izolate sau în grupuri mici printe celulele exocrine ale acinilor pancreatici şi printre celulele ductelor
pancreatice mari
Insulele Langerhans
- reprezintă 1-5% din volumul pancreasului
- au formă rotundă sau ovală și sunt în număr de aprox. 1 milion de insule (la om), mai numeroase la nivelul
cozii, cu mărime variată (majoritatea între 100-200 μm), numărul de celule din fiecare insulă variind de la
câteva celule până la sute de celule
- sunt formate din celule dispuse în cordoane, separate prin capilare sangvine fenestrate
- fiecare insulă este înconjurată de o reţea fină alcătuită din fibre reticulare, prin care este separată de
pancreasul exocrin
Particularităţi structurale şi funcţionale ale celulelor endocrine din pancreas
MO:
- mai mici comparativ cu celulele acinare
- mai palide comparativ cu celulele acinare, ele având afinitate redusă faţă de coloranţi
- citoplasmă cu aspect omogen sau fin granular pentru că granulele de secreţie sunt foarte mici
- nucleu central, bogat în eucromatină, cu nucleol evident
ME:
- ultrastructural au caracterele unor celule producătoare de amine/ peptide mici, fiind componente ale SNED
Vascularizaţia pancreasului endocrin
- la nivelul pancreasului endocrin ajunge 20% din sângele arterial care se distribuie pancreasului şi se
realizează o circulaţie de tip portal numită sistemul port insulo-acinar: mai multe arteriole aferente ating
 3
periferia insulei, se capilarizează şi irigă în cascadă celule insulare, mai întâi pe cele periferice (A şi D),
apoi pe cele centrale (B); capilarele se adună în arteriole eferente care părăsesc insula şi se capilarizează
periacinar; acest tip de vascularizaţie asigură acţiunea directă a hormonilor produşi de celulele din insulele
Langerhans pe celulele acinare
Inervaţia pancreasului endocrin
- fibre nervoase vegetative amielinice se termină la aproximativ 10% din celulele insulare; între celule există
joncţiuni gap prin care celulele sunt cuplate electric
.

Prin imunocitochimie au fost identificate:

1. celule B sau β
- reprezintă 70% din celulele insulare
- localizare: se concentrează în centrul insulei
- secretă insulină
2. celule A sau α
- reprezintă 20% din celulele insulare
- localizare: mai numeroase la periferia insulei
- secretă glucagon
3. celule D sau δ
- reprezintă 5-10% din celulele insulare
- localizare: la periferia insulei
- secretă somatostatin
- au acţiune paracrină: somatostatinul inhibă secreţia de glucagon şi insulină de către celulele insulare
4. celule PP sau F
- reprezintă 1-2% din celulele insulare
- localizare: la periferia insulei, dar şi izolate în peretele acinilor şi canalelor excretorii
- secretă polipeptid pancreatic
5. celule epsilon sau ε
- reprezintă < 1% din celulele insulare
- localizare: la periferia insulei și extrapancreatic
- secretă grelină
Ultrastructural se deosebesc prin granulele de secreţie:
Celulele B
- granule de secreţie cu diametrul de 300 nm
- la om, granulele de secreţie conţin unul sau mai multe cristale electronodense înconjurate de un halou clar;
la nivelul cristalului insulina este stocată sub forma unui complex cu zinc; prin asociere cu zinc complexul
este mai stabil şi mai puţin solubil
Celule A
- conţin granule de secreţie mai mici (250 nm) cu un miez electronodens înconjurat de un halou clar foarte
subţire
- granulele conţin glucagon şi glicentină (glucagon-like peptide)
 4
III. FICATUL
- localizat în cavitatea abdominală, sub diafragm
- al doilea organ ca mărime, după piele
- cel mai mare organ intern
- cea mai mare glandă din organism
- esenţial pentru viaţă, acţionează ca o interfaţă între tubul digestiv şi sânge, toate substanţele absorbite
trecând prin ficat
- este considerat o glandă mixtă:
- funcţie exocrină: sinteză și secreție de bilă
- funcţie endocrină: sinteză și secreție de mesageri chimici (somatomedine)
ORIGINE EMBRIOLOGICĂ
- provine dintr-o evaginare endodermală a peretelui anterior al tubului digestiv primar (în zona care va deveni
duoden), numită diverticulul hepatic; diverticulul hepatic creşte în mezenchimul septului transvers; la
nivelul diverticulului celulele proliferează şi dau naştere hepatocitelor pentru a forma parenchimul hepatic;
din tija diverticulului hepatic care devine canal hepatic comun se formează diverticulul cistic care va da
naştere veziculei biliare şi canalului cistic
STRUCTURĂ
- organ asimetric, cu formă neregulată, încapsulat (capsula Glisson), învelit de peritoneul visceral; din
capsulă se desprind trabecule care compartimentează ficatul în lobi și lobuli (la om, lobulii sunt incomplet
delimitați)
- din punct de vedere structural ficatul conţine:
1. parenchim hepatic format din celule (majoritatea hepatocite) și un sistem canalicular biliar
2. stromă, care în ficatul uman normal este în cantitate mică
UNITĂŢI MORFOLOGICE ŞI FUNCŢIONALE ALE FICATULUI
- Există 3 modalităţi de descriere a structurii ficatului care reprezintă 3 moduri diferite de interpretare
structurală şi funcţională a acestui organ:
1. Lobulul hepatic clasic
- este aria din parenchimul hepatic al cărei sânge este drenat într-o venă centrolobulară
- are aspectul unei prisme, de regulă hexagonală
- conţine în centru o venă (vena centrolobulară) şi este format din lame (plăci) de hepatocite cu dispoziţie
radiară pornind de la vena centrolobulară, care se ramifică și se anastomozează, realizând o structură
labirintică în care se găsesc capilare sangvine (capilare sinusoide) şi ducte biliare
- pe secţiune are formă poligonală (de obicei hexagonală) cu o venă în centru (venă centrolobulară) şi spaţii
interlobulare (portale) în unghiurile poligonului; hepatocitele formează cordoane celulare Remack cu
dispoziţie radiară pornind de la vena centrolobulară; exceptând zonele unde se ramifică sau se
anastomozează, la adult, fiecare cordon are lăţimea unui hepatocit și grosimea a cel puţin două rânduri
celulare între care se delimitează spaţii intercelulare care vor forma canaliculii biliari
- la periferia lobulului hepatic, hepatocitele formează placa limitantă, de grosimea unui hepatocit, care
formează un perete aproape continuu între interiorul lobulului şi spaţiul portal, fiind perforată de ramuri
vasculare şi ducte biliare
- spaţiile portale Kiernan: sunt localizate în unghiurile poligoanelor, au mărime variată și conţin triada portală
(vena interlobulară, artera interlobulară, canalul biliar interlobular), la care se adaugă unul sau mai multe
vase limfatice, fibre nervoase amielinice și țesut conjunctiv cu limfocite, macrofage și mastocite (nu PMN
și plasmocite)
 5
- în ficatul uman normal, ţesutul conjunctiv perilobular este redus cantitativ şi de aceea nu se realizează o
delimitare netă a lobulilor, elementele de reper fiind vena centrolobulară şi spaţiile portale
2. Lobulul portal Sabourin
- este aria din parenchimul hepatic a cărei bilă este tributară unui canal biliar aflat în spaţiul portal
- pe secţiune: formă triunghiulară, centrat de un spaţiu portal, în fiecare unghi al triunghiului aflându-se câte
o venă centrolobulară din trei lobuli clasici adiacenţi
3. Acinul hepatic Rappaport
- este aria din parenchimul hepatic tributară aceleiaşi vascularizaţii şi aceluiaşi canal biliar
- pe secţiune are forma unui romb cu două arii triunghiulare situate în doi lobuli clasici vecini, adiacente prin
baza lor, reprezentată de o margine a unui lobul clasic
- în raport cu localizarea în acin, se descriu 3 zone funcţionale, cu dispoziţie concentrică, zona I fiind la
periferia lobulului clasic, iar zona III în apropierea venei centrolobulare:
- hepatocitele din zona I:
∗ primesc sângele cu cel mai mare conţinut în oxigen şi substanţe nutritive, fiind cele mai active din
punct de vedere metabolic
∗ primele celule care depun glucoză sub formă de glicogen (glicogenogeneză)
∗ primele celule care răspund la scăderea glicemiei prin depolimerizarea glicogenului
∗ primele celule în care apare procesul de gluconeogeneză
∗ primele celule la nivelul cărora apar semne de regenerare
∗ primele celule care vin în contact cu toxinele
∗ primele celule care arată modificări corelate cu staza biliară (în ocluziile biliare)
- hepatocitele din zona III:
∗ primesc sânge încărcat cu mai puţin oxigen, fiind mai puţin rezistente la agresiuni
∗ primele celule care suferă necroză ischemică
∗ primele celule la nivelul cărora apare glicoliza și sinteza de acizi grași, respectiv TG
∗ ultimele celule care reacţionează la toxine şi stază biliară
- hepatocitele din zona II au morfologie şi proprietăţi intermediare
- Se considră că toate hepatocitele au acelaşi potenţial, dar structura şi funcţia lor diferă în funcție de
concentraţia de oxigen din sângele cu care vin în raport

HEPATOCITUL
- hepatocitele reprezintă 80% din populaţia celulară a ficatului
- asigură funcţia exocrină şi endocrină a ficatului
- au durata de viaţă 150 zile
- celulă poliedrică ( 30/20 µm), cu 2 tipuri de suprafeţe:
- suprafeţe în raport cu capilare sinusoide numite suprafeţele sinusoidale sau polii vasculari ai
hepatocitului
- suprafeţe în raport cu hepatocite învecinate, parţial separate pentru a forma un canalicul biliar, numite
suprafeţe canaliculare sau polii biliari ai hepatocitului
Aspect la MO
Nucleu: hepatocitele pot fi uni- sau binucleate
- obişnuit, sunt uninucleate cu nucleu central, eucromatic, frecvent cu poliploidie (majoritatea sunt
tetraploizi, 4n ADN); volumul nucleului creşte proporţional cu gradul de poliploidie
- 25% sunt hepatocite binucleate; numărul lor creşte cu vârsta şi în timpul proceselor de regenerare
 6
- în ficatul adultului sănătos, mitozele sunt rare (1 mitoză la 10.000-20.000 celule); frecvenţa mitozelor creşte
semnificativ în perioada reparaţiilor consecutive leziunilor hepatice
Citoplasma
- acidofilă, fin granulară, cu granule bazofile (corpii Berg) și cu incluziuni de glicogen și lipidice
Aspect la ME
Celula înalt diferenţiată, polarizată, bogată în organite celulare:
- RER: este localizat la polul vascular; are corespondent în MO corpii bazofili Berg; are rol în sinteză de
proteine de export (albumină, factori de coagulare, globuline nonimune α şi β, componenta proteică a
lipoproteinelor, proteine şi glicoproteine implicate în transport, factori de creştere); după sinteză, moleculele
proteice migrează în complexul Golgi și prin intermediul acestuia sunt exocitate la nivelul polului vascular,
ele nefiind stocate în citoplasmă;
- REN: este dispersat în citoplasmă; are aspect de reţea de tubuli ramificaţi şi anastomozaţi; în unele arii se
continuă cu tubuli ce aparţin RER; are rol în sinteză de colesterol, în metabolismul glicogenului
(glicogenoliză), în procese de degradare a unor medicamente şi toxine prin oxidare şi conjugare, în producerea
bilei (sinteza de acizi biliari și conjugarea bilirubinei);
∗ hepatocitul sintetizează din colesterol acizii biliari primari (acidul colic şi chenodeoxicolic) pe care îi
conjugă cu aminoacizi (glicină, taurină), formând acizii biliari conjugaţi (acizii glicocolic şi taurocolic);
la pH-ul alcalin al bilei, acizii biliari se transformă în săruri biliare, care au rol în emulsionarea
grăsimilor şi în absorbţia de acizi graşi şi monogliceride la nivelul tubului digestiv;
∗ sub acţiunea glucuroniltransferazei, bilirubina insolubilă (derivată din biliverdina formată în celulele
Kupffer sau macrofagele din splină), este conjugată cu acidul glucuronic, formând bilirubina
glucuronidată, forma solubilă care este secretată în canaliculii biliari; când este depăşită capacitatea
hepatocitului de a prelua bilirubina din sânge, aceasta se acumulează în sânge şi determină apariţia
icterului;
- Mitocondrii: sunt disperate în citoplasmă; au forme şi mărimi variate; mai numeroase în hepatocitele de la
periferia lobulului unde predomină procesele oxidative;
- Complexul Golgi: este localizat lângă nucleu, se extinde spre polul biliar; multiplu (50 /celulă,) sau unic cu
multiple ramificaţii; are rol în excreţia proteinelor plasmatice, în formarea lipoproteinelor care sunt
descărcate în circulaţia sanguină (VLDLs) și în formarea lizozomilor;
- Lizozomii (corpii peribiliari): sunt localizați la polul biliar; au aspect heterogen (secundari, terţiari); au rol
în catabolizarea unor substanţe exogene sau îndepărtarea unor organite degenerate și în stocarea de ioni,
conţinând în condiţii normale substanţe de tipul feritin-like;
- Peroxizomii (corpii denşi): sunt localizați peribiliar şi în apropierea REN şi a depozitelor de glicogen;
conţin enzime oxidative şi catalaza (enzima marker); au rol în procese de detoxifiere (prin oxidază şi
catalază), în gluconeogeneză, în metabolismul purinelor (adenină și guanină), formând acid uric, în
metabolismul alcoolului (transformă ½ din alcoolul ingerat în acetaldehidă), în β oxidarea acizilor graşi cu
lanţ lung de C;
- Incluziunile celulare: incluziuni de glicogen (localizate în apropierea REN, mai numeroase în hepatocitele
din regiunea periferică a lobulului, aspectul lor variază în raport cu ritmul diurn şi starea de nutriţie);
incluziuni lipidice (localizate preferenţial spre polul vascular, au caracter tranzitoriu, mai frecvente în
sarcină, lactaţie);
∗ În etilism apar picături lipidice permanente, iniţial în hepatocitele din imediata vecinătate a venei
centrolobulare , ulterior în toate hepatocitele (ficatul gras)
 7
Membrana plasmatică conţine domenii specializate la polul vascular şi biliar:
∗ la polul vascular: 75% din suprafaţa membranară este în raport cu capilare sinusoide; la acest nivel
membrana prezintă microvili care măresc suprafaţa de schimb de aprox. 6 ori; polul vascular este separat
de peretele capilarului sinusoid prin spaţiul perisinusoidal Disse
∗ la polul biliar: 15% din suprafaţă membranară corespunde polului biliar; membranele a două hepatocite
învecinate delimitează pe o anumită distanţă un spațiu intercelular (canalicul biliar), nivel la care membranele
adiacente conţin microvili care proemină spre lumen; deasupra şi dedesubtul canalicului biliar se găsesc
joncţiuni strânse, impermeabile pentru bilă; la nivelul microvililor se remarcă o intensă activitate enzimatică,
secreţia biliară în acest spaţiu fiind un proces activ
Spaţiul perisinusoidal Disse (150-200 A°)
- este spaţiul dintre hepatocite şi capilarele sinusoide prin care se realizează schimburile în dublu sens dintre
plasmă şi hepatocite; conţine microvili ai hepatocitelor, benzi de fibre reticulare (colagen tip III), celule
perisinusoidale (celule hepatice stelate și insule de celule hematopietice, numeroase în viaţa fetală, rare la
adult, cu excepţia anemiilor cronice)
- celule hepatice stelate (perisinusoidale Ito, lipocite) sunt considerate fibroblaste modificate; sunt rare, în
ficatul uman normal reprezentând 5-8% din populaţia celulară; sunt localizate mai frecvente spre centrul
lobulului clasic; au organite celulare slab dezvoltate și numeroase picături lipidice (esteri de vitamina A);
au rolul de a depozita vitamină A exogenă (retinol) și de a sintetiza colagen III; în condiţii patologice
(inflamaţii cronice, ciroză) suferă modificări de fenotip (pierd vitamina A şi se transformă în
miofibroblaste), moment în care sintetizează colagen I şi III pe care îl depun în spaţiul Disse, fiind
responsabile de formarea fibrelor conjunctive şi de colagenizările din spaţiul Disse și acţionează ca
veritabile pericite care determină creșterea rezistenţei vasculare în sinusoidele adiacente
REGENERAREA FICATULUI: deşi rata de diviziune a celulelor hepatice este mică, după leziuni, ficatul are
mare putere de regenerare prin procese de hiperplazie şi hipertrofie ale celulelor restante; la repetarea
agresiunilor, pe lângă regenerarea hepatocitelor, apare şi o sinteză crescută de ţesut conjunctiv (fibroză
hepatică) care dezorganizează structura organului; procesul de fibroză debutează în spaţiile portale; în jurul
unor zone de proliferare celulară se formează noi septuri conjunctive, ceea ce duce la pierderea treptată a
arhitecturii normale a organului
VASCULARIZAŢIA SANGVINĂ A FICATULUI
- ficatul eate un organ bogat vascularizat, primeşte 1/4 din debitul cardiac; are dublă vascularizaţie,
funcţională (reprezentată de vena porta care aduce la nivelul ficatului substanţe nutritive şi toxice absorbite
la nivelul tubului digestiv, produşi de degradare ai hemoglobinei de la nivelul splinei și secreţia endocrină a
celulelor endocrine din tractul gastrointestinal și pancreas) şi nutritivă (reprezentată de artera hepatică, care
aduce la nivelul ficatului sânge oxigenat)
- ultimele ramificaţii ale arterei hepatice şi venei porte din spaţiul portal se deschid în capilarele sinusoide
Capilarele sinusoide
- conţin amestec de sânge venos şi arterial, hepatocitele nefiind expuse unui sânge complet oxigenat
- la nivelul lor sângele circulă dinspre periferia spre centrul lobulului hepatic
- au un traiect sinuos, cu un endoteliu discontinuu și o LB discontinuă formată din fibre reticulare dispuse ca
o reţea laxă în jurul endoteliului
- peretele lor nu formează o adevărată barieră morfologică între conţinutul sinusoidelor și spaţiul
perisinusoidal, plasma venind în raport direct cu suprafaţa hepatocitelor, permiţând schimburile dintre
plasmă şi hepatocite în ambele sensuri
- diferă de alte sinusoide prin prezenţa în structura lor a două tipuri celulare (endoteliale și Kupffer)
∗ Celulele endoteliale predomină ca număr în structura peretelui capilar; la MO apar alungite, cu nucleu
care proemină spre lumen; la ME se observă puţine organite celulare, numeroase vezicule de pinocitoză,
 8
numeroase fenestre, adeseori grupate, fără diafragm, celulele stabilind între ele joncţiuni gap; au un
conţinut mare în enzime cu rol în transport
∗ Celulele Kupffer (macrofage sinusoidale stelate) derivă din monocite circulante, fiind componente ale
sistemului mononuclear fagocitar; reprezintă 15% din populaţia celulară a ficatului; la MO au formă
stelată, nucleu eucromatic, bombează în lumenul cailarului, se evidenţiază cu coloranţi vitali (albastru
de Trypan); la ME se observă lizozomi, fagolizozomi, corpi reziduali, numeroase mitocondrii, RER; nu
formează joncţiuni cu celulele endoteliale adiacente; intervin în imunitate (au receptori de suprafaţă
pentru imunoglobuline şi complement, secretă citokine), au activitate fagocitară (pigmenţi, eritrocite
degenerate sau îmbătrânite care nu au fost capturate de macrofagele din splină), au rol în sinteza de
proteine de export ale ficatului (5%),
∗ Celulele “pit” au fost puse în evidenţă la ME; sunt rare la om (1 celulă pit/10 celule Kupffer); sunt
localizate în capilarul sinusoid, obişnuit ataşate de celule endoteliale, dar și de celulele Kupffer, cu o
faţă orientată spre sânge; emit pseudopode şi pot trece în spaţiul Disse; la ME se remarcă prezența unor
granule cu φ 300 nm care conţin enzime lizozomale; sunt considerate o variantă de limfocite circulante
(limfocite mari granulare cu activitate de NK cells)
VASCULARIZAŢIA LIMFATICĂ A FICATULUI
- nu au fost identificate capilare limfatice în lobulii heptici
- originea limfei este plasma care rămâne în spaţiul Disse și care este drenată în spaţiul periportal Mall
(spațiul dintre placa limitantă şi ţesutul conjunctiv periportal), iar de aici în capilarele limfatice din spaţiile
portale
- este bine dezvoltată în spaţiile extralobulare; capsula şi ţesutul conjunctiv trabecular conţin numeroase vase
limfatice; ele apar în ţesutul conjunctiv trabecular, însoţind ramurile venei porte, arterei hepatice şi canalele
biliare, până la ramificarea lor la periferia lobului
SISTEMUL CANALICULAR BILIAR
- prin sistemul canalicular biliar circulă bila, produsul de secreţie exocrin al ficatului, la formarea căreia
participă hepatocitele şi celulele Kupffer; comparativ cu sângele, bila curge de la centrul lobulului spre
periferie; ajunge de la nivelul hepatocitelor în duoden printr-un sistem canalicular (vezi clasificare slide
curs)
- canaliculele biliare sunt localizate la nivelul lobului hepatic; reprezintă originea sistemului canalicular; nu
au perete propriu, fiind un spațiu delimitat de membranele a două hepatocite învecinate; se observă
ocazional la MO ca mici cavităţi între hepatocitele adiacente; prin tehnici speciale (Gömöri) s-a constatat că
ele formează o reţea între hepatocite
- canalele (pasajele) Hering reprezintă joncţiunea dintre canaliculele biliare şi canalele biliare extralobulare;
sunt căptuşite de un epteliu așezate pe o LB continuă, epiteliul fiind format parţial de hepatocite şi parţial de
colangiocite (celule epiteliale care căptuşesc arborele biliar), unite prin joncţiuni strânse; în aceste canale se
găsesc celule stem (celule ovale) care proliferează şi migrează în parenchim, ele având capacitatea de a se
diferenţia în hepatocite sau colangiocite (intervin în regenerarea hepatocitelor, dar numai în cazul ficatului
bolnav)
- canalele biliare extralobulare (perilobulare şi interlobulare) sunt localizate în spaţiile portale şi septurile
conjunctive; peretele lor este format din epiteliu simplu cubic/ cilindric cu microvili, aşezat pe LB; pe
măsură ce diametrul canalului creşte LB este înconjurată de ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice, în care
pot apărea și fibre musculare netede
- căile biliare extrahepatice au peretele format din trei tunici (mucoasă, musculară și adventice); mucoasa
conţine un epiteliu simplu cilindric, cu celule secretoare de mucus; corionul este bogat în fibre elastice, cu
infiltrate limfoide şi glande tubuloacinoase de tip mucos; tunica musculară formează iniţial un strat
discontinuu, iar în apropierea duodenului devine continuu şi prin îngroşare formează sfincterul Oddi; în
canalul cistic mucoasa formează numeroase pliuri spiralate cu ax muscular (valvele spirale Heister); în
 9
canalul coledoc epiteliul conține și celule endocrine (somatostatin); cu puţin înainte de deschiderea în
duoden, canalul coledoc se uneşte cu canalul principal Wirsung, acest traiect scurt comun formând ampula
Vater

Vezicula biliară (colecistul)

- diverticul piriform legat de canalul hepatic comun prin canalul cistic
- are o capacitate medie de 30- 50 ml, dar se poate destinde considerabil
- are proprietatea de a concentra bila secretată de ficat
- are 3 componente: fund, corp și col
- peretele este format din mucoasă, tunică fibromusculară și tunică externă
- față de componentele tubului digestiv, nu are musculara mucoasei și nici submucoasă
1. Mucoasa este alcătuită dintr-un epiteliu şi un corion
- epiteliul este simplu cilindric aşezat pe o MB și formează numeroase cripte în corion (pesudoglande),
invaginări ce pot ajunge pâna la musculară şi pot fi sediul acumulării de microorganisme (cripte sau
sinusuri Rokitansky-Aschoff); celulele din epiteliu au MV scurţi și fini la polul apical (formează un
platou striat subţire) şi pliuri laterobazale (intervin în absorbţia de apă şi ioni, concentrând bila de 10
ori)
- corionul este subţire, cu infiltate limfoide; lângă col, conţine glande mucoase tubuloalveolare scurte care
secreta mucus ce intră în compoziţia bilei; este bogat vascularizat şi inervat (terminaţii nervoase
receptoare pentru durere)
2. Tunica fibromusculară conține fascicule formate din fibre musculare netede, cu grosime şi orientare variată,
alcătuind o reţea împreună cu ţesut conjunctiv
3. Tunica externă este adventice la nivelul feţei orientate spre capsula Glisson și în rest seroasă.