Ilicita a presupusului isi gaseste temeiul in idea de garantie pe care legea o instituie in

scopul protejarii victimei prejudiciului. Asadar , legea il considera pe comitent a fi garantul

intereselor victimei, oferindu-i acesteia posibilitatea concreta de a obtine repararea integral a
prejudiciului suferit si  punand-o la adapost de pericolul unei eventuale insolvabilitati a
presupusului .

 Este o garantie pentru fapta altuia , deci pentru o fapta care trebuie sa fie de natura sa
angajeze , prin ea insasi , raspunderea personala a presupusului . Cu alte cuvinte , raspunderea
comitentului va fi angajata numai daca , si in masura in care , in persoana presupusului sunt
intrunite conditiile generale ale raspunderiii civile delictuale pentru fapta altuia.

In comparative cu celelalte teorii , teoria garantiei explica dreptul comitentului la

actiunea in regres impotriva presupusului pentru recuperarea cheltuielilor avansate victimei cu
titlu de despagubiri , specifica raspunderii pentru fapta altuia.

Desi , timp de aproape un secol, instantele judecatoresti romane au considerat ca

raspunderea comitentului se fundamenteaza pe idea de culpa, printr-o decizie a fostului Tribunal
Suprem s-a statuat ca ,, in ultima analiza , responsabila civilmente nu are decat rolul de a asigura
partii despagubite , repararea pagubei “, fapt ce conduce la idea de garantie .

Ca urmare a acestei noi orientari , majoritatea solutiilor practicii judecatoresti a condus la

aplicarea teoriei garantiei in cauzele privind raspunderea comitentului pentru fapta presupusului .

Totusi , nici teoria garantiei nu a fost scutita de controverse, si acestea au aparut cand s-a
pus in discutie suportul sau temeiul . al insasi ideii de garantie ce sta la baza raspunderii
comitentului .Altfel , cu privire la acest aspect , in literatura de specialitate s-au conturat doua
opinii:teza garantiei obiective si teza garantiei subiective .

Potrivit conceptiei obiective , garantia se intemeiaza si se justifica pe riscul de activitate

sau de profit , astfel ca este detasat de orice idee de culpa prezumat al comitentului .Garantia
comitentului pentru fapta presupusului deriva din  imprejurarea ca e exercita controlul asupra
activitatii presupusului .In cadrul acestei garantii , intr-o alta varianta a teoriei obiective , se face
trimiterea la faptul ca este just , normal si echitabil ca sarcina avansarii despagubirilor si cea a
suportarii eventualei insolvabiliati a presupusului , sa revina comitentului . Prin urmare , garantia
nu are nicio legatura cu vinovatia , iar in lipsa unui sistem de asiguare care sa treaca riscurile
asupra colectivitatii , este echitabil sa fie angajata raspunderea comitentului mai ales ca , prin
mijloacele de care dispune , el se afla intotdeauna in  situatia de a putea avansa despagubirea.

In ceea ce priveste conceptia subiectiva , fundamentul porneste de la neindeplinirea

culpabila de catre comitent a atributiilor de autoritate , supraveghere si control fata de presup , ce
rezulta din  raportul de subordonare . Se prezuma o culpa a comitentului in indeplinirea acestor
atributii , fara de care nu ar fi savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii,. Astfel , culpa si
garantia creeaza o unitate specifica de elemente subiective si obiective .

Izvoarele obligatiilor civile

  In sens contrar, s-a considerat ca aceasta coexistenta a elementelor obiective cu cele
subiective nu este posibila nici macar in acele situatii de exceptie in care ar putea fi
retinuta, alaturi de culpa presupusului , si culpa comitentului in producerea prejudiciului , aceasta
deoarece, in astfel de situatii , raspunderea comitentului si a presupusului va fi angajata pe baza
regulilor culpei comune ,adica va fi o raspundere pentru fapta proprie a fiecaruia , comitentul
raspunzand nu pentru presupus , ci alaturi de acesta , pentru contributia directa , nemijlocita a sa
la producerea prejudiciului , calitatea sa de garant existand numai pentru partea de prejudiciu
produsa din culpa presupusului . A afirma contrariul inseamna ,,a admite ideea potrivit careia
comitentul ar fi garantul propriei fapte , iar nu al faptei altuia , or garantia incepe acolo unde se
termina culpa, neputand exista a asociere a acestor notiuni , pentru fundamentarea raspunderii
comitentului .Acesta raspunde , asadar , fie in calitate de garant , fie pentru propria-i culpa si
nicidecum ca garant al propriei fapte culpabile.

Ideea de garantie depaseste insa , in extensiune, ideea de vina a comitentului , ceea ce

face ca prezumtia de raspundere a acestuia sa nu poata fi inlaturata prin simpla proba contrarie a
lipsei de vinovatie in exercitarea supravegherii , indrumarii si controlului . In acest punct se
intalnesc cele doua conceptii –cea obiectiva si cea subiectiva –despre garantie .

Se poate observa ca aceasta garantie este diferita de notiunea de garantie , astfel cum este
inteleasa in mod obisnuit in dreptul civil (garantii  personale si garantii reale ).Dar exista si un
element comun , si anume acela de a sigura partii pagubite  repararea daunei , adica realizarea
creantei in despagubire, In acest sens , raspunderea se fundamenteaza pe ideea de garatie .

Fundamentul raspunderii comitentului in conceptia Codul civil in vigoare (Legea

nr.287/2009)

Doctrinarii romani care au examinat in lucrarile lor reglemenatarile art.1373C.civ. ,cu

privire la raspunderea comitentului pentru prejudicul cauzat tertilor de prepusii sai , opineaza in
unanimitate ca aceasta este o raspundere obiectiva , care are ca fundament fie ideea de
garantie , asociata cu riscul de activitate si ideea de echitate , fie ideea asumarii de catre comitent
a riscurilor introduse in societate prin activitatea prepusilor sai , pe care o  organizeaza si
conduce.

Referitor la fundamentarea raspunderii comitentului pe ideea de garantie raportata la

principiul echitatii , s-a considerat ca fiecare om are dreptul la viata , la integritatea sa
corporala, a persoanelor care ii sunt apropiate si la integritatea bunurilor care ii apartin.Garantia
trebuie raportata la principiul echitatii pentru ca presupusul traieste din castiguri periodice si
partial neurmaribile ,astfel ca este normal si echitabil ca victimei sa i se asigure o reparative
integrala , efectiva si actual, avansandu-i-se despagubirea prin  intermediul comitentului garant .

   Impartasim opinia potrivit careia raspunderea comitentului pentru fapta presupusului are
ca fundament garantia obiectiva , bazata pe riscul de activitate .Ideea de garantie exprima
obligatia comitentului de a garanta tuturor securitatea in legatura cu activitatea pe care o
desfasoara , prin asocierea sau angajarea de presupusi , si  conducere in interesul sau direct sau
indirect , imediat sau mediat .Suportul obligatiei de garantie este riscul de activitate care
cuprinde si  riscul de autoritate , deoarece intre prepusi si comitent exista raporturi de
subordonare , care confera comitentului dreptul de a da ordine , instructiuni si dispozitii
prepusilor , precum si de a-i supraveghea , indruma si  controla .Prin asocierea de prepusi in
scopul organizarii si desfasurarii unei anumite activitati in interesul sau , comitentul introduce un
risc pentru tertile persoane , de a fi prejudiciate prin actiunile si inactiunile ilicite ale prepusilor
sai .Avand obligatia de garantie fata de terti , comitentul isi asuma implicit riscul sau pericolul
prejudicierii altora prin activitatea pe care o organizeaza sub autoritatea sa; este cceea ce se
numeste riscul de activitate , ca o variant a riscului social sau general . La riscul de
activitate , care include si pe cel de autoriate , se poate asocia ca suport al obligatiei de garantie si
ideea de echitate .Avand ca fundament obiectiv ideea sau obligatia de garantie , privita ca o
obligatie legala si implicita de rezultat , raspunderea de plin drept a comitentului nu poate fi
inlaturata decat prin proba unei cauze straine :forta majora , cazul fortuit , fapta victimei si fapta
unui tert .

Asumandu-si riscul , comitentul va fi obligat sa despagubeasca victima , platindu-i

cheltuielile de reparatie a prejudiciului creat prin  fapta ilicita a presupusului .In plus , teoria
explica atat conditia dovedrii culpei presupusului , cat si a dreptului de regres al comitentului
impotriva presupusului in situatia in care a despagubit victima.

Dreptul de regres al oricarei persoane care raspunde pentru prejudicul cauzat de altul este
reglementat cu valoare de regula generala in art,.1384 C.civ. care in alin (1)dispune ca ,, cel care
raspunde pentru fapta altuia se poate intoarce impotriva aceluia care a cauzat prejudicul , cu
exceptia cazului in care acesta din  urma nu este raspunzator pentru prejudicul cauzat “.Aplicand
acest text la raspunderea si situatia comitentului , este evident ca actiunea sa in regres va fi
admisa numai daca s-a facut sau a facut dovada vinovatiei  presupusului .In acest sens , va fi insa
necesar sa se deosebeasca intre vinovatia sau culpa proprie a prepusului si  culpa de serviciu .
Prepusul este raspunzator pentru prejudiciul cauzat numai daca i se dovedeste vinovatia sau
culpa sa proprie ori personala;astfel , exista vinovatia proprie a prepusului in cazul in care se
probeaza ca a savarsit fapta ilicita si  prejudiciabila actionand prin depasirea atributiilor din
continutul functiei , deviere de la aceasta sau abuzand de functia incredintata ;dimpotriva , daca a
savarsit fapta prejudiciabila actionand strict in limitele functiei sale si conform
ordinelor , dispozitiilor si instructiunilor comitentului , poate fi vorba de o culpa sau vinovatie de
serciviu , care este imputabila exclusive comitentului . In acest caz , actiunea in regres va fi
respinsa ori , daca se probeaza si vinovatia proprie a prepusului ( de exmplu , oridnul era vadit
ilegal) , va fi admisa pro rata , proportioanla cu vinovatia acestuia din urma , in
principiu , pentru jumatate din reparatia acordata victimei de catre comitent .

  Conditiile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului

Raspunderea comitentului presupune , in primul rand , intrunirea tuturor conditiilor

necesare raspunderii prepusului pentru fapta proprie , deci victima trebuie sa dovedeasca :

 existenta faptei ilicite savarsite de prepus ;

Drepturile subiective is interesele legitime ale unei persoane pot fi diverse , astfel incat si
faptele ilicite ale prepusului pot fi diferite .De regula , acestea sunt savarsite prin actiunii
(fapte,comisive ), prin care se incalca obligatia generala de abtinere de la orice conduit care ar
aduce atingerea drepturilor subiective sau intereselor legitime , spre exemplu:
distrugerea , deteriorarea unui bun de catre prepus in exercitiul functiilor sale sau vatamarea
corporala a unei persoane prin producerea unui accident .

Insa exista is situatii cand fapta ilicita  intr-o inactiune , in momentul in care o persoana
este obligate sa indeplineasca o anumita activitate si ea se abtine de la aceasta.De exemplu
:neluarea masurilor de suguranta is de atentionare a trecatorilor de catre prepus cu privire la o
gura de canal descoperita pe trotuar sau carosabil. Astfel , comitentul va raspunde pentru fapta
ilicita a prepusului , deoarece nu si-a realizat corespunzator atributiile de supraveghere si control.

        Fapta ilicita prezinta urmatoarele trasaturi sau caracteristici:

a) Fapta are caracter obiectiv sau existent materiala , constand intr-o conduit ori manifestare umana
exteriorizata
b) Fapta este mijlocul prin care se obiectiveaza un elemet psihic ,subiectiv; vointa omului care a ales o
anumita conduit ;in cazul nostru este vorba despre prepus.
c) Fapta este contrara ordinii sociale is reprobata de societate ; reprobarea sociala , din punct de
vedere subiectiv , este legata de vinovatie , iar din punct de vedere obiectiv , isi gaseste expresia
juridical in caracterul illicit al falprei.

Termenul de illicit prin el insusi , evoca ideea de comportare interzisa sau contrara unei
norme juridice imperative .

 existenta prejudiciului
 legatura de cauzalitate intre fapta ilicita is prejudiciu
 vinovatia prepusului

Alaturi de aceste conditii generale , exista si doua conditii speciale:

 existenta , la data savarsirii faptei , a raportului de prepusenie ;

Principalele trasaturi ale raportului de subordonare rezulta din continutul art.1373 alin(2)
C.civ., care defineste comitentul si , implicit , face mentiuni la adresa  prepusului. Aceasta
definitie cuprinzatoare traseaza reperele cele mai importante privind relatia dintre comitent si
prepus .

In acest sens , pentru angajarea raspundeii este necesar ca intre comitent si prepus sa

existe un raport de subordonare , care isi are  temeiul in imprejurarea ca , pe baza acordului
dintre cei doi sau in temeieul legii, comitentul a incredinatat prepusului o anumita
insarcinare.Raportul de prepusenie este conditionat de urmatoarea relatie dintre comitent si
prepus :comitentul are posibilitatea sa dea prepusului instructiuni , adica sa-I
directioneze , indrume si sa-i controleze astfel activitatea si  prepusul , datorita raportului de
prepusenie , are obligatia de a urma indrumarile si directivele primate .

Intre comitent is prepus se nasc raporturi care, din perspectiva comitentului, sunt de

autoritate, ar din perspective prepusului , sunt de subordonar , de aici rezultand pentru fiecare in
parte drepturile si obligatiile pe care si le asuma .

  Raportul de prepusenie presupune sa se lucreze in interesul  altuia , dar –in plus , si ca

titularul acestui interes sa organizeze , controleze si sa autorizeze activitatea
prepusului.Subalternul este prepusul tipic , el executa sarcinile de serviciu sub supravegherea
comitentului sau .Daca prepusul foloseste un bun in indeplinirea sarcinilor ce i-au fost
impuse, prepusul nu poate fi considerat pazitorul (juridic ) al lucrului , paza apartine de principiu
comitentului .Prepusul trebuie sa foloseasca lucrul in exercitiul functiunilor ce i  s-au incredintat
ceea ce exclude ca el sa aiba paza lucrului , chiar daca acesta ii apartine (spre exemplu , daca o 
persoana este angajata la o societate care presteaza servicii de curierat si foloseste pentru serviciu
masina proprie , pazitorul juridic al bunulu va fi tot comitentu , cat timp prepusul actioneaza in
indeplinirea functiilor ce I –au fost impuse ).

  In situatia in care , pentru o operatiune individual detrmina , comitentul pune prepusul

sau la dispozitia unei alte persoane , responsabilitatea pentru fapta prepusului nu se deplaseaza
pentru a reveni acelei persoane .Exceptie face imprejurarea in care, in momentul actului
provocator de pagube , prepusul care le-a determinat  se afla subordonat autoritatii celeilalte
persoane in temeiul unei conventii sau in temeiul legii ,astfel ca aceasta din urma exercita
autoritatea asupra prepusului is il dirijeaza conform vointei sale .
  Comitentul ca raspunde pentru prejudiciile create prin fatele ilicite ale prepusului pana
cand inceteaza definitive raportul de prepusenie .In cazul in care fapta prejudiciabila a fost
savarsita imediat dupa incetarea raportului , comitentul va trebui sa dovedeasca absenta oricarei
legaturi dintre cei doi in momentul producerii faptei .Astfel ,comitentul nu va raspunde pentru
paguba produsa de prepus , iar in sarcina acestuia din urma se va angaja raspunderea pentru fapa
proprie ,conform art.1357 C civ.

   Elementul constitutiv ale raportului de prepusenie si existent acestuia urmeaza sa fie

deduse, in functie de cazurile  concrete , de catre instanta de judecata , pe baza probelor
administrate.Esentiala este determinarea persoanei fizice si  juridice care organizeaza si in
interesului careia se desfosoara activittaea si care , la momentul savarsirii faptei ilicite cauzatoare
de prejudicii , avea dreptul de directie is supravegherea asupra celui caruia i-a incredintat
indeplinirea acestei activitati .

Asadar, intre comitenti si prepusi se stabilesc raporturi de autoritate, prepusii aflandu-se

sub autoritatea comitentilot , care au puterea de control si supraveghere ,astfel incat pentru a fi in
prezenta unui raport de prepusenie nu este necesar contractual direct si permanent  al
comintentului cu prepusul sau .In aceasta acceptiune , raportul de prepusenie este o stare de fapt ,
adica un raport juridic , de natura contractual (salariat-angajator) sau extracontractuala
(functionar public-autoritate publiva unde isi indeplineste functia).

     Izvoarele raportului de prepusenie

    Temeiurile raportului de prepusenie sunt dintre cele mai diverse .De regula , acestea sunt
situatii juridice , atunci cand au fundament voinga partilor (conventie ,contract) sau legea , asa
cum reiese si din textul art.1373 alin (2) C civ. Rareori , raportul poate sa izvorasca din stari de
fapt.

   Raportul de prepusenie poate rezulta dintr-o situatie extracontractuala ,cum este cazul asa-
numitilor prepusi ocazionali, adica acele persoane carora , in temeiul unei realtii apropiate is a
increderii pe care aceasta relatie o inspira (sot ,copii,etc) li se incredinteaza temporar  o sarcina
determinate ce nu presupune o calificare deosebita.

Si starea de fapt este definita de autoritatea pe care o exercita o persoana asupra alteia .Spre
exemplu, o persoana bolnava roaga un vecin , care accepta si se subordoneaza celui suferind, sa
il duca la spital cu barca: un priten incearca sa repare un bun al altuia urmarindu-I indicatiile:
mai multe persone sunt coordonate intr- o activitate de voluntariat de tranfer a deseurilor de pe
rauri etc. Desi situatiile amintite nu descriu raporturi  juridice, interesele si autoritatea sub care
lucreaza de facto persoana care face serviciul, o transforma intr –un adevarat prepus .Prin urmare
pentru caracterizarea raportului de prepusenie este irelevant daca autoritatea comitelui este
exercitata asupra prepusului in virtutea unui titlu juridic sau a unei stari de fapt si in , principiu ,
poate fi dovedt prin utilizarea oricarui mijloc de proba .

Insa , cele mai adesea, raportul de prepusenie se naste dintr –un contract .Iar de cele mai
multe ori vorbim despre un contract individual de munca , din care se nasc raporturi juridice
carora le este specifica suboordonarea , in procesul desfasurarii activitatii , a persoanei  incadrate
in munca fata de unitatea la care presteaza munca.Contractul de munca face numai sa se
presume, pana la proba contrarie ,existent raportului de prepusenie.

Orice persoana juridical sau persoana fizica poatea avea calitatea de comitent , nascuta dintr-
un contract de munca , in cazul in care exista o relatie de suboordoanre ca ar putea indeplini
conditile raportului de prepusenie .
 Pot si cazuri in care nu avem raport de prepusenie intre cel care a incheiat contractual de
munca sic el incadrat in baza acestui contract .Vorbim despre o disociere intre contractual de
munca si raportul de prepusenie atunci cand contractual este incheiat cu o anumita societate iar
functiile i-au fost incredintate prepusului de o alta sociietate , precum si atunci cand contractual
de munca decurge din natura specifica a execitarii unor profesii , respective autonomia
exercitarii acestor profesii .

In aceeasi ordine de idei , s-a considerat ca si in cazul in care o intreprindere a incheiat alteia
un utilaj , insotiti de deservantul sau calitatea de comitet a deservantului se transfera , odata cu
paza juridicala utilajului , la intreprinderea care , primind cu chirie utilajul , dispune asupra
lucrarilor ce urmeaza a se executa si are datoria sa exercite indrumarea si supravegherea modului
in care acestea se executa .Dupa cum s-a spus  “contractual de munca nu implica in mod necesar
raportul de prepusenie , pentru ca pe acest  temei pentru paguba cauzata sa raspunda unitetea
care a inchiriat utilajul “

In aceste ipostaze,raspundera pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite ale prepusilor se va
angaja fata de comitentul care dirijeaza efectiv activitatea celor aflati sub autoritatea sa .

Cea de a doua situatie are in vedere cazul medicilor care lucreaza in spitale, policlinici sau
alte institutii sanitare incadrati pe baza unui contract de munca, dar care asigura asistenta
medicala in mod independen , pe baza pregatiri lor profesional , si nu pe baza unor indrumari de
specialitate date, a priori , de conducerea unitatii .Astfel,sub aspect profesional, legat strict de
acoordarea asitentei medicale , medicul  -ne fiind supus unei supravegheri din partea conducerii
unitatii sanitare – nu poate fi considerat ca prepus al unitati in care este incadrat si, ca atar , nici
aceasta unitate nu poate avea calitate de comitent .Insa sub aspect administrativ –organizatoric  ,
in probleme legate de indeplinirea unor atributii de serviciu cum ar fi, de exemplu, respectarea
programului si a locului de munca (efectuarea vizitelor si a contravizitelor , a programului de
garzi etc, ), daca s-a produs un prejudiciu din cauza neindepliniri acestor  indatorii , implicarea
unitatii sanitare in calitate de comitent a fost admisa de majoritatea autorilor .

Prin comparatie,s-a exprimat si opinia contrara , conform careia nu exista o disociere a

raportului de prepusenie fata de contractual de munca in cazul medicilor care isi desfasoara
activitatea in spitale si alte unitati sanitare .

Contractul   de mandat, de cele mai multe ori, nu da nastre uni raport de prepusenie .Insa in
mod  exceptional , un contract de mandate poate da nastre unei astfel de relatii , in masura in care
se stabileste, prin conventie, o deplina subordonare a mandatului fata de mandant, mandantul
acceeptand  sa – si desfasoare activitatea sub directa autoritate a mandantului , fara  sa se bucura
de autonomie si initiative in exercitatrea insarcinarii primate.

Asemeni contractului de mandate , nici in cazul contractului de antrepriza nu putem vorbi ,

de regula , de un raport de prepusenie deoarece antreprenorul care s-a obligat sa execute o
lucrare se bucura de autonomie .Cu toate acestea, antreprenorul se poate subordona efectiv
autoritatii beneficiarului , astefel incat acestea din urma va putea raspunde , in calitate de
comitent , pentru prejudiciile produse tertilor prin fapte ilicite delictuale ale prepusului sau , in
situatiile in care se intrunesc atat conditiile generale , cat si conditiile special pentru antrenarea
acestui tip de raspundere .

In principiu , nu exista raport de prepusenie intre locatar si locotor sau intre chirias si
aubchirias , pentru ca in astfel de cazuri nu se angajeaza raspundere delictuala , ci raspundere
contractual pe baza contractului de locatiune .Astfel, daca locatarul, din cauza neexecutarii la
timp a reparatiilor locative care ii reveneau a prejudiciat un tert , locatarul nu poate sa raspunda
pentru aceasta paguba in calitate de comitent .De asemenea , nu exista raport de prepusenie nici
intre locatar si sublocator , in raporturile cu proprietarul.

Raportul de prepusenie nu poate lua nastere si in temeiul legii.De exemplu in cazul

persoanelor care sunt concentrate sau mobilizate , potrivit Legii nr , 446/2006 privind pregatirea
populatiei pentru aparare: a celor care presteaza servicii in temeiul Legii nr 132/1997 priviind
rechizitiile de bunuri si prestariile de serviici in interes public: a celor sanctionatii cu prestatrea
unei activitatii in folosul comunitatii potrivit Ordonantei Guvernului nr 55/2002 privind regimul
juridic al sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatiii ; a persoanelor condamnate la
pedeapsa inchisorii ,  aflate in detentie etc.

In ceea ce priveste situatia militarului in termen , raportul de prepusenie se naste in temeiul

legiii , in conditiile aplicarii Legii nr 446/2006 privind pregatirea populatiiei pentru aparare ,
dispoziiti corroborate cu prevederiile art, 55 din Constitutia Romaniei republicata , “(1) Cetatenii
au dreptul si obligatia sa apere Romania . (2) Condiitile prevind indeplinirea indatoriilor militare
se stabilesc prin lege organica “.

Din textul articolului rezulta ca aparare tarii de catre militar constituie o obligatie
constitutional de onoare , subordonarea fiind impusa de lege

Sub imperiul Codului civil 1864 , s-au purtat unele discutii in legatura cu existent raportului
de prepusenie intre militarul in termen si unitatea militara in care urmeaza stagiul militar .Desi
raspunsul a fost negative , au exstat si solutii in care instantele au considerat ca satisfacerea
stagiului militar ar putea da nastere unui raport de prepusenie atunci cand implica relatii de
subordonare ce au character conventional .In acest sens in cazul in care militarul in termen
primeste o insarcinare , ce depaseste sfera indatoririlor legate de indeplinirea serviciului military
putand fi exercitata si de civil , putem vorbi despre un raport de prepusenie intre militar si
persoana cara i-a incredintatat atributiile .De exemplu , suntem in prezenta unei asemenea raport
de prepusenie in situatia in care un militar primeste sarcina sa conduca autoturismul personal al
unui ofiter , in interesul  acestuia .Astfel ,ofiterul ,in calitate de comitent , va raspunde pentru
faptele ilicite ale prepusului sau , in speta , militarul .

Argumentele opiniei majoritare se bazau pe insuficienta vechilor prevederi legale , care nu

legiferau expres temeiurile raportului de prepusenie .Iar principalele consecinte constau in faptul
ca raportul de prepusenie reprezinta rezultatul unui acord de vointa intre parti , fiind exclusa
posibilitatea nasterii raportului dintr-un izvor legal .

Actuala reglementare inlatura toate controversele , specificand ca “este comitent cel care , in
virtutea unui contract sau in temeiul legii , exercita directia, supravegherea ori controlul asupra
celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau, sau al altuia” [ art.1373
alin (2) C civ. ].Prin urmare ,raportul de prepusenie poate avea izvorul si in lege , acesta fiind cea
care precizeaza continutul raportului de subordonare dintre comitent si presupus .

-Savarsirea faptei de catre prepus in legatura cu atrbutiile sau cu scopul functiilor ce i-

au fost incredintate de comitent .

Conditia este prevazuta in alin ,(1) al art .1373 C. civ. In urmatoarea formulare: ”Comitentul
este obligat sa repare prejudicial  cauzat de  prepusii sai ori de cat e ori fapta savarsita de acestia
are legatura cu atributiile sau scopul functiilor incredintate “ si in alin .(3) , care precizeaza:
”Comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau , dupa imprejurari putea sa
cunoasca , la data savarsirii faptei prejudiciabile , ca presupusul a actionat fara nicio legatura cu
atributiile sau scopul functiilor incredintate “.
 De examinarea intelesului acestei conditii , asa cum este formulate in textele legale , se poate
define notiunea de functi incredintate ca fiind acea insarcinare care este data de comitent spre
indeplinirea catre prepus , in interesul comitentului sau al altuai , sub directia , conducerea si
controlul sau , cu aceptatrea de catre prepus a subordonarii pentru realizarea ei .

Astfel numai cand fapta ilicita a fost savarsita de prepus in executare functiei incredintate de
comitent , acesta din urma va fi responsabil pentru fapta altuia deoarece fapta cauzatoare de
prejudicii a fost produsa in contul sau si in limitele trase de el .

Conditia ca fapta prejudiciabila sa fi fost savarsita de catre prepus : in functiile incredintate

“a generat in practica judecatoreasca si in doctrina o diversitate de interpretari ,incepand cu o
interpretatre restictiva , potrivit careia raspundera comitentului trebuie agajata numai daca fapta
ilicita s-a inscris in limitele functiei incredintate si ajungandu-se pana la o interpretare extensive ,
potrivit careia raspunderea comitentului urmeaza a fi anagajata si in situatiile in care prepusul ,
abuzand de functia incredintatat a deposit limitele acesteia , functia constituind numai un simplu
“prilej” , “o simpla ocazie “ care a dat presupusului posibilitatea savarsirii faptei ilicite
cauzatoare de prejudicii , numai in acest fel putandu-se asigura o mai buna protectie a intereselor
victimelor .

Interpretarea restrictive porneste de la idea ca raspunderea comitentului va fi angajata cand

prepusul produce fapta ilicita in interesul comitentului , in limitele functiei incredintate si cu
respectarea instructiunilor si dispozitiilor comitentului .Amgajarea raspunderiii nu ar avea loc
atunci cand prepusul a savarsit o fapta prejudiciabila actionand in propriul sau interes  ,
desfasurand activitati care nu se incadreaza in functia incredintatat de comitent ,Astfel dandu-se
eficienta teoriei interpretarii restrictive a conditiei savarsirii faptei “ infunctii incredintate” , in
practica judecatoreasca s-a retinut , de exemplu , ca inreprinderea agricola nu raspunde daca
paznicul , din propria initiative , fara cunostinta conducerii unitati , a intrat in serviciul de paza
cu propia sa arma de vanazatoare pe care a utilizat-o  “situandu-se in aceasta privinta in afara
indatoriirilor sale de service “ .

Tendinta extinderii fara limite a raspunderii este criticata in literature de specialitate ,

considerandu-se ca raspundera comitentului trebuie sa fie circumscricsa intre anumite limite
rationale , popunadu-se  cateva criteria  .In acest sens raspunderea comitentului trebuie sa
functioneze  in toate cazurile in care savarsirea faptei ilicite : nu ar fi fost cu putinta daca nu s-ar
fi incredintat prepusului functia respective  ,fiind deci fara insemnatate imprejurarea  ca faptele
pagubitoare nu orespund exercitiului normal al functiei  , ci constituie un exercitiu abuziv al ai “ .

De asemenea , se impunde necesitatea ca intre exercitul functiei si fapta pagubitoare  sa

existe o legatura de cauzalitate sau o conexiune necesara , astfel incat functia sa fi procurat
instrumental faptei ilicite  ( masina,avionul etc.)  sau prilejul care a inlesnit savarsirea faptei
ilicite , cum ar fi de exemplu , o bataie survenita la locul de munca . Aceste criteria sunt
corelate , uneori cu timpul procedurii faptei ilicite , fiind necesar ca aceasta fapta sa se fi produs
de regula – cu exceptia cazului cand functia a procurat prepusului intrumentul faptei ilicite – in
timpul serviciului .

Prin urmare , comtentul raspunde si pentru exercitarea  abuziva a functi de catre prepus , cu
conditia ca intre sarcina si activitatea indeplinita sa existe o corelatie , fapta fiind comisa in
interesul comitentului sau cel putin sa existe aparenta ca prepusul a actionat in legatura cu
atributiile sau scopul indatoririlor , ceeea ce determina o interpretare extensive a raspunderii .

Raspunderea comitentului este angajata cand , in cadrul normal al functiilor incredintate prin
nedibacie , neglijenta sau imprudenta , a savarsit fapta culpabila is cand prepusul a lucrat pentru
comitent , in limitele scopului caruia i-au fost incredindate functiile , chiar fara a avea
instructiunile comitentului sau chiar impotriva acestor insctructiunii .

De astfel , restrangeri ale raspunderiii comitentului sau exonerarea lui de raspundere pot
aparea “ in cazul in care victima contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea
prejudiciului sau nu le-a evitat  , in tot sau in parte , desi putea sa o faca , cel chemat sa raspunde
va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o “ , conform art,1371 alin (1) C.
civ.

In plus comitentul nu va raspunde in ipoteza in care “dovedeste ca victima cunostea sau dupa
imprejurari , putea sa cunoasca la data savarsirii faptei prejudiciabile ca prepusul a actionat fara
nicio legatura cu atributiile sau scopul functiilor incredintate “ , potrivit art 1373 alin. (3) C. civ.
Sunt astfel trasate limitele continutului notiuniii de functii incredintate in indeplinirea carora sau
in legatura cu care prepusul  a actionat in  momentul in care a savarsit fapta ilicita si
prejudiciabila .

Textul citat introduce un criteriu de diferentiere intre situatiile in care comitentul va trebui
sau nu ca trebui sa raspunde pentru prejudiciile cauzate de prepusii sai care si-au depasit
atributiile din continutul functiei  incredintate , prin devirea de la acestea sau exercitatrea lor
abuziva .In acest scop , se apleaza la idea subtila a aparentei in drept si la efectele ei in raportul
dintre autorul faptei prejudiciabile si victim ; astfel victim va beneficia de angajarea raspunderii
comitentului in cazul in care acesta nu va putea dovedi ca ea a avut sau ,dat efiind imrejurarile ,
putea sa aiba cunostiinta ca prepusul  a savarsit  fapta ilicita si prejudiciabila „fara nicio legatura
cu atributiile si scopul funcţiilor incredintate".

In alti termeni, victima este necesar sa fi fost de buna-credinţa la momentul savarsirii faptei,
adica sa fi avut convingerea ferma si deplina ca prepusul a actionat potrivit instructiunilor si
dispoziţiilor comitentului, sub indrumarea, directia, supravegherea si controlul sau, in limitele
atribuţiilor functiei incredinţate si pentru realizarea interesului comitentului sau al celui desemnat
de catre acesta. Conform art. 14 alin. (2) C. civ. buna-credinţa se prezuma de lege in beneficiul
tuturor persoanelor fizice si juridice pana la proba contrara; asadar, comitentul poate inlatura
prezumtia legala relativa a bunei-credinte a victimei dovedind contrariul.

Antrenarea raspunderii comitentului nu este posibila atunci cand fapta ilicita a prepusului nu
are nicio legatura cu exercitiul functiilor incredinţate, cum ar fi, spre exemplu, fapta ilicita a
prepusului comisa cand acesta se afla in concediu de odihna ori aceea comisa in timp ce venea de
la serviciu ori in drum spre casa, intorcandu-se de la serviciu.

In concluzie, prin formularea „fapta savarsita are legatura cu atribuţiile sau scopul functiilor
incredinţate", s-a dorit sa se acopere inclusiv ipotezele in care se poate stabili o conexiune
suficienta intre continutul si scopul functiei incredinţate de comitent prepusului, astfel incat
angajarea raspunderii sa nu reprezinte o solutie nici excesiva, nici inaccesibila victimei.

Efectele raspunderii

Prin notiunea de efecte ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului intelegem
consecintele, rezultatele produse de fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu a prepusului.

Altfel spus, aceste consecinţe determina drepturile si obligaţiile ce revin partilor implicate in
mecanismul raspunderii instituite de art. 1373 C. civ. Comiterea faptei ilicite prin care s-a produs
prejudiciul da nastere la mai multe raporturi juridice ce au drept finalitate despagubirea victimei
care a suferit paguba.

In analiza efectelor raspunderii comitentului pentru prejudiciile cauzate tertilor prin faptele
ilicite delictuale ale prepusului, trebuie sa distingem intre efectele raspunderii comitentului in
raporturile cu victima prejudiciului si efectele raspunderii comitentului in raporturile cu prepusul
sau.

Victima prejudiciului are urmatoarele posibilitati:

 sa pretinda despagubiri de la comitent in temeiul art. 1373 C. civ.4;

 sa pretinda despagubiri de la prepus in temeiul art. 1357 C. civ.,
 sa cheme in judecata, spre a fi obligaţi la despagubiri in solidar, atat pe comitent, cat si pe
prepus.

Nu exista o ordine in care victima este tinuta sa actioneze pe comitent sau pe

prepus, astfel incat este atributul exclusiv al celui pagubit sa aleaga impotriva cui se va
indrepta , caci ubi lex non distinguit  ,neo nos distinguere debemus.

Optiunea victimei este principial libera , pentru ca , in fond , se alege intre temeiuri
diferite pentru a se obtine aceeasi reparative datorata.Deci nu exista raporturi de excludere intre
raspunderea subiectiva si cea pentru fapta altuia, selectionarea uneia dintre ele exprima preferinta
pentru un anumit debitor al obligatiei de reparative , fiecare tip de raspundere indicand o alta
persoana ca fiind responsabila sa-i asigure reparatia integral is rapida a prejudiciului suferit .

Raportul de despagubire dintre comitent si victima are ca is continut dreptul victimei de a

obtine de la comitent repararea prejudiciului creat de prepus prin fapta sa ilicita si  obligatia
corelativa dreptului ce consta in despagubirea victimei de catre comitent .

Raspunzand in temeiuri diferite , prepusul pentru fapta proprie , iar comitentul pentru

fapta altuia , in virtutea obligatiei de garantie pe care o are fata de victim , in trecut , in literature
juridica s-a creat o controversa in ceea ce priveste stabilirea naturii juridice a obligatiei comune
de a repara integral prejudicial .Astfel , intr-o opinie , s-a sustinut ca obligatia ar fi in
solidum is , in alta opinie , ca aceasta ar fi solidara ,solutie retinjuta de legiuitorul din 2009.

Obligatia comuna ar fi in solidum deoarece prepusul si comitentul au calitati diferite , si

anume:autor al faptei prejudiciabile , respective garant al platii despagubirilor catre victim.Ambii
au insa, aceeasi obligatie , constand in repararea integral a pagubei .Ca atare,ei nu raspund in
calitate de codebitori solidari ,deoarece nu au cauzat prejudicial impreuna.Obligatia in
solidum,analizata sub aspect pasiv, releva existent unei pluralitati de legaturi , fiecare datorie
avand o origine si o viata proprie, iar sub aspectactiv se prezinta ca o unitate de obligatie .De
asemenea ,sustinatorii acestei opinii mentioneaza ca raspunderea comitentului si  a prepusului
deriva din doua obligatii distincte ,independente una de alta:raspunderea comitentului izvoraste
din obligatia de garantie pe care legea o instituie in sarcina sa , iar raspunderea prepusului este
concretizata in obligatia de reparare a prejudiciului cauzat prin fapta proprie , victimei .

Aceasta conceptie nu a fost agreata de jurisprudenta , fiind dosr sustinuta de unii autor
care isi fundamentau argumentele pe reglementarile Codului civil de la 1864.Insa ,odata cu
intrarea in vigoare aCodului civil din 2009, obligatia comuna a prepusului si a comitentului
devine solidara, clarificandu-se astfel controversele legate de aceasta problema.
 Solidaritatea dintre comitent si prepus se intemeiaza pe dispozitiile art.1382 C.civ., avand
in vedere ca pentru prejudicial cauzat victimei raspund atat prepusul , pentru propria fapta, cat is
comitentul , pentru fapta prepusului , iar textul de lege se refera la ,,cei care raspund pentru o
fapta prejudiciabila”, fara a deosebi dupa cum ar fi vorba de raspundere pentru fapta proprie sau
de raspundere pentru fapta altuia .In acest sens , factorul declansator al solidaritatii este
representat de fapta ilicita a prepusului care determina cele doua tipuri de raspundere , prevazute
de art. 1357 is art .1373 C.civ., ce au aceeasi origine.

Se aplica aceeasi prevedere legala is in ipoteza in care comitentul a savarsit impreuna cu

prepusul fapta prejudiciabila , situatiei in care , contribuind si  ea la cauzarea prejudiciului , va
raspunde nu in calitate de comitent , ci in baza textelor ce regelementeaza raspunderea pentru
fapta proprie .

Daca este chemat in judecata , comitentul are interesul de a chema in garantie pe prepus ,
avand in vedere ca , pe de o parte , raspunderea comitentului intervine numai daca sunt intrunite
conditiile necesare angajarii prepusului pentru fapta proprie , iar , pe de alta parte , se asigura
succesul actiunii in regres a comitentului .

Pentru a fi exonerat de raspunderea , comitentul trebuie sa demonstreze existent unei

cauze de exonerate in persoana prepusului .

Raspunderea comitentului a fost reglementata cu scopul de a proteja victima , care va

obtine in conditii mai sigure repararea integrala a prejudicului , ceea ce justifica recunoasterea
dreptului de regres al comitentului care a platit despagubirile , impotriva prepusului ,acesta fiind
tinut sa suporte , in cele din urma , consecintele faptei sale ilicite .In acest sens , art .1384 alin (1)
C civ.,dispune ca ,, cel care raspunde pentru fapta altuia se poate intoarce impotriva aceluia care
a cauzat prejudicial , cu exceptia cazului in care acesta din urma nu este raspunzator pentru
prejudiculu cauzat.

Actiunea in regres a comitentului este o actiune de drept comun , cu toate consecintele

care decurg din aceasta , cat priveste conditiile de fond si  intinderea raspunderii , procedura
jurisdictionala is caile de urmarire silita a recuperarii sumelor pe care comitentul le-a platit
victimei ca despagubire .Principiul argument al acestei solutii il constituie faptul ca victim
prejudicului , cat si pe prepus, la alegerea sa , pe amandoi ,concomitant ori succesiv , sau numai
pe unul dintre ei .Comitentul care , ca garant al prepusului , plateste despagubirile pentru
prepusul vinovat ,preia prin subrogatie drepturile si  actiunile victimei in masura in care a
efectuat plata cu titlul de daune .Cum victim avea dreptul la o actiune civila impotriva 
prepusului, aceasta actiune este preluata de catre comitent .

Avand in vedere cele expuse, comitentul care a platit are dreptul sa recupereze integral de
la prepus despagubirea achitata , chiar daca fata de victim a raspuns in mos solidar cu
prepusul.Solidaritatea comitentului apare numai in legatura cu victim si reiese nu dintr-o
raspundere impreuna cu prepusii , ci dintr-o raspundere pentru acestia.

Pe de alta parte , impotriva regresului comitentului , prepusul se poate apara doar

dovedind fapta proprie a comitentului (spre exemplu ,erorile sau greselile comitetului strecurate
in ordinile is instructiunile primate de prepus cu privire la sarcinile ce trebuie sa le
indeplineasca),fapta care a determinat in tot sau in parte producerea prejudiciului .Daca o
asemenea aparare va fi admisa si ne afla in prezenta culpei comune, instanta va reduce pretenţiile
comitentului obligand prepusul sa restituie numai partea corespunzatoare contribuţiei sale la
producerea prejudiciului (art. 1384 alin. (4) C. civ.).
 Se considera ca o asemenea aparare va putea fi formulata de prepus numai daca nu a fost
acţionat in prealabil in judecata de catre victima intr-un proces in care a figurat ca pårat si
comitentul, proces in urma caruia amandoi sa fi fost obligati in solidar sa-l dezdauneze pe
reclamant. In caz contrar, apararea prepusului este ineficienta pentru ca I s-ar opune exceptia
autoritatii lucrului judecat.

Daca sunt mai mulţi prepusi ai aceluiasi comitent, care au cauzat impreuna prejudiciul, in
regresul comitentului se menţine raspunderea solidara a prepusilor. Soluţia are o aplicare
constanta in practica judecatoreasca, intr-o speţa opinandu-se ca intreprinderea,,poate cere ca
oricare dintre angajatii vinovati de producerea pagubei sa fi obligati la restituirea intregii sume
platite drept despagubire, fata de ea angajaţii ramanand obligati solidar".

Decizia a avut in vedere urmatoarele considerente: in primul rand, comitentul fiind

chemat solidar cu prepusii, raspunde in locul si pentru prepusi, si nu alaturi de acestia; in al
doilea rand, comitentul are rolul sa asigure, adica sa garanteze partii pagubite repararea daunei;
in al treilea rand, desi este ţinut sa repare integral prejudiciul, el nu se afla in aceeasi situatie cu
cei vinovati de cauzarea pagubei, care trebuie sa suporte, in cele din urma, consecinţele faptei
lor; in al patrulea rand, comitentul, in raporturile cu prepusi, nu are pozitia unui codebitor
solidar; in ultimul rand, dupa plata despagubirilor, comitentul se subroga integral in drepturile
victimei, prepusii ramanand obligati solidar asa cum erau si fata de victima prejudiciului.

Daca prejudiciul a fost cauzat de mai multi prepusi, cel care, fiind raspunzator pentru
fapta unuia, a platit despagubirea se poate intoarce si impotriva celorlalti prepusi care au
contribuit la cauzarea prejudiciului sau, impotriva comitentilor care raspund pentru acestia. In
toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depaseste partea ce revine prepusului pentru care
raspunde si nu poate depasi partea din despagubire ce revine fiecareia dintre persoanele
impotriva carora se exercita regresul (art. 1384 alin. (3) C. civ.).

Daca prepusul este minor si savarseste o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in legatura
cu atribuţiile sau cu scopul functiilor incredinţate, va raspunde comitentul (art. 1374 alin. (2) teza
2). Raspunderea parintilor este inlaturata urmand a se aplica regulile raspunderii comitentului, cu
excepţia cazului cand calitatea de comitent apartine parintelui minorului. Conform art. 1374 alin.
(2) teza a II-a, in aceasta ultima ipoteza, victima ,are dreptul de a opta asupra temeiului
raspunderii".

Solutia prevazuta de teza I se justifica prin aceea ca fundamentarea raspunderii

comitentului implica o asumare totala si exclusiva a raspunderii de catre acesta pentru tot ce
prepusul realizeaza in cadrul insarcinarilor primite. In plus, daca minorul are calitatea de prepus
in baza unui contract de munca, atunci el este asimilat majorului in privinţa executarii acestui
contract, ceea ce lipseste de suport angajarea raspunderii parintilor carora le revenea obligaţia de
supraveghere pentru prejudiciul cauzat prin savarsirea unei fapte legate de aceasta executare.
Comitentul are in acest fel intreaga initiativa a activitati , dreptul exlusiv de a da intructiuni si  de
a controla , indruma si chiar ,educa pe prepus. Dreptul de a da dispoziţii il plaseaza pe prepus
intr-un raport de subordonare, aflandu-se sub autoritatea comitentului.

Minorul dobandeste capacitatea de a incheia un contract de munca la implinirea varstei

de 16 ani; mai mult, si minorul care a implinit 15 ani poate incheia un contract de munca cu
acordul parintilor sau al altor reprezentati legali pentru activitatii potrivite dezvoltarea fizica,
aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si
pregatirea profesionala (art. 13 alin. (2) si (3) din Codul muncii),care trebuie coroborat cu art. 42
C. civ.). Intr-o atare imprejurare, minorul se afla sub supravegherea parinţilor sau a altor
persoane care au aceasta obligaţie si, in acelasi timp, in exercitarea functiei care i-a fost
incredintata de comitent, sub autoritatea si controlul comitentului  .

In conformitate cu teza a II-a din alin. (2), ca exceptie, daca parintii au si calitatea de in
raport cu copilul lor minor, victima va avea un drept de optiune in a alege temeiul juridic in baza
caruia vor formula actiunea pentru repararea prejudiciului care le-a fost cauzat: fie art. 1372 C.
civ. privind raspunderea parinţilor pentru fapta minorului, fie art. 1373 C. civ. privind
raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor.

In acest fel, victima este cea care va desemna persoana responsabila, in raport cu temeiul
legal ales, criteriul principal pe care trebuie sa-l aiba in vedere fiind solvabilitatea persoanei
responsabile. De asemenea, va putea sa mai tina seama de un al doilea criteriu,si anume acela
care i-ar asigura o reparatie integrala si rapida.

Pentru a se antrena felul de raspundere ales de victima, acesta trebuie sa indeplineasca

toate conditiile speciale ce il guverneaza, conditii ce delimiteaza tipurile de raspun-dere pentru
fapta altuia. Astfel, daca in cazul raspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuie
respectate conditiile specifice privind existenta raportului de prepusenie si cerinţa ca fapta ilicita
savarsita de prepus sa aiba legatura cu atribuţiile sau scopul funcţiilor incredintate, in ceea ce
priveste raspunderea parinţilor, condiţiile sunt reprezentate de minoritate si obligaţia ca fapta
ilicita si prejudiciabila sa fie savarsita de catre minor dupa momentul nasterii efective a obligaţiei
de supraveghere in sarcina persoanei.

In ceea ce priveste intinderea raspunderii comitentului, atat in practica judiciara, cat si in

literatura de specialitate, s-a aratat ca aceasta coincide cu marimea pagubelor cauzate de catre
autorul direct al prejudiciului (prepus) si nu poate sa depaseasca valoare acestei pagube chiar
daca acesta din urma s-a angajat sa plateasca victimei un cuantum superior prejudiciului real.

De asemenea, urmarind concomitent sau succesiv atat pe autorul nemijlocit al faptei

prejudiciabile, cat si pe cel chemat sa raspunda pentru aceasta fapta, victima nu are dreptul sa
cumuleze despagubirile obtinute de la cei doi decat pana la concurenta valorii prejudiciului
suferit, urmarind repararea integrala a acestuia, in asa fel incat ea sa fie pusa in situatia in care s-
ar fi aflat daca fapta ilicita nu s-ar fi produs. Cumulul celor doua actiuni - cea intentata impotriva
autorului direct si cea impotriva autorului indirect - nu presupune o dubla despagubire, ci doar
asigura o despagubire integrala. Tot ceea ce depaseste cuantumul acesteia constituie pentru
victima o imbogatire fara justa cauza.

Corelatia dintre raspunderea comitentului pentru prepus si raspunderea pentru

fapta proprie.

In unele situatii, raspunderea prepusului poate fi inlaturata in totul sau in parte daca se
constata vreo contribuţie a comitentului la producerea prejudiciului, printr-o fapta proprie (art.
1357 C. civ.). Spre exemplu, cazul in care comitentul a oferit prepusului indrumari
necorespunzatoare, fapt ce a provocat savarsirea de catre prepus a faptei ilicite si prejudiciabile.

Asemenea fapte proprii, realizate de comitent si care au determinat comiterea de catre

prepus a faptei cauzatoare de prejudiciu, ar putea sa se concretizeze fie intr-o dispozitie ilegala
pe care comitentul a dat-o prepusului, fie in omisiunea comitentului de a lua unele masuri
prealabile menite sa pregateasca activitatea pe care prepusul trebuia sa o indeplineasca la un
moment dat.
 Interesul stabilirii exacte a raspunderii, precum si a temeiului raspunderii poate sa
aparţina nu numai victimei, ci si prepusului insusi care, dovedind fapta comitentului in totalitate,
va putea sa opreasca regresul acestuia impotriva sa, inlaturand intr-un mod absolut posibilitatea
platii despagubirilor victimei. Cu toate acestea, intr-un litigiu, prejudiciul va putea sa fie suportat
in parte si de prepus, in functie de participarea comitentului la fapta ilicita, caz in care ne aflam
in fata unui cumul de temeiuri juridice ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Astfel, comitentul va raspunde pro parte pentru fapta prepusului, potrivit art. 1373 C. civ., si pro
parte, raspunderea lui se va angaja pe temeiul art. 1357 C. civ., pentru fapta proprie. In ultima
ipostaza, comitentul nu va mai avea niciun drept de regres contra prepusului.

Cand la producerea prejudiciului au concurat prepusul si comitentul prin fapta proprie,

faţa de victima cei doi vor fi tinuţi in solidar, in conformitate cu art. 1382 C. civ.Tribunalului
Suprem si care a prilejuit pronunţarea unei solutii de principiu: soferul unei intreprinderi de
transport, conducand cu viteza neadecvata pe un drum acoperit cu polei, a rasturnat
autovehiculul pe care il conducea, provocand scurgerea unei cantitaţi de vin ce aparţinea unei
intreprinderi comerciale; s-a reţinut, alaturi de culpa soferului si culpa a autovehiculului, acesta a
fost trimis in cursa cu pneurile uzate.

In aceasta situatie, se va antrena raspunderea intreprinderii de transport pentru fapta

proprie pentru ca a omis sa efectueze reparatiile necesare autovehiculului, precum si 
raspunderea intreprinderii de transport in calitate de comitent al soferului. In plus,prepusul va
raspunde pentru propria sa fapta si va fi ţinut sa restituie comitentului partea de despagubiri pe
care acesta a platit-o victimei potrivit contributiei sale la producerea prejudiciului, in temeiul art.
1383 C. civ. Dintre cei care raspund solidar, sarcina reparatiei se imparte proportional in masura
in care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenţia sau cu gravitatea
culpei fiecaruia, daca aceasta participare nu poate fi stabilita. In cazul in care nici astfel nu se
poate imparti sarcina reparatiei, fiecare va contribui in mod egal la repararea prejudiciului").

Prin urmare, raspunderea comitentului pentru fapta prepusului se poate corela si cu

raspunderea pentru fapta proprie, ori de cate ori se va constata propria fapta la cauzarea
prejudiciului victimei, practica judiciara oferind exemple in acest sens.

Sectiunea a IV-a. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate

de animale sau de lucruri

1. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general

Reglementare. Domeniul de aplicare

Tradiţia juridica romaneasca de dinaintea intrarii in vigoare a Codului civil din 2009,dupa
un parcurs indelungat, care a cunoscut si unele ezitari, a ridicat la rang de principiu ,regula
raspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucrurile pe care le pazim. De subliniat este ca acest
amplu proces de reevaluare, sub aspect juridic, a raspunderii pentru fapta lucrului a fost
impulsionat de contextul istorico-juridic, in care a devenit evident ca fundamentul raspunderii
bazat exclusiv pe culpa nu mai corespundea realitatilor sociale. Astfel, dezvoltarea masinismului
si aparitia, pe aceasta cale, a unor ,, lucruri din ce in ce mai complicate si greu de stapanit, intre
care se cuvine a fi precizate energii noi si deosebit de periculoase" a determinat cresterea
vertiginoasa a numarului accidentelor de munca, fara a se putea distinge culpa unei anumite
persoane; iar victima prejudiciului urma in toate cazurile sa suporte singura consecintele
acestuia.

Ca reactie la aceasta situatie s-a impus, ca o necesitate, o evolutie a gandirii juridice.

Astfel, doctrina si jurisprudenta noastra au conferit raspunderii pentru lucruri o interpretare
orientata catre o conceptie obiectiva (de exemplu, un utilaj de la o fabrica explodeaza si ucide
doi muncitori; societatea care exploateaza intreprinderea este raspunzatoare civil). In acest sens,
juristii au analizat cu prioritate dispozitia legala reglementata in art. 1000 alin. 1 din Codul civil
de la 1864. care prevedea ca: ,, Suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat (…) de
lucrurile ce sunt sub paza noastra".
Invatand din experienta trecutului, redactorii Codului civil din 2009 au consacrat expres
si cuprinzator institutia raspunderii civile pentru prejudiciile cauzate de lucruri, vazuta in
continuare drept un principiu general. Astfel, potrivit art. 1376 alin. (1) C. civ. , “ oricine este
obligat sa repare, independent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa".
In ceea ce priveste notiunea de lucru, doctrina si jurisprudenta, in unanimitate, au
concluzionat ca art. 1376 alin. (1) C. civ. se aplica:
-atat bunurilor mobile, cat si bunurilor imobile, cu exceptia acelora pentru care, in baza
unor dispozitii din Codul civil sau din alte acte normative, este instituita o forma distincta
(particulara) de raspundere civila delictuala (edificii sau constructii de orice fel, aeronave,
instalatii nucleare, etc. );
-atat bunurilor aflate in stationare, cat si bunurilor aflate in miscare;
-atat bunurilor avand dinamism propriu, cat si bunurilor lipsite de acest dinamism; atat
bunurilor periculoase, cat si bunurilor nepericuloase.
lata cateva dintre cele mai interesante lucruri pe care, de-a lungul timpului, jurisprudenta le-a
inclus sub art. 1376 C. civ. : curentul electric, lichidele, o imagine televizata care face corp
comun cu suportul pe care este conservata, un fisier informatic cu tot cu suportul pe care este
stocat sau un semnal sonor impreuna cu acelasi suport. plantele, arborii, o locomotiva, un vagon,
un tren vazut ca un ansamblu, o nava un avion tractat pe un aeroport, un teren care aluneca, o
faleza care se surpa (daca nu a fost construita de mana omului), un ascensor, o conducta
subteran, un boiler4, o scara rulanta", un condensator, sistemul de inchidere a usii unui autobuz,
ruperea unei piese, spargerea unui cauciuc, blocarea sistemului de franare, blocarea intregului
mecanism de directie prin caderea unui surub al suportului motor in crucea de directie s.a.
In categoria lucrurilor care nu sunt susceptibile de a face obiectul pazei juridice intra : res
nullius - bunurile care nu se afla in proprietatea sau in posesia niciunei persoane; res derelictae -
lucrurile abandonate care nu au intrat in paza juridica a unei persoane; res comunes, precum:
aerul, lumina soarelui, energiile naturale inca necaptate, apele internationale etc. Jurisprudenta
franceza a retinut insa ca, daca, printr-un gest voluntar, omul se comporta ca un pazitor juridic al
unui astfel de lucru, atunci lucrul respectiv intra in paza sa juridica si ii va atrage raspunderea in
temeiul art. 1376 C. civ. Tot astfel se intampla in cazul in care un asemenea lucru este incorporat
intr-un alt lucru care deja se afla in paza juridica a unei persoane.
Tot in jurisprudenta franceza, pe buna dreptate in opinia noastra, s-a apreciat ca, daca
lucrurile considerate la prima vedere res nullius sunt, de fapt, emanatia unui alt lucru care
constituie obiect al pazei juridice a unei persoane, atunci, pentru prejudiciile cauzate de acestea,
persoana respectiva va raspunde, fiind considerata pazitorul juridic al acestor lucruri (de
exemplu, pentru emisia de vapori a unui utilaj, pentru fumul eliberat de un cos, pentru apele
reziduale deversate de o rafinarie, pentru undele sonore care, provenind de la exploatarea unui
motor, cauzeaza bruiaje semnalului radio).
Nu intra sub incidenta art. 1376 C. civ. corpul uman, care nu poate fi considerat un lucru,
astfel incat prejudiciile rezultate din coliziunea cu un corp uman (precum ciocnirea a doi sportivi
in timpul unui meci sau a doi ciclisti in timpul unei curse) nu pot fi reparate in temeiul
raspunderii instituite prin dispozitiile art. 1376 C. civ.
Desi art. 1376 alin. (1) C. civ. , referindu-se la persoana care detine paza lucrului, nu face
vreo distinctie intre paza juridica si paza materiala (aceasta din urma rezultand din contactul
direct, material si nemijlocit cu lucrul), totusi, o asemenea distinctie este impusa de art. 1377 C.
civ. , care stabileste ca are paza lucrului proprietarul ori cel care, in temeiul dispozitii legale sau
al unui contract ori chiar numai in fapt, exercita in mod independent controlul si supravegherea
asupra lucrului si se serveste de acesta in interes propriu. Prin urmare, raspunderea in temeiul art.
1376 alin. (1) C. civ. revine persoanei care la data cauzarii prejudiciului, detinea paza juridica a
lucrului, iar nu persoanei care, detinea numai paza materiala, deoarece aceasta din urma persoana
nu se serveste de lucru in interes propriu.
“Paza juridica" reprezinta cheia raspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate
de lucruri, problema cardinala a acestei institutii juridice, intrucat pentru aceste prejudicii
raspunde doar pazitorul juridic al acestora, atat timp cat lucrul se afla sub paza sa si chiar daca
acesta a scapat de sub paza sa.
Analiza normei juridice cuprinse in art. 1377 C. civ. releva, pe de o parte, elementele
pazei juridice, pe de alta parte, sursele, izvoarele posibile ale acesteia si, nu in ultimul rand,
persoanele care pot fi calificate drept ,, pazitori juridici" ai unui lucru.
In ceea ce priveste elementele pazei juridice, acestea par a fi trei: ,,controlul",
,,supravegherea" si ,,servirea" de lucrul in cauza.
“Controlul" semnifica faptul ca pazitorul juridic poate comanda asupra acelui lucru, ca
are facultatea de a dispune asupra pozitiei respectivului lucru in spatiu, ca are prerogativa
dirijarii sale si ca are, concomitent, posibilitatea impiedicarii producerii unui prejudiciu printr-un
comportament anormal al acestuia. Cine are aceasta prerogativa asupra unui lucru este indatorat
sa preintampine producerea oricaror pagube, sa aiba o grija continua ca lucrul sa nu scape de sub
controlul sau.
“Supravegherea" presupune puterea pazitorului juridic de a observa, de a pazi cu grija, cu
autoritate, de a urmari ceea ce se intampla cu lucrul.
“Servirea" arata indrituirea pazitorului juridic de a se folosi de lucru in interes propriu, de
a-l utiliza in desfasurarea activitatii sale, de a-si satisface nevoile economice cu ajutorul acestuia;
nu este suficient, pentru un subiect de drept, sa exercite asupra lucrului puterea de control, pe cea
de directie si sa se foloseasca de acel lucru, ci trebuie sa faca aceasta in mod independent,
respectiv in propriul sau interes, pentru a putea fi calificat drept pazitor juridic al lucrului care a
cauzat prejudiciul.
Potrivit literaturii de specialitate, ceea ce deosebeste pazitorul juridic de cel material este
chiar aceasta independenta, autonomie a primului in privinta exercitarii atributelor pazei juridice
asupra lucrului, pe de o parte, si utilizarea lucrului in propriul sau interes, pentru a-si satisface
propriile sale nevoi economice, pe de alta parte. Puterea de control si cea de supraveghere asupra
lucrului le are si pazitorul material, doar ca acesta exercita aceste atribute sub comanda, sub
coordonarea pazitorului juridic, respectand instructiunile acestuia. De asemenea, pazitorul
material foloseste lucrul, avand cu acesta contactul material, direct si nemijlocit, insa face
aceasta in interesul exclusiv al pazitorului juridic sub supravegherea si controlul acestuia. De
aceea, intotdeauna un prepus va ramane pazitor material al lucrului care i-a fost incredintat,
pentru ca, el fiind subordonat comitentului, exercita puterea de control si de supraveghere asupra
lucrului sub coordonarea comitentului, care ii traseaza in acest sens prepusului instructiuni,
avand o putere independenta de control si supraveghere asupra lucrului de care se serveste in
interes propriu; calitatile de prepus si de pazitor juridic sunt incompatibile. Unde este autoritatea
asupra lucrului, adica puterea de a-l conduce, de a-l supraveghea, de a-l directiona, in mod
independent si in interes propriu, acolo este si calitatea de pazitor juridic.
Cine are o astfel de putere asupra unui lucru are posibilitatea de a-l feri pe cel de-al
treilea de prejudiciile pe care lucrul le-ar putea cauza, din aceasta decurgand insasi obligatia de a
exercita paza juridica asupra lucrului, care presupune indatorirea de a controla si de a
supraveghea lucrul de o asa maniera incat sa preintampine producerea oricaror prejudicii, de a
avea o grija continua ca lucrul sa nu scape puterii sale de supraveghere, iar daca a scapat, sa
repare pagubele pricinuite celor din jur.
Daca oricare dintre cele trei prerogative (controlul, supravegherea si servirea) lipseste, nu
poate fi angajata raspunderea civila pentru lucruri, intrucat nu poate fi retinuta ca indeplinita
conditia pazei juridice in persoana celui chemat sa raspunda.
Conform dispozitiilor art. 1377 C. civ. , pana la proba contrara, proprietarul este
prezumat a fi detinatorul pazei juridice la data cauzarii prejudiciului de catre lucru. Proba
contrara consta in dovedirea transmiterii in drept sau chiar in fapt a pazei juridice catre o alta
persoana.

Chiar dacs, de regula, temeiul pazei juridice il constituie un drept real (precum dreptul de
proprietate) sau un drept personal (de exemplu, dreptul de locatiune), exista numeroase situatii in
care un subiect de drept devine pazitor juridic independent de existenta vreunui drept (real sau
personal) asupra lucrului al csrui comportament anormal a cauzat prejudiciul, adics fara a avea
asupra acestuia un „drept de directiune". Astfel de cazuri sunt acelea in care o persoana si-a
insusit fsrs drept puterea de control si supraveghere asupra de care se serveste in interes propriu,
pe care o exercita in mod independent, in pofida vointei pazitorului juridic al acestuia (care avea
asupra lucrului un drept de rectiune adica puterea independenta de control si supraveghere
izvorats fie din lege, fie dintr-un contract). Inss, prin sintagma „chiar numai in fapt", utilizats de
legiuitor in cuprinsul art. 1377 C. civ., in enumerarea posibilelor izvoare ale puterii ce
caracterizeazs paza juridics, acesta a dorit ss acopere exact astfel de situatii, in care autoritatea
asupra unui lucru este exercitats in mod efectiv, autonom si in interes propriu, de cstre o
persoans care nu are asupra acestuia niciun drept care ss ii confere o astfel de putere, intrucat ea
insssi si-a arogat aceste prerogative, in mod nelegitim, prin scoaterea lucrului respectiv de sub
controlul si supravegherea celui care exercita aceste puteri in temeiul unui drept izvorat din lege
sau din contract.
Referitor la situatia celor care „chiar numai in fapt" exercits in mod independent controlul si
supravegherea asupra lucrului si se servesc de acesta in interes propriu, literatura de specialitate a
afirmat cs acestia alcstuiesc categoria mai largs a uzurpatorilor pazei juridice. Exists trei grupe
de uzurpatori: cei care au scos din posesia sau detentia altuia, fsrs consimtsmantul acestuia, un
lucru, cu scopul de a si-l insusi pe nedrept (hotii. veritabili posesori ai lucrurilor insusite, fats de
care se comporta ca adevsrati proprietari; in aceeasi grups pot fi inclusi si cei ce gssesc bunul
pierdut si si-l insusesc): cei care au luat un lucru al altuia, fsrs consimtamantul acestuia, dar fars
scopul de a si-l insusi, ci cu intentia de a-l folosi temporar si de a-l inapoia celui de la care l-au
luat (spre exemplu, cel care a folosit unealta vecinului, fsrs stiinta acestuia, urmand a o da inapoi,
sau cslstorul clandestin, care utilizeazs un mijloc de transport fsrs stiinta soferului si fars a
cumpsra bilet, desi avea aceasts obligatie, ori detentorul precar csruia i-a incetat dreptul de
folosints si refuzs predarea lucrului, fsrs inss a avea intentia de a si-l insusi): pszitorii materiali
care fac acte de transformare a pazei lor materiale in pazs juridics, intervertind detentia lor
precars in posesie (spre exemplificare, psstorul animalului de tractiune care il foloseste fsrs
stiinta proprietarului, in interes propriu, pentru a-si transporta anumite bunuri).
Indreptatit, doctrina juridica a considerat ca, prin actul unilateral, abuziv si constient al luarii
lucrului in primire, uzurpatorul, indiferent de grupa din dobandeste, temporar, atat timp cat are
stapanirea efectiva de fapt a lucrului, paza juridica a acestuia, in intregime, atat in privinta
structurii, cat si in privinta comportamentului sau: aceasta deoarece, pe de o parte, o scindare a
pazei juridice nu poate avea loc decat in temeiul unui contract civil intervenit intre
proprietar/titularul unui drept real de folosints ori posesorul lucrului si detinstorul acestuia, ceea
ce, in spets, nu exists; pe de alts parte, intrucat uzurpatorul a folosit lucrul exclusiv in interesul
lui, ar fi inechitabil ca cel uzurpat ss rsspunds pentru prejudiciile cauzate prin modul defectuos
de utilizare a acestuia; nu in ultimul rand, pentru cs uzurpatorul a scos lucrul de sub paza juridics
a celui care o detinea in mod legitim si care cunostea eventualele vicii de structurs ale acestuia,
si-a asumat singur obligatia de a lua orice mssurs de natura a impiedica producerea vreunui
prejudiciu tertilor, inclusiv a celui cauzat de viciul intern al lucrului, pentru cs si-a arogat puterea
control si supraveghere a acestuia in acest scop.

Fundamentul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri

De-a lungul timpului au fost formulate mai multe teorii in ceea ce priveste fundamentarea
rsspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general, teorii ce pot fi grupate in dous mari
categorii:
conceptii subiective: fundamentarea rsspunderii pe o prezumtie relativs de culps a celui care
detine paza juridics a lucrului; fundamentarea rsspunderii pe o prezumtie absoluts de culpā a
persoanei care detine paza juridics a lucrului;
conceptii obiective: teoria riscului, in sensul cs persoana care profits de lucru trebuie ss suporte
riscul unui prejudiciu cauzat de acesta; teoria prezumtiei de rsspundere; teoria garantiei privind
riscul de activitate, in sensul cs, atunci cand o persoans intrebuinteazs un lucru, ea isi lsrgeste
activitatea si, drept urmare, introduce in societate o primejdie sporitā de psgubire, adics un risc
de activitate pe care trebuie ss il suporte, astfel incat victima este protejats impotriva riscului de a
rsmane nedespsgubits.
In prezent, din prevederile exprese ale alin. (1) al art. 1376 C. civ. rezults fsrs echivoc faptul
cs fundamentul rsspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri este de natura obiectiva,
independent de orice culps. Ideea centrals pentru angajarea rsspunderii paznicului juridic
priveste obligatia sa legals de a garanta pentru ,riscul unui comportament anormal al lucrului", in
eventualitatea producerii unui prejudiciu.
Obligatia de reparare a prejudiciului cauzat de cstre un lucru apass pe umerii celui care a
introdus respectivul lucru in circuitul material si in cel juridic, in general, pentru a obtine din
aceasta un avantaj. Pszitorul juridic al lucrului este dator societstii ss garanteze pentru
„comportamentul" lucrului in privinta tuturor activitstilor la care acesta este intrebuintat, sub
forma asigurarii oricsrui tert de faptul cs orice prejudiciu cauzat de „comportamentul anormal" al
respectivului lucru ii va fi reparat. Este just ca cel care introduce in societate un anumit risc, legat
de utilizarea lucruiui pe care il are in pazs, ss suporte prejudiciile cauzate de manifestarea acestui
risc.
Pentru a obtine despagubiri de la cel care detine paza juridica a lucrului, victima trebuie sa
dovedeasca prejudiciul si imprejurarea ca acesta a fost cauzat de lucrul respectiv, prin
actiunea sau inactiunea, comportamentul anormal al acestuia
Conditia raportului de cauzalitate dintre fapta lucrului si prejudiciu este solicitats expressis
verbis de cstre legiuitor in cuprinsul art. 1376 C. civ., unde foloseste sintagma „prejudiciul
cauzat de lucru". De altfel, nu poate fi conceput a se angaja rsspunderea civils delictuals pentru
fapta lucrului dacs prejudiciul care se reclams a fi reparat nu este urmarea directs si necesars a
faptei lucrului. Altfel spus, lucrul trebuie ss fi avut un rol activ in aparitia prejudiciului, ss fi fost
cauza generatoare a acestuia, ss existe o interventie materials a lucrului, producstoare de
prejudiciu. Fapta lucrului trebuie ss fie decisivs, in sensul de a fi implicat efectiv in declansarea
mecanismului producerii prejudiciului, fiind instrumentul producerii acestuia.
Asadar, conditiile angajarii raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri sunt:
existenta unui prejudiciu, cauzat prin fapta lucrului, aflat in paza juridica a persoanei
responsabile. Conform art. 1380 C. civ., .nu exists obligatie de reparare a prejudiciului, atunci
cand acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei insesi ori a unui tert sau este urmarea unui caz
de forts majors". Asadar, pentru a se exonera de rsspundere, persoana care detine paza juridics a
lucrului trebuie ss dovedeascs existenta uneia dintre urmstoarele cauze:
- fapta exclusivs a victimei insesi, in mssura in care intruneste caracteristicile unei adevarate
forte majore (ss fi fost imprevizibils si irezistibils sau inevitabils). Dacs nu este apta sa-l
exonereze total de rsspundere pe paznicul juridic al lucrului, fapta victimei va conduce, potrivit
art. 1371 alin. (1) C. civ., la o diminuare a rsspunderii acestuia, corespunzator gradului de
participare si vinovstiei victimei; orice solutie contrars ar infrange flagrant principiul echitstii;
- fapta exclusivs a unei terte persoane pentru care paznicul juridic nu este tinut ss spunda
(prezints caracterele unei adevsrate forte majore). Exemplificsm cu un caz din practica
judecstoreascs, in care un ascensor s-a prsbusit din cauza deschiderii usii acestuia de cstre o
persoans neidentificats, cu o cheie specials, in timpul functionsrii ascensorului. Desi paza
juridics a ascensorului revenea proprietarului imobilului, s-a considerat cs acesta este exonerat de
rsspundere, intrucat prejudiciile provocate prin csdere sunt rezultatul unei fapte a tertului. Dacs
inss fapta tertului nu intruneste cerintele spre a conduce la inlsturarea totala a rsspunderii
paznicului juridic al lucrului, va fi vorba, conform art. 1382 C. civ., de o rsspundere solidars fats
de victims, iar in raporturile dintre paznicul juridic si tertul respectiv isi va gssi aplicare art. 1383
C. civ., deci rsspunderea se va repartiza proportional cu gradul de participare, cu vinovstia
fiecsruia sau, dups caz, in mod egal;
- forta majors (o imprejurare externs, cu caracter exceptional, fsrs relatie cu lucrul ce a provocat
prejudiciul sau cu insusirile sale naturale, invincibils absolut). Pentru a putea conduce la totala
exonerare de rsspundere a paznicului juridic al lucrului, forta majors trebuie ss fie singura cauzs
a producerii prejudiciului. Cand imprejursrile care au dus la producerea prejudiciului nu
intrunesc caracterele fortei majore, dar nici nu implics vinovātia paznicului juridic, ele constituie
un simplu caz fortuit, care nu il exonereazs de rsspundere.
Toate cele trei cauze exoneratoare de rsspundere pe care le prevede textul art. 1380 C. civ., in
sensul cs pot fi invocate in apsrarea sa de cstre pszitorul juridic al lucrului, sunt cauze care
inlstura/rup raportul de cauzalitate dintre fapta" lucrului si prejudiciul suferit de cstre victims,
pszitorul neputandu-se apsra invocand propria inocents, care este irelevants pentru aceasts specie
de rsspundere delictuals. Atunci cand lucrul nu a avut nicio contributie la generarea
prejudiciului, nefiind prezent in nex-ul cauzal, chiar sub forma unei conditii echivalente cauzei,
care ar amplifica ori ar favoriza consecintele negative, rsspunderea este inlsturats.
Trebuie retinut faptul cs, in cazul rsspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri cazul fortuit
nu exonereazs de rsspundere, doar forta majors il apsrs total pe pszitorui bunului de rsspundere,
indiferent dacs aceasta este in concret un eveniment extern, ori se datoreazs unei fapte umane (a
victimei sau a unui tert), Rsspunderea civils delictuala pentru fapta lucrului este o rsspundere
pentru caz fortuit, aspect care transpare cu evidents din studiul art. 1380 C. civ. din cuprinsul
csruia legiuitorul, enumerand cauzele exoneratoare de rsspundere pe care le poate invoca
pszitorul juridic, a omis intentionat cazul fortuit, tocmai pentru cs aceasts „fapta" a lucrului
generatoare de prejudiciu constituie chiar un caz fortuit, obiectivat intr-un „comportament"
anormal al acestuia". Astfel, spre exemplificare, rsspunderea pentru prejudiciul cauzat de „fapta
excavatorului", in baza art. 1376 C. civ., va putea fi angajats numai dacs exists o asemenea fapta,
obiectivata, de pilds, in ruperea bratului acestuia din cauza unui defect de fabricatie si proiectarea
bratului si a incsrcsturii intr-o masins parcats regulamentar: dacs, dimpotriva,bratul
excavatorului se rupe din pricina suprasarcinii la care este supus in timpul lucrului, pszitorul
juridic al acestuia nu va mai putea invoca interventia cazului fortuit, intrucat el insusi se face
vinovat de defectiunea apsruts, prejudiciul fiind, in acest caz, urmarea directs si necesars a faptei
culpabile a omului, care trebuia si putea ss prevads faptul cs, supraincsrcand bratul
excavatorului, acesta se va rupe si va fi proiectat, din pricina inertiei sale, in masina alsturats,
parcats regulamentar, atrsgand rsspunderea sa in baza art. 1357 C. civ., pentru fapta proprie; dacs
excavatorul functioneazs normal si urmeazs intocmai instructiunile celui care il manuieste,
cauzand, in acest fel, un prejudiciu tertului (prin ssparea santului prea aproape de zidul casei
acestuia, care se surps din aceasts pricins), atunci din nou, raportul de cauzalitate se stabileste
intre fapta omului si prejudiciu, neexistand o ‚’fapts" a excavatorului.
Conform art. 1376 alin. (2) C. civ., dacs are loc o coliziune a unor vehicule sau in alte cazuri
similare, sunt aplicabile regulile de la rsspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri; va
rsspunde integral pentru prejudiciile cauzate acea persoans a csrei fapts (comportament
neadecvat in trafic) are fats de ceilalti participanti la trafic, persoanele prejudiciate, caracterul
unei forte majore. Altfel spus, un astfel de comportament era absolut invincibil, imprevizibil,
extern si inevitabil.
Asadar, potrivit ultimei fraze a textului art. 1376 alin. (2) C. civ., dacs impotriva unuia dintre
conducstorii auto poate fi dovedits vinovstia, precum si faptul cs fapta sa ilicits culpabils a
intrunit, fats de ceilalti participanti la coliziune, conditiile fortei majore, atunci acesta va fi
obligat la repararea tuturor prejudiciilor in temeiul art. 1357 C. civ. Aceasta intrucat, prezentand
caracterele fortei majore, fapta culpabils a respectivului conducstor auto a absorbit intreaga
cauzalitate a prejudiciului, fiind aceea care a determinat producerea tuturor celorlalte fapte, care,
intr-un astfel de caz, nu mai intrs in lantul cauzal al prejudiciului, ci rsman doar la gradul de
„implicare", in sensul cs acestea doar au participat pasiv la aparitia prejudiciului, dar nu au
constituit cauza producerii acestuia.
Prin noua reglementare, coliziunea unor vehicule a fost stabilits ca o ipotezs specials de
raspundere pentru prejudicii cauzate de lucruri, aplicabils numai atunci cand, in cauzs, nu se
poate stabili vinovstia unei anumite persoane. In situatia in care este posibils stabilirea culpei
celor implicati, acestia vor rsspunde in conditiile unei rsspunderi delictuale pentru propria fapts.
In raport cu ceilalti conducstori auto, la randul lor paznici juridici ai autovehiculelor implicate,
aceasts fapts reprezints un caz de forts majors, de naturs ss inlsture rsspunderea lor, in mssura in
care nu au contribuit producerea prejudiciului.
La finalul analizei cauzelor exoneratoare de rsspundere, reamintim reglementarea caracter de
noutate din cuprinsul art. 1354 C. civ., potrivit csreia ,victima nu poate obtine repararea
prejudiciului cauzat de (...) lucrul (...) de care s-a folosit cu titlu gratuit decat dacs dovedeste
intentia sau culpa gravs a celui care, potrivit legii, ar fi fost chemat ss rsspunds". Pentru
considerente de echitate, rolul dispozitiei legale precizate este de a-l exonera de rsspundere pe
pszitorul juridic al unui lucru, in temeiul art. 1376 C. civ., ori de cate ori acesta se va afla in
ipoteza legals descriss, reusind ss dovedeascs faptul cs victima prejudiciului s-a folosit in mod
gratuit de lucrul al csrui comportament anormal a cauzat preiudiciul,.Bunaoars situatia persoanei
care face autostopul si este rsnits intr-un accident de masina, ori a bunurilor victimei care sunt
stricate ca urmare a unui transport benevol sau a unui serviciu gratuit al unui prieten, ce s-a oferit
initial ss ajute victima sau ss i repare un bun, provocand inss stricsciuni prin lucrurile pe care le
foloseste (o scara proptits gresit se prsbuseste: un tractor scaps de sub control; aparatul de sudurs
ia foc etc.)".
In ceea ce priveste proba raportului de cauzalitate dintre fapta" lucrului si prejudiciu, doctrina
si jurisprudenta au concluzionat in sensul cs, odats dovedits participarea lucrului la producerea
prejudiciului, se naste in favoarea victimei o prezumtie relativs de cauzalitate intre „fapta"
lucrului si prejudiciu. Analiza prevederilor art. 1380 C. civ. releva cu evidents acest lucru,
punand in sarcina pszitorului juridic care doreste ss se exonereze de rsspundere dovada cs
raportul de cauzalitate dintre ,fapta" lucrului si prejudiciu a fost rupt, intreaga cauzalitate fiind
absorbits de fapta victimei insesi ori a unui tert sau de un caz de forts majors.
Efectele raspunderii
In principiu, in temeiul dispozitiilor art. 1376 C. civ., victima prejudiciului este indreptstits ss
obtins despsgubiri de la cel care detine paza juridics a lucrului. In anumite circumstante, victima
nu se va putea prevala de aceste dispozitii, dacs ea insssi a exercitat paza lucrului sau dacs, in
mod deliberat, a acceptat riscul producerii unor daune (a imprumutat pentru o folosints
temporars, dar s-a accidentat, a participat la o competitie sportivs sau la un joc colectiv folosind
un anumit obiect alsturi de ceilalti competitori).
De asemenea, victima prejudiciului ar putea ss il actioneze in judecats si pe paznicul material,
inss numai pe temeiul si in conditiile art. 1357 C. civ., deci in conditiile rsspunderii pentru fapta
proprie.
Dacs este cazul, paznicul juridic care a plstit despagubirile se va putea indrepta, printr-o actiune
in regres, impotriva paznicului material, intemeiats tot pe dispozitiile art. 1357 C. civ.,
dependents de dovada vinovatiei acestuia in activitatea de supraveghere a lucrului. Pentru a evita
aceasts actiune separats in regres impotriva paznicului material, paznicul juridic al lucrului are
posibilitatea chemsrii in garantie a paznicului material.
Cererea va fi admiss dacs va proba existenta, in persoana paznicului material, a tuturor
conditiilor rsspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, impuse de textul 1357 C. Civ.,
arstand, de facto, cs prejudiciul suferit de cstre victims nu este urmarea directs si necesars a
faptei lucrului.
 Dacs la producerea prejudiciului a concurat si fapta unui tert, iar paznicul juridic al
lucrului a plstit despsgubiri ce depssesc intinderea corespunzstoare participsrii sale, el va avea
actiune in regres impotriva tertului pentru ceea ce a plstit in plus.
Corelattia dintre raspunderea comitetului pentru prepus si raspunderea pentru
lucruri cand comitetul este paznicul juridic al lucrului care a produs prejudiciul
Corelatia pe care o examinsm este avuts in vedere in situatia in care prepusul unui
comitet produce prejudiciu unei persoane prin folosirea unui lucru din categoria celor care intrs
sub incidenta art 1376 C. Civ. , lucru care se afls in paza juridics a comitetului.
Conform art. 1376 alin (1) C. Civ., ,,oricine este obligat ss repare, independent de orice
culps, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa “ Alineatul (2), teza I precizeazs cs ,,
dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul coliziunii unor autovehicule sau in alte cazuri
similare”. Notiunea de “pazs juridics” este explicits in continutul art 1377 C. Civ., care prevede
cs are paza lucrului proprietarul ori cel care, in temeiul unei dispozitii legale sau al unui contract
ori chiar numai in fapt, exercits in mod independent controlul si supravegherea asupra lucrului si
se serveste de acesta in interes propriu.
Astfel, pentru repararea prejudiciului, victima are la dispozitie dous posibilitsti: ss-l
actioneze in judecats pe comitent in temeiul art 1373. C. Civ. privind rsspunderea comitentului
pentru fapta ilicits a prepusului sau in temeiul art 1376 C. Civ. privind rsspunderea pentru
lucruri. Avand in vedere cele dous variante, victima nu ar putea obtine dous despsgubiri
deoarece despsgubirea trebuie ss fie una singurs si integrals.
In cazul in care victima prejudiciului opteazs pentru o actiune intemeiats pe dispozitiile
art 1373 C. Civ., ea va trebui ss se supuns exigentelor acestui text legal, in ceea ce priveste
sndeplinire conditiilor generale si speciale pentru antrenarea rsspunderii coitentului pentru fapta
prepusului.
Rsspunderea comitentului nu se va angaja atunci cind vor exista cauze exoneratoare de
rsspundere in persoana prepusului, forta majors, cazul fortuit sau dups caz, fapta tertului.
Dacs inss victima alege ss actioneze pe temeiul art 1376 C. Civ., situatia se schimbs,
intregul sistem al rsspunderii fiind examinat prin prisma calitstii de paznic juridic a celui ce are
autoritatea asupra lucrului, autoritate in virtutea csreia exercits puterea independents de stspanire
si utilizare a lucrului. Rsspunderea are drept temei raportul obiectiv de cauzalitate, dintre ceea ce
in mod obisnuit este denumits ,, fapta lucrului” si prejudiciu. Sub aspectul aplicsrii textului legal,
nu intereseazs, asadar, dacs prepusul care avea paza materials a lucrului a actionat sau nu cu
vinovstie pentru cs ,,oricine este obligat ss repare, independent de orice culps, prejudiciul
cauzat de lucrul aflat sub paza sa. “. Astfel, pentru a obtine despsgubiri de la cel care detine paza
juridics a lucrului, victima trebuie ss dovedeascs prejudiciul si imprejurarea cs acesta a fost
produs de lucrul respectiv.
Pentru a se exonera de rsspundere, comitentul care detine paza juridics a lucrului poate ss
invoce oricare dintre cauzele reglementate de art. 1380 C. Civ. care precizeazs cs ,,in cazurile
prevszute de la art. 1375, 1376, 1378 si 1379 nu exists obligatie de reparare a prejudiciului,
atunci cand acesta este csutat exclusiv de fapta victimei insesi ori a unui tert sau urmarea unui
caz de forts majors”. Se poate observa diferenta fats de rsspunderea comitentului, unde cazul
fortuit inlsturs imputabilitatea faptei prepusului.
In unele cazuri, istanta se poate confrunta cu problema autoritstii de lucru judecat. Spre
exemplu, presupunand cs o actiune in despsgubiri intemeiats de prevederile art 1373 C. Civ a
fost respinss de o instants civils sau penals, se pune intrebarea dacs o nous actiune, pentru acelasi
prejudiciu, ar putea ss fie intentats de victima prejudiciului impotriva celui ce are paza juridics a
lucrului, pe temeiul art 1376 C. Civ.
Concluzia la care s-a ajuns este aceea cs, in cazul acelor elemente care sunt identice
pentru cele dous actiuni, hotsrarea rsmass definitivs in prima actiune constituie autoritate de
lucru judecat pentru actiunea ulterioars, chiar dacs temeiul juridic al lucrului care a produs
prejudiciul conditiilor specifice fiecsrui tip de rsspundere face posibils intentarea oricsrei actiuni
la care are acces victima, prin propria alegere.
2.Raspunderea pentru prejudiciile cauzate deanimale
Reglementare. Scurt itoric. Domeniul de aplicare
In conformitate cu prevederile art 1375 C. Civ. ,, proprietarul unui animal sau cel care se
serveste de el rsspunde, independent de orice culps, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacs
acesta a scspat de sub paza sa.”
Asadar, atat proprietarul unui animal, cat si persoana care se serveste de animalul
respectiv, indiferent de forma de vinovstie pe care o au in raport cu prejudiciul generat de
animal, chiar mai mult, si dacs animalul a scspat de sub paza lor, vor rsspunde delictual si vor
acoperi prejudiciul produs.
Observsm cs noua reglementare este asemsnstoare cu cea existents in Codul civil de la
1864, care prevedea in art. 1001 ,, Proprietarul unui animal sau acela care se serveste cu dansul,
in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal sau cs animalul se afls sub
paza sa, sau cs a scspat”, cu deosebirea cs legea in vigoare a precizat clar faptul cs pszitorul
juridic al animalului va rsspunde, dacs animalul va produce un prejudiciu unei alte persoane,
independent de orice culps.
Inss aceasts forms de rsspundere nu este o inovatie a societstii secolului al XIX-lea.
Originea rsspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale se afls in dreptul roman, unde
animalului, pentru a fi despsgubits, cand animalul lui ii provoacs o pagubs. Totusi,
pszitorul juridic avea la indemans o modalitate de a se exonera de rsspundere, si anume
abandonul moral al animalului. Important este de precizat cs aceasts actiune era admiss numai
dacs prejudiciul era cauzat in exclusivitate de fapta animalului, care a scspat de sub controlul
proprietarului, in caz contrar, nu exists dubiu in antrenarea rsspunderii fats de acasta, in vederea
reparsrii prejudiciului cauzat.
Astfel, rsspunderea pentru pagubele produse de animale, mostenits de la romani a fost
cunoscuts de vechiul drept romanesc. Mai tarziu, in 1864, astfel cum am arstat, aceasta a fost
reglementats neindoielnic in textul art 1001 C. civ. Mai mult decat atat, se poate recunoaste
institutiei rsspunderii pentru animale meritul de a fi influentat mecanismul rsspunderii pentru
animale, pentru prejudiciile cauzate de lucruri, care a apsrut abia spre inceputul secolului al XX-
lea.
Cu toate cs rsspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri a inspirat practica judiciars
in vederea fundamentsrii rsspunderii pentru lucruri, dups un timp situatia s-a inversat. Pe fondul
dezvoltsrii societstii industriale si sporirii numsrului accidentelor de muncs, rsspunderea pentru
lucruri a devenit primordials, de data aceasta ea fiind cea care a influentat solutiile din domeniul
rsspunderii pentru pagubele produse de animale.
Asadar, aceasts evolutie istorics a celor dous forme de rsspundere, de-a lungul csreia au
interactionat si s-au influentat reciproc a fscut ca regimul lor juridic ss fie asemsnstor, fiind
necesare doar unele precizsri, cu precsdere in ceea ce priveste notiunea de pazs juridics si
definirea notiunii de animal intrebuintats de art. 1375 C. civ.
In acceptiunea dats de acest articol, in notiunea de animal este cuprinss ,, orice fiints vie
care , alsturi de nevoile sale biologice, instinctive reactioneazs pozitiv sau negativ la stimulii
lumii exterioare, deoarece are propriile sale trsiri afective .In virtutea acestui fapt, nu putem
ignora sau neglija existenta lor, mai ales cs ,, viata, ssnstatea si integritatea lor corporals
constituie valori sociale care necesits o protectie morals, dar si juridics. “ si, pentru cs nu au
propria constiints, este inadmisibil ss se discute despre vinovstia animalului.
Intrucat textul art. 1375 C. Civ. evocs ideea de apropiere si ideea posibilitstii de
exercitare a unui control si a unei supravegheri efective, doctrina apreciazs cs rsspunderea se va
angaja pentru prejudiciile cauzate de animale domestice, indiferent de specie pot fi apropriate
intr-un anumit fel de om, putand fi supravegheate de proprietar si animalele sslbatice captive in
rezervatii , parcuri de vanstoare inchise, circuri, grsdini zoologice sau crescstorii de vanat, care
pot fi , deci, pszite in sensul larg al cuvantului. De retinut este cs se incadreazs in una dintre
aceste clase atat animalele care se afls sub paza juridics a unei persoane, cat si cele care au scspat
de pazs.
Articolul 1375 C. Civ nu se aplics inss in privinta animalelor sslbatice aflate in stare de
libertate. Pentru prejudiciile cauzate de asemenea animale, s-ar putea angaja rsspunderea unitstii
care gestioneazs vanatul, dar in temeiul si in conditiile art 1357 C. Civ. deci victima va trebui ss
dovedeascs imprejurarea cs paguba cauzats de animal s-a produs datorits neindeplinirii de cstre
gestionar a indatoririlor ce ii reveneau in gestionarea vanatului . astfe, in conformitate cu
dispozitiile 13 alin (2) din legea 407/2006 a vanstorii si a protectiei fondului cinegetic , pentru
pagubele produse in fondurile cinegetice si in intravilan, rsspunderea civils revine gestionarului
faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice in cauzs, dacs acesta nu si-a indeplinit
obligatiile pentru prevenirea pagubelor, iar pentru pagubele produse in ariile naturale protejate,
neincluse in fonduri cinegetice sau in care vanstoarea nu este admiss, rsspunderea civils revine
autoritstii publice centrale pentru protectia mediului,, din bugetul aprobat cu aceasts destinatie.
Important de retinut este faptul cs nu prezints relevants pentru angajarea acestui tip de
rsspundere, dacs animalul care a produs dauna este considerat de statistici drept unul periculos
sau nepericulos sau cs animalul ,, a cauzat prejudiciul urmand instinctul sau obiceiurile sale ori
depsrtandu-se de la obiceiurile naturale, sub influenta unei imbolnsviri ( turbare) sau din cauze
necunoscute sau inexplicabile” deci, are insemnstate pentru angajarea rsspunderii, imprejurarea
cs animalul era total docil in mainile persoanei care a fost ulterior vstsmats.
Mai mult, „nu conteazs ce fel de animal este , dacs e de muncs, plscere sau pazs”.
Esential este ca animalul ss “ fie viu si ss cauzeze el dauna: loveste, muscs, distruge ori sperie
victima”. Iar pentru hoitul animalului se rsspunde ca pentru un lucru.
Prejudiciile de naturs materials sau morals pot fi produse de conduita animalelor ,,prin
contact direct cu corpul uman, cum este muscstura unui caine, intepstura albinelor, lovitura dats
de copita unui cal, distrugerea recoltelor si a altor bunuri sau indirect, in absenta unui contact al
animalului cu corpul : copilul speriat de un caine care aleargs pe strads, fsrs ss se asigure si este
accidentat de un autoturism, o peroans care se ascunde in fata atacului violent al unui taur, dar
cade si se rsneste sau contaminarea organismului uman cu boli provenind din randul animalelor.
La fel ca in cazul rsspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, rsspunderea in
temeiul art 1375 C. Civ revine persoanei care, la data cauzsrii prejudiciului, detinea paza juridics
a animalului. (art 1377 C. Civ. ).
 Paza juridics presupune dreptul pe care il are o persoans de a folosi, in interes propriu, de
animalul respectiv, ceea ce inseamns prerogativa de control si supraveghere exercitats asupra
animalului.
Paza juridics poate ss rezulte din dreptul de proprietate, dar si din dreptul uzufruct, din
contractul de locatiune, din contractul de comodat. Exists prezumtia cs paza juridics detinuts de
cstre proprietar, inss acesta o poate rssturna, dacs dovedeste cs a transmis paza juridics altei
persoane care au sau pot avea paza juridics a animalelor se face dups aceleasi coordonate si in
functie de reperele pe care le-am analizat la rsspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
De asemenea mai trebuie ss retinem cs paza juridics a animalelor poate fi o stare de drept sau o
stare de fapt ( cel care a furat un animal sau l-a gssit se serveste de el in interesul ssu are calitatea
de pszitor juridic al acelui animal ).
Paza juridics nu trebuie confundats cu paza materials, aceasta din urms presupunand
contactul material. Spre exemplu, detin paza materials, fsrs inss a detine si paza juridics( si deci
nu vor rsspunde in baza art 1375 C. Civ. ci eventual in baza art 1257 C. Civ. ) zootehnicianul,
ingrijitorul animalelor, dopozitarul, intrucat acestia nu au prerogativa de a folosi animalul in
interes propriu. In schimb veterinarul este considerat cs are paza juridics a animalului cat timp
acesta se afls pe masa de operatie si in aceasts stare muscs pe cineva, deoarece el detinea in acel
moment controlul animalului.
Din analiza prevederilor art 1375 C. Civ. care statueazs cs rsspunderea este antrenats ,,
independent de orice culps”rezults cs fundamentarea rsspunderii pentru animale rezids din ideea
de garantie privind comportamentul animalului, garantie pe care persoana ce detine paza juridics
a animalului trebuie ss o asigure tertilor pentru eventualele prejudicii cauzate acestora de cstre
animalul de care se serveste. Aceasts garantie explics situatia in care paznicul juridic al
animalului rsspunde chiar si in ipoteza in care animalul a scspat de sub supravegherea sa ori, desi
s-a exercitat supravegherea, totusi animalul a cauzat prejudiciul.
Doctrina a evidentiat, in acest sens, cs functia reparatorie a rsspunderii detine rolul
primordial, deoarece se urmsreste asigurarea unei protectii eficiente victimei si degrevarea ei de
sarcina dificils a dovedirii culpei persoanei responsabile.
In ceea ce priveste conditia rsspunderii, victima prejudiciului trebuie ss dovedeascs:

- Existenta prejudiciului

- Faptul cs prejudiciul respectiv a fost cauzat de animal

- Existenta pazei juridice a celui chemat in judecats pentru despsgubiri

Ilustrsm verificarea acestor conditii de cstre instanta judecstoreascs, prin prezentarea pe larg a
considerentelor unei solutii recente de jurisprudents
,, Curtea noteazs cs, in raport cu temeiurile de fapt si de drept ale cererii de chemare in
judecats, ale apsrsrilor paratului formulate in cauzs, probatoriul administrat atat in fata instantei
de fond, cat si de apel, trebuie evaluat din dous perspective : a existentei faptei, respectiv dacs
minorul a fost muscat de caine si a stabilirii persoanei care detine paza juridics a animalului, in
raport cu dispozitiile OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fsrs
stspan si a art 1349 C. Civ.
Cu privire la primul aspect, Curtea constats, in raport de problemele administrate in
cauzs, cs s-a dovedit fsrs echivoc cs reclamantul a fost muscat de un caine.
 In acest sens, sunt relevante declaratia martorului audiat in fata instantei de apel, L.A.C.,
care a declarat cs imediat dups accident a perceput starea minorului, in sensul cs era speriat, avea
maneca de la bluzs rupts si se vedea cs a plans, martorul insotindu-l pe minor si pe tatsl acestuia
la spital, pentru a i se administra vaccinul antirabic.
Aceasts declaratie se coroboreazs si cu cele declarate de numitul R.A. care, audiat in
cursul urmsririi penale, ce a avut ca obiect plangerea formulats de reprezentantii legali ai
minorului impotriva acestuia, a sustinut cs incidentul a avut loc in jurul datei de 20 aprilie 2013
si cs a auzit in curtea interioars a blocului zgomote care l-au determinat ss se deplaseze ss vads
despre ce este vorba. In acel moment l-a vszut pe reclamant murdar, plin de praf, iar tatsl
acestuia i-a adus la cunostints cs minorul a fost muscat de un caine si i-a reprosat cs este vorba
de un caine maidanez ce ii apartine martorului.
Totodats, concluziile certificatului medico-legal eliberat in cauzs la data de 08 mai 2013
sunt in sensul cs plsgile superficiale pe care le prezenta au putut fi produse prin zgariere si prin
muscsturi de caini.
De asemenea prin rezolutia dats in cursul urmsririi penale, declansats impotriva numitului
R.A se retine cs minorul a fost muscat de un caine, dar acesta nu apartine numitului R.A. fapt
dovedit de fotografiile si inregistrsrile video aflate in dosarul cauzei.
Din evaluarea probatoriului administrat, Curtea retine cs in mod cert reclamantul a fost
muscat de un caine, in jurul datei de 20 aprilie 2013, iar sustinerile contrare ale paratului in
sensul cs alta ar fi cauza vstsmsrii minorului nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probs.
Stabilindu-se cs animalul care l-a muscat pe reclamant este un caine, se impune a se
stabili dacs acesta era un caine fsrs stspan, intrucat numai in aceasts ipotezs se poate verifica
daca paza juridicica a acestuia revine paratului.
In acest sens, Curtea retine cs din toate probele administrate in cauzs rezults cs in locul
unde s-a petrecut incidentul, respectiv curtea interioars a blocului unde locuieste reclamantul,
precum si in jurul blocurilor apropiate acestuia, sunt numerosi caini, care nu au putut fi
identificati ca apartinand unei anumite persoane fizice, aspect confirmat si de rezolutia data in
cursul urmsririi penale impotriva numitului R.A.
Atata timp cat reclamantul a probat existenta in zons a numeroase haite de caini fsrs
stspan, inclusiv a celui indicat reprezentantii legii ai reclamantului ca fiind autorul atacului
asupra minorului, iar paratul s-a limitat numai la a contesta existenta cainilor fsrsr stspan, fsrs ss
dovedeascs prin niciun mijloc de probs cele sustinute, convingerea Cutii este cs cele sustinute de
reclamant sunt reale, in sensul cs autorul atacului este un caine fsrs stspan.
Potrivit art 1375 C. Civ. proprietarul unui animal sau cel care se serveste de el rsspunde
independent de orice culps de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacs acesta a scspat de sub
pazs.
Potrivit art 1377 C. Civ., in intelesul art 1375 are paza animalului cel care in mod
independent controlul si supravegherea asupra animalului.
In cauza de fats, paratul detine paza juridics a cainilor fsrs stspan ca efect al legii, ceea
ce-l face rsspunzstor de prejudiciul adus reclamantului in raport cu art 1375.
In acest sens, Curtea reaminteste cs responsabilitatea pentru prejudiciile aduse de animale
fsrs stspan asupra persoanelor revine autoritstilor locale, stabilite de lege, in spets Municipiul G.,
responsabilitate fundamentats pe ideea de garantie pe care persoana care detine paza juridics a
unui animal trebuie ss o asigure tertilor pentru eventuale prejudicii cauzate de acesta, autoritsti
care trebuie ss-si gestioneze resursele astfel incat aceste prejudicii ss nu existe, iar protectia
vietii, integritstii fizice si psihice a oamenilor dintr-o comunitate in care caini fsrs stspan ss fie
asigurats.
Concluzionand, Curtea constats cs in cauzs au fost dovedite toate conditiile rsspunderii
civile delictuale, respectiv reclamantul a fost muscat de un caine fsrs stspan, a suferit un
prejudiciu constand in traume fizice si psihice, existand legsturs de cauzalitate intre fapts si
prejudiciu, iar paratul este persoana rsspunzstoare in raport cu art 1375 si 1377 C . civ.
 Drept urmare, in raport de dispozitiile sus- citate, paratul este tinut ss acopere prejudiciul
cauzat reclamantului.
Curtea constats cs, in raport cu varsta reclamantului, care la data producerii
evenimentului ave 2 ani si patru luni, efectul atacului animalului asupra acestuia a fost puternic,
creandu-i o stare de panics accentuats, ce are repercursiuni asupra dezvoltsrii psihosociale.
Asa fiind, cu privire la intinderea prejudiciului, Curtea apreciazs, in echitate cs suma de
10.000 euro este de naturs a acoperi prejudiciul moral suferit de reclamant si in acelasi timp nu
constituie temei al imbogstirii fsrs justs cauzs a acesteia si nici o amends excesivs pentru parat.
Fats de cele precedente, actiunea reclamantului se impune a fi admiss si paratul obligat ss
plsteascs daune morale de 10.000 euro, echivalent in lei la data plstii cu titlu de daune morale.
Conform art 1354 C. Civ. in cazul in care prejudiciul este cauzat chiar persoanei care se
folosea cu titlu gratuit de animalul respectiv, rsspunderea proprietarului sau a altei persoane care
detinea paza juridics a animalului va interveni numai daca se dovedeste intentia sau culpa gravs.
Textul de lege este menit ss-l exonereze de rsspundere pe paznicul juridic al unui animal, in
temeiul art 1375 C. Civ. ori de cate ori acetsa se va afla in ipostaza legals descriss, reusind ss
dovedeascs faptul cs victima prejudiciului s-a folosit in mod gratuit de animalul al csrui
comportament a cauzat prejudiciul.
Și in aceasts materie, astfel cum rezults din art 1380 C. Civ. , persoana chemats ss
rsspunds- paznicul juridic se va exonera dacs va dovefi cs prejudiciul este urmarea uneia dintre
urmstoarele cauze : fapta imputabils exclusiv victimei insesi, fapta imputabila exclusiv unei
terte persoane pentru care cel ce detine paza juridics a animalului nu este tinut ss rsspunds, forta
majors.

Efectele raspunderii
Similar efectelor rsspunderi pentru prejudiciile cauzate de lucruri, victima se poate
indrepta cu o actiune in despsgubire impotriva prprietarului ssu, dups ca, a celui care detinea
paza juridics a animalului care a provocat prejudiciul, in temeiul art 1375 C. Civ., coroborat cu
art „1377. De asemenea, dacs este preferabil si avantajos, cel psgubit se poate indrepta impotriva
persoanei care detinea paza materials a animalului care a provocat prejudiciul, inss numai pe
temeiul si in conditiile art 1357, adics ale rsspunderii pentru fapta proprie.
Dups ce a reparat prejudiciul plstind despsgubiri victimei, dacs este cazul, proprietarul
sau paznicul juridic se va putea indrepta, printr-o actiune in regres, impotriva celui care detinea
paza materials a animalului. Admiterea actiunii in regres este conditionats de dovada indeplinirii
tuturor cerintelor rsspunderii delictuale pentru fapta proprie a pszitorului material al animalului.

Reguli speciale privind raspunderea pentru cainii periculosi sau agresivi

Exists dovezi care atests faptul cs, incs din cele mai vechi timpuri cainele a fost tolerat de
cstre om ss isi ducs existenta in preajma familiei sale. Cu timpul, relatia dintre om si patruped a
devenit din ce in ce mai stranss, animalul ajutandu-l la activitstile neceare traiului zilnic. Inss
cainele si-a castigat simpatia si prin calitstile de care ds dovads, si anume fidelitate, curaj,
devotament, dar mai ales prin abilitatea specifics de a-si arsta afectiunea fats de stspanul ssu.
Astszi, in intreaga lume se cunosc foarte multe rase de caini, fiecare paticularizandu-se
printr-o serie de calitsti si defecte specifice. Astfel, unii sunt mereu calmi, altii foarte jucsusi, iar
alte categorii, opuse primelor dous, se deosebesc prin periculozitate si agresivitate.
Analizsm in continuare regulile speciale instituite in statul roman, in vederea protectiei
cetstenilor ssi, avand drept obiectiv prevenirea si sanctionarea atacurilor cainilor care fac parte
din ultimele dous categorii de animale amintite.
In prezent, in Romania este in vigoare Ordonanta de Urgents nr 55 din 30 aprilie 2002,
privind regimul de detinere al cainior periculosi sau agresuvu. Actul normativ in cauzs stabileste
in art 1si art 2 ce rase de caini sunt periculoase, respectiv agresive.
Astfel, prin art 1 din ordonants prevede cs prin caini periculosi se intelege cainii apartinand
urmstoarelor rase, grupate in dous categorii, dups cum urmeazs:
a. Cstegoria I : cainii de lupts si de atac, asimilati prin caractere morfologice cu cainii de tipul Pit
Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor

b. Categoria a II-a : cainii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog
Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobsnesc Caucazian, Cane Corso si
metisii lor.

Articolul 2

(1) Prin caini agresivi se intelege:

a) orice caine care, fsrs ss fie provocat, muscs sau atacs persoane ori animale domestice in locuri
publice sau private;
b) orice caine care particips la lupte intre caini sau care a fost antrenat in acest scop.

(2) Nu intrs in categoria cainilor agresivi definiti la alin. (1):

a) orice caine care atacs sau muscs o persoans care a pstruns fsrs drept, in orice mod, intr-o
proprietate privats sau publics protejats de acel caine;
b) orice caine folosit de unitstile de politie, de jandarmerie, de alte unitsti militare, de unitstile
vamale sau de serviciile publice de securitate, protectie si pazs, care, aflandu-se in misiune, a
atacat sau a muscat o persoans.
Ordonanta subliniazs faptul cs cele dous categorii de caini au un regim diferit de evidents,
inregistrare, conditii de acces in locurile publice sau in mijloacele de transport.
Astfel, nu oricine poate fi proprietar sau detinstor temporar al unui caine periculos, ci
numai cel care indeplineste, printre altele, conditiile : ss aibs varsta minims de 18 ani, ss aibs
capacitate deplins de exercitiu si ss nu fi fost condamnat pentru ssvarsirea unei infractiuni contra
persoanei.
De remarcat cs, alin. (2) al art 3 din ordonants, sunt fixate dous obligatii extrem de
importante, valabile atat pentru proprietarii sau detinstorii temporali ai cainilor prevszuti la art. 1,
cat si ai acelora care au unul sau mai multi dintre cainii prevszuti la art. 2 alin (1) din aceeasi
ordonants. Prima indatorire consts in inregistrarea cainilor la Asociatia Chinologics Romans,
afiliats la Federetia Chinologics Internationals. Iar ce-a dea doua obligatie o reprezints
inscriptionarea in mod vizibil, la intrarea in apartament sau in imobil ori pe imprejurimea
aferents imobilului respectiv, a avertismentului “caine periculos” sau dups caz “caine agresiv “,
printr-o plscuts avand dimensiunile de cel putin 15x25 cm.
Referitor la cea de-a doua sarcins de indeplinit, sunt necesare cateva precizsri
suplimentare. Dispozitii relative, cu titlu de drept comun, la ipoteza afissrii unui anunt, care
cuprinde un mesaj adresat publicului se gssesc in art 1356 C. civ. Intitulat “Anunturi privitoare la
rsspundere”.
Relevante in acest context sunt indicatiile frazei I din alin. (2) al art. 1356 C.civ, care
enunts faptul cs “printr-un anunt nu poate fi excluss sau limitats rsspunderea delictuals pentru
prejudciile cauzate victimei”. La prima vedere, textul legal pare logic, intrucat evenimentul
prejudiciabil intervine in viata victimei asemenea unui caz de forts majors, ceea ce conduce la
ideea cs a fi inacceptabil ca un eventual enunt ss o priveze de dreptul de a fi despsgubits de
persoana rsspunzstoare.
Dar fraza din alin. (2) al art 1356 C. civ. trebuie coroborats cu fraza a doua a aceluiasi
alineat, care adaugs faptul cs, “ un asemenea anunt poate avea inss valoarea semnalsrii unui
pericol, fiind aplicabile, dups imprejursri dispozitiile art 1373 C. Civ. in ascest sens, doctrina
apreciazs cs anuntul ar putea fi considerat o avertizare asupra pericolului, cu respectarea
conditiei de a fi adus la cunostints de existenta pericolului si nu reactioneazs cu precautie si
diligents “pentru a inlstura riscul producerii de daune, cu toate cs ar fi avut posibilitatea, poate
personal rsspunzstoare”.
In aceasts situatie avem in vedere atat imprejurarea in care victima a contribuit fie cu
intentie, fie din culps la cauzarea sau la msrirea prejudiciului propriu, cat si ipostaza in care, ar fi
putut, nu a luat nicio mssurs pentru a-l evita. Astfel, dacs victima se gsseste in cel putin una
dintre variantele mentionate, devine aplicabils dispozitia finals a alin. (1) al art 1371 C. Civ. care
stabileste faptul cs “cel chemat ss rsspunds va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a
pricinuit-o” .
Asadar, proprietarul sau detinstorul temporar al unui caine periculos sau al unui caine
agresiv, care face parte din categoria prevszuts in alin. (1) al art 2 din ordonants, ii incubs
obligatia de a informa publicul larg cu privire la existenta pericolului de producere a unui
prejudiciu de cstre animalul ssu de companie, prin intermediul unui anunt. Mai mult, ca efect al
executsrii acestei obligatii si dovedind faptul cs victima a avut posibilitatea concrets de a
preintampina producerea consecintei negative, impotriva pszitorului juridic al animalului, care a
produs prejudiciul prin fapta sa, se va angaja o rsspundere concurents. El va despsgubi victima,
si implicit persoana vstsmats va suporta cheltuieli potrivit contributiei pe care a avut-o fiecare
dintre acestia.
In capitolul III din ordonants se prevede ce fapte comisive sau omisive ale pszitorului
juridic al patrupedului atrag angajarea fats de acesta a rsspunderii penale sau contraventionale.
Astfel, in sensul ordonantei, constituie infractiuni urmstoarele fapte: neluarea mssurilor
de prevenire a atacului canin de cstre proprietarul cainelui sau de cstre detinstorul temporar al
acestuia, asupra unei persoane [art.11], fapta persoanei de a determina in orice mod atacul
cainelui, apartinand oricsrei rase, asupra unei persoane, dacs a avut ca urmare o vstsmare [ art.
12], importul sau comercializarea cainilor de rasele prevszute la art 1 lit a. [art. 13], fapta
persoanei de a organiza lupte intre caini, de a-i pregsti in acest scop, precum si de a participa cu
caini la astfel de lupte [art 14].
Retinem cs prorpietarul sau detinstorul temporar al unor astfel de caini este exonerat de
rsspundere penals, “ dacs victima actelor incriminate a pstruns fsrs drept, in orice mod, intr-o
proprietate privats sau publics protejats de caine ori dacs interventia cainelui a fost determinats
de apsrarea proprietarului sau a detinstorului temporar, victims iminents a unei infractiuni de
violents ssvarsite importriva sa”
(art17).
In cuprinsul art 18. Din ordonanta sunt enumerate faptele care angajeazs rsspunderea
contraventionals a pszitorului juridic si anume : neluarea mssurilor de prevenire a atacului canin
de cstre proprietarul sau detinstorul temporar al cainelui, dacs fapta s-a soldat cu decesul cainilor
prevszuti de art. , de cstre proprietar sau de cstre persoana care ii are in paza, in termen de 48h de
la constatare, nerespectarea prevederilor art. 3 si ale art. 4 alin. (1) si (2), nerespectarea
prevederilor art 8, 9 lit c si ale art 10, nerespectarea prevederilor art 6 si nerespectarea art 9 lit d.
In alts ordine de idei, cu scopul de a proteja viata integritatea corporals sau ssnstatea
cainilor, mai ales a celor care fac obiectul de reglementare al acestei ordonante, in art. 19 s-a
prevszut expres cs reprezints contraventie “ Fapta persoanei care produce cainelui, in orice mod
o suferints nejustificats ori il provoacs la reactii agresive se sanctioneazs cu amends de la 1000-
2000. “ In aceasts situatie, proprietarul sau detinstorul temporar al cainelui provocat fiind
absolvit de orice rsspundere. “

Desi in cuprinsul ordonantei nu este abordats problema rsspunderii civile, “ acesta ar

putea face fsrs nicio indoials obiectul fie al unei actiuni civile in procesul penal generat de
ssvarsirea uneia dintre infractiuni sau a unei actiuni civile separate”
Prezentsm in continuare, cu scop demonstrativ, o spets relativ recents, solutionats de
instanta judecstoreascs sub imperiul Codului civil din 1864, care a aut ca element declansatorul
unui caine agresiv.
 “Prin cererea inregistrats pe rolul Judecstoriei de la Strehaia la data de 26 ianuarie 2012,
sub nr . 180/313/2012, reclamanta G.I, a solicitat obligarea paratilor D.I si D. I. la plata sumei de
14.000, reprezentand daune materiale si daune morale.
In motivarea cererii, reclamanta a sustinut cs in dimineata zilei de 24 septembrie 2011, in
timp ce se indrepta spre un teren prorpietatea sa, a trecut prin dreptul locuintei familiei D., iar din
curtea acestora a iesit un caine de vanstoare care a muscat-o, poarta fiind deschiss. Intrucat i-a
fost sectionat tendonul, a fost transportats la spitalul din Drobeta Turnu Severin, unde a fost
internats in peioada 24 septembrie- 17 octombrie 2011.Din certificatul medico-legal nr 732 din
20 octombrie 2011, a rezultat cs pentru vindecarea leziunilor suferite a fost nevoie de 25-30 zile
ingrijiri medicale. A arstat cs nici in prezent nu s-a refscut fizic, deoarece merge greoi, iar atunci
cand iese afars, piciorul se invineteste, se umfls, are dureri insuportabile si nu se poate deplasa pe
distante mari.Pentru transportul la spital si ulterior la controalele medicale din lunile noiembrie si
decembrie, cu alimentatia in spital, cu tratamentul, cu transportul familiei la spital, avand nevoie
in permanents de insotitor, pentru obtinerea certificatului medico-legal, a efectuat numeroase
cheltuieli. A solicitat si obligarea paratilor la plata daunelor morale in cuantum de 10.000 lei.
Impotriva paratilor a formulat plangere la organele de politie, care i-au comunicat cu adresa nr
295340 din 28 noiembrie 2011 cs numitul D.I. a fot sanctionat contraventional pentru fapta sa.
In drept, si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile nr 1349, 1375,1377, 1381 C. Civ..
In dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei : bilet de iesire din spital, certificat
medico legal, adeverinta emiss de cabinetul medical veterinar, imputernicire avocatials.
Paratii au formulat intampinare, prin care au arstat cs in cauzs nu sunt incidente
dispozitiile nr 1349, 1375,1377, 1381 C. Civ. si au solicitat respingerea actiunii.In motivare au
arstat cs in data de 24 sept 2011 reclamanta nu a fost muscats de un caine care ss le apartins.
Paratul D.I. a invocat exceptia lipsei calitstii sale procesuale pasive, motivand cs locuieste cu
tatsl ssu, paratul D.I. a precizat cs detine 2 caini in gospodsrie, care inss nu sunt agresivi si nu
aveau cum ss producs reclamantei leziuni inscrise in certificatul medico-legal, intrucat in
dimineata zilei de 24 sept 2011 cainii erau legati in curtea locuintei. Proprietatea lor se afls la
marginea localitstii Breznita Motru, zons in care exists un nr. foarte mare de caini vagabonzi.
Analizand actele dosarului, istanta retine urmstoarele:
Cererea reclamantei este o actiune in rsspunderea civils delictuals pentru fapta
animalului.
Potrivit art 103 din Lg. 71/2011, “ Obligatiile nsscute din faptele judiciare
extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dups caz, a
ssvarsirii lor. “
Cu alte cuvinte, rsspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (rsspunderea
civils delictuals) este guvernats de legea in vigoare in momentul ssvarsirii faptei ilicite.
In acelasi sens, art 6 alin (2) C. Civ prevede cs “ Actele si faptele juridice incheiate ori,
dups caz, ssvarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte
juridice decat cele prevszute de legea in vigoare la data incheierii sau, dups caz, a ssvarsirii sau
producerii lor “.
Intrucat in cauzs se discuts despre o fapts ilicits ssvarsits inainte de intrarea in vigoare a
actualului Cod Civil, spetei de fats ii sunt aplicabile dispozitiile Codului Civil din 1864.
Astfel, conform art. 1001 din C. Civ. de la 1864, proprietarul unui animal, sau acela care
se serveste cu dansul, in cursul serviciului este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau
cs animalul se afls sub paza sa, sau cs a scspat.
Pentru a putea opera rsspunderea civils delictuals trebuie indeplinite cumulativ
urmstoarele conditii : existenta unui prejudiciu cauzat de animal, la data cauzsrii prejudiciului,
animalul ss se afle in paza judiciars a persoanei de la care pretinde plata despsgubirilor.
In spets, reclamanta a suferit un prejudiciu material si moral, ca urmare a muscsturii unui
caine. Astfel, reclamanta a dovedit efectuarea cheltuielilor de transport la unitstile spitalicesti.
Martorul E. A. A confirmat cs, la cererea fiicei reclamntei, s-a deplasat cu autoturismul personal
la spitaul Drobeta Turnu Severin pentru a o transporta la domiciliu pe reclamants, care se
externa. Reclamanta fusese dus- intors Breznita Motru- Severin. O alts imprejurare ce denots
recunoasterea implicits a vinovstiei este aceea cs paratul D.I. a fost sanctionat contraventional in
legsturs cu incidentul suferit de reclamants si nu a contestat procesul- verbal.
Fiind indeplinite conditiile art. 1001 C. Civ. din 1864, instanta urmeazs a admite in parte
actiunea formulats de reclamanta si a obliga paratii in solidar la plata sumei de 10.664, din care
10.000 lei despsgubiri morale si 664 despsgubiri materiale.
Fiind in culps procesuals, paratii urmeazs a fi obligati solidar la plata sumei de 1750,84
lei cu titlu de cheltuieli de judecats cstre reclamants, reprezentand 1000 onorariu avocat, 750,84
taxa judiciars de timbru reduss proportional pretentiilor admise. “
In acest context, trebuie amintits si obligatia incheierii unei asigursri de rsspundere civils
pentru eventualele pagube produse de cainii prevszuti la art. 1 lit a. din Oug nr 55/2002, privind
regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi. [art 4 alin (1) lit d din ordonants]
Ca efect al incheierii unei asigursri de rsspundere civils pentru prejudiciile pe care cainele
periculos sau agresiv le-ar putea produce unei terte persoane, proprietarul patrupedului este
asigurat pentru urmstoarele riscuri : avarierea sau distrugerea bunurilor unei terte persoane,
vstsmsri corporale, decesul unei terte persoane, cheltuieli de judecats si sume cu titlu de
dezdsunare pe care asiguratorul este obligat ss le plsteascs unei terte persoane.

3.Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului

Reglementare
Potrivit art 1378 C. Civ. proprietarul unui edificiu sau al unei constructii de orice fel este obligat
ss repare prejudiciul cauzat prin ruina ori prin desprinderea unor psrti din ele, dacs acesta este
urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie.
Acest articol instituie o rsspundere civils specials, in raport cu prevederile 1376 alin (1) C. Civ.
care reglementeazs rsspunderea civils generals, cu valoare de principiu, pentru prejudiciile
cauzate de lucruri. Textul conservs aceeasi terminologie clasics, in semn de respect a traditiei de
care se bucurs aceasts rsspundere specials, (incs din dreptul roman, preotul constrangea pe
proprietarul unei clsdiri aflate intr-o stare proasts de intretinere ss garanteze pe vecinul amenintat
de o eventuals prsbusirire printr-o garantie numits cautio damni infectii, menits a asigura
eventualele prejudicii cauzate de ruina acesteia, in caz de refuz, vecinul aflat in pericol putea fi
indreptstit prin procedura missio in possessionem ss efectueze el insusi reparatiile pe seama
proprietarului.)
Domeniul de aplicare
Prin edificiu se intelege orice constructie realizats de om prin asamblarea tehnics a unor
materiale care, prin incorporarea lor in sau la sol ori la alts constructie devine, in mod durabil un
imobil in natura sa. Nu sunt acceptate in aceasts categorie bunurile mobile car au devenit imobile
prin destinatie. In cazul demolsrii unor bunuri incorporate intr-o constructie, in mod definitiv,
devenind o parte components a acesteia, cum ar fi un panou decorativ incastrat in peretele
exterior al unui imobil, o scars rulants, lespezile unui cavou funerar sunt aplicabile dispoz. Art
1378 C. Civ.
Este indiferent dacs acea constructie depsseste sau nu nivelul solului (cass de locuit, canal
subteran, baraj, poid peste aps curgstoare, dig, pivnits, conducte la suprafats sau subterane.) si
dacs are destinatie de locuints sau alts destinatie. Asadar, incorporarea sau fixarea directs sau
indirects la sau in sol prin activitatea omului este de esenta edificiului. Nu sunt apreciate ca fiind
edificii lucrsrile improvizate sau demontabile, dar nici cele care nu au implicat nicio activitate
umans, precum stancile, plantatiile ori au fost doborati arbori, au cszut pietre sau a intervenit
surparea unui teren.
Prin ruina edificiului se intelege fie dsramarea totals a edificiului, fie dezagregarea
materialului din care acesta este construit, care provoacs prin csdere, un prejudiciu unei terte
persoane( de ex. Prsbusirea unui balcon sau a unui zid al locuintei peste autoturismele aflate in
parcare ori csderea unei tencuieli de pe fatada clsdirii si rsnirea unui trecstor). Nu intrs inss in
aceasts notiune demolarea voluntars a edificiului, functionarea defectuoass a unui aparat( de ex.
Csderea unui lift), lipsa unui dispozitiv de protectie ( ex. Lipsa barei de protectie la o scars), ci
numai dsramarea sau dezagregarea involuntars a edificiului. Eventualitatea demolsrii unui imobil
si prejudiciierii altor persoane le indreptsteste pe acestea ss pretinds proprietaruui doar luare unor
mssuri preventive, pentru a elimina riscul producerii in viitor a unor prejudicii
Edificiul trebuie astfel costruit si intretinut, incat ss fie inlsturat pericolul distrugerii sau
prsbusirii sale. In acest sens, proprietarul, in virtutea calitstii sale, este obligat ss garanteze in fata
celorlalti membri ai societstii pentru eventualele prejudicii care ar putea fi produse prin ruina
constructiei sale. Remarcsm faptul cs, spre deosebire de rsspunderea pentru prejudiciile cauzate
de lucruri si de animale, care se angajeazs in sarcina persoanei care le are sub pazs juridics, art
1378 C. Civ. prevede cs rsspunde de ruina edificiului numai proprietarul acesteia, fiind excluss
orice extindere cu privire la alte categorii de persoane care, in virtutea anumitor activitsti,
folosesc sau supravegheazs imobilul (locatar, uzufructuar, administrator). Prejudiciile cauzate de
ruina edificiului cad in sarcina proprietarului indiferent in mainile cui se afls constructia ca efect
al unui drept real sau de creants. De asemenea, nu prezints relevants faptul cs proprietatea a fost
uzurpats, rsspunderea revenind in continuare proprietarului si in situatia in care acesta a fost
deposedat prin violents.
Sub acest aspect, operatiunea de desemnare a debitorului obligatiei de reparare a
prejudiciului este simplificats, proprietarul fiind cel care rsspunde pentru asemenea prejudicii,
fsrs a fi necesars identificarea persoanei care exercits paza juridics asupra lucrului implicat in
producerea prejudiciului. Edificiul poate fi proprietatea unei persoane fizice, a unei persoane
juridice, a unei colectivitsti sau a statului. Faptul cs edificiul, prin importanta pe care o prezints,
este declarat monument istoric nu poate conduce la exonerara proprietarului, respectiv a statului,
de rsspundere in cazul producerii de prejudicii prin ruina acestuia, pentru neglijenta manifestats
de intretinere.
Prin vicii de constructie, in sensul art 1378 C. Civ. se intelege acel defect sau deficients
calitativs, rezultats in urma constructiei, care, existaand in momentul prelusrii edificiului de cstre
proprietar, a condus la ruinarea constructiei. Observsm cs legea nu distinge dups cum viciul este
aparent sau ascuns, statuand ferm cs proprietarul va rsspunde pentru prejudiciul cauzat.
Potrivit doctrinei, dacs dreptul de proprietate asupra edificiului a fost dezmembrat,
rsspunderea pentru ruina edificiului va reveni nudului proprietar in cazul uzufructului,
proprietarul fondului dominant in cazul servitutii sau superficiarului, in cazul unei superficii.
In cazul in care edificiul ruinat fusese anterior instrsinat printr-un contract afectat de o
conditie rezolutorie, se pune problema care dintre proprietari(in aceasts situatie exists doi
proprietari: unul sub conditie rezolutorie si unul sub conditie suspensivs) va rsspunde in temeiul
dispozitiilor art 1378 C. Civ.. se considers cs rsspunderea va fi angajats astfel : proprietarul sub
conditie suspensivs devine rsspunzstor la indeplinirea conditiei, dar rezults cs si rsspunderea lui
se naste tot la aceasts dats, odats cu dobandirea calitstii de proprietar, proprietarul sub conditie
rezolutorie este actualul proprietar si va rsspunde pans la data indeplinirii conditiei csci, sub
rezerva indeplinirii conditiei, el este proprietar la data ruinsrii edificiului.
Pentru cazul in care edificiul ruinat se afls in proprietate comuns pe cote psrti sau in
devslmssie, literatura de specialitate a optat intre dous solutii : rsspunderea solidars a
coproprietarilor sau rsspunderea proportionals cu cota – parte ce revine fiecsruia din imobilul
ruinat.
Astfel, conform primei opinii exprimate in doctrins, rsspunderea coproprietarilor este
solidars, fsrs ca autorii ss argumenteze in vreun fel.
Intr-o a doua opinie, sustinuts de marele profesor Mihail Eliescu, s-a promovat teza
conjunctivitstii si divizibilitstii rsspunderii coproprietarilor edificiului, care prin ruina sa, a
produs pagube tertelor persoane, arstandu-se cs aceasts rsspundere este o rsspundere obiectivs,
fsrs culps, si in consecints, nu poate fi incluss in campul de actiune a dispozitiilor art 1002 C.
Civ. 1864( art 1378) ce se bazeazs pe ideea de greseals prezumats. Asadar, rsspunderea
coproprietarilor este divizibils, deoarece acesta se intemeiazs exclusiv pe ideea de garantie
obiectivs, fiind cat se poate de firesc ca fiecare coprietater ss garanteze, pentru cei din jur,
 repararea pagubelor produse de ruina edificiului doar proportional cu partea sa din dreptul de
proprietate a imobilului.
De asemenea, sub imperiul dispozitiilor Codului familiei, in sustinerea acestei teze s-a
argumentat cs, in cazul rsspunderii pentru ruina edificiului bun comun al sotilor, cei prejudiciati
trebuie ss urmsreascs, potrivit art 34 C. Fam. mai intai bunurile comune ale sotilor si numai dups
aceea bunurile lor proprii. Dacs ar fi solidaritate, orie sot codebitor ar putea fi urmsrit pentru
totalitatea prejudiciului asupra oricsror bunuri, fsrs nicio oridine de preferints, indiferent dacs
sunt comune sau proprii.
Recent, teza rsspunderii solidare a coproprietarilor edificiului ruinat a fost sustinuts argumentat.
In viziunea acestor autori, solidaritatea rezults din unicitatea de obiect, care impune
fiecsrui debitor obligatia de a plsti victimei intreaga datorie, sub rezerva efectului declarativ al
unei ulterioare impsrteli, pe calea actiunii de regres. Imprejurarea cs dreptul de proprietate
nu este localizat pe o anumita portiune in materialitatea edificiului duce la teza gratiei legale
pentru totalitatea imobilului, mai ales cs principiile care guverneazs proprietatea comuns nu se
opun desocotirii ulterioare a datoriilor reciproce intre proprietari.
Impsrtssim opinia minoritars potrivit csreia solidaritatea dintre codebitori nu se prezums.
Ea exists decat atunci cand este stipulats expres de psrti ori este prevszuts de lege (1445 C. Civ)
Or, in privinta rsspunderii angajats in sarcina mai multor persoane, obligatia de dezdsunare este
solidars numai atunci cand acestea rsspund pentru o fapts prejudiciabils (art 1382 C. Civ). Prin
urmare, rsspunderea coproprietarilor pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului va fi una
divizibils, tinand cont de natura rsspunderii obiective bazats pe ideea de garantie, asa cum vom
arsta in continuare.

Fundamentul raspunderii civile delictuale pentru ruina edificiului

In ceea ce priveste fundamentul acestei forme de rsspundere, doctrina traditionals
vorbeste depre o rsspundere obiectivs a proprietarului ori despre o rsspundere intemeiats pe ideea
unei obligatii legale de garantie, o veritabils sarcins a proprietatii clsdite, astfel cs proprietarul nu
rsspunde pentru altii, ci propter rem, pentru lucruri , csci el are foloasele edificiului. Vinovstia
proprietarului sau a unei alte persoane nu este o conditie a existentei si angajsrii acestei
rsspunderi.
Pe aceste coordonate, teoria garantiei a fost consolidats cu ideea rsspunderii
proprietarului pentru ruina edificiului ssu ca o sarcins a proprietstii si aceasta datorits faptului cs
proprietarul este cel care, in mod normal, cunoaste cel mai bine imobilul si poate ss se implice
pentru a preveni producerea prejudiciilor sau ss se asigure contra producerii acestora.
In concluzie, in prezent, la fel ca si in reglementarea anterioars, se considers cs
rsspunderea intemeiats pe dispozitiile art 1378 C. civ. Este obiectivs, independent de orice culps
a proprietarului.

Conditii speciale ale angajarii raspunderii pentru ruina edificiului

Rsspunderea proprietarului edificiului este de naturs extracontractuals, fiind antrenats
pentru daunele cauzate altor persoane ori de cate ori ruina se datoreazs unui viciu de constructie
sau lipsei de intretinere a unui edificiu. Dacs inss intre proprietar si victima exists un raport
juridic contractual in baza csruia au fost stabilite obligatii privind folosinta imobilului,
rsspunderea acestuia va fi antrenats pe tsram contractual.
Pentru obligarea proprietarului ss rsspunds in temeiul art 1378 C. civ. Trebuie intrunite
urmstoarele conditii:

a) Existenta prejudiciului

b) Ruina edificiului sau desprinderea unor psrti din edificiu ca urmare a lipsei de
intretinere( vechimea poate fi asimilats cu lipsa de intretinere) sau a unui viciu de constructie
c) Legstura de cauzalitate dintre prejudiciu respectiv si ruina edificiului sau desprinderea unor psrti
din edificiu

Astfel cum arstsm mai sus, victima nu va trebui ss probeze si cs lipsa de intretinere sau
viciul de constructie ar fi imputabil proprietarului.
Dacs s-a stabilit cs prejudiciul este rezultatul ruinei edificiului, dar fsrs ss fie posibils
dovedirea existentei unei lipse de intretinere sau a unui viciu de constructie, victima nu va putea
solicita aplicarea dispozitiilor art 1378 C. civ, ci a dispozitiilor art 1376 ali. (1), C. civ.
In cazul in care prejudiciul este cauzat chiar persoanei care se folosea cu titlu gratuit de
edificiul respectiv, rsspunderea proprietarului va fi angajats numai dacs se dovedeste intentia sau
culpa gravs a acestuia, in conditiile prevederilor art 1354 C. civ. Victima nu poate obtine
repararea prejudiciului acuzat de persoana care i-a acordat ajutor in mod dezinteresat sau de
lucrul, animalul ori edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit decat dacs dovedeste intentia sau
culpa gravs a celui care, potrivit legii ar fi chemat ss rsspunds.

Exonerarea de raspundere
Pentru a se exonera de rsspundere, conform 1380 C. civ. , proprietarul trebuie ss
dovedeascs existenta uneia dintre urmstoarele cauze: fapta imputabils exclusiv victimei insesi
(de pilds, intrarea victimei in incinta unei clsdiri, aflats in ruins, in pofida atentionsrilor fscute
privind riscul demolsrii unor psrti componente si accidentsrii sale, fapta imputabils exclusiv unei
terte persoane pentru care proprietarul nu este tinut ss rsspunds, forta majors( ex exists forts
majors atunci cand proprietarul nu poate repara imobilul datorits invadsrii teritoriului in caz de
conflict armat sau in situatia degradsrii progresive a temeliei edificiului prin actiunea apelor
msrii ). Doctrina apreciazs cs, in aceste situatii, edificiul nu este decat instrumentul pasiv
prin care se manifests interventia cauzei strsine, si in consecints, proprietarul nu este tinut ss
rsspunds.
Daca fapta victimei insesi sau aceea a tertului nu a prezentat caracterele fortei majore,
acesta nu il poate exonera de rsspundere pe proprietar, inss in mssura in care aceasta este
ssvarsits cu vinovstie si a avut o participare cauzals la producerea prejudiciului, este just si
echitabil ca, proportional, rsspunderea proprietarului ss fie diminuats pans la concurenta valorii
de despsgubire datorats pentu repararea psrtii de prejudiciu care constituie urmarea directs si
necesars a ruinei edificiului cauzate de lipsa de intretinere sau de un viciu de constructie.
In literatura judiciars francezs se arats inss cs prejudiciul este urmarea ruinei provocate de
un eveniment de forts majos si agravats de un viciu de constructie sau de o lipss de intretinere,
proprietarul rsmane responsabil, inss responsabilitatea sa va fi micsorats in condtiile dreptului
comun. Asadar in aceste cazuri, ruina are doar valoare cauzals, prsbusirea sau surparea fiind
determinats de elemente extrinseci edificiului, precum un cutremur sau o inundatie.
In acest sens, in jurisprudenta romans mai veche s-a retinut cs proprietarul va fi exonerat
partial de rsspundere dacs dovedeste cs paguba suferits de victims a avut o determinarare cauzals
multipls, in cazul csreia ruinarea edificiului, ca urmare a lipsei de intretinere sau a unui viciu de
constructie, a fost doar o cauzs concurents.

Efectele raspunderii
Odats intrunite conditiile mai sus prezentate, proprietarul edificiului va fi obligat ss
repare prejudiciul cauzat victimei. In eventualitatea in care ruina edificiului s-a produs din cauza
lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie imputabil unei alte persoane, dups repararea
prejudiciului cauzat victimei, proprietarul poate promova o actiune in regres impotriva acelei
persoane, sau, in mssura in care nu cunostea viciul de constructie proprietarul va putea s-o cheme
in garantie, in acelasi proces in care el are calitatea de parat.
Actiunea in regres va putea fi introduss, dups caz, impotriva:
-vanzstoruui, pe temeiul obligatiei acestuia de a garanta pentru viciile ascunse ale lucrului vandut
-uzufructuarului, titularului unui alt drept real, locatarului sau comodatorului care nu a efectuat
reparatiile care csdeau in sarcina sa, potrivit legii sau contractului incheiat cu proprietarul
-constructorului sau proiectantului, pe temeiul contractului de antreprizs sau de proiectare, dacs
ruina a fost provocats de vicii ascunse
- prepusului care avea obligatia, in exercitarea functiilor sale, ss se ingrijeascs de intretinerea
edificiului
- organului adminisrativ competent ss elibereze autorizatia pentru efectuarea reparatiilor, cf Lg.
50/1991 privind autorizarea executsrii lucrsrilor de constructii, republicats, dacs respectivul
organ nu a eliberat autorizatia ori a eliberat-o cu intarziere, fapt ce a determinat ruina edificiului.
Temeiul actiunii proprietarului il va constitui contractul, dacs acesta si parat a existat un
asemenea titlu, ori in lipsa contractului va putea fi invocat delictul ca izvor de obligatii, potrivit
dispozitiilor art 1357-1371 C. civ.

4. Raspunderea pentru prejudiciul cauzat prin caderea sau aruncarea din imobil a unui
lucru
Pentru prima dats in legislatia noastrs, Codul civil reglementeazs rsspunderea civils
delictuals pentru prejudiciul cauzat prin csderea sau aruncarea unui lucru din imobil.
Astfel , potrivit art 1379 alin (1) C. civ cel care ocups un imobil, chiar fsrs niciun titlu,
rsspunde pentru prejudiciul cauzat prin csderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.
Alineatul al doilea al aceluiasi articol prevede cs, dacs sunt indeplinite si conditiile
rsspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, victima are un drept de optiune in vederea
reparsrii prejudiciului.
Prin lucru, in acceptiunea art 1379 C. civ, intelegem bunuri mobile corporale susceptibile
de a fi aruncate, respectiv de a ajunge la o distants oarecare, datorits imprimsrii unei miscsri
violente sau, dups caz de a csdea deci de a se deplasa de sus in jos datorits greutstii. De ex.
Ocupantul unui imobil rsspunde de prejudiciul cauzat prin csderea unui ghivechi sau a oricsrui
obiect care se afls la insltimea si care, nefiind asigurat, prin csdere rsneste pe trecstori sau pe
oricare alts persoans.
Persoana chemats ss rsspunds este cel care ocups un imobil(nu proprietarul in mod
necesar), fie cu titlu(imobil ocupat abuziv). Rostul acestei norme este de a evita ca, sub
acoperirea anonimatullui celui care a aruncat lucrul, prejudiciul cauzat victimei ss rsmans
neacoperit. Se instituie astfel o rsspundere obiectivs care apass pe umerii celui care ocups un
imobil, indiferent dacs are sau nu un titlu locativ. Simplu fapt cs cineva, altul decat proprietarul,
locuieste in imobil, deci beneficiazs de o situatie de fapt, il face rsspunzstor pentru prejudiciile
cauzate prin csderea unor lucruri sau prin aruncarea lor din imobil.
Ideea de garantie obiectivs poate fi conjugats, in spets, cu aceea a echitstii si cu aceea a
securitstii sociale si a interesului public, fiind echitabil si just ss repare prejudiciile cauzate celor
care, aflandu-se in proximitatea acestuia, le este lezats insssi integritatea corporals, ssnstatea sau
le este pricinuits moartea( de ex in fata unei peroane bolnave de inims cade, cu un zgomot
puternic, un obiect de mobilier, provocandu-i acesteia un soc urmat imediat de un infarct
miocardic( ori le sunt distruse sau avariate lucrurile pe care acestea le poseds, in urma csderii sau
aruncsrii din/de pe respectivul imobil a unui lucru, fiind incslcate astfel obligatiile generale de
asigurare a securitstii sociale si de protejare a interesului public.
Asadar, rsspunderea pentru prejudiciile cauzate prin csderea sau aruncarea unui lucru
dintr-un imobil este angajats independent de existenta vreunei culpe din partea celui care ocups
imobilul.
Victima va trebui, pentru invocarea art 1379 C. civ. , ss facs dovada existentei
prejudiciului, a faptului cs lucrul a fost aruncat sau a cszut din imobil, a raportului de cauzalitate
dintre prejudiu si faptul indicat, a calitstii de ocupant al imobilului de cstre persoana chemats ss
rsspunds.
Exonerarea de rsspundere va interveni doar in conditiile art 1380 C. civ.
 Atunci cand ocupantul imobilului exercits si paza, sa cum este definits de art 1377 C. civ,
asupra lucrului aruncat sau care a cszut, ne aflsm in situatia indeplinirii conditiilor cerute pentru
angajarea rsspunderii atat pentru lucruri in general, cat si a celei reglementate de art 1379 C. civ.
In aceasts situatie, victima are drept de optiune.
Victima se poate indrepta impotriva celui care i-a cauzat paguba si pe temeiul rsspunderii
subiective a acestuia (1357C. civ), dovedind vinovstia fsptasului.

Capitolul VII. Rsspunderea civils contractuals

Sectiunea I. Precizari preliminare

Noul Cod Civil supune unei reglementsri mai atente institutia rsspunderii civile
contractuale. Sediul materiei il regssim in cartea V- “Despre obligatii”, titlul II – “Izvoarele
obligatiilor”, Capitolul IV- “Rsspunderea civils”.
Neindeplinirea obligatiilor asumate voluntar reprezints o cauzs tipics si unics, de angajare
a rsspunderii contractuale. Efectul specific al acestei rsspunderi este generarea unei obligatii
pecuniare ce imbracs forma daunelor-interese, pe care debitorul le datoreazs creditorului cu titlu
de despsgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului.
Articoul 1350 C. civ. Debuteazs cu instituirea regulii generale privind obligativitatea
executsrii obligatiilor contractuale :” orice persoans trebuie ss isi execute obligatiile pe care le-a
contractat.” Aceste prevederi se coroboreazs cu dispozitiile art 1270 C. civ. privind forta
obligatorie a contractului, potrivit csrora :” contractul valabil incheiat are putere de lege intre
psrtile contractante”. Ridicat la rand de lege, contractul este emanatia vointei libere a psrtilor,
astfel cs trebuie respectat prin executarea cu buns- credints a tuturor prestatiilor la care s-au
obligat. Instituirea prin noua reglementare a acestei obligatii civile de maxims generalitate
reprezints un aspect novator dacs avem in vedere expansiunea cantitativs, dar si calitativs a
contractului din ultimele decenii in viata economico-socials, fiind recunoscut ca un principal
factor de dinamizare si armonizare a relatiilor sociale spre progres.
Codul civil prevede in alin (2) al art 1350, cs in cazul in care, fsrs justificare debitorul nu
isi indeplineste indatoririle pe care le-a contractat, “ este rsspunzstor de prejudiciul cauzat
ceileilate psrti si este obligat ss repare acest prejudiciu, in conditiile legii”.
De asemenea, cu referire la obligatii in general, indiferent de izvorul lor, deci si la
obligatiile asumate prin contract, art 1516 alin (1) C. civ., afirms dreptul creditorului “ la
indeplinirea integrals, exacts si la timp a obligatiilor”, iar art 1530 C. civ. Prevede dreptul
creditorului “ la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care
este consecinta directs si necesars a neexecutsrii fsrs justificare sau, dups caz culpabile a
obligatiei “
Asadar, neexecutarea voluntars a obligatiilor contractuale de cstre debitor confers dreptul
creditorului de a recurge la executarea silits in naturs si la alte mijloace juridice prevszute de lege
pentru a obtine prestatia care i se datoreazs sau pentru a-l constrange pe debitor ss execute. Nu
intotdeauna creditorul poate obtine executarea silits in naturs fie pentru cs este vorba despre
obligatii contractuale a csrsr executare silits in naturs nu poate fi obtinuts prin constrangerea
debitorului, fie din cauza faptului cs executarea in naturs este definitiv compromiss( de ex bunul
nefungibil care trebuia predat creditorului a pierit din culpa debitorului) sau pur si simplu,
executarea in naturs, chiar silits, nu mai reprezints niciun interes pentru creditor. In toate aceste
situatii, creditorul sufers un prejudiciu care il indreptsteste ss pretinds o reparare prin plata unui
echivalent bsnesc.
Retinem, prin urmare, cs rsspunderea civils contractuals rezults din nerespectarea
intocmai a obligatiilor asumate prin contract, prejudiciul fiind consecinta neexecutsrii, executsrii
cu intarziere sau necorespunzstoare.
Dacs sub imperiul Codului civil de la 1864 regula non-cumulului nu era consacrats legal,
fiind inss acceptats, noul Cod civil o prevede expres :”niciuna dintre psrti nu poate inlstura
 aplicarea regulilor rsspunderii contractuale pentru a opta in favoarea altor reguli care i-ar fi mai
favorabile”, dacs prin lege nu se prevede altfel [ art 1350 alin (3)C. civ.] . Cu alte cuvinte, regula
non- cumulului este una de ordine publics, de la care se poate deroga doar in situatii prevszute
expres de lege, contractantii nu pot alege o alts forms de rsspundere decat cea contractuals dacs
fapta ilicits consts in neexecutarea conventiei.

Sectiunea a II-a. Conditiile acordarii de despagubiri

Enumerare
Este unanim acceptat cs, pentru a fi in prezenta rsspunderii contractuale, este necesars
intrunirea cumulativs a urmstoarelor conditii:

- Existenta unei fapte ilicite care consts in nerespectarea unei obligatii contractuale(neexecutarea,
executarea necorespunzstoare sau cu intarziere)

- Existenta unui prejudiciu

- Raportul de cauzalitate intre fapts si prejudiciu

- Vinovstia debitorului(in exprimarea legiuitorului, lipsa justificsrii)

Din momentul in care sunt intrunite conditiile rsspunderii civile contractuale, se naste
dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despsgubiri de la debitorul ssu. Inss, pentru
acordarea despsgubirilor, mai este necesars ca:
-debitorul ss fie pus in intarziere
-ss nu existe o cauzs de neresponsabilitate

Fapta ilicita
Fapta ilicits se concretizeazs, in materia rsspunderii contractuale, in indeplinirea
obligatiilor la care debitorul s-a angajat prin incheierea actului juridic. Ea consts fie intr-o
inactiune (neexecutarea totals sau partials a obligatiei), fie intr-o actiune ( executarea
necorespunzstoare ori cu intarziere a obligatiei).
De cele mai multe ori, in materia rsspunderii civile contractuale, debitorul este cel care
ssvarseste fapta ilicits. Este totusi posibil ca fapta ilicits ss fie imputabils unui tert fats de
contractul din care s-a nsscut obligatia neexecutats, caz in care, potrivit art 1519 C. civ., dacs
psrtile nu au convenit altfel, “debitorul rsspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei
de care se foloseste pentru executarea obligatiilor contractuale”.
In legislatia noastrs de pans la data de 1 oct 2011, data intrsrii in vigoare a Noului Cod
civ., nu exists nicio dispozitie cu caracter general care ss consacre raspunderea debitorului
contractual pentru fapta persoanelor pe care le substituie sau le asociazaa in executarea
obligatiilor contractuale pe care si le-a asumat fata de creditorul sau.
Atunci cand neexecutarea este partials, trebuie ss deosebeascs intre dous situatii, dups
cum obiectul obligatiei (prestatia) este indivizibil sau divizibil. Astfel, dacs obiectul obligatiei
este indivizibil, indiferent dacs indivizibilitatea decurge din natura obiectului ori din vointa
psrtilor, neexecutarea integrals a obligatiei constituie intotdeauna o neexecutare totals, care
indatoreazs debitorul ss repare integral prejudiciul. Dacs obiectul obligatiei este divizibil, va
trebui stabilits mssura in care obligatia este executats, respectiv neexecutats, iar despsgubirile
datorate de debitor creditorului ssu vor fi diminuate in mod corespunzstor.
Executara necorepunzstoare a prestatiei poate fi apreciats ca o neexecutare totals, dacs
bunul necorespunzstor este inutilizabil in intregime, in considerarea cauzei contractului, de
exemplu, executarea de cstre debitor a unei comenzi privind un articol de imbrscsminte prea
mare sau prea mic, pe care persoana csreia ii este destinat nu il poate imbrsca. In acest caz,
creditorul va putea solicita rezolutiunea contractlui si plata daunelor-interese pentru prejudiciul
cauzat.
Cand inss bunul care formeazs obiectul material al contractului este necorespunzstor
exigentelor prevszute in clauzele contractuale, fsrs a fi inutilizabil, avem de-a face cu o executare
partials a contractului, care va avea drept consecints diminuarea pretului si obligarea debitorului
la plata daunelor-interese pentru prejudiciul cauzat ceditorului aferent diferentei de pret.
Despsgubirile in bani pe care debitorul este tinut ss le plsteascs pentru neexecutarea totals
sau partials a prestatiilor datorate creditorului ssu contractual poarts denumirea de
despsgubiri( daune-interese) compensatorii.
Executarea necorespunzstoare nu are incidents in cazul obligatiilor pecuniare pozitive, ele
nefiind susceptibile de executare necorespunzstoare sau defectuoass, intrucat pot fi intotdeauna
executate prin remiterea unei sume de bani, care are curs legal la locul plstii.
Executarea cu intarziere a obligatiilor contractuale determins, deopotrivs, angajarea
rsspunderii contractuale. Este vorba despre acele situatii in care debitorul si-a executat in naturs
obligatiile asumate prin contract sau este gata ss le execute, dar dups implinirea termenului
stabilit in contract, cauzand astfel creditorului un prejudiciu.
Cand termenul contractual este esential( serviciul trebuia prestat intr-o anumits dats sau
cu ocazia unui eveniment), iar debitorul nu l-a respectat, intarzierea in executare va fi calificats
ca o neexecutare propriu-ziss, deoarece obligatia, prin natura sa, nu mai poate fi executats dups
expirarea termenului, dacs creditorul nu-si ds acordul in acest sens.
Repararea prejudiciului cauzat prin executarea cu intarziere se va face prin plata de cstre
debitor a unor despsgubiri bsnesti, care poarts denumirea de despsgubiri (daune-interese)
moratorii.

Prin urmare, despsgubirile (daune-interese) sunt de dous feluri:

- Despsgubiri moratorii, care reprezints echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare
a executsrii cu intarzire a obligatiei.
- Despagubiri compensatorii, care reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca
urmare a neexecutarii sau a aexecutarii partiale a obligatiei.
Despagubirile moratorii se pot cumula cu executarea in natura a obligatiei dupa implinirea
termenului contractual in ceea ce nu se intampla in cazul despagubirilor compensatorii care au menirea
tocmai de a inlocui executarea in natura.
In ceea ce priveste sarcina probei neexecutarii, respectiv executarii necorespunzatoare ori cu
intarziere, urmeaza sa facem urmatoarea distinctie:
- In cazul obligatiilor de a nu face, creditorul trebuie sa dovedeasca faptul savarsit de debitor
prin care se incalca aceasta obligatie.
- In cazul obligatiei de a se da si de a se face, creditorul trebuie sa dovedeasca existenta
creantei, iar apoi neexecutarea se prezuma.
Prejudiciul
Fapta debitorului este prejudiciabila cand neexecutarea sau executarea defectuasa sau tardiva
obligatiei a cauzat un prejudiciu creditorului; daca insa neexecutarea nu a cauzat nici un prejudiciu nu
exista nici un temei legal pentru provocarea actiunii in raspundere contractuala.
 Conform art.1531 aln.(3) C.civ., creditorul are dreptul nu numai la repararea prejudiciului
patrimonial, ci si la repararea nepatrimonial.
Prejudiciual patrimonial (material) este acel prejudiciu care poate fi evaluat in bani si careia are
un drept sau ar fi avut dreptul ori posibilitatea sa o dobandeasca.
Potrivit dispozitiilor art.1531 aln.(2) C.civ., prejudiciul patrimonial cuprinde paguba efectiv
suferita de creditor (damnum emergens), dar se poate manifesta si sub forma unui beneficiu nerealizat
(lucru cessans), in intelesul de crestere patrimoniala pe care ar fi dbandit-o daca debitorul si-ar fi
executat prestatia datorata sau ar fi executat-o la termenul stabilit, termen e care nu l-a respectat.
Incalcarea unui drept patrimonial are ca rezultat, de regula, un prejudiciu patrimonial. Este insa
posibil ca aceasta incalcare sa nu se rezume exclusiv la un asemenea prejudiciu. Amintim in acest sens
ca jurisprudenta s-a recunoscut in materia protectiei consumatorilor, dreptului la repararea prejudiciului
moral cauzat prin neexecutarea sau executarea defectuoasa a prestatiilor constituind pachete de servicii
pentru vacante. Tot astfel, instanta europeana a statuat ca termenul ”prejudiciu” – prevazut de art. 22
alin. (2) din coneventia pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian international ,
incheiata la Montreal la 28 mai 1999, care stabileste limita raspunderii operatorului de transport aerian
pentru prejudiciul cauzat, in special, din pierderea bagajelor-trebuie interpretat in sensul ca include atat
prejudicii materiale, cat si pe cele morale.
Prejudiciul patrimonial (moral) este acel prejudiciu care nu este susceptibil de o evaluare
baneasca si rezulta ca regula din incalcarea unor drepturi nepatrimoniale. Situatiile in care prejudiciul
moral este inalnit in legatura cu neexecutarea obligatiilor contractuale care sunt mai rare cel mai adesea
problema reparatiei acestuia punandu-se in materia raspunderii civile delectuale.
In doctrina se vorbeste chiar si despre prejudiciul corporal, adica acel prejudiciu care consta in
atingerile (vatamarile) aduse sanatatii si integritatii corporale ale unei persoane; spre exemplu in cazul
contractelor de transport, carausul isi asuma, pe langa obligatia de rezultat de a efectua transportul si
obligatia implicita tot de rezultat, de a proteja viata si integritattea corporala a calatorilor denumita
obligatie de securitate. Ca urmare, carausul isi vede angajata raspunderea contractuala ori de cate ori, in
urma accidentelor ce presupun executarea defectuoasa a obligatiilor contractuale, a cauzat calatorilor
leziuni sau vatamari corporale generatoare de suferinte fizice si psihice, pentru a a caror reparatie
acestia au cerut despagubiri banesti cu titlu de daune morale, in temeiul raspunderii contractuale.
In ceea ce priveste proba prejudiciului art.1537 C. Civ. a institui 2 reguli. In primul rand,
intodeauna sarcina probarii prejudiciului revine creditorului. In al doilea rand, proba neexecutarii nu-l
scuteste pe creditor de sarcina probei prejudiciului. Exceptie fac situatiile in care prin lege sau prin
convetie partilor se prevede astfel. O astfel de situatie de exceptie avem in cazul obligatiilor monetare,
pentru care, pentru abordarea daunelor moratorii dupa momentul scadentei nu trebuie sa faca dovada
vreun prejudiciu: ”In cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la
daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in
cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz debitorul nu are dreptul
sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic.” [art.1535
aln. (1) C.Civ].
Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate este o conditie de a angajare a raspunderii civile, in genere si a
raspunderii contractuale, in special, intre fapta ilicita de care legea sau conventia partilor leaga
raspunderea, si intinderea prejudiciului. Asa dar, in cazul raspunderii contractuale, nu este indestulator
sa existe o neexecutare a contractului, o executare necorespunzatoare sau cu intarziere a acestuia, fapte
calificate ca fiind ilicite, iar acestea sa-i fi fost savarsite cu vinovatie, mai este necesar ca fapta ilicita sa
fie legata de un prejudiciu printr-un raport de cauzalitate.
In acest sens, din cuprinsul dispozitiilor art.1530 c.civ. rezulta cu claritate ca prejudiciul trebuie
sa fie „consecinta directa si necesara” a neexecutarii lato senso a obligatiei contractuale.
De asemenea, si pentru ipoteza de exceptie in care este supus reparatiunii prejudiciului
imprevizibil la momentul incheierii contractului, art.1533 teza a II-a c.civ prevede ca „daunele-interese
nu cuprind deacat ceea ce este in consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei”.

Vinovatia
Neexecutarea in sens larg obligatiei sumate voluntar trebuie sa fie culpabila, adica sa poata fi
reprosata debitorului, aceasta neavand nici o justificare.
Art. 1547 c.civ., „culpa debitirului unii obligatii contractuale se prezuma prin simplu fapt al
neexecutarii”. Asa dar, in materia contractuala opereaza o prezumtie de vinovatie a debitorului,
deoarece, in caz de neexecutare sau de executare necorespunzatoare ori cu intarzierea obligatiei
debitorul acestei obligatie, pentru a nu fi angajata raspunderea lui contractuala, trebuie sa faca dovada
unei cauze care il exonereaza de raspundere.
a) potrivit dispozitiilor art.1351 alin.(1) c.civ., „daca legea nu prevede altfel sau partile nu
convin contrariul raspunderea este inlaturata atunci cand prejudiciul este cauzat de forta majora
sau de caz fortuit”. Acelasi articol, in alin.(2) si (3), defineste forta majora si in cazul fortuit, astfel
„forta majora este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invencibil si enevitabil” si „cazul
fortuit este un eveniment care nu poate fi prevazut si impiedicat de catre cel care ar fi fost chemat sa
raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs”.
In completare art.1531 alin.(4) c.civ., mai prevede ca, „daca potrivit legii, debitorul este
exonerat de raspundere contractuala pentru un caz fortuit el este de asemenea exonerat si pentru un caz
de forta majora”.
 Cazul fortuit si cazul de forta majora este exoneratorii de raspundere numai daca nu a exsistat o
ectiune sau inactiune anterioara a debitorului care s-ai fie imputabila fara de care s-ar fi produs aceste
evenimente.
In doctrina, s-a mai aratat ca forta majora sau cazul fortuit pot:
- Fie sa faca imposibila executarea (ipoteza in care, in contractele unilaterale, obligatia se va
stinge fara ca debitorul sa fie obligat la plata despagubirilor, iar in contractele sinalagmatice
se va pune problema suportarii riscului contractului);
- Fie sa suspende temporar executarea obligatiei (ipoteza in care debitorul va executa cu
intarziere fara insa a plati despagubirile moratorii).

b) prin raportarea la dispozitiile art.1517 c.civ., - „o parte nu poate invoca neexecutarea

obligatiilor celeilalte parti in masura in care neexecutarea este cauzata de propria sa inactiune
sau omisiune”, retine ca debitorul nu va raspunde nici atunci cand neexecutarea obligatiei este
imputabila exclusiv creditorului.
In aplicarea acestei reguli, art.1534, alin.(1) teza I c.civ., consacra posibilitatea diminuarii
despagubirilor datorate de debitor corespunzator cntributiei pe care creditorul, prin fapta sa culpabila, a
avut-o la producerea prejudiciului. Obtinerea unei reparatii integrale a prejudiciului aparea ca
inechitabila in masura in care creditorul ar fi cotrebuit la producerea acestuia.
c) in cazul in care prejudiciul este cauzat in mare parte de un eveniment al carui risc a
fost asumat de creditor, despagubirile datorate de debitor se vor deminua in mod corespunzator
[art.1534, alin.(1), teza II, c.civ.,].
d) de asemenea, dispozitiile art.1534, alin.(2) c.civ., il exonereaza pe debitor de
raspundere pentru prejudiciile pe care creditorul ar fi putut sa le evite cu o minima deligenta.
Cheltuielele facute, intr-o limita rezonabila de creditor in scopul evitarii sau limitarii prejudiciului vr fi
avute in vedere la stabilirea intinderii prejudiciului [art.1531, alin.2, teza II, c.civ.,]. Asa fiind,
creditorul are indatorirea de a intreprinde masurile rezonabile necesare in scopul diminuarii
prejudiciului. Zabavim putin asupra acestei obligatii nou reglementate de legiuitorul roman din 2009.
Astfel cu titlu de exemplu in cazul unui contract de vazare avand ca obiect bunuri fungibile
supuse unui pret curent, care nu este executat din culpa vanzatorului, cumparatorul poate achizitiona
bunuri de acelasi gen, pe cheltuiala vanzatorului prin intermediul unei persoane avand totodata
obligatia de a-l in cunostinta pe vanzator [art.1726, alin.(3),(4) si(5), c.civ.,].
In spiritul bunei-credinte, partea contractata care este victima neexecutarii contractului trebuie
sa se comporte in asa fel incat sa se ajunga la limitarea sau minimalizarea prejudiciului care ii este
cauzat ceea ce in dreptul englez se numeste „duty to mitigate”. Idea o regasim si in viziunea americana
si de common law, unde reaua-credinta in ceea ce priveste remedierea deficientei contractuale include
abuzul de drept de a obtine garantii adecvatate, refuzul nejustificat de a accepta executarea in natura din
partea celeilalte parti, esuarea deliberata in atenuarea prejudiciilor suferite si abuzului de drept de a
obtine incetarea contractuala. Un autor american de referinta in domeniu analizei economice a dreptului
, Richard A. Posner, a aratat ca executarea cu buna-credinta este o clauza implicita a tuturor
contractelor si inseamna , in acest context economic ,a nu incerca sa profiti de vulnerabilitatile de
caracteryul succesiv al exutarii contractului. Nimeni nu s-ar lasa de buna voie la discretia celeilate parti
a,astfel incat este rezonabil sa se presupuna ca daca partile ar fi anticipat posibilitatea unui
comportament de rea-credinta , ele l-ar fi interzis expres.
Spre deosebire de abordarea din codul nostru civil de la 1864 , care nu cunostea institutia
partajului de responsabilitate in ipoteza pasivitatii culpabila a creditorului de natura a augumenta
nejustificat valoarea prejudiciului ingregistrat , noul cod civil face un transplant reusit prin consacrarea
in textul art, 1534 a obligatiei creditorului de moderare a pagubei. Regasim obligatia de moderare a
pagubei si in textul art.77 din conventia de la Vina privind vanzarea internationala a marfurilor din 11
aprilie 1980: „Partea care invoca incalcarea contractului este datoare de a lua toate masurile rezonabile,
in circumstantele date, pentru a limita intanderea prejudiciului, inclusiv a castigului neobtinut, rezultat
in urma incalcarii contractului. Daca partea neglijeaza intreprinderea acestor masuri, contractantul in
culpa poate obtine o reducere a daunelor-interese datorate, reducerea egala cu cuantumul prejudiciului
care ar fi putut fi evitat”.
Asa dar, art.1534, c.civ, se aplica in cazurile in care victima, dupa incalcarea obligatiilor
contractuale de catre debitor, agraveaza paguba produsa ori impiedica diminuarea acesteia, printr-o
atitudine ii este imputabila.
Un exemplu folosit de Domat, viticultorul care-in contextul nelivrarii la timp a instalatiilor de
recoltare de catre vanzator-omite sa inchirieze alte instalatii in acest interval, compromitindu-si astfel
recolta anuala (supusa inghetului), nu-i poate imputa debitorului sau contractual distrugerea recoltei,
intrucat prejudiciul suportat este atasat intr-un asemenea caz mai degraba pasivitatii frapante a
creditorului decat neexecutarii de catre vanzator a obligatiei initiale de predare la termen al lucrului
vandut. In atare situatiei neexecutarea de catre debitor a indatoriilor contractuale asumate nu explica in
mod direct suvernenta pagubei suplementare, provenite din neglijenta impartonabila a creditorului de a
se interesa de deminuarea rejudiciului inregistrat. Privitor la obligatia creditorului de a evita producerea
prejudiciului doctrina retine: „este natural ca, intr-un contract, creditorul sa-l atentioneze pe debitor cu
privire la caracterul defectuos al executarii si sa nu astepte o finalizare defectuoasa a cestei executari
necorespunzatoare pentru ca apoi daunei-interes mai mare (...) in functie de diligentele pe care
creditorul le poate depune in vederea minimizarii prejudiciului daunele-interese pot fi reduse
proportional”.
 Obligatia de moderare a prejudiciului, aplicatie a principiului bunei-credinte, poate fi definita
ca reprezentand obligatia creditorului de a avea initiativa oricaror masuri rezonabile de natura sa-i
limiteze paguba rezultata din neexecutarea obligatiei civile de catre debitor.
Judecatorul investit cu solutionarea cererii de plata a daunelor-interese ii intervine sarcina sa
aprecieze asupra existentei raportului de cauzalitate intre fapta prejudiciabila a debitorului si preudiciul
survenit. Daca va constata ca printr-o atitudine ii care ii este imputabila, creditorul a rupt nexul cauzal
dintre prejudiciul si fapta elicita a debitorului, negravand paguba produsa sau impiedicand deminuarea
acesteia, instanta va reduce cuantomul despagubirilor pentru fractiunea din prejudiciul care putea fi
evitata.
Textul art.1534, c.civ., nu impune eforturile exceptionale si nerezonabile din partea
creditorului, ci doar luarea de masuri pe care la nivel normal al deligentei le presupun. Numai
prejudiciul care ar fi putut fi evitat printr-o minima diligenta este un prejudiciu imputabil celui care l-a
suferit sau l-a tolerat. In acest sens ne alaturam doctrinei care apreciaza ca moderarea pagubei nu
reprezinta un apel la diligenta exceptionala adresat creditorului ci la eforturile rezonabile de deminuare
a prejudiciului. Criteriul caracterului rezonabil al masurilor intreprinse nu reclama ca eforturile depuse
de creditor sa fi dovedit, cu necesitate cele mai inspirate economic sau sa fi fost intodeauna incununate
de succes. Astfel, creditorul nu ar fi dator sa intreprinda masuri ce ar presupune costuri exorbitante si
nici sa procedeze la denuntarea unilaterala a altor contracte doar pentru a reduce paguba rezultata din
neexecutarea respectivului contract de catre debitorul sau. Dimensiunea bunei-credinte in dreptul
contractual se stabileste prin rapoarte la un set de reguli/standardele de conduita rezonabila in relatiile
contractuale.
Vom folosi un exemplu pentru a eedentia utilitatea practica a textului art.1534, c.civ. Sa
pesupunem ca X, in calitate de producatr de mere livreaza societatii Y cantitatea de o tona de mere
pentru a face aprovizionarea timp de o luna cu fructe la scolile din judet. Din cauza temperaturilor
scazute si a conditiilor de depozitare necorespunzatoare ale producatorului, in interval de 4 zile de la
momentul livrarii toate fructele s-au stricat. Societatea Y ajunge astfel la imposibilitatea de a-si executa
contractele incheiate cu scolile din judet. Ce atitudine poate adopta creditorul Y? Societatea Y poate sa
nu-si indeplineasca propriile obligatii asumate contractual fata de scoli si sa suporte consecintele
juridice stipulate in contracte sau, dimpotriva, poate sa cumpere fructele de la un alt producator-solutie
mai avantajoasa din punct de vedere economic. Traditional, creditorul astepta tolera neexecutarea
contractului si/sau, in final, invoca raspunderea contractuala a debitorului, pentru a obtine despagubirea
sa integrala, atat pentru beneficiul nerealizat cat si pentru damnus emergens. Potrivit dispozitiilor
codului civil de la 1864, creditorul putea fi autorizat sa procedeze de la executare din prpria initiativa,
dar nu putea sa fie constrans sa iasa din pasivitate.
 Revenind la situatia ipotetica asupra analizei, este cert faptul ca alegand varianta a 2-a
respectv sa cumpere fructe de la un alt producator si sa-si onoreze contractele, creditorul face aplicarea
dispozitiilor art.1534 c.civ, si diminuiaza prejudiciul care va fi acoperit prin angajarea raspunderii
contractuale a debitorului X.
Obligatia de moderare a prejudiciului ramane insa o obligatie de mijloace, caracterizata de
faptul ca debitorul este tinut de indatorirea de a depune toata diligenta necesara ca un anumit rezultat sa
se realizeze. Cu alte cuvinte, debitorul plateste folosind toate mijloacele pentru atingerea rezultatului
promis.
In ceea ce priveste sanctionarea neexecutarii acestei obligatii, ea poate consta numai in
refuzului instantei de a indemniza integral victima prejudiciului. Despagubirile datorate de debitor se
vor deminua in mod corespunzator cu valoarea prejudiciului care ar fi putut fi evitat prin interventia
creditorului. Dovada neexecutarii obligatiei de moderare a pagubei, impusa prin dispozitiile art.1534
c.civ, trebuie adusa de catre debitorul contractual interesat sa obtina partajarea raspunderii civile cu
creditorul prejudiciat. Astfel, nu creditorul este tinut sa probeze faptul ca a intreprins toate masurile
rezonabile necesare restrangerii pagubei finale ci revine persoanei raspunzatare de producerea
prejudiciului initial sarcina de a dovedi pasivitatea imputabila a creditorului (proba culpei concurente a
creditorului).
In concluzie, in conditiile reglementarii pentru prima data in dreptul privat roman a obligatiei
creditorului de plafonarea prejudiciului prin dispozitiile art.1534 c.civ, pasivitatea rezonabila a
creditorului reprezinta o fapta ilicita care-i angajeaza raspunderea.
Astfel, dat faptul ca ambele parti au contrebuit in mod culpabil la cuantomul final al
prejudiciului (debitorul, prin neexecutarea obligatiilor asumate contractual, si creditorul prin
neindeplinirea eforturilor de moderare a pagubei), instanta de judecata la cererea debitorului il va
exonera partial de raspunderea civila astfel incat actiunea din prejudiciu care a intervenit ulterior
savarsirii faptei elicite a debitrului de cele mai multe ori prin neglijenta debitorului sa fie suportata
exclusiv de catre acesta din urma. In aceste cazuri, instanta deduce, din cuantomul daunelor-interese la
plata carora wste obligat debitorul, valoarea daunelor care reprezinta produsul pasivitatii culpabile a
creditorului.
Chiar daca majoritatea plicatiilor principiului bunei-credinte pot fi considerate ca inspirate de
o etica mai degraba comunitara decat individualista, unele par a promova interesele individualiste
lipsindu-le logica altruista. Astfel, in cazul obligatiei analizate, faptul ca o parte trebuie sa ia in calculul
interesele celeilalte parti sub un anumit aspect are ca efect paradoxal eliberarea celeilalte parti de grija
de a se preocupa de acest aspect. Este vorba de asa-numita functie moderatoare sau limitativa a bunei-
credinte, care interzice uneori creditorului sa-si exercite drepturile in plenitudinea lor, atunci cand o
anumita modalitate de executare a obligatiei sau o anumita sanctiune a neexecutarii obligatiilor
debitorului poate fi deosebit de pagubitoare pentru debitor. Din aceasta perspectiva, functia
moderatoare sau limitativa a bunei-credinte se afla in legatura directa cu teoria abuzului de dret in
varianta abuzului de comportament al contractantului.

6. Punerea in intarziere.
Punerea in intarziere reprezinta o conditie necesara pentru obligarea debitorului la plata
daunelor interese si ea se explica prin rezumtia subinteleasa potrivit careia, atata vreeme cat creditorul
ramane in pasivitate, neexecutarea, executarea neconforma sau cu intarziere nu i-a cauzat nici un
prejudiciu si el a consimtit la prorogarea scadentei datoriei.
Art.1521 si arm.c.civ. disting intre punerea in intarziere a debitorului de catre creditor si
inatrzierea de drept a debitorului in executarea obligatiei.
In primul caz, este vorba despre manifestarea unilaterala de vointa a creditorului contractual,
prin care il atentioneaza pe debitor si ii pretinte imperativ sa-i execute obligatia asumata. Instituirea
acestei conditii pentru angajarea raspunderii civile contractuale care rezulta concelierii intereselor
creditorului (care doreste o cat mai grabnica rezolvare a consecintelor neexecutarii obligatiei) cu ale
debitorului (care, astfel cum vom arata in continuare, in cuprinsul unui termen suplimentar, are sansa
executarii voluntare a obligatiei). Ea este, asa cum s-a spus in doctrina, expresia bunei-credinte sub
semnul careia creditorul trebuie sa actioneze in vederea obtinerii executarii creantei sale. Scopul punerii
in intarziere are fatete multiple: inlaturarea prezumtiei subintelese ca, atat timp cat sta in pasivitate,
creditorul a prelungit tacit termenul de executare a datoriei; avertizarea debitorului asupra iminentei
recurgerii creditorului la mijloace legale ce-i sunt puse la dispozitie pentru situatia neexecutarii
obligatiei; acordarea unei noi sanse debitorului de a executa voluntar datoria ce-i revine in cuprinsul
unui termen supplimentar de executare.
Potrivit art.1522 c.civ, creditorul are sa puna in intarziere pe deitor fie printr-o notificare
scrisa prin care creditorul ii solicita executarea obligatiei, fie prin cererea de chemare in judecata.
Daca prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunica debitorului prin
executor judecatoresc sau prin orice alt mijloc care asigura dovada comunicarii. Prin notificare,
creditorul trebuie sa acorde debitorului un termen de executare tinand seama de natura obligatiei si de
imprejurari, iar daca in notificare nu este stipulat un asemenea termen, debitorul poate sa execute
obligatia intr-un termen rezonabil calculat in ziua comunicarii notificarii. Pana la expirarea termenului
de notificare, creditorul poate suspenda executarea propriei obligatii, poate cere daune-interese;
creditorul nu poate insa sa solicite executarea silita a obligatiei, rezolutiunea sau rezilierea ori reucerea
propriei obligatii si nici nu poate sa foloseasca alte mijloace legale pentru rezilierea dreptului sau
inafara de cazul in care prin dispozitie legala speciala se prevede altfel ori daca debitorul il informeaza
ca nu va executa obligatiile in termenul stabilit sau daca, la expirarea termenului obligatia nu a fost
executata.
Cererea de chemare in judecata formulata de creditor, fara ca anterior debitorul sa fi fost pus
in intarziere, confera debitorului dreptul de a executa obligatia intr-un termen rezonabil, calculat de la
data cand cererea i-a fost comunicata. Daca obligatia este executat in acest termen, cheltuielele de
judecata raman in sarcina creditorului.
Cazurile in care debitorul se afla de drept in intarziere le regasim reglementate in art.1523
c.civ. :
- Atunci cand s-a stipulat ca simpla implinire a termenului stabilit pentru executare produce un
asemenea efect;
- Obligatia nu poate fie executata in mod util decat intr-un anumit timp pe care debitorul l-a
lasat sa treaca sau cand nu a executat-o imediat, desi exista urgenta;
- Prin fapta sa, debitorul a facut imposibila executarea in natura a obligatiei sau cand a incalcat
o obligatie de a nu face;
- Debitorul si-a manifestat in mod neindoielnic fata de creditor intentia de a nu executa
obligatia sau cand, fiind vorba de o obligatie de executare succesiva, refuza ori neglijeaza sa
isi execute obligatia in mod repetat;
- Nu a fost executata obligatia de a plati suma de bani asumata in exercitiul activitatiei unei
indepliniri;
- Obligatia se naste din savarsirea unei fapte ilicite extracontractuale;
- In alte cazuri prevazute de lege (spre exempu, potrivit art.2020 c.civ, „mandatarul datoreaza
dobanzi pentru sumele intrebuintate in folosul sau incepand din ziua intrebuintarii”,ceea ce
inseamna ca mandatarul este de drept in intarziere pentru sumele de bani cuvenite
mandataruluisi intrebuintate de mandatar in folosul sau).
Potrivit art.1523 alin(3) c.civ, in cazurile in care debitorul este de drept in intarziere, daca
obligatia devine scadenta dupa decesul debitorului, mostenitorii acestuianu sunt in intarziere decat dupa
trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, dupa caz de la data notificarii curatorul
desemndat in conditiile legii.
Obligatia dovedirii unui caz de intarziere de drept a debitorului revine creditorului orice
declaratie sau stipulatie contrara fiind considerata nescrisa.
Art.1524 c.civ dispune ca debitorul nu este in intarziere daca a oferit cand se cuvenea prestatia
datorata, chiar fara a respecta formalitatile prevazute de lege pentru punerea in intarziere a creditorului
(art.1519-515 c.civ), insa creditorul a refuzat fara un temei legitim sa o primeasca.
 Se considera in doctrina ca art.1524 c.civ constituie o aplicatie de reguli de principiu instituite
de art.1517 c.civ, potrivit careia creditorul nu poate invoca neexecutarea prestatiei datorate de debitor
in masura in care neexecutarea este imputabila creditorului.
Art. 1525 c.civ reglementeaza unul dintre principalele ale intarzierii debitorului in executarea
obligatiei: angajarea raspunderii sale pentru pierderea cauzata de un caz fortuit („debitorul raspunde, de
la data la care se afla in intarziere, pentru orice pierdere cauzata de un caz fortuit, cu exceptia situatiei
in care cazul fortuit il elebereaza pe debitor de insasi executarea obligatiei”). Retine insa ca depunerea
in intarziere a debitorului c.civ leaga si alte importante efecte juridice, precum: rezolutiunea sau
rezilierea contractului (art.1552 si art.1553 c.civ), curgerea daunelor moratorii (art.1536 c.civ),
intreruperea prescriptiei extensive (art.2537 si art.2540 c.civ).
Clauzele cu privire la raspundere
Libertatea contractuala permite partilor contractante sa circumscrie conditiile raspunderii lor
contractuale, derogand astfel de la normele legate in materie, care sunt in majoritatea lor supletive.
Conventia partilor sau actul unilateral cu privire la raspunderea debitorului trebuie sa intervina inainte
de producerea prejudiciului.
Daca, dupa producerea prejudiciului, creditorul renunta la repararea lui, numai este vorba
despre o conventie cu privire la raspundere, ci despre o tranzitie, eventual, o iertare de datorie.
In mod traditional, doctrina a permis identificareaa trei categorii de clauze de modificare a
raspunderii contractuale:
- Clauze exoneratoare de raspundere;
- Clauze limitative sau plafonare a raspunderii debitorului;
- Clauze de agravare a raspunderii debitorului.
Potrivit art.1355 c.civ, unica ipoteza admisa pentru eliminarea sau diminuarea raspunderii
civile priveste prejudicierea doar a bunurilor victemei si numai atunci cand fapta a fost savarsita printr-
o simpla imprudenta sau neglijenta.
Partile nu pot stipula in contract clauze prin care debitorul sa fie exonerat de orice
raspunderre, chiar daca neexecutarea provine din culpa sa grava sau pentru dol. Asemenea clauze sunt
lovite de nulitatea absoluta, deoarece existenta lor este o dovada implicita a faptului ca debitorul nu a
avut intentia de a se obliga din punct de vedere juridic [„Nu se poate exclude sau limita, prin conventie
sau acte unilaterale raspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o fapta savarsita cu
intentie sau din culpa grava”-art.1355 alin(2), c.civ.].
Clauzele de limitare sau de plafonare a raspunderii sunt acele stipulatii contractuale prin care
partile stabilesc o maxima a despagubirilor la plata carora debitorul poate fi obligat pentru neexecutarea
lato sensu a prestatiilor la care s-a indatorat, hiar daca prejudiciul suferit de creditor depaseste aceasta
limita regasim astfel de clauze in mod frecvent in contractele de transport sau de expeditie . pentru
unele contracte, partile prevad limite maxime ale prejudiciului reparabil, dar si limite minime sub care
reparatia este in sarcina victimei inexecutarii. Declararea varilor bunurilor expediate sau transportate
are functia de a limita despagubirile pana la suma declarata pe care debitorul serviciului de transport le
datreaza in caz de distrugere a bunurilor. De asemenea daca clauza penala prevede o indemnizare a
creditorului cu o suma mai mica decat valoarea obligatiei principale, ea poate fi intrepretata ca o clauza
de limitare a raspunderii la cuantomul stabilit de parti.
Doctrina apreciaza ca, pentru valabilitatea clauzelor de limitare a raspunderii, pragul maximal
al despagubirilor trebuie stabilit intr-o masura rezonabila astfel incat sa nu reprezinte in realitate o
clauza de exonerare totala de raspundere.
Legiitorul a avut in vedere faptul ca viata, integritatea corporala si sanatatea persoanei
reprezinta cele mai importante valori sociale ocrotite de lege, sunt intangibile, astfel incat nu sunt
admise actele juridice prin care partile sa dispuna asupra conditiilor angajarii raspunderii civile in cazul
faptelor care cauzeaza asemenea prejudicii [„raspunderea pentru prejudiciile cauzate integritatii fizice
sau psihice ori sanatatii nu poate fi inlaturata ori deminuata decat in conditiile legii”-art.1355 alin(3)
c.civ]. in alte cuvinte respectul datorat fiintei umane trebuie sa i se asigure prioritatea fata de liberatatea
contractuala, dupa cum viata si sanatatea nu pot fi traficate prin acte juridice”.
Textul art.1355 alin(3) c.civ interzice clauzele de modificare a raspunderii pentru prejudiciile
corporale. Integritatea fizica sau psihica, precum si sanatatea omului nu pot face obiect al negocierii
partilor prin contract, nimeni neputand renunta la ele, in tot sau in parte. Orice conventie care are ca
obiect corpul uman este lovita de nulitate absoluta intrucat corpul uman nu intra in categoria bunurilor
si,prin urmare, nu se gaseste in circuitul civil . Corpul uman este insasi persoana umana .Dreptul nu
accepta un raport al persoanei fizice cu ea insasi : „eu nu sunt proprietarul corpului meu din moment ce
corpul meu sunt chiar eu ”
Raspunderea pentru prejudiciile corporale nu poate fi inaturate sau diminuate decat in
conditiile legii , cand asemenea atingerii sunt trasfuziile de sange , transplantul de sange de organe etc.
In completarea celor aratate sunt si prevederele art.1355 alin. (4) C. Civ. – „Declaratia de
acceptare a riscului producerii unui prejudiciu nu constituie , prin ea insasi , renuntarea victimei la
dreptul de a obtine plata despagubirilor ”. De pilda, in cazul unor interventii chirurgicale, simpla
declaratie de asumare a riscului producerii unor urmari vatamatoare nu este de natura sa paralizeze
actiunea victemei in pretentii. Riscul acceptat de victima priveste doar acele consecinte care sunt
independente de orice culpa a medicului sau a personalului auxiliar. Pacientul nu poate declara printr-
un act juridic unilateral si nici conveni prin contract ca renunta la orice pretentii privitoare la prejudiciul
cauzat sanatatii prin fapta culpabila a medicului.
Mai retinem ca, in conformitate cu art.1356 alin(1) c.civ, „un anunt care exclude sau limiteaza
raspunderea contractuala indeferent daca a dus ori nu la cunostinta publicului, nu are nici un efect decat
daca acela care il invoca face dovada ca acel prejudiciat cunostea existenta anuntului l momentul
incheierii contractului”.
Asa dar, in situatia in care un asemenea anunt a fost facut in perioada de formare a
contractului, efectele sunt diferite dupa cum a fost sau nu cunoscut de viitorul partener contractual. In
masura in care acesta a cunoscut continutul anuntului, se prezuma ca, in deplina cunostinta de cauza, si-
a asumat un asemenea risc, astfel ca, daca prejudiciul s-a produs, raspunderea contractuala nu va putea
fi angajata sau obligatia de reparare a prejudiciului va fi limitata. Daca insa anuntul nu a fost adus la
cunostinta contractului, raspunderea celui care a acauzat prejudiciul va fi angajata potrivit clauzelor
stabilite prin acordul de vointa al partilor.
„Nu raspundem de obiectele lasate la vedere in autovehicole” este un exemplu de a fi plasat in
parcarile private, prin care se atentioneaza soferul ca depozitantul nu raspunde pentru respectivele
lucruri. In discutie este deci un contract incheiat acid, iar anuntul nu are alt scop decat sa reia o clauza
de neraspundere, pe care ar trebui sa o consideram automat consimtita de la momentul cunoasterii
continutului ei. Anunturile privind neraspunderea nu au o soarta juridica proprie ce tin de executarea
contractului care le justifica publicitatea. Practic, ele au rolul de a aduce la cunostinta publicului cazul
de exonerare, iar cunoasterea lor este o chestiune de fapt, care poate fi probata cu orice mijloc de proba.
Daca anuntul nu putea fi cunoscut sau nu a ajuns efectiv la cunostinta publicului (spre exemplu, este
ilizibil pentru ca este prea mic scris sau se afla intr-un loc inaccesibil publicului), clauza de
neraspundere nu va functiona.
Clauzele de agravare a rspunderii contractuale sunt stipulatiile prin care debitorul isi
agraveaza raspunderea, angajand-o si in ipoteza in care acesta ar fi legal exonerat. Spre exemplu
transportatorul se poate obliga si pentru cazul fortuit, cand ar fi exonerat de raspundere potrivit
dreptului comun.
Doctrina apreciaza ca sunt clauze de agravare a raspunderii si acelea prin care debitorul isi
asuma intr-un contract, pe langa cele obisnuite, anumite obligatii suplimentare. De exemplu, in cazul
contractului de locatiune, locatarul este obligat, potrivit legii, sa efectueze doar reparatiile mici, numite
si locative. Cu ajutorul sau, debitorul locatar poate insa sa prevada in contract o clauza prin care se
obliga sa efectueze toate reparatiile ce sunt necesare pe langa cele locative. De asemenea, prin stipulatia
expresa, comodatarul isi poate lua angajamentul de raspundere inclusiv pentru pierderea ori
deteriorarea bunului rezultata din folosinta normala a obiectului contractantului, prin derogare de la
dispozitiile art.2149 alin(1) c.civ.
In concluzie, conventiile de agravare limitare sau inlaturare a raspunderii nu au nici un efect
asupra obligatiei initiale asumate de debitor, care trebuie executata in tocmai, dar uneori ar putea sa
incurajeze neglijenta debitorului (cand se limiteaza de raspundere sau se exonereaza de raspundere) in
executarea obligatiei si alte ori sa sporeasca grija debitorului in executarea obligatiei. Prin urmare,
debitorul este tinut sa-si execute acea obligatie aceasta nefiind modificata, iar in caz contrar isi vor
produce obiectele conventiile cu privire la raspunderea sa.
III Evaluarea despagubirilor
1. Enumerarea
Raspunderea fara dauna nu exista si, prin urmare, creditorul este tinut sa faca dovada ca
neexecutarea cpntractului i-a pricinuit o paguba.
Stabilirea despagubirilor in (adica a sumei de bani ce reprezinta echivalentul prejudiciului
suferit de creditor pentru neexecutarea sau executare cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei
asumate de debitorul sau) se poate face in 3 moduri:
- Pe cale judecatoreasca (evaluare judiciara)
- Prin conventia partilor (evaluare conventionala – clauza penala);
- Prin lege (evaluare legala).
Evaluarea judiciara a daunelor-interese se face prin hotarare judecatoreasca. Pentru evaluarea
daunelor-interese, la solicitarea creditorului care nu a reusit sa dovedeasca indeplinirea raspunderii
contractuale instanta de judecata are o larga putere de apreciere, in exercitarea careaia va tine seama de
urmatoarele reguli.
- Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul
neexecutarii [art.1513 alin(1) c.civ]
- Despagubirile acordate creditorului trebuie sa acopere atat pierderea efectiv suferita
(damnum emergens), cat si castigul de care creditorul a fost lipsit (lucrumcessans).
Deasemenea, la stabilirea intinderii prejudiciului se tine seama si de cheltuielile pe care
creditorul le-a facut intr-o limita rezoabila pentru evitarea sau limitarea prejudiciului
[art.1531 alin(2) c.civ].
- Este supus reparatiunii numai prejudiciul cert, indiferent daca acesta este deja produs de la
adta solutionarii procesului sau se va produce in viitor [ art.1532 alin(1) c.civ]
- Prejudiciul care ar fi cauzat prin pierderea unei sanse de a obtine un avantaj poate fi reparat
proportional cu probabilitatea obtinerii avantajului, tinand cont de imprejurarile si de situatia
concreta a creditorului [art.1532 alin(2) c.civ]
- Debitorul raspunde numai pentru prjudiciile pe care le-a prevazut sau pe care putea sa le
prevada ca urmare a neexecutarii pentru prejudiciile pe care le-a prevazut sau pe care putea
sa le prevada ca urmare a neexecutarii la momentul incheierii contractului fara de cazul in
care neexecutarea este intentionata ori se datoreaza culpei grave a acestuia., cand debitorul
va raspunde si pentru preudiciul previzibil in momentul incheierii contractului [ art.1533
teza I c.cv]
 - Este supus reparatiunii numai prejudiciul direct, adica prejudiciul careeste consecinta directa
si necesara a neexecutarii, iar nu si cel indirect adica acel prejudiciu care nu se gaseste in
legatura cauzala cu fapta care a generat neexecutarea contractului [art. 1530 si art 1533 teza
II-a c.civ]
- Daca, prin actiunea sau misiunea sa culpabila creditorul a contrebuit la producerea
prejudiciului despagubirile datorate de debitor se vor deminua in mod corespunzator,
aceeasi fiind situatia si atunci cand prejudiciul este cauzat in parte de un eveniment al carui
risc a fost asumat de creditor [ art.1534 alin(2) c.civ]
- Debitorul nu datoreaza despagubiripentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evta cu
o minima diligenta alin(2) c.civ.].
2. Evaluarea conventionala. Clauza penala
Nimic nu impiedica partile contractuale sa evalueze despagubirile prin acordul lor de vointa cu
privire la acest mod de evaluare se distinge intre 2 situatii:
-partile pot conveni asupra cuantumului despagubirilor dupa ce s-a produs prejudiciul. Este
cazul, de exemplu a situatiei in care cuparatorul nu ridica bunurile vandute la termenul prevazut in
contract, vanzatorul va face anumite cheltuieli cu privire la conservarea acestora, iar ulterior partile pot
conveni cu privire la cuantumul despagubirilor care se cuvin
-partile pot conveni printr-o clauza in cuprinsul contractului sau printr-o conventie separata
inainte de producerea prejudiciului cuantumului daunelor-interese datorate de debitor, ca urmare a
neexecutarii, executarii necurespunzatoare sau cu intarziere a obligatiei asumate de catre acesta. Acesta
este ceea ce se numeste o clauza penala.
Potrivit doctrinei clauza penala este acea conventie accesorie inserata in contract, prin cre
partile determina anticipat, de comun acord, intinderea despagubirilor pe care le va plati debitorul in
situatia in care nu-si executa obligatia in totalitate sau numai partial, ori cand o executa defectuos sau
cu intarziere sau asa cum arata art.1538 alin(1) c.civ „clauza penala este aceea prin care partile
stipuleaza ca debitorul se obliga la o anumita prestatie in cazul neexecutarii obligatiei principale”. Din
definitia legala se desprinde limpede ca evaluarea anticipata nu trebuie sa priveasca neaparat la o
prestatie monetara (plata unei sume de bani). Dimpotriva, poate fi vorba de obligatia de a da (un alt bun
cert decat cel datorat, o cantitate de bunuri de gen, altele decat banii etc.) sau de obligatia de a face ceva
(executarea unui anumit serviciu cu titlu echivalent). De asemenea, tot o clauza penala este si stipulatia
contractuala prin care se prevede dreptul creditorului ca in cazul neexecutarii sa retina sumele incasate
pana in acel moment [art.1538 alin(5) c.civ.].
Clauza penala prezinta urmatoarele caracteristici:
a. Este o conventie accesorie, ceea ce determina independenta conventiei in car ea a fost stipulata
de eventuala nevalabilitate a clauzei penale si totodata dependenta clauzei penale de
 valabilitatea conventiei principale. Astfel, art.1540 alin(1) c.civ prevede ca nulitatea clauzei
penale nu atrage nulitatea obligatiei principale insa nulitatea obligatiei principale o atrage pe cea
a clauzei penale. Din aceleasi considerente, toate clauzele de stingere a obligatiei principale (de
exemplu, plata, compensatia, confuziunea dar si neexecutarea fortuita ) vorduce la stigerea
efectelor clauzei penale .
b. Scopul clauzei penale este determinarea anticipata a cuantumului despagubirilor ce vor fi platite
de catre debitor ,iar nu creea unei posibilitati pentru debitor de a se elibera de obligatia
principala asumata printr-o alta prestatie . Asadar debitorul nu are un drept de optiune intre
executatrea obligatiei principale si plata cauzei penale ,deci nu poate refuza executarea oferind
clauza penala [art. 1538 alin (3) C. Civ., creditorul ,in caz de neeexecutare , poate cere
executarea silita in natura a obligatiei principale , fie clauza penala ;
c. Clauza penala stipulata pentru executarea cu intarziere permite cumularea sa cu executarea in
natura . Dimpotriva , neexecutarea obligatiilor nu face posibila cumularea executarii in natura
cu clauza penala (si nici cu daune-interese compensatorii).daca penalitatea nu a fost stipulata
pentru neexecutatea necorespunzatoare ,adica pentru neexecutarea obligatiilor la timpul sau la
locul stabilit ,ea poate fi cumulata cu executarea in natura , daca nu se renunta , de catre
creditor, la acest drept sau daca nu acccepta , fara rezerve , executarea obligatiei (art. 1539 C.
Civ. );
d. Clauza penala este datorata numai daca sunt intrunite contitiile necesaare acordarii de
despagubiri , insa , asa cum dispune art. 1538 alin. (4) C. Civ. , creditorul nu trebuie sa faca
dovada existeintei prejudiciului ;
e. Clauza penala se impune respectul instantei de judecata , inclusiv sub aspectul cuantumului
stipulat de parti . In alte cuvinte , ca de regula, instanta nu are posibilitatea de a reduce sau de a
mari cuntumul clauzei penale . Exceptional insa, art 1541 permite instantei sa reduca penalitatea
daca: a) obligatia principala a fost executata in parte si aceasta executare a profitat creditorul ;
b)penalitatea este vadit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheerea
contractului , caz in care penalitatea astfel redusa trebuie insa sa ramana superioara obligatiei
principale. Referitor la cea de-a doua situatie ,singura de altfel care a genrat controverse in
jurisprudenta , pornind de la ipoteza normei juridice care arata ca instanta poate reduce
penalitatea doar atunci cand „ este vadit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de
parti la incheerea contractului ”, deducem ca vadita excesivitate constituie atat conditia , cat si
limita interventiei judecatorului . Pentru trasarea liniei de demarcatie intre excesivitate si
normaliate se pot lua in considerare doua elemente obiective : diferenta dintre cuantumul
penalitatii si valoarea penalitatii si obligatia principala , avand in vedere ca se impune instantei
 prin dispozitiile art. 1541 alin.(2) C. Civ. ca penalitata redusa sa ramana „ superioara obligatiei
principale ”.
f. Daca obligatia principala este divizibila , fara a fi solidara , iar neexecutarea acesteia rezulta din
fapta unuia din codebitori , penalitatea poate fie ceruta fie in totalitatea celui care nu a executat,
fie celorlati codebitori, fiecsruia pentru partea sa; codebitorii care au plstit au dreptul de regres
impotriva celui care a provocat neexecuatarea (art.1542 C civ.)
g. dacs obligatia principals este divizibils, si penalitatea este divizibils, fiind suportats numai de co
debitorul care este vinovat de neexecutare si numai pentru partea de acre acesta este este tinut; i
nss, atunci cand clauza penals a fost stipulats pentru a impiedica o plata partials, iar unul dintre
codebitori a impiedicat executarea obligatiei in totalitate, intreaga penalitate poate fi ceruta aces
tuia din urms, iar de la ceilalti codebitori numai proportional cu partea ficsruia din datorie, exist
and regresul acestora impotriva celui care nu a executat obligatia (art. 1543 C. Civ.)
h. creditorul obligatiei cu clauzs penals este un simpu creditor chirografar.
Arvuna confirmatorie reprezints tot o evaluare conventionals si anticipats a despsgubirilor, ce conts in
predarea unei sume de bani sau a altor bunuri fungibile la momentul incheierii contractului:
- spre fi retinuts pentru neexecutarea culpabils (fsra justificare) a obligatiei de csatre cel care a dat-o sau
spre a fi restituit dublu acesteia in caz de neexecutare a obligatiei de cstre partea care a primit arvuna;
- spre a fi imputats asupra prestatiei datorate sau, dups caz, restituits, in caz de executare (art. 1544 C. c
iv.). Din economia dispozitiilor art. 1544 C. civ., deducem cele trei optiuni pe care le are creditorul, in c
azul neexecutsrii obligatiei de cstre debitor: executarea in naturs; declararea rezolutiunii contractului cu
retinerea arvunei (ori, dups caz, solicitarea dublului arvunei); rezolutiunea contractului cu repararea pre
judiciului potrivit dreptului comun.
4. Evaluarea legala
In dreptul nostru, evaluarea legals presupune evaluarea daunelor-interese prin aplicarea directs a unor
dispozitii legale. Aceasta modalitate de cuantificare a despagubirilor este aplicabila daca partile
nu au prevazut o dobanda penalizatoare, in privinta prejudiciului suferit de creditor in cazul
executarii cu intarziere a unei obligatii care are ca obiect remiterea unei sume de bani, precum si
in cazul altor obligatil de a face.
Conform prevederilor art. 1535 alin.(1) C.civ., in cazul in care o sums de bani nu este platits la
scadents, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadents pans in momentul plstii, in cuantumul
convenit de psrti sau, in lipss, in cel prevszut de lege, fsrs a trebui ss dovedeascs vreun prejudiciu, iar
debitorul nu are dreptul ss facs dovada cs prejudicial suferit de creditor ca urmare a intarzierii plstii ar fi
mic.
In acest caz de rsspundere contractuals, legea prezums existenta prejudiciului, si determins inclusiv cun
tumul acestuia(convenit din psrti sau, in lipss, prevszut de lege), iar debitorul nu are dreptul sa faca dov
ada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii plstii ar fi mai mic.
Remarcsm faptul cs art. 1535 alin. (1) C. civ. instituie o derogare de la regula parcugerii procedurii de
punere in intarziere a debitorului, inss numai in ceea ce priveste situatia daunelor-interese moratorii.
Pentru a recurge la orice alte remedii ale neexecutsrii contractului (de exemplu, pentru a declara
unilateral rezolutiunea), este necesars punerea in intarziere a debitorului.
Notiunea de dobands legals nu poate fi opuss notiunii de dobands conventionals, intrucat, in
anumite cazuri, izvorul dobanzii este o clauzs contractuals. De exemplu, potrivit unui contract, dacs
cineva nu plsteste la termen pretul unui utilaj, va datora penalitsti. Cuantumul dobanzii penalizatoare nu
este determinat in acest contract. Intr-o asemenea situatie, remarcs in mod judicios doctrina, vom fi in
prezenta unei dobanzi de sorginte contractuals, cu un cuantum determinat de lege. Prevederi
contractuale de acest tip sunt importante in cazul altor obligatii decat cea de a da o sums de bani,
deoarece acolo nu este atat de evidents curgerea unei penalitsti de sorginte legals in caz de intarziere.
Pe langs prevederile legale din Codul civil, referitoare la cuantumul legal al daunelor-interese in
materie de obligatii pecuniare, exists si norme speciale in materie. Avem in vedere, in principal,
Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare
pentru obligatiile banesti. Acest act normativ stabileste, in esents, urmstoarele reguli suplimentare:
a) evaluarea daunelor-interese in materie de obligatii pecuniare trebuie ss tins seama de clasificarea
legala a acestora in dobanda legala remuneratoare [dobanda datorats de debitorul obligatiei de a da o
sums de bani la un anumlt termen, calculats pentru perioada anterioara implinirii termenului scadentei
obligatiei - art. 1 alln. (2) din O.G. nr.13/2011] si dobands legala penalizatoare [dobands datorata de de
bitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scandenta – art. 1 alin. (3) din O.
G. nr. 13/2011]
b) dobanda legala (dobanda aplicabils in toate situatiile in care psrtile nu au prevszut cuatumul dobanzi
i) este stablits de art. 3 din O.G, nr. 13/2011, astfel:
- rata dobanzii legale remuneratorii este egals cu nivelul ratei dobanzii de referints a Bsncii National
e a Romaniel, care este rata dobanzil de politics monetars stabilits prin hotsrare a Consiliului de admini
stratie al Bsncili Nationale a Romaniei.
- rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referints plus 4 puncte pr
ocentuale. In raporturile dintre profesionisti si intre acestia si autoritstile contractante, dobanda legals
penalizatoare se stabileste la nivelul rate dobanzii de referints plus 8 puncte procentuale.
- in raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art.
3 alin. (3) C. civ., rata dobanzii legale se stabileste potrivit celor dous reguli prezentate mai sus,
diminuat cu 20%.
-in raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci cand legea romans este aplicabils si cand s-a
stipulat plata in moneds strsins, dobanda legals este de 6% pe an.
c) psrtile sunt libere ss stabileascs rata dobanzii pentru sumele datorate in baza contractului dintre ele
[art. 1 alin. (1) din 0.G. nr. 13/2011'], cu anumite limite:
- in cazul obligatiilor pecuniare izvorate din orice alte raporturi, altele decat cele legate de exploatarea
unei intreprinderi in sensul art. 3 alin. (3) C. civ. (adics in raporturi civile si nu comerciale)
conventionals nu poate depssi cu peste 50% dobanda legals- per a contrario, in materie comercials,
nivelul dobanzii este nelimitat. In cazul nerespectsrii acestei limite, sanctiunea este drastica ea
presupune decsderea totals a creditorului din dreptul de a pretinde dobanzi, deci chiar si din dreptul de a
pretinde dobanda legals (art. 5 din O.G. nr. 13/2011).
In acest mod este protejat debitorul, avand in vedere faptul cs nici dobanda fruct civil (remuneratorie),
nici dobanda penalizatoare (clauzs penals moratorie) nu pot depssi limitele maximale, impuse de
legiuitor prin norme imperative. In cazul dobanzilor penalizatoare, faptic se interzic clauzele penale
moratorii csmstsresti, fiindcs posibilitatea valuārii conventionale a prejudiciului nu este ingrsdits. O
astfel de limitare nu exists in cazul raporturilor juridice care decurg din exploatarea unei intreprinderi
cu scop lucrativ. Intre profesionisti dispozitiile O.G. nr. 13/2011 nu impun limite, libertatea
contractuals se manifests pe deplin, inss in armonie cu normele generale de drept civil, precum buna-
credints, ordinea publics, cauza licits si morals etc., care se apreciazs de la caz la caz. Se poate astfel
stabili validitatea unei dobanzi penalizatoare al csrei cuantum final, solicitat de creditor, depsseste de
mai multe ori cuantumul creantei de bazs, dacs prejudiciul cauzat il justifics. Asertiunea finals este
determinats de aplicabilitatea concomitents, in cazul dobanzii penalizatoare, si a dispozitiilor art. 1541
C. civ., care reglementeazs posibilitatea reducerii cuantumului clauzei penale vadit excesive fats de
prejudiciul ce putea fi prevszut de psrti la incheierea contractului.
- rata dobanzii conventionale trebuie stabilita prin act scris. In caz contrar, creditond nu va avea dreptul
decat la dobanda legals (art. 6 din O.G. nr. 13/2011);
- In principiu, este interziss capitalizarea dobanzii sau anatocismul [art. 8 alin. (1) die O.G. nr.
13/2011]. Exists inss si exceptii: in ipoteza in care psrtile au incheiat o conventie specials privind
capitalizarea [care trebuie ss fie incheiats numai dups scadents si numai pentru dobanzi datorate de cel
putin un an - art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011] si in cazul dobanzilor conventionale remuneratorii
(care oricum se pot capitaliza fsrs restrictii - art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011] :
- plata anticipats a dobanzilor remuneratorii este permiss numai in conditiile art 7 din O.G. nr. 13/2011,
adics pentru cel mult 6 luni si nu este supuss restituirii indiferent de fluctuatiile dobanzii legale
survenite ulterior momentului plstii.
De la regula stabilirii cuantumului daunelor-interese moratorii la nivelul convenit de psrti sau, in lipss,
la acela al dobanzii legale exists dous exceptii: conform art. 1535 alin. (3) C. civ., „Dacs nu sunt
datorate dobanzi moratorii mai mari decat dobanda legals, creditorul are dreptul, in afara dobanzii
legale, la daune-interese pentru repararea integrals a prejudiciului suferit". Asadar, dacs psrtile au
evaluat conventional cuantumul daunelor-interese moratorii (de exemplu, printr-o clauzs penala), dar
acesta este mai mic decat nivelul dobanzii legale penalizatoare, creditorul este indreptstit ss pretinds
daune-interese suplimentare pe langs dobanda legals, dacs poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat
de intarzierea in executarea obligatiei. In conceptia legiuitorului, dobanda legals reprezints nivelul
primar al despsgubirii la care creditorul are dreptul in cazul intarzierii in executarea obligatiilor bsnesti
si pe care acesta o poate pretinde fsrs ss fie necesar ss facs dovada existentei vreunui prejudiciu.
Situatia este inss diferits atunci cand creditorul pretinde daune-interese suplimentare pentru intarzierea
in executarea obligatiei pecuniare.

In acest caz, in vederea reparsrii integrale a pagubei, creditorul trebuie ss probeze prejudiciul
suplimentar pretins a se fi produs prin neexecutarea la timp a datoriei asumate de cstre debitor
(de exemplu, devalorizarea monedei de plats intre momentul scadentei si cel al plstii; cheltuielile
suplimentare pe care creditorul trebuie ss le efectueze pentru achizitionarea unui produs si care
ar fi putut fi evitate dacs debitorul, constient de destinatia pe care creditorul urma ss o aloce
banilor, si-ar fi achitat datoria la termen). Pentru identitate de ratiune, art. 1535 alin. (3) C. civ.
se aplics si atunci cand psrtile nu au evaluat conventional daunele-interese moratorii. potrivit art.
1535 alin. (2) C. civ., „Dacs, inainte de scadents, debitorul datora dobanzi mai mari decat
dobanda legala,daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil inainte de scadents". Premisa
incidentei textului este ca psrtile ss fi convenit in cuprinsul contractului asupra dobanzii
remuneratorii al csrei cuantum trebuie ss fie mai mare decat cel al dobanzii legale penalizatoare.
Ratiunea reglementsrii art. 1535 alin. (2) C. civ. se subsumeazs tendintei legiuitorului de a
asigura creditorului o despsgubire cat mai apropiats de nivelul prejudiciului suferit prin
neexecutarea la termen a obligatiei pecuniare. intre un cuantum al daunelor-interese stabilit
artificial la nivelul dobanzii legale si acela determinat prin raportare la o valoare superioars, mult
mai apropiats de pierderea efectiv suferits de cstre creditor si care exprims consensul partilor
asupra pretului folosintei banilor, legiuitorul a optat pentru cea din urms formuls.
 Legea nr. 72/2013 privind mssurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de
plats a unor sume de bani rezultand din contracte incheiate intre profesionisti si intre acestia si
autoritsti contractante constituie o transpunere a Directivei europene nr. 2011/7/UE privind
combaterea intarzierii in efectuarea plstilor in tranzactiile comerciale JO L 48 din 23 februarie
2011).
Directiva 2011/7/UE privind combaterea intarzierii in efectuarea plstilor in tranzactiile
comerciale cuprinde in preambul justificsri precum:
• In cadrul tranzactiilor comerciale intre operatori economici sau intre operatori economici si
autoritsti publice, numeroase plsti sunt efectuate mai tarziu decat a fost stabilit in contract sau
mentionat in conditiile comerciale generale. Desi marfurile sunt livrate sau serviciile sunt
prestate, numeroase facturi corespunzstoare acestora sunt achitate mult dups scadents. Astfel de
intarzieri in efectuarea plstilor afecteazs lichiditstile intreprinderilor si complics situatia
financiars a acestora. Acestea afecteazs, de asemenea, competitivitatea si rentabilitatea
intreprinderilor, odats ce creditorul trebuie ss obtins finantsri externe din cauza efectusrii cu
intarziere a plstilor. Riscul aparitiei acestor efecte negative creste in mod considerabil in
perioadele de incetinire a cresterii economice, cand accesul la finantare este mai dificil [pct. (3)
din preambulul Directivei].
 Intarzierea in efectuarea plstilor constituie o incslcare a contractului care, in majoritatea
statelor membre, a devenit atractivs din punct de vedere financiar pentru debitori, datorits
dobanzilor mici sau inexistente aplicate pentru intarzierea in efectuarea plstilor si/sau a
procedurilor greoaie de actiune. Pentru a inversa aceasts tendints si pentru a descuraja
intarzierile in efectuarea platilor, se impune o schimbare decisivs in directia crearii unei
culturi a efectuarii prompte a platilor, inclusiv aceea in care ar trebui ss fie considerat, in
toate situatiile, drept clauza sau practics contractuals inechitabila orice caz de excludere a
dreptului de a percepe dobanzi. Aceasts schimbare ar trebui ss includs, de asemenea,
introducerea unor dispozitii specifice referitoare la termenele de plats si la despagubirea
creditorilor pentru cheltuielile suportate si, printre altele, dispozitii care ss constate
caracterul vadit inechitabil al excluderii dreptului la despagubire pentru cheltuielile
suportate in vederea recuperarii fondurilor[pct.(12) din preambului Directivei].
• Dobanzile legale datorate ca urmare a intarzierii in efectuarea plstilor sunt calculate pe zile, sub
forms de dobanzi simple. in conformitate cu Regulamentul (CEE, Eurtre nr. 1182/71 al
Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se an termenelor, datelor si expirsrii
termenelor [pct. (15) din preambulul Directivei].
• In cazul intsrzierii in efectuarea plstilor. prezenta directiva ar trebui sa permita un creditor ss
perceaps dobanzi pentru efectuarea cu intarziere a platilor fara a fi necesara notificare prealabils
referitoare la neindeplinirea obligatiilor contractuale sau o alta notificare similars care ss
reaminteascs debitorului obligatia sa de a efectua plata (oct. (16) din preambulul Directivei).
• Efectuarea plstii de cstre debitor ar trebui sa fie considerats intarziats, in scopul stabilirii
dreptului de a percepe dobanzi pentru efectuarea cu intarziere a platilor, in cazul in care
creditorul nu are la dispozitie suma datorats la scadenta, cu conditia ss-si fi indeplinit obligatiile
contractuale si legale (pct. (17) din preambulul Directivei].
• Este necesará despsgubirea echitabils a creditorilor pentru cheltuielile de recuperare in cazul
efectuarii cu intarziere a plstilor, astfel incat sa fie descurajats efectuarea cu intarziere a plstilor.
Cheltuielile de recuperare ar trebui ss includa, de asemenea, recuperarea costurilor administrative
si compensarea costurilor interne suportate din cauza efectuari cu intarziere a plstilor, pentru care
prezenta directivs ar trebui ss stabileascs o sums fixs minims care ss poats fi cumulats cu
dobanda pentru intarzierea efectuarii platilor. Acordarea de despsgubiri sub forma unei sume fixe
ar trebui ss aibs drept scop limitarea costurilor administrative si interne legate de recuperare.
Despagubirile pentru cheltuielile de recuperare ar trebui ss fie stabilite fars a aduce atingere
dispozitiilor de drept inten conform csrora o instants nationals ar putea acorda despsgubiri
creditorului pentru orice prejudiciu suplimentar legat de efectuarea cu intarziere a plstii de cstre
debitor [pct. (19) din preambulul Directivei]).
• In general, autoritatile publice beneficiazs de venituri mai sigure, mai previzibile si mai
continue decat intreprinderile. In plus, multe autoritsti publice pot obtine finantare in conditii mai
avantajoase decat intreprinderile. In acelasi timp, in comparatie cu intreprinderile, autoritstile
publice depind mai putin de edificarea unor relatii comerciale stabile pentru a-si realiza
obiectivele. Termenele de plats lungi si efectuarea cu intarziere a platilor de cstre autoritstile
publice pentru bunuri si servicii genereazs costuri nejustificate pentru intreprinderi [pct. (23) din
preambulul Directivei].
In expunerea de motive a Legii nr. 72/2013 privind mssurile pentru combaterea intarzierii in
executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contracte incheiate intre
profesionisti si intre acestia si autoritati contractante regssim printre schimbsrile preconizate:
stabilirea unor termene maximale de plata (contractuale si legale). reglementarea institutiei
„daunelor-interese suplimentare"- 40 euro - despsgubire minims, la care creditorul are dreptul
automat, din prima zi de intarziere la plats: prevederea unei liste neexhaustive de clauze abuzive
si de criterii de determinare a clauzelor practicilor abuzive.
In concret, Legea nr. 72/2013 creeazs un nou regim juridic al dobanzilor, aplicabil contractelor
incheiate intre profesionisti si celor incheiate intre profesionisti si autoritsti contractante. Astfel,
Legea nr. 72/2013 stabileste termene de plats si de curgere a dobanzilor. Spre exemplificare, in
cazul contractelor incheiate intre profesionisti (art. 3-5 din Legea nr. 72/2013), dacs termenul de
plats nu a fost prevszut in contract, dobanda penalizatoare curge de la urmstoarele termene:
a)dups 30 de zile calendaristice de la data primirii de cstre debitor a facturii sau a oricsrei alte
asemenea cereri echivalente de plats:
b) dacs data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plats este incerta sau anterioars
primirii bunurilor sau prestsrii serviciilor, dups 30 de zile calendaristice de la receptia marfurilor
sau prestarea serviciilor;
c) dacs legea sau contractul stabileste o procedurs de receptie ori de verificare, permitand
certificarea conformitstii msrfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea
echivalents de plats la data receptiei sau verificsrii ori anterior acestei date, dups 30 de zile
calendaristice de la aceasts dats.
Totodats, conform legii, in raporturile dintre profesionisti, termenul de plata nu poate fi mai mare
de 60 de zile calendaristice. In mod exceptional, psrtile pot stipula in contract un termen de plats
mai mare, sub rezerva ca aceasts clauzs ss nu fie abuzivs. Psrtile pot conveni efectuarea plstii in
mod esalonat, in acest caz, dobanzile penalizatoare si celelalte despsgubiri prevszute de lege se
calculeazs prin raportare la suma scadents.
Prin dispozitiile art. 14 din Legea nr. 72/2013 sunt calificate ca abuzive clauzele contractuale
care:
a) exclud posibilitatea aplicsrii de dobanzi penalizatoare sau stabilesc dobanzi penalizatoare
inferioare dobanzii legale penalizatoare;
b) fixeazs o obligatie de punere in intarziere pentru a opera curgerea dobanzilor;
c) prevsd un termen mai mare de la care creanta produce dobanzi decat cel prevszut de lege:
d) fixeazs, in contractele dintre profesionisti si autoritsti contractante, un termen de plats mai
mare decat cel prevszut de lege;
e) elimins posibilitatea plstii de daune-interese suplimentare:
f) stabilesc un termen pentru emiterea/ primirea facturii.
Asadar, in prezent, in dreptul privat roman, dobanda sumelor de bani este reglementats
fragmentar in mai multe acte normative succesive, care contureazs un regim juridic lipsit de
coerents, dezordonat, dificil de aplicat si respectat in practics. In consecints, este nevoie de o
regandire unitars, omogens a institutiei dobanzii, o corelare adecvats, unitate terminologics si de
conceptie, mai ales ca urmare a obligatiei de transpunere a dispozitiilor Directivei 2011/7/UE
privind combaterea intarzierii in efectuarea plstilor in tranzactiile comerciale, care aduce
modificsri semnificative in ceea ce priveste ansamblul reglementsrilor in materia dobanzilor.
Retinem de asemenea cs, potrivit art. 1536 C. civ., in ipoteza unor alte obligatii decat cele de a
plsti sume de bani, dacs acestea sunt executate cu intarziere, debitorul are dreptul la plata unor
daune-interese moratorii egale cu dobanda legals. Precum in cazul obligatiilor pecuniare, nivelul
primar al daunelor-interese moratorii la care este indreptatit creditorul este acela al dobanzii
legale. Asadar, spre deosebire de vechea reglementare, domeniul de aplicare a evalusrii legale a
daunelor-interese a fost extins si pentru cazul executsrii cu intarziere a altor obligatii, respectiv
obligatiile care au ca obiect prestatii de a face (de exemplu, obligatia de a preda un bun, de a
renova un apartament, de a presta general, un serviciu). Dobanda la care face referire art. 1536
C. civ. se calculeazs asupra echivalentului in bani al obligatiei asumate de cstre debitor.
Dacs psrtile au stabilit o clauzs penals, daunele-interese vor fi datorate la nivelui convenit de
psrti. In absenta oricsrei clauze penale si sub conditia de a dovedi un prejudiciu superior dobanzii
legale, creditorul poate pretinde daune-interese moratori suplimentare. Dobanda legals reprezints
limita minims a despsgubirii la care poate ss apeleze creditorul. Pentru aceasta, el nu trebuie ss
facs dovada unui prejudiciu, intrucat existenta lui este presupuss de legiuitor. In mssura in care
prejudiciul depsseste aceasts limits, creditorul poate pretinde repararea integrals a prejudiciului,
inss numai dacs va proba existenta acestuia.
Daunele-interese moratorii se pot calcula, spre deosebire de cazul obligatiilor pecuniare, numai
de la data punerii in intarziere a debitorului (fie de la momentul la care implinit termenul
suplimentar de executare acordat debitorului, fie de la data la care acesta este de drept in
intarziere).

Sectiunea a IV-a. Raspunderea civila contractuala pentru fapta altuia

In regula generals, rsspunderea contractuals este una subiectivs, angajats pentru fapta proprie.
Astfel cum am arstat, Codul civil reglementeazs pentru prima data, pe langa rsspunderea
personals a debitorului pentru neindeplinirea propriilor obligatii, si raspunderea pentru fapta
tertilor, pe care debitorul i-a implicat in executarea obligatilior.
In legislatia altor tsri europene, exists in mod traditional reglementsri care definesc in termeni
generali rsspunderea debitorului contractual pentru fapta unui tert. Astfel, Codul civil german
(BGB), in art. 278, prevede cs „debitorul trebuie ss rsspunds de culpa reprezentantului ssu legal
si de cea a persoanelor pe care le foloseste pentru executarea angajamentului ssu, in aceeasi
mssurs in care este tinut pentru culpa sa personala". In mod asemsnstor, art. 101 din Codul
federal elvetian al obligatiilor dispune: Acela care, in aceeasi maniers licits, incredinteazs
auxiliarilor care sunt in menaj cu el sau lucrstorilor sa evecute o obligatie ori ss exercite un drept
derivat dintr-o obligatie, este rsspunzstor fata de cealalts parte de prejudiciul cauzat in
indeplinirea muncii lor. O conventie prealabila poate ss excluds in tot sau in parte rsspunderea ce
derivs din faptele auxiliarilor".
Aceasts problems a fost amplu discutats si in dreptul francez, intrucat nici Codul civil francez nu
cuprinde dispozitii generale in textele care reglementeazs rsspunderea contractuals cu privire la
posibilitatea rsspunderii debitorului contractual pentru fapta altuia. Ea a fost abordats pentru
prima dats intr-un studiu de drept comparat avand ca tems de analizs dispozitiile in materie ale
unor coduri civile din alte tsri. Ca urmare a publicarii acestui articol, cativa autori s-au pronuntat
in favoarea recunoasterii unui principiu general si autonom de rsspundere contractuals pentru
fapta persoanelor csrora debitorul le-a incredintat executarea obligatiilor sale contractuale.
Solutia a fost inss mults vreme contestata lucrsrilor apsrute in aceasts materie, in doctrina
juridics francezs, se poate totusi constata cs existenta autonoms a unei rsspunderi contractuale
pentru fapta altuia este tot mai recunoscuts, gssindu-si consacrarea si in numeroase solutii ale
jurisprudentei. Astfel, debitorul trebuie ss repare neexecutarea obligatiei sale contractuale atunci
cand ea este datorats faptei prepusului ssu sau a sub-contractantului ssu ori pentru tertul
complice. Neexistand reglementare legals, autorii fundamenteazs regula pe dreptul comun: fapta
prepusului sau a sub-contractantului nu ar constitui o forts majors care ss-l exonereze pe debitor
care este deci personal tinut; printr-o culps a debitorului, vinovat cs a ales prost sau a
supravegheat prost prepusul sau subcontractantul; printr-o reprezentare in actiune sau prin
interdictia cesiunii de datorie fsrs acordul creditorului.
Fats de tscerea Codului civil de la 1864, si in dreptul nostru, dups exemplul dreptului francez, s-a
pus problema existentei unei rsspunderi contractuale pentru fapta altuia, autonoms in raport cu
rsspunderea debitorului pentru fapta sa proprie. Rsspunsul la aceasts chestiune, in doctrina
juridics romaneascs, a venit foarte tarziu, abia dups trecerea in secolul al XXI-lea. Astfel, in
primul studiu publicat pe aceasts tems este analizats o ipotezs specials de rsspundere contractuals
pentru fapta altuia reglementats de art. 1434 alin, (2) C. civ. 1864. Apoi, un alt autor a formulat
cateva consideratii generale despre aceasts rsspundere circumscrise la sfera raporturilor juridice
care se nasc si exists in sanul arupurilor de contracte. De cele mai multe ori, in cadrul grupului
de contracte exists un contract principal si unul sau mai multe contracte accesorii sau subsidiare.
Grupul de contracte este rezultatul conexitatii dintre contractul principal si contractele accesorii
sau subsidiare, in scopul executarii obiectului contractului principal. Cu alte cuvinte, executarea,
in totul sau in parte, a contractului principal se asigurs prin executarea contractelor accesorii sau
subsidiare. In toate cazurile de acest fel, debitorul din contractul principal rsspunde, de regula,
fats de creditor pentru faptele de neexecutare ilicits lato sensu apartinand debitorilor din
contractele accesorii. Asadar, suntem in prezenta rsspunderi civile contractuale a debitorului
pentru fapta altuia. De exemplu, antreprenorul principal va fi rsspunzstor fats de clientul ssu
pentru faptele subantreprenorilor csrora le-a incredintat in totul sau in parte executarea
contractului de antreprizs; tot astfel, mandatarul va raspunde fats de mandant pentru
neexecutarea mandatului de cstre submandatar;de asemenea, csrsusul principal rsspunde de
faptele tuturor csrsusilor succesivi pana cand bunul ajunge la destinatar: la fel, expeditionarul
rsspunde pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzstoare a obligatiei de transport de
cstre csrsusii de profesie carora le-a incredintat msrfurile pentru a fi predate la o anumits
destinatie.
Relativ recent. in anul 2009. intr-un tratat dedicat obligatiilor si contractului profesorul L. Pop isi
reafirma pozitia favorabils in ceea ce priveste admiterea de lege lata a existentei unei rsspunderi
contractuale pentru fapta altuia, ca o rsspundere de sine stststoare, autonoms si distincts in
sistemul nostru juridic. Mai mult, el sustinea cs rezolvarea acestei probleme, in ceea ce priveste
dreptul civil roman, ar trebui ss aibs aceleasi premise si ss ducs la concluzii si solutii identice cu
cele din dreptul francez Argumentul principal era acela cs majoritatea dispozitiilor din Codul
civil roman de la 1864, in materia contractelor, sunt inspirate sau traduse fidel din Codul civil
francez.
Justificarea acestei rsspunderi cu valoare de principiu in materie contractuals se afls, in primul
rand, in forta obligatorie a contractului. O solutie contrars ar fi inadmisibila, deoarece s-ar
recunoaste debitorului dreptul de a eluda rsspunderea sa contractuals in toate acele cazuri cand
recurge la executarea contractului prin terte persoane. In actuala societate, nesiguranta executsrii
contractelor ar afecta semnificativ dezvoltarea economics, cu atat mai mult cu cat majoritatea
intreprinzstorilor incredinteazs executarea obligatilor contractuale prepusilor, auxiliarilor sau
subcontractantilor. De altfel, in dreptul privat, securitatea juridics joacs un rol dintre cele mai
insemnate, fiind ideea directoare a tuturor institutiilor juridice fundamentale. Asadar, principiul
de la care trebuie ss pornim atunci cand analizsm fundamentul rsspunderii contractuale pentru
fapta altuia trebuie ss fie acela potrivit csruia debitorul nu poate implica, prin manifestarea sa
unilaterals de voints, o alts persoans in executarea obligatiei sale contractuale, adics nu poate ss
eludeze propria sa rsspundere, ss o reducs sau ss o modifice.
Tertul debitor din contractul accesoriu nu este parte a primului contract, ci doar a normei private
pe care conventia principals a generat-o, aceasta deoarece norma privats generats de primul
contract are vocatia de a se putea aplica si altor persoane decat psrtilor.Vointa tertului care,prin
obligatia asumata,adera total sau partial la contractul principal justifics extinderea continutului
obligational fats de acest „nou venit" in cercul efectelor obligatorii, la a csrui formare si
fizionomie initials nu a participat.
De asemenea, trebuie ss se admits ca debitorul ss rsspunds pentru inlocuitorii sai adica pentru
toti cei pe care i-a introdus in executarea contractului, iar aceasta rezults din faptul cs s-a angajat
el insusi si ca trebuie sa-si respecte angajamentele si ss se comporte ca si cum afacerea ar fi a sa.
De aici rezults cs fundamentul acestei rsspunderi trebuie csutat si gssit nu numai in principiul
pacta sunt servanda, ci si in garantia datorats in mod normal creditorului contractual, de cstre
debitorul care face ss actioneze in locul ssu o terts persoans. De exemplu, calea ferats rsspunde
pentru „greselile si abuzurile comise de agentii aflati in serviciul ei", precum si pentru cele ale
altor persoane. Csrsusul este garantul intereselor victimei, constand in posibilitatea de a obtine
repararea prompts si integrals a prejudiciului nepatrimonial. Cslstorul victims - este pus astfel la
adspost de pericolul unei eventuale insolvabilitsti a persoanelor de care rsspunde csrsusul. De
altfel, responsabilitatea contractuals pentru altul este instituits in sarcina transportatorilor si prin
documente la nivel comunitar. Directiva nr. 90-314 din 13 iunie 1990 stabileste in acest sens cs
statele membre vor lua mssuri pentru detalierea in contracte a obligatiilor prestatorilor serviciilor
si beneficiarilor acestora.
Aceasts garantie izvorsste si se intemeiazs pe faptul cs debitorul principal se bucurs de
independents juridics in ceea ce priveste modul de executare a obligatiilor contractuale, astfel cs,
in virtutea acestei independente, el este liber ss incredinteze executarea efectivs a lucrsrii, pe
propriul ssu risc, unei terte persoane, dacs nu i s-a interzis aceasta de cstre creditor. De altfel,
unii autori din literatura de specialitate, examinand debitorul principal, din punct de vedere al
rsspunderii contractuale pentru fapta altuia, au observat cs el nu este altceva decat ,,o cautiune
legals a creditorului", conduita lui nefiind in mod necesar componenta vreunei relatii cauzale
complexe, deoarece nu a contribuit prin interactiune cu faptele ilicite ale subcontractantilor la
neexecutarea obligatiei civile transferate altora.
Urmand, in parte, orientarea opiniei dominante din doctrina juridics francezs, inainte de intrarea
in vigoare a noului Cod civil, profesorul L. Pop rezolva problema fundamentului acestei
rsspunderi prin raportare la clasificarea obligatiilor contractuale in obligatii de rezultat si
obligatii de mijloace. Astfel, dacs obligatiile contractuale a csror neexecutare se datoreazs tertilor
pe care debitorul i-a asociat sau i-a incredintat ss le execute sunt obligatii de rezultat,
fundamentul rsspunderii sale este ideea de garantie obiectivs, in intelesul cs in favoarea
creditorului se creeazs o adevsrata garantie de executare, care are siguranta cs va obtine astfel
rezultatul care i se datoreazs. Dimpotrivs, in cazul obligatilor contractuale de mijloace,
rsspunderea debitorului pentru neexecutarea lor de cstre tertii pe care i-a desemnat are fundament
subiectiv, adics se intemeiazs pe ideea de culps dovedits care este o conditie absolut necesars
pentru angajarea ei; in situatia in care culpa nu este dovedits, rsspunderea contractuals a
debitorului nu exists, indiferent cs neexecutarea contractului este o fapts a sa personals sau o
fapts a tertilor antrenati in executarea acelui contract.
Angajarea rsspunderii civile contractuale pentru fapta altuia, in viziunea doctrinarilor care au
anticipat iminenta acestei reglementsri, presupunea intrunirea cumulativs a urmstoarelor conditii
speciale:
A) Obligatia contractuals proprie a debitorului ss se execute prin altul:
Prima conditie specials impune cu necesitate existenta si a unui alt raport juridic cu
acel ,altul", in cadrul csruia debitorul principal a incredintat, direct sau indirect,
executarea totals sau partials a obligatiei contractuale unei terte persoane care poate avea
fie calitat de auxiliar, fie pe aceea de prepus, fie calitatea de persoans care l-a substituit pe
debitor absenta acestei conditii ne-am afla in fata unei rsspunderi pentru fapta proprie.
Dacs nu s-a angajat personal, ci doar a promis creditorului serviciile altuia, debitorul
isi asums misiunea de intermediar sau de porte-forte si nu rsspunde de neexecutarea
obligatiilor asumate de acea terts persoans. De exemplu, un comisionar sau un prestator
de servicii care are misiunea de a organiza o sesiune stiintifics, un colocviu, o croaziers,
un voiaj si ofers clientilor ssi serviciile unor transportatori, hotelieri, patroni de
restaurante. organizatori de spectacole etc. Persoana respectivs nu-si asums nicio
obligatie de acest fel fats de clientii ssi si nici nu se poate angaja rsspunderea sa pentru
neexecutarea eventualelor contracte incheiate intre acestia si cei ale csror servicii le-a
oferit sau intermediat.
B)Desemnarea voluntars, de cstre debitor, a tertului sau a tertilor care au sarcina de a
executa, in tot sau in parte, obligatia sa contractuals; Executarea obligatiei prin altul are
ca premiss majors desemnarea voluntars de cstre debitorul principal, fsrs acordul
creditorului, a tertului care are calitatea de prepus (de exemplu, locatarul rsspunde fats de
locator pentru degradsrile bunului inchiriat, cauzate de prepusii ssi), auxiliar (de
exemplu, un chirurg poate solicita si obtine colaborarea unui anestezist, pentru a efectua
o interventie chirurgicals sau un arhitect a unui birou de studii tehnice pentru a realiza
mai bine lucrarea care i-a fost incredintats de clientul ssu) sau persoans care l-a substituit
pe debitor (este cazul subantreprenorului sau a submanda- tarului) si care dobandeste
indatorirea de a executa prestatia. Aceasta inseamns ca debitorul nu va rsspunde cand un
tert intervine spontan si pune obstacole, voluntar sau involuntar, la executarea intocmai a
angajamentului contractual al debitorului. O asemenea intruziune, indeplinind conditiile
unei „cauze strsine", exclude rsspunderea debitorului pentru neexecutarea contractului,
 inclusiv rsspunderea pentru fapta proprie. Conditia in discutie nu este indeplinits nici
atunci cand tertul care intervine in executare contractului a fost desemnat de cstre insusi
creditorul contractual.
C) Creditorul ss nu-l fi exonerat de rsspundere pe debitor pentru neexecutarea de cstre tert/terti
a prestatiilor care fac obiectul obligatiilor contractuale;
Cea de-a treia conditie a fost considerata in doctrina ca find o consecinta lesne de inteles cs, dacs
debitorul principal a fost scutit de rsspundere de cstre creditor, nu va mai exista debitor principal
si nici grup de contracte. Dacs creditorul a fost sde acord ca debitorul sau sa nu mai raspunda
pentru fapta persoanei care si-a substituit-o , nu numai cs nu se poate naste rsspunderea
contractuals pentru fapta altuia, dar scutirea debitorului principal de rsspundere indirects
inseamns si scutirea sa de raspundere directs, fiindcs obligatia a fost strsmutats in patrimoniul
tertului cu acordul creditorului. Dacs debitorul principal a fost absolvit in mod expres de
rsspundere in legaturs cu executarea obligatiei de cstre altul, are loc o schimbare de debitor, care
poate fi iterpretats ca fiind o cesiune de datorie cu titlu particular, o cesiune de contract sau o
novatie subiectivs prin schimbare de debitori,
D) Neexecutarea obligatiilor contractuale ale debitorului principal ss constituie o fapts dicits a
tertului sau a tertilor. Potrivit ultimei conditii speciale, rsspunderea contractuals pentru fapta
altuia va exista numai in situatia in care neexecutarea lato sensu a obligatiilor contractuale are
drept cauzs conduita ilicits sau si conduita ilicits a tertului ori tertilor care au fost desemnati de
cstre debitor ss le execute, in totul sau in parte. Unii dintre autori au considerat cs nu era necesar
a fi formulats distinct, ca o cerints de sine stststoare, deoarece ea nu este altceva decat o
consecints logics directs a primei conditii. Dacs se cere ca „obligatia contractuals proprie a
debitorului ss se execute prin altul", inseamns cs atat executarea, cat si neexecutarea obligatiei
respective constituie o fapts a tertului, iar nu a debitorului principal. Debitorul principal care este
condamnat ss plsteascs despsgubiri creditorilor pentru neexecutarea contractului datorats faptei
prepusilor, auxiliarilor sau colaboratorilor ori subcontractantilor ssi, in general, are dreptul de
regres impotriva autorului direct al neexe- cutsrii. De altfel, el are posibilitatea ss-l cheme pe
acesta in garantie in cadrul procesului pornit prin actiunea introduss impotriva lui de cstre
creditor. In cazul in care autorul neexecutsrii este un subcontractant, regresul impotriva lui va fi
fundamentat pe clauzele contractului incheiat intre el si debitorul principal. Actiunea in regres
poate fi uneori paralizats dacs, de pilds, se dovedeste cs atitudinea si comportamentul debitorului
principal nu au fost de naturs a-l pune pe auxiliar sau, dups caz, pe substituit in situatia de a-si
indeplini corect obligatiile asumate.

In textul art.1519 din noul Cod civil-,,Raspunderea pentru fapta tertilor-Daca partile nu convin
altfel,debitorul raspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se foloseste
pentru executarea obligatiilor contractuale’’-regasim concis exprimat toate conditiile de angajare
a raspunderii pentru fapta tertilor anterior analizate.In virtutea princiupiului bunei-credinte care
guverneaza materia obligatiilor,de regula,debitorul raspunde personal si integral pentru
neindeplinirea obligatiilor sale[art.1518 alin.(1) C. civ.]. Numai in cazuri si conditii prevszute de
lege rsspunderea lui poate avea o limits inferioars daunei pricinuite creditorului prin neexecutare
[art. 1518 alin. (2) C. civ.). Atunci cand debitorul se foloseste, pentru executarea obligatiilor
contractuale, de o alts persoans, isi asums rsspunderea pentru consecintele neexecutsrii sau
executsrii gresite de cstre acea persoana,ca si cand el insusi ar fi fost exectantul.
Intrucat situatia ar putea psrea asemsnstoare cu aceea a rsspunderii comitentilor pentru faptele
prepusilor, doctrina a analizat si delimitat cele dous tipuri de rsspundere:
- in materie delictuals, fapta ilicits a prepusului trebuie ss producs o dauns unui tert. complet
strsin de raporturile juridice prestabilite intre comitent si prepus:
- in cazul rsspunderii contractuale pentru fapta altuia, dauna este produs contractant prin
neindeplinirea unei obligatii la care era tinut debitorul ssu, car unui substituit o alts persoans in
executarea acestei obligatii.
Asadar, cand exists raport de prepusenie si dauna se cauzeazs unui tert de acest raport, nu se
poate angaja decat rsspunderea delictuals a comitentului pentru fapta prepusului.
Rsspunderea contractuals pentru fapta altuia cunoaste pe langs consacrarea cu caracter general
din art. 1519 C. civ. si reglementsri exprese in contracte speciale,precum locatiunea, antrepriza,
mandatul sau depozitul hotelier.
Astfel, in materia locatiunii, art. 1822 alin. (2) C. civ. prevede rsspunderea locatorului pentru
fapta tertului – membru al familiei sale, sublocatar al ssu sau o alts persoans csreia i-a permis
folosirea, detinerea sau accesul la bun. De asemenea, din prevederile art. 1830 alin. (2) C. civ. se
deduce cs locatarul rsspunde pentru fapta membrilor familiei sale sau a altor persoane ,csrora
acesta din urms le-a ingsduit, in orice mod, folosirea, detinerea sau accesul in locuints fie au un
comportament care face imposibils convietuirea cu celelalte persoane care locuiesc in acelasi
imobil sau in imobile aflate in vecinstate, fie impiedica folosirea normals a locuintei sau a
psrtilor comune".
In cazul contractului de antreprizs, art. 1852 alin. (2) C. civ. prevede expres raspunderea
antreprenorului fats de beneficiar, pentru fapta subantreprenorului, rsspundere care va fi la fel ca
pentru propria fapts a antreprenorului; dups termenii noului Co0 ch subantreprenorul ar fi tertul,
adics persoana strsins de contractul de antrepriza. in contracte speciale, precum
Referitor la contractul de mandat, mandatarul va rsspunde contractual pentru fapta
submandatarului fie atunci cand exists conventii in acest sens, fie atunci cand el a cunoscut sau
ar fi trebuit ss ii fi fost cunoscuts la data incheierii contractului cu tertii, starea de insolvabilitate
a acestora (art. 2021 C. civ.). Aceasts solutie adoptats de legiuitor se intemeiazs pe o prezumtie
de culps care s-a aflat mandatarul cu privire la alegerea tertului cu care a incheiat actul pentru
care a fost imputernicit.

Conform prevederilor alin. (1) art. 2023 C. civ., sunt reglementate conditiile in care este permiss
substituirea fscuts de mandatar, iar, dacs substituirea nu a fost autorizats de mandant, mandatarul
rsspunde pentru actele persoanei pe care si-a substituit-o ca si cum indeplinit el insusi [art. 2023
alin. (4) C. civ.). adics rsspunde contractual pentru fapta tertului.
Și in cazul contractului de depozit hotelier, din dispozitiile art. 2127-2130 C. civ. se deduce
existenta unei rsspunderi contractuale a hotelierului pentru fapta prepusilor sai contractuali.
Astfel, potrivit art. 2129 C. civ., rsspunderea hotelierului este nelimitats pentru prejudiciul cauzat
clientului ssu „dacs prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care
acesta rsspunde". De exemplu, hotelierul rsspunde pentru fapta angajatilor ssi care sustrag bunuri
ale clientilor cazati in hotel sau localuri asimilate unui asemenea stabiliment.