Sunteți pe pagina 1din 3

RECOMANDARI PRIVIND INTOCMIREA FISEI TEHNOLOGICE

1. Denumirea procesului/lucrării de construcție


Se va indica denumirea procesului/lucrării de construcție pentru care se întocmește fișa
tehnologică. Se va realiza o scurta descriere a procesului/lucrării de construcție.

Exemplu:
Denumire: Vopsitorie pe bază de rășini epoxidice
Vopsitoriile reprezintă lucrări de finisaj care se execute la interiorul și/sau exteriorul construcțiilor,
materializându-se printr-o peliculă/strat uniform de material cu rol de protecție și finisare a
suprafețelor pe care se aplică.

2. Domeniul de utilizare. Rolul/scopul procesului/lucrării de construcție în ansamblul


construcției
Se va descrie scopul/rolul pe care îl are în ansamblul construcției produsul finit rezultat
din realizarea procesului/lucrării de construcție.

Notă: Astfel de informații cu un caracter general, pot fi obținute fie de pe internet fie din
cuprinsul cursurilor de specialitate parcurse în anii precedenți.

Exemplu:
Rolul/scopul vopsitoriilor pe bază de rășini epoxidice
În general lucrările de vopsitorii îndeplinesc unul sau simultan mai multe roluri în cadrul unei
construcții:
- Protecție împotriva peliculelor de lichide
- Protecție mecanică a suprafețelor suport
- Protecție la utilizarea suprafețelor (antiderapant, antiacid, etc)
- Rol estetic
- Rol igienic

3. Condiții specifice/particulare de execuție


Se vor indica condițiile necesare pentru a fi posibilă începerea execuției/realizării
procesului/lucrării de construcție.

Notă: Astfel de informații cu un caracter general, pot fi obținute fie de pe internet fie din
cuprinsul cursurilor de specialitate parcurse în anii precedenți. De asemenea atunci când
se utilizează un anumit tip de material, producătorul în cuprinsul fisei tehnice a produsului,
va descrie condițiile specific ce trebuie avute la punerea în opera a respectivului produs.
În unele situații, funcție de condițiile concrete ale proiectului și scopul urmărit prin execuția
procesului/lucrării de construcție, proiectantul/arhitectul este cel care impune condiții
specific suplimentare.

Exemplu:
Condiții specifice de execuție vopsitorii pe bază de rășini epoxidice la pardoseli:
- Lucrări care trebuie terminate anterior execuției:
o structura pardoselii trebuie să fie integral finalizată
o toate lucrările de instalații ce trec prin pardoseală finalizate
o toate elementele prinse de pardoseală să fie protejate
o suprafața de aplicare liberă și curate
- Condiții de lucru:
o Asigurare aerisire permanentă a încăperilor (dacă se execute la interior)
o Eliminarea oricărei surse de foc

4. Descrierea operațiilor de lucru


Se vor descrie operațiile succesive de lucru pentru punerea în opera a procesului/lucrării
de construcție. Acolo unde este posibil, fiecare operație/fază de lucru va fi însoțită de o
schiță descriptive a operației de lucru.

Notă: Astfel de informații, pot fi obținute fie de pe internet fie din cuprinsul cursurilor de
specialitate parcurse în anii precedenți. De asemenea atunci când se utilizează un anumit
tip de material, producătorul în cuprinsul fisei tehnice a produsului, va descrie operațiile
succesive ce trebuie urmate/realizate pentru punerea corectă în opera a respectivului
material. Informații referitoare la operațiile succesive de lucru pot fi obținute și din
Indicatoarele de deviz-ediția 1982. În unele situații, funcție de condițiile concrete ale
proiectului și scopul urmărit prin execuția procesului/lucrării de construcție,
proiectantul/arhitectul este cel care impune operațiile de lucru și succesiunea lor. Pentru
procese/lucrări noi, rar întâlnite în practică sau inovative, se poate asimila o succesiune
de operații de la un proces/lucrare obisnuită, cunoscută.

Exemplu:
Operații de lucru pentru execuție vopsitorii pe bază de rășini epoxidice la pardoseli:
- Pregătirea suprafeței pardoselii:
o Curățirea suprafeței și îndepărtarea eventualelor material și impurități
o Verificare planeitate suprafață
o Slefuirea suprafetei pardoselii pentru asigurare planeitate (dacă este cazul)
o Chituirea suprafetei (dacă este cazul)
o Curățirea de praf și impurități a suprafeței pardoselii
o Spălarea și degresarea suprafeței pardoselii
- Amorsarea suprafeței
o Se va aplica unstrat de amorsă pentru asigurarea aderenței între vopsitorie și stratul
support
- Execuția vopsitoriei pe bază de rășini epoxidice
o Așternere primul strat de vopsea pe suprafața suport
o Uscare
o Asternere următorul strat de vopsea
o Uscare
- Verificarea lucrării executate
o Se verifică uniformitatea culorii stratului de vopsea, existența neuniformităților, a
crăpăturilor sau zonelor nevopsite
5. Pregătirea lucrărilor
Se vor descrie operațiile pregătitoare minime necesare pentru asigurarea execuției,
corecte și de calitate a operațiilor specifice de lucru.

Pregătirea lucrărilor se referă la:


- Specificațiile tehnice ale proiectului construcției cu privire la procesul/lucrarea
de construcție ce constituie obiectul fisei. (condiții minime tehnice care trebuie
să existe în proiectul construcției) Nu se solicită în cuprinsul fisei să fie precizate aceste
specificații tehnice ci doar amintită această fază, deoarece nici un process/lucrare de
construcție nu se poate executa în lipsa acestor specificații tehnice.
- Specificarea lucrărilor anterioare necesar a fi finalizate
- Scule, mașini, aparate, dispozitive necesare
- Materiale folosite
- Forța de muncă necesară
- Indicatori tehnico-economici
- Condiții de depozitare și manevrare
- Obligații minime ale executantului lucrării

Notă: Astfel de informații, pot fi obținute fie de pe internet fie din cuprinsul cursurilor de
specialitate parcurse în anii precedenți. De asemenea atunci când se utilizează un anumit
tip de material, producătorul în cuprinsul fisei tehnice a produsului, va descrie condițiile
pregătitoare ce trebuie urmate/realizate pentru punerea corectă în opera a respectivului
material. Informații referitoare la scule, masini, aparate, dispositive necesare, forta de
muncă și materialele folosite, pot fi obținute din cuprinsul fisei tehnice a materialelor și din
Indicatoarele de deviz-ediția 1982. În unele situații, funcție de condițiile concrete ale
proiectului și scopul urmărit prin execuția procesului/lucrării de construcție,
proiectantul/arhitectul este cel care impune anumite condiții pentru execuție (temperatură,
pregătire personal, întocmire proiect de execuție sau procedură de lucru de către
executant). Dacă este necesar fiecare student va analiza si va impune justificat astfel de
condiții.

6. Finalizarea lucrărilor și recepția acestora


Se vor descrie operațiile necesare a fi realizate pe parcursul și după finalizarea execuției
procesului/lucrării de construcție.
Se vor descrie condițiile de recepție a procesului/lucrării de construcție.

Fiecare student, va decide specificațiile tehnice care trebuie verificate pe parcursul


execuției și la finalizarea lucrărilor, pentru a confirma realizarea procesului/lucrării de
construcție conform proiectului.

Observație: ÎN MĂSURA POSIBILITĂȚILOR, FIECARE DESCRIERE VA FI ÎNSOȚITĂ


DE SCHIȚE GRAFICE

S-ar putea să vă placă și