IPSAS 2016 - Vol IIv

International Public Sector
Accounting Standards Board®
Manualul de Norme
Internaționale de Contabilitate
pentru Sectorul Public
Ediția 2016
Volumul II
Corpul Experților Contabili

Tradus și republicat de: și Contabililor Autorizați
din România
International Federation of Accountants®
International
529Federation
Fifth Avenueof Accountants
®
529 Fifth Avenue

New York, New York 10017 USA
New York, New York 10017 USA
Această publicaţie a fost elaborată de International Federation of Accountants (IFAC®). Misiunea sa este de a
servi interesul public și de a consolida profesia contabilă susținând elaborarea unor standarde®internaționale
This publication was published by the International Federation of Accountants (IFAC ). Its mission is to
de înaltă calitate, promovând adoptarea și implementarea acestor standarde, contribuind la dezvoltarea
serve the public interest and strengthen the accountancy profession by supporting the development of
organizațiilor profesionale contabile și făcând cunoscute problemele de interes public.
high-quality international standards, promoting the adoption and implementation of these standards,
building the capacity of professional accountancy organizations, and speaking out on public interest
International Public Sector Accounting Standards, proiectele de expunere, documentele de consultare,
issues.
Recommended Practice Guidelines și alte publicații ale IPSASB sunt publicate de IFAC și protejate de dreptul
de autor al acesteia.
IPSASB și IFAC nu îşi asumă responsabilitatea pentru pierderile cauzate oricărei persoane care acţionează
sau decide să nu acţioneze în conformitate cu materialul din această publicaţie, indiferent dacă respectivele
pierderi sunt cauzate de neglijenţă sau din alte motive.
„International Public Sector Accounting Standards Board”, „International Public Sector Accounting Standards”,
„Recommended Practice Guidelines”, „International Federation of Accountants”, „IPSASB”, „IPSAS”, „RPG”, „IFAC”,
sigla IPSASB și sigla IFAC sunt mărci comerciale ale IFAC sau mărci comerciale înregistrate și mărci de serviciu
ale IFAC în SUA și în alte țări.
International Public Sector Accounting Standards, Exposure Drafts, Consultation Papers,
Recommended
Drept de autor © iuniePractice
2016 alGuidelines,
Internationaland other IPSASB
Federation publications
of Accountants (IFAC).are published
Toate by,rezervate.
drepturile and copyright
Este of,
IFAC.permisiunea scrisă a IFAC pentru reproducerea, stocarea, transmiterea sau pentru utilizarea acestui
necesară
document în scopuri similare. Contactați permissions@ifac.org.
The IPSASB and IFAC do not accept responsibility for loss caused to any person who acts or refrains
ISBN: 978-1-60815-293-3
from acting in reliance on the material in this publication, whether such loss is caused by negligence or
otherwise.
The ‘International Public Sector Accounting Standards Board’, ‘International Public Sector Accounting
Acest Manual de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, Ediția 2016, al International Public
Standards’, ‘Recommended Practice Guidelines’, ‘International Federation of Accountants’, ‘IPSASB’,
Sector Accounting Standards Board (IPSASB), publicat de International Federation of Accountants (IFAC) în iulie
‘IPSAS’, ‘RPG’, ‘IFAC’, the IPSASB logo, and IFAC logo are trademarks of IFAC, or registered
2016 în limba engleză, a fost tradus în limba română de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
trademarks and service marks of IFAC in the US and other countries.
România (CECCAR) în februarie 2017 și este reprodus cu permisiunea IFAC. Procesul de traducere a Manualului
de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, Ediția 2016, a fost verificat de IFAC, iar traducerea
Copyright
a fost realizată©
înJune 2016 bycu
conformitate the International
„Declarația Federation
de politică of Accountants
– Politica de traducere(IFAC). All rightsa reserved.
și reproducere Written
standardelor
permission from IFAC is required to reproduce, store or transmit, or to make other similar uses of, this
publicate de IFAC”. Textul aprobat al Manualului de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public,
document. Contact permissions@ifac.org.
Ediția 2016, este cel publicat de IFAC în limba engleză.
ISBN:
Textul 978-1-60815-293-3
în limba engleză al Manualului de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public,
Ediția 2016 © 2016 International Federation of Accountants (IFAC). Toate drepturile rezervate.
Textul în limba română al Manualului de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public,
Ediția 2016 © 2017 International Federation of Accountants (IFAC). Toate drepturile rezervate.
Titlu original: Handbook of International Public Sector Accounting Pronouncements, 2016 Edition,
ISBN: 978-1-60815-293-3
ISBN general: 978-606-580-059-5

ISBN volumul II: 978-606-580-061-8
Published
Publicate by:
de:
INTERNATIONAL
STANDARDELE PUBLICDE
INTERNAŢIONALE SECTOR
CONTABILITATE
ACCOUNTING
PENTRU STANDARDS
SECTORUL PUBLIC
1
CUPRINS
VOLUMUL II
Pagina
IPSAS 28 – Instrumente financiare: prezentare...................................................... 1050

IPSAS 29 – Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare................................ 1142
IPSAS 30 – Instrumente financiare: prezentarea informaţiilor............................... 1423
IPSAS 31 – Imobilizări necorporale....................................................................... 1475
IPSAS 32 – Angajamente de concesiune a serviciilor: concedenți......................... 1535
IPSAS 33 – Adoptarea pentru prima dată a IPSAS-urilor pe bază
de angajamente................................................................................................. 1596
IPSAS 34 – Situaţii financiare individuale............................................................. 1749
IPSAS 35 – Situaţii financiare consolidate............................................................. 1765
IPSAS 36 – Investiții în entitățile asociate și în asocierile în participație.............. 1890
IPSAS 37 – Angajamente comune.......................................................................... 1912
IPSAS 38 – Prezentarea intereselor existente în alte entităţi.................................. 1968
Introducere la Standardul Internaţional de Contabilitate
pentru Sectorul Public conform contabilităţii de casă..................................... 2005
IPSAS-ul pentru contabilitatea de casă – Raportarea financiară
conform contabilităţii de casă.......................................................................... 2006
Introducere la Orientările privind Practicile Recomandate.................................... 2132
RPG 1 – Raportări privind sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor
unei entități....................................................................................................... 2133
RPG 2 – Discuția și analiza situațiilor financiare................................................... 2164
RPG 3 – Raportarea informațiilor despre performanța serviciilor.......................... 2175
Glosar de termeni definiţi pentru IPSAS-urile 1-38............................................... 2210
IPSAS-uri pe bază de angajamente emise la 31 ianuarie 2016............................... 2263
1049 CUPRINS VOLUMUL II

IPSAS 28 – INSTRUMENTE FINANCIARE:
PREZENTARE
Recunoaştere
Prezentul Standard Internaţional de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS) se
bazează în principal pe Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 32, Instru
mente financiare: prezentare, şi Interpretarea 2 (IFRIC 2), Acţiunile membrilor în
entităţi de tip cooperatist şi instrumente similare, a Comitetului pentru Interpretarea
Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, publicate de Consiliul pentru
Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB). Extrasele din IAS 32 şi IFRIC 2
sunt reproduse în această publicaţie a Consiliului pentru Standarde Internaţionale
de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB) al Federaţiei Internaţionale a
Contabililor (IFAC) cu permisiunea Fundaţiei pentru Standarde Internaţionale de
Raportare Financiară (IFRS).
Textul aprobat al Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri)
este cel publicat de IASB în limba engleză, iar exemplare ale acestora pot fi obţinute
direct de la Departamentul de Publicaţii IFRS, etajul 1, 30 Cannon Street, London
EC4M 6XH, United Kingdom.
E-mail: publications@ifrs.org
Internet: www.ifrs.org
IFRS-urile, IAS-urile, Proiectele de expunere şi alte publicaţii ale IASB sunt protejate
de dreptul de autor al Fundaţiei IFRS.
„IFRS”, „IAS”, „IASB”, „IFRS Foundation”, „International Accounting Standards”
şi „International Financial Reporting Standards” sunt mărci înregistrate ale Fundaţiei
IFRS şi nu trebuie utilizate fără acordul Fundaţiei IFRS.
IPSAS 28 1050
PREZENTARE
Istoricul IPSAS
Prezenta versiune include modificările rezultate din IPSAS-urile emise până la
31 ianuarie 2016.
IPSAS 28, Instrumente financiare: prezentare, a fost emis în ianuarie 2010.
De la această dată, IPSAS 28 a fost modificat de următoarele IPSAS-uri:
● IPSAS 37, Angajamente comune (emis în ianuarie 2015)
● IPSAS 35, Situaţii financiare consolidate (emis în ianuarie 2015)
● IPSAS 33, Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de
Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) pe bază de angajamente
(emis în ianuarie 2015)
● Documentul Îmbunătăţiri la IPSAS-uri 2014 (emis în ianuarie 2015)
● Documentul Îmbunătăţiri la IPSAS-uri 2011 (emis în octombrie 2011)
Tabelul punctelor modificate în IPSAS 28

Punctul afectat Modul în care a fost Afectat de
afectat
Secţiunea Introducere Eliminată Documentul Îmbunătăţiri
la IPSAS-uri
octombrie 2011
3 Modificat IPSAS 37 ianuarie 2015
IPSAS 35 ianuarie 2015
40 Modificat Documentul Îmbunătăţiri
la IPSAS-uri
ianuarie 2015
40A Nou Documentul Îmbunătăţiri
la IPSAS-uri
ianuarie 2015
la IPSAS-uri
ianuarie 2015
1051 IPSAS 28
afectat
la IPSAS-uri
ianuarie 2015
56 Eliminat IPSAS 33 ianuarie 2015
60A Nou Documentul Îmbunătăţiri
la IPSAS-uri
ianuarie 2015
60B Nou IPSAS 33 ianuarie 2015
60C Nou IPSAS 37 ianuarie 2015
AG53 Modificat IPSAS 35 ianuarie 2015
IPSAS 28 1052
Ianuarie 2010

PREZENTARE
CUPRINS
Punctul
Obiectiv.............................................................................................................. 1-2
Domeniu de aplicare.......................................................................................... 3-8
Definiţii . ............................................................................................................ 9-12
Prezentare . ........................................................................................................ 13-37
Datorii şi active nete / capitaluri proprii..................................................... 13-24
Instrumente care pot fi lichidate de deţinător înainte de
scadenţă......................................................................................... 15-16
Instrumente sau componente de instrumente care impun
entităţii o obligaţie de a furniza unei alte entităţi
o parte proporţională din activele nete ale entităţii
numai la lichidare.......................................................................... 17-18
Reclasificarea instrumentelor care pot fi lichidate
de deţinător înainte de scadenţă şi a instrumentelor
care impun entităţii o obligaţie de a furniza unei alte entităţi
o parte proporţională din activele nete ale entităţii
numai la lichidare.......................................................................... 19-20
Fără obligaţii contractuale de a plăti în numerar sau
prin alt activ financiar.................................................................... 21-24
Decontarea în propriile instrumente de capitaluri proprii
ale entităţii..................................................................................... 25-29
Prevederi pentru decontările contingente............................................. 30
Opţiuni de decontare............................................................................ 31-32
Instrumente financiare compuse ................................................................ 33-37
Acţiuni de trezorerie .................................................................................. 38-39
Dobânzi, dividende sau distribuiri similare, pierderi şi câştiguri .............. 40-46
Compensarea unui activ financiar şi a unei datorii financiare ................... 47-55
Tranziţie............................................................................................................. 56-58
Data intrării în vigoare....................................................................................... 59-61
1053 IPSAS 28
Retragerea şi înlocuirea IPSAS 15 (2001) ........................................................ 62
Anexa A: Îndrumări de aplicare
Anexa B: Acţiunile membrilor în entităţi de tip cooperatist şi instrumente similare
Anexa C: Modificări la alte IPSAS-uri
Bază pentru concluzii
Exemple ilustrative
Comparaţie cu IAS 32
IPSAS 28 1054
INSTRUMENTE FINANCIARE: PREZENTARE
Standardul Internaţional de Contabilitate pentru Sectorul Public 28, Instrumente

financiare: prezentare, este prezentat la punctele 1-62. Toate punctele au autoritate
egală. IPSAS 28 trebuie citit în contextul obiectivului său, al Bazei pentru concluzii,
al Prefeţei la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public
şi al Cadrului general conceptual de raportare financiară cu scop general pentru
entităţile din sectorul public. IPSAS 3, Politici contabile, modificări ale estimărilor
contabile şi erori, oferă o bază pentru selectarea şi aplicarea politicilor contabile în
absenţa unor îndrumări explicite.
1055 IPSAS 28
Obiectiv
1. Obiectivul prezentului standard este de a stabili principii pentru prezentarea
instrumentelor financiare drept datorii sau active nete / capitaluri proprii şi
pentru compensarea activelor financiare şi a datoriilor financiare. Standardul se
aplică pentru clasificarea instrumentelor financiare, din perspectiva emitentului,
în active financiare, datorii financiare şi instrumente de capitaluri proprii; pentru
clasificarea dobânzilor, dividendelor sau distribuirilor similare, pierderilor şi
câştigurilor asociate acestora; precum şi în circumstanţele în care activele fi
nanciare şi datoriile financiare trebuie compensate.
2. Principiile din prezentul standard completează principiile de recunoaştere şi
evaluare ale activelor financiare şi ale datoriilor financiare din IPSAS 29, In
strumente financiare: recunoaştere şi evaluare, şi de prezentare a informaţiilor
cu privire la acestea din IPSAS 30, Instrumente financiare: prezentarea infor
maţiilor.
Domeniu de aplicare (a se vedea şi punctele AG3-AG9)

3. O entitate care întocmeşte şi prezintă situaţii financiare conform conta
bilităţii pe bază de angajamente trebuie să aplice prezentul standard pentru
toate tipurile de instrumente financiare, cu excepţia:
(a) Acelor participații în entităţi controlate, entităţi asociate sau asocieri
în participaţie contabilizate în conformitate cu IPSAS 35, Situaţii
financiare consolidate, IPSAS 34, Situații financiare individuale, sau
IPSAS 36, Investiţii în entităţile asociate și în asocierile în participaţie.
Totuşi, în unele cazuri, IPSAS 34, IPSAS 35 sau IPSAS 36 impun
sau permit unei entităţi să contabilizeze o participaţie într-o entitate
controlată, asociată sau asociere în participaţie în conformitate cu
IPSAS 29; în aceste cazuri, entităţile trebuie să aplice dispoziţiile
prezentului standard. Entităţile trebuie să aplice, de asemenea, pre
zentul standard tuturor instrumentelor derivate aferente intereselor
în entităţi controlate, entităţi asociate sau asocieri în participaţie.
(b) Drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor rezultate din planurile de
beneficii ale angajaţilor, cărora li se aplică IPSAS 25, Beneficiile
angajaţilor.
(c) Obligaţiilor care decurg din contractele de asigurare. Totuşi, prezen-
tul standard se aplică:
(i) Instrumentelor derivate care sunt încorporate în contractele
de asigurare dacă IPSAS 29 impune entităţii să le contabilizeze
separat; şi
(ii) Contractelor de garanţie financiară dacă emitentul aplică
IPSAS 29 la recunoaşterea şi evaluarea contractelor, dar
IPSAS 28 1056
trebuie să aplice standardul de contabilitate naţional sau

internaţional relevant care tratează contractele de asigurare
dacă emitentul alege să aplice acel standard la recunoaşterea
şi evaluarea lor.
Suplimentar faţă de punctele (i) şi (ii) de mai sus, o entitate poate aplica
prezentul standard pentru contracte de asigurare care implică transferul
de risc financiar.
(d) Instrumentelor financiare care intră sub incidenţa standardului de
contabilitate naţional sau internaţional relevant care tratează con-
tractele de asigurare, deoarece conţin o caracteristică de participare
discreţionară. Emitentul acestor instrumente este scutit de aplicarea
pentru aceste caracteristici a punctelor 13-37 şi AG49-AG60 din
prezentul standard privind distincţia dintre datoriile financiare şi
instrumentele de capitaluri proprii. Totuşi, aceste instrumente fac
obiectul tuturor celorlalte dispoziţii ale prezentului standard. Mai
mult, prezentul standard se aplică instrumentelor derivate încor-
porate în aceste instrumente (a se vedea IPSAS 29).
(e) Instrumentelor financiare, contractelor şi obligaţiilor din cadrul
tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni pentru care se aplică stan
dardul de contabilitate naţional sau internaţional relevant care tra
tează plăţile pe bază de acţiuni, cu excepţia:
(i) Contractelor care intră sub incidenţa punctelor 4-6 din pre
zentul standard, cărora li se aplică prezentul standard; sau
(ii) Punctelor 38 şi 39 din prezentul standard, care trebuie aplicate
pentru acţiunile de trezorerie cumpărate, vândute, emise sau
anulate în legătură cu planurile de opţiuni pe acţiuni pentru
angajaţi, planurile de cumpărare de acţiuni de către angajaţi
şi toate celelalte angajamente de plată pe bază de acţiuni.
4. Prezentul standard trebuie aplicat acelor contracte de cumpărare sau de
vânzare a unui element nefinanciar care pot fi decontate net în numerar
sau în alt instrument financiar ori prin schimbul de instrumente financiare,
ca şi când contractele ar fi instrumente financiare, cu excepţia contractelor
încheiate şi menţinute în vigoare în vederea obținerii sau furnizării unui
element nefinanciar în conformitate cu cerințele estimate de cumpărare,
vânzare sau utilizare ale entităţii.
5. Există diferite moduri în care un contract de cumpărare sau de vânzare a unui
element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau în alt instrument finan
ciar ori prin schimbul de instrumente financiare. Acestea sunt:
1057 IPSAS 28
(a) Atunci când termenii unui contract permit oricărei părţi să îl deconteze
net în numerar sau în alt instrument financiar ori prin schimbul de in-
strumente financiare;
(b) Atunci când capacitatea de decontare netă în numerar sau în alt instru-
ment financiar ori prin schimbul de instrumente financiare nu este expli
cită în termenii contractului, dar entitatea are experienţa decontării unor
contracte similare net în numerar sau în alt instrument financiar ori prin
schimbul de instrumente financiare (fie împreună cu partenerul, fie prin
încheierea unor contracte de compensare, fie prin vânzarea contractului
înainte de exercitarea sau expirarea lui);
(c) Atunci când, pentru contracte similare, entitatea are o practică de ac-
ceptare a livrării activului-suport şi de vânzare a acestuia la scurt timp
după livrare, în scopul generării unui profit din fluctuaţiile pe termen
scurt ale preţului sau ale marjei dealerului; şi
(d) Atunci când elementul nefinanciar care face obiectul contractului se poate
converti fără dificultate în numerar.
Un contract căruia i se aplică litera (b) sau (c) nu este încheiat în scopul pri
mirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele estimate
de cumpărare, vânzare sau utilizare ale entității şi, în consecinţă, intră sub
incidenţa prezentului standard. Alte contracte pentru care se aplică punctul 4
sunt evaluate pentru a se determina dacă au fost încheiate şi sunt menţinute în
vigoare în scopul primirii sau livrării unui element nefinanciar în conformitate
cu cerințele estimate de cumpărare, vânzare sau utilizare ale entității şi, în con
secinţă, pentru a se determina dacă intră sub incidenţa prezentului standard.
6. O opţiune emisă de cumpărare sau de vânzare a unui element nefinanciar care
poate fi decontată net în numerar sau în alt instrument financiar ori prin schimbul
unor instrumente financiare în conformitate cu punctul 5 litera (a) sau (d) intră
sub incidenţa prezentului standard. Un astfel de contract nu poate fi încheiat în
scopul primirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele
estimate de cumpărare, vânzare sau utilizare ale entității.
7. Prezentul standard se aplică tuturor entităţilor din sectorul public, în afara
entităţilor economice de stat.
8. Prefaţa la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public
emisă de IPSASB explică faptul că entităţile economice de stat (GBE-uri) aplică
IFRS-urile emise de IASB. GBE-urile sunt definite în IPSAS 1, Prezentarea
situaţiilor financiare.
Definiţii (a se vedea şi punctele AG10-AG48)

9. Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat
în continuare:
IPSAS 28 1058
Un instrument de capitaluri proprii este orice contract care certifică

existenţa unui interes rezidual în activele unei entităţi după deducerea
tuturor datoriilor acesteia.
Un instrument financiar este orice contract care generează simultan un
activ financiar al unei entităţi şi o datorie financiară sau un instrument de
capitaluri proprii al unei alte entităţi.
Un activ financiar este orice activ care este:
(a) Numerar;
(b) Un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi;
(c) Un drept contractual:
(i) De a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă en
titate; sau
(ii) De a schimba active financiare sau datorii financiare cu o altă
entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile entităţii; sau
(d) Un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente
de capitaluri proprii ale entităţii şi care este:
(i) Un instrument nederivat pentru care entitatea este sau poate fi
obligată să primească un număr variabil din propriile instru
mente de capitaluri proprii; sau
(ii) Un instrument derivat care va fi sau poate fi decontat altfel
decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui
alt activ financiar cu un număr fix din propriile instrumente
de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile in
strumente de capitaluri proprii ale entităţii nu cuprind instru
mentele financiare care pot fi lichidate de deţinător înainte de
scadenţă clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în
conformitate cu punctele 15 şi 16, instrumentele care impun
entităţii o obligaţie de a livra unei alte entităţi o parte pro
porţională din activele nete ale entităţii numai la lichidare şi
care sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii
în conformitate cu punctele 17 şi 18 sau instrumentele care
reprezintă contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a
propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.
O datorie financiară este orice datorie care este:
(a) O obligaţie contractuală:
(i) De a livra numerar sau un alt activ financiar unei alte entităţi;
sau
1059 IPSAS 28
(ii) De a schimba active financiare sau datorii financiare cu o altă

entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile entităţii;
sau
(b) Un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente
de capitaluri proprii ale entităţii şi care este:
(i) Un instrument nederivat pentru care entitatea este sau poate
fi obligată să livreze un număr variabil din propriile instru-
mente de capitaluri proprii; sau
(ii) Un instrument derivat care va fi sau poate fi decontat altfel
decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui
alt activ financiar cu un număr fix din propriile instrumente
de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile in
strumente de capitaluri proprii ale entităţii nu cuprind instru
mentele financiare care pot fi lichidate de deţinător înainte de
scadenţă clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în
conformitate cu punctele 15 şi 16, instrumentele care impun
entităţii o obligaţie de a livra unei alte entităţi o parte pro
porţională din activele nete ale entităţii numai la lichidare şi
care sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii
în conformitate cu punctele 17 şi 18 sau instrumentele care
reprezintă contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a
propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.
Ca excepţie, un instrument care corespunde definiţiei unei datorii finan-
ciare este clasificat drept instrument de capitaluri proprii dacă are toate
caracteristicile şi îndeplineşte toate condiţiile de la punctele 15 şi 16 sau
de la punctele 17 şi 18.
Un instrument care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă este
un instrument financiar care îi dă deţinătorului dreptul de a înapoia instru-
mentul emitentului în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar
sau este înapoiat automat emitentului la producerea unui eveniment viitor
incert sau a decesului sau pensionării deţinătorului instrumentului.
Termenii definiţi în alte IPSAS-uri sunt utilizaţi în prezentul standard cu
acelaşi înţeles ca în acele standarde şi sunt reproduşi în Glosarul de termeni
definiţi publicat separat.
10. Următorii termeni sunt definiţi la punctul 10 din IPSAS 29 şi sunt utilizaţi în
prezentul standard cu înţelesul specificat în respectivul standard.
● Costul amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare;
● Active financiare disponibile pentru vânzare;
IPSAS 28 1060
● Derecunoaştere;
● Instrument derivat;
● Metoda dobânzii efective;
● Activ financiar sau datorie financiară la valoarea justă prin surplus sau
deficit;
● Contract de garanţie financiară;
● Angajament ferm;
● Tranzacţie prognozată;
● Eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor;
● Element acoperit împotriva riscurilor;
● Instrument de acoperire împotriva riscurilor;
● Investiţii păstrate până la scadenţă;
● Împrumuturi şi creanţe;
● Cumpărare sau vânzare standard; şi
● Costurile tranzacţiei.
11. În prezentul standard, „contract” şi „contractual” se referă la un acord între două
sau mai multe părţi care are consecinţe economice clare, astfel încât părţile au
posibilitatea redusă sau nu au deloc posibilitatea de a le evita, de obicei din
cauza faptului că acordul are putere executorie. Contractele, şi prin urmare
instrumentele financiare, pot lua diverse forme şi nu este obligatoriu să fie în
formă scrisă.
12. În prezentul standard, termenul „entitate” include entităţile din sectorul public,
persoanele fizice, parteneriatele, organismele încorporate şi trusturile.
Prezentare
Datorii şi active nete / capitaluri proprii (a se vedea şi punctele AG49-AG54)
13. Emitentul unui instrument financiar trebuie să clasifice instrumentul
sau părţile componente ale acestuia la recunoaşterea iniţială ca o datorie
financiară, un activ financiar sau un instrument de capitaluri proprii, în
conformitate cu fondul angajamentului contractual şi cu definiţiile datoriei
financiare, activului financiar şi instrumentului de capitaluri proprii.
14. Atunci când un emitent aplică definiţiile de la punctul 9 pentru a determina dacă
un instrument financiar este mai degrabă un instrument de capitaluri proprii
decât o datorie financiară, instrumentul este un instrument de capitaluri proprii
dacă şi numai dacă sunt îndeplinite ambele condiţii de la literele (a) şi (b) de
mai jos.
1061 IPSAS 28
(a) Instrumentul nu include nicio obligaţie contractuală:

(i) De a livra numerar sau alt activ financiar unei alte entităţi; sau
(ii) De a schimba active financiare sau datorii financiare cu altă entitate
în condiţii care sunt potenţial nefavorabile emitentului.
(b) Dacă instrumentul va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente
de capitaluri proprii ale emitentului, acesta este:
(i) Un instrument nederivat care nu include nicio obligaţie contrac
tuală pentru emitent de a livra un număr variabil din propriile
instrumente de capitaluri proprii; sau
(ii) Un instrument derivat care va fi decontat numai de către emitent
prin schimbarea unei sume fixe de numerar sau a unui alt activ
financiar pentru un număr fix din propriile sale instrumente de
capitaluri proprii. În acest sens, propriile instrumente de capitaluri
proprii ale emitentului nu cuprind instrumentele care au toate
caracteristicile şi care îndeplinesc condiţiile descrise la punctele
15 şi 16 sau la punctele 17 şi 18 sau instrumentele care reprezintă
contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instru-
mente de capitaluri proprii ale emitentului.
O obligaţie contractuală, inclusiv una care apare dintr-un instrument financiar
derivat, care va avea sau poate avea drept rezultat primirea sau livrarea pro
priilor instrumente de capitaluri proprii ale emitentului, dar care nu îndeplineşte
condiţiile de la literele (a) şi (b) de mai sus, nu este un instrument de capitaluri
proprii. Ca excepţie, un instrument care corespunde definiţiei unei datorii
financiare este clasificat drept instrument de capitaluri proprii dacă are toate
caracteristicile şi îndeplineşte toate condiţiile de la punctele 15 şi 16 sau de la
punctele 17 şi 18.
Instrumente care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă
15. Un instrument financiar care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă
cuprinde o obligaţie contractuală pentru emitent de a recumpăra sau răscumpăra
acel instrument pentru numerar sau un alt activ financiar la exercitarea opţiunii
de vânzare. Ca excepţie de la definiţia unei datorii financiare, un instrument
care cuprinde o astfel de obligaţie este clasificat drept instrument de capitaluri
proprii dacă are toate caracteristicile următoare:
(a) Dă dreptul deţinătorului la o parte proporţională din activele nete ale
entităţii în eventualitatea lichidării entităţii. Activele nete ale entităţii
sunt acele active care rămân după deducerea tuturor celorlalte pretenţii
asupra activelor sale. O parte proporţională este determinată prin:
(i) Împărţirea activelor nete ale entităţii la lichidare în unităţi cu
valoare egală; şi
IPSAS 28 1062
(ii) Înmulţirea acestei valori cu numărul de unităţi deţinute de de

ţinătorul instrumentului financiar.
(b) Instrumentul face parte din clasa de instrumente subordonată tuturor
celorlalte clase de instrumente. Pentru a face parte dintr-o astfel de clasă,
instrumentul:
(i) Nu are prioritate asupra pretenţiilor care vizează activele entităţii
la lichidare; şi
(ii) Nu este necesar să fie convertit într-un alt instrument înainte de a
face parte din clasa de instrumente care este subordonată tuturor
celorlalte clase de instrumente.
(c) Toate instrumentele financiare din clasa de instrumente care este subor
donată tuturor celorlalte clase de instrumente au caracteristici identice.
De exemplu, ele trebuie să poată fi lichidate de deţinător înainte de
scadenţă, iar formula sau altă metodă utilizată pentru a calcula preţul de
recumpărare sau de răscumpărare este aceeaşi pentru toate elementele
din acea clasă.
(d) În afară de obligaţia contractuală a emitentului de a recumpăra sau
răscumpăra instrumentul în schimbul numerarului sau al unui alt activ
financiar, instrumentul nu cuprinde nicio obligaţie contractuală de a
livra numerar sau alt activ financiar unei alte entităţi sau de a schimba
active financiare sau datorii financiare cu o altă entitate în condiţii care
sunt potenţial nefavorabile entităţii şi nu este un contract care va fi sau
poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii,
conform subpunctului (b) al definiţiei unei datorii financiare.
(e) Fluxurile totale de trezorerie preconizate care pot fi atribuite instru-
mentului pe durata de viaţă utilă a acestuia se bazează în mare parte
pe surplus sau deficit, pe modificarea activelor nete recunoscute sau pe
modificarea valorii juste a activelor nete recunoscute şi nerecunoscute
ale entităţii pe durata de viaţă utilă a instrumentului (excluzând orice
efecte ale instrumentului).
16. Pentru ca un instrument să fie clasificat drept instrument de capitaluri proprii,
în afară de instrumentul care are toate caracteristicile de mai sus, emitentul
trebuie să nu deţină alt instrument financiar sau contract care să aibă:
(a) Fluxuri totale de trezorerie bazate în mare parte pe surplus sau deficit, pe
modificarea activelor nete recunoscute sau pe modificarea valorii juste
a activelor nete recunoscute şi nerecunoscute ale entităţii (excluzând
orice efecte ale unui astfel de instrument sau contract); şi
(b) Efectul restricţionării substanţiale sau fixării rentabilităţii reziduale
pentru deţinătorii de instrumente care pot fi lichidate înainte de scadenţă.
1063 IPSAS 28
În sensul aplicării acestei condiţii, entitatea nu trebuie să ia în considerare con

tractele nefinanciare cu un deţinător al unui instrument descris la punctul 15 care
au termeni contractuali şi condiţii similare cu termenii contractuali şi condiţiile
unui contract echivalent care ar putea apărea între un deţinător fără instrumente
şi entitatea emitentă. Dacă entitatea nu poate determina dacă această condiţie
este îndeplinită sau nu, ea nu trebuie să clasifice instrumentul care poate fi
lichidat de deţinător înainte de scadenţă drept instrument de capitaluri proprii.
Instrumente sau componente de instrumente care impun entităţii o obligaţie
de a furniza unei alte entităţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii
numai la lichidare
17. Unele instrumente financiare cuprind o obligaţie contractuală pentru entitatea
emitentă de a furniza unei alte entităţi o parte proporţională din activele sale nete
numai la lichidare. Obligaţia rezultă deoarece lichidarea fie va avea loc sigur
şi în afara controlului entităţii (de exemplu, o entitate cu durată de viaţă utilă
limitată), fie este posibil să nu aibă loc, dar constituie opţiunea deţinătorului
instrumentului. Ca excepţie de la definiţia unei datorii financiare, un instrument
care cuprinde o astfel de obligaţie este clasificat drept instrument de capitaluri
proprii dacă are toate caracteristicile următoare:
(a) Dă dreptul deţinătorului la o parte proporţională din activele nete ale
entităţii în eventualitatea lichidării acesteia. Activele nete ale entităţii
sunt acele active care rămân după deducerea tuturor celorlalte pretenţii
asupra activelor sale. O parte proporţională este determinată prin:
(i) Împărţirea activelor nete ale entităţii la lichidare în unităţi cu va
loare egală; şi
(ii) Înmulţirea acestei valori cu numărul de unităţi deţinute de deţină
torul instrumentului financiar.
(b) Instrumentul face parte din clasa de instrumente subordonată tuturor
celorlalte clase de instrumente. Pentru a face parte dintr-o astfel de clasă,
instrumentul:
(i) Nu are prioritate asupra pretenţiilor care vizează activele entităţii
la lichidare; şi
(ii) Nu este necesar să fie convertit într-un alt instrument înainte de a
face parte din clasa de instrumente care este subordonată tuturor
celorlalte clase de instrumente.
(c) Toate instrumentele financiare din clasa de instrumente care este subor
donată tuturor celorlalte clase de instrumente trebuie să aibă o obligaţie
contractuală identică pentru entitatea emitentă de a livra o parte propor
ţională din activele sale nete la lichidare.
IPSAS 28 1064
18. Pentru ca un instrument să fie clasificat drept instrument de capitaluri proprii,

în afară de instrumentul care are toate caracteristicile de mai sus, emitentul
trebuie să nu deţină alt instrument financiar sau contract care să aibă:
(a) Fluxuri totale de trezorerie bazate în mare parte pe surplus sau deficit, pe
modificarea activelor nete recunoscute sau pe modificarea valorii juste
a activelor nete recunoscute şi nerecunoscute ale entităţii (excluzând
orice efecte ale unui astfel de instrument sau contract); şi
(b) Efectul restricţionării substanţiale sau fixării rentabilităţii reziduale
pentru deţinătorii de instrumente.
În sensul aplicării acestei condiţii, entitatea nu trebuie să ia în considerare con
tractele nefinanciare cu un deţinător al unui instrument descris la punctul 17 care
au termeni contractuali şi condiţii similare cu termenii contractuali şi condiţiile
unui contract echivalent care ar putea apărea între un deţinător fără instrumente
şi entitatea emitentă. Dacă entitatea nu poate determina îndeplinirea acestei
condiţii, ea nu trebuie să clasifice instrumentul drept instrument de capitaluri
proprii.
Reclasificarea instrumentelor care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă
şi a instrumentelor care impun entităţii o obligaţie de a furniza unei alte entităţi
o parte proporţională din activele nete ale entităţii numai la lichidare
19. O entitate trebuie să clasifice un instrument financiar drept instrument de capi-
taluri proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16 sau cu punctele 17 şi 18 de
la data la care instrumentul are toate caracteristicile şi îndeplineşte condiţiile
stabilite la aceste puncte. O entitate trebuie să reclasifice un instrument financiar
de la data la care instrumentul încetează să mai aibă toate caracteristicile sau
să îndeplinească toate condiţiile stabilite la acele puncte. De exemplu, dacă
o entitate îşi răscumpără toate instrumentele emise care nu pot fi lichidate de
deţinător înainte de scadenţă, iar toate instrumentele care pot fi lichidate de
deţinător înainte de scadenţă care rămân în circulaţie au toate caracteristicile şi
îndeplinesc toate condiţiile de la punctele 15 şi 16, entitatea trebuie să reclasi-
fice instrumentele care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă drept
instrumente de capitaluri proprii de la data la care răscumpără instrumentele
care nu pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă.
20. O entitate trebuie să contabilizeze reclasificarea unui instrument în conformitate
cu punctul 19 astfel:
(a) Aceasta trebuie să reclasifice un instrument de capitaluri proprii drept
datorie financiară de la data la care instrumentul încetează să aibă toate
caracteristicile sau să îndeplinească condiţiile de la punctele 15 şi 16
sau de la punctele 17 şi 18. Datoria financiară trebuie evaluată la va
loarea justă a instrumentului de la data reclasificării. Entitatea trebuie
să recunoască în activele nete / capitalurile proprii orice diferenţă dintre
1065 IPSAS 28
valoarea contabilă a instrumentului de capitaluri proprii şi valoarea justă

a datoriei financiare de la data reclasificării.
(b) Aceasta trebuie să reclasifice o datorie financiară drept un instrument de
capitaluri proprii de la data la care instrumentul are toate caracteristicile
şi îndeplineşte condiţiile stabilite la punctele 15 şi 16 sau la punctele 17
şi 18. Un instrument de capitaluri proprii trebuie evaluat la valoarea
contabilă a datoriei financiare de la data reclasificării.
Fără obligaţii contractuale de a plăti în numerar sau prin alt activ financiar
(punctul 14 litera (a))
21. Cu excepţia situaţiilor descrise la punctele 15 şi 16 sau la punctele 17 şi 18, o
caracteristică importantă pentru distingerea unei datorii financiare de un instru-
ment de capitaluri proprii este existenţa unei obligaţii contractuale pentru unul
dintre participanţii la instrumentul financiar (emitentul) de a ceda fie numerar,
fie un alt activ financiar celeilalte părţi (deţinătorul) sau de a schimba active
financiare sau datorii financiare cu deţinătorul în condiţii potenţial nefavorabile
pentru emitent. Deşi deţinătorul unui instrument de capitaluri proprii poate
fi îndreptăţit să primească o parte proporţională din dividende sau distribuiri
similare declarate sau distribuiri de active nete / capitaluri proprii, emitentul nu
are obligaţia contractuală de a face astfel de distribuiri, deoarece nu i se poate
impune să plătească numerar sau un alt activ financiar către o altă parte.
22. Fondul economic al unui instrument financiar, mai degrabă decât forma sa le
gală, influenţează clasificarea sa în situaţia poziţiei financiare a entităţii. Fondul
economic şi forma legală sunt, în general, consecvente, dar nu întotdeauna.
Unele instrumente financiare iau forma legală de instrumente de capitaluri
proprii, dar în fond sunt datorii, iar altele pot combina caracteristici asociate
instrumentelor de capitaluri proprii cu cele asociate datoriilor financiare. De
exemplu:
(a) O acţiune preferenţială care are o clauză de răscumpărare obligatorie
de către emitent, în schimbul unei sume fixe sau determinabile la o dată
viitoare fixă sau determinabilă, sau care dă deţinătorului dreptul de a
impune emitentului să răscumpere instrumentul la sau după o anumită
dată pentru o sumă fixă sau determinabilă este o datorie financiară.
(b) Un instrument financiar care dă deţinătorului dreptul de a-l revinde
emitentului în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar (un
„instrument care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă”) este
o datorie financiară, cu excepţia acelor instrumente clasificate drept
instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16
sau cu punctele 17 şi 18. Instrumentul financiar este o datorie financiară
chiar şi atunci când valoarea în numerar sau în alte active financiare se
determină pe baza unui indice sau a unui alt element care poate creşte
sau descreşte. Existenţa unei opţiuni pentru deţinător de a revinde
IPSAS 28 1066
emitentului instrumentul în schimbul numerarului sau al unui alt activ

financiar înseamnă că instrumentul care poate fi lichidat de deţinător
înainte de scadenţă corespunde definiţiei unei datorii financiare, cu
excepţia acelor instrumente clasificate drept instrumente de capitaluri
proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16 sau cu punctele 17 şi 18. De
exemplu, fondurile mutuale deschise, fondurile de investiţii, parteneria
tele şi unele entităţi de tip cooperatist pot oferi deţinătorilor lor de unităţi
sau membrilor dreptul de a-şi răscumpăra interesele în entitatea emitentă
în orice moment în schimbul numerarului, care are drept rezultat clasi-
ficarea intereselor membrilor sau deţinătorilor de unităţi drept datorii
financiare, cu excepţia acelor instrumente clasificate drept instrumente de
capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16 sau cu punctele 17
şi 18. Totuşi, clasificarea drept datorie financiară nu exclude utilizarea
descriptorilor cum ar fi „valoarea netă a activului atribuibil deţinătorilor”
şi „modificarea valorilor activului net atribuibil deţinătorilor” în situaţiile
financiare ale unei entităţi care nu are active nete / capitaluri proprii
vărsate (cum ar fi unele fonduri mutuale şi fonduri de investiţii, a se
vedea Exemplul ilustrativ 7) sau utilizarea prezentării suplimentare pen-
tru a arăta că interesele totale ale membrilor cuprind elemente cum ar fi
rezervele care corespund definiţiei activelor nete / capitalurilor proprii
şi instrumente care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă care
nu corespund acestei definiţii (a se vedea Exemplul ilustrativ 8).
23. Dacă o entitate nu are un drept necondiţionat de a evita livrarea de numerar
sau alt activ financiar pentru decontarea unei obligaţii contractuale, obligaţia
corespunde definiţiei unei datorii financiare, cu excepţia acelor instrumente
clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15
şi 16 sau cu punctele 17 şi 18. De exemplu:
(a) O restricţionare a capacităţii unei entităţi de a respecta o obligaţie con
tractuală, cum ar fi lipsa accesului la valută sau obligaţia de a obţine
aprobarea plăţii de la o autoritate de reglementare, nu neagă obligaţia
contractuală a entităţii sau dreptul contractual al deţinătorului conform
instrumentului.
(b) O obligaţie contractuală care este condiţionată de exercitarea de către
partener a dreptului de răscumpărare este o datorie financiară deoarece
entitatea nu are dreptul necondiţionat de a evita livrarea de numerar sau
a unui alt activ financiar.
24. Un instrument financiar care nu stabileşte în mod explicit o obligaţie contractuală
de a livra numerar sau un alt activ financiar poate stabili o obligaţie indirect,
prin termenii şi condiţiile sale. De exemplu:
(a) Un instrument financiar poate conţine o obligaţie nefinanciară care
trebuie să fie decontată dacă şi numai dacă entitatea nu face distribuirile
1067 IPSAS 28
sau nu răscumpără instrumentul. Dacă entitatea poate evita transferul de

numerar sau al unui alt activ financiar numai prin decontarea obligaţiei
nefinanciare, instrumentul financiar este o datorie financiară.
(b) Un instrument financiar este o datorie financiară dacă prevede că, la
decontare, entitatea va livra fie:
(i) Numerar sau un alt activ financiar; fie
(ii) Propriile sale acţiuni a căror valoare este determinată astfel încât
să depăşească în mod substanţial valoarea numerarului sau a unui
alt activ financiar.
Deşi entitatea nu are o obligaţie contractuală explicită de a livra numerar sau un
alt activ financiar, valoarea alternativei de decontare prin acţiuni este de o ase-
menea natură încât entitatea o va deconta în numerar. În orice caz, deţinătorului
i s-a garantat în fond primirea unei valori care este cel puţin egală cu opţiunea
de decontare în numerar (a se vedea punctul 25).
Decontarea în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii (punctul 14 litera (b))
25. Un contract nu este un instrument de capitaluri proprii numai pentru că poate
avea drept rezultat primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri
proprii ale entităţii. O entitate poate avea un drept contractual sau o obligaţie
contractuală de a primi sau livra un număr din propriile acţiuni sau alte instru-
mente de capitaluri proprii care variază astfel încât valoarea justă a propriilor
instrumente de capitaluri proprii ale entităţii care trebuie primite sau livrate să
fie egală cu valoarea dreptului contractual sau a obligaţiei contractuale. Un
astfel de drept contractual sau o astfel de obligaţie contractuală se poate referi
la o sumă fixă sau la o valoare care fluctuează parţial sau total în funcţie de
modificările unei variabile, alta decât preţul de piaţă al propriilor instrumente
de capitaluri proprii ale entităţii (de exemplu, o rată a dobânzii, preţul unei
mărfi sau preţul unui instrument financiar). Două exemple sunt (a) un contract
de a livra instrumente de capitaluri proprii ale entităţii egale ca valoare cu
100 u.m. şi (b) un contract de a livra cât mai multe instrumente de capitaluri
proprii ale entităţii egale ca valoare cu valoarea a 100 de barili de petrol. Un
astfel de contract este o datorie financiară a entităţii, chiar dacă entitatea trebuie
sau poate să o deconteze prin livrarea propriilor instrumente de capitaluri pro
prii. Acesta nu este un instrument de capitaluri proprii deoarece entitatea uti
lizează un număr variabil din propriile instrumente de capitaluri proprii ca
modalitate de decontare a contractului. În consecinţă, contractul nu evidenţiază
un interes rezidual în activele entităţii după deducerea tuturor datoriilor sale.
26. Cu excepţia prevederilor de la punctul 27, un contract care va fi decontat de
entitate (primind sau) livrând un număr fix din propriile sale instrumente de
capitaluri proprii în schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ
financiar este un instrument de capitaluri proprii. De exemplu, o opţiune pe
IPSAS 28 1068
acţiuni emisă care îi dă partenerului dreptul de a cumpăra un număr fix din

acţiunile entităţii pentru un preţ fix sau pentru o sumă fixă declarată a princi-
palului unei obligaţiuni este un instrument de capitaluri proprii. Modificările
valorii juste a unui contract rezultate din variaţiile ratei dobânzii de pe piaţă
care nu afectează suma în numerar sau alte active financiare care trebuie plătite
sau primite ori numărul de instrumente de capitaluri proprii care trebuie să fie
primite sau livrate, la decontarea contractului, nu împiedică contractul să fie un
instrument de capitaluri proprii. Orice contravaloare primită (cum ar fi prima
primită pentru o opţiune emisă sau un warant pe propriile acţiuni ale entităţii)
se adaugă direct la activele nete / capitalurile proprii. Orice contravaloare plătită
(cum ar fi prima plătită pentru o opţiune cumpărată) este dedusă direct din ac
tivele nete / capitalurile proprii. Modificările valorii juste a unui instrument de
capitaluri proprii nu sunt recunoscute în situaţiile financiare.
27. Dacă propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii ce trebuie primite sau
livrate de către entitate la decontarea unui contract sunt instrumente financiare
care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă cu toate caracteristicile şi
care îndeplinesc condiţiile descrise la punctele 15 şi 16, sau instrumente care
impun entităţii obligaţia de a livra altei entităţi o parte proporţională din ac-
tivele nete ale entităţii numai la lichidare cu toate caracteristicile şi îndeplinind
condiţiile descrise la punctele 17 şi 18, contractul este un activ financiar sau
o datorie financiară. Aceasta include un contract care va fi decontat de către
entitatea care primeşte sau livrează un număr fix de astfel de instrumente în
schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar.
28. Cu excepţia circumstanţelor descrise la punctele 15 şi 16 sau la punctele 17 şi
18, un contract care conţine o obligaţie pentru o entitate de a cumpăra propriile
sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul numerarului sau al altui activ
financiar generează o datorie financiară pentru valoarea actualizată a valorii de
răscumpărare (de exemplu, pentru valoarea actualizată a preţului de recumpărare
la termen, preţul de exercitare al opţiunii sau o altă valoare de răscumpărare).
Acesta este cazul chiar dacă însuşi contractul este un instrument de capitaluri
proprii. Un exemplu îl constituie obligaţia unei entităţi, conform unui contract
forward, de a cumpăra propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schim-
bul numerarului. Atunci când datoria financiară este recunoscută iniţial conform
IPSAS 29, valoarea sa justă (valoarea actualizată a valorii de răscumpărare) este
reclasificată din activele nete / capitalurile proprii. Ulterior, datoria financiară
este evaluată în conformitate cu IPSAS 29. În cazul în care contractul expiră
fără livrare, valoarea contabilă a datoriei financiare este reclasificată în activele
nete / capitalurile proprii. Obligaţia contractuală a unei entităţi de a cumpăra
propriile sale instrumente de capitaluri proprii generează o datorie financiară
pentru valoarea actualizată a valorii de răscumpărare, chiar dacă obligaţia de
cumpărare este condiţionată de exercitarea de către partener a dreptului de
răscumpărare (de exemplu, o opţiune put emisă care îi dă partenerului dreptul
de a vinde entităţii propriile instrumente de capitaluri proprii ale acesteia pentru
un preţ fix).
1069 IPSAS 28
29. Un contract care va fi decontat de entitatea care primeşte sau care livrează un
număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei
sume variabile de numerar sau al unui alt activ financiar este un activ financiar
sau o datorie financiară. Un exemplu îl constituie un contract prin care entitatea
vinde 100 din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei
sume de numerar egale cu valoarea a 100 de barili de petrol.
Prevederi pentru decontările contingente
30. Un instrument financiar poate impune entităţii să livreze numerar sau un alt
activ financiar ori să-l deconteze astfel încât să se constituie o datorie financiară,
în eventualitatea apariţiei sau absenţei unor evenimente viitoare incerte (sau ca
rezultat al unor circumstanţe incerte) care nu pot fi controlate nici de emitent,
nici de deţinătorul instrumentului, cum ar fi o modificare a indicelui bursier,
a indicelui preţului de consum, a ratei dobânzii sau a dispoziţiilor fiscale sau
a veniturilor viitoare ale emitentului, a surplusului sau deficitului sau a ratei
de îndatorare a capitalului. Emitentul unui astfel de instrument nu are dreptul
necondiţionat de a evita livrarea de numerar sau a altui activ financiar (sau de
a-l deconta în alt mod, astfel încât acesta să reprezinte o datorie financiară).
Prin urmare, acesta reprezintă o datorie financiară a emitentului, cu excepţia
cazului în care:
(a) Partea din prevederea pentru decontare contingentă care ar putea impune
decontarea în numerar sau în alt activ financiar (sau în alt mod, astfel
încât să devină o datorie financiară) nu este autentică;
(b) Emitentului i se poate impune să deconteze o obligaţie în numerar sau în
alt activ financiar (sau să o deconteze în alt mod, astfel încât să reprezinte
o datorie financiară) numai în eventualitatea lichidării emitentului; sau
(c) Instrumentul are toate caracteristicile şi îndeplineşte condiţiile de la punc
tele 15 şi 16.
Opţiuni de decontare
31. Atunci când un instrument financiar derivat oferă unei părţi posibilitatea
de a alege modul de decontare (de exemplu, emitentul sau deţinătorul poate
alege decontarea netă în numerar sau prin schimbul de acţiuni cu numerar),
acesta este un activ financiar sau o datorie financiară, cu excepţia situaţiei
în care toate alternativele de decontare ar indica faptul că acesta este un
instrument de capitaluri proprii.
32. Un exemplu de instrument financiar derivat cu o opţiune de decontare care
este o datorie financiară este o opţiune pe acţiuni pe care emitentul poate de-
cide să o deconteze net în numerar sau prin schimbul propriilor sale acţiuni cu
numerar. În mod similar, unele contracte de cumpărare sau de vânzare a unui
element nefinanciar în schimbul propriilor instrumente de capitaluri proprii ale
IPSAS 28 1070
entităţii intră sub incidenţa prezentului standard deoarece pot fi decontate fie
prin livrarea unui element nefinanciar, fie net în numerar sau în alt instrument
financiar (a se vedea punctele 4-6). Astfel de contracte sunt active financiare
sau datorii financiare, şi nu instrumente de capitaluri proprii.
Instrumente financiare compuse (a se vedea şi punctele AG55-AG60
şi Exemplele ilustrative 9-12)
33. Emitentul unui instrument financiar nederivat trebuie să evalueze termenii
instrumentului financiar pentru a determina dacă acesta conţine atât o
componentă de datorie, cât şi un element de active nete / capitaluri proprii.
Astfel de componente trebuie clasificate separat ca datorii financiare, ac-
tive financiare sau instrumente de capitaluri proprii, în conformitate cu
punctul 13.
34. O entitate recunoaşte separat componentele unui instrument financiar care (a)
creează o datorie financiară a entităţii şi (b) conferă deţinătorului instrumentului
o opţiune de a-l converti într-un instrument de capitaluri proprii al entităţii. De
exemplu, o obligaţiune sau un instrument similar convertibil de către deţinător
într-un număr fix de acţiuni ordinare ale entităţii este un instrument financiar
compus. Din perspectiva entităţii, un astfel de instrument cuprinde două com-
ponente: o datorie financiară (un angajament contractual de a livra numerar
sau alt activ financiar) şi un instrument de capitaluri proprii (o opţiune call
care acordă deţinătorului dreptul, pentru o anumită perioadă de timp, de a o
converti într-un număr fix de acţiuni ordinare ale entităţii). Efectul economic
al emiterii unui astfel de instrument este în cea mai mare parte acelaşi cu cel
de emitere simultană a unui instrument de datorie cu o clauză de decontare an
ticipată şi cu warante de cumpărare de acţiuni ordinare sau cu cel de emitere a
unui instrument de datorie cu warante de cumpărare a acţiunilor detaşabile. În
consecinţă, în toate cazurile, entitatea prezintă componentele de datorie şi de
active nete / capitaluri proprii separat în situaţia poziţiei sale financiare.
35. Clasificarea componentelor unui instrument convertibil nu este revizuită ca
urmare a modificării probabilităţii de exercitare a opţiunii de conversie, chiar
dacă exercitarea opţiunii poate părea avantajoasă din punct de vedere economic
pentru unii deţinători. Este posibil ca deţinătorii să nu acţioneze întotdeauna
conform aşteptărilor deoarece, de exemplu, consecinţele fiscale rezultate din
conversie pot fi diferite de la un deţinător la altul. Mai mult, probabilitatea
conversiei se va modifica în decursul timpului. Obligaţia contractuală a entităţii
de a efectua plăţi viitoare rămâne valabilă până când este stinsă prin conversie,
la scadenţa instrumentului sau printr-o altă tranzacţie.
36. IPSAS 29 tratează evaluarea activelor financiare şi a datoriilor financiare. In-
strumentele de capitaluri proprii evidenţiază un interes rezidual în activele unei
entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale. Prin urmare, atunci când valoarea
contabilă iniţială a unui instrument financiar compus este alocată componentelor
1071 IPSAS 28
sale, componentei de active nete / capitaluri proprii îi este repartizată valoarea

reziduală după deducerea din valoarea justă a instrumentului ca întreg a valorii
determinate separat pentru componenta de datorie. Valoarea oricăror caracte
ristici derivate (cum ar fi o opţiune call) încorporate în instrumentul financiar
compus este inclusă în componenta de datorie, cu excepţia cazului în care
aceasta face parte din componenta de active nete / capitaluri proprii (cum ar fi
opţiunea de conversie în capitaluri proprii). Suma valorilor contabile alocate
componentelor de datorie şi de active nete / capitaluri proprii la recunoaşterea
iniţială este întotdeauna egală cu valoarea justă care ar fi atribuită instrumen-
tului ca întreg. Nu se realizează pierderi sau câştiguri la recunoaşterea iniţială
separată a componentelor instrumentului.
37. Conform abordării descrise la punctul 36, emitentul unei obligaţiuni convertibile
în acţiuni ordinare determină în primul rând valoarea contabilă a componentei
de datorie prin evaluarea valorii juste a unei datorii similare (inclusiv orice
caracteristici derivate încorporate, altele decât cele de capitaluri proprii) care nu
are o componentă asociată de active nete / capitaluri proprii. Valoarea contabilă
a instrumentului de capitaluri proprii reprezentat de opţiunea de a converti in-
strumentul în acţiuni ordinare poate fi determinată apoi prin deducerea valorii
juste a datoriei financiare din valoarea justă a instrumentului financiar compus
în ansamblul său.
Acţiuni de trezorerie (a se vedea şi punctul AG61)
38. Dacă o entitate îşi redobândeşte propriile instrumente de capitaluri proprii,
acele instrumente („acţiunile de trezorerie”) trebuie deduse din activele
nete / capitalurile proprii. Câştigurile sau pierderile legate de cumpărarea,
vânzarea, emiterea sau anularea propriilor instrumente de capitaluri
proprii ale entităţii nu trebuie recunoscute în surplus sau deficit. Astfel
de acţiuni de trezorerie pot fi dobândite şi deţinute de entitate sau de alţi
membri ai entităţii economice. Contravaloarea primită sau plătită trebuie
recunoscută direct în activele nete / capitalurile proprii.
39. Valoarea acţiunilor de trezorerie deţinute este prezentată separat fie în situaţia
poziţiei financiare, fie în note, în conformitate cu IPSAS 1. O entitate prezin
tă informaţii în conformitate cu IPSAS 20, Prezentarea informaţiilor privind
părţile afiliate, dacă entitatea îşi redobândeşte propriile sale instrumente de
capitaluri proprii de la părţile afiliate.
Dobânzi, dividende sau distribuiri similare, pierderi şi câştiguri
(a se vedea şi punctul AG62)
40. Dobânzile, dividendele sau distribuirile similare, pierderile şi câştigurile
aferente unui instrument financiar sau unei componente a acestuia care este
o datorie financiară trebuie recunoscute drept venituri sau cheltuieli în sur
plus sau deficit. Distribuirile către deţinătorii unui instrument de capitaluri
proprii trebuie recunoscute de entitate direct în activele nete / capitalurile
IPSAS 28 1072
proprii. Costurile tranzacţiei suportate în cadrul tranzacţiilor de active

nete / capitaluri proprii trebuie contabilizate ca o deducere din activele
nete / capitalurile proprii.
40A. Impozitul pe profit aferent distribuirilor către deţinătorii unui instrument de
capitaluri proprii şi costurilor tranzacţiei unei tranzacții cu capitaluri proprii
va fi contabilizat în conformitate cu standardul de contabilitate naţional sau
internaţional relevant care tratează impozitul pe profit.
41. Modul de clasificare a unui instrument financiar drept datorie financiară sau
instrument de capitaluri proprii determină dacă dobânda, dividendele sau dis
tribuirile similare, pierderile şi câştigurile legate de acest instrument sunt re
cunoscute drept venit sau cheltuială în surplus sau deficit. Astfel, dividendele
sau distribuirile similare pentru acţiuni recunoscute în întregime drept datorii
sunt recunoscute drept cheltuieli în acelaşi mod ca dobânda aferentă unei
obligaţiuni. În mod similar, câştigurile şi pierderile asociate cu răscumpărările
sau refinanţările datoriilor financiare sunt recunoscute în surplus sau deficit, în
timp ce răscumpărările sau refinanţările instrumentelor de capitaluri proprii sunt
recunoscute ca modificări ale activelor nete / capitalurilor proprii. Modificările
valorii juste a unui instrument de capitaluri proprii nu sunt recunoscute în si
tuaţiile financiare.
42. O entitate suportă, în general, diferite costuri aferente emiterii sau dobândirii
propriilor sale instrumente de capitaluri proprii. Acele costuri ar putea include
taxele de înregistrare şi alte taxe legale, sumele plătite avocaţilor, experţilor
contabili şi altor consilieri profesionali, costurile de tipărire şi taxele de tim
bru. Orice costuri asociate costurilor unei tranzacţii sunt contabilizate ca o
deducere din activele nete / capitalurile proprii în măsura în care acestea sunt
costuri marginale direct atribuibile tranzacţionării şi care altfel ar fi fost evitate.
Costurile unei astfel de tranzacţionări care este abandonată sunt recunoscute
drept cheltuială.
43. Costurile tranzacţiei aferente emiterii unui instrument financiar compus sunt
alocate componentelor de datorie şi de active nete / capitaluri proprii ale in-
strumentului proporţional cu alocarea încasărilor. Costurile tranzacţiei care se
referă la mai multe tranzacţii luate împreună sunt alocate respectivelor tranzacţii
pe baza unei alocări raţionale şi în conformitate cu tranzacţii similare.
44. Valoarea costurilor tranzacţiei contabilizate drept o deducere din activele nete /
capitalurile proprii în cursul perioadei este prezentată separat, în conformitate
cu IPSAS 1.
45. Dividendele sau distribuirile similare clasificate drept cheltuieli sunt prezentate
în situaţia performanţei financiare fie sub formă de dobândă la alte datorii,
fie ca element separat. Suplimentar faţă de dispoziţiile prezentului standard,
prezentarea dobânzii şi dividendelor sau a distribuirilor similare face obiectul
1073 IPSAS 28
dispoziţiilor din IPSAS 1 şi IPSAS 30. În unele împrejurări, din cauza diferen
ţelor dintre dobândă şi dividende sau distribuiri similare în ceea ce priveşte
aspecte cum ar fi deductibilitatea fiscală, este preferabilă prezentarea lor separată
în situaţia performanţei financiare.
46. Câştigurile şi pierderile aferente modificărilor valorii contabile a unei datorii
financiare sunt recunoscute drept venituri sau cheltuieli în surplus sau deficit
chiar şi atunci când se referă la un instrument care include dreptul la un interes
rezidual în activele entităţii în schimbul numerarului sau al unui alt activ fi-
nanciar (a se vedea punctul 22 litera (b)). Conform IPSAS 1, entitatea prezintă
orice câştiguri sau pierderi care provin din reevaluarea unui astfel de instrument
separat în situaţia performanţei financiare atunci când acest lucru este relevant
pentru explicarea performanţelor entităţii.
Compensarea unui activ financiar şi a unei datorii financiare
(a se vedea şi punctele AG63 şi AG64)
47. Un activ financiar şi o datorie financiară trebuie compensate, iar valoarea
netă trebuie prezentată în situaţia poziţiei financiare atunci şi numai atunci
când o entitate:
(a) Are în prezent un drept exercitabil legal de a compensa valorile
recunoscute; şi
(b) Intenţionează fie să deconteze datoria pe o bază netă, fie să valorifice
activul şi să deconteze datoria simultan.
În contabilizarea unui transfer al unui activ financiar care nu îndeplineşte
condiţiile pentru derecunoaştere, entitatea nu trebuie să compenseze activul
transferat şi datoria asociată acestuia (a se vedea IPSAS 29, punctul 38).
48. Prezentul standard prevede prezentarea activelor financiare şi a datoriilor fi
nanciare pe o bază netă atunci când acest lucru reflectă fluxurile de trezorerie
viitoare ale entității preconizate din decontarea a două sau mai multe instrumente
financiare separate. Atunci când o entitate are dreptul de a încasa sau de a plăti
o singură valoare netă şi intenţionează să facă acest lucru, ea are, de fapt, un
singur activ financiar sau o singură datorie financiară. În alte circumstanţe, acti
vele financiare şi datoriile financiare sunt prezentate separat unele de celelalte
conform caracteristicilor lor ca resurse sau obligaţii ale entităţii.
49. Compensarea unui activ financiar recunoscut şi a unei datorii financiare re-
cunoscute, precum şi prezentarea valorii nete diferă de derecunoaşterea unui
activ financiar sau a unei datorii financiare. Deşi compensarea nu generează
recunoaşterea unui câştig sau a unei pierderi, derecunoaşterea unui instrument
financiar nu are drept rezultat numai înlăturarea elementului recunoscut anterior
din situaţia poziţiei financiare, dar poate avea drept rezultat recunoaşterea unui
câştig sau a unei pierderi.
IPSAS 28 1074
50. Dreptul de compensare este dreptul legal al debitorului, stabilit prin contract sau
prin alte mijloace, de a deconta sau altminteri de a elimina o parte sau întreaga
sumă datorată unui creditor prin deducerea din valoarea respectivă a unei sume
datorate de creditor. În împrejurări neobişnuite, debitorul poate avea dreptul
legal de a deduce o sumă datorată de un terţ din valoarea datorată creditorului,
cu condiţia să existe o înţelegere între cele trei părţi care să specifice clar dreptul
de compensare al debitorului. Deoarece dreptul de compensare este un drept
legal, condiţiile care stau la baza dreptului respectiv pot varia de la o jurisdicţie
la alta şi, de aceea, trebuie analizate reglementările care se aplică raportului
dintre părţi.
51. Existenţa unui drept exercitabil de a compensa un activ financiar şi o datorie
financiară afectează drepturile şi obligaţiile asociate cu un activ financiar sau
cu o datorie financiară şi poate afecta expunerea unei entităţi la riscul de credit
şi de lichiditate. Totuşi, existenţa dreptului, prin el însuşi, nu este un temei
suficient pentru compensare. În absenţa intenţiei de a exercita dreptul sau de
a deconta obligaţia simultan, valoarea şi plasarea în timp ale fluxurilor de tre
zorerie viitoare ale unei entităţi nu sunt afectate. Când o entitate intenţionează
să exercite dreptul sau să deconteze datoria simultan, prezentarea activului
şi a datoriei pe o bază netă reflectă mai exact valorile şi plasarea în timp ale
fluxurilor de trezorerie preconizate, precum şi riscurile la care aceste fluxuri
de trezorerie sunt expuse. Intenţia uneia sau a ambelor părţi de a deconta pe o
bază netă fără a avea dreptul legal de a o face nu este suficientă pentru justifi-
carea compensării, deoarece drepturile şi obligaţiile asociate activului financiar
individual şi datoriei financiare individuale rămân neschimbate.
52. Intenţiile unei entităţi cu privire la decontarea anumitor active şi datorii pot
fi influenţate de practicile sale normale operaţionale, de dispoziţiile pieţelor
financiare, precum şi de alte circumstanţe care pot limita capacitatea de a de-
conta pe o bază netă sau de a deconta simultan. Când o entitate are dreptul de
a compensa, dar nu intenţionează să deconteze valoarea netă sau să valorifice
activul şi să deconteze datoria simultan, efectul acestui drept asupra expunerii
entităţii la riscul de credit este prezentat în conformitate cu punctul 42 din
IPSAS 30.
53. Decontarea simultană a două instrumente financiare poate avea loc, de exemplu,
prin intermediul unei case de compensaţie pe o piaţă financiară organizată sau
printr-o tranzacţie directă. În aceste circumstanţe, fluxurile de trezorerie sunt, de
fapt, echivalente unei singure valori nete şi nu există expunere la risc de credit
sau de lichiditate. În alte situaţii, o entitate poate deconta două instrumente prin
încasarea şi plata de sume separate, devenind astfel expusă la riscul de credit
pentru întreaga valoare a activului sau la riscul de lichiditate pentru întreaga
valoare a datoriei. Astfel de expuneri la risc pot fi semnificative chiar dacă
relativ scurte. În consecinţă, valorificarea unui activ financiar şi decontarea
unei datorii financiare sunt tratate ca fiind simultane numai când tranzacţiile
au loc în acelaşi moment.
1075 IPSAS 28
54. Condiţiile expuse la punctul 47 nu sunt satisfăcute în general, iar compensarea

este de obicei inadecvată atunci când:
(a) Mai multe instrumente financiare diferite sunt folosite pentru a imita
caracteristicile unui instrument financiar unic (un „instrument sintetic”);
(b) Activele financiare şi datoriile financiare provin din instrumente finan
ciare expuse aceluiaşi risc primar (de exemplu, activele şi datoriile din
tr-un portofoliu de contracte forward sau alte instrumente derivate), dar
implică parteneri diferiţi;
(c) Activele financiare sau alte active sunt depuse drept gaj pentru datoriile
financiare parţial garantate;
(d) Activele financiare sunt date de către un debitor în administrare unui terţ,
în scopul de a deconta o obligaţie, fără ca activele respective să fi fost ac
ceptate de creditor pentru decontarea obligaţiei (de exemplu, cazul fon
durilor de amortizare); sau
(e) Se preconizează ca obligaţiile suportate ca rezultat al unor evenimente
care generează pierderi să fie recuperate de la o terţă parte în virtutea
unui drept pretins în cadrul unui contract de asigurare.
55. O entitate care încheie o serie de tranzacţii cu instrumente financiare cu un
partener unic poate încheia cu acel partener un „angajament de compensare
globală”. Un astfel de acord prevede o decontare unică pe o bază netă a tuturor
instrumentelor financiare acoperite de acord în cazul nerespectării obligaţiilor
sau al lichidării oricărui contract. Aceste angajamente pot fi folosite frecvent
pentru a oferi protecţie împotriva pierderilor în eventualitatea unui faliment sau
a altor circumstanţe care au drept rezultat incapacitatea uneia dintre părţi de a-şi
îndeplini obligaţiile. Un angajament de compensare globală de obicei creează
un drept de compensare care devine executabil şi afectează valorificarea sau
decontarea activelor financiare şi a datoriilor financiare individuale numai ca
urmare a unui eveniment specificat care presupune nerespectarea obligaţiilor
sau în alte împrejurări care nu sunt aşteptate să apară în desfăşurarea normală
a activităţilor. Un angajament de compensare globală nu oferă o bază pentru
compensare dacă nu sunt respectate ambele criterii de la punctul 47. Când
activele financiare şi datoriile financiare care fac obiectul unui angajament
de compensare globală nu sunt compensate, efectul angajamentului asupra
expunerii entităţii la riscul de credit este prezentat în conformitate cu punctul 42
din IPSAS 30.
Tranziţie
56. [Eliminat]
57. [Eliminat]
58. [Eliminat]
IPSAS 28 1076
Data intrării în vigoare

59. O entitate trebuie să aplice prezentul standard pentru situaţiile financiare
anuale care acoperă perioadele care încep la 1 ianuarie 2013 sau ulterior
acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate
aplică prezentul standard pentru o perioadă care începe anterior datei de
1 ianuarie 2013, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.
60. O entitate nu trebuie să aplice prezentul standard înainte de 1 ianuarie
2013 decât dacă aplică şi IPSAS 29 şi IPSAS 30.
60A. Punctele 40, 42 şi 44 au fost modificate şi punctul 40A a fost adăugat de
documentul Îmbunătăţiri la IPSAS-uri 2014, emis în ianuarie 2015. O en-
titate trebuie să aplice respectivele modificări pentru situaţiile financiare
aplică modificările pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ia
nuarie 2015, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.
60B. Punctele 56, 57, 58 şi 61 au fost modificate de IPSAS 33, Adoptarea pentru
prima dată a Standardelor Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul
Public (IPSAS-uri) pe bază de angajamente, emis în ianuarie 2015. O entitate
trebuie să aplice respectivele modificări pentru situaţiile financiare anuale
care acoperă perioadele care încep la 1 ianuarie 2017 sau ulterior acestei
date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică
IPSAS 33 pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ianuarie 2017,
atunci modificările trebuie aplicate şi pentru acea perioadă anterioară.
60C. IPSAS 35, Situaţii financiare consolidate, şi IPSAS 37, Angajamente comu
ne, emise în ianuarie 2015, au modificat punctele 3 litera (a) şi AG53. O
entitate trebuie să aplice respectiva modificare atunci când aplică IPSAS 35
şi IPSAS 37.
61. Atunci când o entitate adoptă IPSAS-urile pe bază de angajamente conform
definiţiei din IPSAS 33, Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Inter
naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) pe bază de an
gajamente, în scopuri de raportare financiară ulterior acestei date de intrare în
vigoare, prezentul standard se aplică situaţiilor financiare anuale ale entităţii
care acoperă perioadele care încep la data adoptării IPSAS-urilor sau ulterior
acestei date.
Retragerea şi înlocuirea IPSAS 15 (2001)

62. Prezentul standard şi IPSAS 30 înlocuiesc IPSAS 15 emis în 2001. IPSAS 15
rămâne aplicabil până când IPSAS 28 şi IPSAS 30 sunt aplicate sau intră în
vigoare, oricare dintre cele două are loc mai devreme.
1077 IPSAS 28
Anexa A
Îndrumări de aplicare
Prezenta anexă este parte integrantă din IPSAS 28.
AG1. Prezentele Îndrumări de aplicare explică aplicarea aspectelor deosebite ale
standardului.
AG2. Standardul nu tratează recunoaşterea sau evaluarea instrumentelor financiare.
Dispoziţiile privind recunoaşterea şi evaluarea activelor financiare şi datoriilor
financiare sunt stipulate în IPSAS 29.
Domeniu de aplicare (punctele 3-6)
Contracte de garanţie financiară
AG3. Contractele de garanţie financiară sunt acele contracte care impun emitentu-
lui să efectueze plăţi specificate pentru a rambursa deţinătorului o pierdere
suportată deoarece un anumit debitor nu a putut să efectueze o plată conform
termenilor iniţiali ai unui instrument de datorie. Guvernele pot emite garanţii
financiare din diverse motive. Acestea sunt deseori emise pentru a susţine
obiectivele de politică ale guvernului, de exemplu, pentru a sprijini proiectele
de infrastructură şi pentru a stabiliza pieţele financiare în momente critice.
Guvernelor şi entităţilor din sectorul public li se poate acorda puterea de a
emite garanţii financiare prin intermediul legislaţiei sau al unei alte autorităţi.
Pentru evaluarea măsurii în care o garanţie este contractuală sau necontractuală,
o entitate va distinge între dreptul de a emite garanţia şi emisiunea efectivă a
garanţiei. Dreptul de a emite garanţia în termenii prevăzuţi de legislaţie sau
de altă autoritate este necontractual, în timp ce emiterea efectivă a garanţiei
trebuie evaluată folosind principiile de la punctul AG20 pentru a determina
dacă garanţia este contractuală.
AG4. Emisiunea garanţiilor financiare în favoarea unei terţe părţi, indiferent dacă
aceasta este explicită sau implicită, poate avea ca rezultat un angajament con
tractual. Garanţiile financiare pot fi emise pentru o anumită terţă parte sau pot
fi emise pentru deţinătorul unui instrument. Să analizăm următoarele două
exemple:
● Într-un angajament de concesiune a serviciilor, guvernul poate emite o
garanţie financiară direct finanţatorilor tranzacţiei, specificând faptul că,
în cazul nerespectării obligaţiilor, îşi va asuma plata pentru orice prin
cipal datorat şi pentru dobânda unui împrumut. În acest caz, garanţia
financiară se va emite explicit în favoarea unui partener identificat.
● Autoritatea rutieră A este responsabilă de construcţia şi întreţinerea
infrastructurii drumurilor naţionale. Aceasta finanţează construcţia de
noi drumuri prin emisiunea unor obligaţiuni pe termen lung. Guvernul
IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1078

naţional A îşi exercită puterea legislativă şi garantează emisiunea de

obligaţiuni a autorităţii rutiere A. La momentul emisiunii garanţiei nu
au fost identificaţi parteneri specifici, iar garanţia se va emite în favoarea
deţinătorilor unui anumit instrument.
În ambele scenarii, presupunând că toate celelalte prevederi contractuale sunt
îndeplinite, garanţia financiară este contractuală prin natură.
Contracte de asigurare
AG5. Unele entităţi economice din sectorul public pot include entităţi care emit con
tracte de asigurare. Acele entităţi intră sub incidenţa prezentului standard, dar
contractele de asigurare nu intră sub incidenţa prezentului standard.
AG6. În sensul prezentului standard, un contract de asigurare este un contract care
expune asigurătorul la riscuri identificate ale pierderii în urma unor evenimente
sau circumstanţe care apar sau sunt descoperite într-o perioadă specificată,
incluzând decesul (adică, în cazul unei anuităţi, supravieţuirea deţinătorului
anuităţii), îmbolnăvirea, incapacitatea temporară de muncă, deteriorarea
proprietăţii, prejudiciul adus altora şi întreruperea operaţiunilor. Îndrumări
suplimentare privind contractele de asigurare sunt disponibile în standardele
internaţionale sau naţionale relevante care tratează contractele de asigurare.
AG7. Unele instrumente financiare iau forma contractelor de asigurare, dar în princi-
pal implică transferul riscurilor financiare precum riscul de piaţă, de credit sau
de lichiditate. Exemple de astfel de instrumente includ contractele de garanţie
financiară şi contractele de reasigurare şi de investiţie garantată care sunt emise
de asigurătorii din sectorul public şi de alte entităţi. Unei entităţi i se impune
aplicarea prezentului standard pentru anumite contracte de garanţie financiară
şi i se permite aplicarea prezentului standard pentru alte contracte de asigurare
care implică transferul de risc financiar.
AG8. Contractele de garanţie financiară sunt tratate ca instrumente financiare, cu
excepţia cazului în care o entitate alege tratarea acestora drept contracte de
asigurare în conformitate cu prevederile acestui punct şi de asemenea se con
formează prevederilor de la punctul AG9. O entitate poate face această alegere
în următoarele cazuri:
(a) Dacă o entitate a aplicat anterior contabilitatea pentru contractele de
asigurare şi a adoptat o politică contabilă care tratează contractele de
garanţie financiară drept contracte de asigurare, atunci aceasta poate să
continue să trateze astfel de contracte fie drept contracte de asigurare,
fie drept instrumente financiare în conformitate cu prezentul standard.
(b) Dacă o entitate nu a aplicat anterior contabilitatea pentru contractele de
asigurare, atunci aceasta poate să aleagă tratarea contractelor de garanţie
financiară fie drept contracte de asigurare, fie drept instrumente financiare
atunci când entitatea adoptă prezentul standard.
1079 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

În ambele cazuri (a) şi (b) de mai sus, alegerea este realizată pe baza fiecărui
contract în parte, iar selecţia făcută este irevocabilă.
AG9. În conformitate cu punctul 3 litera (c), o entitate tratează contractele de garanţie
financiară drept instrumente financiare, cu excepţia cazului în care va alege să
trateze astfel de contracte drept contracte de asigurare în conformitate cu stan
dardul internaţional sau naţional relevant care tratează contractele de asigurare.
Unei entităţi i se permite să trateze un contract de garanţie financiară drept
contract de asigurare folosind un standard naţional de contabilitate doar dacă
acel standard impune evaluarea datoriilor asociate contractelor de asigurare la
o valoare care să nu fie mai mică decât valoarea contabilă care ar fi determinată
dacă datoriile asociate contractelor de asigurare relevante ar intra sub incidenţa
IPSAS 19, Provizioane, datorii contingente şi active contingente. Pentru a
determina valoarea contabilă a datoriilor asociate contractelor de asigurare, o
entitate ia în considerare estimările curente ale tuturor fluxurilor de trezorerie
care rezultă din contractele de asigurare şi ale fluxurilor de trezorerie aferente.
Definiţii (punctele 9-12)
Active financiare şi datorii financiare
AG10. Moneda (numerarul) este un activ financiar deoarece reprezintă mijlocul de
schimb şi, de aceea, este baza de evaluare şi recunoaştere în situaţiile finan-
ciare a tuturor tranzacţiilor. Un depozit de numerar deţinut la o bancă sau la o
instituţie financiară similară este considerat activ financiar deoarece reprezintă
dreptul contractual al deponentului de a obţine numerar de la acea instituţie sau
de a emite un cec sau un instrument similar din soldul contului în favoarea unui
creditor pentru plata unei datorii financiare. O monedă neemisă nu corespunde
definiţiei unui instrument financiar. O entitate aplică punctul 13 din IPSAS 12,
Stocuri, pentru contabilizarea oricărei monede neemise. Moneda emisă la un
curs legal din perspectiva emitentului nu este tratată în prezentul standard.
AG11. Exemple uzuale de active financiare reprezentând un drept contractual de a
încasa numerar în viitor, precum şi de datorii financiare corespunzătoare repre
zentând o obligaţie contractuală de a plăti numerar în viitor sunt:
(a) Conturi de creanţe şi datorii către furnizori;
(b) Efecte comerciale de încasat şi de plătit;
(c) Împrumuturi de încasat şi de plătit; şi
(d) Obligaţiuni de încasat şi de plătit.
În fiecare caz, dreptul contractual al uneia dintre părţi de a încasa (sau obligaţia
de a plăti) numerar este asociat cu obligaţia corespunzătoare a celeilalte părţi
de a plăti (sau dreptul de a încasa).

AG12. Un alt tip de instrument financiar este acela pentru care beneficiul economic de
încasat sau de cedat este un activ financiar, altul decât numerarul. De exemplu,
un efect comercial plătibil în obligaţiuni de stat dă deţinătorului dreptul con-
tractual de a încasa, iar emitentului, obligaţia contractuală de a livra obligaţiuni
de stat, şi nu numerar. Obligaţiunile sunt active financiare deoarece reprezintă
obligaţia guvernului emitent de a plăti numerarul. Efectul comercial este, prin
urmare, un activ financiar al deţinătorului şi o datorie financiară a emitentului.
AG13. Instrumentele de datorie „perpetue” (cum ar fi obligaţiunile „perpetue”, obliga
ţiunile negarantate şi efectele de capital) oferă în mod normal deţinătorului
dreptul contractual de a primi plăţi în contul dobânzii la date fixe, cu extindere
într-un viitor nedeterminat, fie fără drept de a primi o rambursare din principal,
fie cu drept de rambursare a principalului în condiţii care fac rambursarea puţin
probabilă sau foarte îndepărtată în viitor. De exemplu, o entitate poate emite
un instrument financiar care să îi impună plăţi anuale perpetue egale cu o rată
a dobânzii stabilită la 8% aplicată unei valori principale sau nominale stabilite
la 1.000 u.m. Presupunând că 8% este rata dobânzii pe piaţă pentru instrument
la data emiterii, emitentul îşi asumă obligaţia contractuală de a genera un flux
de plăţi de dobânzi viitoare cu o valoare justă (valoare actualizată) de 1.000 u.m.
la recunoaşterea iniţială. Deţinătorul şi emitentul instrumentului au un activ
financiar şi respectiv o datorie financiară.
AG14. Un drept contractual sau o obligaţie contractuală de a primi, livra sau schimba
instrumente financiare este prin el însuşi (ea însăşi) un instrument financiar. Un
lanţ de drepturi contractuale sau de obligaţii contractuale corespunde definiţiei
unui instrument financiar dacă duce în final la primirea sau plata de numerar
ori la achiziţia sau emiterea unui instrument de capitaluri proprii.
AG15. Capacitatea de a exercita un drept contractual sau dispoziţia de a satisface o
obligaţie contractuală poate fi absolută sau poate fi contingentă apariţiei unui
eveniment viitor. De exemplu, o garanţie financiară este un drept contrac-
tual al creditorului de a primi numerar de la girant şi o obligaţie contractuală
corespunzătoare a girantului de a plăti creditorului, dacă debitorul nu-şi
respectă obligaţia. Dreptul contractual şi obligaţia contractuală există datorită
unei tranzacţii anterioare sau unui eveniment anterior (asumarea unei garanţii),
chiar dacă atât capacitatea creditorului de a-şi exercita dreptul, cât şi obligaţia
girantului de a acţiona sunt contingente unui act de nerespectare a obligaţiilor
de către debitor. Dreptul contingent şi obligaţia contingentă corespund definiţiei
unui activ financiar şi a unei datorii financiare, chiar dacă astfel de active şi
datorii nu sunt întotdeauna recunoscute în situaţiile financiare. Unele dintre
aceste drepturi şi obligaţii contingente pot fi contractele de asigurare.
AG16. Conform IPSAS 13, Contracte de leasing, un leasing financiar este privit în
primul rând ca un drept al locatorului de a primi şi o obligaţie a locatarului
de a plăti un flux de plăţi care sunt în mare parte similare cu plăţile comune
ale principalului şi dobânzii, conform unui acord de împrumut. Locatorul

contabilizează investiţia sa în creanţa de încasat conform contractului de

leasing, şi nu valoarea activului în sistem de leasing. Un leasing operaţional, pe
de altă parte, este considerat în primul rând un contract nefinalizat care îl obligă
pe locator să ofere dreptul de folosinţă a unui activ pentru perioade viitoare în
schimbul unei contraprestaţii similare unui onorariu datorat pentru un serviciu.
Locatorul continuă să contabilizeze activul în sistem de leasing, şi nu creanţele
de încasat în viitor conform prevederilor contractului. Prin urmare, un leasing
financiar este considerat un instrument financiar, iar un leasing operaţional nu
este considerat un instrument financiar (cu excepţia plăţilor curente individuale
datorate şi plătibile).
AG17. Activele corporale (cum ar fi stocurile, imobilizările corporale), activele în
sistem de leasing şi imobilizările necorporale (cum ar fi brevetele şi mărcile)
nu sunt active financiare. Controlul unor astfel de active corporale şi necorpo-
rale creează oportunitatea generării unei intrări de numerar sau a unui alt activ
financiar, dar nu generează un drept curent de a primi numerar sau un alt activ
financiar.
AG18. Activele (cum ar fi cheltuielile în avans) pentru care beneficiile economice vii-
toare reprezintă primirea de bunuri sau servicii, şi nu dreptul de a primi numerar
sau un alt activ financiar, nu sunt active financiare. În mod similar, elemente
cum ar fi venitul înregistrat în avans şi majoritatea obligaţiilor de garanţie nu
sunt datorii financiare deoarece ieşirea de beneficii economice asociate acestora
reprezintă furnizarea de bunuri şi servicii, şi nu o obligaţie contractuală de a
plăti în numerar sau în alt activ financiar.
AG19. Activele şi datoriile din sectorul public provin din angajamente atât contractuale,
cât şi necontractuale. Activele şi datoriile care provin din angajamente necontrac-
tuale nu corespund definiţiei unui activ financiar sau a unei datorii financiare.
AG20. O entitate ia în considerare mai mult fondul decât forma juridică a unui anga
jament atunci când determină dacă este un „contract” în sensul prezentului
standard. Contractele, în sensul prezentului standard, sunt evidenţiate în general
prin următoarele (deşi pot fi diferite de la o jurisdicţie la alta):
● Contractele implică părţi interesate care încheie un angajament;
● Termenii contractuali creează drepturi şi obligaţii pentru părţile din con
tract, iar acele drepturi şi obligaţii nu trebuie să aibă ca rezultat o exe
cutare egală a fiecărei părţi. De exemplu, un angajament de donare a
finanţării creează o obligaţie din partea donatorului de a transfera resurse
beneficiarului în conformitate cu angajamentul încheiat şi stabileşte
dreptul beneficiarului de a primi acele resurse. Aceste tipuri de angaja-
mente pot fi contractuale chiar dacă beneficiarul nu a oferit o contra
prestaţie în schimb, adică angajamentul nu a avut ca rezultat o executare
egală de către părţi; şi
● Soluţia pentru neexecutarea contractuală se impune prin legislaţie.

AG21. În sectorul public este posibil ca angajamentele contractuale şi necontractuale

să nu fie de schimb prin natura lor. Activele şi datoriile care provin din alte
tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri sunt contabilizate în
conformitate cu IPSAS 23, Venituri din alte tranzacţii decât cele de schimb
(impozite şi transferuri). Dacă alte tranzacţii decât cele de schimb care generează
venituri sunt contractuale, atunci o entitate evaluează dacă activele sau datoriile
care provin din astfel de tranzacţii sunt active financiare sau datorii financiare,
pe baza punctelor 10 şi AG10-AG18 din prezentul standard. O entitate foloseşte
îndrumările din prezentul standard şi din IPSAS 23 pentru a evalua măsura
în care o altă tranzacţie decât cea de schimb are ca rezultat o datorie sau un
instrument de capitaluri proprii (contribuţii de la proprietari).
AG22. O entitate va lua în considerare în special dispoziţiile de clasificare din prezentul
standard pentru a determina dacă un aport de resurse care face parte din alte
tranzacţii contractuale decât cele de schimb care generează venituri reprezintă
în fond o datorie sau un instrument de capitaluri proprii.
AG23. Obligaţiile statutare pot fi contabilizate printr-o serie de modalităţi:
● Obligaţiile de plată a impozitului pe profit sunt contabilizate în confor
mitate cu standardele internaţionale sau naţionale de contabilitate re
levante care tratează impozitul pe profit.
● Obligaţiile de a furniza beneficii sociale sunt contabilizate în conformi-
tate cu IPSAS 3, Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile
şi erori, şi cu IPSAS 19.
● Alte obligaţii statutare sunt contabilizate în conformitate cu IPSAS 19.
AG24. Obligaţiile implicite, conform definiţiei din IPSAS 19, nu rezultă din contracte
şi prin urmare nu sunt datorii financiare.
Instrumente de capitaluri proprii
AG25. Nu este un lucru obişnuit ca entităţile din sectorul public să deţină capital văr
sat care cuprinde instrumente de capitaluri proprii, de exemplu, acţiuni şi alte
forme de capital divizat. În cazul în care entităţile emit instrumente de capi
taluri proprii, dreptul de proprietate şi de utilizare a acestor instrumente poate fi
restricţionat prin legislaţie. De exemplu, legea poate stipula faptul că acţiunile
într-o entitate din sectorul public pot fi proprietatea doar a unei alte entităţi
din sectorul public şi prin urmare nu pot fi utilizate drept contravaloare pentru
decontarea tranzacţiilor.
AG26. Capitalul vărsat din sectorul public poate fi evidenţiat și prin transferurile de re
surse între părţi. Emiterea de instrumente de capitaluri proprii aferente transfe
rului de resurse nu este esenţială pentru ca transferul să corespundă definiţiei
unei contribuţii de la proprietari. Transferurile de resurse care au ca rezultat un
interes în activele nete / capitalurile proprii ale unei entităţi se disting de alte
transferuri de resurse deoarece acestea pot fi evidenţiate prin următoarele:

● Desemnarea oficială a unui transfer de resurse (sau a unei clase de

astfel de transferuri) de către părţile unei tranzacţii ca făcând parte din
activele nete / capitalurile proprii ale unei entităţi fie înainte de a avea loc
contribuţia, fie la momentul contribuţiei. De exemplu, la înfiinţarea unei
noi entităţi, biroul pentru buget din cadrul departamentului de finanţe
poate estima faptul că transferurile iniţiale de resurse către o entitate
stabilesc un interes în activele nete / capitalurile proprii ale unei entităţi
mai degrabă decât să ofere finanţare în vederea îndeplinirii dispoziţiilor
operaţionale.
● Un acord oficial, în ceea ce priveşte transferul, prin care se stabileşte sau
se creşte un interes financiar existent în activele nete / capitalurile pro
prii ale unei entităţi care poate fi vândut, transferat sau răscumpărat.
Chiar dacă transferurile de resurse pot fi evidenţiate printr-o desemnare sau un
acord oficial, o entitate poate evalua natura transferurilor de resurse pe baza
conţinutului acestora, şi nu doar pe baza formei lor legale.
AG27. În sensul prezentului standard, termenul „instrument de capitaluri proprii” poate
fi folosit pentru a defini următoarele:
● O formă de capital divizat precum acţiunile preferenţiale sau ordinare;
● Transferul de resurse (fie desemnat, fie convenit între părţile existente
în tranzacţie) care certifică un interes rezidual în activele nete ale unei
alte entităţi; şi/sau
● Datorii financiare sub forma legală a unei datorii care în fond reprezintă
un interes în activele nete ale unei entităţi.
Instrumente care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă
AG28. În cazul în care capitalul vărsat al unei entităţi conţine acţiuni sau alte forme
de capital divizat, atunci aceste instrumente pot lua diverse forme, de exemplu,
acţiuni ordinare care nu pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă, unele
instrumente care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă (a se vedea
punctele 15 şi 16), unele instrumente care impun entităţii o obligaţie de a
furniza unei alte entităţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii
numai la lichidare (a se vedea punctele 17 şi 18), unele tipuri de acţiuni
preferenţiale (a se vedea punctele AG49 şi AG50) şi warante sau opţiuni call
emise care permit deţinătorului să subscrie pentru sau să cumpere un număr
fix de acţiuni ordinare care nu pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă
în entitatea emitentă, în schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt
activ financiar. Obligaţia unei entităţi de a emite sau de a cumpăra un număr
fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii în schimbul unei sume
fixe de numerar sau al unui alt activ financiar este un instrument de capitaluri
proprii al entităţii (cu excepţia celor stipulate la punctul 27). Totuşi, dacă un
astfel de contract conţine o obligaţie pentru entitate de a plăti numerar sau alt

activ financiar (altul decât un contract clasificat drept instrument de capitaluri

proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16 sau cu punctele 17 şi 18), acesta
poate genera, de asemenea, o datorie pentru valoarea actualizată a valorii de
răscumpărare (a se vedea punctul AG51 litera (a)). Emitentul unor acţiuni ordi
nare care nu pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă îşi asumă o datorie
atunci când acţionează în mod oficial pentru a face distribuiri şi devine obligat
legal faţă de acţionari să facă astfel. Acest lucru se poate întâmpla după luarea
unei decizii de distribuire de dividende sau atunci când entitatea este lichidată,
iar activele rămase după decontarea datoriilor se pot distribui acţionarilor.
AG29. O opţiune call cumpărată sau alt contract similar dobândit de o entitate care îi
dă dreptul de a redobândi un număr fix din propriile instrumente de capitaluri
proprii în schimbul livrării unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ finan-
ciar nu constituie un activ financiar al entităţii (cu excepţia situaţiei menţionate
la punctul 27). În schimb, orice contravaloare plătită pentru un astfel de contract
se deduce din activele nete / capitalurile proprii.
Clasa de instrumente subordonată tuturor celorlalte clase
(punctele 15 litera (b) şi 17 litera (b))
AG30. Una dintre caracteristicile de la punctele 15 şi 17 este că instrumentul financiar
face parte din clasa de instrumente care este subordonată tuturor celorlalte clase.
AG31. Când se determină dacă un instrument face parte din clasa subordonată, o enti-
tate evaluează pretenţia asupra instrumentului la lichidare ca şi când trebuia să
se lichideze la data clasificării instrumentului. O entitate trebuie să reevalueze
clasificarea dacă există o modificare a circumstanţelor relevante. De exemplu,
dacă entitatea emite sau răscumpără un alt instrument financiar, aceasta poate
afecta faptul că instrumentul în cauză face parte din clasa de instrumente care
este subordonată tuturor celorlalte clase.
AG32. Un instrument care are un drept preferenţial la lichidarea entităţii nu este un
instrument care dă dreptul la o parte proporţională din activele nete ale entităţii.
De exemplu, un instrument are un drept preferenţial la lichidare în cazul în
care îi conferă deținătorului dreptul la un dividend fix la lichidare, în afară de
o parte din activele nete ale entităţii, atunci când alte instrumente din clasa
subordonată cu drept la o parte proporţională din activele nete ale entităţii nu
au acelaşi drept la lichidare.
AG33. Dacă o entitate are o singură clasă de instrumente financiare, acea clasă trebuie
să fie tratată ca şi când ar fi subordonată tuturor celorlalte clase.
Fluxurile totale de trezorerie preconizate atribuibile instrumentului
pe durata sa de viaţă utilă (punctul 15 litera (e))
AG34. Fluxurile totale de trezorerie preconizate ale instrumentului pe durata sa de
viaţă utilă trebuie să se bazeze, în cea mai mare parte, pe surplus sau deficit,

pe modificarea activelor nete recunoscute sau pe valoarea justă a activelor nete

recunoscute şi nerecunoscute ale entităţii pe durata de viaţă utilă a instrumen-
tului. Surplusul sau deficitul şi modificarea activelor nete recunoscute trebuie
evaluate în conformitate cu IPSAS-urile relevante.
Tranzacţii iniţiate de un deţinător de instrument, altul decât
proprietarul entităţii (punctele 15 şi 17)
AG35. Deţinătorul unui instrument financiar care poate fi lichidat de deţinător înainte
de scadenţă sau al unui instrument care impune unei entităţi o obligaţie de a
furniza altei entităţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii numai la
lichidare poate iniţia tranzacţii cu entitatea în alt rol în afara celui de proprietar.
De exemplu, un deţinător de instrument poate fi și un angajat al entităţii. Numai
fluxurile de trezorerie şi termenii şi condiţiile contractuale ale instrumentului
care sunt legate de deţinătorul instrumentului ca proprietar al entităţii trebuie să
fie luate în considerare atunci când se determină dacă instrumentul trebuie sau
nu să fie clasificat drept un instrument de capitaluri proprii conform punctului
15 sau punctului 17.
AG36. Un exemplu îl constituie un parteneriat limitat care are parteneri limitaţi şi ge
nerali. Unii parteneri generali pot furniza o garanţie entităţii şi pot fi remuneraţi
pentru furnizarea acelei garanţii. În astfel de situaţii, garanţia şi fluxurile de
trezorerie asociate se referă la deţinătorii de instrumente în rolul lor de garanţi,
şi nu în rolul lor de proprietari ai entităţii. Prin urmare, o astfel de garanţie şi
fluxurile de trezorerie asociate nu vor avea drept rezultat ca partenerii generali
să fie consideraţi subordonaţi partenerilor limitaţi şi nu vor fi luate în consi
derare atunci când se determină dacă termenii contractuali ai instrumentelor de
parteneriat limitat şi cei ai instrumentelor de parteneriat general sunt identici.
AG37. Un alt exemplu este un angajament de împărţire a surplusului sau deficitului
care alocă surplusurile și deficitele deţinătorilor de instrumente pe baza servi
ciilor prestate sau a activităţilor generate în anul curent și în anii anteriori.
Astfel de angajamente sunt tranzacţii cu deţinătorii de instrumente în rolul lor
de neproprietari şi nu trebuie luate în considerare la evaluarea caracteristicilor
enumerate la punctul 15 sau la punctul 17. Totuşi, astfel de angajamente care
alocă surplusurile și deficitele deţinătorilor de instrumente pe baza valorii
nominale a instrumentelor lor în raport cu altele din aceeaşi clasă reprezintă
tranzacţii cu deţinătorii de instrumente în rolul lor de proprietari şi trebuie
luate în considerare la evaluarea caracteristicilor enumerate la punctul 15 sau
la punctul 17.
AG38. Fluxurile de trezorerie şi termenii şi condiţiile contractuale ale unei tranzacţii
dintre deţinătorul instrumentului (în rolul său de neproprietar) şi entitatea
emitentă trebuie să fie similare unei tranzacţii echivalente care ar putea avea
loc între o persoană care nu deţine un instrument şi entitatea emitentă.

Niciun alt instrument financiar sau contract cu fluxuri de trezorerie

totale care fixează sau restricţionează în mod substanţial rentabilitatea
reziduală pentru deţinătorul instrumentului (punctele 16 şi 18)
AG39. O condiţie pentru clasificarea unui instrument de capitaluri proprii drept un
instrument financiar care altfel îndeplineşte criteriile de la punctul 15 sau de
la punctul 17 este aceea că entitatea nu are alt instrument financiar sau contract
care să aibă (a) fluxuri de trezorerie totale bazate în mod substanţial pe surplus
sau deficit, pe modificarea activelor nete recunoscute sau pe modificarea valorii
juste a activelor nete recunoscute şi nerecunoscute ale entităţii şi (b) efectul
de restricţionare sau fixare substanţială a rentabilităţii reziduale. Următoarele
instrumente, atunci când se iniţiază în termeni comerciali normali cu părţile
neafiliate, nu este probabil să împiedice instrumentele care altfel întrunesc cri-
teriile de la punctul 15 sau de la punctul 17 să fie clasificate drept instrumente
de capitaluri proprii:
(a) Instrumente cu fluxuri de trezorerie totale bazate în mod substanţial pe
activele specifice entităţii.
(b) Instrumente cu fluxuri de trezorerie totale bazate pe un procent din
venituri.
(c) Contracte destinate să recompenseze angajaţi individuali pentru servicii
prestate entității.
(d) Contracte care impun plata unui procent nesemnificativ din profit pentru
serviciile prestate sau pentru bunurile furnizate.
Instrumente financiare derivate
AG40. Instrumentele financiare includ instrumente primare (cum ar fi creanţele, da-
toriile şi instrumentele de capitaluri proprii) şi instrumente financiare derivate
(cum ar fi opţiunile financiare, futures şi forward, swap-urile pe rata dobânzii şi
swap-urile valutare). Instrumentele financiare derivate corespund definiţiei unui
instrument financiar şi, în consecinţă, intră sub incidenţa prezentului standard.
AG41. Instrumentele financiare derivate creează drepturi şi obligaţii care au drept
efect transferul între părţile instrumentului al unuia sau al mai multor riscuri
financiare inerente unui instrument financiar primar suport. La iniţiere, instru-
mentele financiare derivate dau unei părţi dreptul contractual de a schimba active
financiare sau datorii financiare cu o altă parte în condiţii potenţial favorabile
ori o obligaţie contractuală de a schimba active financiare sau datorii financiare
cu o altă parte în condiţii care sunt potenţial nefavorabile. Cu toate acestea,
în general1 ele nu au ca rezultat un transfer al instrumentului financiar primar
1 Acest lucru este adevărat pentru majoritatea instrumentelor derivate, dar nu pentru toate, de exemplu,
în unele contracte încrucişate de swap valutar principalul este schimbat la începutul contractului (şi
schimbat din nou la scadenţă).

suport la începerea contractului, şi nici nu are loc în mod obligatoriu un trans-

fer la scadenţa contractului. Unele instrumente înglobează atât dreptul, cât şi
obligaţia de a face schimbul. Din cauză că termenii schimbului sunt determinaţi
la iniţierea instrumentului derivat, deoarece preţurile de pe pieţele financiare
se modifică, respectivii termeni pot deveni atât favorabili, cât şi nefavorabili.
AG42. O opţiune put sau call pentru schimbarea activelor financiare sau a datoriilor
financiare (adică instrumente financiare, altele decât propriile instrumente de
capitaluri proprii ale entităţii) dă deţinătorului dreptul de a obţine beneficii
economice viitoare potenţiale asociate cu modificări ale valorii juste a in-
strumentului financiar care stă la baza contractului. În mod contrar, emitentul
opţiunii îşi asumă o obligaţie de a nu beneficia de potenţiale beneficii economice
viitoare sau de a suporta potenţiale pierderi de beneficii economice asociate cu
modificările valorii juste a instrumentului financiar suport. Dreptul contractual
al deţinătorului, precum şi obligaţia emitentului corespund definiţiei activului
financiar, respectiv definiţiei datoriei financiare. Instrumentul financiar suport
al unui contract pe opţiuni poate fi orice activ financiar, inclusiv acţiuni ale altor
entităţi şi instrumente purtătoare de dobândă. Opţiunea poate impune emiten-
tului să emită un instrument de datorie mai degrabă decât să transfere un activ
financiar, dar instrumentul-suport al opţiunii va continua să fie un activ financiar
al deţinătorului dacă opţiunea este exercitată. Dreptul deţinătorului opţiunii de
a schimba active financiare în condiţii potenţial favorabile, precum şi obligaţia
emitentului de a schimba active financiare în condiţii potenţial nefavorabile
sunt diferite față de activele financiare suport care urmează a fi schimbate prin
exercitarea opţiunii. Natura dreptului deţinătorului şi a obligaţiei emitentului
nu este afectată de probabilitatea exercitării opţiunii.
AG43. Un alt exemplu de instrument financiar derivat este un contract forward care
urmează a fi lichidat peste şase luni, în care una dintre părţi (cumpărătorul)
promite să livreze 1.000.000 u.m. în numerar în schimbul unor obligaţiuni
de stat cu rată fixă, cu valoare nominală de 1.000.000 u.m., iar cealaltă parte
(vânzătorul) promite să livreze obligaţiunile de stat cu rată fixă, cu valoare
nominală de 1.000.000 u.m., în schimbul sumei de 1.000.000 u.m. în numerar.
Pe parcursul celor şase luni, ambele părţi au atât un drept contractual, cât şi
o obligaţie contractuală de a schimba instrumente financiare. Dacă preţul de
piaţă al obligaţiunilor de stat este mai mare de 1.000.000 u.m., condiţiile vor
fi favorabile pentru cumpărător şi nefavorabile pentru vânzător; dacă preţul
de piaţă este sub 1.000.000 u.m., efectul va fi opus. Cumpărătorul are atât un
drept contractual (un activ financiar) similar dreptului generat de deţinerea
unei opţiuni call, cât şi o obligaţie contractuală (o datorie financiară) similară
obligaţiei generate de emiterea unei opţiuni put; vânzătorul are atât un drept con-
tractual (un activ financiar) similar dreptului generat de deţinerea unei opţiuni
put, cât şi o obligaţie contractuală (o datorie financiară) similară obligaţiei
generate de emiterea unei opţiuni call. Ca în cazul opţiunilor, aceste drepturi şi
obligaţii contractuale constituie active financiare şi datorii financiare separate

şi distincte de instrumentele financiare suport (obligaţiunile şi lichidităţile care

fac obiectul schimbului). Ambele părţi dintr-un contract forward au obligaţia
de a-şi executa obligaţiile la momentul convenit, în timp ce executarea unui
contract pe opţiuni are loc numai dacă şi când deţinătorul opţiunii alege să o
exercite.
AG44. Multe alte tipuri de instrumente derivate încorporează un drept sau o obligaţie de
a face schimburi viitoare, inclusiv swap-ul pe rata dobânzii şi swap-ul valutar,
contractele cap, collar şi floor pe rata dobânzii, angajamentele de creditare,
facilităţile de emitere de efecte comerciale şi acreditivele. Un swap pe rata
dobânzii poate fi privit ca o variaţie a unui contract forward în care părţile
sunt de acord să facă o serie de schimburi viitoare de valori în numerar, o va
loare fiind calculată în funcţie de o rată fluctuantă a dobânzii, iar cealaltă, în
funcţie de o rată fixă a dobânzii. Contractele futures sunt o altă variaţie a con
tractelor forward, deosebindu-se în principal prin faptul că sunt standardizate
şi tranzacţionate la bursă.
Contracte de cumpărare sau de vânzare a elementelor nefinanciare (punctele 4-6)
AG45. Contractele de cumpărare sau de vânzare a elementelor nefinanciare nu cores
pund definiţiei unui instrument financiar deoarece dreptul contractual al unei
părţi de a primi un activ nefinanciar sau un serviciu şi obligaţia corespunzătoare
a celeilalte părţi nu stabilesc un drept actual sau o obligaţie al (a) niciuneia dintre
părţi de a primi, livra sau schimba un activ financiar. De exemplu, contractele
care prevăd decontarea numai prin primirea sau livrarea unui element nefinan-
ciar (de exemplu, o opţiune, un contract futures sau forward pe petrol) nu sunt
instrumente financiare. Multe contracte pe mărfuri sunt de acest tip. Unele au
o formă standardizată şi sunt tranzacţionate pe pieţe organizate aproape la fel
ca unele instrumente financiare derivate. De exemplu, un contract futures pe
mărfuri poate fi vândut sau cumpărat contra numerar fără dificultăţi, deoarece
este cotat pentru tranzacţionare la o bursă şi îşi poate schimba deţinătorul de mai
multe ori. În orice caz, părţile care vând sau cumpără contractul tranzacţionează
de fapt marfa de bază. Capacitatea de a vinde sau de a cumpăra un contract
pe mărfuri contra numerar, uşurinţa cu care poate fi cumpărat sau vândut şi
posibilitatea negocierii unei decontări în numerar a obligaţiei de a primi sau de
a livra marfa nu schimbă caracterul fundamental al contractului într-o manieră
care creează un instrument financiar. Cu toate acestea, unele contracte de cum
părare sau de vânzare a elementelor nefinanciare care pot fi decontate net sau
prin schimbul instrumentelor financiare ori în care elementul nefinanciar este
uşor convertibil în numerar intră sub incidenţa standardului ca şi cum ar fi
instrumente financiare (a se vedea punctul 4).
AG46. Un contract care implică primirea sau livrarea de active corporale nu generează
un activ financiar pentru o parte şi o datorie financiară pentru cealaltă parte, cu
excepţia situaţiei în care plata corespondentă este amânată după data la care
activele corporale sunt transferate. Este cazul vânzării sau cumpărării de bunuri
pe credit.

AG47. Unele contracte se referă la mărfuri, dar nu implică decontarea prin primirea
sau livrarea fizică a mărfii. Ele specifică decontarea prin plăţi de numerar care
sunt determinate conform unei formule din contract, şi nu prin plata unor sume
fixe. De exemplu, valoarea principalului unei obligaţiuni poate fi calculată prin
aplicarea preţului de piaţă al petrolului existent la scadenţa obligaţiunii aferente
unei cantităţi fixe de petrol. Valoarea principalului este indexată prin raportare
la preţul unei mărfi, dar este decontată doar în numerar. Un astfel de contract
constituie un instrument financiar.
AG48. Definiţia unui instrument financiar cuprinde, de asemenea, contractul care ge
nerează un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciară, în plus faţă de un activ
financiar sau o datorie financiară. Astfel de instrumente financiare deseori dau
uneia dintre părţi opţiunea de a schimba un activ financiar cu unul nefinanciar.
De exemplu, o obligaţiune cu opţiune pe preţul petrolului poate da deţinătorului
dreptul de a primi o serie de plăţi fixe periodice de dobânzi şi o sumă fixă de
numerar la scadenţă, cu opţiunea de a schimba valoarea principalului cu o
cantitate fixă de petrol. Oportunitatea exercitării acestei opţiuni va varia în
timp, depinzând de valoarea justă a petrolului raportată la rata de schimb pe
trol-bani (preţul de schimb) conţinută de obligaţiune. Intenţiile deţinătorului
obligaţiunii în ceea ce priveşte exercitarea opţiunii nu afectează fondul activelor
componente. Activul financiar al deţinătorului, precum şi datoria financiară a
emitentului transformă obligaţiunea într-un instrument financiar, indiferent de
celelalte tipuri de active şi datorii care au fost, de asemenea, create.
Prezentare
Datorii şi active nete / capitaluri proprii (punctele 13-32)
Fără obligaţii contractuale de a plăti în numerar sau în
alt activ financiar (punctele 21-24)
AG49. Acţiunile preferenţiale pot fi emise cu diferite drepturi aferente. Pentru a de-
termina dacă o acţiune preferenţială este o datorie financiară sau un instrument
de capitaluri proprii, emitentul evaluează drepturile speciale aferente acţiunii
pentru a vedea dacă prezintă caracteristicile fundamentale ale unei datorii fi-
nanciare. De exemplu, o acţiune preferenţială care permite răscumpărarea la o
anumită dată sau la opţiunea deţinătorului conţine o datorie financiară deoarece
emitentul are obligaţia de a transfera active financiare deţinătorului acţiunii.
Potenţiala incapacitate a unui emitent de a satisface obligaţia de răscumpărare
a unei acţiuni preferenţiale atunci când acest lucru este impus prin contract,
din cauza fie a lipsei fondurilor, fie a unei restricţii statutare, fie a insuficienţei
surplusurilor sau a rezervelor, nu anulează obligaţia. Opţiunea emitentului de a
răscumpăra acţiunile contra numerar nu corespunde definiţiei unei datorii finan-
ciare deoarece emitentul nu are o obligaţie curentă de a transfera active finan-
ciare către acţionari. În acest caz, răscumpărarea acţiunilor este de competenţa
exclusivă a emitentului. O obligaţie ar putea apărea totuşi în momentul în care

emitentul acţiunilor îşi exercită opţiunea, de obicei prin notificarea formală a

acţionarilor cu privire la intenţia de a răscumpăra acţiunile.
AG50. Atunci când acţiunile preferenţiale nu pot fi răscumpărate, clasificarea potrivită
este determinată de alte drepturi aferente acţiunilor. Clasificarea se bazează pe
evaluarea fondului angajamentelor contractuale şi pe definiţiile unei datorii
financiare şi unui instrument de capitaluri proprii. Atunci când distribuirile
acţiunilor preferenţiale către deţinători, fie ele cumulative, fie necumulative,
sunt la alegerea emitentului, acţiunile sunt instrumente de capitaluri proprii.
Clasificarea acţiunilor preferenţiale ca instrumente de capitaluri proprii sau
datorii financiare nu este afectată, de exemplu, de:
(a) O experienţă trecută în efectuarea distribuirilor;
(b) O intenţie de a face distribuiri în viitor;
(c) Un posibil impact negativ asupra preţului acţiunilor ordinare ale emiten-
tului dacă distribuirea nu este realizată (din cauza restricţiilor asupra
plăţii dividendelor pentru acţiunile ordinare dacă dividendele nu sunt
plătite pentru acţiunile preferenţiale);
(d) Valoarea rezervelor emitentului;
(e) Preconizarea realizată de emitent privind surplusul sau deficitul pentru
o perioadă; sau
(f) Capacitatea sau incapacitatea emitentului de a influenţa valoarea sur-
plusului sau deficitului din perioada respectivă.
Decontarea în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii
(punctele 25-29)
AG51. Aşa cum s-a menționat la punctul AG25, nu este un lucru obişnuit ca entităţile
din sectorul public să emită instrumente de capitaluri proprii care să conţină
acţiuni sau alte forme de capital divizat; iar în cazul în care astfel de instru-
mente există, utilizarea şi proprietatea acestora sunt de obicei restricţionate prin
legislaţie. Ca rezultat al faptului că structura capitalului entităţilor din sectorul
public este în general diferită de entităţile din sectorul privat şi al mediului
legislativ în care funcţionează entităţile din sectorul public, este puţin probabil
ca tranzacţiile care sunt decontate în propriile instrumente de capitaluri proprii
ale unei entităţi să aibă loc la fel de frecvent în sectorul public ca în sectorul
privat. Totuşi, în cazul în care astfel de tranzacţii au loc, următoarele exemple
pot ajuta la ilustrarea modului de clasificare a diferitelor tipuri de contracte
privind propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii:
(a) Un contract care va fi decontat de entitatea care primeşte sau livrează
un număr fix din propriile acţiuni fără contraprestaţii viitoare sau care
schimbă un număr fix de acţiuni proprii contra unei sume fixe de numerar

sau altor active financiare este un instrument de capitaluri proprii (cu

excepţia celor stipulate la punctul 27). În consecinţă, orice contraprestaţie
primită sau plătită pentru un astfel de contract este adăugată direct în
sau dedusă direct din activele nete / capitalurile proprii. Un exemplu
ar fi o opţiune pe acţiuni emisă prin care partenerul are dreptul de a
cumpăra un număr fix din acţiunile entităţii în schimbul unei sume fixe
de numerar. Totuşi, dacă entităţii i se impune prin contract să cumpere
(să răscumpere) propriile acţiuni în schimbul numerarului sau al altui
activ financiar la o dată fixă sau determinabilă sau la cerere, entitatea
recunoaşte şi o datorie financiară pentru valoarea actualizată a valorii de
răscumpărare (cu excepţia instrumentelor care au toate caracteristicile şi
îndeplinesc condiţiile de la punctele 15 şi 16 sau de la punctele 17 şi 18).
Un exemplu este obligaţia unei entităţi conform unui contract forward
de a răscumpăra un număr fix din acţiunile proprii pentru o sumă fixă
de numerar.
(b) Obligaţia unei entităţi de a cumpăra propriile acţiuni pentru numerar
generează o datorie financiară pentru valoarea actualizată a valorii de
răscumpărare chiar dacă numărul acţiunilor pe care entitatea este obligată
să le răscumpere nu este fixat sau obligaţia este condiţionată de exer
citarea drepturilor de răscumpărare ale partenerilor (cu excepţia celor
stipulate la punctele 15 şi 16 sau la punctele 17 şi 18). Un exemplu de
obligaţie condiţionată este o opţiune emisă care impune entităţii să răs
cumpere propriile acţiuni şi să le plătească în numerar în cazul în care
partenerul îşi exercită opţiunea.
(c) Un contract care va fi decontat în numerar sau în alt activ financiar este un
activ financiar sau o datorie financiară chiar dacă valoarea numerarului
sau a altor active financiare care vor fi primite sau livrate se bazează pe
modificări ale preţului pieţei pentru instrumentele de capitaluri proprii
ale entităţii (cu excepţia situaţiilor de la punctele 15 şi 16 sau de la
punctele 17 şi 18). Un exemplu este o opţiune pe acţiuni decontată net
în numerar.
Un contract care va fi decontat într-un număr variabil de acţiuni proprii ale
unei entităţi şi a cărui valoare este egală cu o sumă fixă sau cu o sumă bazată
pe modificările unei variabile de bază (de exemplu, preţul unei mărfi) este
un activ financiar sau o datorie financiară. Un exemplu este o opţiune emisă
de a cumpăra petrol care, dacă este exercitată, este decontată net în propriile
instrumente de capitaluri proprii ale entităţii de către entitatea care furnizează
un număr de instrumente egale ca valoare cu valoarea contractului pe opţiuni.
Un astfel de contract este un activ financiar sau o datorie financiară chiar dacă
variabila de bază este preţul acţiunilor entităţii, şi nu petrolul. În mod similar,
un contract care va fi decontat printr-un număr fix de acţiuni proprii ale entităţii,
dar drepturile ataşate acelor acţiuni vor fi modificate astfel încât valoarea de

decontare să fie egală cu o sumă fixă sau cu o sumă raportată la modificările

variabilei de bază, este un activ financiar sau o datorie financiară.
Prevederi pentru decontările contingente (punctul 30)
AG52. Punctul 30 prevede că, în cazul în care o parte a unei prevederi privind o
decontare contingentă care ar putea impune decontarea în numerar sau în alt
activ financiar (sau în alt mod care ar putea avea drept rezultat transformarea
instrumentului în datorie financiară) nu este autentică, prevederea de decontare
nu afectează clasificarea unui instrument financiar. Prin urmare, un contract
care impune decontarea în numerar sau într-un număr variabil din acţiunile
entităţii numai în cazul apariţiei unui eveniment extrem de rar, atipic şi foarte
puţin probabil să apară este un instrument de capitaluri proprii. În mod similar,
decontarea într-un număr fix de acţiuni proprii ale entităţii poate fi exclusă con-
tractual în condiţii care nu intră în sfera de control a entităţii, dar dacă aceste
condiţii nu au o posibilitate veridică de apariţie, clasificarea ca instrument
financiar este cea potrivită.
Tratamentul în situaţiile financiare consolidate
AG53. În situaţiile financiare consolidate, o entitate prezintă interesele care nu con
trolează, adică interesele altor părţi în activele nete / capitalurile proprii şi
veniturile entităţilor controlate, în conformitate cu IPSAS 1 şi IPSAS 35. În
clasificarea unui instrument financiar (sau a unei componente a acestuia) în
situaţiile financiare consolidate, o entitate ia în calcul toţi termenii şi toate
condiţiile stabilite între membrii entităţii economice şi deţinătorii instrumen-
tului pentru a stabili dacă entitatea economică luată ca întreg are obligaţia de
a ceda numerar sau un alt activ financiar pentru instrument sau de a-l deconta
într-un mod care are ca rezultat o clasificare drept datorie. Când o entitate
controlată emite un instrument financiar, iar entitatea care controlează sau
o altă entitate din cadrul entităţii economice convine asupra unor condiţii
suplimentare direct cu deţinătorii instrumentului (de exemplu, o garanţie), se
poate ca entitatea economică să nu aibă libertate de decizie asupra distribuirilor
sau răscumpărării. Deşi entitatea controlată poate să clasifice corespunzător
instrumentul în situaţiile financiare individuale fără a lua în seamă aceşti
termeni suplimentari, efectul altor acorduri între membrii entităţii economice
şi deţinătorii instrumentului este luat în considerare pentru a garanta faptul că
situaţiile financiare consolidate reflectă contractele şi tranzacţiile pe care le-a
încheiat entitatea economică luată ca întreg. În măsura în care există o astfel
de obligaţie sau o astfel de prevedere de decontare, instrumentul (sau compo-
nenta sa care face obiectul obligaţiei) este clasificat(ă) drept datorie financiară
în situaţiile financiare consolidate.
AG54. Unele tipuri de instrumente care impun o obligaţie contractuală entităţii sunt
clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15
şi 16 sau cu punctele 17 şi 18. Clasificarea în conformitate cu aceste puncte
constituie o excepţie de la principiile aplicate în alte situaţii în prezentul standard

pentru clasificarea unui instrument şi nu poate fi aplicată prin analogie pentru

alte instrumente. Această excepţie nu este extinsă pentru clasificarea intereselor
care nu controlează în situaţiile financiare consolidate. Prin urmare, instrumen-
tele clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate fie cu
punctele 15 şi 16, fie cu punctele 17 şi 18 în situaţiile financiare separate sau
individuale care sunt interese care nu controlează sunt clasificate drept datorii
în situaţiile financiare consolidate ale entităţii economice.
Instrumente financiare compuse (punctele 33-37)
AG55. Punctul 33 se aplică numai pentru emitenţii instrumentelor financiare com-
puse nederivate. Punctul 33 nu tratează instrumentele financiare compuse din
perspectiva deţinătorilor. IPSAS 29 tratează separarea instrumentelor derivate
încorporate din perspectiva deţinătorilor de instrumente financiare compuse
care conţin caracteristicile atât ale instrumentelor de datorie, cât şi ale celor de
capitaluri proprii.
AG56. Instrumentele financiare compuse nu sunt obişnuite în sectorul public dată fiind
structura capitalului entităţilor din sectorul public. Următoarea discuţie ilus
trează totuşi modul în care un instrument financiar compus va fi analizat con-
form părţilor sale componente. O formă uzuală pentru instrumentele financiare
compuse este un instrument de datorie cu o opţiune încorporată de conversie,
cum ar fi obligaţiunile convertibile în acţiuni ordinare ale emitentului, şi fără
alte caracteristici derivate încorporate. Punctul 33 prevede ca emitentul unui
astfel de instrument financiar să prezinte separat componenta de datorie şi
componenta de active nete / capitaluri proprii în situaţia poziţiei financiare,
după cum urmează:
(a) Obligaţia emitentului de a face plăţi programate ale dobânzii şi princi-
palului este o datorie financiară care există atâta timp cât instrumentul
nu este convertit. La recunoaşterea iniţială, valoarea justă a componentei
de datorie este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de trezorerie
determinate contractual şi actualizate la rata dobânzii aplicată pe piaţă
în acel moment instrumentelor cu statut de credit comparabil şi care
generează în mare parte aceleaşi fluxuri de trezorerie, în aceleaşi condiţii,
dar fără opţiunea de conversie.
(b) Instrumentul de capitaluri proprii este o opţiune încorporată de a converti
datoria în activele nete / capitalurile proprii ale emitentului. Valoarea
justă a acestei opţiuni cuprinde valoarea-timp şi valoarea intrinsecă,
dacă aceasta există. Această opţiune are valoare la recunoaşterea iniţială
chiar şi atunci când este în afara banilor („out of the money”).
AG57. În momentul conversiei unui instrument convertibil la scadenţă, entitatea
derecunoaşte componenta de datorie şi o recunoaşte drept active nete / capi-
taluri proprii. Componenta iniţială de active nete / capitaluri proprii rămâne ca
active nete / capitaluri proprii (deşi ar putea fi transferată de la un element-rând

al activelor nete / capitalurilor proprii la altul). Nu există câştig sau pierdere

pentru conversia la scadenţă.
AG58. Când o entitate lichidează un instrument convertibil înainte de scadenţă prin
intermediul unei răscumpărări sau recumpărări anticipate în care privilegi-
ile iniţiale de conversie rămân nemodificate, entitatea alocă contravaloarea
plătită şi orice costuri ale tranzacţiei privind recumpărarea sau răscumpărarea
componentelor instrumentului la data tranzacţiei. Metoda utilizată în alocarea
contravalorii plătite şi a costurilor tranzacţiei celor două componente separate
este consecventă cu cea utilizată în alocarea iniţială către componentele sepa-
rate a încasărilor primite de entitate la emiterea instrumentului convertibil în
conformitate cu punctele 33-37.
AG59. Odată ce alocarea contravalorii este făcută, orice câştig sau pierdere este tratat(ă)
în conformitate cu principiile contabile aplicabile componentei respective, după
cum urmează:
(a) Valoarea câştigului sau pierderii ce ţine de componenta de datorie este
recunoscută în surplus sau deficit; şi
(b) Contravaloarea legată de componenta de active nete / capitaluri proprii
este recunoscută în activele nete / capitalurile proprii.
AG60. O entitate poate modifica termenii unui instrument convertibil pentru a ge
nera conversia anticipată, de exemplu, prin oferirea unui raport de conversie
mai atractiv sau prin plata altei contravalori suplimentare în cazul conversiei
anticipate. Diferenţa, la data la care termenii sunt modificaţi, dintre valoarea
justă a contravalorii pe care deţinătorul o primeşte în momentul conversiei
instrumentului în condiţiile termenilor revizuiţi, pe de o parte, şi valoarea justă
a contravalorii pe care deţinătorul ar fi primit-o în condiţiile iniţiale, pe de altă
parte, este recunoscută drept pierdere în surplus sau deficit.
Acţiuni de trezorerie (punctele 38 şi 39)
AG61. Propriile instrumente de capitaluri proprii ale unei entităţi nu sunt recunoscute
drept activ financiar indiferent de motivul pentru care ele au fost redobândite.
Punctul 38 prevede ca o entitate care îşi redobândeşte propriile instrumente de
capitaluri proprii să le deducă din activele nete / capitalurile proprii. Totuşi,
atunci când o entitate deţine propriile instrumente de capitaluri proprii în numele
altor persoane, de exemplu, o instituţie financiară care deţine propriul instru-
ment de capitaluri proprii în numele unui client, există o relaţie de reprezentare
şi prin urmare aceste participaţii nu sunt incluse în situaţia poziţiei financiare
a entităţii.
Dobânzi, dividende sau distribuiri similare, pierderi şi câştiguri (punctele 40-46)
AG62. Următorul exemplu ilustrează aplicarea prevederilor punctului 40 unui instru-
ment financiar compus. Să presupunem că o acţiune preferenţială necumulativă

este obligatoriu răscumpărabilă contra numerar în cinci ani, dar că dividendele

sunt plătibile la alegerea exclusivă a entităţii înainte de data de răscumpărare.
Un astfel de instrument este un instrument financiar compus, componenta de
datorie fiind valoarea actualizată a valorii de răscumpărare. Evoluţia actualizării
pe această componentă este recunoscută în surplus sau deficit şi clasificată
drept o cheltuială cu dobânzile. Dividendele plătite se referă la componenta de
active nete / capitaluri proprii şi, prin urmare, sunt recunoscute ca distribuiri
din surplus sau deficit. Un tratament similar ar fi aplicabil dacă răscumpărarea
nu ar fi obligatorie, ci la alegerea deţinătorului, sau dacă acţiunea ar fi fost în
mod obligatoriu convertibilă într-un număr variabil de acţiuni ordinare calcu-
late astfel încât să fie egale cu o sumă fixă sau cu o sumă bazată pe modificări
ale unei variabile de bază (de exemplu, o marfă). Totuşi, dacă sunt adăugate
dividendele neplătite sau distribuirile similare la suma răscumpărării, întregul
instrument constituie o datorie. În acest caz, dividendele sau distribuirile simi-
lare sunt clasificate drept cheltuieli cu dobânzile.
Compensarea unui activ financiar şi a unei datorii financiare (punctele 47-55)
AG63. Pentru a compensa un activ financiar şi o datorie financiară, o entitate trebuie
să aibă un drept legal executoriu de a compensa sumele recunoscute. O entitate
poate avea un drept condiţionat de a compensa valorile recunoscute, cum este
cazul unui contract de compensare globală sau al unor forme de datorii parţial
garantate, dar astfel de drepturi sunt executorii numai în cazul apariţiei unor
evenimente viitoare, de obicei în cazul neîndeplinirii unor obligaţii de către
partener. Aşadar, un astfel de acord nu îndeplineşte condiţiile pentru compen-
sare.
AG64. Standardul nu prevede un tratament special pentru aşa-numitele „instrumente
sintetice”, care sunt grupări de instrumente financiare separate dobândite şi
deţinute pentru a imita caracteristicile altui instrument. De exemplu, o datorie
pe termen lung cu o rată fluctuantă combinată cu un swap pe rata dobânzii care
implică încasarea de plăţi variabile şi efectuarea de plăţi fixe este sintetizată
într-o datorie cu rată fixă pe termen lung. Fiecare dintre instrumentele finan-
ciare individuale care constituie împreună un „instrument sintetic” reprezintă
un drept contractual sau o obligaţie contractuală cu propriii termeni şi propriile
condiţii, fiecare putând fi transferat(ă) sau decontat(ă) separat. Fiecare instru-
ment financiar este expus unor riscuri care pot fi diferite de riscurile la care
sunt expuse alte instrumente financiare. Prin urmare, atunci când un instrument
financiar dintr-un „instrument sintetic” este un activ şi un altul este o datorie,
ele nu sunt compensate şi prezentate în situaţia poziţiei financiare a unei entităţi
pe o bază netă în afară de cazul în care îndeplinesc criteriile de compensare
de la punctul 47.

Anexa B
Acţiunile membrilor în entităţi de tip cooperatist şi instrumente
similare
Introducere
B1. Entităţile de tip cooperatist şi alte entităţi similare sunt formate din grupuri de
persoane în scopul de a satisface nevoi economice sau sociale comune. Legile
naţionale definesc de cele mai multe ori o entitate de tip cooperatist drept o
societate care doreşte să promoveze progresul economic al membrilor săi prin
intermediul unei afaceri comune (principiul autoajutorării). Interesele membrilor
într-o entitate de tip cooperatist sunt adesea numite acţiuni ale membrilor, unităţi
sau alte lucruri asemănătoare, la care se face referire mai jos drept „acţiunile
membrilor”. Prezenta anexă se aplică instrumentelor financiare care au fost
emise pentru membrii entităţii de tip cooperatist care demonstrează participaţiile
membrilor în capitalurile proprii ale entităţii şi nu se aplică instrumentelor
financiare care vor fi sau pot fi decontate în propriile instrumente de capitaluri
proprii ale entităţii.
B2. IPSAS 28 stabileşte principiile pentru clasificarea instrumentelor financiare
drept datorii financiare sau active nete / capitaluri proprii. În special, acele
principii se aplică în cazul clasificării instrumentelor care pot fi lichidate înainte
de scadenţă care îi permit deţinătorului să vândă acele instrumente emitentului
pentru numerar sau pentru un alt instrument financiar. Aplicarea acestor principii
în cazul acţiunilor membrilor în entităţi de tip cooperatist şi instrumentelor
similare este dificilă. Prezenta îndrumare este oferită pentru a ilustra aplicarea
principiilor din IPSAS 28 pentru acţiunile membrilor şi instrumentele similare
care au anumite caracteristici şi circumstanţele în care acele caracteristici afec
tează clasificarea drept datorii sau active nete / capitaluri proprii.
B3. Multe instrumente financiare, inclusiv acţiunile membrilor, au caracteristici
ale instrumentelor de capitaluri proprii, inclusiv drepturile de vot şi drepturile
de a participa la distribuirea dividendelor sau distribuiri similare. Unele in-
strumente financiare dau deţinătorului dreptul de a solicita răscumpărarea lor
contra numerarului sau unui alt activ financiar, dar pot include sau pot fi supuse
unor limitări în ceea ce priveşte măsura în care instrumentele financiare pot fi
răscumpărate. Următoarele puncte evidenţiază modul în care trebuie evaluate
acele condiţii de răscumpărare pentru a determina dacă instrumentele financiare
ar trebui clasificate drept datorii sau drept active nete / capitaluri proprii.
Aplicarea IPSAS-urilor pentru acţiunile membrilor în entităţi de tip cooperatist
şi instrumente similare
B4. Dreptul contractual al deţinătorului unui instrument financiar (inclusiv acţiunile
membrilor în entităţi de tip cooperatist) de a solicita răscumpărarea nu necesită,
1097 IPSAS 28 ANEXA B

în sine, ca instrumentul financiar să fie clasificat drept o datorie financiară. Mai

degrabă, entitatea trebuie să ia în considerare toţi termenii şi toate condiţiile
instrumentului financiar atunci când determină dacă acesta va fi clasificat drept
o datorie financiară sau drept un instrument de capitaluri proprii. Acei termeni
şi acele condiţii includ legi locale relevante, reglementări şi statutul entităţii
în vigoare la data clasificării, dar nu şi modificările viitoare aşteptate la aceste
legi, reglementări sau la acest statut.
B5. Acţiunile membrilor care vor fi clasificate drept instrumente de capitaluri proprii
dacă membrii nu au avut dreptul de a solicita răscumpărarea sunt instrumente
de capitaluri proprii dacă oricare dintre condiţiile de la punctele B6 şi B7 este
îndeplinită sau dacă acţiunile membrilor au toate caracteristicile şi îndeplinesc
toate condiţiile de la punctele 15 şi 16 sau de la punctele 17 şi 18 din IPSAS 28.
Depozitele la vedere, inclusiv conturile curente, conturile de depozit şi con-
tractele similare care apar atunci când membrii acţionează drept clienţi sunt
datorii financiare ale entităţii.
B6. Acţiunile membrilor sunt instrumente de capitaluri proprii dacă entitatea are
dreptul necondiţionat de a refuza răscumpărarea acţiunilor membrilor.
B7. Legislaţia locală, reglementările sau statutul entităţii poate (pot) impune diverse
tipuri de interziceri cu privire la răscumpărarea acţiunilor membrilor, de exem
plu, interziceri necondiţionate sau interziceri bazate pe criteriile lichidităţii.
Dacă răscumpărarea este interzisă necondiţionat de legislaţia locală, de regle
mentări sau de statutul entităţii, atunci acţiunile membrilor sunt instrumente
de capitaluri proprii. Totuşi, prevederile din legislaţia locală, din reglementări
sau din statutul entităţii care interzic răscumpărarea doar dacă anumite condi
ţii – cum ar fi constrângerile privind lichiditatea – sunt îndeplinite (sau nu sunt
îndeplinite) nu au drept rezultat clasificarea acţiunilor membrilor drept instru
mente de capitaluri proprii.
B8. O interzicere necondiţionată poate fi absolută, adică toate răscumpărările sunt
interzise. O interzicere necondiţionată poate fi parţială, adică interzice răscum
părarea acţiunilor membrilor dacă răscumpărarea ar duce la situaţia în care un
număr de acţiuni ale membrilor sau valoarea capitalului subscris din acţiunile
membrilor ar scădea sub un nivel specificat. Acţiunile membrilor care sunt
deasupra interzicerii de răscumpărare sunt datorii, cu excepţia cazului în care
entitatea are dreptul necondiţionat de a refuza răscumpărarea, aşa cum este
descris la punctul B6, sau dacă acţiunile membrilor au toate caracteristicile şi
îndeplinesc toate condiţiile stipulate la punctele 15 şi 16 sau la punctele 17 şi 18
din IPSAS 28. În anumite situaţii, numărul acţiunilor sau valoarea capitalului
subscris şi vărsat care face obiectul unei interziceri de răscumpărare se poate
modifica din când în când. O astfel de modificare a interzicerii de răscumpărare
conduce la un transfer între datorii financiare şi active nete / capitaluri proprii.
B9. La recunoaşterea iniţială, entitatea trebuie să îşi evalueze datoria sa financiară
pentru răscumpărare la valoarea justă. În cazul acţiunilor membrilor care au
IPSAS 28 ANEXA B 1098

o caracteristică de răscumpărare, entitatea evaluează valoarea justă a datoriei

financiare pentru răscumpărare la nu mai puţin decât valoarea maximă de plătit
conform prevederilor de răscumpărare din organigrama sa administrativă sau
din legea aplicabilă, actualizată de la prima dată la care se poate cere plata
sumei (a se vedea exemplul 3).
B10. În conformitate cu prevederile de la punctul 40 din IPSAS 28, distribuirile
instrumentelor de capitaluri proprii către deţinători sunt recunoscute direct
în activele nete / capitalurile proprii, după deducerea oricărui beneficiu din
impozitul pe profit. Dobânzile, dividendele sau distribuirile similare şi alte
venituri care sunt legate de instrumentele financiare clasificate drept datorii
financiare sunt cheltuieli, indiferent dacă acele sume plătite sunt caracterizate
în mod legal drept dividende sau distribuiri similare, dobânzi sau altfel.
B11. Atunci când o modificare a interzicerii de răscumpărare duce la un transfer
între datoriile financiare şi activele nete / capitalurile proprii, entitatea trebuie
să prezinte separat informaţii despre valoarea, plasarea în timp şi motivul
transferului.
B12. Următoarele exemple ilustrează aplicarea punctelor precedente.
Exemple ilustrative
Exemplele nu constituie o listă exhaustivă; alte tendinţe ale faptelor sunt de asemenea
posibile. Fiecare exemplu porneşte de la ipoteza că nu există alte condiţii decât cele
prezentate în faptele exemplului care ar necesita ca instrumentul financiar să fie clasificat
drept datorie financiară şi ca instrumentul financiar să nu prezinte toate caracteristicile
sau să nu întrunească condiţiile stipulate la punctele 15 şi 16 sau la punctele 17 şi 18
din IPSAS 28.
Dreptul necondiţionat de a refuza răscumpărarea (punctul B6)
Exemplul 1
Fapte
B13. Statutul entităţii stipulează că răscumpărările se fac doar la decizia entităţii.
Statutul nu oferă mai multe detalii şi nu impune limitări privind această preve-
dere. În cursul existenţei sale, entitatea nu a refuzat niciodată răscumpărarea
acţiunilor membrilor, deşi consiliul de conducere are acest drept.
Clasificare
B14. Entitatea are dreptul necondiţionat de a refuza răscumpărarea, iar acţiunile
membrilor sunt instrumente de capitaluri proprii. IPSAS 28 stabileşte principii
pentru clasificare care sunt bazate pe termenii instrumentului financiar şi observă
că un istoric sau o intenţie de a efectua plăţi discreţionare nu are drept rezultat
clasificarea ca datorie. Punctul AG50 din IPSAS 28 stipulează:

Atunci când acţiunile preferenţiale nu pot fi răscumpărate, clasificarea potrivită este deter
minată de alte drepturi aferente acţiunilor. Clasificarea se bazează pe evaluarea fondului
angajamentelor contractuale şi pe definiţiile unei datorii financiare şi unui instrument de
capitaluri proprii. Atunci când distribuirile acţiunilor preferenţiale către deţinători, fie ele
cumulative, fie necumulative, sunt la alegerea emitentului, acţiunile sunt instrumente de
capitaluri proprii. Clasificarea acţiunilor preferenţiale ca instrumente de capitaluri proprii
sau datorii financiare nu este afectată, de exemplu, de:
(a) O experienţă trecută în efectuarea distribuirilor;
(b) O intenţie de a face distribuiri în viitor;
(c) Un posibil impact negativ asupra preţului acţiunilor ordinare ale emitentului
dacă distribuirea nu este realizată (din cauza restricţiilor asupra plăţii dividen-
delor pentru acţiunile ordinare dacă dividendele nu sunt plătite pentru acţiunile
preferenţiale);
(d) Valoarea rezervelor emitentului;
(e) Preconizarea realizată de emitent privind surplusul sau deficitul pentru o perioadă;
sau
(f) Capacitatea sau incapacitatea emitentului de a influenţa valoarea surplusului sau
deficitului din perioada respectivă.
Exemplul 2
Fapte
B15. Statutul entităţii stipulează că răscumpărările se fac doar la decizia entităţii.
Totuşi, în continuare statutul stipulează că aprobarea unei cereri de răscumpărare
este automată, cu excepţia cazului în care entitatea nu poate să facă plăţi fără
să încalce reglementările locale privind lichidităţile sau rezervele.
Clasificare
B16. Entitatea nu are dreptul necondiţionat de a refuza răscumpărarea, iar acţiunile
membrilor sunt clasificate ca fiind o datorie financiară. Restricţiile descrise mai
sus sunt bazate pe capacitatea entităţii de a-şi deconta datoria. Ele limitează răs
cumpărările doar dacă dispoziţiile privind rezervele sau lichidităţile nu sunt în
deplinite şi doar până la momentul în care acestea vor fi îndeplinite. Prin urmare,
ele nu au ca rezultat, conform principiilor stipulate în IPSAS 28, clasificarea
instrumentului financiar drept instrument de capitaluri proprii. Punctul AG49
din IPSAS 28 stipulează:
Acţiunile preferenţiale pot fi emise cu diferite drepturi aferente. Pentru a determina dacă
o acţiune preferenţială este o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii,
emitentul evaluează drepturile speciale aferente acţiunii pentru a vedea dacă prezintă carac
teristicile fundamentale ale unei datorii financiare. De exemplu, o acţiune preferenţială care
permite răscumpărarea la o anumită dată sau la opţiunea deţinătorului conţine o datorie
financiară deoarece emitentul are obligaţia de a transfera active financiare deţinătorului
acţiunii. Potenţiala incapacitate a unui emitent de a satisface obligaţia de răscumpărare
a unei acţiuni preferenţiale atunci când acest lucru este impus prin contract, din cauza
fie a lipsei fondurilor, fie a unei restricţii statutare, fie a insuficienţei surplusurilor sau
rezervelor, nu anulează obligaţia. [Subliniere adăugată]

Interziceri cu privire la răscumpărare (punctele B7 şi B8)

Exemplul 3
Fapte
B17. O entitate de tip cooperatist a emis, în trecut, acţiuni pentru membrii săi la date
diferite şi pentru sume diferite după cum urmează:
(a) 1 ianuarie 20X1, 100.000 de acţiuni la 10 u.m. fiecare (1.000.000 u.m.);
(b) 1 ianuarie 20X2, 100.000 de acţiuni la 20 u.m. fiecare (încă 2.000.000 u.m.,
astfel încât totalul acţiunilor emise ajunge la 3.000.000 u.m.).
Acţiunile pot fi răscumpărate la cerere la suma pentru care au fost emise.
B18. Statutul entităţii stipulează că răscumpărările cumulative nu pot depăşi 20%
din cel mai mare număr de acţiuni ale membrilor săi care a fost vreodată pus în
circulaţie. La 31 decembrie 20X2, entitatea are 200.000 de acţiuni în circulaţie,
acesta fiind cel mai mare număr de acţiuni ale membrilor care a fost vreodată
pus în circulaţie, şi nu are nicio acţiune care să fi fost răscumpărată în trecut.
La 1 ianuarie 20X3, entitatea îşi modifică statutul şi creşte nivelul permis de
răscumpărări cumulate la 25% din cel mai mare număr de acţiuni ale membrilor
care a fost vreodată pus în circulaţie.
Clasificare
Înainte de modificarea statutului
B19. Acţiunile membrilor care depăşesc limita de răscumpărare sunt datorii finan
ciare. Entitatea de tip cooperatist îşi evaluează această datorie financiară la
valoarea justă la recunoaşterea iniţială. Deoarece aceste acţiuni pot fi răscum
părate la cerere, entitatea de tip cooperatist determină valoarea justă a unor
astfel de datorii financiare aşa cum este prevăzut la punctul 52 din IPSAS 29,
care prevede: „Valoarea justă a unei datorii financiare cu o caracteristică la
vedere (de exemplu, un depozit la vedere) nu este mai mică decât valoarea
de plată la cerere ...”. În consecinţă, entitatea de tip cooperatist clasifică drept
datorii financiare valoarea maximă de plată la cerere, conform dispoziţiilor de
răscumpărare.
B20. La 1 ianuarie 20X1, valoarea maximă de plătit în conformitate cu prevederile
de răscumpărare este de 20.000 de acţiuni la fiecare 10 u.m. şi în consecinţă
entitatea clasifică 200.000 u.m. drept datorie financiară şi 800.000 u.m. drept
instrumente de capitaluri proprii. Totuşi, la 1 ianuarie 20X2, din cauza noii
emisiuni de acţiuni la 20 u.m., valoarea maximă de plătit conform prevederilor
de răscumpărare creşte la 40.000 de acţiuni la 20 u.m. fiecare. Emiterea unor
acţiuni suplimentare la 20 u.m. creează o nouă datorie care este evaluată la
recunoaşterea iniţială la valoarea justă. După emiterea acestor acţiuni, datoria
este de 20% din acţiunile totale emise (200.000), evaluate la 20 u.m., sau

800.000 u.m. Aceasta necesită recunoaşterea unei datorii suplimentare de

600.000 u.m. În acest exemplu nu sunt recunoscute nicio pierdere şi niciun
câştig. În consecinţă, entitatea clasifică acum 800.000 u.m. drept datorii finan-
ciare şi 2.200.000 u.m. drept instrumente de capitaluri proprii. Acest exemplu
presupune că aceste valori nu se modifică între 1 ianuarie 20X1 şi 31 decembrie
20X2.
După modificarea statutului
B21. În urma modificării statutului său, entităţii de tip cooperatist i se poate impune
acum să răscumpere un maxim de 25% din acţiunile sale în circulaţie sau un
maxim de 50.000 de acţiuni la 20 u.m. fiecare. În consecinţă, la 1 ianuarie
20X3, entitatea de tip cooperatist clasifică drept datorii financiare o valoare de
1.000.000 u.m., care reprezintă valoarea maximă de plătit la cerere conform
prevederilor de răscumpărare, după cum este determinat în conformitate cu
punctul 52 din IPSAS 28. Prin urmare, la 1 ianuarie 20X3, aceasta transferă
din active nete / capitaluri proprii la datorii financiare o valoare de 200.000 u.m.,
lăsând 2.000.000 u.m. clasificate drept instrumente de capitaluri proprii. În acest
exemplu, entitatea nu recunoaşte niciun câştig şi nicio pierdere din transfer.
Exemplul 4
Fapte
B22. Legislaţia locală care reglementează operaţiunile entităţilor de tip cooperatist
sau condiţiile din statutul entităţii interzice (interzic) unei entităţi să răscumpere
acţiunile membrilor dacă prin răscumpărarea lor s-ar reduce capitalul subscris
şi vărsat din acţiunile membrilor sub 75% din cea mai mare valoare a capita
lului subscris şi vărsat din acţiunile membrilor. Cea mai mare valoare pentru o
anumită entitate de tip cooperatist este de 1.000.000 u.m. La finalul perioadei
de raportare, soldul capitalului subscris şi vărsat este de 900.000 u.m.
Clasificare
B23. În acest caz, 750.000 u.m. vor fi clasificate drept instrumente de capitaluri
proprii şi 150.000 u.m. vor fi clasificate drept datorii financiare. În plus faţă de
punctele deja citate, punctul 22 litera (b) din IPSAS 28 stipulează că:
... un instrument financiar care dă deţinătorului dreptul de a-l revinde emitentului în
schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar (un „instrument care poate fi lichidat
de deţinător înainte de scadenţă”) este o datorie financiară, cu excepţia acelor instrumente
clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16 sau
cu punctele 17 şi 18. Instrumentul financiar este o datorie financiară chiar şi atunci când
valoarea în numerar sau în alte active financiare se determină pe baza unui indice sau a
unui alt element care poate creşte sau descreşte. Existenţa unei opţiuni pentru deţinător de
a revinde emitentului instrumentul în schimbul numerarului sau al unui alt activ financiar
înseamnă că instrumentul care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă corespunde
definiţiei unei datorii financiare, cu excepţia acelor instrumente clasificate drept instrumente
de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16 sau cu punctele 17 şi 18.

B24. Interzicerea răscumpărării descrisă în acest exemplu este diferită de restricţiile

descrise la punctele 23 şi AG49 din IPSAS 28. Acele restricţii reprezintă limitări
ale capacităţii entităţii de a plăti suma scadentă pentru o datorie financiară,
adică ele împiedică plata datoriei doar dacă sunt îndeplinite condiţiile spe
cificate. Pe de altă parte, acest exemplu descrie o interzicere necondiţionată a
răscumpărărilor peste o anumită sumă, neţinând cont de capacitatea entităţii
de a răscumpăra acţiunile membrilor (de exemplu, date fiind resursele sale de
numerar, surplusurile sau rezervele care pot fi distribuite). De fapt, interzicerea
aplicată răscumpărării împiedică entitatea să suporte orice datorie financiară de
a răscumpăra mai mult decât o sumă specificată a capitalului subscris şi vărsat.
De aceea, partea de acţiuni care face obiectul interzicerii de răscumpărare nu este
o datorie financiară. În timp ce acţiunile fiecărui membru pot fi răscumpărabile
individual, o parte a tuturor acţiunilor în circulaţie nu este răscumpărată în orice
alte circumstanţe decât lichidarea entităţii.
Exemplul 5
Fapte
B25. Faptele din acest exemplu sunt cele care au fost enunţate în exemplul 4. În plus,
la finalul perioadei de raportare, dispoziţiile privind lichiditatea impuse de ju
risdicţia locală împiedică entitatea să răscumpere vreo acţiune a membrilor,
cu excepţia cazului în care depozitele sale de numerar şi investiţiile pe termen
scurt sunt mai mari decât o valoare specificată. Efectul acestor dispoziţii de
lichiditate la finalul perioadei de raportare este acela că entitatea nu poate plăti
mai mult de 50.000 u.m. pentru a răscumpăra acţiunile membrilor.
Clasificare
B26. Ca şi în exemplul 4, entitatea clasifică 750.000 u.m. drept instrumente de ca
pitaluri proprii şi 150.000 u.m. drept datorii financiare. Aceasta se întâmplă
deoarece valoarea clasificată drept datorie este bazată pe dreptul necondiţionat
al entităţii de a refuza răscumpărarea, şi nu pe restricţiile condiţionate care
împiedică răscumpărarea doar atunci când condiţia de lichiditate sau alte condiţii
nu este îndeplinită (nu sunt îndeplinite), iar acest lucru se întâmplă doar până
în momentul în care aceste condiţii sunt îndeplinite. Prevederile de la punctele
23 şi AG49 din IPSAS 28 se aplică în acest caz.
Exemplul 6
Fapte
B27. Statutul îi interzice entităţii să răscumpere acţiunile membrilor, cu excepţia
încasărilor primite din emisiunea de acţiuni suplimentare pentru membrii noi
sau existenţi din timpul ultimilor trei ani. Încasările din emisiunea de acţiuni
pentru membri trebuie să fie utilizate pentru răscumpărarea acţiunilor pentru
care membrii au cerut răscumpărarea. În timpul ultimilor trei ani, încasările

din emiterea acţiunilor pentru membri au fost de 12.000 u.m. şi nu au fost

răscumpărate acţiunile membrilor.
Clasificare
B28. Entitatea clasifică 12.000 u.m. din acţiunile membrilor drept datorii financiare.
Consecvent cu concluziile descrise în exemplul 4, acţiunile membrilor care sunt
supuse unei interziceri necondiţionate de răscumpărare nu sunt datorii finan
ciare. O astfel de interzicere necondiţionată se aplică unei sume egale cu înca
sările din acţiunile emise înainte de ultimii trei ani şi, în consecinţă, această
sumă este clasificată drept instrumente de capitaluri proprii. Totuşi, o sumă
egală cu încasările din orice acţiuni emise în ultimii trei ani nu este supusă unei
interziceri necondiţionate de răscumpărare. În consecinţă, încasările din emi-
terea de acţiuni pentru membri din ultimii trei ani generează datorii financiare
până când acestea nu mai sunt disponibile pentru răscumpărarea acţiunilor
membrilor. Ca urmare, entitatea are o datorie financiară egală cu încasările din
acţiunile emise în timpul ultimilor trei ani, minus orice răscumpărare din tim-
pul acelei perioade.
Exemplul 7
Fapte
B29. Entitatea este o bancă de tip cooperatist. Legislaţia locală care reglementează
operaţiunile băncilor de tip cooperatist prevede că cel puţin 50% din totalul
„datoriilor neachitate” ale entităţii (un termen definit în reglementări care
conţine şi conturile acţiunilor membrilor) trebuie să fie sub forma capitalului
subscris şi vărsat de membri. Efectul reglementărilor este de aşa manieră încât,
dacă toate datoriile neplătite ale entităţii de tip cooperatist sunt sub forma ac
ţiunilor membrilor, ea poate să le răscumpere pe toate. La 31 decembrie 20X1,
entitatea are datorii neachitate totale de 200.000 u.m., din care 125.000 u.m.
reprezintă conturile acţiunilor membrilor. Termenii conturilor acţiunilor mem-
brilor permit deţinătorului să le răscumpere la cerere, iar în organigrama
administrativă a entităţii nu există nicio limitare privind răscumpărarea.
Clasificare
B30. În acest exemplu, acţiunile membrilor sunt clasificate drept datorii financiare.
Interdicţia de răscumpărare este similară cu restricţiile descrise la punctele 23
şi AG49 din IPSAS 28. Restricţia este o limitare condiţionată a capacităţii
entităţii de a plăti valoarea datorată pentru o datorie financiară, adică aceste
restricţii împiedică plata datoriei doar dacă sunt îndeplinite condiţiile specifice.
Mai exact, entităţii i s-ar putea impune să răscumpere întreaga sumă a acţiu
nilor membrilor (125.000 u.m.) dacă ar achita toate celelalte datorii ale sale
(75.000 u.m.). În consecinţă, interzicerea răscumpărării nu împiedică entitatea
să suporte o datorie financiară pentru a răscumpăra mai mult decât un număr

specificat de acţiuni ale membrilor sau o sumă de capital subscris şi vărsat.

Ea permite entităţii doar să amâne răscumpărarea până când sunt îndeplinite
anumite condiţii, adică rambursarea altor datorii. Acţiunile membrilor din acest
exemplu nu sunt supuse unei interziceri necondiţionate de răscumpărare şi sunt,
prin urmare, clasificate drept datorii financiare.

Anexa C
Modificări la alte IPSAS-uri
IPSAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare
După punctul 7 s-a adăugat un punct suplimentar după cum urmează:
Definiţii
7A. Următorii termeni sunt definiţi în IPSAS 28, Instrumente financiare: prezentare,
şi sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat în IPSAS 28:
(a) Instrument financiar care poate fi lichidat de deţinător înainte de sca
denţă clasificat drept un instrument de capitaluri proprii (descris la
punctele 15 şi 16 din IPSAS 28);
(b) Un instrument care impune entităţii obligaţia de a livra unei alte entităţi
o parte proporţională din activele nete ale entităţii numai la lichidare şi
este clasificat drept un instrument de capitaluri proprii (descris la punc
tele 17 şi 18 din IPSAS 28).
După punctul 95 s-a adăugat un punct suplimentar după cum urmează:
Informaţii care trebuie prezentate fie în situaţia propriu-zisă a poziţiei
financiare, fie în note
95A. Dacă o entitate a reclasificat:
(a) Un instrument financiar care poate fi lichidat de deţinător înainte
de scadenţă clasificat drept un instrument de capitaluri proprii; sau
(b) Un instrument care îi impune entităţii obligaţia de a livra unei alte
entităţi o parte proporţională din activele nete ale entităţii numai
la lichidare şi este clasificat drept instrument de capitaluri proprii;
dintre datoriile financiare şi activele nete / capitalurile proprii, aceasta
trebuie să prezinte valoarea reclasificată în şi din fiecare categorie (datorii
financiare sau active nete / capitaluri proprii), plasarea în timp şi motivul
pentru care a fost realizată respectiva reclasificare.
După punctul 148C s-au adăugat un titlu şi puncte suplimentare după cum urmează:
Instrumente financiare care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă
clasificate drept active nete / capitaluri proprii
148D. Pentru instrumentele financiare care pot fi lichidate de deţinător înainte
de scadenţă clasificate drept instrumente de capitaluri proprii, o entitate
trebuie să prezinte (în măsura în care nu se prezintă în altă parte):
(a) Un rezumat al datelor cantitative cu privire la valoarea clasificată
drept active nete / capitaluri proprii;
IPSAS 28 ANEXA C 1106

(b) Obiectivele, politicile şi procesele sale pentru administrarea obli

gaţiei de recumpărare sau răscumpărare a instrumentelor atunci
când acest lucru este impus de către deţinătorul instrumentului,
inclusiv orice modificări din perioada anterioară;
(c) Ieşirea de numerar preconizată pentru recumpărarea sau răscum
părarea clasei respective de instrumente financiare; şi
(d) Informaţii despre modul în care ieşirea de numerar preconizată
pentru recumpărare sau răscumpărare a fost determinată.
După punctul 150 litera (d) s-au adăugat două subpuncte suplimentare după cum
urmează:
Alte prezentări de informaţii
150. O entitate trebuie să prezinte următoarele, dacă nu sunt prezentate în altă
parte în informaţiile publicate împreună cu situaţiile financiare:
…
(e) Dacă este o entitate cu durată de viaţă utilă limitată, informaţii
despre durata sa de viaţă.
După punctul 153A s-a adăugat un punct nou după cum urmează:
153B. IPSAS 28 a modificat punctul 150 şi a adăugat punctele 7A, 95A şi 148D.
O entitate trebuie să aplice modificările pentru situaţiile financiare anuale
care acoperă perioadele care încep la 1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei
date. Dacă o entitate aplică IPSAS 28 pentru o perioadă care începe ante-
rior datei de 1 ianuarie 2013, atunci modificările trebuie aplicate şi pentru
acea perioadă anterioară.
IPSAS 23, Venituri din alte tranzacţii decât cele de schimb (impozite şi transferuri)
Se modifică punctul 37 după cum urmează:
Contribuţii de la proprietari
37. Contribuţiile de la proprietari sunt definite în IPSAS 1. Pentru ca o tranzacţie
să se califice drept o contribuţie de la proprietari este necesar să fie îndeplinite
caracteristicile identificate în cadrul acelei definiţii. Pentru a determina dacă
o tranzacţie corespunde definiţiei unei contribuţii de la proprietari se va lua
în considerare mai mult fondul decât forma tranzacţiei. Punctul 38 identifică
forma pe care o pot lua contribuţiile de la proprietari. Dacă, în pofida formei
tranzacţiei, fondul este în mod clar cel al unui împrumut sau al unui alt fel de
datorii sau de venit, atunci entitatea va recunoaşte ca atare acest lucru şi va
realiza o prezentare de informaţii adecvată în notele la situaţiile financiare cu
scop general, dacă acestea sunt semnificative. De exemplu, dacă o tranzacţie
are scopul de a fi o contribuţie de la proprietari, dar stipulează că entitatea
1107 IPSAS 28 ANEXA C

raportoare va plăti distribuiri fixe către entitatea care transferă, cu un rezultat al

investiţiei entităţii care transferă la un moment specific în viitor, atunci tranzacţia
este specifică mai mult unui împrumut. Pentru angajamentele contractuale, o
entitate va avea, de asemenea, în vedere îndrumările din IPSAS 28, Instrumente
financiare: prezentare, atunci când va distinge între datorii şi contribuţii de la
proprietari.
După punctul 124 s-a adăugat un punct nou după cum urmează:
124A. IPSAS 28 a modificat punctul 37. O entitate trebuie să aplice modificarea
pentru situaţiile financiare anuale care acoperă perioadele care încep la
1 ianuarie 2013 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IPSAS 28
pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ianuarie 2013, atunci
modificarea trebuie aplicată şi pentru acea perioadă anterioară.


Prezenta Bază pentru concluzii însoţeşte, dar nu face parte din IPSAS 28.
Introducere
BC1. Prezenta Bază pentru concluzii rezumă considerentele în baza cărora Con-
siliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public
(IPSASB) şi-a formulat concluziile din IPSAS 28, Instrumente financiare:
prezentare. Deoarece prezentul standard se bazează în principal pe IAS 32,
Instrumente financiare: prezentare, emis de Consiliul pentru Standarde Inter
naţionale de Contabilitate (IASB), Baza pentru concluzii subliniază doar acele
domenii în care IPSAS 28 se abate de la dispoziţiile din IAS 32.
BC2. Acest proiect cu privire la instrumentele financiare este un element-cheie din
programul de convergenţă al IPSASB, care are ca scop convergenţa IPSAS-uri
lor cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri). IPSASB
recunoaşte că există alte aspecte ale instrumentelor financiare ce au legătură
într-o anumită măsură cu sectorul public care nu sunt tratate în IAS 32. Aceste
aspecte pot fi tratate în proiecte viitoare ale IPSASB. În special, IPSASB re
cunoaşte faptul că poate fi necesar ca proiectele viitoare să trateze:
● Anumite tranzacţii desfăşurate de băncile centrale; şi
● Creanţele şi datoriile ce derivă din angajamente care sunt, în fond, simi-
lare cu instrumentele financiare şi au acelaşi efect economic ca acestea,
dar care nu au o natură contractuală.
BC3. La elaborarea prezentului standard, IPSASB a convenit să păstreze textul
existent al IAS 32 şi să realizeze modificări pentru a asigura consecvenţa cu
terminologia şi dispoziţiile de prezentare ale altor IPSAS-uri şi să trateze orice
aspecte specifice sectorului public cu ajutorul unor îndrumări de aplicare su-
plimentare.
BC4. În septembrie 2007, IASB a emis modificări la IAS 1, Prezentarea situaţiilor
financiare, prin care s-a introdus „rezultatul global” în prezentarea situaţiilor
financiare. Deoarece IPSASB nu a analizat încă rezultatul global, împreună cu
o parte dintre celelalte modificări la IAS 1, aceste modificări nu au fost incluse
în IPSAS 28.
Domeniu de aplicare
Contracte de asigurare şi garanţie financiară
BC5. IAS 32 exclude din domeniul său de aplicare toate contractele de asigurare, cu
excepţia contractelor de garanţie financiară în care emitentul aplică IAS 39,
Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare, pentru recunoaşterea şi eva
luarea unor astfel de contracte. Domeniul de aplicare al IPSAS 28 exclude de
asemenea toate contractele de asigurare, excepţie făcând:
1109 IPSAS 28 BAZĂ PENTRU CONCLUZII

● Contractele de garanţie financiară care sunt tratate ca instrumente fi

nanciare, cu excepţia cazului în care o entitate alege să trateze astfel
de contracte drept contracte de asigurare în conformitate cu standardul
internaţional sau naţional de contabilitate relevant care tratează contrac
tele de asigurare; şi
● Contractele care sunt contracte de asigurare, dar care implică transferul
unui risc financiar pot fi tratate drept instrumente financiare în conformi-
tate cu IPSAS 28, IPSAS 29 şi IPSAS 30.
Tratarea garanţiilor financiare drept instrumente financiare
BC6. Conform IAS 32, contractele de garanţie financiară trebuie tratate ca fiind instru
mente financiare, cu excepţia cazului în care emitentul alege să aplice IFRS 4
pentru acele contracte. Spre deosebire de sectorul privat, multe contracte de
garanţie financiară sunt emise în sectorul public prin intermediul altor tranzacţii
decât cele de schimb, adică fără nicio contravaloare sau la o contravaloare no
minală. Deci, pentru intensificarea comparabilităţii situaţiilor financiare şi dată
fiind însemnătatea contractelor de garanţie financiară emise prin intermediul
altor tranzacţii decât cele de schimb din sectorul public, IPSASB a propus ca
astfel de garanţii să fie tratate drept instrumente financiare, iar entităţilor să nu
li se permită tratarea lor drept contracte de asigurare.
BC7. Ca răspuns la această propunere, unii respondenţi au convenit asupra faptului că
tratarea contractelor de garanţie financiară emise prin alte tranzacţii decât cele
de schimb drept instrumente financiare, mai degrabă decât ca fiind contracte
de asigurare, este adecvată deoarece modelele de afaceri sunt diferite pentru
contractele de asigurare de schimb şi pentru altele decât cele de schimb. Alte
persoane au argumentat faptul că entităţilor trebuie să li se permită să trateze
astfel de garanţii drept contracte de asigurare sau drept instrumente financiare
folosind o alegere similară cu cea din IFRS 4.
BC8. IPSASB a concluzionat faptul că aceeaşi abordare trebuie aplicată pentru
contractele de garanţie financiară, indiferent dacă acestea sunt emise prin inter-
mediul altor tranzacţii decât cele de schimb sau prin cele de schimb, dat fiind
faptul că datoria de bază care trebuie recunoscută în situaţiile financiare ale
unei entităţi nu diferă. IPSASB a convenit faptul că entităţilor trebuie să li se
permită decizia de a trata contractele de garanţie financiară fie drept contracte
de asigurare, fie drept instrumente financiare, supuse aceloraşi condiţii.
BC9. Pentru evaluarea circumstanţelor în care o entitate poate să aleagă tratarea con
tractelor de garanţie financiară drept contracte de asigurare, IPSASB a luat în
considerare dispoziţiile din IFRS 4. Alegerea de a trata contractele de garanţie
financiară drept instrumente financiare sau drept contracte de asigurare în
conformitate cu IFRS 4 este posibilă doar pentru acele entităţi care au afirmat
anterior în mod explicit că ele consideră astfel de contracte ca fiind contracte
de asigurare. Totuşi, IPSASB a recunoscut că nu toate entităţile care au adoptat
IPSAS 28 BAZĂ PENTRU CONCLUZII 1110

contabilitatea de angajamente aplică IFRS 4. Acesta a admis că trebuie luate în

considerare scenarii în care, de exemplu, entităţi care au aplicat contabilitatea
de angajamente nu au recunoscut activele şi datoriile aferente contractelor de
asigurare, precum şi cele în care entităţile nu au aplicat anterior contabilitatea de
angajamente. În consecinţă, IPSASB a convenit asupra faptului că dispoziţiile
existente din IFRS 4 sunt prea oneroase şi trebuie modificate în contextul
prezentului standard.
BC10. Prin urmare, IPSASB a convenit faptul că entităţile care anterior:
(a) Au aplicat contabilitatea de asigurare şi au adoptat o politică contabilă
care tratează contractele de garanţie financiară drept contracte de asi
gurare pot continua să trateze acele garanţii fie drept contracte de asigu
rare, fie drept instrumente financiare; şi
(b) Nu au aplicat contabilitatea de asigurare vor avea posibilitatea de a
trata contractele de garanţie financiară fie drept contracte de asigurare,
fie drept instrumente financiare, atunci când acestea adoptă prezentul
standard.
În ambele cazuri, alegerea este irevocabilă.
BC11. IPSASB a luat în considerare dacă entităţilor ar trebui să li se permită să aleagă
tratarea garanţiilor financiare drept contracte de asigurare pe o bază contractuală
sau dacă entităţilor trebuie să li se impună selectarea unei politici de contabi
litate generală. S-a convenit faptul că alegerea trebuie realizată pe o bază
contractuală pentru a permite entităţilor din cadrul unei entităţi economice să
trateze garanţiile financiare drept contracte de asigurare sau drept instrumente
financiare în funcţie de natura afacerii lor.
BC12. IPSASB a stabilit că o condiţie anterioară pentru a permite entităţilor să trateze
garanţiile financiare drept contracte de asigurare este aceea ca practicile de con
tabilitate aplicate de entităţi pentru contractele de asigurare să îndeplinească
anumite dispoziţii. IPSASB a convenit faptul că, în cazul în care entităţile aleg
să trateze contractele de garanţie financiară drept contracte de asigurare, atunci
acestea trebuie să aplice fie IFRS 4, fie un standard naţional de contabilitate
care prevede evaluarea datoriilor asociate contractelor de asigurare la o valoare
minimă. Respectiva valoare minimă este determinată ca şi cum datoriile asociate
contractelor de asigurare intră în domeniul de aplicare al IPSAS 19, Provizi
oane, datorii contingente şi active contingente, folosind estimările curente ale
fluxurilor de trezorerie care provin din contractele de asigurare ale unei entităţi
şi ale oricăror fluxuri de trezorerie aferente.
Opţiunea de a trata contractele de asigurare care transferă riscul financiar
drept instrumente financiare
BC13. IPSAS 15 permite entităţilor să contabilizeze contractele de asigurare care au ca
rezultat transferul riscului financiar drept instrumente financiare. În absenţa unui

IPSAS pentru contractele de asigurare, IPSASB a ajuns la concluzia că trebuie

să permită, dar nu să impună entităţilor să aplice IPSAS 28 pentru astfel de
contracte.
Identificarea garanţiilor financiare contractuale
BC14. În IPSAS 28, instrumentele financiare sunt definite ca fiind: „... orice contract
care generează simultan un activ financiar al unei entităţi şi o datorie financiară
sau un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi”. Deoarece angaja-
mentele din sectorul public pot apărea ca rezultat al puterilor statutare, IPSASB
a elaborat îndrumări de aplicare suplimentare pentru a identifica situaţiile în
care garanţiile financiare sunt contractuale. IPSASB a concluzionat că, pentru
a putea fi în conformitate cu domeniul de aplicare al IPSAS 28, garanţiile
financiare trebuie să deţină caracteristicile-cheie ale unui angajament contrac-
tual. IPSASB a decis de asemenea că o entitate trebuie să facă distincţie între
dreptul de a emite garanţii, drept deseori conferit unei entităţi prin intermediul
puterilor statutare sau al unora similare, şi emiterea efectivă a garanţiilor în
favoarea unei terţe părţi, indiferent dacă respectiva parte este identificată în
mod explicit sau implicit. Dreptul statutar propriu-zis de a emite garanţii nu
intră sub incidenţa prezentului standard.
Definiţii
Angajamente contractuale
BC15. IPSASB a observat că, în anumite jurisdicţii, entităţilor din sectorul public le este
interzisă încheierea unor contracte formale, dar pot să intre sub incidenţa unor
angajamente cu prevederi asemănătoare contractelor. Astfel de angajamente pot
fi cunoscute şi prin alt termen, ca, de exemplu, „ordin guvernamental”. Pentru
a ajuta entităţile să identifice contractele care fie au prevederi asemănătoare
unui contract, fie iau forma juridică unui contract, IPSASB a considerat adecvat
să publice îndrumări de aplicare suplimentare care să explice factorii pe care
o entitate trebuie să îi aibă în vedere pentru a evalua dacă un angajament este
contractual sau nu.
BC16. S-a luat în considerare dacă se va folosi termenul „angajament obligatoriu” pen
tru a descrie angajamentele evidenţiate la punctul BC15. Termenul „angajament
obligatoriu” nu a fost încă definit, dar a fost utilizat în IPSAS-uri pentru a descrie
angajamentele care constrâng părţile, dar care nu iau forma unui contract de tip
document, cum ar fi un angajament între două departamente guvernamentale
care nu au puterea de a încheia un contract. IPSASB a concluzionat că termenul
„angajamente obligatorii”, aşa cum este acesta folosit în IPSAS-uri, reuneşte
un set mai larg de angajamente decât acelea identificate la punctul BC15 şi
prin urmare a decis să nu se utilizeze în prezentul IPSAS.
Alte tranzacţii contractuale decât cele de schimb care generează venituri
BC17. IPSAS 23, Venituri din alte tranzacţii decât cele de schimb (impozite şi trans
feruri), prescrie recunoaşterea iniţială, evaluarea iniţială şi prezentarea activelor

şi datoriilor care provin din alte tranzacţii decât cele de schimb care generează
venituri. IPSASB a luat în considerare interacţiunea dintre prezentul standard
şi IPSAS 23.
BC18. Pentru a evalua dacă activele şi datoriile care provin din alte tranzacţii decât
cele de schimb care generează venituri sunt active financiare şi respectiv datorii
financiare, IPSASB a identificat următoarele dispoziţii care trebuie îndeplinite:
● Angajamentul este de natură contractuală; şi
● Angajamentul va avea ca rezultat un drept contractual sau o obligaţie
contractuală de a primi sau de a acorda numerar sau un alt activ finan-
ciar ori de a face schimb de active financiare în condiţii favorabile sau
nefavorabile.
BC19. IPSASB a ajuns la concluzia că activele care provin din alte tranzacţii decât cele
de schimb care generează venituri ar putea să îndeplinească aceste dispoziţii. În
special, s-a luat în considerare faptul că natura angajamentelor de donaţie poate
să aibă caracter contractual şi se poate stabili prin transferul de numerar sau
al unui alt activ financiar de la donator la destinatar. În aceste situaţii, activele
care provin din alte tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri sunt
active financiare.
BC20. IPSASB a convenit că pentru activele financiare care provin din alte tranzacţii
decât cele de schimb o entitate trebuie să aplice dispoziţiile din IPSAS 23
împreună cu cele din IPSAS 28. În special, o entitate va lua în considerare
principiile din IPSAS 28 pentru a evalua dacă intrările de resurse din alte tran
zacţii decât cele de schimb care generează venituri au ca rezultat o datorie sau
o tranzacţie care evidenţiază un interes rezidual în activele nete ale entităţii,
adică un instrument de capitaluri proprii.
BC21. IPSASB a luat în considerare dacă datoriile ce provin din alte tranzacţii decât
cele de schimb care generează venituri sunt datorii financiare. Datoriile sunt
recunoscute în IPSAS 23 atunci când o entitate primeşte un flux de resurse care
sunt supuse unor condiţii specifice. Condiţiile privind transferul de resurse sunt
impuse unei entităţi de către entitatea care transferă şi se impune ca resursele să
fie folosite într-un anumit mod, deseori pentru a furniza bunuri şi servicii unei
terţe părţi, sau să fie returnate entităţii care transferă. Acest lucru generează o
obligaţie de a acţiona în conformitate cu termenii acordului. La recunoaşterea
iniţială, o entitate recunoaşte resursele ca fiind un activ, iar când acestea sunt
supuse unor condiţii, recunoaşte o datorie corespunzătoare.
BC22. IPSASB a luat în considerare dacă datoria recunoscută iniţial este de natura
unei datorii financiare sau a unei alte datorii, ca, de exemplu, un provizion.
IPSASB a convenit că la momentul recunoaşterii activului datoria nu este de
regulă o datorie financiară deoarece obligaţia entităţii este de a îndeplini termenii
şi condiţiile angajamentului prin utilizarea resurselor conform scopului acestora,

de obicei prin furnizarea bunurilor şi serviciilor unei terţe părţi pe parcursul

unei perioade de timp. Dacă ulterior recunoaşterii iniţiale, entitatea nu poate
îndeplini termenii angajamentului şi i se solicită returnarea resurselor către
entitatea care transferă, atunci entitatea va evalua în acel moment dacă datoria
este una financiară luând în considerare dispoziţiile stabilite la punctul BC18
şi definiţiile unui instrument financiar şi unei datorii financiare. În cazuri rare,
o datorie financiară poate proveni din condiţiile impuse privind un transfer
de resurse ca parte dintr-o altă tranzacţie decât cea de schimb care generează
venituri. IPSASB poate lua în considerare un astfel de scenariu ca făcând parte
dintr-un proiect viitor.
BC23. IPSASB a luat de asemenea în considerare faptul că alte datorii pot proveni din
alte tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri după recunoaşterea
iniţială. De exemplu, o entitate poate primi resurse în cadrul unui angajament
care prevede ca resursele să fie returnate doar după ce un eveniment viitor a avut
sau nu loc. O entitate evaluează dacă alte datorii care provin din alte tranzacţii
decât cele de schimb care generează venituri constituie datorii financiare luând
în considerare îndeplinirea dispoziţiilor de la punctul BC18 şi a definiţiilor unui
instrument financiar şi unei datorii financiare.
Alte aspecte
Interpretările elaborate de Comitetul pentru Interpretarea Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară
BC24. IPSASB a luat în considerare dacă Interpretarea Comitetului pentru Interpre-
tarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 2, Acţiunile
membrilor în entităţi de tip cooperatist şi instrumente similare, şi Interpretarea
Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Fi
nanciară (IFRIC) 11, IFRS 2 – Tranzacţii cu acţiunile grupului şi cu acţiuni
de trezorerie, sunt relevante pentru tipurile de instrumente iniţiate de guverne
şi entităţi din sectorul public.
BC25. IPSASB a considerat că IFRIC 11 nu este relevant pentru tipurile de instrumente
din sectorul public deoarece tratează tranzacţiile cu plata pe bază de acţiuni. În
timp ce plăţile pe bază de acţiuni pot fi comune în entităţile economice de stat
(GBE-uri), acestea nu au loc deseori în entităţile care nu sunt GBE-uri. Drept
rezultat, IPSASB nu a inclus niciun principiu din IFRIC 11 în IPSAS 28.
BC26. IFRIC 2 oferă îndrumări privind aplicarea IAS 32 pentru acţiunile membrilor în
entităţi de tip cooperatist şi instrumente similare. Există o conexiune puternică
între IAS 32 şi IFRIC 2 privind obligaţiunile şi instrumentele financiare care
pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă care provin din lichidare. Dat
fiind faptul că textul din IAS 32 care tratează obligaţiunile şi instrumentele
financiare care pot fi lichidate de deţinător înainte de scadenţă care provin din
lichidare a fost păstrat în IPSAS 28, IFRIC 2 oferă îndrumări suplimentare
pentru utilizatorii IPSAS 28 cu privire la aplicarea acelor principii pentru

interesele membrilor în entităţi de tip cooperatist. Prin urmare, principiile şi

exemplele din IFRIC 2 au fost incluse în IPSAS 28 sub forma unei anexe cu
valoare de normă.
Revizuirea IPSAS 28 ca rezultat al documentului Îmbunătăţiri la IFRS-uri
emis de IASB în mai 2012
BC27. IPSASB a analizat revizuirile la IAS 32 incluse în documentul Îmbunătăţiri la
IFRS-uri emis de IASB în mai 2012 şi în general a fost de acord că nu existau
motive specifice sectorului public pentru a nu adopta modificările.

Exemple ilustrative
Prezentele exemple însoţesc, dar nu fac parte din IPSAS 28.
Contabilizarea contractelor pentru instrumentele de capitaluri proprii
ale unei entităţi
IE1. Următoarele exemple ilustrează aplicarea punctelor 13-32 şi a IPSAS 29 la conta-
bilizarea contractelor pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale unei
entităţi. În aceste exemple, valorile monetare sunt exprimate în „unităţi monetare”
(u.m.).
Exemplul 1: Contracte forward pentru cumpărarea de acţiuni
IE2. Acest exemplu ilustrează înregistrările pentru contractele forward de cumpă
rare pentru acţiunile proprii ale entităţii care vor fi decontate (a) net în numerar,
(b) net în acţiuni sau (c) prin livrarea de numerar în schimbul acţiunilor. Acesta
dezbate, de asemenea, efectul opţiunilor de decontare (a se vedea litera (d) de
mai jos). Pentru a simplifica exemplul, se presupune că nu se plătesc dividende
pentru acţiunile de bază (adică „rentabilitatea investiţiei” este zero), astfel încât
valoarea actualizată a preţului forward este egală cu preţul spot (la vedere) atunci
când valoarea justă a contractului forward este zero. Valoarea justă a contractului
forward a fost calculată ca diferenţă între preţul pieţei pentru acţiuni şi valoarea
actualizată a preţului forward fixat.
Ipoteze:
Data contractului 1 februarie 20X2
Data scadenţei 31 ianuarie 20X3
Preţul pieţei pe acţiune la 1 februarie 20X2 100 u.m.

Preţul pieţei pe acţiune la 31 decembrie 20X2 110 u.m.
Preţul pieţei pe acţiune la 31 ianuarie 20X3 106 u.m.
Preţul forward fix de plătit la 31 ianuarie 20X3 104 u.m.

Valoarea actualizată a preţului forward la 1 februarie 20X2 100 u.m.
Numărul de acţiuni din contractul forward 1.000
Valoarea justă a contractului forward la 1 februarie 20X2 0 u.m.

Valoarea justă a contractului forward la 31 decembrie 20X2 6.300 u.m.
Valoarea justă a contractului forward la 31 ianuarie 20X3 2.000 u.m.
(a) Numerar contra numerar („decontare netă în numerar”)

IE3. În această subsecţiune, contractul de cumpărare forward pentru propriile acţiuni
ale entităţii va fi decontat net în numerar, adică nu se primesc şi nu se livrează
acţiuni proprii ale entităţii la decontarea contractului forward.
IPSAS 28 EXEMPLE ILUSTRATIVE 1116

La 1 februarie 20X2, Entitatea A încheie un contract cu Entitatea B pentru a

primi valoarea justă a 1.000 din acţiunile ordinare în circulaţie ale Entităţii A până
la 31 ianuarie 20X3 în schimbul plăţii a 104.000 u.m. în numerar (adică 104 u.m.
pe acţiune) la 31 ianuarie 20X3. Contractul va fi decontat net în numerar. Entita
tea A face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
Preţul pe acţiune în momentul încheierii contractului la 1 februarie 20X2 este de
100 u.m. Valoarea justă iniţială a contractului forward la 1 februarie 20X2 este
zero.
Nu este necesară nicio înregistrare pentru că valoarea justă a instrumentului
derivat este zero şi nu se fac încasări sau plăţi în numerar.
31 decembrie 20X2
La 31 decembrie 20X2, preţul pieţei pe acţiune creşte la 110 u.m. şi, ca efect,
valoarea justă a contractului forward creşte la 6.300 u.m.
D Activ forward 6.300 u.m.
C Câştig 6.300 u.m.
Pentru a înregistra o creştere a valorii juste a contractului forward.
31 ianuarie 20X3
La 31 ianuarie 20X3, preţul pieţei pe acţiune s-a diminuat la 106 u.m. Valoarea
justă a contractului forward este de 2.000 u.m. ((106 u.m. × 1.000) – 104.000 u.m.).
În aceeaşi zi, contractul este decontat net în numerar. Entitatea A are obligaţia de a
plăti 104.000 u.m. Entității B, iar Entitatea B are obligaţia de a plăti 106.000 u.m.
(106 u.m. × 1.000) Entității A, deci Entitatea B plăteşte suma netă de 2.000 u.m.
Entității A.
D Pierdere 4.300 u.m.
C Activ forward 4.300 u.m.
Pentru a înregistra diminuarea valorii juste a contractului forward (adică 4.300 u.m. = 6.300 u.m.
– 2.000 u.m.).
D Numerar 2.000 u.m.

Pentru a înregistra decontarea contractului forward.
(b) Acţiuni pentru acţiuni („decontare netă în acţiuni”)

IE4. Să presupunem că avem aceleaşi date ca la litera (a), cu excepţia faptului că de-
contarea va fi efectuată net în acţiuni, şi nu net în numerar. Înregistrările Entităţii A
sunt aceleaşi ca la litera (a) de mai sus, cu excepţia înregistrării pentru decontarea
contractului forward, după cum urmează:
1117 IPSAS 28 EXEMPLE ILUSTRATIVE

31 ianuarie 20X3
Contractul este decontat net în acţiuni. Entitatea A are obligaţia de a plăti 104.000 u.m.
(104 u.m. × 1.000) în acţiunile sale Entităţii B, iar Entitatea B are obligaţia de a
plăti 106.000 u.m. (106 u.m. × 1.000) în acţiunile sale Entităţii A. Astfel, Enti
tatea B plăteşte o sumă netă de 2.000 u.m. (106.000 u.m. – 104.000 u.m.) în acţi
uni proprii Entităţii A, adică 18,9 acţiuni (2.000 u.m./106 u.m.).
D Active nete / capitaluri proprii 2.000 u.m.
(c) Numerar în schimbul acţiunilor („decontare fizică brută”)

IE5. Să presupunem că avem aceleaşi date ca la litera (a), cu excepţia faptului că
decontarea va fi efectuată prin plata unei sume fixe de numerar şi primirea unui
număr fix de acţiuni ale Entităţii A. În mod similar literelor (a) şi (b) de mai sus,
preţul pe acţiune pe care Entitatea A îl va plăti într-un an este fixat la 104 u.m.
În consecinţă, Entitatea A are obligaţia de a plăti 104.000 u.m. în numerar
Entităţii B (104 u.m. × 1.000), iar Entitatea B are obligaţia de a livra Entităţii
A 1.000 din acţiunile ordinare în circulaţie ale Entităţii A într-un an. Entitatea A
face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
C Datorie 100.000 u.m.
Pentru a înregistra obligaţia de a plăti 104.000 u.m. în decurs de un an la valoarea
actualizată de 100.000 u.m. actualizată folosind rata dobânzii corespunzătoare (a se vedea
IPSAS 29, punctul AG82).
31 decembrie 20X2
D Cheltuieli cu dobânda 3.660 u.m.
Pentru înregistrarea dobânzii în concordanţă cu metoda dobânzii efective asupra datoriei pentru
suma de răscumpărare a acţiunilor.
31 ianuarie 20X3
D Cheltuieli cu dobânda 340 u.m.
C Datorie 340 u.m.
Pentru înregistrarea dobânzii în concordanţă cu metoda dobânzii efective asupra datoriei pentru
suma de răscumpărare a acţiunilor.
Entitatea A plăteşte 104.000 u.m. în numerar Entității B, iar Entitatea B livrează

Entității A 1.000 de acţiuni aparţinând Entităţii A.
D Datorie 104.000 u.m.
C Numerar 104.000 u.m.
Pentru a înregistra decontarea obligaţiei de a răscumpăra acţiunile Entităţii A în schimbul unei
sume în numerar.

(d) Opţiuni de decontare

IE6. Existenţa opţiunilor de decontare (cum ar fi net în numerar, net în acţiuni sau prin
schimbarea de acţiuni pe numerar) are ca rezultat transformarea contractului
forward de răscumpărare într-un activ financiar sau într-o datorie financiară. Dacă
una dintre alternativele de decontare este schimbarea de numerar pe acţiuni (li
tera (c) de mai sus), Entitatea A recunoaşte o datorie pentru obligaţia de a plăti
în numerar, aşa cum reiese de la litera (c) de mai sus. Altfel, Entitatea A conta
bilizează contractul forward drept un instrument derivat.
Exemplul 2: Contracte forward pentru vânzarea de acţiuni
IE7. Acest exemplu ilustrează înregistrările pentru contractele forward de vânzare pentru
acţiunile proprii ale entităţii care vor fi decontate (a) net în numerar, (b) net în
acţiuni sau (c) prin livrarea de numerar în schimbul acţiunilor. Acesta dezbate, de
asemenea, efectul opţiunilor de decontare (a se vedea litera (d) de mai jos). Pentru
a simplifica exemplul, se presupune că nu se plătesc dividende pentru acţiunile de
bază (adică „rentabilitatea investiţiei” este zero), astfel încât valoarea actualizată
a preţului forward este egală cu preţul spot (la vedere) atunci când valoarea justă
a contractului forward este zero. Valoarea justă a contractului forward a fost
calculată ca diferenţă între preţul pieţei pentru acţiuni şi valoarea actualizată a
preţului forward fixat.
Ipoteze:
Data scadenţei 31 ianuarie 20X3

Preţul forward fix de plătit la 31 ianuarie 20X3 104 u.m.

Valoarea actualizată a preţului forward la 1 februarie 20X2 100 u.m.
Numărul de acţiuni din contractul forward 1.000
Valoarea justă a contractului forward la 1 februarie 20X2 0 u.m.

Valoarea justă a contractului forward la 31 decembrie 20X2 (6.300 u.m.)
Valoarea justă a contractului forward la 31 ianuarie 20X3 (2.000 u.m.)

IE8. La 1 februarie 20X2, Entitatea A încheie un contract cu Entitatea B pentru a plăti
valoarea justă a 1.000 din acţiunile ordinare în circulaţie ale Entităţii A până la
31 ianuarie 20X3 în schimbul a 104.000 u.m. în numerar (adică 104 u.m. pe ac
ţiune) la 31 ianuarie 20X3. Contractul va fi decontat net în numerar. Entitatea A
face următoarele înregistrări.

1 februarie 20X2
Nu este necesară nicio înregistrare pentru că valoarea justă a instrumentului
derivat este zero şi nu se fac încasări sau plăţi în numerar.
31 decembrie 20X2
C Datorie forward 6.300 u.m.
Pentru a înregistra o reducere a valorii juste a contractului forward.
31 ianuarie 20X3
D Datorie forward 4.300 u.m.
Pentru a înregistra creşterea valorii juste a contractului forward (adică 4.300 u.m. = 6.300 u.m.
– 2.000 u.m.).
Contractul este decontat net în numerar. Entitatea B are obligaţia de a plăti

104.000 u.m. Entității A, iar Entitatea A are obligaţia de a plăti 106.000 u.m.
(106 u.m. × 1.000) Entității B. Astfel, Entitatea A plăteşte suma netă de 2.000 u.m.
Entității B.

IE9. Să presupunem că avem aceleaşi date ca la litera (a), cu excepţia faptului că de
contarea va fi efectuată net în acţiuni, şi nu net în numerar. Înregistrările Entită
ţii A sunt aceleaşi ca la litera (a), cu excepţia:
31 ianuarie 20X3
Contractul este decontat net în acţiuni. Entitatea A are dreptul de a primi
104.000 u.m. (104 u.m. × 1.000) în acţiunile sale şi obligaţia de a plăti 106.000 u.m.
(106 u.m. × 1.000) în acţiunile sale Entităţii B. Astfel, Entitatea A plăteşte o
sumă netă de 2.000 u.m. (106.000 u.m. – 104.000 u.m.) în acţiuni proprii Enti
tăţii B, adică 18,9 acţiuni (2.000 u.m./106 u.m.).
C Active nete / capitaluri proprii 2.000 u.m.
Pentru a înregistra decontarea contractului forward. Emisiunea de acţiuni proprii ale entităţii
este tratată ca o tranzacţie în activele nete / capitalurile proprii.

contarea va fi efectuată prin primirea unei sume fixe de numerar şi livrarea unui

număr fix de acţiuni proprii ale entităţii. În mod similar literelor (a) şi (b) de mai
sus, preţul pe acţiune pe care Entitatea A îl va plăti într-un an este fixat la 104
u.m. În consecinţă, Entitatea A are dreptul de a primi 104.000 u.m. în numerar
(104 u.m. × 1.000) şi obligaţia de a livra 1.000 din acţiunile proprii într-un an.
Entitatea A face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
Nu se efectuează nicio înregistrare în data de 1 februarie. Nu se fac nici plăţi,
nici încasări în numerar deoarece contractul forward are o valoare justă iniţială
egală cu zero. Un contract forward de livrare a unui număr fix de acţiuni proprii
ale Entităţii A în schimbul unei sume fixe de numerar sau al altor active financiare
corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii deoarece nu poate fi
decontat altfel decât prin furnizarea de acţiuni în schimbul numerarului.
31 decembrie 20X2
Nu se efectuează nicio înregistrare pe 31 decembrie deoarece nu se efectuează
nicio plată şi nicio încasare în numerar, iar un contract pentru livrarea unui
număr fix de acţiuni aparţinând Entităţii A în schimbul unei sume fixe de numerar
corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii al entităţii.
31 ianuarie 20X3
La 31 ianuarie 20X3, Entitatea A primeşte 104.000 u.m. în numerar şi livrează
1.000 de acţiuni.

schimbarea de acţiuni pe numerar) are ca rezultat transformarea contractului forward
într-un activ financiar sau într-o datorie financiară. Nu corespunde definiţiei
unui instrument de capitaluri proprii pentru că poate fi decontat altfel decât prin
recumpărarea de către Entitatea A a unui număr fix din propriile sale acţiuni în
schimbul plăţii unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar. Entitatea A
recunoaşte un activ sau o datorie aferent(ă) instrumentelor derivate, aşa cum s-a
arătat la literele (a) şi (b) de mai sus. Înregistrarea contabilă care trebuie făcută în
momentul decontării depinde de modul în care contractul este efectiv decontat.
Exemplul 3: Opţiune call pe acţiuni cumpărată
IE12. Acest exemplu ilustrează înregistrările pentru dreptul generat de cumpărarea de
opţiuni call pe propriile acţiuni ale entităţii care vor fi decontate (a) net în numerar,
(b) net în acţiuni sau (c) prin livrarea numerarului în schimbul propriilor acţiuni
ale entităţii. Acesta dezbate, de asemenea, efectul opţiunilor de decontare (a se
vedea litera (d) de mai jos):

Ipoteze:
Data exercitării 31 ianuarie 20X3
(termeni europeni,
adică poate fi
exercitat numai la
scadenţă)
Deţinătorul dreptului de exercitare Entitatea raportoare
(Entitatea A)

Preţul de exercitare fix de plătit la 31 ianuarie 20X3 102 u.m.

Numărul de acţiuni din contractul pe opţiuni 1.000
Valoarea justă a contractului pe opţiuni la 1 februarie 20X2 5.000 u.m.

Valoarea justă a contractului pe opţiuni la 31 decembrie 20X2 3.000 u.m.
Valoarea justă a contractului pe opţiuni la 31 ianuarie 20X3 2.000 u.m.

IE13. La 1 februarie 20X2, Entitatea A încheie un contract cu Entitatea B care obligă
Entitatea B să livreze şi dă Entităţii A dreptul de a primi valoarea justă a 1.000 de
acţiuni ordinare ale Entităţii A la 31 ianuarie 20X3 în schimbul a 102.000 u.m.
în numerar (adică 102 u.m. pe acţiune) la 31 ianuarie 20X3, dacă Entitatea A îşi
exercită acest drept. Contractul va fi decontat net în numerar. Dacă Entitatea A
nu îşi exercită dreptul, nu se va efectua nicio plată. Entitatea A face următoarele
înregistrări.
1 februarie 20X2
100 u.m. Valoarea justă iniţială a contractului pe opţiuni la 1 februarie 20X2 este
de 5.000 u.m., pe care Entitatea A îi plăteşte Entităţii B în numerar la acea dată.
La acea dată, opţiunea nu are o valoare intrinsecă, ci numai valoare-timp, pentru
că preţul de exercitare de 102 u.m. depăşeşte preţul pieţei pe acţiune de 100 u.m.
şi deci nu ar fi economic pentru Entitatea A să îşi exercite această opţiune. Cu
alte cuvinte, opţiunea call este în afara banilor („out of the money”).
D Activ de opţiune call 5.000 u.m.
Pentru a recunoaşte opţiunea call cumpărată.

31 decembrie 20X2
La 31 decembrie 20X2, preţul pieţei pe acţiune a crescut la 104 u.m. Valoarea
justă a opţiunii call a scăzut la 3.000 u.m., din care 2.000 u.m. reprezintă valoa-
rea intrinsecă ((104 u.m. – 102 u.m.) × 1.000), iar 1.000 u.m. este valoarea-timp
rămasă.
C Activ de opţiune call 2.000 u.m.
Pentru a înregistra diminuarea valorii juste a opţiunii call.
31 ianuarie 20X3
La 31 ianuarie 20X3, preţul pieţei pe acţiune este în continuare de 104 u.m. Valoarea
justă a opţiunii call a scăzut la 2.000 u.m., care este în întregime valoare intrinsecă
((104 u.m. – 102 u.m.) × 1.000) pentru că nu mai rămâne nicio valoare-timp.
În aceeaşi zi, Entitatea A îşi exercită opţiunea call şi contractul este decontat net
în numerar. Entitatea B are obligaţia de a plăti 104.000 u.m. (104 u.m. × 1.000)
Entităţii A în schimbul a 102.000 u.m. (102 u.m. × 1.000) de la Entitatea A, deci
Entitatea A primeşte o sumă netă de 2.000 u.m.
Pentru a înregistra decontarea contractului pe opţiuni.

sunt aceleaşi ca la litera (a), cu excepţia înregistrării pentru decontarea contractului
pe opţiuni, după cum urmează:
31 ianuarie 20X3
Entitatea A îşi exercită opţiunea call şi contractul este decontat net în acţiuni.
Entitatea B are obligaţia de a plăti Entităţii A 104.000 u.m. (104 u.m. × 1.000)
în acţiuni ale Entităţii A în schimbul a 102.000 u.m. (102 u.m. × 1.000) în acţiuni
ale Entităţii A. Astfel, Entitatea B plăteşte suma netă de 2.000 u.m. în acţiuni
Entităţii A, adică 19,2 acţiuni (2.000 u.m./104 u.m.).
Pentru a înregistra decontarea contractului pe opţiuni. Decontarea este contabilizată ca o
tranzacţie cu acţiuni de trezorerie (adică fără câştiguri sau pierderi).


contarea va fi efectuată prin primirea unui număr fix de acţiuni şi plata unei sume
fixe de numerar, dacă Entitatea A îşi exercită opţiunea. În mod similar literelor (a)
şi (b) de mai sus, preţul de exercitare pe acţiune este fixat la 102 u.m. În consecinţă,
Entitatea A are dreptul de a primi 1.000 din propriile sale acţiuni în circulaţie
în schimbul a 102.000 u.m. în numerar (102 u.m. × 1.000), dacă Entitatea A îşi
exercită opţiunea. Entitatea A face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
Pentru a înregistra numerarul plătit în schimbul dreptului de a primi acţiunile proprii ale Entităţii A
peste un an la un preţ fixat. Prima plătită este recunoscută în activele nete / capitalurile proprii.
31 decembrie 20X2
Nu se efectuează nicio înregistrare la 31 decembrie deoarece nu se efectuează
nicio plată şi nicio încasare în numerar, iar un contract pentru primirea unui
31 ianuarie 20X3
Entitatea A îşi exercită opţiunea call şi contractul este decontat brut. Entitatea B
are obligaţia de a livra 1.000 din acţiunile Entităţii A în schimbul a 102.000 u.m.
în numerar.

IE16. Existenţa opţiunilor de decontare (cum ar fi net în numerar, net în acţiuni sau
prin schimbarea de acţiuni pe numerar) are ca rezultat transformarea opţiunii
call într-un activ financiar. Nu corespunde definiţiei unui instrument de capita
luri proprii deoarece se poate deconta altfel decât prin recumpărarea de către
Entitatea A a unui număr fix din propriile sale acţiuni în schimbul plăţii unei
sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar. Entitatea A recunoaşte un
activ de instrumente derivate, aşa cum s-a arătat la literele (a) şi (b) de mai sus.
Înregistrarea contabilă care trebuie făcută în momentul decontării depinde de
modul în care contractul este efectiv decontat.
Exemplul 4: Opţiune call pe acţiuni emisă
IE17. Acest exemplu ilustrează înregistrările pentru obligaţia generată de emiterea unei
opţiuni call asupra acţiunilor unei entităţi care va fi decontată (a) net în numerar,

(b) net în acţiuni sau (c) prin livrarea de numerar în schimbul acţiunilor. Acesta
dezbate, de asemenea, efectul opţiunilor de decontare (a se vedea litera (d) de
mai jos).
Ipoteze:
(termeni europeni,
adică poate fi
exercitat numai la
scadenţă)
Deţinătorul dreptului de exercitare Partenerul
(Entitatea B)




IE18. Să presupunem că avem aceleaşi date ca în Exemplul 3 litera (a) de mai sus, cu
excepţia faptului că Entitatea A a emis o opţiune call pe acţiunile sale în loc să fi
cumpărat o opţiune call pentru ele. În consecinţă, la 1 februarie 20X2, Entitatea A
încheie cu Entitatea B un contract care dă Entităţii B dreptul să primească şi obligă
Entitatea A să plătească valoarea justă a 1.000 de acţiuni ordinare ale Entităţii A
la 31 ianuarie 20X3 în schimbul a 102.000 u.m. în numerar (adică 102 u.m. pe
acţiune) la 31 ianuarie 20X3, dacă Entitatea B îşi exercită acest drept. Contractul
va fi decontat net în numerar. Dacă Entitatea B nu îşi exercită dreptul, nu se va
efectua nicio plată. Entitatea A face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
C Obligaţie de opţiune call 5.000 u.m.
Pentru a recunoaşte opţiunea call emisă.
31 decembrie 20X2
D Obligaţie de opţiune call 2.000 u.m.

31 ianuarie 20X3
Pentru a înregistra diminuarea valorii juste a opţiunii.
În aceeaşi zi, Entitatea B îşi exercită opţiunea call şi contractul este decontat net
în numerar. Entitatea A are obligaţia de a plăti 104.000 u.m. (104 u.m. × 1.000)
Entităţii B în schimbul a 102.000 u.m. (102 u.m. × 1.000) de la Entitatea B, deci
Entitatea A plăteşte o sumă netă de 2.000 u.m.

sunt aceleaşi ca la litera (a), cu excepţia înregistrării pentru decontarea contractului
pe opţiuni, după cum urmează:
31 decembrie 20X3
Entitatea B îşi exercită opţiunea call şi contractul este decontat net în acţiuni.
Entitatea A are obligaţia de a plăti Entității B 104.000 u.m. (104 u.m. × 1.000)
în acţiuni ale Entităţii A în schimbul a 102.000 u.m. (102 u.m. × 1.000) în acţiuni
ale Entităţii A. Astfel, Entitatea A plăteşte suma netă de 2.000 u.m. în acţiuni
Entităţii B, adică 19,2 acţiuni (2.000 u.m./104 u.m.).
Pentru a înregistra decontarea contractului pe opţiuni. Decontarea este contabilizată ca o
tranzacţie în activele nete / capitalurile proprii.

decontarea va fi efectuată prin livrarea unui număr fix de acţiuni şi primirea unei
sume fixe de numerar, dacă Entitatea B îşi exercită opţiunea. În mod similar li-
terelor (a) şi (b) de mai sus, preţul de exercitare pe acţiune este fixat la 102 u.m.
În consecinţă, Entitatea B are dreptul de a primi 1.000 din acţiunile în circulaţie
ale Entităţii A în schimbul a 102.000 u.m. în numerar (102 u.m. × 1.000), dacă
Entitatea B îşi exercită opţiunea. Entitatea A face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2

Pentru a înregistra numerarul primit în schimbul obligaţiei de a livra un număr fix din propriile
acţiuni ale Entităţii A peste un an la un preţ fix. Prima primită este recunoscută în activele nete /
capitalurile proprii. La exercitare, opţiunea call va avea ca rezultat emisiunea unui număr fix de
acţiuni în schimbul unei sume fixe de numerar.
31 decembrie 20X2
31 ianuarie 20X3
Entitatea B îşi exercită opţiunea call şi contractul este decontat brut. Entitatea A
are obligaţia de a livra 1.000 de acţiuni în schimbul a 102.000 u.m. în numerar.

schimbarea de acţiuni pe numerar) are ca rezultat transformarea opţiunii call într-o
datorie financiară. Nu corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii
deoarece se poate deconta altfel decât prin emiterea de către Entitatea A a unui
număr fix din propriile sale acţiuni în schimbul primirii unei sume fixe de numerar
sau al unui alt activ financiar. Entitatea A recunoaşte o datorie de instrumente
derivate, aşa cum s-a arătat la literele (a) şi (b) de mai sus. Înregistrarea contabilă
care trebuie făcută în momentul decontării depinde de modul în care contractul
este efectiv decontat.
Exemplul 5: Opţiune put pe acţiuni cumpărată
IE22. Acest exemplu ilustrează înregistrările pentru o opţiune put cumpărată asupra
acţiunilor unei entităţi care vor fi decontate (a) net în numerar, (b) net în acţiuni
sau (c) prin livrarea de numerar în schimbul acţiunilor. Acesta dezbate, de ase-
menea, efectul opţiunilor de decontare (a se vedea litera (d) de mai jos).

Ipoteze:
(termeni europeni,
adică poate fi
exercitat numai la
scadenţă)
Deţinătorul dreptului de exercitare Entitatea raportoare
(Entitatea A)




IE23. La 1 februarie 20X2, Entitatea A încheie cu Entitatea B un contract care dă En
tităţii A dreptul să vândă şi obligă Entitatea B să cumpere valoarea justă a 1.000 de
acţiuni ordinare în circulaţie ale Entităţii A la 31 ianuarie 20X3 la preţul de exer
citare de 98.000 u.m. (adică 98 u.m. pe acţiune) la 31 ianuarie 20X3, dacă Enti-
tatea A îşi exercită acest drept. Contractul va fi decontat net în numerar. Dacă
Entitatea A nu îşi exercită dreptul, nu se va efectua nicio plată. Entitatea A face
următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
100 u.m. Valoarea justă iniţială a contractului pe opţiuni la 1 februarie 20X2 este
de 5.000 u.m., pe care Entitatea A îi plăteşte Entităţii B în numerar la acea dată.
La acea dată, opţiunea nu are o valoare intrinsecă, ci numai valoare-timp, pentru că
preţul de exercitare de 98 u.m. este sub preţul pieţei pe acţiune de 100 u.m. Deci nu
ar fi economic pentru Entitatea A să îşi exercite această opţiune. Cu alte cuvinte,
opţiunea put este în afara banilor („out of the money”).
D Activ de opţiune put 5.000 u.m.
Pentru a recunoaşte opţiunea put cumpărată.

31 decembrie 20X2
La 31 decembrie 20X2, preţul pieţei pe acţiune a scăzut la 95 u.m. Valoarea
justă a opţiunii put a scăzut la 4.000 u.m., din care 3.000 u.m. reprezintă valoare
intrinsecă ((98 u.m. – 95 u.m.) × 1.000) şi 1.000 u.m. este valoarea-timp rămasă.
C Activ de opţiune put 1.000 u.m.
Pentru a înregistra diminuarea valorii juste a opţiunii put.
31 ianuarie 20X3
La 31 ianuarie 20X3, preţul pieţei pe acţiune este în continuare de 95 u.m. Valoarea
justă a opţiunii put a scăzut la 3.000 u.m., care este în întregime valoare intrinsecă
((98 u.m. – 95 u.m.) × 1.000) pentru că nu mai rămâne nicio valoare-timp.
Pentru a înregistra diminuarea valorii juste a opţiunii.
În aceeaşi zi, Entitatea A îşi exercită opţiunea put şi contractul este decontat net
în numerar. Entitatea B are obligaţia de a plăti 98.000 u.m. Entităţii A, iar
Entitatea A are obligaţia de a plăti 95.000 u.m. (95 u.m. × 1.000) Entităţii B, deci
Entitatea B plăteşte o sumă netă de 3.000 u.m. Entităţii A.

IE24. Să presupunem că avem aceleaşi date ca la litera (a), cu excepţia faptului că decon
tarea va fi efectuată net în acţiuni, şi nu net în numerar. Înregistrările Entităţii A
sunt aceleaşi ca la litera (a), cu excepţia:
31 ianuarie 20X3
Entitatea A îşi exercită opţiunea put şi contractul este decontat net în acţiuni. De
fapt, Entitatea B are obligaţia de a plăti Entității A 98.000 u.m. în acţiuni ale En
tităţii A, iar Entitatea A are obligaţia de a plăti Entității B 95.000 u.m. (95 u.m. ×
1.000) în acţiuni ale Entităţii A, deci Entitatea B plătește suma netă de 3.000 u.m.
în acţiuni Entităţii A, adică 31,6 acţiuni (3.000 u.m./95 u.m.).


contarea va fi efectuată prin primirea unei sume fixe de numerar şi livrarea unui
număr fix de acţiuni ale Entităţii A, dacă Entitatea A îşi exercită opţiunea. În mod
similar literelor (a) şi (b) de mai sus, preţul de exercitare pe acţiune este fixat la
98 u.m. În consecinţă, Entitatea B are obligaţia de a plăti 98.000 u.m. în nu-
merar Entităţii A (98 u.m. × 1.000) în schimbul a 1.000 din acţiunile în circulaţie
ale Entităţii A, dacă Entitatea A îşi exercită opţiunea. Entitatea A face următoarele
înregistrări.
1 februarie 20X2
Pentru a înregistra numerarul primit în schimbul dreptului de a livra acţiunile proprii ale
Entităţii A peste un an la un preţ fix. Prima plătită este recunoscută direct în activele
nete / capitalurile proprii. La exercitarea dreptului, efectul este emisiunea unui număr fix de
acţiuni la un preţ fix.
31 decembrie 20X2
corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii al Entităţii A.
31 ianuarie 20X3
Entitatea A îşi exercită opţiunea put şi contractul este decontat brut. Entitatea B
are obligaţia de a plăti 98.000 u.m. în numerar Entităţii A în schimbul a 1.000 de
acţiuni.

prin schimbarea de acţiuni pe numerar) are ca rezultat transformarea opţiunii
put într-un activ financiar. Nu corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri
proprii deoarece se poate deconta altfel decât prin emiterea de către Entitatea A
a unui număr fix din propriile sale acţiuni în schimbul primirii unei sume fixe de
numerar sau al unui alt activ financiar. Entitatea A recunoaşte un activ de instru-
mente derivate, aşa cum s-a arătat la literele (a) şi (b) de mai sus. Înregistrarea
contabilă care trebuie făcută în momentul decontării depinde de modul în care
contractul este efectiv decontat.

Exemplul 6: Opţiune put pe acţiuni emisă

IE27. Acest exemplu ilustrează înregistrările pentru obligaţia generată de emiterea unei
opţiuni put asupra acţiunilor unei entităţi care vor fi decontate (a) net în numerar,
(b) net în acţiuni sau (c) prin livrarea de numerar în schimbul acţiunilor. Acesta dez
bate, de asemenea, efectul opţiunilor de decontare (a se vedea litera (d) de mai jos).
Ipoteze:
(termeni europeni,
adică poate fi
exercitat numai la
scadenţă)
Deţinătorul dreptului de exercitare Partenerul
(Entitatea B)


Valoarea actualizată a preţului de exercitare la 1 februarie 20X2 95 u.m.


IE28. Să presupunem că avem aceleaşi date ca în Exemplul 5 litera (a) de mai sus, cu
excepţia faptului că Entitatea A a emis o opţiune put pe propriile acţiuni în loc să
cumpere o opţiune put pentru ele. În consecinţă, la 1 februarie 20X2, Entitatea A
încheie cu Entitatea B un contract care dă Entităţii B dreptul să primească şi obligă
Entitatea A să plătească valoarea justă a 1.000 de acţiuni ordinare în circulaţie
ale Entităţii A la 31 ianuarie 20X3 în schimbul a 98.000 u.m. în numerar (adică
98 u.m. pe acţiune) la 31 ianuarie 20X3, dacă Entitatea B îşi exercită acest drept.
Contractul va fi decontat net în numerar. Dacă Entitatea B nu îşi exercită dreptul,
nu se va efectua nicio plată. Entitatea A face următoarele înregistrări.
1 februarie 20X2
C Datorie de opţiune put 5.000 u.m.
Pentru a recunoaşte opţiunea put emisă.

31 decembrie 20X2
D Datorie de opţiune put 1.000 u.m.
31 ianuarie 20X3
În aceeaşi zi, Entitatea B îşi exercită opţiunea put şi contractul este decontat net
în numerar. Entitatea A are obligaţia de a livra 98.000 u.m. Entității B, iar Enti-
tatea B are obligaţia de a livra 95.000 u.m. (95 u.m. × 1.000) Entității A. Astfel,
Entitatea A plăteşte suma netă de 3.000 u.m. Entității B.

IE29. Să presupunem că avem aceleaşi date ca la litera (a), cu excepţia faptului că decon
tarea va fi efectuată net în acţiuni, şi nu net în numerar. Înregistrările Entităţii A
sunt aceleaşi ca la litera (a), cu excepţia:
31 ianuarie 20X3
Entitatea B îşi exercită opţiunea put şi contractul este decontat net în acţiuni.
De fapt, Entitatea A are obligaţia de a plăti 98.000 u.m. în acţiuni Entității B, iar
Entitatea B are obligaţia de a plăti 95.000 u.m. (95 u.m. × 1.000) în acţiuni ale
Entităţii A către Entitatea A. Astfel, Entitatea A plătește suma netă de 3.000 u.m.
din acţiunile proprii Entităţii B, adică 31,6 acţiuni (3.000/95).
Pentru a înregistra decontarea contractului pe opţiuni. Emisiunea de acţiuni proprii ale
Entităţii A este contabilizată ca o tranzacţie în activele nete / capitalurile proprii.

decontarea va fi efectuată prin plata unei sume fixe de numerar şi primirea unui
număr fix de acţiuni, dacă Entitatea B îşi exercită opţiunea. În mod similar litere-
lor (a) şi (b) de mai sus, preţul de exercitare pe acţiune este fixat la 98 u.m. În
consecinţă, Entitatea A are obligaţia de a plăti 98.000 u.m. în numerar Entităţii B
(98 u.m. × 1.000) în schimbul a 1.000 din acţiunile în circulaţie ale Entităţii A,
dacă Entitatea B îşi exercită opțiunea. Entitatea A face următoarele înregistrări.

1 februarie 20X2
Pentru a recunoaşte prima de opţiune primită, de 5.000 u.m., în activele nete / capitalurile proprii.

Pentru a recunoaşte valoarea actualizată a obligaţiei de a plăti 98.000 u.m. peste un an, adică
95.000 u.m., ca datorie.
31 decembrie 20X2
D Cheltuieli cu dobânda 2.750 u.m.
Pentru înregistrarea dobânzii în concordanţă cu metoda dobânzii efective asupra datoriei
pentru suma de răscumpărare a acţiunilor.
31 ianuarie 20X3
D Cheltuieli cu dobânda 250 u.m.
C Datorie 250 u.m.
Pentru înregistrarea dobânzii în concordanţă cu metoda dobânzii efective asupra datoriei
pentru suma de răscumpărare a acţiunilor.
În aceeaşi zi, Entitatea B îşi exercită opţiunea put şi contractul este decontat brut.
Entitatea A are obligaţia de a plăti 98.000 u.m. în numerar Entităţii B în schimbul
a 95.000 u.m. în acţiuni (95 u.m. × 1.000).

prin schimbarea de acţiuni pe numerar) are ca rezultat transformarea opţiunii put
emise într-o datorie financiară. Dacă una dintre alternativele de decontare este
schimbarea de numerar pe acţiuni (litera (c) de mai sus), Entitatea A recunoaşte o
datorie pentru obligaţia de a plăti în numerar, aşa cum reiese de la litera (c) de mai
sus. Altfel, Entitatea A contabilizează opţiunea put ca pe o datorie de instrumente
derivate.
Entităţi precum fondurile mutuale şi entitățile de tip cooperatist al căror capital
social nu reprezintă active nete / capitaluri proprii
Exemplul 7: Entităţi fără active nete / capitaluri proprii
IE32. Următorul exemplu ilustrează un format al situaţiei performanţei financiare şi al
situaţiei poziţiei financiare care poate fi folosit de entităţi precum fonduri mutuale
care nu au active nete / capitaluri proprii. Sunt acceptate şi alte formate.


Exemplul 8: Entităţi cu anumite active nete / capitaluri proprii

IE33. Următorul exemplu ilustrează un format al situaţiei performanţei financiare şi al
situaţiei poziţiei financiare care poate fi folosit de entităţi al căror capital social
nu reprezintă active nete / capitaluri proprii deoarece entitatea are o obligaţie de
a rambursa capitalul social la cerere. Sunt acceptate şi alte formate.

(a) În acest exemplu, entitatea nu are obligaţia de a livra o parte din rezerve membrilor săi.
Contabilizarea instrumentelor financiare compuse

Exemplul 9: Separarea unui instrument financiar compus la recunoaşterea iniţială
IE34. Punctul 33 descrie modul în care componentele unui instrument financiar compus
sunt separate de entitate la recunoaşterea iniţială. Următorul exemplu arată modul
în care se realizează o astfel de separare.

IE35. O entitate emite 2.000 de obligaţiuni convertibile la începutul anului 1. Obliga

ţiunile au un termen de trei ani şi sunt emise la o valoare nominală de 1.000 u.m.
pe obligaţiune, generând încasări totale de 2.000.000 u.m. Dobânda se plăteşte
anual în arierate, la o dobândă nominală anuală de 6%. Fiecare obligaţiune este
convertibilă în orice moment până la scadenţă în 250 de acţiuni ordinare. În mo-
mentul emiterii obligaţiunilor, rata dobânzii de referinţă pe piaţă pentru datorii
similare fără opţiuni de conversie este de 9%.
IE36. Componenta de datorie este evaluată prima, iar diferenţa dintre încasările emisiunii
de obligaţiuni şi valoarea justă a datoriei este atribuită componentei de active nete /
capitaluri proprii. Valoarea actualizată a componentei de datorie este calculată
folosind o rată de actualizare de 9%, rata dobânzii de pe piaţă pentru obligaţiuni
similare fără drepturi de conversie, ca mai jos.
Exemplul 10: Separarea unui instrument financiar compus cu instrumente derivate

încorporate cu caracteristici multiple
IE37. Următorul exemplu ilustrează aplicarea punctului 36 separării instrumentelor
financiare compuse cu particularităţi de instrumente derivate încorporate cu ca
racteristici multiple în componenta de datorie şi cea de active nete / capitaluri
proprii.
IE38. Să presupunem că încasările primite la emiterea unei obligaţiuni convertibile ce
poate fi răscumpărată înainte de scadenţă sunt de 60 u.m. Valoarea unei obligaţiuni
similare fără opţiunea call sau fără opţiunea de conversie în capitaluri proprii este
de 57 u.m. Cu ajutorul unui model de evaluare a opţiunilor, se determină că va
loarea pentru entitate a caracteristicii call încorporate într-o obligaţiune similară,
dar fără opţiunea de conversie în capitaluri proprii este de 2 u.m. În acest caz,
valoarea alocată componentei de datorie conform punctului 36 este de 55 u.m.
(57 u.m. – 2 u.m.), iar valoarea alocată componentei de active nete / capitaluri
proprii este de 5 u.m. (60 u.m. – 55 u.m.).
Exemplul 11: Recumpărarea unui instrument convertibil
IE39. Următorul exemplu ilustrează modul în care o entitate contabilizează recumpărarea
unui instrument convertibil. Pentru simplificare se presupune că, la iniţierea con
tractului, valoarea nominală a instrumentului este egală cu valoarea contabilă
totală a componentelor de datorie şi active nete / capitaluri proprii din situaţiile fi
nanciare, adică nu există primă de emisiune şi nici actualizare. De asemenea, pentru
simplificare, în acest exemplu nu au fost luate în considerare aspectele fiscale.

IE40. La 1 ianuarie 20X0, Entitatea A a emis un titlu de creanţă convertibil, cu dobândă

de 10%, cu o valoare nominală de 1.000 u.m., scadent la 31 decembrie 20X9.
Titlul de creanţă este convertibil în acţiuni ordinare ale Entităţii A la un preţ de
conversie de 25 u.m. pe acţiune. Dobânda se plăteşte semestrial în numerar. La
data emisiunii, Entitatea A ar fi putut emite instrumente de datorie neconvertibile
cu scadenţa peste 10 ani şi cu un cupon de rată a dobânzii de 11%.
IE41. În situaţiile financiare ale Entităţii A, valoarea contabilă a titlului de creanţă a
fost alocată la emisiune după cum urmează:
IE42. La 1 ianuarie 20X5, titlul de creanţă convertibil are o valoare justă de 1.700 u.m.
IE43. Entitatea A îi face o ofertă de răscumpărare deţinătorului titlului de creanţă la
valoarea de 1.700 u.m., iar deţinătorul acceptă. La data recumpărării, Entitatea A
ar fi putut emite instrumente de datorie neconvertibile cu scadenţa peste cinci ani
şi cu un cupon de rată a dobânzii de 8%.
IE44. Preţul de recumpărare este alocat după cum urmează:
(a) Această sumă reprezintă diferenţa dintre valoarea justă alocată componentei de datorie şi preţul de răscumpă
rare de 1.700 u.m.

IE45. Entitatea A recunoaşte recumpărarea titlului de creanţă după cum urmează:

D Componenta de datorie 962 u.m.
D Cheltuială cu decontarea datoriei (surplus sau deficit) 119 u.m.
Pentru a recunoaşte recumpărarea componentei de datorie.
D Active nete / capitaluri proprii 619 u.m.
C Numerar 619 u.m.
Pentru a recunoaşte numerarul plătit pentru componenta de active nete / capitaluri proprii.
IE46. Componenta de active nete / capitaluri proprii rămâne ca active nete / capitaluri
proprii deşi ar putea fi transferată de la un element-rând al activelor nete / capi-
talurilor proprii la altul.
Exemplul 12: Modificarea termenilor unui instrument convertibil pentru inducerea
conversiei anticipate
IE47. Următorul exemplu ilustrează modul în care o entitate contabilizează contrava
loarea suplimentară plătită atunci când termenii unui instrument convertibil sunt
modificaţi pentru a induce conversia anticipată.
IE48. La 1 ianuarie 20X0, Entitatea A a emis un titlu de creanţă convertibil, cu dobândă
de 10%, cu o valoare nominală de 1.000 u.m., în aceiaşi termeni conform de-
scrierii din Exemplul 9. La 1 ianuarie 20X1, pentru a determina deţinătorul să
convertească imediat titlul de creanţă, Entitatea A reduce preţul de conversie
la 20 u.m., dacă titlul de creanţă este convertit înainte de 1 martie 20X1 (adică
într-un interval de 60 de zile).
IE49. Să presupunem că preţul pieţei pentru acţiunile ordinare ale Entităţii A la data
modificării termenilor este de 40 u.m. pe acţiune. Valoarea justă a contraprestaţiei
marginale plătite de Entitatea A este calculată după cum urmează:

IE50. Contravaloarea suplimentară de 400 u.m. este recunoscută drept pierdere în surplus
sau deficit.

IPSAS 28, Instrumente financiare: prezentare, se bazează în principal pe IAS 32,
Instrumente financiare: prezentare (emis iniţial în 2003, inclusiv modificările până
la data de 31 decembrie 2008). Principalele diferenţe dintre IPSAS 28 şi IAS 32
sunt următoarele:
● IAS 32 le permite entităţilor să trateze contractele de garanţie financiară drept
contracte de asigurare în cazul în care entităţile au arătat că astfel de contracte
sunt contracte de asigurare. IPSAS 28 permite o alegere similară, dar entităţile
nu trebuie să arate în mod explicit că garanţiile financiare sunt contracte de
asigurare.
● În anumite situaţii, IPSAS 28 utilizează o terminologie diferită faţă de cea
din IAS 32. Cel mai semnificativ exemplu este utilizarea termenilor „situaţia
performanţei financiare” şi „active nete / capitaluri proprii”. Termenii echi
valenţi din IAS 32 sunt „situaţia rezultatului global sau situaţia individuală a
veniturilor şi cheltuielilor (dacă aceasta este prezentată)” şi „capitaluri proprii”.
● IPSAS 28 nu face distincţie între „venituri” (revenue) şi „venit” (income).
IAS 32 face distincţie între „venituri” şi „venit”, termenul „venit” având o
semnificaţie mai amplă decât termenul „venituri”.
● IPSAS 28 include îndrumări suplimentare de aplicare care tratează identificarea
angajamentelor care sunt, în fond, contractuale.
● IPSAS 28 include îndrumări suplimentare de aplicare pentru activele şi datoriile
care provin din alte tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri şi
care sunt active financiare sau datorii financiare.
● Principiile din IFRIC 2, Acţiunile membrilor în entităţi de tip cooperatist şi
instrumente similare, au fost incluse ca o anexă în IPSAS 28.
● Prevederile tranzitorii din IPSAS 28 diferă de cele din IAS 32. Acest lucru
se datorează faptului că IPSAS 28 oferă prevederi tranzitorii pentru acele
entităţi care aplică prezentul standard pentru prima dată sau pentru entităţile
care aplică pentru prima dată contabilitatea de angajamente.
1141 IPSAS 28 COMPARAŢIE CU IAS 32

RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE
Recunoaştere
Prezentul Standard Internaţional de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS) se
bazează în principal pe Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 39, Instru
mente financiare: recunoaştere şi evaluare, Interpretarea 9 (IFRIC 9) a Comitetului
pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC),
Reevaluarea instrumentelor derivate încorporate, şi Interpretarea 16 (IFRIC 16) a
IFRIC, Acoperirea împotriva riscurilor a unei investiţii nete într-o operaţiune din
străinătate, publicate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate
(IASB). Extrasele din IAS 39, IFRIC 9 şi IFRIC 16 sunt reproduse în această pu
blicaţie a Consiliului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul
Public (IPSASB) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC) cu permisiunea
Fundaţiei pentru Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
Textul aprobat al Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS-uri)
este cel publicat de IASB în limba engleză, iar exemplare ale acestora pot fi obţinute
direct de la Departamentul de Publicaţii IFRS, etajul 1, 30 Cannon Street, London
EC4M 6XH, United Kingdom.
E-mail: publications@ifrs.org
Internet: www.ifrs.org
IFRS-urile, IAS-urile, Proiectele de expunere şi alte publicaţii ale IASB sunt protejate
de dreptul de autor al Fundaţiei IFRS.
„IFRS”, „IAS”, „IASB”, „IFRS Foundation”, „International Accounting Standards”
şi „International Financial Reporting Standards” sunt mărci înregistrate ale Fundaţiei
IFRS şi nu trebuie utilizate fără acordul Fundaţiei IFRS.
IPSAS 29 1142
Istoricul IPSAS
Prezenta versiune include modificările rezultate din IPSAS-urile emise până la
31 ianuarie 2016.
IPSAS 29, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare, a fost emis în ianua
rie 2010.
De la această dată, IPSAS 29 a fost modificat de următoarele IPSAS-uri:
● IPSAS 37, Angajamente comune (emis în ianuarie 2015)
● IPSAS 35, Situaţii financiare consolidate (emis în ianuarie 2015)
● IPSAS 33, Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de
Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) pe bază de angajamente
(emis în ianuarie 2015)
● IPSAS 32, Angajamente de concesiune a serviciilor: concedenţi (emis în
octombrie 2011)
● Documentul Îmbunătăţiri la IPSAS-uri 2011 (emis în octombrie 2011)
Tabelul punctelor modificate în IPSAS 29

afectat
Secţiunea Introducere Eliminată Documentul Îmbunătăţiri
la IPSAS-uri
octombrie 2011
IPSAS 32 octombrie 2011
1143 IPSAS 29
afectat
125A Nou IPSAS 32 octombrie 2011
125B Nou IPSAS 33 ianuarie 2015
125C Nou IPSAS 37 ianuarie 2015
C2 Modificat IPSAS 37 ianuarie 2015
IPSAS 29 1144
Ianuarie 2010

CUPRINS
Punctul
Obiectiv . ........................................................................................................... 1
Domeniu de aplicare ......................................................................................... 2-8
Definiţii ............................................................................................................. 9-10
Instrumente derivate încorporate ...................................................................... 11-15
Recunoaştere şi derecunoaştere ........................................................................ 16-44
Recunoaşterea iniţială ................................................................................ 16
Derecunoaşterea unui activ financiar ......................................................... 17-39
Transferuri care îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere . .......... 26-30
Transferuri care nu îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere . ..... 31
Implicarea continuă în activele transferate ......................................... 32-37
Toate transferurile ............................................................................... 38-39
Cumpărarea sau vânzarea standard a unui activ financiar ......................... 40
Derecunoaşterea unei datorii financiare ..................................................... 41-44
Evaluare ............................................................................................................ 45-79
Evaluarea iniţială a activelor financiare şi a datoriilor financiare .............. 45-46
Evaluarea ulterioară a activelor financiare . ............................................... 47-48
Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare ................................................ 49
Considerente privind evaluarea la valoarea justă . ..................................... 50-52
Reclasificări . .............................................................................................. 53-63
Câştiguri şi pierderi .................................................................................... 64-66
Deprecierea şi necolectabilitatea activelor financiare ................................ 67-79
Active financiare contabilizate la cost amortizat ................................ 72-74
Active financiare contabilizate la cost . ............................................... 75
Active financiare disponibile pentru vânzare ...................................... 76-79
Acoperirea împotriva riscurilor ........................................................................ 80-113
1145 IPSAS 29
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor . .......................................... 81-86
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor care intră
în această categorie . ..................................................................... 81-82
Desemnarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor ............ 83-86
Elemente acoperite împotriva riscurilor . ................................................... 87-94
Elemente care intră în această categorie ............................................. 87-89
Desemnarea elementelor financiare drept elemente acoperite
împotriva riscurilor . ..................................................................... 90-91
Desemnarea elementelor nefinanciare drept elemente acoperite
împotriva riscurilor . ..................................................................... 92
Desemnarea grupurilor de elemente drept elemente acoperite
împotriva riscurilor . ..................................................................... 93-94
Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor ........................................ 95-113
Acoperirea valorii juste împotriva riscurilor ....................................... 99-105
Acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor . .................... 106-112
Acoperirea unei investiţii nete împotriva riscurilor ............................ 113
Tranziţie ............................................................................................................ 114-123
Data intrării în vigoare ...................................................................................... 124-126
Anexa A: Îndrumări de aplicare
Anexa B: Reevaluarea instrumentelor derivate încorporate
Anexa C: Acoperirea împotriva riscurilor a unei investiţii nete într-o operaţiune
din străinătate
Anexa D: Modificări la alte IPSAS-uri
Îndrumări de implementare
Exemple ilustrative
IPSAS 29 1146
INSTRUMENTE FINANCIARE: RECUNOAŞTERE ŞI EVALUARE
Standardul Internaţional de Contabilitate pentru Sectorul Public 29, Instrumente

financiare: recunoaştere şi evaluare, este prezentat la punctele 1-126. Toate punctele
au autoritate egală. IPSAS 29 trebuie citit în contextul obiectivului său, al Bazei
pentru concluzii, al Prefeţei la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru
Sectorul Public şi al Cadrului general conceptual de raportare financiară cu scop
general pentru entităţile din sectorul public. IPSAS 3, Politici contabile, modificări
ale estimărilor contabile şi erori, oferă o bază pentru selectarea şi aplicarea politicilor
contabile în absenţa unor îndrumări explicite.
1147 IPSAS 29
Obiectiv
1. Obiectivul prezentului standard este de a stabili principii pentru recunoaşterea
şi evaluarea activelor financiare, datoriilor financiare şi anumitor contracte de
cumpărare sau vânzare a elementelor nefinanciare. Dispoziţiile pentru descrierea
informaţiilor legate de instrumentele financiare se găsesc în IPSAS 28, Instru
mente financiare: prezentare. Dispoziţiile pentru prezentarea informaţiilor legate
de instrumentele financiare se găsesc în IPSAS 30, Instrumente financiare:
prezentarea informaţiilor.
Domeniu de aplicare
2. Prezentul standard trebuie aplicat de către toate entităţile pentru toate
tipurile de instrumente financiare, cu excepţia:
(a) Acelor participaţii în entităţi controlate, entităţi asociate şi asocieri în
participaţie contabilizate în conformitate cu IPSAS 34, Situaţii finan-
ciare individuale, IPSAS 35, Situaţii financiare consolidate, sau IPSAS
36, Investiţii în entităţile asociate şi în asocierile în participaţie. Totuşi,
în unele cazuri, IPSAS 34, IPSAS 35 sau IPSAS 36 impun sau permit
unei entităţi să contabilizeze o participaţie într-o entitate controlată,
entitate asociată sau asociere în participaţie în conformitate cu o parte
din sau cu toate dispoziţiile prezentului standard. Entităţile trebuie
să aplice, de asemenea, prezentul standard instrumentelor derivate
aferente unui interes într-o entitate controlată, entitate asociată sau
asociere în participaţie, cu excepţia cazului în care instrumentul
derivat corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii
al entităţii din IPSAS 28.
(b) Drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contracte de leasing pentru
care se aplică IPSAS 13, Contracte de leasing. Totuşi:
(i) Creanţele care decurg din contracte de leasing, recunoscute de
un locator, fac obiectul prevederilor privind derecunoaşterea
şi deprecierea din prezentul standard (a se vedea punctele 17-39,
67, 68, 72 şi Anexa A punctele AG51-AG67 şi AG117-AG126);
(ii) Datoriile care decurg din contracte de leasing financiar, re
cunoscute de un locatar, fac obiectul prevederilor privind de
recunoaşterea din prezentul standard (a se vedea punctele 41-44
şi Anexa A punctele AG72-AG80); şi
(iii) Instrumentele derivate care sunt încorporate în contracte de
leasing fac obiectul prevederilor privind instrumentele derivate
încorporate din prezentul standard (a se vedea punctele 11-15
şi Anexa A punctele AG40-AG46).
IPSAS 29 1148
(c) Drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor conform planurilor de be

neficii ale angajaţilor, pentru care se aplică IPSAS 25, Beneficiile
angajaţilor.
(d) Instrumentelor financiare emise de entitate care corespund definiţiei
unui instrument de capitaluri proprii din IPSAS 28 (inclusiv
opţiunile şi warantele) sau care trebuie să fie clasificate drept in-
strumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 15 şi 16
sau cu punctele 17 şi 18 din IPSAS 28. Cu toate acestea, deţinătorul
unor astfel de instrumente de capitaluri proprii trebuie să aplice
prezentul standard acelor instrumente, mai puţin în cazul în care
ele corespund excepţiei de la litera (a) de mai sus.
(e) Drepturilor şi obligaţiilor generate de:
(i) Un contract de asigurare, altele decât drepturile şi obligaţiile
unui emitent generate de un contract de asigurare care cores
punde definiţiei unui contract de garanţie financiară de la
punctul 10; sau
(ii) Un contract care intră sub incidenţa standardului de conta-
bilitate naţional sau internaţional relevant care tratează
contractele de asigurare deoarece conţine o caracteristică de
participare discreţionară.
Prezentul standard se aplică unui instrument derivat care este în-
corporat într-un contract de asigurare dacă instrumentul derivat
nu este în sine un contract de asigurare (a se vedea punctele 11-15
şi Anexa A punctele AG40-AG46 din prezentul standard). O enti-
tate aplică prezentul standard contractelor de garanţie financiară,
dar trebuie să aplice standardul de contabilitate naţional sau
internaţional relevant care tratează contractele de asigurare dacă
emitentul alege să aplice acel standard la recunoaşterea şi evaluarea
lor. Fără a aduce atingere punctului (i) de mai sus, o entitate poate
aplica prezentul standard pentru alte contracte de asigurare care
implică transferul de risc financiar.
(f) Oricăror contracte forward dintre o entitate dobânditoare şi un vân
zător de cumpărare sau de vânzare a unei entităţi dobândite care
vor genera o combinare de entităţi la o dată viitoare de achiziţie. Ter
menul unui contract forward nu trebuie să depăşească o perioadă
rezonabilă necesară în mod normal pentru a obţine aprobările
necesare şi pentru a încheia tranzacţia.
(g) Angajamentelor de creditare, cu excepţia angajamentelor de credi-
tare descrise la punctul 4. Emitentul angajamentelor de creditare
trebuie să aplice IPSAS 19, Provizioane, datorii contingente şi active
contingente, angajamentelor de creditare care nu intră sub incidenţa
1149 IPSAS 29
prezentului standard. Totuşi, toate angajamentele de creditare fac

obiectul prevederilor de derecunoaştere din cadrul prezentului stan
dard (a se vedea punctele 17-44 şi Anexa A punctele AG51-AG80).
(h) Instrumentelor financiare, contractelor şi obligaţiilor din cadrul
tranzacţiilor cu plata pe bază de acţiuni pentru care se aplică stan
dardul de contabilitate naţional sau internaţional relevant care
tratează plata pe bază de acţiuni, cu excepţia contractelor care
intră sub incidenţa punctelor 4-6 din prezentul standard, cărora li
se aplică prezentul standard.
(i) Drepturilor la plăţi care reprezintă pentru entitate rambursări
ale cheltuielilor pe care este obligată să le facă pentru a deconta o
datorie pe care o recunoaşte drept provizion conform IPSAS 19 sau
pentru care, într-o perioadă anterioară, entitatea a recunoscut un
provizion în conformitate cu IPSAS 19.
(j) Recunoaşterii iniţiale şi evaluării iniţiale a drepturilor şi obligaţiilor
care rezultă din alte tranzacţii decât cele de schimb care generează
venituri, pentru care se aplică IPSAS 23, Venituri din alte tranzacţii
decât cele de schimb (impozite şi transferuri).
(k) Drepturilor şi obligaţiilor aferente angajamentelor de concesiune a
serviciilor pentru care se aplică IPSAS 32, Angajamente de concesi-
une a serviciilor: concedenţi. Totuşi, datoriile financiare recunoscute
de un concedent conform modelului datoriei financiare fac obiectul
prevederilor privind derecunoaşterea din prezentul standard (a se
vedea punctele 41-44 şi Anexa A punctele AG72-AG80).
3. Următoarele angajamente de creditare intră sub incidenţa prezentului
standard:
(a) Angajamentele de creditare pe care entitatea le desemnează ca da-
torii financiare la valoarea justă prin surplus sau deficit. O entitate
care are experienţă în vânzarea activelor ce rezultă din angajamen-
tele sale de creditare la scurt timp după iniţiere trebuie să aplice
prezentul standard tuturor angajamentelor sale de creditare din
aceeaşi clasă.
(b) Angajamentele de creditare care pot fi decontate net în numerar
sau prin livrarea sau emiterea unui alt instrument financiar. Aceste
angajamente de creditare sunt instrumente derivate. Un angajament
de creditare nu este considerat drept decontat net pentru simplul
motiv că împrumutul este plătit în rate (de exemplu, un împrumut
pentru o construcţie ipotecată care se plăteşte în rate odată cu
avansarea lucrărilor de construcţie).
(c) Angajamentele pentru acordarea unui împrumut la o rată a do
bânzii sub valoarea pieţei. Punctul 49 litera (d) specifică evaluarea
IPSAS 29 1150
ulterioară a datoriilor care rezultă din aceste angajamente de cre

ditare.
4. Prezentul standard trebuie aplicat acelor contracte de cumpărare sau de
vânzare a unui element nefinanciar care pot fi decontate net în numerar
sau într-un alt instrument financiar, sau prin schimbul de instrumente
financiare, ca şi când contractele ar fi instrumente financiare, cu excepţia
contractelor încheiate şi menţinute în vigoare în vederea obținerii sau fur
nizării unui element nefinanciar în conformitate cu cerințele estimate de
cumpărare, vânzare sau utilizare ale entității.
5. Există diferite moduri în care un contract de cumpărare sau de vânzare a unui
element nefinanciar poate fi decontat net în numerar sau într-un alt instrument
financiar sau prin schimbul de instrumente financiare. Acestea includ:
(a) Atunci când termenii unui contract permit oricărei părţi să îl deconteze
net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin schimbul de
instrumente financiare;
(b) Atunci când capacitatea de decontare netă în numerar sau în alt instru-
ment financiar ori prin schimbul de instrumente financiare nu este
explicită în termenii contractului, dar entitatea obişnuieşte să deconteze
contracte similare net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau
prin schimbul de instrumente financiare (fie împreună cu partenerul,
fie prin încheierea unor contracte de compensare, fie prin vânzarea
contractului înainte de exercitarea sau expirarea lui);
(c) Atunci când, pentru contracte similare, entitatea are o practică de ac-
ceptare a livrării activului-suport şi de vânzare a acestuia la scurt timp
după livrare, în scopul generării unui profit din fluctuaţiile preţului pe
termen scurt sau ale marjei dealerului; şi
(d) Atunci când elementul nefinanciar care face obiectul contractului se
poate converti fără dificultate în numerar.
Un contract căruia i se aplică litera (b) sau (c) nu este încheiat în scopul pri
mirii sau livrării elementului nefinanciar în conformitate cu cerințele estimate
de cumpărare, vânzare sau utilizare ale entității şi, în consecinţă, intră sub
incidenţa prezentului standard. Alte contracte pentru care se aplică punctul 4
sunt evaluate pentru a se determina dacă au fost încheiate şi sunt menţinute în
vigoare în scopul primirii sau livrării unui element nefinanciar în conformi-
tate cu dispoziţiile entităţii cu privire la cumpărarea, vânzarea sau utilizarea
preconizată şi, în consecinţă, pentru a se determina dacă intră sub incidenţa
prezentului standard.
6. O opţiune emisă de cumpărare sau de vânzare a unui element nefinanciar care
poate fi decontată net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin
schimbul unor instrumente financiare, în conformitate cu punctul 5 litera (a)
1151 IPSAS 29
sau (d) intră sub incidenţa prezentului standard. Un astfel de contract nu poate
fi încheiat în scopul obținerii sau furnizării elementului nefinanciar în conformi-
tate cu dispoziţiile entităţii cu privire la cumpărarea, vânzarea sau utilizarea
preconizată.
7. Prezentul standard se aplică tuturor entităţilor din sectorul public, în afara
entităţilor economice de stat.
8. Prefaţa la Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public
emisă de IPSASB explică faptul că entităţile economice de stat (GBE-uri) aplică
IFRS-urile emise de IASB. GBE-urile sunt definite în IPSAS 1, Prezentarea
situaţiilor financiare.
Definiţii
9. Termenii definiţi în IPSAS 28 sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul
specificat la punctul 9 din IPSAS 28. IPSAS 28 defineşte următorii termeni:
● Instrument financiar;
● Activ financiar;
● Datorie financiară;
● Instrument de capitaluri proprii;
şi oferă îndrumări pentru aplicarea acestor definiţii.
10. Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul standard cu înţelesul specificat
în continuare:
Definiţia unui instrument derivat
Un instrument derivat este un instrument financiar sau un alt contract
care intră sub incidenţa prezentului standard (a se vedea punctele 2-6)
care întruneşte toate cele trei caracteristici de mai jos:
(a) Valoarea sa se modifică drept reacţie la modificările anumitor rate
ale dobânzii, preţului unui instrument financiar, preţului mărfurilor,
cursurilor de schimb valutar, indicilor de preţ sau ratelor, ratingului
de credit sau indicelui de creditare, sau ale altor variabile, cu condiţia
ca, în cazul unei variabile nefinanciare, aceasta să nu fie specifică
unei părţi contractuale (uneori denumită „de bază”);
(b) Nu necesită nicio investiţie netă iniţială sau necesită o investiţie netă
iniţială care este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de
contracte care se preconizează să aibă reacţii similare la modificările
factorilor pieţei; şi
(c) Este decontat la o dată viitoare.
IPSAS 29 1152
Definiţiile celor patru categorii de instrumente financiare

Un activ financiar sau o datorie financiară la valoarea justă prin surplus
sau deficit este un activ financiar sau o datorie financiară care îndeplineşte
oricare dintre următoarele condiţii:
(a) Este clasificat(ă) drept deţinut(ă) în vederea tranzacţionării. Un activ
financiar sau o datorie financiară este clasificat(ă) drept deţinut(ă)
în vederea tranzacţionării dacă:
(i) Este dobândit(ă) sau este suportat(ă) în principal în scopul
vânzării sau reachiziţionării la termenul cel mai apropiat;
(ii) La recunoaşterea iniţială face parte dintr-un portofoliu de
instrumente financiare identificate care sunt gestionate îm
preună şi pentru care există dovezi ale unui tipar recent real
de generare a unor beneficii pe termen scurt; sau
(iii) Este un instrument derivat (cu excepţia unui instrument
derivat care este un contract de garanţie financiară sau un
instrument desemnat şi eficient de acoperire împotriva ris-
curilor).
(b) La recunoaşterea iniţială este desemnat(ă) de către entitate drept
la valoarea justă prin surplus sau deficit. O entitate poate utiliza
această desemnare numai atunci când se permite la punctul 13 sau
atunci când rezultatul acestei acţiuni oferă informaţii mai relevante,
deoarece fie:
(i) Elimină sau reduce în mod semnificativ o inconsecvenţă de
evaluare sau recunoaştere (uneori numită „necorelare con
tabilă”) care altminteri ar rezulta din evaluarea activelor sau
datoriilor sau din recunoaşterea câştigurilor şi pierderilor din
acestea pe baze diferite; fie
(ii) Un grup de active financiare, datorii financiare sau ambele
este gestionat, iar performanţa sa este evaluată pe baza valorii
juste, în conformitate cu o gestionare documentată a riscului
sau cu o strategie de investiţii, iar informaţiile despre grup sunt
furnizate pe plan intern pe acea bază către personalul-cheie
din conducerea entităţii (conform definiţiei din IPSAS 20,
Prezentarea informaţiilor privind părţile afiliate), de exemplu,
organismul de conducere al entităţii şi directorul executiv.
În IPSAS 30, punctele 11-13 şi AG4 impun entităţii să prezinte informaţii
despre activele financiare şi datoriile financiare pe care le-a desemnat la
valoarea justă prin surplus sau deficit, inclusiv modul de îndeplinire a
acestor condiţii. Pentru instrumentele care intră în această categorie în
1153 IPSAS 29
conformitate cu subpunctul (ii) de mai sus, această prezentare include o

descriere narativă a modului în care desemnarea la valoarea justă prin
surplus sau deficit este consecventă cu gestionarea documentată a riscului
de către entitate sau cu strategia de investiţii a entităţii.
Investiţiile în instrumentele de capitaluri proprii care nu au un preţ de
piaţă cotat pe o piaţă activă şi a căror valoare justă nu poate fi evaluată
fiabil (a se vedea punctul 48 litera (c) şi Anexa A punctele AG113 şi AG114)
nu trebuie desemnate la valoarea justă prin surplus sau deficit.
Trebuie să se observe faptul că punctele 50, 51, 52 şi Anexa A punc-
tele AG101-AG115, care stabilesc dispoziţiile pentru determinarea unei
evaluări fiabile a valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii finan-
ciare, se aplică şi tuturor elementelor care sunt evaluate la valoarea justă
fie prin desemnare, fie în alt mod sau a căror valoare justă este prezentată.
Investiţiile păstrate până la scadenţă sunt active financiare nederivate
cu plăţi fixe sau determinabile şi cu o scadenţă fixă pe care o entitate are
intenţia pozitivă şi capacitatea de a le păstra până la scadenţă (a se vedea
Anexa A punctele AG29-AG38), cu excepţia:
(a) Celor pe care, la recunoaşterea iniţială, entitatea le desemnează drept
la valoarea justă prin surplus sau deficit;
(b) Celor pe care entitatea le desemnează drept disponibile pentru vân
zare; şi
(c) Celor care corespund definiţiei împrumuturilor şi creanţelor.
O entitate nu trebuie să clasifice niciun activ financiar drept păstrat până
la scadenţă dacă entitatea a vândut sau a reclasificat, în anul financiar
curent sau în ultimii doi ani financiari precedenţi, mai mult decât o valoare
nesemnificativă din investiţiile păstrate până la scadenţă (mai mult decât
nesemnificativă în raport cu valoarea totală a investiţiilor păstrate până
la scadenţă), altele decât cele din vânzările sau reclasificările care:
(a) Sunt atât de aproape de scadenţă sau de data anticipată de ram-
bursare a activului financiar (de exemplu, la mai puţin de trei luni
înainte de data scadenţei), încât modificările ratei dobânzii pe piaţă
nu au un efect semnificativ asupra valorii juste a activului financiar;
(b) Au loc după ce entitatea a colectat cea mai mare parte din valoarea
iniţială a activului financiar prin plăţi programate sau plăţi antici-
pate; sau
(c) Se pot atribui unui eveniment izolat care iese din sfera de control a
entităţii, nu se repetă şi nu ar fi putut fi anticipat în mod rezonabil
de către entitate.
IPSAS 29 1154
Împrumuturile şi creanţele sunt active financiare nederivate cu plăţi fixe

sau determinabile care nu sunt cotate pe o piaţă activă, cu excepţia:
(a) Celor pe care entitatea intenţionează să le vândă imediat sau în
scurt timp, care trebuie clasificate drept deţinute în vederea tran
zacţionării, şi celor pe care entitatea, la recunoaşterea iniţială, le
desemnează la valoarea justă prin surplus sau deficit;
(b) Celor pe care entitatea, la recunoaşterea iniţială, le desemnează drept
disponibile pentru vânzare; sau
(c) Celor pentru care deţinătorul s-ar putea să nu recupereze, în esență,
toată investiţia iniţială, din altă cauză decât deteriorarea creditului,
și care trebuie clasificate drept disponibile pentru vânzare.
Un interes dobândit prin punerea în comun a unor active care nu sunt
împrumuturi sau creanţe (de exemplu, un interes într-un fond mutual sau
într-un fond similar) nu este un împrumut sau o creanţă.
Activele financiare disponibile pentru vânzare sunt acele active financiare
nederivate care sunt desemnate drept disponibile pentru vânzare sau care
nu sunt clasificate drept (a) împrumuturi şi creanţe, (b) investiţii păstrate
până la scadenţă sau (c) active financiare la valoarea justă prin surplus
sau deficit.
Definiţia unui contract de garanţie financiară
Un contract de garanţie financiară este un contract care îi impune emiten-
tului să efectueze anumite plăţi pentru a rambursa deţinătorul pentru o
pierdere suportată deoarece un anumit debitor nu a putut să efectueze o
plată la scadenţă, conform termenilor iniţiali sau modificaţi ai unui instru-
ment de datorie.
Definiţii legate de recunoaştere şi evaluare
Costul amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare este
valoarea la care activul financiar sau datoria financiară este evaluat(ă) la
recunoaşterea iniţială minus rambursările de principal, plus sau minus
amortizarea cumulată utilizând metoda dobânzii efective pentru fiecare
diferenţă dintre valoarea iniţială şi valoarea la scadenţă, şi minus orice
reducere (directă sau prin utilizarea unui cont de provizion pentru depre-
ciere) pentru depreciere sau necolectabilitate.
Metoda dobânzii efective este o metodă de calcul al costului amortizat al
unui activ financiar sau al unei datorii financiare (sau al unui grup de active
financiare sau datorii financiare) şi de alocare a veniturilor din dobânzi sau
a cheltuielii cu dobânzile din perioada relevantă. Rata dobânzii efective
reprezintă rata care actualizează exact plăţile sau încasările viitoare în
1155 IPSAS 29
numerar estimate pe durata de viaţă preconizată a instrumentului financiar

sau, acolo unde este cazul, pe o durată mai scurtă la valoarea contabilă
netă a activului financiar sau a datoriei financiare. La calcularea ratei do-
bânzii efective, o entitate trebuie să estimeze fluxurile de trezorerie luând
în considerare toate condiţiile contractuale ale instrumentului financiar
(de exemplu, plata în avans, opţiunile call şi alte opţiuni similare), dar nu
trebuie să ia în calcul pierderile viitoare din creditare. Calculul include
toate onorariile şi punctele plătite sau încasate de părţile participante la
contract care fac parte integrantă din rata dobânzii efective (a se vedea
IPSAS 9, Venituri din tranzacţii de schimb), costurile tranzacţiei şi toate
celelalte prime sau reduceri. Se presupune că fluxurile de trezorerie şi du-
rata de viaţă preconizată ale unui grup de instrumente financiare similare
pot fi estimate în mod fiabil. Totuși, în acele cazuri rare în care nu este
posibilă estimarea în mod fiabil a fluxurilor de trezorerie sau a duratei de
viaţă preconizate a unui instrument financiar (sau grup de instrumente
financiare), entitatea trebuie să utilizeze fluxurile de trezorerie contractuale
pe întreaga durată contractuală a instrumentului financiar (sau a grupului
de instrumente financiare).
Derecunoaşterea reprezintă eliminarea unui activ financiar sau a unei
datorii financiare recunoscut(e) anterior din situaţia poziţiei financiare a
entităţii.
O cumpărare sau o vânzare standard este o cumpărare sau o vânzare a
unui activ financiar printr-un contract ale cărui condiţii impun livrarea
activului în cadrul perioadei de timp stabilite în general prin reglementări
sau convenţii pe piaţa în cauză.
Costurile tranzacţiei sunt costuri marginale care pot atribuite direct achi
ziţiei, emiterii sau cedării unui activ financiar sau unei datorii financiare
(a se vedea Anexa A punctul AG26). Un cost marginal este un cost care nu
ar fi fost suportat dacă entitatea nu ar fi dobândit, emis sau cedat instru-
mentul financiar.
Definiţii privind contabilitatea operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor
Un angajament ferm este un acord irevocabil de a schimba o cantitate
specificată de resurse la un preţ specificat, la o dată sau la mai multe date
viitoare specificate.
O tranzacţie prognozată este o tranzacţie viitoare neangajată, dar anti
cipată.
Un instrument de acoperire împotriva riscurilor este un instrument deri-
vat desemnat sau (doar pentru o acoperire împotriva riscurilor variaţiilor
cursurilor de schimb valutar) un activ financiar nederivat sau o datorie
financiară nederivată desemnat(ă) a cărui (cărei) valoare justă sau ale
IPSAS 29 1156
cărui (cărei) fluxuri de trezorerie sunt preconizate să compenseze modi

ficările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unui element
desemnat acoperit împotriva riscurilor (punctele 81-86 şi Anexa A punc
tele AG127-AG130 detaliază definiţia unui instrument de acoperire îm-
potriva riscurilor).
Un element acoperit împotriva riscurilor este un activ, o datorie, un an-
gajament ferm, o tranzacţie prognozată foarte probabilă sau o investiţie
netă într-o operaţiune din străinătate care (a) expune entitatea la riscul mo
dificărilor valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie viitoare şi (b) este
desemnat(ă) drept acoperit(ă) împotriva riscurilor (punctele 87-94 şi
Anexa A punctele AG131-AG141 detaliază definiţia elementelor acoperite
împotriva riscurilor).
Eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor este gradul în care modificările
în valoarea justă sau în fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit
împotriva riscurilor care se pot atribui unui risc acoperit sunt compensate
prin modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie aferente
instrumentului de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea Anexa A
punctele AG145-AG156).
Termenii definiţi în alte IPSAS-uri sunt utilizaţi în prezentul standard cu
acelaşi înţeles ca în acele standarde şi sunt reproduşi în Glosarul de termeni
definiţi publicat separat.
Instrumente derivate încorporate

11. Un instrument derivat încorporat este o componentă a unui instrument hibrid
(combinat) care include şi un contract-gazdă cu instrumente nederivate – având
ca efect faptul că modul de variaţie a unor fluxuri de trezorerie generate de
instrumentul combinat este similar cu cel al unui instrument derivat de sine
stătător. Un instrument derivat încorporat generează o parte din sau toate
fluxurile de trezorerie pentru care altfel s-ar prevedea în contract modificarea
acestora în funcţie de o rată specificată a dobânzii, de preţul instrumentului
financiar, de preţul mărfii, de cursul de schimb valutar, de indicele de preţ sau
indicele ratei, de ratingul de credit sau indicele de creditare, sau de alte varia
bile, cu condiţia ca, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila să nu fie
specifică niciunei părţi contractuale. Un instrument derivat care este ataşat unui
instrument financiar, dar este transferabil, conform contractului, independent
de acel instrument, sau care are un partener diferit de acel instrument, nu este
un instrument derivat încorporat, ci un instrument financiar separat.
12. Un instrument financiar derivat încorporat trebuie diferenţiat de contrac
tul-gazdă şi contabilizat ca instrument derivat, în conformitate cu prezentul
standard, dacă şi numai dacă:
(a) Caracteristicile şi riscurile economice aferente instrumentelor
derivate încorporate nu sunt strâns legate de caracteristicile şi
1157 IPSAS 29
riscurile economice aferente contractului-gazdă (a se vedea Anexa A

punctele AG43 şi AG46);
(b) Un instrument separat care are aceiaşi termeni ca instrumentul de
rivat încorporat ar corespunde definiţiei unui instrument derivat; şi
(c) Instrumentul hibrid (combinat) nu este evaluat la valoarea justă cu
modificările valorii juste recunoscute în surplus sau deficit (adică un
instrument derivat care este încorporat într-un activ financiar sau
într-o datorie financiară la valoarea justă prin surplus sau deficit
nu este separat).
În cazul în care un instrument derivat este separat, contractul-gazdă trebuie
contabilizat conform prezentului standard dacă este un instrument finan-
ciar şi în conformitate cu alte standarde corespunzătoare în cazul în care
nu este un instrument financiar. Prezentul standard nu specifică dacă un
instrument derivat încorporat trebuie prezentat separat în situaţia poziţiei
financiare.
13. Fără a aduce atingere punctului 12, dacă un contract conţine unul sau mai
multe instrumente derivate încorporate, o entitate poate desemna întregul
contract hibrid (combinat) drept un activ financiar sau o datorie financiară
la valoarea justă prin surplus sau deficit, în afară de cazul în care:
(a) Instrumentul (instrumentele) derivat(e) încorporat(e) nu modifică
în mod semnificativ fluxurile de trezorerie care ar fi impuse în caz
contrar prin contract; sau
(b) Este clar în urma unei scurte analize sau fără nicio analiză, atunci
când un instrument similar hibrid (combinat) este luat în conside
rare pentru prima dată, că separarea instrumentului (instrumente-
lor) derivat(e) încorporat(e) este interzisă, cum este cazul opţiunii
de plată în avans încorporate într-un împrumut care îi permite
deţinătorului să plătească în avans împrumutul pentru aproximativ
costul său amortizat.
14. În cazul în care, conform prezentului standard, unei entităţi i se impune să
separe un instrument derivat încorporat de contractul-gazdă al acestuia,
dar nu are posibilitatea să evalueze separat instrumentul derivat încorporat
fie în momentul achiziţiei, fie la sfârşitul perioadei ulterioare de rapor-
tare, aceasta trebuie să desemneze întregul contract hibrid (combinat) la
valoarea justă prin surplus sau deficit. În mod similar, dacă o entitate nu
poate evalua separat instrumentul derivat încorporat care ar trebui să fie
separat la reclasificarea unui contract hibrid (combinat) în afara categoriei
valorii juste prin surplus sau deficit, atunci acea reclasificare este interzisă.
În astfel de circumstanţe, contractul hibrid (combinat) rămâne clasificat
în totalitate drept la valoarea justă prin surplus sau deficit.
IPSAS 29 1158
15. Dacă o entitate nu poate să determine fiabil valoarea justă a unui instrument
derivat încorporat pe baza termenilor şi condiţiilor sale (de exemplu, deoarece
instrumentul derivat încorporat este bazat pe un instrument de capitaluri proprii
necotat), valoarea justă a instrumentului derivat este diferenţa dintre valoarea
justă a instrumentului hibrid (combinat) şi valoarea justă a contractului-gazdă,
dacă acestea pot fi determinate în baza prezentului standard. Dacă entitatea nu
poate să determine valoarea justă a instrumentului derivat încorporat utilizând
această metodă, se aplică punctul 14, iar instrumentul hibrid (combinat) este
desemnat la valoarea justă prin surplus sau deficit.
Recunoaştere şi derecunoaştere
Recunoaşterea iniţială
16. O entitate trebuie să recunoască un activ financiar sau o datorie financiară
în situaţia poziţiei sale financiare atunci când şi numai atunci când entitatea
devine o parte a prevederilor contractuale ale instrumentului. (A se vedea
punctul 40 cu privire la cumpărările standard de active financiare.)
Derecunoaşterea unui activ financiar
17. În situaţiile financiare consolidate, punctele 18-25 şi Anexa A punctele AG49-
AG67 se aplică la nivel consolidat. Prin urmare, o entitate consolidează mai
întâi toate entităţile controlate în conformitate cu IPSAS 35 şi apoi aplică
punctele 18-25 şi Anexa A punctele AG49-AG67 pentru entitatea economică
rezultată.
18. Înainte de a evalua eventualitatea şi măsura în care derecunoaşterea este
adecvată în conformitate cu punctele 19-25, o entitate determină dacă
acele puncte trebuie aplicate unei părţi dintr-un activ financiar (sau unei
părţi dintr-un grup de active financiare similare) sau unui activ financiar
(sau unui grup de active financiare similare) în ansamblul său, după cum
urmează:
(a) Punctele 19-25 se aplică unei părţi dintr-un activ financiar (sau unei
părţi dintr-un grup de active financiare similare) dacă şi numai
dacă partea care a fost luată în considerare pentru derecunoaştere
îndeplineşte una dintre următoarele trei condiţii:
(i) Partea conţine doar fluxuri de trezorerie clar identificate din
tr-un activ financiar (sau grup de active financiare similare).
Spre exemplu, atunci când o entitate iniţiază o separare a
componentei de dobândă prin care un partener obţine dreptul
asupra fluxurilor de trezorerie din dobândă, dar nu şi asupra
fluxurilor de trezorerie din principal dintr-un instrument de
datorie, punctele 19-25 se aplică fluxurilor de trezorerie din
dobândă.
1159 IPSAS 29
(ii) Partea conţine doar o porţiune complet proporţională (pro

rata) din fluxurile de trezorerie dintr-un activ financiar (sau
grup de active financiare similare). De exemplu, atunci când
o entitate încheie un angajament prin care partenerul obţine
drepturile asupra unei părţi de 90% din toate fluxurile de
trezorerie ale unui instrument de datorie, punctele 19-25 se
aplică celor 90% din acele fluxuri de trezorerie. Dacă există
mai mult de un singur partener, nu i se impune fiecărui par
tener să deţină o parte proporţională din fluxurile de trezo
rerie, cu condiţia ca entitatea care transferă să deţină o parte
complet proporţională.
(iii) Partea conţine doar o porţiune complet proporţională (pro
rata) din fluxurile de trezorerie identificate în mod specific
dintr-un activ financiar (sau grup de active financiare simi-
lare). De exemplu, atunci când o entitate încheie un contract
prin care partenerul obţine drepturile asupra unei părţi de
90% din fluxurile de trezorerie din dobândă dintr-un activ
financiar, punctele 19-25 se aplică celor 90% din acele fluxuri
de trezorerie. Dacă există mai mult de un singur partener, nu
i se impune fiecărui partener să deţină o parte proporţională
din fluxurile de trezorerie identificate în mod specific, cu
condiţia ca entitatea care transferă să deţină o parte complet
proporţională.
(b) În toate celelalte cazuri, punctele 19-25 se aplică activului financiar
per ansamblu (sau grupului de active financiare similare per ansam-
blu). De exemplu, atunci când o entitate transferă (i) drepturile
asupra primelor sau ultimelor 90% din încasările în numerar de pe
urma unui activ financiar (sau unui grup de active financiare), sau
(ii) drepturile asupra a 90% din fluxurile de trezorerie dintr-un grup
de creanţe, dar oferă o garanţie pentru a compensa cumpărătorul
pentru orice pierderi din credite până la 8% din valoarea princi-
palului creanţelor, punctele 19-25 se aplică activului financiar (sau
unui grup de active financiare similare) per ansamblu.
La punctele 19-28, termenul „activ financiar” se referă fie la o parte dintr-un
activ financiar (sau la o parte dintr-un grup de active financiare similare), aşa
cum s-a arătat la litera (a) de mai sus, fie, altminteri, la un activ financiar
(sau la un grup de active financiare similare) în ansamblul său.
19. O entitate trebuie să derecunoască un activ financiar atunci şi numai atunci
când:
(a) Drepturile contractuale asupra fluxurilor de trezorerie care decurg
din activul financiar expiră sau se renunţă la ele; sau
IPSAS 29 1160
(b) Transferă activul financiar aşa cum se arată la punctele 20 şi 21,

iar transferul îndeplineşte condiţiile pentru derecunoaştere în con-
formitate cu punctul 22.
(A se vedea punctul 40 pentru vânzări standard ale activelor financiare.)
20. O entitate transferă un activ financiar dacă şi numai dacă fie:
(a) Transferă drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie
din activul financiar; fie
(b) Păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie
din activul financiar, dar îşi asumă o obligaţie contractuală de a plăti
fluxurile de trezorerie unuia sau mai multor destinatari printr-un
contract care îndeplineşte condiţiile de la punctul 21.
21. Atunci când o entitate păstrează drepturile contractuale de a primi fluxurile
de trezorerie dintr-un activ financiar („activul original”), dar îşi asumă
o obligaţie contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie uneia sau mai
multor entităţi („eventualii destinatari”), entitatea tratează tranzacţia ca
pe un transfer al activului financiar dacă şi numai dacă sunt îndeplinite
toate cele trei condiţii care urmează:
(a) Entitatea nu are nicio obligaţie de a plăti sume eventualilor destina
tari, cu excepţia cazului în care aceasta încasează sume echivalente
de pe urma activului original. Avansurile pe termen scurt ale enti
tăţii, cu dreptul la recuperarea completă a sumei împrumutate plus
dobânda angajată la ratele pieţei, nu reprezintă încălcări ale acestei
condiţii.
(b) Entităţii i se interzice prin condiţiile din contractul de transfer să
vândă sau să pună gaj pe activul original din alte motive decât ga
rantarea obligaţiei de a le plăti eventualilor destinatari fluxurile de
trezorerie.
(c) Entitatea are obligaţia de a remite orice fluxuri de trezorerie pe
care le încasează în numele eventualilor destinatari fără întârzieri
semnificative. În plus, entitatea nu are dreptul de a reinvesti aceste
fluxuri de trezorerie, cu excepţia cazului în care investiţiile sunt
făcute în numerar sau în echivalente de numerar (aşa cum sunt
acestea definite în IPSAS 2, Situaţiile fluxurilor de trezorerie) în
timpul scurtei perioade de decontare de la data încasării şi până
la data la care trebuie făcută plata către eventualii destinatari, iar
dobânda obţinută de pe urma unor astfel de investiţii este transmisă
eventualilor destinatari.
22. Atunci când o entitate transferă un activ financiar (a se vedea punctul 20),
ea trebuie să evalueze măsura în care păstrează riscurile şi recompensele
aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar. În acest caz:
1161 IPSAS 29
(a) Dacă entitatea transferă majoritatea riscurilor şi recompenselor

aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar, entitatea
trebuie să derecunoască activul financiar şi să recunoască separat,
ca active sau datorii, orice drepturi şi obligaţii create sau păstrate
în cadrul transferului.
(b) Dacă entitatea păstrează majoritatea riscurilor şi recompenselor
aferente dreptului de proprietate asupra activului financiar, entitatea
trebuie să continue să recunoască activul financiar.
(c) Dacă entitatea nici nu transferă, nici nu păstrează majoritatea
riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate asupra
activului financiar, entitatea trebuie să determine dacă a păstrat
controlul asupra activului financiar. În acest caz:
(i) Dacă entitatea nu a păstrat controlul, ea trebuie să derecu
noască activul financiar şi să recunoască separat ca active sau
datorii orice drepturi şi obligaţii create sau păstrate în cadrul
transferului.
(ii) Dacă entitatea a păstrat controlul, ea trebuie să continue să
recunoască activul financiar în măsura implicării sale conti
nue în activul financiar (a se vedea punctul 32).
23. Transferul riscurilor şi recompenselor (a se vedea punctul 22) este evaluat
prin compararea expunerii entităţii, înainte şi după transfer, cu variabilitatea
valorilor şi plasării în timp a fluxurilor nete de trezorerie din activul transferat.
O entitate a păstrat majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului
de proprietate asupra unui activ financiar dacă expunerea sa la variabilitatea
valorii actualizate a fluxurilor nete de trezorerie viitoare din activul financiar nu
se modifică semnificativ în urma transferului (de exemplu, deoarece entitatea
a vândut un activ financiar care făcea obiectul unui acord pentru a-l cumpăra
înapoi la un preţ fix sau la preţul de vânzare plus rentabilitatea creditorului).
O entitate a transferat majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptu-
lui de proprietate asupra unui activ financiar dacă expunerea sa la o astfel de
variabilitate nu mai este semnificativă în comparaţie cu variabilitatea totală din
valoarea actualizată a fluxurilor nete de trezorerie viitoare asociate activului
financiar (de exemplu, deoarece entitatea a vândut un activ financiar care făcea
doar obiectul unei opţiuni de a-l răscumpăra la valoarea sa justă de la momentul
reachiziţiei sau deoarece a transferat o parte complet proporţională din fluxurile
de trezorerie rezultate dintr-un activ financiar mai mare printr-un contract, cum
ar fi o subparticipare la împrumut, care îndeplineşte condiţiile de la punctul 21).
24. Adesea va fi evident dacă entitatea a transferat sau a păstrat majoritatea ris-
curilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate şi nu va fi nevoie să
se efectueze niciun calcul. În alte cazuri, va fi necesar să se calculeze şi să se
compare expunerea entităţii la variabilitatea din valoarea actualizată a fluxurilor
IPSAS 29 1162
nete de trezorerie viitoare înainte şi după transfer. Calcularea şi compararea

sunt făcute utilizându-se drept rată de actualizare o rată a dobânzii curente pe
piaţă corespunzătoare. Este luată în considerare orice variabilitate posibilă în
mod rezonabil a fluxurilor nete de trezorerie, acordând mai multă importanţă
celor mai probabile rezultate.
25. Eventualitatea ca o entitate să fi păstrat controlul (a se vedea punctul 22 litera (c))
asupra activului transferat depinde de capacitatea entităţii căreia i se transferă
activul de a vinde acest activ. Dacă entitatea căreia i s-a transferat activul are
capacitatea practică de a vinde activul, în ansamblul său, unei terţe părţi externe
şi poate să îşi exercite această capacitate unilateral şi fără a avea nevoie să
impună restricţii suplimentare asupra transferului, entitatea nu a păstrat con-
trolul. În toate celelalte cazuri, entitatea a păstrat controlul.
Transferuri care îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere (a se vedea punctul 22
literele (a) şi (c) subpunctul (i))
26. Dacă o entitate transferă un activ financiar printr-un transfer care înde
plineşte condiţiile pentru derecunoaştere per ansamblu şi păstrează dreptul
de a administra activul financiar în schimbul unui onorariu, ea trebuie
să recunoască fie un activ de administrare, fie o datorie de administrare
pentru acel contract de administrare. Dacă nu se aşteaptă ca onorariul ce
trebuie primit să compenseze entitatea în mod adecvat pentru prestarea
serviciului de administrare, atunci o datorie legată de administrare trebuie
recunoscută pentru obligaţia de administrare la valoarea sa justă. Dacă se
aşteaptă ca onorariul ce trebuie primit să compenseze entitatea în mod mai
mult decât adecvat pentru prestarea serviciului de administrare, atunci un
activ de administrare trebuie recunoscut pentru dreptul de administrare,
la o valoare determinată pe baza unei alocări a valorii contabile a activului
financiar mai mare, în conformitate cu punctul 29.
27. Dacă, în urma unui transfer, un activ financiar este derecunoscut per
ansamblu, dar transferul face ca entitatea să obţină un nou activ financiar
sau să îşi asume o nouă datorie financiară, sau o datorie de administrare,
entitatea trebuie să recunoască noul activ financiar, noua datorie financiară
sau noua datorie de administrare la valoarea justă.
28. La derecunoaşterea unui activ financiar per ansamblu, diferenţa dintre:
(a) Valoarea contabilă; şi
(b) Suma alcătuită din (i) contravaloarea primită (inclusiv orice nou
activ obţinut minus orice nouă datorie asumată) şi (ii) orice câştig
sau pierdere cumulat(ă) care a fost recunoscut(ă) direct în active
nete / capitaluri proprii (a se vedea punctul 64 litera (b));
trebuie recunoscută în surplus sau deficit.
1163 IPSAS 29
29. Dacă activul transferat face parte dintr-un activ financiar mai mare (de
exemplu, atunci când entitatea transferă fluxurile de trezorerie din dobândă
care sunt parte a unui instrument de datorie, a se vedea punctul 18 litera (a))
şi partea transferată îndeplineşte condiţiile pentru derecunoaştere per
ansamblu, valoarea contabilă anterioară a activului financiar mai mare
trebuie împărţită între partea care continuă să fie recunoscută şi partea
care este derecunoscută, pe baza valorilor juste relative ale acelor părţi la
data transferului. În acest scop, un activ de administrare păstrat trebuie
tratat ca partea care continuă să fie recunoscută. Diferenţa dintre:
(a) Valoarea contabilă alocată părţii derecunoscute; şi
(b) Suma alcătuită din (i) contravaloarea primită pentru partea dere
cunoscută (inclusiv orice nou activ obţinut minus orice nouă dato-
rie asumată) şi (ii) orice câştig sau pierdere cumulat(ă) care a fost
recunoscut(ă) direct în active nete / capitaluri proprii (a se vedea
punctul 64 litera (b));
trebuie recunoscută în surplus sau deficit. Un câştig sau o pierdere cumu
lat(ă) care a fost recunoscut(ă) în activele nete / capitalurile proprii este
alocat(ă) între partea care continuă să fie recunoscută şi partea care este
derecunoscută, pe baza valorilor juste relative ale acelor părţi.
30. Atunci când o entitate alocă valoarea contabilă anterioară a unui activ finan-
ciar mai mare între partea care continuă să fie recunoscută şi partea care este
derecunoscută, valoarea justă a părţii care continuă să fie recunoscută trebuie
determinată. Atunci când entitatea are o tradiţie de vânzare a unor părţi simi-
lare cu partea care continuă să fie recunoscută sau dacă există alte tranzacţii
pe piaţă pentru astfel de părţi, preţurile recente ale tranzacţiilor reale oferă cea
mai bună estimare a valorii sale juste. Atunci când nu există cotaţii de preţ sau
tranzacţii recente pe piaţă pentru a sprijini valoarea justă a părţii care continuă
să fie recunoscută într-o tranzacţie de schimb, cea mai bună estimare a valorii
juste este diferenţa dintre valoarea justă a activului financiar mai mare per
ansamblu şi contravaloarea primită de la entitatea căreia i s-a transferat activul
pentru partea care este derecunoscută.
Transferuri care nu îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere (a se vedea
punctul 22 litera (b))
31. Dacă un transfer nu are drept rezultat derecunoaşterea deoarece entitatea
a păstrat majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de
proprietate asupra activului transferat, entitatea trebuie să continue să
recunoască activul transferat în ansamblul său şi trebuie să recunoască o
datorie financiară pentru contravaloarea primită. În perioadele ulterioare,
entitatea trebuie să recunoască orice venit în legătură cu activul transferat
şi orice cheltuială suportată în legătură cu datoria financiară.
IPSAS 29 1164
Implicarea continuă în activele transferate (a se vedea punctul 22 litera (c)

subpunctul (ii))
32. Dacă o entitate nici nu transferă, nici nu păstrează majoritatea riscurilor
şi recompenselor aferente dreptului de proprietate asupra unui activ
transferat şi păstrează controlul activului transferat, entitatea continuă
să recunoască activul transferat proporţional cu implicarea sa continuă.
Măsura în care entitatea continuă să se implice în activul transferat este
măsura în care ea se expune la modificările valorii activului transferat.
De exemplu:
(a) Atunci când implicarea continuă a entităţii ia forma garantării ac
tivului transferat, măsura în care entitatea continuă să se implice
este valoarea mai mică dintre (i) valoarea activului şi (ii) valoarea
maximă a contravalorii primite pe care entitatea ar putea să fie
nevoită să o ramburseze („valoarea garanţiei”).
(b) Atunci când implicarea continuă a entităţii ia forma unei opţiuni
emise sau cumpărate (sau amândouă) pe activul transferat, măsura
în care entitatea continuă să se implice este dată de valoarea activului
transferat pe care entitatea ar putea să îl reachiziţioneze. Cu toate
acestea, în cazul unei opţiuni put emise pe un activ care este evaluat
la valoarea justă, măsura în care entitatea continuă să se implice este
limitată la valoarea mai mică dintre valoarea activului transferat şi
preţul de exercitare al opţiunii (a se vedea punctul AG63).
(c) Atunci când implicarea continuă a entităţii ia forma unei opţiuni
decontate în numerar sau a unui provizion similar pentru activul
transferat, măsura în care entitatea continuă să se implice este eva
luată în acelaşi mod precum cea care rezultă din alte opţiuni decât
cele decontate în numerar, aşa cum se arată la litera (b) de mai sus.
33. Atunci când o entitate continuă să recunoască un activ în măsura implicării
sale continue, entitatea recunoaşte, de asemenea, o datorie asociată. În
ciuda celorlalte dispoziţii de evaluare din prezentul standard, activul trans-
ferat şi datoria asociată sunt evaluate pe o bază care reflectă drepturile şi
obligaţiile pe care le-a păstrat entitatea. Datoria asociată este evaluată astfel
încât valoarea contabilă netă a activului transferat şi a datoriei asociate
să fie:
(a) Costul amortizat al drepturilor şi obligaţiilor păstrate de entitate,
dacă activul transferat este evaluat la costul amortizat; sau
(b) Egală cu valoarea justă a drepturilor şi obligaţiilor păstrate de enti-
tate la evaluarea pe o bază de sine stătătoare, dacă activul transferat
este evaluat la valoarea justă.
1165 IPSAS 29
34. Entitatea trebuie să continue să recunoască orice venit rezultat din activul
transferat în măsura implicării sale continue şi trebuie să recunoască orice
cheltuială suportată în legătură cu datoria asociată.
35. În scopul unei evaluări ulterioare, modificările recunoscute ale valorii
juste a activului transferat şi a datoriei asociate sunt contabilizate de o
manieră consecventă între ele în conformitate cu punctul 64 şi nu trebuie
compensate.
36. În cazul în care implicarea continuă a unei entităţi are loc doar pentru o
parte a activului financiar (de exemplu, atunci când entitatea păstrează
o opţiune de recumpărare a unei părţi dintr-un activ transferat sau un
interes rezidual care nu are drept rezultat păstrarea majorităţii riscurilor
şi recompenselor aferente dreptului de proprietate şi entitatea păstrează
controlul), entitatea alocă valoarea contabilă anterioară a activului finan-
ciar între partea pe care continuă să o recunoască prin implicarea continuă
şi partea pe care nu o mai recunoaşte pe baza valorilor juste relative ale
acelor părţi la data transferului. În acest scop, se aplică dispoziţiile de la
punctul 30. Diferenţa dintre:
(a) Valoarea contabilă alocată părţii care nu mai este recunoscută; şi
(b) Suma alcătuită din (i) contravaloarea primită pentru partea care
nu mai este recunoscută şi (ii) orice câştig sau pierdere cumulat(ă)
alocat(ă) ei care ar fi fost recunoscut(ă) direct în active nete / capi-
taluri proprii (a se vedea punctul 64 litera (b));
trebuie recunoscută în surplus sau deficit. Un câştig sau o pierdere cu
mulat(ă) care a fost recunoscut(ă) în active nete / capitaluri proprii este
împărţit(ă) între partea care continuă să fie recunoscută şi partea care nu
mai este recunoscută, pe baza valorilor juste relative ale acelor părţi.
37. Dacă activul transferat este evaluat la costul amortizat, opţiunea din prezentul
standard de a desemna o datorie financiară la valoarea justă prin surplus sau
deficit nu este aplicabilă datoriei asociate.
Toate transferurile
38. Dacă un activ transferat continuă să fie recunoscut, activul şi datoria aso
ciată nu trebuie compensate. Similar, entitatea nu trebuie să compenseze
niciun venit generat de activul transferat cu nicio cheltuială suportată în
legătură cu datoria asociată (a se vedea IPSAS 28 punctul 47).
39. Dacă o entitate care transferă activul îi oferă garanţii reale nemonetare
(cum ar fi instrumentele de datorie sau de capitaluri proprii) entităţii căreia
i se transferă activul, contabilizarea garanţiilor reale de către entitatea care
transferă activul şi de către entitatea căreia i se transferă activul depinde
de existenţa dreptului entităţii căreia i se transferă activul de a vinde sau
IPSAS 29 1166
de a regaja garanţia reală şi de măsura în care entitatea care a transferat

activul şi-a îndeplinit obligaţiile. Entitatea care a transferat activul şi
entitatea căreia i s-a transferat activul trebuie să contabilizeze garanţiile
reale după cum urmează:
(a) Dacă entitatea căreia i s-a transferat activul are dreptul, prin con-
tract sau prin tradiţie, de a vinde sau regaja garanţia reală, atunci
entitatea care a transferat activul trebuie să reclasifice acel activ în
situaţia poziţiei sale financiare (de exemplu, ca pe un activ împru-
mutat, un instrument de capitaluri proprii gajat sau o creanţă din
recumpărare) separat de alte active.
(b) Dacă entitatea căreia i s-a transferat activul vinde garanţiile reale
care i-au fost gajate, ea trebuie să recunoască încasările din vân-
zare şi o datorie evaluată la valoarea justă pentru obligaţia sa de a
rambursa garanţia reală.
(c) Dacă entitatea care a transferat activul nu îşi îndeplineşte obli
gaţiile conform condiţiilor din contract şi nu mai are dreptul de a
răscumpăra garanţia reală, ea trebuie să derecunoască garanţia
reală, iar entitatea căreia i s-a transferat activul trebuie să recu
noască garanţia reală ca pe un activ al său evaluat iniţial la valoarea
justă sau, dacă a vândut deja garanţia reală, trebuie să derecunoască
obligaţia sa de a rambursa garanţia reală.
(d) Cu excepţia celor prevăzute la litera (c), entitatea care a transferat
activul trebuie să continue să considere garanţia reală drept activ
al său, iar entitatea căreia i s-a transferat activul nu trebuie să
recunoască garanţia reală drept activ.
Cumpărarea sau vânzarea standard a unui activ financiar
40. O cumpărare sau o vânzare standard a activelor financiare trebuie să fie
recunoscută şi derecunoscută, după caz, utilizându-se contabilitatea la data
tranzacţionării sau contabilitatea la data decontării (a se vedea Anexa A
punctele AG68-AG71).
Derecunoaşterea unei datorii financiare
41. O entitate trebuie să înlăture o datorie financiară (sau o parte a unei da-
torii financiare) din situaţia poziţiei sale financiare atunci când şi numai
atunci când aceasta este stinsă − adică atunci când obligaţia specificată în
contract este achitată, se renunţă la ea sau este anulată ori expiră.
42. Un schimb între un creditor şi un debitor existenţi de instrumente de datorie
care au condiţii substanţial diferite trebuie să fie contabilizat ca lichidare a
datoriei financiare iniţiale şi ca recunoaştere a unei noi datorii financiare.
Similar, o modificare substanţială a condiţiilor unei datorii financiare
1167 IPSAS 29
existente sau a unei părţi a acesteia (fie că se poate sau nu atribui dificultă
ţilor financiare în care se află debitorul) trebuie să fie contabilizată drept
o lichidare a datoriei financiare iniţiale şi o recunoaştere a unei noi datorii
financiare.
43. Diferenţa dintre valoarea contabilă a unei datorii financiare (sau a unei
părţi dintr-o datorie financiară) stinse sau transferate unei alte părţi şi
contravaloarea plătită, inclusiv orice active nemonetare transferate sau
datorii asumate, trebuie recunoscută în surplus sau deficit. Atunci când
creditorul renunţă la o obligaţie sau aceasta este asumată de o terţă parte
ca parte a unei alte tranzacţii decât cea de schimb, o entitate trebuie să
aplice IPSAS 23.
44. Dacă o entitate răscumpără o parte a unei datorii financiare, entitatea trebuie
să aloce valoarea contabilă anterioară a datoriei financiare între partea care
continuă să fie recunoscută şi partea care este derecunoscută pe baza valorilor
juste relative ale acelor părţi la data recumpărării. Diferenţa dintre (a) valoarea
contabilă alocată părţii derecunoscute şi (b) contravaloarea plătită, inclusiv orice
active nemonetare transferate sau datorii asumate, pentru partea derecunoscută
trebuie să fie recunoscută în surplus sau deficit.
Evaluare
Evaluarea iniţială a activelor financiare şi a datoriilor financiare
45. Atunci când un activ financiar sau o datorie financiară este recunoscut(ă)
iniţial, o entitate trebuie să îl (o) evalueze la valoarea sa justă plus, în cazul
unui activ financiar sau al unei datorii financiare care nu este la valoarea
justă prin surplus sau deficit, costurile tranzacţiei care pot fi atribuite
direct achiziţiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare.
46. Atunci când o entitate utilizează contabilizarea în funcţie de data decontării
pentru un activ care apoi este evaluat la cost sau la costul amortizat, activul
este recunoscut iniţial la valoarea sa justă de la data tranzacţionării (a se vedea
Anexa A punctele AG68-AG71).
Evaluarea ulterioară a activelor financiare
47. În scopul evaluării unui activ financiar după recunoaşterea iniţială, prezentul
standard clasifică activele financiare în următoarele patru categorii definite la
punctul 10:
(a) Active financiare la valoarea justă prin surplus sau deficit;
(b) Investiţii păstrate până la scadenţă;
(c) Împrumuturi şi creanţe; şi
(d) Active financiare disponibile pentru vânzare.
IPSAS 29 1168
Aceste categorii se aplică la evaluarea şi recunoaşterea surplusului sau deficitului

conform prezentului standard. Entitatea poate folosi alte descrieri pentru aceste
categorii sau alte clasificări atunci când prezintă informaţii în situaţiile finan-
ciare. Entitatea trebuie să prezinte în note informaţiile prevăzute de IPSAS 30.
48. După recunoaşterea iniţială, o entitate trebuie să evalueze activele finan-
ciare, inclusiv instrumentele derivate ce constituie active, la valoarea lor
justă, fără nicio deducere a costurilor tranzacţiei ce ar putea să fie supor
tate la vânzare sau altă cedare, excepţie făcând următoarele categorii de
active financiare:
(a) Împrumuturile şi creanţele, aşa cum sunt definite la punctul 10,
care trebuie evaluate la costul amortizat utilizând metoda dobânzii
efective;
(b) Investiţiile păstrate până la scadenţă, aşa cum sunt definite la punc-
tul 10, care trebuie evaluate la costul amortizat utilizând metoda
dobânzii efective; şi
(c) Investiţiile în instrumentele de capitaluri proprii care nu au un preţ
de piaţă cotat pe o piaţă activă şi a căror valoare justă nu poate fi
evaluată fiabil şi instrumentele derivate care sunt legate de şi care
trebuie decontate prin livrarea unor asemenea instrumente de
capital necotate, care trebuie evaluate la cost (a se vedea Anexa A
punctele AG113 şi AG114).
Activele financiare care sunt desemnate ca elemente acoperite împotriva
riscurilor fac obiectul evaluării conform dispoziţiilor contabilităţii de aco-
perire împotriva riscurilor de la punctele 99-113. Toate activele financiare,
cu excepţia celor evaluate la valoarea justă prin surplus sau deficit, fac
obiectul examinării pentru depreciere în conformitate cu punctele 67-79
şi cu Anexa A punctele AG117-AG126.
Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare
49. După recunoaşterea iniţială, o entitate trebuie să evalueze la costul amor
tizat, utilizând metoda dobânzii efective, toate datoriile financiare, cu
excepţia:
(a) Datoriilor financiare la valoarea justă prin surplus sau deficit. Astfel
de datorii, inclusiv instrumentele derivate care sunt datorii, trebuie
evaluate la valoarea justă, cu excepţia unei datorii derivate care
este legată de şi trebuie decontată prin livrarea unui instrument de
capitaluri proprii necotat a cărui valoare justă nu poate fi evaluată
fiabil, care trebuie evaluată la cost.
(b) Datoriilor financiare care apar atunci când un transfer al unui activ
financiar nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi derecunoscut sau
1169 IPSAS 29
atunci când se aplică abordarea implicării continue. Punctele 31 şi 33

se aplică la evaluarea unor astfel de datorii financiare.
(c) Contractelor de garanţie financiară conform definiţiei de la punc
tul 10. După recunoaşterea iniţială, emitentul unui astfel de contract
trebuie (în afară de cazul în care se aplică punctul 49 litera (a) sau
(b)) să îl evalueze la cea mai mare valoare dintre:
(i) Valoarea determinată în conformitate cu IPSAS 19; şi
(ii) Valoarea recunoscută iniţial (a se vedea punctul 45) minus,
acolo unde este cazul, amortizarea cumulată recunoscută în
conformitate cu IPSAS 9.
(d) Angajamentelor pentru acordarea unui împrumut la o rată a do-
bânzii sub valoarea pieţei. După recunoaşterea iniţială, emitentul
unui astfel de angajament trebuie (în afară de cazul în care se aplică
punctul 49 litera (a)) să îl evalueze la cea mai mare valoare dintre:
(ii) Valoarea recunoscută iniţial (a se vedea punctul 45) minus,
acolo unde este cazul, amortizarea cumulată recunoscută în
conformitate cu IPSAS 9.
Datoriile financiare care sunt desemnate ca elemente acoperite împotriva
riscurilor fac obiectul evaluării conform dispoziţiilor contabilităţii de
acoperire împotriva riscurilor de la punctele 99-113.
Considerente privind evaluarea la valoarea justă
50. Pentru determinarea valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii
financiare în sensul aplicării prezentului standard, a IPSAS 28 sau a
IPSAS 30, o entitate trebuie să aplice punctele AG101-AG115 din Anexa A.
51. Cea mai bună dovadă a valorii juste o reprezintă preţurile cotate pe o piaţă activă.
Dacă piaţa pentru un instrument financiar nu este activă, o entitate stabileşte
valoarea justă utilizând o tehnică de evaluare. Obiectivul utilizării unei tehnici de
evaluare este de a stabili care ar fi fost preţul tranzacţiei la data evaluării într-un
schimb efectuat în condiţii obiective motivat de considerente normale de afa
ceri. Tehnicile de evaluare includ utilizarea informaţiilor din tranzacţii recente
desfăşurate în condiţii de piaţă obiective, între părţi interesate şi în cunoştinţă
de cauză, dacă acestea sunt disponibile, utilizarea referinţelor la valoarea justă
actuală a unui alt instrument care este foarte similar, utilizarea analizei fluxu-
rilor de trezorerie actualizate şi utilizarea modelelor de evaluare a opţiunilor.
Dacă există o tehnică de evaluare folosită în mod obişnuit de participanţii de
pe piaţă pentru stabilirea preţului unui instrument şi dacă s-a demonstrat că
acea tehnică oferă estimări fiabile ale preţurilor obţinute în tranzacţiile reale
IPSAS 29 1170
de pe piaţă, entitatea utilizează tehnica respectivă. Tehnica de evaluare aleasă

utilizează la maximum intrările de date de pe piaţă şi se bazează cât mai puţin
posibil pe intrările de date specifice entităţii. Ea încorporează toţi factorii pe
care participanţii de pe piaţă i-ar lua în considerare la stabilirea preţului şi este
conformă cu metodologiile economice acceptate pentru stabilirea preţului in-
strumentelor financiare. Periodic, o entitate calibrează tehnica de evaluare şi
testează validitatea sa utilizând preţuri din orice tranzacţii actuale observabile
pe piaţă pentru acelaşi instrument (adică fără a modifica instrumentul sau forma
sa) sau pe baza oricăror informaţii de piaţă care sunt disponibile şi observabile.
52. Valoarea justă a unei datorii financiare cu o caracteristică „la vedere” (de
exemplu, un depozit „la vedere”) nu este mai mică decât valoarea de plătit „la
vedere”, actualizată de la prima dată de la care suma poate fi impusă spre plată.
Reclasificări
53. O entitate:
(a) Nu trebuie să reclasifice un instrument derivat în afara categoriei
la valoarea justă prin surplus sau deficit în timp ce este deţinut sau
emis;
(b) Nu trebuie să reclasifice niciun instrument financiar de la valoarea
justă prin surplus sau deficit dacă la recunoaşterea iniţială a fost
desemnat de entitate ca fiind la valoarea justă prin surplus sau de
ficit; şi
(c) Poate, dacă activul financiar nu mai este deţinut în vederea vânzării
sau recumpărării în viitorul apropiat (în ciuda faptului că activul
financiar se poate să fi fost dobândit sau să fi apărut, în principal, în
scopul vânzării sau recumpărării în viitorul apropiat), să reclasifice
acel activ financiar în afara categoriei la valoarea justă prin surplus
sau deficit dacă dispoziţiile de la punctele 55 sau 57 sunt respectate.
O entitate nu trebuie să reclasifice niciun instrument financiar în categoria
la valoarea justă prin surplus sau deficit după recunoaşterea iniţială.
54. Următoarele modificări de circumstanţe nu reprezintă reclasificări în sensul
punctului 53:
(a) Un instrument derivat care a fost anterior un instrument desemnat şi
eficient de acoperire împotriva riscurilor într-o acoperire a fluxurilor de
trezorerie împotriva riscurilor sau într-o acoperire a unei investiţii nete
nu mai îndeplineşte condiţiile ca atare; şi
(b) Un instrument derivat devine un instrument desemnat şi eficient de
acoperire împotriva riscurilor într-o acoperire a fluxurilor de trezorerie
împotriva riscurilor sau într-o acoperire a investiţiei nete.
1171 IPSAS 29
55. Un activ financiar căruia i se aplică punctul 53 litera (c) (cu excepţia unui
activ financiar de tipul celui descris la punctul 57) poate fi reclasificat în afara
categoriei la valoarea justă prin surplus sau deficit numai în situaţii rare.
56. Dacă o entitate reclasifică un activ financiar în afara categoriei la valoarea
justă prin surplus sau deficit în conformitate cu punctul 55, activul financiar
trebuie reclasificat la valoarea justă la data reclasificării. Niciun câştig sau nicio
pierdere recunoscut(ă) deja în surplus sau deficit nu trebuie reluat(ă). Valoarea
justă a activului financiar de la data reclasificării devine noul său cost sau cost
amortizat, după caz.
57. Un activ financiar căruia i se aplică punctul 53 litera (c) care ar fi respectat
definiţia împrumuturilor şi creanţelor (dacă activul financiar nu ar fi trebuit să
fie clasificat drept deţinut în vederea tranzacţionării la recunoaşterea iniţială)
poate fi reclasificat în afara categoriei la valoarea justă prin surplus sau deficit
dacă entitatea are intenţia şi capacitatea de a păstra activul financiar în viitorul
apropiat sau până la scadenţă.
58. Un activ financiar clasificat drept disponibil pentru vânzare care ar fi respectat
definiţia împrumuturilor şi creanţelor (dacă nu ar fi fost desemnat drept disponi-
bil pentru vânzare) poate fi reclasificat în afara categoriei disponibile pentru
vânzare şi în categoria de împrumuturi şi creanţe dacă entitatea are intenţia şi
capacitatea de a păstra activul financiar în viitorul apropiat sau până la scadenţă.
59. Dacă o entitate reclasifică un activ financiar în afara categoriei la valoarea
justă prin surplus sau deficit în conformitate cu punctul 57 sau în afara cate
goriei disponibile pentru vânzare în conformitate cu punctul 58, ea trebuie să
reclasifice activul financiar la valoarea justă de la data reclasificării. Pentru un
activ financiar reclasificat în conformitate cu punctul 57, niciun câştig sau nicio
pierdere recunoscut(ă) deja în surplus sau deficit nu trebuie reluat(ă). Valoarea
justă a activului financiar de la data reclasificării devine noul său cost sau cost
amortizat, după caz. Pentru un activ financiar reclasificat în afara categoriei
disponibile pentru vânzare în conformitate cu punctul 58, orice câştiguri sau
pierderi anterioare din acel activ care au fost recunoscute direct în active nete /
capitaluri proprii, în conformitate cu punctul 64 litera (b), trebuie contabilizate
în conformitate cu punctul 63.
60. Dacă, în urma modificării intenţiei sau capacităţii, nu mai este potrivită
clasificarea unei investiţii drept păstrată până la scadenţă, ea trebuie re
clasificată drept disponibilă pentru vânzare şi va fi reevaluată la valoarea
justă, iar diferenţa dintre valoarea sa contabilă şi valoarea justă trebuie
să fie contabilizată în conformitate cu punctul 64 litera (b).
61. De fiecare dată când vânzările sau reclasificarea unei valori mai mult decât
nesemnificative a investiţiilor păstrate până la scadenţă nu îndeplinesc
niciuna dintre condiţiile de la punctul 10, orice investiţii păstrate până la
scadenţă rămase trebuie reclasificate drept disponibile pentru vânzare. În
IPSAS 29 1172
cazul unor astfel de reclasificări, diferenţa dintre valoarea lor contabilă şi

valoarea justă trebuie contabilizată în conformitate cu punctul 64 litera (b).
62. Dacă devine disponibilă o evaluare fiabilă pentru un activ financiar sau o
datorie financiară pentru care o astfel de evaluare nu a fost disponibilă
înainte şi se prevede ca activul sau datoria să fie evaluat(ă) la valoarea
justă dacă este disponibilă o evaluare fiabilă (a se vedea punctele 48 litera (c)
şi 49), activul sau datoria trebuie reevaluat(ă) la valoarea justă, iar dife
renţa dintre valoarea sa contabilă şi valoarea justă trebuie să fie contabi
lizată în conformitate cu punctul 64.
63. Dacă, în urma modificării intenţiei sau capacităţii, sau în rarele situaţii
în care nu mai este disponibilă o evaluare fiabilă a valorii juste (a se ve
dea punctele 48 litera (c) şi 49), sau din cauză că cei „doi ani financiari
precedenţi” la care se face referire la punctul 10 au trecut, devine adecvată
contabilizarea unui activ financiar sau a unei datorii financiare mai
degrabă la cost sau la cost amortizat decât la valoarea justă, valoarea
justă contabilizată a activului financiar sau a datoriei financiare la acea
dată devine noul său cost sau cost amortizat, după caz. Orice câştiguri sau
pierderi anterioare din acel activ care au fost recunoscute direct în active
nete / capitaluri proprii în conformitate cu punctul 64 litera (b) trebuie
contabilizate după cum urmează:
(a) În cazul unui activ financiar cu o dată de scadenţă fixă, câştigul sau
pierderea trebuie amortizat(ă) în surplus sau deficit pe parcursul
duratei de viaţă rămase a investiţiei păstrate până la scadenţă uti
lizând metoda dobânzii efective. Orice diferenţă dintre noul cost
amortizat şi valoarea de la scadenţă trebuie, de asemenea, amorti
zată pe parcursul duratei de viaţă rămase a activului financiar
utilizând metoda dobânzii efective, în mod similar cu amortizarea
unei prime şi a unei reduceri. Dacă activul financiar este depreciat
ulterior, orice câştig sau pierdere care a fost recunoscut(ă) direct
în active nete / capitaluri proprii este recunoscut(ă) în surplus sau
deficit în conformitate cu punctul 76.
(b) În cazul unui activ financiar care nu are o dată de scadenţă fixă,
câştigul sau pierderea trebuie să rămână în active nete / capitaluri
proprii până când activul financiar va fi vândut sau cedat în alt mod,
când va fi recunoscut în surplus sau deficit. Dacă activul financiar
este depreciat ulterior, orice câştig sau pierdere anterior (anterioară)
care a fost recunoscut(ă) direct în active nete / capitaluri proprii este
recunoscut(ă) în surplus sau deficit în conformitate cu punctul 76.
Câştiguri şi pierderi
64. Un câştig sau o pierdere rezultând dintr-o modificare a valorii juste a unui
activ financiar sau a unei datorii financiare care nu constituie o parte a
1173 IPSAS 29
unei relaţii de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea punctele 99-113)

trebuie să fie recunoscut(ă) după cum urmează:
(a) Un câştig sau o pierdere generat(ă) de un activ financiar sau de o
datorie financiară clasificat(ă) drept la valoarea justă prin surplus
sau deficit trebuie să fie recunoscut(ă) în surplus sau deficit.
(b) Un câştig sau o pierdere generat(ă) de un activ financiar disponibil
pentru vânzare trebuie recunoscut(ă) direct în active nete / capitaluri
proprii prin situaţia modificărilor activelor nete / capitalurilor pro-
prii (a se vedea IPSAS 1), cu excepţia pierderilor din depreciere (a
se vedea punctele 76-79) şi a câştigurilor şi pierderilor din cursurile
de schimb valutar (a se vedea Anexa A punctul AG116), până când
activul financiar este derecunoscut, moment în care câştigul sau pier-
derea cumulat(ă) recunoscut(ă) anterior în active nete / capitaluri
proprii trebuie recunoscut(ă) în surplus sau deficit. Totuşi, dobânda
calculată utilizând metoda dobânzii efective (a se vedea punctul 10)
este recunoscută în surplus sau deficit (a se vedea IPSAS 9). Divi-
dendele sau distribuirile similare pentru un instrument de capitaluri
proprii disponibil pentru vânzare sunt recunoscute în surplus sau
deficit atunci când dreptul entităţii de a primi plata este stabilit (a
se vedea IPSAS 9).
65. Pentru activele financiare şi datoriile financiare contabilizate la cost
amortizat (a se vedea punctele 48 şi 49), un câştig sau o pierdere este
recunoscut(ă) în surplus sau deficit atunci când activul financiar sau da
toria financiară este derecunoscut(ă) sau depreciat(ă) şi prin procesul de
amortizare. Totuşi, pentru active financiare sau datorii financiare care
sunt elemente acoperite împotriva riscurilor (a se vedea punctele 87-94 şi
Anexa A punctele AG131-AG141) contabilizarea câştigului sau pierderii
trebuie să fie conformă punctelor 99-113.
66. În cazul în care o entitate recunoaşte activele financiare utilizând conta-
bilitatea în funcţie de data decontării (a se vedea punctul 40 şi Anexa A
punctele AG68 şi AG71), nu este recunoscută nicio modificare a valorii
juste a activului ce urmează a fi primit pe parcursul perioadei dintre data
tranzacţionării şi data decontării, pentru activele contabilizate la cost sau
la cost amortizat (excepţie făcând pierderile din depreciere). Pentru ac-
tivele contabilizate la valoarea justă însă, modificarea valorii juste trebuie
recunoscută în surplus sau deficit sau în active nete / capitaluri proprii,
după cum este cazul, conform punctului 64.
Deprecierea şi necolectabilitatea activelor financiare
67. O entitate trebuie să evalueze, la finalul fiecărei perioade de raportare,
măsura în care există vreo dovadă obiectivă că un activ financiar sau un
grup de active financiare este depreciat. Dacă există orice dovadă de acest
IPSAS 29 1174
fel, entitatea trebuie să aplice punctul 72 (pentru activele financiare conta-

bilizate la cost amortizat), punctul 75 (pentru activele financiare contabili-
zate la cost) sau punctul 76 (pentru activele financiare disponibile pentru
vânzare) pentru a determina valoarea oricărei pierderi din depreciere.
68. Un activ financiar sau un grup de active financiare este depreciat şi sunt suportate
pierderi din depreciere dacă şi numai dacă există dovezi obiective ale depre-
cierii ca rezultat al unuia sau al mai multor evenimente care au apărut după
recunoaşterea iniţială a activului (un „eveniment care ocazionează pierderi”) şi
acel eveniment (sau evenimente) care ocazionează pierderi are (au) un impact
asupra fluxurilor de trezorerie viitoare estimate ale activului financiar sau ale
grupului de active financiare care poate fi estimat fiabil. Se poate să nu fie
posibilă identificarea unui singur eveniment distinct care a cauzat deprecierea.
Mai degrabă se poate ca efectul combinat al mai multor evenimente să fi cauzat
deprecierea. Pierderile preconizate ca rezultat al unor evenimente viitoare,
indiferent de cât de probabile sunt, nu sunt recunoscute. Dovezile obiective că
un activ financiar sau un grup de active este depreciat includ informaţii care pot
fi observate şi care intră în atenţia deţinătorului activului despre următoarele
evenimente care ocazionează pierderi:
(a) Dificultatea financiară semnificativă a emitentului sau a debitorului;
(b) O încălcare a contractului, de exemplu, neîndeplinirea obligaţiei de plată
a dobânzii sau a principalului;
(c) Creditorul, din motive economice sau juridice legate de dificultăţile
financiare în care se află debitorul, îi acordă debitorului o concesie pe
care altminteri creditorul nu ar lua-o în considerare;
(d) Devine probabil că debitorul va intra în faliment sau în altă formă de
reorganizare financiară;
(e) Dispariţia unei pieţe active pentru acel activ financiar din cauza dificul
tăţilor financiare; sau
(f) Date observabile care arată că există o scădere cuantificabilă în fluxurile
de trezorerie viitoare estimate dintr-un grup de active financiare de la
recunoaşterea iniţială a acelor active, cu toate că scăderea nu poate fi
încă identificată cu activele financiare individuale din grup, inclusiv:
(i) Modificări nefavorabile în situaţia plăţilor debitorilor din grup
(de exemplu, un număr mai mare de plăţi întârziate); sau
(ii) Condiţii economice naţionale sau locale care sunt corelate cu ne
executarea obligaţiilor privind activele din grup (de exemplu,
creşterea ratei şomajului în aria geografică a debitorilor, o scădere
a preţurilor petrolului pentru împrumuturile acordate producăto
rilor de petrol sau modificări nefavorabile ale condiţiilor econo
mice care afectează debitorii din grup).
1175 IPSAS 29
69. Dispariţia unei pieţe active din cauza faptului că instrumentele financiare ale
entităţii nu mai sunt tranzacţionate în mod public nu constituie o dovadă de
depreciere. Reducerea ratingului de credit al unei entităţi nu constituie, în sine,
dovada unei deprecieri, cu toate că aceasta poate constitui dovada unei deprecieri
atunci când este analizată împreună cu alte informaţii disponibile. O scădere a
valorii juste a unui activ financiar sub costul său sau sub costul său amortizat
nu constituie neapărat o dovadă de depreciere (de exemplu, o scădere a valorii
juste a unei investiţii într-un instrument de datorie care rezultă dintr-o creştere
a ratei dobânzii fără risc).
70. În plus faţă de tipurile de evenimente de la punctul 68, dovezile obiective ale
deprecierii unei investiţii într-un instrument de capitaluri proprii includ infor
maţii privind modificările semnificative care au un efect nefavorabil care au
avut loc în mediul tehnologic, de piaţă, economic sau juridic în care operează
emitentul şi indică faptul că s-ar putea să nu mai fie recuperat costul investiţiei
în instrumentul de capitaluri proprii. O scădere semnificativă sau prelungită a
valorii juste a unei investiţii într-un instrument de capitaluri proprii sub costul
său reprezintă, de asemenea, o dovadă obiectivă de depreciere.
71. În anumite cazuri, datele observabile necesare pentru a estima valoarea unei
pierderi din deprecierea unui activ financiar pot fi limitate sau pot să nu mai fie
complet relevante în contextul curent. De exemplu, situaţia în care un debitor se
află în dificultate financiară şi există puţine informaţii istorice disponibile legate
de debitori similari. În asemenea cazuri, o entitate îşi foloseşte raţionamentul
bazat pe experienţă pentru a estima valoarea oricărei pierderi din depreciere. În
mod similar, o entitate îşi utilizează raţionamentul bazat pe experienţă pentru
a ajusta datele observabile pentru ca un grup de active financiare să reflecte
situaţiile actuale (a se vedea punctul AG122). Utilizarea estimărilor rezonabile
este o parte esenţială a întocmirii situaţiilor financiare şi nu le subminează
fiabilitatea.
Active financiare contabilizate la cost amortizat
72. Dacă există dovezi obiective că a fost suportată o pierdere din deprecierea
împrumuturilor şi creanţelor sau a investiţiilor păstrate până la scadenţă
contabilizate la costul amortizat, valoarea pierderii este evaluată drept
diferenţa dintre valoarea contabilă a activului şi valoarea actualizată a
fluxurilor de trezorerie viitoare estimate (excluzând pierderile viitoare
din credit care nu au fost suportate) actualizate la rata iniţială a dobânzii
efective a activului financiar (adică rata dobânzii efective calculată la
recunoaşterea iniţială). Valoarea contabilă a activului trebuie redusă fie
direct, fie prin utilizarea unui cont de provizion pentru depreciere. Valoarea
pierderii trebuie recunoscută în surplus sau deficit.
73. O entitate evaluează mai întâi măsura în care există dovezi obiective ale depre-
cierii individual pentru activele financiare care sunt în mod individual semnifi-
cative şi individual sau colectiv pentru activele financiare care nu sunt în mod
IPSAS 29 1176
individual semnificative (a se vedea punctul 68). Dacă o entitate determină că

nu există nicio dovadă obiectivă de depreciere pentru un activ financiar evaluat
individual, fie că este semnificativ, fie că nu este, ea include activul într-un
grup de active financiare care au caracteristici similare ale riscului de credit şi
le evaluează pentru depreciere colectiv. Activele care sunt evaluate individual
pentru depreciere şi pentru care este recunoscută sau continuă să fie recunoscută
o pierdere din depreciere nu sunt incluse într-o evaluare colectivă a deprecierii.
74. În cazul în care, într-o perioadă ulterioară, valoarea pierderii aferente din
depreciere scade, iar descreşterea poate fi corelată obiectiv cu un eveniment
care apare după ce a fost recunoscută deprecierea (cum ar fi o îmbunătăţire
a ratingului de credit al debitorului), pierderea din depreciere recunoscută
anterior trebuie reluată fie direct, fie prin ajustarea unui cont de provizion
pentru depreciere. Reluarea nu trebuie să aibă drept rezultat o valoare
contabilă a activului financiar mai mare decât valoarea ce ar fi constituit
costul amortizat dacă deprecierea nu ar fi fost recunoscută la data la care
deprecierea a fost reluată. Valoarea reluării trebuie recunoscută în surplus
sau deficit.
Active financiare contabilizate la cost
75. Dacă există dovezi obiective că a fost suportată o pierdere din deprecierea
unui instrument de capitaluri proprii necotat care nu este contabilizat la
valoarea justă deoarece valoarea sa justă nu poate fi evaluată fiabil, sau
din deprecierea unui activ derivat care este legat de şi trebuie decontat
prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat, va
loarea pierderii din depreciere este evaluată drept diferenţa dintre valoa-
rea contabilă a activului financiar şi valoarea actualizată a fluxurilor de
trezorerie viitoare estimate actualizate la rata actuală de rentabilitate de
piaţă pentru active financiare similare (a se vedea punctul 48 litera (c) şi
Anexa A punctele AG113 şi AG114). Astfel de pierderi din depreciere nu
trebuie reluate.
Active financiare disponibile pentru vânzare
76. Atunci când o scădere a valorii juste a unui activ financiar disponibil pentru
vânzare a fost recunoscută direct în active nete / capitaluri proprii şi există
dovezi obiective că activul este depreciat (a se vedea punctul 68), pierderea
cumulată care a fost recunoscută direct în active nete / capitaluri proprii
trebuie înlăturată de la active nete / capitaluri proprii şi recunoscută în
surplus sau deficit, chiar dacă activul financiar nu a fost derecunoscut.
77. Valoarea pierderii cumulate care este înlăturată din active nete / capitaluri
proprii şi recunoscută în surplus sau deficit conform punctului 76 trebuie să
fie diferenţa dintre costul de achiziţie (minus orice plată a principalului şi
amortizarea) şi valoarea justă actuală, minus orice pierdere din depreciere
pentru acel activ financiar recunoscută anterior în surplus sau deficit.
1177 IPSAS 29
78. Pierderile din depreciere recunoscute în surplus sau deficit pentru o in
vestiţie într-un instrument de capitaluri proprii clasificat drept disponibil
pentru vânzare nu trebuie reluate prin surplus sau deficit.
79. Dacă, într-o perioadă ulterioară, valoarea justă a unui instrument de datorie
clasificat drept disponibil pentru vânzare creşte şi acea creştere poate fi legată
în mod obiectiv de un eveniment care apare după ce pierderea din depreciere
a fost recunoscută în surplus sau deficit, pierderea din depreciere trebuie
reluată, iar valoarea reluării trebuie recunoscută în surplus sau deficit.
Acoperirea împotriva riscurilor

80. În cazul în care există o relaţie de acoperire împotriva riscurilor desemnată
între un instrument de acoperire şi un element acoperit, aşa cum este pre
zentată la punctele 95-98 şi în Anexa A punctele AG142-AG144, contabi
lizarea câştigului sau pierderii din instrumentul de acoperire sau din
elementul acoperit trebuie să respecte prevederile punctelor 99-113.
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor care intră în această categorie
81. Prezentul standard nu restricţionează circumstanţele în care un instrument
derivat poate fi desemnat drept instrument de acoperire împotriva riscurilor
sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de la punctul 98, excepţie făcând anumite
opţiuni emise (a se vedea Anexa A punctul AG127). Totuşi, un activ financiar
nederivat sau o datorie financiară nederivată poate fi desemnat(ă) ca instru-
ment de acoperire împotriva riscurilor numai pentru o operaţiune de acoperire
împotriva riscului valutar.
82. În sensul contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, doar instrumentele care
implică o parte din afara entităţii raportoare (adică externă entităţii economice
sau entităţii individuale care face obiectul raportării) pot fi desemnate drept
instrumente de acoperire împotriva riscurilor. Deşi entităţile individuale din
cadrul unei entităţi economice sau diviziile din cadrul unei entităţi pot intra
într-o tranzacţie de acoperire împotriva riscurilor cu alte entităţi din cadrul
entităţii economice sau divizii din cadrul entităţii, orice tranzacţii de acest fel
din cadrul entităţii economice sunt eliminate la consolidare. Prin urmare, astfel
de tranzacţii de acoperire împotriva riscurilor nu îndeplinesc condiţiile pentru
contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în situaţiile financiare consolidate
ale entităţii economice. Totuşi, acestea pot îndeplini condiţiile pentru contabili-
tatea de acoperire împotriva riscurilor în situaţiile financiare individuale sau
separate ale entităţilor individuale din cadrul entităţii economice, cu condiţia
ca ele să fie externe entităţii individuale care face obiectul raportării.
Desemnarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor
83. În mod normal există o singură evaluare a valorii juste a unui instrument de
acoperire împotriva riscurilor în ansamblul său, iar factorii care generează
IPSAS 29 1178
modificări ale valorii juste sunt interdependenţi. Astfel, o relaţie de acoperire

împotriva riscurilor este desemnată de către o entitate pentru un instrument
de acoperire împotriva riscurilor în ansamblul său. Singurele excepţii permise
sunt:
(a) Separarea valorii intrinsece şi a valorii-timp pentru un contract pe opţiuni
şi desemnarea ca instrument de acoperire împotriva riscurilor doar a
modificării valorii intrinsece a unei opţiuni şi excluderea modificării
valorii sale timp; şi
(b) Separarea elementului de dobândă de preţul la vedere al unui contract
forward.
Aceste excepţii sunt permise deoarece valoarea intrinsecă a opţiunii şi prima
contractului forward pot fi în general evaluate separat. O strategie dinamică
de acoperire împotriva riscurilor care evaluează atât valoarea intrinsecă, cât
şi valoarea-timp a unui contract pe opţiuni poate îndeplini condiţiile pentru
contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.
84. O parte din întregul instrument de acoperire împotriva riscurilor, cum ar fi
50% din valoarea noţională, poate fi desemnată drept instrumentul de acoperire
împotriva riscurilor într-o relaţie de acoperire împotriva riscurilor. Totuşi, o
relaţie de acoperire împotriva riscurilor nu poate fi desemnată numai pentru o
parte a perioadei de timp în care instrumentul de acoperire împotriva riscurilor
rămâne în circulaţie.
85. Un singur instrument de acoperire împotriva riscurilor poate fi desemnat drept
acoperire împotriva riscurilor aparţinând mai multor tipuri de risc, cu condiţia
ca (a) riscurile acoperite să poată fi clar identificate; (b) să se poată demonstra
eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor; şi (c) să fie posibil să se asigure că
există o destinaţie specifică a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor
şi a diferitelor poziţii de risc.
86. Două sau mai multe instrumente derivate sau diverse părţi din acestea (sau, în
cazul unei acoperiri împotriva riscului valutar, două sau mai multe instrumente
nederivate sau părţi din acestea, sau o combinare de instrumente derivate şi
nederivate sau părţi din acestea) pot fi analizate împreună şi desemnate în comun
ca instrument de acoperire împotriva riscurilor, inclusiv atunci când riscul (ris-
curile) care apare (apar) din anumite instrumente derivate compensează acele
riscuri care apar din alte instrumente derivate. Totuşi, un instrument derivat de
tip „collar” de dobândă sau un alt instrument derivat care combină o opţiune
emisă şi o opţiune cumpărată nu îndeplineşte condiţiile unui instrument de
acoperire împotriva riscurilor dacă este, de fapt, o opţiune netă emisă (pentru
care se primeşte o primă netă). În mod asemănător, două sau mai multe instru-
mente (sau părţi din acestea) pot fi desemnate drept instrument de acoperire
împotriva riscurilor doar dacă niciunul dintre ele nu este o opţiune emisă sau
o opţiune netă emisă.
1179 IPSAS 29
Elemente acoperite împotriva riscurilor

Elemente care intră în această categorie
87. Un element acoperit împotriva riscurilor poate fi un activ sau o datorie
recunoscut(ă), un angajament ferm nerecunoscut, o tranzacţie prognozată foarte
probabilă sau o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate. Elementul aco-
perit împotriva riscurilor poate fi (a) un (o) singur(ă) activ, datorie, angajament
ferm, tranzacţie prognozată foarte probabilă sau investiţie netă într-o opera
ţiune din străinătate, (b) un grup de active, datorii, angajamente ferme, tranzacţii
prognozate foarte probabile sau investiţii nete în operaţiuni din străinătate cu
caracteristici de risc similare, sau (c) doar pentru acoperirea portofoliului îm-
potriva riscului ratei dobânzii, o porţiune a portofoliului de active financiare sau
datorii financiare care sunt expuse aceluiaşi risc împotriva căruia sunt acoperite.
88. Spre deosebire de împrumuturi şi creanţe, o investiţie păstrată până la scadenţă
nu poate constitui un element acoperit în ceea ce priveşte riscul ratei dobânzii
sau riscul plăţii în avans din cauza faptului că desemnarea unei investiţii drept
păstrată până la scadenţă necesită intenţia de a păstra investiţia până la scadenţă
fără a ţine cont de modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale
unei astfel de investiţii care pot fi atribuite modificărilor ratelor dobânzii. Totuşi,
o investiţie păstrată până la scadenţă poate fi considerată un element acoperit
în ceea ce priveşte riscurile aferente fluctuaţiilor cursurilor de schimb valutar
şi riscul de credit.
89. În sensul contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, doar activele, datoriile,
angajamentele ferme sau tranzacţiile prognozate foarte probabile care implică
o parte externă entităţii pot fi desemnate ca elemente acoperite împotriva
riscurilor. Prin urmare, contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor poate
fi aplicată tranzacţiilor dintre entităţi din aceeaşi entitate economică doar în
situaţiile financiare separate sau individuale ale acelor entităţi, nu și în situaţiile
financiare consolidate ale entităţii economice, cu excepţia situaţiilor financiare
consolidate ale unei entităţi de investiţii, conform definiţiei din IPSAS 35, în
care tranzacţiile dintre o entitate de investiţii şi entităţile sale controlate eva
luate la valoarea justă prin surplus sau deficit nu vor fi eliminate din situaţiile
financiare consolidate. Ca excepţie, riscul valutar pentru un element monetar
din cadrul unei entităţi economice (de exemplu, o creanţă/datorie dintre două
entităţi controlate) poate îndeplini condiţiile unui element acoperit împotriva
riscurilor în situaţiile financiare consolidate dacă are drept rezultat expunerea
la pierderi sau câştiguri din cursul de schimb valutar care nu sunt eliminate
pe deplin la consolidare conform IPSAS 4, Efectele variaţiei cursurilor de
schimb valutar. În conformitate cu IPSAS 4, pierderile şi câştigurile din cursul
de schimb valutar pentru elemente monetare din cadrul entităţii economice nu
sunt pe deplin eliminate la consolidare atunci când elementul monetar este
tranzacţionat între două entităţi din cadrul entităţii economice care au monede
funcţionale diferite. În plus, riscul valutar al unei tranzacţii prognozate foarte
probabile din cadrul entităţii economice poate îndeplini condiţiile unui element
IPSAS 29 1180
acoperit împotriva riscurilor în situaţiile financiare consolidate cu condiţia ca

tranzacţia să fie exprimată în altă monedă decât moneda funcţională a entităţii
care iniţiază tranzacţia, iar riscul valutar va afecta surplusul sau deficitul con-
solidat.
Desemnarea elementelor financiare drept elemente acoperite împotriva riscurilor
90. Dacă elementul acoperit împotriva riscurilor este un activ financiar sau o da
torie financiară, el poate fi un element acoperit împotriva riscurilor în ceea
ce priveşte riscurile asociate doar cu o porţiune a fluxurilor sale de trezorerie
sau a valorii sale juste (cum ar fi unul sau mai multe fluxuri de trezorerie con-
tractuale selectate sau porţiuni ale lor sau un procent din valoarea justă), cu
condiţia ca eficienţa să poată fi evaluată. De exemplu, o porţiune care poate
fi identificată şi evaluată separat din expunerea la rata dobânzii a unui activ
purtător de dobândă sau a unei datorii purtătoare de dobândă poate fi desemnată
drept riscul acoperit (cum ar fi componenta ratei dobânzii fără risc sau a ratei
dobânzii de referinţă din expunerea totală la rata dobânzii a unui instrument
financiar acoperit împotriva riscurilor).
91. Într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor aferente expunerii la riscul
ratei dobânzii pentru un portofoliu de active financiare sau de datorii financiare
(şi doar în cazul unei astfel de acoperiri), porţiunea acoperită poate fi desemnată
mai degrabă ca o sumă într-o monedă dată (de exemplu, o sumă în dolari, euro,
lire sau ranzi) decât ca o sumă de active individuale (sau datorii). Deși este
posibil ca portofoliul să includă, în scopuri de gestionare a riscului, active şi
datorii, valoarea desemnată este o valoare a activelor sau o valoare a datoriilor.
Nu este permisă desemnarea unei valori nete care să includă active şi datorii.
Entitatea poate acoperi o porţiune din riscul privind rata dobânzii asociată cu
această sumă desemnată. De exemplu, în cazul unei acoperiri a unui portofoliu
care conţine active care pot fi plătite în avans, entitatea poate acoperi împotriva
riscurilor modificarea valorii juste care poate fi atribuită unei modificări a ratei
dobânzii acoperite pe baza datelor preconizate de reevaluare mai degrabă decât
pe baza celor contractuale. Atunci când porţiunea acoperită împotriva riscurilor
se bazează pe datele de reevaluare preconizate, efectul pe care modificările ratei
dobânzii acoperite împotriva riscurilor îl au asupra acelor date de reevaluare
preconizate este inclus în determinarea modificării valorii juste a elementului
acoperit împotriva riscurilor. În consecinţă, dacă un portofoliu care conţine
elemente plătite în avans este acoperit împotriva riscurilor cu un instrument
derivat care nu este plătibil în avans, ineficacitatea apare dacă datele la care se
aşteaptă ca elementele din portofoliul acoperit împotriva riscurilor să fie plătite
în avans sunt revizuite sau dacă datele reale de plată în avans diferă de cele
preconizate.
Desemnarea elementelor nefinanciare drept elemente acoperite împotriva riscurilor
92. Dacă elementul acoperit împotriva riscurilor este un activ nefinanciar sau
o datorie nefinanciară, el trebuie desemnat ca element acoperit împotriva
1181 IPSAS 29
riscurilor (a) pentru riscurile valutare sau (b) în întregime, pentru toate
riscurile, din cauza dificultăţii de a izola şi de a evalua porţiunea cores
punzătoare din modificările fluxurilor de trezorerie sau ale valorii juste
care pot fi atribuite riscurilor specifice, altele decât riscurile valutare.
Desemnarea grupurilor de elemente drept elemente acoperite împotriva riscurilor
93. Activele similare sau datoriile similare trebuie agregate şi acoperite împotriva
riscurilor ca grup doar dacă activele individuale sau datoriile individuale din
grup sunt expuse aceluiaşi risc care este desemnat drept acoperit. Mai mult,
modificarea valorii juste care poate fi atribuită riscului acoperit pentru fiecare
element individual din grup trebuie preconizată drept aproximativ proporţională
cu modificarea generală a valorii juste care poate fi atribuită riscului acoperit
al grupului de elemente.
94. Deoarece o entitate evaluează eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor prin
compararea modificării valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie ale unui in-
strument de acoperire împotriva riscurilor (sau grup de instrumente similare de
acoperire împotriva riscurilor) cu a unui element acoperit împotriva riscurilor
(sau grup de elemente similare acoperite împotriva riscurilor), compararea
unui instrument de acoperire împotriva riscurilor cu o poziţie generală netă
(de exemplu, suma netă a tuturor activelor cu rată fixă şi a datoriilor cu rată
fixă cu scadenţe similare), mai degrabă decât cu un element specific acoperit
împotriva riscurilor, nu îndeplineşte condiţiile pentru contabilitatea de acoperire
împotriva riscurilor.
Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor
95. Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor recunoaşte efectele compen-
satoare asupra surplusului sau deficitului aferente modificărilor valorii juste
a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor şi a elementului acoperit
96. Relaţiile de acoperire împotriva riscurilor sunt de trei tipuri:
(a) De acoperire a valorii juste împotriva riscurilor: o acoperire a ex-
punerii la modificările valorii juste a unui activ sau a unei datorii
recunoscut(e) sau a unui angajament ferm nerecunoscut, sau a unei
porţiuni identificate a unui astfel de activ, a unei astfel de datorii
sau a unui astfel de angajament ferm, care poate fi atribuită unui
risc specific şi care ar putea afecta surplusul sau deficitul.
(b) De acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor: o acope
rire a expunerii la variaţia fluxurilor de trezorerie care (i) poate fi
atribuită unui risc specific asociat cu un activ sau cu o datorie re
cunoscut(ă) (cum ar fi toate sau unele plăţi de dobândă viitoare
aferente datoriilor cu dobândă variabilă) sau cu o tranzacţie prog
nozată foarte probabilă şi care (ii) ar putea afecta surplusul sau
deficitul.
IPSAS 29 1182
(c) De acoperire împotriva riscurilor a unei investiţii nete într-o ope

raţiune din străinătate conform definiţiei din IPSAS 4.
97. O acoperire împotriva riscului valutar a unui angajament ferm poate fi conta
bilizată drept o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor sau o acoperire a
fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor.
98. O relaţie de acoperire împotriva riscurilor îndeplineşte condiţiile pentru
contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, în conformitate cu punc-
tele 99-113, dacă şi numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
(a) La începutul operaţiunii de acoperire împotriva riscurilor există o
desemnare şi o documentaţie oficială privind relaţia de acoperire
împotriva riscurilor, precum şi obiectivul şi strategia entităţii de
gestionare a riscului pentru a întreprinde operaţiunea de acoperire
împotriva riscurilor. Documentaţia respectivă trebuie să includă
identificarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor, ele
mentul acoperit sau tranzacţia acoperită, natura riscului care se
acoperă şi modul în care entitatea va evalua eficacitatea instrumen-
tului de acoperire împotriva riscurilor în compensarea expunerii la
modificările valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie ale elemen-
tului acoperit care pot fi atribuite riscului acoperit.
(b) Acoperirea împotriva riscurilor se preconizează a fi foarte eficace
(a se vedea Anexa A punctele AG145-AG156) în procesul de com-
pensare a modificărilor valorii juste sau fluxurilor de trezorerie
care pot fi atribuite riscului acoperit, de o manieră consecventă cu
strategia de gestionare a riscului documentată iniţial pentru relaţia
de acoperire respectivă.
(c) Pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, o
tranzacţie prognozată care face obiectul acoperirii împotriva ris-
curilor trebuie să aibă un grad ridicat de probabilitate şi trebuie să
prezinte o expunere la variaţii ale fluxurilor de trezorerie care ar
putea în final să afecteze surplusul sau deficitul.
(d) Eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor poate fi evaluată fiabil,
adică valoarea justă sau fluxurile de trezorerie aferente elementului
acoperit care pot fi atribuite riscului acoperit şi valoarea justă a
instrumentului de acoperire pot fi evaluate fiabil (a se vedea punc-
tele 48 şi 49 şi Anexa A punctele AG113 şi AG114 pentru îndrumări
privind determinarea valorii juste).
(e) Acoperirea împotriva riscurilor este evaluată pe principiul conti
nuităţii şi este determinată ca şi când ar fi avut în mod real un grad
înalt de eficacitate pe parcursul perioadelor de raportare financiară
pentru care a fost desemnată acoperirea împotriva riscurilor.
1183 IPSAS 29
Acoperirea valorii juste împotriva riscurilor

99. Dacă o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor îndeplineşte condiţiile
prevăzute la punctul 98 pe parcursul perioadei, ea trebuie contabilizată
după cum urmează:
(a) Câştigul sau pierderea rezultat(ă) din reevaluarea instrumentului de
acoperire împotriva riscurilor la valoarea justă (pentru un instru-
ment derivat de acoperire împotriva riscurilor) sau componenta
valutară a valorii sale contabile evaluată în conformitate cu IPSAS 4
(pentru un instrument nederivat de acoperire împotriva riscurilor)
trebuie recunoscut(ă) în surplus sau deficit; şi
(b) Câştigul sau pierderea aferent(ă) elementului acoperit împotriva
riscurilor care poate fi atribuit(ă) riscului acoperit trebuie să ajusteze
valoarea contabilă a elementului acoperit şi trebuie recunoscut(ă)
în surplus sau deficit. Acest principiu se aplică dacă un element
acoperit este, altfel, evaluat la cost. Recunoaşterea în surplus sau
deficit a câştigului sau pierderii care se poate atribui riscului acoperit
se aplică dacă elementul acoperit este un activ financiar disponibil
pentru vânzare.
100. Pentru o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor la expunerea unei porţiuni
dintr-un portofoliu de active financiare sau datorii financiare la riscul de rată
a dobânzii (şi doar într-o astfel de acoperire), dispoziţia de la punctul 99
litera (b) poate fi îndeplinită prin prezentarea câştigului sau pierderii care poate
fi atribuit(ă) elementului acoperit împotriva riscurilor fie:
(a) Într-un singur element-rând separat în cadrul activelor, pentru acele
perioade de timp în care se realizează reevaluarea şi în care elementul
acoperit împotriva riscurilor este un activ; fie
(b) Într-un singur element-rând separat în cadrul datoriilor, pentru acele
perioade de timp în care se realizează reevaluarea şi în care elementul
acoperit împotriva riscurilor este o datorie.
Elementele-rând separate la care se face referire la literele (a) şi (b) de mai
sus trebuie prezentate alături de activele financiare sau de datoriile financiare.
Valorile incluse în aceste elemente-rând trebuie să fie înlăturate din situaţia
poziţiei financiare atunci când activele sau datoriile de care sunt legate sunt
derecunoscute.
101. Dacă doar anumite riscuri care pot fi atribuite unui element acoperit împotriva
riscurilor sunt acoperite, modificările recunoscute ale valorii juste a elemen-
tului acoperit împotriva riscurilor care nu sunt legate de riscul acoperit sunt
recunoscute după cum se arată la punctul 64.
102. O entitate trebuie să întrerupă prospectiv contabilitatea de acoperire îm
potriva riscurilor specificată la punctul 99 dacă:
IPSAS 29 1184
(a) Instrumentul de acoperire împotriva riscurilor expiră sau este vân-

dut, reziliat sau exercitat (în acest sens, înlocuirea sau convertirea
unui instrument de acoperire împotriva riscurilor într-un alt instru-
ment de acoperire împotriva riscurilor nu constituie o expirare sau
o reziliere dacă o astfel de înlocuire sau convertire face parte din
strategia documentată de acoperire împotriva riscurilor a entităţii);
(b) Acoperirea împotriva riscurilor nu mai îndeplineşte criteriile pentru
contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la punctul 98; sau
(c) Entitatea revocă desemnarea făcută.
103. Orice ajustare a valorii contabile a unui instrument financiar acoperit îm-
potriva riscurilor conform punctului 99 litera (b) pentru care este utilizată
metoda dobânzii efective (sau, în cazul unei acoperiri a portofoliului îm-
potriva riscului ratei dobânzii, orice ajustare a elementului-rând separat
din situaţia poziţiei financiare descrisă la punctul 100) trebuie amortizată
în surplus sau deficit. Amortizarea poate începe imediat ce există o ajus-
tare şi nu trebuie să înceapă mai târziu de data la care elementul acoperit
împotriva riscurilor încetează a fi ajustat pentru modificările valorii sale
juste care pot fi atribuite riscului acoperit. Ajustarea este bazată pe o
rată a dobânzii efective recalculată la data la care începe amortizarea.
Totuşi, dacă în cazul unei acoperiri a valorii juste împotriva riscurilor
pentru expunerea la rata dobânzii a unui portofoliu de active financiare
sau datorii financiare (şi doar pentru o astfel de acoperire) amortizarea
utilizând o rată a dobânzii efective recalculată nu este posibilă, ajustarea
trebuie amortizată folosind metoda liniară. Ajustarea trebuie amortizată
în totalitate până la scadenţa instrumentului financiar sau, în cazul unei
acoperiri a unui portofoliu împotriva riscului ratei dobânzii, până la ex-
pirarea perioadei relevante în care se realizează reevaluarea.
104. Atunci când un angajament ferm nerecunoscut este desemnat drept element
acoperit împotriva riscului, modificarea ulterioară cumulată a valorii juste a
angajamentului ferm care poate fi atribuită riscului acoperit este recunoscută
ca activ sau datorie, cu un câştig corespunzător sau o pierdere corespunzătoare
recunoscut(ă) în surplus sau deficit (a se vedea punctul 99 litera (b)). Modificările
valorii juste a instrumentului de acoperire împotriva riscului sunt, de asemenea,
recunoscute în surplus sau deficit.
105. Atunci când o entitate încheie un angajament ferm de a dobândi un activ sau
de a-şi asuma o datorie care este un element acoperit împotriva riscurilor
într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, valoarea contabilă iniţială
a activului sau a datoriei care rezultă din faptul că entitatea şi-a onorat anga-
jamentul ferm este ajustată pentru a include şi modificarea cumulată a valorii
juste a angajamentului ferm care poate fi atribuită riscului acoperit care a fost
recunoscut în situaţia poziţiei financiare.
1185 IPSAS 29
Acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor

106. Dacă o acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor îndepli
neşte condiţiile prevăzute la punctul 98 pe parcursul perioadei, ea trebuie
contabilizată după cum urmează:
(a) Partea din câştig sau pierdere atribuită instrumentului de acoperire
împotriva riscurilor care este determinată ca acoperire eficientă (a se
vedea punctul 98) trebuie recunoscută direct în active nete / capita
luri proprii prin situaţia modificărilor activelor nete / capitalurilor
proprii; şi
(b) Partea ineficientă din câştig sau pierdere atribuită instrumentului de
acoperire împotriva riscurilor trebuie să fie recunoscută în surplus
sau deficit.
107. Mai exact, o acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor este con
tabilizată după cum urmează:
(a) Componenta distinctă a activelor nete / capitalurilor proprii asociată
elementului acoperit împotriva riscurilor este ajustată la cea mai mică
valoare dintre următoarele (în valori absolute):
(i) Câştigul cumulat sau pierderea cumulată aferent(ă) elementului
acoperit împotriva riscurilor de la începutul operaţiunii de acope
rire; şi
(ii) Modificarea cumulată a valorii juste (valoarea actualizată) a
fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate aferente elementului
acoperit de la începutul acoperirii împotriva riscurilor;
(b) Orice câştig sau pierdere rămas(ă) aferent(ă) instrumentului de acoperire
împotriva riscurilor sau unei componente desemnate a acestuia (care nu
reprezintă o acoperire eficace) este recunoscut(ă) în surplus sau deficit; şi
(c) Dacă strategia documentată de gestionare a riscului a unei entităţi
pentru o anumită relaţie de acoperire împotriva riscurilor exclude din
evaluarea eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor o componentă spe
cifică a câştigului sau pierderii sau a fluxurilor de trezorerie aferente
instrumentului de acoperire (a se vedea punctele 83, 84 şi 98 litera (a)),
atunci acea componentă a câştigului sau pierderii care a fost exclusă
este recunoscută în conformitate cu punctul 64.
108. Dacă o acoperire a unei tranzacţii prognozate împotriva riscurilor are
drept rezultat ulterior recunoaşterea unui activ financiar sau a unei da
torii financiare, câştigurile sau pierderile asociate care au fost recunoscute
direct în active nete / capitaluri proprii în conformitate cu punctul 106
trebuie să fie reclasificate în surplus sau deficit în aceeaşi perioadă sau în
IPSAS 29 1186
aceleaşi perioade în care activul dobândit sau datoria asumată afectează

surplusul sau deficitul (cum ar fi în perioadele în care se recunoaşte venitul
sau cheltuiala cu dobânda). Totuşi, dacă o entitate preconizează că o parte
din sau toată pierderea recunoscută direct în active nete / capitaluri proprii
nu va fi recuperată în una sau mai multe perioade viitoare, ea trebuie să
reclasifice în surplus sau deficit valoarea care nu se preconizează că va fi
recuperată.
109. Dacă o acoperire a unei tranzacţii prognozate împotriva riscurilor condu
ce ulterior la recunoaşterea unui activ nefinanciar ori a unei datorii nefi
nanciare sau dacă o tranzacţie prognozată pentru un activ nefinanciar sau
o datorie nefinanciară devine un angajament ferm pentru care se aplică
contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, entitatea
trebuie să adopte literele (a) sau (b) de mai jos:
(a) Reclasifică pierderile şi câştigurile asociate care au fost recunoscute
direct în active nete / capitaluri proprii în conformitate cu punctul 106
în surplus sau deficit în aceeaşi perioadă sau în aceleaşi perioade în
timpul căreia/cărora activul dobândit sau datoria asumată afectează
surplusul sau deficitul (cum ar fi perioadele în care deprecierea
sau stocurile sunt recunoscute drept cheltuială). Totuşi, dacă o en-
titate preconizează că o parte din sau toată pierderea recunoscută
direct în active nete / capitaluri proprii nu va fi recuperată în una
sau mai multe perioade viitoare, ea trebuie să reclasifice din active
nete / capitaluri proprii în surplus sau deficit valoarea care nu se
preconizează că va fi recuperată.
(b) Îndepărtează câştigurile şi pierderile asociate care au fost recunos
cute direct în active nete / capitaluri proprii în conformitate cu
punctul 106 şi le include în costul iniţial sau în altă valoare contabilă
a activului sau datoriei.
110. O entitate trebuie să adopte fie litera (a), fie litera (b) de la punctul 109 drept
politica sa contabilă şi trebuie să o aplice consecvent tuturor acoperirilor
împotriva riscurilor la care se referă punctul 109.
111. Pentru operaţiunile de acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva ris-
curilor, altele decât cele la care se referă punctele 108 şi 109, valorile care
au fost recunoscute direct în active nete / capitaluri proprii trebuie recu-
noscute în surplus sau deficit în aceeaşi perioadă sau în aceleaşi perioade
în care fluxurile de trezorerie prognozate acoperite afectează surplusul
sau deficitul (de exemplu, atunci când are loc o vânzare prognozată).
112. În oricare dintre următoarele circumstanţe o entitate trebuie să întrerupă
prospectiv contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor specificată la
punctele 106-111:
1187 IPSAS 29
(a) Instrumentul de acoperire împotriva riscurilor expiră sau este vândut,

reziliat sau exercitat (în acest sens, înlocuirea sau convertirea unui
instrument de acoperire împotriva riscurilor într-un alt instrument
de acoperire împotriva riscurilor nu constituie o expirare sau o rezi
liere dacă o astfel de înlocuire sau convertire face parte din strategia
documentată de acoperire împotriva riscurilor a entităţii). În acest
caz, câştigul sau pierderea cumulat(ă) aferent(ă) instrumentului
de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă) direct
în active nete / capitaluri proprii din perioada în care acoperirea
era în vigoare (a se vedea punctul 106 litera (a)) trebuie să rămână
recunoscut(ă) separat în active nete / capitaluri proprii până la mo-
mentul la care are loc tranzacţia prognozată. Atunci când aceasta
are loc, se va aplica punctul 108, 109 sau 111.
(b) Acoperirea împotriva riscurilor nu mai îndeplineşte criteriile pentru
contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la punctul 98. În
acest caz, câştigul sau pierderea cumulat(ă) aferent (ă) instrumen-
tului de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă)
direct în active nete / capitaluri proprii din perioada în care acoperirea
era în vigoare (a se vedea punctul 106 litera (a)) trebuie să rămâ
nă recunoscut(ă) separat în active nete / capitaluri proprii până la
momentul la care are loc tranzacţia prognozată. Atunci când aceasta
are loc, se va aplica punctul 108, 109 sau 111.
(c) Nu se mai preconizează ca tranzacţia prognozată să aibă loc, caz în
care orice câştig sau pierdere cumulat(ă) aferent(ă) instrumentului
de acoperire împotriva riscurilor care rămâne recunoscut(ă) direct
în active nete / capitaluri proprii din perioada în care acoperirea era
în vigoare (a se vedea punctul 106 litera (a)) trebuie recunoscut(ă) în
surplus sau deficit. Se poate preconiza în continuare că o tranzacţie
prognozată care nu mai este foarte probabilă (a se vedea punctul
98 litera (c)) va avea loc.
(d) Entitatea revocă desemnarea făcută. Pentru acoperirile unei tran
zacţii prognozate, câştigul sau pierderea cumulat(ă) aferent(ă)
instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care rămâne re
cunoscut(ă) direct în active nete / capitaluri proprii din perioada
în care acoperirea era în vigoare (a se vedea punctul 106 litera (a))
trebuie să rămână recunoscut(ă) separat în active nete / capitaluri
proprii până la momentul la care are loc tranzacţia prognozată
sau până când nu se mai preconizează că aceasta va avea loc. Atunci
când aceasta are loc, se va aplica punctul 108, 109 sau 111. Dacă nu
se mai preconizează ca tranzacţia să aibă loc, câştigul sau pierderea
cumulat(ă) care a fost recunoscut(ă) direct în active nete / capitaluri
proprii trebuie recunoscut(ă) în surplus sau deficit.
IPSAS 29 1188
Acoperirea unei investiţii nete împotriva riscurilor

113. Acoperirile împotriva riscurilor ale unei investiţii nete într-o operaţiune
din străinătate, inclusiv o acoperire împotriva riscurilor a unui element
monetar care este contabilizat ca parte a unei investiţii nete (a se vedea
IPSAS 4), trebuie contabilizate similar acoperirilor fluxurilor de trezorerie
împotriva riscurilor:
(a) Partea din câştig sau pierdere atribuită instrumentului de acoperire
împotriva riscurilor care este determinată drept o acoperire eficace
(a se vedea punctul 98) trebuie recunoscută direct în active nete / capi
taluri proprii prin situaţia modificărilor activelor nete / capitalurilor
proprii (a se vedea IPSAS 1); şi
(b) Partea ineficace trebuie recunoscută în surplus sau deficit.
Câştigul sau pierderea atribuit(ă) instrumentului de acoperire împotriva
riscurilor în legătură cu partea eficace a acoperirii care a fost recunoscută
direct în active nete / capitaluri proprii trebuie recunoscut(ă) în surplus
sau deficit, în conformitate cu punctele 56-57 din IPSAS 4 privind cedarea
operaţiunii din străinătate.
Tranziţie
114. [Eliminat]
115. [Eliminat]
116. [Eliminat]
117. [Eliminat]
118. [Eliminat]
119. [Eliminat]
120. [Eliminat]
121. [Eliminat]
122. [Eliminat]
123. [Eliminat]
Data intrării în vigoare
124. O entitate trebuie să aplice prezentul standard pentru situaţiile financiare
aplică prezentul standard pentru o perioadă care începe anterior datei de
1 ianuarie 2013, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.
1189 IPSAS 29
125. O entitate nu trebuie să aplice prezentul standard înainte de 1 ianuarie

2013 decât dacă aplică şi IPSAS 28 şi IPSAS 30.
125A. Punctul 2 a fost modificat de IPSAS 32, Angajamente de concesiune a ser
viciilor: concedenţi, emis în octombrie 2011. O entitate trebuie să aplice
respectiva modificare pentru situaţiile financiare anuale care acoperă
perioadele care încep la 1 ianuarie 2014 sau ulterior acestei date. Se
încurajează aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică modi-
ficarea pentru o perioadă care începe anterior datei de 1 ianuarie 2014,
atunci entitatea trebuie să prezinte acest fapt şi, în acelaşi timp, să aplice
IPSAS 32, modificările la punctele 6 şi 42A din IPSAS 5, modificările la
punctele 25-27 şi 85B din IPSAS 13, modificările la punctele 5, 7 şi 107C
din IPSAS 17 şi modificările la punctele 6 şi 132A din IPSAS 31.
125B. Punctele 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 124 şi 126 au fost
modificate de IPSAS 33, Adoptarea pentru prima dată a Standardelor In
ternaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) pe bază de
angajamente, emis în ianuarie 2015. O entitate trebuie să aplice respectivele
modificări pentru situaţiile financiare anuale care acoperă perioadele care
încep la 1 ianuarie 2017 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea
anterior acestei date. Dacă o entitate aplică IPSAS 33 pentru o perioadă
care începe anterior datei de 1 ianuarie 2017, atunci modificările trebuie
aplicate şi pentru acea perioadă anterioară.
125C. IPSAS 35, Situaţii financiare consolidate, şi IPSAS 37, Angajamente co
mune, emise în ianuarie 2015, au modificat punctele 2 litera (a), 17, 89,
AG2, AG14, AG51-AG53 şi C2. O entitate trebuie să aplice respectivele
modificări atunci când aplică IPSAS 35 şi IPSAS 37.
126. Atunci când o entitate adoptă IPSAS-urile pe bază de angajamente conform
definiţiei din IPSAS 33, Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Inter
naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS-uri) pe bază de an
gajamente, în scopuri de raportare financiară ulterior acestei date de intrare în
vigoare, prezentul standard se aplică situaţiilor financiare anuale ale entităţii
care acoperă perioadele care încep la data adoptării IPSAS-urilor sau ulterior
acestei date.
IPSAS 29 1190
Anexa A
Îndrumări de aplicare
Domeniu de aplicare (punctele 2-8)
AG1. Prezentul standard nu modifică dispoziţiile legate de planurile de beneficii
ale angajaţilor care sunt conforme cu standardul naţional sau internaţional de
contabilitate relevant privind contabilitatea şi raportarea planurilor de pensii
şi contractele de redevenţă pe baza volumului de vânzări sau a veniturilor din
servicii care sunt contabilizate conform IPSAS 9.
Investiţii în entităţile controlate, entităţile asociate şi asocierile în participaţie
AG2. Uneori, o entitate face ceea ce aceasta consideră o „investiţie strategică” în in
strumente de capitaluri proprii emise de o altă entitate, cu intenţia de a stabili
sau de a menţine o relaţie de exploatare pe termen lung cu entitatea în care se
investeşte. Investitorul sau entitatea dintr-o asociere în participație utilizează
IPSAS 36 pentru a stabili dacă metoda contabilizării prin punerea în echivalenţă
este adecvată pentru o astfel de investiţie. Dacă metoda punerii în echivalenţă
nu este adecvată, entitatea aplică prezentul standard acelei investiţii strategice.
Contracte de asigurare
AG3. Prezentul standard se aplică activelor financiare şi datoriilor financiare ale
asigurătorilor, altele decât drepturile şi obligaţiile pe care punctul 2 litera (e) le
exclude deoarece acestea rezultă din contracte de asigurare. O entitate trebuie,
totuşi, să aplice prezentul standard pentru:
● Contractele de garanţie financiară, cu excepţia acelora pentru care emi
tentul alege să trateze astfel de contracte drept contracte de asigurare,
în conformitate cu IPSAS 28; şi
● Instrumentele derivate încorporate incluse în contractele de asigurare.
O entitate poate aplica prezentul standard pentru alte contracte de asigurare
care implică transferul de risc financiar, dar nu i se impune să facă acest lucru.
AG4. Contractele de garanţie financiară pot lua diferite forme legale, cum ar fi o
garanţie, unele tipuri de acreditive, un contract de neexecutare a creditului
sau un contract de asigurare. Tratamentul lor contabil nu depinde de forma lor
legală. Următoarele sunt exemple de tratament adecvat (a se vedea punctul 2
litera (e)):
(a) Deşi un contract de garanţie financiară corespunde definiţiei unui con
tract de asigurare dacă riscul transferat este semnificativ, emitentul aplică
prezentul standard. Totuşi, o entitate poate alege, în anumite circumstanţe,

să trateze contractele de garanţie financiară drept contracte de asigurare

a instrumentelor financiare utilizând IPSAS 28 dacă emitentul a adoptat
anterior o politică contabilă care trata contractele de garanţie financiară
drept contracte de asigurare şi a utilizat contabilitatea aplicabilă pentru
contractele de asigurare, iar emitentul poate alege să aplice fie prezentul
standard, fie standardul naţional sau internaţional de contabilitate rele
vant privind contractele de asigurare pentru astfel de contracte de ga
ranţie financiară. Dacă se aplică prezentul standard, punctul 45 îi impune
emitentului să recunoască un contract de garanţie financiară iniţial la
valoarea justă. În cazul în care contractul de garanţie financiară a fost
emis pentru o parte neafiliată într-o tranzacţie individuală desfăşurată
în condiţii obiective, este probabil ca valoarea sa justă la început să fie
egală cu prima primită, cu excepţia cazului în care există probe contrare.
Ulterior, cu excepţia cazului în care contractul de garanţie financiară a
fost desemnat la început la valoarea justă prin surplus sau deficit sau cu
excepţia cazului în care se aplică punctele 31-39 şi AG62-AG67
(atunci când un transfer al unui activ financiar nu îndeplineşte condiţiile
pentru derecunoaştere sau se aplică abordarea de implicare continuă),
emitentul îl evaluează la cea mai mare valoare dintre:
(ii) Valoarea recunoscută iniţial minus, acolo unde este cazul, amorti
zarea cumulată recunoscută în conformitate cu IPSAS 9 (a se
vedea punctul 49 litera (c)).
(b) Unele garanţii legate de credit nu impun, ca o precondiţie pentru plată, ca
deţinătorul să fie expus la şi să suporte o pierdere atunci când debitorul
nu reuşeşte să facă la timp plăţile aferente activului garantat. Un exem
plu de astfel de garanţie îl reprezintă una care prevede plata ca reacţie la
modificările unui rating de credit specificat sau la modificările indicelui
de creditare. Astfel de garanţii nu sunt contracte de garanţie financiară
conform definiţiei din prezentul standard şi nu sunt nici contracte de
asigurare. Astfel de garanţii sunt instrumente financiare derivate, iar
emitentul le aplică prezentul standard.
(c) Dacă un contract de garanţie financiară a fost emis în legătură cu vânzarea
de bunuri, emitentul aplică IPSAS 9 pentru a determina momentul în
care va recunoaşte veniturile din garanţii şi din vânzarea de bunuri.
AG5. Anumite contracte prevăd o plată bazată pe variabile climatice, geologice sau
pe alte variabile fizice. (Cele bazate pe variabile climatice sunt numite uneori
„derivate în funcţie de vreme”.) Dacă acele contracte nu sunt contracte de asi
gurare, atunci ele intră sub incidenţa prezentului standard.

Drepturi şi obligaţii care rezultă din alte tranzacţii decât cele de schimb care
generează venituri
AG6. Drepturile şi obligaţiile (activele şi datoriile) pot rezulta din alte tranzacţii decât
cele de schimb care generează venituri, de exemplu, o entitate poate primi
numerar de la o agenţie multilaterală pentru a realiza anumite activităţi. Atunci
când realizarea acelor activităţi face obiectul unor condiţii, sunt recunoscute
simultan un activ şi o datorie. Atunci când activul este un activ financiar, acesta
este recunoscut în conformitate cu IPSAS 23 şi este evaluat iniţial în conformi-
tate cu IPSAS 23 şi cu prezentul standard. O datorie care este recunoscută iniţial
ca urmare a condiţiilor impuse cu privire la utilizarea unui activ nu intră sub
incidenţa prezentului standard şi este tratată în IPSAS 23. După recunoaşterea
iniţială, în cazul în care circumstanţele indică faptul că recunoaşterea unei datorii
în conformitate cu IPSAS 23 nu mai este adecvată, o entitate analizează dacă o
datorie financiară trebuie recunoscută în conformitate cu prezentul standard. Alte
datorii care pot rezulta din alte tranzacţii decât cele de schimb care generează
venituri sunt recunoscute şi evaluate în conformitate cu prezentul standard în
cazul în care corespund definiţiei unei datorii financiare din IPSAS 28.
Definiţii (punctele 9 şi 10)
Desemnarea la valoarea justă prin surplus sau deficit
AG7. Punctul 10 din prezentul standard permite unei entităţi să desemneze un activ
financiar, o datorie financiară sau un grup de instrumente financiare (active
financiare, datorii financiare sau ambele) la valoarea justă prin surplus sau
deficit, cu condiţia ca acţionând astfel să rezulte informaţii mai relevante.
AG8. Decizia unei entităţi de a desemna un activ financiar sau o datorie financiară
la valoarea justă prin surplus sau deficit este similară unei alegeri a politicii
contabile (deşi, spre deosebire de alegerea politicii contabile, nu se impune
aplicarea consecventă pentru toate tranzacţiile similare). Atunci când o enti-
tate poate face o astfel de alegere, punctul 17 litera (b) din IPSAS 3, Politici
contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori, prevede ca politica
aleasă să aibă drept rezultat situaţii financiare care să ofere informaţii fiabile
şi mai relevante despre efectele tranzacţiilor, ale altor evenimente şi condiţii
asupra poziţiei financiare, performanţei financiare sau fluxurilor de trezorerie
ale entităţii. În cazul desemnării la valoarea justă prin surplus sau deficit,
punctul 10 stabileşte cele două circumstanţe în care se îndeplineşte dispoziţia
de a furniza informaţii mai relevante. Prin urmare, pentru a alege o astfel de
desemnare în conformitate cu punctul 10, entitatea trebuie să demonstreze că
se găseşte într-unul din cazurile respective (sau în ambele).
Punctul 10 litera (b) subpunctul (i): Desemnarea elimină sau reduce în
mod semnificativ o inconsecvenţă de evaluare sau de recunoaştere care
altfel ar apărea
AG9. Conform IPSAS 29, evaluarea unui activ financiar sau a unei datorii finan-
ciare şi clasificarea modificărilor recunoscute ale valorii sale sunt determinate

de clasificarea elementului şi de măsura în care elementul face parte dintr-o

relaţie desemnată de acoperire împotriva riscurilor. Aceste dispoziţii pot genera
o inconsecvenţă de evaluare sau de recunoaştere (numită uneori „necorelare
contabilă”) atunci când, de exemplu, în absenţa desemnării la valoarea justă
prin surplus sau deficit, un activ financiar ar fi clasificat drept disponibil pentru
vânzare (cu majoritatea modificărilor valorii juste recunoscute direct în active
nete / capitaluri proprii) şi o datorie pe care entitatea o consideră corelată ar
fi evaluată la costul amortizat (cu modificările valorii juste nerecunoscute). În
astfel de cazuri, o entitate poate ajunge la concluzia că situaţiile sale financiare
ar furniza informaţii mai relevante dacă atât activul, cât şi datoria ar fi clasificate
la valoarea justă prin surplus sau deficit.
AG10. Următoarele exemple arată când ar putea fi respectată această condiţie. În toate
cazurile, o entitate poate utiliza această condiţie pentru desemnarea activelor
financiare sau a datoriilor financiare la valoarea justă prin surplus sau deficit
numai dacă respectă principiul de la punctul 10 litera (b) subpunctul (i).
(a) O entitate are datorii ale căror fluxuri de trezorerie se bazează contractual
pe performanţa activelor care altfel ar fi clasificate drept disponibile
pentru vânzare. De exemplu, un asigurător poate avea datorii ce conţin
o caracteristică de participare discreţionară care plătesc beneficii pentru
randamentele realizate şi/sau nerealizate aferente investiţiei ale unui grup
specificat de active ale asigurătorului. Dacă evaluarea acestor datorii
reflectă preţurile curente de pe piaţă, clasificarea activelor la valoarea
justă prin surplus sau deficit înseamnă că modificările valorii juste a
activelor financiare sunt recunoscute în surplus sau deficit în aceeaşi
perioadă ca modificările aferente ale valorii datoriilor.
(b) O entitate are datorii din contracte de asigurare a căror evaluare în
corporează informaţii curente şi active financiare pe care le consideră
corelate şi care altfel ar fi clasificate drept disponibile pentru vânzare
sau evaluate la costul amortizat.
(c) O entitate are active financiare, datorii financiare, sau ambele, care împart
un risc, cum ar fi riscul ratei dobânzii, care generează modificări opuse
ale valorii juste care tind să se compenseze reciproc. Totuşi, numai unele
dintre instrumente vor fi evaluate la valoarea justă prin surplus sau defi-
cit (adică sunt instrumente financiare derivate sau sunt clasificate drept
deţinute în vederea tranzacţionării). S-ar putea întâmpla, de asemenea,
ca dispoziţiile din contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor să nu
fie respectate, de exemplu, din cauza neîndeplinirii dispoziţiilor privind
eficacitatea de la punctul 98.
(d) O entitate are active financiare, datorii financiare, sau ambele, care
împart un risc, cum ar fi riscul ratei dobânzii, care generează modificări
opuse ale valorii juste care tind să se compenseze reciproc, iar entitatea
nu consideră că îndeplineşte condiţiile pentru contabilitatea de acoperire

împotriva riscurilor deoarece niciunul dintre instrumente nu este un

instrument financiar derivat. Mai mult, în absenţa contabilităţii de aco
perire împotriva riscurilor, există o inconsecvenţă semnificativă în re
cunoaşterea câştigurilor şi pierderilor. De exemplu:
(i) Entitatea a finanţat un portofoliu de active cu rată fixă care altfel
ar fi clasificate drept disponibile pentru vânzare cu obligaţiuni cu
rată fixă ale căror modificări ale valorii juste tind să se compen-
seze reciproc. Raportarea atât a activelor, cât şi a obligaţiunilor
la valoarea justă prin surplus sau deficit corectează inconsecvenţa
care ar rezulta altminteri din evaluarea activelor la valoarea justă
cu modificările raportate în active nete / capitaluri proprii şi a
obligaţiunilor la costul amortizat.
(ii) Entitatea a finanţat un grup specificat de împrumuturi prin emiterea
unor obligaţiuni tranzacţionate ale căror modificări ale valorii juste
tind să se compenseze reciproc. Dacă, în plus, entitatea cumpără
şi vinde în mod regulat obligaţiunile, dar rareori, dacă o face
vreodată, cumpără şi vinde împrumuturile, raportarea atât a îm-
prumuturilor, cât şi a obligaţiunilor la valoarea justă prin surplus
sau deficit elimină inconsecvenţa plasării în timp a recunoaşterii
câştigurilor şi pierderilor care altminteri ar rezulta din evaluarea
ambelor la costul amortizat şi recunoaşterea unui câştig sau a unei
pierderi de fiecare dată când se răscumpără o obligaţiune.
AG11. În cazuri asemănătoare celor descrise la punctul precedent, desemnarea, la
recunoaşterea iniţială, a activelor financiare şi datoriilor financiare care nu sunt
evaluate altminteri la valoarea justă prin surplus sau deficit poate elimina sau
reduce în mod semnificativ inconsecvenţa de evaluare sau de recunoaştere şi
poate produce informaţii mai relevante. În scopuri practice, entitatea nu trebuie
să abordeze toate activele şi datoriile care generează o inconsecvenţă de evaluare
sau de recunoaştere exact în acelaşi timp. Este permisă o întârziere rezonabilă
cu condiţia ca fiecare tranzacţie să fie desemnată la valoarea justă prin surplus
sau deficit la recunoaşterea sa iniţială şi, în acel moment, se preconizează că
vor avea loc toate tranzacţiile rămase.
AG12. Nu ar fi acceptabil să se desemneze numai unele dintre activele financiare şi
datoriile financiare care generează inconsecvenţa la valoarea justă prin surplus
sau deficit dacă prin acest lucru nu se elimină sau nu se reduce în mod semnifi-
cativ inconsecvenţa şi, prin urmare, nu se obţin mai multe informaţii relevante.
Totuşi, ar fi acceptabil să se desemneze numai un număr de active financiare
similare sau datorii financiare similare dacă, prin acest lucru, se obţine o re-
ducere semnificativă (şi posibil o reducere mai mare decât prin alte desemnări
permise) a inconsecvenţei. De exemplu, să presupunem că o entitate are un
număr de datorii financiare similare care însumează 100 u.m.1 şi un număr de
1 În prezentul standard, valorile monetare sunt exprimate în „unităţi monetare” (u.m.).

active financiare similare care însumează 50 u.m., dar sunt evaluate pe o bază
diferită. Entitatea poate reduce în mod semnificativ inconsecvenţa de evaluare
prin desemnarea, la recunoaşterea iniţială, a tuturor activelor, dar numai a unora
dintre datorii (de exemplu, datoriile individuale cu un total combinat de 45 u.m.)
la valoarea justă prin surplus sau deficit. Totuşi, deoarece desemnarea la valoa-
rea justă prin surplus sau deficit poate fi aplicată numai întregului instrument
financiar, entitatea din acest exemplu trebuie să desemneze una sau mai multe
datorii în ansamblul său/lor. Ea nu poate desemna nici o componentă a unei
datorii (de exemplu, modificările valorii care se pot atribui doar unui singur
risc, cum ar fi modificările ratei dobânzii de referinţă) şi nici o proporţie (adică
procent) dintr-o datorie.
Punctul 10 litera (b) subpunctul (ii): Un grup de active financiare, de
datorii financiare, sau ambele, este gestionat, iar performanţa sa este
evaluată pe baza valorii juste, în conformitate cu o gestionare a riscului
documentată sau cu o strategie de investiţii documentată
AG13. O entitate poate gestiona şi evalua performanţa unui grup de active financiare,
de datorii financiare, sau ambele, astfel încât evaluarea acelui grup la valoarea
justă prin surplus sau deficit să genereze informaţii mai relevante. Accentul,
în acest caz, se pune pe modalitatea în care entitatea gestionează şi evaluează
performanţa, şi nu pe natura instrumentelor sale financiare.
AG14. Următoarele exemple arată când ar putea fi respectată această condiţie. În toate
cazurile, o entitate poate utiliza această condiţie pentru desemnarea activelor
financiare sau a datoriilor financiare la valoarea justă prin surplus sau deficit
numai dacă respectă principiul de la punctul 10 litera (b) subpunctul (ii).
(a) Entitatea este o organizaţie cu capital de risc, un fond mutual, un fond
de investiţii sau o entitate similară a cărei activitate o reprezintă investi-
rea în active financiare în vederea obţinerii de profit din rentabilitatea
lor totală sub formă de dobândă, dividende sau distribuiri similare şi
modificări ale valorii juste. IPSAS 36 permite ca astfel de investiţii să
fie evaluate la valoarea justă prin surplus sau deficit în conformitate cu
prezentul standard. O entitate poate aplica aceeaşi politică contabilă şi
altor investiţii gestionate pe baza rentabilității totale, dar asupra cărora
influenţa sa este insuficientă pentru ca acestea să intre sub incidenţa
IPSAS 36.
(b) Entitatea are active financiare şi datorii financiare care împart unul sau
mai multe riscuri şi aceste riscuri sunt gestionate şi evaluate pe baza
valorii juste, în conformitate cu o politică documentată de gestionare
a activelor şi datoriilor. Un exemplu ar putea fi o entitate care a emis
„produse structurate” care conţin instrumente derivate încorporate cu
caracteristici multiple şi gestionează riscurile rezultate pe baza valorii
juste, utilizând o combinaţie de instrumente financiare derivate şi nederi-
vate. Un exemplu similar ar putea fi o entitate care iniţiază împrumuturi

cu rată fixă a dobânzii şi gestionează riscul ratei dobânzii de referinţă

rezultat utilizând o combinaţie de instrumente financiare derivate şi
nederivate.
(c) Entitatea este un asigurător care deţine un portofoliu de active finan
ciare, gestionează acest portofoliu pentru a-i maximiza rentabilitatea
totală (adică dobânzile, dividendele sau distribuirile similare şi modifi
cările valorii juste) şi îşi evaluează performanţa pe această bază. Portofo
liul poate fi deţinut în vederea susţinerii datoriilor specifice, activelor
nete / capitalurilor proprii sau ambelor. Dacă portofoliul este deţinut în
vederea susţinerii datoriilor specifice, condiţia de la punctul 10 litera (b)
subpunctul (ii) poate fi îndeplinită pentru active indiferent dacă asigu
rătorul gestionează şi evaluează datoriile pe baza valorii juste. Condiţia
de la punctul 10 litera (b) subpunctul (ii) poate fi respectată atunci când
obiectivul asigurătorului este de a maximiza rentabilitatea totală a ac-
tivelor pe termen mai lung, indiferent dacă sumele plătite deţinătorilor
contractelor participante depind de alţi factori, cum ar fi valoarea
câştigurilor realizate într-o perioadă mai scurtă (de exemplu, un an), sau
sunt de competenţa exclusivă a asigurătorului.
AG15. Aşa cum s-a arătat mai sus, această condiţie se bazează pe modalitatea în care en-
titatea gestionează şi evaluează performanţa grupului de instrumente financiare
în cauză. Prin urmare (sub rezerva dispoziţiei de desemnare la recunoaşterea
iniţială), o entitate care desemnează instrumentele financiare la valoarea justă
prin surplus sau deficit pe baza acestei condiţii trebuie să desemneze astfel şi
toate instrumentele financiare eligibile care sunt gestionate şi evaluate împreună.
AG16. Documentaţia strategiei unei entităţi nu trebuie să fie extinsă, dar trebuie să
fie suficientă pentru a demonstra conformitatea cu punctul 10 litera (b) sub
punctul (ii). O astfel de documentaţie nu este prevăzută pentru fiecare element
în parte, dar poate fi pe bază de portofoliu. De exemplu, dacă sistemul de ges-
tionare a performanţei din cadrul unei entităţi – aşa cum a fost aprobat de
personalul-cheie din conducerea entităţii – demonstrează în mod clar că
performanţa sa este evaluată pe baza rentabilităţii totale, nu se mai prevede o
documentaţie suplimentară pentru a demonstra conformitatea cu punctul 10
litera (b) subpunctul (ii).
Rata dobânzii efective
AG17. În anumite cazuri, activele financiare sunt dobândite cu o reducere semnificativă
care reflectă pierderile din credit suportate. Entităţile includ astfel de pierderi
din credit suportate în fluxurile de trezorerie estimate atunci când se calculează
rata dobânzii efective.
AG18. Atunci când aplică metoda dobânzii efective, o entitate amortizează în general
orice onorarii, puncte plătite sau primite, costuri ale tranzacţiei şi alte prime
sau reduceri incluse în calculul ratei dobânzii efective pe durata de viaţă

preconizată a instrumentului. Cu toate acestea, este utilizată o perioadă mai

scurtă dacă aceasta este perioada de care se leagă onorariile, punctele plătite
sau primite, costurile tranzacţiei şi primele sau reducerile. Acesta va fi cazul
atunci când variabilei de care se leagă onorariile, punctele plătite sau primite,
costurile tranzacţiei şi primele sau reducerile îi este restabilit preţul la ratele
pieţei înainte de scadenţa preconizată a instrumentului. Într-un astfel de caz,
perioada corespunzătoare de amortizare este perioada până la următoarea dată
de restabilire a preţului. De exemplu, dacă o primă sau o reducere aferentă
unui instrument cu o rată fluctuantă reflectă dobânda care a fost angajată pentru
instrument începând cu momentul de la care dobânda a fost plătită ultima dată
sau modificările ratelor pieţei din momentul în care rata fluctuantă a dobânzii a
fost restabilită la ratele pieţei, acesta va fi amortizat la următoarea dată la care
dobânda fluctuantă este restabilită la ratele pieţei. Aceasta pentru că prima sau
reducerea se leagă de perioada următoarei date a restabilirii dobânzii deoare
ce, la acea dată, variabila de care este legată prima sau reducerea (adică ratele
dobânzii) este restabilită la ratele pieţei. Dacă, totuşi, prima sau reducerea
rezultă dintr-o modificare a marjei de credit peste rata fluctuantă specificată în
instrument sau peste alte variabile care nu sunt restabilite la ratele pieţei, acesta
este amortizat pe durata de viaţă preconizată a instrumentului.
AG19. Pentru activele financiare cu rată fluctuantă şi pentru datoriile financiare cu
rată fluctuantă, reestimarea periodică a fluxurilor de trezorerie pentru a reflecta
variaţiile ratelor de piaţă ale dobânzii modifică rata dobânzii efective. Dacă un
activ financiar cu rată fluctuantă sau o datorie financiară cu rată fluctuantă este
recunoscut(ă) iniţial la o valoare egală cu principalul de încasat sau de plată la
scadenţă, reestimarea plăţilor viitoare de dobânzi nu are în mod normal niciun
efect semnificativ asupra valorii contabile a activului sau a datoriei.
AG20. Dacă o entitate îşi revizuieşte estimările de plăţi sau încasări, entitatea trebuie
să ajusteze valoarea contabilă a activului financiar sau a datoriei financiare (sau
a grupului de instrumente financiare) pentru a reflecta fluxurile de trezorerie
estimate revizuite şi reale. Entitatea recalculează valoarea contabilă prin calculul
valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare estimate la rata iniţială a
dobânzii efective a instrumentului financiar sau, atunci când este cazul, la rata
dobânzii efective revizuite calculată în conformitate cu punctul 103. Ajustarea
este recunoscută ca venit sau cheltuială în surplus sau deficit. Dacă un activ
financiar este reclasificat în conformitate cu punctul 55, 57 sau 58, iar entitatea
îşi majorează ulterior estimările viitoarelor intrări de numerar ca urmare a
recuperabilităţii crescute a acestor intrări de numerar, efectul acestei majorări
trebuie recunoscut mai degrabă ca o ajustare a ratei dobânzii efective de la data
modificării estimării decât ca o ajustare a valorii contabile a activului de la data
modificării estimării.
Instrumente derivate
AG21. Exemple tipice de instrumente derivate sunt contractele futures şi forward, swap
şi pe opţiuni. Un instrument derivat are în general o valoare noţională, care este

o valoare monetară, un număr de acţiuni, un număr de unităţi de greutate sau

de volum sau alte unităţi specificate în contract. Cu toate acestea, un instru-
ment derivat nu îi impune deţinătorului sau emitentului să investească sau să
primească valoarea noţională la începutul contractului. În schimb, un instrument
derivat ar putea impune o plată fixă sau plata unei sume care se poate modifica
(dar nu proporţional cu o modificare a activului-suport) drept rezultat al unui
anumit eveniment viitor care nu este legat de o valoare noţională. De exemplu,
un contract poate impune o plată fixă de 1.000 u.m.2 dacă rata interbancară
oferită pe şase luni creşte cu 100 de puncte de bază. Un astfel de contract este
un instrument derivat chiar dacă nu este specificată o valoare noţională.
AG22. Definiţia unui instrument derivat din prezentul standard include contractele care
sunt decontate brut prin livrarea elementului-suport (de exemplu, un contract
forward de cumpărare a unui instrument de datorie cu rată fixă). O entitate poate
avea un contract de cumpărare sau de vânzare a unui element nefinanciar care
poate fi decontat net în numerar sau într-un alt instrument financiar sau prin
schimbul de instrumente financiare (de exemplu, un contract de cumpărare sau
de vânzare a unei mărfi la un preţ fix la o dată viitoare). Un astfel de contract
intră sub incidenţa prezentului standard, cu excepţia cazului în care a fost
încheiat şi continuă să fie deţinut în scopul livrării unui element nefinanciar
în conformitate cu dispoziţiile entităţii cu privire la cumpărarea, vânzarea sau
utilizarea preconizată (a se vedea punctele 4-6).
AG23. Una dintre caracteristicile definitorii ale unui instrument derivat este aceea că
are o investiţie iniţială netă care este mai mică decât s-ar impune pentru alte
tipuri de contracte care s-ar preconiza să aibă o reacţie similară la modificările
factorilor de piaţă. Un contract pe opţiuni corespunde acelei definiţii deoarece
prima este mai mică decât investiţia care ar fi necesară pentru obţinerea instru-
mentului financiar suport de care este legată opţiunea. Un swap valutar care
necesită un schimb iniţial de diverse monede cu valori juste egale corespunde
definiţiei deoarece are o investiţie iniţială netă zero.
AG24. O cumpărare sau o vânzare standard generează un angajament cu preţ fix între
data tranzacţionării şi data decontării care corespunde definiţiei unui instrument
derivat. Cu toate acestea, din cauza duratei scurte a angajamentului, nu este
recunoscut ca instrument financiar derivat. Mai degrabă, prezentul standard
prevede contabilizarea specială a acestor contracte standard (a se vedea punc
tele 40 şi AG68-AG71).
AG25. Definiţia unui instrument derivat se referă la variabilele nefinanciare care nu sunt
specifice unei părţi contractuale. Acestea includ un indice de pierderi cauzate
de cutremure într-o anumită regiune şi un indice de temperatură într-un anumit
oraş. Variabilele nefinanciare specifice unei părţi contractuale includ producerea
sau neproducerea unui incendiu care deteriorează sau distruge un activ al unei
2 În prezentul standard, valorile monetare sunt exprimate în „unităţi monetare” (u.m.).

părţi contractuale. O modificare a valorii juste a unui activ nefinanciar este

specifică proprietarului dacă valoarea justă reflectă nu doar modificările pre
ţurilor de pe piaţă pentru acest tip de active (o variabilă financiară), ci şi starea
unui anumit activ nefinanciar deţinut (o variabilă nefinanciară). De exemplu,
dacă o garanţie a valorii reziduale a unei anumite maşini expune garantul la
riscul modificărilor stării fizice a maşinii, modificarea acelei valori reziduale
este specifică proprietarului maşinii.
Costurile tranzacţiei
AG26. Costurile tranzacţiei includ onorariile şi comisioanele plătite agenţilor (inclusiv
angajaţilor care acţionează ca agenţi de vânzări), consilierilor, brokerilor şi
dealerilor, cotizaţiile plătite agenţiilor de reglementare şi comisiilor de valori
mobiliare şi impozitele şi taxele de transfer. Costurile tranzacţiei nu includ
primele sau reducerile de datorie, costurile de finanţare sau costurile interne
administrative sau de deţinere.
Active financiare şi datorii financiare deţinute în vederea tranzacţionării
AG27. Tranzacţionarea reflectă, în general, achiziții şi vânzări active şi frecvente,
iar instrumentele financiare deţinute în vederea tranzacţionării sunt utilizate,
în general, cu obiectivul de a genera profit din fluctuaţiile pe termen scurt ale
preţului sau ale marjei dealerului.
AG28. Datoriile financiare deţinute în vederea tranzacţionării includ:
(a) Datoriile derivate care nu sunt contabilizate ca instrumente de acoperire
împotriva riscurilor;
(b) Obligaţiile de a livra active financiare împrumutate de un vânzător
„short” (adică o entitate care vinde active financiare pe care le-a împru-
mutat şi pe care nu le deţine încă);
(c) Datoriile financiare care sunt suportate cu intenţia de a le reachiziţiona
în viitorul apropiat (de exemplu, un instrument de datorie cotat pe
care emitentul îl poate răscumpăra în viitorul apropiat în funcţie de
modificările valorii sale juste); şi
(d) Datoriile financiare care fac parte dintr-un portofoliu de instrumente
financiare identificate care sunt gestionate împreună şi pentru care există
dovada unui tipar recent de încasare a profitului pe termen scurt.
Faptul că o datorie este utilizată pentru a finanţa activităţi de tranzacţionare nu
face, în sine, ca acea datorie să fie una deţinută în vederea tranzacţionării.
Investiţii păstrate până la scadenţă
AG29. O entitate nu are intenţia pozitivă de a păstra până la scadenţă o investiţie într-un
activ financiar cu o scadenţă fixă dacă:

(a) Entitatea intenţionează să păstreze activul financiar pentru o perioadă

nedeterminată;
(b) Entitatea este gata să vândă activul financiar (cu excepţia cazului în care
apare o situaţie care este nerecurentă şi care nu ar fi putut fi anticipată în
mod rezonabil de către entitate) ca răspuns la modificările ratelor dobân-
zii pe piaţă sau ale riscurilor pieţei, ca răspuns la nevoile de lichidităţi,
la modificările disponibilităţii şi ale randamentului investiţiilor alterna-
tive, la modificările surselor de finanţare şi la condiţiile sau modificările
riscului valutar; sau
(c) Emitentul are dreptul de a deconta activul financiar la o valoare semni-
ficativ mai mică decât costul său amortizat.
AG30. Un instrument de datorie cu o rată variabilă a dobânzii poate îndeplini criteriile
unei investiţii păstrate până la scadenţă. Instrumentele de capitaluri proprii
nu pot fi investiţii păstrate până la scadenţă fie pentru că au o durată de viaţă
nedeterminată (cum sunt acţiunile ordinare), fie pentru că sumele pe care
deţinătorul le poate primi pot varia într-o manieră care nu este predeterminată
(cum ar fi opţiunile pe acţiuni, warantele şi drepturile similare). În ceea ce
priveşte definiţia investiţiilor păstrate până la scadenţă, plăţile fixe sau deter-
minabile şi scadenţa fixă înseamnă că un contract defineşte sumele şi datele
de plată pentru deţinător, cum sunt plăţile dobânzii şi principalului. Un risc
semnificativ de neplată nu împiedică clasificarea unui activ financiar drept
păstrat până la scadenţă atâta vreme cât plăţile sale contractuale sunt fixe sau
determinabile şi sunt îndeplinite celelalte criterii pentru acea clasificare. În cazul
în care condiţiile unui instrument de datorie perpetuă prevăd plăţi de dobânzi
pe o perioadă nedeterminată, instrumentul nu poate fi clasificat drept păstrat
până la scadenţă deoarece nu există nicio dată de scadenţă.
AG31. Criteriile pentru clasificarea drept investiţii păstrate până la scadenţă sunt
îndeplinite pentru un activ financiar care este răscumpărabil înainte de scadenţă
de către emitent dacă deţinătorul intenţionează şi este capabil să îl păstreze
până când este răscumpărat sau până la scadenţă şi dacă deţinătorul şi-ar re-
cupera în mare parte valoarea contabilă. Opţiunea call a emitentului, dacă este
exercitată, nu face decât să accelereze scadenţa activului. Cu toate acestea,
dacă activul financiar este răscumpărabil înainte de scadenţă pe o bază care
ar face ca deţinătorul să nu îşi recupereze cea mai mare parte din valoarea
contabilă, activul financiar nu poate fi clasificat drept investiţie păstrată până
la scadenţă. Entitatea ia în considerare orice primă plătită şi orice costuri ale
tranzacţiei capitalizate pentru a determina măsura în care valoarea contabilă
ar fi recuperată în cea mai mare parte.
AG32. Un activ financiar care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă
(adică deţinătorul are dreptul de a-i impune emitentului să ramburseze sau să

răscumpere activul financiar înainte de scadenţă) nu poate fi clasificat drept

investiţie păstrată până la scadenţă deoarece plata pentru o caracteristică put a
unui activ financiar nu este consecventă cu exprimarea unei intenţii de a păstra
activul financiar până la scadenţă.
AG33. Pentru majoritatea activelor financiare, valoarea justă este o evaluare mai
potrivită decât costul amortizat. Clasificarea în funcţie de păstrarea până la
scadenţă este o excepţie, dar numai dacă entitatea are intenţia pozitivă şi capaci-
tatea de a păstra investiţia până la scadenţă. Atunci când activităţile unei entităţi
pun la îndoială intenţia şi capacitatea sa de a păstra astfel de investiţii până la
scadenţă, punctul 10 împiedică utilizarea excepţiei pe o perioadă rezonabilă
de timp.
AG34. Un scenariu al unui dezastru care este doar puţin probabil, cum ar fi o spargere
la o bancă sau o situaţie similară care afectează un asigurător, nu reprezintă un
aspect evaluat de o entitate atunci când aceasta decide dacă are sau nu intenţia
pozitivă şi capacitatea de a păstra o investiţie până la scadenţă.
AG35. Vânzările anterioare scadenţei pot îndeplini condiţia de la punctul 10 – şi deci
să nu ridice semne de întrebare cu privire la intenţia entităţii de a păstra alte
investiţii până la scadenţă – dacă se pot atribui vreuneia dintre următoarele
situaţii:
(a) O deteriorare semnificativă a bonităţii emitentului. De exemplu, o
vânzare în urma unei scăderi a ratingului de credit de către o agenţie
de rating externă nu ar ridica neapărat semne de întrebare în privinţa
intenţiei entităţii de a păstra alte investiţii până la scadenţă dacă scăderea
oferă dovezi ale unei deteriorări semnificative a bonităţii emitentului
judecate în raport cu ratingul de credit la recunoaşterea iniţială. Similar,
dacă o entitate utilizează ratinguri interne pentru evaluarea expunerilor,
modificările acelor ratinguri interne pot ajuta la identificarea emitenţilor
pentru care a existat o deteriorare semnificativă a bonităţii, cu condiţia
ca abordarea entităţii cu privire la stabilirea ratingurilor interne şi
la modificările acelor ratinguri să ofere o evaluare unitară, fiabilă şi
obiectivă a calităţii creditului emitenţilor. Dacă există dovezi că un ac-
tiv financiar este depreciat (a se vedea punctele 67 şi 68), deteriorarea
bonităţii este deseori privită drept semnificativă.
(b) O modificare a legii fiscale care elimină sau reduce semnificativ scuti-
rea fiscală a dobânzii din investiţia păstrată până la scadenţă (dar nu o
modificare a legii fiscale care revizuieşte ratele de impozitare marginală
aplicabile venitului din dobânzi).
(c) O combinare majoră de entităţi sau o operaţiune de cedare majoră
(cum ar fi vânzarea unui segment) care necesită vânzarea sau transferul

investiţiilor păstrate până la scadenţă pentru a menţine poziţia existentă

a entităţii faţă de riscul ratei dobânzii sau politica sa în ceea ce priveşte
riscul de credit (deşi combinarea de entităţi este un eveniment sub controlul
entităţii, modificările portofoliului său de investiţii pentru a menţine
poziţia faţă de riscul ratei dobânzii sau politica în ceea ce priveşte riscul
de credit pot fi mai degrabă indirecte decât anticipate).
(d) O schimbare a dispoziţiilor statutare sau de reglementare care modifică
semnificativ fie ceea ce constituie o investiţie permisibilă, fie nivelul
maxim al unor anumite tipuri de investiţii, determinând deci entitatea
să cedeze o investiţie păstrată până la scadenţă.
(e) O înmulţire semnificativă a dispoziţiilor de reglementare cu privire la
capital a sectorului de activitate, care determină entitatea să îşi restrângă
activitatea prin vânzarea unor investiţii păstrate până la scadenţă.
(f) O creştere semnificativă a ponderilor riscului investiţiilor păstrate până
la scadenţă utilizate în scopul capitalului de risc reglementat.
AG36. O entitate nu are o capacitate demonstrată de a păstra până la scadenţă o investiţie
într-un activ financiar cu o scadenţă fixă dacă:
(a) Nu are resurse financiare disponibile în vederea continuării finanţării
investiţiei până la scadenţă; sau
(b) Face obiectul unei constrângeri, legale sau de altă natură, existente care
ar putea să o împiedice în intenţia de a păstra activul financiar până la
scadenţă. (Cu toate acestea, opţiunea call a unui emitent nu împiedică
neapărat intenţia entităţii de a păstra activul financiar până la scadenţă − a
se vedea punctul AG31.)
AG37. Alte circumstanţe decât cele descrise la punctele AG29-AG36 pot indica faptul
că o entitate nu are intenţia clară sau capacitatea de a păstra o investiţie până
la scadenţă.
AG38. O entitate nu îşi evaluează intenţia şi capacitatea de a păstra până la scadenţă
investiţiile sale clasificate drept păstrate până la scadenţă numai la recunoaşterea
iniţială a respectivelor active financiare, ci şi la sfârşitul fiecărei perioade ul-
terioare de raportare.
Împrumuturi şi creanţe
AG39. Orice activ financiar nederivat cu plăţi fixe sau determinabile (inclusiv împru-
muturile acordate, creanţele, investiţiile în instrumente de datorie şi depozitele
păstrate la bănci) ar putea să corespundă definiţiei împrumuturilor şi creanţelor.
Cu toate acestea, un activ financiar care este cotat pe o piaţă activă (cum ar
fi un instrument de datorie cotat, a se vedea punctul AG103) nu îndeplineşte

condiţiile pentru clasificarea ca împrumut sau creanţă. Activele financiare care

nu corespund definiţiei împrumuturilor şi creanţelor pot fi clasificate drept
investiţii păstrate până la scadenţă dacă îndeplinesc condiţiile pentru această
clasificare (a se vedea punctele 10 şi AG29-AG38). La recunoaşterea iniţială a
unui activ financiar care altminteri ar fi clasificat drept împrumut sau creanţă,
o entitate îl poate desemna drept activ financiar la valoarea justă prin surplus
sau deficit sau drept disponibil în vederea vânzării.
Instrumente derivate încorporate (punctele 11-13)
AG40. Dacă un contract-gazdă nu are o scadenţă declarată sau predeterminată şi re
prezintă un interes rezidual în activele nete ale unei entităţi, caracteristicile
sale economice şi riscurile sunt cele ale unui instrument de capitaluri proprii,
iar un instrument derivat încorporat ar trebui să aibă caracteristicile activelor
nete / capitalurilor proprii ce ţin de aceeaşi entitate pentru a fi considerat drept
strâns legat. Dacă un contract-gazdă nu este un instrument de capitaluri proprii
şi corespunde definiţiei unui instrument financiar, caracteristicile sale economice
şi riscurile sunt acelea ale unui instrument de datorie.
AG41. Un instrument derivat încorporat non-opţiune (cum ar fi un swap sau un forward
încorporat) este separat de contractul său gazdă pe baza condiţiilor esenţiale
declarate sau implicite, astfel încât să aibă o valoare justă egală cu zero la
recunoaşterea iniţială. Un instrument derivat încorporat bazat pe opţiuni (cum
este un instrument încorporat put, call, cap, floor sau swaption) este separat de
contractul său gazdă pe baza condiţiilor declarate ale caracteristicii de opţiune.
Valoarea contabilă iniţială a instrumentului-gazdă este valoarea reziduală de
după separarea instrumentului derivat încorporat.
AG42. În general, instrumentele derivate încorporate cu caracteristici multiple dintr-un
singur instrument sunt tratate ca un singur instrument derivat încorporat com-
pus. Cu toate acestea, instrumentele derivate încorporate care sunt clasificate
drept instrumente de capitaluri proprii (a se vedea IPSAS 28) sunt contabilizate
separat de cele clasificate drept active sau datorii. În plus, dacă un instrument
are mai mult de un instrument derivat încorporat, iar acele instrumente derivate
prezintă diferite expuneri la risc şi sunt uşor de separat şi independente unele
de altele, ele sunt contabilizate separat.
AG43. În următoarele exemple, caracteristicile economice şi riscurile unui instrument
derivat încorporat nu sunt strâns legate de contractul-gazdă (punctul 12 litera (a)).
În aceste exemple, presupunând că sunt îndeplinite condiţiile de la punctul 12
literele (b) şi (c), o entitate contabilizează instrumentul derivat încorporat separat
de contractul-gazdă.
(a) O opţiune put încorporată într-un instrument care îi permite deţinătorului
să îi solicite emitentului să redobândească instrumentul pentru o sumă în

numerar sau pentru alte active care variază pe baza modificării preţului
sau a indicelui mărfurilor ori capitalurilor proprii nu este strâns legată
de un instrument-gazdă de datorie.
(b) O opţiune call încorporată într-un instrument de capitaluri proprii care
îi permite emitentului să redobândească acel instrument de capitaluri
proprii la un preţ specificat nu este strâns legată de instrumentul-gazdă
de capitaluri proprii din perspectiva deţinătorului (din perspectiva
emitentului, opţiunea call este un instrument de capitaluri proprii dacă
îndeplineşte condiţiile pentru respectiva clasificare în baza IPSAS 28,
caz în care este exclusă din domeniul de aplicare al prezentului standard).
(c) O opţiune sau o prevedere automată de a extinde termenul rămas până la
scadenţa unui instrument de datorie nu este strâns legată de instrumen
tul-gazdă de datorie decât dacă există o ajustare concomitentă la rata
aproximativă a dobânzii actuale pe piaţă la momentul extinderii. Dacă o
entitate emite un instrument de datorie, iar deţinătorul acelui instrument
de datorie emite către un terţ o opţiune call asupra instrumentului de
datorie, atunci emitentul consideră opţiunea call ca extinzând termenul
până la scadenţa instrumentului de datorie, cu condiţia ca emitentului
să i se poată impune să participe la sau să faciliteze repunerea pe piaţă
a instrumentului de datorie ca rezultat al exercitării opţiunii call.
(d) Dobânda indexată în funcţie de capitalurile proprii sau plăţile de principal
încorporate într-un instrument-gazdă de datorie sau într-un contract de
asigurare − prin care valoarea dobânzii sau a principalului este indexată
în funcţie de valoarea instrumentelor de capitaluri proprii − nu este (sunt)
strâns legată (legate) de instrumentul-gazdă deoarece riscurile inerente
contractului-gazdă şi instrumentului derivat încorporat sunt diferite.
(e) Dobânda indexată în funcţie de mărfuri sau plăţile de principal încorpo-
rate într-un instrument-gazdă de datorie sau într-un contract de asigurare
− prin care valoarea dobânzii sau a principalului este indexată în funcţie
de preţul unei mărfi (cum ar fi ţiţeiul) − nu este (sunt) strâns legată (lega
te) de instrumentul-gazdă deoarece riscurile inerente contractului-gazdă
şi instrumentului derivat încorporat sunt diferite.
(f) O caracteristică de conversie a capitalurilor proprii încorporată într-un
instrument de datorie convertibil nu este strâns legată de instrumen
tul-gazdă de datorie din perspectiva deţinătorului instrumentului (din
perspectiva emitentului, opţiunea de conversie a capitalurilor proprii
este un instrument de capitaluri proprii şi este exclusă din domeniul
de aplicare al prezentului standard dacă îndeplineşte condiţiile pentru
această clasificare în baza IPSAS 28).

(g) O opţiune call, put sau de plată în avans încorporată într-un con
tract-gazdă de datorie sau într-un contract-gazdă de asigurare nu este
strâns legată de contractul-gazdă decât dacă preţul de exercitare al
opţiunii este aproximativ egal, la fiecare dată de exercitare, cu costul
amortizat al instrumentului-gazdă de datorie sau cu valoarea contabilă a
contractului-gazdă de asigurare. Din perspectiva emitentului unui instru-
ment de datorie convertibil cu o caracteristică de opţiune put sau call
încorporată, evaluarea măsurii în care opţiunea put sau call este strâns
legată de contractul-gazdă de datorie este făcută înainte de separarea
elementului de active nete / capitaluri proprii în baza IPSAS 28.
(h) Instrumentele derivate de credit care sunt încorporate într-un instrument-
gazdă de datorie şi care îi permit unei părţi („beneficiarul”) să transfere
riscul de credit al unui anumit activ de referinţă, pe care poate să nu îl
deţină, unei alte părţi („garantul”) nu sunt strâns legate de instrumentul-
gazdă de datorie. Astfel de instrumente derivate de credit permit garan-
tului să îşi asume riscul de credit asociat activului de referinţă fără a-l
deţine în mod direct.
AG44. Un exemplu de instrument hibrid este un instrument financiar care îi dă de
ţinătorului dreptul de a-i vinde instrumentul financiar înapoi emitentului în
schimbul unei sume în numerar sau în schimbul altor active financiare care
variază pe baza modificărilor indicelui de capitaluri proprii sau de marfă care
poate creşte sau descreşte (un „instrument care poate fi lichidat de deţinător
înainte de scadenţă”). Cu excepţia cazului în care emitentul, la recunoaşterea
iniţială, desemnează instrumentul care poate fi lichidat de deţinător înainte de
scadenţă ca datorie financiară la valoarea justă prin surplus sau deficit, este
necesară separarea unui instrument derivat încorporat (adică plata indexată a
principalului) în baza punctului 12 deoarece contractul-gazdă este un instrument
de datorie în conformitate cu punctul AG40, iar plata indexată a principalului
nu este strâns legată de un instrument-gazdă de datorie în baza punctului AG43
litera (a). Deoarece plata principalului poate creşte şi descreşte, instrumentul
derivat încorporat este un instrument derivat non-opţiune a cărui valoare este
indexată la variabila de bază.
AG45. În cazul unui instrument care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă şi
care poate fi vândut înapoi în orice moment pentru o sumă în numerar egală cu o
parte proporţională din valoarea activului net al unei entităţi (cum sunt unităţile
unui fond mutual deschis sau anumite produse de investiţii legate de unităţi),
efectul separării unui instrument derivat încorporat şi al contabilizării fiecărei
componente este evaluarea contractului hibrid la valoarea de recumpărare care
este plătibilă la finalul perioadei de raportare dacă deţinătorul şi-a exercitat
dreptul de a-i vinde instrumentul înapoi emitentului.

AG46. În următoarele exemple, caracteristicile economice şi riscurile unui instrument

derivat încorporat sunt strâns legate de caracteristicile economice şi riscurile
contractului-gazdă. În aceste exemple, o entitate nu contabilizează instrumentul
derivat încorporat separat de contractul-gazdă.
(a) Un instrument derivat încorporat în care activul de bază este o rată a
dobânzii sau un indice de rată a dobânzii care poate modifica valoarea
dobânzii care altminteri ar fi plătită sau primită printr-un contract-gazdă
de datorie purtător de dobândă sau printr-un contract de asigurare este
strâns legat de contractul-gazdă, cu excepţia cazului în care contractul
hibrid poate fi decontat astfel încât deţinătorul să nu îşi recupereze cea
mai mare parte din investiţia sa recunoscută sau astfel încât instrumentul
derivat încorporat să poată cel puţin să dubleze rata iniţială de rentabili-
tate a deţinătorului din contractul-gazdă, şi ar putea avea drept rezultat
o rată de rentabilitate care este de cel puţin două ori mai mare decât ar
fi fost rentabilitatea pieţei pentru un contract cu aceleaşi condiţii ca şi
contractul-gazdă.
(b) Un plafon („cap”) sau un prag minim („floor”) încorporat pentru rata
dobânzii aferentă unui contract de datorie sau unui contract de asigurare
este strâns legat de contractul-gazdă cu următoarea condiţie: plafonul
să fie mai mare sau egal cu rata dobânzii pe piaţă, iar pragul minim să
fie mai mic sau egal cu rata dobânzii pe piaţă atunci când este emis
contractul, iar plafonul sau pragul minim să nu fie afectat de efectul
de levier faţă de contractul-gazdă. În mod similar, prevederile cuprinse
într-un contract de cumpărare sau de vânzare a unui activ (de exemplu,
o marfă) care stabilesc un plafon şi un prag minim pentru preţul care
trebuie plătit sau primit pentru activ sunt strâns legate de contractul-
gazdă dacă atât plafonul, cât şi pragul minim erau în afara banilor („out
of the money”) la început şi nu au un efect de levier.
(c) Un instrument derivat valutar încorporat care oferă un flux de plăţi ale
principalului sau ale dobânzii exprimate în valută şi care este încorporat
într-un instrument-gazdă de datorie (de exemplu, o obligaţiune valutară
duală) este strâns legat de instrumentul-gazdă de datorie. Un astfel de
instrument derivat nu este separat de instrumentul-gazdă deoarece
IPSAS 4 prevede ca pierderile şi câştigurile valutare din elementele
monetare să fie recunoscute în surplus sau deficit.
(d) Un instrument derivat valutar încorporat într-un contract-gazdă care este
un contract de asigurare sau nu este un instrument financiar (cum ar fi
un contract pentru cumpărarea sau vânzarea unui element nefinanciar
acolo unde preţul este exprimat în valută) este strâns legat de contrac
tul-gazdă cu condiţia să nu fie afectat de efectul de levier, să nu conţină

o caracteristică de opţiune şi să necesite plăţi exprimate în una dintre

următoarele monede:
(i) Moneda funcţională a oricărei părţi importante din acel contract;
(ii) Moneda în care preţul bunului sau serviciului aferent care este
achiziţionat sau livrat este exprimat în mod normal în tranzacţiile
comerciale din întreaga lume (cum ar fi dolarul american pentru
tranzacţiile cu ţiţei); sau
(iii) O monedă care este utilizată în mod curent în contracte pentru
a cumpăra sau vinde elemente nefinanciare în mediul economic
în care are loc tranzacţia (de exemplu, o monedă relativ stabilă
şi lichidă care este utilizată în mod normal în cazul tranzacţiilor
comerciale locale sau în comerţul exterior).
(e) O opţiune de plată în avans încorporată într-o componentă de dobândă
sau într-o componentă de capital este strâns legată de contractul-gazdă
cu condiţia ca acesta (i) să fi rezultat iniţial din separarea dreptului de
a primi fluxuri de trezorerie contractuale dintr-un instrument financiar
care, în sine, nu conţinea un instrument derivat încorporat şi (ii) să nu
conţină condiţii care nu existau în contractul-gazdă de datorie iniţial.
(f) Un instrument derivat încorporat într-un contract-gazdă de leasing este
strâns legat de contractul-gazdă dacă instrumentul derivat încorporat este
(i) un indice legat de inflaţie, cum ar fi un indice al plăţilor leasingului
sau un indice al preţurilor de consum (cu condiţia ca leasingul să nu
fie de tip pârghie şi ca indicele să fie legat de inflaţie în propriul mediu
economic al entităţii), (ii) alcătuit din închirieri contingente bazate pe
vânzările aferente sau (iii) alcătuit din închirieri contingente bazate pe
ratele variabile ale dobânzii.
(g) O caracteristică de corelare cu o unitate încorporată într-un instrument
financiar gazdă sau într-un contract-gazdă de asigurare este strâns legată
de instrumentul-gazdă sau de contractul-gazdă dacă plăţile exprimate în
unităţi sunt evaluate la valorile curente ale unităţii care reflectă valorile
juste ale activelor fondului. O caracteristică de corelare cu o unitate este
o condiţie contractuală care prevede plăţi exprimate în unităţi ale unui
fond de investiţii intern sau extern.
(h) Un instrument derivat încorporat într-un contract de asigurare este strâns
legat de contractul-gazdă de asigurare dacă instrumentul derivat încor-
porat şi contractul-gazdă sunt atât de interdependente încât entitatea nu
poate evalua separat instrumentul derivat încorporat (adică fără a lua în
considerare contractul-gazdă).

Instrumente care conţin instrumente derivate încorporate

AG47. Atunci când o entitate devine parte a unui instrument hibrid (combinat) care
conţine unul sau mai multe instrumente derivate încorporate, punctul 12 impune
entităţii să identifice orice astfel de instrument derivat încorporat, să evalueze
măsura în care se impune ca acesta să fie separat de contractul-gazdă şi, pentru
cele care trebuie să fie separate, să evalueze instrumentele derivate la valoarea
justă la recunoaşterea iniţială şi ulterior. Aceste dispoziţii pot fi mai complexe
sau pot avea drept rezultat evaluări mai puţin fiabile decât evaluarea întregului
instrument la valoarea justă prin surplus sau deficit. Din acest motiv, prezentul
standard permite ca întregul instrument să fie desemnat la valoarea justă prin
surplus sau deficit.
AG48. O astfel de desemnare poate fi utilizată dacă punctul 12 impune ca instrumentele
derivate încorporate să fie separate de contractul-gazdă sau interzice o astfel de
separare. Totuşi, punctul 13 nu ar justifica desemnarea instrumentului hibrid
(combinat) la valoarea justă prin surplus sau deficit în cazurile prezentate la
punctul 12 literele (a) şi (b), deoarece acest lucru nu ar reduce complexitatea
sau spori fiabilitatea.
Recunoaştere şi derecunoaştere (punctele 16-44)
Recunoaşterea iniţială (punctul 16)
AG49. Ca o consecinţă a principiului de la punctul 16, o entitate îşi recunoaşte toate
drepturile şi obligaţiile contractuale din cadrul instrumentelor derivate în
situaţia poziţiei sale financiare drept active şi, respectiv, datorii, cu excepţia
instrumentelor derivate care împiedică contabilizarea ca vânzare a unui transfer
de active financiare (a se vedea punctul AG64). Dacă un transfer al unui activ
financiar nu îndeplineşte condiţiile pentru derecunoaştere, entitatea căreia i se
transferă activul nu recunoaşte activul transferat ca pe activul său (a se vedea
punctul AG65).
AG50. Următoarele sunt exemple de aplicare a principiului de la punctul 16:
(a) Creanţele şi datoriile necondiţionate sunt recunoscute drept active sau
datorii atunci când entitatea devine parte contractuală şi, în consecinţă,
are un drept legal de a primi sau o obligaţie legală de a plăti numerarul.
(b) Activele care trebuie cumpărate şi datoriile care vor fi suportate ca re-
zultat al unui angajament ferm de a cumpăra sau vinde bunuri sau
servicii nu sunt în general recunoscute până în momentul în care cel
puţin una dintre părţi a acţionat în baza acordului. De exemplu, o enti-
tate care primeşte o comandă fermă nu recunoaşte în general un activ
(iar entitatea care face comanda nu recunoaşte o datorie) la momentul
angajamentului, ci mai degrabă întârzie recunoaşterea până la momentul

în care bunurile sau serviciile comandate sunt trimise, livrate sau prestate.
Dacă un angajament ferm de a cumpăra sau vinde elemente nefinanciare
intră sub incidenţa prezentului standard în conformitate cu punctele 4-6,
valoarea sa justă netă este recunoscută ca activ sau datorie la data an-
gajamentului (a se vedea litera (c) de mai jos). În plus, dacă un angaja-
ment ferm nerecunoscut anterior este desemnat ca element acoperit
într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor, orice modificare a
valorii juste nete care se poate atribui riscului acoperit este recunoscută
ca activ sau datorie după începerea acoperirii (a se vedea punctele 104
şi 105).
(c) Un contract forward care intră sub incidenţa prezentului standard (a se
vedea punctele 2-6) este recunoscut ca activ sau datorie mai degrabă
la data angajamentului decât la data la care are loc decontarea. Atunci
când o entitate devine parte a unui contract forward, valorile juste ale
dreptului şi obligaţiei sunt deseori egale, astfel încât valoarea justă netă
a contractului forward este nulă. Dacă valoarea justă netă a dreptului şi
a obligaţiei nu este nulă, contractul este recunoscut ca activ sau datorie.
(d) Contractele pe opţiuni care intră sub incidenţa prezentului standard (a se
vedea punctele 2-6) sunt recunoscute ca active sau datorii atunci când
deţinătorul sau emitentul devine parte contractuală.
(e) Tranzacţiile viitoare planificate, indiferent cât sunt de probabile, nu sunt
active şi datorii deoarece entitatea nu a devenit parte contractuală.
Derecunoaşterea unui activ financiar (punctele 17-39)
AG51. Următorul grafic ilustrează modul în care se evaluează dacă şi în ce măsură se
derecunoaşte un activ financiar.


Angajamente conform cărora o entitate păstrează drepturile

contractuale de a primi fluxuri de trezorerie de la un activ financiar, dar
îşi asumă o obligaţie contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie unuia
sau mai multor destinatari (punctul 20 litera (b))
AG52. Situaţia descrisă la punctul 20 litera (b) (atunci când o entitate păstrează drep
turile contractuale de a primi fluxurile de trezorerie din activul financiar, dar
îşi asumă o obligaţie contractuală de a plăti fluxurile de trezorerie unuia sau
mai multor destinatari) are loc, de exemplu, dacă entitatea este un trust şi emite
investitorilor săi interese generatoare de beneficii în activele financiare de bază
pe care le deţine şi gestionează activele financiare respective. În acest caz, dacă
se întrunesc condiţiile de la punctele 21 şi 22, activele financiare îndeplinesc
condiţiile pentru derecunoaştere.
AG53. La aplicarea punctului 21, entitatea poate fi, de exemplu, iniţiatorul activului
financiar sau poate fi un grup care include o entitate controlată care a dobândit
activul financiar şi care transferă fluxurile de trezorerie unor investitori terţi
neafiliaţi.
Evaluarea transferului riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de
proprietate (punctul 22)
AG54. Exemple de cazuri în care entitatea a transferat majoritatea riscurilor şi recom-
penselor aferente dreptului de proprietate sunt:
(a) O vânzare necondiţionată a unui activ financiar;
(b) O vânzare a unui activ financiar împreună cu o opţiune de a răscumpăra
activul financiar la valoarea sa justă de la momentul recumpărării; şi
(c) O vânzare a unui activ financiar împreună cu o opţiune put sau call care
este foarte mult în afara banilor („deeply out of the money”) (adică o
opţiune care este atât de mult în afara banilor („far out of the money”)
încât este foarte puţin probabil să ajungă în bani („into the money”)
înainte de expirare).
AG55. Exemple de cazuri în care entitatea a păstrat majoritatea riscurilor şi recom-
penselor aferente dreptului de proprietate sunt:
(a) O tranzacţie de vânzare şi recumpărare în care preţul de recumpărare
este un preţ fix sau preţul de vânzare plus rentabilitatea creditorului;
(b) Un acord de împrumut de valori mobiliare;
(c) O vânzare a unui activ financiar împreună cu un swap global de randa-
ment care transferă înapoi entităţii expunerea la riscurile pieţei;
(d) O vânzare a unui activ financiar împreună cu o opţiune put sau call foarte
mult în bani („deep in the money”) (adică o opţiune care este atât de

mult în bani („in the money”) încât este foarte puţin probabil să ajungă
în afara banilor („out of the money”) înainte de expirare); şi
(e) O vânzare de creanţe pe termen scurt în care entitatea garantează să
compenseze entitatea căreia i s-a transferat activul pentru pierderile pro
babile de credit.
AG56. Dacă o entitate determină că, drept rezultat al transferului, a transferat ma-
joritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate asupra
activului transferat, ea nu recunoaşte din nou activul transferat într-o perioadă
viitoare decât dacă reachiziţionează activul transferat printr-o nouă tranzacţie.
Evaluarea transferului de control
AG57. O entitate nu a păstrat controlul asupra unui activ transferat dacă entitatea căreia
i s-a transferat activul are capacitatea practică de a vinde activul transferat. O
entitate a păstrat controlul asupra unui activ transferat dacă entitatea căreia i
s-a transferat activul nu are capacitatea practică de a vinde activul transferat.
Entitatea căreia i s-a transferat activul are capacitatea practică de a vinde activul
transferat dacă acesta este tranzacţionat pe o piaţă activă, deoarece entitatea
căreia i s-a transferat activul ar putea răscumpăra activul transferat pe piaţă
dacă ar trebui să returneze activul entităţii. De exemplu, o entitate căreia i se
transferă activul poate avea capacitatea practică de a vinde un activ transferat
dacă activul transferat face obiectul unei opţiuni care îi permite entităţii să îl
răscumpere, dar entitatea căreia i s-a transferat activul poate obţine imediat
activul transferat pe piaţă dacă opţiunea este exercitată. Entitatea căreia i s-a
transferat activul nu are capacitatea practică de a vinde un activ transferat dacă
entitatea păstrează o astfel de opţiune, iar entitatea căreia i s-a transferat activul
nu poate să obţină uşor activul transferat pe piaţă dacă entitatea îşi exercită
opţiunea.
AG58. Entitatea căreia i se transferă activul are capacitatea practică de a vinde activul
transferat doar dacă entitatea căreia i se transferă activul poate vinde activul
transferat în întregime unui terţ neafiliat şi dacă poate să îşi exercite acea ca-
pacitate unilateral şi fără a impune restricţii suplimentare transferului. Problema
critică este ce poate face în practică entitatea căreia i se transferă activul, şi
nu ce drepturi contractuale are aceasta cu privire la ce poate face cu activul
transferat sau la interdicţiile contractuale care există. În special:
(a) Un drept contractual de a ceda activul transferat are un efect practic
nesemnificativ dacă nu există o piaţă pentru activul transferat; şi
(b) Capacitatea de a ceda activul transferat are un efect practic nesemnificativ
dacă nu poate fi exercitată liber. Din acest motiv:
(i) Capacitatea entităţii căreia i se transferă activul de a ceda activul
transferat trebuie să fie independentă de acţiunile altor părţi (adică
trebuie să fie o capacitate unilaterală); şi

(ii) Entitatea căreia i se transferă activul trebuie să fie capabilă să

cedeze activul transferat fără a trebui să impună transferului
condiţii restrictive sau „obligaţii conexe” (de exemplu, condiţiile
privind modul de administrare a unui împrumut acordat sau a unei
opţiuni care să îi dea entităţii căreia i se transferă activul dreptul
de a răscumpăra activul).
AG59. Faptul că este puţin probabil ca entitatea căreia i se transferă activul să vândă
activul transferat nu înseamnă, în sine, că entitatea care a transferat activul a
păstrat controlul asupra activului transferat. Totuşi, dacă o opţiune put sau o
garanţie împiedică entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul trans-
ferat, entitatea care a transferat activul a păstrat controlul asupra activului trans-
ferat. De exemplu, dacă o opţiune put sau o garanţie este suficient de valoroasă,
ea împiedică entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul transferat
deoarece entitatea căreia i se transferă activul, în practică, nu ar vinde unui terţ
activul fără a-i ataşa o opţiune similară sau alte condiţii restrictive. În schimb,
entitatea căreia i se transferă activul ar păstra activul transferat astfel încât să
obţină plăţi în baza garanţiei sau a opţiunii put. În aceste condiţii, entitatea care
transferă activul a păstrat controlul asupra activului transferat.
Transferuri care îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere
AG60. O entitate poate păstra dreptul asupra unei părţi din plăţile dobânzii din ac-
tivele transferate drept compensare pentru administrarea acelor active. Partea
din plăţile dobânzii la care entitatea ar renunţa la rezilierea sau la transferul
contractului de administrare este alocată activului legat de administrare sau
datoriei legate de administrare. Partea din plăţile dobânzii la care entitatea nu
ar renunţa este o creanţă cu componentă de dobândă. De exemplu, dacă enti-
tatea nu ar renunţa la nicio dobândă la rezilierea sau la transferul contractului
de administrare, întreaga dobândă este o creanţă cu componentă de dobândă.
În sensul aplicării punctului 29, valorile juste ale activului de administrare şi
ale creanţei cu componentă de dobândă sunt utilizate pentru a împărţi valoarea
contabilă a creanţei între partea activului care este derecunoscută şi partea care
continuă să fie recunoscută. Dacă nu există niciun comision specificat pentru
administrare sau comisionul ce trebuie primit nu este preconizat să compen-
seze entitatea în mod adecvat pentru administrare, o datorie pentru obligaţia
de administrare este recunoscută la valoarea justă.
AG61. La estimarea valorilor juste ale părţii care continuă să fie recunoscută şi ale
părţii care este derecunoscută în scopul aplicării punctului 29, o entitate aplică
dispoziţiile privind evaluarea la valoarea justă de la punctele 50-52 şi
AG101-AG115 pe lângă cele de la punctul 30.
Transferuri care nu îndeplinesc condiţiile pentru derecunoaştere
AG62. Ceea ce urmează este o aplicare a principiului prezentat la punctul 31. Dacă o ga
ranţie oferită de entitate pentru pierderile din neexecutarea obligaţiilor pentru

activul transferat împiedică derecunoaşterea activului transferat deoarece

entitatea a păstrat majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului
de proprietate asupra activului transferat, activul transferat continuă să fie
recunoscut în întregime, iar contravaloarea primită este recunoscută ca datorie.
Implicarea continuă în activele transferate
AG63. Următoarele sunt exemple de moduri în care o entitate evaluează un activ
transferat şi datoria asociată în conformitate cu punctul 32.
Toate activele
(a) Dacă o garanţie oferită de o entitate pentru a plăti pentru pierde
rile din neexecutarea obligaţiilor pentru activul transferat împiedică
derecunoaşterea activului transferat în măsura implicării continue,
activul transferat la data transferului este evaluat la valoarea cea mai
mică dintre (i) valoarea contabilă a activului şi (ii) valoarea maximă a
contravalorii primite în transfer pe care entitatea ar putea să fie nevoită
să o ramburseze („valoarea garanţiei”). Datoria asociată este evaluată
iniţial la valoarea garanţiei plus valoarea justă a garanţiei (care este în
mod normal contravaloarea primită pentru garanţie). Ulterior, valoarea
justă iniţială a garanţiei este recunoscută în surplus sau deficit pe o bază
a repartizării proporţionale în timp (a se vedea IPSAS 9), iar valoarea
contabilă a activului este redusă de orice pierderi din depreciere.
Active evaluate la cost amortizat
(b) Dacă o obligaţie de opţiune put emisă de o entitate sau un drept de opţiune
call deţinut de o entitate împiedică derecunoaşterea activului trans-
ferat, iar entitatea evaluează activul transferat la cost amortizat, datoria
asociată este evaluată la costul său (adică acea contravaloare primită)
ajustat pentru amortizarea oricărei diferenţe dintre acel cost şi costul
amortizat al activului transferat la data expirării opţiunii. De exemplu,
să presupunem că acel cost amortizat şi valoarea contabilă a activului
la data transferului reprezintă 98 u.m., iar contravaloarea primită este
95 u.m. Costul amortizat al activului la data exercitării opţiunii va fi
100 u.m. Valoarea contabilă iniţială a datoriei asociate este 95 u.m., iar
diferenţa dintre 95 u.m. şi 100 u.m. este recunoscută în surplus sau deficit
utilizându-se metoda dobânzii efective. Dacă opţiunea este exercitată,
orice diferenţă dintre valoarea contabilă a datoriei asociate şi preţul de
exercitare este recunoscută în surplus sau deficit.
Active evaluate la valoarea justă
(c) Dacă un drept de opţiune call păstrat de o entitate împiedică derecu
noaşterea activului transferat, iar entitatea evaluează activul transferat
la valoarea justă, activul continuă să fie evaluat la valoarea sa justă.

Datoria asociată este evaluată la (i) preţul de exercitare al opţiunii minus

valoarea-timp a opţiunii dacă opţiunea este în sau la bani („in or at the
money”), sau la (ii) valoarea justă a activului transferat minus valoarea-
timp a opţiunii dacă opţiunea este în afara banilor („out of the money”).
Ajustarea evaluării datoriei asociate asigură faptul că valoarea contabilă
netă a activului şi a datoriei asociate este valoarea justă a dreptului de
opţiune call. De exemplu, dacă valoarea justă a activului-suport este
80 u.m., preţul de exercitare al opţiunii este 95 u.m., iar valoarea-timp
a opţiunii este 5 u.m., valoarea contabilă a datoriei asociate este 75 u.m.
(80 u.m. – 5 u.m.), iar valoarea contabilă a activului transferat este
80 u.m. (adică valoarea sa justă).
(d) Dacă o opţiune put emisă de o entitate împiedică derecunoaşterea ac-
tivului transferat, iar entitatea evaluează activul transferat la valoarea
justă, datoria asociată este evaluată la preţul de exercitare al opţiunii
plus valoarea-timp a opţiunii. Evaluarea activului la valoarea justă
este limitată la cea mai mică valoare dintre valoarea justă şi preţul
de exercitare al opţiunii deoarece entitatea nu are niciun drept asupra
creşterilor valorii juste a activului transferat peste preţul de exercitare
al opţiunii. Acest lucru asigură faptul că valoarea contabilă netă a acti-
vului şi a datoriei asociate este valoarea justă a obligaţiei opţiunii put.
De exemplu, dacă valoarea justă a activului-suport este 120 u.m., preţul
de exercitare al opţiunii este 100 u.m., iar valoarea-timp a opţiunii este
5 u.m., valoarea contabilă a datoriei asociate este 105 u.m. (100 u.m.
+ 5 u.m.), iar valoarea contabilă a activului este 100 u.m. (în acest caz,
preţul de exercitare al opţiunii).
Dacă un „collar” sub forma unei opţiuni call cumpărate şi a unei opţiuni put
emise împiedică derecunoaşterea activului transferat, iar entitatea evaluează
activul la valoarea sa justă, ea continuă să evalueze activul la valoarea justă.
Datoria asociată este evaluată la (i) suma dintre preţul de exercitare al opţiunii
call şi valoarea justă a opţiunii put minus valoarea-timp a opţiunii call, dacă
aceasta din urmă este în sau la bani („in or at the money”), sau la (ii) suma dintre
valoarea justă a activului şi valoarea justă a opţiunii put minus valoarea-timp
a opţiunii call, dacă opţiunea call este în afara banilor („out of the money”).
Ajustarea datoriei asociate asigură faptul că valoarea contabilă netă a activului
şi a datoriei asociate este valoarea justă a opţiunilor deţinute şi emise de enti-
tate. De exemplu, să presupunem că o entitate transferă un activ financiar care
este evaluat la valoarea justă, cumpărând simultan o opţiune call cu un preţ de
exercitare de 120 u.m. şi vânzând o opţiune put cu un preţ de exercitare de
80 u.m. Să presupunem şi că, la data transferului, valoarea justă a activului este
100 u.m. Valorile-timp ale opţiunilor put şi call sunt 1 u.m., respectiv 5 u.m. În
acest caz, entitatea recunoaşte un activ de 100 u.m. (valoarea justă a activului)
şi o datorie de 96 u.m. [(100 u.m. + 1 u.m.) − 5 u.m.]. Acest lucru duce la o
valoare netă a activului de 4 u.m., care este valoarea justă a opţiunilor deţinute
şi emise de entitate.

Toate transferurile
AG64. În măsura în care un transfer al unui activ financiar nu îndeplineşte condiţiile
pentru derecunoaştere, drepturile sau obligaţiile contractuale legate de transfer
ale entităţii care transferă activul nu sunt contabilizate separat ca instrumente
derivate dacă recunoaşterea atât a instrumentului derivat, cât şi fie a activului
transferat, fie a datoriei generate de transfer ar avea ca rezultat recunoaşterea
aceloraşi drepturi sau obligaţii de două ori. De exemplu, o opţiune call păstrată
de entitatea care transferă activul poate să împiedice contabilizarea ca vânzare a
unui transfer de active financiare. În acest caz, opţiunea call nu este recunoscută
separat ca activ aferent instrumentelor derivate.
AG65. În măsura în care un transfer al unui activ financiar nu îndeplineşte condiţiile
pentru derecunoaştere, entitatea căreia i se transferă activul nu recunoaşte activul
transferat ca pe activul său. Entitatea căreia i se transferă activul derecunoaşte
numerarul sau alte contravalori plătite şi recunoaşte o creanţă de la entitatea
care transferă activul. Dacă entitatea care transferă activul are atât un drept, cât
şi o obligaţie de a redobândi controlul asupra întregului activ transferat pentru o
sumă fixă (de exemplu, în cadrul unui acord de recumpărare), entitatea căreia i
se transferă activul poate să îşi contabilizeze creanţa ca împrumut sau creanţă.
Exemple
AG66. Următoarele exemple ilustrează aplicarea principiilor de derecunoaştere ale pre
zentului standard.
(a) Acordurile de recumpărare şi împrumutul valorilor mobiliare. Dacă un
activ financiar este vândut în baza unui acord de recumpărare a sa la
un preţ fix sau la preţul de vânzare plus rentabilitatea creditorului sau
dacă este împrumutat în baza unui acord de returnare a sa la entitatea
care l-a transferat, acesta nu este derecunoscut deoarece entitatea care
l-a transferat păstrează majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente
dreptului de proprietate. Dacă entitatea căreia i se transferă activul
obţine dreptul de a vinde sau de a depune drept gaj activul, entitatea care
transferă activul reclasifică activul în situaţia poziţiei sale financiare, de
exemplu, drept activ împrumutat sau creanţă de recumpărare.
(b) Acordurile de recumpărare şi împrumutul valorilor mobiliare − active
care sunt în mare parte aceleaşi. Dacă un activ financiar este vândut în
baza unui acord de recumpărare a aceluiaşi activ sau în mare parte a
aceluiaşi activ la un preţ fix ori la preţul de vânzare plus rentabilitatea
creditorului sau dacă activul financiar este împrumutat sau dat cu împru-
mut în baza unui acord de returnare a aceluiaşi activ sau în mare parte a
aceluiaşi activ entităţii care transferă activul, acesta nu este derecunoscut,
deoarece entitatea care transferă activul păstrează majoritatea riscurilor
şi recompenselor aferente dreptului de proprietate.

(c) Acordurile de recumpărare şi împrumutul valorilor mobiliare − dreptul de

substituire. Dacă un acord de recumpărare la un preţ fix de recumpărare
ori la un preţ egal cu preţul de vânzare plus rentabilitatea creditorului sau
o tranzacţie similară de împrumut al valorilor mobiliare îi oferă entităţii
căreia i se transferă dreptul de a substitui active care sunt similare şi
care au o valoare justă egală cu activul transferat la data recumpărării,
activul vândut sau împrumutat într-o tranzacţie de recumpărare sau de
împrumut al valorilor mobiliare nu este derecunoscut deoarece entitatea
care transferă activul păstrează majoritatea riscurilor şi recompenselor
aferente dreptului de proprietate.
(d) Dreptul primului refuz asupra recumpărării la valoarea justă. Dacă
o entitate vinde un activ financiar şi păstrează doar dreptul primului
refuz asupra recumpărării activului transferat la valoarea justă în cazul
în care entitatea căreia i se transferă activul îl vinde ulterior, entitatea
derecunoaşte activul deoarece ea a transferat majoritatea riscurilor şi
recompenselor aferente dreptului de proprietate.
(e) Tranzacţia de vânzare fictivă. Recumpărarea unui activ financiar la scurt
timp după ce acesta a fost vândut este numită uneori vânzare fictivă.
O astfel de recumpărare nu împiedică derecunoaşterea, cu condiţia ca
tranzacţia iniţială să îndeplinească dispoziţiile pentru derecunoaştere.
Cu toate acestea, dacă un acord de vânzare a unui activ financiar este
încheiat concomitent cu un acord de recumpărare a aceluiaşi activ la un
preţ fix sau la preţul de vânzare plus rentabilitatea creditorului, activul
nu este derecunoscut.
(f) Opţiunile put şi opţiunile call care sunt foarte în bani („deeply in the
money”). Dacă un activ financiar transferat poate fi cumpărat înapoi de
către entitatea care l-a transferat, iar opţiunea call este foarte în bani
(„deeply in the money”), transferul nu îndeplineşte condiţiile pentru
derecunoaştere pentru că entitatea care face transferul activului păstrează
majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate.
În mod similar, dacă un activ financiar poate fi vândut înapoi („put back”)
de către entitatea căreia i s-a transferat activul şi opţiunea put este foarte
în bani („deeply in the money”), transferul nu îndeplineşte condiţiile
pentru derecunoaştere deoarece entitatea care transferă activul a păstrat
majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate.
(g) Opţiunile put şi opţiunile call care sunt foarte în afara banilor („deeply
out of the money”). Un activ financiar transferat ca obiect al unei opţiuni
put care este mult în afara banilor („deeply out of the money”) deţinute
de entitatea căreia i s-a transferat activul sau al unei opţiuni call care este
mult în afara banilor („deeply out of the money”) deţinute de entitatea
care a transferat activul este derecunoscut. Acest lucru se întâmplă pentru
că entitatea care transferă activul a transferat majoritatea riscurilor şi
recompenselor aferente dreptului de proprietate.

(h) Activele uşor de obţinut care fac obiectul unei opţiuni call care nu este
nici foarte în bani („deeply in the money”), nici foarte în afara banilor
(„deeply out of the money”). Dacă o entitate păstrează o opţiune call pe
un activ care este uşor de obţinut pe piaţă, iar opţiunea nu este nici foarte
în bani („deeply in the money”), nici foarte în afara banilor („deeply
out of the money”), activul este derecunoscut. Acest lucru se întâmplă
deoarece entitatea (i) nici nu a păstrat, nici nu a transferat majoritatea
riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate şi (ii) nu a
păstrat controlul. Cu toate acestea, dacă activul nu este uşor de obţinut
pe piaţă, derecunoaşterea este împiedicată în măsura valorii activului
care face obiectul opţiunii call deoarece entitatea a păstrat controlul
asupra activului.
(i) Un activ care nu este uşor de obţinut care face obiectul unei opţiuni
put emise de o entitate care nu este nici foarte în bani („deeply in the
money”), nici foarte în afara banilor („deeply out of the money”). Dacă
o entitate transferă un activ financiar care nu este uşor de obţinut pe piaţă
şi vinde o opţiune put care nu este mult în afara banilor („deeply out of
the money”), entitatea nici nu păstrează, nici nu transferă majoritatea
riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate din cauza
opţiunii put emise. Entitatea păstrează controlul asupra activului dacă
opţiunea put este suficient de valoroasă pentru a împiedica entitatea
căreia i se transferă activul să vândă activul, caz în care activul continuă
să fie recunoscut în măsura implicării continue a entităţii care transferă
activul (a se vedea punctul AG64). Entitatea transferă controlul asupra
activului dacă opţiunea put nu este suficient de valoroasă pentru a îm
piedica entitatea căreia i se transferă activul să vândă activul, caz în care
activul este derecunoscut.
(j) Activele care fac obiectul unei opţiuni put sau call la valoarea justă sau
al unui acord de recumpărare forward. Transferul unui activ financiar
care face obiectul numai al unei opţiuni put sau call sau al unui acord de
răscumpărare forward care are un preţ de răscumpărare sau de exercitare
egal cu valoarea justă a activului financiar în momentul recumpărării are
drept rezultat o derecunoaştere datorită transferului majorităţii riscurilor
şi recompenselor aferente dreptului de proprietate.
(k) Opţiunile call sau put decontate în numerar. O entitate evaluează trans-
ferul unui activ financiar care face obiectul unei opţiuni put sau call
sau al unui acord de recumpărare forward care va fi decontat(ă) net în
numerar pentru a determina dacă a păstrat sau dacă a transferat majori-
tatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului de proprietate. Dacă
entitatea nu a păstrat majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente
dreptului de proprietate asupra activului transferat, ea determină dacă a
păstrat controlul asupra activului transferat. Faptul că opţiunea put sau
call sau acordul de recumpărare forward este decontat(ă) net în numerar

nu înseamnă automat că entitatea a transferat controlul (a se vedea

punctul AG59 şi literele (g), (h) şi (i) de mai sus).
(l) Prevederile privind eliminarea conturilor. O prevedere privind eliminarea
conturilor este o opţiune (call) de recumpărare necondiţionată care îi dă
entităţii dreptul de a pretinde înapoi activele transferate în condiţiile unor
restricţii. Cu condiţia ca o astfel de opţiune să nu ducă nici la păstrarea,
nici la transferarea de către entitate a majorităţii riscurilor şi recom-
penselor aferente dreptului de proprietate, ea împiedică derecunoaşterea
doar proporţional cu suma care face obiectul răscumpărării (presupunând
că entitatea căreia i se transferă activul nu poate vinde activele). De
exemplu, dacă valoarea contabilă şi încasările din transferul activelor
împrumutate sunt de 100.000 u.m. şi orice împrumut individual ar putea
fi cerut înapoi, dar valoarea agregată a împrumuturilor care ar putea fi
răscumpărate nu ar putea depăşi 10.000 u.m., 90.000 u.m. din împru-
muturi ar îndeplini condiţiile pentru derecunoaştere.
(m) Opţiunile call „clean-up”. O entitate, care poate fi o entitate care trans
feră activul, care administrează active transferate poate păstra o opţiune
call „clean-up” pentru a cumpăra activele transferate rămase atunci
când valoarea activelor în circulaţie scade la un nivel specificat la care
costul de administrare a acelor active devine împovărător în raport
cu beneficiile administrării. Cu condiţia ca o astfel de opţiune call
„clean-up” să aibă drept rezultat faptul că entitatea nu păstrează şi nici
nu transferă majoritatea riscurilor şi recompenselor aferente dreptului
de proprietate, iar entitatea căreia i se transferă activul să nu poată vinde
activele, se interzice derecunoaşterea doar în măsura valorii activelor
care fac obiectul opţiunii call.
(n) Interesele subordonate păstrate şi garanţiile de credit. O entitate îi poate
oferi entităţii căreia i se transferă activul o ameliorare a condiţiilor de credit
prin subordonarea unora sau tuturor intereselor sale păstrate în activul
transferat. Alternativ, o entitate îi poate oferi entităţii căreia i se transferă
activul o ameliorare a condiţiilor de credit sub forma unei garanţii de
credit care ar putea fi nelimitată sau limitată la o sumă specificată. Dacă
entitatea păstrează în mare măsură toate riscurile şi recompensele afe
rente dreptului de proprietate asupra activului transferat, activul continuă
să fie recunoscut în întregime. Dacă entitatea păstrează anumite, dar
nu toate riscurile şi recompensele aferente dreptului de proprietate şi
a păstrat controlul, derecunoaşterea este interzisă în măsura sumei în
numerar sau în alte active care ar trebui plătită de entitate.
(o) Swap-urile globale de randament. O entitate îi poate vinde un activ finan-
ciar unei entităţi căreia i se transferă activul şi poate încheia un swap
global de randament cu entitatea căreia i se transferă activul, conform
căruia toate fluxurile de trezorerie din plăţile dobânzii care decurg din
activul-suport sunt remise entităţii în schimbul unei plăţi fixe sau al

unei plăţi cu rate variabile şi orice creşteri sau descreşteri ale valorii
juste a activului-suport sunt absorbite de entitate. Într-un astfel de caz,
derecunoaşterea în întregime a activului este interzisă.
(p) Swap-urile pe rata dobânzii. O entitate îi poate transfera unei alte enti
tăţi un activ financiar cu rată fixă şi poate încheia un contract swap pe
rata dobânzii prin care entitatea căreia i se transferă activul trebuie să
primească o rată fixă a dobânzii şi trebuie să plătească o rată variabilă
a dobânzii bazată pe o valoare noţională care este egală cu valoarea
principalului activului financiar transferat. Swap-ul pe rata dobânzii
nu interzice derecunoaşterea activului transferat, cu condiţia ca plăţile
swap-ului să nu fie condiţionate de plăţile făcute pentru activul transferat.
(q) Swap-urile pe rata dobânzii cu amortizare. O entitate îi poate transfera
unei alte entităţi un activ financiar cu rată fixă care este achitat în decursul
timpului şi poate intra într-un swap pe rata dobânzii cu amortizare cu
entitatea căreia i se transferă activul pentru a încasa o rată fixă a dobânzii
şi pentru a plăti o rată variabilă a dobânzii pe baza unei valori noţionale.
Dacă valoarea noţională a swap-ului se amortizează astfel încât devine
egală cu valoarea principalului activului financiar transferat rămasă de
plată în orice moment, swap-ul ar avea drept rezultat în general faptul
că entitatea păstrează un risc important de plată în avans, caz în care
entitatea fie continuă să recunoască în întregime activul transferat, fie
continuă să recunoască activul transferat în măsura implicării sale con-
tinue. În mod similar, dacă amortizarea valorii noţionale a swap-ului nu
este legată de valoarea principalului datorat aferent activului transferat,
un astfel de swap nu ar avea drept rezultat păstrarea de către entitate
a riscului de plată în avans aferent activului. Aşadar, derecunoaşterea
activului transferat nu este interzisă cu condiţia ca plăţile swap-ului să
nu fie condiţionate de plăţile dobânzii făcute pentru activul transferat,
iar swap-ul să nu aibă drept rezultat faptul că entitatea păstrează orice
alte riscuri şi recompense semnificative aferente dreptului de proprietate
asupra activului transferat.
AG67. Acest punct ilustrează abordarea implicării continue atunci când implicarea
continuă a entităţii priveşte o parte a unui activ financiar.
Să presupunem că o entitate are un portofoliu de împrumuturi care pot fi plătite în avans ale
cărui cupon şi rată a dobânzii efective sunt de 10% şi a cărui valoare a principalului şi a costului
amortizat este de 10.000 u.m. Aceasta intră într-o tranzacţie în care, în schimbul unei plăţi de
9.115 u.m., entitatea căreia i se transferă activul obţine dreptul la 9.000 u.m. din orice colectare
viitoare a principalului plus dobânzi la o rată de 9,5%. Entitatea păstrează drepturile pentru
1.000 u.m. din orice colectări viitoare ale principalului plus dobânzile la o rată de 10%, plus
marja suplimentară de 0,5% pentru cele 9.000 u.m. rămase din principal. Colectările din plăţile
anticipate sunt alocate între entitate şi entitatea căreia i se transferă activul în mod proporţional
conform raportului 1:9, dar orice neexecutări ale obligaţiilor sunt deduse din dobânda de
1.000 u.m. a entităţii până când acea dobândă este epuizată. Valoarea justă a împrumuturilor la
data tranzacţiei este de 10.100 u.m., iar valoarea justă estimată a marjei suplimentare de 0,5%
este de 40 u.m.

Entitatea determină că a transferat anumite riscuri şi recompense semnificative aferente dreptului

de proprietate (de exemplu, riscul semnificativ de plată în avans), dar şi că a păstrat anumite
riscuri şi recompense semnificative aferente dreptului de proprietate (din cauza interesului său
subordonat păstrat) şi că a păstrat controlul. Prin urmare, aplică abordarea implicării continue.
Pentru a aplica prezentul standard, entitatea analizează tranzacţia ca (a) o reţinere a unui interes
păstrat complet proporţional de 1.000 u.m., plus (b) subordonarea acelui interes păstrat pentru
a asigura îmbunătățirea condiţiilor de credit ale entităţii căreia i se transferă activul pentru
compensarea pierderilor din credit.
Entitatea calculează că 9.090 u.m. (90% × 10.100 u.m.) din contravaloarea primită de 9.115 u.m.
reprezintă contravaloarea unei părţi de 90% din întreg. Suma rămasă din contravaloarea primită
(25 u.m.) reprezintă contravaloarea primită pentru subordonarea interesului său păstrat pentru a-i
oferi ameliorarea condiţiilor de credit entităţii căreia i se transferă activul pentru compensarea
pierderilor din credit. În plus, marja suplimentară de 0,5% reprezintă contravaloarea primită
pentru ameliorarea condiţiilor de credit. În consecinţă, contravaloarea primită pentru ameliorarea
condiţiilor de credit este 65 u.m. (25 u.m. + 40 u.m.).
Entitatea calculează pierderea sau câştigul din vânzarea părţii de 90% din fluxurile de trezore-
rie. Presupunând că valorile juste individuale ale părţii de 90% transferate şi ale părţii de 10%
păstrate nu sunt disponibile la data transferului, entitatea alocă valoarea contabilă a activului
în conformitate cu punctul 30 după cum urmează:
Entitatea calculează câştigul sau pierderea din vânzarea părţii de 90% din fluxurile de trezorerie
prin deducerea valorii contabile alocate a părţii transferate din contravaloarea primită, adică 90 u.m.
(9.090 u.m. − 9.000 u.m.). Valoarea contabilă a părţii păstrate de entitate este 1.000 u.m.
În plus, entitatea recunoaşte implicarea continuă care a rezultat din subordonarea interesului
său păstrat pentru pierderile din credit. În consecinţă, ea recunoaşte un activ de 1.000 u.m.
(valoarea maximă a fluxurilor de trezorerie pe care nu ar primi-o ca urmare a subordonării) şi
o datorie aferentă de 1.065 u.m. (care este valoarea maximă a fluxurilor de trezorerie pe care
nu ar primi-o ca urmare a subordonării, adică 1.000 u.m. plus valoarea justă a subordonării, de
65 u.m.). Entitatea utilizează toate informaţiile de mai sus pentru a contabiliza tranzacţia după
cum urmează:

Imediat după tranzacţie, valoarea contabilă a activului este de 2.040 u.m., cuprinzând 1.000 u.m.
reprezentând costul alocat al părţii păstrate şi 1.040 u.m. reprezentând implicarea continuă su
plimentară a entităţii din subordonarea interesului său păstrat pentru pierderile din credit (care
include marja suplimentară de 40 u.m.).
În perioadele ulterioare, entitatea recunoaşte contravaloarea primită pentru ameliorarea con

diţiilor de credit (65 u.m.) pe baza repartizării proporţionale în timp, angajează dobândă
pentru activul recunoscut utilizând metoda dobânzii efective şi recunoaşte orice depreciere a
creditului asupra activelor recunoscute. Pentru a exemplifica situaţia din urmă, să presupunem
că în următorul an se înregistrează o pierdere din deprecierea ratingului de credit aferent îm
prumuturilor de bază de 300 u.m. Entitatea îşi reduce activul recunoscut cu 600 u.m. (300 u.m.
aferente interesului său păstrat şi 300 u.m. aferente implicării continue suplimentare care
apare din subordonarea interesului său păstrat pentru pierderile din credit) şi reduce datoria
sa recunoscută cu 300 u.m. Rezultatul net este o cheltuială înregistrată în surplus sau deficit
pentru deprecierea creditului de 300 u.m.
Cumpărarea sau vânzarea standard a unui activ financiar (punctul 40)

AG68. O cumpărare sau o vânzare standard a activelor financiare este recunoscută
utilizând fie contabilitatea în funcţie de data tranzacţionării, fie contabilitatea
în funcţie de data decontării, după cum este descris la punctele AG70 şi AG71.
Metoda folosită este aplicată consecvent pentru toate cumpărările sau vânzările
de active financiare care aparţin aceleiaşi categorii de active financiare definite
la punctul 10. În acest scop, activele care sunt deţinute în vederea tranzacţionării
formează o categorie separată de activele desemnate la valoarea justă prin sur
plus sau deficit.
AG69. Un contract care permite sau impune decontarea netă a modificării valorii
contractului nu este un contract standard. De fapt, un astfel de contract este
contabilizat ca instrument derivat în perioada dintre data tranzacţionării şi data
decontării.
AG70. Data tranzacţionării este data la care o entitate se angajează să cumpere sau să
vândă un activ. Contabilitatea în funcţie de data tranzacţionării se referă la
(a) recunoaşterea unui activ care urmează a fi primit şi a datoriei de a plăti pentru
acesta la data tranzacţionării şi (b) derecunoaşterea unui activ care este vândut,
recunoaşterea oricărui câştig sau a oricărei pierderi din cedare şi recunoaşterea
unei creanţe asupra cumpărătorului pentru plata la data tranzacţionării. În ge
neral, dobânda nu se angajează asupra activului şi datoriei corespondente până
la data decontării atunci când se transferă titlul.
AG71. Data decontării este data la care un activ este livrat către sau de către o entitate.
Contabilitatea în funcţie de data decontării se referă la (a) recunoaşterea unui
activ în ziua în care este primit de către entitate şi (b) derecunoaşterea unui
activ şi recunoaşterea oricărui câştig sau a oricărei pierderi din cedare în ziua în
care este livrat de către entitate. Atunci când se aplică contabilitatea în funcţie
de data decontării, o entitate contabilizează orice modificare a valorii juste a
activului care urmează a fi primit în timpul perioadei dintre data tranzacţionării
şi data decontării în acelaşi fel în care contabilizează activul achiziţionat. Cu alte

cuvinte, modificarea valorii nu este recunoscută pentru activele contabilizate

la cost sau la costul amortizat; ea este recunoscută în surplus sau deficit pentru
activele clasificate ca active financiare la valoarea justă prin surplus sau deficit;
şi este recunoscută în active nete / capitaluri proprii pentru activele clasificate
drept disponibile pentru vânzare.
Derecunoaşterea unei datorii financiare (punctele 41-44)
AG72. O datorie financiară (sau o parte din ea) este stinsă atunci când debitorul fie:
(a) Achită datoria (sau o parte din ea) plătind creditorului, în mod normal
în numerar, alte active financiare, bunuri sau servicii; fie
(b) Este eliberat în mod legal de responsabilitatea primară legată de datorie
(sau de o parte din ea) fie prin lege, fie de către creditor. (Dacă debitorul
a dat o garanţie că această condiţie ar putea fi încă îndeplinită.)
AG73. Dacă un emitent al unui instrument de datorie răscumpără acel instrument,
datoria este stinsă chiar dacă emitentul este un formator de piaţă pentru acel
instrument sau intenţionează să îl revândă în viitorul apropiat.
AG74. Plata către un terţ, inclusiv către un trust (uneori numită „ştergere în fond a
datoriilor”), nu scuteşte, în sine, debitorul de obligaţia sa primară faţă de credi-
tor, în absenţa unei scutiri legale.
AG75. Dacă un debitor plăteşte un terţ pentru a-şi asuma o obligaţie şi îşi notifică credi-
torul că terţul şi-a asumat obligaţia sa de împrumut, debitorul nu derecunoaşte
obligaţia aferentă datoriei, cu excepţia cazului în care este îndeplinită condiţia
de la punctul AG72 litera (b). Dacă debitorul plăteşte un terţ pentru a-şi asuma o
obligaţie şi obţine o scutire legală de la creditorul său, debitorul stinge datoria.
Totuşi, dacă debitorul este de acord să facă plăţile asupra datoriei către terţ sau
direct creditorului său iniţial, debitorul recunoaşte o nouă obligaţie de datorie
către terţ.
AG76. Dacă un terţ îşi asumă obligaţia unei entităţi, iar entitatea nu îi oferă nicio con
travaloare sau îi oferă în schimb terţului doar o contravaloare nominală, enti
tatea aplică dispoziţiile de derecunoaştere din prezentul standard, precum şi
punctele 84-87 din IPSAS 23.
AG77. Uneori, creditorii vor renunţa la dreptul de a colecta o datorie a unei entităţi
din sectorul public, de exemplu, un guvern naţional ar putea anula o datorie
a unui guvern local. Această renunţare la datorie ar constitui o scutire legală
a datoriei debitorului faţă de creditor. Atunci când s-a renunţat la obligaţiile
unei entităţi ca parte a unei alte tranzacţii decât cele de schimb, aceasta aplică
dispoziţiile de derecunoaştere din prezentul standard, precum şi punctele 84-87
din IPSAS 23.
AG78. Cu toate că scutirea legală, indiferent dacă este pe cale juridică sau acordată
de creditor, are drept rezultat derecunoaşterea unei datorii, entitatea poate

recunoaşte o nouă datorie în cazul în care criteriile de derecunoaştere de la

punctele 17-39 nu sunt îndeplinite pentru activele financiare transferate. Dacă
acele criterii nu sunt îndeplinite, activele transferate nu sunt derecunoscute şi
entitatea recunoaşte o nouă datorie aferentă activelor transferate.
AG79. În sensul punctului 42, condiţiile sunt semnificativ diferite dacă valoarea ac
tualizată a fluxurilor de trezorerie conform noilor condiţii, inclusiv orice taxe
plătite minus orice taxe primite şi actualizate utilizând rata iniţială a dobânzii
efective, este cu cel puţin 10% diferită faţă de valoarea actualizată a fluxu-
rilor de trezorerie rămase din datoria financiară iniţială. Dacă un schimb de
instrumente de datorie sau modificarea condiţiilor este contabilizat(ă) drept o
stingere, orice costuri sau onorarii suportate sunt recunoscute ca făcând parte
din câştigul sau pierderea din stingere. Dacă schimbul sau modificarea nu este
contabilizat(ă) drept o stingere, orice costuri sau onorarii suportate ajustează
valoarea contabilă a datoriei şi sunt amortizate pe parcursul termenului rămas
al datoriei modificate.
AG80. În anumite cazuri, un creditor îl eliberează pe debitor de obligaţia sa actuală de
a face plăţi, dar debitorul îşi asumă o obligaţie-garanţie de a plăti dacă partea
care îşi asumă responsabilitatea în primul rând nu reuşeşte să o îndeplinească.
În aceste situaţii, debitorul:
(a) Recunoaşte o nouă datorie financiară bazată pe valoarea justă a obligaţiei
sale pentru garanţie; şi
(b) Recunoaşte un câştig sau o pierdere bazat(ă) pe diferenţa dintre (i) orice
plăţi realizate şi (ii) valoarea contabilă a datoriei financiare iniţiale minus
valoarea justă a noii datorii financiare.
Evaluare (punctele 45-86)
Alte tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri
AG81. Recunoaşterea şi evaluarea iniţiale ale activelor şi datoriilor care rezultă din
alte tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri sunt tratate în
IPSAS 23. Activele rezultate din alte tranzacţii decât cele de schimb care
generează venituri pot să apară atât din angajamente contractuale, cât şi necon-
tractuale (a se vedea IPSAS 28 punctele AG20 şi AG21). Atunci când aceste
active rezultă din angajamente contractuale şi corespund, din alte puncte de
vedere, definiţiei unui instrument financiar, ele sunt:
(a) Recunoscute iniţial în conformitate cu IPSAS 23;
(b) Evaluate iniţial:
(i) La valoarea justă utilizând principiile din IPSAS 23; şi
(ii) Luând în considerare costurile tranzacţiei direct atribuibile
achiziţiei activului financiar în conformitate cu punctul 45 din

prezentul standard, în care activul este evaluat ulterior în alt mod

decât la valoarea justă prin surplus sau deficit.
(A se vedea punctele IE46-IE50 care însoţesc prezentul standard.)
Evaluarea iniţială a activelor financiare şi a datoriilor financiare (punctul 45)
AG82. Valoarea justă a unui instrument financiar la recunoaşterea iniţială este, în mod
normal, preţul tranzacţiei (adică valoarea justă a contravalorii încasate sau
plătite, a se vedea şi punctul AG108). Totuşi, dacă o parte din contravaloarea
încasată sau primită este pentru altceva decât pentru instrumentul financiar,
valoarea justă a instrumentului financiar este estimată utilizând o tehnică de
evaluare (a se vedea punctele AG106-AG112). De exemplu, valoarea justă a
unui împrumut pe termen lung sau a unei creanţe care nu este purtătoare de
dobândă poate fi estimată ca valoarea actualizată a tuturor intrărilor viitoare de
numerar actualizate utilizând rata principală a (ratele principale ale) dobânzii pe
piaţă pentru instrumente financiare similare (similare în ceea ce priveşte moneda,
termenul, tipul ratei dobânzii şi alţi factori) cu un rating de credit similar. Orice
sumă suplimentară împrumutată este o cheltuială sau o reducere a venitului, cu
excepţia cazului în care îndeplineşte condiţiile pentru a fi recunoscută drept un
alt tip de activ.
AG83. Dacă o entitate este sursa unui împrumut care are o rată a dobânzii în afara pieţei
(de exemplu, 5% atunci când rata pieţei pentru împrumuturi similare este de
8%) şi primeşte un comision în avans drept compensare, entitatea recunoaşte
împrumutul la valoarea sa justă, adică minus comisioanele pe care le primeşte.
Entitatea creşte rata de actualizare în surplus sau deficit utilizând metoda ratei
dobânzii efective.
Împrumuturi de concesiune
AG84. Împrumuturile de concesiune sunt acordate unei entităţi sau primite de o entitate
în condiţii mai avantajoase decât condiţiile pieţei. Exemplele de împrumuturi
de concesiune acordate de entităţi includ împrumuturi pentru ţările în curs de
dezvoltare, ferme mici, împrumuturi pentru studenţi acordate studenţilor care
îndeplinesc condiţiile pentru accesul la universitate sau facultate şi împrumu-
turi pentru locuinţe acordate familiilor cu venituri mici. Entităţile pot primi
împrumuturi de concesiune, de exemplu, de la agenţiile de dezvoltare sau alte
entităţi de stat.
AG85. Acordarea sau primirea unui împrumut de concesiune este diferită de renunţarea
la o datorie datorată unei entităţi sau de către o entitate. Această distincţie este
importantă, deoarece afectează măsura în care condiţiile mai avantajoase decât
condiţiile pieţei sunt luate în considerare la recunoaşterea sau evaluarea iniţială
a împrumutului, mai degrabă decât ca parte a evaluării sau a derecunoaşterii
ulterioare.

AG86. Intenţia unui împrumut de concesiune este de la bun început de a furniza sau de
a primi resurse în condiţii mai avantajoase decât condiţiile pieţei. O renunţare
la o datorie rezultă din împrumuturile acordate sau primite iniţial în condiţii
aferente pieţei, în care intenţia oricăreia dintre părţile împrumutului s-a modificat
ulterior emiterii sau primirii sale iniţiale. De exemplu, un guvern poate împru-
muta bani unei entităţi non-profit cu intenţia ca împrumutul să fie rambursat
în întregime în condiţiile pieţei. Totuşi, guvernul poate elimina ulterior o parte
a împrumutului. Acesta nu reprezintă un împrumut de concesiune, deoarece
intenţia împrumutului de la bun început este de a furniza credit unei entităţi
la rate aferente pieţei. O entitate ar trata eliminarea ulterioară a împrumutului
drept o renunţare la datorie şi ar aplica dispoziţiile pentru derecunoaştere din
IPSAS 29.
AG87. Deoarece împrumuturile de concesiune sunt acordate sau primite în condiţii mai
avantajoase decât condiţiile pieţei, preţul tranzacţiei la recunoaşterea iniţială
a împrumutului ar putea să nu reprezinte valoarea sa justă. Prin urmare, la
recunoaşterea iniţială, o entitate analizează fondul împrumutului acordat sau
primit, pe părţi componente, şi contabilizează aceste componente utilizând
principiile de la punctele AG88 şi AG89 de mai jos.
AG88. În primul rând, o entitate evaluează dacă fondul împrumutului de concesiune
este, de fapt, un împrumut, o subvenţie, o contribuţie de la proprietari sau o
combinaţie a acestora, prin aplicarea principiilor din IPSAS 28 şi a puncte
lor 42-58 din IPSAS 23. Dacă o entitate a determinat că tranzacţia sau o parte
din tranzacţie reprezintă un împrumut, ea evaluează dacă preţul tranzacţiei
reprezintă valoarea justă a împrumutului la recunoaşterea iniţială. O entitate
determină valoarea justă a împrumutului utilizând principiile de la AG101-AG115.
Atunci când o entitate nu poate determina valoarea justă în funcţie de o piaţă
activă, ea utilizează o tehnică de evaluare. Valoarea justă utilizând o tehnică
de evaluare poate fi determinată prin actualizarea tuturor intrărilor viitoare de
numerar utilizând o rată a dobânzii aferentă pieţei pentru un împrumut similar
(a se vedea AG82).
AG89. Orice diferenţă dintre valoarea justă a împrumutului şi preţul tranzacţiei (înca
sările din împrumut) este tratată după cum urmează:
(a) Atunci când împrumutul este primit de o entitate, diferenţa este con
tabilizată în conformitate cu IPSAS 23.
(b) Atunci când împrumutul este acordat de o entitate, diferenţa este tra
tată ca o cheltuială în surplus sau deficit la recunoaşterea iniţială, cu
excepţia cazului în care împrumutul este o tranzacţie cu proprietarii,
în calitatea lor de proprietari. Atunci când împrumutul este o tranzacţie
cu proprietarii, în calitatea lor de proprietari, de exemplu, atunci când
o entitate care controlează furnizează un împrumut de concesiune unei
entităţi controlate, diferenţa poate reprezenta un aport la capital, adică
o investiţie într-o entitate, mai degrabă decât o cheltuială.

Exemple ilustrative sunt prezentate la punctul IG54 din IPSAS 23, precum şi
la punctele IE40-IE41 care însoţesc prezentul standard.
AG90. După recunoaşterea iniţială, o entitate evaluează ulterior împrumuturile de
concesiune utilizând categoriile de instrumente financiare definite la punctul 10.
Alte tranzacţii decât cele de schimb care generează venituri
AG91. [Eliminat]
Evaluarea garanţiilor financiare emise printr-o altă tranzacţie decât una de schimb
AG92. Numai garanţiile financiare contractuale (sau garanţiile care sunt, în fond,
contractuale) intră sub incidenţa prezentului standard (a se vedea AG3 şi AG4
din IPSAS 28). Garanţiile necontractuale nu intră sub incidenţa prezentului
standard deoarece nu corespund definiţiei unui instrument financiar. Prezentul
standard prescrie dispoziţiile de recunoaştere şi evaluare numai pentru emitentul
de contracte de garanţie financiară.
AG93. La punctul 10, un „contract de garanţie financiară” este definit drept „un con-
tract care îi impune emitentului să efectueze anumite plăţi pentru a rambursa
deţinătorul pentru o pierdere suportată deoarece un anumit debitor nu a putut
să efectueze o plată la scadenţă, conform termenilor iniţiali sau modificaţi ai
unui instrument de datorie”. Conform dispoziţiilor din prezentul standard, con-
tractele de garanţie financiară, la fel ca alte active financiare şi datorii financiare,
trebuie să fie recunoscute iniţial la valoarea justă. Punctele 50-52 din prezentul
standard furnizează comentarii şi îndrumări pentru determinarea valorii juste,
fiind completate de îndrumările de aplicare de la punctele AG101-AG115.
Evaluarea ulterioară pentru contractele de garanţie financiară se face la cea
mai mare valoare dintre valoarea determinată în conformitate cu IPSAS 19,
Provizioane, datorii contingente şi active contingente, şi valoarea recunoscută
iniţial minus, acolo unde este cazul, amortizarea cumulată în conformitate cu
IPSAS 9, Venituri din tranzacţii de schimb.
AG94. În sectorul public, garanţiile sunt oferite frecvent prin intermediul altor tranzacţii
decât cele de schimb, adică fără nicio contravaloare sau la o contravaloare
nominală. Acest tip de garanţie este oferit în general pentru a sprijini obiectivele
economice şi sociale ale entităţii. Astfel de scopuri includ susţinerea proiectelor
de infrastructură, susţinerea entităţilor corporative în perioadele de declin eco-
nomic, garantarea emisiunilor de obligaţiuni ale entităţilor de la alte niveluri ale
guvernelor şi împrumuturile angajaţilor pentru finanţarea autovehiculelor care
vor fi utilizate pentru efectuarea sarcinilor lor ca angajaţi. Atunci când există
o contravaloare pentru o garanţie financiară, o entitate trebuie să determine
dacă acea contravaloare derivă sau nu dintr-o tranzacţie de schimb şi dacă acea
contravaloare reprezintă sau nu o valoare justă. În cazul în care contravaloarea
reprezintă o valoare justă, entităţile trebuie să recunoască garanţia financiară
la contravaloarea respectivă. Evaluarea ulterioară trebuie să se facă la cea mai

mare valoare dintre valoarea determinată în conformitate cu IPSAS 19 şi va

loarea recunoscută iniţial minus, acolo unde este cazul, amortizarea cumulată
în conformitate cu IPSAS 9. Atunci când entitatea concluzionează că acea
contravaloare nu este o valoare justă, entitatea determină valoarea contabilă la
recunoaşterea iniţială în acelaşi mod în care ar fi determinat-o dacă nu s-ar fi
plătit nicio contravaloare.
AG95. La recunoaşterea iniţială, dacă nu este perceput niciun onorariu sau contra-
valoarea nu reprezintă valoarea justă, o entitate analizează mai întâi dacă
există preţuri cotate disponibile pe o piaţă activă pentru contracte de garanţie
financiară echivalente direct cu cel încheiat. Dovezile care atestă o piaţă activă
includ tranzacţiile de piaţă recente desfăşurate în condiţii obiective, între părţi
interesate şi în cunoştinţă de cauză, şi referinţele la valoarea justă a unui alt
contract de garanţie financiară care este, în mod substanţial, acelaşi ca cel oferit
de emitent fără nicio contravaloare sau la o contravaloare nominală. Faptul că
un contract de garanţie financiară a fost încheiat fără nicio contravaloare din
partea debitorului către emitent nu reprezintă, în sine, o dovadă concludentă a
absenţei unei pieţe active. Garanţiile pot fi disponibile de la emitenţi comerciali,
dar o entitate din sectorul public poate fi de acord să încheie un contract de
garanţie financiară din mai multe motive necomerciale. De exemplu, dacă un
debitor nu îşi poate permite un onorariu comercial, iar iniţierea unui proiect
pentru îndeplinirea unuia dintre obiectivele sociale sau de politică ale entităţii
ar fi ameninţat dacă nu s-ar emite un contract de garanţie financiară, acesta ar
putea aborda o entitate din sectorul public sau un guvern pentru emiterea unui
contract de garanţie financiară.
AG96. Atunci când nu există o piaţă activă pentru un contract de garanţie direct echiva-
lent, entitatea analizează dacă este sau nu disponibilă o altă tehnică de evaluare
decât observarea unei pieţe active şi dacă aceasta oferă sau nu o evaluare fiabilă
a valorii juste. O astfel de tehnică de evaluare se poate baza pe modele mate
matice care iau în considerare riscul financiar. De exemplu, Guvernul Na
ţional W garantează o emisiune de obligaţiuni a Municipalităţii X. Deoarece
Municipalitatea X are o garanţie de stat care îi girează emisiunea de obligaţiuni,
obligaţiunile sale au un cupon mai redus decât dacă nu ar fi fost girate de o
garanţie de stat. Acest lucru se întâmplă deoarece garanţia scade profilul de risc
al obligaţiunilor pentru investitori. Onorariul garanţiei ar putea fi determinat prin
utilizarea marjei de credit dintre valoarea pe care ar fi avut-o rata cuponului dacă
emisiunea nu ar fi fost girată de o garanţie de stat şi valoarea ratei dacă există
garanţia. Atunci când valoarea justă poate fi obţinută fie prin observarea unei
pieţe active, fie printr-o altă tehnică de evaluare, entitatea recunoaşte garanţia
financiară la acea valoare justă în situaţia poziţiei financiare şi recunoaşte o
cheltuială a unei sume echivalente în situaţia performanţei financiare. Atunci
când se utilizează o tehnică de evaluare care nu este bazată pe observarea unei
pieţe active, o entitate trebuie să se convingă că rezultatul oricărui model este
fiabil şi inteligibil.

AG97. Dacă nu poate fi determinată o evaluare fiabilă a valorii juste, fie prin observarea
directă a unei pieţe active, fie printr-o altă tehnică de evaluare, o entitate trebuie
să aplice principiile din IPSAS 19 pentru contractul de garanţie financiară la
recunoaşterea iniţială. Entitatea evaluează dacă a apărut o obligaţie actuală
ca urmare a unui eveniment trecut legat de un contract de garanţie financiară,
dacă este probabil ca o astfel de obligaţie actuală să genereze o ieşire de nu-
merar în conformitate cu termenii contractului şi dacă se poate face o estimare
fiabilă pentru ieşirea respectivă. Este posibil ca o obligaţie actuală aferentă
unui contract de garanţie financiară să apară la recunoaşterea iniţială atunci
când, de exemplu, o entitate încheie un contract de garanţie financiară pentru
a garanta împrumuturile către un număr mare de întreprinderi mici şi, pe baza
experienţei anterioare, este conştientă că o parte din aceste întreprinderi nu îşi
vor îndeplini obligaţiile.
Evaluarea ulterioară a activelor financiare (punctele 47 şi 48)
AG98. Dacă un instrument financiar care a fost recunoscut anterior ca activ financiar
este evaluat la valoarea justă şi valoarea sa justă este sub zero, acesta este o
datorie financiară evaluată în conformitate cu punctul 49.
AG99. Următorul exemplu ilustrează contabilizarea costurilor tranzacţiei la evalua
rea iniţială şi ulterioară a unui activ financiar disponibil pentru vânzare. Un
activ este achiziţionat pentru 100 u.m. plus un comision de cumpărare de 2 u.m.
Iniţial, activul este recunoscut la 102 u.m. Finalul perioadei de raportare are
loc la o zi după aceea, atunci când preţul de piaţă cotat al activului este de
100 u.m. Dacă activul ar fi vândut, s-ar plăti un comision de 3 u.m. La acea
dată, activul este evaluat la 100 u.m. (fără a ţine cont de posibilul comision
la vânzare) şi o pierdere de 2 u.m. este recunoscută în active nete / capitaluri
proprii. Dacă activul financiar disponibil pentru vânzare are plăţi fixe sau de-
terminabile, costurile tranzacţiei sunt amortizate în surplus sau deficit folosind
metoda dobânzii efective. Dacă activul financiar disponibil pentru vânzare nu
are plăţi fixe sau determinabile, costurile tranzacţiei sunt recunoscute în surplus
sau deficit atunci când activul este derecunoscut sau este depreciat.
AG100. Instrumentele care sunt clasificate drept împrumuturi şi creanţe sunt evaluate
la costul amortizat, fără a ţine cont de intenţia entităţii de a le păstra până la
scadenţă.
Considerente privind evaluarea la valoarea justă (punctele 50-52)
AG101. La baza definiţiei valorii juste stă presupunerea că o entitate îşi va continua ac
tivitatea fără a avea vreo intenţie sau vreo nevoie de a lichida, de a reduce sem
nificativ nivelul activităţii sale sau de a se angaja într-o tranzacţie în condiţii
nefavorabile. Valoarea justă nu este, deci, valoarea pe care o entitate ar primi-o
sau ar plăti-o într-o tranzacţie forţată, lichidare involuntară sau vânzare forţată.
Totuşi, valoarea justă reflectă calitatea creditului instrumentului.

AG102. Prezentul standard utilizează termenii „preţ de ofertă” şi „preţ cerut” (uneori
numit şi „preţul ofertei curente”) în contextul preţurilor de piaţă cotate şi
termenul „marjă de licitaţie” pentru a include doar costurile tranzacţiilor. Alte
ajustări făcute pentru a ajunge la valoarea justă (de exemplu, pentru riscul de
credit al partenerului) nu sunt incluse în termenul „marjă de licitaţie”.
Piaţă activă: preţul cotat
AG103. Un instrument financiar este considerat cotat pe o piaţă activă dacă sunt disponi-
bile imediat şi în mod normal preţuri cotate dintr-un schimb, de la un dealer,
broker, grup din ramura respectivă, serviciu de stabilire a preţurilor sau agenţie
de reglementare, şi dacă acele preţuri reprezintă tranzacţii de piaţă reale şi
obişnuite, desfăşurate în condiţii obiective. Valoarea justă este definită în funcţie
de un preţ convenit de un cumpărător interesat şi un vânzător interesat într-o
tranzacţie desfăşurată în condiţii obiective. Obiectivul determinării valorii juste
pentru un instrument financiar care este tranzacţionat pe o piaţă activă este de a
ajunge la preţul la care s-ar efectua o tranzacţie la finalul perioadei de raportare
pentru acel instrument (adică fără modificarea instrumentului sau a formei sale)
pe cea mai avantajoasă piaţă activă la care entitatea are acces imediat. Totuşi,
entitatea ajustează preţul pe piaţa cea mai avantajoasă pentru a reflecta orice
diferenţe din riscul de credit al partenerului între instrumentul tranzacţionat
pe acea piaţă şi instrumentul care este evaluat. Existenţa unor cotaţii de preţ
publicate pe o piaţă activă este cea mai bună dovadă a valorii juste şi, atunci
când există, acestea sunt utilizate pentru a evalua activul financiar sau datoria
financiară.
AG104. Preţul de piaţă cotat corespunzător pentru un activ deţinut sau pentru o datorie
care va fi emisă este de obicei preţul de ofertă, iar pentru un activ care urmează
a fi dobândit sau pentru o datorie deţinută, preţul cerut. Atunci când o entitate
are active şi datorii care au riscuri de piaţă care se compensează, aceasta poate
utiliza preţurile medii de pe piaţă ca bază pentru stabilirea valorilor juste pentru
poziţiile de risc care se compensează şi poate aplica preţul de ofertă sau pe cel
cerut poziţiei nete deschise, după caz. Atunci când preţurile curente de licitare
şi cerere nu sunt disponibile, preţul celei mai recente tranzacţii furnizează do-
vada valorii juste curente, atâta timp cât nu au existat modificări semnificative
în circumstanţele economice de la momentul tranzacţiei. Dacă s-au modificat
condiţiile de la momentul tranzacţiei (de exemplu, o modificare a ratei dobânzii
fără risc în urma celei mai recente cotări de preţ pentru o obligaţiune de stat),
valoarea justă reflectă modificarea condiţiilor în funcţie de preţurile sau ratele
actuale pentru instrumente financiare similare, după caz. În mod asemănător,
dacă entitatea poate demonstra că ultimul preţ al tranzacţiei nu este valoarea
justă (de exemplu, pentru că a reflectat valoarea pe care o entitate ar primi-o
sau ar plăti-o într-o tranzacţie forţată, lichidare involuntară sau vânzare forţată),
acel preţ este ajustat. Valoarea justă a unui portofoliu de instrumente financiare
este produsul dintre numărul de unităţi ale instrumentului şi preţul său de piaţă

cotat. Dacă nu există o cotaţie de preţ publicată pe o piaţă activă pentru un

instrument financiar în întregime, dar există pieţe active pentru părţile sale
componente, valoarea justă este determinată pe baza preţurilor relevante de
pe piaţă pentru părţile componente.
AG105. Dacă o rată (şi nu un preţ) este cotată pe o piaţă activă, entitatea utilizează
acea rată de piaţă cotată ca dată de intrare pentru o tehnică de evaluare pentru
determinarea valorii juste. Dacă rata cotată pe piaţă nu include riscul de credit
sau alţi factori pe care participanţii pe piaţă i-ar include în evaluarea instru-
mentului, entitatea ajustează ţinând cont de toţi aceşti factori.
Fără piaţă activă: tehnică de evaluare
AG106. Dacă piaţa pentru un instrument financiar nu este activă, o entitate stabileşte
valoarea justă utilizând o tehnică de evaluare. Tehnicile de evaluare includ
utilizarea informaţiilor din tranzacţii recente desfăşurate în condiţii de piaţă
obiective, între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, dacă acestea sunt dis
ponibile, utilizarea referinţelor la valoarea justă actuală a unui alt instrument
care este foarte similar, utilizarea analizei fluxurilor de trezorerie actualizate şi
utilizarea modelelor de evaluare a opţiunilor. Dacă există o tehnică de evaluare
folosită în mod obişnuit de participanţii de pe piaţă pentru stabilirea preţului
unui instrument şi dacă s-a demonstrat că acea tehnică oferă estimări fiabile ale
preţurilor obţinute în tranzacţiile reale de pe piaţă, entitatea utilizează tehnica
respectivă.
AG107. Obiectivul utilizării unei tehnici de evaluare este de a stabili care ar fi fost
preţul tranzacţiei la data evaluării într-un schimb efectuat în condiţii obiective
motivat de considerente normale de afaceri. Valoarea justă este estimată pe baza
rezultatelor unei tehnici de evaluare care utilizează la maxim informaţiile de
pe piaţă şi se bazează cât mai puţin posibil pe informaţiile specifice entităţii.
Ar fi de aşteptat ca o tehnică de evaluare să ajungă la o estimare realistă a
valorii juste dacă (a) reflectă rezonabil modul în care este de aşteptat ca piaţa
să evalueze preţul acelui instrument şi (b) informaţiile folosite de tehnica de
evaluare reprezintă destul de bine aşteptările pieţei şi evaluările factorilor
risc-rentabilitate inerenţi instrumentului financiar.
AG108. Prin urmare, o tehnică de evaluare (a) încorporează toţi factorii pe care i-ar
lua în considerare participanţii de pe piaţă în stabilirea unui preţ şi (b) este în
conformitate cu metodologiile economice acceptate pentru stabilirea preţurilor
instrumentelor financiare. Periodic, o entitate calibrează tehnica de evaluare şi
testează validitatea sa utilizând preţuri din orice tranzacţii actuale observabile
pe piaţă pentru acelaşi instrument (adică fără a modifica instrumentul sau forma
sa) sau pe baza oricăror informaţii de piaţă care sunt disponibile şi observa
bile. O entitate obţine informaţii de piaţă consecvent pe aceeaşi piaţă pe care
instrumentul a fost generat sau cumpărat. Cea mai bună dovadă a valorii juste a
unui instrument financiar la recunoaşterea iniţială, într-o tranzacţie de schimb,
este preţul tranzacţiei (adică valoarea justă a contravalorii primite sau plătite),

cu excepţia cazului în care valoarea justă a acelui instrument este evidenţiată

prin compararea cu alte tranzacţii curente observabile pe piaţă pentru acelaşi
instrument (adică fără modificarea sa sau a formei sale) sau pe baza unei tehnici
de evaluare ale cărei variabile includ doar informaţii de pe pieţele observabile.
AG109. Evaluarea ulterioară a activului financiar sau a datoriei financiare şi recu
noaşterea ulterioară a câştigurilor şi pierderilor trebuie să fie consecvente cu
dispoziţiile prezentului standard. Aplicarea punctului AG108 poate să conducă
la nerecunoaşterea niciunui câştig sau a niciunei pierderi la recunoaşterea iniţială
a unui activ financiar sau a unei datorii financiare. În astfel de cazuri, IPSAS 29
impune ca acel câştig sau acea pierdere să fie recunoscut(ă) după recunoaşterea
iniţială numai în măsura în care este generat(ă) de o modificare a unui factor
(inclusiv timpul) pe care participanţii de pe piaţă îl iau în considerare la stabi-
lirea preţului.
AG110. Achiziţia iniţială sau apariţia unui activ financiar sau suportarea unei datorii
financiare reprezintă o tranzacţie pe piaţă care oferă un fundament pentru es-
timarea valorii juste a instrumentului financiar. În special, dacă instrumentul
financiar este un instrument de datorie (cum ar fi un împrumut), valoarea sa
justă poate fi determinată în funcţie de condiţiile de piaţă care au existat la data
achiziţiei sau apariţiei sale şi de condiţiile actuale de piaţă sau ratele dobânzilor
care sunt percepute în prezent de către entitate sau de către alte părţi pentru
instrumente similare de datorie (adică baze similare pentru scadenţa rămasă,
graficul fluxurilor de trezorerie, monedă, riscul de credit, garanţii reale şi
dobândă). Alternativ, cu condiţia să nu existe nicio modificare a riscului de credit
al debitorului şi a marjelor de credit aplicabile după iniţierea instrumentului
de datorie, poate fi generată o estimare a ratei actuale a dobânzii pe piaţă prin
utilizarea unei rate de referinţă a dobânzii care să reflecte o mai bună calitate
a creditului decât instrumentul de datorie respectiv, păstrând constantă marja
de credit şi efectuând ajustări pentru modificările ratei de referinţă a dobânzii
pornind de la data iniţierii. În cazul în care s-au modificat condiţiile de la data
celei mai recente tranzacţii de pe piaţă, modificarea corespondentă a valorii
juste a instrumentului financiar evaluat este determinată în funcţie de preţurile
sau ratele curente ale instrumentelor financiare similare, efectuându-se, după
caz, ajustări pentru orice diferenţe faţă de instrumentul evaluat.
AG111. S-ar putea ca aceeaşi informaţie să nu fie disponibilă la fiecare dată de evaluare.
De exemplu, la data la care o entitate face un împrumut sau dobândeşte un
instrument de datorie care nu este tranzacţionat activ, entitatea are un preţ al
tranzacţiei care este, de asemenea, şi preţul pieţei. Totuşi, s-ar putea ca nicio
informaţie nouă privind tranzacţia să nu fie disponibilă la următoarea dată de
evaluare şi, cu toate că entitatea poate determina nivelul general al ratelor do-
bânzilor pe piaţă, poate să nu ştie ce nivel al riscului de credit sau al altui risc ar
lua în considerare alţi participanţi de pe piaţă în evaluarea instrumentului la acea
dată. S-ar putea ca o entitate să nu aibă informaţii din tranzacţii recente pentru

a determina o marjă corectă de credit pentru rata de bază a dobânzii utilizată

pentru determinarea ratei de actualizare într-un calcul al valorii actualizate. Ar
fi rezonabil să se presupună, în absenţa unor probe contrare, că nu a avut loc
nicio modificare a marjei care exista la data la care a fost făcut împrumutul.
Totuşi, ar fi de aşteptat ca entitatea să facă eforturi rezonabile pentru a deter-
mina dacă există o dovadă că au intervenit modificări ale unor astfel de factori.
Atunci când există o dovadă a modificării, entitatea ia în considerare efectele
modificării în determinarea valorii juste a instrumentului financiar.
AG112. În aplicarea analizei fluxurilor de trezorerie actualizate, o entitate utilizează una
sau mai multe rate de actualizare egale cu ratele prevalente de rentabilitate ale
unor instrumente financiare care au aceleaşi condiţii şi caracteristici, inclusiv
calitatea creditului instrumentului, termenul rămas pentru care este fixată rata
contractuală a dobânzii, termenul rămas până la rambursarea principalului şi
moneda în care trebuie făcute plăţile. Creanţele şi datoriile pe termen scurt
care nu au o rată declarată a dobânzii pot fi evaluate la valoarea iniţială de pe
factură dacă efectul actualizării nu este semnificativ.
Fără piaţă activă: instrumente de capitaluri proprii
AG113. Valoarea justă a investiţiilor în instrumente de capitaluri proprii care nu au un
preţ cotat pe o piaţă activă şi în derivatele care sunt legate de ele şi care trebuie
decontate prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat
(a se vedea punctul 48 litera (c) şi punctul 49) poate fi evaluată fiabil dacă
(a) variaţia în gama estimărilor fiabile ale valorii juste nu este semnificativă
pentru acel instrument sau (b) probabilităţile diverselor estimări din acea gamă
pot fi evaluate fiabil şi utilizate în estimarea valorii juste.
AG114. Există multe situaţii în care s-ar putea ca variaţia gamei estimărilor valorii juste
fiabile a investiţiilor într-un instrument de capitaluri proprii care nu au un preţ
cotat pe piaţă şi a derivatelor care sunt legate de ele şi care trebuie decontate
prin livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat (a se vedea
punctul 48 litera (c) şi punctul 49) să nu fie semnificativă. În mod normal
este posibilă estimarea valorii juste a unui activ financiar pe care entitatea l-a
achiziţionat de la un partener extern. Totuşi, dacă gama de estimări rezonabile
ale valorii juste este semnificativă, iar probabilitatea diferitelor estimări nu poate
fi evaluată în mod fiabil, unei entităţi nu i se permite să evalueze instrumentul
la valoarea justă.
Date de intrare pentru tehnicile de evaluare
AG115. O tehnică potrivită pentru estimarea valorii juste a unui anumit instrument fi
nanciar ar trebui să încorporeze date observabile de pe piaţă privind condiţiile
pieţei şi alţi factori care este foarte probabil să afecteze valoarea justă a instru-
mentului. Valoarea justă a unui instrument financiar va fi bazată pe unul sau
mai mulţi dintre următorii factori (şi poate şi pe alţii).

(a) Valoarea-timp a banilor (adică dobânda la rata de bază sau la rata fără
risc). Ratele de bază ale dobânzii pot fi de obicei obţinute din preţuri
observabile ale obligaţiunilor guvernamentale şi sunt de obicei cotate
în publicaţiile financiare. Aceste rate variază, de cele mai multe ori,
din punct de vedere al datelor preconizate ale fluxurilor de trezorerie
proiectate pe o curbă a randamentului ratelor dobânzii pentru mai multe
perioade diferite de timp. Din motive practice, o entitate poate folosi o
rată generală de piaţă, care este acceptată şi direct observabilă, cum ar
fi o rată de swap, ca rată de referinţă. (Dacă rata utilizată nu este rata
dobânzii fără risc, ajustarea riscului de credit corespunzătoare acelui
instrument financiar este determinată pe baza riscului său de credit în
raport cu riscul de credit din această rată de referinţă.) În anumite ţări,
obligaţiunile guvernamentale pot fi purtătoarele unui risc semnificativ
de credit şi pot să nu ofere o rată de referinţă stabilă a dobânzii de bază
pentru instrumentele exprimate în acea monedă. Unele entităţi din aceste
ţări ar putea avea o mai bună poziţie a creditului şi o rată mai mică de
împrumut decât guvernul central. Într-un astfel de caz, ratele dobânzii
de bază pot fi mai bine determinate prin referire la ratele dobânzii pentru
obligaţiuni cel mai bine cotate emise în moneda acelei jurisdicţii.
(b) Riscul de credit. Efectul riscului de credit asupra valorii juste (adică
prima peste rata dobânzii de bază pentru riscul de credit) poate fi extras
din preţurile observabile pe piaţă pentru instrumentele tranzacţionate care
au o calitate diferită a creditului sau din rate ale dobânzii observabile
cerute de către creditori pentru împrumuturile cu diferite ratinguri de
credit.
(c) Cursurile de schimb valutar. Există pieţe valutare active pentru majo
ritatea valutelor importante şi preţurile sunt cotate zilnic în publicaţiile
financiare.
(d) Preţurile mărfurilor. Există preţuri observabile pe piaţă pentru multe
mărfuri.
(e) Preţurile capitalurilor proprii. Preţurile (şi indicii preţurilor) instrumente-
lor de capitaluri proprii tranzacţionate sunt observabile pe anumite pieţe.
Tehnicile bazate pe valoarea actualizată pot fi utilizate pentru a estima
preţul curent pe piaţă al instrumentelor de capitaluri proprii pentru care
nu există preţuri observabile.
(f) Volatilitatea (adică magnitudinea viitoarelor modificări ale preţului
instrumentului financiar sau ale altui element). Evaluările volatilităţii ele
mentelor tranzacţionate activ pot fi estimate corect pe baza informaţiilor
istorice ale pieţei sau prin utilizarea nivelurilor de volatilitate implicite
ale preţurilor curente ale pieţei.
(g) Riscul plăţii anticipate şi riscul de răscumpărare. Modelele aşteptate ale
plăţilor în avans pentru active financiare şi modelele de răscumpărări

preconizate pentru datorii financiare pot fi estimate pe baza informaţiilor

istorice. (Valoarea justă a unei datorii financiare care poate fi răscum
părată de către partener nu poate fi mai mică decât valoarea actualizată
a sumei de recumpărare – a se vedea punctul 52.)
(h) Costurile de administrare pentru un activ financiar sau o datorie finan
ciară. Costurile administrării pot fi estimate utilizând comparaţia cu
onorariile actuale percepute de alţi participanţi pe piaţă. În momentul
în care costurile de administrare a unui activ financiar sau a unei datorii
financiare sunt semnificative şi alţi participanţi pe piaţă ar avea costuri
comparabile, emitentul le-ar lua în considerare la determinarea valorii
juste a acelui activ financiar sau a acelei datorii financiare. Este proba-
bil ca valoarea justă la iniţierea unui drept contractual pentru onorarii
viitoare să fie egală cu costurile de emisiune plătite pentru acestea, cu
excepţia momentului în care onorariile viitoare şi costurile conexe nu
se încadrează în valorile comparabile de pe piaţă.
Câştiguri şi pierderi (punctele 64-66)
AG116. O entitate aplică IPSAS 4 activelor financiare şi datoriilor financiare care sunt
elemente monetare în conformitate cu IPSAS 4 şi sunt exprimate în valută.
Conform IPSAS 4, orice câştiguri şi pierderi din diferenţe de curs valutar
pentru activele monetare şi datoriile monetare sunt recunoscute în surplus sau
deficit. O excepţie este un element monetar care este desemnat ca instrument
de acoperire împotriva riscurilor fie într-o acoperire a fluxurilor de trezorerie
(a se vedea punctele 106-112), fie într-o acoperire a unei investiţii nete (a se
vedea punctul 113) împotriva riscurilor. În scopul recunoaşterii pierderilor şi
câştigurilor din diferenţe de curs valutar conform IPSAS 4, un activ financiar
monetar disponibil pentru vânzare este tratat ca şi când ar fi contabilizat la
costul amortizat în valută. În consecinţă, pentru un astfel de activ financiar,
diferenţele de curs valutar care rezultă din modificările costului amortizat sunt
recunoscute în surplus sau deficit, şi alte modificări ale valorii contabile sunt
recunoscute în conformitate cu punctul 64 litera (b). Pentru activele financiare
disponibile pentru vânzare care nu sunt elemente monetare conform IPSAS 4
(de exemplu, instrumente de capitaluri proprii), câştigul sau pierderea care este
recunoscut(ă) în active nete / capitaluri proprii conform punctului 64 litera (b)
include orice componentă legată de schimbul valutar. Dacă există o relaţie
de acoperire împotriva riscurilor între un activ monetar nederivat şi o datorie
monetară nederivată, modificările componentei valutare a acelor instrumente
financiare sunt recunoscute în surplus sau deficit.
Deprecierea şi necolectabilitatea activelor financiare (punctele 67-79)
Active financiare contabilizate la cost amortizat (punctele 72-74)
AG117. Deprecierea unui activ financiar contabilizat la costul amortizat este evaluată
utilizând rata iniţială a dobânzii efective a instrumentului financiar deoarece

actualizarea la rata actuală a dobânzii pe piaţă ar impune, de fapt, evaluarea

la valoarea justă a unor active financiare care ar fi fost altfel evaluate la costul
amortizat. În situaţia în care condiţiile unui împrumut, unei creanţe sau unei
investiţii păstrate până la scadenţă sunt renegociate sau modificate din cauza
dificultăţilor financiare ale debitorului sau emitentului, deprecierea este evaluată
utilizând rata iniţială a dobânzii efective dinainte de modificarea condiţiilor.
Fluxurile de trezorerie aferente creanţelor pe termen scurt nu sunt actualizate
dacă efectul actualizării nu este semnificativ. Dacă un împrumut, o creanţă sau
o investiţie păstrată până la scadenţă are o rată variabilă a dobânzii, rata de ac
tualizare pentru evaluarea oricăror pierderi din depreciere conform punctului 72
este rata dobânzii efective actuale determinată conform contractului. Ca soluţie
practică, un creditor poate evalua deprecierea unui activ financiar contabilizat
la costul amortizat pe baza valorii juste a unui instrument utilizând un preţ ob-
servabil pe piaţă. Calculul valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare
estimate ale unui activ financiar depus ca garanţie reală reflectă fluxurile de
trezorerie care ar putea rezulta dintr-o lichidare minus costurile obţinerii şi
vânzării garanţiei reale, indiferent dacă lichidarea este sau nu probabilă.
AG118. Procesul estimării pierderilor din depreciere ia în considerare toate expunerile
la riscul de credit, nu numai pe cele aferente unei slabe calităţi a creditului.
De exemplu, dacă o entitate utilizează un sistem intern de notare a creditului,
aceasta ia în considerare toate notele obţinute de credit, şi nu doar pe cele care
reflectă o gravă deteriorare a lui.
AG119. Procesul de estimare a valorii unei pierderi din depreciere poate avea drept
rezultat fie o singură valoare, fie o gamă de valori posibile. În cazul din urmă,
entitatea recunoaşte o pierdere din depreciere egală cu cea mai bună estimare
din gamă, luând în considerare toate informaţiile relevante, disponibile înainte
ca situaţiile financiare să fie emise, în legătură cu condiţiile existente la finalul
perioadei de raportare (punctul 47 din IPSAS 19 conţine îndrumări privind
modul de determinare a celei mai bune estimări dintr-o gamă de rezultate
posibile).
AG120. În contextul unei evaluări colective a deprecierii, activele financiare sunt grupate
pe baza unor caracteristici similare ale riscului de credit care arată capacitatea
debitorilor de a plăti toate sumele conform condiţiilor contractuale (de exem-
plu, pe baza unei evaluări a riscului de credit sau a unui proces de notare care
ia în considerare tipul de activ, sectorul de activitate, locaţia geografică, tipul
de garanţie reală, statutul restant şi alţi factori relevanţi). Caracteristicile alese
sunt relevante pentru estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupuri
de astfel de active, constituind un indiciu al capacităţii debitorului de a plăti
toate sumele datorate conform condiţiilor contractuale ale activelor care sunt
evaluate. Totuşi, probabilităţile legate de pierderi şi alte statistici diferă la nivelul
grupului între (a) activele care au fost evaluate individual pentru depreciere
şi s-a descoperit că nu sunt depreciate şi (b) activele care nu au fost evaluate

individual pentru depreciere, având drept rezultat că s-ar putea să se impună

valori diferite ale deprecierii. Dacă o entitate nu are un grup de active care au
caracteristici similare ale riscului, entitatea nu face evaluările suplimentare.
AG121. Pierderile din depreciere recunoscute la nivelul grupului reprezintă un pas
intermediar până la identificarea pierderilor din depreciere pentru activele
individuale din grupul activelor financiare care sunt evaluate colectiv pentru
depreciere. Imediat ce sunt disponibile informaţii care identifică în mod specific
pierderile din activele depreciate în mod individual din cadrul unui grup, acele
active sunt înlăturate din grup.
AG122. Fluxurile de trezorerie viitoare dintr-un grup de active financiare care sunt
evaluate colectiv pentru depreciere sunt estimate pe baza experienţei privind
pierderile istorice pentru activele cu caracteristici de risc de credit similare cu
cele ale activelor din grup. Entităţile fără experienţă în ceea ce privește pier
derile specifice entităţii sau cu o experienţă insuficientă se bazează pe experienţa
unor entităţi similare din grup pentru grupuri comparabile de active financiare.
Experienţa privind pierderile istorice este ajustată pe baza informaţiilor actu-
ale observabile pentru a reflecta efectele condiţiilor actuale care nu au afectat
perioada pe care se bazează experienţa pierderilor istorice şi pentru a elimina
efectele condiţiilor din perioada istorică ce nu mai există în prezent. Estimările
modificărilor fluxurilor de trezorerie viitoare reflectă şi sunt direct consecvente
cu modificările datelor observabile conexe de la o perioadă la alta (cum ar fi
modificările ratei şomajului, preţurilor proprietăţilor imobiliare, preţurilor
mărfurilor, stării plăţilor sau altor factori care indică pierderi suportate în grup
şi mărimea acestor pierderi). Metodologia şi ipotezele utilizate pentru estimarea
fluxurilor de trezorerie viitoare sunt revizuite cu regularitate pentru a reduce
orice diferenţe dintre pierderile estimate şi pierderea reală constatată.
AG123. Ca exemplu al aplicării punctului AG122, o entitate poate determina, pe baza
experienţei istorice, că una dintre principalele cauze ale neexecutării obligaţiilor
aferente împrumuturilor este decesul debitorului. Entitatea poate observa că rata
mortalităţii este neschimbată de la un an la altul. Totuşi, s-ar putea ca unii dintre
debitorii din grupul de împrumuturi al entităţii să fi murit în acel an, indicând că
a fost suportată o pierdere din depreciere pentru acele împrumuturi chiar dacă la
sfârşitul anului entitatea încă nu ştie exact care debitori au murit. Ar fi potrivit
ca o pierdere din depreciere să fie recunoscută pentru aceste pierderi „suportate,
dar încă neraportate”. Totuşi, nu ar fi potrivită recunoaşterea unei pierderi din
depreciere pentru decesele care se aşteaptă să intervină în perioadele viitoare,
deoarece evenimentul necesar pentru apariţia pierderii (decesul debitorului) nu
s-a întâmplat încă.
AG124. Atunci când se utilizează rate istorice ale pierderii pentru estimarea fluxurilor
de trezorerie viitoare, este important ca informaţiile privind ratele istorice ale
pierderii să fie aplicate grupurilor care sunt definite într-o manieră consecventă
cu cea a grupurilor pentru care au fost observate ratele istorice ale pierderii.

De aceea, metoda utilizată ar trebui să permită ca fiecare grup să fie asociat cu

informaţii despre experienţe privind pierderea în grupurile de active cu carac
teristici similare ale riscului de credit şi cu date observabile relevante care
reflectă condiţiile actuale.
AG125. Pot fi utilizate abordări bazate pe formule sau pe metode statistice pentru a
determina pierderile din depreciere într-un grup de active financiare (de exem
plu, pentru împrumuturile cu solduri mici), atâta timp cât sunt consecvente
cu dispoziţiile de la punctele 72-74 şi AG120-AG124. Orice model utilizat
ar încorpora efectul valorii-timp a banilor, ar lua în considerare fluxurile de
trezorerie pentru toată durata de viaţă rămasă a unui activ (nu doar anul următor),
ar lua în considerare scadenţa împrumuturilor din portofoliu şi nu ar genera o
pierdere din depreciere la recunoaşterea iniţială a unui activ financiar.
Venituri din dobânzi după recunoaşterea deprecierii
AG126. Odată ce valoarea contabilă a unui activ financiar sau a unui grup de active
financiare similare a fost redusă ca rezultat al unei pierderi din depreciere,
venitul din dobândă este apoi recunoscut folosind rata dobânzii utilizată pen-
tru a actualiza fluxurile de trezorerie viitoare în scopul evaluării pierderii din
depreciere.
Acoperirea împotriva riscurilor (punctele 80-113)
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor (punctele 81-86)
Instrumente care intră în această categorie (punctele 81 şi 82)
AG127. Pierderea potenţială dintr-o opţiune emisă de către entitate ar putea fi mult mai
mare decât câştigul potenţial din valoarea unui element conex acoperit împotriva
riscurilor. Cu alte cuvinte, o opţiune emisă nu este eficace în reducerea expunerii
surplusului sau deficitului aferent unui element acoperit împotriva riscurilor.
Aşadar, o opţiune emisă nu îndeplineşte condiţiile unui instrument de acoperire
împotriva riscurilor decât dacă este desemnată ca o compensare a unei opţiuni
cumpărate, inclusiv una încorporată într-un alt instrument financiar (de exemplu,
o opţiune call emisă utilizată pentru a acoperi împotriva riscurilor o datorie
răscumpărabilă înainte de scadenţă). Pe de altă parte, o opţiune cumpărată are
câştiguri potenţiale egale cu sau mai mari decât pierderile şi, prin urmare, are
potenţialul de a reduce expunerea surplusului sau deficitului la modificările
valorilor juste sau fluxurilor de trezorerie. În consecinţă, ea poate îndeplini
condiţiile unui instrument de acoperire împotriva riscurilor.
AG128. O investiţie păstrată până la scadenţă contabilizată la costul amortizat poate fi
desemnată drept instrument de acoperire împotriva riscurilor într-o acoperire
împotriva riscului valutar.
AG129. O investiţie într-un instrument de capitaluri proprii necotat care nu este con
tabilizat la valoarea justă deoarece nu poate fi evaluat în mod fiabil sau un

instrument derivat care este legat de acesta şi trebuie să fie decontat prin
livrarea unui astfel de instrument de capitaluri proprii necotat (a se vedea
punctele 48 litera (c) şi 49) nu poate fi desemnat ca instrument de acoperire
AG130. Propriile instrumente de capitaluri proprii ale unei entităţi nu sunt active fi-
nanciare sau datorii financiare ale entităţii şi de aceea nu pot fi desemnate ca
instrumente de acoperire împotriva riscurilor.
Elemente acoperite împotriva riscurilor (punctele 87-94)
Elemente care intră în această categorie (punctele 87-89)
AG131. Un angajament ferm de a dobândi o entitate sau un set integrat de activităţi
dintr-o combinare de entităţi nu poate fi un element acoperit împotriva riscurilor,
cu excepţia riscului de schimb valutar, deoarece celelalte riscuri de acoperit
nu pot fi identificate şi evaluate în mod specific. Aceste alte riscuri sunt riscuri
operaţionale generale.
AG132. O investiţie contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă nu poate fi un ele-
ment acoperit într-o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor deoarece me-
toda punerii în echivalenţă recunoaşte în surplus sau deficit mai degrabă partea
investitorului din surplusul sau deficitul entităţii asociate, decât modificările
valorii juste a investiţiei. Dintr-un motiv similar, o investiţie într-o entitate
controlată consolidată nu poate fi un element acoperit într-o acoperire a valorii
juste împotriva riscurilor deoarece consolidarea recunoaşte în surplus sau defi-
cit mai degrabă surplusul sau deficitul entităţii controlate, decât modificările
valorii juste a investiţiei. O acoperire a unei investiţii nete într-o operaţiune
din străinătate este diferită deoarece este o acoperire a unei expuneri la riscul
valutar, nu o acoperire a valorii juste împotriva riscurilor aferente modificării
valorii investiţiei.
AG133. Punctul 89 stipulează că, în situaţiile financiare consolidate, riscul valutar afe
rent unei tranzacţii prognozate foarte probabile din cadrul entităţii economice ar
putea îndeplini condiţiile pentru un element acoperit împotriva riscurilor într-o
acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, cu condiţia ca tranzacţia
să fie exprimată într-o altă monedă decât moneda funcţională a entităţii care
iniţiază acea tranzacţie, iar riscul valutar va afecta surplusul sau deficitul con-
solidat. În acest scop, o entitate poate fi o entitate care controlează, o entitate
controlată, o entitate asociată, o asociere în participaţie sau o sucursală. Dacă
riscul valutar al unei tranzacţii prognozate din cadrul entităţii economice nu
afectează surplusul sau deficitul consolidat, tranzacţia nu îndeplineşte condiţiile
unui element acoperit împotriva riscurilor. Acesta este, de obicei, cazul plăţii
redevenţelor, plăţii dobânzilor sau cheltuielilor de gestiune între membrii ace
leiaşi entităţi economice, dacă nu există o tranzacţie externă aferentă. Totuşi,
atunci când riscul valutar al unei tranzacţii prognozate din cadrul entităţii eco-
nomice va afecta surplusul sau deficitul consolidat, tranzacţia poate îndeplini

condiţiile unui element acoperit împotriva riscurilor. Un exemplu îl constituie

vânzările sau achiziţiile prognozate de stocuri dintre membrii aceleiaşi entităţi
economice, dacă există o vânzare în curs a stocului către o parte din afara entităţii
economice. În mod similar, o vânzare prognozată de imobilizări corporale din
cadrul unei entităţi economice de la entitatea care le-a construit către entitatea
care va utiliza imobilizările corporale în operaţiunile sale poate afecta surplusul
sau deficitul consolidat. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, deoarece
imobilizările corporale vor fi depreciate de către entitatea care le cumpără, iar
valoarea recunoscută iniţial pentru imobilizările corporale se poate modifica
dacă tranzacţia prognozată din cadrul entităţii economice este exprimată în altă
monedă decât moneda funcţională a entităţii care le cumpără.
AG134. Dacă acoperirea împotriva riscului a unei tranzacţii prognozate din cadrul
entităţii economice îndeplineşte condiţiile pentru contabilitatea de acoperire
împotriva riscurilor, orice câştig sau pierdere recunoscut(ă) direct în acti
ve nete / capitaluri proprii în conformitate cu punctul 106 litera (a) trebuie
reclasificat(ă) în surplus sau deficit în aceeaşi perioadă sau în aceleaşi perioade
în care riscul valutar al tranzacţiei acoperite împotriva riscurilor afectează
surplusul sau deficitul consolidat.
AG135. O entitate poate desemna toate modificările fluxurilor de trezorerie sau ale va
lorii juste a unui element acoperit împotriva riscurilor într-o relaţie de acoperire
împotriva riscurilor. O entitate poate desemna, de asemenea, doar modificări ale
fluxurilor de trezorerie sau ale valorii juste a unui element acoperit împotriva
riscurilor peste sau sub un preţ specificat sau altă variabilă (un risc unilateral).
Valoarea intrinsecă a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor a opţiunii
cumpărate (presupunând că are aceleaşi termene ale principalului ca riscul
desemnat), dar nu și valoarea-timp, reflectă un risc unilateral într-un element
acoperit împotriva riscurilor. De exemplu, o entitate poate desemna variabilita
tea rezultatelor viitoare ale fluxurilor de trezorerie generate de o creştere a
preţului unei cumpărări preconizate de mărfuri. Într-o asemenea situaţie, sunt
desemnate numai pierderile aferente fluxurilor de trezorerie rezultate dintr-o creştere
a preţului peste nivelul specificat. Riscul acoperit nu include valoarea-timp a
unei opţiuni cumpărate, deoarece valoarea-timp nu este o componentă a tran
zacţiei prognozate care afectează surplusul sau deficitul (punctul 96 litera (b)).
Desemnarea elementelor financiare ca elemente acoperite împotriva
riscurilor (punctele 90 şi 91)
AG136. Dacă o parte a fluxurilor de trezorerie ale unui activ financiar sau ale unei datorii
financiare este desemnată drept element acoperit împotriva riscurilor, acea parte
desemnată trebuie să fie mai mică decât fluxurile de trezorerie totale ale activului
sau datoriei. De exemplu, în cazul unei datorii a cărei rată a dobânzii efective
este sub o rată a dobânzii aferentă pieţei, o entitate nu poate desemna (a) o parte
a datoriei egală cu valoarea principalului plus dobânda la o rată aferentă pieţei
şi (b) o parte reziduală negativă. Totuşi, entitatea poate desemna toate fluxurile

de trezorerie ale întregului activ financiar sau ale întregii datorii financiare drept
element acoperit şi să le acopere doar pentru un risc anume (de exemplu, doar
pentru modificările care se pot atribui modificărilor ratei pieţei). De exemplu,
în cazul unei datorii financiare a cărei rată a dobânzii efective este 100 de puncte
de bază sub rata pieţei, o entitate poate desemna ca element acoperit întreaga
datorie (adică principalul plus dobânda la rata pieţei minus 100 de puncte de
bază) şi să acopere modificarea valorii juste sau a fluxurilor de trezorerie pentru
întreaga datorie care se atribuie modificărilor ratei pieţei. Entitatea poate să
aleagă, de asemenea, un indice de acoperire, altul decât unu la unu, pentru a
îmbunătăţi eficacitatea acoperirii, după cum este descris la punctul AG140.
AG137. În plus, dacă un instrument financiar cu rată fixă este acoperit la un moment
ulterior emiterii sale şi ratele dobânzii s-au modificat între timp, entitatea
poate desemna o parte egală cu o rată de referinţă care este mai mare decât
rata contractuală plătită pentru elementul respectiv. Entitatea poate face acest
lucru cu condiţia ca rata de referinţă să fie mai mică decât rata dobânzii efective
calculată presupunând că entitatea a cumpărat instrumentul în ziua în care a
desemnat pentru prima dată elementul acoperit împotriva riscurilor. De exem-
plu, să presupunem că entitatea emite un activ financiar cu rată fixă în valoare
de 100 u.m. care are o rată a dobânzii efective de 6% în momentul în care rata
pieţei este de 4%. Entitatea începe să acopere acel activ la un moment ulterior,
când rata pieţei a crescut la 8% şi valoarea justă a activului a scăzut la 90 u.m.
Entitatea calculează că dacă ar fi cumpărat activul la data la care l-a desemnat
pentru prima dată ca element acoperit pentru valoarea sa justă de 90 u.m., ran-
damentul efectiv ar fi fost de 9,5%. Deoarece rata pieţei este mai mică decât
acest randament efectiv, entitatea poate desemna o parte a ratei pieţei de 8%
care constă parţial în fluxuri de trezorerie din dobânda contractuală şi parţial în
diferenţa dintre valoarea justă curentă (adică 90 u.m.) şi valoarea rambursabilă
la scadenţă (adică 100 u.m.).
AG138. Punctul 90 îi permite unei entităţi să desemneze altceva decât modificarea
întregii valori juste sau variabilitatea fluxurilor de trezorerie aferente unui in
strument financiar. De exemplu:
(a) Toate fluxurile de trezorerie aferente unui instrument financiar pot fi
desemnate pentru modificări ale fluxurilor de trezorerie sau ale valorii
juste atribuibile unor riscuri (dar nu tuturor riscurilor); sau
(b) Unele fluxuri de trezorerie (dar nu toate) aferente unui instrument finan-
ciar pot fi desemnate pentru modificări ale fluxurilor de trezorerie sau ale
valorii juste atribuibile tuturor sau numai unora dintre riscuri (adică o
„parte” a fluxurilor de trezorerie aferente instrumentului financiar poate
fi desemnată pentru modificări atribuibile tuturor sau numai unora dintre
riscuri).
AG139. Pentru a îndeplini condiţiile contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor,
riscurile şi părţile desemnate trebuie să fie componente identificabile în mod

distinct ale instrumentului financiar, iar modificările fluxurilor de trezorerie

sau ale valorii juste aferente întregului instrument financiar care rezultă din
modificările riscurilor şi părţilor desemnate trebuie să poată fi evaluate fiabil.
De exemplu:
(a) Pentru un instrument financiar cu rată fixă acoperit împotriva modifi
cărilor valorii juste atribuibile modificărilor ratei de referinţă sau fără
riscuri a dobânzii, rata de referinţă sau fără riscuri este considerată în
mod normal atât o componentă identificabilă în mod distinct a instru-
mentului financiar, cât şi evaluabilă în mod fiabil.
(b) Inflaţia nu este identificabilă în mod distinct şi evaluabilă în mod fiabil
şi nu poate fi desemnată drept un risc sau o parte a unui instrument fi
nanciar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de la litera (c).
O parte a inflaţiei specificate în contract aferentă fluxurilor de trezorerie ale
unei obligaţiuni recunoscute legate de inflaţie (presupunând că nu există nicio
dispoziţie de contabilizare separată a unui instrument derivat încorporat) este
identificabilă în mod distinct şi evaluabilă în mod fiabil atâta timp cât alte fluxuri
de trezorerie aferente instrumentului nu sunt afectate de partea de inflaţie.
Desemnarea elementelor nefinanciare ca elemente acoperite împotriva
riscurilor (punctul 92)
AG140. Modificările preţului unui element sau al unei componente a unui activ nefi
nanciar sau a unei datorii nefinanciare nu au, în general, un efect previzibil,
evaluabil separat asupra preţului elementului care să fie comparabil cu efectul
unei modificări a ratelor dobânzii pe piaţă asupra preţului unei obligaţiuni, de
exemplu. Astfel, un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciară este un ele-
ment acoperit doar în totalitatea sa sau doar pentru riscul de schimb valutar.
Dacă există o diferenţă între condiţiile instrumentului de acoperire împotriva
riscurilor şi ale elementului acoperit (cum ar fi pentru o acoperire a unei achiziţii
prognozate de ţiţei Brent utilizând un contract forward pentru a achiziţiona ţiţei
uşor nesulfuros în condiţii de altfel similare), relaţia de acoperire împotriva ris-
curilor poate îndeplini, totuşi, condiţiile unei relaţii acoperite, cu condiţia să fie
îndeplinite toate dispoziţiile de la punctul 98, inclusiv aceea că se preconizează
ca acoperirea să fie foarte eficace. În acest scop, valoarea instrumentului de
acoperire împotriva riscurilor poate fi mai mare sau mai mică decât cea a ele
mentului acoperit dacă aceasta îmbunătăţeşte eficacitatea relaţiei de acoperire
împotriva riscurilor. De exemplu, o analiză de regresie poate fi efectuată pentru
a determina o relaţie statistică între elementul acoperit (de exemplu, o tranzacţie
cu ţiţei Brent) şi instrumentul de acoperire împotriva riscurilor (de exemplu, o
tranzacţie cu ţiţei uşor nesulfuros). Dacă există o relaţie statistică validă între
cele două variabile (adică între preţul unitar al ţiţeiului Brent şi cel al ţiţeiului
dulce uşor), panta dreptei de regresie poate fi utilizată pentru a stabili indicele
de acoperire care va maximiza eficacitatea aşteptată. De exemplu, dacă panta

dreptei de regresie este 1,02, un indice de acoperire pe baza a 0,98 unităţi de

elemente acoperite la 1,00 unităţi de instrument de acoperire împotriva riscurilor
maximizează eficacitatea aşteptată. Cu toate acestea, relaţia de acoperire îm-
potriva riscurilor poate duce la ineficacitate, care este recunoscută în surplus
sau deficit pe durata relaţiei de acoperire împotriva riscurilor.
Desemnarea grupurilor de elemente ca elemente acoperite împotriva
riscurilor (punctele 93 şi 94)
AG141. O acoperire a unei poziţii nete generale (de exemplu, valoarea netă a tuturor
activelor cu rată fixă şi datoriilor cu rată fixă cu scadenţe similare), mai degrabă
decât a unui element acoperit specific, nu îndeplineşte condiţiile pentru conta-
bilitatea de acoperire împotriva riscurilor. Cu toate acestea, aproape acelaşi efect
asupra surplusului sau deficitului contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor
pentru acest tip de relaţie de acoperire împotriva riscurilor poate fi realizat
prin desemnarea ca o parte a elementului acoperit din elementele de bază. De
exemplu, dacă o bancă are active în valoare de 100 u.m. şi datorii în valoare
de 90 u.m., cu riscuri şi termeni de natură similară, şi acoperă expunerea netă
de 10 u.m., ea poate desemna ca element acoperit împotriva riscurilor 10 u.m.
din acele active. Această desemnare poate fi utilizată dacă astfel de active şi
datorii sunt instrumente cu rată fixă, caz în care aceasta reprezintă acoperirea
valorii juste împotriva riscurilor, sau, dacă sunt instrumente cu rate variabile,
aceasta reprezintă acoperirea împotriva riscului asociat fluxurilor de trezorerie.
În mod similar, dacă o entitate are un angajament ferm de a face o achiziţie în
valută de 100 u.m. şi un angajament ferm de a face o vânzare în valută de
90 u.m., aceasta poate acoperi împotriva riscurilor valoarea netă de 10 u.m. prin
dobândirea unui instrument derivat şi prin desemnarea acestuia ca instrument
de acoperire împotriva riscurilor asociat cu 10 u.m. din angajamentul ferm de
achiziţionare a 100 u.m.
Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor (punctele 95-113)
AG142. Un exemplu de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor este o acoperire a
expunerii la modificările valorii juste a unui instrument de datorie cu rată fixă
ca rezultat al modificărilor ratelor dobânzii. O astfel de acoperire împotriva
riscurilor poate fi iniţiată de emitent sau de deţinător.
AG143. Un exemplu de acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor este
utilizarea unui swap pentru a modifica datoria cu rată fluctuantă într-o datorie
cu rată fixă (adică o acoperire a unei tranzacţii viitoare în care fluxurile de
trezorerie viitoare acoperite reprezintă plăţi viitoare ale dobânzii).
AG144. O acoperire împotriva riscurilor a unui angajament ferm (de exemplu, o acoperire
a modificării preţului carburantului aferentă unui angajament contractual nere-
cunoscut de către o reţea publică de distribuţie a energiei electrice de a cumpăra
carburant la un preţ fix) reprezintă o acoperire a unei expuneri la o modificare a

valorii juste. În consecinţă, o astfel de acoperire reprezintă o acoperire a valorii

juste împotriva riscurilor. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 97, o
acoperire a riscului valutar al unui angajament ferm poate fi contabilizată în
mod alternativ ca o acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor.
Evaluarea eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor
AG145. O acoperire este considerată a fi foarte eficace numai dacă sunt îndeplinite
ambele condiţii de mai jos:
(a) La începutul acoperirii împotriva riscurilor şi în perioadele ulterioare se
preconizează ca acoperirea să fie foarte eficace în realizarea compensării
modificărilor valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie atribuibile
riscului acoperit în decursul perioadei pentru care este desemnată aco-
perirea. O astfel de preconizare poate fi demonstrată prin metode diferite,
inclusiv o comparare a modificărilor anterioare ale valorii juste sau
ale fluxurilor de trezorerie ale elementului acoperit atribuibile riscului
acoperit cu modificările anterioare ale valorii juste sau ale fluxurilor de
trezorerie ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor, sau prin
demonstrarea unei corelări statistice pronunţate între valoarea justă sau
fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit şi cele ale instrumentului
de acoperire împotriva riscurilor. Entitatea poate să aleagă un indice
de acoperire, altul decât unu la unu, pentru a îmbunătăţi eficacitatea
acoperirii, după cum este descris la punctul AG140.
(b) Rezultatele reale ale acoperirii sunt în intervalul de 80-125%. De exem
plu, dacă rezultatele reale sunt de aşa natură încât pierderea aferentă
instrumentului de acoperire împotriva riscurilor este de 120 u.m. şi
câştigul aferent instrumentului de numerar este de 100 u.m., compensarea
poate fi evaluată prin 120/100, care reprezintă 120%, sau prin 100/120,
care reprezintă 83%. În acest exemplu, presupunând că acoperirea
îndeplineşte condiţiile de la litera (a), entitatea ar ajunge la concluzia
că acoperirea a fost foarte eficace.
AG146. Eficacitatea este evaluată cel puţin la momentul la care entitatea întocmeşte
situaţiile sale financiare anuale.
AG147. Prezentul standard nu specifică o metodă unică pentru evaluarea eficacităţii aco-
peririi împotriva riscurilor. Metoda pe care o entitate o adoptă pentru evaluarea
eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor depinde de strategia sa de gestionare
a riscului. De exemplu, dacă strategia unei entităţi de gestionare a riscului este
de a ajusta periodic valoarea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor
pentru a reflecta modificările poziţiei acoperite împotriva riscurilor, entitatea
trebuie să demonstreze că se preconizează ca acoperirea împotriva riscurilor să
fie foarte eficientă doar până la următoarea ajustare a valorii instrumentului de
acoperire împotriva riscului. În anumite cazuri, entitatea adoptă metode diferite
pentru tipuri diferite de acoperiri împotriva riscurilor. Documentaţia unei entităţi

cu privire la strategia sa de acoperire împotriva riscurilor cuprinde procedurile

sale pentru evaluarea eficacităţii. Aceste proceduri stipulează dacă evaluarea
include toate câştigurile sau pierderile aferente unui instrument de acoperire
împotriva riscurilor sau dacă valoarea-timp a instrumentului este exclusă.
AG148. Dacă o entitate acoperă mai puţin de 100% din expunerea unui element, cum ar
fi 85%, ea trebuie să desemneze elementul acoperit drept 85% din expunere şi
trebuie să evalueze ineficacitatea pe baza modificării acelei expuneri desemnate
de 85%. Totuşi, atunci când acoperă împotriva riscurilor expunerea desemnată
de 85%, entitatea poate utiliza un alt indice de acoperire decât unu la unu dacă
acesta îmbunătăţeşte eficacitatea preconizată a acoperirii împotriva riscurilor,
aşa cum s-a explicat la punctul AG140.
AG149. În cazul în care condiţiile principale ale instrumentului de acoperire împotriva
riscurilor şi ale activului, datoriei, angajamentului ferm sau tranzacţiei prog-
nozate foarte probabile care este acoperit(ă) împotriva riscurilor sunt aceleaşi,
modificările valorii juste şi ale fluxurilor de trezorerie care se pot atribui riscului
acoperit s-ar putea să se compenseze pe deplin şi atunci când începe acoperirea
împotriva riscului, şi după aceea. De exemplu, un swap pe rata dobânzii este
probabil să fie o acoperire eficace împotriva riscurilor dacă valorile noţionale şi
ale principalului, termenii, datele de reevaluare, datele primirii şi plăţii dobânzii
şi ale principalului şi baza pentru evaluarea ratelor dobânzii sunt aceleaşi pentru
instrumentul de acoperire împotriva riscurilor şi pentru elementul acoperit. În
plus, o acoperire a unei cumpărări prognozate foarte probabile a unei mărfi cu
un contract forward poate fi foarte eficace în cazul în care:
(a) Contractul forward este pentru cumpărarea aceleiaşi cantităţi din aceeaşi
marfă la acelaşi moment şi aceeaşi locaţie ca şi cumpărarea prognozată
acoperită;
(b) Valoarea justă a contractului forward la început este zero; şi
(c) Fie modificarea reducerii sau primei contractului forward este exclusă
din evaluarea eficacităţii şi este recunoscută în surplus sau deficit, fie
modificarea fluxurilor de trezorerie aşteptate din tranzacţia prognozată
foarte probabilă este bazată pe preţul forward al mărfii.
AG150. Uneori, instrumentul de acoperire împotriva riscurilor compensează doar o
parte din riscul acoperit. De exemplu, o acoperire nu este pe deplin eficace dacă
instrumentul de acoperire şi elementul acoperit sunt exprimate în monezi diferite
care nu evoluează în tandem. De asemenea, o acoperire împotriva riscului ratei
dobânzii utilizând un instrument derivat nu ar fi pe deplin eficace dacă o parte
din modificarea valorii juste a instrumentului derivat s-ar putea atribui riscului
de credit al partenerului.
AG151. Pentru a îndeplini condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva
riscurilor, acoperirea trebuie să fie aferentă unui risc specific identificat şi

desemnat, şi nu numai riscurilor operaţionale generale ale entităţii, şi trebuie,

în cele din urmă, să afecteze surplusul sau deficitul entităţii. O acoperire împo
triva riscurilor de uzură morală a unui activ fizic sau a riscurilor modificărilor
legislative legate de reabilitarea mediului înconjurător nu este eligibilă pentru
contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor; eficacitatea nu poate fi evaluată
deoarece aceste riscuri nu pot fi evaluate în mod fiabil.
AG152. Punctul 83 litera (a) îi permite unei entităţi să separe valoarea intrinsecă şi va
loarea-timp a unui contract pe opţiuni şi să desemneze drept instrument de aco
perire împotriva riscurilor numai modificarea valorii intrinsece a contractului pe
opţiuni. O astfel de desemnare poate avea drept rezultat o relaţie de acoperire
împotriva riscurilor care este complet eficientă în realizarea modificărilor de
compensare a fluxurilor de trezorerie atribuibile unui risc unilateral acoperit
aferent unei tranzacţii prognozate, dacă termenele principalului tranzacţiei
prognozate şi ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor sunt aceleaşi.
AG153. Dacă o entitate desemnează în totalitate o opţiune cumpărată drept instrument de
acoperire împotriva unui risc unilateral care rezultă dintr-o tranzacţie prognozată,
relaţia de acoperire nu va fi complet eficientă. Aceasta deoarece prima plătită
pentru opţiune cuprinde valoarea-timp şi, aşa cum se arată la punctul AG135, un
risc unilateral desemnat nu cuprinde valoarea-timp a unei opţiuni. Prin urmare,
în această situaţie, nu va exista nicio compensare între fluxurile de trezorerie
cu privire la valoarea-timp a primei plătite pentru opţiune şi riscul desemnat
acoperit.
AG154. În cazul riscului ratei dobânzii, eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor poate
fi evaluată prin întocmirea unui scadenţar pentru activele financiare şi dato
riile financiare care să prezinte expunerea netă la rata dobânzii pentru fiecare
perioadă de timp, cu condiţia ca expunerea netă să fie asociată cu un activ sau
cu o datorie specific(ă) (sau un grup specific de active sau datorii ori o parte
specifică a acestora), rezultând expunerea netă, şi eficacitatea acoperirii împo
triva riscurilor este evaluată în funcţie de acel activ sau acea datorie.
AG155. La evaluarea eficacităţii unei acoperiri, o entitate ia în considerare în general
valoarea-timp a banilor. Rata fixă a dobânzii a unui element acoperit nu trebuie
să corespundă exact ratei fixe a dobânzii a unui swap desemnat ca acoperire a
valorii juste împotriva riscurilor. Nici rata variabilă a dobânzii a unui activ sau
a unei datorii purtătoare de dobândă nu trebuie să fie aceeaşi cu rata variabilă a
dobânzii a unui swap desemnat ca acoperire împotriva riscului asociat fluxurilor
de trezorerie. Valoarea justă a unui swap derivă din suma netă a decontărilor sale.
Ratele fixe şi variabile ale unui swap pot fi modificate fără a afecta decontarea
netă dacă ambele sunt modificate cu aceeaşi valoare.
AG156. Dacă o entitate nu îndeplineşte criteriile de eficacitate a acoperirii împotriva
riscurilor, entitatea întrerupe contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor
de la ultima dată la care a fost demonstrată eficacitatea acoperirii împotriva

riscurilor. Cu toate acestea, dacă entitatea identifică evenimentul sau modifica-

rea circumstanţelor care a făcut ca relaţia de acoperire împotriva riscurilor să
nu îndeplinească criteriile de eficacitate şi demonstrează că acoperirea a fost
eficace înainte ca evenimentul sau modificarea circumstanţelor să fi apărut,
entitatea întrerupe contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor de la data
evenimentului sau modificării circumstanţelor.
Contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor în cazul
acoperirii unui portofoliu împotriva riscului ratei dobânzii
AG157. Pentru acoperirea valorii juste împotriva riscului de rată a dobânzii asociat unui
portofoliu de active financiare sau datorii financiare, o entitate îndeplineşte
dispoziţiile prezentului standard dacă se conformează procedurilor stabilite la
literele (a)-(i) şi la punctele AG158-AG175 de mai jos.
(a) Ca parte a procesului de gestionare a riscului entitatea identifică un por-
tofoliu de elemente al căror risc al ratei dobânzii doreşte să fie acoperit.
Portofoliul poate cuprinde doar active, doar datorii sau atât active, cât
şi datorii. Entitatea poate identifica două sau mai multe portofolii (de
exemplu, entitatea poate grupa activele sale disponibile pentru vânzare
într-un portofoliu separat), caz în care aplică separat îndrumările de mai
jos fiecărui portofoliu.
(b) Entitatea analizează portofoliul în perioadele de reevaluare mai degrabă
pe baza datelor de reevaluare prognozate, decât pe baza datelor contrac-
tuale. Analiza în perioadele de reevaluare poate fi efectuată în diferite
moduri, inclusiv programarea fluxurilor de trezorerie în perioadele
în care acestea se preconizează să survină sau programarea valorilor
principalului noţional în toate perioadele până la momentul la care se
preconizează reevaluarea.
(c) Pe baza acestei analize, entitatea decide valoarea pe care doreşte să o
acopere împotriva riscurilor. Entitatea desemnează ca element acoperit
împotriva riscurilor o valoare a activelor sau a datoriilor (dar nu o valoare
netă) din portofoliul identificat, egală cu valoarea pe care doreşte să o
desemneze drept acoperită. Această valoare determină, de asemenea,
evaluarea procentuală care este utilizată pentru testarea eficacităţii în
conformitate cu punctul AG169 litera (b).
(d) Entitatea desemnează riscul ratei dobânzii care este acoperit. Acest
risc poate fi o parte a riscului ratei dobânzii în fiecare dintre elementele
de acoperit, cum ar fi rata dobânzii de referinţă (de exemplu, o rată de
swap).
(e) Entitatea desemnează unul sau mai multe instrumente de acoperire îm
potriva riscurilor pentru fiecare perioadă de reevaluare.

(f) Utilizând desemnările făcute la literele (c)-(e) de mai sus, entitatea eva
luează la început şi în perioadele ulterioare măsura în care se aşteaptă
ca acoperirea să fie foarte eficace în decursul perioadei pentru care este
desemnată acoperirea.
(g) Periodic, entitatea evaluează modificarea valorii juste a elementului
acoperit (aşa cum a fost desemnat la litera (c)) care se poate atribui
riscului acoperit (aşa cum a fost desemnat la litera (d)), pe baza datelor
de reevaluare preconizate determinate la litera (b). Cu condiţia să se
determine că acoperirea a fost, în mod real, foarte eficace atunci când
se evaluează prin metoda documentată a entităţii pentru evaluarea
eficacităţii, entitatea recunoaşte modificarea valorii juste a elementului
acoperit drept câştig sau pierdere în surplus sau deficit şi în unul dintre
cele două elemente-rând din situaţia poziţiei financiare, după cum s-a
descris la punctul 100. Modificarea valorii juste nu trebuie alocată ac-
tivelor sau datoriilor individuale.
(h) Entitatea evaluează modificarea valorii juste a instrumentului (instru
mentelor) de acoperire împotriva riscurilor (aşa cum a fost desemnat la
litera (e)) şi o recunoaşte drept câştig sau pierdere în surplus sau deficit.
Valoarea justă a instrumentului (instrumentelor) de acoperire împotriva
riscurilor este recunoscută drept activ sau datorie în situaţia poziţiei
financiare.
(i) Orice ineficacitate va fi recunoscută în surplus sau deficit ca diferenţă
între modificarea valorii juste la care se face referire la litera (g) şi cea la
care se face referire la litera (h) (eficacitatea este evaluată utilizând ace
leaşi considerente privind pragul de semnificaţie ca în alte IPSAS-uri).
AG158. Această abordare este descrisă în detaliu mai jos. Abordarea trebuie aplicată doar
acoperirii valorii juste împotriva riscului ratei dobânzii asociat unui portofoliu
de active financiare sau datorii financiare.
AG159. Portofoliul identificat la punctul AG157 litera (a) poate conţine active şi da-
torii. În mod alternativ, ar putea fi un portofoliu care conţine numai active sau
numai datorii. Portofoliul este utilizat pentru determinarea valorii activelor sau
datoriilor pe care entitatea doreşte să le acopere împotriva riscurilor. Cu toate
acestea, portofoliul în sine nu este desemnat ca un element acoperit.
AG160. La aplicarea punctului AG157 litera (b), entitatea determină data de reevaluare
preconizată a unui element ca prima dintre datele la care elementul se preco
nizează să ajungă la scadenţă sau să se reevalueze la nivelul pieţei. Datele de
reevaluare preconizate sunt estimate la începutul acoperirii şi pe parcursul
perioadei de acoperire, pe baza experienţei istorice şi a altor informaţii disponi-
bile, inclusiv informaţii şi aşteptări cu privire la ratele de plată în avans, ratele
dobânzii şi interacţiunea dintre acestea. Entităţile fără experienţă specifică sau
cu o experiență insuficientă se bazează pe experienţa unor entități similare din
grup pentru instrumente financiare comparabile. Aceste estimări sunt revizuite

în mod periodic şi actualizate pe baza experienţei. În cazul unui element cu rată

fixă cu plată în avans, data de reevaluare preconizată este data la care elementul
se aşteaptă să fie plătit în avans, cu excepţia cazului când se reevaluează la
nivelul pieţei la o dată anterioară. Pentru un grup de elemente similare, analiza
pe perioade de timp pe baza datelor de reevaluare preconizate poate lua forma
alocării unui procent al unui grup, mai degrabă decât a elementelor individuale,
fiecărei perioade de timp. O entitate poate aplica alte metodologii în scopul
realizării acestor alocări. De exemplu, ea poate utiliza un multiplicator al ratelor
de plată în avans pentru alocarea amortizării împrumutului pe perioade pe baza
datelor preconizate de reevaluare. Cu toate acestea, metodologia pentru o astfel
de alocare trebuie să fie în conformitate cu procedurile şi obiectivele entităţii
pentru gestionarea riscurilor.
AG161. Ca un exemplu pentru desemnarea stabilită la punctul AG157 litera (c), dacă
într-o anumită perioadă de reevaluare o entitate are active cu rate fixe de 100 u.m.
şi datorii cu rate fixe de 80 u.m. şi decide să acopere întreaga poziţie netă de
20 u.m., aceasta desemnează ca element acoperit active în valoare de 20 u.m.
(o parte a activelor este desemnată, deoarece standardul îi permite unei entităţi
să desemneze orice valoare a activelor sau datoriilor disponibile care intră în
această categorie, adică, în acest exemplu, orice valoare a activelor între 0 u.m.
şi 100 u.m.). Desemnarea este exprimată ca „o sumă într-o monedă dată” (de
exemplu, o sumă în dolari, euro, lire sau ranzi) mai degrabă decât ca active
individuale. Rezultă că toate activele (sau datoriile) din care derivă valoarea
acoperită împotriva riscurilor – adică toate cele 100 u.m. ale activelor din
exemplul de mai sus – trebuie să fie:
(a) Elemente a căror valoare justă se modifică în urma modificării ratei
dobânzii care este acoperită împotriva riscurilor; şi
(b) Elemente care ar fi putut îndeplini condiţiile contabilităţii de acoperire a
valorii juste împotriva riscurilor dacă ar fi fost desemnate individual drept
acoperite împotriva riscurilor. În special, deoarece punctul 52 din prezen-
tul standard specifică faptul că valoarea justă a unei datorii financiare
cu o caracteristică „la vedere” (cum ar fi depozitele „la vedere” şi unele
tipuri de depozite cu termen fix) nu este mai mică decât valoarea de plătit
la vedere, actualizată de la prima dată de la care s-ar putea impune plata
acesteia, un astfel de element nu îndeplineşte condiţiile contabilităţii de
acoperire a valorii juste împotriva riscurilor pentru nicio perioadă de
timp în afara celei mai scurte perioade în care deţinătorul poate solicita
plata. În exemplul de mai sus, poziţia acoperită împotriva riscurilor
este o valoare a activelor. Prin urmare, astfel de datorii nu fac parte din
elementul desemnat acoperit împotriva riscurilor, dar sunt utilizate de
către entitate pentru a determina valoarea activului care este desemnat
ca fiind acoperit împotriva riscurilor. Dacă poziţia pe care entitatea a
dorit să o acopere a fost o valoare a datoriilor, valoarea care reprezintă
elementul desemnat acoperit împotriva riscurilor trebuie să fie extrasă

din datoriile cu rată fixă, altele decât datoriile pe care entitatea ar putea
fi obligată să le ramburseze într-o perioadă anterioară, iar evaluarea
procentuală utilizată pentru evaluarea eficacităţii acoperirii împotriva
riscurilor în conformitate cu punctul AG169 litera (b) ar fi calculată ca
procent al acestor alte datorii. De exemplu, să presupunem că o entitate
estimează că într-o anumită perioadă de reevaluare are datorii cu rată fixă
de 100 u.m., care cuprind 40 u.m. din depozite la vedere şi 60 u.m. din
datorii fără caracteristică la vedere, şi 70 u.m. din active cu rată fixă.
Dacă entitatea decide să acopere împotriva riscurilor întreaga poziţie
netă de 30 u.m., ea desemnează ca element acoperit împotriva riscurilor
datorii de 30 u.m. sau 50% (30 u.m. / (100 u.m. – 40 u.m.) = 50%) din
datoriile fără caracteristică la vedere.
AG162. Entitatea se conformează, de asemenea, altor dispoziţii de desemnare şi docu-
mentare stabilite la punctul 98 litera (a). Pentru acoperirea unui portofoliu
împotriva riscului ratei dobânzii, această desemnare şi documentare specifică
politica entităţii pentru toate variabilele care sunt utilizate pentru a identifica
valoarea care este acoperită împotriva riscurilor şi modul în care este evaluată
eficacitatea, inclusiv următoarele:
(a) Care active şi datorii trebuie incluse în acoperirea portofoliului şi baza
de utilizat pentru înlăturarea acestora din portofoliu.
(b) Modul în care entitatea estimează datele de reevaluare, inclusiv ipotezele
privind rata dobânzii care susţin estimările ratelor de plată în avans şi
baza pentru modificarea acelor estimări. Aceeaşi metodă este utilizată
atât pentru estimările iniţiale făcute la momentul în care un activ sau o
datorie este inclus(ă) în portofoliul acoperit, cât şi pentru orice revizuiri
ulterioare ale acelor estimări.
(c) Numărul şi durata perioadelor de reevaluare.
(d) Cât de des va testa entitatea eficacitatea şi pe care dintre cele două
metode de la punctul AG169 o va folosi.
(e) Metodologia utilizată de entitate pentru determinarea valorii activelor
sau datoriilor care sunt desemnate drept element acoperit împotriva
riscurilor şi, prin urmare, evaluarea procentuală utilizată atunci când
entitatea testează eficacitatea utilizând metoda descrisă la punctul AG169
litera (b).
(f) Atunci când entitatea testează eficacitatea prin utilizarea metodei de-
scrise la punctul AG169 litera (b), dacă entitatea va testa eficacitatea
pentru fiecare perioadă de reevaluare individual, pentru toate perioadele
agregate sau prin utilizarea unei combinaţii a celor două.
Politicile specificate în desemnarea şi documentarea relaţiei de acoperire îm-
potriva riscurilor trebuie să fie în conformitate cu procedurile şi obiectivele

de gestionare a riscului ale entităţii. Modificările politicilor nu trebuie făcute

arbitrar. Acestea vor fi justificate pe baza modificărilor condiţiilor de piaţă şi a
altor factori şi trebuie fundamentate pe procedurile şi obiectivele de gestionare
a riscului ale entităţii şi să fie consecvente cu acestea.
AG163. Instrumentul de acoperire împotriva riscurilor menţionat la punctul AG157
litera (e) poate fi un instrument derivat unic sau un portofoliu de instrumente
derivate, toate conţinând expunerea la riscul acoperit al ratei dobânzii desemnat
la punctul AG157 litera (d). Un astfel de portofoliu de instrumente derivate poate
conţine poziţii de compensare a riscului. Totuşi, acesta poate să nu includă
opţiuni emise sau opţiuni nete emise, deoarece punctul 86 din standard şi
punctul AG127 nu permit ca astfel de opţiuni să fie desemnate ca instrumente
de acoperire împotriva riscurilor (cu excepţia cazului când o opţiune emisă este
desemnată drept compensarea unei opţiuni cumpărate). Dacă instrumentul de
acoperire împotriva riscurilor acoperă valoarea desemnată la punctul AG157
litera (c) pentru mai mult de o perioadă de reevaluare, acesta se alocă tuturor
perioadelor pe care le acoperă. Totuşi, întregul instrument de acoperire împo
triva riscurilor trebuie alocat acelor perioade de reevaluare deoarece punctul 84
din standard nu permite ca o relaţie de acoperire împotriva riscurilor să fie
desemnată doar pentru o parte din perioada în timpul căreia rămâne valabil un
instrument de acoperire.
AG164. Atunci când entitatea evaluează modificarea valorii juste a unui element care
poate fi plătit în avans în conformitate cu punctul AG157 litera (g), o modificare
a ratelor dobânzii afectează valoarea justă a elementului care poate fi plătit
în avans în două moduri: afectează valoarea justă a fluxurilor de trezorerie
contractuale şi valoarea justă a opţiunii de plată în avans care este cuprinsă în
elementul care poate fi plătit în avans. Punctul 90 din standard permite ca o
entitate să desemneze o parte din activul financiar sau din datoria financiară,
care împarte aceeaşi expunere la risc, ca element acoperit împotriva riscurilor,
cu condiţia ca eficacitatea să poată fi evaluată. Pentru elementele care pot fi plă
tite în avans, punctul 91 permite ca acest lucru să se realizeze prin desemnarea
elementului acoperit împotriva riscurilor conform modificării valorii juste care
poate fi atribuită modificărilor ratei dobânzii desemnate, pe baza datelor de
reevaluare preconizate, mai degrabă decât pe baza celor contractuale. Totuşi,
efectul acelor modificări ale ratei dobânzii acoperite împotriva riscurilor pentru
acele date de reevaluare preconizate trebuie inclus la determinarea modificării
valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor. În consecinţă, dacă
datele de reevaluare preconizate sunt revizuite (de exemplu, pentru a reflecta
o modificare a plăţilor în avans preconizate) sau dacă datele reale de reevalu-
are diferă de cele preconizate, ineficacitatea va rezulta conform descrierii de
la punctul AG169. În schimb, modificările datelor de reevaluare preconizate
care (a) rezultă clar din alţi factori în afara modificărilor ratei dobânzii aco-
perite împotriva riscurilor, (b) nu sunt corelate cu modificările ratei dobânzii
acoperite împotriva riscurilor şi (c) pot fi separate în mod fiabil de modificările

care pot fi atribuite ratei dobânzii acoperite împotriva riscurilor (de exemplu,
modificările în ratele de plată în avans care rezultă clar dintr-o modificare a
factorilor demografici sau a reglementărilor fiscale, mai degrabă decât din
modificările ratei dobânzii) sunt excluse la determinarea modificării valorii juste
a elementului acoperit împotriva riscurilor, deoarece nu se pot atribui riscului
acoperit. Dacă există incertitudine asupra factorului care generează modificarea
datelor de reevaluare preconizate sau dacă entitatea nu poate să separe în mod
fiabil modificările care rezultă din rata dobânzii acoperite împotriva riscurilor
de cele care rezultă din alţi factori, se presupune că modificarea rezultă din
modificările ratei dobânzii acoperite împotriva riscurilor.
AG165. Standardul nu specifică tehnicile utilizate pentru determinarea valorii la care
se face referire la punctul AG157 litera (g), adică modificarea valorii juste a
elementului acoperit împotriva riscurilor care este atribuită riscului acoperit.
Dacă pentru o astfel de evaluare se utilizează tehnici statistice sau alte tehnici
de estimare, conducerea trebuie să se aştepte ca rezultatul să îl aproximeze
îndeaproape pe cel care ar fi fost obţinut din evaluarea tuturor activelor sau
datoriilor individuale care constituie elementul acoperit împotriva riscurilor.
Nu este adecvat să se presupună că modificările valorii juste a elementului
acoperit împotriva riscurilor sunt egale cu modificările valorii instrumentului
de acoperire împotriva riscurilor.
AG166. Punctul 100 prevede ca, în cazul în care elementul acoperit împotriva riscurilor
pentru o anumită perioadă de reevaluare este un activ, modificarea valorii sale
să fie prezentată într-un element-rând separat în cadrul activelor. Invers, dacă
elementul acoperit împotriva riscurilor pentru o anumită perioadă de reevaluare
este o datorie, modificarea valorii sale este prezentată într-un element-rând
separat din cadrul datoriilor. Acestea sunt elementele-rând individuale la care
se face referire la punctul AG157 litera (g). Alocarea specifică în activele (sau
datoriile) individuale nu este impusă.
AG167. Punctul AG157 litera (i) arată că ineficacitatea rezultă în măsura în care modi-
ficarea valorii juste a elementului acoperit împotriva riscurilor, care se poate
atribui riscului acoperit, diferă de modificarea valorii juste a instrumentului
derivat de acoperire împotriva riscurilor. O astfel de diferenţă poate apărea din
mai multe motive, care includ:
(a) Datele de reevaluare reale diferite de cele preconizate sau datele de re
evaluare preconizate revizuite;
(b) Elementele din portofoliul acoperit împotriva riscurilor care s-au depre-
ciat sau au fost derecunoscute;
(c) Datele de plată a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor şi a
elementului acoperit împotriva riscurilor, care sunt diferite; şi
(d) Alte cauze (de exemplu, atunci când câteva elemente acoperite împo
triva riscurilor sunt purtătoare de dobândă la o rată sub rata de referinţă

pentru care sunt desemnate drept acoperite împotriva riscurilor şi inefi-

cacitatea care rezultă nu este atât de mare încât întregul portofoliu să nu
îndeplinească condiţiile contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor).
O astfel de ineficacitate (aplicând aceleaşi considerente privind pragul de
semnificaţie ca în alte IPSAS-uri) trebuie identificată şi recunoscută în surplus
sau deficit.
AG168. În general, eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor va fi îmbunătăţită:
(a) Dacă entitatea îşi planifică elementele cu caracteristici diferite de plată
în avans într-un mod care ia în considerare diferenţele din procedura de
plată în avans.
(b) Atunci când numărul elementelor din portofoliu este mai mare. Atunci
când numai câteva elemente sunt cuprinse în portofoliu, este probabilă
o ineficacitate relativ mare dacă unul dintre elemente este plătit mai
devreme sau mai târziu decât s-a prevăzut. Dimpotrivă, atunci când
portofoliul conţine multe elemente, procedura de plată în avans poate
fi preconizată cu mai multă precizie.
(c) Atunci când perioadele de reevaluare sunt mai mici (de exemplu,
o perioadă de o lună faţă de o perioadă de reevaluare de trei luni).
Micşorarea perioadelor de reevaluare reduce efectul oricărei nepotriviri
dintre datele de reevaluare şi cele de plată (din perioada de reevaluare)
a elementului acoperit împotriva riscurilor şi cele ale instrumentului de
acoperire împotriva riscurilor.
(d) Cu cât este mai mare frecvenţa cu care valoarea instrumentului de aco-
perire împotriva riscurilor este ajustată pentru a reflecta modificările
elementului acoperit împotriva riscurilor (de exemplu, din cauza
modificărilor preconizărilor plăţilor în avans).
AG169. O entitate îşi testează periodic eficacitatea. Dacă estimările datelor de reevaluare
se schimbă de la o dată la care entitatea îşi evaluează eficacitatea la alta, ea
trebuie să calculeze valoarea eficacităţii fie:
(a) Ca diferenţă între modificarea valorii juste a elementului de acoperire
împotriva riscurilor (a se vedea punctul AG157 litera (h)) şi modificarea
valorii juste a întregului element acoperit împotriva riscurilor atribuibilă
ratei dobânzii acoperite împotriva riscurilor (inclusiv efectul pe care îl au
modificările ratei dobânzii acoperite împotriva riscurilor asupra valorii
juste sau a oricărei opţiuni de plată anticipată încorporată); sau
(b) Utilizând următoarea aproximare. Entitatea:
(i) Calculează procentul activelor (sau datoriilor) din fiecare perioadă
de reevaluare care a fost acoperit împotriva riscurilor, pe baza

datelor de reevaluare estimate la ultima dată la care s-a testat

eficacitatea.
(ii) Aplică procentul estimării sale revizuite a valorii din acea perioadă
de reevaluare pentru a calcula valoarea elementului acoperit îm
potriva riscurilor pe baza estimării sale revizuite.
(iii) Calculează modificarea valorii juste a estimării sale revizuite a
elementului acoperit împotriva riscurilor care poate fi atribuită
riscului acoperit şi o prezintă conform punctului AG157 litera (g).
(iv) Recunoaşte ineficacitatea egală cu diferenţa dintre valoarea deter
minată la subpunctul (iii) şi modificarea valorii juste a instrumen
tului de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea punctul AG157
litera (h)).
AG170. La evaluarea eficacităţii, entitatea delimitează revizuirile datelor de reevaluare a
activelor (sau datoriilor) existente de la iniţierea noilor active (sau datorii), din
care numai primele generează ineficacitate. Toate revizuirile datelor de reevalu-
are estimate (altele decât cele excluse în conformitate cu punctul AG164),
inclusiv orice realocare a elementelor existente între perioade, sunt incluse la
revizuirea valorii estimate într-o perioadă în conformitate cu punctul AG169
litera (b) subpunctul (ii) şi de aici la evaluarea eficacităţii. Odată ce ineficaci-
tatea a fost recunoscută aşa cum s-a stabilit mai sus, entitatea stabileşte o nouă
estimare a activelor (sau datoriilor) totale din fiecare perioadă de reevaluare,
inclusiv noile active (sau datorii) care au fost iniţiate de la ultima testare a
eficacităţii, şi desemnează o nouă valoare drept elementul acoperit împotriva
riscurilor şi un nou procent drept procentul acoperit împotriva riscurilor. Pro-
cedurile prezentate la punctul AG169 litera (b) sunt apoi repetate la următoarea
dată când se testează eficacitatea.
AG171. Elementele care au fost iniţial programate într-o perioadă de reevaluare pot
fi derecunoscute din cauza unei plăţi în avans care a avut loc mai devreme
decât se preconizase sau din cauza eliminărilor determinate de depreciere sau
vânzare. Atunci când se întâmplă acest lucru, valoarea modificării valorii juste
incluse într-un element-rând separat la care se face referire la punctul AG157
litera (g), care are legătură cu elementul derecunoscut, trebuie să fie eliminată
din situaţia poziţiei financiare şi inclusă în câştigul sau pierderea care apare la
derecunoaşterea elementului. În acest scop, este necesar să se cunoască perioada
(perioadele) de reevaluare în care a fost programat elementul derecunoscut,
deoarece aceasta determină perioada (perioadele) de reevaluare din care să fie
eliminat şi, prin urmare, valoarea de eliminat dintr-un element-rând separat,
prezentat la punctul AG157 litera (g). Atunci când un element este derecunoscut,
dacă se poate determina în ce perioadă a fost inclus, el este eliminat din perioada
respectivă. Dacă nu, el este eliminat din perioada iniţială, dacă derecunoaşterea
a rezultat din plăţi în avans mai mari decât cele preconizate, sau este alocat

tuturor perioadelor care conţin elementul derecunoscut, pe o bază sistematică

şi raţională, dacă elementul a fost vândut sau s-a depreciat.
AG172. De asemenea, orice valoare legată de o anumită perioadă de timp care nu a fost
derecunoscută la expirarea perioadei este recunoscută în surplusul sau deficitul
din acea perioadă (a se vedea punctul 100). De exemplu, să presupunem că o
entitate îşi programează elementele în trei perioade de reevaluare. La redesem-
narea anterioară, modificarea valorii juste raportate într-un singur element-rând
din situaţia poziţiei financiare a fost un activ de 25 u.m. Valoarea reprezintă
valorile atribuibile perioadelor 1, 2 şi 3 de 7 u.m., 8 u.m. şi, respectiv, 10 u.m.
La următoarea redesemnare, activele atribuibile perioadei 1 au fost fie realizate,
fie reprogramate în alte perioade. Prin urmare, 7 u.m. sunt derecunoscute din
situaţia poziţiei financiare şi recunoscute în surplus sau deficit. 8 u.m. şi 10 u.m.
sunt acum atribuibile perioadei 1 şi, respectiv, perioadei 2. Aceste perioade
rămase sunt apoi ajustate, după caz, pentru modificările valorii juste conform
descrierii de la punctul AG157 litera (g).
AG173. Ca o ilustrare a dispoziţiilor de la cele două puncte anterioare, să presupunem
că o entitate a programat active prin alocarea unui procent din portofoliu în
fiecare perioadă de reevaluare. Să presupunem că aceasta a programat 100 u.m.
în fiecare dintre cele două perioade. La expirarea primei perioade de reevaluare,
100 u.m. din active sunt derecunoscute din cauza plăţilor anticipate preconizate
şi nepreconizate. În acest caz, toată valoarea cuprinsă în elementul-rând separat
prezentat la punctul AG157 litera (g) care se referă la prima perioadă de timp
este eliminată din situaţia poziţiei financiare, plus 10% din valoarea aferentă
celei de-a doua perioade.
AG174. Dacă valoarea acoperită împotriva riscurilor dintr-o perioadă de reevaluare se
reduce fără ca activele (sau datoriile) aferente să fie derecunoscute, valoarea
inclusă în elementul-rând separat prezentat la punctul AG157 litera (g) care se
referă la reducere trebuie să fie amortizată în conformitate cu punctul 104.
AG175. O entitate poate dori să aplice abordarea stabilită la punctele AG157-AG174
pentru o acoperire împotriva riscurilor a unui portofoliu care a fost anterior
contabilizată ca o acoperire împotriva riscului, în conformitate cu IPSAS 29.
O astfel de entitate va revoca desemnarea anterioară a acoperirii împotriva
riscurilor aferente fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu punctul 112
litera (d), şi va aplica dispoziţiile stabilite la acel punct. De asemenea, ea va
redesemna acoperirea împotriva riscurilor ca o acoperire a valorii juste şi va
aplica abordarea stabilită la punctele AG157-AG174 prospectiv perioadelor
contabile ulterioare.

Anexa B
Reevaluarea instrumentelor derivate încorporate
Introducere
B1. IPSAS 29 punctul 11 descrie un instrument derivat încorporat ca pe „o componentă
a unui instrument hibrid (combinat) care include şi un contract-gazdă cu instru-
mente nederivate – având ca efect faptul că modul de variaţie a unor fluxuri de
trezorerie generate de instrumentul combinat este similar cu cel al unui instrument
derivat de sine stătător”.
B2. IPSAS 29 punctul 12 impune ca un instrument derivat încorporat să fie separat
de contractul-gazdă şi contabilizat ca un instrument derivat dacă şi numai dacă:
(a) Caracteristicile şi riscurile economice aferente instrumentelor derivate
încorporate nu sunt strâns legate de caracteristicile şi riscurile economice
aferente contractului-gazdă;
(b) Un instrument separat care are aceiaşi termeni ca instrumentul derivat în
corporat ar corespunde definiţiei unui instrument derivat; şi
(c) Instrumentul hibrid (combinat) nu este evaluat la valoarea justă cu mo
dificările valorii juste recunoscute în surplus sau deficit (adică un instru-
ment derivat care este încorporat într-un activ financiar sau într-o datorie
financiară la valoarea justă prin surplus sau deficit nu este separat).
B3. IPSAS 29 impune unei entităţi, atunci când devine parte a unui contract pentru
prima dată, să evalueze dacă vreun instrument derivat încorporat cuprins în con
tract trebuie separat de contractul-gazdă şi contabilizat ca instrument derivat
conform acestui standard. Prezenta anexă tratează dacă:
(a) IPSAS 29 impune ca o astfel de evaluare să fie efectuată doar atunci când
entitatea devine parte contractuală pentru prima dată, sau dacă evaluarea
trebuie reconsiderată pe parcursul duratei de viaţă a contractului.
(b) O entitate care adoptă pentru prima dată realizează evaluarea pe baza con
diţiilor care existau la data la care entitatea devenea parte contractuală pentru
prima dată sau a celor care prevalează la data la care entitatea adoptă acest
standard pentru prima dată.
B4. Prezenta anexă se aplică tuturor instrumentelor derivate încorporate care intră sub
incidenţa IPSAS 29, cu excepţia achiziţiei de contracte cu instrumente derivate
încorporate într-o combinare de entităţi sau cu posibila lor reevaluare la data
achiziţiei.

Aplicarea IPSAS 29 la reevaluarea instrumentelor derivate încorporate

B5. O entitate trebuie să evalueze dacă este sau nu necesar ca un instrument derivat
încorporat să fie separat de contractul-gazdă şi contabilizat ca instrument derivat
atunci când entitatea devine pentru prima dată parte contractuală. Reevaluarea
ulterioară este interzisă, cu excepţia cazului în care există fie (a) o modificare a
termenilor contractului care schimbă în mod semnificativ fluxurile de trezorerie
care ar fi, altfel, necesare conform contractului, fie (b) o reclasificare a unui activ
financiar în afara categoriei la valoarea justă prin surplus sau deficit, cazuri în
care este necesară o evaluare. O entitate stabileşte dacă o modificare a fluxurilor
de trezorerie este semnificativă analizând măsura în care fluxurile de trezorerie
viitoare preconizate asociate instrumentului derivat încorporat, contractului-gazdă
sau amândurora au suferit modificări şi dacă modificarea este semnificativă în
raport cu fluxurile de trezorerie preconizate anterior, aferente contractului.
B6. Se va evalua dacă un instrument derivat încorporat trebuie separat de contrac
tul-gazdă şi contabilizat ca instrument derivat la reclasificarea unui activ financiar
în afara categoriei la valoarea justă prin surplus sau deficit în conformitate cu
punctul B5, pe baza circumstanţelor care existau la data la care entitatea devenea
pentru prima dată parte contractuală.
B7. La adoptarea pentru prima dată a IPSAS 29, o entitate trebuie să evalueze dacă un
instrument derivat încorporat trebuie separat de contractul-gazdă şi contabilizat
drept instrument derivat pe baza condiţiilor care existau la cea mai târzie dată
dintre data la care a devenit pentru prima dată parte contractuală şi data la care
este necesară o reevaluare conform punctului B5.

Anexa C
Acoperirea împotriva riscurilor a unei investiţii nete
într-o operaţiune din străinătate
Introducere
C1. Multe entităţi raportoare deţin investiţii în operaţiuni din străinătate (aşa cum sunt
definite în IPSAS 4 punctul 10). Astfel de operaţiuni din străinătate pot fi entităţi
controlate, entităţi asociate, asocieri în participaţie sau sucursale. IPSAS 4 im-
pune unei entităţi să determine moneda funcţională a fiecăreia dintre operaţiunile
sale din străinătate ca monedă a mediului economic principal al operaţiunii res
pective. În cazul convertirii rezultatelor şi poziţiei financiare a unei operaţiuni
din străinătate într-o monedă de prezentare, entităţii i se impune să recunoască
diferenţele de curs valutar direct în activele nete / capitalurile proprii până când
operaţiunea din străinătate este cedată.
C2. Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor pentru riscul valutar rezultat dintr-o
investiţie netă într-o operaţiune din străinătate se va aplica doar dacă activele nete
ale operaţiunii din străinătate sunt incluse în situaţiile financiare. Acest lucru este
valabil pentru situaţiile financiare consolidate, situaţiile financiare în care investiţii
cum ar fi entităţile asociate sau asocierile în participaţie sunt contabilizate pe baza
metodei punerii în echivalenţă, precum şi pentru situaţiile financiare care includ
o sucursală sau o operaţiune în participaţie, aşa cum sunt definite în IPSAS 37.
În operaţiunea de acoperire a riscurilor valutare rezultate dintr-o investiţie netă
într-o operaţiune din străinătate, elementul acoperit poate fi o valoare a activelor
nete egală cu sau mai mică decât valoarea contabilă a activelor nete ale operaţiunii
din străinătate.
C3. IPSAS 29 impune desemnarea unui element acoperit eligibil şi a instrumentelor
de acoperire eligibile împotriva riscului într-o relaţie contabilă de acoperire împo
triva riscurilor. Dacă există o relaţie stabilită de acoperire împotriva riscurilor, în
cazul unei acoperiri împotriva riscurilor unei investiţii nete, câştigul sau pierderea
aferent(ă) instrumentului de acoperire care este determinat(ă) drept o operaţiune
de acoperire eficace a investiţiei nete este recunoscut(ă) direct în activele nete /
capitalurile proprii şi este inclus(ă) cu diferenţele de conversie valutară rezultate în
urma conversiei rezultatelor şi a poziţiei financiare ale operaţiunii din străinătate.
C4. Prezenta anexă se aplică unei entităţi care acoperă riscul valutar rezultat din in
vestiţiile sale nete în operaţiunile din străinătate şi doreşte să îndeplinească con
diţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor în conformitate
cu IPSAS 29. Ea nu trebuie aplicată prin analogie altor tipuri de contabilitate de
acoperire împotriva riscurilor. Prezenta anexă se referă la o astfel de entitate drept
entitate care controlează şi la situaţiile financiare în care sunt incluse activele nete
ale operaţiunilor din străinătate drept situaţii financiare consolidate. Toate referirile

la o entitate care controlează se aplică în egală măsură unei entităţi care are o in
vestiţie netă într-o operaţiune din străinătate ce este o asociere în participaţie, o
entitate asociată sau o sucursală.
C5. Prezenta anexă cuprinde îndrumări cu privire la:
(a) Identificarea riscurilor valutare care se califică drept risc acoperit într-o
acoperire împotriva riscurilor dintr-o investiţie netă într-o operaţiune
din străinătate, având în vedere că o entitate cu mai multe operaţiuni în
străinătate poate fi expusă mai multor riscuri valutare. Anexa tratează în
mod specific:
(i) Dacă entitatea care controlează poate desemna ca risc acoperit doar
diferenţele de conversie valutară rezultate dintr-o diferenţă între
moneda funcţională a entităţii care controlează şi operaţiunile sale
din străinătate sau dacă poate, de asemenea, desemna ca risc acope
rit diferenţele de conversie valutară rezultate din diferenţele între
moneda de prezentare a situaţiilor financiare consolidate ale entităţii
care controlează şi moneda funcţională a operaţiunii din străinătate; şi
(ii) În cazul în care entitatea care controlează deţine indirect operaţiunea
din străinătate, dacă riscul acoperit poate include sau nu doar dife
renţele de conversie valutară rezultate din diferenţele în moneda
funcţională între operaţiunea din străinătate şi entitatea care contro
lează imediată, sau dacă riscul acoperit poate include, de asemenea,
orice diferenţe de conversie valutară între moneda funcţională a
operaţiunii din străinătate şi orice entitate care controlează interme
diară sau finală (adică dacă faptul că investiţia netă în operaţiunea din
străinătate este deţinută printr-o entitate care controlează intermediară
afectează riscul economic pentru entitatea care controlează finală).
(b) Situaţiile în care instrumentul de acoperire împotriva riscului poate fi deţinut
într-o entitate economică. Anexa tratează în mod specific:
(i) IPSAS 29 permite ca o entitate să desemneze fie un instrument finan-
ciar derivat, fie un instrument financiar nederivat (sau o combinaţie
de instrumente financiare derivate şi nederivate) drept instrumente
de acoperire împotriva riscului pentru riscul valutar. Prezenta anexă
analizează dacă natura instrumentului de acoperire împotriva riscului
(derivat sau nederivat) sau metoda de consolidare afectează evaluarea
eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor.
(ii) De asemenea, prezenta anexă tratează dacă, într-o entitate economică,
instrumentele de acoperire împotriva riscurilor care sunt acoperiri îm-
potriva riscurilor unei investiţii nete într-o operaţiune din străinătate
pot fi considerate ca îndeplinind condiţiile contabilităţii de acoperire
împotriva riscurilor, adică dacă se poate stabili o relaţie de contabilitate

de acoperire împotriva riscurilor doar dacă entitatea care acoperă

împotriva riscurilor investiţia sa netă este o parte a instrumentului
de acoperire împotriva riscurilor sau dacă orice entitate din cadrul
entităţii economice, indiferent de moneda sa funcţională, poate deţine
instrumentul de acoperire împotriva riscurilor.
(c) Modul în care o entitate trebuie să determine valoarea câştigului sau a pier
derii recunoscut(e) în activele nete / capitalurile proprii care trebuie recu
noscută direct în surplus sau deficit atât pentru instrumentul de acoperire
împotriva riscurilor, cât şi pentru elementul acoperit împotriva riscurilor
deoarece IPSAS 4 şi IPSAS 29 impun ca valorile cumulate recunoscute
direct în activele nete / capitalurile proprii aferente atât diferenţelor de curs
valutar apărute din conversia rezultatelor şi a poziţiei financiare a operaţiunii
din străinătate, cât şi câştigului sau pierderii aferent(e) instrumentului de
acoperire împotriva riscurilor care este considerat a fi o acoperire eficientă a
investiţiei nete să fie recunoscute direct atunci când entitatea care controlează
cedează operaţiunea din străinătate. Anexa tratează în mod specific:
(i) În cazul în care o operaţiune din străinătate care a fost acoperită împo
triva riscurilor este cedată, ce valori din rezerva de conversie valutară
a entităţii care controlează aferente instrumentului de acoperire
împotriva riscurilor şi operaţiunii din străinătate trebuie recunoscute
în surplus sau deficit în situaţiile financiare consolidate ale entităţii
care controlează; şi
(ii) Dacă metoda de consolidare afectează determinarea valorilor care
trebuie recunoscute în surplus sau deficit.
Aplicarea IPSAS 29 la acoperirea împotriva riscurilor a unei investiţii nete
într-o operaţiune din străinătate
Natura riscului acoperit şi valoarea elementului acoperit pentru care poate fi
desemnată o relaţie de acoperire împotriva riscului
C6. Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor poate fi aplicată numai diferenţelor
de curs valutar apărute între moneda funcţională a operaţiunii din străinătate şi
moneda funcţională a entităţii care controlează.
C7. În operaţiunea de acoperire a riscurilor valutare rezultate dintr-o investiţie netă
într-o operaţiune din străinătate, elementul acoperit poate fi o valoare a activelor
nete egală cu sau mai mică decât valoarea contabilă a activelor nete ale operaţiunii
din străinătate în situaţiile financiare consolidate ale entităţii care controlează.
Valoarea contabilă a activelor nete ale unei operaţiuni din străinătate care poate fi
desemnată ca element acoperit în situaţiile financiare consolidate ale unei entităţi
care controlează depinde de măsura în care o entitate de la un nivel inferior care
controlează operaţiunea din străinătate a aplicat contabilitatea de acoperire împo
triva riscurilor pentru toate sau pentru o parte dintre activele nete ale respectivei

operaţiuni din străinătate şi respectiva contabilitate a fost menţinută în situaţiile

financiare consolidate ale entităţii care controlează.
C8. Riscul acoperit poate fi desemnat ca expunerea la riscul valutar apărută în-
tre moneda funcţională a operaţiunii din străinătate şi moneda funcţională a
oricărei entităţi care controlează (entitatea imediată, intermediară sau finală care
controlează) a respectivei operaţiuni din străinătate. Faptul că investiţia netă
este deţinută printr-o entitate intermediară care controlează nu afectează natura
riscului economic rezultat din expunerea la riscul valutar pentru entitatea finală
care controlează.
C9. Expunerea la riscul valutar rezultată dintr-o investiţie netă într-o operaţiune din
străinătate poate îndeplini condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva
riscurilor o singură dată în situaţiile financiare consolidate. Prin urmare, dacă
aceleaşi active nete ale unei operaţiuni din străinătate sunt acoperite împotriva
riscurilor de mai multe entităţi care controlează din cadrul entităţii economice (de
exemplu, atât o entitate care controlează directă, cât şi o entitate care controlează
indirectă) pentru acelaşi risc, doar o singură relaţie de acoperire împotriva ris-
curilor va îndeplini condiţiile pentru contabilitatea de acoperire împotriva ris-
curilor în situaţiile financiare consolidate ale entităţii care controlează finale. O
relaţie de acoperire împotriva riscurilor desemnată de o entitate care controlează
în situaţiile sale financiare consolidate nu trebuie menţinută de o altă entitate care
controlează de nivel superior. Totuşi, dacă nu este menţinută de entitatea care
controlează de nivel superior, contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor
aplicată de entitatea care controlează de nivel inferior trebuie reluată înainte de
a fi recunoscută contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor a entităţii care
controlează de nivel superior.
Condiţiile în care poate fi deţinut instrumentul de acoperire împotriva riscurilor
C10. Un instrument derivat sau nederivat (sau o combinaţie de instrumente derivate
şi nederivate) poate fi desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscului
în acoperirea unei investiţii nete într-o operaţiune din străinătate. Instrumentul
(instrumentele) de acoperire împotriva riscului poate (pot) fi deţinut(e) de orice
entitate sau entităţi din cadrul entităţii economice (cu excepţia operaţiunii din
străinătate care este chiar ea acoperită împotriva riscurilor), atâta timp cât sunt
îndeplinite dispoziţiile de desemnare, documentare şi eficacitate din IPSAS 29
punctul 98, care se referă la acoperirea împotriva riscurilor a unei investiţii nete.
În special, strategia de acoperire împotriva riscurilor a entităţii economice trebuie
documentată în mod clar deoarece este posibil să existe desemnări diferite la
diverse niveluri din cadrul entităţii economice.
C11. Pentru a evalua eficacitatea, modificarea valorii instrumentului de acoperire
împotriva riscului în raport cu riscul de schimb valutar este calculată prin re
ferire la moneda funcţională a entităţii care controlează în raport cu care este
evaluat riscul acoperit al monedei funcţionale, în concordanţă cu documentaţia

contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor. În funcţie de condiţiile în care este

deţinut instrumentul de acoperire împotriva riscului, în absenţa contabilităţii de
acoperire împotriva riscurilor, modificarea totală a valorii poate fi recunoscută
în surplus sau deficit, direct în activele nete / capitalurile proprii, sau în ambele.
Cu toate acestea, evaluarea eficacităţii nu este afectată de faptul că modificarea
valorii instrumentului de acoperire împotriva riscului este recunoscută în surplus
sau deficit sau direct în activele nete / capitalurile proprii. Ca parte a aplicării
contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, întreaga parte eficace a modificării
este inclusă direct în activele nete / capitalurile proprii. Evaluarea eficacităţii nu
este afectată de faptul dacă instrumentul de acoperire împotriva riscurilor este
sau nu un instrument derivat sau nederivat sau de metoda de consolidare.
Cedarea unei operaţiuni din străinătate acoperite împotriva riscurilor
C12. Atunci când o operaţiune din străinătate care a fost acoperită împotriva riscurilor
este cedată, valoarea reclasificată în surplus sau deficit din rezerva de conversie
valutară în situaţiile financiare consolidate ale entităţii care controlează, în ra
port cu instrumentul de acoperire împotriva riscului, este valoarea pentru care
punctul 113 al IPSAS 29 prevede identificarea. Acea valoare este câştigul sau
pierderea cumulat(ă) aferent(ă) instrumentului de acoperire împotriva riscurilor
care a fost determinat drept o acoperire eficace împotriva riscurilor.
C13. Valoarea recunoscută în surplus sau deficit la transferul din rezerva de conversie
valutară în situaţiile financiare consolidate ale unei entităţi care controlează cu
privire la investiţia netă în operaţiunea respectivă din străinătate, în conformitate
cu IPSAS 4 punctul 57, reprezintă valoarea inclusă în rezerva de conversie valutară
a entităţii care controlează în raport cu operaţiunea respectivă din străinătate. În
situaţiile financiare consolidate ale entităţii care controlează finale, valoarea netă
agregată recunoscută în rezerva de conversie valutară aferentă tuturor operaţiunilor
din străinătate nu este afectată de metoda de consolidare. Cu toate acestea, dacă
entitatea finală care controlează utilizează metoda directă sau metoda pas cu pas
pentru consolidare, valoarea inclusă în rezerva sa de conversie valutară aferentă
unei operaţiuni din străinătate individuale poate fi afectată.
C14. Metoda directă este metoda de consolidare în care situaţiile financiare ale opera
ţiunii din străinătate sunt convertite direct în moneda funcţională a entităţii finale
care controlează. Metoda pas cu pas este metoda de consolidare în care situaţiile
financiare ale operaţiunii din străinătate sunt convertite mai întâi în moneda
funcţională a oricăreia dintre entităţile intermediare care controlează şi apoi sunt
convertite în moneda funcţională a entităţii finale care controlează (sau moneda
de prezentare este diferită).
C15. Folosirea metodei de consolidare pas cu pas poate avea ca rezultat recunoaşterea
în surplus sau deficit a unei valori diferite de cea folosită pentru determinarea
eficacităţii acoperirii împotriva riscurilor. Această diferenţă poate fi eliminată prin
determinarea valorii legate de operaţiunea din străinătate care ar apărea dacă ar fi

folosită metoda directă de consolidare. Efectuarea acestei ajustări nu este impusă

de IPSAS 4. Cu toate acestea, este o opţiune a politicii contabile care trebuie ur
mată în mod consecvent pentru toate investiţiile nete.
Exemplu
C16. Următorul exemplu ilustrează aplicarea punctelor anterioare folosind structura
entităţii ilustrată mai jos. În toate situaţiile, relaţia de acoperire împotriva riscurilor
prezentată va fi testată în ceea ce priveşte eficacitatea, în conformitate cu IPSAS 29,
deşi această testare nu este discutată aici. Entitatea D care controlează, fiind en-
titatea finală care controlează, îşi prezintă situaţiile financiare consolidate în
moneda sa funcţională, euro (EUR). Fiecare dintre entităţile controlate, adică
Entitatea controlată A, Entitatea controlată B şi Entitatea controlată C, este deţinută
în totalitate. Investiţia netă de 500 milioane lire sterline a Entităţii D care
controlează în Entitatea controlată B (moneda funcţională, lira sterlină (GBP))
include 159 milioane lire sterline, echivalentul sumei de 300 milioane dolari
americani, investiţia netă a Entităţii controlate B în Entitatea controlată C (mo
neda funcţională, dolarul american (USD)). Cu alte cuvinte, activele nete ale
Entităţii controlate B, altele decât investiţia sa în Entitatea controlată C, sunt de
341 milioane lire sterline.
Natura riscului acoperit pentru care poate fi desemnată o relaţie de acoperire

împotriva riscului (punctele C6-C9)
C17. Entitatea D care controlează îşi poate acoperi împotriva riscului investiţia sa netă
în fiecare dintre Entităţile controlate A, B şi C pentru riscul de schimb valutar
între monedele funcţionale respective (yen japonez (JPY), liră sterlină şi dolar
american) şi euro. În plus, Entitatea D care controlează poate acoperi riscul de
schimb valutar USD/GBP dintre monedele funcţionale ale Entităţilor controlate B
şi C. În situaţiile sale financiare consolidate, Entitatea controlată B îşi poate
acoperi împotriva riscurilor investiţia sa netă în Entitatea controlată C pentru
riscul de schimb valutar dintre monedele funcţionale dolar american şi liră sterlină.

În următoarele exemple, riscul desemnat este riscul de schimb valutar la vedere

deoarece instrumentele de acoperire împotriva riscului nu sunt instrumente deri-
vate. Dacă instrumentele de acoperire împotriva riscului sunt contracte forward,
Entitatea D care controlează poate desemna riscul de schimb valutar asociat con
tractelor forward.
Valoarea elementului acoperit împotriva riscului pentru care poate fi desemnată
o relaţie de acoperire împotriva riscului (punctele C6-C9)
C18. Entitatea D care controlează doreşte să acopere împotriva riscurilor de schimb
valutar investiţia sa netă în Entitatea controlată C. Se presupune că Entitatea con
trolată A are un împrumut extern de 300 milioane dolari americani. Activele nete
ale Entităţii controlate A la începutul perioadei de raportare sunt de 400.000 mi
lioane yeni japonezi, incluzând încasările împrumutului extern de 300 milioane
dolari americani.
C19. Elementul acoperit poate fi o valoare a activelor nete egală cu sau mai mică decât
valoarea contabilă a investiţiei nete a Entităţii D care controlează în Entitatea
controlată C (300 milioane dolari americani) în situaţiile sale financiare con-
solidate. În situaţiile sale financiare consolidate, Entitatea D care controlează
poate desemna împrumutul extern de 300 milioane dolari americani în Entitatea
controlată A ca acoperire a riscului de schimb valutar la vedere EUR/USD asociat
cu investiţia sa netă în activele nete de 300 milioane dolari americani ale Entităţii
controlate C. În acest caz, atât diferenţa de schimb valutar EUR/USD pentru îm-
prumutul extern de 300 milioane dolari americani în Entitatea controlată A, cât
şi diferenţa de schimb valutar EUR/USD pentru investiţia netă de 300 milioane
dolari americani în Entitatea controlată C sunt incluse în rezerva de conversie
valutară din situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D care controlează, după
aplicarea contabilităţii de acoperire împotriva riscului.
C20. În absenţa contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor, diferenţa totală de schimb
valutar USD/EUR pentru împrumutul extern de 300 milioane dolari americani
în Entitatea controlată A va fi recunoscută în situaţiile financiare consolidate ale
Entităţii D care controlează după cum urmează:
● Cursul de schimb valutar la vedere USD/JPY, convertit în euro, în surplus
sau deficit; şi
● Cursul de schimb valutar la vedere JPY/EUR direct în activele nete / capi-
talurile proprii.
În locul desemnării de la punctul C19, în cadrul situaţiilor sale financiare conso
lidate, Entitatea D care controlează poate desemna împrumutul extern de 300 mi
lioane dolari americani pentru Entitatea controlată A ca acoperire pentru riscul
de schimb valutar la vedere GBP/USD între Entitatea controlată C şi Entitatea
controlată B. În acest caz, diferenţa totală de schimb valutar USD/EUR pentru
împrumutul extern de 300 milioane dolari americani pentru Entitatea controlată A

va fi recunoscută, dimpotrivă, în situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D

care controlează după cum urmează:
● Cursul de schimb valutar la vedere GBP/USD în rezerva de conversie va
lutară aferentă Entităţii controlate C;
● Cursul de schimb valutar la vedere GBP/JPY, convertit în euro, în surplus
sau deficit; şi
● Cursul de schimb valutar la vedere JPY/EUR direct în activele nete / capi-
talurile proprii.
C21. Entitatea D care controlează nu poate desemna împrumutul extern de 300 mi
lioane dolari americani pentru Entitatea controlată A ca acoperire atât a riscului
de schimb valutar la vedere EUR/USD, cât şi a riscului de schimb valutar la
vedere GBP/USD în situaţiile sale financiare consolidate. Un singur instrument
de acoperire împotriva riscului poate acoperi acelaşi risc desemnat o singură dată.
Entitatea controlată B nu poate să aplice contabilitatea de acoperire împotriva
riscurilor în situaţiile sale financiare consolidate deoarece instrumentul de aco-
perire împotriva riscului este deţinut în afara entităţii economice care cuprinde
Entitatea controlată B şi Entitatea controlată C.
În ce situaţii poate fi deţinut instrumentul de acoperire împotriva riscului
într-o entitate economică (punctele C10 şi C11)?
C22. După cum s-a menţionat la punctul C20, modificarea totală a valorii cu privire la
riscul de schimb valutar a împrumutului extern de 300 milioane dolari americani
pentru Entitatea controlată A va fi înregistrată atât în surplus sau deficit (risc de
schimb valutar la vedere USD/JPY), cât şi direct în activele nete / capitalurile
proprii (risc de schimb valutar la vedere EUR/JPY) în situaţiile financiare con-
solidate ale Entităţii D care controlează, în absenţa contabilităţii de acoperire
împotriva riscurilor. Ambele valori sunt incluse pentru a evalua eficacitatea
acoperirii împotriva riscurilor desemnate la punctul C19, deoarece modificarea
valorii instrumentului de acoperire împotriva riscului şi a elementului acoperit
este calculată în raport cu moneda funcţională euro a Entităţii D care controlează
faţă de moneda funcţională dolar american a Entităţii controlate C, în conformi-
tate cu documentaţia de acoperire împotriva riscurilor. Metoda de consolidare
(adică metoda directă sau metoda pas cu pas) nu afectează evaluarea eficacităţii
acoperirii împotriva riscurilor.
Valorile recunoscute în surplus sau deficit la cedarea unei operaţiuni din străinătate
(punctele C12 şi C13)
C23. La cedarea Entităţii controlate C, valorile care sunt recunoscute în surplus sau
deficit, în situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D care controlează, la
transferul din rezerva sa de conversie valutară (FCTR) sunt:
(a) În ceea ce priveşte împrumutul extern de 300 milioane dolari americani al
Entităţii controlate A, valoarea care trebuie identificată conform IPSAS 29,

adică modificarea totală a valorii aferente riscului de schimb valutar care a

fost recunoscută direct în activele nete / capitalurile proprii, ca parte eficientă
a acoperirii împotriva riscului; şi
(b) Referitor la investiţia netă în valoare de 300 milioane dolari americani a
Entităţii controlate C, valoarea determinată prin metoda de consolidare a
entităţii. Dacă Entitatea D care controlează foloseşte metoda directă, rezerva
sa de conversie valutară aferentă Entităţii controlate C va fi determinată
direct prin rata de schimb valutar EUR/USD. Dacă Entitatea D care con
trolează foloseşte metoda pas cu pas, rezerva sa de conversie valutară aferentă
Entităţii controlate C va fi determinată de rezerva de conversie valutară
recunoscută de Entitatea controlată B care reflectă rata de schimb valutar
GBP/USD, convertită în moneda funcţională a Entităţii D care controlează,
folosind rata de schimb valutar EUR/GBP. Folosirea de către Entitatea D
care controlează, în perioadele anterioare, a metodei de consolidare pas
cu pas nu îi impune acesteia, dar nici nu îi interzice să determine valoarea
rezervei de conversie valutară care trebuie recunoscută în surplus sau
deficit atunci când cedează Entitatea controlată C drept valoarea pe care ar
fi recunoscut-o dacă ar fi folosit întotdeauna metoda directă, în funcţie de
politicile sale contabile.
Acoperirea mai multor operaţiuni din străinătate (punctele C7, C9 şi C11)
C24. Următoarele exemple ilustrează faptul că în situaţiile financiare consolidate ale
Entităţii D care controlează, riscul care poate fi acoperit este întotdeauna riscul
dintre moneda sa funcţională (euro) şi monedele funcţionale ale Entităţilor contro
late B şi C. Indiferent de modul în care sunt desemnate acoperirile împotriva
riscului, valorile maxime care pot reprezenta acoperiri eficiente împotriva ris-
curilor incluse în rezerva de conversie valutară din situaţiile financiare consoli
date ale Entităţii D care controlează, când ambele operaţiuni din străinătate sunt
acoperite, sunt de 300 milioane dolari americani pentru riscul EUR/USD şi de
341 milioane lire sterline pentru riscul EUR/GBP. Alte modificări ale valorii
datorate fluctuaţiilor cursurilor de schimb valutar sunt incluse în surplusul sau
deficitul consolidat al Entităţii D care controlează. Bineînţeles, există posibilitatea
ca Entitatea D care controlează să desemneze 300 milioane dolari americani doar
pentru fluctuaţiile în rata de schimb valutar la vedere USD/GBP sau 500 milioane
lire sterline doar pentru fluctuaţiile în rata de schimb valutar la vedere GBP/EUR.
Entitatea D deţine instrumentele de acoperire atât pentru USD, cât şi
pentru GBP
C25. Entitatea D care controlează poate dori să acopere riscul de schimb valutar aferent
investiţiei sale nete în Entitatea controlată B, precum şi pe cel aferent Entităţii
controlate C. Se presupune că Entitatea D care controlează deţine instrumente
de acoperire adecvate exprimate în dolari americani şi lire sterline care pot fi
desemnate drept acoperiri împotriva riscurilor pentru investiţia sa netă în Entitatea

controlată B şi în Entitatea controlată C. Desemnările pe care le poate face Enti

tatea D care controlează în cadrul situaţiilor sale financiare consolidate includ,
dar nu se limitează la:
(a) Instrumentul de acoperire împotriva riscului de 300 milioane dolari ameri-
cani desemnat ca acoperire pentru investiţia netă de 300 milioane dolari
americani în Entitatea controlată C, riscul fiind reprezentat de expunerea la
schimbul valutar la vedere (EUR/USD) dintre Entitatea D care controlează
şi Entitatea controlată C şi instrumentul de acoperire împotriva riscurilor de
până la 341 milioane lire sterline desemnat ca acoperire a investiţiei nete de
341 milioane lire sterline în Entitatea controlată B, riscul fiind reprezentat
de expunerea la schimbul valutar la vedere (EUR/GBP) dintre Entitatea D
care controlează şi Entitatea controlată B.
(b) Instrumentul de acoperire împotriva riscului de 300 milioane dolari ameri-
cani desemnat ca acoperire pentru investiţia netă de 300 milioane dolari
americani în Entitatea controlată C, riscul fiind reprezentat de expunerea
la schimbul valutar la vedere (GBP/USD) dintre Entitatea controlată B şi
Entitatea controlată C, şi instrumentul de acoperire împotriva riscurilor de
până la 500 milioane lire sterline desemnat ca acoperire a investiţiei nete de
500 milioane lire sterline în Entitatea controlată B, riscul fiind reprezentat
de expunerea la schimbul valutar la vedere (EUR/GBP) dintre Entitatea D
care controlează şi Entitatea controlată B.
C26. Riscul EUR/USD al investiţiei nete a Entităţii D care controlează în Entitatea
controlată C este un risc diferit faţă de riscul EUR/GBP al investiţiei nete a
Entităţii D care controlează în Entitatea controlată B. Cu toate acestea, în situaţia
descrisă la punctul C25 litera (a), prin desemnarea instrumentului de acoperire
USD pe care îl deţine, Entitatea D care controlează a acoperit deja complet
împotriva riscurilor riscul EUR/USD aferent investiţiei sale nete în Entitatea
controlată C. Dacă Entitatea D care controlează a desemnat şi un instrument
GBP pe care îl deţine ca acoperire a investiţiei sale nete de 500 milioane lire
sterline în Entitatea controlată B, 159 milioane lire sterline din acea investiţie
netă, reprezentând echivalentul în GBP al investiţiei sale nete exprimate în USD
în Entitatea controlată C, ar fi acoperite de două ori pentru riscul GBP/EUR în
situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D care controlează.
C27. În situaţia descrisă la punctul C25 litera (b), dacă Entitatea D care controlează
desemnează riscul acoperit ca fiind rata de schimb valutar la vedere (GBP/USD)
dintre Entitatea controlată B şi Entitatea controlată C, doar partea GBP/USD a
modificării valorii instrumentului său de acoperire în valoare de 300 milioane
dolari americani este inclusă în rezerva de conversie valutară a Entităţii D care
controlează aferentă Entităţii controlate C. Suma rămasă în urma schimbului
(echivalentul schimbului GBP/EUR de 159 milioane lire sterline) este inclusă
în surplusul sau deficitul consolidat al Entităţii D care controlează, conform punc
tului C20. Deoarece desemnarea riscului USD/GBP dintre Entităţile controlate B

şi C nu include riscul GBP/EUR, Entitatea D care controlează poate, de asemenea,

să desemneze până la 500 milioane lire sterline din investiţia sa netă în Entitatea
controlată B, riscul fiind expunerea la schimbul valutar la vedere (GBP/EUR)
dintre Entitatea D care controlează şi Entitatea controlată B.
Entitatea B deţine instrumentul de acoperire în USD
C28. Se presupune că Entitatea controlată B deţine 300 milioane dolari americani
din datoria externă, încasările acesteia fiind transferate către Entitatea D care
controlează printr-un împrumut efectuat între entităţi, exprimat în lire sterline.
Deoarece atât activele, cât şi datoriile au crescut cu 159 milioane lire sterline,
activele nete ale Entităţii controlate B rămân neschimbate. Entitatea controlată B
poate desemna datoria externă ca acoperire a riscului GBP/USD pentru investi
ţia sa netă în Entitatea controlată C în situaţiile sale financiare consolidate.
Entitatea D care controlează poate păstra desemnarea făcută de Entitatea
controlată B a acelui instrument de acoperire împotriva riscurilor ca acoperire
a investiţiei sale nete de 300 milioane dolari americani în Entitatea controlată C
contra riscului GBP/USD (a se vedea punctul C9) şi Entitatea D care controlează
poate desemna instrumentul de acoperire împotriva riscurilor GBP ca acoperire a
investiţiei sale nete totale de 500 milioane lire sterline în Entitatea controlată B.
Prima acoperire împotriva riscurilor, desemnată de Entitatea controlată B, trebuie
evaluată în funcţie de moneda funcţională a Entităţii controlate B (lire sterline)
şi cea de-a doua acoperire, desemnată de Entitatea D care controlează, trebuie
evaluată în funcţie de moneda funcţională a acesteia din urmă (euro). În acest caz,
doar riscul GBP/USD din investiţia netă a Entităţii D care controlează în Entitatea
controlată C a fost acoperit în situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D care
controlează, prin instrumentul de acoperire împotriva riscului USD, nu a întregului
risc EUR/USD. Prin urmare, întregul risc EUR/GBP din investiţia netă de 500 mi
lioane lire sterline a Entităţii D care controlează în Entitatea controlată B poate
fi acoperit în situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D care controlează.
C29. Cu toate acestea, trebuie luată în considerare şi contabilizarea împrumutului în va
loare de 159 milioane lire sterline de plătit Entităţii controlate B. Dacă împrumutul
de plată al Entităţii D care controlează nu este considerat drept parte a investiţiei
sale nete în Entitatea controlată B deoarece nu îndeplineşte condiţiile menţionate
în IPSAS 4 punctul 18, diferenţa de schimb valutar GBP/EUR rezultată din
conversie trebuie inclusă în surplusul sau deficitul consolidat al Entităţii D care
controlează. Dacă împrumutul de plată către Entitatea controlată B în valoare
de 159 milioane lire sterline este considerat parte a investiţiei nete a Entităţii D
care controlează, acea investiţie netă este de doar 341 milioane lire sterline, iar
valoarea pe care o poate desemna Entitatea D care controlează drept element
acoperit pentru riscul GBP/EUR este redusă, în consecinţă, de la 500 milioane
lire sterline la 341 milioane lire sterline.
C30. Dacă Entitatea D care controlează a reluat relaţia de acoperire împotriva riscurilor
desemnată de Entitatea controlată B, prima ar putea desemna împrumutul extern de

300 milioane dolari americani deţinut de Entitatea controlată B drept o acoperire

a investiţiei sale nete de 300 milioane dolari americani în Entitatea controlată C
pentru riscul EUR/USD şi ar putea desemna instrumentul de acoperire GBP pe
care îl deţine drept acoperire a cel mult 341 milioane lire sterline din investiţia
netă în Entitatea controlată B. În acest caz, eficacitatea ambelor acoperiri împo
triva riscurilor este calculată în raport cu moneda funcţională a Entităţii D care
controlează (euro). În consecinţă, atât modificarea valorii USD/GBP a împrumu-
tului extern deţinut de Entitatea controlată B, cât şi modificarea valorii GBP/EUR
a împrumutului Entităţii D care controlează de plată către Entitatea controlată B
(echivalent în USD/EUR în total) trebuie incluse în rezerva de conversie valutară
în situaţiile financiare consolidate ale Entităţii D care controlează. Deoarece
Entitatea D care controlează a acoperit deja complet riscul EUR/USD din investiţia
sa netă în Entitatea controlată C, aceasta poate acoperi doar până la 341 milioane
lire sterline împotriva riscului EUR/GBP din investiţia sa netă în Entitatea con
trolată B.

Anexa D
Modificări la alte IPSAS-uri
Referinţele la „standardele de contabilitate naţionale sau internaţionale relevante
care tratează recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare” sunt modifi-
cate cu trimitere la IPSAS 29, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare, în
următoarele IPSAS-uri:
(a) IPSAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, punctele 79, 82 şi 101
(b) IPSAS 4, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar, punctele 3 litera (a),
4, 31 şi 61 litera (a)
(c) IPSAS 6, Situaţii financiare consolidate şi individuale, punctele 22, 52, 61 şi IG8
(d) IPSAS 7, Investiţii în entităţile asociate, punctele 1, 2, 20, 21, 24, 25, 37, 38 şi 39
(e) IPSAS 8, Interese în asocierile în participaţie, punctele 1, 2, 47, 48 şi 58
(f) IPSAS 9, Venituri din tranzacţii de schimb, punctul 10 litera (c)
(g) IPSAS 21, Deprecierea activelor generatoare de fluxuri nemonetare, punctele 2
litera (c) şi 9
(h) IPSAS 26, Deprecierea activelor generatoare de numerar, punctele 2 litera (c)
şi 8
IPSAS 4, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar
5. Prezentul standard nu se aplică în cazul contabilității de acoperire împotriva
riscurilor pentru elemente valutare, inclusiv în cazul contabilității de acoperire
împotriva riscurilor a unei investiţii nete într-o operaţiune din străinătate. În
consecinţă, entităţile pot aplica standardele de contabilitate internaţionale sau
naţionale relevante care tratează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor.
IPSAS 29 se aplică în cazul contabilității de acoperire împotriva riscurilor.
IPSAS 6, Situaţii financiare consolidate şi individuale
Se modifică punctul 58 litera (c) după cum urmează:
58. ...
(c) Ca instrumente financiare. în conformitate cu IPSAS 29.
IPSAS 9, Venituri din tranzacţii de schimb
Punctul 10 din Secţiunea Prestarea serviciilor a Îndrumărilor de implementare se
modifică după cum urmează:
1271 IPSAS 29 ANEXA D

Anexă
IG12. Onorarii pentru servicii financiare
Recunoaşterea veniturilor din onorariile pentru servicii financiare depinde de
scopul în care sunt evaluate aceste onorarii şi de baza contabilă aplicabilă in-
strumentelor financiare asociate. Descrierea onorariilor pentru servicii financiare
poate să nu indice natura şi fondul economic ale serviciilor prestate. De aceea,
este necesar să se facă deosebirea între onorariile care sunt parte integrantă a
ratei dobânzii efective a unui anumit instrument financiar, onorariile câştigate
pe măsura prestării serviciilor şi onorariile câştigate la îndeplinirea unei obligaţii
contractuale principale.
(a) Onorarii care sunt parte integrantă a randamentului ratei dobânzii
efective a unui instrument financiar
Aceste onorarii se tratează, în general, ca o ajustare a randamentului ratei
dobânzii efective. Totuşi, atunci când instrumentul financiar trebuie este
evaluat la valoarea justă, ulterior recunoaşterii sale iniţiale cu modificarea
valorii juste recunoscută în surplus sau deficit, onorariile sunt recunos-
cute ca venit în momentul recunoaşterii iniţiale a instrumentului.
(i) Onorarii de emitere primite de entitate în urma creării sau achi
ziţiei unui activ financiar, altul decât cele clasificate conform
IPSAS 29 drept active financiare „la valoarea justă prin surplus
sau deficit”
Astfel de onorarii pot include o compensaţie pentru activităţi cum
ar fi evaluarea stării financiare a debitorului, evaluarea şi înregis-
trarea garanţiilor, a garanţiilor reale şi a altor angajamente privind
titlurile de valoare, negocierea clauzelor aferente instrumentului,
elaborarea şi procesarea documentelor, precum şi încheierea
tranzacţiei. Aceste onorarii fac parte integrantă din generarea
unei implicări în instrumentul financiar rezultat şi, împreună cu
costurile tranzacţiei aferente (conform definiţiei din IPSAS 29),
sunt amânate şi recunoscute ca o ajustare a ratei dobânzii efective.
(ii) Onorarii de angajament primite de entitate pentru acordarea
unui credit atunci când angajamentul de creditare nu intră sub
incidenţa IPSAS 29
Dacă este probabil ca entitatea să încheie un angajament de
creditare, iar angajamentul de creditare nu intră sub incidenţa
IPSAS 29, onorariul de angajament primit constituie o recompen-
sare a eforturilor generate la achiziţia unui instrument financiar şi,
împreună cu costurile de tranzacţie aferente (conform definiţiei
din IPSAS 29), este amânat şi recunoscut ca o ajustare a ratei
dobânzii efective. Dacă termenul angajamentului expiră fără ca
IPSAS 29 ANEXA D 1272

împrumutul să mai fie solicitat, onorariul se recunoaşte ca veni-

turi la data expirării. Angajamentele de creditare care intră sub
incidenţa IPSAS 29 sunt contabilizate drept instrumente derivate
şi evaluate la valoarea justă.
(iii) Onorarii de emitere primite la emiterea datoriilor financiare eva
luate la cost amortizat
Aceste onorarii sunt parte integrantă a generării unei implicări
într-o datorie financiară. Atunci când o datorie financiară nu este
clasificată „la valoarea justă prin surplus sau deficit”, onorariile de
emitere primite sunt incluse, împreună cu costurile de tranzacţie
aferente suportate (conform definiţiei din IPSAS 29), în valoarea
contabilă iniţială a datoriei financiare şi recunoscute ca o ajustare a
ratei dobânzii efective. O entitate va face distincţia între onorariile
şi costurile care sunt parte integrantă a ratei dobânzii efective
pentru datoria financiară, pe de o parte, şi onorariile de emitere
şi costurile de tranzacţie care ţin de dreptul de a furniza servicii,
cum ar fi cele de gestionare a investiţiilor, pe de altă parte.
(b) Onorarii câştigate pe măsura prestării serviciilor
(i) Onorarii pentru administrarea unui credit
Onorariile primite de o entitate pentru administrarea unui credit
sunt recunoscute ca venit pe măsura prestării serviciilor. Dacă
entitatea vinde un împrumut, dar păstrează serviciile de admi
nistrare a acelui împrumut contra unui onorariu care este mai mic
decât un onorariu normal pentru un astfel de serviciu, o parte din
preţul de vânzare a împrumutului este amânat şi recunoscut pe
măsura prestării serviciilor de administrare.
(ii) Onorarii de angajament pentru acordarea sau achiziţionarea
unui credit atunci când angajamentul de creditare nu intră sub
incidenţa IPSAS 29
Dacă este improbabil să se încheie un anumit angajament de
creditare, iar angajamentul de creditare nu intră sub incidenţa
IPSAS 29, onorariul de angajament se recunoaşte ca venit pe baza
unei repartizări proporţionale pe parcursul perioadei de angajament.
Angajamentele de creditare care intră sub incidenţa IPSAS 29 sunt
contabilizate drept instrumente derivate şi evaluate la valoarea
justă.
(iii) Onorarii de administrare a investiţiilor
Onorariile percepute pentru administrarea investiţiilor sunt recu-
noscute drept venit pe măsura prestării serviciilor.

Costurile marginale direct atribuibile garantării unui contract de

administrare a investiţiilor sunt recunoscute drept activ dacă pot
fi identificate separat şi evaluate fiabil şi dacă este probabil ca ele
să fie recuperate. Conform IPSAS 29, un cost marginal este un
cost care nu ar fi fost suportat dacă entitatea nu ar fi garantat con-
tractul de administrare a investiţiilor. Activul reprezintă dreptul
contractual al entităţii de a beneficia de pe urma furnizării servi
ciilor de administrare a investiţiilor şi este amortizat pe măsură
ce entitatea recunoaşte veniturile aferente. Dacă entitatea are un
portofoliu de contracte de gestionare a investiţiilor, aceasta poate
să evalueze recuperabilitatea acestora pe baza portofoliului.
Unele contracte de servicii financiare implică atât emiterea unuia
sau mai multor instrumente financiare, cât şi furnizarea de servicii
de gestionare a investiţiilor. Un exemplu poate fi un contract de
economisire lunară pe termen lung corelat cu gestionarea unui
portofoliu de acţiuni. Furnizorul contractului face distincţie între
costurile de tranzacţie care ţin de emiterea instrumentului financiar
şi costurile de asigurare a dreptului de a oferi servicii de gestionare
a investiţiilor.
(c) Onorarii care sunt primite la finalizarea unui serviciu important, care
este mult mai important decât orice alt serviciu
Onorariile sunt recunoscute ca venit la finalizarea unui serviciu impor-
tant, precum în exemplele de mai jos:
(i) Comision de alocare a acţiunilor unui client
Comisionul este recunoscut ca venituri după alocarea acţiunilor.
(ii) Onorarii de plasament pentru angajarea unui împrumut între un
debitor şi un investitor
Onorariul este recunoscut ca venituri la angajarea împrumutului.
(iii) Onorarii pentru împrumuturi sindicalizate
Un onorariu de sindicalizare primit de o entitate care angajează
un împrumut şi nu contribuie la acel împrumut (sau contribuie cu
o parte, la aceeaşi rată a dobânzii efective în condiţii comparabile
de risc precum ceilalţi participanţi) reprezintă o compensare a
serviciului de sindicalizare. Un astfel de onorariu este recunoscut
ca venituri atunci când sindicalizarea este finalizată.
IPSAS 12, Stocuri
Se modifică punctul 2 litera (b) după cum urmează:

2. ...
(b) Instrumentelor financiare (a se vedea IPSAS 28, Instrumente finan
ciare: prezentare, şi IPSAS 29, Instrumente financiare: recunoaştere
şi evaluare).
IPSAS 21, Deprecierea activelor generatoare de fluxuri nemonetare
2. ...
(c) Activelor financiare care intră sub incidenţa IPSAS 15, „Instrumente
financiare:prezentare şi descriere”, IPSAS 29, Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare.
9. Prezentul standard nu se aplică activelor financiare care sunt incluse în do-
meniul de aplicare al IPSAS 15 IPSAS 28, Instrumente financiare: prezentare.
Deprecierea acestor active va fi tratată în orice IPSAS elaborat de IPSASB pe
baza standardului IAS 39, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare,
pentru a trata recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare este tratată
în IPSAS 29.
IPSAS 23, Venituri din alte tranzacţii decât cele de schimb (impozite şi transferuri)
5. Prezentul standard tratează veniturile din alte tranzacţii decât cele de schimb.
Veniturile din tranzacţiile de schimb sunt tratate în IPSAS 9, Venituri din
tranzacţii de schimb. Cu toate că veniturile obţinute de entităţile din sectorul
public derivă atât din tranzacţii de schimb, cât şi din alte tranzacţii decât cele de
schimb, majoritatea veniturilor guvernelor şi ale entităţilor din sectorul public
sunt, de obicei, generate din alte tranzacţii decât cele de schimb, cum ar fi:
(a) Impozite; şi
(b) Transferuri (fie în numerar, fie nemonetare), inclusiv subvenţii, ştergerea
datoriei, amenzi, moşteniri, cadouri, donaţii, bunuri şi servicii în natură,
precum şi proporţia din afara pieţei din împrumuturile de concesiune
primite.
10. Există încă un grup de alte tranzacţii decât cele de schimb în cazul cărora enti-
tatea poate furniza doar o parte din contravaloare direct în schimbul resurselor
primite, dar respectiva contravaloare nu aproximează valoarea justă a resurselor
primite. În aceste cazuri, entitatea determină dacă există o combinaţie de
tranzacţii de schimb şi alte tranzacţii decât cele de schimb, fiecare element al

acestora fiind recunoscut separat. De exemplu, o entitate primeşte o finanţare

de 6 milioane u.m. din partea unei agenţii de dezvoltare multilaterală. Acordul
stipulează că entitatea trebuie să ramburseze 5 milioane u.m. din finanţarea
primită pe parcursul unei perioade de 10 ani, cu o dobândă de 5%, în timp ce
rata dobânzii pe piaţă pentru un împrumut similar este de 11%. Entitatea a primit
efectiv o subvenţie de 1 milion u.m. (6 milioane u.m. primite minus 5 milioane u.m.
care trebuie rambursate) şi a semnat un împrumut de concesiune de 5 milioane
u.m. care atrage o dobândă cu 6% mai mică decât rata dobânzii pe piaţă pentru
un împrumut similar. Subvenţia de 1 milion u.m. primită, precum şi partea din
afara pieţei a plăţilor dobânzii în conformitate cu termenii acordului reprezintă
alte tranzacţii decât cele de schimb. Capitalul contractual şi plăţile dobânzii pe
parcursul perioadei împrumutului reprezintă tranzacţii de schimb.
87. Veniturile generate de ştergerea datoriilor sunt evaluate la valoarea contabilă a
datoriilor anulate. valoarea justă a datoriilor anulate. Aceasta va fi, de obicei,
valoarea contabilă a datoriei anulate.
După punctul 105 s-au adăugat un titlu şi puncte suplimentare după cum urmează:
105A. Împrumuturile de concesiune sunt împrumuturi primite de o entitate în condiţii
sub nivelul pieţei. Partea din împrumut care trebuie rambursată, împreună cu orice
plăţi ale dobânzilor, reprezintă o tranzacţie de schimb şi este contabilizată în
conformitate cu IPSAS 29, Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare. O
entitate analizează dacă vreo diferenţă între preţul tranzacţiei (încasări ale îm-
prumutului) şi valoarea justă a împrumutului la recunoaşterea iniţială (a se vedea
IPSAS 29) reprezintă un venit provenit din alte tranzacţii decât cele de schimb
care trebuie contabilizat în conformitate cu prezentul standard.
105B. Atunci când o entitate determină că diferenţa dintre preţul tranzacţiei (încasările
din împrumut) şi valoarea justă a împrumutului la recunoaşterea iniţială
reprezintă un venit provenit din alte tranzacţii decât cele de schimb, o entitate
recunoaşte diferenţa ca venit, cu excepţia cazului în care există o obligaţie
actuală, de exemplu, atunci când condiţiile specifice impuse asupra activelor
transferate de către beneficiar rezultă într-o obligaţie actuală. Atunci când există
o obligaţie actuală, aceasta este recunoscută ca datorie. Atunci când entitatea
îndeplineşte obligaţia actuală, datoria este redusă şi se recunoaşte o valoare
egală a veniturilor.
După punctul 106 litera (c) s-a adăugat un subpunct suplimentar după cum urmează:
106. ...
(cA) Valoarea datoriilor recunoscute cu privire la împrumuturile de con
cesiune care fac obiectul condiţiilor impuse activelor transferate;

După punctul 124A s-a adăugat un punct suplimentar:

124B. IPSAS 29 a modificat punctele 5, 10, 87 şi 106 şi a adăugat punctele 105A şi
105B. O entitate trebuie să aplice modificările pentru situaţiile financiare
acestei date. Dacă o entitate aplică IPSAS 29 pentru o perioadă care începe
anterior datei de 1 ianuarie 2013, atunci modificările trebuie aplicate şi
pentru acea perioadă anterioară.
După punctul IG53 din Îndrumările de implementare s-a adăugat un exemplu su
plimentar după cum urmează:
Împrumuturi de concesiune (punctele 105A-105B)
IG54. O entitate primeşte o finanţare de 6 milioane u.m. din partea unei agenţii de dez-
voltare multilaterală pentru construirea a 10 şcoli în următorii 5 ani. Finanţarea
este acordată în următoarele condiţii:
● 1 milion u.m. din finanţare nu trebuie rambursat, cu condiţia construirii
şcolilor.
● 5 milioane u.m. din finanţare trebuie rambursate după cum urmează:
Anul 1: niciun capital de rambursat
Anul 2: trebuie rambursat 10% din capital
● Dobânda este stabilită la 5% pe an, pe durata împrumutului (se presupune
că dobânda este plătită anual în tranşe). Rata dobânzii pe piaţă aferentă
unui împrumut similar este de 10%.
● În măsura în care construcţia şcolilor nu a fost realizată, finanţarea
acordată trebuie rambursată donatorului (se presupune că acesta deţine
sisteme eficiente de monitorizare şi a mai solicitat, anterior, ca fondurile
nefolosite să fie rambursate).
● Entitatea a construit următoarele şcoli pe parcursul perioadei împrumu-
tului:
Anul 1: o şcoală finalizată
Anul 2: 3 şcoli finalizate

Analiză:
Entitatea a primit efectiv o subvenţie de 1 milion u.m. şi un împrumut de 5 mi
lioane u.m. (Notă: O entitate va lua în considerare dacă fondul comercial de
1 milion u.m. reprezintă sau nu o contribuţie de la proprietari sau venituri; se
presupune, în sensul acestui exemplu, că suma de 1 milion u.m. reprezintă veni
turi). De asemenea, entitatea a primit şi o subvenţie suplimentară de 784.550 u.m.
(care reprezintă diferenţa dintre încasările împrumutului de 5 milioane u.m. şi
valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie contractuale, actualizate folosit rata
aferentă a dobânzii pe piaţă de 10%).
Subvenţia de 1 milion u.m. + 784.550 u.m. este contabilizată în conformitate cu
prezentul standard, iar împrumutul, împreună cu dobânda contractuală aferentă
şi plăţile de capital aferente, în conformitate cu IPSAS 29.
1. La recunoaşterea iniţială, entitatea va recunoaşte următoarele:
D Bancă 6.000.000 u.m.
C Împrumut 4.215.450 u.m.
C Datorie 1.784.550 u.m.
2. Anul 1: entitatea va recunoaşte următoarele:

C Alte venituri decât cele din tranzacții de schimb 178.455 u.m.
(1/10 din şcolile construite X 1.784.550 u.m.)
(Notă: Înregistrările contabile pentru rambursarea dobânzii şi a angajamentelor privind capita-
lul şi dobânda nu au fost reflectate în acest exemplu deoarece scopul acestuia este să ilustreze
recunoaşterea veniturilor din împrumuturile de concesiune. Exemplele complete sunt incluse în
Exemplele ilustrative din IPSAS 29.)
3. Anul 2: entitatea va recunoaşte următoarele (se presupune că entitatea evaluează ulterior

împrumutul de concesiune la costul amortizat):
(3/10 din şcolile construite X 1.784.500 u.m. – 178.455 u.m. deja recunoscută)

(5/10 din şcolile construite X 1.784.550 u.m. – 535.365 u.m. deja recunoscută)

(Toate şcolile construite, 1.784.550 u.m. – 892.275 u.m.)

Dacă împrumutul de concesiune a fost acordat fără nicio condiţie, entitatea va recunoaşte urmă-
toarele la recunoaşterea iniţială:
D Bancă 6.000.000 u.m.
C Împrumut 4.215.450 u.m.
C Alte venituri decât cele din tranzacții de schimb 1.784.550 u.m.
IPSAS 26, Deprecierea activelor generatoare de numerar

(c) Activelor financiare care intră sub incidenţa IPSAS 15, ,,Instrumente
financiare: prezentare şi descriere” IPSAS 29, Instrumente financiare:
recunoaştere şi evaluare;
9. Prezentul standard nu se aplică activelor financiare care sunt incluse în dome
niul de aplicare al IPSAS 15 IPSAS 28, Instrumente financiare: prezentare.
Deprecierea acestor active va fi tratată în orice IPSAS elaborat de IPSASB
pentru a trata recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare este tratată
în IPSAS 29.


Prezenta Bază pentru concluzii însoţeşte, dar nu face parte din IPSAS 29.
Introducere
BC1. Prezenta Bază pentru concluzii rezumă considerentele în baza cărora IPSASB
şi-a formulat concluziile din IPSAS 29, Instrumente financiare: recunoaştere
şi evaluare. Deoarece prezentul standard se bazează pe IAS 39, Instrumente
financiare: recunoaştere şi evaluare, emis de IASB, Baza pentru concluzii
subliniază doar acele domenii în care IPSAS 29 se abate de la dispoziţiile din
IAS 39.
BC2. Acest proiect cu privire la instrumentele financiare face parte din programul de
convergenţă al IPSASB care are ca scop convergenţa IPSAS-urilor cu IFRS-urile.
IPSASB recunoaşte că există alte aspecte aferente instrumentelor financiare,
care au legătură într-o anumită măsură cu sectorul public, care nu sunt tratate în
IAS 39. Aceste aspecte vor fi tratate în proiecte viitoare ale IPSASB. În special,
IPSASB recunoaşte faptul că este necesar ca proiectele viitoare să trateze:
● Anumite tranzacţii desfăşurate de băncile centrale; şi
● Creanţele şi datoriile care derivă din angajamente ce sunt, în fond, simi-
lare cu instrumentele financiare şi au acelaşi efect economic ca acestea,
dar care nu au o natură contractuală.
BC3. La elaborarea prezentului standard, IPSASB a convenit să păstreze textul exis
tent al IAS 39 ori de câte ori acesta este consecvent cu IPSAS-urile existente
şi să trateze anumite aspecte specifice sectorului public prin intermediul unor
îndrumări suplimentare de aplicare.
BC4. În septembrie 2007, IASB a emis modificări la IAS 1, Prezentarea situaţiilor
financiare, prin care s-a introdus „rezultatul global” în prezentarea situaţiilor
financiare. Deoarece IPSASB nu a analizat încă rezultatul global, împreună
cu o parte din celelalte modificări propuse în IAS 1, aceste modificări nu au
fost incluse în IPSAS 29. Textul IAS 39, aşa cum a fost publicat la 31 decem-
brie 2008, inclusiv anumite modificări efectuate de IASB la IAS 39 în aprilie
2009, ca parte a proiectului de îmbunătăţiri, a fost inclus în textul IPSAS 29.
IPSASB a admis că IFRS 9, Instrumente financiare, a fost emis în noiembrie
2009. De asemenea, IPSASB a menționat că IASB planifică şi alte modificări
semnificative la IAS 39. IPSASB a decis, prin urmare, să analizeze ca parte
a unui proiect ulterior orice modificări ale dispoziţiilor IASB cu privire la
instrumentele financiare.1
1 În ianuarie 2015, IPSASB a introdus conceptul de entități de investiţii în IPSAS 35 și a impus entităților
de investiţii, conform definiției din prezentul standard, să își evalueze investiţiile în alte entități controlate
decât cele care oferă servicii sau activități aferente investiţiilor la valoarea justă prin surplus sau deficit.

Domeniu de aplicare
BC5. Activele şi datoriile pot decurge din alte tranzacţii contractuale decât cele de
schimb care generează venituri. Recunoaşterea şi evaluarea iniţială a activelor
şi datoriilor care rezultă din alte tranzacţii decât cele de schimb care generează
venituri sunt tratate de IPSAS 23, Venituri din alte tranzacţii decât cele de
schimb (impozite şi transferuri). IPSAS 23 nu prevede dispoziţii şi îndrumări
pentru evaluarea ulterioară sau derecunoaşterea acestor active şi datorii. IPSASB
a analizat interacţiunea dintre prezentul standard şi IPSAS 23 în cazul activelor
şi datoriilor generate de alte tranzacţii decât cele de schimb care generează
venituri care îndeplinesc definiţia activelor financiare şi a datoriilor financiare.
BC6. IPSASB a convenit ca, atunci când un activ dobândit într-o altă tranzacţie decât
una de schimb este un activ financiar, o entitate:
● Să recunoască iniţial activul conform IPSAS 23; şi
● Să evalueze iniţial activul conform IPSAS 23 şi să ia în considerare
dispoziţiile din prezentul standard pentru a stabili tratamentul adecvat
pentru orice costuri ale tranzacţiei suportate pentru a dobândi activul
respectiv.
Deoarece IPSAS 23 nu prescrie dispoziţii privind evaluarea ulterioară sau de
recunoaşterea activelor dobândite într-o altă tranzacţie decât una de schimb,
prezentul standard se aplică acelor active dacă ele sunt active financiare.
BC7. În cazul datoriilor, IPSASB a convenit ca datoriile care rezultă din condiţiile
impuse asupra unui transfer de resurse în conformitate cu IPSAS 23 să fie re-
cunoscute şi evaluate iniţial în baza acelui IPSAS, deoarece aceste datorii nu
corespund, de obicei, definiţiei unei datorii financiare la recunoaşterea iniţială (a
se vedea IPSAS 28). Ulterior recunoaşterii iniţiale, dacă circumstanţele indică
faptul că datoria este o datorie financiară, o entitate evaluează dacă datoria
recunoscută în conformitate cu IPSAS 23 trebuie derecunoscută şi dacă trebuie
recunoscută o datorie financiară în conformitate cu prezentul standard.
BC8. IPSASB a convenit că alte datorii care derivă din alte tranzacţii decât cele de
schimb care generează venituri, de exemplu, rezultatul resurselor pe baza unei
restricţii asupra utilizării unui activ, sunt recunoscute şi evaluate în conformitate
cu prezentul standard dacă ele corespund definiţiei unei datorii financiare.
Evaluare iniţială
BC9. IPSASB a recunoscut că există o interacţiune între IPSAS 23 şi prezentul stan
dard în cazul activelor dobândite printr-o altă tranzacţie decât una de schimb
care corespund, de asemenea, definiţiei unui activ financiar. IPSAS 23 prevede
ca activele dobândite într-o altă tranzacţie decât una de schimb care generează
venituri să fie evaluate iniţial la valoarea justă. Prezentul standard prevede
ca activele financiare să fie evaluate iniţial la valoarea justă, plus costurile

tranzacţiei, dacă activul nu este evaluat ulterior la valoarea justă prin surplus
sau deficit. Cele două tipuri de evaluare sunt în mare parte consecvente, cu
excepţia tratamentului costurilor tranzacţiei.
BC10. IPSASB a concluzionat că nu ar fi adecvat ca activele financiare generate de
alte tranzacţii decât cele de schimb să fie evaluate diferit de cele generate de
tranzacţii de schimb. Prin urmare, IPSASB a convenit că activele dobândite
într-o altă tranzacţie decât una de schimb să fie evaluate iniţial la valoarea justă
în baza dispoziţiilor din IPSAS 23, dar că prezentul standard trebuie luat, de
asemenea, în considerare în situaţiile în care sunt suportate costuri ale tranzacţiei
pentru a dobândi activul respectiv.
BC11. Împrumuturile de concesiune pot fi acordate sau primite de către o entitate.
Aceste împrumuturi prezintă probleme contabile particulare deoarece termenii
lor nu au legătură cu piaţa. Prin urmare, IPSASB a analizat modul în care trebuie
contabilizată partea din afara pieţei dintr-un împrumut de concesiune. În ED 38,
IPSASB propunea ca o entitate să contabilizeze împrumuturile de concesiune
prin analizarea fondului tranzacţiei, pe părţi componente, şi să contabilizeze
separat fiecare componentă şi, prin urmare, IPSASB a determinat că partea din
afara pieţei dintr-un împrumut de concesiune trebuie contabilizată după cum
urmează:
● Emitentul unui împrumut de concesiune contabilizează partea din afara
pieţei a împrumutului drept cheltuială în anul în care este emis împru-
mutul; şi
● Beneficiarul unui împrumut de concesiune contabilizează partea din afara
pieţei dintr-un împrumut de concesiune în conformitate cu IPSAS 23.
BC12. O parte dintre respondenţii la ED 38 nu au fost de acord cu tratamentul pro
pus al împrumuturilor de concesiune deoarece nu considerau că valoarea justă
reprezintă o bază adecvată de evaluare, în timp ce alţi respondenţi nu au fost
de acord cu propunerea de a trata partea din afara pieţei din împrumuturile de
concesiune drept cheltuială.
BC13. Respondenţii care au respins valoarea justă ca bază de evaluare au făcut trimitere
atât la dificultăţile conceptuale, cât şi la cele practice în evaluarea împrumu-
turilor de concesiune la valoarea justă. La nivel conceptual, s-a menţionat că
unele împrumuturi de concesiune emise de entităţile din sectorul public pot
să nu fie disponibile pe o piaţă reglementată din cauza profilurilor de risc ale
debitorilor, de exemplu, împrumuturile pentru micile întreprinderi sau împru-
muturile acordate de guverne în calitatea lor de creditori în caz extrem. Pentru
împrumuturile care nu s-ar regăsi, în mod normal, pe o piaţă reglementată,
respondenţii au argumentat că, deşi ar putea fi posibil să se obţină o valoare
justă, acea valoare justă nu oferă o reprezentare exactă a respectivei tranzacţii.

Aceştia au argumentat că, în lipsa unei pieţe reglementate pentru astfel de

tranzacţii, preţul tranzacţiei la evaluarea iniţială reprezintă valoarea justă a
împrumutului. Respondenţii care au făcut trimitere la dificultăţile practice în
determinarea valorii juste au observat că, din cauza acestor dificultăţi, valorile
juste sunt, de multe ori, determinate pe baza estimărilor. În opinia lor, utilizarea
unor astfel de estimări ar putea face ca informaţiile să nu fie fiabile. Ca o soluţie
la aceste dificultăţi practice, respondenţii au sugerat, ca alternativă la valoarea
justă, să se utilizeze ca bază de evaluare costul nominal sau rata de îndatorare
a creditorului.
BC14. IPSASB este de părere că utilizarea valorii juste permite determinarea cu
cel mai exact grad de reprezentativitate a elementului de concesiune al unui
împrumut de concesiune. De asemenea, având în vedere că împrumuturile
acordate cu dobândă zero sau cu dobândă scăzută nu sunt o caracteristică unică
a sectorului public, IPSASB nu a fost convins că există o motivaţie specifică
sectorului public pentru o abatere de la principiile valorii juste din IAS 39.
IPSASB a menţionat şi că IPSAS 30 prevede prezentări de informaţii specifice
cu privire la evaluarea instrumentelor financiare, inclusiv acele situaţii în care
au fost utilizate date de intrare neobservabile pe piaţă. Prin urmare, IPSASB a
decis să păstreze valoarea justă ca bază de evaluare pentru împrumuturile de
concesiune.
BC15. Respondenţii care au respins tratarea drept cheltuială a părţii din afara pieţei
din împrumutul de concesiune au menţionat că, deoarece partea din afara pieţei
reprezintă un subsidiu, ar putea fi mai adecvat să se recunoască iniţial un activ şi
să se recunoască ulterior o cheltuială prin reducerea acestui activ pe măsură ce
şi atunci când sunt îndeplinite condiţiile subsidiului sau proporţional cu trecerea
timpului. Totuşi, IPSASB a considerat că acordarea iniţială a împrumutului are
ca rezultat angajarea resurselor, sub forma unui împrumut şi a unui subsidiu,
începând cu prima zi. IPSASB a considerat că recunoaşterea iniţială a acestui
subsidiu drept cheltuială la recunoaşterea tranzacţiei furnizează cele mai utile
informaţii din punct de vedere contabil.
Garanţii financiare emise printr-o altă tranzacţie decât una de schimb
BC16. IPSASB a recunoscut că în sectorul public contractele de garanţie financiară
sunt emise, în mod frecvent, printr-o altă tranzacţie decât una de schimb, adică
sunt emise fără nicio contravaloare sau la o contravaloare nominală, adesea mai
degrabă pentru a promova obiectivele generale de politică socială ale emitentului
decât pentru scopuri comerciale. Deşi entităţile pot emite garanţii sub valoarea
justă în sectorul privat, această practică nu este una obişnuită şi are motivaţii
comerciale, ca atunci când o entitate care controlează emite o garanţie pentru
un deţinător în numele unei entităţi controlate. În sectorul public, expunerea
maximă la riscul de credit pentru astfel de garanţii poate fi extrem de mare.
În general, astfel de garanţii sunt emise deoarece nu există o piaţă activă şi, în

unele situaţii, ar fi imposibil ca garanţia să fie furnizată de un emitent din sec-

torul privat din cauza amplorii maxime a expunerii la riscul de credit. IPSASB
a analizat abordarea evaluării la recunoaşterea iniţială şi ulterior recunoaşterii
iniţiale în cazul unor astfel de contracte de garanţie financiară.
BC17. Atunci când se încheie un contract de garanţie financiară la o contravaloare,
IPSASB a analizat dacă valoarea unei astfel de contravalori trebuie considerată
a fi o valoare justă. Îndrumările de aplicare din IAS 39 menţionează că „valoarea
justă a unui instrument financiar la recunoaşterea iniţială este, în mod normal,
preţul tranzacţiei”. În sectorul public, IPSASB a considerat că, în multe cazuri,
preţul tranzacţiei aferent unui contract de garanţie financiară nu va reflecta va
loarea justă şi că recunoaşterea la o astfel de valoare ar reprezenta o reflectare
inexactă şi care induce în eroare a expunerii emitentului la riscul financiar.
IPSASB a concluzionat că, atunci când există o contravaloare pentru o garanţie
financiară, o entitate trebuie să determine dacă acea contravaloare este sau nu
generată de o tranzacţie de schimb şi reprezintă, prin urmare, o valoare justă.
Dacă această contravaloare nu reprezintă o valoare justă, IPSASB a concluzionat
că entităţile trebuie să recunoască garanţia financiară la valoarea contravalorii
şi că evaluarea ulterioară trebuie să se facă la valoarea cea mai mare dintre cea
determinată în conformitate cu IPSAS 19, Provizioane, datorii contingente şi
active contingente, şi cea recunoscută iniţial, minus, dacă este cazul, amortizarea
cumulată recunoscută în conformitate cu IPSAS 9, Venituri din tranzacţii de
schimb. Atunci când preţul tranzacţiei nu este o valoare justă, trebuie să i se
impună unei entităţi să determine evaluarea la recunoaşterea iniţială în acelaşi
mod în care ar fi determinat-o dacă nu s-ar fi plătit nicio contravaloare.
BC18. Prin urmare, IPSASB a analizat abordarea determinării evaluării la recunoaşterea
iniţială pentru contractele de garanţie financiară furnizate fără nicio contra-
valoare sau pentru o contravaloare care nu este o valoare justă. IPSASB a
identificat o ierarhie a evaluării care ar putea fi utilizată la evaluarea iniţială a
unui contract de garanţie financiară furnizat fără nicio contravaloare sau pentru
o contravaloare care nu este o valoare justă:
● O entitate evaluează dacă valoarea justă a contractului de garanţie
financiară poate fi determinată prin observarea unui preţ de pe o piaţă
activă;
● Atunci când nu poate fi determinat un preţ prin observarea unui preţ de
pe o piaţă activă, o entitate utilizează o tehnică de evaluare; şi
● Dacă valoarea justă nu poate fi determinată pentru un contract de garanţie
financiară, o entitate evaluează un contract de garanţie financiară la
recunoaşterea iniţială şi ulterior în conformitate cu IPSAS 19.
BC19. Pot exista situaţii în care există o piaţă activă pentru contractele de garanţie
financiară echivalente sau similare cu cele emise. În astfel de cazuri trebuie

estimată o valoare justă prin observarea acelei pieţe active. Acolo unde nu există
o piaţă activă, IPSASB a analizat dacă trebuie să i se impună unei entităţi să
treacă imediat la o abordare bazată pe IPSAS 19. IPSASB a observat că nu-
meroase tehnici de evaluare sunt foarte complexe şi, aşa cum se menţionează la
punctele AG107 şi AG108, pot genera o multitudine de rezultate. Măsura în care
beneficiile pentru utilizatorii informaţiilor furnizate sunt mai mici decât costul
dezvoltării unor astfel de tehnici este un aspect discutabil. O abordare bazată pe
IPSAS 19 poate furniza o evaluare mai fiabilă şi mai inteligibilă a expunerii la
risc a unui emitent ca urmare a încheierii unui contract de garanţie financiară.
De asemenea, IPSASB a recunoscut că, atunci când o entitate nu recunoaşte
o datorie în conformitate cu IPSAS 19, entitatea realizează prezentările de
informaţii impuse în IPSAS 19 pentru datoriile contingente, cu excepţia cazului
în care este puţin probabilă o ieşire de resurse. Informaţiile furnizate utiliza-
torilor cu privire la expunerea la risc aferentă garanţiilor financiare oferite
fără nicio contravaloare sau la o contravaloare nominală includ, de asemenea,
prezentarea informaţiilor cu privire la riscul de credit din IPSAS 30, Instrumente
financiare: prezentarea informaţiilor. Invers, IPSASB a recunoscut că există
IPSAS-uri actuale care impun utilizarea unor experţi, cum ar fi statisticienii,
pentru a dezvolta tehnici de evaluare care au o complexitate inerentă, cum ar fi
IPSAS 25, Beneficiile angajaţilor. În final, IPSASB a concluzionat că, în lipsa
unei pieţe active, entităţilor trebuie să li se permită să utilizeze o tehnică de
evaluare care nu se bazează pe o piaţă observabilă atunci când sunt convinse
că o astfel de tehnică furnizează o metodă fiabilă şi inteligibilă de determinare
a valorii juste pentru un contract de garanţie financiară încheiat de un emitent
printr-o altă tranzacţie decât una de schimb. Acesta este cazul altor garanţii
decât cele standard, unde există puţine date disponibile despre neîndeplinirea
obligaţiilor şi riscul de credit.

Prezentele îndrumări însoţesc, dar nu fac parte din IPSAS 29.
Secţiunea A: Domeniu de aplicare
A.1 Practici de decontare netă: contracte forward pentru cumpărarea de mărfuri
Entitatea XYZ încheie un contract forward cu preţ fix pentru cumpărarea unui
milion de litri de ţiţei în conformitate cu dispoziţiile sale de utilizare preconizate.
Contractul îi permite Entităţii XYZ să preia efectiv ţiţeiul după douăsprezece luni
ori să plătească sau să primească o decontare netă în numerar, pe baza modificării
valorii juste a ţiţeiului. Este contractul contabilizat ca instrument derivat?
Deși un astfel de contract corespunde definiţiei unui instrument derivat, el nu este conta-
bilizat neapărat ca instrument derivat. Contractul este un instrument derivat deoarece nu
există nicio investiţie netă iniţială, contractul este bazat pe preţul ţiţeiului şi urmează să
fie decontat la o dată ulterioară. Totuşi, dacă XYZ intenţionează să deconteze contractul
prin acceptarea livrării şi nu are un istoric de decontare netă în numerar a unor contracte
similare sau de preluare a ţiţeiului şi de vânzare a acestuia la scurt timp după aceea, în
scopul generării de profit din fluctuaţiile pe termen scurt în preţ sau în marja dealerului,
atunci contractul nu este contabilizat ca instrument derivat conform IPSAS 29. În schimb,
este contabilizat drept contract executoriu.
A.2 Opţiunea de vânzare a unui activ nefinanciar
Entitatea XYZ deţine o clădire de birouri. XYZ încheie o opţiune put cu un in
vestitor care îi permite Entității XYZ să îi vândă clădirea investitorului pentru
150 milioane u.m. Valoarea curentă a clădirii este de 175 milioane u.m. Opţiunea
expiră în cinci ani. Opţiunea, dacă este exercitată, poate fi decontată prin livrarea
fizică sau net în numerar, la latitudinea Entității XYZ. Cum contabilizează XYZ
şi investitorul opţiunea?
Contabilitatea Entităţii XYZ depinde de intenţia XYZ şi de practica sa anterioară de
decontare. Deşi contractul corespunde definiţiei unui instrument derivat, XYZ nu îl
contabilizează ca instrument derivat dacă XYZ intenţionează să deconteze contractul
prin livrarea clădirii dacă XYZ îşi exercită opţiunea şi nu există niciun precedent de
decontare netă (IPSAS 29 punctul 4 şi IPSAS 29 punctul AG22).
Totuşi, investitorul nu poate conchide că opţiunea a fost cumpărată pentru a satisface
dispoziţiile preconizate de cumpărare, vânzare sau utilizare ale investitorului deoarece
acesta nu are capacitatea de a impune livrarea (IPSAS 29 punctul 6). În plus, opţiunea
poate fi decontată net în numerar. Prin urmare, investitorul trebuie să contabilizeze con-
tractul ca instrument derivat. Indiferent de practicile anterioare, intenţia investitorului nu
afectează faptul dacă decontarea se face prin livrare sau în numerar. Investitorul a emis o
opţiune, iar o opţiune emisă în care deţinătorul are de ales între decontarea fizică sau în
numerar nu poate îndeplini niciodată dispoziţia obişnuită de livrare pentru o derogare de
la IPSAS 29 deoarece cel care a emis opţiunea nu are capacitatea de a impune livrarea.
IPSAS 29 ÎNDRUMĂRI DE IMPLEMENTARE 1286

Totuşi, în cazul în care contractul ar fi un contract forward, şi nu o opţiune, iar contractul

ar impune livrarea fizică şi nu ar exista o practică anterioară a entităţii raportoare de a
deconta net în numerar sau de a accepta livrarea clădirii şi de a o vinde la scurt timp
după livrare în scopul generării de profit din fluctuaţiile pe termen scurt în preţ sau în
marja dealerului, contractul nu ar fi contabilizat ca instrument derivat.
Secţiunea B: Definiţii
B.1 Definiţia unui instrument derivat: exemple de instrumente derivate şi active-suport
Care sunt exemplele de contracte derivate comune şi activele-suport identificate?
IPSAS 29 defineşte un instrument derivat după cum urmează:
Un instrument derivat este un instrument financiar sau un alt contract care intră
sub incidenţa prezentului standard care întruneşte toate cele trei caracteristici de
mai jos:
(a) Valoarea sa se modifică drept reacţie la modificările anumitor rate ale do-
bânzii, preţului unui instrument financiar, preţului mărfurilor, cursurilor
de schimb valutar, indicilor de preţ sau ratelor, ratingului de credit sau
indicelui de creditare, sau ale altor variabile, cu condiţia ca, în cazul unei
variabile nefinanciare, aceasta să nu fie specifică unei părţi contractuale
(uneori denumită „de bază”);
(b) Nu necesită nicio investiţie netă iniţială sau necesită o investiţie netă iniţială
care este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se
preconizează să aibă reacţii similare la modificările factorilor pieţei; şi
(c) Este decontat la o dată viitoare.
Variabila principală în stabilirea

Tipul contractului preţului de decontare (variabilă-suport)
Swap pe rata dobânzii Ratele dobânzii
Swap de monedă (swap de schimb valutar) Cursurile valutare
Swap de mărfuri Preţurile mărfurilor
Swap de capitaluri proprii Preţurile capitalurilor proprii (instrumente
de capitaluri proprii ale unei alte entităţi)
Swap de credit Ratingul de credit, indicele de credit sau
preţul creditului
Swap global de randament Valoarea justă totală a activului de referinţă
şi a ratelor dobânzii
Opţiune vândută sau cumpărată pe acţiuni de Ratele dobânzii
trezorerie (call sau put)
Opţiune vândută sau cumpărată pe valută Cursurile valutare
(call sau put)
Opţiune vândută sau cumpărată pe mărfuri Preţurile mărfurilor
(call sau put)
1287 IPSAS 29 ÎNDRUMĂRI DE IMPLEMENTARE

Variabila principală în stabilirea

Tipul contractului preţului de decontare (variabilă-suport)
Opţiune vândută sau cumpărată pe acţiuni Preţurile capitalurilor proprii (instrumente
(call sau put) de capitaluri proprii ale unei alte entităţi)
Futures pe rata dobânzii legate de Ratele dobânzii
împrumuturi guvernamentale (futures de
trezorerie)
Futures pe valută Cursurile valutare
Futures pe mărfuri Preţurile mărfurilor
Forward pe rata dobânzii legat de datorii Ratele dobânzii
guvernamentale (forward de trezorerie)
Forward pe valută Cursurile valutare
Forward pe mărfuri Preţurile mărfurilor
Forward pe capitaluri proprii Preţurile capitalurilor proprii (instrumente de
capitaluri proprii ale unei alte entităţi)
Lista de mai sus oferă exemple de contracte care îndeplinesc în mod normal condiţiile
instrumentelor derivate conform IPSAS 29. Lista nu este exhaustivă. Orice contract care
are un activ-suport poate fi un instrument derivat. Mai mult, chiar dacă un instrument
corespunde definiţiei unui contract derivat, se pot aplica prevederile speciale din
IPSAS 29, de exemplu, dacă este un instrument derivat în funcţie de vreme (a se vedea
IPSAS 29.AG5), un contract de cumpărare sau de vânzare a unui element nefinanciar
cum ar fi o marfă (a se vedea IPSAS 29.4 şi IPSAS 29.AG22) sau un contract decontat în
propriile acţiuni ale entităţii (a se vedea IPSAS 28.25 – IPSAS 28.29). Astfel, o entitate
trebuie să evalueze contractul pentru a determina dacă celelalte caracteristici ale unui
instrument derivat sunt îndeplinite şi dacă se aplică prevederi speciale.
B.2 Definiţia unui instrument derivat: decontarea la o dată viitoare, swap pe rata
dobânzii cu decontare netă sau brută
Pentru a determina dacă un swap pe rata dobânzii este un instrument financiar
derivat conform IPSAS 29, contează dacă părţile plătesc dobândă una celeilalte
(decontări brute) sau decontează pe o bază netă?
Nu. Definiţia unui instrument derivat nu depinde de decontarea brută sau netă.
Pentru a ilustra: Entitatea ABC încheie un contract swap pe rata dobânzii cu un partener
(XYZ) care îi impune lui ABC să plătească o rată fixă de 8% şi să primească o sumă
variabilă pe baza unui LIBOR pe trei luni renegociat trimestrial. Sumele fixe şi variabile
sunt determinate pe baza unei valori noţionale de 100 milioane u.m. ABC şi XYZ nu
fac schimb de valoare noţională. ABC plăteşte sau primeşte o sumă netă de numerar în
fiecare trimestru pe baza diferenţei dintre 8% şi LIBOR-ul de trei luni. Decontarea poate
fi făcută alternativ pe o bază brută.
Contractul corespunde definiţiei unui instrument derivat, neținând cont dacă decontarea este
brută sau netă, deoarece valoarea sa se schimbă în urma modificărilor într-o variabilă de
bază (LIBOR), nu există nicio investiţie netă iniţială, iar decontările apar la date ulterioare.

B.3 Definiţia unui instrument derivat: swap pe rata dobânzii plătită în avans (obligaţia
de plată a ratei fixe plătite în avans la iniţiere sau ulterior)
Dacă o parte îşi plăteşte în avans obligaţia sa conform unui swap pe rata dobânzii
cu rată fixă de plată şi rată variabilă de încasat la iniţiere, este swap-ul un instru-
ment financiar derivat?
Da.
Pentru a ilustra: Entitatea S încheie un swap pe rata dobânzii cu rată fixă de plată şi rată
variabilă de încasat cu o valoare noţională de 100 milioane u.m. pe cinci ani cu Parte
nerul C. Rata dobânzii aferentă părţii variabile din swap este resetată trimestrial la LIBOR-ul
la trei luni. Rata dobânzii aferentă părții fixe din swap este de 10% pe an. Entitatea S îşi
plăteşte în avans obligaţia sa fixă conform swap-ului de 50 milioane u.m. (100 mili
oane u.m. × 10% × 5 ani) la iniţiere, actualizată folosind ratele dobânzii pe piaţă, în timp
ce reţine dreptul de a primi plăţi de dobândă din cele 100 milioane u.m. renegociate
trimestrial pe baza LIBOR-ului de trei luni pe toată durata swap-ului.
Investiţia netă iniţială în swap-ul pe rata dobânzii este cu mult mai mică decât valoarea
noţională pe care vor fi calculate plăţile variabile din porţiunea variabilă a tranzacţiei.
Contractul necesită o investiţie netă iniţială care este mai mică decât ar fi impusă pentru
alte tipuri de contracte de la care s-ar aştepta să aibă un răspuns similar la modificările
factorilor pieţei, cum ar fi o obligaţiune cu rată variabilă. De aceea, contractul respectă
prevederea din IPSAS 29 care stipulează „nicio investiţie netă iniţială sau o investiţie
netă iniţială care este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care
se preconizează să aibă reacţii similare la modificările factorilor pieţei”. Cu toate că
Entitatea S nu are obligaţii viitoare de performanţă, decontarea finală a contractului este
la o dată viitoare şi valoarea contractului se schimbă în urma modificărilor în indicele
LIBOR. În consecinţă, contractul este considerat a fi un contract derivat.
S-ar schimba răspunsul dacă obligaţia de plată fixă ar fi plătită în avans după re
cunoaşterea iniţială?
Dacă partea fixă ar fi plătită în timpul termenului, acest lucru ar fi considerat drept
încheierea vechiului swap şi o începere a unui nou instrument care este evaluat conform
IPSAS 29.
B.4 Definiţia unui instrument derivat: swap pe rata dobânzii cu rată variabilă de
plată şi rată fixă de încasat, plătite în avans
Dacă un partener îşi plăteşte în avans obligaţiile sale dintr-un swap pe rata dobânzii
cu rată variabilă de plată şi rată fixă de încasat la iniţierea contractului sau ulterior
iniţierii, este swap-ul un instrument financiar derivat?
Nu. Un swap pe rata dobânzii cu rată variabilă de plată şi rată fixă de încasat nu este un
instrument derivat dacă este plătit în avans la iniţiere şi nu mai este un instrument deri-
vat dacă este plătit în avans după iniţiere, deoarece generează venit din valoarea plătită
în avans (investită) care este comparabil cu venitul dintr-un instrument de datorie cu

fluxuri de trezorerie fixe. Valoarea plătită în avans nu respectă criteriul unui instrument
derivat, şi anume „nicio investiţie netă iniţială sau o investiţie netă iniţială care este mai
mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să aibă reacţii
similare la modificările factorilor pieţei”.
Pentru a ilustra: Entitatea S încheie un swap pe rata dobânzii cu rată variabilă de plată
şi rată fixă de încasat cu o valoare noţională de 100 milioane u.m. pe cinci ani cu Parte
nerul C. Partea variabilă din swap este resetată trimestrial la LIBOR-ul la trei luni. Plă
ţile dobânzii fixe aferente swap-ului sunt calculate ca fiind 10% ori valoarea noţională
a swap-ului, adică 10 milioane u.m. pe an. Entitatea S îşi plăteşte în avans obligaţia sa
variabilă din swap la început folosind ratele dobânzii pe piaţă, în timp ce reţine dreptul
de a primi plăţi fixe de dobândă de 10% din cele 100 milioane u.m. pe an.
Intrările de numerar conform contractului sunt echivalente cu cele ale unui instrument
financiar cu anuităţi fixe de când Entitatea S ştie că va primi 10 milioane u.m. pe an pe
toată durata swap-ului. Prin urmare, toţi ceilalţi factori rămânând neschimbaţi, investiţia
iniţială în contract ar trebui să fie egală cu cea a altor instrumente financiare care sunt
anuităţi fixe. Astfel, investiţia netă iniţială în swap-ul pe rata dobânzii cu rată variabilă
de plată şi rată fixă de încasat este egală cu investiţia prevăzută într-un contract nederivat
care reacţionează asemănător la modificările din condiţiile de pe piaţă. Din acest motiv,
instrumentul nu respectă criteriul din IPSAS 29 care stipulează „nicio investiţie netă
iniţială sau o investiţie netă iniţială care este mai mică decât s-ar impune pentru alte
tipuri de contracte care se preconizează să aibă reacţii similare la modificările factorilor
pieţei”. De aceea, contractul nu este contabilizat drept instrument derivat conform
IPSAS 29. Prin renunţarea la obligaţia de a plăti ratele variabile ale dobânzii, Entitatea S
îi acordă, de fapt, un împrumut Partenerului C.
B.5 Definiţia unui instrument derivat: compensarea împrumuturilor
Entitatea A îi dă un împrumut pe cinci ani cu dobândă fixă Entităţii B, iar în acelaşi
timp B îi dă un împrumut pe cinci ani cu dobândă variabilă Entității A pentru
aceeaşi sumă. Nu există niciun transfer al principalului la iniţierea celor două îm-
prumuturi, deoarece A şi B au un contract de compensare pe bază netă. Este acesta
un instrument derivat conform IPSAS 29?
Da. Corespunde definiţiei unui instrument derivat (adică există o variabilă de bază, nu
este necesară nicio investiţie netă iniţială sau necesită o investiţie netă iniţială care este
mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să aibă
reacţii similare la modificările factorilor pieţei şi va exista o decontare viitoare). Efectul
contractual al împrumuturilor este echivalentul unui acord de swap pe rata dobânzii care
nu necesită nicio investiţie netă iniţială. Tranzacţiile nederivate sunt agregate şi tratate
drept instrumente derivate atunci când tranzacţiile au drept rezultat, în fond, un instru-
ment derivat. Dintre indicatori putem menţiona:
● Sunt încheiate în acelaşi timp şi se completează una pe cealaltă;
● Au acelaşi partener;

● Se referă la acelaşi risc; şi

● Nu există nicio nevoie economică aparentă sau un obiectiv întemeiat de afaceri
de a structura tranzacţiile separat care nu ar fi putut fi atins în acelaşi fel printr-o
singură tranzacţie.
Acelaşi răspuns s-ar aplica şi dacă Entitatea A şi Entitatea B nu ar fi avut un contract de
compensare netă, deoarece definiţia unui instrument derivat din IPSAS 29.10 nu pre
vede decontarea netă.
B.6 Definiţia unui instrument derivat: opţiuni care nu se preconizează a fi exercitate
Definiţia unui instrument derivat din IPSAS 29.10 prevede ca instrumentul să fie
„decontat la o dată viitoare”. Este acest criteriu respectat chiar dacă se preconizează
ca o opţiune să nu fie exercitată, de exemplu, deoarece este în afara banilor („out
of the money”)?
Da. O opţiune este decontată în timpul exerciţiului sau la scadenţă. Expirarea la sca
denţă este o formă de decontare chiar dacă nu există niciun schimb suplimentar de
contraprestaţii.
B.7 Definiţia unui instrument derivat: contract în valută bazat pe volumul vânzărilor
O entitate din Africa de Sud, Entitatea XYZ, a cărei monedă funcţională este ran-
dul sud-african, vinde electricitate în Mozambic, exprimată în dolari SUA. XYZ
încheie un contract cu o bancă de investiţii pentru a converti dolari SUA în ranzi
la un curs de schimb fix. Contractul îi impune lui XYZ să remită ranzi pe baza
volumului vânzărilor sale în Mozambic în schimbul dolarilor SUA la un curs de
schimb fix de 6,00. Este acel contract un instrument derivat?
Da. Contractul are două variabile de bază (cursul valutar şi volumul vânzărilor), nu are
nicio investiţie netă iniţială sau are o investiţie netă iniţială care este mai mică decât
s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să aibă reacţii similare
la modificările factorilor pieţei şi are o prevedere referitoare la plată. IPSAS 29 nu ex-
clude din domeniul său de aplicare instrumentele derivate care sunt bazate pe volumul
vânzărilor.
B.8 Definiţia unui instrument derivat: forward plătit în avans
O entitate încheie un contract forward pentru a cumpăra acţiuni într-un an la
preţul forward. Aceasta plăteşte în avans la data iniţierii pe baza preţului curent
al acţiunilor. Este contractul forward un instrument derivat?
Nu. Contractul forward în avans nu trece testul unui instrument derivat, şi anume „nu
necesită nicio investiţie netă iniţială sau necesită o investiţie netă iniţială care este mai
mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să aibă reacţii
similare la modificările factorilor pieţei”.
Pentru a ilustra: Entitatea XYZ încheie un contract forward pentru a cumpăra un milion
de acţiuni ordinare ale lui T într-un an. Preţul curent pe piaţă al lui T este de 50 u.m. pe

acţiune; preţul forward pe un an al lui T este de 55 u.m. pe acţiune. Entității XYZ i se im
pune să plătească în avans la inițiere contractul forward printr-o sumă de 50 milioane u.m.
Investiţia iniţială din contractul forward de 50 milioane u.m. este mai mică decât valoa-
rea noţională aplicată valorii de bază, un milion de acţiuni la preţul forward de 55 u.m.
pe acţiune, adică 55 milioane u.m. Totuşi, investiţia netă iniţială este aproximativ investiţia
care ar fi prevăzută pentru alte tipuri de contracte care ar fi de aşteptat să aibă aceleaşi
reacţii în urma modificărilor pe piaţă deoarece acţiunile lui T pot fi cumpărate la iniţiere
pentru acelaşi preţ de 50 u.m. În consecinţă, contractul forward plătit în avans nu înde
plineşte criteriul privind investiţia netă iniţială pentru a fi considerat instrument derivat.
B.9 Definiţia unui instrument derivat: investiţie netă iniţială
Multe instrumente derivate, cum ar fi contractele futures şi opţiunile emise tran
zacţionate aferente schimbului, necesită conturi de marjă. Este contul de marjă
parte a investiţiei nete iniţiale?
Nu. Contul de marjă nu face parte din investiţia netă iniţială dintr-un instrument derivat.
Conturile de marjă fac parte dintr-o garanţie reală pentru partener sau pentru casa de
compensaţie şi pot lua forma numerarului, valorilor mobiliare sau altor active specificate,
de obicei active lichide. Conturile de marjă sunt active separate care sunt contabilizate
separat.
B.10 Definiţia unui instrument deţinut în vederea tranzacţionării: portofoliu care
a avut un tipar recent real de generare a unor beneficii pe termen scurt
Definiţia unui activ financiar sau a unei datorii financiare deţinut(e) în vederea
tranzacţionării stipulează că „un activ financiar sau o datorie financiară este
clasificat(ă) drept deţinut(ă) în vederea tranzacţionării dacă ... fac parte dintr-un
portofoliu de instrumente financiare identificate care sunt gestionate împreună şi
pentru care există dovezi ale unui tipar recent real de generare a unor beneficii pe
termen scurt”. Ce înseamnă un „portofoliu” în contextul aplicării acestei definiţii?
Cu toate că termenul „portofoliu” nu este definit explicit în IPSAS 29, contextul în care
este utilizat sugerează că portofoliul este un grup de active financiare sau datorii financiare
care sunt administrate ca parte a acelui grup (IPSAS 29.10). Dacă există dovezi ale unui
tipar recent real de urmărire a profitului pe termen scurt pentru instrumentele financiare
incluse într-un astfel de portofoliu, acele instrumente financiare se încadrează în clasa
deţinute în vederea tranzacţionării chiar dacă un instrument financiar individual poate,
de fapt, să fie deţinut pentru o perioadă mai mare de timp.
B.11 Definiţia unui instrument deţinut în vederea tranzacţionării: echilibrarea
unui portofoliu
Entitatea A are un portofoliu de investiţii de instrumente de datorie şi de capitaluri
proprii. Îndrumările documentate privind administrarea portofoliului specifică
faptul că expunerea capitalurilor proprii ale portofoliului ar trebui limitată la in-
tervalul 30-50% din valoarea totală a portofoliului. Administratorul de investiţii al
portofoliului este autorizat să echilibreze portofoliul în conformitate cu orientările

desemnate, prin cumpărarea şi vânzarea de capitaluri proprii şi instrumente de

datorii. Îi este permis Entităţii A să clasifice instrumentele ca disponibile pentru
vânzare?
Depinde de intenţiile Entităţii A şi de practicile anterioare. Dacă administratorul por-
tofoliului este autorizat să vândă şi să cumpere instrumente pentru a echilibra riscurile
dintr-un portofoliu, dar nu există nicio intenţie şi nicio practică anterioară de a comer-
cializa pentru profit pe termen scurt, instrumentele pot fi clasificate drept disponibile
pentru vânzare. Dacă administratorul portofoliului cumpără şi vinde activ instrumente
pentru a genera profituri pe termen scurt, instrumentele financiare din portofoliu sunt
clasificate drept deţinute în vederea tranzacţionării.
B.12 Definiţia activelor financiare păstrate până la scadenţă: principalul legat
de indici
Entitatea A cumpără un efect comercial pe cinci ani legat de indicele capitalurilor
proprii cu un preţ iniţial de emisiune de 10 u.m. la un preţ de piaţă de 12 u.m. la
momentul cumpărării. Efectul comercial prevede să nu se plătească nicio dobândă
înainte de scadenţă. La scadenţă, efectul comercial prevede plata preţului iniţial
de emisiune de 10 u.m. plus o valoare suplimentară de răscumpărare care depinde
de depăşirea nivelului predeterminat la data scadenţei de către un anumit indice
al preţului acţiunilor. Dacă indicele acţiunilor nu depăşeşte sau este egal cu nivelul
predeterminat, nu se plăteşte nicio valoare suplimentară de răscumpărare. Dacă
indicele acţiunilor depăşeşte nivelul predeterminat, valoarea suplimentară de
răscumpărare este egală cu produsul de 1,15 şi diferenţa dintre nivelul indicelui
acţiunilor la scadenţă şi nivelul indicelui acţiunilor atunci când efectul comercial a
fost emis, împărţită la nivelul indicelui acţiunilor la momentul emiterii. Entitatea A
are intenţia pozitivă şi capacitatea de a păstra efectul comercial până la scadenţă.
Poate Entitatea A să clasifice efectul comercial drept investiţie păstrată până la
scadenţă?
Da. Efectul comercial poate fi clasificat drept investiţie păstrată până la scadenţă de-
oarece are o plată fixă de 10 u.m. şi scadenţă fixă, iar Entitatea A are intenţia pozitivă
şi capacitatea de a-l păstra până la scadenţă (IPSAS 29.10). Totuşi, caracteristica legată
de indicele capitalurilor proprii este o opţiune call care nu este strâns legată de gazda
datoriei, care trebuie separată ca instrument derivat încorporat conform IPSAS 29.12.
Preţul de cumpărare de 12 u.m. este alocat între instrumentul-gazdă de datorie şi in-
strumentul derivat încorporat. De exemplu, dacă valoarea justă a opţiunii încorporate
la momentul achiziţiei este de 4 u.m., instrumentul-gazdă de datorie este evaluat la 8
u.m. la recunoaşterea iniţială. În acest caz, actualizarea de 2 u.m. care este implicită
în obligaţiunea-gazdă (principalul de 10 u.m. minus valoarea contabilă originală de 8
u.m.) este amortizată în surplus sau deficit, până la data scadenţei efectului comercial,
utilizând metoda dobânzii efective.
B.13 Definiţia activelor financiare păstrate până la scadenţă: dobânda legată de indici
Poate o obligaţiune cu o plată fixă la scadenţă şi cu o dată fixă de scadenţă să fie
clasificată drept investiţie păstrată până la scadenţă dacă plăţile dobânzii obligaţiunii

sunt indexate la preţul unor mărfuri, iar entitatea are intenţia pozitivă şi capacitatea
de a păstra obligaţiunea până la scadenţă?
Da. Cu toate acestea, plăţile dobânzii indexate la mărfuri au drept rezultat un instrument
derivat încorporat care este separat şi contabilizat ca instrument derivat la valoarea justă
(IPSAS 29.12). IPSAS 29.14 nu este aplicabil, deoarece separarea investiţiei-gazdă a
instrumentului de datorie (plata fixă la scadenţă) de instrumentul derivat încorporat
(plăţile dobânzii legate de indici) ar trebui să fie simplă.
B.14 Definiţia activelor financiare păstrate până la scadenţă: vânzări în urma
unei diminuări a ratingului
Este posibil ca o vânzare a unei investiţii păstrate până la scadenţă în urma unei
diminuări în ratingul de credit al emitentului de către o agenţie de rating să ridice
întrebări asupra intenţiei entităţii de a păstra alte investiţii până la scadenţă?
Nu neapărat. Este probabil ca o diminuare să indice o scădere a bonităţii emitentului.
IPSAS 29 specifică faptul că o vânzare cauzată de o deteriorare semnificativă a bonităţii
emitentului ar putea satisface condiţia din IPSAS 29 şi, deci, să nu ridice întrebări asupra
intenţiei entităţii de a păstra alte investiţii până la scadenţă. Totuşi, deteriorarea bonităţii
trebuie să fie semnificativă în comparaţie cu ratingul creditului la recunoaşterea iniţială.
De asemenea, scăderea ratingului trebuie să nu fi fost anticipată în mod rezonabil atunci
când entitatea a clasificat investiţia drept păstrată până la scadenţă pentru a îndeplini
condiţia din IPSAS 29. O scădere a ratingului cu o treaptă din cadrul unei clase sau dintr-o
clasă de rating în clasa de rating imediat inferioară ar putea, de cele mai multe ori, să fie
considerată drept anticipată în mod rezonabil. Dacă scăderea ratingului, în combinaţie
cu alte informaţii, oferă o dovadă a deprecierii, deteriorarea bonităţii ar fi considerată,
de cele mai multe ori, drept semnificativă.
B.15 Definiţia activelor financiare păstrate până la scadenţă: vânzări permise
Ar putea vânzările activelor financiare păstrate până la scadenţă să compromită
clasificarea altor active financiare drept păstrate până la scadenţă din cauza unei
modificări a conducerii?
Da. O modificare a conducerii nu este definită de IPSAS 29.AG35 drept o situaţie în
care vânzările sau transferurile din instrumentele păstrate până la scadenţă nu compromit
clasificarea ca fiind păstrate până la scadenţă. Vânzările în urma unei astfel de modificări
a conducerii ar pune, deci, sub semnul întrebării intenţia entităţii de a păstra investiţia
până la scadenţă.
Pentru a ilustra: Entitatea X are un portofoliu de active financiare care este clasificat
drept păstrat până la scadenţă. În perioada actuală, la ordinul organismului de conducere,
cadrele superioare de conducere au fost înlocuite. Noua conducere doreşte să vândă
o parte din activele financiare păstrate până la scadenţă pentru a duce la bun sfârşit o
strategie de expansiune elaborată şi aprobată de organismul de conducere. Cu toate că
fosta echipă de conducere a fost activă de la înfiinţarea entităţii şi Entitatea X nu a mai

trecut niciodată printr-o restructurare majoră, vânzarea pune, totuşi, sub semnul întrebării
intenţia Entităţii X de a păstra activele financiare rămase până la scadenţă.
B.16 Definiţia investiţiilor păstrate până la scadenţă: vânzări în urma dispoziţiilor
privind capitalul specifice entităţii
În anumite ţări, organismele de reglementare a băncilor sau a altor domenii pot
stabili dispoziţii privind capitalul specifice fiecărei entităţi care sunt bazate pe o
evaluare a riscului în acea entitate. IPSAS 29.AG35 litera (e) stipulează că o entitate
care vinde investiţii păstrate până la scadenţă, ca răspuns la o creştere neanticipată
şi semnificativă a dispoziţiilor privind capitalul pentru sectorul respectiv de activi-
tate prevăzută de organismul de reglementare, poate să facă acest lucru conform
IPSAS 29 fără să ridice neapărat semne de întrebare asupra intenţiei sale de a păstra
alte investiţii până la scadenţă. Ar ridica astfel de semne de întrebare vânzările
de investiţii păstrate până la scadenţă care sunt cauzate de creşteri semnificative
în dispoziţiile privind capitalul impuse de organismele de reglementare (adică
dispoziţiile privind capitalul care sunt aplicabile unei anumite entităţi, dar nu şi
sectorului de activitate)?
Da, astfel de vânzări „contaminează” intenţia entităţii de a păstra alte active financiare
până la scadenţă, cu excepţia cazului în care se poate demonstra faptul că vânzările
îndeplinesc condiţiile din IPSAS 29.10, în sensul că rezultă dintr-o creştere a dispoziţiilor
privind capitalul, care este un eveniment izolat ce nu poate fi controlat de către entitate,
este nerecurent şi nu putea fi anticipat rezonabil de către entitate.
B.17 Definiţia activelor financiare păstrate până la scadenţă: garanţii depuse drept
gaj, acorduri de răscumpărare (repo) şi acorduri de împrumut al titlurilor
de valoare
O entitate nu poate avea capacitatea demonstrată de a păstra o investiţie până la
scadenţă dacă face obiectul unei constrângeri care ar afecta intenţia sa de a păstra
activul financiar până la scadenţă. Înseamnă acest lucru că un instrument de datorie
care a fost depus drept gaj sau transferat unei alte părţi într-un repo sau într-o
tranzacţie de împrumut al titlurilor de valoare şi care continuă să fie recunoscut
nu poate fi clasificat drept investiţie păstrată până la scadenţă?
Nu. Intenţia şi capacitatea unei entităţi de a păstra instrumente de datorie până la sca
denţă nu sunt neapărat limitate dacă acele instrumente au fost depuse drept gaj sau fac
obiectul unui acord de răscumpărare sau al unui acord de împrumut al titlurilor de va
loare. Totuşi, o entitate nu are intenţia pozitivă şi capacitatea de a păstra instrumentul
de datorie până la scadenţă dacă nu se aşteaptă să poată menţine sau să recapete accesul
la instrumente.
B.18 Definiţia activelor financiare păstrate până la scadenţă: „contaminare”
În urma unor oferte scrise de achiziţie nesolicitate, Entitatea A vinde un număr
semnificativ de active financiare clasificate ca fiind păstrate până la scadenţă în

condiţii economice care îi sunt favorabile. Entitatea A nu clasifică niciun activ fi-
nanciar dobândit după data vânzării drept păstrat până la scadenţă. Totuşi, ea nu
reclasifică investiţiile păstrate până la scadenţă rămase deoarece se presupune că
încă intenţionează să le păstreze până la scadenţă. Entitatea A respectă IPSAS 29?
Nu. De fiecare dată când o vânzare sau un transfer care are mai mult decât o valoare
nesemnificativă a activelor financiare clasificate ca fiind păstrate până la scadenţă
(HTM – „held to maturity”) conduce la nerespectarea dispoziţiilor din IPSAS 29.10 şi
IPSAS 29.AG35, niciun instrument nu trebuie clasificat în acea categorie. În consecinţă,
orice active HTM rămase sunt reclasificate drept active financiare disponibile pentru
vânzare. Reclasificarea este înregistrată în perioada de raportare în care au avut loc
vânzările sau transferurile şi este contabilizată ca o modificare a clasificării conform
IPSAS 29.60. IPSAS 29.10 clarifică faptul că trebuie să treacă cel puţin două exerciţii
financiare complete până ca o entitate să poată clasifica din nou activele financiare drept
HTM.
B.19 Definiţia investiţiilor păstrate până la scadenţă: subclasificarea în scopul
aplicării regulii „contaminării”
Poate o entitate să aplice separat condiţiile din IPSAS 29.10 pentru clasificarea drept
păstrate până la scadenţă pentru diferitele categorii de active financiare păstrate
până la scadenţă, cum ar fi instrumentele de datorie exprimate în dolari SUA şi
instrumentele de datorie exprimate în euro?
Nu. „Regula contaminării” din IPSAS 29.10 este clară. Dacă o entitate a vândut sau
a reclasificat mai mult decât o valoare nesemnificativă din investiţiile păstrate până la
scadenţă, entitatea nu poate clasifica niciun activ financiar drept activ financiar păstrat
până la scadenţă.
B.20 Definiţia investiţiilor păstrate până la scadenţă: aplicarea regulii „contaminării”
la consolidare
Poate o entitate să aplice separat condiţiile din IPSAS 29.10 pentru activele finan-
ciare păstrate până la scadenţă deţinute de diferite entităţi din cadrul unei entităţi
economice, de exemplu, dacă acele entităţi se află în ţări diferite cu medii juridice
şi economice diferite?
Nu. Dacă o entitate a vândut sau a reclasificat în situaţiile financiare consolidate mai
mult de o valoare nesemnificativă din investiţiile clasificate ca fiind păstrate până la
scadenţă, entitatea nu poate clasifica niciun activ financiar drept activ financiar păstrat
până la scadenţă în situaţiile financiare consolidate decât dacă sunt îndeplinite condiţiile
din IPSAS 29.10.
B.21 Definiţia împrumuturilor şi creanţelor: instrument de capitaluri proprii
Poate un instrument de capitaluri proprii, cum ar fi o acţiune preferenţială, cu
plăţi fixe sau determinabile, să fie clasificat la împrumuturi şi creanţe de către
deţinător?

Da. Dacă un instrument de capitaluri proprii nederivat ar fi înregistrat de către emitent

drept datorie şi are plăţi fixe sau determinabile şi nu este cotat pe o piaţă activă, el poate
fi clasificat de către deţinător la împrumuturi şi creanţe, cu condiţia respectării definiţiei
în orice alt sens. IPSAS 27.13 – IPSAS 27.27 oferă îndrumări privind clasificarea unui
instrument financiar ca instrument de datorie sau de capitaluri proprii din perspectiva
emitentului unui instrument financiar. Dacă un instrument corespunde definiţiei unui
instrument de capitaluri proprii conform IPSAS 28, el nu poate fi clasificat la împrumu-
turi şi creanţe de către deţinător.
B.22 Definiţia împrumuturilor şi creanţelor: depozite ale băncilor la alte bănci
Băncile fac depozite la termen într-o bancă centrală sau în alte bănci. Uneori,
dovada depozitului este negociabilă, alteori nu. Chiar dacă este negociabilă, banca
deponentă poate intenţiona sau nu să o vândă. Poate fi clasificat acest depozit la
împrumuturi şi creanţe conform IPSAS 29.10?
Un astfel de depozit corespunde definiţiei împrumuturilor şi creanţelor, indiferent dacă
dovada depozitului este negociabilă sau nu, cu excepţia cazului în care banca deponentă
intenţionează să vândă instrumentul imediat sau în viitorul apropiat, caz în care depozitul
este clasificat drept activ financiar deţinut în vederea tranzacţionării.
B.23 Definiţia costului amortizat: instrumente de datorie perpetue cu o rată fixă sau
variabilă bazată pe piaţă
Uneori entităţile achiziţionează sau emit instrumente de datorie care trebuie să
fie evaluate la costul amortizat şi pentru care emitentul nu are nicio obligaţie
de a rambursa valoarea principalului. Dobânda poate fi plătită fie la o rată fixă,
fie la o rată variabilă. Ar fi amortizată diferenţa dintre suma iniţială plătită sau
primită şi zero („valoarea la scadenţă”) imediat la recunoaşterea iniţială, în scopul
determinării costului amortizat, dacă rata dobânzii este fixă sau specificată ca rată
variabilă bazată pe piaţă?
Nu. Din moment ce nu există nicio rambursare a principalului, nu există nicio amorti-
zare a diferenţei dintre valoarea iniţială şi valoarea la scadenţă dacă rata dobânzii este
fixă sau specificată ca rată variabilă bazată pe piaţă. Deoarece plăţile dobânzii sunt fixe
sau bazate pe piaţă şi vor fi realizate perpetuu, costul amortizat (valoarea actualizată a
fluxului plăţilor viitoare în numerar, actualizată la rata dobânzii efective) este egal cu
valoarea principalului în fiecare perioadă (IAS 29.10).
B.24 Definiţia costului amortizat: instrumente de datorie perpetue cu o rată
descrescătoare a dobânzii
Dacă rata declarată a dobânzii pentru un instrument de datorie perpetuu scade
în timp, ar fi costul amortizat egal cu valoarea principalului în fiecare perioadă?
Nu. Din punct de vedere economic, unele din sau toate plăţile de dobândă sunt rambursări
ale sumei principalului. De exemplu, rata dobânzii poate fi declarată ca fiind 16% pen-
tru primii zece ani şi 0% pentru perioadele ulterioare. În acest caz, suma iniţială este

amortizată la zero pe primii zece ani folosind metoda dobânzii efective, deoarece o
porţiune din plăţile dobânzii reprezintă rambursări ale sumei principalului. Costul amor
tizat este zero după anul 10 deoarece valoarea actualizată a fluxului de plăţi viitoare în
numerar în perioadele ulterioare este zero (nu există plăţi viitoare în numerar nici ale
principalului, nici ale dobânzii în perioadele ulterioare).
B.25 Exemple de calcul al costului amortizat: activ financiar
Activele financiare care sunt excluse din evaluarea justă şi care au o scadenţă fixă
trebuie evaluate la costul amortizat. Cum este calculat costul amortizat?
Conform IPSAS 29, costul amortizat este calculat folosind metoda dobânzii efective.
Rata dobânzii efective inerentă unui instrument financiar este rata care actualizează
exact fluxurile de trezorerie asociate cu instrumentul financiar pe parcursul duratei de
viaţă preconizate a instrumentului sau, acolo unde este cazul, pe o perioadă mai scurtă,
la valoarea contabilă netă la recunoaşterea iniţială. Calculul include toate onorariile şi
punctele plătite sau încasate care fac parte integrantă din rata dobânzii efective, costurile
tranzacţiei direct atribuibile şi toate celelalte prime sau reduceri.
Următorul exemplu ilustrează cum este calculat costul amortizat utilizând metoda dobân-
zii efective. Entitatea A cumpără un instrument de datorie care mai are cinci ani până la
scadenţă la valoarea sa justă de 1.000 u.m. (inclusiv costurile tranzacţiei). Instrumentul
are o valoare a principalului de 1.250 u.m. şi este purtător de dobândă fixă de 4,7% care
este plătită anual (1.250 u.m. × 4,7% = 59 u.m. pe an). Contractul specifică, de asemenea,
faptul că debitorul are o opţiune de a plăti în avans instrumentul şi că nu se va percepe
nicio penalizare pentru plata anticipată. La început, entitatea preconizează că debitorul
nu va plăti în avans.
Se poate arăta că, pentru a aloca încasările de dobândă şi reducerea iniţială până la
scadenţa instrumentului de datorie la o rată constantă în valoarea contabilă, ele trebuie
angajate la rata de 10% anual. Tabelul de mai jos oferă informaţii privind costul amor-
tizat, veniturile din dobânzi şi fluxurile de trezorerie aferente instrumentului de datorie
în fiecare perioadă de raportare.
Anul (a) (b = a × 10%) (c) (d = a + b – c)

Costul amortizat
la începutul Venituri din Fluxuri de Costul amortizat
anului dobânzi trezorerie la sfârşitul anului
20X0 1.000 100 59 1.041
20X1 1.041 104 59 1.086
20X2 1.086 109 59 1.136
20X3 1.136 113 59 1.190
20X4 1.190 119 1.250 + 59 –
În prima zi din 20X2, entitatea revizuieşte estimarea pe care a făcut-o pentru fluxurile
de trezorerie. Entitatea preconizează acum că 50% din principal va fi plătit în avans la

sfârşitul lui 20X2, iar restul de 50% va fi plătit la sfârşitul lui 20X4. În conformitate cu
IPSAS 29.AG20, soldul de deschidere al instrumentului de datorie din 20X2 este ajustat.
Valoarea ajustată este calculată prin actualizarea valorii pe care entitatea preconizează să
o primească în 20X2 şi în anii ulteriori utilizând rata inițială a dobânzii efective (10%).
Aceasta are drept rezultat noul sold de deschidere din 20X2 de 1.138 u.m. Ajustarea de
52 u.m. (1.138 u.m. – 1.086 u.m.) este înregistrată în surplus sau deficit în 20X2. Tabelul
de mai jos oferă informaţii privind costul amortizat, veniturile din dobânzi şi fluxurile de
trezorerie deoarece ele ar fi ajustate luând în considerare modificarea estimării.
Anul (a) (b = a × 10%) (c) (d = a + b – c)

Costul amortizat Costul amortizat
la începutul Venituri din Fluxuri de la sfârşitul
anului dobânzi trezorerie anului
20X0 1.000 100 59 1.041
20X1 1.041 104 59 1.086
20X2 1.086 + 52 114 625 + 59 568
20X3 568 57 30 595
20X4 595 60 625 + 30 –
Dacă instrumentul de datorie devine depreciat, să spunem, la sfârşitul lui 20X3, pierderea
din depreciere este calculată ca fiind diferenţa dintre valoarea contabilă (595 u.m.) şi
valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare estimate actualizate la rata iniţială
a dobânzii efective (10%).
B.26 Exemplu de calcul al costului amortizat: instrumente de datorie cu plăţi
în trepte ale dobânzii
Uneori, entităţile achiziţionează sau emit instrumente de datorie cu o rată pre
determinată a dobânzii care creşte sau descreşte progresiv („dobândă în trepte”)
pe parcursul duratei de viaţă a instrumentului de datorie. Dacă un instrument
de datorie cu dobândă în trepte şi fără niciun instrument derivat încorporat este
emis la 1.250 u.m. şi are o valoare la scadenţă de 1.250 u.m., ar fi costul amortizat
egal cu 1.250 u.m. în fiecare perioadă de raportare pe parcursul duratei de viaţă a
instrumentului de datorie?
Nu. Cu toate că nu există nicio diferenţă între valoarea iniţială şi valoarea la scadenţă,
o entitate utilizează metoda dobânzii efective pentru a aloca plăţile dobânzii pe par
cursul termenului instrumentului de datorie pentru a obţine o rată constantă în valoarea
contabilă (IAS 29.10).
Următorul exemplu ilustrează cum este calculat costul amortizat utilizând metoda dobân-
zii efective pentru un instrument care are o rată a dobânzii predeterminată care creşte sau
descreşte pe parcursul duratei de viaţă a instrumentului de datorie („dobândă în trepte”).
La 1 ianuarie 20X0, Entitatea A emite un instrument de datorie la un preţ de 1.250 u.m.
Valoarea principalului este de 1.250 u.m. şi instrumentul de datorie poate fi rambursat la

31 decembrie 20X4. Rata dobânzii este specificată în acordul de îndatorare ca procent din
suma principalului, după cum urmează: 6,0% în 20X0 (75 u.m.), 8,0% în 20X1 (100 u.m.),
10,0% în 20X2 (125 u.m.), 12,0% în 20X3 (150 u.m.) şi 16,4% în 20X4 (205 u.m.). În
acest caz, rata dobânzii care actualizează exact fluxul de plăţi viitoare de numerar până la
scadenţă este de 10%. Prin urmare, plăţile dobânzii în numerar sunt realocate pe durata
de viaţă a instrumentului de datorie în vederea determinării costului amortizat în fiecare
perioadă. În fiecare perioadă, costul amortizat la începutul perioadei este înmulţit cu rata
dobânzii efective de 10% şi adunat la costul amortizat. Orice plăţi în numerar în acea
perioadă sunt deduse din valoarea rezultată. În consecinţă, costul amortizat în fiecare
perioadă este următorul:
Anul (a) (b = a × 10%) (c) (d = a + b – c)

Costul amortizat
la începutul Venituri din Fluxuri de Costul amortizat
anului dobânzi trezorerie la sfârşitul anului
20X0 1.250 125 75 1.300
20X1 1.300 130 100 1.330
20X2 1.330 133 125 1.338
20X3 1.338 134 150 1.322
20X4 1.322 133 1.250 + 205 –
B.27 Contracte standard: nicio piaţă stabilită

Poate un contract pentru cumpărarea unui activ financiar să fie un contract standard
dacă nu există nicio piaţă stabilită pentru tranzacţionarea unui astfel de contract?
Da. IPSAS 29.10 se referă la condiţiile care impun livrarea activului în timpul peri
oadei stabilite în general prin reglementare sau convenţie pe piaţa respectivă. Piaţa, aşa
cum este utilizat termenul în IPSAS 29.10, nu este limitată la o bursă oficială sau la
o piaţă organizată de vânzare cu amănuntul. Mai degrabă înseamnă mediul în care se
schimbă, de obicei, activul financiar. O perioadă acceptabilă ar fi perioada care este de
obicei prevăzută pentru încheierea tranzacţiilor de către parteneri şi pentru pregătirea şi
executarea documentelor de încheiere.
De exemplu, o piaţă pentru instrumente financiare cu emitere privată poate fi o piaţă de
tranzacţionare.
B.28 Contracte standard: contracte forward
Entitatea ABC încheie un contract forward pentru cumpărarea unui milion de
acţiuni ordinare ale lui M, în două luni, la preţul de 10 u.m. pe acţiune. Contractul
nu este un contract tranzacţionat la bursă. Contractul îi impune Entităţii ABC să
livreze efectiv acţiunile şi să îi plătească partenerului 10 milioane u.m. în numerar.
Acţiunile lui M sunt tranzacţionate pe o piaţă publică activă, cu o medie de 100.000 de
acţiuni pe zi. Livrarea standard este de trei zile. Contractul forward este considerat
a fi un contract standard?

Nu. Contractul trebuie contabilizat drept instrument derivat deoarece nu este decontat într-un
mod stabilit de o reglementare sau o convenţie pe piaţa respectivă de tranzacţionare.
B.29 Contracte standard: ce prevederi uzuale privind decontarea se aplică?
Dacă instrumentele financiare ale unei entităţi sunt comercializate pe mai multe
pieţe active şi prevederile privind decontarea sunt diferite pe acele pieţe active,
care prevederi se aplică atunci când se evaluează dacă un contract de cumpărare
a acelor instrumente financiare este sau nu un contract standard?
Prevederile care se aplică sunt acelea de pe piaţa în care cumpărarea are loc efectiv.
Pentru a ilustra: Entitatea XYZ cumpără un milion de acţiuni ale Entităţii ABC pe o
bursă din SUA, de exemplu, printr-un broker. Data decontării contractului este la şase
zile lucrătoare după acel moment. Tranzacţionările acţiunilor de capitaluri proprii sunt
decontate de obicei în trei zile lucrătoare pe pieţele din SUA. Deoarece tranzacţia este
decontată în şase zile lucrătoare, nu respectă derogarea ca tranzacţie standard.
Totuşi, dacă XYZ ar fi făcut aceeaşi tranzacţie la o bursă străină care ar fi avut o perioadă
de decontare obişnuită de şase zile lucrătoare, atunci contractul ar fi îndeplinit derogarea
pentru o tranzacţie standard.
B.30 Contracte standard: cumpărarea de acţiuni prin opţiuni call
Entitatea A cumpără o opţiune call pe o piaţă publică ce îi permite să cumpere
100 de acţiuni ale Entităţii XYZ în orice moment în următoarele trei luni, la un cost
de 100 u.m. pe acţiune. Dacă Entitatea A îşi exercită opţiunea, are 14 zile pentru
a deconta tranzacţia conform reglementării sau convenţiei de pe piaţa opţiunilor.
Acţiunile XYZ sunt tranzacţionate pe o piaţă publică activă care prevede deconta-
rea în trei zile. Este cumpărarea de acţiuni prin exercitarea opţiunii o cumpărare
standard de acţiuni?
Da. Decontarea unei opţiuni este guvernată de reglementarea sau convenţia de pe piaţă
privind opţiunile şi deci la exercitarea opţiunii aceasta nu se mai contabilizează ca in-
strument derivat deoarece decontarea prin livrarea acţiunilor în 14 zile este o tranzacţie
standard.
B.31 Recunoaşterea şi derecunoaşterea datoriilor financiare utilizând contabilitatea
la data tranzacţionării sau contabilitatea la data decontării
IPSAS 29 cuprinde reguli speciale privind recunoaşterea şi derecunoaşterea ac-
tivelor financiare utilizând contabilitatea la data tranzacţionării sau pe cea la data
decontării. Se aplică aceste reguli tranzacţiilor în instrumente financiare care sunt
clasificate ca datorii financiare, cum ar fi tranzacţiile cu datorii în depozit şi datorii
tranzacţionabile?
Nu. IPSAS 29 nu are nicio dispoziţie specifică privind contabilitatea la data tranzacţionării
şi contabilitatea la data decontării în cazul tranzacţiilor în instrumente financiare care sunt

clasificate ca datorii financiare. Prin urmare, se aplică dispoziţiile generale de recunoaştere

şi derecunoaştere din IPSAS 29.18 şi IPSAS 29.41. IPSAS 29.16 stipulează că datori-
ile financiare sunt recunoscute la data la care entitatea „devine o parte a prevederilor
contractuale ale instrumentului”. Astfel de contracte nu sunt recunoscute în general, cu
excepţia cazului în care una dintre părţi şi-a îndeplinit partea sau contractul este un con-
tract derivat care nu este derogat de la aplicarea IPSAS 29. IPSAS 29.41 specifică faptul
că datoriile financiare sunt derecunoscute doar atunci când sunt stinse, adică atunci când
se renunţă la obligaţia specificată în contract sau când aceasta este anulată sau expiră.
Secţiunea C: Instrumente derivate încorporate
C.1 Instrumente derivate încorporate: separarea instrumentului-gazdă de datorie
Dacă se prevede ca un instrument derivat încorporat non-opţiune să fie separat de un
instrument-gazdă de datorie, cum sunt identificate condiţiile instrumentului-gazdă
de datorie şi ale instrumentului derivat încorporat? De exemplu, instrumentul-gazdă
de datorie ar fi un instrument cu rată fixă, un instrument cu rată variabilă sau un
instrument cu cupon zero?
Condiţiile instrumentului-gazdă de datorie reflectă condiţiile declarate sau implicite ale in-
strumentului hibrid. În absenţa condiţiilor implicite sau declarate, entitatea emite propriul
său raţionament în ceea ce priveşte condiţiile. Totuşi, o entitate s-ar putea să nu identifice
o componentă care nu este specificată sau s-ar putea să nu stabilească condiţiile pentru
instrumentul-gazdă de datorie într-un fel care să conducă la separarea instrumentului
derivat încorporat care nu este deja prezentat clar în instrumentul hibrid, cu alte cuvinte,
nu poate crea un flux de trezorerie care nu există. De exemplu, dacă un instrument de
datorie pe cinci ani are plăţi ale dobânzii fixe de 40.000 u.m. anual şi o plată a princi-
palului la scadenţă de 1.000.000 u.m. înmulţită cu modificarea într-un indice al preţului
capitalurilor proprii, ar fi nepotrivită identificarea unui contract-gazdă cu rată fluctuantă
şi a unui swap de capitaluri proprii încorporat care are o rată fluctuantă compensatoare
în loc de identificarea unei gazde cu rată fixă. În acest exemplu, contractul-gazdă este
un instrument de datorie cu rată fixă care plăteşte 40.000 u.m. anual deoarece nu există
fluxuri fluctuante de numerar ale ratei dobânzii în instrumentul hibrid.
În plus, condiţiile unui instrument derivat încorporat non-opţiune, cum ar fi un contract
forward sau swap, trebuie să fie determinate astfel încât să aibă drept rezultat o valoare
justă zero a instrumentului derivat încorporat la iniţierea instrumentului hibrid. Dacă
s-ar permite separarea instrumentelor derivate încorporate non-opţiune în alte condiţii,
un instrument hibrid unic ar putea fi descompus într-o varietate infinită de combinaţii
de instrumente-gazdă de datorie şi instrumente derivate încorporate, de exemplu, prin
separarea instrumentelor derivate încorporate în condiţii care creează efectul de levier,
asimetrie sau alte tipuri de expunere la risc care nu sunt deja prezente în instrumentul
hibrid. Prin urmare, nu este posibilă separarea unui instrument derivat încorporat non-op
ţiune în condiţii care conduc la o valoare justă diferită de zero la începerea instrumentului
hibrid. Determinarea condiţiilor instrumentului derivat încorporat se bazează pe termenii
existenţi la momentul emiterii instrumentului financiar.

C.2 Instrumente derivate încorporate: separarea opţiunii încorporate

Răspunsul la întrebarea C.1 arată că termenii unui instrument derivat încorporat
non-opţiune trebuie determinaţi astfel încât să conducă la o valoare justă zero a
instrumentului derivat încorporat la recunoaşterea iniţială a instrumentului hi-
brid. Atunci când un instrument derivat încorporat bazat pe opţiune este separat,
termenii opţiunii încorporate trebuie să fie determinaţi astfel încât să conducă fie
la o valoare justă zero, fie la o valoare intrinsecă de zero a instrumentului derivat
încorporat (adică să fie la valoarea banilor) la începerea instrumentului hibrid?
Nu. Comportamentul economic al unui instrument hibrid cu un instrument derivat încor-
porat bazat pe opţiune depinde foarte mult de preţul exercitării (sau de rata exercitării)
specificat(ă) pentru caracteristica de opţiune din instrumentul hibrid, aşa cum se discută
mai jos. Prin urmare, separarea unui instrument derivat încorporat bazat pe opţiune (in-
clusiv orice caracteristică încorporată put, call, cu limită maximă, cu limită inferioară,
caption, floortion sau swaption dintr-un instrument hibrid) trebuie să se bazeze pe ter-
menii declaraţi ai caracteristicii opţiunii documentate în instrumentul hibrid. Ca urmare,
instrumentul derivat încorporat nu ar avea în mod necesar o valoare justă sau intrinsecă
egală cu zero la recunoaşterea iniţială a instrumentului hibrid.
Dacă unei entităţi i se impune să identifice termenii unui instrument derivat încorporat
bazat pe opţiune pentru a obţine o valoare justă zero a instrumentului derivat încorporat,
preţul exercitării (sau rata exercitării) ar trebui să fie, în general, determinat(ă) astfel
încât opţiunea să rămână pe termen infinit în afara banilor. Acest lucru ar implica o
probabilitate zero să fie exercitată caracteristica de opţiune. Totuşi, din moment ce pro
babilitatea ca o caracteristică de opţiune dintr-un instrument hibrid să fie exercitată în
general nu este zero, presupunerea că valoarea justă iniţială ar fi zero nu ar fi consecventă
cu comportamentul economic probabil al instrumentului hibrid. În mod similar, dacă
unei entităţi i s-ar impune să identifice termenii unui instrument derivat încorporat bazat
pe opţiune astfel încât să obţină o valoare intrinsecă zero pentru instrumentul derivat
încorporat, preţul exercitării (sau rata exercitării) ar trebui considerat(ă) a fi egal(ă) cu
preţul (sau rata) variabilei de bază la recunoaşterea iniţială a instrumentului hibrid. În
acest caz, valoarea justă a opţiunii ar consta doar în valoarea-timp. Cu toate acestea,
o astfel de presupunere nu ar fi consecventă cu comportamentul economic probabil al
instrumentului hibrid, inclusiv cu probabilitatea să fie exercitată caracteristica opţiunii,
cu excepţia cazului în care preţul de exercitare convenit era, într-adevăr, egal cu preţul
(sau rata) variabilei de bază la recunoaşterea iniţială a instrumentului hibrid.
Natura economică a unui instrument derivat încorporat bazat pe opţiune este fundamental
diferită de cea a unui instrument derivat încorporat bazat pe un forward (inclusiv contract
forward şi de swap), deoarece condițiile unui forward sunt astfel încât o plată pe baza
diferenţei dintre preţul de bază şi preţul de forward va apărea la o dată specificată, în
timp ce condițiile unei opţiuni sunt astfel încât o plată bazată pe diferenţa dintre preţul
instrumentului de bază şi preţul de exercitare al opţiunii poate sau nu să apară, depinzând
de relaţia dintre preţul de exercitare convenit şi preţul instrumentului de bază la o dată
specificată sau la date specificate în viitor. Prin urmare, ajustarea preţului de exercitare al

unui instrument derivat încorporat bazat pe opţiune modifică natura instrumentului hibrid.
Pe de altă parte, dacă au fost determinaţi termenii unui instrument derivat non-opţiune
încorporat într-un instrument-gazdă de datorie astfel încât să conducă la o valoare justă
diferită de zero la începutul instrumentului hibrid, acea valoare va reprezenta, în fond,
un împrumut sau un credit. În consecinţă, aşa cum s-a discutat în răspunsul la întrebarea
C.1, nu este adecvată separarea unui instrument derivat non-opţiune încorporat într-un
instrument-gazdă de datorie cu termeni care să conducă la o valoare justă diferită de
zero la recunoaşterea iniţială a instrumentului hibrid.
C.3 Instrumente derivate încorporate: contabilizarea unei obligaţiuni convertibile
Care este tratamentul contabil al unei investiţii într-o obligaţiune (activ financiar)
care este convertibilă, înainte de scadenţă, în instrumente de capitaluri proprii ale
entităţii emitente sau ale unei alte entităţi?
O investiţie într-o obligaţiune convertibilă care este convertibilă înainte de scadenţă nu
poate fi, în general, clasificată drept investiţie păstrată până la scadenţă deoarece acest
lucru nu ar fi consecvent cu plata pentru caracteristica de conversie – dreptul de a converti
în instrumente de capitaluri proprii înainte de scadenţă.
O investiţie într-o obligaţiune convertibilă poate fi clasificată drept activ financiar dis-
ponibil pentru vânzare cu condiţia să nu fie achiziţionată în scopuri comerciale. Opţiunea
de conversie în capitalurile proprii este un instrument derivat încorporat.
Dacă obligaţiunea este clasificată ca fiind disponibilă pentru vânzare (adică modificările
valorii juste recunoscute în active nete / capitaluri proprii până când obligaţiunea este
vândută), opţiunea de conversie în capitalurile proprii (instrumentul derivat încorporat)
este separată. Suma plătită pentru obligaţiune este împărţită între instrumentul de datorie
fără opţiunea de conversie şi opţiunea de conversie în capitalurile proprii. Modificările
valorii juste a opţiunii de conversie în capitalurile proprii sunt recunoscute în surplus
sau deficit, cu excepţia cazului în care opţiunea face parte dintr-o relaţie de acoperire a
fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor.
Dacă obligaţiunea convertibilă este evaluată la valoarea justă, iar modificările valorii
juste sunt recunoscute în surplus sau deficit, nu este permisă separarea instrumentului
derivat încorporat de obligaţiunea-gazdă.
C.4 Instrumente derivate încorporate: instrument kicker de capitaluri proprii
În anumite cazuri, entităţile cu capital în participaţie care oferă împrumuturi sub
ordonate sunt de acord că, dacă şi atunci când debitorul îşi cotează acţiunile la o
bursă, entitatea cu capital în participaţie este îndreptăţită să primească acţiuni ale
entităţii debitoare fără nicio plată sau la un preţ foarte scăzut (un „instrument kicker
de capitaluri proprii”) în plus faţă de dobândă şi de rambursarea principalului.
Ca rezultat al caracteristicii de „instrument kicker de capitaluri proprii”, dobânda
pe împrumutul subordonat este mai mică decât în alte cazuri. Presupunând că
împrumutul subordonat nu este evaluat la valoarea justă cu modificările valorii
juste recunoscute în surplus sau deficit (IPSAS 29.12 litera (c)), caracteristica de

instrument kicker de capitaluri proprii corespunde definiţiei unui instrument derivat

încorporat deşi este dependentă de cotarea viitoare a debitorului?
Da. Caracteristicile economice şi riscurile aferente rezultatelor din capitaluri proprii nu
sunt strâns legate de caracteristicile economice şi de riscurile unui instrument-gazdă de
datorie (IPSAS 29.12 litera (a)). Instrumentul kicker de capitaluri proprii corespunde
definiţiei unui instrument derivat deoarece are o valoare care se modifică în urma unei
schimbări a preţului acţiunilor debitorului, nu necesită nicio investiţie netă iniţială sau
necesită o investiţie netă iniţială mai mică decât ar fi necesar pentru alte tipuri de contracte
care ar fi preconizate să aibă acelaşi răspuns faţă de modificările factorilor de piaţă şi
este decontat la o dată viitoare (IPSAS 29.12 litera (b) şi IPSAS 29.10 litera (a)). Carac
teristica de instrument kicker de capitaluri proprii corespunde definiţiei unui instrument
derivat chiar dacă dreptul de a primi acţiunile este dependent de cotarea viitoare a
debitorului. IPSAS 29.AG21 stipulează că un instrument derivat ar putea necesita o plată
ca rezultat al unui eveniment viitor care nu este legat de o valoare noţională. O caracte
ristică de instrument kicker de capitaluri proprii este similară unui astfel de instrument
derivat, cu excepţia faptului că nu dă dreptul la o plată fixă, ci la un drept opţional, dacă
evenimentul viitor are loc.
C.5 Instrumente derivate încorporate: identificarea instrumentelor de datorie sau
de capitaluri proprii drept contracte-gazdă
Entitatea A achiziţionează un instrument „de datorie” pe cinci ani emis de En-
titatea B cu o sumă a principalului de 1 milion u.m. care este indexată la preţul
acţiunilor Entităţii C. La scadenţă, Entitatea A va primi de la Entitatea B valoarea
principalului plus sau minus modificarea în valoarea justă a 10.000 de acţiuni ale
Entităţii C. Preţul curent pe acţiune este de 110 u.m. Entitatea B nu face plăţi sepa-
rate ale dobânzii. Preţul de cumpărare este de 1 milion u.m. Entitatea A clasifică
instrumentul de datorie ca fiind disponibil pentru vânzare. Entitatea A conchide
că instrumentul este un instrument hibrid cu un instrument derivat încorporat din
cauza principalului care este indexat la capitalurile proprii. În scopul separării unui
instrument derivat încorporat, contractul-gazdă este un instrument de capitaluri
proprii sau un instrument de datorie?
Contractul-gazdă este un instrument de datorie deoarece instrumentul hibrid are o
scadenţă declarată, adică nu corespunde definiţiei unui instrument de capitaluri proprii
(IPSAS 28.9 şi IPSAS 28.14). Este contabilizat drept un instrument de datorie cu cu-
pon zero. Astfel, în contabilizarea instrumentului-gazdă, Entitatea A impută dobândă la
1 milion u.m. pe cinci ani utilizând rata dobânzii aplicabilă pe piaţă la recunoaşterea
iniţială. Instrumentul derivat încorporat non-opţiune este separat astfel încât valoarea
sa justă iniţială să fie zero (a se vedea întrebarea C.1).
C.6 Instrumente derivate încorporate: instrumente sintetice
Entitatea A dobândeşte un instrument de datorie pe cinci ani cu o rată fluctuantă
emis de Entitatea B. În acelaşi timp încheie cu Entitatea C un contract swap pe
cinci ani cu rată variabilă de plată şi rată fixă de încasat. Entitatea A consideră

combinaţia dintre instrumentul de datorie şi swap drept un instrument sintetic cu

rată fixă şi clasifică instrumentul drept investiţie păstrată până la scadenţă, deoarece
are intenţia pozitivă şi capacitatea de a-l păstra până la scadenţă. Entitatea A afirmă
că este inadecvat să contabilizeze separat swap-ul din moment ce IPSAS 29.AG46
litera (a) prevede ca un instrument derivat încorporat să fie clasificat împreună cu
instrumentul său gazdă dacă instrumentul derivat este legat de o rată a dobânzii ce
poate să modifice valoarea dobânzii care altfel ar fi fost plătită sau primită pentru
contractul-gazdă de datorie. Este corectă analiza entităţii?
Nu. Instrumentele derivate încorporate sunt condiţii şi termeni care sunt incluşi în
contractele-gazdă nederivate. În general, este inadecvat să se trateze două sau mai multe
instrumente financiare individuale ca un singur instrument combinat (contabilitatea
„instrumentului sintetic”) în scopul aplicării IPSAS 29. Fiecare dintre instrumentele
financiare are propriii săi termeni şi condiţii şi fiecare poate fi transferat sau decontat sepa-
rat. Prin urmare, instrumentul de datorie şi swap-ul sunt clasificate separat. Tranzacţiile
descrise aici diferă de tranzacţiile discutate la întrebarea B.5, care nu aveau niciun fond
în afară de swap-ul pe rata dobânzii rezultat.
C.7 Instrumente derivate încorporate: contracte de vânzare şi cumpărare în instru
mente valutare
Un contract de furnizare prevede plata într-o monedă, alta decât (a) moneda func
ţională a oricărei părţi contractuale, (b) moneda în care produsul este exprimat, de
obicei, în tranzacţiile comerciale la nivel global şi (c) moneda care este utilizată, de
obicei, în contracte pentru a cumpăra sau vinde elemente nefinanciare în mediul
economic în care tranzacţia are loc. Există un instrument derivat încorporat care
ar trebui separat conform IPSAS 29?
Da. Pentru a ilustra: o entitate norvegiană este de acord să vândă petrol unei entităţi din
Franţa. Contractul petrolier este exprimat în franci elveţieni, deşi contractele petroliere
sunt de obicei exprimate în dolari SUA în tranzacţiile comerciale din întreaga lume, iar
coroana norvegiană este de obicei folosită în contractele pentru cumpărarea sau vânzarea
elementelor nefinanciare în Norvegia. Niciuna dintre entități nu îşi desfăşoară vreo acti
vitate importantă în franci elveţieni. În acest caz, entitatea norvegiană consideră contractul
de furnizare drept contract-gazdă cu un forward pe valută încorporat pentru cumpărarea
de franci elveţieni. Entitatea franceză consideră contractul de furnizare drept contract-
gazdă cu un forward pe valută încorporat pentru vânzarea de franci elveţieni. Fiecare
entitate include modificările valorii juste din contractul forward pe valută în surplus sau
deficit, cu excepţia cazului în care entitatea raportoare îl desemnează ca instrument de
acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, acolo unde este cazul.
C.8 Instrumente derivate valutare încorporate: prevedere valutară neasociată
cu obiectul contractului de bază
Entitatea A, care evaluează elementele din situaţiile sale financiare pe baza euro
(moneda sa funcţională), încheie un contract cu Entitatea B, care are ca monedă
funcţională coroana norvegiană, pentru cumpărarea de petrol în şase luni la suma

de 1.000 dolari SUA. Contractul petrolier gazdă nu intră sub incidenţa IPSAS 29
deoarece a fost încheiat şi continuă să existe în scopul furnizării unui element
nefinanciar în conformitate cu dispoziţiile preconizate de cumpărare, vânzare sau
utilizare ale entităţii (IPSAS 29.4 şi IPSAS 29.AG22). Contractul petrolier include o
prevedere privind efectul de levier în schimburile valutare care stipulează că toate
părţile, în plus faţă de furnizarea şi plata petrolului, vor schimba o valoare egală
cu fluctuaţia cursului valutar al dolarului SUA şi al coroanei norvegiene aplicată
la valoarea noţională de 100.000 dolari SUA. Conform IPSAS 29.12, este acel in-
strument derivat încorporat (prevederea privind efectul de levier în schimburile
valutare) considerat ca fiind strâns legat de contractul petrolier gazdă?
Nu, acea prevedere privind efectul de levier în schimburile valutare este separată de
contractul petrolier gazdă deoarece nu este strâns legată de contractul petrolier gazdă
(IPSAS 29.AG46 litera (d)).
Prevederea de plată conform contractului petrolier gazdă de 1.000 dolari SUA poate
fi considerată un instrument derivat valutar deoarece dolarul SUA nu este moneda
funcţională nici a Entităţii A, nici a Entităţii B. Acest instrument derivat valutar nu ar
trebui separat deoarece IPSAS 29.AG45 litera (d) stipulează faptul că un contract pentru
ţiţei care necesită plata în dolari SUA nu este considerat contract-gazdă cu un instrument
derivat valutar.
Prevederea privind efectul de levier în schimburile valutare, care arată că părţile vor
schimba o sumă egală cu fluctuaţia cursului de schimb al dolarului SUA şi al coroanei
norvegiene, aplicată la o valoare noţională de 100.000 dolari SUA, este în plus faţă de
plata prevăzută pentru tranzacţia petrolieră. Ea nu este asociată contractului petrolier
gazdă şi este, prin urmare, separată de contractul petrolier gazdă şi contabilizată ca
instrument derivat încorporat conform IPSAS 29.12.
C.9 Instrumente derivate valutare încorporate: moneda de comerţ internaţional
IPSAS 29.AG46 litera (d) face referire la moneda în care este exprimat, de obicei,
preţul bunurilor sau serviciilor aferente în tranzacţiile comerciale la nivel global. Ar
putea aceasta să fie o monedă care este utilizată pentru un anumit produs sau serviciu
în tranzacţii comerciale în regiunea uneia dintre părţile importante din contract?
Nu. Moneda în care este de obicei exprimat preţul bunurilor sau serviciilor suport în
tranzacţii comerciale globale este doar moneda care este folosită pentru tranzacţii similare
în lume, şi nu doar într-o zonă locală. De exemplu, dacă tranzacţiile transfrontaliere cu
gaz natural din America de Nord sunt exprimate de obicei în dolari SUA, iar în Europa
şi astfel de tranzacţii sunt exprimate de obicei în euro, nici dolarul SUA, nici euro nu
reprezintă o monedă în care bunurile sau serviciile sunt exprimate de obicei în tranzacţii
comerciale globale.
C.10 Instrumente derivate încorporate: deţinătorului i se permite, dar nu i se impune să de
conteze tranzacţia fără a recupera cea mai mare parte din investiţia sa recunoscută
Dacă termenii unui instrument combinat îi permit, dar nu îi impun deţinătorului să
deconteze instrumentul combinat astfel încât să nu se recupereze cea mai mare parte

din investiţia sa recunoscută, iar emitentul nu are un astfel de drept (de exemplu,
un instrument de datorie care poate fi lichidat de deţinător înainte de scadenţă),
satisface contractul condiţia din IPSAS 29.AG46 litera (a) ca deţinătorul să nu re
cupereze cea mai mare parte din investiţia sa recunoscută?
Nu. Condiţia „deţinătorul nu ar recupera cea mai mare parte din investiţia sa recunoscută”
nu este respectată dacă termenii instrumentului combinat îi permit, dar nu îi impun
deţinătorului să deconteze contractul combinat într-o modalitate care să conducă la
nerecuperarea în mare parte a întregii sale investiţii recunoscute, iar emitentul nu are un
astfel de drept. În consecinţă, un contract-gazdă purtător de dobândă cu un instrument
derivat încorporat pe rata dobânzii care are astfel de condiţii este considerat drept legat
îndeaproape de contractul-gazdă. Condiţia „deţinătorul nu ar recupera cea mai mare
parte din investiţia sa recunoscută” se aplică situaţiilor în care deţinătorul poate fi forţat
să accepte decontarea la o valoare care să aibă drept rezultat faptul că deţinătorul nu îşi
va recupera cea mai mare parte din investiţia sa recunoscută.
C.11 Instrumente derivate încorporate: determinarea fiabilă a valorii juste
Dacă un instrument derivat încorporat care trebuie separat nu poate fi evaluat fiabil
deoarece va fi decontat printr-un instrument necotat de capitaluri proprii a cărui
valoare justă nu poate fi evaluată fiabil, este acel instrument derivat încorporat
evaluat la cost?
Nu. În acest caz, întregul contract combinat este tratat ca instrument financiar deţinut în
vederea tranzacţionării (IPSAS 29.14). Dacă valoarea justă a instrumentului combinat
poate fi evaluată fiabil, contractul combinat este evaluat la valoarea justă. Entitatea poate
conchide, totuşi, că acea componentă de capitaluri proprii a instrumentului combinat
poate fi suficient de semnificativă pentru a împiedica entitatea să obţină o estimare
fiabilă a întregului instrument. În acest caz, instrumentul combinat este evaluat la cost
minus depreciere.
Secţiunea D: Recunoaştere şi derecunoaştere
D.1 Recunoaştere iniţială
D.1.1 Recunoaştere: garanţie reală în numerar
Entitatea B îi transferă numerar Entităţii A ca garanţie reală pentru o altă tranzac
ţie cu Entitatea A (de exemplu, o tranzacţie de împrumutare de valori mobiliare).
Numerarul nu este separat în mod legal de activele Entităţii A. Ar trebui Entitatea A
să recunoască garanţia reală în numerar pe care a primit-o ca activ?
Da. Realizarea finală a unui activ financiar este conversia sa în numerar şi, prin urmare,
nu mai este necesară nicio transformare înainte ca beneficiile economice ale numerarului
transferat de către Entitatea B să fie

Limbă

IPSAS 2016 - Vol IIv

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

IPSAS 2016 - Vol IIv

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

International Public Sector

Accounting Standards Board®

Corpul Experților Contabili

529 Fifth Avenue

ISBN general: 978-606-580-059-5

IPSAS 28 – Instrumente financiare: prezentare...................................................... 1050

1049 CUPRINS VOLUMUL II

Tabelul punctelor modificate în IPSAS 28

IPSAS 28 – INSTRUMENTE FINANCIARE:

Standardul Internaţional de Contabilitate pentru Sectorul Public 28, Instrumente

Domeniu de aplicare (a se vedea şi punctele AG3-AG9)

trebuie să aplice standardul de contabilitate naţional sau

Definiţii (a se vedea şi punctele AG10-AG48)

Un instrument de capitaluri proprii este orice contract care certifică

(ii) De a schimba active financiare sau datorii financiare cu o altă

(a) Instrumentul nu include nicio obligaţie contractuală:

(ii) Înmulţirea acestei valori cu numărul de unităţi deţinute de de­

În sensul aplicării acestei condiţii, entitatea nu trebuie să ia în considerare con­

18. Pentru ca un instrument să fie clasificat drept instrument de capitaluri proprii,

valoarea contabilă a instrumentului de capitaluri proprii şi valoarea justă

emitentului instrumentul în schimbul numerarului sau al unui alt activ

sau nu răscumpără instrumentul. Dacă entitatea poate evita transferul de

acţiuni emisă care îi dă partenerului dreptul de a cumpăra un număr fix din

sale, componentei de active nete / capitaluri proprii îi este repartizată valoarea

proprii. Costurile tranzacţiei suportate în cadrul tranzacţiilor de active

54. Condiţiile expuse la punctul 47 nu sunt satisfăcute în general, iar compensa­rea

Data intrării în vigoare

Retragerea şi înlocuirea IPSAS 15 (2001)

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1078

naţional A îşi exercită puterea legislativă şi garantează emisiunea de

1079 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1080

1081 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

contabilizează investiţia sa în creanţa de încasat conform contractului de

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1082

AG21. În sectorul public este posibil ca angajamentele contractuale şi necontractuale

1083 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

● Desemnarea oficială a unui transfer de resurse (sau a unei clase de

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1084

activ financiar (altul decât un contract clasificat drept instrument de capitaluri

1085 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

pe modificarea activelor nete recunoscute sau pe valoarea justă a activelor nete

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1086

Niciun alt instrument financiar sau contract cu fluxuri de trezorerie

1087 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

suport la începerea contractului, şi nici nu are loc în mod obligatoriu un trans-

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1088

şi distincte de instrumentele financiare suport (obligaţiunile şi lichidităţile care

1089 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1090

emitentul acţiunilor îşi exercită opţiunea, de obicei prin notificarea formală a

1091 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

sau altor active financiare este un instrument de capitaluri proprii (cu

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1092

decontare să fie egală cu o sumă fixă sau cu o sumă raportată la modificările

1093 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

pentru clasificarea unui instrument şi nu poate fi aplicată prin analogie pentru

IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE 1094

al activelor nete / capitalurilor proprii la altul). Nu există câştig sau pierdere

1095 IPSAS 28 ÎNDRUMĂRI DE APLICARE

este obligatoriu răscumpărabilă contra numerar în cinci ani, dar că dividendele

(ii) Înmulţirea acestei valori cu numărul de unităţi deţinute de de

În sensul aplicării acestei condiţii, entitatea nu trebuie să ia în considerare con

54. Condiţiile expuse la punctul 47 nu sunt satisfăcute în general, iar compensarea

(b) Obiectivele, politicile şi procesele sale pentru administrarea obli

● Contractele de garanţie financiară care sunt tratate ca instrumente fi