REPUBLICA MOLDOVA

NORMATIV ÎN CONSTRUCŢII

CONSTRUCŢII DIN LEMN

PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR DIN LEMN

NCM F.05.01 - 2007

EDIŢIE OFICIALĂ

MINISTERUL CONSTRUCŢIILOR ŞI DEZVOLTĂRII TERITORIULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA

Signature Not Verified

Digitally signed by Pantaz Gheorghe
Date: 2012.12.04 13:38:56 +02:00
Reason: validate document CHIŞINĂU * 2008
Location: www.cts.md
 ISC 91.080.40

ELABORAT de Dr. ing, E. Cann şi ing. T. Axenti.

ACCEPTAT de Comitetul Tehnic CT-C F.02 “CONSTRUCŢII DIN
BETON, ZIDĂRIE, METAL ŞI LEMN”

Preşedinte:
Dr.ing. V.Toporeţ - Universitatea Tehnică a Moldovei

Secretar:
Ing. T. Axenti - Direcţia de Verificare si Expertizare a Proiectelor
în Construcţii

Membri:
Dr. hab. E.Livovschi - Universitatea Tehnică a Moldovei
Dr. hab. Gh. Moraru - Universitatea Tehnică a Moldovei
Ing. F.Hristev - Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului
Ing. I.Paciu - IP „RURALPROIECT”
Ing. Iu.Sulima - IP „RURALPROIECT”
Ing. Gr. Popov - Direcţia de Verificare si Expertizare a Proiectelor
în Construcţii
Ing. V. Ştefârţă - Concernul „INMACOM”
Ing. T.Boşcanenau - ISP „IPROCOM”

APROBAT de Directorul general al Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a

Teritoriului a Republicii Moldova prin ordinul nr.31 din 01 august 2008, cu aplicare
din 01 septembrie 2008.

Odată cu intrarea în vigoare a prezentului normativ în construcţii se anulează

SNiP H-25-80 „Нормы проектирования. Деревянные конструкции».

 ACDT 2007 Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului normativ în orice
publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.)
este interzisă dacă nu există acordul scris al ONC.
NORMATIV ÎN CONSTRUCŢII MOLDOVEAN NCM F.05.01-2007

Construcţii din lemn

Proiectarea construcţiilor din lemn
Wood constructions
Designing timber constructions
Деревянные конструкции
Проектирование деревянных конструкций

Ediţie oficială

1 DOMENIU DE APLICARE
1.1 Prevederile prezentului normativ trebuie respectate la proiectarea
construcţiilor şi structurilor noi din lemn natural şi la reconstrucţia clădirilor de
locuit, civile şi industriale.
1.2 Prezentul normativ nu se aplică ia proiectarea construcţiilor hidrotehnice,
podurilor de orice formă, construcţiilor din lemn modificat (furnire, placaje de
lemn, elemente de construcţii lipite sau presate).
Prezentul normativ cuprinde condiţii de executare a elementelor de construcţii
din lemn, protecţia lor la aprinderea şi la deteriorări biologice.
2 REFERINŢE
RTH 01.01-2006 Reglementare tehnică. Lemn în stare brută.
NCM A.01.03-96 Principiile şi metodologia reglementării în construcţii.
Modul de elaborare a documentelor normative.
NCM E.03.02-2001 Siguranţa la incendii. Protecţia împotriva incendiilor a
clădirilor şi instalaţiilor.
NCM E.01.02-2005 Regulament privind stabilirea categoriilor de importanţă
a construcţiilor.
NCM F.02.02-2006 Calculul, proiectarea şi alcătuirea elementelor de
construcţii din beton armat şi beton precomprimat.
CP C.01.03-2004 Construcţii civile. Proiectarea şi construcţia mansardelor.
SNiP 2.01.07-85 Нагрузки и воздействия.
SNiP 3.03.01-87 Несущие и ограждающие конструкции.
NCM F.05.01-2007 pag.2

SNiP II-7-81 Нормы проектирования. Строительство в сейсмичес-

ких районах.
SNiP 2.03.11 -85 Защита строительных конструкций от коррозии.
SNiP П-23-81 Нормы проектирования. Стальные конструкции.
GOST 8486-86Е Пиломатериалы хвойных пород. Технические
условия.
GOST 9463-88 Лесоматериалы круглые хвойных пород.
Технические условия.

3 PRINCIPII GENERALE
3.1 La proiectarea construcţiilor din lemn trebuie luate în considerare condiţiile
de exploatare, condiţiile de fabricare şi condiţiile de montare, totodată trebuie
prevăzute masuri de protecţie împotriva putrezirii, distrugerii de către insecte,
aprinderii. Utilizarea construcţiilor din lemn expuse la încălzire de durată, ca
rezultat al proceselor de producţie, se admite numai în cazul în care temperatura
permanentă a lemnului nu depăşeşte 50°C.
3.2 Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor din lemn trebuie să fie asigurate atât
în condiţiile de exploatare, cât şi la montare. In toate cazurile trebuie să fie
asigurată stabilitatea şi invariabilitatea întregii construcţii sau a părţii
componente executate din structuri din lemn.
3.3 Specia şi umiditatea lemnului, calitatea lui pentru elementele construcţiilor
din lemn, natura tratării (tratarea antiseptică ş.a.), tipul de prelucrare a
elementelor din oţel (portante şi de îmbinare) trebuie specificate în desenele de
execuţie a construcţiilor.
3.4 Desenele de execuţie a construcţiilor din lemn trebuie să cuprindă informaţia
completă privind pregătirea elementelor, asamblarea lor şi, conform soluţiei
constructive, executarea nodurilor de asamblare.

3.5 La baza proiectării construcţiilor din lemn se aplică metoda de calcul la

stările limită.

4 MATERIALE
4.1 Elementele structurilor portante din lemn se execută din specii de răşinoase
(pin, brad, zadă). Lemnul de stejar şi de alte specii tari de foioase se utilizează
pentru executarea elementelor mici de importanţă ale structurilor portante (tălpi,
pene etc.).
 NCM F.05.01-2007 pag.3

4.2 Lemnul moale de specii de foioase (arin, tei, plop, plop de munte) şi lemnul
tare mai puţin valoros de specii de foioase se admite pentru utilizare
preponderent la structurile construcţiilor şi clădirilor provizorii, cofraje, schele,
eşafodaje etc.
4.3 Utilizarea lemnului de zadă şi a lemnului tare de specii de foioase pentru
fabricarea structurilor portante cu noduri de asamblare cu cuie bătute, fară
sfredelirea prealabilă a găurilor, nu se admite.
4.4 Calitatea lemnului pentru elementele finite ale structurilor portante se adoptă
în funcţie de gradul de importanţă al elementelor structurii, Tabelul 1.
Tabelul 1

Denumirea elementelor Gradul de Calitatea

importanţă al lemnului
elementelor
Elementele întinse ale structurilor. I I
Elementele comprimate si solicitate la II II
încovoiere ale structurilor.
Podinile, grătarul de şipci sub învelitoare, III III
elementele fară grad de importanţă, a
căror deteriorare nu va deregla
integritatea structurii portante.

4.5 Calitatea cherestelei (sortul ei) se determină în funcţie de prezenţa şi

mărimea defectelor naturale ale lemnului (cioturi, înclinarea fibrelor, crăpături),
în conformitate cu GOST 8486-86E.

4.6 Calitatea materialului lemnos rotund (sortul lui) se determină în funcţie de

prezenţa şi mărimea defectelor naturale ale lemnului, în conformitate cu RTH
01.01-2006 şi GOST 9463.

4.7 Umiditatea relativă a lemnului pentru executarea structurilor supraterane din

lemn cu menire permanentă, exploatate în încăperi încălzite şi neîncălzite cu
umiditatea relativă permanentă a aerului sub 75% nu trebuie să depăşească 20%.
La umiditatea relativa a aerului de peste 75%, umiditatea lemnului utilizat nu
trebuie să depăşească 20% în încăperi încălzite şi 25% în încăperi neîncălzite. în
cazuri concrete se admite folosirea lemnului cu umiditatea de peste 25% (dar
maxim 40%) pentru executarea structurilor, aflate în condiţii de aerisire
transversală sistematică. Soluţiile constructive ale nodurilor de asamblare
trebuie să excludă distrugerea îmbinărilor sau încovoierea structurilor la uscarea
lemnului.
NCM F.05.01-2007 pag.4

4.8 La proiectare, valoarea eoni citaţii pentru lemnul rotund (variaţia diametrului
pe lungimea elementului) trebuie luată egală cu 0,8 cm la 1,0 m lungime, iar
pentru zadă - 1,0 cm la 1,0 m lungime.

4.9 La proiectare, densitatea lemnului trebuie adoptată conform Tabelului 2.

Tabelul 2. Densitatea lemnului

Specia de lemn Densitatea lemnului, la structurile pentru

condiţiile de exploatare, kg/ m3
La umiditatea În celelalte cazuri
aerului mai mică de
75%
Răşinoase:
Zadă 650 800
Pin, brad, cedru, brad alb 500 600
Foioase tari: Stejar, mesteacăn, fag,
frasin, arţar, carpen, salcâm, ulm 700 800
Foioase moi: Plop de munte, plop, arin,
tei 500 600

NOTĂ - Densitatea lemnului proaspăt tăiat de răşinoase şi de foioase moi

trebuie adoptată egală cu 850 kg/m3, pentru speciile de foioase tari -
1000 kg/m3.
4.10 Elementele din oţel ale structurilor din lemn şi piesele din oţel (consolele
suspendate, tiranţi, şuruburile de lucru şi de strângere) trebuie proiectate în
conformitate cu prevederile SNiP 11-23-81. Elementele din oţel descoperite
trebuie protejate contra coroziunii.

5. CARACTERISTICILE DE CALCUL ALE MATERIALELOR

5.1 Rezistenţa de calcul al lemnului de pin, brad, zadă europeană sunt prezentate
în Tabelul 3. Rezistenţa de calcul pentru alte specii de lemn se stabileşte
înmulţind valorile prezentate în Tabelul 3 cu coeficienţii de trecere msp,
prezentaţi în Tabelul 4.
 NCM F.05.01-2007 pag.5

Tabelul 3
Starea de solicitare şi caracteristica Simbol Rezistenţa de calcul ,
elementelor MPa
, pentru sorturile de
kgf / cm2
lemn
1 2 3
1. Încovoiere, comprimare şi strivire paralel
cu fibrele:
a) elemente cu secţiune dreptunghiulară; Ri, RcII, RstrII 14/140 13/130 8,5/85
b) elemente cu lemn rotund fără încastrare în
secţiunea de calcul. Ri, RcII, RstrII - 16/160 10/100
2. Întindere paralel cu fibrele:
a) elemente prefabricate; Rt 10/100 7/70 -
b) elemente executate pe şantier. Rt 7/70 5/50 -
3. Comprimare şi strivire pe toată suprafaţa
perpendicular pe fibre. Rc┴, Rstr┴ 1,8/18 1,8/18 1,8/18
4. Strivire perpendiculară pe fibre, locală:
a) în locurile de reazem ale structurilor, în
îmbinările frontale şi racordările nodale ale
elementelor; Rstr┴ 3/30 3/30 3/30
b) sub şaibe pentru unghiurile de strivire de
la 90° până la 60°. Rstr┴ 4/40 4/40 4/40
5. Forfecare paralel cu fibrele:
a) la încovoierea elementelor; RfII 1,8/18 1,6/16 1,6/16
b) în îmbinări frontale pentru solicitări
maxime. RfII 2,4/24 2,1/21 2,1/21
6. Forfecare perpendicular pe fibre în
îmbinările de elemente. Rf┴ 1/10 0,8/8 0,6/6

NOTE:

1. Rezistenţa de calcul a lemnului la strivire locală, perpendicular pe

fibre, pe porţiuni de lungime (pentru lungimea nesolicitată a porţiunilor
de minimum lungimea suprafeţei de strivire şi grosimea elementului),
exceptând cazurile, specificate la p. 4 din Tabelul dat, se determină cu
formula:
8
Rstr   Rc  (1  ), (1)
lstr  1, 2

în care Rc  - rezistența de calcul a lemnului la comprimare pe toată suprafață

perpendicular pe fibre (punctul 3 din Tabelul 3);

lstr - lungimea suprafeței de strivire paralelă cu fibrele, cm.

NCM F.05.01-2007 pag.6

2. Rezistenţa de calcul a lemnului la strivire sub un unghi a faţă de

direcţia fibrelor se determină cu formula:
RstrII
Rstr  , (2)
RstrII
1 (  1)sin 3 
Rstr 

3. Rezistenţa de calcul a lemnului la forfecare sub un unghi a faţă de

direcţia fibrelor se determină cu formula:
R fII
Rf   , (3)
R
1  ( strII  1)sin 3 
Rf 

4. Rezistenţa de calcul la încovoiere pentru elementele podinii şi

grătarul de şipci pentru învelitoare din lemn de sortul 3 trebuie adoptată
egala cu 13 MP a (130 kgf/cm2).
Tabelul 4
Speciile de lemn Coeficientul msp pentru rezistenţele de
la întindere, comprimare forfecare R f
calcul
încovoiere, şi strivire
comprimare şi perpendicular
strivire paralel pe fibre Rc  ,
cu fibrele Rt, Ri Rstr 
RcII, RstrII
Răşinoase
1. Zadă, exceptând cea europeană. 1,2 1,2 1
2. Cedru siberian, exceptând 0,9 0,9
regiunea Krasnoiarsk. 0,9 0,65 0,65
3. Cedru din regiunea Krasnoiarsk, 0,65 0,8 0,8
pin moale (strob).
4. Brad alb. 0,8
Foioase tari
1. Stejar 1,3 2 1,3
2. Frasin, arţar, carpen 1,3 2 1,6
3. Salcâm 1,5 2,2 1,8
4. Mesteacăn, fag 1,1 1,6 1,3
5. Ulm 1 1,6 1
Foioase moi
1. Arin, tei, plop de munte, plop 0,8 1 0,8
 NCM F.05.01-2007 pag.7

Tadelul 5

Sarcină Coeficientul mst

pentru toate tipurile de pentru strivire
rezistenţe, exceptând perpendicular pe fibre
strivirea perpendicular pe
fibre
1. Dată de vânt, de 1,2 1,4
montare
2. Dată de seism 1,4 1,6

5.2 Rezistenţele de calcul prezentate în Tabelul 3 trebuie înmulţite cu

coeficienţii condiţiilor de lucru:
a) pentru structurile exploatate în încăperi încălzite şi neîncălzite cu
umiditatea aerului stabilizată mai mare de 75%, cu coeficientul mu= 0,9;
b) pentru structuri exploatate la temperatura stabilizată până la +35°C, cu
coeficientul mT=1; la temperatura +50°C, cu coeficientul mT=0,8. Pentru
valori intermediare ale temperaturii, coeficientul se adoptă prin
interpolare;
c) pentru structurile, la care tensiunile în elemente, generate de solicitări
de lungă durată permanente şi temporare, depăşesc 80% din tensiunea
totală dată de sarcini, cu coeficientul md=0,8
d) pentru structurile calculate ţinând cont de acţiunea sarcinilor de scurtă
durată (date de vânt, de montare), precum şi de seism, cu coeficienţii mst,
prezentaţi în Tabelul 5.
e) pentru elementele întinse, cu o slăbire în secţiunea de calcul, şi pentru
elementele încovoiate din lemn rotund cu crestătura în secţiunea de calcul,
cu coeficientul m0=0,8;
f) pentru elementele supuse la impregnări în profunzime cu antipirine sub
presiune, cu coeficientul ma=0,9.
5.3 Caracteristicile elastice şi rezistenţele de calcul ale oţelului şi îmbinărilor
elementelor de oţel ale structurilor din lemn trebuie adoptate conform SNiP 11-
23-81, iar ale oţelurilor pentru armaturi - conform NCM F.02.02-2006.
Rezistenţele de calcul ale tiranţilor din oteluri pentru armatură slăbiţi prin
crestare trebuie înmulţite cu coeficientul mbt=0,8, iar cele ale tiranţilor din alt
oţel trebuie adoptate conform capitolului SNiP 11-23-81 ca pentru şuruburile de
NCM F.05.01-2007 pag.8

precizie normală. Rezistenţele de calcul ale tiranţilor dubli trebuie reduse prin
înmulţirea cu coeficientul m-0,85.

5.4 Modulul de elasticitate al lemnului pentru calculul la stări limită de grupa a

doua trebuie adoptat egal cu: paralel cu fibrele EII= 10000 MPa (100000
kgf/cm2); perpendicular pe fibre E =400 MPa (4000 kgf/см2). Modulul de
deplasare al lemnului faţă de axele, orientate paralel şi perpendicular pe fibre,
trebuie adoptat egal cu G=500 MPa (5000 kgf/см2). Coeficientul Poisson al
lemnului perpendicular pe fibre, îa solicitări orientate paralel cu fibrele, trebuie
adoptat egal cu  II =0,5, iar paralel cu fibrele la solicitări orientate perpendicular
pe fibre,  II  =0,02.

Modulele de elasticitate ale lemnului aflat în diferite condiţii de exploatare,

expus la acţiunea temperaturii ridicate, la acţiunea combinată a sarcinilor de
lungă durată permanente şi temporare, trebuie calculate prin înmulţirea
mărimilor E şi G cu coeficienţii mu şi coeficienţii mT şi md specificaţi la 5.2.
Modulul de elasticitate al lemnului în calculele structurilor la stabilitate şi pe
structura deformată trebuie adoptat egal cu Е’II=300RсII (RcII - rezistenţa de
calcul la comprimare paralel cu fibrele, adoptată din Tabelul 3), iar modulul de
deplasare faţă de axele orientate paralel şi perpendicular pe fibre, G=0,05 Е’II.

6 CALCULUL ELEMENTELOR CONSTRUCŢIILOR DIN LEMN

LA STĂRI LIMITĂ DE GRUPA ÎNTÂI

6.1 Elementele solicitate la întindere centrică şi comprimare centrică

6.1.1 Calculul elementelor solicitate la întindere centrică trebuie efectuat cu
formula:
N
 Rt , (4)
Ant

în care N - forţa longitudinală de calcul;

Ant - aria netă a secţiunii transversale a elementului;

Rt, - rezistenţa de calcul a lemnului la întindere paralel cu fibrele.

Pentru determinarea lui Ant de slăbire a secţiunii, situate pe o porţiune cu
lungimea de 200 mm, trebuie adoptate ca suprapuse într-o singură secţiune.
6.1.2 Calculul la compresiune centrică a elementelor cu secţiune constantă
întreagă trebuie efectuat cu formulele:
 NCM F.05.01-2007 pag.9

a) la rezistență
N
 RcII , (5)
Ant

b) la stabilitate
N
 RcII , (6)
c  Acalc

în care RcII - rezistenţa de calcul a lemnului la comprimare paralel cu fibrele;

c - coeficientul de încovoiere longitudinală, determinat conform 6.1.3.

Acalc - aria de calcul a secţiunii transversale a elementului, adoptată egală cu: în lipsa
slăbirilor sau a slăbirilor în secţiuni periculoase, care nu depăşesc marginile (Figura l,a), daca
aria slăbirilor nu depăşeşte 25% Abret ; Acalc = Abret , în care Abret - suprafaţa brută a
secţiunii; pentru slăbiri care nu depăşesc marginile, dacă aria slăbirii depăşeşte 25% Abret ,
Acalc =4/3 Ant ; în cazul slăbirilor simetrice, care depăşesc marginile (Figura 1 ,b),
Acalc = Ant

Figura 1. Slăbiri ale elementelor comprimate:

6.1.3 Coeficientul de încovoiere longitudinală  c trebuie determinat cu

formulele (7) şi (8):

a) pentru flexibilitatea elementului   70,


c  1  0,8  ( )2 ; (7)
100
b) pentru flexibilitatea elementului   70,
3000
c  . (8)
2
NCM F.05.01-2007 pag.10

6.1.4 Flexibilitatea elementelor de secţiune întreagă se determină cu formula:

lef
 , (9)
ix ( y )

în care lef - lungimea de calcul a elementului;

ix ( y ) - raza de inițiere a secțiunii elementului cu dimensiunile brute maxime în

raport cu axa X sau, respectiv, Y.

6.1.5 Lungimea de calcul a elementului lef trebuie determinată înmulţind

lungimea liberă a lui / cu coeficientul red :
lef  l  red , conform 6.2.11 (10)
6.1.6 Elementele componente ale îmbinărilor flexibile, rezemate pe toată
secţiunea, trebuie calculate la rezistenţă şi stabilitate cu formulele (5) şi (6),
pentru care Ant şi Acalc se determină ca suma ariilor totale a tuturor ramurilor.
Flexibilitatea elementelor componente  trebuie determinată ţinând cont de
flexibilitatea îmbinărilor, cu formula:

  ( y y )2  12 , (11)

în care  y - flexibilitatea întregului element în raport cu axa Y (Figura 2),

calculată pe lungimea de calcul a elementului lef fără a ține cont de flexibilitate;

1 - flexibilitatea unei ramuri separate în raport cu axa I-I ( Figura 2),

determinată pe lungimea de calcul a ramurii l1 în care este l1 mai mic decât
şapte grosimi ale ramurii (h1 ) se ia 1  0 ;

 y - coeficientul de reducere a flexibilităţii, care se determină cu formula:

b  h  ns
 y  1  rlt  , (12)
lef2  nci

în care b şi h - lăţimea şi înălţimea secţiunii transversale a elementului, cm;

ns - numărul de calcul de rosturi în element, determinat de numărul de rosturi,

după care se însumează deplasarea relativă a elementelor (Figura 2,a - 4 rosturi,
Figura 2,b - 5 rosturi);
 NCM F.05.01-2007 pag.11

nci - numărul de calcul de crestături ale îmbinărilor într-un singur rost pe lm de

element (în caz că există câteva rosturi cu un număr diferit de crestături trebuie
luat numărul mediu de crestături pentru toate rosturile);

rlt - coeficientul de flexibilitate al îmbinărilor, care trebuie determinat cu Tabelul

6.

Figura 2. Elemente compuse:

Pentru a determina rlt, diametrul cuielor trebuie adoptat de maxim 0,1 din
grosimea elementelor îmbinate. Dacă dimensiunea capetelor încastrate a cuielor
este mai mică de 4 d, atunci crestăturile în rosturile racordate cu ele nu se iau în
calcul. Valoarea lui a îmbinărilor cu pene cilindrice de oţel trebuie determinată
după grosimea a a celui mai subţire dintre elementele îmbinate.
Legăturile în rosturi trebuie distribuite uniform pe lungimea elementului. La
elementele rectilinii articulate de reazem se admite de aplicat legături în număr
înjumătăţit, în sferturile de mijloc ale lungimii, luând în calculul cu formula (12)
valoarea lui nci, adoptată pentru sferturile de la margine ale lungimii
elementului.

Flexibilitatea elementului compus, calculată cu formula (11), trebuie adoptată de

maxim flexibilitatea X a ramurilor separate, determinată cu formula:
NCM F.05.01-2007 pag.12

lef
 , (13)
 Ii,brut / Abrut
în care  Ii ,brut - suma brută a momentelor de inerţie ale secţiunilor transversale
ale ramurilor separate în raport cu axele proprii, paralele la axa Y (a se vedea
Figura 2);

Abrut - aria brută a sexiunii elementului;

lef - lungimea de calcul a elementului;

Flexibilitatea elementului compus în raport cu axa, care trece prin centrele de

greutate ale secţiunilor tuturor ramurilor (axa X în Figura 2), trebuie determinată
ca pentru un element întreg, adică tară a ţine seama de flexibilitatea legăturilor,
dacă ramurile sunt solicitate uniform. In cazul ramurilor neuniform solicitate
trebuie aplicat 6.1.7.
Dacă ramurile elementului compus au secţiune diferită, atunci flexibilitatea de
calcul 1 a ramurii în formula (11) trebuie adoptată egală cu:

l1
1  , (14)
 Ii,brut / Abrut
Determinarea valorii lui l1 este prezentată în Figura 2.

6.1.7 Elementele compuse pe legături flexibile, la care o parte din ramuri nu sunt
rezemate pe capete, se admite de ale calcula la rezistenţă şi stabilitate cu
formulele (5), (6) respectând următoarele condiţii:

a) ariile secţiunii transversale a elementului Ant şi Acalc trebuie determinată

pe secţiunea ramurilor de reazem;

b) flexibilitatea elementului în raport cu axa Y (Figura 2) se determină cu

formula (11); momentul de inerţie se adoptă ţinând cont de toate ramurile,
iar aria - doar ale celei de reazem;

c) pentru determinarea flexibilităţii în raport cu axa X (Figura 2)

momentul de inerţie trebuie determinat cu formula:

I  Isup  0,5I n,sup , (15)

în care Isup şi In,sup - momentele de inerţie ale secţiunilor transversale ale

ramurilor rezemate şi, respectiv, nerezemate.
 NCM F.05.01-2007 pag.13

Tabelul 6

Tipul de legături Coeficientul rlt la

Comprimare Comprimare cu
centrică încovoiere
1. Cuie 1 1
10d 2 5d 2
2. Pene cilindrice de otel: 1 1
a)cu diametrul  1/7 din grosimea elementelor 5d 2 2,5d 2
îmbinate; 1,5 3
b) cu diametrul >1/7 din grosimea elementelor ad ad
îmbinate.

NOTĂ - diametrele cuielor şi penelor — d, grosimea elementelor - a trebuie

luate în cm.

6.1.8 Pentru a determina flexibilitatea redusă a elementelor cu zăbrele (Figura 3)

sau a elementelor cu perete plin (încovoierea în planul zăbrelelor sau al
peretelui) flexibilitatea unei ramuri separate în formula (11) se ia 1  0 .
Numărul de calcul de crestături din îmbinări se însumează pe toate planurile de
lucru între zăbrele (perete) şi o singură talpă. Numărul de calcul de rosturi se ia
ns=2. În elementele solicitate la comprimare centrică flexibilitatea unei ramuri
separate 1 trebuie să fie de maxim flexibilitatea redusă a elementului în
întregime.

Figura 3
NCM F.05.01-2007 pag.14

6.2 Elementele solicitate Ia încovoiere

6.2.1 Calculul elementelor solicitate la încovoiere, asigurate contra pierderii
stabilităţii la deformare a formei plane (a se vedea 6.2.5.), la rezistenţă pentru
solicitări normale trebuie efectuat cu formula:
M calc
 Ri , (16)
Wcalc

în care M calc - momentul de calcul de încovoiere;

Ri - rezistenţa de calcul la încovoiere;

Wcalc - momentul de calcul de rezistenţa al secţiunii transversale a elementului.

Pentru elemente întregi Wcalc  Wnt ; pentru elemente compuse încovoiate pe
îmbinări flexibile, momentul de calcul de rezistenţă trebuie luat egal cu
momentul net de rezistenţă Wnt , înmulţit cu coeficientul rw , valorile lui rw pentru
elementele, alcătuite din straturi identice, sunt prezentate în Tabelul 7. La
determinarea lui Wnt pentru slăbirea secţiunilor, situate pe o porţiune a
elementului cu lungimea sub 200 mm, se ia suprapus într-o singură secţiune.

Tabelul 7

Simbolul Numărul de Valoarea coeficienţilor pentru calculul

coeficienţilor straturi în elementelor compuse încovoiate pentru
element deschideri, m
2 4 6 9
2 0,7 0,85 0,9 0,9
rw 3 0,6 0,8 0,85 0,9
10 0,4 0,7 0,8 0,85
2 0,45 0,65 0,75 0,8
rj 3 0,25 0,5 0,6 0,7
10 0,07 0,2 0,3 0,4

NOTĂ - pentru valori intermediare ale mărimii de deschidere şi numărul de

straturi, coeficienţii se determină prin interpolare.
6.2.2 Calculul de rezistenţă la forfecare a elementelor încovoiate trebuie efectuat
cu formula:
Q  Sbrut
 R fII , (17)
I brut  bcalc
 NCM F.05.01-2007 pag.15

în care Q - forţa transversală de calcul;

Sbrut - momentul static brut al părţii deplasate pe secţiunea transversală a

elementului în raport cu axa neutră;

I brut - momentul de inerţie brut al secţiunii transversale în raport cu axa neutră;

bcalc - lăţimea de calcul a secţiunii elementului;

R fII - rezistenţa de calcul la forfecare prin încovoiere.

6.2.3 Numărul de crestături ale îmbinărilor nci , uniform distribuite pe fiecare rost
al elementului compus pe o porţiune cu epura de aceeaşi valoare a forţelor
transversale, trebuie să satisfacă condiţia:
1,5  ( M B  M A )  Sbrut
nci  , (18)
T  I brut

în care T- capacitatea portantă de calcul a îmbinării în rostul dat;

MA, MB - momentele de încovoiere la începutul A şi sfârşitul В ale secţiunilor

porţiunii considerate.
NOTĂ - în cazul prezenţei legăturilor cu diferite capacităţi portante, dar cu
funcţii identice (de exemplu, cuie şi pene), trebuie însumate
capacităţile lor portante.

6.2.4 Calculul de rezistentă la încovoiere oblică a elementelor de secțiune

întreagă trebuie efectuat cu formula:

Mx My
  Ri , (19)
Wx Wy

în care Mx şi My - componentele momentului de calcul de încovoiere pentru

principalele axe X şi Y ale secţiunii;

Wx şi Wy - momentele de rezistenţă ale secţiunii transversale nete în raport cu

principalele axe X şi Y ale secţiunii;
Calculul de stabilitate la deformarea formei plane a elementelor încovoiate de
secţiune constantă dreptunghiulară trebuie efectuat cu formula:
M
 Ri , (20)
iWbrut
NCM F.05.01-2007 pag.16

în care M- momentul maxim de încovoiere pe porţiunea considerată lef ;

Wbrut - momentul maxim brut de rezistenţă pe porţiunea considerată lef .

Coeficientul ( i pentru elementele încovoiate cu secţiunea transversală

constantă dreptunghiulară, fixate articulat contra deplasării din planul de
încovoiere şi fixate contra rotaţiei în jurul axei longitudinale în secţiunile de
reazem, trebuie determinat cu formula:

b2
i  140   rf , (21)
lef  h

în care lef - distanţa dintre secţiunile de reazem ale elementului, iar pentru
fixarea muchiei comprimate a elementului în punctele intermediare contra
deplasării din planul de încovoiere - distanţa dintre aceste puncte;

b - lăţimea secţiunii transversale;

h - înălţimea secţiunii transversale pe porţiunea lef ,

rf - coeficient care depinde de forma epurei momentelor de încovoiere pe

porţiunea lef se determină din Tabelul 8.

Tabelul 8

Forma epurei momentelor rf

La fixare numai pe La fixare pe margini şi
marginile porţiunii lef pe muchia întinsă de la
momentul M

1 1

3
1, 75  0, 75
2 
0  1
0  1

1,35  1, 45(c / lef )2 1,35  0,3(c / lef )

1,13 1,13
 NCM F.05.01-2007 pag.17

Pentru fixare din planul de încovoiere în punctele intermediare ale muchiei

întinse a elementului pe porţiunea coeficientul i , determinat cu formula (21)
trebuie înmulţit cu coeficientul rpM :

 l h  m2
rpM  1  0,142 ef  1, 76  1 2 , (22)
 h lef  m  1
în care m - numărul punctelor fixate (cu acelaşi pas) ale muchiei întinse pe
m2
porţiunea lef ( pentru m  4 raportul trebuie luat egal cu 1).
m2  1

6.3 Elementele supuse acţiunii forţei axiale cu încovoiere

6.3.1 Calculul elementelor solicitate la întindere excentrică şi la întindere cu
încovoiere trebuie efectuat cu formula:
N M  Rt
  Rt , (23)
Acalc Wcalc  Ri

în care Wcalc - momentul de calcul de rezistenţă al secţiunii transversale, a se

vedea 6.2.1;

Acalc - aria netă a secţiunii de calcul.

6.3.2 Calculul la rezistenţă al elementelor comprimate excentric şi comprimate

cu încovoiere trebuie efectuat cu formula:
N M
 d  RcII , (24)
Acalc Wcalc

în care M d - momentul de încovoiere de la acţiunea sarcinilor transversale şi

longitudinale, determinat din calcul pe structură deformată.

NOTE:
1. Pentru elementele articulate de reazem, la epure simetrice ale
momentelor de încovoiere sinusoidale, parabolice şi contururi similare,
precum şi pentru elemente în consolă, Md trebuie determinat cu
formula:
M
Md  , (25)

NCM F.05.01-2007 pag.18

în care  - coeficient, care variază de la 1 la 0 şi ia în considerare momentul

suplimentar creat de forţa longitudinală ca rezultat al încovoierii elementului, se
determină cu formula:
N
  1 , (26)
c  RcII  Acalc

M - momentul de încovoiere în secţiunea de calcul fără a lua în considerare

momentul suplimentar creat de forţa longitudinală;

c - coeficient, determinat cu formula (8) pentru orice flexibilitate a elementului,

poate fi mai mare decât unu.

2. în cazul în care, în elementele articulate de reazem, epurele

momentelor de încovoiere au contur triunghiular sau dreptunghiular,
coeficientul  din formula (26) trebuie înmulţit cu coeficientul, de
corecţie rn:

rn   n   (1   n ), (27)

în care an - coeficient, care trebuie luat egal cu 1,22 pentru epurele momentelor
de încovoiere cu contur triunghiular (forţă concentrată) şi 0,81 pentru epurele cu
contur dreptunghiular (moment constant de încovoiere).
3. Pentru încărcarea asimetrică a elementelor articulate de reazem
rezemate valoarea momentului de încovoiere trebuie determinată cu
formula:
Ms M so
Md   , (28)
s  so

în care Ms şi Mso - momentele de încovoiere în secţiunea de calcul a elementului

creat de componentele sarcinii simetrice şi oblic-simetrice;

 s și  so - coeficienţi determinaţi cu formula (26) pentru valorile de flexibilitate,

corespunzătoare formelor simetrice şi oblic-simetrice de încovoiere
longitudinală.

4. Pentru raportul dintre efortul de încovoiere şi efortul de comprimare

mai mic decât 0,1, elementele comprimate cu încovoiere trebuie
verificate şi la stabilitate, cu formula (6) fară a lua în calcul momentul
de încovoiere.
 NCM F.05.01-2007 pag.19

6.3.3 Calculul de stabilitate la deformarea formei plane pentru elementele

comprimate cu încovoiere trebuie efectuat cu formula:
n
N  Md 
   1, (29)
c  RcII  Abrut  i RW
i brut 

în care Abrut - aria brută a secţiunii elementului pe porţiunea lef ;

n=2- pentru elementele fără fixarea zonei întinse din planul de deformare şi n= 1
pentru elementele care au asemenea fixări;

c - coeficientul de încovoiere longitudinală, determinat cu formula (8) pentru

orice flexibilitate a porţiunii elementului cu lungimea de calcul c din planul de
deformare, poate avea valori mai mari decât unu;

i - coeficient determinat cu formula (21), poate avea valori mai mari decât unu.

Dacă ambii coeficienţi c şi i sunt mai mari decât unu, atunci verificarea la
stabilitate cu formulă (29) nu este necesară.

Dacă flexibilitatea din planul de încovoiere y  70 şi tensiunea de comprimare

este mai mare decât tensiunea de încovoiere, elementele comprimate cu
încovoiere se verifică la stabilitate din planul de încovoiere doar la acţiunea
forţei de comprimare N.

Dacă în element pe porţiunea lef există fixări din planul de deformare din partea
muchiei întinse de momentul M, coeficientul i , trebuie înmulţit cu coeficientul
rpM, determinat cu formula (22), iar coeficientul c - cu coeficientul rpN
determinat cu formula:

  lef 
2
 m2
rpN  1  0, 75  0, 06    1 2 , (30)
  h  m  1

6.3.4 La elementele compuse comprimate cu încovoiere trebuie verificată

stabilitatea ramurii celei mai solicitate, dacă lungimea de calcul a ei depăşeşte
şapte grosimi ale ramurii, cu formula:
N M
 d  1 RcII , (31)
Abrut Wbrut

în care 1 - coeficientul de încovoiere longitudinală pentru o ramură separată,

calculat pe lungimea ei de calcul l1 ,a se vedea 6.1.6;
NCM F.05.01-2007 pag.20

Abrut , Wbrut - aria şi momentul brut de rezistenţă a secţiunii transversale a

elementului.

Stabilitatea elementului compus comprimat cu încovoiere din planul de

încovoiere trebuie verificată cu formula (6) fără a ţine cont de momentul de
încovoiere.

6.3.5 Numărul de crestături ale îmbinărilor nci, uniform amplasate în fiecare rost
al elementului compus comprimat cu încovoiere, pe porţiunea cu o epură de
aceeaşi valoare a forţelor transversale, la aplicarea forţei de comprimare pe toată
secţiunea, trebuie să satisfacă condiţia:
1,5M d  Sbrut
nci  , (32)
T  I brut

în care Sbrut - momentul statistic brut al părţii deplasate a secţiunii transversale în

raport cu axa neutră;

I brut - momentul de inerţie brut al secţiunii transversale a elementului;

T - capacitatea portantă de calcul a unei îmbinări în rostul dat;

Md- momentul de încovoiere, determinat conform punctului 6.3.2.
6.4 Lungimile de calcul şi flexibilitatea limită a elementelor construcţiilor
din lemn
6.4.1 Pentru a determina lungimea de calcul a elementelor rectilinii, încărcate cu
forţe longitudinale pe capete, coeficientul red trebuie luat egal cu;

a) pentru capete articulate de fixare, cât şi pentru fixări articulate în

punctele intermediare ale elementului - 1;
b) pentru un capăt articulat de fixare şi altul de încastrare - 0,8;
c) pentru un capăt de încastrare şi altul liber de încărcare - 2,2;
d) pentru ambele capete de încastrare - 0,65.
În cazul distribuirii uniforme a sarcinii longitudinale pe lungimea elementului,
coeficientul red trebuie luat egal cu:
a) pentru ambele capete articulate de fixare - 0,73;
b) pentru un capăt încastrat şi altul liber - 1,2.
 NCM F.05.01-2007 pag.21

Lungimea de calcul a elementelor care se intersectează, unite între ele în locul

de intersecţie, trebuie luată egală cu:

a) pentru verificarea stabilităţii în planul structurii - distanţa de la centrul

nodului până la punctul de intersecţie al elementelor;
b) pentru verificarea stabilităţii din planul structurii:

- în cazul intersecţiei a două elemente comprimate - lungimea totală a

elementului;

- în cazul intersecţiei elementului comprimat cu cel nesolicitat –

valoarea înmulţită cu coeficientul red ;

1
0  , (33)
l 2  A
1  1  12 2
l2 2  A1

în care l1 , 1 , A1 - lungimea totală, elasticitatea şi aria secţiunii transversale a

elementului comprimat;

l2 , 2 , A2 - lungimea, elasticitatea şi aria secţiunii transversale a elementului

nesolicitat.

Valoarea red trebuie adoptată de minim 0,5;

- în cazul intersecţiei elementului comprimat cu unul întins egal după valoarea

forţei - lungimea cea mai mare a elementului comprimat, măsurată de la centrul
nodului până la punctul de intersecţie a elementelor.
Dacă elementele care se intersectează au o secţiune compusă, atunci în formula
(33) trebuie introduse valorile corespunzătoare ale flexibilităţii, determinate cu
formula (11).

6.4.2 Flexibilitatea elementelor şi a ramurilor separate în structurile din lemn nu

trebuie să depăşească valorile prezentate în Tabelul 9.
NCM F.05.01-2007 pag.22

Tabelul 9

Denumirea elementelor structurilor Elasticitatea

maximă max
1. Tălpi comprimate, contrafișe de reazem, stâlpi de reazem ai 120
fermelor,stâlpi
2. Alte elemente comprimate ale fermelor şi ale altor structuri 150
cu zăbrele
3. Elementele comprimate ale contravântuirilor 200
4. Tălpi întinse ale fermelor în plan vertical 150
5. Alte elemente întinse ale fermelor şi ale altor structuri cu 200
zăbrele

7 CALCULUL ELEMENTELOR STRUCTURILOR DIN LEMN LA

STĂRI LIMITĂ DE GRUPA A DOUA
7.1 La calculul elementelor din lemn ale structurilor (sau al structurii în
întregime) pe săgeţi trebuie îndeplinită condiţia:
f  fi , (34)
în care f - săgeata elementului sau a structurii în întregime, determinată luând în
considerare factorii care influenţează mărimea ei (deformaţii elastice ale
materialului, calculul pe structură deformată, deplasarea şi flexibilitatea
îmbinărilor de nod);
f i - săgeata limită, stabilită conform Tabelului 11.

Valoarea deformaţiilor îmbinării flexibile la utilizarea integrală a capacităţii

portante trebuie adoptată conform Tabelului 10, iar la utilizarea parţială -
proporţională cu efortul care acţionează pe îmbinare.

Tabelul 10

№ Tipul de îmbinare Deformația

poz. îmbinării, mm
1 Racordări perpendiculare pe fibre 3,0
2 Îmbinări cu pene de toate tipurile 2,0
3 Îmbinări ale elementelor din otel cu cele din lemn 2,0
4 Asamblări prin îmbinări frontale şi racordări cap la 1,5
5 Asamblări solicitate la smulgere sau strivire
cap 0,5
perpendicular pe fibre
6 Asamblări la smulgere sau strivire paralel cu fibrele 0,25
 NCM F.05.01-2007 pag.23

Tabelul 11
№ Elementele structurilor Condiţii impuse Săgeţile limită, Sarcinile pentru
poz. fi determinarea
săgeţii
1 Bare, grinzi, lonjeroane,
căpriori, şarpante, podini;
a) acoperişuri şi planşee, Estetico-psihologice Permanente şi
deschise pentru vedere cu temporare, de
deschiderea /, m: lungă durată
l  1; l/120
l=3; l/150
l=6; l/200
l=12 pentru înălţimea
încăperii mai mici de 6 m; l/250
l=24 pentru înălţimea
încăperii mai mici de 6 m; l/300
l=24 pentru înălţimea
încăperii mai mare de 6 m; l/250
l =36; l/300
b) acoperişuri şi planşee, Constructive l/150 Permanente, de
închise pentru vizare; lungă şi scurtă
durată
c) acoperişuri şi planşee, Constructive Asigurarea Permanente şi de
cu pereţi despărţitori sub ele; rostului între lungă durată
pereţii
despărţitori şi
planşee 40 mm
şi mai mult
d) acoperişuri şi planşee, Constructive l/150 Permanente şi de
cu elemente pe ele expuse la lungă durată,
fisurare (strat de nivelare, inclusiv pardoseli
pereţi despărţitori, pardoseli). şi pereţi
despărţitori
2 Elemente ale doliilor Constructive l/400 Permanente şi
temporare, de
lungă durată
3 Elemente ale scărilor, Estetico-psihologice A se vedea poziţia 1 .a
balcoanelor, logiilor,
deschise pentru vedere. Fiziologice Se determină conform 7.4
4 Buiandrugi deasupra Estetico-psihologice A se vedea poziţia 1 ,a
golurilor de ferestre şi uşi Constructive l/200 Permanente şi cu
acţiunea de lungă
durată, amplasate
deasupra
elementului
NCM F.05.01-2007 pag.24

NOTE:
1. Simbolurile adoptate în Tabelul 11: I - deschiderea de calcul a
elementului structurii; pentru consolă în loc de l trebuie luată lungimea
ei dublă;
2. Pentru valori intermediare a lui l în poziţia La, săgeţile limită se
determină prin interpolare liniară,

7.2 Calculul trebuie efectuat pornind de la următoarele condiţii:

a) tehnologice (asigurarea exploatării normale a echipamentului

tehnologic);
b) constructive (asigurarea integrităţii elementelor racordate ale
structurilor şi ale îmbinărilor lor, asigurarea pantelor prescrise);
c) fiziologice (prevenirea senzaţiilor de disconfort la vibraţii);

d) estetico-psihologice (asigurarea impresiilor favorabile de la aspectul

construcţiilor, prevenirea senzaţiei de pericol).

Fiecare din condiţiile specificate trebuie să fie îndeplinită în procesul de calcul

independent de celelalte.

7.3 Situaţiile de calcul, pentru care trebuie determinate săgeţile, sarcinile

aferente se iau în funcţie de condiţiile impuse (punctul 7.2.).

NOTA - situaţia de calcul - complexul de prevederi luate în calcul, care

determină condiţiile impuse construcţiei. Situaţia de calcul se
caracterizează prin schema de calcul a construcţiei, tipurile de
sarcini, valorile coeficienţilor condiţiilor de lucru şi ale coeficienţilor
de fiabilitate.

7.4 Săgeţile limită ale elementelor de planşeu la clădirile de locuit şi cele

publice, încăperilor de serviciu la clădirile de producţie, logiilor, balcoanelor,
scărilor la impunerea condiţiilor fiziologice se determină cu formula:
g ( p  p1  q)
fi  , (35)
30n2 (bp  p  q)
în care g – accelerația căderii libere;

p - valoarea normată a sarcinii date de oamenii, care produc vibraţii, adoptată

din Tabelul 12;
 NCM F.05.01-2007 pag.25

p1 - valoarea normată redusă a sarcinii pe planşeu, adoptată din Tabelul 3 SNiP

2.01.07-85 şi din Tabelul 12;
q - valoarea normată a solicitării date de greutatea elementului calculat şi de cea
a elementelor rezemate pe el;
n - frecvenţa de aplicare a sarcinii la mersul omului, se adoptă din Tabelul 12;
b - coeficient adoptat din Tabelul 12.
Tabelul 12
Încăperi, adoptate din Tabelul 3 P,kPa P1, kPa n, Hz в
SNiP 2.01.07-85 (kg/cm2) (kg/cm2)
Poz. l, 2 cu excepţia sălilor de 0,25 Tab. 3 1,5 Q
clasă şi de serviciu . (25) SNiP 125
  p  a l
2.01.07-85
Poz. 2 - săli de clasă şi de 0,5 Tab. 3 1,5 Q
serviciu; (50) SNiP 125
  p  a l
Poz. 4 b-g, cu excepţia celor de 2.01.07-85
dans;
Poz. 9.a, 10.a, 12, 13.
Poz. 4 - de dans, 1,5 0,2
Poz. 6, 7. (150) (20) 2,0 50
Semnele indicate în tabelul 12:
Q - greutatea unui singur om, luată egală cu 0,8 kN (80 kgf);
 - coeficient, luat egal cu 1,0 pentru elemente calculate pe schemă de grinzi, şi
0,5 - în celelalte cazuri;
a - pasul barelor, grinzilor, lăţimea panourilor (podinilor), m;
l - deschiderea de calcul a elementului construcţiei, m;
Săgeata elementelor încovoiate se determină pe baza momentului de inerţie al
secţiunii transversale brutto. Pentru elementele compuse momentul de inerţie se
înmulţeşte cu coeficientul rj care ia în considerare deplasarea îmbinărilor
flexibile, prezentată în Tabelul 7.
Săgeata cea mai mare a elementelor încovoiate articulate de reazem şi de
consolă - f se determină cu formula:
 h 
2

f  f 0 1  c    , (36)
  l  
NCM F.05.01-2007 pag.26

în care f 0 - săgeata grinzii de secţiune constantă pe lungime cu înălţimea h, fară a

considera deformaţii le de deplasare;

l - deschiderea grinzii;

с - coeficient care ia în considerare influenţa deformaţiei de deplasare produsă

de forţa transversală. Valoarea coeficientului с pentru o secţiune transversală
dreptunghiulară este prezentată în Tabelul 13.

Tabelul 13

Nr. poz. Schema de calcul Coeficientul, c

1 0

2 24,0

3 48
1
3  4 2

4 19,20

5 12
1
(2   )(1   )

6 8,0

7.6 Săgeţile elementelor comprimare cu încovoiere articulate de reazem

solicitate simetric trebuie determinate cu formula:
f
fn  , (37)

în care f - săgeata determinată cu formula (36);

 - coeficient determinat cu formula (26).

 NCM F.05.01-2007 pag.27

8 CALCULUL ÎMBINĂRILOR ELEMENTELOR STRUCTURILOR

DIN LEMN

8.1 Indicații generale

8.1.1 Efortul care acţionează asupra îmbinării (legăturii) nu trebuie să
depăşească capacitatea portantă de calcul a îmbinării (legăturii) T.

8.1.2 Capacitatea portantă de calcul a îmbinărilor, solicitate la strivire şi

forfecare, trebuie determinată cu formulele:

a) din condiţia de strivire a lemnului

T  Rstr  Astr , (38)

b) din condiţia de forfecare a lemnului

T  R med
fII Af , (39)

în care Astr - aria de calcul de strivire;

Af - aria de calcul de forfecare;

Rstr  - rezistenţa de calcul a lemnului la strivire sub un unghi faţă de direcţia

fibrelor, (formula 2);

fII - rezistenţa medie de calcul a lemnului pe aria de forfecare la forfecarea

R med
paralel cu fibrele, determinată conform 8.1.3.

a) asimetrică; b) simetrică; c, d) scheme de forfecare în îmbinări.

Figura 4. Încastrări în elementele îmbinărilor

NCM F.05.01-2007 pag.28

8.1.3 Rezistenţa medie de calcul la forfecare a lemnului pe aria de forfecare

trebuie determinată cu formula:
R fII
fII 
R med , (40)
lf
1 
e

în care R fII - rezistenţa de calcul a lemnului la forfecarea paralel cu fibrele (luând

în calcul tensiunea maximă, Tabelul 3);

l f - lungimea de calcul a suprafeţei de forfecare, adoptată de maxim 10 adâncimi

de încastrare în element;

e - braţul forţei de forfecare, luat egal cu 0,5 h la calculul elementelor cu

încastrare asimetrică în îmbinări fără spaţiu între elemente (Figura 4.a) şi 0,25 h
la calculul elementelor simetric solicitate cu încastrare simetrică (Figura 4.b), h -
înălţimea totală a secţiunii transversale a elementului;

 - coeficient luat egal cu 0,25 la calculul îmbinărilor, solicitate conform

schemei, prezentate în Figura 4.c, şi  = 0,125 la calculul îmbinărilor, solicitate
conform schemei în Figura 4 d, dacă este asigurată comprimarea pe suprafaţa de
forfecare.

Raportul l f / e trebuie să fie de minim 3.

8.2 Îmbinările cu crestături

8.2.1 Nodurile de asamblare a elementelor din bare şi lemn rotund în crestături
frontale trebuie executate cu prag simplu (Figura 5).

a) cu suprafaţa de reazem centrată a-b;

b) cu suprafaţa de reazem necentrată a-b,

Figura 5. Îmbinare frontală cu prag simplu:

 NCM F.05.01-2007 pag.29

Suprafaţa de strivire de lucru în crestături (a-b, Figura 5) la îmbinarea

elementelor, nesolicitate la încovoiere transversală, trebuie poziţionată
perpendicular pe axa elementului comprimat racordat.

Dacă elementul racordat în afară de comprimare suportă şi încovoiere

transversală, suprafaţa de strivire de lucru în crestături trebuie amplasată
perpendicular pe rezultanta forţelor axială şi transversală.

Elementele îmbinate cu crestături frontale trebuie strânse cu şuruburi.

8.2.2 Îmbinările frontale trebuie calculate la forfecare conform 8.1.2 şi 8.1.3

adoptând rezistenţa de calcul de forfecare conform punctului 5 din Tabelul 3.
8.2.3 Lungimea suprafeţei de forfecare a îmbinărilor frontale trebuie adoptată de
minim 1,5 h, în care h - înălţimea totală a secţiunii elementului forfecat.
Adâncimea crestăturii trebuie luată de maxim HA hm nodurile intermediare ale
elementelor cu zăbrele şi de maxim 1/3 h în celelalte cazuri, totodată adâncimea
crestăturii h1 trebuie să fie de minim 2 cm, iar în material lemnos rotund - de
minim 3 cm.
8.2.4 Calculul la strivire a îmbinărilor frontale cu prag simplu trebuie efectuat pe
suprafaţa de strivire (a se vedea Figura 5). Unghiul de strivire al lemnului 
trebuie luat egal cu unghiul dintre direcţiile forţei de strivire şi fibrele
elementului strivit.
Rezistenţa de calcul a lemnului la strivire sub un unghi faţă de direcţia fibrelor
pentru îmbinările frontale trebuie determinat cu formula (2) nota 2 la Tabelul 3,
indiferent de dimensiunile suprafeţei de strivire.

8.3 Îmbinările cu pene cilindrice (bare de oţel, şuruburi) şi cuie

8.3.1 Capacitatea portantă de calcul a penei cilindrice şi a cuiului pentru un
singur rost de îmbinare la îmbinările elementelor din pin şi brad (Figura 6) cu
direcţia forţelor, transmise de pene de-a lungul fibrelor şi de cuie sub orice
unghi, trebuie determinată din Tabelul 14. In caz de necesitate, capacitatea
portantă de calcul a penei cilindrice, determinată din Tabelul 14 trebuie stabilită
luând în considerare 8.3.3.

8.3.2 Capacitatea portantă de calcul a penelor cilindrice la direcţia forţei

transmise de pană sub un unghi faţă de fibre trebuie determinată conform 8.3.1.
înmulţind cu:
NCM F.05.01-2007 pag.30

a) coeficientul ra (Tabelul 16) la calculul la strivire a lemnului în locaşul

penei;

b) valoarea r la calculul penei la încovoiere; unghiul  trebuie luat egal

cu unghiul cel mai mare dintre unghiurile de strivire a elementelor de
către pană, adiacente cu rostul considerat.
8.3.3 Capacitatea portantă de calcul a penelor în îmbinările elementelor
structurilor din lemn de altă specie, în diferite condiţii de exploatare, la acţiunea
numai a sarcinilor permanente şi de lungă durată trebuie determinată conform
8.3.1 şi 8.3.2 înmulţind cu:

a) coeficientul corespunzător din Tabelele 4 şi 5 şi de la 5.2 la calculul

îmbinării cu pene din condiţia de strivire a lemnului în locaşul penei;

b) rădăcina pătrată a acestui coeficient la calculul îmbinării cu pene din

condiţia de încovoiere a penei.

8.3.4 Îmbinarea cu pene cui, eclise şi garnituri de oţel cu şuruburi sau pene
cilindrice oarbe (Figura 7) se admite de utilizat în cazul în care este asigurată
densitatea necesară de aşezare a penelor. Penele cilindrice oarbe de oţel nu
trebuie să aibă o adâncitură în lemn de minim 5 diametre ale penei.

Figura 6. Îmbinări cu pene:

 NCM F.05.01-2007 pag.31

Figura 7. Îmbinări cu pene cu eclise de oţel:

Îmbinările cu pene cu eclise şi garnituri de oţel trebuie calculate conform

indicaţiilor de la 8.3.1...8.3.3, însă în calculul din condiţia de încovoiere (punctul
3 Tabelul 14) trebuie luată valoarea cea mai mare a capacităţii portante a penei.
Eclisele şi garniturile de oţel trebuie verificate la întindere pe secţiunea slăbită şi
la strivire sub pană.
8.3.5 Capacitatea portantă a îmbinării cu pene cilindrice din acelaşi material, dar
cu diametre diferite trebuie determinată ca suma capacităţilor portante ale
tuturor penelor, exceptând îmbinările întinse, pentru care se introduce
coeficientul de reducere 0,9.
8.3.6 Distanţa dintre axele penelor cilindrice de-a lungul fibrelor lemnului S1
transversal pe fibre 52 şi de la muchia elementului S3 (Figura 8) trebuie luat de
minim: pentru pene de oţel S1=7d; S2=3,5d; S3=3d.

Pentru grosimea pachetului b mai mic de 10d (a se vedea Figura 8) se admite de

luat pentru pene de oţel S1=6d; S2=3d; S3=2,5d.

Figura 8. Amplasarea penelor

NCM F.05.01-2007 pag.32

Tabelul 14

Schemele de Starea tensionată a Capacitatea portantă de

îmbinări îmbinării calcul T pe un singur rost de
îmbinare (a cuiului, penei de
oţel), kN (kgf)
1. Îmbinări а) strivire în elementele de 0,5 cd (50 cd)
simetrice (Figura mijloc
6. a) b) strivire în elementele de 0,8 ad (80 ad)
margine
2. Îmbinări asime- a) strivire în toate 0,35 cd (35 cd)
trice (Figura 6.b) elementele de aceeaşi
grosime, cât şi în
elementele de grosime mai
mare ale îmbinărilor cu un
singur plan de forfecare; 0,25 cd (25 cd)
b) Strivire în elementele mai
groase de mijloc în îmbinări
cu două planuri de forfecare
pentru a<0,5c; 0,8 ad (80 ad)
c) Strivire în elementele de
margine mai subţiri pentru
a<0,35c; rkad
d) Strivire în elementele mai
subţiri cu un singur plan de
forfecare şi în elementele de
margine pentru с >a>0,35c,
3. Îmbinări sime- a) încovoierea cuiului; 2,5/+0,01a2
trice şi asimetrice (250 d2 + a2 ) dar de maxim
4d2 (400 d2). 1,8d2+0,02a2
(180 d2 + 2a2) dar de maxim
b) încovoierea penei 2,5d2 (250 d2).

NOTE:
1. În Tabel: с - grosimea elementelor de mijloc, precum şi a elementelor
de aceeaşi grosime sau de grosime mai mare a îmbinărilor cu un singur
plan de forfecare, a - grosimea elementelor de margine, precum şi a
elementelor mai subţiri cu un singur plan de forfecare, d - diametrul
penei, toate dimensiunile în cm.
 NCM F.05.01-2007 pag.33

2. Capacitatea portantă de calcul a penei şi cuiului în îmbinări

asimetrice cu două planuri de forfecare pentru grosimi diferite ale
elementelor trebuie determinată luând în considerare următoarele:

a) capacitatea portantă de calcul a penei şi a cuiului din condiţia de

strivire în elementul de mijloc cu grosimea с pentru valori
intermediare a între с şi 0,5 с trebuie determinată prin interpolare
între valori conform punctelor 2. a şi 2.b din Tabel;

b) pentru grosimea elementelor de margine a>c capacitatea

portantă de calcul a penei şi a cuiului trebuie determinată din
condiţia de strivire în elementele de margine conform punctului 2.
a din Tabel substituind с cu a;
c) pentru determinarea capacităţii portante de calcul din condiţiile
de încovoiere a penei şi a cuiului, grosimea elementului de
margine a în punctul 3 din Tabel nu trebuie luat de maxim 0,6 c.
3. Valorile coeficienţilor r^ pentru determinarea capacităţii portante de
calcul la strivire în elementele mai subţiri ale îmbinărilor cu un singur
plan de forfecare şi în elementele de margine ale îmbinărilor asimetrice
pentru c>a>0,35c sunt prezentate în Tabelul 15.

4. Capacitatea portantă de calcul a penei şi a cuiului în rostul

considerat trebuie luată egală cu cea mai mică dintre toate valorile,
obţinute cu formulele din Tabelul 14.
5. Calculul îmbinărilor cu pene la forfecare nu trebuie efectuat, dacă se
îndeplinesc condiţiile de amplasare a penelor şi cuielor conform 8.3.6,
8.3.7 şi 8.3.9.

6. Diametrul penei şi al cuiului trebuie determinat din condiţia utilizării

maxime a capacităţii lui portante la încovoiere.

7. Numărul de pene nk în îmbinarea simetrică, cu excepţia celei cu cuie,

trebuie determinat cu formula:
N
nk  , (41)
T  ns

în care N - forţa de calcul;

T - capacitatea portantă de calcul cea mai mică, determinată cu formulele din

Tabelul 14;
NCM F.05.01-2007 pag.34

ns – numărul rosturilor de calcul al unei singure pene.

Tabelul 15

Tipul de pană Valoarea coeficientului rk pentru îmbinări cu un

singur plan de forfecare а/с
Cui, pană de oţel 0,35 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
0,8 0,58 0,48 0,43 0,39 0,37 0,35
80 58 48 43 39 37 35

NOTĂ - la numitor sunt indicate valorile r*pentru T în kgf.

Tabelul 16

Unghiul, grade Coeficientul r pentru pene de oţel cu diametrul,

mm
12 16 20 24
30 0,95 0,9 0,9 0,9
60 0,75 0,7 0,65 0,6
90 0,7 0,6 0,55 0,5

NOTE:
1. Valoarea lui r pentru unghiuri intermediare se determină prin
interpolare.

2. La calculul îmbinărilor cu un singur plan de forfecare pentru

elementele mai groase solicitate la strivire sub un unghi, valoarea r a
trebuie înmulţită, cu coeficientul suplimentar 0,9 pentru c/a<l,5 şi cu
0,75 pentru c/a  1,5.

8.3.7 Penele în îmbinările solicitate la întindere trebuie amplasate în două sau

patru rânduri longitudinale; în structurile din lemn rotund se admite amplasarea
penelor în şah, în două rânduri cu distanţa dintre axele penelor paralel cu fibrele
2Si, iar perpendicular pe fibre S2= 2,5d.
8.3.8 Pentru determinarea lungimii de calcul de încastrare a cuiului nu trebuie
luată în considerare partea ascuţită a cuiului cu lungimea 1,5d; din lungimea
cuiului trebuie scăzut câte 2 mm pentru fiecare rost dintre elementele îmbinate.
Dacă lungimea de calcul de încastrare a capătului cuiului este mai mică de 4d,
solicitarea lui în rostul adiacent nu trebuie luată în considerare.
 NCM F.05.01-2007 pag.35

Pentru ieşirea liberă a cuiului din pachet, grosimea de calcul a ultimului element
trebuie redusă cu 1,5 d (Figura 9).

Diametrul cuielor nu trebuie luat de maxim 0,25 din grosimea elementelor

străpunse.

Figura 9. Determinarea lungimii de calcul de încastrare a capătului de cui

8.3.9 Distanţa dintre axele cuielor de-a lungul fibrelor de lemn trebuie luate de
minim:

S1=15c/ pentru grosimea elementului străpuns c  10d;

S1=25d pentru grosimea elementului străpuns c=4d.

Pentru valori intermediare ale grosimii с distanţa minimă se determină prin
interpolare.

Pentru elementele, nestrăpunse de cuie, indiferent de grosimea lor, distanţa

dintre axele cuielor trebuie luată egală cu S1  15d.

Distanţa de-a lungul fibrelor de la cui până la capătul elementului, în toate

cazurile, trebuie luată de minim S1= 15d.

Distanţa dintre axele cuielor transversal pe fibre pentru amplasarea dreaptă a

cuielor trebuie luată de minim S2=4d; pentru amplasarea în şah sau în rânduri
oblice sub un unghi   45° (Figura 10) distanţa poate fi redusă până la 3d.
Distanţa S3 de la rândul de la margine până la marginea longitudinală a
elementului trebuie luată de minim 4d.

NOTĂ - distanţa dintre cuie de-a lungul fibrelor în elementele din plop de
munte, arin şi plop trebuie mărită cu 50% în comparaţie cu cele
specificate mai sus.
NCM F.05.01-2007 pag.36

Figura 10. Amplasarea cuielor în rânduri oblice

8.3.10 Utilizarea şuruburilor pentru lemn şi a tirfoanelor în calitate de pene,

solicitate la deplasare, se admite la îmbinări cu un singur plan de forfecare cu
eclise de oţel şi eclise din placaj bachelizat. Distanţa dintre axele şuruburilor
trebuie luată conform indicaţiilor de la 8.3.6 ca şi pentru pene cilindrice.
8.3.11 Capacitatea portantă a şuruburilor pentru lemn şi a tirfoanelor la
adâncirea părţii nefiletate a lor în lemn de minim două diametre trebuie
determinată conform regulilor pentru pene cilindrice de oţel.

8.4 Îmbinări cu cuie şi şuruburi, solicitate la smulgere

8.4.1 Rezistenţa cuielor la smulgere se admite a fi luată în considerare la
elementele secundare (podini, căptuşeli de tavan etc.) sau la structurile în care
smulgerea cuielor este însoţită de solicitarea lor concomitentă ca pene.
Nu se admite să se ia în considerare solicitarea la smulgere a cuielor, bătute în
găuri anterior executate, bătute la capete (de-a lungul fibrelor), precum şi la
acţiunile dinamice asupra structuri.

8.4.2 Capacitatea portantă de calcul la smulgerea unui singur cui în MN (kgf),

bătut în lemn transversal pe fibre, trebuie determinată cu formula:

Tvc  Rvc    d  lc , (42)

în care Rvc - rezistenţa de calcul la smulgere pe unitatea de arie de contact al

cuiului cu lemnul, care trebuie luată pentru lemnul uscat în curent de aer egală
cu 0,3 MPa (3 kgf/ cm2), iar pentru lemnul umed, care se usucă în construcţie, -
0,1 MPa (1 kgf/cm2);

d - diametrul cuiului, m (cm);

lc - lungimea de calcul a părţii încastrate a cuiului, solicitată la smulgere, m

(cm), se determinată conform 8.3.8.
 NCM F.05.01-2007 pag.37

NOTE:
1. în condiţiile de umiditate ridicată, precum şi pentru calculul la
acţiunea solicitărilor de scurtă durată sau permanentă şi de lungă
durată rezistenţa de calcul la smulgere pentru lemn uscat în curent de
aer trebuie înmulţită cu coeficienţii prezentaţi în Tabelul 4 şi la 5.2 b, şi
5.2 c. din prezentul normativ.

2. Pentru diametrul cuielor mai mare de 5 mm. în calcul se introduce

diametrul egal cu 5 mm.

8.4.3 Lungimea părţii încastrate a cuiului nu trebuie să fie de minim două

grosimi ale elementului din lemn străbătut şi de minim 1 Ос/.

Amplasarea cuielor, solicitate la smulgere, trebuie efectuată conform regulilor

de amplasare a cuielor, solicitate la deplasare (a se vedea p,8.3.9).

8.4.4 Capacitatea portantă de calcul la smulgere a unui singur şurub sau tirfon în
MN (kgf), înşurubat în lemn transversal pe fibre trebuie determinată cu formula:

Tvs  Rvs    d  ls , (43)

în care, Rvş - rezistenţa de calcul la smulgere a şurubului sau tirfonului pe

unitatea de arie de contact al părţii filetate a şurubului cu lemnul, care trebuie
luată pentru lemnul uscat în curent de aer egală cu 1 MPa (10 kgf/cm2);
rezistenţa de calcul la smulgere trebuie înmulţită, în cazurile corespunzătoare, cu
coeficienţii prezentaţi în Tabelul 4 şi la 5.2 b. şi 5.2 с din prezentul normativ;

d - diametrul exterior al părţii filetate a şurubului, m (cm);

ls - lungimea părţii filetate a şurubului, solicitată la smulgere, m (cm).

Distanţa dintre axele şuruburilor trebuie să fie de minim; S1=10d; S2=S3=5d (a

se vedea Figura 8).

9 INDICAŢII PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR DIN

LEMN

9.1 Indicaţii generale

9.1.1 Pentru proiectarea construcţiilor din lemn trebuie luate în considerare:

a) posibilităţile de producţie ale organizaţiilor şi întreprinderilor care

fabrică şi montează construcţiile din lemn;
NCM F.05.01-2007 pag.38

b) condiţiile de execuţie a construcţiilor (la uzină sau pe şantier);

c) particularităţile regionale de furnizare a materialului lemnos pentru
construcţii (pe specii, sortiment, sort şi umiditate);
d) utilizarea materialului lemnos cu deşeuri şi pierderi minime;
e) respectarea condiţiilor documentelor normative în vigoare privind
capacitatea portantă a elementelor şi a îmbinărilor lor, deformaţiile
elementelor şi structurilor;
f) prevederea măsurilor pentru asigurarea stabilităţii si invariabilităţii
elementelor aparte, structurilor şi clădirii în întregime, în procesul de
montare şi exploatare;
g) prevederea măsurilor constructive şi tehnologice pentru asigurarea
fiabilităţii şi durabilităţii construcţiilor.
9.1.2 în calitate de structuri de acoperiş ale clădirilor construite în masă, se
recomandă de utilizat: sisteme de căpriori înclinaţi şi suspendaţi, sisteme
suspendate, sisteme de tiranţi şi contrafişe, ferme şi arce în foimă de triunghi din
bare de lemn.
În calitate de elemente ale planşeelor se admite folosirea grinzilor de lemn de
secţiune întreagă şi compusă, sisteme de grinzi suspendate cu suspensii metalice,
tiranți de consolidare din bare de lemn.
Pentru construcţiile uşoare cu un singur nivel (depozite, acoperişuri de protecţie)
se recomandă folosirea sistemelor de cadre cu contrafişe de diferite tipuri din
bârne şi bare de lemn.

9.1.3 Tensiunile şi deformaţiile apărute în structurile din lemn de la variaţia

temperaturii lemnului, cât şi de la uscarea şi umflarea lemnului de-a lungul
fibrelor nu se iau în consideraţie.

9.1.4 Acţiunea forţelor de frecare pentru calculul construcţiilor din lemn trebuie
luată în considerare:

a) dacă echilibrul sistemului se asigură în exclusivitate de forţa de

frecare, cu condiţia strângerii permanente a elementului şi lipsei
sarcinilor dinamice, coeficientul de frecare al lemnului trebuie luat egal
cu:
- pentru secţiunea frontală pe suprafaţa laterală - 0,3;
- pentru suprafeţe laterale - 0,3;
 NCM F.05.01-2007 pag.39

b) dacă frecarea agravează condiţiile de lucru ale elementelor şi

îmbinărilor (creşterea tensiunilor în elemente, creşterea unghiului de
racordare), atunci coeficientul de frecare trebuie luat egal cu 0,6.
9.1.5 Calculul elementelor din lemn rotund se recomandă de efectuat
considerând conicitatea (a se vedea 4.8). Stabilitatea elementelor se determina
pe secţiunea amplasată la mijlocul lungimii de calcul a elementului, rezistenţa -
pe secţiunea cu cel mai mare moment de încovoiere.

9.1.6 În elementele întinse şi încovoiate din cherestea nu trebuie admise slăbiri

ale secţiunilor pe marginile elementelor.

9.1.7 Îmbinările elementelor compuse întinse, trebuie executate combinat într-o

singură secţiune utilizând piese intermediare şi eclise de legătură cu pene
cilindrice din metal. Construcţia îmbinărilor trebuie să asigure transmiterea
axială a eforturilor de întindere.

9.1.8 Rosturile elementelor comprimate trebuie amplasate în noduri sau în

apropierea lor, fixate contra deplasării din planul sistemului.
Îmbinările comprimate se recomandă de efectuat prin rezemarea elementelor cap
la cap cu utilizarea ecliselor de lemn şi a şuruburilor de strângere.
Legăturile elementelor comprimate cu elementele amplasate perpendicular sau
sub un unghi în raport cu cele de legat (cosoroabe, grinzi, căpriori, tălpi, bare),
trebuie efectuate prin rezemare frontală cu utilizarea pieselor de fixare contra
deplasării (eclise din lemn sau metal, piese din oţel, corniere laminate sau
sudate, piese tridimensionale sudate de formă - Z şi altele). Fixarea pieselor se
execută cu şuruburi de strângere sau cu şuruburi pentru lemn. Transmiterea
eforturilor concentrate la elementele portante trebuie realizată prin muchiile de
creastă.
9.1.9 Nu trebuie utilizate noduri de asamblare, în care se utilizează legături de
lucru de diferită flexibilitate. Nu se recomandă îmbinările în care, o parte din
elementele din lemn este unită direct, iar altă parte - în două trepte, cu includerea
în lucru a elementelor şi legăturilor intermediare.

9.1.10 Elementele construcţiilor din lemn trebuie centrate în noduri, îmbinări şi

pe reazeme, exceptând cazul în care:
a) îmbinarea excentrică a elementelor reduce momentul de încovoiere
care acţionează în secţiunea de calcul;
b) legăturile contrafişelor cu grinzile şi reazemele sistemelor de
contrafişe se realizează prin îmbinări cu prag simplu (a se vedea Figura
5.b).
NCM F.05.01-2007 pag.40

9.1.11 Elementele structurilor în îmbinări şi noduri trebuie să fie strânse cu

şuruburi, iar elementele compuse se strâng şi intre noduri direct sau prin
utilizarea plăcilor scurte (saboţilor). Diametrul şuruburilor de strângere trebuie
sa fie de minim 12 mm. Rondelele şuruburilor de strângere trebuie să aibă
dimensiunile laturilor sau dimetrul de minim 3,5 diametre ale şurubului, iar
grosimea - de minim 0,25 din diametrul şurubului.

9.1.12 Îmbinările elementelor pe lungime nu preiau momentele de încovoiere şi

de aceea la proiectare trebuie considerate ca articulaţii.

9.1.13 Aria netă a secţiunii transversale a elementelor din lemn pentru

structurile din bare trebuie să fie de minim 50 cm2, precum şi de minim 0,5 din
aria secţiunii brute pentru slăbiri simetrice şi - 0,67 pentru slăbiri asimetrice.
9.1.14 Rigiditatea spaţială şi stabilitatea structurilor din lemn trebuie asigurată
prin executarea legăturilor orizontale şi verticale. In calitate de elemente ale
legăturilor spaţiale trebuie utilizate elementele portante şi structuri integrale sau
parţiale.

9.2 Indicaţii generale privind proiectarea structurilor din lemn pentru

acoperişurile clădirilor
9.2.1 Se deosebesc următoarele forme principale de acoperişuri înclinate:

a) cu o singură pantă;
b) cu două pante. Pereţii frontali triunghiulari se numesc frontoane;
c) cu patru pante în formă de cort sau cu colţurile teşite. Acoperişul în
formă de cort - nu are coamă, cel cu colţurile teşite are coamă, iar
pantele din partea pereţilor frontali se numesc frontoane.
Aceste forme relativ simple, în anumite cazuri, se complică cu suprazidiri în
formă de pante laterale, turnuri piramidale etc.

9.2.2 Se recomandă de proiectat acoperişurile cu un număr redus de

discontinuităţi ale învelitorii, ieşinduri, diferenţe de înălţimi, parapete ale
pereţilor la baza pantelor. Evacuarea precipitaţiilor atmosferice de pe acoperişuri
se recomandă de proiectat în exterior.

9.2.3 Unghiul de înclinare a pantelor acoperişurilor se stabileşte, pornind de la

soluţia arhitecturală a clădirii, dar nu mai mic decât valoarea necesară pentru
tipul de învelitoare utilizată.
 NCM F.05.01-2007 pag.41

9.2.4 Se deosebesc două tipuri principale de acoperişuri cu pante, care se

deosebesc prin organizarea utilizării spaţiului de sub acoperiş:

a) acoperiş cu pod cu învelitoare netermoizolată şi cu planşeu de pod

termoizolat;
b) acoperiş mansardat cu învelitoare termoizolată integral sau parţial.

Soluţiile constructive de termoizolare a învelitorilor pentru acoperişurile

mansardate sunt prezentate în CP C.01.03-2004.

9.2.5 Proiectarea structurilor de acoperiş se recomandă de executat după schema

de calcul a sistemelor plane, fără a lua în considerare efectul de conlucrare a
tuturor elementelor acoperişului. Siguranţa în montarea exactă la executarea
acoperişurilor pe şantier, neetanşeitatea în îmbinări, flexibilitatea lor şi a alţi
factori nu permit realizarea cu efect pozitiv a proiectării acoperişurilor după
schema de calcul a structurilor spaţiale.

9.2.6 La proiectarea acoperişurilor trebuie prevăzută transmiterea sarcinilor de

la greutatea proprie a structurii acoperişului, de la învelitoare cu zăpadă pe ea,
de la sarcina de vânt şi cea seismică direct la pereţii de rezistenţă exteriori şi
interiori sau la stâlpii cu fundaţii proprii.
La utilizarea structurilor portante de contravântuiri fară tiranţi ale acoperişului,
pereţii clădirii trebuie proiectaţi luând în considerare eforturile de împingere de
la acoperiş.

Transmiterea sarcinii de la structura acoperişului la structura din grinzi de lemn

a planşeului clădirii nu se admite. Pentru planşeul din beton armat transmiterea
sarcinii trebuie proiectată luând în considerare eforturile transmise la planşeul de
la acoperişul clădirii.

9.2.7 Acoperişurile cu structuri din lemn trebuie obligatoriu să fie ventilate,

accesibile pentru vizitare şi executare a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţie.
9.2.8 Proiectarea acoperişurilor din lemn mansardate cu utilizarea elementelor
portante şi auxiliare din oţel, precum şi proiectarea structurilor de termoizolare a
învelitorii trebuie corelate cu calculul termotehnic pentru învelitoarea
termoizolată. Crearea punţilor de frig nu se admite.

9.2.9 Principalele elemente ale structurilor din lemn ale acoperişului cu pante:
a) căpriori;
b) grinzi;
NCM F.05.01-2007 pag.42

c) stâlpi de reazem şi contrafişe;

d) contrafişe de rigidizare;
e) cosoroabe şi grinzi;
f) tiranţi, proptele, bare, moaze;
g) podini şi grătare;
9.3 Structurile sistemelor de ferme pe scaune
9.3.1 La execuţia căpriorilor compuşi pe lungime, îmbinările lor trebuie
amplasate deasupra reazemelor intermediare sau în apropierea imediată a lor. în
cazuri excepţionale, un reazem suplimentar poate fi executat sub fiecare căprior
în formă de contrafişă cu tiranţi,

9.3.2 Rezemarea căpriorilor pe pereţi exteriori (stâlpi) trebuie executată prin

intermediul cosoroabei. Construcţia de rezemare şi fixare trebuie să excludă
deplasarea capătului de reazem al căpriorului de-a lungul, perpendicular
cosoroabei, să excludă despicarea capătului de reazem al căpriorului, precum şi
să excludă desprinderea căpriorilor de la cosoroabă sub acţiunea vântului sau a
seismului.
Se interzice fixarea capătului căpriorilor de cosoroabă numai cu cuie.
9.3.3 În locul de îmbinare a căpriorilor cu cosoroabe se recomandă de tăiat o
suprafaţa de reazem, orientată perpendicular pe axa de racordare a căpriorilor.
Pentru acelaşi scop se admite tăierea muchiei cosoroabei pe toată lungimea.

9.3.4 Cosoroaba trebuie să fie fixată pe pereţi contra deplasării orizontale

transversal pe pereţi, precum şi contra desprinderii sub acţiunea vântului şi
seismului. Pentru aceasta se recomandă ca pe partea exterioară a suprafeţei
orizontale a centurii din beton armat a peretelui din zidărie să se execute un prag
cu înălţimea de 30...50 mm şi lăţimea 70...120 mm, în funcţie de lăţimea
centurii. Cosoroaba se montează strâns lipită de pragul executat, Fixarea
cosoroabei contra desprinderii trebuie executată cu ajutorul barelor de oţel
filetate la capăt, introduse în corpul centurii din beton armat la betonarea lui sau
cu ajutorul distanţierelor din dibluri de oţel.

Se interzice încovoierea barelor montate pentru fixarea cosoroabei, precum şi

torsionarea sârmei în acest scop.

9.3.5 Rezemarea căpriorilor pe grinda de coamă se recomandă de executat prin

prelucrarea suprafeţelor frontale ale căpriorilor cu tăierea capetelor lor.
îmbinarea se acoperă cu eclise perechi şi şuruburi de strângere deasupra şi sub
grinda de coamă. Amplasarea şuruburilor .de strângere trebuie să fie executată
 NCM F.05.01-2007 pag.43

respectând prevederile normative (punctul 8.3.6.). Rezemarea căpriorilor pe

grinda intermediară se recomandă de executat prin crestarea căpriorilor.

Fixarea căpriorilor pe grinzi trebuie să excludă deplasarea căpriorilor şi

desprinderea lor sub acţiunea vântului sau seismului.
9.3.6 Crestarea pe reazem în zona întinsă a elementelor încovoiate (căpriori,
grinzi, etc.) se admite cu condiţia:
A
 0, 4MPa, (44)
bh

în care A - reacţiunea în reazem de la sarcina de calcul;

b şi h - lăţimea şi înălţimea secţiunii transversale a elementului solicitat la

încovoiere, fără crestătură.
Lungimea suprafeţei de reazem a crestăturii - С trebuie să fie de maxim
înălţimea secţiunii h, iar lungimea crestăturii oblice - Ci - de minim două
adâncimi - a (Figura 11).

Figura 11. Crestătura capătului elementului solicitat la încovoiere.

9.3.7 Căpriorii trebuie calculaţi ca şi grinzile independente sau continue cu două

deschideri, egale sau diferite. Caracteristicile geometrice ale secţiunilor supuse
la cele mai mari eforturi se determină luând în considerare slăbirile secţiunilor.
La calcularea căpriorilor după schema de calcul a grinzii continue cu două
deschideri trebuie luată în considerare tasarea reazemului de mijloc. Mărimea
tasării poate fi determinată ca suma componentelor elastică şi neelastică.
Componenta neelastică poate fi determinată conform indicaţiilor de la 7.1.
componenta elastică se determină prin calculul săgeţii de încovoiere a grinzii
principale sub căprior.

Valoarea efortului în grinda continuă cu două deschideri diferite la solicitarea

uniform distribuită q este prezentată în Tabelul 17.
NCM F.05.01-2007 pag.44

Tabelul 17
Efortul în grindă al (a se vedea schema de calcul sub Tabel)
0,25l 0,3 l 0,33 l 0,4 l 0,5 l
2 2 2
Mc 0,055 ql 0,046 ql 0,042 ql 0,035 ql 0,0312 ql2
2

Ra -0,093 ql -0,005 ql 0,040 ql 0,113 ql 0,187 ql

Rc 0,791 ql 0,72 ql 0,688 ql 0,645 ql 0,625 ql
Rb 0,302 ql 0,285 ql 0,272 ql 0,242 ql 0,187 ql

La amplasarea reazemului de mijloc la distanţa 0,3 / şi mai mică de la grinda de

coamă, capătul căpriorului trebuie să fie fixat pe grinda de coamă contra
ridicării. Grinda de coamă trebuie să fie calculată luând în considerare această
stare.
9.3.8 Grinzile de coamă şi intermediară preiau sarcinile de la căpriorii,
amplasaţi cu acelaşi pas.

Este rezonabil de amplasat reazemele grinzilor principale (stâlpii, sistemele de

contrafişe) cu acelaşi pas pentru a asigura solicitarea uniformă a lor. Pentru
distanţe dintre reazeme mai mari de 6 m, grinzile principale se execută compuse
pe lungime. Grinzile principale cu mai multe deschideri se execută independente
sau compuse din grinzi continue cu două deschideri. In ambele cazuri îmbinările
longitudinale se execută deasupra reazemelor. Grinzile principale pot fi
construite din grinzi în consolă (grindă principală în consolă şi grindă dublă
continuă), îmbinările pe lungimea acestor două structuri dm grinzi se execută cu
deschideri.
Grinzile principale trebuie fixate pe reazeme pentru a exclude deplasarea lor în
plan orizontal şi desprinderea lor la acţiunea vântului şi seismului.
Grinzile principale se calculează ca şi structurile din grinzi în conformitate cu
indicaţiile de la 6.2.
9.3.9 Majorarea capacităţii portante a grinzilor independente şi reducerea
deformabilităţii lor poate fi realizată prin montarea contrafişelor cu formarea
sistemelor de contrafişe cu una sau mai multe deschideri.

9.3.10 La acoperişurile cu colţurile teşite şi compuse în locurile de intersecţie a

două pante, care formează unghiuri exterioare, se montează căpriori speciali: de
colţ sau diagonali. Căpriorii aşezaţi în planurile de intersecţie ale acoperişului şi
 NCM F.05.01-2007 pag.45

care pornesc de la cosoroabe către căpriorul de colţ, sau care pornesc în jos de la
coamă spre căpriorul jgheabului se numesc căpriori scurţi. Racordarea
căpriorilor scurţi cu căpriorii diagonali ai jgheabului sau nervurii se execută prin
rezemarea strânsă a capătului căpriorilor scurţi, cioplit sub un unghi
corespunzător. Fixările se execută cu şuruburi de strângere şi cuie, respectând
normele de amplasare a legăturilor cu pene (punctele 8.3.6 şi 8.3.9).

Eforturile în căpriorii diagonali, care nu au reazeme suplimentare intermediare,

pot fi determinate (Figura 12):
2
- momentul cel mai mare de încovoiere: M max   Q  a;
9

5 7
- reacțiunile în reazem: A   Q; B   Q;
2 2

1
- sarcina totală a căpriorului de colț: Q   q  a 2 .
2

în care q – sarcina distribuită uniform pe un metru pătrat de proiecție orizontală

a acoperișului.

Figura 12. b-0,707a; c=0,35a; l=1,Ala

9.3.11 Grinzile în consolă cu mai multe deschideri se utilizează în calitate de

grinzi principale pentru acoperiş la sarcini uniform distribuite pe toată lungimea
grinzii. îmbinările grinzilor în consolă pe lungimea acestor grinzi principale se
execută în teşitură oblică. îmbinările se amplasează câte două, dar nu în fiecare
deschidere, ci peste o deschidere (Figura 13.a). Se recomandă executarea acestui
tip de grindă asigurând schema uniformă a momentelor de lucru. Momentele
maxime ale deschiderii (Mds) sunt egale cu momentele maxime de reazem
(Msup).
NCM F.05.01-2007 pag.46

ql 2
M ds  M sup  , (45)
16

în care l - deschiderea grinzii principale.

Această schemă se realizează când centrele îmbinărilor sunt amplasate la

distanţa 0,1465 l de la axa reazemului cel mai apropiat;

Acest tip de grindă se utilizează pentru pasul reazemelor de maxim 4,5 m.

Figura 13.
9.3.12 Grinda dublă continuă cu mai multe deschideri (Figura 13.b) se execută
obligatoriu din două straturi de scândură, bătute pe lungime cu cuie cu pasul de
50 cm. îmbinările scândurilor separate se execută distanţat de flecare parte a
reazemului. In locul de îmbinare, scândurile unui strat unite pe lungime se prind
de scândura întreagă a stratului al doilea cu un număr de calcul de cuie. Această
 NCM F.05.01-2007 pag.47

grindă se execută după schema de încovoiere uniformă, în care săgeţile de

încovoiere în toate deschiderile f sunt egale.

Se realizează această schemă la amplasarea axei de îmbinare a scândurilor la

distanţa 0,21l de la axa reazemului.
Numărul de calcul al cuielor în îmbinare:
M sup
n , (46)
2  xgv  T

în care, xgv - distanţa de la centrul frontului de cuie până la axa reazemului;

M sup - momentul încovoietor în reazem;

T- capacitatea portantă a unui cui (a se vedea punctul 8.3.1).

Acest tip de grindă nu poate lucra la încovoiere oblică. Deschiderile marginale
ale acestei grinzi trebuie să fie cu 20% mai scurte sau consolidate cu a treia
scândură.

9.3.13 Grătarul de şipci se execută din rigle sau scânduri, amplasate cu un

anumit pas. Lungimea riglelor sau a scândurilor trebuie să fie minim pasul
dublat al căpriorilor.
Podinile şi grătarele de şipci se calculează după schema de calcul a grinzii
continue cu două deschideri. În calitate de grindă de acest tip se consideră fâşiile
de podină cu lăţimea de 1,0 m. Calculele se efectuează pentru două combinări
ale sarcinilor. Pentru prima combinare (greutatea proprie a podinii sau grătarului
de şipci cu învelitoarea şi sarcina provenită din zăpadă) podina se calculează la
încovoiere şi rezistenţă. Pentru a doua combinare a sarcinilor (greutatea proprie
a podinii sau grătarului de şipci cu învelitoarea şi sarcina concentrată de
intensitatea 1,2 kN) calculul se efectuează numai la rezistenţă.

Distribuţia sarcinii concentrate: pentru podina cu un singur strat şi grătarul de

şipci cu distanţa dintre axele scândurilor (riglelor) de maxim 150 mm ea se
distribuie pe două scânduri (rigle); pentru o distanţă mai mare - pe o singură
scândură (riglă). Pentru podina în două straturi încrucişate - pe o fâşie cu lăţimea
de 0,5 m.

9.4 Structurile sistemului în V de căpriori suspendaţi

9.4.1 Acest sistem se utilizează pentru acoperişurile clădirilor cu deschiderea
mai mică de 12,0 m şi se rezolvă în două scheme.
NCM F.05.01-2007 pag.48

Dacă există reazeme destul de rigide, care pot prelua efortul de împingere,
atunci sistemul lucrează după schema I cu contrafişă comprimată.

Dacă reazemele nu pot prelua efortul de împingere, sistemul lucrează după

schema II cu un tirant mai puternic, care lucrează la întindere (Figura 14).

Pentru executarea sistemelor în ambele cazuri trebuie admisă slăbirea minimă a

căpriorilor în locurile de racordare a lor cu contrafişa sau cu tirantul. Secţiunea
contrafişei (tirantului sporit) se adoptă, pornind nu numai de la asigurarea
rezistenţei şi stabilităţii lor necesare, dar şi de la asigurarea rezistenţei nodului
de îmbinare a acestor două elemente cu căpriorul şi posibilitatea de a amplasa
legăturile în nod în conformitate cu condiţiile normative.

În ambele scheme căpriorii acestui sistem se execută de secţiune întreagă pe

lungime, fără îmbinări intermediare.
9.4.2 Pentru calcului static al schemei I cu contrafişă, căpriorii se consideră ca
nişte grinzi continue cu două deschideri pe reazeme rigide. în acest caz efortul
de comprimare în contrafişă (Ndt) la încărcarea întregii deschideri cu sarcina
uniform distribuită (q) poate fi determinată cu formula:

ql 4 f12  3 f1  f 2  f 22
N dt    , (47)
32 f1  f 2  f

în care f - înălţimea totală a structurii (de la axa orizontală a articulaţiilor de

reazem până la centrul articulaţiei de coamă);
f1 - distanţa pe verticală de la axa contrafişei până la centrul articulaţiei de
coamă;
 NCM F.05.01-2007 pag.49

f2 - distanţa pe verticală de la axa contrafişei până la axa orizontală a

articulaţiilor de reazem, f=f+f2.

La încărcarea cu o sarcină uniform distribuită pe o jumătate de deschidere

efortul în contrafişă este egală cu 0,5Ndt.
Forţa de împingere în articulaţiile de reazem (H) se determină:

M co  N dt  f1
H , (48)
f

în care, M co - momentul de încovoiere la mijlocul deschiderii grinzii simple pe

două reazeme cu deschiderea l.
Momentul de încovoiere în căprior (Mx):

- pe porţiunea inferioară a căpriorului (până la contrafişă):

M x  M xo  H  y  M xo  H  x  tg  , (49)

- pe porțiunea superioară a căpriorului (deasupra contrafișei);

M x  M xo  H  y  Ndt ( y  f 2 )  M xo  H  x  tg   N dt ( x  tg   f 2 ), (50)

în care M xo - momentul de încovoiere în secţiunea x a grinzii pe două reazeme cu

deschiderea

 - unghiul de înclinare al căpriorului faţă de orizontală.

Efortul de comprimare în căprior N:

- pe porţiunea până la contrafişă: N  ( H cos   Qo sin  );

- pe porţiunea deasupra contrafişei: N  ( H cos   Qo sin   Ndt cos  );

în care Q0 - forţa transversală în grinda pe două reazeme cu deschiderea l;

9.4.3 La calcularea sistemului suspendat cu tirant sporit (Schema II, fig.14)

efortul de întindere în tirant  Ntr  :

M xo
Ntr  , (51)
f1
NCM F.05.01-2007 pag.50

în care, M co - momentul de încovoiere la mijlocul deschiderii grinzii pe două

reazeme.

f1 - distanţa pe verticală de la axa tirantului până la axa articulaţiei de coamă.

Momentul de încovoiere în căprior (Mx):

- pe porţiunea până la tirant: M x  M xo , (52)

în care M xo - momentul de încovoiere în secţiunile grinzii x pe două reazeme cu

deschiderea l;

- pe porţiunea deasupra tirantului: M x  M xo  Htr ( y  f 2 ), (53)

în care, у - ordonata secţiunii considerate.

Forţele normale de comprimare în căprior N:

- pe porţiunea până la tirant: N  Q0 sin  ;

- pe porţiunea deasupra tirantului: N  (Q0 sin   Ntr cos  ).

9.4.4 Adoptarea secţiunilor elementelor şi calculul îmbinărilor de nod se execută

în conformitate cu indicaţiile din capitolele 6 şi 8 pentru cele mai mari valori ale
eforturilor în elemente, generate la amplasarea sarcinii pe toată deschiderea şi pe
o jumătate din ea.

La amenajarea sub contrafişe sau tiranţi a unui volum exploatabil cu

suspendarea de ele a tavanului termoizolat, ele trebuie calculate luând în
considerare momentul de încovoiere, apărut de la sarcina generată de greutatea
tavanului.
9.4.5 Pentru soluţia constructivă a căpriorilor cu îmbinare pe lungime trebuie
asigurată invariabilitatea geometrică a sistemului portant prin montarea
elementelor constructive suplimentare, care formează susţinerea căpriorilor
în zona de îmbinare. În acest caz sistemul constructiv de căpriori suspendaţi se
transformă în alt sistem constructiv - combinat, incluzând structurile de grinzi cu
contrafişe, cu tiranţi sau cu grinzi suspendate.

9.4.6 Pentru executarea sistemului de căpriori suspendaţi din scânduri,

contrafişa şi tirantul sporit se recomandă de executat în formă de moază din
două scânduri, unite între ele cu garnituri scurte şi fixate cu şuruburi de
strângere.
 NCM F.05.01-2007 pag.51

9.4.7 Racordarea contrafişei cu căpriorul se recomandă de soluţionat prin

rezemarea garniturii, amplasată între scândurile contrafişei şi fixată cu un număr
de calcul de pene (şuruburi), Figura 15.

Figura 15.
9.4.8 Racordarea tirantului sporit cu căpriorul se recomandă de executat cu un
număr calculat de dibluri, Figura 16.

Figura 16.

9.5 Structurile sistemelor de contrafişe

9.5.1 După modul de execuţie se deosebesc sisteme cu o singură contrafişă,

trapezoidal cu contrafişe şi cu rigle şi contrafişe (Figura 17).

NCM F.05.01-2007 pag.52

Figura 17. Sisteme de contrafișe

9.5.2 Contrafişele în sistemul cu o singură contrafişă se racordează la mijlocul
deschiderii grinzii întrerupte cu formarea reazemului intermediar. Nodul de
racordare se realizează prin intermediul sabotului de reazem cu fixarea lui de
grindă cu şuruburi. Contrafişele se racordează cu stâlpii de reazem ai grinzii prin
îmbinarea frontală cu suprafaţa de reazem necentrată. Acest sistem de contrafișe
se realizează la învelişurile cu tirant din oţel pentru preluarea forţei de
împingere. In acest caz grinda consolidată se calculează ca şi grinda continuă cu
două deschideri. Efortul în contrafișe D este egal cu:
c
D , (54)
2sin 

în care с - reacţiunea în reazemul de mijloc;

 - unghiul de înclinare a contrafişei faţă de orizontală.

Forţa de împingere H în locurile de îmbinare a contrafişelor cu stâlpii

sistemului:
c
H .
2tg

Efortul în stâlpii de reazem ai sistemului:

 NCM F.05.01-2007 pag.53

- la partea superioară (până la locul de îmbinare a contrafişelor) se

determină ca şi reacţiunile în reazemele de margine ale grinzilor
continue cu două deschideri, rezemate pe stâlpul dat

- la partea inferioară a stâlpilor - ca şi reacţiunile în reazem ale

grinzilor independente fără consolidare, rezemate pe stâlpul dat.

Stâlpii de reazem se calculează din planul sistemului la încovoiere longitudinală

cu lungimea de calcul egală cu lungimea totală a stâlpilor. în planul sistemului -
la încovoiere longitudinală cu lungimea de calcul egală cu distanţa de la
reazemul stâlpului până la locul de îmbinare a contrafişelor.
9.5.3 Contrafişele în sistemul trapezoidal cu contrafişe se îmbină cu grinzile la o
distanţă de 1/4... 1/3 din deschiderea grinzii. îmbinarea stâlpilor şi grinzii se
efectuează prin îmbinare frontală cu prag simplu şi suprafaţa de reazem
necentrată.

Calculul elementelor acestui sistem se efectuează în mod similar cu sistemul cu

o singură contrafişă. Momentul de încovoiere de la sarcina uniform distribuită în

ql 2
grindă deasupra reazemului intermediar format M C  ;
32

Reacţiunea în reazem deasupra reazemelor intermediare:

MC
C ( D)  C0  , (55)
l1

în care C0 - reacţiunea în reazemul intermediar admiţând că grinda este

întreruptă pe acest reazem;

l1 - distanţa de la stâlp până la îmbinarea contrafişei cu grinda;

l - deschiderea grinzii fără contrafişe.

9.5.4 Contrafişele în sistemul cu rigle şi contrafişe se îmbină cu rigla, care este
aşezată sub grindă şi se îmbină cu ea prin intermediul şuruburilor.

Contrafişele se îmbină cu stâlpul prin îmbinare frontală cu suprafaţa de reazem

necentrată.

Calculul acestui sistem se efectuează admiţând o influentă neesențială a

deschiderilor vecine una asupra alteia şi neparticiparea riglei la lucrul grinzii la
încovoiere transversală.
NCM F.05.01-2007 pag.54

În acest caz la sarcina uniform distribuită calculul este egal cu:

ql 2
H  1, (56)
8 f1

în care l - deschiderea grinzii până la consolidare;

f1 - distanţa de la axa riglei până Ia intersecţia axelor contrafişei cu stâlpul;

 1 =0,8 pentru m=l1/l=1/4; 0,94 pentru l1/l=3/10; 0,98 pentru l1/l=1/3.

Reacţiunea verticală în locul de îmbinare a contrafişei cu rigla - C=Htga.
H
Efortul în contrafişă - D  ;
cos 

Momentul de încovoiere în grindă la distanţa x de le reazemul stâng -

M x  M xo  H  y, în care, M xo - momentul în grindă până la consolidarea ei în
secţiunea x :

y=x-tg 

9.6 Sisteme suspendate ale grinzilor

9.6.1 Sistemele suspendate sunt compuse din grinda continuă, consolidată prin
suspendarea ei în unul sau două puncte de structura în V sau de structura
trapezoidală a elementelor comprimate. Suspensiile acestui sistem se recomandă
de executat din metal sub formă de tiranţi, Figura 18. Prin combinarea acestor
sisteme suspendate simple pot fi formate sisteme suspendate mai complexe.

Figura 18.
9.6.2 Elementele principale ale sistemelor suspendate sunt:

a) grinda suspendată;
 NCM F.05.01-2007 pag.55

b) două contrafișe, o riglă;

c) suspensii.

În funcţie de soluţia constructivă a nodurilor de reazem efortul de împinge

apărut se transmite la reazeme (pereţi), capabile să-l preia, sau la grinzile
suspendate cu includerea lor în lucrul la întindere. Ultima soluţie este mai puţin
preferată.

9.6.3 Eforturile în sistemul în Y: efortul de împingere H, forţa de comprimare în

contrafișă Nn, forţa de întindere în suspensia V pot fi determinate în felul
următor:
a) sarcina uniform distribuită pe toată grinda suspendată (continuă pe
lungime):

5ql 2 ql 2 9 3 H
H ; Mc   ; M max  ql 2 pentru x  l;V  2 Htg  ; N n  .
32 f 32 512 16 cos 

b) sarcina uniform distribuită pe o jumătate din lungimea grinzii:

5ql 2 ql 2 49 7 H
H ; Mc   ; M max  ql 2 pentru x  l;V  2 Htg  ; N n  .
16 f 64 2048 32 cos 

9.6.4 Eforturile în sistemul trapezoidal: efortul de împingere H, în contrafîşă Nn,

în riglă S şi în suspensie V, în funcţie de natura sarcinii, care acţionează asupra
sistemului, pot fi determinate în felul următor:
a) două forţe concentrate asupra grinzii suspendate la distanţe (a) egale
de la reazeme:

p  a 3l1  l  l1   a 2 
H , pentru a  l1 ; (57)
fl1  2l1  3l2 

p 3a  l  a   l12 
H , pentru a  l1 ; (58)
fl1  2l1  3l2 

b) sarcina uniform distribuită pe toată grinda,

NCM F.05.01-2007 pag.56

ql 2
H ,
8f

 l3  l3  q
M c  M max    1 2  ;
 2l1  3l2  4

c) două forțe concentrate în nodurile superioare D și E:

p
H ;V  2 Htg  ; S  H ; N n  H  cos  ; M x  M xo  x  Htg  .
tg 

9.7 Sistemele de tiranţi ale grinzilor

9.7.1 Cel mai simplu sistem de tiranţi este grinda rezemată la mijloc pe
contrafişe. Contrafişele se pot rezema cu capetele lor inferioare direct pe pereţi
prin intermediul cosoroabelor sau pe stâlpii portanţi. Grinzile în acest sistem
simplu se proiectează cu o singură sau cu mai multe deschideri. Proiectarea
sistemului cu mai multe deschideri pe stâlpi este prezentată în capitolul 9.5.

9.7.2 Un alt tip de grinzi în sistemul de tiranţi: grinda continuă, susţinută la

partea inferioară de unul sau doi stâlpi. Capetele inferioare a stâlpilor se reazemă
pe „lanţuri mobile” din metal, executate de obicei în formă de tiranţi din oţel
rotund. După configuraţie tiranţii se împart în: grinzi cu tiranţi în formă V (a) şi
grinzi cu tiranţi trapezoidali (b),Figura 19.

Figura 19.
Grinzile de acest tip se execută din lemn întreg (buşteni, bare, scânduri) şi se
utilizează pentru deschideri mai mici de 6,0 m. „Lanţul mobil” se recomandă de
executat dintr-un singur tirant. Pentru asigurarea întinderii în „lanţul mobil” se
introduc mufe de întindere, iar la capetele grinzilor se instalează piuliţe cu şaibe.
 NCM F.05.01-2007 pag.57

9.7.3 În sistemele de contrafişe cu stâlpi este necesar de instalat legături

verticale în planul stâlpilor pentru prevenirea ieşirii nodurilor inferioare din
planul sistemului. Totodată sistemele de contrafişe trebuie unite în perechi.

9.7.4 Determinarea eforturilor în elementele sistemelor de contrafişe cu stâlpi se

execută similar cu sistemele suspendate.

Adoptarea secţiunilor elementelor şi calculul nodurilor de îmbinare a lor se

execută în funcţie de tipul stării tensionate conform indicaţiilor din capitolelor 6
şi 8.

9.8 Grinzile de secţiune compusă

9.8.1 La grinzile compuse cu legături flexibile trebuie executate contrasăgeţi
prin îndoirea elementelor înainte de instalarea legăturilor. Valoarea contrasăgeţii
(fără a lua în considerare îndreptarea ulterioară a grinzii) trebuie adoptată de 1,5
ori mai mare în comparaţie cu săgeata grinzii compuse aflate sub sarcina de
calcul.
9.8.2 Grinzile compuse se calculează la rezistenţa la încovoiere în conformitate
cu indicaţiile din capitolul 6.2.

Săgeata grinzilor compuse cu sau fără contrasăgeată se determină ca şi pentru

grinzile întregi de aceeaşi secţiune transversală, dar cu introducerea
coeficientului rj la momentul de inerţie al secţiunii transversale a grinzii (a se
vedea punctul 7.5).

9.9 Grinzile compuse cu zăbrele (ferme)

9.9.1 Distanţa dintre axele tălpilor grinzilor cu zăbrele la mijlocul
deschiderii nu trebuie să fie de maxim:
a) 1/5 / - pentru fermele triunghiulare din lemn;
b) 1/6 / - pentru fermele din lemn cu tălpi poligonale şi cu tălpi
paralele;
c) 1/7 / - pentru fermele din lemn şi metal cu tălpi poligonale şi cu tălpi
paralele;
d) 1/6 / — pentru fermele triunghiulare din lemn şi metal,
în care l - deschiderea de calcul a fermei

Fermele care au raporturile între deschidere şi înălţime specificate mai sus, se

calculează considerând prezenţa articulaţiilor în noduri şi în acest caz se admite
de a nu verifica săgeata fermei.
NCM F.05.01-2007 pag.58

Fermele care au o înălţime relativ joasă trebuie calculate luând în considerare

tensiunile suplimentare care apar în tălpile continue ca rezultat al încovoierii
fermelor, determinate ţinând cont de deformaţiile în îmbinări.

La tălpile inferioare ale fermelor trebuie executată o contrasăgeată de 1/200 din

mărimea deschiderii. Structura tavanului suspendat, dacă el este proiectat,
trebuie să admită întinderea ulterioară a tălpii la încovoierea fermelor.

9.9.2 Elementele zăbrelelor fermelor trebuie centrate în noduri. Pentru soluţia

excentrică a nodului trebuie luate în considerare momentele de încovoiere care
apar în elemente. In lipsa îmbinării în talpă, în apropierea nodului valoarea
momentului trebuie adoptată egal distribuită între doua plăci vecine ale tălpii; la
prezenţa unei îmbinări în una din plăcile nodului considerat, momentul trebuie
să fie preluat integral de placa tălpii fără îmbinare. Influenţa momentului nodal
asupra nodurilor vecine nu se ia în calcul. Momentul de încovoiere de calcul în
nodul tălpii ( M e ) se determina ca produsul diferenţei eforturilor de calcul N în
plăcile vecine la valoarea excentricităţii (e):

M e  N  e, (59)
în care e - distanţa de la punctul de intersecţie a axelor zăbrelelor până la axa
tălpii.
9.9.3 Tălpile inferioare ale fermei pot fi executate din lemn, bare sau scânduri.
Elementele din metal - din oţel profilat sau rotund. Tiranţii se recomandă de
utilizat câte unul. îmbinările tălpilor comprimate ale fermei trebuie să fie
acoperite cu eclise având şuruburi de strângere.

9.9.4 Calculul elementelor unei ferme se efectuează conform indicaţiilor,

prezentate în capitolele respective ale prezentului normativ. Lungimea de calcul
a elementelor comprimate, la calcularea lor la rezistenţă în planul fermei, trebuie
adoptată egală cu distanţa dintre centrele nodurilor, iar din planul fermei - cu
distanţa dintre punctele de fixare a lor din plan (grinzi principale, legături).

9.9.5 la fermele cu tălpi din lemn natural (buşteni, bare, scânduri) se recomandă
transmiterea la noduri a sarcinilor exterioare. Greutatea proprie a fermei la
acoperişurile fără pod se consideră aplicată integral la talpa superioară.

În cazul în care există o sarcină aplicată la talpa inferioară (de exemplu, de la

tavanele suspendate) greutatea proprie a fermei se aplică pe jumătate la talpa
superioară, şi pe jumătate la cea inferioară.

9.9.6 Rezemarea elementelor învelitorii pe talpa superioară şi fixarea tavanului

suspendat pe talpa inferioară trebuie să fie deschise pentru aerisire şi accesibile
pentru vizitare în procesul de exploatare. încastrarea părţilor construcţiei
 NCM F.05.01-2007 pag.59

portante în stratul masiv al închiderii (în acoperiş, tavan suspendat, perete) nu se

admite.

9.10 Structurile cu cadre din lemn natural

9.10.1 Se recomandă pentru formarea carcasei unei clădiri cu un singur nivel cu
deschidere mică. Pentru astfel de clădiri se utilizează cadre static determinate cu
trei articulaţii, Figura 20.

Figura 20.
Rigiditatea nodului de cornişă (schema I) se formează prin contrafişe
comprimate şi brăţări, de regulă, din metal, solicitat 1a întindere. Eforturile în
brăţări se determină prin descompunerea momentului nodal în două forţe.

La rezemarea contrafişelor la partea superioară a stâlpilor cadrelor (schema II)

se formează sisteme de contrafişe cu cadre. Principiile de calculare a acestor
sisteme sunt prezentate la capitolul 9.5.

9.10.2 Adoptarea secţiunii elementelor cadrelor şi calculul nodurilor de

asamblare se efectuează conform condiţiilor din capitolele 6 şi 8.

9.11 Planşeele cu grinzi

9.11.1 Planşeele cu grinzi se împart în planşee intermediare, de pod şi de
mansardă. Grinzile din lemn ale acestor planşee reazemă pe pereţii portanţi la o
distanţă dintre ele de maxim 6,0 m. Dacă grinzile planşeelor se utilizează pentru
legarea pereţilor între ei, atunci îmbinările grinzilor pe pereţii interiori trebuie să
fie proiectate capabile să preia eforturile de întindere. In acest caz grinzile
trebuie să fie ancorate în pereţii exteriori. In calitate de ancoraje pot fi utilizate
elemente din platbandă cu secţiunea de 40x8 mm, 40x10 mm şi lungimea de
70... 100 cm. La un capăt al acestor elemente de legătură se execută un inel cu
ureche pentru cep de asemenea din platbandă. Acest capăt al elementul de
legătură se aşează în grosimea peretelui mai aproape de suprafaţa lui exterioară.
NCM F.05.01-2007 pag.60

Elementul de legătură (ancora) se fixează de grinzile din lemn cu cuie sau

şuruburi la flecare a treia grindă pe lungimea peretelui.
9.11.2 În cazul în care este posibilă rezemarea unor grinzi pe unul din pereţi, se
utilizează grinzi scurtate, de exemplu la intersecţia grinzilor cu canalele de
ventilaţie şi de fum. In calitate de reazem secund al acestor grinzi scurtate se
utilizează rigla - o grindă scurtă, fixată pe două grinzi principale învecinate.
Fixarea riglei pe grinzile principale şi pe grinda scurtată - pe riglă se efectuează
cu ajutorul brăţărilor suspendate din oţel cu locaşuri.
9.11.3 Lungimea porţiunii de reazem a grinzilor portante - 20.. .25 cm. Capetele
grinzilor se fixează în locaşuri, lăsate (scobite) în perete. După introducerea
capătului grinzii protejat contra umidităţii şi putrezirii, locaşul se aşează cu
mortar de ciment şi nisip (instalare fixă a grinzilor). Instalarea nefixă a grinzilor
(fără astuparea locaşului cu mortar) se utilizează pentru grosimea pereţilor
exteriori de peste 65 cm. Peretele din spate al locaşului trebuie să fie termoizolat
suplimentar. Instalarea nefixă a grinzilor acoperişului se utilizează pe pereţii
interiori.
9.11.4 Adoptarea secţiunilor grinzilor de planşeu se efectuează pornind de la
calculul de rezistenţă la încovoiere, la săgeata de încovoiere şi la deformare,
conform indicaţiilor din capitolul 7.
10 CONTRAVÂNTUIRILE STRUCTURILOR PLANE DIN LEMN
10.1 Stabilitatea unor elemente şi structuri separate, stabilitatea şi invariabilitatea
generală a construcţiilor trebuie să fie asigurate de contravântuirile lor.
Contravântuirea se efectuează prin instalarea unor elemente speciale de legătură,
a căror structură este determinată de specificul de lucru al sistemelor plane şi de
tipul de acţiune exterioară.
10.2 Pentru acţiuni orizontale în planul sistemului portant din lemn cu
deschideri stabilitatea generală a structurii acoperişului, montată pe pereţi rigizi
(din zidărie, beton armat, etc.), şi a clădirii cu schelet complet din lemn se
asigură prin instalarea unor structuri speciale de legătură: în pantă (orizontale) şi
verticale.
10.3 La acoperişurile clădirilor se formează aşa-numitele ferme de
contravântuire, instalate la capetele frontale ale clădirii şi la fiecare 20...25 m pe
lungimea clădirii.
Acest tip de legături se formează prin baterea la partea inferioară a grinzilor
(căpriorilor, grătarului) a contravântuirilor în formă de cruce sau triunghi din
scânduri. Pentru podina de scânduri încrucişată dublă necesitatea de instalare a
contravântuirilor în pantă sub învelitoarea acoperişului dispare.
 NCM F.05.01-2007 pag.61

10.4 Contravântuirile verticale se execută între fiecare pereche de stâlpi de

reazem în fermele pe scaune, între nodurile separate ale fiecărei pereche de
ferme, între nodurile inferioare ale fiecărei perechi de sisteme de bare.
Executarea contravântuirilor verticale continuu pe toată lungimea clădirii nu se
recomandă.

10.5 Contravântuirile verticale trebuie proiectate ca nişte ferme scurte cu reţeaua

de zăbrelele în formă de cruce sau triunghi. Nodurile de asamblare ale
elementelor contravântuirilor verticale se execută prin îmbinări cu cuie si
şuruburi de strângere. Structurile acestor contravântuiri trebuie să fie capabilă sa
preia sarcina alternativă.

10.6 Pentru implicarea elementelor constructive ale acoperişului sau scheletului

clădirii în asigurarea invariabilităţii spaţiale a acoperişului este necesară fixarea
sigură a elementelor constructive ale acoperişului între ele şi cu pereţii de
rezistenţă ai clădirii. In special, podina şi astereala de şipci trebuie să fie bine
fixate de căpriori. Rosturile dintre scândurile podinilor şi şipcile grătarului
trebuie să fie distribuite pe căpriori. Fixarea scândurilor şi şipcilor de căpriori
trebuie executată cu respectarea normelor de amplasare a contravântuirilor.
Pentru aceasta pot să fie utilizate eclise suplimentare pentru îmbinarea şipcilor
deasupra căpriorilor sau garnituri pentru scândurile îmbinate podinii.
Căpriorii trebuie să fie fixaţi bine pe grinzi şi cosoroabe, grinzile - pe structuri
de reazem, stâlpii structurilor de reazem - pe stâlpi, tălpile şi cosoroabele - pe
pereţi de zidărie.
10.7 La proiectarea fixării elementelor între ele trebuie luate în considerare
componentele orizontale şi verticale ale acţiunii vântului şi seismului.
10.8 La adoptarea secţiunilor elementelor contravântuirilor trebuie luate în
considerare faptul că valoarea flexibilităţii limită pentru elementele
contravântuirilor nu trebuie să depăşească 200. Secţiunea elementelor
contravântuirilor şi rezistenţa îmbinărilor de nod pot fi aproximativ calculate la
efort, egal cu 0,02 N pe fiecare nod de fixare a contravântuirilor, în care N -
valoarea efortului maxim de comprimare, care acţionează în elementul de
șpraițuire a structurii principale.
11 CONDIŢIILE PRINCIPALE DE ASIGURARE A FIABILITĂŢII
CONSTRUCŢIILOR DIN LEMN
11.1 Durabilitatea construcţiilor din lemn se asigură prin respectarea măsurilor
de protecţie constructivă şi tehnologică, care constau în prelucrarea lemnului şi a
elementelor din lemn cu substanţe chimice. îndeplinirea măsurilor de protecţie
tehnologică nu exclude îndeplinirea măsurilor constructive de protecţie.
NCM F.05.01-2007 pag.62

11.2 Măsurile constructive de protecţie împotriva coroziunii biologice trebuie să

prevadă:

a) protecţia lemnului construcţiei contra umezirii directe cu precipitaţii

atmosferice, ape freatice şi ape provenite din zăpadă topită, ape
industriale şi menajere etc.;

b) protecţia lemnului construcţiei împotriva îngheţării, umezirii capilare

şi condensate;

c) uscarea sistematică a lemnului construcţiei prin crearea unui regim de

uscare de temperatură şi umiditate (ventilaţie naturală şi forţată,
executarea în construcţii şi în părţile clădirilor a gurilor de ventilaţie şi
uscare, aeratoarelor).
11.3 Construcţiile din lemn trebuie să fie deschise, bine aerisite, în măsura
posibilului accesibile în toate părţile pentru vizitare, reparaţie preventivă,
renovarea tratamentului de protecţie a lemnului etc.
11.4 În încăperile încălzite structurile portante trebuie amplasate fără
intersectarea lor cu elementele de închidere.

11.5 Rezemarea structurilor din lemn pe fundaţie, pereţi din zidărie, stâlpi din
oţel sau beton armat şi pe alte elemente ale construcţiilor din materiale
conductoare de căldură (la contactul lor direct) trebuie efectuată prin garnituri
hidroizolante.

Garniturile din lemn (tălpile), pe care se instalează aparatele de reazem ale

structurilor portante, trebuie executate din lemn antiseptizat.

11.6 Eclisele din metal în îmbinările elementelor, exploatate în condiţiile, în

care este posibilă căderea de condensat, trebuie separate de lemn printr-un strat
hidroizolant.

11.7 În elementele de închidere ale clădirilor încălzite trebuie să fie exclusă

acumularea de umiditate în procesul de exploatare. în cavitatea închiderilor
trebuie prevăzute guri de ventilaţie, care comunică cu aerul din exterior.
11.8 Măsurile tehnologice constituie baza protecţiei lemnului construcţiilor
împotriva aprinderii şi sporirii limitei de rezistenţă la foc. Este indicat de a
adopta tratarea lemnului şi elementelor din lemn cu compoziţie chimică, cu
acţiune complexă: protecţie împotriva coroziunii biologice şi aprinderii.
 NCM F.05.01-2007 pag.63

11.9 La proiectare tipurile de compoziţii chimice pentru tratarea lemnului se

adoptă în funcţie de admisibilitatea ieşirii elementelor tratate în încăperile
clădirilor de locuit şi publice.

11.10 Protecţia elementelor din lemn împotriva coroziunii, provocată de

acţiunea agenţilor biologici, prevede antiseptizarea, conservarea, acoperirea cu
lacuri sau vopsele sau impregnarea suprafeţei cu compoziţii de acţiune complexă
THEF; BBK; THEF-PT).

Compoziţiile ignifuge utilizate pentru reducerea pericolului de aprindere a

lemnului construcţiilor: fosfat de diamoniu, sulfat de amoniu; BBK.
12 REGULILE PRINCIPALE DE EXECUŢIE ŞI RECEPŢIE A
LUCRĂRILOR
12.1 Construcţiile din lemn şi elementele lor trebuie executate din lemn de
calitatea specializată în proiect. Specia, umiditatea şi calitatea materialului
lemnos, precum şi tratamentul de protecţie cu indicarea materialului şi a metodei
trebuie să fie prevăzute în de proiect.
12.2 Şuruburile de strângere, tiranţii şi piesele de îmbinare din metal pentru
construcţiile din lemn trebuie protejate împotriva coroziunii.
12.3 Abaterile dimensiunilor şabloanelor, dispozitivelor de ghidaj, a altor
dispozitive de execuţie a elementelor construcţiilor din lemn de la dimensiunile
pieselor, specificate în proiect, nu trebuie să depăşească 1,0 mm.
12.4 Dimensiunile cherestelei pentru execuţia elementelor din lemn trebuie alese
pornind de la dimensiunile de proiect necesare pentru elementele finite.
12.5 Materialul lemnos, adus pe şantierul de construcţii, se sortează, separînd
totodată materialul bun pentru părţile importante ale construcţiilor şi în special
pentru elementele solicitate la întindere.
12.6 Construcţiile din lemn cu îmbinări cu pene, cu şuruburi şi cu piese de
strângere trebuie executate respectând următoarele prescripţii:
a) găurile pentru penele metalice, şuruburile de lucru şi piesele de
strângere trebuie să asigure aşezarea lor strânsă şi să corespundă cu
diametrul acestor îmbinări. Diametrele găurilor pentru şuruburile de
strângere trebuie să fie cu 1.. .2 mm mai mari decât diametrele acestor
şuruburi;
b) găurile pentru pene trebuie executate după şabloane (în cazuri aparte -
plăci frontale sau eclise) deodată prin toate elementele din lemn
îmbinate, în prealabil strânse cu şuruburi sau alte dispozitive. Găurile
NCM F.05.01-2007 pag.64

pentru pene în plăcile frontale şi eclise trebuie executate, în prealabil

utilizând şablonul de ghidaj;

c) diametrul găurii sub partea tăiată a şurubului nu trebuie să depăşească

0,8 din diametrul şurubului fără filet;
d) abaterile la distanţele dintre centrele găurilor pentru pene nu trebuie să
depăşească: ± 2 mm pentru găurile de intrare, ±10 mm pentru găurile de
ieşire de-a lungul fibrelor lemnului.

12.7 Construcţiile din lemn cu îmbinări cu cuie trebuie executate respectând

următoarele condiţii:
a) cuiele la baterea lor în contrasens nu trebuie să străpungă pachetul; în
cazul în care proiectul prevede batere prin străpungere, capetele cuielor
trebuie îndoite perpendicular pe fibre (cu strângere). Distanţa între cuie
trebuie să corespundă condiţiilor din prezentul normativ.

b) cuiele, bătute în lemn de zadă, specii de foioase tari, precum şi cuiele

cu diametrul de 6 mm şi mai mare, trebuie bătute în găurile în prealabil
sfredelite de diametrul, egal cu 0,9 din diametrul cuiului. Lungimea
cuiului trebuie să fie de minim 0,6 din adâncimea de batere a cuiului;
c) distribuirea cuielor în frontul de cuie trebuie să corespundă indicaţiilor
proiectului şi punctului 8.3.9 din prezentul normativ; baterea oblică a
cuielor nu se admite.

d) executarea îmbinării cu cuie trebuie realizată după strângerea

prealabilă a elementelor de îmbinare cu şuruburi de strângere, pentru a
evita rosturile de joc între ele.
12.8 Construcţiile din lemn cu îmbinări cu crestături trebuie executate
respectând următoarele condiţii:

a) forma crestăturilor, dimensiunile lor, în special lungimea suprafeţelor

de forfecare trebuie să corespundă proiectului. Adâncimea excesivă a
crestăturilor nu se admite.
b) elementele care converg într-un nod trebuie să fie centrate conform
soluţiei de proiect;

c) trebuie să fie asigurată racordarea strânsă a elementelor pe suprafaţa

de lucru la strivire, fără a strivi vreun colţ;
 NCM F.05.01-2007 pag.65

d) nu se admit fisuri de la uscarea lemnului pe suprafaţa de forfecare;

e) elementele îmbinate în nod trebuie să fie strânse cu şuruburi de

strângere;

f) elementele comprimate trebuie să aibă pe toată lungimea rezerve de

2...3 mm la fiecare capăt, care necesită „prelucrarea locală a capetelor”.

12.9 La executarea îmbinărilor cu şuruburi de strângere, tiranţi şi brăţări trebuie

respectate următoarele condiţii;

a) lungimea părţii filetate a şuruburilor de strângere şi a tiranţilor trebuie

să fie suficientă nu doar pentru strângerea tare a îmbinării în perioada
executării elementului de construcţie, dar şi pentru întinderea ei
ulterioară în perioada de exploatare. în afară de piuliţe pe aceste îmbinări
trebuie puse contrapiuliţe;

b) la amplasarea şuruburilor de strângere şi a tijelor sub un unghi faţă de

planul de îmbinare a elementelor trebuie puse şaibe «oblice» duble, care
au două suprafeţe de reazem: una - orientată sub un unghi faţă de axa
şurubului de strângere şi se aşează pe suprafaţa elementului de strângere,
alta - perpendicular pe axa şurubului (tirantului) de strângere şi serveşte
drept sprijin pentru piuliţă.

12.10 Scoabele de construcţii se execută din bare metalice cu profil rotund şi

pătrat, şi se utilizează în calitate de legături auxiliare la întindere sau de fixare la
edificiile de importanţă redusă sau cu caracter temporar (șuri, şoproane, schele,
eşafodaje, suporturi la poduri cu dimensiuni mici etc.), care sunt confecţionate
exclusiv numai din bârne sau grinzi (traverse).
Diametrul scoabelor (dsc) variază de la 10... 18 mm. Lungimea scoabelor drepte
variază de la 150...300 mm, lungimea scoabelor de colţ variază de la 300... 500
mm. Lungimea cepului de batere variază de la (6.. .7) dsc.

Scoabele se amplasează prin batere în masivul lemnos. Axa longitudinală a

scoabei nu trebuie să coincidă cu axa longitudinală a elementelor de îmbinare.
Locul de batere a cepului scoabei trebuie să fie la o distanţă de minim 15 d sc de
la capătul elementului de îmbinare şi de la cepul apropiat al altei scoabe bătute.

Îmbinările cu scoabe de construcţii nu se calculă din cauza nedeterminărilor în

stabilirea capacităţii portante a unei scoabe.
12.11 Lucrările finalizate de execuţie şi montare a elementelor trebuie să fie
certificate şi verificate prin măsurări de control.
NCM F.05.01-2007 pag.66

Abaterile dimensiunilor structurilor portante şi ale poziţiilor lor faţă de cele de

proiect nu trebuie să depăşească valorile prezentate în Tabelul 18.

Tabelul 18
№ Abaterile Valoarea admisibilă, mm
crt.
1 Pe lungimea elementului ± 20
2 Pe înălţimea elementelor şi a reazemelor ± 10
3 Pe distanţa dintre axele elementelor ± 10
4 Elementelor de la verticală ± 2% din înălţimea
construcţiei
5 Elementelor comprimate separate ale structurilor de la 1/300 din lungimea
poziţia de proiect elementului
6 Deplasării centrului nodurilor de reazem de la centrul ± 10
suprafeţelor de reazem
7 Adâncimii crestăturii (încastrării) ± 2,5
8 Dimensiunilor secţiunii transversale ± 2,0
9 Dimensiunilor dintre centrul şuruburilor şi penelor de lucru
în îmbinări:
- pentru găurile de intrare; ± 2,0
- pentru găurile de ieşire perpendicular pe fibre 2% din grosimea pachetului,
dar de maxim 5 mm
10 Distanţelor dintre centrul şuruburilor şi penelor de lucru în 4% din grosimea pachetului,
îmbinări pentru găurile de ieşirile parale la fibre dar nu mai mare de 10 mm
11 Distanţelor dintre centrele cuielor din parte de batere în ±3,0
îmbinările cu cuie.
12 Marginilor inferioare ale grinzilor acoperişurilor de la
orizontală:
- cu 1,0 m din lungimea grinzii; ± 2,0
- pe toată încăperea. ± 10
13 Suprafeţei laterale a căpriorilor de la verticală 1% di**» înălţimea
14 Distanţei dintre grinzile de planşeu ±20

12.12 La tratarea de protecţie a elementelor construcţiilor din lemn indicatorii

principali de tratare sunt: tipul materialului de protecţie, concentraţia şi
temperatura soluţiei în timpul tratării lemnului, umiditatea lemnului până la
tratare, consumul de săruri uscate în kg/m3, adâncimea de impregnare.

12.13 Acoperirea de protecţie care în procesul de execuţie sau montare a

elementului a fost deteriorată trebuie restabilită.

12.14 Umiditatea lemnului supus la impregnarea cu compoziţie de protecţie

trebuie să fie de maxim 25%.
 NCM F.05.01-2007 pag.67

12.15 Adâncimea de pătrundere a compoziţiilor de protecţie se determină după

modificarea culorii probelor de lemn, luate cu burghiul cav.

Adâncimea de pătrundere a a compoziţiilor de protecţie incolore în lemn se

determină cu ajutorul indicatorilor chimici.
12.16 Tratarea superficială de protecţie a elementelor construcţiilor din lemn
trebuie executată prin stropirea cu soluţii apoase având concentraţia de minim
10%. Stropirea trebuie executată de două ori cu un interval de minim 2 h la
temperatura aerului 18.. .20°C. Tratarea lemnului trebuie executată la
temperatura nu mai joasă de 10°C.
12.17 Materialele antiseptice se grupează în:

a) insolubile în apă: BBK-3; fluorosilicat de amoniu; amoniu

tetrafluoroborat de amoniu, natriu fior, fluorosilicat de sodiu. Aceste
antiseptice se referă la cele uşor lavabile. Din cele greu lavabile din lemn
fac parte cromatul de cupru (HM-B; HMB-444); preparatul de eupra-
crom-zinc (MHHŢ);
b) paste cu acţiune difuzivă, utilizate pentru protejarea construcţiilor din
lemn, aflate în condiţii de umiditate sporită.
c) soluţii antiseptice din produse petroliere şi uleiuri uşoare, utilizate
pentru impregnarea în lemn a compoziţiilor greu solubile;
d) antiseptice uleioase - ulei de huilă, ulei antracenic, ulei de şisturi, ş.a.
12.18 Se admite utilizarea altor compoziţii chimice pentru protecţia lemnului
împotriva coroziunii biologice şi ignifuge, care au certificat de conformitate.

12.19 Materialul lemnos şi elementele structurilor, precum şi construcţia în

ansamblu trebuie păstrate în condiţii care exclud umezirea lor cu precipitaţii
atmosferice.
NCM F.05.01-2007 pag.68

CUPRINS
1 Domeniu de aplicare ................................................................................. 1

2 Referinţe .................................................................................................... 1

3 Principii generale....................................................................................... 2
4 Materiale.................................................................................................... 2

5 Caracteristicile de calcul ale materialelor ................................................. 4

6 Calculul elementelor construcţiilor din lemn la stări limită de grupa

întâi ............................................................................................................ 8

6.1 Elementele solicitate la întindere centri că şi comprimare centrică ... 8

6.2 Elemente solicitate la încovoiere ...................................................... 14
6.3 Elementele supuse acţiunii forţei axiale cu încovoiere ..................... 17
6.4 Lungimile de calcul şi flexibilitatea limită ale elementelor
construcţiilor din lemn ............................................................................ 20
7 Calculul elementelor structurilor din lemn la stări limită de grupa
a doua...................................................................................................... 22
8 Calculul îmbinărilor elementelor structurilor din lemn .......................... 27

8.1 Indicaţii generale ............................................................................... 27

8.2 Îmbinările cu crestături ..................................................................... 28
8.3 Îmbinările cu dibluri cilindrice (bare de oţel, buloane) şi cuie ......... 29
8.4 Îmbinările cu cuie şl şuruburi, solicitate la smulgere ....................... 36
9 Indicaţii pentru proiectarea construcţiilor din lemn ................................ 37

9.1 Principii generale .............................................................................. 37

9.2 Indicaţii generale privind proiectarea structurilor din lemn pentru
acoperişurile clădirilor ............................................................................ 40
9.3 Construcţiile sistemelor de ferme pe scaune ..................................... 42
9.4 Structurile sistemului în V de căpriori suspendaţi ............................ 48
9.5 Structurile sistemelor de contrafişe ................................................... 51