Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PR DR Daniel Benga Metodologia Studiului Și Cercetării Științifice in Teologie PDF
PR DR Daniel Benga Metodologia Studiului Și Cercetării Științifice in Teologie PDF
Daniel Benga
M etodologia
studiului si
/
cercetării stiintifice
/ /
în Teologie
E d iţia a li-a , re v ă z u tă şi a d ă u g ită
Tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului Părinte G A LA C TIO N ,
Episcopul Alexandriei şi Teleorm anului
Bucureşti, 2003
Redactor: Bogdan Dedu
© Editura Sophia
7
Prim ele gânduri pentru redactarea unei astfel de lucrări
s-au născut în tim pul anilor de studiu din G erm ania, unde,
în cadrul aşa-num itelor „prosem inariî”, se facea, de către
un asistent sau asistentă, introducerea în m etoda de lucru
a fiecărei discipline teologice în parte. Faptul că, din anul
1956, nu s-a m ai publicat în spaţiul teologiei ortodoxe ro
m âneşti nici o lucrare care să cuprindă îndrum ări m etodi
ce cu privire la studiul teologiei şi la întocm irea lucrărilor
ştiinţifice m -a determ inat să încerc elaborarea unei astfel
de lucrări, spre a-i călăuzi pe studenţii noştri în studiul
academ ic.
U nele capitole ale acestei cărţi au fost redactate la în
ceputul anului trecut şi discutate în cadrul orelor m etodo
logice ale sem inarului de Istorie B isericească U niversală
cu studenţii din anul I şi al II-lea ai Facultăţii de T eologie
O rtodoxă din B ucureşti. A cestora ţin să le m ulţum esc
pentru interesul arătat şi pentru bucuria cu care au partici
pat la sem inar, întrebând şi problem atizând m ulte din te
zele propuse. D in toam na anului 2002, C onsiliul Profeso
ral al Facultăţii de T eologie din Bucureşti a considerat ne
cesară introducerea la anul I a unui curs de m etodologie,
pe care mi l-a încredinţat. A cesta a fost m otivul care m -a
determ inat să reelaborez, să com pletez şi să regândesc cu
noştinţele de m etodologie dobândite în ultim ii ani, lucru
care a dus la naşterea lucrării de faţă. Dorirn ca, în anii
care vor urm a, să revizuim şi să com pletăm lucrarea de
faţă cu ajutorul sugestiilor şi al eventualelor critici venite
atât din partea colegilor, cât şi a studenţilor.
D ată fiind specializarea m ea în cadrul teologiei istori
ce, lucrarea trădează un accent pus pe disciplinele istori
ce, dar criteriile de lucru sunt valabile cu m ici adaptări
pentru toate disciplinele teologice. într-o nouă ediţie exis
tă intenţia abordării m etodelor de lucru specifice şi altor
8
discipline. Pentru ca principiile m etodice enunţate să nu
rămână sim pla teorie am încercat, acolo unde a fost posi
bil, să exem plificăm concret. D e aceea, m ulte capi-tole se
vor încheia cu exem ple aplicative ale pricipiilor enunţate,
care se a f la introduse în chenare.
Doresc să adresez aici m ulţum irile m ele tuturor celor
care au contribuit într-un fel sau altul la realizarea lucrării
de faţă: doam nei dr. U ta H eil de la F acultatea de T eologie
Evanghelică din Erlangen, la ai cărei prosem inar din toam
na anului 1997 am aflat m ulte din noţiunile şi principiile
dezvoltate în această lucrare2, pr. prof. dr. C onstantin C o-
man, pr. lect. dr. E m anoil B ăbuş şi pr. lect. dr. A drian
G abor de la Facultatea de T eologie O rtodoxă din B ucu
reşti, pentru sfaturile şi ajutorul acordat. Asist. drd. Jean
Nedelea, prep. drd. O ctavian G ordon, de la aceeaşi insti
tuţie, şi drd. B ogdan D edu le adresez, de asem enea, m ul
ţumiri pentru sugestiile date şi efortul făcut de a corecta
lucrarea de faţă într-un tim p foarte scurt. N u în cele din
urmă, m ulţum irile m ele se adresează E diturii Sophia, care
s-a arătat dispusă să publice cartea de faţă.
B ucureşti,
Praznicul Sfântului M are M ucenic Teodor Tiron, 2003
10
tinerelor generaţii de teologi să-şi facă vocea auzită în
contextul lum ii m odem e4.
încă din 1956, prof. dr. T eodor M. Popescu sublinia că
teologia trebuie să păstreze m ereu interesul ştiinţific, cu
atât m ai m ult, cu cât ştiinţa, în general, progresează rapid
şi îşi îm bunătăţeşte continuu m etodele de lucru. A devărul
creştin, disputat în m ulte controverse, nu are interesul de
a se m ărgini la argum entul autorităţii, ignorând progresul
ştiinţific şi refuzând discuţia cu caracter ştiinţific5.
Fraza folosită de către pr. prof. Ştefan Lupu de la Insti
tutul Teologic R om ano-C atolic „Sfântul Io sif ’ din Iaşi la
începutul introducerii sale la G hid[ul] practic pentru ela
borarea unei lucrări ştiinţifice în teologie, apărut cu puţină
vreme în urm ă, trebuie să devină pentru orice student
teolog fundam entală: „Nu este suficient să ne m ărim p a
trimoniul cunoştinţelor, pentru că acestea p o t deveni cu
rând insuficiente şi depăşite, ci trebuie să stăpânim instru
mentele şi m etodele necesare p en tru a înfrunta ş i rezolva
problem ele şi pentru a ne structura propriile cunoştinţe ”6.
în paralel cu m em oria trebuie dezvoltată în m od nece
sar inteligenţa şi creativitatea studentului, deoarece inteli
genţa este cea care determ ină fundam ental cercetarea teo
logică şi duce o operă ştiinţifică la desăvârşire, iar nu m e
moria, care poate fi înlocuită foarte bine cu m ijloace teh
nice, cu notiţe scrise. M em oria nu este decât un instru
ment al inteligenţei7.
4 Cf. Ştefan LUPU, G hid p ra ctic pen tru elaborarea unei lucrări
ştiinţifice în teologie, Editura Sapientia, Iaşi, 2000, p. 7.
5 Cf. Prof. Teodor M. POPESCU, îndrum ări m etodice de lucru
pentru studenţii în teologie, în „Studii T eologice”, VIII (1956), nr.
7-8, p. 498-499.
6 Ştefan LUPU, op. cit., p. 7-8.
7 Cf. Ibidem, p. 35.
11
Sfântul M axim M ărturisitorul ne învaţă că vrem ea sub
ju g ă m em oria şi am intirea şi le jefuieşte pe nesim ţite de
bunurile care se află în ele, ştergând cu totul înţipăririle şi
icoanele din ele. D e aceea cuvântul scris răm âne „ca un
leac îm potriva uitării şi ca ajutor al am intirii”8. Astfel, m e
m oria trebuie văzută m ereu în relaţia sa cu uitarea, iar
ambele văzute în şi sub istorie. M editaţia asupra uitării este
cea care revendică autom at o m etodologie de lucru ca
antidot îm potriva acestei caracteristici a fiinţelor um ane9.
în special studiul personal şi cercetarea desfăşurată
pentru elaborarea unei lucrări ştiinţifice în teologie sunt
cele care contribuie la dezvoltarea laturii creative a perso
nalităţii studentului. Este nevoie însă de cunoaşterea apa
ratului conceptual şi a uneltelor de lucru de care studentul
are nevoie, deoarece nu există cercetare iară m etodă.
însăşi viaţa duhovnicească şi curăţirea de patim i nece
sită o m etodă de lucru şi asceză, fară de care nu putem
ajunge la ţelul dorit. Sfinţii Părinţi susţin că sufletul tre
buie îndrum at „în m od ştiinţific” şi că cea m ai înaltă
„ştiinţă” este cea a călăuzirii sufletului. Sufletul se urcă
spre D um nezeu num ai după reguli stabilite „ştiinţific” 10.
U nul din ţelurile lucrării de faţă este şi acela de a arăta
că duhovnicescul şi „ştiinţificul” nu se exclud. N u trebuie
să răm ânem „neştiinţifici” pentru a fi teologi duhovni
ceşti, pentru că teologul viitorului este acela care va şti să
îm bine teologia ca viaţă cu teologia ca ştiinţă. D acă nu,
riscăm să elaborăm un discurs privat şi neînţeles de ni
Í2
meni, practicând o „teologie de ghetou” . C el care ştie să
analizeze cauze şi efecte, consecinţe şi înlănţuiri intr-o lu
crare ştiinţifică pur intelectuală va fi m ult m ai sever cu
viaţa sa duhovnicească, pentru că ştie să caute, să întrebe,
să afle cauze şi să propună soluţii ca părinte duhovnicesc
sau alături de părintele duhovnicesc, deschizându-se lu
crării harului divin.
Am încercat să nu mă lim itez la m etodologia de urm at
în cazul alcătuirii unei lucrări de sem inar, ci în prim ele
capitole m -am oprit şi asupra un o r elem ente de epistem o
logie teologică ortodoxă şi asupra câtorva reflecţii cu p ri
vire la necesitatea unei teologii „ştiinţifice” . A m bele îm i
par problem e fundam entale pentru orice începător întru
ale teologiei. Fără o conştientizare a acestora, există ris
cul de a nu şti, de fapt, ce este teologia pe care o studiezi.
Discuţia pe aceste tem e este încă la început şi, de aceea,
reflecţiile din lucrarea de faţă sunt invitaţii la dialog.
O lucrare de m etodologie nu se naşte num ai din reflec
ţie proprie, ci se bazează pe o serie de lucrări anterioare. în
cazul de faţă am ales un m od diferit de abordare a proble
melor, în com paraţie cu lucrările lui U m berto Eco, Ştefan
Lupu sau T eodor M. Popescu, dezvoltând mai întâi o serie
de elemente m etodologice în parte şi abia apoi integrân-
du-le într-un ultim capitol. O atenţie deosebită a fost acor
dată euristicii, deoarece întreaga lucrare se vrea a fi o con
cretizare în plan metodologic a celebrei form ule A d fo n tes!
— [înapoi] la izvoare , înapoi la textele Sfinţilor Părinţi11.
13
De aceea, am considerat necesar să prezentăm detaliat nu
num ai principalele colecţii patristice internaţionale, ci în
deosebi colecţiile rom âneşti de texte patristice.
A lte elem ente care ţin de m etodologie vor fi, de ase
m enea, prezentate într-un capitol de prelim inarii m etodo
logice: transm iterea vechilor texte creştine, m anuscrisele,
ediţia critică, a doua ediţie în A ntichitate sau noile itine-
rarii posibile în istoriografia eclesiastică.
O ultim ă precizare cu privire la sem nificaţia term enu
lui ştiinţific în lucrarea de faţă. A tunci când vorbim de ca
racterul ştiinţific al unei lucrări sau de cercetare ştiin ţifi
că ne referim la cele patru cerinţe ale ştiinţificităţii propu
se de U m berto E c o 12:
1. L ucrarea trebuie să avertizeze asupra unui „obiect”
recognoscibil şi de ceilalţi, adică să nu sfideze reguli
le logicii um ane şi să prezinte clar noţiunile cu care
operează.
2. T rebuie să spună despre acel „obiect” lucruri care
n-au m ai fost spuse, să vadă într-o optică diferită sau
să nuanţeze lucruri deja spuse.
3. T rebuie să fie utilă celorlalţi.
4. T rebuie să furnizeze elem ente pentru verificarea şi
pentru negarea ipotezelor pe care le prezintă, adică,
plecând de la probele propuse, alţi cercetători să poată
m erge mai departe, fie pentru a confirm a, fie pentru a
infirm a ipoteza respectivă.
14
CAPITOLUL 1
17
D acă teologia este vorbire despre D um nezeu, atunci
procedăm m etodologic greşit atunci când vrem să vorbim
desp re D um nezeu fără să-L fi cunoscut, tară să-L fi vă
zu t, iară să-L fi întâlnit sau cel puţin fară să-L fi căutat?
A spune adevărul despre cineva presupune ca m ai întâi să
fi vorbit cu acel cineva, iar aceasta este cu atât mai nece
sar în cazul vorbirii cu „Cel cu totul altul” 15. A bia întâlni
rea faţă către faţă face pe cineva capabil să vorbească de
sp re chipul celui pe care l-a întâlnit.
întâlnirea dintre Elisabeta şi Fecioara M aria este exem
p lară în acest sens. D upă ce Fecioara M aria o salută pe
E lisabeta, aceasta o binecuvântează: „Binecuvântată eşti tu
în tre fem ei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Lc. 1,
42). M aria nu răm âne în sim pla ipostază de binecuvântată,
ci iese din ea însăşi, aducând cântare de slavă lui D um ne
zeu, înălţându-I doxologie: „M ăreşte sufletul m eu pe D om
n ul şi s-a bucurat duhul m eu de D um nezeu, M ântuitorul
m eu ” (Lc. 1, 46-47). A şa începe teologia, din întâlnirea per
soanelor faţă către faţă şi slăvirea uneia de către alta, totul
înălţându-se apoi într-o doxologie sm erită către Dumnezeu.
Teologia este doxologie — este cântare de slavă adusă
cu toată fiinţa lui D um nezeu. „Ce poate fi m ai adevărat
d ecât un cântec curat, o sfântă laudă?” 16, se întreba iero-
schim onahul D aniil Tudor. C onform unei astfel de vizi
uni, psalm istul D avid este teolog, el face teologie atunci
18
când cântă: „T oată suflarea să laude pe D om nul!” (Ps.
150, 6 ): peştii cei m ari şi toate adâncurile; focul şi grindi
na, zăpada şi brum a, vântul şi furtuna, care îm plinesc p o
runcile Lui; m unţii şi toate dealurile, pom ii cei roditori şi
toţi cedrii; fiarele şi toate dobitoacele, târâtoarele şi p ăsă
rile zburătoare; stăpânitorii păm ântului şi toate noroadele;
toate să laude N um ele D om nului ( C f Ps. 148). A stfel
cântă inim a utrenică a „dreptei slăviri” , a O rtodoxiei.
Teologia nu este altceva decât o rugăciune curată adusă
lui Dumnezeu cu întreaga fiinţă. „D acă eşti teolog (dacă te
ocupi cu contem plarea lui D um nezeu), roagă-te cu adevă
rat; şi, dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog” 17. Astfel, nu
putem vorbi despre teologie, conform părinţilor filocalici,
decât în experienţa existenţială a rugăciunii, care este
c o n - vorbire sau îm preună-vorbire cu Părintele ceresc.
Nu există teologie în afara trăirii; trebuie să te schim bi,
să devii un om nou în H ristos. „A vorbi despre D um nezeu
este un lucru m are, dar este un lucru şi m ai m are a te cu-
răţi pentru D um nezeu”, spunea Sfântul G rigorie de N azi-
anz 1 . Astfel, vorbirea despre D um nezeu presupune mai
întâi curăţirea de patim i, singura care face posibilă întâl
nirea existenţială cu E l19. T eologia trebuie privită m ai p u
ţin ca o căutare de cunoştinţe pozitive cu privire la fiinţa
dum nezeiască, deoarece creştinism ul nu este o şcoală fi
losofică, speculând pe m arginea conceptelor abstracte, ci,
înainte de toate, o îm părtăşire din D um nezeul Cel viu.
!9
Părintele Pavel Florenski scria în lucrarea sa fundamen-
‘tală Stâlpul ş i tem elia Adevărului: „Se spune că acum, în
străinătate, poţi învăţa să înoţi cu ajutorul unor aparate,
stând întins pe duşum ea; tot aşa poţi deveni catolic sau
protestant cu ajutorul căiţilor, stând în biroul tău, tară să ai
contact cu viaţa. D ar ca să devii ortodox (pentru a studia
teologie ortodoxă —n.n.) trebuie să te cufunzi dintr-o dată
în însăşi stihia O rtodoxiei, să începi să trăieşti ortodox; altă
cale nu există”20. Aici nu este im portant de analizat dacă
teologul rus vede corect în această afirm aţie confesiunile
apusene sau nu. Im portant este că el vede caracteristica
teologiei ortodoxe în experienţă sau trăire. Experienţa reli
gioasă vie este pentru Florenski unicul m od de cunoaştere
a dogmelor. N e aflăm, aşadar, în faţa unei teologii a expe
rienţei, care vine să ne arate tocm ai că nu există vorbire
despre D um nezeu în afara trăirii religioase. La Florenski
noţiunile de „experienţă” şi „eclezialitate” sunt interşanja-
bile. De aceea, orice experienţă religioasă autentică nu
poate avea loc decât în spaţiul eclezial2 .
A stfel, teologia ortodoxă este o teo lo g ie h a rism a tică şi
liturg ică prin excelenţă. Teologia nu este posibilă decât
ca teologie liturgică, în interioritatea atm osferei ecleziale,
acolo unde II putem vedea şi gusta în m od concret pe
H ristos în m odul cel mai deplin posibil acestui veac, în
E uharistie22. R ealitatea eshatologică pătrunde în istorie
20
prin adunarea euharistică2’, D atorită acestei eshatologii
o r e z e n t e is t e , Sfânta Liturghie devine cea m ai dram atică
întâlnire dintre eshaton şi istorie, care are Ioc în spaţiul
e x is t e n ţe i um ane24. C oborârea verticală a Dulăului Sfânt
în timpul epiclezei nu transform ă num ai darurile de pâine
şi vin în Trupul şi Sângele lui H ristos, c i m etam orfozea
ză şi „veacul de acum ” în „zidire nouă în H ristos” . C reş
tinii vor străbate astfel până la sfârşitul veacurilor pere
grinarea lor euharistică.
Intr-un sens m ai profund, teologia se naşte din cristel
niţa Botezului, de unde ieşim îm brăcaţi în H ristos, căci
teologia nu este nim ic altceva decât expresia cufundării
noastre în viaţa Tatălui şi a Fiului şi a Sfanţului D uh25.
21
se s fâ r ş e ş te , Viaţa de veci (I Ioan 1, 2), viaţa care transcen;
de istoria umană şi îi dă sens. Dum nezeu punctează istoria.
Se p o g o a r ă întru ea, înlăuntrul ei, pentru a o transforma şi
a o umple de sens, a o face istorie plină de Viaţă.
„Cine este A cesta că şi vânturile şi m area ascultă de
E l?” (Mt. 8 , 27). A cesta este stăpânul istoriei, stăpânul h*
mii, Logosul divin întrupat. H ristos este D um nezeu] isto
riei, iar prin pogorârea Lui pe păm ânt istoria m ântuirii a
intersectat istoria lumii. A stfel de întâlniri sunt m ereu pri>
cina de scandal şi de poticneală pentru raţiunea um ană
C hiar ucenicii Sfântului Ioan B otezătorul vor fi răm as ui
m iţi când M ântuitorul le-a vorbit despre sem nele îm pără
ţiei Sale: „O rbii îşi capătă vederea şi şchiopii um blă, le
proşii se curăţesc şi surzii aud, m orţii înviază şi săracilor
li se binevesteşte” (M t. 11, 5). Cu H ristos începe o nouş
istorie, o istorie m inunată, în cadrul şi în interiorul căreia
nu mai există m oarte. A ceastă nouă istorie a fost înainte
văzută de profetul Osea, care zice: „D in stăpânirea locu
inţei m orţilor îi voi izbăvi şi de m oarte îi voi mântui.
Unde este, m oarte, biruinţa ta? U nde-ţi sunt chinurile ta
le?” (O sea 13, 14). In afara lui H ristos suntem în istorie
asem enea L uceafărului lui Em inescu, morţi frum oşi cu
ochii vii. D e aceea, în A pocalipsa lui Ioan, H ristos, Care
are ochii „ca para focului” (A poc. 1, 14), ni Se adresează,
spunându-ne: „A m fost mort, şi, iată sunt viu, în vecii ve
cilor...” (Apoc. 1, 18), fundam entând astfel hristologic nu
num ai sensul istoriei, ci şi sensul oricărei teologii creştine.
A devărata teologie este tocm ai celebrarea acestei vieţi şi
povestirea acesteia mai departe, mărturisirea ei, astfel că
devii m artor al lui D um nezeu până la marginile pământului.
Cuvântul Se întrupează şi teologia se celebrează în viaţa
credincioşilor, încât apostolii, evangheliştii, presbiterii, dia
conii, părinţii nu sunt num ai figuri rem arcabile ale istoriei
creştine, ci şi purtători harism atici ai adevărului şi ai vie-
tii27. De aceea, teologia este totdeauna vie, o formă de ie-
rurgie sau lucrare sfântă, ceva care schim bă viaţa noastră:
Teologia ştiinţifică înţeleasă ca un discurs asupra iui D um
nezeu nu este o consecinţă a cercetării intelectuale sau a
propoziţiilor axiom atice, ci a contem plaţiei, care are loc
chiar în cadrul vieţii trupului eclezial.
Dogmele creştine au fost şi sunt strâns legate de viaţa în
Hristos, nefiind decât teoretizări a ceea ce creştinul trăieşte
în Tainele Bisericii. Vechile sim boluri baptism ale de cre
dinţă nu erau decât o explicitare a proclam ării trium fătoare
a vieţii celei adevărate, care îşi are izvorul în sânul Sfintei
Treimi. Ritualul liturgic este veşm ântul exterior al vieţii
interioare noi care se naşte. Sfântul Chirii al Ierusalimului
încerca în Catehezele M istagogice postbaptism ale să-i facă
conştienţi pe cei nou botezaţi de viaţa nouă care le-a fost
dăruită în cadrul ceremoniei liturgice baptism ale: „Căci pe
de o parte este uns trupul cu m ir văzut, iar pe de altă parte
este sufletul sfinţit cu D uhul Sfânt şi D ătător de V iaţă”28.
Astfel, teologia devine o m ărturie despre V iaţă. T eolo
gia se referea iniţial num ai la viaţa interioară a Sfintei
Treimi, iconom ia fiind descrierea lucrării lui D um nezeu
în lume. D e fapt, teologia despre care vorbim noi este n u
mai iconom ia şi este posibilă tocm ai datorită principiului
iconomiei. D acă a scrie viaţa este o poveste neterm ina
tă29, atunci a scrie viaţa care se naşte din întâlnirea om u
lui cu D um nezeu este mai m ult decât atât.
24
adevăr. Pe de altă parte, avem o altă tradiţie, preocupată
de ceea ce este* incognoscibil şi inexprim abil, accesibil
doar celui iniţiat, care printr-o lucrare anum e pune sufle
tul în m od sigur în relaţie cu D um nezeu. N e aflăm deci în
fata a două tradiţii, care nu sunt nicidecum contradictorii,
ci com plem entare. Faptul de a învăţa nu exclude pe cel de
a experia, deşi fiecare operează cu m etode proprii de cer
cetare şi cunoaştere. Ele pot fî întrebuinţate şi aplicate
chiar în paralei, dar nu trebuie confundate m etodele pro
prii ale fiecăreia.
V orbind despre dascălul său ierotei, Pseudo-D ionisie
afirma că învăţătura acestuia ar consta în a reda „tot ce a
primit el fie de la Sfinţii teologi (autori ai Scripturilor),
fie ceea ce a desluşit el însuşi prin cercetarea perspicace a
Scripturilor, fie ceea ce i s-a făcut cunoscut prin înţelege
rea mai tainică a lor, nu doar învăţând (m athori), ci şi p ă
timind (pathon) cele dum nezeieşti”32.
Chiar dacă, conform unui cunoscut cercetător ai lui
Pseudo-Dionisie, A ndrew Louth, cercetarea lui Ierotei are
ca obiect Scriptura 3-5 şi expresia „tradiţia teologilor” folo
sită de autorul m istic ar exclude cu desăvârşire orice fel
de teologie pur şi sim plu raţională, totuşi „cercetarea per
spicace a Scripturilor” presupune o m etodă de lectură şi
analiză a acestora, care form ează prem isa pentru experie-
rea ulterioară a celor învăţate.
D istincţia dintre cele două tipuri de teologliisire, cea
prin învăţare şi cea prin experiere-trăire, se raportează în
mod stringent la distincţia fundam entală dintre creat şi
necreat pe care tradiţia ortodoxă a făcut-o de la începutu
rile sale. La creat se referă teologia care operează fUoso-
26
când o viaţă de asceză35. T rebuie rem arcat că el singur a
fost num it „teolog” , iar nu şi Sfinţii A tanasie cel M are,
Vasile cel M are sau Chirii al A lexandriei, care au contri
buit poate mai m ult decât ierarhul din N azianz la dezvol
tarea dogmei ortodoxe. Probabil cuvântările m ăiestrit al
cătuite şi poeziile sale, care au influenţat im nologia orto
doxă, i-au sporit faim a în R ăsăritul creştin^6.
Sfântul Sim eon N oul T eolog (949-1022) a experiat
intr-un m od deosebit de profund lum ina necreată a lui
Dumnezeu, relatând şi pentru posteritate despre clipele
întâlnirii sale cu D um nezeu. D eşi este un m istic, Sfântul
Simeon nu poate fi desem nat drept „teolog al m isticii”,
drept unul care reflectează teologic asupra experienţei
mistice, exprim ând-o în concepte şi încercând să propună
metode de cunoaştere, ci unul care cântă poetic întâlnirea
sa m istică cu D um nezeu, în lum ină 37 .
în cazul tuturor celor trei „teologi” este vorba despre
acelaşi m odel de teologhisire, anum e sfântul ca teolog şi
ca m ăsură a adevăratei teologii. în cele din urm ă, adevă
rata „teologie”, înţeleasă ca adevărată cunoaştere a lui
D um nezeu, nu este posibilă decât ca harism ă. C unoaşte
27
rea Ivii- D u m n e z e u este, conform Părinţilor filocalici, un
d a r s a u o h a r is m ă , dăruită celo r care s-au curăţit de pa
tim i şi au dat chip virtuţilor în viaţa lor. Cunoaşterea celor
spirituale nu are num ai un aspect sim plu raţional, ci şi o
perspectivă ascetică. Fără efort ascetic, eliberator de pa
tim i, nu este posibilă cunoaşterea adevărată38. D in această
perspectivă, adevărata cunoaştere** nu o pot avea decât
sfinţii, adică cei care s-au curăţat deplin de patim i şi au
lucrat desăvârşit virtuţile. P rin urm are, calitatea vieţii
noastre duhovniceşti dă m ăsura cunoaşterii noastre’9.
N ikos M atsoukas, teolog grec contem poran, arată că
teologia harism atică este cea care precede, iar teologia
ştiinţifică îi urm ează ca un com entariu sau o cercetare a
izvoarelor pe care teologia harism atică le creează. Avem
pe de o parte teologia ca harism ă, iar pe de altă parte*
ştiinţa teologică ca descriere a harism ei şi a efectelor ei40.
T eologia scolastică ştiinţifică apuseană se înţelegea ca
o ştiinţă care cerceta un obiect dat, făcând uz de concepte
şi de posibilităţile raţiunii. O rice lum inare a harului divin
nu făcea altceva decât să fortifice capacităţile intelectului
pentru a înţelege conceptele şi textele. în secolele al
X lV -lea şi al X V -tea, în B izanţ, isihaştii răsăriteni susţi
neau un tip de teologie total diferit de cel apusean. Sfân
tul G rigorie Palam a, când se ocupă de teologie ca harism ă
şi vedere a lum inii dum nezeieşti, ia o altă poziţie faţă de
fiiosofie, în raport cu poziţia pe care o are atunci când
exam inează o tem ă de fiiosofie din sfera realităţii create.
28
D acă această distincţie nu este făcută, atunci vom afla în
învăţătura Sfanţului G rigorie Palam a contradicţii şi revi
zuiri. Trebuie rem arcat că, în tim p ce scolasticii aveau o
unică m etodă de teologie, părinţii ortodocşi aveau o m e
todă de teologhisire dublă, teologia ştiinţifică nefiind de
cât urm area contem plării lum inii necreate41.
Teologia academ ică unită cu o credinţă vie şi legată de
teologia apofatică poate să dea rezultate foarte bune. A lt
fel degenerează într-o ştiinţă pură, devenind o teorie ab
stractă. Pe de altă parte, o viaţă m orală sau m istică fără
cunoaşterea corectă a tradiţiei B isericii şi a principalelor
adevăruri de credinţă poate degenera în obscurantism e de
tot felul, neconform e propovăduirii creştine, care este in
trare întru bucuria D om nului.
D acă nu vom reuşi să îm binăm cele două tradiţii a le '
teologhisirii, atunci vom trăda adevărata teologie, care
este, în acelaşi tim p, vorbire cu şi despre D um nezeu. Pu- -
tem excela în una din tradiţii sau în cealaltă, dar niciodată
una nu este posibilă fară cealaltă.
41 Ibidem, p. 1 i8 ş.u.
29
CAPITOLUL II
33
ţii apusene a Evului M ediu. Este binecunoscut că în Evul
M ediu au luat fiinţă în Europ'a apuseană o serie de univer
sităţi care ofereau un nou spaţiu pentru studiul teologiei.
D acă la începutul secolului al X ll-lea teologia era înţelea
să ca speculatio , adică vedere a lui D um nezeu, fiind, în
principiu, un exerciţiu religios, la sfârşitul aceluiaşi secol
teologia speculativă era eliberată de toate aceste elem en
te, devenind o preocupare a spiritului um an, în cadrul că
reia sentim entul religios nu mai avea decât un loc modest.
C hiar dacă teologia a ajuns în cadrul universităţii Evului
M ediu o regină a tuturor ştiinţelor, despărţirea dintre con
tem plaţie şi gândirea abstractă de nuanţă academ ică era
deja înfăptuită.
A cest tip de teologie scolastică a fost, din nefericire,
im propriat de o serie de teologi ortodocşi, începând mai
ales din secolul al XVII-lea, şi pare să fi lăsat urme
adânci până astăzi în teologia ortodoxă, chiar dacă aceas
ta a cunoscut, în secolul ai X X -lea, o m işcare liturgică şi
neopatristică. îndepărtarea de tradiţia patristică a teolo-
ghisirii, de teologia experienţei, de teologia desfăşurată
de-a lungul cultului divin, este aspru criticată în prezentă
rile m ai noi ale unor teologi ortodocşi, deoarece s-a ajuns
la elaborarea teologiei ortodoxe răsăritene după m etode
apusene, lucru care a avut efecte considerabile pentru B i
serică şi m unca teologică. U nul din efectele negative ale
acestui fapt a fost tocm ai dezechilibrul creat între viaţa
bisericească şi etosul ortodox, pe de o parte, şi gândirea
teologică înstrăinată de duhul patristic, pe de altă parte.
O astfel de teologie ruptă de experienţa eclezială devi
ne repede sterilă şi intelectualistă, lucru necorespunzător
teologiei ortodoxe, care trăieşte din dreapta făptuire -
ortopraxia. T eologia universitară nu trebuie să-şi piardă
„caracterul existenţial” , care constituie, conform lui Fio-'
rovski, principala caracteristică a unei teologii autentice.
34
Nu este deloc problem atic că teologia ortodoxă este aca
demică şi ştiinţifică, problem a apare atunci când ea se
mne de com unitatea de credinţă şi devine irelevantă pen-
^ . .-44
tru viaţa .
în cadrul teologiei academ ice nu trebuie renunţat însă la
nici una din tradiţiile de teologhisire proprii teologiei orto
doxe. Dacă teologia academ ică se rupe de experienţa ecle-
zială, atunci îşi pierde legătura cu „lum ea reală” a com uni
tăţii euharistice şi devine irelevantă pentru aceasta. D efini
ţiile teologiei ortodoxe „scolastice” încearcă să form uleze,
să surprindă şi să cuprindă m isterul prin simple formulări
teoretice. Ori, dogm ele nu erau în B iserica prim elor vea
curi „principii teoretice, ci delim itări (horoi, term ini) ale
e x p e r ie n ţe i Bisericii, care separau adevărul trăit de falsifi
carea lui prin erezie”45.
Pe de altă parte, nu se poate renunţa nici la duhul ştiin
ţific al teologiei, deoarece teologia ar deveni atunci un
discurs privat de casă. Ştiinţificitatea teologiei este nece
sară tocm ai pentru a ajuta B iserica să com unice cu socie
tatea şi cultura46. în afară de aceasta, teologiei nu îi este
permis să reprim e şi să m arginalizeze întrebări fundam en
tale, chiar dacă ele sunt uneori foarte dificile şi greu de
tratat. N um ai prinir-o m etodă ştiinţifică de cercetare pot fi
depăşite aceste pericole, teologia putând să-şi joace rolul
profetic în continuare.
35
D e ş i teologia ştiinţifică sau ştiinţa teologică apare în
Apus într-un m od organizat în U niversitatea E vului Me
diu, tradiţia ortodoxă cunoaşte cercetări şi încercări de lu
cru ştiinţific încă din vechim e. Putem am inti aici com erţ
tăriile herm eneutice şi îndreptările critice ale textelor,
adunarea de m aterial istoric ca dem ersuri caracteristice
teologiei patristice. Sfântul loan D am aschinul, în Dogma*
tica sa, nu a tăcut doar o m uncă de com pilaţie, ci şi o
com paraţie ştiinţifică, form ulând cu exactitate dogmele
Tradiţiei aşa cum le trăia şi le studiase, a separat m ateria
lul adevărat de cel eretic47.
M unca teologului şi abordarea ştiinţifică a teologiei mi
îşi au scopul în ele însele şi nu se fac num ai din m otive de
cunoaştere teoretică, pentru cinstea şi slava om enească48,
Şliinţificitatea teologiei slujeşte la depăşirea neînţelegeri
lor, a prejudecăţilor, a exagerărilor şi a abuzurilor, sau
mai bine zis ajută ca acestea să nu se nască49. în cele ce
36
urmează, vom apela la trei exem ple peqtru ilustrarea im
portanţei unui discurs teologic ştiinţific, pe linia celor
afirmate mai sus:
1. D e p ă şire a n e în ţe le g e r ilo r
37
rile care cerea u lă m u riri, a sp ectele grele (subl. n.), pre,
cum şi c o n clu ziile d rep te (subl. n.). N e-am ferit să ţinem
cu încăpăţânare şi cu gelozie la câte o părere care m i se
părea definitivă, dacă ea nu mi se părea cu totul dreaptă,
N u am ocolit o b se rv a ţiile (subl. n.) ce ni se adresau şi, pe
cât s-a putut, am încercat să rezolvăm problem ele ridicai
te. Nu ne-a venit greu să ne schim băm uneori şi părere^
acceptând chiar şi pe cea a rivalului nostru dacă raţiunea
ne spunea că acest lucru e rezonabil. A m acceptat sincer
şi cinstit, cu inim a deschisă în faţa lui D um nezeu, ceea ce
fusese stabilit prin d o v ezi tem ein ice (subl. n.) şi prin învă
ţătura clară a Sfintei Scripturi.
în sfârşit, şeful şi îndrumătorul acestei învăţături, aşa-nu-
mitul K orakion, a m ărturisit aşa fel încât să fie auzit de toţi
fraţii prezenţi că acum, în urm a ascultării argumentelor
aduse, s-a convins suficient care-i adevărul şi că de acum
înainte nu va mai ţine la acea învăţătură, nu o vor mai dis
cuta, nu vor mai pom eni de ea şi nu o vor mai propovădui
mai mult. M ulţi dintre fraţi s-au bucurai de înţelegerea sur
venită şi de îm păcarea cu restul creştinătăţii...”50.
Episcopul D ionisie din A lexandria reuşeşte să readucă
la dreapta credinţă oile plecate într-un alt staul datorită
puterii sale de a argum enta şi de a raţiona pe baza textelor
scripturistice controversate. în cadrul discuţiilor nu se
acceptau decât dovezi tem einice, ceea ce presupune pu
tinţa de a analiza şi prezenta conceptele în chip foarte lo
gic. U im eşte, în acelaşi tim p, deschiderea ierarhului ale
xandrin, care este gata să renunţe !a părerile proprii, dacă
acestea se dovedeau a nu fi corecte şi drepte. A cest text
este un loc unic în literatura creştină veche a prim elor trei
2. D e p ă şir e a p r e ju d e c ă ţilo r
39
3. D e p ă ş ir e a e x a g e r ă r ilo r
40
ra cu definiţii şi concepte raţionale, ajungând până la ido
latrizarea lor. A bia prin reîntoarcerea la Părinţi, m işcarea
neopatristică a secolului trecut a arătat că teologia ştiinţi
fică ortodoxă este în acelaşi tim p liturgică şi m istică şi că
ex ista o legătură indisolubilă între teologie şi liturghie, în
tre dogmatică şi spiritualitate54.
Ca oricărei alte discipline ştiinţifice, teologiei nu îi
este permis să privească ştiinţiticitatea ca scop în sine.
Altminteri există pericolul unei ştiinţifîcizări unilaterale
şi al unei autonomizări a teologici şi a disciplinelor teolo
gice, care devin incapabile de com unicare şi, prin aceasta,
¡relevante pentru viaţă.
Avem astfel nevoie de o teologie care să fie relevantă
pentru viaţă şi care are capacitatea de a se face receptată
şi înţeleasa în societatea în care trăim . A ceasta presupune
însă reîntoarcerea la izvoare şi cercetarea obiectivă şi
ştiinţifică a lor.
Poate se va ridica întrebarea: cum poate să fie teologia
istorică relevantă pentru viaţă şi ce este de făcut pentru ca
istoria să slujească vieţii um ane? B ineînţeles că, prin sim
pla repovestire a trecutului istoria slujeşte vieţii um ane,
înţelegerii ei. Prin cercetare ştiinţifică teologii şi bizanti
nologii au ajuns, de exem plu, la depăşirea im aginii unui
Bizanţ granitic în continuitatea sa, static şi im uabil, în-
dreptându-şi privirile către om ul bizantin, asupra om ului
bizantin creştin, asupra caracteristicilor care l-au diferen
ţiat de ceilalţi oam eni ai istoriei. A stfel, acest om a fost
prezentat în figuri de referinţă —săracul, ţăranul, soldatul,
dascălul, episcopul, sfântul, om ul de afaceri, negustorul —
care au fost analizate îm preună cu speranţele, tem erile şi
angoasele lor, cu tot ceea ce îi caracteriza, privind la fie
41
care în parte m odul în care înţelegea şi trăia credinţa
creştina*55 -
-
42
ale tim p u lu i nostru. Până la un punct, problem ele existen
ţiale cu care se confruntă fiinţa um ană nu diferă foarte
niult de la o perioadă la alta: problem a libertăţii, proble
ma iubirii, a adevărului. N um ai m odul în care oam enii
pun aceste problem e, m odul în care aceştia întreabă, dife
ră de la o perioadă la alta. Sfinţii Părinţi s~au străduit să
r a p o rteze m oştenirea prim ită din trecut, inclusiv Sfânta
S crip tu ră, la propria cultură. N oi avem m area datorie şi
c h e m a r e să-i „inculturăm ” p e Părinţi în tim pul nostru, să-i
aducem în cultura contem porană58.
între E vanghelie şi cultură există o dialectică. C ultura
nu poate răm âne în afara E vangheliei, deoarece nu are
sens în ea însăşi59, chiar dacă uneori poate exprim a unele
adevăruri cu privire la spiritul um an. E vanghelia este sin
gura care poate transfigura cultura. L a rândul ei, E van
ghelia nu poate ajunge la persoanele um ane decât prin in
termediul culturii, avându-se în vedere contextul cultural
specific fiecărui neam. A ltfel spus, cultura fără E vanghe
lie răm âne pe păm ânt, iar E vanghelia tară cultură nu p o a
te fi com unicată oam enilor60.
Apelul Părinţilor la bunurile culturii antice a fost de
terminat de urm ătorul principiu fundam ental: şi în afara
creştinismului a fost şi este posibilă o oarecare cunoaştere
a adevărului. în discursul de pe A reopag, Sfântul A postol
Pavel le descoperă atenienilor, care adorau D um nezeul
necunoscut, un elem ent al adevărului pe care ei îl pose
dau tară să îl cunoască (F. Ap. 17, 23). A ceste elem ente
ale adevărului sunt preluate de A postolul neam urilor în
38 Ibidem.
59 Aşa-numita „mântuire prin cultură” susţinută de Constantin
Noica este din punctul de vedere al teologiei un nonsens.
60 Pr. prof. dr. Dumitru PGPESCU, Teologie şi cultură, Editura
IBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 43.
43
lum ina revelaţiei şi puse în slujba propovăduirii sale.
A celaşi principiu a fost preluat, aprofundat şi dezvoltat de
Părinţii B isericii, care s-au folosit de cultura vremii lorj
punând-o în slujba revelaţiei61. Pentru a reuşi, vechii Pă-
rinţi şi scriitori bisericeşti s-au folosit de o m etodă proprii
de lucru, pe care o vom descrie făcând apel la unele ima
gini sim bolice folosite de ei înşişi:
1. C lem ent A lexandrinul avertizează că, în relaţia cu
filosofia greacă, teologul trebuie să procedeze ca u |
schim bător de bani. A cesta probează m oneda înainte de a
o cum păra. D acă este veritabilă şi poartă chipul regelui,
trebuie păstrată, dacă nu, trebuie aruncată62. A ceastă me
todă de lucru stă în strânsă legătură cu afirm aţia Sfântului
A postol Pavel din E pistola I către Tesaloniceni: „Toate să
le încercaţi; ţineţi ce este bine” (I Tes. 5, 21).
2. Sfântul V asile cel M are şi A m filohie de Iconiu reco
m andau tinerilor creştini la lectura scrierilor păgâne să
observe com portam entul albinelor, care zboară peste toa
te florile, dar le evită pe cele dăunătoare şi nu culeg decât
ceea ce este de folos. Tot la fel, tânărul creştin nu trebuie
să se team ă de ,n ici o scriere păgână, dar la studierea ei
trebuie să dovedească capacitate de selecţie.
44
3. Aceiaşi Părinţi sfătuiesc tinerii să procedeze ca îa
culesul trandafirilor: să culeagă florile, dar să aibă grijă să
nu se înţepe în spini.
4 . Ieronim propune o altă m etodă: cu înţelepciunea
profană trebuie procedat aşa cum propune D euteronom ul
tratarea fem eii prizoniere de război (10, 13). Éste perm is
bărbatului iudeu să o ia de soţie abia după ce aceasta îşi
tunde părul şi îşi taie unghiile. A stfel, literatura păgână
poate deveni, prin curăţirea de orice idolatrie şi m urdărie
trupească, din slugă o israeliteancă frum oasă63.
5 . Sfântul P rigorie de N vssa acceptă filosofía păgână
ca însoţitoare a creştinului num ai dacă fructul care se naş
te dintr-o asem enea căsătorie este curat de orice p ată stră
ină. Im aginea este luată din V echiul Testam ent, unde
Sefora îl circum cide pe fiul născut din M oise şi astfel îl
salvează pe tată de la m oarte, căci îngerul D om nului a în
cercat să-l om oare (Cf. leş. 2, 21 şi 4, 24). Salvarea lui
Moise prin circum ciderea fiului arată că neefectuarea cu
răţirii aduce cu sine pedeapsa lui D um nezeu64.
în cele ce urm ează vom încerca să aprofundăm im aginea
albinei care culege m ierea din florile câmpiei. A cest m odel
propus exprim ă trei principii fundam entale ale m etodolo
giei patristice în folosirea culturii şi filosofiei păgâne:
Folosinţa creştină este atotcuprinzătoare, nelăsând la o
parte nici o floare înflorită din câm pia spiritului antic.
Principiul diferenţierii atente la alegerea a ceea ce este
folositor.
Prelucrarea tuturor celor selectate într-o nouă unitate65.
45
A tunci eând câm pia se referă la S fa n ta Scriptură, totuj
este m ult m ai sim plu, deoarece toate învăţăturile de aici
sunt flori din care se poate culege m ierea, aici înfloreşti
numai binele. De aceea, creştinii sunt in v itaţi de către Sfîn-i
ţii Părinţi să adopte exem plul albinei care adună m iere din
m ulte flori şi astfel să alerge şi ei p rin Scriptură pentru 5
aduna cele necesare m ântuirii şi să se h răn ească din ele66.
A tunci când pe câm pie nu se află n u m a i flori adevăra
te, ci atât flori adevărate, cât şi flori în şelăto are, lucrurile
se com plică. A ici teologul, la fel ca alb in a, trebuie să se-Î
lecteze, diferenţiind şi analizând cu m ijlo acele proprii, cu
sim ţurile şi cu raţiunea, ceea ce este d e folos şi conform
adevărului.
Celebră în acest sens a rămas până azi O milia a XXII&
către tineri a Sfântului Vasile cel M are67, unde ierarhul în
cearcă, folosind exem plul albinei, să arate tinerilor creştini
cum pot întrebuinţa cu folos literatura scriitorilor eleni:
„D upă cum celelalte fiinţe se bucură num ai de mirosul
sau de frum useţea florilor, iar albinele p o t lua din ele şi
m ierea, tot aşa şi aici, oam enii care n u caută în astfel de
scrieri num ai plăcutul sau frum osul p o t să scoată din ele
şi un oarecare folos pentru su fle t T reb u ie deci şi voi să
citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele; ace
lea nici nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici
nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se
aşază, ci iau cât ie trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl
lasă cu plăcere. N oi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din
66 lbidem.
67 Popularitatea acestei scrieri în teologia românească este dovedită
de numărul mare de traduceri şi publicări ale ei. I. Zahariad, Constantin
D. Vasilescu, pr. prof. Petre Procopoviciu, Alex. Horhoianu şi pr.
Dumitru Fecioru sunt cei care au tradus scrierea în secolele al XlX-lea
şi al XX-lea.
46
cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevă
rul' iar restul să-l lăsăm. Şi după cum atunci când cule
gem fl°ri trandafir dăm la o parte spinii, to t aşa şi cu
nişte s c r ie r i ca acestea; să culegem atât cât este de folos şi
sa ne ferim de ceea ce este vătăm ător. A şadar chiar de la
î n c e p u t se cuvine să cercetăm pe fiecare dintre învăţături
şi să le adaptăm scopului urm ărit, conform proverbului
doric: «potrivind piatra după fir»“°8.
Unuf din conceptele-cheie ale acestui text este tocm ai
acela al „folosului sufletesc” . M ulţi com entatori ai acestei
omilii văd fundam ental în acest tex t faptul că Sfântul
V a s ile arată utilitatea literaturii păgâne pentru un creştin.
Dar, pe de altă parte, Sfântul V asile cel M are accentuează
pericolele lecturii atât de m ult, încât scrierea sa poartă în
acelaşi timp şi caracterul unui avertism ent. Ierarhul din
C e z a r e e a C apadociei încearcă să-i determ ine pe tineri să
ia din literatura păgână num ai ceea ce este de folos, lucru
prin care este exprim at deja faptul că există şi contrariul —
ceea ce este vătăm ător. Tinerii învăţau în şcoli păgâne,
unde se citeau texte ale autorilor clasici păgâni. T ânărul
creştin avea nevoie de o abordare inteligentă şi precaută a
acelor autori, adică să separe „ceea ce este folositor” de
„ceea ce este dăunător” , acceptând ceea ce foloseşte şi
respingând ceea ce dăunează. D ar pentru aceasta este ne
voie de o m etodă diacritică. A ceastă m etodă trebuie m ij
locită tocmai de către pedagogul creştin, care, după exem
plul albinei, alege, selectează, decide de ce are nevoie şi
se fereşte de ceea ce este dăunător. C eea ce îşi are scopul
în interiorul graniţelor existenţei păm ânteşti nu poate fi
47
de folos pentru suflet, ci doar ceea ce slujeşte la pregăti,
rea p'entru viaţa viitoare69.
48
T e o lo g ia ştiinţifică ne fereşte de erezie, dar aduce cu ea
şi un mare pericol, deoarece m ari savanţi ai creştinătăţii, ca
de e x e m p lu Origen şi A ugustin, au căzut în erezie tocm ai
datorita ştiinţificităţii teologiei pe care au prom ovat-o.
în ciuda culturii lor filosofice şi a înclinaţiilor pentru
speculaţie, Părinţii tradiţiei răsăritene, credincioşi princi
piului apofatic al teologiei, au ştiut să-şi „răstignească'’
gândirea în faţa m isterului şi nu L-au înlocuit pe D um ne
zeu prin idoli ai lui D um nezeu.
Teologul nu» trebuie să folosească teologia harism atică
şi teologia ştiinţifică în m od independent una de cealaltă,
d e o a r e c e experienţa cunoaşterii este în aceiaşi tim p cata-
fatică şi apofatieă^4. în această îm pletire a cunoaşterii are
întâietate ceea ce se num eşte experienţă şi viaţă. M ai întâi
trăim, iar apoi reflectăm şi dem onstrăm ceea ce deţinem .
îm pletirea celor două m etode de cunoaştere ajută la
evitarea oricăror erezii şi învăţături false, prin faptul că
una se referă la creat, iar cealaltă la necreat. T eologia afir
mativă (via afîrm ationis) şi negativă (via negationis), m e
todele de cunoaştere ale teologiei apusene, nu corespund
celor două m etode de teologhisire răsăritene, deoarece
ambele se află în sfera creatului, în m etoda lor dom inând
dialectica şi ridicarea intelectuală către D um nezeu. A vem
în faţă o teologie catafatică izolată, care îl transform ă pe
Dumnezeu în creatură, devenit astfel o m ărim e naturală,
matematică, putând fi studiat intelectual. A m bele căi de
cunoaştere, operând în cadrul realităţii create, intră în
concurenţă cu ştiinţele naturii, luptându-se pentru adevăr
prin m etode um ane.
Teologia ortodoxă, prin m etodologia ei dublă, este ferită
de acest gen de demers, deoarece, în timp ce teologia c a ta
fatică poate adapta cu lejeritate orice cunoaştere ştiinţifică
50
CAPITOLUL III
Preliminarii m etodologice
3. p r e lim in a r ii m e to d o lo g ic e
54
era rulat, legat şi păstrat într-o cutie scpecială. Un asemenea
gul de p ap iru s scris se num ea volum en. D in secolul I după
Hristos erau făcute şi cărţi din papirus, care se num eau
c o d e x . OL rolă era tăiată în bucăţi , bucata era îndoită, iar
atru astfel ¿te foi duble erau fixate una în cealaltă (qua-
tern ion e, 16 pagini sau quinione, 20 pagini). T extele de
pe papirusuri se citează în m odul urm ător: f o l T /v —fo liu m
(pagina) 7 recto/verso.
p ap iru su l era totuşi un material perisabil, uzându-se foar
te repede. Toate textele Noului Testam ent trebuie să fi fost
scrise pe papirus, fiindcă era un material uşor accesibil Sfin
ţilor Apostoli. A şa se explică dispariţia manuscriselor origi
nale în numai câteva decenii81.
Papirologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul papiru
surilor. Deoarece papirusurile din perioada veche creştină
ne transmit scrisori, facturi, contracte şi alte docum ente de
pietate personală, ele sunt neapărat necesare pentru studiul
vieţii de zi cu zi a creştinism ului antic. De rem arcat este
faptul că, datorită lui Charles W essely, posedăm a colecţie
a celor mai vechi papirusuri creştine cu traducere franceză:
Les plus anciens M on u m en ts du C hristianism e. É crits su r
Papyrus, Patrologia Orientalis (=PO) 4/2, Paris, 1906 şi
18/3, Paris, 1924 = T um hout 198582.
Două exem ple cu privire ia im portanţa papirusurilor:
Un fragment din lucrarea Adversus H aereses a Sfântului
Irineu al Lyonului, descoperit în oraşul monahal Oxyrhyn-
chos din Egiptul de Jos, arată că, la puţini ani după scrierea
lucrării (între 180 şi 185), aceasta era cunoscută în nordul
Egiptului. Micuţul text descoperit de editori pe şase bucăţe
le de papirus, unele mai mici de 1 cm2, dovedeşte atât strân-
sele legături dintre Bisericile din Galia şi Egipt, cât şi marea
55
importanţă a drumurilor romane pentru transmiterea infor
maţiilor şi circulaţia scrierilor teologice în Biserica veche.
O scrisoare transmisă, tot pe un papirus, dintr-o oază din
pustiul Libiei relatează cum o creştină exilată în cadrul perse
cuţiei diocleţiene din anul 304 a fost primită şi luată imediat în
grijă de comunitatea creştină din acel loc83. Papirusul docu
mentează astfel modul în care „Evanghelia iubirii aproapelui'
era trăită la cotele cele mai înalte în Biserica veche.
M anuscrisele
Dacă de la autorii creştini din Evul M ediu şi mai apoi
din epoca reform ei şi cea m odernă posedăm destul de multe
manuscrise originale, în ceea ce îi priveşte pe autorii creş
tini antici nu deţinem de la ei decât foarte puţine manuscri
se originale sau fragmente ale acestora. M ajoritatea textelor
ni s-au transm is în copii ale m anuscriselor originale. Re
constituirea vechilor texte creştine presupune, datorită radi-
56
erUor, lacunelor şi lipsurilor prezente în m anuscrisele tranş
a s e , o muncă ştiinţifică de editare.
57
caligrafi, m unceau şi anum iţi m onahi specializaţi în pro-,
ducerea titlurilor, a începuturilor de text, a m iniaturilor şi $
ilustraţiilor. Cei m ai erudiţi dintre m onahi se ocupau cu co-.
rectarea textelor. în urm a cercetării unor m anuscrise din
M ănăstirea St.-G allen (Elveţia) s-a putut arăta că un copist
din epoca carolingiană avea nevoie de trei zile pentru a
copia o sută de pagini de text, în tim p ce în epoca otoniană
erau copiate şase sute de pagini în două săptăm âni89.
în tim pul procesului de dictare, copiere şi corectare a
m anuscriselor au pătruns în texte foarte adesea greşeli,
datorate unei false citiri sau copieri, iar uneori fiind intro
duse chiar în m od intenţionat. O m iterea câtorva litere sau
chiar a unui rând, saltul la litere asem ănătoare, prescurtări
neînţelese, introducerea de notiţe în text (glose) sau chiar
„corecturi” conştiente au putut schim ba textele.
Clem ent Alexandrinul, precum şi Origen şi Ieronim au
constatat că textul cărţilor Noului Testament avea o mulţime
de variante în manuscrisele transcrise şi transmise până în
vremea lor. Confruntându-se astăzi manuscrisele păstrate
ale Noului Testament, s-a ajuns la concluzia că aproape nu
există verset, care să nu aibă mai m ulte variante în textele
transmise, în traduceri şi în citatele Sfinţilor Părinţi90.
Cu reconstituirea textului cel mai apropiat de original
se ocupa critica de text. A ceasta are în vedere nu numai
tradiţia directă, c f şi tradiţia indirectă^ (citate, aluzii, ex
cerpte, traduceri sau chiar parodii). T oate manuscrisele
trebuie com parate unul cu altul, pentru a se putea constata
relaţia dintre ele (colaţionare). Cu ajutorul aşa-num itelor
errores sig n ifica tivi (lacune, adăugiri, confuzii etc.), se
poate constata care m anuscris depinde de celălalt. R apor
tul de dependenţă al m anuscriselor este prezentat într-un
arbore genealogic al acestora. Cel mai vechi manuscris este
89 Ibidem, p. 90.
90 Cf. Studiul Noului Testament, p. 43.
58
numit arhetip. Atunci când arhetipul este ireproşabil, textul
poate fi reprodus cu destul de mare uşurinţă. Atunci când
arhetipul este incomplet, deteriorat sau se constată multe in
tervenţii în text, editorul poate propune corecturi. Atunci când
m anuscrisul arhetip nu mai există, afiându-ne doar în posesia
unor traduceri ale textului şi dispunând de unele prelucrări
mai târzii ale acestuia, editorul poate propune criteriile con
form cărora textul presupus original poate fi reconstituit.
59
tului TA, deoarece conţine rugăciuni care lipsesc în traduceri
le sahidică şi arabă.
Pe lângă traduceri, ne stau la dispoziţie o serie de pre
lucrări ale acestei scrieri în regulamente bisericeşti ulterioare:
Constituţiile A postolice, Testamentul Domnului şi Canoanele
lui Ipottr. B: Boite a încercat o reconstrucţie a textului origi
nal al TA cu ajutorul traducerilor şi al prelucrărilor ulterioare,
bazându-se pe următoarele reguli: traducerile au prioritate
faţă de prelucrări; traducerile în latină, sahidică, arabă şi etio-
piană nu au aceeaşi valoare, ultimele trei ne fiind reprezentati
ve acolo unde cea latină corespunde cu prelucrările din Testa
mentul Domnului şi Canoanele lui Ipolif, acolo unde traduce
rea etiopiană corespunde cu cea latină, acestea au prioritate
înaintea celorlalte etc92.
Drept urmare, textul TA reconstituit de către Boite, şi care
s-a impus cel mai mult, este rezultatul unei munci de interpretare
şi comparare a o serie de martori ai textului original93. ___
60
I n s c r ip ţ iile
61
Cu privire la istoria creştinism ului pe teritoriul patriei
noastre între secolele al IV -lea şi‘ al XlII-lea, sunt foarte
im portante inscripţiile greceşti şi latine publicate de către
prof. dr. Em ilian Popescu98.
62
3.2. E d iţia critică. „ A d o u a e d iţie ” în A n tic h ita te
63
[...j text distrus în originai, înlocuit
(...) dezlegare a prescurtărilor
adăugiri sau schim bări ale editorului
pasaj radiat de către copiator
î text corupt
lacună în papirus, codex, etc.
litere indescifrabile sau lipsă (numărul
punctelor corespunde, în general, literelor
lip să)103
Aa Ac Ae Ah A !AqEcFa...
64
le rânduri). P e lângă textele din Sfânta Scriptură sunt in
dicate şi texte patristice, filosofice sau istorice, care ex
prim ă aceleaşi idei.
Al doilea aparat indică lista de m anuscrise care confir
mă textul respectiv, înşirându-le conform prescurtărilor
p rop u se M anuscrisele prescurtate aici cu Aa, A c şi Ae
sunt toate din acelaşi loc, în cazul de faţă, din M ănăstirea
V a îo p e d din M untele A thos. F a este, de exem plu, u n
manuscris din Florenţa.
Cel de-al treilea aparat indică variante existente în
u n ele m anuscrise sau corecturi propuse de editor (om
v in e de la om isit şi se referă la anum ite cuvinte care sunt
lăsate la o parte în unele m anuscrise). A cest al treilea apa
rat este foarte im portant în cazul unor locuri controversa
te ale unui anum e text, deoarece se poate observa câte
manuscrise conţin un concept fundam ental din acel text,
Cu ajutorul acestui aparat se evidenţiază destul de clar
istoria transm iterii textului respectiv, dar şi izvoarele care
îi stau la bază. C ercetătorul poate rem arca diferiţi term eni
teologici care sunt om işi sau pasaje care au fost adăugate,
în prefaţa lucrării, editorul respectiv este dator să dea toa
te inform aţiile cu privire la m odul în care a reconstituit
textul pe baza m anuscriselor existente.
în teologia rom ânească această m etodă de lucra nu
este nouă. Prim a „şcoală de teologie”, care şi-a însuşit
metodele ştiinţifice, a fost una m onahală, cea a „stareţu
lui” Paisie V elicikovski de la N eam ţ. Iată ce scrie un bun
cunoscător al activităţii literare desfăşurate în „şcoala” lui
Paisie de la N eam ţ la sfârşitul secolului al.X V III-lea: „O
dată cu trecerea anilor, m etoda m uncii filologice s a per
fecţionat desfaşurându-se acum după norm e riguroase,
înainte de îoate trebuia stabilit textul original autentic,
65
evaluând diferitele recenzii m anuscrise; apoi se proceda
la o traducere literali, cu scopul de a evita subiectivitatea
traducătorului, pentru a se ajunge în sfârşit la o ultim ă res
vizuire. Instrum entele de lucru erau şi ele considerabil
am eliorate: traducătorii dispuneau acum de bune dicţio
nare, de gram atici, de m anuale de paleografie cu reguli
fixe de traducere şi transliterare dintr-o lim bă în alta” 105.
Pr. prof. D um itru Stăniloae, traducătorul textelor filo-
calice în lim ba rom ână, regreta faptul că, până la mijlocul
secolului al X X -lea, nu se publicaseră ediţii critice ale
scrierilor cuprinse în F ilocalia, cu texte cât mai sigure.
De aceea a fost nevoit să com pare textele din Filocalia cu
cele din P atrología lui M igne, urm ând fie o variantă, fie
cealaltă, „după cum ni se părea m ai de încredere una sau
alta (ţinând seam a de legătura cu contextul, de inteiigibi-
litate etc.)” 106. C unoscând exigenţele m uncii ştiinţifice,
era conştient că unele texte nu par „să fie sim ţitor depăr
tate de original” , deşi la altele pot fi m odificări m ai se
rioase. „U neori ele (textele —n.n.) vor fi de-a dreptul de
neînţeles, încât va trebui să întregim sau să construim
i ry j
66
vieţii practice în d u h ortodox” 108. A ceastă diferenţiere se
arată însă problem atică in m om entul în care greşelile din
textele originale nu sunt num ai de amănunt, ci efectiv de
conţinut, traducerea lor aducând cu sine conţinuturi noi.
Acest lucru nu poate fi însă constatat până la editarea texte
lor respective în ediţii critice. Pe de altă parte, un autor du
hovnicesc observă im ediat modificări substanţiale în ceea
ce priveşte învăţătura şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe.
67
dorinţa îm păratului, s-a arătat m ai apoi un duşm an înver
şunat al partidei niceene. Prietenia şi favorurile arătate luj
E u s e b iu de către îm păratul C onstantin cel M are îşi găs< sc
e x p r e s ia în scrierile sale istorice, în care toate părţile ne
gative ale personalităţii im periale sunt lăsate în um bră şj
sunt evidenţiate şi exagerate num ai m eritele acesteia.
în cele ce urm ează, vom prezenta modul în care de
pendenţa faţă de prim ul îm părat devenii creştin l-a deter
m inat pe E usebiu să reia Istoria bisericească după înche
ierea redactării ei şi să adauge sau să şteargă unele lucruri
după bunul plac personal. D upă înfrângerea lui Liciniu în
323 şi m oartea acestuia în 324, îm păratul Constantin a
dispus dam natio m em oriae în ceea ce îl privea pe adver
sarul său politic: num ele acestuia trebuia să fie şters din
am intirea tuturor. Pentru a nu pierde favorurile arătate de
C onstantin, E usebiu procedează ca atare în Istoria biseri
cească, după ce deja, în anul 312, prim a ediţie fusese
încheiată. D eoarece nu au m ai putut fi găsite toate manu
scrisele aflate în circulaţie pentru a fi corectate, ni s-au
transm is până astăzi m anuscrise în care num ele lui Lici
niu ca şi coregent s-a păstrat. Făcând o analiză a manu
scriselor transm ise până astăzi, E. Schw artz şi Hilarius
Ernonds au dem onstrat că putem vorbi de două grupe
mari: una în care num ele lui Liciniu a răm as şi alta în
care a fost şters®i0.
Urm area acestei „corecturi” este faptul că num ele lui
Liciniu dispare aproape în totalitate din cărţile V IiI-X ale
Istoriei bisericeşti. Un exem plu grăitor este hi st. ecl, VID,
17, 5 —unde num ele lui Liciniu este şters din proim ium ul
edictului'de toleranţă din 311, în tim p ce în prim a grupă
68
de manuscrise este păstrat, O astfel de intervenţie prejudi
ciază enorm realitatea istorică şi deform ează figura core-
gentuiui lui C onstantin511.
în cercetarea ştiinţifică trebuie cunoscute astfel de pro
bleme, pentru a nu ne îndepărta de adevărul istoric, de
aceea trebuie m ereu consultate ediţiile critice ale textelor
de cercetat. E ste meritul pr. prof. T. B odogae de a fi re
marcat această problem ă în ceea ce priveşte Istoria bise
r ic e a s c ă a lui E usebiu, atrăgând m ereu atenţia, în tradu
cerea rom ânească a acestei lucrări, asupra locurilor unde
numele lui L iciniu a fost şters112.
Exemplele cu privire la acest m od de a „corecta” istoria
sunt nenumărate în A ntichitatea clasică păgână şi în cea
creştină. A m putea aminti aici problem e legate de Cronica
lui Ieronim, care, în urm a ruperii prieteniei cu R ufln de
Aquilea şi M elania, şterge din cronică unele date privitoare
Ia aceştia113, sau Instituţiile divine ale lui Lactanţiu114.
69
rilor, succesiunilor istorice bisericeşti, cât şi a etosurilor ş ||
mentalităţilor diferitelor Biserici creştine. In procesul cerc%
tării se are în vedere selecţionarea şi ordonarea materialul^
istoric cât mai exact posibil. Cercetarea în cadrul istoriei Bi*
sericii se face pe baza principiilor cercetării istorice profan®
şi, de aceea, ea apare ca o disciplină în cadrul ştiinţei istorice
în general. Este imposibil de aplicat fenomenelor istorice o
metodă specifică istorico-bisericească115.
Istoria bisericească cercetează izvoare scrise şi monu
m entale cu instrum entarul analizei istorico-critice, al isto
riei sociale şi econom ice, al antropologiei şi psihologiei
etc. La fel ca şi istoria profană, istoria bisericească trebuie
să reflecte asupra m etodelor de cercetare şi a problemati
cii proprii, trebuie să dea socoteală de prem isele herme-
neutice de la care porneşte şi trebuie să fundamenteze
interpretarea proprie a izvoarelor116.
D eja T ucidide ( f 400 î.H r.), în opera sa istorică despre
războiul peloponesiac, a descris cercetarea istorică drept
un proccs în cadrul căruia m aterialul istoric este cercetat
cât mai exact posibil. A cest procedeu a răm as în vigoare
- -
pana astazi-117
Ţelul oricărei cercetări şi prezentări istorice este, con
form celebrului istoric germ an Johann G ustav Droyseri
(1808-1886), înţelegerea118. O rice prezentare istorică vrea
70
să ittiji°cească cititorilor înţelegerea epocilor trecute în tr - o
interpretare inteligibilă, neuitând în acelaşi tim p că orice
orezentare a trecutului este şi o interpretare a lui. înţele
gerea este orientată astfel încât din trecut să poată fi înţe
les prezentul, deschizându-se perspective pentru o cu
noaştere intuitivă a viitorului.
Procesul de analiză şi interpretare a izvoarelor dezvol
tă o dinam ică proprie, căci un cercetător poate să poves
tească mai colorat decât altul; unul analizează m ai sever,
jar altul mai lejer119. P e de altă parte, izvoarele vechi tre
buie întrebuinţate cu precauţie, deoarece m ulţi scriitori
bisericeşti au relatat istoria într-o m anieră părtinitoare,
din perspectiva partidei pe care o reprezentau.
71
cu privire la obiectivitatea lor istorică, deoarece martorii
contemporani au relatat faptele din perspectiva, partidei pe
care o reprezentau. Memoria croniştilor de mai târziu poate,
în plus, să se înşele.
Pentru Teodoreţ al Cirului, preotul alexandrin Arie nu
era decât un instrument al diavolului. Expunând certurile
ariene din perspectiva ortodoxă este foarte adesea părtinitor.
Folosirea Istoriei bisericeşti a lui Teodorei, ca izvor pentru
această temă trebuie făcută cu precauţie, deoarece există
multe interpretări subiective ale episoadelor acestor certuri.
Pe de altă parte, documentele publicate de el în Istoria bise
ricească au o cu totul aită valoare pentru refacerea certuri-
lov ariene, decât afirmaţiile sale personale120.______________
124 Georges MINOIS, Histoire des enfers, Fayard, Paris, 1992; His
toire de l'avenir: des prophètes à la prospective, Fayard, Paris, 1996.
125 Unul din cei mai renumiţi istorici ai imaginarului este românul
Lucian Boia. Cf. Lucian BOIA, Pentru o istorie a imaginarului, tra
ducere de Tatiana Mochi, Editura Humanilas, Bucureşti, 2000, p. 5.
•126 Conciliul Ecumenic Vatican îl. Constituţii, decrete, declaraţii,
Ediţie revizuită. Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, Bucu
reşti 1999, p. 67.
127 în istoriografia franceză acest lucru s-a şi întâmplat deja, Vezi
Annette RIEKS, D ie französische Sozial- und Mentalitätsgeschichte
als Basis einer Geschichte der Glaubenden Menschen, în „Zeitschrift
für Kirchengeschichte”, Bd. 101 (1990), p. 58-79.
128 Cf. Karl Suso FRANK, op. cit., p. 1-2.
73
Exem plu: Cruciadele din perspectivă arabă
Majoritatea lucrărilor cu privire ia cruciade se bazează pe
izvoare europene. Francesco Gabrieli este cel care şi-a făcut
un nume în istoria relaţiilor dintre islam şi creştinism, alcă
tuind o lucrare în care cruciadele sunt prezentate din per
spectivă arabă. Izvoarele arabe contemporane cruciadelor
sunt lăsate să prezinte cele mai imporatante momente ale
acestora.
Cel care le citeşte are în faţă o prezentare inversă a lucruri
lor. Necredincioşii sunt pentru arabi creştinii. Spiritualitatea
creştină este adesea luată în râs sau neînţeleasă. în ceea ce îi pri
veşte pe cavalerii occidentali, aceştia sunt plini de vicii, iar vir
tuţile lor sunt lăsate în umbră. în timpul luptelor purtate, curajul
arabilor este mult mai mare decât cel al „necredincioşilor”129.
74
turia despre Iisus H ristos, deoarece m ărturia despre Hris-
tos nu poate fi despărţită de o adunare concretă a credin
cioşilor care, ca auditori şi trăitori ai E vangheliei, îm pli
nesc interpretarea C uvântului iui D um nezeu. A ceasta fu n
damentează istoricitatea B isericii pe istoricitatea C uvân
tului lui D um nezeu. Interpretarea Sfintei Scripturi are loc
în cult şi rugăciune, în m unca teologică şi deciziile perso
nale, în organizarea B isericii, în politica bisericească, în
stăpânirea universală a papilor şi a îm păraţilor, în războa
iele purtate în num ele lui D um nezeu şi în faptele m ilos
teniei creştine, în cultura creştină şi în fuga de lum e a
monahilor, în m artirii şi în arderile pe rug ale ereticilor.
Prin aceasta se poate vedea cât de larg trebuie să fie câm
pul de vedere al istoricului bisericesc.
Astfel, istoria B isericii trebuie să aibă în vedere, din
perspectivă protestantă, tot ceea ce se întâm plă între creş
tin şi D um nezeu, Care S-a revelat deplin în Iisus H ristos.
Ceea ce se transform ă în istorie nu este C uvântul lui
Dumnezeu, ci interpretarea acestui C uvânt în înălţim ile şi
adâncimile existenţei um ane. Istoria B isericii este astfel
istoria prezenţei lui H ristos Cel răstignit şi înviat sub Pon-
ţiu Pilat în viaţa celor care aud şi trăiesc conform C uvân
tului Său132.
Istoriografia bisericească este provocată în prezent să se
îndrepte astfel către cunoaşterea etosului, dinam ism ului,
creaţi vi tătii şi m entalitătii Bisericii, înţelese ca adunare a
oamenilor credincioşi ~, a creştinilor botezaţi, care m ărtu
9 1 3 3 9 9
75
care pleacă de la înţelegerea plenară a Bisericii ca „trup al
lui H ristos”, fară a o reduce numai la ierarhie.
Istoria B isericii, aşa cum o cunoaştem din cărţile noas
tre de istorie, se concentrează foarte m ult asupra împăra
ţilo r şi a patriarhilor. Prim ii au persecutat mai întâi Bise
rica, apoi, începând cu C onstantin cel M are, au ajutat-o să
se afirm e ca o forţă a im periului, au făcut ca legile şi ca
noanele propuse de Sinoadele E cum enice să devină legi
ale im periului şi au încercat să apere im periul devenit
creştin de invaziile barbare. Episcopii, m itropoliţii şi pa
triarhii au contribuit la form area structurilor Bisericii, în
cadrul Sinoadelor E cum enice au form ulat adevărata învă
ţătură de credinţă şi au trăit, în general, în arm onie sau
chiar „sim fonie” cu suveranii lum eşti134.
O sim plă analiză a ceea ce înseam nă Biserica ne aduce
în faţa Ecclesiei, ca trup al lui Hristos. De aceea, o istorie a
Bisericii nu este „obiectivă”, atâta tim p cât nu are în vede
re toate m ădularele trupului lui Hristos. Privirea istoricului
m odem trebuie să se aplece asupra tuturor mădularelor
Bisericii, încercând să vadă fiecare m ădular în toată com
plexitatea lui, ca o fiinţă căutătoare a mântuirii, dar şi pe
toţi creştinii laolaltă adunaţi în faţa altarului, în cadrul Li
turghiei euharistice. Astfel, istoria Bisericii este istoria co
m unităţii creştine, care în frunte cu episcopii, presbiterii şi
diaconii săi, se adună 1'’5 spre a săvârşi Euharistia, ca parti-
76
cipare reală ia eshaton, la ospăţul îm părăţiei cate începe
deja aici şi acum. De la instituţie, învăţăturile şi canoanele
a cesteia „coborâm ” la m ădularele ei, la frăm ântările lor, la
angoasele şi bucuriile lor, la tristeţile şi celebrările lor, la
modul întâlnirii lor ca persoane şi com unitate cu Hristos
cel înviat- Este necesar să cercetăm m odul în care creştinii
istoriei au trăit şi au m ărturisit credinţa, să ajungem la la
crimile şi la zâm betele lor. A tunci vom vedea că aceştia au
râs în faţa m orţii şi în faţa diavolului136, în faţa cărora nu
râde nimeni, şi ne vom întreba de ce nouă ne este astăzi
frică de moarte.
Istoria este asem enea oraşului şi câm piei iui Pascal,
care, văzute de departe, nu dau posibilitatea unei cunoaş
teri mai profunde a lor137. D ar, după ce te apropii, vezi că
în cetate, în B iserică, au existat şi cerşetori şi oropsiţi, dar
şi bogaţi care trăiau în lux şi fiice de senatori rom ani care
deveneau călugăriţe la locurile sfinte138. A scrie istoria
Bisericii înseam nă a scrie nu num ai istoria tuturor celor
care undeva şi cândva L-au întâlnit pe H ristos, ci şi istoria
tuturor lacrim ilor scurse din ochii sfinţilor lui D um nezeu,
care au trăit pe păm ânt. Iar această istorie nu poate fi
scrisă într-un m od deplin, deoarece aceştia au pribegit
prin munţi şi peşteri şi crăpăturile păm ântului, ei de care
lumea nu era vrednică139.
77
O are poate fi considerată istoria B isericii bizantine o
lucrare în care ne este prezentată politica religioasă a îm.
pârâţilor şi principalele sinoade prezidate de patriarhi? Ce
vom şti atunci despre ţăranul, soldatul, avocatul, notarul
m edicul, dascălul, om ul de afaceri, negustorul, meşteşu
garul, sclavul, zilierul, robul, eunucul, funcţionarul, epis.
copul, preotul şi poate chiar sfântul b izantin140? Oare este
istorie adevărată o prezentare care nu ţine cont de ei? Nu
ar fi m ai interesant să vedem cum îm păca omul bizantin !
credinţa creştină cu întrecerile din hipodrom sau cu spec
tacolele teatrale? Cum arăta oare ritualul unei nunţi bizan
tine şi cum arăta viaţa în fam ilia creştină? C um reuşeau
patriarhii B izanţului să poarte grijă de văduvele şi orfanii
lor? Sunt toate întrebări care au o actualitate stringentă,
deoarece un posibil răspuns poate se n ă drept model
pentru oricare din creştinii de azi.
78
C A PIT O L U L IV
Euristica.
Izvoarele şi im portanţa lor
pentru studiul teologic ştiinţific
4. E u r istic a . Iz v o a r e le şi im p o r ta n ţa lo r p e n tr u
stu d iu l te o lo g ic ştiin ţific
4.1. Izvoarele
81
îndem ână pentru cercetare. Pe de altă parte, întâlnim îQ
cercetarea istoriei m odem e problem a m ulţim ii izvoarelor,
care cu greu pot fi analizate în totalitate.
D acă analizăm lucrurile critic, atunci chiar conceptul
de izvor, de sursă este problem atic. D ocum entul nu poate
ţâşni asem enea unui izvor dintr-un anum e fapt istoric. El
este m ediatizat, trece printr-o conştiinţă, printr-o grilă
m entală şi ideologică. A ceastă grilă se interpune inevita
bil între fapte şi „m aterializarea” lor prin scris142.
A
82
Exemplu: Eusebiu de C ezareea, De vita Constantini
Lucrarea lui Eusebiu despre viaţa împăratului Constan
tin cel Mare este un izvor primar pentru refacerea vieţii îm
păratului. Dar, deşi este un izvor primar, este suspectă de un
subiectivism exagerat, datorat prieteniei şi dependenţei isto
ricului din Cezareea Palestinei de împărat. Aspectele nega
tive ale personalităţii împăratului sunt cu totul trecute în
umbră şi lăsate deoparte. De aceea, lucrarea trebuie folosită
cu atenţie şi, deşi este un izvor primar, trebuie coroborată
cu alte izvoare.
Dacă ne-ar interesa prezentarea certurilor ariene în toată
amplitudinea şi desfăşurarea lor, atunci lucrarea ar deveni
un izvor secundar, deoarece posedăm alte lucrări ale istori
cilor de mai târziu care redau o serie de documente şi infor-
maţii importante cu privire la problematica amintită.________
83
localităţi etc.) şi docum entaţie scrisă (inscripţii, diplome
acte, corespondenţă privată). E ste vorba de tot ceea ce a
răm as şi ne com unică ceva, fară vreo intenţie anume şi
fără vreo tendinţă conştientă de a interpreta deja realitatea
transm isă.
84
Cronica lui Eusebiu din Cezareea din anul 303.
E x e m p lu :
Pentru anut 104 d. Hr. Eusebius notegză numai următo
rul eveniment:
fTCXX VII
CCXXI: Olymp: „Romae áurea dornus incendio con
flagravit.”
Textul aminteşte ca singurul eveniment al anului 104
(2120 de la Avraam, al şaptelea an de domnie al împăratu
lui Traian şi primul an al Olimpiadei a 221), faptul că pala
tul împăratului Nero (54-68) de la picioarele Esquilinului în
Roma, numit domus aurea, a fost distrus de flăcările unui
incendiu. Cronicarul nu aminteşte însă evenimente deosebit
de importante pentru istoria imperiului roman, şi anume
sfârşitul primului război al iui Traian împotriva dacilor148. _
85
dia, mânia, avariţia, lăcomia, lenea şi desfrâul, ierarhizate în
această ordine150.
Atunci când descrie chinurile ce trebuie îndurate în Pur
gatoriu pentru a putea accede în Paradis, Dante descrie şap
te ocoluri pe care sufletul trebuie să le facă, pentru a ispăşi
cele şapte păcate capitale sus-numite151. Astfel, din această
capodoperă a literaturii, bazată pe imaginaţia lui Dante, se
pot deduce multe elemente teologice, caracteristice societă
ţii occidentale în secolul al XTV-lea.
Având în vedere caracterul imaginativ al lucrării, trebu
ie procedat însă cu mare prudenţă, atunci când dorim identi
ficarea elementelor reale existente în societatea şi teologia
vremii aceleia.
86
traducerii lui se datorează demersului invers practicat la tra
ducere. Cornilescu a pornit de la o serie de învăţături neo-
protestante şi a tradus şi nuanţat textul Sfintei Scripturi pen
tru a-1 putea pune în slujba doctrinei neoprotestante. M eto
dologic, trebuie tradus mai întâi textul cât mai corect posibil
din punct de vedere ştiinţific, iar abia apoi poate fi formula
tă sau nuanţată învăţătura proprie de credinţă pe baza lui152.
Din punct de vedere ortodox, nu ajunge numai pregăti
rea ştiinţifică pentru a putea traduce textul Sfintei Scripturi,
ci este nevoie de luminarea Sfântului Duh, de experienţă du
hovnicească şi de rugăciune pentru a intra în „Duhul” Scriptu-
rii şi a înţelege sensurile cuvintelor acesteia153._____ _________
87
înaintea m uncii analitice se recom andă citirea în între
gim e a textului propus spre cercetare, pentru formarea
unei prim e priviri de ansam blu. în tim pul acestei lecturi
pot fi deja înlăturate problem e de înţelegere sau întrebări
fie prin recitirea unor pasaje, fie piintr-o scurtă notiţă
pentru un urm ător pas de lucru. C hiar şi atunci când un
singur capitol sau paragraf al unui text este folosit ca bază
de lucru este necesară lecturarea întregului izvor sau, cel
puţin, a părţilor principale. Este, de asem enea, recoman
dabil ca la prim a lectură să se realizeze deja un plan şi
precizări cu privire la conţinutul izvorului.
D in punct de vedere m etodologic, se pot diferenţia trei
paşi m etodici în ceea ce priveşte analiza critică a unui
izvor, paşi care, în practică, nu sunt urm aţi în chip absolut
şi nu sunt aplicaţi la fiecare caz în parte. A ceştia descriu
un set de posibilităţi, iar nu un program obligatoriu de
m uncă în cazul oricărei analize istorice. Astfel, critica iz
voarelor se descom pune m etodic în: critica externă, criti
ca internă şi interpretarea.
4.3.1. C ritic a e x te r n ă
88
Cu ajutorul aparatului critic se poate reconstitui uşor
istoria şi form a textului aflat în posesia noastră astăzi,
adică poate fi urm ărit drum ul unui text de la m anuscrisul
original şi până la cel care ne stă în faţă în ediţia critică.
Un alt aspect al criticii externe îl constituie analiza
autenticităţii textului, adică dacă izvorul este într-adevăr,
cel care se vrea a fi, sau dacă este vorba de o ficţiune sau
o atribuire falsă155.
89
Chiar dacă este vorba de o ficţiune, Didascalia rămâne
un izvor foarte important, atât pentru refacerea vieţii liturgi
ce şi canonice, cât şi pentru refacerea structurilor organiza
torice ale unei comunităţi creştine siriene din secolul al
III-lea.
4.3.2. C ritic a in te rn ă
90
4.3.2.1. A n a liz a s in c ro n ă 160
4 .3 .2 .2 . A n a liz a d ia c ro n ă
91
izvorul respectiv, ci sunt întrebuinţate şi alte texte ale
autorului, cât şi alte texte cu privire la tem a respectivă.
C r i t i c a tradiţiilor: Aici se cercetează dacă autorul fo
loseşte m aterial m ai vechi (de ex. concepte teologice şi fi
losofice tradiţionale, m ărturisiri de credinţă etc.), în ce tip
de gândire este fam iliarizat, în ce contexte şi schem e so
ciale, politice, culturale sau religioase, precum şi ce iz
voare i-au stat la dispoziţie la redactarea lucrării.
Istoria redactării textului: Pe lângă întrebările care
apar în cadrul pragm aticii, trebuie rem arcat cum foloseşte
autorul textului citatele din Sfânta Scriptură sau alţi au
tori. A u citatele respective într-adevăr sensul pe care l-a
dedus autorul şi pot fi interpretate aşa cum le-a interpretat
el? De unde a luat autorul inform aţiile sale? Ce izvoare
i-au stat le dispoziţie? C unoaşte el fundalurile şi contex
tele izvoarelor sale? E ste autorui una din persoanele im
plicate în ceea ce descrie? U rm ăreşte el o anum e tendinţă
pentru vrem ea sa? Ce urm ăreşte autorul şi ce vrea să
obţină162?
A şti să pui întrebări unui text este o artă. U n cercetă
tor pasionat nu tratează textul ca pe un sim plu obiect, ci
ca pe un partener de dialog, care dă adeseori răspunsuri
surprinzătoare, dacă întrebările îi sunt bine puse. D e mul
te ori suntem siliţi în cercetarea ştiinţifică, m ai ales în cea
privitoare la începuturile istoriei B isericii, unde izvoarele
sunt sărace, să „trecem prin text”, în spatele lui, spre a
putea descoperi etosuri, m entalităţi şi feluri de a.fi nese-
sisabile printr-o lectură neanalitică.
92
slujitori ai lui Cromwell cu privire la averile şi starea mo
rală a mănăstirilor engleze - sunt izvoarele principale după
care se poate prezenta modul în care s-a efectuat desfiinţa
rea mănăstirilor în Anglia secolului al XVI-lea, în cadrul re
formei bisericeşti iniţiate de regele Henric al VlII-lea. După
ce o serie de cercetători catolici şi protestanţi s-au înfruntat
mai mult de trei sute de ani cu privire Ia m otivele desfiinţă
rii mănăstirilor, primii încercând să arate că mănăstirile
funcţionau bine şi se bucurau de respectul populaţiei în mo-
metul distrugerii lor, iar ultimii că mănăstirile erau locuri
ale corupţiei, unde păcătoşii şi şarlatanii trăiau într-un lux
deşănţat, cercetătorii moderni au arătat că datele prezentate
în com perta trebuie privite cu multă circumspecţie, deoare
ce este evident că cei însărcinaţi cu inspecţia au îndeplinit
cu eficacitate ordinul de „a scoate la iveală cât mai multe
murdării”, fără preocuparea de a prezenta un tablou realist
şi corect. Chiar dacă inspectorii nu sunt acuzaţi că şi-ar fi
inventat probele, nu mai încape îndoială că accstea au fost
în aşa fel tratate, încât să prezinte realitatea rn mod distor
sionat, fapt demonstrat de alte izvoare contemporane163.
Prin această critică a izvorului principal după care era redat
acest episod în istoriografie, toţi cercetătorii au trebuit să-şi
nuanţeze substanţial părerile._____________________________
93
nlent încheiat? V rea autorul să obţină cu textul respectiv
$eva în situaţia prezentă164?
P olem ica: O atenţie deosebită trebuie dată izvoarelor
care au ton polem ic. In polem ică, afirm aţiile cu privire la
celălalt sunt tendenţioase şi foarte adesea nu corespund
adevărului. In disputele autorilor ortodocşi cu ereticii,
am bele părţi au apelat la m ateriale tendenţioase, care tre
buie foarte atent analizate şi întrebuinţate. De aceea, cer
cetătorul trebuie, printr-o fină analiză critică a izvorului,
să renunţe la afirm aţiile neadevărate care ţin de polemică
şi care nu sunt confirm ate de alte izvoare.
94
unor evidenţe de netăgăduit. Argumentaţia catolică era ba
zată pe falsificarea intenţiilor iniţiale ale luteranilor, jigniri-
le fiind întâlnite la tot pasul. Argumentaţia luteranilor era şi
ea în mare parte nesinceră, deoarece ei au trimis Confessio
Augustcina Graeca la Constantinopol pentru ca Patriarhul
Ieremia al II-lea să-şi exprime părerea faţă de învăţăturile
cuprinse în această Mărturisire de credinţă a lor. Gândul de
a-i câştiga pe greci la doctrina luterană nu a existat iniţial,
aşa cum se afirmă în scrierile polem ice, ci s-a născut în de
cursul dialogului. La Patriarhul Ieremia al II-lea întâlnim în
scrisoarea adresată papei Grigorie al XHI-lea o ascuţime a
tonului, neîntâlnită în nici unul din răspunsurile sale către
cei din Tiibingen.
Datorită caracterului lor tendenţios, aceste izvoare tre
buie analizate cu o mare precauţie şi comparate cu izvoare
contemporane neutre. Fiecare argumenta de pe poziţia sa,
având criteriul său de apreciere şi punându-se astfel în rolul
unui judecător care avea dreptatea şi adevărul de partea sa.
4.3.3. C o m p a ra ţia iz v o a r e lo r
95
voarelor. Pentru a o realiza, s-au im pus în cercetarea isto
rică patru reguli:
96
In Istoria bisericească Eusebiu de Cezareea face referire
}a acest eveniment, fără să amintească însă de vreo viziune
a împăratului168.
Cea de-a treia relatare îi aparţine tot Sui Eusebiu, care în
Vita Constantini a redat pe larg acest eveniment, sursă fiind
împăratul însuşi, care îi povestise înainte de moarte ce s-a
întâmplat. Şi anume că, în ajunul luptei, în urma unei rugăciuni
adresată Dumnezeului tatălui său, i s-a arătat pe cer, „pe Ia
ceasurile amiezii”, semnul biruitor al crucii, alături de cuvinte
le: „întru aceasta vei birui!’’. După ce a reflectat îndelung asu
pra acestei apariţii miraculoase, fără să-i găsească sensul, îm
păratului i S-a arătat Hristos la ceas de noapte, poruncindu-i să
folosească imaginea apărută pe cer ca semn de ocrotire împo
triva duşmanului. După aceasta, Constantin a poruncit să se în
scrie acel semn pe steagurile de luptă169.
Dacă cea de-a doua versiune nu ridică probleme, între
Lactanţiu şi Eusebiu în Vita Constantini există unele diferenţe
şi contradicţii. Acum intervine comparaţia ambelor izvoare,
încercând să se identifice tendinţa şi veridicitatea fiecăruia.
Henri Gregoire a contestat credibilitatea ambelor varian
te, considerându-îe interpolări târzii care au reinterpretat o
viziune a lui Sol Invictus. Dacă nu acceptăm varianta sus-
amintiîă, se poate da prioritate unei relatări sau se poate căuta
o nivelare a diferenţelor existente. Pentru a opta pentru orica
re din variante sunt necesare reflecţii asupra autorului şi ten
dinţei scrierii respective, a izvoarelor pe care le foloseşte etc.
O interpretare plauzibilă este dată de domnul prof. dr.
Emilian Popescu, care consideră că nucleul evenimentului a
fost real şi nu trebuie să ne îndoim de veracitatea lui, mai
târziu evenimentul fiind îmbrăcat în legendă şi cuprinzând
poate unele înfloriri170.__________________________ ________
97
4.4. I n te r p r e ta r e a ş i ju d e c a ta is to ric ă
98
gine plecând de la scrieri, acte şi alte docum en-te istorice.
Interpretarea face ca istoriografia să nu se reducă la repe
tarea neîncetată a aceloraşi „fapte” şi „adevăruri” . Paul
Ricoeur afirm a în acest sens, în finalul unei cărţi funda
mentale cu privire la m etodologia cercetării istorice, că
sub istorie se află viaţa, d ar „a scrie viaţa este o altă po
veste, N eterm inată” 1' 3.
99
puţurile creştinismului harismatici rătăcitori, care peregrinau
din ioc în ioc, fiind întreţinuţi de comunităţile creştine prin
care treceau. Capitolele amintite încearcă să dea creştinilor
din comunitate criterii cu ajutorul cărora să se poată proteja
de abuzuri şi şarlatanii, care proveneau din partea unor pro
feţi, apostoli sau învăţători falşi. (Este celebră în acest sens
satira iui Lucian din Samosata, D espre m oartea fui Peregri-
nus). Criteriile impuse ne lasă să deducem că în acea vreme
se înmuiţiseră pseudoprofeţii, apostolii şi învăţătorii falşi, co
munitatea D idahiei (probabil şi alte comunităţi) fiind provo
cată să se apere. De aceea Didahistul propune criteriile după
care creştinii să se comporte faţă de străinii care veneau în
comunitate şi astfei să protejeze ospitalitatea creştină, al cărui
principiu era pus sub semnui întrebării şi de care unii încer
cau să abuzeze.
Avem pe de altă parte o documentare clară asupra preluă
rii slujirilor profeţilor şi dascălilor de către episcopi şi diaconi
statornici, care probabil la acea vreme nu se bucurau de un
respect deosebit, deoarece Didahistul avertizează poporul să
nu-i dispreţuiască, „că ei sunt cinstiţi între voi împreună cu
profeţii şi dascălir’176-_____________________________________
IOC)
rje. Cele două noţiuni nu sunt câtuşi de puţin echivalente,
deoarece istoria reală sj a întâm plat odată şi nim eni n-o
mai poate învia, iar istoria-discurs nu este decât o poves
tire simplificată, dram atizată şi învestită cu sens. istoricul
este ce! care dom ină dezbaterea, iar nu trecutul, deoarece
pfjn alegerea faptelor, aranjarea lor într-o naraţiune şi su
punerea lor unei grile de interpretare, el devine un neobo
sit producător de coerenţă şi sem nifi-caţii179.
Renumitul teolog şi filo s o f germ an E m st T roeitsch
( 1865- 1923 ) a arătat că în dom eniul istoric nu există de
cât ju d e c ă ţi de p ro b a b ilita te (W ahrscheinlichkeitsur-
teile)180. D e aceea, judecăţile istorice trebuie m ereu for
mulate precaut, chiar dacă eîe sunt foarte necesare. Fieca
re reconstrucţie a faptelor istorice este nevoită de m ulte
ori să recurgă la ipoteze, care sunt influenţate de accepţiu
nile personale şi de diferitele categorii de gândire ale cer
cetătorului. B ineînţeles că nu ne referim la datele foarte
clare ale istoriei, a căror obiectivitate şi realitate nu pot fi
contestate. N im eni nu se îndoieşte că Sinodul I E cum enic
a avut loc în anul 325 la N iceea, dar reconstituirea certu
rilor ariene din secolul al IV -lea necesită clar unele ju d e
căţi de probabilitate cu privire la unele fapte pe care nu le
putem afirm a în m od cert.
D ecizia pentru o anum e prezentare a faptului istoric şi
fiecare interpretare trebuie întem eiate de aşa manieră, încât
drumul către o judecată istorică să poată fi urm ărit de
cititor în m od logic şi clar. Toate afirmaţiile trebuie justifi
cate prin citate sau referiri la un izvor prim ar sau secundar.
101
in anui 1952 a fost publicată o scrisoare din corespon
denţa lui N icolai Pflugers, din data de 11 martie 1532181,
scrisoare care este singurul document existent până în pre
zent, ce arată faptul că Luther ar fi încercat realizarea unui
prozelitism religios faţă de populaţia băştinaşă de rit orto
dox din Moldova, prin traducerea, în colaborare cu un în
văţat din Moldova, a Evangheliilor şi a Epistolelor pauline
în limba română182.
Textul izvorului este în traducere românească următo
rul: „Un învăţat bogat din Moldova, bărbat în vârstă, care
nu vorbeşte nemţeşte, ci latineşte şi polonă, a sosit la Wit
tenberg ca să-l vadă şi să-l audieze pe Martin Luther şi vrea
să îngrijească de tipărirea celor patru Evanghelii şi a Episto
lelor lui Pavel în limba română, polonă şi germană, ca şi
când în Universitatea din Cracovia n-ar exista învăţaţi atât
de erudiţi. Mă mir cum un învăţat bătrân s-a lăsat într-atât
ademenit de seducătorul acela şi adus atât de departe, din
provincia lui, la Wittenberg. Dat la 11 Martie 1532”183.
102
în ceea ce priveşte apartenenţa etnică şi religioasă a în
văţatului din Moldova, despre care această scrisoare vorbeş
te, se ridică o serie de probleme. în primul rând, nu se poate
afirma cu exactitate cărei populaţii din M oldova aparţinea.
Scrisoarea ne spune că el vorbea latină şi polonă, dar nu
vorbea germană. Automat, nu putea fi maghiar sau german
din Moldova. Deşi nu se spune explicit că el ar fi ştiut lim
ba română, acest lucru se lasă dedus din faptul că participa
]a realizarea ediţiei germano-polono-române a Noului T es
tament. Deci trebuia să cunoască latina, polona şi româna,
urmând să înveţe germana la Wittenberg. Astfel, putea fi un
polonez care se afla în acea vreme în M oldova’84, unde în
văţase şi limba română, sau un moldovean, care, pe lângă
română mai cunoştea şi latina, şi polona. Faptul că ştirea ne
este transmisă de un polonez, care îşi exprima nemulţu
mirea faţă de planul acestui învăţat din Moldova, ar pleda
mai mult pentru apartenenţa lui polonă, dar nu poate fi
neglijată nici posibilitatea apartenenţei sale la populaţia ro
mânească din Moldova. Deoarece nu avem alte ştiri con
temporane despre episod, suntem îndreptăţiţi să formulăm
numai ipoteze p lau zib ile sau mai puţin p la u z ib ile 185._________
103
4.5. P r e m is e h e r m e n e u tic e o rto d o x e c u p rivire la
in terp reta rea te x te lo r S fin te i S crip tu ri
104
îi cerea un răspuns cu privire Ia înţelesul „m ai înalt” al
UI)0r texte biblice, pentru că textele respective nu ar fi pu
iuţ fi înţelese decât num ai de către „cei ce au înaintat m ult
contemplaţie” . în final, acceptă dem ersul exegetic, de
tea m ă ca iubirea dintre ei să nu sufere în vreun fel.
Purcezând Ia o analiză detaliată a stării de spirit în care
se cuvine să se desfăşoare actul herm eneutic, părintele
Constantin Com an rem arcă în această operă exegetică a
Sfântului M axim mai m ulte prem ise pe care exegetul ar
trebui să le îm plinească. Prim a este sm erenia sau conştiinţa
limitelor în înţelegerea şi cunoaşterea dum nezeieştilor
Scripturi, care este exprimată atât faţă de destinatarii scrie
rii sale, pe care îi consideră m ult m ai înaintaţi decât el în
actul exegetic, cât şi faţă de D um nezeu, căruia îi cere m e
reu harul Său, pentru a-1 ajuta la înţelegerea textelor189.
Foarte im portant este faptul că Sfântul M axim nu con
sideră exegeza sa ca fiind singura sau ultim a înţelegere a
cuvântului biblic; prin aceasta lasă poarta deschisă pentru
alte interpretări, care pot fi m ult m ai profunde, deoarece
Cuvântul lui D um nezeu nu are hotar şi se află infinit mai
presus dje puterea sa de înţelegere.
Pentru a putea înţelege C uvântul dum nezeiesc exegetul
trebuie să se afle în afara patim ilor, lepădând cu totul îm pă-
timirea, care leagă pe om de sim ţire şi de trup. D espătim i-
rea presupune un proces de curăţire a m inţii, care numai
astfel poate prim i harul lui D um nezeu şi poate ajunge la
cunoaşterea sensurilor mai adânci ale Sfintei S cripturii Cu
aceasta a fost num ită o altă prem isă herm eneutică: Lumina
rea Sfântului D uh pentru înţelegerea profundă a cuvintelor
Scripturii. în strânsă legătură cu prem isele sus-am intite stau
şi experienţa duhovnicească şi rugăciunea190.
105
Un ultim cuvânt se cuvine m otivaţiilor şi finalităţii ac
tului exegetic. Pentru Sfâ'ntul M axim M ărturisitorul iubi
rea şi ascultarea constituie m otivaţiile fundam ental^ ale
dem ersului sau exegetic. N um ai din iubire exegetul reu
şeşte să depăşească sm erenia şi să purceadă la actul her
m eneutic. Sfântul M axim răspunde Ia cererea egumenului
T alasie tocm ai datorită ascultării pe care i-o datorează.
Pentru a-şi atinge scopul, actul herm eneutic nu trebuie să
pornească dintr-o perspectivă egocentrică, slavă deşartă
etc.,a ci din ascultare şi iubire191.
In fine, actul exegetic autentic are ca finalitate slăvirea
lui Dumnezeu. In exegeza biblică, dar şi în m ulte alte do
m enii ale teologiei, cercetătorul trebuie să urm ărească prin
opera sa nu slavă deşartă şi aprecierea de la oameni, ci ca
cel care va citi sau auzi afirmaţiile făcute să se minuneze în
faţa înţelepciunii lui D um nezeu şi să-L slăvească192.
Părintele C onstantin Com an vede într-o astfel de arti
culare a discursului exegetic biblic la cel niptic-filocalic
putinţa revenirii „teologiei biblice ortodoxe din captivita
tea babilonică a teologiei raţionaliste şi secularizate în
păm ântul făgăduinţei ai îm preună-petrecerii omului cu
D um nezeu, al perspectivei theantropice, sinergetice. în
acest sens, criteriul erm ineutic ultim este om ul duhovnic
cesc, cel care nu cercetează şi nu vede num ai cu m intea sa
cele dum nezeieşti relatate în Sfânta Scriptură, ci le cer
cetează şi le vede p rin ochii duhovniceşti lum inaţi de pre-
zefiţa D uhului lui D um nezeu”
106
C A PIT O L U L Y
109
2. M. G EER A R D , Clavis P atrum G raecorum (=CPG
5 voi., T urnhout, 1974-1988194.
O perele scriitorilor creştini sunt prezentate în ordine
cronologică: voi. 1 cuprinde secolele I-III; voi. 2 - seco
lele II-IV; voi. 3 —secolele V-VI1I; voi. 4 prezintă textele
sinoadelor şi catene; voi. 5 este registru. C PG este deose
bit de im portant cu privire la acei autori creştini antici, în
operele cărora se găsesc m ulte scrieri pseudoepigrafice.
Pentru căutarea şi găsirea ediţiilor critice ale textelor
patristice se poate apela, în lipsa C PG şi CPL, la două
opere im portante apărute în ultim ii ani în lim ba română,
pe care le vom prezenta mai jos.
în anul .2001, Editura Polirom din Iaşi a publicat primul
volum din Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi la
tine, care prezintă literatura creştină de la Sfântul Apostol
Pavel şi până la Eusebiu de C ezareea195. Cei doi autori.
Claudio M oreschini şi Enrico Norelli, prezintă toate scrie
rile creştine cunoscute din această perioadă, ţinând cont de
ultim ele descoperiri şi de stadiul cercetărilor ştiinţifice, in
cluzând în acelaşi tim p literatura apocrifa şi gnostică. Car
tea oferă la sfârşitul fiecărei lucrări prezentate bibliografie
cu privire la principalele ediţii critice ale operei respective,
precum şi literatură secundară corespunzătoare.
Cea de-a doua lucrare este un D icţionar enciclopedic
de literatură creştină din p rim u l m ileniu, redactat de prof.
1 10
dr. Rem us Rus de la Facultatea de T eologie O rtodoxă a
Universităţii din B ucureşti196. A ceastă prim ă lucrare de
acest gen alcătuită de un teolog ortodox rom ân, cuprinde
literatura creştină scrisă în lim bile greacă, latină, arm ea
nă, siriacă, slavonă, coptă şi arabă. M aterialul este pre
zentat pe autori şi tem atic, în unele cazuri. Prezentarea nu
se opreşte num ai la scrierile P ărinţilor şi scriitorilor bise
riceşti, ci include şi scriitori etorodocşi, ereziarhi, doctri
ne religioase, sinoade, inscripţii şi docum ente im portante.
Fiecare articol se încheie cu bibliografie referitoare atât la
ediţiile critice ale textelor respective şi la traducerile în
limbi m odem e, cât şi la alte prezentări în dicţionare şi en-
ciplopedii sau la studii şi lucrări din literatura secundară.
5.2. C e le m a i im p o r ta n te c o le c ţii s tr ă in e
d e te x te p a tr is tic e
111
P G /P I-: Jacques Paul M igne, P atrología cursus com-
p letu s. S eries g ra eca /la tin a , Paris (1844-55/1857-66)
colecţie prescurtată de asem enea: (M PL, MSL, ML
M PG ’, M SG , M G )
în această colecţie, care este accesibilă în toate bibliotecile uni
versitare şi în sălile de lectură ale facultăţilor de teologie şi nu numai,
au fost tipărite toate ediţiile textelor patristice existente la acea vre
me. Este editată aproape întreaga literatura patristica, dar aceste ediţii
din secolul al XIX-lea, pline adesea de greşeli -tipografice, nu mai
corespund de ceie mai multe ori cerinţelor unei ediţii critice moderne.
De aceea, este permisă citarea din PG/PL doar atunci când nu există
o ediţie critică mai nouă198. Descoperirea multor manuscrise noi şi
chiar a unor scrieri considerate pierdute la jumătatea secolului al
XIX-lea face necesară consultarea ediţiilor celor mai noi199.
Colecţia de texte greceşti cuprinde 161 de volume, de la Clement
Romanul până la Sinodul de la Florenţa (1439), textele fiind editate
între anii 1844 şi 1855 la Paris. Textele greceşti sunt însoţite tiw tra
ducere latină. Colecţia de texte latine cuprinde 217 volume şi merge
de ia Tertulian până la papa Inocenţiu al III-lea (1216), textele fiind
editate între anii 1857 şi 1866.
112
Augustin, Ambrozie şi regulile monahale apusene ale Antichităţii
‘-"..'200'
târzii •
*
113
(1904-1977). între timp, această colecţie a căpătat un prestigiu deose
bit, datorită numărului mare de volume editate până în prezent (pesté
450), precum şi datorită amplelor introduceri care precedă textele edi
tate. După ce în anii de început au fost tipărite în parte ediţii mai vechi,
SC oferă în ultimul timp substanţiale ediţii critice noi. Spre deosebire
de ediţiile sus-menţionate, textele originale (greceşti sau latine) apar
însoţite de traducerea în limba franceză, ceea ce face ca acestea să fie
accesibile nu numai cercetătorilor buni cunoscători ai limbilor greacă şi
latină. Textele din SC pot fi citate ca ediţii critice doar atunci când nu
oferă reproduceri ale unor ediţii mai vechi.
114
A ctaSS: A ftfí Sanctorum , ed. J. Bolland (1596-1665) et
G. Henskens (1601-1681), B rü sse l,'1643-í 794
ş il8 3 6 ş .u .
115
s tu d e n ţi în tim p u l studiului, dar trebuie rem arcat, c ă jn ca
zu l unei lucrări ştiinţifice este neapărat nevoie să se con
sulte textuI_Q ngxnaIdintr-o ediţie critică. D aca Tucnîl di
rect pe textul original este dificil, trebuie consultat origi
nalul cel puţin atunci când este. vorba'cte' concepte funda
m entale sau paragrafe foarte im portante pentru interpreta
rea textului respectiv.
5 .3 .1 . Iz v o a r e le O rto d o x ie i
116
scris o carte în care să pulseze duhul real şi ju st al ortodo
xismului! în toate lucrările teologiei noastre descoperim
urmele m anualelor catolice şi protestante; iar dacă în u n e
le se face uz de citate patristice, trebuie să se ştie că toate,
dar absolut toate, le veţi găsi citate în lucrări sim ilare occi
dentale - catolice sau protestante. în chipul acesta teologia
noastră ortodoxă a stat sub cenzura intereselor confesio
nale apusene: atât am ştiut, atât am gustat din părinţi, din
izvoarele ortodoxiei, cât ne-a dat apusul protestant sau ca
tolic. A m supt laptele alterat al unei m am e străine!”2^
Pentru ca gândirea teologică să fie pătrunsă de teologia
patristică era nevoie, după părerea autorilor, de o bibliote
că cunoscută în toate colţurile ţării. încredinţaţi de im por
tanţa dem ersului îor, cei doi autori şi-au propus ca, în
timp de 5 ani, deci între 1938 şi 1943, să traducă şi să edi
teze şaizeci de volum e cu peste 300 de pagini fiecare!
Printre părinţii care urm a să fie traduşi în lim ba rom ână
se aflau în prim ul rând capadocienii. Sfântul Ioan H risos-
tom, Sfântul A tansie cel M are, Sfântul C hirii al A lexan
driei, T eodoret al Cirului, 'Sfântul M axim M ărturisitorul,
Sfântul Ioan D am aschin.
D in acest plan foarte îndrăzneţ, care din pricina războ
iului şi m ai apoi a venirii com unism ului nu a putut fi rea
lizat, au apărut între anii 1938 şi 1946 urm ătoarele opt
volume:
1. Sfântul Ioan D am aschinul, D ogm atica
2. Sfântul V asile cel M are, C om entar la P salm i
3. C lem ent A lexandrinul, P edagogul
4. Sfântul .Tustin M artirul, D ialog cu iudeul Trifon
117
5. Sfântul loan H risostom , Cuvântări la Praznice
îm părăteşti ■
118
pusa de „patriarhulgeologiei rom âneşti'” a fost enorm ă, pe
lângă traducere"!!ecare text filocalic fiind precedat de o
bogată introducere şi com entat în note am ple de subsol.
Caracterul special al acestei colecţii de texte teologice
duhovniceşti este tocm ai acela că textele filocalice nu sunt
destinate studierii teoretice şi ştiinţifice, deşi fără acest
prim pas nu sunt accesibile nim ănui, ci au un caracter prac
tic, fiind învăţături ale Părinţilor ce aşteaptă să devină via
ta. însuşi traducătorul textelor m ărturisea, la câţiva ani
după apariţia prim elor volum e din Filocalia, că se bucura
mult când vedea prin m ănăstirile noastre m onahi care îşi
făcuseră din aceste texte un m od de vieţuire, trăind con
form învăţăturilor filocalice. Textele nu se adresează nu
mai m onahilor, ci şi laicilor şi îndeosebi studenţilor teologi
şi preoţilor, care trebuie mai întâi ei înşişi să se curăţească
şi să se lum ineze, spre a-i putea lum ina şi călăuzi pe dru
mul mântuirii pe credincioşii încredinţaţi lor. Sufletul tre
buie călăuzit către D um nezeu „în m od ştiintific”, mărturi-
sea traducătorul acestor texte
Redăm în continuare autorii şi textele filocalice cuprin
se în cele douăsprezece volum e ale Filocaliei româneşti:
1. Sfântul A ntonie cel M are
- în vă ţă tu ri despre viaţa m orală
EvagrieJPQ.oticui
- Schijă m onahicească
- C apete despre deosebirea gândurilor
- D in capetele despre trezvie
- C uvânt despre R ugăciune
Ioan C asian
- D espre cele opt gânduri ale răutăţii
119
- C uvânt despre Sfinţii P ărinţi din Skkit
Nil A scetul
- C uvânt ascetic
M arcu A scetul
- D espre legea duhovnicească
- D espre cei ce cred că se îndreptează din fa p te
- D espre B otez
- E pistolă către N icolae M onahul
D iadoch al Foticeei
- C uvânt ascetic în 100 de capete
Isaia Pustnicul
- D espre p ăzirea m inţii în 2 7 de capete
2. Sfântul M axim M ărturisitorul
- C uvânt ascetic
- C apete despre dragoste
- C apetele teologice (gnostice)
- întrebări, nedum eriri ş i răspunsuri
- Tâlcuire la Tatăl nostru
3. Sfanţul M axim M ărturisitorul
- R ăspunsuri către Talaste*
4. T alasie Libianul
- D espre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea
după m inte
Isihie Sinaitul
- C uvânt despre trezvie şi virtute
Fiîotei Sinaitul
- Capete despre trezvie
loan Carpatiu!
- Una sută capete de m ângâiere
2!3 Este titlul adoptat de pr. prof. Dumitru Stăniloae, sub care se
ascunde lucrarea Sfântului Maxim intitulată: „Despre diferite iocuri
grele din Sfânta Scriptură”.
120
A vva Filim on
- D espre A vva F ilim on
Sf. loan D am aschin
- C uvânt de suflet folositor
T eodor al Edesei
- Una sută capete
- C uvânt despre contem plaţie
T eognost
- D espre făptuire, contem plaţie şi preoţie
Ilie Ecdicul
- C ulegere din sentinţele înţelepţilor
Teofan M onahul
- Scară
5. Sfântul Petru D am aschinul
- învăţăturile duhovniceşti
~ P arafrază în 150 de capete a Sfântului Sim eon
M etafrastul la cele 50 de cuvinte ale Sfântului
M acarie E gipteanul
6 . Sfântul Sim eon N oul T eolog
- C ele 225 de capete teologice şi p ractice
- Capetele m orale ale lui Sim eon E vlaviosul
- C uvântări m orale
C uviosul N ichita Stithatul
- Cele 300 de capete despre făptuire, despre fir e
şi despre cunoştinţă
- Vederea duhovnicească a raiului
7. N ichifor din singurătate
- Cuvânt p lin de m ult fo lo s despre rugăciune,
trezvie şi p a za inimii.
M itropolitul T eolipt al Filadelfiei
- C uvânt despre ostenelile vieţii călugăreşti
- C uvânt despre lucrarea cea ascunsă întru
■ H ristos
121
Sfântul G rigorie Sinaitul
- C apete fo a r te fo lo sito a re în A crostih şi alte
scrieri
Sfântul G rigorie Palam a
- C uvinte p en tru cei ce se liniştesc cu evlavie şi
alte scrieri în apărarea isihasm ului
- Tom ul aghioritic
- 150 de capete despre cunoştinţa naturală, de
spre cunoaşterea lui D umnezeu, despre viaţa
m orală şi despre fă p tu ire
8 . C alist şi Ignatie X anthopol
- M etoda sau Cele 100 de capete
C alist Patriarhul
- C apete despre rugăciune
- C apete care au lipsit 214
C alist A ngelicude
- M eşteşugul liniştirii
- D espre rugăciune şi luare-am inte
C alist C atafygiotul
- D espre unirea dum nezeiască şi viaţa contem
p la tivă
Sfântul Sim eon Noul Teolog
- M etoda sfintei rugăciuni şi atenţiuni
Teofan
- D in Viaţa Cuviosului P ărintelui nostru Maxim
C avsocalivitul
N icodim A ghioritul
- D in Viaţa Sfântului G rigorie a l Salonicului
9. Sfântul Ioan Scărarul
- Scara dum nezeiescului urcuş
A va D orotei
- F elurite învăţături lăsate ucenicilor săi
122
10. Sfântul Isaac Şirul
- C uvinte despre sfintele nevoinţe
11. Sfinţii V arsanufie şi Ioan
- Scrisori duhovniceşti
12. C uviosul Isaia Pustnicul
- D ouăzeci şi nouă de cuvinte
123
Exem plu: N ecesitatea consultării unei ediţii critice luând
ca exem plu analiza capitolelor 9-10 din Didahia celor doi
sprezece apostoli .
în introducerea care precede traducerea în româneşte a
Didahiei, editată în primul volum al colecţiei P$B, pr. dr.
Dumitru Fecioru afirmă cu privire la capitolele 9-10 din D i
dahie, care conţin trei rugăciuni euharistice, următoarele:
„Euharistia este precedată de două rugăciuni de invocare:
una pentru potir, alta îa frângerea pâinii; după împărtăşire
urmează rugăciunea de mulţumire”215.
într-o frază este „rezolvată” o problemă care a dat de furcă
multor cercetători cunoscuţi în domeniu. Hans Lietzmann,
Jean-Paul Audet, Arthur Voobus, Johannes Betz, Ivan Karabi-
nov, Karl C'nristian Felmy210 şi nu în cele din urmă pr. prof.
Petre Vintilescu sunt doar câţiva dintre cercetătorii care au dez
voltat o serie de teorii cu privire la caracterul textelor amintite,
propunând diverse variante, între care se remarcă cea a ultimilor
trei, care văd în capitolul 9 rânduiaîa unei agape, iar în capitolul
10 rânduiaîa euharistiei propriu-zise.
intr-o introducere ştiinţifică trebuia cel puţin remarcată
problematica deschisă a acestui text. Mai mult, fraza care in
troduce capitolul al 10-lea este tradusă astfel: „După ce v-aţi
împărtăşit, mulţumiţi aşa: [...]”2i7. Traducând astfel textul
124
grecesc era clar trasată interpretarea dorită în sensul ceior
enunţate în introducere218. .
Este necesară o privire atentă asupra textului original
grecesc, care arată astfel: „M etoc 8e xo f.^TcXr,oGrivai,
o d t c o c ;e\)%apiarrţaaTe”2i9. Traducerea lui corectă este:
„După ce v-aţi săturat, mulţumiţi aşa:” Recurgând la textul
original, am reuşit deci să eliminăm încercarea neştiinţifică a
traducătorului de a da textului sensul dorit de el220. Vorbind
de saturare în sensul real şi propriu, este foarte greu să de
monstrăm că rugăciunile din capitolul 9 se referă la euharis
tie, şi nu la agapă.
Astfel, numai ediţia critică ne atenţionează asupra proble
melor legate de interpretarea textelor editate, punându-ne la
dispoziţie variantele cele mai apropiate de original.___________
125
- Sfântul C lem ent R om anul, Omilie, num ită a
doua E pistolă către C orinteni
- B am aba, E pistola
- Sfântul Ignatie Teoforul, E pistole
- Sfântul Policarp al Sm irnei, E pistola către
F ilipeni
- H erm a, P ăstorul
- E pistola către D iognet
2. A pologeţi de lim bă greacă
- Sfântul Iustin M artirul şi Filosoful
- A pologiile
- D ialogul cu iudeul Tryfon
- Teofil al A ntiohiei, Trei cărţi către A utolic
- A ten agora A tenianul
- Solie în fa v o a re a creştinilor
- D espre învierea m orţilor
3. A pologeţi de lim bă latină
- T ertulian
- A pologeticul
- D espre m ărturia sufletului
- D espre prescripţia ereticilor
- D espre răbdare
- D espre p ocăinţă
- D espre rugăciune
- D espre suflet
- M inucius Felix
- Dialogxd O ctavius
- Sfântul C iprian al Cartaginei
- C ătre D onatus
- D espre unitatea B isericii ecum enice
. - D espre rugăciunea dom nească
- D espre gelozie şi invidie
126
4. C lem ent A lexandrinul
- Care bogat se va m ântui?
- C uvânt de îndem n către elini
- P edagogul
5. C lem ent A lexandrinul
- Strom atele
6 . O rigen
- L ucrări exegetice la Vechiul Testam ent
7. O rigen
- E xegeze la N o u l Testam ent
- D espre rugăciune
- Filocalia
8 . O rigen
- D espre P rincipii
- C onvorbirile cu H eraclide
- E xortaţie la m artiriu
9. O rigen
- Contra lui C elsus
10. Sfântul G rigorie T aum aturgul
- D iscursul adresat lu i Origen
- E xpunere de credinţă
M etodiu de O lim p
- B anchetul sau despre castitate
- A glaofon sau despre înviere
- D espre liberul arbitru
- D espre viaţa şi p u rta rea raţională
11. A ctele m artirice
- Martiriul Sfântului Policarp, episcopul Smirnei
-M artiriul Sfinţilor m ucenici Iustin, Hariton,
Harit, Evelpsit, H ierax, Peon şi Liberian
- M artirii din Lyon
- M artiriul S finţilor scilitani
121
- M artiriul Sfântului A pollonius
- M artiriul Sfintelor P erpetua şi F elicitas
- M artiriul Sfântului Pioniu
- M a rtiriu l Sfinţilor Carp, P apii şi Agatonica
- A ctele proconsulare ale Sfântului Ciprian al
C artaginei
- M artiriul Sfântului M onîanus, presviterul din
Singidunum
- M artiriul Sfintelor Agapi, Irina, H iona
- M artiriu l Sfântului Irineu de Sirm ium
- A ctele Sfântului E uplus
- M artiriul Sfântului D asius
- M artiriu l Sfântului A lexandru Rom anul
- Testam entul Sfinţilor şi slăviţilor patruzeci de
m artiri ai lui H ristos, care s-au săvârşit în
Sevastia
- M artiriu l Sfântului Em ilian din D urostor
- M artiriul Sfântului Sava G otul
12. Sfântul V asile cel M are
- D espre Sfântul D uh
- C orespondenţă
13. E usebiu de C ezareea
- Istoria bisericească
- M artirii din Palestina
14. E usebiu de C ezareea
- Viaţa lu i C onstantin cel M are
15. Sfântul A tanasie cel M are
- C uvânt îm potriva elinilor
- C uvânt despre întruparea C uvântului
- Trei cuvinte îm potriva arienilor
16. Sfântul A tanasie cel M are
- E pistole
128
- Viaţa cuviosului P ărintelui nostru A ntonie
17. Sfântul V asile cel M are
- O m ilii la H exaem eron
- O m ilii lă P salm i
- O m ilii şi C uvântări
18. Sfântul V asile cel M are
- A sceticele
- R egulile m orale
- R egulile m ari
- C apitolele R egulilor m ici
- C onstituţiile ascetice
21. Sfântul Ioan G ură de A ur
- O m ilii la Facere (I)
22. Sfanţul Ioan G ură de A ur
- O m ilii la Facere (II)
23. Sfanţul Ioan G ură de A ur
- O m ilii la M atei
29. Sfântul Gri goii e de N yssa
- D espre viaţa lui M oise
- Tâlcuire la C ântarea C ântărilor
- D espre Fericiri
- D espre Rugăciunea D om nească
- D espre rânduiala cea după D um nezeu (a vie
ţii) şi despre nevoinţa cea adevărată
30. Sfântul G rigorie de N yssa
- D espre fa cerea om ului
~ C uvânt apologetic la H exaim eron
- D espre P itonisă
- L a titlu rile P sa lm ilo r
- O m ilii la E cclesiast
-M a re le cuvânt catehetic sau despre învăţă
m ântul religios
129
- D ialogul despre sü ß e t şi înviere
- D espre p ru n cii m orţi prem atur
- E pistola despre Sfânta Treime
- D espre înţelesul num elui de creştin
- D espre iubirea fa ţă de săraci şi despre face
rea de bine
- D espre desăvârşire
34. Sfântul M acarie Egipteanul
- O m ilii duhovniceşti
38. Sfântul C hirii al A lexandriei
- închinarea şi slujirea în duh şi adevăr
39. Sfântul C hirii al A lexandriei
- G lafire
40. Sfântul C hirii al A lexandriei
- D espre Sfânta Treim e
41. Sfântul C hirii al A lexandriei
- C om entariu la E vanghelia Sfântului Ioan
44. T eodoret al Cirului
- Istoria bisericească
53. Sfântul A m brozie
- D espre Sfintele Taine
- Scrisori
- Im nuri
57. Sfântul Ioan Casian
- A şezăm intele m ănăstireşti
- C onvorbiri duhovniceşti
64. Fericitul A ugustin
- M ărturisiri
72. B oethius şi Salvianus
- B oethius
- A rticole Teologice
- M ângâierile filo so fici
130
- Salvianus
- D espre guvernarea lu i D um nezeu
75. C asiodor
- Istoria bisericească tripartită
80. Sfântul M axim M ărturisitorul
- A m bigua
81. Sfântul M axim M ărturisitorul
-E pistolele despre cele două fi r i în H ristos şi
despre viaţa duhovnicească
- Scrieri despre cele două voinţe în H ristos
131
este necesar să indicăm pagina, rândul şi editorul ediţiei
critice din care s-a citat. E ste vorba de aşa-num ita citare
externă.
D in considerente de spaţiu este recom andabil să se
folosească în cadrul citării prescurtările internaţionale
aflate în uz, acestea putând fî găsite în dicţionarele de
specialitate222.
se.;- P rincipiul citării este urm ătorul: „Izvoarele trebuie
citate atât de sim plu, cât este posibil, atât de cornplgt, cât
este necesar şi atât de unitar, cât este uzual, pentru a
uşu ra citito rilo r şi citito arelo r verificarea” Conform
acestui principiu, citarea unui text din Istoria bisericeas
că a lui E usebiu de C ezareea trebuie să arate astfel:
132
Deşi citat în raod prescurtat în notele de ia subsolul
paginii, izvorul trebuie indicat în lista bibliografică cu titlul
complet. In cazul în care redactăm un studiu care nu cuprin
de la final o listă bibliografică, încă de la prim a citare a unui
¡zvor, trebuie indicată ediţia critică sau traducerea întrebuin
ţată, cu toate elementele necesare, urm ând ca începând cu a
doua citare izvorul să ne redat prescurtat.
Exem plu:
1. Dacă folosim o ediţie critică:
Eusebius, Die K i rchengesch ichîe, E ditor E duard
Schwartz, W erke II, 1, (G CS), L eipzig, 1903, p. 102.
2. D acă folosim traducerea rom âneasca:
Eusebiu de C ezareea, Istoria bisericească, traducere,
studiu, note şi com entarii de pr. prof. T. Bodogae, (PSB,
14), E ditura IBM BO R, B ucureşti, 1978, p. 64.
D upă prim a citare com pletă, a doua notă cu lucrarea
respectivă poate să cuprindă num ai citarea internă a textu
lui, deoarece ediţia critică folosită sau traducerea între-
buinţată sunt cunoscute din prim a notă .
Exem plu:
Eus., h.e., II, 1, 1.
D at fiind faptul că unele paragrafe sunt lungi, cititorul
fiind nevoit să parcurgă câteva pagini de text latin sau
grec pentru a găsi locul indicat, trebuie indicată şi citarea
externă.
Exem plu:
Eus,, h.e., II, 1, 1 (GCS Eus. II,i, 102, 5-19, Schw artz)
sau
Eus., h.e., II, 1, 1 (PSB, 14, p. 64).
*
133
C A P IT O L U L VI
Literatura secundară
6. L ite r a tu r a se c u n d a r ă
137
mană, datorită unei lucrări despre situaţia Bisericilor Răsă
ritului, publicată întâia oară la Rostock, în 1569227. Deşi a
redactat o lucrare despre situaţia Bisericilor din Orient, re
formatorul nu a trecut niciodată în călătoriile sale de graniţa
ungară a Imperiului turc. Despre acest lucru dau mărturie
mai multe izvoare: însăşi lucrarea sa, din care se poate ve
dea că a încheiat călătoria, de teama turcilor, la graniţa Im
periului Turc228; scrisoarea trimisă în anul 1580 de un pri
eten de-al său din Constantinopol, W enceslaw Budowetz,
din care reiese că Chytraeus nu văzuse Orientul cu propriii
ochi229.
Fără a remarca datele existente în aceste izvoare, Nico-
lae lorga a afirmat că David Chytraeus a fost un voiajor
erudit, care a ajuns până în Egipt230, iar pr. prof. Miîan Şe-
san a relatat, într-un studiu referitor la relaţiile Reformei cu
Ortodoxia, că acesta cutreiera Orientul231. Un cercetător un
gur, Holl Bela, afirma în 1981, în mod asemănător, că teo
logul din Rostock a călătorit prin Ungaria şi Turcia, ajun
gând până la Alexandria232. Fără o bună cunoaştere a izvoa
relor, pot f! preluate multe informaţii eronate din literatura
secundară.
227 Cf. pr. dr. Daniel BENGA, op. cit., p. 250 ş.u.
228 Cf. David CHYTRAEUS, O ratio d e Stătu E cclesiarum Hoc
Tem pore in Graecici, A sia, B oem ia etc., Frankfurt, 1583, p. 30-31.
229 Cf. ibidem , p. 44-45.
230 Vezi N icolae IORGA, Byzance a p rès Byzance. Continuation
d e „l'histoire d e la vie b y za n tin e ” , Bucarest. 1935, p. 57.
231 Vezi pr. prof. dr. Milan ŞESAN, O rtodoxia în f a ţa Reform aţiei
ş i a Uniaţiei, în „Mitropolia Ardealului”, VII (1962), nr. 3-6, p. 266.
232 Holl BÉLA, A datok D a vid Chytraeus m agyarorszăgi vonatkozĂ-
sairôl, (Date despre legăturile lui David Chytraeus cu Ungaria), în
„Acta Historiae Litterarum Hungaricarum”, Tomus XVIII (1981), p. 57.
138
¿in lucrarea supusă discuţiei trebuie indicate cu pagina
precisă, uneori chiar cu rândul vizat. Foarte rar este reco
mandat să se citeze m ai m ult decât o propoziţie din litera
tura secundară, p ru d iţia sau superficialitatea unei lucrări
pot fi observate foarte uşor pe baza notelor din aparatul
critic de la subsolul paginii 23 .
139
celei m ai recente lucrări cu privire la tem a propusă uşu
rează foarte m ult rnunca de căutare, deoarece aceasta pre
zintă de regulă literatura existentă până la apariţia ei.
în universităţile apusene găsirea literaturii secundare
este foarte m ult uşurată de program ele computerizate de
căutare şi com andare on-line prin indicarea conceptului
persoanei sau subiectului care interesează în cercetare
D eoarece la noi în ţară şi în special în bibliotecile Facul
tăţilor de T eologie nu s-au introdus, cu unele excepţii
program ele de fişare şi căutare com puterizată, căutarea li
teraturii secundare necesită foarte m ult tim p şi efort, ce
rând deplasarea pe la mai m ulte biblioteci. Peste aceasta,
trebuie rem arcat că foarte m ulte lucrări din literatura se
cundară nu se află în bibliotecile din ţara noastră, ceea ce
duce de m ulte ori la studii anacronice şi la situarea teolo
giei rom âneşti în afara cercetării ştiinţifice internaţionale.
D acă teologii greci şi cei ruşi au reuşit să realizeze
câte o enciclopedie teologică în m ai m ulte volum e, teolo
gia rom ânească se află până astăzi în faţa acestui dezide
rat. Singurele opere introductive în diverse probleme teo
logice sunt o serie de dicţionare concepute de unii teologi
ortodocşi rom âni ca instrum ente prim e de lucru, care, pe
lângă literatura oferită de m anuale, cuprind noi recoman
dări bibliografice:
140
2. Pr. prof. cir. ion B RIA , D icţionar de Teologie O rto
doxă A -Z , ediţia a II~a, revizuită şi com pletată, E ditura
IBMBOR, Bucureşti, I9 9 4 236.
Dicţionarul îşi propune, în viziunea autorului, să ofere sub forma
noţiunilor şi a conceptelor porţi de intrare spre dogmatica, cultul şi
spiritualitatea ortodoxă. în acelaşi timp este oferită bibliografie atât
în ceea ce priveşte izvoarele, cât şi în ceea ce priveşte literatura
secundară ia fiecare articol tratat în parte.
236 După ce prima ediţie, din anul 1981, s-a epuizat, dicţionarul a
fost tipărit a doua oară în Olanda, în 1986.
237 Pe lângă acest dicţionar al unui autor ortodox, în ultimii ani au
apărut în ţara noastră o serie de dicţionare biblice editate de neopro-
testanţi sau de catolici. De partea catolică este de remarcat lucrarea:
Vocabular de Teologie Biblică, publicat sub conducerea lui Xavier
Léon-Dufour şi alţii, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bu
cureşti, Bucureşti, 2001. Alt instrument introductiv: D icţionar enci
clopedic a l Bibliei, transpunere românească de Dan Sluşanschi, Edi
tura Humanitas, Bucureşti, 1999.
141
2. Protos. drd. V artolom eu A N D RO N I, Lucrări şi s
dii de teologie dogm atică şi sim bolică publicate în rëvis-
tele teologice centrale ale B isericii O rtodoxe Române
între anii 1949-1988, în „M itropolia O lteniei”, XLII
(1990), nr. 4-6, p. 85-99.
3 *** G hid bibliografic al revistei „Teologie şi Via
ţă ”, în „T eologie şi V iaţă”, X I [LXXVII] (2001), nr. 1-7
p. 302-416.
4. Pr. A lexandru STĂN CIULESCU-BÂ RD A, Biblio
grafia revistei „Biserica Ortodoxă R o m â n ă ” (1874-1994),
voi. 1-3, Editura „C uget R om ânesc”, Bârda, 2000, 2001
2002.
5. Jean N ED E L E A , L aurenţiu M ITITELU , Ionuţ
PITEŞ, Studii şi articole de teologie sistem atică, ordona
te tematic, p ublicate în revista „Studii Teologice”, între
anii 1929-2001, în curs de apariţie în „Studii Teologice”.
6 . Pr. V iorel SA V A , O stenitori şi rodiri în ogorul
Teologiei P ractice (ghid bibliografic), E ditura Erota, Iaşi,
2003.
Pentru a ajunge la stadiul actual al cercetărilor pe plan
internaţional, trebuie cercetate mai departe bibliografii,
reviste de specialitate sau bănci de date:
142
cundară. Prin lectura acesteia are acces la m unca desfăşu
rată de alţii înaintea lui. D acă a citit şi a analizat singur
izvoarele, atunci poate lectura în m od critic părerile şi in
terpretările oferite de alţi autori cu privire la tem a sa. Lec
tura trebuie să înceapă de la operele cele m ai im portante şi
mai recente şi să m eargă până la cele m ai vechi şi m ai p u
ţin im portante238. Lucrările noi precizează care este stadiul
cercetărilor până în m om entul apariţiei lor, prezentând
contribuţiile aduse de cercetătorii m ai vechi. E xistă însă
multe situatii în care lucrări vechi nu au fost depăşite până
în prezent .
D acă în cazul izvoarelor este necesară o lectură repeta-
tă, în cazul literaturii secundare este de regu lă suficientă o
singură lectură facuta cu atenţie, exceptând lucrările sau
argum entările greoaie, asupra cărora trebuie să se revină.
Foarte adesea problem atica privitoare la un anum it su
biect se repetă la m ai m ulţi autori. în aceste cazuri se re
comandă aşa-zisa „lectură în diagonală”, stăruindu-se nu
mai asupra paragraîeTor ce p ar să spună ceva nou.
în cele ce* urm ează vom prezenta câteva întrebări fun-
dam entale care trebuie avute în vedere la parcurgerea lite
raturii secundare240:
C um este textul construit? *
• C e izvoare foloseşte autorul, ce izvoare nu? »
143
• Ce urm ăreşte autorul? Ce teze propune?
• C um argum entează autorul?
• C are sunt punctele tari ale lucrării sale?
• Ce obiecţii p ot fi aduse argum entării sale?
• C are sunt aspectele neglijate?
• Ce mai are autorul de clarificat?
• Ce scoate prea m ult în evidenţă?
• C e poate fi acceptat din opiniile autorului241?
A stfel, studentul se află într-un dialog continuu cu tex
tul de lecturat, întreabă, dar este şi întrebat de text cu pri
vire la ceea ce ştie, critică, fiind în aceiaşi tim p provocat
de noile lucruri descoperite în tim pul lecturii. E ste vorba
aşadar de o „lectură dialogală”242, care îl face pe student
să fie activ în tim pul lecturii şi să „dialogheze” cu textele.
O astfel de lectură cere, bineînţeles, efort şi concentra
re şi nu este o sim plă acum ulare de inform aţii. A citi în
seam nă „a analiza, a găsi răspunsuri la întrebările formu
late, a reacţiona în m od critic la afirm aţiile autorului”243.
E xersând acest tip de lectură, aceasta va deveni parte fun
dam entală a activităţii noastre de cercetare, transform ân-
du-se dintr-o sim plă teorie într-un m od de a gândi şi de a
m unci. L ectura trebuie să com porte două aspecte: să fie
critică şi autocritică. T rebuie să fim critici cu privire Ia
ceea ce citim şi autocritici faţă de ceea ce ştim deja de
spre subiectul nostru, faţă de prejudecăţile noastre în pri
vinţa acestuia.
Se recom andă, de asem enea, realizarea unui rezum at al
studiului citit pe ultim a pagină fotocopiată sau pe o pagi
nă separată, în cazul unor capitole ale unei cărţi. Pe lângă
24! Un alt set de întrebări, ce pot fi puse unui text prezintă Ştefan
LUPU în op. cit., p. 11.
Sintagma îi aparţine Iui Ştefan LUPU, op. cit., p. 34.
243 Ibidem, p. 12.
144
aceasta, este foarte im portantă dezvoltarea unui sistem de
subliniere, pentru-a reuşi să m uncim rapid şi eficient.
E X E M PL U D E SU B L IN IE R E ' ~
ROŞU —izvoare şi documente folosite de autor *
VERDE - teze fundamentale /
GALBEN - afirmaţiile nefondate__________ __________
FIŞA DE C O N ŢIN U T
TITLUL (să fie foarte scurt şi să corespundă cu exacti
tate conţinutului)
TEXTUL (trebuie să conţină o singură idee, dar luată în
context, pentru a evita o interpretare greşită)
CITAREA (să indice cu exactitate provenienţa textului
transcris)244 _____ _____________ __
145
6.3. C ita re a lite r a tu r ii s e c u n d a r e
146
JIULUI (cu subtitlul său ),247 E D IT O R U L sau T R A D U
CĂTORUL, C O LECŢIA (cu nr. voi. din colecţie în p a
ranteze), ED ITU R A , LO CU L apariţiei, A N U L apariţiei,
JvJUMĂRU L paginii precedat de p.
Exem ple:
Nicolae IO R G A ,248 Istoria B isericii rom âneşti şi a vieţii
religioase a rom ânilor, voi. I-II, ediţia a doua, re
văzută şi adăugită, E ditura M inisterului C ultelor şi
Instrucţiunii Publice, B ucureşti, 1928 şi 1930.
247 Dacă opera are mai multe volume pot fi întâlnite următoarele
situaţii: dacă toate volumele au acelaşi titlu şi subtitlu, după numele
autorului şi după titlul operei, se trece numărul volumelor; dacă opera
are un titlu şi fiecare volum un subtitlu special, atunci după titlu se
scriu subtitlurile precedate de numărul volumului respectiv. Dacă
sunt mai mulţi ani de apariţie, aceştia se trec la finalul citării.
248 Scrierea numelui autorului cu majuscule este opţională.
249 în cazul în care pe foaia de titlu a lucrării se face una din preci
zările: „ediţie îngrijită şi prezentată de...”, „volum îngrijit de ...” etc.,
atunci editorul ediţiei este trecut după titlul lucrării colective sau
omagiale.
147
unde este cazul), C O L E C Ţ IA (cu nr. voi. în paranteze")
ED ITU R A , L O C U L apariţiei, A N U L apariţiei, ‘NUMĂ
R U L paginii, precedat de p.
Exem ple:
A lexandru M O R A R U , Câteva aspecte din influenţele isi~
hasm ului asupra vieţii bisericeşti din Transilvania
până în veacul a l X lX -lea, în Ioan Vasile Leb (ed.)
„Teologie şi cultură transilvană în contextul spi
ritualităţii europene în sec. X VI-XIX ”, Presa Uni
versitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000, p. 37-106.
V era von FA LK E N H A U SEN , E piscopul, în „Omul bi
zantin” , volum coordonat de G uglielm o Cavallo,
traducere de Ion M ircea, (Plural M , 58), Editura
Polirom , Iaşi, 2000, p. 208.
R ichard PA N K H U R ST , The C raftsm en 's M onasteries of
Shaw a a n d Their Judaeo-C hristian Customs: A
Rexview o f the Literature, în „H orizonte der Chris-
tenheit. Festschrift fur Friedrich H eyer zu seinem
85. G eburtstag”, hrsg. von M ichael Kohlbacher
und M arkus Lesinski, (O IK O N O -M IA , Bd. 34),
Erlangen, 1994, p. 49-60.
Exem ple:
Prof. T eodor M. PO PE SC U , îndrum ări m etodice de lucru
pentru studenţii în teologie, în „Studii Teologice”,
V ffl (1956), nr. 7-8, p. 498-530.
148
Elisabeth B EH R -SIG EL, Les tâches de la fo rm a tio n théo-
logique orthodoxe au X X l-e siècle, în „C ontacts”,
T om e LI (1999), p. 77-88.
Colin D A V EY , The O rthodox a n d the R eform ation
1450-1600, în „E astem C hurehes R eview ” , V o
lum e II (1968-69), p. 8-15 şi 138-151.
Exem ple:
L. PETIT, Jérém ie IL Tranos, în „D ictionnaire de T héo
logie C atholique” , V m /1 (1 9 2 4 ), col. 8 8 6 -8 9 4 .
Thomas K A U FM A N N , R eform atoren, în „E vangelisches
K irchenlexikon”3, 3 (1 9 9 2 ), col. 1 4 9 3 -1 5 0 2 250.
Adolf SPER L, A pologie der C onfessio A ugustana, în
„Theologische R ealenzyklopadie”, 4 (1 9 7 9 ), p.
6 3 2 -6 3 9 .
149
Exem plu:
Pr. prof. dr. loan I. R Ă M U R E A N U , G henadie II Scholq-
rios, p rim u l patriarh ecum enic sub turci, în
„O rtodoxia” , VIU (1956), nr. 1, p. 72-109.
Exem plu:
N ota 1 = Pr. prof. dr. loan I. R Ă M U R E A N U , Ghenadie II
Scholarios, p rim u l patriarh ecum enic sub turci,
în „O rtodoxia”, VIII (1956), nr. 1, p. 72.
N ota 2 = Idem , M ărturisirea de credinţă a Patriarhului
ecum enic G henadie Scholarios, în „Ortodo
xia” , X X X V I (1984), nr. 4, p. 462.
Exem plu:
N ota 1 = Prof. T eodor M. PO PESCU , îndrum ări metodice
de lucru pentru studenţii în teologie, în „Stu
dii Teologice”, VIU (1956), nr. 7-8, p. 498. '
150
N ota 2 —Ibidem., p. 500.
7.1. R e fe ra tu l
155
tării, pot fi făcute şi unele remarci critice cu privire }a
textul respectiv.
R eferatul constituie prim ul pas în cercetarea ştiinţifică
deoarece presupune un exerciţiu de înţelegere, sistemati
zare şi prezentare a unui m aterial dat. Un referat asupra
unei lucrări trebuie să aibă câteva pagini, în funcţie de
m ărim ea textului care trebuie prezentat, şi să nu dureze
m ai m ult de 15-20 de m inute. Este o form ă foarte uzitată
în toate universităţile lum ii, contribuind ia participarea
activă a studenţilor în cadrul orei de sem inar. Este bine
venită o schiţă dactilografiată a referatului, care să poată
fi îm părţită tuturor participanţilor la sem inar. Referentul
trebuie să facă, de asem enea, câteva precizări cu privire la
autorul textului respectiv şi la valoarea lucrării pe care o
prezintă.
în cadrul sim pozioanelor şi al conferinţelor ştiinţifice
se apelează adesea la referatul-im puls, care nu mai este o
sim plă prezentare a unei cărţi, ci conţine şi sistematizează
teze fundam entale cu privire la o problem atică dată. Refe
rentul trebuie să form uleze întrebări care necesită noi răs
punsuri. Tezele prezentate sunt apoi reluate şi aprofundate
în urm a discuţiilor, de regulă în grupe de lucra, partici
panţii încercând să găsească răspunsuri la întrebările puse.
7.2. C o m u n ic a r e a
156
du-se personalităţile m arcante care au participat la aceasta
şi titlurile referatelor susţinute, în cazul colocviilor ştiinţi
fice. Pe lângă aceasta se face o prezentare a cadrului ge
neral al conferinţei sau al sărbătorii, astfel încât cititorul
să poată pătrunde în m od m ijlocit în atm osfera m anifestă
rii. A vând în vedere că o com unicare presupune şi o anu
m ită evaluare critică a evenim entului şi o apreciere atât
asupra conţinutului referatelor prezentate, cât şi asupra
valorii noilor concluzii pentru viitorul teologiei, ea poate
fi încadrată în categoria lucrărilor ştiinţifice.
157
Articolele sunt lucrări ştiinţifice de o dimensiune mai
redusă, aducând contribuţii im portante cu privire la tema
pe care o abordează, subliniind aspecte nerem arcate de alti
cercetători, propunând noi soluţii, prezentând noi puncte
de vedere sau luând atitudine critică faţă de o părere enun
ţată de un alt cercetător. Fiind o lucrare ştiinţifică, trebuie
să cuprindă o introducere, o prezentare detaliată a proble
mei abordate, îm părţită în subcapitole, şi concluziile de ri
goare. Caracterul ştiinţific al articolului iese în evidenţă din
aparatul critic şi din îm părţirea logică pe subcapitole, ceea
ce denotă o reflecţie sistem atică asupra problemei.
7.4. R e ce n zia
158
M ai sunt necesare şi alte condiţii pentru ca o recenzie
să fie reuşită: citatele trebuie să răm ână fidele' contextului
lucrării; ideile să nu fie greşit înţelese sau prezentate par
ţial; recenzia să fie astfel scrisă, încât cititorul să-şi facă o
im presie clară despre carte şi valoarea ei255.
R edactarea recenziei va cuprinde o descriere detaliată
bibliografică a operei, expunerea detaliată a conţinutului,
păstrându-se ordinea capitolelor din carte, o descriere a
m etodei folosite de autor şi o evaluare critică. Evaluarea
poate fi făcută pe parcursul prezentării conţinutului sau în
ultim a parte a recenziei şi se va referi la conţinut, structu
ra generală a operei, dispunerea capitolelor, m etoda folo
sită, stilul întrebuinţat şi chiar la prezentarea grafică256.
159
tem ei respective, deşi aceasta nu este exclusă, ci se urm ă
reşte m ai m ult deprinderea lui cu m etoda de lucru. Etapele
de lucru ce trebuie parcurse pentru întocm irea unei astfel
de lucrări vor fi prezentate detaliat în capitolul următor.
Studentul are Ia dispoziţie un tim p lim itat pentru re
dactarea lucrării, a cărei m ărim e variază între 10 şi 25 de
pagini. Pentru început sunt recom andate lucrări mai mici,
care să se bazeze în m od necesar pe analiza critică a cel
puţin unui izvor, alături de literatura secundară. Lucrarea
trebuie să aibă un plan logic, aparat critic cu note de
subsol şi o listă bibliografică com pletă la sfârşit.
ICO
testaţii posibile. C u cât dom eniul este mai restrâns şi m ai
bine precizat, cu atât se lucrează m ai bine şi m ai sigur258.
A ici „nu interesează atât de m ult subiectul tezei, cât
experienţa de lucru pe care ea o presupune”“ . L ucrând
bine, se pot trage concluzii şi dintr-un subiect aparent pe
riferic. în plus, orice subiect care este pasionant pentru un
student sau un cercetător poate să pară total neinteresant
şi irelevant pentru un altul.
161
C A PITO LU L V III
165
8.1. A le g e re a su b ie c tu lu i ş i d elim ita rea tem ei
166
din perspectivă tem porală sau cu privire la m aterialul de
analizat. Pentru o delim itare coerentă este nevoie de o
consultare cu conducătorul ştiinţific al lucrării respective.
Dacă p e parcursul analizei izvoarelor sau după cercetarea
literaturii secundare aveţi im presia că tem a ar trebui for
mulată şi delim itată într-un alt m od, se recom andă, de
asem enea, o discuţie cu îndrum ătorul lucrării.
Tot în cadrul alegerii subiectului trebuie avută în vedere
atât existenţa literaturii necesare pentru redactarea subiec
tului ales, cât şi accesibilitatea ei. Este uneori nevoie de stă
pânirea mai multor limbi străine, m ulte lucrări (izvoare sau
literatură secundară) neftind traduse în limba română.
E ste foarte im portant ca tem a să fie delim itată cât m ai
exact posibil, pentru ca urm ătorii paşi m etodici să se refe
re d irect la problem atica enunţată. încă de la început tre
buie form ulate întrebări conducătoare pentru prelucrarea
tem ei şi efectuarea cercetării analitice. Este necesară şi o
reflectare asupra im portanţei tem ei alese pentru tim pul,
societatea, şcoala sau B iserica tim pului nostru.
C a principiu fundam ental Ia alegerea subiectului, pu
tem reţin e regula enunţată de U m berto Eco: „ C m cât se
restrânge dom eniul, cu atât se lucrează m ai bine şi se
m erge la sigur”26\
167
Chiar tema enunţată mai sus poate fi delimitată in două
moduri:
1. Cu privire la timp —poate fi ales, de exemplu, timpul
în care Origen a activat în Alexandria, adică înainte de anul
230/231.
2. Cu privire ia materialul de cercetat —poate fî aleasă o
singură operă a lui Origen, de exemplu, Comentariul la
Cântarea Cântărilor.
După realizarea unor astfel de delimitări, tema trebuie
reflectată şi descompusă în elementele sale: Relaţia - Hris-
tos —Tatăl —Origen. Apoi trebuie adunate informaţii cu pri
vire la elementele enunţate: Cine a fost Origen? Ce lucrări a
scris? Unde apar în scrierile sale pasaje despre Dumne-
zeu-Tatăl şi despre Hristos265? Care sunt pasajele unde Ta
tăl şi Hristos sunt puşi în relaţie?
Din răspunsurile găsite la aceste întrebări rezultă o ordo
nare şi o accentuare a elementelor temei: în centrul lucrării
trebuie să stea ceea ce Origen spune cu privire la relaţia
dintre Hristos şi Tatăl. Aspecte secundare sunt viaţa şi scri
erile lui Origen, dar şi învăţătura despre Dumnezeu-Tatăl,
despre Sfânta Treime şi Hristologie, care trebuie mereu
amintite pentru o prezentare în context a temei mai sus
enunţate. După această reflecţie, următorii paşi sunt mult
mai uşor de făcut266-_______________________ ____
265 Pentru a găsi mai uşor astfel de pasaje, pot fi folosite registrele
aflate ia sfârşitul colecţiilor de izvoare sau la sfârşitul ediţiilor critice.
Astfel de registre găsim şi Ja sfârşitul volumelor din colecţia româ
nească PSB.
266 Exemplu preluat de la Christoph MARKSCHIES, Arbeitsbuch
Kirchengeschichte, p. 140.
168
seminar sau a unei teze de licenţă fară să fi construit m ai
întâi planul de redactare şi fară să-l fi analizat şi dişcutat
cu îndrum ătorul ştiinţific
A cest lucru poate părea paradoxal, deoarece orice au
tor scrie titlul, introducerea şi sum arul tocm ai la sfârşitul
lucrării. Este vorba însă aici de întocm irea planului p ro v i
zoriu, de trasarea sum arului ca ipoteză de lucru, care fo
loseşte la „a defini im ediat am bianţa tezei”268. Pentru a da
un exem plu plastic, ne vom referi la întocm irea traseului
unei excursii cu m aşina pentru o anum ită perioadă de
timp. D upă ce traseul a fost precizat la plecarea în excur
sie, pe parcursul drum ului se poate constata că unele
oraşe m erită a fi vizitate m ai m ult tim p decât cel rezervat
iniţial, altele v o r fi elim inate din traseu, iar la ju m ătatea
călătoriei se poate ajunge ia concluzia că traseul iniţial
trebuie m odificat substanţial269. Foarte im portant este fap
tul de a avea un traseu iniţial, care poate fi m odificat ori
când, iar nu nici un traseu.
Prim ele reflecţii asupra subiectului şi delim itarea aces
tuia conduc deja către planul m are al lucrării. Pentru înce
pători există tendinţa spre generalităţi şi fapte cunoscute,
însoţită de dorinţa de a spune m ulte. Prin aceasta se ajun
ge la un plan care cuprinde o seam ă de capitole străine de
tem a propriu-zisă a lucrării. Introducerea trebuie să fie
foarte exactă şi concisă, iar întinderea capitolelor bine
gândită, pentru realizarea unei arhitecturi viabile şi arm o
nioase a lucrării .
A tenţie la introducere, care foarte adesea începe depar
te şi se transform ă într- o lungă repetiţie de lucruri general
169
cunoscute şi inutile pentru tratarea subiectului ales! Tre
buie, de asem enea, să fim foarte atenţi la cuprinsul lu
crării, care are tendinţa de a fi foarte m are, cu m ulte teme
sau subtem e care ies din subiect sau vorbesc pe lângă
acesta. E ste nevoie de o introducere care să ducă direct la
subiect. Stadiul actual al cercetărilor şi problem atica ur
m ărită de către student sunt, de asem enea, parte constitu
tivă a introducerii. Subiectul nu trebuie pierdut din vedere
în nici o parte a lucrării270.
U neori structurarea tem ei este dată deja de tem a aleasă
spre cercetare. A colo unde sunt com parate două texte,
este prezentat fiecare text în parte, iar apoi sunt com para
te rezultatele într-un al treilea capitol. în alte cazuri există
o serie de posibilităţi de structurare a tem ei, între care stu
dentul se poate decide foarte greu. In orice caz, s-a impus
în cercetare planul form at din trei părţi: introducere, parte
principală (cuprins) şi încheiere (concluzii). De la această
schem ă de lucru nu este perm isă devierea decât în cazuri
de excepţie.
170
secundară. A naliza proprie trebuie să aibă greutatea prin
cipală în m unca de cercetare. D upă ce avem o înţelegere
proprie a izvoarelor putem apela la literatura secundară,
pentru a vedea poziţiile luate de diferiţi cercetători cu p ri
vire ia ele. A tunci când apar diferenţe între poziţia noastră
şi cea a altor cercetători, putem renunţa la părerea noas
tră, dacă cealaltă ne pare întem eiată, sau ne putem
m enţine poziţia. D acă propunem o altă interpretare,
atunci noua opţiune trebuie fundam entată ştiinţific, argu
m entat, într-un ton respectuos, trebuind dem onstrat în
m od obiectiv de ce considerăm interpretarea proprie ca
fiind cea adevărată. T otodată trebuie precizat ce nu ne-a
convins din cele prezentate de către alţi autori. A cest lu
cru nu se face, de obicei, în textul propriu-zis, ci într-o
notă sau m ai m ulte din subsolul paginii.
în cazul lucrărilor de sem inar efectuate la N oul şi V e
chiul T estam ent sau la Patrologie, acolo unde s-au form at
deja direcţii patristice de interpretare consacrate ale anu
m itor pasaje sau texte, trebuie să se răm ână în duhul in
terpretării patristice,
| chiar dacă unele nuanţe 9
personale
sunt posibile
A ceastă etapă a citirii şi analizei izvoarelor şi literatu
rii secundare nu trebuie să fie nici prea lungă, nici prea
scurtă. E a trebuie însă efectuată până ce studentul îşi poa
te face o judecată proprie asupra tem ei.
C âteva întrebări, ale căror răspunsuri pot indica stăpâ
nirea tem ei respective, sunt:
1. A m lecturat pe cei m ai im portanţi autori care au
scris pe tem a respectivă?
2. A m înţeles şi am recunoscut diferitele poziţii de
bază cu privire la tem a de studiat?
171
3. A m prim it în cadrul analizei izvoarelor şi al lectu
literaturii secundare răspunsuri la întrebările pe care mi
le-am pus la începutul lucrării?
8.4. R e d a c ta re a lu c ră rii
172
un proces de interpretare a faptelor şi a situaţiilor întâlni
te7'73. Studentul va trebui sa se concentreze în m od special
asupra acestei reelaborări a fişelor, „în care m ulţi cad,
realizând lucrări stufoase şi dezordonate”274.
R edactarea trebuie să se evidenţieze printr-un stil lim
pede şi firesc, defm indu-se toţi term enii tehnici folosiţi ca
si categorii-cheie ale discursului lucrării273, un stil caracte-
* <7
173
8.4.1. S c r ie r e a textu lu i
174
T extul trebuie scris folosind argum ente logice şi având
claritate în introducerea ideilor. T rebuie evitate repetiţiile
şi tot ceea ce nu este im portant în dinam ica discursului
nostru. într-o lucrare de sem inar sau teză de licenţă, auto
rul trebuie să dem onstreze o ipoteză enunţată la început şi
să prezinte un discurs coerent, în care esenţialul se distin
ge de ceea ce este secundar.
Introducerea trebuie să fíe succintă şi să conducă di
rect în problem atica lucrării. A ici se precizează concepţia
lucrării, istoria cercetării subiectului respectiv, situaţia cu
privire la izvoarele pe care le posedăm şi le vom analiza,
m etoda de analiză folosită şi cuprinsul în m are al lucrării.
O regulă pe care o putem am inti este urm ătoarea: lăsaţi
cititorul să afle cât m ai curând p o sib il despre ce este vor
ba în lucrare.
Este im portant ca lucrarea să aibă un rezum at sau con
cluzii fin a le. R ezultatele cercetării trebuie form ulate con-
clusiv în finalul lucrării. E tapele argum entării trebuie re
zum ate, dacă aceasta a fost com plexă, iar rezultatul tre
buie exprim at sim plu, în câteva fraze. D acă este vorba de
o teză de licenţă, unde au fost trase concluzii la finalul
fiecărui capitol, atunci rezultatele trebuie reform ulate în
tr-o concluzie finală, care să arate legătura coerentă dintre
toate capitolele prezentate. C ititorul trebuie să poată re
m arca foarte clar unde sunt punctele im portante ale lucră
rii şi care este relevanţa acesteia în contextul mai larg al
cercetării, cât şi pentru problem ele actuale ale B isericii,
şcolii sau societăţii. T ot aici p ot fi făcute câteva rem arci
cu privire la posibilele perspective de cercetare ulterioară.
175
8.4.2. C itatele
176
date în notele de la subsol, unde se poartă apoi şi discuţia
Ştiinţifică cu privire la textul respectiv. C itatele din note
iu sensul de a com pleta, de a clarifica şi de a docum enta
afirmaţiile făcute de-a lungul textului.
A tunci când citatele sunt foarte lungi, trebuie folosită
parafraza, fiind redate doar cuvintele-cheie pentru discur
sul nostru. C itatele trebuie introduse în text între ghilim e
le şi cu foarte m are exactitate şi precizie. O rtografia şi
punctuaţia textului original trebuie reproduse întocm ai.
Se va acorda o atenţie deosebită contextului din care luăm
citatul, pentru a nu -1 interpreta greşit.
C itatele din texte scrise într-o lim bă străină se v o r reda
traduse în lim ba rom ână. în cazul lucrărilor ştiinţifice
destinate specialiştilor pot fi citate şi texte din izvoare sau
din literatura secundară în lim ba originală278.
8 .4 .3 . N o te le
177
C o n fo r m unei expresii celebre a lui U m berto Eco, no
tele „folosesc spre a plăti datorii”279. A ceste datorii se re
feră nu num ai la autori pe care i-am lecturat şi folosit, ci
şi la cercetători care ne-au ajutat în tim pul conversaţiilor
să ne clarificăm m ulte din incertitudinile noastre.
Părerile cercetătorilor cu privire la num ărul mai mare
sau mai m ic al notelor ce apar într-un text sunt împărtite.
C aracterul ştiinţic al unei lucrări se poate vedea din mo
dul în care autorul foloseşte notele. Pentru o bună folosire
a notelor se poate ţine cont de câteva reguli:
1. Să nu fie introdusă tară notă bibliografică nici o
afirm aţie a unui alt autor280.
2. Să nu se treacă în note ceea ce trebuie spus în text şi
nici să nu se preia în text ceea ce poate fi spus în note.
3. Să nu se introducă o notă fară o reală necesitate,
pentru a nu îngreuna peste m ăsură lectura textului.
4. N ecesare sunt num ai acele note care argum entează
şi docum entează textul; celelalte sunt num ai adm ise281.
Cu privire la locul notelor, trebuie precizat că există
mai m ulte posibilităţi de introducere a lor:
- la subsolul paginii;
- la sfârşitul fiecărui capitol;
- la sfârşitul lucrării.
D atorită faptului că în cazul ultim elor două posibilităţi
se îngreunează foarte m ult lectura, cititorul fiind nevoit să
răsfoiască m ereu cartea, se recom andă ca notele să fie tre
cute la subsolul fiecărei pagini. în cazul unor note extrem
178
de m ari, care depăşesc două sau trei pagini, se pot face fie
anexe la sfârşitul lucrării, fie excursuri în capitole specia
le, de-a lungul textului.
Scrierea notelor este astăzi uşurată prin folosirea cal
culatorului, care introduce şi num erotează notele autom at,
creând în acelaşi tim p şi spaţiul din subsolul paginii pen
tru scrierea textului acestora. A tunci când scrierea se face
de m ână, trebuie lăsate spaţii corespunzătoare la subsolul
paginii.
Cu privire la tim pul scrierii notelor în relaţia lor cu
textul, există cercetători care introduc notele abia după
prim a redactare a textului. E ste însă de recom andat ca
scrierea notelor să se facă odată cu cea a textului, pentru a
evita greşeli şi inexactităţi care ar putea să apară între
tim pul scrierii textului şi al adăugării notelor.
Lucrările şi studiile din revistele indicate în note tre
buie citate după norm ele de prescurtare naţionale şi in
ternaţionale aflate în vigoare. A ici trebuie folosite abrevi
eri şi sigle pe care cercetătorul este obligat să le explice
într-o listă de abrevieri şi sigle, care stă fie înaintea lucră-
282
*
rii, fie înainte de bibliografia de la sfârşitul acesteia
179
grafice, rezum ându-se la o bibliografie esenţială sau ori
entativă, num ită bibliografie selectivă. A cest lucru nu este
însă perm is în cazul lucrărilor de sem inar, de licenţă sau
de doctorat, şi, cu atât m ai puţin, în cazul începătorilor.
• D acă în notele de Ia subsol titlurile operelor sunt une
ori trecute sub form a lor prescurtată, în lista bibliografică
de la finalul lucrării trebuie trecute titlurile com plete şi
toate celelalte date necesare. Spre deosebire de citarea din
note, în bibliografía finală lucrările sunt trecute în ordine
alfabetică, după num ele autorilor sau, acolo unde nu exis
tă un autor, după prim ul cuvânt din titlu. Lista cu biblio
grafia trebuie să fie precedată, aşa cum am rem arcat mai
sus, de o listă care să explice abrevierile şi siglele utiliza
te în cadrul lucrării.
B ibliografia finală trebuie întocm ită ţinându-se seama
de cele două tipuri de literatură folosite la redactarea unei
lucrări ştiinţifice: izvoare şi literatură secundară. în cazul
în care s-a apelat la m ulte articole din dicţionare, lexicoa
ne şi enciclopedii poate fi creată o a treia rubrică, care să
conţină articolele respective. Pe baza listei bibliografice
finale un cercetător avizat poate rem arca dacă lucrarea a
folosit lucrările fundam entale apărate pe tem a respectivă
şi dacă este la zi cu cercetările în dom eniu, cu ultim ele
noutăti.
9
180
8.5. C orecturi, s c h im b ă r i f o r m a fin a lă a lu c ră rii
181
• Tratează lucrarea exact tem a propusă?
• Sunt abordate toate punctele im portante pentru te
ma lucrării?
• D epăşeşte lucrarea în m ărim e num ărul de pagini
indicat de conducătorul ştiinţific?
• Sunt unele pasaje prea mari sau nefolositoare pen
tru ansam blul şi argum entaţia lucrării?
• E xistă pasaje de tex t care ar putea fi trecute în no
tele de la subsol?
• Este lucrarea din punctul de vedere al lim bii şi din
punct de vedere stilistic corectă şi plăcută pentru
lectură?
• D in punctul de vedere al ortografiei este totul în
regulă?
• E xistă o legătură clară între capitolele şi paragra
fele din text?
D acă lucrarea este scrisă direct la com puter, corecturi
le, schim bările şi revizuirile pot fi operate foarte uşor,
fără a fi nevoie de o transcriere a textului283. D acă a fost
scrisă pe coli, atunci pe verso sau în spaţiile dintre rânduri
se pot face adăugirile şi m odificările necesare, urm ând ca
lucrarea să fie apoi transcrisă în form a finală.
182
C A PIT O L U L IX
Bibliografie selectivă
9. B ibliografie selectivă
185
L U PU , Ştefan, G hid practic pentru elaborarea unei lu
crări ştiinţifice în teologie, Editura Sapientia, Iaşi
2000.
M A R K S C H IE S , C ristoph, A rbeitsbuch Kirchenge-
schichte, J.C .B . M ohr, Tubingen, 1995.
M A T S O U K A S , N ikos, Introducere în gnoseologia teo
logică, traducere de M ăricel Popa, E ditura Bizanti
nă, B ucureşti, 1997.
P O P E S C U , Prof. T eodor M ., în d ru m ă ri m etodice de lu
cru p en tru studenţii în teologie, în „Studii Teolo
gie”, VIII (1956), nr. 7-8, p. 498-530.
R IC O E U R , Paul, M em oria, istoria, uitarea, traducere de
Ilie G yurcsik şi M argareta G yurcsik, E ditura Amar-
cord, T im işoara, 2001.
T E Ş U , Ioan-C ristinel, Teologia între discurs şi experien
ţă, între vorbire şi trăire, în „T eologia”, VI (2002),
nr. 2, p. 147-160.
V A S IL IO S , A rhim andritul, Intrarea în îm părăţie. E le
m ente de trăire liturgică a tainei unităţii în Biserica
Ortodoxă, traducere de pr. prof. dr. loan Ică, Edi
tura D eisis, Sibiu, 1996.
Cuprins
In tro d u c e re .................................................................................. 10
C ap ito lu l 1: N oţiuni de epistem ologie teo lo g ică................15
1. N oţiuni de epistem ologie teo lo g ică................................ 17
1.1. D espre „natura” teologiei o rto d o x e ........................17
1.2. C aracterul hristocentric al teologiei o rto d o x e...21
1.3. C ele două T radiţii ale te o lo g h isirii...................... 24 ‘
C a p ito lu l II: C ercetarea teologică ştiinţifică.
Im portanţa şi lim itele e i............................... .......................... 31
2. C ercetarea teologică ştiinţifică. Im portanţa
şi lim itele e i .......................................................................... 33
2.1. Ştiinţificitatea teologiei. N orm ele
şi funcţiile e i .............. .................................................. 33
1. D epăşirea n eîn ţeleg erilo r......................................... 37
2. D epăşirea p reju d ecăţilo r..........................................39
3. D epăşirea ex ag erărilo r.................................. .........40
2.2. Teologie ştiinţifică şi cultură. M etoda diacritică
p a tristic ă................... .................................................... 42
2.3. T eologie ştiinţifică şi e re z ie ....................................48
C a p ito lu l III: Prelim inarii m eto d o lo g ice......... .......... ....51
3. Prelim inarii m eto d o lo g ice...................................... .......53
3.1. T ransm iterea vechilor texte c reştin e .....................53
3.2. E diţia critică. „A doua ediţie” în A ntichitate ....63
3.2.1. Ediţia critică.........................................................63
3.2.2. „A doua ediţie” în A n tic h ita te ........ ..............67
187
3.3. Ţelul cercetării is to ric e ..................... .................. .69
3.4. N oile itinerarii ale istoriografiei eclesiatice....... 72
C a p ito lu l IV ; Euristica. Izvoarele şi im portanţa lor
pentru studiul teologic ştiinţific.............................. .........79
4. Euristica. Izvoarele şi im portanţa lor pentru studiul
teologic ştiin ţific .................................. ............................. 81
4.1. Izvoarele...................................................................... 81
4.2. Studiul izv oarelor...................................................... 86
4.3. C ritica izvoarelor ...................................................... 87
4.3.1. C ritica externă.................... .............................. 88
4.3.2. C ritica in te rn ă ....................................... .............90
4.3.2.1. A naliza sincronă......................................... 91
4.3.2.2. A naliza diacronă.........................................91
4.3.3. C om paraţia izv o arelo r......................................95
4.4. Interpretarea şi judecata is to ric ă ............................... ..
4.5. Prem ise herm eneutice ortodoxe cu privire la
interpretarea textelor Sfintei S crip tu ri............... 104
C a p ito lu l V: C ele mai im portante colecţii de izvoare
p a tristic e ..................................................... ...........................107
5. Cele m ai im portante colecţii de izvoare
patristice ................................................. ...........................109
5.1. Cum găsim ediţia critică a unui izvor? ..............109
5.2. Cele m ai im portante colecţii străine de texte
p a tristic e ............................................................ ...... 111
5.3. C olecţii rom âneşti de texte p atristice....................... ..
5.3.1. Izvoarele O rto d o x iei....................................... 116
5.3.2. F ilo c a lia .............................................................. 118
5.3.3. PSB: Părinţi şi Scriitori B isericeşti..............123
5.4. C itarea izv o arelo r................................ .................... 131
C a p ito lu l V I: L iteratura secundară........................... ...... 135
6 . Literatura se c u n d a ră ................................. ................. ...137
188
6.1. C um şi unde găsim literatura secundară?........ 139
6.2. C um citim literatura se c u n d a ră ? ....................... 142
6.3. C itarea literaturii secu n d are................................. 146
C a p ito lu l VII: T ipuri de lucrări ştiinţifice.......................153
7. Tipuri de lucrări ştiinţifice........ ................................ 155
7.1. R eferatul...................................................................... 155
7.2. C o m u n icarea.................... ............ .......... ................. 156
7.3. A rticolul sau studiul de re v is tă ............................ 157
7.4. R ecen zia ....................... ............................................. 158
7.5. L ucrarea de sem in ar........................... . 159
7.6. T eza de lic e n ţă ..........................................................160
7.7. T eza de docto rat.................................................... 161
C a p ito lu l VIII; R edactarea lucrării ştiin ţifice.......... ....163
8 . R edactarea lucrării ştiinţifice....................................... 165
8.1. A legerea subiectului şi delim itarea te n ie i......... 166
8 .2 . întocm irea planului lu c ră rii..................................168
8.3. A naliza izvoarelor şi lectura literaturii
secundare................................................................... 170
8.4. R edactarea lu c ră rii................ .......... ...................... 172
8.4.1. Scrierea tex tu lu i..................... ..........................174
8.4.2. C itatele.................................. . .................... 176
8.4.3. N otele..................... ................................ ..........177
8.4.4. B ibliografi^ fin ală............................................ 179
8.5. C orecturi, schim bări, form a finală a lucrării... 181
C a p ito lu l IX: B ibliografie selectivă v...............................183