6.

MONTAREA MODELELOR ŞI PROGRAMAREA

ARTICULATOARELOR

Dupâ determinarea şi înregistrarea relaţiilor intermaxilare statice şi dinamice ale

pacientului, m cadrul fazelor clinico-tehnice de realizare a unei restaurării protetice fixe, se trece
la montarea modelelor (realizate m prealabil) în articulator. Montarea propriu-zisâ se face prin
gipsare m conformatoarele sau dispozitivele de fixare a modelelor pe braţele articulatorului, în
funcţie de tipul şi designul intmmentului utilizat. în general, indiferent de tipul de articulator
utilizat, se începe cu montarea modelului superior, m funcţie de relaţia dinţi - axă orizontală de
transfer înregistrată cu un arc facial (vezi capitolul 4.2). Astfel, modelul superior poate fi
montat în raport cu axa balama determinată exact pe pacient sau m funcţie de axa balama arbitrar
aleasă.
Modelul inferior se monteazâ m raport cu cel superior în RC sau în PIM, în funcţie de
relaţia determinată şi înregistratâ pe pacient şi transferată în laborator (vezi capitolele 5.1 şi 5.2).
în figura 6.1 sunt reprezentate schematic fazele de montare a modelelor în articulator (37).

Fig. 6.1. Fazele de montare a modelelor în articulator (37): a. faza 1 - fixarea arcului facial de transter pe articulator; b. taza 2 - montarea
(gipsarea) modelului superior în raport cu axa de rotaţie a condililor; c. faza 3 - montarea modelulului inferior în relaţie centrică sau în PIM taţă
de modelul superior.

166
 Montarea prin gipsare fixâ a modelului superior de braţul articiilatomlui nu permite nici un fel de
control asupra corespondenţei între relaţiile intermaxilare determinate şi înregistrate intraoral montarea
modelelor în articulator şi programarea acestuia, deoarece înregisrănle în ceară, îndiferent de tipul
acestora, mi permit v^nficarea pe modele a mtereuspidăni, respectiv a raporturilor dintre diferitele
suprafeţe dentare aflate în contact. De aceea, Posselt şi ulterior Korber (37) recomandă realizarea unui
soclu de control, metodă utilizată la ora actuală frecvent în tehnologia protezelor fixe, datorită
avantajelor pe care le prezintă. Astfel, prin împârţirea bazei modelului într-un soclu primar şi unul
secundar se poate verifica corespondenţa ocluzală a modelelor în planul soclului şi, prin aceasta într-un
plan sinoptic de verificare. Dupâ plasarea modelului primar m cheia de ceară poziţionatâ corect pe
modelul inferior montat m prealabil, prin închiderea articulatomlui este posibilă detectarea oricârei
devieri a poziţiei modelului inferior faţă de modelul superior, montat în raport cu axa orizontalâ de
transfer, respectiv a inadvertenţelor dintre relaţiile reale ale pacientului şi cele transferate pe articulator.
După Korber (37), soclul de control (Split-cast) este utilizat, m esenţă pentru:
• verificarea exactităţii montării modelelor m articulator cu ajutorul unei chei de control din ceară;
• verificarea exactităţii de reprodwere a poziţiei modelului inferior dupâ realizarea unor
înregistrări repetate ale PIM, respectiv relaţiei centrice;
• diagnosticul ORC m cazul unor ghidaje fortate, după determinarea şi înregistrarea poziţiei de
RC fară contact dentar;
• aprecierea devierii mişcării de rotaţie pură m jurul axei articulatorului faţă de cea m jurul axei
funcţionale înregistrată pe pacient, prin intermediul unui înregistrat de supraînălţare (3-5 mm);
• programarea automată a înclinării, respectiv a unghiului de înclinare a pantei tuberculului
articular, prin intermediul înregistratului m protmzie;
• verificarea devierii, respectiv a programării unghiului Bennett prin intermediul înregistratelor m
lateraleitate;
• verificarea relaţiilor ocluzale a tuturor restaurârilor protetice, m general şi m special a protezelor
fixe metalo-ceramice şi/sau suprastmcturilor pe implante;
• analiza poziţiei mandibulei m OH, în vederea unui diagnostic instmmental-funcţional şi după
realizarea de restaurări protetice.
Realizarea soclului de control pe modelul superior nu este complicată; astfel, se reduce la
soclator baza modelului până la o grosime de 5 mm la nivelul adâncimii maxime a palatului. In baza
plană a soclului restant se realizează retenţii prin tăiere sau frezare. Suprafaţa soclului primar astfel
obţinut se izolează şi se trece la realizarea soclului secundar din gips dur de altă culoare, utilizând drept
conformator o bandă elastică sau adezivă care se fixează în contmuarea soclului primar. Din punctul de
vedere al tehnicianului dentar este foarte avantajoasă utilizarea acestui soclu de control (Split-cast) în
asociere cu un sistem magnetic de prindere a modelelor de braţele articulatorului.
în figura 6.2 este reprezentatâ schematic verifîcarea corectitudinii montării modelelor în
articulator prin intermediul unui sodlu de control (37).
Pentru programarea individualâ a articulatoarelor este nevoie ca modelele să fie în prealabil
montate m RC sau în PIM, pe baza unei înregistrâri grafice sau m ceară. Dupâ cum am amintit mai sus,
modelele trebuie prevăzute cu un soclu de control.
în general, programarea individuală a articulatorelor se face pe baza relaţiilor obţinute de
lapacientprm:
• înregistrâri intraorale,

167
 • înregistrări grafice extraorale,
• înregistrâri electronice

Fig. 6.2. Verificarea montării corecte a modelelor în articulator, prin intermediul soclului de control: a. corespondenţa dintre intercuspidarea
mecanică şi poziţia fiziologicâ a condililor; b. soclul de control permite poziţionarea corectă a modelelor atât prin intermediul cheii de ceara, cât
şi prin intercuspidarea mecanică a acestora.

Pe scară largă este utilizată metoda cu înregistrări intraorale, care nu necesitâ aparatură
complicată şi este economică, permiţând o programare raţională şi relativ precisă a simulatoarelor.
Programarea articulatoarelor, în esenţă, respectă nişte principii generale şi parcurge etape de lucru
adaptate tipului şi designului particular al instrumentului (19).
• Programarea unghiului de înclinare al pantei tuberculului articular
Pentm programarea unghiului de înclinare al pantei tuberculului articular, respectiv al traiectoriei
condiliene este necesarâ înregistrarea mişcării de propulsie, respectiv a poziţiei „cap la cap" în propulsie
cu ceară sau alt material de înregistrare (de exemplu, silicon cu reacţie de adiţie) (vezi capitolul 5.3). La o
mişcare de propulsie de 5 mm rezultă o inocluzie laterală suficientă pentru a putea obţine o înregistrare
corespunzătoare. Modelele, prevăzute cu soclu de control, sunt montate m prealabil m articulator (în RC).
Pe modelul inferior se plaseazâ înregistrarea m ceară a mişcării de propulsie în care se
poziţionează modelul superior primar (fig.6.3 a, b). în continuare se desfac şuruburile de reglare ale
pantei ghidajului condilian şi braţul superior al articulatomlui se deplasează până ce soclul de control se
adaptează perfect pe modelul superior, care este menţinut în înregistrarea propulsiei m cearâ (fig. 6.3 c,
d). In această poziţie se învârt boxele articulare până se simte o rezistenţă, respectiv pânâ ce panta boxei
articulare ajunge în contact cu condilul şi se strâng şuruburile de reglare, programând astfel valoarea
unghiului de înclinare a pantei tuberculului articular (fig.6.3.e). De multe ori, pacientul nu execută o
mişcare pur protuzivă, ci una uşor latero-protmzivă, de aceea este bine ca în timpul programării înclinării
pantei tuberculului articular, unghiul Bennett să fie fixat la o valoare medie de aproximativ 20° (19).
• Programarea unghiului Bennett
Pentru programarea unghiului Bennett pe articulator este nevoie de înregistrarea poziţiei de „cap
la cap" m laterotmzie stângă şi dreaptă, procedeul fiind acelaşi ca pentru unghiul pantei tuberculului
articular (vezi capitolul 5.3).

168
 Fig. 6.3. Programarea pe articulator a înclinârii pantei tubercului articular (37): a. desfacerea modelului superior din soclul de control (1) şi
plasarea înregistrarii în propulsie pe modelul inferior (2); b. poziţionarea modelului superior în cheia de cearâ; c. deslacerea şuruburilor de
reglare şi blocare a pantei tuberculului articular (1 şi 2) şi închiderea braţului superior al articulatorului; d. plasarea soclului de control pe modelul
superior şi reglarea boxelor articulare la valoarea de înclinare a pantei tubercului articular corespunzătoare poziţiei mandibulei; e. fixarea
şuruburilor de reglare şi blocare a pantei tubercului articular de pe ambele pârţi (1 şi 2); f. repoziţionarea articulatorului în relaţia axialâ de
transftr (PIM şi/sau RC).
Unghiul Bennett se măsoară, respectiv se programează pe articulator pe partea nelucrătoare. Se
desfac şuruburile de reglare pentru unghiul Bennett şi braţul superior al articulatorului se va
deplasa pânâ ce soclul de control se adaptează perfect pe modelul superior, care este fixat de cel
inferior prin intermediul înregistrării în ceară, a poziţiei de „cap la cap" în laterotmzie. In această
poziţie se mişcâ boxele articulare spre stânga şi dreapta, până se simte un joc fară rezistenţă la
articulatoarele non-arcon, care semnalează valoarea unghiului Bennett, ce va fi astfel
programată. La articulatoarele de tip arcon, valoarea unghiului Bennett este semnalatâ de
momentul de rezistenţă, respectiv de contact între boxa articulară şi condil (19).
K
• Programarea mişcaru Bennett qrsh
Mişcarea Bennett, executată de condilul părţii lucrătoare, poate fi înregistrată grafic, extraoral cu
pantograful sau electronic. Poate fi, de altfel, apreciată şi manual, prin palpare. In principiu se poate
spune că unui unghi Bennett de 7° îi corespunde o translaţie de 0,5 mm pe o parte (19, 27). 0 mişcare
Bennett mare rezultată m urma unei înregistrări sau constatată prin palpare, poate fî cauzată de laxitatea
ligamentară. în cazul reabilitărilor protetice trebuie apreciat dacă valoarea înregistrată este apropiată de
valoarea medie menţionatâ mai sus. Preluarea unei valori mari, care poate fi patologicâ, poate agrava
situaţia m urma restaurării protetice (19).
Programarea pe articulator se face m funcţie de tipul instmmentului. în general, mişcarea Bennett
se programează arbitrar, pe baza înregistrării poziţiei de „cap la cap" în lateralitate, de partea lucrătoare.
Articulatoarele total programabile posedă dispozitive de programare exactă sau posibilităţi de adaptare a
boxelor articulare frezate individual.
• Reproducerea ghidajului anterior
De multe ori, m cazul restaurărilor protetice fixe, se pune problema păstrării ghidajului anterior
existent, ceea ce presupune înregitrarea acestuia înainte de prepararea bonturilor.

169
Aceasta se poate face pnn transferarea directâ de pe modelele montate în articulator, pe baza
unei înrcgistrări cu arc facial sau se înregistreazâ la pacient cu un instmment extraoral.
La mctoda de copiere după modcle, se aplică acrilat autopolimerizabil pc plăcuta incizală
a articulatorului şi se executâ mişcări cu ghidaj pe incisivi şi canini. Tija de orientare anterioarâ
lasă în acrilat urme care, după polimerizare, se uniformizează prin şlefuire.
Procedeul de înregistrare la pacient este asemănător. Instrumentarul este fixat
paraocluzal, pivotul şi plăcuţa de înregistrare ies în afara cavităţii bucale. Pe plăcuţa de
înregistrare se pune acrilat autopolimerizabil şi pacientul executâ mişcările necesare, apoi se
fixează instmmentarul pe modelele montate în articulator şi se repetă procedeul m simulator.
Montarea m articulator a modelelor trebuie facutâ pe baza înregistrării realizate cu un arc facial
de transfer. Astfel, traseele rezultate sunt copiate pe plăcuţa incizală a articulatorului. Dacă se
intenţionează o schimbare a ghidajului anterior din motive terapeutice, se poate modifica
înclinarea plăcuţei incizale traseele individuale rămânând neschimbate.
După cum am mai amintit, deşi programarea articulatoarelor respectă m general etapele
de lucru prezentate, apar diferite particularităţi m funcţie de tipul articulatorului (arcon şi non-
arcon) şi de performanţele acestuia (parţial sau total programabil). în cele ce urmează vă vom
prezenta câteva dintre cele mai utilizate articulatoare şi arcurile faciale corespunzătoare.

6.1. ARCUL FACIAL ŞI ARTICULATORUL WHIP-MIX

 Articulatorul parţial programabil Whip-Mix 2200 (fig. 6.4) este reprezentativ pentru
varietatea instmmentelor de tip arcon, cu sferele condiliene ataşate braţului inferior şi boxa
articulară ataşată braţului superior. Boxa articularâ, respectiv ghidajul condilian glisează în
contact cu sferele condiliene, fixe. Deci braţul superior poate executa mişcări libere, permiţând
detaşarea foarte uşoară de pe ansamblul articulatorului.
De obicei, montarea modelului superior m articulatorul Whip-Mix se face pe baza unei
înregistrări cu arc facial, utilizând axa balama realâ,
determinată pe pacient, dar poate fi utilizat şi în
asociere cu arcuri faciale anatomice (30). Astfel,
arcul facial Quick Mount (Whip Mix Corp,
Louisville, KY) (fig.6.5), prezintă calităţile şi
caracteristicile tehnice ale unui arc facial anatomic,
cu montare rapidă pe pacient şi transfer facil pe
articulator. Modelele montate m articulatorul Whip-
Mix 2200 pot fi transferate precis pe alt instmment
de acelaşi tip care a fost reglat pentru aceiaşi
parametri. Există o serie de avantaje m legătură cu
această proprietate, inclusiv posibilitatea de a trimite
Fig. 6.4. Articulatorul partial programabil
Whip-Mix: a. ansamblul articulatorului; b.
suportul condilului, care permite reglarea
distanţei intercondiliene; c. boxa articulară,
cu evidenţierea mecanismului de reglare a
unghiului Bennett.

170
rmodelc în iaboratorul d® tehnicâ dentarâ, fără a mai trimite şi instmmentul de înregistrare (76).
Montarea arcului facial Quick Mount pe pacient şi înregistrarea realizată cu acesta, ca şi cu
oncarc alt arc facial anatomic parcurge urmâtoarele etape (49):
• se ramoleşte o folie de ceară cu apă fierbmte pâuă ce devine moale şi flexibilâ şi se adaptează
pe furculiţa de ocluzie astfel încât aceasta să fie acoperitâ uniform;
• furculiţa de ocluzie acoperită cu ceară se aplică pe dinţii maxilari- Se centrează mânerul
furculiţei, respectiv marcajul liniei mediane în funcţie de planul medio-sagital al pacientului
 .

Fig. 6.5. Arcul facial anatomic Quick Mount (Whip Mix Corp, Louisville, KY) (49).

In continuare pacientul este rugat să închidâ uşor gura în aşa fel încât dinţii maxilari să se
imprime în ceara de pe furculiţa ocluzală, dar în aşa fel încât să nu atingă materialul rigid al
acesteia, deoarece atunci va apare intmzia fiziologică a dinţilor, relaţia înregistrată nefiind cea
corespunzătoare (49). Ceara m exces se elimină.
• Pentru montarea propriu-zisă a arcului facial, medicul ghidează olivele auriculare de pe
braţele laterale în meaturile auditive exteme ale pacientului şi fixează arcul facial în această
poziţie, astfel încât indicatorul antropometric să fie centrat pe punctul Subnazale al pacientului
(utilizând astfel ca sistem de referinţă planul lui Camper) sau pe punctul Orbitale (dacă este
utilizat planul orizontal de la Frankfurt ca sistem de referinţâ). Se strânge şumbul de fîxare.
Urmează poziţionarea şi fixarea stopper-ului nazal pe bara transversală a arcului facial şi pe
Glabella, dacă conformaţia facială a pacientului este armonioasă şi permite acest lucru. Dacă nu,
se renunţă la stopper-ul pe Glabella, arcul fiind menţinut doar m funcţie de planul antropometric
de reper.
• In final, se solidarizează, printr-un sistem articulat, furculiţa de ocluzie de arcul facial
montat pe pacient. Pentru sprijin suplimentar, pacientul poate să ţină braţele laterale ale arcului
facial, dar trebuie avut grijă sâ nu se modifice poziţia fixatâ în prealabil. Pentru mai multă
siguranţă, medicul îşi va utiliza mâna liberâ pentru a stabiliza ansamblul faţă de torsiunile care
pot apare în cursul strângerii şumbului de fixare a furculiţei de ocluzie (49).
Distanţa intercondiliană aproximativă a pacientului, „mare", „medie" sau „mică", este
indicată m porţiunea superioară a marginii anterioare a arcului facial; această informaţie trebuie
înregistrată m fişa pacientului pentru a facilita reglarea ulterioară a articulatoarelor care permit
programarea individuală a distanţei intercondiliene. Acest lucru nu e necesar în cazul

171

articulatorului Whip-Mix 2200, el având distanţa intercondiliană fixâ^ de 110 mm. Aceasta
corespundc cu distanţa „M" reprezentată pe arcul facial.
Pentru îndepărtarea arcului de pe craniul pacientului se desface şumbul şi se îndepărtează
stopper-ul nazal. Apoi se desfac cele trei şuruburi din partea superioarâ a arcului faeial cu un
sfert de rotaţie şi în timp ce pacientul deschide încet cavitatea bucală, se îndepărtează cu grijă tot
ansamblul.
Arcul facial, cu înregistrarea obţinută astfel se va transfera pe articulator, urmând
montarea modelului superior cu referinţă craniană. După cum am mai amintit, este bine ca
acesta să fîe prevăzut cu un soclu de control (Split-cast).
 Modelul inferior se montează fie în RC, fie în PIM faţă de cel superior. In această relaţie
(RC sau PIM), pereţii distal, superior şi medial ai boxei articulare vin în contact direct cu sfera
condiliană.
Programarea articulatorului se face, de obicei, pe baza înregistrărilor în cearâ a poziţiilor
excentrice ale mandibulei. Astfel, atunci când modelul superior este poziţionat în cheia de ceară
în protruzie şi se închide braţul superior, boxele articulare se vor deplasa spre superior şi distal,
fiind distanţate de sferele condiliene. Menţinând braţul superior m această poziţie se rotesc
boxele articulare, până ce peretele superior al acestora intră din nou m contact cu sferele
condiliene (fig. 6.6.). Astfel, înclinarea peretului superior al boxei articulare faţă de planul
orizontal de referinţă (planul orizontal de la Frankfurt, de exemplu) va reproduce înclinarea
tuberculului articular al pacientului (30, 49).
Mişcarea mandibulară spre o parte (lateralitate
stângă sau dreaptă) este simulată prin mişcarea braţului
superior al articulatomlui spre partea opusă.Boxele
articulare de pe braţul superior glisează liber pe sferele
condiliene ale braţului inferior, care pot fi m contact cu
pereţii superior, medial şi distal al boxelor. Pe parcursul
mişcării de lateralitate, sferele condiliene trebuie să rămână
tot timpul m contact cu peretele superior al boxei articulare,
înclinarea acestuia simulând, după cum am arătat mai sus,
ghidajul condilian protmziv al pacientului. Utilizând
înregistrările m ceară a poziţiilor de „cap la cap" m
lateralitate, poate fi
Fig. 6.6. Peretele superior al boxei articulare reglată înclinarea peretelui medial al boxei articulare faţă de
este înclinat pânâ ce ajunge în contact cu
condilul articulatorului, programând astfel planul sagital, programând astfel unghiul Bennett, de partea
înlinaţia pantei tubercului articular pe nelucrătoare (fig. 6.7.) (49).
articulatorul Whip-Mix 2200 (49)
Dupa cum am mai amintit, m RC sau m PIM sferele condiliene sunt în contact cu pereţii
superior, distal şi medial ai boxei articulare m mod simultan. Pereţii medial şi superior ai boxei articulare
nelucrătoare sunt elemente esenţiale de ghidaj a condilului nelucrător. Contactul dintre aceste suprafeţe şi
sfera condiliană nelucrătoare trebuie menţinut pe tot parcursul mişcării de lateralitate. Astfel sfera
condilianâ nelucrătoare poate să fie în contact cu peretele medial al boxei articulare de partea
nelucrătoare, m timp ce braţul superior se depărtează fizic, cu mişcâri mici, de partea nelucrătoare. Pe
parcursul acestei mişcări, pereţii superior şi distal ai boxei articulare lucrătoare trebuie menţinuţi m
contact cu sfera condiliană de partea lucrătoare. Distanţa dintre sfera condiliană lucrătoare şi peretele
medial al boxei articulare de partea lucrătoare indică şi reproduce amplitudinea decalajului lateral,
respectiv a mişcării Bennett, executată de către condilul de partea lucrâtoare al pacientului (30, 49).
Articulatorul parţial programabil Whip-Mix 2200 oferă rezultate terapeutice deosebite la

172

o manipulare corectă, fiind utilizat şi în centre de învăţământ, în scop didacfic.

Fig. 6.7. Peretele medial al boxei articulare de partea nelucrâtoare este miscat (a) pânâ ce aiunge în contact cu
condilul articulatorului (b), programând astfel unghiul Bennett pe articulatorul Whip-Mix 2200 (49).

6.2. ARCUL FACIAL ŞI ARTICULATORUL HANAU

 Primul articulator şi arc facial Hanau au fost utilizate m stomatoiogie m anul 1921 (53).
De atunci şi până m prezent au fost elaborate o serie de modele, cu performanţe diferite,
perfecţionate permanent, m funcţie de sugestiile specifice primite de la medicii stomatologi şi
tehnicienii dentari care le utilizeazâ m practica de zi
cu zi, precum şi de la cercetători. Articulatoarele şi
arcurile faciale Hanau sunt recunoscute universal
pentru simplicitatea şi funcţionalitatea lor, precum
şi pentm uşurinţa de manipulare. Ele pot fî utilizate
atât pentru diagnosticul mstmmental-funcţional al
disfuncţiilor temporo-mandibulare, cât şi m cursul
diferitelor terapii protetice (49).
In fîgura 6.8 este reprezentat schematic unul
dintre prototipurile articulatoarelor Hanau (37). Este
un articulator parţial programabil de tip non-arcon,
cu performanţe deosebite. Prezintă suplimentar şi

Fig. 6.8. Articulator Hanau (37): a. articulatorul în

ansamblu; b. boxa articulară; c. condilul care
glisează pe panta articularâ.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
RudolfL. Hanau (1880-1940) - inginer din Buffalo, SUA. A stabilit în 1926 o relaţie între cei cinci factori determinanţi ai
ocluziei de balans general (traiectoria condiliană, adâncimea curbei lui von Spee, înălţimea cuspizilor, traiectoria incisivă şi
planul de ocluzie). Apoi, ţinând cont de aceşti factori, a construit un arc facial şi articulatoare compatibile cu acesta.

173

posibilitatca reglâm individuale a distanţei intercondillene, braţul superior al aniculatomlui fnnd

detaşabil.
Unul dintre cele mai utilizate articulatoare Hanau parţial programabile este modelul H2-PR
(fig.6.9). Caracteristicile sale au fost descrise succint de câtre Ash şi Ramfjord (2).
 Fig. 6.9. Elementele componente ale articulatorului Hanau H2-PR (2).

Este un articulator de tip non-arcon (condilian), deci elementele condiliene sunt fixate de braţul
superior al aparatului. 0 axă, corespunzând axei balama transversale, trece prin capetele condiliene şi
braţul superior. Capetele condiliene sunt plasate într-un lăcaş (boxa articulară), care include panta de
ghidaj condilian (fig. 6.10). Aceasta poate fi reglată astfel încât să simuleze exact traiectoria condiliană
înregistrată pe pacient.

Fig. 6.10. Elementele componente ale boxei articulare la articulatorul Hanau H2-PR (2).

Braţul superior poate fi blocat m RC cu ajutorul unui stopper, denumit „stopper centric". Astfel, dacâ
modelul mandibular urmeazâ sâ fie montat m RC braţul supenQT ya fi blocat de

174

către stopper-ul centric (prm mtemiediul unui şurub de fixar?) în RC. Dacâ se urmâreşte montarea
modelului mandibular m PIM, atunci braţul superior va fi blocat în această poziţie. Atunci când braţul
superior este odată fixat în RC sau PIM nu se mai pot face modificări la acest nivel, fară sâ fie afectatâ
înclmarea pantei de ghidaj condilian (2).
Axa balama a articulatorului Hanau H2-PR nu este aceeaşi cu cea a pacientului. Ea este
reprezentatâ de axa care uneşte centrul capetelor condiliene^ când acestea sunt m contact cu stopper-ele
centrice. După cum am amintit şi în capitolul 4.2, Ash şi Ramfjord au demonstrat că utilizarea unei
axe balama arbitrare nu induce decât erori minore, admisibile în majoritatea tehnicilor terapeutice.
Pe articulatoml Hanau H2-PR există şi
posibilitatea reproducerii mişcârii Bennett.
Manipularea braţului superior m mişcarea de
lateralitate are o importanţă particulară, deoarece m
timpul diducţiei spre dreapta, de partea lucrătoare, tija
axei condiliene se deplaseazâ lateral, m timp ce capul
condilian rămâne m contact cu stopper-ul centric. Pe
partea nelucrâtoare, tija axei condiliene va râmâne în
contact cu capul condilian.
Plâcuţa incizală, cu ajutorul căreia se
reproduce ghidajul anterior, poate fi reglată la
articulatorul Hanau H2-PR între +60° şi -20°. Pe acest
articulator poate fî utilizatâ o plăcuţă de „long centric"
şi o plăcuţă incizală adaptabilă.
In figura 6.11. este reprezentată schematic
analogia între mişcările reproduse pe
 Fig. 6.11. Reprezentarea schematică a
mişcărilor reproduse de către articulatorul
Hanau, analog cu cele executate de pacient.
(54).
articulatorul Hanau şi cele reale, executate de către pacient (54).

Ca şi în cazul articulatoarelor Hanau, de-a lungul timpului au fost elaborate diferite

arcuri faciale. Primul arc facial Hanau utiliza axa balama realâ determinată pe pacient şi era foarte
asemănător cu arcul Hanau Facia 132-2SM (fig. 6.12.), utilizat pe scarâ largă la ora actuală. Acest arc

Fig. 6.12. Arcul Hanau Facia 132-2SM

(53).
este constituit dintr-un cadru metalic m formă de U, braţele laterale fiind prevăzute cu tije de fixare pe
punctele de emergenţă ale axei balama (vezi capitolul 4.2.). Pe acest cadru metalic sunt fixate o furculiţă
de amprentă şi un indicator orbitar, orientat pe punctul infraorbitar, utilizat ca şi al treilea punct anatomic
de referinţă.
Pentru a asigura o manipulare mai uşoarâ şi mai rapidâ, cu obţinerea de rezultate optime, firma
Teledyne Dental (Bremen) a elaborat şi arcuri faciale anatomice, ca de exemplu arcul Hanau Spring
(fig. 6.13.).
Acest arc posedă olive auriculare care se introduc în conductul auditiv extem, utilizând astfel axa
balama arbitrară, fiind capabil să înregistreze şi să transfere pe un articulator compatibil relaţiile

175

determinate pe pacient. Arcul Hanau Spring se centreazâ automat, confermd acurateţe

înregistrărilor şi comfort pacientului. Poate fi sterilizat la autoclav. Permite transfeml datelor
înregistrate, prin desprmderea de pe cadm a ansamblului de fixare a furculiţei ocluzale şi
ataşarea directa a acestuia pe un articulator Hanau, Denar, SAM sau Whip-Mix. Arcul Hanau
Spring utilizeazâ ca şi sistem de referinţă planul orizontal de la Frankfurt, poziţionarea lul
corectă pe pacient fiind dirijatâ de indicatorul orbitar (pe punctul suborbitar). Acest arc facial
este uşor de utilizat, fîind unul dintre cele mai competitive arcuri antatomice existente la ora
actuală.
 Fig. 6.13. Arcul facial anatomic Hanau Spring (53).

6.3. ARCUL FACIAL ARCUS ŞI ARTICULATORUL PROTAR II

în scopul reproducerii exacte a relaţiilor intermaxilare şi ale mişcărilor mandibulei, firma

KaVo EWL prezintâ un sistem de înregistrare, transfer şi simulare ale acestora(35, 36), compus
din:
• arc facial - Arcus;
• articulator mediu - Protar I;
• articulator parţial programabil - Protar II.
Arcul facial Arcus (KaVo EWL) (fig. 6.14) este conceput pentru înregistrarea precisă
atât a valorilor medii, cât şi a celor individuale, necesare pentru montarea corectă a modelelor în
articulator, utilizând fie axa balama arbitrară (arc facial anatomic) sau permiţând determinarea
exactă pe pacient a acesteia (19).

176

în cazul înregistrării valorilor medii (axa balama arbitrara), arcul este montat astfel încât să aibă
trei puncte fixe: două la nivelul conductelor auditive exteme şi unul pe Glabella (stopper nazal),
Orientarea arcului poate fi verificată cu ajutorul tijei de referinţă care trebuie să fie orientatâ pe punctul
infraorbitar, raportat la planul orizontal de la Frankfurt. Fără să se schimbe poziţia arcului, este posibilă
venficarea onentăni pe punctul de refennţă subnazal, fnnd astfel raportat în acclaşi timp şi la planul lui
Camper.
 Fig. 6.14. Arcul t'acial Arcus al firmei KaVo EWL (35).

Dacă orientarea arcului, în cazul sprijinului pe Glabella, prezintă devieri de la punctele

de referinţă (punctele infraorbitar şi subnazal) este indicată poziţionarea lui individuală. In
asemenea cazuri se renunţă la stopper-ul nazal, orientarea arcului facându-se cu ajutorul tijei de
referinţâ.
Arcul permite înlocuirea dispozitivului de fixare în conductele auditive externe cu un
sistem de fixare pe punctele de emergenţă ale axei balama reale. Astfel se pot înregistra datele
individuale ale pacientului necesare pentru montarea modelelor m articulator şi programarea
acestuia.
Sistemul Protar al firmei KaVo EWL prezintâ douâ variante (36). Părţile inferioare ale
celor două tipuri de articulatoare sunt identice şi permit adaptarea unei părţi superioare cu valori
medii (fixe) la Protar 1 sau a unei părţi superioare programabile individual la Protar 11, ceea
ce prezintă avantaje din punct de vedere economic.
Articulatoarele Protar 1 şi Protar II sunt de tip arcon şi au un design care le permite o
manipulare uşoară. La realizarea părţilor componente ale acestor instmmente, cu excepţia
plăcuţei incizale, confecţionată din material plastic, au
fost utilizate diferite aliaje metalice. Sistemul cuprinde
şi un dispozitiv de tip Split-cast, cu fixare magnetică a
modelelor; de asemenea, pune la dispoziţie toatâ gama de
instmmentar auxiliar necesar unei utilizări corespunzătoare
şi este compatibil şi cu alte tipuri de arcuri faciale (Whip-
Mix, Dentatus, Artex etc.) (19).

Articulatorul parţial programabil Protar II (fig. 6.15) prezintă posibilitatea reglării unghiului
de înclinare a pantei tuberculului articular între

Fig. 6.15. Articulatorul Protar II al firmei

KaVo EWL: a. articulatorul în ansamblu;
b. boxa articulară, cu evidenţierea
reglajului iinghiului Bennett; c. condilul
articulatorului (37).

177
-15° şi +75° faţâ de planul orizontal de la Frankfurt (considerat paralel cu planul mesei de lucru a
tehnicianului). Unghiul Bennett poate fi programat la valori între 4° şi 30°, iar unghiul de deviere al
condilului de partea lucrâtoare în lateralitate la valori între —20° şi +20°. Mişcarea Bennett poate avea o
amplitudine de 0 - 1,5 mm. Plâcuţa incizalâ prezintâ două feţe - una planâ şi una înclinatâ la 10°.
Distanţa intercondilianâ nu poate fi reglată, iar distanţa dintrc cele două braţe poate fi de 120, 108 sau 97
mm (35).
Acest articulator partial programabil sau programabil individual, după cum îl prezintă firma (37),
este foarte uşor de utilizat, cu performanţe deosebite.

6.4. ARCUL FACIAL ŞI ARTICULATORUL DENAR

 La ora actualâ pe piaţă există mai multe tipuri de articulatoare Denar, atât parţial, cât şi total
programabile, cel mai reprezentativ fiind simulatorul total programabil Denar D5A (fig. 6.16) (52).
Acest articulator total programabil este de tip arcon şi permite reglarea individuală şi independentă a
pereţilor boxelor articulare, simulând ghidajele condiliene, respectiv mişcările mandibulei pacientului.
Pentru programarea individuală exactă a articulatorului Denar D5A este necesară înregistrarea mişcârilor
mandibulare cu un pantograf.

Fig. 6.16. Articulatorul total programabil Denar D5A (52).

Caracteristicile articulatorului Denar D5A sunt următoarele (52):

• articulator total programabil de tip arcon;

178

• pcrmitc prog^marea unghmlui ds înclinare a pantei tubercului articular între 0° şi 60°

faţa de planul orizontal de la Frankfurt, » unghiul Bennett poate fi reglat la valori de 0
- 30°, iar amplitudinea mişcării Bennett
între 0 şi 4 mm;
• peretele superior al boxei articulare poate fi rotit în sus şi în jos (faţă de planul orizontal
de referinţâ) cu câte 30°, iar peretele posterior poate fî rotit spre înapoi tot cu 30°;
• distanţa intercondiliană poate fi reglatâ între 90 şi 150 mm;
• pereţii superior şi medial ai boxei articulare sunt conformaţi plani sau curbi, cu diferite
grade de curbură, fiind livraţi în seturi şi putând fi schimbaţi, corespunzâtor relatiilor anatomice
înregistrate;
 • existâ trei tipuri de plăcuţe incizale - una reglabilă complet, una cv înclinare medie şi
una de long centric - se livrează la cerere.
Montarea modelului superior în articulatorul Denar D5A se face pe baza unei înregistrări
cu un arc facial compatibil, de exemplu arcul Denar Slidematic, produs de câtre firma
Telcdyne Dental (Bremen), ca de altfel şi articulatorul Denar D5A (52).
Denar Slidematic (fig. 6.17) este un
arc facial anatomic, uşor de utilizat, rapid,
raţional şi care oferă acurateţe înregistrărilor şi
transfemrilor efectuate cu ajutorul lui.
Acest arc facial este construit m planul
orizontal de la Frankfurt, facilitând montarea
lui pe pacient cu referinţă faţă de acest plan şi
asigurând centrarea modelelor în articulator.
Arcul permite măsurarea directă a distanţei
intercondiliene, simplificând programarea
articulatorului. Ansamblul de menţinere şi
fixare în poziţie a furculiţei de amprentă poate
fi foarte uşor detaşat de pe arc şi transferat pe
articulator. Acest arc este compatibil cu toate
articulatoarele Denar, dar posedă accesorii
pentru a putea fi transferat şi pe articulatoare Fig. 6.17. Arcul facial Denar Slidematic (52).
Hanau. SAM, Whip-Mix, Dentatus şi
Panadent (52). .
Modelul mandibular se montează în articulatorul Denar D5A m RC sau în PIM faţă de
modelul superior, asemănător ca şi în cazul utilizării altor simulatoare cu valori reglabile
individual. După cum am mai amintit, pentru programarea individualâ exactă a articulatorului
Denar D5A se recomandă înregistrarea mişcârilor mandibulare cu un pantograf, dar m lipsa
acestuia pot fi utilizate şi înregistrările m ceară a poziţiilor excentrice ale mandibulei,
parcurgând următoarele etape (49):
• se desface şumbul de reglare din partea inferioară a fiecărei fose şi se reglează peretele
medial pentru o translaţie progresivă de 6°;
• se desface şumbul de blocare aflat pe capătul fiecărei părţi posterioare a barei
încmcişate superioare a articulatorului şi se regleazâ ambele ghidaje condiliene la 0 grade. Apoi
se slăbeşte şumbul de reglare din partea superioară a fiecărei boxe articulare, îndepărtând pe cât
posibil peretele medial de condilul articulatomlui şi deschide blocajul centric.
179

SG aşează înregistrarea poziţiei de „cap la cap" în lateralitate dreaptâ pe modelul maxilar

ataşat de braţul supenor întors al articulatorului. Dinţii trebuie Să 36 potnvească perfect m impresiunile
înregistrării de ccară. Se ţine braţul superior al articulatomlui m mâna stângă şi se plasâară condilul drept
în boxa articularâ corespunzătoare. Modelul mandibular este astfel poziţionat, încât dinţii să pâtrundâ
uşor dar complet în impresiunile înregistrării din ceară. menţinând partea dreaptâ a articulatorului în
aceastâ poziţie, se creşte înclinarea pantei tuberculului articular drept prin rotarea boxei până ce peretele
superior ajunge în contact cu condilul şi se strânge şumbul de reglare din partea poşterioară a barei
incrucişate superioare (fig. 6.18 a).
translaţia laterală imediată, respectiv mişcarea Bennett de partea dreaptă se reglează mişcând
peretele medial al boxei spre lateral până ce ajunge m contact cu suprafaţa medială a elementului
condilian şi se strânge şumbul (fig. 6.18 b).
 Fig. 6.18. Programarea articulatorului Denar D5A (49): a. pentru programarea unghiului de înclinare a pantei
tubercului articiilar, peretele superior al boxei articulare se înclină până ce intră în contact cu condilul; b. mişcarea
Bennett este programată prin aducerea peretelui medial al boxei articulare de partea lucrâtoare in contact cu
condilul.
• urmează reglarea similară a boxei articulare contralaterale, pe baza înregistrării în ceară a
poziţiei de „cap la cap" m lateralitate stângă. Utilizarea articulatomlui Denar D5A astfel programat va
permite realizarea unei restaurâri protetice fîxe functionale, în concordantă cu parametri ocluzo-articulari
individuali ai pacientului (49).

6.5 Bibliografie

1. Abjean J., Korbendau J.M. - Okklusion. Klinische Aspekte und therapeutische Richtlimen. Quintessenz, 1979,
Berlin, Chicago, Rio de Janeiro, Tokio.
2. Ash M.M., Ramfjord S.P. - Manuel d'occlusion pratique, Ed. Masson, 1984, Paris, New York, Barcelone, Milan,
Mexico, Sao Paolo.
180

3. Ash M.M., Ramfjord S.P. - Funktionelle Okklusion - Eine Anleitung. Quintessenz, 1988, Berlin,
ChicagO, London, Sao Paulo, Toklo. ,,
4. A5h M,M. - Philosophy ofOcclusion: Past ^nd Present. Dent. Clin. North Amer,, 1995, 39:2, pg, 233-
255.
5.. Ash. M.M., Ramţjord S. - Occlusion. 4-th ed., W.B. Sounders Company A Division of Harcourt &
Brace Company, 1995, Philadelphia, London, Toronto, Montreal, Sydney, Tokyo, pg. 275-284.
6. Axthelm Hoftmann - Lexikon der Zahnmedbin, Quintessenz, 1987, Berlin.
7. Bratu D., Negruţiu M. - Simulatoarele aparatiiluidento-maxilar. Lito U.M.F.T., 1994.
8. Burlui V, Morăraşu - Gnatologie ,Ed. Apollonia laşi 2000.
'9. Celenza F.V. -An analysis ofarticulators. Dental Clinics ofNorth America, 1979, 23, pg. 305.
10. Celenza F.V., Nasedkin J.N. - Okklusion, der Stand einer Wissenschaft. Quintessenz, 1979, Berlin.
11. Constantinescu M.V., Deciu E. - Kinematics of Mandibular Motion in the Sagital Plane. J. Gnath,
1995, 14:1, pg.1-6.
12. Dawson P.E. - Centric Relation: its effect on occhiso-muscle harmony. Dental Clinics ofNorth America. 1979,
23,pg.l69.
13. Dubreuil J., Trevelo A. - Ârtlculateurs et prothese adjointe totale. AOS 1992, 177, pg. 113—132,.
14. Dupas P.H., Dehaine F., Lefevre C., Graux F., Picart B. - Propositions d'une nouvelle methode de
programation des articulaîeurs semi-adaptables. Inform. Dent, 1985, 67:43, pg. 4691-4701.
15. Dupas P.H. - Diagnostic et traitement des dysfonctions cranio-inandibulaires. Editions CdP,1992,
Paris.
16. Dupas P.H. -L'Occlusion eyi pyothese conjomte. Editions CdP, 1993, Paris.
17. Ene L., SAVA D., CONSTANTINESCU M.V. - Montarea modelelor m articulator. Re^larea
articulatorului. Stomatologia, 1980, XXVII, l.pg.37-50
18. Farrar W. B. - Characteristics ofthe condylar path in internal derangements ofthe
temporomandihular joint. J. Prosth. Dent., 1978, 39, pg.319.
19. Fetzer W., Bratu D., Negruţiu M. - Simulatoarele ADM şl principiile funcţionale ale ocluziei. Baze
teoretice şi utilizare practică. Ed. Helicon, 1996, Timişoara.
20. Fowler J., Tamura K. - Essential ofDental Technology. Quintessence Publishing Co., Inc., 1987
21. Freesmeyer W.B. - Instrumentelle Funktionsanalyse zur Diagnostik und Therapie. Phillip Joumal,
1998, 1-2, pg. 33-43.
22. Fuchs P. -Kronen und Bruckenprothetik heute. Quintessenz, 1985, Berlin.
23. Fuhr K., Reiber Th. - Die K.ieferrelationsbestimmung. în Deutscher Zahnărtze Kalender 1988, Carl
Hanser -Munchen.
24. Gerber A. — Okklusionslehre, Okklusionsdiagnostik und Okklusionsbehandlung im Wandelunserer
Aspekte. Schweiz. Mschr. Zahnheilk, 1970, 80, pg. 474.
25. Gerber A. - Okklusion, Kaudynamik und Kiefergelenk m der europ âischen Forschung und Prothetik.
In:
Sch6n F., Singer F. (editori); Europaische Prothetik, Quintessenz, 1978, Berlin, Chicago, Rio de Janeiro,
Tokio.
26. Gerber A. - Konzept und Lelhrmeinung uber Okklusion. Kiefergelenk- und Kaudynarriîk-Faktoren
der Ortho-und Dysfunktion. In: Durcke W., Kleint B. (editori); Kiefergelenk und Okklusion,
Quintessenz, 1980, Berlin.
27. Girrbach K. - Einige theoretische Grundlagen zur Auswahleines Artikulationssystems. Dent. Lab.
Sonderausdruck, 1991, 5.
28. Girrbach-Dental - Artex das Analog-System. Girrbach Dental GmbH, 1989, Pforzheim.
29. Graber G., Pfândler U. - Die Quintessenz einer praxisbezogenen Kronen- und Bruckenprothetik.
Duintessenz Pockets, Berlin, 1980
30. Gross M.D., Mathews J.D. - Occlusion m restorative dentistry. Technique and theory. ed.Churchill
Livingston, 1982, Edinburgh, London, Melbourn, New York.

181

31. Guichet N.F- - The Denar system and its applioation in everyday denîisîry. Dental Cliiiics ofNorth
Ammcâ, 1979,23,pg.243.
32. Hupflhauf L. - Festsitzender Zahnersatz. Praxis der Zahnheiikunde 5, cu contribuţii de Behnke,
Figgener, 3 Fuchs, Fuhr, Hupfauf, Koeck, Lehmann, Marxkors, Reiber, Schwickerath, Tetsch,
Wagner şi Weber. ed.3, Urban & Schwarzenberg, Munchen-Wien-Baltimore, 1993, .
33. loniţă S., Petre A. - Ocluzîa Dentară. ed. a 2-a, ed. Didactică şi Pedagogică R.A, 1997, Bucureşti.
34. Issei. P., Marxkors R. - Zahnârztliche Technik, 3. erweiterte Auflage, Huthig, 1973, Heidelberg,.
35. KAVO EWL - Das Dental-Labor als Ganzes. catalog KaVo EWL, 1996, Leutkirch
36. KAVO EWL - Das Protar-System - Unterrichtshilfsmittel.Logik 1 und Logik 11, die Bewegungs-
Simulatoren von KaVo EWL. Sonderausdruck KaVo EWL, 1997, Leutkirch.
37. Korber K. - Zahnârztliche Prothetik.. 4.Auflage, Georg Thieme Verlag, Stuttgart - New York, 1995,
cap.2 pg-74-84,92-105, 117-138
38. KordaB B., Velden P. - Der individuelle okklusale Kompafi. Dental Labor, XLIV, 1996, 10, pg.
1595-1601.
39. Lee R.L. — Ja\v movements engraved in solid plastic for articulator controls. Transfer apparatvs, J
Prosthet Dent, 1972, 25, pg.513-527.
40. Lundeen H.C. - Mandibular movement recordings and articulator adjuştments ^implifi&d. Dental
clinics of North America, 1979, 23, pg. 231.
41. Marguelles-Bonnet R., Young J.P. - Pratique de l'analyse occhisale et de l'equiUbration, ed. CdP,
1984, Paris.
42. Mohl N.D., Zarb G.A., Carlsson G.E., Rugh J.D. - Lehrbnch der Okklusion. Quintessenz, 1990,
Berlin,, Chicago, London, Sao Paolo şi Tokio.
43. Piehslinger E., Eelar R., Eelar A., Jager W. - The reproducibility of reference position, J. Ororfacial
Pain, 1993, 7,pg.68-75.
44. Ramfjord S.P. - Voraussetzungfur eine ideale Okklusion. Dtsch. zahnârztl. Z., 1971, 26, pg. 106.
45. Ramfjord S.P., Ash M.M. - Occlusion. Ed. III. Saunders, 1983, Philadelphia, London, Toronto,
Mexico City, Rio de Janeiro, Sydney. .-„
46. Romînu M., Bratu D., Uram-Ţuculescu S., Muntean M., Fabricky M., Colojoară Cannen, Negruţiu
Meda, Bratu Em. - Aparatul dento-maxilar. Date de morfologie funcţionalâ clinică. ed.Helicon, 1997,
Timişoara, cap.l4,pg.645-740
47. Schulz D., Winzen 0. — Von der Behandlungsplanung zur natur- und funktionsgerechten
Rekonstruktion. Dental Spectrum, 1997, II, 2
48. Shillingburg H.-T., Hobo S., Whitsett L.D. - Grundiagen der Kronen- und Bruckenprothetik.
Quintessenz, 1977, Verlag, Berlin, Chicago, Rio de Janiero, Tokio.
49. Shillingburg H.-T., Hobo S., Whitsett L.D., Jacobi R., Brackett S.E. - Fundamentals ofFixed
Prosthodontics, 3^ ed., Quintessence Publishing Co, Inc., 1997, Chicago, Berlin, London, Tokyo, Sâo
Paulo, Moscow, Prague, Waesaw, cap. 3, 4, 5, pg. 25 - 72.
50. Slavicek R. — Die funktionellen Determinanten des Kauorgans, Verlag Zahnărtzlich —
Medizinisches Schrifttum, 1984, Munchen.
51. Strub J.R., Torp J.C., Witkowski S., Horzeler M.B., Kern M. - Curriculum Prothetik. Vol. 1.;
Quintessenz, 1994, Berlin, Chicago, London, Sao Paolo, Tokio, Moscova, Praga, Varşovia.
52. Teledyne Water Pik International - Denar"1 Products Catalog, Teledyne Dental, Bremen, 06, 1996
53. Teledyne Water Pik International - Hănau Products Catalog, Teledyne Dental, Bremen, 06, 1996
54. Teledyne Water Pik International - Hanau Products Catalog, Teledyne Dental, Bremen, 12, 1997
55. de Toledo de Caravalho 0. - A ne\v fully adjustable articulator system and procedure, J. Prosthet.
Dent., september 1998, 80, 3, pg.376-386.
56. Winzen 0., Christiansen G. — Elektronische Funktionsanalyse — elektronische Funktionstherapie.
Dental Labor, 1996, XLIV, 12,2033-2043.

182