Şcoala șoriceilor

La școala șoriceilor era liniște. Toată lumea era la ore, și coridorul era gol și trist. O
bucată de cașcaval zăcea pe un pervaz al unei ferestre, învelită într-un șerveţel. Cu siguranţă
un șoricel neatent a lăsat-o acolo. Deodata, însă, ușa mare a școlii se deschide și pe hol intră
un șoricel mic, cenușiu, cu un rucsac mare în spate. Era însoţit de mama și de tatăl lui.
- Haide, dragule, am întȃrziat deja. Ȋi spuse mama, trăgȃndu-l către ușa clasei.
Dar, ce simtea Pic fiind tras către noua lui sală de clasă? Era curios, era nerăbdător,
era speriat? Poate puţin din fiecare.
Mama deschide ușa unei clase pe care scria: Clasa șoriceilor harnici, clasa a II-a. Pic
intră înăuntru și își rotește privirea prin clasă: șoricei cuminţi și harnici scriau în băncile lor
iar doamna învăţătoare se plimba printre ei. La intrarea lor, toti șoriceii s-au ridicat în
picioare salutȃnd respectuos. Doamna învăţătoare îi zȃmbește. “Sunt sigur că va fi bine” își
spune Pic în gȃnd.
- Dragi elevi, acesta este Pic, colegul vostru. Anunţă doamna învăţătoare luȃndu-l pe
șoricelul timid în faţa clasei.