Anexa 1

Poveste ,, Întâmplare dintr-o clasă”

Într-o seară, nenea Petrică, paznicul de la Școala din cartierul

nostrum, cel de peste linia ferată,a auzit mare zarvă în sala de clasă de la
parter. Era clasa lui Răducu, băiețelul cel mai năzdrăvan. Copiii de la
Clasa Pregătitoare terminaseră orele la amiază, plecaseră spre case, dar în
urma lor rămăseseră scaune răstrurnate, dulapri deschise, jaluzele strânse
și coșul plin, aruncat în mijlocul sălii.
Deodată s-a auzit o voce groasă:
-Eu, așa nu mai pot! Sunt mereu încărcat, lovit cu piciorul, aruncat și
răstrurnat. Era vocea coșului din colțul clasei.
Cu greu reușeai să-ți dai seama că era un coș de gunoi.Cineva îi stricase
capacul, altcineva îl rostogolise de mai multe ori și marginea era tocită.
Nu dură mult și o altă voce , de data aceasta, mai subțire, se plângea că mai
mereu era uscat și murdar din cauza prafului de cretă. Ba chiar, Valentin îl
folosise să-și șteargă noroiul de pe ghete. Era vocea inconfundabilă a
burete- lui.
Nenea Petrică asculta dar, nu-i venea să creadă, cum de toate obiectele din
aceaa sală puteau vorbi. Curiozitatea era foarte mare și a rămas să asculte
mai departe.
Deodată se auzi un îndemn: Să plecăm toți! Să vedem cine mai poate învăța
într-o clasă fără mese, fără scaune, fără coș....
Au pornit toți spre ușă dar Ușa a refuzat să se deschidă și o voce foarte
hotărâtă îi opri:
-Voi vă dați seama cât de tare greșiți? Poate copiii au uitat cum să păstreze
curățenia! Vă rog eu, mai rămâneți!- spuse Ușa.
-Haideți să cerem ajutorul altor școlari! Cine ne va ajuta va face o faptă
bună și va fi răsplătit! De acord?
Toți au răspuns cu voci stinse: Bine, hai să încercăm!