Concluzii generale

Din timpuri străvechi omul a fost preocupat de dezvoltarea şi corectarea

vorbirii orale cît şi celei scrise, deoarece anume ea constituie unul dintre cele mai
complexe fenomene psihosociale. Oamenii comunicînd între ei fac schimb de idei,
se înţeleg reciproc îşi organizează munca şi activitatea lor comună. Toate acestea
nu se pot realiza în afara limbajului, atât oral cât și scris. Între cele două s-a
constituit o relație direct proporțională. Imperfecțiunile în dezvoltarea uneia se
răsfrâng asupra alteia. Orice tulburare în pronunție se poate manifesta ulterior în
scriere
Procesul de învăţare a scris-cititului parcurge trei etape (E. Verza, 2003), care
se sprijină în mod reciproc, se întrepătrund şi se condiţionează până la nivelul
dobândirii automatismelor, trecând de la analiză la sinteză şi invers. Copilul
recunoaşte cuvântul în baza segmentelor ortografice şi descoperă imediat, datorită
percepţiei globale, forma fonológica corespunzătoare.
Cercetările au demonstrat că elevul nu scrie niciodată pe tăcute şi că el
pronunţă fiecare cuvînt pe care îl scrie. Mai întîi această repetare se produce în
glas, apoi cu jumătate de glas,apoi trece în şoaptă şi se pare că dispare. Însă
experienţa arartă că ficare scriere este însoţită de pronunţaarea internă ascunsă.
Defectele exterioare provoacă la copil defecte periferice de articulaţie. În
aceste cazuri elevul nu diferenţiază vocile, schimbă sunetele şuerătoare şi suflante
– cu litere de tipul h uneori confundă p-m; f-v, cercetările au arătat că aceşti copii
nu sunt în stare să spună corect acele cuvinte pe care le scriu, întîlnesc greutăţi
mari în învăţarea gramaticii şi continuă mult timp să facă greşeli grave la scriere
legate cu defectul pronuţării.
Noi am pornit de la susținerea opiniei lui C. Păunescu, că există legătură între
tulburările de pronunție și tulburările scris-cititului și am demarat cercetarea cu
revendicarea problemei științifice ”Se răsfâng oare tulburările de pronunție din
perioada preșcolară asupra însușirii limbajului citit scris în timpul școlarizării
copilului? Cum, care sunt modalitățile de prevenție și depășire a eventualelor
dificultăți în limbajul scris-citit?”
 Obiectivul cercetării constă în studierea specificului relației dintre tulburările
de pronunţie și ale scris-cititului la elevii dislexografici de vîrstă mică şi
recuperarea lor prin metode specific logopedice.
Metodele aplicate ne-au permis tragerea următoarelor concluzii: metodele au
fost selectate în așa fel ca să cuprindă toate aspectele procesului de scriere și
citire.elevii au participat cu deschidere, dezinvolt, ca într-un joc, fără să aibă frica
neliniștea că sunt examinați și că vor eșua.
Rezultatele sunt diferite, însă pentru fiecare elev examinat am depistat
dificultățile specifice. Unul citește sărind litera dar copie corect. Altul copie distrat
și omite literele, dar citește orientându-se spre vocală, altul citește pe litere.
Ce a fost comun pentru toți elevii? Faptuș că toți aveau încă prezente tulbărăi
de pronunție și reticențe in auzul fonematic (în diferențierea sunetelor).
Onsiderăm că acești elevi în perioada preșcolară nu au reușit să recupereze
tulburările de pronunție și ele se manifestă încă și acum în vorbirea lor, de aceea ei
au unele dificultăți în procesul de scriere și citire.
Astfel, scopul nostru în continuare este de a desfășura cu acesti elevi activități
logopedice axate pe fiecare copil în parte dar și pe toți cei 6 elevi, pe grup. Vom
structura ARL pe ședințe individuale logopedice (accentul îl vom pune pe
automatizarea sunetelor R, C,G, F) și pe activități ludice pentru dezvoltarea
motricității fine a mâinilor și pronunția corectă în exprimare.
Considerăm că activităţile de dezvoltare, depăşire a dislexografiei au avut un
impact pozitiv asupra reuşitei şcolare, nemijlocit s-a îmbunătăţit scrierea şi citirea
elevilor, dar menţionăm şi impactul asupra însuşirilor de personalitate: deschidere,
comunicare, interes, cultură.