DEZVOLTAREA MIJLOACELOR

DE COMUNICARE LA COPIII
CU DEFICIENŢE MULTIPLE

Ciubotaru Natalia,
lector universitar
 Generalizare
 Formarea şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare
la copiii cu surdo-cecitate este una din secţiunea de
lucru specifică şi greu de lucrat. Primul pas şi
absolut necesar pentru a stăpâni limbajul verbal
este limbajul gestual care pe parcurs este înlocuit
treptat cu limbajul dactil şi cel oral. Înainte de a
începe învăţarea limbajului semnelor, avem nevoie
să cream pentru copil o imagine ale obiectelor din
jur. Mai întâi de toate, acele obiecte cu care el se
întîlneşte în procesul de autodeservire: în
alimentaţie, spălatul pe mâini, etc.
 În grupele mici copiii fac cunoştinţă cu
semnificaţia simbolurilor, nu numai a obiectelor
şi acţiunilor concrete dar, de asemenea, a
conceptelor abstracte. Cum ar fi "final",
"lucrăm", "învaţăm", cu care el nu ar putea face
cunoştinţă direct prin tactil-kinestezic. Între
înţelegerea gesturilor şi utilizarea lor activă în
comunicare, există un decalaj în timp.
 Perioada percepţiei pasive de gesturi este destul
de mare. La inceput, copilul este foarte
indiferent, şi acceptă gesturile celorlalţi.
Profesorul dînd instrucţiuni prin gesturi, initial le
îndeplineşte împreună cu copilul. Treptat
gesturile copilul începe să înţeleagă şi să le
utilizeze, de asemenea, ca un mijloc de
comunicare, astfel îmbogăţindu-şi vocabularul
activ.
 Pentru a activa limbajul semnelor profesorul
intenţionat creează o varietate de situaţii
direcţionate în timpul jocului, în timpul
activităţilor, în timpul plimbării. În acest
moment, aici este binevenit jocul didactic, care
este de mare interes la copil şi promovează rapid
învăţarea noilor gesturi şi utilizarea activă deja a
gesturilor cunoscute.
 Sarcina următoare este de a traduce limbajul
gestual în cel verbal (dactil). În acest scop,
gesturile individuale treptat trebuie înlocuite cu
cuvintele prin daktileme, ce devin clare din
contextul semnelor. Cu timpul, numărul
cuvintelor prin dactileme în comunicarea gestuală
va creşte.
 Gesturile nu-şi pierd valoarea în învăţarea
exprimării verbale prin dactileme. Atunci când
copilului I se dă cuvântul prin dactileme, ca un
anumit element sau ca o activitate, nu există o
conexiune între cuvânt şi obiect, deoarece
structura cuvintelor nu are nimic în comun cu
acest subiect. În acest caz, gesturile devin o
legătură între subiect şi cuvântul dactilat.
 În perioada iniţială limbajul gestual nu este doar
un mijloc de comunicare, dar, de asemenea, este
şi un mijloc de a direcţiona comportamentul
copilului. Folosind expresivitatea mişcărilor
mîinii, profesorul redă astfel atitudinea sa faţă de
copil. Astfel, mişcările liniştite devin mai
încrezătoare, accentuate la insistenţele
profesorului.
 Limbajul gestual
 La sfârşitul aflării în grupa mică copiii ar trebuie
să înţeleagă şi să folosească în comunicarea
directă gesturi legate de aspecte sensibile,
activitati, jocuri etc.
 Vocabularul pasiv al gesturilor
 Momentele principale ale regimului: ridică-te, du-
te la toaletă, spală-te, manîncă, bea; du-te la
activitate, du-te la plimbare, culcă-te, etc.
 Diferite activităţi şi jocuri: ne vom ocupa, dă, ia,
pune, deschide, închide, lipeşte, sari, bate din
palme, mergi, aleargă, taie cu foarfeca, joacă-te,
suflă, deschide gura, nu se poate, bun, rău,
adevărat, fals, da, nu, finisează, scuză-mă, a plînge,
durere.
 Familiarizarea cu lumea
înconjurătoare.
 Oamenii: mama, tata, bunica, bunicul, profesor, însoţitor, dădacă,
asistentă medicală, medicul. Jucării: mingea, maşina, blocuri,
păpuşa, piramida, minge gonflabilă, lopată, găleată.
Îmbrăcăminte: pălărie, eşarfă, haine, mănuşi, basma, ciorapi,
pantaloni, vestă, rochie, şorţ. Încălţăminte: pantofi, cizme,
papuci. Tacîmuri: ceaşcă, farfurie, lingură, cuţit. Mobilier:
birou, scaun, dulap, pat. Lenjerie de pat: perne, pătură.
Alimentaţie: unt, pîine, ceai, bomboane, măr, portocală, struguri.
Produse de igienă personală: oală, WC, prosop, săpun, pieptene,
batistă, periuţă de dinţi. Animale: pisică, câine, iepure. Păsări:
găină, păsări (porumbei). Plante: flori, iarbă. Fenomenele de
natură: ploaie, zăpadă, vânt, căldură, frig. Obiecte de plimbare:
sanie, bicicletă, scrînciob.
 Vocabularul activ al gesturilor
 Vocabularul activ al gesturilor iniţiale se
formează luînd în considerare interesele şi
cerinţele copilului, deoare copiii mai repede îşi
amintesc cuvintele de care au nevoie în discuţia
directă cu adulţii. De exemplu, jucăriile
preferate, verbele, "dă", "bea", "este", "îmi pare
rău", etc.
 Oamenii: mama, tata, educator, profesor, medic,
asistentă medicală. Jucarii: minge, păpuşă, maşină,
piramidă, urs, caăa. Îmbrăcăminte: pălărie, eşarfă,
pantaloni, tricou, rochie, haina. Încălţăminte: pantofi,
papuci. Articole de igienă personală: prosop, săpun,
pieptene. Tacîmuri: ceaşcă, lingură, cuţit, ibric,
farfurie. Mobilier: dulap, scaun, masă. Alimentaţie:
unt, măr, bomboane, pâine. Animale: pisică, cîine,
iepure. Pasări: gîină, păsări (porumbei). Plante:
iarbă, flori. Fenomenele naturii: ploaie, căldură, frig.
Verbe: dă, culcă-te, lipeşte, plimbă-te, mănâncă, bea,
spală-te, îmbracă-te, dezbracă-te, descalţă-te, şterge
(mâinile, gura, masa), ridică-te, stai jos, mergi,
aleargă, aplaudă, plânge, a doare.
 Limbajul prin dactileme
 Învăţarea limbajului prin dactileme este precedat
de o lungă perioadă de pregătire. El vizează
dezvoltarea percepţiei, repetarea, capacitatea de a
memora. Toate acestea copilul le percepe în cadrul
activităţilor şi jocurilor didactice. Primele exerciţii
în curs de pregătire pentru învăţarea dactilemelor
sunt cele de dezvoltare a atenţiei şi repetarea
diferitor mişcări ale degetelor, care treptat
pregătesc copilului de a distinge daktilemele şi
perceperea lor.
 Este foarte important la început să-l învăţăm pe copil
dactilarea corectă. Regulile de cunoaştere a
dactilemelor depind de complexitatea de pliere a
degetelor. Deaceea învăţarea începe cu dactilarea
literei A, care este foarte simplu la îndoierea
degetelor. Caracterele m și n, p, sunt cele mai dificile
la etapa dată, şi deaceea se învaţă pe suprafaţa mesei
cu suportul adultului. În primul rând, se învaţă
caracterele ce se deosebesc total între ele: a-c-o, u-s-
m, etc. Apoi urmează caracterele ce se aseamănă: p-
l, m-n, o-p. Imitaţia caracterelor individuale nu
persistă mult timp. Odată ce copilul începe să imită
cîteva caractere, trecem neapăram la dactilarea
acestora în cuvinte.
 Învațarea pronunției
 Formare/impostarea pronunţiei face parte din
lucrul de ansamblu bazat pe formarea şi
dezvoltarea vorbirii orale (articulate) a copiilor
cu surdo-cecitate.
 Obiectivul principal al acestui compartiment este
de a lucra la partea dezvoltării limbajului oral,
pronunţia articulată. În grupa mică, activitățile
sunt în cea mai mare parte de natură pregătitoare,
contribuind la dezvoltarea sistemului respirator şi
a vocii copilului şi stimulîndu-l la articularea
corectă a sunetelor individuale, silabe şi cuvinte.
Activitățile sunt petrecute în formă de joc.
 Dezvoltarea respiraţiei, vocii şi imitării
sunetelor prin exerciții de articulare

 Să sufle pe masă bucăţi mici de hîrtie.

 Să sufle de pe masă bulgări de bumbac.
 Să sufle bulgării de bumbac, atîrnați de un fir de
ață.
 să sufle creioane colorate.

Scopul acestor exerciţii este de a învăța copilul

facă buza în formă de tubușor. Se monitorizează ca
copiii să sufle în mod natural fără stres.
 - Introducerea sunetului F în exercițiile
respiratorii;
 - Includerea vocii în pronunţarea sunetelor izolate
A, O, U. În momentul rostirii sunetului copilul
acţionează cu jucariile: poarta pe masă mașina,
trenuțul; simte când aerul iese din balon;
însoţeşte producerea sunetelor cu mișcările
mîinilor: le înlătură lateral, etc.