Percepţia stimulilor vizuali

Percepţia cromatică

Anca Marcu
Mihaela Voinea
seria 1, grupa 4
 Cuprins
1. Generalităţi
 Definiţie
 Diferenţiere de senzaţii
2. Anatomia ochiului
 Structurile principale ale ochiului
 Mişcări oculare
 Emetropia
3. Fiziologia analizatorului
vizual
 Formarea imaginii
 Acomodarea
 Acuitatea vizuală
 Celule cu conuri şi bastonaşe
 Celulele ganglionare
4. Percepţia cromatică
1. Generalităţi
1.1 Definiţie
Din perspectiva lui Zlate, percepţia este definită ca
reflectare subiectivă nemijlocită, în formă de imagine a
obiectelor şi fenomenelor externe, ce actionează în momentul
dat, asupra noastră, prin ansamblul însuşirilor şi
componentelor lor.
 1. Generalităţi
1.2 Diferenţierea de senzaţie

Percepţia constituie un nivel

calitativ superior de realizare a
cunoaşterii senzoriale, care permite nu
numai simple discriminări, ci şi
operaţii mai complexe de identificare
şi clasificare.
1. Generalităţi
Stiaţi că ?
 Psihologul englez R.L. Gregory
(1970) se întreba dacă: „putem
percepe înainte de a învaţa să
percepem?”
 Copilul nou-născut nu poate să
descifreze de la început informaţia
pe care o poartă configuraţiile
"polisenzoriale" de semnalele
nervoase produse de obiectele şi
fenomenele lumii reale.
 În formarea şi desfăşurarea
acţiunilor perceptive un rol
important îl joacă procesele
motrice.
2. Anatomia analizatorului vizual
2. Anatomia analizatorului vizual
2.1 Structurile principale ale ochiului
 sclerotică (membrană externă)
 cornee
 coroida (membrană mijlocie)
 corp ciliar cu lentilă
 iris
 pupilă
 camera obscură
 retină (membrană internă)
 maculă cu fovee
 punct orb
 umoare apoasă
 umoare vitroasă (sau sticloasǎ)
 tapetum lucidum (nu la oameni)
2. Anatomia analizatorului vizual
2.2 Mişcări oculare
Îndeplinind variate functii, miscarile oculare sunt deosebit
de complexe (unele sunt macromiscari, iar altele micromiscari)
si variate ca forma.
Macromişcări:
1. mişcări de urmărire
2. mişcările sacadate ale ochilor
3. fixaţia vizuală
 - miscarea
ochilor spre
stanga inseamna
o activitate de
logica (aminitire,
gandire)
 - miscarea
ochilor spre
dreapta
inseamna o
activitate de
creatie
(imaginatie,
sentiment etc.)
 2. Anatomia analizatorului vizual
2.3 Emetropia

 Focalizarea pe retină a imaginii

obiectelor aflate la distanţă când
muşchiul ciliar este complet relaxat.
 Ochiul prezintă un raport corect
între puterea de refracţie a mediilor
şi lungimea axului.
 În mod normal lungimea axului
este de aproximativ 21-23 mm.
 Puterea de refracţie a corneei
este de aproximativ 39-44 dioptrii şi
a cristalinului de 19-23 dioptrii.
 3. Fiziologia analizatorului vizual
3.1 Formarea imaginii
 Modificări rapide în forma şi poziţia
cristalinului (lentila ochiului) pot focaliza cu
mare precizie stimuli vizuali pe retină.
 Cristalinul este înconjurat de un muşchi
cilindric, de care se ataşează cu ajutorul unor
ligamente.
 Dacă lumina este focalizată iniţial în
spatele retinei, muşchiul se contractă în aşa fel
încât cristalinul se curbează spre exterior iar
punctul focal se deplasează mai în faţă.
 Dacă lumina este focalizată prea în faţă,
muşchiul se relaxează, iar punctul focal se
deplasează mai în spate. Aceste ajustări sunt
cunoscute sub numele de acomodare vizuală.
 3. Fiziologia analizatorului vizual
3.2 Acomodarea

 Convergenţa ochiului este de 60 de

dioptrii, dintre care 40 de dioptrii reprezintă
puterea de refracţie a cristalinului si 20 de
dioptrii cea a corneei.

 Pentru realizarea acomodaţiei participă:

1.Cristalinul
2.Ligamentul suspensor (20 de
zonule/ligamente)
3.Muşchiul ciliar (componenta
circulară este cea mai importantă).
3. Fiziologia analizatorului vizual
3.3 Acuitatea vizuala

Reprezintă capacitatea
ochiului de a discrimina 2 puncte
luminoase distincte.
Este maximă la nivelul
foveei fiind de 25 sec de arc de
cerc şi scade de 10 ori la periferie.
Se testează cu ajutorul
optotipului Monoiller sau Snellen
la o distanta de 6-12 m.
 3. Fiziologia analizatorului vizual

Acuitatea vizuală în
fotopic şi scotopic
 3. Fiziologia analizatorului vizual
3.4 Celule cu bastonase si conuri
Celule cu bastonaşe
 Conţin o singură substanţă
fotosensibilă numită rodopsină.
 Au o sensibilitate crescută la
lumină şi sunt responsabile de
vederea scotopică, monocromatică.
 Sunt situate la periferie şi absente
în fovee; frecvenţa lor descreşte de
la periferie spre maculă.
 Există o convergenţă de 100:1
(bastonaşe: celule ganglionare) în
periferie şi mai mică spre maculă.
Celulele cu conuri
 Sunt de trei tipuri fiecare tip având
un pigment fotosensibil pentru
culorile verde, roşu, albastru.
 Sunt responsabile de vederea
fotopică, cromatică.
 Prezintă o densitate scăzută în
periferie, numărul lor crescând spre
maculă, iar în fovee se găsesc numai
acestea.
 Convegenţa este mai mică decât
pentru celulele cu bastonaşe, iar în
fovee raportul este de 1:1 (conuri:
celule ganglionare).
3. Fiziologia analizatorului vizual
3.5 Celulele ganglionare

Celule ganglionare trimit impulsurile nervoase rezultate de-a

lungul axonilor care confluează, formând nervul optic. Semnalele
ajung prima dată în cortexul vizual primar, dar foarte repede sunt
trimise către centrul asociativ, unde datele vizuale brute sunt
procesate pentru a forma percepţia noastră referitoare la o anumită
imagine.
Există trei tipuri de celule ganglionare:
1) Celulele W – implicate în vedere scotopică
2) Celulele X – asigură vederea fotopică
3) Celulele Y – funcţie de avertizare
 Perceptia Cromatica

Omul primeşte 80 până la 90% din totalul informaţiilor despre

mediul înconjurător, prin vedere şi numai vreo 10% prin
celelalte simţuri
 Ochiul si perceptia cromatica

 Ochiul omului este un organ

transparent ce comunică
creierului impresiile primite
din ambientul cromatic, prin
intermediul retinei. Sistemul
optic datorită căruia se
formează imaginile pe retină
este constituit esenţialmente
din trei elemente
transparente, aşezate
înaintea retinei: corneea,
umoarea apoasă şi
cristalinul.
Conurile şi Bastonaşele (i)
 Conurile şi Bastonaşele (ii)

 Există trei tipuri de celule cu

conuri, fiecare sensibile la
raze cu diferite lungimi de
undă şi anume: unde lungi,
medii şi scurte (corespunzând
culorilor: roşu, albastru şi
verde). Aceste celule,
împreună cu alte celule
nervoase specializate, transmit
informaţia necesară creierului
pentru perceperea culorilor.
 Sisteme de receptie

Absorbţia luminii de către pigmenţii vizuali

 Curbele de absorbţie spectrală ale

celulelor fotosensibile de pe retină
(vedere tricromată normală) în
funcţie de lungimea de undă.

 (S – scurtă), (M – medie) şi (L –
lungă) corespund respectiv
curbelor pentru conuri albastre,
verzi şi roşii iar (B) corespunde
curbei pentru bastonaşe.
 Perceperea culorilor (i)

Culorile, aflate în aşa numitul contrast

complementar, se intensifică una pe alta
până la un mare grad de luminozitate
Contrastul simultan, exprima chiar una din
caracteristicile fiziologice ale percepţiei
coloristice
Alt contrast coloristic esenţial este cel dintre
cald si rece
 Perceperea culorilor (ii)

fenomenele iradierii, ce fac, de pildă, ca un obiect de culoare deschisă să pară mai mare
decât altul

însuşirile culorilor calde de a veni în faţă şi a celor reci, de a se duce în spate

raporturile dintre viteza percepţiei şi lungimea de undă a culorilor

 Efectele psihologice ale culorilor

 culorile calde excită, iar cele reci liniştesc.

 violeturile şi indigourile sunt triste

 albastrurile şi verzurile sunt

odihnitoare

 galbenurile şi portocaliurile sunt

tonice

 rosul este excitant

 Bibliografie

• Arborele lumii “Vazul”;

• Wikipedia;

• Curs de fiziologie “Fiziologia analizatorului vizual”

de asis.univ. Mihai Ghită - www.fiziologie.ro