Această desluşire a intenţiilor se poate realiza fie în etapa premergă toare actului

de comunicare, fie în timpul conversaţiei. În acest sens, trebuie să amintim faptul că un

fundament al succesului comunicaţional este egalitatea dintre partenerii de comunicare.
Interlocutori trebuie să se adreseze unul altuia de pe aceeşi treaptă , nu trebuie să existe
discriminare între ei; orice antipatie, tendinţă de evaluare, de control al situaţiei nu duce
decâ t la instaurarea unui climat defensiv, ceea ce se va finaliza treptat în încetarea
comunică rii, respectiv în eşecul relaţionă riză rii. Perceperea diferenţiată a interlocutorilor,
respectiv a elevilor sau încercarea de a încadra fiecare interlocutor într-un anumit tipar al
perfecţiunii imaginat de noi (complexul lui Pygmalion), atitudinea de a judeca persoanele din
jurul nostru după prima impresie sau după impresii auzite sunt doar obstacole ale
comunică rii. De asemenea, atribuirile excesive (interne sau externe) sau stereotipurile ne
transformă doar în nişte actori pe planul actului de comunicare. De exemplu, am avut uneori
tendinţa să judec anumite persoane din perspectiva celorlalţi fă ră să cunosc în prealabil
interlocutorii mei.
În actul de comunicare didactică , comunicarea interpersonală eficientă presupune
atâ t francheţe (ca marcă a autodezvă luirii şi a menţinerii stimei de sine), ascultare empatică ,
solidaritate şi egalitate. Pentru ca actul de comunicare să se catalizeze, să se încadreze într-
un tipar al coerenţei şi al conciziei, interlocutorii trebuie să îndeplinească şi rolurile de
ascultă tori. Ascultarea nu trebuie să ia forma unui exerciţiu al egocentrismului sau al
pasivită ţii deoarece relaţionarea între vorbitori trebuie să se coordoneze cu empatia dintre
cei doi. Un punct forte al portretului personal de comunicator este ascultarea, sub forma ei
empatică , prin care pot să mă identific cu interlocutorul meu, pot să vă d situaţia şi din
perspectiva lui. Gestionarea interacţiunii semiotice, respectiv echilibrul dintre emiterea
mesajului, autodezvă luirea şi ascultarea, congruenţa verbal-nonverbal şi conştientizarea şi
reglarea imaginii produse, dar şi stimularea interlocutorului sunt obiectivele primordiale ale
desăvâ rşirii actului de comunicare.

Comunicarea didactică în lecțiile de educatie fizică

Analizele făcute asupra comunicării dintre profesorul de educaţie fizică şi elevi,

pun în evidenţă rolul deosebit al acestora în procesul de predare - învăţare, respectiv în
lecţie. Fenomen complex, comunicarea didactică este apreciată de elevii cuprinşi în
1
cercetarea concretă ca fiind un element major în învăţare. Astfel, deficienţele de
comunicare din lecţie, duc la redundanţe în asimilarea conţinutului învăţării motrice, la
neînţelegeri în clasa de elevi cu care lucrăm.

Ceea ce s-a remarcat, însă ca element de importanţă majoră în comunicarea

profesor - elev, a fost stilul de comunicare. Acesta are o multitudine de manifestări.
Neutru, solemn, beletristic, administrativ, ştiinţific, managerial, etc. aspectele cele mai
discutate ale stilului de comunicare privesc îmbinarea solemnităţii pe care le cuprinde în
anumite momente lecţia, cu cel ştiinţific şi managerial. Astfel, orice comunicare didactică
este o „compoziţie", o creaţie care îmbină diferitele elemente ale comunicării verbale cu
cele paraverbale şi nonverbale.
Un rol deosebit s-a detaşat a-l avea calităţile comunicării. Calităţile pe care o
comunicare bună cu elevii trebuie să le conţină sunt:
- claritate, adică gradul de definire a termenilor şi sistematizarea;
- corectitudinea exprimărilor, respectiv nivelul de adresare a ceea ce şi cum
comunicăm la regulile sintactice, topica frazei, etc. Atunci când ceea ce dorim să spunem
nu are o „hrană" gramaticală şi informaţională corectă, profesorul nu este ascultat şi devine
subiect de glumă;
- concizia, adică eliminarea pe cât posibil a ambiguităţilor, a redundanţelor,
divagărilor şi prezentarea adecvată a informaţiilor, exerciţiilor, demonstraţiilor, etc;
- puritatea limbajului, în sensul că în cele ce spunem să nu abunde
regionalisme, neologisme sau arhaisme;
- bogăţia comunicării, atât sub aspectul vocabularului şi al informaţiilor, cât
şi a demonstraţiilor, a mijloacelor folosite pentru a facilita înţelegerea şi învăţarea.
Un element de mare importanţă în comunicarea didactică reieşit din investigaţiile
mele a fost şi extensia foarte mare a formelor acestei comunicări.
Acest evantai cuprinde: monologul, repetiţia, expunerea, relatarea, discursul,
dialogul, seminarul, interviul, colocviul, testul, dezbaterea, demonstraţiile practice, etc.
Dialogul şi dezbaterea se dovedesc cele mai apreciate de către elevi şi trebuie
încurajate în întreaga noastră activitate.
Comunicarea nonverbală ocupă un loc mult mai important în educaţia fizică şi
sport decât în cazul celorlalte discipline şcolare. Dintre multiplele elemente ale acestui tip
de comunicare se detaşează: gesturile de încurajare, ţinuta profesorului, controlul
permanent al poziţiei corpului şi îmbrăcămintea îngrijită.

2
3