Motivaţiile în comunicarea didactică s-au dovedit şi ele foarte importante.

Acestea
se referă la totalitatea modurilor interne şi externe care generează comunicarea. Acestea
au rol declanşator al nivelului comunicării didactice şi permit activismul în raport cu mediul.
Se detaşează în acest context, motivaţia cognitivă şi psihomotrică prin care se generează
nevoia de a şti, de a învăţa anumite scheme motorii, de a înţelege, explica şi rezolva
diferite probleme care implică învăţarea intelectuală şi psihomotrică. Mai notăm că fără o
motivaţie puternică în comunicare, mesajul acesteia nu este receptat în mod profund.
Comunicarea didactică are în conţinutul ei şi gestionarea conflictelor. Acestea
presupunând o stare antagonică între două sau mai multe entităţi. De regulă, jocurile
sportive cuprind conflicte „pozitive", dar care pot degenera în conflicte negative.
Important este faptul că multiple conflucte pot fi gestionate prin mesaje clare, explicite şi
cuprinzătoare care duc la modelarea conduitelor în raport cu dorinţele şi trebuinţele
elevilor. Capacităţile cadrului didactic aici se cer a cuprinde calităţi cum sunt:
convingerea, ascultarea, răbdarea, tenacitatea, spiritul critic şi fermitatea.
În comunicarea didactică, un rol masiv îl are şi stilul managerial al profesorului.
Există mai multe forme ale modului în care conducem lecţia, respectiv clasa de elevi:
autoritar, reflexiv, democrat, emotiv, flexibil şi liberalist. Fiecare formă are rolul ei în
comunicarea didactică reauşită, se detaşează însă îmbinarea stilului autoritar cu cel reflexiv
şi democrat în diferitele momente ale lecţiei, sau a relaţiilor cu elevii.
Aici trebuie însă o mare experienţă la catedră pentru a găsi „ecuaţia" adecvată fiecărei
situaţii în parte.
Din cele de mai sus reiese rolul major al comunicării în întregul proces didactic.
M-am oprit doar asupra câtorva aspecte pe care le-am considerat mai importante.

Concluzii
Prin urmare, comunicarea, sub diferitele ei aspecte, verbală şi nonverbală , este
unul dintre elementele definitorii ale fiinţei umane, care trebuie să se formeze pe
fundamentul raţiunii, onestită ţii, empatiei, egalită ţii. Fiecare dintre interlocutori are
responsabilitatea de a relaţiona cu receptorul să u, nu trebuie să îşi focalizeze atenţia numai
pe conţinutul mesajului. O situaţie de comunicare eficientă va avea şi un feedback pe mă sură ,
un ră spuns metacomunicaţional corespunză tor, pentru că , prin excelenţă , comunicare
didactică se defineşte ca intervenţie complexă cognitivă, afectivă, atitudinală în procesul de
instruire, compensare, recuperare.

1
 Bibliografie:

1. Fâ rte, Gheorghe-Ilie, Comunicarea – o abordarea praxiologică, Editura Casa

Editorială Demiurg, Iaşi, 2004;
2. Cosmovici, A., Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Editura Polirom, 1999;
3. Jude, I., Psihologie şcolară şi optim educaţional, Editura E.D.P., Buc., 2002;
4. Pâ nişoară , I. O., Comunicarea eficientă – metode de interacţiune educaţională, Iaşi,
Editura Polirom, 2003 ;
5. Să lăvă stru, Dorina, Psihologia Educaţiei, Editura Polirom, 2004;
6. Şoitu, L, Pedagogia Comunicării, Editura Institutul European, 2001.
7.Epuran M., Metodologia cercetării activităţilor corporale, ANEFS, 1994
8.Duțu M., Educaţia şi problemele lumii contemporane, Ed. Albatros, Bucureşti, 1989
9. Golu p.,Zlate M., Verza E., Psihologia copilului, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1993

2
3