După cum arată M.

Epurau, învăţarea mişcărilor în sport reprezintă un tip

deosebit, deoarece performanţa este concretizată tocmai în nivelul calitativ al execuţiei,
cum este cazul gimnasticii artistice sau ritmice, patinajului artistic, înotului sincron etc.,
în cazul în care se folosesc obiecte (aruncări, jocuri sportive etc.), acestea reprezintă
instrumentele intermediare prin care se manifestă şi se evaluează capacităţile
coordinative, caracteristicile de forţă, viteză sau de rezistenţă ale mişcărilor respective, în
sport se învaţă conducerea mişcărilor corpului propriu în condiţii variate, uneori
neobişnuite (echilibru, salturi, sărituri cu schiurile etc.) care necesită un sistem complex
de aptitudini motrice. Procedeele tehnice care se însuşesc în diferite ramuri de sport
trebuie să prezinte cursivitate, viteză, forţă, să fie efectuate eficient în timp (rezistenţă),
coordonare, precizie, mobilitate, calităţi care se dobândesc printr-un proces de
antrenament care nu e numai instruire, ci se numeşte: dezvoltare fizică, dezvoltarea
capacităţii de efort, dezvoltarea capacităţii psihice etc. duse până la maximum toleranţei
umane.
Cerinţele regulamentelor de concurs faţă de manifestarea capacităţii motrice şi de
efort determină şi particularităţile învăţării tehnicii sportive. De exemplu, un exerciţiu de
gimnastică nu poate depăşi 90 sec., timp în care trebuie să se efectueze cel puţin 8
elemente de dificultate medie şi mare şi 3 de dificultate foarte mare; în atletism, săriturile
sau aruncările trebuie efectuate în cel mult 90 sec. de la chemarea arbitrului; în baschet,
un atac nu poate dura mai mult de 30 sec. Datorită acestora şi altor fenomene, învăţarea
în sport este un proces foarte complex, care implică măsuri metodice deosebite şi înaltă
competenţă profesională.
Învăţarea tehnicii sportive se desfăşoară sub trei tipuri, care determină tot atâtea
feluri de deprinderi tehnice.
1. Învăţarea perceptiv - motrică (întâlnită şi sub numele de învăţare senzorio-motrică)
constă în modificarea comportamentului în funcţie de condiţiile concrete din
antrenamente şi concursuri.
Sportivul reacţionează cu un răspuns preferat care poate, în acelaşi timp, să fie
perfecţionat sub aspectul coordonării, preciziei sau fineţei (de exemplu, ochirea talerelor,
lansarea mingii pe contra-atac în jocurile sportive). Acest tip de deprinderi tehnice se
realizează prin organizarea spaţio-temporală a evenimentelor externe percepute direct.
Imaginile perceptive programează şi reglează acţiunile motrice corectându-le (dacă este
cazul) prin mai multe încercări până se obţine sincronizarea între imaginea anticipată şi
acţiunea eficientă (M. Epuran).