În relaţia de comunicare profesor – elev pot fi observate două tipuri de relaţii: prima, este

cea în care profesorul activizează capacităţile intelectuale ale elevului, mobilizează voinţa
acestuia sau, a doua direcţie, când profesorul cu incapacitatea conducerii situaţiei blochează
activismul intelectual al elevului, atrage trăiri negative, demoralizează, îi învaţă pe elevi să fie
neîncrezători, nesiguri, să nu vadă utilitatea şi eficienţa comunicării. Comunicarea ocupă un loc
important în activitatea cadrului didactic. Specificul comunicării educaţionale constă în
delimitarea clară a rolurilor sociale şi a poziţiilor funcţionale ale subiecţilor: profesor – elev.
Profesorul este cel care orientează procesul învăţării, şi, mai ales, cel care evaluează. În
aceste circumstanţe se formează stilul de comunicare care trebuie să fie unul de stimulare şi
încurajare, care determină în mare parte succesul şi eficienţa în educaţie, relaţiile interpersonale
în grup şi influenţa lor asupra formării personalităţii. Este foarte important ca profesorul să-și
mențină axiomele comunicării active în relația cu elevii, pentru a-i putea forma și a le contura
spiritul competitiv.
Comunicarea, indiferent de tipul ei, este mai bună atunci când se ține cont de anumiți
factori. De exemplu, prezența fizică. În general, prima impresie vizavi de o persoană depinde de
prezența sa fizică. Observăm, încă de la prima vedere, că cineva este gras, slab, neîndemânatic,
familiar, atractiv. Un lucru cât de mic poate transmite un mesaj consistent. Acum 20 de ani, dacă
un elev apărea în fața profesorului cu un tatuaj sau cu un cercel în ureche, ar fi fost repede
sancționat. Acum este destul de acceptabil că un elev să poarte cercel în ureche și acest lucru
transmite un altfel de mesaj. Îmbrăcămintea și coafura furnizează informații deosebit de
consistente.
Un alt factor o prezintă postura. Umerii lăsați exprimă o stimă de sine scăzută sau
depresie, în timp ce o postură dreaptă transmite control și energie.
Sportivii recunosc deseori adversarii frustrați și descurajați după felul în care se mișcă.
Dacă își văd adversarul clătinând din cap, ei știu că trebuie să atace, pentru că cel cu care se
confruntă și-a pierdut încrederea în sine. Marii jucători de tenis cunosc importanța posturilor și
nu-și lasă adversarii să recunoască ceea ce simt. Chiar dacă reușesc o lovitură sau nu le iese
jocul, ei acționează și se exprimă la fel. Acest lucru îi face mai puternici, pentru că adversarii lor
nu știu când sunt descurajați.
Gesturile. Ele transmit mesaje chiar dacă nu ne propunem acest lucru. De exemplu,
încrucișarea brațelor pe piept, în mod obișnuit, exprimă o atitudine defensivă, lipsa dorinței de a
te deschide în față altora. Strângerea brațelor pe ceafă denotă superioritate. Antrenorii se exprimă
de multe ori prin gesturi – dacă și-ar exprima verbal gândurile, ar riscă să fie penalizați sever de
arbitri.
Poziția corpului. Se referă la păstrarea unui spațiu între interlocutori și la poziția corpului
în raport cu alții. Este un aspect al proxemiei care studiază modul în care oamenii comunica prin
felul în care folosesc spațiul. Un exemplu de limbaj care utilizează poziția corporală este atunci
când antrenorul se apropie mai mult de jucătorii cu care va începe partida, decât de jucătorii de
rezervă. Acest lucru denotă un gen de favoritism și ar trebui evitat.
Atingerile. Sunt modalități puternice de comunicare nonverbală care sunt folosite pentru a
calmă sau a exprimă afecțiune sau alte trăiri, în funcție de situație. În ultimii ani, utilizarea
atingerilor a devenit socialmente mai acceptată decât cu două decenii în urmă. Un braț pe umăr
sau o atingere pe spate poate comunica empatie.
Expresia facială. Fața este cea mai expresivă parte a corpului. Atunci când ascultă pe alții,
oamenii studiază adesea expresiile faciale și mișcările oculare pentru a găși înțelesurile ascunse
ale mesajelor. Menținerea contactului vizual înseamnă cel mai adesea că ascultătorul este
interesat de mesaj. Când oamenii se simt stânjeniți sau inconfortabil, au tendința să evite
contactul vizual și privesc în altă parte. Zâmbetul este mijlocul universal de a depăși bariere
lingvistice și cel mai eficient mijloc de comunicare. Zâmbetul și alte expresii faciale ne pot invita
la comunicare și oferă feedback-uri cu privire la eficientă comunicării.