CHIRIȚă ÎN PROVINCIE

Vasile Alecsandri

PERSONAJE:

Cucoana Chirița

Grigoriu Bârzoi, soțul ei

Guliță, copilul lor

Luluța, orfană

Safta, sora lui Bârzoi

D-nul Șarl, profesor francez

Leonaș, tânăr ieșan

Ion, fecior boieresc

Trei țărani

Țărani-jandarmi-poftiți la masă-un curcan

Actul I – 13 scene

Spațiul- o ogradă de curte boierească la țară, stânga- casa Chiriței (cerdac și

ferestre pe scenă), dreapta- lângă culise, o canapea de iarbă, înconjurată de copaci, în
fund ostrețile și poarta ogrăzii, lângă casă o portiță în zăplaz, ducând în grădină, în
depărtare se vede satul.

 SCENĂ 1 – moșia Barzoieni

Chiriță, îmbrăcată în costum de amazoana, intră călare pe poartă alături de țăranii

care aclamau « Dreptate, dreptate/ Ne fă/ Cucoană, dreptate, / Ne da ! », cerând să fie
ascultați și îndreptățiți. Chirița este aspră și ironică, răspunzând amenințătoare : Cu biciul

1
pe spate/ V-oi da !/ V-oi da eu dreptate/ așa !. Țăranii se plâng la ea că
cuconașul Guliță, fiul ei, i-a « badgiocurit », omorându-le un vițel la vânat, altuia i-a dat
foc bordeiului cu ciubucul de hârtie, altul l-a prins țînându-i calea Mariucăi…
Chiriță li se adresează cu  bețivanilor, țopârlăni, mojicilor, luându-i apărarea
suflețelului și pentru a scăpa de ei, repede calul spre ei.

SCENĂ 2
Un monolog. Chirița își plânge de milă, de faptul că nu poate avea nici măcar un
moment de liniște. Începe să îl strige pe Ion, pentru a o da jos de pe cal, dar se pare că
acesta a adormit din nou în podul grajdiului. Înfuriată, crezând că va trebui să rămână
toată ziua călare pe cal, se apucă să îl strige pe Ion, pe Guliță, pe Luluța, pe monsiu Șarlă
sau pe cumnata sa.

SCENĂ 3
Cei 4 : Guliță, Șarl, Safta și Ion vin, disperați de țipetele Chiriței, în ajutorul
acesteia.
După ce se dă jos, cochetând cu Șarl, îi poruncește lui Ion să ducă calul în grajd și
să-l adape după care are o mică altercație cu Guliță, care vrea să călărească și el calul.
Rămasă singură cu cumnataca Safta, începe să discute despre vremurile trecute, de
situația din 48, Chirița îi mărturisește acesteia dorința ei cea mare de a
ajunge ispravniceasă, cu jandarmi la poartă și-n coadă , despre soțul ei pe care îl
trimisese la Iași, despre planurile pe care le avea pentru fiul ei și Luluța, rămasă orfană.
Se remarcă dorința acesteia de a fi la modă : călărește și fumează, nu din plăcere, ci doar
pentru că așa-i modă.
În momentul în care vrea să își aprindă o țigare, observă că nu are chibrituri. Îi
cere lui Șarl, iar aceste i le oferă galant. Urmează o discuție în franceză între ea și Șarl,
încheiată cu o examinare a francezei băiatului, pe cât de mulțumitoare pentru Chiriță, pe
atât de amuzantă pentru Șarl.
Se distinge comicul de situație și de limbaj, foarte bine reliefat prin dialogul și
replicile acide ale personajelor.

 SCENĂ 4
Ion îi aduce Chiriței un răvaș pe care îl trimisese probabil soțul ei de la Ieș.
Răvașul îi este adus de către un jandarm de la isprăvnicie. La început vrea să ia răvașul,
dar aducându-și aminte că trebuie să respecte moda de la Ieș, se răstește la Ion și îi cere
să îi aducă răvașul pe un talger și un șervet. La început Ion comentează dar nu are ce face
și se supune. În ciuda uimirii Saftei, Chirița își păstrează curiozitatea pentru a citi răvașul,
2
justificându-și actul prin dorința de a introduce civilizația de la Ieșîn provincie. Cerând
aprobarea lui Șarl , îi dovedește că are dreptate Saftei.

SCENĂ 5
Ion îi aduce răvașul Chiriței, însă forma de prezentare este pe cât de opusă celei
ce îi ceruse Chirița, pe atât de amuzantă: răvașul, acoperit, sub șervet și sub talger.
Vrând să ia răvașul, Chiriță rămâne surprinsă pentru că nu îl vede. Ion îi spune
ironic unde se află. La văzul acestuia, Chiriță se mai răstește puțin la Ion, dar având în
vedere că este un răvaș important, se apucă să citească.
Răvașul este de la soțul ei, care o anunță că s-a isprăvnicit …că neamul lor s-a
înălțat și că trebuie să își ia la târg toată gospodăria, tot neamul și curcanul cel bătrân.
Cuprinsă de o bucurie nemăsurată, Chirița nu își mai încape în piele de bucurie, îi
sărută pe toți, ba chiar și pe Ion, după care îi anunță că vor pleca toți la târg. Urmează o
replică a Chiriței din care reiese modestia să nemărginită, care vrea să îi asigure pe toți
că, acum că a devenit isprăvnicească, nu se va schimba, nu va fi pacondra…ba
dimpotrivă, va rămâne aceeași. Această modestie nu o ține mult, întrucât peste puțin timp
anunță bontonurile și tenechelele fără asemănare ce vor urma și dorința ei de a face o
călătorie la Paris.
Șarl o ironizează, Chiriță întra în discuție cu el și imediat acesta o păcălește,
arătându-i o falsă bucurie împărtășită. 

 SCENĂ 6
Scenă debutează cu intrarea Luluței, care se întoaoce din grădină, cântând arie
din Baba Hârca și alungând un fluture cu un năvod mic de bariș.
Urmează un dialog sub formă unui cântec între ea, Guliță și fluture, la sfârșitul
căruia, Luluța, vrând să prindă fluturele, trântește năvodul în capul lui Guliță și-l prinde
înăuntru.
Fericirea că a prins fluturele nu durează mult, întrucât realizează că în locul
acestuia, a prins un cărăbuș (pe Guliță).
Urmează un moment de voie bună, împărtășit de toți. Chirița îi da Luluței vestea
cea bună , după părerea ei și anume că s-a făcut ispravniceasă.
Luluța nu pare deloc mișcată sau exaltată de această veste. Chiriță se supără și îi
spune Saftei, încercând să scuze indiferența fetei prin faptul că aceasta, câteodată se
perde . Fata este bucuroasă doar la auzul cuvântului târgul de la Ieș , dar nu pentru mult
timp, întrucât Chirița o lămurește că este vorba de târgul din sat.

3
 Față se întristează din nou și devine indiferentă. Chirița se supără pe ea și o
numește îndărătnică , după care îi îndeamnă pe toți să se pregătească de drum. Șarl îi
oferă un braț Chiriței și pe celălalt Saftei, și intră împreună cu Guliță în casă.

SCENĂ 7

Un monolog al Luluței prin care își exprimă tristețea, singurătatea pe care o

simte în acest loc, unde nu are pe nimeni care să o iubească, de când a murit mama ei. Pe
mătușa sa, Chirița, o consideră prea bătrână, pe Guliță prea tânăr, așa că nu se poate
înțelege cu ei așa cum se înțelegea cu mama ei și cu Leonaș, pe care nu l-a mai văzut de 3
ani, care poate a crescut mare, poate a uitat-o, dar ea e sigură de un singur lucru, și anume
acela că ea nu îl va uita niciodată și că îl iubește din copilărie. Momentul și starea
sufletească ale fetei sunt accentuate de aria din Însurățeii-Zilele dintâi ale-nsoțirei, pe
care începe să o cânte.

 SCENĂ 8 – Luluța și Guliță

Guliță, după ce a scăpat de dascăl, se îndreaptă spre grajd, vrând cu orice preț să
călărească, cu sau fără voia mamei sale. Ducându-se să fure calul, dă ochii cu Luluța.
Această, la vederea lui Guliță, începe din nou să-l necăjească, numindu-l  cărăbuș cu 2
coarne. Guliță, necăjit, o informează că nu este nici una nici alta, ci este un cavaler. În
sprijinul acestei afirmații, invocă studiul lui Telemac. Luluța, vrând să îl supere și mai
rău, se face că nu îl crede, iar el începe să îi citeze niște versuri amestecate. Luluța îi cere
să înceteze, iar băiatul îi mărturisește părerea să de rău că aceasta nu este în locul lui
monsiu Șarl, pentru că alături de ea, i-ar fi dragă cartea.
Luluța îl ia iarăși în glumă, numindu-l biet copil. Guliță îi mărturisește că oricât
și-ar bătea ea joc de el, el nu poate să se supere pe ea pentru că îi e drăguță, apoi începe
să citeze din Aria- Căruță Poștei.
Luluța continuă să râdă de el. Guliță îi spune convins că îi va demonstra că nu este
copil, chiar acum când îl va vedea călărind pe calul mamei lui, dar o roagă să nu spună
nimănui despre ceea ce va urma să facă.

 SCENĂ 9
Luluța rămâne reflectând asupra lui Guliță, care nu demult era doar un copil.
Aude sfada dintre Ion și Guliță. Ion îl roagă să lase calul, Guliță, pentru a fi lăsat în pace,
îi oferă acestuia bacșiș. Ion refuză, de frică cucoanei. Calul o rupe la fugă, Guliță, călare
pe el, începe să țipe, speriat, rugându-l pe Ion să-l ajute. Ion, îngrozit de conflictul în care

4
băiatul tocmai s-a băgat, cu cucoană Chirița, aleargă în urmă lui. Luluța izbucnește în râs,
asemănându-l cu Făt-Logofăt din poveste, după care se așază pe canapé.

 SCENĂ 10
Chirița, Safta și Șarl, auzind zgomotele, ies afară, crezând că arde ceva sau că e
vorba de niște tâlhari. Guliță trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fugă calului,
strigând după ajutor mamei, dascălului, urmat de câțiva țărani. Chirița este îngrozită,
văzându-și fiul la un pas de moarte. Urmează o Arie din Baba Hârca: Săriți, …, săriți!.
toți aleargă pe poartă și apucă pe urmele calului, iar Luluța, singură, se duce să caute
colonie, de frica unui posibil leșin al mătușii, dat fiind pericolul în care se află băiatul
acesteia.

 SCENĂ 11
Luluța, cu colonia în mână, se întâlnește cu Leonaș, venit la curte pentru a
întreba ce se întâmplă. Întâlnirea dintre cei doi este emoționantă și plină de sentimente de
iubire reaprinse într-o clipă. Fata, bucuroasă peste măsură, discută cu Leonaș și se
întristează la amintirea mamei sale, exprimându-și tristețea și lipsa de înțelegere de care
are parte în casă Chiriței. Leonaș este surprins și regretă cele întâmplate și plecarea la
Paris, unde stătuse trei ani, încă de la momentul despărțirii celor doi.
Îi mărturisește că s-a gândit neîncetat la ea, și că prima dorința la revenirea în
țară a fost să o revadă. Fata îi propune să rămână să locuiască la Chirița, pentru a nu mai
fi nevoiți să se despartă din nou. Leonas își exprimă neîncrederea în acceptul Chiriței,
întrucât el știa de la sardariul Cuculeț din Iași că această vrea să o mărite mai târziu pe
Luluța cu Guliță.
Fata începe să râdă și apoi îi povestește ce se întâmplă de fapt în sat și din a cui
pricină. Luluța îi zărește pe țărani venind și îi propune lui Leonaș să se ascundă în
boschet pentru a putea vorbi liniștiți.

SCENĂ 12
Țăranii îl aduc pe Guliță leșinat ; în urmă lui vin plângând împrejurul acestuia,
Safta și Chiriță, însoțite de Șarl și Ion.
Urmează o Arie din Baba Hârcă-Bobii hai, Bobii na.
Chirița îl plânge pe Guliță, crezând că-i mort.
Șarl o liniștește, asigurând-o că este doar leșinat. La auzul acestor vorbe, Chirița
plânge și mai tare, dar de bucurie și mărturisește că ar fi în stare să se ducă la Ierusalim
pe jos cu traistă-n cap pentru fiul ei.

5
 Șarl cere apă de colonie, Chirița i-o oferă pe a ei, îi dă la nas lui Guliță, care,
după cum observă și monsiu Șarl, începe să-și revină, dând din nas.
Guliță se trezește, răspunzând cu o replică în franceză unei întrebări a Chiriței
(Cum se zice în franceză o teribilă trântă?), la care Leonașși Luluța nu se pot abține și
izbucnesc în hohote de râs.
Chirița îl descoperă pe Leonaș, pe care Luluța îl prezintă drept prietenul ei din
copilărie.
Pentru simplul motiv că a râs de Guliță, Chirița îi ordonă lui Leonaș să iasă din
ogradă, numindu-l nerușinat. În loc de consolare din partea lui, ea primește doar hohote
de râs, și astfel este foarte nervoasă.
Leonaș se mâniazș, o jignește, luându-se de vârstă ei înaintată, la care Chirița îi
răspunde că tocmai ieri a împlinit 35 de ani, la care Leonaș îi dă o replică extrem de
amuzantă : 35 fără miercuri, fără vineri și fără sâmbete.
Chirița, mâniată și mai rău, le poruncește țăranilor să-l dea afară, pentru a-l învăța
cum se vorbește cu isprăvnicesale. Leonaș scoate un pistol și amenință că va trage.
Guliță se ascunde după Chirița, aceasta după Safta, Safta după Șarl, iar acesta,
încearcă să-l oprească. Luluța îl imploră să nu facă vreo nenorocire. Leonaș o liniștește pe
Luluța și o amenință pe Chirița din nou. Aceasta nu se teme de el, întrucât se crede
protejată de orice primejdie, doar pentru simplul fapt că este isprăvniceasă.
Leonaș o asigură pe Luluța că o va proteja și va avea grijă de ea, o sărută de
plecare și îi spune Bârzoaiei (cum o numește pe Chirița), că se vor vedea sănătoși.
Această îi răspunde acid : Ba să te văd când te-oi chema eu… .

 SCENĂ 13
După ce se asigură că a plecat Leonaș, Chirița dă ordinul de pregătire pentru
plecare : îi poruncește lui Ion să pună să vină jandarmii cu săbiile scoase, cumnata să se
ocupe de lucruri, iar țăranilor le da doi fifirigi, să bea în sănătatea boierului.
Jandarmii ocupă pozițiile, Safta aduce șapca lui Guliță și capela Luluței, iar slugile
se îndreaptă spre poartă cu geamandanurile, cutiile și saltelele.
Chiriță îl ia de cot pe monsiu Șarl, Luluța este îndemnată să-i dea brațul lui Guliță,
iar Chirița anunță plecarea.
Guliță îi amintește din întâmplare de curcanul cel bătrân pe care trebuia să i-l ducă
boierului. Ion îl aduce și apoi pleacă cu toții la drum : Chiriță, Safta, Sarl, Guliță.
Jandarmii pornesc înainte, după ei Luluța cu Guliță, Șarl dând brațul Chiriței și Saftei și
Ion purtând curcanul. Urmează un marș general. Țăranii aruncă cușmele în sus.

 
6
ACTUL II - 17 SCENE

SCENĂ 1
Salonul Chiriței cu cinci uși, una în fund care duce afară, și câte două de fiecare
parte a canapei în stânga, jilțuri, scaune s.c.l.
Într-un târg din ținut.

Arie : » Airi des compliments ! » Chiriță (pe canape).

SCENĂ 2
Ion o anunță pe Chirița că jidovii au adus 10 căpățâni de zahăr. Chirița pare
nemulțumită, așteptând 12, dar la întrebarea lui Ion , care dorește să știe dacă le
păstrează, nu ezită să le accepte. Ion iese și începe să care capățânile de zahăr,
numărându-le tare, două câte două. Chirița laudă viața de isprăvniceasă, dar dorința ei cea
mai mare este să plece la Paris, pentru că s-a săturat de Moldova. Oftează, în așteptarea
D-lui Șarl de la Ieș. Începe să viseze la isprăvile ei de la Paris, cum o să le pară
franțuzilor, la care Ion îi răspunde amuzat că o să li se pară cât două.

 SCENĂ 3
Bârzoi-șapcă de agiotant și un palton cu bumbi mari că niște farfurioare.
Discuție pe tema hainelor lui Bârzoi, dintre el și Chiriță. El este nemulțumit că trebuie să
poarte haine nemțești. Văzându-l pe Ion cărând zahărul, Bărzoi îi pretinde Chiriței că de
acum încolo să facă și ea dulcețuri, mâncare și toate cele. Chirița răspunde categoric că
nu, doar e isprăvniceasă, și că poate foarte bine să facă Safta acestea în locul ei.
Soțul profită de ocazie și aduce în discuție faptul că de când a devenit
isprăvniceasă, Chirița nu știe decât să cumpere mobilă nouă, obiecte inutile în casă, haine
chiar și pentru servitori, să își petreacă tot timpul cu negustoreasa de rochii și capele, să îl
oblige să bea apă caldă după masă, pentru a-și curată dinții. Pentru a se scuti de vorbăria
lui, Chirița îl trimite la cantelarie și îl poftește să vină devreme acasă, pentru că vor avea
musafiri, întrucât vrea să-și anunțe plecarea la Paris și logodna lui Guliță cu Lluluța.
Acesta este total împotriva celor două anunțuri : nu vrea să-și căsătorească fiul cu
o nebună că Luluța, care necăjește toată ziua mâța din casă, dar este nevoit să accepte la
sugestia Chiriței de a nu pierde averea fetei, și nici cu plecarea, deși Chirița susține că
vrea să se răcorească pentru că s-a uscat în provincie, că nu mai poate trăi în țara aceasta.
Pentru a scăpa de țipetele ei, care îl puteau trezi pe musafirul găzduit-un ofițer venit de la
Ieș, pentru a cerceta starea ispravniciilor - acceptă și plecarea la Paris și pornește spre
cancelarie furios.

7
 Chirița rămâne vorbind singură, analizând comportamentul ofițerului, un om
distins, care îi face și curte, în comparație cu cel al soțului său, lipsit de maniere (ia
zahărul din zaharniță cu degetele și apoi îl pune în cleștele de argint).

 SCENĂ 4

Leonaș, îmbrăcat în uniformă de ofițer și purtând mustăți false, iesa din odaie 
urmează o arie din Rămășag-Am înghețat. Se întâlnește cu Chirița, îi mărturisește că a
visat-o, încep să cocheteze, devenind din ce în ce mai apropiați (îi adresează
complimente, o compară cu o acadea și îi cere o dovadă a iubirii sale, un portret, căci
altfel se împușcă în față ei, scoțând un pistol de ciocolată).
Chirița, speriată, scoate un portret mare din sân și i-l dăriește lui Leonaș.
Leonaș îi mulțumește și mușcă din pistolul de ciocolată. Urmează arie din Două nunți-Ia
țâganca maladaia.
Leonaș o strânge tare pe Chirița în brațe. Aceasta se smucește rușinată.
Odată pus în aplicare planul său de răzbunare, Leonaș este mulțumit că a reușit
să păcălească babornița bătrână. Chirița pleacă, fugind și aruncând o sărutare lui Leonaș,
care pufnește în râs.

 SCENĂ 5
Leonaș râde pe seama Chiriței, fericit că planul lui de răzbunare funcționează,
că acum, avându-i portretul, o are la mâna lui, ea ignorând cine este, deghizat în ofițer cu
uniformă militărească. Dorind să o revadă pe Lulușa, o zărește, se trage deoparte și o
privește cu dragoste.

SCENĂ 6
Luluța intră în odaie, țînând o mâță în brațe. Dezmierdând mâța, fără a-l
observa pe Leonaș, începe să-și cânte dragostea pentru el. Leonaș i se arată Luluței, își
arată adevărată identitate, se îmbrățișează, își declara dragostea unul altuia, și își
mărturisesc dorul îndurat în cele șase luni în care nu s-au văzut. Luluța îi mărturisește lui
Leonaș că Chirița intenționează să o oblige să se căsătorească cu Guliță pentru a pune
mâna pe averea ei și că exact în seara respectivă va avea loc logodna, dar ea refuză și le
plănuiește o festă frumoasă, chiar la logodnă, întrucât de două luni încoace, din vreme în
vreme, se face că are toane de nebunie.
Convins, pe deplin de dragostea Luluței, Leonaș îi propune să fugă amândoi și să
se facă nevăzuți. Luluța acceptă, încrezându-se în dragostea lui, iar Leonaș o strânge în
brațe și o sărută.

8
 SCENĂ 7
Guliță și Ion intră tocmai când Leonaș o sărută pe Luluța. Guliță este îmbrăcat
după modă : pantaloni foarte strâmți, jiletcă scurtă, frac cu talie și cu cozile scurte, fiong
mare la cravată. Îi cere socoteală lui Leonaș pentru sărutul acordat Luluței. Acesta râde
de el, pocindu-i numele în Gurluiță, Gărgăriță și numindu-l sfrijit și îl jignește,
aruncându-i o jucărie de ciocolată, considerându-l ca și Luluța, încă un copil. Guliță se
mâniază și îl provoacă la duel.
Leonaș îi cere să aleagă pistolul, sabia sau pușca, căci orice ar fi, e sigur că îl va
învinge. După ezitări și suceli în privința alegerii armei duelului, nu se ajunge în final la
nici un acord. În permanență Guliță îi cere părerea lui Ion, întrebându-l dacă a auzit,
făcându-l martor la cele zise și întâmplate.
Urmează arie din Chirița : Vai ! ce întâmplare!.

 SCENĂ 8
Chirița, auzind că va avea loc sfadă, vine speriată. Guliță o anunță că ofițerul a
sărutat-o pe Luluța, iar el l-a provocat la duel. Speriată că fiul ei ar putea muri, Chirița
critică lipsa de conștientizare a lui Guliță. Recunoscându-l pe Leonaș, îl da afară,
pornește o ceartă, Leonas, dând să iese, o imită pe Chiriță ; când vrea să plece, Luluta
aleargă după el, implorandu-l să n-o lase singură acolo, iar el o liniștește, asigurând-o că
se va întoarce. Chiriță o trage înapoi pe Luluta și îl gonește iar pe Leonas. Acesta pleacă,
dar o asigura că portretul lui nu se va dezlipi niciodată de la pieptul lui și pleacă râzând.
Abia atunci Chiriță realizează ce prostie făcuse.

SCENĂ 9
Bârzoi ajunge acasă, află de duel, îl întreabă pe Guliță ce s-a întâmplat cu
duelgiul, iar băiatul îi răspunde mândru că a fugit de frica lui.
Bărzoi îi cere explicații Chiriței. Aceasta îi explică pricina :Luluța. Fata simulează
o nouă criză de nebunie, în fața moșului și a babei. Chirița și Bârzoi sunt preocupați de
faptul că fata are toane de nebunie exact în ziua logodnei, toane care de obicei durează
aproximativ o întreagă zi.
Bârzoi propune să o lase singură, în speranța că își va reveni. Luluța continuă să
își joace teatrul. Guliță, vrând să iasă din odaie împreună cu părinții săi, este sfătuit de
mama să rămână alături de viitoarea lui soție.
Urmează o arie din Doi morți vii : Vai ! Ce întâmplare!.

Cântând, Bârzoi și Chirița se retrag încetișor din cameră și întră în odaia lor.

 SCENĂ 10
9
 Guliță caută să se apropie de Luluța și nu îndrăznește. Această îl urmărește cu
coadă ochiului, zâmbind.
Guliță întră în discuție cu ea și îi cere socoteală pentru sărutul cu ofițerul. La început, fata
se face că nu își aduce aminte, apoi se scuză, punând totul pe seama unor crize de
nebunie, a unor momente de tulburare.
Speriat, Guliță vrea să iasă, motivând prin așa-zisa chemare a mamei sale. Luluța
nu se lasă păcălită, așa că Guliță este nevoit să stea cu ea. Fata începe să vorbească despre
logodnă, despre dorința să arzătoare de a se mărită, și îl pune pe Guliță să îi facă curte, să
îi zică că o iubește, că o slăvește, că este fericit și să îi dea cuvântul că-i va fi supus în
toate. Acesta nu are de ales și îi promite. Luluța începe să îl sperie, dezvăluindu-și dorința
de a avea pe cineva pe care să-l muște și să-l zgârie.
Apoi, sub amenințările cu mușcături și zgârieturi, Guliță este nevoit să cânte o arie
din Lucia. În ciuda stăruințelor sale că ar fi răgușit, Luluța îl laudă, apoi îi cere să joace,
dar el refuză, ea se enervează, devine agitată, se scoală de pe canapea, îi arată unghiile și
dinții, îl aleargă prin odaie, asigurându-l că-l va mânca și mușca.
Urmează aria polcăi.
Guliță fuge în camera părinților săi, îngrozit, iar Luluța pufnește în râs, convinsă că
l-a săturat de dorința de a se mai logodi.

 SCENĂ 11
Leonaș se întoarce, îmbrăcat în costum de bricicar, este întâmpinat de Ion, care,
după ce află că acesta nu are nici peșcher, nici hârzob de păstrăbi, nici caș de munte, nici
căprioară, nici vro căpățână de zahăr sau bătuți, îl sfătuiește să se caută măcar de vreo
cârboavă, căci altfel nu va fi primit.

Ion pleacă să îl anunțe, în timp ce Leonas mai adaugă pe lista să încă ceva
compromițător la adresa Barzoilor. Ion întră cu un curcan bătrân, iar după ce îl lămurește
la ce folosește, îl convinge pe Leonas să îi dea carboava în locul curcanului. Ion pleacă să
îi ducă carboava boierului, în timp ce Leonas o caută cu privirea pe Luluta, dar apare
boierul, iar Leonas rămâne gândindu-se ce minciună să-i dureze.

SCENĂ 12

Leonas se prezintă repede Barzoiului drept Piciu bricicariul de la Ies.

Arie din 2 morți vii : Îi mare cu cei mici. Bărzoi, satul de atâta vorbărie, îl întreabă ce
dorește. Leonas îi oerfa curcanul, pretinzând că i la- adus tocmai de la Ies drept peșcheș.

10
Bărzoi se preface că se supără, dându-se drept un om cinstit, dar îl îndeamnă să îi dea
curcanul lui Ion. După ce se asigura că primește carboava de la Ion, Bărzoi dorește să afle
ce pricina are Leonas.

Leonas cade pe gânduri, gândindu-se ce să mintă. Nemaiavând timp de

pierdut, Bărzoi îl zorește. Leonas îi spune că s-a pornit de la Ies cu o actrița, într-o fugă
de cal, iar la plata, a vrut să-i mănânce dreptul, sub cuvânt că prăvălit-o de 5 ori.

Bărzoi, fiindcă nu mai văzuse niciodată o actrița, este cuprins de curiozitate, și acceptă să
meargă la pitariu Chirculici, să-i grăiască, că părinte ispravnic, că să nu-l lase păgubaș pe
Leonas. Bărzoi își ia șapcă și pleacă.

SCENĂ 13

Chiriță, iese cu Gulita din odaie. Se întâlnește cu Bărzoi, care îi spune că se

duce până la vărul Chirculici să rezolve o problema. Chiriță îi spune că Chirculici « s-a
pornit de 3 zile la moșie și-a pus să-i îngrijească casele ». Leonas își da seama că nu i-a
mers minciună, dar nu are timp să facă nimic, căci este recunoscut de Chiriță. Bărzoi vrea
să-l pedepsească, chemând jandarmii peste el, dar nu are timp, căci Leonas găsește ac de
cojocul lor (galop).

Urmează aria galopului.

Leonas iese râzând, în vreme ce Luluta întră pe ușa.

SCENĂ 14

Luluta întră în camera și îi vede pe toți sărind prin odaie. Chiriță îi spune și
pricina-Leonas și o îndeamnă să-l potolească.această rămâne uimită. Gulita amenință să-l
provoace la duel, din nou. Luluta le cere să tacă, căci le-au venit musafirii.

SCENĂ 15

11
 Chiriță îi anunță pe musafiri că vor lua cină la ora 5. Deasemenea, îi informează
că această este cină de rămas bun, întrucât va pleca la Paris. Îi poftește la un pahar de
rachiu, ce va fi adus de Ion. Acesta aduce rachiul pe o tavă și o seveste prima dată pe
Chiriță. Această închină în cinstea plecării, ce va avea loc în 3 zile, până când își va
primii pașaportul.

SCENĂ 16

Monsiu Sarl întră, blând, dând buzna în salon, cu pașaportul în mâna. I-l oferă
gallant Chiritei pe un bumb pe care îl taie de pe surtacul Barzoiului, asemănător cu o
farfurioară. Chiriță, mândră de dobândirea pașaportului, începe să citească, făcând mare
tam-tam pe seama statutului sau de « baroana ». Apoi se interesează despre ce mai este
nou la Ies, despre teatru. Sarl îi mărturisește că a văzut opera italiană « Robert, le
Diable », o piesă tare frumoasă.

Chiriță îi cere să le povestească, așa că se așează toți pe canape și pe jalturi, cu

Sarl în mijlocul lor. La sfârșit, toți sunt surprinși de minunăția piesei și de ingeniozitatea
nemților.

SCENĂ 17

Ion anunță sosirea unei actrițe de la Ies. Leonas este de fapt actorița, care se da
drept sora lui Leonas.

Leonas face cunoștință cu Luluta și în timp ce o sărută pe obraz, îi mărturisește cine este
de fapt și o roagă să oprească nuntă. Luluta simulează o criză de nebnie, se preface că o
vede pe Chiriță dansând și făcând tumbe, vrea să îl muște pe Gulita după care începe să
valseze singură.

Apoi cere să fie căsătorită cu Leonas, deghizat în femeie. Pentru a nu o spara și mai
tare, Chiriță nu are încotro și acceptă, cerându-și însă scuze față de « madama », crezând
că această s-ar putea supără.

Cei doi sunt căsătoriți, după care Leonas își dezvăluie adevărată identitate, dar nu mai e
nimic de făcut, întrucât fusese deja căsătorit cu Luluta. Până la urmă scapă cu bine,

12
santajandu-l pe Bărzoi cu dovezile necinstei sale iar pe Chiriță cu portretul pe care i-l
dăruise ofițerului.
În final toată lumea este nevoită să sărbătorească.

13