Sinteza proteinelor

• Este activitatea fundamentala a fiecarei

celule din organism
• Ea reprezinta expresia informatiei genetice
din ADN si este un fenomen care se
desfasoara intr-un singur sens:
ADN→ARN→proteine
• Datorita universalitatii sale, acest proces
este cunoscut sub denumirea de dogma
centrala a biologiei moleculare
Dogma centrala a biologiei
moleculare
• Descrie procesul
format din doua
etape, transcriptia si
translatia prin care
se produce fluxul
informatiei genetice
din ADN genic pana
la proteina nou-
sintetizata.
 Fluxul informatiei genetice
• In realitate, fluxul informatiei genetice nu este in
totalitate unidirectional
• Exista secvente de ADN-retrotranspozoni,
care sunt transcrise mai intai in ARN si apoi sub
actiunea unei revers transcriptaze sunt copiate
sub forma de ADNc care se insera aleatoriu in
ADN
• Exemplu de virus ARN care se insera prin
reverstranscriptie in genomul ADN este vs. HIV.
 Fluxul informatiei genetice - Etape

• I. Transferul informatiei genetice din ADN-ul cromozomial in

citoplasma celulei. Acest transfer este realizat prin sinteza
moleculelor de ARN mesager care, conform principiului
complementaritatii bazelor azotate, respecta riguros structura
primara a ADN-ului;
• II. Formarea nisei polizom unde se asambleaza specific
aminoacizii in lanturile polipeptidice(pe baza ARNm,ARNt si
ARNr)care duc la edificarea unei proteine ale carei structura si
functie sunt specifice fiecarui individ si fiecarei specii;
• III. Materializarea informatiei genetice sub forma de molecule
proteice, enzimatice, imunologice;
• IV. Finalizarea caracterelor anatomo-structurale. Realizate
ontogenetic, controlate genetic si influentate de factorii de mediu,
caracterele morfologice sunt particulare fiecarui individ si fiecarei
specii.
 Teoria semantica a fluxului informatiei genetice
Biopolimerii celulari pot fi clasificati dupa gradul semnificatiei genetice
si participarea la edificarea caracterului(Zuckernandl si Pauling).

• Semantida primara - ADN-ul cromozomial are drept

caracteristica dispunerea liniara a informatiei genetice -
detine informatia primara a genelor;
• Semantida secundara ARN-ul celular are rolul de
mesager intre nucleu si citoplasma - copiaza informatia
genetica din ADN, folosita apoi in citoplasma pentru
ordonarea aminoacizilor din structura polipeptidului;
• Proteinele, formate din lanturi polipeptidice sunt
considerate semantide tertiare;
• Molecule episemantice - Glucidele si lipidele se
sintetizeaza sub controlul unor enzime specifice; ele ca
produs final nu exprima in totalitate informatia obtinuta
din primele trei tipuri de semantide.
 CODUL GENETIC

• Intelegerea fluxului de informatie genetica cere

cunoasterea modului particular in care sunt codificate
mesajele in structura ADN-ului cromozomial;
• Informatia genetica este inregistrata in moleculele acizilor
nucleici sub forma unui cod genetic.
• Codul genetic este determinat de ordinea bazelor azotate
in structura primara a ADN-ului.
• Orice informatie genetica este reprezentata conventional
prin semne – simboluri (A, G, C, T/U);
• Totalitatea semnelor conventionale care servesc la
obtinerea unui mesaj genetic reprezinta alfabetul genetic;
 CODUL GENETIC – GENERALITATI
4 simboluri(A, G, C, T/U) = 20 aminoacizi?
• Watson si Crick au introdus in 1961 notiunea de codon – unitatea de
functie a codului genetic, format dintr-o succesiune de baze azotate,
necesare pentru codificarea unui aminoacid din structura proteinelor;
• Initial s-a crezut ca unitatea de functie este reprezentata de un singur
nucleotid, adica codonul univoc. Daca codonul ar specifica strict un
aminoacid, numarul codonilor obtinuti ar fi de 4 x 1 = 4, deci ar fi specificati
numai 4 aminoacizi, iar restul de 16 ar ramane nespecificati;
• Acelasi rationament poate fi aplicat si in cazul codonului biunivoc 4 x 4 =
16 codoni, respectiv 16 aminoacizi, admitand faptul ca ordinea bazelor
modifica tipul de aminoacid;
• Nierenberg si Matthaei(1961) au demonstrat ca, dimensional, codonul este
triunivoc, iar fiecare aminoacid este codificat de o tripleta, succesiunea a
trei nucleotide adiacente;
• Prin aceasta asociere numarul combinatiilor posibile este de 4 x 4 x 4 = 64,
care acopera si depaseste numarul aminoacizilor din structura proteinelor.
 Descifrarea codului genetic
• Codul genetic a fost descris de catre Robert Holley, Har
Gobind Khorana si Marshall Nirenberg in 1965 si a
insemnat inceputul erei geneticii moleculare
• Codul a fost descifrat experimental folosind
polinucleotide sintetice cu secventa cunoscuta de ARNm
si analizand secventa de aminoacizi a proteinei
sintetizate artificial
• De exemplu, ARNm sintetic al poliuracilului a produs un
polipeptid alcatuit numai din fenilalanina, deci tripleta
UUU codifica fenilalanina.
• Premiul Nobel pentru chimie in 1968
 CODUL GENETIC
• Structura codului genetic
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Unitatea de functie a codului

genetic este codonul. El este
format din secventa liniara a trei
nucleotide;
• Reprezinta un sistem de
corespondenta intre informatia din
structura ADN-ului si un anumit
aminoacid
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
• Codul genetic este degenerat. Numarul combinatiilor posibile
este 4³ = 64 codoni. Fata de numarul aminoacizilor avem un
surplus de 44 de codoni. Dintre aceste triplete, multe participa la
codificarea aceluiasi aminoacid.
• De exemplu, leucina este codificata de 6 codoni diferiti: UUA,
UUG, CUU, CUC, CUA si CUG, iar arginina de 6 codoni: CGU,
CGC, CGA, CGG, AGA si AGG.
• Acestia sunt codoni sinonimi iar codul genetic este degenerat,
adica un aminoacid este specificat de mai multi codoni. Acest
aspect se numeste redundanta informationala;
• Desi este un termen peiorativ, caracterul degenerat al codului
genetic este un avantaj informational deoarece unele mutatii
genice ce produc codoni sinonimi nu modifica proteina codificata
de gena(mutatii silentioase sau izo-semantice)
• Aceasta degenerare este un sistem de protectie impotriva
efectului mutatiilor.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Codul genetic inscris in molecula ADN-ului

este recunoscut in structura ARN-ului mesager
prin complementaritatea bazelor: C » G, G »
C, T » A, A » U.
• Codul genetic nu este ambiguu. Un codon
dat recunoaste un singur tip de aminoacid.
• Codificarea este inepuizabila. De exemplu,
secventa de 10 dezoxiribonucleotide
realizeaza 1 milion de combinatii sau fraze
diferite, iar dintr-o secventa de 15
dezoxiribonucleotide pot rezulta cateva sute de
milioane de combinatii diferite.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
• Mesajele au punctuatie. Semnele de
punctuatie sunt reprezentate de un codon start
sau initiator AUG, si 3 codoni denumiti non-
sens(UAA, UAG, UGA) care semnifica oprirea
sintezei proteice.
• Codonul initiator AUG(cu care se incepe cadrul
deschis de lectura) specifica metionina.
• Codonii stop semnaleaza incheierea sintezei si
eliberarea polipeptidului format(prin fixarea unor
factori de eliberare).
CARACTERISTICILE CODULUI
GENETIC
• Codoni start alternativi pot fi GUG sau
UUG; acestia in mod obisnuit reprezinta
valina si leucina dar in prezenta unor
factori initiatori ai translatiei sunt tradusi
drept metionina si formil-metionina
• Ceilalti 61 de codoni sunt codoni sens
care semnifica cei 20 de aminoacizi.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Intre codoni nu exista semne de separare

sau virgule. Citirea mesajului se face in flux
continuu pana la codonul terminator. Intre
codoni nu raman dezoxi-ribonucleotide izolate,
neintegrate in componenta unui triplet functional.
• Codul genetic nu accepta suprapunere.
Fiecare codon poseda bazele proprii, care nu
participa in acelasi timp la structurarea altui
codon.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC
• Codul genetic este universal. Aceeiasi codoni
codifica aceiasi aminoacizi la marea majoritate a
genelor la animale, plante si micoorganisme, iar
semnalele START si STOP sunt universale si
ele.
• Exceptii de la universalitate ale codului
genetic
• Acestea se refera mai ales la desemnarea unuia
sau doi codoni terminatori drept codoni
codificatori la nivelul:
• Genelor mitocondriale
• Aminoacizilor nestandardizati
 Exceptii de la universalitatea codului genetic-
Mitocondrii
• Gene mitocondriale
• La animale si microorganisme codonul UGA codifica triptofan
• Experiment: ARNm mitocondrial impreuna cu celelalte
componente ale complexului citozolic de sinteza
proteica(aminoacizi, enzime, ARNt, ribozomi) acesta nu va fi
translat in proteine, deoarece codonul UGA codifica triptofan si
nu oprirea sintezei lantului polipeptidic. Sinteza proteica se
opreste acolo unde ar fi trebuit sa fie inserat aa. trp.
• La majoritatea mitocondriilor animale codonul AUA codifica
metionina si nu izoleucina;
• Toate vertebratele au mitocondrii ce folosesc codonii
AGA(arginina) si AGG(arginina) drept codoni terminatori ai
lantului polipeptidic;
• Mitocondriile de drojdie folosesc toti codonii care incep cu CU
pentru desemnarea treoninei in locul leucinei(CUU, CUC, CUA,
CUG).
 Exceptii de la universalitatea codului genetic-Aminoacizii
nestandardizati
• Aminoacizi nestandardizati
• Marea majoritate a proteinelor este asamblata din cei 20 de
aminoacizi, chiar daca unii pot fi alterati prin fosforilare uneori;
• Cu toate acestea, au fost identificate doua cazuri in care un
aminoacid care nu face parte dintre cei douazeci este inserat
printr-un ARNt in lantul polipeptidic:
• Selenocisteina(aa 21) – Acest aminoacid este codificat prin
UGA. UGA este utilizat si ca terminator al lantului, dar
complexul ribozomal este capabil sa discearna cand trebuie
folosit ca selenocisteina, respectiv secventa terminator.
• Aceasta utilizare diferita a codonului a fost semnalata la Archea,
eubacteria.
• La om s-au evidentiat 25 de proteine diferite continand seleniu.
• Pirolizina(aa 22) – La cateva specii de Archea si de bacterii
acest aminoacid este codificat prin UAG, dar poate actiona ca un
codon stop si opreste si sinteza lantului proteic.
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Codul genetic se modifica prin mutatie. Principalele

tipuri de mutatii, limitate la un singur cistron constau din:
insertia repetitiva, substitutia sau deletia unei baze
din structura ADN-ului
• Daca intr-o celula prin mutatie se suprima sau se insera
1-2 nucleotide (sau un alt numar care nu este multiplu
de 3) se produce o decalare a cadrului de lectura al
genei care duce la aparitia altui codon.
• Toti codonii vor fi diferiti si se va sintetiza o proteina in
care toti aminoacizii vor fi diferiti de la locul in care s-a
produs mutatia(numita frameshift)
Mutatiile in codul genetic
 Mutatiile in codul genetic
• Repetitii trinucleotidice
• Boala Huntington: insertii CAG care adauga serii de
glutamina
• Ataxia Friedreich: repetitii GAA in primul intron
• Atrofia dentatorubral-pallidoluysiana (DRPLA), produsa prin
amplificarea unor secvente CAG ce produce poliglutamina
in proteina atrofina-1
• Boala Kennedy, produsa prin amplificarea trinucleotidica a
secventei CAG in primul exon al genei receptorului
androgenic
• Sindromul X Fragil: insertii CGG pe cromozomul X; practic
acestea nu sunt legate de arginina deoarece mutatia este
localizata in regiunea 5’ netranslata;
• CTG in distrofia miotrofica ;
• Ataxia spinocerebelara, cu repetitii CAG
 Mutatiile in codul genetic
• Mutatii missense
• Anemia Sickle-cell: GAG se transforma in GTG
in gena beta a hemoglobinei;
• APC: varianta missense GAC la GTC
• Cancer prostatic: mutatie missense GCC la ACC
in gena steroid 5 alfa-reductaza
• Mutatii nonsens:
• β-thalassemia (β-globin gene)
• Boala McArdle’s – glicogenoza prin mutatie
nonsens in gena miofosforilazei
• Deletia:
• Fibroza chistica – deletia UUU
 CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Amplificarea codului genetic

• Din 2001 au fost creati 40 de aminoacizi
de sinteza
• H. Murakami si M. Sisido au emis teoria
codonului format din 4 si 5 baze
• Steven A. Benner a construit al 65-lea
codon functional(in vivo).
 SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

poate fi impartita in 2 etape

• Transcriptia informatiei genetice de la ADN catre

moleculele de ARNm;

• Translatia/ Traductia informatiei genetice intr-un

lant polipeptidic.
 TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE

Prin asamblarea ribonucleotidelor in structura ARN-m,

respectandu-se principiul complementaritatii bazelor se
reproduce fidel, in negativ, informatia genetica din
segmentul cistronului de ADN.
Transcriptia ARN-m are loc in 3 etape:

• Initierea;
• Elongatia;
• Terminarea.
 Diferente între replicare si transcriere

•‡Transcrierea, spre deosebire de replicare,care

angajeaza simultan întregul cromozom, vizeaza
numai anumite portiuni de ADN;
• Transcrierea are loc ori de cite ori este
necesara o anumita proteina, deci nu este un
eveniment unic, spre deosebire de replicare,
care este un eveniment unic în viata celulei.
Cum poate ADN-ul sa codifice informatia cu
privire la sinteza proteinelor?

• Ideea ca ARN-ul actioneaza ca intermediar a

fost sugerata de urmatoarele constatari
experimentale realizate la eucariote:
• 1.ADN-ul este în principal asociat cu cromozomii
si se gaseste în nucleu, în timp ce ribozomii au
sediul sintezei proteinelor în citoplasma;
• 2.ARN este sintetizat în nucleu;
• 3.ARN migreaza în citoplasma, unde sunt
sintetizate proteinele;
• 4.Cantitatea de ARN este în general direct
proportionala cu cantitatea de proteine din celula.
 ARN polimeraza
• Sinteza ARN implica existenta unei enzime
• Enzima capabila sa sintetizeze ARN se numeste
ARNpolimeraza(ARNpol), mai exact ARN-
polimeraza-ADN-dependenta;
• ARN-P pentru a functiona necesita:
• 1.ADN dublu catenar
• 2.Cele 4 ribonucleozide 5’-trifosforilate
NTP(ATP, GTP, CTP, UTP)
• 3.Mg2+.
 Comparatie ARN-pol si ADN-pol
• Asemanari între ARN-polimeraza si ADN-polimeraza
• Sensul sintezei este întotdeauna 5’-3’.
• Necesita o matrita, 4 nucleotide si Mg2+.

• Diferente între ADN-polimeraza si ARN-polimeraza

• Spre deosebire de ADN-pol, ARNpol:
• -nu necesita primer pentru a initia sinteza
• -are o fidelitate mai mica (1 eroare la10.000 baze): face
mai multe erori decat ADN-pol (dar eroarea persista doar
o generatie de proteine, nu toata viata celulei, ca în
cazul ADN-pol)
 Tipuri de ARN-polimeraze
• Procariote – Toate cele 3 tipuri de ARN sunt
transcrise de aceeasi ARN-polimeraza
• Eucariote – Fiecare tip de ARN este transcris
de catre un tip diferit de ARN-polimeraza
• ARN-pol I(localizata în nucleol): ARNr 45 S
• ARN-poI II(localizata în nucleoplasma): ARNm,
ARNsn
• ARN-pol III(localizata în nucleoplasma): ARNt si
ARN 5S, ARNsn.
 FAZA DE INITIERE A TRANSCRIPTIEI
• Incepe cu o secventa particulara de ADN denumita situs
promotor, unde se ataseaza enzima ARN-polimeraza-
ADN-dependenta, care initiaza transcriptia;
• ARN-polimeraza sintetizeaza acid nucleic in directia 5’ la
3’, iar citirea matritei de ADN se face in directia 3’ la 5’;
• La acest nivel se gaseste si o subunitate proteica
denumita factor sigma, care are rolul de a mentine
conformatia de dublu helix necesara recunoasterii
situsului promotor;
• In momentul in care complexul ARN-polimeraza/factor
sigma recunoaste corect promotorul, factorul sigma se
disociaza de ARN polimeraza si enzima incepe sa
despiralizeze helixul de ADN, formand o regiune de
dezoxiribonucleotide neimperecheate, care serveste
drept matrita pentru sinteza ARN-ului.
Initiation
 Faza de initiere a transcriptiei
• ARN polimeraza de la E. coli este formata din 6 subunitati
polipeptidice:
• 2 subunitati alfa;
• 1 beta;
• 1 beta prim;
• 1 omega
• Subunitatea sigma-asigura legarea specifica a ARN-pol la anumite
secvente de ADN numite promotor fata de care creste afinitatea ARN-
pol si scade afinitatea enzimei pentru catena non-matrita;
• Primele 5 subunitati sunt strans unite in miezul enzimei
• Enzima miez se poate lega nespecific la ADN;
• Holoenzima ARN polimeraza recunoaste secventa initiala a unei
gene, regiunea de start, care este cunoscuta sub denumirea de
regiunea promotor;
• Informatia continuta de promotor face enzima ARN polimeraza
capabila sa recunoasca precis punctul initial de la care incepe
transcriptia;
 ARN polimeraza - Rol subunitati
• α-leaga ADN(secvente reglatorii), proteine,
ARN-pol;
• β-catalitic(leaga NTP si formeaza
legaturile fosfatdiesterice;
• β’- leaga ADN;
• σ – recunoaste promotorul;
• Ω – asambleaza ARN-pol.
• Beta si beta prim formeaza impreuna
centrul activ al enzimei.
 Structura promotorului
• Este alcatuit din regiunea de
recunoastere situata in pozitia -
35 pb fata de situsul initial de
transcriptie(tss).
• Are structura TTGACA si la
nivelul ei se ataseaza ARN
polimeraza.
• Aceasta structura se refera la
catena superioara care nu va fi
transcrisa.
• Polimeraza paraseste secventa
-35 si se deplaseaza in aval
spre o alta regiune conservata.
• Aceasta este a doua secventa
de consens(TATAAT) si este
situata in pozitia -10 fata de tss.
• Este denumita PRIBNOW
BOX(PB)
 Faza de initiere a transcriptiei
• Distanta dintre PB si secventa -35 este de aproximativ 16-18b;
• PB este regiunea unde polimeraza se ataseaza ferm de ADN si se
considera ca este pozitia in care helixul de ADN se deschide pentru
a permite imperecherea de recunoastere intre matrita de ADN si
ARNm;
• Atasarea ARN-polimerazei este conditionata de o serie de factori de
transcriptie;
• Regiunea deschisa se intinde de la PB pana la cateva pozitii
inaintea punctului +1(tss);
• Numai una dintre cele doua catene de ADN este folosita drept
matrita, catena numita antisens(3’→5’);
• Se obisnuieste sa se descrie secventa genica de pe catena sens;
• Transcriptul de ARN(5’→3’) va fi complementar ca directie si
structura( cu exceptia U care inlocuieste T) cu catena sens;
• Primul nucleotid al transcriptului de ARN este de obicei o purina(A
sau G) situata la capatul 5’;
• Aceasta inseamna ca pe catena antisens a secventei de ADN care
va fi transcrisa se va gasi la capatul 3’ o pirimidina(T sauC).
 Faza de initiere a transcriptiei

• Initierea transcriptiei se incheie odata cu

formarea primei legaturi fosfat diesterice
intre NTP+1 si NTP+2
 Complexul de elongare-elementul
cheie al elongarii lantului polinucleotidic
•‡Complexul de elongare cuprinde:
• -ARNpol (enzima miez, fara subunitatea σ)
• -ADN matrita,
• -ARN în crestere
• -topoizomeraza
 Faza de elongatie
• In timp ce polimeraza se deplaseaza de-a lungul catenei
antisens, pe lantul de ARN sunt adaugate resturi de
ribonucleozid monofosfati(AMP, CMP, GMP, sau UMP) la
capatul 3’;
• Aceste nucleotide rezulta din clivarea precursorilor
ribonucleozid trifosfati(ATP, CTP, GTP si UTP) de o
molecula de pirofosfat(PPi);
• Aceasta inseamna ca la capatul 5’ al transcriptului ARN se
va gasi un nucleotid initiator diferit, cu un grup trifosfat la 5’;
• Produsul transcriptiei este totdeauna un ARN(ARNt,
ARNm, ARNsn);
• Pe masura ce lantul de ARN se elongheaza, enzima
despiralizeaza ADN-ul, ataseaza ribonucleozid-
monofosfati si elibereaza difosfatul;
Faza de elongatie
 Faza de elongatie
• Subunitatea sigma se detaseaza de pe restul
enzimei dupa ce s-au format 6-10 legaturi
fosfodiesterice de NTP si se poate atasa la un
alt complex polimerazic;
• Regiunea deschisa a ADN-ului se extinde pe o
portiune de aprox. 15pb, deoarece dublul helix
de ADN se reface in spatele enzimei sub
actiunea topoizomerazei;
• Fiecare transcript in crestere va avea un capat 3’
liber la care se poate atasa capatul 5’ al unui
nou nucleotid
Faza de elongatie
 Etapa de terminare a transcriptiei
• Se realizeaza prin doua mecanisme:
• Ro dependent
• Ro independent
• Mecanismul ro dependent
• Ro este o helicaza ATP-dependenta care
are rolul de a desface duplexul ADN-ARN;
• ARN-pol intalneste o zona bogata in GC si
incetineste transcrierea;
• Proteina ro ajunge ARN-pol si disociaza
ARN de ADN.
 Etapa de terminare a transcriptiei
• Mecanismul ro independent:
• Situsurile ter sunt bogate in secvente palindromice GC cu
structura simetrica in oglinda urmate de regiuni bogate in
secvente AT(aprox. 6-8 resturi A) pe catena codificatoare);
• Secventa inversata, prin transcriere, genereaza un ARN in
ac de par(prin formarea unei regiuni dicatenare), care se
termina cu numeroase secvente uridilice(complementare
cozii poli-A);
• ARN-pol se opreste cand ajunge la un situs ter;
• Pauza permite ARN sa formeze un ac de par;
• Acul de par cu coada poli-U distruge legaturile spatiale
intre ARN si ARN-pol;
• Complexul de elongare este astfel disociat si elongarea se
termina
TERMINATOR SEQUENCE
 Transcriptia la eucariote

• Diferita fata de procariote

• Eucariotele au 3 ARN-polimeraze diferite, in
vreme ce procariotele au decat una
• Eucariotele nu sintetizeaza ARNm policistronic;
• ARNm eucariot este prelucrat inainte de a fi
utilizat pentru sinteza proteinelor.
 Transcriptia la eucariote

• ARN polimeraza I (nucleol) – ARNr 20S

si ARNr 50S;);
• ARN polimeraza II sintetizeaza ARNm
codificat in toate genele structurale si
ARNsn;
• ARN polimeraza III - ARNt, ARNsn si
ARNr 5S
 Transcriptia la eucariote
• Cele trei polimeraze nu sunt capabile sa
recunoasca si sa se lege de secvente specifice
din promotori;
• Ele au nevoie de factorii de transcriptie, de
care depind in totalitate;
• FT sunt proteine care recunosc specific
secventele promotorilor si initiaza transcriptia;
• Majoritatea promotorilor care interactioneaza cu
ARN polimeraza II contin o secventa conservata
numita caseta HOGNESS( TATA box).
Transcriptia la eucariote-structura
promotorului
• Este localizat in pozitia -25pb in
amonte fata de tss(+1) si are
secventa de consens 5’-TATAAA-
3’;
• Este inconjurat de secvente GC;
• Factorii de transcriptie care se leaga
in vecinatatea casetei TATA se
atasaza pe rand;
• Primul care se atasaza este TF IID,
cunoscut sub denumirea de
proteina TATA deoarece
recunoaste secventa TATA;
• Dupa atasarea TF IID este permisa
atasarea TF A, TF B, ARN-
polimeraza si TF IIE
 Transcriptia la eucariote
• Secventa TATA determina situsul exact pentru initierea
transcriptiei, dar nu este singurul;
• Alte doua secvente sunt caseta CAAT si caseta GC.
Acestea au rol in modificarea expresiei genice prin
controlul transcriptiei;
• I.CAAT box are secventa de consens GGCCAATCT si
este localizata in pozitia -80 in amonte fata de +1.
• Mutatiile in CAAT reduc nivelul transcriptiei de la
promotor in aval;
• Mutatiile in TATA box reduc partial activitatea
transcriptionala, dar altereaza major situsul initial de
transcriptie.
 Transcriptia la eucariote
• II.GC box cuprinde 2 casete, fiecare cu
secventa de consens GGGCGG;
• Una dintre casete este situata in amonte si
cealalta in aval fata de caseta CAAT;
• TATA box si CG box interactioneaza cu cativa
factori de transcriptie bine definiti;
• CAAT box este recunoscuta de diferite
molecule proteice, unele dintre ele facilitand
transcriptia;
• Secventele enhancer sunt situsuri de legare
pentru o mare varietate de FT. Ele au rolul de a
stimula rata transcriptiei.
Transcriptia la eucariote
 Maturarea ARNm precursor
• Transcriptele primare de ARN formate sufera un
proces de maturare nucleara care fac ARN
disponibil si util translatiei
• 2 procese:
• Modificarea extremitatilor ARNm precursor
• cresterea stabilitatii(protectie la actiunea
endonucleazelor),
• facilitarea transportului in citoplasma,
• recunoasterea si fixarea la subunitatea 40S a
ribozomului
• Procesarea ARNm precursor-Matisarea
Prelucrarea extremitatilor transcriptului primar

• Precoce in transcriptie este

adaugat un nucleotid
neobisnuit 7-metilguanilat la
capatul 5’ al ARN-pm, numit
cap(capac, boneta, calota);
• Acesta are rolul de atasare a
ribozomilor pentru translatie;
• In momentul in care
transcriptia este aproape
completa, la capatul 3’ este
atasata o serie de 50-250
nucleotide cu adenina, numita
coada poli-A;
• La aceasta coada se adauga
proteina PABP(polyA binding
protein)
Procesarea ARNm precursor

• Rolul sau este de a

transporta ARN-m in afara
nucleului si de a-l stabiliza
impotriva degradarii in
citoplasma;
• Dupa transcriptia ARN-pm,
regiunile non-codante sunt
excizate iar regiunile
codante sunt unite prin
complexe de
ribonucleoproteine numite
spliceozomi pentru a forma
ARN-m matur, care trece
apoi in citoplasma pentru a
fi translat in proteine.
Matisarea ARNm
• Termen care semnifica
innadirea a doua capete
• Se descriu urmatoarele
Secvente de semnal
• 5’GT(GU in ARN) –situs
donor
• 3’AG situs acceptor
• Situsul de conexiune sau
de legatura(branch site)
cu nucleotidul A
Matisarea ARNm
• Etape
• 1. Sectionarea jonctiunii exon
intron 5’GU
• 2. Atasarea nucleotidului
terminal G la nucleotidul A al
situsului de
bransare(transesterificare) si
formarea unei structuri
lasou/bucla
• 3. Sectionarea intronului la
jonctiunea 3’AG, indepartarea lui
si unirea segmentelor de ARN
exonic.
• Reactiile sunt mediate printr-un
complex ARN-
proteine(spliceozomi) format din
5 tipuri de
ARNsn(U1,U2,U4,U5,U6) si
proteine
 Matisarea alternativa
• Ordinea exonilor in ADN si transcriptul primar sunt
pastrate in ARNm matur
• Exista, cu toate acestea, o flexibilitate in utilizarea
exonilor, in sensul ca in celule diferite vor fi retinuti in
ARNm numai o parte din exoni, restul fiind eliminati
odata cu intronii – Matisare alternativa
• Aceasta duce la tipuri diferite de ARN din aceeasi gena,
deci tipuri diferite de polipeptide
• Aceste proteine pot fi inrudite(izoforme) ca in cazul
mielinei sau troponinei C sau complet diferite(de
exemplu gena calcitoninei produce in celulele C
tiroidiene precursorul calcitoninei iar in creier precursorul
unui neuromediator CGRP.
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
Elementele implicate in realizarea
translatiei sunt:
ARN-r
ARN-t
Aminoacizi
Enzime
Donatorii de energie
 Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-t, aminoacizi

• In timpul translatiei ARN-t specifici fixeaza

aminoacizii specifici, ii transfera pe ribozomi si ii
insera intr-o pozitie specifica , in functie de mesajul
din ARN-m;

• Cuplarea si transportul specific se fac in prezenta

ATP-ului si a aminoacil-ARN-t-sintetaza specifica;

• Activarea aminoacidului si transportul sau specific

se desfasoara in doua etape:
Elementele implicate in realizarea translatiei:
Etapele activarii aminoacidului
- prima etapa corespunde activarii aminoacidului:
R-CH-COOH + Enzima + ATP = R-CH-CO-O-AMP-E
+ PP
NH2 NH2
aminoacid aminoacid activat

- in etapa a doua are loc cuplarea aminoacidului

activat cu ARN-t:
R-CH-CO-O-AMP-E + ARN-t = R-CH-CO-O-ARN-t +
AMP + E
NH2 aminoacil-ARN-t
Aminoacid activation
Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-t

• Acest proces este efectuat

de catre portiunea
anticodon a moleculelor de
ARN-t complementare cu
secventa de codoni de pe
ARN-m;
• ARN-t este o molecula
tridimensionala cu forma de
frunza de trifoi inversata,
cu lungime de aprox. 70
nucleotide;
Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-t
• La capatul 3’ se poate atasa un
aminoacid specific;
• La capatul opus se gaseste
bucla anticodon, care contine o
serie de trei baze
complementare cu codonul de
pe ARN-m, numit capatul de
citire;
• Bucla DHU –dihidrouridina –
recunoaste si leaga aminoacil-
ARNt sintetaza
• Bucla TΨC contine
pseudouridina( Ψ )si
ribotimina(T) –asigura legarea de
subunitatea 50S a ribozomului
Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-r, ribozomi
• Ribozomii, descrisi de
E. Pallade in 1953,
au un diametru de
150-200 Å, fiind
formati din doua
subunitati inegale,
cuplate intre ele prin
legaturi stabilizate de
ionii de Mg²+;
 Elementele implicate in realizarea translatiei:
ARN-r, ribozomi

• La bacterii sunt formati din doua subunitati, diferite prin constanta de

sedimentare: marea subunitate are 50S(ARNr 23S, 5S, 34
proteine) iar mica subunitate are constanta 30S(ARNr 16S, 21
tipuri de proteine);
• La om, subunitatile sunt 60S(ARNr 5S, 5,8S, 28S, 46 tipuri de
proteine) si 40S(ARNr 18S, 33 tipuri de proteine).
• Fiecare subunitate este constituita din complexe de proteine(40%) si
ARN-r(60%);
• Ribozomii au 4 situsuri functionale:
• Pe subunitatea mica situsul de fixare al extremitatii 5’ a ARNm
• Pe subunitatea mare situsul P(peptidil) si A(aminoacil) unde se
fixeaza moleculele de ARNt incarcate cu aminoacizi specifici si
situsul de iesire E (exit)
• O molecula de ARN-m poate fi explorata de mai multi ribozomi,
formand poliribozomul sau polizomul;
• Fixarea ARN-m de ribozomi se face la la subunitatea de 40S.
Polyribosome
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE INITIERE

• Pentru a initia translatia o unitate

ribozomala de 30 S se leaga la o
secventa scurta de ARNm
numita situsul de legatura
ribozomal;

• Secventa incepe intotdeauna cu

semnalul AUG, denumit codon
initiator;

• Anticodonul complementar de pe
ARN-t va fi UAC si transporta
specific numai metionina;

• Aceasta cuplare se realizeaza in

prezenta a doi factori de initiere
de natura proteica(Fc si Fb);
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE INITIERE
• Subunitatea ribozomala de 50S se
ataseaza apoi la complexul de
initiere, iar factorii de initiere se
desprind si se formeaza ribozomul
de 70S;

• Se formeaza astfel capul de citire,

favorizat de un alt factor de initiere
Fa, in prezenta unei molecule de
GTP;

• Subunitatea mare are doua situsuri

alaturate: situsul aminoacil-A si
situsul peptidil-P;

• Situsul P este primul ocupat de

ARN-t adaptor.
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE ELONGATIE

• Soseste al doilea ARN-t

adaptor, care transporta un
aminoacid care care se fixeaza
de ribozom in situsul A;

• In prezenta peptidil-
transferazei din ribozom se
stabileste o legatura peptidica
intre cei doi aminoacizi;

• Dupa legarea aminoacizilor,

ARN-t initiator paraseste
situsul P ribozomal prin situsul
de iesire E;

• Ribozomul avanseaza trei

baze pe secventa ARN-m;
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE ELONGATIE

• Prin avansare , al doilea ARN-t

trece pe situsul P;

• Situsul A este eliberat prin

avansare, cuprinzand codonul
urmator din secventa ARN-m;

• Soseste al treilea ARN-t

adaptor, care ocupa situsul A;

• Se formeaza o noua legatura

peptidica intre aminoacizii 2 si
3, dupa care ARN-t paraseste
ribozomul;

• Lantul polipeptidic in crestere

strabate un tunel in interiorul
subunitatii 50S;
TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE
FAZA DE TERMINARE

• Acest proces continua de

nenumarate ori in directia 3’-5’
pana cand ribozomul atinge un
codon stop(UAA, UAG, UGA);

• Factorii eliberatori elibereaza

lantul polipeptidic de pe ARN-t,
iar cele doua subunitati
ribozomale vor fi reciclate;

• In timpul fazei de elongatie

proteina ia o forma functionala
tridimensionala;
 TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE

• Acest mecanism asigura adaugarea ordonata si repetata a

aminoacizilor pana la formarea lantului polipeptidic;

• Legarea aminoacizilor nu se face la intamplare, ci conform

ordonarii codonilor din structura ARN-m, care asigura astfel
specificitatea structurala si functionala a polipeptidului;

• Sinteza unui polipeptid in celula se desfasoara foarte rapid;

de exemplu, pentru constituirea lantului polipeptidic al
hemoglobinei cu 150 de aminoacizi este necesar un
timp de aprox. 9 minute.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

• Mecanismele de reglare au fost studiate cel mai

bine la bacterii.
• Exemplul clasic: Modelul operonului descris de
catre Francois Jacob si Jacques Monod la E.coli
– premiul Nobel 1965.
• Ei au demonstrat experimental si teoretic ca
sinteza proteinelor nu este constanta in timp ci
variaza in functie de necesitatile celulei
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

• Mecanismele de reglare au la baza actiunea

unor enzime si au fost descrise pentru
procariote si eucariote;
• Enzimele care intervin in reglarea sintezei
proteice pot fi controlate prin 2 mecanisme:
1. Controlul genetic al sintezei
enzimei;
2. Controlul activitatii
enzimatice(inhibitie de feed-
back)
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
A). CONTROL GENETIC
• Controlul genetic al sintezei enzimatice se
refera la controlul transcriptiei ARN-m necesar
pentru sinteza unei enzime;
• Acest control se realizeaza prin intermediul
proteinelor reglatoare care se pot atasa la ADN si
pot bloca sau amplifica functia ARN-polimerazei;
• Proteinele reglatoare pot functiona ca:
-Represori(control genetic negativ)
- Corepresori(operonul trp);
- Inductori(operonul lac);
-Activatori(control genetic pozitiv).
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
1). CONTROL GENETIC NEGATIV
• Represorii sunt proteine reglatoare care blocheaza
transcriptia ARN-m;
• Represorii se leaga la o portiune de ADN numita operator care se
gaseste in aval de promotor;
• Legarea proteinei reglatoare la operator blocheaza trecerea ARN-
polimerazei de operator si transcrierea secventei de gene
structurale ale enzimei – control genetic negativ;
• Represorii sunt proteine alosterice care au un situs de legare
pentru o molecula specifica numita:
- corepresor- care modifica forma proteinei represor astfel incat
ea sa se poata cupla cu operatorul si sa blocheze transcriptia;
- inductor- altereaza forma proteinei reglatoare, blocheza
cuplarea cu operatorul si permite transcriptia.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN
COREPRESOR

Corepresor - modifica forma proteinei

represor astfel incat ea sa se poata cupla
cu operatorul si sa blocheze transcriptia
Este produsul final al sintezei proteice
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN
COREPRESOR
Operonul represibil in absenta corepresorului
(operon Trp)

• Pasul 1: Gena reglatoare

codifica o proteina
represoare inactiva;

• Pasul 2: Proteina
represor inactivata nu se
poate lega de regiunea
operator a operonului;
REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR
Un operon represibil in absenta corepresorului (operon
Trp)
• Pasul 3: deoarece proteina
represor inactiva nu este
capabila sa se ataseze de
regiunea operator, ARN
polimeraza (enzima responsabila
pentru transcrierea genei) este
capabila acum sa se lege de
regiunea promotor a operonului;

• Pasul 4: ARN polimeraza este

capabila acum sa transcrie cele
5 gene ce codifica enzima in
ARNm;

• Pasul 5: prin transcrierea acestor

gene sunt sintetizate cele 5
enzime necesare bacteriei
pentru sinteza aminoacidului
triptofan.
REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR
Un operon represibil in prezenta unui
corepresor(operon Trp)

• Pasul 1: Gena reglatoare codifica

o proteina represor inactiva;

• Pasul 2: Daca corepresorul

triptofan este prezent, el se leaga
de proteina represor inactiva;

• Pasul 3: Legarea corepresorului

produce activarea proteinei
represor inactive;

• Pasul 4: Proteina represor

activata se leaga apoi la regiunea
operator a operonului;
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN
COREPRESOR
Un operon represibil in prezenta unui corepresor
(operonul Trp)
• Pasul 5: Odata cu legarea
proteinei represor active la
regiunea operatoare, ARN
polimeraza (enzima responsabila
pentru transcrierea genelor) nu mai
este capabila sa se lege la
regiunea promotoare a operonului;

• Pasul 6: Daca ARN polimeraza nu

se mai leaga la regiunea
promotoare, cele 5 gene
enzimatice nu vor mai fi transcrise
in ARNm;

• Pasul 7: In lipsa transcriptiei celor

5 gene, cele 5 enzime necesare
pentru ca bacteria sa sintetizeze
aminoacidul triptofan nu mai sunt
sintetizate.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN
INDUCTOR

Inductor- altereaza forma proteinei

reglatoare, blocheza cuplarea cu
operatorul si permite transcriptia
Este substanta care trebuie metabolizata
The lactose (lac) operon
• Operonul lac este
necesar pentru
transportul si
metabolizarea
lactozei la E.coli
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR
Un operon inductibil in absenta inductorului (operonul
lactoza)

• Pasul 1: Gena reglatoare

codifica o proteina
represor activa;

• Pasul 2: Proteina
represor se leaga apoi la
regiunea operator a
operonului;
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR
Un operon inductibil in absenta inductorului (operonul
Lac)
• Pasul 3: ARN polimeraza nu se
poate lega de regiunea promotor a
operonului cind proteina represor
activa este legata de regiunea
operator;

• Pasul 4: Daca ARN polimeraza nu

se leaga la regiunea promotor
genele celor 3 enzime (Z, Y si A)
nu sunt transcrise in ARNm;

• Pasul 5: In lipsa transcriptiei celor

3 gene enzimatice, cele 3 enzime
necesare pentru utilizarea lactozei
de catre bacterie nu sunt
sintetizate.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR
Un operon inductibil in prezenta inductorului (operonul
Lac)

• Pasul 1: Gena reglatoare codifica o

proteina represor activa;

• Pasul 2: Lactoza, molecula

inductoare se leaga de proteina
represor activa;

• Pasul 3: Legarea inductorului

inactiveaza proteina represor;

• Pasul 4: Proteina represor inactiva

nu se mai poate lega la regiunea
operatoare a operonului;
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR
Un operon inductibil in prezenta inductorului(operonul
Lac)

• Pasul 5: Deoarece proteina

represor inactiva nu este capabila
sa se lege la regiunea operatoare,
ARN polimeraza va fi din nou
capabila sa se lege la regiunea
promotor a operonului;

• Pasul 6: ARN polimeraza este

acum capabila sa transcrie cele 3
gene enzimatice (Z, Y si A) in
ARNm;

• Pasul 7: Odata cu transcrierea

acestor gene sunt sintetizate cele
3 enzime necesare bacteriei pentru
a utiliza lactoza.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
2). CONTROL GENETIC POZITIV
• Activatorii sunt proteine reglatoare care
promoveaza sau initiaza transcriptia;
• Activatorii controleaza gene care au un promotor
la care ARN-polimeraza nu se poate atasa;
• Activatorul este o proteina allosterica care se
poate lega de situsul activator de legatura;
• ARN-polimeraza nu se va putea lega de promotor
si nu va putea transcrie genele;
• Legarea unei proteine inductor la activator ii va
modifica forma si aceasta se va atasa la situsul
activator de legatura;
• ARN-polimeraza se leaga de promotor si initiaza
transcriptia – control genetic pozitiv.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
CONTROL GENETIC POZITIV

O proteina activatoare in absenta inductorului

• Gena reglatoare produce o
proteina activatoare inactiva;

• Proteina activatoare nu se
poate lega de situsul de
legare activator;

• ARN polimeraza nu se poate

lega la promotor;

• Gena X nu se transcrie iar

enzima nu se sintetizeaza.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
O proteina activatoare in prezenta inductorului – pasul
1

• Gena reglatoare produce o

proteina activatoare inactiva;

• Inductorul se leaga la activator;

• Legarea inductorului produce

modificarea formei activatorului;

• Activatorul se poate lega la

situsul activator de reglare.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
O proteina activatoare in prezenta inductorului – pas 2

• Legarea activatorului
evidentiaza situsul de legare al
ARN polimerazei la promotor;

• ARN polimeraza se leaga la

promotor si este capabila sa
transcrie gena X in ARN-m;

• Sinteza enzimei.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
B). CONTROLUL ACTIVITATII ENZIMATICE
(Inhibitie prin feed-back)

• Inhibitie non-competitiva;

• Inhibitie competitiva.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
Inhibitia noncompetitiva prin enzime allosterice

• Produsul final (inhibitor) al

caii metabolice se combina
cu situsul allosteric al
enzimei, aceasta altereaza
situsul activ al enzimei
astfel incit ea nu se mai
poate lega la substratul
initial al caii;

• Aceasta blocheaza sinteza

produsului final.
 REGLAREA SINTEZEI PROTEICE
Inhibitia competitiva a activitatii enzimatice

• Produsul final
(inhibitor) al caii
metabolice se leaga
la situsul activ al
primei enzime a caii;

• Ca rezultat enzima
nu se mai poate lega
la substratul initiator
al caii metabolice.
 Exista diferente majore intre reglarea
sintezei la eucariote si procariote
• Eucariotele au histone si cromozomii sunt stans
infasurati in cromatina, iar procariotele au proteine
legate direct de ADN care se poate exprima mult mai
usor;
• Procariotele nu au introni iar fiecare gena are propria
sa regiune reglatoare;
• Eucariotele folosesc factori de transcriptie si regiuni
promotoare pentru reglarea controlata a fiecarei gene;
• Eucariotele au introni; ca urmare se produce
procesarea ARNm, care este folosit mai ales in reglarea
expresiei genice la eucariote.
Reglarea expresiei genice se produce la mai
multe niveluri

• CONTROL TRANSCRIPTIONAL

• CONTROL POSTTRANSCRIPTIONAL
 CONTROL TRANSCRIPTIONAL
• Punctul primar de control este reglarea
activitatii ARN-polimerazei II
• Activitatea ei este controlata de:
• Elemente cis-reglatoare
• Factori de transcriptie transreglatori
• Controlul la distanta al expresiei genice prin
enhancers sau silencers
• Reglare ca raspuns la semnalele extracelulare
–liganzi
• Selectarea promotorilor pentru gene care au
mai multi promotori
CONTROL POSTTRANSCRIPTIONAL

• Sunt mecanisme secundare care

controleaza expresia genica dupa
transcriptie.
• Acestea cuprind:
• Controlul procesarii ARN;
• Controlul translational;
• Controlul degradarii mRNA;
• Controlul activitatii proteice;
 I. Controlul procesarii ARN

• Este limitat la eucariote si determina cum

si cand este splitat sau procesat
transcriptul primar pentru a forma ARNm;
• De exemplu, unele transcripturi de ARN
produc diferite tipuri de ARNm din
aceeasi gena, in diferite tipuri de celule
numai prin folosirea selectiva a
intronilor-matisare alternativa
 II. Controlul translational

• Determina care ARNm va fi translat in

proteine si cand;
• De exemplu, translatia poate fi inhibata
de ARNm cuplat cu diferite proteine
specifice sau stimulata de secvente
nucleotidice speciale de la capatul ARNm,
care faciliteaza cuplarea ribozomilor.
 II.Controlul translational
• Se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:
• Adaugarea secventei cap la extremitatea 5’ a
ARNm cu rolul de a-l proteja de actiunea 5’ a
exonucleazelor si de atasare a ribozomilor.
• Procesul de splicing
• Adaugarea cozii poli-A(poliadenilare) la
capatul3’ actioneaza protector impotriva
exonucleazelor si stimuleaza viteza translatiei;
• Procesul de editare al ARNm – este un
mecanism evolutiv prin care se modifica
structura ARNm in timpul procesului de
maturare(modificari nucleozidice, deaminare,
editare la virusuri)
 III. Controlul degradarii ARNm
• Se realizeaza prin stabilizarea sau
destabilizarea selectiva unor tipuri diferite de
ARNm.
• O proteina care este necesara in cantitati mari
pe o perioada lunga de timp are un ARNm
foarte stabil.
• De exemplu, ARNm al β – globinei are un timp
de injumatatire de 10 ore(timp de injumatatire
timpul necesar pentru ca 50% dintr molecule sa
fie degradate).Alte proteine sunt necesare
numai tranzitor si au un ARNm cu timp de
injumatatire de cateva minute.
 IV. Controlul activitatii proteice
• Presupune activarea si inactivarea selectiva,
modificarea moleculelor proteice specifice dintr-
o celula sau un anumit tip de celula, influentand
cand si cum actioneaza o proteina.
• De exemplu - unele proteine sunt necesare
pentru evenimente legate de dezvoltare si
actioneaza numai in anumite celule sau intr-un
moment specific al dezvoltarii(HbE, HbF).
• Aceste proteine produc efecte profunde asupra
altor celule si trebuie sa fie inactivate imediat
dupa ce au actionat, deoarece pot produce
anomalii de dezvoltare.