Structura proteinelor, transcriptie, translatie si reglaj genic Este activitatea

fundamentala a fiecarei celule din organism. Ea reprezinta expresia informatiei

genetice din ADN si este un fenomen care se desfasoara intr-un singur sens:
ADN→ARN→proteine. Datorita universalitatii sale, acest proces este cunoscut sub
denumirea de dogma centrala a biologiei moleculare care descrie procesul format din
doua etape, transcriptia si translatia prin care se produce fluxul informatiei genetice
din ADN genic pana la proteina nou-sintetizata.

In realitate, fluxul informatiei genetice nu este in totalitate unidirectional. Exista

secvente de ADN-retrotranspozoni(Tn clasa I), care sunt transcrise mai intai in ARN
si apoi sub actiunea unei revers transcriptaze sunt copiate sub forma de ADNc care
se insera aleatoriu in ADN. Exemplu de virus ARN care se insera prin
reverstranscriptie in genomul ADN este vs. HIV, genele XOTAIR.

Structura proteinelor

Catene polipeptidice formate prin polimerizarea celor 20 de tipuri de aa

1.Structura primara: numarul, tipul si secventa aa

• unica, specifica si constanta

• Determina functia si antigenicitatea proteinei

2. Structura secundara-legaturi de hidrogen intre aa invecinati-structuri alfa si beta

3. Structura tertiara-configuratia tridimensionala

4. Structura cuaternara-2 sau mai multe catene identice

CODUL GENETIC

Intelegerea fluxului de informatie genetica cere cunoasterea modului particular in

care sunt codificate mesajele in structura ADN-ului cromozomial. Informatia genetica
este inregistrata in moleculele acizilor nucleici sub forma unui cod genetic.

Codul genetic este determinat de ordinea bazelor azotate in structura primara a

ADN-ului.

Orice informatie genetica este reprezentata conventional prin semne – simboluri (A,
G, C, T/U);

Totalitatea semnelor conventionale care servesc la obtinerea unui mesaj reprezinta

alfabetul genetic.

4 simboluri(A, G, C, T/U) = 20 aminoacizi?Watson si Crick au introdus in 1961

notiunea de codon – unitatea de functie a codului genetic, format dintr-o succesiune
de baze azotate, necesare pentru codificarea unui aminoacid din structura
proteinelor;

Initial s-a crezut ca unitatea de functie este reprezentata de un singur nucleotid,

adica codonul univoc. Daca codonul ar specifica strict un aminoacid, numarul
codonilor obtinuti ar fi de 4 x 1 = 4, deci ar fi specificati numai 4 aminoacizi, iar restul
de 16 ar ramane nespecificati;

Acelasi rationament poate fi aplicat si in cazul codonului biunivoc 4 x 4 = 16

codoni, respectiv 16 aminoacizi, admitand faptul ca ordinea bazelor modifica tipul de
aminoacid;

Nierenberg si Matthaei(1961) au demonstrat ca, dimensional, codonul este

triunivoc, iar fiecare aminoacid este codificat de o tripleta, succesiunea a trei
nucleotide adiacente;

Prin aceasta asociere numarul combinatiilor posibile este de 4 x 4 x 4 = 64, care

acopera si depaseste numarul aminoacizilor din structura proteinelor.

Descifrarea codului genetic

Codul genetic a fost descris de catre Robert Holley, Har Gobind Khorana si Marshall
Nirenberg in 1965 si a insemnat inceputul erei geneticii moleculare. Codul a fost
descifrat experimental folosind polinucleotide sintetice cu secventa cunoscuta de
ARNm si analizand secventa de aminoacizi a proteinei sintetizate artificial. De
exemplu, ARNm sintetic al poliuracilului a produs un polipeptid alcatuit numai din
fenilalanina, deci tripleta UUU codifica fenilalanina(Premiul Nobel pentru chimie in
1968).

CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

• Unitatea de functie a codului genetic este codonul. El este format din

secventa liniara a trei nucleotide;

• Reprezinta un sistem de corespondenta intre informatia din structura ADN-ului

si un anumit aminoacid

• Codul genetic este degenerat. Numarul combinatiilor posibile este 4³ = 64

codoni. Fata de numarul aminoacizilor avem un surplus de 44 de codoni.
Dintre aceste triplete, multe participa la codificarea aceluiasi aminoacid.

• De exemplu, leucina este codificata de 6 codoni diferiti: UUA, UUG, CUU,

CUC, CUA si CUG, iar arginina de 6 codoni: CGU, CGC, CGA, CGG, AGA si
AGG.
• Acestia sunt codoni sinonimi iar codul genetic este degenerat, adica un
aminoacid este specificat de mai multi codoni. Acest aspect se numeste
redundanta informationala;

• Desi este un termen peiorativ, caracterul degenerat al codului genetic este un

avantaj informational deoarece unele mutatii genice ce produc codoni sinonimi
nu modifica proteina codificata de gena(mutatii silentioase sau izo-
semantice)

• Aceasta degenerare este un sistem de protectie impotriva efectului mutatiilor.

• Codul genetic inscris in molecula ADN-ului este recunoscut in structura ARN-

ului mesager prin complementaritatea bazelor: C » G, G » C, T » A, A » U.

• Codul genetic nu este ambiguu. Un codon dat recunoaste un singur tip de

aminoacid.

• Codificarea este inepuizabila. De exemplu, secventa de 10

dezoxiribonucleotide realizeaza 1 milion de combinatii sau fraze diferite, iar
dintr-o secventa de 15 dezoxiribonucleotide pot rezulta cateva sute de
milioane de combinatii diferite.

• Mesajele au punctuatie. Semnele de punctuatie sunt reprezentate de un

codon start sau initiator AUG, si 3 codoni denumiti non-sens(UAA, UAG,
UGA) care semnifica oprirea sintezei proteice.

• Codonul initiator AUG(cu care se incepe cadrul deschis de lectura) specifica

metionina.

• Codonii stop semnaleaza incheierea sintezei si eliberarea polipeptidului

format(prin fixarea unor factori de eliberare).

• Codoni start alternativi pot fi GUG sau UUG; acestia in mod obisnuit
reprezinta valina si leucina dar in prezenta unor factori initiatori ai translatiei
sunt tradusi drept metionina si formil-metionina

• Ceilalti 61 de codoni sunt codoni sens care semnifica cei 20 de aminoacizi.

• Intre codoni nu exista semne de separare sau virgule. Citirea mesajului se

face in flux continuu pana la codonul terminator. Intre codoni nu raman
dezoxi-ribonucleotide izolate, neintegrate in componenta unui triplet functional.

• Codul genetic nu accepta suprapunere. Fiecare codon poseda bazele

proprii, care nu participa in acelasi timp la structurarea altui codon.

• Codul genetic este universal. Aceeiasi codoni codifica aceiasi aminoacizi la

marea majoritate a genelor la animale, plante si micoorganisme, iar semnalele
START si STOP sunt universale si ele.
Exceptii de la universalitate ale codului genetic

Acestea se refera mai ales la desemnarea unuia sau doi codoni terminatori drept
codoni codificatori la nivelul genelor mitocondriale si al aminoacizilor nestandardizati.

• Codul genetic se modifica prin mutatie.

• Principalele tipuri de mutatii, limitate la un singur cistron constau din: insertia

repetitiva, substitutia sau deletia unei baze din structura ADN-ului

• Daca intr-o celula prin mutatie se suprima sau se insera 1-2 nucleotide (sau
un alt numar care nu este multiplu de 3) se produce o decalare a cadrului de
lectura al genei care duce la aparitia altui codon.

• Toti codonii vor fi diferiti si se va sintetiza o proteina in care toti aminoacizii vor
fi diferiti de la locul in care s-a produs mutatia(numita frameshift)

Mutatiile in codul genetic

1.
Repetitii trinucleotidice

• Boala Huntington: insertii CAG care adauga serii de glutamina

• Ataxia Friedreich: repetitii GAA in primul intron

• Atrofia dentatorubral-pallidoluysiana (DRPLA), produsa prin amplificarea unor

secvente CAG ce produce poliglutamina in proteina atrofina-1
 • Boala Kennedy, produsa prin amplificarea trinucleotidica a secventei CAG in
primul exon al genei receptorului androgenic

• Sindromul X Fragil: insertii CGG pe cromozomul X; practic acestea nu sunt

legate de arginina deoarece mutatia este localizata in regiunea 5’ netranslata;

• CTG in distrofia miotrofica ;

• Ataxia spinocerebelara, cu repetitii CAG

2. Mutatii missense

• Anemia Sickle-cell: GAG se transforma in GTG in gena beta a hemoglobinei;

• APC: varianta missense GAC la GTC

• Cancer prostatic: mutatie missense GCC la ACC in gena steroid 5 alfa-

reductaza

3. Mutatii nonsens:

• β-thalassemia (β-globin gene)

• Boala McArdle’s – glicogenoza prin mutatie nonsens in gena miofosforilazei

4.Deletia:

• Fibroza chistica – deletia UUU

• Amplificarea codului genetic

• Din 2001 au fost creati 40 de aminoacizi de sinteza

• H. Murakami si M. Sisido au emis teoria codonului format din 4 si 5 baze

• Steven A. Benner a construit al 65-lea codon functional(in vivo).

SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

poate fi impartita in 2 etape:

I. Transcriptia informatiei genetice de la ADN catre moleculele de ARNm;

II. Translatia/ Traductia informatiei genetice intr-un lant polipeptidic.

Tipuri de ARN-polimeraze

• Procariote – Toate cele 3 tipuri de ARN sunt transcrise de aceeasi ARN-

polimeraza
 • Eucariote – Fiecare tip de ARN este transcris de catre un tip diferit de ARN-
polimeraza

• ARN-pol I(localizata în nucleol): ARNr 45 S

• ARN-poI II(localizata în nucleoplasma): ARNm, ARNsn

• ARN-pol III(localizata în nucleoplasma): ARNt si ARN 5S, ARNsn.

TRANSCRIPTIA LA PROCARIOTE

Prin asamblarea ribonucleotidelor in structura ARN-m, respectandu-se principiul

complementaritatii bazelor se reproduce fidel, in negativ, informatia genetica din
segmentul cistronului de ADN.
Transcriptia ARN-m are loc in 3 etape:

• Initierea;

• Elongatia;

• Terminarea.

FAZA DE INITIERE A TRANSCRIPTIEI

Incepe cu o secventa particulara de ADN denumita situs promotor, unde se ataseaza

enzima ARN-polimeraza-ADN-dependenta, care initiaza transcriptia;

• ARN-polimeraza sintetizeaza acid nucleic in directia 5’ la 3’, iar citirea matritei

de ADN se face in directia 3’ la 5’;

• La acest nivel se gaseste si o subunitate proteica denumita factor sigma, care

are rolul de a mentine conformatia de dublu helix necesara recunoasterii
situsului promotor;

• In momentul in care complexul ARN-polimeraza/factor sigma recunoaste

corect promotorul, factorul sigma se disociaza de ARN polimeraza si enzima
incepe sa despiralizeze helixul de ADN, formand o regiune de
dezoxiribonucleotide neimperecheate, care serveste drept matrita pentru
sinteza ARN-ului.

Initierea

• α-leaga ADN(secvente reglatorii), proteine, ARN-pol;

• β-catalitic(leaga NTP si formeaza legaturile fosfatdiesterice;

• β’- leaga ADN;

• σ – recunoaste promotorul;

• Ω – asambleaza ARN-pol.
 • Beta si beta prim formeaza impreuna centrul activ al enzimei.

• ARN polimeraza de la E. coli este formata din 6 subunitati polipeptidice:

• 2 subunitati alfa;

• 1 beta;

• 1 beta prim;

• 1 omega

• Subunitatea sigma-asigura legarea specifica a ARN-pol la anumite secvente

de ADN numite promotor fata de care creste afinitatea ARN-pol si scade
afinitatea enzimei pentru catena non-matrita;

• Primele 5 subunitati sunt strans unite in miezul enzimei

• Enzima miez se poate lega nespecific la ADN;

• Holoenzima ARN polimeraza recunoaste secventa initiala a unei gene,

regiunea de start, care este cunoscuta sub denumirea de regiunea promotor;

• Informatia continuta de promotor face enzima ARN polimeraza capabila sa

recunoasca precis punctul initial de la care incepe transcriptia;

Structura promotorului la bacterii

• e alcatuit din regiunea de recunoastere situata in pozitia -35 pb fata de

situsul initial de transcriptie(tss).

• Are structura TTGACA si la nivelul ei se ataseaza ARN polimeraza.

• Aceasta structura se refera la catena superioara care nu va fi transcrisa.

• Polimeraza paraseste secventa -35 si se deplaseaza in aval spre o alta
regiune conservata.

• Aceasta este a doua secventa de consens(TATAAT) si este situata in pozitia -

10 fata de tss.

• Este denumita PRIBNOW BOX(PB)

• Distanta dintre PB si secventa -35 este de aproximativ 16-18b;

• PB este regiunea unde polimeraza se ataseaza ferm de ADN si se considera

ca este pozitia in care helixul de ADN se deschide pentru a permite
imperecherea de recunoastere intre matrita de ADN si ARNm;

• Atasarea ARN-polimerazei este conditionata de o serie de factori de

transcriptie;

• Regiunea deschisa se intinde de la PB pana la cateva pozitii inaintea

punctului +1(tss);

• Numai una dintre cele doua catene de ADN este folosita drept matrita, catena
numita antisens(3’→5’);

• Se obisnuieste sa se descrie secventa genica de pe catena sens;

• Transcriptul de ARN(5’→3’) va fi complementar ca directie si structura( cu

exceptia U care inlocuieste T) cu catena sens;

• Primul nucleotid al transcriptului de ARN este de obicei o purina(A sau G)

situata la capatul 5’;

• Aceasta inseamna ca pe catena antisens a secventei de ADN care va fi

transcrisa se va gasi la capatul 3’ o pirimidina(T sauC).
 • Initierea transcriptiei se incheie odata cu formarea primei legaturi fosfat
diesterice intre NTP+1 si NTP+2

Faza de elongatie

• In timp ce polimeraza se deplaseaza de-a lungul catenei antisens, pe lantul de

ARN sunt adaugate resturi de ribonucleozid monofosfati(AMP, CMP, GMP,
sau UMP) la capatul 3’;

• Aceste nucleotide rezulta din clivarea precursorilor ribonucleozid

trifosfati(ATP, CTP, GTP si UTP) de o molecula de pirofosfat(PPi);

• Subunitatea sigma se detaseaza de pe restul enzimei dupa ce s-au format 6-

10 legaturi fosfodiesterice de NTP si se poate atasa la un alt complex
polimerazic;

• Regiunea deschisa a ADN-ului se extinde pe o portiune de aprox. 15pb,

deoarece dublul helix de ADN se reface in spatele enzimei sub actiunea
topoizomerazei;

• Fiecare transcript in crestere va avea un capat 3’ liber la care se poate atasa

capatul 5’ al unui nou nucleotid

Etapa de terminare a transcriptiei

• Se realizeaza prin doua mecanisme:

• Ro dependent

• Situsuri ter

Mecanismul ro dependent

• Ro este o helicaza ATP-dependenta care are rolul de a desface duplexul

ADN-ARN;

• ARN-pol intalneste o zona bogata in GC si incetineste transcrierea;

• Proteina ro ajunge ARN-pol si disociaza ARN de ADN.

Mecanismul ro independent:

• Situsurile ter sunt bogate in secvente palindromice GC cu structura

simetrica in oglinda urmate de regiuni bogate in secvente AT(aprox. 6-8 resturi
A) pe catena codificatoare);

• Secventa inversata, prin transcriere, genereaza un ARN in ac de par(prin

formarea unei regiuni dicatenare), care se termina cu numeroase secvente
uridilice(complementare cozii poli-A);
 • ARN-pol se opreste cand ajunge la un situs ter;

• Pauza permite ARN sa formeze un ac de par;

• Acul de par cu coada poli-U distruge legaturile spatiale intre ARN si ARN-pol;

• Complexul de elongare este astfel disociat si elongarea se termina

Secventa semnalizatoare a terminarii transcriptiei

TRANSCRIPTIA LA EUCARIOTE

Diferita fata de procariote. Eucariotele au 3 ARN-polimeraze diferite, in vreme ce

procariotele au decat una. ARNm eucariot este prelucrat inainte de a fi utilizat pentru
sinteza proteinelor.

Tipuri de ARN-polimeraza la eucariote:

ARN polimeraza I (nucleol) sintetizeaza ARNr 20S si ARNr 50S; ARN polimeraza II
sintetizeaza ARNm codificat in toate genele structurale si ARNsn; ARN polimeraza
III sintetizeaza ARNt, ARNsn si ARNr 5S.

Cele trei polimeraze nu sunt capabile sa recunoasca si sa se lege de secvente

specifice din promotori. Ele au nevoie de factorii de transcriptie, de care depind in
totalitate. FT sunt proteine care recunosc specific secventele promotorilor si initiaza
transcriptia. Majoritatea promotorilor care interactioneaza cu ARN polimeraza II
contin o secventa conservata numita caseta HOGNESS( TATA box).

Structura genei

• Cadrul deschis de lectura

• Regiunile de reglare:

1. Regiunea 5’-promotorul

2. Regiunea 3’
Cadrul deschis de lectura

• SST –situsul de start

• Regiunea 5’UTR -secventa lider, incepe la +1 si se termina la codonul initiator

• Are secventa de consens

5’-CCAGCCATG-3’

• Exonii-secvente codante, in medie 8/gena

• Intronii-secvente necodante, incep cu 5’GT si se termina cu AG3’(semnale

pentru decuparea corecta) Ultimul exon contine un codon stop(TAA, TAG,
TGA)

• Regiunea 3’UTR cu secventa AATAAA-situs de poli-A

Structura promotorului

• Este localizat in pozitia -25pb in amonte fata de tss(+1) si are secventa de

consens 5’-TATAAA-3’;

• Este inconjurat de secvente GC;

• Factorii de transcriptie care se leaga in vecinatatea casetei TATA se atasaza

pe rand;
• Primul care se atasaza este TF IID, cunoscut sub denumirea de proteina
TATA deoarece recunoaste secventa TATA;

• Dupa atasarea TF IID este permisa atasarea TF A, TF B, ARN-polimeraza si

TF IIE

• Secventa TATA determina situsul exact pentru initierea transcriptiei, dar nu

este singurul;

• Alte doua secvente sunt caseta CAAT si caseta GC. Acestea au rol in
modificarea expresiei genice prin controlul transcriptiei;

• CAAT box are secventa de consens GGCCAATCT si este localizata in

pozitia -80 in amonte fata de +1. Mutatiile in CAAT reduc nivelul transcriptiei
de la promotor in aval; Mutatiile in TATA box reduc partial activitatea
transcriptionala, dar altereaza major situsul initial de transcriptie.

• GC box cuprinde 2 casete, fiecare cu secventa de consens GGGCGG;

• Una dintre casete este situata in amonte si cealalta in aval fata de caseta
CAAT;

• TATA box si CG box interactioneaza cu cativa factori de transcriptie bine

definiti;

• CAAT box este recunoscuta de diferite molecule proteice, unele dintre ele
facilitand transcriptia;

• Secventele enhancer sunt situsuri de legare pentru o mare varietate de FT.

Ele au rolul de a stimula rata transcriptiei.
Maturarea ARNm precursor

Transcriptele primare de ARN formate sufera un proces de maturare nucleara care

fac ARN disponibil si util translatiei si are 2 etape:

1. Modificarea extremitatilor ARNm precursor

Are rol de cresterea stabilitatii(protectie la actiunea endonucleazelor), facilitarea

transportului in citoplasma si recunoasterea si fixarea la subunitatea 40S a
ribozomului Precoce in transcriptie este adaugat un nucleotid neobisnuit 7-
metilguanilat la capatul 5’ al ARN-pm, numit cap(capac, boneta, calota). Acesta are
rolul de atasare a ribozomilor pentru translatie. In momentul in care transcriptia este
aproape completa, la capatul 3’ este atasata o serie de 50-250 nucleotide cu
adenina, numita coada poli-A. La aceasta coada se adauga proteina PABP(polyA
binding protein). Rolul sau este de a transporta ARN-m in afara nucleului si de a-l
stabiliza impotriva degradarii in citoplasma. Dupa transcriptia ARN-pm, regiunile non-
codante sunt excizate iar regiunile codante sunt unite prin complexe de
ribonucleoproteine numite spliceozomi pentru a forma ARN-m matur, care trece
apoi in citoplasma pentru a fi translat in proteine.

2. Matisarea ARNm este un termen care semnifica innadirea a doua capete. Se

descriu urmatoarele secvente de semnal: 5’GT(GU in ARN) –situs donor si 3’AG
situs acceptor dar si situsul de conexiune sau de legatura(branch site) cu nucleotidul
A
Etape

• 1. Sectionarea jonctiunii exon intron 5’GU

• 2. Atasarea nucleotidului terminal G la nucleotidul A al situsului de

bransare(transesterificare) si formarea unei structuri lasou/bucla

• 3. Sectionarea intronului la jonctiunea 3’AG, indepartarea lui si unirea

segmentelor de ARN exonic.

• Reactiile sunt mediate printr-un complex ARN-proteine(spliceozomi) format din

5 tipuri de ARNsn(U1,U2,U4,U5,U6) si proteine

Matisarea alternativa

Ordinea exonilor in ADN si transcriptul primar sunt pastrate in ARNm matur.

Exista, cu toate acestea, o flexibilitate in utilizarea exonilor, in sensul ca in celule
diferite vor fi retinuti in ARNm numai o parte din exoni, restul fiind eliminati odata cu
intronii – matisare alternativa. Aceasta duce la tipuri diferite de ARN din aceeasi
gena, deci tipuri diferite de polypeptide. Aceste proteine pot fi inrudite(izoforme) ca
in cazul mielinei sau troponinei C sau complet diferite(de exemplu gena calcitoninei
produce in celulele C tiroidiene precursorul calcitoninei iar in creier precursorul unui
neuromediator CGRP.

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE

Elementele implicate in realizarea translatiei sunt:

• ARN-r

• ARN-t

• Aminoacizi

• Enzime
 • Donatorii de energie

• Elementele implicate in realizarea translatiei:

ARN-t, aminoacizi

In timpul translatiei ARN-t specifici fixeaza aminoacizii specifici, ii transfera pe

ribozomi si ii insera intr-o pozitie specifica , in functie de mesajul din ARN-m.
Cuplarea si transportul specific se fac in prezenta ATP-ului si a aminoacil-ARN-t-
sintetaza specifica. Activarea aminoacidului si transportul sau specific se desfasoara
in doua etape:

- prima etapa corespunde activarii aminoacidului:

R-CH(NH2)-COOH + Enzima + ATP = R-CH(NH2)-CO-O-AMP-E + PP

aminoacid aminoacid activat

- in etapa a doua are loc cuplarea aminoacidului activat cu ARN-t:

R-CH(NH2)-CO-O-AMP-E + ARN-t = R-CH-CO-O-ARN-t + AMP + E

aminoacil-ARN-t

Ribozomii au 4 situsuri functionale: pe subunitatea mica situsul de fixare al

extremitatii 5’ a ARNm; pe subunitatea mare situsul P(peptidil) si A(aminoacil)
unde se fixeaza moleculele de ARNt incarcate cu aminoacizi specifici si situsul de
iesire E (exit).
O molecula de ARN-m poate fi explorata de mai multi ribozomi, formand
poliribozomul sau polizomul. Fixarea ARN-m de ribozomi se face la la subunitatea de
40S.

Translatia/traductia informatiei genetice

Faz de initiere

Pentru a initia translatia o unitate ribozomala de 30 S se leaga la o secventa scurta

de ARNm numita situsul de legatura ribozomal. Secventa incepe intotdeauna cu
semnalul AUG, denumit codon initiator. Anticodonul complementar de pe ARN-t va
fi UAC si transporta specific numai metionina. Aceasta cuplare se realizeaza in
prezenta a doi factori de initiere de natura proteica(Fc si Fb). Subunitatea
ribozomala de 50S se ataseaza apoi la complexul de initiere, iar factorii de initiere se
desprind si se formeaza ribozomul de 70S. Se formeaza astfel capul de citire,
favorizat de un alt factor de initiere Fa, in prezenta unei molecule de GTP.
Subunitatea mare are doua situsuri alaturate: situsul aminoacil-A si situsul
peptidil-P. Situsul P este primul ocupat de ARN-t adaptor.

Faza de elongatie

Soseste al doilea ARN-t adaptor, care transporta un aminoacid care care se fixeaza
de ribozom in situsul A. In prezenta peptidil-transferazei din ribozom se stabileste o
legatura peptidica intre cei doi aminoacizi. Dupa legarea aminoacizilor, ARN-t initiator
paraseste situsul P ribozomal prin situsul de iesire E. Ribozomul avanseaza trei baze
pe secventa ARN-m. Prin avansare , al doilea ARN-t trece pe situsul P. Situsul A
este eliberat prin avansare, cuprinzand codonul urmator din secventa ARN-m.
Soseste al treilea ARN-t adaptor, care ocupa situsul A. Se formeaza o noua legatura
peptidica intre aminoacizii 2 si 3, dupa care ARN-t paraseste ribozomul. Lantul
polipeptidic in crestere strabate un tunel in interiorul subunitatii 50S;

Faza de terminare

Acest proces continua de nenumarate ori in directia 3’-5’ pana cand ribozomul atinge
un codon stop(UAA, UAG, UGA). Factorii eliberatori elibereaza lantul polipeptidic de
pe ARN-t, iar cele doua subunitati ribozomale vor fi reciclate. In timpul fazei de
elongatie proteina ia o forma functionala tridimensionala.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

Mecanismele de reglare au fost studiate cel mai bine la bacterii. Exemplul clasic:
Modelul operonului descris de catre Francois Jacob si Jacques Monod la E.coli –
premiul Nobel 1965. Ei au demonstrat experimental si teoretic ca sinteza proteinelor
nu este constanta in timp ci variaza in functie de necesitatile celulei. Mecanismele de
reglare au la baza actiunea unor enzime si au fost descrise pentru procariote si
eucariote. Enzimele care intervin in reglarea sintezei proteice pot fi controlate prin 2
mecanisme:

1. Controlul genetic al sintezei enzimei;

2. Controlul activitatii enzimatice(inhibitie de feed-

back)

1. Controlul genetic al sintezei enzimatice se refera la controlul transcriptiei

ARN-m necesar pentru sinteza unei enzime.

Acest control se realizeaza prin intermediul proteinelor reglatoare care se pot atasa
la ADN si pot bloca sau amplifica functia ARN-polimerazei;

Proteinele reglatoare pot functiona ca:

-Represori(control genetic negativ)

- Corepresori(operonul trp);

- Inductori(operonul lac);

-Activatori(control genetic pozitiv).

Represorii sunt proteine reglatoare care blocheaza transcriptia ARN-m.

Represorii se leaga la o portiune de ADN numita operator care se gaseste in aval de
promotor. Legarea proteinei reglatoare la operator blocheaza trecerea ARN-
polimerazei de operator si transcrierea secventei de gene structurale ale enzimei –
control genetic negativ. Represorii sunt proteine alosterice care au un situs de
legare pentru o molecula specifica numita corepresor - care modifica forma proteinei
represor astfel incat ea sa se poata cupla cu operatorul si sa blocheze transcriptia.

Operonul triptofan in absenta corepresorului

 Operonul triptofan in prezenta corepresorului(triptofan in exces):

Inductorul altereaza forma proteinei reglatoare, blocheza cuplarea cu operatorul si

permite transcriptia. Reglarea prin inductor este caracteristica operonului lactoza si
este necesar pentru transportul si metabolizarea lactozei la E.coli.

Un operon inductibil in absenta inductorului (operonul lactoza)

• Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor activa;

• Pasul 2: Proteina represor se leaga apoi la regiunea operator a operonului;

• Pasul 3: ARN polimeraza nu se poate lega de regiunea promotor a operonului

cind proteina represor activa este legata de regiunea operator;

• Pasul 4: Daca ARN polimeraza nu se leaga la regiunea promotor genele celor

3 enzime (Z, Y si A) nu sunt transcrise in ARNm;

• Pasul 5: In lipsa transcriptiei celor 3 gene enzimatice, cele 3 enzime necesare

pentru utilizarea lactozei de catre bacterie nu sunt sintetizate.
Modelull de functionare al unui operon inductibil in prezenta inductorului
(operonul Lac)

• Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor activa;

• Pasul 2: Lactoza, molecula inductoare se leaga de proteina represor activa;

• Pasul 3: Legarea inductorului inactiveaza proteina represor;

Pasul 4: Proteina represor inactiva nu se mai poate lega la regiunea

operatoare a operonului

• Pasul 5: Deoarece proteina represor inactiva nu este capabila sa se lege la

regiunea operatoare, ARN polimeraza va fi din nou capabila sa se lege la
regiunea promotor a operonului;

• Pasul 6: ARN polimeraza este acum capabila sa transcrie cele 3 gene

enzimatice (Z, Y si A) in ARNm;

• Pasul 7: Odata cu transcrierea acestor gene sunt sintetizate cele 3 enzime

necesare bacteriei pentru a utiliza lactoza.

REGLEREA SINTEZEI PROTEICE PRIN CONTROL GENETIC POZITIV

Activatorii sunt proteine reglatoare care promoveaza sau initiaza transcriptia.

Activatorii controleaza gene care au un promotor la care ARN-polimeraza nu se
poate atasa. Activatorul este o proteina allosterica care se poate lega de situsul
activator de legatura. ARN-polimeraza nu se va putea lega de promotor si nu va
putea transcrie genele. Legarea unei proteine inductor la activator ii va modifica
forma si aceasta se va atasa la situsul activator de legatura. ARN-polimeraza se
leaga de promotor si initiaza transcriptia – control genetic pozitiv.
Activitatea unei proteine activatoare in absenta inductorului

• Gena reglatoare produce o proteina activatoare inactiva;

• Proteina activatoare nu se poate lega de situsul de legare activator;

• ARN polimeraza nu se poate lega la promotor iar gena X nu se transcrie si

enzima nu se sintetizeaza.

O proteina activatoare in prezenta inductorului – pasul 1

• Gena reglatoare produce o proteina activatoare inactiva;

• Inductorul se leaga la activator;

• Legarea inductorului produce modificarea formei activatorului;

• Activatorul se poate lega la situsul activator de reglare.

• O proteina activatoare in prezenta inductorului – pas 2

• Legarea activatorului evidentiaza situsul de legare al ARN polimerazei la

promotor;

• ARN polimeraza se leaga la promotor si este capabila sa transcrie gena X in

ARN-m;

• Sinteza enzimei.

2. Controlul activitatii enzimatice(inhibitie prin feed-back)

• Inhibitie non-competitiva;

• Inhibitie competitiva.

Inhibitia noncompetitiva prin enzime allosterice

Produsul final (inhibitor) al caii metabolice se combina cu situsul allosteric al

enzimei, aceasta altereaza situsul activ al enzimei astfel incit ea nu se mai poate lega
la substratul initial al caii. Aceasta blocheaza sinteza produsului final.

Inhibitia competitiva a activitatii enzimatice

Produsul final (inhibitor) al caii metabolice se leaga la situsul activ al primei

enzime a caii. Ca rezultat enzima nu se mai poate lega la substratul initiator al caii
metabolice.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE LA EUCARIOTE

Exista diferente majore intre reglarea sintezei la eucariote si procariote.

Eucariotele au histone si cromozomii sunt stans infasurati in cromatina, iar
procariotele au proteine legate direct de ADN care se poate exprima mult mai usor.
Procariotele nu au introni iar fiecare gena are propria sa regiune reglatoare.
Eucariotele folosesc factori de transcriptie si regiuni promotoare pentru reglarea
controlata a fiecarei gene. Eucariotele au introni; ca urmare se produce procesarea
ARNm, care este folosit mai ales in reglarea expresiei genice la eucariote.

Reglarea expresiei genice se produce la mai multe niveluri: pretranscriptional,

transcriptional si posttranscriptional.

CONTROL PRETRANSCRIPTIONAL

Se refera la exprimarea in spatiu a genelor in anumite celule, organe sau tesuturi;

Topoizomerazele- suprainrulare ADN cu cresterea gradului de torsiune al cromatinei-

reduce transcriptia;

Modificari in conformatia ADN-ului-trecerea de la forma B la forma Z- procese

maligne-favorizeaza transcriptia;

Mecanisme epigenetice= modificari ale complexului nucleoproteic, ce nu implica

schimbari in secventa nucleotidica

1. modificarea histonelor nucleozomale-metilarea activeaza transcriptia,

acetilarea reduce transcriptia

2. schimbarea pozitiei nucleozomilor,

3. metilarea ADN- in insulele CpG din struct promotor- represia transcriptiei

4. Amprentarea genomica(sindrom Prader-Willi si Angelman)

5. Inactivarea cromozomului X

CONTROL TRANSCRIPTIONAL

Punctul primar de control este reglarea activitatii ARN-polimerazei II. Activitatea ei

este controlata de: elemente cis-reglatoare, factori de transcriptie transreglatori,
controlul la distanta al expresiei genice prin enhancers sau silencers, reglare prin
liganzi, ca raspuns la semnalele extracelulare(sunt receptori intracelulari la care se
ataseaza diferiti hormoni si au efect de factori de transcriptie), selectarea promotorilor
pentru gene care au mai multi promotori(gena distrofinei, cu cel putin 8 promotori).

CONTROL POSTTRANSCRIPTIONAL

Sunt mecanisme secundare care controleaza expresia genica dupa transcriptie.

Acestea cuprind:

• Controlul procesarii ARN;

• Controlul translational;
 • Controlul degradarii mRNA;

• Controlul activitatii proteice;

Controlul procesarii ARN

Este limitat la eucariote si determina cum si cand este splitat sau procesat
transcriptul primar pentru a forma ARNm;

De exemplu, unele transcripturi de ARN produc diferite tipuri de ARNm din

aceeasi gena, in diferite tipuri de celule numai prin folosirea selectiva a exonilor-
matisare alternativa(gena calcitoninei cu 2 variante-calcitonina in celulele tiroidiene si
peptidul neuromodulator in hipotalamus).

II. Controlul translational

• Determina care ARNm va fi translat in proteine si cand;

• Se realizeaza prin fenomenul de interferenta pe care il produc molecule mici

ARN micro cu rol de incetinire a translatiei si prin degradarea mutatiilor non-
sens premature din ARNm, care ar produce proteine anormale.

• De exemplu, translatia poate fi inhibata de ARNm cuplat cu diferite proteine

specifice sau stimulata de secvente nucleotidice speciale de la capatul
ARNm, care faciliteaza cuplarea ribozomilor.

• Se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:

• Adaugarea secventei cap la extremitatea 5’ a ARNm cu rolul de a-l proteja

de actiunea 5’ a exonucleazelor si de atasare a ribozomilor.

• Procesul de splicing

• Adaugarea cozii poli-A(poliadenilare) la capatul3’ actioneaza protector

impotriva exonucleazelor si stimuleaza viteza translatiei;

• Procesul de editare al ARNm – este un mecanism evolutiv prin care se

modifica structura ARNm in timpul procesului de maturare(modificari
nucleozidice, deaminare, editare la virusuri). Ex: editarea C->U in gena pt
apolipoproteinaB sau a genei pt NF1

III. Controlul degradarii ARNm

Se realizeaza prin stabilizarea sau destabilizarea selectiva unor tipuri diferite de
ARNm.

O proteina care este necesara in cantitati mari pe o perioada lunga de timp are un
ARNm foarte stabil.

• De exemplu, ARNm al β – globinei are un timp de injumatatire de 10 ore(timp

de injumatatire timpul necesar pentru ca 50% dintr molecule sa fie
 degradate).Alte proteine sunt necesare numai tranzitor si au un ARNm cu timp
de injumatatire de cateva minute. ARNm produs de oncogenele c-MYC si c-
FOS are o stabilitate anormal de mare-sinteza proteine oncogene-stim
proliferarea celulara

IV. Controlul activitatii proteice

Presupune activarea si inactivarea selectiva, modificarea moleculelor proteice
specifice dintr-o celula sau un anumit tip de celula, influentand cand si cum
actioneaza o proteina.

De exemplu - unele proteine sunt necesare pentru evenimente legate de dezvoltare

si actioneaza numai in anumite celule sau intr-un moment specific al
dezvoltarii(HbE, HbF).

Aceste proteine produc efecte profunde asupra altor celule si trebuie sa fie inactivate
imediat dupa ce au actionat, deoarece pot produce anomalii de dezvoltare.