Codul gentic

Codul genetic este de regulă succesiunea tripleților de nucleotide (ARN) alcătuind un codon cu

un lanț de aminoacizi, aceste combinații transmitand mai departe informația genetică, activând
sinteza proteinelor.
Prin fenomenul de translație din interiorul celulei va lua naștere o legătură specifică de
aminoacizi, deci fiecare moleculă de ARN (acid ribonucleic) conține o structură anumită de
aminoacizi (cod).
Acest lanț de aminoacizi începe sinteza corespunzătoare a lanțului de ADN -lui care determină
succesiunea și natura sintezei proteice.
Ca o condiție pentru această sinteză e necesar fenomenul de transcriere a informație ARN ->
ADN.
Tabelul de mai jos indică nucleotidele (Adenină, Guanină, Citosină, Uracil și Timină) din codon și
felul sau succesiunea în care se pot combina, având un număr de 4³ =64 codoane (combinații)
posibile care pot fi cifrate sau codificate după următorul model:

Tabelul 1 : Tabelă-Standard-Codon. Ta belul ne arată cele 64 posibilizăți a structurii Codon-

Tripletts.
Există 4 nucleotide sau 4 baze azotate, iar acestea combinate câte 3, deoarece 3
nucleotide alcătuiesc un codon, formează în total cei 64 de codoni ai codului genetic, sau 4
la puterea a treia combinații de baze azotate. Acest număr total de codoni a fost stabilit
matematic, dacă o bază azotată ar codifica un aminoacid atunci ar exista 4 aminoacizi,
dacă 2 baze ar codifica un aminoacid, atunci ar exista 4 la puterea a 2-a aminoacizi adică
16 aminoacizi. Însă, 3 baze azotate codifică un aminoacid prin urmare ar trebui să existe 4
la puterea a treia aminoacizi adică 64 de aminoacizi. Dar sunt doar 20, dar cu nenumărate
posibilități de ordonare și aranjare în cadrul unei catene polipeptidice, rezultând un număr
vast de combinații și de structuri proteice într-un organism.
Din cei 64 de codoni ai codului genetic, 61 codifică aminoacizi și se numesc codoni sens,
iar ceilalți 3 nu sunt implicați în codificarea aminoacizilor, fiind numiți codoni nonsens, dar
sunt importanți în citirea mesajului genetic purtat de ARNm. Ei marchează locul unde se
oprește decodificarea informației genetice fiind numiți codoni STOP și notați UAA, UGA și
UAG. Ei determină sfârșitul sintezei proteice.
Codonii AUG și GUG sunt codoni sens care codifică metionina, respectiv valina și au și
semnificația de a da startul sintezei proteice, fiind numiți codoni START sau codoni de
inițiere.
Dicționarul codului genetic este format din totalitatea codonilor care determină aminoacizii
standard, împreună cu codonii start și stop, sau codonii de punctuație.
Codonii sinonimi sunt codonii care codifică același aminoacid. Ei diferă doar prin al treilea
nucleotid. Fiecare aminoacid, cu excepția triptofanului și metioninei este codificat de cel
puțin 3 codoni diferiți sau codoni sinonimi. Trei aminoacizi, arginina, leucina și serina sunt
codificați de 6 codoni.
Cadrul de citire este secvența de ADN alcătuită dintr-o succesiune de codoni, fiind marcat
de codonul start sau AUG și se află la începutul moleculei de ARNm care poartă informația
genetică din ADN. Decodificarea ARNm-ului și citirea informației sintetizate în acesta se
face de la un codon la altul de-a lungul moleculei în direcția 5’- 3’, până ce se ajunge la
codonul stop care determină terminarea sintezei lanțului proteic.
Caracteristicile codului genetic
1. Este nesuprapus, adică doi codoni succesivi nu au nucleotide comune. Ca exemplu,
secvența de nucleotide 5’- ATG-ACA-GGA-TTA- 3’ o citim în direcția 5’-3’ succesiv, în
grupuri de câte 3 baze azotate.
2. Este fără virgule, întrucât nu există semne de punctuație sau întreruperi reprezentate de
nucleotide fără sens între doi codoni succesivi, iar citirea informației se face continuu și
cursiv fără opriri. De exemplu, un cod normal ar putea fi reprezentat așa: 5’-ATG-ACA-
GGA-TTA-3’, iar un cod cu virgule ar arăta așa: 5’-ATG-G-ACA-T-T-GGA-C-TTA-3’
existând opriri reprezentate de nucleotide ce barează citirea continuă a informației
3. Este degenerat. Există mai mulți codoni decât aminoacizi, iar același aminoacid poate fi
codificat de mai mulți codoni. De exemplu serina poate fi codificată de 6 codoni sinonimi
care diferă între ei printr-o singură nucleotidă. Codonii sinonimi mai sunt numiți și codoni
codegenerați. Degenerarea codului genetic nu este o eroare, ci astfel se stabilesc
posibilități variate de combinare a nucleotidelor pentru a determina variația aranjării
diferiților aminoacizi în cadrul unei catene polipeptidice și diversitatea structurilor proteice
ale unui organism. De asemenea, degenerarea este un mecanism de combatere a erorilor
de sinteză proteică.
4. Este universal, prin urmare aceeași codoni codifică același aminoacid în toată lumea
vie, atât la procariote cât și la eucariote. Diferită însă este succesiunea codonilor în
structura acizilor nucleici ai fiecărei specii, succesiune care conferă unicitatea speciei
respective
5. Are un grad redus de ambiguitate, întrucât un codon al ARNm poate determina poziția
unui singur aminoacid pe o catenă polipeptidică.
Codul genetic poate fi modificat însă prin mutație, un exemplu fiind faptul că au fost
raportate excepții de la universalitatea sa când s-a descoperit că UGA, codonul stop al
genomului nuclear codifică aminoacidul triptofan în mitocondrii. Un alt exemplu este
codonul AUA care codifică izoleucina în genomul nuclear și metionina în genomul
mitocondrial.

Sinteza proteică
Este procesul prin care informația genetică este decodificată și transformată în structuri
biologice și anume structurile proteice care sau la baza alcătuirii unui nou organism. Ea are
loc pe baza codului genetic și se realizează în două etape:
1. Transcripția sau copierea informației genetice din molecula de ADN în molecula de
ARNm prin sinteza ARNm pe baza catenei matriță ADN
2. Translația sau sinteza proteinelor pe baza informației codate în ARNm sub forma codului
genetic al speciei respective
Transcripția
ARN polimeraza este enzima care dă startul sintezei ARNm sau ARN mesager prin
transcrierea sau traducerea mesajului genetic din molecula de ADN sau catena matriță, sub
formă de ARNm. Transcripția are trei faze și anume:
- inițierea sau activarea enzimei ARN polimerază de către un factor specific și asocierea ei
de promotor, secvența din ADN de la care se începe sinteza ARN
- elongarea (alungirea) sau creșterea catenei de ARNm alăturat catenei ADN matriță
similar închiderii unui fermoar, datorită formării de punți fosfodiesterice în direcția 5’-3’ prin
adăutarea unui ribonucleotid 5’ fosfat la capătul 3’- OH al nucleotidului precedent
- încheierea dată de codonul stop întâlnit ăn cadrul secvenței ADN care a fost transcrisă.
În acest proces se copiază informația genetică a ADN-ului unei singure gene situată pe
cromozomi în nucleul celular și rezultă ARNm precursor care, sub acțiunea unor enzime
care elimină secvențele non-informaționale sau intronii din molecula acestuia, se transformă
în ARNm matur, alcătuit numai din secvențe informaționale sau exoni. El va ajunge la
ribozomi prin difuziune.

Translația
George Emil Palade, românul care a descoperit ribozomii, a primit premiul Nobel în 1974.
La nivelul acestor mici organite celulare se realizează procesul de translație sau de
transformare a informației selectate din ADN prin sinteza ARNm în structuri proteice prin
ansamblarea aminoacizilor dictată de secvența de codoni a codului genetic.
Primele nucleotide ale ARNm formează o secvență de inițiere care recunoaște locul în care
se va face sinteza proteică. Secvența de inițiere atrage cele două subunități ale ribozomului
și se prinde de ele. ARNm începe la eucariote și la om cu codonul AUG care codifică
metionina, acesta fiind primul aminoacid al fiecărei molecule proteice sintetizate
intraribozomal. Ea poate fi dată ulterior la o parte. În acest timp aminoacizii sunt pregătiți
pentru sinteza proteică în citoplasmă, prin cuplarea lor cu ATP (adenozin trifosfat) care îi va
activa deoarece este un purtător celular de energie prin legăturile macroergice care intră în
structura sa. Aminoacidul care a fost activat prin cuplarea cu ATP se va lega de ARNt
sau ARN de transfer care îl va transfera în ribozomi, la locul sintezei proteice. Fiecare
codon are câte o moleculă de ARNt specifică care conține anticodonul corespunzător
codonului din ARNm, prin anticodon realizându-se recunoașterea codonului specific ARNm.
Translația începe de la codonul start, ARNt adăugând succesiv aminoacizi care sunt apoi
adăugați lanțului polipeptidic sintetizat intraribozomal. Translația se termină la codonul stop.
Astfel procesul de translație poate fi sintetizat în trei faze: inițierea, elongarea și
terminarea sintezei.
O moleculă de ARNm trece succesiv prin mai mulți ribozomi și rezultă astfel poliribozomi.
Prin urmare se formează mai multe exemplare din catena polipeptidică respectivă. După ce
au fost produse suficiente exemplare din acea catenă, sinteza este oprită și ARNm
degradat iar cele două subunități ribozomale se despart. În momentul în care altă moleculă
ARNm va începe sinteza unei noi catene polipeptidice ele se vor reuni.
Codul genetic și procesul de biosinteză proteică pot fi deteriorate prin mutații. Majoritatea
mutațiilor care produc erori în codul genetic nu sunt de cauză cunoscută ele numindu-se
mutații spontane. Unii din factorii despre care știm că afectează structura codului genetic
sunt: infecțiile cu virusuri sau paraziți în perioada gravidității (ex. citomegalovirus,
toxoplasma gondii) afectează materialul genetic fetal ducând la malformații congenitale;
radiațiile ultraviolete și fumatul, dar și alimentele care au fost tratate cu pesticide.

Fără existența succesiunii de codoni care formează codul genetic prin aranjarea specifică a
bazelor azotate și dispunerea ordonată a lor de-a lungul catenei de ARN mesager nu ar fi
posibilă sinteza proteică și nici existența vieții, sinteza proteinelor fiind procesul fundamental
al constituirii unei noi structuri vii, atât în regnul vegetal cât și în regnul animal. Nu
caracterele fenotipice sunt cele transmise de la părinți la urmași, ci informația genetică
necesară pentru determinarea lor. Sinteza proteinelor este unul din modurile prin care
programul genetic este materializat în structuri biologice.