TRANSLATIA (BIOSINTEZA PROTEINELOR)

Este un fenomen foarte complex care necsita conlucrarea a peste 300 de

enzime si diverse tipuri de acizi ribonucleici. Informatia necesara ordonarii

aminoacizilor in proteine (deci constituirea structurii primare) este transportata de pe

genele de la nivelul ADN-ului nuclear in citoplasma cu ajutorul ARN-ului mesager.

Fiecare acid ribonucleic are functii specifice:

a. ARN-ul ribozomal intra in structura ribozomului care reprezinta “fabrica” de

proteine.

b. ARN-ul de transfer este molecula care transporta fiecare din cei 20 de aminoacizi

la locul de sinteza.

c. ARN-ul mesager detine informatia constructiei corecte a proteinei.

a. ARN-ul ribozomal prin asociere cu proteine si lipide constituie ribozomul sau

corpusculul lui Palade. Ribozomul este construit din 2 subunitati, una mica (30S la

procariote si 40S la eucariote) si una mare (50S la procariote si 60S la eucariote).

Astfel, ribozomul va avea constanta de sedimentare 70S la bacterii si 80S la

organismele superioare.

Precum am vazut, ribozomul prezinta 2 situsuri speciale: situsul A care este

sediul ARN-ului de transfer ce vine cu aminoacizii necesari sintezei proteice si situsul

P ce gazduieste ARN-ul de transfer legat de un lant polipeptidic deja sintetizat.

Procesul de sinteza proteica poate fi schitat sumar prin interactiunea celor 3 tipuri de

ARN. Cu alte cuvinte, informatia din ARN-ul mesager este citita in ribozom si

transpusa in proteine, aminoacizii necesari fiind adusi de ARN-ul de transfer.

 Mai multi ribozomi pot citi simultan acelasi ARN mesager pe care il parcurg

in acelasi sens. Se constituie astfel un poliribozom, structura ce permite accelerarea

sintezei proteice.

b. ARN-urile de transfer sunt molecule mici cu o forma care poate fi asemanata cu un

“trifoi cu patru foi” sau cu o “cruce”. La un capat al unuia din brate (capatul 3`

terminal) toti ARNt au secventa CCA. Aici se fixeaza unul din cei 20 de aminoacizi.

Deci exista cel putin 20 de tipuri de ARNt. In realitate exista mai multe tipuri pentru

ca un aminoacid poate fi transportat de diferiti ARNt. O regula este insa sigura:

fiecare ARNt ce transporta un aminoacid are la bratul diametral opus o secventa de 3

nucleotide numita anticodon care este strict specifica aminoacidului transportat.

Anticodonul trebuie sa se potriveasca perfect prin complementaritate cu codonul

corespunzator de pe ARN-ul mesager.

S-a demonstrat ca informatia genetica este foarte bine organizata. Astfel la

nivelul ADN-ului, exceptand portiunile care nu codifica nici o informatie si sunt doar

zone polinucleotidice repetitive sau moderat repetitive, informatia pentru fiecare

proteina este organizata in gene. O gena reprezinta deci un grup mai mare sau mai mic

de nucleotide purtatoare de informatie. Un codon reprezinta 3 nucleotide. Fiecare

codon codifica un aminoacid. Fiecare gena codifica o proteina. Deci ARN-ul mesager
copie toti codonii unei gene transportand in acest fel informatia pentru fiecare

aminoacid.

La nivelul ribozomului fiecare codon se potriveste cu anticodonul

complementar de pe ARNt si aceasta este modalitatea prin care aminoaciziii sunt

adusi in ordine, uniti prin legaturi peptidice si transformati in proteine.

Se poate face o comparatie intre modul de stocare a informatiei in meomoria

calculatoarelor si acizii nucleici. Pentru calculatoare limbajul primar este in baza 2

(binar), pentru acizii nucleici limbajul este in baza 4 (patru nucleotide) si este

transferat proteinelor ca limbaj in baza 20 (20 de aminoacizi). Codul genetic

reprezinta “alfabetul” necesar sintezei de proteine si ne arata care codoni (3

nucleotide) corespund fiecaruia dintre cei 20 de aminoacizi.

Biosinteza proteinelor (translatia) se realizeaza in 5 etape:

1. Activarea aminoacizilor.

2. Initierea lantului polipeptidic.

3. Elongarea lantului polipeptidic.

4. Terminarea lantului polipeptidic si eliberarea acestuia.

5. Prelucrari post traducere ale proteinei sintetizate.

1. Activarea aminoacizilor este necesara inceperii biosintezei si poate fi explicata in

2 etape:

- In prima etapa aminoacidul reactioneaza cu ATP rezultand un complex aminoacil-

AMP. Pirofosfatul eliberat este hidrolizat si in acest fel reactia este impinsa spre

dreapta, fiind ireversibila.

- In a doua etapa complexul cedeaza aminoacidul unei molecule de ARNt, specifica

acelui aminoacid (deoarece anticodonul ARN-ului corespunde codonului de pe

ARN-ul mesager care codifica aminoacidul respectiv).

 Precum se observa, activarea se face cu consum de energie, enzimele implicate

sunt ligazele (aminoacil-ARNt sintetaze) care au o specificitate absoluta. Aminoacidul

este legat deci de carausul sau specific la capatul CCA al acestuia, la gruparea OH din

pozitia 2 sau 3 de pe riboza restului adenilic. Enzima poate recunoaste daca un

aminoacid gresit s-a fixat pe ARNt, situatie in care il elimina si il inlocuieste cu

aminoacidul corespunzator deoarece prezinta si un locus hidrolitic.

2. Initierea lantului polipeptidic incepe prin legarea ARN-ului mesager de

subunitatea mica a ribozomului. Reasocierea prematura a celor 2 subunitati

ribozomale este prevenita de factorul de initiere 3 (IF3). Legarea se face la

codonul aminoacidului amino-terminal, aminoacid de initiere care este formil-

metionina sau metionina, deci codonul AUG sau GUG este codonul de initiere. Se

consuma energie generata de GTP.

Unele molecule de ARN mesager pot codifica mai multe proteine pe acelasi

lant, deci asta inseamna ca vor fi prezenti mai multi codoni de initiere pe lantul

acestui tip de ARN. Exista si o secventa polinucleotidica bogata in purine situata in

fata codonului de initiere care mareste afinitatea subunitatii mici ribozomale pentru

acesta.

Urmeaza legarea primului aminoacid care este formil-metionina. Acesta este

adus de ARN-ul de transfer specific si pozitionat in situsul p ribozomal in dreptul

codonului corespunzator prin potrivirea codon-anticodon (deci anticodonul ARN-ului

de transfer se potriveste numai cu codonul initiator al ARN-ului mesager). Etapa

necesita factorii de initiere 1 si 2(IF1, IF2).

Ultima etapa a procesului de initiere implica legarea subunitatii ribozomale

mari care reintregeste ribozomul. S-a format acum un complex intre ribozom, ARN

mesager si primul ARN de transfer. Constructia proteinei va necesita mai departe

miscarea lantului ARNm in ribozom care este citit, si informatia va servi sintezei

proteinei.

3. Elongarea lantului polipeptidic se face prin adaugarea succesiva a aminoacizilor

necesari sintezei. Fiecare dintre acestia este adus de ARN-ul sau de transfer specific si

pozitionat corect prin potrivirea codon-anticodon intre ARN-ul mesager si ARN-ul de

transfer. Este nevoie de factorul de elongare si energie sub forma de GTP. Intregul

mecanism consta de fapt in miscarea ARN-ului mesager in ribozom care isi expune

codonii rand pe rand pentru a fi cititi. “Citirea” reprezinta contactul intre acesti codoni

si anticodonii ARN-urilor de transfer, care vin rand pe rand cu aminoacizii ce vor

constitui proteina. Intregul proces se desfasoara deci in ribozom, la nivelul situsurilor

p si a. ARNt vine cu aminoacidul 2 in situsul a, aminoacidul initiator se leaga de al

doilea formandu-se un dipeptid pozitionat deci in situsul a, ARNt ramas liber pleaca

din situsul p si ARNt-dipeptidul se muta in situsul p prin miscarea ARN-ului mesager

in ribozom.

Procesul continua in aceeasi maniera pana la elongarea completa a proteinei.

Deci, spre exemplu, aminoacidul 3 vine in situsul a, se formeaza legatura peptidica

intre aminoacizii 2 si 3, ARN-ul mesager se muta in ribozom astfel incat complexul

ARNt-tripeptid se va muta la randul lui din situsul a in situsul p, s.a.m.d.

Miscarea ARN-ului mesager in ribozom consuma GTP si este posibila datorita unei

translocaze. Aminoacidul initiator (formil-metionina) va fi inlaturat din lantul

polipeptidic deorece nu are decat un rol de start al sintezei proteice.

Pentru realizarea legaturii peptidice intre aminoacizi este nevoie de o enzima

numita peptidiltransferaza, un factor de elongare G si consum de energie.

Toxina difterica, molecula foarte toxica fabricate de Corynebacterium

diphtheriae – microorganismul care provoaca difteria – blocheaza sinteza proteica

prin inhibarea unui singur factor de elongare. Astfel, o singura molecula poate

distruge o celula.

4. Terminarea sintezei se face cand pe ARN-ul mesager ce trece prin ribozom

apare un codon care nu codifica nici un aminoacid. Acesta se mai numeste codon stop

sau nonsens si nu exista un ARN de transfer cu anticodonul corespunzator. In acest

moment, polipeptidul sintetizat se desface de ARNt, acest ultim ARNt este eliberat din

ribozom si ribozomul se desface din nou in cele doua subunitati fiind pregatit pentru o

noua sinteza. ARNm este eliminat prin hidroliza dupa ce a fost folosit in sinteza

proteica.

Sinteza de proteine necesita deci un complex de factori, o mare cantitate de

energie si se desfasoara foarte rapid (100 de aminoacizi pot fi legati in 5 secunde).

La eucariote aminoacidul initiator este metionina, si viteza de sinteza este mult mai

mare decat la procariote.

4. Prelucrarile postraducere ale proteinelor sunt necesare definitivarii sintezei si

transformarii acestor molecule in compusi functionali. In aceasta ultima etapa se

 va elimina formil-metionina initiatoare, se hidroxileaza unii aminoacizi (prolina,

lizina - cum se intampla pentru colagen, cu formarea unor legaturi incrucisata si

cresterea calitatii colagenului), unlele proteine se pot iodura (tireoglobulina - din

care se vor forma hormonii tiroidieni), altele se pot combina cu molecule

neproteice (fosfoproteine, glicoproteine), altele se pot desface in fragmente mai

mici (preproinsulina --> proinsulina --> insulina) etc.

Biosinteza proteinelor dispune de mecanisme exacte de reglare. Cel mai

acceptat este cel descris de Jacob si Monod, cei care au dezvoltat teoria operonului. S-

ar parea ca exista inductori si represori ai biosintezei care mentin o balanta a

procesului.
 Inhibitori ai proceselor genetice si ai sintezei proteice

Sunt in general antibiotice, compusi care pot astfel sa blocheze activitatea celulara la

procariote.

Inhibitorul Procesul inhibat Mecanismul de actiune

Impiedica separarea
Mitomicina Replicare
catenelor de ADN
Acid nalidixic, ciprofloxacin Replicare Inhiba ADN giraza
Rifampicina Transcriere Inhiba ARN polimeraza
Actinomicina Transcriere Se fixeaza pe ADN
Inhiba legarea ARNt
Streptomicina Translatie
initiator la subunitatea 30S
Cloramfenicol Translatie Inhiba peptidil transferaza
Inhiba legarea ARNt la
Tetraciclina Translatie
ribozomi
Eritromicina, Azitromicina Translatie Blocheaza subunitatea 50S
Blocheaza elongarea
Puromicina Translatie
inhiband competitiv ARNt
Inhiba citirea codului
Kanamicina Translatie
genetic
Toxina difterica Translatie Inhiba translocaza

Sinteza proteica – vedere de ansamblu: (dupa Gray’s anatomy)