Subiectul 66

Ribozomii - structura si organizare, biogeneza

Denumirea de ribozomi provine de la acidul ribonucleic din structura acestora si de la

cunvatul grecesc soma=corp. Ribozomii reprezinta complexe macromoleculare compuse din
ARN ribozomal și proteine ribozomale. Sunt organite reponsabile de sinteza proteinelor.
Ribozomii sunt organite citoplasmatice gasite atat la PK, cat si la EK. La EK, ribozomii sunt
prezenti in toate tipurile celulare, cu exceptia hematiei adulte, dar si in matricea unor organite
celulare cum sunt mitocondriile, unde au rol in sinteza protein-enzimelor specifice. Ribozomii
mitocondriali sunt intotdeauna mai mici decat cei citoplasmatici si sunt comparabili cu ribozomii
PK, ceea ce reflecta originea pe scara evolutiei a mitocondriei.
Ribozomii sunt gasiti in celula sub doua forme: liberi si atasati RE. Starea in care se
gasesc ribozomii depinde de prezenta in lantul polipeptidic sintetizat a unei secvente numite
"semnal de orientare catre RE"(ER-targeting signal sequence).
Ribozomii liberi:
- Se gasesc in citoplasma (citosol)
- Pot aparea singuri sau in grupuri sub forma de poliribozomi sau polisomi (atasati
de un ARNm)
- Sunt mai numerosi in celulele implicate in sinteza proteinelor solubile in
citoplasma sau care formeaza structuri citoplasmatice importante sau elemente
motile
Ribozomii atasati:
- Se gasesc atasati la exteriorul RE formand RER
- Apar in cantitati mai mari in celulele care secreta proteine de export, proteine
care in general contin punti disulfurice sau AA cu cisteina, necesitand sinteza in
lumenul RE
- Sunt responsabili de sinteza proteinelor care vor intra in constitutia
membranelor sau vor fi impachetate in vezicule si stocate in citoplasma sau
exportate in afara celulei
Ribozomii sunt responsabili de bazofilia citoplasmei.
Dupa valoarea constantei de sedimentare, se descriu la PK ribozomi 70S si la EK
ribozomi 80S
 unitatea Svedberg este o masura a ratei de sedimentare a uni component
centrifugat, care depinde atat de greutate moleculara, cat si de forma
tridimensionala a componentului
Aceasta diferenta de structura sta la baza utilizarii antibioticelor care distrug doar
ribozomi PK ai bacteriilor, fara a actiona asupra ribozomilor 80S. Ribozomii mitocondriali sunt
protejati de actiunea antibioticelor prin prezenta dublei membrane.
 Dimensiunile ribozomului sunt curprinste in 15-30 nm. Structural, sunt formati din
ribonucleoproteine si din molecule de ARNr (3 la PK si 4 la EK). Componenta proteica are rol de
a stabiliza structura si influenteaza mai degraba abilitatea ARNr de a sintetiza proteine.
In citoplasma, ribozomii pot disocia reversibil in 2 subunitati:
Subunitate mica:
o 30S la PK
o 40S la EK
Subunitate mare:
o 50S la PK
o 60S la EK

Subunitatea mica ribozomala 40 S:

o Alcatuita dintr-o singura molecula de ARN: 18S
o Contine aprox. 33 lanturi proteice (notate S1-S33), cu greutate moleculara mica
Subunitatea mare ribozomala 60S:
o Alcatuita din 3 molecule ARN: 26-28S, 5.8S, 5S / 18S
o Contine aprox. 50 lanturi protice (notate L1-L50), cu greutate moleculara mica

BIOGENEZA RIBOZOMILOR
Are loc in citoplasma si in nucleol (zona specializata a nucleului pentru biogeneza
ribozomilor) si implica functionarea coordonata a peste 200 de proteine si procesarea celor 4
molecule de ARNr, cat si asamblarea acestora cu ribonucleoproteine (RNP).
1. RNP sunt sintetizate in citoplasma, in vecinatatatea nucleului si importate in nucleu (prin
transport activ) prin porii nucleari.
2. ARNr este transcris din ADN de catre ARN polimeraze cu viteza mare in nucleol, aici
gasindu-se toate cele 45 de gene ce codifica ARNr, cu exceptia ARNr 5S care este sintetizat in afara
nucleolului, in nucleu.
 ARNpol I formeaza pre-ARNr 45S, precursor pentru 28S, 5.8S si 18S;
 ARNpol II formeaza ARNm si microARN;
 ARNpol III formeaza ARNr 5S si ARNt)
3. Dupa ce are loc transcriptia, ARNr se asociaza proteinelor ribozomale si formeaza
subunitatile ribozomale. Acestea sunt exportate din nucleu prin pori nucleari si se vor asambla in
citosol.
 Subiectul 67
Tipuri de ARN implicate in procesul de traducere

 MESARGER – ARNm <5% (lungime variabilă)

 DE TRANSFER – ARNt – 10-15% (80nt)
 RIBOZOMAL – ARNr – 80-90% (e: 18S / 5S, 5.8S, 28S)
 SIGNAL RECOGNITION PARTICLE - SRP (7S)
 miRNAs – microARN - reglează expresia genelor prin blocarea traducerii unui ARNm specific și
determină degradarea acestuia
 snRNAs – ARN nuclear mic - rol în multe procese nucleare, inclusiv în scindarea pre-ARNm
 snoRNAs – ARN nucleolar mic - rol în procesarea/modificarea ARNr
 siRNAs – ARN mic de interferență - determină compactarea cromatinei și degradarea selectivă a ARNm
pentru anumite gene (scad expresia genică)
 lncRNAs – ARN lung non-codant - reglează diferite procese celulare, inclusiv inactivarea cromozomului
X

ARNm (mesager) - codificant

• copia (3` - 5`) informației genetice a unei singure gene din ADN (5` - 3`)
• matriță pentru sinteza unei singure proteine (eucariote)
• format din secvențe de 3 nucleotide (codoni) ce codifică ordinea aminoacizilor în lanțurile polipeptidice
• capătul 5`- tri-fosfo-7-metil-guanozină (recunoscut de FI)
• regiune netradusă 5`UTR (untranslated region)
• regiune de legare a subunității mici a ribozomilor
• codon START – AUG
• segment de lungime variabilă ce codifică o proteină
• codon STOP – UGA, UAG, UAA
• regiune netradusă 3` UTR (reglator post-translațional)
• capătul 3` poliadenilat

ARNt (de transfer) - dublu adaptor în procesul de traducere

 transferă un aminoacid din citosol în ribozom
 prezintă un anticodon – secvență complementară unui codon al ARNm
REGIUNI SPECIALIZATE ARNt:
o Acceptor (3’-CCA) leagă aminoacidul
o Anticodon complementar unui codon ARNm
o braț T – asigură interacțiunea cu ribozomul (în situsurile A, P, E)
o braț D – asigură interacțiunea cu ARNt-sintetaza
! Interacțiunile necomplementare codon-anticodon permit celor 48 ARNt (48 anticodoni) să
recunoască cei 61 de codoni care codifică 20 aminoacizi.
ARNt sintetaze (adaptori) - enzime care cuplează specific un aminoacid cu ARNt corespunzător
Aminoacilare - adăugarea covalentă a unui grup aminoacil
Există 20 de aa-ARNt sintetaze - câte una pentru fiecare aa
– clasa I: atașează restul aa- de OH din 2’ al adenozinei
– clasa II: atașează restul aa- de OH din 3’ al adenozinei
 Subiectul 68
Rolul ribozomului şi mecanismul de funcţionare

Ribozomii constituie sediul biosintezei proteice prin interactiuni intre ARNm, ARNt si
ARNr, fiind denumiti aparatul de traducere al celulei.
Formele active ale ribozomilor sunt reprezentate de agregatele ribozomale.
Etapele traducerii informatiei genetice sunt:
1. Sinteza aminoacil-ARNt
2. Initierea sintezei lantului polipeptidic
3. Elongarea lantului polipeptidic
4. Incheierea sintezei lantului polipeptidic

1. Sinteza aminoacil-ARNt:
Este realizata de aminoacil-ARNt sintetaze = 20 de enzime care cupleaza specific un
aminoacid cu ARNt corespunzator.
Aminoacil-ARNt sunt de 2 feluri:
1. atașează restul aminoacil de radicalul hidroxil 2’ din adenozina (de la capatul ARNt);
2. atașează restul aminoacil de radicalul hidroxil 3’ din adenozina;
Există mecanisme care asigură funcționarea corectă a aminoacil-ARNt sintetazelor:
hidroliza aminoacizilor legați greșit (editare hidrolitică), interacțiunea cu anticodonul și capătul
3’ al ARNt;

2. Initierea sintezei lantului polipeptidic (factori de initiere - IF)

Se formeaza un COMPLEX DE INITIERE format din: subunitatea mica ribozomala, primul
aminoacil-ARNt=initiator (mereu metionin-ARNt) si factori de initiere eucariotici .
Complexul format se ataseaza pe ARNm la capatul 5’ si detecteaza CODONUL START
(intotdeauna AUG-corespunde metioninei).
Se detaseaza factorii de initiere. Se ataseaza subunitatea mare. Met-ARNt este situate in
situsul P al ribozomului;
Ribozomii au mai multe situsuri specifice de legare:
o A – situs acceptor al ARNt aminoacilat (situs de decodare, asigură interacțiunea
codon-anticodon ARNm-ARNt);
o P – situs peptidil locul în care este poziționat ARNt purtător al lanțului
polipeptidic;
o E – situsul de ieșire al ARNt fără aminoacid (deacilat);
o M – situsul de legare a ARNm în subunitatea mică;
o T - tunel de ieșire a lanțului polipeptidic.
3. Elongarea lantului (factori de elongare - EF)
 In situsul A se ataseaza aminoacil-ARNt corespunzator celui de-al doilea codon impreuna
cu GTP si factorii de elongare. Aditia are loc cu consum de energie rezultat din GTP-
>GDP;
 Peptidil-transferaza (din subunitatea mare) catalizeaza formarea legaturii peptidice
dintre metionina (situsul P) si cel de-al doilea aminoacid (situsul A)=>ARNt dipeptidil;
 Translocarea complexului ribozomal cu un codon de-a lungul ARNm determina o
modificare conformationala a ribozomului astfel incat situsul A este eliberat, dipeptidil
ARNt ajunge in situsul P si ARNt initiator (neconjugat, deacilat) este eliberat prin transfer
in situsul E.
 Ribozima-28S ARNr (peptidil-transferaza) continua sa realizeze o legătură peptidică prin
adăugarea unui nou aminoacid (adus de ARNt-aminoacilat) la capătului carboxi-terminal
al lanțului polipeptidic. Energia necesară este eliberată prin hidroliza legăturii
macroergice peptid – ARNt.

4. Terminarea sintezei lantului polipeptidic (factori de eliberare - RF)

 Are loc atunci cand in situsul A ajunge un codon STOP (UAA, UAG, UGA) pentru care nu
exista ARNt cu anticodon complementar;
 Se fixeaza un factor de eliberare care conformațional este asemănător ARNt, adaugă H 2O
lanțului peptidic;
 Translocarea subunității mari cu poziționarea RF în situsul P determină desprinderea
ARNt final și a lanțului polipeptidic care este hidrolizat;
 dezasamblarea subunităților ribozomale și detașarea lor de ARNm.

Polipeptidele nou-formate nu sunt încă funcționale. Sunt necesare:

– adoptarea unei structuri secundare corecte (pliere);
– modificări covalente post-translație (glicozilare, fosforilare, etc);
– asamblarea subunităților polipeptidice pentru formare proteinelor complexe.
 Subiectul 70
Structura si biogeneza proteazomilor. Degradarea proteinelor mediata de
ubiquitina

PROTEAZOMII sunt complexe proteice intracelulare (nedelimitate de endomembrane)

cu actiune proteolitica asupra proteineor nedorite, marcate cu poli-ubiquitina, din citosol si din
lumenul RE care au fost retranslocate.

STRUCTURA:
Proteazomul 26S (M=2400kDa) are forma de butoias si este alcatuit din doua
componente:
1. Particula miez (camera de proteoliza, 20S) formata din 4 inele suprapuse, fiecare
alcatuit din 7 proteine protomerice:
o Doua inele β centrale cu situsuri catalitice avand activitate de treonin-proteaze:
 2 situsuri cu activitate de chimotripsina care digera aminoacizii hidrofobi
 2 situsuri cu activitate de tripsina care digera aminoacizii bazici
 2 situsuri caspazice de clivare a aminoacizilor acizi;
o Doua inele α fara activitate catalitica cunoscuta.

2. Doua particule reglatoare identice (19S), cate una la fiecare capat al particulei miez ce
recunosc proteinele ubiquitinilate. Fiecare particula reglatoare are in structra 14
proteine PA700 diferite de cele din particula miez, 6 dintre ele fiind ATP-aze.

DEGRADAREA PROTEINELOR este necesara deoarece asigura aminoacizi pentru o noua

sinteza proteica, indeparteaza enzimele in exces si factorii de transcriptie care nu mai sunt
necesari.

In celula exista 2 organite esentiale in digestia proteinelor nedorite:

 LIZOZOMII, pentru proteine extracelulare ajunse in celula prin transport cu membrana;
 PROTEAZOMII, pentru proteine endogene ce vor fi degradate la peptide mici care sunt
apoi hidrolizate la aminoacizi de exopeptidaze citoplasmatice.

Digestia de catre proteazomi are umatoarele etape:

1. Atasarea covalenta a ubiquitinei (proteina globulara, 76 aminoacizi, 8.5 kDa) la proteina
de digerat= POLIUBIQUITINARE (grefarea unor ubiquitine legate succesiv, diferita de
multi-ubiquitinare). Presupune interventia in cascada a 3 enzime ATP-azice:
 E1 = enzima de activare a Ub care modifica Ub in asa fel incat Gly de la capatul C-
terminal al Ub se leaga de Lys din proteina de digerat;
 E2 = enzima de conjugare a Ub care ataseaza Ub la proteina;
 E3 = ligaza care recunoaste proteina substrat si ii leaga Ub.

2. Complexul proteina-Ub se leaga de situsul de recunoastere al Ub de pe particula

reglatoare a proteazomului;
 3. Proteina este depliata si trasnferata in particula miez a proteazomului;
4. Se desfac anumite legaturi peptidice ale lantului sub actiunea situsurilor activa din cele
4 inele centrale ale particulei miez=>lanturi peptidice de 8-10 aminoacizi;

5. Fragmentele de peptide parasesc particula miez pe cai necunoscute, putand fi

degradate in continuare la aminoacizi de catre peptidazele din citosol sau putand fi
incorporate in clasa I a moleculelor de histocompatibilitate (MHC I – Major
Histocompatibility Complex I) pentru a putea fi prezentate sistemului imun ca
potentiale antigene;
!!! Peptidele cu 8-10 aminoacizi sunt transportate la RE de catre un transportor asociat cu
complexul de prezentare a antigenelor (TAP). In RE peptidele se leaga si stabilizeaza
heterodimerii de MHC I, legare supravegheata de saperoni (BiP, calreticulina, Erp57). Dupa
asamblare, moleculele de MHC purtatoare de peptide antigenice sunt translocate prin AG spre
suprafata celulara unde sunt expuse si vor intalni celulele T purtatoare de receptori specifici
complementari (TCR) care distrug celula tinta afectata.

6. Particulele reglatoare elibereaza Ub pentru a putea fi refolosita;

IMPLICATII CLINICE: Blocarea digestiei intracelulare la nivelul proteazomilor poate ajuta

la protejarea celulei. Aceasta se face cu inhibitori de proteazomi care produc acumularea
celulara a proteinelor gresit impachetate sau degradate si marcate cu Ub. Consecinta este
declansarea unui raspuns de tip heat-shock care protejeaza celula de agenti toxici. Companiile
de medicamente se afla permanent in cautarea unui inhibitor de proteazomi care sa sustina
abilitatea celulei de a :
 Rezista in conditii de ischemie sau la mentinerea organelor dupa transplant;
 Modula cantitatea si durata de viata a ciclinelor si a factorilor de trasncriptie;
 Trata cancerele;
BORTEZOMIB = medicament inhibitor de proteazomi, inhiba degradarea factorilor
proapoptotici si permite apoptoza plasmocitelor cu activitate de sinteza intensa, utilizat in
tratamentul mielomului multiplu (boala cu niveluri ridicate de proteazomi).
 Subiectul 71
Incluziuni lipidice - aspectul la MO si ME

Sunt organite nedelimitate de endomembrana, cu un continut hidrofob de lipide

neutre. Sunt delimitate de un singur strat de fosfolipide (fosfatidilcoline, fosfatidiletanolamine,
fosfatidilinozitol, colesterol¯, sfingomielina¯, diacilglicerol (DAG), monoacilglicerol) decorate cu
proteine (perilipina, caveolina1, seipina).
Apar frecvent în hepatocite şi în celulele din ţesutul adipos, corticosuprarenală,
gonade.

Au rol in:
 metabolismul lipidic (acizi grași liberi, glicerol);
 biogeneza membranelor;
 sinteza lipoproteinelor;
 sinteza hormonilor steroizi (suprarenală, cel. Leyding), a acizilor biliari;
 depozitarea acidului arahidonic - precursor pentru lipide bioactive.

Se pot vizualiza la:

 MO: aspect clar, colorate in alb cu HE si in rosu cu Sudan IV;
 ME: aspect electronoclar, forme ovalare sau sferice;
 MET: aspect electronodens;

Pot fi intalnite in celula in urmatoarele circumstante:

 Tranzitoriu, in celula hepatica dupa masa de pranz, sub forma unor picaturi lipidice
izolate, proportionale ca numar cu cantitatea de lipide ingerate. Sunt repede
metabolizate si dispar din citoplasma in cateva ore;
 Temporar, in celulele secretorii din glanda mamara in lactatie, pe o durata variabila.
Dispar dupa terminarea perioadei de lactatie;
 Permanent, in adipocite. Acestea sunt de 2 feluri:
Adipocite albe - formeaza tesutul adipos alb=>panicul adipos. Au o incluziune
lipidica unica (adipocit unilocular) ce ocupa intreaga citoplasma. Celula capata
aspect de “inel cu pecete”;
Adipocite brune - formeaza tesutul adipos brun, bine dezvoltat la nou-nascut si
in copilarie, care apoi involueaza. La adult persista interscapular si inghinal. Au
numeroase incluziuni lipidice (adipocit multilocular)=>citoplasma are aspect
vacuolar, spumos.

IMPLICATII CLINICE: Lipodistrofie congenitala generalizata cauzata de mutatie genei

BSCL2 pentru sipeina.
 Subiectul 72
Incluziuni pigmentare - aspectul la MO și ME

Incluziunile pigmentare sunt de mai multe feluri in functie de starea in care apar: pot aparea in conditii
fiziologice si patologice.
A. Cele patologice sunt pigmentii biliari (bilirubina) in celulele Kupfer sau hepatocite.
B. Cele fiziologice:

(1) MELANINA – pigment negru evident in epiderma, in SNC – substanta neagra. In piele, este
sintetizata in melanocite, celule stelate si se depoziteaza in cheratinocite.
 MO – fulg de nea, neagra-maronie – aspect granular cu diametru granulelor mai mic de 800nm
 ME – structura fina a granulelor, formatiuni electronodense.

(2) LIPOFUSCINA – pigmentul de uzura – apare odata cu imbatranirea, in special in miocardocite,

celule nervoase, macrofage. Este produsul nedigerat al unor reactii litice la nivel subcelular. Dau culoarea
galbena adipocitelor.
 MO – granulatii galben-maronii (chiar si in HE)
 ME – formatiuni electronodense

(3) HEMOSIDERINA – reziduul nedigerabil rezultat in urma distrugerii hematiilor, apare in macrofage.
Macrofagele bogate in hemosiderina se pot observa in numar mare in ficat si splina.
 MO – aspect granular marioniu. Se poate confunda cu (1) sau (2) in coloratia HE, dar capata o coloratie
specifica prin coloratia cu albastru Prusia datorita atomilor de Fe pe care ii contine
 ME – aspect granular electronodens

Subiectul 73
Incluziuni de glicogen - aspectul la MO și ME

Glicogenul este sintetizat în citosol de:

 glicogen sintetaza (GS)
 glicogenină (GN)
 enzima de ramificare a glicogenului (ramificare la 8-12 unități)

 MO – carmin amoniacal BEST =>plaje mai mult sau mai putin intinse ce nu ocupa niciodata intreaga
citoplasma, se coloreaza in ROSU. Se poate evidentia si prin HE+PAS;

 ME – apar sub forma de rozeta cu diametrul de 200nm (particule α, in ficat si muschi) sau sub forma de
bastonas cu dimensiuni de 20-50nm (particule β, in alte celule), aspect electronodens.
 Subiectele 74-77 + 92
Structura și ultrastructura lizozomilor. Funcțiile lizozomilor.
Heterofagia. Autofagia
Biogenezea lizozomilor

LIZOZOMII sunt organite ale digestiei intracelulare, prezenti in toate celulele, cu exceptia
hematiei adulte.
Se gasesc in numar foarte mare in hepatocite si macrofage. Cea mai mare parte a
lizozomilor unei celule este dispusa in regiunea juxtanucleara in stransa vecinatate cu aparatul
Golgi.
Lizozomii sunt delimitati de o membrana de natura fosfolipidca si contin enzime
hidrolitice implicate in degradarea tuturor tipurilor de polimeri biologici:
 proteaze
 lipaze
 nucleaze Hidrolazele acide funcționează la pH acid (sunt activate prin clivare
 glicozidaze proteolitică care necesită pH acid)
 fosfataze
 sulfataze

Componentele citosolice sunt protejate de digestia enzimelor lizozomale prin două mecanisme:
- membrana lizozomală înalt glicozilată
- incapacitatea enzimelor lizozomale, în lizozomii convenționali, de a funcționa la pH 7,2
citosolic

Membrana lizozomilor detine componenti unici care asigura rezistenta la actiunea

hidrolazelor. Cele mai multe proteine lizozomale membranare implicate in asigurarea functiei
lizozomilor sunt inalt glicozilate (cu cat este mai mare procentul de carbohidrati al unei
proteine, cu atat este mai greu digerata).
DUBLU STRAT FOSFOLIPIDIC
• acid lisobisfosfatidic
• colesterol
PROTEINE INTEGRALE ȘI PERIFERICE
• proteine structurale (LAMP1)
• transportori (LAMP2, NPC1)
• enzime catabolice (HGSNAT)
• pompe protonice (vATP-aza H+)
• canale ionice (CIC7)
• proteine de mișcare (Rab, SNARE)
Lizozomii prezinta deci o membrana lizozomala lipoproteica, mozaicata, asimetrica si
asemanatoare cu plasmalema, precum si o matrice lizozomala fin granulata (poate fi omogena
sau eterogena).
Originea si formarea lizozomilor
Lizozomii se formeaza in aparatul Golgi. Proteinele membranei lizozomale sunt
sintetizate in RE si transportate apoi la aparatul Golgi pentru o glicozilare extensiva.
Complexul Golgi sorteaza in regiunea trans enzimele primite de la RE prin regiunea cis. In
regiunea cis, precursorului hidrolazelor lizozomale i se ataseaza, sub actiunea unor
glicotransferaze, un radical fosfat la reziduul de manoza. Gruparea manozo-6 fosfat formeaza
semnalul de sortare -> enzima e transportata de aparatul Golgi spre regiunea trans unde se
leaga de receptori de manozo 6-fosfat, care diretioneaza enzimele spre lizozomi.
Dupa legare, incepe formarea unei vezicule care se acopera cu clatrina, se desprinde si
va fuziona cu lizozomul in formare. Lizozomul are pe suprafata o pompa protonica cu rol de
acidifiere a interiorului, ducand la indepartarea gruparii fosfat si la disocierea hidrolazei de pe
receptor. Receptorul va fi reciclat inapoi in aparatul Golgi .
Intre trans-Golgi si lizozom exista un compartiment intermediar, cu rol in formarea
lizozomala.

COMPARTIMENTUL ENDOLIZOZOMAL
ENDOZOM – compartiment tubulovezicular intracelular (delimitat de endomembrane).
 Endozomii timpurii/primari - sistem tubulovezicular, sortează proteinele care sunt
internalizate prin endocitoză pentru a fi reciclate sau degradate.
 Corpi multiveziculari (MVB) sunt transportori cu selectivitate înaltă (SNARE, Rab) între
endozomii timpurii și târzii.
 Endozomii târzii/secundari acumulează componentele destinate degradării și fuzionează
cu lizozomii.

Tipuri de lizozomi – stadiu funcțional:

• primari (conținut amorf, omogen, intens electronodens)
• secundari (conținut eterogen, densitate variabilă)
• terțiari (corpi reziduali/ lipofuscinici; conținut eterogen, lamelar)

Tipuri de lizozomi - loc de acțiune

1. LIZOZOMI SECRETORI
 sunt gasiti in celule ale sistemului imun derivate din linia hematopoietica (ex: limfocitele
T)
 sunt o combinatie intre lizozomii conventionali si granulele secretorii
 difera de lizozomii conventionali deoarece contin produsul de secretie specific tipului
celular in care se afla
 contin si hidrolazele si proteinele membranare si au aceleasi facilitati in mentinerea pH-
ului, ca si lizozomii conventionali
 lizozomii secretori maturi se deplaseaza pana in vecinatatea membranei plasmatice,
unde raman in standby cu secretiile pregatite, gata de a fi eliberate. Cand limfocitul T,
spre exemplu, este perfect orientat catre celula tinta, secretiile sunt eliberate, iar factori
de mediu activeaza secretiile inainte ca acestea sa actioneze.
2. LIZOZOMII CONVENTIONALI
 Lizozomii sunt considerati ca organite refolosibile si cand celula se divide fiecare celula
fiica primeste un anumit numar de lizozomi.
Ipotezele referitoare la modul de actiune al lizozomilor sunt centrate pe studiul
endozomilor primari si secundari. Exista dovezi care arata ca:
1. sediul proteolizei nu este in lizozomi, ci intr-un organit care seamana cu un endozom
secundar si contine 20% hidrolaze
2. lizozomii contin aproximativ 80% din enzimele necesare digestiei intracelulare
3. lizozomii sunt probabil organite care stocheaza hidrolaze, pe care le tin intr-o forma
inactiva la un ph de aprox. 5
4. lizozomii nu actioneaza ca organtie de sine statatoare, ci se intalnesc cu endozomii
secundari si actioneaza ca un SISTEM ENDOLIZOZOMAL

Exista doua modele de interactiune intre lizozomi si endozomi:

1. Modelul "Kiss and run": acest model este bazat pe un scurt contact intre
endozomul secundar si lizozom, pentru a schimba intre ei continutul chimic; dupa separare,
lizozomul este liber de a interactiona cu un alt endozom secundar
2. Modelul de fuziune: acest model sustine fuziunea completa dintre un endozom
secundar si un lizozom, rezultand un organit hibrid. In timpul fuziunii are loc dezasamblarea
moleculara a continutului endocitat, iar aminoacizii si alte molecule rezultate sunt preluate de
transportori si trec din organitul hibrid in citoplasma. Dupa aceste procese de dezasamblare si
reciclare, continutul organitului hibrid se condenseaza, iar lizozomul se reformeaza, fiind
disponibil pentru o noua fuziune.

Exista si modele ale sistemelor de maturare lizozomala:

1. Modelul maturarii - un endozom primar este format din vezicule cu originea in
membrana plasmatica, ce fuzionaza intre ele; alte vezicule aduc si preiau substante chimice
pana cand endozomul primar devine endozom secundar si apoi atinge stadiul de lizozom
2. Modelul transportului vezicular - endozomii primari si secundari sunt organite
separate si stabile legate prin vezicule care transporta substanta de la endozomii primari spre
cei secundari, care se matureaza pentru a deveni lizozomi

DIGESTIA LIZOZOMALA
Materialele cu care intra in contact lizozomii necesita procese de dezasamblare si
reciclare ce pot proveni din surse extra si intracelulare :
1. Procesele de endocitoza, inclusiv pinocitoza, prin care sunt introduse lichide si mici
particule datorita formarii unor mici invaginari membranare acoperite de proteine, care vor
forma in final vezicule acoperite de proteine(clatrina, coatomer si caveolina). Fiecare vezicula se
dezvolta formand un endozom primar = early endosome si apoi un endozom secundar = late
endosome.
2. Tot extracelular, prin fagocitoza se pot introduce particule mari, inclusiv bacterii si
detritusuri celulare. Fagocitoza poate avea loc in orice celula, dar este specifica macrofagelor,
care contin peste 1000 de lizozomi. Structura rezultata in urma fagocitozei se numeste fagozom.
 3. Sursele intracelulare sunt reprezentate de autofagozomi responsabili de indepartarea
unor organite degradate precum mitocondriile sau ribozomii. Fiecare organit a carui viata a
expirat este inconjurat de o structura membranara formand un autofagozom care fuzioneaza cu
lizozomul pentru a forma un organit hibrid.

In final, actiunea digestiva a lizozomilor poate fi sistematizata in urmatoarele directii:

 AUTOFAGIA - materialul are origine intracelulara
o Macroautofagia - procesul normal de turn over al organitelor: organitul este
inconjurat de o membrana REN formand o vacuola autofagica, ce va fuziona cu
lizozomul primar pentru a forma autofagozomul, in care are loc digestia
 mitofagie (mitocondrii)
 pexofagie (peroxizomi)
 reticulofagie (reticul endoplasmic)
 nucleofagie (nuclei)
 lipofagie (vezicule lipidice)
o Microautofagia - implica pinocitoza unor proteine citoplasmatice

 AUTOLIZA - distrugerea interna a intregii celule, fie ca parte a apoptozei, fie se

indeparteaza astfel celulele bolnave

 HETEROFAGIA- implica material extracelular

o Fagocitoza - sunt incorporate particule straine formandu-se fagozomi ce vor
fuziona cu lizozomii primari, dand nastere lizozomilor secundari
o Pinocitoza- se formeaza pinozomi , ce vor fuziona si ei cu lizozomii primari

 CRINOFAGIA - digestia produsilor de secretie in celulele endocrina, prin care celula isi
controleaza calitatea si cantitatea substantelor secretate
 Subiectul 78
Peroxizomii. Structura si ultrastructura

PEROXIZOMII sunt organite mici, sferice, delimitate de endomembrane, gasite in

majoritatea celulelor EK .
Initial au fost numiti microcorpi, iar numele de peroxizomi provine de la continutul
crescut in oxidaze, care produc peroxidul de hidrogen, toxic pentru celule.

RH2 + O2 R + H 2 O2

Examinati la MET, peroxizomii sunt delimitati la exterior de o membrana simpla, de circa

6nm grosime, iar in interior contin o matrice granulara, amorfa sau fibrilara. In matrice se
observa uneori una sau mai multe structuri cristaline inconjurate de material amorf-mediu
electronodens. Aceste structuri denumite cristaloizi se observa in special la regnul animal, dar
sunt absente la peroxizomii umani. In sectiune transversala, acesti cristaloizi dau un aspect de
fagure de miere.
Citomembrana peroxizomala prezinta o compozitie asemanatoare cu cea a RE, diferind
de aceasta prin unele polipeptide si enzime componente. Uneori se poate observa continuitate
intre membrana peroxizomala si cea a REN, dar cel mai des se intalneste continuitate
peroxizom-peroxizom, formand un "reticul peroxizomal".

Membrana peroxizomală conține

1. PROTEINE MEMBRANARE SPECIFICE
2. PROTEINE MEMBRANARE PEROXIZOMALE (PMP)
• receptori
• proteine de translocare
Matricea conține enzime oxidative
1. OXIDAZE (D-aminoacid oxidaza, HMG-CoA reductaza, urat oxidaza, ...)
RH2 + O2 → R + H2O2
2. CATALAZA - aprox. 40% din conținutul enzimatic peroxizomal
R’H2 + H2O2 → R’ + H2O
2H2O2 → 2H2O + O2
(ex. metabolizarea etanolului)

Peroxizomul nu contine nici ADN, nici ribozomi, si trebuie sa isi importe toate proteinele
constituente.
 Subiectul 79
Biogeneza si funcțiile peroxizomului

Biogeneza peroxizomala
Procesul prin care se formeaza membrana peroxizomilor este incomplet cunoscut , insa implica
formarea bistratului lipidic, iar apoi importul proteinelor specifice in acesta. Exista 3 proteine implicate
in procesul de formare a membranei peroxizomilor, numite PEROXINE : PEX 3, PEX 16, PEX 19.
Modelul biogenezei membranei peroxizomale implica:
1. Formarea bistratului lipidic - se presupune ca are loc in RE , inainte de importul peroxinelor
2. Importul PEX 3, PEX 9 si PEX 16 - aceste proteine sunt importate in functie de prezenta PEX 19,
despre care stim ca intervine direct in legarea proteinelor din membrana peroxizomala, fiind absolut
necesara in geneza acestora
o PEX 11 este modulatoare a genezei si poate fi produsa sub actiunea stimulilor externi.

3. Proteinele matrice peroxizomale sunt codificate de gene aflate in nucleu si sintetizate pe

ribozomii liberi, apoi importate post-translational in citoplasma. Proteinele specifice peroxizomilor au 2
peptide semnal care directioneaza aceste proteine spre matricea peroxizomala, numite PTS1 si PTS2
(peroxisomal targeting signal).
Importul proteinelor matricei peroxizomale implica legarea ligandului la receptor (receptorii sunt
peroxine, liganzii sunt PTS-uri), apoi urmeaza transportul proteinelor in peroxizom, andocarea
receptorilor in interiorul peroxizomului, iar apoi reciclarea acestor receptori .
Procesul de import al proteinelor matricei peroxizomale este ATP-dependent.

Functii:
Peroxizomii sunt sediul principal al utilizarii oxigenului. Sunt organite mici, sferice, delimitate de
endomembrane, gasite in majoritatea celulelor EK . Initial au fost numiti microcorpi, iar numele de
peroxizomi provine de la continutul crescut in oxidaze, care produc peroxidul de hidrogen, toxic pentru
celule.
RH2 + O2 R + H 2 O2

Catalaza, enzima marker a peroxizomilor, degradeaza peroxidul de hidrogen in oxigen si apa.

Peroxizomii sunt esentiali pentru ca o celula sa functioneze normal, deoarece:
 intervin in oxidarea excesului de acizi grasi cu lant lung de atomi de carbon => fragmente cu 2
atomi de carbon care sunt fie convertite la acetil coenzima A, fie sunt exportate si folosite la noi
sinteze de compusi celulari (β oxidare – proces ce scurtează lanțurile acizilor grași progresiv, în
blocuri de câte doi atomi de carbon, transformând astfel acizii grași în acetil CoA)
 descompun purinele AMP si GMP la acid uric + aminoacizi
 produc si exporta in citoplasma colesterol
 contin primele 2 enzime necesare sintezei plasmalogenilor (un grup important de fosfolipide),
care reprezinta 19% din fosfolipidele organismului
 Subiectul 80
Organite celulare capabile de autoreplicare
PEROXIZOMII fac parte din categoria organitelor semiautonome, alaturi de MITOCONDRIE si
CLOROPLASTE.
Organitele celulare semiautonome sunt definite ca organitele aflate in relatie de simbioza cu
celula, capabile de autoreplicare prin fisiune binara.

Astfel, peroxizomii sunt capabili de a se divide desi nu poseda material genetic. Proliferarea
peroxizomala este practic o adaptare la stimuli de mediu ce semnalizeaza necesitatea unor enzime
lizozomale.
Inducerea proliferarii se face in 2 faze:
1. Proliferarea prin inmugurire din peroxizomii preexistenti
2. Cresterea organitului prin importarea de proteine ale matrice peroxizomale

Mitocondriile – se autoreplică și au ADN și ribozomi proprii