Sinteza proteica la procariote si eucariote = TRANSLATIE

Componente celulare implicate în procesul de sinteză proteică:

- Ribozomii la procariote şi eucariote.
- ARN ribozomal, ARN mesager şi ARN de transfer.
- Activarea aminoacizilor.
- Etapele procesului de sinteză proteică:
 Iniţierea;
 Elongarea: legarea aminoacil-ARNt, formarea legăturii peptidice, translocarea;
 Terminarea.

- Din ce sunt formate proteinele si acizii nucleici si care este legatura intre ele. Codul genetic
- Sinteza proteica = translatia, dogma biologiei moleculare
- Elemente necesare pentru sinteza: ARNm, aminoacizi, ribozomi, ARNt, factori proteici, enzime.

- Cele 3 tipuri de molecule ARN au roluri diferite dar complementare în sinteza proteică (translaţie): ARNm poartă
informaţia copiată de pe ADN sub forma unor triplete de baze “cuvinte” numite codoni; ARNt descifrează codul
şi furnizează aminoacizi specifici; ARNr se asociază cu un set de proteine pentru a forma structura subunităţilor
ribozomale, care funcţionează ca maşinării ale sintezei proteice.

- Ribozomii = sediul sintezei proteice; agregate multimoleculare compuse din proteine şi ARN. Sunt formaţi din
două subunităţi diferite ca mărime şi compoziţie care se pot separa reversibil.
Procariote: 70 S
Subunitate mică (30S) – ARNr16S + 21 de proteine diferite într-o singură copie;
Subunitate mare (50S) – ARNr5S, ARNr23S + 34 de proteine, dintre care 30 într-o singură copie, iar una în 4
copii.
Eucariote
Subunitate mică (40S) – ARNr18S + 33 de proteine diferite într-o singură copie;
Subunitate mare (60S) – ARNr5S, ARNr5,8S, ARNr28S + 49 de proteine într-o singură copie.

Ribozomii prezintă 3 situsuri active in translaţie: A – aminoacil, P – peptidil, E – exit.

- ARN ribozomal – ARNr: Rolurile moleculelor de ARNr: structural, intrând în compoziţia ribozomilor; facilitează
fixarea celorlalte tipuri de ARN (ARNt şi ARNm) la nivelul ribozomilor; la procariote, intervin recunoaşterea
situsului de iniţiere a translaţiei de pe structura ARNm; intră în compoziţia unor ribozime (peptidil transferaza
are în componenţă ARNr23S).
- ARN mesager – ARNm Reprezintă copii ale genelor conţinând codificată secvenţa proteinei care trebuie
sintetizată (aminoacizii sunt codificaţi de triplete de baze numite codoni), flancată de secvenţe adiţionale
necesare funcţionării şi reglării maşinăriei de translaţie. Din punct de vedere cantitativ ARNm nu reprezintă
decât câteva procente din totalul moleculelor de ARN din celulă. ARNm se reînnoieşte foarte rapid, aceste
molecule fiind permanent produse şi degradate în mod continuu.
Regiunea codificatoare din fiecare ARNm este compusă dintr-o înşiruire continuă de codoni nesuprapuşi
numită “open reading frame (ORF)”. Translaţia începe dinspre capătul 5’ al ORF şi se continuă către capătul 3’.
ARNm de la procariote poate conţine mai multe ORF, în timp ce la eucariote conţine un singur ORF.
- ARN de transfer – ARNt: Aceste molecule au rolul de a adapta fiecărui codon, prezent în structura ARNm,
aminoacidul corespunzător. Structura terţiară a moleculelor de ARNt este similară în toată lumea vie şi este sub
forma literei L. La capetele moleculei se găsesc braţul acceptor al aminoacidului (în 3’ cu secvenţa conservată
CCA) şi bucla anticodon; Bucla anticodon are rolul de a recunoaşte şi lega pe bază de complementaritate codonii
corespunzători din ARNm.
- Activarea aminoacizilor: Ataşarea fiecărui aminoacid la ARNt corespunzător se face cu ajutorul unor enzime cu
înaltă specificitate: aminoacil-ARNt sintetaze. Există cel puţin câte o sintetază şi câte un ARNt specific pentru
fiecare dintre cei 20 de aminoacizi din structura proteinelor. În cazul aminoacizilor codificaţi de mai mulţi codoni
există o singură sintetază care catalizează ataşarea acestora la moleculele diferite de ARNt. Sintetazele prezintă
 situsuri separate de recunoaştere pentru aminoacizi şi pentru ARNt. Recunoaşterea Sintetaze – ARNt/aminoacid
= “al 2-lea cod genetic”
Reacţia de activare a aminoacizilor se realizează în două etape:
a) Adenilarea aminoacidului la nivelul grupării –COOH terminale.
b) Transferul aminoacidului adenilat la nivelul extremităţii CCA a ARNt cu formarea unei legături
macroergice. Legarea aminoacidului se face la nivelul restului terminal de adenozină.
Există două clase de sintetaze: cele de clasă I sunt monomerice şi ataşează aminoacidul
la nivelul grupării 2’-OH; cele de clasă II sunt multimerice şi ataşează aminoacidul la nivelul
grupării 3’-OH. În final, prin transesterificare, aminoacizii vor fi legaţi numai la nivelul grupării 3’-
OH.

- Procesul de translaţie este compus din trei stadii: iniţierea, elongarea şi terminarea
- Initierea: Iniţierea sintezei proteice la bacterii începe la nivelul secvenţei Shine-Delgarno din structura ARNm.
Codonul START AUG este recunoscut de metionil-ARNtiMet. La procariote, toate proteinele sintetizate încep cu
formil-metionină. La procariote există două molecule de ARNt diferite pentru Met, respectiv fMet.
Pentru iniţierea translaţiei trebuie îndeplinite 3 condiţii:
- Ribozomii să fie ataşaţi de molecula de ARNm
- ARNtMet/fMet să fie plasat în situsul P al ribozomului
- Ribozomul să fie plasat corect în dreptul codonului START

Iniţierea la procariote necesită 3 factori proteici:

IF1 – previne legarea ARNt încărcat cu aminoacizi la situsul A în timpul iniţierii;
IF2 – facilitează legarea fMet-ARNtfMet la subunitatea ribozomală 30S;
IF3 – previne asocierea prematură a subunităţilor ribozomale. IF3 cooptează ceilalţi 2 factori de iniţiere IF1 şi IF2. IF1
leagă situsul ribozomal A. IF2 interacţionează cu IF1 şi leagă o moleculă de GTP. Interacţia dintre IF2 şi IF1, respectiv
subunitatea ribozomală mică permite legarea ARNtfMet la situsul P şi totodată, blochează legarea altor ARNt activaţi. Se
formează complexul de pre-iniţiere 30S.
În urma asamblării, între cele două subunităţi ribozomale se formează un canal care permite alunecarea moleculei
de ARNm.
Într-o nouă fază, are loc interacţia ARNm-ARNr16S, finalizată cu plasarea codonului START la nivelul situsului P.
Ataşarea ARNm se face concomitent cu eliberarea IF3. Lipsa IF3 permite legarea subunităţii ribozomale mari.
Poziţionarea corectă a ARNm şi legarea subunităţii ribozomale mari au ca rezultat hidroliza GTP ceea ce va conduce la
eliberarea IF1 şi IF2.
La finalul acestei etape vom regăsi ribozomul activ (complexul de iniţiere 70S), având legat ARNm şi fMet-ARNtfMet la
nivelul situsului P.

Procesul de iniţiere de la eucariote este asemănător, dar aici intervin cel puţin 9 factori proteici de iniţiere.
- eIF2 - facilitează legarea Met-ARNtMet la subunitatea ribozomală 40S;
- eIF2B, eIF3 - leagă subunitatea ribozomală 40S şi facilitează desfăşurarea paşilor următori;
- eIF4A – datorită activităţii helicazice înlătură structurile secundare din ARNm şi permite legarea acestuia la
subunitatea 40S;
- eIF4B – realizează “scanarea” ARNm şi localizează codonul START;
- eIF4F – leagă structura 5’-“cap” din ARNm;
- eIF4G – se leagă de eIF4E şi de proteina de legare a cozii poliA (polyA binding protein-PAB);
- eIF5 – produce disocierea factorilor de iniţiere de la nivelul subunităţii 40S;
- eIF6 – facilitează disocierea ribozomilor inactivi 80S în subunităţile componente
Recunoaşterea şi legarea ARNm la nivelul ribozomului se face prin interacţia structuri “cap” din poziţia 5’ cu factorii
proteici eIF3 şi eIF4.

Etapele iniţierii la eucariote:

- eIF1A şi eIF3 interacţionează cu ribozomul şi facilitează desprinderea celor 2 subunităţi
- Împreună cu factorii de iniţiere eIF5b, eIF2 şi primul ARNtMet se formează complexul de pre-iniţiere.
 - În paralel, structura cap din poziţie 5’ a moleculei de ARNm este recunoscută de factorul de iniţiere eIF4F
(proteină alcătuită din 3 subunităţi). La această structură se asociază şi factorul eIF4B cu activitate helicazică.
- Odată format, complexul de pre-iniţiere 43S se ataşează la ARNm asociat cu eIF4F şi eIF4B şi se deplasează de-a
lungul ARNm până la întâlnirea codonului START.
- Deplasarea se realizează datorită activităţii helicazice a factorului eIF4B, sursa de energie fiind reprezentată de
ATP.
- Ulterior, factorii eIF2, eIF3 şi eIF4B sunt eliberaţi, iar subunitatea mare a ribozomului se leagă la subunitatea
mică.
- Legarea subunităţii ribozomale mari are drept consecinţă eliberarea ultimilor factori de iniţiere. Ribozomul activ
are Met-ARNtMet plasat în situsul P, rezultând complexul de iniţiere 80S.

Elongarea - Pentru etapa de elongare sunt necesare următoarele componente: ribozomul activ, proteine factori
de elongare, aminoacizi-ARNt şi GTP. Etapa de elongare se desfăşoară în trei paşi, atât la procariote, cât şi la
eucariote:
1. Legarea aminoacil-ARNt corespunzător la situsul A.
2. Formarea legăturii peptidice.
3. Translocarea. Cei trei paşi ai etapei de elongare se repetă până la atingerea codonului STOP, deci până la
sinteza integrală a catenei polipeptidice.
În timpul elongării fiecare nou aminoacil-ARNt se deplasează de-a lungul celor 3 situsuri ribozomale.
Aminoacilul/peptidilul ataşat la ARNt din situsul P este legat la aminoacilul din situsul A printr-o legătură
peptidică. Concomitent are loc ruperea legăturii dintre aminoacil/peptidil şi ARNt din situsul P. După realizarea
legăturii peptidice, ARNt din situsul P şi A suferă modificări conformaţionale astfel încât capetele terminale sunt
orientate spre situsul E, respectiv P.
La situsul A vom avea peptidil-ARNt, iar în situsul P un ARNt liber.
Translocarea - În acest pas ribozomul se deplasează de-a lungul moleculei de ARNm către capătul 3’ terminal cu
consum de GTP. Deplasarea se realizează cu ajutorul factorului EF-G (translocaza) şi cu consum de GTP. Formarea
legăturii peptidice şi modificările conformaţionale al ARNt din situsurile A şi P permit legarea în situsul A a factorul
EF-G. EF-G hidrolizează GTP şi deplasează printr-o modificare conformaţională peptidil-ARNt din situsul A în situsul P,
respectiv ARNt liber, din situsul P în situsul E. Hidroliza GTP duce la schimbarea conformaţiei EF-G, la scăderea
afinităţii pentru situsul A şi la eliberarea sa de pe ribozom.
La final, în situsul E se va regăsi ARNt neîncărcat, care ulterior va fi eliberat de pe ribozom, iar în situsul P se va
regăsi peptidil-ARNt. Situsul A devine liber şi este pregătit pentru un nou ciclu de elongare.
Pe măsură ce creşte în lungime, peptida nascentă este ghidată printr-o fantă de la nivelul subunităţii mari a
ribozomului către exteriorul acestuia.

Sinteza proteică este terminată de către factorii de eliberare când este atins codonul STOP. Atât la procariote,
cât şi la eucariote, terminarea sintezei proteice este asistată de factorii proteici de eliberare –RF (Releasing Factors).
În momentul în care un codon STOP pătrunde în situsul ribozomal A factori de eliberare sunt cooptaţi şi permit
desfăşurarea mai multor reacţii.
Există două clase de factori de eliberare: I şi II. Factorii de clasă I au rolul de a recunoaşte şi lega codonii STOP.
Factorii de eliberare de clasă II au rolul de a recicla factorii de eliberare de clasă I.
Odată recunoscuţi codonii STOP, RF1 se leagă la aceştia şi ocupă situsul A. conduce la hidroliza legăturii dintre
ultimul aminoacid şi ARNt, eliberând proteina nascentă.
Concomitent are loc şi disocierea subunităţilor ribozomale 30S şi 50S şi eliberarea ARNm. Reciclarea ribozomilor
este un proces extrem de important în celulă. Acesta permite reutilizarea acestora într-un nou ciclu de
translaţie.

La finalul translaţiei proteinele nou sintetizate vor fi ghidate către alte compartimente celulare unde vor suferi
modificări post-translaţionale.

Eficienţa sintezei proteice este asigurată de translaţia simultană realizată de mai mulţi ribozomi şi reciclarea
rapidă a acestora