ZAHARIDELE

Denumite cu un termen mai vechi hidrații de C sunt compuși organici cu funcțiune

mixtă,foarte răspândiți in natură cu rol important in metabolismul organismelor vii. Ele apar in
plante si au doua roluri :
1. rol de rezervă de hrană ;
2. rol scheletic mecanic de susținere.
Spre deosebire de proteine ce trebuie resintetizate in mod continuu zaharidele pot fi
depozitate in organismele vii sub formă de polizaharide de rezervă (glicogenul în regnul animal
şi amidonul vegetal).
Datorită faptului că în componenţa zaharidelor, H şi O intră în acelaşi procent ca în apă,
zaharidele au mai fost denumite şi hidraţi de C, afirmaţie eronată.
Zaharidele pot fi clasificate în mai multe categorii respectiv:
I. Monozaharide
II. Oligozaharide
III. Polizaharide
II şi III sunt produse ale unirii unui număr variabil de molecule de monozaharide pe
baza unei policondensări.

I. MONOZAHARIDELE
Def. Compuşi organici cu funcţiune mixtă ce conţin în moleculă o grupare carbonil
(aldehidică sau cetonică) una sau două grupări OH de tip alcool primar şi una sau mai multe
grupări OH de tip alcool secundar.
Clasificare.
Monozaharidele au mai fost denumite şi oze ele se pot clasifica după mai multe
criterii:
a. după natura grupării carbonil pot fi:
- aldoze, dacă gruparea carbonil este de tip aldehidic (polihidroxialdehide).
CH = O

CH - OH

CH2 – OH
- cetoze dacă conţin în moleculă o grupare de tip cetonic (polihidroxicetone)
CH2 – OH

C = O

CH2 – OH

b. după numărul de atomi de C din moleculă pot fi:

- trioze C3H6O3
- tetroze C4H8O4
- pentoze C5H10O5
- hexoze C6H12O6
c. după poziția OH-ului de la penultimul C
- seria D
- seria L

Nomenclatura
Nu se face după o regulă ştiinţifică (cu excepţia timpului de zaharidă, dar în acest caz
nu se identifică zaharida prin denumire). Se utilizează denumiri neştiinţifice atribuite de
cercetători în decursul timpului (fructoză, glucoză).

Structura monozaharidelor
1
 Problema determinării structurii a monozaharidelor a prezentat şi prezintă un mare
interes în chimia organica, rezultatul fiind rodul muncii mai multor chimişti şi biochimişti.

Structura glucozei şi fructozei

Determinările analitice ale analizei funcţionale au dus la concluzia că glucoza şi

fructoza sunt două monozaharide care prezintă:
1. aceeaşi formulă moleculară C6H12O6
2. glucoza are o grupare carbonil de tip aldehidă fiind o aldohexoză, fructoza are o
grupare carbonil de tip cetonic fiind o cetohexoză.
3. în molecula glucozei există o singură grupare OH de tip alcool primar, iar în
molecula fructozei există 2 grupări de tip OH de tip alcool primar. Pe baza acestor
informaţii se pot scrie următoarele formule plane: glucoză şi fructoză.

Glucoză Fructoză

CH = O CH2 – OH
 
CH – OH C=O
 
CH – OH CH – OH
 
CH – OH CH – OH
 
CH – OH CH – OH
 
CH2 – OH CH2 – OH

Atomii de C 2, 3, 4, 5 din glucoză şi C 3, 4, 5 din fructoză sunt atomi de carbon

asimetrici (atomi de C sp3 spaţiali ce prezintă 4 substituienţi diferiţi). Acest fapt determină
existenţă pe structura I a 16 structuri izomere, dintre care glucoza este decât unul singur, iar la
fructoză apariţia a 8 structuri izomere dintre care fructoza este doar unul din izomeri. Prin
degradări consecutive şi controlate ale celor două monozaharide şi compararea cu termeni
inferiori înrudiţi s-au stabilit pentru cele două monozaharide următoarele formule structurale:

D (+) Glucoză D (-) Fructoză se găsesc în natură

CH = O CH2 – OH
 
H – C – OH C=O
 
HO – C – H HO – C – H
 
H – C – OH H – C – OH
 
H – C – OH H – C – OH
 
CH2 – OH CH2 – OH

Analizând structurile astfel obţinute observăm că în forma lineară, la glucoză există 4

atomi de C asimetrici, iar la fructoză 3 atomi de C asimetrici.
Structurile lineare pentru cele două monozaharide nu explică însă:
*absenţa în unele cazuri a reactanţilor specifici grupării carbonil.

2
*prezenţa în unele condiţii a unor grupări hidroxil cu reactivitate mărită faţă de reactivitatea
celorlalte grupări OH din câteva monozaharide.
Toate acestea duc la concluzia existenţei pentru monozaharide (respectiv) şi a unor
structuri ciclice rezultate în urma unor ciclizări interne. Ciclizarea internă se datorează unui
fenomen de interacţiune reciprocă dintre gruparea de tip carbonil (de tip aldehidic sau cetonic)
şi o grupare OH de la un atom de C din catenă.
La glucoză ciclizarea poate fi 1-4 sau 1-5 iar la fructoză 2-5, 2-6. Se formează
heterocicluri de
** 4+1 ciclu furanozic
** 5+1 ciclu piranozic.
Forma furanozică şi piranozică are structură de tetrahidrofuran respectiv de
tetrahidropiran.
H2C – CH2
 
H2C CH2

tetrahidrofuran

CH2

H2C CH2
 
H2C CH2

O
tetrahidropiran

Cazul glucozei

H OH H O H OH

C C C
  
H – C – OH H – C - OH H – C __ OH
 O     O
HO – C – H HO – C – H HO – C – H
  
H–C H – C - OH H – C __ OH
  
H – C – OH H – C - OH H–C
  
CH2 – OH CH2 – OH CH2 – OH

Glucoză cu ciclu 1-4 Glucoză Glucoză cu ciclu 1-5

(formă furanozică) (formă aciclică) (formă piranozică)

3
Cazul fructozei

CH2 – OH CH2 – OH CH2 – OH

  
HO – C C=O HO – C
  
HO – C __ H HO – C __ H HO – C __ H
   O
H – C – OH O  H – C – OH  H – C –OH
  
H – C – OH H – C – OH H–C
  
CH2 CH2 – OH CH2 – OH

Fructoză cu ciclu 2-6 Fructoză Fructoză cu ciclu 2-5

(formă piranozică) (formă aciclică) (formă furanozică)

Pentru glucoză este caracteristic ciclul de 6 atomi iar pentru fructoză este
caracteristic ciclul cu 5 atomi.
La carbonii carbonilici au apărut în ambele cazuri, grupări hidroxil care au o
reactivitate mărită grupări ce poartă denumiri de grupări glicozidice. Formulele ciclice astfel
construite, deşi explică multe din proprietăţile pe care le au monozaharidele prezintă totuşi
defectul de a accepta legături C – O (cele de ciclu) anormal de lungi (şi deci incorecte).
Se acceptă că cele 2 monozaharide prezintă în formă furanozică un heterociclu
pentagonal, iar în formă piranozică un heterociclu hexagonal. Trecerea de la formulele
anterioare la formulele pentagonale respectiv hexagonale se face prin reprezentarea
heterociclului cu grupările substituiente ce au fost anterior în ciclu, transpuse sub planul
ciclului în formulele perspectivice.
Se adoptă convenţia formulei perspectivice, în care se consideră 2 atomi de C (1 şi 4
la glucoză forma piranozică, respectiv 2 şi 5 la fructoză forma furanozică) ca fiind în planul
hârtiei, 2 atomi de C în faţa planului perpendicular pe acesta (legăturile fiind reprezentate
îngroşat) iar restul atomilor cel de O eventual şi cel de C în spatele planului perpendicular pe
planul hârtiei (legături reprezentate prin linie subţire). Pentru glucoză,respectiv fructoză fiindu-
le caracteristice ciclul piranozic respectiv ciclul furanozică, formulele perspectivice vor fi:

O O

C4 C1 C5 C2
structura glucozei structura fructozei
(forma piranozică) (forma furanozica)

CAZUL GLUCOZEI, la trecerea la formula perspectivică apar 2 situaţii, ţinând cont de poziţia
relativă a hidroxidului glicozidic şi a grupării hidroxil de la C 4. Cele două forme izomere
poartă denumirea de forme anomere. Un anomer denumit anomerul glucozei prezintă
gruparea hidroxil gricozidică de aceeaşi parte cu gruparea OH de la C 4 (deci sub planul
ciclului).
5 O H

4 1

HO 3 2 OH

Celălalt anomer va prezenta gruparea OH glicozidică deasupra planului ciclului,

denumit anomer .

4
 5 OH

4 1

OH 3 2

Ţinând cont de regulile de trecere de la formula ciclică cu legături anormal de lungi la

formula perspectivică(HAWORTH), formulele anomere ale glucozei sunt:

CH2OH

H O H

H  glucopiranoză
OH OH

H OH
OH
H
CH2OH
5
H O OH
4 H
OH OH H - glucopiranoză
H
3 2

H OH

Cele doua forme anomere ale glucozei prezintă proprietăţi diferite. Policondensarea -glucozei
duce la amidon, policondensarea - glucozei conduce la celuloză.
Recristalizarea soluţiei de glucoză conduce la:
a) dacă e o soluţie apoasă recristalizarea conduce la glucoză cu punct de
topire 146C
b) dacă e o soluţie de acid acetic diluat duce la glucoză cu punct de topire
de 150C:
  
+112 +52,5 +18,7
Însă aproape cele două forme anomere se găsesc în echilibru, putând trece una în
cealaltă prin intermediul formei aciclice. De fapt, în sarcini apoase forma aciclică se găseşte în
proporţie de 5%, fapt ce explică prezenţa unor reacţii caracteristice ale grupării carbonilice
(reacţia oglinzii de Ag).
CAZUL FRUCTOZEI Fructozei îi este caracteristic heterociclul de 5 atomi, formă furanozică.
O
CH2OH OH

H OH Fructo furanoză
H CH2-OH

OH H

Proprietăţile fizice

5
 Monozaharidele sunt substanţe solide, incolore, cristaline, dulci, uşor solubile în apă
datorită prezenţei hidroxil ce pot realiza legături prin punţi de H intramolecular şi
intermolecular ceea ce face ca la temperaturi mari monozaharidele să se descompună.
Glucoza este o substanţă solidă, cu punct de topire 146 C, cristalizată, solubilă în
apă, cu gust dulce şi având o grupare carbonilică de tip aldehidic. Prezintă proprietăţi
reducătoare dând toate reacţiile monozaharidelor. Este sursa de energie a organismului.Este
folosită în industria alimentară şi medicină(are 75% din puterea de îndulcire a fructozei)
Fructoza se găseşte liber în natură, ca şi glucoză, în fructele dulci, miere de albine,
legume (tomate şi morcovi). Formează împreună cu glucoza, o dizaharidă foarte răspândită
denumită zaharoză şi participă la formarea unor polizaharide. Se obţin alături de glucoză prin
hidroliza zaharozei. Este o substanţă solidă, cu punct de topire 105C (se descompune termic).
Se dizolvă uşor în apă şi alcool etilic. Este cea mai dulce monozaharidă.
Puterea sa de îndulcire este considerată ca unitate pentru compararea gustului altor
monozaharide. Având o grupare carbonil de tip cetonic, nu are caracter de tip reducător,
participând la toate reacţiile, ca şi glucoza pe care le dau monozaharidele. Este folosită în
industria alimentară.

Proprietăţi chimice
Monozaharidele fiind hidroxi-aldehide şi hidroxi-cetone cu structuri ciclice de tipul
semiacetat, în echilibru cu forme aciclice (carbonilice) vor da atât reacţii la grupări hidroxil cât
şi reacţii la gruparea carbonil.

OXIDAREA MONOZAHARIDELOR
Oxidarea cu reactiv Tollens
Reactivul Tollens este soluţia amoniacală de AgOH şi el oxidează gruparea
aldehidică la gruparea carbonil transformând glucoza în acid gluconic. Se depune argint
metalic, care în cazul pereţilor curaţi ai vasului de reacţie determină apariţia unei oglinzi de
argint. Dacă pereţii sunt murdari se formează în sistem un precipitat negru, de fapt o suspensie
coloidală de Ag metalic.
AgNO3 + NaOH  AgOH + NaNO3
AgOH + 2NH3  Ag (NH3)2 OH

CH = O COOH
 
(CH – OH)4 +2 Ag (NH3)2 OH (CH – OH)4 + 2Ag + 4NH3 + H2O
 
CH2 – OH CH2 – OH
Glucoză Acid gluconic

Oxidarea cu reactivul Fehling

Reactivul Fehling e format din 2 soluţii Fehling I şi Fehling II. Soluţia Fehling I este
de concentraţie de până în 10% de CuSO 4 în apă. Soluţia Fehling II este o soluţie de tartrat
dublu Na şi K (sarea Saignette) – (KOH în apă) . Reacţia de oxidare a glucozei cu reactivul
Fehling conduce la apariaţia acidului gluconic şi depunerea unui precipitat roşu de oxid
cupros (oxid de cupru I). Reacţiile care au loc sunt:
CuSO4 + 2KOH  Cu (OH)2 + K2SO4
2Cu (OH)2 + C6H12O6  C6H12O7 + 2H2O + Cu2O
glucoza acid gluconic

CH = O COOH
 

6
 (CH – OH)4 + 2Cu (OH)2  (CH – OH)4 + 2H2O + Cu2O
 
CH2 – OH CH2 – OH
Glucoză Acid gluconic
Reacţia cu reactivul Fehling este utilizată în determinarea prezenţei glucozei în sistem
şi poate fi considerată reacţia de culoare datorată apariţiei precipitatului roşu de Cu2O.

FERMENTAŢIA MONOZAHARIDELOR----fermentaţia alcoolică

HCl
(C6H10O5)n + nH2O  nC6H12O6

enzime
C6H12O6  2C2H5 – OH + 2CO2

CONDENSAREA MONOZAHARIDELOR  dizaharide

H OH CH2OH H __ C CH2OH
| | |
__ __ __
C HO C H C OH C
| | | |
H __ C __ OH HO __ C __ H HO __ C __ H O OH __ C __ H
| | | |
HO __ C __ H O + H __ C __ OH O H __ C __ OH H __ C __ OH O
| | | |
H __ C __ OH H __ C H __ C H __ C
| | | |
H __ C CH2 __ OH CH2OH CH2OH
|
CH2OH zaharoză

-glucopiranoză -fructofuranoză

II. OLIGOZAHARIDE

Oligozaharidele sunt polizaharide ce conţin un număr mic de resturi de monozaharide

unite între ele prin legături glicozidice. Cele mai importante molecule de oligozaharide sunt
dizaharidele hexozelor. Acestea rezultă teoretic prin eliminarea unei molecule de apă între 2
molecule de monozaharide diferite sau identice, cu stabilirea unei legături eterice.
EX:
- zaharoza se descompune în  glucoză şi  fructoză(legate 1-2)
- lactoza în glucoză şi galactoză
- maltoza în 2 molecule de  glucoză( legate 1-4)
- trehaloza în 2 molecule de  glucoză( legate 1-1)
- celobioza în 2 molecule de  glucoză( legate 1-4)
Monozaharidele componente se pot separa şi identifica prin hidroliză acidă sau
enzimatică.
ZAHAROZA este o dizaharoză foarte răspândită în natură. Ea se găseşte liber în
rădăcina sfeclei de zahăr, în morcov, pepeni, foiţe de coceni de la porumb şi în seva unor arbori
şi nectarul florilor.

7
 CH2__OH

O H OH__CH2 O
H H
H O
H OH
OH
OH H CH2 OH

H OH OH H
(zaharoza)
Ea se găseşte în cantităţi mici de până 8 – 10% în toate plantele în care se produce
fotosinteza: în sfecla de zahăr respectiv tulpina trestiei de zahăr.Era cunoscută şi folosită încă
din antichitate sub numele de miere nefăcută de albină, ca sirop rezultat la presărarea tulpinilor
de trestie de zahăr.
Zaharoza dă la hidroliză o moleculă de - glucoză şi una de -fructoză.Pentru modul
de legare a celor două monozaharide şi pentru natura ciclăzirii fiecărei componente, există
următoarele argumente.
*** zaharoza este o dizaharidă nereducătoare deci legătura dintre molecula de glucoză şi
fructoză se realizează prin participarea hidroxililor glicolidici ai ambelor molecule, legătura
fiind dicarbonilică.
*** în zaharoză, fructoza se afla sub formă furanozică iar glucoza se află sub formă
piranozică. Configuraţia hidroxilului glicozidic al restului de glucoză, respectiv de fructoză,
care formează legăturile dicarbonilică s-a determinat prin hidroliza enzimatică.
*** urma acestei analize s-a ajuns la concluzia că în zaharoză, fructoza participă prin
anomerul  al fructofuranozei iar glucoza prin anomerul . În consecinţă zaharoza este o
dizaharidă formată dintr-o moleculă de  glucoză (formă piranozică) şi o moleculă de 
fructoză (formă furanozică).
Spre exemplu nu dă reacţia oglinzii de argint – pentru că legătura dicarbonilică dintre
cele două molecule de monozaharidă să se poată forma, trebuie ca acestea să adopte structură
cicluri.

H OH CH2OH H __ C CH2OH
| | |
C HO __ C H __ C __ OH C
| | | |
H __ C __ OH HO __ C __ H HO __ C __ H O OH __ C __ H
| | | |
HO __ C __ H O + H __ C __ OH O H __ C __ OH H __ C __ OH O
| | | |
H __ C __ OH H __ C H __ C H __ C
| | | |
H __ C CH2 __ OH CH2OH CH2OH
|
CH2OH

Zaharoza este o substanţă solidă, cristalizată, incoloră, solubilă în apă, cu gust dulce,
se topeşte la 185 C, încălzită peste această temperatură se formează un lichid galben brun care
prin răcire dă naştere la o masă solidă amorfă numită caramel. Continuarea încălzirii duce la
carbonizarea zahărului printr-un fenomen de deshidratare internă.

8
 Fenomenul de invertire a zahărului----- constă în hidroliza zaharozei şi este însoţit de
schimbarea sensului de rotaţie al planului luminii polarizate de soluţia zaharozei.
Zaharoza solidă este dextrogiră, rotind planul luminii polarizate spre dreapta. La
hidroliza acidă a zaharozei (care poate avea loc chiar în prezenţă de CO 2 şi H2O) se obţine
glucoza (care este slab dextrogiră) şi fructoza (care este puternic levogiră).
Dextrogir – roteşte planul luminii polarizate spre dreapta
Levogir - roteşte planul luminii polarizate spre stânga
Amestecul de glucoză şi fructoză astfel obţinut poartă denumirea de zahăr invertit şi
constituie mierea artificială.

III. POLIZAHARIDELE

Sunt compuşi ce au structură macromoleculară, fiind formate din sute sau mii de
unităţi de monozaharide unite prin legături glicozidice acide ce conduc la monozaharidele
constituiente. Cele mai răspândite polizaharide sunt derivate de la glucoză. Celuloza este
polizaharida de rezervă din materialele vegetale (cereale, cartofi, etc), iar glicogenul este
polizaharida de rezervă din organismul animal.
Prin hidroliza aceste polizaharide conduc la monozaharidele constituente.
1. Amidonul este o polizaharidă a plantelor. Se găseşte sub formă de granule în
tuberculi sau în seminţele unor plante. Ea este sintetizată în frunze prin intermediul unor
procese fotochimice complexe. Spre deosebire de alte polizaharide, amidonul nu este o
substanţă unitară. Amidonul este format din 10-20% amiloză şi 80-90% amilopectină. Atât
amiloza cât şi amilopectina sunt polizaharide formate din resturi de glucoză unite prin legături
 glicozidice. Hidroliza amidonului conduce la  glucopiranoză.Amidonul are proprietatea de
a forma la încălzirea cu apa soluţii vâscoase ca nişte geluri numite cocă. Numai amilopectina
formează coca.
AMILOZA
Amiloza dă culoare albastră cu iodul, amilopectina se colorează slab purpuriu.
Amiloza reprezintă până la 20% din masa amidonului. Este o polizaharidă cu formula
(C6H10O5)n în care n ia valori de la 600 la 1200. Amiloza prezintă o macromoleculă cu structură
filiformă, elicoidală, fiind formată din resturi de  glucoză legate în poziţiile 1,4 (legături 1,4 
- glicozidice ).
Este insolubilă în apă caldă şi precipită ca o pulbere albă de răcire, dă culoare albastră
cu iodul (datorită unui procedeu de incluziune a moleculelor iodului în structura elicoidalã a
catenei de amilozã fiind utilizatã în chimia analiticǎ la determinarea cantitǎţii (iodometrie) ca
indicator dupa o pariţiala degradare şi utilizare sub denumirea de amidon solubil.
Structura amilozei este:
CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH
O O O O

H O O O

HO OH
OH OH OH OH
OH OH OH OH

amiloză
AMILOPECTINA
Amilopectina reprezintǎ 80-90 % din masa amidonului şi este tot o polizaharidǎ de
tipul (C6H10O5) unde n ia valori foarte mari de circa 6000-36000 unităţi. Amilopectina este
ramificata şi este compusă din catene din câte 24 de resturi de α-glucoză ramificarea având loc
prin legături glicozodice de tip 1,6 realizate între OH glicozodic şi OH-ul grupei de alcool
primar la intervalul de 20-25 unităţi de glucoză.
9
 CH2OH CH2OH CH2OH
O O O

O O
HO OH OH OH

OH OH
OH
O

CH2OH CH2OH CH2 CH2OH

O O

O O O O

OH OH OH OH

OH OH OH OH

amilopectina
Macromoleculele de amilopectină au structură ramificată fiind alcătuite din resturi de α-
glucoză in poziţia 1-4,1-6. este insolubila in apă caldă putând fi uşor separată de amiloză.
Amidonul este o pulbere albă,cu aspect granulat caracteristic ca mărime şi formă
pentru fiecare plantă). Cele două componente ale amidonului se găsesc repatizate în granule
astfel: amiloza formează miezul granulei şi amilopectina învelişul acesteea. Amidonul nu este
solubil în apă rece. Încălzit în apă la 50 – 60 C formează o suspensie lipicioasă, vâscoasă care
prin răcire devine un gel translucid numit cocă. Coca este formată din aminopectină însolubilă
în apă. Hidroliza acidă sau enzimatică a amidonului îl transformă pe acesta în  glucoză.
Intermediar se obţin diferiţi produşi de degradare parţială din dextrine. Dextrinele sunt solubile
în apă şi au proprietăţi adezive. Amidonul sub formă de cocă (fiartă sau coaptă) reprezintă
hrana de bază a speciei umane. Industrial amidonul este folosit la deţinerea alcoolului etilic,
glucidic, a dextrinelor respective, în industria textilă ca apret.

2. Glicogenul este polizaharida naturală cu rol de rezervă energetică în regnul animal

localizată mai ales în ficat şi muşchi, este formată ca şi amidonul din resturi de 
glucopiranoză unite prin legături 1- 4 monocarbonilice. Glicogenul se aseamănă structural cu
amilopectina dar cu macromolecula mult mai ramificată. Are formula (C6H10O5)n în care se ia
valori între 3000 şi 6000. Asemănarea glicogenului cu amilopectina (cu amidonul) a fost ca
acesta să fie denumit amidon animal. Glicogenul este sintetizat la nivelul celulei hepatice din
glucoză. Rolul de rezervă energetică se realizează prin intermediul glucozei, când organismul
manifestă carenţe în glucoză celula hepatică transformă glicogenul prin hidroliză, odată
disfuncţia rezolvată celulele hepatice sintetizează glicogenul din glucoză constituindu-se un
nou depozit.

3. Celuloza- Este polizaharida cea mai răspândită în natură. Împreună cu lignina şi

alte substanţe necelulozice aceasta formează pereţii de rezistenţă mecanică şi elastică ai
celulelor, formând structura plantei. Celuloza în plante este rezultatul unui proces de
fotosinteză. Structura celulozei:
Formula moleculară a celulozei este de (C6H10O5)n cu valori de 700 – 800 respectiv
2500 – 3000.Este formată din resturi de  glucopiranoză unite prin legături 1-4  glucozidice.
Datorită acestor legături fiecare inel de glucopiranoză este rotit cu 180  unul faţă de
altul astfel încât celuloza formează macromolecul filiforme.
CH2OH
10
 CH2OH O
O
CH2OH O
O O
CH2OH OH
O O OH
OH
O OH OH

O OH OH

OH celuloza

Celuloza formează filere în care macromoleculele sunt unite între ele prin legături de
H stabilite între grupări OH ale catenelor. Existenţa legăturii de H între macromolecule conferă
acesteia o rezistenţă mecanică deosebită.
Celuloza se obţine în special din bumbac, paie, stuf, lemn. Celuloza prezintă
următoarele proprietăţi fizice:
* substanţă solidă amorfă albă, insolubilă în apă sau solvenţi organici, solubilă în reactivi
Schweitzer Cu (NH3)4OH2
* încălzirea celulozei nu duce la topirea acesteia, în acest caz celuloza se carbonizează.
* nu are gustul dulce al zaharidelor
* hidroliza enzimatică a celulozei formează  glucoza.
* celuloza are un slab caracter reducător

Din modul în care celuloza reacţionează cu diferiţi componenţi chimici s-a tras concluzia că în
macromolecula sa fecare rest prezintă 3 grupări OH capabile să reacţioneze ea putând fi
reprezentată prin structuri de tipul:

OH

( C6H7O2 )n
OH

OH

Prezenţa celor trei hrupări OH capabile să reacţioneze (au reactivitate normală) face
ca celuloza să poată da toate reacţiile tipice:
- eterificare
- esterificare
- formare de alcoxizi

Esterificare:
A) Tratare a CH3COOH şi clorura de acetil sau anhidrida acetică în amestec celuloza poate
forma mono, di sau triacetat de celuloză.
O.CO.CH3
( C6H7O2 )n
OH

OH
Monoacetat de celuloză
O.CO.CH3

( C6H7O2 )n
O.CO.CH3
11
 OH
Diacetat de celuloză
O.CO.CH3

( C6H7O2 )n
O.CO.CH3

O.CO.CH3
Triacetat de celuloză

Acetaţii de celuloză sunt folosiţi la fabricarea unor mase plastice şi mătase artificială.
Mătasea artificială se obţine utilizând acetatul de celuloză. Soluţia acestuia în acetonă este
supusă filării la cald (filare uscată). Soluţia se evaporă, şi este recuperat firul de acetat de
celuloză coagulându-se şi întărindu-se.Ţesăturile din mătase de acetat sunt mai rezistente dar
mai puţin higroscopice decât cele din mătase vâscoză.

B) Prin tratarea HNO3 în prezenţă H2SO4 amestec nitrant se formează nitraţi de celuloză de
diferite grade de intrare:

O.NO2

( C6H7O2 )n
OH

OH
Mononitrat de celuloza

O.NO2

( C6H7O2 )n
O.NO2

OH
Dinitrat de celuloză

O.NO2

( C6H7O2 )n
O.NO2

O.NO2

Trinitrat de celuloză

Prin tratarea celulozei cu HNO3 se obţin esteri ai celulozei în care există un grad diferit
de transformare a grupării hidroxil libere. Dacă procentul de N este 12% produsul obţinut este
denumit fulmicoton şi serveşte la fabricarea pulberii fără fum în industria exploziilor.
Nitroceluloza cu un procent de 10% N poartă denumirea de colodiu care în amestec cu
canforul formează o masă plastică denumită celuloid utilizată ca suport de material fotosensibil
pentru filmele fotografice, dar deoarece arde foarte uşor chiar în absenţa aerului , a fost înlocuit
cu acetatul de celuloză.

12
Formare de alcoxizi
Prin tratarea cu soluţie concentrată de NaOH, celuloza formează un tip de alcoolat
(alcoxid) denumit alcaliceluloză cu diferite grade de transformare.

OH ONa+
( C6H7O2 )n + n NaOH  ( C6H7O2 OH )
OH
OH
OH
Alcali celuloză primară
Produsul poartă numele de alcaliceluloză, în acest caz, fiind substituit doar un atom de
H, va fi o alcaliceluloză primară. Produşii astfel obţinuţi sunt utilizaţi direct la fabricarea unor
fibre artificiale.--Procedeul vâscoză
Se tratează alcaliceluloză cu sulfură de carbon obţinându-se xantogenatul de celuloză
care este solubil în soluţie de NaOH formând o soluţie coloidală, vâscoasă denumită vâscoză
de unde provin şi denumirea procedeului.

OH OH
( C6H7O2 OH )n + n CS2  ( C6H7O2 OH ) n

O-Na+ O –C = S
|
SNa
xantogenat de celuloza
OH
+H2SO4
 ( C6H7O2 OH )n
- CS2
-NaHSO4 OH
celuloză

Soluţia de vâscoză se trece prin orificii foarte fine într-o baie H 2SO4 diluat (filare
umedă) când are loc neutralizarea acestuia şi descompunerea xantogenatului în celuloza şi
sulfura de celuloză astfel obţinută are fire mai lungi, cu aspect continuu care pot fi toarse şi
ţesute sau folosite la fabricarea cordului pentru anvelope.
Celuloza din lemn cu fire scurte parcurge în procedeul vâscoză următoarea succesiune cu
obţinerea în final a celulozei cu fire lungi. Dacă soluţia de vâscoză este filată printr-o filieră sau
printr-o fantă(simplă) sau fină în baie de H2SO4 diluat şi glicerină se obţine celofanul.

+NaOH nCS2
Celuloza din lemn Alcaliceluloza Xantogenat de
Fire scurte  primara  celuloza 

solubilitate filare in
 vascoza
  Celuloza cu
NaOH sol baie de H2 SO4 fire lungi

3.Mătasea Bemberg
Tratarea celulozei cu reactiv Schweitzer duce la stabilizarea ei. Din soluţia de celuloză
în reactiv Schweitzer se regenerează celuloza prin acidulare cu acid acetic 30%, obţinându-se
mătase cupramoniu, cuproxam sau mătase Bemberg. A fost prima mătase artificială obţinută.
13
14