Dizaharidele

Sunt constituite din 2-10 resturi de monozaharide unite prin punti eterice (C-O-C) si care
elibereaza prin hidroliza monozaharidele constituiente.

Dizaharidele se obtin prin condensarea monozaharidelor, cu eliminare de apa intre grupele

hidroxil (-OH) dintre doua sau mai multe molecule de monozaharide. Eliminarea se poate
face in doua feluri:

Daca eliminarea apei se realizeaza intre hidroxilul glicozidic de la o molecula de

monozaharida si o grupa hidroxil, de obicei din pozitia 4, de la cealalta molecula de
monozaharida, legatura eterica (C-O-C) se numeste legatura monocarbonilica. Daca
hidroxilul glicozidic care participa la condensare provine dintr-un anomer α, legatura eterica
se mai numeste si α-glicozidica. Prin urmare, cele doua unitati de glucoza din molecula
maltozei sunt unite printr-o legatura monocarbonilica α-glicozidica.

Daca hidroxilul glicozidic care participa la condensare provine dintr-un anomer β, legatura
eterica este β-glicozidica.

Daca eliminarea apei are loc intre grupele hidroxil glicozidice ale celor doua monozaharide,
legatura eterica (C-O-C) formata se numeste legatura dicarbonilica (cazul C). In molecula
zaharozei, unitatea de glucoza si unitatea de fructoza sunt unite printr-o legatura
dicarbonilica α-glicozidica din partea glucozei si β-glicozidica din partea fructozei.

Proprietatile dizaharidelor sunt determinata de natura legaturii eterice.

Dizaharidele cu legatura monocarbonilica, avand un hidroxil glicozidic liber, pot trece in

forma carbonilica si pot da reactiile specifice acesteia. Aceste dizaharide exista sub forma a
doi anomeri α si β si prezinta mutarotatie, se oxideaza si reduc reactivii Tollens si Fehling.
 Astfel de dizaharide se numesc
reducatoare. Prin urmare, maltoza este
o dizaharida reducatoare.

Dizaharidele cu legatura dicarbonilica,

neavand hidroxilul glicozidic liber, nu
mai pot trece in forma carbonilica si nu
mai pot da reactiile specifice acesteia:
fenomenul de mutarotatie, reducerea
solutiilor Tollens si Fehling. Aceste
dizaharide se numesc nereducatoare.
Prin urmare, zaharoza este o dizaharida
nereducatoare.

Zaharoza sau zaharul este dizaharida cea mai raspandita in natura. Industrial, zaharul se
extrage din trestia de zahar si din sfecla de zahar.

Zaharul se foloseste in alimentatie si in industria alimentara si are un important aport

energetic.

Prin hidroliza acida sau enzimatica a zaharozei se obtine un amestec echimolecular de D-

glucoza si D-fructoza. Zaharoza este dextrogira ([α]D=+66,5 ), iar solutia rezultata prin
hidroliza, care este formata din D-glucoza slab dextrogira si de D-fructoza puternic levogira,
este levogira ([α]D=-22). De aceea, amesecul de glucoza si fructoza rezultat din hidroliza
zaharului se numeste zahar invertit si constituie mierea artificiala.

Un gram de zahar elibereaza prin oxidare biochimica 4,2 kcal sau 17,55 kJ.

Lactoza este o glucidă care poate fi întâlnită în lapte. Numele de lactoză provine din
latină: lac, lactis - lapte iar terminația oză se adaugă glucidelor. Laptele sau produsele lactate
conțin în procent între 1,5–8 % lactoză. Lactoza face parte din categoria dizaharidelor, ea
este alcătuită din o moleculă de D-galactoză și o moleculă de D-glucoză, cele două molecule
sunt legate în poziția β-1,4- printr-o legătură glicozidică.
Maltoza este o dizaharidă formată din două unități de glucoză legate printr-o legătură
α(1→4), în urma unei reacții de condensare. Maltoza este obținută la hidroliza
enzimatică a amidonului în prezența amilazelor. Denumirea sa provine de la malț, deoarece
ea este întâlnită în semințele care germinează, acestea descompunând amidonul pentru a
obține surse de hrană. De asemenea, se poate obține și prin caramelizarea glucozei.

Celobioza este o dizaharidă reducătoare cu formula [HOCH2CHO(CHOH)3]2O. Este formată

prin condensarea a două molecule de β-glucoză prin formarea de legături β(1→4). Celobioza
poate fi hidrolizată la glucoză, enzimatic sau în prezență de acid. Molecula de celobioză are
opt grupări hidroxil (OH) libere, și două alte legături, de tip acetal și semiacetal, ceea ce duce
la formarea de legături de hidrogen inter- și intramoleculare puternice.

Celobioza se poate obține prin hidroliza parțială, enzimatică sau acidă, a celulozei și a altor
materiale bogate în celuloză, cum ar fi bumbacul, hârtia, etc. Prin tratarea celulozei
cu anhidridă acetică în prezență de acid sulfuric se obține octoacetatul de celobioză, care nu
mai are legăturile hidroxil libere, și care este solubil în solvenți organici nepolari.