CURS GENETICA UMANA SINTEZA SI REGLAREA SINTEZEI DE PROTEINE

SINTEZA SI REGLAREA SINTEZEI DE PROTEINE

Sinteza de proteine specifice este activitatea fundamentala a fiecarei celule din organism; Aceasta sinteza este reglata de fluxul informatiei genetice si este inscrisa in structura acizilor nucleici celulari ADN si ARN.

Fluxul informatiei genetice

Biologia moleculara a permis cunoasterea mecanismelor genetice care stau la baza aparitiei si detectarii caracterelor cu exprimare fenotipica. Fiecare caracter morfologic sau molecular caracteristic individului reprezinta ultimul lant din seria de etape biochimice controlate genetic. Intre informatia genetica si forma finala a caracterului sunt interpuse o serie de etape obligatorii(Ruffie).

The central dogma of molecular biology

Describes the two-step process, transcription and translation, by which the information in genes flows into proteins: DNA RNA protein.

Fluxul informatiei genetice - Etape

Prima etapa este reprezentata de transferul informatiei genetice din ADN-ul cromozomial in citoplasma celulei. Acest transfer este realizat prin sinteza moleculelor de ARN mesager care, conform principiului complementaritatii bazelor azotate, respecta riguros structura primara a ADNului; A doua etapa incepe cu formarea nisei polizom unde se asambleaza specific aminoacizii in lanturile polipeptidice. Aici conlucreaza diferentiat cele trei tipuri de ARN celular(mesager, ribozomal si de transport) la edificarea unei proteine ale carei structura si functie sunt specifice fiecarui individ si fiecarei specii;

Fluxul informatiei genetice - Etape

A treia etapa este esentiala si este reprezentata de materializarea informatiei genetice sub forma de molecule proteice, enzimatice, imunologice; A patra etapa este legata de finalizarea caracterelor anatomostructurale. Realizate ontogenetic, controlate genetic si influentate de factorii de mediu, caracterele morfologice sunt particulare fiecarui individ si fiecarei specii.

Fluxul informatiei genetice Teoria semantica

Biopolimerii celulari pot fi clasificati dupa gradul semnificatiei genetice si participarea la edificarea caracterului(Zuckernandl si Pauling).

ADN-ul cromozomial are drept caracteristica dispunerea liniara a informatiei genetice, fiind numit semantida primara deoarece detine informatia primara a genelor; ARN-ul celular are rolul de mesager intre nucleu si citoplasma. Deoarece copiaza informatia genetica din ADN, folosita apoi in citoplasma pentru ordonarea aminoacizilor din structura polipeptidului, ARN-ul este denumit semantida secundara; Proteinele, formate din lanturi polipeptidice sunt considerate semantide tertiare; Glucidele si lipidele se sintetizeaza sub controlul unor enzime specifice si sunt numite molecule episemantice deoarece ele ca produs final nu exprima in totalitate informatia obtinuta din primele trei tipuri de semantide.

CODUL GENETIC
Intelegerea fluxului de informatie genetica cere si cunoasterea modului particular in care sunt codificate mesajele in structura ADN-ului cromozomial; Informatia genetica este inregistrata in moleculele acizilor nucleici sub forma unui cod genetic determinat de ordinea bazelor azotate in structura primara a ADN-ului. Ordonarea intracatenara a bazelor azotate defineste mesajul genetic; Informatia genetica este informatia data de secventa de nucleotide din structura moleculei de ADN sau ARN, care ordoneaza sau codifica secventa de aminoacizi din structura unei proteine. Informatia genetica este conservata si multiplicata prin duplicarea semiconservativa a moleculei de ADN;

CODUL GENETIC - GENERALITATI

Orice informatie genetica este reprezentata conventional prin semne simboluri; Totalitatea semnelor conventionale care servesc la obtinerea unui mesaj genetic reprezinta alfabetul genetic; Simbolurile se asociaza intre ele in cuvinte de cod pentru a putea exprima mesajul; Succesiunea cuvintelor de cod ordoneaza fraze logice cu determinism biologic; Prin asocierea frazelor logice obtinem mesajul pentru definirea unui caracter exprimat fenotipic; Cifrul prin care se exprima logic informatia genetica reprezinta codul genetic;

CODUL GENETIC GENERALITATI 4 simboluri(A, G, C, T/U) = 20 aminoacizi?

Watson Crick a introdus in 1961 notiunea de codon unitatea de functie a codului genetic, format dintr-o succesiune de baze azotate, necesare pentru codificarea unui aminoacid din structura proteinelor; Initial s-a crezut ca unitatea de functie este reprezentata de un singur nucleotid, adica codonul univoc. Daca codonul ar specifica strict un aminoacid, numarul codonilor obtinuti ar fi de 4 x 1 = 4, deci ar fi specificati numai 4 aminoacizi, iar restul de 16 ar ramane nespecificati; Acelasi rationament poate fi aplicat si in cazul codonului biunivoc 4 x 4 = 16 codoni, respectiv 16 aminoacizi, admitand faptul ca ordinea bazelor modifica tipul de aminoacid; Nierenberg si Matthaei(1961) au demonstrat ca, dimensional, codonul este triunivoc, iar fiecare aminoacid este codificat de o tripleta, succesiunea a trei nucleotide adiacente; Prin aceasta asociere numarul combinatiilor posibile este de 4 x 4 x 4 = 64, care acopera si depaseste numarul aminoacizilor din structura proteinelor.

CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

Unitatea de functie a codului genetic este codonul. El este format din secventa liniara a trei nucleotide; Codul genetic este degenerat. Numarul combinatiilor posibile este 4 = 64 codoni. Fata de numarul aminoacizilor avem un surplus de 44 de codoni. Dintre aceste triplete, multe participa la codificarea aceluiasi aminoacid. De exemplu, leucina este codificata de 6 codoni diferiti: UUA, UUG, CUU, CUC, CUA si CUG, iar arginina de 6 codoni: CGU, CGC, CGA, CGG, AGA si AGG. Exista codoni sinonimi iar codul genetic este degenerat, adica un aminoacid este specificat de mai multi codoni. Acest aspect se numeste redundanta informationala;

CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC Codul genetic inscris in molecula ADN-ului este recunoscut in structura ARN-ului mesager prin complementaritatea bazelor: C G, G C, T A, A U. Codul genetic nu este ambiguu. Un codon dat recunoaste un singur tip de aminoacid. Codificarea este inepuizabila. De exemplu, secventa de 10 dezoxiribonucleotide realizeaza 1 milion de combinatii sau fraze diferite, iar dintr-o secventa de 15 dezoxiribonucleotide pot rezulta cateva sute de milioane de combinatii diferite. Mesajele au punctuatie. Semnele de punctuatie sunt reprezentate de un codon start sau initiator AUG, care specifica metionina si 3 codoni denumiti non-sens(UAA, UAG, UGA) care semnifica oprirea sintezei proteice.

CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC Intre codoni nu exista semne de separare sau virgule. Citirea mesajului se face in flux continuu pana la codonul terminator. Intre codoni nu raman dezoxi-ribonucleotide izolate, neintegrate in componenta unui triplet functional. Codul genetic nu accepta suprapunere. Fiecare codon poseda bazele proprii, care nu participa in acelasi timp la structurarea altui codon. Codul genetic este universal. El este acelasi pentru toate speciile cunoscute din regnul vegetal si animal. Datorita universalitatii codului genetic s-a reusit biosinteza hemoglobinei folosindu-se ribozomi si ARN-m din reticulocite de iepure, in prezenta ARN-t provenit de la E.colli. Ceea ce difera este succesiunea si frecventa distributiei codonilor la fiecare specie.

CARACTERISTICILE CODULUI GENETIC

Codul genetic se modifica prin mutatie. Principalele tipuri de mutatii, limitate la un singur cistron constau din: substitutia, insertia sau eliminarea unei baze din structura ADN-ului. Modificand secventa nucleotidelor se amplifica informatia genetica. Wright(1966): daca gena are 1000 nucleotide, posibilitatile de modificare sunt de 4 nucleotide.

CODUL GENETIC Structura codului genetic

SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

Structura primara a fiecarei proteine este inscrisa codificat in structura moleculei de ADN sub forma de gene; O gena este un segment de ADN care codifica un produs functional(ARN-m, ARN-t, ARN-r); Majoritatea genelor codifica sinteza proteica, deoarece marea majoritate a genelor sunt transcrise in ARN-m iar ARN-m este apoi translat in proteine sau polipeptide; Polipeptidele mici, codificate de doua sau mai multe gene trebuie sa fie unite pentru a produce o proteina functionala.

SINTEZA DE PROTEINE SI POLIPEPTIDE

poate fi impartita in 2 etape

Transcriptia informatiei genetice de la ADN catre moleculele de ARN; Translatia/ Traductia informatiei genetice intr-un lant polipeptidic.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE

ADN-ul, datorita arhitecturii sale in structura cromozomilor, masei moleculare foarte mari si legarii cu proteinele histonice la nivelul nucleozomilor, nu poate parasi nucleul celulelor eucariote; Din cantitatea foarte mare de informatie genetica detinuta de ADN, numai o mica parte este necesara pentru controlul functiilor celulare; De aceea, mesajul genetic se transcrie pe secvente scurte de ADN, dand nastere ARN-m, capabil sa paraseasca nucleul si sa transporte informatia in citoplasma celulei, unde are loc asamblarea aminoacizilor in lanturi polipeptidice.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE

Prin asamblarea ribonucleotidelor in structura ARN-m, respectandu-se principiul complementaritatii bazelor se reproduce fidel, in negativ, informatia genetica din segmentul cistronului de ADN. Transcriptia ARN-m are loc in 3 etape:

Initierea; Elongatia; Terminarea.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE INITIERE

Incepe cu o secventa particulara de ADN denumita situs promotor, unde se ataseaza enzima ARN-polimeraza-ADN-dependenta, care initiaza transcriptia; ARN-polimeraza sintetizeaza acid nucleic in directia 5 la 3, iar citirea matritei de ADN se face in directia 3 la 5; La acest nivel se gaseste si o subunitate proteica denumita factor sigma, care are rolul de a mentine conformatia de dublu helix necesara recunoasterii situsului promotor; In momentul in care complexul ARN-polimeraza/factor sigma recunoaste corect promotorul, factorul sigma se disociaza de ARN polimeraza si enzima incepe sa despiralizeze helixul de ADN, formand o regiune de dezoxiribonucleotide neamperecheate, care serveste drept matrita pentru sinteza ARN-ului.

Initiation

Initiation
RNA polymerase from E.coli is composed of 6 polypeptide subunits: two alpha subunits; one beta; one beta prime; one omega; sigma subunit. Five of these subunits(alpha 2, beta, beta prime, omega) are tightly bound together and constitute core enzyme.

RNA polymerase holoenzyme(sigma subunit plus core enzyme), recognize the beginning of a gene, the starting region that is called the promoter; The information coded in the DNA promoter enables the enzyme to recognize the exact point where transcription begin;

THE PROMOTER
A characteristic region of the promoter that occur at approximately position -35 is the recognition region to which the polymerase first binds(TTGACA). This sequence refer to the top strand that does not undergo transcription. The polymerase leaves the -35 sequence and then proceeds to move downstream to another region conserved. This is the second consensus sequence(TATAAT) and is found at position -10. It is known as PRIBNOW BOX(PB).

THE PROMOTER
The distance between PB and the -35 sequence is about 16-18 bases;

The PB is the region where polymerase binds firmly and this is belive to be the location where the helix DNA opens up(unwinds) to allow base pair recognition to the DNA template for the RNA formation; The open region extends from PB to a few positions past position +1(the starting point of transcription);
The first nucleotide of the transcript RNA is typically a purine(A or G) at the 5 end; This means that a pyrimidine(T or C) marks the position on the antisense strand which undergoes transcription and is toward the 3 end of the strand.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE INITIERE

Despiralizarea helixului de ADN de catre ARN-polimeraza

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE ELONGATIE Odata cu inceperea transcriptiei, ribonucleotidele ce contin 3 grupari fosfat de hidrogen se leaga pe baza complementaritatii bazelor, imperechindu-se cu dezoxiribonucleotidele expuse de pe catena despiralizata care va fi transcrisa; Ribonucleotidele se leaga apoi covalent intre ele prin legaturi fosfodiesterice, energia fiind furnizata prin clivarea celor doua grupari fosfat din ATP; ARN-m polimerizeaza la o rata de cca 30 nucleotide/sec.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE TERMINARE

Cand elongatia atinge aprox. 10 nucleotide, factorul sigma se disociaza, deoarece intalneste un codon stop, iar lantul complet de ARN-m paraseste gena; Terminarea transcriptiei are loc numai in prezenta unui factor ro(Robert, 1970); Odata ce ARN-polimeraza se deplaseaza de la nivelul regiunii promotor, se poate atasa o noua molecula de ARN-polimeraza la promotor, care poate initia o noua etapa a transcriptiei; O gena poate fi transcrisa de mai multe ori.

Termination
Signals to stop transcription are in the DNA in the form of sequences called TERMINATOR SEQUENCES. A few features of these sequences are: The presence of inverted repeats. Reading them in the same direction 5 to 3 on either of two DNA strands yields the same sequence of nucleotides. On either of the two strands the inverted repeats provides a region where base pairing can take place between segments of the same strand, if the two strands are separated; As a result of this, a loop- a hairpin configuration (or palindrome) forms; An inverted repeat of terminator typically is associated with a region rich in GC;

TERMINATOR SEQUENCE

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE ELONGATIA SI TERMINAREA

Elongatia ARNm complementar genei

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES
Different features from prokaryotes: Eukaryotes have three different RNA polymerases, whereas prokaryotes have only one RNA polymerase; mRNA from eukaryotes undergoes chemical modification before it is used to make proteins.

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES
In eukaryotic cells are found three different RNA polymerases and each is responsible for the synthesis of a different class of RNA molecules. RNA polymerase I is confined to the nucleolus synthesis of small and large subunit ribosomal RNA(rRNA); RNA polymerase II synthesizes mRNA from all the various kinds of structural genes coded for polypeptides and for some of snRNAs. RNA polymerase III synthesizes tRNA, other small nuclear RNA and 5s ribosomal RNA.

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES
The first three polymerases are unable by themselves to recognize and bind to specific base sequences in promoters. The initiation of transcription depends entirely on certain proteins known as TRANSCRIPTION FACTORS. TF are elements that recognize specific sequence in promoters and initiate transcription; Almost all promoters that interact with RNA polymerase II contain a conserved sequence known as HOGNESS box(or TATA box).

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES
All of them are made of multiple subunits and are called holoenzymes; The most active RNA-synthesizing ability is associated with RNA polymerase I. Its product - ribosomal RNA is a major component of the ribosome(a large ribonucleoprotein particle). Polymerase I accounts for most of the RNA synthesized in the cell; RNA polymerase II is responsible for the synthesis of the precursor of mRNA heterogenous nuclear RNA( or premRNA) which is usually much larger than mRNA. Pre-mRNA is the primary transcript and before it can be used by the cell, it must first be enzymatically processed into mRNA.

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES HOGNESS box(TATA box)

It is located about 25 bp upstream(-25) from +1(the start site of transcription) and have the consensus sequence 5-TATAAA3; Tends to be surrounding by GC sequences; Four different transcription factors binds in the vicinity of the TATA box; One of these, transcription factor IID(TF IID) known also as TATA protein recognizes the TATA sequence and must bind to the DNA before any other molecules do; Once TF IID attaches it is followed by TF A, TF B, the polymerase and by the TF IIE;

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES
TATA sequence determines the exact site for the start of transcription but it does not do this alone. Two other sequences upstream of the start point also affect gene expression and these are CAAT box an GC box. The CAAT box has the consensus sequence upstream GGCCAATCT and is often located at position -80 upstream of +1. Mutations in the CAAT region greatly reduce the level of transcription from the promoter. Mutations in the TATA region partially reduce the transcriptional activity but the initiation site is altered.

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES
The GC box include two boxes, each of each contains the consensus sequence GGGCGG; One such box is usually found upstream and one downstream from CAAT box, while TATA and GC boxes interact with a few defined transcription factors, CAAT box are recognized by a diversity of protein molecules, some of which facilitate transcription. Enhancer sequences are binding sites for a wide variety of TF. An enhancer can increase the rate of transcription.

TRANSCRIPTION IN EUKARYOTES

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE PROCESAREA/MATURATIA ARN MESAGER Transcriptia este mult mai complexa in celulele eucariote decat in celulele procariote; ARN-m nu este functional imediat dupa constituire, el are nevoie de o etapa de maturatie, care lipseste la procariote; Explicatia este data de prezenta in genele eucariote a unei mari cantitati de introni, secvente noncodante pentru proteina finala, dispersate printre regiunile codante sau exoni; ARN-polimeraza copiaza atat exonii cat si intronii pentru a forma un ARN-m precursor sau ARN-premesager.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE PROCESAREA/MATURATIA ARN MESAGER Precoce in transcriptie este adaugat un nucleotid neobisnuit 7-metilguanilat la capatul 5 al ARN-pm, numit cap; Acesta are rolul de atasare a ribozomilor pentru translatie; In momentul in care transcriptia este aproape completa, la capatul 3 este atasata o serie de 100-250 nucleotide cu adenina, numita coada poli-A;

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE PROCESAREA/MATURATIA ARN MESAGER

Rolul sau este de a transporta ARN-m in afara nucleului si de a-l stabiliza impotriva degradarii in citoplasma; Dupa transcriptia ARN-pm, regiunile non-codante sunt excizate iar regiunile codante sunt unite prin complexe de ribonucleoproteine numite spliceozomi pentru a forma ARNm matur, care trece apoi in citoplasma pentru a fi translat in proteine.

TRANSCRIPTIA INFORMATIEI GENETICE SEMNIFICATIE

ARN-m, desi se gaseste in proportie de 1-2% din totalul ARNului celular, transcrie aproximativ 98% din totalul informatiei genetice existente in ADN-ul cromozomial. O molecula de ARN-m transcrie informatia care asigura sinteza unui polipeptid celular.Teoretic exista atatea tipuri de ARN-m cati cistroni functionali sunt in genotip; ARN-t si ARN-r, desi reprezinta 15% si 80% din totalul ARN-ului celular, utilizeaza ca matrice numai 2% din totalul informatiei genetice existenta in AND-ul cromozomial. Aceste tipuri de ARN, in cantitati mari si putin diversificate au rol in translatia mesajului genetic, adoua etapa in sinteza proteinelor celulare.

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE

Elementele implicate in realizarea translatiei sunt: ARN-r ARN-t Aminoacizi Enzime Donatorii de energie

Elementele implicate in realizarea translatiei: ARN-t, aminoacizi In timpul translatiei ARN-t specifici fixeaza aminoacizii specifici, ii transfera pe ribozomi si ii insera intr-o pozitie specifica , in functie de mesajul din ARN-m; Cuplarea si transportul specific se fac in prezenta ATPului si a aminoacil-ARN-t-sintetaza specifica; Activarea aminoacidului si transportul sau specific se desfasoara in doua etape:

Elementele implicate in realizarea translatiei: Etapele activarii aminoacidului

- prima etapa corespunde activarii aminoacidului: R-CH-COOH + Enzima + ATP = R-CH-CO-O-AMP-E + PP NH2 NH2 aminoacid aminoacid activat

- in etapa a doua are loc cuplarea aminoacidului activat cu ARN-t: R-CH-CO-O-AMP-E + ARN-t = R-CH-CO-O-ARN-t + AMP + E NH2 aminoacil-ARN-t

Aminoacid activation

Elementele implicate in realizarea translatiei: ARN-t

Acest proces este efectuat de catre portiunea anticodon a moleculelor de ARN-t complementare cu secventa de codoni de pe ARN-m; ARN-t este o molecula tridimensionala cu forma de frunza de trifoi inversata, cu lungime de aprox. 70 nucleotide;

Elementele implicate in realizarea translatiei: ARN-t

La capatul 3 se poate atasa un aminoacid specific; La capatul opus se gaseste bucla anticodon, care contine o serie de trei baze complementare cu codonul de pe ARN-m, numit capatul de citire; Una dintre buclele laterale fixeaza enzima de activare, iar cealalta se ataseaza la subunitatea ribozomala de 50S.

Elementele implicate in realizarea translatiei: ARN-r, ribozomi

Ribozomii, descrisi de E. Pallade in 1953, au un diametru de 150-200 , fiind formati din doua subunitati inegale, cuplate intre ele prin legaturi stabilizate de ionii de Mg+;

Elementele implicate in realizarea translatiei: ARN-r, ribozomi

Sunt formati din doua subunitati, diferite prin constanta de sedimentare: marea subunitate are 50S iar mica subunitate are constanta 30S; Fiecare subunitate este constituita din complexe de proteine(40%) si ARNr(60%); O molecula de ARN-m poate fi explorata de mai multi ribozomi, formand poliribozomul sau polizomul; Fixarea ARN-m de ribozomi se face la la subunitatea de 30S.

Polyribosome

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE INITIERE

Pentru a initia translatia o unitate ribozomala de 30 S se leaga la o secventa scurta de ARNm numita situsul de legatura ribozomal; Secventa incepe intotdeauna cu semnalul AUG, denumit codon initiator; Anticodonul complementar de pe ARN-t va fi UAC si transporta specific numai metionina; Aceasta cuplare se realizeaza in prezenta a doi factori de initiere de natura proteica(Fc si Fb);

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE INITIERE

Subunitatea ribozomala de 50S se ataseaza apoi la complexul de initiere, iar factorii de initiere se desprind si se formeaza ribozomul de 70S; Se formeaza astfel capul de citire, favorizat de un alt factor de initiere Fa, in prezenta unei molecule de GTP; Subunitatea mare are doua situsuri alaturate: situsul aminoacil-A si situsul peptidil-P; Situsul P este primul ocupat de ARN-t adaptor.

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE ELONGATIE

Soseste al doilea ARN-t adaptor, care transporta un aminoacid care care se fixeaza de ribozom in situsul A; In prezenta peptidil-transferazei din ribozom se stabileste o legatura peptidica intre cei doi aminoacizi; Dupa legarea aminoacizilor, ARN-t initiator paraseste situsul P ribozomal prin situsul de iesire E; Ribozomul avanseaza trei baze pe secventa ARN-m;

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE ELONGATIE

Prin avansare , al doilea ARN-t trece pe situsul P; Situsul A este eliberat prin avansare, cuprinzand codonul urmator din secventa ARN-m;

Soseste al treilea ARN-t adaptor, care ocupa situsul A;

Se formeaza o noua legatura peptidica intre aminoacizii 2 si 3, dupa care ARN-t paraseste ribozomul; Lantul polipeptidic in crestere strabate un tunel in interiorul subunitatii 50S;

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE FAZA DE TERMINARE

Acest proces continua de nenumarate ori in directia 3-5 pana cand ribozomul atinge un codon stop(UAA, UAG, UGA); Factorii eliberatori elibereaza lantul polipeptidic de pe ARN-t, iar cele doua subunitati ribozomale vor fi reciclate; In timpul fazei de elongatie proteina ia o forma functionala tridimensionala;

TRANSLATIA/TRADUCTIA INFORMATIEI GENETICE Acest mecanism asigura adaugarea ordonata si repetata a aminoacizilor pana la formarea lantului polipeptidic; Legarea aminoacizilor nu se face la intamplare, ci conform ordonarii codonilor din structura ARN-m, care asigura astfel specificitatea structurala si functionala a polipeptidului; Sinteza unui polipeptid in celula se desfasoara foarte rapid; de exemplu, pentru constituirea lantului polipeptidic al hemoglobinei cu 150 de aminoacizi este necesar un timp de aprox. 9 minute.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

Genele implicate in sinteza proteinelor sunt numite gene structurale; Intr-o celula nu toate genele functioneaza in acelasi timp; Activitatea acestora este reglata in functie de necesitatile celulei, care nu sintetizeaza si nici nu metabolizeaza mai mult material decat este nevoie; Mecanismele de reglare au fost descrise pentru procariote si eucariote; Enzimele care intervin in reglarea sintezei proteice pot fi controlate prin 2 mecanisme: 1. Controlul genetic al sintezei enzimei; 2. Controlul activitatii enzimatice(inhibitie de feedback)

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE A). CONTROL GENETIC

Controlul genetic al sintezei enzimatice se refera la controlul transcriptiei ARN-m necesar pentru sinteza unei enzime; Acest control se realizeaza prin intermediul proteinelor reglatoare care se pot atasa la ADN si pot bloca sau amplifica functia ARN-polimerazei; Proteinele reglatoare pot functiona ca: -Represori(control genetic negativ) - Corepresori(operonul trp); - Inductori(operonul lac); -Activatori(control genetic pozitiv).

Genele din operon sunt gene structuraleacestea codific sinteza diferitelor catena polipeptidice din care se formeaz proteinele.

.nafara genelor structurale in operon exist i situsuri cu diferite roluri:

Situsul operator este situat naintea situsului atenuator, la nivelul cruia acioneaz proteina represor pentru a bloca procesul

de transcripie.
Situsul promotor este situat naintea operatorului, unde se ataeaz enzima ARN polimeraza pentru a iniia procesul de

transcripie. Unele grupari de gene mai conin si un situs atenuator localizat in faa primei gene structurale i avnd rolul de a interveni in procesul de transcripie fie prin accelerarea acestuia, fie prin

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE 1). CONTROL GENETIC NEGATIV

Represorii sunt proteine reglatoare care blocheaza transcriptia ARNm; Represorii se leaga la o portiune de ADN numita operator care se gaseste in aval de promotor; Legarea proteinei reglatoare la operator blocheaza trecerea ARNpolimerazei de operator si transcrierea secventei de gene structurale ale enzimei control genetic negativ; Represorii sunt proteine alosterice care au un situs de legare pentru o molecula specifica numita: - corepresor- care modifica forma proteinei represor astfel incat ea sa se poata cupla cu operatorul si sa blocheze transcriptia; - inductor- altereaza forma proteinei reglatoare, blocheza cuplarea cu operatorul si permite transcriptia.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR

Corepresor - modifica forma proteinei represor astfel incat ea sa se poata cupla cu operatorul si sa blocheze transcriptia Este produsul final al sintezei proteice

E. Coli - 4403 genes

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR Operonul represibil in absenta corepresorului (operon Trp)

Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represoare inactiva; Pasul 2: Proteina represor inactivata nu se poate lega de regiunea operator a operonului;

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR Un operon represibil in absenta corepresorului (operon Trp)
Pasul 3: deoarece proteina represor inactiva nu este capabila sa se ataseze de regiunea operator, ARN polimeraza (enzima responsabila pentru transcrierea genei) este capabila acum sa se lege de regiunea promotor a operonului; Pasul 4: ARN polimeraza este capabila acum sa transcrie cele 5 gene ce codifica enzima in ARNm; Pasul 5: prin transcrierea acestor gene sunt sintetizate cele 5 enzime necesare bacteriei pentru sinteza aminoacidului triptofan.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR

Un operon represibil in prezenta unui corepresor(operon Trp)
Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor inactiva; Pasul 2: Daca corepresorul triptofan este prezent, el se leaga de proteina represor inactiva; Pasul 3: Legarea corepresorului produce activarea proteinei represor inactive; Pasul 4: Proteina represor activata se leaga apoi la regiunea operator a operonului;

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN COREPRESOR Un operon represibil in prezenta unui corepresor (operonul Trp)
Pasul 5: Odata cu legarea proteinei represor active la regiunea operatoare, ARN polimeraza (enzima responsabila pentru transcrierea genelor) nu mai este capabila sa se lege la regiunea promotoare a operonului; Pasul 6: Daca ARN polimeraza nu se mai leaga la regiunea promotoare, cele 5 gene enzimatice nu vor mai fi transcrise in ARNm;

Pasul 7: In lipsa transcriptiei celor 5 gene, cele 5 enzime necesare pentru ca bacteria sa sintetizeze aminoacidul triptofan nu mai sunt sintetizate.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR

Inductor- altereaza forma proteinei reglatoare, blocheza cuplarea cu operatorul si permite transcriptia Este substanta care trebuie metabolizata

The lactose (lac) operon

Operonul lac este necesar pentru transportul si metabolizarea lactozei la E.coli

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR Un operon inductibil in absenta inductorului (operonul lactoza)
Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor activa; Pasul 2: Proteina represor se leaga apoi la regiunea operator a operonului;

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR Un operon inductibil in absenta inductorului (operonul Lac)
Pasul 3: ARN polimeraza nu se poate lega de regiunea promotor a operonului cind proteina represor activa este legata de regiunea operator; Pasul 4: Daca ARN polimeraza nu se leaga la regiunea promotor genele celor 3 enzime (Z, Y si A) nu sunt transcrise in ARNm; Pasul 5: In lipsa transcriptiei celor 3 gene enzimatice, cele 3 enzime necesare pentru utilizarea lactozei de catre bacterie nu sunt sintetizate.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR

Un operon inductibil in prezenta inductorului (operonul Lac)
Pasul 1: Gena reglatoare codifica o proteina represor activa; Pasul 2: Lactoza, molecula inductoare se leaga de proteina represor activa; Pasul 3: Legarea inductorului inactiveaza proteina represor; Pasul 4: Proteina represor inactiva nu se mai poate lega la regiunea operatoare a operonului;

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE PRIN INDUCTOR Un operon inductibil in prezenta inductorului(operonul Lac)
Pasul 5: Deoarece proteina represor inactiva nu este capabila sa se lege la regiunea operatoare, ARN polimeraza va fi din nou capabila sa se lege la regiunea promotor a operonului; Pasul 6: ARN polimeraza este acum capabila sa transcrie cele 3 gene enzimatice (Z, Y si A) in ARNm; Pasul 7: Odata cu transcrierea acestor gene sunt sintetizate cele 3 enzime necesare bacteriei pentru a utiliza lactoza.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE 2). CONTROL GENETIC POZITIV

Activatorii sunt proteine reglatoare care promoveaza sau initiaza transcriptia; Activatorii controleaza gene care au un promotor la care ARNpolimeraza nu se poate atasa; Activatorul este o proteina allosterica care se poate lega de situsul activator de legatura; ARN-polimeraza nu se va putea lega de promotor si nu va putea transcrie genele; Legarea unei proteine inductor la activator ii va modifica forma si aceasta se va atasa la situsul activator de legatura; ARN-polimeraza se leaga de promotor si initiaza transcriptia control genetic pozitiv.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE CONTROL GENETIC POZITIV

O proteina activatoare in absenta inductorului Gena reglatoare produce o proteina activatoare inactiva; Proteina activatoare nu se poate lega de situsul de legare activator;

ARN polimeraza nu se poate lega la promotor;

Gena X nu se transcrie iar enzima nu se sintetizeaza.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

O proteina activatoare in prezenta inductorului pasul 1
Gena reglatoare produce o proteina activatoare inactiva; Inductorul se leaga la activator;

Legarea inductorului produce modificarea formei activatorului;

Activatorul se poate lega la situsul activator de reglare.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

O proteina activatoare in prezenta inductorului pas 2
Legarea activatorului evidentiaza situsul de legare al ARN polimerazei la promotor; ARN polimeraza se leaga la promotor si este capabila sa transcrie gena X in ARN-m; Sinteza enzimei.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE B). CONTROLUL ACTIVITATII ENZIMATICE (Inhibitie prin feed-back)

Inhibitie non-competitiva;

Inhibitie competitiva.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

Inhibitia noncompetitiva prin enzime allosterice Produsul final (inhibitor) al caii metabolice se combina cu situsul allosteric al enzimei, aceasta altereaza situsul activ al enzimei astfel incit ea nu se mai poate lega la substratul initial al caii; Aceasta blocheaza sinteza produsului final.

REGLAREA SINTEZEI PROTEICE

Inhibitia competitiva a activitatii enzimatice

Produsul final (inhibitor) al caii metabolice se leaga la situsul activ al primei enzime a caii; Ca rezultat enzima nu se mai poate lega la substratul initiator al caii metabolice.

Exista diferente majore intre reglarea sintezei la eucariote si procariote

Eucariotele au histone si cromozomii sunt stans infasurati in cromatina, iar procariotele au proteine legate direct de ADN care se poate exprima mult mai usor; Procariotele nu au introni iar fiecare gena are propria sa regiune reglatoare; Procariotele nu folosesc factori de transcriptie si regiuni promotoare pentru reglarea controlata a fiecarei gene; Procariotele nu au introni; ca urmare nu se produce procesarea ARNm, care este folosit mai ales in reglarea expresiei genice la eucariote.

THE REGULATION OF GENE EXPRESSION OCCURS AT MANY LEVELS

TRANSCRIPTIONAL CONTROL

POSTTRANSCRIPTIONAL CONTROL

TRANSCRIPTIONAL CONTROL The primary control point, is the regulation of RNA synthesis from a DNA template. All cells posess a large set of sequence specific DNA binding proteins whose function is to turn genes on or off at the transcriptional level. DNA binding proteins posses precise structures that recognize and bind to specific DNA sequences.

POSTTRANSCRIPTIONAL CONTROL
Are secondary mechanisms for controlling gene expression after transcription. It includes: RNA processing control; Translational control; mRNA degradation control; Protein activity control.

I. RNA processing control

Is restricted to eukaryotes, and determines how and when the primary transcript is spliced or processed to form a mRNA;

For example, some RNA transcripts produce different mRNAs from the same gene, in different cell types by selectively using introns.

II. Translational control

Determines which mRNA are translated into proteins and when. For example translation may be inhibited by mRNA binding to specific proteins or promoted by special nucleotide sequences at the end of the mRNA, that facilitate ribosome binding.

III. mRNA degradation control

Affects the stability of certain mRNA species, selectively destabilizing some and stabilizing others. A protein that is needed in large quantities over an extended time period may have a very stable mRNA; For example -globin mRNA has a half-life of 10 hours(half-life = is the time required for 50% of the molecules to be degraded). Some other regulatory proteins are transiently required and have an mRNA half-life of several minutes.

IV. Protein activity control

Selectively activates, inactivates, modifies specific protein molecules within the cell or within a certain cell type affecting how and when the protein act; For example some proteins are required for specific developmental events and act only in certain cell types at a specific time during development. These proteins have profound effects on other cells and must be inactivated immediately after they have acted because they could cause abnormal development.