EXPRESIA

GENICĂ
1
 Date generale

 două procese corelate funcţional:

transcripţia şi translaţia;
 necesită:
 un sistem de transfer al informaţiei genetice
din nucleul celulei în citoplasmă;
 un cod genetic.

2
 Date generale

Transcripţie Translaţie
Replicare

ADN ARNm PROTEINE

Expresia genică este supusă unui control riguros care reglează:

• tipul de celulă în care are loc sinteza proteinei,
•momentul,
•cantitatea si ritmul

3
 Date generale

 Transfer general:
 ADN → ADN = replicare;
 ADN → ARNm = transcripţie
 ARNm → proteine = translaţie;
 Transfer special:
 ARN → ARN - replicarea unor virusuri;
 ARN → ADN (transcripţia inversă) celule
infectate cu retrovirusuri.

4
 Date generale

 Transferul informaţiei ADN → proteine :

 transcripţia – formare ARN mesager precursor;

 formarea ARNm matur;
 transportul ARNm din nucleu la ribosomi;
 translaţia –sinteza proteine;
 procesarea post-translaţională;

5
 Transcripţia

1. Diferenţe ADN – ARN

2. Formarea ARNm precursor

3. Maturarea ARNm

6
 Transcripţia

1. Diferenţe ADN – ARN

 componenta glucidică – pentoza - este
riboza, în loc de deoxiriboză;
 în ARN, timina din ADN este înlocuită de
uracil, astfel cele patru baze azotate ale
unei molecule de ARN sunt: adenina,
guanina, citozina şi uracilul;
 moleculele de ARN sunt monocatenare.

7
ARN = polimer de ribonucleotide:
[P – R – N]n
 ARN ≠ ADN:
 riboză,
 uracil în loc de timină,
 micropolimer,
 monocatenar.
 ARN:
 codant = ARNm
 necodant (← gene ARN) cu roluri multiple: - în translaţie (ARNr şi
ARNt);
- în reglare (ARNmi; ARNsi; ARNa);
- în procesarea altor molecule ARNsn),
- parazit (retrovirusuri; retrotranspozoni)
8
 Transcripţia

2. Mecanismul transcripţiei
 copierea unui segment limitat din molecula de
ADN.
 transcripţia se face pe o singură catenă a
moleculei de ADN..
 catena transcrisă are întotdeauna o polaritate 3' →
5'.
 catena transcrisă = matriţă pentru ARNm (T→A,
G→C, C→G, A→U).
 molecula de ARNm → polaritate şi secvenţă
nucleotidică identică cu catena de ADN
netranscrisă.
 catena netranscrisă = catenă sens,
 catena transcrisă = catenă antisens.

9
5'...ATGTTACGACGT... 3' catena "sens"

3'...TACAATGCTGCA... 5‘ catena "antisens"

(transcrisă)

Transcripţie
10
 U.M.F IAŞI

FORMAREA ARNm PRECURSOR

Expresia genică presupune mai

întâi decondensarea regiunii
din ADN care conţine gena /
genele ce vor fi transcrise
prin:
 acetilarea histonelor din
nucleozomi – ce reduce
condensarea filamentului cu
nucleozomi;
 repoziţionarea nucleozomilor.
Ambele mecanisme sunt
implicate în REGLAREA
expresiei genelor

11
 Transcripţia

3. Formarea preARNm
 Iniţierea transcripţiei - regiunea promotor
a genei, prin fixarea factorilor proteici de
transcripţie.
 gene cu exprimare specific tisulară →
fixare TBP (TATA-binding protein) în
regiunea TATA a promotorului → atragerea
altor factori proteici → complex ADN-
proteine → fixare ARN-polimerază II la
aproximativ 25 pb în aval de situsul TATA

12
 Transcripţia
3. Formarea preARNm
 fixarea ARN-polimerazei II → fixare ADN-helicază
→ scindare legături de hidrogen.
 creşterea catenei de ARNm în direcţia 5’ → 3’ →
formare de legături esterice între riboza şi acidul
fosforic.
 copiere exoni + introni → transcript primar sau
preARNm.
 În momentul în care ARNpol întâlneşte situsul de
terminare a transcripţiei AATAAA (aval de ultimul
exon) se semnalează clivarea 3’ a transcriptului
primar;
 ARNm precursor va fi secţionat (de nişte
nucleaze) în dreptul situsului de poliadenilare la
18-20 pb în aval (zonă bogată în pb GC)
13
 Transcripţia

3. Maturarea preARNm
 în regiunea 5’ a moleculei este adăugat un
rest de 7-metilguanină → rezistenţă la
acţiunea ribonucleazelor din citoplasmă;
 o ribonuclează secţionează preARNm la
11-30 de nucleotide în aval de situsul
AAUAAA → fixare poliA-polimeraza →
ataşarea mai multor nucleotide cu adenină
(50-250) → "coadă poliadenilică“ →
stabilizare preARNm în timpul transportului
din nucleu în citoplasmă

14
 Transcripţia

3. Maturarea preARNm
 Matisare
 secţionarea capetelor intronilor + eliminarea
intronilor → racordarea exonilor;
 la nivelul spliceosomilor (organite citoplasmatice)
- ribonucleoproteine mici de tipul snRNA → fixare
pe balizele dinucleotidice ale intronilor: GU şi
AG;
 Secţionare enzimatică;
 Excludere introni;
 Racordare exoni.

15
 U.M.F IAŞI

TRANSCRIPŢIA INVERSĂ

 ADN ARN

transcripţie inversă

 T. Inversă = transcrierea unei molecule de ARN

monocatenar într-o catenă de ADNc, care va deveni apoi
bicatenar (prin sinteza unei catene complementare).
 Realizată de către transcriptaza inversă / revers
transcriptază (H. Temin şi D. Baltimore, Pr. Nobel, 1975).
 Utilizată de: virusurile ARN; retrotransposoni, telomerază
– precum şi în tehnologiile ADN, pentru obţinerea de gene
16
16
 Translaţia

1. Aparatul de translaţie

2. Codul genetic

3. Etapele translaţiei

17
 Aparatul de translaţie

1. ARNm matur

2. Ribosomii

3. ARN transfer

4. Proteine

5. Surse energetice
18
 Aparatul de translaţie

1. ARNm matur
 2 zone netranslate laterale
 1 regiune centrală translată

5’UTR Secvenţa translată 3’UTR

7-CH3-G―――――― AUG――――――――———―UAA―——―――---AAAAA

19
 Aparatul de translaţie
2. Ribosomi

 (Palade, Pr. Nobel, 1974) = platformele de asamblare

a AA în Pr;
 complexe macromoleculare (ARNr + proteine)
 asamblare la debutul translaţiei
 subunitate mică (30S) + subunitate mare (50S) →
ribosom activ (70S):
 situs de fixare ARNm;
 situs aminoacil
 situs peptidil
 situs de ieşire

20
 Aparatul de translaţie

3. ARNt
 40 de tipuri,
 80 de nucleotide,
 două funcţii:
 fixare specifică aminoacid
 recunoaşte codonul corespunzător aminoacidului
 două situsuri funcţionale: aminoacil şi
anticodon

21
 Aparatul de translaţie

4. proteine
 Factori reglatori:
 factori de iniţiere specifici (IF – initiation factor),
 factori de elongaţie (EF – elongation factor)
 factori de eliberare (RF – release factor).
 Enzime:
 aminoacil-ARNt-sintetaze,
 peptidil transferaza
 translocaza ,
22
 Aparatul de translaţie

5. Surse energetice

 acidul adenozin-trifosforic (ATP)

 acidul guanozin-trifosforic (GTP)

23
 Codul genetic

 sistem de corespondenţă între o

anumită succesiune de nucleotide din
structura unei molecule de ARNm şi un
anumit aminoacid din structura peptidei
sintetizată pe baza informaţiei genetice
a moleculei de ARNm

24
 Codul genetic
 Proprietăţi:
 triplet;
 fără echivoc
 degenerat
 are o serie de codoni speciali:
 AUG;
 UAA, UAG, UGA
 lipsit de “semne de punctuaţie”
 nesuperpozabil
 universal

25
 U.M.F IAŞI

Cunoaşterea codului genetic

→ înţelegerea mecanismelor mutaţiilor

Substituţia unui nucleotid

AUG UGU AAA CCA
Met cis lys pro

MUTAŢIE SILENTIOASĂ MUTAŢIE CU SENS GRESIT MUTATIE NONSENS

(silent m.) (missens m.) (nonsens m.)

AUG UGC AAA CCA AUG UGG AAA CCA AUG UGA AAA CCA
Met cis lys pro Met trp lys pro Met Stop ................

Inserţia sau deleţia unui nucleotid

AUG UUU AAA GUU UCG
Met – Phe – Lys –Val – Ser

Mutaţii frameshift
(mutaţii cu decalarea cadrului)

AUG UUU GAA AGU UUC G AUG UUU AA – G UUU CGA

Met–Phe – Glu –Ser – Phe Met – Phe – Lys – Leu– Arg

26
 Mecanismul translaţiei

 Iniţiere
 aminoacil-ARNt-sintetaza + ATP →
activarea complexelor aminoacid-ARNt;
 fixarea complex metionil-ARNt la
subunitatea mică a ribosomului (40S);
 deplasare spre capătul 3’ al ARNm →
codonul iniţiator AUG
 ataşare subunitate mare ribosom (60S) →
situsuri funcţionale: aminoacil, peptidil şi
de ieşire
27
 Mecanismul translaţiei
 Elongaţie
 fixarea în situsul peptidil, a complexului
aminoacid2-ARNt;
 Peptidiltransferaza → transfer metionină pe
aminoacid2 → formare dipeptid ataşat la
situsul peptidil;
 Translocaza → deplasare ribosom activ trei
nucleotide, în direcţia 5’→3’→:
 Dipeptid → situs aminoacil;
 Situs peptidil liber → fixare aminoacid3
 Repetare ciclu de elongaţie
28
 Mecanismul translaţiei

 Încheiere
 situs peptidil → codon stop → fixare
factor de eliberare ;
 desprindere complexul peptidil-ARNt →
trecere în citoplasmă → dezasamblare →
eliberare peptid;
 Dezasamblare ribosom → 40S + 60S
 Distrugere ARNm

29
 U.M.F IAŞI

AMPLIFICAREA SINTEZEI DE PROTEINE

 O celulă poate produce cantităţi mari dintr-o anumită proteină pe

baza informaţiei unei singure gene.
 Un plasmocit → 2000 molecule identice de anticorpi pe secundă
 Explicaţiile amplificării:
 Prin transcripţie se pot produce copii multiple a unui ARNm;
 Fiecare ARNm poate fixa zeci de ribozomi → copii multiple proteină
 Aceste procese presupun o reciclare rapidă a ”materialelor”
folosite: ARN, ribozomi, enzime etc

30
 Reglare expresie genică
 Proces complex → > niveluri de reglare:
 Reglare globală:
 semnalizarea localizată dependentă de poziţia celulei,
 amprentarea genetică,
 recombinările somatice
 competiţia pentru activator/inhibitor
 Reglare transcripţională;
 Reglare posttranscripţională:
 Unităţi transcripţionale multigenice;
 Matisarea şi poliadenilarea alternativă;
 Modificarea secvenţei nucleotidice a ARNm;
 Reglare translaţională
 Reglare posttranslaţională:
 Modificări chimice posttranslaţionale;
 Clivarea posttranslaţională a peptidelor

31
 U.M.F IAŞI

REGLAREA EXPRESIEI GENELOR

 Toate celulele corpului posedă aceeaşi informaţie

genetică (rezultă prin mitoze succesive din zigot).
 Expresia genelor este însă diferită, datorită unor
mecanisme complexe de reglare a expresiei genice.
 Unele gene (“constitutive”) – exprimate continuu, în toate tipurile
celulare → produc proteine permanent necesare metabolismului
celular.
 Alte gene (“autorizate”) au o expresie limitată la anumite ţesuturi
specifice → diferenţiere celulară.
 Expresia genelor autorizate să se exprime poate fi limitată temporal
(stadii diferite ale dezvoltării) şi adaptată la stimulii extracelulari
(ex).
 Multe alte gene sunt complet şi permanent inactivate. 32
 U.M.F IAŞI

REGLAREA PRE-TRASNCRIPŢIONALĂ
(EPIGENETICĂ)
A EXPRESIEI GENELOR

 Vizează expresia spaţială a anumitor gene în anumite

ţesuturi şi tipuri celulare:
 selecţia unor gene în celulele embrionare nediferenţiate şi
 menţinerea expresiei lor la celulele descendente (diferenţiate).

 Se realizează prin modificarea configuraţiei cromatinei

(despiralizare) care permite accesul ARN pol + factorilor
de transcripţie la promotorul genelor → transcripţie.

33
 U.M.F IAŞI

 Modificările conformaţiei cromatinei

NU interesează secvenţa de
nucleotide (informaţia genetică) şi
se numesc modificări epigenetice:
 Acetilarea histonelor →
decondensarea cromatinei →
expresie genică;
 Dezacetilarea histonelor →
condensarea cromatinei → represie
genică;
 Metilarea ADN → condensarea
cromatinei → represie genică; ex.
 Amprentarea genomică – una din
genele alele de pe o pereche de
cromozomi omologi este represată
 Inactivarea unui cromozom X
34
 U.M.F IAŞI

REGLAREA TRASNCRIPŢIONALĂ
A EXPRESIEI GENELOR

 Vizează reglarea activităţii ARN polimerazei II

(transcriptaza).

 Se realizează prin interacţiunea

 unor FACTORI DE TRANSCRIPŢIE
 cu anumite SECVENŢE ALE PROMOTORULUI
→ determină transcripţia anumitor gene în anumite
ţesuturi, într-un anumit moment şi cu o anumită
intensitate.

35
U.M.F IAŞI

REGLAREA POST-TRASNCRIPŢIONALĂ
A EXPRESIEI GENELOR

 Vizează moleculele de ARN sintetizate prin

transcripţie.
 Mai multe mecanisme din care importante sunt:
 Matisarea alternativă → o genă produce mai multe
molecule de ARNm diferite (prin selecţia exonilor) → mai
multe proteine diferite; de ex, calcitonina şi neuropeptidul
înrudit cu calcitonina (v. cursul precedent);
 Interferenţa ARN (RNAi) – A. Fire şi C.Mello – Pr. Nobel
2006

36
 U.M.F IAŞI

INTERFERENŢA ARN

 ARNi – mecanismul prin care se inhibă expresia

genică cu ajutorul unor molecule mici de ARN
complementar ţintei:
 Genomul ARN al unor virusuri (HIV, polio, hepatita C etc)
sau ARNm produs de genele virale
 Gene din genomul ADN al celulei.
 Rolul cheie în acest proces îl au:
 ARNsi (“small interfering RNA”) – acţionează în citoplasmă
unde recunosc şi clivează enzimatic moleculele de ARN
ţintă (virale);
 ARNmi (“microRNAs”) – produs prin transcripţia unor gene
ADN reglatorii – acţionează în nucleu şi prin metilare
blochează transcripţia altor gene (în special în procesul de
diferenţiere celulară)
37
 U.M.F IAŞI
MODIFICĂRILE POST-TRANSLAŢIONALE
ALE PROTEINELOR

 Determină funcţia proteinelor

 După sinteză se produc:
 Configuraţia spaţială,
tridimensională specifică;
 Modificări reversibile: fosforilarea
serinei sau acetilarea lyzinei;
 Modificări permanente:
 Structurale: punţi disulfidice;
clivare enzimatică a unui
precursor inactiv (pro-hormon;
pro-ferment);
 Adiţia unor grupări funcţionale;
ex., glicozilare, adăugare de lipide
etc
 Adăugarea altor proteine

38
 U.M.F IAŞI

REGLAREA EXPRESIEI GENICE: CONCLUZII

 Proces foarte complex care se realizeaza in fiecare

etapa a fluxului informational:
ADN→ARNm→PROTEINA
 Regleaza expresia anumitor gene in anumite tesuturi;
 Genele “autorizate” se exprima in anumite momente
ale dezvoltarii si in anumite etape ale ciclului celular ,
cu o anumita intensitate, determinata de stimulii
extracelulari

39
TRANSMITEREA INFORMAŢIEI
GENETICE
 U.M.F IAŞI

TRANSMITEREA INFORMAŢIEI EREDITARE

Informaţia ereditară se transmite în

succesiunea generaţiilor – de celule şi
organisme – în două etape:

 replicare semiconservativă =
biosinteza unor noi molecule de
ADN identice cu molecula iniţială
→ dublarea cantităţii de ADN;

 diviziune celulară = distribuţia

egală, totală şi precisă a materialului
genetic dublat.
 U.M.F IAŞI

 Ambele procese:
 riguros controlate → se desfăşoară de obicei cu mare
exactitate → stabilitatea proceselor ereditare;

 Se pot produce însă erori de replicare sau erori de

distribuţie → BOLI
 U.M.F IAŞI

A. REPLICAREA ADN.

1. Date generale

Mecanismul de copiere şi transmitere a

informaţiei genetice a fost intuit de Watson
şi Crick :

 Fiecare catenă a ADN serveşte drept matriţă

sau tipar pentru formarea unei noi catene:

 Dezoxiribonucleotidele activate se aranjează

complementar (A-T, G-C), în direcţia 5’→3’, şi sunt
polimerizate, sub acţiunea ADN polimerazei.
 U.M.F IAŞI

Date generale despre replicarea ADN

 Sinteza a două molecule de ADN identice

prin copierea unei molecule de ADN iniţiale
(parentale) = re(du)plicare.

 Pentru că cele două catene ale ADN parental

se separă şi fiecare moleculă sintetizată are o
catenă parentală şi o catenă neoformată –
replicarea este semiconservativă.
 U.M.F IAŞI

Date generale despre replicarea ADN

 Replicarea – proces fundamental pentru toate

organismele vii = esenţa eredităţii.

 S Ochoa şi A. Kornberg – Premiul Nobel (1959).

 Descifrarea mecanismului replicării → obţinerea

celor mai puternice antibiotice şi antivirale – prin
blocarea replicării genomului procariotelor
 U.M.F IAŞI

Date generale despre replicarea ADN

 Procesul de replicare la eucariote:

 foarte complex – datorită structurii genomului:
 enorm (+ fragmentat în cromozomi)
 asociat cu proteine,
 compactat în fibre de cromatină

 se desfăşoară în condiţii stricte:

 în fază S a ciclului celular, înaintea diviziunii,
 rapid (faza S = 8 ore),
 impecabil, cu foarte mare fidelitate – deoarece erorile = mutaţii.
 U.M.F IAŞI

 Pentru realizarea replicării există un APARAT DE

REPLICARE (REPLIZOM) – implică un număr mare de
proteine şi enzime.

 Cele mai importante sunt ADN polimerazele:

 U.M.F IAŞI

 ADN polimerazele:
 Familie de enzime pentru toate formele de replicare.
 Sintetizează o catenă nouă de ADN, în direcţia 5’→3’.
 ADN polimerazele NU POT însă să înceapă sinteza unei
catene, ci numai să o alungească, adăugând fiecare nou
nucleotid (complementar c. matriţă) la gruparea 3’OH a
nucleotidului deja încorporat;
 Sinteza unei catene noi de ADN începe cu sinteza unei
amorse (“primer”) ARN (de către o primază) pe care ADN
polimeraza o va extinde; în final amorsele vor fi îndepărtate
şi înlocuite cu ADN
 U.M.F IAŞI

2. MECANISMUL MOLECULAR AL
REPLICĂRII

(1) Iniţierea replicării.

(2) Elongaţia.

(3) Terminarea replicării.

 U.M.F IAŞI

(1). Iniţierea replicării

 Replicarea începe în mai multe puncte, bine

definite, ale genomului = origini ale replicării
(“ori”),
 Ele sunt recunoscute de proteinele ce
iniţiază replicarea (complexul pre-RC) care
facilitează:
 despiralizarea ADN ← topoizomeraze;
 desfacerea catenelor ← helicaze →
“furci” de replicare;
 menţinerea separată a catenelor ←
proteinele SSB (sau RPA) → prevenirea
respiralizării
 U.M.F IAŞI

 De la “origini” replicarea progresează în

ambele direcţii (bidirecţional) pe anumite
segmente = repliconi

 Replicarea unor repliconi diferiţi este asincronă (eucromatina – R

precoce; hetrocromatina → R tardivă) şi se face într-o anumită ordine
bine definită
 U.M.F IAŞI

(2). Elongaţia
= formarea replizomului şi sinteza unei catene de
ADN în sensul 5’→3’, de către ADN polimerază

 ADN polimeraza NU
poate începe sinteza ci
numai extinde catena de
acid nucleic – adăugând
dezoxiribonucleotide
complementare catenei
matriţă

 sinteza unei amorse

ARN (“primer”) de către
primază facilitează
acţiunea ADN-
polimerazei
 U.M.F IAŞI

Elongaţia

 Ambele catene matriţă sunt copiate

 prin aranjarea secvenţială şi complementară de
dezoxiribonucleotide activate,
 în direcţia 5’→3’
 şi polimerizarea lor
 U.M.F IAŞI

 Deoarece catenele matriţă sunt Elongaţia

antiparalele, sinteza catenelor
noi (în direcţia 5’→3’) se va face
diferit pe fiecare catenă:
 Pe o catenă (3’→5’, “directă” sau
“precoce”) sinteza este continuă
şi rapidă (pe măsură ce se
formează furca de replicare);

 Pe cealaltă catenă (5’ →3’,

“indirectă” sau “întârziată”)
sinteza este discontinuă (în
fragmente scurte = piese
Okazaki) şi lentă;
amorsele ARN vor fi hidrolizate de
ARNaza H si înlocuite cu secvenţe de
ADN ce vor fi unite de către ADN ligază
 U.M.F IAŞI

(3). Terminarea replicării

 Replicarea se opreşte atunci când furcile de replicare (a
doi repliconi vecini) se întâlnesc sau când o furcă de
replicare întâlneşte un semnal de terminare (“ter”).
 Replicarea capetelor ADN (ce formează telomerele
cromozomilor) este incompletă (!!!):
 Eliminarea ultimei amorse lasă la capătul 5’ al catenei noi
sintetizate o mică regiune ne replicată
 U.M.F IAŞI

3. TELOMERELE, SENESCENŢA ŞI CANCERUL

 Telomerele = regiuni de ADN repetitiv – (TTAGGG)n –
care asigură protecţia şi stabilitatea cromozomilor.
 Replicarea ADN la nivelul capetelor cromozomilor este
incompletă:
 la capătul 5’ al catenei noi sintetizate există o mică regiune ne
replicată;
 prelungirea monocatenară (25-200 pb) a catenei 3’→5’ se
pierde (!!!).
 “telomerele sunt călcâiul lui Achile al ADN”
 U.M.F IAŞI

Telomerele, senescenţa şi cancerul

 La fiecare ciclul replicare / diviziune → scurtarea
progresivă a telomerelor → la un anumit moment se
produce oprirea diviziunii:
 previne instabilitatea genomică şi rearanjarile cromozomilor →
prevenire cancer;
 începe bătrâneţea.

 Lungimea telomerelor = posibil biomarker al senescenţei

(“ceas molecular”)
 În sindroamele cu îmbătrînire accelerată (progerie) – telomerele
bolnavilor < ca la persoanele normale de aceeaşi vârstă;
 Radicalii liberi de oxigen accelerează pierderea telomerelor →
îmbătrânire precoce.
 Clonele de mamifere (realizate pe baza celulelor somatice adulte)
îmbătrânesc şi mor mai repede decât persoanele născute natural
 Totuşi NU este sigur dacă relaţia dintre scurtarea telomerelor şi
îmbătrânire este o relaţie cauzală.
 U.M.F IAŞI

Telomerele, senescenţa şi cancerul

 Pierderea telomerelor este compensată de telomerază –

enzima ce asigură replicarea ADN telomeric şi “repară”
telomerele.
 Activă în celulele germinale şi la embrion; inactivată postnatal
(excepţie celulele stem) → senescenţă.
 Prevenirea senescenţei şi … prelungirea vieţii ?!
 încetinirea ratei de scurtare a telomerelor (vitamina D;
antioxidanţi)
 activarea telomerazei (ipoteză neverificată; risc creştere a
vulnerabilităţii la cancer)
 U.M.F IAŞI

Telomerele, senescenţa şi cancerul

 În 90% din cancere se produce o activare a telomerazei

→ imortalizare → proliferare celulară necontrolată.

 Aplicaţii practice:
 Determinarea telomerazei = test de diagnostic
precoce;
 Inhibitorii de telomerază – terapie performantă.
 U.M.F IAŞI

4. REGLAREA REPLICĂRII ADN

 Replicarea ADN → în faza S

 În punctul de control G1/S se
stabileşte dacă celula poate
începe replicarea.
 În caz contrar proteina p53
induce sinteza p21 care blochează
replicarea şi celula este oprită în
faza Go.
 Intrarea în faza S este
determinată de complexul CDK2-
ciclina E.
 Progresia prin faza S şi replicarea
ADN sunt reglate de CDK2-
ciclina A.
U.M.F IAŞI

Reglarea replicării ADN

 Deoarece replicarea este asincronă există riscul ca

anumite regiuni să fie replicate repetat.

 Anumiţi factori inhibitori se fixează pe cromatina

replicată şi nu permit replicarea ei repetată până
ce celula nu trece prin mitoză (ei sunt îndepărtaţi
după diviziune)
 U.M.F IAŞI

5. FIDELITATEA REPLICĂRII ADN

 Acurateţea replicării este critică

pentru transmiterea informaţiei
genetice.
 În cursul replicării se produc frecvent
erori de împerechere (“mismatch”)
→1:10.000 nucleotide = 10-4 →
mutaţii. DEZASTRU !??
 Organismul uman are posibilitatea
corecţiei lor.

(1) ADN polimerazele recunosc

erorile de împerechere (prin variaţia
diametrului moleculei de de ADN) şi
le corectează → nr. erorilor scade
de la 10-4 la 10-6
 U.M.F IAŞI

FIDELITATEA REPLICĂRII ADN

(2). Mecanismul de reparare prin

excizie-resinteză – ce implică:
 recunoaşterea erorii,
 excizia şi îndepărtarea
fragmentului de ADN.
 resinteza catenei ce
corespunde breşei,
 legătura dintre fragemente
Mecanism multienzimatic (enzime
de reparare)
În final:
 o eroare la 109- 1010 nucleotide, deci
o eroare per genom/ciclu de replicare;
 erorile se acumulează cu vîrsta→cancer
 U.M.F IAŞI

FIDELITATEA REPLICĂRII ADN

 Enzimele de reparare sunt codificate de anumite gene

(MSH, MLH, PMS) numite şi gene “mutator”
 Mutaţiile acestor gene → predispoziţie la cancer

 Ex. Cancerul de colon nonpolipozic ereditar

(HNPCC) – 5% din toate cancerele colorectale
 Apare sub 45-50 de ani
 Pe flexura splenică a colonului (70%)
 Cancer mucinos
 Marker genetic = instabilitatea microsateliţilor
 Determinat de mutaţii ale genelor MLH1, MSH2
în 70% cazuri
 U.M.F IAŞI

B. TRANSMITEREA INFORMAŢIEI GENETICE

DE LA O CELULĂ LA CELULE FIICE

 În celulele somatice, materialul

genetic dublat în interfază, se
distribuie în mod egal şi total
celulelor fiice, prin MITOZĂ.

 Rezultă două celule noi („fiice”),

identice din punct de vedere
genetic, atât între ele, cât şi cu
celula („mamă”) din care provin.
 U.M.F IAŞI

1. CICLUL CELULAR

 Procesele prin care o celulă

îşi replică materialul genetic, şi
îl transferă celulelor fiice se
desfăşoară într-o ordine
progresivă, precis reglată, ce
formează ciclul celular.
 CC → interfaza (faza G1, S,
G2) şi mitoza (faza M) → vezi
LP.
 Evoluţia celulelor după
diviziune:
 proliferare: începerea unui nou
ciclu;
 diferenţiere celulară;
 stare de repaus proliferativ GO
 U.M.F IAŞI

CONTROLUL CICLULUI CELULAR

Hartwell, Hunt, Nurse – Pr.Nobel 2001

 Realizat de multiple
kinaze ciclin-dependente
(CDK)(1-7) activate prin
fixarea unor cicline (A-H).
 Fiecare fază a CC
este controlată de un
anumit complex CDK-
ciclina care fosofrilează
proteinele specifice
necesare fazei CC.
 U.M.F IAŞI

Controlul ciclului celular

 Trecerea de la o fază la alta a
CC se face prin anumite
puncte de control unde se
verifică:
 dacă anumite procese sunt
terminate înaintea începerii
altora;
 nu există alterări ale
componentelor sau “maşinăriilor” Puncte de control:
de replicare sau diviziune.
- G1 / S : se verifică calitatea ADN şi
 Identificarea unor defecte: se decide replicarea (rol TP53)
 blocarea progresiei (prin CKI) şi - G2 / M: se verifică corectitudinea
repararea (dacă este posibilă); replicării şi se decide intrarea în
 apoptoză mitoză;
- M/A: se verifică alinierea perfectă a
CRZ înaintea disjuncţiei anafazice
 U.M.F IAŞI

Controlul ciclului celular

 Perturbarea controlului ciclului celular va genera:

 O creştere celulară anormală →
 anomalii congenitale,
 cancer;
 Apoptoză;
 Erori de segregare mitotică → anomalii cromozomiale
 U.M.F IAŞI

2. MITOZA

 Mitoza asigură:
 creşterea organismului (1014)
 reînoirea celulară
 repararea leziunilor.

 Mitoza→ transmiterea cu P M
mare fidelitate a informaţiei
genetice în succesiunea
generaţiilor de celule → toate
celulele somatice sunt
identice genetic.
A T

(1). Fazele mitozei:

P, PM, M, A, T → vezi LP
 U.M.F IAŞI

(3). Erori de distribuţie a materialului genetic în mitoză:

 Nedisjuncţia cromatidiană
 Întârzierea anafazică anomalii
 Clivarea transversală a centromerului cromozomiale
 Absenţa citokinezei (vezi LP)

Consecinţe: celulele viabile cu anomalii cromozomiale produc o clonă

anormală → MOZAIC CROMOZOMIAL

Efectele depind de:

 momentul ontogentic – în care s-a produs eroarea,
 distribuţia lor în diferite ţesuturi.
 U.M.F IAŞI

C. TRANSMITEREA INFORMAŢIEI GENETICE

DE LA PĂRINŢI LA DESCENDENŢI

 Două etape: formarea gameţilor + fecundarea lor

1. GAMETOGENEZA

 Formarea gameţilor prin meioză.

 Meioza = două diviziuni succesive, neseparate de interfază
(ADN se replică o singură dată), care generează 4 celule
haploide (!) şi diferite genetic*
 Meioza I – primară; reducţională;
 Meioza II – secundară; ecuaţională
 Funcţii:
 reduce la jumătate (n=23) numărul de cromozomi;
 generează diversitatea / variabilitatea genetică
Meioza primară (vezi LP)

 PROFAZA I
 Leptoten
 Zigoten: sinapsa “genă la
încrucişarea cromozomilor
genă” a cromozomilor
omologi; omologi (CO) → schimb
 Pahiten reciproc de fragmente
 Diploten egale = recombinare
 Diakineză genică omologă sau
recombinare intracromozo-
mială → sursă majoră de
 METAFAZA I
variabilitate
 U.M.F IAŞI

 ANAFAZA I:

 Disjuncţia cromosomică +
migrarea (simultană şi cu aceeaşi
viteză) → reducerea nr
cromozomilor: 2n →n.

 Segregarea aleatorie a fiecărei

perechi de omologi → asortarea
independentă a cromozomilor
(recombinare intercromosomică)
→ sursă majoră de variabilitate
(223 combinaţii)

 TELOFAZA I
U.M.F IAŞI

2. ERORI ÎN DESFĂŞURAREA
MEIOZEI

 Erori de  Erori de segregare

recombinare genică (distribuţie) anafazică
← CO inegal ale cromozomilor
 U.M.F IAŞI

 CO INEGAL:
împerechere greşită a unor secvenţe
asemănătoare dar neomolage, situate
pe cromosomii omologi (RECOMBINARE
OMOLOAGĂ NEALELICĂ)
prin CO  → schimbul inegal de
segmente → deleţii şi duplicaţii
genice → BOLI GENOMICE.
 U.M.F IAŞI

Erori de segregare (distribuţie)

anafazică ale cromozomilor → gameţi cu
anomalii cromozomiale

 Nedisjuncţia:
 cromozomială (în meioza I) →
toţi gameţii anormali
 cromatidiană (în meioza II) →
jumătate din gameţi anormali, cu
disomie uniparentală.
 Întârzierea anafazică
 Nesepararea citelor de
ordinul II → gameţi diplozi
(diandrie / diginie) → zigoţi cu
tripoidie (3n)
NEDISJUNCŢIA

 ND este frecventă, mai ales în meioza maternă → 8%

zigoţi au anomalii cromozomiale, majoritatea neviabile → 0,7-1% nn
 Originea maternă sau paternă a ND se poate stabili cu markeri
ADN polimorfici:
 ND este frecventă în ovogeneză, mai ales în MI (92% copii cu S. Down)
 Riscul ND creşte odată cu creşterea vîrstei materne (peste 35 de ani)
 ND paternă este regulă în trisomia XYY şi 70% în sdr. Turner
 Cauzele ND ???
A C este
 Efectul vârstei materne C I Dcert
E N(“ovulele
T au vîrsta femeii) dar NU se
ştie de ce
 Factorii externi (radiaţii, infecţii, medicamente, cafea, alcool etc) NU au
un rol în ND
 NU s-au identificat factori genetici care să crească riscul de ND
 U.M.F IAŞI

3. PARTICULARITĂŢILE GAMETOGENEZEI
LA BĂRBAT ŞI LA FEMEIE

BĂRBAT
 Începe la pubertate
 Este continuă toată viaţa
adultă.
 O spermatogonie → 4
spermatozoizi cu X şi Y
 Proces rapid – 64 zile.
 Proces intens (70mil S/ml)
 Autoreglabil dar sensibil la
factori externi
 VP ↑ → erori de copiere→ ↑
gameţi cu mutaţii genice noi
(AD)
FEMEIE
 Începe prenatal.
 Este discontinuă – se opreşte
luna VII (“capital” ovocite limitat)
 O ovogonie → 1 ovul cu X
 Proces lent – (“ovulele au
vârsta femeii”).
 Proces redus (1 ovul / ciclu)
 Condiţionat de: factori hormonali,
ovulaţie, fecundare
 VM ↑→ erori de distribuţie → ↑
gameţi cu an.cromozomiale
 U.M.F IAŞI

4. FECUNDAREA

 Monospermică
 Evenimente genetice:
(1) La Zigot:
- se reface numărul diploid (2n=46)
- se stabileşte identitatea genetică a organismului
(2) Se determină sexul genetic: XX sau XY
(raportul sexelor la naştere este ~ 1:1)
 U.M.F IAŞI

FECUNDAREA

 ERORI:
(1). Dubla fecundare:
- zigoţi: XX
GEMENI DIZIGOŢI

XY

HIMERĂ

(2) Dispermia : n + n + n → triploidie

 CLONAREA REPRODUCTIVĂ şi EMBRIONARĂ

 În 1997 s-a reuşit

clonarea primului
mamifer adult: oiţa
DOLLY
 Tehnică: transferul unui
nucleu al unei celule
somatice într-un ovul
nefecundat, enuclea.
 Tehnica a fost aplicată cu
succes la clonarea altor
mamifere
 CLONAREA REPRODUCTIVĂ şi EMBRIONARĂ

 O clonă NU este însă o copie identică a individului şi

va fi afectată precoce de multiple boli:
 Multe caractere sunt determinate prin fenomene genetice
care NU mai au loc în cazul clonării; de ex., reglarea
epigenetică, inactivarea unui X, amprentarea genomică.
 ADN mitocondrial provine de la primitor
 Individualitatea biologică este şi rezultatul acţiunii mediului,
NU poate fi redusă la gene
 Telomerele cromozomilor din nucleul donor sunt mai scurte
→ îmbătrânire precoce
 ADN donor a suferit mutaţii somatice → risc crescut de
cancer
 Probleme etice majore: clonarea umană interzisă
prin lege.
 Clonarea embrionară – utilă pentru a obţine celule
stem embrionare → se pot transforma în orice tip de
celulă diferenţiată; acceptată în mai multe ţări.