MĂSURI ŞI MODALITĂŢI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A

ALUNECARILOR DE TEREN

Alunecările de teren apar ca procese geomorfologice prin care relieful evoluează,

în anumite condiţii de rocă, precipitaţii, vegetaţie şi de utilizarea a terenurilor.
Omul, ca factor cauzal, favorizează alunecările prin lucrări de reţinere a apei pe
versanţi (canale, bazine de acumulare, terase), prin îndepărtarea sprijinului natural al
versanţilor, taluzurilor sau malurilor, prin săpături pentru canale (zonele miniere), cariere,
căi de comunicaţii, prin defrişarea pădurilor de pe terenurile predispuse alunecărilor si
prin executarea de construcţii, depozite de materiale şi alte obiective, care contribuie la
creşterea greutăţii sau la producerea de vibraţii.
Însă alunecările de teren devin procese de degradare a terenurilor atunci când
distrugerile provocate de acestea sunt foarte mari. De aceea, procesele geomorfologice cu
potenţial distructiv trebuie să fie prevenite sau stopate, prin măsuri de intervenţie
specifice, de prevenire şi respectiv de stopare.

În ceea ce priveşte lucrările antierozionale pe versanţi sunt decisive cele de

regularizare a scurgerilor pe pante. Prin măsuri agrotehnice, hidrotehnice sau silvice se
urmăreşte întârzierea, reducerea scurgerii în pânza groasă sau evitarea concentrării apei,
precum şi evitarea scurgerii rezervelor de apă în sol. Arăturile executate în direcţia
curbelor de nivel, agroterasele, afânarea solului în adâncime, împăduririle, canale de
intercepatrea a scurgerilor, lucrări hidrotehnice pe ogaşe şi ravene contribuie la
diminuarea eroziunii prin mărirea capacităţii de infiltraţie şi de retenţie a solului.
Exploatarea pastorală trebuie făcută cu mult mai multă grijă, să se treacă la
sisteme noi de practicare a păşunatului în izlazurile comunale. Sunt absolut necesare
măsuri de îmbunătăţire a păşunilor (supraînsămânţări, fertilizări) şi de întreţinere a
acestora. (Loghin, 2002).
Esenţial pentru prevenirea şi împiedicarea eroziunii este folosirea raţională a
terenurilor înclinate conform principiilor organizării, amenajării şi utilizării teritoriului,
aceste principii se află în strânsă legătură cu cerinţele de ordin social-economic. De aceea
este necesară menţinerea sau restabilirea echilibrului mediilor antropizate cât mai

1
apropiat de cel natural sau crearea unuia superior celui natural printr-un ansamblu de
măsuri tehnice.

În ceea ce priveşte combaterea potenţialului de alunecare, acţiunile care se pot

întreprinde trebuie să fie îndreptate înspre împiedicarea ajungerii apei la stratul de argilă.
Dintre măsurile de prevenire a alunecărilor de teren remarcăm:
a. menţinerea vegetaţiei forestiere şi împădurirea suprafeţelor de versant
defrişate
b. sau cu păduri degradate,
c. utilizarea corespunzătoare a terenurilor, stoparea păşunatului excesiv,
drenarea suprafeţelor de versant cu potenţial de alunecare din punct de vedere
al înclinării pantei şi al rocii argiloase, dacă există obiective materiale puse
sub risc.

Măsurile de stopare a unei alunecări deja instalate sunt îndreptate, în principal,

către doua direcţii:
1. Lucrări de oprire a accesului apei în zona cu alunecări şi de acumulare a apei în
masa alunecătoare :
a. Lucrările de oprire a accesului apei în zona cu alunecări constau în executarea unor
canale de coastă, amplasate pe versanţi, la 10 - 20 (30) m în amonte de râpa, cornişa sau
buza superioară de desprindere. Terenul de amplasare trebuie să fie stabil, neafectat de
fisuri. Mărimea (secţiunea) canalelor depinde de lăţimea zonei de versant din amonte (de
la canal la cumpăna, apelor) de pe care se colectează scurgerile de suprafaţă, de cantitatea
de precipitaţii căzute, de volumul scurgerilor de suprafaţă şi de debitul de scurgere pe
canal. Secţiunea canalelor este trapezoidală, având adâncimea de 0,5 1,0 (1,5 m),
deschiderea la fund de 0,5 - 0,6 m şi la suprafaţa terenului de 0,6 - 0,8 - 1,5 m. Secţiunea
acestor canale se calculează ca să poată acumula toată apa de pe versantul din amonte, ce
se scurge în urma ploilor mari din zonă şi să o evacueze în timp util.
b. Lucrările de oprire sau de diminuare a accesului apei în zona masei alunecătoare
constau din captarea izvoarelor şi lucrări de nivelare sau de modelare a terenului.

2
 Izvoarele apar de cele mai multe ori sub cornişa superioară a alunecării, când prin
alunecarea stratului de sol şi rocă permeabile sau relativ permeabile s-au interceptat strate
impermeabile, deasupra cărora s-a format un orizont acvifer. Când izvoarele apar la
suprafaţa terenului, acestea sunt uşor de captat. Captarea este foarte dificilă când
izvoarele sunt sub nivelul terenului. Fiecare izvor este dirijat în aval printr-un şanţ
colector, spre reţeaua hidrografică sau spre debuşee special amenajate. Dacă izvoarele de
sub cornişă sunt dese şi aşezate aproximativ pe curba. de nivel se poate executa şi un şanţ
colector comun, similar cu cel de deasupra cornişei, în care se adună apa tuturor
izvoarelor. Aceasta este apoi evacuată spre debuşee special amenajate sau spre reţeaua
hidrografică.
2. Lucrări de colectare şi evacuare a apei din zonele afectate de procese de alunecare:
Lucrările de acest gen sunt extrem de variate. Ele depind de cantitatea de apă care
trebuie captată şi evacuată, dar mai ales de profunzimea de la care această apă trebuie
captată şi apoi condusă şi evacuată în aval de zona afectată de alunecări. O rezolvare
rapidă şi integrală a problemei evacuării apelor din zonele cu alunecări, cu deosebire din
zonele cu alunecări profunde, cu grad ridicat de fragmentare a masei alunecate presupune
executarea unor lucrări foarte complexe şi costisitoare.
Captarea izvoarelor de coastă şi eliminarea apei de băltire din spatele valurilor şi
monticulilor mari de alunecare s-au dovedit însă a fi o operaţie absolut indispensabilă.
Acestea au dus la scurtarea considerabilă a timpului de stabilizare a proceselor active de
alunecare şi de desecare a excesului de apă. Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin
folosirea şanţurilor de drenaj deschise, cu ajutorul cărora au fost captate izvoarele şi s-a
evacuat apa de băltire. Acestea au marele avantaj că pot fi uşor controlate şi refăcute după
deteriorările care se produc în urma reactivării proceselor de alunecare.
Când masa alunecătoare este formată din materiale permeabile, este absolut necesar ca
fundul şanţurilor şi parte din taluzuri să fie impermeabilizate printr-un strat de argilă
tasată, sau cu plăci prefabricate de beton care se aşează ca olanele de pe casă. Ultimele au
avantajul că se amplasează uşor şi pot fi folosite la pante mari ale terenului, cu eliminarea
eroziunii în adâncime.
Odată fixată alunecarea, versantul se va împăduri sau va fi redat circuitului funciar
prin atribuirea unei utilizări corespunzătoare.

3
BIBLIOGRAFIE