UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

SISTEME DE MONITORIZARE SI CADASTRU

LUCRĂRI SPECIALE DE STABILIZARE A TERENURILOR

Măsuri de combatere a alunecărilor de teren

Intocmit:
Handro Marcela Ionela
 MĂSURI DE COMBATERE A ALUNECĂRILOR DE TEREN

Alunecãrile de teren sunt deplasãri ale maselor de roci pe versanţi, datoritã gravitaţiei.
Ele pot apãrea pe orice tip de teren care întruneşte condiţiile favorabile în ceea ce priveşte
litologia, gradul de umiditate şi unghiul pantei. Ele pot varia în dimensiune, de la un singur
bloc într-o prabuşire de roci, pânã la milioane de metri cubi de material, într-o avalanşã de
grohotiş.

Fig. 1 Alunecari de teren

Procesul de alunecare constă dintr-o succesiune continuă de evenimente de la cauză la

efect. Uneori cauza principală a alunecării este greu de înlăturat, astfel încât este mai economic
să se amelioreze periodic efectele, fără a căuta să se înlăture cauza. De cele mai multe ori însă,
este mai avantajos să se intervină asupra cauzei alunecării, prevenind declanşarea sau
reactivarea ei.
 Fig. 2 Elementele unei alunecari de teren

CAUZELE ALUNECARILOR DE TEREN

Factorii concurenţi la producerea alunecărilor de teren se pot clasifica drept factori care
cauzează alunecarea şi factori care o condiţionează.
Factorii cauzali sunt :
 acţiunea apei şi a gravitaţiei,
 mişcări tectonice şi seisme,
 acţiunea omului : activitãţile de defrişare,
intervenţia sau schimbãrile ce afecteazã drenajul natural,
conducte de scurgere (apã sau canalizare),
modificarea versanţilor prin construirea cãilor de comunicaţie (drumuri,
cãi ferate),
construirea clãdirilor grele sau datoritã activitãţii miniere,
vibraţii datorate traficului greu sau exploziilor provocate,
excavaţii sau supraîncãrcarea versantului.

Factorii condiţionali ai alunecărilor sunt :

 relief cu pante mari, frământat (cu microrelief care favorizează reţinerea apei),
 alternanţa straturilor permeabile şi impermeabile şi panta acestora,
 natura terenurilor,
 alterările, degradările şi crăpăturile care favorizează infiltrarea apei.
Clasificarea alunecărilor de teren se face după mai multe criterii :

 după forma generală de producere;

- curgeri de teren,

- alunecări propriuzise,

- alunecări cu surpări.

 după stadiul de evoluţie:

- alunecări potenţiale,

- alunecăriîn curs de activare şi active,

- alunecări recente şi stabilizate temporar

- alunecări vechi, stabilizate

 după sensul de dezvoltare:

- alunecări delapsive (regresive – glisante; încep de la piciorul versantului),

- alunecări detrusive (progresive – de împingere; încep de la cumpăna apelor),

- mixte.

 după poziţia suprafeţei de alunecare în raport cu stratificaţia terenului;

- alunecări consecvente (au direcţia stratificaţiei),

- alunecări insecvente (suprafaţa de alunecare intersectează stratificaţia),

- alunecări asecvente (în terenuri nestratificate).

 după panta versantului:

- pantă mică, sub 100,

- pantă medie, 100-200,

- pantă mare, peste 200.

 după poziţionarea suprafeţei de alunecare:

- alunecări în depozitele de acoperire,

- alunecări la baza depozitelor,

- alunecări în rocile de bază.

 după adâncimea la care se află suprafaţa de alunecare:

- superficiale (până la 1 m),

- de mică adâncime (1 – 2 m),

- de adâncime medie (2 – 5 m),

- adânci (5 – 10 m),

- foarte adânci (peste 10 m).

 după numărul suprafeţelor de alunecare:

- cu o singură suprafaţă (simple),

- cu două sau mai multe suprafeţe (complexă).

 după gradul de frământare al terenului alunecat:

- teren uşor frământat (denivelări sub 0,5 m, rupturi şi crăpături mici),

- teren frământat (denivelări de 0,5 – 2 m),

- teren foarte frământat (denivelări peste 2 m, cu amestec de orizonturi şi

interesarea rocii mamă).

 după suprafaţa terenului afectat:

- alunecări mici (sub 1 ha),

- alunecări medii (1 – 5 ha),

- alunecări mari (5 – 25 ha),

- alunecări foatre mari (peste 25 ha).

 după stabilitatea generală a terenului:

- zone cu terenuri stabile (fără alunecări),

- zone cu alunecări stabilizate,

- zone cu alunecări active şi/sau în curs de activare,

 - zone cu potenţial de alunecare,

- zone cu situaţie mixtă.

EFECTELE ALUNECĂRILOR

Fig. 3 Alunecare de teren pe Tranfagarasan

Efectele manifestate ale alunecărilor de teren sunt:

 Distrugerea parţială sau totală a construcţiilor de orice fel (tip),

 Blocarea parţială sau totală a albiei unui râu şi formarea unor acumulări de apă cu
pericol de inundaţii.
 Distrugerea parţială sau totală a reţelelor de edilitare (apă, gaze, canalizare, etc.).
 Blocarea unor căi de comunicaţii (feroviare, rutiere, fluviale, etc.).

LUCRARI PENTRU PREVENIREA SI COMBATEREA ALUNECARILOR

DE TEREN
 Combaterea alunecarilor de teren se face prin lucrari de o complexitate deosebita,
proiectate pe baza unor studii de specialitate, si care necesita cheltuieli foarte mari. Din acest
motiv, este de preferat, sa se aplice masurile de prevenire care sunt mai simple, putin
costisitoare si pot fi deosebit de eficiente atunci cand sunt bine alese si aplicate cu consecventa.
In actiunea de prevenire si combatere a deplasarilor de teren se deosebesc doua mari
categorii de lucrari:

- pentru reducerea forţelor motoare ale alunecării (suprasarcini, căi de

comunicaţie, motoare staţionare, etc.),

- pentru mărirea forţelor de rezistenţă şi a sprijinului masivelor alunecăroare

(îndepărtarea apei, apărarea sprijinului natural şi realizarea de sprijiniri
artificiale.

Reducerea forţelor motoare ale alunecării se realizează prin :

- ne amplasarea pe terenurile alunecătoare a construcţiilor grele,

- ne amplasarea pe terenurile alunecătoare a căilor de comunicaţii pentru vehicule

grele,

- ne amplasarea pe terenurile alunecătoare a motoarelor staţionare (de exemplu

mori, ateliere, …),

- restricţii sau interzicerea amplasării lucrărilor pentru transportul apei.

Pentru reducerea influenţei apei sau a accesului ei în zonă se pot executa lucrări ca :

- astuparea crăpăturilor cu pământ impermeabil,

- realizarea de canale de evacuare din depresiunile în care aceasta stagnează,

- realizarea de canale impermeabilizate în zona de acces a apei către terenul

alunecător,

- realizarea de drenuri sau canale deschise amonte de frontal de desprindere

Pentru mărirea forţelor de rezistenţă şi a sprijinului masivelor alunecăroare se pot lua

una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
- interzicerea pe terenurile alunecătoare a săpăturilor care ar putea duce la
reducerea sprijinului natural (de exemplu, pentru realizarea de căi de
comunicaţie, canale de dimensiuni mari,…),

- interzicerea tăierii arborilor şi arbuştilor,

- restricţionarea accesului oamenilor şi animalelor

- lucrări de sprijiniri:

 pentru curgeri de teren superficiale se pot realiza gărduleţe de nuiele şi

împăduriri,

 când este înlăturat sau slăbit sprijinul natural se pot realiza ziduri de
sprijin, contrabanchete (depuneri de pământ sau de piatră la baza
masivului alunecător), piloţi de ancoraj bătuţi la baza masivului
alunecător (din lemn sau beton armat),

- consolidări de maluri ale râurilor (gabioane, blocuri de beton, piatră, căsoaie –

sub formă de ziduri de sprijin, epiuri, diguri de dirijare), taluzări la unghiuri sub
unghiul de frecare internă al pământului,

- baraje sau praguri pe formaţiunile de eroziune în adâncime,

- filtre sau drenuri

 Fig. 4 Amplasarea lucrărilor de evacuare a apei

Este de preferat să se aibă în vedere lucrări de prevenire a alunecărilor. În caz că acestea

s-au produs deja, se pot executa lucrări din următoarele categorii:

- canale deschise pentru captarea şi evacuarea apei,

- captări de izvoare şi drenuri,

- lucrări de modelare şi nivelare a terenului,

- lucrări de sprijiniri

- taluzări sau terasări,

- consolidări, sprijiniri şi apărări de maluri (pe râuri şi pe formaţiunile de eroziune

în adâncime).

Canalele deschise vor fi mai ales canale de nivel (orizontale) şi/sau canale înclinate
(amplasate în amonte de frontul de desprindere, pentru a împiedica accesul apei în zonă) şi
debuşee pentru evacuarea apei colectate.

Nivelarea se face pentru a conserva stratul vegetal, pe terenuri uniforme sau uşor
frământate (denivelări de câteva zeci de centimetri) şi cu pante de 10 – 15 %.

Pe pante mai mari se poate face o modelare prin realizarea de agroterase cu platforma
înclinată la 5 – 15 % în sensul pantei versantului.

În cazul unor terenuri frământate, cu denivelări de odinul a 2 m sau mai mult, se poate
recurge la modelarea variabilă parţială sau generală.

O atenţie deosebită se va acorda astupării cu material impermeabil a crăpăturilor prin

care s-ar putea infiltra apa.

1
 Fig. 5 Nivelarea (1) şi modelarea terenurilor alunecate (2) – terasare, (3) – modelare
variabilă generală, (4) - modelare variabilă parţială)

Drenurile şi captările de izvoare vor trebui să asigure evacuarea apei din straturile de
apă freatică, din pungile subterane sau din băltirile de apă.

Cele mai potrivite drenuri pentru lucrările amintite sunt cele din piatră (vezi figura). În
loc de piatră, în şanţurile de drenaj se mai pot introduce fascine sau mănunchiuri de prăjini de
lemn dar acestea au o durată de funcţionare mai redusă. Pentru drenurile colectoare se vor
prefera cele de la literele f, g şi h.

Izvoarele distribuite se pot capta cu drenuri amplasate pe traseul de izvorâre iar cele
concentrate, prin mici camere de captare.
 Fig. 6 Schemă de principiu privind captarea izvoarelor şi drenajul pe versanţi

Fig. 5 Tipuri de drenuri din piatră

În figura următoare este prezentată soluţia de stopare a unei alunecări de pe malul unei
formaţiuni de eroziune în adâncime (ravenă, torent) prin realizarea unui baraj şi formarea de
depuneri (aterisament) în spatele acestuia.
 Zidurile de sprijin realizate la baza masivului alunecătorvor trebui să fie dotate cu
barbacane (orificii prin care să poată fi evacuată apa), filtre din pietriş sau din geotextile şi
rigole de evacuare – dirijare a apei.

Contrabanchetele din pământ (inclusive din pământ armat) sau din piatră ar juca acelaşi
rol ca şi zidurile de sprijin dar sunt lucrări mai ieftine.

Fig.7 Stăvilirea alunecării malurilor formaţiunii de eroziune în adâncime cu ajutorul aterisamentului

(depunerilor) din spatele unei lucrări transversale (baraj sau prag)
a b c

Fig. 8 Ziduri de sprijin (în fig. b : 1 – zid, 2 – filtru, 3- barbacană, 4- rigolă)

Fig. 9 Stabilizarea unui versant prin drenaje

 Fig. 10 Alunecare în zonă forestieră Fig. 11 Alunecare în zonă despădurită

Valorificarea terenurilor alunecătoare

Valorificarea acestor terenuri implică realizarea unor culturi care să reziste în condiţiile
nefavorabile din punct de vedere pedologic apărute după alunecare dar şi obţinerea unor
rezultate economice acceptabile. Culturile respective vor trebui să contribuie în acelaşi timp şi
la stabilizarea terenului.

În cele mai multe cazuri terenurile alunecătoare se valorifică bine prin pajişti şi plantaţii
silvice. Plantarea puieţilor se face în gropi, fără altă pregătire a terenului.

Fig.12 Impadurirea terenurilor degradate

CONCLUZII

Complexitatea si multitudinea formelor in care alunecarile de teren se pot produce

este datorata numerosilor factori care determina declansarea fenomenului.

Rezistenta la forfecare conditioneaza producerea alunecarilor de teren. Fortele ce

actioneaza in sens destabilizator asupra masivului de pamant trebuie sa invinga aceasta
rezistenta pentru ca fenomenul sa se declanseze.

Sistemul de fundare, pentru amplasamentele aflate in panta si care prezinta straturi

mari de umpluturi, trebuie sa fie ales astfel incat incarcarile transmise de constructie sa poata
fi preluate in mod corespunzator, fara a afecta echilibrul morfo-dinamic al amplasamentului.

Urmarirea in timp a nivelului hidrostatic si dirijarea controlata a apelor de suprafata,

pe amplasamentele ce prezinta risc de alunecare, este, de asemenea, o metoda care poate da
rezultate satisfacatoare. Lucrarile de infrastructura ale constructiilor pot produce modificari
ale directiei si ale zonelor de circulatie a apei de suprafata si de adancime.

BIBLIOGRAFIE:

Dirja Marcel COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2000

Dirja Marcel CONSTRUCTII HIDROTEHNICE SI IMBUNATATIRI FUNCIARE –NOTE DE CURS