TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

Curs 6 Prelucrarea imaginilor de teledetecţie

6.1 Prelucrarea preliminară a imaginilor de teledetecţie
6.2 Prelucrarea analogică a imaginilor de teledetecţie
6.3 Prelucrarea digitală a imaginilor de teledetecţie
6.3.1 Registraţia şi georeferenţierea imaginilor digitale
6.3.2 Mărirea clarităţii imaginilor digitale
6.3.3 Prelucrarea imaginilor digitale
6.4 Segmentarea şi mozaicarea imaginilor digitale
6.5 Clasificarea imaginilor digitale
6.5.1 Clasificarea supervizată a imaginilor digitale
6.5.2 Clasificarea nesupervizată a imaginilor digitale

1
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

6. Prelucrarea imaginilor de teledetecţie

Aşa după cum se cunoaşte, înregistrările de teledetecţie pot fi fotografice şi

nefotografice. După recepţionarea acestora de către staţiile de la sol, înregistrările
nefotografice se transformă de fapt în înregistrări fotografice sau digitale, pentru
prelucrarea acestora în vederea extragerii caracteristicilor obiectelor cercetate.
Prelucrarea imaginilor de teledetecţie se face în două etape.
În prima etapă se face o prelucrare preliminară a imaginilor de teledetecţie
(indiferent că sunt obţinute analogic sau digital), în vederea aplicării corecţiilor
radiometrice şi geometrice.
În etapa a doua se face prelucrarea imaginilor de teledetecţie corectate
radiometric şi geometric fie analogic (în cazul imaginilor analogice) fie digital (în
cazul imaginilor digitale). Se utilizează deci, două metode de prelucrare a
imaginilor de teledetecţie rezultate din înregistrările de teledetecţie: prelucrarea
analogică şi prelucrarea digitală. Prelucrarea imaginilor de teledetecţie poate fi
făcută manual, automat sau mixt şi pot avea scop tehnologic sau scop tematic.

6.1 Prelucrarea preliminară a imaginilor de teledetecţie

Prelucrarea preliminară are drept scop corectarea radiometrică şi

geometrică a imaginilor de teledetecţie. Prin prelucrarea preliminară se elimină
(corectează) erorile sistematice produse de lanţul (traseul) de achiziţionare a
imaginilor de teledetecţie.
Asupra imaginilor de teledetecţie vor fi aplicate următoarele corecţii:
a) Corecţii radiometrice care se aplică pentru eliminarea erorile provocate
de către senzorul de teledetecţie şi de mediul înconjurător.
1. Corecţii pentru înlăturarea erorilor produse de către senzor – se
aplică corecţii pentru înlăturarea erorilor:
– sistemului de colectare a datelor (erori datorate instabilităţii
necompensate a blocurilor electronice);
– sistemului de unghi de baleiere;
– produse de perturbaţiilor sistemului de detectare, înregistrare şi
transmitere a datelor.
2. Corecţii ale variaţiilor peisajului şi a mediului înconjurător Acestea
corectează variaţiile de iluminare şi cele atmosferice.
3. Corecţii de întărire a imaginii care constau în efectuarea unor filtrări
a imaginii (eliminarea unor perturbaţii sau zgomote), în modificări
de densitate (nuanţă de gri sau culoare) atunci când acestea au
contrast slab şi în efectuarea codificării color.

2
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

4. Corecţii de calibrare radiometrică care se aplică la convertirea

valorilor datelor în unităţi fizice.
5. Îndepărtarea dungilor (dungile apar în imagine datorită răspunsului
inegal al detectorilor în cazul înregistrărilor multispectrale) – se
elimină prin prelucrarea histogramei imaginii.
6. Îndepărtarea zgomotului (datorat interferenţei instrumentelor
învecinate sau erorilor în transmiterea datelor) – se face cu ajutorul
unor filtre de eliminare a perturbaţiilor din imagine.
7. Corecţia de eliminare a variaţiei în timp a luminii solare se aplică
analogic sau analitic, prin calcul, pentru fiecare pixel al imaginii.
8. Corecţii de eliminare a erorilor produse de atmosferă se aplică
analogic sau analitic, pe baza unor algoritmi de calcul.
b) Corecţii geometrice care se aplică în scopul eliminării erorilor ce
deformează geometria imaginilor. Se aplică următoarele corecţii:
1. de eliminare a influenţei reliefului, a înclinării imaginii şi a altor
distorsiuni, în vederea comparării mai multor imagini (se aplică prin
procesul de redresare);
2. de corespondenţă în vederea comparării imaginilor aeriene cu
imaginile satelitare (se aplică analogic sau digital);
3. de registraţie în vederea efectuării corelaţiei dintre înregistrările
succesive repetitive, respectiv între înregistrările multicanal (acestea
se aplică prin operaţia de registraţie);
4. de eliminare a distorsiunii panoramice care apare datorită
neverticalităţii axei optice a staţiei (se aplică analogic sau digital);
5. de distorsiune datorită rotaţiei Pământului se aplică analogic sau
digital.

6.2 Prelucrarea analogică a imaginilor de teledetecţie

Scopul prelucrării analogice a imaginilor de teledetecţie este de a obţine

imagini cu anumite detalii planimetrice selectate, destinate fie actualizării hărţilor
fie utilizării acestora în diferite lucrări geografice şi turistice.
Prelucrarea analogică a imaginilor de teledetecţie este de fapt o prelucrare
optico-fotografică care se realizează prin următoarele metode: adiţionare de
imagini, felieri de densitate, întărirea color, întărirea muchiilor de contrast,
analiza imaginii.
a) Adiţionarea de imagini.
Prin conversia datelor recepţionate din sateliţi sau nave spaţiale se obţin
imagini negative sau pozitive multispectrale cu ajutorul cărora după corectarea

3
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

radiometrică se pot realiza diverse combinaţii ale acestora pentru obţinerea de

imagini color compus, interpunând pentru fiecare un filtru color ales în funcţie de
efectul urmărit.
Metoda de obţinere a unei imagini color compus din imagini a mai multor
benzi spectrale se numeşte adiţionare de imagini sau scădere de imagini.
De exemplu, prelucrarea curentă a imaginilor Landsat pentru obţinerea
imaginilor color compus se realizează prin combinarea canalelor 4, 5 şi 7.
Pornind de la benzile spectrale MSS inregistrate de sistemul Landsat se
poete reconstitui o imagine în culori false adoptând următoarea combinaţie:
(canalul negativ 4 + filtru bleu) + (canalul negativ 5+filtru verde) + (canalul
negativ 7 + filtru roşu).
Se obţine astfel o imagine color compus ale cărei caracteristici sunt
asemănătoare celor ale unui negativ fals color cu trei emulsii.
Realizarea imaginii color compus se poate realiza prin diverse procedee:
prin procedeul diazo (se utilizează folii color, sensibile la lumină, care se expun şi
se developează ca şi hârtia ozalit) şi prin procedeul fotografic prin expuneri
succesive pe acelaşi film a combinaţiei de canale spectrale.
Operaţiile de adiţionare respectiv de scădere a imaginilor se pot realiza nu
numai color ci şi alb-negru utilizându-se atât înregistrări multispectrale de la o
anumită dată cât şi combinaţii secvenţiale în timp.
b) Felieri de densitate
Felierile de densitate au ca scop selectarea unor detalii care interesează prin
extragerea uni anumit nivel de gri din imaginea spectrală înregistrată prin
teledetecţie. Cel mai utilizat procedeu este procedeul optico-fotografic.
Procedeul optico-fotografic de fe1ieri de densitate se utilizează frecvent
deoarece nu cere aparatură complicată. Procedeul presupune stabilirea unui nivel de
gri care să fie extras şi reprodus din imagine, utilizând un proces de developare
special care conduce la un efect de imagine parţial pozitivă, denumit efectul
Sabattier. Se obţine astfel o „felie” din nivelele de gri ale imaginii (vor apărea doar
detaliile topografice a căror nivel de gri se înscrie în ecartul de nivel de gri al feliei
selectate). Practic, procesul constă în developarea parţială a filmului expus,
spălarea intermediară şi reexpunerea în lumină difuză, urmată apoi de developarea
completă a filmului. Variaţia expunerii permite extragerea secvenţială a diferitelor
nivele de gri.
Un alt procedeu de feliere de densitate constă în copierea imaginii pe un
film extrem de puternic contrastant, obţinându-se o mască binară. Prin schimbarea
timpului de expunere pot fi deplasate pe scala de densitate (nuanţă de gri) şi în
acest mod se realizează un set de măşti pentru nuanţe de gri diferite (felii diferite de
gri). Acestea se vor utiliza în combinaţii cu filmul pentru a extrage şi a întări în

4
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

contur diferite nivele de densitate, prin combinaţii adecvate de măşti şi expunerea

acestora pe film color.
c) Întărirea color
Întărirea color este un procedeu de a obţine o imagine color ce va conţine
doar nuanţele de culoare selectate (detalii selectate) prin combinarea imaginilor mai
multor benzi spectrale, prin filtre color (verde, roşu, albastru). Se utilizează două
procedee: substractiv şi aditiv.
În cazul utilizării procedeului substractiv se utilizează filme color şi filtre.
Se alege o combinaţie de imagini din trei benzi spectrale înregistrate. Se face câte
un negativ al fiecărei imagini spectrale alese. Se copiază apoi pe un film color
combinaţii de pozitiv cu negativ şi filtru pentru fiecare filtru (verde, roşu, albastru).
În final după copierea celor trei combinaţii de diapozitive, negative şi filtre pe
filmul color, se obţine o imagine color cu anumite nuanţe de culoare (anumite
detalii) selectate.
În utilizării procedeului aditiv imaginile din cele trei benzi spectrale alese
pentru lucru se proiectează suprapus pe un ecran prin filtre de culoare (verde, roşu,
albastru) de trei proiectoare separate (fiecare imagine de câte un proiector). Variind
intensitatea luminii de proiectare se pot obţine diverse modificări ale nuanţelor de
culoare sau de gri. Imaginea astfel obţinută pe ecran va conţine numai anumite
nuanţe (detalii planimetrice) din totalitatea celor existente pe cele trei imagini
spectrale utilizate la proiectare. Imaginea de pe ecran poate fi copiată pe film.
În acest mod, utilizând unul din cele două procedee, prin combinarea
imaginilor din diferite benzi spectrale se pot selecta, într-o nouă imagine, doar
detaliile care interesează.
d) Întărirea muchiilor de contrast
Întărirea muchiilor de contrast a unei imagini spectrale permite obţinerea
unei imagini cu detalii selectate prin scoaterea în evidenţă a muchiilor (conturului)
acestora. Se utilizează metoda optico-fotografică.
De pe imaginea spectrală se execută un negativ color neclar (cu claritate
scăzută) cu contururi difuze.
Imaginea spectrală este copiată apoi pe film color în registraţie
(suprapunere) cu negativul color fără claritate al imaginii. Această combinaţie
suprimă frecvenţele joase lăsând să treacă doar frecvenţele înalte. Se obţine astfel o
imagine ce conţine detalii cu muchii (contururi) scoase în evidenţă.
e) Analiza imaginii
Există procesoare electronice care permit determinarea numărului, formei,
domeniului, perimetrelor şi suprafeţelor detaliilor planimetrice existente în
imagine. Aceste instrumente sunt echipate cu camere TV, cu un calculator
specializat şi cu creioane de lumină. Imaginea rezultată în urma prelucrării poate fi
obţinută fie pe tub cinescop, fie la imprimantă, fie la plotter.

5
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

6.3 Prelucrarea digitală a imaginilor de teledetecţie

Prelucrarea digitală a imaginilor de teledetecţie se bazează pe tehnologia

modernă de prelucrare a imaginilor pe calculator, cu ajutorul unor programe
specializate care pot prelucra imaginea şi pot selecta şi extrage automat detaliile
topografice şi geografice ce interesează, detalii care sunt apoi utilizate fie pentru
actualizării hărţilor fie în diferite lucrări geografice şi turistice.
Prelucrarea digitală a imaginilor de teledetecţie cuprinde: registraţia
imaginilor digitale, mărirea clarităţii imaginilor digitale, prelucrarea imaginilor
digitale, clasificarea imaginilor digitale şi extragerea detaliilor planimetrice.

6.3.1 Registraţia şi georeferenţierea imaginilor digitale

6.3.1.1. Registraţia imaginilor digitale

Registraţia (suprapunerea) imaginilor digitale este o tehnică de ajustare

(potrivire, aliniere) a imaginilor digitale care au înregistrată aceeaşi suprafaţă de
teren dar sunt provenite de la senzori diferiţi (şi preluate fie concomitent fie la
intervale de timp diferite). Această situaţie apare atunci când avem imagini ale
aceluiaşi areal luate la intervale de timp diferite sau imagini multitematice care
trebuie tratate împreună.
Operaţia de registraţie devine mai complexă când arealul survolat de satelit
prezintă variaţii între două treceri consecutive ale satelitului (cum sunt culturile
agricole).
Operaţia de registraţie se realizează pe acelaşi principiu ca şi redresarea
fotogramelor (pe baza unor puncte de reper comune, a căror imagine este
înregistrată pe toate imaginile digitale ce fac obiectul suprapunerii).
Procesul de registraţie comportă următoarele operaţiuni:
– selectarea imaginii de bază care constă în alegerea unei imagini
înregistrată într-o anumită bandă spectrală cu rezoluţia cea mai bună şi cea mai
apropiată de realitate din punct de vedere geometric, ce va constitui imaginea de
referinţă;
– alegerea punctelor de reper constă în alegerea a minim 4 puncte precis
localizate în imaginile ce se suprapun (puncte bine evidenţiate cum sunt
intersecţiile de drumuri) a căror poziţie în teren se determină fie cu aparatură
clasică fie cu aparatură GPS;

6
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

– asocierea punctelor de reper a imaginilor ce se suprapun se face prin

identificarea şi măsurarea, manuală sau automată, acestor puncte pe imaginea
afişată pe ecranul monitorului.
– calculul coeficienţilor ecuaţiilor de suprapunere este o operaţiune prin
care se determină coeficienţii ecuaţiilor (6.3) de suprapunere (transformare) a
punctelor din sistemul de coordonate al imaginii ce se suprapune în sistemul de
coordonate al imaginii de referinţă.
– determinarea noii poziţii a pixelilor şi evaluarea valorii acestora constă
în determinarea poziţiei (coordonatelor) în imaginea de referinţă a pixelilor din
imaginea ce se suprapune cu ajutorul ecuaţiilor (6.1) de transformare şi a
coeficienţilor acestora care au de acum valori determinate.
Toate aceste operaţiuni de suprapunere (transformare) a pixelilor se fac
automat de către programul de prelucrare a imaginilor.

Pentru realizarea acestor operaţii poate fi utilizată una din transformările:

polinomială, Helmert sau Afină.

Transformarea polinomială

Transformarea polinomială (proiectivă) utilizează polinomul de gradul n

pentru determinarea parametrilor transformării şi pentru efectuarea transformării
imaginii digitale, operaţiune care presupune calculul coordonatelor tuturor pixelilor
imaginii în sistemul de coordonate geodesic sau al noii imagini registrate.
Relaţiile generale de transformare sunt:

X ireg  A1  B1 X i  C1Yi  D1 X i2  E1 X iYi  F1Yi 2  .....  Q1 X ik Yi l  ...  1Yi n (6.1)

Yi reg  A2  B2 X i  C2Yi  D2 X i2  E2 X i Yi  F2Yi 2  .....  Q2 X ik Yi l  ...   2Yi n

unde: Xi, Yi – coordonatele pixelului în sistemul imaginii digitale;

A1, …, 1 şi A2, …, 2 – parametrii polinomului de transformare;
Xreg, Yreg – coordonatele pixelului registrat (în sistemul de coordonate
geodezic).

După cum se observă din relaţia (6.1) pentru efectuarea transformării se

utilizează polinomul de ordinul II care impune utilizarea a 6 puncte reper pentru
georeferenţiere, puncte ce au coordonate în ambele sisteme (cel al scanner-ului şi
cel al hărţii).

7
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

Sunt necesare minim 6 puncte reper deoarece ecuaţia de ordinul II ce

rezolvă acest tip de transformare este de fapt ecuaţia unui paraboloid şi
paraboloidul este definit prin 6 puncte.
Numărul punctelor reper pentru efectuarea transformării se calculează cu
relaţia:
ORDINUL NUMARUL MINIM
POLINOMULUI DE REPERE
(t  1)(t  2) 1 3
n (6.2) 2 6
2 3 10
4 15
unde: t este ordinul polinomului 5 21
de transformare. 6 28
7 36
8 45

Determinarea coeficienţilor ecuaţiilor de transformare (Ai, …, i), se face

pe baza coordonatelor planimetrice ale punctelor reper, cunoscute în cele două
sisteme de coordonate.
Valorile coeficienţilor ecuaţiilor A, …, F şi A’, …, F’, din relaţia (6.1), se
determină pe baza unui număr minim de şase repere utilizând o metodă matematică
riguroasă şi anume metoda celor mai mici pătrate bazată pe condiţia matematică ca
suma pătratelor erorilor să fie minimă.
Ecuaţiile de erori pentru determinarea coeficienţilor iau forma:


dA  xi dB  yi dC  xi2 dD  xi yi dE  yi2 dF  xr  xr0  v x ,  (6.3)
dA'  xi dB '  yi dC '  xi2 dD '  xi yi dE '  yi2 dF '  y r  y r0   v y .

unde: xr, yr – coordonatele reperelor determinate în teren;

xro, yro – coordonatele aproximative ale reperelor determinate cu ajutorul
coeficienţilor provizorii;
xi, yi – coordonatele reperelor măsurate pe imaginea digitală.
Sistemul de ecuaţii (6.3) poate fi scris matricial astfel:

XdA  L  V , (6.4)

unde: X – matricea coeficienţilor formată din coordonatele reperelor;

dA – vectorul necunoscutelor (A, B, C, D, E, F);
L – vectorul corecţiilor.

8
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

Se obţine sistemul de ecuaţii normale dat de relaţia:

NdA W  0 . (6.5)

Soluţiile sistemului reprezintă corecţiile căutate ale coeficienţilor.

dA  N 1W . (6.6)

Vectorul necunoscutelor se determină prin iteraţii cu relaţia:

A  A0  dA . (6.7)

Procesul iterativ de calcul este convergent şi soluţia optimă poate fi obţinută

din 2–3 iteraţii efectuate.
Cunoscând acum valorile coeficienţilor de transformare, se face
transformarea tuturor pixelilor imaginii raster în sistemul de coordonate al bazei de
date grafice, pe baza coordonatelor planumetrice (Xi, Yi) ale acestora din sistemul
de coordonate al imaginii digitale ce se registrează.
Transformarea polinomială este implementată în unele programe de
cartografiere computerizată, precum şi în programele GIS şi în programmele de
prelucrare a imaginilor satelitare multispectrale, în care există meniu pentru
selectarea transformării.

Transformarea Helmert

Transformarea Helmert (ortogonală sau liniară) este, din punct de vedere

matematic, o transformare polinomială de gradul I ce utilizează relaţiile (6.8).

X reg  a0  a1 x  a2 y (6.8)
Y reg  b0  a1 y  a2 x

unde: ao  X m  a1 xm  a2 y m ;
bo  Ym  a1 y m  a2 xm ; x, y – coordonatele pixelului imagine;
a1, a2 – coeficienţii ecuaţiilor;
Xm, Ym, xm, ym – coordonatele centrului de greutate a figurii geometrice
definită de poziţia planimetrică a puntelor reper;
reg reg
X , Y – coordonatele pixelului registrat.

9
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

Pentru efectuarea transformărilor de tip Helmert se utilizează minim 4

puncte reper, pe baza cărora se determină coeficienţii de transformare.
Relaţiile de transformare Helmert sunt implementate în programele de
aplicaţii pentru realizarea registraţiei, putând fi selectate din meniul acestora şi
lansate în execuţie.

Transformarea afină

Transformarea afină (biliniară) este şi ea, din punct de vedere matematic, o

transformare polinomială de gradul I ce utilizează relaţiile:

X reg  a0  a1 x  a2 y (6.9)
Y reg  b0  b1 x  b2 y

unde: ao  X m  a1 xm  a2 y m
bo  Ym  b1 xm  b2 y m ; x, y – coordonatele pixelului imagine;
a1, a2, b1, b2 – coeficienţii ecuaţiilor;
Xm, Ym, xm, ym – coordonatele centrului de greutate a figurii geometrice
definită de poziţia planimetrică a puntelor reper;
reg reg
X , Y – coordonatele pixelului registrat

Transformările afine presupun utilizarea a minim 4 puncte reper, pe baza

cărora se determină coeficienţii de transformare.
Relaţiile de transformare afină sunt implementate în programele de
aplicaţii pentru realizarea bazelor de date geografice, putând fi selectate din meniul
acestora şi lansate în execuţie.
În urma aplicării ecuaţiilor de transformare (polinomială, Helmert sau
afină) şi calculării cu ajutorul acestora a noilor poziţii planimetrice a pixelilor
imaginii digitale se obţine o nouă imagine digitală registrată în care fiecare pixel
este reprezentat prin poziţie şi suprafaţă fără a avea reprezentată şi nuanţa de
culoare a imaginii iniţiale.
Se face apoi reeşantionarea imaginii registrate ce constă în atribuirea
nuanţei de gri sau culoare pixelilor registraţi.

10
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

6.3.1.2. Georeferenţierea imaginilor digitale

Georeferenţierea este procesul prin care o imagine digitală, reprezentând

o zonă de teren, este adusă prin translaţie (mutare, repoziţionare), rotaţie
(reorientare), scalare (mărire/micşorare) şi eliminare a erorilor de deformare, în
coordonatele sistemului geodezic de proiecţie curent, astfel încât poziţia imaginii
detaliilor geografice şi topografice din imaginea georeferenţiată să corespundă cu
poziţia reală a acestora din teren. În procesul de georeferenţiere se utilizează
aceleaşi relaţii de transformare (6.1; 6.8 şi 6.9) ca şi la registraţie.

6.3.2 Mărirea clarităţii imaginilor digitale

Operaţiile de mărire a clarităţii imaginilor digitale drept scop de a spori

gradul de claritate al imaginii astfel încât unele caracteristici din imagine să poată fi
mai uşor interpretabile. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui filtru digital (o
formulă matematică) care se aplică pixelilor imaginii digitale.

6.3.3 Prelucrarea imaginilor digitale

Prelucrarea imaginilor digitale se face diferit pentru imaginile digitale

monospectrale faţă de imaginile digitale multispectrale.

a) Prelucrarea imaginilor digitale monospectrale

Pentru prelucrarea imaginilor digitale monospectrale se utilizează
următoarele metode:
1. Metoda creării imaginii booleene. Metoda se utilizează pentru
evidenţierea (extragerea) unei anumite caracteristici (detalii planimetrice) dintr-o
imagine alb-negru. Această metodă se mai numeşte clasificare binară. Metoda
presupune fixarea unei valori aleasă de utilizator care va reprezenta pragul sub
care toate valorile pixelilor mai mici decât aceasta vor fi fixate la zero (negru) iar
celelalte valori ale pixelilor mai mari decât pragul ales vor fi fixate la maxima (255
– adică alb).
2. Metoda creării unei imagini cu un număr fixat de caracteristici. Este
vorba de o tehnică ce constă în împărţirea valorilor distribuite pe axa OX în
intervale definite de utilizator. Fiecare interval va avea o singură valoare pentru toţi
pixelii. De exemplu dacă valorile pixelilor le împărţim în 5 clase, imaginea
rezultată va conţine doar 5 caracteristici geografice, fiind reprezentată în 5 nuanţe
de gri sau 5 culori diferite.

11
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

3. Metoda extinderii contrastului. In teledetecţie acesta este de cele mai

multe ori o cerinţă deoarece mulţi senzori sunt reglaţi să colecteze date pe un
domeniu extrem de larg de condiţii, de la suprafeţe deşertice fierbinţi şi până la
suprafeţe care reflectă foarte slab cum ar fi oceanele polare. În consecinţă, doar o
mică porţiune din scara măsurătorilor este folosită pentru un anumit peisaj.
Extinderea contrastului se poate face fie prin interpolare (liniară,
multiliniară, logaritmică, exponenţială) fie utilizând procedee statistice. Operaţia se
aplică asupra pixelului modificând valoarea nuanţei de gri sau de culoare a acestuia
într-o nouă gamă de valori mai restrânsă decât gama clasică. Se obţine astfel o
imagine digitală cu un contrast extins.
4. Metoda filtrării spaţiale. Filtrele spaţiale accentuează sau estompează
diferite frecvenţe spaţiale. Frecvenţa spaţială se referă la numărul de apariţii de
valori ale pixelilor care, la o afişare a imaginii şi a curbei care reprezintă răspunsul
spectral, pot produce asperităţi datorită variaţiilor tonale. O frecvenţă mare implică
nuanţe de gri ce variază brusc pe un număr relativ mic de pixeli.
Din contră, dacă variaţiile sunt foarte mici, vom spune că avem o frecvenţă
mică şi în consecinţă o imagine mai netedă (nuanţele de gri variază regulat pe o
gamă mare de valori ale pixelilor). Variaţiile de frecvenţă înaltă corespund
schimbărilor locale (de la pixel la pixel), iar variaţiile de frecvenţă mică
schimbărilor regionale (de la un capăt la altul al imaginii).
Operaţiile se fac asupra frecvenţelor înalte care conţin informaţii importante
pentru separarea obiectelor alăturate, având ca efect o accentuare a caracteristicilor
locale din imagine. Filtrarea spaţială oferă o îmbunătăţire a calităţii imaginii prin
suprimarea unei anumite frecvenţe. Este o operaţie în care valoarea unui pixel din
noua imagine depinde de valorile învecinate ale pixelilor din vechea imagine.

b) Prelucrarea imaginilor digitale multispectrale

Prelucrarea imaginilor digitale multispectrale se referă la prelucra
imaginilor aceluiaşi areal luate în diferite benzi spectrale în scopul obţinerii unei
noi imagini. Se utilizează următoarele metode:
l. Metoda adunării şi scăderii imaginilor. Cea mai simplă metodă de a
combina imagini multispectrale este adunarea şi scăderea. Rezultatul adunării
produce un contrast ridicat dacă benzile sunt bine corelate. Separat aceste benzi nu
conduc la o ameliorare a imaginii. În principiu operaţia este foarte simplă, deoarece
se reduce la adunarea sau scăderea a două matrice de numere (matricile valorilor
pixelilor celor două imagini). În acest scop sunt utilizate relaţiile:

rij  aij  bij (4.6)

sau

12
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

rij  aij  bij (4.7)

2. Metoda împărţirii a două imagini. Metoda utilizează de fapt o tehnică de

ameliorare a imaginii în care se pun în corespondenţă (prin împărţire) valorile
pixelilor imaginilor înregistrate în două benzi spectrale diferite. Metoda se aplică
pentru a detecta variaţii spectrale pe un areal mascat de variaţii în luminozitate în
diferite benzi. Raportul (împărţirea) înregistrărilor exprimă mai clar variaţia curbei
reflectante intre cele doua benzi decât valoarea absolută a reflectanţei observate
separat în cele două benzi. Aceste curbe sunt foarte diferite pentru senzori ce
lucrează în diferite benzi. De exemplu raportul infraroşu apropiat / roşu este foarte
mare pentru o vegetaţie normală, iar pentru o vegetaţie atacată de dăunători este
mic.
3. Metoda analizei componentelor principale ale imaginilor. Metoda se
bazează pe tehnica destinată să îndepărteze sau să reducă redundanţa în imaginile
multispectrale. Aceasta se aplică fie în vederea interpretării vizuale, fie ca o fază
premergătoare clasificării imaginilor.
Analiza componentelor principa1e ale imaginilor transformă datele
multivariate provenite din diferite canale spectrale din sistemul de coordonate a
benzilor spectrale într-un alt sistem de coordonate.
Datele sunt transformate astfel încât să exprime aceeaşi distribuţie a datelor,
cu acelaşi număr de variabile, dar noile axe sa aibă o mai mare semnificaţie. Astfel
prima axă va prelua cea mai mare parte din semnificaţie, iar a doua axă va prelua
cea mai mare parte din semnificaţia datelor care au mai rămas. Transformarea se
face pe baza unei relaţii matematice de legătură între cele două sisteme.
4. Metoda clasificării imaginilor digitale multispectrale. Clasificarea
imaginilor digitale are scopul de a construi imagini tematice în care fiecare pixel
este asignat (pe baza răspunsului spectral) unei clase particulare de obiecte.

6.4 Segmentarea şi mozaicarea imaginilor digitale

Segmentarea imaginilor digitale se face cu scopul de a diviza imaginea

digitală în zone omogene în raport cu aspectul general. Operaţiunea de segmentare
presupune selectarea pixelilor după strălucirea lor (după anumite valori ale
nivelului de gri sau de culoare). Se pot extrage astfel detalii ale căror pixeli au
valorile cuprinse într-un anumit ecart.
Mozaicarea imaginilor digitale este o operaţie prin care se asamblează mai
multe imagini digitale de acelaşi fel, rezultând o imagine mai mare. Scopul este de
a reface o nouă imagine din regiuni aparţinând iniţial la două sau mai multe imagini

13
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

diferite. Se impune ca imaginile să aibă aceleaşi caracteristici (aceeaşi bandă

spectrală, rezoluţie, scară etc.) şi în plus să aibă o zonă comună.
Astfel, imaginile care sunt continue şi sunt obţinute de acelaşi satelit în
aceeaşi zi, zona comună este identică şi imaginile se pot alipi fără a fi necesară o
preprocesare. În toate celelalte cazuri, două imagini continue nu au exact aceeaşi
radiometrie în zona comună.
Pentru realizarea procesului de mozaicare trebuie definită, în cazul fiecărei
benzi spectrale, o lege de transformare pentru egalizarea radiometrică a celor două
imagini. Aceasta se aplică pentru toate canalele spectrale.
Procesul de mozaicare decurge după cum urmează. Linia din zona comună
de-a lungul căreia se va realiza joncţiunea celor două imagini poate fi aleasă în mod
interactiv pe ecran. În acest scop se aleg pixelii care reprezintă aceeaşi poziţie
relativă din fiecare imagine şi sunt bine evidenţiaţi (intersecţii de drumuri etc.).
După stabilirea corespondenţei restu1 procesului se face automat de către un
program specializat.

6.5 Clasificarea imaginilor digitale

Clasificarea imaginilor digitate are scopul de a simplifica imaginile digitale

prin reducerea domeniului total al entităţilor spaţiale în categorii mai restrânse de
semnificaţie.
Altfel spus, clasificarea imaginilor digitale are scopul de a construi imagini
tematice în care fiecare pixel este asignat (pe baza răspunsului spectral) unei clase
particulare de obiecte.
Pentru anumite aplicaţii, cum ar fi cartarea suprafeţelor de apă este suficientă
o singură temă. Pentru cartarea terenului este nevoie de mai multe canale spectrale,
poate chiar toate.
Indiferent de metoda utilizată clasificarea imaginilor digitale (extragerea
temei) se face în două etape:
– identificarea clusterilor şi asocierea lor cu clase statistice, clusterele
fiind grupuri de pixeli ce reprezintă detalii care au aceleaşi caracteristici din punct
de vedere spectral;
– clasificarea datelor din imaginile multispectrale obţinute într-un singur
strat tematic.
Pentru clasificarea imaginilor digitale se utilizează două metode de bază:
clasificarea supervizată sau recunoaşterea supervizată a tiparelor şi clasificarea
nesupervizată sau analiza de clusteri.

14
TELEDETECTIE Curs 6 Teodor TODERAŞ

6.5.1 Clasificarea supervizată a imaginilor digitale

În clasificarea supervizată (asistată) clasele de obiecte de pe suprafaţa

Pământului se cunosc dinainte pe anumite zone restrânse din imagine (zone care se
numesc zone de test sau situri). Aceste zone se încadrează în tipare după care se
elaborează reguli care urmează să fie extinse la porţiunile necunoscute din imagine.
Altfel spus, utilizatorul identifică câteva areale pe imagine care sunt caracteristice
fiecărei clase de detalii stabilite. Prin analiza de imagine se clasifică fiecare pixel
din imagine într-una din aceste clase. Aşadar, clasificarea supervizată se bazează pe
cunoaşterea apriori a caracteristicilor suprafeţei unei porţiuni din imagine şi
utilizarea acestora ca factori de decizie în determinarea proprietăţilor celorlalte
porţiuni. Problema se reduce la depistarea tiparelor în imaginea analizată, automat,
cu ajutorul programelor speciale.
Clasificarea supervizată a imaginilor digitale presupune efectuarea
următoarelor operaţiuni:
– selectarea caracteristicilor care constă în selectarea informaţiei utile (a
detaliului) care se va folosi pentru clasificarea restului de imagine din peisaj;
– selectarea tipului de clasificare care constă în descompunerea spaţiului
caracteristicilor în subspaţii disjuncte astfel încât orice pixel să aparţină uneia din
clase. Există trei tipuri de clasificare: clasificare geometrică care se bazează pe
măsurarea distanţei între pixelul necunoscut şi un vector median, clasificarea
paralelipipedică în care se stabileşte un domeniu de forma unui dreptunghi şi
fiecare pixel se testează dacă aparţine domeniului şi clasificarea probabilistă care
se bazează pe probabilitatea ca un pixel să aparţină unei anumite clase;

6.5.2 Clasificarea nesupervizată a imaginilor digitale

Clasificarea nesupervizată (neasistată) a imaginilor digitale presupune

crearea grupelor de pixeli ce reprezintă caracteristici geografice, fără a cunoaşte
apriori ceea ce se clasifică. Practic, pixelii sunt constituiţi în clase de clusteri, după
care se verifică dacă clusterii au semnificaţie sau nu în imaginea digitală cercetată.
Pentru constituirea claselor este analizat răspunsul spectral al tuturor
pixelilor prin metode statistice şi pe baza rezultatelor analizei statistice efectuate
pixelii sunt grupaţi în clustere. Analiza şi calculul se face automat prin soft.
În practica curentă cele două metode de clasificare se folosesc în
combinaţie. Mai întâi utilizându-se clasificarea nesupervizată se construiesc
clusterii (clasele), iar apoi printr-o clasificare supervizată clusterii fără semnificaţie
se ignoră şi sunt alipiţi la cei cu semnificaţie. Astfel se păstrează doar clusterii cu
semnificaţie pentru formularea deciziei de clasificare a restului peisajului.

15