UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.

Tema: Dreptul în Grecia antică.
A. Izvoarele dreptului.
Principalele izvoare ale dreptului grec au fost: obiceiurile şi legile scrise.
Procesul complicat de etnogeneză a cuprins sinteza elementelor de cultură a
diferitor triburi. Sedentarismul a fost factorul de bază care a fixat obiceiurile. Procesul de
uniformizare a obiceiurilor în spaţiul elen s-a încheiat odată cu demarcarea unor
comunităţi. Întrucît în întreg spaţiul Peloponesului la acest proces au participat aceleaşi
elemente etnice, tradiţiile aveau mai multe similitudini decât trăsături distincte. Cu
timpul, s-a conturat necesitatea adaptării obiceiurilor la noile transformări din societatea
greacă. Cea mai eficientă modalitate în modificarea sau conservarea obiceiurilor a fost
iniţierea legilor scrise. Odată cu cristalizarea limbii greceşti (începutul sec. VIII î.Hr.) are
loc trecerea de la scrisul silabic la cel fonetic (o literă semnifica un sunet). Situaţia
creată a permis cunoaşterea scrisului de diferite categorii sociale, a fost depăşită
perioada când scrisul era accesibil doar unui număr restrâns de persoane. Acest
fenomen a stimulat apariţia legilor scrise care puteau fi elaborate, scrise, citite de
cetăţeni. În Sparta legiuitorul este considerat Licurg, deşi se presupune, că în mare
parte, legile au aparţinut lui Chilon.i Normele spartane aveau caracterul unui cod de
conduită cu multe explicaţii şi comentarii.
În Atena legile erau adoptate de adunarea populară şi puteau fi modificate la
iniţiativa cetăţenilor. O primă încercare de codificare a legilor ateniene este atribuită lui
Dracon (sec. VII î.Hr.). În 621 î.Hr. Dracon a instituit un cod ce prevedea pedepse aspre
pentru încălcări neserioase, astfel pentru furt nesemnificativ pedeapsa era capitală.
Menirea unui astfel de conţinut al legii era de a păstra ordinea şi a preveni săvîrşirea
crimelor prin educarea la oameni a sentimentului de frică. Legile limitau privilegiile
judecătoreşti ale aristocraţiei, întrucât acest drept devenea exclusivitatea judecătorilor şi
tribunalelor. Plutarh menţiona că “atunci cînd Dracon a fost întrebat de ce pentru cea
mai mare parte a infracţiunilor se prevede pedeapsa capitală, el ar fi răspuns că
încălcările mărunte merită această pedeapsă, iar pentru cele mai grave el n-a găsit
ceva mai mult.”ii Majoritatea acestor legi au fost anulate în timpul lui Solon. Legislaţia lui
Solon încerca să echilibreze situaţia social-economico-politică. Instituţiile de stat au
început să intervină mai activ în reglementarea raporturilor dintre oameni. Noile legi se
refereau la organizarea statală, normele de drept civil şi penal.iii Practic legea ateniană
aşa şi a rămas necodificată, deşi legile de la sine erau expuse logic şi nu se
contraziceau, întrucât procedura de adoptare excludea astfel de situaţii. În timpul lui
Pericle s-au format componentele dreptului constituţional.
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
Uniformizarea legislaţiei greceşti s-a realizat parţial în cadrul Imperiului
Macedonean, chiar dacă, în unele regiuni, se păstrau elemente specifice.
!Reţineţi
 diferenţierea de avere din comunitatea greacă a determinat reorganizarea
elementelor mononormei – obiceiurile, principiile religioase, etice, morale au
păstrat relaţia de interinfluenţă, dar fiecare a obţinut o independenţă mai mare;
 pe lângă obiceiuri şi tradiţii s-a format o mentalitate politică şi de stat care
împreună cu activitatea legislativă a instituţiilor puterii au constituit izvoarele
dreptului antic grec;
 în Atena legile au fost mai flexibile, datorită caracterului democratic al
statului, iar în Sparta militaristă a conceput legile ca ceva conservator, utilizându-
le pentru a consolida cutuma.

B. Statutul juridic al persoanei.

Societatea spartană, iniţial gentilică, a suportat anumite transformări în sec. VIII
î.Hr., consolidând aspectul său militarist care le-a diminuat pe celelalte. Metamorfoze nu
au fost în interiorul comunităţii spartane propriu-zise, ci în acea comunitate pe care ei o
formau cucerind teritoriile din jur. Teritoriile supuse erau incluse în componenţa statului,
iar spartanii se afirmau ca pătură dominantă în raport cu populaţia supusă.
După cucerirea Meseniei a avut loc ordonarea grupurilor de persoane cu
aceleaşi drepturi şi obligaţii. În sec. VIII î.Hr. societatea spartană era compusă din:
Spartiaţi – cetăţenii Spartei care se bucurau de toate drepturile, trăiau doar în
oraş, având un lot de pământ prelucrat de oameni semi-liberi sau dependenţi. Ocupaţia
de bază – milităria, timpul liber fiind rezervat pentru distracţii. Teritoriul cucerit nu era
repartizat cetăţenilor fiind considerat proprietate comună a statului;
Periecii – populaţie semi-liberă, locuia în teritoriile din jurul Spartei. Se presupune
că aceştia nu au opus rezistenţă militară spartanilor, acceptând supunerea fără luptă.
De obicei ei se ocupau cu meşteşugăritul, comerţul, agricultura. Periecii se considerau
personal liber, dar nu aveau drepturi politice.
Iloţii – absolut dependenţi, proprietate colectivă a spartanilor. Se deosebeau de
sclavii obişnuiţi prin faptul că erau obligaţi să dea stăpânilor jumătate de roadă, iar
restul le rămânea lor. În fiecare an pe seama lor se realizau exerciţii militare – tinerii
spartani mergeau la ”vânătoarea” iloţilor. Meritele fiecăruia erau în dependenţă de
numărul iloţilor omorâţi.iv
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
În Atena odată cu destrămarea comunităţii gentilice societatea s-a segmentat în
următoarele categorii:
Aristocraţia (eupatrizi) – aveau mai multe drepturi decît ceilalţi. Componenţa
categoriei s-a modificat prin reformele lui Solon – cei mai bogaţi (reprezentanţii primelor
două categorii din cele 4) aveau dreptul să deţină funcţii în stat.
Demosul – poporul, cetăţenii cu drepturi depline. Puteau fi lipsiţi de drepturi
numai de adunarea populară, iar pînă la reformele lui Solon, şi în caz dacă erau
datornici insolvabili. Demosul era format din geomori (agricultori) şi demeurgi
(meşteşugari). Drepturile politice le deţineau începând cu vârsta de 20 ani – numai
bărbaţii (la 18 ani atingeau majoratul, fiind obligaţi la 2 ani de serviciu militar). Egalitatea
cetăţenilor avea şi unele aspecte formale, deoarece exista diferenţierea de avere.
Oficial cetăţeanul purta trei nume: al său, al tatălui şi al regiunii unde s-a născut.v
Metecii – oameni liberi personal, dar fără drepturi politice. Aceştia erau străinii
domiciliaţi în Atena sau cei ce locuiau în teritoriile din jurul cetăţii. Ei făceau serviciul
militar şi plăteau impozite statului. Până în timpul lui Pericle, copiilor metecilor li se
interzicea căsătoria cu cetăţenii. Ei nu aveau voie să posede pământ, deşi puteau să-şi
agonisească avere.vi Pentru ei existau instituţii speciale (pro-statul) prin care se puteau
adresa instanţelor de stat.vii Reglementarea raporturilor dintre meteci era prerogativa
arhonţilor. În tribunale ei erau reprezentaţi de cetăţeanul care le era patron. În cazuri de
excepţie, prin decizia adunării populare puteau obţine drepturi cetăţeneşti.viii
Sclavii – persoane absolut dependente. Prizonieratul de război constituia
principala sursă a sclaviei. Până la reformele lui Solon era foarte răspândit sclavajul din
cauza datoriilor neachitate la timp. Nu era exclusă posibilitatea eliberării, dar numai la
iniţiativa sau cu acordul stăpânului. Eliberarea se realiza prin declaraţia stăpânului în
faţa tribunalului sau a martorilor. Sclavii nu aveau personalitate juridică, din care motiv
legăturile dintre ei nu aveau caracter juridic şi necesitau aprobarea stăpânului.ix
Numărul lor se majora şi pe seama sclavilor cumpăraţi în ţările vecine.
! Reţineţi
 la etapa iniţială de formare şi evoluţie a statelor greceşti statutul juridic al
persoanei era determinat, în exclusivitate de descendenţa gentilică, ulterior la
unele state, cum ar fi Atena, prin reforme criteriul de garanţie a drepturilor era
averea, iar la alte state, cum ar fi Sparta, în organizarea socială elementele
gentilice au fost preponderente;
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
C. Dreptul de proprietate
Cei mai importanţi factori în destrămarea societăţii gentilice au fost cei
economici. Diferenţierea de avere a consolidat proprietatea privată. Cetăţenii au început
a delimita strict ce le aparţine personal de ceea ce este comun. În Sparta proprietatea
funciară era personală doar asupra pământurilor spartane propriu-zise, teritoriile supuse
erau apreciate ca bun colectiv. Legile lui Licurg aveau scopul de a interzice bunăstarea
materială. Se recomanda o lucuinţă cât mai sărăcăcioasă şi rudimentară, justificându-se
că o astfel de locuinţă nimeni nu va dori s-o cucerească.x Unităţile băneşti erau mari,
din metal, fiind foarte grele, astfel dacă cineva dorea să agonisească avere în mod
necinstit era observat imediat. Plutarh menţiona că pentru a transporta o cantitate
destul de mică de bani avea nevoie de o căruţă, iar pentru a-i păstra – de o încăpere
mare.xi Spartanii aveau un spirit colectivist, şi transmiteau o parte din venit pentru
organizarea unor ceremonii zilnice.
În Atena tendinţa spre bunăstare era foarte răspândită. Proprietatea privată a
fost consolidată prin reformele lui Solon. Dreptul de proprietate funciară îl deţineau doar
cetăţenii, ceilalţi puteau arenda pământul. Pământul era considerat proprietate privată,
deci putea servi bază a diferitor tranzacţii. La iniţiativa lui Solon a fost realizat primul
cadastru. Oficial pământul aparţinea cetăţii. În fiecare an arhontele citea o proclamaţie
prin care aproba continuarea stăpânirii pământului de cetăţenii proprietari.xii Această
modalitate de control a statului asupra cetăţenilor era formală, deoarece cetăţeanul
putea face orice dorea cu pământul său. Proprietatea mobiliară la fel era garantată prin
lege, furtul fiind aspru pedepsit, iar persoana pătimaşă despăgubită.
Dezvoltarea operaţiunilor economice au permis unor cetăţeni concentrări
serioase de avere. Proprietatea privată era considerată sfântă şi inalienabilă – noţiuni
ce au apărut în Grecia antică. Iniţial erau atribuite pământurilor şi proprietăţilor ca
inalienabile pe timp de război şi libere de sechestru.xiii
! Reţineţi:
 proprietatea colectivă a fost strâmtorată de dorinţa şi posibilităţile unor
cetăţeni de a avea mai multă avere decât ceilalţi;
 în Sparta fondul funciar al oraşului era împărţit în mod egal cetăţenilor, iar
pământurile cucerite erau stăpânite colectiv;
 în Atena proprietatea colectivă a eupatrizilor avea răspândire limitată.
Proprietatea privată asupra pământul îşi avea sorgintea în proprietatea de stat
care la rândul său exista sub forma celei private;
 toate formele de proprietate erau garantate prin legi.
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
D. Dreptul obligaţiilor
Obiceiurile şi legile greceşti stipulau drepturi şi obligaţii pentru toţi locuitorii
polisului. În Atena, o perioadă îndelungată dreptul obligaţiilor s-a caracterizat prin
formalism. În epoca clasică parţial s-a refuzat la acest principiu, impunându-se simplul
acord de voinţă. O explicaţie în acest sens ar fi teritoriu mic al oraşului stat.
Obligaţiile rezultă din contracte şi delicte. În Grecia erau răspândite următoarele
tipuri de contracte:
a) contracte de vânzare-cumpărare – stipulau acordul dintre vânzător şi
cumpărător, obligaţiile fiecărei părţi. Era răspândită plata arvunei – o parte din
costul bunului era achitată la încheierea înţelegerii, cumpărătorul obţinând
astfel garanţia că bunul nu va fi vândut altei persoane. Dacă vânzătorul se
răzgândea, era obligat să întoarcă arvuna, uneori cu o plată în plus. Dacă
cumpărătorul se răzgândea, pierdea arvuna nemaiavând nici o pretenţie
asupra mărfii.xiv
b) Contracte de împrumut – puteau fi de 3 feluri: cu gaj, fără gaj, cu garanţia
unei părţi terţe. În primul caz contractul stipula condiţiile gajului, drepturile şi
obligaţiile creditorului şi debitorului.xv Aprofundarea diferenţierii de avere a
provocat o puternică criză (sec. VI î.Hr.) – mulţi cetăţeni care nu aveau ce
lăsa gaj răspundeau cu propria persoană în faţa creditorului şi dacă nu
reuşeau să întoarcă datoria se transformau în sclavi. Acest gen de contracte
a dispărut în timpul lui Solon când a fost interzisă sclavia pentru atenienii
datornici-insolvabili. Împrumutul fără gaj aducea creditorului un venit mai
mare,însă riscul de a nu-şi întoarce averea era mai mare. În cazul
contractelor cu garanţia unei părţi terţe, responsabilitatea debitorului venea
pe seama garantului său.
c) Contracte de locaţiune – presupuneau arendarea pământului, închirierea
muncii, închirierea unor bunuri. De obicei, se încheiau între cetăţeni cu
drepturi depline şi meteci, însă această situaţie nu influenţa conţinutul
contractului şi obligaţiile erau la fel de stricte pentru ambele părţi. Condiţiile
de plată variau de la caz la caz, în dependenţă de bunul închiriat, timpul
valabilităţii contractului, etc. Părţile aveau voie să se înţeleagă după bunul
plac, fără o intervenţie din partea statului.
d) Contracte de societate – erau foarte diferit după conţinut întrucât părţile se
asociau, având un capital comun sau alte bunuri, stabilind de comun acord
obligaţii ce trebuiau respectate pentru a obţine un profit.xvi În dependenţă de
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
contribuţia economică a fiecărei părţi era distribuit venitul. Contractul stipula
condiţiile de desfacere a asociaţiei şi consecinţele materiale pentru fiecare din
prte.
Erau cunoscute şi alte tipuri de contracte la care participau cel puţin două părţi
care-şi luau obligaţii reciproce, în caz de nerespectare a acestora intervenea judecata.
În Sparta obligaţiile proveneau mai mult din delict, întrucît legile încercau să
interzică îmbogăţirea şi luxul.
!Reţineţi
 proprietatea privată era apreciată drept sfîntă şi inalienabilă, fiind strict
protejată de legi la fel ca şi înţelegerile ce o vizau;
 în Grecia antică temei pentru iniţierea contractelor era considerat înţelegerea
părţilor;
 specificul dreptului obligaţiilor elen este lipsa formalismului;
 realizarea contractelor era garantată de: arvună, gaj, fidejusiune;
 obiectele mobile lăsate în calitate de gaj erau în stăpânirea creditorului, el
putea să le vândă dacă debitorul nu respecta obligaţiile, însă în cazul ipotecii,
pământul rămânea în stăpânirea şi folosinţa debitorului fără drept de a-l vinde;
 obligaţiile rezultate din prejudicii prevedeau răspundere pentru infracţiune şi
despăgubire, iar dauna materială provocată conştient era compensată dublu.

E. Dreptul familiei şi succesoral.

În Sparta arhaică era răspândită căsătoria în grup. Prin legile lui Licurg s-a
încercat o anumită reglementare a relaţiilor familiale fără a se refuza la principiile
precedente. Unui spartan i se permitea să aibă câteva soţii. La fel erau cunoscute
situaţii în care o femeie trăia cu mai mulţi bărbaţi. Autorul antic Plutarh menţiona că
Licurg a interzis gelozia. Astfel, pentru a evita conflictele dintre spartani, dacă unui
ostaş îi plăcea soţia altuia, această femeie devenea şi soţia lui. xvii În perioada clasică a
istoriei Spartei s-a conturat familia monogamă, deşi fictiv continuau a fi imitate unele
ceremonii arhaice, cum ar fi furatul miresei.
Copiii spartanilor erau crescuţi în familie doar până la vârsta de 7 ani. Până la
vârsta de 20 de ani erau educaţi de stat – locuiau, se ocupau cu sportul în comun.
Scopul final al statului era de a instrui buni militari. Pentru a spori rezistenţa tinerilor ei
erau îmbrăcaţi în haine aspre, erau impuşi să meargă desculţi şi iarna şi vara, să
execute munci grele, li se da hrană puţină şi erau aspru pedepsiţi pentru nesupunere.xviii
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
În Atena familia era monogamă. Relaţiile din familie erau reglementate mai mult
prin tradiţie decât prin lege. Nici o lege nu interzicea incestul, însă principiile morale nu-l
acceptau, considerându-l un păcat care va fi pedepsit de zei. La fel nu era stipulată
vârsta minimă necesară pentru întemeierea familiei, însă atenienii obişnuiau să nu-şi ia
soţii mai mici de 14-15 ani.xix
Capul familiei – soţul avea putere absolută asupra soţiei. În casă femeia avea
odaia sa specială (geneceu). Ea era obligată să stea mai mult în casă, să nu se plimbe,
să nu se arate în faţa oaspeţilor. Femeia era lipsită de drepturi economice şi politice. În
judecată ea era prezentată de soţul său.
Căsătoriile legitime între un cetăţean şi o fiică de atenian erau precedate de
logodnă cu obligaţii serioase de ambele părţi. Înţelegerea se încheia oral în prezenţa
martorilor. Majoritatea căsătoriilor se realizau la dorinţa părinţilor. Pentru atenieni familia
nu era neapărat pătrunsă de sentimente, ea era apreciată preponderent ca mijloc de
continuare a vieţii. Logodna se numea engyesis (înmânarea unui gaj). Părinţii fetei erau
obligaţi să-i asigure zestrea, în caz contrar, căsătoria legitimă nu avea loc, tinerii trăind
în concubinaj.xx Legal căsătoria începea din momentul logodnei, tinerii obţinând dreptul
de a locui împreună (tradiţional în casa soţului).
Nu se acceptau căsătoriile între cetăţeni cu drepturi depline şi meteci, deşi erau
cunoscute.
Divorţul era obţinut uşor de bărbat şi dificil de femeie. Dacă iniţiatorul divorţului
era bărbatul, el era obligat, la cererea soţiei, să-i găsească un nou soţ. Dacă divorţul se
realiza prin înţelegerea mutuală, femeia îşi păstra zestrea. Iniţierea divorţului de femeie
era dificilă, dar nu imposibilă. Ea putea adresa arhontelui un memoriu şi dacă motivele
erau serioase, acesta declara divorţul.xxi
În tradiţia greacă s-a impus principiul conform căruia averea tatălui era moştenită
de fiu. Dacă în familie erau mai mulţi fii, ei moşteneau în egală măsură. Tatăl era obligat
să garanteze fiicelor zestrea.xxii În Atena era cunoscută şi practica testamentară care se
realiza prin două mijloace: verbal în prezenţa martorilor, sau în formă scrisă, nefiind
obligatorie prezenţa martorilor.
În timpul lui Solon au fost limitate posibilităţile de înstrăinare a averii conform
testamentului. Persoana putea repartiza averea diferit în interiorul familiei, neavând
dreptul de a lăsa moştenitor un străin dacă avea copii. Femeia avea dreptul să scrie
testament, dar numai în prezenţa tutorului sau a soţului. Noţiunea de moştenitor era
valabilă doar pentru fiii naturali sau înfiaţi. În perioada clasică, libertatea testamentară
devine mai largă. Persoana avea dreptul să înstrăineze averea chiar dacă avea copii.
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
Dreptul obligaţiilor specifica că dacă o parte din avere a fost gajată şi persoana a
decedat, moştenitorii erau obligaţi să respecte obligaţiile faţă de creditor. Dacă
persoana decedată nu lăsa testament, moştenitorii erau stabiliţi după gradul de rudenie:
fiii şi descendenţii lor, fiicele şi descendenţii acestora (nu era o obligaţie, dar se
respecta din considerente etice), părinţii defunctului şi colateralii. xxiii Dreptul succesoral
pentru meteci era identic cu cel pentru cetăţenii cu drepturi depline.

! Reţineţi
 pentru greci familia trebuia să asigure continuitatea neamului (celibatul era
condamnat), sentimentele jucând un rol nesemnificativ, astfel găsindu-şi
explicaţie şi starea de inferioritate a femeii;
 în Sparta femeile erau apreciate ca mijloc de satisfacere a necesităţilor
(plăcerilor) spartiaţilor, familia monogamă formându-se abia în epoca clasică;
 în Atena poligamia era interzisă; familia se forma în baza unei înţelegeri între
tînăr şi părinţii tinerei;
 dreptul succesoral prevedea moştenirea averii conform legii (fiii moşteneau
în egală măsură, iar fiicele trebuiau să fie asigurate cu zestre) şi prin testament.

F. Dreptul penal
În perioada de formare a statului judecata se baza pe principiile răzbunării
sângelui şi a talionului, deseori pedeapsa era aplicată nu numai inculpatului, dar şi
rudelor sale apropriate. Elemente arhaice s-au păstrat şi în sec VI î.Hr., întrucât cazurile
penale şi civile erau intentate la fel – din iniţiativa păgubaşului sau rudelor sale.xxiv
În epoca clasică, atenienii au început a deosebi acţiunile intenţionate de cele
neintenţionate, circumstanţele agravante şi cele atenuante. La fel, se făcea distincţie
între tentativă, pregătirea crimei, participarea, săvârşirea crimei.xxv
Legea ateniană doar enumeră acţiunile care erau considerate infracţiuni,
pedeapsa urmînd să o stabilească judecata. Cele mai grave crime erau cele împotriva
statului, regimului democratic, religiei.
Cele mai aspre pedepse erau: izgonirea, privarea de drepturi cetăţeneşti,
ostracismul, pedeapsa cu moartea.xxvi Izgonirea presupunea alungarea persoanei din
cetate, sechestrarea averii, limitarea în drepturi a rudelor inculpatului.
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
Lipsirea de drepturi cetăţeneşti (atemie), presupunea că persoana nu va fi
protejată de instituţiile de stat, na va avea voie să participe la adunarea populară sau în
alte organe politice.
Ostracismul – măsură preventivă menită să prevină încălcarea legii, de obicei,
dorinţa unei persoane de a modifica regimul politic sau de aşi asuma mari împuterniciri.
Pedeapsa era aplicată nu în bază de fapta săvârşită, ci în bază de intenţie de a săvârşi
ceva periculos pentru polis. Persoana învinuită era pedepsită fără a i se aduce probe la
învinuire şi fără dreptul de a se îndreptăţi. Ostracismul se deosebea de simplul exil prin
faptul că era limitat în timp la 10 ani – persoana nu-şi pierdea averea, având la
dispoziţie 10 zile pentru aşi pregăti locul în afara Aticii unde avea a se strămute.
Pedeapsa cu moartea era frecvent răspândită sub diferite forme: sfâșierea de fiare,
chinul cu foamea, otrăvirea, etc. Dreptul grec cunoştea şi alte genuri de pedeapsă:
confiscarea averii, amenda, interzicerea înhumării.
Crime grave erau considerate: mărturii false, luare de mită, aducerea de injurii
persoanelor responsabile, jurământ fals, tentativă asupra democraţiei.
Dacă persoanele interesate în proces ajungeau la o înţelegere, judecata nu avea
loc.
Infracţiuni comise de militari erau considerate: dezertarea, laşitatea, eschivarea,
trădarea.xxvii
Mărimea pedepsei era determinată de gravitatea crimei, gradul de participare,
circumstanţele, intenţia. În timpul procesului de judecată era adoptată hotărârea privitor
la sancţiunele ce urmau a fi aplicate.
!Reţineţi
 în Atena nu exista o delimitare strictă între crimele împotriva statului şi cele
împotriva intereselor personale;
 legile spartane stipulau doar care fapte erau culpabile şi care nu, mărimea
pedepsei urmând a fi stabilită de judecător;
 tragerea la răspundere a vinovatului se realiza numai la iniţiativa păgubaşului
sau a cetăţenilor interesaţi;
 crimele grave erau aspru sancţionate, în celelalte cazuri erau stipulate
amenzi, confiscări de avere;
 pedepsele corporale pentru infracţiuni medii şi uşoare se aplicau doar
sclavilor.
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
G. Procesul judiciar
În Atena puterea judecătorească era exercitată de mai multe instanţe:
Areopagul – pe lângă împuterniciri politice avea şi prerogative judiciare. În timpul
lui Pericle acest organ a fost lipsit de orice putere poltică, dar i s-au păstrat drepturile de
judecată a cazurilor de omor premeditat, provocarea leziunilor corporale cu intenţie de
omor, otrăvire.xxviii Procesul de judecată în cadrul areopagului era însoţit de un
ceremonial cu respectarea multor tradiţii vechi: judecata se realiza noaptea pentru ca
judecătorii să nu vadă feţele celor implicaţi în proces pentru a nu fi influenţaţi de
sentimente, impresii (zeiţa judecăţii Femida în reprezentările antice este cu achii legaţi –
dovadă că va lua decizii nepărtinitor). Piatra pe care se afla învinuitul se numea piatra
supărării, iar cea pe care sta învinuitorul – piatra neiertării. Decizia era anunţată în ziua
a treia de la începutul judecăţii. Până la anunţarea deciziei învinuitul putea benevol să
părăsească Atena, autopedepsindu-se.xxix
Judecători – în cauzele criminale 51 ephetai erau repartizaţi în trei tribunale:
Palladion – judeca cauzele de omor involuntar şi de instigare la omor, sentiţa
prevedea exilul pe termen limitat fără confiscarea averii;
Deiphinion – începea judecata dacă arhontele-rege lua decizia în conformitate cu
care omuciderea cercetată era scuzabilă sau legitimă. (De exemplu – soţul omoară
bărbatul ce săvîrşea adulterul cu soţia sa);
Phereattys – îi audia pe cei care fiind exilaţi temporar pentru omucidere
involuntară, au comis un nou omor cu premeditare.xxx
Heliaea – instanţa supremă judiciară. Distribuirea membrilor în diverse tribunale
era însoţită de infiniţie şi precauţiuni complicate, care să garanteze că acuzatul nu
cunoştea pe nici un membru al juriului.
La începutul şedinţei tribunalului, grefierul citea actul de acuzare şi răspunsul
scris al apărării – ambele documente se aflau în dosar. Apoi preşedintele oferea
cuvântul, pe rând acuzării şi apărării. Cetăţeanul implicat în proces trebuia să
vorbească singur ( de obicei o persoană vizată îi scria discursul care era învăţat pe de
rost). Minorii, metecii, femeile, sclavii, foştii sclavi erau reprezentaţi în judecată de
stăpân. Magistratul care prezida tribunalul punea un grefier să întocmească sentinţa şi
apoi trimitea acest act magistraţilor însărcinaţi cu executarea lui. Locul de execuţie era
în afara oraşului.xxxi
Poliţia – îi avea şefi pe magistraţii “supraveghetori răufăcătorilor”. Ei aveau
sarcina de a aresta orice hoţ sau criminal prins în flagrant. Dacă ucigaşul îşi recunoştea
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
vina, ei îl puteau executa pe loc, în caz contrar, îl aduceau în faţa unui tribunal. Ei
supravegheau toate urmăririle cu procedură sumară, care atrăgeau detenţia preventivă.
Cercetarea cazului era precedată de o cercetare preventivă. Acuzatul şi
învinuitorul puteau face mărturii, cere interogarea martorilor, aduce probe. Probele erau
închise într-un vas pentru a fi prezentate judecăţii. Hotărâtoare în proces erau luările de
cuvânt – cu cât mai logic erau expuse cu atât mai multe şanse de a învinge.xxxii
Unul din aspectele slabe ale justiţiei ateniene consta în faptul că nu exista o
“cameră de punere sub acuzare” din care motiv iniţiatorul era persoana civilă.
!Reţineţi
 în Sparta prerogative judecătoreşti aveau toate instituţiile statale;
 Atena este un exemplu de jurisdicţie populară, limitele acestui sistem
constau în faptul că judecata era realizată nu neapărat de persoane competente
în domeniu;
 în Atena instanţa judiciară supremă era Heliaea, deşi administrarea justiţiei
aparţinea adunării populare.
Literatura recomandată
1. Bârzu L., Ursu N., Bohîlţea F., Istoria Greciei Antice, Bucureşti, 2003.
2. Chamoux François, Civilizaţia greacă, v.1-2, Bucureşti, 1985.
3. Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşca V., Istoria universală a statului şi dreptului., v.1,
Chişinău, 2001.
4. Glotz G., Cetatea greacă, Bucureşti, 1992.
5. Графский В. Г., Всеобщая история права и государства, Москва, 2000.
6. Larousse, Istoria universală, v.1, Bucureşti, 2005.
7. Немировский А. И., История Древнего Мира: Античностъ, в 2ч., Москва, 2000.
8. Piatkowski Adelina, O istorie a Greciei antice, Bucureşti, 1998.
9. Rachet Guy, Dicţionar de civilizaţie greacă, Bucureşti, 1998
10. Smochină A., Istoria universală a statului şi dreptului, v.1, Chişinău, 2002.
11. Şarambei Iohana, Şarambei Nicolae, Personalităţi ale lumii antice, Bucureşti, 1983.

i
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşсa V.- op.cit- p.l82.
ii
Черниловский 3.- ор.сн.- р.75.
iii
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşсa V.- op.cit- p.182
iv
Smochină A.- op.cit.- p.54.
v
Glotz G.- op.cit-p.58.
vi
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit.- p.l84.
vii
Smochină A.- op.cit.- p.57.
viii
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit- p.18.
 UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
Profesor: Lidia PĂDUREAC dr., conf.univ.
ix
Ibidem.
x
Ильинская Л.- Древняя Греция. История. Быт. Культура.- Москва.- 1997.- р.95-96
xi
Ibidem.
xii
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit- p.183.
xiii
Черниловский 3.- ор.сп.- р.75.
xiv
Piatkowski Adelina.-op.cit.- p.118.
xv
История государства и права зарубежных стран.- op.cit.- р. 149.
xvi
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit- p.l83.
xvii
Черниловский 3.- ор.сп.- р.71.
xviii
Ibidem.- p.72.
xix
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit- p.l86.
xx
Ильинская Л.- ор.сн.- р. 155.
xxi
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit.- p. 185.
xxii
Smochină A.- op.cit- p.69.
xxiii
Ibidem.
xxiv
Glotz G.- op.cit.- p. 156.
xxv
Графский В. Г.- ор.сП.- р. 168.
xxvi
История государства и права зарубежных стран.- ор.сн. р. 150.
xxvii
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit.- p.l88.
xxviii
Ibidem.
xxix
Glotz G.- op.cit- p.290.
xxx
Guştiuc A., Chirtoacă L., Roşea V.- op.cit- p.190.
xxxi
Ibidem.
xxxii
Черниловский 3.- ор.сП.- р.77.