Sa ne gandim la conditia umana

Folosim abstractii numite TIMP si SPATIU pentru a ne defini si locul nostru in univers. Dar
abstractille astea sunt prea vagi si nu sunt percepute de mintile noastre. Imaginatia noastra este
prea limitata pentru a da sens imensitatilor timpului si spatiului.
Asa ca facem ce stim mai bine: inventam/ cream lucruri si marcam aceste abstractii cu semne in
incercarea de a controla Universul,pentru a da sens lumii in care traim.
Pentru a da sens spatiului in care train ,il marcam cu kilometri, monumente, pereti, granite.
Folosim acesti markeri pentru a da sens distantelor si pentru a diferentia ce insseamna “aici” si
“acolo”.
Pentru a intelege ETERNITATEA incercam sa o marcam cu diferiti markeri de timp pe care ii
numim RITUALURI. Acestea sunt evenimente care se intampla in momente cruciale in timp. La
trecerea intre anotimpuri, la inceputul sau la sfarsitul unui ciclu solar, sau la zarirea stelelor sau a
lunii. Petrecem mult timp facand acesti markeri memorabili. Le asociem simboluri si semne si le
pastram in istorie.
Cel mai adesea ritualurile sunt asociate cu RELIGIA insa originea lor este in insasi natura
umana.
Oamenii sunt creaturi constiente care reactioneaza la mediul inconjurator prin creativitate. Este
una din trasaturile definitorii ale rasei umane.

Aplecaciunile, aprinderea lumanarilor, slujbele, dansurile ,botezurile, rugaciunea – ce au toate

aceste in comun? Toate acestea sunt RITUALURI.
De la impreunarea mainilor in rugaciune pana la sacrificiul uman, notiunea de RITUAL le
acopera pe toate. Dar cand avem un cuvant care incerca sa adune atata complexitate este
inevitabil foarte greu de definit.
Pe scurt, care este definitia RITUALULUI si cum reusim noi sa-i recunoastem tiparele?

-in 1960’s antropologistul Victor Turner a definit RITUALUL ca fiind “prescribed formal
behaviour having reference to beliefs in mystical beings or powers”.

Ok, aceasta definitie nu are nimic gresit dar problema mea cu aceste definitii apretate al unor
concept complexe cum este RITUALUL in cazul nostrum este ca INTOTDEAUNA POTI SA
GASESTI EXCEPTIA DE LA REGULA. Victor Turner spunea “having reference to beliefs in
mystical beings or powers”. Dar o nunta e un RITUAL fie ca crezi in Dumnezeu sau nu. Asa ca
personal nu pot accepta asocierea notiunii de RITUAL exclusiv cu conceptul de credinte in
puteri supranaturale.
Prin comparatie, avem o definitie ultra mega pompoasa din Enciclopedia religiilor : “ rituals are
conscious, voluntary, repetitive, stylized, symbolic, bodily centered on cosmic structure”. Sigur,
multe dintre acestea le putem repera in ritualuri, dar vorbind despre o notiune atat de vasta cu
atat de multe criterii, este aceasta categorie de vreun folos real? Ne face sa intelegem mai bine ce
sunt ritualurile? Parerea mea personala este ca NU. Mai mult de atat, cred ca este complet pe
dinafara.
Pentru a oferi cea mai buna definitie a RITUALULUI ar trebui sa nu ne mai concentram pe
partile obiective ale sale precum formalitatile, repetitiile, simbolistica pentru ca toate aceste
variabile sunt foarte usor schimbate in functie de cultura din care faci parte si in functie de
ritualul in sine. As zice sa ne indreptam atentia catre scopul fundamental al ritualului:
CE FACE UN RITUAL?
Savantul Jonathan Z. Smith vine cu o definitie interesanta: “rituali s above all an assertion of
difference”. Cu alte cuvinte, ritualul este o manifestare fizica care diferentiata in lume anumite
actiuni de altele, facand asadar unele actiuni mai importante decat altele.

Cum recunosti o vaduva? In cultura noastra se poarta haine negre,sobre, lucru care in alte culturi
ar fi blasfemic. In alte culturi la moartea unui membru al familiei se tunde parul sau din potriva,
in alte colturi ale lumii se lasa parul sa creasca si nu se realizeaza igiena corporala cum putem
vedea la evrei in perioada de plangere a mortului.

Katherine Bell care a fost una dintre cele mai recunoscute analiste ale ritualurilor e dat
urmatoarea definitie: “at a basic level, ritualization is the production of this differentiation. At a
more complex level, ritualization is a way of acting that specifically establishes a priviledged
contrast differentiating itself as more important or powerful” (RITUAL THEORY PAG 90)

Astazi voi vorbi despre RITUAL.OBICEIURI.CUTUME. Suna pompos nu-i asa? Mai ales ca
noi suntem generatia crescuta cu Netflix, presupun ca primul instinct cand auzim cuvantul
RITUAL e sa ne imaginam ceva sacrificiu uman facut in luna plina in timp ce o ceata de
oameni ai pesterii fac incantatii de predare a tributului de sange. Brusc “zeul” caruia i-a fost
oferita ofranda “ofera” ploaie iar profetia oamenilor se implineste: traiesc cu impresia ca
ritualul lor si-a facut efectul. Nu-i nici departe de adevar dar nici foarte reprezentativ a ceea
ce notiunea de ritual inglobeaza defapt. Lucrurile sunt mult mai simple de atat.
(In prezentare GIF-uri: what you think it is- sacrifice/ what it really is: brushing teeth)
Ne nastem si murim. Suna tragic! Dar intre aceste doua momente esentiale din existenta
unui individ mai si TRAIM, unii mai bine decat altii dar asta este o alta discutie. TRAIM sau
invatam sa traim si sa dam SENS VIETII celebrand sau marcand momentele din istoria
vietii noastre prin intermediul RITUALURILOR.
Si acum ma veti intreba: Larisa, si totusi ce e un ritual?
-RUTINA vs RITUAL -din nevoia de siguranta iau nastere ritualuri de protectie care nu au
legatura cu ortodoxia cum ar inclina unii sa creada. Este o antiteza uriasa sa mergi la
biserica si dupa sa vii acasa sa “citesti” in boabe de fasole cum se mai practica pe la noi
sau in foi de ceapa. Bunicile noastre dragele de ele au fost foarte inventive :)) si nu zic asta
intr-un mod peiorativ ci mai degraba sunt uimita ce poate naste dorinta omului de a da sens
vietii pana la urma: traim intr-o lume in care inca nu putem afirma cu certitudine ca
pamantul e rotund sau are colturi :)) desi daca esti de parere ca are colturi nu stiu ce sa
zic :)) traim intr-o lume a conspiratiilor. -ritualuri de protectie -ritualuri pe care le-am preluat
din alte culturi sau le-am creat chiar noi cand situatia a cerut asta

Ritualuri 2020 corona Nu exista un precedent pt asta.Poate veti spune de febra spaniola.
Dar in 1918 cand am avut febra spaniola nu se faceau cursuri online. PURTAREA MASTII
Deci acest ritual este fara indoiala un ritual al generatiei noastre, un ritual colectiv, global,
independent de rasa/religie sau alte considerente.
Deci avem ritualuri pentru inceputuri/nasteri, pentru trecerea in nefiinta, pentru celebrarea
momentelor fericite si mai putin nefericite(spargem farfurii la nunta in semn de..?),pentru un
examen, pentru un moment...pentra a da (revin la ideea mea initiala) SENS VIETII.
JOURNAL ARTICLE Anxiety and Ritual: The Theories of Malinowski and Radcliffe-Brown
George C. Homans https://www.jstor.org/stable/662949?seq=1
Melanovski spune “ritualul este actiunea care poate inlatura anxietatea”. Rugaciunea “tatal
nostru” sau cum musulmanii spun “bismillahirahmanirhamin”(in numele lui Dumnezeu cel
Milostiv, cel Indurator) inainte de examene/a incepe a conduce. Teoria lui Melanovski este
ca rostind aceste cuvinte de rugaciune/incantatii vei avea automat mai multa incredere in
ceea ce urmeaza sa faci. Un fel de efect placebo daca ma intrebati pe mine. Radcliff Brown
il contrazice pe Melanovski si e de parere ca facem aceste ritualuri pt a CREA anxietate si a
fi mult mai vigilenti. Deci putem vedea ca si antropologii dezbat aceste concepte.

Tot mai des auzim povesti despre absolventii de liceu care nu apuca sa mearga la balul de
absolvire. Mai trist este ca oamenii nu isi pot plange mortii in ritualuri sau ceremonii
conventionale
 RITUALURI.OBICEIURI.CUTUME

“Sub toate formele sale de manifestare comportamentală, ritualul a reprezentat o constantă cu

impact universal, adesea completată de un registru lingvistic specific. Ritul trebuie asociat
dorinţei oamenilor de a controla universul, cu toate influenţele nefaste experimentate de generaţii
de-a lungul secolelor şi transmise sub formă de credinţe şi de simboluri.”(Barleanu,Calin-Horia,
Antropologie si comunicare interculturala, pag 192)

Profesorul Mihai Coman reuneşte, în lucrarea Introducere în antropologia culturală. Mitul şi

ritul, câteva dintre cele mai eficiente clasificări ale ritului. Una dintre primele tipologii invocate
se referă la riturile tehnologice, puse în legătură cu un anumit control asupra naturii. O subspecie
a acestei categorii este divinaţia, interesul oamenilor în legătură cu viitorul (calendarul foilor de
ceapa), o alta fiind riturile de intensificare (obiceiurile din ziua celor 40 de mucenici )care
privesc „obţinerea unor cantităţi mai mari de produse alimentare” , şi riturile de protejare prin
diferite comportamente, menite să-i ţină pe oameni la adăpost de vitregiile naturii. (noaptea
strigoilor)
Conform aceluiaşi autor, riturile mai pot fi terapeutice (Sanzienele) şi antiterapeutice
(descolindatul), cu pretenţia de a influenţa oamenii, şi ideologice, care privesc, în principal,
echilibrul general al grupului. Această categorie are o serie de subtipuri, specifice tuturor
civilizaţiilor, riturile ideologice constituind adesea manifestarea specific riturilor de trecere sau
de intensificare, „asigurând adeziunea oamenilor la normele şi valorile sociale”, a tabuurilor, prin
interdicţii şi prin obligaţii, şi a riturilor de rebeliune, „care oferă forme ceremoniale de eliberare
de tensiune şi de consumare simbolică a nemulţumirilor şi a rebeliunii”.(protestele,carnavaluri)

A clasifica ritualurile reprezintă, după cum susţine Mihai Coman, o sarcină dificilă, nicio
abordare în această direcţie neputând ridica pretenţia de a acoperi întreaga gamă de manifestări
tradiţionale

Diferenta dintre obicei(ritual) si obisnuinta produce confuzie deoarece avem obisnuinte care au
valente ritualice si ritualuri care s-ar incadra mai degraba in categoria obisnuintelor.

Termenul “obicei”(sinonim cu datina,cutuma) este folosit,mai ales in studiile de folclor ca um

termen alternativ pt ritual sal ceremonie: “O activitate performata intr-um mod atat de regulat
incat a ajuns as fie considerata um comportamento asteptat sal o parte din protocolul social.Altfel
spus, obiceiurile reprezinta modul traditional si asteptat de a face anumite lucruri” (R
Swetrletsch).
Folcloristii care folosesc intens acest concept, disting mai multe classe de obiceiuri ascoiate
ciclurilor vietii, ciclurilor anotimpurilor,evenimentelor deosebite din viata comunitatii etc. In
schimb, antropologii evita acest termen, nu numai pentru ca pare a fi un concept asociat exclusiv
enclavelor arhaice din culturile occidentale (culturile taranesti) ci si pentru ca el pare a conota o
judecata de valoare etnocêntrica.
Obiceiul/cutuma reprezinta manifestarea identitatii unui grup si granita unei culturi comune.
In contextul antropologiei obiceiul este,in primul rand,o categorie a observatorului extern. In
incercarea de a descrie o societate straina, el ofera un instrument simplu pentru a numi cele mai
evidente diferente dintre cultura observatorului si cultura celor observati. (R Winthrop)
La modul cel mai general termenul OBISNUINTA poate fi folosit ca un cuvant inglobant pentru
o mare varietate de actiuni stereotipe, indeplinite de indivizi sau de mici grupui. Termenul nu
apare in dictionarele de conccepte antropologice sau sociologice.
In “The new encyclopedia britannica” )vol V p 602) gasim urmatoarea definitie : “ orice
comportament repetat in mod regulat, care nu solicita sau solicita foarte putin gandirea si care
este mai degraba invatat decat innascut. Obisnuintele se dezvolta prin repetitie si confirmare.”
Conceptul de OBISNUINTA face obiectul cercetarilor de psihologie si de pedagogie. El vizeaza
in deosebi acele comportamente non-instinctive ,produse prin invatare, care au fost insa atat de
des repetate incat sunt executate parca “involuntar”, adica fara un act de reflectie si evaluare
constienta. Ansamblul obisnuintelor nu este omogen: obisnuinta de a scrie, de a conduce o
masina sal de a fuma nu se afla pe acelasi plan cu obisnuinta de a vizita saptamanal parintii, de a
utiliza anumite formule de protocol, de a bea cafeaua la aceleasi ore ale zilei si cu aceleasi
gusturi. Ca si riturile, aceste comportamente sunt repetitive, stereotipe, formalizate de o anumita
traditie, conventionalizate de anumite coduri sociale si relativ neinstrumentale.
Pot fi ele, prin nsumarea acestor caracteristici considerate rituri in toata puterea cuvantului?
“Numeroase actiuni, prin caracterul lor de rutina periodica, repetitiva sau compulsiva, pot sa se
asemene cu ritualurile-obisnuintele, uzajurile, unele obiceiuri, relatiile de reciprocitate, formele
de evitare, micile atentii, actele de igiena (…) si de ce nu,ora petrecuta urmarind Jurnalul de stiri,
iesirea regulata pentru a arunca gunoiul sau chiar simpla respectare a Codului Rutier (oprirea
sistematica la semafor,, punerea centurii de siguranta). Acest regulament, prin teama pe care o
implica fata de politist sal de amenda (in cazul nerespectarii lui) semana foarte mult cu riturile
sacre, care fac apel si ele la teama, respectare si sanctiune in cazul unei executari gresite) (Z
JERIFI,1996,P 154_
Acest citat este un exemplu tipic de sofism : evident ca in orice societate exista norme si instituii
de autoritate si represiune. Evident ca toate presupun actiuni de respectare, intemeiate pe
intelegere, respect sau teama. Dar nu inseamna ca toate aceste structuri sociale si culturale sunt
echivalente. Altfel spus, nu inseamna ca respectarea orarului de incepere a serviciului, a regulilor
de protectie a muncii, a obligatiilor de plata a impozitelor, a datoriei de a face temele scolare, a
programarii de la cabinetul medical (toate intemeiate oe teama si reverenta)sunt RITURI.
Sanzienele

În fiecare an pe data de 24 iunie sărbătorim ziua de Sânziene sau Drăgaica, cum i se

mai spune în popor. În plan religios Sânzienele se asociază cu sărbătoarea
religioasă a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În calendar avem astfel cruce cu
roșu, ceea ce înseamnă o zi de mare sărbătoare în care nu se spală, nu se merge la
câmp și nu se fac treburi casnice.
Din punct de vedere calendaristic, sânzienele marchează apropierea de mijlocul
verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole
și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care
păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. Cucul este primul care dă semnalul,
dacă de Blagoveștenie începe a cânta, la Sânziene acesta se îneacă cu orz,
răgușește și nu mai poate cânta.

Obiceiurile și tradițiile de Sânziene sunt diverse și numeroase, în funcție de zona

geografică a țării și influențele specifice regiunii. Aceste obiceiuri și tradiții se
practică fie pentru bunul mers al treburilor, fie pentru a atrage norocul și belșugul,
dar și pentru aflarea ursitei sau pentru grăbirea măritișului.

Astfel, în unele regiuni ale țării, mai ales în zonele rurale, fetele merg la cules de
sânziene pentru a împleti coronițe din flori de sânziene. Aceste coronițe le aruncă
mai apoi peste casă. Dacă coronița rămâne agățată și nu cade e semn că acolo, în
curând, va avea loc o nuntă. Unele fete păstrează câteva flori și pentru a le pune
sub pernă, sperând că noaptea își vor visa ursitul.

De altfel în alte zone ale țării, în ziua de Sânziene, se joacă Drăgaica. Prin urmare se
vor costuma două fete, una în costum bărbătesc, cu numele Drăgan, iar cealaltă în
costum femeiesc, zisă Drăgaica. Acestea merg și joacă pe la case, întocmai ca și
călușarii. Jocul constă mai mult în sărituri în formă de cruce și în îmbrățișări.
Oamenii care primesc Drăgaica se consideră că vor atrage norocul și vor alunga
ghinionul, vor avea recolte bogate și spor la muncile câmpului.

Drăgaica se serbează cu împărțire de mere, cireșe, castraveți verzi și pui de găină, ca

semn de spor a ceea ce a putut face omul până în acest timp.

Un alt obicei specific zilei de sânziene este scăldatul femeilor în apele curgătoare
sau în roua dimineții. La răsăritul soarelui femeile se spală într-un râu iar mai apoi
se tăvălesc în iarba plină de rouă. În acest fel vor rămâne curate și sănătoase, se vor
spăla de boli și de probleme. Orice neîmplinire ar avea se va rezolva, iar cele care își
doresc copii au mari șanse să rămână însărcinate.

Calendarul foilor de ceapa

Femeile de pe Valea Gurghiului, din judetul Mures se bazeaza pe calendarul de ceapa.
Ghicesc, spun ele- cum va fi vremea in 12 foite de ceapa, lasate o noapte intreaga cu
putina sare.

In judetul Mures, femeile superstitioase pregatesc cu atentie ceapa pentru vechiul

calendar.

Astfel, vor afla cum va fi vremea in anul care vine. Procedeul e simplu: se ia o ceapa
mare, se taie in doua, apoi se aleg 12 foi care simbolizeaza lunile anului. Dupa care se
pune sare si se asteapta o noapte.

Femeie: “Calendarul se face in ajunul de Anul Nou, curatim ceapa, facem biletele,
punem sub fiecare sa stim care luna e.

Ne ghidam dupa calendarul de ceapa cand ploua, cand e seceta, de aia facem ca sa
stim, cand e vreme buna sa mergem la fan, la porumb.

Anul o sa fie bogat, ianuarie, februarie, in martie ploua cand trebuie sa bagi in pamant,
mai sunt si secetoase avem timp de fan”

Obiceiul e vechi de sute de ani si unii ii dau crezare. Pentru 2017, cititorii in ceapa vin cu
veste buna: va fi un an bogat cu roade multe.

Femeie: “In ianuarie cam uscat, in februarie ninge mai mult, apa mai multa, apa in
martie, si mai mult, foarte bine. Mai e secetos, iunie iarasi poloios o sa fie, o sa avem un
an bogat”

Femeie: “Calendarul de ceapa se face din batrani, ne uitam la mama atunci nu era
televizor, nici radio, dupa calendarul de ceapa ne orientam”.

Pentu ca traditia sa nu se piarda, batranele satului le invata si pe fetele lor ghicitul in foi
de ceapa.

Noaptea strigoilor
Pentru ca in traditia populara noaptea de Sf Andrei este cunoscuta si ca noaptea in care incep sa
umble strigoii, taranii obisnuiesc sa se fereasca de duhurile rele punand usturoi la usa. Romanii
cred astfel ca strigoii nu vor suporta mirosul puternic si astfel vor renunta sa le intre in case.
Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreștine, care să asigure
protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor. Țăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui
sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea și puterea sa.

Ajunul Sf. Andrei este considerat momentul în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică.
Clipa cea mai prielnică pentru a obține informații cu caracter de prospectare pentru anul care
vine. De asemenea, "Andreiu' cap de iarnă" cum îi spun bucovinenii, permite interferența
planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi
întoarse de la matca lor firească. Se crede ca în această noapte "umblă strigoii" să fure "mana
vacilor", "mințile oamenilor" și "rodul livezilor".

Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește ca principal element apotropaic (de apărare),
usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi
pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni și animale.

În general, acest usturoi cu rol de apărare, provine din cel menit cu un an înainte, în același
moment al anului. Сea mai importantă acțiune ce se desfășoară în această noapte este "păzitul
usturoiului". Împreună, fete și flăcăi, veghează și petrec, tocmai pentru a înzestra usturoiul cu
calitățile necesare.

Forța magică cu care el va fi investit în ajunul de Sf. Andrei îi va ajuta pe toți să depășească
momentele de cumpănă de peste an, va servi drept remediu terapeutic, va aduce pețitori - purtat
la brâu, va păzi sălașurile de duhurile rele.

Deși învăluite de muzică și dans, fetele vor veghea cu strășnicie usturoiul, ce nu trebuie furat pe
ascuns de flăcăi. Păzit astfel, usturoiul va putea mai apoi să asigure protecția ființei umane,
reușind uneori să-i schimbe chiar soarta. Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și
câmpurilor, se aduc crenguțe de vișin în casă, care vor înflori până la Crăciun, sau se seamănă
boabe de grâu în diverse recipiente.

Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani.
 În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru),
[1]

apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai
păstrează în satele si orasele din județele Argeș, Dâmbovița și județul Brașov .
Pe vremuri, focurile se aprindeau pe dealuri pentru a fi observate de la distanță. În foc se punea și
tulpina unui copac tăiat din pădure ca simbol al zeului care moare și renaște în fiecare an. [2]

Hai la Focul lui Sumedru la Bran-Moieciu, Adevărul, 24 octombrie 2013

Obiceiuri de 9 martie, Ziua Sfinților 40 de Mucenici

Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă sărbătorește pe cei 40 de Mucenici uciși în Sevastia,
are pentru spiritualitatea populară o conotație aparte.
Începutul primăverii, marcat de ziua Măcinicilor este evidențiat și de alte numeroase obiceiuri,
credințe și practici magice: credința că în noaptea de Măcinici se deschid mormintele și Porțile
Raiului, așteptarea spiritelor morților cu focuri aprinse și mese întinse; obiceiul aprinderi
focurilor rituale sacrificiale, de purificare a spațiului și de sprijinire a Soarelui într-un moment de
cumpănă, când ziua devine egală cu noaptea; purificarea oamenilor, vitelor și construcțiilor prin
afumarea lor cu tămâie, cârpe aprinse și apă sfințită; protecția magică a casei și anexelor
gospodărești prin presărarea cenușii de la focurile aprinse la Măcinici; efectuarea unor observații
și previziuni meteorologice; aflarea norocului; „retezarea stupilor” și scoaterea lor de la iernat;
tăierea primelor corzi de viță de vie și altele.
Un alt obicei este pornirea simbolică a plugului. Sărbătoare consacrată agricultorilor, scoaterea
plugului în fața casei în mod festiv reprezintă deschiderea ciclului sărbătorilor de primăvară și
totodată a muncilor câmpului specifice anotimpului. Era momentul în care plugarii încheiau
înțelegerile pentru întovărășire, pecetluite întotdeauna de o petrecere de pomină.

 Se spune că tot ce e semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu
respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.

În credințele daco-romanilor, în această zi se termina ciclul celor „nouă babe” (murea Baba-
Dochia), care semnificau iarna și începea șirul zilelor „moșilor”, ce marcau începutul zilelor
agricole.

Bătrânii, înarmați cu bâte sau cu maiuri lovesc pământul, încercând prin această acțiune magică
să trezească forțele adormite ale pământului. În același scop se aprind și focurile rituale. În ziua
de Măcinici, toate gunoaiele se ard, ca să vină primăvara mai curând. Peste focuri sar tinerii,
flăcăi și fete, în scopuri de purificare a trupului.

Calendarul viei. Obiceiuri

„Cea mai mare sărbătoare în calendarul viticol era toamna, la Ziua Crucii, când se începea
culesul strugurilor. În zonele viticole din Oltenia de est și Muntenia de vest, ziua aceasta se
numea Cârstov sau Cârstovul Viilor”, scria etnologul Ion Ghinoiu în ‘Sărbători și obiceiuri
românești’. 
„În multe părți, prin Muscel, se fac petreceri mari de bucuria acestei deslegări”, menționa și
Tudor Pamfile în ‘Sărbători de toamnă’, obicei prezentat de folcloristul Constantin
Rădulescu-Codin, în 1910.
„Ciclul vegetal al viţei de vie, lung de aproximativ o jumătate de an solar, cu început la
pornirea sevei (plânsul viţei de vie) şi încheiat la căzutul frunzelor, corespunde structurii
unui calendar împărţit numai în două a
notimpuri”, remarca Ion Ghinoiu.
Numită în popor Răpciune – cu sensul de răcire a vremii –, septembrie este timpul când viile
încep a fi culese și strugurii se storc pentru vin. 

Tradițional, ca încheiere a unui An Nou Viticol, ce începe la 2 februarie, de Ziua Crucii –

Cârstov (cuvânt din vechea slavă, ‘krŭstŭ’, ‘cruce’, ‘krŭstovŭ dĭnĭ’, adică ‘ziua crucii’) sau
Cârstovul Viilor, cum se numea în unele părți din Oltenia și Muntenia – gospodarii se
apucau să culeagă strugurii. 
„Ciclul vegetal al viţei de vie, lung de aproximativ o jumătate de an, începe la sfârşitul lunii
ianuarie şi începutul lunii februarie şi este marcat de sărbători şi obiceiuri dedicate ursului,
viţei de vie şi pomilor fructiferi. 
După aproximativ două luni de zile, în preajma echinocţiului de primăvară, se dezgroapă
viţa de vie, îngropată toamna, şi i se taie corzile. La Sântamărie (15 august), se angajează
pândari şi se «leagă» magic ciocul păsărilor pentru a nu prăda strugurii. La Schimbarea la
Faţă sau Probejenie (6 august) se gustă poama nouă. Iar la Ziua Crucii sau Cârstovul Viilor
(14 septembrie pe Stil vechi) se începea culesul strugurilor şi se “băteau” nucii plantaţi la
vie.”
Ciclul fermentării şi limpezirii vinului în butoaie este viaţa ascunsă şi miraculoasă a viţei de
vie care continuă să trăiască şi «dincolo», după moartea plantei, la încheierea ciclului său
vegetal”, scria Ion Ghinoiu în ‘Zile și mituri’.

Aruncatul banilor in fantani/puturi

Obiceiul de a arunca bani în fântânile cu istorie a rămas unul dintre cele mai îndrăgite
în Europa. Din cele mai vechi timpuri, izvoarele cu apă curată au fost considerate
daruri magice din partea zeilor. Nu erau ușor de găsit și nici nu se puteau capta
izvoarele din adâncuri. Astfel că apele bune care ajungeau la suprafațau reprezentau o
adevărată comoară, înzestrare adesea cu puteri tămăduitoare și miraculoase. Drept
recunoștință, cei care beau din acele ape și se simțeau mai bine lăsau un ban de argint
la gura izvorului.

Banii trebuie însoțiți de o dorință

Monedele erau întotdeauna însoțite și de o rugăciune către zei, fie pentru sănătate,
pentru dragoste sau pentru un răspuns la grijile care le apăsau sufletul.
Una dintre cele mai puternice fântâni, care putea împlini dorințele inimii, se afla în
Evul Mediu în Nortumberland, Anglia. Arheologii au descoperit aici peste 16.000 de
monede din diverse zone ale fostului Imperiu Roman, semn că oamenii veneau aici
special să se roage și să aducă ofrande. Fântâna era închinată zeiței celte Coventina,
cea care ocrotea toate apele curgătoare și marea.

De ce se aruncau bani în fântânile vechi

Și în acele vremuri, ca și azi, oamenii lăsau bani mărunți, cu o valoare mică, dar cu o
încărcătură simbolică foarte mare. Ofranda lor nu avea valoare pe pământ, dar însoțea
rugăciunea care avea o valoare mult mai mare pentru zei.

La fel ca și azi, monedele din fântâni nu se furau, poate doar într-o foarte mică
măsură. Oamenii respectau dorințele celorlalți și lăsau monedele neatinse. Mulți se
temeau și de răzbunarea zeilor, iar cei care îndrăzneau să le culeagă din fântânile unde
puteau ajunge, o făceau mai degrabă de foame sau pentru copiii lor.

CALUSUL

În mod tradițional, dansul se execută în săptămâna dinaintea Rusaliilor,  și are scop

[4]

cathartic  (tămăduitor), însă există documente istorice care atestă practicarea dansului și cu alte
[2]

ocazii, de exemplu, dansul executat de soldații lui Mihai Viteazul, "călușerii", ce se aflau sub
conducerea căpitanului Baba Novac, în cadrul sărbătorii date de Sigismund Bathory în 1599, la
Piatra Caprei, lângă Alba Iulia.[5]

Călușul este un obicei românesc practicat în perioada numită popular Rusalii, mai exact în cele
nouă zile dintre sărbătoarea ortodoxă de Înălțare și cea numită Cincizecimea. Tradiții similare
există pe toată întinderea europeană a fostului Imperiu roman, de la Dansul Maurului
în Britania sau Ciomăgașii (Pauliteiros) în Portugalia.
Originea acestui obicei este subiectul multor discuții și nu s-a ajuns la o concluzie clară.

Tudor Pamfile spune că nu se poate stabili o origine clară a acestei tradiții (Sărbătorile de vară
la Români, de T. Pamfile, București, 1910, p.75).
România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO cu
Ritualul Călușului (inclus la 25 noiembrie 2005 [7]
Momentele de tranziţie şi, în general, sărbătorile sunt generatoare de comportamente aflate la
limita – sau, adesea, în afara normelor sociale acceptate. Ceea ce ar trece drept comportament
deviant, în orice alt context sau perioadă, în afara sărbătorii, este acceptat tacit de întreaga
comunitate, datorită ordinii pe care o instaurează ritualul.

Bibliografie:

Arnold van Gennep – “Riturile de trecere”

Pascal Lardellier-“Teoria legaturii ritualice”
Mihai Coman –“Introducere in antropologia culturala.Mitul si ritul”
Freud- “Totem si tabu”
Calin-Horia Barleanu-“Antropologie si comunicare interculturala”

JOURNAL ARTICLE Anxiety and Ritual: The Theories of Malinowski and Radcliffe-Brown
George C. Homans https://www.jstor.org/stable/662949?seq=1

COVID 19 and the Loss of Rituals, Formation of New Ones with Michael Norton, PhD
https://www.youtube.com/watch?v=Q6ZQ2KaYf3c&t=31s