II. Secolul al XX-lea între democrație și totalitarism.

Ideologii și practici politice în Europa și România.

Secolul al XX-lea a fost unul al extremelor, pendulând între democrație și totalitarism.

În Europa, pe parcursul secolului al XX-lea, au apărut și s-au manifestat ideologii
democratice: liberalismul, conservatorismul, social-democrația și creștin-democrația, dar și
ideologii extremiste, cum ar fi: fascismul, nazismul și comunismul.

A. Ideologii si practici politice totalitare în perioada interbelică:

Totalitarismul = regimul politic în care statul exercită controlul total asupra societății;
statul controlează inclusiv viața privată a cetățenilor săi, iar prin intermediul propagandei îi
transformă în susținători fideli ai regimului.
Regimuri totalitare s-au instaurat în perioada interbelică în: Italia (fascist), Germania
(nazist), Uniunea Sovietică (comunist).
1. Trăsături/practici politice:
- Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești: libertatea de exprimare, de opinie,
dreptul de proprietate, secretul corespondenței etc.
- Existența partidului unic și a unei singure ideologii (Partidul Fascist Italian), (Partidul
Național Socialist Muncitoresc din Germania - NSDAP),(Partidul Comunist in URSS)
- Conducătorul unic (dictatorul) – cel care acumula întreaga putere în stat;
- Cultul personalității – conducătorul era considerat unic și de neînlocuit, fiind
supranumit Fuhrer, Il Duce, Conducător mult iubit ; era preamărit prin intermediul
manifestărilor artistice, în articole de presă, în imnuri, ode, picturi etc. Imaginea
dictatorului era omniprezentă în spațiul public.
- Poliția politică(sistemul represiv) – statul totalitar a creat un sistem de represiune pentru
a lichida orice formă de opoziție internă; în Germania s-a numit GESTAPO, în URSS se
numea CEKA, mai apoi NKVD; în Italia purta denumirea de OVRA, iar în România, în
1948, se înființa Direcția Generală a Securității Poporului sau Securitatea. Practici
folosite: arestările ilegale, condamnări la ani grei de închisoare, lagărele de muncă
forțată (numite în Uniunea Sovietică - Gulag) sau de concentrare , exterminarea în masă
a evreilor (Holocaustul).
- Cenzura presei – reprezenta instituția responsabilă cu verificarea informațiile care
ajungeau în spațiul public, cu eliminarea celor care contraveneau regimului. Erau supuse
cenzurii: cărțile, articolele de presă, operele de artă, filmele, piesele de teatru, fiind
înlăturate aspectele critice la adresa regimului politic. Era încălcată libertatea de
informare, dar și de manifestare a opiniei publice.
- Propaganda – a reprezentat mecanismul prin care statul totalitar și-a răspândit ideologia.
Partidul-stat deținea monopolul mijloacelor de comunicare. Propaganda se manifesta
prin presă, educație, literatură, artă etc.
- Dirijismul economic – economia era controlată de către statul totalitar; în Italia s-a
realizat prin corporatism, iar în statele comuniste prin naționalizarea bunurilor și a
mijloacelor de producție.
- Fraudarea alegerilor, lipsa de transparență, teroarea instraurată în societate.

2. Regimuri politice totalitare:

Cauzele :
- Nemulțumirile provocate unor state de prevederile tratatelor de pace de la Paris (1919-
1920) și declanșarea politicii revizioniste (de modificare a acestor tratate);
1
- Criza economică de după război și cea din anii 1929-1933, dublate de crize sociale și de
instabilitate politică;
- Teama de răspândire a comunismului în Europa;

Regimuri politice de extremă dreapta – fascist și nazist;

a.Regimul fascist italian:

Fascismul a apărut in Italia, imediat după încheierea Primului Război Mondial, în
conditiile nemulțumirii de a nu fi obținut un imperiu colonial în Conferința de pace de la
Paris, dar și a unei profunde crize economice și politice interne.
Mișcarea fascistă (Fasci di combatimenti) a fost fondată în 1919 de către Benitto
Mussolini, denumirea provenind de la cuvântul fascie - mănunchi de nuiele, simbol antic
roman care însemna puterea și unitatea Romei antice. După demonstrațiile din octombrie
1922, cunoscute drept ”Marșul asupra Romei”, la care au participat 40 000 de adepți
fasciști, regele Italiei este obligat să-l numească prim-ministru pe Mussolini. Ascensiunea
Partidului Național Fascist a fost susținută de industriași și bancheri, care, sperau ei, să
reprezinte o contrapondere la influențele ideilor comuniste.
Fascismul: a fost o ideologie de extremă dreapta, ultranaționalistă,
antidemocratică, antiliberală. Își propunea să restaureze onoarea națională prin refacerea
vechiului Imperiu Roman, sub forma statului fascist, ca exponent al voinței naționale.
Totodată, fascismul a îmbrăcat o formă corporatistă, care presupunea împărțirea societății în
corporații (grupuri profesionale - muncitori, intelectuali, industriași etc) controlate de stat.
La 29 octombrie 1922, se formează guvernul fascist avândul ca prim-ministru pe
Bennito Mussolini. În scurt timp, activitatea sindicatelor a fost redusă la tăcere, partidele
politice au fost interzise, iar drepturile civile au fost suspendate. Parlamentul a fost
suspendat, se instituie cenzura presei, iar opozanții politici sunt supuși represiunii poliției
fasciste Ovra și a Tribunalului special înființat în 1925.
În 1926, Mussolini obține puteri sporite (este șeful suprem al armate, numește și
revocă miniștri, legiferează fără acordul Parlamentului), instaurându-se practic dictatura
fascistă. Se intitulează ”Il Duce”, care însemna conducător cu puteri absolute. Violența,
intoleranța, uniformele militare cvasiobligatorii reprezentau alte trăsături ale acestui regim
politic.
Politica agresivă a Italiei din această perioadă şi apropierea progresivă de Germania
lui Hitler, au avut drept consecințe constituirea Triplei Axe și implicarea în cel de Al Doilea
Război Mondial. După victoria anglo-americanilor din 1943, regimul fascist al lui Mussolini
a fost înlăturat.
În concluzie, la începutul celui de al treilea deceniu al sec.XX, în Italia se instaurează
un regim totalitar caracterizat prin dictatură, monopartidism, control societal și propagandă.

b) Germania nazistă:
Nazismul și-a făcut apariția în Germania, în condițiile:
- înfrângerii suferite în prima conflagrație mondială și a acceptării ”umilitorului” tratat de
pace de la Versailles, care a afectat ”onoarea națională”;
- puternicelor efecte ale Marii Crize economice din 1929-1933.
Regimul nazist s-a înscris în rândul regimurilor totalitare, făcându-se vinovat de
Holocaust, care a însemnat exterminarea programată a circa 6 milioane de evrei și a altor
categorii de populație.

2
 Nazismul: național-socialismul, s-a caracterizat prin rasism, naționalism extremist,
antisemitism, antidemocratism, nevoia de ”spațiu vital”. Ideologia nazistă avea caracter rasist
și a fost fundamentată de către Adolf Hitler, in lucrarea Mein Kampf (Lupta mea). Acesta
considera că germanii fac parte dintr-o rasă superioară care avea nevoie de ”spațiu vital”
pentru a se putea dezvolta, în timp ce democrația reprezenta un sistem bolnav, creat de evrei, ce
se făcea vinovat de criza societății germane. Partidul nazist (național-socialist) avea
formațiuni paramilitare - SA și SS care acționau în forță pentru anihilarea dușmanilor politici
și pentru intimidarea populației. A fost înființată și poliția politică - Gestapo, condusă de
Heinrich Himler, care avea rolul de a reprima orice opoziție la adresa regimului. Simbolul
nazismului a fost svastica, simbol preluat nejustificat din religia hindusă.
La 30 ianuarie 1933, în urma alegerilor generale, naziștii ajung la putere, A. Hitler fiind
numit cancelar al Germaniei de către președintele Hindemburg. În 1934, după moartea
președintelui Hindemburg este instaurată dictatura, Hitler acumulând întreaga putere ca șef al
armatei, cancelar și Fuhrer (Conducător al statului). În această perioadă sunt desființate
partidele și sindicatele, presa este cenzurată, iar prin intermediul propagandei se urmărește
îndoctrinarea populației în spiritul superiorității rasiale a germanilor. Întreaga societate este
supusă controlului și propagandei, tinerii germani fiind înregimentați în organizațiile
Hitlerjugend. În 1934 sunt înființate trupele SS, ca instrument de luptă împotriva adversarilor
politici, iar din 1939 preiau administrarea lagărelor de concentrare.
Regimul nazist transformă antisemitismul în politică de stat. Astfel, prin Legile de la
Nurenberg(Legile rasiale) din 1935, le-au fost retrase evreilor drepturile civile și politice; în
data de 9/10 noiembrie 1938, denumită și”Noaptea de cristal”, au loc incendieri de magazine,
devastări de case și sinagogi, sunt bătuți și omorâți mii de evrei de pe tot teritoriul statului. În
ianuarie 1942, oficialii naziști discută in conferința de la Wannsee aplicarea ”soluției finale”
care viza exterminarea tuturor evreilor. Le sunt confiscate averile, sunt trimiși în ghetouri,
obligați să poarte steaua galbenă în șase colțuri (simbol al stigmatului rasial) și sunt supuși
exterminării în masă în lagărele de la Auschwitz, Treblinka sau Maidanek - Holocaustul.
În concluzie, regimul nazist a avut toate caracteristicile unui regim totalitar și s-a
manifestat prin acțiuni antidemocratice, rasism și crime împotriva umanității.

Regimuri politice de extrmă stânga:

c) Regimul politic comunist: Comunismul (socialismul științific) își are originea în
operele lui Karl Marx și Friederich Engels, Manifestul Partidului Comunist, în care s-a
fundamentat teoria luptei de clasă dintre burghezie și proletariat. Vladimir Ilici Lenin a fost
cel care a dezvoltat această teorie și a susținut că revoluția proletară poate izbucni și într-o țară
mai puțin dezvoltată cum era Rusia. Ideologia comunistă considera că neajunsurile societății
provin din cauza luptei de clasă, soluția fiind eliminarea burgheziei și instituirea unei societăți
egalitare, în care proprietate privată să fie înlocuită cu proprietatea comună. Afirma
superoritatea proletariatului, singurul deținător al puterii (dictatura proletariatului).
Simbolurile comuniștilor au fost: steagul roșu cu secera și ciocanul - alianța din cadrul clasei
muncitoare.
Înfrângerile de pe front, înapoierea economică nemulțumirile sociale au constituit
cauze care au condus la declanșarea la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, a revoluției bolșevice
(comuniste) din Rusia sub conducerea lui Lenin. Urmările au fost: înlăturarea țarismului și
instaurarea primului regimului comunist din lume. Între 1918-1921 se desfășoară un războiul

3
civil între partizanii vechiului regim (albii) și bolșevici (roșii). În 1922, după victoria
comuniștilor, se proclamă Uniunea Sovietică, se înființează Armata Roșie și poliția politică,
numită CEKA. Primele măsuri adoptate de bolșevici au fost: naționalizarea fabricilor, băncilor
și a marilor proprietăți, suprimarea libertății presei, interzicerea funcționării oricărei
organizații politice cu excepția partidului bolșevic (PCUS) ca partidul unic, iar cei care se
opuneau noului regim erau lichidați. Totalitarismul și teroarea s-au consolidat în timpul lui
Stalin.
Iosif Visarionovici Stalin (1924-1953) intensifică aceste practici prin: procesul de
colectivizare forțată din agricultură (se înfințează ferme colective – colhozuri), economie
centralizată și introducerea planurilor cincinale, industrializare forțată, prin teroarea
declanșată împotriva populației, înființarea sistemului de lagăre de muncă din Siberia
(GULAG-uri), prin instituirea cultului personalității care capătă proporții fără precedent.
Practic, se pun bazele unui regim totalitar de esență stalinistă, cu particularități ce s-au regăsit și
în România, în timpul dictaturii ceaușiste.
Între 1935-1939 Stalin elimină oponenții reali sau închipuiți, prin ”Marea Teroare”,
persecuții în urma cărora au căzut victime milioane de oameni. Populația este îndoctrinată
printr-un eficient aparat de propagandă coordonat de activiștii de partid, iar tinerii fac parte
obligatoriu din organizația de pionieri sau din organizația tineretului comunist (Comsomol,)
supuse direct autorității statului.
După 1945, comunismul s-a aflat în ascensiune la nivel european și mondial.
Stalin și armata sovietică au impus noul regim și in teritoriile aflate sub ocupație, in partea
centrală și răsăriteană a Europei (România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Germania de Est,
Bulgaria). Europa a fost astfel divizată în plan ideologic, economic și cultural prin instituirea
Cortinei de Fier. În statele deja amintite, modelul sovietic se va impune în toate domeniile de
activitate.
Alte trăsături comune acestor state socialiste au fost: încălcarea drepturilor
fundamentale, cenzurarea presei și a informațiilor, indoctrinarea populației prin propagandă,
teorizarea cetățenilor prin acțiunile poliției politice, arestarea și condamnarea opozanților
politici, înființarea lagărelor de muncă forțată, acțiuni ateiste împotriva instituțiilor de cult
religios. Moartea lui Stalin a creat condițiile erodării sistemului comunist. Astfel, în 1953 are
loc prima grevă generală a munictorilor din Germania Răsăriteană, în 1956 se declanșează
prima revoltă anticomunistă din Ungaria, iar în anii 80, în Polonia, se înființează sindicatul
”Solidaritatea” care se manifesta împotriva regimului comunist.
În 1989 sistemul comunist s-a prăbușit, statele din fostul lagăr socialist optând pentru
democrație și libertate. În 1991, URSS și Partidul Comunist devin o ficțiune politică odată cu
demisia liderului sovietic Mihail Gorbaciov.

a) Ideologii și practici democratice in Europa:

Democrația (din gr. demos= popor, kratos= putere) Regimurile democratice s-au menținut
și s-au consolidat in Europa și SUA, în perioada interbelică și postbelică, având la bază o serie
de principii democratice. Democrația modernă este un sistem reprezentativ ce presupune
participarea indirectă a cetățenilor prin reprezentanții aleși prin vot universal. În ceea ce
priveşte modalitatea de decizie, regula fundamentală a democraţiei este regula majorităţii.

4
 Trăsături:
- Separația puterilor in stat – puterile sunt împărțite în trei ramuri: legislativă, executivă
și judecătorească. Ele se controlează reciproc și au rolul de a împiedica acumularea puterii în
mâna unui singur om.
- Regim constituțional - bazat pe legea fundamentală care reglementează organizarea și
funcționarea unui stat democratic; Constituțiile fixează regulile de funcționare a statului,
instituțiile principale și atribuțiile lor, drepturile și libertățile cetățenești etc.
- Respectarea drepturilor și libertăților cetățenești – libertatea de gândire, exprimare, de
opinie, egalitatea în fața legii, dreptul la vot, dreptul de întrunire și asociere, dreptul la educație,
la muncă etc.
- Pluralismul politic – existența mai multor partide politice care să asigure opțiunea
politică a electoratului; acestea se confruntă în competiția electorală, cu respectarea jocului
democratic, pentru a câștiga alegerile și a accede la putere;
Votul universal - se generalizează atât pentru bărbați cât și pentru femei; contribuie la
consolidarea democrației, prin participarea cetățenilor la viața politică.
- Libertatea presei;
- Transparența actului decizional;
- Economie liberă de piață, bazată pe cerere și ofertă, pe inițiativa privată;
În Europa, in perioada interbelică, regimul politic a imbrăcat forma unui regim parlamentar.
Preponderența o deținea parlamentul, organ ales, iar guvernul era responsabil pentru actele sale
in fața adunării legislative și a șefului statului - rege sau președinte. Puterea judecătorească are
menirea de a păstra respectarea legalității legii și a cadrului constituțional. Acest regim a
constituit substanța democrațiilor liberale din Anglia, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda,
Suedia, România etc.
Ideologii democratice:
Liberalismul: este odoctrină apărută în secolul al XVIII-lea, care proclamă principiul
libertății politice și economice a fiecărui individ. Se opune colectivismului și ingerințelor
statului în economie. În concepția liberalilor, statul trebuie să asigure ordinea publică,
respectarea libertăților fundamentale și să aplice aceeași lege pentru toți. Teoreticieni: Thomas
Hobbes, John Stuart Mill.
În perioada interbelică și-a făcut apariția neoliberalismul, care accepta implicarea statului în
economie prin intermediul investițiilor și a legilor protecționiste.
În România, liberalismul a avut puternice trăsături naționale. Liberalii susțineau politica
”prin noi înșine” care să ducăla dezvoltarea societății prin forțe proprii.
Conservatorismul: a apărut ca reacție față de liberalism. Ideologia conservatoare a fost
teoretizată de englezul Edmund Burke, în secolul al XIX-lea. Acesta afirma că numai statul
poate garanta libertatea și drepturile oamenilor. Conservatorii nu se opun reformelor, dar
doresc să amelioreze situația socială și economică, păstrând ordinea tradițională.
Conservatorismul românesc a semănat cu cel european, promovând politica ”pașilor
mărunți”,ceea ce însemna un ritm mai lent dar mai temeinic de înfăptuire a progresului.
Socialismul: și-a făcut apariția în secolul al XIX-lea ca protest la adresa liberalismului și a
burgheziei. Socialiștii puneau în primul plan interesul general al societății și nu pe cel
individual. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea se impune socialismul reformator, care preconiza
folosirea mijloacelor pașnice de cucerire a puterii.

5
  Modelul politic britanic - monarhia constituțională parlamentară
Anglia era o monarhie constituțională parlamentară incă de la sfârșitul secolului al
XVII-lea, monarhul având doar atribuții simbolice - principiul ”regele conduce dar nu
guvernează”. Sistemul constituțional englez prevede principiul separării puterilor in stat:
legislativă, executivă și judecătorească. Puterea legislativă este reprezentată de un Parlament
bicameral - Camera Lorzilor și Camera Comunelor - care are și putere de decizie. In urma
alegerilor, partidul care obține majoritatea in parlament are și dreptul de a forma guvernul.
Guvernul (cabinetul) era format din miniștri conduși de un prim-ministru.
In secolul al XIX-lea viața politică a Marii Britanii fusese marcată de alternanța celor
două partide parlamentare: Partidul Conservator și Partidul Liberal, pentru ca, după 1945,
alternanța să se realizeze intre conservatori și Partidul Laburist.
In perioada interbelică alegerile generale sunt dominate de conservatori, care formează
și majoritatea guvernelor: in 1922 obțin 38% din voturi, in 1924 obțin 47% din voturi, in timp
ce laburiștii obțin 33% și liberalii 18%.
După încheierea războiului programul de reforme preconizat de laburiști și intitulat
”Stat Providențial”, le va asigura acestora victoria in alegeri și formarea în 1945 a primului
guvern condus de prim-ministrul Clement Attlee. Prin reformele aplicate în sănătate și sistemul
asigurărilor, laburiștii sunt cei care pun bazele statului social postbelic.

 Modelul politic francez - regim republican semi-prezidențial

Viața politică franceză a cunoscut între 1918-1940 perioade de criză, dar și perioade de
stabilitate, necesare refacerii economiei după război. Numărul mare de partide politice, crizele
guvernamentale și ofensiva partidelor fasciste au determinat formarea unor coaliții - Blocul
Național și Uniunea Națională. Astfel, acțiunile in forță ale grupărilor de extremă dreapta au
determinat forțele de stânga să realizeze un acord și să publice, in 1936, programul Frontului
Popular, pe baza căruia s-a reușit câștigarea alegerilor și formarea guvernului condus de
socialistul Leon Blum.
În 1958 se adoptă o nouă constituție, un compromis între generalul Charles de Gaulle
și liderii partidelor politice, marcând începutul celei de a V-a Republici. Autoritatea
președintelui este întărită, având dreptul de a dizolva Adunarea Națională și de a consulta țara
prin referendum. Parlamentul numit și Adunarea Națională are dreptul de control asupra
guvernului, dar înlăturarea acestuia se poate face doar cu o majoritatea absolută de voturi.
Guvernul este format de partidul care obține cele mai multe mandate iar primul ministru și
miniștrii sunt numiți de președinte. Așadar, guvernul devine o emanație a președintelui
Republicii. Puterea judecătorească este reprezentată la vârf de un Consiliu Constituțional
insărcinat să vegheze la respectarea legii.

b) Ideologii și practici politice democratice în România:

În primii ani secolului al XX-lea, Partidul Liberal și Partidul Conservator vor guverna
conform principiului rotativei guvernamentale, practică politică conform căreia cele două
partide sunt chemate alternativ la guvernare, principiu introdus în 1895. Cele două partide
aveau ideologii politice diferite, viziuni separate despre proiectul de dezvoltare a țării, dar
amândouă aveau în comun susținenerea democrației ca regim politic. Partidul Conservator va

6
dispărea din viața politică, după 1921, odată cu introducerea votului universal și cu aplicarea
reformei agrare radicale.
După anul 1918 se constituie premisele dezvoltării și modernizării statului român unitar.
La baza noului cadru democratic din perioada interbelică au stat următoarele premise:
adoptarea votului universal, adoptarea constituției din 1923, care prevedea separația puterilor
în stat și largi drepturi și libertăți, pluripartidismul prin afirmarea partidelor democratice pe
scena politică a țării.
După 1918 s-au afirmat și principalele ideologii politice: liberalismul (neoliberalismul),
țărănismul, socialismul și ideologiile extremiste - legionarismul și comunismul. Principalele
partide de guvernământ au fost: Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc.
Venirea lui Carol al II-lea la tronul României (1930), a șubrezit cadrul democratic prin acțiunile
de subminare a pluralismului politic, de compromitere a liderilor politici și prin impunerea unor
formule personale de conducere.
Alte partide democratice: Liga Poporului – Al. Averescu, partidele minorităților
naționale – Partidul Maghiar, Partidul German, Uniunea Evreilor; Partidul Naționalist
Democrat condus de N. Iorga, Partidul Social Democrat.
1.Neoliberalismul - reprezintă noua concepție economică și politică liberală, care punea
accentul pe intervenția statului în dezvoltarea economiei.
Ideologi/aspecte ideologice: Ștefan Zeletin cu lucrarea sa ”Neoliberalismul”, împreună
cu Vintilă Brătianu, a pus bazele doctrinei economice interbelice. S-a subliniat legătura dintre
industrializare și independența economică a țării. Noul liberalism menținea concepția
brătienistă, protecționistă, ”prin noi înșine”, care susținea utilizarea resurselor și a capitalului
autohton în obținerea progresului general.
Liderii politici ai PNL au fost: Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, I.G. Duca. P.N.L.-
formațiune înființată în 1875, s-a menținut în cadrul democratic, dominând viața politică în
perioada interbelică. Cele mai importante măsuri ale liberalilor (guvernări: 1922-1928 și 1934-
1937), au urmărit modernizarea internă și emanciparea de sub dependența capitalului străin:
Constituția din 1923, Legea minelor din 1924, Legea învățământului, Legea de unificare
administrativă din 1925, Legea primei electorale în 1926.
2.Țărănismul - a fost cea de a două concepție politică și economică cu impact în
societatea românească.
Ideologi/aspecte ideologice: Doctrina țărănistă, aparținând teoreticianului Virgil
Madgearu, considera agricultura drept principala ramură in economie și susținea creșterea
rolului statului în economie. România, ca stat agricol, încuraja intrarea capitalului străin în
economie prin așa numita politică a ”porților deschise”. În 1935, la Congresul PNȚ, s-a
publicat noul program politic al cărui scop era edificarea statului național țărănesc pe baza
unei reale democrații.
Partidul Național Țărănesc a fost înființat în 1926, în urma unei fuziuni dintre Partidul
Țărănesc condus de Ion Mihalache și Partidul Național Român, formațiunea condusă de liderul
transilvănean Iuliu Maniu. Noua formațiune politică a promovat o politică democratică și a
avut drept lideri pe I. Mihalache și I. Maniu.
P.N.Ț. a guvernat între 1929-1931; 1932-1933, perioade dificile care au coincis cu
Marea Criză economică. Țărăniștii au contractat împrumuturi din străinătate și au făcut
încercări de redresare economică a țărănimii.

7
 3. Ideologii și partide extremiste: Alături de ideologiile democratice, în perioada
interbelică au apărut și curente de extremă dreapta și de extremă stânga.
a. Cele mai importante grupări de extremă dreapta au fost: Legiunea Arhanghelului
Mihail, înființată în 1927 și Liga Apărării Naționale Creștine, înființată în 1923 de către A.C.
Cuza.
Mișcarea legionară, asemănătoare mișcărilor fasciste, promova antisemitismul,
anticomunismul, misticismul, antidemocratismul, folosindu-se de violență. În concepția lor,
democrația parlamentară era considerată vinovată pentru decăderea morală a societății și de
corupție. In planul politicii externe, Corneliu Zelea Codreanu, liderul legionarilor, se exprima
pentru o alianță cu statele fasciste, afirmând că va face din România ”o țară mândră ca soarele
de cer”. Prin intermediul publicațiilor Cuvântul și Buna Vestire răspândesc o politică xenofobă
și antidemocratică.
În 1930 se înființează Garda de Fier, organizația politică a Legiunii. Aceasta participă
la alegerile parlamentare și reușește să trimită și primii reprezentanți in forul legislativ al țării.
În urma alegerilor generale din 1937, Garda de Fier, cu o susținere importantă din partea
populației, obține locul al treilea după cele două partide politice importante ale României.
Mișcarea legionară este slăbită în urma asasinării liderului său – Corneliu Zelea Codreanu,
survenită în 1938, însă în toamna anului 1940, în condițiile consolidării extremismului în
Europa, legionarii reușesc să instaureze pentru scurtă vreme, o guvernare dictatorială marcată
de numeroase violențe.
b. Extrema stânga din România a fost reprezentată în perioada interbelică de Partidul
Comunist din România, înființat in 1921, afiliat la Internaționala a III-a comunistă. În 1923 P.
Comunist adoptă poziția Moscovei, conform căreia România era considerată un stat
multinațional, negând înfăptuirile naționale din 1918. Sub aspect ideologic, comuniștii vizau
principii străine de interesul național: înlăturarea proprietății private și înlocuirea cu
proprietatea comună, dictatura proletariatului și desființarea statului național unitar român.
În 1924, în urma incidentelor de la Tatar-Bunar (localitate din Basarabia), care atentau
la siguranța și integritatea teritorială a României, P.Comunist este trecut în ilegalitate. Până la
actul de la 23 august 1944, comuniștii au funcționat în ilegalitate, comportându-se ca o
adevărată coloană a cincea a interselor antiromânești ale Moscovei. Ocupația sovietică dar și
compromisurile făcute de democrațiile occidentale au permis consolidarea pozițiilor P.
Comunist din România și preluarea mai apoi a întregii puteri.
Așadar, mișcările extremiste din România au evoluat ca mișcări antidemocratice,
acționând prin violență și teroare împotriva intereselor poporului român.

Monarhia în perioada interbelică

Monarhia a fost cea mai importantă dintre instituțiile statului, a cărei funcționare a fost
reglementată prin Constituțiile democratice. Instituția monarhică a contribuit de-a lungul
timpului la respectarea principiilor democratice, la progresul și modernizarea societății
românești, la realizarea idealurilor naționale.
La 18mai 1881, prin Pactul de familie, Ferdinand, nepotul regelui Carol I, este numit
succesor legal la tronul României. In 1914, după moartea lui Carol I, devine rege al României
8
alături de soţia sa regina Maria, domnind până în anul 1927. Se alătură curentului favorabil
Antantei, hotărăște intrarea țării în Războiul de Întregire și aprobă actele Marii Uniri de la
1918. La 15 octombrie 1922, regele Ferdinand I și regina Maria sunt încoronați ca suverani ai
tuturor românilor.
Atribuțiile monarhiei erau bine definite prin Constituția din 1923, regele constituindu-se
ca un garant al democrației. În decembrie 1925 se declanșează ”Criza dinastică” odată cu
renunțarea principelui Carol la moștenirea tronului. Moartea regelui Ferdinand I, survenită în
1927, complică lucrurile, succesiunea fiind preluată regele Mihai I, minor la acea vreme, tutelat
de o regență regală (1927-1930). Revenirea lui Carol al II-lea la tron (Restaurația regală) în
1930, a deschis calea slăbirii sistemului democratic instituit prin Constituția din 1923 și a
contribuit la instaurarea în 1938 a unui regim de autoritate personală.
Eșecul partidelor democratice în alegerile generale din anul 1937, ascensiunea
mișcărilor de extremă dreapta din țară (Mișcarea legionară obținuse 15,6% din voturi la aceste
alegeri, reprezenta al treilea partid în opțiunile electoratului), politica agresivă a regimurilor
totalitare din Europa, l-au determinat pe regele Carol al II-lea (1930-1940) să impună soluția
unui regim de autoritate personală. Astfel, din arbitru politic, monarhia devine factor activ al
vieții politice.
Pentru slăbirea cadrului democratic, regele Carol al II-lea susținut de camarilă, a folosit
încă de la începutul domniei o serie de metode: compromiterea liderilor politici, slăbirea
autorității parlamentului și impunerea unor guverne ușor manevrabile.
Consecința a fost că, instaurat la începutul anului 1938, regimul autoritar al regelui
Carol II a pus capăt regimului democratic. La 10 februarie 1938 a instituit un nou guvern de
uniune națională condus de Patriarhul Miron Cristea, care a decretat primele măsuri
antidemocratice.
La 20 februarie 1938 se publică o nouă Constituție, care punea bazele juridice ale
noului regim. Noua lege fundamentală sporea autoritatea regelui, care care conducea direct prin
decrete-lege și dispunea de miloace de a influența deciziile Parlamentului.
Dintre măsurile care au contribuit la consolidarea regimului putem aminti: decretul-lege
privind dizolvarea partidelor și grupărilor politice și reorganizarea Frontului Renașterii
Naționale (redenumit în 1940 - Partidul Națiunii; în acel an regimul carlist căpăta trăsăturile
unei dictaturi regale), unica formațiune politică autorizată să funcționeze, înrolarea tinerilor țării
în cadrul formațiunii Straja Țării, pentru a susține noul regim.
Relațiile regelui Carol al II-lea cu Mișcarea legionară au fost sinuoase și contradictorii.
Pe parcursul anilor 1938 și 1939, regele ia măsuri împotriva legionarilor, culminând cu
executarea lui Codreanu și a câteva sute de membri ai Gărzii de Fier.
Victoriile Axei din vara anului 1940 și adâncirea izolării internaționale a României au
grăbit prăbușirea regimului carlist. Tot acum are loc dezmembrarea teritorială a României prin
cedarea Basarabiei și N Bucovinei către URSS în urma ultimatumurilor din 26 și 28 iunie 1940,
a N-V Transilvaniei către Ungaria Horthystă în urma celui de-al doilea Diktat de la Viena (30
august 1940) și a Cadrilaterului către Bulgaria.
În aceste condiții, regele l-a desemnat la 4 septembrie 1940 pe generalul Antonescu să
formeze noul guvern, iar la 6 septembrie abdica în favoarea fiului său Mihai I. Lua astfel sfârșit
regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. România nu a mai revenit la democrație până la
finalul secolului al XX-lea, fiind nevoită să traverseze dictatura legionară, apoi cea
antonesciană și, în final, totalitarismul comunist.

9
 În concluzie, monarhia s-a constituit ca un factor de echilibru în cadrul politic fixat prin
constituțiile democratice, contribuind la consolidarea democrației și la progresul general.
Ascensiunea mișcărilor extremiste, dar și ambițiile politice ale regelui Carol al II-lea au avut
consecințe negative asupra stabilității democrației din perioada interbelică.

10