Etica Prof.

Marius Banu

Capitolul al II-lea
ETICA

2.1. Binele și răul

J. B. SCHNEEWIND - “Filoso a morală britanică”

Temă: Etica, morala.

Problemă: Care este temeiul pe baza căruia decidem astazi ce este bine și ce este rău?

Soluție: Temeiul sau sursa măralității nu se mai a ă în afara, ci în însăși ința umană.

Argument:

Premisa I: Filoso a antică și cea medievală de sorginte creștină identi că sursa

măralității în Lumea Ideilor (Platon) sau în Dumnezeu ( loso a creștină).

Premisa a II-a: Îndepărtarea față de loso a morală tradițională și trecerea la

loso a morală modernă s-a realizat în trei etape, punându-se accentul pe autonomia
individului.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Temeiul sau sursa moralității nu se mai a ă în afara, ci în însăși ința

umană.

Pentru loso a morală antică am luat ca exemplu concepția lui Platon, a cărui
operă este scrisă sub forma dialogurilor, personajul principal ind Socrate, cel care redă
ideile lui Platon și pe care trebuie să-l distingem de personajul istoric cu același nume -
losoful Socrate. Filoso a lui Platon este alcătuită dintr-o multitudine de teorii care se
întrepătrund și se susțin reciproc. Astfel, pentru gânditorul grec există două lumi: o lume
suprasensibilă - Lumea Ideilor și lumea sensibilă - lumea în care trăim. Lumea Ideilor este
populată cu Idei perfecte precum: Bine, Adevăr, Frumos, Dreptate, Albină etc., lucrurile
din lumea sensibilă ind ceea ce sunt în măsura în care participă la, sau se împărtășesc
de la, Ideea corespunzătoare. Su etul este nemuritor; acesta a existat înainte de
contopirea cu trupul și va continua să existe și după despărșirea de acesta. Înainte de
contopirea cu trupul, su etul a avut acces în Lumea Ideilor, a cunoscut aceste idei, insă în
urma contopirii cu trupul a uitat ceea ce cunoscuse inainte. Su etul însă își poate reaminti
aceste Idei numai în urma unui exercițiu intelectual extrem de di cil, de care este capabil
numai losoful.

Filoso a morală creștină identi că sursa moralității în Dumnezeu. Acesta in calitate

de creator al lumii și al omului are o serie de atribute, printre care și bunătatea absolută, și
ne învață ce este bine și ce ste rău, lăsându-ne pe noi să alegem dacă facem binele sau
răul.

Trecerea de la loso a morală tradițională la loso a morală modernă s-a realizat in

trei etape, punându-se accnt pe autonomia individului. Astfel:

Prima etapă constă în abandonarea credinței că morala trebuie impusă tuturor

ințeșor umane și acceptarea aceleia că morala poate înțeleasă prin apel la autonomia
inței umane, adică la capacitatea acesteia de a se conduce după proprile principii.

1
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
fl
fi
fi
fi
fi
Etica Prof. Marius Banu
Montaigne considera că principiile morale antice și normele morale crștine sunt foarte
greu de respectat de cei mai mulți oameni și, prin urmare, normele ce trebuie respectate
sunt legile statului.

Pentru David Hume regulile morale și dorința de a le respecta izvorăsc din compasiune.

Din perspectiva lui Kant morala își are sursa în rațiunea umană și constă în datorii
absolute ce trebuie respectate în orice situație.

Etapa a II-a debutează odată cu asimilarea lucrărilor lui Reid, Kant și Bentham și
constă în elaborarea și apărarea tezei conform căreia oamenii își pot conduce singuri
viața, precum și în formularea de obiecții și alternative la această teză.

Etapa a III-a debuteză în a treia parte a secolului al XX-lea și se caracterizează prin

faptul că atenția loso ei morale s-a transferat de la problema individului autonom la noi
aspecte ce țin de morala publică.

P. D. V.: BLAISE PASCAL - “Cugetări” ( numai pentru lologie și științe

sociale)

Problemă: Unde putem găsi binele ori fericirea, ca expresie a binelui, în calitate de
valoare morală?

Soluție: Adevăratul bine trebuie să e în așa fel încât toți să-l poată poseda în același
timp, fără micșorare și fără invidie și nimeni să nu-l poată pierde împotriva voinței sale.

Argument:

Premisa I: Unii au căutat fericirea (ca valoare morală) în autoritate, alții în cercetări
și științe, alții în voluptăți.

Premisa a II-a: Cei care au urmat doar una dintre aceste căi au înțeles că binele
universal nu trebuie să stea numai într-unul dintre aceste lucruri particulare, deoarece
omul este o ință complexă, iar a urma numai una dintre aceste căi îl face mai mult
nefericit decât fericit.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Adevăratul bine trebuie să e în așa fel încât toți să-l poată poseda în
același timp, fără micșorare și fără invidie și nimeni să nu-l poată pierde împotriva voinței
sale.

DIONISIE PSEUDO-AREOPAGITUL - “Despre numele divine”

Temă: Etica, morala.

Problemă: Ce este răul și care este sursa acestuia?

Soluție: Răul nu este decât o privaține, o lipsă, slăbiciune, disproporție și eroare.

Argument:

Premisa I: Dumnezeu, în calitate de ință absolută, atotștiutoare, bună

atotputernică este sursa Bunelui absolut.

Premisa a II-a: Dimpotrivă, răul probine de la mai multe lipsuri parțiale, are mai
multe cauze: nepuțința, slăbiciunea, amestecul nesimetric de lucruri discordante.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Răul este o privațiune, o lipsă, slăbiciune, disproporție și eroare.

2
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
Etica Prof. Marius Banu

Pentru teologii creștini, așa cum este este cazul lui Dionisie, Dumnezeu este
creatorul lumii și al omului. Printre atributele divinității regăsim: bunătatea absolută,
atotputernicia (omnipotența) și omnisciența (atotcunoașterea). Prin urmare omul, în
calitatea de creație a lui Dumnezeu, trebuie să e bun, iar în lume să existe numai bine.

De explicat:

- Dumnezeul creștin;

- prezența răului în lume;

- Libertatea voinței - liberul arbitru.

Punct de vedere
NIGEL WARTBURTON - “Filoso a”

Problemă: Care sunt sursa și rolul răului în lume?

Soluție: Dumnezeu nu poate sursa răului în lume.

Argument:

Premisa I: S-a susținut că se poate trasa o analogie între lume și o operă de artă:
la fel cum armonia care străbate o piesă muzicală implică și dezacorduri, tot așa răul
contribuie la armonia sau frumisețea de ansamblu a lumii.

Premisa a II-a: Această analogie nu constituie o explicație satisfăcătoare a faptului

că Dumnezeu permite existența răului, din moment ce înțelegerea răului este plasată
dincolo de limitele capacității umane de înțelegere.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Dacă acesta este sensul în care teologii explică bunătatea lui
Dumnezeu, el nu coincide cu ceea ce înțelegem noi, în mod obișnuit prin “bun”.

FRIEDRICH NIETZSCHE - “Despre genealogia moralei”

Problemă: Care este originea conceptelor de bine și de rău?

Soluție: Analiza etimologică ne relevă faptul că termenul b un provine din raportarea

socială a termenilor distins sau nobil.

Argument:

Premisa I: Inițial, cali cativul bun a fost aplicat acțiunilor neegoiste de către cei
cărora le erau utile, susțin istoricii moralei.

Premisa a II-a: Mai târziu, Originea laudei a fost uitată și acțiunile neegoiste au
fost percepute ca bune.

Premisa a III-a: Însă, termenul bun nu emană de la cei cărora li se face binele, ci,
mai degrabă, cei sus-puși și bine intenționați s-au receăptat pe ei înșiși ca buni.

________________________________________________________________________________

Concluzie: La origine, termenul bun desemna distincția, puterea, noblețea, pe

când termenul rău desemna vulgarul, josnicul, grosolanul.

De explicat:

3
fi
fi
fi
fi
Etica Prof. Marius Banu
- Voința de putere este forța care însu ețește universul în totalitatea sa, în sensul
distrugerii fără încetare a vechilor structuri pentru a crea altele noi, generând astfel o
perpetuă devenire.

- voința puternică și voința slabă;

- morale de stăpâni și morale de sclavi;

- valorile morale creștine corespund voinței slabe.

P.D.V.: PLATON - “Republica”

Problemă: Care este sursa binelui?

Soluție: Binele își are sursa în Ideea de Bine, însă nu se confundă cu aceasta.

Argument:

Premisa I: Există două realități: Lumea Ideilor, în care ințează prototipurile și

lumea sensibilă, adică lumea în care trăim.

Premisa a II-a: Lucrurile din lumea sensibilă sunt ceea ce sunt, în măsura în care
participă la, sau se împărtășesc de la Ideea corespunzătoare.

_______________________________________________________________________________

Concluzie: Ca orice alt lucru, faptele bune sunt bune în măsura în care se
împărtășesc de la Ideea de Bine.

De explicat:

- teoria ideilor;

- teoria participării;

- teoria reamintirii.

KARL JASPERS - “Texte loso ce”

Problemă: Ce este binele?

Soluție: Binele este necondiționatul, care este iubirea.

Argument:

Premisa I: Binele și răul pot distinse pe trei planuri:

Premisa a II-a: Primul plan, cel moral, ține de raportarea la legea morală.

Premisa a III-a: Al doilea plan, cel etic, vizează autenticitatea motivelor.

Premisa a IV-a: Al treile plan, cel meta zic, vizează autenticitatea motivelor.

Premisa a V-a: În ecare dintre cele trei planuri, răul presupune condiționarea.

______________________________________________________________________________

Concluzie: Binele este necondiționatul, care este iubirea și în felul acesta voința de
realitate.

Primul plan, cel moral, vizează raportarea la legea morală.

Binele reprezintă subordonarea impulsurilor față de legea morală ce are o

valabilitate universală (așa cum este cazul legii morale kantiene).

Răul este ceea ce rămâne în sfera condiționatului și decurge precum viața

animalelor, al căror comportament poate explicat prin apel la instincte.

Al doile plan, cel etic, vizează autenticitatea motivelor.

4
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fi
Etica Prof. Marius Banu
Răul rezultă din înclinație, adică omul face binele numai dacă asta îi aduce unele
avantaje.

Binele rezultă din depășirea condiționatului și găsirea necondiționării autentice.

Al treilea plan, cel meta zic, vizează esența motivelor.

Răul rezultă doar din dorința de a face rău, da a distruge fără motiv, de a-l distruge
pe celălalt, din înclinația către distrugere și ură.

Binele rezultă din iubire și din voința de realitate.

Pentru Jaspers, necondiționarea este o decizie existențială, o alegere, ceea ce conduce la

un anumit mod de a ința, adică la un anumit mod de a accede, de a ne raporta la
realitate.

P.D.V.: CICERO - “Despre supremul bine și supremul rău”

Problemă: Ce este fericirea? În ce consta ea?

Soluție: Fericirea constă în trăirea plăcerilor și evitarea durerii.

Argument:

Premisa I: După Socrate și Aristotel fericirea era garantată de cunoaștere, de

înțelepciune.

Premisa a II-a: Însă viața celor buni și virtuăși conține și rău.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Fericirea se mpsoară prin plăcere și durere.

De explicat:

- fericirea - contemplație;

- fericirea nu admite grade;

- hedonism - fericirea=plăcere.

2.2. Teorii etice

ARISTOTEL - “Etica nicomahică”

Problemă: Care este binele speci c omului și cum poate atins acesta?

Soluție: Binele speci c omului npoate atins numai prin activitatea su etului în acord cu
virtutea, adică prin contemplație.

Argument:

Premisa I: Fericirea este binele suprem, este scopul oricărei activități umane.

Premisa a II-a: Dată ind dubla natură a omului, trebuie luată în considerare partea
rațională, care este superioară celei zice.

Premisa a III-a: Actul speci c omului este activitatea su etului conformă cu

rațiunea, anume contemplația.

_______________________________________________________________________________

Concluzie: Fericirea se atinge prin contemplație.

5
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fl
 Etica Prof. Marius Banu
Etica lui Aristotel este considerată a una teleologică, deoarece evaluarea morală
a umei acțiuni se face prin raportare la scop (thelos - în limba greacă).

Pentru a înțelege în mod adecvat teoria morală a lui Aristotel, trebuie să plecăm de
la teoria sa cu privire la su et. Astfel, conform teoriei tripartite a su etului, su etul omlui
este alcătuit din trei părți:

- o parte pur irațională, ce corespunde sistemului nervos vegetativ;

- o parte ce conține atât elemente irațională cât și elemente raționale, numită parte
apetentă sau volitivă;

- o parte pur rațională, superioară celorlalte două.

Pentru gânditorul grec, fericirea este scopul oricărei activități, iar dobândirea
fericirii se poate atinge numai prin exercitarea actului speci c uman. Dată ind structura
tripartită a su etului, pentru Aristotel actul speci c omului nu puteaa decât activitatea
su etului conformă rațiunii, care este partea superioară a su etului.

Activitatea părții raționale a su etului, poate viza atât aspecte teoretice, cât și
aspecte practice, iar virtutea este un ingredient necesar al fericirii. A virtuos înseamnă,
pentru Aristotel, a-ți îndeplini bine, cu succes activitatea proprie sau actul speci c. Din
punct de vedere practic, actul speci c omului este acela de a-și exercita în mod virtuos
înțelepciunea practică și de a astfel un bun membru al statului, al cetății.

Din punct de vedere teoretic, activitatea speci că rațiunii este cunoașterea. Însă,
lumea în care trăim se a ă într-o continuă schimbare, obiectele își modi că proprietățile și
prin urmare nu pot constitui obiect al cunoașterii. Astfel nu ne rămâne decât cunoașterea
a ceea ce este neschimbător în lucruri, adică esența acestora. Prin urmare actul speci c
uman este, din perspectivă teoretică, cunoașterea esenței lucrurilor, care este posibilă
numai prin activitate su etului conformă rațiunii, adică în acord cu virtutea, anume
contemplația.

Pentru gânditorul grec, contemplația este așadar singura cale către dobândirea
adevăratei fericiri (eudaimonia), deoarece în contemplație rezidă activitatea su etului în
acord cu virtutea.

P.D.V. 1: EPICUR - în DIOGENE LAERTIOS - “Despre viețile și doctrinele

loso lor”
Problemă: Ce este fericirea? În ce constă ea?

Soluție: Înțelepciunea este cel mai mare bun.

Argument:

Premisa I: Plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute și cel mai mare bun.

Premisa a II-a: Nu orice plăcere este de alea (adică are semni cașie morală), ci
alegerea trebuie să aibă ca principiu judecata sobră ce are drept cauză înțelepciunea.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Înțelepciunea este cel mai mare bun.

De explicat:

- hedonismul;

- distincția dintre plăcerile trupului și ale su etului.

P.D.V. 2: BERNARD WILLIAMS - “Moralitatea”

Problemă: Care este neajunsul teoriei lui Aristotel?

Soluție: Aristotel nu explică modul în care activitățile intelectuale pot puse in legătură cu
cele cetățenești.

6
fi
fl
fi
fl
fl
fl
fl
fi
fi
fl
fi
fi
fl
fi
fl
fi
fl
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fl
fl
fi
fi
 Etica Prof. Marius Banu
Argument:

Premisa I: Media este cea care ne spune ce este bun pentru om.

Premisa a II-a: Înțelepciunea practică nu poate trasa o medie între a cetățean și

a tată, între a losofa și a face știință.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Aristotel nu explică modul în care activitățile intelectuale pot puse in

legătură cu cele cetățenești.

De explicat:

- doctrina mediei;

- înțelepciunea practică;

- critica externă.

IMMANUEL KANT - “Critica rațiunii practice. Întemeierea

meta zicii moravurilor.”

Problemă: Când putem spune că maxima unei acțiuni are un conținut moral?

Soluție: Atunci când cineva acționează din datorie, maxima acțiunii lui are un conținut
moral.

Argument:

Premisa I: Acțiunea umană are ca sursă e înclinația (adică este din înclinație sau
conformă datoriei), e simțul datoriei (adică este din datorie).

Premisa a II-a: Acțiunea ce are ca sursă înclinația nu are sens moral deoarece
înclinațiile sunt subiective și au scopuri exterioare.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Acțiunea umană din datorie are sens moral pentru că datoria este
voința de a respecta legea morală, care este expresia practică a raționalității omului.

Immanuel Kant identi că două surse ale acțiunii umane: înclinația și datoria. Între
cele două poate exista o concordanță - caz în care avem acțiuni conforme datoriei, sau o
opoziție - caz în care avem acțiuni contrare datoriei.

Acțiunile contrare daoriei (din înclinație) exprimă o morală a utilității ce poate

rezumată la ideea lui Mill conform căreia “ceea ce este util este drept și bun”.

Acțiunile conforme datoriei sunt acelea cazul cărora agentul are și o înclinație
mijlocită sau nemijlocită. În acest caz, motivația nu este internă ci externă și ca urmare nu
are sens moral.

Acțiunile din datorie sunt cele lipsite de orice înclinație, a căror sursă este internă -
singura ce are caracter moral. Datoria este voința de a te supune legii morale care își are
sursa în raținea practică pură.

Pentru Kant, rațiunea umană este universală deoarece pe de o parte toți oamenii
sunt înzestrați cu rațiune, iar pe de altă parte legile rațiunii ale gândirii sunt universale.
Așadar plecând de la aceleași premise, oamenii ar trebui să ajungă la aceiași concluzie.
Din punct de vedere practic, produsul rațiunii, al rațiunii practice pure este legea morală,
care ia forma imperativului categoric: “acționeză astfel încît să folosești umanitatea, atât
în persoana ta, cât și în persoana oricui altcuiva, întotdeuna numai ca scop și niciodată
numai ca mijloc”.

7
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
 Etica Prof. Marius Banu
Morala kantiană a fost considerată deontologică deoarece deontologia vizează
repectarea legilor, iar în cazul losofului german, datoria ca sursă a acțiunii morale, ind
voința de a respecta legea morală.

P.D.V.: FRIEDRICH PAULSEN - “Etica” în “Filoso a neokantiană în texte”

Problemă: Este sustenabilă morala kantiană a datoriei?

Soluție: Nu, deoarece a fost depășită de cea contemporană.

Argument:

Premisa I: Filoso a morală kantiană este insu cientă din punct de vedere științi c
deoarece este tributară modului de gândire individualist.

Premisa a II-a: Etica contemporană a depășit modul de gândire individualist și

neistoric, ind astfel istoric-genetică și social-teleologică.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Cum în știință generalul este de preferat individualului, etica actuală

este superioară celei kantiene.

JOHN STUART MILL - ‘“Utilitarismul”

Problemă: Care este fundamentul moralei?

Soluție: Fundamentul moralei este exprimat de Principiul Utilității sau Principiul Celei Mai
Mari Fericiri.

Argument:
Premisa I: Fundamentul moralei constă în dobândirea fericirii prin trăirea plăcerilor.

Premisa a II-a: Există o difernță calitativă între plăceri, cele ale spiritului ind
superioare celor materiale.

________________________________________________________________________________

Concluzie: Principiul celei mai mari fericiri (i.e. fundamentul moralei) presupune, ca
scop, o viață pe cât posibil lipsită de durere, bogată pe cât posibil în plăceri, deopotrivă
din punct de vedere al cantității cât și al calității, primordiale ind cele spirituale.

Trebuie să notăm, pentru început, faptul că teoria morală a lui Mill esteuna
consecinționistă deoarece evaluarea morală a unei acțiuni se face în funcție de
rezultratele, de consecințele acesteia, nu de intențiile agentului sau de maxima ce-l
ghidează.

Totodată trebuie să menționăm că ideile lui Mill nu sunt noi în istoria loso ei,
acesta reluând atât teza eudaimonistă a lui Aristotel, conform căreia fericirea este binele
suprem și scopul oricărei activități umane, cât și teza hedonistă, conform căreia fericirea
este identi cată cu plăcerea.

Mill, urmăndu-l pe Jeremy Bentham, a pus bazele utilitarismului modern, aceștia

formulând principiul utilității sau principil celei mai mari fericiri. Pentru Bentham, o acțiune
este morală dacă produce fericire pentru cei pe care îi afectează, prin fericire înțelegându-
se trăirea plăceriii și evitarea durerii, acestea ind, pentru gânditorii utilitariști, măsurabile.
Așadar, fericirea este calculabilă și se poate determina ca sold al plăcerilor în raport cu
durerile.

8
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
fi
Etica Prof. Marius Banu
Ceea ce îl deosebește pe Mill de Bentham este faptul că acesta propune o
diferență calitativă intre plăceri, considerând că plăcerile intelectului, ale spiritului sunt de
preferat celor ale trupului, celor materiale. În acest scop, Mill propune patru criterii:
intensitatea, durata, fecunditatea ( capacitatea de a genera noi plăceri) și puritatea
(capacitatea de a nu urmate de durere). Astfel am putea spune că ceea ce ne propune
Mill este un hedonism calitativ.

În formularea lui Mill, principiul celei mai mari fericiri (i.e. fundamentul moralei)
presupune, ca scop, o viață pe cât posibil lipsită de durere, bogată pe cât posibil în
plăceri, deopotrivă din punct de vedere al cantității cât și al calității, primordiale ind cele
spirituale.

Pentru Mill, scopul ultim al moralei trebuie să e fericirea generală, evaluarea

morală a unei acțiuni depinzând de cantitatea de fericire generală pe care o produce.

P.D.V.: CICERO - “Despre supremul bine și supremul rău”

Problemă: Care este scopul vieții morale?

Soluție: Singurul bun (i.e. scopul vieții morale) este virtutea.

Argument:
Premisa I: Nu putem considera că atât animalele cât și omul urmăresc același bine
suprem (i.e. plăcerea).

Premisa a II-a: Stoicii considerau că cel mai mare bun este virtutea și, în plus, tot
ceea ce este cinstit trebuie dorit în sine.

Premisa a III-a: Noi, scepticii, nu suntem de acord cu acest ultim adagiu.

______________________________________________________________________________

Concluzie: Scopul vieții morale este virtutea.

9
fi
fi
fi