Sunteți pe pagina 1din 5

CNCR VIII

Consiliul Naţional pentru Facultatea de Istorie


Studierea Arhivelor Securităţii Universitatea din București
www.cnsas.ro www.****************ro

A Opta Conferinţă Naţională


« Comunismul Românesc »
Bucureşti, 6–7 martie 2018

Cea de-a opta ediție a C.N.C.R. (CNCR VIII), este organizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii (C.N.S.A.S.), în parteneriat cu Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti și beneficiază, la
fel ca şi ediţiile precedente, de sprijinul generos al Fundaţiei Konrad Adenauer, precum și de colaborarea cu
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.).

CNCR VIII marchează scurgerea a cincizeci de ani de la crizele politice şi mişcările studenţeşti din anul 1968,
care au avut loc de ambele părţi ale Cortinei de Fier şi au constituit fenomene transnaţionale remarcabile.
Conferinţa va dezbate atât aspecte legate de anul 1968, cât şi interpretări actuale ale unor poziţii oficiale
sau abordări istoriografice din perioada comunistă referitoare la celelalte momente importante din istoria
contemporană care vor fi aniversate sau comemorate în anul 2018, precum: 1918, 1938, 1948 sau 1958.

PROGRAMUL CONFERINŢEI

Ziua I – Marţi, 6 martie 2018


Loc de desfăşurare: Sala de Consiliu, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti

14:00 - 14:30 Deschiderea conferinței


o Florentina NIŢU (Decan, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti)
o Dragoş PETRESCU (Preşedinte al Colegiului CNSAS)
o Virgiliu ŢÂRĂU (Vicepreşedinte al Colegiului CNSAS)
o Cristian VASILE (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”)
o Ilinca IORDACHE (Fundaţia Konrad Adenauer)

14:30 – 15:45 Masa rotundă: „Anul 1968 în Est şi în Vest: Perspective naţionale şi transnaţionale”
o Mihai RETEGAN (Universitatea din Bucureşti)
o Dragoş PETRESCU (CNSAS şi Universitatea din Bucureşti)
o Virgiliu Leon ŢÂRĂU (CNSAS şi Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca)
o Bogdan ANTONIU (Universitatea din Bucureşti)
)Moderator: Matei GHEBOIANU (Universitatea din Bucureşti)

15:45 – 16:00 Pauză

16:00 – 17:30 Secţiunea I (Sala de Consiliu)


o Csongor JANOSI (Institutul de Cercetări al Universităţii din Bucureşti)) – Samizdatul „Ellenpontok”
(„Contrapuncte”), colecţie COURAGE ad-hoc In Arhiva CNSAS: un simbol al curajului civic în anii
1980
o Corneliu PINTILESCU (Institutul „George Bariţiu” din Cluj-Napoca) – Aktionsgruppe Banat, colecţie
COURAGE ad-hoc în Arhiva CNSAS: non-conformism cultural, critica societală şi acţiune politică
contra regimului Ceauşescu

Eveniment organizat cu sprijinul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.)


CNCR VIII
Consiliul Naţional pentru Facultatea de Istorie
Studierea Arhivelor Securităţii Universitatea din București
www.cnsas.ro www.****************ro

A Opta Conferinţă Naţională


« Comunismul Românesc »
Bucureşti, 6–7 martie 2018

o
ZIUA I (continuare)

o Cristina PETRESCU (Universitatea din Bucureşti) – Mişcarea „Goma”, colecţie COURAGE ad-hoc în
Arhiva CNSAS: drepturile omului într-o societate modernizată „de sus” sub comunism
Moderator: Octavian ROSKE (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului)

17:30 – 17:45 Pauză de cafea

17:45 – 19:30 Secţiunea II (Sala de Consiliu)


S
o Cristian VASILE (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”) – Instrumentalizarea sărbătorii Marii Uniri în
anul 1968 şi începuturile cultului personalităţii lui Ceauşescu

o Mirela DUMITRESCU (Universitatea din Bucureşti) – Impactul revoltelor anului 1968 asupra
societăţii şi culturii

o Andrei POPA (Universitatea din Bucureşti) – Politica externă a României în timpul „Primăverii de la
Praga” reflectată în vizitele de lucru ale conducerii PCR în ţară. Studiu de caz: vizita în judeţul
Constanţa, 12 aprilie 1968

o Manuela MARIN (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca) – Începutul sfârşitului? Criza


cehoslovacă şi cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu

o Gabriel ASANDULUI (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi) – Din istoria învățământului
de partid din România comunistă. Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „Andrei Aleksandrovici
Jdanov”(1948-1958)

Moderator: Dragoş PETRESCU (CNSAS şi Universitatea din Bucureşti)

ZIUA a II-a
Miercuri, 7 martie 2018

9:30 – 11:00 Secţiunea III (Sala de Consiliu)


o Iuliu CRĂCANĂ (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) – Oficializarea noii politici
penale de către regimul comunist din România. Codul penal şi codul de procedură penală din 1968
o Oana IONEL (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) – Decretul de amnistie nr.
11/1988 şi consecinţele sale asupra muncitorilor condamnaţi după revolta de la Braşov
o Octaviana JIANU (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului) – Imaginea intelectualului
subversiv la finele anilor `50. Studiu de caz asupra lotului Noica- Pillat

Eveniment organizat cu sprijinul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.)


CNCR VIII
Consiliul Naţional pentru Facultatea de Istorie
Studierea Arhivelor Securităţii Universitatea din București
www.cnsas.ro www.****************ro

A Opta Conferinţă Naţională


« Comunismul Românesc »
Bucureşti, 6–7 martie 2018

o Aurelia FELEA (Universitatea de Stat din Tiraspol; bursieră a Colegiului Noua Europă din Bucureşti) –
Deportările sovietice reflectate în memoriile unor persoane strămutate din satul Ciuciuleni, judeţul
Lăpuşna, în Kazahstan
Moderator: Cristian VASILE (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”)
ZIUA a II-a (continuare)
9:30 – 11:00 Secţiunea IV (Sala 104)
o Simion GHEORGHIU (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”) – Criza lagărului socialist în 1968:
divergenţe româno-sovietice
o Cristina PREUTU (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) – Anul 1968 şi redimensionarea
imaginii „duşmanului”
o Csaba Zoltan NOVAK (Institutul de Ştiinţe Socio-Umane, Târgu Mureş) – Impactul anului 1968
asupra politicii PCR faţă de minoritatea maghiară
o Florin STAN (Arhiva Ministerului Afacerilor Externe) – Relaţiile bilaterale româno-israeliene pe
parcursul anului 1968
Moderator: Matei GHEBOIANU (Universitatea din Bucureşti)
11:00 – 11:30 Pauză de cafea

11:30 – 13:00 Secţiunea V (Sala de Consiliu)


o Daniel LAZĂR (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) – De la Austro-Ungaria la Iugoslavia:
Banatul de Vest între 1918 şi 1938
o Miodrag MILIN (Institutul de Studii Bănăţene, Timişoara) – Minoritatea sârbă din România şi
titoismul
o Alexandra BOGDANOVICI (Centrul de Studii Regionale şi Pluraliste „Transilvania”, Tîrgu Mureş) –
Raporturile româno-iugoslave în perioada conflictului sovieto-iugoslav
Moderator: Virgiliu ŢĂRĂU (CNSAS şi Universitatea Babeş-Bolyai)

11:30 – 13:00 Secţiunea VI (Sala 104)


o Lucian GIURA (prof. univ. dr., Sibiu) – Dialog epistolar: Ioan Lupaş – Aurel Decei
o Marius OPREA (Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului
Românesc) – Unirea Transilvaniei cu România, în dosarele Securităţii
o Ion RÎŞNOVEANU (Arhivele Militare Naţionale Române) - Aspecte privind situaţia populaţiei
româneşti aflată în teritoriile vremelnic ocupate la începutul anului 1918
o Vadim GUZUN (Arhiva Ministerului Afacerilor Externe) – Unirea Basarabiei cu România:
semicentenarul reflectat în dosare din Arhiva CNSAS
Moderator: Silviu B. Moldovan (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii)

13:00 – 14:00 Masa de prânz

14:00 – 15:15 Masă rotundă: „Spaţii de memorializare a represiunii comuniste”


o Delia CORNEA (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa)

Eveniment organizat cu sprijinul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.)


CNCR VIII
Consiliul Naţional pentru Facultatea de Istorie
Studierea Arhivelor Securităţii Universitatea din București
www.cnsas.ro www.****************ro

A Opta Conferinţă Naţională


« Comunismul Românesc »
Bucureşti, 6–7 martie 2018

o Ioan CHERTIŢIE, Alexandru NICOLICI, Vlad MITRIC-CIUPE (Muzeul Coloniilor de Muncă Baia Sprie-
Cavnic-Nistru)
o Cristina PUŞCAŞ (Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea)
Moderator: Florentina NIŢU (Universitatea din Bucureşti)

ZIUA a II-a (continuare)

15:15 – 15:30 Pauză


15:30 – 17:00 Secţiunea VII (Sala de Consiliu)
o Liviu ŢĂRANU (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) – Retragerea trupelor
sovietice din România (1958). Elementele unei decizii

o Ioana MANOLACHE (Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului


Românesc) – Iluzia independenţei. Ziua de glorie a lui Nicolae Ceauşescu şi ecourile ei

o Raul DENIZE (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”) – Invazia Cehoslovaciei şi noua politică orientală a
Germaniei Federale

o Marius CAPRARU (Liceul Francez „Anna de Noailles”, Bucureşti) – Cinematograful militant şi Mai
1968 în Franţa
Moderator: Dragoş PETRESCU (CNSAS şi Universitatea din Bucureşti)

15:30 – 17:00 Secţiunea VIII (Sala 104)


o Mihaela STROE-DENIZE (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”) – Între omitere şi defăimare: imaginea
lui Carol al II-lea în istoriografia primului deceniu comunist
o Lucian VASILE (IICCMER) – Agentul uitat. Mihail Opran şi exilul românesc
o Andreea-Iustina TUZU (IICCMER/Institutul „Nicolae Iorga”) – Situaţia refugiaţilor români şi acţiunile
de ajutorare a acestora întreprinse de Comitetul de Asistenţă a Românilor (CAROMAN) între anii
1948-1951
Moderator: Cristina PREUTU (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)
17:00 – 17:30 Pauza de cafea

17:30 0- 19:00 Secţiunea IX (Sala de Consiliu)


o Ciprian NIŢULESCU (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) – Reprezentanţi ai
elitei interbelice în instituţii ale statului român în 1948
o Adrian Nicolae PETCU (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) – Biserica Ortodoxă
Română în anul 1948
o Răzvan PÂRÂIANU (Universitatea „Petru Maior”, Târgu Mureş) – Cultura socialistă de la monolit la
subcultură

Eveniment organizat cu sprijinul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.)


CNCR VIII
Consiliul Naţional pentru Facultatea de Istorie
Studierea Arhivelor Securităţii Universitatea din București
www.cnsas.ro www.****************ro

A Opta Conferinţă Naţională


« Comunismul Românesc »
Bucureşti, 6–7 martie 2018

o Cosmin POPA (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”) – Ingheţul susţine primăvara, sau Ceauşescu
învaţă lecţiile pragheze
Moderator: Silviu B. Moldovan (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii)

19:00 – 19:15 Cuvânt de închidere


19:15 – 20:15 Masa de seară

Eveniment organizat cu sprijinul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (I.I.N.I.)

S-ar putea să vă placă și