Mitropolia Basarabiei

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Centrul de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”

ASOCIAȚIA ISTORICILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
„Alexandru Moșanu”
Republica Moldova
în căutarea identității
Materialele Conferinței Științifice Internaționale
30 de ani de la proclamarea Independeței
Republicii Moldova,
23-24 august 2021
Coordonatori:
dr. hab. prof. univ. Anatol PETRENCU
cercetător științific Ion NEGREI
Chișinău, 2022
Ediție apărută cu contribuția financiară a Ministerului Culturii, în conformitate
cu decizia Comisiei de selecție pentru editarea cărții naționale.
Concepție și coordonare – Anatol Peterencu, Ion Negrei

Designer-machetator și coperta – Rita Creangă
Redactor – Ion Negrei
Coperta 1. Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Chișinău

Coperta 4. Marea Adunare Națională, Chișinău, 27 august 1991
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII DIN REPUBLICA MOLDOVA
"Republica Moldova în căutarea identităţii", conferinţă ştiinţifică in-

ternaţională (2021 ; Chișinău). Republica Moldova în căutarea identităţii :
Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale 30 de ani de la proclamarea
Independenţei Republicii Moldova, 23-24 august 2021 / coordonatori: Anatol
Petrencu, Ion Negrei. – Chişinău : S. n., 2022 (Cartdidact). – 760 p. : fot., tab.
Antetit.: Univ. de Stat din Moldova, Centrul de Excelenţă Inst. de Istorie
Socială "ProMemoria", Asoc. Istoricilor din Rep. Moldova "Alexandru
Moşanu". – Referințe bibliogr. la sfârșitul art. – Apare cu sprijinul financiar
al Min. Culturii. – 500 ex.
ISBN 978-9975-3533-0-4.
CZU 082
R 46
O parte din imaginile reproduse în această carte au fost preluate din

volumul Parlamentul Independenței, Chișinău, 2010
CARTDIDACT SRL
mun. Chişinău, şos. Hînceşti 138/1
tel: 022 24 10 62, 022 28 81 78, 022 28 14 30
Email: comenzi@cartdidact.md
www.cartdidact.md
© Centrul de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, 2022

© Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșan”, 2022
PROGRAMUL
Conferinței Științifice Internaționale
30 de ani de la proclamarea Independenței
Republicii Moldova,
23-24 august 2021
Luni, 23 august 2021
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Str. Mateevici, nr. 60, Bloc central, SALA SENATULUI
9.30 – 10.00 - înregistrarea participanților
10.00 – 11.30 - ȘEDINȚA ÎN PLEN, SALA SENATULUI
Mesaj de salut
Conf. univ. dr. Igor ȘAROV, rector, Universitatea de Stat
din Moldova
Cuvânt de deschidere
Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU, președintele Cen-
trului de Excelență INIS ProMemoria, Universitatea de Stat din
Moldova, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din
România
Mesaj de salut
Igor GROSU, președinte al Parlamentului Republicii Moldova
Mesaje de salut ale ambasadorilor statelor străine acreditați
la Chișinău
Rapoarte în ședința în plen
Ion HADÂRCĂ, membru corespondent al AȘM, prim-
vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1994),
senator în Parlamentul României (2016-2020)
Fastul și meandrele independenței moldovenești
Alexandru ARSENI, prof. univ., dr. hab., deputat în Parla-
mentul Republicii Moldova (1990-1994)
Declarația de Independență a Republicii Moldova – temei
juridic al reunificării naționale
3
*****************
13.00 – 16.30 – COMUNICĂRI ÎN SECȚII
SECȚIA I
MODELE DE STATALITATE
ÎN SPAȚIUL PRUTO-NISTREAN
Blocul 2 de studii, str. Kogălniceanu, nr. 67, sala nr. 101
Moderatori – Ion NEGREI, Stoica LASCU
Dr. Stoica LASCU, prof. univ., membru al Academiei Oa-

menilor de Știință din România
Trei decenii de independență a Republicii Moldova. O per-
spectivă istoriografică
Dr. Vlad MISCHEVCA, cercetător științific coordonator,
Institutul de Istorie, MEC
Războiul ruso-turc din 1806-1812 și impactul lui asupra
Principatului Moldova
Dr. hab. Victor SAVCENKO, Universitatea Națională Pe-
dagogică din Ucraina de Sud „K. Ushinsky” din Odesa, Ucraina
Великая революция 1917 года: развал империи и импер-
ского мировозрения (на материалах Украины и Молдовы)
Ion NEGREI, cercetător științific, Institutul de Istorie, MEC
Proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești
(24 ianuarie 1918)
Dr. Elena NEGRU, cercetător științific coordonator, Institu-
tul de Istorie, MEC
Proiectul de construcție identitară în RASSM (1924-1940):
obiective, etape și consecințe
Dr. hab. Nicolae ENCIU, director adjunct pentru probleme
de știință, Institutul de Istorie, MEC
„Pata oarbă a memoriei europene”. Alianța sovieto-nazistă
din 23 august 1939 ca factor decisiv în declanșarea celui de Al
Doilea Război Mondial
Dr. hab., prof. univ. Ion ȘIȘCANU, cercetător științific prin-
cipal, Institutul de Istorie, MEC
Proclamarea RSS Moldovenești unionale (2 august 1940)
Dr. Gheorghe NEGRU, cercetător științific coordonator,
„Perestroika” și misiunea specială a PCM (1986-1989)
4
Dr. Cristina PREUTU, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași,
România
Propaganda externă și viziunea României asupra mișcării
comuniste internaționale la începutul anilor 1970
Ludmila DOBROGEANU, Mariana MIHALEVSCHI,
Muzeul de Istorie și Etnografie mun. Bălți
Unele aspecte ale mișcării pentru independență a RM în
Bălți în 1991
*****************
SECȚIA II
REPUBLICA MOLDOVA:
ÎNTRE SUVERANITATE ȘI INDEPENDENȚĂ
Moderatori – Mihai PATRAȘ, Sergiu MUSTEAȚĂ
Dr. prof. univ. Mihai PATRAȘ, Universitatea de Stat din

Moldova
Drumul spinos spre Independență al Republicii Moldova
Dr. conf. Silviu ANDRIEȘ-TABAC, Heraldist de Stat al
Republicii Moldova, Aparatul Președintelui Republicii Moldova
Elaborarea și aprobarea simbolurilor de stat ale Republicii
Moldova
Dr. Mihai CERNENCU, ULIM
Conferința internațională Pactul Molotov-Ribbentrop și
consecințele lui pentru Basarabia. Chișinău, 26-28 iunie 1991
Gheorghe MÂRZENCU, ziarist, istoric
Puciul de la Moscova (19-24 august 1991)
Mihai ADAUGE, istoric, Centrul de Cercetări Enciclopedi-
ce, Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”, MEC
Marea Adunare Națională din 27 august 1991
Alecu RENIȚĂ, ziarist, redactor-şef al revistei „Natura”,
deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994)
Proclamarea Independenței Republicii Moldova. 27 august
1991
Conf. univ. dr. Sergiu MUSTEAȚĂ, Universitatea Pedago-
gică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
5
Declarația de Independenta a Republicii Moldova în emisiu-
nile „Europei Libere”
Col. (r) Alexandru GORGAN, președintele Ligii Veterani-
lor Forțelor Armate ale Republicii Moldova „Ștefan cel Mare și
Sfânt”
Rolul Armatei Naționale în asigurarea statalității Republicii
Moldova
Liviu ROTARU, master în istorie, Chișinău
Evoluția relațiilor moldo-ruse în condițiile independenței
Republicii Moldova
Drd. Maria GOGU-ZINOVII, Chișinău
Memoriile Aniței Nandriș-Cudla - o contribuție importantă
la cunoașterea vieții din Siberia
*****************
SECȚIA III
REPUBLICA MOLDOVA PE CALEA AFIRMĂRII
INDEPENDENȚEI STATALE
Moderatori - Victor JUC, Constantin CORNEANU
Dr. Constantin HLIHOR, Universitatea Națională de Apă-

rare „Carol I”, București, România
Basarabia și șocul geopolitic al prăbușirii imperiului sovie-
tic. O perspectivă după 30 de ani
Dr. hab. prof. univ. Victor JUC, Institutul de Cercetări Juri-
dice, Politice și Sociologice, MEC
Recunoașterea internațională a Republicii Moldova
Conf. univ. dr. hab. Svetlana CEBOTARI, Departamentul
Relații Internaționale, Facultatea de Relații Internaționale, Științe
Politice și Administrative, Universitatea de Stat din Moldova
30 de ani de independență. Balansarea Republicii Moldova
între Est și Vest
Dr. Dorin POPESCU, președintele Asociației „Casa Mării
Negre / Black Sea House” Constanța, România
Tipare geopolitice nocive în Estul tulburat al Europei. Repu-
blica Moldova, proiectul 3.0
6
Valeriu SAHARNEANU, ziarist, deputat în Parlamentul
Republicii Moldova
Asasinarea independenței sau Independență de scurtă dura-
tă. Republica Moldova de la ieșirea din componența URSS până
la aderarea ei la CSI
Conf. univ. dr. Constantin CORNEANU, Director al Aso-
ciației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I.
Brătianu”, București, România, Mugur JIANU, vicepreședintele
Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe
I. Brătianu”, București, România
România și drumul spre independență al Republicii Moldova
(27 august 1991)
Conf. univ. dr. Andrei GROZA, Academia de Administrare
Publică
Ideea Reunificării naționale în cei 30 de ani de independență
a Republicii Moldova
Dr. Ruslan ȘEVCENCO, analist politic, Institutul Politici
Eficiente, Chișinău
Problema transnistreană: istoria și starea actuală
Dr. Marian ZIDARU, Societatea de Științe Istorice, filiala
Constanța, România
Balanța de putere și hegemonie: Transnistria versus Moldo-
va 2019-2020
Dr. Artiom FILIPENKO, Institutul Național de Studii Stra-
tegice a Regiunii Sud, Odesa, Ucraina, Drd. Gheorghe BALAN,
Chișinău
Conflictul din regiunea transnistreană și interesele strategi-
ce ale Federației Ruse în zona Mării Negre
Dr. Anatol ȚĂRANU, cercetător științific coordinator, Insti-
tutul de Istorie, MECC
Problema retragerii armamentului și trupelor militare ruse
de pe teritoriul Republicii Moldova
*****************
SECȚIA IV
SINCOPELE INDEPENDENȚEI
7
Moderatori – Mikola MIHAILUȚA, Silviu MOLDOVAN
Dr. Silviu MOLDOVAN, Consiliul Național pentru Studie-

rea Arhivelor Securității, București, România
Geopolitică și identitate: Basarabia la cumpăna dintre
milenii
Mircea DRUC, prim-ministru al RSS Moldova (25 mai
1990 – 28 mai 1991)
Femina sovietica
Drd. Diana ENACHI, Universitatea „Ștefan cel Mare” din
Suceava, România
De la Snegur la Dodon: mai este Moldova independentă?
Dr. hab. prof. univ. Anatol PETRENCU, Universitatea de
Stat din Moldova
Problema identitară în Republica Moldova
Conf. univ. dr. Aurelian LAVRIC, Agenția pentru Știință și
Memorie Militară
Securitatea identitară a Republicii Moldova: valorif icarea
memoriei colective în contextul construcției statale
Dr. Teo-Teodor MARȘALCOVSCHI, Universitatea de
Stat „Alecu Russo” din Bălți
Premisele obiective ale decolonizării Basarabiei
Drd. Mariana TETERINA, asistent universitar, Universita-
tea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Populația ținutului Iași conform recensământului din 1817
Dr. hab. prof. univ. Mikola MIHAILUȚA, Universitatea
Națională Maritimă din Odesa, Ucraina
Probleme ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene în anii Indepen-
denței de Stat a Ucrainei
Pr. dr. Octavian MOȘIN, Universitatea de Stat din Moldova
Aspecte din viața religioasă din Republica Moldova în ulti-
mele trei decenii
Pr. drd. Viorel COJOCARU, Mitropolia Basarabiei
Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat
Drd. Vasile FILAT, Universitatea de Stat din Moldova
Independența Republicii Moldova și comunitatea baptiștilor
8
*****************
SECȚIA V
ȘTIINȚA, CULTURA ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL DIN RE-
PUBLICA MOLDOVA ÎN FAȚA NOILOR PROVOCĂRI
Moderator – Gheorghe POSTICĂ, Lidia PĂDUREAC
Dr. hab. prof. univ. Gheorghe POSTICĂ,

Evoluția politicilor de patrimoniu cultural în Republica Mol-
dova în anii independenței
Dr. hab. Liliana CONDRATICOVA, Secretar științific ge-
neral al Academiei de Științe a Moldovei
Cercetarea în Republica Moldova. 1991-2021. Destine, rea-
lizări, perspective
Dr. Mihai TAȘCĂ, Agenția pentru Știință și Memorie Militară
Arhivele Republicii Moldova – sursă documentară pentru
studierea trecutului
Dr. conf. univ. Liliana ROTARU, Universitatea de Stat din
Moldova
Învățământul superior în anii independenței Republicii Moldova
Dr. conf. univ. Ion GHELEȚCHI, Universitatea de Stat „B.
P. Hasdeu” din Cahul
Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul: întemeiere
și activitate
Dr. conf. univ. Lidia PĂDUREAC, Universitatea de Stat
„Alecu Russo” din Bălți
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți în anii inde-
pendenței Republicii Moldova
Dr. Ion Valer XENOFONTOV, Universitatea de Stat din
Chișinău
Profesori de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu” din Chișinău în Parlamentul Independenței
Eugenia TOFAN, șeful Serviciului mass media al AȘM, dr.
Ion Valer XENOFONTOV, Universitatea de Stat din Chișinău
Ziua Independenței Republicii Moldova aniversată la Acade-
mia de Științe a Moldovei (2009–2020)
9
Drd. Viorica NEGREI, Universitatea de Stat din Moldova
Dezvoltarea competențelor civice la elevi în baza Declarației
de Independență a RSS Moldova
Drd. Viorel BOLDUMA, Universitatea de Stat din Moldova
Declarația de Independență a RSS Moldova în manualele de
istorie din Republica Moldova
*****************
16.30 – 18.00. EXPOZIȚII
Blocul 2 de studii, str. Kogălniceanu, nr. 67, în hol
DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A REPUBLICII

MOLDOVA
Expoziție de carte: „Republica Moldova - 30 de ani de inde-
pendență”
Prezintă – Ecaterina ZASMENCO, director, Biblioteca
științifică a USM
Album filatelic: „Timbrele poștale ale Republicii Moldova”
Prezintă - dr. Constantin CIOBANU, Muzeul Național de
Etnografie și Istorie Naturală, Chișinău
*****************
LANSARE ȘI PREZENTARE DE CARTE:
Corneliu PREPELIȚĂ, Unghenenii – deputați ai Indepen-
denței, Chișinău, 2021, 120 p.
Prezintă – dr.hab. Anatol PETRENCU, drd.Corneliu PRE-
PELIȚĂ
Suveranitatea Republicii Moldova: concept și realitate.
Materialele Conferinței științifice inter universitare online 30 de
ani de la proclamarea Suveranității Republicii Moldova, 23 iunie
1990, Chișinău, 2020, 352 p.
Prezintă – dr. Ion XENOFONTOV, Ion NEGREI
Південь України: етноісторичний, мовний, культурний та
релігійній виміри (З нагоди 30-i річниці Незалежності України).
Збірник наукових праць. Випуск VIII, Herson, Editura Oldi-Plius,
2021.
Prezintă – prof. univ. dr. hab. Mikola MIHAILUȚA
ÎNMÂNAREA DIPLOMELOR DE PARTICIPARE
10
*****************
Marți, 24 august 2021
9.00 – 9.30 – Ședință de totalizare
Blocul central, parter, sala 137
Moderator – prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU
Concluzii și recomandări. Prezintă moderatori din secții
Adoptarea Declarației participanților la Conferința
Științifică Internațională
30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova
Cuvânt de încheiere: prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU
*****************
9. 30 -14.00 – Excursie de documentare la Rezervația
Cultural- Naturală „Orheiul Vechi” și la Mănăstirea Curchi
Responsabili - Gheorghe POSTICĂ, Octavian MOȘIN, Ion

NEGREI
COMITETUL ȘTIINȚIFIC:
Conf. univ. dr. Igor ȘAROV, rectorul USM; prof. univ., dr.
hab. Anatol PETRENCU; Ion NEGREI, cercetător științific; prof.
univ., dr. hab. Mikola MIHAILUȚA, Universitatea Națională Ma-
ritimă din Odesa, Ucraina; conf. univ. dr. Octavian MOȘIN, USM.
COMITETUL DE ORGANIZARE:
Conf. univ. dr. Igor ȘAROV, rectorul USM; prof. univ., dr.
hab. Anatol PETRENCU; Ion NEGREI, cercetător științific; Igor
BERCU, prodecanul Facultății de Istorie și Filosofie, USM; dr.
Ion Valer XENOFONTOV, USM; drd. Viorel BOLDUMA, USM,
lector universitar, UPS ,,Ion Creangă” din Chișinău; conf. univ. dr.
Octavian MOȘIN, USM.
Conferința face parte din suita de manifestări științifice

prilejuite de împlinirea a 75 de ani
de la înființarea Universității de Stat din Moldova.
11
12
Parlamentul Suveranităţii şi Independenţei Republicii Moldova (1990-1994)
D E C LA R A Ț I A
de Independență votată de Parlamentul
Republicii Moldova
PARLAMENTUL
REPUBLICII MOLDOVA,
constituit în urma unor alegeri
libere și democratice,
AVÂND ÎN VEDERE
trecutul milenar al poporului
nostru și statalitatea sa neîntre-
ruptă în spațiul istoric și etnic
al devenirii sale naționale;
CONSIDERÂND actele
de dezmembrare a teritoriului
național de la 1775 și 1812 ca
fiind în contradicție cu dreptul
Președintele Parlamentului
Alexandru Moșanu dă citire Declarației
istoric și de neam și cu statutul
de Independență a Republicii Moldova. juridic al Țării Moldovei, acte
infirmate de întreaga evoluție
a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și
Bucovinei;
SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnis-
tria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului
nostru;
LUÂND ACT de faptul că Parlamentele multor state în
declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939,
între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și
cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt rele-
vat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și
consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău,
adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia,
nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie
1940, precum și a celei din RASS Moldovenească (Transnistria),
formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcând
13
chiar prerogativele sale constituționale a adoptat la 2 august 1940
„Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”,
iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la
stabilirea graniței între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”,
acte normative prin care s-a încercat, în absența oricărui temei ju-
ridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența
noii republici la URSS;
REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de
eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a re-
afirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională,
exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale
de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august
1991, prin legile și hotărârile Parlamentului Republicii Moldova
privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea
alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie
1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii
oficiale a statului, din 23 mai 1991;
PORNIND de la Declarația suveranității Republicii Mol-
dova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că
populația Republicii Moldova, exercitând dreptul său suveran, nu
a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de or-
ganele de stat ale URSS, la referendumul asupra menținerii URSS;
ȚINÂND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în
Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, inde-
pendenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de
trecere la economia de piață;
REAFIRMÂND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul
acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de
la Helsinki și normelor de drept internațional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel
mare al săvârșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria
poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,
PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la au-
todeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova
și în fața întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN,
INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂ-
RASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICIUN AMES-
14
TEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE
ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL
ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN și INDEPENDENT,
REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoaște-
rea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamen-
tul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de interes comun
cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze
la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de
drept internațional și practicii existente în lume în această materie.
ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi
admisă ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și
în agențiile sale specializate;
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki
și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitând, totodată,
să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și
Cooperare în Europa și la mecanismele sale:
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialis-
te să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind
încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele
sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;
HOTĂRĂȘTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai
Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele
legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice,
culturale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii
Moldova, inclusiv ale persoanelor aparținând grupurilor naționale,
etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Ac-
tului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale
Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, Chișinău,

27 august 1991
15
Cuvânt de salut
rectorul Universității de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Igor ȘAROV
Excelența Voastră, Dle Președinte al Parlamentului Re-

publicii Moldova, Igor Grosu,
Excelențele Voastre, domnilor ambasadori și reprezen-
tanți ai misiunilor diplomatice,
Stimați profesori,
Onorată asistență.
Peste câteva zile, la 27 august a. c., se vor împlini 30 de ani

de la proclamarea Independenței de stat a Republicii Moldova,
eveniment ce a marcat destinul acestui pământ și a locuitorilor lui.
Cu acest prilej, comunitatea academică și universitară, sprijinită de
Senatul Universității de Stat din Moldova, a considerat necesar să
convoace o Conferință internațională, la care să examinăm realiză-
rile, dar și problemele cu care se confruntă actualmente societatea
noastră. Mulțumesc Comitetul organizatoric pentru efortul depus
ca această manifestare științifică să se desfășoare în bune condiții
și exprim certitudinea că ea va produce un impact benefic.
16
Salut prezența la Conferință a președintelui Parlamentului
Republicii Moldova, Dl. Igor Grosu, de altfel, absolvent al insti-
tuției noastre. Salut prezența la eveniment a Excelenței Sale Bar-
tłomiej Zdaniuk, ambasador al Poloniei în Republica Moldova,
Doctor Honoris Causa a Universității de Stat. Apreciez prezența
în sală a reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate la
Chișinău, care au onorat invitația noastră și astăzi sunt alături de
noi. Un cuvânt de salut adresez distinșilor istorici, juriști, econo-
miști, colegilor noștri din diverse centre universitare și academice
din Republica Moldova. De asemenea, ne bucură participarea la
manifestarea noastră științifică a colegilor și bunilor prieteni din
România și Ucraina.
Am marele privilegiu și deosebita onoare să salut cu deosebit
respect și recunoștință pe deputații din Parlamentul Independen-
ței, exprimându-le, cu această ocazie, marea noastră recunoștință
pentru asumarea responsabilității într-o situație destul de incertă,
adresându-le, totodată, urări de sănătate și succese în continuare
întru prosperarea personală, dar și a întregii societăți pentru care și
astăzi nu-și precupețesc puterile.
De 30 de ani, la data de 27 august, sărbătorim Ziua Indepen-
denței Republicii Moldova, ziua Ţării noastre şi când spun Ţară,
spun pământul, limba, istoria, cultura şi oamenii ei. Am mers către
această zi prin toate vicisitudinile istoriei, am luptat - unii dintre
noi - cu preţul vieţii pentru a trăi astăzi într-o ţară liberă, inde-
pendentă şi suverană: liberă şă-şi făurească destinul, independentă
şă-şi aleagă drumul, suverană să-şi asume propriile decizii. Este
cea mai valoroasă lecţie pe care le-o lăsăm copiilor noştri: o ţară
liberă se construieşte cu oamenii liberi.
Acum, 30 de ani, într-o atmosferă de maximă tensiune poli-
tică, beneficiind de un larg sprijin popular, Parlamentul Republicii
Moldova a proclamat independența de stat a țării noastre, părăsind
Imperiul răului, în care noi, basarabenii, am fost incluși cu forța
armelor. Actul de Independență a Republicii Moldova a fost sa-
lutat și susținut de sute de mii de oameni simpli, veniți din toate
localitățile republicii la Marea Adunare Națională, eveniment la
care participanții și-au exprimat deschis dorința de libertate și ade-
văr. Proclamarea Independenței de Stat a Republicii Moldova a
17
fost un act de mare responsabilitate și curaj din partea deputaților,
bineînțeles, aceștia beneficiind enorm de sprijinul popular.
După acest eveniment epocal, au urmat un șir de acțiuni în-
dreptate spre afirmarea și consolidarea statului nostru. Au fost for-
mate pe principii democratice organele de conducere ale statului,
au fost întemeiate organele de forță (reformat Ministerul de Interne
și constituit Ministerul Apărării Naționale). Republica Moldova a
devenit membră a Organizației Națiunilor Unite, precum și a altor
organisme internaționale.
Proclamarea Independenței de Stat a Republicii Moldova a
născut speranța poporului nostru într-un viitor prosper, în consti-
tuirea unui stat democratic, bazat pe drept, pe valorile naționale și
cele general-umane, pe respectarea drepturilor omului și asigura-
rea libertăților cetățenești în cadrul familiei popoarelor europene.
Pe parcursul celor trei decenii de după proclamarea indepen-
denței sistemul educațional din țara noastră a evoluat spre stan-
dardele avansate europene: de la învățământul dogmatic, bazat pe
ideologia comunistă degradantă, pe propagandă, am evoluat spre
învățământul modern, occidental, bazat pe adevărul științific, pe
gândirea critică etc. În acest spațiu am reînființat și deschis noi
licee, am reorganizat după modelul european învățământul mediu
de specialitate și pe cel universitar. Noul sistem educațional a ofe-
rit tinerilor din Republica Moldova nu doar cunoștințe temeinice,
ci și deprinderi de viață.
În curând, vom marca 75 de ani de la înființarea Universității
de Stat din Moldova. În această perioadă, nu prea îndelungată, Uni-
versitatea de Stat din Moldova și-a pus amprenta în toate domeniile
vieții: nu există ramură a economiei naționale în care absolvenții
USM să nu fi contribuit cu cunoștințe și lucruri practice esențiale.
Astăzi, absolvenții noștri activează cu succes în toate ramurile eco-
nomiei naționale, evidentă fiind activitatea lor în organele de stat,
în instituțiile de învățământ preuniversitar și centrele universitare,
în instituții academice și centre științifice.
Parcursul Universității din Moldova, atât până cât și după
proclamarea independenței Republicii Moldova, nu a fost unul lin,
lipsit de provocări, dar, pas cu pas. instituția și-a consolidat statu-
tul, dovedind excelență în predare și cercetare științifică, cultivând
tradițiile, valorile academice și cele general-umane, fiind mereu un
18
centru de dezvoltare comunitară. Prin corpul său profesoral și cel
studențesc, USM perseverează în a-și consolida statutul de centru
creativ, generator de idei și soluții pentru problemele cu care se
confruntă societatea noastră. La șapte decenii și jumătate de acti-
vitate Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă
instituție de învățământ din Republica Moldova, integrată în are-
alul învăţământului universitar internaţional și cel românesc, fiind
inclusă într-o vastă reţea de colaborare internaţională.
Crezul de care ne conducem în activitatea noastră curentă este
convingerea că o universitate este și trebuie să rămână în serviciul
țării sale, fidelă valorilor naționale și principiilor democratice, o
oază de libertate asumată la cel mai înalt nivel civic și moral.
În încheiere, vreau să urez mult succes participanților la Con-
ferința științifică internațională de astăzi și să exprim speranța că
și în continuare Universitatea de Stat din Moldova va fi locul de
convocare a manifestărilor științifice de acest gen.
Mulțumesc pentru atenție!
Conferinţa Științifică Internațională 30 de ani de la proclamarea Independenței

Republicii Moldova. 23-24 august 2021
19
Prefață
Pe data de 27 august 2021 s-au împlinit 30 de ani de la procla-
marea Independenței de Stat a Republicii Moldova (independenței
față de Imperiul răului, URSS).
Cu acest prilej, pe data de 23-24 august, Centrul de Excelență
INIS ProMemoria din cadrul Universității de Stat din Moldova a
organizat o Conferință științifică internațională cu prezență fizică a
participanților. Genericul Conferinței a fost: „30 de ani de la pro-
clamarea Independenței de Stat a Republicii Moldova”.
La eveniment au fost invitați și au participat cu cuvinte de
salut și comunicări rectorul USM, conf. univ. dr. Igor Șarov, pre-
ședintele Parlamentului R. Moldova dl Igor Grosu, reprezentați ai
unor ambasade, acreditate la Chișinău, deputați ai Parlamentului
Independenței, - martori, participanți și votanți ai Declarației de
Independență a R. Moldova, precum și cunoscuți istorici, juriști,
economiști din Republica Moldova, România și Ucraina.
După încheierea Conferinței, Comitetul de organizare a
adunat comunicările prezentate, precum și textele altor colegi
care au analizat diverse aspecte ale acelor evenimentelor istorice,
premergătoare Declarației de Independență. Astfel, am avut posi-
bilitatea să alcătuim prezenta culegere de studii și s-o prezentăm
specialiștilor, clasei politice și publicului larg de cititori. Volumul
este o prelungire logică a temelor expuse în culegerea de studii
„Suveranitatea Republicii Moldova: concept și realitate”1.
În volumul de față, membrii Comitetului științific al Con-
ferinței au inclus Programul Conferinței, textul Declarației de
Independență a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul R.
Moldova pe data de 27 august 1991, cele două comunicări expuse
în ședința în plen a Conferinței, prezentate de domnii Ion Hadârcă
și Alexandru Arseni.
Fiind o Conferință istorică, a fost firesc ca în cadrul aces-
teia să fie expuse subiecte din trecutul acestei părți a poporului
român, trăitor în spațiul pruto-nistrean. Astfel, în primul modul
1
Suveranitatea Republicii Moldova: concept și realitate. Materialele Conferinței
științifice inter-universitare on-line „30 de ani de la proclamarea Suveranității RSS
Moldova”, 23 iunie 2020, Chișinău, S.n., 2020, 351 p.
20
– Transhumanța statală în spațiul pruto-nistrean, - au fost înserate
subiecte referitoare la istoriografia celor trei decenii de indepen-
dență a R. Moldova (Stoica Lascu), la Războiul ruso-turc din anii
1806-1812, soldat cu răpirea de către Imperiul țarist interfluviului
pruto-nistrean, numit de ruși Basarabia. În acele condiții a apărut
problema basarabeană, nerezolvată până în prezent. Istoricii au
analizat subiecte importante, referitoare la componența populației
ținutului Iași, conform datelor recensământului din 1817 (Marina
Teterina), la proclamarea Independenței Republicii Democratice
Moldovenești la 24 ianuarie 1918 (Ion Negrei), la dezintegrarea
Imperiului țarist și urmările pentru Ucraina ți Basarabia (Victor
Savcenko, Odesa). Istorici din R. Moldova și România au abordat
subiecte legate de soarta ținutului nostru din perioada ajunului
celui de-Al Doilea Război Mondial până în preajma destrămării
URSS (1939-1989): urmările Pactului Molotov-Ribbentrop (Nico-
lae Enciu), formarea RSS Moldovenești – consecință a agresiunii
URSS împotriva României, 1940 (Ion Șișcanu), precum și subiec-
te legate de realitățile regimurilor comuniste, în URSS și România
postbelică.
Cel de-al doilea grupaj de studii are genericul Republica
Moldova: parcursul ei de la colonie sovietică șa suveranitate și in-
dependență. Aici am publicat articole ce se referă la drumul deloc
ușor spre dobândirea Independenței de Stat a Republicii Moldova.
Domnul Mihai Patraș, fost deputat în Parlamentul Independenței
și unul din întemeietorii tânărului stat, expune faptele ce au dus la
consolidarea statului. Cunoscutul specialist în istoria comunismu-
lui sovietic și român, dr. Constantin Corneanu (București), este
prezent cu un articol referitor la România și drumul R. Moldova
spre independență. Un interes sporit (dar și explicabil) îl prezintă
materialul domnului Mircea Druc, prim-ministru în acele momente
istorice ale R. Moldova („Sacrificarea premierului”). Sunt impor-
tante articolele semnate de domnii Gheorghe Mârzencu, redactor
– prezentator la Televiziunea Națională a Republicii Moldova în
zilele loviturii de stat împotriva guvernării lui Mihail Gorbaciov și
Sergiu Musteață despre Postul de Radio „Europa Liberă” și proce-
sul de eliberare a R. Moldova în august 1991. Despre unele aspecte
ale luptei pentru independența R. Moldova la Bălți au scris doam-
nele Ludmila Dobrogeanu și Mariana Mihalevschi. Dr. Ion Valer
21
Xenofontov a analizat activitatea profesorilor de la Universitatea
de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, deputați
în Parlamentul Independenței.
Al treilea modul al Conferinței, respectiv – compartiment al
actualului volum, - se întitulează Sincopele Independenței. În acest
compartiment au fost incluse articolele de analiză obiectivă a Re-
publicii Moldova în anii Independenței. Cunoscutul ziarist Valeriu
Saharneanu consideră că adevărata independență a R. Moldova a
fost de scurtă durată: a început la 27 august 1991 și a încetat odată
cu aderarea acesteia la Comunitatea Statelor Independente (CSI),
la 21 decembrie 1991. Despre oscilațiile R. Moldova între Est și
Vest, între dorința de aderare la Uniunea Europeană și NATO și
tendința de a accede în Uniunea Vamală Rusia-Belarus (o formă
camuflată a URSS) a scris doamna doctor habilitat Svetlana Ce-
botari. Constănțeanul dr. Dorin Popescu a meditat asupra tipare-
lor geopolitice nocive din estul Europei, referindu-se la cazul R.
Moldova. Grupajul de materiale este încheiat de articolul „Ziua
Independenței Republicii Moldova aniversată la Academia de Ști-
ințe a Moldovei (2009-2021), semnat de dna Eugenia Tofan și dr.
Ion V. Xenofontov.
Al patrulea compartiment al cărții a înglobat articolele ce se
referă la problemele cu care se confruntă astăzi R. Moldova, între
care una dintre cela mai acute este Criza identitară din Republica
Moldova (genericul compartimentului IV). Autorii materialelor
cuprinse în acest modul au analizat politicile promovate de Rusia
țaristă, care a interzis folosirea limbii numite „moldovenești” în
educație, viața politică, la slujbele religioase etc., dar care mai apoi
a folosit-o în scopul rusificării românilor basarabeni (Ilie Gulca).
Dl dr. Silviu Moldovan (București) a expus tema „Geopolitică
și identitate: Basarabia la cumpăna dintre milenii”. Doamna dr.
Elena Negru a analizat eforturile staliniștilor din numita RASS
Moldovenească de a constitui o identitate națională pentru românii
transnistreni deosebită de cea firească, românească. Dar problema
identitară rămâne actuală până în prezent. Merită citit articolul
domnului dr. Aurelian Lavric care pledează pentru implementarea
unei concepții oarecum noi și anume: în R. Moldova am avea con-
stituită „națiunea civică moldovenească”. Tot în acest comparti-
ment am inclus materialele semnate de doamna dr. Liliana Rotaru
22
despre evoluția învățământului superior în R. Moldova, de dl dr.
Constantin Ciobanu despre primea emisie de mărci poștale ale R.
Moldova. Preotul dr. Octavian Moșin a abordat unele aspecte ale
vieții religioase din R. Moldova în ultimele trei decenii (1991-
2021), istoricul din Odesa, profesorul universitar doctor habilitat
Nicolae Mihailuță a expus calea parcursă de Biserica Ortodoxă a
Ucrainei în anii Independenței de Stat a țării vecine. Preotul drd.
Viorel Cojocaru a scris despre Odiseea Mitropoliei Basarabiei în
anii Independenței de stat a R. Moldova, iar prezbiterul drd. Vasile
Filat – despre comunitatea baptiștilor în cadrul R. Moldova.
Al cincilea compartiment al cărții – Republica Moldova în
mrejele problemei transnistrene – de față a cuprins articolele lega-
te generic de evoluția separatismului transnistrean. Au fost aduna-
te articole semnate de istorici din R. Moldova (Ruslan Șevcenco,
Anatol Țăranu, Gheorghe Balan), din Ucraina (Artiom Filipenko),
din România (Marian Zidaru). Tot aici a fost înserat cel de-al doi-
lea articol semnat de dl Mircea Druc – „Femina sovietica”.
În încheiere, în Addenda, am prezentat unele apariții editori-
ale și retipărit Raportul de stare a Țării pentru anul 2021, elaborat
de Centru Analitic Independent „Expert-Grup”, făcut pubic pe
data de 22 noiembrie 2021.
Considerăm că acest volum de studii și documente anexate,
ca și cel prilejuit de împlinirea a trei decenii de la proclamarea
Suveranității RSS Moldova (iunie 1990), va fi citit cu interes de
oamenii politici din RM și România, de cei ce se interesează de
trecutul recent al Republicii Moldova.
Mulțumiri
Acest volum nu ar fi văzut lumina tiparului fără sprijinul fi-
nanciar acordat de conducerea Universității de Stat din Moldova,
de dl rector, conf. univ. dr. Igor Șarov, de ajutorul concret, oferit
de doamna prof. univ., dr. hab. Aurelia Hanganu. Aducem mul-
țumiri, de asemenea, conducerii Facultății de Istorie și Filosofie
a USM, dlui prodecan Igor Bercu pentru acordarea ajutorului în
desfășurarea cu succes a Conferinței.
Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU

Cercetător științific Ion NEGREI
23
Ședința în plen

Republicii Moldova. 23-24 august 2021
24
Republicii Moldova. 23 -24 august 2021

25
FASTUL ȘI MEANDRELE
INDEPENDENȚEI MOLDOVENEȘTI
Ion HADÂRCĂ,
membru corespondent
al Academiei de Științe a Moldovei
Absolvent al Universității Pe-

dagogice de Stat Ion Creangă din
Chișinău (1974). Redactor, șef de
secție la Editura Literatura artistică
(1978-1981), președinte al cenaclu-
lui literar Luceafărul de pe lângă
ziarul Tinerimea Moldovei (1982-
1985); președinte al cenaclului
literar Mihai Eminescu de pe lângă
Biblioteca Publică Onisifor Ghibu;
consultant literar (1985-1987) și se-
cretar (1987-1989) al Comitetului de
conducere al Uniunii Scriitorilor din
Moldova, deputat.
Odată cu declanșarea procese-
lor gorbacioviste de transparență și reformare politică (glasnosti), se implică
activ în acțiunile Uniunii Scriitorilor din Moldova care se află la temelia miș-
cării de renaștere națională, pentru proclamarea limbii române drept limbă de
stat și revenirea la grafia latină, pentru lichidarea „petelor albe” din istorie și
lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop. Devine unul din fonda-
torii Mișcării democratice în susținerea restructurării (1988), transformată apoi
în Frontul Popular din Moldova, a cărui lider a fost în anii 1989-1992.
În calitate de deputat în Congresul Deputaților Poporului din URSS
(1989-1991), a participat la lucrările finale ale Comisiei pentru studierea docu-
mentelor legate de Pactul Molotov-Ribbentrop și a votat în Congres (decembrie
1989), condamnarea acestui pact odios și declararea drept nule și neavenite
consecințele lui, împreună cu protocoalele secrete, ambele - cu impact major
asupra destinului istoric al Basarabiei.
În calitate de prim-vicepreședinte (1990-1994) al Parlamentului Repu-
blicii Moldova, a avut o contribuție decisivă la adoptarea simbolurilor naționa-
le, proclamarea suveranității și independenței Republicii Moldova.
Membru-corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova.
Laureat al Premiului Național pentru Literatură al Republicii Moldova. Cetă-
țean de Onoare al orașelor Iași și Sângerei.
Senator în Parlamentul României (2016-2020).
26
**************
Motto:
Soarta celor ca noi este să înfruntăm lumea
ca niște orfani, alergând ani în șir după fantomele
părinților noștri dispăruți.
Kazuo Ishiguro, Pe când eram orfan
Între Sângereii mei și Bursucenii Leonidei Lari, dacă treci

Schitul Bocancei, întâlnești numaidecât simbolica vatră a Flămân-
zenilor, care pe timpul comuniștilor a dispărut pentru a nu umbri
era fericirii bolșevice, iar după proclamarea Independenței vatra
și-a reasumat, la propriu și la figurat, tradiționalul nume de Flă-
mânzeni…
Vatră flămândă, dătătoare de Regină pentru curțile Serbi-
ei și a celor mai bogate cernoziomuri din Europa, atestate de
academicianul rus V. Dokuceaev, hrănită de moșiile de vară ale
viței de nobili Lazu, îndrăgită de mareșalul nobilimii basarabene,
chișcăreneanul Nicolae Casso; vatră deșteptată în 1918 de vizio-
narii Pan Halippa, Vasile Gafencu și Anton Crihan, care printre
primele a votat Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, România – în
alt istoric an de răscruce 1989 – vatra sângereană, sfâșiată de
două războaie mondiale, foamete și deportări, ca majoritatea
vetrelor basarabene, totuși, a aderat cu trup și suflet la Mișca-
rea Deșteptării, fiind prezentă cu miile de țărani și intelectuali
la Marea Adunare Națională din 27 August 1989. Acolo, prin
glasul profetic al regretatului Ion Ungureanu, s-au rostit, în De-
clarația finală „Asupra suveranității statului și a dreptului nostru
la viitor”, marile deziderate și adevăruri ale denumirii limbii
române, revenirii la grafia latină, recunoașterea etnonimului de
popor român al Basarabiei moldave; condamnarea Pactului Mo-
lotov-Ribbentrop; desecretizarea arhivelor referitoare la foamete
și deportări; spiritualizarea hotarelor și revenirea firească la ma-
tricea istorică a devenirii noastre ca neam!
Acesta a fost plânsul înstrăinării celor două maluri de Prut,
cântat de regretații Doina și Ion Aldea Teodorovici, precum și
Visul de Aur al poeților Leonida Lari, Nicolae Dabija, Grigore
27
Vieru și Ion Vatamanu, poetul prin a cărui vatră părintească de la
Costiceni trecea blestemata sârmă ghimpată.
Despre această unică șansă a Re-Unirii mi-a scris, din Ame-
rica, în martie 1989, marele sângerean Anton Crihan, cel mai
longeviv supraviețuitor al Sfatului Țării. Despre și pentru făurirea
Marii Uniri au luptat „Arcașii lui Ștefan”, spulberați de malaxorul
kaghebist; gruparea lui Filimon Bodiu; exilații Ion Moraru și Pe-
tru Lungu, lideri ai organizației clandestine antisovietice „Sabia
Dreptății”; luptătorii „Armatei Negre” din Chișcăreni-Flămân-
zeni-Bravicea; așa-zișii „naționaliști români” Manole Țurcanu,
Vasile Odobescu și Simion Baranovschi – lideri ai Partidului
Democrat Agrar din Orhei-Rezina, condamnați la moarte de „troi-
ka” regimului „umanist” sovietic; fondatorii Frontului Național
Patriotic Alexandru Usatiuc, Alexandru Șoltoianu, Valeriu Graur
și Gheorghe Ghimpu, condamnați în 1972 la ani grei de Gulag
pentru că-și doreau, nici mai mult nici mai puțin decât revenirea
acasă, adică, citez din Programul FNP: „ruperea de la Uniunea So-
vietică a… Basarabiei, precum și a Bucovinei de Nord și reunirea
lor ulterioară cu România” (pag. 399).
Mărturie scrisă cu sânge a acestei continuități organice stau
cuvintele imnului „Arcașilor lui Ștefan”, cei mai mulți dintre care
și-au curmat cântecul prin Siberii de gheață:
„Tresar în cripte voievozii,
Căci lanțurile seculare
Sunt rupte și din cer se aude:
Trăiască România Mare!”
(Elena Postică, Rezistența antisovietică în Basarabia (1944-
1950), Ed. Știința, 1997, pag.148)
Astfel, idealul Unirii a fost și rămâne a fi aerul, pâinea și cre-
dința, care au alimentat miile, zecile și sutele de mii de compatrioți
anonimi, deportați, persecutați, înfometați, împușcați pentru simpla
vină de a se naște români. Foamea de adevăr și setea de libertate
ne-au mobilizat și adunat la cenacluri, mitinguri și proteste, lanțuri
umane cu flori în fața tancurilor sovietice sau în detașamente de
voluntari prin tranșeele războiului moldo-rus din Transnistria.
Și același Ideal a alimentat milioanele de basarabeni, uniți
în cuget și simțire românească la cele trei Mari Adunări Naționale
din 1989, 1990, 1991. Prima Mare Adunare Națională din 1989
28
a consacrat sentimentul identității naționale prin istorie, limbă
și grafie latină, cea din 16 decembrie 1990 a clamat ieșirea din
imperiu și proclamarea independenței și, în fine, cea din august
1991, cu întârziere de cel puțin 9 luni a statuat Independenta Re-
publicii Moldova.
Deci, trei ani furtunoși ca un preludiu distinct, ce a prede-
terminat cele trei decenii dramatice de evoluție/involuție ale
independenței noastre statale. De fapt, ca să inversăm parabola
evanghelică, cei trei erau cinci, deoarece la Uniunea Scriitorilor,
încă în 1987, subliniază, pe drept cuvânt, acad. Mihai Cimpoi în
cartea sa Basarabia sub steaua exilului: „La 19 mai 1987 după
o noapte furtunoasă de discuții este aleasă o nouă conducere a
Uniunii Scriitorilor din Moldova. Se organizează și se țin adunări
generale, plenare și ședințe care vor pune începutul Renașterii
basarabene” (Op. cit., Ed. Viitorul românesc, Buc., 1994, pag.11).
Precizăm că până la acea dată cadrele de conducere ale uniunilor de
creație și ale tuturor publicațiilor din republică erau numite de CC.
Din acel moment Uniunea Scriitorilor, eliberată de sub tutela vigi-
lentă a impus formarea Comisiei Prezidiului Sovietului Suprem al
RSSM pentru studierea istoriei și dezvoltării limbii moldovenești,
alte hotărâri, proiecte și programe de salvare națională, care au
dinamizat și răscolit din temelii sufocanta bunăstare mlăștinoasă a
„înfloritoarei” republici sovietice. Fondarea Mișcării democratice
întru susținerea restructurării, la 3 iunie 1988, la fel sub protecția
US; Scrisoarea deschisă a celor 66 de intelectuali publicată în În-
vățământul public din 17 septembrie 1988; constituirea Frontului
Popular din Moldova la 20 mai 1989; Mișcarea Ecologistă, Liga
Femeilor Democrate, Asociația Istoricilor, Liga studențească, ce-
naclurile Dialog și Alexe Mateevici, apariția primului ziar în grafie
latină Glasul tipărit clandestin la Riga, articolele bătăioase ale lui
Ion Druță, Gheorghe Malarciuc, Dumitru Matcovschi, Ion Buga,
Valentin Mândâcanu, Vladimir Beșleagă, Constantin Tănase, Se-
rafim Saka, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Iurie Grecov, Andrei
Vartic și ale multor altora; presa republicană descătușată, apoi și
cea raională; Mesagerul Televiziunii moldovenești în frunte cu
Constantin Pârțac, Efim Josanu, Valeriu Saharneanu, Aneta Gro-
su, Gheorghe Mârzencu, Alexei Barat ș.a. – toate pârăiașele, mici
și mai mari, toate Botnele, Ciulucurile și Răuturile deșteptării ba-
29
sarabene se adunau năvalnic într-un fluviu de neoprit al conștiinței
naționale trezite la viață!
Firește, sub euforia zgomotoaselor adunări și mitinguri cu
buciume, tobe și doine închinate lui Ștefan cel Mare, cu inerentele
colecții de prosoape și colaci de nuntă, încă nu se făcea simțit pe-
ricolul tradiționalului nostru viciu româno-basarabean al umflării
formelor fără fond într-un fast desuet de esență bizantino-pravos-
lavnică, deși simptomele artificialității începeau să apară.
1989… Ne domina un suflu primăvăratic al reînnoirii care fă-
cea să înmugurească în sufletele noastre cele mai tainice speranțe
și planuri de viitor… Către primele alegeri gorbacioviste, parțial
democratice, pentru I Congres al Deputaților din URSS, martie
1989, Mișcarea de renaștere națională era, în principiu, coagulată
și pregătită să-și promoveze ideile și oamenii în stare să ridice
aceste idei în fața Leviatanului sovietic. Ion Druță, Ion C. Ciobanu,
Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, imobilizat pe
patul de suferință în urma unui perfid accident rutier, Leonida Lari,
Nicolae Dabija, subsemnatul, Eugen Doga, Mihai Munteanu, Ve-
niamin Apostol, Gheorghe Ghidirim, Constantin Oboroc, Cristofor
Andreev, Anton Grăjdieru, în frunte cu preacuviosul părinte Petru
Buburuz – aceasta a fost echipa de șoc a moldovenilor în primul și
unicul for democratic al imperiului roșu. Bineînțeles, fără a pune
la socoteală grupul nomenclaturiștilor-comuniști al separatiștilor
Blohin, liderul mișcării Edinstvo, Belitcenko și Palahniuk din
Transnistria… Proporția, din păcate, era în defavoarea noastră, de
1/3, ca și în Parlamentul Independenței.
S-ar cere un capitol aparte pentru a trece în revistă activitatea
parlamentarilor moldoveni chiar în fieful Kremlinului. Genera-
lizând, vom accentua că ea a fost demnă, de scurtă durată, însă
destul de vizibilă. Cu un grup restrâns ne-am înscris în cea mai
radicală echipă parlamentară: Grupul interregional al lui Andrei
Saharov și Boris Elțin, grup care chiar din debutul lucrărilor Con-
gresului a șocat lumea înaintând un pachet consistent de inițiative
reformatoare: retragerea trupelor sovietice din Afganistan; abolirea
art.6 din Constituție privind supremația PCUS, declararea limbilor
naționale ale republicilor unionale drept limbi de stat; formarea
Comisiei parlamentare privind studierea și aprecierea politico-ju-
ridică a Pactului sovieto-german și a protocoalelor lui secrete din
30
23 august 1939; revizuirea vechiului tratat din 1920 privind con-
stituirea URSS și refacerea lui pe baze confederative… În mare,
toate aceste obiective au fost realizate. La 2 iunie 1989, a fost
constituită Comisia pentru aprecierea Pactului sovieto-german, a
așa-numitului Pact Molotov-Ribbentrop, iar la 24 decembrie 1989
Pactul și protocoalele lui secrete au fost declarate ab initio nule și
neavenite de către organul legislativ suprem al URSS.
Putem afirma, fără exagerare, că votul și atitudinea noastră
au contat mult în dezbaterile Comisiei și în plenul Parlamentului
unional, deoarece exista riscul ca Basarabia să lipsească din de-
cizia finală. A rămas antologică și întrebarea deputatului URSS
Leonida Lari adresată raportorului acestei comisii istorice A.N.
Iakovlev: „Dacă Basarabia a fost o colonie a imperiului țarist,
de ce ați afirmat, că ea a fost returnată, de parcă ea ar fi fost pro-
prietatea Uniunii Sovietice?.. Și dacă în Pact este indicată numai
Basarabia, de ce în locul Basarabiei Stalin a ocupat și Moldova
și Bucovina? Căci între altele Basarabia istorică este compusă
numai din județele Akerman, Chilia și Ismail, care acum se află în
Ucraina?” Fără răspuns întrebarea...
M-am oprit mai detaliat asupra acestui episod, deoarece el
reflectă in nuce, într-un segment de răscruce al istoriei moderne
ideile și aspirațiile noastre dornice de libertate. Ele se pliau perfect
pe tendințele centrifuge, pe fundalul perestroikăi gorbacioviste,
stimulate de mișcările, fronturile populare tot mai active, mai ales
în partea vestică a imperiului, de la Marea Baltică până la Marea
Caspică, provocând în lanț „reacția dominoului” în toată Europa
Centrală și de Est, disoluția Tratatului de la Varșovia, căderea Zi-
dului Berlinului și a întregului sistem comunist, logic încheiat în
colapsul imanent al colosului roșu pe picioare de lut.
Cu două zile înaintea condamnării Pactului Molotov-Ribben-
trop, ceream, de la tribuna Congresului din Moscova, condamnarea
vărsărilor de sânge din România ceaușistă și întindeam practic o
mână de ajutor revoluției române. Toate aceste incredibile eveni-
mente istorice se desfășurau sub ochii noștri, într-un fel eram chiar
actanții lor. Or, în naivitatea noastră, condamnarea Pactului și că-
derea regimului ceaușist ne făceau să credem că mâine-poimâine
Basarabia revine acasă și drumul spinos al exodului nostru se va
încheia în sfârșit peste imaginarul Pod de flor,i așternut de toți
31
frații reuniți la albia Prutului. Nu a fost să fie! Pentru noi. Pentru
republicile baltice condamnarea Pactului s-a pliat perfect pe obiec-
tivul major al luptei lor de emancipare: obținerea sau reactivarea
independenței. Drept care lucru deputații lor și-au sistat partici-
parea la lucrările Congresului sovietic, căutându-și de nevoile lor
interne. Pentru noi, moldovenii, dilema drumului de urmat abia
își reliefa conturul dramatic de hartă sfâșiată! Aceeași dilemă a
formei fără fond politic favorabil!
***
Implacabila duruitoare a timpului mână lumea înainte, dar
viața, în cazul nostru, cei 30 de independență arată că nu te poți
mișca înainte fără o radiografiere obiectivă și clar deductivă a
trecutului. Despre toate aceste lucruri se vorbește în Rezoluția
Parlamentului European din 19 septembrie 2019 referitoare la
importanța memoriei istorice pentru viitorul Europei (2019/2819
(RSP)). Este unul dintre cele mai importante și mai complexe do-
cumente ale PE, care apreciază tranșant natura odioasă a Pactului
Molotov-Ribbentrop, semnat la 23 august 1939, și a nefastelor lui
consecințe pentru destinul tragic, incert dilematic al Basarabiei
nedreptățite nici până în ziua de azi!
Dar, să ascultăm Rezoluția: „Parlamentul european…având
în vedere declarația sa din 23 septembrie 2008 privind proclama-
rea datei de 23 august ca Zi europeană a comemorării victimelor
stalinismului și nazismului; (…) B. Întrucât, cu 80 de ani în urmă,
la 23 august 1939, Uniunea Sovietică comunistă și Germania na-
zistă au semnat un tratat de neagresiune, cunoscut sub numele de
Pactul Ribbentrop-Molotov și protocoalele sale secrete, care au
împărțit Europa și teritoriile statelor independente între cele două
regimuri totalitare și le-au regrupat în sfere de interes, deschizând
astfel calea către izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial; C.
Întrucât, ca o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov,
urmat de Tratatul de prietenie și frontieră germano-sovietic din
28 septembrie 1939, Republica Polonă a fost invadată mai întâi
de Hitler și două săptămâni mai târziu de Stalin, care a înlăturat
independența acestei țări, ceea ce a reprezentat o tragedie fără
precedent pentru poporul polonez (și nu numai – n.n.), Uniunea
sovietică comunistă a început un război agresiv împotriva Finlan-
32
dei la 30 noiembrie 1939, iar în iunie 1940 a ocupat și a anexat
părți din România (Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța
– n.n.) – părți care nu au fost niciodată returnate (subl. n.) – și au
anexat republicile independente Lituania, Letonia și Estonia; (…)
H. Întrucât amintirile privind trecutul tragic al Europei trebuie
păstrate vii pentru a onora victimele, a condamna criminalii și a
pune bazele unei reconcilieri clădite pe adevăr și rememorare; (…)
K. Întrucât, în pofida faptului că, la 24 decembrie 1989, Sovietul
(Congresul – n.n.) Deputaților Poporului al URSS a condamnat
semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, pe lângă alte acorduri
încheiate cu Germania nazistă, autoritățile ruse au negat res-
ponsabilitatea pentru acest acord și consecințele sale (…) 3.(PE)
reamintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și
crime în masă și au recurs la deportări, cauzând în sec. XX pier-
deri de vieți omenești și privări de libertate la o scară nemaivăzută
în istoria umanității; (…) 5. Invită toate statele-membre ale UE să
efectueze o evaluare clară și principială a crimelor și actelor de
agresiune comise de regimurile totalitare comuniste și de regimul
nazist; (…) 8. Invită toate statele-membre să comemoreze data de
23 august ca Ziua Europeană în Memoria Victimelor Totalitare,
atât la nivelul UE, cât și la nivel național (…) 15. Susține în con-
tinuare că Rusia rămâne cea mai mare victimă a totalitarismului
comunist… (dar) 16. Este profund îngrijorată de eforturile depuse
de actuala conducere a Rusiei pentru a distorsiona faptele istorice
… (precum o arată și ultimul articol al lui V. Putin din iulie curent
– precizarea noastră)… 22. Încredințează președintelui sarcina de
a transmite prezenta Rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor
și parlamentelor statelor-membre, Dumei ruse și parlamentelor
țărilor din Parteneriatul Estic.”
„A onora victimele” pentru noi, urmașii basarabenilor din
actuala Republică Moldova înseamnă a ni se face dreptate și ni-
mic mai mult! Considerăm, precum vădește Rezoluția în cauză,
că rămâne a fi o problemă majoră a UE și a României moderne,
hăcuite de doi mari tirani, în ce mod vor alege să-și/să ne facă
dreptate. Sper și aștept de la noul Parlament al RM, în majoritate
proeuropean, o reacție conformă statutului de membru al Parte-
neriatului Estic vizat. Departe de mine gândul că această sublimă
Rezoluție Europeană este doar o formalitate aniversară. Ce rost
33
ar avea „păstrarea vie a amintirilor” și comemorarea nefestivă a
Zilelor Memoriei tragice, atunci când adevărul nu este spus până
la capăt? Iar consecința rostirii și lecuirii prin Adevăr înseamnă
tocmai înlăturarea nedreptății, jafului și minciunii. Nu-i așa?
82 de ani de la semnarea pactului sovieto-nazist, 32 de ani
de la Prima Mare Adunare de emancipare națională a români-
lor basarabeni încă aflați sub regim de ocupație; 31 de ani de la
proclamarea Suveranității RSS Moldovenești și 30 de ani de la
proclamarea Independenței Republicii Moldova – sunt jaloane
istorice importante, care ne solicită maximum de discernământ și
minimum de festivism păunesc în tratarea propriului nostru trecut
mai apropiat sau mai îndepărtat, dar cicatrizat prin aceeași sudură,
numită de Mircea Eliade „teroare a istoriei”.
Da. Și mai există în această înlănțuire labirintică a istoriei
noastre ceva ce pare de neocolit, dar și de neatins. Există o cutumă
sacrală postbelică, un fel de bornă tabu, mai solidă decât Zidul
Berlinului și această bornă sacrală se numește Tratatul de Pace
de la Paris. Între altele, tot acum, în august, se împlinesc 75 de
ani de la demararea negocierilor miniștrilor de externe ai puterilor
biruitoare și ai asociaților lor pentru încheierea unui tratat de pace
comun și a tratatelor bilaterale, care au marcat relațiile și hotarele
europene până la unificarea Germaniei, prăbușirea sistemului soci-
alist în Europa Centrală și de Est și colapsul URSS-ului…
Foarfeca istoriei și aici a fost nemiloasă cu noi… Iată cum
tratează situația României postbelice, vizavi de problema Basa-
rabiei, unul dintre cei mai avizați istorici ai României, prof. Keits
Hitchins, membru de onoare al Academiei Române: „Negocierile
pentru o pace finală cu România, care începuseră la Paris, în au-
gust 1946, s-au încheiat la începutul anului următor. Tătărescu,
însoțit de Gheorghiu-Dej și de Pătrășcanu, a condus delegația
română. Ei au încercat, fără succes, să obțină recunoașterea sta-
tutului de cobeligerantă pentru România și a zilei de 23 august
1944, și nu de 12 septembrie 1944, ca dată oficială a intrării Ro-
mâniei în război, în speranța ușurării poverii reparațiilor. Dar,
în general, delegația română nu a contestat nicio problemă de
importanță vitală pentru Uniunea Sovietică (subl. n.). De exem-
plu, cu toate că frontiera dintre România și Ungaria, anterioară
anului 1940, fusese restabilită, dat fiind că fusese modificată sub
34
amenințarea forței, Tătărescu și ceilalți nu au obiectat față de
anexarea sovietică a Basarabiei și a nordului Bucovinei (…). Tra-
tatul de pace a fost semnat la 10 februarie 1947” (Keits Hitchins,
România.1866-1947. Ed. IV-a, Ed. Humanitas, 2013, pag.603).
Între altele, e vorba de același ex-prim-ministru Gh. Tătă-
rescu, cel care la Consiliul de Coroană convocat de regele Carol
al II-ea la 27 iunie 1940 pentru discutarea ultimatumului sovietic,
povestește Nicolae Iorga lui G. Gafencu: „Militarii au fost lamen-
tabili, miniștri tineri … și mai lamentabili, iar Tătărescu, „peli-
canul sonor”, și Argetoianu – „odioși”! (Vezi nota de subsol, N.
Iorga, Jurnalul ultimilor ani, 1938-1940. Inedit, Ed. Humanitas,
2019, pag.296).
Astfel s-a produs a doua cedare „fără niciun foc” a Basara-
biei în cadrul Conferinței de Pace de la Paris 1946-1947, care a
statuat frontierele Europei postbelice, precum o confirmă și sursele
rusești. Soluționând în favoarea României diferendul cu Ungaria
asupra Transilvaniei, adică anulând Dictatul de la Viena din 1940
și admițând corecția frontierelor vestice în baza Tratatului de la
Trianon din 1920, recunoscându-se în felul acesta meritul Ro-
mâniei în urgentarea încheierii războiului, totuși, învingătorii nu
admiteau nicio atingere a frontierelor sovietice, impuse în iunie
1940, de asemenea, prin dictat. „Noi nu vedem niciun temei să
discutăm despre alte hotare ale României, – accentua Molotov (în
cadrul Comisiei Miniștrilor de Externe – n. n.) însă, dacă doresc
colegii să amintească despre alte hotare ale României, noi n-avem
obiecții.” În acest mod a fost atinsă o decizie coordonată care
s-a reflectat mai târziu în Tratatul cu România. Asta însemna, că
toată Transilvania trece la România, iar Basarabia și Bucovina de
Nord rămân în componența Uniunii Sovietice” (Т. М. Исламов,
Т. А. Покивайлова, Восточная Европа в силовом поле
держав. Трансилванский вопрос. 1940-1946 годы. Российская
Академия наук. Москва, 2008. стр.220).
…Cu adevărat, sunt imprevizibile meandrele istoriei, dar
când ele decurg din lăcomia, lașitatea și perfidia umană pare că
însăși Istoria râde și plânge-n surdină față de păcatele care i se
incriminează! Și aici o întrebare retorică: Dacă principalul su-
biect-semnatar (URSS) al Tratatului de pace de la Paris nu mai
există și dacă principalul perdant (Germania), astăzi este în fruntea
35
comunității europene, iar un alt subiect-semnatar și principal aliat,
Marea Britanie, a părăsit „prin brexit” comunitatea europeană,
atunci ce o mai fi rămas din vechiul Tratat?
Să fie clar: nimeni nu contestă oportunitatea Tratatului din
1947. Dar, fiind suverani și independenți, mai și vizați în acele
negocieri, noi doar spunem pe șleau ceea ce ne frământă. Atât. Așa
precum ne frământă în continuare avalanșa deciziilor, ezitărilor,
confruntărilor și regreselor, gafelor și meandrelor care niciodată
n-au încetat, precum calamitățile naturale, să ne încerce de înger și
să ne pustiască vetrele…
***
Miezul sau începutul tuturor acestor meandre, bâlbe, clivaje,
derapaje, provocări labirintice trebuie căutat atât în trecutul istoric
îndepărtat, cât și în segmentul tranzitoriu apropiat. Între prima și
cea de a treia MAN ale Independenței.
Anul 1990… Anul „paradei suveranităților”, când totul părea
posibil, când timpul comprimat la maximum răsfrângea energii ne-
bănuite pe fețele și în sufletele oamenilor. Mărturisesc că de atunci
încoace n-am întâlnit chipuri mai senine și frunți mai demne decât
cele de atunci contopite dumnezeiește în icoana sfântă a poporului
nostru scuturându-și robia!
Țin să remarc cu satisfacție că anul trecut, la cei 30 de ani de
la proclamarea suveranității, Universitatea de Stat din Moldova și
Centrul de Excelență ProMemoria au desfășurat online o impor-
tantă Conferință științifică interuniversitară, materialele căreia se
regăsesc în consistentul volum Suveranitatea Republicii Moldova:
concept și realizare. (2020). În ansamblu și în profunzime, volumul
cuprinde toată problematica legată de suveranitatea și independen-
ța Republicii Moldova, fapt ce-mi reduce substanțial efortul de
a cuprinde necuprinsul. Fără intenția de a diminua pe nimeni, aș
menționa în mod special eseurile lui Dorin Popescu Treizeci de ani
de foxtrot-kazaciok geopolitic în Republica Moldova; Constantin
Corneanu Prăbușirea glacisului strategic al URSS și drumul spre
suveranitate al RSSM (1989-1990); Mihai Druță Dilema Parla-
mentului Independenței; comunicările lui Mihai Adauge, Anatol
Petrencu, Nicolae Enciu ș.a.
36
Cei patru vectori geopolitici prioritari, definitorii pentru ca-
racterizarea statalității în devenire a Republicii Moldova: vectorul
geopolitic românesc; vectorul european-euroatlantic; vectorul
statalist (moldovenesc) și vectorul geopolitic post-sovietic/rusesc
– definesc clar și paradigmatic direcțiile care se exclud reciproc în
imaginarul politic moldovenesc, iar concluzia prof. Dorin Popescu
este dureros de tranșantă: „În absența unor soluții geopolitice
creative la București, Bruxelles și Washington, se va mai dansa
geopolitic timp de încă trei decenii de statalitate și suveranitate
la Chișinău foxtrot-kazaciokul” (Op. cit, pag. 32). Cu o singură
completare: Foxtrot-kazaciok sub naiul lui Zamfir...
Mărturisesc că cele mai acute tribulații neliniștitoare, pentru
prima dată le-am simțit clar în timpul întâlnirilor mele cu cei din
eșalonul suprem al statului român, în calitatea mea de șef al gu-
vernului moldovenesc în exil din perioada 20-26 august 1991, pe
timpului PUCI-ului militar de la Moscova, în ajunul proclamării
independenței Republicii Moldova. Nu aveam atunci mandat de
la Consiliul nostru de Securitate să negociez subiectul Unirii, dar
la întâlnirea cu Ion Iliescu mi-am luat inima în dinți și, în calitatea
mea de votant, la Moscova, al Legii care a anulat toate consecințe-
le Pactului Molotov-Ribbentrop și a protocoalelor lui secrete, am
abordat frontal această problemă. Referințele de răspuns au fost
Tratatul de la Paris, Cadrilaterul, Târgu-Mureșul, situația explo-
zibilă din Iugoslavia și potențialul brâu de foc din jurul Româ-
niei. Deci, în consecință: Nu! Faptul discuției a fost aposteriori
confirmat de însuși Iliescu într-un dialog radiofonic la Vocea
Basarabiei unde participa și Mircea Snegur cu prilejul celor 20 de
ani ai independenței. Paradoxul situației rezidă în faptul că nu eu,
ci mie, suspușii întrevederilor, Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian
Năstase – erau chemați să inițieze un dialog, cel puțin, de tatonare
a ideii Unirii, în clipa când Basarabia se afla la răscruce! Acel NU
dureros, străin și surd, mi-a provocat, la întoarcerea acasă, o izbuc-
nire emoțională pe malul drept al Prutului, în apele căruia mi-am
înecat proiectul meu de declarație a Unirii și, drept compensație
consolatoare, am propus în ziua proclamării independenței imnul
Deșteaptă-te, române!
Dar să revenim la 1990… În perioada 1-3 noiembrie, după
odiseea de la Comrat, încheiată perdant, dar fără victime, merit pe
37
care mi-l asum în calitate de conducător al negocierilor, intuind
pericolul scenariului Karabahului și Tbilisi, după primele împuș-
cături de la Dubăsari provocate de separatiști și soldate cu victime
omenești, împreună cu domnii M. Snegur și M. Druc, am fost con-
vocați de Mihail Gorbaciov la Moscova, unde, pentru prima dată,
premierul URSS-ului Nicolai Rîjkov și președintele Sovietului
Suprem Anatolii Lukianov ne-au amenințat fățiș că, dacă nu vom
semna Tratatul unional, vom avea încă două republici pe teritoriul
nostru suveran.
Citez din memoriile dlui Mircea Snegur: „Exprimându-și ma-
rea indignare față de amestecul armatei sovietice în evenimentele
din sudul republicii, I. Hadârcă a propus includerea pe ordinea de
zi a chestiunii privind adoptarea Hotărârii despre Independența
Republicii Moldova. În opinia sa, numai astfel putem scăpa de
armata de ocupație. Acesta a fost momentul când ideea de Inde-
pendență a răsunat prima dată în mod oficial. Ea aparține dlui I.
Hadârcă, cel care intuia foarte bine cursul evenimentelor și nu
scăpa momentele potrivite pentru a face propuneri extraordinare”
(Mircea Snegur, Labirintul destinului, vol. 2, 2008, pag.834).
O altă fază: „Pentru studierea (Decretului lui M. Gorbaciov
din 22 decembrie 1990 - n. n.) și elaborarea propunerilor con-
crete în vederea realizării, a fost instituită o comisie în frunte cu
I. Hadârcă. (Din nou I. Hadârcă!). Domnia sa era încadrat în
toate activitățile „de șoc”, să le spunem așa” (Ibidem, pag. 456).
Indirect, dl M. Snegur recunoaște aici că am fost permanent de-
semnat de majoritatea spectatoare, intenționat sau nu, să acopăr
cele mai vulnerabile și mai fierbinți clivaje, pe care ni le impuneau
circumstanțele.
Referitor la Imnul Deșteaptă-te, române, Domnia sa afirmă:
„Profitând de euforia care domnea în sală, dl I. Hadârcă a propus
ca în calitate de Imn de stat al Republicii Moldova să fie confirmat
cântecul „Deșteaptă-te, române”. A trecut procedura de votare și
această propunere, deși – nu în unanimitate” (Ibidem, pag.248).
Sunt necesare câteva precizări pe marginea acestor afirmații. Nu
am „profitat de euforia care domnea în sală”. Am aplicat consec-
vent doleanțele alegătorilor mei din Călărași, Nisporeni, Sânge-
rei, participanți la cea de-a treia MAN, care, deja în drum spre
Parlament, pentru a vota Independența, mi-au umplut buzunarele
38
cu bilețele în care cereau insistent ca imnul care ne-a însoțit toate
mitingurile deșteptării noastre să-și ia locul cuvenit și în fruntea
statului deșteptat. Deci, Nu „cântec”, ci IMN. Până astăzi consider
că Deșteaptă-te, române, imnul revoluționarilor de la 1848 și al
deputaților Sfatului Țării, care au deschis ședința de la 27 martie
1918 cu Deșteaptă-te, române, este parte integrantă a materiei
Declarației de independență și trebuie, merită a fi reabilitat și pro-
clamat constituțional în calitate de Imn Național.
***
Profesorul newyorkez de studii central-europene, Tony Judt,
în amplul său eseu monografic „Epoca postbelică. O istorie a Eu-
ropei de după 1945”, (Ed. Polirom, 2008) consemnează următoa-
rele adevăruri despre noi, despre suveranitatea și clivajele noastre
identitare: „Moldova sovietică, sufocată între Ucraina și Româ-
nia, reprezintă un caz diferit și mult mai interesant. De-a lungul
secolului, teritoriul în chestiune – Basarabia, cum i se spunea sub
țarii ruși – a trecut de la Rusia la România și înapoi, în funcție
de soarta războaielor. Cei patru milioane și jumătate de locuitori
erau în principal moldoveni, dar cu două minorități importante
(rusă și ucraineană) și un număr semnificativ de bulgari, evrei,
țigani și găgăuzi (o populație ortodoxă de limbă turcă ce trăiește
în zona Mării Negre). În acest amestec tipic imperial de popoare,
cei mai mulți vorbesc românește, dar, sub regimul sovietic – pen-
tru a fi ținuți la distanță de vecinii români – cetățenii din Moldova
au fost constrânși să folosească alfabetul chirilic și să se scrie ca
fiind moldoveni, nu români.
În consecință, identitatea națională era aici destul de neclară
(…). Când a apărut un „Front Popular”, în 1989, principalul său
obiectiv a fost ca româna să devină limba oficială a republicii,
concesie acordată chiar în acel an de autoritățile comuniste locale
(?!–n.n.). Nu au lipsit discuțiile incendiare (mai mult speculative
și descurajate explicit de la București) despre „reîntregirea neamu-
lui” (Op. cit., pag. 595).
Ceea ce lipsește, de regulă, în comentariile externe, este,
mai întotdeauna, decelarea nuanțelor. Aici, de pildă, „Moldova
sovietică sufocată”, da, însă mai curând sufocată de îmbrățișarea
Tiranului estic, dar și de propriile incertitudini. Apoi, „discuțiile
39
incendiare despre reîntregire” n-au fost de loc speculative. Des-
curajate – da, însă nu doar de București…
„După alegerile din 1990, spune în continuare Tony Judt, în
care Frontul Popular a câștigat (?!–n.n.) majoritatea (doar o treime!
– n.n.), noul guvern a schimbat numele republicii din Republica
Socialistă Sovietică Moldovenească în Republica Sovietică Socia-
listă Moldova (ulterior doar Republica Moldova) și apoi, în iunie,
s-a declarat stat suveran. Aceste schimbări mai mult simbolice au
cauzat neliniște și speculații despre un separatism profilactic atât
în rândul vorbitorilor de rusă, cât și în cazul comunității găgăuze”
(Op. cit., pag. 595).
Reținem sintagma ironic-adevărată „schimbări mai mult
simbolice” și vom aprecia spațiul acordat tendințelor separatiste,
deși autorului îi scapă tocmai esențialul: cultivarea separatismului
pro rus de la centrul imperial, cu o masivă prezență armată, greve
muncitorești împotriva limbii, tricolorului, suveranității, blocade
și permanentele șantaje economice ale Moscovei.
PUCI-ul din 19-21 august 1991, notează expertul-sovietolog
Tony Judt, a accelerat procesele de dezmembrare și implozie a
URSS care dispăruse pașnic în neant, dar cu toate acestea „Sta-
tul sovietic nu a dispărut” (Tony Judt. Op cit., pag. 601). Mai
exact, nu a dispărut modelul statalist sovietic, precum s-a văzut
„URSS s-a dezmembrat, mai degrabă, într-o puzderie de mici
state succesoare, cele mai multe conduse de autocrați comuniști
experimentați, ce au reprodus și au impus din instinct sistemele și
autoritatea pe care o deținuseră anterior ca ștabi sovietici. În cele
mai multe dintre republicile succesoare nu a existat o „tranziție
spre democrație”, – tranziția a venit – dacă a venit – ceva mai
târziu. Puterea autocrată de stat, singurul tip de putere pe care
cetățenii sovietici îl cunoșteau, nu a fost atât detronată, cât dimi-
nuată” (Op. cit, pag. 601).
Se profila o nouă formă de „cameleonism politic”, când „se-
cretarii comuniști locali” peste noapte se transformau în președinți
de stat: „Independența în Ucraina, Moldova sau chiar Georgia
viza nu autodeterminarea, ci autoconservarea: o bază sănătoasă
pentru formarea unui stat, cum s-a dovedit ulterior, dar un fun-
dament nesigur pentru democrație” (Ibidem, pag. 602). Cu alte
cuvinte, aceeași Marie sub altă pălărie, adică aceeași formalizare
40
neostatalistă a vechilor decalaje dintre formă – fond sau de aș-
ternere a ecartamentului în lipsa fundamentului. La propriu și la
figurat, precum de 30 de ani se tot vorbește în spațiul nostru de
ajustarea ecartamentului feroviar la standardele europene, dar se
pare că autoritățile moldovene, mai ales guvernările comunisto-so-
cialiste, au așteptat mai curând ajustarea ecartamentului european
la cel ruso-moldovean din gara Unghenilor...
Cu toate că nu sunt un fan înfocat al independenței, mai ales
în interpretarea ei moldovenistă, consider că tratarea unilaterală
a subiectului, a faptului că, citez: „Au fost trei decenii numai de
corupție și declin! – mi se pare o afirmație împinsă în altă extremă.
Așa cum știm a decela răul, fără a întreprinde nimic pentru a-l înlă-
tura, tot așa trebuie să învățăm a nuanța binele, alegându-l grijuliu
și lăstărindu-l cu speranțe. Da, Independența-30 este un bun prilej
de diagnosticare cât mai exactă a bolnavului aflat în stare gravă,
de criză, agonie sau chiar în comă. Este chemarea experților să-i
descrie tabelul sinoptic și a politicienilor, împreună cu asistenții
externi, să vină cu soluții de tratament adecvat. Noi putem veni
doar cu păreri și impresii care ar putea contribui, eventual, la o
ameliorare mai grabnică… În fișa pacientului, în caleidoscopul
celor 30 de ani de independență ca efect și cauză implicite, vom
observa caracteristici adeseori antagoniste, dar strâns legate prin
ideea de independență, idee care fiind interpretată oarecum bizar, a
generat antagonismele de direcție, vectorii și decalajele insurmon-
tabile, provocatoare ale stării critice actuale.
Pentru a contura un tot întreg va trebui să distingem carac-
teristicile fiecărui deceniu de independență în parte, cu elementele
comune și, în același timp, cu sincope, rupturi iremediabile. Primul
deceniu al Independenței, cel mai turbulent, se distinge prin pri-
mele alegeri democratice ale unui Soviet Suprem al unei republici
socialiste, transformat peste noapte în Parlament al Independenței.
Anume în acest Parlament, cu precădere, în baza platformei politi-
ce a Frontului Popular, deși aflat în minoritate, se pun bazele noii
statalități: legiferarea simbolisticii de stat (tricolorul, stema, Ziua
națională a limbii române, anularea sărbătorilor comuniste și re-
cunoașterea sărbătorilor creștine); recunoașterea printre primii din
lume a Independenței Lituaniei; respingerea Tratatului unional;
instituirea formei lume a âne, anularea sărbătorilor comuniste și
41
recunoașterea sărbătorilor creștinerovocatoare ale stării critprezi-
dențiale de guvernare; primele Poduri de Flori; declararea Suvera-
nității; Hotărârea de condamnare a Pactului Molotov-Ribbentrop,
a PUCI-ului militar moscovit; interzicerea partidului comunist și a
simbolisticii comuniste, apoi repunerea lui în drepturi; proclamarea
Independenței și a Imnului de stat Deșteaptă-te, române, apoi anu-
larea lui; căderea succesivă a guvernelor cu reprezentare pestriță;
semnarea, fără a consulta Parlamentul, de către președintele statului
a Tratatului de constituire a Comunității Statelor Independente la 21
decembrie 1991; recunoașterea Independenței Republicii Moldova
în cadrul ONU, la 2 martie 1992, și imediat declanșarea războiului
transnistrean; semnarea Acordului umilitor de încetare a focului cu
Federația Rusă, instigatoarea războiului; procesele anevoioase de
elaborare a noii Constituții, a Codului Funciar și a Legii privatizării;
stabilirea primelor Ambasade occidentale la Chișinău etc.
Ideea Unirii, totuși, m-a măcinat obsedant toți acești ani de
căutare febrilă a căilor optime de dezvoltare și un alt prilej mai
bun pentru promovarea ideilor mele nu putea fi decât Simpozionul
științific Integrarea economică a Republicii Moldova cu România,
desfășurat la Chișinău în zilele de 7-9 decembrie 1992 sub egida
Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Institutul
Național de Cercetări Economice al Academiei Române (INCE).
În discursul meu la deschiderea Simpozionului „Etape, sis-
teme și priorități ale integrării moldo-române” m-am axat pe re-
levarea necesităților de convergență economică în cheia dinamicii
integratoare europene, pe dezvoltarea cooperării sectoriale mixte;
pe liberalizarea și intensificarea fluxului comercial transfrontalier;
crearea uniunii vamale; formarea pieței comune; monetare și soci-
ale, vizând aspectele cadrului instituțional al integrării, prioritățile
și dificultățile complementare. Garanția sigură pentru realizarea
acestor obiective o vedeam în „Încheierea urgentă a Tratatului de
fraternitate și integrare între RM și România, tratat care urma să
desăvârșească procesul și să prepare „terenul” pentru o eventuală
reunificare a teritoriilor românești din fosta URSS cu România,
ca un obiectiv strategic firesc al lichidării consecințelor Pactului
Molotov-Ribbentrop” (Materialele Simpozionului științific In-
te-grarea economică a Republicii Moldova cu România, ASEM,
Chișinău, 1993, pag. 9).
42
Ei bine, a fost o simplă expunere de prezumții teoretice și
nu am înțeles, nici până astăzi, reacția disproporționată și bolnă-
vicioasă a președintelui republicii, care, în istorica sa declarație
în Parlament, de la 24 decembrie 1992, a aruncat, pur și simplu,
în aer firavul echilibru parlamentar, a solicitat un referendum în
problema neunirii cu România, „pentru a pune capăt speculațiilor
unioniste”, atacând, în paralel, și Sfântul Sinod de la București
„pentru lipsa de stimă față de conducerea Moldovei… prin reo-
ficializarea Mitropoliei Basarabiei în componența Patriarhiei
române”! Reproduc din Declarație: „Întru „grabnica desăvârșire
a marii integrări” se pronunță și unii demnitari ce sunt obsedați
mai curând de propriile ambiții și interese, uitând că mai există și
poporul, care trebuie întrebat și ascultat” (M. Snegur, Labirintul
destinului, vol.2, pag. 369).
Parlamentul fierbea ca un stup de albine. Imediat s-a for-
malizat o listă de 174 de deputați în frunte cu Nicolae Andronic,
consilierul dlui președinte, care cereau votarea unui referendum în
problema neunirii. După ce am moderat ședințele incendiare și am
respins în câteva rânduri solicitarea hazardată, mi s-a acordat vot
de neîncredere, iar Grupul 174 a blocat activitatea Parlamentului,
urmând ca, după 3 luni de blocaj, Parlamentul să se autodizolve.
Precum se vede, toate săgețile erau îndreptate asupra celui ce su-
portase stoic până atunci toate „șocurile” parlamentare. Fără un
suport adecvat, grupul Frontului popular reducându-se de la 130
până la 30 de persoane, eram forțat să-mi dau demisia. Pentru a
înlătura orice interpretări și acuze „colegiale”, accentuez că am
fost ultimul, sub presiunea circumstanțelor, care și-a depus de-
misia, stopând criza parlamentară de 2 luni și anulând cu un an
anticipatele.
Derivat din acest minipuci local, Congresul de resuscitare
a moldovenismului ca linie politică oficială „Casa noastră – Re-
publica Moldova”, împreună cu conflictul transnistrean („V-am
provocat special războiul din 1992 ca să nu vă uniți cu România”,
declara în 2002, la Chișinău, președintele Dumei Ruse, Ghenadie
Selezniov) – toate aceste acțiuni concertante au descurajat defini-
tiv marile proiecte unioniste.
Începea era moldovenismului histrionic, de la vămile euroa-
siatice până la cele euroatlantice…
43
Repunerea în drepturi a partidului comuniștilor sub bagheta
magică a președintelui Petru Lucinschi, reculul comunisto-agra-
rian, în bloc cu interfrontiștii; Congresul moldoveniștilor Casa
noastră – Republica Moldova, din februarie 1994, și alunecarea
lui Mircea Snegur în brațele agrarienilor, apoi votarea noii Consti-
tuții cu anacronicul articol 13 „Limba de stat a Republicii Moldova
este limba moldovenească funcționând pe baza grafiei latine”; vo-
tarea de către guvernarea agrariano-interfrontistă a „Legii privind
statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri); concesionarea
pachetului majoritar al Gazoductului republican către „Gazprom”;
scurta guvernare proeuropeană a liberalului Ion Sturza, sacrificată
de aceeași comuniști-interfrontiști cu ajutorul „mâinilor curate” ale
„patriotului” Iurie Roșca – astfel, primul deceniu al Independenței
sucombă definitiv și pentru multă vreme în băltoaca roșiatică a
celor bătuți cu secera și ciocanul…
***
Deceniul doi, de exhibare a dispozițiilor antiromânești și
antieuropene, sfârșește simbolic odată cu revoluția TWITER, ar-
derea declarației de Independență și începutul guvernării ambigui,
pline de țâfne și războaie intestinale, a Alianțelor pentru Integrare
Europeană…
Deceniul trei, zguduit de convulsii și ambiții oligarhice, se
poate mândri cu o singură realizare notorie: semnarea și ratificarea
Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europeană, la
care a contribuit și umila mea persoană, dar bazele puse parcursu-
lui european de „poveste cu succes” sunt compromise cu același
zel prin furtul miliardului și concesionarea frauduloasă a Aeropor-
tului Internațional Chișinău. Guvernarea marionetei Kremlinului,
încununată de „Kuliokul” mitologic, în sensul luării de mită este,
categoric, lipsită de relevanță istorică. Finalul apoteotic al acestui
deceniu, cu victoria Maiei Sandu și a partidului condus de ea, vine
să reanime ceea ce părea o cauză definitiv pierdută.
O experiență inedită în confruntarea mea cu sistemul local
al lui Themis a fost pe la mijlocul deceniului trei al firavei noastre
independențe…
După un periplu de doi ani pe la toate instanțele de judecată
chișinăuiene, între 18-19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Chișinău
44
desfășoară expres, tocmai în lipsa unui guvern constituit, trei
ședințe-fulger în dosarul „Ex-deputații PLR contra Guvernului
Republicii Moldova în cazul concesionării ilegale a Aeropor-
tului Internațional Chișinău”. Apropo, avocatul beneficiarului
AVIA-Invest, prezent în instanță era nimeni altul decât actualul
deputat al Partidului ȘOR Denis Ulanov, aflat acum sub acuzare
de fraudă și spălare de bani!
La vremea respectivă, în condițiile „statului capturat”, când
Agenția Proprietății Publice ca structură a Guvernului, Curtea de Apel
și beneficiarul tranzacției ilegale AVIA-Invest făceau corp comun
împotriva reclamanților, era mai mult decât previzibilă respingerea
apelului nostru către instanță, după cum s-a și întâmplat. Subsemna-
tul, ca oponent principal, am intervenit în finalul penibilului spectacol,
punctând următoarele: „Atunci când mi-am depus semnătura sub
Declarația de Independență, pe care o vedem aici atârnată în sala
de judecată deasupra capetelor Dumneavoastră, noi, semnatarii ei,
am avut în vedere inclusiv constituirea unui stat de drept în care toți
sunt egali în fața legii și demnitarii de stat, și funcționarii publici,
judecătorii, procurorii – în aceeași măsură cu cetățenii simpli. Am
avut în vedere că datoria judecătorilor este, în primul rând, să apere
interesul național, să nu admită ori chiar să comită delapidări ale
bunului public, să nu folosească principiul inamovibilității drept pa-
ravan pentru afaceri oneroase, pentru transformarea instanțelor în
anexe de cartel; să stârpească flagelul corupției și să facă dreptate.
Am asistat, din păcate, la o distorsionare gravă a acestor deziderate
de început ale statului, de aceea nu-mi rămâne decât să-mi exprim
regretul pentru propria mea semnătură depusă pe Declarație. Inutilă,
precum se vede. Știind atunci la ce se va ajunge, cu siguranță că nu
aș mai fi semnat-o!” (19 ianuarie 2016).
E de reținut aici că regretul nu a fost doar al meu, ci și al
mai multor oameni de bună-credință unii dintre care nu mai sunt
printre noi…
Cât privește Aeroportul, lucrurile au rămas baltă, ca și mai
înainte, la nivelul anului 2016. Ca și mai înainte, când nu doar
subiectul concesionării ilegale a fost preocuparea noastră, dar și
pe urmele proaspete ale mașinațiilor în jurul Băncii de Economii
a Moldovei soldate încă din toamna anului 2013 cu furtul miliar-
dului. În plenul Parlamentului, la 3 octombrie 2013, am contestat
45
soluția propusă „de majorare a capitalului social al BEM prin
emisia suplimentară de acțiuni (care) se considera optimă pentru
redresarea situației”. Iar periplul lui Hamlet prin instanțe, după
care să constate că „ceva e putred în Danemarca” l-am început
direct de la Curtea Constituțională a Moldovei! Înalta instanță,
condusă de eminentul jurist în drept constituțional Alexandru Tă-
nase, a acceptat mai întâi sesizarea noastră, în prealabil sistând,
prin decizia CC din 10 septembrie 2013, Hotărârea Guvernului nr.
321 din 30 mai 2013 privind concesionarea Aeroportului, ca mai
apoi, prin nu se știe ce vrăjeli jurisdicționale, jurații Înaltei Curți să
fie atinși pe un cap de autism și n-au mai auzit văicărelile noastre
ridicole referitoare la atingerea și vulnerabilizarea unui obiect stra-
tegic, de maximă importanță pentru patrimoniul național și pentru
asigurarea, de facto, a Independenței Republicii Moldova!
***
Cu multă amărăciune, dar sine ira et studio, trebuie să vor-
besc aici și despre inexplicabilele descurajări și atitudini bucureș-
tene circumspecte, care au tăiat elanul anilor 90 și ne-au cultivat,
cu rare excepții, sentimentul abandonului…
Pentru exemplificare, aduc câteva mostre destul de elocvente
și frecvente, în același timp, în anumite medii politice, elitiste,
publicistice, deci aflate pe diferite paliere ale societății românești.
Iată, de pildă, răspunsul publicistului și antropologului Vintilă
Mihăilescu la întrebarea, cum vede ideea unor ONG-uri privind
unirea României cu Republica Moldova: „Pot să le înțeleg afectiv,
dar nu pot să le împărtășesc efectiv: politic – adică realist – acest
lucru nu mai este posibil. Iar dacă ar fi posibil politic, ar fi dezas-
truos economic. Singura „unire” posibilă a fost și rămâne aceea
culturală, de comunicare și împărtășire a unei moșteniri comune,
dimpreună cu diferențele istorice acumulate și de-o parte și de
alta, și care ne îmbogățesc și pe unii, și pe ceilalți” (Vintilă Mi-
hăilescu. Pentru Marea Unire chiar s-a luptat…publicat în ziarul
Adevărul, 13-15 aprilie, 2018, pag.15). Deci, „diferențe care ne
îmbogățesc”? Vai și amar de asemenea îmbogățire!
Alt exemplu, din culegerea de eseuri ale Editurii Humanitas
cu un generic mai mult decât grăitor: „VIN RUȘII! 5 perspective
asupra unei vecinătăți primejdioase”. Se întreabă, alarmant, Sa-
46
bina Fati, „Ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd (sic!), Bucureștiul
ar intra în jocul unionist și ar prelua Republica Moldova cu tot
cu Transnistria (cu toate că acest teritoriu de după Nistru nu a
aparținut niciodată României) fără acceptul marilor puteri occi-
dentale?
S-ar trezi dintr-odată cu forțe de ocupație rusești pe teritoriul
său, cu o minoritate ucraineană de aproape jumătate de milion de
oameni și cu 360.000 de ruși. Autonomia Găgăuzia și Transnistria,
unde este garată Armata a 14-a a Rusiei, vor rămâne două găuri
negre prin care totul va putea fi destabilizat. Economia și așa
destul de șubredă își va pierde complet echilibrul, iar mașina de
spălat bani rusești se va extinde încet-încet până la București. (…)
O graniță instabilă care poate arunca țara într-un conflict scurt,
dar complicat, va face România un stat eșuat, incapabil să-și ad-
ministreze frontierele. Militarii ruși sunt maeștri ai provocărilor,
și nici NATO, nici marile capitale ale Europei nu vor să asiste la
un scenariu de acest fel; de aceea unirea României cu Republica
Moldova nu e încurajată” (Op. cit., 2018, pag. 70-77).
Controversatul istoric Lucian Boia, vorbind de românii etnici,
totuși, ca o „națiune bine sudată” are rezerve doar într-o privință:
„Excepție face, poate, Basarabia, supusă, în două reprize, unei
politici agresive de rusificare, cea de-a doua, în era sovietică, încă
mai apăsătoare și mai eficientă decât cea dintâi; în consecință, ro-
mânii basarabeni par să se fi redefinit ca națiune moldovenească
distinctă de națiunea română (deși, și în această privință, istoria
e în desfășurare și rămâne de văzut ce va aduce viitorul)” (Lucian
Boia. În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități.
Buc., Ed. Humanitas, 2017, pag. 96). „Par să se fi redefinit” sau
i-au redefinit? Bine că aici măcar mai „rămâne de văzut”…
Vorbind despre scandaloasa direcție de busolă fixă a cozii
calului lui Suvorov deasupra Focșanilor și despre „faza lansării
proiectelor podurilor de flori de peste Prut, de pe malul de vest
spre est (?! – n.n.), o formă ce putea fi încadrabilă etapei de es-
caladare a provocărilor” (p. 272), Ioan Talpeș, fostul consilier al
lui Ion Iliescu și șef aș Serviciului de Informații Externe, în stilu-i
caracteristic insinuos-bombastic, dezvăluie, în mai multe pagini din
recentele sale memorii, cauzele obiective și suspicios-subiective
ale atitudinii Bucureștiului față de Republica Moldova la vremea
47
febrilei afirmări identitare a acesteia: „Republica Moldova era con-
siderată la Moscova – aveam să mă conving, din discuțiile la cel
mai înalt nivel, inclusiv din anii 2002-2003, ocazionate de primirea
la președintele Rusiei, dl Vladimir Putin – drept un stat inclus în
geografia protecției nemijlocite a spațiului strategic rus, orice in-
truziune asupra statutului internațional al Moldovei fiind apreciată
drept o amenințare la adresa Moscovei. Bucureștiul – dacă dorea și
aștepta să aibă liniște – trebuia să respecte preempțiunea Rusiei în
Republica Moldova (subl. n.) sau dacă, totuși, dorește reunificarea,
să accepte asocierea la polarizarea estică dominantă de Federația
Rusă” (Ioan Talpeș. Exercițiul România. De la războiul rece la dez-
informarea globală. Buc., Ed. Militară, 2019, pag. 406).
Nu departe de atitudinea circumspectă a serviciilor speciale
era și atitudinea altui consilier prezidențial în probleme de politică
externă – Ioan Mircea Pascu, deplasat la Moscova pe 9 februarie
1991, probabil în vederea pregătirii controversatului Tratat ro-
mâno-sovietic (peste capetele Chișinăului). Lamentându-se că „în
plan politic nu este pusă încă la punct o „interacțiune autentică” cu
Uniunea Sovietică”, I.M.P. își exprimă îngrijorarea că „nu trebuie
făcut nimic care să complice poziția conducerii sovietice, perso-
nal a lui M. S, Gorbaciov” și etalează un optimism prudent că
nimeni nu poate împiedica existența unor relații foarte bune între
România și R.S.S. Moldova în condițiile în care „ei vor rămâne
în componența URSS, de care ei sunt sudați de o lungă istorie”
(subl. n.), iar la urmă se desolidarizează ca Sf. Petru, afirmând cu
tupeu că „frații nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în
același apartament” (subl. n.) (Citat după comunicarea dr. Con-
stantin Corneanu, Relațiile româno-sovietice/ruse de la destindere
la încordare (1990-2017), 14 decembrie 2017/ AESGS în presă,
Articole, Geopolitică, Istorie, Relații internaționale – la Confe-
rința Internațională Relațiile Româno-Ruse: trecut, prezent și
perspective, 13-14 decembrie 2017, INST/Academia Română).
În fine, alți doi actori importanți, implicați în opera de descu-
rajare a tendințelor unioniste basarabene, au fost chiar președintele
României, Ion Iliescu, și ministrul de externe, Adrian Năstase, prin
semnarea, în primul rând, a Tratatului de colaborare, bună vecinătate
și prietenie dintre România și URSS, în aprilie 1991, adică după De-
clarația de Suveranitate a Republicii Moldova și respingerea, la 14
48
martie, a Referendumului sovietic privind semnarea unui nou Tratat
unional! Este inimaginabil, cum se putea claca în asemenea grad,
chiar în ajunul prăbușirii deja previzibile a urss - ului! Lucrurile par
a se limpezi, dacă luăm în calcul și comentariile oficialilor din acea
perioadă. „Referindu-se la relația cu spațiul dintre Prut și Nistru (să
reținem, „relația cu spațiul” ! – n.n.), ministrul român de externe va
declara că există două niveluri de analiză: unul emoțional, istoric
și cel politic, al responsabilității guvernamentale (…). Poziția noas-
tră e aceea a deschiderii supapelor”! (Constantin Corneanu, sursa
citată). Deci, asta era hiba! Existau niște supape care, din când în
când, trebuiau deschise! La fel cum, periodic, ele se și închideau…
Am simțit organic lucrul acesta, mai ales, în timpul Podurilor de
Flori, ignorate de înalții demnitari dâmbovițeni, și a PUCI-ului de la
Moscova, în timpul întâlnirilor guvernului din exil cu șefii statului
român, dar aceasta este o altă istorie…
***
Pe la mijlocul anilor 90, naivii de noi întâmpinam entuziasmați
și credeam orbește în influența magică a oricărui sol poposit din Oc-
cident, dinspre atotputernicele instanțe europene. Așa am cunoscut-o
pe raportoarea pentru Republica Moldova în Parlamentul European,
dna Josette Durrieu, care, iată recent, împreună cu prof. Florent Par-
mentier și-a lansat, la Chișinău, un elegant volum de memorii-in-
terpretări Republica Moldova la răscruce de lumi (Chișinău, Ed.
Cartier, 2021, 156 pag.). O carte care merită toată atenția pentru cine
dorește să știe ce s-a întâmplat cu noi în toți acești ani de indepen-
dență eșuată. Caracteristicile politice sunt vii, spirituale și veridice:
„Președintele? Un om de la țară, având o construcție fizică solidă,
inginer agricol la fermele de stat, membru al Partidului Agrar, pre-
zentându-se „independent”. Mircea Snegur este un nomenclaturist
clasic, pe care partidul l-a plasat mereu în posturi de mare respon-
sabilitate. În 1990, Snegur era secretar general (sic!) al Sovietului
Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, înainte de a
deveni președinte al Republicii Moldova” (Op. cit., pag.49).
Și despre celălalt președinte: „Bărbat elegant, doctor în filozofie
(marxistă – n.n.), fost nomenclaturist PCUS, ex-ambasador la Mos-
cova, care a rămas întotdeauna un prorus, Petru Lucinschi devine
președinte al Republicii Moldova din 1997 până în 2001” (pag. 77).
49
La răscrucea mileniilor, în anul 2000, îmi amintesc chiar de o discuție
destul de încordată cu doamna Raportor, pe subiectul schimbării for-
mei de alegere a Președintelui statului, de la alegeri directe, de către
tot poporul, la alegerile prin Parlament pentru care opta doamna Ra-
portor, alegeri prin care, cu ajutorul „creștin-democratului” Roșca, au
fost aduși la putere comuniștii. În același segment, cu aceiași autori,
demiterea Guvernului Sturza în ajunul posibilei admiteri a Republicii
Moldova în Consiliul Europei, în rând cu statele baltice, cred că a fost
un eșec rămas și pe conștiința distinsei Raportoare!
În linii generale, autoarea – Raportor pentru Republica Mol-
dova de-a lungul a circa două decenii în PE – stăpânește realitățile
evocate, demonstrând buna lor cunoaștere participativ-afectivă,
expusă într-un stil alert, simplu și eseistic, în maniera tradițiilor
literare franceze: „Sclavia sexuală la porțile Europei” – cifrele
sunt înfiorătoare. În 2008, 60.000 de femei dintr-o populație de
3.600.000 de locuitori… Estimare oficială! Moldovenii par să fie
gata de orice pentru a scăpa de o situație disperată… Dar vic-
timele prostituției sunt tinere, vin din mediul rural, cu siguranță
sărace, inevitabil naive… una dintre filiere trece prin Dubai! Oare
poliția și sistemul judiciar sunt la curent? Desigur… Așadar, sunt
complici ai traficanților? Sunt convinsă de asta, și le-am spus-o
direct, sus și tare, unor oficiali de la cel mai înalt nivel. Ce mi-au
răspuns judecătorii sau procurorii? Nimic” (pag. 89). Cum s-ar
zice, mulțumim și de-atât. Dacă numai la asta se rezumă rolul unui
Raportor de asemenea rang, atunci e clar de ce suntem acolo unde
suntem! Adică, veșnicii cerșetori la răscrucea lumilor!
O lectură mai atentă a memoriilor lui madame Durrieu ne
pune în față cu toate alte preocupări, care depășesc, se pare, statu-
tul unui raportor european. În contextul sărbătoririi Centenarului
Unirii Basarabiei cu România, bunăoară, autoarea fixează cu îngri-
jorare vădită că: „Acțiunile „unioniștilor” s-au înmulțit, stimulân-
du-i totodată pe susținătorii „statalității”. Potrivit ultimelor son-
daje, „unioniștii” ar reprezenta 22,2%, iar „stataliștii” - 68,8%...
Astfel, „Națiunea Moldovei” își afirmă coeziunea”. Deci, asta era
preocuparea majoră!
Cu toate că experți avizați în materie îi atrag atenția asupra
altor probleme stringente – Transnistria, exodul uman, furtul mili-
ardului, corupția endemică în justiție și în majoritatea instituțiilor
50
statului („Moldova, stat capturat”, a spus Thorbjørn Jagland,
secretar general al Consiliului Europei”) (107), autoarea insistă
asupra ideii fixe de „stat moldovenesc” și „popor moldovenesc”:
„A „schimba soarta” Moldovei înseamnă în primul rând a construi
statul moldovenesc”. „Este o creație artificială” (14), spune Robert
Badinter, care provine din Basarabia țarilor, și nu din Moldova. Ba-
dinter nu crede că această țară are viitor: „Republica Moldova nu-i
sustenabilă din punct de vedere economic”. „Ba da, este!”, afirmă
îndărătnic avocatul „moldovenismului”. Vom trăi și vom vedea.
Surpriza noastră este să aflăm, dincolo de merituoasa atenție ce ne-o
acordă, că urechile „moldovenismului” cresc nu numai de la Mosco-
va, dar și de la Paris, prin osârdia insistentă, de peste două decenii,
a harnicului Raportor pentru Republica Moldova la PE din partea
socialiștilor francezi, distinsa madam Josette Durrieu!
La fel de contradictorie a fost și cunoașterea prestanței unui alt
sol european – Stephan Fule, comisarul european pentru vecinătate
și extindere în anii 2010-2014, politician ceh, absolvent al Institutu-
lui de Relații Internaționale din Federația Rusă! Memorabilă rămâne
întâlnirea liderilor AIE de la Bruxelles, de la 29 octombrie 2013, în
ajunul semnării Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, im-
portantă țintă strategică pentru atingerea căreia eu personal am riscat
atunci totul. Am fost atunci, după încheierea audienței, contrariat de
Declarația finală pentru mass-media a înaltului Comisar, care a afir-
mat derutant: „Într-adevăr, nici Vilnius, nici Asociere și nici măcar
UE nu trebuie să reprezinte scopuri în sine…” La o atenționare mai
apăsată: „S-a stabilit că transparența oricărei privatizări viitoare
va fi de o importanță crucială”, am reacționat pozitiv și prinzând un
moment discret, i-am vorbit înaltului Comisar despre privatizarea
ilicită a Aeroportului Chișinău și despre tendințele oligarhice din
AIE-2, solicitându-i o întrevedere separată pentru a elabora eventual
niște acțiuni mai energice de stopare a declinului. Nicio reacție, ca-
rul rămânând în aceeași baltă…
Pentru restabilirea echilibrului, trebuie să apreciem, totuși cu
recunoștință misiunea nobilă a majorității ambasadorilor acredi-
tați la Chișinău: SUA, România, Polonia, Suedia, Marea Britanie,
Germania, Italia ș.a., care au contribuit enorm la menținerea sta-
tus-quo-ului de stat independent și la salvarea cursului european al
Republicii Moldova. Fostul ambasador polonez Bogumił Luft, în
51
cartea sa de evocări Românii în goană după happy-end, (Ed. Po-
lirom, 2015), nu are dubii în ceea ce privește identitatea etnică și
lingvistică a românilor basarabeni, dar fixează cu amărăciune noile
clivaje apărute după proclamarea Independenței noastre: „Și unii,
și alții (de o parte, scriitorii, artiștii, „oamenii îndărătnici” aflați
în căutarea adevărului, pe de altă parte – nomenclatura sovietică)
printr-un efort comun au contribuit la apariția Republicii Moldo-
va independente, în anul 1991, atunci când Uniunea Sovietică se
dezmembrase. Pentru mulți din prima categorie, acesta urma să fie
doar începutul pe calea unei noi uniri cu România. Au avut parte
de o decepție – autoritățile postcomuniste din România (…) le-au
răspuns cu fermitate că singurul lucru pe care-l pot face pentru ei
este asigurarea sprijinului politic pentru suveranitatea basarabeană!
(Op. cit., pag.23). Trecem peste definiția improprie de inexistentă
„suveranitate basarabeană”, suveranitatea fiind proclamată de RSS
Moldovenească, dar apreciem înalt susținerea Excelenței Sale în
drumul nostru anevoios către Happy-end!
***
În sens mitologic, ce se întâmplă, de fapt, în momentul procla-
mării Independenței? Se aruncă pe foc blestemul de basm al pielii
de broască de sub care, minunea-minunilor, dulce răsare dezrobită
de vrăji Ileana Cosânzeana în așteptarea mirelui Făt-Frumos!
Ei bine, concurenții, adică potențialii miri (altă minune!), se
înfățișează tocmai trei deodată! Unul vine de peste Nistru, călare
pe tanc și rotind deasupra capului biciușca federalizării.
Altul, de la Bruxelles, este cel mai oneros și mai pretențios,
veșnic înaintând acorduri de asociere, parteneriate estice și condi-
ționalități drastice, inadecvate ca atare canonului nupțial.
În fine, iată-l și pe Făt-Frumosul nostru cu cântecul pe buze:
„Basarabie frumoasă,/ de trei ori ai fost mireasă/ Și ți-aducem
pețitor, pețitor,/ Mândrul nostru tricolor…”
Cu tot dragul pentru șlagărul care, la începutul anilor 90, inflama
mulțimile din piețe și săli de concert, dar el conține minimum două
neadevăruri: „de trei ori mireasă” n-ai cum să fii conform datinii
creștine. Apoi, în martie 1918, anume Republica Democratică Mol-
dovenească, Basarabia – în paranteze, a inițiat Sfânta Unire, fiind
înfășurată în tricolor și pe buze cu imnul Deșteaptă-te, române.
52
Spre regret, mai curând decât pețită, Basarabia de trei ori a
fost trădată: Prima oară – la Berlin, în 1878, a doua oară, în iunie
1940, cedată fără nici un foc. Și a treia oară, în urma Tratatului de
la Paris din februarie 1947!
Astfel încât, mereu hărțuită și buimăcită geopoliticește între
Est și Vest vreme de 30 de ani, biata Basarabie-mireasă, cea suve-
rană și independentă din povestea de succes, riscă să rămână până
la urmă fată bătrână, părăsită și flămândă, în bordeiul său uitat din
vatra Flămânzenilor…
***
Până la urmă, istoria celor trei decenii ale Independenței
moldovenești, cu numeroase istorioare și istorii de palat, tinde să
se rezume la istoria a trei președinți nomenclaturiști și doi român-
ofobi, care s-au perindat pe scaunul suprem, dar și prin alcovul
șubred al comunității sărmanilor independenți. Pe aceeași undă se
înscrie scurta istorie a unui premier, care n-a primit „nici un ca-
randaș românesc”, dar și rușinoasa istorie a unui premier îngâmfat
care putea avea totul, dar s-a ales cu golul răsunător dintre pereții
închisorii…
Despre istoria unui oligarh proxenet dat în căutare internați-
onală, împreună cu alți doi specializați în laundromaturi și reidere
bancare nu cred că are rost să mai facem vorbire. În ansamblu, au
existat și există mai multe calificative ale Independenței Republicii
Moldova: incertă, ineficientă, neputincioasă (deși putinistă!), oli-
garhică, interdependentă, declarată, dependentă și chiar eșuată…
Când zicem „stat capturat” înseamnă că îl echivalăm cu un
stat independent capturat. Cum ar veni lucrul acesta? E un nonsens
evident. Cea mai ingenioasă formulă a lansat-o colegul nostru,
poetul Arcadie Suceveanu, la cei 25 de ani ai Independenței. (In)
dependența (i)reală se numește eseul Dumisale publicat în Revista
literară. O formulă intertextuală care poate fi citită în orice direc-
ție: independența i-reală, independența reală, dependența i-reală
și dependența reală. Paradoxul butadei rezidă în faptul că orice
variantă este la fel de (i)reală!
Astfel, târâș-grăpiș, tinzând către spațiul paradiziac al Europei
cu mai multe viteze, statul independent al Republicii Moldova s-a
mișcat într-un mod cu totul straniu, aș zice chiar improbabil, după
teoria einșteiniană a probabilității: de la „povestea de succes” la stat
53
capturat, mafiot, falimentar, cu noile tendințe către „vremuri bune”.
Deocamdată, această mișcare statică de 30 de ani îmi amintește de
vechiul banc despre cele patru viteze ale moldovenilor: încet, înceti-
șor, pe loc și deloc! Și când te gândești că era necesar de făcut doar un
singur PAS!
În pofida marii stagnări independente, cele trei decenii de
exod meandric în cercul interriveran închis în zona de tampon a
Estului cu Vestul, după alegerile prezidențiale din anul trecut și
cele parlamentare anticipate din 11 iulie curent, se întrevede, to-
tuși, lumina mai clară de la capătul tunelului. Este timpul ca acel
fatidic Fortune plango vulnera (Plâng rănile Fortunei) din latina
vulgata a poemului simfonic Carmina Burana să se transforme
pentru noi într-un triumf fast în sensul bun al renașterii ireversibi-
le, cu o dinamică politică predictibilă, o economie sustenabilă, un
stat sănătos vaccinat împotriva corupției și o societate civică unită
în jurul valorilor democrației, libertății și respectării drepturilor
omului. Componenta europeană cu apropiata de noi dimensiune
românească vor completa firesc și vor asigura ieșirea definitivă
din zona gri sau din capcana istoriei în care am fost sortiți să ne
naștem, să trăim și să ne urmăm steaua destinului.
Deci, via Europa, Bruxelles, dar nu peste frăția Bucureștiu-
lui! Aidoma marelui înaintaș ardelean Onisifor Ghibu, autorul
volumului de evocări De la Basarabia rusească la Basarabia
românească zicem și noi, în spiritul ctitorilor Unirii de la 1918
că acesta este unicul nostru traseul providențial: De la Basarabia
moldovenească la Basarabia românească! Or, anume acest traseu
este în buchea și în spiritul Declarației de Independență, votată și
semnată de noi la 27 august 1991: re-venirea la matrice „în spațiul
istoric și etnic al devenirii (noastre) naționale”!
Așa precum profețea încă tânărul Mihai Eminescu, cu exact
150 de ani în urmă, la 15 august 1871, cu prilejul omagierii, la Put-
na, a domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt: „și istoria
lumii cugetă – deși încet, însă sigur și just”. Suntem siguri că isto-
ria va cugeta just și ne va face dreptate. Doar să ne urmăm drumul
crucii și să urcăm neabătut spre Mântuirea noastră ca Neam, reunit
și împăcat pe vecie cu sine…
23 august 2021
54
BIBLIOGRAFIE:
Liliana Corobca (editor), Panorama comunismului în Mol-

dova Sovietică, Ed. Polirom, 2019.
Iulian Chifu, Basarabia sub ocupație sovietică, Buc., Ed.
Politeia-SNSPA, 2004.
Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul și originile „moldove-
nismului”, Chișinău, Ed. Civitas, 2009.
Anatol Petrencu, Teroarea stalinistă în Basarabia, Chișinău,
Tipografia Balacron, 2013.
Anatol Petrencu, Rusia, 2019:„Acesta a fost un an greu…”,
Chișinău, 2019.
Mircea Snegur, Labirintul destinului, Memorii, vol. I-II, Chi-
șinău, Fundația Draghiștea, 2008.
Ioan Talpeș, Exercițiul România. De la războiul rece la dez-
informarea globală, Buc., Ed. Militară, 2019.
Keith Hitchins, România 1866-1947, Buc., Ed. Humanitas,
2013.
Tony Judt, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după
1945, Ed. Polirom, 2008.
Tony Judt, Reflecții asupra unui secol XX uitat. Reevaluări,
Polirom, 2011.
Suveranitatea Republicii Moldova. Concept și realitate. Chi-
șinău, Universitatea de Stat din Moldova, 2020.
Sandulachi Pantelei, Declarația de independență. Adoptarea.
Distrugerea prin ardere. Restabilirea, Chișinău, Ed. Design-op-
tim, 2011.
Josette Durrieu, Florentin Parmentier, Republica Moldova la
răscruce de lumi, Chișinău, Ed. Cartier, 2021.
Bogumił Luft, România în goană după Happy-end, Ed. Po-
lirom, 2015.
Dan Dungaciu, Petrișor Peiu, Reunirea. Realități, costuri,
beneficii, Ed. Litera, 2017.
Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan
Stanovir, Marian Voicu, VIN RUȘII, 5 perspective asupra unei
vecinătăți primejdioase, Ed. Humanitas, 2018.
Elena Postică, Rezistența antisovietică în Basarabia (1944-
1950), Ed. Știința, 1997.
55
Gh. Ghimpu, Conștiința națională a românilor moldoveni,
Chișinău, Ed. Garuda-art, 2010.
Mihai Cimpoi. Basarabia sub steaua exilului. Buc., Ed. Vii-
torul românesc, 1994.
Nicolae Iorga. Jurnalul ultimilor ani, 1938-1940. Inedit, Ed.
Humanitas, 2019.
Т. М. Исламов, Т. А. Покивайлова, Восточная Европа
в силовом поле держав. Трансилванский вопрос. 1940-1946
годы. Российская Академия наук. Москва, 2008.
Materialele Simpozionului științific Integrarea economică
a Republicii Moldova cu România, Chișinău, 1993 (Conferința
ASEM – Academia Română).
Mihai Eminescu. Opere. Publicistică 1870-1877, vol. IX,
Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1980.
Abstract: The article aims to summarize the political evolu-

tion of the Republic of Moldova over the last three decades, star-
ting with the proclamation of independence on August 27, 1991.
It follows the main stages of awakening national conscious-
ness, actions, and personalities that preceded and prepared Inde-
pendence Day.
It is an overview of the main achievements and shortcomin-
gs, the endemic causes and problems that have hindered the eco-
nomic, social, and political progress of the Republic of Moldova
and its proximity to the European Union and Romania; separatist
tendencies and Russian interference in the internal affairs of the
fragile Moldovan statehood.
Keywords: Sovereignty, independence, Parliament, Popular

Front, Renaissance, Bessarabia, coups, Molotov-Ribbentrop Pact,
separatism, Moldovanism, union, identity.
56
Declarația
de Independență – temei juridic
al reunificării naționale
Alexandru ARSENI,
doctor habilitat în drept, profesor universitar,
Universitatea de Stat din Moldova
Născut la 30 august 1952. Doctor habi-

litat în drept, profesor universitar, USM. Autor
a 7 monografii, 4 manuale, peste 36 de arti-
cole și rapoarte științifice publicate în reviste
naționale și internaționale. Doctor Honoris
Causa of Holistic Justice, SUA, Los Angelis
(8 septembrie 2015).
Deputat al Poporului (1990-1994),
votant şi semnatar al Declaraţiei de Indepen-
denţă; coautor al proiectului de Constituţie,
votat în prima lectură în martie 1993.
Cavaler al Ordinului de Onoare şi al
Ordinului Republicii.
**********
„Cea mai înaltă formă de existenţă umană e cunoaşterea şi nu
acţiunea”.
Aristotel
Istoria poporului Republicii Moldova de la dezbinarea lui în
1812 până la Unirea din 1918
Vom remarca că această problemă a constituit subiect de
dezbatere atât în textul Declaraţiei de Independenţă1, cât şi temă a
multor publicaţii ştiinţifice2. În cadrul acestei comunicări ne vom
referi din nou la ele, dat fiind importanţa lor indispensabilă pentru
a atinge scopul trasat.
1
Declaraţia de Independenţă, adoptată prin Legea nr.691 din 27.08.91. Publicată În:
Monitorul Oficial nr.11-12, art. nr.103; 118.
2
Ex.: Arseni Alexandru, Reunificarea naţională şi teritorială a românilor – legitate
şi legitimitate. În: Jurnalul Juridic Naţional: teorie şi practică, nr.1 (41), 2020, p. 4-9;
republicat în: Limba română – Revistă de Ştiinţă şi Cultură: nr.2 (262), martie-aprilie
2021, p.19-31.
57
Aşadar, la 1812 Ţara Moldovei era principat, aflat în relații
de suzeranitate față de Poarta Otomană. Suzeranitatea, în general,
prevede dreptul unui stat asupra altui stat, care are guvern propriu,
dar nu are autoguvernare3. Sub acest statut domnilor „li s-a lăsat
toată slobozenia şi aproape toată putere de odinioară de a face legi,
de a-i pedepsi pe supuşi, de a căftăni sau a lua boieria, de a pune
biruri, de a pune episcopii”4. Chiar dacă nu dispunea de autonomie,
integritatea teritorială era asigurată.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, Imperiul Rus
urmărea doar un singur şi veşnic scop – cucerirea de noi teritorii şi
subjugarea popoarelor. Această intenţie o demonstrează rescriptul
secret al ţarului Alexandru I către comandantul armatei ruse feld-
mareşalul M. I. Kutuzov din 22 martie 1812: „V samoi je krainosti
dozvoleaiu vam zakliuciti mir, poloja Prut, po vpadenii v Dunai,
graniţei. No sie dozvolenie vvereaiu licino vaşei otvetstvennosti,
trebuiu neobhodimo, citobi ni odno liţo, bez izeatiia, ne bilo is-
vestno o siom do samogo ceasu podpisaniiu” (cursivul nostru – A.
A.)5. (De tradus în română această declarație!)
Această politică a fost clar apreciată şi condamnată și de
Rusia sovietică. „Ţarii”, – scria V.I. Lenin – promovau o politică
de anexiuni, folosind mijloace grosolane, schimbând un popor cu
altul, potrivit unor înţelegeri cu alţi monahi (împărţirea Poloniei,
tranzacţia încheiată cu Napoleon în ceea ce priveşte Finlanda ş.a.),
aşa precum moşierii făceau între ei schimb de ţărani şerbi”6.
Ilegalitatea şi ilegitimitatea raptului Basarabiei au fost abor-
dare şi de întemeietorii marxismului. „Turcia, – scria K. Marx, –
nu poate ceda ceea ce nu-i mai aparţine, pentru că Poarta Otomană
n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române. Poarta însăşi
recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presată de poloni să
le cedeze Moldo-Vlahia, ea răspunse că nu are dreptul de a face
vreo cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i conferă decât
un drept de suzeranitate”7.
Tratatul de pace ruso-turc din 1812 a fost calificat, la 2 oc-
tombrie 1812, de către 14 înalţi demnitari ai Ţării Moldovei, mem-
3
Dicționarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2016.
4
Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei, Chişinău, Hyperion, 1992, p. 45.
5
Кутузов М. И., Сборник документов. Москва, 1952, т. 3, p. 851.
6
Ленин В.И., Полное собрание сочинений, том 32, p. 7.
7
Marx K, Însemnări despre români. Bucureşti, 1964, p.106.
58
bri ai Divanului (forul suprem de stat), drept „ruperea din trupul
Moldovei” a teritoriului istoric de la răsărit de Prut, considerat de
moldoveni „grânarul şi imaşul Principatului”8.
Aşadar, prin pacea de la Bucureşti din 1812 Basarabia, in-
contestabil, a fost anexată la Imperiul Rus. În dreptul internaţional,
anexiunea caracterizează acţiunile de „încorporare prin violenţă
de către un stat a unui teritoriu ce aparţine altui stat”.
Însăşi noua putere rusă din 1917 afirma că prin anexarea ori
contopirea unor teritorii străine „… guvernul înţelege orice alipire
a unei naţionalităţi mici ori slabe la un stat mare ori puternic, fără
consimţământul şi dorinţa acestei naţionalităţi, exprimată precis,
limpede şi de bunăvoie, fără a ţine seama de faptul când a fost
săvârşită această alipire forţată” (cursivul nostru – A. A.), fără
a ţine seama şi de faptul cât de dezvoltată ori înapoiată este naţia
alipită cu forţa sau reţinută cu forţa în graniţele statului dat9.
Dezvoltând această idee, în decret se mai stipulează: „Dacă
o naţiune oarecare este reţinută cu forţa în graniţele unui stat, dacă
acestei naţiuni, contrar dorinţei exprimate de ea – indiferent dacă
această dorinţă este exprimată în presă, prin adunări populare
(ex.: Basarabiei – Soroca etc.), prin hotărâri ale partidelor sau prin
proteste şi răscoale împotriva asupririi naţionale – nu i se acordă
dreptul de a soluţiona fără cea mai mică constrângere, prin vot
liber, problema privind formele existenţei sale ca stat, cu condiţia
retragerii complete a trupelor naţiunii anexate sau în general ale
naţiunii mai puternice, atunci alipirea ei constituie o anexiune,
adică o cotropire şi o violenţă”10.
Procesul emancipării naţionale a populației dintre Prut și Nis-
tru triumfă la 27 martie 1918 prin adoptarea de către Sfatul Ţării a
Actului unirii pe veci cu Patria-Mamă – România. Pe această cale
legală Basarabia anexată de către Rusia la 1812 revine la matca
naturală naţională şi teritorială.
Acest proces de unificare naţională şi dreptul la autodeter-
minare au fost subliniate de către preşedintele SUA Woodrow
Wilson, care a reiterat că „viitoarea aşezare internaţională postbe-
8
Uricariul, vol. IV, Iaşi, 1857, p. 345-346.
9
Decretul despre pace din 26 octombrie (8 noiembrie) 1917, în Ленин В.И., Полное
собрание сочинений, том 35, p.14.
10
Сборник законов СССР и указов Президиума Верховного Совета СССР,
1938-1967. Том 1. Москва, 1968, p.27.
59
lică să aibă la bază ideea că fiecare popor are dreptul să-şi aleagă
suveranitatea sub care este chemat să trăiască”11.
Poporul român a realizat din plin acest drept. Astfel, căderea
Imperiului Austro-Ungar este reflectată în „Manifestul imperial
către popoarele Austriei” din 16 octombrie 1918, prin care împă-
ratul decretează ca „… fiecare popor pe ţinutul în care locuieşte să
formeze un stat propriu şi că împăratul … va garanta fiecărui stat
naţional neatârnarea sa …”12.
Misiunea de a înfăptui acest act a fost încredinţată „sfaturilor
(consiliilor) naţionale formate din deputaţii parlamentari ai fiecărei
naţiuni …”. În acest context, la 17 octombrie 1918 împăratul emite
un ordin către armată şi flotă în care, printre altele, se arată că „…
se lasă cale liberă pentru dezvoltarea nestingherită a fiecărui popor
spre binele lui …”. În baza acestor reglementări, Congresul Ge-
neral al Bucovinei (Dieta) la 15 noiembrie 1918 a votat declarația
de Unire necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei
hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României.
Unirea românilor din Transilvania se realizează prin altă
procedură legală. Astfel, Consiliul Central Naţional Român prin
circularele din 2/15 noiembrie 1918 convoacă Marea Adunare
Naţională. În acelaşi timp, Garda Naţională Română depune jură-
mântul de credinţă faţă de Consiliul Naţional Român.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Adunarea Naţională a
românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi
prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează unirea
acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.
De menţionat că toate cele trei acte de unire cu România - de
la 27 martie/9 aprilie 1918, 15/28 noiembrie 1918 şi 18 noiembrie/1
decembrie 1918 - au fost ratificate prin decrete-legi şi, respectiv,
de către Rege.
Pe această cale, în baza principiului dreptului internaţional
al autodeterminării naţionale şi a actelor enunţate în ansamblu
s-a încheiat procesul istoric de unificare naţională şi teritorială a
românilor într-un stat modern legal şi legitim constituit. Pe bună
dreptate, „Ţara este statul închegat care conţine în sine atât naţiu-
11
Drăganu T., Drept constituţional şi instituţii politice, Vol.1, Cluj-Napoca, 2000,
p.130.
12
Unirea. Foaie bisericească politică. Anul XXVIII, nr.65, 23 octombrie 1918.
60
nea, cât şi solul. Statul organizat, aşezat şi paşnic, care stăruie pe
drumul hotărât de soartă. Statul născut în mod natural din pămân-
tul plămădit cu sânge, iar nu o simplă creatură juridică de moment
a unor interese şi acorduri internaţionale”13.
Din punct de vedere al dreptului internaţional public, la 3
martie 1920, Conferinţa de Pace de la Paris recunoaşte unitatea
statului român şi, implicit, unirea Basarabiei cu România. Iar la 28
octombrie 1920, reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi ai
Japoniei, pe de o parte, şi ai României, pe de altă parte, au sem-
nat, la Paris, tratatul prin care României i se recunoaşte dreptul de
suveranitate asupra Basarabiei. Acest tratat este ratificat în aprilie
1920 de către Parlamentul României. La 19 mai 1922, documentul
în cauză a fost ratificat de Marea Britanie, iar mai apoi, la 11 mai
1924 – de către Parlamentul Franţei14.
Doar Rusia sovietică nu a recunoscut unirea Basarabiei cu
România, ignorându-şi, în stil specific, propriile acte normative
valabile (indicate anterior). De remarcat comportamentul civilizat
al Austriei, care nu a pus la îndoială integritatea teritorială a statu-
lui român, desăvârșit în 1918.
Rusia sovietică, stabilind la 9 iunie 1934 relaţii diplomatice
cu România, de jure a recunoscut unirea Basarabiei cu România.
Dar, de facto, ca şi în cazul Finlandei şi al Poloniei, a reocupat
teritorii din Finlanda (războiul ruso-finlandez din 1940), România,
Polonia şi Ţările Baltice în baza Pactului Molotov-Ribbentrop din
23 august 1939.
Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Ba-
sarabia, nordul Bucovinei şi ținutul Herţa
Consecinţa pactului: Basarabia şi nordul Bucovinei au fost
anexate la URSS la 28 iunie 1940. Mai apoi, nordul Bucovinei,
ținutul Herţa şi sudul Basarabiei au fost incluse în componenţa
Ucrainei sovietice, iar din restul teritoriului Basarabiei şi pe o
parte din teritoriul fostei RASS Moldovenești, la 2 august 1940,
la Moscova, contrar voinței populare și tuturor normelor de drept
internaţional şi chiar normelor de drept intern al URSS, a fost cre-
13
Teodorescu A., Valoarea juridică a unui cuvânt românesc. În: Analele Academiei
Române. Memoriile secţiunii istorie. Seria III. Tomul XXVIII, memoria 11. Mihai T.
Oroveanu. Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale, Bucu-
reşti, Cerma, 1992, p. 263.
14
Cojocaru Gh., Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri. În: Cugetul, nr.4, 1991.
61
ată RSS Moldovenească. Situaţia respectivă s-a păstrat şi după cel
de-Al Doilea Război Mondial.
Evenimentul de la 28 iunie 1940 analizat „prin prisma cri-
teriilor fundamentale ale actelor legislative sovietice din 1917
şi a normelor de drept internaţional se prezintă ca o anexiune.
Mai mult decât atât, demnitarii sovietici au tins să fundamen-
teze acest act nelegitim prin nelegiuirea comisă faţă de statul
moldovenesc la 1812”15.
De remarcat că şi poporul german a avut de suferit groaznic
în urma Pactului Ribbentrop-Molotov fiind divizat în două state.
Abia în 1989, Parlamentul URSS – Congresul Deputaţilor - a
condamnat Pactul Molotov- Ribbentrop. Republica Moldova, în
calitate de stat suveran, prin avizul adoptat de către Parlament la
23 iunie 1990, la fel a condamnă pactul şi consecinţele lui asupra
Basarabiei şi nordului Bucovinei16.
Această poziţie juridică este reconfirmată în Declaraţia de
Independență din 27 august 1991, subliniindu-se ca parlamentele
multor state au declarat Pactul din 23 august 1939 nul şi neavenit
şi cer lichidarea consecinţelor pentru Basarabia, nordul Bucovinei
şi ținutul Herţa.
În calitate de stat suveran, Republica Moldova, prin Hotărâ-
rea Parlamentului din 28 iulie 1990, aderă la Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului. În aceeaşi zi, ratifică Pactele din 1966 în care
se declară: „Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele.
În virtutea acestui drept ele îşi determină liber statutul politic şi îşi
asigură liber dezvoltarea economică, socială şi culturală” (art.1)17.
Spiritul Declaraţiei de Independenţă - temei juridic al reuni-
ficării naţionale şi teritoriale a poporului Republicii Moldova în
statul naţional – România
15
Grama D., Anexarea Basarabiei la URSS în 1940 – consecinţă a sfârtecării sta-
tului moldovenesc în 1812. În: Cugetul. Revistă de istorie şi ştiinţe umanistice, 1992,
nr.2, p. 38.
16
Veştile Sovietului Suprem, 1990, nr.6, 7, art.186.
17
Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie
1966, Ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990, Publicat
în „Tratate internaţionale”. Ediţie oficială, 1998, vol. 1, p.30; Pactul Internaţional cu
privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966. Ratificat
prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28 iulie 1990, Publicat în „Tratate inter-
naţionale”. Ediţie oficială, 1998, vol.1 , p.18.
62
Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova faţă de
Imperiul Sovietic şi ulterior faţă de succesorul său Federaţia Rusă,
adoptată de către deputaţii plenipotenţiari ai Poporului Republicii
Moldova în cadrul sesiunii extraordinare a Reprezentanţei Naţio-
nale la 27 august 1991 şi legitimată prin votul unanim al Delegaţi-
lor plenipotenţiari la Adunarea Naţională din aceeaşi zi stabileşte:
ŢINÂND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în
Europa şi în lume de democratizare, de afirmare a libertăţii, inde-
pendenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de
trecere la economia de piaţă;
REAFIRMÂND egalitatea în drepturi a popoarelor şi drep-
tul acestora la autodeterminare, conform Cartei O.N.U., Actului
final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel
mare al săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria
poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,
PROCLAMĂ
solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în
numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN,
INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂ-
RASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICIUN AMES-
TEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE
ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL
ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN ŞI INDEPENDENT,
REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşte-
rea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamen-
tul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii
politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun
cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze
la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de
drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie;
ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi
admisă ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi
în agenţiile sale specializate;
63
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki
şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitând, totodată,
să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi
Cooperare în Europa şi la mecanismele sale;
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialis-
te să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind
încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele
sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;
HOTĂRĂŞTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai
Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele
legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice,
culturale şi a libertăţilor politice ale tuturor cetăţenilor Republicii
Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinând grupurilor naţionale,
etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Ac-
tului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior, ale
Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Adoptată la Chişinău, de Parlamentul Republicii Moldova,
la 27 august 1991.
Ulterior, Republica Moldova a aderat la Actul final de la
Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, fiind admisă
cu drepturi egale în OSCE. Semnificativă este Carta de la Paris,
în care, pe lângă celelalte principii ale dreptului internaţional, se
stabileşte încă unul, şi anume: cel al „unităţii naţionale”. Astfel,
textul Carta stipulează: „Reafirmăm egalitatea în drepturi a popoa-
relor şi dreptul lor la autodeterminare, conform Cartei O.N.U. şi
normelor pertinente ale dreptului internaţional în acest domeniu,
inclusiv ale celor referitoare la integritatea teritorială a statelor”.
Totodată, Carta stipulează: „Luăm act cu mare satisfacţie de Trata-
tul privind reglementarea definitivă cu privire la Germania, semnat
la Moscova, la 12 septembrie 1990, şi salutăm sincer faptul că
poporul german (sublinierea noastră) s-a reunit într-un singur stat
conform principiilor Actului final al Conferinţei pentru securitate
şi cooperare în Europa şi în deplin acord cu vecinii săi. Realizarea
unităţii naţionale (sublinierea noastră) a Germaniei este o contri-
buţie importantă la instaurarea unei ordini de pace justă şi durabilă
64
în Europa unită, democratică şi conştientă de responsabilitatea sa
în domeniul stabilităţii, păcii şi cooperării18.
Luând în calcul aceste stipulări, urmând spiritul şi duhul
Cartei de la Paris, constatăm, cu regret, că o singură naţiune, şi,
anume, cea română nu este unificată şi reunită într-un singur stat
până în prezent. Iar practica unităţii naţionale germane şi reunifica-
rea Germaniei serveşte nouă, românilor, exemplu de urmat, având
în acest plan şi reglementările de rigoare.
Cu toate aceste evenimentele au evaluat sub aspect juridic în
favoarea procesului de reunificare a poporului Republicii Moldova
cu România. Astfel, Parlamentul României, în 2018, cu prilejul
împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu România,
prin actul Sfatului Ţării, organ legal şi legitim constituit, din 27
martie 1918, a adoptat respectiva Hotărâre privind deschiderea
procesului juridic de reunificare naţională şi teritorială.
Mai mult ca atât, întru dezvoltarea spiritului Cartei de la Paris pen-
tru o Nouă Europă, Parlamentul European, prin Rezoluţia din 19 septem-
brie 2019, condamnă actele de agresiune, crimele împotriva umanităţii
şi violarea drepturilor omului comise de regimurile totalitare – nazist şi
comunist – subliniind, totodată faptul că cel de-al Doilea Război Mondial
a fost rezultatul imediat al Pactului Molotov- Ribbentrop.
În acest context, Rezoluţia Parlamentului European invi-
tă „toate statele-membre ale UE să efectueze o evaluare clară şi
principială a crimelor şi actelor de agresiune comise de regimurile
totalitare comuniste şi de regimul nazist”. Or, România tocmai
este jertfă a acestui Pact, prin care i-au fost răpite Basarabia (astăzi
Republica Moldova), ținutul Herţa şi nordul Bucovinei, aceste
teritorii fiind ocupate la 28 iunie 1940 de către Uniunea Sovietică
prin ultimatumul din 26 iunie 1940.
Rezoluţia încurajează România să iniţieze o evaluare deplină
a consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop pentru Republica
Moldova, ținutul Herţa şi nordul Bucovinei înlăturarea lor prin
reîntregirea acestor teritorii cu România – consecinţă legală şi le-
gitimă din punct de vedere juridic şi al Adevărului Divin.
18
Carta de la Paris pentru o nouă Europă din 21 noiembrie 1990. Republica Moldova
a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10 septembrie 1991. Publicat în
„Tratate internaţionale”. Ediţie oficială, 1998, vol. , p.304.
65
Ulpianus sublinia: „Ştiinţa dreptului este cunoaşterea lu-
crurilor divine şi umane, ştiinţa de a deosebi ceea ce este drept
de ceea ce este nedrept”. În acest context, se impune şi aspectul
Divin privind legalitatea şi legitimitatea reunificării naţionale şi
teritoriale a noastră într-un singur stat – România.
La crearea Lumii, Bunul Dumnezeu a plasat fiecare popor pe
un anumit teritoriu, atribuindu-i şi suveranitatea asupra lui. Iar el,
Bunul Dumnezeu şi-a păstrat suveranitatea inviolabilă şi intangi-
bilă asupra întregului Glob, asupra Terrei.
Iată de ce, toate imperiile, scopul cărora a fost de a atenta
asupra suveranităţii Bunului Dumnezeu şi, implicit, asupra popoa-
relor lui, mai devreme sau mai târziu s-au prăbuşit. Asta deoarece
imperiile sunt creaturi contrare voinţei şi spiritului creaţiei Dum-
nezeieşti. Ca rezultat popoarele îşi recapătă libertatea şi suvera-
nitatea asupra teritoriului natural şi binecuvântat de către Bunul
Dumnezeu. Tot aşa şi poporul român în unitatea sa are dreptul la
suveranitate asupra teritoriului hărăzit de soarta Divină.
În acest context, vom apela la aprecierile date de către Suve-
ranii Pontifi: Papa Ioan Pavel al II-lea şi actualului Francisc. Am-
bii univoc au calificat România drept Grădina Maicii Domnului în
integralitatea sa.
Însă, constatăm, cu regret, că Grădina de facto şi de jure nu
este întreagă, ci despărţită prin hotarul de la Prut în două părţi,
două state, realitate contrară atât spiritului Divin şi voinţei Bunului
Dumnezeu, cât şi a spiritului uman reglementat prin actele norma-
tive identificate deja.
În aceste circumstanţe, apare fireasca întrebare: vom tolera
noi, cetăţenii Republicii Moldova şi cetăţenii României, în conti-
nuare, spiritului Divin şi uman? Răspunsul este clar că nu. Deci,
trebuie să depunem toate eforturile pentru a înlătura această ne-
dreptate cât mai repede, indiferent de culoarea stataliştilor, mai
ales din Republica Moldova.
Mai mult ca atât, toţi creştinii în rugăciunile sale către Bunul
Dumnezeu se roagă să-i primească în Rai, lucru firesc. Dar cum o
să nimerească în Rai dacă pe Pământ tolerează sau chiar contribuie
pentru ca Grădina Maicii Domnului să rămână dezmembrată? Cu
siguranţă, că şanse de a nimeri în Rai pentru asemenea persoane
sunt prea puţine, dacă nu deloc.
66
Astfel, întru a reveni în Grădina Maicii Domnului pe Pământ
este necesar de a pune umărul la reunificarea naţională şi teritorial
înnăscută, legală şi legitimă a poporului Republicii Moldova, atât
sub aspect Divin şi Uman în complexitatea şi unitatea sa organică
într-un singur stat naţional şi unitar – România. Procesul unificării,
declanşat prin Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova
din 27 august 1991 şi susținut de normelor unanim recunoscute
ale dreptului internaţional, precum și de hotărârea Parlamentului
României din martie 2018, trebuie desăvârșit cât mai curând. Con-
cluzia ce se impune, concluzie legală şi legitimă, este finalizarea
prin adoptarea, de către actualul Parlament, a hotărârii respective,
legitimată ulterior la Marea Adunare Naţională prin votul delega-
ţilor plenipotenţiari.
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu !!!
*******
Abstract: According to the unanimously recognized norms

of international law, the Declaration of Independence is the poli-
tico-legal act by which a people or part of the subjugated people
declares the breaking of its empire by applying the principle and
the right to national self-determination.
And, the principle of national self-determination means, in
international law, the right, the rule, according to which “any hu-
man community bound by an identity of aspirations and interests,
language, customs, character and traditions has the right to free
itself from the oppression of a foreign government and to organize
in one’s own state…”.
At the same time, history knows specific features of realizati-
on and exercise in practice of the principle of law. This is because
the status of nations that declare independence takes various forms
such as: the liberation of the nation from the oppression of a foreign
government and the establishment of a state, either regaining the
status of an independent state or, finally, regaining independence
by a people which was annexed by a foreign government.
In this context it should be mentioned, that once adopted,
the Declaration of Independence bears various legal and political
consequences for the people who have gained independence. It is
67
important to understand that generally, self-determination ends up
with the creation of a new state, which is independent of the empi-
re. Thus, the Declaration of Independence of the North American
States resulted in the formation of a new independent state - the
United States of America.
Quite different is the situation of the states that, being sub-
jects of international law had been invaded and following the
Declaration of Independence, regained the status of independent
states that they had before the occupation. Examples are the Baltic
states, Lithuania, Latvia and Estonia.
Another is the situation with a part of the population and
the territory, annexed to an empire, which later proclaimed its
independence on the basis of the same international norm on the
right to self-determination. The current example is the Republic
of Moldova, made up of Romanian citizens located on the natio-
nal territory, but torn in 1940 and 1944 from the Romanian state,
which is a subject of international law and recognized worldwide.
In this case, the Declaration of Independence adopted by the
Parliament of the Republic of Moldova and legitimized by the vote
of the plenipotentiary delegates from the Great National Assembly
of August 27, 1991 triggered the process of legal and legitimate
reunification of the people within the Romanian state on the basis
of the Ribbentrop-Molotov Pact, that was declared null and void
by the world community and the Parliament of the Republic of
Moldova on June 23, 1990. Thus the necessary steps were taken,
but the war against Independence, launched by the Russian Fede-
ration in 1992, suspended the process to the final stage.
Now, thanks to the Paris Charter for a New Europe (1990),
which established a new principle, namely the unity of peoples,
which prevailed over the German people, the EP Resolution of
2019 and the Decision of the Romanian Parliament of 2018, the
process of national and territorial reunification of the Romanian
people has all the legal grounds for completing the process.
Keywords: self-determination, independence, Declaration of

Independence, sovereignty, norm of international law, recognition
of independence
68
I. Tranhumanța statală
în spațiul pruto-nistrean
28 iunie 1940. Ocupația sovietică a Basarabiei,

nordului Bucovinei și ținutului Herța
69
6 iulie 1940. Parada militară a trupelor sovietice,
bulevardul central al Chișinăului
Acțiune propagandistică a autorităților sovietice
70
Trei decenii de independență a Republicii
Moldova. O perspectivă istoriografică
Stoica LASCU,
profesor universitar, doctor în istorie,
membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România
Născut 18 iunie 1951. Absolvent

al Facultății de Istorie, Universitatea
Bucureşti (1974); muzeograf: Muzeul
de Istorie Naţională şi Arheologie
Constanţa (1975-2003); cadru didactic
(lector/conferenţiar/profesor): Facultatea
de Istorie&Ştiinţe Politice, Universitatea
„Ovidius” (1992-2017); membru asociat
AOŞR. Teză Doctorat: Romanitatea bal-
canică în conştiinţa societăţii româneşti
până la Primul Război Mondial. Domenii
cercetare – istoria modernă&contempo-
rană a: României; Dobrogei; Romanităţii Balcanice (aromânii&meglenoro-
mânii); Albaniei&relaţiilor româno-albaneze; presei româneşti; valorificării
publicisticii cultural-istorice a lui N. Iorga; fenomenului istoriografic contem-
poran. Autor cărţi – şase: unic autor (1 în limba macedoneană); şase: coautor
(1 şi versiune în limba germană; 2 vol. bilingve: română/engleză); trei: coor-
donator (2 în engleză). Studii/articole specialitate – peste 300 (în limbi străine:
50), apărute în reviste de specialitate (165) sau în volume colective (138)
(inclusiv din Albania, Austria, Bulgaria, Germania, Republica Macedonia,
Republica Moldova, S.U.A., Turcia). Prefeţe (19). Recenzii (140 /30 engleză/).
Publicistică (peste 350 articole); participări emisiuni Radio și TV. Interviuri
(20). Participări la reuniuni științifice de peste hotare (30). Atitudini; iniţiative
civice și social-culturale. Premii/distincții; referiri/prezentări în enciclopedii/
articole.
*****
Evoluția ca stat independent a spațiului românesc de dincolo
de Prut ocazionează o trecere în revistă a stării de fapt a acestuia,
sub diverse aspecte – geopolitice, național-identitare, sociale, cul-
turale, instituționale. Este un prilej pentru o radiografiere la „30 de
ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova” a situ-
71
ației acestui de-al doilea stat românesc – plămădit și crescut, în
contexte istorice cunoscute, sub zodia evoluțiilor, în primul rând, a
intereselor în zonă ale Marilor Puteri.
Starea de fapt a istoriografiei1 statului care și-a proclamat in-
dependența la Chișinău, la 27 august, în urmă cu trei decenii, este
– se înțelege de la sine – cunoscută și familiară slujitorilor mol-
davi ai lui Clio2. Să-mi fie permis a exprima însă – la acest popas
aniversar și de bilanț –, cu mijloacele de informație și cercetare
științifică ce-mi sunt la îndemână, o sintetică proiecție asupra con-
ținutului, reprezentanților mai notorii și tematicii cercetării și scri-
sului istoric moldovenesc; o întreprindere nu lipsită de potențiale
neajunsuri și deficite informative – ea venind din partea unui serv
al lui Clio ce-și desfășoară activitatea într-un alt spațiu românesc
decât al Republicii Moldova (în Dobrogea); de unde și dificultăți-
le de documentare științifică; un demers îngreunat, informațional,
în plus, de situația indusă pandemo-medicală, din zilele noastre
– dar înlesnită, pe de altă parte, de ajutorul, în furnizarea de in-
formații științifice și bibliografice, din partea a distinși și generoși
cercetători chișinăuieni3. Rezultanta, în totul, trag nădejdea a nu fi
îndepărtată de o imagine cât mai apropiată a cercetării și scrisului
istoric moldav – ce se regăsește și în o sumă de prețioase sinteze
istoriografice, unele nu lipsite de o un anume spirit polemic4, în
1
O mai recentă evaluare, „introductivă”, la – Gheorghe Cojocaru, Istoriografia Ba-
sarabiei în anul Centenarului (o introducere în temă), în Victor Spinei, Gheorghe Ia-
cob, Ionuț Nistor (coord.), Istorii ale marelui Război și ale Unirii de la 1918. Volum al
Congresului Național al Istoricilor Români, Iași 29 august-1 septembrie 2018, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Colecția Historica), Iași, 2019, pp. 27-46.
2
Au apărut și sinteze ori prețioase instrumente de lucru, precum – xxx Dicţionar
de Istorie. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Alcătuitori: Alexei Agachi, Igor Caşu,
Demir Dragnev, Emil Dragnev, Virgil Pâslariuc, Nicolae Enciu, Octavian Munteanu,
Gheorghe Cojocaru, Editura Civitas, Chişinău, 2007 /416 pp./.
3
Ultimul gest din partea lor – mai mult decât colegial; confrățesc –, cu totul recent
(12-14 august c.), s-a petrecut la reuniunea științifică de la Sfânta Mănăstire Dervent
(pe malul Dunării, în sudul Dobrogei, aproape de posibila localizare a vestitei cetăți
bizantine Vicina, pe insulița Păcuiul lui Soare – nu departe de cetatea romană Durosto-
rum, pe malul fluviului, la Silistra), unde doi dintre istoricii oaspeți – Anatol Petrencu
și Ion Negrei – au venit încărcați, și nu era prima dată, cu noutăți editoriale apărute pe
malul Bâcului (așa cum, cu alte prilejuri, și Gheorghe Negru, Silvia Corlăteanu-Gran-
ciuc ori Vladimir Mischevca ne-au îmbucurat cu prețioase bucoave și periodice cu
caracter istoric și cultural).
4
O enumerare, prin exemplificări mai relevante – Anatol Petrencu, În serviciul zei-
ţei Clio, f.e., Chişinău, 2001 /816 pp./; Ion Ţurcanu, Istoricitatea istoriografiei. Obser-
vaţii asupra scrisului istoric basarabean, Editura Arc, Chişinău, 2004 /264 pp./; Idem,
72
principal constructiv – de starea de fapt ca atare, așa cum este per-
cepută de subiecții săi.
Din capul locului, pentru cineva familiarizat cu evoluția,
conținutul tematic și personajele/personalitățile istoriografiei
naționale românești de după 19905, dar și cu, într-un registru infor-
Bibliografia istorică a Basarabiei şi Transnistriei (Academia de Ştiinţe a Republi-

cii Moldova), Editura Litera Internaţional, Chişinău, 2005 /704 pp./; Demir Dragnev,
Ion Jarcuţchi, Ştiinţa istorică din Moldova în anii 1946-2006, în „Revista de istorie a
Moldovei”, nr. 1-2 (65-66), ianuarie-iunie 2006, pp. 3-16; xxx Dicţionar de Istorie.
Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită. Alcătuitori: Alexei Agachi, Igor Caşu, Demir Drag-
nev, Emil Dragnev, Virgil Pâslariuc, Nicolae Enciu, Octavian Munteanu, Gheorghe
Cojocaru, Editura Civitas, Chişinău, 2007 /416 pp./; Ion Varta, Istoria integrată în
versiune comunistă. [Pe cop. I: Radiografia unui război identitar]. [Articole, recenzii,
declaraţii]. Ediţia a 2-a, f.e., Chişinău, 2007 /384 pp./; Nicolae Enciu, Ştiinţa istorică
academică din Republica Moldova: starea actuală şi perspectivele studiilor de isto-
rie contemporană. Polemici istoriografice, în „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 3-4
(87-88), iulie-decembrie 2011, pp. 189-232; Alexei Agachi, Academicianul Alexandru
Moşanu şi noua istoriografie românească din Republica Moldova, în „Destin româ-
nesc”. Revistă de istorie şi cultură. Ediţie specială, nr. 5-6 (81-82), 2012, pp. 142-148;
Ion Ţurcanu, Istoria istoriilor mele, Cartier, Chişinău, 2013 /244 pp./; Aurelian La-
vric, Aspecte istoriografice ale problemei Basarabiei în spaţiul geopolitic european:
1812-prezent, în „Studia Universitatis Moldaviae. Seria «Ştiinţe umanistice»”. Istorie,
nr. 4 (64), 2013, pp. 57-67; Lilia Zabolotnaia, Noi direcții în știința istorică contem-
porană a Moldovei. Rezultate și perspective, în „Tyragetia”. Revista Muzeului Naţio-
nal de Istorie a Moldovei. Serie Nouă. Istorie. Muzeologie, VIII [XXIII], nr. 2, 2014,
pp. 9-30; Anatol Petrencu, Un scurt popas necesar drumului [Studii istorice despre
Basarabia] (Universitatea de Stat din Moldova. Facultatea de Istorie şi Filozofie. In-
stitutul de Istorie Sociala „ProMemoria”. Studii, documente, memorii), f.e., Chişinău,
2014 /328 pp./; Idem, Rusia, 2019: „Acesta a fost un an greu...” [«Зтo был тяжeлый
гoд...»]. Monografie (Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Universitatea de
Stat din Moldova. Facultatea de Istorie şi Filosofie. Centrul de Excelenţă Institutul de
Istorie Socială „ProMemoria”), f.e., Chişinău, 2020 /296 pp.; il./.
Cu totul recent – Idem, A fi profesor de istorie în Republica Moldova. Cu prilejul
conferirii înaltului titlu de DOCTOR HONORIS CAUSA de către Universitatea de
Stat „Alecu Russo” din Bălți (Academia Oamenilor de Știință din România. Univer-
sitatea de Stat din Moldova. Facultatea de Istorie și Filosofie. Centrul de Excelența
Institutul de Istorie Locală „ProMemoria”), f.e., Chișinău, 2021 /216 pp./.
5
A se vedea, în acest sens, profile ale unor Seniori ai lui Clio, publicate în periodice
și volume colective (Ion Bitoleanu, Ion Bulei, Constantin Bușe, Gheorghe Buzatu,
Ionel Cândea, Ioan Chiper, Nicolae Ciachir, Valentin Ciorbea, Gheorghe Dumitrașcu,
Tasin Gemil, Ion Giurcă, Dinu C. Giurescu, Gheorghe I. Ioniță, Șerban Papacostea,
Radu Păiușan, Ioan-Aurel Pop, Dumitru Preda, Ioan Scurtu, Victor Spinei, Nico-
lae-Șerban Tanașoca, Petre Țurlea, Gheorghe Zbuchea, Alexandru Zub ș.a.) (dar și din
străinătate – Stephen Fischer-Galaţi, René Girault, Halil İnalcık, Kemal Karpat, Jacob
M. Landau, Max Demeter Peyfuss); respectiv, o încercare de sinteză – The Paradig-
matic Polyvalence of Romanian Historiography. Past and Present – Themes, Authors,
Orientations, în „Transylvanian Review History”, Vol. XXI, Supplement No. 4, 2012,
pp. 357-390.
73
mativ mai redus, cea moldavă6, apropierile pe multiple planuri din-
tre istoriografiile celor două state apar cu evidență – rezultantă a
unei istorii comune, a aplicării unei metodologii științifice uzuale,
a cercetării unor tematici ocultate sau distorsionat interpretate în
perioada socialistă, a apariției, legică, a unor noi generații de cer-
cetători.
Arătam în urmă cu un an7 că, în ceea ce privește istoriografia
moldavă, „Este o perspectivă istoriografică ce poate a ne pune în
contact cu stadiul de azi al scrisului istoric din Republica Moldo-
va. Ea comportă, însă, o discuţie mai largă, pe un spaţiu ca atare
– totuşi, este de relevat calitatea ştiinţifică remarcabilă, după păre-
rea mea, a celor mai multe producte ale istoriografiei transprutene;
sunt lucrări de specialitate (monografii, culegeri de documente,
studii de caz, culegeri de articole şi studii)8 ce poartă amprenta, din
punctul de vedere al arhitecturii etapelor de cercetare, a analizei
documentului în contextul istoric dat şi al formulării de concluzii,
rigurozităţii şcolii ştiinţifice moldave; este destul în a arăta că cele
mai multe lucrări (ale specialiştilor ca atare, nu mă refer la veleit-
ari şi amatori), ce apar sub egida institutelor de specialitate sau
ale facultăţilor de profil, au inscripţionată precizarea că respectiva
lucrare a fost analizată/avizată la cutare dată, de către colectivul
ştiinţific respectiv (rigoare care în România «Ţara-Mumă» nu mai
este uzuală de câteva zeci de decenii, confundându-se, aci, termenii
6
Cum s-a schițat în – Repere istoriografice contemporane ale spaţiului românesc
dintre Prut şi Nistru – Basarabia (1812-1940), în Ion Giurcă, un „general” pe frontul
istoriografiei militare. Volum îngrijit și Prefață de Vasile Stancu și Ioan Lăcătuşu (Cen-
trul European de Studii Covasna – Harghita. Colecția Centenarul Marii Uniri (1918-
2018) – 45. [Seria] Profesioniştii noştri 25), Editura Eurocarpatica, Sfântu-Gheorghe,
2019, pp. 233-276; iar cu totul recent, versiunea completată – Contemporary Historio-
graphical Landmarks of the Romanian Space between Prut and Dniestr – Bessarabia
(1812-1940), în „Symposium” [New York: The Romanian Institute of Orthodox The-
ology and Spirituality], Vol. XXVIII, Nr. 1, 2021, pp. 77-138.
7
„Cum să nu fie de actualitate în a releva generaţiilor de astăzi lucrările şi spuse-
le – puţin ori deloc ştiute – ale unor oameni de ştiinţă care s-au ridicat în apărarea
pământului românesc al Basarabiei ori a istoriografiei fraţilor noştri din spaţiul pru-
to-nistrean?”. Interviu realizat de Mariana Terra [I-II], în „Romanian Journal” [New
York. Since 1989], nr. 849, 12 august 2020, pp. 18-19; nr. 850, 16 septembrie 2020,
pp. 18-19; reluat sub titlul În ciuda practicării unei extrem de apăsătoare politici de
rusificare, basarabenii și-au păstrat conștiința de neam și de limbă. L e c ț i i l e i s t o
r i e i. Interviu realizat de Mariana TERRA, în „Limba Română”. Revistă de ştiinţă şi
cultură, XXX, nr. 6 (260), octombrie-decembrie 2020, pp. 373-383.
8
Enumerate, mai pe larg în Repere istoriografice contemporane…
74
şi cadrele de exprimare a democraţiei cu cei ai cercetării ştiinţifice,
mai ales instituţionalizate, şi practicii editoriale occidentale)”.
Și tot cu același prilej consemnam: „este de arătat că sunt
la Chişinău institute de cercetare remarcabile – precum Institutul
de Istorie (al Academiei de Ştiinţe a Moldovei) (condus de pro-
fesorul Gheorghe E. Cojocaru), ori Institutul de Istorie Socială
„ProMemoria” (al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii
de Stat a Moldovei) (condus de profesorul Anatol Petrencu) sau
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (condus de dr. hab. Eugen
Sava); sau reviste de specialitate care pot sta, din punctul de ve-
dere al substanţei ştiinţifice ori al seriozităţii respectării periodic-
ităţii, inclusiv pe Internet (ceea ce nu se întâmplă, totuşi, cu toate
suratele lor, similare, din dreapta Prutului), precum „Revista de
istorie a Moldovei”, „Destin românesc”, „ProMemoria”, „Tyrag-
etia”, „Limba română”, „Akademos” ş.a. Cât priveşte pe slujitorii
scrisului istoric, ei sunt, cum spuneam, cei mai mulţi, de foarte
bună factură ştiinţifică, şi mi-e greu a face o enumerare; totuşi, nu
pot fi eludate nume (cu unii am avut onoare a mă intersecta pe la
diferite conclavuri ştiinţifice, la Chişinău şi Cahul, la Constanţa,
Cluj-Napoca sau Iaşi) dintre cele mai reprezentative şi respecta-
bile de confraţii lor – începând cu unul dintre decanii de vârstă,
profesorul Demir Dragnev (membru corespondent al Academiei
de Ştiinţe a Moldovei), continuând cu personalităţi pe deplin afir-
mate, precum Ion Buga, Ion Chirtoagă, Vitalie Ciobanu, Gheor-
ghe E. Cojocaru, Iurie Colesnic, Silvia Corlăteanu-Granciuc, re-
gretata Maria Danilov, Nicolae Enciu, Andrei Eşanu (membru al
Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei
Române), Silvia Grossu, Ion Gumenâi, Vlad Mischevca, regretatul
Anton Moraru, regretatul Alexandru Moşanu (membru de onoare
a Academiei Române), Sergiu Musteaţă, Ion Negrei, Elena Neg-
ru, Gheorghe Negru, regretatul Gheorghe Palade, Anatol Petrencu,
regretatul Valeriu Popovschi, Gheorghe Postică, Dinu Poştaren-
cu, Ion Şișcanu, Valentin Tomuleţ, Ion Ţurcanu, Ion Varta, Vitalie
Văratec ş. a., şi până la cei din mai tânăra generaţie, precum Ser-
giu Bacalov, Valentin Burlacu, Igor Caşu, Ivan Duminică, Andrei
Emilciuc, Cristina Gherasim, Tudor Sclifos, Octavian Ţâcu ş.a.”.
Prin aplicarea unei metodologii științifice uzuale, a cercetării
unor tematici ocultate sau distorsionat interpretate în perioada so-
75
cialistă (evoluția Basarabiei în cadrul Imperiului Rus, a politicii de
rusificare, dimensiunile și etapele mișcării naționale a românilor
basarabeni și reprezentanți ai acesteia, contextul intern și inter-
național al Unirii cu Țara-Mumă, procesul de integrare și modern-
izare – economică și culturală – în cadrul României întregite, prob-
lematica basarabeană în relațiile internaționale ș.a.), a apariției a
unor noi generații de cercetători – conferă istoriografiei Republicii
Moldova un statut de solid pilon în existența acesteia.
Vom ilustra, aci, prin câteva exemplificări.
Astfel, după 1812, viaţa social-economică a noii „achiziţii”
imperiale a Sankt Petersburgului se va dezvolta în cadrul Imperiului
Rus, aşa cum arată cunoscutul istoric Valentin Tomuleţ: „Anexarea
teritoriului dintre Prut şi Nistru s-a produs în momentul când în Im-
periul Rus avea loc un proces rapid, deşi anevoios, de modernizare
şi europenizare. La începutul sec. al XIX-lea în viaţa politică a Im-
periului Rus se maturizează două tendinţe de bază care îşi au rădăci-
nile încă în sec. al XVIII-lea. Reformele realizate în timpul domniei
lui Petru I, «absolutismul luminat» al Ecaterinei a II-a au demonstrat
că autocraţia se pronunţa ca adept activ al procesului de emancipare
a Rusiei. Procesele de ordin obiectiv, din cadrul vieţii economice,
legate de geneza şi evoluţia relaţiilor noi capitaliste, au ridicat pe
arena politică, la începutul secolului, largi forţe sociale cointeresate
în modernizarea ţării. Ca rezultat, procesele care aveau loc în gu-
berniile interne ruse s-au reflectat cu o anumită intensitate, în mod
obiectiv, şi la periferiile naţionale, inclusiv în Basarabia. Dar, aces-
te procese de modernizare şi europenizare au luat în Basarabia
forme coloniale (toate sublinierile bolduite îmi aparțin – St.L.),
fapt ce a influenţat direct asupra specificului dezvoltării provinciei
în sec. al XIX-lea. Deci, e şi firesc interesul nostru pentru studierea
schimbărilor care au avut loc în viaţa economică, socială, politică şi
spirituală a Basarabiei pe parcursul sec. al XIX-lea-începutul sec. al
XX-lea, ceea ce ne va permite a elucida, cu lux de amănunte, aceste
forme coloniale de modernizare.
Drept exemplu elocvent de asemenea forme coloniale de
modernizare serveşte atitudinea vădit discriminatorie pe care o
avea ţarismul faţă de dezvoltarea diferitelor ramuri economice
din Basarabia. Promovând o politică protecţionistă şi temându-se
de orice concurenţă ce putea parveni din Basarabia (probabil, mai
76
mult din lipsă de informaţii despre situaţia economică din pro-
vincie, despre care E.F. Kankrin, ministrul de Finanţe al Rusiei, a
scris nu o singură dată), ţarismul nu susţine din start acele puţine
ramuri industriale ce deja existau sau care se aflau în proces de
constituire în Basarabia. Ca rezultat, Basarabia se transformă în-
tr-o colonie: piaţă sigură de desfacere a mărfurilor industriale şi de
manufactură ruse şi o bază de materii prime ieftene pentru tânăra
industrie rusă. Aceasta, la rândul său, a influenţat direct procesul
de formare a burgheziei naţionale”9. Acelaşi autor subliniază cu
alt prilej: „Ţarismul a început să traducă în viaţă în această pro-
vincie politica sa colonială (...), să întărească prin intermediul
aparatului administrativ de stat orânduirea existentă, să-şi con-
solideze sprijinul social pe baza boierilor şi a coloniştilor din re-
giune”, din rândul băştinaşilor şi a noilor veniţi formându-se
„elitele”10 social-politice şi economice ale guberniei Basarabiei;
într-adevăr, el va încuraja, între altele (precum acordarea unor
întinse suprafeţe de pământ ofiţerilor şi funcţionarilor ruşi, dar
şi unor boieri autohtoni), şi stabilirea de colonişti – de diverse
confesiuni – mai ales bulgari11 şi germani12, care au avut – ală-
turi de evrei13, armeni14, lipoveni şi greci (sub acest etnonim se
„ascundeau”, în fapt, şi familii de vlahi/aromâni veniţi din Balca-
ni) – reale aptitudini lucrative, contribuind şi ei, la modernizarea
9
Valentin Tomuleț, Basarabia în sistemul economic şi politic al Imperiului Rus
(1812-1868). Studii. Ediţia a 3-a, revăzută şi adăugită, Tipo Moldova (Seria Opera
Omnia), Iaşi, 2014 /620 pp./, pp. 10-11.
10
Cristina Gherasim, Politica administrației imperiale ruse privind acordarea ti-
tlurilor nobiliare în Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în „Analele
Universității «Dunărea de Jos» [Galaţi]. Seria 19, Istorie”, XVI, 2017, pp. 5-34; Ea-
dem, Identitatea socială în mediul nobilimii din Basarabia în secolul al XIX-lea, în
„Tyragetia”. Revista Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Serie Nouă. Istorie.
Muzeologie, XI (XXVI), nr. 2, 2017, pp. 9-18.
11
Ivan Duminică, Coloniile bulgarilor în Basarabia (1774-1856) (Institutul Patri-
moniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Societatea Ştiinţifică a Bulga-
riştilor din Republica Moldova), f.e., Chişinău, 2017 /380 pp. + 2 pl. color/.
12
Ute Schmidt, Basarabia. Coloniştii germani de la Marea Neagră. Traducere din
limba germană de Christian Grossu-Chiriac, Cartier, Chişinău 2014 /420 pp./.
13
Ion Gumenâi, Numărul populaţiei evreieşti şi repartizarea acesteia în mediul rural
şi urban din Basarabia (1812-1861), în „Tyrageţia”. Revista Muzeului Naţional de Is-
torie a Moldovei. Serie nouă. Istorie. Muzeologie, III (XVIII), nr. 2, 2009, pp. 179-184.
14
Mai recent – Idem, Evoluția demografică și viața moral-spirituală a comunității
armenești din Chișinău (mijlocul sec. XVIII – începutul sec. XX), în „Revista de istorie
a Moldovei”, nr. 1-2 (121-122), ianuarie-iunie 2020, pp. 19-34.
77
regiunii, pe diverse planuri, economice, cultural sau edilitare15.
În ciuda practicării unei politici de rusificare16, inclusiv prin
încurajarea minorităţilor etnice şi confesionale17, și deznaționa-
lizare – atenuată în primele decenii ale veacului al XIX-lea, ac-
centuate în a doua jumătate a secolului –, de lipsa libertăţilor de
exprimare (cum a arătat regretata cercetătoare Maria Danilov)18,
românii basarabeni își vor păstra cu sfințenie datinile şi obiceiurile
seculare, conștiința de neam şi limba19 – deşi aceasta a fost predată
în învăţământul laic (nu în toate şcolile) doar ca materie de studiu,
nu ca şi limbă de instruire: „În anii 1812-1918 limba română nu
s-a predat în toate şcolile laice din Basarabia, ci doar: în Lice-
ul Regional din Chişinău (din septembrie 1835 până în februarie
1866); în şcoala ţinutală nr. 1 din Chişinău (ianuarie 1830 până în
aprilie 1869); în şcoala ţinutală nr. 2 din Chişinău (din ianuarie
1863 până în ianuarie 1867); în şcoala ţinutală din Bălţi (din au-
gust 1828 până în ianuarie 1830, apoi din octombrie 1843 până în
februarie 1871); în şcoala ţinutală din Hotin (din septembrie 1843
15
A se vedea, de pildă – xxx Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 1812-
2006 [Prefaţă: Mihai Cimpoi] (Muzeul Literaturii Române „M. Kogălniceanu”), Prut
Internațional, Chişinău, 2007 /504 pp./; Tatiana Chicaroş, Evoluţia învăţământului
liceal din Basarabia sub dominaţia ţaristă (1833-1917), în „Tyragetia”. Revista Mu-
zeului Naţional de Istorie a Moldovei. Serie Nouă. Istorie. Muzeologie, II (XVII), nr.
2, 2008, pp. 273-284; Liliana Condraticova, Arta metalelor din Basarabia (secolul al
XIX-lea – prima jumătate a sec. XX), Grafema Libris, Chişinău, 2017 /384 pp./; Tudor
Stăvilă, Arta plastică modernă din Basarabia (1887-1940), Ştiinţa, Chişinău, 2000
/160 pp./), inclusiv în plan urbanistic, aici desfăşurându-şi activitatea arhitecţi renumiţi
în epocă, precum Giorgio Toricelli (1796–1843), Mihail Ozmidov (1782–1826), Bog-
dan Eitner (1798–1872), Alexandru Bernardazzi (1831-1907 (mai ales prin edificarea
Chişinăului în vremea celui considerat a fi „cel mai ilustru primar al oraşul” – Carol
Schmidt /1846-1928; primar în perioada 1877-1903/) – Ion Varta, Tatiana Varta, Pri-
marul Carol Schmidt: opera de modernizare a orașului Chișinău. Studiu introductiv.
Documente, Cartier (Colecţia Cartier istoric), Chişinău, 2014 /304 pp./.
16
Valentin Tomuleţ, Rusificarea Basarabiei. O sută de ani de dominaţie ţaristă, în
„Historia. Special”, VII, nr. 22, martie 2018, pp. 6-13.
17
Rodica Svetlicinâi, Minorităţile naţionale din Basarabia la sfârşitul secolului
XIX-lea – începutul secolului XX (consideraţii privind ponderea numerică, situaţia
economică, politică şi socială), în „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 3 (83), 2005,
pp. 43-59; Oleg Grom, Confesiune şi etnicitate în Basarabia la începutul secolului al
XX-lea, în „Archiva Moldaviae”, V, 2013, pp. 183-198.
18
Maria Danilov, Presa şi cenzura în Basarabia: Documentar, secolul al XIX-lea –
începutul secolului XX (Din dosarele secrete ale arhivelor guberniale din Chişinău),
Pontos (Seria Istorii şi Documente Necunoscute – IDN. Monografii 5), Chişinău, 2012
/212 pp./.
19
Gheorghe Negru, Limba română şi politica de rusificare în Basarabia, în „Destin
românesc”. Revistă de istorie şi cultură. Ediţie specială, nr. 5- 6, 2011 /184 pp./).
78
până în 1860); în şcoala ţinutală din Soroca (din aprilie 1851 până
în februarie 1871). În şcolile elementare (lancasteriene) orăşeneşti
limba română s-a predat din 1824 până în 1834, iar în cele elementa-
re de la sate – în unele până în 1858 (când au fost trecute în subordi-
nea Ministerului Instrucţiunii Publice); în şcolile elementare pentru
popor, româna nu s-a predat deloc; şi doar în puţine şcoli parohiale
săteşti (unde preoţii şi diaconii nu ştiau ruseşte) şi în unele şcoli ale
profesorilor particulari limba română a fost utilizată în predare pe
tot parcursul anilor 1812-1918. În Liceul Regional din Chişinău şi
în şcolile ţinutale din Basarabia limba română s-a predat în ruseşte.
În şcoala elementară utilizarea limbii române a fost permisă doar ca
instrument de studiere aprofundată a limbii ruse”20.
Din punct de vedere numeric, românii basarabeni vor con-
stitui permanent majoritatea absolută a populației – respectiv
aproape jumătate la sfârșitul secolului al XIX-lea21.
Deși o parte a boierimii a beneficiat de avantaje material și
sociale din partea autorităților țariste, atenuându-se astfel, spiritul
național, pe măsură însă ce ideile democratice fisurau sistemul opre-
siv rus, și în Basarabia se vor manifesta din ce în ce mai mult acțiu-
nile ce vor dimensiona mișcarea națională. „Nu putem, însă, vorbi
de o evoluție spre viziuni naționale moderne în mediul populației
rurale basarabene. Analfabetismul a dominat în acest mediu în în-
treaga perioadă de stăpânire țaristă. Alexandru Boldur [1886-1982]
20
Lidia Colesnic-Codreanca, Limba română în Basarabia (1812-1918). Studiu soci-
olingvistic pe baza materialelor de arhivă, Museum, Chişinău, 2003, p. 96 /152 pp./.
[Editat cu sprijinul Fundaţiei Soros – Moldova şi al Centrului Internaţional de Cultură
pentru Copii şi Tineret „Sergiu Grossu”.]
21
În toamna fatidicului an 1940, cărturarul ieşean Petru Caraman arăta răspicat că „A
demonstra că Basarabia este locuită de români şi că aceştia formează marea majoritate
a populaţiei, este fără îndoială ceva cu totul de prisos, fiindcă ar însemna să ne pierdem
timpul demonstrând evidenţe. Nu doar în baza vreunui drept de natură etnografică s-a
abătut cumplita năpastă de ieri asupra ţării noastre. Şi nici în baza dreptului istoric,
căci nedreptatea din 1812 nu putea deveni în 1940 un drept care să poată fi invocat de
conducătorii Rusiei actuale, aşa cum s-a întâmplat... Noi ştim – şi cu noi toată lumea
care păstrează obiectivitatea bunei credinţe – că ceea ce a avut de pătimit poporul ro-
mânesc în ultimul timp, s-a petrecut în dispreţul total şi cinic al oricărui principiu de
drept” – Petru Caraman [1898-1940], Românitatea Basarabiei văzută de ştiinţa oficia-
lă sovietică, în „Însemnări ieşene”, V, vol. XVI, nr. 11, 1 noiembrie 1940, pp. 258-263;
articol inclus în – xxx Basarabia. Recurs identitate. Ediţie îngrijită de Costică Asăvoa-
ie şi Vasile Munteanu. Studiu introductiv Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei. Rezumate în
limba franceză Rocsana Buştan-Josanu. Rezumate în limba rusă Vasile Josanu, Editura
Agora, Iaşi, 2000 /XXV + 202 pp./, pp. 1-35.
79
a descris amplu tradiționalismul românesc al țărănimii basarabene,
care «deși s-a adaptat la sistemul rusesc administrativ, nu s-a putut
adapta la cultura rusească». Țărănimea basarabeană a rămas,
până în secolul XX, la nivelul mentalităților etnoculturale care
existau aici până la 1812, conservând în mediul său datinile și
obiceiurile seculare, creațiile folclorice și spiritualitatea creș-
tin-ortodoxă, comune întregului spațiu locuit de români. Pe parcur-
sul dominației țariste, Biserica rămânea principalul centru de
cultură spirituală, națională. Mai ales în bibliotecile mănăstirești
exista o atitudine specială față de cartea tipărită românească. Re-
cent, istoricul Igor Cereteu a identificat în 28 de mănăstiri și schi-
turi basarabene 655 de cărți românești de factură religioasă tipărite
în perioada 1697-1917 în diferite centre de cultură românească,
inclusiv în Basarabia22.
În perioada stăpânirii țariste, țărănimea basarabeană și-a
păstrat identitatea etnică în conformitate cu tradiția medievală eu-
ropeană de a se identifica după țara de origine. Ei concepeau în
continuare spațiul pruto-nistrean drept o parte a Țării Moldovei.
Concomitent, conform tradiției seculare, ei se adresau conațion-
alilor lor cu apelativul «măi române!»”23
Personalități24 (multora, istoricii de astăzi dedicându-le
solide și documentate monografii, fiind reeditate și scrieri de-
ale lor), precum Vasile Stroescu (1845-1926)25, vor acționa
22
Igor Cereteu, Cartea bisericească în mănăstirile din Republica Moldova. Catalog
(Academia de Științe a Moldovei, Biblioteca Știinţifică Centrală „Andrei Lupan” (In-
stitut). Institutul de Istorie), f.e., Chișinău, 2016 /472 pp./.
23
Demir Dragnev, Constatări cu privire la rolul statului românesc în mișcarea
națională din Basarabia sub stăpânirea Imperiului Rus (1812-1917), în Gheorghe
Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru (coord.), Centenar Sfatul Ţării..., p. 331
[329-339].
24
Pe larg – Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută: personalităţi basarabene, vol.
I-X, Editurile Universitas, 1993; Museum, 1997, 2000, 2002, 2004, 2005, 2007; Ulys-
se, 2010, 2012; Epigraf, 2015, Chişinău /315 + 286 + 300 + 302 + 347 + 364 + 360 +
312 + 322 + 344 pp./.
25
Mihai Iacobescu, Oameni de seamă dintre Prut şi Nistru: Vasile Stroescu (1845-
1926), în „Destin românesc”, V, nr. 3-4, 1998, pp. 27-33; Constantin I. Stan, Minu-
nata tăcere a unui boier basarabean. Vasile Stroescu (1845-1926), Editura Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 199 /154 pp./. [Ediţia II-a revăzută şi adăugită: Paideia,
Bucureşti, 2017 /318 pp.]; Ion Negrei, Ion Bâlbă, Constantin Cojocaru (coord.), Vasile
Stroescu – un sol al altei lumi, un om din alte timpuri. Materiale ale Universităţii Po-
pulare de Vară „Vasile Stroescu”. Ediţia I, Edineţ, 20-21 august 2016. Lucrare îngrijită
şi coordonată de..., f.e., Chişinău, 2016 /224 pp/. Recent, despre fratele mai mare al
acestuia, el însuși un Mecena al basarabenilor – Mihai Adauge, Mihail Stroescu [1836-
80
pentru dezvoltarea românismului și în alte provincii românești,
iar alţii – precum Paul/Pavel Gore (1875-1927)26, Ioan Pelivan
(1876-1954)27, Petre Cazacu (1873-1956)28, Pantelimon Halip-
pa(1883-1979)29, Emanoil Gavriliță (1847-1910)30, Alexei Ma-
1889], un mare român al Basarabiei, în „Limba română”. Revistă de știință și cultură,
XXXI, nr. 5-6 (265-266), septembrie-decembrie 2021, pp. 260-281.
26
Bucovineanul Sever Zotta (1874-1943) îl aprecia, la data prematurei dispariții,
drept „nobil fără trufie, boier mândru dar drept, cărturar înțelept și modest, om bun
și milostiv, prieten sincer și credincios, creștin evlavios și monarhist mistic, o rară
manifestare a geniului rasei noastre și ultimul cavaler al Basarabiei”; xxx Paul Gore.
Omul și opera (Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Biblioteca „Tyragetia” VIII.
Colecția Personalităţi eminente), f.e., Chișinău, 2003 /248 pp./; Teo-Teodor Marşal-
covschi, Petru Roman, Pavel Gore: Promotor al mişcării de eliberare naţională din
Basarabia, în „Destin românesc”. Revistă de istorie și cultură, VI, nr. 3, 1999, pp.
64-70.
27
Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ioan Pelivan părinte al mişcării naţi-
onale din Basarabia. Ediția II-a, revăzută și completată. Cuvânt-înainte de Corneliu-Mi-
hail Lungu. Postfaţă de Eugenia Danu, Notograf Prim, Chişinău, 2012 /416 pp./: „De-
dicăm această monografie uneia dintre cele mai strălucite figuri românești din provincia
dintre Prut și Nistru – Ioan Pelivan (1876-1954), pe care, nu întâmplător l-am denumit
părinte al mișcării naționale din Basarabia. Despre acest lucru s-au pronunțat personali-
tăți proeminente ale istoriei și culturii naționale. Marele istoric Nicolae Iorga aprecia că,
«pentru noi românii, Pelivan era toată Basarabia». La rândul său, istoricul și profesorul
Ion Nistor considera că «Ioan Pelivan a fost părintele ideii naționale românești din Ba-
sarabia», iar profesorul și publicistul Petre V. Haneș nu ezita să formuleze concluzia că
«generației lui Ioan Pelivan se datorește întregirea României spre răsărit»” (p. 15). Mai
recent – Ioan Pelivan, Corespondenţă. Memorii. Ediţie îngrijită, prefaţă şi notă asupra
ediţiei de Ion Constantin, Ion Negrei, Gheorghe Negru, Ştiinţa (Colecția Pagini despre
Basarabia), Chişinău, 2019 /436 pp./.
28
Petre Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru 1812-1918. Studiu introductiv şi bi-
bliografie de Anatol Petrencu, Ştiinţa (Colecția Pagini despre Basarabia), Chişinău,
1992 /444 pp./.
29
Despre acesta – Iurie Colesnic, Pantelimon Halippa. Apostolul Unirii, Ulysse,
Chişinău, 2006 /140 pp./; Ion Constantin, Pantelimon Halippa, neînfricat pentru Basa-
rabia. Cuvânt înainte de Dr. Florin Rotaru, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti,
2009 /328 pp./; Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa – tribun al Basa-
rabiei, Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009 /494 pp./, și – Pantelimon Halippa.
Apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale, Notograf Prim, Chişinău, 2013
/736 pp./; Ion Negrei (ed.), Pan Halippa – cavaler al Adevărului. Studiu introductiv,
îngrijirea textului şi bibliografie selectivă:..., f.e., Chişinău, 2014 /152 pp./. Recent –
Pan Halippa, Scrieri. Selecţia şi îngrijirea textului, tabel cronologic, note şi comentarii,
iconografie de Ion Negrei şi Mihai Papuc. Studiu introductiv de Alexandru Burlacu,
Ştiinţa (Colecția „Moştenire”), Chișinău, 2021 /552 pp./.
30
Despre acesta – Maria Vieru-Işaev, Pe urmele ardeleanului Romulus Cioflec... Pe
urmele basarabenilor Emanuil Gavriliţă şi Antonina Gavriliţă-Cioflec, în xxx Romu-
lus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii. Ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea,
Editura Arcuş, Sfântu Gheorghe, 2007, pp. 56-66; Vasile Malaneţchi (coord.), Ema-
nuil Gavriliţă şi ziarul „Basarabia” (Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogăl-
niceanu.” Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Știinţe ale
Comunicării). Coordonator...:, Epigraf, Chişinău, 2020 /368 pp./.
81
teevici (1888-1917)31, Dumitru C. Moruzi (1850-1914)32, Simeon
G. Murafa (1887-1917)33, Constantin Stere (1865-1936)34, Zamfir
31
Alexei Mateevici, Scrieri. Ediție îngrijită, studiu introductiv, note, variante și bi-
bliografie de Ion Nuță, Junimea, Iași, 1989 /164 pp./; Alexei Mateevici, un poet al
renaşterii basarabene (Academia de Ştiinţe a Moldovei).Selecție și îngrijirea textelor:
Vasile Malanețchi, Tamara Malanețchi, Costache Costenco, Ştiinţa ([Colecţia] Perso-
nalităţi notorii 9), Chișinău, 2018 /324 pp./; Tatiana Butnaru, Alexei Mateevici și ide-
alul unirii, în Viorica Răileanu (coord.), Filologia modernă: realizări şi perspective în
context european. Moştenire, Influenţă, Continuitate (Ministerul Educației, Culturii și
Cercetării al Republicii Moldova. Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu
Hasdeu”), TipoCart Print, Chișinău, 2019, pp. 28-32.
32
Florin Marinescu, Un basarabean înflăcărat. Scriitorul Dumitru C. Moruzi, în
„Limba română”. Revistă de știință și cultură XXII, nr. 5-6 (203-204), mai-iunie 2012,
pp. 219-223; o recentă reeditare – Dumitru C. Moruzi, Pro Basarabia Pro România.
Scrisori deschise. Ediţie de Victor Durnea, Ştiinţa (Colecția „Memoriile Basarabiei”),
Chișinău, 2021 /216 pp./.
33
Gheorghe Baciu, Simion Murafa (24.V.1887-20.VIII.1917), un ofițer basarabean,
în „Revista Militară. Studii de Securitate și Apărare”, nr. 1 (13), 2015, pp. 100-103.
Onisifor Ghibu și Pantelimon Halippa publică îi dedică relevante pagini memoria-
listice, iar N. Iorga va scrie un emoționant articol despre cel care, după revoluția din
februarie 1917, „a fost unul dintre aceia cari mai energic au ridicat steagul de cultură
al moldovenismului. Fără nici un alt gând decât acela pe care-l spunea public, el a
luat parte – și o parte hotărâtoare – la toate silințile ce s-au făcut în timpul din urmă
pentru a lumina acele două milioane de oameni întunecați, în singura limbă în care
li se pot îmbia cele dintâi cunoștinți ale învățăturilor: limba mamei lor, strămoșescul
grai românesc al moldovenilor. Când, acum două luni, au trecut ostașii ardeleni că-
utându-și la Iași steagul cel adevărat, tricolorul care nu minte, la Chișinău le-a ieșit
înainte Murafa” – N. Iorga, Oameni cari au fost. Volumul 1-2. Ediție critică, note
și comentarii de Valeriu Râpeanu și Sanda Râpeanu. Studiu introductiv de Valeriu
Râpeanu [pe cop. I: prima ediție critică integrală], f.e., București, 2009, pp. 552-553
(art. Un luptător pentru drept: Simion Murafa, datat: 18 august 1917).
34
Gheorghe Zbuchea, Luptătorul naţional Constantin Stere între Iaşi, Chişinău şi
Bucureşti, în Iulian Pruteanu-Isăcescu, Irina Ioniţă (coord.), Românii din afara gra-
niţelor ţării. 90 de ani de la întregirea Regatului României. Volum coordonat de...
Prefaţă de Iulian Pruteanu-Isăcescu. Cu un Preambul de Academician Mihai Cimpoi
(Despărţământul ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iaşi), Casa Editorială Demiurg, Iaşi,
2008, pp. 96-104; Ion Şpac, Constantin Stere Scriitorul, Publicistul, Politicianul,
Omul. Biobibliografie, invitaţie la lecturi şi investigaţii (Academia de Ştiinţe a Mol-
dovei – Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” a AŞM, Institutul de Filologie
al AŞM). Redactor ştiinţific: Acad. Haralambie Corbu, Ediţie îngrijită de Aurelia Han-
ganu, Chişinău, 2009 /424 pp./; Gheorghe Cojocaru, Unirea Basarabiei cu România
în concepţia lui C. Stere, în „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 2 (102), aprilie-iunie
2015, pp. 9-15; Idem, Constantin Stere și problema Basarabiei în contextul discuțiilor
privind orientarea externă a României înainte de intrarea sa în război, în Ioan Bolo-
van, Gheorghe Cojocaru, Oana Mihaela Tămaş (coord. [eds.]), Primul Război Mondial
– Perspectivă istorică şi istoriografică. Coordonatori... (Academia Română. Centrul
de Studii Transilvane), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2015, pp. 221-228;
Ion Guceac, Gheorghe Cliveti, Gheorghe Cojocaru (coord.), Constantin Stere – pro-
zator, publicist, jurist și om politic – 150 de ani de la naștere. Materialele conferinței
științifice internaționale (2015. Chișinău), Editura Vasiliana ’98, Iaşi, 2016 /566 pp./.
82
Arbore (1843-1933)35, Alexis Nour (1877-1940)36 (ultimii trei, sta-
biliți în Vechiul Regat) ș.a. – se vor număra printre acei intelectuali
basarabeni37, ce vor insufla simțământul național prin intermediul
presei38, al asociațiilor național-culturale39, al unor acțiuni publice.
Începând din 1906, apar la Chișinău publicații în lim-
ba română – „Basarabia”40, „Moldoveanul”, „Cuvânt Moldo-
venesc”41„Luminătorul”42 ș.a. În contextul mișcărilor din Rusia
pentru democratizarea societății, din 1906 se cere, public, restau-
rarea autonomiei Basarabiei (era o simplă gubernie), învățământ
în limba națională. „La sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX el-
ita intelectuală boierească din Basarabia a fost completată cu un
35
Zamfir Arbore, Basarabia în secolul XIX. Text îngrijit, studiu, introductiv, note,
comentarii, indice de: Ion Varta, Tatiana Varta, Editura Novitas, Chișinău, 2001 /740
pp./; Z.C. Arbore, Dicționarul geografic al Basarabiei. Editor: Iurie Colesnic, Mu-
seum. Fundația Culturală Română, Chișinău, București, 2001 /XVI+236 pp./.
36
Despre acesta, recent – Alexis Nour, Scrisori şi amintiri din Basarabia. Volum
îngrijit de Victor Durnea (Academia Română – Institutul de Arheologie, Iaşi. Muze-
ul Brăilei „Carol I”), Editura Academiei Române. Editura Istros a Muzeului Brăilei
„Carol I” ([Seria] Basarabica 11. Coordonatori: Victor Spinei, Ionel Cândea), Bucu-
reşti – Brăila, 2019 /508 pp.; h./.
37
Gheorghe Negru, Intelectualii basarabeni (1906-1913), în „Destin românesc”. Re-
vistă de istorie şi cultură, IX, nr. 4, 2002, pp. 15-38.
38
O sinteză a istoriei acesteia – Ion Şpac, Pagini de istorie a presei periodice ba-
sarabene (Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. Biblioteca Ştiinţifică Centrală
„Andrei Lupan”), f.e., Chișinău, 2010 /236 pp./.
39
Vezi, cu titlu de exemplu – Ion Negrei, O primă instituție de cultură din Basara-
bia: Societatea Culturală Moldovenească (1905-1906), în Andrei Eşanu, Constantin
Iordan (coord.), Cultură și istorie la Est de Carpați în perspectivă sud-est europea-
nă (sec. XV-XX). Materialele conferinței științifice internaționale din 30 martie 2015.
Ediția a V-a, Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2016, pp. 108-128 /206 pp./.
40
Vasile Malaneţchi (coord.), Emanuil Gavriliţă şi ziarul „Basarabia”. Editura Epi-
graf, Chișinău, 2020, 348 p.
41
Vlad Pohilă, Se auzea cîndva la Chişinău un Cuvînt Moldovenesc... Restituiri, în
„Limba română”. Revistă de știință și cultură, XIII, nr. 4-5 (94-95), aprilie-mai 2003,
pp. 132-138.
42
Silvia Grossu, „Luminătorul”: mesajul identitar confesional şi naţional, în Ghe-
orghe Cojocaru, Nicolae Enciu (coord.), Reconstituiri istorice. Civilizaţie, valori, pa-
radigme, personalităţi. In honorem academician Valeriu Pasat (Ministerul Educaţiei,
Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova. Institutul de Istorie. Biblioteca Ştiinţifică
(Institut) „Andrei Lupan”). Editor: dr. hab. în științe politice Constantin Manolache.
Coordonatori: dr. hab. în istorie ..., dr. hab. în istorie .... Responsabili de ediție: dr.
în istorie Ion Valer Xenofontov, dr. în istorie Silvia Corlăteanu-Granciuc, Biblioteca
Ştiinţifică. Secţia editorial-poligrafică, Chişinău, 2018, pp. 167-182; Viorel Cojocaru,
Revista Luminătorul – 110 ani de la fondare, în „Destin românesc”. Revistă de istorie
și cultură. Serie nouă, XIV (XXV), nr. 1-2 (107-108), 2019, pp. 16-25.
83
grup nou de intelectuali43 proveniţi din familii de clerici, învăţăto-
ri, funcţionari de la sate, rezeşi şi alte categorii de ţărani liberi care
au proliferat un naţionalism, denumit de ei înşişi «revoluţionar»
sau «naţional-democrat». Cei mai de vază reprezentanți ai acestui
tip de naționalism s-au dovedit a fi foştii studenţi ai «pământe-
niei» basarabene44 de la Universitatea din Dorpat care, la 5 feb-
ruarie 1900, în cadrul unei adunări generale, au constituit prima
organizaţie naţională ilegală din Basarabia. Ei au stabilit legătu-
ri cu românii basarabeni din România, cu alte personalităţi de la
Bucureşti, au organizat manifestări culturale naţionale, s-au impli-
cat în activitatea politică ilegală. Liderul ei incontestabil – Ioan
Pelivan –, împreună cu alţi intelectuali din Chişinău şi Bucureşti,
au contribuit decisiv, în 1905 – în contextul revoluție ruse45 – la
declanşarea mişcării naţionale din Basarabia, au pus bazele presei
româneşti, au desfăşurat o amplă activitate de demontare a mitu-
rilor imperiale ruseşti şi de cultivare a identităţii româneşti mod-
erne, bazată pe ideea unităţii lingvistice, culturale şi etnice a tu-
turor românilor aflaţi sub dominaţie străină şi a celor din România
liberă. Mişcarea din 1905, a depăşit cadrul naţionalismului cul-
tural al boierilor, formulând cererea autonomiei Basarabiei în
cadrul Imperiului Rus şi încercând să constituie și să consolideze
primele structuri politice din Basarabia”.
Marcarea în 1912 a Centenarului rășluirii Moldovei, a fost
prilejul exprimării unei impresionante solidarități a românilor din
Vechiul Regat cu frații basarabeni, editându-se cărți – cum a fă-
cut N. Iorga (1871-1940), de la nascerea căruia se împlinesc, în
Cireșar 5/17 a.c., 150 de ani46 – despre istoria Basarabiei, pub-
43
A se vedea, în context – Ion Negrei, Preludiul cultural al Unirii Basarabiei cu
România, în Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru (coord.), Centenar
Sfatul Ţării…, pp. 363-371; și: The Cultural Prelude to Bessarabia’s Union with Ro-
mania, în „Transylvanian Review”, Vol. XXVII, No. 2, Summer 2018, pp. 41-52.
44
Iurie Colesnic, Un dosar uitat al istoriei. Pământenia basarabeană de la Dorpat –
prima organizație națională, Museum, Chişinău, 2008 /128 pp./.
45
Gheorghe Negru, Revoluţia rusă din 1905-1907, România şi declanşarea mişcării
naţionale din Basarabia, în Nicolae Enciu (coord.), In Honorem Alexandru Moşanu.
Studii de istorie medievală, modernă şi contemporană a românilor (Academia Româ-
nă. Centrul de Studii Transilvane), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012,
pp. 337-346.
46
Oamenii de cultură și Istoriografia moldavă au marcat ca atare, la un nivel superi-
or, acest Jubileu (ignorat, în Țară, de către autoritățile statale, și marcat la dimensiuni
84
licându-se zeci de articole, organizându-se manifestări publice47.
Declanșarea de către Marile Puteri ale timpului a Primul
Război Mondial, a potențat interesul publicului din Țară, al oame-
nilor politici față de soarta fraților basarabeni48. Într-o cuvântare
rostită în Parlament, basarabeanul stabilit la Iași, Constantin
Stere, cu un rol extrem de important în finalizarea Unirii din 1918,
arăta, patetic, că nimeni „nu are dreptul de a dispune de suflete
românești, nu are voie să renunțe la mormintele strămoșilor care
zac peste Prut”.
Din păcate, și acum contextul geopolitic impunea României,
aflată în stare de neutralitate în perioada 1914-191649, necesitatea
realizării etapizat a idealului unității naționale; realitățile și rapor-
turile de forțe reclamau o alianță cu Antanta, care făgăduise un aju-
reduse de către cele cultural-științifice), cu o mare încărcătură științifică și emoțio-
nal-națională.
Astfel, ub egida Institutului de Istorie, în parteneriat cu Institutul Cultural Român
„Mihai Eminescu” la Chişinău, s-a desfășurat Conferința Științifică Internațională „Is-
toricul Nicolae Iorga – 150 de ani de la naştere” (on-line, 13 mai 2021) – au susținut
comunicări: Igor Cereteu (a fost și organizator general al manifestării), Ion Chirtoagă,
Liliana Condraticova, Valentin Constantinov, Fabian Doboș, Demir Dragnev, Nico-
lae Enciu, Andrei și Valentina Eșanu, Alina Felea, Cristina Gherasim, Ion Gumenâi,
Stoica Lascu, Vladimir Mischevca, Olimpia Mitric, Gabriel Moisa, Silviu-Constantin
Nedelcu, Ștefan Purici, Ana Maria Roman Drăgoi, Eugen-Tudor Sclifos, Sorin Șipoș.
Iar o prestigioasă publicație a consacrat un întreg număr (270 pp.) exclusiv Titanului
Istoriografiei și Apostolului de la Văleni – „Limba Română”. Revistă de ştiinţă şi cul-
tură, XXXI, nr. 3 (263), mai-iunie 2021 [Pe cop. I: Nicolae IORGA – 150. Ediţie spe-
cială]. Semnatarii sunt: Sanda-Maria Ardeleanu și Alexandrina Ioniță, Iulian Boldea,
Dorin Cimpoeșu, Iurie Colesnic, Mircea Coloșenco, Ion Constantin, Nicolae Enciu,
Ion Haineș, Ion I. Ionescu, Stoica Lascu, Vlad Mischevca, Ioan Opriș, Andrei Pippidi,
Ioan-Aurel Pop, Elena Luiza Popa, Ioan C. Popa, Adrian Dinu Rachieru, Eugen-Tudor
Sclifos, Ioan Scurtu, Victor Spinei, Ion Țurcanu, Petre Țurlea
47
Ion Negrei, Vlad Mischevca, Protestele de la 1912 cu ocazia centenarului răpirii
Basarabiei, în „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 2 (90), aprilie-iunie 2012, pp. 97-
111.
48
Andrei Emilciuc (coord.), Primul Război Mondial şi Basarabia (1914-1918) (Aca-
demia de Ştiinţe a Moldovei. Institutul de Istorie), Bons Offices, Chişinău, 2015 /252
pp./), zeci de mii fiind înrolaţi în armata ţaristă – Vitalie Ciobanu, Militarii basarabeni,
1917-1918. Studiu şi documente. Traducere: Nicolae Gîrbu, Olga Petrache, Vitalie
Ciobanu (Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Muzeul Armatei Naţionale. Cen-
trul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate), f.e., Chişinău, 2010 /240 pp./. Mai
recent – Dinu Poștarencu, Basarabia in anii Primului Război Mondial, Lexon-Prim,
Chișinău, 2019 /516 pp./.
49
Tudor Sclifos, Locul problemei basarabene în politica externă a Regatului Ro-
mâniei în anii neutralității (1914-1916), în Gaudeamus. Alma Mater Crisiensis. Su-
pliment dedicat aniversării a 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Editura
Universității, Oradea, 2015, pp. 20-37.
85
tor, în sensul că provinciile românești din Imperiul Austro-Ungar
– Transilvania, Bucovina și Banat – vor reveni Statului Român;
or, Rusia era o componentă de bază a Antantei, prin urmare despre
Basarabia nu se putea vorbi în aceeași termeni. De aceea, în sufle-
tele oamenilor politici români, al opiniei publice, ca şi al românilor
basarabeni simțământul încrederii că Basarabiei îi va suna ceasul
dreptății naționale era prezent ca atare50. Omul politic Ion G. Duca
(1879-1933; prim-ministru: noiembrie-decembrie 1933) redă sug-
estiv în memoriile sale atmosfera din vara anului 1916 și star-
ea sufletească a prim-ministrului Ion I. C. Brătianu (1864-1927;
prim-ministru: (1909-1911, 1914-1919, 1922-1926, 1927), atunci
când acesta a semnat Convenția cu Antanta, respectiv intrarea în
război alături de Franța, Anglia și, nota bene, Rusia: „Firește, în
sufletul lui, ca și în al nostru, al tuturor, era durerea că din această
recunoaștere a drepturilor românismului lipsea Basarabia. Cum a
spus odată, iscălind tratatul cu Aliații, «Am renunțat la Basarabia,
am comis o adevărată nelegiuire». O clipă nu a trecut prin mintea
nici unuia dintre noi că de-acum încolo lăsăm elementul românesc
de peste Prut pradă rușilor. Singura noastră vină, dacă vină poate
să fie, a fost că nu am îndrăznit să nădăjduim că din războiul mon-
dial va fi și lichidarea Rusiei țariste, așa precum siguri eram de
lichidarea Austro-Ungariei».
Nu ne îndoiam că ceasul Basarabiei va suna, cum sunase
ceasul Ardealului, al Banatului și al Bucovinei”.
1918 – reunirea cu Țara-Mumă. Prăbușirea țarismului în
februarie 1917, adâncirea procesului de democratizare a Rusiei în
lunile ce au urmat vor dinamiza și mișcarea națională româneas-
că în Basarabia51, diferite pături socio-profesionale manifestân-
50
Gheorghe Negru, Decretarea „stării de război” în Basarabia în 1914 şi contra-
cararea „curentului românofil”, în Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru, Oana Mihaela
Tămaş (coord.), Primul Război Mondial – Perspectivă istorică şi istoriografică. Co-
ordonatori... (Academia Română. Centrul de Studii Transilvane), Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca 2015, pp. 325-343; Gheorghe Cojocaru, Constantin Stere și
problema Basarabiei în contextul discuțiilor privind orientarea externă a României
înainte de intrarea sa în război, în Ibidem, pp. 221-228; Ion Mischevca, Elita in-
telectuală românească din Basarabia despre implicarea României în Primul Război
Mondial. Cazul lui Constantin Stere. Lecţiile istoriei, în „Limba română”. Revistă de
ştiinţă şi cultură, XXV, nr. 1-2, 2015, pp. 345-354.
51
Gheorghe Negru, Ţarismul şi mişcarea naţională a românilor din Basarabia, Prut
Internaţional (Colecţia Clio), Chişinău, 2000 /200 pp./; Ion Negrei, Schimbarea la faţă
a Basarabiei în 1917-1918, în „Patrimoniu istoric”. Revistă a Asociaţiei Istoricilor
86
du-se cu o relevanță tot mai crescândă52.
În aprilie 1917 este adoptată o moțiune prin care se cere au-
tonomie administrativă, economică, religioasă și culturală în cad-
rul Rusiei; este organizat Partidul Național Moldovenesc, con-
dus de Vasile Stroescu, Pantelimon Halippa, Paul Gore – la care
au contribuit printr-o activitate ce se va dovedi remarcabilă şi re-
fugiaţii (regăţeni, bucovineni și transilvăneni)53, precum Onisifor
Ghibu (1883-1972)54 şi Romulus Cioflec (1882-1955)55 –: „Par-
tidul Naţional Moldovenesc nu a apărut din iniţiativa unui grupă
restrâns de luptători, ci a fost produsul predispoziţiei generale din
„Nicolae Iorga” din Ungheni. nr. 1, 2015, pp. 86-94; Maria Danilov, Pe urmele Basa-
rabiei anului 1917 („Se-ntâlnește Dor cu Dor”), în „Datina” [Constanţa]. Serie nouă,
4, nr. 37, mai 2017, pp. 9-13.
52
Silvia Scutaru, Tendințe de renaștere națională în rândurile preoțimii basarabene
la începutul secolului al XX-lea, în Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojo-
caru (coord.), Centenar Sfatul Ţării..., 393-400; Ion Negrei, Constituirea şi activitatea
Asociaţiei generale a studenţilor moldoveni/români din Basarabia (1917-1918), în
„Analele Științifice ale Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași” (Serie nouă).
Istorie”, LXIV, 2018. Număr special Marea Unire a românilor (1918) – Istorie şi ac-
tualitate, pp. 293-312; Teodor Candu, Congresul monahal din Basarabia şi problema
naţională (1918), în Ibidem, pp. 227-248; de asemenea – Ionel Moldovan, Contribuţia
clericilor ortodocşi la unirea Basarabiei cu România, în Ibidem, pp. 249-262.
53
Dinu Poştarencu, Rolul refugiaţilor bucovineni, regăţeni şi transilvăneni în deş-
teptarea naţională a românilor basarabeni în 1917-1918, în xxx Romulus Cioflec – un
ardelean pe drumurile lumii. Ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, Editura Arcuş, Sfân-
tu Gheorghe, 2007, pp. 67-73.
54
Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieții. În Basarabia revoluționară (1917-1918).
Amintiri. Cuvânt înainte de Iurie Colesnic. Ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic,
note, bibliografie și indice de nume Octavian O. Ghibu, Editura Universitas, Chişi-
nău, 1992 /636 pp./; Ion Negrei, Onisifor Ghibu şi problemele bisericii din Basarabia
(1917-1918), în „Cugetul”. Revistă de istorie şi cultură, nr. 3, 1998, pp. 19-25; Dumi-
tru Preda, Un ardelean basarabean in serviciul cauzei naționale: Onisifor Ghibu, în
Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru (coord.), Centenar Sfatul Ţării...,
pp. 459-464.
55
Constantin Stan, Activitatea lui Romulus Cioflec pentru unirea Basarabiei cu Ro-
mânia (1917-1918), în „Angvstia” [Sfântu Gheorghe], 2, 1997, pp. 265-272; xxx Ro-
mulus Cioflec – un ardelean pe drumurile lumii. Ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea,
Editura Arcuş, Sfântu Gheorghe, 2007; Luminiţa Cornea, Transilvăneanul de la Chi-
şinău. Scriitorul Romulus Cioflec şi Mare Unire, în „Magazin istoric”. Serie nouă, LI,
nr. 5 (614), mai 2018, pp. 12-16.
Recent – Romulus Cioflec, Pe urmele Basarabiei. Ediţie îngrijită, studiu introductiv,
cronologie, note şi comentarii, iconografie de Luminiţa Cornea. [Ediția a II-a], Ştiinţa
([Colecția] Pagini despre Basarabia), Chișinău, 2021 /208 pp./. Volumul consist din
textul primei ediții a Pe urmele Basarabiei. Note și impresii din revoluția rusească
(1927); textul cu referire la Basarabia, Căutând îndărăt și căutând înainte (1942);
și scrisorile lui Romulus Cioflec către istoricul și criticul literar Garabet Ibrăileanu
(1871-1936), trimise de la Chișinău în perioada 1916-1922.
87
societatea basarabeană către primeniri radicale în urma prăbuşirii
ţarismului”56.
La 25 mai 1917, se deschide Congresul învățătorilor mol-
doveni, când Paul Gore se adresează pentru prima dată la o înt-
runire a intelectualilor basarabeni, cu cuvintele Frați români.
Iată cum redă în însemnărie sale acest moment Onisifor Ghibu:
„D[omnul]. Gore deschide congresul hiritisind pe cei de față cu
cuvintele: Frați români, care însă au fost întrerupte de mulți din
sală, care strigau: «Noi nu suntem români, ci moldoveni». D. Gore
a rămas mirat de aceste cuvinte și a zis: «Îmi pare foarte rău, dom-
nilor, dar eu cunosc istoria neamului nostru și știu că el se numește
neam românesc». Iarăși întreruperi: «Noi suntem moldoveni, nu
români». Neamul românesc locuiește în multe țări, și astfel avem
români ardeleni, români bucovineni, munteni, olteni, moldoveni
și [români/aromâni] macedoneni, dar cu un cuvânt, toți suntem
români. Neam moldovenesc nu este. Dar dacă dumneavoastră
vă face mai mare plăcere să vă zic frați moldoveni, iată, vă zic:
«Frați moldoveni»”57.
Pe fondul derulării evenimentelor cu caracter revoluţion-
ar din Rusia în vara şi toamna anului 1917, este convocat la
Chişinău soldaţilor, marinarilor şi ofiţerilor moldoveni din în-
treaga Rusie (20-27 octombrie), cu participarea a peste 800 de
delegaţi, ce reprezentau aproape 250.000 de soldaţi. „Congresul
a declarat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei în cadrul
unei ipotetice Rusii, republică federativă democratică. Se hotăra
constituirea unităţilor militare moldoveneşti, trecerea moşiilor
mănăstireşti, ale statului şi particularilor în mâinile celor care le
lucrează (într-un mod ce va fi hotărât de viitoarea Constituantă),
naţionalizarea învăţământului, menţinerea legăturilor cu orga-
nizaţiile de peste Nistru (10 locuri în Sfatul Ţării), respectarea
riguroasă a drepturilor minorităţilor etc. Congresul a hotărât con-
stituirea de îndată a Sfatului Ţării (ideea fiind mai veche) pent-
ru administrarea tuturor treburilor Basarabiei autohtone, până la
56
Ion Ţurcanu, Unirea Basarabiei cu România. Preludii, premise, realizări: 1918,
f.e., Chişinău, 1998, p. 11.
57
Amintiri. Cuvînt înainte de Iurie Colesnic. Ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic,
note, bibliografie și indice de nume Octavian O. Ghibu, Editura Universitas, Chişinău,
1992 /636 pp./.
88
întrunirea Constituantei alese prin vot universal, egal, direct şi
secret”58.
Biruindu-se, prin urmare, prejudecăţile, explicabil istoriceşte,
în lunile ce vor urma – în condițiile în care Ucraina (îşi proclamă
independenţa la 22 ianuarie 1918) ţintea înglobarea Basarabiei –,
procesul de conștientizare națională se va adânci; în toamnă este
proclamată autonomia politică și teritorială a Basarabiei, iar la 21
noiembrie/4 decembrie încep lucrările Sfatul Țării, care era al-
cătuit din 150 de membri: 105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7
ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean, 1 grec59.
Cu acest prilej cu care este sfințit primul steag naţional,
sub faldurile căruia defilează primul regiment românesc. „Sfatul
Țării era piatra unghiulară pe care avea să se sprijine orânduia-
la și liniștea provinciei. El trebuia să stingă anarhia, să-i adune
pe moldovenii răzlețiți în diferite organizații, punând temelia unei
stăpâniri locale, care să fie pătrunsă de nevoile și durerile țării și să
se bucure de încrederea tuturor. Împrejurările politice au grăbit şi
ele înfăptuirea Sfatului Ţării. Guvernul Provizoriu din Petrograd,
după ce a înscris în programul revoluţiei autonomia noroadelor,
încerca toate mijloacele ca să zădărnicească acest drept. Bolşevicii,
58
Ion Agrigoroaiei, Iaşii şi Unirea Basarabiei cu România (27 martie/9 aprilie
1918). Studii. Cu o prefaţă de Dumitru Vitcu şi Ion Solcanu, Editura Junimea (Colecţia
Historia Magistra Vitae), Iaşi, 2018, p. 67.
59
Numeroase informații la – Alexandru Bobeică, Sfatul Ţării. Stindard al mişcă-
rii naţionale, Universitas, Chişinău, 1993 /172 pp./; Iurie Colesnic, Sfatul Ţării. En-
ciclopedie, Editura Museum, Chişinău, 1998 /352 pp./; Alexandru Chiriac, Membrii
Sfatului Țării 1917-1918. Dicţionar, Editura Fundației Culturale Române, Bucureşti,
2001 /176 pp./; Gheorghe Bobână, Lidia Troianowski, Prezenţe basarabene în spiri-
tualitatea românească (sec. al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea). Dic-
ţionar. Prefaţă Demir Dragnev. Alcătuitori..., Civitas, Chişinău, 2007 /312 pp./; Ion
Ţurcanu, Sfatul Ţării. Documente [I]. Procesele verbale ale şedinţelor în plen. Ediţie
îngrijită, studiu introductiv, note și comentarii de..., Ştiinţa, Chişinău, 2016 /824 pp./;
Valeriu Popovschi, Biroul de organizare al Sfatului Țării (27 octombrie-21 noiembrie
1917)/ Republica Democratică Moldovenească (Formarea și evoluția. 1917-1918)
(Academia Română – Institutul de Arheologie Iaşi. Muzeul Brăilei “Carol I”), Editura
Academiei Române, Editura Istros a Muzeului Brăilei “Carol I” ([Series] Basarabica
3. Coordonatori: Victor Spinei şi Ionel Cândea), București, Brăila, 2017 /368 pp./;
Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru (coord.), Centenar Sfatul Ţării:
1917-2017. Materialele conferinței științifice internaționale Chișinău, 21 noiembrie
2017 (Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie. Institutul Cultural Român
“Mihai Eminescu” la Chișinău), Editura Lexon PRIM, Chişinău, 2017 /786 pp./; Ion
Ţurcanu, Sfatul Ţării. Istoria zbuciumată a unei importante instituţii politice basara-
bene din anii 1917-1918, Editura Arc, Chişinău, 2018 /428 pp./.
89
cum vin la putere, dau o proclamaţie prin care declară că recunosc
aceleaşi drepturi, ca şi ruşilor, tuturor naţiunilor din fostul imperiu.
Noroadele pot să-şi hotărască soarta, despărţindu-se chiar cu totul
de Rusia în state de sine stătătoare. Pe de altă parte, Rada Centrală
Ucraineană publică un Universal, prin care aduce la cunoştinţa
poporului că «Petrogradul joacă un dans nebunesc» şi Rusia este
pierdută. Proclamă ţara republică autonomă, cu îndatorirea de a
intra în viitoarea Rusie Federativă, însă ca parte de sine stătătoare.
Legile vor fi elaborate de Constituanta Ucraineană, care urma să fie
convocată la sfârşitul anului 1917. Ucraina despărţindu-se de câr-
muirea centrală din Petrograd, Basarabia rămâne cu totul izolată şi
nevoită să-şi determne singură viaţa. Aceasta a grăbit întemeierea
organului suprem – Sfatul Ţării (...) Alegerile în Sfatul Țării, pen-
tru a avea un spirit cu adevărat democratic, trebuiau făcute prin
vot obștesc, direct și egal, dar aceasta nu era cu putință în starea
de atunci”60.
Referindu-se la această instituţie fundamentală, un cunoscut
om de ştiinţă din Republica Moldova, istoricul Gheorghe E. Co-
jocaru, menționează că „istoricii români au văzut în Sfatul Țării
o instituție supremă a puterii de stat, aleasă în consens cu nor-
mele democratice ale timpului, investită cu prerogative legislative,
democratice, care reflecta cu fidelitate structura socială, politică și
națională a societății basarabene. Este demn de remarcat că în stu-
diile publicate în perioada postcomunistă majoritatea istoricilor din
România au caracterizat Sfatul Țării ca «organ» (adunare) reprez-
entativ(ă) a Basarabiei, în timp ce majoritatea cercetătorilor din
Republica Moldova înclină să trateze Sfatul Țării ca «parlament»
al Basarabiei. În fond, și unii și alții au susținut cu toată claritatea
că, din clipa constituirii, Sfatul Țării a devenit unicul exponent
legitim al suveranității61 Republicii Moldovenești (Basarabiei)”62.
60
Ion Negrei, Dinu Poștarencu, O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Țării (1917-
1918). Ediție îngrijită, studiu introductiv și selecția imaginilor de..., Editura Prut Inter-
național (Colecţia Clio), Chișinău, 2004 /288 pp./, pp. 171-172.
61
A se vedea, în context – Anatol Petrencu, Probleme de relaţii externe ale Basara-
biei, discutate în cadrul şedinţelor Sfatului Țării (1917-1918), în „Analele Științifice
ale Universității «Alexandru Ioan Cuza» din Iași” (Serie nouă). Istorie”, LXIV, 2018.
Număr special Marea Unire a românilor (1918) – Istorie şi actualitate, pp. 135-140.
62
Gheorghe E. Cojocaru, Sfatul Ţării. Itinerar, Civitas, Chişinău, 1998, p. 19 [176
pp.].
90
Relevându-se contextul zonal şi internaţional de atunci, se
arată, astăzi – evidenţindu-se, pe bună dreptate, legitimitatea63 aces-
tei adunări reprezentative a basarabenilor – că „Celor care nu le con-
vin deciziile și însăși existența Sfatului Țării ar trebui să prezinte
alternativele mai legitime și mai reprezentative din acea perioadă.
Or, primul Parlament al Basarabiei a fost constituit prin voința
populației locale, liber exprimată în cadrul congreselor militarilor,
pedagogilor, țăranilor și preoților, spre deosebire de soviete sau alte
organizații reacționare. A le reproșa membrilor Sfatului Țării că nu
au acționat democratic, în sensul actual al acestei noțiuni, adică a le
imputa că nu au organizat un plebiscit referitor la unire, este deo-
potrivă anacronic și aberant. Or, nici imperiul țarist nu i-a întrebat
pe moldoveni la 1812, și nici Uniunea Sovietică nu a organizat un
referendum când a reanexat Basarabia la 1940 și 1944”64.
Între deputații Sfatului Ţării au fost: Nicolae Alexan-
dri (1859-1931), Elena Alistar (1873-1955)65, Alexandru Balt-
aga (1861-1941), Vasile Bârcă (1884-1949)66, Nicolae Bivol
(1882-1940),Vladimir Bodescu (1868-1941), Dumitru Bogos
(1889-1946)67, Ştefan Bulat (1892-1963), Ion Buzdugan (secre-
tar) (1887-1967)68, Petru Cazacu, Dumitru Cărăuș (1892-?1940),
Vasile Cijevschi (1881-1931), Vlad Chiorescu (1887-?), Ion T.
Costin (1887-1940)69, Pavel Cocârlă (1893-?), (Anton Crihan
(1893-1993)70, Gheorghe Druţă (1881-?1941/1944), Pantelimon
63
Ion Șişcanu, Considerații privind legitimitatea Sfatului Țării în cadrul Revoluției
ruse, în Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru (coord.), Centenar Sfatul
Ţării: 1917-2017..., pp. 473-492.
64
Ion Mischevca, Unirea de la 1918 a fost impusă? Lecţiile istoriei, în „Limba ro-
mână”. Revistă de ştiinţă şi cultură, XXVII, nr. 5-6 (241-242), 2017, p. 23 [14-24].
65
Gheorghe Negru, Intelectualii români din Basarabia represaţi în timpul Primului
Război Mondial. Cazul Elena Alistar, în „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 1 (101),
ianuarie-martie 2015, pp. 100-123.
66
Iurie Colesnic, Primarii capitalei basarabene. Timpuri și destine, în „Limba ro-
mână”. Revistă de știință și cultură, XIII, nr. 4-5 (94-95), aprilie-mai 2003, pp. 39-47.
67
Pavel Moraru, Dumitru Bogos (1889-1946): momente inedite ale biografiei, în
„Revista de istorie a Moldovei”, nr. 1 (69), ianuarie 2007, pp. 79-94.
68
Maria Danilov, Poeți basarabeni din generația unirii (Ion Buzdugan: la 140 de ani
de la naștere), în „Datina”. Serie nouă, IV, nr. 36, aprilie 2017, pp. 17-23.
69
Sub pseudonimul Gheorghe Dighiş, el este autorul volumului Sub jug străin!…
Ediţie şi prefaţă de Anton Moraru, Serafim Isac. Ediţia a II-a, Labirint, Chişinău, 2011
/82 pp./ (prima ediție: București, 1915).
70
Ludmila Chiciuc, Anton Crihan despre evenimentele revoluţionare din Basara-
bia anilor 1917-1918, în Gheorghe Cojocaru, Nicolae Enciu (coord.), Reconstituiri
istorice. Civilizaţie, valori, paradigme, personalităţi. In honorem academician Valeriu
91
Erhan (1884-1971), Pantelimon Halippa, Vasile Harea (1895-
1987)71, Ştefan Holban (1886-1961), Ion Inculeţ (1884-1940)72,
Theofil Ioncu (1885-1954), Vasile Laşcu (1857-?), Mihail Minci-
ună (1884-1935), Nicolae Moghileanschi (1877-1966), Gheorghe
Năstase (1896-1985)73, Gherman Pântea (1894-1968)74, Ion Pe-
livan, Elefterie Sinicliu (1895-?), Constantin Stere, Iorgu Tudor
(1885-1974), Vladimir V. Țîganko75; ș.a.76
La 2/15 decembrie 1917, Sfatul Țării va proclama Republica
Democratică Moldovenească77, ca președinte fiind ales Ion In-
culeț78.
Apoi, la începutul anului 1918, în condițiile în care anar-
hia amenința cu destabilizarea Republicii, autoritățile românești
Pasat (Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova. Institutul
de Istorie. Biblioteca Ştiinţifică (Institut) „Andrei Lupan”). Editor: dr. hab. în științe
politice Constantin Manolache. Coordonatori: dr. hab. în istorie ..., dr. hab. în istorie
.... Responsabili de ediție: dr. în istorie Ion Valer Xenofontov, dr. în istorie Silvia Cor-
lăteanu-Granciuc, Biblioteca Ştiinţifică. Secţia editorial-poligrafică, Chişinău, 2018,
pp.124-144.
71
El este autorul, postum, al volumului Basarabia pe drumul Unirii. Amintiri şi co-
mentarii. Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de dr. Vlad Bejan, Editura Eminescu, Bu-
cureşti 1995 /300 pp./; de asemenea, tot postum /coautor: Vlad Bejan/, al volumului
Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, Fundaţia „Axis” (Colecția Ginta Latină 5), Iaşi,
1998 /316 pp./).
72
Ion Inculeț, O revoluție trăită [Alcătuire: Ruxandra Mihăilă], Universitas, Chiși-
nău, 1994 /142 pp./.
73
Recent – Dinu Poștarencu, Gheorghe Năstase, unul dintre mesagerii Basarabiei
la Conferința de Pace de la Paris din 1919, în „Revista de istorie a Moldovei”, nr. 1-2
(125-126), ianuarie-iunie 2021, pp. 118-140; Gheorghe I. Năstase, Studii şi articole
istorico-geografice. Ediţie îngrijită de Dinu Poştarencu, Știința (Coll. “Memoriile Ba-
sarabiei”), Chişinău, 2021 /452 pp./.
74
Vezi – Ion Constantin, Gherman Pântea între mit și realitate. Cuvânt-înainte de
Mircea Druc, Editura Biblioteca Bucureștilor, Bucureşti, 2010 /384 pp./.
75
Despre el – Svetlana Suveică, “The Bessarabians between” the Russians and the
Romanians: The Case of the Peasant Party Deputy Vladimir V. Țîganko (1917-1919),
în Sorin Radu and Oliver Jens Schmitt (eds.), Politics and Peasants in Interwar Roma-
nia. Edited by … and …, Cambridge Scholars Publishing, 2007, pp. 215-250.
76
Toţi aceştia sunt menţionaţi în – Gheorghe Bobână, Lidia Troianowski, Prezenţe
basarabene în spiritualitatea românească (sec. al XIX-lea – prima jumătate a seco-
lului al XX-lea). Dicţionar. Prefaţă Demir Dragnev. Alcătuitori..., Civitas, Chişinău,
2007 /312 pp./); mai recent – Lidia Pădureac, Sistemul represiv sovietic și soarta mem-
brilor Sfatului Țării: studiu de caz, în Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Co-
jocaru (coord.), Centenar Sfatul Ţării..., pp. 648-660; Eadem, Deznodământ. Deputaţii
Sfatului Ţării, reprimaţi de NKVD, în Historia, XVIII, nr. 196, mai 2018, pp. 30-36.
77
Gheorghe Cojocaru, Republica Democratică Moldovenească dintre Prut şi Nistru
(1917-1918), în „Historia. Special”, VII, nr. 22, martie 2018, pp. 30-36.
78
Despre el, vezi – Ion Inculeț, O revoluție trăită. [Alcătuire: Ruxandra Mihăilă],
Universitas, Chișinău, 1994 /142 pp./.
92
vor potența procesul de reintegrare a Basarabiei la Țara-Mamă,
trimițându-se peste Prut patru divizii pentru a salva provincia de
iminența războiului civil, datorat acțiunilor destabilizatoare şi
anarhice în zonă, unități care intră în Chișinău la 13/27 ianuarie
1918: „pentru noi moldovenii – va declara mai târziu Ion Inculeţ
–, pentru mişcarea noastră naţională, intrarea armatei române în
Chişinău a fost un element de primă importanţă, decisiv. Elemen-
tele româneşti au câştigat mai mult curaj şi mai multe speranţe pen-
tru viitor”. Societatea Culturală a Românilor din Basarabia, con-
dusă de Paul Gore, va trimite la 28 martie/10 aprilie 1918 un mesaj
„emoţionant” generalului Ernest Broşteanu, comandantul Diviziei
11 Infanterie: „În ziua de 13 ianuarie 1918, în fruntea valoroasei
divizii a domniei voastre, aţi intrat în capitala Basarabiei, care era
pe atunci cuprinsă de cea mai sălbatică anarhie. Lipsa de cele mai
primitive garanţii ale vieţii sociale paralizează orice manifestare a
spiritului şi a culturii. Noi eram axfixiaţi în acea atmosferă îngro-
zitoare. Sosirea domniei voastre a salvat rămăşiţele culturii noastre
şi chiar viaţa noastră”79.
La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării votează în unanimitate in-
dependența80, „în virtutea situaţiei care s-a creat şi în corespundere
cu voinţa poporului”, președinte al Republicii fiind ales tot Ion In-
culeț, iar ca șef al Guvernului dr. Daniel Ciugureanu81: „Citită mai
întâi în graiul moldovenesc de Pan Halippa, apoi şi în limba rusă
de Pantelimon Erhan, Declaraţia proclamă Sfatul Ţării drept Or-
gan Suprem al Republicii, iar fostul Consiliu al Directorilor Gen-
erali, Consiliu de Miniştri, ceea ce avea menirea să reliefeze noul
statut al RDM”.
În același timp, în sânul populației se radicalizează ideea
unirii, județele cerând public consfințirea acestui act de justeţe şi
79
Ion Giurcă, Prezența armatei române în Basarabia la începutul anului 1918, în
Gheorghe Cliveti, Ioan Bolovan, Gheorghe Cojocaru (coord.), Centenar Sfatul Ţării:
1917-2017..., pp. 267-280.
80
A se vedea – Ion Negrei, Cronica zilei de 14 ianuarie 1918, la Chișinău, în „Des-
tin românesc”. Revistă de istorie și cultută. Serie nouă, IV (XV), nr. 3 (61) 2009, pp.
12-26 (inclus, de asemenea, mai recent, în – Unire-n cuget şi simţiri... (Universitatea
de Stat din Moldova. Centrul de Excelenţă Institutul de Istorie Socială „ProMemoria.”
Masa Rotundă cu Statut Permanent „Reîntregirea”) [Concept și coordonare – Anatol
Petrencu, Ion Negrei], f.e., Chişinău, 2020 /148 pp./, pp. 47-72).
81
Nuţu Roşca, Basarabia şi ministrul integrator Daniel Ciugureanu, Prut Internaţi-
onal, Chişinău, 2010 /272 pp./.
93
reparaţiune națională. Având și consimțământul reprezentanților
Antantei, Guvernul român încurajează cererile fraților basarabeni,
ajutați în demersul lor și de către Constantin Stere (cooptat în Sfat-
ul Țării). Se ajunge astfel la votarea istoricei Declarații de la 27
martie/9 aprilie 1918 – prima dintre „unirile” teritoriilor românești
în Anul Marii Uniri82 –: „Nu este român din Basarabia care să nu
fi simţit în sufletul lui că ziua aceasta trebuie să vie. Iată că a venit.
Sunt fericit că am apucat-o” – spunea dr. Daniel Ciugureanu în
seara respectivă la banchetul oferit Sfatului Ţării şi oficialităţilor
basarabene de către prim-ministrul Alexandru Marghiloman.
În numele poporului Basarabiei, membrii Sfatului Țării,
acest reprezentativ şi legitim organism al basarabenilor, proclamă
„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele
ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu
Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul
vechei Moldove; în puterea dreptului istoric; în puterea dreptului
de neam şi frăţiei de sânge; pe baza principiului, ca noroadele sin-
gure să-și hotărască soarta lor, de azi și pentru totdeauna se unește
cu mama sa (subl. n.) România”83.
Câteva zile mai târziu, la 30 martie are loc, la Iaşi, primirea
sărbătorească a delegaţiei Sfatului Ţării – iar întregul proces istor-
ic al Unirii este amplu reflectat în presa românească a vremii84.
Nu voi mai releva, aci, alte preocupări tematice ale isto-
riografiei Republicii Moldova85, fiind fără putință de tăgadă că
82
Nicolae Enciu, Marea Unire din 1918: o strălucită victorie a geografiei asupra
istoriei nedrepte. Lecţiile istoriei, în „Limba Română”. Revistă de ştiinţă şi cultură, nr.
1-2 (243-244), 2018, pp. 316-231.
83
Alexandru Moraru, Alexandru Ganenco (ed.), Ecoul Unirii: 100 de ani, Tipocart
Print, Chişinău, 2018 /60 pp./.
84
Ion Agrigoroaiei, Unirea Basarabiei cu România în presa vremii. Un studiu de
caz: ziarul „Mişcarea” (Iași, 1917-1918). Ediţia a II-a, revizuită și adăugită [ediţia
princeps: 1999], Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (Seria Historica), Iaşi,
2018 /212 pp/; de asemenea – Marius Diaconescu, Andrei Florin Sora (coord.), Ziarele
româneşti despre Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, vol. II: Basarabia
pe calea Unirii cu România, Editura Ars Historica, Bucureşti, 2018 /578 pp./; Victor
Durnea, Basarabia în presa anului 1918. Interviuri și anchete. Text ales şi stabilit,
studiu introductiv, note şi comentarii de..., Editura „Ştiinţa” (Colecţia Pagini despre
Basarabia), Chişinău, 2018 /264 pp./.
85
A se vedea, în acest sens, spornica și diversa participare tematică a istoricilor mol-
davi la cel de-al doilea Congres Național al Istoricilor Români (Iași, 2018), lucrări pre-
zentate fiind materializate într-un consistent volum – Gheorghe Cojocaru, Gheorghe
Iacob, Ionuț Nistor (coord.), Basarabia în istoria românilor. Volum al Congresului
94
această atât de importantă componentă a cercetării științifice – cu
rol național-educativ de prim ordin – se constituie într-unul dintre
pilonii cei mai solizi ai statului; iar locul și aprecierea de care se
bucură slujitorii lui Clio sunt, cred, în acord că această poziție a
istoriografiei și apreciere din partea oficialităților moldave – măr-
turie este și instituirea (în 2011) a Zilei istoricului din Republica
Moldova – 18 iunie (cum în România nu există)86.
După cum, aprecieri din partea confraților lor s-au bucurat
(în vita fiind; dar și post-mortem) o sumă de reprezentativi istorici
moldavi, prin dedicarea unor volume și testimonii științifice și de
suflet.
Ele sunt:
Studia in Honorem Ion Niculiţă [n. 1939]. Omagiu cu pri-
lejul implinirii a 60 de ani. Editori: Tudor Arnăut, Aurel Zanoci,
Sergiu Matveev, Cartdidact, Chişinău, 1999 /322 pp./.
Contribuţii la preistoria şi istoria antică a spaţiului Carpa-
to-Danubiano-Pontic. In honorem professoris Ion Niculiţă nata-
lia sua octogesima celebrantis. Editori Aurel Zanoci, Mihail Băţ,
Cartdidact, Chişinău, 2019 /444 pp./.
In memoriam professoris Mihail Muntean [1922-1983].
Studii de istorie modernă. Volum editat de: Valentin Tomuleţ, Igor
Şarov, Igor Ojog, Aurel Zanoci, Cartdidact, Chişinău, 2003 /284
pp./.
Studii de istorie veche şi medievală. Omagiu profesorului
Gheorghe Postică [n. 1954]. Volum îngrijit de Tudor Arnăutu, Oc-
tavian Munteanu, Sergiu Musteață, Pontos, Chişinău, 2004 /284
pp./87.
Național al Istoricilor Români, Iași 29 august-1 septembrie 2018. Cuvânt-înainte de
Gheorghe Cojocaru, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Colecția
Historica), Iași, 2020 /406 pp./. (Cuprinsul tematic este: Istoriografie: pp. 15-89; În
secolul naționalităților: pp. 91-199; Basarabia în cadrul noii Românii: pp. 201-285;
Războiul și moștenirea sa istorică: pp. 287-402.)
86
Mirela Stîngă, „Parlamentul să adopte data de 5 iunie drept Ziua Istoriografiei
Române”. Propunere inedită. Interviu cu conf. univ. dr. Stoica Lascu, în „Telegraf”
[Constanța], f.nr.an ap., nr. 5.330, 22 iunie 2011, p. 13 (propunerea, făcută la un con-
clav al slujitorilor lui Clio, la Muzeul Vrancei din Focșani, nu a avut ecou nici în rândul
celor direct interesați, nemaivorbind de autorități...).
87
În semn de omagiu și reparațiune istorică, acesta este îngrijitorul unui volum
dedicat primului arheolog doctor în Istorie (1960), din RSS Moldovenească, Ion
Hâncu (1931-2003) – Ion Hîncu, Scara vieții. Ediție îngrijită de Gheorghe Postică,
Cartdidact, Chișinău, 2016 /300 pp./; despre neîndreptățitul și luptătorul patriot istoric
95
Anatol Petrencu [n. 1954]. Un sfert de secol în slujba ade-
vărului (Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova.Biblioteca
Naţională a Republicii Moldova). Alcătuitori: Ion Negrei Maria
Sargun, Cartdidact, Chișinău, 2005 /124 pp.].
Studia in Honorem Pavel Cocârlă [n. 1946]. Studii de istorie
medie şi modernă. Volum îngrijit de Igor Ojog, Cartdidact ([Seria]
Studium), Chișinău, 2006 /278 pp./.
Civilizaţia medievală şi modernă în Moldova. Studii. In
honorem Demir Dragnev [n. 1936] (Academia de Ştiinţe a Mold-
ovei. Institutul de Istorie, Stat şi Drept), Civitas, Chişinău, 2006
/464 pp./88.
Țara Moldovei în contextul civilizaţiei europene. Materi-
alele Simpozionului Internaţional, Noiembrie, 2008 [Chişinău].
In honorem Gheorghe Gonţa [1948-2015], Cartdidact, Chişinău,
2008 /768 pp./.
Politica marilor puteri în Balcani şi Europa Centrală. In
honorem Gheorghe Gonţa. Materialele Simpozionului Inter-
naţional [Chişinău], 10-13 octombrie, 2013, Garamont-Studio,
Chişinău, 2013 /564 pp./.
Probleme actuale ale istoriei naţionale. Studii în onoarea
profesorului Pavel Parasca [n. 1939] (Universitatea Liberă Inter-
naţională din Moldova). Editori: Ludmila Coadă, conf. Univ., dr.,
Pavel Parasca, conf. univ., dr. hab., ULIM, Chişinău, 2009 /356
pp./.
In honorem Anatol Ţăranu [n. 1951]. Studii de istorie con-
temporană a românilor (Academia de Ştiinţe a Moldovei. Insti-
tutul de Istorie, Stat şi Drept). Coordonator: Nicolae Enciu), CEP
USM, Chişinău, 2011 /294 pp./.
basarabean, mai recent, la – Iurie Stamati, The Slavic Dossier. Medieval Archaelogy in
the Soviet Republic of Moldova: Between State Propaganda and Scholarly Endeavor.
Translated by Iuliana Petrinca, Brill (East Central and Eastern Europe in the Middle
Ages, 450-1450, 53), Leiden, Boston, 2019 /XV+310 pp./, passim, și mai ales: The
”Ion Hîncu” Dossier, pp. 206-237.
88
Precum și – Membru corespondent Demir Dragnev. Biobibliografie (Academia
de științe a Moldovei. Institutul de Istorie. Biblioteca Ştiinţifică „Andrei Lupan” (In-
stitut). Editor și redactor științific: dr. hab., conf. univ. Constantin Manolache. Coor-
donatorii volumului: dr. Ion Valer Xenofontov, dr. Sergiu Bacalov. Bibliografie: Silvia
Golban, Biblioteca Științifică Centrală. Secția editorial-poligrafică, Chișinău, 2017
/327 pp./ (pp. 5-128: CV, articole despre autor; pp. 129-281: Bibliografie; pp. 283-327:
ilustrații).
96
In honorem Ion Şişcanu [n. 1951]. Studii de istorie a româ-
nilor (Academia de Ştiinţe a Moldovei. Institutul de Istorie, Stat
şi Drept. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din
Cahul). Coordonator: Nicolae Enciu, f.e., Cahul, 2011 /540 pp./.
In honorem Alexandru Moşanu [1932-2017]. Studii de is-
torie medievală, modernă şi contemporană a românilor. Coordo-
nator: Nicolae Enciu, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2012 /726 pp./.
Ad Honorem Victor Țvircun [n. 1955]. Dialogul civilizați-
ilor. Interferențe istorice și culturale. Culegere de articole (Aca-
demia de Ştiinţe a Moldovei). Dialogue of Civilizations. Historical
and Cultural Interferences. The Collection of Articles (Academy
of Sciences of Moldova), Cartdidact, Chișinău, 2015 /308 pp./.
In Memoriam Gheorghe Palade 1950-2016. Editori Valen-
tin Arapu, Anatol Petrencu, Corneliu Ciucanu [Cuvânt înainte: Ion
Agrigoroaiei. Prefaţă: Anatol Petrencu], Bons Offices, Chişinău,
2016 /616 pp./.
Istorie și cultură. In honorem academician Andrei Eşanu
[n. 1948] (Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Repub-
licii Moldova. Institutul de Istorie. Biblioteca Ştiinţifică (Institut)
„Andrei Lupan”). Editor: Constantin Manolache, dr.hab. în științe
politice. Coordonatori: dr. hab. în istorie Gheorghe Cojocaru, dr.
hab. în istorie Igor Cereteu. Responsabili de ediție: Ion Valer Xe-
nofontov, dr. în istorie, Silvia Corlăteanu-Granciuc, dr. în istorie,
Biblioteca Științifică. Secția editorial-poligrafică, Chişinău, 2018
/780 pp./89.
Reconstituiri istorice. Civilizaţie, valori, paradigme, perso-
nalităţi. In honorem academician Valeriu Pasat [n. 1958] (Minis-
terul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova. Insti-
tutul de Istorie. Biblioteca Ştiinţifică (Institut) „Andrei Lupan”).
Editor: dr. hab. în științe politice Constantin Manolache. Coor-
donatori: dr. hab. în istorie Gheorghe Cojocaru, dr. hab. în isto-
rie Nicolae Enciu. Responsabili de ediție: dr. în istorie Ion Valer
Xenofontov, dr. în istorie Silvia Corlăteanu-Granciuc, Biblioteca
89
Precum și – xxx Academicianul Andrei Eșanu. Biobibliografie, Institutul de Studii
Enciclopedice, Chișinău 2013 /168 pp./; de asemenea – Valentina Eșanu, Bibliografie.
Andrei Eșanu la 50 de ani, Civitas, Chișinău, 1998 /32 pp./; Octavian Moșin /preot/,
Istorie și credință în preocupările academicianului Andrei Eșanu. Popas aniversar –
65 de ani de viață, Editura „Cu Drag”, Chișinău, 2013 /24 pp./.
97
Ştiinţifică. Secţia editorial-poligrafică, Chişinău, 2018 /628 pp./90.
Historia est Magistra Vitae. Civilizaţie, valori, paradigme,
personalităţi. In honorem profesor Ion Eremia [n. 1954] (Facul-
tatea de Istorie şi Filozofie a Universității de Stat din Moldova,
Biblioteca Ştiințifică (Institut) „Andrei Lupan”). Editor: Constan-
tin Manolache, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (In-
stitut), Chișinău, 2019 /648 pp./.
************
Abstract: The factual state of the historiography of the Re-
public of Moldova reveals a qualitative image that can place it in
line with the historiographies of the other European states. Nu-
merous and valuable specialized works have appeared in the last
three decades (monographs, collections of documents, case stud-
ies, collections of articles and studies) that bear the imprint, from
the point of view of the architecture of the research stages, of the
analysis of the document in the given historical context. and the
formulation of conclusions, specific to the rigor of the Moldovan
scientific school. There are remarkable research institutes – such
as the Institute of History (of the Academy of Sciences of Moldo-
va), or the Institute of Social History „ProMemoria” (Faculty of
History and Philosophy of the State University of Moldova) or the
National Museum of History of Moldova; or specialized journals
that can stand, from the point of view of the scientific substance or
of the seriousness of the observance of the periodicity, including
on the Internet (as well as „Revista de istorie a Moldovei”, „Des-
tin românesc”, „ProMemoria”, „Tyragetia”, „Limba română”,
„Akademos”) along with history periodicals from other states. As
for the servants of historical writing (many of them have been ded-
icated homage volumes), they are, for the most part, of very good
scientific invoices. By applying a common scientific methodology,
researching hidden or distorted themes interpreted in the socialist
period (the evolution of Bessarabia within the Russian Empire, the
policy of Russification, the dimensions and stages of the National
90
Precum și – xxx Academicianul Valeriu Pasat: Biobibliografie. [Bibliografie: Ma-
ria Poştarencu], Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei
de Științe a Moldovei, Chișinău, 2015 /176 pp./ (CV, articole despre autor, interviuri și
opinii ale acestuia: pp. 10-154; opera științifică: pp. 156-175).
98
Movement of Bessarabian Romanians and its representatives, the
internal and international context of the Union with the Mother-
land, the process of integration and modernization – economic and
cultural – within of The Greater Romania, the Bessarabian issue in
international relations, etc.), the emergence of new generations of
researchers – gives the historiography of the Republic of Moldova
a solid pillar status in its existence.
Keywords: Bessarabia, Republic of Moldova, Historiogra-

phy, Homages, Revista de istorie a Moldovei.
Blaj. 3/15 mai -5/17 mai 1848. Marea Adunare de la Blaj. Românii din
Transilvania revendică drepturi politice, naționale, religioase și sociale.
99
Războiul ruso-turc din 1806-1812:
trupe armate și impact
asupra Principatului Moldova
Vlad MISCHEVCA,
doctor în istorie, cercetător științific coordonator,
Institutul de Istorie (MEC)
Născut la 14 martie 1963. Absolvent

al Facultăţii de Istorie a Universității de
Stat din Moldova (1986).
Activează în cadrul cercetării aca-
demice din 1986. Actualmente, cercetă-
tor ştiinţific coordonator la Institutul de
Istorie, Chișinău. Doctor în istorie (1997),
conferenţiar cercetător (1999). Studii post-
doctorale (2013-2015). Preşedinte (1995),
vicepreședinte și membru al Comisiei
Naţionale de Heraldică (1995-2020).
Timp de un deceniu (2000-2010) a
activat în Grecia, colaborând la publicațiile „Curierul Atenei” (2002 – 2003),
„Săptămâna” (2005). În cadrul Programului european ENTER, a fost angajat
ca cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Neoelene din Atena.
Domeniile de interes științific: trecerea de la medieval la modern, isto-
ria relaţiilor internaţionale din sud-estul Europei (secolul XVIII – începutul
secolului al XIX-lea), genealogia domnilor fanarioţi, vexilologia heraldică
națională. Autor a 15 cărți şi cca. 150 de articole, publicate la Chişinău, Iaşi,
București, Atena şi Salonic.
Distincţii academice şi guvernamentale: Laureat al Premiului Republican
pentru Tineret în domeniul ştiinţei şi tehnicii (1994); medalia Meritul Civic
(2000); Medalia Nicolae Milescu Spătarul (AȘM, 2018); Crucea Meritul
Heraldic (CNH, 2020); Medalia Aniversară Centenarul Marii Uniri (România,
2021), ș.a. Laureat al Galei TVR MOLDOVA, Premiul pentru promovarea
istoriei neamului (ediţia a IV-a, 2019). Cetățean de onoare al or. Dondușeni
(2018).
***********
Trecând în revistă şirul războaielor dintre Imperiul Rus, Im-
periul Habsburgic şi Poarta Otomană de la sfârşitul secolului al
XVII – secolul XIX putem constata că impactul acestora a fost
100
deosebit de grav asupra destinului istoric al românilor1. Calculând
anii de pace şi cei de război, se observă lesne, că lumea româneas-
că a trăit în veacul XVIII, până la 1821, sub ameninţarea directă a
armelor aproape 50 de ani. Contele D’Hauterive, care se stabilise
în Principatul Moldova în acea epocă, avea dreptate spunând: „În
vreme de pace Moldova este un târg pentru străini, în vreme de
război a fost şi va fi totdeauna o tabără şi un câmp de bătălie...”2.
Dintre toate războaiele purtate de ruși și turci pe teritoriul
Principatelor Române războiul din anii 1806-1812 a avut cel mai
dezastruos rezultat pentru români, deoarece a generat Problema
basarabeană. Noi am fost şi rămânem încă, timp de mai bine de
două secole, sub impactul unui război nedrept şi a unei păci oribile
(lat. horribilis) – celei de la Bucureşti (1812): când s-a trasat hota-
rul pe trupul viu al Țării Moldovei – pe râul Prut.
Războiul ruso-turc, declanșat în toamna anului 1806, se
prelungise până în l 1812, fiind o povară economică şi un efort
militar greu de suportat pentru Principatele Române. Totodată,
ambele imperii, au suferit mari pierderi materiale și jertfe umane,
încercând de mai multe ori să încheie un tratat de pace, cu atât mai
mult că Imperiul Rus se afla în faţa unei confruntări decisive cu
Imperiul napoleonian.
Tematica războaielor ruso-turce a fost nu o singură dată
abordată în cercetările istoricilor din mai multe țări, inclusiv și din
Rusia. Vom analiza câteva din cele mai fondate demersuri istorio-
grafice consacrate nemijlocit acestui război.
Către începutul secolului al XX-lea istoriografia rusă a însu-
mat un șir de lucrări serioase, consacrate diferitor aspecte ale istoriei
relațiilor internaționale din perioada epocii războaielor napoleoni-
ene, inclusiv a războaielor ruso-turce și a celui din 1806-1812. De
remarcat, cel puțin, istoricii militari, printre care erau cinci generali
sau membri ai Academiei de Științe a Imperiului Rus: Alexandr
Ivanovici Mihailovski-Danilevski (1789 - 1848) – general-locote-
nent, senator, scriitor militar, istoric, autor al primei istorii oficiale
a Războiului din 1812 (în patru volume), scrise la solicitarea lui Ni-
1
Mischevca Vl., Impactul geopolitic al războaielor ruso-turce asupra Principatelor
Române, în: Studii şi materiale de istorie modernă. Vol. XIII. Bucureşti, 1999, p. 165-
187.
2
D’ Hautrive, Memoriu asupra vechei şi actualei stări a Moldovei. Bucureşti, 1902,
p. 223.
101
colai I, publicată în 1839 și retipărită ulterior3; Andrei Nikolaevici
Petrov (1837 - 1900) – general-locotenent, istoric militar, având
acces la materiale de arhivă, a publicat un șir de documente și studii
de istorie militară; Nicolai Karlovici Schilder (1842-1902) - militar
și istoric, general-locotenent (30.08.1893), din 1900 este membru
corespondent al Academiei Imperiale Ruse; Nicolai Fedorovici
Dubrovin (1837 - 1904) - istoric, academician, general-locotenent
al Armatei Imperiale Ruse. Potrivit lui L. G. Beskrovnîi, un cunos-
cut istoric militar sovietic, „N. F. Dubrovin ocupă un loc special în
rândul istoricilor militari din a doua jumătate a secolului al XIX-
lea. De fapt, el nu aderă la niciuna dintre tendințele care au fost
definite în știința militar-istorică din acea vreme. Cercul intereselor
lui Dubrovin este extins. El se preocupă nu doar de istoria militară,
ci și de istoria diplomației și de politica internă a Rusiei.”; Popov
Alexandr Nicolaevici (1820 - 1877), membru corespondent al Aca-
demiei Imperiale de Științe; Goriainov Serghei Mihailovici (1849
- 1918) – istoric al diplomației; Uleanițki Vladimir Antonovici
(1854 - 1920), monografia sa „Dardanele, Bosfor și Marea Neagră
în secolul al XVIII-lea” a obținut Premiul Uvarov (1885), iar mate-
rialele de arhivă consacrate studiului chestiunii orientale, publicate
acum un secol, au servit ca bază pentru un șir de cercetări ulte-
rioare pentru mulți istorici („Материалы к истории Восточного
вопроса в 1808-1813 гг.”)4.
Lucrările acestor istorici și a altor specialiști în domeniu au
servit în calitate de bază temeinică și pentru cercetarea propusă de
basarabeanul L.A. Casso (1865-1914) în ceea ce privește istoria
Războiului ruso-turc din 1806-1812 și a relațiilor internaționale,
legate de politica orientală a Imperiului Rus.
Principala lucrare a lui L. Casso în acest domeniu a fost,
desigur, „Rusia la Dunăre și formarea regiunii Basarabiei” (1912-
1913)5, tradusă ulterior în română de Ștefan Berechet. Semnificativ
3
Шульц М. В., Роль П. фон Хесса и А. И. Михайловского-Данилевского в
создании официального варианта истории Отечественной войны 1812 года. //
Актуальные проблемы теории и истории искусства: сб. науч. статей. Вып. 6. /
Под ред. А. В. Захаровой, С. В. Мальцевой, Е. Ю. Станюкович-Денисовой. СПб.:
НП-Принт, 2016. С. 569-577.
4
Чтения в Императорском Обществе Истории и Древностей Российских при
Московском Университете. 1901 год. Книга четвертая.
5
Л.А. Кассо, Россія на Дунаѣ и образованіе Бессарабской области, Москва:
Печ. А.И. Снегиревой, 1913, 230 с.
102
este că această monografie poartă dedicația adresată memoriei în-
vățătorului său – Albert Sorel (1842-1906). Marele istoric francez,
unul dintre principalii fondatori ai istoriei diplomatice din Franța,
a cercetat problema orientală și, în paralel cu această lucrare gene-
rală, Sorel a întreprins diverse studii detaliate pe subiecte mai mult
sau mai puțin conexe. În monografia sa „La Question d’Orient au
XVIII-e siècle, les origines de la Triple Alliance” (1878), el arată
cum partajarea Poloniei, pe de o parte, a răsturnat politica tradiți-
onală a Franței în Europa de Est și, pe de altă parte, a contribuit
la salvarea Franței republicane în 1793. De remarcat, că autorul,
chiar din primele rânduri ale cărți sale, atenționează cititorul că:
„De când sunt turcii în Europa – a existat o problemă a Orientului
și imediat ce Rusia a devenit o putere europeană, ea a pretins că va
rezolva această chestiune în beneficiul său”6.
Activitatea lui L. Casso, în calitate de cercetător al sinuoasei
probleme orientale, probată prin publicarea cunoscutei mono-
grafii „Rusia la Dunăre...” (1913) a fost pozitiv apreciată de mai
mulți istorici pe parcursul ultimului secol, cartea rămânând una
de referință pentru istoria Războiului ruso-turc din 1806-1812 și a
perioadei nemijlocit următoare a Basarabiei în componența Rusiei
țariste. Cartea fiind tradusă în limba franceză – „La Russie au Da-
nube et l’organisation de la Bessarabie” (publicată într-o variantă
prescurtată, de 72 pagini, în 1920) și în limba română (tradusă din
rusește cu un studiu introductiv de profesorul universitar Ștefan
Gr. Berechet (1885-1946) în 1939, publicată la Iași în 1940)7, a
fost recent reeditată8. Surprinzător, prezentarea și în traducere a
autorului basarabean rezistă în fața noilor izvoare și chiar în fața
unor lucrări recente, de strictă specialitate, rămânând extrem de
utilă, atât pentru istoriografie, cât si pentru publicul larg cititor. Ea
nu și-a pierdut din valoare gratie vastei documentări ce i-a stat la
bază, precum și datorită abordării temeinice dintr-o largă perspecti-
vă militară, politică si diplomatică. Cum a și prefațat Apostol Stan:
lucrarea lui Leon Casso constituie o cercetare de mare anvergură
6
Sorel A., La Question d’Orient au XVIIIe siècle, les origines de la Triple Alliance.
- Paris, 1878, p. V.
7
Leon Casso, Rusia si basinul dunarean, Editura: Alexandru A. Terek, Iași, 1940,
349 p. (210 x 150 mm).
8
Leon Casso, Rusia și bazinul dunărean / Prefață de Apostol Stan; trad. și studiul
introductiv Șt. Gr. Berechet, București: Saeculum Vizual, 2003, 240 p.
103
și profunzime asupra rolului Rusiei la Dunărea de Jos, într-un
moment de răscruce pentru națiunea română, când din trupul ei
a fost smulsă Basarabia, una din ramurile sale viguroase, supusă
decenii în șir unui proces de rusificare, continuat și accentuat sub
regimul totalitar comunist9.
În general, lucrările lui L.A. Casso demonstrează clar erudi-
ția autorului și amploarea cunoștințelor în domeniul abordat. Fapt
confirmat și de primele recenzii parvenite încă în 1914. Astfel,
V.N. Rennenkampf, profesor al Universității din Odesa10, i-a făcut
o prezentare extinsă a noii cărți, apreciată drept „interesantă și des-
tul de argumentată științific”, a unui autor care este „adânc pătruns
de ideea statalității ruse și dezvoltării ei energice, scrisă cu o largă
măiestrie literară într-o limbă vie, extrem de plastică”11.
Cartea lui Leon Casso despre politica Rusiei în chestiunea
orientală, publicată acum un secol, se citește cu mare interes și
astăzi: necesitând, totodată, o pregătire și un efort intelectual
pentru o lectură dublă – pentru textul propriu-zis și pentru Notele
abundente, în diferite limbi, de la subsolul paginilor. O latură slabă
rămâne lipsa unei Bibliografii (de dorit adusă la zi), precum și o
analiză, cel puțin succintă, a surselor și literaturii folosite. Toto-
dată, nivelul actual al cercetărilor la tema dată presupune unele
comentarii pertinente sau cel puțin observații extinse în Note din
partea editorului sau traducătorului.
Dintre istoricii ruși, care au cercetat în mod special Războiul
ruso-turc din 1806-1812 se evidențiază opera celor doi istorici mi-
litari din secolul al XIX-lea, ambii generali-locotenenți – A.I. Mi-
hailovski-Danilevski12 și A.N. Petrov13. Iar desfășurata recenzie
9
Ibidem, p.8.
10
Rennenkampf V.N., (1862-1925) profesor la Universitatea din Odessa. În 1891-
1892 – profesor asistent, în 1892-1917 – profesor al facultății de drept a Universității
„Novorossiisk”. În 1915 și 1917 - decanul Facultății. După Revoluție a emigrat. Din
1920 și până la sfârșitul zilelor sale a predat la Universitatea din Sofia ca profesor.
11
Ренненкампф В.Н., Россия на Дунае (по поводу книги Л.А. Кассо). – Одесса:
«Славянская» типография Е. Хрисогелос, 1914. 16 с. / Отд. оттиск: Записки
Императорского Одесского Общества Истории и Древностей, Т. 32 (1915):
Ренненкампф В.Н., действ. член - Россия на Дунае, с. 1-14.
12
Михайловский -Данилевский А. И., Описание турецкой войны в царствование
императора Александра I с 1806 по 1812 г. Ч. 1–2, СПб., 1843.
13
Петров А.Н., Война России с Турцией 1806-1812 гг. Т. I, II, III, CПб., 1885-
1887.
104
a lui G.A. Leer14 (publicată în 1888, pentru ca studiul lui Petrov
să fie onorat cu unul dintre premiile Mitropolitului Macarie.) este
o analiză amănunțită a lucrării fundamentale a lui A.N. Petrov
„Războiul Rusiei cu Turcia din 1806 până în 1812” – abordată în
comparație cu opera lui A. I. Mihailovski-Danilevski „Descrierea
războiului ruso-turc din 1806–1812” (SPb, 1843). Recenzorul
consideră că această sinteză este o contribuție extrem de valoroasă
în cadrul istoriografiei războaielor ruso-turce, A.N. Petrov consa-
crându-i 27 de ani de muncă asiduă.
Principalul merit al operei lui Al. Mihailovski-Danilevski
este planul bine structurat al cărții, integritatea și ordinea prezentă-
rii, logica derulării evenimentelor împletindu-se reciproc, care au
loc, în general, simultan pe mai multe teatre de operațiuni militare:
pe cel principal – în Peninsula Balcanică (pe linia Dunării) și pe
cele secundare (Marea Neagră, Caucaz și în Serbia). Totuși, dacă
lucrarea lui Mihailovski-Danilevski îndeplinește pe deplin una
dintre cerințele principale care sunt înaintate unei opere de orice
fel de artă, adică integritatea, atunci adesea nu îndeplinește o altă
condiție importantă care determină, în cele din urmă, împreună
cu prima, valoare finală a acestei realizări în domeniul creației și
anume adevărul. Abordând destul de lejer această latură a proble-
mei, Mihailovski-Danilevski adesea înclină chiar să pună imagi-
nația în locul faptelor. Astfel, descrierea sa despre bătălii este în
mare parte superficială, fără toate detaliile importante în legătură
cu cursul luptei. Această lipsă de documentare pune cititorul în
imposibilitatea de a verifica una sau alta concluzie a autorului și
îl obligă să-l creadă pe cuvânt. Alte dezavantaje ale acestui studiu
includ faptul că autorul abordează exclusiv partea exterioară a eve-
nimentelor militare descrise de el, fără a atinge sensul lor interior,
fără a le trata critic, pierzând din vedere faptul că pentru cititor
nu este important doar să știe ce rezultate s-au obținut în acea sau
alta acțiune militară sau luptă, cât mai ales să afle toate motivele și
căile care au condus la rezultatele dobândite.
În general, este știut că, pentru o relatare complet obiectivă,
este necesar să ne îndepărtăm de evenimentele descrise, cel puțin la
14
Рецензия генерал-лейтенанта Г.А. Леера на А.Н.Петров, «Война России с
Турцией 1806-1812 гг., - СПб.: Типография „Артиллерийского Журнала”, 1888,
47 с.
105
distanța unei generații întregi. Cartea nu este suficient de complexă
în detalierea evenimentelor pe care le descrie, atingând aproape
exclusiv latura lor pur militară, strategică și tactică, și mai puțin
abordând latură politică, atât de importantă și chiar insuficient cea
administrativ-militară, adică problema furnizării neîntrerupte cu
tot felul de provizii către armată în teatrul unui război – ceea ce
influențează întotdeauna și nemijlocit latura tactică a operațiunilor
militare. Motivul lipsei elementului critic în opera lui Mihailovs-
ki-Danilevski rezidă, în primul rând, în poziția autorului, care se
afla în raport personal cu participanții încă vii la acel război.
Cedând lui Mihailovski-Danilevski într-un singur aspect,
chiar dacă și de o importanță majoră, în integritatea descrierii eve-
nimentelor militare – cel de al doilea istoric militar A.N. Petrov
a reușit să elimine multe din neajunsurile tocmai enunțate în lu-
crarea lui Mihailovski-Danilevski. Un merit al lucrării în cauză ar
trebui considerată multilateralitatea și complexitatea în descrierea
evenimentelor Războiului din 1806-1812.
Fiind un adept al noii școli istorice militare, recunoscând
că „armatele care au fost înfrânte au fost înfrânte chiar înainte de
câmpul de luptă”, adică au purtat motivul-germenele înfrângerii lor
în sine sau în pregătirea proprie insuficientă, organizarea proastă,
atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere militar,
Petrov nu se ocupă doar de aspectele militare, ci dedică un spațiu
larg laturii politice a problemei, iar în calitatea de istoric militar nu
se limitează, ca un cercetător al vechii școli, la doar partea vizibilă,
frontală a problemei (descriind marșuri și bătălii), dar, de aseme-
nea, acordă atenția cuvenită faptului ce nu izbește în ochi, dar
alcătuiește o latură extrem de importantă a războiului – problema
aprovizionării armatei pe teatrul de operațiuni, organizarea logis-
ticii alimentare, sanitare și a altor instituții administrative militare.
Autorul remarcă, că acest război ruso-turc a început într-o
perioadă de ruptură completă între Rusia și Franța și a fost cau-
zat inclusiv și de presiunea reală a lui Napoleon asupra Turciei,
a continuat în perioada alianței ruso-franceze, în conformitate cu
Tratatul de la Tilsit și s-a încheiat în timpul unei noi rupturi, defi-
nitive a Rusiei cu Franța, în ajunul chiar izbucnirii războiului din
1812. Astfel de perturbații în situația politică externă au influențat
puternic, în primul rând, scopurile războiului: adică, dacă înainte
106
de Tilsit, se urmărea forțarea Porții asupra executării exacte a tra-
tatelor anterioare, avantajând Rusia; după Tilsit – se cerea insistent
stabilirea graniței dintre Rusia și Poarta Otomană de-a lungul Du-
nării, adică achiziționarea de către ruși a Principatelor Moldovei și
Țării Românești. În al doilea rând, cu privire la modul de acțiuni
militare: în faza inițială, în timpul campaniei lui Michelson din
toamna anului 1806 (războiul a fost declanșat de către Rusia fără
vreo declarație formală), acest război, conform expresiei potrivite
a ducelui de Richelieu, a avut caracterul unei ocupații pașnice,
fără sânge, a cetăților turcești; în continuare, în timpul campaniei
lui Michelson din 1807, a obținut caracterul unui război defensiv;
transformându-se apoi într-un armistițiu pe termen lung; iar în

1809 și 1810 (în timpul campaniilor lui Prozorovski, Bagration și
Kamenski) preia caracterul unui război ofensiv, cu lupte pe malul
drept al Dunării; și, în cele din urmă, în 1811, în campania lui Ku-
tuzov, condițiile politice au obligat din nou Rusia să se întoarcă la
apărare, dar la o apărare ce a dat rezultate atât de sesizabile încât
nici campaniile precedente, duse cu forțe de două ori mai mari, nu
le-au putut da. Obținându-se capturarea întregii armate a vizirului
și semnarea unei păci „onorabile” la București, în mai 1812, când
Rusia avea cel mai mult nevoie de aceasta.
107
Într-adevăr, în acest război rușii au fost nevoiți să se confrun-
te și să piardă mult timp și efort cu cetățile otomane de pe Dunăre
– acestea devin de cel puțin 18 ori subiectul acțiunilor trupelor
rusești: Ismail (de două ori), Giurgiu (de două ori), Brăila (de două
ori), Macin, Chirsova, Silistra (de două ori), Bazargic, Razgrad,
Turtucaia, Rusciuc (de două ori), Șiștov, Turnu și Nicopole.
Motivul principal al acestei împotmoliri în fața cetăților du-
nărene a fost slăbiciunea forțelor armatei ruse, fiind de remarcat
faptul că, în primul rând, din cele 18 ori când ele au servit drept
obiect al acțiunilor armatei ruse, acestea s-au soldat cu 13 reușite
și 5 eșecuri. În al doilea rând, dintre cele 13 succese, trebuie men-
ționate 7 cazuri de predare a cetăților turcești fără luptă (în mai
- octombrie 1810 - Turtucaia, Razgrad, Șiștov, Rusciuc și Giurgiu,
Turnu, Nicopole; ultimele 6 cetăți fiind cedate sub influența presi-
unii morale produsă de victoria contelui N.M. Kamenski al 2-lea
de la Batin, la 26 august 1810.
De rând cu cele 6 atacuri de fortăreață reușite au fost și 5
eșecuri. Printre succese se numără: a) capturarea Macinului la 14
august 1809; b) capturarea Chirsovei la 20 august 1809; c) captu-
rarea Ismailului la 14 septembrie 1809; d) capturarea Brăilei la 21
noiembrie 1809 (cetatea a cedat aproape fără luptă, întrucât aceasta
din urmă a constat doar în respingerea atacurilor slabe ale turcilor;
e) capturarea Silistrei la 30 mai 1810; f) capturarea Bazargicului
la 22 mai 1810.
Deci, din 6 atacuri reușite ale cetăților, unul - Bazargic a fost
luat prin asalt, unul - Brăila aproape fără luptă, și patru (Macin,
Chirsova, Ismail și Silistra) prin bombardament.
Atacurile nereușite asupra cetăților din acest război includ: a)
Asediul Ismailului de către Meyendorff, din martie până în iunie
1807. Motivul eșecului rușilor de la Ismail este considerat lipsa
mijloacelor de trupe armate și de artilerie de asediu, precum și
lipsa de pregătire strategică; b) atacul nereușit asupra Giurgiului la
4 martie 1809; c) atacul nereușit asupra Brăilei din 20 aprilie 1809;
d) ridicarea asediului Silistrei la 14 octombrie 1809; e) două ata-
curi nereușite asupra Rusciucului (6 iulie și 22 iulie 1810). Eșecul
asaltului de la Rusciuc a fost cauzat de pregătirea insuficientă, atât
strategică, cât și tactică a trupelor ruse.
108
Rezumând cele expuse sumar cu privire la descrierea Răz-
boiului ruso-turc din 1806-1812, observăm că, cedând cărții lui
Mihailovski-Danilevski în structură, integritate și ordine în descri-
erea unor evenimente foarte complexe și deseori confuze, care s-au
derulat simultan în mai multe teatre de operațiuni militare și legate
de războiul de șase ani, opera lui A.N. Petrov poate fi apreciată
mai înalt decât lucrarea lui Al. Mihailovski-Danilevski, deoarece
competența și cercetările autorului nu se limitează doar în special
la istoria militară. Este prezentată și o evaluare critică a războiului,
precum și a evenimentelor ce țin de latura lui politică, evident fără
a tenta sau a afecta interesele geopolitice ale Rusiei țariste. Acest
lucru se referă și în privința aspectelor subiectelor militar-adminis-
trative, care fie că sunt complet omise de Mihailovski-Danilevski,
fie că sunt abordate destul de superficial. După cum s-a constatat și
de către recenzenții din acea vreme, aceste două lucrări se comple-
tează reciproc (unde una este mai argumentată, cealaltă este mai
slabă și invers)15. Bogate în documente inedite, aceste cărți din
secolul al XIX-lea rămân actuale și utile până în prezent, necesi-
tând, totodată, ca cititorul să evalueze critic faptele interpretate în
conformitate cu cercetările actualizate.
Având în vedere că cercetarea istorică a războaielor ruso-tur-
ce a continuat pe parcursul anilor, aprofundând cunoștințele noas-
tre și valorificând noi documente de arhivă, avem la îndemână, în
prezent, un șir de lucrări ce ne prezintă destul de clar evenimentele
dramatice de la începutul secolului al XIX-lea, în legătură nemij-
locită cu anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus. De remarcat,
că despre impactul economic al războiului și suferințele românilor
în acești ani a scris în mod special istoricul Alexei Agachi16.
Soarta celor două Principate în timpul Războiului ruso-turc
din anii 1806-1812 a fost unul din subiectele importante a rapor-
turilor internaţionale vizând în speță alianţele politice şi militare
ale Rusiei, Austriei, Franţei şi altor state implicate. Războiul, de-
15
Рецензия Г. А. Леера на сочинение А.Н. Петрова «Война России с Турцией с
1806 по 1812 г.» (1885 – 1887), СПб.: Типография „Артиллерийского Журнала”,
1888, с. 47.
16
Agachi A., Povara suportată de Principatele Române la aprovizionarea armatei
ruse de ocupație in anii 1806-1812, În: „Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 2 (90),
2012, p. 41; Agachi A. Ţara Moldovei şi Ţara Românească sub ocupaţia militară rusă
(1806-1812). Ediția a II-a rev. și compl., Chişinău: Pontos, 2008,
109
clanşat în toamna anului 1806, fiind dezastruos pentru Principate,
poate fi împărţit convenţional în patru perioade distinctive:
I perioadă – cea a domniei lui Constantin Ypsilanti sub ruşi:
de la trecerea Nistrului, la 10-11 (22-23) noiembrie 180617, a ar-
matei ruse a lui Ivan I. Michelson până la încheierea armistiţiului
de la Slobozia (12 august 1807). În această perioadă, armata rusă,
ce număra un efectiv de 33 000 oameni, a ocupat fără lupte cetăţile
Hotin, Bender, Akkerman, Chilia, adică tot teritoriul dintre Nistru
şi Dunăre, cu excepţia unor puternice cetăţi de pe Dunăre (Ismail,
Brăila, Giurgiu ş.a.)18. La 16 (28) noiembrie generalul P.P. Dol-
gorukov ocupă Iaşul. C. Ypsilanti, revenind la 15(27) decembrie
1806, împreună cu trupele ţariste la Bucureşti, a adresat o circulară
către ispravnici, vestindu-i că a sosit ca „Domn amândorora Ţări-
lor Moldova şi Valahia”.
a II-a perioadă – a armistiţiului de la Slobozia (august 1807
– primăvara 1809). În perioada respectivă, reieşind din stipulaţiile
Tratatului de la Tilsit (1807), prin medierea diplomaţiei france-
ze, s-a încheiat la 12 (24) august 1807 armistiţiul de la Slobozia,
conform căruia armatele părţilor beligerante urmau să fie evacuate
din Principate. Alexandru I, fiind hotărât să-şi stabilească frontiera
imperiului pe linia Dunării, nu şi-a retras trupele19 (armata rusă
atingea numărul de 80 mii de oameni), iar la 17 februarie 1808 l-a
destituit definitiv pe C. Ypsilanti din scaunul Principatelor, acesta
părăsind pentru totdeauna Principatele în august 1808. Negocierile
ruso-otomane de la Iaşi (martie-aprilie 1809) n-au înregistrat ni-
ciun progres, deoarece Sankt Petersburgul cerea graniţă pe Dunăre
şi pe braţul Sf. Gheorghe.
a III-a perioadă – a bătăliilor decisive: de la reînceperea
ostilităţilor militare (inclusiv în Caucaz) în primăvara anului 1809
17
Armata rusească, conform relatărilor de epocă, a trecut Nistrul în noiembrie 1806,
în patru puncte: Hotin, Movilău, Dubăsari şi Palanca. (Hurmuzaki. Vol. III. Supliment
1: 1709-1812. Bucureşti, 1889, p. 111. Cf.: Violeta-Anca Epure, Războiul ruso-turc
1806-1812 şi societatea românească în viziunea consulilor şi voiajorilor francezi în
Principate, în: Prin labirintul istoriei. Coord. D. Vitcu, Iaşi, 2009, p. 51.
18
Петров А.Н. Война России с Турцией (1806-1812). Т.1, CПб.,1885, c. 86 – 114.
19
Generalul Meyendorf a fost concediat sub pretextul că nu avuse împuternicire
pentru ratificarea armistiţiului, ce nu corespundea „cu demnitatea imperiului”. (Vio-
leta-Anca Epure, Războiul ruso-turc (1806-1812) şi societatea românească …, p. 61.
110
şi până când Kutuzov20 (având la dispoziţie 4 divizii cu un efectiv
de cca 46 mii de oameni) a reuşit să schimbe raportul de forţe în
favoarea Rusiei – repurtând cu forţe numeric inferioare victoria
de la Rusciuk (22 iunie / 4 iulie 1811), ulterior încercuind trupele
otomane în lagărul lor de la Slobozia, de pe malul stâng al Dunării
(la 23 noiembrie 1811 turcii – rămaşi în viaţă, doar 12 000 – au
capitulat).
a IV-a perioadă – a celui de-al doilea armistiţiu şi a toc-
melelor diplomatice: de la începerea negocierilor de pace de la
Giurgiu (19 (31) octombrie – 21 noiembrie (3 decembrie – stil
nou) 1811; iar din ianuarie 1812 şedinţele au fost transferate la
Bucureşti) şi până la semnarea păcii de la Bucureşti, la 16 (28)
mai 1812. Pe parcursul acestei perioade pretenţiile teritoriale ale
Rusiei, care cerea drept hotar Dunărea, se loveau de rezistenţa di-
plomatică a otomanilor. La începutul lunii octombrie 1811, marele
vizir Ahmed paşa era gata să cedeze Hotinul şi propunea ca noul
hotar să fie stabilit pe râurile Bâc şi Kunduk (Cogâlnic)21. Până la
urmă, s-a acceptat formula de compromis, pe care marele vizir i-a
declarat-o lui M.I. Kutuzov încă la sfârşitul anului 1811: „Vă dau
Prutul şi nimic mai mult!”22.
Un episod aparte al războiului l-a constituit etapa postbeli-
că: după 16 (28) mai 1812 – până la retragerea definitivă a trupelor
ruse din Principatele Române – la începutul lunii octombrie 1812,
când în fruntea Armatei Dunărene s-a aflat amiralul P.V. Ciceagov,
care, încercând să obţină „alianţa” Porţii Otomane, planificase noi
acţiuni militare („Diversiunea Adriatică”) şi diplomatice contra
Franţei napoleoniene.
În aceşti şase ani de război (după cum s-a menţionat, au
avut loc numeroase negocieri de pace, fiind încheiate armisti-
20
În aprilie 1811 M.I. Kutuzov a preluat comandamentul Armatei de la Dunăre şi de
îndată ce a sosit din Lituania la Bucureşti şi-a căutat o amantă. Al. Langeron scria dis-
cret: „... nu era greu să găseşti aşa ceva, dar alegerea sa ne-a uimit. S-a oprit la o copilă
de 14 am, nepoată a lui Varlaam, căsătorită cu un tânăr boier numit Guliano (Nicolae
Guliano, căminar – V.M.). Kutuzov a placut-o şi, cunoscându-i pe români, i-a spus
soţului să-şi aducă nevasta şi acesta s-a executat. A doua zi Kutuzov ne-a prezentat
Dulcineea şi s-a afişat cu ea in lume; din nefericire, această copilă a ajuns curând să-1
domine, aşa cum se întâmplă cu toate femeile de orce calitate ar fi fost, care obţineau
orice de la el, profitând pentru ea şi familia ei”. (Călători străini despre Ţările Române
în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Vol. I (1801-1821), Bucureşti, 2004, p. 349).
21
Кутузов М. И. Сборник документов. Т. III (1808-1809). – М., 1952, с. 651, 655.
22
Hurmuzaki, vol. III - Supl. 1 (1709-1812), Bucureşti, 1887, p. 368.
111
ţii temporare) la conducerea trupelor ţariste s-au succedat şapte
comandanţi-şefi ai Armatei Dunărene (numită şi „Moldavskaia
armiia”), dintre care doi au fost comandanţi interimari (cel de-al
optulea – P.V. Ciceagov, a preluat postul de comandant-şef de la
M.I. Kutuzov, deja după semnarea tratatului de pace)23.
Este foarte important pentru cercetarea acestui război și
impactul lui asupra populației Principatelor Române de evaluat
efectivul trupelor țariste de ocupație.
De remarcat că, efectivul armatei ruse era în permanentă
creștere: de la 33 000 de ostaşi intraţi în Moldova în anul 1806,
până la 80 000 – în anul 1807. Armata de la Dunăre însuma în
august 1809 – 146 259 de oameni și 64 064 de cai pentru trupele
ruse24. Iar la începutul anului 1810 atinge deja cifra de 180 000
de oameni25. Drept că, spre sfârșitul războiului, câteva divizii ruse
au fost transferate din Principatele Române spre Nistru. Astfel,
armată terestră, imobilizată la Dunăre, însuma către 1 aprilie 1812
– circa 52 mii de oameni şi 241 de tunuri26.
A.N. Petrov indicase că, întreaga componență a armatei de
la Dunăre, în martie 1809, atât a trupelor active, cât și a celor de
23
Comandanţii şefi ai armatei ruse dislocate în Principate („Armata Dunăreană”
sau „Moldavskaia”): 1) Michelson I.I. <Михельсон Иван Иванович> (1740-1807),
general de cavalerie, Comandant şef al Armatei de pe Nistru, ulterior a celei „Mol-
doveneşti”: 1806 – 5 (17) august 1807; 2) Meyendorf K.I. <Мейендорф Казимир
Иванович> (1749-1813), baron, general de cavalerie, în 1807 – după moartea lui
Michelson I.I., temporar a fost în funcţia de Comandant şef al Armatei Dunărene;
3) Prozorovski A.A. <Прозоровский Александр Александрович> (1733-1809),
cneaz, general-feldmareşal. Comandant şef al Armatei Dunărene: 1807 – 1809; 4)
Bagration P.I. <Багратион Петр Иванович> (1765-1812), cneaz, general de infan-
terie. Comandant şef al Armatei Dunărene: 1809-1810; 5) Kamenski al 2-lea, N.M.
<Каменский Николай Михайлович> (1776-1811), conte, general de infanterie. Co-
mandant şef al Armatei Dunărene: februarie 1810 – martie 1811; 6) Lanjeron A.F.
<Ланжерон Александр Федорович> (1763-1831), conte, emigrant francez în servi-
ciul Rusiei. La începutul anului 1811, în timpul bolii lui N.M. Kamenski al 2-lea, tem-
porar a fost în funcţia de Comandant şef al Armatei Dunărene; 7) Golenişcev-Kutuzov
M.I. <Голенищев-Кутузов Михаил Илларионович> (1745-1813). Comandant şef al
Armatei Dunărene: 15 martie 1811 (a sosit la 1.04.1811) – mai 1812; 8) Ciceagov
P.V. <Чичагов Павел Васильевич> (1767-1849), amiral, în anii 1807-1811 ministru
maritim. La sfârşitul lunii aprilie 1812 pleacă spre Bucureşti (soseşte pe data de 6 (18)
mai), fiind numit oficial - Comandant şef al Armatei Dunărene, amiral al Flotei Mării
Negre şi guvernator al Principatelor.
24
Arhiva Națională a Republicii Moldova, F. 1, inv. 1, d. 1245, f. 120.
25
Петров А.Н., Война России с Турцией (1806-1812). Т. II, CПб.,1887, c. 437.
26
Кутузов М. И. Сборник документов / Ред. Л. Г. Бескровный. Т. III. – М., 1952,
c. 859.
112
rezervă, s-a extins la 124 de batalioane de infanterie, 95 de es-
cadroane de cavalerie, fără cele 2 escadroane de rezervă și șase
semi-escadroane, 7 companii de baterii, 5 de cavalerie, 5 de ase-
diu, 3 de pontoane și 3 companii pioniere, cu 27 de regimente de
cazaci. Numărul total al armatei ajungând la 80 000 de oameni.
Armata turcă avea, de asemenea, până la 80 000 de oameni sub
arme, împărțiți în forțe active, până la 40 000 de oameni, care se
aflau în zona frontului european de la Adrianopol la Dunăre; o altă
armată, de asemenea, de până la 40 000 de oameni, a fost dislocată
în garnizoanele cetăților otomane.27
Situația politică din Europa necesita cât mai urgent posibil
să se sfârșească războiul cu Turcia. În 1810, trupele ruse sub co-
manda lui Kamenski al 2-lea (1776-1811) s-au apropiat din nou de
Dunăre și au forțat-o cu scopul unor operații pe teritoriul Bulgariei.
Contele Kamenski al 2-lea, având sub arme peste 80 000 de
oameni, a apărut ca o furtună pe malul drept al Dunării, a luat în
stăpânire Silistra și Bazargicul, s-a epuizat în eforturi infructuoase
lângă Șumla, a suferit o înfrângere sângeroasă atacând Rusciucul
(3 155 morți și 5 360 răniți), s-a răzbunat asupra turcilor lângă
Batin (26 august 1810), cucerise Rusciucul și Giurgiu (capitulează
la 15.09.1810), Șiștov (orașul a fost ars de ruși), Turnu și Nicopole
(capitulează la 15.10.1810), a făcut o escapadă reușită la Lovcea
și s-a retras în Țara Românească).28 Lăsând să ierneze doar trei
divizii mai la sud de Dunăre (a 22-a în Nicopole, a 8-a în Rusciuc,
a 10-a în Silistra), comandantul-șef a dispus cazarea pentru iarnă a
celelalte șase divizii rusești în: Hotin (18-a ), Iași (12-a), Focșani
(11-a), Ismail (15-a), București (9-a), Craiova (16-a).29
Armata rusă de la Dunăre, numărând atât necombatanții,
cât și bolnavii, însuma către 12 februarie 1810, conform listelor:
156 681 combatanți; 12 372 non-combatanți; - împreună 169 063
persoane și încă 11 577 de ordonanțe. În total, 180 630 oameni.30
Mihailovski-Danilevski, a arătat că doar o singură campanie
– Campania militară din 1810 a costat scump armata rusă: 12 934
27
Петров А.Н., Война России с Турцией 1806-1812 гг. Т. II, CПб., 1887, c. 205.
28
императора Александра I с 1806 по 1812 г. Ч. 2, СПб., 1843, c. 153; Петров А.Н.,
Война России с Турцией 1806-1812 гг. Т. III, CПб., 1887, c. 148-149, 152.
29
Петров А.Н., Война России с Турцией 1806-1812 гг. Т. III, CПб., 1887, c. 159.
30
Ibidem, p. 437.
113
de persoane moarte în spitale; numărul de decese nemijlocit în
regimente și în timpul transportării – 7 000 de persoane; uciși –
6 811; prizonieri – 150; răniți – 9 527. În total – 36 422 persoane.
Pierderile turcilor sunt necunoscute. Rușii au capturat 750 de tu-
nuri, 350 de stindarde, sceptre și buzdugane, 5 nave cu vâsle și cu
vele, arme, obuze și provizii31.
Drept că, deja în ianuarie 1811, 26 000 de recruți au sosit
în armata Moldovenească, înlocuind pierderile suferite de ruși în
anul trecut32.
Odată cu începutul anului 1811, raporturile care-l legaseră pe
împăratul Alexandru I de Napoleon de pe vremea Păcii de la Tilsit
s-au răcit complet. Disputele privind comerțul extern și Ducatul
Oldenburg s-au agravat, prefigurând o ruptură iminentă între Rusia
și Franța. Pregătirile lui Napoleon pentru război erau deja aproa-
pe terminate. Împăratul Alexandru I a crezut că acesta va izbucni
chiar în 1811 și, prin urmare, deși era necesar să forțeze Poarta să
încheie pace, dar incomparabil mai important era nevoie de a dis-
pune de o armată puternică împotriva lui Napoleon. Așteptându-se
la o „invazie a Occidentului” asupra Rusiei, împăratul Alexandru
I a decis să ducă un război defensiv împotriva Porții și să reducă,
astfel, armata Moldovenească la jumătate. Dintre cele nouă divizii
care o alcătuiau, el a ordonat trimiterea a cinci la Nistru, lăsând
doar patru pe Dunăre și, totodată, să nu se cedeze turcilor niciun
pas din teritoriul ocupat de Rusia33.
La 22 ianuarie 1811, contele N.M. Kamenski a primit în-
altul rescript cu privire la desfășurarea unui război defensiv, iar
executarea voinței monarhului însemna că componența armatei
Moldovenești se reducea la diviziile - a 8-a a lui Essen, a 10-a
a lui Inzov, a 16-a a lui Zass și a 22-a a contelui de Saint-Priest,
dislocate la Rusciuc și Nicopole; iar alte cinci divizii - a 9-a a lui
A.A. Suvorov, a 11-a a lui Raevski, a 12-a a lui Voinov, a 15-a a lui
Markov, a 18-a a lui Șcerbatov urmau să se îndrepte spre Nistru.
Deși scopul real al marșului lor a fost păstrat într-un secret „impe-
netrabil” și mișcarea a fost efectuată sub pretextul alimentării cu
31
императора Александра I с 1806 по 1812 г. Ч. 2, СПб., 1843, c. 93.
32
Ibidem, p. 133.
33
Ibidem, p. 137.
114
hrană, înaltul vizir a aflat despre adevăratul motiv al întoarcerii lor
din Țara Românească34.
Armata încredințată lui Kutuzov era formată în aprilie 1811
din 46 240 de oameni (având 180 de tunuri de câmp și 38 de tunuri
de asediu) și se afla dislocată în Craiova, Nicopole, Silistra și la
gurile Dunării35.
În același timp, s-a decis ca o parte semnificativă a armatei
Moldovenești (așa era numită această armată rusă în documentele
oficiale rusești) să fie deplasată peste Nistru, lăsând la dispoziția
lui Kutuzov în primăvara 1811 doar patru divizii, în număr de
aproximativ 46 000 de oameni, și să se treacă în defensivă36.
Situația internațională îi impunea pe ruși să caute să obțină
un sfârșit rapid al războiului și o pace onorabilă.
În raportul lui Kutuzov către Alexandru I, remis din Bucu-
rești la 7 aprilie 1811, cu privire la componența armatei Moldove-
nești, a fost inclusă lista celor care sunt în rândurile efective și pot
participa la acțiuni militare (conform ultimelor rapoarte parvenite
din diviziile 8, 10, 16 și 22 de infanterie, în diviziile 6 și 7 de
cavalerie). Acesta conține următoarele date rezumative privind
cifra numerică a armatei, în funcție de tipul trupelor: infanterie –
26 722, cavalerie obișnuită – 8 836, cavalerie neregulată – 4 917,
artilerie – 4 157, în total: 44 632 persoane.37
Armata rusă de la Dunăre însuma, către aprilie 1811, în total:
70 batalioane de infanterie, 80 escadroane de cavalerie, 5 compa-
nii de artilerie de asediu, 5 baterii, 4 companii de cavalerie, patru
companii pionere, două companii de pontoane, 14 regimente de
cazaci, două batalioane de panduri, 300 de croați.38
Kutuzov subliniase, la 7 aprilie 1811, în scrisoarea către
ministrul de război că „Linia noastră defensivă, apărată de patru
divizii, începe, s-ar putea spune, de la Belgrad și continuă până la
Nistru, ocupând aproximativ o mie de verste de-a lungul coturilor
Dunării”39.
34
Ibidem, p. 139.
35
Ibidem, p. 156.
36
c. XI.
37
c. 306.
38
Ibidem, p. 311.
39
Ibidem.
115
Către primăvara anului 1812 Imperiul ţarist se vedea nevoit
să-şi minimalizeze pretenţiile, în condiţiile în care ameninţarea fran-
ceză se precipita, iar situaţia de pe Frontul Dunărean continua să
rămână nefavorabilă pentru ambele părţi. Curtea Imperială realizase
încă din 1811 că va trebui să renunţe la Ţara Românească şi la o
parte din teritoriul Principatului Moldovei. Astfel, înainte de semna-
rea armistiţiului şi începerea convorbirilor de la Giurgiu, în scrisorile
trimise de Kutuzov marelui vizir Ahmed paşa (în octombrie 1811)
se propunea stabilirea hotarului mai întâi pe Milcov, apoi pe Siret.
La 20 octombrie (1 noiembrie) 1811, delegaţii ruşi au noti-
ficat că comandantul lor suprem Kutuzov doreşte drept condiţie
preliminară a încheierii păcii – ,,ca ţara Moldovei, precum şi întreg
Bugeacul care se numeşte Basarabia şi care se află înlăuntrul Mol-
dovei, rămânând statului Rusiei, între cele două state (imperiile
Otoman şi Țarist – V.M.) hotarul să se stabilească la hotarul dintre
Moldova şi Ţara Românească (adică pe r. Milcov – V.M.) şi pe
canalul Sf. Gheorghe de la Dunăre”40. A doua zi, împuterniciții
otomani, aflaţi la Giurgiu, l-au informat pe marele vizir că s-a con-
venit asupra propunerilor făcute de ruşi. Dar, cu toată slăbiciunea
militară a Sublimei Porţi, sultanul a refuzat să aprobe cedarea unor
teritorii din Caucaz, iar în Moldova nu era dispus să renunţe decât
la teritoriul dintre Prut şi Nistru.
La 17 (29) noiembrie 1811 negocierile se suspendă din cauza
declaraţiei lui Galib bei, care i-a anunţat pe plenipotenţiarii ruşi că
o frontieră pe Siret este inacceptabilă. ,,În acest moment, turcii fac
o propunere nouă, conform căreia erau abandonate inamicilor dis-
trictele (judeţele) moldoveneşti situate între Nistru şi Prut. Făcea
excepţie de la această cedare teritorială exact partea propriu-zis
numită „Basarabia”, adică partea de sud. Această propunere de-
limita teritoriile cedate printr-o linie trasă arbitrar, care pleca de
la Fălciu, pe Prut, trebuia să-şi urmeze traseul pe lângă Cogâlnic,
şi să se sfârşească în mare, lăsându-le turcilor fortăreţele Ismail
şi Chilia, dar şi stăpânirea asupra gurilor de vărsare a Dunării.
Aceasta însemna aproape anticiparea cu aproximativ o jumătate
de secol a deciziilor luate la Congresul de Pace de la Paris din
1856. Aceste noi condiţii avansate de turci pentru încheierea păcii
40
Cernovodeanu Paul, Basarabia. Drama unei provincii istorice românești în con-
text politic internațional, 1806-1920, București, 1993, p. 39.
116
trebuiau să fie transmise la Petersburg, şi, aşteptând ca mesajul să
ajungă acolo, negociatorii părăsesc oraşul Giurgiu… pentru a se
instala în Bucureşti”41.
În situaţia unui echilibru internaţional instabil, a intervenit
ambasadorul francez la Poartă, Latour-Maubourg, care cerea
expres neîncheierea păcii. La 27 ianuarie şi 9 februarie 1812 di-
plomatul Franţei propunea turcilor să continue războiul ca aliaţi
ai lui Napoleon, acesta garantându-le integritatea teritorială cu
retrocedarea Principatelor şi chiar a Crimeii. Otomanii au ignorat
sugestia, ştiind că teritoriile europene ale imperiului lor au fost
deja obiectul proiectelor franceze de împărţire, fie cu ruşii, fie cu
austriecii. În acest sens, diplomaţia engleză a combătut intenţiile
francezilor, dezvăluind duplicitatea lui Napoleon, după cum rapor-
ta Stratford Cannig (ambasador la Istanbul) la 28 februarie 1812.
Între timp, la Bucureşti negocierile au stagnat. De aceea, ge-
neralul Al. Langeron a fost trimis într-o misiune confidenţială la
Rusciuc, pentru a discuta cu Ahmed paşa. Marele Vizir i-a reproşat
că Rusia, deţinătoare a unui imens teritoriu, se târguia pentru o
fâşie de pământ şi nu ţinea cont de faptul că îşi condamnase armata
să staţioneze la Dunăre, în timp ce Napoleon se pregătea s-o atace.
În final, Ahmed a reconfirmat: ,,Prutul sau războiul! Sacrificiile
noastre sunt deja enorme. Ismailul singur vă plăteşte războiul şi
mai dobândiți încă patru alte cetăţi şi o provincie superbă”42.
Pe plan diplomatic, lucrurile s-au precipitat în luna martie
1812, când iminenţa campaniei lui Napoleon împotriva Rusiei a
determinat precizarea sistemului de alianţe la care fiecare putere
europeană urma să adere. Aşadar, se conturau perspectivele unei
coaliţii constituite din Franţa, Austria şi Confederaţia Germanică
împotriva Rusiei, Angliei, Spaniei şi Suediei. Atâta timp cât Im-
periul Otoman se afla încă în război cu cel ţarist, Franţa depunea
eforturi pentru a împiedica pacea între beligeranţi, iar puterile ad-
verse ei încercau să stingă acest conflict şi chiar să atragă Sublima
Poartă de partea lor.
În aprilie, în urma unor controversate discuţii ce au avut
loc la Bucureşti şi a presiunii create de primejdia franceză, ,,…
Brătianu I. Gheorghe, Basarabia, drepturi naţionale şi istorice, p. 47-48.
41
42
Hurmuzaki. Documente privitoare la istoria românilor, Bucureşti, 1889. Vol. III.
Supl. I. (1709-1812), p. 368.
117
împăratul (Alexandru I – V.M.) şi-a amintit, deşi cam târziu, de
convorbirea mea (a generalului Langeron – V.M.) cu marele vizir.
A acceptat Prutul <ca frontieră> şi i-a comunicat în taină, în scris,
lui Kutuzov…”43. Imediat după aceasta, amiralul Pavel Vasilevici
Ciceagov a fost trimis la Bucureşti pentru a-l înlocui pe Kutuzov,
rechemat în ţară. Bătrânul general (68 ani), aflând de apropiata so-
sire a înlocuitorului său şi nedorind să-i scape prilejul de a încheia
pacea, a încuviinţat stabilirea hotarului pe râul Prut.
Data fatală poate fi considerată ziua de 5 (17) mai 1812 –
duminica, atunci când s-au semnat, în sfârşit, preliminariile păcii
de la Bucureşti, finalizate şi redactate ulterior. Decizia hotărâtoa-
re fusese luată în cadrul negocierilor secrete purtate personal de
Kutuzov şi Galib efendi deja la 3 (15) mai, fapt despre care i s-a
raportat împăratului Alexandru I la 4 (16) mai.44 Articolele VII, XI
şi XIII ale tratatului de pace au fost stabilite deja după sosirea lui
Ciceagov, cu acordul şi la dorinţa lui.45
Zarurile erau, aşadar, aruncate. Ceremonia finală a avut loc la
16 (28) mai. Cedarea de către Poartă se efectua în termenii exacţi
ai art. IV al Tratatului. Pacea semnată la Bucureşti includea 16
articole de bază şi separat încă două articole secrete, dintre care
art.4 şi 5 al tratatului propriu-zis vizau, în modul cel mai direct,
soarta Moldovei46.
Sultanul Mahmud al II-lea, deşi nemulţumit de prevederile
păcii şi cu toate că Bonaparte şi-a dezlănţuit la 24 iunie campania
în Rusia, fiind lipsit de resurse şi de posibilitatea mobilizării altor
forţe militare, precum şi din cauza ostilităţii ienicerilor faţă de
redeclanşarea conflictului, s-a resemnat cu ratificarea tratatului la
mijlocul lunii iunie47. Poarta a refuzat doar ratificarea părţii secrete
a tratatului. Tratatul de pace ruso-turc a fost ratificat de Alexandru
I la 11/23 iunie 1812 la Vilno, doar cu o singură zi înaintea forţării
Niemenului de către “Grande Armé” a lui Napoleon Bonaparte.
43
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea (serie nouă), vol. I, p.
358.
44
М. И. Кутузов. Сборник документов. Т. III, М., 1952, p. 893-895.
45
Ibidem. p. 904 (scrisoarea lui M. Kutuzov către N. Rumeanţev din 16 (28) mai
1812).
46
Mischevca Vl., Tcaci Vl., Русско-турецкий мирный договор 1812г. în: Revista
de istorie a Moldovei. 1990, nr. 1, p. 36-44.
47
Cernovodeanu Paul, Basarabia, drama unei provincii istorice româneşti în contex-
tul politic internaţional, p. 46.
118
Schimbul actelor de ratificare s-a produs la Bucureşti, la 2 (14)
iulie 1812.
Puterea civilă a fost acordată Divanurilor şi noilor domni nu-
miţi de către Poartă la 27 august /8 septembrie: Ioan Caragea (pen-
tru Ţara Românească) şi Scarlat Callimachi (din ceea ce a rămas
din Țara Moldovei). Ţapi ispăşitori ai Păcii au fost găsiţi: marele
vizir Ahmed paşa – înlăturat din funcţie, Dumitrache Moruzi, îm-
preună cu fratele său Panaiot – executaţi, iar fostul domn Alexan-
dru Moruzi trimis la galere, pedeapsă foarte grea şi umilitoare48.
Această pierdere s-a făcut resimţită mult timp diplomaţiei ruse şi
nu doar, deoarece după cum recunoştea contele I. A. Capodistria la
15 (27) iunie 1813: „... Au fost nimiciţi membrii familiei Moruzi,
loiale nouă, care erau, se poate spune, unica protecţie a grecilor
bine-cugetaţi...”49.
De asemenea, unul din actorii mai puțin cunoscuți ai eveni-
mentelor legate de Războiul ruso-turc din 1806-1812, implicați în
acțiunile politico-diplomatice, care au făcut trafic de influență asu-
pra negocierilor ruso-otomane a fost influentul și bogatul armean
Manuc (Emanuel) Mirzaianț, alias Manuc Bey (1769–1817). După
cum au mai scris istoricii, Manuc a jucat un rol diplomatic im-
portant în relațiile dintre Imperiul Otoman și Rusia și în stabilirea
relațiilor dintre M. Bairaktar și ruși, în special în timpul încetării
focului. După ce și-a început cariera de comerciant și finanțator
armean, Manuc a devenit treptat o figură diplomatică crucială50.
Cunoscut inițial ca un negustor de origine armeană de la sud de
Dunăre el a sfârșit cariera sa fiind cavaler al ordinului Sf. Vladimir
(gradul III), consilier de stat al Rusiei (echivalând cu gradul de
general), informator al diplomației ruse, bancher și latifundiar cu
ambițioase planuri economice în Basarabia. El, la fel, și-a jucat
activ rolul său de intermediar în cadrul negocierilor secrete de
48
Despre moartea lui D. Moruzi şi pedepsirea celorlalţi “autori” ai Păcii de la Bu-
cureşti vezi: Hurmuzaki. Supl. I. Vol. II. (1781-1814), Bucureşti, 1885, p. 696-697,
699-700.
49
Внешняя политика России XIX - начала ХХ в. Документы российского
министерства иностранных дел. Серия I (1801-1815) / Отв. ред. А. Л. Нарочницкий.
Т. VII (1813-1814), М., 1970, p. 265 (orig. în l. fr. « ...L’extinction de la maison Mou-
rousi qui nous était attachée et qui était pour ainsi dire l’unique sauvegarde des Grecs
bien-pensants. »), p. 268 (trad. în l. rusă).
50
Ali Yaycioglu, Partners of the Empire. The Crisis of the Ottoman Order in the Age
of Revolutions, Stanford University Press, 2016, p. 184.
119
pace dintre diplomația rusă şi cea otomană, fiind un agent util al
Rusiei, care promova traficul de influență. În timpul războiului ru-
so-turc și până în 1817, anul morții sale, Manuc Bey a desfășurat o
activitate multilaterală, secretă și complexă de diplomație, afaceri
comerciale și politică, care îngreunează identificarea loialităților și
ambițiilor sale51.
Recitind opera publicistico-istorică eminesciană, putem uşor
constata că, Eminescu scoate în evidenţă, de mai multe ori, facto-
rul trădării diplomatice în procesul negocierilor de la 1812, fiind
de părerea că: „rubla rusească şi trădarea dragomanului Moruzi”
au „hotărât definitiv condiţiunile tratatului, cedând Rusiei cea mai
frumoasă parte a Moldovei, care e situată între râurile Nistru şi
Prut”52. Apreciind just rolul impactului Marii Britanii asupra gră-
birii semnării tratatului de pace ruso-otoman din luna mai 1812
autorul consideră că: „Anglia au stăruit pentru încheierea acestei
păci, că ea a silit pe sultan s-o iscălească. O flotă engleză era în
Bosfor, care a silit pe turci de a nu se folosi de cumplita poziţie
în care se afla Rusia atunci. Dar nici influenţa engleză n-ar fi fost
în stare de-a cuceri Rusiei o provincie dacă nu era angajată o altă
armă, rubla rusească şi trădarea dragomanului Moruzi.
În orice caz, știind că adevărata putere care a silit pe turci să
încheie pace e Anglia şi nu Rusia, trebuie să admitem că diplomaţii
englezi erau în deplină cunoştinţă de cauză şi că ei ne vor da ştiin-
ţele cele mai exacte despre această ... ciudată cucerire cu sabia”53.
Pe bună dreptate, în primăvara anului 1812, când „Rusia
avea 53 000 de oameni sub Kutuzov în Moldova, cari-i trebuiau ca
aerul pentru a nu fi înăduşită şi înecată de precumpănirea puterii
lui Napoleon. Spună oricine drept: Era atunci Rusia în poziţia de a
anexa Basarabia? Când delegaţii ei din Bucureşti aveau avizul de
a încheia pace cu orice preţ, poate cineva visa că afacerea Basara-
biei a fost curată…?”54.
51
Vlad Mischevca, Manuc Bey – personaj secret al culiselor Păcii de la București
din 1812, în: Limba Română. Revistă de ştiinţă şi cultură. Nr. 2-3 (256-257), aprilie -
iunie, Chișinău, 2020, p. 244-258.
52
Mihai Eminescu, Între Scylla şi Charybda. Opera politică. Ed. a 2-a, Chişinău:
Litera Internaţional, 2008, p. 157-158.
53
Eminescu, Opere în 8 volume. Coord. ed.: Mihai Cimpoi. Ed. a 2-a. Vol. V: Publi-
cistică, Chişinău: Gunivas, 2008, p. 503.
54
Ibidem.
120
Referitor la rolul deţinut de familia fanariotă Moruzi în di-
plomaţia epocii s-a scris destul de puţin, printre cei mai însemnaţi
autori ai subiectului dat fiind Manolache Drăghici, Nicolae Iorga,
Leon Casso, Armand Goşu ş. a., iar o succintă analiză a argumen-
telor „pro” şi „contra” a fost făcută deja în câteva lucrări publicate
la Chişinău55. Concluziile care au rezultat în urma cercetărilor
noastre sunt completate de către istoricul Armand Goşu, care a
abordat în mod independent tematica respectivă56. Autorul, un
bun cunoscător al documentelor de arhivă ruseşti, consideră: „Da,
Dimitrie Moruzi a trădat Poarta, al cărei mare dragoman era” –
deoarece, oferind ruşilor informaţii, el şi-a urmărit „cu sânge rece
propriul interes”57. „Dar nu Moruzeştii au fost piedica principală
în calea aderării Turciei la alianţa antirusească din 1812..., cauzele
acestea fiind mult mai profunde, nici pentru anexarea Basarabiei
de către Rusia nu se poate afirma că Moruzeştii ar fi vinovaţi”58.
Şi nu trebuie căutat, în descrierile şi amintirile de epocă, doar acel
singurul vinovat sau unicul erou, sau poate factorul singular, care
ar fi determinat semnarea tratatului din luna mai 1812, cu atât mai
mult că pentru mulţi participanţi nemijlociţi la acele evenimente
istorice, această pace continua să rămână „o enigmă” – după cum
mărturisise Al. Langeron59.
Aşa cum a demonstrat Nicolae Iorga, urmat de Gheorghe
Bezviconi: „Multe fabule s-au născocit în cursul veacului asupra
Moruzeştilor; sunt chiar „dovezi” incontestabile, dar pacea de la
Bucureşti arată egoismul şi nestatornicia lui Napoleon, nu însă
55
I. Jarcuţchi, V. Mischevca, Pacea de la Bucureşti..., p. 163-166; Vladimir Mische-
vca, Moldova în politica marilor puteri la începutul secolului al XIX-lea, Chişinău:
Civitas, 1999, pp. 98-99; Vlad Mischevca, Ion Mischevca, Rolul diplomatic al familiei
Moruzi în problema basarabeană, în: Ţara Moldovei în contextul civilizaţiei europene.
Materialele simpozionului internaţional. (In honorem dr. hab., prof. univ. Gheorghe
Gonţa), Chişinău, 2008, p. 555-591.
56
A. Goşu, Pacea de la Bucureşti şi Moruzeştii, în Naţional şi universal în istoria
românilor. Studii oferite prof. dr. Şerban Papacostea cu ocazia împlinirii a 70 de ani,
Bucureşti, 1998, pp. 362-387.
57
A. Goşu, Între Napoleon şi Alexandru I. Principatele Dunărene la începutul seco-
lului al XIX-lea, Bucureşti, 2008, p. 249.
58
Ibidem, p. 250.
59
Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă. Vol. I
(1801-1821), p. 359.
121
trădarea Moruzeştilor, care, ca şi basmele despre scrisori ascunse,
s-a creat de duşmanii lor din Fanar”60.
Indubitabil reiese faptul că D. Moruzi a trădat, în cele din
urmă, Poarta Otomană, dar nu același lucru îl putem spune şi des-
pre vinovăţia sa în geneza Problemei basarabene, despre răspun-
derea personală pentru raptul arbitrar din 1812 pe care îl poartă
în fond doar părţile beligerante: Imperiile otoman şi ţarist. Fie şi
în postura de mare dragoman, Dimitrie nu apare drept un factor
de decizie, întrucât el nu era şeful delegaţiei otomane (în frunte
era Galib efendi la 1812). Iar abrogarea sau acceptarea unui tratat
internaţional nu era în competenţa negociatorilor şi nici a marelui
vizir, ci a medjlisului otoman şi sultanului.
Astfel, fără a tăgădui influenţa fanarioţilor din familia Moruzi
asupra mersului negocierilor ruso-turce, totuşi, factorii decisivi ce
au determinat semnarea tratatului de pace de la Bucureşti au fost cei
de natură geopolitică. Menţionăm, în concluzie, principalii factori:
politica părţilor beligerante, devenită tradiţională în această parte
a Europei, determinată de interesele proprii în ajunul conflictului
european, precum şi de situaţia internă a ambelor imperii, de rând
cu perspicacitatea diplomaţilor şi starea efectivului forţelor armate.
Trebuie de luat în consideraţie şi factorul tempus, care evident preci-
pita diplomaţia rusă să încheie pacea până la declanşarea războiului
„mare” cu Franţa napoleoniană; turcii fiind mai avantajaţi sub acest
aspect temporal – încercând să se distanţeze de noua conflagraţie
europeană. Un rol important l-a avut şi factorul extern, adică presi-
unile exercitate din partea terţelor state, cointeresate în soluţionarea
diferendului ruso-turc, prelungit de mai bine de 5 ani; Franţa, Marea
Britanie, Austria, Suedia jucând uneori un rol decisiv în evoluţia
duelului diplomatic din Sud-Estul continentului european.
Credem că acest set de premise – politice, diplomatice şi mi-
litare, conjugate cu starea de spirit a unei părţi a otomanilor (par-
tizani ai păcii), fără a neglija şi rolul fanarioţilor cointeresaţi – a
precipitat şi a determinat rezultatul cunoscut61.
60
Gh. Bezviconi, Manuc-bei. Ed. a II-a. Chişinău, 1938, p. 25; N. Iorga, Alte lămuriri
despre veacul al XVIII-lea după izvoare apusene. Luarea Basarabiei şi Moruzeştii, în:
AARSMI. Seria II, tom. XXXII. 1910-1911. Memor. Secţ. Istorice, Bucureşti, 1911.
61
Vezi pentru detalii: Mischevca Vlad., Moldova în politica marilor puteri la înce-
putul secolului al XIX-lea, Chişinău, 1999, p. 87-112.
122
Evenimentul din 1812, când teritoriul dintre Prut şi Nistru,
cunoscut de acum încolo drept Basarabia, fiind desprins arbitrar
şi violent din trupul Moldovei pentru a se afla în oblăduirea şi sub
dominaţia celor cinci împăraţi ruşi: trei Alexandri și doi Nico-
lai („Александр I, Николай I, Александр II, Александр III и
Николай II”) – semnifică, de facto, nulitatea de drept, ad initio, a
tratatului ruso-otoman de la Bucureşti.
De aici derivă înţelegera corectă a situaţiei şi importanţei Ba-
sarabiei în cadrul relaţiilor ruso-române, pe de o parte, a relaţiilor
României cu celelalte puteri, pe de altă parte. Diplomaţia română,
încă în perioada interbelică, a identificat „ce înseamnă, din punctul
de vedere al dreptului internaţional” Actul din 1812 în teza ex-
pusă de Nicolae Titulescu, care, pe bună dreptate, considera că:
„Turcia a cedat Basarabia Rusiei. Prin această concesie, Turcia a
violat pur şi simplu contractul său de vasalitate; şi Rusia a devenit
complicele violării unui contract de drept internaţional. Ori, com-
plicitatea la violarea unui contract de drept internaţional nu poate
crea dreptul... Odată ce Basarabia a revenit în posesia noastră (...)
a cere recunoaşterea rusă a acestei anexiuni înseamnă a renunţa la
2000 de ani de posesiune, înseamnă ratificarea noastră a violării
contractului internaţional comis de Turcia în 1812, înseamnă recu-
noaşterea complicităţii ruso-turce ca sursă de drept”62.
Astfel, în urma a şase ani de război şi multiple negocieri di-
plomatice s-a încheiat, în mai 1812, pacea de la Bucureşti, care în
opinia lui Alexandru Vlăhuță era o „pace în care banii şi uneltirile
ruşilor se arată cu mult mai tari decât armele lor. Din trupul săr-
manei Moldovei se mai răşlui o parte: Prutul – „râu blestemat”
de-atunci – se făcu paloş în mâna muscalului, şi spintecă-n două
mândra moşie a lui Ştefan cel Mare”63.
62
Titulescu N., Viziune asupra politicii externe a României si mai ales a proble-
mei Basarabiei, memoriu adresat lui Carol al II-lea. Apud: Nicolae Titulescu – „Do-
cumente confidenţiale”, Ed. Academiei Române, București, 1992, p. 81-84; Viorica
Moisuc, Unirea – permanenţă a istoriei românilor, în: Magazin istoric, Bucureşti, nr.
2, 1978, p. 28; Titulescu N., Basarabia pământ românesc, Bucureşti, 1992, pp. 51-
53; Preda-Mătăsaru, Aurel, Forţa cinismului şi cinismul forţei, în: Revista de istorie
militară, nr. 3, Bucureşti, 1995, p. 109. http://www. voceabasarabiei. net/stiri/cultu-
ra/2791-dosare-ultrasecretechestiunea-basarabiei-in-viziunea-lui-titulescu. html (ulti-
ma accesare 17. 09. 2012)
63
Vlahuţă Alexandru, Din trecutul nostru. România pitorească: proză. („Sub fanari-
oţi”). Chişinău-Bucureşti: Litera, 2001, p. 189.
123
*******
Abstract: Of all the wars fought by the Russians and Turks
on the territory of the Romanian Principalities, the war of 1806-
1812 had the most disastrous result for the Romanians, because it
generated the Bessarabian Question.
The Russo-Turkish war, started in the autumn of 1806, had
lasted until 1812, being an economic burden and a military effort
difficult to bear for the Romanian Principalities. At the same time,
both empires suffered heavy material losses and human sacrifices,
repeatedly trying to conclude a peace treaty - especially since the
Russian Empire was in 1812 facing a decisive confrontation with
the Napoleonic Empire.
The topic of the Russo-Turkish wars has been addressed
more than once in the research of historians from several coun-
tries, including Russia. We intend to analyze some of the most
documented historiographical approaches devoted directly to this
war: Al.I. Mikhailovsky-Danilevsky (1789-1848), A.N. Petrov
(1837-1900), L.A. Casso (1865-1914).
It is very important for the research of this war and its im-
pact on the population of the Romanian Principalities to evaluate
the number of tsarist occupation troops. It should be noted that
the strength of the Russian army was constantly growing: from
33 000 soldiers who entered Moldova in 1806, to 80 000 - in 1807.
In August 1809, the Danube Army numbered 146 259 men and
54 064 of horses for Russian troops. And by the beginning of 1810
it had already reached 180 000 people. As a result, towards the end
of the war, several Russian divisions were transferred from the
Romanian Principalities to the Dniester. Thus, the ground army,
immobilized on the Danube, totaled by April 1, 1812 - about 52
thousand people and 241 cannons.
Keywords: The Russo-Turkish War of 1806-1812; Danube
Army; Al. I. Mikhailovsky-Danilevsky; A.N. Petrov; L.A. Casso;
Al. Moruzi; D. Moruzi; C. Ypsilanti; Manuc Bey; Bessarabian
Question; Romanian Principalities.
124
Populația ținutului Iași, conform
recensământului din 1817
Marina TETERINA,
doctorandă, asistent universitar,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
Absolventă a Facultății de Istorie a

Universității de Stat din Moldova (1991) și a
Facultății de Limbi Străine a Universității de Stat
”Alecu Russo” din Bălți (2000), studii de docto-
rat la Școala doctorală a Universității Pedagogice
de Stat ”Ion Creangă” (2016-2020).
În anii 2004-2013 a activat la USARB
în calitate de asistent universitar la Catedra le
Limba Engleză (profesor de limba engleză). În
anii 2013-2020 a activat prin cumul la diferite
instituții de învățământ din Bălți (gimnaziul
nr.19, LT ”Ștefan cel Mare”, LT ”N.V. Gogol”) în
calitate de profesor de istorie. Din 2020 – asistent
universitar la Catedra de Științe socioumane și
asistența socială (profesor de istorie), USARB.
Domeniul de cercetare – istoria locală, demografie istorică, situația
demogradică în Basarabia țaristă (1812-1918), procese demografice în ținu-
tul/județul Iași. A publicat un șir de articole științifice apărute în reviste de
specialitate.
*********
Studiul demografiei istorice, după opinia acceptată de econo-
miști și sociologi de astăzi, este absolut necesar pentru măsurarea
vitalității unui popor, a forței sale economice, militare și culturale, a
posibilităților sale de expansiune și a resurselor sale de asimilare”1.
Anul 1812 constituie un moment deosebit în istoria poporu-
lui român. Conform tratatului de pace ruso-turc din 16 mai 1812,
încheiat la București, Moldova a fost scindată în două părți. Te-
ritoriul cuprins între Carpați Orientali și Prut, păstrându-și iden-
titatea politică, a rămas în continuare sub suveranitatea otomană,
1
E.Negruți. Structura demografică a orașelor și târgurilor din Moldova 1800-1859
(contribuții). Iași: Fundația Acad. A.D.Xenopol, 1997, p. 1.
125
iar Moldova dintre Prut și Nistru, numită ulterior Basarabia, a fost
anexată de Rusia țaristă. Drept rezultat, în viața politică, econo-
mică și socială a Moldovei din stânga Prutului au intervenit un
șir de modificări. În cele ce urmează ne vom referi la schimbările
survenite în situația demografică din ținutul Iași, conform datelor
recensământului din 1817.
Perioada cuprinsă între sfârșitul sec. XVIII și începutul sec.
XIX se caracterizează prin intensificarea ofensivei Imperiului Rus
în spațiul dintre Prut și Nistru. Evenimentele din această perioadă
au determinat, în foarte mare măsură, evoluția ulterioară a regiunii.
Anexarea Basarabiei și vădită tendință a administrației ruse
de a o include definitiv teritoriul dintre Prut și Nistru în componen-
ța Imperiului țarist au condiționat și favorizat politica imperială de
rusificare și colonizare, pe care o putem separa în trei etape.
Prima etapă cuprinde perioada dintre 16 mai 1812, când a
fost semnat Tratatul de anexare a Basarabiei, și 1828, an în care a
fost lichidată autonomia ținutului. Cea de-a doua etapă cuprinde
sfârșitul anilor 20 și durează până la 1873, perioadă în care s-a
încercat suspendarea particularităților naționale și locale de admi-
nistrare, regiunea fiind administrată direct de guvernatorul general
al Novorosiei și Basarabiei, iar practica de administrare incluzând
aspecte regionale, ținutale și orășenești. A treia etapă care începe
la mijlocul anilor 70 se încheie în 1918, odată cu unirea Basarabiei
cu România. În acest timp, teritorii extinse și chiar unele localități
au fost acaparate integral de boieri și funcționari ruși și transfor-
mate în proprietăți ale acestora.
La 1812, la momentul încorporării în Imperiul Rus, teritoriul
Principatului Moldovei de la est de Prut era divizat sub raport ad-
ministrativ-teritorial în nouă ținuturi: Hotin, Soroca, Iași (sectorul
răsăritean, situat în stânga Prutului), Orhei, Hotărniceni, Bender,
Codru, Greceni și Tomarova.
După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, subdiviziunea
administrativ-teritorială a ținutului era ocolul, având același sens
ca plasa în Țara Românească. În Țările Române ocolul apare abia
în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în urma reformelor
lui Constantin Mavrocordat, având același sens cu plasa și fiind
înlocuit mai târziu cu aceasta.
126
În primii ani după anexarea Basarabiei la Rusia, administrația
imperială înfăptuiește anumite schimbări în structura administrativ-
teritorială. Potrivit Recensământului populației din 1817, Basa-
rabia era alcătuită din următoarele ținuturi: Orhei, Iași, Soroca,
Hotin, Bender, Codru, Greceni, Ismail; ținutul Iași era divizat în 6
ocoale: Ciuhur, Prut, Câmpul, Codru, Braniște, Turie2 .
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – prima jumătate
a secolului al XIX-lea, teritoriul Țărilor Române (și, implicit, cel al
Basarabiei) intră în sfera intereselor geopolitice și geostrategice ale
Imperiilor Rus și Habsburgic, fiind transformat în repetate rânduri
în teatru de operațiuni militare pentru armatele celor două imperii,
angajate într-o puternică ofensivă expansionistă în direcția Sud-
estului european. Anexarea în 1812 a Basarabiei de către Imperiul
Rus a dictat sporirea interesului instituțiilor imperiale pentru
cunoașterea detaliată a noii provincii, adunarea și sistematizarea
celor mai diverse informații despre potențialul uman și economic
al regiunii. Ca rezultat, pe parcursul anilor, administrația imperială,
austriacă și rusă, a adunat un volum impunător de documente care
reflectă cele mai diverse aspecte din viața economică, socială,
politică și spirituală a Basarabiei.
Dintre izvoarele publicate în Basarabia merită o atenție
deosebită cele trei volume de documente, întocmite și editate de
Comisia gubernială științifică a arhivelor din Basarabia (instituită
în acest scop încă la sfârșitul secolului al XIX-lea), sub îngrijirea
lui Ion Halippa. Din problematica diversă a culegerii merită aten-
ție documentele referitoare la recensământul populației din 1817.
Efectuat în legătură cu pregătirea pentru depunerea jurământului
de credință împăratului rus Alexandru I și pentru adoptarea Regu-
lamentului organizării administrative a Basarabiei, din 29 aprilie
1818, acest recensământ, în pofida faptului că în multe privințe nu
este perfect, constituie o sursă importantă pentru studierea dinami-
cii și a componenței etnice și sociale a populației (cel puțin pentru
ținuturile Hotin, Soroca, Iași și Orhei). În afară de numărul popu-
lației, recensământul conține informații despre starea agriculturii,
creșterea animalelor, starea meșteșugăritului și comerțului, despre
gospodăria moșierească și cea țărănească etc.
V.Tomuleț. Ținutul Hotin în surse statistice rusești din prima jumătate a secolului al
2
XIX-lea. Chișinău: Lexon-Prim, 2018, p.72-73.
127
Conform recensământului efectuat de autoritățile țariste în
1816-1817, populația Basarabiei constituia aproximativ 500.000
de locuitori, 86% dintre care o constituiau românii. Cu ocazia
acestui recensământ, Basarabia a fost împărțită în opt ținuturi. Ți-
nuturile, la rândul lor, se împărțeau în ocoale. Tot, conform acestui
recensământ, au fost înregistrate 1.040 localități. Cele mai multe
au fost înregistrate în ținuturile Orhei (311) și Soroca (187)3.
Este necesar să stabilim dacă această cifră se încadrează în
peisajul evoluției demografice din spațiul dintre Prut și Nistru de la
începutul secolului al XIX-lea. Din tabelul ce urmează observăm
că ea se înscrie în șirul de date statistice de care dispunem.
Tabelul 1. Evoluția populației în spațiul dintre Prut și

Nistru, în perioadă 1803-18174
Anii Capi de familie Suflete
283.023
33.751
1803 (după P. Dmitriev) sau
(după E. Negruți)
172.725 (după E. Negruți)
1808 48.508 250.000
1810 - 276.127
1812 59.729 300.000
1814 74.045 370.225
1817 98.526 491.904
Se face remarcată o evidentă discrepanță între datele statis-

tice anterioare și rezultatul recensământului din 1817, care, după
cum constata L.T. Boga, „nu este între totul real, înregistrându-se
cazuri de eschivare”5. Ispravnicul ținutului Orhei scria cu prilejul
acestui recensământ: „Mulți din săteni, văzând această scriere,
înspăimântându-se, au început a fugi de prin sate și a se dosi”6.
Discrepanța este explicabilă, firească, în țările române timp de
secole fiind prezent un decalaj între populația existentă și cea
înregistrată”7, situație caracteristică și altor state. Acest decalaj,
3
N.Brus. Horodiște, leagăn de vis și de dor. Chișinău: Pontos, 2003, p.17.
4
D.Poștarencu. Numărul populației Basarabiei la 1812. În ”Destin Românesc” (se-
rie nouă), An I (XII), nr.2 (46), 2006, p.33
5
L.T.Boga. Populația (etnografie și statistică). s.n. 1922, p.25.
6
Ibidem.
7
L.Roman. Implicații istoriografice ale cercetării demoistorice. În ”Revista de isto-
rie”, nr.5, 1984, p.460.
128
susține L.Roman, cunoscut specialist în demografie, s-a menținut
un timp în provinciile românești răpite. În Bucovina, deosebirea
esențială între înregistrați și existenți „ia sfârșit cu ocazia recen-
sământului efectuat în timpul domniei lui Joseph al II-lea, iar în
Basarabia – prin catagrafia din 1817”8. În cazul dat este necesar
să ținem cont de faptul că neefectuarea în acea vreme a unor re-
censăminte generale sau a unor înregistrări riguroase a nașterilor,
căsătoriilor și deceselor anula posibilitatea de a cunoaște numărul
exact al locuitorilor. Iar ”aproape toate izvoarele statistice din sec.
al XVIII-lea și începutul sec.al XIX-lea privind populația au un
caracter fiscal și, ca atare, trebuie utilizate cu multă rezervă, căci
toate clasele și categoriile sociale erau interesate să ascundă numă-
rul real al contribuabililor și potențialul demografic”9.
Așadar, putem constata că în 1817 pentru teritoriul dintre
Prut și Nistru s-a încheiat așa numita perioadă prestatistică, ca-
racterizată prin absența surselor statistice de tipul recensămintelor
și actelor de stare civilă (căsătorii, nașteri și decese). Deoarece
cifrele de până la 1817 sunt aproximative, servind doar ca puncte
de reper, este necesar, în cazul examinării dinamicii populației
Basarabiei, să ne orientăm, pentru comparație, nu după anul 1812,
ci după 1817, datele recensământului organizat în acest an de către
autoritățile țariste fiind mai aproape de realitate.
În continuare, vom analiza datele statistice privind numărul
populației conținute în recensământul din 1817 pentru ținutul Iași.
Tabelul 2. Numărul populației din ținutul Iaşi, conform

datelor recensământului din 181710
Nr Ocolul Total gospodării
Numărul de
Raport, în %
d/o
populației
localități
Numărul
Bărbă-
Feme-
Total
tești
iești
1 Braniște 30 1502 58 1560 7.800 15,0

2 Câmpu 23 2189 59 2248 11.240 21,0
3 Ciuhur 37 1635 14 1649 8.245 16,0
8
Ibidem, p.461.
9
Istoria românilor, vol.VI, București: Editura Enciclopedică, 2002, p.52.
10
И. Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии
по данным переписи 1817 года. În: ТБГУАК, т. III, Кишинев, 1907, с.87-118.
129
4 Codru 25 1943 80 2023 10.115 19,0
5 Prut 21 1399 18 1417 7.085 14,0
6 Tura 32 1549 38 1587 7.935 15,0
Total 168 10.217 267 10.484 52.420 100
În baza tabelului de față constatăm că în componența ținutului

Iași în 1817 intrau 168 de localități, ditre care erau 2 târguri –
Fălești și Sculeni și 166 de sate. Orașul Bălți în 1817 făcea parte
din ținutul Soroca. Populația ținutului în 1817 a constituit 10.484
de gospodării, dintre care 10.217 – gospodării bărbătești (de
slujitori bisericești, mazili, ruptași, țărani birnici, comercianți) și
267 - gospodării femeiești (de văduve). Dacă facem comparație
între ocoale, observăm că două ocoale cu cea mai mare populație
sunt Câmpu (21%) și Codru (19%), după care urmează Ciuhur
(16%), Braniște (15%) și Tura (15%), și ocolul Prut (14%) cu
cel mai scăzut numărul sufletelor. Astfel, populația ținutului
constituie 52.420 de oameni și se observă o creștere demografică
considerabilă în comparație cu anul 1812.
Pe parcursul sec.XIX, pe harta administrativă a ținutului Iași,
în condițiile determinate de politica agrară a Imperiului țarist, au
apărut noi localități rurale. În întreaga zonă a ținutului Iași au apă-
rut sate și cătune noi, unele dintre ele fiind înființate de alogeni.
Este important să efectuăm clasificarea localităților din ținu-
tul Iași după numărul sufletelor și să stabilim ponderea fiecărei ca-
tegorii de sate. Noi am împărțit localități rurale în patru categorii:
satele mici, medii, mari și foarte mari.
Tabelul 3. Clasificarea localităților din ținutul Iași după

numărul populației, conform datelor recensământului din
181711
Ocolul Categoria satelor/târgurilor Total
Satele mici Satele medii Satele Satele foar-
<100 100-300 mari te mari
suflete suflete 300-500 >500 su-
suflete flete
Braniște 8 11 9 2 30
Câmpu 2 5 3 13 23
11
Ibidem, p.87-118.
130
Ciuhur 13 13 6 5 37
Codru 2 7 8 8 25
Prut 2 9 7 3 21
Tura 10 12 6 4 32
Total 37 57 39 35 168
Raport, % 22,0 34,0 23,0 21,0 100
Din tabelul dat este evident că cea mai numeroasă este ca-
tegoria satelor medii cu populație de 100-300 de suflete (34%),
celelalte trei categorii cuprind aproximativ același numărul de
sate: satele mici cu mai puțini de 100 de oameni (22%), satele
mari cu 300-500 de oameni (23%) și satele foarte mari cu peste
500 de oameni (21%). Două categorii – satele mari și satele foarte
mari – constituie 44%, și împreună cu satele medii – 78%. Aceste
cifre de asemenea demonstrează creșterea populației din ținutul
Iași, și anume înființarea localităților noi și ponderea considerabilă
a localităților cu numărul mare de suflete.
”În prima jumătate a secolului al XIX-lea, boierimea și clerul,
care constituiau numai 3,3% din toată populația, aveau în posesie
peste 2/3 din întreaga proprietate funciară. Circa 10% din propri-
etatea funciară o dețineau țăranii liberi (răzeșii), restul (aproape
25%) intra în fondul funciar al statului și era dată coloniștilor și
țăranilor de stat, care achitau impozite pentru pământul folosit.”12
Este necesar să examinăm clasificarea localităților ținutului Iași
după forma de proprietate.
Tabelul 4. Clasificarea localităților din ținutul Iași după

forma de proprietate, conform datelor recensământului din
181713
Ocolul Categoria satelor/târgurilor Total
Satele Satele Satele Satele mixte
moșie- mănăsti- răze- răzeși/
rești rești șești moșier
Braniște 23 3 4 - 30
Câmpu 19 1 1 2 23
12
V.Schițco. Satul Sofia – trecut și prezent. V. I, Chișinău: s.n., 2010, p.49.
13
И.Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии
по данным переписи 1817 года. În: ТБГУАК, т.III, Кишинев, 1907, с.87-118.
131
Ciuhur 18 13 4 2 37
Codru 9 4 5 7 25
Prut 10 5 5 1 21
Tura 21 6 3 2 32
Total 100 32 22 14 168
Raport, % 60,0 19,0 13,0 8,0 100
Analizând datele statistice ale recensământului din 1817, am

stabilit că localitățile ținutului Iași erau împărțite în patru categorii
după forma de proprietate: satele moșierești, mănăstirești, răzeșești
și cele mixte (răzeși/moșier). Cea mai numeroasă este categoria
satelor moșierești (60%), după care urmează satele mănăstirești
(19%), satele răzeșești (13%) și satele mixte (8%). Două categorii
– satele moșierești și satele mănăstirești – constituie 79%, iar ce-
lelalte două categorii – satele răzeșești și cele mixte – numai 21%.
Aceste cifre demonstrează că în ținutul Iași în 1817 a predominat
marea proprietate moșierească/mănăstirească, iar proprietatea
mică răzeșească se micșora în continuu.
Astfel, analiza statisticilor administrative ne-au permis să
întocmim următorul tabel, care cuprinde numărul așezărilor, gos-
podăriilor (familiilor) și locuitorilor contribuabili ai Basarabiei și
ținutului Iași (anii 1812, 1814, 1817).
Tabelul 5. Evoluția demograică în Basarabia și ținutul

Iași în perioadă 1812-1817
Anul Așezări Gospodării (familii) Locuitori
Basarabia Ținutul Basara- Ținutul Basara- Ținutul
Iași bia Iași bia Iași
1812 - - 59.729 <?>
5.976 300.000 29.880
1814 914 124 74.045 <?>
7.864 370.225 39.320
1817 1.040 168 98.526 10.484 491.904 52.420
Datele din tabel pentru ținutul Iași atestă că numărul așeză-

rilor a crescut de la 124 în 1814 la 168 în 1817, numărul gospo-
dăriilor s-a mărit de la 5.976 în 1812, la 7.864 în 1814 și 10.484
în 1817. Astfel, în perioadă foarte scurtă (1812-1817) populația
ținutului Iași a crescut aproape de două ori. În continuare vom
132
analiza factorii care au influențat evoluția demografică în teritoriul
dintre Prut și Nistru.
La intersecția secolelor XVIII-XIX, Basarabia reprezenta un
ținut populat insuficient. Jugul otomanilor, incursiunile tătarilor,
exploatarea aspră feudală a maselor largi, epidemiile și războaiele
purtate de țările străine pe cuprinsul Moldovei au determinat dez-
voltarea lentă a localităților, inclusiv a așezărilor din ținutul Iași.
Aceasta se observă, în primul rînd, în ceea ce privește evoluția
populației. Astfel, pe parcursul anilor 1773-1817 nu se observă un
spor revelator al oamenilor din ținutul Iași.
Informațiile despre populația Basarabiei la momentul anexării
sunt foarte contradictorii. ”Din cauza războiului, multe familii de
moldoveni s-au refugiat în partea dreaptă a Prutului. Concomitent,
în teritoriul dintre Prut și Nistru a crescut numărul imigranților
ruteni, iar în partea de sud a ținutului au început să se stabilească
cu traiul coloniști de la sud de Dunăre”14. Se estimează că, în 1812,
în teritoriul dintre Prut și Nistru locuiau cca 300.000 de locuitori.
Ținuturile din nordul și centrul Basarabiei erau locuite aproape ex-
clusiv de români. Doar în partea de nord a ținutului Hotin existau
un șir de sate, locuite în majoritate de ruteni (ucraineni), situația
etno-demografică din acest teritoriu fiind asemănătoare cu partea
de nord a Bucovinei. O situație diferită se consemna în partea de
sud a Basarabiei. După evacuarea tătarilor și turcilor, Bugeacul
era în mare parte depopulat, iar sate moldovenești existau mai ales
în apropierea râurilor Prut și Nistru. Depopularea acestui teritoriu
a creat premise favorabile pentru colonizarea sudului Basarabiei
cu populație alogenă. Deja în timpul războiului, în Bugeac s-au
stabilit cu traiul câteva mii de familii de la sud de Dunăre, în mare
majoritate bulgari și găgăuzi, dar și multe familii de români.
Situația demografică din Basarabia în primele decenii ale
sec.al XIX-lea a fost influențată de diverși factori, atât de ordin
intern, cât și de ordin extern. Dintre factorii interni am evidenția
epidemiile de ciumă și holeră, care sporeau mortalitatea, afluxul de
coloniști de peste hotare și de migranți din guberniile interne ruse,
care măreau numărul populației. Influența procesele demografice
14
C. Ungureanu. Populația Bucovinei și Basarabiei sub stăpâniri imperiale
(1775/1812 – 1918). În ”Arhiva Moldaviae”, V (2013), Iași, p.91.
133
și implicarea Basarabiei în ostilitățile militare pe care Rusia le
ducea frecvent în Balcani.
Exodul populației din Basarabia
După cotropirea Basarabiei de către Rusia a început exodul
țăranilor din partea stângă a Prutului pe malul opus. Țarul Alexan-
dru I a emis în 1816 un ucaz prin care obligă autoritățile rusești
din Basarabia să ducă o politică mai moredată față de românii de
aici. Țăranii basarabeni în majoritate erau liberi și, aflând despre
situația țăranilor ruși, care depindeau întrutotul de stăpânii lor, au
început acest exod. Aceasta a fost cauza principală a migrației ro-
mânilor de pe malul stâng a Prutului pe cel drept.
Prezența exodului este confirmată și de raportul ispravnicului
ținutului Iași. ”La cererea rezidentului plenipotențiar A.N.Bah-
metev din 12 iulie 1816, ispravnicii urmau să prezinte informații
diverse despre situația din Basarabia”15. Datele prezentate de is-
pravnicul ținutului Iași sunt sistematizate în Tabelul.
Tabelul 6. Exodul populației din ținutul Iași în Moldova

de peste Prut și din Moldova în ținutul Iași, în anii 1812-181616
Numărul persoanelor fugite peste Numărul persoanelor strămutate
hotare de peste hotare
Cler – 6 Moldoveni – 471
Țărani – 630 Țigani – 496
Total – 636 Total – 967
Datele tabelului atestă că peste hotare fugeau nu doar țăranii,

numărul cărora este aproape constant pe parcursul acestor 5 ani,
dar și reprezentanți ai clerului. Isprăvnicia ținutului Iași argumenta
că ”...locuitorii s-au refugiat doar din satele situate pe malul râului
Prut, iar cauza care i-a făcut să se refugieze constă în legăturile lor
de rudenie cu cei de peste Prut. Cât privește persoanele de peste
Prut care s-au transferat cu traiul în ținut în anii 1812 și 1813, se
poate de presupus că numărul lor a fost altul decât cel indicat în
15
V. Tomuleț. Exodul populației din Basarabia în Moldova de peste Prut (anii 1812-
1828). În ”Revista de istorie a Moldovei”, nr.2 (90), aprilie-iunie 2012, p.67.
16
Ibidem.
134
tabel, deoarece cancelaria isprăvniciei nu dispune de date comple-
te și veridice privind acest subiect”17.
În concluzie constatăm că avea dreptate Leon Casso care scria
că ”exodul populației din Basarabia în partea dreaptă a Prutului se
explică, mai degrabă, prin starea extrem de deprimată a populației,
cauzată de ocupația militară rusă în anii precedenți (în special
în perioada războaielor ruso-turce din 1806-1812, 1828-1829),
prin ruinarea economică a țăranilor, prin creșterea exagerată a
birurilor”18.
Procese migraționiste și colonizări în Basarabia
Evoluția demografică a Basarabiei în prima jumătate a se-
colului al XIX-lea s-a caracterizat prin creșterea semnificativă a
populației, imigrarea având un caracter atît sthiinic cît și organizat.
Colonizarea diferitelor zone ale regiunii s-a desfășurat prin imi-
grarea externă a țăranilor din guberniile ruse și ucrainene, a colo-
niștilor de origine bulgară, găgăuză, germană ș.a., precum și prin
strămutarea internă, preponderent din Nordul Basarabiei spre Sud.
Aceste mișcări migraționale erau susținute și promovate, deschis
sau tacit, de către autoritățile țariste.
Agricultorii migratori, instalîndu-se cu traiul pe domeniile
funciare ale statului, formau localități rurale noi, iar cei așezați pe
moșiile nobililor fie că se încadrau în localitățile existente, fie că
fondau altele noi.
Majoritatea absolută a populației o alcătuia țărănimea, în rîn-
durile căreia predominau clăcașii – țăranii care locuiau pe pămîn-
turile proprietarilor particulari. Deși erau considerați liberi, ei nu
dispuneau de pămînt propriu. Țărănimea lua în arendă pămîntul
moșierilor și al mănăstirilor, fiind obligată să lucreze pe moșii-
le acestora un anumit număr de zile pe an (claca) și să plătească
dijmă. Țăranii erau în drept să se strămute în altă parte și să cum-
pere pământ, drepturi care au fost confirmate și de regimul țarist.
Autoritățile țariste au stimulat stabilirea unui număr mare
de imigranți și coloniști în Basarabia. În urma acestor măsuri, s-a
mărit semnificativ numărul populației impozabile, dar s-a diminu-
at și ponderea populației românești din aceste provincii. Modifica-
17
Ibidem, p.68
18
Л.А.Кассо, Россия на Дунае и образование Бессарабской области. Москва:
s.n., 1913, с.202-203.
135
rea radicală a structurii etnice și înstrăinarea populației din aceste
vechi ținuturi moldovenești (românești) au fost cele mai grave
consecințe ale celor 106 ani de stăpânire țaristă în Basarabia.
În primele decenii de stăpânire țaristă a crescut foarte rapid
populația Basarabiei, datorită numărului mare de imigranți din
diferite gubernii ale Rusiei, dar și a colonizării intensive mai ales a
părții de sud a Basarabiei. ”Potrivit unor statistici oficiale, numărul
populației Basarabiei a crescut de la numai 255.605 persoane, în
1812, la 337.392 (în 1816), 491.685 (în 1818), 583.868 (în 1827),
759.902 (în 1842) și 955.626 de persoane (în 1854)”19. Astfel, doar
în decurs de patru decenii, numărul populației Basarabiei a cres-
cut de 3,7 ori... Totuși, statisticile din 1812 și 1816 sunt cel mai
probabil incomplete, fiindcă potrivit altor estimări, deja către anul
1812 populația Basarabiei era de circa 300.000 de persoane. În
primii ani după anexare încă nu se reușise înregistrarea completă a
populației, iar odată cu îmbunătățirea metodelor de recenzare, s-a
reușit prezentarea mai reală a numărului populației.
Cea mai rapidă creștere a populației Basarabiei s-a produs în
primele două decenii de stăpânire țaristă, când mărirea numărului
de locuitori s-a datorat mai ales imigranților și coloniștilor, sosiți
în acest teritoriu, și mai puțin sporului natural. Până către anul
1824, imigrarea țăranilor ruși și ucraineni în Basarabia s-a produs
spontan și mai puțin organizat, iar aceștia se stabileau cu precădere
în sudul Basarabiei, unde existau terenuri mai nepopulate, precum
și în ținutul Hotin, unde deja exista o importantă minoritate ucrai-
neană.
După calculele lui Kabuzan, ”în perioada 1812-1824, numă-
rul populației Basarabiei a crescut cu 327.277 de persoane (de la
255.605, în 1812, la 582.982, în 1824), dar creșterea naturală a fost
de numai 76.713 persoane, iar diferența de 250.664 o constituiau
imigranții și coloniștii, sosiți în această perioadă în Basarabia. După
câțiva ani de diminuare a proceselor migraționiste (1825-1827), au
urmat anii 1828-1832, care au coincis și cu un nou război ruso-turc,
când mai ales în sudul Basarabiei au venit un număr mare de imi-
granți bulgari și găgăuzi de la sud de Dunăre, precum și mulți țărani
ruși și ucraineni din diferite gubernii țariste. Ulterior, amploarea
19
C. Ungureanu. Populația Bucovinei și Basarabiei sub stăpâniri imperiale
(1775/1812 – 1918). În ”Arhiva Moldaviae”, V (2013), Iași, p.92.
136
proceselor migraționiste s-a diminuat, iar populația a continuat să
crească mai ales datorită sporului natural. Conform calculelor, în
perioada 1812-1858, populația Basarabiei a crescut cu 763.170 de
persoane, inclusiv cu circa 444.000 datorită sporului natural și cu
cca 319.000 în urma colonizărilor oficiale și imigrărilor spontate.
Până în 1825 a predominat creșterea mecanică (77.000 în urma
creșterii naturale și 251.000 pe seama coloniștilor și imigranților).
În perioada 1825-1858, deja a predominat creșterea naturală (cca
367.000) față de numai 69.000 de imigranți și coloniști, stabiliți în
Basarabia”20.
Așadar, până în anii 30 ai secolului al XIX-lea în Basarabia
s-au produs imigrări și colonizări importante de populație, care
au modificat semnificativ structura etnică a populației. Ulterior,
în provincia nominalizată s-a diminuat amploarea acestor procese
migraționiste, iar numărul populației a crescut mai ales datorită
sporului natural.
Concluzii
1. Putem constata că în 1817 pentru teritoriul dintre Prut și
Nistru s-a încheiat așa numita perioadă prestatistică, caracterizată
prin absența surselor statistice de tipul recensămintelor și actelor
de stare civilă (căsătorii, nașteri și decese). Deoarece cifrele de
până la 1817 sunt aproximative, servind doar ca puncte de reper,
este necesar, în cazul examinării dinamicii populației Basarabiei,
să ne orientăm, pentru comparație, nu după anul 1812, ci după
1817, datele recensământului organizat în acest an de către autori-
tățile țariste fiind mai aproape de realitate.
2. Datele prezentate pentru ținutul Iași atestă că numărul
așezărilor a crescut de la 124 în 1814 la 168 în 1817, numărul gos-
podăriilor s-a mărit de la 5.976 în 1812, la 7.864 în 1814 și 10.484
în 1817. Astfel, în perioadă foarte scurtă (1812-1817) populația
ținutului Iași a crescut apropape de două ori.
3. Clasificarea localităților ținutului Iași după numărul de po-
pulație a demonstrat că două categorii – satele mari și satele foarte
mari – constituie 44%, și împreună cu satele medii – 78%. Aceste
cifre de asemenea demonstrează creșterea populației din ținutul
20
В.М.Кабузан, Народонаселение Бессарабской области и левобережных
районов Приднестровья. Кишинев: Штиинца, 1974, с.32.
137
Iași, și anume înființarea localităților noi și ponderea considerabilă
a localităților cu numărul mare de suflete.
4. Analizând datele statistice ale recensământului din 1817,
am stabilit că localitățile ținutului Iași erau împărțite în patru ca-
tegorii după forma de proprietate: satele moșierești, mănăstirești,
răzeșești și cele mixte (răzeși/moșier). Două categorii – satele mo-
șierești și satele mănăstirești – constituie 79%, iar celelalte două
categorii – satele răzeșești și cele mixte – numai 21%. Aceste cifre
atestă că în ținutul Iași în 1817 a predominat marea proprietate
moșierească/mănăstirească, iar proprietatea mică răzeșească se
micșora în continuu.
*******
Abstract: The present study analyses the demographic
evolution of the Iasi County according to the 1817 census data.
The article describes the context in which the census took place,
emphasizing the imperial policy of Russification and colonization
pursued by the Tsarist authorities after the annexation of Bessara-
bia in 1812. Based on the census data, the author established the
population of the Iasi county, classified rural localities by number
of households and form of ownership.
The author identified the factors that influenced the demo-
graphic situation in Iasi County in the first decades of the 19th
century, namely: the exodus of the population from Bessarabia,
migration processes and colonization. It was also attempted to
establish the weight of natural increase and migration processes in
the demographic evolution of the Iasi County.
Keywords: population exodus, migration processes, coloni-

zation, natural increase, demographic evolution, policy of Russifi-
cation, change in ethnic structure, population alienation
138
Proclamarea independenței Republicii
Democratice (Populare) Moldovenești.
24 ianuarie 1918
Ion NEGREI,
cercetător științific,
Institutul de Istorie, MEC, Chișinău
Absolvent al Facultății de Istorie și

Pedagogie a Universității Pedagogice de
Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1980).
Actualmente, cercetător ştiinţific la Institutul
de Istorie, Chișinău. vicepreşedinte al
Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova
(2000-2018). Redactor - șef al revistei de
istorie și cultură „Cugetul” (1991-1998, 1999
– 2008), sef de redacție Istorie la Editura
„Prut Internațional” (1998-2008). Lector
universitar la unele instituții de învățământ
superior (1986-1998). Viceprim-ministru al
Republicii Moldova (2009-2011).
Domeniul de interes ştiinţific: istoria Basarabiei în contextul evoluţi-
ei poporului român. Autori a peste 120 de lucrări științifice. Volume publi-
cate, în colaborare: Pantelimon Halippa – tribun al Basarabiei, Buc., 2009;
Pantelimon Halippa – Apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale,
Chişinău, 2013; Ioan Pelivan, părinte al mişcării naţionale din Basarabia,
Buc., 2011, Chișinău, 2012; Ioan Pelivan, istoric al mişcării de eliberare na-
ţională din Basarabia, Buc., 2012; Ioan Pelivan. Corespondență. Memorii,
Chișinău, 2019; Pan Halippa, Scrieri, Chișinău, 2021.
În anul Centenarului Unirii (2018), a coordonat apariția lucrării Marea
Unire a românilor de la 1918. Contribuții bibliografice. (Biblioteca Națională
a Republicii Moldova), Chișinău, 2018, 626 p. În același context, a editat ediția
anastatică a lucrării Anul 1918. Ora astrală a neamului românesc, Iași, 2017,
(apărută inițial la Chișinău, în 1998), precum și lucrarea Ștefan Holban: croni-
ca vieții unui om politic basarabean, Chișinău, 2018. Autor și coordonator al
lucrării Vasile Stroescu – un sol al altei lumi, un om din alte timpuri, Chișinău,
2016.
Autor de manuale pentru disciplina școlară Istoria Românilor (cla-
sele VIII, X și XI), precum și altor materiale didactice pentru învățământul
preuniversitar.
139
Proclamarea autonomiei Basarabiei.
21 octombrie 1917
Imediat după căderea autocrației ţariste, în rezultatul Revo-
luţiei ruse din Februarie 1917, una din revendicările principale,
în plan politic, a mişcării naționale proaspăt înfiripată în spațiul
dintre Prut și Nistru era dobândirea autonomiei Basarabiei. Cerinţa
respectivă a fost statuată în programul Partidului Naţional Mol-
dovenesc, forță național-politică constituită la sfârșitul lunii mar-
tie - începutul lunii aprilie 1917, care pe lângă altele se angaja să
lupte “pentru dobândirea celei mai largi autonomii administrative,
judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei”. Păs-
trând în continuare legătura cu Rusia democratică „prin legile de
interes de obște”, Basarabia vroia „să-și ocârmuiască singură viața
ei din lăuntru, ținând seama de drepturile naționale ale tuturor lo-
cuitorilor ei”1. Participanții la adunarea de constituire a Partidului
Națonal Moldovenesc (3 aprilie 1917) au salutat formarea Guver-
nului Provizoriu și se angajau să contribuie întru totul la realizarea
măsurilor pe care le ia puterea centrală, „îndreptate spre a instala
ordinea legală, a implementa reformele democratice și a institui
Adunarea Constituantă”. În telegrama expediată cu această ocazie
Guvernului Provizoriu se exprima convingerea că în activitatea sa
noua stăpânire va ține cont și de doleanțele moldovenilor: „Partidul
crede cu fermitate că populației moldovenești din gubernie, care
este autohtonă și predomină sub aspect numeric, îi va fi garantată
independența bisericească, culturală, administrativă și economică
și că autonomia Basarabiei, bazată pe egalitate în drepturi și auto-
determinare națională, inclusiv pentru celelalte etnii care locuiesc
în provincie, va fi una dintre cele mai binefăcătoare consecințe ale
instalării noii orânduiri”. În același document se enumerau și te-
meiurile în baza cărora se solicita autonomia politică și teritorială a
Basarabiei, exprimându-se convingerea că anume acestea vor asi-
gura progresul provinciei în noul context politic. „Deosebindu-se
de alte gubernii ale Rusiei prin istorie proprie, origine etnică, limba
vorbită de populație, tradiții, cod civil aparte și odată cu obținerea
autonomiei, de care s-a bucurat din 1818 până în 1836, Basarabia
1
Ziarul Cuvânt Moldovenesc, nr. 28, 9 aprilie 1917; Ștefan Ciobanu, Unirea Ba-
sarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii
1917-1918, Chișinău, 1993, p.86-87.
140
va putea înainta pe calea progresului, își va dezvolta forțele, își
va folosi mai bine bogățiile naturale și repede va recupera timpul
pe care l-a pierdut în perioada întunecată din istoria ei recentă,
când oricare aspirație nevinovată și firească spre autodeterminare
națională era etichetată de fostul guvern drept separatism”2.
Autonomia teritorială și politică a Basarabiei era revendicată
în numeroase congrese și adunări, mitinguri și demonstrații, la care
participau diverse pături și categorii sociale: Congresul Uniunii
Cooperatorilor din Basarabia (6-7 aprilie 1917), Adunarea ostași-
lor moldoveni din garnizoana militară din Odesa (18 aprilie 1917),
Adunarea extraordinară a reprezentanților clerului și mirenilor din
Eparhia Chișinăului și Hotinului (19-25 aprilie 1917), Adunarea
moldovenilor din Bălți (30 aprilie 1917), Congresul studenților
moldoveni (20 mai 1917), Congresul gubernial al țăranilor (21-
23 mai 1917) etc. La Congresul învățătorilor moldoveni (25-28
mai 1917), Vladimir Herța, vicepreședinte al Partidului Național
Moldovenesc, declara răspicat: „Nu mai vrem să fim robi și fii ai
întunericului. Noi vrem să fim stăpâni pe soarta noastră, vrem să
fim autonomi! Vrem autonomia cea mai largă pentru Basarabia și
vrem ca Rusia să se prefacă în republică federativă”3. Revendica-
rea românilor basarabeni consuna cu dreptul națiunilor la autode-
terminare, drept proclamat de revoluția rusă, și era motivată și de
faptul că, inițial, la faza incipientă de încorporare a ţinutului dintre
Prut și Nistru în cadrul Imperiului Rus, în timpul domniei țarului
Alexandru I (1801-1825), Basarabia, o perioadă scurtă (1812-
1828), s-a bucurat de statutul de autonomie.
În revoluționarul an, 1917, rămânând, în continuare, legată
de Rusia “prin legile de interes obştesc”, Basarabia se declară
dispusă “să-şi ocârmuiască singură viaţa ei din lăuntru”, angajân-
du-se să respecte “drepturile naţionale ale tuturor locuitorilor ei”.
Toate legile care priveau viaţa internă a Basarabiei urmau să fie
întocmite de Dieta provincială (Sfatul Ţării), potrivit cu “obiceiu-
2
Ziarul Бессарабская жизнь, nr. 90, 6 aprilie 1917; Dinu Poștarencu, Evenimen-
tele social-politice din Basarabia (martie- aprilie 1917), în De la Imperiul la Regat.
Românii basarabeni și Marele Război. Editori – Gheorghe Negustor, Mircea- Cristian
Ghenghea, Cluj-Napoca, 2018, p. 113.
3
Primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia (25-28 mai 1917), în
Cugetul. Revistă de istorie și științe umaniste, Chișinău, nr. 1, 1993, p. 54.
141
rile vechi şi nevoile de acum ale ţării”4. Reprezentarea Basarabiei
în Parlamentul central (Duma rusă) urma să fie decisă mai târziu,
iar pe lângă Guvernul central de la Petrograd Basarabia urma să fie
reprezentată printr-un însărcinat special.
Lupta pentru autonomie a ținutului s-a intensificat îndeosebi
după formularea de către autoritățile de la Kiev, în iulie 1917, a
unor pretenții de încorporare a teritoriului Basarabiei în compo-
nența statului ucrainean.
Îndelung discutată, autonomia Basarabiei a fost proclamată la
21 octombrie 1917 de Congresul militarilor moldoveni (20-27 oc-
tombrie 1917), acțiune prin care românii basarabeni, abandonând
etapa romantismului revoluționar din primăvara-vara anului 1917,
pășesc în faza organizării practice a vieții naționale. Cei peste 800 de
delegați – ofițeri (studenți, învățători etc.) și soldați (în majoritate,
țărani etc.) – sosiți la Chișinău, la acest „mare congres” de pe toate
fronturile războiului mondial, constatând că Rusia e foarte mare și
e locuită de o mulțime de popoare - fiecare cu cultura lui deosebită
și cu conștiința lui națională - iar ocârmuirea centrală (era vorba
de Guvernul Provizoriu din Petrograd) doar împiedică propășirea
culturală și îmbunătățirea stării lor economice, au votat o rezoluție
în care recunoșteau că forma cea mai potrivită a ocârmuirii Rusiei
este republica federativă democratică. În acest context, ”având în
vedere cultura națională a neamului moldovenesc și trecutul lui,
și plecând de la principiul revoluției că fiecare norod are dreptul
să-și hotărască soarta lui, în dorința de a uni neamul moldovenesc
și a-i chezășlui drepturile lui naționale și propășirea lui economică
și culturală, Congresul a hotărât să declare autonomia teritorială și
politică a Basarabiei”5.
La modul practic, autonomia politică și administrativă a
provinciei urma să fie asigurată de Sfatul Țării ca organ suprem
de conducere al Basarabiei, rezoluția de înființare acestuia fiind
votată de același Congres al militarilor moldoveni, la 23 octombrie
1917. Relația dintre Centru (Guvernul Provizoriu de la Petrograd)
și organele de putere din Basarabia (Sfatul Țării, organele executi-
4
Ziarul Cuvânt Moldovenesc, nr. 28, 9 aprilie 1917.
5
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente ... p.147-148.
142
ve și administrative de la Chișinău) urma să fie întreținută printr-un
„delegat împuternicit al neamului moldovenesc”6.
În toamna anului 1917, evenimentele din Rusia se derulează
cu o viteză uimitoare și spectaculoasă. Peste 4 zile de la procla-
marea autonomiei politice și teritoriale a Basarabiei, se schimbă
brusc situația politică din Rusia: Guvernul Provizoriu este arestat
și bolșevicii în frunte cu V.I. Lenin preiau puterea. Lovitura de stat
din 25 octombrie/7 noiembrie 1917 și preluarea puterii de către
bolșevici au modificat radical și opțiunile românilor basarabeni în
problema construcției de stat și raporturile lor cu fosta metropolă.
Schimbarea de opțiune a fost motivată și de criza politică perpe-
tuă din Rusia, lipsa unei autorități la centru, abandonarea cursului
democratic al revoluției, extinderea anarhiei la scara întregii țări,
incapacitatea noilor autorități de a pune capăt războiului și de a
asigura cu mărfuri de prima necesitate populația sărăcită și înfo-
metată. Ajunsă pe marginea prăpastiei, cuprinsă de anarhie, sără-
cie, foamete și frig, dar și amenințată de vărsări de sânge fratricid,
Rusia ajunseseră în pragul exploziei politice și dispariției ei ca stat.
Proclamarea Republicii Democratice (Populare)

Moldovenești. 2 decembrie 1917
După preluarea puterii la Petrograd de către bolșevici (25
octombrie 1917), conducătorii politici ai Basarabiei, urmând
exemplu liderilor altor popoare din fostul imperiu rus, făcând uz
de dreptul la autodeterminare a popoarelor, proclamat de revoluția
democratică rusă din februarie 1917, dar, în scopuri oportuniste,
îmbrățișat și de bolșevicii ce au preluat puterea, au considerat că,
în situația în care „lipsește stăpânirea la centru și neorânduială în
întreaga țară......singura cale de izbăvire pentru republica demo-
cratică rusească este ca noroadele să se unească și să-și ieie soarta
în mâinile lor, alcătuindu-și stăpâniri naționale, în hotarele țărilor
unde locuiesc”7. În puterea acestui principiu și în dorința de a păstra
drepturile și libertățile câștigate în revoluție, Basarabia, „sprijinin-
du-se pe trecutul său istoric”, la 2 decembrie 1917, s-a proclamat
6
Ibidem; Valeriu Popovschi, Biroul de organizare al Sfatului Țării (27 octombrie
-21 noiembrie 1917); Republica Democratică Moldovenească (Formarea și evoluția.
1917-1918), București-Brăila, 2017, p. 211-228.
7
Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa, Apostol al Basarabiei, Studii.
Documente. Materiale, Chișinău, 2013, p. 185.
143
Republică Democratică (Populară) Moldovenească. Actul politic
respectiv a fost votat de Sfatul Ţării, organul reprezentativ și le-
gislativ suprem al populației dintre Prut și Nistru, constituit la 21
noiembrie 1917, ca materializare a hotărârii adoptate de Congresul
militarilor moldoveni. Cu alte cuvinte, Basarabia a abandonat sta-
tutul de autonomie și s-a proclamat stat național.
Denumirea republicii a trezit discuții aprinse în cadrul
fracțiunilor și grupurilor parlamentare din Sfatul Țării. Deși unii
deputați minoritari insistau ca statul proclamat în hotarele fostei
gubernii ruse să se numească republică basarabeană, totuși, bunul
simț a prevalat, „vrerea moldovenilor ca reprezentanți ai popula-
ției băștinașe din ținut”8, fiind susținută și de unii reprezentanți ai
etniilor conlocuitoare, republica numindu-se moldovenească. De
fapt, prin trecutul său istoric, la care face trimitere declarația din 2
decembrie 1917, și compoziție națională, Republica Democratică
Moldovenească era un stat românesc, firește, gradul de exprimare
a conștiinței naționale a populației titulare fiind exprimat de dife-
rite categorii în măsură diferită: mai pronunțată era exprimată în
pătura intelectuală, și la o cotă mai scăzută în rândurile populației
rurale, analfabetă aproape în totalitate. Ca stat național, RDM în
egală măsură exprima și interesele “noroadelor înfrățite ale Basa-
rabiei”, mărturie în acest sens fiind faptul că etniile conlocuitoare
din spațiul dintre Prut și Nistru erau reprezentate în Sfatul Țării și
prin votul lor au susținut acest important act politic, declarația de
proclamare a Republicii Democratice Moldovenești fiind aprobată
cu votul unanim al deputaților legislativului basarabean.
Prin organizarea propriei vieți politice și administrative se
urmărea nu doar contracararea pretenţiilor anexioniste ale Ucrai-
nei, ci și desprinderea ţinutului de Rusia devenită sovietică, care,
după puciul bolșevic din octombrie 1917, sfidând principiile și
normele democratice, intrase într-un proces de disoluție politică
și teritorială. Declarația adoptată de Sfatul Țării la 2 decembrie
1917 nu stipula, sub nicio formă, raporturile Republicii Demo-
cratice Moldovenești cu instituțiile de putere din Rusia sovietică,
documentul menționa doar disponibilitatea participării RDM, în
8
Sfatul Țării. Documente. Procesele-verbale ale ședințelor în plen. Ediție de Ion
Țurcanu, Chișinău, 2016, p. 206-207.
144
perspectivă, “ca părtașă, cu aceleași drepturi”9, într-o eventuală
republică federativă democratică rusească, statutul căreia urma să
fie stabilit de părțile interesate de proiectul respectiv.
Printr-o telegramă transmisă la 3 decembrie 1917 agenţiilor
telegrafice din Rusia (de fapt, documentul era adresat în mod dis-
cret conducerii bolșevice de la Petrograd, dar și altor entități statale
recent proclamate în fostele hotare ale Imperiului Rus – conducerii
Republicii Democratice Ucrainene, Republicii de Ural, Republicii
Musulmane (Tătărești) etc.) – Sfatul Țării a adus la cunoștința
opiniei publice faptul proclamării Republicii Democratice Mol-
dovenești, aceasta „făcând parte, ca un membru egal, cu aceleași
drepturi, din Republica Rusă Federativă și Democratică”, entitate
statală inexistentă, la moment. De jure, după preluarea puterii de
către bolșevici, Rusia a fost proclamată republică a sovietelor.
Totodată, în telegramă se mai menționa, și aceasta este esențial,
că “până la convocarea Constituantei Republicii Moldovenești,
suprema autoritate din Basarabia este Consiliul Suprem Sfatul
Țării, care este singurul organ îndreptățit a conduce Republica
Moldovenească”10. De fapt, prin telegrama, adresată în primul
rând autorităților sovietice de la Petrograd, dar și altor entități sta-
tale recent formate în cuprinsul fostului imperiu, autoritățile de la
Chișinău anunțau preluarea administrării treburilor ținutului dintre
Prut și Nistru. Basarabia se declara stat independent, legăturile
cu Rusia rămânând doar formale, părere susținută de însuși Ion
Inculeț, președintele Sfatului Țării. De altfel, Sfatul Țării sub nicio
formă nu a recunoscut oficial guvernul bolșevic de la Petrograd,
în frunte cu V. I. Lenin. La rândul lor, forțele centraliste de la
Petrograd calificau mișcările de organizare politică din Basarabia
drept acțiuni „separatiste”.
În şedinţa din noaptea de 7 spre 8 decembrie 1917, Sfatul
Țării a votat primul guvern al RDM - Consiliul Directorilor Gene-
rali, acesta având următoarea componență nominală: Pantelimon
Erhan, preşedinte al Consiliului Directorilor Generali și director
general la Agricultură; Vladimir Cristi, director general la Interne;
Ştefan Ciobanu, director general al Instrucţiuni Publice; Teofil
9
Ibidem. p. 179; Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente ..
p.181
10
Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente ... p. 181.
145
Ioncu, director general la Finanţe; Nicolae Bosie-Codreanu, direc-
tor general al Căilor ferate, Poştei, Telegrafului şi Telefonului; Te-
odosie Cojocaru, director general de Război şi Marină; Mihai Sa-
venko, director general al Justiţiei şi Cultelor; Veniamin Grinfeld,
director general al Industriei, Comerţului şi Muncii; Ioan Pelivan,
director general pentru Relații internaționale (la Externe); V. Pod-
vinski, director general al Controlului de stat. Structura guvernului
a fost stabilită în corespundere cu prevederile Regulamentului cu
privire la administrarea Basarabiei, adoptat în ședința Sfatului Țării
din 29 noiembrie 1917, la formarea primului executiv basarabean
respectându-se principiul reprezentării etnice proporționale, acesta
fiind alcătuit din 7 moldoveni, 2 ucraineni și 1 evreu.
Treptat, printr-un complex de măsuri întreprinse de Sfatul
Țării și Guvernul RDM, s-a făcut transferul de suveranitate de la
organele de putere, ce reprezentau Rusia lui Kerenski în Basara-
bia, către organele de putere ce exprimau suveranitatea Republicii
Democratice Moldovenești. Practic, după constituirea Sfatului
Țării și a guvernului Republicii Democratice Moldovenești, toată
administrația Basarabiei a trecut în mod real în subordinea acestor
două organe supreme de putere.
Provizoriu, pe teritoriul RDM a rămas în vigoare legislația
rusă și cea locală basarabeană. Decizia în acest sens a aparținut
Sfatului Țării, care în ședința din 29 noiembrie 1917 a hotărât
ca „trebile țării să se hotărască după zacoanele (legile) de până
acuma, care n-au fost desființate de Guvernul Provizoriu (Rusesc
sau de Sfatul Țării). De asemenea, în procesul de administrare a
treburilor statului, urmau a fi luate în seamă măsurile și poruncile
Guvernului Provizoriu, emise după 1 martie 1917, dar care „se
potriveau cu împrejurările din țara noastră”.
La 14 decembrie 1917, ziarul „Sfatul Țării”, organul oficial
al parlamentului basarabean (de fapt, un fel de Monitor Oficial,
în înțelesul actual al lucrurilor), a publicat decretul președintelui
Consiliului Directorilor Generali Pantelimon Erhan, prin care s-a
adus la cunoștința opiniei publice componența nominală a guver-
nului recent format și faptul că din momentul publicării documen-
tului respectiv, „toate instituțiile de stat, obștești și particulare ale
țării, precum și toate organizațiile, în toate chestiunile care privesc
ocârmuirea superioară a țării se adresează Directorului respectiv
146
prin cancelaria Consiliului Directorilor Generali. Niciun fel de
acte în sfera ocârmuirii administrative, săvârșite fără sancțiunea
Directorului general respectiv, nu au niciun fel de putere”. Prin
publicarea documentului respectiv, Sfatul Țării și guvernul RDM
anunțau asumarea guvernării și intrarea în faza de realizare res-
ponsabilă a programului lor de activitate.
Semnificând un prim și important pas în direcția desprinderii
ținutului dintre Prut și Nistru de Rusia sovietică, proclamarea Re-
publicii Democratice Moldovenești a fost un eveniment de răscru-
ce în lupta de emancipare a românilor basarabeni, dar acesta, nu a
fost scopul în sine al mișcării de eliberare națională. Evenimentul
se înscrie ca un act pasager în firescul proces de revenire a români-
lor basarabeni la matca de la care fuseseră desprinși mai bine de o
sută de ani în urmă. În general, parcursul de revenire a Basarabiei
la trunchiul național urmând să mai cunoască alte câteva etape.
Proclamarea independenței Republicii Democratice

Moldovenești. 24 ianuarie 1918
Tentativa de preluare a puterii în Basarabia de către bolșevici
(6 ianuarie 1918), intrarea armatei române pe teritoriul Basarabiei
(10 ianuarie 1918), dar și proclamarea independenţei Ucrainei faţă
de Rusia sovietică (9 ianuarie 1918) au provocat o criză politică
la Chișinău, depășirea acesteia încercându-se prin numirea unui
nou guvern al Republicii Democratice Moldovenești, la 19 ianu-
arie 1918, în fruntea executivului fiind desemnat doctorul Daniel
Ciugureanu. La Justiție a fost reconfirmat Mihail Savenko, care în
curând a demisionat, fiind înlocuit cu Gh. Grosu. La Interne a fost
reconfirmat Vladimir Cristi, la Finanțe – Teofil Ioncu, la Război
a fost numit colonelul Constantin Brăiescu, la Lucrări Publice și
Comunicații – Nicolae Codreanu, la Externe – Ioan Pelivan, la
Instrucție – Pantelimon Erhan, la Control – V. Podvinski. Porto-
foliul Agriculturii, unul foarte dificil, a rămas în responsabilitatea
directorului general al guvernului, pe post de director-adjunct la
acest minister fiind numit Anton Crihan.
Pe agenda Sfatului Țării și a guvernului Republicii Demo-
cratice Moldovenești figurau o serie de probleme stringente, unele
din ele reclamând o intervenție urgentă, precum reforma agrară și
organizarea lucrărilor agricole de primăvară; crearea Băncii Națio-
147
nale, în baza sucursalei Chișinău a Băncii Imperiale Ruse; trecerea
căilor ferate de pe teritoriul Basarabiei sub controlul statului mol-
dovenesc; crearea Direcției poștelor, telegrafului și telefoanelor;
naționalizarea justiției; acordarea de credite armatei, căilor ferate,
învățământului; convocarea Constituantei Republicii Democratice
Moldovenești, elaborarea și votarea Constituției statului moldove-
nesc și multe altele.
După intrarea armatei române în Basarabia, în rândurile
populației, mai pronunțat în cercurile intelectuale, în linii genera-
le, s-au conturat trei curente de opinie referitor la perspectiva de
dezvoltare a provinciei: 1. O parte din populație, dar și unii poli-
ticieni, doreau ca Basarabia să-și păstreze suveranitatea politică
și independența teritorial-administrativă, de curând proclamată. 2.
Elementele străine venite în Basarabia în timpul stăpânirii țariste,
preponderent funcționarii ruși, se pronunțau pentru dezvoltarea
Basarabiei în cadrul Rusiei federative, fie ea democratică, fie ea
sovietică. (Unii dintre aceștia erau gata să accepte orice stăpânire,
numai ca să-și poată căuta de interesele lor.) 3. Majoritatea poli-
ticienilor moldoveni, dar și o parte apreciabilă a populației basa-
rabene, de curând eliberată de sub stăpânirea țaristă și emancipată
de revoluția rusă, își legau speranța de dezvoltare în cadrul statului
român, perspectiva respectivă garantând securitatea personală,
dar și o stare materială și culturală mai bună decât cea pe care au
avut-o în Rusia de până la revoluție.
Pentru prima oară, problema proclamării independenței
Republicii Democratice Moldovenești s-a pus în discuție, în mod
deschis, într-un cadru oficial, în cadrul ședinței Sfatului Țării din
22 ianuarie 1918. La inițiativa guvernului, raport în această ches-
tiune a prezentat Pantelimon Erhan, ministrul Instrucțiunii, care a
menționat că „din toate popoarele care locuiesc în Rusia, poporul
ucrainean merge înaintea tuturor pe calea organizării de stat”,
amintind în acest sens declarația de independență din 12 ianuarie
1918. Oratorul a exprimat părerea că atât timp cât naționalitățile
din Rusia nu se vor ocupa, fiecare în parte, de soarta lor, nu se
va putea organiza o republică democratică rusească. P. Erhan a
adus la cunoștința deputaților opinia executivului republicii în
această problemă: „Guvernul Republicii Moldovenești, judecând
chestiunea situației și a republicii noastre față de aceste evenimen-
148
te, a văzut că după declararea independenței Ucrainei, noi trebuie
să întindem mâinile peste ea la alte popoare. Odată ce Ucraina
este independentă și Republica Moldovenească nu poate rămâne
neindependentă, fiindcă dacă va fi neindependentă, va fi anexată
de cineva. Dar noi știm ce este libertatea și republica, de aceea
Consiliul Directorilor Generali, discutând chestiunea, a ajuns la
concluzia că trebuie făcuți pași ca republica noastră să devină in-
dependentă, fiindcă toate republicile rusești vor merge pe această
cale”. În final, raportorul concluziona: „Examinând situația, am
ajuns la concluzia că în această direcție trebuie întreprinse acțiuni
ferme, ca republică noastră să devină independentă”11. P. Erhan
informa asistența că chestiunea privind proclamarea independenței
Republicii Moldovenești a fost tratată cu „puterile aliate” și păre-
rea lor este similară cu cea a guvernului basarabean.
În aceeași ședință, s-a decis formarea unei comisii pentru
elaborarea textului Declarației de independență, în aceasta fiind
incluși 15 deputați, reprezentând toate forțele politice și naționale
din parlamentul basarabean: P. Erhan (președinte), P. Halippa,
A. Crihan, V. Ciorăscu, I. Buzdugan, I. Costin, N. Alexandri, A.
Gropa, M. Starenki, V. Kurdinovski, S. Botnariuk, F. Dudkevici,
K. Misirkov, R. von Lesch și N. Codreanu (membri). S-a fixat și
termenul de redactare a documentului – 24 ianuarie, ziua în care
armata română „va sărbători ziua națională”. La 24 ianuarie 1918
se împlineau 59 de ani de la Unirea Principatelor sub autoritatea
domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Elaborată în regim de urgență, Declarația a fost supusă
dezbaterii în ședința din noaptea de 23-24 ianuarie 1918. În
adresarea către „moldoveni și popoarele înfrățite ale Republicii
Moldovenești”, Sfatul Țării explica motivele unei asemenea acți-
uni politice astfel: „Marea revoluție rusească (e vorba de revoluția
democratică din Februarie 1917 – n.n.) ne-a scos din întunericul
de robie, în care am trăit atâta amar de vreme, la calea slobozeniei,
dreptății și frăției! Prin jertfa și osteneala voastră a tuturor, țara
noastră, înfăptuindu-și dreptul dobândit de revoluție, de a-și hotărî
singură soarta, s-a declarat Republică democratică slobodă.
11
Sfatul Țării. Documente. Procesele-verbale ale ședințelor în plen. Ediție de Ion
Țurcanu, Chișinău, 2016, p. 337-338.
149
Înfrățiți prin sângele vărsat sub steagurile revoluție, noi
ne-am arătat dorința neclintită să trăim în unire cu republicile ce
s-au înființat pe pământul fostei împărății rusești, alcătuind toți la
un loc marea Republică Democratică Federativă Rusească.
Dar vremurile sunt schimbătoare și împrejurările politice de
azi împiedică cu desăvârșire înfăptuirea acestei uniri. Republica
Democratică a Ucrainei, vecina noastră de peste Nistru, s-a procla-
mat neatârnată, și noi astfel ne-am despărțit de Rusia și republicile
alcătuite în vechile ei hotare.
În astfel de împrejurări și noi suntem siliți să ne proclamăm, în
unire cu voința norodului, Republică Democratică Moldovenească
slobodă, de sine stătătoare și neatârnată”12. Declarația lăsa deschisă
portiță pentru împlinirea aspirațiilor la unitate națională a români-
lor basarabeni, Republica Moldovenească rezervându-și dreptul ca
„în viitor” singură, nesilită de nimeni, „să-și hotărască soarta”13.
Pe marginea problemei s-au pronunțat mai mulți deputați.
Gheorghe Mare a declarat că „toți deputații cred demult acest lucru,
dar nu au vorbit până acum tare. Acum a sunat ceasul: „Trăiască
Republica Moldovenească independentă!”. Nicolae Ciorescu, re-
prezentant al Blocului Moldovenesc, spune că „având în vedere
că prin declararea Ucrainei ca republică independentă, Republica
autonomă moldovenească este ruptă de centru, noi suntem pentru
imediata declararea a Republicii Moldovenești independente”14.
Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, luând cuvântul, a menționat
că, „de o vreme încoace Basarabia a ajuns între două state indepen-
dente: România și Ucraina. Prin urmare, n-am putut face alta decât
să ne declarăm și noi independenți”15. Ion Buzdugan, secretarul
Sfatului Țării, în momentul declarării independenței Republicii
Moldovenești, era cu gândul la desăvârșirea unității naționale ro-
mânești. El a spus între altele că, „bucuria de azi a moldovenilor
nu trebuie să-i facă să uite de frații lor din Ardeal, Bucovina și
alte țări care sufăr în robie. Pentru ei încă va sosi ziua bucuriei,
12
Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente. Antologie
de Ion Calafeteanu și Viorica – Pompilia Moisuc. Prefață – Viorica - Pompilia Moisuc,
Chișinău, 1995, p. 148-149.
13
Ibidem.
14
Petre Cazacu, Moldova dintre Prut și Nistru, Chișinău, 1992, p. 359
15
Amintiri, Chișinău, 1992, p. 518.
150
spre norocul neamului românesc”16. În susținerea independenței
Republicii Moldoveneștis-au pronunțat și deputații minoritari C.
Misirkov, F. Dudkevici și alții.
Astfel, susținută de majoritatea covârșitoare a deputaților, în
frunte cu cei din Blocul Moldovenesc, propunerea a fost supusă
votului și prin unanimitate de voturi s-a proclamat independența
Republicii Moldovenești. Ziarul România Nouă, ce a început a
apărea la Chișinău din această zi, în locul ziarului Ardealul, redac-
tat de Onisifor Ghibu, într-un reportaj de la această ședință scria:
„Deputații se ridică în picioare, împreună cu publicul, și aclamă în
urale nesfârșite marele act istoric prin care Republica Moldove-
nească se rupe cu desăvârșire de Rusia și se declară neatârnată”17.
După declararea independenței, puterea executivă s-a con-
stituit sub formă de Consiliu de Miniștri, (în locul Consiliului
Directorilor Generali), în frunte cu același Daniel Ciugureanu.
Cu unanimitate de voturi, președintele al Republicii Democratice
Moldovenești independente a fost ales președintele Sfatului Țării
Ion Inculeț. Ca drapel de stat Republica Democratică Moldove-
nească adoptă drapelul tricolor al neamului – roșu-albastru-galben.
Votată cu unanimitate de voturi, independența Republicii
Democratice Moldovenești era percepută în mod diferit atât de
fracțiunile parlamentare, cât și de forțele politice din afara par-
lamentului basarabean. Martorii oculari menționează că situația
politică de moment i-a unit pe toți cei implicați în procesul politic
din Basarabia: „și pe cei care se temeau de anexarea la Rusia și
Ucraina, și pe cei care se temeau de unirea cu România”18. Fiecare
grupare percepea în mod diferit perspectiva post-independență a
Republicii Democratice Moldovenești: „pentru moldoveni inde-
pendența și asumarea suveranității era o etapă spre unire; pentru
minorități – ruși, ucraineni rusificați și bulgari – independența
constituia, dimpotrivă, o posibilitate în perspectivă contra unirii
.... și le menținea speranța unei noi anexiuni la Rusia”19.
Declarația de independență a Republicii Democratice Mol-
dovenești a fost publicată pe 24 ianuarie, ziua Unirii din 1859 a
16
Ibidem.
17
Ibidem.
18
Petre Cazacu, Moldova dintre Prut și Nistru, Chișinău, 1992, p. 359-360.
19
Vasile Harea, Basarabia pe drumul Unirii. Amintiri și comentarii, Iași, 1995, p.
254.
151
Principatelor Române – Moldova și Muntenia. Deputații Blocului
Moldovenesc au ales această zi simbolică, sugerând prin această
acțiune a Sfatului Țării o nouă unire. În această zi, la Chișinău a
fost organizată o mare sărbătoare populară, cu slujbă bisericească,
cu defilarea trupelor române și moldovenești, reprezentații teatra-
le, manifestările culturale culminând cu o „Horă a Unirii”, în care
s-au prins, laolaltă, cetățenii liberi, autoritățile civile și militare
ale republicii, dar și comandanții, ofițerii, și trupele românești din
Chișinău20.
20
Amintiri, Chișinău, 1992, p. 518.
152
La recepția oferită de generalul Ernest Broșteanu, coman-
dantul Diviziei 11 Infanterie, la Clubul Nobilimii din Chișinău, în
seara zilei de 24 ianuarie 1918, cu ocazia aniversării Unirii Princi-
patelor de la 1859, Ion Inculeț, proaspătul președinte al Republicii
Democratice Moldovenești independente, avea să declare: „Noi
moldovenii suntem de același sânge cu românii și am fost același
trup cu ei. Este lucru firesc ca cu toții să fim uniți la un loc și eu
înțeleg bine că așa o să și fie la urmă. Dar, deocamdată, lucrurile
încă nu sunt destul de pregătite, mai trebuie puțină răbdare”21. Alt
oficial basarabean, Pan Halippa, vicepreședintele Sfatului Țării,
la aceeași ceremonie s-a dovedit a fi și mai tranșant: „Toți inte-
lectualii moldoveni doresc din inimă unirea cât mai grabnică cu
România. Pentru aceasta au luptat ei și până acum și nu se vor da
îndărăt de la nicio piedică ce le fa sta în calea înfăptuirii României
Mari a tuturor românilor”22. „Despre legăturile strânse dintre toți
fiii neamului nostru” a vorbit în fața publicului Daniel Ciugureanu,
prim-ministru al republicii, și Ion Pelivan, ministru de externe. Re-
prezentantul Societății culturale a românilor din Basarabia, Paul
Gore, și-a încheiat discursul cu cuvintele: „Trăiască Unirea!”, iar
președintele Asociației învățătorilor și profesorilor, Teodor Neaga,
cu: „Trăiască România Mare și în veci nedespărțită”23. În aceeași
cheie s-au pronunțat liderii studențimii și elevilor moldoveni.
Deși își proclamase independența politică şi se afla sub pro-
tecţia armatei române, Republica Democratică Moldovenească
rămânea un stat vulnerabil: proaspăt proclamata formațiune statală
nu avea nici organizarea cuvenită, nici condițiile necesare pentru
propășirea unui stat independent, era lipsită de resursele necesa-
re pentru dezvoltarea ei ca entitate independentă: ducea lipsă de
finanțe, nu dispunea de armată, n-avea cadrele necesare pentru
organizarea și asigurarea funcționării instituțiilor statului.
Liderii basarabeni ca personalități cu răspundere de stat erau
de părerea că Republica Moldovenească nu poate exista ca stat in-
dependent. Fiecare om cu judecată își dădea seama că proclamarea
independenței nu era decât un expediment temporar în calea rezol-
vării definitive a problemei basarabene. Complexitatea situaţiei în
21
Ion Constantin, Ion Negrei, Pantelimon Halippa, Apostol al Basarabiei, Studii.
Documente. Materiale, Chișinău, 2013, p. 190
22
Ibidem.
23
Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieții... p.519-520.
153
care se afla Republica Democratică Moldovenească i-a determinat
pe liderii basarabeni să vadă soluţia salvatoare a Basarabiei în re-
venirea ei la vechea Moldovă, de la trupul căreia fusese desprinsă
cu o sută și mai bine de ani în urmă, cu alte cuvinte, în Unirea ei
cu România. Armata română prezentă în Basarabia a demonstrat
că România este o putere organizată, capabilă să înlăture haosul,
să apere munca paşnică a locuitorilor şi că creeze o atmosferă de
siguranţă pentru populaţie. În această atmosferă, ideea de Unire a
Basarabiei cu România capătă amploare. La scurtă distanță de la
proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești,
apeluri de a se uni cu România, dar și rezoluții de unire, au adoptat
studenţii moldoveni din Basarabia, învăţătorii din judeţul Chişi-
nău, zemstvele din judeţele Bălţi, Soroca, Orhei ş.a. Până și ce mai
înfocați adepți ai păstrării independenței Republicii și, evident,
adversari ai unirii Basarabiei cu România, au înțeles că existența în
continuare a Republicii Democratice Moldovenești era o aberație
și o iluzie irealizabilă în condițiile în care imperialismul bolșevic
încerca să compromită independenţa Poloniei, sugruma dorința
de libertate a Belorusiei, Ucrainei, Georgiei etc. Forțele din Est
urmăreau cu mare atenție evoluția evenimentelor din Basarabia,
căutând să le influențeze în dorecția dorită de ele. Rusia sovietică
devenise o amenințare și a independenței Republicii Democratice
Moldovenești, a drepturilor naţionale și libertăților democratice
ale populației basarabene, câştigate prin revoluţie din Februarie
1917.
În aceste condiții devenise destul de clar faptul că românii din
Basarabia au o șansă de supraviețuire doar în unirea lor cu Româ-
nia. Proclamarea la 24 ianuarie 1918 a independenței Republicii
Moldovenești a fost doar o etapă în calea sa de revenire la origini,
de restabilire a dreptului istoric și a refacerii unității naționale.
*************
Abstract: In this paper, the author presents the evolution of

the political and legal status of Bessarabia in the context of the
events that took place in the Bessarabian region from the fall of the
Russian autocracy (February 1917) until the final detachment of
the Prut-Dniester territory from Soviet Russia (24 January 1918).
154
Particular attention is paid to the proclamation of the inde-
pendence of the Moldovan Democratic Republic on 24 January
1918. This event is considered an important step in the return of
Bessarabia to old Moldova, from whose body it was detached a
hundred and more years ago.
The proclamation of the independence of the Moldovan De-
mocratic Republic opened the perspective of the Union of Bessa-
rabia with Romania. This event was an important milestone in the
process of restoring the Romanian national unity and restoring the
historical and national law.
Keywords: Bessarabia, Russian Empire, Moldovan Demo-

cratic Republic, Soviet Russia, Union of Bessarabia with Romania.
24 ianuarie 1918. Chișinău, Manifestare populară cu prilejul proclamării

independenței Republicii Democratice (Populare) Moldovenești
155
Велика революція 1917 року та розвал
імперії та імперського світогляду
(на матеріалах України та Молдови)
Віктор САВЧЕНКО
доктор історiческих наук, доцент,
професор Південноукраїнського національного педагогічного
університету ім. К.Д. Ушинського (Одеса, Україна)
Велика революція, що почалася на теренах Російської

імперії у лютому 1917 р., докорінно змінила світогляд та долю
богатьох народів на евразійському просторі. Ще за часів Пер-
шої світової війни, у 1916 р., в Україні та Молдові почалася
загальна трансформація соціальних інститутів, суспільних
настрої, ціннісних установок суспільства та традіційної по-
ведінкової практики. Війна змінила уявленнях про дійсність,
звичний побут людини, світогляд, національні приоритети. В
умовах війни почався революційний процес, що супроводжу-
вався зміною основ державності та політичного ладу.
Більшої актуальності, в контексті загострення війскового
конфлікту, набуло «національне питання». На землях України
та Молдови, з початком світової війни, царський уряд мані-
пулював «німецьким» та «єврейським» питаннями, роздмуху-
ючи імперський «великорусский» націоналізм та посилюючи
процеси русіфікації. Відверта шовинистична російська пропа-
ганда, масові психози, владна практика формування «образу
ворога», так чи інакше впливали на актуалізацію пошуків
«національного коріння» у народів, що були під імперським
ярмом. Населення стикалося із неспроможністю імперської
влади подолати загальну економічну та політичну кризу. В
той же час, у 1915-1916 рр., під впливом поразок російського
імперського війська на фронтів, у суспільстві почався процес
трансформації складових «імперського патріотизму», на зміну
якому прийшло відчуття національної свідомості. «Старий»
патриотизм виродився у апатію та скептицизм, у небажання
брати участь у «несправедливій» війні.
156
Трансформація традиційних поглядів стасовно централь-
ної влади, монархію, привела до того, що російський цар став
розглядатися як загроза інтересам населення та Батьківщини,
руйнувалося уявлення про єдність «російського» суспільства
та влади. Це зумовило процес розпаду соціальних структур
і самої імперії, розпад «старої» цілісності суспільного світо-
гляду. Національні та державотворчі потенції посилилися під
впливом появи нових соціальних груп – біженців з окупованих
українських (бл. 2 мил. чол.) та румунських (бл. 1 мил. чол.)
теренів, фронтовиків, військовослужбовців гарнізонів, запас-
них, дезертирів. Зміни у соціальному та національному складі
населення вплинули на специфіку сприйняття українцями та
румунами Молдови етнічних спільнот, загострив ставлення
до «прийшлого» елемента. Біженці та дезертири стали факто-
ром розхитування політичної стабільності, розвитку антиуря-
дових настроїв, дискредитації центральної та місцевої влад.
1917 рік став часом повного краху сакралізованого ідеа-
лу самодержавної влади та переходу суспільної свідомості до
опозиційних цінностей. «Політичний проект» ліберально-ра-
дикальної контреліти приніс суспільству гасла демократії,
егалітаризму, національної державності. Зміна уявлень та
форм соціальної поведінки між різними етнічними групами
населення в колишній імперії привели до краху «проекту»
тотальної русіфікації, відкриваючи шлях до націотворчих
процесів в Україні, Молдові та на інших національних тере-
нах. Рух за національне звільнення був підсилений загальним
прагненням до справедливості, рівності та соціальної свободи,
формуванням «нової реальності» та нових соціальних інсти-
тутів, що стали основою будівництва національних держав. У
1917 – 1918 рр. у масовій свідомості почали домінувати наці-
отворчі та державотворчі ідеї, прагнення встановлення нового
політичного ладу. Україну та Молдову в цей час поєднували
спільні цілі та цінності,Ю спільний пошук «світлого майбут-
нього».
В Україні процеси формування національної свідомості
та «української республіки» стали прискорюватися з червня
1917 р. (проголошення І-го Універсалу Української Централь-
ної Ради). «Київський злам» став прикладом для національних
157
рухів та інституцій у богатьох національних районах колиш-
ньої Російської імперії, в тому числі і в Молдові. «З’їзд наро-
дів Росії» (З’їзд поневолених народів), що відкрився у Києві у
вересні 1917 р. підсилив державотворчі процеси у Східній Єв-
ропі. У цьому з’їзді взяли участь 85 делегатів від 12 народів, в
тому числі 6 румун з Молдови. З’їзд підтримав резолюцію, що
була запропонована Центральною Радою «Про федеративний
устрій Російської республіки», створив постійно діючий орган
«Раду народів». У жовтні 1917 р. в Києві проходила І-а сесія
Ради народів, в який брали участь представники Молдови.
В той же час державотворчі процеси у 1917 р. в Мол-
дові на пряму залежили від подій на Румунському фронті. У
жовтні 1917 р. цей фронт проходив у сусідніх з Молдовою
україно-румунських районах по лінії Хотин – Серет – Гу-
ра-Гумора – Бпозешті – Галац – гірло Дунаю. Події у Королів-
стві Румунія та у румунський армії впливали на стан речей у
Молдові (у Бессарабський губернії) де перебували до 300 тис.
громадян Румунії – біжінці, військовослужбовці, службовці
тилового постачання… [1]. Штаб фронту перебував у Яссах,
де знаходилися королівський двір, уряд Румунії. Головно-
командувачем Румунського фронту вважався румунський
король Фердинанд І, в той же час військами керував його по-
мічник генерал Д. Щербачов. Військові комунікації та тилові
установи частин Румунського фронту розтягнулися по всій
Молдові та по українських теренах Херсонської та Подільскої
губерній.
21 листопада 1917 р. був утворений вищий орган дер-
жавної влади в Молдові - Сфатул Церій, який вже 2 грудня
1917 р. проголосив про створення Молдавської Народної Рес-
публіки, як частини «Федеративної Демократичної Республі-
ки» (в Україні рішення про затвердження влади Української
Народної Республіки (УНР) було проголошено на місяць ра-
ніше). Україна та Молдова у своїх доліносних рішеннях спи-
ралися на прагнення своїх народів, на право самовизначення
народів, що було завойовано революцією 1917 року. Україна
та Молдова заявили про необхідність дотримання демокра-
тичних свобод, про прагнення будувати власну демократичну
республіку. 23 листопада українською владою було прийняте
158
рішення про об›єднання Румунського і Південно-Західного
фронтів в Український фронт, який очолив генерал Д. Щер-
бачов (Генеральний секретаріат УНР оголосив Д. Щербачова
Верховним головнокомандувачем Українського фронту). За
діяльністью генерала Д. Щербачова у Яссах наглядала україн-
ська урядова місія на чолі з А. Галіпом.
Структури Українського фронту були підлеглі уряду
УНР, акти УНР підтримав і Комітет комісарів Румунсько-
го фронту, в тому числі комісар Молдавської Республіки
О.К. Скобіола (згодом - полковник Мунтян). У грудні 1917
р. були українізовані окремі частини Румунського фронту
(10-й, 26-й армійські корпуси). Молдавський виконавчий
комітет формує 1-й та 40-й Молдавські піхотні полки, в яких
були офіцери-румуни з училища та військових шкіл Одесь-
кого військового округу. На початок 1918 р. на Румунському
фронті формувалося дві піхотні молдавські дивізії. Пере-
мир’я на Румунському фронті, що було підписано 26 листо-
пада 1917 р., відкривало шлях до мирного транзиту влади
у Молдові, бойові дії припинялися. Генерал Д. Щербачов
та румунський генерал А. Лупеску підписали у Фокшанах
перемирʼя з командуванням австро-німецьких військ від
імені Румунії. Румунський уряд вирішив піти на проведення
аграрної та виборчої реформ.
У середині грудні 1917 р. в Молдові та в Україні заго-
стрилася боротьба за владу, більшовики проголосили маріо-
нетковий «український» радянський уряд у Харькові. В той
же час більшовики домоглися визнання ленінського Раднар-
кому на кількох військових з’їздах Українського фронту, 16
грудня більшовицький фронтовий Віськово-революційний
комітет (ВРК) оголосив про встановлення радянської влади
на Румунському фронті. В середині грудня в Одесі проходив
з’їзд Румчероду на якому блок делегатів-більшовиків (396
чол.), делегатів-лівих есерів та анархістів (233 чол.) захопив
Румчерод - створивши новий Виконком Румчероду з 77 біль-
шовиків, 55 лівих есерів, 3 анархістів. З цього часу Румчерод
почав претендувати на повновладдя (як кайова влада ленін-
ського СНК) у Молдові та в Херсонській губернії та презенту-
вав себе у вигляді основної радикально-революційної сили в
159
регіоні. Саме Румчерод став готувати повстання проти влади
УНР в Одесі, що було проведено у середині січня 1918 р.
Сфатул Церій, звернувся до військового командуван-
ня з проханням захистити край від більшовицької анархії.
Справа в тому, що в Молдові все частіше стали виникати
конфлікти на національному тлі між російсіянами та румуна-
ми, між румунськими офіцерами та російськими солдатами,
посилювалися насильства дезертирів (колишніх російських
військовослужбовців) над місцевими мешканцми. Штаб Ру-
мунського фронту та структури румунської влади, з метою за-
побігання безладу, запровадили збройні караули румунських
та українськіх військ. За наказом генерала Д. Щербачова було
заарештувано членів ВРК, а сам ВРК було розпущено. 17-26
грудня українським (1-й Український гайдамацький курінь
під керівництвом Голови Українського комітету ХІ-ї армії
С. Білецького) та румунським частинам вдалося обеззброїти
частину російських військ, що перейшли на сторону більшо-
виків (загони штабу 9-ї армії у Романі). Керівників виконкому
армійської Ради солдатських депутатів було заарештовано. За
наказом генерала Д. Щербачова румунські війська зайняли
кишинівський район, взявши під контроль залізничне сполу-
чення у губернії. В цей час у військах Румунського фронту,
тимчасово, вдалося ліквідувати спробу «червоного» перево-
роту [2; 3].
У червні-грудні 1917 р. долі України та Молдови збли-
зилися, завдяки загальному тренду побудови національних
демокрватіческіх республік. В той вирішальний час украінці
та румуни Молдовы, в процессе націотворення, виборювали
спільні цілі та ідеали, змагаючись зі спільним ворогом «чер-
воним імперіалізмом», що намагався нав’язати народам нову
русіфікацію під гаслом «інтернаціоналізму».
Література:
Татаринов І., Бойові дії на Румунському фронті та
Бессарабія (кампанії 1916-1917 рр.)// Науковий вісник Ізма-
їльського державного гуманітарного університету. Історичні
науки». 2019. Вип. 40. С. 180-187.
160
Ковальчук М. А., Боротьба за владу й українізація на
Румунському фронті наприкінці 1917 – на початку 1918 років
// Український археографічний щорічник. 2016. Вип. 19-20. С.
323-337.
Соловйов В. Румунський фронт в революційних умовах
(березень – вересень 1917 р.)// Вісник Східноукраїнського на-
ціонального університету ім. Володимира Даля. 2017. № 11.
С. 99-105.
1917-1918. Odesa. Manifestare revoluționară a socialiștilor români
161
„Pata oarbă a memoriei europene”.
Alianța sovieto-nazistă din 23 august 1939
ca factor decisiv în declanșarea celui
de-Al Doilea Război Mondial
Nicolae ENCIU,
doctor habilitat în istorie, director adjunct
pentru probleme de știință, Institutul de Istorie
Absolvent al Școlii Pedagogice „Anton

S. Makarenko” din Cahul (1978), licențiat al
Facultății de Istorie a Universității de Stat din
Moldova (1986). Studii doctorale la Institutul
de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei
(1986-1989). Doctor habilitat în istorie (2003).
Director adjunct pentru probleme de știință al
Institutului de Istorie al AȘM (2016 - prezent),
redactor-șef-adjunct al „Revistei de Istorie a
Moldovei”. Domenii de specializare și direcții ale
activității: istoria contemporană a românilor și universală, demografia contem-
porană și istoria populației, științele politice și istoria Uniunii Europene.
Monografii: Basarabia în anii 1918-1940: Evoluţie demografică şi
economică (Chişinău, 1998); Populaţia rurală a Basarabiei în anii 1918-
1940. Studiu monografic (Chişinău, 2002); Tradiţionalism şi modernitate
în Basarabia anilor 1918-1940. Vol. I: Populaţia Basarabiei interbeli-
ce. Aspecte demografice (Chişinău, 2013); Scrierea și rescrierea istoriei.
Tendințe recente în istoriografia rusă de reinterpretare a participării Rusiei
țariste la Primul Război Mondial. De la Lenin la Putin (Chișinău, 2016);
1918. Pe ruinele imperiului spulberat de istorie. Basarabia în pragul mo-
dernității (Chișinău, 2018); În componența României Întregite. Basarabia
și basarabenii de la Marea Unire la notele ultimative sovietice (București
– Brăila, 2018); Emmanuel de Martonne - l’avocat de la Roumanie à la
Conférence de Paix à Paris en 1919-1920 en matière de Bessarabie (Éditions
Universitaires Européennes, 2018).
Distincții: Premiul Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2004); Ordinul
„Gloria Muncii” (2010); Diploma de Onoare a Primăriei municipiului Chişinău
(2015); Medalia Academiei de Științe a Moldovei „Nicolae Milescu Spătarul”
(2016); Premiul „A. D. Xenopol” al Academiei Române (2020).
162
*************
Un bun cunoscător al istoriei politicii externe a fostei Uniuni
Sovietice, specialist în domeniul relațiilor sovieto-americane,
Victor Furaev (1921-1999), într-un foarte instructiv studiu apărut
în 1992 în revista „Istoria modernă şi contemporană” («Новая и
новейшая история»), - „Cu privire la studierea relațiilor interna-
ționale și a politicii externe a URSS”1, - se referă inclusiv la avata-
rurile elaborării și editării cunoscutei serii „Documente de politică
externă a URSS”. Menționează că, în 1977, editarea acelei serii de
documente ajunsese la volumul al XXI-lea, după care a fost sto-
pată. Motivul interzicerii apariției celui de-al XXII-lea volum l-a
constituit atitudinea oficialităților sovietice față de documentele,
cu urmări catastrofale pentru întreaga Europă și întreaga omeni-
re, semnate în noaptea de 23 spre 24 august 1939 la Moscova, la
ora 2.00, purtând însă data de 23 august 1939, anume Tratatul de
neagresiune sovieto-german și Anexa sa secretă pentru împărţirea
sferelor de influență și de interese în Europa de Est.
Aşa cum menţionează acelaşi V. Furaev, necesitatea punerii
în discuţie a celor întâmplate între zidurile groase ale Kremlinului
în noaptea de 23 spre 24 august 1939, a fost reiterată în repetate rân-
duri în prima jumătate a anilor ’70, în cadrul şedinţelor Consiliului
ştiinţific al Academiei de Ştiinţe a URSS, de către cei mai impor-
tanţi specialişti sovietici în domeniul istoriei relaţiilor internaţiona-
le, dar fără niciun rezultat2. Ca urmare a presiunilor exercitate de
aparatul politico-propagandisctic al PCUS, istoriografia sovietică a
rămas, de-a lungul întregii perioade a Războiului Rece, la nivelul
broşurii „Falsificatorii istoriei”3, elaborată ca reacţie la culegerea de
documente din 1948, apărută în SUA şi care aducea la cunoştinţa
opiniei publice mondiale conţinutul Anexei secrete pentru împărţi-
rea sferelor de influenţă în Europa de Est între URSS şi Germania4.
Spre deosebire de lumea occidentală, Uniunea Sovietică a res-
pins multă vreme orice informaţie sau chiar aluzie care ar fi putut-o
1
В.К. Фураев, Об изучении истории международных отношений и внешней
политики СССР // Новая и новейшая история (Москва). 1992. № 3. С. 3-17.
2
Ibidem, p. 6.
3
Фальсификаторы истории (Историческая справка). Москва: ОГИЗ,
Главполитиздат, 1948.
4
Nazi-Soviet Relations, 1939-1941. Documents from the Archives of the German
Foreign Office. Edited by Raymond James Sontag and James Stuart Beddie, US De-
partment of State, 1948, 362p.
163
implica în împărţirea sferelor de influenţă. S-a susţinut, bunăoară,
că semnarea Tratatului de neagresiune sovieto-german ar fi fost o
urmare exclusivă şi inevitabilă a Acordurilor de la München din 29
septembrie 1938, iar la 23 august 1939 s-ar fi semnat doar un obiş-
nuit tratat de neagresiune, pentru a se evita, astfel, izolarea politi-
co-diplomatică a Uniunii Sovietice5. În replică, istoricii occidentali
au demonstrat că o serie întreagă de documente face ample referiri
anume la prevederile Protocolului adiţional secret al Pactului de
neagresiune sovieto-german, iar evenimentele ulterioare s-au des-
făşurat întocmai conform înţelegerilor de la 23 august 1939.
S-a mai afirmat, de asemenea, cum că în noaptea de 23 spre 24
august s-a semnat doar Tratatul de neagresiune sovieto-german, pu-
blicat în chiar ziua de 24 august 1939 în oficiosul PCUS „Pravda”,
în timp ce documentul original ar fi dispărut în timpul bombarda-
mentelor masive ale aviaţiei occidentale asupra Berlinului6. Însă nici
această versiune nu se adevereşte, dat fiind că există copiile acelui
document, făcute la începutul anului 1943, din ordinul lui Ioachim
von Ribbentrop. Microfilmele au fost expediate în Turingia, unde,
după război, un colaborator al Ministerului de Externe german,
Karl von Lösch, le-a remis unui grup de cercetători anglo-ameri-
cani. Filmele au fost developate la Londra şi, în baza lor, s-a făcut
un raport special pentru Winston Churchill. Pozitivele („Colecţia
Lösch”) se găsesc în prezent în Arhivele Naţionale ale Americii de
Nord, iar negativele la Ministerul de Externe al Germaniei. Ele sunt
în număr de 19 şi se observă foarte clar atât textele protocolului
secret, în limba germană şi în limba rusă, cât şi semnăturile celor doi
protagonişti – Ioachim von Ribbentrop şi Veaceslav M. Molotov.
În aşa mod, documentul „contestabil” există în una din formele cele
mai incontestabile, ca majoritatea documentelor istorice din lume7.
5
„Să nu fi fost Münchenul, nu ar fi fost nici pactul cu Hitler”, - astfel s-ar fi exprimat
Stalin în cadrul discuţiilor sale de la Moscova, din august 1942, cu premierul britanic
W. Churchill (А. Орлов, Б. Новоселов. Факты против мифов: Подлинная и мнимая
история второй мировой войны. Москва: «Молодая гвардия», 1986. С. 49-50;
Акад. А.М. Самсонов. Вторая мировая война (1939-1945). Очерк важнейших
событий. Москва: Изд-во «Наука», 1985. С. 43).
6
Вторая мировая война. Краткая история. Межд. ред. кол.: П.А. Жилин,
Е.М. Жуков (председатели, СССР) и др. Москва: Изд-во «Наука», 1985. С. 37-38;
Вторая мировая война. Итоги и уроки. Москва: Воениздат, 1985. С. 27, 378, 379.
7
Emilian Bold, Ilie Seftiuc, Pactul Ribbentrop-Molotov: antecedente şi consecinţe,
Institutul European, Iaşi, 1998, p. 147, 187-188.
164
În fosta URSS, a fost necesară venirea în fruntea PCUS şi a
statului sovietic a unui lider de factura lui Mihail Gorbaciov, pentru
a deveni posibilă recunoașterea oficială, de către Congresul deputaţi-
lor poporului din URSS la 24 decembrie 1989, că „s-a ascuns faptul
că, concomitent cu Acordul, a fost semnat și un protocol adiţional
secret, prin care erau delimitate sferele de interese ale părților con-
tractante, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, din Finlanda
până la Basarabia”; că înţelegerile secrete sovieto-germane din 23
august 1939 au fost lipsite de temei juridic şi valabilitate din chiar
momentul semnării lor, venind în contradicţie flagrantă cu suvera-
nitatea şi independenţa unor state terţe; că, în definitiv, protocoalele
secrete sovieto-germane „au fost folosite de Stalin şi anturajul său
pentru a da ultimatumuri şi a exercita presiuni prin recurgerea la for-
ţă asupra altor state, încălcând obligaţiile asumate faţă de acestea”8.
În prezent, faptul că iniţiativa semnării Pactului de neagresiu-
ne sovieto-german din 23 august 1939 a aparţinut părţii germane, în
timp ce iniţiatorul semnării Protocolului adiţional secret de împăr-
ţire a sferelor de influenţă în Europa de Est a fost Iosif Stalin9, este
cunoscut şi recunoscut inclusiv de istoricii din Federaţia Rusă10,
fiind larg acceptată opinia că încheierea respectivului Pact a fost
„actul de brigandaj al secolului XX”11. Chiar dacă a fost făcut pu-
8
Известия (Москва). № 362 (22900). 28 декабря 1989 г.
9
Așa cum menționează Richard Overy, deși Hitler avea îndoieli în privința statelor
vestice, în august 1939 era deja clar că problema poloneză nu va fi rezolvată în favoa-
rea Germaniei, fără să se declanșeze o criză și mai gravă decât cea din anul precedent
din cauza Cehoslovaciei. Iată de ce, pentru a fi sigur de reușita izolării Poloniei, Hitler
a autorizat o apropiere mai mare de Uniunea Sovietică, a cărei poziție în privința crizei
poloneze era incertă. La rândul lor, Marea Britanie și Franța au încercat să-l abordeze
și ele pe Stalin în speranța că o Antantă reînnoită a celor trei state ar putea să-l descu-
rajeze pe Hitler odată pentru totdeauna. Însă nici unul dintre statele vest-europene nu
a putut convinge Polonia să coopereze în acest sens, dat fiind că guvernul polonez se
îndoia, pe drept cuvânt, de bunăvoința sovieticilor și nu dorea să accepte trupe sovie-
tice pe teritoriul său. „E clar că un iepure inteligent, - scria în această privință Lordul
Halifax, - nu va accepta niciodată protecția unui animal de zece ori mai mare decât el,
despre care se știe că se comportă ca un șarpe boa constrictor”. Din punctul de vedere
al Poloniei, prețul cooperării cu Uniunea Sovietică ar fi fost la fel de mare, ca și pro-
blemele care au rezultat din necooperarea cu ea. În final, Stalin a fost mai atras de ideea
menținerii controlului asupra teritoriilor est-europene, astfel încât a căzut de acord să
încheie un pact cu Germania hitleristă (Richard Overy, 1939: Numărătoarea inversă.
Europa înainte de al Doilea Război Mondial, Editura Litera, 2015, p. 19-20).
10
Олег Хлевнюк, Сталин. Жизнь одного вождя: биография. Москва: АСТ;
CORPUS, 2015. C. 232-233.
11
Emilian Bold, Ilie Seftiuc, Pactul Ribbentrop-Molotov: antecedente şi consecinţe,
Institutul European, Iaşi, 1998, p. 313.
165
blic în ziua imediat următoare semnării sale, stupoarea provocată
de ştirea încheierii Pactului de neagresiune sovieto-german a fost
enormă. Aceasta deoarece semnatarii documentului cunoscut sub
numele de Pactul Molotov- Ribbentrop, erau reprezentanţi ai unor
state totalitare, cu interese imperialiste, însă cu ideologii funda-
mental diferite – nazismul şi comunismul, care până atunci s-au
criticat cu vehemenţă.
Mai ales doctrina comunistă (utopia teoretică) şi comunis-
mul (utopia practică), preluând ideea iluministă a Educării speciei
umane12, potrivit căreia activitatea omului nu este motivată doar de
câştigul material, ci în egală măsură de imboldurile unei solidarităţi
şi dorinţe de ajutorare13, au transformat înverşunarea pedagogică în
una din trăsăturile lor caracteristice, pretinzând transformarea mo-
ralei comuniste – autoproclamate „treapta superioară a progresului
moral al omenirii”, - într-o lege morală a societăţii în ansamblu.
Şi tocmai din aceste înalte considerente, ştiindu-se că preve-
derile Pactului Molotov- Ribbentrop sunt condamnabile nu numai
din punct de vedere politic, militar sau geopolitic, ci în primul
rând şi mai presus de orice, din punct de vedere moral, Uniunea
Sovietică a respins cu vehemenţă orice implicare a ei în împărţirea
sferelor de influenţă. Or, actualmente, Pactul Molotov- Ribbentrop
necesită a fi judecat anume din punct de vedere moral.
Aşa cum se ştie, din chiar prima zi a preluării puterii în Rusia
(7 noiembrie, stil nou / 25 octombrie 1917, stil vechi – de unde şi
numele de „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”), partidul
bolşevicilor condus de V.I. Ulianov (Lenin), a pretins instituirea
unui tip nemaiîntâlnit de politică externă, având la bază încrede-
rea în forţa principiilor moralei comuniste şi a „teoriei ştiinţifice
marxist-leniniste”14.
Anume principiul esenţial al moralităţii a stat la baza adoptării
Decretului asupra păcii de către noul guvern bolşevic şi Congresul
II panrus al Sovietelor de Deputaţi muncitori, soldaţi şi ţărani, care
12
În special, de la Gotthold Ephraim Lessing (1729-1781), reprezentant de vază al
Iluminismului în Germania.
13
Eduard Goldstücker, Despre utopie, în „Lettre Internationale”, nr. 27, 1998, p. 116.
14
Гарольд Никольсон, Дипломатическое искусство. Четыре лекции по истории
дипломатии. Перевод с английского, вступительная статья и общая редакция
А.Е. Богомолова. Москва: Издательство Института международных отношений,
1962. С. 103.
166
cereau „încheierea imediată a unei păci echitabile şi democratice”.
Prin pace echitabilă şi democratică, stipula acelaşi decret, „guvernul
înţelege pacea imediată fără anexiuni (altfel spus, fără acapararea
unor pământuri străine, fără alipirea forţată a unor popoare străine)
şi contribuţii”15. În acelaşi context, prin „anexiune şi acaparare de
pământuri străine” guvernul bolşevic înţelegea, „în conformitate cu
conştiinţa juridică democratică, în general, şi cu aceea a claselor
truditoare în particular, orice alipire la un stat mare sau puternic
a unui popor mic sau slab, fără un consimţământ exact, clar şi li-
ber exprimat al acestui popor, indiferent de faptul când s-a produs
această alipire forţată, indiferent, de asemeni, de faptul cât de dez-
voltată sau înapoiată este naţiunea alipită sau forţat menţinută în
cadrul statului respectiv, indiferent, în fine, de faptul dacă naţiunea
respectivă se află în Europa sau departe, peste mări şi oceane”. „În
cazul în care vreo naţiune este menţinută în cadrul statului respectiv
prin forţă, - menţiona acelaşi decret, - dacă aceste naţiuni, contrar
dorinţei sale exprimate, - fie că această dorinţă este exprimată în
presă, în cadrul adunărilor populare, în hotărârile de partid sau prin
indignări şi răscoale împotriva asupririi naţionale, - nu i se acordă
dreptul de a decide, pe calea votului liber, cu evacuarea armatelor
ţării care a alipit naţiunea respectivă sau, în general, a naţiunii mai
puternice, problema existenţei statale a acestei naţiuni, în acest caz
alipirea constituie o anexiune, deci o acaparare şi un act de forţă”.
În fine, noul guvern bolşevic al lui Lenin considera drept cea mai
mare crimă împotriva umanităţii continuarea războiului pe motivul
împărţirii între naţiunile puternice şi bogate a popoarelor cucerite şi
slabe, declarând solemn hotărârea sa de a semna imediat condiţiile
de pace, care ar conduce la încetarea războiului în condiţiile arătate,
echitabile tuturor popoarelor, fără excepţii16.
Aceleaşi înalte principii morale se conţin şi în Apelul
Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe, Leon Troţki (1879-
1940), „Către oamenii muncii, popoarele asuprite şi istovite ale
Europei”, din 7 decembrie 1917. „Noi am publicat acordurile se-
crete, - menţiona celebrul militant şi teoretician marxist. – În zilele
imediat următoare vom continua această publicare. Noi am declarat,
15
Decretul asupra păcii a fost publicat în Nr. 1 al ziarului Guvernului Interimar Mun-
citoresc şi Ţărănesc din 28 octombrie 1917 (www.istmat.info/node/27648 )
16
Ibidem.
167
că aceste acorduri nu obligă în niciun fel politica Puterii Sovietice.
Noi am propus tuturor popoarelor calea acordurilor deschise, în baza
recunoaşterii dreptului fiecărui popor, mare sau mic, dezvoltat sau
înapoiat, a dreptului la libera alegere a propriului destin”17.
Într-adevăr, începând cu 9 noiembrie 1917 şi până în ianuarie
1918, partidul bolşevicilor a publicat, atât în ziare, cât şi într-o serie
din 9 ediţii, importante documente secrete încheiate de guvernul
ţarist şi cel provizoriu cu ţările aliate în Primul Război Mondial,
conţinând prevederi de împărţire şi reîmpărţire teritorială a unor
zone de interes special18. Acea deschidere a fost, însă, de scurtă
durată: cucerind puterea, contrar predicţiilor lui Marx, într-o ţară
slab dezvoltată şi cu o populaţie cvasianalfabetă, Lenin a consta-
tat, în curând, că „valorile” revoluţiei proletare puteau fi salvate
doar printr-o acerbă teroare politică şi economică în interiorul ţării
(„dictatura proletariatului”) şi prin provocarea, în exteriorul ei, a
unui val de explozii revoluţionare („revoluţia mondială”). Chiar
dacă în faţa ororilor partidului bolşevic au fost nevoiţi să fugă circa
un milion de oameni, - devenind obiectul unor dezbateri speci-
ale în cadrul celei de-a XIV-a sesiuni a Societăţii Naţiunilor din
septembrie 1921, - Lenin era decis să se menţină cu orice preţ la
putere.
Obţinând în alegerile pentru Adunarea Constituantă din ianu-
arie 1918 doar 25 % din voturi, în timp ce socialiştii revoluţionari
(„eserii”) deţineau majoritatea de 58 %, bolşevicii au procedat,
contrar oricăror norme constituţionale şi morale, la dizolvarea
Adunării, acuzând-o că ar fi servit „drept acoperire pentru con-
trarevoluţia burgheză”. La congresul al VII-lea extraordinar al
partidului (6-8 martie 1918, Petrograd), din iniţiativa lui Lenin,
bolşevicii s-au reorganizat în Partidul Comunist (bolşevic), în
programul căruia au înscris obiectivul edificării „comunismului
integral” în Rusia, iar în iulie 1918, al V-lea congres panrus al
Sovietelor a adoptat o Constituţie care consacra rolul atotputernic
al respectivului partid19.
17
Apelul Către oamenii muncii, popoarele asuprite şi istovite ale Europei din 5 de-
cembrie 1917 a fost publicat în Nr. 25 al ziarului Guvernului Interimar Muncitoresc şi
Ţărănesc din 5 decembrie 1917 (www.istmat.info/node/28116 )
18
А.О. Чубарьян, Брестский мир. Москва: «Наука», 1964. С. 35-36.
19
Detalii la М.Я. Геллер, А.М. Некрич. Утопия у власти. Москва: Издательство
«МИК», 2000.
168
Începând cu acel an, toate eforturile partidului bolşevicilor
din Rusia sovietică au urmărit realizarea, cu orice preţ, a idealului
leninist al societăţii anticapitaliste fără clase, procedând la negarea
violentă a realităţii prin „ascuţirea permanentă a luptei de clasă”, în
favoarea triumfului ideologiei20. Totodată, atât Lenin, cât şi Stalin,
au avut în permanenţă grijă să menţină şi să întreţină aparenţele
respectării „înaltelor principii ale moralei comuniste”.
Anume din aceste considerente, la 15 septembrie 1934, atunci
când a devenit membră a Ligii (Societăţii) Naţiunilor, Uniunea
Sovietică nu a formulat niciun fel de obiecţii faţă de cadrul juridic
existent de menţinere a frontierelor, trasate la sfârşitul Primului
Război Mondial, semnând şi angajându-se să respecte inclusiv ar-
ticolul 10 al Pactului Ligii (Societăţii) Naţiunilor, care stipula că:
„Membrii Societăţii se angajează să respecte şi să menţină, contra
oricărei agresiuni externe, integritatea teritorială şi independenţa
politică prezentă a tuturor membrilor Societăţii”21. Aceleaşi obli-
gaţiuni şi le-a asumat şi Germania, începând cu 8 septembrie 1926,
când devenise membră a Ligii Naţiunilor22.
Angajamentul celor două ţări era valabil inclusiv faţă de
Polonia sau România, care se numărau printre membrii fondatori
ai Ligii Naţiunilor şi faţă de care nici Germania şi nici URSS nu
au formulat careva obiecţii sau rezerve în momentul acceptării ca
membri ai acestei organizaţii mondiale.
Este adevărat că, din 20 octombrie 1933, Germania depu-
sese un preaviz de retragere, însă în august 1939, URSS era încă
membră a Ligii Naţiunilor, fiind exclusă din rândurile ei abia pe
14 decembrie 1939, pentru agresiune împotriva Finlandei. La fel
de adevărat este şi faptul că tendinţe imperialiste de împărţire a
sferelor de interese au existat şi înainte de evenimentele produse în
vara – toamna anului 1939, inclusiv după cel de Al Doilea Război
Mondial, chiar dacă comunitatea internaţională a condamnat astfel
de practici. Tendinţe asemănătoare există şi în zilele noastre.
20
С.Б. Дмитревский, Сталин, Москва: СП «Интерпринт», ИК «Буквица», 1990.
С. 14, 19.
21
Nicolae Daşcovici, Interesele şi drepturile României în texte de drept internaţional
public, Tipografia concesionară Alexandru Ţerek, Iaşi, 1936, p. 51-66.
22
Jean Palmowski, Dicţionar Oxford de istorie universală contemporană. De la
1900 până azi. Vol. 2. Traducere de Simona Ceauşu, Editura BIC ALL, Bucureşti,
2007, p. 76.
169
În virtutea acestor circumstanţe, apare drept evidentă necesi-
tatea evidenţierii mai clare a răspunderilor pentru dezlănţuirea şi
purtarea celui de-Al Doilea Război Mondial. În această ordine de
idei, trebuie de subliniat cu toată hotărârea că responsabilitatea în
ceea ce priveşte agresiunile contra a numeroase ţări şi naţiuni în
acei ani o poartă în egală măsură atât Germania hitleristă, cât şi
Uniunea Sovietică a lui Stalin. Iar mărturia acestui adevăr stă în
documentele semnate în noaptea de 23 spre 24 august 1939.
Un exemplu elocvent al responsabilităţii faţă de trecutul istoric,
în această privinţă, îl oferă oficialităţile Germaniei contemporane.
Astfel, Frank-Walter Steinmeier, fost ministru de Externe
german și actualul Președinte al Germaniei a declarat, în cadrul
unei sesiuni speciale a Parlamentului, că Germaniei îi revine res-
ponsabilitatea specială de a promova pacea în lume. „Tocmai de
aceea noi, poate mai mult decât alţii, trebuie astăzi să ne asumăm
responsabilitatea pentru menţinerea ordinii mondiale. O ordine
care să ne asigure pacea”, - a declarat şeful diplomaţiei germane.
La rândul său, cancelarul german Angela Merkel, înainte de
împlinirea a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial în Europa, a declarat că Germania nu poate trage, pur și
simplu, o linie sub trecutul său nazist, ci trebuie să rămână sensibi-
lă la daunele pe care le-a provocat altor țări, inclusiv Greciei. „Noi,
germanii, - a declarat Angela Merkel, - avem o responsabilitate
specială de a fi alerţi, sensibili şi conştienţi cu ceea ce am făcut în
perioada nazistă şi daunele provocate altor ţări. Avem o sensibi-
litate enormă pentru asta”, - a mai adăugat cancelarul german23.
Ştiind că nu numai Germania nazistă, ci și Uniunea Sovietică
stalinistă poartă o responsabilitate cel puțin egală în declanșarea
celui de-Al Doilea Război Mondial, - prin semnarea, la 23 august
1939, a Pactului Molotov-Ribbentrop, însoțit de Protocolul adițio-
nal secret, prin care cele două state totalitare și dictatoriale își deli-
mitau sferele de influență în Europa, de la Marea Baltică la Marea
Neagră, afectând într-o măsură decisivă situația Europei de Est,
contribuind în chip hotărâtor la modificarea configurației teritori-
ilor unor țări din zonă și, deopotrivă, predeterminând schimbarea
pentru mai multe decenii a regimurilor politice şi social-econo-
23
www.jurnal.md/ro/international/2015/5/3/angela-merkel-germania-nu-poate-in-
toarce-spatele-trecutului-sau-nazist
170
mice din statele respective, - întrebarea care se pune cu necesitate
este următoarea: cât de sensibilă este actuala conducere a Rusiei
lui Vladimir Putin faţă de daunele enorme provocate altor ţări,
prin trecutul ei stalinist?
************
Abstract: This paper traces the history of the signing and re-
cognition of the authenticity of the Soviet-German Non-Aggression
Pact of August 23, 1939, known as the Molotov-Ribbentrop Pact,
which was the basis for the outbreak of World War II. Signed
by representatives of totalitarian states, with imperialist inte-
rests, but with fundamentally different ideologies, - Nazism and
Communism, - which until then had been vehemently criticizing
each other, the document, as argued in this paper, should be appre-
ciated and judged not only from the point of view of international
law, but also, and especially, from the point of view of morality.
Keywords: World War II, Molotov-Ribbentrop Pact, sphe-
res of influence, totalitarianism, Central and Eastern Europe, inter-
national relations.
Moscova. 2 august 1940. Gazeta „Pravda” despre sesiunea a VII–a a Sovietului

Suprem al Uniunii Sovietice, care a proclamat ilegal formarea Republicii
Sovietice Socialiste Moldovenești unionale.
171
Formarea Republicii Sovietice Socialiste
Moldovenești – consecință a agresiunii
sovietice împotriva României
Ion ȘIȘCANU,
doctor habilitat în istorie, profesor asociat la USM
Doctor habilitat în istorie, profesor

universitar. A deținut importante funcţii ma-
nageriale: şef de direcţie, director adjunct
al Institutului de Istorie al AŞM, şef al
Departamentului cercetare-dezvoltare al
Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei al Republicii
Moldova, rector al Universităţii de Stat
„B.P.Hasdeu” din Cahul, viceministru al
Educației ș.a.
Autor a 16 monografi și peste 70 de ar-
ticole și studii, între care „Raptul Basarabiei,
1940”, „Desțărănirea bolșevică în
Basarabia”, „Uniunea Sovietică - România.
1940 (Tratative în cadrul comisiilor mixte)”,
„Basarabia în contextul relațiilor sovieto-române. 1940”, „Istoria
Basarabiei” (coautor), „Relațiile sovieto-finlandeze (1918-1940)”, „De
la Marea Baltică la Marea Neagră. 1939-1940”, lucrări în care sunt
tratate probleme-cheie de istorie contemporană, precum raporturile so-
vieto-române din anii 1939-1940, ocuparea și sovietizarea Basarabiei,
instalarea regimului bolșevic în teritoriile românești ocupate și altele. În
colaborare cu alţi colegi, a organizat Conferinţa Internaţională „Pactul
Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui pentru Basarabia” (Chișinău,
26-28 iunie 1991), publicând, cu acel prilej, în limbile română, engleză,
franceză şi rusă, o consistentă culegere de documente inedite cu acelaşi
titlu.
Laureat al Premiului Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
decorat cu Ordinul Naţional al României „Pentru Merit” în gradul de
Comandor, „Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova.
************
Una dintre consecințele principale ale ocupării teritoriului
dintre Prut și Nistru de către Armata Roșie, în vara anului 1940, a
constituit-o dezintegrarea Basarabiei, operată de Moscova, odată
172
cu dezmembrarea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Mol-
dovenești, o creatură tot a Kremlinului, înființată pe malul stâng
al Nistrului, în cadrul Ucrainei Sovietice, la 12 octombrie 1924,
și formarea pe ambele maluri ale Nistrului a Republicii Sovietice
Socialiste Moldovenești unionale1.
Scopul formării R.S.S. Moldovenești poate fi înțeles numai
dacă cunoaștem contextul, motivele și consecințele înființării, în
1924, pe malul stâng al Nistrului, a Republicii Autonome Sovietice
Socialiste Moldovenești. De aceea, înainte de toate, este necesară
examinarea acestei chestiuni.
Dictatura bolșevicilor, instalată în Rusia în 1917, era perce-
pută doar ca bază a revoluției mondiale a proletariatului, ca armă
și catalizator al procesului revoluționar mondial.
În 1919, bolșevicii, dominați de ideea fixă a comunismului
mondial, au organizat statul major al revoluției mondiale - Internați-
onala Comunistă (Komintern). Între 2 și 6 martie, la Kremlin, a avut
loc congresul de înființare a Kominternului. În cuvântarea rostită în
ziua încheierii lucrărilor congresului, V. Lenin declara cu toată în-
crederea: „Victoria revoluției proletare în toată lumea este asigurată.
Se apropie înființarea Republicii Sovietice Mondiale”2. Majoritatea
oratorilor și-au încheiat cuvântările cu sloganul: „Trăiască revoluția
mondială!” Documentele și acțiunile bolșevicilor atestă că Komin-
ternul era conceput ca embrion al viitorului guvern mondial. Însuși
partidul bolșevic, formal, se subordona Kominternului.
În iulie-august 1920, când Armata Roșie opera ofensiva de
succes asupra Varșoviei, și-a ținut lucrările Congresul al II-lea al
Kominternului. Se părea că obiectivul revoluției europene, apoi
celei mondiale, va fi realizat în următoarele luni săptămâni sau
luni. Într-un context de euforie generală, delegații la congres au
adoptat Manifestul Kominternului, elaborat de Lev Troțki. „Răz-
1
Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.) a fost o
formă de organizare statală artificială, creată în Ucraina, pe un teritoriu unde moldo-
venii nu au fost niciodată băştinaşi şi nici n-au format majoritatea. Scopul urmărit de
Moscova prin înfiinţarea acestei republici nu a fost grija pentru poporul moldovenesc,
„oferindu-i stat naţional”, ci intenţia de a crea o ameninţare permanentă împotriva
unităţii şi integrităţii naţionale şi teritoriale a României.
2
В. И. Ленин, I Конгресс Коммунистического Иинтернационала. Заключи-
тельная речь при закрытии конгресса, Полное собрание сочинений, Том 37, htt-
ps://leninism.su/works/76-tom-37/1431-i-kongress-kommunisticheskogo-internaczi-
onala.html.
173
boiul civil în lumea întreagă – se spunea în manifest – este pe ordi-
nea zilei. Drapelul acestuia este Puterea Sovietică [...] Proletariatul
mondial nu-și va băga sabia în teacă până când Rusia Sovietică nu
va deveni parte constitutivă a Federației Republicilor Sovietice a
întregii Lumi”3.
În luna august, însă, lângă Varșovia, unitățile bolșevice au
fost zdrobite de trupele poloneze. Această înfrângere a constituit o
lovitură nimicitoare și asupra revoluției mondiale, care, în conse-
cință, „se amâna” pentru o perioadă nedefinită.
Rezultatele războiului cu Polonia, nefavorabile pentru Rusia
sovietică, și diminuarea elanului revoluționar în Europa l-au impus
pe Lenin să regândească concepția revoluției mondiale. El a con-
chis că Europa încă nu era pregătită pentru revoluția proletară
mondială, însă nici capitalismul mondial nu dispunea de potenți-
alul necesar pentru lichidarea republicii sovietice. Cu toate că, în
principiu, nu nega ideea revoluției proletare, Lenin a trecut-o pe
planul al doilea, plasând-o într-o perspectivă, pe termen mediu și
chiar de lungă durată. În condițiile istorice concrete, este nevoit
să accepte o modificare a doctrinei revoluției proletare/socialiste
mondiale, trecând de la tactica asaltului la asediul capitalismului.
Dintre multiplele mijloace și procedee folosite în cadrul ase-
diului capitalismului mondial, dar luând în calcul eventualitatea
extinderii revoluției socialiste, bolșevicii apelează la înființarea, la
granițele cu țările limitrofe, a bazelor de atac pentru Armata Roșie.
În acest context, una dintre țintele principale ale bolșevicilor a fost
Peninsula Scandinavică, Finlanda fiind desemnată ca linie de stat
pentru extinderea „torentului revoluționar”4.
După războiul sovieto-finlandez din anii 1918-1920, în
contextul doctrinei revoluției proletare mondiale și, mai ales,
al intențiilor bolșevice de a ocupa și sovietiza Finlanda și toată
zona Scandinaviei, este inventată problema careliană. La 8 iunie
1920, Comitetul Executiv Central din Rusia a adoptat hotărârea
„Cu privire la formarea Comunei Carele a oamenilor muncii”,
3
Л. Троцкий, Манифест Второго Конгресса Коммунистического Интерна-
ционала, https://coollib.com/b/95908-lev-davidovich-trotskiy-problemyi-mezhduna-
rodnoy-proletarskoy-revolyutsii-kommunisticheskiy-internat__/read
4
Detaliat despre aceasta vezi: Ion Şişcanu, R.A.S.S. Moldovenească – o replică a
Careliei sovietice executată de Kremlin, în „Analele Universităţii „Dunărea de Jos”
din Galaţi”, Seria 19, Istorie, Tom IX, 2010, pp. 145-162.
174
în opoziție față de Finlanda. Carelia roșie (în opoziție cu Carelia
albă care se afla în Finlanda) trebuia să devină „exemplu generator
de curaj și să îndemne proletariatul țărilor capitaliste vecine pe
calea revoluției”. În 1923, bolșevicii au dat entității care servea
drept bază de atac pentru sovietizarea Scandinaviei un nume nou:
Republica Autonomă Sovietică Socialistă Carelă. Între cele două
războaie mondiale, Carelia sovietică a constituit una dintre bazele
de atac sovietice de unde revoluția proletară urma să fie extinsă, pe
tancurile Armatei Roșii, în țările vecine.
Ideea formării Moldovei sovietice a fost concepută de co-
muniștii din România care emigraseră în Rusia Sovietică. Încă în
1921, reuniți la o conferință, aceștia „au discutat despre formarea
Republicii Moldovenești”5. Peste trei ani, intr-o altă conjunctură
internațională și, mai ales, într-un context specific al relațiilor sovie-
to-române, acest concept a fost relansat. La începutul anului 1924,
când încă se mai negociau aspecte privind organizarea conferinței
româno-sovietice de la Viena, la Moscova, la inițiativa autorităților
sovietice, demarează pregătirile pentru formarea, pe malul stâng
al Nistrului, a republicii sovietice moldovenești. La 4 februarie, în
capitala U.R.S.S., este convocat un „grup de inițiativă”, din rândul
comuniștilor emigranți din România (din vechiul Regat și din Basa-
rabia), care dezbate două chestiuni: „organizarea unei regiuni auto-
nome a moldovenilor de lângă Nistru” și „colonizarea malului stâng
al Nistrului cu refugiați basarabeni și cu ostași roșii lăsați la vatră”6.
Vorbind în calitate de raportor asupra primei chestiuni, Ion Dicescu7
menționa, că la momentul acela existau deja două opinii privind
organizarea Republicii Moldovenești pe malul stâng al Nistrului – a
5
Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile „moldovenismului”, Studiu şi do-
cumente, Chişinău, Civitas, 2009, p. 194.
6
Ibidem, p. 87.
7
Ion Dic – Ion Dicescu, zis și Ivan Osipovici Dic, născut în 1893, la Bucureşti, în
familia unui zugrav. Din 1909 era membru al Uniunii Socialiste din România. În anul
1910, a absolvit o şcoală de comerţ. A lucrat ca jurnalist în presa social-democrată din
Bucureşti. Cunoştea bine limbile germană, franceză, italiană, spaniolă şi rusă. În 1916,
a fost chemat sub arme şi a participat la retragerea armatei şi a autorităţilor române
în Moldova. Din cauza opţiunilor sale politice a dezertat din Armata română şi a fugit
în Rusia sovietică. În aprilie 1917, devine membru al Partidului Comunist bolşevic
din Rusia. A luat parte activă la lovitura de stat bolşevică din octombrie 1917 din
Rusia. După venirea la putere a bolşevicilor în frunte cu Vladimir Lenin, Dicescu, în
noiembrie-decembrie 1917, a activat în cadrul Comisariatului Poporului al Afacerilor
Externe. Curând, a plecat la Odesa şi Sevastopol, cu misiunea de a organiza „comitete
revoluţionare” în unităţile româneşti aflate în refacere, prin care să extindă incendiul
175
lui Cristian Racovski și a lui Maxim Litvinov8. Cristian Racovski
era convins că timpul cedărilor făcute de U.R.S.S. în domeniul po-
liticii externe expirase. La viitoarele negocieri9 delegația sovietică
trebuia „să ceară României să se conformeze acordului încheiat în
1918 între Averescu și Racovski, prin care România se angajase
să evacueze Basarabia pe parcursul a 2 luni”10. Dacă România va
refuza aceasta, partea sovietică urma să insiste asupra desfășurării
plebiscitului și, în cele din urmă, Basarabia trebuia împărțită în două
părți între România și Rusia11. Pe de altă parte, conform afirmațiilor
lui Ion Dicescu, Maxim Litvinov12 considera că în cazul în care Ro-
mânia va ceda, să nu se mai insiste asupra Basarabiei.
„Grupul de inițiativă” va îmbrățișa opinia lui Racovski
„deoarece, spunea Ion Dicescu, onoarea burgheziei române este
legată de destinul Basarabiei și cedarea acesteia URSS va însemna
capitularea politică a burgheziei române”13. Participând la dezba-
teri, Pavel Tkacenko14 propunea ca problema organizării Repu-
blicii Moldovenești pe malul stâng al Nistrului „să fie abordată
nu din punctul de vedere al intereselor culturale ale populației, ci
din punctul de vedere al perspectivelor revoluționare. De aceasta
anume depinde forma organizării de stat”15.
revoluţiei din Rusia şi în România. A fost secretar al Comitetului militar-revoluţionar
român din Rusia sovietică, care trebuia să contribuie la revoluţionarea României. Dar
pentru aceasta era necesară cucerirea bolşevică a Basarabiei, astfel că Dicescu este
unul din organizatorii atacurilor armate (aşa-numitele „răscoale”) din Basarabia, exe-
cutate de peste Nistru. Din mai 1920, se află pe frontul de sud-vest, iar mai apoi deţine
funcţia de şef al Secţiei de informaţii al Statului major al Frontului de sud. În perioada
decembrie 1921-sfârşitul anului 1922, este audient al Academiei Militare a Armatei
Roşii a muncitorilor şi ţăranilor. A participat activ la crearea Republicii Autonome
Sovietice Socialiste Moldoveneşti. A predat în Universitatea comunistă a minorită-
ţilor naţionale din Occident şi în Universitatea comunistă a muncitorilor Răsăritului.
Pregătea cadrele serviciului sovietic de spionaj pentru ţările balcanice. Ca şi mulţi
alţi comunişti, a fost arestat la 5 aprilie 1937, în rezultatul represiunilor staliniste şi
împuşcat la 4 ianuarie 1938.
8
Cheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile „moldovenismului”, p. 87.
9
Se aveau în vedere viitoarele negocieri din martie-aprilie 1924, de la Viena.
10
Cheorghe E. Cojocaru, op. cit, p. 88.
11
Ibidem.
12
Maxim Litvinov (1876-1951) – comisar-adjunct şi comisar al poporului al Aface-
rilor Străine al URSS (1921-1939).
13
Cheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 88.
14
Pavel Tkacenko - născut Iakov Antipov sau Antip; (1901 - 1926), activist comunist
român de etnie rusă, unul din principalii lideri ai mişcării comuniste din Basarabia şi
România anilor 20.
15
Cheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 88-89.
176
În cele din urmă, la Moscova a fost luată decizia constituirii
unei comisii pentru redactarea unui memoriu care va fi adresat
Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
cu privire la necesitatea formării Republicii Moldovenești.
La 5 februarie 1924, „Grupul de inițiativă”, format din 10
comuniști: Grigore Kotovski, Al. Bădulescu (G. Moscovici),
Pavel Tkacenko (Ia. Antipov), Ion Dicescu-Dic (I. Canton) și alții,
aprobă „Memoriul privind necesitatea formării Republicii Sovie-
tice Socialiste Moldovenești”. Autorii, după o trecere în revistă a
situației „dezastruoase” din Basarabia, „aflată sub jugul moșierilor
și a burgheziei românești”, propuneau formarea unei republici so-
vietice socialiste moldovenești pe malul stâng al Nistrului, unde
locuiau, după afirmațiile acestora, „nu mai puțin de 500-800 de mii
de moldoveni”16.
Pledoaria în favoarea republicii sovietice socialiste moldove-
nești era dictată, în primul rând, de considerente de ordin politic.
În „Memoriu” se specificau cauzele care, în convingerea auto-
rilor, impuneau formarea, pe malul stâng al Nistrului, a „unității au-
tonome social-politice moldovenești între frontierele RSS Ucrainene
sau în cadrul URSS”. „Republica Moldovenească, afirmau cei zece,
va putea juca același rol de factor politico-propagandistic, pe care
îl joacă Republica Bielorusă față de Polonia și cea Carelă față de
Finlanda. Ea va focaliza atenția și simpatia populației basarabene
și va crea pretexte evidente pentru pretențiile alipirii Basarabiei la
Republica Moldovenească. ...Unirea teritoriilor de pe ambele părți
ale Nistrului va servi U.R.S.S. drept breșă strategică față de Balcani
(prin Dobrogea) și față de Europa Centrală (prin Bucovina și Ga-
liția), pe care URSS le va putea folosi drept cap de pod în scopuri
militare și politice”17. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, răpi-
rea teritoriului românesc dintre Prut și Nistru va fi avut, în viziunea
grupului Kotovski, consecințe de ordin internațional mai profunde.
„1) În primul rând, acest fapt va clătina unitatea „României Mari”
național consolidate și va lovi în autoritatea morală a burgheziei
care mai bravează, până în prezent, cu realizarea idealului național
românesc. 2) Același fapt va servi drept un impuls suplimentar ten-
dinței provinciilor noi alăturate (României), spre autodeterminarea
16
Ibidem, p. 93.
17
Ibidem.
177
lor națională. Iar organizarea (de stat) a minorităților naționale (a
bulgarilor, găgăuzilor), care vor trăi în limitele viitoarei Republici
Moldovenești, va servi drept exemplu pentru minoritățile naționale
care populează vechiul Regat Român. 3) Viitoarea reformă agra-
ră din Basarabia trebuie să producă o influență incomparabil de
mare asupra mișcării țărănești din România însăși, fără a mai vorbi
despre importanța apropierii frontierelor Uniunii Sovietice, care
(apropiere), la rândul ei, va exercita la fel o influență asupra miș-
cării comuniste și muncitorești din România însăși. 4) Extinderea
puterii sovietice asupra teritoriului Basarabiei are o însemnătate
cu atât mai mare, cu cât acest ținut se mărginește la Nord și Est
cu Bucovina și Galiția, populația ucraineană a cărora este com-
pletamente de partea RSSU și a URSS, iar la Sud – cu Dobrogea
populată de bulgari.
Toate aceste fapte luate la un loc vor exercita, fără îndoială,
o influență puternică asupra zonelor din jur și, într-o conjunctură
internațională corespunzătoare, vor reuși să revoluționeze situa-
ția din întreaga Peninsulă Balcanică.
Plecând de la considerentele expuse mai sus, noi propunem
să formăm Republica Sovietică Socialistă Moldovenească...”18.
Între liderii bolșevici de la Moscova și cei de la Harkov19
nu exista o unitate de opinii privind proiectul creării Republici
Sovietice Moldovenești în stânga Nistrului, situație care a generat
discuții controversate. La 3 martie 1924, comisarul poporului al
Afacerilor Externe al URSS, G. V. Cicerin, într-o notă adresată
lui V. M. Molotov, secretar al CC al P. C. (b) din Rusia, considera
crearea Republicii Sovietice Moldovenești prematură, la acel mo-
ment, exprimând temerea că acest fapt „va genera tendințele ex-
pansioniste ale șovinismului românesc. Descoperirea unui număr
atât de mare de moldoveni, adică de români, în teritoriul ucrainean
- nota Cicerin – va fortifica poziția românilor în disputa privind
chestiunea Basarabiei”20.
Ucrainenii, la rândul lor, vedeau în noua republică moldo-
venească, care urma să fie formată între fluviile Bug și Nistru, o
amenințare la unitatea teritorială a Ucrainei. De aceea, la 18 aprilie
18
Ibidem, p. 94.
19
Oraşul Harkov a fost capitala RSS Ucrainene până în 1934.
20
Vezi: Elena Negru, Politica etnoculturală în R.A.S.S. Moldovenească (1924-1940),
Chişinău, Prut Internaţional, 2003, p. 12.
178
1924, Biroul CC al PC b) din Ucraina a respins ideea creării Repu-
blicii Sovietice Socialiste Moldovenești, considerând-o inutilă21.
După o perioadă de șase luni de dezbateri în contradictoriu,
la 29 iulie 1924, Biroul Politic al CC al Partidului bolșevic a adop-
tat hotărârea „Cu privire la crearea RASSM” în care se menționa:
„A considera necesar, în primul rând din considerente politice,
delimitarea populației moldovenești într-o Republică Autonomă
specială în componența RSS Ucrainene și a propune Comitetului
Central al PC (b) din Ucraina să dea directivele respective organe-
lor sovietice ucrainene”22.
La 12 august 1924, Biroul CC al P0C (b) din Ucraina adoptă
hotărârea privind crearea, la Odesa, a unei comisii, care să se ocupe
de organizarea RASSM Conducerea Ucrainei a manifestat o pruden-
ță deosebită în selectarea membrilor comisiei, încredințând lucrul
de organizare a republicii nu celor care au elaborat „Memoriul”, ci
unor persoane responsabile de relațiile cu străinătatea din cadrul
secției CC al PC (b) din Ucraina precum A. Grinștein, Gr. Starîi, I.
Badeev, S. Bubnovski, B. Borisov și alți emigranți din Basarabia,
stabiliți, după 1918, în stânga Nistrului23. Deși emigranții români
fuseseră printre inspiratorii creării Republicii Moldovenești și, mai
ales, printre autorii „Memoriului”, structurile de partid ucrainene,
sub al căror control și-a desfășurat activitatea comisia organizatori-
că, apoi comitetul regional de partid, vor face tot posibilul pentru a
îngrădi accesul la putere al comuniștilor români.
La 12 octombrie 1924, Sesiunea a III-a a Comitetului Exe-
cutiv Central din Ucraina adoptă hotărârea „Cu privire la crearea
Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în com-
ponența Ucrainei”, potrivit căreia hotarul RASSM, la vest și sud-
vest, trecea pe „granița de stat a URSS”24. În convingerea unor
fruntași bolșevici de la Balta și Kiev, această formulă ar fi însemnat
că în componența RASSM era inclus și teritoriul dintre Nistru și
Prut, deoarece Uniunea Sovietică nu recunoscuse unirea Basara-
21
O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent, Chi-
şinău, Civitas, 2007, p. 266.
22
Ion Şişcanu, Formarea şi evoluţia R.A.S.S.M. dela 1924 la 1940, în „Cugetul”,
1992, nr. 5-6, p. 59.
23
O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent, Chi-
şinău, Civitas, 2007, p. 266.
24
Cheorghe E. Cojocaru, op. cit., p. 174.
179
biei cu România. „Considerăm drept frontieră (a RASSM. – I. Ș.)
- menționa N. Scrîpnic25 - nu Nistrul, ci Prutul. Să țină capitaliștii
deocamdată în mâinile lor Basarabia. Aceasta este o chestiune de
facto, și nu de drept. Dreptul e de partea noastră. Pe harta noastră
Basarabia este marcată cu o linie roșie, căci Basarabia trebuie să
devină o parte inseparabilă a RASSM”26. Dar considerentul lui N.
Scrîpnic era doar o speranță izvorâtă din scopul formării RASS
Moldovenești, acela de a ocupa și sovietiza Basarabia, a exporta
revoluția proletară în România și în regiunea Balcanilor. La stadiul
actual al cercetării nu a fost identificat vreun document oficial în
care hotarul de vest și de sud-vest al RASSM (respectiv al RSSU,
adică al URSS) ar fi fost declarat pe râul Prut și pe Dunăre.
Dorința bolșevicilor de la Balta de a extinde teritoriul RASS
Moldovenești, respectiv al RSS Ucrainene, până la Prut și Dunăre,
a fost prezentată drept realitate mai ales în cadrul discuțiilor privind
proiectul stemei și drapelului RASSM. La un an de la proclamarea
sus-numitei republici, în septembrie 1925, Prezidiul Comitetului
Executiv Central al RASSM, condus de I. N. Chior-Ianachi, a exami-
nat chestiunea privind stema şi drapelul noii „formaţiuni statale”. În
proiectul stemei, printre altele, se spunea:27 „...e) a se preciza propor-
ţia dintre părţile din stânga şi dreapta Nistrului; i) partea de pe malul
stâng al Nistrului a RASSM să fie colorată într-un roşu ilustrativ, iar
cea de pe malul drept — în negru, care să fie haşurată pe diagonală
cu linii de culoarea părţii din stingă Nistrului; z) literele de-a lungul
teritoriului să fie aranjate astfel, încât pe partea din dreapta Nistrului
să se afle: RAS, iar pe cea din stânga Nistrului — SM.”28
Rezultatele acestor discuții au fost trimise la Harkov, capitala
de atunci a RSSU, pentru a fi aprobate de către instanțele ucrainene
superioare. Însă, la 16 februarie 1926, adjunctul reprezentantului
permanent al RASSM pe lângă guvernul Ucrainei sovietice co-
munica la Balta (capitala de atunci a autonomiei moldovenești) că
„proiectul stemei RASSM, transmis Comitetului Executiv Central
25
Nicolai Scrîpnic, fruntaş al partidului comunist al R.S.S. Ucrainene. Între anii
1922-1927 - comisar al Justiţiei din R.S.S.U.
26
Ion Şişcanu, Formarea şi evoluţia R.A.S.S.M. de la 1924 la 1940, în „Cugetul”,
1992, nr. 5-6, p. 62.
27
Ordinea expunerii este conformă alfabetului rusesc.
28
Ordinea literelor este conform alfabetului rus ; Ion Şişcanu, Formarea şi evoluţia
R.A.S.S.M. dela 1924 la 1940. În „Cugetul”, 1992, nr. 5-6, p. 62.
180
al Ucrainei pentru aprobare, a fost trimis, pentru coordonare, către
Comitetul Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Ucrainei,
care a respins proiectul pentru că pe ea (pe stemă – I.Ș.) a fost
trasată harta Basarabiei”29.
La 1 octombrie 1926, I. Tur, consilierul lui V.P. Zatonskii,
secretarului CC al PC(b) al Ucrainei, a solicitat conducătorilor
autonomiei moldovenești „să i se comunice numărul procesului
verbal și data la care a fost adoptată hotărârea privind stabilirea
graniței RASSM pe râul Prut”. Iosif Badeev, primul secretar al
regionale de partid din autonomia moldovenească, a răspuns că
frontiera de vest a RASSM, implicit a Ucrainei, a fost stabilită
prin hotărârea Comitetului Executiv Central din întreaga Uniune,
din 12 octombrie 1924. „În același timp, menționa Badeev, vă
informăm că conform explicațiilor tovarășului Starîi, președintele
Consiliului Comisarilor Poporului al RASSM, această expresie a
fost adoptată de către Biroul Politic al CC al PC(b) din întreaga
Uniune, la propunerea tovarășului Cicerin, care se referea anume
la râul Prut, însă a fost formulată cu subînțeles, având în vedere
relațiile internaționale existente, fără a numi clar râul Prut”30.
Ulterior, în scrisoarea adresată conducerii Ucrainei Sovie-
tice, reprezentantul RASSM la Kiev lămurea că „ideea stemei -
RASSM, reunită cu Basarabia – corespunde momentelor politice
de la care plecaseră Partidul Comunist și Puterea sovietică în pro-
cesul de formare a Republicii Moldovenești”31. Nici după aceasta,
conducerea ucraineană nu a acceptat includerea hărții Basarabiei
pe stema RASSM. Prin urmare, hotarul de vest al RASS Moldo-
venești nu a fost nici măcar declarat pe răul Prut, ci rămânea pe
răul Nistru. Altminteri nu putem explica de ce Sovietul Suprem
al URSS, în legea adoptată la 2 august 1940 privind formarea Re-
publicii Sovietice Socialiste Moldovenești, evidenția Basarabia și
RASSM ca entități separate. „Venind în întâmpinarea oamenilor
muncii din Basarabia, a oamenilor muncii din Republica Auto-
nomă Sovietică Socialistă Moldovenească privind reunirea po-
pulației moldovenești din Basarabia cu populația moldovenească
29
О. Галущенко, О первой конституции молдавского народа, în „Вехи
молдавской государственности”, Кишинев, Метромаш, 2000, с. 56.
30
Ibidem, p. 57.
31
Ibidem.
181
din RASS Moldovenească ...”, în componența RSSM unionale se
includeau „șase raioane ale Republicii Autonome Sovietice So-
cialiste Moldovenești și șase județe ale Basarabiei (sublinierea
noastră)”32.
Prin urmare, RASS Moldovenească a fost creată în scopuri
politice bine determinate, inclusiv ocuparea și sovietizarea teri-
toriilor românești. În mesajul adresat Congresului I al Sovietelor
din RASSM (19-23 aprilie 1925), guvernul Ucrainei sublinia că
„formarea RASSM constituie rezultatul politicii corecte a Puterii
Sovietice și că ea (RASSM) va exercita o influență deosebită în
scopul revoluționării poporului din România și Balcani”33.
În lunile aprilie-iunie 1940, U.R.S.S., în scopul ocupării Ba-
sarabiei și Bucovinei, a concentrat pe teritoriul din stânga Nistrului
numeroase unități militare. Concomitent, în vederea extinderii
teritoriului RASSM pe contul României, a fost pregătită și con-
ducerea autonomiei moldovenești. În urma operației militare din
28 iunie-3 iulie 1940 și anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică,
competențele Comitetului Regional Moldovenesc al PC (b), cele
ale Sovietului Suprem și Consiliului Comisarilor Poporului din
RASSM au fost extinse și asupra teritoriului dintre Prut și Nistru.
Întreaga Basarabie a fost încorporată în RASSM, prin urmare, și
în RSS Ucraineană. Organele de partid și sovietice ale RASSM se
prezentau, astfel, în calitate de organe ale puterii în Basarabia, iar
după 2 august 1940 — în RSS Moldovenească (unională), până la
alegerea, în ianuarie 1941, a Sovietului Suprem al RSSM. Acestea
erau structuri de nivel regional, care activau în cadrul RSS Ucrai-
nene. Chiar și după formarea RSS Moldovenești pe teritoriul ei
puterea era, de fapt, în mâinile organelor de partid și sovietice din
Ucraina, pentru că aici se extindea acțiunea legilor R.S.S.U.
Așadar, prezentată ca formațiune statală autonomă, în realita-
te fiind folosită în calitate de cap de pod în planurile expansioniste
ale URSS în Europa, RASS Moldovenească, o regiune a Ucrainei
Sovietice, a încorporat în 1940 Basarabia. Ocuparea și sovietizarea
României și a Balcanilor se mai amâna.
Formarea RSS Moldovenești a fost un epizod din lucrarea de
sovietizare a teritoriilor anexare de URSS în anii 1939-1940.
32
Ibidem, p. 93.
33
Simbol al demnităţii noastre, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1990, p. 63.
182
În procesul de pregătire și proclamare a RSS. Moldove-
nești se deosebesc două etape. Prima etapă durează de la 3 iulie,
data închiderii punctelor de trecere peste pe râul Prut, până la 10
iulie 1940. Deoarece Basarabia, conform actului de proclamare a
RASSM din 1924, era considerată de sovietici, „parte a teritoriu-
lui RASSM.”, era așteptată doar oficializarea de către Moscova a
faptului împlinit prin ocuparea de către URSS a teritoriului dintre
Prut și Nistru.
Se constată însă că Moscova abandonase proiectul din 1924
și avea alte planuri. În legătură cu aceasta, statutul teritoriului
Basarabiei urma să fie precizat și, implicit, se conturează a doua
etapă, care începe din 10 iulie 1940, când gazeta „Pravda”34 a pu-
blicat propunerea făcută, chipurile, de CCP al RASSM. și Comite-
tul Regional Moldovenesc de Partid al PC (b) U privind „reunirea
populației moldovenești a Basarabiei cu populația moldovenească
a Republicii Autonome Moldovenești și formarea RSS Moldo-
venești”35. „Pravda” relata că CCP al URSS și CC al PC (b) din
Uniunea Sovietică, la rândul lor, „au susținut rugămintea organiza-
țiilor moldovenești” și au hotărât să facă, în legătură cu aceasta, o
propunere respectivă Sovietului Suprem al URSS36. Mulți istorici
sovietici au apreciat informația din „Pravda” drept o „satisfacere a
dorințelor oamenilor muncii din Basarabia și RASSM.”37.
Din informația publicată de „Pravda” lumea avea să afle că
conducerea RASSM de acum pleda pentru „reunirea populației
moldovenești” de pe ambele maluri ale Nistrului și nu mai insista
asupra necesității unirii Basarabiei cu Republica Autonomă Mol-
dovenească, ca unități teritoriale, așa cum preconizau sovieticii
din 1924 până în 1940. Formularea lasă să se înțeleagă, destul de
clar, că ideea oficializării încorporării Basarabiei în cadrul RASS
Moldovenești și, implicit, a Ucrainei, era abandonată. Se trecuse la
ideea „reunirii populației moldovenești”.
34
„Правда”, 1991, 10 iulie.
35
Ibidem.
36
С. Я. Афтенюк, Ленинская национальная политика Коммунистической
партии и образование советской государственности молдавского народа. Ки-
шинев: «Картя Молдовеняскэ», 1971, Кишинев, „Картя Молдовеняскэ”, 1971, p.
338.
37
Mihail Bruhis, Rusia, România şi Basarabia.1812, 1918, 1924, 1940, Chişinău,
1992, p. 272-273.
183
Analiza efectuată de cercetători arată, fără putință de tăgadă,
că inițiativa creării republicii unionale moldovenești nu era a popu-
lației RASSM și cu atât mai puțin a populației Basarabiei, deoarece
populația, nu numai de fapt, dar nici formal, nu s-a adresat CCP al
URSS și CC al PC (b) din Uniunea Sovietică în această privință.
Formal, la 10 iulie, nici CCP al RASSM, nici Comitetul Regional
Moldovenesc al PC (b) din Ucraina nu erau organe de stat și de par-
tid ale acestei populații. Operația, în întregime, a fost pregătită fără
știrea chiar a „structurilor” care au primit dispoziția să se pronunțe
în sensul „rugăminții” referitor la reunirea poporului moldovenesc,
adică fără știrea Consiliului Comisarilor Poporului al RASSM. și al
Comitetului Regional Moldovenesc al PC (b) din Ucraina, ca să nu
mai vorbim că totul s-a făcut fără știrea populației38.
Între timp, structurile vizate să se ocupe de proiectarea con-
figurației teritoriale a viitoarei republici unionale acumulau infor-
mația necesară. În acest scop, au fost solicitate diverse opinii. La
13 iulie 1940, a apărut primul proiect concret de dezintegrare a
Basarabiei, când un funcționar sovietic neidentificat a expus, pe
marginea unui tabel cu datele recensământului din 1930, proiectul
transmiterii către Ucraina a județelor Hotin, Cetatea Albă și Ismail
(parțial). În document nu sunt expuse motivele invocate de autorul
notițelor, însă rezoluția sa reflecta punctul de vedere ucrainean în
această problema39.
Pe de altă parte, în documentul datat la 15 iulie 1940, în-
tocmit de A. Șcerbaciov la Moscova, se preconiza a include în
componența RSS Moldovenești opt din nouă județe ale Basarabiei
și douăsprezece din cele paisprezece raioane ale RASS Moldove-
nești40.
Conducătorii Republicii Autonome Moldovenești, stabiliți de
curând la Chișinău, ca și cei ai Ucrainei, nu au întârziat să prezinte
Moscovei propunerile lor privind chestiunea arătată mai sus. Co-
mitetul regional de partid, Consiliul Comisarilor Poporului și Pre-
zidiul Sovietului Suprem al RASSM rugau Moscova să stabilească
teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești astfel, încât
la RSS Ucraineană să fie trecute, împreună cu nordul Bucovinei,
38
Ibidem.
39
A se vedea Vitalie Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940 putea fi evitată, în
„Revista istorică”, 1992, nr. 1-2, p. 154.
40
Ibidem.
184
raioanele Codâma, Balta și Pesciana din RASSM, județele Hotin,
Akkerman și plasa Chilia a județului Ismail din Basarabia41.
O voluminoasă informație privind proiectarea graniței între
RSS Moldovenească și RSS Ucraineană a fost prezentată de M.
Greciuha, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSS
Ucrainene. Conducerea de la Kiev a depus eforturi pentru a ob-
ține ca cel puțin o parte din teritoriul Basarabiei să fie transmisă
Ucrainei. Această parte a teritoriului dintre Prut și Nistru urma
s-o constituie județele Hotin, Akkerman (Cetatea Albă) și Ismail,
adică părțile de nord și de sud ale Basarabiei42. În ceea ce privește
teritoriul RASS Moldovenești, Greciuha propunea trasarea graniței
astfel, încât RSS Moldovenești să-i rămână doar șase din cele 14
raioane din stânga Nistrului. Prin urmare, 6 județe din Basarabia și
6 raioane din RASSM, aceasta a fost formula ucraineană43.
Cercetând propunerile conducerii RASSM și a celei din
Ucraina cu privire la stabilirea graniței dintre RSSU și viitoarea
RSSM, A. Gorkin, secretarul Prezidiului Sovietului Suprem al
URSS, în informația adresată lui Gh. Malenkov, secretar al CC al
PC (b) din Uniunea Sovietică, considera „mai acceptabil” proiec-
tul propus de conducerea RASS Moldovenești44.
Până la urmă, orice argument în favoarea păstrării integrității
Basarabiei și/sau a RASSM va fi respins. Mai mult, evoluția eveni-
mentelor ulterioare demonstrează că amputarea nordului și sudului
Basarabiei a fost efectuată ignorându-se argumentele.
La 2 august 1940, Sovietul Suprem al URSS a adoptat legea
„Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldo-
venești” în care se spunea: „Venind în întâmpinarea oamenilor
muncii din Basarabia, a oamenilor muncii din Republica Autono-
mă Sovietică Socialistă Moldovenească privind reunirea popula-
ției moldovenești din Basarabia cu populația moldovenească din
RASS Moldovenească și călăuzindu-se de principiul dezvoltării
libere a naționalităților, Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste hotărăște:
A forma Republica Sovietică Socialistă Moldovenească uni-
onală.
41
Pactul Molotov-Ribbentrop…, p. 82-83.
42
Ibidem, p. 86-92.
43
Ibidem.
44
Ibidem, p. 85-96.
185
În componența Republicii Sovietice Socialiste Moldove-
nești unionale se includ orașele Tiraspol și Grigoriopol, raioanele
Dubăsari, Camenca, Râbnița, Slobozia și Tiraspol ale Republicii
Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, orașul Chișinău și
județele Bălți, Bender, Chișinău, Cahul, Orhei și Soroca ale Basa-
rabiei...”45.
Așadar, Republica Sovietică Moldovenească unională a fost
formată în granițele proiectate la Kiev, dintr-o parte mai mare a
Basarabiei și una mai mică a RASSM.
În ce măsură a fost legală hotărârea sesiunii a VII-a a Sovie-
tului Suprem al URSS?
Se știe că la 2 august 1940, în timpul sesiunii, T. Constan-
tinov, președinte al CCP al RASSM, a declarat că în Republica
unională Moldovenească nu trebuie incluse „astfel de județe ale
Basarabiei precum Hotin, Akkerman și Ismail”, cât și unele raioane
ale RASS Moldovenești cu populație preponderent ucraineană”46.
Mihail Bruhis a demonstrat că lui T. Constantinov i s-a indicat să
facă această declarație de „înțelegere cu Ucraina”, privind granițe-
le RSSM, și s-a procedat fără știrea Comitetului regional de partid
al Moldovei. Prin urmare, declarația lui T. Constantinov nu poate
fi considerată drept expresie a voinței populației moldovenești nu
numai din Basarabia, ci și din RASSM47 Aceasta, pe de o parte.
Pe de altă parte, conform Constituției RASS Moldovenești,
teritoriul ei nu putea fi modificat fără consimțământul acesteia48.
Cum însă un referendum oficial organizat nu avuse loc, sau nu
există o hotărâre prealabilă a Sovietului Suprem al acestei repu-
blici, dezmembrarea ei teritorială a fost ilegală.
CCP al RASSM nu era organul reprezentativ al Basarabiei,
pentru ca președintele ei să poată lua cuvântul în numele populației
din Basarabia, iar persoanele care plecase la Moscova în calitate
de „delegație a Basarabiei și a nordului Bucovinei”, nu erau re-
prezentanți aleși ai poporului, ci niște oameni recrutați în pripă,
fără împuterniciri să decidă soarta Basarabiei și a RASSM. Rolul
45
Ibidem, p. 93.
46
Mihail Bruhis, op. cit., p. 274.
47
Ibidem, p. 276.
48
Constituţia (Legea Fundamentală) a RASS Moldoveneşti, adoptată la 6 ianuarie
1938, art. 15.
186
„aleșilor Basarabiei și nordului Bucovinei” a fost de a „saluta So-
vietul Suprem”49.
Așadar, atât dezmembrarea RASS Moldovenești cât și a Ba-
sarabiei, la 2 august 1940, a fost un act ilegal; a fost, de fapt, un
dictat al Moscovei în baza propunerilor făcute de Kiev.
Istoricul german Jürgen Arnold în lucrarea Die nationalen Gebiet-
seinheiten der Sowjetunion susține că RSS Moldovenească „își datora
existența actului creator al puterii centrale”, că în însuși faptul creării
RSS Moldovenești, conform indicațiilor puterii centrale, se trage con-
cluzia despre caracterul non-statal al acestei republici unionale în clipa
apariției sale, „în măsura în care existența unui stat din punct de vedere
juridic poate avea drept bază numai exprimarea propriei voințe”50.
De ce s-a procedat tocmai așa? Care au fost cauzele ce au
determinat Kremlinul să dicteze această delimitare teritorial-admi-
nistrativă și nu alta? Doar au fost propuse mai multe variante.
În primul rând, păstrarea integrității Basarabiei devenise ne-
favorabilă pentru URSS. Moscova a considerat mai oportun pentru
ea să dezmembreze această regiune, aproape similar împărțirii ei de
către otomani în așa-numitele raiale în perioada suzeranității de trei
secole asupra Țărilor Române. La fel ca în timpul suzeranității oto-
mane, județul nordic Hotin și cele sudice Akkerman și Ismail au fost
rupte de restul Basarabiei. Mihail Bruhis presupune că, diplomația
sovietică a hotărât că în acest fel va fi mai ușor ca Rusia să păstre-
ze (sau să încerce să rețină în componența sa) importantele raioane
strategice ale Basarabiei, inclusiv ieșirea la gurile Dunării, chiar și în
cazul în care, cine știe când, rușii vor fi siliți, din cine știe ce motive
sau considerente, să accepte unele cedări teritoriale în această zonă51.
În acest context, trebuie reliefat faptul că prin amputarea
județelor de sud ale Basarabiei și încorporarea lor în componența
Ucrainei, RSS Moldovenească a fost lipsită de ieșire la Dunăre și
la limanul fluviului Nistru, adică a fost înlăturată de la Marea Nea-
gră. Dovadă în acest sens servește „argumentul” lui M. Greciuha,
exprimat în informația amintită mai sus, privind granița RSSM
„Dunărea - marea arteră fluvială rezistentă la îngheț - este unită cu
Marea Neagră și poate fi utilizată, în mod eficient de flota fluvială
49
Mihail Bruhis, op. cit., p. 278.
50
Apud: Mihail Bruhis, op. cit., p. 287.
51
Ibidem, p. 283.
187
și maritimă pe teritoriul RSS Ucrainene și nu are rost a împărți
Dunărea în sfere de influență atât din punct de vedere economic,
cât și strategic”52.
În felul acesta, dezintegrarea teritorială a RASSM și, mai
ales, a Basarabiei, și formarea RSS Moldovenești a fost o acțiu-
ne premeditată a Kremlinului, dictată de interesele strategice ale
URSS. Această acțiune ilegală constituia încă un epizod al agresi-
unii sovietice spre Vest, pe contul României.
**************
Abstract: The purpose of the creation of the Moldavian So-
viet Socialist Republic (Moldavian SSR) can be understood only
by knowing the context, the reasons and the consequences of the
foundation, on the left bank of the Dniester, of the Moldavian Au-
tonomous Soviet Socialist Republic (Moldavian ASSR), in 1924.
The Moldovan ASSR was designed for precise political purposes,
including the occupation and sSovietization of Romanian terri-
tories. Following the military operation of June 28-July 3, 1940,
the entire Bessarabia was incorporated into the Moldavian ASSR,
and, consequently, into the Ukrainian SSR. On August 2, 1940, the
Supreme Soviet of the USSR adopted the law “On the Formation
of the Moldavian Soviet Socialist Republic.” The dismemberment
of both Moldavian ASSR and Bessarabia on August 2, 1940, was
an illegal act, and was in fact a command from Moscow that was
based upon the proposals of the Bolshevik leadership from Kiev.
Keywords: Bessarabia, Moldovan RASS, Moldovan SSR,

tête de pont, Soviet aggression.
52
Pactul Molotov-Ribbentrop…, p. 87.
188
Memoriile Aniței Nandriș-Cudla –
o contribuție importantă la cunoașterea
vieții din Siberia
Maria ZINOVII,
doctorandă, Școala Doctorală Istorie, Arheologie și Filosofie, USM
Absolventă a Facultății de Istorie și

Psihologie a Universității de Stat din Moldova
(2006), master în istorie (2007). Doctorandă la
Universitatea de Stat din Moldova; șef de direcţie
în cadrul Agenţiei Naţionale a Arhivelor.
Domenii de cercetare: represiunea și feno-
menul deportărilor în regimul comunist; istoria
contemporană a spaţiului basarabean.
***********
Anița Nandriș-Cudla (1904-1986).
S-a născut într-o familie de ţărani din
Bucovina. În iunie 1941, 13 000 de români din acest ţinut au trăit
groaza deportării. Între ei, şi Aniţa Nandriș, cu întreaga familie.
Au fost duşi dincolo de Cercul Polar, într-un univers al ostilităţi-
lor, unde timp de 20 de ani nimic în afara iubirii şi a credinţei nu
le-a fost sprijin. Abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a
scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. Este o măr-
turie unică, păstrată printr-o minune timp de peste două decenii,
până a putut fi publicată. Cartea Aniţei Nandriș a fost distinsă de
Academia Română cu Premiul ,,Lucian Blaga”1.
Atunci când este vorba despre munca în Gulag, în special
munca femeilor și a copiilor nu putem să nu menționăm una din
cele mai monumentale lucrări și anume ,,20 de ani în Siberia”, în
care sunt descrise trăirile Aniței Nandriș-Cudla, care este și autoa-
rea acestei lucrări. O țărancă bucovineancă cu trei clase primare,
o mamă cu trei copii mici, smulsă din casă la miez de noapte și
dusă într-o lume străină ei, cu o climă deosebită decât cea unde s-a
1
Anița Cudla-Nandriș, https://www.goodreads.com/author/show/976925.Ani_a_
Nandri_Cudla, vizitat 29.09.2021, ora 17:01.
189
născut și a trăit, cu o limbă străină ei și necunoscută, fără haine,
produse alimentare și un loc de trai, purtată prin închisorile rusești,
îmbolnăvindu-se grav, și care, totuși, reușește să supraviețuiască și
să creioneze trăirile acelor ani din viața ei în această carte. A primit
cele mai înalte aprecieri ca fiind un document privind represiunea
comunistă și Gulagul siberian. (Rusu Mihalcea).
Autoarea a dat detalii despre munca pe care o făceau femeile
și copiii pentru a supraviețui ,,la început am lucrat doar eu și băie-
tul mai mare, eram repartizați la lucru în ,,oblast” Omsk, Saldatski
raion, satul Kușinovca. Ne-au împărțit la lucru la legat grâu, căci
coseau cu caii, și din urmă umblam și legam snopii și-i puneam clăi.
Copiii, care mai tineri, la prășit barabule (cartofi). Ieșeam la cosit
iarbă, o parte, o lăsau la uscat și o făceau fân, dar o parte, verde, o
puneau în gropi și o făceau siloz, hrană pentru vite. Gropile tot noi
le făceam, adânci de doi metri și era destul de greu să arunci pe mal,
dar nimeni nu te credea că ești flămând și nu ai puteri și nici limba
lor nu o înțelegi. Vedeai că te înjură, dar nu puteai zice nimic.” (p.
89) ,,Pe urmă a început a lucra și cel de-al doilea băiat și primea și
el 700 de grame de pâine doar cel mic primea trei sute de grame.
Dar mai târziu a mers și el la săpat cartofi, umblau mai mulți copii și
umblau și ai mei. Mai puneau câte un cartof în sân și fugeau acasă.”
(p. 95) ,,Dacă întârziam la lucru ori de la început nu ieșeam dumini-
ca, au început să strige la noi, și așa am lucrat bine la orice lucru și
așa au început a se uita mai bine la noi, că nu suntem așa răi oameni
cum ne-au socotit.” (p. 92) ,,Pe urmă ne luau la vânturat cu morișca
grâu, secară și cât de tare ne păzeau tot nu veneam cu mâna goală
acasă. Dam drumul în încălțăminte la o mână de grâu, într-o mănușă
o mână de mazăre” (p. 96) ,,Lucru la pământ era aproape ca și la noi,
de arăt, semănat, de prășit, cosit. Erau vite, cai, oi, găini” (p. 97)
Dar după ceva timp, au venit milițienii și i-au informat că va
trebui să meargă în altă parte. Au fost urcați în căruțe, după ce au
mers mai mult timp au ajuns în orășelul Bolsiareka, apoi pe malul
râului Iartîș și, după 5 zile de stat sub cerul liber, au fost urcați
într-un vapor, înghesuiți, după o săptămână de mers, au ajuns în
orășelul Salihard (p. 98). Aici iar au stat trei zile după care au fost
încărcați pe vapor și pe râul Obi au fost duși până în satul Șuga. ,,De
acolo ne-au încărcat în niște cachere (vaporașe) mai mici și cu greu
am ajuns la așa-numitul loc, care nu era decât pădure și câteva case
190
Anița cu Vasile (dreapta) și Toader. Toader lângă sania trasă de câini.
Siberia, 1952 Siberia, 1956
începute din bârne” (p. 101) ,,Cum am ajuns ne-au scos la lucru, să
scoatem niște lemne adică niște butuci lungi și groși pe care i-au
adus cu pluțile pe apă de undeva din altă parte. Au dat și oameni
și femei la scos pluți, unii ședeau în apă și legau cu funii butucii,
alții de pe mal trăgeau funiile” (p. 102) ,,După asta ne-au pus să
săpăm ,,zimlenci” în pământ, adică bordeie ca să aibă unde pune
lumea pe iarnă la trăit.” (p. 102) După ce au fost așezați oamenii
în bordeie au fost scoși la muncă. ,,Pe noi ne-au împărțit în brigăzi,
câte 8 –10 oameni, adică femei amestecați cu bărbați, la tăiat pădure.
Care erau mai tineri și mai cu putere tăiau copacii cei mai groși, cei
care erau mai bătrâni și mai slabi tăiau copacii cei mai subțiri. Îi
tăiam, îi curățam de craci și îi așezam grămezi așa cât de lungi sunt.
Dacă era mâncare mai mergea lucru, dar din partea mâncării era tare
prost.” (p. 104) ,,La început a mers oleacă, dar lumea a început să se
îmbolnăvească, a început lumea să moară. Cu rușine, dar spun drept
ne-au umplut păduchii, a dat dizinteria în oameni, doctori nu erau și
medicamente la fel nu se găseau, vedeai cu ochii cum te sfârșești dar
nu aveai ce face” (p.106) ,,Era foarte grea problema cu ce să-ți poți
ține zilele. Au început băieții a căuta să vâneze prin pădure, dar nu
aveau cu ce. De armă nici vorbă, dacă ar fi fost o sârmă tot ar fi fost
191
bine, ar fi avut din ce face niște lațuri, dar nici asta nu era. Am găsit
niște ață, au făcut băieții lațuri, au ieșit în pădure și a doua zi au găsit
niște ,,crupatchi” prinse în ele. Crupatchi erau niște păsări oleacă
mai mari decât sunt hulubii.” (p. 109-110) ,,Am avut noroc că băieții
și-au dat străduința, s-au luptat și ne-am salvat viața, căci din câtă
lume a fost dusă acolo în vara anului 1942 până în primăvara anului
1943 nu a rămas poate nici a treia parte. Toți au murit de foame și
de necaz.” (p. 112) ,,După ce a trecut iarna, cam pe la sfârșitul lunii
mai începutul lui iunie, ,,nacialnicii” (șefii) au început a alege băieți
și fete care au mai rămas și să-i trimită la pescuit în Șuga. Printre
lucrători a fost numit și băietul meu cel mare, Mitruță. Eu și ceilalți
doi rămâneam acolo în Nadim.” (p. 113)
După mai multe încercări de a vorbi cu șefii ca să-i permită
și Anuței să meargă cu feciorul cel mare și după ce i s-a refuzat de
mai multe ori, în ziua când a venit vaporul după Mitruță și cei care
trebuiau să meargă la pescuit, ea și-a luat lucrurile și copiii lângă ea și
a urcat și ea împreună cu fiul cel mare. (p. 114) La Șuga i-au dat jos
pe malul râului. Locuință nu aveau, pe cei tineri i-au trimis pe mare
să prindă pește. (p. 115) ,,Am fost, în sfârșit, duși în niște bordeie cu
alte familii, și după câteva ore de stat în bordei, copiii au început a se
întoarce când pe o parte când pe alta, spunându-mi că parcă stau pe
un mușuroi de furnici așa de tare îi mănâncă și îi frige trupul. Dezbrac
de pe ei cămășuța și când ies afară trebuie să spun că nu erau furnici,
dar păduchi.” (p. 116) ,,A doua zi a venit brigadierul și ne-a trimis la
,,labaz”, așa-i zicea acolo unde se lucra peștele după descărcarea din
,,râbnițe”. ,,Râbnițele” erau niște bărci mari, în care încăpeau câte
zece tone și mai mult de pește. Cu ele aduceau de pe mare peștele
pescarii. Acolo era lucru de tot felul. Unii descărcau, alții îl sărau și
îl puneau în niște ciaunuri mari ca niște poloboace așezate în pământ
în care te coborai cu scara. Ședea acolo vreo zece zile, pe urmă îl
scoteam de acolo și îl puneam în poloboace mai mici, de câte 200
kilograme, de o sută de kilograme și îl pregăteam pentru transport.
Venea vaporul îl încărcam, dar unde îl duceau nici noi nu stim.”
(p.117) ,,Nu era lucru ușor, totuși, nu era ca în pădure. Mai rupeai
un pește, mai mâncai, nu mai întrebai dacă e prăjit ori fiert. Dacă mai
puteai mai furai câte unul și duceai la copii, dar era tare strict. Dacă
te prindea că ai luat un pește te băga la închisoare de la trei ani în sus.
Pe o fată de-a noastră a prins-o că a luat un pește, că o avea pe mama
192
sa bătrână, și au băgat-o la închisoare pe șapte ani de zile.” (p. 117)
,,Băiatul cel de-al doilea a văzut că ne descurcăm greu cu mâncarea
în special și s-a vârât și el la lucru, ca să adauge o bucată de pâine.
Dar ce putea să lucreze, căci era mic și nu avea putere. I-au dat un
cal și o teleagă și pe teleagă un poloboc ca să care apă la ,,picarne”
unde se cocea pâinea, la ,,stolova”, unde se făcea mâncarea pentru
,,nacialnici” (șefi), adică pe unde trebuia. Dar săracul era dezbrăcat
și desculț, când lua apă din râu se vărsa apa peste picioare și el stătea
cu picioarele în apă că îi părea lui că-i mai cald cu picioarele în apă
decât deasupra. Și după scurt timp s-a îmbolnăvit că nu mai era mult
să-mi pierd băiatul. Se vede ca a răcit tare.” (p. 122-123) ,,I-am dat de
știre și lui Mitruță despre această nenorocire și el mi-a zis să-l trimit
pe mare. Cu mare greu l-am trimis la Mitruță și acolo Vasile le era de
ajutor, era bucătar le făcea mâncare. A prins așa și el la putere, a stat
pe mare până aproape de a îngheța marea.” (p. 125)
Anița Cudla-Nandriș a fost nevoită să lucreze mult pentru a
putea supraviețui atât ea cât și copiii ei. A făcut munci diferite: de
la curățatul hornurilor la case până la paznic de noapte la un depo-
zit de alimente, unde din cauza frigului pentru faptul ca a ațipit un
pic a fost judecată și trimisă să facă două luni închisoare. ,,Lucram
ca paznic, nu era deloc plăcut, pentru că erau timpuri grele și flă-
mândă era toată lumea. Dacă voia cineva să-mi facă vreun rău, ce
însemna o femeie în toiul nopții, căci ea se număra că păzește toate
produsele. Ne-au pus un fier sus și cu altul să batem alarma dacă
vine cineva să intre acolo, dar cei care vin să facă rău, știu ei cum”.
Atunci când lucra ca paznic la depozit, în noapte, Anița Cu-
dla-Nandriș, s-a angajat ca ziua să curețe sacii de făină, și așa a
reușit să-și pună de-o parte câțiva saci din care mai târziu a cusut
haine băieților și ei, după ce i-a vopsit mai întâi cu cenușă și coji
de ceapă pentru a nu înțelege nimeni din ce stofă sunt hainele, de-
oarece era destul de periculos. ,,Băieții, vara, mergeau la pescuit,
iarna, lucrau ,,plotnici”, așa le ziceau la cei care lucrau cu lemnul,
construiau bărci, chiar si ,,râbnițe” de cele mari cu care umblau pe
apă. Au devenit văzuți căci aveau nevoie de așa lucrători.” (p. 159)
,,În anul 1948 l-au trimis pe băiatul cel mare la Tobolsk să învețe
a lucra pe ,,cacher” (vapor) și primăvara când s-a întors era mai
ușor că avea deja ,,cacherul motor”. Cel mijlociu tot căra pește,
descărca, iar cel mic voia și el să muncească și s-a angajat să lucre-
193
ze cu un cal să ducă ,,nacialnicul” (șeful) (p. 160) ,,De mai multe
ori, mai nu și-a pierdut viața din cauza sloiurilor de gheață, nu era
obișnuit el cu natura de acolo”. (p. 161)
Informațiile oferite de autoare în cartea sa, unde este și
protagonistă împreună cu cei trei copii, sunt extrem de prețioase
pentru cunoașterea tabloului vieții din deportare. În această lucrare
autoarea dă o lecție generațiilor viitoare și propune câteva teme
de meditație cum ar fi: echilibrul și forța, (p. 11), ea nu s-a lăsat
copleșită de panică și frică, chiar din primele clipe când a fost luată
împreună cu cei trei copii din casă, apoi când s-a aflat în Siberia,
cu credință și rațiune încerca mereu să depășească situațiile. Al
doilea subiect de meditație ar fi calitatea ei de mamă și forța ei de-
cisivă în situații extreme. (p. 12) Ea nu și-a lăsat copiii singuri, nu
a acceptat să fie dați la orfelinat ori despărțiți, fiindcă în astfel de
condiții nu se știe cum ar fi supraviețuit și care ar fi fost soarta lor.
Al treilea subiect de meditație ar fi demnitatea și curajul. (p. 13)
După revenirea din gulag, au încercat să afle informații despre tatăl
copiilor și soțul ei, despre care nu au mai știut nimic din noaptea
când au fost luați din casele lor, de mama ei bolnavă, de care, la
fel, a fost separată, pentru că, inițial, în lista pentru deportare era
și mama ei, dar văzând că este bolnavă, comuniștii au șters-o din
listă, lăsând-o singură în casă, fiind țintuită la pat. Din momentul
deportării/despărțirii, autoarea nu i-a mai văzut niciodată pe acești
oameni dragi sufletului ei.
Anița Nandriș-Cudla și-a revăzut satul natal după 15 ani, în
1957, când a întreprins o călătorie cu fiul ei cel mic. În 1960 a
hotărât să se întoarcă la baștină, împreună cu copiii. După reîntoar-
cere, au luptat cu justiția comunistă, au luptat chiar pentru a obține
reabilitarea lor. (p. 13) Ceea ce le-a reușit, într-un final. Extrem
de greu le-a fost să redobândească gospodăria, dar Vasile, fiul cel
mijlociu a trebuit să se întoarcă în Siberia la muncă, a fost căpitan,
pentru a-și ajuta familia cu bani să construiască o nouă locuință.
În concluzie putem spune că memoriile Aniței Nandriș-Cudla
completează cu informații deosebit de valoroase cunoștințele noas-
tre despre Gulagurile sovietice, modul în care oamenii de acolo au
dus o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Această carte-document
ne relatează adevăruri triste și dureroase, suferințele prin care au
trecut românii din URSS. E de datoria noastră, a generației de as-
194
tăzi, să păstrăm vie memoria celora care și-au înfruntat destinul și
au îndurat suferințe groaznice, dar și-au păstrat demnitatea de om
și dragostea de țară.
Bibliografie:
Anița Nandriș-Cudla, 20 de ani în Siberia, amintiri din viață,
București, Humanitas 2016.
Anița Cudla-Nandriș, https://www.goodreads.com/author/
show/976925.Ani_a_Nandri_Cudla, vizitat 29.09.2021, ora 17:01.
Abstract: The memoirs of Anita Nandris-Cudla in her book

“20 Years of Siberia” present an extremely valuable source on the
lives of those deported by the Soviet regime to the remote regions
of Siberia. Among the topics written by the author, we selected
what refers to the working conditions that the deportees had, to
the work they did, how they were paid for their work, what living
conditions they had, how they managed woman in those horrible
conditions, how the children were doing. The work is precious
and through which these horrors are not described in the archive
documents, and the author reproduced the true reality from those
places far from her memory. It is a monumental work that needs to
be read by each of us and not to draw the necessary conclusions.
Keywords: Gulags, crimes of Stalinism, Siberia, deported.
1941. 1949, 1451. Deportările, una dintre cele mai dureroase pagini din istoria
românilor basarabeni
195
Propaganda externă și viziunea României
asupra mișcării comuniste internaționale
la începutul anilor ‘70
Cristina PREUTU,
lector universitar, doctor în istorie,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, România
Doctor în istorie și lector universitar

în cadrul Facultății de Istorie a Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Principalele domenii de cercetare: propa-
ganda în regimul comunist din România, mass
media în regimurile comuniste, diplomația cul-
turală în perioada Războiului Rece.
Publicații relevante: Dacă-i obligăm pe
oameni să citească, vor citi! Culisele propagan-
dei politice în România Socialistă (1965-1973),
(ed. Cristina Preutu), Ed. Universității „Al.
I. Cuza” Iași, 2021; Fațete ale comunismului
în România și în R(A)SS Moldovenească:
Politică, societate și economie, (coord. Cristina
Preutu, Anatol Petrencu), Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2020;
Identităţi etno-confesionale şi reprezentări ale Celuilalt în spaţiul est-euro-
pean: între stereotip şi voinţa de a cunoaşte (coord. Cristina Preutu, George
Enache), Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2018; Propaganda
politică în România socialistă. Practici instituționale și tehnici de comunicare
(1965-1974), (Cristina Preutu), Ed. Universității „Al. I. Cuza” Iași, 2017.
******
Esența Războiul Rece a constat în permanenta concurență
ideologică și de reprezentare, în care factorul ideologic și propa-
gandistic a jucat un rol principal. Vorbim despre complexitatea a
ceea ce numim soft power, în care statele dezvoltau mecanisme și
abilități de a-și întări credibilitatea în fața statelor concurente, astfel
încât să câștige capital politic, de imagine, dar și avantaje econo-
mice. În acest context, propaganda externă a constituit un domeniu
important pentru toate statele. Cu toate că termenul de soft power
este folosit în special în analiza regimurilor democratice, putem
196
identifica elemente ale acestei politici și în ecuația geopolitică a
Războiului Rece. Analistul politic american, Joseph S. Nye, Jr.,
definea soft power drept „capacitatea de a stabili preferințe care
tinde să fie asociată cu active imateriale, cum ar fi o personalitate
atractivă, o cultură, valori, instituții și politici care sunt văzute
ca legitime sau care au autoritate morală”1. Începând cu anii ‚60,
atunci când mai multe valuri ale destalinizării au cuprins blocul
comunist și au început să se reconstruiască punți de comunicare
între Est și Vest, apare tot mai necesar apelul la elemente care țin
de politica soft power. În cazul regimurilor democratice, apelul la
astfel de mecanisme era mai la îndemână și mai vizibil, întrucât, nu
toate formele de manifestare culturală trebuiau să aibă o legitimare
directă, vizibilă de la autoritatea politică. În cazul regimurilor so-
cialiste, construite în jurul unei ideologii, toate domeniile societale
erau atinse de retorica ideologică, iar puterea îşi asuma controlul
şi responsabilitatea asupra a tot ceea ce se întâmpla. Sub umbrela
expresiei „agitaţie şi propagandă”, statul socialist trasa şi dezvolta
politici culturale, educaţionale, de comunicare politică şi de difu-
zare a ideologiei către societate, dar și de reprezentare a identității
statale și naționale pentru cei din exterior. Cu toate acestea, chiar și
în cazul acestor regimuri s-au folosit în propaganda externă actori
nestatali, care au contribuit la promovarea unei anumite imagini a
regimului și a evoluțiilor sale din interior.
În acest context al schimbării paradigmelor geopolitice, a
apelului la mecanismele soft power și a construirii acelor poduri
diplomatice și economice între state ale blocului comunist și statele
occidentale, păstrarea unității mișcării comuniste internaționale în
jurul URSS devenea un obiectiv tot mai dificil. Deși și pentru URSS
devenea tot mai vizibil faptul că nu se mai poate continua sub ace-
leași auspicii de până atunci, și că o colaborare cu statele occidentale
devenea tot mai necesară, atât din punct de vedere politic, dar mai
ales economic, totuși, a încercat pe întreaga perioadă a existenței
sale să-și păstreze rolul central în mișcarea comunistă și să țină sub
control dinamica politică și economică a blocului comunist. Dar, așa
cum numeroasele studii au dovedit-o până acum, blocul comunist
1
Joseph S. Nye, Jr., Public Diplomacy and Soft Power, în The Annals of the Ame-
rican Academy of Political and Social Science, 2008, Vol. 616, Public Diplomacy in a
Changing World, p. 95.
197
nu putea fi definit și nici nu a acționat în mod unitar. Procesul de
destabilizare a centrului decizional al Moscovei s-a resimțit imediat
după moartea lui Stalin. De altfel, startul fusese dat de raportul se-
cret al lui Hrușciov, dar efectul stârnit între statele blocului comunist
nu a mai putut fi stăpânit în totalitate. Mai târziu, la începutul anilor
‚70 a început să se contureze tot mai mult ideea multipolarității pu-
terii în interiorul mișcării comuniste internaționale, ceea ce va duce,
inevitabil, la multe tensiuni între statele comuniste2.
Prin urmare, ce se întâmplă după anii `60, când încep să se
construiască aceste poduri de comunicare și colaborare între Est
și Vest, iar mișcarea comunistă începea să se debaraseze de influ-
ența exclusivă a sovieticilor? Ce importanță mai avea ideologia
în această ecuație? Aceasta este și întrebarea de la care am inițiat
acest demers analitic. Oprindu-ne atenția asupra României, aș
începe prin a menționa faptul că în perioada respectivă, condu-
cerea de la București și-a asumat noi direcții și principii în pro-
paganda externă, odată cu aprofundarea relațiilor diplomatice cu
Occidentul. Acțiunile de propagandă coordonate de la București
aveau drept scop atragerea simpatiei Occidentului, obținerea de in-
formații din mediul extern, testarea percepțiilor asupra României,
anticiparea și implicarea în acțiuni de politică externă, nu doar la
nivelul blocului comunist, ci la nivel mondial3. De aceea, una din
direcțiile politicii externe a lui Nicolae Ceaușescu la începutul ani-
lor ‚70 era cea a implicării cât mai profunde în mișcarea comunistă
2
Cezar Stanciu caracterizează perioada 1969-1976 ca pe una în care se accentuea-
ză tendințele multipolare, se fragmentează și se diminuează progresiv rolul influenței
sovietice. URSS se mulțumea cu păstrarea unei influențe asupra statelor membre ale
Pactului de la Varșovia, deși încă nu renunțase la pretențiile de uniformitate în cadrul
mișcării comuniste. Pentru a evita o ruptură reală, sovieticii au evitat disputele publice
(Cezar Stanciu, Nicolae Ceaușescu și mișcarea comunistă internațională (1967-1976).
Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, p. 300).
3
Încă din 1966, observatorii americani apreciau cursul independent pe care îl
urmează România și care are un efect tot mai mare asupra relațiilor cu Vestul. Inclu-
siv formula de „coexistență pașnică” din politica externă pe care o promova Nicolae
Ceaușescu se considera că are o conotație pozitivă față de cea a sovieticilor, întrucât
nu încorporează un discurs „anti-occidental”, așa cum se întâmpla în retorica sovie-
tică. Pentru a argumenta acest punct de vedere, observatorul american aducea drept
exemplu câteva dintre acțiunile de politică externă ale României, printre care și votul
pe care România le-a dat împotriva rezoluțiilor blocului sovietic în cadrul Conferinței
Națiunilor Unite asupra Comerțului și Dezvoltării din 1964 (Georges Gross, Rumania,
the fruits of Autonomy, în „Problems of Communism”, vol. XV, nr. 1, ian-feb. 1966,
pp. 24-25).
198
internațională. În declarația Marii Adunări Naționale din 1968,
cu privire la principiile politicii externe, se preciza că „întreaga
politică externă a partidului și a statului român este pătrunsă de
grija și preocuparea plină de răspundere pentru cauza prieteniei și
colaborării dintre statele socialiste, a unității sistemului socialist
mondial, pentru găsirea căilor în vederea depășirii greutăților și
neînțelegerilor create în relațiile dintre unele statele comuniste și
muncitorești internaționale”4.
Independența față de URSS nu se putea face fără consecințe
vizibile pentru conducerea de la București, astfel că acest proces
a fost dublat de consolidarea relațiilor cu statele occidentale. În
același timp, regimul de la București rămânea unul de tip socialist
și pentru a întări această poziție a militat pentru o politică activă
în cadrul mișcării comuniste internaționale, păstrând însă priete-
nii atât cu statele blocului comunist, cât și cu partide socialiste și
comuniste din statele occidentale. Miza lui Nicolae Ceaușescu, în
acest caz, era de a disipa hegemonia Moscovei în cadrul acestei
mișcări și de a întări principiul egalității între statele membre. Este
cunoscut faptul că România Socialistă a inițiat o serie de politici și
acțiuni față de Occident fără a ține cont de opinia diferită a blocu-
lui comunist sau a URSS, precum stabilirea de relații diplomatice
cu RFG în 1967; păstrarea de bune relații atât cu statele arabe, cât
și cu Israelul după războiul de șase zile; iar în privința securității
europene, sprijinirea politicii americane în Europa sau inițiative-
le de consolidare a unui soi de pact balcanic5. De asemenea, la
acel moment România era în relații destul de strânse cu Republica
Populară Chineză și facilitase și o apropiere a Italiei de aceasta.
Această ultimă direcție politică a lui Nicolae Ceaușescu era mereu
criticată de URSS și conform teoriei lui Larry Watts soluția so-
vieticilor a fost de a antrena celelalte state ale blocului comunist
într-un război de dezinformare asupra politicii externe și interne
de la București6.
4
Declarația Marii Adunări Naționale a Republicii Socialiste România cu privire
la principiile de bază ale politicii externe a României, în Principiile de bază ale poli-
ticii externe a României, Editura Politică, 1968, p. 25.
5
O cooperare a țărilor din Balcani la care să participe și S.U.A., propunere făcută
în iulie 1972, de către România, la Ialta.
6
Vezi Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al
blocului sovietic cu România, Editura RAO, 2011.
199
Astfel că, în 30-31 august 1973 a avut loc în Crimeea o altă
întâlnire a statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, la care
Nicolae Ceaușescu a reamintit de propunerea sa de a organiza o
conferință balcanică, de a realiza o înțelegere privind demilitari-
zarea peninsulei și de a crea un organism special care să răspundă
de colaborarea economică. Leonid Brejnev a sesizat interesul lui
Nicolae Ceaușescu în această chestiune, prin replica dată de el că
„Balcanii sunt în Europa”7 și nu înțelegea de ce ar accepta o cola-
borare a URSS cu SUA în acea zonă. Se pare că această discuție a
dus iarăși la o perioadă de tensionare a relațiilor româno-sovietice,
chestiunea colaborării în zona balcanică nu a mai revenit în discu-
țiile dintre cei doi până în 19768, iar, ca efect imediat, sovieticii au
solicitat o întrunire a reprezentanților statelor comuniste la Mosco-
va, pentru decembrie 1973.
La întâlnirea preliminară de lucru, din 6-7 decembrie 1973,
la care au participat adjuncții șefilor de secții ideologice și interna-
ționale din Republica Populară. Bulgaria, Republica Socialistă Ce-
hoslovacă, Republica Democratică Germană, Republica Populară
Polonă, Republica Socialistă România, Republica Populară Un-
gară, URSS, Republica Populară Mongolă și Cuba, O. Rahmanin,
prim adjunct al şefului Secţiei Relaţii Externe a CC al PCUS, a
afirmat că respectiva consfătuire a fost convocată în baza înţele-
gerii dintre conducătorii partidelor comuniste şi muncitoreşti din
ţările respective, la întâlnirea din Crimeea din vara anului 1973. În
mod practic, cu această ocazie, sovieticii au propus discutarea și
adoptarea unui proiect de teze intitulat: „Probleme ale coordonării
muncii ideologice şi ale propagandei externe. Teze”9. Tezele re-
flectau viziunea pe care URSS o avea asupra relației dintre blocul
comunist și statele occidentale și se dorea ca în cadrul întâlnirii din
7
Vasile Buga, Sub lupa Moscovei. Politica externă a României 1965-1989. Bu-
curești: Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2011,
p. 78.
8
Ibidem, pp. 79-83.
9
Vezi document nr. 87, 1973, decembrie 12, Proiectul „tezelor” sovietice cu titlul
„Probleme ale coordonării muncii ideologice şi ale propagandei externe, propus pen-
tru a fi discutat, de către reprezentanții partidelor comuniste și muncitorești, la Mos-
cova în perioada 18-20 decembrie 1973, în Cristina Preutu, Dacă-i obligăm pe oameni
să citească, vor citi! Culisele propagandei politice în România Socialistă (1965-1973).
Iași: Editura Universității „Al. I. Cuza”, p. 732.
200
decembrie, toate statele participante să adopte punctul de vedere
sovietic.
Din punctul de vedere al sovieticilor, „destinderea” însemna,
de fapt, transferul centrului de greutate din sfera militară (cursa
înarmărilor, războaiele locale), în cea a economiei, politicii, diplo-
mației și ideologiei, folosindu-se chiar expresia de „ofensivă ideo-
logică a socialismului”10. Chiar dacă în primele rânduri ale tezelor
se enunța și se lăuda inițiativa statelor socialiste în procesul de
destindere, se menționa și faptul că acest lucru nu însemna deloc
o dispariție sau împăcare treptată a celor două blocuri ideologice.
Mai mult decât atât, în teze era enunțat faptul că trebuie combătute
teoriile superputerilor și a multipolarității lumii contemporane11.
Fiind conștienți de dezvoltarea tehnicilor de comunicare care
pot influența mult mai ușor și mai repede opinia publică, în teze
se propunea ca una din sarcinile statelor comuniste să fie de a „fo-
losi la maximum noile posibilităţi şi a desfăşura o largă ofensivă
ideologică a socialismului, minuţios-gîndită şi eşalonată pe o peri-
oadă îndelungată, a extinde şi a face atotcuprinzătoare propaganda
succeselor ţărilor socialiste”12. Acest scop trebuia atins prin două
direcții: prezentarea socialismului ca factor determinant în obține-
rea păcii, și demascarea imperialismului ca fiind sursa războiului.
Un alt aspect interesant al perspectivei sovietice era cel al
nominalizării metodelor anticomuniste folosite de către statele de-
mocratice. Ei considerau că democrațiile occidentale au încurajat
apariția unor „noi modele de socialism”13, care erau mai acceptabi-
le pentru ele, și anume: „comunismul național, socialismul uman,
socialismul democrat, socialismul etic”14. Precizările sunt cu atât
mai interesante, cu cât în retorica oficială de la București din anii
‚70 putem găsi aceste expresii ca reprezentând configurația poli-
tică propusă: „etica socialismului” și „democrația socialistă”15. Pe
10
Ibidem, p. 742.
11
Ibidem, p. 743.
12
Ibidem, p. 733.
13
Ibidem, p. 734.
14
Ibidem.
15
Într-un studiu comparativ al retoricii oficiale din statele comuniste, făcut pe
chestiunea socializării politice, în 1973, rezulta că în România primele patru expre-
sii cele mai folosite erau: „patriotism”, „anti-stalinism”, „construirea socialismului”,
„anti-individualism”. Expresiile erau foarte asemănătoare cu cele folosite și în retorica
oficială poloneză: „construirea socialismului”, „patriotism”, „anti-stalinism”, „mora-
201
de altă parte, cu alte ocazii, L. Brejnev a acuzat de multe ori pe Ni-
colae Ceaușescu de „naționalism” - comuniștii sovieticii foloseau
acest termen cu o conotație negativă. În ciuda instrumentalizării
de către sovietici a acestei caracteristici, intențiile reale ale condu-
cerii de la București erau cunoscute de către majoritatea statelor
occidentale, care dezvoltau, în continuare, acorduri economice cu
România16. De altfel, Bucureștiul nu era singurul acuzat de această
„abatere” ideologică. În aceeași categorie intrau R.F. Iugoslavia,
R.P. Chineză și în ultimii ani, R.P.D. Coreeană.
Revenind la textul tezelor sovietice, se poate observa folo-
sirea aceluiași principiu al cetății asediate, fiind aduse acuze la
adresa democrațiilor occidentale că ar dori un „război psihologic”.
De aceea, sovieticii făceau apel la unitatea partidelor și statelor
frățești și pe acest front propagandistic și ideologic și solicita
întâlniri anuale ale secretarilor CC care se ocupau de activitatea
ideologică și de propaganda externă; „să se generalizeze practica
colaborării ideologice pe linia unor instituţii (radio şi televiziune,
presă, ştiinţă, cultură, învăţămînt etc.)”, „să se organizeze întîlniri
regulate ale conducătorilor agenţiilor de presă şi altor servicii de
informaţii din ţările frăţeşti, ale adjuncţilor lor şi altor lucrători cu
munci de răspundere pentru creşterea operativităţii în schimbul re-
ciproc de informaţii şi coordonarea orientării acţiunilor noastre”17.
La punctul nouă al tezelor se consemna necesitatea unei acți-
uni ideologice îndreptate împotriva conducerii chineze, văzută ca
adversară a destinderii, prin susținerea prezenței trupelor NATO
în Europa și Asia și defăimarea Tratatului de la Varșovia. Urmea-
litatea socialistă”. O altă situație era pentru Cehoslovacia: „antinaționalism”, „comu-
nitatea socialistă”, „anti-imperialism”, „anti-individualism” sau Ungaria: „construirea
socialismului”, „,moralitatea socialistă”, „anti-imperialism”, „înțelegerea socialistă”
(Ivan Volgyes, Political Socialization in Eastern Europe, în „Problems of Commu-
nism”, vol. XXIII, ian.-feb. 1974, p. 52).
16
Într-un raport făcut de Stasi în 1969 se spunea că „naționalismul României sub-
linia prioritatea dezvoltării naționale, în detrimentul internaționalismului proletar și
a colaborării internaționale a țărilor socialiste. Întreaga activitate ideologică a P.C.R.
servește promovării punctului său de vedere naționalist” (Larry Watts, Ungaria și cam-
pania de măsuri active împotriva României, în Ambasador Nicolae Ecobescu (coord.),
România supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii războiului rece. Comuni-
cări, articole, studii. Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, p. 169).
17
Document nr. 87, 1973, decembrie 12, Proiectul „tezelor” sovietice cu titlul
tru a fi discutat, de către reprezentanții partidelor comuniste și muncitorești, la Mosco-
va în perioada 18-20 decembrie 1973, în Cristina Preutu, op. cit., p. 735.
202
ză o serie de precizări cu privire la direcțiile comune ale statelor
comuniste în domeniul politicii externe, printre care se numărau:
reglementarea crizei din Orientul Apropiat pe baza cerințelor sta-
telor arabe sau să se acorde sprijin mișcării de nealiniere, sublini-
indu-se coincidența scopurilor țările socialiste și nealiniate18. Un
alt aspect interesant îl observăm în privința poziției față de RFG,
unde se menționa necesitatea stabilirii unor relații normale între
RFG, respectiv R.S. Cehoslovacă, R.P. Bulgaria și R.P. Ungară19.
Celelalte puncte ale tezelor făceau trimitere la modul în care
ar trebui să fie criticat capitalismul, cum să se prezinte superiori-
tatea statelor socialiste, și „să se arate şi caracterul trecător al di-
ficultăţilor care se constată pe parcursul dezvoltării noii societăţi.
Parţial ele se explică prin moştenirea trecutului, nedepăşită încă”20.
În privința relațiilor internaționale, se milita pentru o in-
teracțiune strânsă cu mișcarea comunistă internațională, întrucât
partidele comuniste din statele occidentale puteau crea o stare de
spirit favorabilă „socialismului real”. În acest context se menționa
că trebuie avută o atenție sporită la „revizionismul de dreapta și de
stînga”21. De altfel, atrăgea atenția că pătrunderea naționalismului
în statele socialiste reprezintă un pericol, de aceea era necesară
o aprofundare a educației internaționale și patriotice. Prin aceste
concepții naționaliste, sovieticii considerau că dușmanii ideologici
pot submina statele socialiste22. Afirmațiile erau adresate, indirect,
și României și nu era prima dată când se criticau politicile na-
ționaliste de la București. De aceea, în programul partidului din
1972, Nicolae Ceaușescu afirma printre altele: „asistăm la o critică
împotriva națiunii din mai multe direcții. Nu doresc să mă opresc
la atacurile din partea ideologiilor imperialismului, dar sunt de
neînțeles criticile împotriva națiunii din partea unor cercuri pro-
18
Ibidem, p. 742.
19
România a fost primul stat al blocului comunist care a deschis relații diploma-
tice cu R.F.G., după o perioadă de lungi negocieri, aspect care a trezit critici dure din
partea U.R.S.S. la acel moment. La un an, însă, U.R.S.S. a făcut același lucru. Ca și
în alte episoade sovieticii erau iritați de faptul că România avea inițiativă în multe din
problemele internaționale și reacționa individual.
20
Document nr. 87, 1973, decembrie 12, Proiectul „tezelor” sovietice cu titlul
tru a fi discutat, de către reprezentanții partidelor comuniste și muncitorești, la Mosco-
va în perioada 18-20 decembrie 1973, în Cristina Preutu, op. cit., p. 746.
21
Ibidem. p. 751.
22
Ibidem.
203
gresiste și chiar marxist-leniniste”23. Acest amestec de ideologie
marxist-leninistă și naționalism a definit conducerea lui Nicolae
Ceaușescu până la final24. Printre indicațiile date de O. Rahmanin,
prim adjunct al şefului Secţiei Relaţii Externe a CC al PCUS, s-a
menționat că documentul tezelor nu va avea un caracter juridic și
nu trebuie să fie semnat neapărat, dar nu va fi dat publicității și va
avea un caracter secret. În afara delegației P.C.R., toate celelalte
delegații au fost de acord cu tezele sovietice.
Care a fost răspunsul românilor la aceste teze? În 12 decem-
brie, delegația română a formulat un punct de vedere, pe baza indi-
cațiilor date de Cornel Burtică și Ștefan Andrei, în care și-a păstrat
poziția inițială. Astfel, cei doi indicau delegației să confirme faptul
că: P.C.R. nu acceptă ca bază de discuție tezele prezentate, să nu
fie de acord cu adoptarea unui protocol care să prevadă sarcini şi
obligații pentru partidele participante la consfătuire în domeniul
activității ideologice şi de propagandă externă; să nu fie de acord
cu blamarea sau criticarea unui alt partid socialist în cadrul acestor
consfătuiri (n.n. aici se referea la partidul comunist chinez); să nu
se accepte crearea de instituții şi forme de coordonare a activită-
ții ideologice şi de propagandă externă care contravin dreptului
fiecărui partid de a hotărî asupra liniei sale politice sale interne şi
externe25.
De asemenea, delegația română trebuia să prezinte punctul de
vedere al PCR în activitatea politico-ideologică și de propagandă
externă și anume: susținerea principiului destinderii și colaboră-
rii internaționale; politica de coexistenţă paşnică între statele cu
„rînduiri sociale diferite” nu înseamnă cîtuşi de puţin coexistenţa
23
Nicolae Ceaușescu, Raport la Conferința Națională a Partidului Comunist Ro-
mân. 19-21 iulie 1972. București: Editura Politică, 1972.
24
Voi aminti acum doar de o afirmație făcută de François Furet în 1990, într-unul
din studiile sale și anume: „pretenția mișcării socialiste internaționale, la sfârșitul
secolului trecut, de a depăși orizonturile națiunilor și de a forma astfel o avangardă
purtătoare a intereselor umanității, s-a dovedit a fi nerealistă, pusă la încercare de
fapte” (François Furet, Inventarele comunismului, Iași: Editura Institutul European,
2017, p. 48).
25
Document nr. 89. 1973, decembrie 12. Propunerile Secţiei de Propagandă şi
Presă şi ale Secţiei Relaţii Externe ale CC al PCR în legătură cu „Consfătuirea se-
cretarilor Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste şi muncitoreşti din unele ţări
socialiste pe problemele muncii ideologice şi internaţionale” şi opoziţia PCR faţă de
propunerile sovietice de aliniere a partidelor est-europene „frăţeşti” la o politică co-
mună, în Cristina Preutu, op. cit., pp. 772-773.
204
paşnică a ideologiei marxist-leniniste cu ideologia anticomunistă,
totuși nu vedea necesară o luptă ideologică împotriva ideologiilor
anticomuniste, pentru că astfel ar fi recunoscut că există o ofensivă
a democrațiilor împotriva statelor comuniste, care ar fi antrenat
și mai mult stările de spirit, iar această luptă ideologică să nu fie
transpusă și în cadrul mișcării comuniste internaționale, împotri-
va unor state și partide „care au alte păreri în anumite probleme
privind căile construcției socialiste, organizarea şi conducerea
vieţii economice, sociale şi culturale, procese care au loc pe plan
mondial”26 (n.n. a se înțelege aici „care au păreri diferite”); PCR
continuă politica de prietenie cu toate țările socialiste, iar supe-
rioritatea socialismului o dovedește prin acțiuni reale de politică
externă27. Se mai preciza și că PCR a adoptat deja un plan de
măsuri ideologice, tezele din iulie 1971, care accentuează profilul
marxist-leninist al partidului28. În cele din urmă aceste teze nu au
mai fost adoptate.
Pentru a trasa câteva concluzii, chiar dacă, în general, vorbim
de o politică de „destindere” a Războiului Rece, prin deschiderea
unor canale de comunicare Est-Vest, mai ales în plan economic, se
poate vedea din propunerile de mai sus că dimensiunea ideologică
nu a rămas în plan secundar. Din contră, se considera că lupta ideo-
logică este una mult mai profundă, difuzată prin mijloace moderne,
cu un discurs mai puțin agresiv care să ducă la convingerea celei-
lalte părți de superioritatea socialismului. Reținem, de asemenea,
și ideea că sovieticii nici la acel moment nu admiteau devierile
ideologice și politicile naționale erau percepute ca vulnerabilități
care pot fi exploatate oricând de către „imperialism”.
Interesant este faptul că din aceste teze reiese o abordare a
ideii de propagandă din perspectiva strictă a manipulării și a per-
suasiunii. Nu se amintește nimic de conținutul în sine al ideilor
marxist-leniniste sau socialiste, ci doar de modul și mijloacele prin
care s-ar putea arăta lumii contemporane că statele socialiste o duc
mult mai bine decât cele capitaliste și că ele sunt superioare din
toate punctele de vedere.
26
Ibidem, p. 774.
27
Ibidem, p. 775.
28
Vezi și Propaganda politică în România socialistă. Practici instituționale și teh-
nici de comunicare (1965-1974), București: Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2017.
205
Și cu această ocazie, s-a putut vedea, o dată în plus, atitudi-
nea diferită pe care România o avea față de colaborarea cu statele
occidentale și menținerea atitudinii de stat suveran și independent,
care nu adoptă decizii care nu vin în interesul național. Neadopta-
rea unor propuneri sau teze sovietice devenise aproape o chestiune
de principiu în conduita politică a României față de URSS în anii
’70-’80.
**********
Abstract: In December 1973, at Moscow was organised a

meeting of representatives of the communist states, in which a pro-
ject of „thesis” in the field of propaganda, proposed by the Soviets,
was discussed. The theses underline the importance of adopting a
common attitude of the communist states towards the relationship
with the West in the field of propaganda and ideology. Also, theses
pointed that the ideological war with the Wester states did not end,
but became even deeper, even in the conditions of East-West de-
tente. In this article I analyzed the proposals made by the Soviets,
as well as Romania’s reaction.
Keywords: Romania, communism, propaganda, nationa-
lism, Nicolae Ceașescu.
206
„Perestroika” şi misiunea specială a Partidului
Comunist din Moldova
(1986-1989)
Gheorghe NEGRU,
doctor în istorie, cercetător ştiințific coordonator,
Institutul de Istorie
Doctor în istorie (1998), cercetător

științific coordonator, Institutul de Istorie
al AȘM (2002 - 2006, 2010 - prezent),
şef al Secţiei istorie modernă, Institutul
de Istorie al AŞM (2012 - 2019), redac-
tor al Revistei de istorie și cultură Destin
Românesc (1998-2004), redactor şef
al Revistei de istorie şi cultură Destin
Românesc, Serie nouă (2006-prezent).
Autor a circa 200 de lucrări
inclusiv: Politica etnolingvistică în
R.S.S.Moldovenească, 1940-1991
(2000); Ţarismul şi mişcarea naţională
a românilor din Basarabia, 1812-1918
(2000); Presa de limbă română din
Basarabia şi Regatul României sub impactul cenzurii ţariste. Documente
din arhivele de la Moscova, Sankt Petersburg, Chişinău, Bucureşti
(2008); Ioan Pelivan. Deşteptarea naţională. Corespondenţă. Memorii,
1900-1918 (2009); PCM şi naţionalismul (1965-1989). (Documente
adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisia
pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica
Moldova) (în colaborare, 2010); Limba română şi politica de rusificare
în Basarabia (2011); Ioan Pelivan – părinte al mişcării naţionale din
Basarabia (în colaborare, ed. I, 2011, ed. II, 2012); Ioan Pelivan, istoric
al mişcării de eliberare naţională din Basarabia (în colaborare, 2012);
,,Cursul deosebit” al României şi supărarea Moscovei. Disputa sovie-
to-română şi campaniile propagandistice ale PCM împotriva României
(1965-1989). Studiu şi documente, vol. 1, 1965-1975 (în colaborare,
2013); „Cursul deosebit” al României și supărarea Moscovei. Disputa
sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM
(1965-1989). Studiu și documente, vol. 2, 1976-1989 (în colaborare,
2016); Ioan Pelivan. Corespondență. Memorii (în colaborare, 2019).
207
**********
La începutul anilor ’80, pe ordinea de zi a CC al PCUS şi
a CC al PCM rămâneau două obiective propagandistice majore:
contracararea „naţionalismului” din RSSM şi a influenţei istori-
ografiei din RSR. Obiectivele respective s-au aflat tot timpul în
vizorul CC al PCUS și PCM și a instituțiilor KGB din URSS şi
RSSM, dar la începutul anilor ’80, în condiţiile noului ciclu al con-
fruntării ideologice a URSS cu ţările capitaliste, din cauza insuc-
cesului presiunilor diplomatice ale URSS de a determina RSR să
renunţe la abordarea „antisovietică” a istoriei Basarabiei, creşterii
tensiunilor politice şi naţionale din cadrul URSS, ele au căpătat o
rezonanţă deosebită.
La 19 august 1986, Biroul CC al PCM. a adoptat o hotărâre
„strict secretă” cu titlul Despre starea de lucruri şi măsurile de
intensificare a educaţiei patriotice şi internaţionaliste a populaţiei
republicii, luptei împotriva manifestărilor de naţionalism. Docu-
mentul reprezintă începutul unei noi etape în activitatea ideologică
şi propagandistică a PCUS şi PCM ce viza influenţa istoriografiei
şi a mass media din RSR asupra populaţiei din RSSM, „manifestă-
rile naţionaliste” din teritoriul dintre Prut şi Nistru. Această etapă,
care, conform hotărârii din 19 august 1986, se preconiza să se
desfășoare până în 1990, iniţial, nu s-a deosebit cu nimic de etapa
precedentă (1981-1986). Ca şi mai înainte, activitatea aparatului
ideologic şi propagandistic din RSSM îi viza pe românii din RSR
şi RSSM şi se baza pe aceleaşi fundamente teoretice imperiale şi
antiromâneşti. Însă, pe măsură ce „restructurarea” gorbacioviană
lua amploare, iar în paralel se amplifica şi mişcarea de emanci-
pare naţională, contextul politic din RSSM. s-a modificat radical.
Conştient de faptul că regimul politic din RSSM, bazat pe moldo-
venismul antiromânesc, era în pericol, CC al PCM, iar împreună
cu el şi întreg aparatul de partid şi de stat de toate nivelurile din
RSSM, constituit şi „oţelit” în vâltoarea războiului ideologic an-
tiromânesc din anii precedenţi, s-a mobilizat la apărarea, până la
„ultimul cartuş”, a moldovenismului sovietic – sensul activităţii
şi esenţa misiunii speciale a PCM în Basarabia. În condiţiile în
care în alte republici, în ţările baltice, de exemplu, elita politică
naţională a ales, în mare parte, să apere valorile naţionale şi să
208
susţină mişcările de eliberare a propriilor popoare de „imperiul
răului”, nomenclatura comunistă „naţională” din RSSM a ales, în
majoritate, să apere cauza şi valorile imperiale: limba şi identitatea
„moldovenească”, concepute de URSS pentru a-i rusifica pe ro-
mânii din Basarabia şi a soluţiona definitiv problema Basarabiei.
Elita comunistă „moldovenească” din RSSM, crescută, educată şi
promovată în funcţii în timpul războiului ideologic antiromânesc
al URSS, moştenind şi din ura bolşevicilor faţă de „burghezia ro-
mână” pentru „cotropirea Basarabiei”, nu a mai putut să-şi revină
de la efectele propagandei URSS nici chiar atunci când aceasta nu
mai controla situaţia, nici chiar atunci când a dispărut cu totul.
Aşadar, odată cu modificarea situaţiei politice din RSSM,
începând cu anul 1987, campania ideologică şi propagandistică
a PCUS şi PCM ce viza atât RSR, cât şi RSSM s-a transformat,
treptat, într-o confruntare deschisă cu mişcarea de emancipare
naţională, care lua amploare în RSSM. După cum demonstrează
documentele, CC al PCUS a fost mereu alături de CC al PCM,
iar poziţia intransigentă faţă de valorile româneşti nu a fost o ini-
ţiativă proprie a PCM, ci şi poziţia Moscovei lui Gorbaciov, care,
la toate etapele confruntării, consilia Chişinăul, trimiţându-şi emi-
sarii pentru a analiza evoluţia situaţiei. Bineînţeles, în condiţiile
amplificării mişcării naţionale din RSSM, CC al PCM nu a mai
fost capabil să monitorizeze şi să analizeze situaţia politică din
RSR, cum procedase până în 1985. Această sarcină i-a revenit,
probabil, Sectorului România din cadrul CC al PCUS. În acelaşi
timp, în RSSM, obligaţia monitorizării „Obiectivului 24” – aşa
era numită România în limbajul codificat al organelor speciale –
constituia prerogativa KGB-ului republican. Aceste particularităţi
ale situaţiei politice din anii 1986-1989 au determinat şi specificul
războiului ideologic şi propagandistic al PCUS şi PCM în RSSM.
Ca şi hotărârea CC al PCM. din 12 ianuarie 1976, care a de-
terminat viaţa politică din RSSM şi activitatea ideologică a PCM
din anii 1976-1981, sau hotărârea CC al PCM din 29 decembrie
1981, care a influenţat aceleaşi activităţi în anii 1981-1986, şi ho-
tărârea CC al PCM din 19 august 1986 prevedea o serie de acțiuni
propagandistice şi contrapropagandistice orientate împotriva „na-
ţionalismului” din Occident, RSR, RSSM, preconizate pentru anii
1986-1990.
209
Totuşi, spre deosebire de o serie de documente ale CC al
PCUS şi CC al PCM din anii 1976-1981, care semnalau pericolul
„cursului deosebit” al RSR pentru URSS şi RSSM separat de peri-
colul influenţei occidentale, evidenţiind interesul special al URSS
pentru RSR şi tensiunea deosebită din relaţiile sovieto-române,
documentul adoptat la 19 august 1986, ca şi cel din 29 decembrie
1981, tratează procesele politice din RSR în bloc cu cele din ţările
capitaliste şi, respectiv, „cursul deosebit” al RSR ca parte a „cruci-
adei Occidentului” împotriva URSS.
Astfel, subliniind pericolul „naţionalismului” din Occident
şi din RSR, autorii hotărârii din 19 august 1986 menţionau urmă-
toarele:
„Un şir de comitete orăşeneşti şi raionale de partid, organi-
zaţii primare de partid nu ţin cont de faptul că, în ultima vreme,
propaganda burgheză şi revizionistă şi-a intensificat brusc atacu-
rile împotriva republicii noastre. Calomniile falsificatoare ale ide-
ologilor burghezi sunt susţinute şi de un şir de istorici, publicişti
şi de mijloacele de informare în masă din Republica Socialistă
România.
La renaşterea unor manifestări şi rămăşiţe naţionaliste con-
tribuie şi cetăţenii români care ne vizitează republica. Mulţi dintre
ei, educaţi în spiritul calomniilor naţionaliste şi şovine ale istori-
ografiei şi propagandei burgheze şi revizioniste române, încearcă
să-şi răspândească ideile în rândurile populaţiei republicii, intră
adeseori în discuţii provocatoare pe marginea chestiunii basara-
bene, relaţiilor ruso-române şi sovieto-române, însă nu întotdeau-
na se dă o ripostă hotărâtă încercărilor lor de a defăima poporul
nostru, istoria lui”1.
Urmează prezentarea manifestărilor naţionaliste din RSSM
care, logic, sunt percepute ca o consecinţă a influenţei occidenta-
le şi româneşti. „În ultimii ani, se menţionează în hotărâre, unii
cercetători de la instituţiile ştiinţifice ale Academiei de Ştiinţe a
RSS Moldoveneşti, Universitatea de Stat «V.I. Lenin» şi alte insti-
tuţii de învăţământ superior din republică, institute de cercetări
ştiinţifice ramurale tolerează în discursuri, recenzii şi manuscrise
1
Gheorghe Negru, Campanii împotriva României și a ,,naționalismului românesc”-
din RSSM în anii ‚60-’80 ai sec.XX., Destin românesc. Revistă de istorie și cultură.
Serie nouă, 2010, nr.1, p. 201.
210
ştiinţifice opiniile naţionaliste şi provincialiste, iar în evaluarea
unor evenimente, a gânditorilor trecutului se abat de la principiul
partinităţii, de la poziţiile de clasă bine definite [...]. Unii pro-
fesori din instituţiile de învăţământ superior, din colegii şi şcoli,
unii studenţi şi elevi manifestă miopie politică, limitare naţională,
tolerează opiniile antiruseşti şi proromâne. Asemenea cazuri au
fost atestate la Institutul Agricol «M.V. Frunze» din Chişinău, la
Institutul Politehnic «S. Lazo» din Chişinău, la Institutul Pedago-
gic «A. Russo» din Bălţi, la Institutul de Planificare şi Cercetări
Ştiinţifice al Comitetului de Stat al Planificării al RSS Moldove-
neşti, la un şir de instituţii ale Ministerului Culturii al R.S.S. Mol-
doveneşti. S-au atestat cazuri de manifestări de natură naţionalis-
tă din partea studenţilor şi doctoranzilor moldoveni care îşi fac
studiile la instituţiile de învăţământ superior din Moscova, precum
şi a românilor originari din regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi
ale RSS Ucrainene, care lucrează şi îşi fac studiile în Moldova”2.
În opinia liderilor PCM, „manifestările de naţionalism în-
gust şi de patriotism local” erau, de asemenea, şi „un rezultat al
faptului că tinerii nu cunosc istoria ţinutului, aspectele formării
statalităţii şi naţiunii moldoveneşti”, scoţând la iveală „caren-
ţele în predarea istoriei Moldovei în şcolile şi în instituţiile de
învăţământ superior din republică”. Astfel la Universitate, la In-
stitutul Agricol, la Institutul Politehnic şi la Institutul de Medicină
„cursul de istorie nu conţine orientarea contrapropagandistică
cuvenită, nu se iau în considerare diversiunile ideologice ostile
exercitate din străinătate. Se resimte lipsa de specialişti, absenţa
unui sistem unic, metodic de evaluare eficientă a predării mate-
riilor sus-menţionate, precum şi a unei catedre interuniversitare
de istorie a Moldovei”. Perpetuarea „manifestărilor naţionaliste”
era determinată, potrivit hotărârii, şi de cunoaşterea insuficientă de
către tineretul din RSSM a limbii ruse3.
Ca în toate celelalte cazuri, şi hotărârea CC al PCM din 19
august 1986 a trasat o serie de obiective generale propagandistice
şi contrapropagandistice pentru instituţiile ideologice din RSSM
şi a elaborat Măsuri privind intensificarea educaţiei patriotice şi
2
Ibidem.
3
Ibidem, p. 201-202.
211
internaţionaliste a populaţiei republicii, luptei împotriva manifes-
tărilor de naţionalism4.
După cum constatăm din Hotărârea Colegiului KGB al RSS
Moldoveneşti privind implementarea de către secţia a 5-a a KGB
al RSSM a hotărârii Colegiului KGB al URSS din 26 iunie 1986
„Cu privire la participarea organelor securităţii de stat la reali-
zarea directivelor Congresului XXVII al PCUS privind intensifi-
carea muncii ideologico-educative” din 24 iulie 1987, instituţia
respectivă desfăşura activităţi de contracarare a „influenţei naţi-
onaliste” din Occident, exercitate de diferite centre „burgheze”,
atât de emigraţia românească din străinătate, cât şi din RSR. Do-
cumentul obliga personalul de conducere şi operativ al secţiei a
5-a „să ţină sub observaţie colaboratorii redacţiei române a pos-
tului de radio «Europa Liberă», ai Institutului «Drăgan», Uniunii
femeilor evreice din Canada, Misiunii slave, secţiei NTS 22 din
Londra, precum şi ai centrelor propagandistice şi religioase ale
Obiectivului 24, care desfăşoară activităţi subversive împotriva
republicii, utilizând în acest scop, împreună cu secţiile 1, 2, 4, 6,
ordinea modificată de intrare-ieşire din URSS; să evalueze supli-
mentar posibilitatea de a utiliza reţeaua deja formată de agenţi,
în vederea trimiterii lor în străinătate şi identificării emisarilor
centrelor sus-menţionate pe teritoriul republicii”5.
La 10 septembrie 1987 a fost adoptată Hotărârea Biroului
Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei din 8
septembrie 1987, proces-verbal nr. 39, §3 privind implementarea
hotărârii CC al PCUS „Cu privire la manifestările negative în
activitatea unor asociaţii obşteşti informale”. În anexa „strict
secretă” a acestei hotărâri, Cu privire la manifestările negative
în activitatea unor asociaţii obşteşti informale din RSS Moldove-
nească, se semnalează pericolul organizaţiilor informale pentru
ideologia comunistă şi orientarea ei antiromânească. „Deşi edu-
caţia patriotică şi internaţionalistă a tinerilor din republică, se
menţionează în document, se intensifică în continuare, în unele
grupe moldoveneşti de studenţi de la Universitatea din Chişinău,
4
Ibidem, p. 202-204, 205-209.
5
Elena Negru, Gheorghe Negru, PCM și naționalismul (1965-1989). Documente.
Destin românesc. Revistă de istorie și cultură, Serie nouă, Ediție specială, 2010, nr.
5- 6, p. 309.
212
de la institutele pedagogice din Bălţi şi Tiraspol, de la Institutul
de Arte din Chişinău, în rândurile unei părţi a tinerilor creatori se
atestă multe declaraţii imature sub aspect politic despre identita-
tea naţiunilor moldovenească şi română, opinii maximaliste des-
pre realitatea sovietică, peroraţii despre necesitatea luptei pentru
puritatea culturii naţionale. Ca urmare a comunităţii de idei, de
pasiuni proprii unui atare mediu negativ apar, de obicei, grupuri
informale, adunături şi grupări ale elementelor imorale, tinerilor
parazitari şi panicarzi.
La facultăţile de filologie şi de jurnalism de la Universita-
tea de Stat din Chişinău se conturează tendinţe de creare a unor
asociaţii literare informale, editarea revistei samizdat «Ecoul Da-
ciei». Drept motiv a servit nemulţumirea în raport cu activitatea
cercurilor literare existente, precum şi tutela meschină din partea
decanatelor facultăţilor”6.
Acelaşi pericol al influenţei ideilor istoriografiei româneşti
l-au semnalat membrii Biroului CC al PCM şi în timpul discuţiilor
din 22 septembrie 1987 Cu privire la calitatea publicaţiilor din
săptămânalul „Literatura şi arta” şi rolul lor în restructurarea
vieţii spirituale din republică. Conform stenogramei şedinţei Bi-
roului din acea zi, primul care a pus punctul pe „i” a fost I. Calin:
„Mulţi autori, se revolta acesta, îşi îndreaptă aspiraţiile dincolo
de Prut. Ziarul ignoră în mod deschis acel adevăr incontestabil,
care a ajuns la noi din adâncul secolelor, şi anume că lumina vine
spre noi dinspre Răsărit. Mai mult decât atât, acest adevăr se
ignoră şi atunci când se reflectă evenimentele istorice, şi atunci
când se vorbeşte despre evenimentele contemporane. Această teză
adeseori este schimonosită, denaturată. Şi nu este un lucru chiar
atât de inofensiv cum poate părea. S-ar cuveni să întrebăm ce scop
urmăreşte, în acest caz, colegiul redacţional al săptămânalului?!
Reflectarea obiectivă, ştiinţific fundamentată a relaţiilor multise-
culare de prietenie şi frăţie dintre populaţia ţinutului şi marele
popor rus, a influenţei benefice a Rusiei are pentru noi o impor-
tanţă principială. Aceste probleme au fost abordate cu claritate
şi determinare în istoriografia autohtonă, adevărul este de partea
noastră. Unele publicaţii la temă, apărute în paginile săptămâna-
lului, se apropie de insinuările propagandei burgheze, de sursele
6
Ibidem, p. 314.
213
naţionaliste româneşti. Se ştie că autorii multor publicaţii din
România nu recunosc existenţa naţiunii moldoveneşti, noi, mol-
dovenii, nu suntem numiţi altfel decât români care trăiesc pe un
teritoriu temporar înstrăinat”7.
Împotriva devierii de la postulatele istoriografiei sovietice şi
în apărarea moldovenismului antiromânesc s-a pronunţat la şedinţa
sus menţionată şi S. Grossu, prim-secretar al CC al PCM. Acesta
s-a referit la „poziţia nu chiar corectă a ziarului în interpretarea
trecutului istoric al poporului moldovenesc, a formării statalităţii,
naţiunii, limbii sale etc. Dacă analizăm acest mare bloc de pro-
bleme din trecutul istoric al poporului şi din statalitatea noastră,
atunci trebuie să fim sinceri: pornind de la publicaţiile inserate în
ziar, de la interpretările prezentate de către diverşi autori privind
formarea noastră ca popor, se impune concluzia că săptămânalul
se află pe poziţii politice greşite. Este o chestiune principială pen-
tru viaţa politică din republică. Sunt abordări care dau, în primul
rând, apă la moara oponenţilor noştri din Vest. Dacă nu reuşim să
adoptăm poziţii clare în chestiunile respective, atunci ce ne rămâne
de făcut? În această privinţă ştiinţa noastră a elaborat o concepţie
clară, temeinic argumentată din punct de vedere istoriografic”8.
În opinia lui S. Grossu, „În domeniul studierii limbii, al
lingvisticii, în general, se comit o multitudine de greşeli. Sunt de
acord cu tov. Mocanu că ziarul trebuie să ocupe o poziţie mai prin-
cipială. Duşmanii vor să priveze poporul moldovenesc de limbă;
pentru ei nu există Moldova sovietică, ci doar Basarabia. Tocmai
din aceste motive nu ar trebui să ne fie indiferent ce limbă vorbim,
iar ziarul scriitorilor are un cuvânt greu de spus în acest sens. În
ultimul timp a apărut pe la noi un număr mare de românofili. Citesc
articolele lui Dabija şi Saka şi ajung la concluzia că sunt scrise
în limbi diferite […]. Duşmanii noştri vorbesc despre rusificarea
limbii moldoveneşti, deşi, de fapt, nu este vorba despre rusificare,
ci despre românizare. Dar despre aceasta ziarul nu scrie nimic.
Trebuie să ne clarificăm în aceste probleme şi să adoptăm o pozi-
ţie corectă şi principială. Consider că limba moldovenească nu va
avea de suferit, dacă ziarul va scrie într-o limbă moldovenească
7
Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit”al României și supărarea Mos-
covei. Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM
(1965-1989). Studiu și documente, vol. 2 (1976-1989), Tehnica-Info, 2016, p. 93.
8
Ibidem.
214
îngrijită. Suntem obligaţi să ne gândim la cei care ne citesc, ne
ascultă. În acest sens, sunt de părere că ziarul literaţilor trebuie să
apere şi poziţia limbii. În cadrul Academiei s-au scris numeroase
studii despre limba moldovenească şi nu se cade să deviem de la
ele. Nu în zadar avem un Institut de Limbă şi Literatură”9.
Hotărârea „strict confidenţială” a Biroului CC al PCM din
22 septembrie 1987 Cu privire la neajunsurile grave în activitatea
săptămânalului „Literatura şi arta” a constatat că „redactorul-şef
adjunct, tov. A. N. Blanovschi, şi secretarul responsabil, tov. E.
S. Gheorghiţă, au manifestat lipsă de răspundere la pregătirea
materialelor către Ziua restabilirii puterii sovietice în Basarabia
şi unirii ei cu Patria sovietică. Săptămânalul nu are o linie clară
în reflectarea chestiunilor ce ţin de ideologie, inclusiv a celor de
educaţie a oamenilor muncii în spiritul internaţionalismului şi al
patriotismului. Referindu-se la etnogeneza poporului moldove-
nesc, unii autori recurg la fundamentări dubioase în problema
unităţii şi continuităţii”10.
Conducerea RSSM depunea eforturi pentru a contracara nu
doar abordările istorice româneşti, concepţiile privind limba şi
identitatea românească, ci şi eventualele contacte ale Obiectivu-
lui 24 (RSR) cu Mişcarea democratică şi Clubul A. Mateevici din
Chişinău. Astfel, Hotărârea Colegiului KGB al RSS Moldoveneşti
din 16 iulie 1988 Cu privire la activizarea muncii de infiltrare
în centrele subversive de informaţii şi ideologice ale adversaru-
lui obliga secţia a 5-a şi alte subdiviziuni ale KGB „să acorde o
atenţie deosebită identificării şi interceptării unor posibile acţiuni
ale serviciilor speciale şi centrelor ideologice ale adversarului şi
ale «Obiectivului 24» privind stabilirea unor legături cu structu-
rile informale din Chişinău: Mişcarea democratică, Clubul lite-
rar-muzical «A. Mateevici» şi cu grupurile clericale cu dispoziţii
extremiste. Pentru realizarea practică a măsurilor sus-menţionate
să creeze un grup operativ sub conducerea şefului-adjunct al sec-
ţiei a 5-a, tov. M.G. Lesnik”11.
Amplificarea mișcării naţionale din RSSM în a doua jumătate
a anului 1988 a alertat conducerea de la Moscova. La sfârşitul lunii
9
Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit”al României..., vol. II, p. 94.
10
Ibidem.
11
Arhiva Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova (ASISRM),
inv.7850, dosar 6, filele 108-112.
215
noiembrie 1988, au sosit la Chişinău, în scopul studierii situaţiei
social-politice din republică, V. Kosteţki şi V. Auman, funcţionari
ai aparatului CC al PCUS. Aceştia s-au întâlnit, la 2 decembrie
1988, cu membrii Biroului și cu şefii de secţii ai CC al PCM, cu
vicepreşedintele Consiliului de Miniştri responsabil de problemele
ideologice, cu primul secretar al comsomolului. V. Kosteţki, mult
mai realist şi autocritic decât conducerea de la Chișinău, a indicat
o serie de cauze care au condus la „creşterea bruscă în ultimul an
şi, mai ales, în ultimele luni a tensiunii în sfera relaţiilor interetnice
din republică”. El a menţionat, în primul rând, „devierile grave de
la politica naţională leninistă, greşelile şi neajunsurile care s-au
admis în trecut în organizarea procesului de studiere şi, în special,
de aplicare a limbii moldoveneşti în activitatea structurilor de stat,
în sfera de producere şi în cea social-politică, lacunele grave în re-
alizarea cunoscutei hotărâri a CC al PCM cu privire la dezvoltarea
limbii moldoveneşti”12.
Pe de altă parte, V. Kosteţki s-a referit şi la „abordările su-
perficiale” şi „învechite” ale conducerii din RSSM, îndemnându-i
pe reprezentanţii oficialităţilor să fie mai flexibili şi să accelereze
ritmul restructurării. Dar, desigur, atitudinea critică a lui V. Kos-
teţki şi, în general, a Moscovei lui M. Gorbaciov se limita numai
la „deformări” şi „greşeli”, iar flexibilitatea acestuia era doar un
instrument necesar pentru a păstra, într-un fel sau altul, ocupaţia
sovietică, regimul şi ideologia comunistă şi, mai ales, moldove-
nismul sovietic – temelie teoretică obligatorie pentru a justifica
menţinerea în continuare a RSSM (Basarabiei) în cadrul URSS.
Astfel, V. Kosteţki recomanda: „Nu ar trebui să trecem cu vede-
rea modul cum în cadrul şedinţelor clubului (A. Mateevici - n.n.),
la mitinguri se încing premeditat spiritele, se alimentează ideile
antiruseşti. S-au făcut deja declaraţii, cum că, în 1940, Moldova
a fost ocupată de armatele sovietice, că în acea vreme poporul
moldovenesc îi considera pe ruşi drept cotropitori”13.
Reprezentantul CC al PCUS era revoltat şi de faptul că
„se fac încercări de a revizui importanţa alipirii Basarabiei la
Rusia şi alte evenimente din perioada sovietică”. Deşi constata
că solicitarea privind acordarea statutului de limbă de stat „limbii
12
Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit”al României..., vol. II, p. 56.
13
Ibidem.
216
moldoveneşti”, recunoaşterea identităţii dintre limbile moldove-
nească şi română, înlocuirea alfabetului rusesc (chirilic) cu cel
latin se bucurau de susţinerea majorităţii populaţiei din RSSM,
acesta menţiona: „ne vine greu să apreciem cât de fundamentate
ştiinţific sunt cele trei chestiuni, cu atât mai mult cu cât şi savanţii
din Moldova nu au o poziţie consolidată în ceea ce priveşte al-
fabetul şi denumirea limbii (moldovenească sau română). Le-am
spus deschis şi scriitorilor, şi altor interlocutori. De exemplu,
pentru mine e de neînţeles cum ar putea un moldovean să accepte
ca limba sa să fie denumită română, chiar dacă apropierea dintre
cele două limbi este evidentă, indiscutabilă. Abordând problema
de pe poziţii istorice, constatăm că în teritoriile care acum se află
parţial în componenţa României, moldovenii îşi aveau statalita-
tea lor cu mult înainte de a fi format statul român. Şi basta. De
ce acum să fie înlocuită o limbă cu altă limbă, eu nu înţeleg. Că
printre intelectuali există stări de spirit proromâneşti s-a văzut
şi în cadrul discuţiilor, cred că nu veţi putea nega această reali-
tate. Nu mă voi referi la manifestările extreme ale acestora, deşi
aşa manifestări există. De exemplu, în cadrul unei dezbateri, un
savant a fost întrebat: să admitem că limba va fi numită română,
ce urmează? Răspunsul a fost: urmează proclamarea Republicii
Democratice Române. În opinia mea, sunt poziţii extremiste, care
nu au răspândire largă, deşi nici acestea nu ar trebui neglijate,
deoarece în fiecare propunere se conţine şi o finalitate – scopul
urmărit prin această propunere. Nu aş putea spune acum cine şi
ce scopuri urmăreşte. Deocamdată, revendicarea este univocă
– recunoaşterea identităţii şi atât. De altfel, o atare manieră de
a defini problema – identitate şi numai identitate – de asemenea
pune în gardă. Ei bine, şi mai departe? Mai departe s-ar putea să
apară şi celelalte chestiuni. O atare tactică nu poate fi exclusă”14.
Constatând că avântul mişcării naţionale din RSSM nu putea
fi stăvilit, câştigând teren nu doar în rândurile intelectualilor, ci
şi în cele ale muncitorilor şi ţăranilor, V. Kosteţki propunea in-
filtrarea membrilor PCM în rândurile organizaţiilor naţionale in-
formale, pentru a prelua conducerea acestora. „Nu ştiu, menţiona
acesta, dacă noţiunea de «activitate sub acoperire» este cea mai
14
Elena Negru, Gheorghe Negru, Perestroika și misiunea specială a PCM (1986-
1989), Destin românesc, Revistă de istorie și cultură, Serie nouă, 2016, nr.1(95 p. 56.
217
reuşită în contextul dat, dar poate că are sens să vă gândiţi cum să
plasaţi în interiorul mişcării comunişti de încredere, care să preia
conducerea. Pur şi simplu îmi exprim gândurile cu voce tare, sunt
idei de discutat, dar ceva trebuie să facem. Neapărat. Să facem
astăzi, căci mâine poate fi prea târziu. Este absolut clar”15.
V. Kosteţki avertiza, pornind de la prevederile din proiectul
programului Mişcării democratice, că „poate începe o «remode-
lare» treptată a opiniei publice în vederea separării de facto a
republicii de Centru [...] Cu ce s-au terminat aceste ambiţii în
Republicile Baltice? Cu afişarea peste tot, inclusiv la mitinguri,
a lozincilor de tipul «Afară cu ruşii!», «Suveranitate absolută,
separare de URSS!» etc.”16
În opinia lui V. Kosteţki, o soluţie posibilă pentru stăvilirea
mişcării naţionale şi detensionarea situaţiei din RSSM era adapta-
rea activităţii propagandistice a PCM la condiţiile noi din perioada
„restructurării”. „În toate discuţiile purtate am pus aceeaşi între-
bare: cum se desfăşoară în republică procesul de educaţie în spirit
internaţionalist a oamenilor muncii, studenţilor, elevilor etc.? Voi
preciza din capul locului că nici ministrul învăţământului, nici mi-
nistrul culturii nu au avut ce spune în această problemă […]. Nu
aş vrea să cred că nu v-aţi ocupat de chestiunea în cauză, că nu aţi
abordat tema dată în discuţii. Nu ne-am putea imagina că educaţia
internaţionalistă lipseşte în şcoli, instituţii de învăţământ superior
[...] Fireşte, am văzut mai multe publicaţii de presă la tema dată
[...]. Dar, în aceeaşi măsură, ne-am convins, inclusiv din discuţi-
ile avute, că educaţia internaţionalistă, mai ales în colectivele de
muncă şi în instituţiile de învăţământ superior, nu este suficient
corelată cu situaţia politică concretă din republică, nu este promo-
vată prin prisma chestiunilor acute care sunt vehiculate în prezent
sau care pot apărea pe viitor.
În afară de aceasta, comitetele de partid, organizaţiile ide-
ologice nu dispun de suficiente materiale metodice şi informative
în cele mai dezbătute probleme [...]. Dacă nu se va depăşi situaţia
actuală, nu se va putea obţine acea eficienţă, pe care o aşteptăm de
la activitatea ideologică, ca să nu mai vorbim despre implicarea
organizaţiilor de partid, a instituţiilor ideologice, a tuturor comu-
15
Ibidem, p. 57.
16
Ibidem.
218
niştilor în lupta cu extremismul […]. Nu se estimează perspectiva,
nu se elaborează noi metode de lucru propagandistic, care sunt
revendicate de momentul actual şi care, în caz de necesitate, ur-
mează să fie explicate şi însuşite în activitatea de viitor”17.
După cum se ştie, insistenţa asupra falsului internaţionalism
sovietic nu a condus la rezultatele scontate de PCUS şi PCM. În
anul 1989, dată fiind intransigenţa ideologică a partidului comunist
şi promovarea miturilor imperiale şi a moldovenismului sovietic,
situaţia din RSSM a devenit şi mai tensionată. La acea dată, nu se
mai miza pe „educaţia internaţionalistă”, deşi propaganda dema-
gogică a valorilor sovietice nu a încetat, ci pe eficienţa activităţii
KGB.
La 10 aprilie 1989 a fost emis ordinul nr. 013 al președintelui
KGB din RSSM Cu privire la crearea unui grup operativ al KGB al
RSS Moldoveneşti pentru grupările informale. Documentul remar-
ca „tendinţa de agravare a situaţiei politice şi operative, în urma
intensificării activităţii ostile naţionaliste, extremiste, antisociale a
unui şir de membri ai grupărilor informale […], pericolul social şi
politic pe care îl prezintă manifestările ostile sus-menţionate […],
necesitatea de a identifica la timp iniţiatorii lor şi a izola consecin-
ţele negative”, preconizând, „în conformitate cu pct.1 al ordinului
nr. 066 din 2.02.1988 al preşedintelui KGB al URSS […], crearea
unui grup operativ al KGB al RSS Moldoveneşti, ce să realizeze
activitatea de contrainformaţii privind grupările informale, cu un
termen [de activitate] de un an”18.
De asemenea, în Hotărârea Colegiului KGB al RSS Moldo-
veneşti din 27 aprilie 1989 Cu privire la munca secţiei orăşeneşti
Bălţi şi a secţiei raionale Soroca privind prevenirea proceselor
negative din mediul tineretului şi măsurile de activizare continuă
a acesteia, semnată de Gh. Lavranciuc, se constata că „în rândul
unor categorii de tineri se atestă tendinţe stabile de manifestare a
unor fenomene negative, care, într-un şir de cazuri, capătă o ori-
entare extremistă. Se intensifică izolarea naţională, au fost create
mai multe asociaţii de amatori ale tinerilor («Vatra» – la Bălţi,
«Patrimoniu» – la Soroca), care sunt folosite de elementele ostile
pentru a tensiona atmosfera, a desfăşura acţiuni antisociale, a-i
17
Elena Negru, Gheorghe Negru, ,Perestroika” și misiunea...., p. 58.
18
Ibidem.
219
împinge pe tineri pe calea demagogiei politice, răspândirii unor
stări de spirit naţionaliste, antiruseşti”19.
În situaţia dată, KGB preconiza: 1) „măsuri în vederea influ-
enţării lor („a persoanelor anterior condamnate şi supuse profi-
laxiei pentru activitate antisovietică, revizionistă şi naţionalistă”,
care îşi asumau rolul de lideri – n.n.) active, compromiterii şi izo-
lării de grupările apărute”; 2) „identificarea şi stoparea acţiunilor
străinilor, mai ales ale cetăţenilor Obiectivului 24 (RSR - n. n.),
care contribuie la acutizarea situaţiei în mediul tinerilor”; 3) „să
creeze, până la sfârşitul anului 1989, poziţii operative în cadrul
grupărilor în care au loc procese cu orientare politică nocivă, al
unităţilor de învăţământ şi căminelor, colectivelor de tineri de la
întreprinderile din industrie şi transport, ai căror membri menţin
legături cu uniunile informale din Chişinău şi cu grupurile lor din
provincie, participă la mitinguri şi la demonstraţii neautorizate”20.
La 20 iulie 1989, a avut loc o şedinţă a Secretariatului CC al
PCM (au asistat S. Grossu, V. Pşenicinikov, M. Snegur, V. Semi-
onov, I. Guţu) la care au participat emisarii Moscovei, V.I. Nako-
necinîi, şef de sector al CC al PCUS, şi V. I. Lopatkin, organizator
responsabil în cadrul Secţiei organizare de partid şi personal a
CC al PCUS. Aceştia aveau misiunea de a „simţi pe viu” situaţia
din RSSM, a-i consilia pe liderii republicii şi, desigur, a informa
conducerea PCUS cu privire la ceea ce se întâmpla aici. După
întâlnirile şi discuţiile cu „72 de membri ai activului electiv” din
RSSM, V.I. Nakonecinîi afirma că „situaţia este gravă, premergă-
toare crizei” . În opinia lui, situaţia era tensionată şi de „lipsa unei
reacţii prompte, a unor concluzii tranşante (din partea conducerii
CC al PCM şi a RSSM – n.n.) privind simbolica difuzată în public,
la noile interpretări ale evenimentelor istorice, în special ale celor
legate de anii 1812, 1918 şi 1940, promovate de către o serie de
savanţi şi scriitori”21.
Răspunzând la îngrijorările exprimate, în discursul reprezen-
tantului CC al PCUS, faţă de aceste interpretări, faţă de manifesta-
rea „stărilor de spirit antisovietice şi antiruseşti” din luna iunie şi
iulie din RSSM, S. Grossu afirma: „Vreau să vă asigur că nu vom
19
Elena Negru, Gheorghe Negru, ,Perestroika” și misiunea...., p. 58.
20
Ibidem, p.58-59..
21
Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit”al României..., p. 98.
220
ceda poziţiile. Desigur, informalii cer de la noi nu ecologie; toate
acestea sunt fleacuri. Ei vor ca noi să ne abatem de la evenimente-
le istorice deja cunoscute, pentru ca ei să se simtă învingători. Nu
le vom oferi această posibilitate [...]. Aceasta este lupta noastră,
lupta cea adevărată [...] Esenţial este să avem o linie fermă, o
politică clară [...]. Cursul nostru trebuie să fie strict [...]. Nu vom
accepta niciun fel de compromisuri în chestiuni principial corecte,
cum ar fi cele istorice, de exemplu”22.
Referindu-se la relaţiile conducerii PCM cu mişcările infor-
male, în special cu Frontul Popular, V.I. Nakonecinîi, ca şi, anterior,
V. Kosteţki, recomanda ca oficialii să dea dovadă de flexibilitate:
„Aş vrea să înţelegeţi, menţiona acesta, că, în niciun caz, nu poate
fi vorba despre interdicţii. Aceste procese nu mai pot fi interzise.
Evenimentele evoluează cu de la sine putere [...] Principala suges-
tie, pe care am făcut-o aici, vizează faptul că trebuie să se lucreze
prin comuniştii din aceste mişcări. Cât priveşte Uniunea, ceea ce
pot să spun cu siguranţă este că parcurgem vremuri grele, foarte
grele”23.
Dacă, anterior, S. Grossu acceptase sugestia lui V.I. Nako-
necinîi privind iniţierea contactelor cu FPM şi celelalte mişcări
informale, pentru „a le da în obraz” şi a-i „readuce pe calea cea
dreaptă”, de data aceasta oficialul nu a fost de acord cu atitudi-
nea contemplativă faţă de acţiunile ce puneau în pericol puterea
existentă. El a insistat că „în această problemă, poziţia Centrului
ar trebui să fie mai clară. Se fac apeluri directe la răsturnarea
puterii, la conflicte interetnice, se declară în mod făţiş lozinca
«Moldova pentru moldoveni»”24.
Liderii PCM, constrânşi de amploarea „valului” mişcării na-
ţionale, au acceptat propunerile privind proclamarea „limbii mol-
doveneşti” drept limbă de stat şi revenirea scrisului din RSSM la
alfabetul latin, dar, conştienţi de misiunea lor, ţinând cont, desigur,
de recomandările conducerii de la Moscova, au respins categoric
recunoaşterea în textul legii, care urma să fie adoptată, a identităţii
dintre limba „moldovenească” şi cea română. Astfel, la şedinţa
Biroului CC al PCM din 27 iulie 1989, care a discutat Legea cu
22
23
Ibidem.
24
Ibidem, p. 99.
221
privire la grafia latină, unul din membri (în stenograma şedinţei
numele vorbitorului nu este specificat) a expus opinia care exprima
succint şi clar esenţa testamentului politic al Moscovei imperiale
pentru adepţii săi din RSSM (din păcate, acest „testament” a fost
respectat întocmai de toate guvernările „democratice” ulterioare).
„Consider, avertiza acesta, că nici în această lege şi nici în ori-
care altă lege, nici acum şi nici în viitor, în niciun caz nu poate fi
scris «identitatea limbilor moldovenească şi română». La modul
practic recunoaştem acest lucru, deoarece aşa şi este, însă în lege
nicăieri, niciodată nu trebuie să fie scris” (s. n.)25.
La fel de categoric a fost şi primul secretar, S. Grossu: „Re-
ferinţele la «identitate» trebuie omise odată şi pentru totdeauna (s.
n.), deoarece acestea nu au nicio atribuţie la introducerea grafiei
latine. Când vorbim despre trecerea la grafia latină a limbii mol-
doveneşti, ca limbă de origine romană, avem în vedere întregul
grup de limbi romanice, care este unul numeros. Nu română ca
origine, ci romană. Limba română, la rândul său, de asemenea
este de origine romană. În acest sens avem o poziţie clară, bine
determinată. De aici şi asemănarea dintre cele două limbi [...]. La
urma urmei, chiar dacă şi ucraineana, şi belorusa se aseamănă
cu rusa, fiecare naţiune îşi apără propria limbă, propria cultură
şi în niciun caz nu face referinţă la similitudini. Consideră că este
vorba despre limba naţională, maternă. De exemplu, cu referinţă
la limba belorusă, în prezent, în Belarus chiar se deschid şcoli cu
predare în belorusă [...]. Şi acolo limba belorusă va fi decretată
limbă de stat. De ce atunci noi ar trebui să ne referim la statul
român, la care nu avem şi nu am avut niciodată vreo atribuţie.
Faptul că o parte din Moldova s-a întâmplat, să zicem, să fie inclu-
să în componenţa Statului burghez român nou-creat nu poate servi
drept fundamentare. Acest fapt nu are de-a face cu fundamentarea
[...]. În partea de fundamentare trebuie să evităm referinţele la
identitate. Chiar şi în raportul preşedintelui Prezidiului Sovietului
Suprem, în alte rapoarte putem adăuga o frază prin care să spu-
nem că sunt două limbi independente etc.”26.
Pe de altă parte, după cum o demonstrează Hotărârea Cole-
giului KGB al RSS Moldoveneşti Cu privire la procesul restructu-
25
26
Ibidem, p. 99 - 100.
222
rării activităţii operative de serviciu a SR Râşcani a KGB al RSSM
din 2 octombrie 198927, precum şi Hotărârea Colegiului KGB al
RSS Moldoveneşti „Cu privire la transpunerea în fapt a hotărârii
din 5 septembrie 1989 a Colegiului KGB al URSS «Despre sar-
cinile organelor securităţii statului ale URSS privind apărarea
regimului constituţional sovietic»” din 28 noiembrie 1989, Româ-
nia (Obiectivul 24) reprezenta în continuare o adevărată obsesie
pentru organele KGB din RSSM, aşa cum fusese, de altfel, şi în
perioadele precedente. Astfel, în ultimul document se menţiona:
„Pe fondul proceselor ce se desfăşoară în republică, se constată o
reorientare a aspiraţiilor serviciilor speciale ale adversarului, în
principal SUA, RFG, Israel, organelor speciale ale Obiectivului
24, precum şi ale centrelor subversive străine legate de ele, în
vederea obţinerii de informaţii de natură politică. Folosind mo-
dificările juridice în domeniul relaţiilor internaţionale, caracterul
deschis al societăţii noastre, reprezentanţii lor încearcă – pornind
de la chestiunea basarabeană (s. n.) şi evreiască, exagerate în
mod artificial, precum şi sub masca religiei – să aducă prejudicii
politice, să creeze o reţea de informatori, o bază pentru acţiuni
anticonstituţionale şi alte acţiuni ostile, să-i transfere pe teritoriul
Moldovei”. Dată fiind această situaţie, printre sarcinile de bază ale
secţiei a 3-a, o structură nou-creată în cadrul KGB al RSSM, se
număra şi „neutralizarea intenţiilor patriarhiei Obiectivului 24 de
a prelucra clericii în spirit naţionalist român”28.
În fond, în pofida liberalizării regimului totalitar, ca rezultat
al „restructurării” iniţiate de M. Gorbaciov, KGB din RSSM era
preocupat, ca şi în anii războiului ideologic şi propagandistic al
PCM, să apere ideologia comunistă şi moldovenismul sovietic, să
contracareze pătrunderea literaturii şi influenţa ideilor istoriografiei
din RSR referitoare la identitatea românească şi la chestiunea Ba-
sarabiei, contactele umane dintre românii de pe ambele maluri ale
Prutului, care, în condiţiile mişcării naţionale şi democratice din anul
1989, erau percepute de către autorităţi drept surse de contaminare
naţionalistă şi antisovietică mai periculoase ca niciodată.
27
Ibidem, p. 828-832.
28
Elena Negru, Gheorghe Negru, PCM şi naţionalismul ..., p. 328-332.
223
**********
Abstract: The present paper reveals the way in wich USSR

propaganda campaigns, initiated in 1965, oriented against the
,,special cours” of RSR and the historiography, the ,,nationa-
list” intellectuals and the MSSR population, became, during M.
Gorbachev’s restructuration, a ,,life and death struggle”with the
MSSR movment for democratisation and national emancipation.
Realizing that the regime that gave it life was endangered, the
CC of the PCM tightened its rows in order to defend the soviet
status quo, accepting only cosmetic, inessential modifications in
the linguistic and cultural policy, in the relation with Romania.
The representatives of the CC of the CPUS, delegated in 1988 and
1989 to Chisinău by the imperial center, even if they were more
tolerant with the general political requests, had the same position
as the leaders of CC of the PCM regarding the recognition of the
identity of the language spoken in the MSSR and the RSR and the
return to Romanian cultural values. In this sense, the loss of the
ideological control over the masses and their rejection of the an-
ti-Romanian moldavianism and of the Russian and Soviet imperial
miths meant the irrevocable loss Bessarabia –what Moscow never
wanted to accept.
Keywords: perestroika, historiographical confrontation, So-
viet – Romanian relation, Bassarabia Issue, Romania
224
II. Republica Moldova: parcursul ei de
la colonie sovietică la suveranitate și
independență
Fierbinte, la propriu și la figurat, a fost vara anului 1991.
225
Condamnarea Pactului Molotov- Ribbentrop și a ocupației sovietice
27 august 1991. Chișinău. Piața Marii Adunări Naționale.

Republica Moldova este un stat liber și independent!
226
Drumul spinos spre independență
al Republicii Moldova
Mihai PATRAȘ,
doctor habilitat în economie, profesor universitar,
președinte al Comisiei economie și buget și
membru al Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova (1990-1994),
Laureat al Premiului Academiei Române
Absolvent al Institutului Politehnic din

Chişinău, specializarea „Finanţe şi credit” (1972).
Studii doctorale la Institutul de Economie şi
Organizare a Producţiei Industriale din Novosibirsk,
doctor în economie (1983). În anii 1972-1989 acti-
vează în cadrul Institutului de cercetări ştiinţifice
în domeniul planificării în calitate de economist,
cercetător ştiințific inferior, cercetător științific su-
perior, şef de grupă/ laborator/ secţie. Şef de secţie
la Comitetul de Stat pentru Planificare a Republicii
Moldova (1990). Deputat al poporului şi preşedinte
al Comisiei Parlamentare permanente pentru economie şi buget (1990-1994),
membru al Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova. Preşedinte (fon-
dator) al Asociaţiei Economiştilor din Republica Moldova (1991), din 1998
– vicepreşedinte.
Autor a peste 400 lucrări în domeniile financiar-bancar, statisticii, ba-
lanţei legăturilor dintre ramuri, dreptului economic, relaţiilor economice şi
financiar-valutare externe etc. Autor a unor dicționare în și din română. Din
anul de studii 1983/1984 până în 1990 - lector, din 1994/1995 – până în 2020
prof. univ. de statistică la Universitatea de Stat din Moldova, Academia de
Studii Economice, Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele
Republicii Moldova, şef al catedrei «Bănci şi finanţe».
Membru titular al Academiei Internaţionale de Management (1996),
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul ştiinţei, tehnicii
şi producţiei (1996), Laureat al Premiului AŞM (2004), Laureat al Premiului
«Victor Slăvescu» al Academiei Române (2004).
Decorat cu medalia „Meritul Civic” și „Ordinul Republicii”.
227
************
Independența nu este un act, adoptat printr-o decizie, ci
este un drum, un proces spinos și îndelungat.
Primul document oficial, care a pus bazele independenței

politice, a fost Concepția autogestiunii teritoriale a Republicii
Moldova. În 1988, la propunerea Institutului de Cercetări Știin-
țifice în domeniul Planificării (ICȘ în DP) al Comitetului de Stat
pentru Planificare/ CSP (unde lucram în calitate de șef laborator),
Guvernul Republicii Moldova, la 30 octombrie 1988, a adoptat
o decizie istorică – elaborarea Concepției sus-numite. Autogesti-
unea economică înseamnă, că ne putem întreține de sinestătător.
Independența economică reprezintă baza independenței politice.
În acest scop, au fost create trei grupuri/ comisii de lucru de
alternativă: a Institutului de Economie a AȘM, a Universității de
Stat din Moldova și a Institutului, unde lucram1. Comisia de bază
era cea a Comitetului de Stat pentru Planificare, care urma, pe bază
de concurs, să selecteze cea mai performantă lucrare și să continuă
cercetările.
Concepția învingătoare a fost recunoscută cea a Institutului
de Planificare/ ICȘ în DP, care a și fost luată ca bază, ulterior
completată cu informații din celelalte comisii. Drept urmare, la
institut a fost creat un laborator, care urma să continue cercetările
considerate atunci a fi prioritare în domeniu.
La baza cercetărilor era situația economică a R. Moldova,
caracterizată cu depășirea anuală a exporturilor (în fostele re-
publici unionale și în alte state) asupra importurilor2. Deci, în
1
În anii 1980 statele baltice (Estonia, Letonia, iar mai târziu și Lituania), dar și
Georgia, au fost primele, care au pornit pe calea independenței politice. Era greu, era
riscant. Doar era URSS (cu KGB-ul și alte organe represive etc.). Aceasta a fost po-
sibil inclusiv datorită politicii de liberalizare și de restructurare, promovate de liderul
sovietic Mihail Gorbaciov.
În perioada respectivă, subsemnatul lucra în calitate de șef de Laborator (al ba-
lanțelor legăturilor dintre ramuri, apoi a relațiilor interrepublicane, iar mai târziu al
autogestiunii teritoriale). La acest capitol țările baltice erau în frunte, de aceea o
colaborare cu ei era necesară și foarte fructuoasă. Ei, intr-o formă foarte altruistă, se
impărtășeau cu experiența lor.
2
Până în 1990 era interzisă folosirea în rapoartele științifice a noțiunilor „export”
și „import” raportat la republicile unionale, fiindcă ele conțineau și un aspect/subtext
politic. În locul acestora, se foloseau termenii „livrări interrepublicane” (în limba
rusă – „межреспубликанские поставки” sau „вывоз и ввоз продукции”).
228
prețurile de atunci, volumul produsului global/ produsului fabricat
era mai mare, decât cel consumat (cu 400,0-1000,0 mil. rub., în
funcție de an). Adică Republica Moldova „dădea mai mult, decât
lua” de la alții (de la alte „republicile-surori”). Aceasta însemna,
că noi aveam o contribuție pozitivă. O astfel de situație se repeta
din an în an pe parcursul unei perioade destul de reprezentative.
(Atunci se considera, că rubla era comparabilă ca valoare cu dola-
rul american).
Oficial însă despre acest lucru nu se vorbea, nu era voie de
vorbit. Cine vorbea, sau scria, era pedepsit, inclusiv cu închisoa-
rea. În documentele oficiale se repeta una și aceeași teză: Repu-
blica Moldova era asigurată cu ajutor frățesc din partea celorlalte
republici-surori, în primul rând Federația Rusă/ FR. Această teză
era în toate documentele oficiale ale timpului, care trebuiau repe-
tate și în materialele științifice3. Dacă făcea-i o abatere (dar aici era
vorba despre abatere politică), atunci ... aveai probleme cu „orga-
nele competente” (în primul rând, cu cei de la KGB). Anume acest
fapt (depășirea tuturor exporturilor față de importuri) îi permitea
autorului să facă concluzia privind independența economică a
Republicii Moldova.
Însă în anul 1988 venise deja liberalizarea și era permis deja
de spus unele adevăruri. Desigur, dacă știai să le și argumentezi4.
În vara anului 1990, la 25 iulie, Parlamentul R. Moldova a
adoptat o decizie deosebit de importantă, posibil istorică, „Despre
concepția trecerii la economia de piață în Republica Moldova”5.
Hotărârea a fost o reacție la decizia Parlamentului URSS „Progra-
mul de 500 zile”, lansat de economistul rus Grigore Iavlinski, la
3
Nu era clar, de ce FR gestiona (cum se afirma) mai multe republici ca la urma urmei
să le dea „cu dea sila” resurse/ bunuri.
4
Era extrem de dificil (și riscant) de demonstrat marilor partocrați ex-sovietici,
că exportul la noi depășește importul (după valoare) atunci, când oficial se afirma
inversul, mai ales dacă ținem cont de faptul, că în fruntea acestora era toata elita de
partid și de stat – Simion Grosu, prim-secretar al PCM; Ivan Ustian, președintele
Consiliului de Miniștri al R. Moldova; A. Jucenco, președintele de atunci aL AȘM;
A.Vorotilo, președintele Comitetului de Stat pentru Statistică a R. Moldova; Vasile
Iovv, primul secretar al comitetului de partid comunist orășenesc Bălți. Însă demon-
strația a fost relativ „simplă”, fiindcă tot „marxiștii” sovietici operau cu emoții, iar eu
operam cu cifre. Din nou apărea întrebarea firească: De ce URSS trebuie să ne țină-n
„spate”, „să ne hrănească”, dacă suntem „în minus”, ne dau mereu ajutor, ne oferă/ dă
dotații? De ce să ne „hrănească” ca pe niște „ploșnițe”? [8] Dar demonstrarea depășirii
exporturilor asupra importurilor însemna nu altceva, decât independența economică.
5
Revoluția burgheză, prima din lume, din Olanda a avut loc în anul 1649.
229
propunerea președintelui Mihail Gorbaciov. Se credea ca reforme-
le în economie vor merge mai rapid și mai ușor, decât în realitate.
N-a fost să fie așa. Când am prezentat în Parlamentul R. Moldova
coraportul la respectivă hotărâre, am menționat, că ceea ce au făcut
„capitaliștii” în aproape 400 de ani (!) (trecerea de feudalism la
capitalism), noi nu putem face în doar 500 zile. Dar trebuie să în-
cepem. Această hotărâre reprezintă începutul trecerii la economia
de piață la noi. În hotărârea menționată (art.4) a fost prevăzut,
alături de altele, ca să fie emisă moneda proprie (din 1991) [8].
Nu a fost stabilită denumirea (din cauza împotrivirii unor deputați
bolșevici sau bolșevizați), dar necesitatea introducerii monedei
naționale a fost recunoscută6. (Atunci parlamentarii nu se împo-
triveau introducerii monedei naționale, dar se opuneau denumirii
ei, de „leu”, ceea ce ne orienta spre România). Denumirea a fost
stabilită cu foarte mare greu abia în ianuarie 1992, când Ucrai-
na vecină a emis cvazi-moneda (cuponul), după o vizită de lucru
la București, unde a venit și reprezentantul firmei franceze, care
urma să confecționeze moneda. Emiterea monedei propriu-zise,
care reprezintă un simbol important al Independenței, a avut loc
abia la 29 noiembrie 1993, fiindcă atunci intens se promova ideea
(de către fostul ministru al economiei), că moneda proprie trebuie
(poate) fi emisă numai după ce se va asigura o creștere economică.
Noi eram (și suntem) de părerea, că creșterea economică poate fi
asigurată numai punând în circulație moneda proprie, care va
și asigura creșterea. În condițiile de atunci o creștere economică nu
putea fi asigurată cu rubla (moneda altui stat).
Al treilea document important, ce ține de independență
politică, este decizia Prezidiului Parlamentului Republicii Moldo-
va privind respingerea referendumului unional. Mihail Gorbaciov
voia să facă un „socialism cu față umană”, cu tratate între repu-
blici unionale, cu mai multe drepturi pentru republicile unionale.
În 1990 am fost ales membru a numeroase comisii parlamentare7
6
Probabil, Republica Moldova a fost prima printre republicii unionale, care a luat
o atare hotărâre.
7
Încă în 1982/1983, autorul acestor rânduri a fost pedepsit pentru faptul, că spunea/
scria adevărul despre relațiile R. Moldova cu celelalte republici. Afirma ceea ce rezul-
ta din cifre, spunea adevărul, care nu corespundea cu afirmațiile oficiale. Din aceasta
cauză s-a amânat susținerea tezei de doctor, timp de cca. 2 ani a fost „interogat” la
securitate. Timp de aproape un an a durat examinarea tezei la Moscova, la Comisia
Superioară de Atestare etc. Aceasta s-a petrecut cu cca. 38-40 de ani în urmă.
230
(inclusiv privind „Tratatul cu privire la comunitatea economică”,
sau Tratatului privind noua comunitate de state). Tratatul (pro-
iectele de documente) avea mai multe denumiri, esența lor fiind
aceeași. Eu atunci am propus două lucruri.
Din comunitate să facă parte „x” state „doritoare”. (Concep-
ția „x+0”, în loc de 15 state care erau până în 1990, „15+1”, adică
fără „primul printre egali” și fără „fratele mai mare”, cum se afirma
atunci în documentele oficiale, adică comunitatea să fie benevolă).
Relațiile dintre republici/state urmau să fie organizate „pe
orizontală”, fără participarea centrului și fără existența lui.
Fiecare republică (cu excepția țărilor baltice, care nu dorea să
participe la noua comunitate) completa Tratatul propus de Comisia
unională. Republica Moldova a venit cu un proiect radical nou.
Noua comunitate, în viziunea noastră, urma să fie constituită de „x”
state, dar, repet, fără păstrarea centrului („0”). Poate în noua
Comunitate de state, dacă așa-i de democratică cum se spunea, do-
rește să participe și Republica Populară Mongolă, R. P. Chineză,
R. P. D. Coreeană, dar și alte foste state socialiste (independente).
Nu trebuie să le interzicem, vom fi mai mulți. La ședința comisiei
comune (a Moscovei și a R. Moldova), când delegația noastră8 și-a
expus poziția, membrii comisiei unionale „au înlemnit”. Au pro-
pus să facem o pauză și fiecare membru al delegației noastre era
însoțit de un membru al delegației FR. Au spus, că noi „am avea
dreptate”, va fi așa cum dorim noi, dar nu acum. Ceva mai târziu.
În componența delegației unionale era și deputatul URSS,
cunoscutul scriitor din Ucraina dl Boris Oleinic9. Atunci când noi
am expus concepția „x + 0”, el a spus: „Вы молодцы, ребята!
Это очень хорошая идея. Мы берём её на вооружение” (Sun-
teți bravo! Este o ideie foarte bună. O s-o luăm în considerație/ „la
înarmare”!).
După expunerea ideii noastre, ședința de mai departe a Co-
misiei mixte a luat o altă întorsătură. Mai departe nu prea avea sens
să continuăm discuția. Am decis, ca a doua zi să invităm celelalte
8
Delegația R. Moldova la tratativele cu cea sovietică era compusă din dl Victor
Pușcaș (conducătorul delegației), Petru Munteanu, Ion Borșevici, Constantin Tampiza
și subsemnatul.
9
Putem doar presupune, că deputatul Oleinic Boris i-a comunicat ulterior ideea noas-
tră președintelui ucrainean Leonid Kravciuk, care ulterior a și aplicat-o, propunând
formarea CSI.
231
republici la Ambasada noastră și să le expunem poziția noastră.
Așa și am făcut. (Probabil, delegația/ reprezentanții FR i-ar fi pre-
întâmpinat pe celelalte republici, fiindcă a două zi la Ambasada R.
Moldova de la Moscova au venit doar o parte dintre aceștia).
O altă etapă importantă în lupta pentru independență a
servit activitatea legislativă. Chiar în 1990 am înaintat Prezidiului
Parlamentului R. Moldova un program de activitate a organului
legislativ, care a și fost adoptat ca hotărâre a Prezidiului Parlamen-
tului. Aceasta a servit drept bază de pornire a activități organului
legislativ. Programul, împreună cu completările ulterioare, inclu-
dea cca. 200 de legi. Printre acestea: Legea cu privire la moneda
națională, Legea cu privire la Banca Națională, Legea cu privire la
bănci și activitatea bancară, Legea cu privire la proprietate, Legea
cu privire la arendă, Legea cu privire la bani, Legea cu privire la
comerțul exterior, Legea cu privire la statistică, Legea cu privirea
la prețuri, Legea privind societățile pe acțiuni, Legea cu privire la
export și import, Legea cu privire la migrație, Legea cu privire la
impozite, Legea cu privire la asigurări, Legea bugetului etc., etc.
Acestea pe parcursul anilor au fost adoptate, cu excepția Legii cu
privire la prețuri. Deputații (unii) n-au înțeles, că legea urma să
stabilească regulile și principiile de organizare a prețurilor, cine
are dreptul de a le stabili, a le modifica și în ce condiții etc. și nu un
„preiscurant” (preț curent) al prețurilor. Prețurile fiind una dintre
pârghiile de bază a economiei. (O parte dintre legile, incluse în
Programul de activitate a Primului Parlament, au rămas „moșteni-
re” celui următor, Parlamentului de legislatura următoare).
Activitatea legislativă proprie (moldovenească) a constituit o
etapă foarte importantă în consolidarea independenței. Prin adop-
tarea acestor legi treptat ne îndepărtam de imperiu, de regulile
lui. Până la reformele din 1990 în R. Moldova efectiv nu exista
nici Parlament, nici legi. Viața socio-economică era reglementată
prin hotărâri ale unicului partid, decizii guvernamentale etc. ale
organelor sovietice. Cele (organele) din republică doar „xeroxau”
deciziile unionale. Decizii proprii, adoptate în limba română (mol-
dovenească), nu erau (nici în rusă). Atunci Parlamentul se convoca
o dată pe an, în lunile octombrie-noiembrie, și adopta doar Bugetul
de Stat, preliminar coordonat cu organele de la Moscova. Pentru
aceasta deputații moldoveni erau premiați (bărbații – cu o căciulă
232
de cârlan, iar femeile – cu o pereche de ciubote de piele, pe atunci
foarte deficitare, 1-2 kg de salam „servelat” și, posibil, mai ceva
mărfuri mai rare, deficitare).
În anii 1990-1991, atunci când Parlamentul R. Moldova nu
reușea să adopte legi, pe larg se utiliza „mecanismul ratificării”
legislației unionale. Aceasta însemna, că legile sau o parte a lor
erau valabile pe teritoriul R.Moldova în măsura, în care ele nu
contraveneau intereselor republicii.
Menționez, că Republica Moldova era una cu un substanțial
„deficit legislativ”. De exemplu, la noi erau valabile unele acte
normative ale Ucrainei („Codul locuințelor” etc.). Multe aspecte
ale vieții publice nu erau acoperite cu legi, ci doar reglementate de
hotărâri guvernamentale (ale guvernului sovietic, alteori dublate
de hotărâri locale) sau de niște decizii ale organelor de partid (uni-
onale sau locale). Existau și acte departamentale sau ministeri-
ale, fără să existe acte „simetrice” moldovenești.
Pentru data de 17 martie 1991 era prevăzut desfășurarea
unui referendum privind păstrarea URSS (cu pretinsa caracteristi-
că „cu față umană”). Cu aproximativ o lună și ceva până la acest
eveniment, organele unionale și „cozile lor de topor”, bolșevicii de
pe loc (forțele retrograde) insistent promovau ideea acestui referen-
dum. Televiziunea moscovită de câteva ori pe zi tot „spăla creierii”
moldovenilor. Trebuia de luat o decizie foarte grea. Președintele
Parlamentului R. Moldova a convocat o ședință a Prezidiului, la
care se discuta problema în cauză. La ședință nu erau toți membrii
Prezidiului. Dar erau mai mult de jumătate și era împuternicit să
adopte decizii (când Parlamentul era în vacanța, Prezidiul era în
drept de a lua decizii).
Au fost convocați membri Prezidiului, care erau pe loc. Țin
minte, că președintele Parlamentului era în „capul mesei”, apoi
de la el pe stânga, erau ceilalți membri, apoi în jurul mesei erau
așezați restul membrilor. Eu eram penultimul, până la președinte,
după mine (între mine și președinte) era vicepreședintele Parla-
mentului R. Moldova dl Pușcaș Victor (devenit ulterior președinte
al Parlamentului).
Președintele Parlamentului R. Moldova a expus, pe scurt,
situația din fostele republici. Era o situație foarte complicată.
Ucraina vecină a adoptat o decizie favorabilă desfășurării referen-
233
dumului. Celelalte republici, cu excepția balticilor (și a Georgiei),
de asemenea, adoptase sau se pregăteau să adopte decizii favora-
bile (pro-referendum). Urma să luam o decizie foarte dificilă, cu
adevărat istorică.
După expunerea situației de către președintele ședinței fiecare
membru al Prezidiului, la rândul său, și-a expus părerea. Au expus
membrii, care erau așezați de la președinte pe stânga ș.a.m.d. Din
câte îmi amintesc, mai mulți membrii ai Prezidiului (poate chiar
majoritatea) înclinau spre referendum. Cineva a spus, că în situația
dată este foarte periculos să respingem. Suntem oameni normali și
respingerea ar fi egală cu sinuciderea. Armata sovietică era în R.
Moldova, inclusiv la Buiucani (un microraion al or. Chișinău), o
divizie de parașutiști și putem fi toți arestați foarte ușor. (Practic
era o stare de război).
Cam așa au confirmat și restul.
Când a ajuns rândul meu, eu am început cu două întrebări
adresate președintelui Parlamentului. Prima: Care-i componen-
ța comisiilor electorale din teritoriu, putem avea nădejde în ele?
Răspunsul a fost unul negativ. Comisiile respective au fost numite
cu mult timp înainte pentru o perioadă de 5 ani și nu avem nicio
nădejde în ele, erau (toate sau majoritatea) total prosovietice.
Atunci a urmat a doua întrebare: Putem să le schimbăm
până la data referendumului (data referendumului era prestabilită,
17 martie 1991). Noi știm, că important (cum spunea Iosif Stalin)
este cine număra voturile. Și de data aceasta răspunsul a fost
negativ. Rămăsese prea puțin timp pentru a le schimba.
Dacă aveam comisii devotate (am spus eu), atunci puteam
organiza referendumul. Obțineam un rezultat dorit, și lui Mihail
Gorbaciov îi spuneam: Iată rezultatele, Mihail Sergheevici, popo-
rul a votat! (Toți s-au râs, am detensionat un pic situația). Și vom
scăpa pentru totdeauna în mod legal de imperiu bolșevic.
În situația, în care suntem, consider că referendumul nu-i
justificat. Cu toate riscurile.
După mine a luat cuvântul vicepreședintele Parlamentului R.
Moldova, dl Victor Pușcaș. Dânsul a spus cam așa: „Eu i-am as-
cultat atent pe toți membrii prezidiului. După ce a vorbit dl Patraș
Mihai, eu consider, că membrii prezidiului poate că și-au revizuit
părerea”.
234
Președintele ședinței nu și-a expus părerea, dar a întrebat,
dacă membrii Prezidiului într-adevăr și-au revizuit părerea. Unul
câte unul, membrii ședinței și-au revizuit opinia, pronunțându-se
pentru respingerea referendumului. La urma urmei, s-a decis res-
pingerea referendumului.
În final, cea mai mare parte a Republicii Moldova (cu ex-
cepția orașelor din reg. nistrenă, unde erau mulți bolșevici, Tiras-
pol, Râbnița, Tighina etc.) au respins referendumul. El a avut loc
numai în regiunea nistreană și în alte câteva raioane. Oficial, însă,
referendumul a fost respins10. A fost o decizie istorică.
Destrămarea URSS mergea cu pași rapizi. Evenimentele
evoluau într-un ritm rapid. Încă de prin anii 1988-1989 eu aveam
toate documentele balticilor, inclusiv declarațiile lor de indepen-
dență (proiectele). Ei mi-au încredințat aproape totul de ce dispu-
neau. Nu mi-au spus precis data concretă, când și ce planificau să
adopte (care nici ei, probabil, nu o știau).
Încă în 1989 eu i-am înmânat personal președintelui
Prezidiului R. Moldova, dlui Mircea Snegur, (era în clădirea gu-
vernului, dinspre Piața Marii Adunări Naționale) câteva dintre cele
mai importante documente și i-am comunicat ce și când planificau
(aproximativ) balticii să adopte.
În același an 1989, eram consilier (pe problemele econo-
mice) al deputaților URSS din partea R. Moldova (52 deputați)
și participam (la balconul din sala, unde avea loc congresul) la
ședințele deputaților, acolo aveam întâlniri directe cu colegii din
țările baltice. Într-una din zile ei mi-au comunicat, că participă ...
la ultima ședința a congresului. Deputații din republicile baltice au
făcut niște declarații orale în acest sens de la tribuna centrală. La
ultima ședința a Parlamentului URSS, cele trei republici baltice
urmau să fie susținute și de R. Moldova (printr-o declarație), însă
reprezentantul nostru ... n-a ieșit la tribună să facă declarația, în
comun cu balticii! Probabil ... a uitat11. După acel eveniment țările
10
Ulterior, după finalizarea ședinței, „mi-a venit în cap” o altă idee. Încă mai bună
(probabil). Să acceptăm referendumul, dar cu modificarea textului. În locul textului:
„propus de Moscova” să fie altul, și anume: „Sunteți de acord să trăiți într-un stat
independent, democratic și prosper”. Evident, că toți ar fi votat „pro”. Însă, după
câteva ore lungi de discuții nu mai era posibil să-i mai rețin pe membrii Prezidiului.
11
URSS avea în R. Moldova multe „cozi de topor” și „cozi de câine”, foarte agresive,
antimoldovenești.
235
baltice nu au mai participat la ședință, mai ales că parlamentul
sovietic adoptase Declarația de anulare a Pactului Molotov-Rib-
bentrop (la 24 decembrie 1989).
În perioada martie-iunie (1991), când veneam la președintele
Parlamentului cu chestiuni de lucru (Comisia condusă de mine
avea cel mai mult de lucru, cele mai multe proiecte de legi, hotă-
râri etc.), aproape de fiecare dată îl întrebam pe președinte: Când
o să adoptăm Declarația de Independență? Eu purtam cu mine o
mapă plină de documente legată de viitoarea independență. Dom-
nul președinte era deja deprins cu faptul, că una din întrebări, afară
de cele ... de lucru, ținea de independență. Într-o zi, pe la mijlocul
lunii iunie el mi-a răspuns, că problema în cauză va fi abordată la o
Mare Adunare Națională, planificată pentru 15 septembrie 1991.
Deci trebuie de așteptat până atunci.
De luni, 19 august 1991, oficial urma să fiu în concediu. Fi-
indcă era vară (din cauza luminii) mă trezesc mai degrabă, pe la
ora 530-600, am inclus televizorul. Pe ecran a apărut textul: „Не
выключайте телевизор. Ожидается важное правительственное
сообщение/ Nu deconectați televizorul. Va fi un important comu-
nicat guvernamental”.
Peste câtva timp (pe la 600), au apărut pe ecran 6 persoane: Ia-
naev Ghenadii, vicepreședintele URSS, Pugo Boris, ex-ministru de
interne, Iazov Dmitrii (ex-ministrul apărării), Kriucikov Vladimir
(ex-președintele KGB-ului), ... Am aflat, că a început puciul. După
ce-am ascultat comunicatul, am plecat la serviciu. Era pe la ora 800 și
ceva. Aveam locul de muncă în actuală clădire a guvernului. Nu prea
era lume la lucru (repet, era perioada concediilor). Pe la orele 930-1000
apăruse și alți câțiva deputați, care nu erau în concediu. Era o stare
extrem de tensionată. Făceam serviciul toate ziua și până seara târziu.
Nu erau toți membrii Prezidiului, dar venise mai mult de ju-
mătate. Mulți erau în concediu, plecați undeva la odihnă. Făceam
ședințe, la care discutau situația politică existentă. Luam măsurile
necesare. R. Moldova a acționat foarte hotărâtor, a fost prima (și
probabil unica) republică, care public a condamnat puciul.
Peste vreo 3-4 zile situația relativ se calmase. Boris Yelțin
deja preluase puterea în Federația Rusă12.
12
R. Moldova a fost prima și, probabil, unica, care chiar în prima zi, la 19 august
1991, a condamnat puciul.
236
Sâmbătă, 24 august 1991, Ucraina vecină își declarase in-
dependența. Despre aceasta mi-a comunicat polițistul, care era de
serviciu în clădirea guvernului (dinspre str. Bănulescu-Bodoni).
Peste câteva minute urma să iasă și Ion Vatamanu, căruia i-am
spus, că Ucraina își declarase independența și noi trebuie s-o facem
urgent. Nu trebuie să ratăm momentul (în glumă, am adăugat: ai
„noștri” au declarat deja independența)13.
L-am rugat pe (regretatul) Ion Vatamanu să rămână pe câte-
va minute până se coboară și dl Alexandru Moșanu. Eu, de unul
singur, mă gândeam că nu-l voi putea convinge pe președintele
Parlamentului. Așa s-a și întâmplat.
I-am comunicat președintelui Parlamentului, că este momen-
tul cel mai potrivit să declarăm și noi independența. Nu trebuie să
ratăm șansa istorică. O careva variantă a Declarației era demult
pregătită. Însă textul ei, anumite detalii mereu se tot precizau, se
schimbau, se perfectau etc. I-am propus următorul scenariu.
A doua zi, duminică, să convocăm ședința Prezidiului Par-
lamentului și definitivăm proiectul Declarației. Ulterior, marți
(27 august 1991) convocăm ședința Parlamentului. De ce marți?
Fiindcă, anterior, cu doi ani în urmă, în 1989, Marea Adunare Na-
țională a avut loc la 27 august.
Dar înainte de aceasta, în aceeași zi (la 27 august) convocăm
o Mare adunare populară și votăm Declarația. După ce va fi
un larg vot popular, plecăm în Parlament. Atunci dl Moșanu m-a
întrebat: „Ești convins, că toți deputații vor vota independența?” –
„Da, sunt convins! După votul popular, după ce Ucraina a votat,
trebuie să fii „idiot” ca să nu votez. La urma urmei, cine nu va dori
să voteze, nu va veni la ședința Parlamentului. Odată însă ce vor
veni, vor vota”. Așa și am făcut. Dl Moșanu a acceptat scenariul
propus.
A doua zi (25 august) la ședința Prezidiului a fost discutat
proiectul Declarației de Independență. La aceea ședință, fără să dau
prea multe detalii, s-a făcut multă vorba inutilă. Adeseori la ședin-
țele în cauză era multă „vorbăraie”, fără de rost, multă gălăgie etc.
Toți doreau „să se manifeste”. Documentele de felul Declarației, în
viziunea mea, nu se elaborează de către peste 20 de persoane. Dacă
participă atâta lume și „toți sunt deștepți”, cu dreptul nelimitat de a
13
Ion Vatamanu, ca și mine, era din reg. Cernăuți.
237
lua cuvântul (unii vorbeau de 2-3 ori, mereu își „aduceau” aminte
de ceva „important” sau de anumite detalii), atunci discuțiile nu
mai au sfârșit. Menționez în treacăt, că dl Moșanu Alexandru era
un om „prea democrat” și uneori discuțiile, ședințele Prezidiului
erau prea lungi. Durau „ore bune” și erau obositoare. El le dădea
voie fiecăruia, de fiecare dată, să se expună, chiar dacă „autorul”
respectiv nu spuneau ceva principial nou14. Erau foarte multe re-
petări, prea multe, dar trebuia să le suporți, ca să eviți posibilele
conflicte (fiindcă toți erau importanți). Trebuia să admiți, că cel,
care vorbește, spune ceva important și pentru prima oară. Fiecare,
chiar dacă repeta a doua sau treia oară, credea că spune ceva cu
totul ... nou, spunea același lucru cu alte cuvinte. În atare cazuri
calitatea documentului nu este direct proporțională cu durata
discuțiilor și cu numărul participanților.
Cu mare greu, cu foarte multă și mare răbdare etc. s-au sfârșit
dezbaterile. Însă anumite completări suplimentare au fost și după
dezbateri (inclusiv a doua zi) până în ultimul moment. La Prezidiu
s-a pus la vot proiectul Declarației de Independență, care a fost
unanim susținut.
Marți, 27 august, a fost convocată Marea Adunare Națională
cu acest subiect. A fost dat citirii textul Declarației, care cu mare
entuziasm a fost susținut. Deputați au fost acompaniați de mulțime
entuziasmată până la clădirea Parlamentului.
Aici din nou a fost dat citirii Declarația de Independență.
Deputatul Petru Buburuz a propus să amânăm ședința pentru a
doua zi. Să adoptăm Declarația în ziua de sf. Marie (28 august).
Însă propunerea nu a fost acceptată. Deputatul V. Krîlov a propus
careva obiecții.
S-a votat individual, se numea circumscripția (în ordine cro-
nologică) și deputatul ieșea, se pronunța, ulterior fiecare deputat
punându-și semnătura după ce se pronunța „pro”. Toți s-au pro-
nunțat „pro”. A fost un vot firesc unanim! A fost un vot istoric, o
zi cu multe și mari emoții.
Apoi s-a pus la vot imnul „Deșteaptă-te, române”. Dacă De-
clarația de Independență a fost votată cu 277 voturi (ulterior s-au
mai adăugat încă 5 voturi ale deputaților, care la momentul votării
14
Am participat la o discuție anterioară de vreo 12-13 ore și mă temeam, că și asta
va dura.
238
independenței se aflau în concediu și nu era în R. Moldova), atunci
imnul cu doar 222 !
Republica Moldova a fost al 7-lea stat, care a votat in-
dependența după Georgia (9 aprilie 1991). Estonia (20 august),
Letonia (21 august), Lituania (21 august), Ucraina (24 august),
Belarusi (25 august)15. După R. Moldova independența și-au mai
declarat cele din Transcaukazia și partea asiatică: Azerbaidjan (30
august), Kîrghîzstan (31 august), Uzbekistan (31 august), Tadji-
kistan (9 septembrie), Armenia (23 septembrie), Turkmenistan (27
octombrie), Kazahstan (16 decembrie 1991), Federația Rusă (16
decembrie).
Adeseori apare întrebarea firească: se putea oare de votat
și unirea după votul unanim al independenței?
O mică analiză ne poate clarifica situația. În anii 1991-1992
era o situație în principiu foarte favorabilă, poate unică unirii:
se destrămase sistemul/ lagărul totalitarist, a fost anulat art. 6 din
Constituție (care prevedea monopolul partidului bolșevic în lua-
rea deciziilor politice), toate statele foste socialiste se mișcau în
direcția independenței politice, URSS și-a retras (ori era în curs
de retragere) armata de ocupație de pe teritoriul statelor europe-
ne (Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria,
Letonia, Lituania, Estonia în 1994)16. Căzuse zidul Berlinului Ger-
mania se reunificase. URSS era în plin proces de descompunere
(unele republici declarase independența, chiar din cadrul FR, apar
entități autonome – Tatarstan, Bașcortostan, Republica Ural, Ră-
săritul Depărtat etc., unele pregăteau emiterea banilor proprii etc.),
populația se săturase de URSS, economia fostului imperiu era în
continuă și rapidă decădere. Cehoslovacia se divizase, fosta Repu-
blică Iugoslavia începuse să se destrame, CAER-ul se desființase,
Pactul de Varșovia, de asemenea etc.
15
Republicile baltice au numit „restabilirea independenței” (și nu declararea inde-
pendenței), care a avut loc Lituania la 16 februarie 1918, Estonia la 24 februarie 1918,
Letonia la 18 noiembrie 1918. Georgia la 24 ianuarie 1918 și-a declarat independența,
iar Moldova la 27 martie 1918 s-a unit cu România, după ce își declasare independența.
Populația Armeniei nu a participat la referendumul din 1991 privind păstrarea URSS.
La 21 septembrie 1991 peste 99,5% din armeni au votat pentru independența țării sale.
16
Retragerea armatei sovietice a fost mai mult o consecință a dificultăților proprii
economice, decât un semn al democratizării. De exemplu, în anii 1990 PIB-ul Rusiei,
potrivit datelor oficiale, era mai mic, decât cel al Olandei. Din România armata ex-so-
vietică a fost retrasă încă în anii 1957-1958.
239
În decembrie 1989, a fost anulat Pactul Molotov-Ribbentrop
de către Parlamentul URSS17. În R. Moldova se adoptase legislația
lingvistică, ceea ce într-un fel însemna „independență” lingvis-
tică, în 1988 era adoptată Concepția Autogestiunii Teritoriale,
predecesoarea Declarației de Independență etc. Era o atmosferă
generală de mișcare liberală, spre independența politică.
Pe de altă parte, în regiunea nistreană a fost adusă o cantitate
însemnată de armament din Ungaria și Cehoslovacia cu o parte din
armata respectivă (stocurile de armament erau cele mai mari din
Europa, cca. 40,0 mii de tone, dintre care 20,0 mii au fost ulterior
retrase). Erau factori pro și contra. Dominau factorii pro.
Însă doi factori importanți nu au fost favorabili. Independen-
ța nu a fost pregătită, totul a decurs atât de rapid, că „diplomația”
moldovenească a fost depășită de evenimente. Afară de aceasta,
liderul român Ion Iliescu a semnat un Tratat de colaborare și prie-
tenie (în 1990) cu URSS în plină descompunere.
Estonia, Letonia și Lituania timp de câțiva ani (de la sfârșitul
anilor 1980) au pregătit independența, au stabilit contactele nece-
sare cu alte state, cu organismele internaționale, pe larg foloseau
diaspora lor (din țările scandinave, SUA, Canada, Germania). Au
declarat deschis că vor să iasă din componența imperiului. Ele
atunci aveau un comportament de țări „semi-independente”. Au
avut un serios sprijin logistic din afară. Populația lor era cu o altă
gândire, era mai unită, orientate spre actuala UE. În același timp,
acționau într-o largă coordonare interstatală, reciprocă. Țările
baltice în masă considerau și declarau deschis, că în 1940 au fost
ocupate brutal (iar la noi erau niște „mâzgâleli”). În Basarabia nu
se vorbea deschis despre ocupație sovietică (cel puțin nu toți).
În țările baltice au fost adoptate niște legi normale ale
cetățeniei (cetățenia li se păstra doar acelor locuitori, care au trăit
în țările respective până la ocupația brutală provizorie în 1940 și
urmașilor lor).
Țările baltice au obținut o puternică susținere reală externă
(fiindcă au solicitat-o). Dacă era o pregătire preliminară în anii
17
Congresul deputaților poporului din URSS a condamnat invazia sovietică (și a
aliaților săi) din 1968. Amintim, că invadarea Cehoslovaciei a avut loc cu participarea
alături de armata sovietică a armatelor Bulgariei, Ungariei, Poloniei și Germaniei de
Răsărit. România nu a participat și ulterior, peste de două decenii, s-a recunoscut, că
ea a fost singura țară care a avut dreptate. Dar aceasta a devenit clar ... peste 21 de ani.
240
1990-1991, atunci unirea era posibilă. Fără o pregătire temeinică
unirea nu se putea face. Unirea nu poate fi „întâmplătoare. Dar
în 1990-1991 „diplomația noastră” (dar și cea română) nu a va-
lorificat potențialul timpului, potențialul situației, nu a manifestat
responsabilitate politică majoră.
La 2 martie 1992, în ziua aderării R. Moldova la ONU,
forțele reacționare din regiunea nistreană, susținute de Moscova,
au organizat un puci antimoldovenesc/ anti-unire. Acest război a
fost declanșat de forțele bolșevice cu scopul, ca R. Moldova să nu
adere la UE și să nu gândească la reunire. În aprilie 2009, aceleași
forțe bolșevico-primitive au organizat incendierea clădirii parla-
mentului și au „furat” Declarația de Independență, care ulterior a
fost restabilită.
Este greu de afirmat, că Declarația de Independenței a Es-
toniei sau Georgiei (primele adoptate) sunt mai bune, decât cea a
Kazahstanului (adoptată ultima), însă cu siguranță putem afirma,
că ele (primele două) au fost declarate cu mult mai degrabă. Și
aceasta este foarte important18. În istorie nu trebuie de ratat mo-
mentul.
Se creează impresia, că cu cât ne îndepărtăm de 1991, cu atât
mai puțin independenți suntem.
Independența, după cum vedem, este constituită din mai
multe etape. Este naiv să crezi, că ea este rezultatul unei singure
acțiuni, unui singur document.
Republica Moldova este membră a ONU și a cca. 60 de
structuri politice, comerciale, financiar-bancare etc. internaționale
– FMI, BIRD, BERD, OMC, OMS, PNUD etc., la care achită cca.
60 mil. lei anual.
În 1991 a dispărut imperiul anti-Dumnezeu, imperiul răului,
imperiul bolșevico-comunist, care a omorât, a judecat pe nedrept,
a deportat, a declarat dispăruți etc. peste 100,0 mil. de cetățeni
nevinovați (!). În mare măsură, Federația Rusă, care, de asemenea,
a avut mult de suferit, urmare a acestor evenimente, a rămas fără
mulți intelectuali, fără economie și fără cultură etc.
18
Victor Pușcaș, vicepreședintele Parlamentului R. Moldova (1990-1994), iar ulte-
rior președintele Curții Constituționale a R. Moldova, datorită rolului deosebit în pro-
movarea și adoptarea Declarației de Independență, l-a numit pe subsemnat „arhitectul
Independenței”.
241
Marele Friedrih Engels a menționat încă în sec XIX, că Rusia
este o „închisoare a popoarelor”. Fosta URSS nu s-a modificat prea
mult statutul de închisoare, de care am scăpat. Oamenii sovietici,
după spusele premierului britanic Margaret Taetcher, sunt „feri-
ciți, fiindcă ei nu știu, cât de nefericiți sunt”.
P.S. Când s-a terminat votarea (a Independenței și a Imnului),

m-am apropiat de dl Moșanu și i-am propus ca sesiunea, la care
asistăm, să fie numită „Prima Sesiune”. Cu regret, propunerea
n-a fost acceptată, spunând, că aceasta nu-i important. După aceas-
ta mulți ani la rând se tot discuta intens a câta sesiune a fost cea, în
timpul căreia a fost adoptată Declarația de Independență.
S-au găsit bolșevici (basarabeni ș.a.) primitivi, care la o anu-
mită etapă doreau să schimbe textul Declarației, să-l „perfecțione-
ze”. Acestora le răspundem în felul următor: textul Declarației de
Independență trebuie să fie parte integrantă și trebuie să preceadă
textul Constituției.
Soarta Basarabiei, de la 1939/1940 încoace, din punct de
vedere juridic-internațional, este similară celei ale țărilor baltice
menționate (Estonia, Letonia, Lituania). Potențialul uman diplo-
matic, dar și economic etc. actual al României (cu sau fără Basa-
rabia) este comparabil sau chiar superior celui al țărilor baltice.
Neamul românesc nu are mai puțină dreptate, decât balticii.
Din contra, cu mult mai multă. Din spațiul nord-estic românesc
(Bucovina, Ținutul Herța, Basarabia, dar și Maramureșul istoric)
au fost deportați, omorâți etc. cca. sau peste 1 mil. români, inclusiv
cetățeni de alte etnii (evrei, ucraineni, bulgari, găgăuzi, polonezi,
ruși etc.) care locuiau în acest spațiu. Neamul românesc de milenii
a locuit și mai locuiește și peste Nistru, zonă ocupată mai înainte
de Imperiul Rus (sec. XVIII).
Aici ar mai putea fi adăugat și cele peste 90 t aur „transmise
la păstrare provizorie” (Rusiei) cu cca. o sută ani în urmă și încă
nerestituite: miile de documente etc., care valorează mai mult,
decât aurul românesc respectiv etc. etc. Să ne închipuim ipotetic,
că de cele menționate mai sus ar fi deposedați însuși rușii? Sau
evreii? Ce s-ar fi întâmplat?
242
România este acum stat membru UE și NATO. Au trecut 30
de ani de la acele evenimente, timp suficient pentru a identifica un
răspuns favorabil.
Literatura:
Mihai Patraș. Probleme actuale ale economiei Republicii
Moldova: esență și căi de soluționare. Culegere de materiale, vol.
II. Anii 1988-2018. – Chișinău, 2019, 273 p.
Mihai Patraș. Concepția autofinanțării și autogestiunii terito-
riale în RSSM/ În [1, pp. 11-14] și „Viața satului” din 20 decembrie
1988.
Mihai Patraș. Autogospodărirea teritorială – expresie a noii
gândiri economice/ În [1, pp. 14-20] și în ziarul „Tinerimea Moldo-
vei”, 15 februarie 1989 (Autogestiunea regională: căutări și soluții/
Culegere de materiale din presa periodică. – Chișinău, Cartea Mol-
dovenească, 1989, 164 pag. (pp. 74-91).
Mihai Patraș. Despre suveranitatea economică/ În [1, pp. 32-
33].
Mihai Patraș. Formula „X plus 0”. Concepția acordurilor poli-
tico-juridice și economice ale statelor suverane. Reflecții/ În [1, pp.
35-38].
Văd un tratat multistatal economic. Dialog cu dl. M. Patraș,
președintele Comisiei S.S. al RSSM pentru problemele economiei și
ale bugetului (consemnare de V. Mucerschi)/ În [1, pp. 39-44].
Mihai Patraș. Despre „Tratatul cu privire la comunitatea eco-
nomică”/ În [1, pp. 45-48].
Hotărârea Parlamentului R.Moldova nr. 186-XII din 25 iulie
1990 „Cu privire la concepția trecerii la economia de piață în Re-
publica Moldova”. În „Acte normative cu privire la problemele
economice și bugetare. Legi și hotărâri aprobate de Parlamentul Re-
publicii Moldova, Decretele Președintelui R.Moldova”. – Chișinău,
1992, 353 p.
Andrei Morari, Mihai Patraș. Pluralism de opinii sau ... plura-
lism de cifre?/ În [1, pp. 23-28].
Mihai Patraș. Cum a fost pregătită, promovată și adoptată De-
clarația de Independență a Republicii Moldova/ În [1, pp. 218-220].
Mihai Patraș. Adversarii reîntregirii neamului românesc/ În
[1, pp. 247-251].
243
Mihai Patraș. Despre prima șansă reală de reunire a Basarabiei
cu Patria-mamă din sec. XXI (cu o scurtă cronologie a șanselor re-
întregirii)/ În [1, pp. 263-266].
Victor Pușcaș. Mihai Patraş – arhitectul Independenţei Repu-
blicii Moldova. – Literatura şi arta, 23 iunie 2011.
Mircea Snegur. Labirintul destinului. Memorii. V. 5. – Chi-
șinău, p. 198.
Mihai Patraș. Două decenii de la adoptarea Declarației de
Independență a Republicii Moldova (aspect economico-politic). –
Ziarul lunar „Universitatea de Stat din Moldova”, nr. 1/ 124 din 26
august 2011 (p. 2)
Mihai Patraș. Consecințele guvernărilor „tehnocrate” din
ultimele decenii sau De ce Republica Moldova este la „coada”
Europei/ În Culegere „Suveranitatea Republicii Moldova: concept
și realitate”. Materialele Conferinței științifice interuniversitare
on-line „30 de ani de la proclamarea Suveranității RSS Moldova”,
23 iunie 2020. – Chișinău: S. n., 2020, 352 p. (pp. 267-284).
Mihai Patraș. Oportunitatea reformei circulației banilor/ În
[1, pp. 29-31].
Mihai Patraș. Din zona copeicii – în zona ... leului/ În [1, pp.
52-54].
Mihai Patraș. Perfecționarea legislației bancare – condiție
primordială a ameliorării a activității economice/ În [1, pp. 79-86].
Mihai Patraș. Cum a fost pregătită, promovată și adoptată
Declarația de Independență a Republicii Moldova/ În [1, pp. 218-
220].
27 mai 2021
*********
Abstract: The article sets out the main steps towards the
independence. In 1988, the Concept of Territorial Self-Mana-
gement of the Republic of Molbdova was elaborated. It has been
shown in the concept that the value of annual exports exceeds
that of imports (in the 1980s). Then in 1990 the decision on the
Concept of transition to a market economy in the Republic of
Moldova was adopted, within which was taken the decision with
regards to the need to issue the national currency (the leu). At the
same time, the Treaty of Independent / Sovereign States (1990)
244
was rejected, respectively a new scheme of relations between states
was proposed “X + 0” (where “X” - was the number of states, and
“0” - the lack of an administrative center) in place of the previous
scheme “15 + 1” (where 15 means the number of former union
republics). Then followed the rejection of the union referendum
(which provided for the preservation of the former imperialist state
based on the so-called “socialism with a human face”). Finally,
the independence itself, as well as the exposure of the pros and
cons of the reunification of Bessarabia with Romania-motherland.
Analyzing most of the factors favorable to the Union, in the article
is made an important conclusion: that the pro-union factors were
then dominant over the anti-union ones. An important historical
opportunity was missed.
1 decembrie 1918. Adunarea Națională de la Alba Iulia adoptă decizia de unire a

românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu România
245
„Sacrificarea premierului”
Mircea DRUC,
filolog, economist, psiholog
Absolvent al Facultății de Filologie

a Universității de Stat din Leningrad,
secția limbi romanice (1964). Studii doc-
torale în domeniul economiei la Institutul
Americii Latine al Academiei de Științe a
URSS (1966-1970). Absolvent al Facultății
de Psihologie a Universității de Stat din
Moscova (1980). A lucrat în învățământul
superior, cercetarea științifică, producție,
diplomație și alte domenii la Moscova,
Chișinău, Cernăuți, București, Brasilia.
Activist al Mișcării de renaștere națională a
românilor din Basarabia, nordul Bucovinei
și Ținutul Herța (1959-1991). Deputat în
ultimul Soviet Suprem al RSSM. Primul
președinte necomunist al ultimului Consiliu
de Miniștri al RSSM (1990-1991). Președinte ales al Frontului Popular
Creștin Democrat din R. Moldova (1992-1993). Primul român basarabean
candidat la alegerile prezidențiale din România, în septembrie 1992, cu o
platformă unionistă declarată. Omul politic Mircea Druc a fost inclus în
lista celor 10 personalități ale anului 1992 în R. Moldova. În calitatea sa
de președinte al Consiliului Național al Reîntregirii a organizat Primul
Congres al Refugiaților și Descendenților acestora din teritoriile naționale
răpire de Imperiul Sovietic (Iași, 1995). Distins cu Ordinul Național „Steaua
României” în grad de Mare Ofițer. În prezent este pensionar, locuiește cu
familia la București. Publică evocări și articole în revistele Limba Română,
ROST, Basarabia Literară, Melidonium, Floare Albastră și altele.
***************
„De ce din galeria primilor miniștri, inaugurată în sediul gu-
vernului, lipsește Mircea Druc, care a avut cel mai mare rating în
mediul politic al vremii?” (Ziarul de Gardă, 12 octombrie 2009).
„Dacă nu i se recunoaște lui Druc calitatea de prim șef de

guvern, înseamnă că nu se recunoaște acest drept nici unuia dintre
246
miniștrii acestui guvern? E o stupiditate. Că nu convine Druc, asta,
da, poate fi” (Anatol Petrencu, istoric, om politic, 19 mai 2009).
„Comuniștii lui Voronin au căutat să-i promoveze pe cei din

sistem. Iar Druc nu a făcut parte nici din clanul kaghebiștilor şi
nici al mafioților” (Vitalia Vangheli-Pavlicenco, președinte PNL).
Recent, la Radio Europa Liberă, Gheorghe Cojocaru, în dia-

log cu Vasile Botnaru, au evocat „rolul și impactul pe care l-a avut
asupra cursului istoriei recente primul premier democrat al Mol-
dovei sovietice, cel care a inițiat un amplu program de reforme,
urmărind desprinderea RSS Moldovenești de Uniunea Sovietică și
integrarea cât mai strânsă cu România”.
Aprecierea unui remarcabil om de știință mă îndeamnă
acum, în anul aniversar (trei decenii de independență a Republicii
Moldova), să intervin cu aduceri aminte - anumite nuanțe vizând
„sacrificarea premierul Mircea Druc”.
Prolog
Conform statutului, șefii guvernelor din cele 15 republici
unionale erau obligați să participe la ședințe speciale, convocate
ad hoc la Kremlin și prezidate de Mihail Gorbaciov și Nikolai Rîj-
kov. În condițiile unor schimbări politice, economice și sociale tot
mai rapide, acele întruniri instructive-consultative ne erau de mare
ajutor. Îmi aduc aminte și de unele momente „anecdotice” legate
de „vizitele” mele la Kremlin. În iunie 1990, la o săptămână după
investire, am participat la prima întrunire programată. Mă însoțea
Piotr Pascari, predecesorul meu, numit reprezentant al RSSM la
Moscova. La intrare, doi militari spilcuiți verificau legitimațiile.
Am rămas tare mirat: nu știam că portarii la Kremlin erau ofițeri
KGB. Și n-am înțeles de ce l-au salutat doar pe însoțitorul meu,
care nu și-a prezentat legitimația. Ofițerul a luat legitimația mea, a
studiat-o, întorcând-o pe o parte și pe alta, după care m-a măsurat
cu privirea de parcă avea în ochi o cameră de luat vederi. Abia
m-am reținut ca să nu-i șoptesc lui Pascari, în română: „Spune-i
maiorului că legitimația nu e contrafăcută!”.
247
Când mi-a venit rândul la cuvânt, Mihail Sergheevici Gorba-
ciov m-a prezentat: „Mircea Gheorghevici Druc, noul președinte
al Consiliului de Miniștri, ales recent de către Sovietul Suprem al
RSSM”. M-am ridicat vioi. Expunerea viziunii asupra problemei
aflate pe agenda întrunirii mi-am început-o cu o formulă de proto-
col inedită: «Господин президент, господа премьер-министры,
уважаемые коллеги...» („Domnule președinte, domnilor prim
miniștri, stimați colegi...”). Întreaga asistență a rămas perplexă.
Inspirat, Valentin Pavlov, ministrul finanțelor, râzând, a intervenit
promit: „Ei, acum așa e moda la moldoveni!” Și, astfel, confuzia
generală s-a mai atenuat. Cred că în URSS nici un cetățean sovietic
nu s-a adresat vreodată unui Secretar General al PCUS, sau oricărui
alt demnitar, cu „Domnule”. Și nici în RPR un cetățean român nu
a pronunțat vreodată „Domnule Președinte Nicolae Ceaușescu...”.
Desigur, îmi dădeam seama perfect că unele gesturi ale mele
nu se încadrau în cutumele consacrate ale mediului în care activam.
Dar comportamentul meu nu ține de extravaganță sau de eventuale
trăsături de personalitate accentuată. Felul meu de a fi este marcat
de copilăria timpurie, când am fost format de bunicul Ștefan Ciu-
bară. Despre acest disident sui generis am relatat într-un studiu
intitulat „Amprente”, publicat recent de revista „Melidonium”.
Însă, atunci, la Kremlin, m-a impulsionat intuiția, capacitatea de
a prevedea anumite lucruri. Cam la un an și ceva, pe întreg terito-
riul, deja al fostei Uniuni Sovietice, adresarea „domnule” începu
să devină una firească.
La Kremlin, în pauze, serveam câte ceva la bufetul situat
alături de sala de conferințe: apă minerală „Borjomi”, ceai indian
și „Baikal”, care ne amintea de Pepsi Cola. Tradițional, pe mese,
aveam pâine de secară, muștar rusesc și recipiente argintate con-
248
ținând «молочные сосиски» fierbinți (niște crenvurști de cea mai
înaltă calitate) - un produs special pentru cantinele CC PCUS.
Valentin Pavlov trecea de la o masă la alta și, întrebând ce mai e
nou prin republici, se sătura de crenvurști. Deoarece cârnăciorii
erau din carne de porc, colegii din Asia Centrală și Azerbaidjan
preferau și comandau altceva. De aceia ministrul nu-i întreba ce
mai e nou și pe la ei. Noi am fi mai mâncat crenvurști, dar ne era
incomod să cerem supliment. Cred și astăzi că nicăieri în lume nu
există asemenea milk sausages gustoși...
Februarie 1991. Aproape de miezul nopții, mă telefonează
generalul Tudor Botnaru, președintele KGB al RSSM:
- Mai sunteți la birou, domnule prim ministru?
- Oui, mon général! Chiar acum închideam și eu prăvălia.
Să ne relaxăm un pic. S-a făcut cam târziu! Mâine se anunță o zi
grea.... Și dumneavoastră?
- Acum o oră m-a căutat la telefon șeful. M-a întrebat cum
avansează proiectul. Când, totuși, o să vă răsturnăm, că timpul
trece? I-am raportat că facem tot posibilul, dar e foarte greu. Ti-
neretul, studenții și elevii sunt de partea lui Druc. Am putea avea
revolte...
249
- Și tovarășul Cârlig?
- A zis: „Gândiți-vă cum e mai bine, Fiodor Leontevici! Pre-
gătiți minuțios operația. Rezolvați, fără mare tam-tam. Și numai cu
votul deputaților.
Mihail Gorbaciov și Vladimir Kriucikov aveau, bineînțeles,
suficiente motive ca să le ceară supușilor de la Chișinău demiterea
mea cât mai urgentă. Din cauza acestui „NU!” şi „Tineretul e cu
Druc!” am fost destitui la finele lui mai 1991.
Pe la începutul lui 91, de la Moscova, venea tot mai des în
vizită faimosul Boris Birștein (vezi în „Timpul” o investigație
jurnalistică a lui Pavel Păduraru despre acest personaj). Mi s-a co-
municat atunci un banc, sau poate s-a întâmplat cu adevărat. Cică,
la Chișinău, controversatul om de afaceri ar fi avut o întrevedere
discretă cu un membru al cabinetului de miniștri:
- Doresc să cumpăr hotelul partidului.
- Imposibil, domnule Birștein! Imobilul nu-i al partidului. A
fost construit pe banii guvernului. Recent, prim-ministrul Druc,
s-a judecat cu Lucinschi, prim secretarul PCM. Și a câștigat în
instanță. Dar nu pentru ca el să înstrăineze proprietatea statului.
Oricum, hotelul nu poate fi vândut așa de repede.
- Am înțeles. Hotelul nu se poate cumpăra. În acest caz, hai-
deți să cumpărăm ... premierul.
- Mă tem că n-o putem face nici pe asta.
- OK! Nu ne rămâne decât să schimbăm premierul.
Nu trece o săptămână, că în parlament începe să sară la mi-
crofon câte un deputat înrăit: „Jos Druc!”. Nicolai Andronic era
animatorul grupului de inițiativă pentru înaintarea unei moțiuni de
cenzură. Tot atunci, după o zi de „extenuare” în parlament, cine-
va organiza mese copioase și saună pentru niște tineri legiuitori,
„animați de simțul răspunderii față de norodul moldovenesc”. Pe
parcurs, aceștia avură parte și de excursii gratuite prin Canada și
alte locuri îndepărtate, exotice. În luna mai 1991, clanul agrarian
reușește să dea jos premierul „îndărătnic”, înlocuind-ul cu un scu-
tier docil, care să „nu-i iasă din cuvânt” lui Mircea Snegur.
Cunosc o mărturie scrisă a lui Birștein. Traduc din rusă:
„Pe la finele anilor 80, secretarul CC PCM a solicitat ca firma
mea să renoveze hotelul. Tranzacția s-a încheiat. Am luat hotelul
în arendă. Firma a investit masiv într-o reconstrucție capitală.
250
La etapa lucrărilor de finisaj a dispărut puterea sovietică. Noua
conducere, în loc să-mi mulțumească, decretează: tot ce aparține
partidului comunist trece în proprietatea poporului. Peste câteva
luni, l-am anunțat pe Valeriu Muravschi, noul șef al guvernului,
că nu am nici o pretenție. Dar că îmi rezervam dreptul să aduc la
cunoștința opiniei publice mondiale care este atitudinea tânărului
stat independent față de investitorii din Occident. Aluzia subtilă a
fost recepționată cum se cuvine. Fostul hotel al partidului comu-
nist a devenit prima societate privată din Republica Moldova. Și,
desigur, proprietatea mea. După care am bătut palma prin bună
înțelegere: eu am preluat 65%, iar guvernul 35% din valoarea
totală a proprietății”.
Așadar, în octombrie 1991, enigmaticul om de afaceri Boris
Birștein a devenit proprietarul complexului hotelier, care aparținu-
se partidului-stat. Iar Artur Gherman, un consilier al premierului
debarcat, a fost numit manager general al complexului. Pentru
început, cu un salariu de șapte mii de dolari. Ceva fantastic pe
atunci... Apropo, eu, ca prim ministru, aveam o leafă de o mie
de ruble lunar... Mă întrebam cum ar fi procedat guvernul dacă
rămâneam în funcția de premier...
Niște turnători
După puciul din august 91, am aflat că Igor Smirnov și Gri-
gori Maracuța mă turnau nemilos la Înalta Poartă. Iată extrase din-
tr-o notă informativă a liderilor separatiști de la Tiraspol. A fost
descoperită de anchetatori în arhiva pucistului Anatolii Lukianov.
Traduc din rusă:
„Este evident că, începând cu anul 1990, în RSSM s-a for-
mat un regim naționalist, care tinde să schimbe orânduirea de stat,
să desprindă republica de URSS. Drept confirmare a acestui fapt
servesc următorii pași concreți întreprinși de către organele supe-
rioare de stat și Guvernul RSSM:
- Refuzul conducerii RSSM de a participa la elaborarea Tra-
tatului Unional și organizarea, la 17 martie 1991, a Referendumu-
lui din URSS.
- Sovietul Suprem al RSSM, la 23 iulie 1990, a adoptat ”Ho-
tărârea cu privire la Pactul sovieto-german din 23 august 1939 și
consecințele acestuia asupra Basarabiei și Nordului Bucovinei”.
251
În Hotărâre se afirmă univoc: formarea la 2 august 1940 a RSSM
poartă un caracter ilegal.
- Liderii naționaliști ai FPM, ocupând posturile cheie în con-
ducerea republicii, au întreprins acțiuni de amploare, acaparând
aparatul de stat, modificând structurile ca să-și asigure propria
politică: formarea unui guvern mono-național în frunte cu Mircea
Druc, un acolit al FPM.
- Guvernul Druc acordă o atenție aparte structurilor de forță
pentru ca acestea, într-un regim dictatorial, să reprime orice protest
contra pornirilor naționaliste și lezării drepturilor cetățenești pe
criterii naționale. La inițiativa lui Druc, s-a efectuat reorganizarea
sistemului MAI, au fost lichidate organele de miliție sovietice și
înlocuite cu formațiuni de poliție și carabinieri.
- Conducerea MAI al RSSM, structurile sale teritoriale de pe
malul drept al Nistrului, îndeplinind Hotărârea de Guvern nr. 40,
s-au implicat direct în formarea unor detașamente anticonstituțio-
nale de voluntari, coordonând activitatea acestora în campania din
localitățile găgăuze și cele din stânga Nistrului”.
Faptele enumerate de cei doi pârâtori se confirmă. E adevă-
rat că la Chișinău am trecut de la miliția sovietică la poliție. Am
făcut-o primii în URSS. În septembrie 90, am discutat personal
problema cu generalul Vadim Bakatin. Viitorul candidat indepen-
dent la președinția RSFSR, în iunie 1991, conducea MAI al URSS.
Mi-l amintesc cu respect: intelectual agreabil, cu alură de aristo-
crat, un ministru reformator. M-a ascultat atent, cu răbdare. Ne-a
permis să realizăm proiectul sub formă de „experiment în cadrul
MAI al unei micuțe republici unionale”. Ca să nu facă scandal
„conservatorii” din structurile MAI al Uniunii Sovietice. Trupele
noastre de interne le-am transformat în carabinieri, după modelul
italian. Intenționam la început să fie ca la noi, la români. Nu s-a
putut. Prea multe gâște colhoznice invocau ostentativ „palma jan-
darmului român” din perioada interbelică.
Cât despre detașamentele de voluntari, blamate de separatiști,
acestea au apărut spontan. Nu am nici un merit. A fost o reacție fi-
rească contra dezmembrării republicii (vezi pe youtube.com filmul
documentar „Zile de cumpănă”). Am făcut tot posibilul să nu-i
dezamăgesc pe basarabenii cu simțul datoriei, dispuși să-și dea
viața pentru integritatea teritoriului strămoșesc. Lor, voluntarilor
252
și, bineînțeles, polițiștilor și carabinierilor moldoveni, se cuvine
recunoștința noastră și a viitoarelor generații. Apropo, cu ocazia
solemnităților, legate de anumite momente din istoria poliției și
carabinierilor Republicii Moldova, nimeni nu amintește vreodată
cum s-au născut și cine le-a botezat astfel, încă în 1990. N-o face
nici generalul Ion Costaș, ex-ministrul de interne, în memoriile
sale extrem de valoroase. Poate că o fi ținând minte Igor Smirnov,
Grigori Maracuța... și e bine așa. Nu-mi place vanitatea, lauda de
sine. Nici să mă justific nu am motive. Sunt mulțumit că măcar
parțial din ceea ce am conceput în ajunul destrămării imperiului,
funcționează și în prezent.
Desigur, în unele chestiuni Smirnov și Maracuța exagerează
cu bună știință. De exemplu, nu-mi amintesc când, cum, și care
„lideri naționaliști ai FPM” ar fi ocupat posturi cheie în executivul
de la Chișinău. În afară de „accidentul Druc”, bineînțeles. Acu-
zația că aș fi condus un guvern etnocrat este o minciună. Echipa
nu s-a format cu reprezentanți ai FPM, ci cu persoane aprobate de
președintele Snegur și de majoritatea deputaților. Ca promotor al
principiilor meritocrației, am propus mai multor profesioniști în
diverse domenii, să facă parte din viitorul guvern. Pentru postul de
ministru al transportului am acceptat imediat candidatura rusului
Valerii Kozlov, propusă de deputatul frontist Tudor Panțâru. Și nu
am regretat, căci era bun, ca om și specialist în domeniu. Un ucrai-
nean cu expertiză mi-a mulțumit frumos pentru ofertă, dar îl chema
la datorie țara lui. Am aflat ulterior că ocupa un post important la
Kiev. Am încercat să-l conving pe Victor Nikulin, rus, directorul
uzinei „Mezon”, să conducă ministerul industriei și energeticii.
Ceva m-ai târziu, am înțeles de ce mai mulți specialiști, etnici
ruși, au refuzat să conducă ministere. Unii mi-au explicat: „Mircea
Gheorghevici, n-avea rost să intrăm în joc. Începuse criza în toată
Uniunea. Noul guvern nu putea să reziste mai mult de câteva luni”.
Bineînțeles, am căutat profesioniști la Tiraspol și Comrat. De
la Moscova i-am invitat pe basarabenii Andrei Krîjanovschi și Ste-
pan Bozbei. Polonezul lucra la Academia diplomatică. Găgăuzul
avea o experiență îndelungată în structurile CAER. Ambii erau
profesioniști cu studii serioase, vorbeau limbi străine și o română
impecabilă. Fenomenalul Victor Grebenșcikov și venerabilul Teo-
dor Magder au activat în echipa guvernamentală, fiind recomandați
253
de mine personal. Am căutat tehnocrați în România, Israel, SUA
și Canada printre refugiații sau emigranții din Basarabia și des-
cendenții acestora. Mulți reprezentanți ai minorităților naționale
au lucrat în structurile ministerelor și departamentelor pe timpul
„odiosului naționalist Mircea Druc”.
„Demisia însemnă Trădare”

La Chișinău, și nu numai, se discuta aprins despre o criză
politică. La 9 februarie 1991, deputatul și reputatul jurnalist Con-
stantin Tănase publica în Sfatul Țării o știre-pamflet: „Ca o felină
flămândă ce pândește ieșirea din bortă a șoarecelui naiv, reacțiunea
a așteptat ieșirea în lume a prim-ministrului (despre naivitatea că-
ruia nu am deocamdată nici o părere). Nimic deosebit într-o lume
cu vechi tradiții imperiale şi cu năravuri politice sprâncenoase -
veterinărești de dată mai recentă. Adică nimic deosebit pentru o
politică făcută decenii în șir de către veterinari, veterani-coloniști,
legionari asiatici, ieniceri roșii, diriguiți şi astăzi de Sublima Poar-
tă prin ucazuri-firmane de creare a guberniilor şi pașalâcurilor. Şi
toate astea cu iz de doctrină internaționalistă. Reacțiunea vrea să-l
pape pe prim-ministru. Aceasta este pofta ei cea mai mare: de a-l
păpa pe un prim-ministru ce a ieșit de sub ascultarea ienicerilor şi a
pornit-o de capul lui prin Europa şi chiar peste Ocean… Pentru a-şi
potoli o asemenea irezistibilă poftă antiromână şi anti prim minis-
terială genetică, reacțiunea noastră patriotică, botezată în iordanul
ideologic al comunismului asiatic multilateral compromis, îl chea-
mă pe prim-ministru în Parlamentul Republicii Suverane pentru
a-l păpa tot atât de suveran. Reacțiunea îl cheamă obraznic, ca pe
un delicvent, ca pe un delapidator şi vânturător al bunurilor Țârii.
Îl cheamă tot așa, cum un tătic beat își scoală odrasla la ora două de
noapte pentru a o întreba dacă se poartă bine la școală. Şi deoarece
sistemul nostru de transparență funcționează cu intermitențe gor-
bacioviste, la ședința cenaclului - pardon, parlamentului - din seara
lui 30 ianuarie s-a decis oprirea transmisiunii la radioul național
pentru a-l putea păpa pe prim-ministru prin întuneric. Așa e mai
digestibil. Şi e mai puțin periculos. Şi-i mai democratic chiar. Căci
la ce ar mai trebui şi poporul, în numele căruia asudă Parlamentul,
să mai ştie cum se face când se papă un prim-ministru? … Dar
pofta a rămas nesatisfăcută. Reacțiunea a înghițit în sec şi a rămas
254
flămândă. Deocamdată. Prim-ministrul a dat o lecție strălucită de
europenism şi demnitate națională. Deocamdată nu e puțin”.
La 21 februarie, Mircea Snegur a venit la parlament cu o de-
clarație specială. El a început reproșând conducerii PCM că agra-
vează, pe toate căile posibile, situația social-politică din republică.
Și, astfel, „este împiedicat să lucreze”. Însă, la încheierea discur-
sului, a lansat acuzațiile cele mai grave la adresa... guvernului și
premierului. Și, în încheiere, președintele ne-a surprins: „Permi-
teți-mi, domnilor deputați, să-mi prezint demisia asigurându-vă că
îmi voi îndeplini cu sârguință și cu cea mai înaltă responsabilitate
funcțiile până la alegerea noului președinte al republicii. Repet,
Președinte, și nu un simbol”.
Parlamentul și-a suspendat lucrările. Prezidiul a redactat
un proiect de hotărâre prin care parlamentul nu accepta demisia
președintelui. Și, imediat, a creat o comisie pentru realizarea unei
reforme a puterii executive în conformitate cu doleanțele lui Mir-
cea Snegur. Observatorii scenei politice aveau mari îndoieli că
Snegur, într-adevăr, era intenționat să-și dea demisia. Unii s-au
prins: demersul, cam riscant, avea drept scop schimbarea premie-
rului, susținut de FPM, și perceput drept „un patriot mai radical”
decât președintele.
Iată de ce se lamenta președintele: „Dacă vorbim despre pute-
re, mulți, în deosebi primul-ministru Druc, pe care eu l-am prepus
ca pe un simbol, lăsând întreaga putere executivă Guvernului, mă
văd pe mine ca pe un așa-zis simbol, care poate să ia cunoștință
de deciziile acestuia doar post factum... Eu nu privesc lucrurile
dintr-o parte, în același timp mă străduiesc, totuși, să fac așa ca să
fie bine, îi chem pe membrii guvernului, pe prim-ministru, pe vice-
prim-miniștri să ne sfătuim cum să procedăm având în vedere criza
în care ne aflăm. Domnii din Guvern hotărăsc însă unele lucruri de
sine stătător, pe urmă noi primim lovituri, în primul rând, lovituri
morale. E foarte greu să lucrezi cu dl. Druc. La orice observație el
se aprinde, începe a folosi un ton ridicat. Eu, socotindu-mă om mai
liniștit, de multe ori nu pot, pur și simplu, duce vorba până la capăt.
Iar când ajungem totuși să conversăm până la capăt, rugămintea
mea către dumnealui de a fi mai liniștit, mai cumpătat îi ajunge cel
mult pe jumătate de zi. Vreau să fiu bine înțeles: nu pun deloc la
îndoială calitățile domnului prim ministru. Dacă țineți minte, eu
255
am acceptat toate propunerile făcute de domnia sa în parlament,
tot ce a propus Guvernul, v-am rugat și pe dumneavoastră să luați
atitudine pozitivă)”.
Relevarea inopinată a președintelui m-a derutat complet. Și
mi-am zis: „Dacă e adevărat ceea ce se referă la persoana mea,
atunci intenția sa de a mă destitui este justificată. Cu un tempe-
rament coleric nativ și cu felul meu de a fi nu am ce căuta nici
în politicărie, nici în diplomație!”. Totuși, eu nu-mi permiteam
să-l ofensez. Cred și astăzi că președintele Snegur niciodată nu a
lucrat cu vreun premier mai respectuos, mai devotat cauzei pre-
cum „sacrificatul Druc”. Încă de la Cernăuți, urmăream și apre-
ciam contribuția sa personală la adoptarea legislației lingvistice,
în 1989. La câteva zile după investirea mea, în iunie 1990, am
stat de vorbă la Holercani. Acolo, pe malul Nistrului, nu ne putea
înregistra nimeni. Punând țara la cale, eu am adus vorba și despre
„o posibilă integrare în viitorul apropiat a două sărăcii – RSSM
și fosta RSR, recte Moldova, încă o republica absolut sovietică,
și România, încă, în fond, o republică comunistă”. I-am prezentat
succint viziunea mea:
„Suntem, domnule președinte, doi basarabeni din aceeași
generație postbelică. Dar am mers în viață pe căi total diferite.
Eu am aderat la Mișcarea de eliberare naționala. Am activat,
în clandestinitate, împreună cu Alexandru Șoltoianu, Alexandru
Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Loghin Ale-
xeev-Martin, Mihai Andronic, Mihai Pașa și mulți alți basarabeni
și nord bucovineni. NOI, am fost și suntem cu picioarele pe pă-
mânt. Ne dăm prea bine seama: atâta timp cât există URSS, nu
putem elimina decât de jure, nu și de facto, consecințele pactului
Stalin-Hitler. Mă refer la raptul Basarabiei, Nordului Bucovinei și
Ținutului Herța. Însă, după dispariția Imperiului, Lituania, Letonia
și Estonia vor redeveni state independente. Iar teritoriile noastre,
anexate în 40, se vor reintegra în România. Am conștientizat că
sunt unionist la 19 ani și așa am rămas”.
Ulterior, îmi produceau o mulțumire sufletească contacte-
le sale cu elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului. Mă
înduioșau scrisorile deschise și schimbul de mesaje între Grigore
Vieru, Adrian Păunescu, Mircea Snegur – trei fii proeminenți ai
Basarabiei române. Îmi amintesc de fraza președintelui: „Am să
256
vă spun eu când se va coace unirea cu România!”. Intervievat de
Mircea Bunea de la „Adevărul”, președintele spunea că facem
confederație culturală: „Cântăreții evoluează când aici, când
acolo, compozitorii scot împreună reviste muzicale foarte frumoa-
se, ziariștii circulă dintr-o parte în alta, facem întreprinderi mixte,
circulă tot mai multă lume”. Snegur menționa, de asemenea, că în
februarie 91, când a vizitat România, pretutindeni unde a fost, la
Putna și la Târgu Neamț, moldovenii din dreapta Prutului i-ar fi
spus: „E bine așa cum faceți Dumneavoastră, domnule președinte,
e bună politica ce o promovați. Numai să nu uitați de noi”.
Totuși, spre marea mea dezamăgire, Nicolai Andronic l-a
convertit la moldovenism, statalism și antiunionism. În 1994,
ambii au contribuit din plin la acapararea puterii de către vechea
nomenclatură, au votat surogatul de constituție cu scandalosul
articol 13. „În ce privește limba de stat, în noua Constituție s-a
păstrat aceeași noțiune de limba moldovenească, ca, de altfel, și
în cea precedentă... Această noțiune, în 1989, era considerată că
ține de renașterea națională, iar astăzi constituie, după unii, un act
de trădare? (Mircea Snegur. Să respectăm cu strictețe Constituția
țării. „Pământ și Oameni”, 17.09.1994). Cu toate „sulemenirile
politico-ideologice”, gâștele colhoznice internaționaliste nu l-au
iertat. Drept exemplu, traduc din rusă opinia lui Dumitru Moțpan,
unul dintre părinții fondatori ai Republicii Moldova: „Figura pre-
ședintelui Sovietului Suprem al RSS Moldovenești Mircea Snegur,
fostul secretar al CC PCM pentru agricultură, ne insufla încredere
deplină. Ne-am prins târziu, când Snegur făcea deja jocul frontiș-
tilor. Frontul popular a despărțit societatea pe diferite părți ale ba-
ricadei, având drept obiectiv distrugerea unității naționale și, prac-
tic, despărțirea familiilor mixte. Tactica Frontului popular, odată
cu evoluția situației politice în RM, se modifica. Ca de altfel și
denumirea – Frontul Popular, Partidul Popular Creștin Democrat.
Dar ideologia rămânea aceeași - unirea cu România și introducerea
limbii române drept limbă oficială” (Думитру Моцпан, «Шипы и
розы», Кишинев, 2005 г., стр. 22–24). No comment!.
Numeroasele dileme ale românilor basarabeni: Snegur-Lu-
cinschi, Snegur-Druc, Snegur-Druță și altele, apărute de-a lungul
anilor, erau, sunt și vor fi interpretate mult prea diferit, pe ambele
maluri ale Nistrului și Prutului. În primăvara lui 91, din declarațiile
257
lui Ghimn Pologov, deputat de Bender, reieșea că EI subminau nu
doar guvernul Druc, ci și pe Snegur. Separatiștii din Pridnestrovie
îl acuzau că, citez, „dorește instaurarea unei dictaturi preziden-
țiale, similară cu aceea când era el președinte de colhoz sau de
raion”. Ca unionist, aveam o atitudine negativă față de proiectul
„Moldova - republică prezidențială”, promovat de Mircea Snegur.
Era clar că el nu vedea pe nimeni altcineva în postul de președinte,
fiind acceptat de majoritatea agrarienilor și chiar de o bună parte a
aderenților FPM. Însă, îmi dădeam seama că electoratul PCM și al
liderilor de la Tiraspol nu l-ar fi votat pe Snegur. Ar fi fost înaintate
cel puțin trei candidaturi. Și nu eram siguri că nu va învinge unul
care să spulbere tot ce obținusem cu perestroika lui Gorbaciov.
Nici Lucinschi - „omul Moscovei”, nu ne convenea.
Lumea știa că Frontul Popular și eu personal, am contri-
buit substanțial la prima victorie a lui Snegur, ales președinte de
către parlament în 1990. Un fapt devenit ulterior cap de acuzare
în viziunea antiunioniștilor. Traduc din rusă: „S-o fi gândit oare
domnul Snegur la ce decurge, ca să obțină cele câteva voturi, care
nu-i ajungeau pentru a deveni președinte al Sovietului Suprem?
L-a sacrificat pe Piotr Pascari și a fost de acord să fie ales Mircea
Druc Președinte al Consiliului de Miniștri! Consecințele acestui
aranjament politic le vom resimți încă mult timp... Dar de câte ori
în șase ani președintele și-a schimbat poziția față de cea mai arză-
toare și mai morbidă chestiune – problemă română? Să ne amintim
mai întâi de vizitele sale de îngenunchere în România, după care
a urmat, la finele lui 1991, o răcire bruscă și atașamentul față de
suveranitate și independență” (Я. В. Могоряну. Почем кресло
для Президента? «Кишиневские новости»,1995).
La acea dată, îmi imaginam că riscăm mai mult cu un preșe-
dinte „ales di tăt nărodu”, deoarece Kremlinul va controla mai ușor
o singură persoană decât un parlament. Mai există nuanțe și de alt
ordin. Se întâmplă că soțiile sau amantele președinților schimbă
miniștrii după bunul plac, pe când schimbarea unor deputați afec-
tează mai puțin a actul guvernării. Altfel spus, credeam pur și sim-
plu că e mai bine cu președinte ales de parlament. Ulterior, odată
cu accederea la putere a lui Vladimir Voronin, ales de parlament,
precum și metamorfoza lui Iurie Roșca, mi-am schimbat optica. În
condițiile când la Chișinău deputații se cumpără la pachet de mafia
258
economică transnațională, soluția optimă pentru românii dintre
Nistru și Prut era și este, totuși, un președinte ales prin scrutin
general.
Snegur, încă în toamna lui 1990, cerea schimbări serioase în
componența executivului. În februarie 1991, declarațiile sale reac-
tivau scopul ascuns al înțelegerii convenite cu deputații agrarieni
în momentul investirii mele. De fapt, au receptat semnalul de atac
și alte grupuri de interese. Toate având în spate diverse forțe po-
litice și anumite categorii de alegători. Dar, deocamdată, nomen-
claturiștii moldoveni și alogeni, anti gorbacioviști prin excelență,
nu aveau câștig de cauză deoarece erau scindați. Cei care cereau
vehement demisia lui Druc, nu doreau întărirea puterii lui Snegur.
Ieșirea sa din PCUS, amenințările la adresa comuniștilor, tendința
diminuării rolului șefilor de colhozuri și sovhozuri, printr-o even-
tuală reformă teritorial administrativă, erau considerate „pași poli-
tici având drept scop concentrarea întregii puteri în mâinile sale”.
Susținătorii lui Snegur respingeau insinuările. Argumentul
lor declarat: „Reorganizarea puterii de stat nu este „o tendință de
instaurare a dictaturii prezidențiale”. Deciziile luate de președin-
tele RSSM sunt în consonanță cu voința poporului”. În condițiile
puterii duble – republicană, căreia se supunea poporul, și unională,
care se mai ținea datorită comuniștilor, comandaților industriei și
directorilor roșii, președintele Snegur dorea conlucrare armonioasă
cu forțele democratice. Însă, colaborarea cu o parte a „norodului”
din Pridnestrovie era imposibilă deoarece nu susținea Declarația
de suveranitate. Naivii „pro președinte” le aminteau oponenților
că centralizarea o realizase deja Kremlinul. Dar le părea tare rău
că Gorbaciov dorea să mențină cu orice preț rolul conducător al
PCUS și integritatea Imperiului sovietic.
Aceasta, în linii mari, era conjunctura în care deputații
comuniști și agrarieni își continuau lupta lor disperată pentru
putere. Процесс пошел и главное начать, а затем расширить
и углубить (Procesul a demarat și principalul lucru este să începem,
apoi să extindem și să aprofundăm). Atunci, aceste expresii noi
(fraze favorite, slogane), preluate din discursurile lui Gorbaciov,
primul și ultimul președinte al URSS, încă mai erau la modă.
Astfel, gâștele colhoznice internaționaliste au prins a urzi planuri
din cuțite și pahare pentru schimbarea cât mai urgentă a echipei
259
guvernamentale. Maleficul Ghimn Pologov, fiind intervievat de
jurnaliștii de la Tiraspol, mărturisea sincer: „Situația din sectorul
export-import, moștenită în mare parte de la guvernarea preceden-
tă, este doar un pretext. Adevărata cauză a contraofensivei noastre
este una pur politică. Deși am reușit să șubrezim poziția lui Druc,
extinderea prerogativelor lui Snegur nu ne va aduce nimic bun. Și,
într-un final, nici mișcarea de renaștere națională, nici suveranita-
tea, nici independența, nici libertatea” .
Într-adevăr, relațiile economice externe nu erau decât un
pretext. Fiind suverană doar pe hârtie, „republica înfloritoare” nu
putea exporta decât un sfert din ceea ce producea. Restul producției
era preluat de Centrul imperial. Dacă nu-l acapara, în sensul direct
al cuvântului, îl gestiona prin structurile sale birocratice, mono-
poliste, cu înclinații mafiote. În disperare de cauză, unii miniștri
căutau modalități subtile de a boicota directivele Kremlinului.
Pentru opoziția agrariană-comunistă tentativa acestora însemna „o
gravă abatere de la normele stabilite”. Zilnic aveau loc schimburi
de replici, interpelări și acuzații reciproce. Fiecare al doilea prota-
gonist vorbea despre morală, iar ceilalți despre „oamenii muncii de
la sate și orașe”, care „așteaptă cu nerăbdare să se facă dreptate”.
Mișunau peste tot diverși experți în arta intrigilor. Scenariști, regi-
sori și anchetatori care au profitat adeseori din montarea unor spec-
tacole similare. Uitaseră cu toții că în URSS încă existau organe
competente, care urmau să investigheze niște nereguli semnalate,
aplicând legislația în vigoare.
Personal, aveam de mult certitudinea că „aleșii norodului”
tulbură apele cu un singur scop - schimbarea premierului și reve-
nirea la vechiul status quo, la regimul lor, la privilegiile nomen-
claturii PCUS de până la Perestroika. Participam la dezbaterile din
Parlament. Temerarul Gheorghe Mazilu intervenea tranșant: „Să
nu creadă cineva că am dori să creăm structuri politice, care să fie
în afara oricărui control. Știm ce ne-a adus puterea necontrolată.
Sunt sigur că ne domină încă totalitarismul spiritual, economic
și politic, pe care nu-l putem smulge, cu una cu două, din firea
noastră. Asta-i marea problemă. Noi încă mai judecăm în maniera
tradițională: să ne răfuim, să facem mereu demagogie „în interesul
poporului”. Guvernul o fi comis niște erori în domeniul exportu-
lui și urmează să răspundă. Dar cincizeci de ani s-a tot cărat din
260
această republică. În mod bine organizat, totul a fost duc la Centru,
pe un preț de nimic. Iar acest Centru i-a întreținut pe oameni ca
Hussein, Castro și alți dictatori. Eu întreb: asta înseamnă un lucru
moral? Asta este în interesul poporului? S-a realizat un adevărat
jaf, folosind toate mijloacele coloniale. Și astăzi dumneavoastră
ne spuneți părintește să fim cuminți pentru că s-au făcut greșeli
și hoții. E doar un pretext de a dărâma guvernul care nu vă mai
convine. Dar de ce nu vă convine?
Acum, domnilor deputați, datoria noastră primordială este
adoptarea unor legi fundamentale, ca să putem împărți oamenilor
averea statului, să dăm țăranilor măcar 30% din pământ. Însă noi
am sărit cu toții din fotolii: „Gata! Parlamentul nu mai poate func-
ționa, Guvernul nu este bun!” De ce? Fiindcă sunt atinse interesele
multora dintre acei care au vorbit aici. Și am impresia că sunt to-
varăși cu pufușor pe botișor, implicați direct în afaceri dubioase.
Iată unde este buba, problema-cheie: dumneavoastră nu vreți pri-
vatizare, nici să dăm puterea poporului, pentru că puterea aparține
încă partidului comunist, care s-a compromis, aducând-ne la starea
de astăzi… Domnul deputat Ghimn Pologov a prezentat aici un
adevărat rechizitoriu, ca un judecător sau procuror. A vorbit fru-
mos, energic, tocmai de pe înălțimile Olimpului etic. Ne-a explicat
cum s-ar cuveni să vorbească și ce are de făcut prim-ministrul
Druc. Dar, tovarășe Pologov, istoria cu acel „Mercedes”, primul
din toată Basarabia, este legată de dumneata. Hai să fim cinstiți.
Să spunem lucrurilor pe nume. Să terminăm cu aceste interpelări,
înțepături, etichetări și uneltiri de culise, dacă vrem să scoatem
republica din impas”.
Constantin Tampiza, vice-prim-ministru, a exemplificat, cu
date statistice, dependența totală a Moldovei sovietice de structurile
centrale. Concluzia: să obținem mai întâi libertatea în relațiile eco-
nomice externe. Deputatul Ion Mărgineanu, membru al Comisiei
pentru relațiile externe, a calificat astfel situația: „Vânzoleala din
parlament este un atac de esență politică contra primului ministru
și a guvernului. Platforma acestui atac a fost pregătită mai demult,
de către foștii conducători. Și acum se realizează prin intermediul
structurilor vechi, încă subordonate Centrului. Vinovați de actua-
la destabilizare a pieței sunt cei care aveau datoria să semnaleze
nereguli și abateri... De la guvern aflăm că domnul Josanu, unul
261
dintre acuzatorii vehemenți, a eliberat (între 1 aprilie 1988 și 20
octombrie 1990) peste 80 de licențe, a înregistrat 240 de așa ziși
exportatori. În timpul când abia se forma actualul executiv, au fost
eliberate 70 de licențe pentru comerțul exterior unor întreprinderi
fără careva legături cu bunurile materiale exportate. Bineînțeles,
noul prim-ministru nu avea cum să țină sub control domeniul re-
spectiv”.
Sub multe aspecte, Sovietul Suprem al RSSM în perioada
1990-1991 era un teatru al absurdului. Și deputatul Andrei Țur-
canu, un talentat, enigmatic și controversat actor al acestui teatru,
recte Parlament, a punctat subtil, dacă nu prefăcut: „Bineînțeles,
nereguli și abateri au avut loc. Dar nu sunt pentru închiderea aces-
tor cooperative sau firme. În nici un caz, aceasta este calea noastră
spre o economie de piață, spre demonopolizare, spre o viață mai
bună. Dar e nevoie, de urgență, de efectuat un control sever: nu
numai la firma „Mercurii”, nu numai la firmele de care a fost vorba
aici, ci la toate firmele. Fiindcă am descoperit că aceste firme au
filialele în Dubăsari, Râbnița, Kemerovo, Odessa, Cahul ș.a.m.d.
„Mafia” nu are naționalitate. E nevoie să se facă ordine în acest
domeniu, și nu numai. E nevoie, în sfârșit, să lucrăm după un pro-
gram - și în parlament, și în Guvern. E nevoie să eliminăm, pe cât
e posibil, incompetența”.
În încheierea dezbaterilor am vorbit și eu, subliniind următoa-
rele aspecte: „Înainte de a deveni deputat și de a fi ales președinte
al Consiliului de Miniștri, moldovenii umblau prin Chișinău cu
drapele tricolore încă neautorizate. Atunci am avertizat că perioa-
da de tranziție la economia de piață va fi folosită pentru acapararea
patrimoniului național. Acum, constat că se pune mâna pe întreaga
activitate economică. Suntem supravegheați și limitați drastic de
către organele unionale. Am făcut un pas înainte. Astăzi, agrari-
eni și comuniștii ne cer să facem doi pași înapoi. Să centralizăm
comerțul. Iar asta vine în contradicție cu principiile economiei de
piață pe care, chipurile, le acceptăm. Constatăm două tendințe: cei
care cred că vom ieși din impas doar consolidând structurile admi-
nistrative de comandă și cei care speră că, prin liberalizare, vom
ajunge la mult dorita bunăstare. Ca șef al executivului, caut soluții
dar înregistrez, deocamdată, rezultate modeste. Am inițiat tratati-
ve cu Centrul ca să obținem unele relaxări, inclusiv în domeniul
262
relațiilor economice externe. Însă, după ce ne-am dat în spectacol,
descoperind punctele noastre vulnerabile, ne va fi cu mult mai greu
să convingem decidenții de la Moscova.
De la un timp, se evidențiază și o a treia poziție. E vorba
de culmea scepticismului: „Guvernul nu va obține rezultate chiar
dacă ar fulgera și ar tuna acum, în luna februarie, și ar apărea îngeri
pe firmamentul Moldovei sovietice. Nu există altă soluție decât de-
misia lui Druc”. Pe această categorie preconcepută o somez: Aveți
puțintică răbdare, vorba marelui dramaturg, fiindcă demisia mea
acum ar însemna Trădare. Nu putem lăsa republica fără executiv
timp de câteva luni, când ne amenință atâtea pericole. Se anunță
evenimente fără precedent, inclusiv la Centru. Președintele, Parla-
mentul și Guvernul vor ameliora situația dacă nu ne lăsăm atrași în
hărțuieli și curse de niște adversari puternici cu experiență secula-
ră. Vă mai rog să rețineți un paradox: unii deputați cer dizolvarea
guvernului fiindcă s-ar teme că nu vom reuși să facem ordine. Însă,
în realitate, ei se tem că vom reuși să extirpăm hoția, inclusiv în
sectorul exportului. Mi s-a transmis deja reflecțiile unor șefi de
prin raioane: „Dacă Druc aista chiar o ia în serios, atunci noi cu ce
rămânem?”. De aceea insist ca deputații să permită guvernului să
facă ordine. Mă adresez și alegătorilor, ca să vă roage pe dumnea-
voastră, aleșii poporului, să ne permiteți să rezolvăm problemele
pe cale economică, juridică, managerială”.
În aceeași zi, deputații au creat o comisie pentru pregătirea
unui proiect de hotărâre în privința activității Guvernului. Au
urmat ședințe pe fracțiuni dar, ulterior, Parlamentul nu a mai întru-
nit cvorumul pentru a-și relua activitatea. Cluburile «Советская
Молдавия», „Realitatea”, „Independenții” și o bună parte din
„Viața satului” au declarat: „Nu revenim în sala de ședințe până
nu-și dă demisia prim-ministrul Mircea Druc!”. S-a creat o situație
de pat, nimeni nu știa ce să declare, ce să gândească măcar, nu ne
puteam imagina ce avea să urmeze. Totuși, guvernul își continua
activitatea examinând diverse chestiuni curente privind viața
social-economică a republicii.
„Cine-i Druc aista?...”

Ziarul „Sfatul Țării” din 6 martie 1991, publica o amplă
analiză intitulată „Care e cauza adevărată a atacului contra gu-
263
vernului Mircea Druc? ”. Autorul Alexandr Inozemțev se întreba:
„Le va fi oare rușine acelor deputați, care din toată inima îi doresc
micuței Moldove o suveranitate reală și totodată toarnă găleți de
zoaie în capul lui Mircea Druc și al colaboratorilor săi, care au
făcut abia primul pas în direcția respectivă? Cum vor privi ei în
ochii alegătorilor, când toată această campanie mincinoasă de hăi-
tuială și presiune asupra unui guvern ales legitim va fi descoperită
și dezmințită?”.
Categoric, noua concepție a reformelor, propusă de guvernul
Druc, nu se încadra în tiparele sovietice, așa cum le percepea elita
colhoznică comunistă. Aceasta nu credea posibilă o minimă re-
dresare economică decât prin păstrarea intactă a imperiului. Adică
nici un fel de reforme. De aici și isteria gâștelor sălbatice interna-
ționaliste privind participarea la referendum cu orice preț. Toată
tevatura privind controlul relațiilor economice externe s-a derulat
într-un mod superficial, haotic. Raportul comisiei de anchetă, con-
dusă de Vasile Nedelciuc, nu a fost dezbătut serios. La finele zilei,
cu prezența a jumătate din numărul deputaților, cu ușile închise și
microfoanele deconectate, s-a decis ca raportul să nu fie publicat.
Dar opiniile hilare la adresa guvernului Druc au fost transmise în
direct la radio. Presa scrisă era inundată de falsuri despre starea
operațiunilor de export-import și incompetența lui Druc. Iar adep-
ții directorilor roșii de pe malul stâng al Nistrului au reușit prea
ușor să fisureze apărarea gâștelor sălbatice naționaliste.
Deputații alogeni evitau confruntarea deschisă cu premierul
preferând masca, sau intrigi de culise. Și, în concepția lor, restruc-
turarea puterii de stat nu era decât „formare a unei dictaturi prezi-
dențiale”. Iar unica șansă de concordie în parlament și în republică
ar fi fost semnarea Tratatului unional. Urmăream «Днестровская
правда», organul de presă al separatiștilor de la Tiraspol. Apăreau
zilnic noi aspecte politice. Mă interesau, în mod special, interviurile
cu deputați. Unii preferau să rămână anonimi, evitând astfel
„efectul opiniilor preconcepute”. Pretindeau că masca asigură o
percepție obiectivă a mesajului. Important era sensul declarațiilor,
nu persona emitentă. În fond, tertipurile și cazuistica le permitea
să denigreze tot ce făcea noua conducere de la Chișinău. Și aveau
destui fani pe ambele maluri ale Nistrului.
264
Separatiștii din Pridnestrovie mă calificau drept radical și
extremist. Recunoșteau că Uniunea Sovietică se afla într-o stare
economică și politică extrem de dificilă. Dar încă nu atinsese apo-
geul. În viziunea lor situația arăta astfel: „RSSM este o republică
agrară fără alte resurse în afară de pământ, vinul și merele fiind
unica marfă exportabilă. În Basarabia istorică nu există un com-
plex industrial de procesare a materiei prime agricole. Acesta se
află la Tiraspol. Un oraș, care vreți sau nu vreți, se află și se va
afla în altă republică atâta timp cât politica de stat a Moldovei se
va orienta către unirea cu România. Astăzi, în republică, sunt pe
terminate rezervele de combustibil, iar rezervele de benzină sunt
doar pentru două zile. Aceeași situație este și cu rezervele de făină.
Se vor opri încurând autobusele, tractoarele, câmpurile vor rămâne
neprelucrate. Materia primă în republică este cam puțină și se va
stopa procesul de producție în industria ușoară. Dar ajutor nu veți
primi de nicăieri până când nu veți semna Tratatul. Numai unin-
du-ne eforturile vom putea ieși din criză...”
În ajunul Referendumului Unional, situația în RSSM deveni-
se critică. Deputații treceau sub tăcere cauzele adevărate ale intri-
gilor de culise. În parlament, dar mai ales în mass-media, gâștele
colhoznice îți întețiseră atacurile asupra guvernului și FPM. Legis-
lativul ne bombarda cu rezoluții. Deputații comuniști și agrarieni,
niște complici ai „directorilor roșii” din Pridnestrovie și ai celor
care organizau demonstranții zgomotoase în fața Reprezentanței
RSSM la Moscova, mă somau fariseic: „Druc, ești prim ministru,
fă ceva! Ia măsuri! Stabilizează urgent situația social-politică!”.
Președintele Snegur o ținea morțiș: „Să nu-mi ieși din cuvânt!”.
TVM, controlată de legislativ, prezenta zilnic „vocea poporului
agrariat”, vorba deputatului mucalit Andrei Țurcanu. Pentru
„masele largi populare” televiziunea iniția dezbateri despre „ac-
tivitatea economică externă”. Deputații agrarieni puneau totul pe
seama mea. Mai ales galopanta deteriorare economică și penuria
de bunuri de larg consum resimțită pe întreg cuprinsul imperiului
sovietic. Scriind aceste rânduri, revăd o colhoznică dolofană în
fața camerei de luat vederi. Într-un grai moldovenesc deșănțat își
exprimă teatral indignarea: „Cine-i Druc aista!? Cu mânuțele mele
l-aș strânge de gât! De ce nu-i dă pace Președintelui nostru să ne
conducă așa cum știe el!?”
265
Tot în acea perioadă, pe verticală și orizontală, mă
obstrucționa o mulțime de aparatcici de toate culorile, majoritatea
niște nostalgici. Îi măcina dorul de tot ce a fost odată, până la
perestroika lui Gorbaciov, mai ales pe timpul lui Brejnev și Bodiul.
Zilnic, deputații Interfrontului și agrarienii vociferau pretenții cam
de genul acesta: „Știe Druc că vacile nu dau lapte dacă-i curent?
De ce nu sunt puse geamuri la ferma de vite mari cornute din satul
Recea-Râșcani? Cu ce se ocupă Druc aista!? Ce caută în Italia? În
capitală, a dispărut varza murată din magazine!” Aleșii norodului
s-au supărat foc când am replicat: „Nici premierul Margaret Tat-
cher nu-și bate capul dacă la alimentara din Londra dispare varza
murată!”
În cadrul executivului, eram flancat de Andrei Sangheli și
Constantin Oboroc, doi prim-viceprim-miniștri. Unul lider al
clanului agrarian, altul omul clanului Snegur, ambii ostili prin
definiție. Domnul Oboroc, până mai ieri, nu pierdea ocazia să
mă denigreze. O fi având și el motivele sale de nu-mi poate ierta
păcatele nici cu trecerea anilor... Ministrul finanțelor, înainte de
începerea ședințelor de guvern, făcea crize: „Nu mai pot, așa nu se
lucrează, gata, îmi dau demisia!”. Întors din SUA, la 14 ianuarie
1991, am găsit pe birou cererea sa de eliberare din funcție, adresată
lui Snegur, Moșanu și Druc: „Sânt nevoit să cer demisia din cauza
situației complicate în care se află economia republicii și a defici-
tului bugetar pe anul 1991. Din necesitatea rezolvării problemelor
social-economice acute se fac încercări de a aborda unele hotărâri,
atât ale Parlamentului, cât și ale Guvernului, fără a lua în conside-
rație posibilitățile financiare. Mai mult decât atât, deși se declară
trecerea la economia de piață, nu se întreprind pași destui de fermi
în direcția demonopolizării proprietății de stat, stabilizării pieței
de consum, executării legilor, întăririi ordinii și disciplinei fără de
care este imposibilă stabilizarea situației economice și financiare
din republică. Consider, ca cetățean și membru al Guvernului, că
în această direcție este necesară și reorganizarea organelor legisla-
tive și executive ale puterii. Sunt gata până la soluționarea cererii
să-mi execut funcțiile acordate de Parlament și de Guvern”.
Un consilier m-a întrebat: „Ce-o fi având domnul ministru?
L-am auzit de câteva ori zicând: „Ar trebui ca Druc să demisione-
ze! Cum de a ajuns acesta în guvern!?” „Nu știu exact ce are. În
266
Parlament, eu am susținut cel mai tare candidatura lui Muravschi.
Am făcut-o din respect față de un fost coleg, deputatul Vasile
Șoimaru, care l-a propus în funcția de ministru al finanțelor. Se
cunosc, sunt prieteni… Muravschi a absolvit, în 71, Facultatea de
Economie a Institutului Politehnic. Vasile Șoimaru și eu eram pe
atunci lectori la această facultate. Probabil, a devenit confidentul
lui Snegur, care dorește putere absolută. Lui Valeriu Muravschi,
Vasile Nedelciuc, Andrei Vartic, Andrei Țurcanu, Andrei Moraru
și altora le sucește coada ca să-l atace pe Druc la tot pasul. Fiecă-
ruia îi promite că-l face prim ministru sau îi dă fonduri ca să pună
de o fundație proprie”. Acum, descriind întâmplarea cu regretatul
Valeriu Muravschi, mă gândesc că Vasile Șoimaru - savant, po-
litician, jurnalist, ex și acum din nou deputat pe listele PAS, ar
putea lămuri cu mult mai bine dedesubturile „înălțării și căderii
premierilor în Republica Moldova”.
Uneori, la Parlament, în pauze, se apropia de mine deputatul
Andrei Baștovoi, un lider proeminent al FPM. Avea plăcerea să
facem schimb de opinii și... uneori încerca să mă „consoleze”:
„ - Crezi, nene, că era mai bine să fi rămas în funcție Pascari?
- Desigur, Andrei, fiindcă Centrul ni l-a trimis special ca să
pună lucrurile la punct. Dar cel mai bine ar fi fost dacă alegeam
fie o gâscă colhoznică - Andrei Sangheli, fie un director roșu -
Igor Smirnov... Sau un aparatcic de al lor. Nu ții minte cum Va-
sile Nedelciuc, Ion Țurcanu, Viorel Mihail și mulți alți „amici ai
Frontului” insistau să-l punem prim-ministru pe Lucinschi, trimis
și acesta de Moscova în locul lui Grosu, neagreat de Gorbaciov.
Alegerile locale au fost un sondaj real. EI, au obținut cele mai
multe voturi. Incontestabil, este meritul lui Petru Lucinschi și Gri-
gore Eremei. Acum dețin majoritatea în parlament... Dar, pe zi
ce trece, ne convingem că n-are importanță pe cine am fi ales. Ne
aflăm în plină criză de sistem, generalizată și iremediabilă... Șan-
dramaua imperială pârâie din toate încheieturile iar EI mă întreabă
demagogic: de ce stagnează economia republicii? Dar unde astăzi,
în Uniunea Sovietică, duduie economia?
- Te înțeleg, nene. Ți-ar fi plăcut să-l vezi pe Lucinschi cum
rezolvă problemele economice și sociale, dar mai ales cum face or-
dine la Tiraspol și Comrat. Acum, na! „Directorii roșii” și generalii
267
industriei, agrarienii și veteranii KGB-ului te hărțuiesc pe mata,
„acolitul Frontului”.
- Pentru mine era mai comod să fi rămas doar deputat. Să
conduc liniștit, ca Vasile Nedelciuc, Comisia pentru relații exter-
ne, că așa m-ați ales la început. Ne-am fi consolidat în Parlament.
Am fi asigurat cadrul juridic decisiv pentru Marea Schimbare, așa
cum procedează balticii. Atunci NOI, nu EI, am fi cerut un miracol
economic. Am fi reclamat bunăstarea, pe care o așteaptă „colecti-
vele de oamenii ai muncii de la orașe și sate de pe ambele maluri
ale Nistrului...”. Și ceream bunăstarea de la comuniști, că aceasta e
vocația lor - să fericească masele, nu de la un prim ministru fron-
tist. Am fi chemat miniștrii lor la raport, la comisiile parlamentare,
cu interpelări. Și, peste un timp am fi venit la guvernare, știind
ce avem de făcut. Dar voi, cei de la FPM, nu m-ați ascultat. Și
nici eu n-am avut tăria de caracter, am acceptat această funcție de
kamikaze. Așa-mi trebuie… ”.
Presa de la Tiraspol, mai ales gazeta «Днестровская
правда», era difuzată nu doar pe străzile Chișinăului, ci și în
localitățile rurale. O sursă de dezinformare agresivă, care ponegrea
președinția, parlamentul și guvernul republicii. De regulă, însă,
diagnosticienii urmăresc atent mass-media adversarului. Datori-
tă francheței jurnaliștilor de la «Днестровская правда», ne-am
clarificat: ținta strategică a liderilor tiraspoleni nu era prezumptiva
dictatură prezidențială a lui Snegur. Nici „guvernul etnocrat” a lui
Druc. Voiau întreaga conducere a republicii. Având circa 20 %
din totalul electoratului, EI doreau să impună dominația imperială.
Restul votanților nu credeau în „reorganizarea URSS într-o Uniune
a Statelor Suverane (USS)”. Chiar dacă s-ar fi înțeles, în această
privință, reprezentanții celor nouă republici unionale participante
la elaborarea proiectului de Tratat unional. În acest document se
afirma că economia republicilor este „reglabilă” doar în cadrul
normalizării situației economice în Uniunea Sovietică (deși aceas-
ta urma să dispară). Era absurd să așteptăm ceva de la un sistem,
care a pus pe butuci un vast imperiu printr-o gestiune arbitrară,
subiectivă a economiei. O redresare economică, credeam NOI, era
posibilă doar prin distrugerea vechilor structuri politice și econo-
mice.
268
În 1990-1992 eram deputat în parlamentul de la Chişinău.
Asistam adeseori la erupții de ură. Trăiam pe viu încleștarea între
gâștele colhoznice internaționaliste și gâștele sălbatice naționaliste.
Era limpede: deputații rusofoni din stânga Nistrului, din localitățile
găgăuze şi bulgare, agrarienii basarabeni şi nomenclatura de partid
vor merge până în pânzele albe, indiferent de consecințe. Pen-
tru EI păstrarea, apoi, după 1991, refacerea Uniunii Sovietice,
însemna unica garanție că vor dispune în continuare de privilegiile
tradiționale oferite lor de către Imperiul Ideocratic.
Fiind în fruntea guvernului RSSM, credeam, cu naivitate, că
vom ieși din impas. Că vom scăpa de sărăcie. Iar migrația continuă
de la sat spre oraș își va inversa direcția. Că, treptat, orășenii se
vor muta la țară. Şi, odată cu refacerea proprietății private asupra
pământului şi tehnicii agricole, Basarabia şi Bucovina vor renaș-
te. Încercam să întrevăd cum am putea transplanta performanțele
neo-ruralismului din țările occidentale în condițiile noastre de
colonie sovietică. Nu pledam însă pentru o copiere oarbă a unor
modele din afară.
În privința Uniunii Sovietice, în 1990, aveam o singură
speranță şi o singură certitudine. Speranța că Imperiul se va
destrăma. Dar nu știam, nimeni nu știa, că visul generației mele va
deveni realitate peste un an. Şi certitudinea? Prima undă seismică
a spulberat „lagărul socialist” şi a permis unificarea Germaniei.
A urmat a doua undă seismică şi a dispărut Imperiul, care, în
1940 ne-a răpit Basarabia, nordul Bucovinei şi ținutul Herța. Cu
certitudine, va urma și a treia undă seismică…
Am discutat odată tete a tete cu Ghimn Pologov, unul din
artizanii „sacrificării premierului”. Privind-ul fix, l-am întrebat
zâmbind: „Care ar fi, totuși, într-un final, căile care să ducă la în-
țelegere? La o conlucrare cât de cât, măcar între liderii de pe cele
două maluri ale Nistrului. La un consens, la care, chipurile, NOI
nu dorim să ajungem”. La această întrebare, influentul deputat de
Bender mi-a răspuns scurt, clar și cuprinzător: „Există o singură
cale - renunțarea la politica naționalistă și semnarea Tratatului
unional elaborat de Centru”. Laconismul deputatului nu era decât
esența propagandei Centrului imperial axată pe inducerea în mase
a stării de panică. Pologov insista: „Poporul este pentru Uniune
și toate acțiunile pe viitor vor reieși doar din această opțiune. Nu
269
poporul rus este contra, ci doar o mână de „anti”, care se autoin-
titulează democrați, dar propagă atitudini secesioniste, dorind să
acapareze puterea. Dar, nefiind în stare să propună un plan judicios
de înnoire și ieșire din criză, își vor pierde încurând aderenții. O
să vedeți! Încălcarea intenționată a Constituției URSS nu va aduce
nimic bun”.
Replica mea: „Nimic bun pentru puterea comunistă. Aceasta
e convingerea noastă. Basarabenii sunt doar o parte a unei națiuni.
În plus, mai există și alte republici într-o situație similară cu a
noastră. De exemplu, RSFR, republica din care regimul își recruta
misionarii și pe care a contat întotdeauna, astăzi este anticomunis-
tă. Și lupta rușilor adevărați are drept obiectiv final demisia condu-
cerii actuale comuniste, adică a Centrului. De altfel, ar fi incorect
să împărțim republicile în două tabere, fiindcă scindarea este mai
curând stratagema Centrului. Așadar, moldovenii nu sunt singuri
în aspirațiile și deciziile lor”.
Centrul imperial ne acorda o atenție exagerată. Dar nu pentru
că în RSSM exista Uniunea Scriitorilor, Frontul Popular (FPM),
Snegur, Moșanu, Hadârcă, Druc și alții ca aceștia. Toți împreună,
apăream ca o barieră în calea semnării Tratatului Unional. În tot
cazul, pentru Kremlin, reprezentam o piedică reală sau imaginară,
difuză, indefinibilă. Druc, președintele Consiliului de Miniștri, ad-
mitea chiar o ieșire blândă din componența Uniunii. În doi trei ani
intenționa să demonstreze că sunt posibile niște relații fructuoase
cu Occidentul. Afirma că Basarabia poate fi ca Finlanda, care s-a
desprins la timp de Imperiul țarilor. Situația la Chișinău era un
pic mai bună decât în capitalele republicilor baltice, cel puțin în
privința produselor alimentare. Mai contam pe fertilitatea solului,
resursele umane (natalitatea, creșterea demografică) și marele
avantaj - existența a milioane de conaționali peste râul Prut.
Populația din raioanele de dincolo de Nistru, aflată sub pre-
singul separatiștilor de la Tiraspol, nu a putut susține Declarația
de suveranitate, votată la Chișinău. Uzurpatorii puterii legitime
intenționau să ne înlocuiască începutul de libertate cu un harna-
șament imperial înnoit. Obiectivul strategic al gâștelor colhoznice
internaționaliste nu era eliminarea lui Snegur, Moșanu și Druc.
Agrarienii și interfrontiștii mizau pe o singură carte: Revanșa!
Acapararea președinției, parlamentului și a guvernului, renunțarea
270
la limba de stat și grafia latină, la suveranitatea abia declarată, la
descentralizare și libertate. Homo sovieticus urmărea eradicarea
Mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni. Lozinca
lor: Finiș! Cortina! Antract! Eclipsă totală!
Destabilizând executivul și legislativul, gâștele colhoznice și
Centrul imperial sperau că vor acapara întreaga putere. Eu eram
perceput ca un obstacol în calea diverșilor lideri de grup, care
ulterior au votat debarcarea mea. Captasem deja semnale că, la
viitoarele alegeri prezidențiale, agrarienii, comuniștii, deputații
rusofoni se vor situa pe baricade diferite. Ascultându-le perorația,
cugetam ca sărmanul Dionis: „Dacă președintele Snegur crede, în-
tr-adevăr, într-o posibilă ameliorare a situației economice, ar face
bine să-l propună ca premier pe Constantin Iavorschi. Sau pe Con-
stantin Tampiza. Dacă îl doare, după cum afirmă mereu, de „soarta
poporului”, îl va propune, probabil, pe Constantin Oboroc. Dar
dacă este șantajabil și absolut dependent de „factorul extern”, va
propune cea mai bună candidatură de premier - Vasile Nedelciuc”.
Aveam motivele mele să cred asta.
Referendum
La 19 februarie 1991, Sovietul Suprem al RSSM adoptase
hotărârea de a nu participa la referendumul de la 17 martie vizând
păstrarea Uniunii Sovietice. Kremlinul transpunea în practică un
proiect de tratat, elaborat de Consiliul Federației și supus dezba-
terii publice. Se preconiza reorganizarea URSS în USS (Uniunea
Statelor Suverane). Era o variantă disimulată a proiectului Uniunii
Sovietice din 1922. Personal, nu vedeam nici o perspectivă în acea
căutare febrilă a unei Uniuni imposibile. Îmi părea absurdă spe-
ranța că un sistem, care a bancrutat Imperiul ideocratic bolșevic, ar
putea oferi o paradigmă viabilă pentru viitorul nostru, al românilor
din teritoriile naționale răpite în 1940. Centrul imperial făcea tot
posibilul să dezbine coloniile. Ucraina se opunea refuzând să ad-
opte un tratat unional. Dorea mai întâi să elaboreze și să adopte o
Constituție proprie. Până și în RSFSR răsunau chemări de înlătura-
re a PCUS de la putere. Boris Elțin visa la o „federație orizontală”.
Toate cele cincisprezece republici unionale își proclamaseră deja
suveranitatea.
271
Înainte de referendumul pentru semnarea unui nou Tratat
unional, obstrucționarea guvernului Druc devenise o campanie is-
terică generalizată. La 21 februarie 1991, cu o lună înainte de Refe-
rendumul Unional, Mihail Gorbaciov îi cere lui Anatolii Lukianov,
președintele Sovietului Suprem al URSS, informații suplimentare
despre situația din RSSM. Acesta îl telefonează imediat pe Iurii
Blohin, deputat al poporului din URSS, ales într-o circumscripție
din stânga Nistrului, în 1989. Deputatul care, în decembrie 1990,
propunea să fie adoptată o hotărâre despre recunoașterea Republi-
cii Sovietice Socialiste Moldovenești Pridnestrovie. Iar în aprilie
1991, în calitatea sa de președinte al Asociației unionale a deputa-
ților «Союз», cerea introducerea stării de urgență și preluarea de
către Sovietul Suprem al URSS a prerogativelor extraordinare ale
președintelui Gorbaciov.
Lukianov află de la Blohin că Druc „nu îndeplinește” dispo-
zițiile Ucazului, iar la Tiraspol tovarășii Smirnov și Mărcuța „sunt
dispuși să acționeze”. Peste câteva minute versiunea este raportată
lui Gorbaciov prin telefon. La 29 aprilie 91, timp de zece minute,
Lukianov și Gorbaciov discută la telefon soarta „Ucazului cu pri-
vire la RSSM” și măsurile care urmează a fi luate față de guvernul
acestei republici.
Viziunea Centrului imperial era clară: să păstrăm cu orice
preț Uniunea Sovietică, fie și cosmetizată pe alocuri. Dar uite că
„un așa zis premier, propune de la tribuna Sovietului Suprem al
RSSM, un fel de comuniune, sau concubinaj”. În rusă fraza sună
ca un joc de cuvinte - «не то содружество, не то сожительство».
Așa s-a exprimat sarcastic primul și ultimul președinte al URSS.
Evident, nu putea conducătorul unei supraputeri, făcând o mare
și veritabilă politică, locală și globală, să se împiedice de un „ciot
moldovenesc”. Însă, „acest ciot”, numit Druc sau Drug”, încurca
lumea Imperiului, sperând că, în așa mod, poate rămâne credincios
idealului său național.
Sincer vorbind, niciodată nu i-am purtat pică lui Mihail Ser-
gheevici Gorbaciov, acest actor de excepție, care evolua într-un
spectacol istoric fără precedent. Dar, intransigent, căutam să ne
sincronizam cu cele trei republici baltice și Georgia, care refuza-
seră să participe la discutarea tratatului de Uniune. Basarabenii
avuseseră aceeași soartă ca lituanienii, letonii și estonienii, fiind
272
incorporați în Imperiu conform Pactului Molotov-Ribbentrop. Per-
sonal, îmi coordonam deciziile cu omologii mei dispuși să îndure
orice vicisitudine în numele independenței. La Cernuți și Chișinău,
purtam în suflet un secret și o speranță - suntem o fărâmă ruptă
din națiunea română și încurând ne vom reintegra în Patria-mamă.
După o intervenție în parlamentul de la Chișinău, mi-am dat seamă
că nu am cum rămâne în funcție. Iată ce am declarat la începutul
lui martie 1991:
„Stimați colegi, compatrioți, tovarăși și domni! În Uniunea
Sovietică, timp de un deceniu, în condiții de glasnost și perestroika,
au loc dezbateri despre Războiul al II-lea mondial. Unii exegeți
declară, fără drept de apel: am învins numai datorită lui Stalin!
Însă, mulți cercetători onești demonstrează că popoarele sovietice
au ieșit victorioase în pofida lui Stalin! Prin analogie, la ora ac-
tuală, și pe noi ne frământă o mare dilemă. Unii dintre deputați
doresc să convingem poporul că nu putem ieși din criză, decât
rămânând în componența URSS. Deoarece am aceleași drepturi
ca și domniile voastre, permiteți-mi să-mi exprim opinia. Apelul
meu este condiționat de dubla datorie pe care o am: ca deputat al
poporului și ca șef al guvernului. Nu pot, nu am dreptul moral să
propun o sinucidere colectivă. Cred în viitorul nostru. Vom avea
aceeași soartă ca popoarele Europei de Est. Ne vom asigura un
trai civilizat numai fiind liberi, suverani și independenți. Încerc,
așadar, să vă convertesc la credința mea... Dacă nu voi reuși să vă
conving, mă voi ocupa măcar... de propria mea soartă. Îmi doresc
ca nepoții mei, când vor depune o floare la mormânt, să spună:
Aici odihnește bunicul nostru, care de-a lungul vieții a nutrit o
speranță: să vadă destrămarea Imperiului și libertatea Basarabiei
și Bucovinei!”.
Mircea Snegur și Alexandru Moșanu au lansat un apel în-
curajator: Să mergem în teren! Cât mai mulți - miniștri, deputați,
oameni de cultură. Să convingem poporul – „Nu ieșiți la refe-
rendum!” Am fost repartizat în raioanele de nord ale republicii.
Fieful deputaților comuniști. Majoritatea cereau participarea la
referendum, păstrarea Uniunii Sovietice. Între Edineț și Briceni
mișunau încolo - încoace TAB-uri. Exercițiile cu trupe militare fu-
seseră planificate, desigur, mai demult. Deși aveam impresia că nu
întâmplător coincideau cu incursiunea primului ministru în nordul
273
Basarabiei. Masa-media era prezentă cu doi ziariști de excepție
de la agenția Moldovapres – Vitalia Vangheli-Pavlicenco și Fătu
Oprea. Îmi amintesc de reportajul lor mobilizator: „Referendumu-
lui unional - un NU categoric!”, publicat în ziua de sâmbătă, 16
martie 1991.
Iată câteva extrase din acel reportaj cu accente optimiste: „Vi-
zita de lucru în raioanele din nordul republicii a debutat cu tensiuni
în fața unor mulțimi circumspecte. Din păcate, prea des, cu prea
multă vehemență, a fost invocată penuria de mărfuri în magazine.
Nu toată lumea înțelege semnificația politică a momentului istoric,
aceste lipsuri fiind, în fond, tot o stratagemă a Centrului. Nu a fost
însă o caracteristică generală, pentru că în multe localități trăitorii
şi-au exprimat deschis atașamentul față de Parlament, de Preșe-
dinte și de Programul Guvernului. Ceea ce trebuia să se înțeleagă,
s-a înțeles: Moldova este suverană şi, în prietenie cu toți conlocu-
itorii va rămâne suverană. S-a dus epoca doar a unui singur drept
- „dreptul la muncă”. A sosit timpul și „dreptului la proprietate”. Şi
Constituția noastră viitoare va garanta acest drept. Iar în Legea cu
privire la cetățenie, locuitorii nu vor fi moldoveni, ruși, ucraineni,
evrei, găgăuzi, bulgari, ci „cetățeni ai Republicii Moldova”, fără
blestemata «прописка». impusă de regim ca instrument de control
totalitar...
Premierul a vorbit despre referendum, calificându-l drept
un tertip al Centrului imperial. Și a definit Perestroika astfel: o
stratagemă a gerontocrației de a veni în întâmpinarea unor imi-
nente schimbări, de a evita o revoluție de jos în sus, cum a fost
Solidaritatea în Polonia. Republicile sovietice au luat Perestroika
în serios. Dar Gorbaciov le-a trădat sacrificându-l pe Elțîn, în locul
lui Ligaciov, pe Şatalin în locul lui Rîjkov etc. Aceste convulsii,
a spus premierul, sunt și în detrimentul RSFSR conducerea căreia
s-a pronunțat pentru suveranitate. Dar PCUS dorește să-și păstreze
privilegiile și nu admite restructurarea. În Lituania, președintele
URSS a apelat la forța militară. În locul Vilniusului putea fi
Chișinăul, numai că aici n-ar fi murit 12 oameni, ci, poate, 12 mii. În
Basarabia sunt 3,5 milioane de moldoveni. Mai sunt însă încă alte
12 milioane de moldoveni români. Nu transilvăneni, nu munteni,
nu olteni, nu bănățeni, ci pur şi simplu moldoveni. În 1940, un
milion de moldoveni basarabeni s-au refugiat. Dintre aceștia mai
274
sunt în viață aproximativ 600 de mii. Mai există şi moldovenii
deportați în Siberia, Kazahstan, Extremul Orient și Cercul Polar.
Și premierul a punctat întrebând patetic: La un referendum crucial
privind viitorul au dreptul să voteze doar cei veniți, după 1940, și
urmașii lor, sau și cei alungați din Basarabia , inclusiv descenden-
ții acestora?”
De reținut: unioniștii lansaseră deja apelul către toți cei cu
rădăcini basarabene ca să ceară cetățenia RSSM. Astfel, ei ar fi
putut participa la anunțatele plebiscite controversate sau chiar pe-
riculoase. Regretabil, însă președintele a interpretat în cu totul altă
cheie această inițiativă. Snegur, un președinte de la Chișinău, se
arăta mirat/indignat că Iliescu, un președinte de la București, „i-a
avut oaspeți pe cei de la Frontul Popular, care au înaintat la condu-
cerea Românii cererea privind acordarea cetățeniei moldovenilor
din stânga Prutului”. Acest demers, în viziunea lui Snegur, era
un non sens, un paradox: „Care vasăzică, până acum FPM milita
pentru ca să acordăm cetățenia moldovenilor și basarabenilor care
trăiesc în România, iar acum vrea invers. Eu n-am spus la nimeni
și nu am primit pe nimeni, deși am așa două mari vrafuri de cereri
de la moldovenii din dreapta Prutului, care vor să devină cetățeni
ai Republicii Moldova. Păi, dacă-i așa, atunci să vină și să ia de
la mine toate mapele, pe care cei de la „Țara” mi le-au adus, și să
se ducă cu ele unde vor, la Senat, la domnul Bârlădeanu, ori la
camera deputaților, la domnul Marțian și să ceară cetățenia care
le place”. Snegur nu putea sau nu voia să înțeleagă că milionul
de refugiați basarabeni și descendenții acestora ar fi putut con-
trabalansa voturile „eliberatorilor” și urmașilor acestora, în situ-
ația când Kremlinul ne-ar fi forțat să participăm la referendumul
privind păstrarea URSS. Vasile Grozavu, purtătorul de cuvânt al
președintelui, ne lămurea: „Dacă cei din FPM sunt într-adevăr în
opoziție și dacă opoziția lor pactizează cu opoziția din România,
ei doresc să demonstreze că, prin neacordarea cetățeniei de către
senat ori de către domnul Iliescu, aceste organisme sunt incapabile
să procedeze la unire. Deci este o încercare a opoziției de pe am-
bele maluri ale Prutului de a demonstra că actualele structuri, prin
neacordarea cetățeniei, sunt incapabile să realizeze unirea” .
275
La Sovietul Suprem...
În timpul sesiunii din 21 mai 1991 am constatat: toată
lumea știa că ceea ce nu prevede Constituția, este considerat
anticonstituțional. Totuși, legislativul de la Chișinău a ignorat
modalitățile constituționale și, pentru a destitui șeful guvernului,
au inventat o procedură specific moldovenească. Dreptul de autor
le aparține deputaților agrarieni, manipulați de Nicolai Andronic,
consultat de fratele său, ofițer KGB. Iată de ce 70 de parlamentari
democrați, membri ai fracției FPM, au protestat vehement, au
semnat un memoriu și au ieșit din sala de ședințe. Din intervenția
deputatului Anatol Țăranu mi-a rămas în minte întrebările sale: „De
ce oare deputații agrarieni și cei din cluburile „independenților”,
„Realitatea” și «Советская Молдавия» doresc, cu orice preț,
scalparea lui Mircea Druc? Credeți că din cauza că premierul „a
transformat republica într-o cooperativă și o împarte pe bucăți”,
cum a scris la ziar un coleg de al nostru? Regretabil că acesta și
toți vociferanții nu au văzut rapoartele elocvente prezentate Mi-
nisterului Agriculturii de către organele bine informate. În aceste
rapoarte complexul agrarian-industrial este numit „sectorul crimi-
nal”; anume în această structură domnește trocul, care ruinează
republica. Șefii din această structură aduc și împart rudelor și cli-
enților acele autoturisme pe care, de ochii lumi, le detestă anume
cei care înfierează aici premierul și guvernul”.
Victor Pușcaș, vice președintele parlamentului a numit drept
acțiuni neconstituționale încercările de a schimba guvernul și
prim-ministrul. De această părere a fost și președinții unor comisii
parlamentare: Anatol Plugaru, Victor Berlinschi și Mihai Cotoro-
bai. Opinia lor a fost susținută și de Alexei Barbăneagră, ministrul
justiției.. El a propus ca experții-juriști să vină cu o concluzie des-
pre problema discutată și cu eventuale amendamente la Constituția
republicii. Parlamentul însă era de neclintit: : «нет-нет-нет-нет,
мы хотим сегодня...». Deputatul Mihai Volontir încerca să-i tem-
pereze: „De ce vă grăbiți așa? Am putea împinge Moldova într-o
catastrofă, dragii mei! Mai răcoriți-vă capul în numele copiilor
noștri”. Nadejda Brânzan i-a întărit apelul: „Fiți rezonabili, nu co-
miteți o fărdelege!”. Oripilată de elucubrațiile lui Nicolai Andro-
nic, Olga Ojoga a exclamat de la tribuna parlamentului: «Господа
депутаты, опомнитесь! То, что сейчас творится, похоже на
276
поспешный расстрел Чаушеску!» („Domnilor deputați, calmați-
vă! Ceea ce se întâmplă acum, seamănă cu execuția precipitată a lui
Ceaușescu!”). Amărât peste măsură, deputatul Gheorghe Ghimpu,
fost deținut politic, liderul Partidului Democrat din Moldova a
întrebat: „Cu ce ne deosebim de regimul stalinist dacă încălcăm
legea? Câte oase de ale noastre putrezesc împrăștiate de la Chilia
până în Extremul Orient? Mai bine rămâneau și ale mele acolo.
Ceea ce se întâmplă astăzi, discreditează Mișcarea de eliberare
națională”.
După democrați au părăsit sala și deputații din clubul „Suve-
ranitatea”. La întrebarea jurnaliștilor de ce au procedat așa, Gheor-
ghe Ghimpu a răspuns: „Acum un an am ridicat mâna pentru acest
Guvern și încă nu am coborât-o. Ca să las mâna în jos, trebuie să
știu: ori că a fost exprimat un vot de neîncredere, ori că guvernul
și-a dat demisia”. Alexandru Moșanu, președintele legislativului a
declarat: „Eu sunt cu deputații care au ieșit din sală. La suprafață
este una - Druc sau Anti-Druc, dar în profunzime e cu totul altce-
va. Are loc o luptă între doi vectori. Unul înseamnă semnarea cu
ochii închiși a Tratatului unional, subordonare Centrului și „eterna
construcție a comunismului”. Celălalt vector înseamnă indepen-
dența Moldovei. Deputații au ieșit din sală nu pentru că l-ar susține
anume pe Druc. Ei susțin vectorul suveranității. Asta nu vă place!
Eu sunt de partea celor care au ales suveranitatea. În ajun, preșe-
dintele Snegur a susținut propunerea deputatului Pavel Bejenuță de
amânare a procedurii de remaniere a executivului până la alegerea
președintelui. Acum bateți din picioare și strigați la mine. Unii nici
nu-și dau seama de ce, alții știu prea bine, căci linia lor înseamnă
scindarea parlamentului și calea liberă pentru Tratatul Unional...”
Juriștii își exprimaseră poziția tranșant: „Să ne menținem,
domnilor deputați, în cadrul legii! Dacă ignorăm mereu legisla-
ția, intrăm în impas. Comitem eroare după eroare. Am procedat
anticonstituțional la cinci martie curent. L-a fel și în septembrie
trecut. O reacție în lanț, dintr-o groapă în alta. Atenție, ne paște
un mare pericol!”. Președintele Snegur și-a subliniat atașamentul
față de principiile economiei de piață și a suveranității, a expus
câteva teze despre mișcarea de eliberare națională, a criticat FPM
și organizația civică «Молдова Демократическая».
277
Spre final, mi s-a oferit și mie cuvântul. Reproduc din amintire
ce-am spus: „Acum, sunt deputatul Mircea Druc, colegul domnii-
lor voastre. Și vorbesc despre un om pe care îl cunosc foarte bine.
Nu a trecut nici un an de când deputații Sovietului Suprem, cu o
majoritate absolută de voturi, l-au investit în funcția de președinte
al Consiliului de Miniștri al RSSM. Întrebat atunci de jurnaliști
cum se simte a răspuns: „Ca un kamikaze”. Era conștient de ce
urma să se întâmple. Și omul acesta nu poate uita de onestitate
chiar dacă s-ar afla pe eșafod... Ce ar fi căutat șeful executivului, în
octombrie 90, la Cimișlia și Comrat, dacă Sovietul Suprem nu ar fi
introdus starea excepțională în sudul republicii? Conform hotărârii
legislativului acolo urma să se afle prim vice-prim ministrul Andrei
Sangheli. El, însă, a preferat să plece în Egipt cu o foaie turistică.
Și, la 2 noiembrie, deputații poporului au ordonat: „Druc și Costaș,
face-ți ordine la Dubăsari, deblocați podul peste Nistru!”.
De câteva zile, circulă prin culisele legislativului o informa-
ție destinată agențiilor de presă: „Druc va demisiona la 17 mai”.
Se știa din timp data demisiei precum s-a știut că la Dubăsari vor
fi trei morți? De ce medicii noștri nu au fost admiși la efectuarea
expertizei balistice? De ce deputații nu au susținut investigația
inițiată de șeful executivului? Druc deținea informații că un tânăr
a fost împușcat cu armă ce nu se află în dotarea poliției noastre.
N-ați vrut să elucidăm o enigmă? Cum a fost posibil ca polițiștii să
tragă în asfalt, gloanțele să ricoșeze selectând, dintr-o mulțime de
bărbați și femei de toate vârstele, anume trei tineri - un moldovean,
un rus și un ucrainean?...
Astăzi suntem deja în data de 21 mai, și Druc nu demisionează.
Dar nu pentru că s-ar ține de fotoliul de prim-ministru, ci din
principiu. Domnilor deputați! Prim ministrul ne roagă să votăm
la 25 mai o moțiune de cenzură. Iar noi, ca niște copii capricioși,
batem din picioare vociferând: „Noi vrem chiar acum! Să-și dea
demisia! Fără vot de neîncredere!”
Știam că ședința parlamentului se transmitea în direct la
radio. De aceea m-am adresat cu un scurt mesaj în rusă, pentru
populația alogenă: „Cui servește acum demisia mea? Dacă nu va
exista la Chișinău un premier ca Druc, cine va mai apela la servi-
ciile liderilor de la Tiraspol? Despre ce dușman va mai trâmbița
mass-media aservită lor? Au reușit să formeze chipul inamicului
278
prin media minciuni și interpretări tendențioase. A dat tonul publi-
cația centrală «Коммерсант». Iar unele mijloace de informare în
masă, de pe ambele maluri ale Nistrului și de la Comrat, continuă
dezinformarea populației... Adeseori mă simt ca în filmul lui Niki-
ta Mihalkov «Свой среди чужих, чужой среди своих» („Acasă
printre străini, străin printre ai săi”). Am trăit sub presingul Cen-
trului, în condițiile „dictaturii proletariatului” la care acesta nu
avea nici o contribuție. Astăzi, democrația este în pericol fiindcă
urmașii celor care odinioară se ascundeau în spatele proletariatu-
lui, ne amenință cu altă dictatură, una tot de clasă. Astăzi este im-
perios necesară atât unirea moldovenilor, rușilor, găgăuzilor, cât
și a democraților! Cu certitudine, nu naționalitatea ne desparte, ci
convingerile politice. Să acceptăm valorile mișcărilor de eliberare
națională axate pe valorile democrației... Regretabil, dar destinul
republicii nu se rezolvă în cluburile deputaților, la Parlament, ci cu
totul în altă parte. Vă veți convinge încurând!”
Grupul de deputați ai FPM au căzut de acord să revină în sală
ca să participe la dezbateri legate de guvern dar cu o condiție - să
fie adoptată Declarația de independență. Desigur, această condiție
nu a fost acceptată, ceea ce confirma teza lui Alexandru Moșanu
despre „doi vectori”.
Cunoscutul telereporter George Mârzencu comenta: „Toată
viața poporul le striga conducătorilor: „Joc!”. Iată că trăim acum și
zile când le strigă : „Sus!”. Atrași de transmiterea ședinței în direct
la radio, oameni se adună la monumentul lui Ștefan cel Mare și în
jurul Parlamentului scandând lozinci în susținerea premierului”.
Eliminarea
Desigur, într-o republică sovietică, armonia socială și suc-
cesul economic nu puteau fi asigurate doar de un președinte al
Consiliului de Miniștri, indiferent de calitățile sale. La Chișinău,
era la mijloc ceva ordinar și totodată complicat. După alegerile din
februarie 90, PCM nu mai controla Sovietul Suprem. Treptat, însă,
comuniștii reușiseră să atragă de partea lor fracțiunea majoritară
a deputaților agrarieni. Se contura o tendință: fiecare deputat sau
membru al guvernului își camufla pe cât posibil motivația. Însă
președintele Mircea Snegur ne asigura că mergem spre o suvera-
nitate reală. Totodată, diverși actori reușiseră să coaguleze grupuri
279
de interese, care au declanșat revanșa, cerând schimbări în compo-
nența Prezidiului Sovietului Suprem.
În mai 1990, nu eram sigur că deputații Sovietului Suprem
urmau să accepte candidatura mea. Gheorghe Ciurea, redacto-
rul-șef al săptămânalului Vocea Poporului, m-a tot vânat în ajunul
alegerii. În zorii zilei de 25 mai, m-a prins, la hotelul „Codru”, unde
fusesem cazat. Am dialogat îndelung și consistent. Peste circa 10
ore, membrii parlamentului au susținut propunerea Președintelui
Sovietului Suprem Mircea Snegur. Și, prin decizia practic unani-
mă (o singură abținere a unui deputat de la Tiraspol), am devenit
Președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM. În a doua jumătate
a zilei, Vocea Poporului publica primul interviu cu noul șef de
guvern intitulat: „Mircea Druc - un reformator prin excelență”.
A știut redactorul-șef că voi trece anume eu și nu altcineva dintre
pretendenții la post? Intuiția, explica jurnalistul basarabean.
În dimineața aceea, înainte de investire, i-am spus jurnalis-
tului Gheorghe Ciurea: „Nimeni nu ne poate garanta că, ajungând
stat independent, nu vom semăna cu o țară africană după plecarea
europenilor. Ce va face moldoveanul nostru când se va vedea în
fruntea unei republici prezidențiale? Își va aduce cumătrii, rudele
și consătenii în toate structurile administrative. Noi, basarabenii,
nord-bucovinenii și transnistrenii, am preluat câte ceva de la toți
acei care au dat busna peste noi. De la ucraineni - încăpăținarea,
egoismul, de la ruși - sentimentalismul, dezordinea. Ca mentalita-
te, nu suntem „dacii liberi carpatini”, ci, mai curând, niște fanarioți
turco-greco-bulgari balcanici. Un aliaj fragil și fisurabil ”.
La 28 mai 1991, jurnaliștii acreditați la Parlament insistau:
- Până la urmă, ați votat destituirea lui Druc! Care e motivul?
Un singur deputat le-a aruncat din mers, peste umăr, o frază:
- La formularea motivului demiterii trebuia să se gândească
Prezidiul!
Imediat după moțiunea de cenzură, mă caută agitat același
jurnalist, care m-a intervievat cu câteva ore înainte de investire.
- Tot cu intuiția umblați, domnule Gheorghe Ciurea? Acum
căutați la morga parlamentului „un cadavru politic – Mircea
Druc”?
- L-am auzit și eu pe un deputat zicând vorba asta, la ieșirea
din sala de ședințe. Dar juriștii consideră demiterea premierului un
280
act anticonstituțional... Eram sigur că voi discuta cu un om „pier-
dut”. Dar văd că nu sunteți la pământ. E numai în aparență, sau și
în esență?
Anterior, în diverse situații dificile, reporterii mă întrebau
cum mă simt în funcția de prim ministru. Le răspundeam laconic:
„ca un kamikaze”. Acum, în plan psihologic, atenuasem lovitura
pe care o așteptam de mult timp. În acea conjunctură internă și ex-
ternă, eram conștient la ce aș putea ajunge într-o bună zi. De aceea
nu-mi puteam permite emoții, istericale, lacrimi de crocodil. Sau
înjurături la adresa oponenților politici. Eram, totuși foarte amărât.
Mă derutase lipsa totală de cavalerism, mișelia unor aleși ai po-
porului... Îi rugasem să voteze o moțiune de cenzură. În fond, nu
li se cerea decât să respecte procedura. Culmea ticăloșiei, gâștele
colhoznice îmi cereau să demisionez, așa, din senin. Ca și cum ai
îndemna un condamnat la moarte pe nedrept: „Împușcă-te!”. După
care EI ar fi putut specula: „S-a sinucis! N-are dreptul la funeralii
creștine!”
Discuțiile despre cauza eliminări erau/sunt inutile. Nu are
rost să căutăm motive serioase, obiective. În acea perioadă, So-
vietul Suprem al RSSM se manifesta ca o nomenclatură de partid
de nivel regional. Îndeplinea o directivă primită de la Centru. Încă
în noiembrie 90, Gorbaciov, discutând la Kremlin cu președintele
Mircea Snegur, l-a somat: „Dacă nu vreți trei republici în loc de
una, debarasați-vă de premierul vostru aiurit!”. Timp de șase luni,
sub îndrumarea înțeleaptă a lui Vladimir Krucikov, structurile
kaghebiste locale au pregătit „sacrificarea”. Practic, din martie
91, fusesem transformat într-un băiat de birou sârguincios. Eram
încorsetat în așa fel, ca să nu pot influența deciziile guvernului,
prezidat acum de președintele Mircea Snegur. Executam tot ce
dispunea parlamentul și președinția. Însă, comuniștii și toți adepții
economiei dirijate de la Centru, puneau pe seama mea deteriorarea
economică galopantă și penuria de bunuri de larg consum.
Angrenați fiind în diverse combinații de culise, deputații, fie-
care în parte, erau ghidați de o motivație proprie. Și, folosind pro-
cedee perfide, forțau demisia primului ministru. Unii se manifestau
din cale afară de virtuos. Un exemplu: aleasa norodului Larisa Po-
katilova, liderul clubului parlamentarilor „independenți” alimenta
corespondenții mass-mediei Centrului imperial, cu insinuările sale
281
(traduc din rusă): „Druc se răzbună deoarece noi, „deputații inde-
pendenți”, am fost primii, care ne-am adresat președintelui Mircea
Snegur cu rugămintea de a rechema voluntarii moldoveni trimiși,
la ordinul primului ministru, în toamna anului trecut, la frontiera
cu orașul Comrat (capitala Republicii Găgăuze). Afară de aceasta,
deputatul independent Andrei Țurcanu (un fost lider al Frontului
Popular din Moldova) a inițiat investigația activității Asociației
„Mercurii”, demonstrând abateri serioase în desfășurarea operați-
unilor economice externe. Încălcările depistate au servit drept ar-
gument pentru ca deputații să declare boicot primului ministru și,
în consecință, Sovietul Suprem l-a pus în fruntea puteri executive a
republicii pe președintele Snegur” (Revista «Власть», № 14 (64)
din 01 .04. 1991).
Colonelul KGB Valerii Daraban, deputat în parlament, urmând
un scenariu elaborat din timp, informa selectiv deputații. Aceștia
cereau demisia in corpore a executivului și lichidarea particularilor
din sectorul import-export. De fapt, în opinia lor, soluția cea mai
bună era „demisia premierului incompetent”. Nu mă deranjau acu-
zațiile de incompetență. Mă indigna comportamentul unor demni-
tari „de-ai noștri”. Regretabil, însă, printre adversarii reformelor
democratice se aflau nu doar cei din gruparea «Интерфронт» și
«Советская Молдавия», ci și unii care ajunseseră în parlament pe
listele FPM. In perioada descompunerii Uniunii sovietice (1990-
1991) constatam că, atât atotputernicul Kremlin, cât și impostorii
de la Tiraspol, reușeau, cu destulă ușurință, să scindeze elitele
basarabene, să cumpere deputați și miniștri, care ulterior se pre-
zentau drept veterani ai luptei de eliberare națională și votanți ai
Declarației de independență.
Muștruluiți timp de o jumătatea de secol în cazarma comunis-
tă, vorbeam, scriam și reflectam folosind ideologeme ideocratice
bolșevice. Unii compatrioți au rămas până astăzi oameni sovie-
tici în cuget și simțiri. EI denigrează în continuare Mișcarea de
eliberare națională a românilor basarabeni și nord-bucovineni,
Frontul Popular din Moldova și Podurile de Flori, operând cu
același tip de șabloane. În viziunea gâștelor colhoznice internați-
onaliste, tot răul se trage de la Mircea Druc. Uneori, i-am întrebat
retoric pe denigratori folosind fraze tipice din limba lor de lemn:
„Pe parcursul unui an (mai 1990 - mai 1991), în fruntea unei „re-
282
publici înfloritoare” s-a aflat „un venetic”, „un necunoscut”, „un
incompetent”. Ce a pierdut „harnicul norod moldovenesc”, în
comparație cu „preafericitele noroade” din celelalte 14 „republici
unionale frățești”, din cauza unui incident biurocratic – alegerea
mea în funcția se președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM?”
Astăzi, însă, „eliberatorii”, nostalgicii după URSS, rușii
de profesie și descendenții acestora exprimă și unele adevăruri.
Aveau dreptate: eram incompetent în unele domenii. Doar Dumitru
Moțpan, Anatol Popușoi, Dumitru Crețu, Alexandru Snegur - niște
președinți de colhoz ajunși deputați, unii chiar în fruntea organului
legislativ, își închipuiau că s-ar pricepe la condus RSSM pe calea
cea dreaptă. Eu, însă, contam pe un eventual spirit de echipă, pe
abordarea sistemică și o posibilă revoluție managerială. Din partea
lui Andrei Sangheli, (un aparatcic cu o vastă experiență în condu-
cerea autoritară, prim vice prim ministru, ministru al agriculturii și
industriei alimentare), așteptam sugestii, soluții, proiecte. El deți-
nea toată informația despre starea de lucruri în teren. Inclusiv, în
complexul agroalimentar al RSSM și al URSS. Dar mă bazam, în
mod special, pe susținerea a doi profesioniști autentici - Constantin
Tampiza, ministru al economiei naționale, și Constantin Iavorschi,
ministru al resurselor materiale. În domeniul relațiilor comerciale
interne și externe, apelam la competența și profesionalismul lui
Valeriu Bobuțac. Acesta fiind ministru al comerțului la al treilea
mandat și favoritul lui Mircea Snegur. Din start mi-a fost simpatic
Dumitru Postovan, procurorul republicii, și nu mă îndoiam că își
cunoștea bine meseria în cheia justiției de tip sovietic.
La sugestia unui lider al FPM, l-am propus pe Tudor Botnaru
la funcția de președinte al KGB republican. Și, conform legisla-
ției în vigoare, Vladimir Kriucikov l-a numit. Desigur, cu mari
rezerve și tergiversări. Centrul avea preferințele sale - Gheorghe
Lavranciuc, sau un român originar din regiunea Cernăuți. Naiv sau
romantic, reflectam și asupra unei eventuale doze de patriotism
a ofițerilor indigeni din „serviciile competente” ale imperiului
muribund. Speram că voi fi susținut de conducerea Ministerului
Securității Naționale, înființat la inițiativa și insistența mea, în po-
fida opoziției lui Kriucikov. Credeam că acest minister va publica
listele basarabenilor persecutați pe criterii politice și a celor trecuți
prin așa-zisele „profilactici preventive”; că va indica și numele
283
celor care au comis fărădelegile. N-a fost să fie. Nici un torționar
nu a fost pedepsit, și-au păstrat posturile sau au fost avansați. To-
tuși, un grup de ofițeri progresiști, în mai 1991, puneau la îndoială
meritele lui Valerii Daraban, în virtutea cărora a ajuns colonel
și deputat. Tot ei, i-au nominalizat în presa timpului pe „cei mai
odioși kaghebiști”: Ion Mahu, Valeriu Andronic, Petru Tabuică,
Valeriu Furdui, Simion Russu, Valeriu Zănoagă, Ion Ursu.
Peste ani, am descoperit copiile unor documente „pentru uz
intern”. KGB trimitea conștiincios informații despre activitatea
de import-export a cooperativelor autohtone și despre oamenii de
afaceri străini, care vizitau RSSM. Destinatarii notelor informative
erau șefii KGB de la Moscova, președintele Snegur, prim secreta-
rul CC PCM (din inerție?) și câțiva deputați. Președintele Consi-
liului de Miniștri al RSSM (alias prim ministrul Mircea Druc) nu
era băgat în seamă. Atunci mi-a trecut prin minte: eram un prim
ministru „incompetent” și „neinformat”. Totuși, mă întrebam:
știe cineva în ce consta competența domnilor, Valeriu Muravschi,
Andrei Sangheli, Ion Ciubuc și, în general, a celor care au fost
prim miniștri? Nu am regretat niciodată că nu m-am comportat ca
vreunul dintre ei, pentru a rămâne în funcție o perioadă cât mai
îndelungată. Sincer vorbind, admit că alți prim miniștri „mai fle-
xibili” puteau să facă anumite lucruri, de care eu nu eram în stare.
De exemplu, Piotr Pascari, predecesorul meu, care poseda anumite
dexterități și întreținea, la Centru, numeroase relații specifice unui
aparatcic din nomenclatura superioară a PCUS.
În acea perioadă, deputații ne-moldoveni strângeau din
umeri, șușoteau prin culoare: „Păstrați calmul, băieți! Bivolii ne
lasă fără obiectul muncii. Au pus tunurile și trag în premierul lor
mai dihai ca noi!”. Tot atunci, mi-ar fi plăcut să decriptez contribu-
ția personală a unora dintre „ai noștri” la ceea ce reputatul istoric
Constantin Cojocaru numește „sacrificarea premierului Mircea
Druc”. Prin 90-91, venea adesea în vizită la Chişinău Victor
Surdu. Ulterior, avea să declare public că el i-a învățat pe Dumitru
Moţpan și Andrei Sangheli cum să scape de Mircea Druc. Citez din
reflexiile liderului PDAR (Partidul Democrat Agrar din România)
asupra acestui subiect: „am avut grijă (?) și am creat în Republica
Moldova un partid democrat agrar care cuprinde 118 parlamentari,
care l-au debarcat pe Mircea Druc” (!); „suntem pentru reîntregi-
284
rea neamului și nu pentru unire” (sic!); „noi susținem două state
independente”. (Simona N. Popescu. „Dl. Surdu l-a debarcat pe dl.
Mircea Druc”. Cotidianul, 23 martie 1992).
Un alt detaliu semnificativ: Ana Blandiana, cunoscuta scrii-
toare și luptătoare pentru libertate civică din România, îl lămurea
pe venerabilul Corneliu Coposu: „Prim ministrul Basarabiei e fi-
oros şi vrea să păstreze colhozurile”. Fals! Voiam o schimbare, o
restructurare, dar fără a distruge industria și economia națională.
Fără înstrăinarea patrimoniului acumulat, timp de o jumătate de
secol, prin sacrificii și eforturi comune. Nu intenționam să distrug
infrastructura și liniile tehnologice existente. Nici producătorii de
bunuri materiale, nici fabricile si uzinele, nici stemul de irigație.
Doream să transform, diversificând forma de proprietate, reducând
monopolul statului. Imaginam o revoluție managerială ca o solu-
ție viabilă pentru întreg spațiul românesc. Am vizitat, în diverse
țări, zeci de întreprinderi de familie, mici şi mijlocii, din sectoa-
rele agricultură și industrie alimentară, materiale de construcție și
industrie ușoară, industrie cosmetică şi farmaceutică. Am văzut
modele, care ar fi fost adecvate pentru Basarabia, Bucovina, pentru
România mea reîntregită
Stratagema PDAM (Partidul Democrat Agrar din Moldova)
a dus la îndeplinirea sarcinii trasate președintelui Mircea Snegur
de către Gorbaciov și Krucikov - „înlocuirea premierului aiurit”.
La 28 mai 1991, șeful guvernului de la Chișinău a fost destituit.
Luptele intestine au durat o jumătate de an. Aceeași soartă ar fi
avut oricare prim ministru dacă nu era pe placul Kremlinului și al
grupurilor de interese locale. Gâștele colhoznice internaționaliste
și nomenclatura comunistă jubilau: „Am scăpat de Druc!”. În ziua
„sacrificării” premierului, corespondentul unei reviste moscovite
relata din Chișinău (traduc din rusă): „Radicalii moldoveni, care
cer ieșirea imediată a republicii din componența URSS, au suferit
o înfrângere serioasă. Mai întâi parlamentul republicii a refuzat să
includă în ordinea de zi chestiunea separării, după care a acordat
vot de neîncredere principalului radical - prim ministrul Mircea
Druc. Adepții lui Druc au încercat să salveze autoritatea premieru-
lui, manifestând furtunos la 21 și 22 mai în fața Sovietului Suprem.
Dar nu au reușit să evite demiterea, chiar și cu amenințarea unor
tulburări de masă” («Власть», № 21 (70), 28.05.1991).
285
Și Arcadii Hanțevici, corespondentul ziarului «Комсомоль-
ская правда» transmitea din Chișinău (traduc din rusă): „Slavă
Domnului, se pare că ultima criză parlamentară s-a terminat.
Cu o majoritate de voturi deputații au demis premierul. Însă,
cu părere de rău, nu s-a putut fără revolta maselor. Aflând de
rezultatul votări, mulțimile agitate au blocat traficul vociferând
slogane jignitoare la adresa președintelui și parlamentului. În
zilele acestea, parlamentul este protejat de un cordon compact de
polițiști. Deși conducerea MAI a mobilizat forțe suplimentare prin
raioanele republicii, ordinea în Chișinău este menținută cu mari
eforturi. Poliția manifestă maximă reținere și sânge rece. Sesiunea
parlamentară s-a mișcat din punctul mort. Ieri, deputații au discutat
Legea despre proprietate . Printre alte decizii, aș evidenția schim-
barea denumirii republicii și și organului său legislativ suprem. În
drum spre independență RSSM a sincopat „Sovietică Socialistă”
iar Sovietul Suprem va fi doar simplu - parlament”.
Acesta era punctul de vedere al Centrului imperial și EI tri-
umfau. NOI, însă, vedeam situația totalmente diferit. De exemplu:
„Perioada aceia a fost una excepțională pentru cei care fluturau
drapelele tricolor şi scandau: „Noi suntem cu Druc!” Votul depu-
tățiilor comuniști, vopsiți în „socialiști şi agrarieni”, oprise ceasul
de la intrarea în sala de ședințe a Parlamentului la o cifră diabolică
13.13.13. Eram student, şi împreună cu mii de colegi de generație,
am protestat, în prima linie, contra demiterii ilegale a primului
ministru Mircea Druc. Țin minte cum mai apoi s-au abătut asupra
noastră, ca ploaia, bastoanele polițiștilor, chemați să-i calmeze pe
manifestanți...” (Octavian Sergentu, www.presa.md, 19 mai 2008).
Știam că așa avea să se întâmple. Chiar din start, gâștele
colhoznice internaționaliste, instigate și de proaspeții agenții în
sutane ai Rusiei pravoslavnice resuscitate, vehiculau intens, prin
mass-media de limbă rusă, ideea: „Tot răul o să ne vină de la
Druc, „agentul Papei”! Un naționalist, un trădător unionist”. EI
insinuau obsedant, zgomotos: „Druc își apără propriile interese!
Organizează forțe oculte, mișcări de stradă. Nu va fi ordine în țară
cât îl avem pe Druc deputat și șef la guvern. Să demisioneze chiar
acum! Jos Druc!” Poate că vehemența unora venea de la fraza mea
rostită într-un anumit context: „Soarta republicii nu se rezolvă
aici, în Parlament, ci în altă parte și la alt nivel”. Era un pronostic
286
vizând colapsul Imperiului. Mulți însă au vrut să creadă că e vorba
„de magia lui Druc”, care, chipurile, ar fi manipulat manifestări
masive pe străzile Chișinăului. De fapt, avuasem în vedere o
situație concretă. Eram intercalați într-o structură imperială. Toate
problemele majore se rezolvau la Kremlin. Și eliminarea mea s-a
produs la indicația Centrului.
Feci quod potui...

Chișinăul nu era capitala unei entități statale izolate,
independente. Nu putea evita lovitura ciocanului economic și politic
resimțită pe tot cuprinsul unui Imperiu în agonie. Evident, în atare
situație, guvernul Druc nu putea ține piept calamității crescânde.
Totuși, după alegerile din 90 mulți români basarabeni păreau un
pic mai optimiști, precum națiunile baltice. Nu se așteptau la o
asemenea dezbinare între Parlamentul și Guvernul de la Chișinău.
Când, în ce împrejurări a apărut fisura? Exista totuși o logică în
desfășurarea evenimentelor. O divergență de paradigmă, abordare
și obiective imposibil de asamblat într-o platformă politică unitară.
Jurnaliștii transmiteau din Parlament: „Forul executiv s-a scindat
ireconciliabil. Poporul a rămas doar un cuvânt invocat speculativ
și demagogic, în dependență de ambițiile de grup. Fiecare grupare
de interese își apăra poziția cu articole din constituții reale sau
virtuale. Parlamentul a devenit stradă. Iar strada se manifestă ca
un parlament”.
Guvernând în condiții de criză economică, socială și politică
generalizată, era firesc să avem rateuri serioase. Dar nu erorile
de gestiune operativă a miniștrilor erau motivul atacului total,
ci reformele preconizate de cabinetul Druc. Ajunsesem deja la
întrebarea lui Lenin – Кто кого? Care pe care? EI pe NOI, sau
NOI pe EI? Marea mea dilemă era: Cine urma să conducă repu-
blica – gâștele colhoznice internaționaliste sau gâștele sălbatice
naționaliste? Democrație contra națiunii române sau democrație
și națiune română? Tras pe linie moartă, mă vedeam în situația
unui țăran basarabean, care și-ar fi recăpătat pământul, colectivizat
de sovietici. Și, făcând rost de materiale de construcție și utilaje
agricole dorea să-și ridice o casă și să-și cultive ogorul. Dar, stop
cadru: președintele colhozului nu-i permite... Aveam idei, planuri
și principalul... un Proiect de Țară. Voiam o reformă teritorial-ad-
287
ministrativă (revenirea la județe), privatizarea, în plan economic,
obținerea independenței în plan politic și... Reîntregirea Patriei.
Deși fusesem „sacrificat”, mă preocupa ceea ce avea să urme-
ze. Presimțeam că lui Valeriu Muravschi îi va fi poate și mai greu
decât mie. Era clar: deputații agrarieni și comuniști vor tergiversa
la infinit adoptarea legilor fără de care nu puteam avansa. Sne-
gur voia republică prezidențială iar susținătorii săi o duceau bine
și într-o simplă colonie sovietică. Constatam că noi, moldovenii
sovietici, nu erau copți, precum lituanienii, letonii și estonienii,
pentru Marea Schimbare. Uneori, cu trecerea anilor, comparam: ce
am planificat și cu ce m-am ales? Pentru exemplificare, reproduc
integral un afiș electoral, conceput în română la Cernăuți și tipărit,
în decembrie 1989, la Chișinău în moldovenește cu litere rusești:
„Comisia electorală de circumscripție pentru alegeri de deputați ai
poporului ai RSS Moldovenești pe circumscripția electorală Nr.
316 Lozova prezintă candidatul în deputați ai poporului RSS Mol-
dovenești, Druc Mircea Gheorghe. Din Platforma preelectorală:
1. Adoptarea unor legi și elaborarea unei strategii menite să
asigure fortificarea vitalității Moldovei Sovietice ca Etnosistem.
Consolidarea tuturor resurselor disponibile (biologice, ecologice,
creatoare, producătoare) și orientarea lor spre scăderea mortalită-
ții, creșterea natalității și longevității, ameliorarea fondului genetic
și o nouă calitate a vieții materiale și spirituale.
2. Acordarea unui statut prioritar copiilor și tineretului în
procesul general de prosperare a tuturor cetățenilor republicii;
renunțarea la actualul sistem de educație și învățământ bazat pe
valori străine de aspirațiile autohtonilor și ale celorlalte grupuri
etnice conlocuitoare; fondarea unei asociații „Dacii Liberi” a tu-
turor copiilor și tinerilor români (moldoveni) din URSS.
3. Demontarea sistemului administrativ de comandă în fa-
voarea unuia științific și participativ fără piramide ierarhice, fără
ministere și comitete generatoare de birocrație, corupție și degene-
rare; promovarea unor structuri manageriale în care deciziile să fie
rezultatul unei reale și democratice competiții a valorilor.
4. Urgentarea reformei teritorial-administrative, lichidarea
raioanelor urbane și rurale și revenirea la județe, editarea hărților
Moldovei Sovietice în care să fie incluse și județele anexate de
Ucraina în mod arbitrar.
288
5. Reconsiderarea evenimentelor importante din istoria Mol-
dovei, în special anii 1775, 1812, 1917, 1918, 1940.
6. Unirea tuturor pământurilor moldave din URSS într-un
stat suveran, de jure și de facto, integrat într-o Europă liberă de la
Atlantic până la Ural.
7. Accelerarea procesului de tranziție către economia de
piață; promovarea relațiilor financiar-valutare și comerciale in-
ternaționale directe; asigurarea drepturilor egale în activitatea de
cooperare economică internă și externă pentru toți producătorii de
mărfuri și servicii.
8. Recăpătarea și reabilitarea statutului social al țărănimii,
renașterea și revitalizarea treptată a sentimentului de stăpân al
pământului; reamplasarea capacităților de producție la sate, asi-
gurând prelucrarea materiei prime și a resurselor locale, atenuând
implicit problemele șomajului și ale crizei de spațiu locativ.
9. Intensificarea procesului de atracție a tinerilor de talent la
formarea intelectualității, a sistemului creator național (savanților,
oamenilor de artă, managerilor, medicilor, pedagogilor, speci-
aliștilor din toate domeniile legate de economia inovațională și
tehnologiile viitorului); creșterea ponderii moldovenilor în sfera
conducerii de la 49,8% în prezent, până la, cel puțin 65% în viitorii
cinci ani.”
Ajungând președinte al Consiliul de Miniștri, nu am renunțat
la platforma care m-a făcut deputat. Din contra, am mai adăugat
câteva puncte. Toate fiind incompatibile cu starea de spirit și ori-
entarea majorității membrilor Sovietului Suprem de la Chișinău.
Pe ce contam? Acum, după trei decenii, nu prea mai țin „secrete”.
Am decis atunci: mă aflu în situația unui kamikaze, sau a unui ge-
nist trimis în misiune. Unica soluție ar fi să respect credo-ul vieții
mele: Ago, ergo sum! (Acționez, deci exist!). Voi amorsa și dez-
amorsa, cu maximă prudență, atâta timp cât voi reuși să mă mențin
în post. Mă voi adapta la dinamica evenimentelor curente. Voi
păstra aprinsă în minte o luminiță verde pentru câteva imperative:
1. În pofida vigilenței Centrului imperial și a obstrucționării
interne, voi stabili relații directe între Chișinău și București, axate
pe trei principii unioniste - sincronizare, interferență, transplant
- în absolut toate sferele de activitate umană, aplicând deviza „Cu-
getă și acționează ca și cum Țara ar fi reîntregită!”.
289
2. Îmi voi coordona deciziile și acțiunile cu prim miniștrii
celor trei republici baltice; vom încheia o Convenție neoficială:
„Țările baltice și Basarabia”. Esența: sincronizarea politicilor
interne și externe. Când Vilnius, Riga și Tallinn își promovează
interesele în capitalele statelor scandinave, informează partenerii
de dialog: „Republica Moldova are același obiectiv strategic - ieși-
rea din Imperiu”. Când Chișinăul contactează Bucureștiul, Lumea
Latină, Sfântul Scaun și Exilul românesc readuce în discuție
problema Basarabiei și Nordului Bucovinei, care au avut același
destin ca și Lituania, Letonia și Estonia.
3. Mă voi consulta cu reformiștii, democrații și naționaliștii
din Federația Rusă. Voi cere sprijinul echipei lui Boris Elțin, din
care fac parte și foști colegi de-ai mei, de doctorantură și de ser-
vici. Principala rugăminte: RSSM să poată păși pe o cale proprie,
reieșind din specificul ei istoric și național. Voi menține, voi am-
plifica și fortifica vechile mele relații cu disidenții din Moscova și
Leningrad.
4. Voi stabili contacte cu structurile diplomatice ale Vati-
canului. Vom schimba denumirea „Frontul Popular” în ”Frontul
Popular Creștin Democrat”. Mă voi consulta cu reprezentanți ai
elitelor culturale din Lumea Latină - Italia, Franța, Spania și Por-
tugalia și cu liderii creștin-democrației europene.
5. Voi încerca să-i conving pe evreii plecați din Basarabia și
Bucovina să facă lobby, să vină la Chișinău și Cernăuți cu inves-
titori occidentali adevărați. Voi consulta autoritățile statului Israel
referitor la posibile proiecte comune în domeniile agroalimentar,
farmaceutic și cosmetic.
“Da-i Doamne romanului mintea de pe urma” – spune în-
țelepciunea populara! Desigur, aceste repere mentale, trasate în
mai 1990, ar avea astăzi o formulare diferită. Conceptual, unele
obiective sunt valabile și în prezent. Mie nu-mi rămâne decât să-i
mulțumesc lui Dumnezeu. Mi-a dat putere, am rezistat timp de un.
Și am realizat o părticică din programul unioniștilor basarabeni,
nord-bucovineni, herțeni și a românilor de pretutindeni. Personal,
în pofida restricțiilor și a „indicațiilor prețioase” ale Centrului, am
condus delegații guvernamentale în Federația Rusă, Ucraina, Litu-
ania, Letonia, Estonia, Georgia, Italia, SUA, Iugoslavia, România.
În paralel, am promovat și propriul proiect de schimbare, realizând
290
parțial unele obiective „formulate mental” la momentul investirii
în funcție. Astăzi, după trei decenii, zic: să fi intuit că peste un an
Revoluția națiunilor va spulbera Imperiul ideocratic, renunțăm din
start la funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM.
Dar așa, măcinat de dubii, am acceptat un post, în esență fictiv.
Cu toate acestea, în dramatica perioadă a descompunerii Uniunii
Sovietice (1990-1991), guvernul a elaborat un amplu program de
reforme politice, economice, sociale.
Într-un studiu despre reușitele și neîmplinirile cabinetului
Druc, în ajunul colapsului imperiului sovietic, Ruslan Șevcenko,
(doctor în istorie, politolog, conferențiar, șeful Catedrei de științe
socio-umane la Universitatea de Studii Europene din R. Moldova)
menționează: „Adversarii îl învinuiau pe Druc de dezlănțuirea
conflictelor transnistrean şi găgăuz, de eliminarea din aparatul de
stat a unui număr mare de cadre calificate, de extremism şi intole-
ranță. Adepții acestuia subliniau faptul că el chemase la reorienta-
rea Moldovei spre Occident şi a făcut primii pași, fie încă timizi,
în direcția dată, că a întreprins acțiuni pentru democratizarea vieții
politice şi a inițiat restructurarea fermă a economiei țârii noastre
în manieră occidentală. Însă nimeni, până astăzi, nu şi-a pus sar-
cina să studieze arhivele guvernului, parlamentului (măcar ceea
ce a mai rămas din ele), a președinției, pentru a-şi face o imagine
clară despre perioada respectivă. Noi credem că a sosit timpul să
apreciem activitatea lui Druc şi a cabinetului acestuia, având la
bază nu opinia personală a cuiva, ci sarcinile concrete pe care şi
le asumase guvernul său şi faptul cum a reușit să le realizeze în
practică. Aceste sarcini au fost expuse şi în multiplele discursuri
ale lui Druc şi ale unor dintre miniștrii săi”.
Epilog
În mai 1990, îmi luasem în serios rolul. Atât la Chișinău,
cât și la Moscova, aveam perfectate toate actele juridice pentru a
considera guvernul Druc „un organ legitim al puterii în Moldova
Sovietică”. Chișinăul spera să pună capăt agresivității, să apere
cetățenii sovietici pe ambele maluri ale Nistrului. Și, la unison
cu celelalte „republici sovietice surori”, să realizeze reformele
necesare... Nu am fost niciodată, de jure și de facto, un premier.
Am fost ultimul președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii
291
Sovietice Socialiste Moldovenești. Această funcție însemna altce-
va în comparație cu cea de prim-ministru al viitoarei Republici
Moldova. Șefii de orice rang, din toate coloniile, aveau statut și
prerogative bine determinate: „funcționari sovietici”. Prim-miniș-
trii din cele 15 republici erau investiți în funcție conform legislației
sovietice.
În timpul lucrărilor Congresului al III-lea al FPM (februarie
1992), jurnalistul Tudor Babici m-a întrebat: „Ce atitudine aveți
față de euforia care se manifestă, atunci când ieșiți la tribună,
atunci când se aude numele D-voastră”. Resping din capul locului
orice tip de adulare, mai ales legată de persoana mea. De fiecare
dată, am rugat frumos să excludem exaltările. Acum, așternând pe
hârtie aducerile aminte, sau citind diverse aprecieri pozitive despre
„fenomenul Druc”, încerc un sentiment de jenă; nu mi-ar plăcea să
fiu perceput drept „un moș vanitos”. În spațiul public, cu diverse
ocazii, încă mai sunt exprimate opinii reciproc excluzive, legate de
persoana mea și guvernul pe care l-am condus. Întotdeauna, când
adversarii mă atacă deschis, nu ca trolii anonimi, mă simt în apele
mele; mult mai bine decât atunci, când sunt periat sau lăudat, fie
și pentru anumite merite reale. La evocările mele, dacă vor ajunge
să vadă lumina tiparului, voi anexa două capitole cu extrase din
documente și mass-media intitulate - „Anti-Druc” și „Pro-Druc”.
Astfel, concluziile despre autor și epoca în care a trăit și activat
vor rămâne la latitudinea eventualilor cititori. Cred, de asemenea,
că ar fi de mare folos evocările personalităților basarabene. Mă
gândesc la toți reprezentanții elitelor naționale, din toate sferele
de activitate umană, care au trăit pe viu perioada prăbușiri impe-
riului sovietic. Aș lectura cu mare interes evaluarea lor a ceea ce
s-a întâmplat la votarea Declarației de independență și după acel
eveniment controversat. Treptat, noile generații își vor da seama,
sper, de unde am pornit acum trei decenii și vor aprecia corect
unde am ajuns...
După guvernarea dezastruoasă a PDAM (1994-1997) preșe-
dinte a fost ales „împăciuitorul” Petru Lucinschi, agreat în est și
în vest. Tare m-am bucurat când acesta l-a numit prim ministru pe
Ion Sturza; când amândoi l-au promovat în funcții de conducere
pe tânărul Vlad Filat, absolvent al Universității din Iași; la Bucu-
rești, învingea Emil Constantinescu și PNȚCD. În seara când se
292
numărau voturile m-a telefonat de la Chișinău mama: „Marcel, te
felicităm, au învins ai noștri! Chiar acum, cu nana (sora mamei, o
fostă deportată în Siberia) privim la televizor! Mare bucurie!” De
la Paris, venerabilul Nicolaie Lupan, militant unionist basarabean,
mi-a împărtășit prin telefon bucuria exilului românesc: „Am scă-
pat de neo comuniști!”. Cu ce ne-am ales ulterior? Cu un tandem
suspect Constantinescu-Lucinschi. Și cu o mare surpriză: decora-
rea președintelui Lucinschi, un fost ideolog comunist, promotor
consecvent al antiromânismului, cu Ordinul național „Steaua Ro-
mâniei”. După care a urmat „sacrificiul istoric” al președintelui
Constantinescu (vezi Tiberiu Tudor. Istoria unei trădări naționale.
Tartarul cu Ucraina. București, 2014).
Cele trăite nu-mi permit să mă îmbăt cu apă rece. Mai ales
că lumea de astăzi seamănă frapant cu cea din perioada dezagre-
gării lagărului socialist, a Pactului de la Varșovia și a Imperiului
sovietic. Cu toată euforia contaminantă, PAS-ul din Republica
Moldova îmi pare o replică întârziată a PNȚCD-ului din România
anilor 1990. În plus, PAS reanimează în forță sloganul PDAM,
privind transformarea celor șase județe basarabene într-o „nouă
Elveție”. S-ar putea ca PAS să aibă aceeași soartă. Zic asta fiind un
sceptic din fire și nu doresc ca istoria să se repete. În iulie 2021, pe
Internet, am urmărit desfășurarea alegerilor pentru legislativul de la
Chișinău. În final, am avut senzația de ceva deja-vu. De exemplu, la
Chișinău, în 2019, blocul electoral ACUM a comis aceeași eroare
tactică precum FPM, în 1990. În condiții de criză generalizată,
euroscepticii lui Dodon, având consilieri clarvăzători, au oferit
mărinimos funcția de premier eurooptimiștilor. Cu certitudine,
Maia Sandu ar fi avut mai bune șanse insistând ca PAS și DA să
preia legislativul, iar Zinaida Greceanîi și PSRM - executivul.
La 30 de ani de la declarata independență a unei foste colonii
a fostului Imperiu sovietic, mă bucură un fapt incontestabil: idea-
lul vieții mele rămâne viu. Chiar dacă unele personaje, cu câte „doi
plămâni diferiți” ar trăda mereu cauza Reîntregirii Patriei. Astăzi,
EI se consolează că atunci, în august 1991, au învins stataliștii și că
acum, în 2021, în parlamentul de la Chișinău avem comuniști, so-
cialiști, sorosiști și că nici o formațiune politică declarată unionistă
nu a trecut pragul electoral... NOI, însă, suntem ferm convinși că
viitorul nu le aparține. Unioniștii au fost și vor fi adevărații învin-
293
gători. Tânăra generație, noua elită politică de la Chișinău și Cer-
năuți va asigura Continuitatea. O Continuitate creatoare, activă
și pro-activă. Revin mereu la îndemnul lansat în 1991- 1992: „Nu
vorbiți despre Unire, uniți-vă! Nu vorbiți despre Iubire, iubiți-vă!
Cugetă și acționează ca și cum Patria ar fi reîntregită!”
Adevăratul Unionism al românilor de pretutindeni nu are cu-
loare politică, nu este de dreapta sau de stânga, liberal, socialist sau
fascist și nu poate fi religios sau ateu. Unionismul nostru reprezintă
o cale de la vis la realitate. Este un mit, o enigmă istorică şi lingvis-
tică; un ansamblu de evocări şi o practică; un cod comportamental
codificat în creier și un sistem de cugetare și meditație. Unionismul
presupune o practică a vieții de zi cu zi. Dar și un ansamblu de
evocări ale Trecutului, memoria generațiilor de luptători pentru
supraviețuire. La începutul mileniului III, Unionismul semnifică,
mai întâi de toate, dreptul românilor de a fi în spațiul nostru hărăzit
de Dumnezeu: în Carpați, la Nistru, la Tisa, la Dunăre şi la Marea
Getică.
București, iulie 2021
Chișinău, 27 august 1991. Marea Adunare Națională susține decizia

Parlamentului cu privire la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
294
România și drumul spre independență al
Republicii Moldova (27 august 1991)
Constantin CORNEANU,
doctor în istorie,
Președintele Consiliului-Director al Asociației Europene
de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, București
Absolvent al Facultății de Istorie a

Universităţii Bucureşti (1994) și al Colegiului
Naţional de Apărare (1998), doctor în istorie
(2003). În 2004 – 2007 - consilier în ca-
drul Oficiului Guvernului României pentru
Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova
şi jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului
Apărării Naţionale. În perioada 1 martie 2010
- 10 august 2015 a fost cercetător în cadrul
Institutului Revoluţiei Române din Decembrie
1989. În perioada 17 august 2018 – 27 mai 2019
a îndeplinit funcția de Director General-adjunct
al IRRD 1989 și, mai apoi, pe cea de Director
Științific al IRRD 1989 (1 iunie – 31 decembrie 2019). A publicat numeroase
studii, articole şi editoriale dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989
din calitatea de cercetător şi Director Editorial al publicaţiei Caietele Revoluției
(2012).
A publicat lucrările: Sub povara marilor decizii (ediţia a I-a, Editura
Scripta, Bucureşti, 2007; ediţia a II-a, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte,
2013), Victorie însângerată. Decembrie 1989 (Editura Cetatea de Scaun,
Târgovişte, 2014), precum şi numeroase articole ştiinţifice apărute în revistele
de specialitate. Coeditor al volumului Prăbuşirea Imperiului Sovietic. „Lecţii”
în retrospectivă (Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012.)
Membru al Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică. Din sep-
tembrie 2009 - membru fondator și preşedinte al Consiliului-Director alAso-
ciaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”.
Redactor-șef al revistei Enigmele Istoriei, începând cu 15 ianuarie 2020.
**********
Pe 12 februarie 1990, cu ocazia Reuniunii Cerului Deschis
(12 – 14 februarie 1990), desfășurată la nivel de miniștrii de ex-
terne ai statelor membre NATO și ale Tratatului de la Varșovia,
295
la Ottawa, Sergiu Celac va aborda în dialogul cu ministrul de
Externe al Uniunii Sovietice, Eduard A. Şevardnadze, problemele
cele mai delicate din relația româno-sovietică. Cu această ocazie,
ministrul de Externe al României a înaintat propunerea deschiderii
unei reprezentanțe consulare românești în RSS Moldovenească1,
„reprezentanță care să aibă acoperire pe întreg teritoriul care
aparținuse cândva statului român, adică inclusiv în Bucovina de
Nord și inclusiv în cele trei bucățele din Sud care aparțineau, la
momentul respectiv, Ucrainei”2. Ministrul român de Externe,
Sergiu Celac, va mărturisi, peste ani, că, totodată, partea sovietică
a fost informată și despre dorința părții române de-a se clarifica
problema Tezaurului României de la Moscova față de care „înaltul
demnitar sovietic a manifestat încă de la bun început, prudență și
multă înțelegere”3. Problema deschiderii unui Consulat General al
României la Chișinău și al URSS la Iași avea să fie abordată, pe 8
martie 1990, de către cei doi miniștri de externe cu ocazia vizitei
de lucru a ministrului Sergiu Celac în URSS.
Prezentul și viitorul URSS nasc îngrijorări

În contextul evoluțiilor din spațiul Uniunii Sovietice, precum
și al relansării relațiilor bilaterale româno-sovietice de la începutul
anului 1990, cercurile de putere și influență occidentale erau ex-
trem de interesate să cunoască poziția Românei față de prezentul
și viitorul RSS Moldovenească/Republica Moldova. Dintr-o astfel
de perspectivă putem înțelege dorința lui Thierry de Montbrial, di-
rectorul Institutului Francez de Relații Internaționale (IFRI), de-a
obține informații de primă mână în ceea ce privește axele politicii
externe românești. Pe 23 iulie 1990, noul ministru de Externe al
României, Adrian Năstase, va avea un dialog cu directorul IFRI
și referindu-se la URSS, ministrul român de Externe va menționa
faptul că URSS nu putea fi ignorată, mai ales că aveam 2.000 de
km de frontieră comună cu Uniunea Sovietică. „Sperăm că nu
va fi o izbucnire politică destabilizatoare în URSS. Problema
«caldă» este Moldova suverană. Aici și sovieticii au interes să
1
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) se va numi Republica So-
vietică Socialistă Moldova (RSS Moldova) din 5 iunie 1990.
2
Miruna Mădălina Iancu, Relațiile României cu Uniunea Sovietică în perioada 1990
– 1991, Editura Institutul European, Iași, 2016, p. 133.
3
Ibidem.
296
deschidă supapele. Avem un acord de a înființa consulate la
Iași și Chișinău. Sunt aproape 2 milioane de ruși care trăiesc
acum în Moldova de dincolo de Prut. În relațiile cu SUA, ne
confruntăm cu distanța geografică și diferențele de mentali-
tate. Nu cunoaștem încă alfabetul pentru dialogul politic cu
americanii; nu vorbim aceeași limbă. Trebuie să luăm totul
de la bază. SUA sunt importante din punct de vedere politic,
economic, al formării de cadre, al echilibrului zonelor de in-
fluență”4, mărturisea Adrian Năstase în dialogul cu Thierry de
Montbrial.
În contextul extrem de delicat, din punct de vedere politic,
de la Chişinău, din primăvara anului 1990, premierul Mircea Druc
avea să declare, în pofida convingerii că suntem o singură naţiune,
dar formăm două state, că, totuşi, trebuie mai întâi „să facem câ-
teva sute de întreprinderi mixte şi să punem la cale câteva zeci
de mii de căsătorii comune şi apoi să mai vorbim”5. Referindu-se
la nevoia unei uniri grabnice între cele două state, Mihai Rosseti
de la postul de radio Vocea Americii se dovedea a fi extrem de
realist şi previzionar când declara, în iunie 1990, că drumul spre
unire „trebuie curăţat şi el poate fi curăţat, întâi şi întâi, cu aju-
torul României”6 însă este nevoie de sprijinul unei mari puteri.
Existenţa Uniunii Sovietice scotea din discuţie orice posibilitate de
a se aborda problema unirii celor două state româneşti. Pe 27 apri-
lie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a introdus steagul României
ca drapel oficial al Republicii Moldova. Viitorul preşedinte Ion
Iliescu, într-un interviu acordat ziarului Literaturnaia Gazeta, pe 9
mai 1990, avea să declare: „Noi considerăm că astăzi în Europa
nu este indicat să abordăm problema frontierelor de stat, căci
aceasta ar putea destabiliza situaţia de pe continent”7.
Sovietul Suprem de la Chişinău va lua în discuţie, pe 23
iunie 1990, în contextul noilor evoluții din spațiul URSS, proiectul
Declaraţiei cu privire la suveranitatea RSS Moldova. Declaraţia
a fost adoptată în urma apelului nominal cu 240 de voturi pentru
4
Adrian Năstase, România după Malta, vol. I, Fundația Europeană Titulescu, Bucu-
rești, 2006, p. 110.
5
Gheorghe E. Cojocaru, Colapsul URSS şi dilema relaţiilor româno-române, Editu-
ra Omega, Bucureşti, 2001, p. 40.
6
Ibidem, p. 41.
7
Ibidem, p. 42- 43.
297
(64,69%), 16 împotrivă (4,31%) şi 27 abţineri (7,28%) dintr-un
total de 380 de deputaţi aleşi. Au lipsit 83 de deputaţi, dintre care
doi erau motivaţi, iar cinci deputaţi, prezenţi la apel, nu au votat.
RSS Moldova a fost declarată stat unitar şi indivizibil, ale cărui
frontiere „pot fi schimbate numai pe bază de acorduri reci-
proce între RSSM şi alte state suverane, în conformitate cu
voinţa poporului, adevărul istoric şi ţinându-se seama de nor-
mele dreptului internaţional unanim recunoscute”8. Totodată,
deputatul Alexandru Moşanu a dat citire textului Avizului Comisiei
pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german
de neagresiune şi a Protocolului adiţional secret din 23 august
1939, precum şi a consecinţelor lui pentru Basarabia şi Bucovina
de Nord care întregea mesajul Declaraţiei de suveranitate a RSS
Moldova.
Pe 16 decembrie 1990, peste 800.000 de români s-au adunat
la cea de-a doua Mare Adunare Naţională de la Chişinău şi au
cerut să se declare independenţa naţională a românilor din terito-
riile ocupate în condiţiile în care articolul 8 al Actului Final de la
Helsinki prevedea că „toate popoarele au întotdeauna dreptul în
deplină libertate, de a defini, atunci când doresc şi dacă doresc,
statutul lor politic intern şi extern fără amestec din afară şi
de a urma aşa cum doresc dezvoltarea lor politică, economică,
socială şi culturală”9. Trebuie menţionat faptul că Senatul SUA,
după cum scria cotidianul Moldova Suverană din 20 iunie 1991,
a recomandat guvernului american: „1. să sprijine dreptul la au-
todeterminare al poporului din Moldova şi nordul Bucovinei,
ocupate de sovietici, şi să elaboreze o hotărâre în acest sens; 2. să
sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia
paşnic, dacă o doreşte, reunificarea Moldovei şi nordului Bu-
covinei cu România aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de
la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului
internaţional şi Principiul 1 al Actului de la Helsinki”10.
Perspectivele tinerei democrații românești, viitorul relațiilor
cu CEE și SUA, precum și raporturile cu RSS Moldova și URSS
au reprezentat subiectul discuțiilor dintre Adrian Năstase și Roland
8
Ibidem, p. 44.
9
Dan Dungaciu, Moldova ante portas, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, p. 12 – 13.
10
Ibidem, p. 13.
298
Eggleston, șeful Biroului din Budapesta al postului Radio Europa
Liberă, desfășurate pe 24 august 1990. „Încercăm să îmbunătățim
cooperarea în mod normal și neantagonic. Vrem relații umane
și culturale foarte bune. Avem proiecte economice comune, joint
ventures, pentru sprijinirea educației în Basarabia cu cărți de
cultură. Căutăm să fim cât se poate de constructivi”11, declara
Adrian Năstase cu referire la relația cu RSS Moldova. Pe 14 septem-
brie 1990, în dialogul avut cu jurnaliștii chinezi aflați în România la
invitația revistei Lumea Azi, Adrian Năstase va declara, cu referire la
spațiul dintre Prut și Nistru, că există două niveluri de analiză: unul
emoțional, istoric și cel politic, al responsabilității guvernamentale.
Adrian Năstase era de părere că situația politică internă din URSS și
problema celor 1,5 – 2 milioane de etnici ruși din RSS Moldova vor
influența raporturile cu acest spațiu geografic, încă parte componen-
tă a URSS. „Poziția noastră e aceea a «deschiderii supapelor».
Să dezvoltăm relațiile bilaterale cât mai amplu; schimburi de
persoane, activități economice, activități culturale foarte bine
organizate ș.a.m.d.”12, opina Adrian Năstase.
În contextul atmosferei și al discursurilor de la reuniunea
Conferinței la nivel înalt a CSCE (19 – 21 noiembrie 1990) de la
Paris, ministrul de Externe al României va declara, pe 21 noiembrie
1990, în cadrul unei mese rotunde organizată de către Institutul
Francez de Relații Internaționale (IFRI), că România „nu are pre-
tenții teritoriale față de URSS”13 și că „nimeni nu e interesat să
pună gaz pe foc în URSS”14. În ceea ce privește relația României
cu RSS Moldova, Adrian Năstase va menționa că, totuși, „sunt
de remarcat două dimensiuni: cea emoțională și cea politică,
privitoare la poziția guvernului”15.
În cursul zilei de 20 decembrie 1990, ministrul de Externe al
României i-a primit în audiență, la ora 17.00, pe ambasadorul Sta-
telor Unite la București, Alan Green jr., și pe Brian Flora, consilier
al Ambasadei SUA. Diplomații americani erau extrem de interesați
de modul în care percep autoritățile de la București cele petrecute la
11
Adrian Năstase, op. cit., p. 225.
12
Ibidem, p. 329.
13
Idem, România după Malta, vol. II (1 noiembrie – 31 decembrie 1990), Fundația
Europeană Titulescu, București, 2006, p. 175.
14
Ibidem.
15
Ibidem.
299
Moscova, respectiv demisia lui Eduard A. Şevardnadze din funcția
de ministru de Externe al URSS. Chestionat de către Brian Flora
asupra raporturilor cu RSS Moldova, în noile condiții date, precum
și al presiunii care se face în plan intern pentru a sprijini indepen-
dența RSS Moldova, ministrul de Externe al României va menționa
că nu este momentul. „Fără Gorbaciov în fruntea URSS, sau a-i
crea acestuia și mai multe probleme, ar însemna înghețarea a
tot ce e proces democratic în Uniunea Sovietică”16, va declara
Adrian Năstase. Referindu-se la declarațiile publice ale PNȚCD în
chestiunea viitorului RSS Moldova, ministrul de Externe al Româ-
niei va menționa că liderii opoziției politice sunt liberi să declare ce
doresc, mai ales dacă vor să câștige capital politic, însă ar fi bine „să
se gândească la consecințele unor poziții lipsite de viziune”17.
În cursul zilei de 24 decembrie 1990, ministrul de Externe al
României va purta o lungă discuție cu istorici18, jurnaliști și diplo-
mați români referitor la evenimentele aflate în curs de desfășurare
în spațiul dintre Prut și Nistru, la reacțiile Uniunii Sovietice față de
evoluțiile politice de la Chișinău, precum și asupra modului în care
se poate implica România. „Declarația Guvernului să menajeze,
totuși, relațiile cu URSS. Pe celălalt plan, să vină buldozerul
istoric, să dărâme eșafodajul de manipulări ale realității în
problema Basarabiei. În plus, e utilă și poziția opoziției. Când
sunt abordări duse la extremă, avem ocazia să ne delimităm,
și astfel poziția moderată devine mai pregnantă. (…) Orice am
zice despre alipire e un deserviciu pe care ni-l facem și-l facem
și moldovenilor”19, va declara Romulus Neagu, ministru-secretar
de stat în MAE. Declarația privind Moldova pregătită de diplomații
MAE de la București va ajunge în seara aceleiași zile la cabinetul
premierului Petre Roman. Ministrul de Externe, Adrian Năstase, va
consemna faptul că, totuși, pe exemplarul rămas la Romulus Neagu
sunt făcute două amendamente, respectiv că „aprecierile privind
Pactul Ribbentrop-Molotov sunt mult prea puternice”20 și că „e
16
Ibidem, p. 347.
17
Ibidem.
18
La discuție au participat Dan Berindei, Viorica Moisuc, Ioan Chiper, Cristian Popișteanu,
Nicolae Fotino, Eugen Preda, Constantin Ene și Romulus Neagu.
19
Adrian Năstase, op. cit., p. 354 – 355.
20
Ibidem, p. 356.
300
nevoie de un compromis inteligent cu formula din Decretul lui
Gorbaciov”21.
Pe 26 decembrie 1990, MAE de la București va face cunoscut
opiniei publice interne și internaționale, mass-media și corpului
diplomatic acreditat la București, poziția MAE al României față de
Decretul cu privire la măsurile pentru normalizarea situației din
RSS Moldova emis de președintele URSS, Mihail S. Gorbaciov.
MAE al României menționa în mod explicit că „sunt cunoscute
împrejurările istorice în care Basarabia și Bucovina de Nord,
străvechi teritorii românești, au fost încorporate în URSS în
anul 1940”22 și că este de acord cu aprecierea politico-juridică
pe care autoritățile de la Chișinău o dăduseră înțelegerilor secrete
cuprinse în protocolul adițional secret al Pactului Molotov-Rib-
bentrop din 23 august 1939, respectiv faptul că ele „sunt lipsite
de fundament juridic și de valabilitate din momentul semnării
lor”23. Totodată, se menționa că România a sprijinit și continuă să
sprijine „împlinirea aspirațiilor moldovenilor de a trăi și de a se
dezvolta după propria lor conștiință, de a-și apăra drepturile
firești ce decurg din suveranitatea Republicii”24. Diplomația ro-
mânească își exprima speranța că reglementarea situației din RSS
Moldova se va face cu respectarea legii și menținerea integrității
teritoriale a RSS Moldova. În finalul Declarației se menționa că
statul român respectă principiul inviolabilității frontierelor și
integrității teritoriale a tuturor statelor din Europa, în confor-
mitate cu principiile înscrise în Actul Final de la Helsinki din
1975.
Fără sprijin internațional

Pe 22 ianuarie 1991, analizând stadiul relației bilaterale ro-
mâno-sovietice, precum și perspectivele ei, Adrian Năstase con-
semna faptul că problema Basarabiei și a Bucovinei de Nord nu se
pot pune în discuție în acele momente, iar sovieticii ne vor ataca
pe plan internațional, alături de occidentali, „într-un moment în
care se «joacă» toată Europa de Răsărit - consolidarea triun-
21
Ibidem.
22
Ibidem, p. 383.
23
Ibidem.
24
Ibidem, p. 384.
301
ghiului Cehoslovacia - Ungaria - Polonia”25 și, astfel, se va putea
crea posibilitatea de-a rămâne „pentru totdeauna în afara zonei
în care ne putem apropia de Europa Occidentală”26.
În interviul acordat publicației Tinerama, pe 25 ianuarie
1991, ministrul de Externe al României va menționa foarte clar
că România consideră că „reprimarea aspirațiilor la democrație
(din Țările Baltice – n. n.) este în contradicție totală cu prevede-
rile cuprinse în Carta de la Paris, în alte documente, față de care
URSS nu a manifestat niciun fel de rezerve, inclusiv cele referi-
toare la dimensiunea umană a procesului general european”27.
Referindu-se la evoluțiile politice de la Chișinău și la perspectiva
soluționării efectelor Pactului Molotov – Ribbentrop, Adrian Năs-
tase declara: „Trebuie să ne situăm poziția în această marjă
inteligentă – între ceea ce este posibil și ceea ce nu este admis.
(…) Cred că, pe această cale, a multiplicării relațiilor la nivel
neguvernamental și a cooperării la nivel guvernamental, di-
rect cu guvernul Moldovei sovietice, noi putem să privim spre
viitor. Nu cred că este în interesul nimănui să se realizeze o
înghețare a relațiilor existente, să se adopte atitudini care ar
putea să întrerupă dialogul politic și să însemne o dare înapoi
a întregului proces”28.
În seara zilei de 4 februarie 1991, ministrul de Externe al
României s-a întâlnit cu Nicolae Țâu, ministrul de Externe al RSS
Moldova, pentru a discuta despre evoluțiile raporturilor dintre
republicile componente ale URSS și Moscova. „Urmărim toate
evoluțiile din Uniune și de la dumneavoastră. Nu avem antene-
le necesare pentru a detecta la timp problemele. Umblă între
noi tot felul de oameni care distorsionează mesajele. Încercăm
să fim rezervați în ceea ce privește poziția noastră, pentru a nu
crea probleme la dumneavoastră”29,va declara Adrian Năstase
omologului său de la Chișinău. Nicolae Țâu va mărturisi că situ-
ația este mai stabilă acum, iar ajutorul lui Mihail S. Gorbaciov a
fost extrem de important în liniștirea transnistrenilor care au fost
25
Idem, România după Malta, vol. III (1 ianuarie – 28 februarie 1991), Fundația Europeană
Titulescu, București, 2007, p. 147.
26
Ibidem.
27
Ibidem, p. 171.
28
Ibidem, p. 180 – 181.
29
Ibidem, p. 233.
302
presați de Moscova. Liderul diplomației de la Chișinău îi va comu-
nica omologului său de la București că liderii politici ai RSS Mol-
dova doresc relații directe între ministerele de externe30, schimb de
delegații și consultări directe. În opinia ministrului de Externe de
la Chișinău, „Moldova nu a fost niciodată stat”31 și acest lucru
influențează evoluțiile politice interne și externe în raport cu cele
ce se petreceau în Ucraina și Țările Baltice.
În acest context, se va desfășura vizita la Moscova, pe 9 fe-
bruarie 1991, a lui Ioan Mircea Pașcu, consilier prezidențial pentru
probleme de politică externă al Președintelui României, care se
va întâlni cu Vadim V. Zagladin, consilier al președintelui URSS,
ceea ce reprezintă un episod extrem de controversat din această
relație româno-sovietică/rusă32, cu implicații asupra raporturilor
dintre București și Chișinău. Chestionat în legătură cu poziția
României față de evenimentele din RSS Moldova, Ioan Mircea
Pașcu a declarat că „în conducere, la preşedintele I. Iliescu s-au
discutat de mai multe ori aceste probleme”33 și s-a ajuns la con-
cluziacă „nu trebuie făcut nimic care să complice poziţia con-
ducerii sovietice, personal a lui M. S. Gorbaciov”34. Decidenții
politici de la București erau convinși că nimeni nu poate împiedica
existența unor relații foarte bune între România și RSS Moldova în
condițiile în care „ei vor rămâne în componenţa URSS, de care
ei sunt sudaţi de o lungă istorie”35, menționând în mod expres că,
30
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău dispunea de un total de 35 de diplomați, dintre
care 2 la Protocol și 10 la Direcția Consulară.
31
32
Informaţia despre discuţia lui Ioan Mircea Paşcu cu Vadim V. Zagladin din 9
februarie 1991 a apărut în presa românească în articolul intitulat Credincioşi URSS,
publicat în Evenimentul Zilei, nr. 3.804, luni, 26 iunie 2004, p. 8-11. „Întâlnirea
dintre mine, în calitate de consilier prezidenţial, şi dl. Zagladin, consilier al domnu-
lui Gorbaciov, presupusă a fi avut loc la Moscova, în sediul Kremlinului, în ziua de
9 februarie 1991, în prezenţa ambasadorului român Vasile Şandru nu a avut loc! Ca
atare, toate cele menţionate a fi fost discutate cu acest prilej nu sunt reale!” a declarat
Ioan Mircea Pașcu, în cursul zilei de marți, 27 iunie 2004, cu referire la cele scrise în
articolul Credincioşii URSS. Documentul original se află în Arhiv Gorbacev-Fonda,
fond N. 3 (Materialî V. V. Zagladina (1985-1992), opisi 1, dokument 7307, zagolo-
vok: Spravka o besede s Ionom Mircea Paşcu (Rumânia, sovetnik prezidenta), data
09.02.0991, listov 6.
33
Simion Gheorghiu, Politica externă post-decembristă a României (1991): „Fraţii
nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în acelaşi apartament” în POLIS (Revistă
de Științe Politice), vol. II, nr. 3 (5), serie nouă, septembrie 2014, p. 101.
34
Ibidem.
35
Ibidem.
303
totuși, „fraţii nu trebuie să locuiască în mod obligatoriu în ace-
laşi apartament”36. În Nota de Conversație se menționează faptul
că ambasadorul României la Moscova, Vasile Şandru, prezent la
discuţie, a adăugat că „el, din însărcinarea conducerii, s-a întâl-
nit cu conducătorii Moldovei şi le-a adus la cunoştinţă punctul
de vedere al lui I. Iliescu, despre care a vorbit I. M. Paşcu”37.
În perioada 13 – 15 februarie 1991, Adrian Năstase, ministrul
de Externe al României, va efectua o vizită oficială în Belgia,
Luxemburg și la Cartierul General al NATO. În dialogurile cu
înalți reprezentanți ai diplomației și securității din cadrul CEE și
ai NATO, ministrul de Externe al României, Adrian Năstase, va
încerca să obțină opinia, precum și informații de la cel mai înalt nivel
euro-atlantic, privind perspectivele României în noua arhitectură a
relațiilor internaționale și de securitate. „Dacă vom acționa pentru
a primi ca membri asociați fostele țări membre ale Tratatului
de la Varșovia și vom exclude URSS, se va crea o situație foarte
periculoasă. URSS va fi constrânsă de noua situație strategică
să reacționeze. Adoptând această linie de conduită față de ță-
rile din Est, NATO va da argumente adepților liniei dure din
URSS, care vor confruntare, nu cooperare cu ei. NATO va crea
impresia că vrea să încline balanța în favoarea sa. Pentru vii-
torul apropiat trebuie să fim atenți la aceste aspecte, când pro-
punem modele de cooperare. Să folosim cadrul CSCE pentru
a face ceva practic pentru securitatea țării dumneavoastră”38,
va declara secretarul general al NATO, Manfred Wörner, în cadrul
dialogului desfășurat în cursul zilei de 14 februarie 1991. Uniunea
Sovietică încă exista, era subiect de drept internațional și nu se dorea
punerea ei în dificultate de către NATO și CEE.
În fața ambasadorilor acreditați la NATO, ministrul de
Externe al României, Adrian Năstase, va reitera faptul că Tratatul
de la Varșovia nu are viitor, însă problema securității fostelor state
membre prin cooperarea cu NATO este extrem de importantă în
perspectiva extinderii sau nu a NATO spre Răsărit. Referindu-se
la relația cu RSS Moldova, Adrian Năstase va menționa că RSS
Moldova urmează paternul Țărilor Baltice, respectiv suveranitate
36
Ibidem.
37
Ibidem.
38
Ibidem, p. 283.
304
și independență, însă România nu vrea să creeze probleme supli-
mentare în zonă și să forțeze istoria. În dialogul avut cu Jacques
Poos, ministrul de Externe al Marelui Ducat de Luxemburg, în
seara zilei de 14 februarie 1991, Adrian Năstase va fi informat că
în cadrul CEE există o distincție clară între Țările Baltice și toate
celelalte republici unionale din URSS ceea ce implica un anumit
mod de-a înțelege și trata evoluțiile politice interne și externe din
spațiul sovietic. „Suntem obligați să tragem concluzia că trebu-
ie să nu cream probleme suplimentare lui Gorbaciov. Nu avem
alternative. Orice ar veni, ar fi mai rău. E nevoie de modera-
ție. (…) Țările Baltice au fost țări independente, înglobate cu
forța în imperiul sovietic, act nerecunoscut de țările CEE”39,
mărturisea Jacques Poos, vicepremier și ministru de Externe al
Marelui Ducat de Luxemburg și, totodată, președintele în exercițiu
al Consiliului de Miniștri al CEE. „Moldova își va urma drumul
său, își va afirma identitatea și interesele în contextul dat”40,
va declara Adrian Năstase în timpul dialogului cu înaltul diplomat
european.
Pe 7 martie 1991, în interviul acordat revistei austriece
„Profil”, ministrul de Externe al României va declara, cu referire
la evoluțiile din RSS Moldova, că românii din RSS Moldova își
doresc păstrarea identității culturale prin impunerea folosirii lim-
bii române și să obțină, totodată, suveranitate în cadrul Uniunii
Sovietice. „O anexare de către România sau o reunificare cu
România nu se pune în discuție, nici din partea noastră, nici
din partea lor”41, menționa Adrian Năstase.
Pentru Tratatul Comunității de State Suverane

Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldova,
Mircea Snegur, va efectua prima sa vizită oficială în România în
perioada 11 - 17 februarie 1991. Pe 12 februarie 1991, preşedintele
Senatului României, Alexandru Bârlădeanu, a ţinut să menţioneze,
în prezenţa lui Mircea Snegur, în plenul camerelor reunite ale Parla-
mentului României, faptul că prezenţa preşedintelui RSS Moldova
în Parlamentul României „deţine, mai presus de aspectele proto-
39
Ibidem, p. 301.
40
Ibidem.
41
Idem, România după Malta, vol. IV (1 martie – 30 aprilie 1991), Fundația Euro-
peană Titulescu, București, 2007, p. 27.
305
colare, o valoare simbolică şi o puternică încărcătură emoţiona-
lă”42 deoarece „nu pot fi eludate sau înăbuşite legăturile sufleteşti,
care leagă românii de pe ambele maluri ale Prutului”43. Ana
Blandiana, preşedinta Alianţei Civice, în numele opoziţiei politice
din România, avea să declare, ulterior, cu referire la cele spuse de
Mircea Snegur44 în finalul discursului său, că, totuşi, „nu credem că
suntem neamuri, noi credem că suntem aceeaşi fiinţă”45.
În perioada desfășurării vizitei președintelui Mircea Snegur în
România, Sovietul Suprem al RSS Moldova a luat în discuție, pe 12
februarie 1991, raportul cu privire la Concepția Tratatului Comu-
nității de State Suverane și referendumul privind păstrarea URSS.
Raportul a fost prezentat de către Victor S. Pușcaș, vicepreședinte
al Sovietului Suprem al RSS Moldova. „În Republica Moldova
efectuarea referendumului este inoportună. Aceasta reiese din
următoarele. Republica ca și mai înainte rămâne divizată. Atât
la Sud, cât și în Transnistria, în pofida Hotărârilor Sovietului
Suprem al RSS Moldova din 26 octombrie și 27 noiembrie anul
1990, a Decretului președintelui Uniunii Sovietice din 22 de-
cembrie anul 1990, continuă dezmățul anticonstituțional și ac-
tivitatea politică nesocotită. Populația republicii este provocată
permanent la conflicte cu substrat interetnic. Se face totul pen-
tru a torpila atingerea concordiei civile și păstrarea integrității
teritoriale a republicii. Toate acestea ne dovedesc că astăzi lip-
sesc condițiile necesare pentru a petrece referendumul, propus
de centru”46, va declara Victor S. Pușcaș de la tribuna Sovietului
Suprem de la Chișinău. Deputatul Vladimir A. Solonari va replica la
propunerea discutării unei concepții despre viitorul RSS Moldova și
al celorlalte republici sovietice: „Republica este scindată. Opune-
rea este extrem de dură. Și noi (să vorbim cinstit) ne aflăm chiar
în fața posibilității unei crize parlamentare. Este clar că o parte
se pronunță pentru ieșirea republicii din URSS și alăturarea ei
42
Gheorghe E. Cojocaru, Colapsul URSS..., p. 73.
43
Ibidem.
44
„…Să ne ţinem de neamuri” (A se vedea alocuţiunea lui Mircea Snegur, preşedin-
tele RSS Moldova, rostită în faţa celor două camere ale Parlamentului României în 12
februarie 1991 în „Moldova Suverană”, nr. 36/17.654, 14 februarie 1991).
45
A se vedea „Ţara”, nr. 11 (81), 17 martie 1992.
46
Gheorghe E. Cojocaru, Ieșirea din URSS. Republica Moldova – dezbateri parla-
mentare (1990 – 1991), Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale,
București, 2012, p. 199.
306
la România. O altă parte este pentru ca republica să devină un
stat pe deplin independent și de sine stătător și, în sfârșit, o a
treia parte se pronunță pentru ca republica să rămână un stat
independent în componența URSS. (...) Trebuie să terminăm cu
iluziile și să ne apucăm în sfârșit de treabă. Trebuie ca Moldova
să devină parte și să participe activ în elaborarea Tratatului
Unional. Fără condiții prealabile și ultimatumuri”47.
Prim-secretarul CC al PC Moldovenesc, Grigore Eremei,
deputat al poporului din URSS, va declara că Partidul Comunist
al Moldovei este pentru păstrarea și înnoirea Uniunii Sovietice,
respectiv participarea la referendumul propus de conducerea de
la Kremlin. Stenogramele discuțiilor din Sovietul Suprem al RSS
Moldova din ședințele desfășurate pe 12, 13, 14 și 19 februarie
1991 relevă pozițiile contradictorii existente în ceea ce privește
participarea la referendumul privind păstrarea Uniunii Sovietice
într-o nouă formulă, precum și viitorul RSS Moldova: suverani-
tate și, mai apoi, independență. În ședința Sovietului Suprem al
RSS Moldova din 19 februarie 1991, Mircea Snegur se va adre-
sa deputaților: „Eu vă rog, stimați deputați, să votați pentru
concepția Comunității Statelor Suverane, pentru Moldova
Suverană!”48. Suveranitatea Moldovei și Concepția Comunită-
ții Statelor Suverane va fi sprijinită în discursurile sale de către
președintele Mircea Snegur, prim-ministrul Mircea Druc și pre-
ședintele Sovietului Suprem, Alexandru Moșanu, astfel încât ea
fost votată de către 202 deputați, împotrivă fiind 76 de deputați.
În ceea ce privește participarea la referendumul pan-unional, 183
de deputați au votat împotriva participării, iar 66 de deputați au
fost pentru participare.
În perioada 9 – 12 martie 1991, conducerea RSS Moldo-
va va organiza în 1,278 de localități adunări ale cetățenilor,
colectivelor de muncă și ale organizațiilor civice care vor lua
atitudine față de Concepția cu privire la Comunitatea Statelor
Suverane și referendumul pan-unional. Un număr de 1.076 de
localități cu o populație de 2,04 milioane locuitori (86,3%) au
votat pentru adoptarea Concepției cu privire la Comunitatea
Statelor Suverane, susținând, asfel, poziția Sovietului Suprem,
47
Ibidem, p. 497 – 499.
48
Ibidem, p. 528.
307
în timp ce 202 localități cu o populație de 324.000 de locuitori
(13,7%) au fost împotriva Concepției. La referendumul pan-unio-
nal din 17 martie 1991 se vor prezenta, conforma datelor oferite de
Agenția TASS, circa 700.000 – 780.000 de cetățeni ai RSS Mol-
dova din cei 2.900.000 de locuitori cu drept de vot, respectiv un
procent de 28%. În regiunea din stânga Nistrului se va prezenta la
vot 83% din populație, din care 97% s-au pronunțat pentru păstra-
rea Uniunii Sovietice. Referendumul nu a putut fi declarat ca fiind
valabil din punctul de vedere al Legii pan-unionale care recunoștea
valabil votul dacă la referendum participau50%+1 dintre alegători,
dintre care 25% trebuiau să se pronunțe pentru. „Neacceptarea
referendumului și sprijinul majoritar în favoarea consolidării
suveranității a ilustrat, fără niciun dubiu, adeziunea populară
la cursul spre independență”49, concluzionează istoricul Gheor-
ghe E. Cojocaru.
Un Tratat controversat și o vizită lămuritoare

În cursul zilei de 11 martie 1991, Iuli A. Kviținski, adjunct
al ministrului de Externe al URSS, se va afla la București împre-
ună cu experții MAE al URSS pentru a negocia textul Tratatului
de colaborare, bună vecinătate și prietenie dintre România și
URSS. „Nu poate fi o integrare europeană fără o relație solidă
cu URSS”50, îi va declara Frans Andriessen, vicepreședintele și
comisarul pentru relații externe al CEE, ministrului de Externe al
României, la București, pe 12 martie 1991.
Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prietenie dintre
România și URSS reafirma inviolabilitatea frontierelor şi inte-
gritatea teritorială (art. 3), semnatarele obligându-se să nu par-
ticipe la nicio alianţă îndreptată una împotriva celeilalte, să nu
permită ca teritoriul lor să fie folosit de către un stat terţ în scopul
comiterii unei agresiuni împotriva celeilalte părţi, să nu pună la
dispoziţia unei terţe ţări căile şi mijloacele de comunicaţie şi să
nu sprijine în niciun fel un asemenea stat care ar fi intrat într-
un conflict armat cu cealaltă parte contractantă (art. 4). Liderii
Mișcării de Renaștere Națională de la Chișinău vor considera că
articolul 20 din Tratat „este susceptibil de a fi invocat de către
49
Ibidem, p. 20.
50
Adrian Năstase, România după Malta…, vol. IV, p. 77.
308
Moscova pentru a restrânge raporturile României cu Republi-
ca Moldova la cadrul strâmt al tratatului”51.
Ministrul de Externe al României, Adrian Năstase, se va de-
plasa la Moscova pe 22 martie 1991, pentru parafarea Tratatului,
în avanpremiera vizitei președintelui Ion Iliescu și a ceremoniei de
semnare a Tratatului, și va avea consultări cu Aleksandr A. Bess-
mertnîh, ministrul de Externe al URSS. Adrian Năstase l-a informat
pe omologul sovietic despre rezervele unei părți a societății româ-
nești privind încheierea acestui Tratat, despre speculațiile privind
clauzele militare care conduc la o subordonare a României, precum
și despre nivelul și perspectiva relațiilor economice. Totodată,
ministrul român de Externe a exprimat interesul față de evoluțiile
din RSS Moldova având în vedere comunitatea de limbă și istorie,
„care contează în înțelegerea și urmărirea evoluțiilor”52. Minis-
trul Aleksandr A. Bessmertnîh a făcut o trecere în revistă a situației
actuale din raporturile România – URSS, menționând faptul că
rolul contactelor politice a crescut foarte mult în ceea ce privește
relația economică. „Ținând seama de opinia publică, să nu ne
subordonăm totuși opiniei publice. (…) Elementul cel mai ex-
ploziv în politică este cel care privește frontiera. Cei ce nu sunt
interesați în relațiile româno-sovietice agită această problemă.
Atunci să ne sfătuim cum să procedăm pentru a «deschide
supapele»”53, va menționa Aleksandr A. Bessmertnîh. Delegația
diplomatică a României a părăsit Moscova cu destinația Kiev și
Chișinău în seara de 22 martie 1991. Ambasadorul Vasile Șandru
și diplomatul Vasile Buga îl vor însoți pe ministrul de Externe al
României în capitalele celor două republici unionale.
La Kiev54, în contextul discuțiilor privind evoluțiile politice
din spațiul Uniunii Sovietice, precum și semnarea Protocolu-
lui privind organizarea de consultări între MAE al României și
MAE al RSS Ucraina, ministrul de Externe al României avea să
fie informat de către Leonid M. Kravciuk, președintele Sovietului
Suprem al RSS Ucraina, că, totuși, „când în România se vorbește
51
Florin Anghel, La margini şi sfârşit de imperiu: Tratatul româno-sovietic din 5
aprilie 1991 şi consecinţele pentru Republica Moldova în „POLIS” (Revistă de Științe
Politice), vol. II, nr. 3 (5), serie nouă, septembrie 2014, p. 90.
52
53
Ibidem, p. 169.
54
Pentru amănunte asupra discuțiilor, a se vedea: Ibidem, p. 179 – 199.
309
de pretenții teritoriale, nu este nici în avantajul vostru (români-
lor – n. n.) și nici al nostru (ucrainienilor – n. n.)”55. În cursul zilei
de 24 martie 1991, la Chișinău, ministrul de Externe al României
se va întâlni cu președintele Mircea Snegur și cu premierul Mircea
Druc. Ministrul Adrian Năstase a evidențiat, în fața oficialilor de la
Chișinău, eforturile României pentru a ieși din izolarea internațio-
nală în care era ținută după mai – iunie 1990, precum și faptul că
pentru țările membre ale CEE există interes doar în evoluțiile din
Țările Baltice. „Interesul țărilor occidentale este de a menține
URSS. Pentru Moldova nu există interes”56, va declara minis-
trul de Externe al României. „Ideea de bază în ceea ce privește
Moldova este construcția suveranității și apoi a independenței,
pe modelul țărilor baltice. Deci construcția Moldovei ca stat.
Problema este dreptul la autodeterminare al moldovenilor în
statul lor. Dacă acesta este modelul pe care îl considerați de
urmat, mergem pe această cale. Dacă este un alt model, să ni-l
spuneți. Dacă considerați că există o posibilitate de destrămare
a URSS, să ne gândim împreună la consecințe”57, va menționa
Adrian Năstase.
Premierul RSS Moldova, Mircea Druc, va declara că „por-
nind de la ideea celor două state românești, vom putea spune ce
vrem când Ucraina va spune exact ce vrea”58 astfel încât „până
atunci, mergem pe ideea a două state românești”59. Premierul
Mircea Druc va subllinia faptul că „existența celor două steaguri
românești și strategia noastră (a moldovenilor – n.n.) este «inter-
ferența»”60. Ion Hadârcă, prim-vicepreședintele Parlamentului de
la Chișinău, va sublinia că „teoria interferenței celor două state
românești rezistă”61. Oficialii de la București și Chișinău vor sta-
bili împreună, cu această ocazie, strategia de urmat în ce privește
drumul spre independență deplină al RSS Moldova, stabilindu-se
că autoritățile de la Chișinău vor transmite României, în situații
excepționale, împuterniciri privind apărarea intereselor Moldovei
55
Ibidem, p. 197.
56
Ibidem, p. 203.
57
Ibidem.
58
Ibidem, p. 206.
59
Ibidem.
60
Ibidem, p. 207.
61
Ibidem, p. 209.
310
în arena relațiilor internaționale. În conferința de presă susținută de
către președintele Mircea Snegur, la finalul întâlnirii, demnitarul
de la Chișinău a precizat că, totuși, Tratatul de colaborare, bună
vecinătate și prietenie dintre România și URSS „deschide căile de
lărgire a relațiilor dintre Moldova și România”62.
În discursul susținut după ceremonia de semnare a Protoco-
lului privind colaborarea dintre MAE al României și MAE al RSS
Moldova, Adrian Năstase va declara în mod foarte clar și ferm:
„Cred că este foarte important pentru noi să decidem dacă
respectăm Declarația de suveranitate a Republicii Moldova
sau dacă ne menținem unele idei privind Moldova, Basarabia,
drept o provincie românească ce trebuie preluată printr-o uni-
une imediată. După părerea mea, este extrem de important să
discutăm foarte deschis aceste lucruri, pentru a înțelege că o
astfel de cale, în momentul de față, este utopică și contrapro-
ductivă. Ea nu ține seama de voința exprimată în Republica
Moldova și, desi are, fără îndoială, un grad foarte mare de
atracție emoțională firească, ea nu ar face decât să ducă la o
închidere a contactelor dintre Republica Moldova și România
din punct de vedere cultural și din punct de vedere economic,
ceeace ar însemna o imposibilitate a dezvoltării identității na-
ționale și culturale pe această parte a Prutului”63.
Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prietenie dintre
România și URSS a fost semnat de președinții Mihail S. Gorba-
ciov și Ion Iliescu la Moscova în ziua de 5 aprilie 1991. În fața
mass-media, președintele Ion Iliescu avea să declare că viitorul
RSS Moldova este „o problemă a istoriei, a vieţii”64 și va susține
„rezolvarea pe cale paşnică a tuturor problemelor în contex-
tul respectării egalităţii suverane, dreptului popoarelor de a
dispune liber de soarta lor”65. Președintele României avea să de-
clare că Tratatul ţinea cont de procesele de afirmare a suveranităţii
republicilor sovietice. „Ţinem seama de realităţile obiective, dar
nu putem ignora nici sentimentele. Între statele vecine trebuie
să existe relaţii de bună vecinătate, relaţii clare, corecte, de
62
Ibidem, p. 215.
63
Ibidem, p. 222.
64
Florin Anghel, op. cit., p. 90.
65
Ibidem.
311
încredere reciprocă şi colaborare”66, va declara președintele Ion
Iliescu.
În contextul discuțiilor de la Kremlin, președintele Ion Iliescu
va afirma în fața lui Mihail S. Gorbaciov că în RSS Moldova
existau „forţe realiste”67 care înțelegeau evoluțiile din noul con-
text geopolitic, iar președintele Mircea Snegur merită să fie luat în
considerare mai mult de către liderii URSS. Mihail S. Gorbaciov,
obsedat de menţinerea, pe orice cale, a unităţii Uniunii Sovietice,
va menționa că, totuși, „viaţa din Moldova trebuie să reintre
într-un făgaş normal”68 și, apoi, se va face totul pentru „dez-
voltarea legăturilor normale dintre România şi Moldova pe
bazele puse de noul tratat”69. Totodată, președintele Ion Iliescu
va menționa faptul că există un interes deosebit față de evoluțiile
din Moldova și Ucraina, astfel încât va exista o abordare rațională,
echilibrată, din partea Bucureștiului, care va ține cont „pe deplin
atât de realităţile relaţiilor noastre bilaterale, cât şi de situaţia
internaţională”70. Președintele Ion Iliescu va menționa: „Vrem
să fim realişti, să avem o atitudine corectă şi să nu vă creăm
probleme”71.
După revenirea la București, președintele României îl va
informa pe ministrul de Externe al RSS Moldova, Nicolae Țâu,
despre conținutul discuțiilor de la Moscova, precum și al docu-
mentului semnat, menționând faptul că Bucureștiul dorea să existe
„un organism permanent care să urmărească sistematic des-
făşurarea activităţilor atât pe linie economică, cât şi pe linie
ştiinţifică, culturală, politică, pe linia relaţiilor umane”72. În
noul context, preşedintele Mircea Snegur va declara că, în virtutea
unor relaţii specifice între Chişinău şi Bucureşti, raporturile directe
cu statul român ar fi putut fi stabilite chiar şi în lipsa clauzei refe-
ritoare la legăturile României cu republicile unionale73. Premierul
de la Chişinău, Mircea Druc, a solicitat oficial României să amâne
66
Ibidem, p. 90 – 91.
67
Ibidem, p. 92.
68
Ibidem.
69
Ibidem.
70
Ibidem, p. 92.
71
Ibidem.
72
Ibidem, p. 91.
73
A se vedea: „Moldova Suverană”, nr. 107 (17.716), 22 mai 1991.
312
ratificarea Tratatului deoarece „procesul dezagregării imperiu-
lui sovietic se desfăşoară cu repeziciune”74. Acest demers a fost
înaintat premierului Petre Roman, nu și preşedintelui Ion Iliescu,
în timpul întrevederii din luna mai 1991, de la Stânca-Costeşti, pe
malul Prutului.
Parlamentul de la Chișinău dezbate

chestiunea independenței
În ședința Sovietului Suprem al RSS Moldova din 14 mai
1991, președintele Mircea Snegur va menționa foarte clar cu
referire la relația dintre București și Chișinău: „Aș dori să mă
refer în acest context la necesitatea lărgirii și aprofundării
legăturilor economice (precum și a celor culturale, desigur)
în primul rând cu România. Ideea ființării, la etapa actua-
lă, a două state românești-independente, idee confirmată de
conducerea Moldovei și a României, trebuie să scoată de pe
ordinea de zi orice discuție, orice învinuire și astfel să purce-
dem la procesele de integrare, cum o face toată lumea. Una din
căile principale este crearea de întreprinderi mixte în diverse
domenii, proces care a și început. Consider că ar fi mult mai
bine ca mișcările social-politice, în loc de critică a acordului
dintre România și URSS, să se încadreze în munca de creare
a condițiilor favorabile integrării”75. Totodată, în cadrul acestei
ședințe vor fi respinse prin vot propunerile de includere pe agendă
a „Raportului Comisiei Sovietului Suprem al RSSM privind par-
ticiparea la definitivarea Concepției proiectului Tratatului unio-
nal”, precum și cea a deputatului Gheorghe Mazilu (FPM) privind
discutarea Declarației de Independență a Republicii Moldova, în
afara componenței Uniunii Sovietice. Trebuie menționat, totuși,
că președintele Sovietului Suprem al RSS Moldova, Alexandru
Moșanu, va informa pe deputații prezenți la ședință de faptul că,
în urmă cu trei – patru săptămâni, liderii de la cel mai înalt nivel
politic al RSS Moldova, respectiv președintele, prim-ministrul,
președintele și vicepreședintele Sovietului Suprem, s-a decis că
este nevoie de un referendum în baza căruia urmează a fi procla-
mată independența noului stat suveran.
74
Florin Anghel, op. cit., p. 94.
75
Gheorghe E. Cojocaru, Ieșirea din URSS..., p. 368.
313
Pe 15 mai 1991, în continuarea discuțiilor dintre deputații
RSS Moldova, deputatul Valeriu Matei referindu-se la cei care
speculează privind existența unei perspective de lichidare a stata-
lității RSS Moldova, menționează faptul că, totuși, Declarația cu
privire la Suveranitate reprezintă „de fapt, constituirea unui stat
suveran în acest teritoriu integru al republicii”76. În continua-
re, Valeriu Matei va menționa: „Acesta e adevărul și punct(um),
domnilor speculanți politici de la Tiraspol și Moscova. Avem o
bază politico-juridică serioasă pentru a adopta o declarație a in-
dependenței, dar ce facem noi, ce fac cei nevoiți să elaboreze și să
înfăptuiască o politică externă echilibrată și realistă? Aici se face
simțită și, trebuie să vă spunem cu toată fermitatea, o lipsă de vizi-
une, lipsa capacității de a cuprinde întreg complexul geopolitic în
care existăm”77. Referindu-se la turneul diplomatic al ministrului
de Externe al României prin Moscova, Kiev și Chișinău din martie
1991, precum și la Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prie-
tenie dintre România și URSS, deputatul Valeriu Matei va avertiza
asupra faptului că însăși titlul tratatului „de bună vecinătate – în-
seamnă imposibilitatea existenței unui stat independent între
aceste două state vecine”78.
În contextul diferitelor luări de cuvânt privind viitorul
statalității RSS Moldova, deputatul V. A. Năstase va declara:
„Domnilor deputați, nu vă place România, faceți declarații
că anumite forțe dinC republică vor unirea cu România. Nici
Frontul Popular, nicio organizație social-politică din republică
care are o conștiință normală și un program de activitate nu
a declarat nicăieri – nici în presa republicană, nici în cea oc-
cidentală acest lucru. De unde vi se năzare? Dar, oricare om
treaz trebuie să-și dea seama că ori astăzi, ori mâine, ori peste
vreo cinci ani această unire va fi”79. Declarația deputatului V. A.
Năstase era singulară în ansamblul discuțiilor din Sovietul Suprem
al RSS Moldova din acea primăvară a anului 1991.
În luarea sa de poziție, cu referire la situația RSS Moldo-
va în raport cu Moscova în ceea ce privește noul Tratat unional
și Concepția despre Comunitatea Statelor Suverane, deputatul
76
Ibidem, p. 378.
77
Ibidem.
78
Ibidem.
79
Ibidem, p. 389 – 390.
314
Ion Hadârcă a menționat faptul că elaborarea celei de-a doua
variante a Tratatului unional s-a terminat pe 6 martie 1991,
iar „acum nu sunt niciun fel de discuții pe această temă”80.
În opinia lui Ion Hadârcă, Moscova nu aștepta de la Chișinău noi
idei, ci doar soli de închinăciune. „De ce nu ne convine varianta
a doua? Practic, ea nu diferă prin nimic de prima variantă
pe care noi am respins-o în Parlament. Care sunt minusurile?
Păstrarea monopolismului puterii de stat centralizate într-un
centru artificial ce își propune de a fi cel de-al 16-lea sau al
X-lea stat deasupra celorlalte state, cică, suverane; (...) Același
monopol asupra politicii externe, același sistem monofinan-
ciar – voluntar, aceeași Constituție unică, același Cabinet de
Miniștri format [pe] criterii conspirative, de clan, fără Con-
sultarea Consiliului Federației, aceeași armată unică. (...) ace-
eași Procuratură unică, aceeași Judecătorie Supremă, aceeași
Securitate unică și, în sfârșit, aceiași limbă de stat, nu mai
concretizăm care”81, va declara Ion Hadârcă.
Totodată, deputatul Ion Hadârcă a menționat faptul că lide-
rii politici de la Chișinău trebuie să hotărască ce vor să realizeze,
în perspectivă, cu RSS Moldova. „A deveni subiect suveran în
declarația unui stat centralizat federal, ori a deveni subiect
de drept internațional, adică a obține mai întâi recunoașterea
statului nostru independent și mai apoi a folosi acest drept
și această recunoaștere în relațiile noastre cu orice stat inde-
pendent, cu orice comunitate. Aceste idei le-am promovat la
Conferința Interparlamentară care s-a desfășurat la Moscova
la 21 – 23 aprilie anul curent”82, va menționa Ion Hadârcă în dis-
cursul său. În finalul ședinței Sovietului Suprem al RSS Moldova,
președintele Mircea Snegur îi va îndemna pe deputați să promove-
ze ideea independenței, cerând chiar organizarea unui referendum
pentru clarificarea poziției cetățenilor în chestiunea independenței.
„Ieri am spus în cuvântarea mea că poate fi Comunitatea celor
15 republici Suverane și încă a câtorva țări. Poate fi Comu-
nitatea 9+1 și încă plus 6 care nu au organizat referendumul.
Haideți să stabilim suveranitatea noastră. Eu mă adresez încă
80
Ibidem, p. 395.
81
Ibidem, p. 395.
82
Ibidem, p. 396.
315
o dată către toți, că toate celelalte probleme se pot rezolva,
inclusiv sunt rezolvabile problemele concilierii naționale. Noi
trebuie să revizuim și să revedem încă o dată toate declarațiile
noastre, toate pozițiile noastre și împreună cu toții să obținem
independența”83, va declara președintele Mircea Snegur.
În Sovietul Suprem al RSS Moldova un prim proiect de ini-
ţiativă legislativă în chestiunea independenţei a fost prezentat pe
23 mai 1991, când fracţiunea agrariană „Viaţa Satului”, a propus
adoptarea unui proiect al Declaraţiei de Independenţă, însă insu-
ficient elaborat şi redactat. „Prin acest gest, deputaţii agrarieni
urmăreau să înlăture suspiciunile asupra ataşamentului lor faţă
de obiectivul Independenţei şi, totodată, îşi arătau forţa şi decizia
de a juca un rol cât mai proeminent în viaţa politică. Salutând,
dar şi temperând elanul nobil al deputaţilor agrarieni, preşedin-
tele Parlamentului Alexandru Moşanu a arătat asupra necesităţii
includerii acestei propuneri într-un document adecvat, riguros
elaborat, care să urmeze procedurile de examinare şi promovare
în legislativ. Drept urmare, Parlamentul a decis formarea unui
grup de lucru care să reprezinte toate fracţiunile parlamentare,
având misiunea să redacteze textul acestui important document
politic şi juridic”84, consemnează istoricul Gheorghe E. Cojocaru
cu referire la acele momente. Președintele Sovietului Suprem, Ale-
xandru Moșanu va menționa în mod expres faptul că independența
era idealul elitei politice de la Chișinău, precum și al unei părți
semnificative dintre cetățenii Republicii Moldova85.
România explică și nuanțează

În acele momente, la București, ministrul Afacerilor Externe,
Adrian Năstase, pregătea o poziție oficială a MAE pentru opinia
publică românească și internațională, precum și pentru mass-me-
dia, respectiv un Aide-mémoire privind Tratatul de colaborare,
bună-vecinătate și amiciție dintre România și URSS din 5 aprilie
83
Ibidem, p. 535.
84
Gheorghe E. Cojocaru, Mișcarea Democratică Națională și declararea indepen-
denței Republicii Moldova în „Akademos”, nr. 3 (22), septembrie 2011, p. 9.
85
Pe 23 mai 1991, în conformitate cu Hotărîrea Sovietului Suprem al Republicii
Sovietice Socialiste Moldova de legislatura a XII-a, fosta republică unională, RSSM,
este redenumită în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament
al Republicii Moldova.
316
1991. Referindu-se la prevederile articolului 4, aliniatele 1 și 2,
ministrul de Externe al României menționa în Aide-mémoire fap-
tul că „în concepția și în termenii «Cartei de la Paris pentru
o nouă Europă», semnată pe 21 noiembrie 1990, relațiile dintre
statele de pe continent nu vor mai fi de acum înainte întemeiate pe
existența unor alianțe ostile, țările nu se mai privesc ca dușmani,
iar securitatea în Europa va fi bazată pe structuri care să conducă
la o mai mare încredere între state”86 astfel încât „angajamentul
a două țări din Europa de a nu încheia alianțe ostile una alteia
reprezintă o consecință logică a unor asemenea obligații asumate
în mod solemn de toate statele participante la CSCE și își găsește
deci un temei politic și juridic solid în concepția Cartei de la Pa-
ris”87. În opinia ministrului de Externe al României, precum și
al diplomaților care lucraseră la pregătirea semnării acestui
document diplomatic internațional, „interpretarea corectă a
textului articolului 4, alin. 1 din Tratatul româno-sovietic duce
la concluzia că fiecare din cele două părți s-a angajat să renunțe
la încheierea unor alianțe ofensive împotriva celeilalte părți”88
astfel încât „ele își păstrează deplina libertate de a participa la
acorduri politico-militare cu caracter defensiv”89 în condițiile
în care NATO era o alianță defensivă.
Trebuie menționat, totuși, faptul că, pe 18 mai 1991, MAE
de la București va emite un comunicat de presă în care se specifica
în mod clar că „dreptul Basarabiei și al altor teritorii de a de-
veni independente sau de a face orice alte opțiuni decurge din
dreptul internațional și nu dintr-un tratat bilateral încheiat
între România și URSS”90, precum și faptul că „alegerea ori-
cărei opțiuni se face din dreptul inalienabil, imprescriptibil și
inerent la autodeterminare, și nu dintr-o eventuală înțelegere
dintre România și Uniunea Sovietică”91. MAE de la București
specifica în mod expres că „România nu avea și nu are dreptul
să includă într-un tratat cu URSS prevederi ce ar putea afecta
exercitarea dreptului la autodeterminare al poporului român
86
Adrian Năstase, România după Malta, vol. V (1 mai – 30 iunie 1991), Fundația
Europeană Titulescu, București, 2007, p. 141.
87
Ibidem.
88
Ibidem, p. 142.
89
Ibidem.
90
Ibidem, p. 135.
91
Ibidem.
317
din Basarabia și din celelalte teritorii”92. Comunicatul MAE de
la București era emis ca o replică la concluziile Mesei Rotunde
organizată de către Liga Studenților din România, pe 17 mai 1991,
cu referire directă la Tratatul de colaborare, bună-vecinătate și
amiciție dintre România și URSS din 5 aprilie 1991. Totodată,
MAE de la București reitera faptul că în diferitele luări de poziție
ale președintelui României, premierului și conducerii MAE a fost
condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop considerat a fi nul și nea-
venit, încă din momentul încheierii lui, nulitatea lovind și actele
ulterioare care au fost consecințe ale încheierii acestuia.
Pe 3 iunie 1991, în dialogul cu Stephen Larrabee, cercetător
la Rand Corporation, ministrul de Externe al României era ches-
tionat de către oaspetele occidental dacă nu cumva „contenciosul
cu URSS pe tema Moldovei ar putea împiedica alăturarea”93
României la CEE. „Nu ne este foarte clar cum ar putea fi inter-
pretată: drept pretenție teritorială din partea noastră, interes
legitim sau altceva. Parlamentul Moldovei și-a declarat suve-
ranitatea. Problema trebuie abordată în termeni de autodeter-
minare. După 50 de ani, realist este să admitem că în Europa
există două state românești. Moldova urmează pattern-ul
țărilor baltice. Cândva, în viitor, putem spera că celor două state
românești li se va aplica modelul german. Articolul 20 din Tratat
ne dă posibilitatea relațiilor directe cu Moldova. Deocamdată, am
adoptat politica de «deschidere a supapelor»”94, va declara Adrian
Năstase, ministrul de Externe al României.
Referindu-se la criticile aduse de către Frontul Popular din
Moldova față de semnarea Tratatului de colaborare, bună-vecină-
tate și amiciție dintre România și URSS din 5 aprilie 1991, Adrian
Năstase va menționa că poziția FPM nu se bazează pe documentele
dreptului internațional, ba chiar că unii dintre liderii de la Chișinău
n-au citit Actul Final de la Helsinki și, astfel, există doar o expri-
mare în termeni emoționali. „Inviolabilitatea frontierelor este un
standard general european”95, va declara ministrul de Externe al
României.
92
Ibidem.
93
Ibidem, p. 215.
94
Ibidem, p. 216.
95
Ibidem.
318
Pe 9 iunie 1991, MAE de la București își va exprima po-
ziția oficială cu privire la intrarea trupelor speciale sovietice în
Republica Moldova. „Consecventă cu poziția sa de sprijinire a
aspirațiilor cetățenilor Republicii Moldova de a-și consolida
suveranitatea și neatârnarea, România consideră periculoase
și dăunătoare asemenea acțiuni de forță pentru reglementarea
unor conflicte social-politice, în discordanță cu spiritul Cartei
de la Paris al transformărilor radicale care au loc pe continen-
tul european și chiar în Uniunea Sovietică”96, se menționa în
Declarația MAE de la București.
Opțiunea politico-diplomatică a României privind viitorul
relațiilor cu Republica Moldova va fi reiterată de către ministrul de
Externe al României, Adrian Năstase, pe 11 iunie 1991, în dialogul
cu ministrul de Externe al Norvegiei, Thorvalt Stoltenberg, afir-
mând că „Republica Moldova vrea independență după mode-
lul țărilor baltice”97. Chestionat de către președintele Institutului
Norvegian de Relații Internaționale (NUPI) cu privire la semnarea
Tratatului cu URSS și mesajul care derivă de aici pentru cursul de
politică externă românească, Adrian Năstase va menționa că acest
Tratat „este un exemplu de responsabilitate”98 în condițiile în
care „articolul 4 din proiectul de tratat este o translație juridi-
că a Cartei de la Paris”99.
În dialogul cu membri ai Standing Comittee on Foreign and
Constitutional Affairs, la sediul Parlamentului din Oslo, ministrul
de Externe al României, Adrian Năstase, va comunica îngrijorările
României cu privire la evoluția evenimentelor din spațiul Uniunii
Sovietice, atrăgând atenția asupra faptului că la Chișinău forțele
politice și sociale sunt divizate în radicali, moderați și rusofoni
conservatori. Totodată, Adrian Năstase a atenționat asupra faptu-
lui că Moscova a creat posibilități de șantaj, respectiv secesiunea
transnistreană și problema găgăuză, solicitând Norvegiei să invite
Republica Moldova atunci când organizează acțiuni internaționale.
Problematica evoluției evenimentelor din spațiul Uniunii
Sovietice reprezenta o problemă extrem de delicată pentru diplo-
96
Ibidem, p. 272.
97
Ibidem, p. 285.
98
Ibidem, p. 299.
99
Ibidem.
319
mația din statele membre ale CEE și NATO în condițiile în care,
spre exemplu, la Reuniunea Consiliului Miniștrilor de Externe din
statele membre ale CSCE, desfășurată la Berlin pe 20 iunie 1991,
adjunctul ministrului de Externe al URSS, Iuli Kviținski, va decla-
ra în mod ferm: „Problema statutului republicilor baltice, parte
a Uniunii Sovietice, este o problemă internă a URSS. Problema
se rezolvă în cadrul Constituției URSS și al legislației URSS.
Problema nu poate fi discutată în Consiliul Miniștrilor”100.
În mesajul transmis omologului său de la Chișinău, Ni-
colae Țâu, pe 22 iunie 1991, cu ocazia aniversării unui an de la
proclamarea suveranității Republicii Moldova, ministrul de Exter-
ne al României își reafirma încrederea că „potrivit înțelegerilor
stabilite, conlucrarea tot mai strânsă dintre cele două ministere
va aduce o contribuție importantă la dezvoltarea colaborării din-
tre România și Republica Moldova, la promovarea obiectivelor
generoase ale spiritualizării frontierelor, interferenței economice,
culturale și în alte domenii, aproprierii continue dintre cele două
state românești”101.
Pe 24 iunie 1991, Parlamentul României întrunit în ședința
comună a Senatului și Camerei Deputaților va adopta o Declara-
ție privind Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele acestuia
pentru România102 în care se menționa că Pactul din 23 au-
gust 1939 contravine în mod flagrant principiilor și normelor
fundamentale ale dreptului internațional și este considerat „ca
fiind ab initio nul și neavenit”103. Totodată, Parlamentul României
solicita președintelui României, Guvernului României și tuturor
forțelor politice românești „să acționeze în spiritul acestei decla-
rații în vederea împlinirii năzuințelor legitime ale populației
din teritoriile românești, anexate cu forța în urma înțelegerilor
secrete stabilite prin Pactul Ribbentrop - Molotov”104.
În discursul rostit în plenul Parlamentului reunit pe 24
iunie 1991, ministrul de Externe al României, Adrian Năsta-
se, referindu-se la efectele Pactului Molotov-Ribbentrop asupra
integrității teritoriale a României, va reaminti faptul că cele două
100
Ibidem, p. 343.
101
Ibidem, p. 353.
102
Publicată în „Monitorul Oficial”, Anul III, nr. 136, 27 iunie 1991.
103
104
Ibidem, p. 377 - 378.
320
Comisii de Politică Externă ale Camerei Deputaților și Senatului
din 1940 au declarat, în ședința lor din 2 iulie 1940, că „Basarabia
și Bucovina sunt și rămân românești pe deasupra vicistitudi-
nilor care s-au abătut vremelnic asupra lor și care nu sunt
cele dintâi”105. Totodată, în discursul său, ministrul de Externe al
României va menționa: „Înțelepciunea politicii noastre legată
de repararea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov va fi
dată de măsura în care ea ține seama de realitățile geopolitice
și istorico-politice în care și cu care trăim. Astăzi este o altă
realitate decât cu cinci decenii în urmă și ceea ce s-a întâmplat
în aceste decenii pentru a se ajunge la această realitate – fie că
ne place, fie că nu – nu putem ignora. Politica noastră trebuie
să fie aceea de a înțelege limitele în care trebuie să acționăm
și, în același timp, de a nu le accepta și de a face ceea ce este
posibil pentru un viitor mai bun”106.
Ministrul de Externe al României va insista asupra acceptării
ideii existenței a două state românești care evoluează fiecare pe
propria sa traiectorie, în actualul context geopolitic dat, astfel încât
„acceptând, această realitate, să construim în jurul ei, cu spe-
ranță că drumul pe care cele două state îl vor face împreună,
realizând o interferență economică și culturală din ce în ce mai
strânsă, va putea să întrețină prezentul în perspectiva unui
viitor care să ne permită să ne gândim la un asemenea grad
de spiritualizare a frontierelor în care România și teritoriile
Basarabiei, ale Bucovinei de Nord și ale Herței să nu se mai
simtă înstrăinate”107. Totodată, Adrian Năstase a menționat, în
mod explicit, faptul că actualul Guvern al României a trecut la
construirea interferenței economice și culturale preferând poziției
radicale și violente, la care unii îndeamnă, cu efecte imprevizibile,
în contextul general al normelor europene și al raportului de forțe
de pe continent, „o politică de asigurare a premiselor necesa-
re pentru ca legăturile populației din teritoriile românești cu
Țara să se desfășoare în mod fructuos”108.
105
Ibidem, p. 366.
106
Ibidem, p. 372.
107
Ibidem, p. 373.
108
Ibidem, p. 374.
321
În cursul zilei de 25 iunie 1991, purtătorul de cuvânt al
MAE de la București va lua poziție față de modul în care presa
de la Sofia a interpretat în mod tendențios anumite afirmații
ale ministrului de Externe al României, din discursul rostit în
fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În luarea
de poziție, în ceea ce privește ideea pretențiilor teritoriale, s-a
reiterat poziția României, exprimată de către ministrul de Ex-
terne al României în plenul Parlamentului, respectiv: „Putem
înțelege abordările emoționale ale unor forțe politice de la noi,
dar nu le împărtășim, deoarece implicația lor imediată este aceea
de a emite pretenții teritoriale asupra Basarabiei și a celorlalte te-
ritorii românești, considerate la timpul anului 1940. O asemenea
abordare nu este în stilul principiilor pe care le-am amintit – este
vorba de principiile Cartei ONU, ale declarației Adunării Gene-
rale privind principiile relațiilor prietenești între state, precum și
pe cele înscrise în Actul Final de la Helsinki și în Carta de la
Paris – și, mai mult decât atât, este și utopică și contraproductivă,
atât sub aspect politic, cât și sub aspect concret”109. Purtătorul
de cuvânt al MAE de la București menționa în mod clar că dacă
„această poziție este valabilă în cazul Basarabiei, ea este cu
atât mai valabilă în ceea ce privește sudul Dobrogei”110.
În conferința de presă din 26 iunie 1991, ministrul de Ex-
terne al României va reitera în fața reprezentanților mass-me-
diei interne și internaționale, la întrebarea corespondentului
Agenției de Presă „Novosti”, că România nu are pretenții terito-
riale față de Uniunea Sovietică și că „evoluțiile care au avut loc
în zonă și în Europa”111, precum și „hotărârile din Moldova”112
constituie „terenul pentru evoluția viitoare”113 astfel încât viitorul
Republicii Moldova „este o problemă de autodeterminare”114. Se
înregistra, astfel, o teamă a României de-a forța evoluții115 geo-
109
Ibidem, p. 382.
110
Ibidem.
111
Ibidem, p. 391.
112
Ibidem.
113
Ibidem.
114
Ibidem.
115
Oficialii de la Chișinău, precum și forțele naționaliste românești, au înregistrat,
cu regret, răspunsul României, respectiv cele afirmate, în iulie 1991, de către ambasa-
dorul Vasile Șandru într-o conferinţă de presă ţinută în capitala URSS. Ambasadorul
României a replicat forţelor unioniste de la Chişinău afirmând că „la momentul actual,
322
politice și strategice care puteau deveni extrem de periculoase
pentru existența statului român într-o conjunctură politică și
de securitate marcată de multe și nebănuite primejdii.
Independența, singura soluție

În contextul evoluțiilor social-politice din URSS, Par-
la-mentul de la Chișinău va lua în discuție perspectivele de viitor
ale celui de-al doilea stat românesc. În ședința Parlamentului
Republicii Moldova din 21 iunie 1991, Alexandru Moșanu, pre-
ședintele Parlamentului, va sublinia faptul că Moscova a propus
Republicii Moldova participarea la Tratatul Unional și, mai apoi,
la referendumul pentru păstrarea URSS, iar refuzul Chișinăului a
avut drept urmare „[extinderea mișcării] separatiste, ceea ce a
demonstrat convingător că separatismul este tocmai pârghia
de care avea nevoie Centrul”116 de la Moscova pentru a-i face
ascultători pe cei de la Chișinău, precum și de-ai forța să sem-
neze Tratatul unional. În finalul luării sale de poziție, Alexandru
Moșanu va menționa în mod clar: „Declarația de Suveranitate
[...] face bilanțul unei etape ce ia sfârșit și încurajează faza de
trecere spre independență. [...] primul pas de desprindere de
imperiu. Cu alte cuvinte, Declarația din 23 iunie ocupă un loc
bine determinat în evoluția noastră spre independență și de
aceea nu-și va pierde niciodată semnificația pe care a avut-o
de la bun început”117.
În cursul zilei de 22 iulie 1991, ministrul de Externe al
României, Adrian Năstase, va avea o convorbire cu Ion Un-
gureanu, ministrul Culturii din Republica Moldova, privind
posibilitatea desemnării din Republica Moldova a unui consi-
lier care urma să lucreze în echipa recent înființatului Subse-
cretariat de stat pentru Republica Moldova din cadrul Guvernului
României, precum și despre posibilitatea existenței unui statut pre-
ferențial la trecerea frontierei dintre România și Republica Mol-
dova. Referindu-se la evoluția evenimentelor de la Chișinău, Ion
România nu pune problema schimbării realităţilor teritoriale confirmate în tratatele
de pace din 1947” (Apud Gheorghe E. Cojocaru, Tratatul sovieto - român din 5 aprilie
1991 în „Cugetul”, Chişinău, nr. 3 – 4 /11-12, 2001, p. 22).
116
Idem, Ieșirea din URSS..., p. 420.
117
Ibidem.
323
Ungureanu îl va informa pe Adrian Năstase despre faptul că există
o mare românofobie în Republica Moldova și că este nevoie să se
facă „tot posibilul pentru o sudare sufletească”118 și același lucru
și în Transnistria unde trebuie „să «românizăm», chiar dacă
rămân (românii transnistreni – n.n.) dincolo în urma unui schimb
de teritoriu”119. Trebuie remarcat faptul că înaltul demnitar român
de la Chișinău punea în discuție o posibilă renunțare la Transnis-
tria ca parte componentă a Republicii Moldova, în condițiile în
care forțele separatiste se manifestau extrem de agresiv la adresa
unei posibile uniri a Republicii Moldova cu România. „Opera de
reînviere se face prin confederație culturală și integrare econo-
mică”120, va declara Ion Ungureanu.
Referitor la problema separatismului transnistrean, trebuie
să menționăm faptul că deputatul Ion Țurcanu luase poziție în
ședința Sovietului Suprem al RSS Moldova din 15 mai 1991 față
de modul în care urma să se iasă din Uniunea Sovietică: „Mă
întreb: cum ieșim? Fără Transnistria și fără Găgăuzia?”121.
Deputatul Ion Țurcanu avea să declare în continuare: „Indepen-
dența este necesară, desigur, și dacă vom evolua normal vom
ajunge numaidecât și trebuie să ajungem la independență,
dar până atunci noi avem de rezolvat două probleme mari:
lichidarea confruntării etnice, cea a separatismului, asigu-
rarea integrității teritoriale a republicii și depășirea crizei
economice acute. A proceda invers înseamnă a nu rezolva
problemele capitale, ale noastre, înseamnă a crea noi proble-
me foarte complicate și fără rezolvare”122.
Temerilor deputatului Ion Țurcanu le va răspunde prim-mi-
nistrul Republicii Moldova, Valeriu Muravschi, pe 4 iulie 1991,
în ședința Parlamentului de la Chișinău unde va face o informare
privind viitorul relațiilor economice din URSS în contextul noilor
evoluții social-politice, ca urmare a vizitei întreprinse la Moscova
în calitate de invitat la ședința Consiliului de Miniștri al URSS
din 2 iunie 1991. Premierul Republicii Moldova îi va informa pe
118
Adrian Năstase, România după Malta, vol. VI (1 iulie – 30 septembrie 1991),
Fundația Europeană Titulescu, București, 2009, p. 129.
119
Ibidem, p. 130.
120
Ibidem.
121
122
Ibidem.
324
deputații de la Chișinău că „unica ieșire din situația aceasta (de
criză economică – n.n.) sunt relațiile directe între republici”123
în condițiile în care „Centrul, care are și el interes, participă la
acest proces prin contracte, prin acorduri economice pe anul
1992, cu determinarea pozițiilor drepte, volumului de livrare a
produselor și mărfurilor de o republică - alteia”124. Premierul Re-
publicii Moldova va declara: „Nu ne așteaptă nimeni la Apus cu
brațele deschise [...], dar să fim realiști și trebuie să păstrăm
relațiile economice cu alte republici”125.
Trebuie menționat că cetățenii Republicii Federative So-
vietice Socialiste Ruse (RSFSR) vor fi chemați, pe 12 iunie
1991, la urne pentru a-şi alege preşedintele. Boris N. Elţîn va
obţine 53,7% din voturi, la o rată de participare de 76,66% pen-
tru cei 106.000.000 de înscrişi. Pe 20 iulie 1991, noul preşedin-
te ales al RSFSR va interzice activitatea partidelor politice în
sânul întreprinderilor şi al administraţiei din RSFSR. Totodată,
Parlamentul de la Kiev va decide, la 27 iunie 1991, amâna-
rea până în septembrie a examinării viitorului Tratat unional.
„Imposibilul tratat” negociat de republicile sovietice lăsa loc
la multiple interpretări din cauza numeroaselor sale incoerenţe
juridice şi consacra, în ochii aripii conservatoare din PCUS,
mai ales în versiunea sa finală, dezmembrarea Uniunii Sovie-
tice. Textul acestui tratat trebuia să fie semnat pe 20 august
1991. „Pe de altă parte, în drumul ei spre democraţie, Rusia
pare să fie depăşită de un mare număr de republici. Ţara este
stăpânită de mari temeri, de spaime apocaliptice, de psihoza
comploturilor. «Mâna forte», al cărei mit a apărut în vara anu-
lui 1989, stârneşte frica, dar este şi dorită. Se caută trădători.
Periodic, lumea este înspăimântată de zvonurile despre lovituri
de stat”126, scria Françoise Thom cu referire la acele clipe pre-
mergătoare puciului de la Moscova din 19 – 21 august 1991.
Pregătirea Declarației de Independență

În contextul evoluției evenimentelor de la Moscova începute
în noaptea de 18 spre 19 august 1991, conducerea politico-diplo-
123
Ibidem, p. 421.
124
Ibidem.
125
Ibidem.
126
Françoise Thom, Sfârşiturile comunismului, Eitura Polirom, Iaşi, 1996, p. 128.
325
matică a Republicii Moldova s-a situat pe o poziție de opoziție față
de tentativa de lovitură de stat aflată în desfășurare la Moscova.
În seara zilei de 19 august 1991, președintele Mircea Snegur se
va adresa celor 10.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care se
adunaseră în Piața Marii Adunări Naționale, confirmând poziția
anti-pucistă a conducerii de la Chișinău. Totodată, s-a luat decizia
ca deputatul Ion Hadârcă și ministrul de Externe, Nicolae Țâu, să
plece de urgență la București unde urmau să creeze Guvernul Re-
publicii Moldova în emigrație, în cazul arestării liderilor politici de
la Chișinău de către forțele conservatoare din URSS.
În cursul zilei de 20 august 1991, președintele Mircea Snegur
va emite un decret prin care acțiunile Comitetului de Stat pentru
Starea Excepțională (GKCP) erau considerate nelegitime, iar toate
hotărârile adoptate de acesta erau nelegitime și lipsite de putere
juridică pe teritoriul Moldovei. Totodată, organele teritoriale și
subdiviziunile MAI și KGB-ului erau obligate, prin același decret,
să execute cu strictețe legile Republicii Moldova, hotărârile, decre-
tele și dispozițiile Parlamentului, Guvernului și Președintelui Re-
publicii Moldova. Structurile de stat executive republicane urmau
să execute cu strictețe doar cele stabilite la Chișinău. Parlamentul
de la Chișinău se va întruni în sesiune extraordinară în cursul zilei
de 21 august 1991 și va condamna în mod oficial, formal, încă o
dată, puciul de la Moscova. Pe 22 august 1991, liderii politici ai
Republicii Moldova vor organiza un miting în Piața Marii Adunări
Naționale în cadrul căreia vor condamna acțiunea puciștilor și vor
saluta victoria forțelor democratice de la Moscova.
La București, în cursul serii de 19 august 1991 se va desfășura
ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării în care se va analiza
evoluția evenimentelor din Uniunea Sovietică, diferitele poziții ale
statelor membre ale CEE și NATO, precum și atitudinea de urmat
pentru România. În dimineața de 20 august 1991, la ora 05.30, va
sosi la București la sediul MAE și ministrul de Externe al Republicii
Moldova, Nicolae Țâu. „În următoarele trei zile ne-am aflat mai
mult la Ministerul de Externe al României. Adrian Năstase ne-a
luat sub aripa sa, ni se deschidea orice ușă. Aveam acces peste
tot. Discuții, sondaje, investigații, pronosticuri pentru timpul
apropiat, mai mult nu ne puteam permite în vâltoarea acelor
evenimente. Întrețineam legături și cu alți colaboratori de la mi-
326
nister, specialiști versați, de o înaltă cultură, dar foarte atenți,
ca să nu ne simțim complexați că nu cunoaștem la fel de bine
istoria neamului”127, consemnează Nicolae Țâu în memoriile sale.
În urma deciziilor luate în ședința CSAȚ din seara zilei de 20
august 1991 se va lua decizia trimiterii unor emisari diplomatici
speciali în SUA, Franța, Marea Britanie, Italia, RFG, Iran, precum
și la Cartierul General al NATO, cu misiunea de-a sonda pozi-
ția occidentalilor față de evoluțiile din Uniunea Sovietică și de-a
explica, totodată, poziția României. Totodată, în cursul dimineții,
Guvernul României va emite un comunicat referitor la situația din
URSS în care se menționa în mod clar că „evoluția evenimentelor
din țara vecină, utilizarea unor metode neconstituționale repre-
zintă un semn al tendințelor de refacere a structurilor totalitare, o
amenințare la adresa valorilor democrației și a libertăților indi-
viduale, a proceselor de reformă”128. Liderii politici și de stat de
la București sperau că în Uniunea Sovietică „se vor găsi – cât mai
curând – soluțiile adecvate reluării evoluției democratice și cursu-
lui reformei, atât șa nivel unional, cât și la nivelul republicilor”129.
În dimineața zilei de 22 august 1991, ministrul de Externe al
României, Adrian Năstase, se va întâlni cu Roland Dumas, minis-
trul de Externe al Franței, la Quai d’Orsay, pentru a discuta despre
construcția europeană, criza din URSS și evoluțiile din Republica
Moldova. „Vor continua reconfortați pe linia lor de conduită
politică. Nu vor semna Tratatul unional, dar vor căuta să ne-
gocieze tratate economice cu celelalte republici. Nu este foarte
clar cum vor evolua”130, va declara Adrian Năstase în dialogul
cu Roland Dumas cu privire la evenimentele de la Chișinău. În
întâlnirea cu președintele Franței, François Mitterrand, ministrul de
Externe al României va remite un mesaj special din partea preșe-
dintelui Ion Iliescu care conținea anumite considerente și concluzii
privind evoluțiile din URSS, ca factor „de condiționare a proce-
sului de destindere și colaborare internațională, de construcție
general europeană și progres al țărilor din estul continentului
pe calea reformelor și autenticei democratizări”131.
127
Adrian Năstase, România după Malta, vol. VI…, p. 349.
128
Ibidem, p. 351.
129
Ibidem, p. 352.
130
Ibidem, p. 366.
131
Ibidem, p. 367.
327
Ministrul de Externe al României își va continua turneul
diplomatic la Bruxelles unde va dialoga cu Manfred Wörner, se-
cretarul general al NATO, și, mai apoi, cu ministrul de Externe
al Belgiei, Mark Eyskens. Referindu-se la situația din Republica
Moldova, Adrian Năstase va menționa că liderii de la Chișinău nu
au proclamat independența, încă, ci doar autonomia, încercând să
obțină o legătură cu Moscova care să le asigure autonomia. „În-
cercăm să nu complicăm și mai mult lucrurile”132, va declara
Adrian Năstase în legătură cu poziția României față de evoluțiile
de la Chișinău. Ministrul de Externe al României va avea întâlniri
și cu Hans van den Broek, ministrul de Externe al Olandei, precum
și cu Jacques Delors, președintele Comisiei CEE, transmițând un
mesaj cu învățămintele ce trebuie trase din evenimentele din URSS
din ultimele zile, precum și un apel pentru creșterea sprijinului
politico-economic pentru mișcarea de reforme din Europa de Est.
În memoriile sale, Nicolae Țâu va consemna cu referire la
acele clipe de maximă emoție și tensiune atât la Chișinău, cât și la
București: „Dar, se cuvine să accentuăm acest aspect, liderii de la
București erau mereu în așteptare: când vom face declarația de
independență a Republicii Moldova? Căci deja câteva republici
din fosta Uniune își proclamaseră independența. Adrian Năsta-
se, mai preocupat de problemă, fiindcă era în sfera Domniei Sale
de activitate, convoacă o ședință, pe 23 august, cu participarea
mea, luând în dezbatere recunoașterea eventualei declarații
de independență a Republicii Moldova de către alte țări. În ce
privește România, atitudinea era fermă și nu se mai examinau
și alte variante – statul român va recunoaște independența în
primele ore. În acea ședință, dl Năstase a recomandat să fie con-
tactate ambasadele acreditate în țările înalt dezvoltate, pentru a
se asigura de faptul că și aceste state vor recunoaște Republica
Moldova ca stat independent. Șeful diplomației românești îmi
sugerează să întreprind, în calitate de ministru de Externe, vizi-
te de lucru, neoficiale, în mai multe țări”133.
Pe 24 august 1991 se va decide de către Prezidiul Parlamen-
tului de la Chișinău convocarea unei Mari Adunări Naționale în
ziua de 27 august 1991, ora 10.00, precum și cea a parlamentului în
132
Ibidem, p. 367.
133
Ibidem, p. 350.
328
ședință extraordinară, cu începere de la ora 12.00, pentru proclama-
rea independenței Republicii Moldova. „Atitudinea deputaților era
diferită: cei care veniseră de la Frontul Popular erau hotărâți să
voteze un astfel de document, vechii activiști de partid, ca și găgău-
zii (transnistrenii de mult nu mai veneau la ședințele Parlamentului)
erau împotrivă, pe când agrarienii oscilau – ei așteptau comanda de
la Snegur. Acesta se pronunțase însă pentru independență, ceea ce
a provocat dezorientare în rândul lor, destui dintre ei erau supărați
rău de tot pe el pentru această atitudine. Unii mai inflexibili, ca,
de exemplu, unul de prin părțile Nisporenilor, îmi spuneau foarte
revoltați: «Lui Snegur, dacă îi trebuie independență, să și-o apere,
nouă nu ne trebuie»”134, consemnează istoricul și deputatul Ion Țur-
canu în memoriile sale cu referire la acele clipe din august 1991.
Referindu-se la modul în care s-a structurat drumul spre
proclamarea independenței Republicii Moldova, inclusiv scrierea
Declarației de Independență, deputatul Vasile Nedelciuc mărturi-
sea într-un interviu din 27 august 2020 că nimeni nu se gândea
că o minoritate parlamentară, precum cea a Frontului Popular din
Moldova, ar putea încerca să proclame independența Republicii
Moldova, însă nu era posibil să nu fie declarată în condițiile în
care ucrainenii, belorușii și alte republici unionale, precum și cele
din Asia Mijlocie se pregăteau să-și declare independența. „Dar,
întrucât știam că nu avem majoritatea, era un risc mare. Vor
vota oare ăștia pentru independență? Dar ce fel de text de
declarație? Și atunci, eu fiind Președintele Comisiei Relații
Externe, mi-amintesc că am intrat la Moșanu, îndată ce-am
hotărât să convocăm Marea Adunare Națională, și-i spun:
«Dom’ Moșanu, dumneavoastră vă dați seama că Declarația
asta de independență trebuie să fie recunoscută, acceptată și
de România? Ce facem noi cu sudul și nordul Basarabiei»?
Era un moment extraordinar. Puteam să declarăm noi Uni-
rea? Bucureștiul nu era pregătit. Niciun semnal, niciun mesaj
în sensul ăsta din partea Bucureștiului. Eu fusesem înainte de
asta la București și avusesem discuții, în decembrie ‚90 cu Pre-
ședintele Iliescu, cu Petre Roman și cu Adrian Năstase. Acum
ne abatem, dar trebuie să vă spun și asta. Și intru la Moșanu
134
Ion Țurcanu, Din răsărit până în amurg. Amintiri, Editura Arc, Chișinău, 2016, p.
210.
329
și-i spun: «Ce facem? Declarația noastră de independență,
dacă o facem cum vrem noi, cum ne place nouă, oare vom
avea votul majorității în Parlament când toți ăștia, ca lupii,
așteaptă numai să ne sfâșie? Și doi: avem noi oare competențe
în dreptul internațional? Dar dacă mâine Declarația noastră
va împiedica România în dialogul ei cu Ucraina, cu Moscova
sau la scară internațională?». Astăzi, toate partidele politice
aduc experți plătiți de peste hotare, îi consultă pentru a câștiga
alegerile. Dar atunci când declaram independența, neavând
oameni de înaltă probitate, dar mai ales neavând informații
despre cum gândesc și ce gândesc celelalte țări din jur, era o
nebunie să te pornești singur. Și atunci eu zic: «Dom’ Moșanu,
noi trebuie să chemăm experți de la București». Și el zice: «Și
ce facem?». Înainte de asta fusese Conferința «Pactul Molo-
tov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia». De la
București fuseseră mai multe persoane, dar în primul rând
fusese Aurel Preda, șeful Direcției Juridice şi a Tratatelor din
MAE al României. L-am sunat și-i spun: «Aurel, uite care-i
problema: noi aici pregătim textul Declarației de Independen-
ță al R. Moldova. Te rog, ia legătura cu ministrul de Externe,
cu Președintele României și faceți tot posibilul într-o zi – o zi
și jumătate să sosească la noi o echipă de experți cu ajutorul
cărora să redactăm textul Declarației de Independență» (asta
era deja pe data de 22 dimineață, cred). Peste un timp îl sună
domnul Adrian Năstase pe Moșanu și-i spune: «Da, o să vină
oamenii»”135, mărturisea Vasile Nedelciuc.
Conducerea statului român a fost de acord ca MAE să trimită
o delegație formată din Aurel Preda, șeful Direcției Juridice şi a
Tratatelor din MAE, Valentin Stan, un consilier al ambasadoru-
lui Marcel Dinu și Alexandru Farcaș, reprezentant al Asociației
de Drept Internațional și Relații Internaționale de la București
(ADIRI), un think-tank specializat în domeniul relațiilor internați-
onale. „Am venit la acea întâlnire cu Aurel Preda și echipa lui,
aducând rezoluțiile Marilor Adunări Naționale, aveam textul
Unirii din 1918 și știam ce voiam, voiam să spunem lumii cine
135
Alina Radu, Interviu-monolog cu Vasile Nedelciuc, deputat în primul Parlament,
co-autor al Declarației de Independență a R. Moldova în Ziarul de Gardă, nr. din 27
august 2020 (pe https://www.zdg.md/interviuri/27-august-1991-cum-s-a-scris-decla-
ratia-de-independenta/, accesat pe 9 septembrie 2021).
330
suntem noi, pentru că în secolul XX, atunci era sfârșitul seco-
lului XX, dacă ieși în lume fără o identitate distinctă și fără
istorie, ești din start un stat de sortul doi, pentru că nu vei
fi tratat în mod egal de ceilalți parteneri și totdeauna te vei
simți complexat și umilit. Bineînțeles, era logic ca atunci noi
să facem Unirea. Dar cum să faci Unirea când la București
avuseseră loc mineriadele, Bucureștiul era izolat internațional,
nu avea parteneri strategici în Occident? Problema Unirii n-o
sprijineau Statele Unite, care nici Unirea din 1918 n-au recu-
noscut-o până la capăt. Pe urmă, în Europa nu aveam parte-
neri să ne sprijine idealul Unirii: nici Germania, nici Franța
nu erau de partea noastră sau a României, cu nimeni din Oc-
cident nu se purtaseră discuții în sensul ăsta. Cum poate în
aceste condiții să realizezi acest deziderat? Numai declarând-o
și gata? Din păcate, asemenea schimbări majore nu se pot face
așa”136, declară Vasile Nedelciuc la aproape trei decenii de la acele
clipe istorice.
În ședința Parlamentului de la Chișinău din 26 august 1991 se
vor confrunta diferitele opinii privind formula în care să fie redac-
tată Declarația de Independență a Republicii Moldova. Stenograma
ședinței relevă faptul că o parte a membrilor Prezidiului au contestat
utilitatea preambulului cu partea sa istorică, respingând, în special,
referințele la actul de unire a Basarabiei cu România din 27 martie
1918, la Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 sau la dez-
membrarea Basarabiei odată cu formarea RSSM la 2 august 1940.
„A fost invocată, în acest sens, preocuparea de a nu provoca
reacții ostile din partea Ucrainei, necesitatea de a urma modelul
concis al Declarației de Suveranitate sau declarațiile de indepen-
dență ale unor foste republici unionale, ca Armenia. „Nimeni
n-a avut așa o soartă și nimeni nu poate avea așa o Declara-
ție”, a dat replica, dar și verdictul, la toate acestea deputatul și
scriitorul Ion Vatamanu. Conștient de marea responsabilitate
ce-i revenea în această fază a istoriei, Președintele A. Moșanu,
susținut de V. Matei, V. Nedelciuc, M. Ghimpu și alți deputați,
a pledat cu toată convingerea pentru ca actul de fundație a
Republicii Moldova să se întemeieze pe adevărul istoric despre
originile românești, identitatea, limba, cultura și spiritualitatea
136
Ibidem.
331
română a populației titulare din acest teritoriu, ca o paradigmă
recuperatorie după o jumătate de veac de deznaționalizare și so-
vietizare, ca o premisă primordială și ca un reper fundamental
în procesul de edificare, de la temelie, a noului stat independent,
după ieșirea din URSS”137, concluzionează istoricul Gheorghe E.
Cojocaru cu referire la discuțiile din Parlamentul Republicii Moldo-
va din ziua de 26 august 1991.
Rememorând acele discuții din 26 august 1991, Vasile
Nedelciuc declară: „În sfârșit, am lucrat la acest text aproape
două zile întregi și în ultima zi, 26 seara, am venit la ședința
Prezidiului Parlamentului să prezentăm textul Declarației
de Independență. Și iată aici surpriza: când a fost distribuit
textul declarației membrilor Prezidiului, la o masă lungă în
formă dreptunghiulară, cu Moșanu în capul mesei, membrii
Prezidiului începuseră să-l citească. Lui Moșanu, Matei și mie
inimile ne băteau tare-n piept. La un moment dat, Ion Țurcanu,
istoricul, pe atunci secretar al Parlamentului, foarte revoltat
și, într-un fel, zeflemitor, zice: «Păi, ce text ați făcut voi? Asta
ce-i? Declarație de Unire? Nu-i Declarație de Independență».
Și a început să facă mai multe observații care, unele, probabil,
erau și motivate. Una dintre ele, bunăoară, că în text nu se
regăsea nimic despre Transnistria, era o greșeală a noastră, o
scăpaserăm din vedere, deși am discutat acest aspect între noi.
Și bine că a spus despre asta, că apoi am introdus un alineat
aparte despre Transnistria. După ce Ion Țurcanu a vorbit, s-a
lăsat o liniște mormântală care mie mi s-a părut că durează
un secol. Nu știam cum ieșim din încurcătură. (...) Țin minte
că am rămas atunci surprins de faptul că, chiar față-n față cu
mine, stătea Petru Soltan cu capul în jos, speriat. N. Brânzan
îmi părea că împietrise, tăcea. În dreapta mea stătea I. Vata-
manu, tot speriat, tăcea și el; Mihai Patraș, de asemenea. Măi,
mă întrebam, de ce ăștia tac, nu spun nimic? Pe urmă m-am
gândit așa: Petru Soltan e transnistrean, el, poate, se gândea:
Gata, Transnistria am pierdut-o, ai mei rămân în afară…Poate
că același gânduri, frământări le aveau și I. Vatamanu, și M.
Patraș, ambii fiind din Bucovina. După ce se pronunțaseră pro
juriștii A. Arseni și M. Cotorobai, Moșanu trase aer în piept
137
Gheorghe E. Cojocaru, Mișcarea Democratică Națională…, p. 136 – 137.
332
și zise: «Știți ce? Observațiile voastre sunt pertinente, haideți
să mai lucrăm asupra textului. Domnilor Matei și Nedelciuc,
duceți-vă, țineți cont de observații, ne întâlnim mâine dimi-
neață, la ora 07.00». Noi ieșim din sala ședinței descumpăniți și
împreună cu colegii de la București reluăm discuțiile. E clar că
mai întâi adăugăm alineatul cu Transnistria. Dar mai depar-
te, ce scoatem? (...) Deci, practic doar inserarea articolului cu
Transnistria și operarea unor modificări redacționale au fost
făcute, în rest, am lăsat textul așa cum fusese conceput și am
spus: noi altceva nu putem face. Dacă și trebuie să ne declarăm
ca stat nou, de fapt – al doilea stat românesc, să fim recunoscuți
de comunitatea internațională în baza argumentării istorice
prezentată în text. Da, am fost învinuiți că textul Declarației de
Independență este prea politizat, dar răspunsul nostru era că
prea politizată ne-a fost și ne este viața și istoria noastră, și asta
nu din vina noastră, ci a celor care ne-au măcelărit teritoriul
național”138.
Textul Declarației de Independență a Republicii Moldova
a fost trimis prin fax la București, pentru avizul MAE, în cursul
nopții de 26 spre 27 august 1991. „Deci, am trimis textul ăsta la
București să-l vadă și am solicitat să ne trimită observații, dacă
există. Până dimineață n-am primit nimic de acolo. Am înțeles că
putem avea sprijinul Bucureștiului în demersul nostru”139, conclu-
zionează Vasile Nedelciuc.
România sprijină deciziile de la Chișinău

În cursul zilei de 26 august 1991, MAE de la București va
pregăti declarațiile de recunoaștere a independenței Letoniei,
Lituaniei, Estoniei, Georgiei, Bielorusiei, Ucrainei și Republicii
Moldova și stabilirea relațiilor diplomatice cu aceste state. Am-
basada României de la Moscova a primit misiunea să trimită un
diplomat român în Țările Baltice pentru a stabili o legătură tehnică
cu România și, totodată, a primit dispoziția de-a informa Moscova
despre recunoașterea independenței balticilor.
În dimineața zilei de 27 august 1991, membrii Prezidiului
Parlamentului Republicii Moldova se vor reuni la prima oră a di-
138
Alina Radu, Interviu-monolog…
139
Ibidem.
333
mineții pentru a revedea textul Declarației de Independență. „Di-
mineața, se adună din nou membrii Prezidiului, dar Piața încă
era goală. Moșanu întârzie să convoace ședința Prezidiului,
se teme că membrii Prezidiului nu vor accepta iarăși textul
Declarației și tot trimite să vadă dacă vin oamenii în Piață –
organizatorii Marii Adunări Naționale dăduseră indicații ca
lumea să vină la Chișinău cât mai devreme, să fie un eveniment
memorabil, festiv, de sărbătoare ș.a.m.d. Eram informați că
veneau delegații din toate direcțiile, coborau de la Telecentru,
veneau dinspre Bălți, Strășeni, dar încă nu ajunseseră în Cen-
trul Chișinăului. Și Moșanu zicea: «Spuneți-le colegilor să mai
ia o țigară, să servească un ceai, o cafea…». Ei, am tărăgănat-o
noi. Cred că era deja în jurul orei opt și ceva, când vine cineva
din pază: «Dom’ Moșanu, un ocean de oameni este deja lângă
Institutul de Medicină, iar în deal la răscruce cu str. Matee-
vici a ajuns lume multă, cu placarde, cu cântece…». Și atunci
Moșanu spune: «Să intre!». Și au intrat membrii Prezidiului.
Până s-au așezat, noi distribuim textul Declarației de Inde-
pendență. Iarăși toți citesc, o liniște mormântală, nimeni nu
spune niciun cuvânt. Moșanu zice că nu-i aer, să se deschidă
ferestrele. Și începe a se auzi Piața, atmosfera ceea de neuitat,
timp în care câte unul din cei din jurul mesei, ridicându-se,
se uită ce se întâmplă acolo…Atunci toți membrii Prezidiu-
lui înțelegeau că în Piață lumea deja așteaptă Declarația de
Independență, nu altceva. Să mai aștepți atunci un alt text al
Declarației era, practic, imposibil. Și atunci Moșanu zice: «Ei,
ce, stimați colegi, văd că s-a ținut cont de observațiile dvs., ce
facem? Acceptăm textul?». Și pentru că nimeni n-a spus nu,
continuă: «Bine, atunci considerăm că am acceptat-o? Cine
este pentru?». Și au ridicat încetișor cu toții mâna și-au votat-o.
Și abia atunci parcă ni s-a luat o piatră de pe inimă. Îndată
după asta, Moșanu zice: «Haideți, acum să mergem cu toții
în PMAN». Și ne-am dus în piață cu toții, după cum știți. S-a
început Marea Adunare Națională, care au mandatat prin cei
prezenți votarea Declarației de Independență”140, mărturisește
Vasile Nedelciuc.
140
Ibidem.
334
Onoarea de a da citire proiectul Declarației de Independență
a Republicii Moldova i-a revenit președintelui Parlamentului, Ale-
xandru Moșanu. Declarația a fost votată unanim, fără dezbateri,
de toți cei 277 de deputați prezenți la ședință, între care circa 40
de deputați (14%) reprezentanți ai etniilor minoritare. Deputații
din Transnistria au absentat de la ședința Parlamentului din 27
august 1991. România a fost reprezentată de o delegație formată
din senatorii Ion Solcanu și Simion Tatu (Frontul Salvării Națio-
nale), Nicolae Constantinescu (Partidul Alianței Civice) și Victor
Crăciun (președintele Ligii Culturale pentru unitatea românilor de
pretutindeni) care au ținut discursuri de felicitare pentru deciziile
luate de Parlamentul Republicii Moldova. „Proclamarea pe acest
teritoriu a unui stat Românesc independent constituie un pas
decisiv spre lichidarea urmărilor nefaste ale înțelegerilor în-
dreptate împotriva ființei poporului român”141, se menționa în
mesajul de salut al Frontului Salvării Naționale rostit de senatorul
Ion Solcanu. Totodată, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Preafericitul Teoctist, a transmis un mesaj de salut care a fost citit
de către Ion Ungureanu, ministrul Culturii al Republicii Moldova.
La propunerea deputatului Ion Hadârcă va fi votat „Deșteaptă-te,
române!” ca imn al noului stat independent.
Guvernul României a recunoscut independența Republicii
Moldova în cursul zilei de 27 august 1991 menționând faptul că „pro-
clamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate
cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Mo-
lotov-Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe
cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate îm-
potriva drepturilor și intereselor poporului român”142. În cursul
zilei de 29 august 1991, ministrul de Externe al Republicii Moldova,
Nicolae Țâu, va sosi la București pentru întrevederi cu președintele
Ion Iliescu, premierul Petre Roman și ministrul de Externe, Adrian
Năstase. Cu ocazia acestei vizite vor fi semnate documentele oficiale
privind stabilirea de relații diplomatice dintre România și Republica
Moldova, precum și acordul bilateral prin care cetățenii celor două
state pot intra și ieși de pe teritoriul celeilalte părți contractante prin
toate punctele de frontieră, fără restricții. În memoriile sale, Mircea
141
142
Adrian Năstase, România după Malta, vol. VI…, p. 433.
335
Snegur consemnează: „Pentru noi, susținerea masivă a fraților
de peste Prut a însemnat atunci (precum și în continuare, până
în prezent) foarte mult. Eram convins că România va fi prima
țară, care va recunoaște independența Republicii Moldova. Așa
s-a și întâmplat!”143.
Pe 28 august 1991, președintele Republicii Moldova și pre-
ședintele Parlamentului de la Chișinău îl vor informa pe Mihail S.
Gorbaciov, printr-o telegramă în limba rusă, de faptul că s-a for-
mat o delegație oficială a noului stat independent care este împu-
ternicită să poarte tratative pentru examinarea tuturor problemelor
referitoare la reglementarea relațiilor dintre Republica Moldova și
URSS. Speranța celor de la Chișinău că va exista o înțelegere de
către URSS a noilor realități politice și se vor stabili relații inter-
statale bazate pe egalitate în drepturi, în conformitate cu normele
universal recunoscute ale dreptului internațional și cu practica
existentă în lume, a rămas deșartă. O reiterare a celor comunicate
pe 28 august, într-o nouă telegramă trimisă pe 26 septembrie 1991
către Mihail S. Gorbaciov, a rămas fără răspuns.
Pe 30 august 1991, chestionat de către corespondentul postu-
lui de radio BBC, Rodica Culcer, în legătură cu viitorul teritoriului
de Nord al Bucovinei, precum și cu cel al celor trei județe din
sudul Basarabiei, pierdute în iunie 1940 și încorporate Ucrainei,
ministrul de Externe al României va declara: „În mod firesc,
evoluțiile din Uniunea Sovietică și proclamarea independenței
în mai multe dintre republicile Uniunii Sovietice au creat și vor
crea, în continuare, anumite tensiuni, din cauza unor probleme
teritoriale, deoarece se consideră că unele dintre aceste frontiere
interne nu au fost în mod corect trasate. Deci, aceasta este o
problemă care, după părerea mea, va ocupa o mare parte din
activitatea diplomatică viitoare, în tot acest spațiu al părții euro-
pene a Uniunii Sovietice”144.
La trei decenii de la proclamarea independenței Republicii
Moldova rămân în discuție două mari întrebări: de ce nu s-a votat
și unirea cu România pe 27 august 1991, precum și de ce România
s-a grăbit să recunoască această independență? Decidenții politici
de la București și Chișinău, din acele clipe, oferă diferite explicații,
143
Mircea Snegur, Labirintul Destinului. Memorii, vol. II, Chișinău, 2008, p. 249
144
336
însă lectura diferitelor poziții publice, precum și-a desfășurării eve-
nimentelor interne și internaționale, lasă să se întrevadă o imensă
nehotărâre la Chișinău și o teamă de viitor la București. Izolată în
plan internațional din motive de politică internă, România a fost
temătoare față de prezentul și viitorul Uniunii Sovietice în condițiile
în care CEE și NATO lăsau să se înțeleagă că doresc supraviețuirea
acestui subiect de drept internațional ca partener de dialog privile-
giat în ceea ce privește securitatea europeană. Pozițiile publice ale
președintelui Ion Iliescu referitoare la chestiunea unirii României cu
Republica Moldova, precum și poziția sa față de evoluțiile politice
din Uniunea Sovietică, continuă să fie interpretate și analizate consi-
derându-se că ele ar fi avut un rol determinant în evoluția evenimen-
telor din 27 august 1991 de la Chișinău, precum și după.
Și, totuși...în memoriile sale, ambasadorul Ion Bistreanu,
fost ministru-consilier însărcinat cu afaceri ad-interim al Româ-
niei în Republica Moldova (20 ianuarie 1992 – 1 mai 1993), con-
semnează faptul că ministrul de Externe al Republicii Moldova,
Nicolae Țâu, i-a mărturisit, în toamna anului 1992, cu referire la
celebra declarație a președintelui Mircea Snegur, respectiv „să
ne ţinem de neamuri”, din februarie 1991, următoarele: „«Nu
aţi înţeles nimic, voi românii, atunci când preşedintele Snegur
a zis să ne ţinem de neamuri. Aţi interpretat cum aţi vrut
dumneavoastră!». Și mi-a explicat ministrul cum să ne ținem
de neamuri: da, vorbim aceeași limbă, avem o istorie aproape
comună, dorim să dezvoltăm relațiile cu România în toate
domeniile dar...cursul spre independența reală este esenți-
al!”145. Mircea Snegur avea să declare într-un interviu că elita
politică de la Chişinău nu dorea să realizeze unirea cu România.
„Noi n-aveam de gând să ne unim cu România. Lucrul acesta
trebuie să-l ştie toţi. Prea multe presupuneri se fac în jurul
acestei chestiuni”146, mărturisea Mircea Snegur.
Pe 20 august 2011, Radio Vocea Basarabiei a realizat o emi-
siune dedicată celor două decenii de la proclamarea independenței
Republicii Moldova și a invitat la dialog pe foștii președinți Ion
Iliescu și Mircea Snegur, precum și pe fostul deputat Ion Hadârcă.
În timpul dialogului radiofonic, fostul președinte al României, Ion
145
Ion Bistreanu, Chișinău ‚92. File de Jurnal, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2012, p. 386.
146
Gheorghe E. Cojocaru, Colapsul URSS şi dilema..., p. 76.
337
Iliescu, a declarat: „Dacă Parlamentul Republicii Moldova ar
fi avut forța, atunci, să accepte renunțarea la Transnistria și
să declare nu numai independența dar și dorința de unire cu
România, România n-ar fi respins un asemenea gest”147. O măr-
turisire care lasă deschisă pentru noi analize și interpretări această
pagină de istorie din 27 august 1991.
*********
Abstract: The political developments in the Soviet Union
after the coming to power of Mihail S. Gorbachev (March 11, 1985)
favoured the road to obtaining the sovereignty of the Moldovan
Socialist Republic (MSSR) on June 23, 1990 and, at the same time,
would begin a series of discussions and political and public contro-
versies on the way forward. In the new domestic and international
political situation, Romania joined the political leaders in Chisinau
in their efforts to establish the political direction to be followed by
the MSSR, but without putting in an extreme difficulty, through this
support offered to Chisinau, Mihail S. Gorbachev’s efforts to rebuild
the Soviet Union on new constitutional bases. The road of the Repu-
blic Of Moldova towards independence generated a political debate
at the level of the Parliament in Chisinau with decisions being taken
that have marked the historical destiny of a geographical area that
will remain troubled at the thought that the moment of Union of the
two Romanian States was however missed. Over the years, Mircea
Snegur will confess that the political elite in Chisinau did not want
to achieve union with Romania. During a radio dialogue conduc-
ted on Voice of Bessarabia radio, on august 20, 2011, the former
president of Romania, Ion Iliescu, declared: “If the Parliament of
the Republic of Moldova had the strength then to accept the renun-
ciation of Transnistria and to declare not only independence but also
the desire to unite with Romania, Romania would not have rejected
such a gesture”. A confession that leaves open for new analysis and
interpretations this page of history from august 27, 1991.
Keywords: Chișinău, Snegur, Gorbaciov, URSS, România,
Iliescu, Republica Moldova.
147
A se vedea: http://flacaratv.md/reunirea-posibila-in-1991-dialog-in-direct-cu-mircea-sne-
gur-ion-iliescu-ion-hadarca-personalitati-cheie-in-august-91.html (accesat pe 9 septembrie
2021, ora 23.10).
338
Lovitura de stat din august 1991
de la Moscova și Televiziunea Națională
Gheorghe MÂRZENCU,
publicist, scriitor, cineast, istoric, activist civic
Absolvent al Facultății de Filologie a

Universității Pedagogice „Ion Creangă” din
Chișinău. A activat în calitate de redactor,
comentator, realizator de emisiuni și pre-
zentator la Radio Moldova și Televiziunea
Națională, precum și director de departa-
ment, scenarist și producător de filme la
aceeași instituție. Fost purtător de cuvânt,
consilier și/sau consultant de comunicare la
Primăria Chișinău, Guvernul, Parlamentul
și Președinția Republicii Moldova. În ulti-
mii ani, cercetător în instituțiile de specia-
litate ale R. Moldova, României, Ucrainei,
Rusiei și Germaniei.
A publicat trei volume de proză, ultima lucrare fiind „Minciuna mai
mare decât războiul” (2020). Autor a peste patru sute de articole în presa
Republicii Moldova și România, în o bună parte dintre ele tratând subiecte de
istorie, cu utilizarea materialelor inedite de arhivă.
Autor de filme documentare de conotație istorică: „O viață în scenă”,
cu Maria Bieșu, „Eterna”, cu Eugen Doga, „La vatra horelor”, cu Vladimir
Curbet, „Zile de cumpănă”, o peliculă despre confruntările violente de la în-
ceputul anilor 90, la Nistru și în Găgăuzia, „Tătărăști, centrul Basarabiei”
- istoria unei localități, prin prisma istoriei românilor etc.
Membru al Colegiului de redacție al revistei „Destin românesc”, vice-
președinte al Asociației „Memoria Victimelor Regimului Totalitar Comunist”
din R. Moldova. A fost unul dintre liderii mișcării de eliberare națională din
Basarabia. A militat pentru desprinderea de imperiul sovietic, pentru libera
exprimare în presă și pentru libertățile cetățenești în societate.
339
*********
Debutul loviturii de stat, formarea Comitetului de Stat
pentru Starea de Urgență în URSS și izolarea lui Gorbaciov
În dimineața zilei de 19 august 1991, cetățenii Uniunii
Sovietice (URSS) s-au trezit sub semnalele și vocile unor comuni-
cate oficiale, transmise unul după altul, la toate posturile de radio
și televiziune din țară, în alternanță cu muzică simfonică și imagini
din baletul lui Ceaikovski „Lacul lebedelor”. Se transmitea că, pe
teritoriul țări, a fost instituită starea de urgență. Pe străzile Mosco-
vei, dar și altor orașe, au fost introduse trupele pe tehnica militară.
Se suprima activitatea partidelor politice, se închideau o serie de
ziare și stații radio-TV, se interziceau mitingurile și alte manifesta-
ții. Iar președintele URSS, Mihail GORBACIOV, fusese înlăturat
de la putere, conducerea statului fiind preluată de vicepreședintele
Ghenadi YANAYEV, care împreună cu alte 7 persoane de prim
rang au format ad-hoc Comitetul de Stat pentru Starea de Urgență
(rus: GKCP). În componența acestei formațiuni neconstituționale
mai intrau: președintele Consiliului de Miniștri al URSS, Valentin
PAVLOV; președinte al KGB al URSS Vladimir KRYUCHKOV,
general de armată; ministrul Afacerilor Interne, Boris PUGO,
general de armată; ministrul Apărării, Dmitri YAZOV, mareșal
al Uniunii Sovietice, Oleg. BAKLANOV, prim-vicepreşedinte-
le Consiliului de Apărare al URSS și alții. În prima lor decizie,
aceștia s-au declarat puterea executivă supremă în țară, hotărârile
căreia urmează a fi puse în fapt în toată URSS, inclusiv în Repu-
blica Moldova. Pentru a suprima acțiunile de opoziție, GKCP a
anunțat Starea Excepțională pe tot teritoriul URSS. Comitetul și
acțiunile sale erau susținute de Anatoli LUKIANOV, președintele
Sovietului Suprem al URSS1, precum și de alte figuri de prim rang
ale statului și partidului comunist din URSS.
În decretul vicepreședintelui Ghenadi Yanayev, se spunea: „În
virtutea incapacității lui Mihail Sergheevici Gorbaciov de a-și exercita
atribuțiile de președinte al URSS, din motivul stării de sănătate, și în
baza articolului 127(7) al Constituţiei URSS, am intrat în exercițiul
funcțiunii de președinte al URSS, începând cu 19 august 19912.”
1
Organul suprem legislativ al URSS, până în 1989, cu unele funcții executive.
2
Г. Янаев, Указ вице-президента СССР, ziarul Советская Молдова nr. 162
(17416), 20 august 1991, pag. 1.
340
A fost lansată o declarație comună a conducerii URSS3
semnată de Ghenadi Yanayev, Valentin Pavlov și Oleg Baklanov.
În ea se făcea trimitere la starea de sănătate a lui Gorbaciov și
incapacitatea acestuia de a-și exercita atribuțiile de președinte al
URSS. Prin aceasta, GKCP-iștii explicau transferul atribuțiilor
președintelui URSS către vicepreședintele Ghenadi YANAYEV, în
temeiul Articolului 127(7) al Constituției URSS.
Concomitent, și președintele Sovietului Suprem al URSS,
Anatoli Lukianov, a lansat o declarație, în numele instituției pe
care o reprezenta și în care, de asemenea, descria situația gravă
din țară, explica niște aspecte ale procesului de semnare a noului
tratat unional și motiva necesitatea convocării sesiunii Sovietului
Suprem al URSS. În paralel, a emis decizia de convocare a sesiu-
nii extraordinare a Sovietului Suprem al URSS, pentru data de 26
august4, citită și ea în comunicate.
În virtutea unei asemenea întorsături, emoțiile în societate au
crescut brusc, mai ales, lumea se întreba cu îngrijorare: oare ce s-a
întâmplat la modul real cu președintele URSS Mihail GORBA-
CIOV? Mai este el în viață? Abia mai târziu a devenit cunoscut că,
în zilele cu pricina, M. Gorbaciov se afla cu familia la odihnă în
Crimeea, la vila prezidențială Foros. În ajun, la 18 august, el a fost
vizitat de niște reprezentanți ai complotiștilor, care l-au somat să
anunțe starea de urgență în țară și să urmeze planul lor. Gorbaciov
s-a opus acestor presiuni, astfel el a fost izolat la acea vilă, tăin-
du-i-se legăturile telefonice și devenind prizonierul GKCP.
Aceste evenimente, de o factură neașteptată în evoluțiile
de atunci, au avut, firește, un anumit preludiu. La acel moment,
Uniunea Sovietică se afla într-un proces activ de restructurare.
Prin politica lui Gorbaciov de „glasnosti” (transparență) în toate
domeniile vieții și activității umane, cetățenii au simțit aerul liber-
tăților individuale și colective. În acest context, cele 15 republici
unionale care formau URSS, printre ele și Republica Moldova, au
promovat politici proprii, uneori contrare centrului federal. În spe-
cial, din 1990, mai multe dintre acestea au luat calea spre separarea
de imperiu, anunțându-și suveranitatea și chiar independența față
3
Ibidem; Г. Янаев, В. Павлов, О. Бакланов – Заявление советского руковод-
ства.
4
Ibidem, А. Лукьянов – Заявление председателя Верховного Совета СССР.
341
de URSS5. Altele au cerut semnarea unui nou acord unional, care
să cuprindă expres dreptul de a ieși din componența URSS. Conco-
mitent, parlamentele republicilor adoptau simbolica națională, imn
și alte noțiuni noi în legislațiile locale. Mai mulți subiecți unionali,
printre care și R. Moldova, și-au declarat suveranitatea statală și
supremația propriilor legislații în fața celei unionale6. Noul tratat
unional urma să fie semnat de câteva republici unionale, la 20 au-
gust acel an. Republica Moldova, Georgia, Armenia și republicile
baltice au anunțat însă că NU vor participa la semnarea tratatului,
iar asta însemna abandonarea URSS.
Complotiștii și-au dorit astfel să oprească procesele de de-
mocratizare și deschidere a societății sovietice, considerând, pe
bună dreptate, că ele conduc spre destrămarea imperiului. Tot pe
parcursul ultimilor ani, guvernul sovietic a întreprins în Georgia,
Azerbaidjan sau în republicile baltice mai multe acțiuni violente de
înăbușire a libertăților, soldate cu morți și răniți. În ianuarie 1991,
bunăoară, trupele speciale ale KGB „Alfa” au atacat televiziunea
națională a Lituaniei, la Vilnius, provocând cincisprezece morți
și sute de răniți. Atacuri brutale împotriva instituțiilor mas media
s-au întâmplat și în alte orașe ale URSS, ele devenind uneori un stil
de acțiune ale forțelor de ordine.
Evenimentele începute la 19 august 1991 la Moscova pur-
tau toate caracteristicile unei lovituri de stat. În virtutea faptului
că URSS era o țară cu armă nucleară, puciul a trezit o anumită
îngrijorare printre marile puteri mondiale. Din acest considerent,
nereușita complotului, peste două-trei zile, a venit ca o izbăvire nu
numai pentru cetățenii URSS, respectiv republicile unionale, dar și
pentru restul lumii.
5
Până la 19 august 1991, independența și/sau ieșirea din URSS și-o anunțase-
ră cinci republici unionale, în ordinea următoare: Estonia, 8 mai 1990 - ieșirea din
URSS, Lituania, 11 martie 1990 - independența și ieșirea din URSS, Letonia, 4 mai
1990 - ieșirea din URSS, Armenia, 23 august 1990 – independența și ieșirea din
URSS, Georgia, 9 aprilie 1991 - independența și ieșirea din URSS.
6
Republica Moldova și-a declarat suveranitatea, la 23 iunie 1990. Textul declarației
de suveranitate a R. Moldova poate fi accesat pe site-ul oficial al Curții Constituționale a
R.M. (20 august 2021): https://www.constcourt.md/pageview.php?l=ro&id=275&id-
c=11&t=/Prezentare-generala/Premise-istorice/Declaratia-suveranitatii/
342
Rolul lui Boris Elțin în procesul de inițiere a rezistenței
anti-puciste
În zilele respective și în situația ce se crease la Moscova,
președintele Federației Ruse, Boris Elțin, a opus rezistență dârză
echipei lui Yanayev și a determinat înfrângerea GKCP. În virtutea
abordărilor sale progresiste din ultimul timp, acesta n-a fost coop-
tat în structurile celor care intenționau să schimbe cursul politic
al țării, deși constituia o figură de prim rang în politica URSS de
atunci. În dimineața zilei de 19 august, B. Elțin a sosit la locul de
muncă, Casa Sovietelor, supranumită ”Casa Albă”, de la vila sa
de lângă Moscova, printre tancuri, fără să fie oprit. De la birou,
a luat legătura cu comandamentele militare ale unităților disloca-
te în oraș. În special, a discutat cu generalul Pavel GRACIOV,
comandantul trupelor aeropurtate din armata URSS, şi a obținut
de la el promisiunea fidelităţii. La rândul său, Graciov se baza pe
fidelitatea celui care îi era adjunct, generalul Alexander LEBED7.
În scurt timp, acești comandanți au oferit un dispozitiv de trupe și
patru tancuri pentru apărarea „Casei Albe”.
Împreună cu Elțin se afla toată conducerea Federației Ruse,
inclusiv vicepreședintele Alexander RUȚKOI, prim-ministrul
Ivan SILAEV și președintele Sovietului Suprem al Rusiei, Ruslan
HASBULATOV, dar și deputați, miniștri, primarul general al Mos-
covei, Gavril POPOV etc. De partea lui Elțin, mai veniseră și unii
camarazi apropiați ai lui M. Gorbaciov, Alexander YAKOVLEV,
Eduard ŞEVARNADZE ş.a. Dar principalul autor al rezistenței
anti-puciste a fost, firește, populația Moscovei, care s-a adunat în
număr de zeci de mii în jurul „Casei Albe”.
Momentul de importanță crucială, în tot filmul evenimente-
lor, s-a produs la ora 12 și 20 minute8. Boris Elțin cu echipa sa
a ieșit din „Casa Albă”, a urcat pe un tanc, de unde a citit apelul
conducerii Federației Ruse către populație. În apel, Elțin a calificat
7
Ulterior, ambii militari vor face carieră mare în Federația Rusă, sub bagheta lui
Elțin. Graciov va ajunge ministru al Apărării, iar Lebed, din 1992, comandant al Ar-
matei a 14-a cu statul major la Tiraspol, unde se va evidenţia ca un apărător eficace
al intereselor Rusiei în zona Republicii Moldova și susținător al secesionismul trans-
nistrean, iar apoi fiind ales deputat în Duma de Stat și numit secretar al Consiliului de
Securitate al Rusiei.
8
La această oră, Televiziunea Națională a Republicii Moldova avea transmise două
buletine informative speciale, în care se explica publicului despre evenimentele de la
Moscova și se lansaseră apeluri către cetățeni pentru apărarea televiziunii.
343
acțiunile GKCP, în special, izolarea președintelui țării, ca acțiuni
ale unei lovituri de stat reacționare. El a mai spus că, autoritățile
Rusiei a făcut tot posibilul, în vederea semnării civilizate a tra-
tatului unional, la 20 august, de pe poziții de egalitate. Forțele
reacționare însă au avut alte planuri, au decis să rezolve prin
forță brutală problemele politice și economice complicate. Faptul
în cauză nu poate fi acceptat. Complotul a discreditat Uniunea
Sovietică în fața opiniei publice mondiale, a pus-o în fața unui
nou război rece. Toate acestea ne-au determinat să declarăm că
așa zisul comitet GKCP este anticonstituțional. Respectiv, toate
deciziile și dispozițiile lui sunt nelegitime pe teritoriul Federației
Ruse. Apelăm către cetățenii Rusiei să dea ripostă decisivă puciș-
tilor și să-i determine la readucerea țării în cadrul constituțional,
mai accentua președintele Rusiei, care a mai chemat și la grevă
generală anti-pucistă etc.
Discursul de pe tanc a fost lovitura de grație a lui Elţin aplica-

tă oponenților săi. Tot ce avea să se întâmple în decada următoare
și-a avut punctul de pornire de la gestul fundamental de rezistenţă
al liderului rus.
Ecoul complotului anti-gorbaciovist în R. Moldova, Tele-

viziunea Națională a R. Moldova a fost prima și, câteva ore la
rând, singura instituție media din URSS care a opus rezistență
structurilor complotiste
344
Conform practicii de atunci, în zilele de luni, în URSS, nu
apărea nici un ziar, chiar și cele mai importante unionale, „Prav-
da” și „Izvestia”, iar la Chișinău oficioasele „Moldova Suverană”
și „Sovietskaya Moldova”. De asemenea, pe timpurile celea nu
exista internet. Astfel, în prima zi a săptămânii, populația se putea
informa doar de la radio și televiziune, acestea fiind exclusiv pu-
blice și unice.
Cu atât mai notorie a fost rezistența anti-pucistă din Republi-
ca Moldova, unde masele populare, mas media și conducerea de
stat au operat în plină alianță. În special, Televiziunea Națională
în acea dimineață a făcut istorie. A fost primul și, mai multe ore
la rând, singurul canal de televiziune din URSS care nu s-a
conformat indicațiilor Moscovei și nu a transmis comunicatele
GKCP, ignorând și secvențele din „Lacul lebedelor”. În acele
ore și minute, redacția Actualități a TVNM a susținut o adevărată
probă de foc, un test de rezistenţă, un examen al vieţii fiecărui
jurnalist9. Și asta, în pofida unei circulare de la Moscova, care
soma toate posturile de radio şi televiziune din URSS să transmită
non-stop comunicatele GKCP, muzică simfonică și secvenţe cu
baletul.
Inițial, politicienii din R. Moldova se aflau în concediu.
Primii conducători, președintele R. Moldova, Mircea SNEGUR,
președintele Parlamentului, Alexandru MOȘANU erau în afara
hotarelor republicii. Prim-ministrul Valeriu MURAVSCHI nu
răspundea la apeluri telefonice, la fel ca și alți politicieni care
rămăseseră. Iar unii s-au grăbit spre ștaburile comuniste, pentru
încropirea unui comitet GKCP local. Între timp, unitățile armatei
sovietice dislocate în Chișinău au ieșit din cazărmi, înarmate până
în dinți. Încă puțin și Televiziunea Națională s-ar fi pomenit sub
conducerea „noii” puteri. În aceste momente, Radiodifuziunea
Națională din R. Moldova se conformase circularei și retransmitea
comunicatele grave ale GKCP de la Moscova.
Rețeaua radio și TV din Republica Moldova se forma din 2
surse centralizate în Dealul Schinoasei (Telecentru) din Chișinău:
Televiziunea Națională, cu program de zi și seară, și Radiodifuzi-
9
Petru Bogatu, editorial „August `91, Puciul văzut de aproape”, Radio Vocea Ba-
sarabiei, 19 august 1991, 10 minute, ora 10. 30. Textul se află în biblioteca familiei,
ne-a fost pus la dispoziție de soția lui Petru Bogatu, Viorica Cucereanu.
345
unea Națională, care transmitea prin unde și prin rețeaua de cablu,
practic în fiecare casă privată sau oficiu de stat, zilnic, între orele 6.
00 și 24. 00. Spre deosebire de radio, în zilele de luni, Televiziunea
își începea programul, la orele 15. 00. Astfel, în dimineața puciului
moscovit, unica sursă de informare curentă a populației din Repu-
blica Moldova a rămas Radiodifuziunea, care momentan era legată
la direct de Moscova.
Urmare unei pledoarii de durată a personalului din instituțiile
nominalizate pentru libertatea presei, către ziua de 19 august 1991,
libera exprimare devenise un element permanent în emisiunile jur-
naliștilor radio și TV. Tonul libertății responsabile la microfon îl
dădea Redacția Actualități a Televiziunii10, care realiza programul
informativ „Mesager”, de limbă română - la ora 21.00 și de limbă
rusă - la ora 19.00, emisiunea informativă de autor „Teleexpres”,
transmisă în limba română, la orele 23.00, dar și emisiunea te-
matică „Moldova și Lumea”. Anume în aceste emisiuni, au fost
transmise pe post reportaje curajoase, din cele mai fierbinți zone de
confruntare cu imperiul, în special din zonele nistreană și găgăuză.
De multe ori, evenimentele erau filmate cu camera ascunsă, fapt
ce suscita interesul sporit al telespectatorului și constituia ceva ne-
obișnuit la momentul dat. În emisiunile nominalizate, se comenta
sub aspect critic politica imperială a URSS, atât a conducerii de
stat cât și a mediilor sale de informare de la Moscova, care deseori
atacau mișcarea de emancipare din Republica Moldova.
Momentan, în Redacția Actualități TV activau o serie de
colaboratori cu pondere incontestabilă în jurnalistica R. Moldo-
va, așteptați zilnic pe ecranul televizoarelor și în spatele lui cu
informații veridice, curajoase. Printre aceștia, Dumitru AMIHA-
LACHIOAE (prezentator), Clara BACALÎM (redactor), Alexei
BARAT (regizor și cameraman), Ion BUZILĂ (cameraman), Ana
BOȘCĂNEANU (redactor), Elena CERESCU (regizor), Paulina
CONDREA (regizor), Viorica CUCEREANU (redactor, cores-
pondent), Boris ERUȘEVSCHI (prezentator și comentator), Dinu
GAJOSU (cameraman), Valeriu GALEȚCHI (cameraman), Aneta
GROSU (redactor, corespondent), Silvia HODOROGEA (redac-
tor, corespondent), Constantin LUNCĂ (redactor, corespondent),
10
La momentul respectiv se numea Redacția Principală de Informații a Televiziunii
Naționale.
346
Larisa NAROJNÎI (secretar de redacție), Larisa MANOLE (pre-
zentator), Grigore ROȘCA (regizor), Valentin ROGODANȚEV
(cameraman), Valeriu RUSNAC (corespondent), Stan PETCU
(corespondent), Irina ROPOT (corespondent), Mihai VOLOH (re-
dactor, prezentator) etc., printre care activa și SUBSEMNATUL,
în calitate de prezentator și comentator, dar nu în ultimul rând
și conducerea redacției: Valeriu SAHARNEANU, redactor-șef,
Petru BOGATU și Veaceslav SCOBIOALĂ, adjuncți ai redacto-
rului-șef, dar și Valeriu URSU (regizor-șef). Pe parcurs, în colecti-
vul programului „Mesager”, a revenit ca voluntar, cu scopul de a
da suport la oglindirea evenimentelor, jurnalistul Efim JOSANU,
plecat de curând din postul de redactor-șef și momentan președinte
al Comitetului Național Olimpic al Moldovei. Astfel, către ziua
puciului, colectivul redacției venea pregătit pentru a evalua corect
relația cu Moscova și a da ripostă, unde se putea.
Așadar, ceea ce s-a întâmplat la Televiziunea Moldovei, cu
începere de la ora 9.00, 19 august 1991, poate fi definit ca fenomen
și urmează să se așeze în istoria de aur a ziaristicii pruto-nis-
trene, dar și a statului independent care se năștea atunci. A fost
practic o revoluție în direct, asemenea revoluției operate de
Televiziunea Română Liberă, la 22 decembrie 1989. Numai că
de data aceasta, la momentul adevărului, mulțimea încă nu ieșise
în stradă. Ea fusese mobilizată instant, prin cuvântul liber de la
TVM, exprimat în acea dimineață.
În redacție, era deja cunoscut că, președintele Republicii
Moldova, Mircea SNEGUR, Președintele Parlamentului, Alexan-
dru MOȘANU, și prim-ministrul Valeriu MURAVSCHI se aflau
în vacanță, în afara Republicii Moldova. Revenirea lor la Chișinău
putea să se întâmple nu mai devreme decât spre seară. Între timp,
nu puteau fi găsiți nici alți conducători. Însă starea de urgență
anunțată de echipa lui Yanayev presupunea eventualitatea închi-
derii sau ocupării Televiziunii Naționale de către trupele sovietice.
Nu se știa cine a rămas în locul conducătorilor plecați, dar printre
colegii de la „Mesager” se cunoștea că, mai mulți funcționari de
stat de rang înalt s-au îndreptat de dimineață spre birourile partidu-
lui comunist11, care susținea noua putere de la Moscova. Deci, era
În pagina sa de Facebook, la 21 august 2021, profesorul Ion Toma Botnaru, di-
11
plomat, reprezentantul R. Moldova la ONU, povestește despre lucrătorii Ministerului
347
firesc să apară în orice moment și comunicatele vreo-unui comitet
GKCP local, după care s-ar fi terminat toate victoriile, în planul li-
bertăților civice obținute până atunci și independenței R. Moldova
care era aproape.
La acel moment, subsemnatul am participat direct la eveni-
mentele în descriere, în calitate de comentator și prezentator al
emisiunilor informative. Faptul în cauză îmi permite să relatez
de la persoana întâia despre cele întâmplate. Voi face acest lucru
echidistant, păstrând maximă obiectivitate și voi intercala po-
vestirea mea cu a colegilor de atunci, în special, Petru BOGATU,
care au scris la acest subiect.
La prima oră, Petru Bogatu și subsemnatul ne-am prezentat
în fața directorului Televiziunii Naționale, Constantin PÂRȚAC,
în numele colectivului, să-i cerem deschiderea postului TV, spre a
relata adevărul despre evenimentele de la Moscova. Ușor ezitând
și afirmând că ar fi mai rezonabil să așteptăm, să se exprime mai
întâi cineva din conducerea republicii, directorul a permis totuși
deschiderea postului cu un buletin de știri, accentuând că, deoare-
ce conducătorii încă nu s-au întors, n-ar fi bine să rostim ceva ca-
tegoric. Petru BOGATU, în eseul său „August `91, Puciul văzut
de aproape”, afirmă practic același lucru: „După o întrevedere
în trei cu Gheorghe Mârzencu, directorul, fără girul căruia nicio
redacţie nu putea să se afle în emisie directă, a dat undă verde,
fapt ce ne-a permis să spargem embargoul sovietic.12”
Buletinul informativ TV extra-program, prezentat de sub-
semnatul, a fost transmis în jurul orei 10. 00. După câteva știri de
ordin general, am declarat: „La Moscova, s-a produs o lovitură
de stat, operată de forțele reacționare imperiale, care poate avea
continuare nefastă și la Chișinău. Vom încerca să apărem cu bule-
tine informative la fiecare oră fixă. Iar dacă nu vom putea apărea
pe post, va însemna că Televiziunea a fost ocupată de trupele so-
vietice trimise de comitetul GKCP. De aceea, apelăm la populație
să facem front comun, să vină și să construim zid viu în jurul te-
Afacerilor Externe, în majoritatea lor foști nomenclaturiști de partid, care, în dimineața

de 19 august 1991, au părăsit locurile de muncă și au plecat spre comitetele de partid
comunist al R.M., spre a-și achita datoriile financiare și de alt gen.
12
Petru Bogatu, editorial „August `91, Puciul văzut de aproape”, Radio Vocea
Basarabiei, 19 august 1991, 10 minute, ora 10.30.
348
leviziunii, spre a nu permite puciștilor să acapareze instituția.”13
Convinși că zilele puciștilor sunt numărate!”
După acest buletin, a venit altul la fel, în jurul orei 11. 50.
„La porțile Televiziunii soseau deja valuri de populație, care afir-
mă că vin din Chişinău, Ialoveni, Hânceşti şi Criuleni pentru a
apăra televiziunea de pucişti. Totodată, reporterii noştri pe teren
transmit că acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte instituţii ale sta-
tului”14. Pe la ora 12. 30, prin televiziunea americană CNN, am
aflat că la Moscova, Boris Elțin a urcat pe un tanc de lângă „Casa
Albă”, lansând și el un apel către populația Rusiei la rezistență
anti-pucistă. Era momentul când, colectivul Redacției Actualități a
înțeles că nu mai este singur în fața imperiului. Au început a da de
știre și unii conducători ai R. Moldova.
Între timp, reporterii de la Actualităţi căutau să afle părerea
oamenilor despre evenimentele de la Moscova. Cetăţenii simpli,
adunaţi în jurul monumentului lui Ştefan cel Mare, condamnă pu-
ciul în faţa camerelor de luat vederi. Dintre persoanele publice,
prima reacţie curajoasă a venit din partea lui Mihai Cimpoi, preşe-
dintele Uniunii Scriitorilor15.
În cadrul buletinului informativ de la ora 15. 00, a evoluat
la postul televiziunii în direct vicepreședintele Parlamentului, Ion
HADÂRCĂ, fiind astfel prima persoană oficială a Republicii Mol-
dova care a venit în fața microfoanelor la televiziune, în acea zi. A
informat despre evenimentele ce s-au produs la Moscova, decla-
rând comitetul GKCP anticonstituțional, deciziile căruia trebuie
respinse cu hotărâre, amintind și de apelul lui Elțin. A explicat
lipsa temporară a primilor conducători ai republicii și a chemat la
rezistență anti-pucistă, nu numai la televiziune, dar și pe tot terito-
riul Republicii Moldova. Deci, primele pichete civile de apărare a
Televiziunii Naționale au fost formate în ziua de 19 august 1991, la
orele amiezii, în urma apelurilor repetate din studiourile televizate.
Același lucru îl afirmă și Petru Bogatu, în lucrarea sa citată mai
sus. Prin urmare, este eronată afirmația istoricului Sergiu Musteață
din articolul „Anul 1991 – colapsul U.R.S.S. şi independenţa Re-
13
După acest buletin de știri TV, radiodifuziunea națională a încetat să retransmită
comunicatele comitetului GKCP.
14
Petru Bogatu, editorial „August `91, Puciul văzut de aproape”, Radio Vocea
Basarabiei, 19 august 1991, 10 minute, ora 10-30.
15
Ibidem.
349
publicii Moldova”, publicat în revista „Limba Română”, rubrica
„Istoria la zi”, precum că „Televiziunea şi Casa Radioului de la
Chişinău au fost luate sub pază, de oamenii care optau pentru
democraţie, la data de 20 august16”.
Către orele serii, la Chișinău, au revenit Mircea Snegur, Ale-
xandru Moșanu și alți conducători care se aflau în concediu. În
jurul orei 17.00, a avut loc o ședință comună a forurilor conducă-
toare de stat. A fost adoptată o declarație comună a Președintelui,
Prezidiului Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, în
care s-a dat apreciere loviturii de stat din Moscova, s-a declarat
că, deciziile GKCP sau orice altă lege unională nu au valoare. În
Republica Moldova acționează numai legile și hotărârile adoptate
de Parlamentul, Președintele sau Guvernul Republicii Moldova17.
Tot atunci, în Piața Marii Adunări Naționale, s-a desfășurat un
miting al Frontului Popular, care a devenit național și a continuat
practic non-stop câteva zile. În cadrul lui au luat cuvânt intelec-
tuali, muncitori, reprezentanții altor pături ale populației și primii
conducători ai R. Moldova, Mircea Snegur, Alexandru Moșanu și
Valeriu Muravschi.
Tot filmul evenimentelor desfășurate în acea zi a fost oglindit
cu fidelitate, în edițiile de seară ale emisiunilor „Mesager” și „Te-
leexpres”, în care au răsunat mai multe declarații ale politicienilor
moldoveni, toate condamnând lovitura de stat din Moscova și che-
mând la apărarea instituțiilor statului și a liniștii sociale.
Astfel, Televiziunea Națională a Republicii Moldova, idem,
Redacția Actualități TV, și-au definit procesul de probă a conști-
inței. Jurnaliștii care au ținut piept imperiului în primele ore
ale zilei de 19 august 1991 ar fi putut să se poziționeze și ei, în
liniște, pe cursul evenimentelor, așteptând ordinele și dispozițiile
conducătorilor. Dar au procedat altfel și au făcut istorie cu litere
de aur.
După consumarea evenimentelor soldate cu proclamarea
independenței R. Moldova, jurnaliștii Redacției Actualități TV
au mai demonstrat un act de principialitate și onestitate. Actul
de onestitate și curaj a fost determinat de Decretul președintelui
16
S. Musteață, articolul „Anul 1991 – colapsul U.R.S.S. şi independenţa Republicii
Moldova”, „Limba Română”, 2011, nr. 9-10, pag. 175.
17
Președintele R. Moldova, Prezidiul Parlamentului și Guvernul R. Moldova, de-
clarație comună, ziarul „Sfatul Țării”, 20 august 1991, pag. 1.
350
R. Moldova18 emis în ziua proclamării Independenței, în care 16
colaboratori ai Radio-Televiziunii Naționale au fost decorați cu
Diploma de Onoare a președintelui R. Moldova, cea mai înaltă
distincție de stat la momentul respectiv. În textul decretului se
specifica motivul decorării și anume: „Pentru mobilizarea opiniei
publice întru susținerea liniei strategice a Republicii Moldova,
orientată spre reformarea democratică și economică a societății,
curajul civic și moral, înaltul profesionalism, manifestate la re-
flectarea evenimentelor declanșate în consecința loviturii de stat
de la Moscova”. Decretul a mai oferit și câteva titluri de merit, de
categoria „emerit”.
După ce au aflat despre decretul prezidențial, unii dintre
jurnaliști au interpretat acest act ca un semnal de continuare si-
gură a inerției sovietice sau de început al unei noi stăpâniri peste
libertatea de expresie. Au găsit în el un fel de indicație „să știți
unde vă este locul – vrem, vă decorăm, vrem – nu vă decorăm”,
refuzând să primească distincțiile. Pe de altă parte, se prezuma un
nou servilism în fața clasei politice, de data aceasta națională, în
care să se lucreze pentru ordine și medalii și a nu face mișcări
libere, până nu apar indicațiile „iubiților conducători” – fenomen
ce s-a manifestat din plin, totuși, pe parcursul celor 30 de ani.
În ce mă privește, prin același decret al Președintelui
Republicii Moldova, am fost decorat cu Diploma de Onoare a
Republicii Moldova și am refuzat să primesc distincția, printr-o
declarație publică întitulată „Onoarea îmi este mai scumpă decât
Diploma de Onoare”, publicată în ziarul de atunci „Sfatul Țării”19
și care a trezit discuții ulterioare.
Timpul care a urmat a confirmat temerea jurnaliștilor. Clasa
politică a Republicii Moldova, în special, cea de la nivelul su-
perior, s-a grăbit să prindă locul lui Gorbaciov sau Yanayev, pe
ecranele televizoarelor. S-a lăudat pe bună dreptate, dar și atri-
buindu-și cu ușurință niște merite, pentru mobilizarea publicului
18
Decretul președintelui R. Moldova nr. 167 „Cu privire la decorarea unor lucră-
tori ai Radioteleviziunii Naționale cu Diploma de Onoare a R. Moldova”, din 27 au-
gust 1991. Arhiva președintelui R.M. inventarul 1, dosarul 6. O informație despre acest
decret a fost publicată în ziarul „Sfatul Țării”, nr. 154(954) din 30 august 1991, pag.
1. Din cauza refuzului unor decorați de a primi distincția, decretul n-a fost publicat în
Monitorul Oficial al R. Moldova.
19
Ziarul „Sfatul Țării”, nr. 154(954) din 30 august 1991, pag. 1. La acel moment,
redactor al publicației era Nicolae Misail.
351
la ripostă puciștilor și pentru proclamarea Independenței, uitând
să mai amintească și rolul Televiziunii în această operă. Despre
primele ore de rezistență anti-pucisă, cea când politicienii lipseau
din spațiu, iar jurnaliștii TV se aflau singuri în fața imperiului – nu
a vorbit nimeni, niciodată. Mai mult, pe parcurs, mai mulți activiști
politici de atunci, printre care s-au evidențiat echipe de foști depu-
tați, au cerut și au primit ordine sau medalii de stat dintre cele mai
înalte, chiar și peste două decenii20. Doar jurnaliștii de la Redacția
Actualități TV, contigentul anului 1991, au lucrat fără a se gândi
la laurii ulteriori.
***********
Résumé: Le matin du 19 août 1991, un coup d’État éclate à
Moscou. Le président de l’URSS, Mikhaïl Gorbatchev, était isolé.
Les putschistes ont annoncé l’état d’urgence, ils ont interdit la
presse. En l’absence de la direction de la République de Moldavie,
l’équipe de journalistes du bureau éditorial de TV News a pris
l’initiative. A 10 heures, la première newsletter a été envoyée. La
vérité des événements a été annoncée. Le présentateur a appelé la
population à défendre la télévision contre les troupes militaires.
A 11 et 50 minutes suivait le deuxième TV newsedition. Pendant
plusieurs heures d’affilée, la Télévision nationale de Moldavie
a été la seule institution médiatique d’URSS à avoir opposé une
résistance directe au coup d’État.
Mot clé: coups d’État, télévision de Moldavie, résistance
20
Decretul președintelui R.M. nr. 450 din 28 decembrie 2012, „Cu privire la con-
ferirea Ordinului Republicii unor deputați din parlamentul Republicii Moldova de le-
gislatura 12”. Monitorul Oficial al R.M. nr. 6-9 din 2013.
352
Unele aspecte ale luptei pentru independența
Republicii Moldova. Bălți, 1991
Muzeul de Istorie și Etnografie, mun. Bălți
Licenţiată în istorie a Universităţii de Stat din

Moldova (1978). Domenii de interes științific: Muzeo-
grafie și istorie locală. Autoare a culegerii de studii şi
articole „Muzeul – o filă de istoria Bălţiului” (2010),
coautor al broşurii „Vitralii istorice” (2008), și al lucră-
rii „Oraşul Bălţi. Calendar istoric în date”, pentru 2014
și 2016, semnatară a mai multor articole publicate în
presa locală și națională, coautor al filmului documentar
„Din istoria secţiei orăşeneşti de pompieri”, semnatara
textului pentru filmul documentar „Bălţiul la 585 de
ani”. A participat la elaborarea lucrării Arhivele memoriei. Recuperarea şi
valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar – communist
din R.S.S.M. „Memorii – documente - studii de caz”, volumul III, tom I, Chi-
șinău, Balacron, 2016. A editat seturile de carte poştală „Muzeul de Istorie
şi Etnografie la 50 ani”, „Monumentele spiritualităţii mun. Bălţi” și „Bălți.
Istorie în cărți poștale.”
Coordonatoare de proiect transfrontalier trilateral „Să ne cunoaștem
trecutul pentru a ne crea viitorul” (2013-2015). Participantă la diverse mani-
festări științifice: mese rotunde, seminare, simpozioane și conferințe naționale
și internaționale.
Licențiată în istorie a Universităţii de Stat din

Moldova (2001), master în științe umanistice (2015).
Domeniul de cercetare: muzeografie și istoria
localității Bălți. Promovarea patrimoniului muzeal în
cadrul diverselor expoziții și activități culturale.
Autoare a unor expoziții temporare, pedagogie
muzeală „Cunoaște-ți istoria”, semnatară a multor arti-
cole în presa locală.
Cercetător în cadrul Programului de Stat Recu-
perarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor
regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească (anii 1940-1941, 1944-
1953): cercetări în localitățile din nordul Republicii Moldova.
Director interimar al Muzeului de Istorie și Etnografie, mun. Bălți.
353
*********
Incontestabil, 1991 a fost anul marilor schimbări pentru spa-
țiul, pe atunci, încă sovietic. Transformările demarate la mijlocul
anilor ’80 s-au încheiat cu dispariția URSS și apariția unor noi
state independente.
Cea mai litigioasă problemă a anilor 1990-1991 a fost cea a
semnării unui nou tratat unional, menit să salveze URSS-ul de la
destrămare. Pe 27 decembrie 1990, Congresul al IV-lea al depu-
taților poporului din URSS, convocat la Moscova, adoptă decizia
despre desfășurarea unui referendum unional la 17 martie 1991,
în cadrul căruia populația urma să se pronunțe ,,pro” sau ,,contra”
perpetuării URSS. Sovietul Suprem al RSS Moldovenești nu a sus-
ținut această decizie, făcând trimitere la articolul 74 al Constituției
RSSM și la Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990.
În pofida acestor hotărâri și a atitudinii negative a majorității
covârșitoare a populației din RSS Moldova, structurile centrale și
locale ale Partidului Comunist din Moldova (PCM) participă în
mod activ la organizarea referendumului unional. Astfel, compli-
cității PCM și a Moscovei, au fost deschise 506 secții de votare,
inclusiv la Chișinău, Bălți, Bender, Tiraspol cât și în unele locali-
tăți din 11 raioane ale republicii. În acest mod, circumstanțele date
reflectă o veridică dualitate a puterii în stat.
Circumstanțele în care s-au desfășurat evenimentele core-
late acestei perioade la Bălți sunt abordate în comunicarea dată.
Însăși debutul anului 1991 marchează antamarea unei activități
tomentoase de către reprezentanții PCM și a organelor sovietice
din Bălți, în solidaritate cu Tiraspolul, în vederea organizării la
Bălți a referendumului unional. Biroul comitetului orășenesc a
PCM dispune organizarea unei adunări a activului orășenesc de
partid și a reprezentanților colectivelor de muncă. Evenimentul a
avut loc pe data de 5 ianuarie 1991 în sala cinematografului ,,Ko-
tovski” din centrul orașului. Atât participanții cât și vorbitorii au
fost selectați de organizațiile de partid comunist, excluzând pre-
zența în sală a reprezentanților secției Bălți a Frontului Popular din
Moldova (FPM) și altor organizații democratice. Invitat special la
eveniment a fost primul secretar al Comitetului raional de partid
Dubăsari, V. G. Oboroc1.
1
Ziarul ”Голос Бэлць”, 10 ianuarie 1991, nr. 5-6.
354
Astfel, se întrevedea începutul unei mișcări de solidariza-
re cu separatiștii transnistreni, în năzuința de blocare a mișcării
spre independență a Republicii Moldova. Participanții la adunare
lansează o adresă către orășeni, care se încheia cu apelul ,,de a
lupta prin toate metodele posibile pentru o Moldovă socialistă în
componența URSS”2.
Miting în susținerea referendumului unional. Bălți, 1991
Concomitent, la îndemnul liderilor Frontului Popular din

Bălţi, câteva sute de orășeni pichetează clădirea cinematografului,
invocând respectarea legilor Republicii Moldova și pronunțân-
du-se pentru boicotarea referendumului unional.
Ulterior, se organizează o campanie de adresări și rezoluții
ale colectivelor de muncă din oraș în vederea susținerii referendu-
mului unional. (vezi, Anexa 1 și Anexa 2)
La 22 februarie 1991, este convocată sesiunea extraordinară a
Sovietului orășenesc de deputați din Bălţi, pe agendă regăsindu-se
chestiunea desfășurării în oraş a referendumului unional.
Administrația orășenească și structurile de partid comunist
desfășurau o activitate febrilă în sprijinul referendumului, utilizând
toate pârghiile avute la îndemână: adunări în colective, publicații
în ziarul orășenesc „Голос Бэлць”, întâlniri cu reprezentanți de la
Moscova, cum ar fi, de exemplu, cu mareșalul Serghei Ahromeev
2
Ibidem.
355
ș.a.3. În această campanie se implică activ majoritatea deputaților
din partea Bălțiului din Sovietul Suprem al Republicii Moldova
(Victor Morev, Valeriu Serjantu, Vasile Iovu, Fiodor Konoplin
ș.a).
În paralel cu aceste acțiuni distructive, în oraș exista o amplă
mișcare în susținerea conducerii RSS Moldova, a Parlamentului
în vederea boicotării referendumului. De această parte se aflau
fruntașii FPM, filiala Bălți, majoritatea cadrelor didactice de
la universitate, din școli, grădinițe, instituții de cultură, cadre
medicale, studenți etc. (vezi, Anexa 3)
Din amintirile martorilor oculari ai timpului dispunem de o
vastă informație despre evenimentele anilor 90. Scriitorul Gheor-
ghe Calamanciuc relatează: „Profesorii universitari, Capcelea Va-
leriu, Popa Gheorghe, Marșalcovschi Teodor, Neagu Gheorghe,
Dobrogeanu Vasile desfășurau o vastă muncă concentrată asupra
respectării legilor Republicii Moldova, îndemnând cetățenii la
calm social, apelând la diverse colective și la presă”.
La 22 februarie 1991, tensiunea socială atinge apogeul.
În această zi, mai mulți orășeni pichetează edificiul Comietului
executiv băltean, solicitând stoparea lucrărilor sesiunii sovietului
orășenesc.
Bălțenii nu susțin referendumul unional. Bălți, 1991
3
Ziarul ”Голос Бэлць”, 21 februarie 1991, nr. 24.
356
În această situaţie efervescentă, un grup alcătuit din 33 de
deputați ai sovietului orășenesc (din totalul de 151) emite o decla-
rație în care cer anularea deciziei Prezidiului Sovietului orășenesc
din 11 februarie 1991, adoptată contrar Constituției statului și Ho-
tărârii Sovietului Suprem al RSS Moldova. Autorii și semnatarii
declarației îndemnau populația orașului să păstreze calmul și să
mențină ordinea publică. În final, se anunță crearea unui comitet
orășenesc în susținerea Parlamentului Republicii Moldova. Printre
semnatarii declarației îi remarcăm pe Vasile Dobrogeanu, Gheor-
ghe Calamanciuc, Vasile Calistru, Victor Laba, Vasile Ciobanu,
Vasile Enachi, Vasile Guțu, Anatol Racilă, Nicolai Laba ș.a.4.
În replică la aceste acțiuni, majoritatea comunisto-interfron-
tistă din sovietul orășenesc au desfășurat ședința la care un raport
a prezentat Victor Morev, președinte al sovietului orășenesc de
deputați, acesta solicitând aprobarea unei decizii de desfășurare în
oraș a referendumului unional. Astfel, confruntarea politică în oraș
s-a amplificat5.
Urmează constituirea secțiilor de votare pentru desfășurarea
referendumului unional în scopul menținerii structurilor URSS și
organelor respective ale puterii6.
Din amintirile președintelui Frontului Popular din Moldova,
secția Bălți, Vasile Dobrogeanu: „La 10 martie 1991, filiala locală
a FPM, în colaborare cu mai multe organizații obștești, a organizat
un mare miting, la care au participat circa 400 de oameni, care
se pronunță pentru boicotarea referendumului. Mitingul a avut loc
în piața „Vasile Alecsandri”, din fața teatrului cu același nume.
De rând cu vorbitori locali Leonid Amoașii, Vasile Dobrogeanu,
Vasile Guțu, Boris Stanchevici, în fața mulțimii, au ținut discursuri
Ion Hadârcă, vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova,
Gheorghe Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
Vasile Bahnaru, președintele Comitetului pentru edituri al RM.
Vorbitorii au pledat pentru boicotarea referendumului, răsunând și
voci care îndemnau la unirea Basarabiei cu România”.
Și Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur emite o
scrisoare, adresată sovietului orășenesc de deputați Bălți, în care
4
Ziarul ”Голос Бэлць”, 28 februarie 1991, nr. 27.
5
Ibidem.
6
Ziarul ”Голос Бэлць”, 5 martie 1991, nr. 29 și 12 martie 1991, nr.31.
357
cerea anularea deciziei de desfășurare în Bălți a referendumului,
specificând că în caz contrar acest organ ar putea fi dizolvat.
Drept răspuns Președintelui Mircea Snegur, Prezidiul so-
vietului orășenesc emite o scrisoare în care insista pe justețea și
legalitatea deciziilor administrației orașului. Într-o altă scrisoare,
adresată președintelui Parlamentului, Alexandru Moșanu, depu-
tații orășenești solicitau să i se interzică lui Ion Hadârcă Ion să
efectueze vizite ,,necoordonate” cu administrația orașului.
Într-o manieră sfidătoare față de spiritul majorității populației
Republicii Moldova, la Bălți e promulgată decizia de desfășurare
a referendumului, etalând tentativa conducerii orașului Bălți de a
se ralia la mișcarea separatistă a liderilor de la Tiraspol. Conform
datelor Comisiei de circumscripție, la referendum au participat
peste 78 000 de bălțeni, dintre care doar 1092 s-au pronunțat
împotriva referendumului unional7.
Confruntările politice dintre exponenții mișcării de renaștere
națională din Bălți și susținătorii ideii perpetuării imperialismu-
lui sovietic nu au încetat nici după desfășurarea referendumului.
Aceștia din urmă, interveneau la diverse demersuri către organele
de partid comunist, conducătorii unor întreprinderi de subordonare
unională, organizațiile obștești subordonate lor (de exemplu, Or-
ganizația Veteranilor, Organizația Femeilor Comuniste etc.), prin
care cereau să fie anihilată orice manifestare de eliberare națională
și independență statală a Republicii Moldova.
Astfel, în declarația Prezidiului sovietului orășenesc, aflat
sub controlul comunist a reprezentanților mișcării ,,Edinstvo”, pu-
blicată la 13 aprilie în ziarul ,, Golos Bălți”, se exprima indignarea
profundă față de hotărârea Sovietului raional Sângerei, care cerea
revocarea mareșalului Serghei Ahromeev, fiind învinuit că a
desfășurat o activitate ardentă în Bălți și în raioanele Sângerei și
Fălești, orientată spre subminarea statalității RM8. (Ulterior, gene-
ralul va participa activ la puciul din august 1991.) De asemenea,
era condamnată decizia Sovietului orășenesc Chișinău privitor la
strămutarea monumentului lui V. I. Lenin din Piața Marii Adunări
Naționale9.
7
Ziarul ”Голос Бэлць”, 26 martir 1991, nr. 37.
8
Ziarul ”Голос Бэлць”, 13 aprilie 1991, nr. 44,45.
9
Ibidem.
358
Unei critici virulente este supusă filiala Bălți a FPM, orga-
nizației incriminându-i-se constanta presiune asupra organelor de
partid și de stat din oraș. În opinia autorilor declarației, această
presiune se manifesta prin desfășurarea continuă a unor activități
de masă neautorizate, blocarea și pichetarea lucrărilor sesiunilor
sovietului orășenesc, rostirea de insulte și amenințări publice, ten-
tative de zădărnicire a activității organelor puterii. În declarație era
exprimată și poziția categorică împotriva depolitizării și deideolo-
gizării sistemului educațional și a structurilor de stat.
Într-un alt apel al deputaților interfrontiști este reprodusă ne-
mulțumirea față de un ordin emis de către șeful Departamentului
de stat pentru edituri, poligrafie și comerț cu cărți, Vasile Bahnaru,
elaborat la solicitarea lui Valeriu Matei, președintele Comisiei par-
lamentare mass-media, și la cererea lui Vasile Dobrogeanu, pre-
ședintele filialei Bălți a FPM, ordin prin care se cerea directorului
tipografiei din Bălți să nu mai tipărească ziarele „Голос Бэлць” și
„Ленинская Искра” din Glodeni, pentru poziția lor antistatală și
pro referendum10.
Însumând evenimentele anului 1991, putem concluziona că
acest an a constituit o punte de trecere pentru destinul Moldovei și,
totodată, punctul culminant al mișcării de eliberare națională, ce a
cuprins întreaga republică, inclusiv orașul Bălți. La acel moment,
populația majoritară din orașul Bălți era alcătuită din vorbitori de
limbă rusă, exponenții căreia în organele puterii se manifestau pe
platforma imperialismului sovietic. Exponenții acestui curent au
luptat cu toate mijloacele disponibile pentru punerea în aplicare
a planului comunist de a angrena orașul Bălți la „RMN”, pseudo-
republica separatistă de pe malul stâng al Nistrului. În pofida
acestor circumstanțe, o mare parte din bălțeni au aderat deschis la
mișcarea de eliberare națională, care, în august 1991, s-a încununat
cu declararea Independenței Republicii Moldova.
10
Ziarul ”Голос Бэлць”, 30 martie 1991, nr. 39.
359
Anexa 1. Adresarea Prezidiului Sovietului orășenesc al femeilor.
27 februarie 1991. (MIEB, FA7636/3)
360
Anexa 2. Adresarea Sovietului orășenesc al veteranilor războiului, muncii și
Forțelor Armate din URSS. 20 februarie 1991 (MIEB, FA7636/1)
361
Anexa 3. Adresarea Secției Bălți a Alianței pentru Moldova Suverană
„16 decembrie” (MIEB, FA7786)
*******
Abstract: The referendum regarding the preservation of the
Soviet Union in Bălți took place on January 5th 1991, showing a
clear tendency of siding with the Transnistrian separatist move-
ment and a stagnation of the independence movement in Moldova.
The referendum campaign was propagated furthermore through
the efforts of the communist party. Such efforts were met by an
opposing force, represented by FPM. The plan of keeping the So-
viet Union alive is thwarted via the national liberation movement.
Keywords: Bălți, referendum, independence, liberation, se-
paratism
362
Declarația de Independență a Republicii
Moldova în emisiunile „Europei Libere”
Sergiu MUSTEAȚĂ,
profesor universitar, doctor habilitat în istorie,
Universitatea „Valahia” din Târgoviște,
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
Sergiu MUSTEAȚĂ (n. 11 mai 1972, com.

Săiți, raionul Căușeni), istoric. A absolvit Facultatea de
Istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”
(1994) şi Facultatea de Drept, Universitatea de Stat
din Moldova (1999). Doctor în istorie la Universitatea
Al. I. Cuza”, Iaşi (1999). Profesor al Școlii Doctorale,
Universitatea „Valahia” din Târgoviște și conferențiar
universitar al Catedrei de Istorie și Geografie, UPS „Ion
Creangă” din Chișinău.
Domenii de interes: valorificarea patrimoniu-
lui etnocultural, istoria contemporană a Republicii
Moldova.
Publicații recente: Nicolae Lupan, disidentul și jurnalistul. La micro-
fonul Europei Libere (1978-1988), Chișinău: Ed. ARC, 2021; Managementul
patrimoniului mondial: de la situația din România la exemple de bune practici,
Chișinău / Cluj-Napoca, Ed. ARC / Ed. MEGA, 2020; Nomads and Natives
beyond the Danube and the Black Sea, 700-900 CE, Amsterdam University
Press, ARC Humanities Press, Leeds, 2018, Anul 1918 în emisiunile Europei
Libere (1955-1991), Ed. Arc, Chișinău, 2018; Noi despre vecini și vecinii
despre noi. Manualele de istorie în Republica Moldova, România și Ucraina,
Cetatea de Scaun, Târgoviște: 2018; Basarabia la un secol de la Marea Unire.
O istorie politică a Republicii Moldova (1991-2018), Cetatea de Scaun,
Târgoviște, 2018 (coautor). Editor al seriilor de monografii „Tânărul istoric”,
„Istorii și Documente Necunoscute” și redactor-șef al Revistei Plural. History.
Culure. Society.
*******
Introducere
Declararea Independenței este unul din cele mai importan-
te evenimente din istoria fiecărei entități politice și popor care
râvnește să fie liber. Cursul de reformare a URSS, prin accele-
rare (uskorenie), restructurare (perestroika), transparență
363
și libertatea cuvântului (glasnost), lansat de Mihail Gorbaciov,
secretarul general al PCUS, în 1985 a încurajat un șir de mișcări
de emancipare națională în mai multe republici unionale. Cele mai
active au fost republice baltice, care din start au lansat dorința de a
li se recunoaște suveranitatea și independența anulate în rezultatul
ocupării lor de către Armata Roșie în 1940. Mișcarea Democra-
tică pentru Susținerea Restructurării din RSS Moldovenească,
lansată în anul 1988, a avut printre obiectivele sale democrati-
zarea societății prin introducerea mai multor libertăți, cum
ar fi trecerea RSS Moldovenești la autogestiune, introducerea
cetățeniei RSSM, ameliorarea condițiilor de dezvoltare a cul-
turii moldovenești, reintroducerea funcțiilor sociale ale limbii
moldovenești1, completată la scurt timp cu cerințe de a reveni la
grafia latină, abuziv înlocuită cu alfabetul chirilic de către autori-
tățile comuniste în rezultatul ocupării Basarabiei de către URSS.
Treptat Mișcarea pentru susținerea restructurării s-a transformat
în una de emancipare națională care a lansat și alte cerințe față de
puterea centrală, printre care dreptul la suveranitate. Un rol impor-
tant în acest proces l-a jucat Frontul Popular din Moldova fondat
pe 20 mai 19892. Aceste mișcări nu erau agreate de o bună parte a
conducătorilor URSS.
În anii 1989-1991 au avut loc, la Chișinău, mai multe acțiuni
stradale, care s-au încheiat cu arestări și ciocniri cu forțele de or-
dine. În RSSM pe lângă opoziția față de mișcarea de emancipare
națională a reprezentanților Partidului Comunist al Moldovei au
apărut și alte organizații care se opuneau cerințelor de ordin na-
țional, precum au fost Mișcarea Unitate-Edinstvo (A. Lisețki),
Gagauz Halkî (S. Bulgac), Asociația Cultural-Socială a Bulga-
rilor „Vozrojdenie” (I. Zabunov) sau grupurile de inițiativă de
la un șir de complexe industriale unionale din Chișinău, Bălți,
Tiraspol și Râbnița. În anul 1990, la Chișinău s-au produs mai
multe evenimente semnificative: alegerile libere în Sovietul Su-
prem al RSSM, adoptarea drapelului și stemei de stat, modificarea
denumirii republicii din RSS Moldovenească în RSS Moldova,
1
M. Cernencu, A. Galben, Gh. Rusnac, Republica Moldova: istoria politică (1988-
2000). Documente și materiale, Chișinău, 2000, vol. II, p. 6.
2
I. Cașu, I. Șarov, Republica Moldova de la Perestroikă la independență, 1989-
1991. Documente secrete din arhiva CC al PCM, Ed. Cartdidact, Chișinău, 2011, p.
25-27.
364
crearea comisiei de elaborare a Constituției, Declarația de suve-
ranitate din 23 iunie 1990, alegerea președintelui RSS Moldova
(3.09.1990) etc. Pe de o parte, observăm un proces de democrati-
zare a societății moldovenești, revenirea la valorile naționale, iar
pe de altă parte, Moscova a stimulat separatismul în Moldova, care
a condus la declararea republicii sovietice socialiste Găgăuzia și a
republicii sovietice socialiste moldovenești Nistrene3.
Cu cât mai mult creștea ponderea mișcărilor de emancipare
națională cu atât se mărea opoziția celor de la Moscova față de
ele. Începutul anului 1991 a fost dramatic pentru republicile
baltice, unde s-au confruntat direct dorința de libertate, demo-
crație și independență a populației băștinașe cu autoritarismul
sovietic, care dorea menținerea URSS. La 10 ianuarie 1991,
M. Gorbaciov a adresat o notă ultimativă Sovietului Suprem
al Lituaniei, prin care cerea „restaurarea constituției sovietice
în țară și revocarea legilor considerate neconstituționale de au-
toritățile unionale”4. În urma confruntărilor de stradă dintre
forțele de ordine și populația civilă la Vilnius, în zilele de 11-13
ianuarie au fost uciși 14 oameni și au fost răniți peste 600.
Câteva zile mai târziu, forțele speciale au omorât 4 persoane
din rândul protestatarilor la Riga. Marea Britanie a fost una
dintre primele puteri din Vest care au dezaprobat acțiunile mili-
tare la Vilnius și Riga, susținând „reformele, și nu represiunile”
și condamnând conducerea URSS pentru tentativa de camuflare
a evenimentelor din Lituania. În RSSM, forțele democratice
iau atitudine și la 13 ianuarie 1991, la Chișinău are loc mitin-
gul Alianței Naționale pentru Independență „16 Decembrie”, la
care a fost condamnată agresiunea sovietică împotriva Lituaniei.
Protestele din republicile baltice au condus la ieșirea lor din
componența URSS: independența Lituaniei a fost declarată la
11 martie 1990. Spre deosebire de Lituania, Letonia sau Georgia,
RSS Moldova a fost ocolită de confruntări soldate cu victime. La
3
Deputații din Sovietul Suprem al RSS Moldova originari din raioanele din stânga
Nistrului nu au susținut proiectele naționale de adoptare a simbolicii statale, iar la 12
martie 1991, Sovietul Suprem de la Tiraspol a interzis folosirea scrierii cu caractere
latine pe teritoriul din stânga Nistrului. Gh. Cojocaru, Separatismul în slujba Impe-
riului, Chişinău, 2000.
4
Moldova suverană. Cotidian al Sovietului Suprem şi al Guvernului RSS Moldova,
10 ianuarie 1991.
365
4 februarie 1991, Petru Lucinschi este nevoit să demisioneze din
funcția de prim-secretar al CC al PCM, fiind substituit de Grigore
Eremei. În contextul schimbărilor din statele baltice și al mișcă-
rilor din interiorul Moldovei, Frontul Popular din Moldova cere
Parlamentului5, în cadrul mitingului din 10 mai 1991, adoptarea
declarației de independență, a legilor despre cetățenie, privatizare,
Banca Națională, partide, presă, introducerea valutei naționale și
naționalizarea averii PCM, adoptarea Codului funciar.
Către vara anului 1991 situația din URSS era destul de încor-
dată. Astfel, în perioada 18-21 august 1991, la Moscova are loc
o tentativă de lovitură de stat, organizată de un grup conservator
cu intenția de a împiedica destrămarea URSS, sau așa-numitul
puci anti-Gorbaciov. La 18 august 1991, G. Ianaev, vicepreșe-
dintele URSS, a semnat un decret prin care își asuma exercitarea
atribuțiilor de președinte al URSS începând cu 19 august 1991.
La 21 august 1991 a fost adoptată Declarația Parlamentului
Republicii Moldova prin care se condamnau acțiunile de la
Moscova, lovitura de stat fiind calificată „drept o gravă crimă
de stat îndreptată împotriva suveranității republicilor, care
poate aduce popoarelor prejudicii enorme”6. Încercarea ilegală
de preluare a controlului puterii de către unui membri ai guvernu-
lui sovietic din august 1991 a grăbit colapsul acestui imperiu și
provocat parada declarațiilor de independență: 24 august –Ucrai-
na, 27 august – Moldova, 31 august – Uzbekistan și Kârgâzstan, 9
septembrie – Tadjikistan, 18 octombrie – Azerbaidjan etc., ultimul
declarându-și independenta Kazahstanul, la 16 decembrie 19917.
Aceste evenimente erau urmărite cu maximă atenție de către co-
munitatea internațională, fiind pe larg mediatizate în presa, radioul
și televiziunile din afara URSS. Astfel, pentru a înțelege mai bine
5
Din primul parlament al Republicii Moldova (1990-1994) făceau parte 380 de de-
putați aleşi nominal, conform circumscripțiilor.
6
Declarația Parlamentului Republicii Moldova, 21 august 1991, Sfatul Țării, 22
august 1991.
7
Mai multe detalii în studiile: S. Musteață, De la restructurarea URSS la indepen-
dență RSSM (1985-1991). L. Coroboca (editor), Panorama comunismului în Moldova
Sovietică. Context, surse, interpretări, Ed. Polirom, Iași, 2019, pp. 235-247; D. Cim-
poeșu, S. Musteață, BASARABIA LA UN SECOL DE LA MAREA UNIRE. O istorie
politică a Republicii Moldova (1991-2018), Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2018, 308
pag.; S. Musteață, Rolul anului 1991 în destinul Republicii Moldova. In: PLURAL.
History. Culture. Society, vol. 3, nr. 1, 2015, 127-140; S. Musteață, Anii 89 și 90 la
Chișinău. Revista MEMORIA, 91-92 (2-3), 2015, 19-26
366
ecoul internațional al Declarației de Independență a Republicii
Moldova, în rândurile ce urmează vom analiza, pe baza documen-
telor din Arhiva Hoover, Stanford, SUA, modul în care postul de
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea a prezentat evenimentele
de la Chișinău din ziua de 27 august 1991.
Independența Republicii Moldova în emisiunile RFE/RL

Postul de Radio Europa Liberă / Radio Libertatea a fost unul
din cele mai active posturi de radio occidentale care se adresa
locuitorilor statelor socialiste oferindu-le o sursă importantă de
informare alternativă a cetățenilor din statele lagărului socialist,
promovând democrația, libertatea și drepturile omului. Din aceste
considerente autoritățile comuniste au încercat pe diverse căi să
împiedice transmiterea emisiunilor RFE/RL pe teritoriile statelor
socialiste, dezvoltând chiar și un sistem de bruiaj8. Radio Europa
Liberă și Libertatea, cu sediul central la München, a activat până
în iunie 1995, când a fost transferat la Praga. În perioada Războ-
iului Rece, RSS Moldovenească nu a avut un serviciu aparte în
cadrul RFE/RL, precum a fost cazul celorlalte republici unionale.
Despre situația din Moldova Sovietică s-a vorbit, în special, în
emisiunile realizate de serviciile românesc și rusesc ale RFE/RL.
Astfel, în cadrul programelor Serviciului românesc – „Actualita-
tea românească”, „Din lumea comunistă”, „Programul politic”,
„Panorama”, „Din istoria României”, programe muzicale – se dis-
cuta și despre Basarabia sau Moldova sovietică. Radio Libertatea
acorda atenție problemelor din RSS Moldovenească în programele
Serviciului rus „События и люди”, „Еврейская культурная и
общественная жизнь”, „Восточноевропейский радиожурнал”,
„Советский Союз и национальный вопрос”, „Советский Союз:
события, проблемы, суждения”, „Права человека”, „Религия
8
Deși bruiajul crea deficiențe în recepționarea posturilor occidentale, cetățenii din
statele socialiste și republicile unionale continuau să asculte programele lor. A se ve-
dea mai multe detalii despre sistemul de bruiaj în filmul documentar Empire of noise,
https://www.youtube.com/watch?v=nXV4nTfGHuI (accesat 20.10.2021). În ceea ce
privește bruiajul pe teritoriul RSS Moldovenești a se vedea emisiunea „Moldova, țară
de minune” cu genericul „Războiul undelor radio în URSS. Cum ascultau moldovenii
posturile occidentale, bruiate de sovietici”, Publika TV, 16.02.2016, http://www.pu-
blika.md/razboiul-undelor-radio-in-urss-cum-ascultau-moldovenii-posturile-occiden-
tale-bruiate-de-sovietici_2534291.html (accesat 20.10.2021).
367
в современном мире”, „Поверх барьеров”, „После империи”,
„Россия в международном контексте”.
În a doua jumătate a anilor ´70 ai sec. XX, în cadrul progra-
melor Serviciului românesc al Europei Libere, s-a vorbit spora-
dic despre diverse aspecte ale Basarabiei și Bucovinei. Astfel,
din anul 1978, în cadrul programului „Actualitatea românească”,
apare Nicolae Lupan cu mai multe evocări sub genericul „Figuri
istorice ale neamului nostru”, „Comorile neamului nostru” sau
„Comorile spirituale românești din Basarabia și Bucovina”. In-
troducerea compartimentului săptămânal dedicat Basarabiei în
programul „Actualitatea românească” avea „intenția de a furniza
românilor basarabeni comentarii precise, echilibrate și informa-
tive despre viața în Moldova Sovietică”9. În perioada 1981-1991
a activat în calitate de freelancer în cadrul serviciului românesc
al Europei Libere și E. Crimerman, care a vorbit și în limba rusă
între anii 1981 și 1994 în cadrul Radio Liberty despre realitățile
din Moldova10. Începând cu anii ´80 ai sec. XX, se alătură și Vlad
Socor11, iar în anii restructurării și imediat după colapsul URSS,
în emisiunile sale, aborda subiecte privind Republica Moldova
și Victor Eskenazy (Victor Moroșan). Începând cu 23 octombrie
1991, a fost cooptat, în calitate de jurnalist local, Val Butnaru,
care intervenea prin telefon de două ori pe săptămână din Chiși-
nău pentru Europa Liberă. Au colaborat cu Europa Liberă și Iurie
Roșca, Mihai Fusu, Vasile Năstase, dar biroul Europei Libere de
9
Mai multe detalii despre contribuțiile lui N. Lupan în volumele: S. Musteață, E.
Varta (eds), Nicolae Lupan, disidentul și jurnalistul. La microfonul Europei Libere
(1978-1988), Chișinău: Editura ARC, 2019, vol. 1, 512 pag. și S. Musteață, E. Varta
(eds), Nicolae Lupan, disidentul și jurnalistul. La microfonul Europei Libere (1978-
1988), Chișinău: Editura ARC, 2021, vol. 2, 372 pag.
10
Mai multe detalii despre contribuțiile lui Efim Crimerman în următoarele volume:
S. Musteață, Basarabeanul bruiat de KGB. La microfonul Europei Liberă – Efim Cri-
merman, 1981-1990, vol. 1, Chișinău, Editura ARC, 2017, 512 pag. și S. Musteață,
Basarabeanul bruiat de KGB. La microfonul Europei Liberă – Efim Crimerman, 1981-
1990, vol. 2, Chișinău, editura ARC, 2017, 404 pag.
11
Vlad Socor era angajat în calitate de cercetător al Institutului RFE/RL, dar a rea-
lizat un șir de intervenții și în cadrul emisiunilor Serviciului românesc, ajungând chiar
și la un program special dedicat Chișinăului – „Bessarabian Roundup” (1988-1989)
și „Moldavian Report / Ecouri dintre Prut și Nistru” (1989-1991). Analistul politic
vorbește pentru prima dată la microfonul Europei Libere despre Basarabia și Bucovina
la 12 mai 1982, în cadrul programului „Actualitatea românească” (Domestic Bloc, nr.
68, 12.05.1982), iar un an mai târziu, vorbește despre Alexei Mateevici în cadrul pro-
gramului „Historical talk”, no. 15, 20.04.1983.
368
la Chișinău a fost deschis de către Dan Ionescu. Ținând cont de
transformările din URSS, din 1989 Serviciul românesc inițiază
un program de zece minute, dedicat ascultătorilor români, des-
pre schimbările politice, culturale și economice din RSS Moldo-
venească – „Ecouri dintre Prut și Nistru”, care era difuzat de trei
ori pe săptămână (luni, miercuri și vineri, începând cu 17:10)12.
Cât privește starea de spirit din august 1991, Radio Europa
Liberă / Radio Libertatea a prezentat practic zilnic știri despre
evenimentele de la Chișinău. Deja în seara zilei de 26 august Vic-
tor Eskenasy anunța la microfonul Europei Libere că, Republica
Moldova, își va declară marți independența:
„Republica Moldova, așa cum știți, își declară marți independența, ur-
mând Ucrainei și Bielorusiei ale căror parlamente au votat în acest sens
sîmbătă și duminică. Parlamentul de la Chișinău a salutat declarația de
independență a Ucrainei și, într-o telegramă semnată de Alexandru Moșa-
nu – citată de agenția France Presse – președintele parlamentului afirma
”Moldova nu mai are de multă vreme nicio afinitate cu Uniunea Sovieti-
că”.
În cursul după-amiezii ne-au sosit la redacție și fragmente din interviul
acordat luni de președintele Mircea Snegur agenției Reuter. ”Moldova
– a declarat el – va deveni un stat independent marți... dar unirea ei cu
România va veni peste câțiva ani, atunci când va veni momentul priel-
nic”. Deși Republica Moldova nu are planuri imediate să se unească cu
România, a mai spus Mircea Snegur, ”intenționăm să creăm asfel de
condiții ca românii care trăiesc în cele două țări să nu resimtă faptul că
există o graniță între ei. Cinci decenii de comunism au creat o anumită
mentalitate și va trebui să treacă vreme până lumea se va dezbăiera de
ea; numai atunci vom putea vorbi despre reunificare”.
În noile condiții, a apreciat președintele Moldovei dintre Prut și Nistru,
Moscova nu va putea lua măsuri împotriva proclamării independenței.
”Salut poziția lui Elțin. Este un om extrem de lucid și a recunoscut prin
decret independența Estoniei și Letoniei. Cred că va recunoaște și inde-
pendența noastră – a afirmat președintele Snegur despre omologul său
rus în interviul dat agenției Reuter. Conducerea Republicii Moldova, a
mai spus el, se pronunță pentru o federație de republici care să nu fie
subordonată deplin unui centru de guvernare, la Moscova. ”Îl pot vedea
pe Gorbaciov doar ca un președinte de confederație, cred că partidul
comunist al Uniunii Sovietice a încetat din viață și, – afirmă Mircea
Snegur în încheierea interviului citat – nu va exista întoarcerea la co-
12
Scrisoare semnată de G. Wirzynski, Director of RFE Division, (12.12.1986) și
adresată lui N. Lupan. Radio Free Europe Memorandum „Romanian BD Program
Change”, 8.09.1989. RFE/RL Corporate Records Collection / Hoover Institution Li-
brary & Archive.
369
munism. Ideologia comunistă este moartă și dusă pentru totdeauna din
Moldova”.”13.
Din cât putem observa în mass media internațională se cu-
noștea destul de bine situația de la Chișinău și pregătirile pentru
Declarația Independenței, care se încadra perfect în procesul de
ieșire a republicilor unionale din componența URSS. Totodată,
autorul intervenției atinge și problema unirii Moldovei cu Româ-
nia, despre care se discuta deja destul de aprins, atât în societatea
moldovenească, cât și la nivel internațional. Dar, V. Eskenasy,
citându-l pe M. Snegur, președintele Moldovei, explică clar per-
spectivele acestei probleme „Republica Moldova nu are planuri
imediate să se unească cu România”.
Cu câteva zile înainte de evenimentul din 27 august 1991, Ion
Iliescu, președintele României declarase că, România va sprijini
decizia de proclamare de Independență a Republicii Moldovenești.
Această declarație, preluată de la Agențiile AP și Reuter, a fost
comentată și de jurnaliștii de la Europa Liberă:
„Guvernul de la București s-a întrunit într-o ședință urgentă pentru a
examina cosecințele deciziei moldovene. La televiziune, după întrunire,
președintele român a precizat: ”Confirm prin aceasta ... că România va fi
prima țară care va sprijini decizia de independență”. Declarația oficială a
Moldovei intervine la exact doi ani după introducerea limbii române ca
limbă oficială de stat, pe tot cuprinsul Republicii Moldovene ocupate de
sovietici, pe baza pactului Ribbentrop-Molotov și a protocolului secret
dintre Germania Nazistă și Uniunea Sovietică Stalinistă. ”Noi suntem
generația – a declarat președintele Iliescu – care avem prilejul să asis-
tăm la dezintegrarea ultimului imperiu multinațional. Declarația fraților
de dincolo de Prut asumă o semnificație deosebită în viața lor”. Odată
cu proclamarea limbii române ca limbă oficială s-a înlocuit și alfabetul
chirilic cu cel latin. Televiziunea română cita luni, 26 august, declarația
președintelui Republicii Moldovenești, Mircea Snegur, că o ”reunificare
cu România ar fi o acțiunea riscantă și delicată în conjuctura actuală a
evenimentelor”.
Președintele Snegur, care este cunoscut pentru dorința sa de a strânge
legăturile cu România, a avut în luna iunie convorbiri cu președintele
român. Drept urmare, procedura de la granița de pe Prut a fost mult
simplificată. Ion Borșevici – consilier al președintelui Snegur – a preci-
zat (într-o cuvântare luni seara la televiziunea moldovenească) că: ”In-
dependența Moldovei va fi doar o reintegrare spirituală cu România,
13
Hoover Institution Archive, Stanford, USA, Radio Free Europe/Radio Liberty
Broadcast Records, Box-4243: Romanian Broadcasting Department, Program Title:
Political Program No. 99-B, Air Date: August 26, 1991, Editor: R. Lemonidis, Authors
& Mins.: Lemonidis, Eskenasy, Kavanian, Liuba, Steiger.
370
pentru moment”. În iunie anul acesta, Parlamentul României a adoptat o
rezoluție pe baza căruia pactul Molotov-Ribbentrop a fost declarat ”nul
și neavenit”, pact pe baza căruia Uniunea Sovietică a anexat Basarabia
și nordul Bucovinei.
Între alte organizații, partidele de opoziție Național-Țărănesc Creștin și
Democrat și Partidul Liberal au dat declarații prin care cer recunoașterea
imediată a Declarației de Independență a Moldovei. Guvernul de la Bu-
curești a recunoscut independența celor 3 republici baltice și s-a anunțat
stabilirea relațiilor diplomatice în viitorul apropiat.
Moldova se înscrie astfel ca a opta republică, din cele 15 care constituie
Uniunea Sovietică, care a hotărât să se separe de Moscova și a treia după
puciul nereușit de la Moscova din săptămâna trecută. Marea manifesta-
ție de astăzi de pe străzile Chișinăului – un fel de mare adunare națională
– în fața căreia se va da citire Declarației de Independență – înlocuiește
(potrivit unor demnitari ai guvernului) referendumul independenței re-
publicii.”14
În contextul situației politice create, se discuta pe larg și de-
clarația lui Boris Elțin, că Rusia își rezervă dreptul să examineze
frontierele republicilor secesioniste pentru a apăra drepturile
rușilor care trăiesc în acele republici. Purtătorul său de cuvânt
a explicat că Republica Rusă nu va renunța, fără a discuta soarta
zonelor locuite de ruși, mai ales în nordul Kazahstanului, în Cri-
meea și regiunea Donbas din Ucraina. N. Nazarbaev, președintele
Kazahstanului, a declarat că o astfel de poziție a Rusiei poate
duce la război civil. Deși, spiritele s-au calmat pentru moment,
în consecință, observăm că unele declarații ale oficialilor ruși din
1991 s-au realizat într-o formă sau alta în anii următori – anexarea
Crimeei și declanșarea unor mișcări separatiste în estul Ucrainei
în 2014. Președintele M. Gorbaciov precum și alți lideri ai uniunii
au recunoscut la ședința sovietului suprem de la finele lunii august
1991 că Uniunea Sovietică se dezintegrează rapid. În timp ce M.
Gorbaciov încerca să încetinească acest proces, liderii locali do-
reau să-l accelereze. Astfel, unui lideri, inclusiv de la Moscova,
considerau că, nu este exclus ca într-o lună, supraputerea sovietică
să înceteze de a mai exista. Într-o astfel de situașie liderul kazah
N. Nazarbaiev a recomandat ca republicilor baltice, Georgiei și
14
L. N. Cristea, Radu Pârvan, Romania to fully support Moldavian independence,
August 27th, 1991, Hoover Institution Archive, Stanford, USA, Radio Free Europe/
Radio Liberty Broadcast Records, Box-4243: Romanian Broadcasting Department,
Program Title: Program Panorama No. 72-B, Air Date: August 27, 1991, Editor: R.
Lemonidis, M. Vasiliu.
371
Moldovei să li se recunoască pe loc independența, iar celelalte re-
publici să semneze pe rând. După cum putem observa, Republica
Moldova și Georgia erau tratate, în acel moment, la același nivel
cu statele baltice, situația care, din păcate nu a fost valorificată de
către liderii de la Chișinău15.
N.C. Munteanu în emisiunea sa „Actualitatea românească”
din 27 august 1991, la fel, a acordat atenție evenimentelor de la
Chișinău, prezentând destul de emoțional așteptarea Declarației de
Independență a Republicii Moldova. Cu atât mai mult cu cât a in-
serat și mesajului Regelui Mihai privind în legătură cu Basarabia:
„27 august 1991, o mare zi pentru istoria românilor de pretutindeni, zi
mare și îndelung de așteptată de românii dintre Prut și Nistru. După ce
conducătorii au ținut ”sfat cu poporul”, peste o sută de mii de moldoveni
au fost prezenți în centrul Chișinăului. Parlamentul Moldovei, întrunit în
sesiune extraordinară, a proclamat independența țării.”Noi suntem aca-
să”, a spus președintele Mircea Smegur, ”Noi suntem acasă!”.
”Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu-i a voastră.
Ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri, în veacul vecilor”,
spunea Ștefan cel Mare în plăsmuirea literară a lui Delavrancea. ”Gân-
durile noastre fac pod peste secole și cu vrerea lui Ștefan cel Mare și
Sfînt” a continuat astăzi la Chișinău, același Mircea Snegur, după care a
încheiat ”îngenunchind în februarie curent la mormântul marelui voie-
vod, lăsând la Mănăstirea Putna tricolorul cu stema Republicii Moldo-
va, am jurat atunci că voi fi întotdeauna demn de moștenirea Domnului
Moldovei, care ne va domina mereu. Astăzi ne înscriem cu toții, de la
mic la mare, în garda neînfricaților lui oșteni și-i jurăm că ne vom apăra
independența până la ultima suflare”.
Nasc și în Moldova oameni, zicea cu vădită mândrie un cronicar de altă-
dată. Și dreptate avea nu doar dacă vom privi la toate câte le-au îndurat
timp de cinci decenii moldovenii dintre Prut și Nistru, fără să înceteze o
clipă să nădăjduiască și să creadă. Vor fi iarăși ce au fost, ce n-au încetat
niciodată să fie. Și chiar mai mult decât atât, avâd în vedere că atunci
când ne-a fost mai greu, și zilele acelea nu-s departe, ne-au fost exemplu
de curaj și de demnitate. Și iată-i văzându-și aproape împlinită pofta ce-
au poftit-o. Să fie într-un ceas bun!
Un moment mare, ce trebuie cinstit cum se cuvine. Mesajul
Regelui Mihai I:
27 august 1991
15
Broadcast Records, Box-4243.
372
Români, Românce,
În câteva zile, libertatea și democrația ies învingătoare în URSS. Popo-
rul rus și cel al celorlalte republici au dovedit prin curajul și hotărârea lor
în mod pașnic că nici un fel de compromis nu este posibil între deocrație
și comunism, chiar și atunci când acesta încearcă să supraviețuiască îm-
brăcând alte haine și alte denumiri.
În fața acestor evenimente fără precedent în istorie, noi, Români și Ro-
mânce, ne bucurăm din toată inima astăzi, când frații noștri din Basara-
bia își proclamă independența. Slăvim izbânda lor eroică și nădăjduim
că, odată liberi, ei vor putea alege libertatea și democrația, iar apoi să-și
orânduiască viitorul, întregind marele neam românesc.
Revoluția română din 1989 nu a reușit încă să ajungă la o adevărată de-
mocrație și nici să aducă Românilor o totală libertate.
Această democrație și libertate există astăzi la Moscova și în diferite
capitale ale republicilor din Uniunea Sovietică. La noi, această revoluție
deocratică a fost curmată la jumătatea căii sale.
Toate forțele țării noastre trebuie să se unească pentru a aduce o izbândă
neîndoielnică libertății și democrației.
Datorită voinței și fermității președinților lor, ale parlamentarilor și ale
conducătorilor patrioți din armată, popoarele Uniunii Sovietice, în mai
puțin de trei zile, au reușit să învingă dictatura partidului comunist, a
poliției secrete și pe unii militari retrograzi.
Poporul român este și el capabil să dobândească aceeași victorie. Săr-
bătorim cu emoție și respect, independența fraților noștri din Basarabia.
Nădăjduiesc ca țara noastră să regăsească în aceeași măsură o adevărată
libertate și o adevărată democrație.
În momentul de față, România este singura țară din Europa care nu a
reușit să parcurgă întreaga cale între comunism și adevărata democrație.
Mihai” 16.
Mesajul Regelui Mihai este destul de interesant, din punct
de vedere a discursului Casei Regale, pornind de a o abordare ge-
nerală, privind poporul rus și ajungând la una particulară, privind
românii din Basarabia și modul pașnic de obținere a libertății și
democrației. Regele recunoaște că este un mesaj emoțional, iar
independența fraților din Basarabia se înscrie în șirul unor eveni-
mente fără precedent în istorie.
Bineînțeles că știrile despre Declarația de Independență a
Republicii Moldova au urmat și pe data de 28 august 1991, poate
16
Domestic Bloc No. 72-B, Air Date: August 27, 1991.
373
chiar cu o intensitate și mai mare, odată ce evenimentul s-a produs
și a fost preluat de mai multe agenții de presă din întreaga lume.
Cu această ocazie, S. Cunea în emisiunea sa din 28 august 1991
relata următoarele:
„Pe toate canalele de televiziune recepționate aici, la Munchen, am putut
vedea marți seara imagini ale marii sărbători a poporului moldovean. O
mulțime imensă umplea piața centrală din Chișinău – de altfel capitala
Moldovei și-a recăpătat, odată cu independența și numele strâmbat amar
de vreme de un alfabet și o ortografie străină acestui popor – și ceea
ce atrăgea atenția de la prima vedere era mulțimea de drapele tricolo-
re: roșu, galben și albastru. Imagini însoțite într-o singură propozițiune:
Moldova și-a proclamat independența”17
În aceiași emisiune s-au preluat reacții la evenimentele de la
Chișinău din diverse orașe ale lumii, New York, București etc.,
relatând și despre acțiunile organizate de anumite partide din Ro-
mânia, cum ar fi:
„Partidul Național Țărănesc și Democrat din România a organizat marți
o mare demonstrație în Piața Universității din București cu prilejul pro-
clamării independenței Moldovei. Potrivit corespondenților noștri din
capitala României la demonstrație au participat circa 22.000 de persoa-
ne. Numai televiziunea română nu a participat”18.
L.N. Cristea și Radu Pârvan în intervenția lor de la microfo-
nul Europei Libere au adunat mai multe voci care s-au pronunțat
pe marginea Declarației Independeței Republicii Moldova:
„NARATOR:
Marți 27 august 1991 va rămâne o dată importantă în istoria Basarabiei.
Ieri la Chișinău, după cum toți românii vor fi auzit, în fața unei mul-
țimi evaluate între 100 și 200 de mii de basarabeni, președintele Mircea
Snegur a proclamat independența Republicii Moldovene după votul co-
pleșitor din Parlamentul Republicii: 282 de voturi pentru, nici un vot
împotrivă, dar 90 de abțineri, acelea ale rușilor, ucrainenilor și găgăuzi-
lor. Majoritatea calificată cerută fiind depășită, Independența a fost legal
înscrisă în canalele Basarabiei.
VOICE I:
Potrivit unei declarații a președintelui României, guvernul a recunoscut
imediat Moldova independentă. Ecoul adunării la Chișinău, din fața statu-
ii lui Ștefan cel Mare, s-a auzit și la București, Iași, Timișoara, Cluj, Ora-
dea și alte orașe din România. În Piața Universității de la București, în po-
17
Panorama No. 73-B, Air Date: August 28, 1991.
18
Ibidem.
374
fida ploii, cetățenii capitalei au ieșit în număr mare să sărbătorească ziua
istorică, din îndemnul Partidului Național Țărănesc și din propriul instinct
de mândrie națională, din dorința de a-și manifesta încă o dată aversiunea
față de comunism și față de cei care nu înțeleg chemarea ceasului de față.
Dacă evenimentele de la Chișinău au fost grăbite de recenta lovitură
eșuată la Moscova, izbucnirea bucuriei și speranței atât în Basarabia cât
și în România evidențiau sentimentul de ușurare că s-a ajuns la capătul
calvarului comunist, că o nouă speranță mijește pentru emancipare de
sub un jug ideologic străin. Lozincile pentru libertate și democrație au
fost întovărășite și de multe altele contra comunismului, contra guver-
nului și pentru drepturile omului.
VOICE 2:
La Chișinău, au căutat să manifesteze și circa 3000 de ne-moldoveni,
care nu văd cu ochi buni eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord
de sub ocupația sovietică. La Tiraspol în așa-zisa Republică Nistreană,
2000 de manifestanți ruși au anunțat că nu au nimic de a face cu decla-
rația de independență de la Chișinău. Alături de ei, găgăuzii din sudul
Basarabiei, se opun și ei unei Moldove independente. De doi ani de zile,
de când s-a adoptat limba moldovenească ca limba oficială, de când s-a
reintrodus alfabetul latin, în locul celui chirilic, aceste minorități, repre-
zentând circa un sfert din populația moldovenească, au format o opoziție
dârză. Cu prilejul recentului puci de la Moscova mulți din rândurile mi-
norităților și-au exprimat mulțumirea că se va reveni la un regim autori-
tar și și-au exprimat chiar asentimentul cu liderii huntei.
VOICE I:
Demn de reținut este că primul ministru moldovean, Valeriu Muravs-
ki, un economist, a ținut să declare la marea adunare de la Chișinău că
Moldova este viabilă din punct de vedere economic, fiind o republică
unională care produce mai mult decât consumă, și că chiar și în acest
an dispune de un surplus de două miliarde de ruble. Președintele Mircea
Snegur, în declarația sa, a ținut să sublinieze că Republica Moldova nu
este încă gata să se unească – mai bine zis re-unească—cu România,
deși conducerea republicii dorește să intensifice colaboarea cu țările ve-
cine. Această colaborare și cu alte republici unionale nu înseamnă însă
că Moldova este pe punctul să se alăture Tratatului Unional care se dis-
cută acum între anumite republici unionale la Moscova.
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Mircea Druc, a
explicat însă, în discursul său din fața mulțimii din Piața Ștefan cel
Mare, că independența Moldovei este doar un stadiu intermediar
pe drumul spre viitoarea unificare cu România.
VOICE 2:
În piața din fața Operei de la Timișoara, unde s-au întrunit aproape 2000
de cetățeni, Tănase Tăvală, fruntaș al Partidului Național-Țărănesc, a
375
declarat: ”E de datoria noastră a tuturor, să luptăm, până ce și ultima pal-
mă de pământ românesc, se va fi întors la noi.” La București, Dumitru
Mazilu, fost vicepreședinte, a declarat în fața mulțimii din Piața Univer-
sității, că românii trebuie să lupte, până la unirea tuturor compatrioților
lor, într-o singură țară, liberă de orice structuri comuniste.
La Iași s-a ținut o slujbă de mulțumire și toate clopotele bisericilor au
vestit localnicilor actul măreț de la Chișinău. Un muncitor industrial de
la București – Nicolae Bunescu – a ținut să sublinieze în declarația sa
”În Basarabia oamenii sunt mai români decât suntem noi, ei sunt adevă-
rați patrioți”, declarațiile care a stârnit urale de aprobare.
VOICE I:
Manifestanții de la Chișinău, după proclamarea Independenței au cerut
alcătuirea unei forțe militare moldovene, care să acționeze ca o gardă
națională. Ei au cerut formarea unui Serviciu de Informații propriu al
Moldovei, pentru a se ocupa de Securitatea internă a Moldovei. Mol-
dovenii militează și pentru negocieri cu Ucraina în vederea rectificării
graniței, impuse în mod arbitrar de către Stalin imediat după ocuparea
forțată, pe baza pactului dintre Germania hitleristă și Uniunea Sovietică
stalinistă, în iunie 1940. Republica Moldova a suferit aceeași ocupație și
colonizare străină ca și republicile baltice care sunt acum recunoscute ca
state suverane și independente nu numai de Republica Federativă Rusă,
dar și de numeroase state occidentale.”19
Aceste voci reprezintă pe de o parte interesul oamenilor din
țară și de peste hotare față de situația din Republica Moldova, pe
de altă parte reflectă diversitatea de opinii privind Declarația de
Independență și perspectivele afirmării ei în practică, cei drept în
mare parte dominate de emoții.
În emisiunea Programul Politic din 28 august 1991 Mircea
Carp face un excurs în istorie pornind de la evenimentele din 1918,
nedreptățile prin care au trecut românii basarabeni în timpul ocu-
pației sovietice și ajungând la Declarația de Independență în cadrul
destrămării și restructurării Uniunii Sovietice care reprezintă de
fapt ultima lovitură dată comunismului sovietic și astfel comunis-
mului internațional:
„Odată cu această proclamare – cum stă scris în Apelul Parlamentului
din Chișinău adresat ”popoarelor lumii” – Republica Moldova reafirmă
promovarea valorilor reale ale umanismului și democrației la nivelul
standartelor europene. Suntem totodată hotărâți - cităm în continuare –
să trecem cu toată fermitatea la edificarea statului de drept și economiei
19
Moldavia’s Declared Independence, Hoover Institution Archive, Stanford, USA,
Radio Free Europe/Radio Liberty Broadcast Records, Box-4243: Romanian Broad-
casting Department, Program Title: Panorama No. 73-B, Air Date: August 28, 1991.
376
de piață, pe întreg teritoriul nostru național, atașați fiind ideii respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Se pornește astfel cu
dreptul ca să spun așa, pe drumul independenței naționale.
În ce privește unirea Moldovei cu România – să-l cităm pe președintele
Mircea Snegur care afirmă că este ”riscant să se forțeze lucrurile într-o
problemă atât de delicată.” După părerea sa și nu numai a președintelui
Moldovei ”este mai indicat să fie lichidate barierele de ordin cultural,
economic și, cităm în continuare ”să ne integrăm în circuitul european
al valorilor”. O declarație prudentă și înțeleaptă, de care ar trebui să se
țină seama de ambele părți ale Prutului. Mai ales că așa cum spunea și
Regele Mihai în mesajul din 27 august 1991, ”în momentul de față, Ro-
mânia este singura țară din Europa care nu a reușit să parcurgă întreaga
cale între comunism și adevărata democrație”. Dar – tot Regele Mihai
– ”poporul român este și el capabil să dobândească această victorie. Nă-
dăjduiesc – a continuat fostul Suveran – ca țara noastră să regăsească în
aceiași măsură o adevărată libertate și adevărată democrație”. Este ceea
ce nădăjduim cu toții și nu putem decât să ne îndreptăm cu admirație
privirile spre frații din Basarabia care, ca și în 1918, au știut să aleagă
drumul cel drept.”20
În aceeași emisiune Mircea Carp îl invită pe Vladimir Socor,
corespondentul RFE/RL care era la Chișinău, să povestească ce se
întâmplă în Moldova de dincolo de Prut la o zi după proclamarea
independenței. Intervenția a prin telefon, de aceea nu s-a păstrat
textul ei, de aceea nu putem comenta cele relatate de V. Socor21.
Dar, aflăm de la V. Eskenasy că din primele ore de independen-
ță la Chișinău, s-a anunțat intenția unor negocieri cu Ucraina ”în
problema teritoriilor trecute în mod arbitrat sub jurisdicția Ucrai-
nei”22. După cum putem observa problema teritoriile noilor state
independente era una comună, de aceea necesita discuții la nivel
internațional pentru soluționarea lor.
Problema unirii Republicii Moldova cu România revine în
discuție în emisiunea Revista presei realizată pe 30 august 1991
unde este comentat articolul lui Cristian Teodorescu, Politica reîn-
tregirii publicat în ziarul românesc Cotidianul, 28.08.1991.
20
Political Programm No. 101-B, Air Date: August 28, 1991.
21
Intervențiile realizate de Vl. Socor în seria Moldavian Report lipsesc în forma lor
tipărită din Arhiva Hoover, deoarece majoritatea au fost făcute prin telefon, iar fondul
audio a fost sistematizat și digilitat într-o proporție foarte mică.
22
Political Programm No. 101-B, Air Date: August 28, 1991.
377
„Chiar dacă acum o jumătate de secol Basarabia n-a fost cedată lui Sta-
lin, ci ne-a fost răpită, a fost o greșeală a guvernlui de atunci că nu
a ordonat armatei să se opună. Basarabia ar fi trebuit apărată pentru a
întipări în mintea politicienilor lumii, a opiniei publice mondiale, că nu
consimțim nici în fața argumentelor forței să cedăm măcar o palmă din
teritoiul țării. De altfel, faptul că la puțină vreme după aceea, România
a recurs la soluția militară, alături de un aliat neconvenabil, dovedește
că aceasta ar fi trebuit să fie atitudinea politicienilor noștri de la bun
început. Cu riscul de a fi fost învinși! Cincizeci de ani de prigoană na-
țională, sute de mii de deportări, împărțirea pământului românesc după
metoda enclavelor, acesta a fost prețul plătit de basarabeni pentru slăbi-
ciunea politică a Bucureștiului. Această slăbiciune, însă, a cărei primă
victimă a fost Basarabia a fost provocată nu numai de amenințările din
afara țării, atât dinspre Est cât și dinspre Vest (în urma pactului secret
sovieto-german), dar și de asalturile extemismului intern, de stânga și de
dreapta. Ordinele date de Hitler reprezentanților săi de la București după
înăbușirea rebeliunii legionare sânt revelatorii asupra colaborării între
partidele extremismului. Hitler recomanda ambasadei să acorde sprijin
legionarilor, nu și ”marxiștilor”.
Ieri, Basarabia și-a câștigat independența prin propriile ei forțe. Semnele
de simpatie primite de la București n-au fost însoțite de acte politice pe
măsura acestei simpatii. Încât românii de peste Prut au fost siliți să se
descurce singuri. Împrejurările politice au dus la dezmembrarea impe-
riului. Dar, de doi ani încoace basarabenii au făcut pregătiri pe față, ca să
zic așa, în vederea acestei zile. După ce ani în șir au luptat să-și păstreze
limba, obiceiurile și tradițiile.
Intelectualitatea basarabeană a ținut aprinsă flacăra sentimentului na-
țional în toți acești ani. Iar poeții de dincolo de Prut, binemerită din
partea românilor pentru tot ceea ce au scris în apărarea ființei naționale.
Această literatură a rezistenței naționale trebuie integrată cât mai curând
în manualele comune de limbă română de dincoace și dincolo de Prut.
Fruntașii politici din Basarabia, proclamând independența au dezvăluit
cu remarcabilă inteligență politică sensul acestei independențe: primul
pas către reintegrarea națională. Imnul Basarabiei este ”Deșteaptă-te,
române”, ambasadorii Basarabiei vor fi ambasadorii României de din-
coace de Prut. Va trebui deci, ca basarabenii să aibă reprezentanți în Par-
lamentul de dincoace de Prut. Va trebui ca în Guvernul de la București să
își găsească loc miniștrii basarabeni, astfel încât, problemele românilor
de pe ambele maluri ale Prutului să fie rezolvate unitar.
Independența Basarabiei ne-a găsit săraci și dezbinați politic. Avem ne-
voie de un Guvern de adevărată uniune națională, care să inspire încrede-
re tuturor. Un guvern care să pună capăt abuzurilor, să stăvilească haosul
economic și care mai ales, să ne pună la adăpost de eventualele încercări
de instaurare în România a totalitarismului. Basarabenii au scos comu-
nismul în afara legii ca pe o garanție a independenței. Chișinăul a luat-o
378
înaintea Bucureștiului, ceea ce ar trebui să dea de gândit Puterii asupra
consecințelor ambiguității în atitudinea față de comunism.
Comunismul pentru românii de dincolo de Prut a fost în mai mare mă-
sură decât pentru cei de dincoace, aducătorul tragediei naționale. Comu-
nismul trebuie să dispară, cu moștenitorii săi într-ale extremismului cu
tot, din politica României. Ieri, unul dintre vorbitorii la Marea Adunare a
basarabenilor în Chișinău a urat comunismului să se odihnească în pace.
Fără ură, fără resentiment. E momentul ca reprezentanții puterii de din-
coace de Prut să spună același lucru, după ce va fi trecut comunismul în
afara legii, Bucureștiul va trebui să țină seama nu numai de stăruitoarele
îndemnuri ale opoziției unite, dar și de deciziile fruntașilor politici de la
Chișinău.”23
După cum putem observa autorul articolului pune accept
pe nedreptățile istorice prin care au trecut basarabenii și faptul că
regimul comunist a fost mult mai dur decât în România. Atrăgând
atenția românilor de pe ambele maluri ale Prutului că, în circum-
stanțele create „Avem nevoie de un Guvern de adevărată uniune
națională, care să inspire încredere tuturor”, îndemn care rămâne
valabil și după 30 de ani.
Pe data de 30 august 1991, Mircea Carp prelua în emisiunea
sa o știre de la Chișinău prin care relata despre adresarea președin-
telui Mircea Snegur către locuitorii raioanelor din stânga Nistrului
privind provocările separatiste:
„Agenția Moldova Press transmite un apel al președintelui Republicii
Moldova, Mircea Snegur, adresat populației din Transnistria. În apel se
arată că ignorând realitatea, unii lideri din Transnistria propagă separa-
tismul, seamănă în rândurile populației și neîncredere în Constituția și
conducerea Republicii Moldova. Poporul și-a ales definitiv calea votând
pentru independență, relevă apelul președintelui Snegur. El cheamă po-
pulația din Transnistria să nu se lase atrasă în acțiuni anticonstituționale,
să ignore apelurile liderilor separatiști. Numai unind toate forțele demo-
cratice, împreună cu toții, moldoveni, ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari,
vom reuși să asigurăm independența și progresul Republicii Moldova se
conchide în apelul președintelui Mircea Snegur.”24
Societatea moldovenească s-a confruntat cu mișcările secesi-
oniste încă din 1990, chiar dacă M. Gorbaciov semnase un decret
prin care asigura integritatea teritorială a Republicii Moldova.
23
Broadcast Records, Box-4243: Romanian Broadcasting Department, Title: Program
Article of the Day & International Press Review no. 75B, Air Date: August 30, 1991.
24
Broadcast Records, Box-4243: Romanian Broadcasting Department, Title: Political
379
Odată cu Declarația de Independență curentul separatist s-a accen-
tuat și mai mult. Din aceste considerente conducătorii tânărului stat
încercau să calmeze spiritele și să îndemne locuitorii să-și unifice
eforturile în construcția unui stat independent și democratic.
Concluzii
Din cele relatate mai sus putem observa că, anul 1991 este,
incontestabil, anul schimbării pentru spațiul sovietic, deoarece
transformările demarate în anii ’80 ai sec. XX s-au soldat cu
dezagregarea URSS și apariția unor noi state independente.
Anul 1991, cu siguranță, poate fi considerat o continuare a ceea
ce a fost 1989 pentru Europa Centrală și de Est, care a schimbat
milioane de destine. Chiar dacă nu a existat inițial un proiect al
reconstrucției, evenimentele din 1989-1991 au pus bazele socie-
tăților democratice contemporane, înlocuind regimurile totalitar
comuniste cu cele democratice.
Când Lech Wałęsa a fost întrebat, în 1990, despre impactul
Europei Libere asupra societății poloneze, el a răspuns retoric:
„Is it Sun important for the Earth?” („Este Soarele important pen-
tru Pământ?”). În aceeași ordine de idei a fost și afirmația din
28 august 1991 a președintelui Mircea Snegur privind importanța
Europei Libere pentru societatea moldovenească atât în perioada
sovietică, cât și în perioada de emancipare națională și obținere a
independenței ”Aș dori să subliniez, spre informarea tuturor jurna-
liștilor de aici, eforturile dumneavoastră (RFE/RL) de a menține un
flux permanent de informații din Moldova către lumea exterioară.”
Experții consideră că înființarea posturilor de radio Europa
Liberă și Libertatea a fost cea mai inspirată acțiune de politică
externă a Statelor Unite în Europa de Răsărit, care a avut un im-
pact larg asupra statelor totalitare. Astfel, în perioada Războiului
Rece, Europa Liberă / Radio Libertatea, de rând cu alte posturi
occidentale de radio, au devenit parte a confruntării dintre cele
două blocuri politice și militare, iar fenomenul a fost definit drept
„războiul undelor”. Radio Europa Liberă / Radio Libertatea și-au
adus contribuția directă la promovarea libertății, a democrației,
la apărarea drepturilor omului și, în final, la căderea regimurilor
totalitare.
Program no. 103 B, Air Date: August 30, 1991.
380
Abstract: Based on documents from the Hoover Archive,
Stanford, USA, the article discusses how Radio Free Europe /
Radio Liberty presented the Declaration of Independence of the
Republic of Moldova on August 27, 1991. In the introductory part,
there is a short historical presentation of the events that led to the
disintegration of the USSR and the independence of the union re-
publics. The second part highlights various reports from the micro-
phone of Free Europe on the path to independence of the Republic
of Moldova, comments on the statements of some leaders in Chi-
sinau, the echo of the Declaration of Independence in international
media, reactions of Romanians everywhere and some opinions on
the prospects of the young state. The conclusions stated the role of
RFE / RL in informing the world about the situation in the USSR,
respectively in the Republic of Moldova and the contribution of
this radio station to the promotion of freedom, democracy and the
defense of human rights.
Keywords: Republic of Moldova, Declaration of Indepen-

dence, Radio Free Europe, 1991.
27 august 1991. Parlamentul de la Chișinău proclamă Independența

Republicii Moldova.
381
Profesori de la Universitatea de Stat
de Medicină și Farmacie „Nicolae
Testemițanu” în Parlamentul Independenței
Ion Valer XENOFONTOV,
doctor în istorie, Facultatea de Istorie și Filosofie,
Absolvent al Facultății de Istorie și

Filosofie a Universității de Stat din Moldova.
Doctor în istorie. Domenii de preocupare ști-
ințifică: istoria religiei, istoria militară, isto-
ria științei și educației, studii de istorie orală,
mentalități colective, izvoare istorice. Lucrări
publicate: Războiul din Afghanistan în me-
moria participanților din Republica Moldova
(1979–1989). Realitate istorică și imaginar
social, Iași, Lumen, 2010, 544 p.; Războiul
sovieto-afghan. Studiu de istorie verbală.
Percepţii. Documente, Iași, Lumen, 2011,
549 p.; Complexul monahal Japca. Istorie
și spiritualitate. Iași, Lumen, 2015, 487 p.;
Enciclopedia curiozităților. Trecut și prezent. Vol. I, Iași, Lumen, 2016, 210 p.;
Vol. II, Iași, Lumen, 2019, 267 p.
**********
În contextul mișcării de eliberare națională de la sfârșitul

anilor 1980, profesorii și studenții din instituțiile de învățământ
superior din RSS Moldovenească1, inclusiv cei de la Institutul de
Stat de Medicină din Chișinău (infra: ISMC), au fost printre cei mai
mari susținători ai revenirii la valorile naționale, ai recunoașterii
limbii române în calitate de limbă oficială. Acest fapt s-a datorat,
în mare parte, activității intense generate încă în anii 1960 de Ni-
colae Testemițanu, rectorul ISMC (1959–1963), ministrul Ocrotirii
Sănătății a RSSM (1963–1968), acuzat de manifestări naționaliste,
de promovarea cadrelor naționale, de introducerea limbii române în
1
Vezi Elena Negru, Gheorghe Negru, „Perestroika”și misiunea specială a PCM
(1986–1989), În: Destin românesc. Revistă de istorie și cultură, serie nouă, nr. 1 (95),
2016, pp. 50-63.
382
activitatea didactică, ulterior persecutat ideologic și nedreptățit de
autorități. Or această activitate de bătaie lungă a dat rezultate sem-
nificative în timp2. Nicolae Testemițanu, șeful Catedrei de sănătate
publică, a fost profesorul îndrăgit și exemplu de cetățean cu înalt
spirit patriotic, cel care a lăsat amprente substanțiale în formarea
de caractere a generațiilor de medici, inclusiv a viitorilor membri ai
Parlamentului Republicii Moldova. Eugen Popuşoi, discipolul fidel
al rectorului patriot avea să menționeze: „Profesorul N. Testemiţanu
a întruchipat în sine înţelepciunea lui Hipocrate, amploarea intere-
selor lui Galenus, temeinicia lui Avicena, fermitatea lui Pirogov,
iniţiativa lui Botkin şi umanismul lui Cehov”3.
Având la bază o experiență militantă în viața social-politică,
cadrele didactice de la Universitatea de Stat de Medicină și Farma-
cie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova (infra: USMF
„Nicolae Testemițanu”), inclusiv cei de la catedra unde a activat
N. Testemițanu, au participat activ la evenimentele majore de for-
mare a statului independent Republica Moldova.
Din componența primului Parlament al Republicii Moldova
(1990–1994) au făcut parte șase profesori universitari, cadre di-
dactice la USMF „Nicolae Testemițanu”. Este vorba de Ion Prisă-
caru (1935–1996), Eugen Popușoi (1956–2001), Dumitru Noroc
(1933–2020), Anton Spânu (1935–2008), Aurel Saulea, Mihail
Popovici4. De menționat că în instituția legislativă de la Chișinău,
uneori se constituiau alianțe profesionale în care se accentua că a
fost „înaintată o propunere concretă [din numele] medicilor” sau
„propunerea deputatului.., pe care noi, medicii, o susținem”5.
2
Ion Valer Xenofontov, „Problema naţională” la Institutul de Stat de Medicină din
Chișinău, În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală
şi Arheologie, ediţia a 7-a, 4 iunie 2021: dedicată aniversării a 10-a de la fondarea
Centrului Studii interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Chișinău-Oradea: Program. Re-
zumatele comunicărilor / Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi
Filosofie; editor: Aurel Zanoci; comitetul organizatoric: Aurel Zanoci [et al.], Chişi-
nău, CEP USM, 2021, pp. 79-80.
3
Gh. Baciu, Eugen Popuşoi – medic, pedagog şi savant talentat, În: Analele
Ştiinţifice ale USMF „N. Testemiţanu”. nr. 2 (12), 2011, p. 10.
4
Declarația de Independență a Republicii Moldova [inclusiv lista deputaților care
au semnat documentul], În: Sfatul Țării. Cotidian al Parlamentului Republicii Moldo-
va, nr. 151-152, 28 august 1991, pp. 3-4; Enciclopedia „Oamenii Moldovei”. Volumul
I. Președinți, prim-miniștri, președinții Parlamentului, miniștri, deputați (1991–2017),
Chișinău, Tipografia Centrală, 2017, p. 161.
5
Vezi Gheorghe E. Cojocaru, Ieșirea din URSS. Republica Moldova. Dezbateri par-
lamentare (1990–1991), București, Editura Institutului de Științe Politice și Relații
Internaționale, București, 2011, doc. nr. 8, p. 90.
383
În contuare vom prezenta câteva repere biografice ale ca-
drelor didactice de la USMF „Nicolae Testemițanu” cu accente în
viața parlamentară din anii 1990–1994.
Profesorul universitar, doctor habilitat în medicină (1977) Ion
Prisăcaru face parte din generaţia a doua de specialişti autohtoni
pregătiți în unica instituție de învățământ superior în domeniul me-
dicinei din RSS Moldovenească, ISMC. Este autor a peste 200 de
lucrări științifice, inclusiv opt monografii, conducător/consultant
științific a 12 teze de doctor si doctor habilitat în științe medicale,
distins cu titlul Onorific Om Emerit (1989). A fost şef al Catedrei
de medicina socială și organizarea ocrotirii sănătății a Facultății de
Perfecționare a Medicilor (1982–1996)6. Îi sunt atribuite următoa-
rele cuvinte: „Medicul este întotdeauna pedagog deoarece promo-
vează educaţia pentru sănătate, atât a omului sănătos, cât şi a celui
bolnav” 7. Colegii de la catedră, care au pregătit o schiță biografică
referitoare la fostul lor șef avea să specifice că „Datorită calităților
sale de pedagog, savant, organizator a fost ales deputat în primul
parlament democratic”8. În iunie 1989, Ion Prisăcaru făcea parte
din prezidiul Ligii Medicilor din Moldova9. A candidat pentru
funcția de deputat în Circumscripția nr. 55 din or. Chișinău. A de-
ținut funcția de președinte al Comisiei pentru problemele ocrotirii
sănătății și asistenței sociale10. Și-a adus aportul la trasarea liniilor
strategice de dezvoltare a sistemului de sănătate, inclusiv elabora-
rea legislaţiei şi materialelor directive necesare pentru tranzacţia la
6
Gheorghe Baciu, Profesorii universitari, absolvenți ai USFM „Nicolae Testemița-
nu”, Chișinău, [S. n.], 2012, p. 137; Valerian Gherman, Ion Prisăcaru, În: Chișinău:
Enciclopedie, Chișinău, Museum, 1997, pp. 388-389; Dumitru Tintiuc, Ion Prisăcaru
– 80 de ani de la naștere, În: Curierul Medical, nr. 1 (58), 2015, p. 81; Maria Ciobanu,
Ion Prisăcaru (1935–1996), În: Calendar Naţional 2020. Biblioteca Naţională a Re-
publicii Moldova, Chișinău, 2019, pp. 72-73.
7
D. Tintiuc, I. Grosu, M. Raevschi, Elena Raevschi, Mariana Pronoza, Inesa Zabri-
an, Ion Prisăcaru – emerit savant, pedagog și om de stat, În: Analele Ştiinţifice ale
USMF „N. Testemiţanu”, 2010, nr. 2 (11), p. 5.
8
Ibidem, p. 6
9
Igor Caşu, Igor Şarov (ed.), Republica Moldova de la perestroikă la independenţă
1989-1991 = The Republicof Moldova from Perestroika to Independence 1989-1991
= Республика Молдова отперестройки к независимости 1989-1991 : Documente
secrete din arhiva CC al PCM , Chișinău, Cartdidact, 2011, doc. 59, p. 125.
10
Enciclopedia „Oamenii Moldovei”. Volumul I. Președinți, prim-miniștri, preșe-
dinții Parlamentului, miniștri, deputați (1991–2017), Chișinău, Tipografia Centrală,
2017, p. 162.
384
asigurarea socială a sănătăţii din Republica Moldova11. La ședința
Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova din 26 august 1991,
Ion Prisăcaru a prezentat o analiză a contextului în care se discuta
declarația de independență a Republicii Moldova, referindu-se la
trecutul, prezentul, dar și viitorul noului stat independent, format
pe ruinele Uniunii Sovietice: „Eu nu-s istoric, dar în Declarația
de independență, sunt ferm convins, că istoria reflectă adevărul,
adevărul e mai presus decât toate celelalte valori și nu trebuie noi
la acest moment de însemnătate, de mare importanță istorică, să
începem iar cum ne-am învățat toată viața, să începem să înșelăm
opinia publică, să nu reflectăm adevărul. Ce vrem noi? Noi vrem
liberate, vrem să devenim stat independent la etapa actuală, să
ieșim și din Rusia, și din România. Dar asta nu înseamnă că noi
prin acest act să închidem ușile, să închidem toate posibilitățile
prin acest adevăr, că noi suntem o parte a României după aceia să
nu poată fi realizată”12. În privința situației celor doua state româ-
nești, deputatul a făcut paralele istorice, marcând și perspectivele
europene, dar și pericolul de neglijare a realităților istorice: „Noi
am declarat două state române independente alături. Vor ființa
atâta, cât vor ființa două state germane, două Coree. Dar mai târziu
sau mai devreme ele se vor uni, reprezentând comunitatea statelor
europene”. Profesorul Ion Prisăcaru a atenționat asupra „decapită-
rii” noului stat, considerent ce va marca negativ viitoarele genera-
ții, inclusiv din perimetrul securității sănătății publice: „Dacă noi
acest adevăr îl scoatem din preambul, atunci reiese că noi ne-am
declarat cu hotarele existente și la revedere, mare și munte. Baza
de creație și de recreație și de păstrare a sănătății populației. Și
urmașilor le vom lăsa ușile și ferestrele închise și după aceea ei or
să trebuiască să revină la început și să anuleze această declarație a
noastră, fără acest preambul care reflectă adevărul”13.
Profesorul universitar, doctor habilitat în medicină (1986),
membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2000),
președinte al Federației Republicane de Arte Marțiale, Președinte
11
D. Tintiuc, I. Grosu, M. Raevschi, Elena Raevschi, Mariana Pronoza, Inesa Zabri-
an, op. cit., p. 8.
12
Vezi Gheorghe E. Cojocaru, Ieșirea din URSS. Republica Moldova. Dezbateri par-
lamentare (1990–1991), București, Editura Institutului de Științe Politice și Relații
Internaționale, București, 2011, doc. nr. 25, p. 430.
13
Ibidem, p. 431
385
al Asociației Istoricilor Medicinei, cofondator al Muzeul de Isto-
rie al ISMC Eugen Popușoi a făcut parte din cohorta tineretului
revoltător şi talentat din anii 1960, evidenţiindu-se prin erudiţie,
sociabilitate şi patriotism. A elaborat 438 de lucrări ştiinţifi-
co-didactice şi metodice, inclusiv 25 de monografii. Conducător/
consulat științific a trei teze de doctor habilitat şi 15 de doctor în
ştiinţe medicale14. În funcția de decan al Facultății de Pediatrie
(1987–2001) profesorul Eugen Popușoi a participat activ la viața
socială a Republicii Moldova. A candidat pentru funcția de deputat
în Circumscripția nr. 16 din or. Chișinău. A fost membru al Comi-
siei pentru problemele ocrotirii sănătății și asistenței sociale15. În
calitate de deputat al Parlamentului independenței a promovat legi
în domeniul medicinii și farmaceuticii, cu impact pozitiv asupra
ramurii în cauză. Profilul lui Eugen Popușoi în calitate de pedagog
și om de stat este relevant în următoarea portretizare: „a promovat
lumea spirituală, progresul şi umanismul timpului său. A fost un
exemplu bun de urmat, un adevărat patriot şi intelectual înnăscut.
El tolera orice formă de discuţie, însă devenea principial şi ferm
când discuta problema plaiului natal şi destinul poporului din care
făcea parte. Pretutindeni se evidenţia ca un orator-tribun, înzestrat
cu enorm bagaj informaţional, nu numai în domeniul medicinii,
de aceea el inconştient îi uimea pe convorbitori prin cunoştinţele
sale multidimensionale, permanent aflându-se în centrul atenţiei
publicului”16.
Dumitru Noroc (1933–2020) a fost conferenţiar universitar
la Catedra de sănătate publică şi management a USMF „Nicolae
Testemiţanu” (1980–2020). Este autor a cca 60 de lucrări ştiin-
ţifice. Medic-şef la Spitalului Clinic Municipal nr. 4 pe care l-a
14
Arhiva Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. I. 2,
D. 1436, ff. 71-72; Gh. Baciu, Eugen Popuşoi – medic, pedagog şi savant talentat, În:
Analele Ştiinţifice ale USMF „N. Testemiţanu”, nr. 2(12), 2011, p. 9-11; Gheorghe
Ghidirim, Academicianul Eugen Popușoi – primus inter rares, În: Akademos. Revistă
de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 3, 2016, pp. 155-157; Demir Dragnev, Constan-
tin Manolache, Ion Valer Xenotontov, Academia de Științe a Moldovei: evoluție, insti-
tuționalizare, personalități (1946-1961-2021). Album enciclopedic / Coord.: Liliana
Condraticova, Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”, Chișinău, 2021, p. 137.
15
Enciclopedia „Oamenii Moldovei”. Volumul I. Președinți, prim-miniștri, preșe-
dinții Parlamentului, miniștri, deputați (1991–2017), Chișinău, Tipografia Centrală,
2017, p. 161.
16
Gh. Baciu, Eugen Popuşoi.., pp. 10-11.
386
condus timp de 40 de ani (1971–2011)17. A candidat pentru funcția
de deputat în Circumscripția nr. 56 din or. Chișinău. A fost mem-
bru al Comisiei pentru problemele ocrotirii sănătății și asistenței
sociale18. Experiența de a comunica cu electoratul a transmis-o
tinerilor în cadrul campaniei electorale din anul 2020, promovând
conceptul de piramidă, militând pentru o mișcare în susținerea
schimbării. „Le-a explicat oamenilor de ce trebuie să participe la
alegeri, după care i-a îndrumat cum anume ar trebui să voteze. A
vorbit deopotrivă cu tineri și bătrâni, cerându-le ca ei, la rândul lor,
să vorbească și să-i convingă pe alții. Fiecare avea sarcina sa de
la Dumitru Noroc – să vorbească foarte clar cu 5–10 oameni din
mahala, din sat, de la locul de muncă”19.
Profesorul universitar (1980), doctor habilitat (1980) Anton
Spânu a fost șeful Catedrei de chirurgie (1986)20. A candidat pentru
funcția de deputat în Circumscripția nr. 290 din raionul Râșcani.
A fost membru al Comisiei pentru problemele ocrotirii sănătății
și asistenței sociale21. Alexandru Moșanu, președinte al Parlamen-
tului Republicii Moldova, a specificat faptul că „Un rol major în
biografia patriotului Anton Spânu l-a avut activitatea politică, care
a inclus participarea activă la mișcarea de eliberare națională, la
semnarea Declarației de independență, a a educat, prin acțiuni și
decizii, spiritul demnității naționale”22.
Profesorul universitar Aurel Saulea, membru corespondent al
Academiei de Ştiinţe Medicale din România, este autor a peste 200
de lucrări ştiinţifico-didactice, conducător științific a șase teze de
doctor şi două de doctor habilitat în ştiinţe medicale. A fost şef al
Catedrei de medicină sportivă şi reabilitare medicală, transformată
17
Gheorghe Baciu, Promoţia XVIII la 50 de ani (1957–1963), Chișinău, S.n., 2013,
pp. 88-89.
18
Enciclopedia „Oamenii Moldovei”. Volumul I.., p. 152.
19
Aneta Grosu, In memoriam Dumitru Noroc, deputat al Primului Parlament, Di-
sponibil: https://www.zdg.md/stiri/in-memoriam-dumitru-noroc-deputat-al-primu-
lui-parlament-profesor-universitar-i-autor-zdg-infarct-a-murit-de-bucurie/ (accesat:
12.08.2021).
20
Romeo Scerbina, Gheorghe Ghidirim, File de istorie a chirurgiei basarabene
postbelice, În: Chirurgia, București, 115 (Supplement 1), 2020, pp. 120-121.
21
22
Dezvelirea basoreliefului în memoria profesorului Anton Spînu, Disponibil: htt-
ps://usmf.md/en/node/11326 (accesat: 10.08.2021).
387
ulterior în Catedra de fiziologie umană şi reabilitare medicală23. A
candidat pentru funcția de deputat în Circumscripția nr. 147 din rn.
Glodeni. A fost membru al Comisiei pentru problemele ocrotirii
sănătății și asistenței sociale24. În 1992, concomitent cu funcția de
deputat, Aurel Saulea a fost numit director al Centrului Naţional
de Reabilitare Medico-socială al Ministerului Muncii şi Protecţiei
sociale. În această funcție a coordonat cercetări în domeniul esti-
mării calităţii vieţii oamenilor aflați la senectute din spaţiul rural
şi urban. Pe baza acestor cercetări în domeniul gerontologiei s-au
format mecanismele necesare de protecţie a persoanelor în etate
din Republica Moldova. Acad. Ion Ababii, rectorul USMF „Nico-
lae Testemițanu” (1994–2019) menționa faptul că „Aurel Saulea
este un om al timpului şi participă activ în viaţa societăţii civice
din Republica Moldova, activând în calitate de deputat în primul
Parlament al Republicii Moldova, care a declarat Independenţa”25.
Profesorul Mihail Popovici, membru titular al Academiei
de Științe a Moldovei (2007), fondatorul Școlii de cardiologie
din Republica Moldova, autor a peste 600 de lucrări ştiinţifice, a
candidat pentru funcția de deputat în Circumscripția nr. 198 din rn
Camenca, fiind membru al Comisiei parlamentare pentru ocrotirea
sănătății și asistență socială. În calitate de deputat, profesorul uni-
versitar M. Popovici a contribuit la „elaborarea proiectului legii
de asigurări în medicină, proiect care a fost introdus în practică și
în prezent funcționează la parametrii stipulați. Este prima și cea
mai solidă reformă economică și socială din cadrul medicinei”26.
Într-un interviu pe care ni l-a oferit, profesorul Mihail Popovici
menționează că „lumea credea medicilor fiindcă… era o pătură
a societății care nu era hapsână. De aceea lumea îi stima și… au
ajuns în forul legislativ, grație specialității”. Votant al Declarației
de Independență a Republicii Moldova, fostul deputat ne-a men-
ționat: „nu credeam că vom ajunge la ceea ce s-a ajuns, știam că
23
Ion Ababii, Aurel Saulea: 70 de ani, În: Curierul Medical, vol. 329, nr. 5, 2012,
p. 81.
24
25
Ion Ababii, Aurel Saulea.., p. 81.
26
Gheorghe Ghidirim, Un om ce a făptuit totul temeinic și durabil (în loc de prefață),
În: Academician Mihail Popovici: Biobibliografie /resp. de ed.: Ion Valer Xenofontov;
bibliogr.: Janna Nikolaeva, Lidia Zasaviţchi, Chişinău, Biblioteca Ştiinţifică (Institut)
„Andrei Lupan”, 2018, p. 9.
388
poate să fie rău, greu, să existe multe obstacole, dar nicidecum nu
puteam prognoza o atât de nefericită evoluție a evenimentelor, din
păcate”27.
La 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova, convo-
cat în ședință extraordinară la solicitarea Marii Adunări Naționale,
a adoptat, cu 277 de voturi sau 74 la sută din numărul total al
deputaților, textul Declarației de Independență a Republicii Mol-
dova. Printre semnatarii Declarației de Independență au fost și
personalitățile evocate supra. Ziua de 27 august a fost declarată
Zi a Independenţei şi sărbătoare naţională . Documentul original a
fost distrus în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009. Ulterior, o
parte din deputații primului Parlament al Independenței, inclusiv
profesorii universitari evocați în studiul de față (evident, cei rămă-
și în viață) l-au semnat din nou, în mod simbolic.
Prin urmare, constatăm faptul că profesorii universitari din
domeniul medicinei, membri ai Parlamentului Independenței,
personalități marcante în domeniu, au avut o pronunțată atitudi-
ne civică, bună pregătire intelectuală, formați în spiritul patriotic
al rectorului N. Testemițanu. Bucurându-se de un larg prestigiu
social, aceștia au constituit o contrapunere reală pentru forțele
conservatoare din instituția legislativă.
De specificat că, unul din laitmotivele USMF „Nicolae Tes-
temițanu”, aflat în conexiune directă cu istoria înaltului for științi-
fico-educativ și prezentat în forurile administrative ale instituției,
rezidă în „pregătirea multilaterală a viitorilor medici şi farmacişti
nu numai ca specialişti de performanţă într-un anumit domeniu al
medicinei, cu diploma uşor echivalată în alte ţări ale lumii, dar şi
ca intelectuali-patrioţi, cu alese sentimente de dragoste şi compa-
siune faţă de om şi popor, receptivi la problemele şi durerile lor28 .
27
Interviu realizat de Ion Valer Xenofontov cu academicianul Mihail Popovici la 4
ianuarie 2018.
28
Arhiva curentă a Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”. Darea de seamă a rec-
torului din 18 octombrie 2000 pentru anii 1999–2000, f. 1.
389
Medici, profesori universitari, deputați în Parlamentul Repu-
blicii Moldova, în ziua declarării independenței de stat. Chișinău,
27 august 1991. De la stânga la dreapta: Aurel Saulea, Gheorghe
Ghidirim (deputat în Sovietul Suprem al URSS; ministrul Sănătății
al Republicii Moldova, 1990–1994), Eugen Popușoi, Mihail Popo-
vici. Sursă: arhiva privată a acad. Mihail Popovici.
************
Abstract: In the study, it makes a historical retrospective of
the activity of teachers from the State University of Medicine and
Pharmacy „Nicolae Testemitanu” from the Republic of Moldova
in the Parliament of Independence. It analyzes the historical con-
text of formation of the respective personalities, the civic position
regarding the proclamation of state independence, the perspectives
of the new independent state, the expectations, but also the illusi-
ons of the legislators.
Keywords: university professors, doctors, deputies, inde-
pendence, Parliament, Republic of Moldova.
390
III. Sincopele Independenței
Negocieri de pe poziții de forță
391
„Diplomația populară” – în acțiune
Curge Prutul între țări române ...
392
Asasinarea independenței sau
Independență de scurtă durată
(Republica Moldova de la ieșirea
din componența URSS până la aderarea ei la CSI)
Valeriu SAHARNEANU,
ziarist, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Jurnalist. Președinte al Uniunii

Jurnaliștilor din Republica Moldova
(1997-2011).
Născut la 3 august 1952.
Absolvent al Facultății de Filologie,
Secția Jurnalism, a Universității de Stat
din Moldova (1975). Studii postuni-
versitare – Școala superioară de polito-
logie, Facultatea Jurnalism din Sankt-
Petersburg (Leningrad), (1987-1989)
Redactor inferior, redactor, redactor superior, sef de secție, Redacția te-
le-radio-informație a Comitetului de Stat pentru televiziune și radiodifuziune a
RSS Moldovenești. Redactor-șef a Redacției Actualități, programul „Mesager”
a Televiziunii Naționale a Republicii Moldova (1989-1994). În reportajele,
interviurile, emisiunile, filmele produse a reflectat principalele evenimente
ale Mișcării de renaștere națională a românilor din spațiul basarabean: Marile
Adunări Naționale (1989, 1990, 1991), demonstrațiile și grevele de protest,
procesul de disoluție a URSS, conflictele provocate de serviciile secrete în estul
și sudul Republicii Moldova, rezistența din timpul puciului de la Moscova (au-
gust 1991), proclamarea Independenței Republicii Moldova (27 august 1991).
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2011-2014). Vicepreședinte
al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și
mass media.
Distincții: Jurnalist emerit al Republicii Moldova (1991), Om Emerit
(1991), ordinul Pentru Merit, grad Comandor, România (2000), Ordinul
Republicii (2009).
***********
Probabil că titlul pe care organizatorii acestei minunate
conferințe l-au atribuit intervenției mele este cel mai radical, fiind
vorba de nimic altceva, decât de „asasinarea Independenței sau
Independența de scurtă durată”, ceea ce presupune că la scurt timp
393
de la proclamare, această independență a și fost suprimată. La
rândul meu, presupun că organizatorii au urmărit o retrospectivă
a mea, publicată anul trecut și la începutul anului acesta în câteva
numere ale revistei „Limba Română” la sugestia redactorului șef și
prietenului Al. Bantoș. Eseul se numește „Nu trageți în Mesagerul
care vă aduce vestea libertății” și a fost dedicat împlinirii a treizeci
de ani de la fondarea la Televiziunea Națională, a programului
informativ „Mesager”. Acolo, într-adevăr am expus părerea mea
subiectivă în calitate de participant, de cronicar, de martor, dar și
de victimă a acelor vremuri, despre care, iată, suntem invitați să
vorbim astăzi în Alma-mater a noastră, instituția care ne-a format
profesional și de pe băncile căreia am pornit să înfruntăm vâltoarea
nemaivăzut de turbulentă a unor evenimente care au schimbat fața
lumii, dar și a noastră. În eseul publicat în revista „Limba Română”
am afirmat că Independența de jure a Republicii Moldova institu-
ită la 27 august 1991 a durat până la 21 decembrie al aceluiași an,
ziua în care Independența a încetat de facto. Cum a încetat, apare
întrebarea? S-a consumat așa, de la sine, a sucombat din lipsă de
vitalitate intrinsecă ori a fost asasinată?
***
La mai puțin de patru luni de la întemeierea cu surle a noului
stat, presupus democratic, declararea independenței acestuia de
Uniunea Sovietică (Rusia) și de la consfințirea înaintării lui către
spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale (România), elita
politică a vremii alege să le trădeze rând pe rând pe toate. De cum
s-a văzut în vârful unui stat independent, ea uită ce a promis po-
porului, bagă sub șapte lacăte documentul fondator și renunță să
mai consulte foaia lui de parcurs. La nici patru luni de la marele
festin al ieșirii din URSS, președintele Snegur pleacă cu de la sine
mandat la Alma-Ata și leagă Republica Moldova de o altă creatură
a Rusiei, numită pompos, Comunitatea Statelor Independente, cu
capitala tot la Moscova. Asta se întâmplă la 21 decembrie 1991,
la doar nouă zile de la uciderea în apropiere de Dubăsari a patru
tineri polițiști moldoveni: Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut,
Valentin Mereniuc, Gheorghe Cașu și rănirea altor nouă. Uciderea
tinerilor compatrioți moldoveni trebuia luată ca un semn providen-
țial suprem. Jertfele chemau ca independența reală și efectivă de
394
Rusia să fie urgentată, nicidecum tărăgănată ori anulată. De frică
ori din moft, Snegur alege să treacă peste acest semn: el semnează
re-anexarea și face hatârul Moscovei, cu gândul că ar putea să o
îmbuneze. Răspunsul deplin îi vine foarte curând, la 2 martie 1992,
când un război în toată legea face ca poporul Republicii Moldova
să sângereze din nou. Războiul se termină umilitor pentru Repu-
blica Moldova: cu sute de vieți omenești pierdute, alte mii de vieți
schilodite, cetățeni refugiați, economie ruinată și teritoriu lăsat sub
ocupația partenerului de CSI. Ca batjocura să fie deplină și defini-
tivă, pacea în republica independentă este dată în supravegherea
agresorului rus.
***
După abrogarea de facto a independenței Republicii de la 27
august 1991, a urmat anularea celorlalte două obiective de princi-
piu ale statului fixate în foaia lui de parcurs: cel care vizează carac-
terul lui democratic și cel care stabilește direcția integrării acestuia
în spațiul istoric și etnic românesc (european). Procesul a fost mai
de durată, dar la fel de eficient ca și primul. Președintele Snegur
părăsește încă din toamna anului 1991 partida națională, folosește
antiromânismul în campania prezidențială din 8 decembrie, ajută
la fărâmițarea grupului parlamentar al mișcării de eliberare nați-
onală în 1992 și scoaterea reprezentanților acestuia din compo-
nența organelor de conducere a parlamentului în 1993. Tot atunci,
aderă la partidul agrarian al revanșei comuniste, motivând că este
adevăratul și cel mai de seamă reprezentant al renașterii națio-
nale și îl aduce la putere în februarie 1994. Împreună cu agentura
Moscovei, bucșită în Parlamentul-94, Snegur lucrează cu dăruire
și, cum mărturisește azi, cu entuziasm, la ducerea până la capăt a
proiectului Gorbaciov-Lukianov de îngrădire a mersului poporului
Republicii Moldova către spațiul istoric și etnic al devenirii sale
naționale: contribuie esențial crearea și legiferarea autonomiei te-
ritoriale Găgăuzia, statut și denumire respinse chiar și de Uniunea
Sovietică la vremea ei. Sudul Republicii de la 27 august 1991 este
deci zdrențuit în ultimul hal pe criterii etnice false. În procesul de
pregătire și adoptare a legii au fost ignorate obraznic standardele
în speță de drept minoritar ale Consiliului Europei care recoman-
dă instituirea în cel mai bun caz a unei autonomii culturale. Și,
ca trădarea să fie totală și definitivă, cozile de topor agrariene și
395
succesorii acestora în ale corupției politice, au amorsat în corpul
legii privind statutul juridic special al Găgăuziei o bombă cu efect
întârziat. Mai poate fi numită și bomba viitorului. Este vorba de
amendamentul care prevede că În cazul schimbării statutului
Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are
dreptul la autodeterminare externă. Cât a costat amorsarea bom-
bei nu se știe; doar se presupune. Ceea ce se știe, este că unii dintre
autorii legii au devenit oligarhi ai tranziției în consecința promo-
vării și adoptării diversiunii, proprietari de mari cariere de piatră și
de alte bunuri furate de la stat, situație ce le-a permis să-și asigure
pe viață propria independență financiară și să se auto-exileze în
case cumpărate pe Coasta de Azur a Franței, topindu-se acolo de
dorul și mila ciopârțitei de ei patrii. În concluzia acestui subcapi-
tol putem spune că dacă rătăcirea identitară, frica omenească ori
îndoctrinarea comunistă a președintelui Snegur a cântărit greu la
abrogarea pas cu pas a independenței Republicii de la 27 august
1991, apoi corupția politică sistemică concepută în relația lui cu
Partidul Democrat Agrarian a făcut să fie anulate toate tentativele,
de atunci și ulterioare ale poporului, de a dezvolta un stat cu o
democrație funcțională și de a înainta efectiv și cu folos pentru
cetățeni în direcția apropierii de România și Uniunea Europeană.
***
Republica lui 27 august 1991 a rezistat câteva luni. Organele
ei sufletești vitale - Independența, Democrația și Vectorul geopo-
litic românesc -, fixate pe hârtia documentului ei fondator, au fost
extirpate metodic. Organele vitale au fost vândute pe 30 de arginți
în rețeaua traficului geopolitic. Ca să i se piardă și urma, în aprilie
2009 i s-a dat foc și hârtiei. Statul mafiot al marii corupții își anun-
ța triumful. Acesta dăinuie și astăzi, cocoțat pe mormântul Repu-
blicii de la 27 august 1991... Mesagerul a rezistat puțin mai mult.
Durata vieții lui este cunoscută în date concrete: 1 iulie 1990 – 23
februarie 1994, deși o emisiune cu această denumire mai poate fi
găsită și azi în grila Companiei de Stat Teleradio Moldova. Dar
este altceva. Despre cum s-a născut și cum a trăit un an și jumătate
se poate deduce din cele scrise pentru revista „Limba Româna”.
Descrierea se oprește la anul 1991, dar a urmat anul de război 1992,
apoi anul de recesiune politică 1993. Către începutul anului 1994,
traficanții independenței, democrației și a vectorului geopolitic au
396
fost speriați de faptul că cel care a adus poporului vestea libertății
nu se conformează noilor realități. Mesagerul continua să anunțe
poporul cine este cine în stat: cine minte, cine fură, cine trafichează
interesul național, cine trădează, însușește, risipește banul public...
Nomenclatura sovietică revanșardă era nedumerită. Ea omorâseră
relativ ușor Republica de la 27 august 1991 și se împiedica dureros
de o reminiscență a defunctului stat – o emisiune de televiziune
bine cotată la public. Fiindcă alegerile din 27 februarie 1994 trebu-
iau să fie câștigate cu orice preț și de la ele încolo, statul trebuia să
îi aparțină în întregime și cu tot cu opinia publica, elita decidentă
de atunci, ucigașa primei Republici, a pus la cale două atentate.
Unul fizic, care viza eliminarea redactorului-șef, și altul instituțio-
nal, care viza lichidarea Radioteleviziunii Naționale, motiv juridic
în vederea reorganizării redacției Mesagerului. Primul atentat s-a
produs în noaptea de 23 spre 24 februarie; cel de-al doilea – la 11
martie. Între cele două atentate avu loc un al treilea: atacată obraz-
nic a fost suveranitatea votului cetățenesc, fraudându-se masiv ale-
gerile parlamentare din 27 februarie 1994. Atacul de noapte asupra
redactorului șef a fost dur, la limita lichidării lui fizice. Atacul de
zi a venit dinspre președintele Snegur, folosit de agrarieni pe post
de sculă și a vizat instituția. Decretul nr. 63 din 11 martie 1994
ordona lichidarea Radioteleviziunii Naționale și crearea în locul
ei a Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”. Decretul prevedea
disponibilizarea generală a salariaților. Reangajarea se anunța în
bază de concurs, iar responsabil de acest proces se anunța același
A. Usatîi, omul nomenclaturii revanșarde. Trierea a durat câteva
luni. Criteriul de bază a reangajării era loialitatea politică față de
noul regim. „Concursul” l-au trecut cu succes majoritatea foști-
lor colaboratori ai Radioteleviziunii. În afară de câteva persoane
responsabile de politica editorială a Redacției Actualități TV,
între care redactorul ei șef, dar și directorul general al televizi-
unii, Constantin Pârțac. Șochează cinismul cu care președintele
despuiatei republici își motivează în preambulul decretului atacul
instituțional: lichidarea a fost făcută, citez din corpul decretului,
„în scopul asigurării caracterului obiectiv al informațiilor, exclu-
derii pericolului monopolizării radioului și a televiziunii de către
partide... asigurării activității eficiente... pe principii democratice
în interesul statului și al societății”.
397
Ușor de mână la stricat lucruri fundamentale a mai fost pri-
mul președinte. Atât de ușor, încât am putea vorbi mai degrabă
de stricăciuni fundamentale, care iată, durează decenii. La zece
ani distanță, în 2004, în același scop al „asigurării caracterului
obiectiv al informațiilor și... excluderii pericolului monopolizării
radioului și televiziunii de către partide”, președintele comunist
Voronin vine cu alt decret de lichidare și reorganizare. Se mai face
o triere, se cer alte făgăduințe de loialitate.
***
Timpul trece vertiginos, dar în Republica Moldova el parcă
a pierdut sensul – curge îndărăt, înapoi în Uniunea Sovietică. Pe
ecrane în fiecare seară apare un anti-Mesager. În el, un anti-preșe-
dinte vorbește despre anti-independență, despre anti-democrație și
anti-idealuri naționale, mai precis – despre idealuri anti-naționale,
corupții vorbesc de moralitate, ticăloșii - de onestitate, trădătorii
– de devotament și arată cum hoții fac legile în Parlament. Știrile
laudă strâmbătura și elogiază impostura. Bătută la cap de masa lor
ștearsă și fadă, marele public a și uitat că ultima știre real-poziti-
vă i-a fost furnizată de pe ecrane în Mesagerul autentic, ediția lui
specială, difuzata în îndepărtata deja zi de 27 august 1991. A fost
știrea senzațională cu răsunet mondial despre ieșirea Republicii
Moldova din componența Uniunii Sovietice.
Biata Republică de la 27 august...! A avut durata de viață a
unei efemere libelule: a trăit și ea o singură zi. De cum s-a născut
în dimineața însorită a acelei minunate zile de august din speranța
milioanelor de moldoveni la împlinirea visului de unitate națională
și la o viață liberă, mai bună, a roit apoi în adunări și hore eufori-
ce în Marea Piață, stârnind talazuri jubilatoare în mijloc de zi, tot
așa, a prins a-și strânge aripile și a-și pierde vigoarea la venirea
apusului, idem cu plecarea pe la casele lor a oamenilor. În chiar
prima noapte de după ziua serbării, servanții cu stagiu în științe
comuniste s-au și pus deja pe lucru, imitând înfrumusețarea jin-
duitei Republici, dar, de fapt, mutilând-o. Chiar în ziua a doua de
după cea a nașterii și jubilării, acești servanți – ofertanții politici ai
momentului – le-au propus moldovenilor chipul transformat peste
noapte și ascuns sub mantia Declarației de Independență a unei
republici-mutant, controlată de ei, a cărei slăbiciune ereditară era
tocmai alergia acută la substanța de fond a Declarației.
398
Pentru a înțelege evoluția de mai departe a lucrurilor, dar și
unele secvențe mai puțin clare ale trecutului, această substanță tre-
buie numită în formula ei exactă. Numele ei este adevărul istoric
în stare pură despre românitatea Republicii de la 27 august 1991,
românitate impregnată pentru totdeauna în actul ei de naștere. Este
o întreagă istorie a modului în care, sub imperiul acestui frison
alergic al protagoniștilor republicii-mutant, a fost organizată pân-
gărirea sistematică, apoi distrugerea fizică, prin ardere, a Declara-
ției de Independență, cu circa douăzeci de ani mai târziu. Faptul că
niciunul dintre regimurile comunistoide ale republicii-mutant nu a
îndrăznit deschis anularea ori revizuirea de fond a Declarației nu
înseamnă că ele nu și-au dorit asta. Incinerarea cu tot cu Parlament
a originalului Declarației și lipsa unei anchete de cercetare penală
în acest caz ieșit din comun, este o mărturie în sine a acestui fapt.
Anularea, revizuirea în esență ori rescrierea, în cu totul alt sistem
de coordonate, a Declarației, era o chestiune de timp, iar regimul
Dodon a și făcut prima probă în anul 2020. În drum spre acest
obiectiv monstruos, republica-mutant a trebuit mai întâi să lichide-
ze emanațiile-simbol și emanațiile-instituții care generau emoții și
îndemnau la acțiuni în spiritul Declarației de Independență, amin-
teau periculos, pentru mutanți, de existența adevăratei Republici,
cea de la 27 august 1991 și de valorile acesteia. Așa a căzut în
mâinile republicii-mutant și a fost dizolvat anticipat primul parla-
ment ales democratic, cel care a legiferat Independența, cunoscut
azi cu denumirea uzuală „Parlamentul-90”. Apoi a fost anulat
imnul „Deșteaptă-te, române!”, care supăra teribil urechile ser-
vanților comunistoizi. A urmat îngrădirea vehementă a pătrunderii
glotonimului „limba română” în Constituția din 1995. Suprimarea
redacției „Mesagerului” în februarie 1994 a făcut parte din acest
plan. Așa cum protagoniștii republicii-mutant nu puteau să accepte
românitatea Declarației de Independență, ca fundament ideologic
și hartă de parcurs ale Republicii de la 27 august 1991, la fel nu au
putut ei să accepte nici proiectul de afirmare a televiziunii publice,
luat în serios de către echipa „Mesagerului-90”.
399
Rolul și locul Armatei Naționale în apărarea
și consolidarea statalității Republicii Moldova
Colonel (r) Alexandru GORGAN,
președinte al Ligii Veteranilor Forțelor Armate ale Republicii Moldova
„Ștefan cel Mare și Sfânt“, ex-secretar al Consiliului Suprem
de Securitate, ex-viceministru al Apărării
Născut la 17 martie 1948 în satul Bujor,

raionul Cărpineni (actualmente raionul Hân-
cești), în familia unor învățători, originari din
Transnistria (s. Cocieri, raionul Dubăsari).
Absolvent al Școlii medii moldovenelti nr.3 din
or. Dubăsari , al Școlii militare de aviație din
or. Harkov (Ucraina) și Facultății de Istorie a
Universității de Stat din Moldova.
Aviator militar, lucrător în sistemul
educațional a forțelor armate ale URSS, autor
și fondator al sistemului educației spirituale
a Armatei Naționale. Primul ofițer revenit în
Patrie (septembrie 1991), unul din fondatorii de bază ai Armatei Naționale,
viceministru al Apărării al Republicii Moldova (1992-1995, 1997). În
anii 1992-1995, inițiator și organizator a sudierii limbii române în Armata
Națională, promotor și organizator al introducerii limbii române în uzul ar-
matei. Inițiator și organizator al serviciului religios în armată. Fondator al
presei militare (ziarul „Oastea Moldovei”), al Muzeului Armatei Naționale,
a Orchestrei Prezidențiale și al Ansamblului de muzică și dansuri populare
al Armatei Naționale. Inițiator și organizator al Editurii Militare, a participat
la editarea a mii de instrucțiuni și broșuri de specialitate militară, la editarea
a trei dicționare militare rus – române. Consilier prezidențial și secretar al
Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova (1995-1997), veteran al
Războiului pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii
Moldova, deținător al distincției supreme militare – ordinul „Ștefan cel Mare”.
Unul din fondatorii și organizatorii catedrei militare la Universitatea Tehnică
din Moldova. Președinte al Ligii Veteranilor Forțelor Armate ale Republicii
Moldova ,,Ștefan cel Mare și Sfânt”.
**********
Excelențele Voastre domnilor ambasadori, stimați domnilor
deputați, votanți ai Declarației de Independentă precum și cei din
actualul Parlament, demnitari de stat de la acea vreme decisivă, re-
400
prezentanți ai guvernării actuale, savanți și profesori universitari,
participanți la Conferința Științifică Internațională 30 de ani de la
proclamarea independenței Republicii Moldova,
Sunt onorat, în calitatea mea de președinte al Ligii Vetera-
nilor Forțelor Armate ale Republicii Moldova ,,Ștefan cel Mare
și Sfânt“, ex-viceministru al Apărării, ex-secretar al Consiliului
Suprem de Securitate și unul din fondatorii Armatei Naționale, să
vin în fața domniilor voastre cu un mic discurs despre rolul și locul
acesteia în apărarea și consolidarea statalității tânărului stat, apărut
pe harta lumii, la 27 august 1991.
Se cunoaște că orice schimbare a orânduirii sociale nu poate
avea o finalitate reușită dacă noua putere nu își poate apăra for-
mațiunea statală nou creată. Reprezentanții misiunilor diplomatice
din țările, cu o experiență de sute de ani în domeniul apărării, dar
și din statele care au forțe armate de zeci de ani, pot confirma cele
spuse de mine.
Ținând cont de necesitațea creării forțelor armate ce urmau
să asigure suveranitatea, independența și integritatea teritorială a
statului, Președintele țării, Guvernul, în frunte cu prim- ministru,
care astăzi este prezent la Conferință, conducătorii Parlamentului,
de comun acord, au convenit la crearea urgentă a Armatei Națio-
nale. Astfel, la 3 septembrie 1991, numai după o săptămână de la
proclamarea independenței, de către Președintele Republicii Mol-
dova a fost semnat Decretul nr.193 prin care era decretată crearea
Forțelor Armate ale Republicii Moldiova, Armata Națională fiind
baza acestei structuri militare.
Însă să declari este una iar să faci practic e cu totul altceva.
Republica Moldova la acel moment avea creat, în 1990, la inițiativa
prim-ministrului, domnului Mircea Druc, doar Departamentul de
Stat pentru problemele militare, cu misiuni și posibilități reduse.
Statul nu dispunea de legislație în domeniu, cadre militare pregă-
tite și bază tehnico-materială. El era lipsit definitiv de armament,
muniții și tehnică militară. Mii de ofițerii, plutonieri, sergenții și
soldații moldoveni sau de alte naționalități, dar născuți în Mol-
dova, printre care și 9 generali, își satisfăceau serviciul militar în
armata fostului imperiu, în Armata Sovietică, împrăștiați în tot
spațiul fostei URSS.
401
Pentru a întoarce militarii moldoveni acasă și a-i înrola în Ar-
mata Națională, Departamentul de Stat pentru probleme militare
a desfășurat o activitate de proporții, ducând tratative complicate
cu organele centrale ale Armatei Sovietice, apoi ale Federației
Ruse, pentru studierea și stabilirea persoanelor militare originare
din țara noastră, discuții telefonice și pe cale scrisă cu ei și in-
vitația lor pentru încadrarea în Armata Națională, eliberarea din
armata imperială, crearea condițiilor de trai a familiilor lor și însăși
încadrarea lor în funcții concrete, conform specialităților, ținând
cont de experiența și funcțiile deținute în structurile militare vechi.
Republica Moldova urma să primească și să asigure cu serviciu și
trai, să asigure material mii de militari cu familii și copii lor.
Tot în această perioadă au fost întreprinse măsuri de creare
a legislației în domeniul militar și pentru păstrarea patrimoniului
unităților militare, dislocate pe teritoriul țării.
Rolul principal în constituirea organismului militar pro-
priu în această perioadă îi revine Departamentului de Stat pentru
problemele militare. În scopul păstrării bazei tehnico-materiale,
necesare pentru asigurarea funcţionării Forţelor Armate ale Re-
publicii Moldova, prin decretul nr. 234 al Preşedintelui Republicii
Moldova din 14 noiembrie 1991, se declara patrimoniu naţional
armamentul, muniţiile, mijloacele de transport, tehnica militară,
bazele militare şi celelalte bunuri ce aparţineau unităţilor militare
ale armatei sovietice, dislocate pe teritoriul republicii. Pe viitor se
interzicea evacuarea armamentului, tehnicii şi bunurilor materiale.
La 10 ianuarie 1992 Parlamentul a aprobat Doctrina Militară,
iar la 5 februarie 1992, prin hotărârea Guvernului se crează Minis-
terului Apărării. În aceiași zi prin Decretul Președintelui Republicii
Moldova este numit în funcție de ministru al apărării generalul de
divizie Ion Costaș. În linii generale cu aceasta se încheie prima etapă
(teoretică) a creării Armatei Naționale și începe perioada practică.
Imediat, după crearea Ministerului Apărării și numirea în
funcția de ministru al domnului Ion Costaș, s-a purces, cu ajutorul
specialiștilor militari cu experiență, atrași și din rândul ofițerilor
Comandamentului Militar Strategic Sud – Vest, dislocat în Chi-
șinău, la elaborarea și aprobarea ulterioară a structurii acestui
organism militar de o deosebită importanță și complexitate. Au
venit în ajutor și unii ofițeri moldoveni cu experiență din cadrul
402
comisariatelor militare, trecute recent sub jurisdicția Republicii
Moldova. În același timp majoritatea ofițerilor din comisariatele
militare, de alte etnii, cu mici excepții, aveau o atitudine negativă
față de procesul creării Armatei Naționale, iar uneori chiar dușmă-
noasă. Aceasta s-a demonstrat cu prisosință în perioada războiului
pentru apărarea integrității teritoriale (2 martie – 21 iulie 1992),
când deseori comisariatele militare intenționat chemau din rezervă
pentru a completa unitățile militare, ce țineau piept forțelor separa-
tiste, rezerviști ce nu aveau suficientă pregătire militară, deoarece
își satisfăcuse serviciul militar în unitățile de constructori militari.
În același timp, rezerviștii cu experiență căpătată în războiul din
Afganistan și în alte conflicte militare, precum și cei ce și-au sa-
tisfăcut serviciul militar în unitățile de aeropurtate și în alte unități
de elită, erau lăsați la vatră. Pe când forțele paramilitare separatiste
erau completate într-o mare măsură cu ofițeri și plutonieri ai arma-
tei 14 a Federației Ruse. Iar ofițerii băștinași din Armata Sovietică
încă urmau să se întoarcă în Patrie.
Procesul de creare al Armatei Naționale se desfășura în condiții
de maximă tensiune a situației social politice, ce făcea acest proces
extrem de dificil. În perioada anilor 1990 - februarie 1992, forțele
separatiste planificate, create, îndrumate și susținute pe toate căile,
de către forțele revanșarde din Kremlin, au ocupat forțat toate insti-
tuțiile administrației locale, inclusiv consiliile raionale, comisariate-
le de poliție și cele militare, au declarat independența sa și crearea
așa-numitului stat moldovenesc nistrean. Utilizând forța structurilor
paramilitare, create, înarmate cu tehnică și armament din dotarea
Armatei a 14 ruse, majoritatea unităților dislocate în raioanele din
stânga Nistrului și erau completate cu ofițeri, plutonieri și sergenți ai
armatei ruse, pușcăriași, eliberați înainte de termen din penitencia-
rele Federației Ruse și elemente criminale din acest teritoriu. Cauza
implicării directe în treburile interne ale Republicii Moldova și în
declanșarea războiului de dezbinare a ei, după cum a și confirmat
mai târziu fostul președinte a Dumei de Stat a Federației Ruse Gena-
die Selezniov, era în linii mari neadmiterea unirii cu România.
Războiul provocat și susținut material, financiar și militar
de către Federația Rusă contra Republicii Moldova, declanșat la 2
martie 1992, s-a început cred intenționat în perioada când noi încă
nu dispuneam de o armată completată cu militari bine pregătiți
403
profesional și înzestrată cu armament și muniții. Militarii moldo-
veni au început a se întoarce în Patrie abia după o lună - două de la
declanșarea războiului.
Din acest motiv în luptele cu ocupanții separatiști a fost nevoită
să fie antrenată poliția, pentru ce ea nu era pregătită și înzestrată, în-
deplinind sarcini necaracteristice pentru organele afacerilor interne.
La 10 aprilie 1992, primii din Armata Națională, au depus ju-
rământul de credinţă Republicii Moldova militarii brigăzii nou-for-
mate „Moldova”, dislocate în oraşul Bălţi. Iar la 22 aprilie au depus
jurământul militar de credință ofițerii aparatului central al Ministe-
rului Apărării, în număr de 57 de persoane. Aceste fapte denotă că
declarațiile Federației Ruse și ale regimului separatist de la Tiraspol
precum că vinovată în declanșarea războiului se face Republica
Moldova, sunt absolut false. Istoria nu cunoaște așa fapte când o țară
mică, cu oameni pașnici, fără armată, fără tehnică militară și muniții,
să fi pornit război. Numai după implicarea în război a tehnicii grele,
a tancurilor și artileriei, din dotarea Armatei a 14 ruse, de către se-
paratiști, și conștientizarea că poliția deja nu era în stare să reziste
în această situație, din a doua jumătate a lunii aprilie conducerea
acțiunilor militare a fost preluată de către Armata Națională, care de
fapt avea la acel moment doar vreo 200 de ofițeri și plutonieri, dintre
care aproape jumătate erau încadrați în Ministerul Apărării. Iar uni-
tățile militare ce participau la acțiunile de luptă erau preponderent
completate cu rezerviști, inclusiv ofițerii din fruntea lor.
Treptat, concomitent cu acțiunile de luptă, continua con-
strucția Armatei Naționale. Astfel, Armata Națională, nefiind
încă formată, a fost nevoită să treacă prin grele încercări și lupte
sângeroase. E adevărat, noi nu putem vorbi despre mari victorii în
războiul din 1992. Însă trebuie să menționăm că armata, împreună
cu poliția și cu alte structuri militare ale Ministerului Securității
Naționale a fost capabilă să țină piept și să reziste la atacurile
forțelor antistatale separatiste, mai bine înzestrate și completate
suficient cu ofițeri și sergenți pregătiți ai Armatei a 14 a Federației
Ruse, să nu cedeze nici un metru pătrat din teritoriul Republicii
Moldova, luat de armată sub control la mijlocul lunii aprilie. Sigur
că rolul Armatei Naționale în războiul din 1992 este unul foarte
important și până la urmă decisiv. Cu toate că poliția demonstra
acte de vitejie și eroism, ea, fiind lipsită de sisteme de artilerie și
404
mașini blindate, de specialiști ce le puteau mânui, neavând pregă-
tirea necesară militară, nu putea să reziste în fața unor formațiuni
militare bine dotate cu armament și muniții, inclusiv tancuri, din
dotarea armatei ruse, conduse de ofițeri bine pregătiți, de profesi-
oniști, mulți dintre care aveau experiență de luptă în Afganistan și
în alte războaie.
Din primele zile după încheierea, la 21 iulie 1992 a războiului,
în Armata Națională, în ritm sporit au continuat procesele de constru-
ire a instituției militare, ținând cont de experiența căpătată în fosta
Armată Sovietică, precum și de modelele contemporane ale Forțelor
Armate ale statelor dezvoltate europene și de pe alte continente. Pe
parcursul a 30 de ani de existență a Armatei Naționale, ce sărbăto-
rește jubileul la 3 septembrie, au fost mai multe perioade benefice,
ce au permis atingerea unor rezultate onorabile. Republica Moldova
astăzi dispune de o armată mică, dar bine instruită, cu un înalt spirit
moral patriotic, având în fruntea ei un corp de ofițeri profesioniști
în bunul sens al cuvântului, cu pregătire în cele mai prestigioase in-
stituții militare de învățământ din SUA, Germania, Italia, Romania,
Grecia și din alte țări, precum și în Academia Militară a Republicii
Moldova ,,Alexandru cel Bun”. Armata Națională din consumator
a devenit furnizor de acțiuni pacificatoare. Militarii Armatei Nați-
onale sunt de mai mulți ani participanți activi ale diferitor misiuni
internaționale de asigurare a păcii în țările cu regim post-conflict,
cum ar fi Irak, Bosnia, Ucraina, Georgia, Cecenia (ER) și altele. La
moment al 15 contingent, constituit din 41 de militari moldoveni,
îndeplinește misiunea de pacificare în Kosovo.
Cu regret, în calea construirii Armatei Naționale au fost și
sunt încă multe probleme, care urmează să fie soluționate. După
trecerea la controlul civil, din cauza incompetenței și lipsei de
responsabilitate statală a unor persoane întâmplătoare în fruntea
armatei, instituția militară a cunoscut perioade destul de triste. În
1997, în concordanță cu comandantul Suprem al Forțelor Armate,
ministrul apărării, probabil ca să le facă pe plac fraților mai mari,
celor ce ne-au organizat războiul, a decapitat Armata Națională,
creând condiții favorabile pentru plecarea din serviciul militar a
sute de ofițeri, printre care toți viceminiștrii, mulți dintre șefii de
direcții și comandanți de diferite niveluri, 4 generali și zeci de
colonei cu studii militare academice și cu experiență de luptă în
405
condițiile războiului din Afganistan și alte zone de conflict. Statul
în realitate i-a trădat pe acești militari, chemându-i acasă în Ar-
mata Națională și apoi curmându-le fără temei cariera militară și
supunându-i ulterior unor discriminări și înjosiri, impunându-i să
ia calea pribegiei și discreditării statutului moral al apărătorului
țării. Totodată, prin aceasta statului i s-a adus și un prejudiciu ma-
terial de zeci de milioane de lei, necesari pentru pregătirea acestor
cadre militare.
Acest val de izbăvire de cei mai destoinici ofițeri, de cei
incomozi, ce aveau capacitatea de a opune rezistență schemelor
de comercializare ilicită a tehnicii militare și a armamentului, ce
practic era egal cu dezarmarea statului, scăderea potențialului de
apărarea și supunere a țării unui risc sporit, în condițiile când pe
teritoriul Republicii Moldova staționează ilegal două armate străi-
ne – cea a Federației Ruse și a regimului separatist de la Tiraspol,
care practic fiind împreună pe aceeași undă, au ca țintă și potențial
adversar Republica Moldova, cu regret, s-a mai repetat. Mai ales
s-a simțit aceasta în perioada aflării în fruntea ministerului apără-
rii a lui Anatol Șalaru, care nu a creat nimic, în scurt timp, doar
comercializând 3 complexe de rachete antiaeriene S – 125 și zeci
de automobile militare speciale de mare valoare, zeci de hectare
de teren din patrimoniul Armatei Naționale. Dar, cu regret, nici
organele de drept, nici politicienii n-au întreprins nimic pentru
curmarea acestui dezmăț.
Noi, veteranii Armatei Naționale, participanți activi la crearea
instituției militare și la războiul pentru apărarea integrității teritoria-
le a Republicii Moldova, dorim să credem că timpurile grele pentru
armată sunt doar în trecut. Iar noua conducere a țării și ministrul
apărării actual nu vor admite astfel de acte de distrugere a potenția-
lului Armatei Naționale, iar militarii vor fi prețuiți după merite reale,
după aportul adus statului și asigurării securității militare a lui.
23 august 2021,
mun. Chișinău
Abstract: The National Army is a basic pillar of the statehood

of the Republic of Moldov.
Keywords:National Army, guarantor, state security

406
30 de ani de independență.
Oscilarea Republicii Moldova între Est și Vest
Svetlana CEBOTARI,
doctor habilitat în științe politice, conferențiar universitar
Absolventă a Facultății Limbi și Literaturi

Străine (1996) și a Facultății Relații Internaționale,
Științe Politice și Administrative (2001), studii de
masterat (2002), doctorat în științe politice (2006) și
postdoctorat în științe politice (2015) la Universitatea
de Stat din Moldova. Domeniile de interes științific:
geopolitica, politica externă a Republicii Moldova,
politica externă a Federației Ruse, cooperare regio-
nală, securitate internațională. Autoare a peste 270 de
lucrări științifice, inclusiv patru monografii: Interesele
geostrategice ale Federației Ruse în spațiul est-european, Academia Militară
a Forţelor Armate ,,Alexandru cel Bun’’, Centrul de Studii Strategice de
Securitate și Apărare, Chişinău, 2016; Politica externă a Republicii Moldova
în contextul proceselor integraţioniste. Institutul Militar al Forţelor Armate,
Chişinău, 2008, (coautor); The Russian Federation’s Geostrategical Interests
in the Context of Formation of New Geopolitical Architecture. The Military
Academy of Armed Forces „Alexandru cel Bun”, The Center of Geostrategic,
Defense and Security Studies, Chisinău, 2018; Securitatea internațională în
contextul crizei Covid-19, Academia Militară a Forţelor Armate ,,Alexandru
cel Bun’’, Centrul de Studii Strategice de Securitate și Apărare, Chişinău, 2020.
A publicat trei manuale: Politologie militară. Note de Curs. (partea I), Centrul
de Studii Strategice de Securitate și Apărare, Chişinău, 2020. Politica externă
a Republicii Moldova. Note de curs, CEP USM, Chișinău, 2018; Securitatea
internațională, Centrul de Studii Strategice de Securitate și Apărare, Chişinău,
2020.
Expert asociat al Centrului de Studii Strategice Globale din America
Latină.
*******
Pe parcursul a trei decenii de independenţă, Republica Mol-
dova, situată geografic în centrul Europei, cu greu şi-a definit
vectorii politicii externe, cu greu şi-a definit interesul naţional,
căutându-şi un loc mai avantajos pe arena politicii internaţionale.
Fostele ţări comuniste, intrate în tranziţie, au evoluat în direcţii di-
407
ferite. Unele state au reuşit deja să-şi consolideze funcţionalitatea
şi mecanismele economiei de piaţă, au reuşit într-un fel să-şi „oc-
cidentalizeze” societatea suficient pentru a fi admise în NATO şi
au avut mari şanse pe care le-au folosit din plin, pentru integrarea
în Uniunea Europeană (UE) (cazul Lituaniei, Letoniei, Estoniei).
Alte ţări postcomuniste s-au împotmolit într-o tranziţie paralizantă
cu perspective modeste de a ieşi din subdezvoltarea cronică şi din
sărăcie1.
Examinând evoluţia fenomenelor şi supunând unei analize
obiective procesul de constituire a evoluției politicii externe a
Republicii Moldova ar trebui să ţinem cont de particularităţile şi
specificul statului, cât şi de factorii care au condiţionat formarea
acesteia.
Politica externă a Republicii Moldova pe plan internaţional
începe să se profileze odată cu desprinderea acesteia de la Imperiul
Sovietic, în împrejurările prăbuşirii lui sub loviturile mişcărilor
de eliberare naţională, desfăşurate în toate republicile unionale.
Ieşind din forma de organizare sovietică, ţara s-a proclamat Repu-
blica Moldova (5.VI.1990, N.70 – XII), iar insemnele adoptate au
constituit un pas spre consolidarea identităţii naţionale. S-a ajuns
la recuperarea atributelor de suveranitate cum ar fi „Limba de
stat” (31.VIII.1989), „Tricolorul” (27.IV.1990, N 5-XII) de către
o provincie de la marginea occidentală a Imperiului Sovietic, iar
Declaraţia de independenţă din 1991 semnifică nu doar separarea
de Moscova2, ci şi recunoaşterea Republicii Moldova ca subiect al
realizării externe pe arena internaţională. Recunoaşterea şi afirma-
rea Republicii Moldova ca stat, integrarea sa în circuitul interna-
ţional în calitate de actor cu drepturi depline, este rezultatul unor
eforturi reale pe plan extern a ţării noastre. Republica Moldova a
fost recunoscută de peste 180 de state ale lumii şi întreţine relaţii
diplomatice cu mai mult de 150 din ele.
De la proclamarea independenţei Republicii Moldova la 27
august 1991, politica sa externă a trecut prin mai multe perioade
1
Golea A., Republica Moldova între Est şi Vest. De facto, 21 august 2001; Uglov D.,
Particularităţile orientării naţionale sau Dilema între integrarea europeană şi politica
estică. // Profit ,N3, 2001 ; Filipescu N., Occidentalizarea postcomunistă .Iaşi: Ed.
„POLIROM”, 2002. p. 13.
2
Apostol S., Republica Moldova şi România: Două entităţi politice româneşti sau
două state suverane? //Revista istorică, Ed. Academiei Române, Nr. 5-6 mai , 1995.
408
de maturizare, iar interesul naţional ca şi în majoritatea statelor
est-europene post-totalitare a fost marcat prin mai multe acţiuni de
determinare, de la formalizarea juridică a suveranităţii şi indepen-
denţei, la stabilirea relaţiilor diplomatice cu statele lumii şi în final
la plasarea ţării în sistemul relaţiilor internaţionale. Prăbuşirea
regimului de tip sovietic a contribuit la apariţia în Republica Mol-
dova a partidelor politice care este o consecinţă a transformărilor
socio-politice iniţiate în perioada gorbaciovistă şi continuate după
dezintegraea URSS3. Rezistenţa faţă de procesul de restructurare
şi de transformările democratice din partea aparatului de partid, cât
şi apariţia în unele segmente ale societăţii civile a diferitor mişcări,
asociaţii şi organizaţii cu iniţiative de democratizare a ţării aveau
să domine întreaga viaţă politică şi economică din Republica
Moldova din 1988 încoace şi să ducă la segmentarea societăţii din
două părţi cu interese diametral opuse: una care susţinea trans-
formările democratice şi alta care se pronunţa pentru menţinerea
status-quo-ului existent4. Stabilirea sistemului politic democratic
al pluripartidismului în anii 1988-1993 are ca bază legislativă Re-
gulamentul Provizoriu al Consiliului de Miniştri cu privire la înre-
gistrarea reuniunilor social-politice din 1990, Decretul cu privire
la repartizarea organelor puterii de stat, legea cu privire la partide
şi alte organizaţii social-politice din 25 octombrie 1990.
Analizând procesul evoluţiei concepţiei politicii externe şi a
interesului naţional al Republicii Moldova, este de menţionat că,
chiar de la începutul anilor’90, odată cu formarea partidelor şi for-
maţiunilor social-politice, în Republica Moldova, spre deosebire
de celelalte state care şi-au căpătat independenţa după destrămarea
Uniunii Sovietice se observă trei grupuri mari, fiecare având orien-
tările şi scopurile sale politice 5.
3
Juc V., De la partidul unic la pluripartidism. //Arena politică Nr.1, 1996.
4
Enache N., Cimpoiesu D., Misiunea diplomatică în Republica Moldova 1993-
1997, Iaşi: Ed. „POLIROM”, 2000. p.47.
5
Ilaşciuc D. Factorul geopolitic în documentele de program ale formaţiunilor poli-
tice din Republica Moldova. /Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale secu-
rităţii şi colaborării regionale (materiale ale simpozionului ştiinţific internaţional din
16-17 octombrie 1977). Chişinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 1998. p.123; Ţurcanu D.,
Interesele naţional-statale şi proiectarea lor în mass-media. Cazul Republicii Moldova
//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Partea XXVII, Chişinău: USM,,
2004. P.138.
409
Din categoria primului grup făceau parte partidele şi organiza-
ţiile social-politice care aveau orientarea spre reunirea cu România:
Frontul Popular Creştin Democrat (FPCD), Partidul Naţional - Creş-
tin (PNC), formaţiunea „Moldova Democratică”, Liga Democrat -
Creştină a Femeilor din Moldova, cât şi alianţele formate de acestea
cum ar fi Alianţa Naţională pentru Independenţă6. Examinînd pro-
gramul FPCD, putem scoate în evidenţă scopul fundamental care
consta în eliberarea teritoriilor româneşti ocupate şi reintegrarea Ro-
mâniei într-un stat Naţional Unitar. De asemenea, printre obiectivele
prioritare ale mişcării FPCD-ului pe prim plan se situa promovarea
structurilor şi instituţiilor sociale menite să asigure cadrul politic,
economic, cultural şi social – administrativ, care ar facilita sub toate
aspectele integrarea teritoriilor româneşti de la răsărit de Prut şi a
populaţiei lor în spaţiul etnic, geografic şi spiritual al Statului Naţi-
onal Unitar Român. Astfel, în opinia FPCD-ului acest scop putea fi
realizat prin intermediul următorilor paşi:
– integrarea într-un sistem economic unitar a teritoriilor ro-
mâneşti din fostul imperiu sovietic;
– sincronizarea pe obiective globale şi direcţii strategice a
programelor prioritare şi acţiunilor asigurate financiar în România
şi Republica Moldova;
– sincronizarea programelor de reformă economică a Româ-
niei şi Republicii Moldova;
– integrarea socială şi sincronizarea programelor de reformă
socială;
– integrarea culturii şi învăţământului şi reunificarea biseri-
cească7 .
Cel de-al doilea grup de partide şi organizaţii social-politice
se orienta spre păstrarea URSS-ului sau spre aderarea la Comuni-
tatea Statelor Independente (CSI): Blocul Partidului Socialist din
Moldova şi Mişcarea „Unitatea-Единство”, în colaborare cu Par-
tidul Comuniştilor (PC). În opinia membrilor acestor formaţiuni,
păstrarea suveranităţii Moldovei era posibilă prin întărirea relaţiilor
6
Mihailov V., Moşneaga V., Rusnac Gh., Partidele şi organizaţiile social-politice în
Moldova. MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Partea I, Chişinău: USM,
1996. p. 2.
7
Programul Frontului Popular Creştin Democrat. Cernescu M., Galben A., Rusnac
Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente şi ma-
teriale - Chişinău: USM, V.II, 2004. P.52-57.
410
existente şi stabilirea unor relaţii cu Rusia, Ucraina şi Belarusi, cât
şi cu alte state membre ale CSI, şi se pronunţau pentru păstrarea
spaţiului economic, juridic, informaţional, transparenţa hotarelor,
mişcarea liberă a cetăţenilor şi capitalurilor pentru colaborare în
domeniul apărării şi securităţii, cât şi a coordonării activităţii poli-
tice externe a acestor state8.
În platformele şi poziţiile formaţiunilor politice începu să se
cristalizeze şi alte genuri de ideologii, formate pe temelie antico-
munistă şi orientate spre ideea naţională, a recunoaşterii naţionale,
cât şi spre ideea dreptului de apărare şi menţinere a status-quo-
ului. Grupul de partide şi de organizaţii social-politice orientate
spre independenţa Republicii Moldova ce includea Partidul
Social-Democrat (PSD), Partidul Democrat Agrar din Moldova
(PDAM), Uniunea Tineretului din Moldova (UTM) avea o poziţie
moderată, de mijloc, între cele două grupări anterioare. Acest grup
de partide considera independenţa statului moldovenesc şi conso-
lidarea statalităţii lui drept un obiectiv permanent şi nu o etapă
intermediară de trecere la integrarea completă cu România sau
Rusia. Pentru înfăptuirea acestui obiectiv în programele acestor
partide o importanţă deosebită este acordată factorului geopolitic
al Republicii Moldova. Astfel, în programul său (prima redacţie)
PDAM militează pentru o politică externă activă care să conducă
în mod firesc la conectarea statului la marele procese ce au loc în
Europa şi în lume şi, totodată, să garanteze respectarea indepen-
denței şi suveranității republicii, a integrității sale teritoriale, cât şi
neamestecul în afacerile interne şi soluționarea tuturor probleme-
lor pe cale pașnică9 .
Însă, la acea etapă incipientă, pe lângă orientările formaţiuni-
lor politice menţionate anterior, primele încercări de determinare
a direcţiilor de bază ale politicii externe a Republicii Moldova au
fost expuse de preşedintele M. Snegur în faţa Parlamentului la 10
septembrie 1991. Sarcina primordială a politicii externe, considera
preşedintele, era delimitarea de fostul centru prin care se accep-
ta formarea unui spectru economic unic şi prin care se confirma
8
Mihailov V., Moşneaga V., Rusnac Gh. „op.cit”; Moşneaga V., Rusnac Gh. Repu-
blica Moldova. Alegerile Parlamentare (1994) şi geografia politică a electoratului -
Chişinău: Ed. Universitatea de Stat din Moldova, , 1997. P. 17-18; Ilaşciuc D., op.cit,
p. 128.
9
Statutul Partidului Democrat Agrar. Moldova Suverană, 30 octombrie 1991,.
411
adeziunea Republicii Moldova la principiile independenţei reale
şi depline, fără a adera la anumite uniuni politice, instabile, iar
toate problemele şi preferinţele care puteau să apară în relaţiile
cu fostul centru vor fi rezolvate echitabil ducând tratative. De
asemenea, conform discursului preşedintelui Snegur, Republica
Moldova va întreţine relaţii oficiale, în conformitate cu tratatele
semnate, cu toate republicile care vor intra în viitoarea asociaţie
de state suverane. O altă direcţie importantă în politica externă
a Chişinăului se refera la relaţiile cu fostele ţări din Europa de
Est şi în special cu România. Întreţinerea unor raporturi fructuoase
cu aceste ţări, participarea la cooperarea regională, considera M.
Snegur, ar favoriza apropierea Republicii Moldova de ONU şi alte
organisme internaţionale. O atenţie deosebită se acorda stabilirii
relaţiilor oficiale, care la etapa iniţială erau o problemă de impor-
tanţă majoră şi destul de dificilă cu Occidentul, ceea ce putea fa-
voriza o colaborare a ţărilor occidentale cu Republica Moldova10.
În opinia lui M. Snegur, recunoaşterea internaţională a Republicii
Moldova era în dependenţă de stabilitatea internă, de capabilitatea
autorităţilor de a soluţiona civilizat toate problemele, de avansarea
spre democraţie şi economia de piaţă. Printre sarcinile evidenţiate
de şeful statului se număra şi cea a demilitarizării consecvente şi
realiste a Republicii Moldova, fără a fi admise conflictele şi fără a
fi aduse prejudicii intereselor poporului.
Ca rezultat al discursului preşedintelui, în aceeaşi zi, la 10
septembrie 1991, Parlamentul a adoptat Declaraţia privind aspec-
tele securităţii şi dezarmării, în care Republica Moldova îşi expri-
ma opţiunea sa fermă pentru neproliferarea armelor nucleare şi a
celorlalte arme de distrugere în masă, arătându-şi dorinţa de a de-
veni parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, precum
şi la celelalte acorduri internaţionale cu privire la interzicerea şi
eliminarea armelor de distrugere în masă. Din această perspectivă
în Declaraţie se stipula că retragerea forţelor armate ale URSS de
pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie totală, inclusiv a
armamentului nuclear şi a mijloacelor de ducere la ţintă a acestuia,
în cazul în care armata sovietică dispune de asemenea armamente
pe teritoriul Republicii Moldova.
Cojocaru Gh,E. Politica externă a Republicii Moldova. Studii. Chişinău: Ed. „CI-
10
VITAS”, 1999. P. 15-16.
412
Efectuând o analiză a evenimentelor ulterioare, putem afirma
că acestea şi-au lăsat amprenta asupra procesului de formare a poli-
ticii externe a Republicii Moldova. În acest context, primele alegeri
parlamentare democratice din 27 februarie 1994 au fost vizibil mar-
cate de două tendinţe contradictorii: de eforturile puterii de a men-
ţine dialogul electoral pe albia antiromânismului şi a „pericolului”
unionist, pe de o parte, şi pe de altă parte, de tentativele unioniste.
Cei care aspirau să mişte societatea în direcţia trecutului erau deza-
vantajaţi din start de sincronizarea aleatorie, în fond, dar şi admisă
de elementele promoscovite din conducerea ţării – a independenţei
şi dialogului economic tot mai vertiginos care a făcut ca traiul mizer
de până la 1991 să pară de o calitate greu de acceptat.
În legătură cu decizia privind problema independenţei Mol-
dovei, Partidul Reformei (PR) începu să conştientizeze faptul că
nu era de ajuns doar o singură dimensiune „pro” sau „contra” Mol-
dovei independente în activitatea politică. Un şir de partide, cum
ar fi Partidul Democrat al Muncii (PDM.), cât şi Partidul Reformei
(PR), nu aveau la etapa iniţială un program economic bine structu-
rat, acesta fiind însoţit uneori, în mod contradictoriu, de interesul
naţional-statal. Partidele începură să susţină direcţia independenţei
statului (Convenţia Liberă), Alianţa Liberal - Reformatoare, Parti-
dul Renaşterii Economice (PRE)). Începe să devină tot mai evident
rolul formaţiunilor social-politice care pledau pentru consolidarea
independenţei Moldovei (PDAM, PRM., Partidul Social Democrat
(PSD), (AFM).
În asemenea circumstanţe, campania electorală a pus în evi-
denţă o luptă între două linii principale de comportament. Prima este
legată de complexul ideilor naţional – statale. În calitate de promotori
ai acestei direcţii au evoluat formaţiunile politice orientate spre con-
solidarea independenţei statului – PDAM, Partidul Republican din
Moldova (PRM), Blocul Social Democrat (BSD). Crearea Blocului
Partidului Socialist din Moldova (BPSM) şi Mişcarea „Uniunea –
Единство» au întrunit formaţiunile social-politice ale rusolingviş-
tilor încadrate în procesul politic din Republica Moldova, ceea ce a
determinat un alt aspect al cursului politicii externe – cooperarea şi
aderarea la relaţiile anterior existente în spaţiul sovietic 11.
11
Moşneaga V., Rusnac Gh., Republica Moldova. Alegeri parlamentare (1994) şi
geografia politică a electoratului. - Chişinău: USM, 1997. p.11-18.
413
În pofida multitudinii de opinii existente la acea etapă cu pri-
vire la cursul politicii externe a ţării, are loc elaborarea Documen-
tului de bază care viza principalele direcţii de activitate a politicii
externe a Republicii Moldova. Documentul „Concepţia Politicii
Externe a Republicii Moldova” (direcţii principale de activitate),
adoptat la 8 februarie 1995, Nr.368-XIII, întărit prin 68 de voturi
„pro” şi 20 „contra”, elaborat în baza standardelor europene aborda
cursul de politică externă din perspectiva locului Republicii Mol-
dova în cadrul comunităţii internaţionale. Conform Documentului,
cât şi în baza prevederii Constituţiei, drept priorităţi în politica
externă a Republicii Moldova sunt considerate:
– consolidarea independenţei şi suveranităţii ţării;
– asigurarea integrităţii teritoriale;
– afirmarea ţării în calitate de factor de stabilitate pe plan
regional;
– contribuirea la promovarea reformelor social-economice
necesare pentru tranziţia la economia de piaţă şi ridicarea bunăs-
tării populaţiei;
– edificarea statului de drept în care vor fi garantate şi aduse
la nivelul standardelor internaţionale drepturile şi libertăţile funda-
mentale ale omului, precum şi ale persoanelor aparţinând minori-
tăţilor naţionale.
Realizarea acestor priorităţi, care constituie esenţa politi-
cii externe a Republicii Moldova, va contribui la asigurarea în
concordanţă cu interesele naţionale majore a edificării statului în
calitate de stat independent, unitar şi indivizibil, care va întreţine
relaţii reciproc avantajoase cu toate ţările lumii. Respectând cu
stricteţe principiile şi normele dreptului internaţional, recunos-
cute de comunitatea internaţională, în conformitate cu Declaraţia
asupra principiilor dreptului internaţional privind relaţiile prie-
teneşti şi cooperarea între state, adoptată de Adunarea Generală
a ONU la 24 octombrie 1970, precum şi cu Declaraţia privind
principiile care guvernează relaţiile reciproce dintre statele parti-
cipante la C.S.C.E. din Actul final al Conferinţei pentru Securita-
te şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki în 1975, Republica
Moldova îşi va realiza politica externă în baza următoarelor
principii:
– nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa:
414
– reglementarea diferendelor internaţionale prin mijloace
paşnice;
– neamestecul în treburile interne ale altor state;
– cooperarea internaţională;
– egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a-şi ho-
tărâ soarta;
– egalitatea suverană a statelor;
– îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate;
– inviolabilitatea frontierelor;
– integritatea teritorială a statelor;
– respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Un alt principiu de politică externă, reliefat în mod special în
Concepţie, este cel al neutralităţii permanente, prin care Republica
Moldova se angajează de a nu lua parte la conflictele armate, la
alianţe politice militare sau economice, care au ca scop pregătirea
războiului, de a nu permite folosirea teritoriului său pentru ampla-
sarea bazelor străine şi de a nu deţine, produce sau experimenta
arma nucleară12.
Din momentul proclamării independenţei, conducerea po-
litică de la Chişinău a depus eforturi pentru a susţine principiul
neutralităţii drept unul de bază în relaţiile externe şi în raporturile
cu puterile lumii şi a organismelor internaţionale. Neparticiparea
Moldovei la activităţile politico-militare ale CSI în domeniul apă-
rării şi securităţii colective sub pretextul neutralităţii îşi găseşte
justificare în art. 11 al Constituţiei ţării din 1994, prin care Re-
publica Moldova îşi proclamă neutralitatea sa permanentă şi nu
admite dislocarea trupelor militare ale altor state pe teritoriul său13
. Reieşind din amplasarea geopolitică a ţării într-un punct sensibil
şi intersecţia intereselor marilor puteri europene, Republica Mol-
dova consideră că realizarea unei politici de neutralitate perma-
nentă ar asigura cel mai bine şi mai eficient interesele naţionale ale
ţării şi ar contribui în modul cel mai real la consolidarea păcii şi
stabilităţii pe teritoriul său.
12
Concepţia politicii externe a Republicii Moldova (direcţii principale de activita-
te) din 8 februarie 1995, Nr. 368 – XVI. „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”,
1995, martie, Nr.4; http://www.mfa.md/Ro/Policy Key Elements/Politica Ext Concep-
tia; http://www.mfa.md/Po/Politicabilaterale/relatiiRM-EuropaAN.htm
13
Constituţia Republicii Moldova. Chişinău: Ed. Direcţia de Stat pentru Asigurarea
Informaţională „MOLDPRES”, 1997. P.6
415
Astfel, în programul de activitate pentru anii 1999 – 2002
„Supremaţia legii, revitalizare economică, integrare europeană” al
Guvernului condus de I. Sturza s-a încercat o revizuire a Concep-
ţiei Politicii Externe datată cu anul 1995. Noutatea programului
constă în faptul că integrarea în Uniunea Europeană este consi-
derată deja obiectiv strategic al politicii externe şi a interesului
naţional al Republicii Moldova. Acest obiectiv era văzut în strânsă
legătură cu proiectul edificării unui stat democratic şi prosper,
bazat pe economia de piaţă, integrat în spaţiul european de securi-
tate şi stabilitate14 . Noul curs de politică externă tindea să rupă cu
schemele anchilozate ale Concepţiei din 1995 şi urma să fie validat
prin acţiuni şi realizări concrete pentru a nu rămâne doar o simplă
declaraţie de intenţii. Însă în rezultatul demiterii Guvernului Sturza
(noiembrie 1999) obiectivele de integrare europeană au staţionat15.
Politica externă a unei ţări nu are nicio şansă să fie percepută
de factorii internaţionali, dacă nu este conjuncturală, iar obiectivele
sale fundamentale sunt denumite în funcţie de anumite „momente
actuale” sau de schimbările de guvern (în Republica Moldova s-au
schimbat 21 Guverne până la etapa actuală). Dacă vrem să fim
luaţi în serios pe plan extern, consideră pe drept unii autori, nu e
bine când în fiecare an se schimbă orientările de bază ale politicii
externe. Au fost stabilite unele priorităţi acum câţiva ani, deci cu
trecerea timpului ele se pot schimba, se pot redimensiona unele
orientări, dar în nici un caz nu se produc schimbări radicale ale
direcţiilor, politicii generale16 .
Guvernul Tarlev I, ales în rezultatul scrutinului electoral din
2001 considera că locul Republicii Moldova în actualul aranjament
geopolitic marchează mult politica externă a ţării noastre, care nu
poate fi unilaterală şi rigidă. Un concept nou de politică externă nu
apare peste noapte, ea fiind o problemă dificilă necesită o studiere
adâncă şi multilaterală a problemelor legate de anumite oportu-
nităţi17. Concepţia cu privire la politica externă adoptată în 1995,
considera Guvernul Tarlev I – nu corespundea relaţiilor actuale,
14
Programul de activitate pentru anii 1999 – 2000 „Supremaţia legii, revitalizarea
economică, integrare europeană”
15
Statutul Partidului Democrat Agrar. Moldova Suverană, 30 octombrie 1991
16
Stici I., Politica externă este o parte integrantă a societăţii. // Moldova Suverană,
20 iulie 1998.
17
Stici I., Conceptul de politică externă nu va fi perfecţionat sau schimbat. Moldova
Suverană, 27 noiembrie 2001.
416
atât din punct de vedere a caracterului intern, cât şi a celui extern.
Moldova real se afla în faţa necesităţilor de elaborare a unei noi
„concepţii”, care să corespundă condiţiilor existente. Era necesară
adaptarea Documentului la o nouă conjunctură internaţională, care
să fie caracterizată printr-un dinamism mai înalt.
Astfel, proiectul „Concepţia politicii externe a Republicii
Moldova” din 2002 redacţie nouă, intenţiona să păstreze cursul
politicii externe a Moldovei şi se referea în primul rând la: 1)
consolidarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova,
restabilirea integrităţii sale teritoriale; 2) protejarea intereselor
de securitate naţională; 3) consolidarea democraţiei şi statului de
drept. Noutatea proiectului constă în redactarea cursului politicii
externe elaborat în 1995, atribuindu-i un caracter mai pragmatic şi
mai real. În contextul evoluţiilor pe planul internaţional, inclusiv
cel european şi ţinând cont de situaţia politică şi economică, pentru
Republica Moldova erau prioritare următoarele obiective:
– Integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv adera-
rea la Uniunea Europeană;
– Promovarea unei imagini politice şi economice favorabile a
Republicii Moldova pe plan extern în scopul atragerii investiţiilor
de capital, creării unei economii competitive;
– Asigurarea politico-diplomatică a promovării potenţialului
de export al Republicii Moldova18 .
Peste trei decade, putem constata că concepţiile au ignorat
adevăratele valori, stabilind la fel de greşit şi priorităţile politicii
externe a Republicii Moldova. Evenimentele din ultimii ani de pe
continentul european impun fixarea noilor obiective ale politicii
externe, dar şi interne. Printre priorităţile majore ale Moldovei se
regasesc: asigurarea integrităţii teritoriale; promovarea reformelor
social-economice; ridicarea bunăstării populaţiei; edificarea statu-
lui de drept în care vor fi garantate şi aduse la nivelul standardelor
internaţionale drepturile. Diferenţa este că concepţiile anterioare
prevedeau realizarea acestor obiective prin promovarea unei poli-
tici externe de integrare în CSI, iar în prezent, fiind mai elaborate,
urmează a fi atinse în cadrul politicii de vecinătate a Uniunii Eu-
ropene.
18
Proiectul „Concepţia politicii externe a Republicii Moldova” (redacţie nouă),
Moldova Suverană, 1 mai 2002; www.ipp.md/files/Evenimente/2002/30-04-2002/pro-
iect/conceptie/presa.doc-; http://www.ipp.md/evenimente/1.php?l=ro&id=25
417
Astfel, pe parcursul a trei decenii Republica Moldova nu a
ştiut să-şi formuleze nişte obiective clare, preferând prin aşa-zisa
politică multivectorială să balanseze între Est şi Vest. Dacă lipsa
unor priorităţi clare în politica externă în perioada incipientă a
dezvoltării noastre ca stat independent poate fi explicată prin lipsa
de experienţă, de informaţii pertinente despre procesele ce se des-
făşurase pe continentul european, menţinerea aceleiaşi situaţii de
incoerenţă şi inconsistenţă este greu de lămurit. Deşi s-a pronunţat
în favoarea dezvoltării unor relaţii mutual avantajoase pe toate
planurile, conducerea de la Chişinău nu a reuşit să formuleze o
viziune clară de ancorare a interesului naţional într-un sistem de
repere şi valori care ar fi permis ţării noastre să depăşească rapid
şi eficient perioada dificilă de tranziţie prin crearea unor condiţii
externe benefice pentru reformarea cu succes a ţării19.
Efectuând o analiză retrospectivă a relaţiilor Republicii Mol-
dova în contextul proceselor integraţioniste, se observă o vădită
contradicţie între interesul naţional vis-à-vis de integrarea euro-
peană şi de integrarea în CSI. Relaţiile Republicii Moldova cu
statele membre ale Uniunii Europene (UE) numără deja 30 de ani,
dar evoluţia lor a fost cu mult mai lentă decât în cazul altor state
europene, iar primii 7 ani au fost caracterizaţi de lipsa unei strategii
ample din ambele părţi. Motivul principal al acestei stări de lucruri
a fost probabil lipsa unor obiective clare pe care Chişinăul şi le-ar fi
propus să le realizeze în raport cu statele membre ale UE. Totoda-
tă, unele acţiuni întreprinse de Executivul de la Chişinău nu au fost
în măsură să stimuleze interesul cancelariilor vest-europene pentru
Republica Moldova. La rândul lor, nici statele vest-europene şi
respectiv UE ca organizaţie nu au elaborat o strategie de angajare a
Republicii Moldova, plasând-o într-un context geopolitic cu ţările
din arealul postsovietic (excepţie statele Baltice), stat din cadrul
Comunităţii şi nu din Europa.
Având în vedere faptul că, Republica Moldova este vecin al
Uniunii Europene din anul 2007, este evident că RM beneficiază
doar parţial de avantajele de care alte state deja se bucură din 2004.
Astfel, Moldova, stat situat între două spaţii geopolitice diferite –
Europa de Sud-Est şi Comunitatea Statelor Independente trebuie
Leancă I., Evoluţia realităţilor externe. Tranziţia. Retrospective şi perspective, Ed.
19
Adept, Chişinău, 2002, p. 362.
418
să-şi definească clar interesele sale naţionale în scopul realizării cu
succes a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană într-un viitor
previzibil.
Astfel, pe lângă programele partidelor politice, în cazul
Moldovei primul program de guvernare, disponibil pentru ana-
liză, este cel al Guvernului Sangheli (în programele guvernelor
anterioare Druc şi Muravschii practic nu este abordată tematica
integrării europene). Programul de activitate pentru anii 1994-
1997 din 23 iunie 1994 acorda tematicii integrării europene doar
o singură propoziţie, Uniunea Europeană fiind plasată în ordinea
priorităţilor politicii externe a Republicii Moldova alături de CSI.
De asemenea, se simte o echivalare a acestei instituţii cu alte orga-
nisme internaţionale cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU)
şi organismele ei specializate cu CSCE, Consiliul de Cooperare
Nord-Atlantic. În viziunea guvernaţilor de atunci, UE nu prezintă
importanţă pentru asigurarea intereselor naţionale20 .
Situaţia devine tot mai genantă pentru Republica Moldova în
condiţiile în care majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est
îşi redefinesc către începutul anului 1993 noul cadru politico-juri-
dic al relaţiilor contractuale cu UE. Diametral opus programului
de activitate al Guvernului Republicii Moldova este mesajul din 1
noiembrie 1993 al dlui M. Snegur, preşedintele Republicii Moldo-
va adresat dlui Jacques Delors, preşedinte a Comisiei Europene. În
această scrisoare, preşedintele ţării constată cu regret că Republica
Moldova a rămas unica ţară din spaţiul central european ale cărei
relaţii cu UE n-au depăşit măcar faza incipientă a creării cadrului
politico-juridic. În acest context, preşedintele Republicii Moldova
solicită concursul lui J. Delors în vederea demarării neîntîrziate a
negocierilor privind semnarea unui acord de Parteneriat şi Coope-
rare cu Uniunea Europeană. În viziunea Domniei sale, semnarea
acestui acord ar însemna un pas real în direcţia integrării europe-
ne. Interesul manifestat de către conducerea de la Chişinău pentru
Uniunea Europeană este manifestat prin scrisoarea din 28 ianuarie
1994 a dlui M. Snegur adresată concomitent domnilor Teodoros
Pangalos, Preşedintele în exerciţiu al Consiliului MAE şi Jacques
Santer, Preşedintele Comisiei Europene. De asemenea, problema-
20
Klipii I., Evoluţia cadrului politic al problemei integrării europene. Moldova şi
Integrarea Europeană. Chişinău: Institutul de Politici Publice, Ed.”Prut Internaţional”,
2001, p.11-12.
419
tica relaţiilor contractuale a fost abordată şi de către A Sangheli,
prim-ministru al Republicii Moldova, în timpul discuţiilor sale cu
comisarii europeni Leon Brittan şi Hans Van den Broek, în cadrul
vizitei de la Bruxelles din noiembrie 1993. Atunci s-au examinat
perspectivele acordării de asistenţă Republicii Moldova în reali-
zarea reformelor şi încheierii acordurilor de cooperare în diverse
domenii. Fiind printre cele mai tinere state din lume, Moldova este
cointeresată în intensificarea legăturilor externe.
Spre deosebire de Guvernul precedent şi spre deosebire de
documentul cu privire la concepţia politicii externe, Guvernul
Ciubuc I, în programul său pentru perioada ianuarie 1997- martie
1998, nu face nicio referinţă la Uniunea Europeană, doar unele
pasaje ne permit să presupunem că e vorba de UE. Paralel cu inte-
resul naţional al Republicii Moldova manifestat pentru extinderea
relaţiilor economice în cadrul Comunităţii Statelor Independente,
se preconiza menţinerea relaţiilor cu Uniunea Economică a Ba-
zinului Mării Negre, Iniţiativa Central-Europeană, Iniţiativa de
Cooperare şi Dezvoltare Economică, Organizaţia Mondială de
Comerţ, agenţiile şi instituţiile specializate ale ONU, cooperare în
bazinul Dunării. De asemenea, programul prevedea dinamizarea
prezenţei Republicii Moldova în viaţa spirituală a Comunităţii
Internaţionale, intensificarea contactelor cu UNESCO, Uniunea
Latină şi Mişcarea Francofonă21 .
În condiţii absolut noi, ca rezultat al alegerilor din martie
1998, guvernul Ciubuc II, pentru prima dată în programul său
de activitate pentru anii 1998-2001 manifestă interes pentru UE.
Integrarea ţării în Uniunea Europeană devine unul din obiectivele
strategice ale politicii externe a Republicii Moldova. Această ori-
entare era determinată de factorii obiectivi ai edificării unui stat
democratic şi prosper, bazat pe economia de piaţă şi angajarea în
Spaţiul European de Securitate şi Stabilitate22. Se observă o tur-
nură radicală a interesului naţional vis-à-vis de politica externă a
Republicii Moldova, se schimbă accentele, inclusiv în cadrul re-
21
Moldova şi Integrarea Europeană. p.14; Hotărîrea cu privire la programul de ac-
tivitate a Guvernului Republicii Moldova pentru perioada ianuarie1997- martie 1998.
Nr.30 din 5 februarie 1997/ Monitorul Oficial, Nr.13-14 din 27 februarie, 1997.
22
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova
pentru anii 1998-2001. N.523 din 4 iunie 1998 .Monitorul Oficial, Nr.54-55 din 18
iunie, 1998.
420
laţiilor Moldova- CSI, acordându-se prioritate relaţiilor bilaterale
între ţările membre a CSI.
Intrarea în vigoare la 1 iulie 1998 a Acordului de Parteneriat
şi Cooperare (APC) a permis Republicii Moldova să-şi extindă aria
relaţiilor cu UE, punând bazele unei etape distincte atât din punct
de vedere al formei, cât şi al conţinutului în evoluţia cooperării cu
structurile europene
În acelaş timp, APC vine să consacre Republica Moldova în
calitate de partener direct al Uniunii Europene, oferindu-i posibili-
tatea de a identifica şi dezvolta noi proceduri destinate permanenti-
zării şi aprofundării dialogului politic23, şi anume: asigurarea unui
cadru corespunzător dialogului politic între părţi, care ar permite
dezvoltarea unor relaţii politice mai eficiente; promovarea comer-
ţului şi investiţiilor, precum şi a relaţiilor economice armonioase
între părţi pentru a încuraja astfel dezvoltarea lor economică du-
rabilă; asigurarea bazei pentru colaborarea în domeniul legislativ,
economic, social, financiar şi cultural; susţinerea eforturilor Re-
publicii Moldova de consolidare a democraţiei, de dezvoltare a
economiei şi de finalizare a tranziţiei sale la economia de piaţă 24.
Examinând cu atenţie acest document, se poate afirma că
el nu conţine o finalitate clară a acestor raporturi, accentul fiind
pus doar pe dimensiunea de cooperare, şi nu pe cea de integrare
progresivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Însă, cu
toate acestea, intrarea în vigoare a APC, a permis extinderea pe
teritoriul Moldovei a programului Asistenţă Tehnică Noilor State
Independente (TACIS) şi PHARE, care sunt unele din principalele
instrumente create de către UE în vederea dezvoltării unor relaţii
strânse economice şi politice cu Noile State Independente. Aceste
programe vor contribui la armonizarea legislaţiei, standardelor,
transportului, la dezvoltarea sectorului privat, a micilor întreprin-
deri, a resurselor umane. De asemenea, vor promova cooperarea
industrială, vamală, socială, în domeniile educaţiei şi instruirii
profesionale. Implementarea acestor programe în viaţa social-po-
23
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, Chişinău, Ed. Mol-
dpres, 1999, V.10, art. 1. p. 130; Serebrian O., Politica şi Geopolitica. - Chişinău: Ed.
”Cartier”, 2004, p. 13-14; Răilean V., Borş V., Studianov C., Integrarea economică.
Proiect „Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare RM – UE” - Chişinău:
Institutul Internaţional de Management, 2001. p.19.
24
Serebrian O., Politică şi Geopolitică. Chişinău: Ed. „Cartier”, 2004, p.17.
421
litică a ţării a dus la aderarea Republicii Moldova la Organizaţia
Mondială a Comerţului, care are drept scop reducerea barierelor
comerciale şi sporirea accesibilităţii pieţelor de desfacere, facilita-
rea comerţului internaţional. La 8 mai 2001, Moldova devine cel
de-al 142-lea membru. Statutul de membru al OMC îi permite ţării
noastre, ca şi altor state cu o economie în tranziţie, să elaboreze
strategii de dezvoltare şi politici comerciale într-un mediu mai sigur
şi mai stabil. De asemenea, statutul de membru al OMC facilitează
calea spre asociere la Uniunea Europeană. În plus, aderarea la UE
se răsfrînge pozitiv şi asupra sistemului financiar din republică,
crâînd premise favorabile pentru edificarea unei reţele moderne a
comerţului intern, a cărui asanare s-ar repercuta pozitiv şi asupra
situaţiei financiar-economice generale a Republicii Moldova. Însă,
cel mai semnificativ impact al includerii Republicii Moldova în
OMC constă în integrarea economiei noastre naţionale în sistemul
economiei globale25. În acest context, Moldova a avansat mult la
liberalizarea comerţului, investiţiilor străine. Totuşi, racordarea
legislaţiei moldave la standardele europene se află încă în faza
incipientă26.
Un pas important în sensul statornicirii relaţiilor Republicii
Moldova cu structurile europene, a fost crearea, în ianuarie 1998, a
Direcţiei „Integrare Europeană” în cadrul Ministerului Afacerilor
Externe, prin ordinul ministrului N. Tăbăcaru27. Un alt eveniment
realizat în scopul ameliorării relaţiilor dintre Uniune şi Republi-
ca Moldova a fost acceptarea acesteia din urmă la 28 iunie 2001
în calitate de membru cu drepturi depline la Pactul de Stabilitate
pentru Europa de Sud-Est, care are drept obiectiv major sprijinirea
ţărilor din Europa de Sud-Est în efortul lor de a asigura pacea,
democraţia, respectarea drepturilor omului şi perspectiva econo-
mică, în scopul realizării stabilităţii în această regiune. Interesul
Republicii Moldova faţă de Pactul de Stabilitate este determinat, în
primul râd, de avantajele pe care acesta le oferă în scopul soluţio-
25
Răilean V., Borş V., Studianov C., Integrarea economică. Proiect „Implementarea
Acordului de Parteneriat şi Cooperare RM – UE” . Chişinău, Institutul Internaţional
de Management, 2001. pp.33-34.
26
Moldova şi Integrarea Europeană, p. 57; Бутучеану Б., Молдова вступила в
ВТО . Moldova şi Lumea, Nr.3, 2001.
27
Poloz V., Buga O., Particularităţile regionale de dezvoltare economică a Republi-
cii Moldova. Chişinău : Universitatea de Stat din Tiraspol, 1998, p. 50.
422
nării problemelor stringente cu care se confruntă Moldova, dar mai
cu seamă, de perspectiva clară de integrare în Uniunea Europeană,
pe care el o deschide ţărilor din Europa de Sud-Est. Însă, cu toate
că a fost perceput ca o „strategie de integrare”, pentru Republica
Moldova, considerăm este un dezavantaj de a nu pune în discuţie
în cadrul acestei organizaţii problema transnistreană sau aderarea
la UE. Formal, Moldova a fost satusfăcută, pe când în realitate ea a
fost categoristă ca şi Ucraina, Rusia şi Belarusi nici mai mult, nici
mai puţin decât un viitor vecin al Europei lărgite28.
Evoluţia politicii externe a culminat odată cu formarea
Guvernului Sturza, constituind baza unui nou „algoritm politic”
proeuropean. Programul de activitate pentru anii 1999-2002 este
canalizat spre o singură direcţie- integrarea europeană. Integrarea
ţării în UE devine obiectivul strategic al politicii externe a Repu-
blicii Moldova. În scopul realizării acestui obiectiv, Guvernul îşi
propunea să elaboreze şi să realizeze strategia naţională de inte-
grare în UE, să implementeze cu stricteţe prevederile Acordului de
Parteneriat şi Cooperare. Un alt obiectiv major era intensificarea
demersurilor politico-diplomatice în favoarea demarării negocie-
rilor privind asocierea Republicii Moldova la UE, încheierea unui
Acord de Liber Schimb între Republica Moldova şi Uniunea Eu-
ropeană şi obţinerea din partea UE a unui regim de vize, favorabil
pentru cetăţenii Republicii Moldova. În scopul promovării unei
politici guvernamentale coerente de integrare în UE, Republica
Moldova îşi propunea să urmeze cu stricteţe ca angajamentele
asumate pe plan extern să nu contravină exigenţelor UE pentru
ţările aspirante la integrare29. Programul instituţiei executive trasa
o serie de repere şi în domeniul cooperării multilaterale. Republica
Moldova intenţiona să imprime un conţinut concret participării
sale la activităţile ONU, OSCE şi ale Consiliului Europei, tinzând
să devină prin participarea la operaţiunile de menţinere a păcii,
desfăşurate sub egida ONU, şi prin cooperare la programul „Par-
teneriatul pentru Pace” patronat de Alianţa Nord-Atlantică nu un
„consumator”, ci un „furnizor de securitate”.
28
Răilean V., Borş V., Studianov C., op. cit, p. 45-49.
29
Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova
pentru anii1999-2002”Supremaţia legii, Revitalizare economică, integrare europea-
nă”.N.270 din 8 aprilie 1999. Monitorul Oficial Nr.39-41 din 22 aprilie, 1999.
423
Demiterea cabinetului Sturza (noiembrie 1999), care s-a do-
vedit a fi cel mai proeuropean, şi venirea Guvernului Braghiş, din
nou schimbă, în mod radical, orientarea politicii externe a statului.
Problema integrării europene este neglijată. Spre deosebire de pre-
decesorul său, noul Guvern consideră că UE nu prezintă un cadru
de stabilitate şi securitate, interesul naţional al Moldovei este din
nou reorientat spre CSI. În scopul asigurării intereselor economice
ale ţării, Guvernul în cauză intenţiona să susţină eforturile orien-
tate spre aprofundarea şi diversificarea relaţiilor derulate în cadrul
Comunităţii Statelor Independente în domeniul economico-comer-
cial, în special pe plan bilateral30. Pe de o parte, orientarea spre
CSI, iar pe de altă parte tendinţa de a se integra în UE, fac ca
politica ambiguă dusă de Guvernul Braghiş să trezească suspiciuni
din partea UE. Desigur, schimbările atât de radicale în perioade
mici nu pot crea o atmosferă de credibilitate atât faţă de politica
externă, în general, cât şi faţă de doleanţa noastră de a ne integra în
Uniunea Europeană, în particular.
Noua orientare politică a actualului Guvern Tarlev II, cât şi
a celui anterior Tarlev I merită atenţie. Deşi „programul de guver-
nare” n-a fost aprobat de către Parlamentul Republicii, el poate
fi considerat mai „revoluţionar” şi mai coerent decât programul
Guvernului Braghiş. Astfel, proiectul programului de activitate a
Guvernului Republicii Moldova, care nu a fost aprobat, „Stabilita-
te, redresare economică, securitate socială” la capitolul „Integra-
rea Europeană a Republicii Moldova” se stipulează că în scopul
realizării obiectivului de integrare, Guvernul va elabora strategii
naţionale care ar facilita integrarea sa în UE. De asemenea, exe-
cutivul Republicii Moldova va depune toate eforturile pentru efi-
cientizarea activităţii Comitetului Interministerial pentru Integrare
Europeană, racordarea actelor normative naţionale la exigenţele
comunitare; crearea Departamentului Integrare Europeană; im-
plementarea cu stricteţe a prevederilor Acordului de Parteneriat
şi Cooperare. Republica Moldova va intensifica demersurile poli-
tico-diplomatice pentru demararea negocierilor privind asocierea
Republicii Moldova la Uniunea Europeană31. V. Voronin în alocu-
30
Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova
„Legalitate, Consolidare şi Reforme - întru Bunăstarea Naţiunii”. Nr.20 din 11 ianua-
rie 2000. Monitorul Oficial. Nr.5-7, 13 ianuarie, 2000.
31
Moldova şi integrarea Europeană, p. 26.
424
ţiunea rostită la Conferinţa Europeană de la Atena, 16-17 aprilie
2003, menţiona că integrarea europeană a devenit o politică de stat
prioritară atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, iar orientarea
externă este pentru noi nu doar un proces de revenire la cultura şi
civilizaţia europeană, dar şi un proces de racordare la standardele
şi normele politico-economice europene32 .
Anul 2004 a devenit pentru Republica Moldova anul stabilirii
temeliei instituţionale şi legislative a reformelor şi transformărilor
structurale în sferele politică, economică, socială şi umanitară, al
conectării la politice europene şi a armonizării legislative la stan-
dardele europene. În acest context, şeful statului a accentuat că
integrarea în UE nu este un scop în sine, ea urmăreşte avansarea
spre valorile şi standardele europene, economice, democratice şi
sociale33 .
În contextul evoluției vectorilor politicii externe a Republicii
Moldova, merită atenție și programul guvernelor Greceanîi I (31
martie 2008-10 iunie 2009) și Greceanîi II (10 iunie 2009-25 sep-
tembrie 2009) care considerau benefică pentru Republica Moldova
edificarea unui stat neutru, unitar, sigur şi deschis spre integrare.
Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării repre-
zintă o condiţie de bază pentru asigurarea securităţii pe termen lung
şi dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova. Aceasta presupune
demilitarizarea statului, democratizarea şi consolidarea încrederii,
precum şi restabilirea spaţiului politic, economic, social şi cultural
unic. Guvernul consideră drept sarcină primordială implicarea mai
accentuată a ţării în sistemul relaţiilor internaţionale, răspunzând
astfel provocărilor integrării politice şi globalizării economice.
Asigurarea securităţii statului presupunea şi reducerea condiţiilor
care contribuie la vulnerabilitatea externă a ţării din perspectiva
accesului la energie şi la pieţele de desfacere.
Având în vedere constrângerile pe care le-a resimţit Repu-
blica Moldova în ultimii doi ani, Guvernul consideră securitatea
energetică, accesul mărfurilor pe pieţele externe şi circulaţia liberă
a cetăţenilor drept elemente principale ale sistemului securităţii
32
Discursul Dlui V. Voronin, preşedintele Republicii Moldova la Conferinţa Euro-
peană de la Atena, în Moldova Suverană, 18 aprilie 2003.
33
Vectorul politicii externe moldoveneşti este integrarea europeană, în Moldova Su-
verană, 28 ianuarie 2004; Voronin V., A venit timpul realizării efective a democraţiei
şi obţiunii europene, în Moldova Suverană, 30 decembrie 2003.
425
naţionale. În domeniul energetic, Guvernul era hotărît să diminu-
eze efectele factorilor externi asupra sistemului energetic al ţării
şi să elimine factorii interni care compromit activitatea acestui
sistem vital pentru economia şi populaţia ţării. În scopul asigurării
securităţii economice, se intenționa reducerea constrângerilor de
circulaţie condiţionate de amplasarea geografică prin dezvoltarea
căilor noi de acces.
În raport cu situaţia existentă, viziunea strategică a Gu-
vernului Republicii Moldova poate fi realizată prin promovarea
următoarelor obiective: demilitarizarea şi reintegrarea sistemelor
social-economice ale ţării; apropierea nivelului de dezvoltare soci-
al-economică a celor două maluri ale Nistrului; continuarea demo-
cratizării şi dezvoltării societăţii civile în baza valorilor europene
şi a normelor şi standardelor internaţionale pe ambele maluri ale
Nistrului; asigurarea securităţii economice a statului prin sporirea
securităţii energetice şi diversificarea căilor de acces la pieţele re-
gionale şi globale.
Analizând priorităţile politicii externe ale Guvernului pentru
anii 2008-2009, Guvernul Republicii Moldova îşi va axa activita-
tea imediată pe trei direcţii de bază: reintegrarea ţării; neutralitatea
şi politica de bună vecinătate a ţării; securitatea energetică a ţării şi
diversificarea căilor de acces.
În scopul reintegrării ţării guvernul urma să-și axeze acti-
vitatea pe: impulsionarea şi amplificarea negocierilor politice de
reintegrare în actualul format „5+2” şi evaluarea costurilor nece-
sare pentru restabilirea unităţii statului sub aspect politic, juridic,
economic, social; incluziunea social-economică a locuitorilor din
regiunea transnistreană în sistemele naţionale, în special prin ex-
tinderea beneficiilor de care se bucură restul populaţiei Republicii
Moldova (posibilităţi de deschidere a afacerilor, burse, programe
sociale) şi oferirea agenţilor economici din partea transnistreană
a ţării a tuturor avantajelor pe care le oferă regimul preferenţial
de comerţ cu ţările Uniunii Europene şi statutul de membru al
structurilor regionale de care beneficiază şi agenţii economici
din partea dreaptă a Nistrului; susţinerea iniţiativelor civice din
partea stîngă a Nistrului pentru reintegrarea socială; elaborarea şi
implementarea proiectelor comune cu regiunea transnistreană de
reabilitare, modernizare şi dezvoltare a infrastructurii, ţintind în
426
mod special elementele de infrastructură care reprezintă o con-
strîngere pentru dezvoltarea socialeconomică a ambelor maluri
ale Nistrului. Obiectivul major al politicii Republicii Moldova era
axat pe dezvoltarea şi extinderea măsurilor şi proiectelor orientate
spre întărirea încrederii între cele două maluri.
De asemenea, drept obiective primordiale ale politicii externe
erau: accentuarea şi consolidarea statutului de neutralitate a Repu-
blicii Moldova; dezvoltarea continuă a relaţiilor multilaterale reci-
proc avantajoase cu ţările vecine, bazate pe principiul respectării
suveranităţii şi independenţei statelor; explorarea potenţialului re-
laţiilor economico-sociale cu ţările-membre ale Uniunii Europene
şi intensificarea cooperării în cadrul politicilor de bună vecinătate
cu Uniunea Europeană şi cu ţările-membre ale altor structurilor
regionale; valorificarea potenţialului relaţiilor bilaterale în cadrul
Comunităţii Statelor Independente34.
Supunând analizei programele guvernelor de la 2008 până în
prezent, putem afirma că toate guvernele care au succedat la putere
au avut drept obiectiv principal integrarea europeană.
Astfel, printre principalele obiective de guvernare erau:
1. Continuarea valorificării multidimensionale a potenţialului
relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în vederea ad-
optării şi promovării valorilor şi standardelor europene, avînd drept
finalitate integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova.
2. Impulsionarea relaţiilor bilaterale şi cooperării multilate-
rale, promovarea raporturilor de bună vecinătate şi edificarea unor
parteneriate strategice cu România, Ucraina, Federaţia Rusă şi
Statele Unite ale Americii. Valorificarea plenară a potenţialului de
cooperare cu Japonia, China, India, Turcia, Israel, Coreea de Sud,
Brazilia, Qatar şi cu alţi actori globali şi regionali în ascensiune.
3. Promovarea intereselor de securitate naţională pe plan
internaţional.
4. Efectuarea reformelor interne în domeniile relevante şi re-
alizarea demersurilor politico-diplomatice pe lângă Consiliul Eu-
ropei în vederea încheierii procedurii de monitorizare a Republicii
Moldova şi trecerii la etapa de postmonitorizare.
34
Progres şi Integrare Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova
pentru anii 2008-2009. http://alegeri.md/images/2/20/Program-activitate-guvern-mol-
dova-2008-2009-ro.pdf
427
5. Promovarea unei diplomaţii economice active.
6. Intensificarea interacţiunii cu diaspora şi protejarea drep-
turilor şi intereselor cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi cu
traiul permanent peste hotare.
Drept acţiuni prioritare în activitatea guvernului erau: inte-
grarea europeană care avea drept obiective primordiale aprobarea
şi implementarea Agendei de asociere Republica Moldova –
Uniunea Europeană, care să realizeze prevederilor Acordului de
asociere; parafarea şi semnarea Acordului de Asociere Republica
Moldova – Uniunea Europeană, inclusiv crearea Zonei de Comerţ
Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE; finalizarea implementării
condiţionalităţilor Planului de acţiuni privind liberalizarea vizelor,
pentru obţinerea excluderii regimului de vize pe termen scurt pentru
călătoria în spaţiul Schengen. De asemenea, drept obiective princi-
pale erau continuarea valorificării oportunităţilor de aprofundare a
relaţiilor de cooperare cu UE oferite de dimensiunile bilaterală şi
multilaterală ale Parteneriatului Estic; consolidarea procesului de
armonizare legislativă prin reformarea cadrului instituţional.
Dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale ale Republicii
Moldova depindeau de continuarea dialogului politic bilateral cu
statele-membre ale UE în vederea asigurării sprijinului demersuri-
lor europene ale Republicii Moldova şi edificării unor parteneriate
bazate pe valori şi interese comune cu fiecare capitală europeană;
Intensificarea dialogului politic cu statele vecine România şi Ucrai-
na. Aprofundarea cooperării multisectoriale şi, în special, realiza-
rea proiectelor în domeniul energetic cu România. Un loc aparte
era acordat dezvoltării continuii a dialogului politic cu Federaţia
Rusă în vederea aprofundării cooperării comercial-economice, so-
luţionării chestiunilor privind colaborarea în domeniul energetic,
asigurării şi protejării drepturilor muncitorilor migranţi35.
Ideea unei politici externe echilibrate consecvente atât cu
Estul cât și cu Vestul în scopul asigurării parcursului european și
al consolidării relațiilor cu partenerii internaționali este expusă în
programul de guvernare pentru anii 2015-2018. Programul guver-
nului Gaburici ( s-a aflat la conducerea țării doar 3 luni) se axa pe
35
Programul de activitate al guvernului Republicii Moldova „Integrarea europeană:
libertate, democraţie, bunăstare”. 2013 – 2014. https://gov.md/sites/default/files/docu-
ment/attachments/program_guvern-ro.pdf
428
realizarea asocierii politice și a integrării economice cu Uniunea
Europeană și aprofundarea relațiilor bilaterale cu statele sale mem-
bre cât și pe implementarea cu succes a agendei de asociere, având
drept scop obținerea statutului de țară-candidat pentru aderarea la
Uniunea Europeană. De asemenea, un obiectiv major se referea
la aprofundarea parteneriatului strategic a Republicii Moldova cu
Federația Rusă în vederea normalizării relațiilor bilaterale, inclu-
siv în domeniile comercial-economic, energetic și migrațional, va-
lorificînd pe deplin potențialul Tratatului de prietenie și cooperare,
cât și în scopul dezvoltării relațiilor cu statele-membre ale CSI,
în special – pe dimensiunea comercial-economică – cu Republica
Belarus și Republica Kazahstan36.
Noul guvern Streleț, numit după ce ex-premierul Gaburici
și-a anunțat demisia a fost numit la 30 iulie 2015, acesta activând
până la 29 octombrie, când a fost destituit prin vot de neîncredere.
Guvernul Streleț (30 iunie - 30 octombrie 2015), cât și guvernul
Filip (20 ianuarie 2016- 8 iunie 2019) ca și guvernul anterior au
practic aceeași poziție cu referire la dezvoltarea relațiilor externe a
Republicii Moldova37.
La 8 iunie 2019 este numit Guvernul Sandu. Alianță, formată
între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Blocul ACUM,
și-a propus un șir de reforme. Astfel, drept obiective primordiale în
domeniul politicii externe pentru guvernul Sandu erau asigurarea
în mod profesionist a continuității dialogului politic, economic,
cultural și umanitar proactiv al Republicii Moldova – în capacita-
tea sa de subiect al relațiilor și dreptului internațional – cu celelalte
state ale comunității internaționale, în primul rând cu partenerii
strategici și tradiționali ai țării noastre. Orientările fundamentale
ale politicii externe a Republicii Moldova, formulate în Concepţia
politicii externe, derivă din interesele naţionale vitale, urmând să
fie menţinute şi promovate consecvent. Totodată, priorităţile po-
liticii externe vor fi nuanţate şi adaptate în funcţie de evoluţiile
36
Guvernul Republicii Moldova. Programul de activitate al Guvernului Republicii
Moldova. 2015-2018. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/pro-
gram-guvernare-strelet-2015-2018.pdf.
37
Guvernul Republicii Moldova. Programul de activitate al guvernului Republicii
Moldova. 2016-2018/. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/guver-
nul_republicii_moldova_-_programul_de_activitate_al_guvernului_republicii_mol-
dova_2016-2018.pdf
429
internaţionale cu impact direct sau indirect asupra Republicii Mol-
dova şi în concordanţă cu interesele ţării în vederea edificării unui
stat prosper şi democratic. Pentru consolidarea independenţei şi
suveranităţii ţării şi menţinerea integrităţii ei teritoriale:
• procesele interne vor fi concertate cu cele externe, astfel
încât principiile de bază ale independenţei şi suveranităţii ţării să
nu fie prejudiciate;
• se impune intensificarea eforturilor în vederea eficientiză-
rii serviciilor de mediere în soluţionarea problemei transnistrene
oferite de OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, alte state şi organisme
internaţionale. Guvernul va supraveghea ca acordarea serviciilor
de mediere să se efectueze în strictă conformitate cu principiile
fundamentale ale dreptului internaţional;
• vor fi sporite eforturile în vederea transpunerii în viaţă a
deciziilor OSCE referitoare la Republica Moldova, adoptate la
Summit-ul din 18-19 noiembrie 1999 de la Istanbul. Integrarea
europeană Urmărind obiectivul strategic de integrare europeană,
Guvernul va acţiona pentru:
• realizarea întocmai a prevederilor Acordului de Parteneriat
şi Cooperare;
• demararea negocierilor privind crearea zonei de liber
schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană;
• intensificarea demersurilor politico-diplomatice pentru
demararea negocierilor privind integrarea Republicii Moldova în
Uniunea Europeană;
• adoptarea şi realizarea consecventă a strategiei naţionale
de asociere la Uniunea Europeană. Pentru asigurarea intereselor
economice ale ţării, Guvernul va sprijini eforturile orientate spre
aprofundarea şi diversificarea relaţiilor derulate în cadrul Comuni-
tăţii Statelor Independente în domeniul economico-comercial, în
special, pe plan bilateral. Cooperarea bilaterală va fi axată pe:
• aprofundarea şi diversificarea raporturilor de parteneriat
cu statele vecine - România şi Ucraina, inclusiv prin definitivarea
cadrului juridic bilateral. Va fi finalizată procedura de aprobare a
Tratatului de bază cu România. Va fi aprofundată cooperarea trila-
terală dintre Republica Moldova, România şi Ucraina, valorificîn-
du-se activ oportunităţile oferite de euroregiuni şi zonele libere;
430
• dezvoltarea în continuare a relaţiilor constructive cu Fe-
deraţia Rusă, utilizarea eficientă a potenţialului de colaborare cu
această ţară, acordându-se o atenţie deosebită ratificării Tratatului
de bază cu Rusia;
• aprofundarea şi diversificarea relaţiilor cu Statele Unite ale
Americii;
• lărgirea şi amplificarea relaţiilor cu statele Europei Occiden-
tale, în special cu Germania, Franţa, Olanda, Italia şi Marea Britanie,
care sprijină eficient reformele politice şi economice din Republica
Moldova şi integrarea ţării noastre în structurile europene;
• diversificarea şi permanentizarea raporturilor cu Ţările Bal-
tice şi cele din Europa Centrală;
• iniţierea colaborării reciproc avantajoase cu ţările din Asia
(China, Japonia, Coreea de Sud etc.), Africa şi America Latină.
O deosebită atenţie se va acorda relaţiilor comercialeconomice cu
ţările arabe;
• intensificarea raporturilor cu statele din Caucaz şi Asia Cen-
trală şi aprofundarea cooperării cu acestea în domeniul economic
şi comercial. Cooperarea multilaterală va fi orientată spre:
• cooperarea multilaterală în cadrul organismelor regionale
şi subregionale, care facilitează procesele de integrare europeană
(CEMN, SECI, CEI Planul de acţiuni pentru Europa de Sud-Est
etc.);
• susţinerea eforturilor diplomatice în vederea includerii ple-
nare a ţării în Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est;
• realizarea măsurilor necesare pentru ca perioada actuală, în
care Republica Moldova deţine preşedinţia Organizaţiei Coope-
rării Economice a Mării Negre, să fie valorificată cît mai eficient;
• continuarea acţiunilor în vederea unei participări mai active
a Republicii Moldova în cadrul ONU, OSCE şi Consiliului Euro-
pei şi asumarea, împreună cu alte ţări, a statutului de „producător
de securitate”, inclusiv prin diversificarea participării în cadrul
Programului Parteneriatul pentru Pace;
• finalizarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova
la Organizaţia Mondială a Comerţului şi continuarea demersurilor
politico-diplomatice în vederea aderării ţării la CEFTA38.
38
https://agora.md/stiri/63550/guvernele-moldovenesti-care-au-cazut-prin-motiuni-
de-cenzura-si-istoria-lor--ce-soarta-va-avea-executivul-sandu
431
În contextul analizei procesului de constittuire a politicii
externe a Republicii Moldova, merită atenție și prevederile pro-
gramului de guvernământ a Guvernului Chicu. Cabinetul de mi-
niștri condus de Ion Chicu a fost învestit la 14 noiembrie 2019,
fiind susținut de 62 de deputați ai fracțiunilor Partidului Socialiș-
tilor din Republica Moldova și Partidului Democrat din Moldova.
Cele două formațiuni politice și-au oficiat parteneriatul politic la
16 martie 2020 prin crearea Platformei Social-Democrate pentru
Moldova, iar drept rezultat componența inițială a Guvernului a
fost modificată39. Astfel, la capitolul politică externă în program
se prevedea:
asigurarea în mod profesionist a continuității dialogului poli-
tic, economic, cultural și umanitar proactiv al Republicii Moldova
– în capacitatea sa de subiect al relațiilor și dreptului internațional
– cu celelalte state ale comunității internaționale, în primul rând cu
partenerii strategici și tradiționali ai țării noastre;
-promovarea unei politici externe echilibrate, prin continua-
rea procesului de implementare efectivă și plenară a prevederilor
Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și ale Acordului de
liber schimb (DCFTA), demarând, totodată, procesul de restabilire
a relațiilor pragmatice, strategice și mutual avantajoase cu Fede-
rația Rusă, în conformitate cu interesele naționale ale Republicii
Moldova;
- Întreprinderea acțiunilor necesare în vederea obținerii su-
portului politic din partea comunității internaționale pentru facili-
tarea procesului de reglementare politică definitivă a conflictului
transnistrean; – Demararea acțiunilor corespunzătoare în vederea
examinării experienței existente pe plan extern, care ar putea fi
utilă în procesul de recunoaștere internațională a statutului de neu-
tralitate al Republicii Moldova;
- aprofundarea gradului de comunicare cu reprezentanții
diasporei moldovenești și identificarea modalităților adiționale de
asistență a concetățenilor noștri aflați în afara Republicii Moldova;
- consolidarea capacităților funcționale și administrative ale
Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene în vederea
sporirii calității și eficienței serviciului diplomatic al Republicii
Moldova;
39
Guvernul Ion Chicu. http://alegeri.md/w/Guvernul_Ion_Chicu
432
- scoaterea serviciului diplomatic al Republicii Moldova de
sub influența partidelor politice, prin modificarea Legii cu privi-
re la serviciul diplomatic în sensul interzicerii afilierii politice a
membrilor serviciilor diplomatice;
- atragerea expertizei internaționale în vederea susținerii pri-
oritare a procesului de reformă a justiției, pentru a asigura finalita-
tea acestui exercițiu complex spre beneficiul poporului Republicii
Moldova40.
Actualul guvern Gavrilița în programul de guvernare „Mol-
dova vremurilor bune” pe dimensiunea relațiilor externe a țării
are drept scop inițierea rectificării bugetului de stat pentru 2021 în
vederea identificării surselor pentru finanțarea cheltuielilor prevă-
zute în pachetul de suport și pentru a asigura echitatea distribuirii
investițiilor capitale cât și realizarea condițiilor necesare pentru
accesarea asistenței macro-financiare din partea Uniunii Europene.
Un loc aparte în program este acordat reluării dialogului cu Fondul
Monetar Internațional în vederea încheierii unui nou memorandum
de țară și securizării finanțării externe pe termen mediu; instituirii
unui mecanism de monitorizare a executării proiectelor mari și a ab-
sorbției fondurilor externe, în special, a celor dedicate pentru com-
baterea pandemiei și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii41.
Concluzii
Indiscutabil, alegerea viitorului nu este un lucru uşor. Este
adevărat că Republica Moldova nu poate fi considerată drept can-
didat la integrarea în Uniunea Europeană. Nu rareori analiştii din
Occident au afirmat că, chiar dacă UE s-a extins spre Est, şi Ro-
mânia este admisă în această organizaţie, Republica Moldova şi-n
acest caz nu atinge nivelul de dezvoltare pentru includerea acesteia
în lista statelor candidate. Transferul hotarelor Uniunii Europene
pe Prut, îi aduce în vecinătate un stat ameninţat de insecuritate
în regiune. Ameninţările la adresa securităţii care vin din partea
Republicii Moldova pot fi enumerate în primul rând, problema
transnistreană, care până în prezent rămâne a fi nesoluţionată,
40
Guvernul Republicii Moldova. Program de activitate. Chişinău, noiembrie 2019.
https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/programul_al_guvernului_
chicu_ro.pdf
41
DOC // Ce conține programul de activitate al Guvernului propus de Gavrilița.
https://www.jurnal.md/ro/news/39173594e824487c/doc-ce-contine-pro-
gramul-de-activitate-al-guvernului-propus-de-gavrilita.html
433
instabilitatea politică (schimbările poziţiei politice a majorităţii
parlamentare şi a conducerii de la Chişinău), criza economică,
nivelul înalt de corupţie al societăţii şi statului, controlul neadec-
vat al hotarelor, instabilitatea relaţiilor cu vecinii, cât şi lipsa unor
acorduri de bază cu Ucraina şi România.
Pe parcursul a 30 de ani de independență Republica Moldova
continuă să ducă o politică axată pe relațiile țării atât cu Estul, cât
și cu Vestul. Calitatea politicii externe a Republicii Moldova, în
special cu statele membre ale UE, dar și cele membre ale CSI au
depins și continuă să depindă în mare măsură de poziția liderilor și
de perindarea guvernelor aflate la conducerea țării.
Referințe bibliografice:
Apostol S., Republica Moldova şi România: Două entităţi
politice româneşti sau Două state suverane? //Revista istorică, Ed.
Academiei Române, Nr. 5-6 mai, 1995.
Cojocaru Gh, E., Politica externă a Republicii Moldova. Stu-
dii. - Chişinău: Ed. „CIVITAS”, 1999, p. 15-16.
Concepţia politicii externe a Republicii Moldova (direcţii
principale de activitate) din 8 februarie 1995, Nr. 368 – XVI, Mo-
nitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1995, martie, Nr.4; http://
www.mfa.md/Ro/Policy Key Elements/Politica Ext Conceptia;
http://www.mfa.md/Po/Politicabilaterale/relatiiRM-EuropaAN.
htm
Constituţia Republicii Moldova. Chişinău: Ed. Direcţia de
Stat pentru Asigurarea Informaţională „MOLDPRES”, 1997. p. 6
Discursul Dlui Voronin, preşedintele Republicii Moldova, la
Conferinţa Europeană de la Atena // Moldova Suverană, 18 aprilie
2003.
DOC // Ce conține programul de activitate al Guvernului
propus de Gavrilița.
https://www.jurnal.md/ro/news/39173594e824487c/
doc-ce-contine-programul-de-activitate-al-guvernului-pro-
pus-de-gavrilita.html
Elaborarea noilor concepţii ale politicii externe şi securi-
tăţii naţionale; sursa electronică: http://www.e-democracy.md/
comments/political/200602151/
434
Enache N., Cimpoies D., Misiunea diplomatică în Republica
Moldova 1993-1997 - Iaşi: Ed. „POLIROM”, 2000, p. 47.
Filipescu N., Occidentalizarea postcomunistă, Iaşi: Ed. „PO-
LIROM”, 2002, p. 13.
Golea A., Republica Moldova între Est şi Vest., De facto, 21
august 2001.
Guvernul Ion Chicu. http://alegeri.md/w/Guvernul_Ion_
Chicu
Guvernul Republicii Moldova. Program de activitate. Chişi-
nău, noiembrie 2019. https://gov.md/sites/default/files/document/
attachments/programul_al_guvernului_chicu_ro.pdf
Ilaşciuc D., Factorul geopolitic în documentele de program
ale formaţiunilor politice din Republica Moldova. Politica externă
a Republicii Moldova: aspecte ale securităţii şi colaborării regio-
nale (materiale ale simpozionului ştiinţific internaţional din 16-17
octombrie 1977), Chişinău, CCIN, „Perspectiva”, 1998, p.123;
Juc V., De la partidul unic la pluripartidism. în Arena poli-
tică, nr.1, 1996.
Klipii I., Evoluţia cadrului politic al problemei integrării
europene. Moldova şi Integrarea Europeană. - Chişinău: Institutul
de Politici Publice, Ed.”Prut Internaţional”, 2001, p.11-12.
Leancă I., Evoluţia realităţilor externe. Tranziţia. Retrospec-
tive şi perspective.- Ed. Adept, Chişinău, 2002, p. 362.
Moldova şi Integrarea Europeană, p.14.
Moşneaga V., Rusnac Gh., Republica Moldova. Alegeri par-
lamentare (1994) şi geografia politică a electoratului. - Chişinău,
USM, 1997, p. 11-18.
Mihailov V., Moşneaga V., Rusnac Gh., Partidele şi orga-
nizaţiile social-politice în Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme
de analiză politică), Partea I, Chişinău, USM, 1996, p. 2.
Moşneaga V., Rusnac Gh., Republica Moldova. Alegerile
Parlamentare (1994) şi geografia politică a electoratului – Chişi-
nău, Ed. Universitatea de Stat din Moldova, 1997, p. 17-18.
Poloz V., Buga O., Particularităţile regionale de dezvoltare
economică a Republicii Moldova –Chişinău, Universitatea de Stat
din Tiraspol, 1998, p.50.
Proiectul „Concepţia politicii externe a Republicii Moldo-
va” (redacţie nouă). Moldova Suverană, 1 mai 2002; www.ipp.md/
435
files/Evenimente/2002/30-04-2002/proiect/conceptie/presa.doc-;
http://www.ipp.md/evenimente/1.php?l=ro&id=25
Programul de activitate pentru anii 1999 – 2000 „Suprema-
ţia legii, revitalizarea economică, integrare europeană”
Programul de activitate al guvernului Republicii Moldova
„Integrarea europeană: libertate, democraţie, bunăstare” 2013 –
2014, https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/
pro-gram_guvern-ro.pdf
Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova
„Integrarea europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” 2013
–2014. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/
program_guvern-ro.pdf
Guvernul Republicii Moldova. Programul de activitate al
Guvernului Republicii Moldova 2015-2018 https://gov.md/sites/
default/files/document/attachments/program-guvernare-stre-
let-2015-2018.pdf
Guvernul Republicii Moldova. Programul de activitate al
Guvernului Republicii Moldova 2016-2018 https://gov.md/sites/
default/files/document/attachments/guvernul_republicii_moldo-
va_-_programul_de_activitate_al_guvernului_republicii_moldo-
va_2016-2018.pdf
Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova
2019. https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/
program_de_guvernare_0.pdf
Programul Frontului Popular Creştin Democrat /Cernescu
M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C., Republica Moldova:
istoria politică (1989-2000). Documente şi materiale – Chişinău,
USM, Vol. II, 2004, p.52-57.
Răilean V., Borş V., Studianov C., Integrarea economică.
Proiect „Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare
RM – UE” - Chişinău: Institutul Internaţional de Management,
2001, p.19.
Serebrian O., Politica şi geopolitica, Chişinău: Ed.”Cartier”,
2004, p.13-14.
Statutul Partidului Democrat Agrar, în Moldova Suverană,
30 octombrie 1991
Stici I., Politica externă este o parte integrantă a societăţii,
în Moldova Suverană, 20 iulie 1998.
436
Stici I., Conceptul de politică externă nu va fi perfecţionat
sau schimbat, în Moldova Suverană, 27 noiembrie 2001.
Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Chişinău: Ed.Moldpres, 1999, Vol. 10, art. 1. p.130.
Ţurcanu D., Interesele naţional-statale şi proiectarea lor în
mass-media. Cazul Republicii Moldova MOLDOSCOPIE (Pro-
bleme de analiză politică) - Partea XXVII, Chişinău: USM,, 2004.
P.138.
Uglov D., Particularităţile orientării naţionale sau dilema
între integrarea europeană şi politica estică. Profit N3, 2001
Vectorul politicii externe moldoveneşti este integrarea euro-
peană, în Moldova Suverană, 28 ianuarie 2004.
Voronin V., A venit timpul realizării efective a democraţiei
şi obţiunii europene, în Moldova Suverană, 30 decembrie 2003.
Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernu-
lui Republicii Moldova pentru anii 1998-2001. Nr. 523 din 4 iunie
1998, Monitorul Oficial, Nr. 54-55, 18 iunie 1998.
Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului
Republicii Moldova pentru anii1999-2002 ”Supremaţia legii, re-
vitalizare economică, integrare europeană”, Nr. 270 din 8 aprilie
1999. Monitorul Oficial, Nr. 39-41, 22 aprilie1999.
Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guver-
nului Republicii Moldova pentru perioada ianuarie1997- martie
1998. Nr.30 din 5 februarie 1997. Monitorul Oficial, Nr.13-14, 27
februarie 1997.
Hotărârea cu privire la programul de activitate a Guvernului
Republicii Moldova „Legalitate, Consolidare şi Reforme - întru
Bunăstarea Naţiunii”. Nr.20 din 11 ianuarie 2000, Monitorul Ofi-
cial. Nr.5-7, 13 ianuarie 2000.
Бутучеану Б., Молдова вступила в ВТО, în Moldova şi
Lumea, Nr.3, 2001
*********
Abstract: Three decades after independence and the collapse
of the Soviet Union, the Republic of Moldova is trying to finalize
its foreign policy vectors. Thus, as a sovereign and independent
state, the Republic of Moldova has established diplomatic rela-
437
tions with the states of the world, thus obtaining recognition and
placement in the system of international relations.
The purpose of this article is to analyze the process of estab-
lishing the foreign policy of the Republic of Moldova. The article
also highlights the stages of setting up the country’s foreign po-
licy. For a better understanding of the evolution of foreign policy,
the main programs of the governments that have been under the
leadership of the Republic of Moldova were analyzed.
Keywords: Republic of Moldova, foreign policy, internatio-

nal relations, government program, government.
Parlamentul Republicii Moldova
438
Tipare geopolitice nocive în estul Europei
(Republica Moldova). Proiectul 3.0
Dorin POPESCU,
doctor în filologie,
președintele Asociației Casa Mării Negre /
Black Sea House, Constanța, România
Expert în geopolitică, analist poli-

tic, eseist, fost cadru universitar, fost di-
plomat, președinte fondator al Asociației
Casa Mării Negre / Black Sea House
din Constanța (2017). De la 1 noiembrie
2020 - consilier personal pentru relații
internaționale, cultură și educație al pri-
marului municipiului Constanța.
Absolvent al Academiei Navale
Constanţa (1993), licenţiat al Facultății
de Litere şi Teologie a Universităţii de
Stat Ovidius Constanţa (1999), doctor în
filologie (2012).
Principalele preocupări științifice
sunt legate de geopolitică, studii politice,
istorie locală, politică externă, eseistică,
studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.
A publicat peste 125 lucrări științifice: studii, eseuri, recenzii, artico-
le de teorie și critică literară în diferite reviste culturale din România şi din
străinătate.
Volume publicate: Noica. Bătălia continuă, Editura Ideea Europeană,
2013; Figuri ale textului anteic, Editura Ideea Europeană, 2016; Răzbunarea
barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis, Editura Ideea Europeană, 2017
(autor și coordonator; coautor Liviu Franga), Captivi la Pontul Hibrid, Editura
Ideea Europeană, 2020.
*********
Proiectul Federației Ruse de a reveni geopolitic în spațiul
post-sovietic după destrămarea URSS și după ieșirea (parțială) din
sfera de influență rusească a unor țări precum Ucraina, Republica
Moldova și Georgia1 a complicat foarte mult apropierea Repu-
1
Proiect enunțat la nivel retoric de celebra declarație a președintelui rus Vladimir
Putin (potrivit căruia “destrămarea URSS a reprezentat cea mai mare catastrofă geopo-
439
blicii Moldova de Europa și punerea în aplicare a Declarației
de Independență din 1991.
Proclamarea independenței Republicii Moldova, în urmă
cu 30 de ani, viza în mod direct ieșirea de sub sfera de influență
rusească a Republicii Moldova și realizarea, de facto și de jure, a
unei independențe față de Moscova și de proiectul ei politic,
ideologic, geopolitic a cărui parte a fost, timp de mai multe
decenii și chiar secole2, Republica Moldova3.
După 30 de ani de la proclamarea independenței, constatăm
facil că independența nu s-a produs decât parțial; de facto,
Moscova și-a păstrat, în cele trei decenii, capacitatea de a influența
în mod substanțial politicile statale ale Chișinăului. Capacitatea
establishmentului politic rusesc de a influența direct aceste
politici și de a le controla s-a diminuat față de perioada sovie-
tică, însă a rămas la un nivel ridicat de persuadare și control.
Instrumentele și mijloacele de control s-au rafinat și hibridizat,
construind în timp o arhitectură sofisticată de intervenție, care
produce periodic blocaje ale manifestării indepedenței Republicii
Moldova. Moscova a rămas și în continuare un centru de luare
a deciziilor pentru Republica Moldova, care îl dublează per-
manent și îl influențează pe cel oficial de la Chișinău.
În calitate de centru alternativ al deciziilor, Moscova
influențează în mod permanent și în adâncime procesele de luare a
deciziilor de la Chișinău, prioritar prin: menținerea prezenței mili-
tare pe teritoriul Republicii Moldova (în pofida voinței autorităților
din Republica Moldova și propriilor angajamente asumate în plan
internațional4); încurajarea și sprijinirea vectorului autonomist/
separatist al Transnistriei; sabotarea proiectului european al Re-
publicii Moldova; exploatarea creativă a rețelei proprii de agenți
de influență (aceștia construiesc o arhitectură narativă sofisticată,
cu un potențial ridicat de persuadare, care realizează captivități
mentale colective); șantajul energetic; condiționarea prezenței pe
piața estică a produselor și mărfurilor din Republica Moldova etc.
litică a secolului 20”) și pus în practică prin măsuri și acțiuni ostile de tip hibrid (care
au culminat cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea)
2
Avant la lettre
3
În diferitele ipostaze ale acestui proiect – țarist, sovietic, post-sovietic etc.
4
Cazul este deja de manual.
440
Concluzia se impune de la sine: independența Republicii
Moldova ca evadare din proiectul geopolitic al Moscovei nu s-a
realizat decât parțial în aceste prime trei decenii. Independența
Republicii Moldova reprezintă încă un proiect în construcție,
care nu și-a atins, de facto, obiectivele proclamate în urmă cu
trei decenii.
xxx
O retrospectivă rapidă a acestor trei decenii sugerează ca

fiind definitorie, la nivel paradigmatic, caracteristica acestora
de mixare/combinare/coabitare a două tendințe geopolitice
suprapuse: evadarea din sfera de influență a Moscovei (1) și
testarea unui autohtonism cu ambiții de neutralitate, care să țină
în echilibru cele două opțiuni și manifestări geopolitice, Estul și
Vestul (2).
Proiectul geopolitic inițial (proiectul 1.0), cel al evadării
Republicii Moldova de sub sfera de influență a Moscovei, pro-
iect asumat de jure și de facto prin Declarația de Independență
din 1991, a fost blocat încă din fază incipientă prin provocarea,
de către Federația Rusă, a conflictului din Transnistria. Conflictul
din Transnistria a stopat proiectul geopolitic original și a creat
perspectiva unui blocaj pe termen lung al acestuia, producând
totodată germenii proiectului geopolitic derivat, alternativ
(coabitarea celor două opțiuni Est-Vest, autohtonismul, neutrali-
tatea etc). Proiectul geopolitic 1.0 a fost unul de scurtă durată
în forma sa pură; revenirile sale periodice, ca puseuri ale voinței
populare sau ca proiect al clasei politice, au fost episodice, perife-
rice sau modeste (cu notabila excepție a puseului proeuropean din
2009, ale cărui efecte au fost neutralizate rapid sau au întârziat să
se producă la nivel paradigmatic).
Republica Moldova trăiește astfel, de aproape trei decenii,
în paradigma proiectului geopolitic 2.0 – coabitarea opțiunilor
Est-Vest, autohtonismul, mirajul neutralității. Am descris pe
larg acest proiect, în studiul publicat anul trecut (cu titlul “Treizeci
de ani de foxtrot-kazacioc geopolitic în Republica Moldova”) în
volumul Suveranitatea Republicii Moldova: concept și realitate.
Materialele Conferinței științifice inter-universitare on-line 30
441
de ani de la proclamarea Suveranității RSS Moldova, Chișinău,
S.n., 20205.
Nicio evoluție a lumii contemporane nu a dislocat Repu-
blica Moldova din capcanele pe termen lung ale acestui pro-
iect. Nici acțiunile ostile ale Federației Ruse din 2014, care s-au
finalizat cu anexări ilegale (Peninsula Crimeea) și cu provocarea
de noi surse de tensiune și conflict în imediata vecinătate a Re-
publicii Moldova, nici amenințările directe și indirecte ale unor
acțiuni militariste sau hibride similare în regiune, nici claritatea
proceselor de transformare a Federației Ruse într-un actant sta-
tal cu politici dezavuate fără echivoc pe plan internațional și nici
măcar schimbarea radicală a mentalului public din Ucraina în ceea
ce privește percepția rolului Federației Ruse în sistemul de relații
internaționale din regiunea extinsă a Mării Negre.
Republica Moldova pare a fi rămas încremenită în pro-
iectul geopolitic al neutralității, al coabitării Est-Vest, al au-
tohtonismului. Iluzia că acest proiect ar putea să ofere un viitor
sustenabil Republicii Moldova este întreținută în mod atent, hibrid
și permanent de către Moscova, în așteptarea sau în anticamera
unui proiect geopolitic 3.0 (100% rusesc) cu efecte catastrofice
în regiune (revenirea Republicii Moldova, de jure și de facto, în
sfera de influență a Federației Ruse, ca parte a unui metaproiect
eurasiatic dirijat de Moscova).
Proiectul geopolitic 3.0 al Republicii Moldova va fi unul
pur european / euroatlantic sau rusesc. Terțium non datur.
xxx
În ultimele luni, odată cu alegerile prezidențiale și
parlamentare din 2020-2021, s-au aglomerat din nou semnele revi-
talizării proiectului european al Republicii Moldova. Mulți citesc
în această nouă etapă de manifestare a proiectului european semne
vitale ale unei clarificări pe termen lung. Mi-aș permite să fiu
puțin sceptic – am mai văzut povești de succes eșuate, tot în
acest spațiu.
În primul rând, opoziția constantă a Moscovei față de un
posibil proiect geopolitic 3.0 – proiectul de integrare europea-
5
Am numit atunci acest proiect, proiectul geopolitic 2.0, un “foxtrot-kazacioc geo-
politic”.
442
nă și euroatlantică a Republicii Moldova este suficient de puter-
nică, astăzi, încât să intimideze semnele de vitalitate ale acestuia.
Moscova este încă la butoane în cercurile politice și de decizie de
la Chișinău, încă influentă în spațiu, încă prezentă, încă decisivă.
Un al doilea sabotor al proiectului geopolitic 3.0 este
încremenirea mentală și politică a arhitecților proiectului
geopolitic 2.0 (coabitarea Estului și a Vestului în Republica Mol-
dova), proiect care pare a avea mai mulți patroni, interni și externi.
Patronii interni ai acestui proiect (din Republica Moldova)
nutresc în secret iluzia că actuala metastază geopolitică (exprimată
lapidar prin coabitarea a jamais a Estului și a Vestului) ar consoli-
da independența Republicii Moldova, ar reprezenta chiar expresia
ei de forță. În realitate, iluzia autohtonismului și a ambiguității, a
coabitării și a transformării acesteia în proiect peren6 reprezintă
tocmai cel mai important obstacol al obținerii independenței de
facto a Republicii Moldova față de Rusia. Am demonstrat în stu-
diul menționat că această iluzie, alimentată de Moscova, servește
ca instrument de vasalizare a Republicii Moldova, reprezintă o
formă mascată de vasalitate față de Rusia.
În aceste trei decenii, profesioniștii în imagologie cu diplome
la Moscova au pervertit esența independenței Republicii Moldova,
cultivând cu sârg percepția potrivit căreia o independență de facto
a Republicii Moldova este una față de România, Bucureștiul fiind,
potrivit acestei percepții, inamicul extern nr. 1 al acesteia… Pentru
distorsionarea și denaturarea independenței Republicii Moldova,
până la inversarea semantică a acesteia (de la un proces de evadare
din captivitățile ideologice și statale propuse de Rusia la procesul
invers), au muncit harnic batalioane de troli în acești 30 de ani.
Consimt că există, teoretic, posibilitatea ca unii dintre vec-
torii interni ai încremenirii geopolitice și ai refuzului acesteia din
Republica Moldova să fie decuplați de propaganda și controlul
rusesc. În acest caz, rezultă fără echivoc că (r)evoluția mentală pe
care urma să se construiască independența reală a Republicii
Moldova (deconectarea de la modelul sovietic / postsovietic al
6
Mai nou, teza insidioasă a refuzului/boicotului geopoliticii, care are rolul de a le-
gitima și permanentiza actuala stare de blocaj a Republicii Moldova, de a întârzia sau
inhiba ieșirea din pasivitate și captivitate, inițierea proiectului geopolitic 3.0 (euro-
pean, euroatlantic)
443
lumii) nu s-a produs încă. De-sovietizarea Republicii Moldova
ca proces plenar, care să construiască fundamentele unei indepen-
dențe reale a Republicii Moldova față de Est, nu a avut încă loc.
Un posibil proiect geopolitic 3.0 al Republicii Moldova de
tip european și euratlantic întârzie să se exprime nu doar pentru
că este împiedicat obsesiv și hibrid de către Federația Rusă, ci și
pentru că încă nu a produs efecte proiectul geopolitic original 1.0,
respectiv decuplarea Republicii Moldova de mentalitatea și tabie-
turile lumii sovietice, de obsesiile și mirajul ei.
Un posibil proiect geopolitic 3.0 al Republicii Moldova
de tip european și euratlantic are șanse de manifestare plena-
ră7 doar în condițiile unei desovietizări substanțiale a Republicii
Moldova. Nu doar Moscova ține captivă Republica Moldova
în proiectul geopolitic al Estului, ci și propriile complicități și
neputințe – la care se adaugă, desigur, incapacitatea partenerilor
externi de a construi un design care să faciliteze divorțul ideologic
al Republicii Moldova de Estul sovietic și post-sovietic.
Care sunt șansele ca acest proiect geopolitic al Republicii Mol-
dova, proiectul 3.0 (orientarea ireversibilă către Vest, către lumea
occidentală, proiectul european/euroatlantic) să răpună fantomele
sovietice care bântuie prezentul Republicii Moldova și, mai mult, care
poate fi foaia de parcurs a acestei bătălii geopolitice pe termen lung?
Aș rezuma simplu, banal: mai puțin Est în fiecare politică
publică a Republicii Moldova, de la denunțarea oficială a pre-
zenței Republicii Moldova în Comunitatea Statelor Independente
/ CSI până la importarea sistemică de exemple de bune practici
din Europa în toate politicile publice ale Chișinăului. Accelerarea
proceselor de desovietizare în mediul rural și în urbanul mic. Con-
solidarea rezilienței față de narativele geopolitice rusești expri-
mate în spațiul public prin trusturi media și social-media care țin
captiv mentalul colectiv și alimentează nostalgiile Estului. Crearea
unui mecanism statal care să inhibe schemele de infracționalita-
te. Modelarea politicilor publice, în toate domeniile, după soluții
testate în Vest și conectarea permanentă a Republicii Moldova la
spațiul european, prioritar prin România. Reducerea permanentă
a dependențelor (deci a vulnerabilităților) de Est, în plan politic,
economic, energetic, mental.
7
Nu doar în termeni de plenitudine, ci și de ireversibilitate a opțiunii și a parcursului
444
Proiectul 3.0 (european/euroatlantic) al Republicii Moldova va
avea totodată și costuri. Cât de pregătită va fi Republica Moldova
de o nouă “lebădă neagră” geopolitică în regiune? Toate semnele
indică posibile extensii ostile sau hibride ale proiectului rusesc în re-
giune, inclusiv prin stimularea unei faze active a conflictului transnis-
trean, din perspectiva unui posibil export al modelului în raioanele de
est ale Donbasului (“nevoie” ideologică a Moscovei, prevestită de mai
multe simptome corelate, de dată recentă). Are Republica Moldova
capacitățile proprii și arhitectura de sprijin aliat care să previ-
nă un posibil nou derapaj de securitate pe teritoriul Republicii
Moldova, în cazul în care Moscova ar putea decide soluții punitive ca
reacție la consolidarea parcursului european al Chișinăului?
Pe de altă parte, nici vocile care recomandă în continuare
pasivitatea Chișinăului față de marile teme restante (de exemplu,
conflictul din Transnistria), invocând în acest sens riscurile unor
noi derapaje de securitate în cazul “tulburării” acestei liniști amor-
fe, nu sunt străine de Moscova. Liniștea amorfă a Chișinăului în
ultimele trei decenii a permis regimurilor de la Tiraspol să își con-
solideze construcția autonomistă/separatistă.
Poate că, în mod paradoxal, conflictul din Transnistria va
reprezenta testul de maturitate al proiectului 3.0 al Republicii
Moldova. În momentul de față pare ușor riscant să testezi această
maturitate în condițiile unor remanențe și reziduuri sovietice ex-
primate sistemic în mentalul public și în acțiunile clasei politice
de la Chișinău. Șansa de a proba cu succes această maturitate o dă
calculul rece al balanței de riscuri și oportunități, despre care chiar
sper că există în subteranele deciziei Chișinăului de a însufleți dia-
logul privind soluționarea conflictului transnistrean.
Vestea bună este că România respiră din nou în atmosfe-
ra politicilor publice de la Chișinău, în arhitectura zilnică a
proiectului european8 al Republicii Moldova. Relațiile dintre Bu-
curești și Chișinău par să fi redevenit ceea ce ar fi trebuit să fie în
toți acești 30 de ani – paradigmatice. Teza malignă de proveniență
rusească potrivit căreia România nu ar fi (fost) interesată de o inde-
pendență reală a Republicii Moldova s-a dezarticulat, s-a atrofiat,
papirusurile cu punctaj chirilic nu mai pot construi fake-uri.
Această stare de fapt obligă la construcție holistică.
8
În perspectivă euroatlantic
445
Proiectul 3.0 (european/euroatlantic) al Republicii Mol-
dova începe la Chișinău și trece prin București, bântuit ontolo-
gic de alternativa sa catastrofică, un posibil proiect 3.0 rusesc.
*********
Abstract: The project of the Russian Federation to return
geopolitically to the post-Soviet space after the USSR disintegra-
tion greatly complicated the rapprochement of the Republic of
Moldova with Europe and the implementation of the Declaration
of Independence.
The proclamation of the independence of the Republic of
Moldova aimed to get out of the Russian sphere of influence of the
Republic of Moldova and to achieve independence from Moscow
and its political, ideological and geopolitical project.
30 years after the proclamation of independence, it is clear
that independence has only been partially achieved. Moscow
remains a decision-making centre for the Republic of Moldova.
The independence of the Republic of Moldova is a project under
construction, which did not achieve its objectives proclaimed three
decades ago.
The initial geopolitical project (project 1.0), the escape of
the Republic of Moldova from the sphere of influence of Moscow,
was blocked by the provocation, by the Russian Federation, of the
conflict in Transnistria.
Geopolitical Project 1.0 was short-lived in its purest form.
The Republic of Moldova has been living in this way for almost
three decades, in the paradigm of the geopolitical project 2.0 - the
cohabitation of East-West options, autochthonism, the mirage of
neutrality.
The geopolitical project 3.0 of the Republic of Moldova will
be a purely European / Euro-Atlantic or Russian one. Tertium
non-datur.
The mental revolution on which the real independence of the
Republic of Moldova was to be built (disconnection from the So-
viet / post-Soviet model of the world) has not yet taken place. The
de-Sovietization of the Republic of Moldova as a plenary process,
which would build the foundations of real independence of the
Republic of Moldova from the East, has not yet taken place.
446
A possible geopolitical project 3.0 of the Republic of Moldova
of European and Euro-Atlantic type is delayed. Not only because
Moscow can keep the Republic of Moldova captive in the geopo-
litical project of the East, but also for the reasons strictly related to
the malfunctioning of the political life in the Republic of Moldova.
The good news is that Romania Romania is reinventing itself
in the daily architecture of the European project of the Republic of
Moldova. Project 3.0 (European / Euro-Atlantic) of the Republic
of Moldova starts in Chisinau and passes through Bucharest.
Keywords: Republic of Moldova, independence, Geopoliti-
cal Project 3.0, Russian Federation, Romania
Chișinău, 27 august 1991.

Marea Adunare Națională susține decizia Parlamentului cu privire la
proclamarea Independenței Republicii Moldova.
447
Evoluția relațiilor moldo-ruse în condițile
independenței Republicii Moldova
Liviu ROTARU,
master în istorie, Facultatea de Istorie și Filosofie,
Absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie

a Universității de Stat din Moldova (2018), master în
istorie (2020)
*********
La sfârșitul secolului al XX-lea, când, una din cele două
superputeri globale s-a destrămat, lumea a devenit una multi-
polară, marcând începerea unei noi etape în evoluția relațiilor
internaționale. Dacă până atunci, natura acestora era configurată
de către cele două superputeri: SUA și URSS, de acum înainte, pe
arena internațională au apărut mai multe state care încearcă să-și
afirme interesele naționale, în detrimentul intereselor altor state
mai mici. Unul din aceste noi centre de putere va deveni Federația
Rusă care, trecând de perioada complicată economică și social-po-
litică generată de procesele de trecere de la un stat socialist la unul
capitalist cu o economie de piață, va încerca să-și recapete rolul
de mare putere, echivalent cu cel al SUA. În acest sens, Rusia va
avea de înfruntat noi schimbări în detrimentul intereselor sale. Una
din aceste schimbări, cauzate de destrămarea URSS, reprezintă
retragerea granițelor politice vestice, în așa fel încât Rusia, direct
vorbind a fost îndepărtată de Europa. Moscova a pierdut influența
directă asupra unor teritorii care, de peste 300 de ani, făceau parte
din Imperiul Rus, apoi din Uniunea Sovietică. În contextul în care
aceste teritorii au devenit părți componente ale noilor state inde-
448
pendente, au nimerit sub influența proceselor integraționiste și vor
fi incluse în cadrul noilor jucători internaționali, ca exemplu, Uni-
unea Europeană, Federația Rusă va căuta instrumente de influență
indirectă (sau necoercitivă, cum sunt numite de unii cercetători)
asupra acestor state. Instrumentele respective vor avea o natură
deferită, începând de la cele economice, culturale terminând chiar
cu agresiunea militară în cazul Ucrainei. În acest fel, răspunzând
la înaintarea Uniunii Europene și NATO spre Est, Federația Rusă
se va folosi de procesele integraționiste, cu prioritate, din cadrul
CSI pentru a-și menține influența sa tradițională asupra fostelor
republici sovietice unionale, printre care și Republica Moldova.
Declarându-și independența, Republica Moldova s-a aflat
în situația în care a fost nevoită singură să-și găsească parteneri
internaționali cu care să colaboreze în toate domeniile în vederea
dezvoltării unui stat capabil să răspundă provocărilor interne și ex-
terne. În contextul destrămării Uniunii Sovietice, în cadrul căruia
toate republicile unionale erau puternic dependente una de alta,
Republica Moldova, la începutul istoriei sale ca stat independent a
ales calea logică de a stabili relații atât politice cât și economice cu
fostele republici unionale. Această cale părea una firească și corec-
tă, în condițiile în care sistemele politice și economice încă se mai
asemănau, având aceeași bază. În acest fel, principalul partener
din Est cu care Chișinăul a decis să urmeze un parteneriat a fost
Federația Rusă. Principalele aspecte ale acestui parteneriat au fost
discutate de către președintele de atunci al Republicii Moldova
Mircea Snegur cu omologul său rus Boris Elțîn chiar în cadrul ce-
remoniei de depunere a jurământului a celui din urmă ca președinte
al statului rus, întâlnirea având loc la 11 iulie 1991. Liderii celor
două state au discutat despre aspectele dezvoltării relațiilor bilate-
rale, cu prioritate în domeniul economic. Cu regret, conducerea de
atunci a Republicii Moldova nu a perceput că Republica Moldova
se va afla din punct de vedere geografic și geopolitic la linia de
demarcație a intereselor jucătorilor internaționali din Occident și
a Federației Ruse, iar promovarea unei politici spre apropiere de
Rusia, va aduce Republica Moldova exclusiv în sfera de interes a
Moscovei. În acest fel, evoluția relațiilor moldo-ruse a fost și este
încontinuu modelată de câțiva factori importanți ca:
• Dependența Republicii Moldova de resursele energetice ruse;
449
• Existența unui contingent militar rus staționat ilegal pe ter-
itoriul constituțional al R. Moldova;
• Existența unei formațiuni separatiste, în totalmente loială
Federației Ruse și cu un potențial militar superior celui al Repub-
licii Moldova;
• Existența unei minorități etnice ruse și a unei populații
pro-ruse destul de numeroasă și activă din punct de vedere politic
capabilă de a destabiliza situația internă;
• Inexistența unui consens de opinii în cadrul conducerii dar
și al populației, în scopul promovării anumitor vectori externi de
dezvoltare.
În acel moment, conducerea de la Chișinău nu a sesizat faptul
că interesele naționale ale Moldovei intră în contradicție cu inte-
resele Federației Ruse, care va declanșa, după finisarea perioadei
de tranziție, o nouă politică numită de cercetători în domeniu, de
reimperializare. Cel mai important obiectiv care trebuia să fie rea-
lizat de către Moscova în Republica Moldova reprezenta neadmi-
terea retragerii unităților Armatei a 14-a care însemnau garantarea
prezenței influenței ruse în regiunea transnistreană dar și asupra
conducerii de la Chișinău.
În acest fel, evoluția relațiilor moldo-ruse în primul deceniul
de independență dar și în primii ani de guvernare comunistă la Chi-
șinău a înregistrat următoarea situație: acțiunele Federației Ruse
de a-și menține influența în regiune erau garantate de prezența uni-
tăților Armatei a 14-a dar și de păstrarea administrației pro-ruse la
Tiraspol. În acest fel Rusia nu putea permite reintegrarea regiunii
într-un stat moldovenesc unit, în momentul în care exista teama
ca într-un viitor nu prea îndepărtat Moldova să se unească cu Ro-
mânia, dar nici susținerea deschisă a acestui regim nu era posibilă
în situația în care însăși Federația Rusă se confrunta cu mișcări
separatiste pe teritoriul său. În acest fel, Moscova putea fi ușor
învinuită în practicarea dublelor standarde. Deci apărea problema,
cum putea fi legiferată existența regiunii transnistrene, de rând cu
aceasta și prezența trupelor ruse pe partea stângă a Nistrului, fără a
leza statutul suveran și independent al Moldovei. Răspunsul a fost
– federalizarea. În așa fel evoluția relațiilor moldo-ruse în primul
deceniu al independenței au vizat în mare parte găsirea soluțiilor
rezolvării diferendului transnistrean prin federalizarea Republicii
450
Modlova. Primul pas în acest sens fiind propus în 1997, de către
ministrul rus de Externe E. Primakov. Memorandumul propus
de partea rusă prevedea excluderea metodei militare de soluțio-
nare a conflictului transnistrean și părțile semnatare se angajau
să folosească metode exclusiv pașnice în procesul de negocieri.
Memorandumul prevedea și o formulă de soluționare a conflictu-
lui – statul comun. Aceasta însemna stabilirea graniței comune,
un spațiu juridic, economic social comun. Însă implementarea în
practică a acestui proiect a eșuat din cauza viziunilor diferite care
existau la Chișinău și Tiraspol. Conducerea de la Chișinău vedea
în ideea statului comun existența unui stat unitar, suveran cu orga-
ne centrale ale puterii în cadrul căruia exista o regiune autonomă
Transnistria. Această idee nu putea fi acceptată de către Moscova
și Tiraspol deoarece excludea posibilitatea legiferării staționării
trupelor ruse pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova.
Modelul statului comun, în viziunea Tiraspolului și a Moscovei,
presupunea existența a două state într-un singur stat sau a doi
actori cu statut egal. În așa fel, Tiraspolul căpăta dreptul și puterea
juridică de a legifera prezența militară rusă și ca rezultat consolida-
rea influenței Federației Ruse în regiune.
Venirea la putere a comuniștilor în Republica Moldova în
2001, dar și a liderului acestora Vladimir Voronin la cârma statului
a reprezentat o nouă etapă în evoluția relațiilor moldo-ruse. Diplo-
mația rusă a sesizat și a exploatat tendința pro-rusă a noii puteri de la
Chișinău, acționând în consecință, folosindu-se de această oportuni-
tate pentru a-și promova în exclusivitate interesele sale geopolitice.
În 2001 a fost semnat Tratatul de bază între Republica Moldova și
Federația Rusă. Tratatul, care așa și nu fost ratificat de Moscova,
trebuia să-l înlocuiască pe cel din 1990, care-și pierduse actualitatea.
În februarie 2003, președintele Republicii Moldova, Vladimir
Voronin, a lansat inițiativa de elaborare a unei noi constituții fede-
rale, în grupul de lucru fiind admiși și reprezentanții transnistreni,
însă procesul de elaborare a fost stopat și inițiativa în acest domeniu
a fost preluată de Moscova. La 15 noiembrie 2003, Iurii Zubakov,
ambasadorul FR acreditat la Chișinău a transmis președintelui V.
Voronin așa-numitul proiect-memorandum de reintegrare a Repu-
blicii Moldova, elaborat sub conducerea lui Dmitrii Kozak, șeful
administrației președintelui rus. În viziunea acestuia, Moldova
451
trebuia să fie transformată într-o federație asimetrică, Transnistriei
acordându-i-se un statut inegal cu cel al Moldovei. Plus la aceasta,
cele două viitoare subiecte ale federației - Transnistria și Găgăuzia
- căpătau dreptul de a organiza referendumuri pentru a decide dacă
doresc sau nu să rămână în componența Republicii Moldova și
drept de veto asupra chestiunilor de politică internă sau externă.
Planul Kozak a generat un val de mișcări spontane de protest ale
opoziției democratice de la Chișinău, dar, pentru prima dată, și o
intervenție diplomatică a statelor UE și a SUA. În asemenea con-
diții, dar, probabil, nevăzând o soluție de rezolvare a problemei în
termenii prevăzuți de memorandum, președintele Vladimir Voro-
nin a fost nevoit să refuze semnarea acestui document. Se pare că,
administrația de la Kremlin nu a luat în considerare probabilitatea
unui asemenea scenariu, Vladimir Putin fiind nevoit să-și amâne
vizita la Chișinău, unde trebuia să asiste la semnarea documentu-
lui. Acest eveniment a fost unul de mare importanță în evoluția
relațiilor moldo-ruse: de acum înainte, problema transnistreană va
depăși cadrul unor relații bilaterale, devenind una internațională,
fapt ce ce va conduce la răcirea relațiilor moldo-ruse, exprimată,
mai apoi, prin impunerea sancțiunilor economice (2005), care au
afectat mult economia Repubicii Moldova, în mod deosebit pe
producătorii locali. Din acel moment (și până astazi), Moscova
va apela la sancțiuni economice ori de câte ori conducerea de la
Chișinău va adopta decizii care le va afecta nivelul de influență
în regiune. Embargourile au cauzat mari prejudiciu producătorilor
moldoveni, însă, pe de altă parte, în situația creată aceștia au înce-
put să se orienteze spre piețele europene mai puțin influențate de
fluctuațiile politice.
Internaționalizarea diferendului transnistrean dar și apropi-
erea Republicii Moldova de structurile Uniunii Europene, culmi-
nând cu semnarea în 2014 a Acordului de Asociere la UE, au stopat
practic dialogul moldo-rus, Moscova impunând un nou embargou
la produsele moldovenești, în paralel, intensificând și controlul
asupra migranților moldoveni care munceau în Federația Rusă.
Embargourile ruse asupra produselor moldovenești, im-
puse în 2013-2014, nu au cauzat pierderi atât de mari ca cel din
2006, datorită faptului că o mare parte din producătorii locali
s-au reorientat rapid spre piața europeană. Totuși, partea rusă nu
452
a putut ascunde faptul că acest embargou a fost impus mai mult
din considerente politice. În timpul întrevederilor șefilor de state
la Summit-ul CSI din 2014, președintele rus, Vladimir Putin, și-a
exprimat nemulțumirea asupra faptului că Moldova nu a găsit de
cuviință să discute mai întâi cu partea rusă problema cu privire la
semnarea Acordului de Asociere la UE. Însă, odată ce Moldova
are statut de stat independent recunoscut pe plan internațional, ea
are plenipotența de a încheia tratate fără înștiințarea altor state. Ba
mai mult, acest acord nu poate provoca careva prejudicii econo-
mice Federației Ruse, în momentul în care Republica Moldova nu
este în rândul principalilor parteneri economici ale Rusiei. Cel mai
probabil, partea rusă s-a arătat îngrijorată de o eventuală slăbire a
influenței sale în spațiul pruto-nistrean, cauzat de faptul distanțării
Chișinăului de la standardele CSI.
Înghețarea dialogului moldo-rus începând cu anul 2013, dar
și scandalurile de corupție în guvernările de centru-dreapta de la
Chișinău au favorizat ascensiunea forțelor politice care militau
spre relansarea dialogului cu Moscova. Alegerea în 2016 în fruntea
statului a liderului PSRM, Igor Dodon, partid de sorginte pro-ru-
să, a generat reluarea dialogului cu Moscova. Deși s-a ajuns la
încheierea unor acorduri care privesc livrarea pe piața rusă a unor
produse moldovenești, cât și amnistierea unui număr de migranți
moldoveni, totuși, la etapa actuală, relațiile politice și economice
moldo-ruse sunt departe de fi numite stabile.
În concluzie constatăm că de la începutul stabilirii relațiilor
bilaterale moldo-ruse, chiar din timpul când acestea încă mai făceau
parte din URSS, conducerea Republicii Moldova a sperat pe ajutorul
forțelor democratice ruse, în primul rînd pentru a soluționa situația de
conflict care genera pe malul sting al Nistrului dar și pentru stablirea
unor relații bilaterale, care să nu mai depindă de centrul unional care,
nu mai deținea de facto, controlul asupra republicilor de la periferia
URSS. Posibil anume aceste iluzii pe care le avea conducerea de la
Chișinău în privința abordării noii Rusii democratice cape o baghetă
magică, care v-a rezolva problemele republicii au cauzat apariția
unor gânduri naive care, nu odată au jucat festa conducerii Moldovei.
Primul semnal al acestui fapt , a fost refuzul continuu al legislativului
de la Moscova de a ratifica Acordul Moldo-Rus din septembrie 1990
și, probabil cea mai evidentă acțiune a Federației Ruse care trebuia
453
să demonstreze Chișinăului faptul că interesele naționale ruse nici
pe departe nu sunt într-o albie cu cele ale Republicii Moldova, a fost
Războiul de pe Nistru și negocierile care au urmat privind depistarea
formulei de soluționale a acestuia. Negocierile privind retragerea
formațiunilor militare ale Armatei a 14-a au reprezentat un alt capitol
în istorie evoluției relațiilor moldo-ruse dar și un factor de tensionare
al acestora. Și iarăși, după cum am observat, Federația Rusă, fără a
lua în considerare tratatele pe care le-a încheiat unde s-a angajat să-și
retragă formațiunile militare de pe teritoriul constituțional al Repu-
blicii Moldova, mereu tărăgăna acest proces sub diferite motive, de la
propunerea principiului sincronizării retragerii în raport cu evoluția
pozitivă a diferendului transnistrean și finisând cu motivul extinderii
NATO spre est. Trupele ruse staționate pe teritoriul Republicii Mol-
dova semnifică, după părerea Moscovei garanția menținerii regiunii
respective în sfera de interes al acesteia. Un alt factor care a marcat
evoluțiai relațiilor moldo-ruse a reprezentat tendințele Chișinăului de
a promova o politică de apropiere față de structurile Uniunii Europene.
Începînd cu refuzul semnării Memorandumului Kozak în anul 2003,
conducerea de la Chișinău a înțeles că fără o mediere și consultare cu
comunitatea internațională nu se va putea găsi o soluție de rezolvare a
problemei transnistrene sau măcar a unei evoluții pozitive în această
chestiune. Moscova a răspuns foarte dur la încercările Chișinăului de
a internaționaliza problema transnistreană deoarece, în opinia Rusiei,
aceast fapt ar leza intersele ei în această regiune. Plus la aceasta, o
apropiere de UE a Republicii Moldova putea cauza o distanțare de la
standardele CSI, statele membre ale căreia la fel sunt considerate în
sfera de influență și interes a Federației Ruse. Semnarea Acordului
de Asociere la UE în 2014 a stopat practic dialogul moldo-rus și pînă
în momentul de față nu putem observa existența unor pași reali în
în evoluția lor pozitivă, aceastea limitându-se doar la nivelul unor
declarații vagi.
Bibliografie:
Ana Popa, Moldova și Rusia: între relații comerciale și de-
pendență economică, Expert-Group Centru Analitic Independent,
Chișinău, 2015.
Alexei Cepoi, Colaborarea Economică a Republicii Moldova
cu Federația Rusă (1991-2005), În: Teoria și Practica Administră-
454
rii Publice. Materiale ale conferinței științifico-practice cu partici-
pare internațională (22 mai 2015), Chișinău, 2015, pag. 196-199.
Aurelian Lavric, Factorul politicii rusești în evoluția Repu-
blicii Moldova, În: Conferința științifică internațională “Alipirea
Basarabiei la Rusia în contextul relațiilor multiseculare moldo-ru-
so-ucrainene” (Chișinău, 1-5 aprilie 2012), Chișinău 2012, pag.
181-186.
Marian Cepoi, Noua politică migraționistă a Rusiei și impac-
tul politic asupra Republicii Moldova, IDIS “Viitorul”, Chișinău
2015, pag. 177-180.
Svetlana Cebotari, Politica hard-power a Federației Ruse în
Moldova, În: Teoria și Practica Administrării Publice. Materiale
ale conferinței științifico-practice cu participare internațională (22
mai 2015), Chișinău, 2015, pag. 177-180.
Pavel Rîșneanu, Raporturile Republicii Moldova cu Rusia
(1990-2003), În: Analele Asociației Tinerilor Istorici din Moldo-
va, Editura Pontos, Chișinău, 2008, pag. 245-253.
*********
Abstract: At the end of the twentieth century, with the di-
sintegration of the USSR, the political map of the world became a
multipolar one, which began a new stage in the evolution of inter-
national relations and the emergence of several centers of power.
One of these new centers of power will become the Russian Fe-
deration, which, overcoming the difficult period of the transition
from a Soviet political economy to a market economy capitalist
system, will try to regain its status as a great power equivalent to
the United States. Following the collapse of the USSR, the western
borders of the Russian Federation retreated to the east, complica-
ting their direct influence on the former Soviet republics, including
the new Republic of Moldova. Because of this, in the 30 years of
independence, Moldovan-Russian relations have revolved around
the objective of the Russian Federation to keep the Republic of
Moldova in its area of interest as much as possible, using a variety
of methods. This has made Russian-Moldovan relations largely
strained due to political instability in Chisinau.
Keywords: International relations, Russian Federation,
Republic of Moldova, federalization policies, embargo, national
interest, area of influence
455
Ziua Independenței Republicii Moldova aniversată la
Academia de Științe a Moldovei (2009–2021)
Eugenia TOFAN,
cercetător științific,
Serviciul de Presă al Academiei de Științe a Moldovei
Ion Valer XENOFONTOV*,
doctor în istorie, Facultatea de Istorie și Filosofie,
Licențiată a Facultății de Litere a

Universității de Stat din Chișinău (1989) și
a Facultății de Drept a Universității de Stat
din Moldova (2002). Studii de doctorat la
Institutul de Cercetări Juridice și Politice a
Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
(2020). Colaborator științific la Institutul de
Limbă și Literatură al Academiei de Științe a
RSS Moldovenești/Moldovei (1988–1991),
șefa Secției de traduceri la publicația „Legea și
Viața” (1991–2001), redactor-șef adjunct la pu-
blicația științifico-practică „Revista Națională
de Drept” (2001–2006), șefa Secției de abili-
tăți non-juridice, relații cu publicul și editări la Institutul Național al Justiției
(2007–2008), redactor-șef la publicația științifico-practică „Revista Națională
de Drept” (2006 –2008), redactor-șef la publicația periodică „Dreptul” (2006–
2008), angajată la Serviciul de Presă al Academiei de Științe a Moldovei
(2009–2011), șefa Centrului Media (2011–2019)/Serviciului de Presă (din
2019) al Academiei de Științe a Moldovei. Autoare a 10 publicații științifice, a
peste 500 de articole publicistice, a peste 70 de expoziții de fotografie cu tema-
tică în domeniul științei și culturii. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști
din România (2019), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din
Republica Moldova (2021).
Distincții: Ordinul „Gloria Muncii” (2014), Medalia jubiliară „25
de ani de activitate a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova
– Mitropolitul Vladimir” (2016), Medalia „70 de ani de la fondarea prime-
lor instituții științifice” (2016), Medalia Academiei de Științe a Moldovei
„Dimitrie Cantemir” (2017), Medalia „Nicolae Paulescu - 100 de ani de la
descoperirea insulinei” (2021) etc. Premiul Academiei de Științe a Moldovei
_______________________
*
Fișierul biografic al dlui Ion Valer Xenofontov vezi la p. 382.
456
„Pârghia lui Arhimede” pentru promovarea științei și inovării în mass media
(2010–2011-2013-2014–2015-2016).
**********
Evenimentele majore din istoria recentă a Republicii Moldova
au constituit o preocupare constantă a Academiei de Științe a Mol-
dovei (infra: AȘM). Ele au fost considerate, apreciate și marcate ca
jaloane importante ale mișcării de eliberare națională, de revenire la
alfabetul latin, la istoria autentică, reevaluare a faptelor și evenimen-
telor, readucerea în panteonul neamului a personalităților notorii.
Autorii acestui studiu, a urmărit de visu cum pe parcursul
anilor 2009–2021 au fost marcate sărbătorile cu rezonanță nați-
onală de la sfârșitul lunii august în cadrul celui mai înalt forum
științific din Republica Moldova. La elaborarea acestui material
ne-am bazat pe materialele informative acumulate în cadrul Servi-
ciului de Presă al AȘM, valorificat recent într-o lucrare științifică1
și evenimentele respective reflectate în cadrul revistei de știință,
inovare, cultură și artă Akademos (redactor-șef: Viorica Cuce-
reanu), publicație științifică fondată de Academie.
In grosso modo, materialele analizate ne-au permis să con-
statăm faptul că, tradițional, la AȘM s-a pus accentul pe marcarea
Sărbătorii Naţională Limba noastră cea Română, prilej cu care,
anual, au fost organizate manifestări și conferite titluri onorifice
personalităților marcante din domeniul culturii. Astfel, la 31 au-
gust 2009, conducerea AȘM. Consiliul Suprem pentru Știință și
Dezvoltare Tehnologică al AȘM şi Senatul USM s-au întrunit, în
Sala Azurie a AȘM, în ședinţa festivă. A fost rostit Laudatio pen-
tru Ion Ungureanu, artist al poporului, laureat al Premiului de Stat,
fiindu-i înmânate însemnele de Doctor honoris causa. Ion Ungu-
reanu a prezentat discursul „Destinul limbii române într-un spaţiu
căzut din istorie”2. Scriitorul Ion Hadârcă a venit cu propunerea de
a înainta candidatura poetului Grigore Vieru, post-mortem, la pre-
1
Eugenia Tofan, Academia de Științe a Moldovei (2009–2021). Sinteză cronologică
ilustrată / Coord.: acad. Ion Tighineanu; cons. șt.: acad. Mihai Cimpoi; red. șt.: dr. Ion
Valer Xenofontov, București, 2021.
Ion Ungureanu, Destinul limbii române într-un spaţiu căzut din istorie, În: Akade-
mos. Revistă de știință, inovare, cultură și artă nr. 3 (14), octombrie 2009, pp. 26-29.
2
Gheorghe Duca, Laudatio pentru poetul Adrian Păunescu, senator în Parlamentul
României, În: Akademos. Revistă de știință, inovare, cultură și artă nr. 3(18), septem-
brie 2010, pp. 17-20.
457
stigiosul Premiu internaţional cultural Herder, premiu ce se acordă
unor personalităţi marcante aparținând culturilor central şi sud-est
europene. Peste un an, la 30 august 2010, cu prilejul aniversării
Sărbătorii Naţionale Limba noastră cea Română poetului Adrian
Păunescu i s-a conferit titlului de membru de onoare a AŞM3.
Faptul că AȘM a dorit să se asocieze cu ziua de 31 August,
atunci când se sărbătorește Limba Noastră cea Română nu con-
stituie un fapt întâmplător. În anii “90, știința n-a fost eclipsată
de politizarea excesivă a societății și de tensiunile ideologice care
au marcat noul stat. În această perioadă forul științific suprem din
Republica Moldova a luat atitudine vizavi de denumirea oficială a
limbii utilizate pe teritoriul noului stat. În contextul adoptării la 29
iulie 1994 a Constituții Republicii Moldova, conform articolului
13 se enunța că (1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba
moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine. Luând atitidi-
ne de situația creată la 9 septembrie același an, Prezidiul AȘM
a susţinut opinia ştiinţifică argumentată a specialiştilor-filologi
și a emis o hotărâre de referinţă prin care se argumenta punctul
de vedere al AȘM vizavi de glotonimul Limbă română4, poziție
confirmată și prin Declaraţia Academiei din 28 februarie 19965.
Anual, la AȘM se organizează lecturi academice consacrate limbii
române6. Problema enunțată se înscrie și în recenta luare de poziție
a forumului științific „Apelul Academiei de Științe a Moldovei
pentru restabilirea adevărului științific”, în care se menționează
faptul că „Repunerea în normalitate legislativă a denumirii corecte
a limbii noastre ar pune capăt infinitelor discuții inutile care se duc
în jurul acestei probleme, tuturor speculațiilor care se fac de câteva
3
Aurelia Hanganu, Istoria unui act (Hotărârea Prezidiului Academiei de Ştiinţe a
Moldovei nr. 75 din 09.09.1994, În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi
Artă, nr. 3 (50), 2018, pp. 95-104.
4
Idem, Istoria unui act (Declaraţia Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 28.02.1996),
În: Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 4 (51), 2018, p. 120-124;
Declarația Adunării Generale anuale a Academiei de Științe a Moldovei, În: Tineretul
Moldovei, nr. 15, 13 martie 1996.
5
„Apelul Academiei de Științe a Moldovei pentru restabilirea adevărului științific,
Disponibil: https://asm.md/apelul-academiei-de-stiinte-moldovei-pentru-restabili-
rea-adevarului-stiintific (accesat: 21 august 2021).
6
Limba noastră o comoară, Chişinău, Biblioteca Științifică Centrală „A. Lupan”
(Institut), 2016, 184 p.
458
decenii, ar spori imaginea republicii noastre în întreaga lume și ar
asigura procesul ei de integrare europeană”7.
Ziua independenței a fost marcată la AȘM în cadrul unor
„date rotunde” sau a evenimențialului oridinar, în anumiți an ziua
de 27 August n-a fost consemnat în niciun fel. Manifestări de am-
ploare au fost organizate în contextul consemnării a 20 și 25 de ani
de la proclamarea independenței.
Astfel, la 24 august 2011, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al
AŞM a dat start evenimentului organizând Conferinţa știinţifică cu
genericul „20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii
Moldova”, la care au participat istorici, juriști, politologici, filo-
logici. Participanții la manifestarea științifică au emis o Rezoluție
în care se specifică faptul că „potenţialul ştiinţific şi uman din
domeniul ştiinţelor socio-umane trebuie să devină forţa edifica-
toare a unei societăţi democratice şi prospere, iar valorile noastre
naţionale să faciliteze calea Republicii Moldova spre integrarea
europeană”8.
A doua zi, 25 august, în cadrul unei şedinţei solemne a Consiliu-
lui Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM, primului
preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, i s-a conferit titlul
de Doctor honoris causa al AȘM, fiind astfel cel de-al 15-a deținător
al titlului onorific. Primul Doctor honoris causa al AȘM a fost desem-
nat, în anul 2006, Vladimir Voronin, președintele Republicii Moldova
(2001–2009)9. Manifestarea care l-a avut în vizor pe Mircea Snegur a
fost considerată o dovadă a recunoaşterii din partea comunităţii ştiinţi-
fice a meritelor primului preşedinte al Republicii Moldova în edifica-
rea statului suveran şi independent Republica Moldova. La fesivitate
au participat membri ai AȘM, oameni de cultură, politicieni. Tradiţio-
nalul Laudatio a fost prezentat de acad. Gheorghe Duca, preşedintele
AȘM, în care a fost subliniată contribuţia substanţială a omului politic
7
Conferinţa ştiinţifică 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova,
În: Akademos. Revistă de știință, inovare, cultură și artă nr. 3 (22), septembrie 2011, p. 4.
8
Demir Dragnev, Constantin Manolache, Ion Valer Xenofontov, Republica Moldova – 25
ani. Repere istorice. Istoria ştiinţei, Chişinău, Biblioteca Ştiinţifică Centrală, 2016 p. 149.
9
Acțiune generată de turbulențele din „primăvara tineretului studios”, declanșate la
18 martie 1995, atunci când Partidul Democrat Agrar din Moldova, majoritar în Par-
lament, a tins să includă în sistemul de învățământ cursurile de „Limbă si Literatură
Moldovenească” și de „Istorie a Moldovei”. Vezi Sergiu Matveev, Ion Valer Xenofon-
tov, Greva studențească din anul 1995 reflectată în foi volante și în presa timpului. În:
Historia est Magistra Vitae:
459
Mircea Snegur la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi
la întemeierea de acum 20 de ani a statului. A fost remarcată iniţiativa
prezidenţială din 27 aprilie 1995, de corectare a art. 13 din Constituţie
privind denumirea corectă a limbii vorbită de moldoveni10, pe care
șeful statului a lansat-o în temeiul Hotărârii din 1994 a Academiei de
Ştiinţe a Moldovei, invocând, că „numele corect al limbii pe care o
vorbim este limba română, iar cei care nu vor să înţeleagă – să consul-
te savanţii, care ştiu mai multe despre etimologia şi dezvoltarea limbii
noastre”. În Laudatio s-a menţionat, de asemenea, că prestigiosul titlu
de Doctor honoris causa i-a fost conferit lui Mircea Snegur în semn de
înaltă recunoştinţă pentru merite în calitate de savant şi om politic, în
consolidarea statului Republica Moldova, recunoaşterea acestui stat
pe arena internaţională, susţinerea valorilor democratice, promovarea
realității istorice şi ştiinţifice despre istoria, limba şi cultura neamului
românesc. Înainte de a rosti Oratio Gratitudinis, Mircea Snegur a ţinut
să aducă mulţumiri pentru acordarea înaltului titlu onorific de către
forumul ştiinţific suprem al Republicii Moldova şi coordonator al dez-
voltării cercetărilor şi al valorificării elaborărilor savanţilor în toate
domeniile. „Mă mândresc cu această apreciere, acceptând-o cu inima
împăcată şi pentru faptul că, în toate timpurile, am susţinut Academia,
inclusiv în anii când au bântuit critici acerbe la adresa ei”. Cu ocazia
înregimentării în efectivul AȘM, Mircea Snegur a ţinut un discurs in-
titulat „Independenţa de totalitarism şi edificarea statului democratic”,
pe care l-a început cu compartimentul În căutarea identităţii. Pentru
un destin demn de viitor al Republicii Moldova, în care a fost expus
câteva priorităţi ce rezultă din principiile stipulate în Declaraţia de
Independenţă. Pentru atingerea acestor idealuri, cetăţenii Republicii
Moldova trebuie sa-şi iubească ţara şi să conştientizeze „că viitorul
cel mai bun depinde de truda lor aici, acasă”, a concluzionat Mircea
Snegur. Adresând felicitări proaspătului Doctor honoris causa, acad.
Mihai Cimpoi a menţionat că Mircea Snegur este un „cavaler al ade-
vărului”, pentru că atunci când a trebuit să spună marele adevăr despre
limba română, a decis categoric, fără reticenţă. Un alt merit al său
a fost şi faptul că „s-a sfătuit întotdeauna cu intelectualitatea”. Prin
acordarea acestui înalt titlu, Excelenţa Sa, revine acolo unde merită, în
10
Valori, paradigme, personalităţi: In honorem profesor Ion Eremia / Ed.: Con-
stantin Manolache; coord.: Liliana Rotaru; resp. de ed.: Ion Valer Xenofontov; Bibl.
Şt. (Inst.) „Andrei Lupan”, Univ. de Stat din Moldova, Fac. de Istorie şi Filosofie.
Chişinău, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut), 2019, pp. 621-642.
460
cadrul comunităţii ştiinţifice, academice, fiind şi om de ştiinţa, si om
politic, a specificat academicianul. „Este o onoare pentru Academie
ca să aibă printre rândurile ei o personalitate care a decis în favoarea
acestui popor”, a spus acad, Vasile Micu, care l-a cunoscut personal
pe Mircea Snegur. Dacă antevorbitorii au expus în luările de cuvânt
activitatea multilaterală, în special, cea statală, acad. Simion Toma a
invocat prin exemple rolul ca savant în agricultură.
Ziua independenței de stat a Republicii Moldova a fost con-
semnată de membrii instituțional ai AȘM din domeniile sociale și
umanistice. Astfel, pe 23 august 2012, Institutul de Integrare Euro-
peană şi Ştiinţe Politice (IIEŞP) al AŞM a organizat Masa rotundă
„Republica Moldova după două decenii de independenţă: dimen-
siuni sociale şi politice”. Evenimentul a întrunit cercetători din
mediul academic, universitar, politicieni, doctoranzi, masteranzi,
alte persoane interesate. Relevând semnificaţia evenimentului,
directorul IIEŞP, dr. hab., prof. univ. Victor Moraru a subliniat, în
debutul evenimentului, că organizarea unor întruniri ale cercetă-
torilor, ale tuturor celor interesaţi de dezvoltarea social-politică
şi economică a republicii noastre în formatul meselor rotunde a
devenit deja o tradiţie la institut, aceasta fiind dictată de evenimen-
tele tradiţionale importante care s-au produs, se produc şi cele care
urmează şi au o semnificaţie deosebită pentru Republica Moldova.
Manifestarea ştiinţifică a coincis cu un eveniment de rezonanţă
pentru Republica Moldova – vizita cancelarului german Angela
Merkel – de aceea directorul a ţinut să remarce că această vizită
este, practic, o aprobare a celor realizate de Republica Modlova şi
o fixare a unor perspective şi a vectorului de mişcare pentru viitor,
acest fapt făcându-i pe cercetătorii implicaţi în investigarea acestor
procese, să fie foarte atenţi la mesajul pe care l-a obținut republica,
conducerea şi întreaga societate. În luarea sa de cuvânt, vicepre-
şedintele AŞM, dr. hab. Mariana Şlapac a remarcat că prin acest
eveniment se deschide suita de evenimente dedicate Zilei Indepen-
denţei – Sărbătoare Naţională şi ziua fiecărui cetăţean din Republi-
ca Moldova. Independenţa întruchipează la un loc toate aspiraţiile
neamului, la realizarea şi consolidarea căreia şi-a adus contribuţia
mii şi mii de cetăţeni. „Să fim consecvenţi şi ne vom atinge sco-
pul”, a sugerat vicepreşedintele, alt drum ar însemna nu altceva
decât iresponsabilitate şi trădarea năzuinţelor unui popor. Pentru a
461
constitui un imbold de discuţii la genericul anunţat, evenimentul a
inclus două rapoarte, prezentate de doctorul în filosofie Victor Juc,
şeful Secţiei de studii europene şi Pantelimon Varzari, doctor în
filosofie. Victor Juc a făcut propriu-zis o panoramă a realizărilor şi
a unor eşecuri înregistrate de Republica Moldova pe parcursul a 20
de ani de independenţă. În comunicarea sa, cercetătorul nu doar a
examinat multitudinea de probleme stringente cu care se confruntă
Republica Moldova, dar a pus în discuţie şi unele căi de soluţionare
a problemei fundamentale a statului ce vizează anumite clivaje ce
se referă la dihotomia unionism, moldovenism, integrare europea-
nă, integrare euroasiatică, stânga–dreapta. Referindu-se la unele
succese obţinute de Republica Moldova, raportorul a menţionat
afirmarea şi consolidarea Republicii Moldova pe arena mondială,
în special europeană, dar şi pe interior – democratizarea şi des-
centralizarea mass media sau edificarea unor instituţii ale puterii
de stat etc. Raportul dr. Pantelimon Varzari a vizat problematica
democratizării ca fundament al europenizării Republicii Moldova,
evidenţiind temele importante de cercetare privind fenomenul de-
mocraţiei şi a procesul democratizării. „Mă bucur foarte mult că
colegii din mediul academic au un mesaj foarte coerent ce vizează
consolidarea societăţii pe dimensiunea politică, culturală socială
şi nu numai”, a afirmat parlamentarul Iurie Chiorescu, de profesie
politolog11. Deputatul a relevat că legislatorii sunt tentaţi în a pune
în aplicare metodele ştiinţifice, strategiile şi tehnicile sub aspec-
tul proceselor respective. „Este foarte important ca să aveţi şi o
finalitate axiologică şi să oferiţi soluţiile dumneavoastră mediului
politic, nu cele care le propun colegii din Parlament. Şi dacă unii
colegi de la minister pun accent pe experţii din afară, alţii pun
foarte mare miză pe Academia de Ştiinţe”, a declarat deputatul.
Acelaşi mesaj s-a desprins şi din luarea de cuvânt a preşedintelui
Comisiei Electorale Centrale, dr. Iurie Cecan, care a menţionat
importanţa evenimentului, subliniind buna colaborare cu instituţia
academică, inclusiv cu Secţia sociologie care contribuie substan-
ţial la furnizarea de date, la analiza acestora, la crearea diferitor
sondaje, acest lucru fiind de mare utilitate. În cadrul mesei rotunde
au intervenit dr. Ion Rusandu, dr. Ana Pascaru, dr. Victor Mocanu,
dr. Angela Cuşnir ş.a., care au abordat importante subiecte privind
11
Enciclopedia „Oamenii Moldovei”. Volumul I. Președinți, prim-miniștri, președinții
Parlamentului, miniștri, deputați (1991–2017), Chișinău, Tipografia Centrală, 2017, p. 112.
462
cadrul politico-juridic al formării şi consolidării statului Republica
Moldova, independenţa Republicii Moldova sub aspectul realită-
ţilor şi aparenţelor, Republica Moldova între unionism şi moldo-
venism, conflictul din raioanele de est ale Republicii Moldova etc.
Peste un an, la 22 august 2013, Institutul de Istorie a orga-
nizat Masa rotundă cu genericul „Repere istorice ale independenței
Republicii Moldova”, iar Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe
Politice Conferinţa științifico-practică „Funcționalitatea instituții-
lor puterii de stat: istorie și actualitate (29 august). La 25 august
2015, evenimentul a intrat în vizorul Bibliotecii Științifice „Andrei
Lupan”, care a inaugurat două expoziţii tematice consacrate sărbăto-
rilor naţionale „Ziua Independenţei Republicii Moldova” şi „Limba
noastră cea română”. Expoziţiile au inclus cărţi ştiinţifice şi de po-
pularizare, articole din presa periodică, alte documente care redau
plenar importanţa şi semnificaţia acestor zile cu încărcătură istorică.
Evident, anul 2016 nu a putut trece din vizorul AȘM. În legă-
tură cu faptul că Republica Moldova s-a aflat la un pătrar de veac
de la proclamarea independenței, Centrul Media12 al AŞM a inter-
vievat mai mulți reprezentanți ai comunității științifice, ai mediu-
lui academic și universitar, deputați în primul Parlament, consilieri
prezidențiali și doctoranzi. Acad. Gh. Duca, președintele AȘM, a
specificat: „Suveranitatea și Independența Republicii Moldova, în
1991, a fost obținută cu implicarea nemijlocită a intelectualității
țării. Limba română a fost promovată, de asemenea, de intelectuali,
profesori universitari, poeți, scriitori, inclusiv Alexandru Moșanu,
Mihai Cimpoi, Eugen Doga, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Vasile
Bahnaru, Grigore Vieru, Silviu Berejan, Nicolae Corlăteanu, Ion
Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Valentin Mândâcanu, Constantin
Tănase, Ion Dumeniuc, dar și alți exponenți ai elitei intelectuale,
care au stat la începuturile mișcării de eliberare națională. Lor le da-
torăm recunoștință pentru obținerea independenței țării”. Dr. hab.
Alexei Barbaneagră, consilier prezidențial, a specificat: „Demo-
crația constă în realizarea de către popor a voinței sale. Adoptarea
Declarației de Independență, a cadrului normativ-legal și formarea
Guvernului au creat premisele de constituire a unui stat bazat pe
drept”. Dr. hab. Andrei Țurcanu, deputat în primul Parlament,
semnatar al Declarației de Independență: „În retrospectiva celor 25
de ani care au trecut de la Declarația de Independență, semnificația
12
Din anul 2019, Centrul de Presă.
463
majoră a acestui act, tot mai pregnantă cu trecerea timpului, rezidă
în ruperea de imperiul sovietic”. Dr. hab. Nicolae Enciu, director
adjunct al II, a punctat: „În una din cuvântările sale, marele isto-
ric Nicolae Iorga spunea că aniversările, ca să se justifice, trebuie
să însemne două lucruri indispensabile: „un certificat de muncă
pentru trecut şi un solemn angajament de muncă pentru viitor”.
Considerând lucrurile dintr-un atare punct de vedere, avem extrem
de puţine motive pentru a sărbători cei 25 de ani de independenţă,
dat fiind că, în hăţişurile aşa-zisei „tranziţii”, cei care au gestionat
procesul politic din Republica Moldova, au reuşit „performanţa”
incredibilă de a ne pierde, în circumstanţe încă neelucidate, certifi-
catul nostru de muncă pentru trecut – Declaraţia de Independenţă.
Asistăm neputincioşi la erodarea masivă a întregului model poli-
tic, social-economic şi chiar cultural, urmat de Republica Moldova
de la proclamarea independenţei de stat, dat fiind că, practic, nici
unul din obiectivele majore proclamate la începutul anilor ’90 nu
a condus la rezultatele scontate: sistemul pluripartidist a degradat
în unul oligarhic; nu s-a mai ajuns la instituirea unor reguli clare
şi acceptate de concurenţă şi conlucrare între putere şi opoziţie, ba
chiar aceasta din urmă fiind anihilată, practic, în întregime; princi-
piul separaţiei puterilor în stat rămâne doar un deziderat teoretic;
necesitatea stringentă a constituirii unei puternice clase de mijloc
în calitate de suport al modelului democraţiei liberale nici nu mai
figurează ca temă de dezbatere politică, iar perspectivele integrării
Republicii Moldova în UE rămân aşa cum au fost şi în primii ani
de independenţă – o Fata Morgana.., nu rămâne decât, urmând
sfatul şi îndemnul profesorului Nicolae Iorga, să ne asumăm un
nou solemn angajament de muncă pentru viitor”. Sorin Becciu,
doctorand la Institutul de Cercetări Juridice și Politice, născut în
anul independenței: „Ca și mulți alți tineri născuți în 1991, suntem
de aceeași vârstă cu Republica Moldova. Acum, când marcăm 25
de ani de la semnarea Declarației de Independență, ne gândim ce
am realizat în acești ani. Probabil, constatăm că am devenit un stat
al paradoxurilor, un stat în care automobile luxoase de zeci de mii
de euro circulă pe străzi fără asfalt sau iluminare, un stat care se
laudă cu pământul său roditor, dar care consumă fructe și legume
fără gust, provenite din import. Constatăm că în timp ce facultățile
de drept și economie ale universităților noastre tirajează pe bandă
464
rulantă posesori de diplomă, nivelul justiției și al economiei noas-
tre este reprezentat de numărul de procese pierdute la CEDO sau
prin faptul că o pătrime din economia noastră este bazată pe remi-
tențele bieţilor migranţi. Recent, am fost în blocul locativ unde am
copilărit și am observat că el exprimă destinul Republicii Moldova
în miniatură temporală. Peste 80% dintre prietenii mei cu care mă
jucam în copilărie, au emigrat peste hotare, dacă te inundă vecinul
de bloc, nu ai efectiv ce să-i faci, pentru că nu există o autoritate
publică, care l-ar pune la respect. Fiecare locatar din blocul cu 16
etaje și-a îngrădit mediul privat, în timp ce spațiul comun degra-
dează. Sunt furate zilnic becurile de pe scara blocului și puțini sunt
cei care achită serviciile comunale şi electricitatea. Cei 25 de ani
de existenţă a Republicii Moldova sau, mai bine zis, de rezistență
a Republicii Moldova, în pofida tuturor războaielor fierbinți şi reci,
embargourilor şi ameninţărilor nediplomatice, ne-au demonstrat că
în vremurile de criză democrația nu este ce mai eficientă metodă”.
De menționat faptul că în contextul aniversării unui sfert de secol
de la proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova a
fost editată o lucrare sub egida AȘM13 și elaborată o pagină web14.
La 25 august 2017, în ajunul Zilei Independenței, la AȘM
a fost lansată prima enciclopedie politică din colecția „Oamenii
Moldovei”, manifestare dedicată celor 26 de ani de independență
ai Republicii Moldova. La eveniment au fost prezenți reprezen-
tanți ai comunității științifice, foşti şi actuali demnitari de stat,
politicieni, analişti politici, oameni de afaceri, jurnalişti. În cadrul
evenimentului de lansare, pe marginea apariției editoriale, s-au
pronunțat mai mulți vorbitori, aceștia fiind chiar protagoniștii edi-
ției. „Eu mă bucur că autorii au încercat să imortalizeze lista de
personalități politice. Eu sper că va fi și un concurs între aceste
personalități să demonstreze că lucrurile se vor schimba mai repede
în Republica Moldova și noi să facem mai mult pentru persoanele
de rând din această țară, ca oamenii să se simtă mai siguri pentru
ziua de mâine”, a spus deputatul Dumitru Diacov, ex-președinte al
Parlamentului. Ex-prim-ministrul Valeriu Muravschi a menționat
că mereu exista dorința de a schimba ceva. Și, bineînțeles, la toate
etapele, în fruntea proceselor, care se doreau sau, cel puțin, se de-
13
Demir Dragnev, Constantin Manolache, Ion Valer Xenofontov, Republica Moldova
– 25 de ani. Repere istorice. Istoria științei. Chişinău, Tipografia Centrală, 2016, 160 p.
14
https://moldova25.md/
465
clarau, rolul principal, în primul rând, îi revine clasei politice, iar
clasa politică care a apărut atunci, în mare parte, a crescut în siste-
mul sovietic, sistemul ideologic, propagandist. Din păcate, multe
lucruri nu s-au reușit”, a spus V. Muravschi. Ex-prim-ministrul
a menționat cu o anumită doză de nostalgie că, practic, nu a mai
simțit gustul independenței ca și toată lumea. În pofida vârstei sale,
în pofida anilor care au trecut de la proclamarea independenței i-a
rămas dorința mare a libertății, de a schimba lucrurile, de a crea alt
sistem politic, social, economic. „Dar, din păcate, am fost într-atât
de idealiști că trebuia să înțelegem din start că, clasa politică care
a apărut la începutul anilor 90 a fost crescută în sistemul sovietic”,
a subliniat ex-prim-ministrul, precizând că misiunea celor care au
fost în politică la începuturi, era să încerce totuși să se unească și
să promoveze tinerii în politică, fără interes personal. „Am con-
statat din start că denumirea ediției este una înțeleaptă, titlu este
destul de sec, așa cum i-a dus soarta. Până la urmă, noi știm că
aprecierea politicienilor este, de fapt, ceea ce cred oamenii și ceea
ce rămâne în memoria oamenilor”, a remarcat Igor Corman, fost
președintele al Parlamentului, iar vestea bună pentru politicieni,
este că oamenii mai au trăsătura să uite și cu trecerea timpului
rămâne ceea ce este scris, apreciind și faptul că în lucrare nu se
dau anumite aprecieri asupra activității personalităților incluse în
volum. Valentin Dolganiuc, fost viceprim-ministru a felicitat auto-
rii lucrării, menționând că acest volum nu ar fi apărut, dacă nu era
Independența Republicii Moldova. În acest sens, politicianul și-a
exprimat regretul că în această enciclopedie nu există un început,
adică, să se vorbească despre acest act istoric – Independența Re-
publicii Moldova, cum a venit și ce s-a întâmplat în acele timpuri.
Cel de-al doilea Congres al Istoricilor Români, ținut în anul
Centenarului Marii Uniri la Iași (29 august – 1 septembrie 2018),
la care a participat și Institutul de Istorie, a eclipsat organizarea
vreunei manifestări științifice consacrată Zilei Independenței Re-
publicii Moldova. Aceeași situație s-a constat și în august 2020,
atunci când din cauza instituirii stării de urgență privind situația
epidemiologică, generată de noul tip de coronavirus, la AȘM nu
s-a organizat nicio manifestare științifică dedicată zilei indepen-
denței.
466
În contextul aniversării a 30 de ani de la proclamarea indepen-
denței Republicii Moldova, la 19 august 2021, în Sala Azurie a AȘM
a fost lansat pagina web aniversară „30 de ani de la proclamarea
independenței Republicii Moldova” (www.moldova-independen-
ta.md,), acțiune realizată în baza Hotărârii Guvernului Republicii
Moldova nr. 102 din 16 iunie 2021 „Cu privire la Programul națio-
nal de acțiuni consacrate sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea
independenței Republicii Moldova”. Pagina web a fost structurată
în 20 de compartimente definitorii – Simbolurile statului, Scurt is-
toric, Geografie, Economie, Politică externă, Medicină și sănătate,
Educație, Cercetare, Limbă și literatură, Moldova în patrimoniul
UNESCO, Presă și TV, Arhitectură, Artă plastică, Turism, Muzee,
Vinurile Moldovei, Muzică și teatru, Cinematografie, Arheologie,
Sport, precum și rubricile Vocea tinerilor, Evenimente și noutăți.
Echipa de elaborare a site-ui fost constituită din patru membri ti-
tulari, cinci membri corespondenți, un heraldist de stat, rector și
prorector, directori de institute, de proiecte de cercetare, muzee,
agenții, uniuni de creație, doctori habilitați, profesori, doctori și
tineri cercetători15.
La fel ca în anul 2016, în anul 2021, Serviciul de Presă al
AȘM, a intervievat o serie de personalități care s-au expus referitor
la evenimentele istorice. Membru corespondent Viorel Prisacari
s-a referit la stagnarea continuă a sectorului ştiinţific din ultimul
deceniu. Academician Teodor Furdui, prim-vicepreședinte de
onoare al AȘM, a afirmat că 30 de ani de la declararea independen-
ței Republicii Moldova sunt ani de dezamăgire a speranței popula-
ției „Țara a devenit mult mai dependentă decât altădată de factorii
economici, financiari și politici străini; n-a fost creată baza unei
economii solide; interesele naționale nu s-au rezolvat – armata stră-
ină continuă să se afle la Nistru; societatea este divizată și este în
permanentă stare de stres, cauzată de sărăcie, corupție, nesiguranță
în ziua de mâine; degradarea satelor au declanșat migrația în alte
țări a circa ¼ din populația băștinașă”. Victor Juc, doctor habilitat,
profesor universitar, directorul Institutului de Cercetări Juridice,
Politice și Sociologice a ținut să specifice că „Republica Moldova
nu și-a formulat distinct interesele sale naționale, nu a elaborat și
15
Liliana Condraticova, La Academia de Științe a Moldovei a fost lansată pagina
web dedicată celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova, Disponibil: ht-
tps://enciclopedia.asm.md/?lang=ro (accesat: 19 august 2021).
467
adoptat programe strategice pe termen mediu, determinând riscuri-
le și amenințările, continuă să penduleze în tranziția interminabilă,
promovează o politică externă ineficientă, iar în planul dezvoltării
interne elitele tind spre autoritarism”16.
În concluzie, pe parcursul anilor 2009–2021 Ziua Indepen-
denței Republicii Moldova a fost consemnată la Academia de
Științe a Moldovei cu anumite intermitențe. S-a acordat atenție
aniversărilor. A fost mai mult o preocupare a institutelor din do-
meniul social și umanistic. A fost contextualizată la actorii impli-
cați în evenimențialul istoric. Cercetătorii științifici au considerat
oportun să vină și cu unele propuneri pentru politicieni însă acestea
nu întodeauna au fost luate în considerație de factorul de decizie.
**********
Abstract: The authors presented the essential landmarks of
marking the Independence Day of the Republic of Moldova at the
Academy of Sciences of Moldova during the last decade. The insti-
tutions and personalities involved in the anniversary were highligh-
ted. Considered an essential event in building the new state, it is also
a landmark for drawing conclusions and drawing the perspectives of
the new state.
Keywords: independence, Romanian language, Academy of
Sciences of Moldova, Republic of Moldova, August 27, 1991.
16
Eugenia Tofan, 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Cum au fost acești
ani pentru știință? Ce s-a întâmplat în știință de-a lungul celor trei decenii și ce tendin-
țe dominante se conturează?, În: https://asm.md/30-de-ani-de-independenta-republicii-
moldova-cum-au-fost-acesti-ani-pentru-stiinta-ce-s-intamplat (accesat: 27 august 2021).
468
IV. Criza identitară
din Republica Moldova
Da, de la Roma venim,

Din Dacia Traiană.
469
Căpriana, pe timp de iarnă
Dorința basarabeanului
470
Geopolitică şi identitate: Basarabia
la cumpăna dintre milenii
Silviu MOLDOVAN,
doctor în istorie,
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române –
Filiala Iaşi, Centrul de Studii Regionale şi Pluraliste „Transilvania”
Născut la 10 mai 1971, la Reghin, jud.

Mureş. Şef al Serviciului Cercetare, Editare din
cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii; cercetător ştiinţific, gra-
dul I în cadrul Centrului de Istorie şi Civilizaţie
Europeană al Academiei Române – Filiala Iaşi;
preşedinte al Centrului de Studii Regionale şi
Pluraliste „Transilvania” din Târgu Mureş. Vo-
lume publicate: Problema iugoslavă. Studii şi
marginalii, Timişoara, Editura Meridian 21 Delta,
1998, 280 p. (coordonator); Arhivele Securităţii 4,
Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2008, 848 p. (coordonator); Consecinţe ale celui
de Al Doilea Război Mondial în spaţiul românesc, Bucureşti, Editura Eikon,
2017, 528 p. (coordonator, în colaborare cu Stela Cheptea); Actele Unirii, Bu-
cureşti, Editura Hamangiu, 2018, 368 p. (coordonator, în colaborare cu Cornel
Sigmirean şi Cristina Preutu); Diplomaţia pentru Marea Unire, Iaşi, Editura
Presa Bună, 2020, 294 p. (coordonator, în colaborare cu Stela Cheptea); Testis
Dacicus (George Manu), În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupaţie ru-
sească, Bucureşti, Editura Kullusys, 2004, 382 p. - ediţia I, București, Editura
Mica Valahie, 2011, 456 p. - ediţia a doua, revăzută (ediţie îngrijită); Mircea
Chiriţoiu, Între David şi Goliath. România şi Iugoslavia în balanţa războiului
rece, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2005, 488 p. (ediţie îngrijită); „Bande,
bandiţi şi eroi”. Grupurile de rezistenţă şi Securitatea (1948-1968), Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2003, 592+XXXVI p. (coeditor, împreună cu Florica
Dobre, Florian Banu, Camelia Duică, Elis Neagoe şi Liviu Ţăranu); Trupele
de Securitate (1949-1989), Bucureşti, Editura Nemira, 2004, 712 p. (coeditor,
împreună cu Florica Dobre, Florian Banu, Camelia Duică şi Liviu Ţăranu);
Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii, 1959-1989, Bucureşti, Editura Nemira,
2005, 400 p. (coeditor, împreună cu Clara Cosmineanu); „Partiturile” Securi-
tăţii – Directive, ordine, instrucţiuni (1947-1987), Editura Nemira, Bucureşti,
2007, 694 p. (coeditor, împreună cu Cristina Anisescu şi Mirela Matiu); Pseu-
domemoriile unui general de Securitate, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007,
471
286 p. (coeditor, împreună cu Cristina Anisescu); Constantin Bellu şi redeştep-
tarea Supremului Consiliu în exil (1969). Percepţii ale Securităţii, Bucureşti,
Editura Eikon, 2018, 196 p. (coeditor, împreună cu Alin L. Mărginean); Ghe-
orghe Manu şi ţara lui. Eseu subiectiv, București, Editura Mica Valahie, 2011,
184 p. (autor); Despre „baltici”. Ipostaze ale represiunii politice în România
postbelică, Bucureşti, Ed. Eikon, 2018, 400 p. (autor).
************
Sfârşitul aşa-numitului Război Rece părea că se va solda cu
două mari rezultate definitive în planul politicii internaţionale: pe
de o parte, destrămarea ireversibilă a comunismului, de cealaltă,
trecerea relaţiilor internaţionale într-o fază paşnică, de asemenea,
ireversibilă.
Revenirea României, ca şi a întregii părţi răsăritene a Europei,
la capitalism a fost nu numai un fenomen spectaculos, ci şi unul re-
velator, deoarece anula acea percepţie care se consolidase timp de
câteva decenii (în ciuda momentelor de criză majoră, în special din
1956 şi din 1981), şi-anume caracterul ireversibil al socialismului
real. Această percepţie a fost însă, în mare măsură, impusă chiar
de propaganda regimului comunist, aşa cum o arată şi ideocriticul
Adrian Marino, în studiul său Mitul „situaţiei ireversibile”: „Una
din cheile – poate cea mai importantă – ale explicaţiei întregului
comportament politic, social, moral din ţara noastră după 1944, ale
mentalităţii publice dominante din ultimele 4-5 decenii a fost ceea
ce aş numi mitul situaţiei ireversibile. El explică în esenţă întreaga
viaţă morală şi socială a României sub regimul comunist. Acest
regim a produs şi s-a sprijinit în mod fundamental pe mitul situ-
aţiei ireversibile. Cu alte cuvinte: regimul comunist este definitiv
instalat la putere. Orice opoziţie şi rezistenţă devin inutile. Ruşii
sunt invincibili şi prezenţi pentru totdeauna în zona noastră”1.
Atât declinul unui alt mit, cel al invincibilităţii forţelor armate
sovietice (ca urmare a eşecului din Afganistan), cât şi acumularea
problemelor economice în majoritatea statelor socialiste şi, peste
toate acestea, efectul dizolvant produs de încheierea Acordurilor
de la Helsinki (prin prevederile cuprinse în „coşul” referitor la
drepturile omului), sunt factorii care au acţionat discret, dar cu o
1
Adrian Marino, Politică şi cultură. Pentru o nouă cultură română, Iaşi, Editura
Polirom, 1996, p. 104.
472
forţă crescândă, pentru dizolvarea sistemului comunist internaţio-
nal.
A mai existat însă un factor extrem de improtnat, şi-anume
renaşterea sentimentului naţional în întreaga regiune, fenomen care
a dus la subminarea atât a tradiţionalei linii politice de supunere a
majorităţii statelor socialiste faţă de liderul sistemului comunist in-
ternaţional, Uniunea Sovietică, cât şi integritatea teritorială a acelor
state socialiste care aveau un caracter multinaţional sau binaţional.
Astfel, s-a ajuns atât la disoluţia organizaţiilor reprezentative ale
fostului „lagăr comunist” (Organizaţia Tratatului de la Varşovia
şi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), cât şi la destrămarea,
doar în anumite cazuri paşnică, a statelor care nu beneficiau de
caracter naţional: Uniunea Sovietică, Iugoslavia şi Cehoslovacia.
Aceste procese politico-economice aveau, însă, un conţinut
geopolitic şi aveau loc într-un context internaţional în care geo-
politica (inclusiv politica sferelor de influenţă, care nu fusese cu
adevărat abandonată de către marile puteri) a început să revină
aproape pe nebăgate în seamă, dar în forţă, nu numai în ceea ce
priveşte „lupta politică dintre state”, ci chiar şi din perspectiva,
extrem de neliniştitoare, a „instinctului de expansiune al statelor”,
despre care se vorbise mult în trecutul mai îndepărtat.
Generaţia subsemnatului a trecut pragul către tinereţea ma-
tură cu iluzia că toate problemele principale ale lumii europene au
dispărut odată cu prăbuşirea generală a comunismului, deoarece
problemele în sine ar fi fost numai produsul comunismului. În
acest fel, generaţia deceniului `90 perpetua, fără să-şi dea seama şi
în ciuda anticomunismului ei fervent, tocmai o paradigmă marxis-
tă, deoarece anume marxismul impusese dogma evoluţiei liniare
a Istoriei şi a ireversibilităţii „evoluţiei istorice”. După crearea
„lagărului socialist”, elitele politice ale acestuia au impus şi ideea
că, odată cu trecerea la socialismul real, conflictele dintre state vor
dispărea, deoarece nu pot exista conflicte între statele socialiste.
Deşi realitatea a contrazis uneori vehement această dogmă (în pri-
mul rând, pentru că principala putere socialistă a lumii, Uniunea
Sovietică, a invadat, fără scrupule, alte ţări socialiste – Ungaria,
Cehoslovacia, dar şi pentru că între URSS şi China, apoi între
China şi Vietnam au existat unele incidente militare sporadice),
aceasta a fost o primă teorie a Sfârşitului Istoriei care şi-a găsit,
473
pentru câteva decenii, numeroşi adepţi. Generaţia `90 a renunţat,
în schimb, mult mai rapid la iluzia ei, sub impactul războaielor
dintre diferitele state succesoare ale Iugoslaviei federale, produse,
la fel ca şi, mai târziu, războiul din Ucraina, în imediata vecinătate
a României. Un impact special l-a avut în România, din motive
evidente, războiul secesionist declanşat în Transnistria, sub in-
fluenţa directă a Rusiei. Toate aceste evenimente au dovedit însă
că revenirea la capitalism nu era deloc totuna cu instaurarea păcii
universale.
Tocmai acest context neclar, dar pe care majoritatea oame-
nilor îl percepuseră iniţial ca pe unul clar, a favorizat diseminarea
celor două teorii canonice, ca să spunem aşa, ale generaţiei mele
(ambele având, drept autori, politologi americani).
Primul autor, Francis Fukuyama, seducea, dar şi şoca lumea
academică prin ideile din al său eseu Sfârşitul istoriei?, publicat
întâi în 1989, în „The National Interest” apoi reluat după câţiva
ani, într-o formă mult dezvoltată. Extrem de apodictic, Fukuyama
rezumă astfel crezul său: „Acest secol, care a debutat încrezător în
triumful final al democraţiei liberale occidentale, pare să se întoar-
că, pe traiectoria unui cerc, la origine: nu la un «sfârşit al ideologi-
ei», sau la o convengenţă a capitalismului cu socialismul, aşa cum
se prezisese mai demult, ci la o victorie liniştită a liberalismului
economic şi politic. Triumful Occidentului, al ideii occidentale,
reiese, mai ales, din totala epuizare a alternativelor de sistem va-
labile la liberalismul occidental. (...) Nu suntem numai martorii
sfârşitului Războiului Rece sau al încheierii unei anumite perioa-
de a istoriei postbelice, ci şi ai sfârşitului istoriei ca atare: finalul
evoluţiei ideologice a umanităţii şi universalizarea democraţiei
liberale occidentale ca formă finală a guvernării umane”2. Acestei
reprezentări în crescendo a triumfalismului occidental, autorul i-a
adăugat şi o dihotomie cel puţin imprudentă: „Scopul nostru nu
este să răspundem exhaustiv tuturor atacurilor la adresa liberalis-
mului formulate de diverşi Messia de doi bani din întreaga lume,
ci numai acelora care sunt expresia unor forţe şi mişcări sociale şi
politice importante şi care fac astfel parte din istoria lumii. Pentru
scopurile noastre, contează prea puţin ce gânduri ciudate trec prin
2
Francis Fukuyama, Sfârşitul istoriei?, traducere de Dana Bercea, Bucureşti, Editu-
ra Vremea, 1994, p. 10.
474
mintea oamenilor din Albania sau Burkina Faso, pentru că pe noi
ne interesează ceea ce se poate numi, într-un fel, moştenirea comu-
nă ideologică a omenirii”3.
Al doilea autor, Samuel P. Huntington, s-a bucurat de o
audienţă deosebită, cu articolul Ciocnirea civilizaţiilor?, apărut
în 1993 în „Foreign Affairs” şi de asemenea reluat, după patru
ani, într-o formă mult mai amplă. Dincolo de bulversarea, ca să
nu spunem scandalul, provocat de harta imaginată de Hunting-
ton, lectura volumului său din 1997 lasă pe alocuri impresia unui
autor mult mai nuanţat, din moment ce acesta poate scrie astfel,
contrazicându-l, indirect, pe Fukuyama: „Singur între civilizaţii,
Occidentul a avut un impact major şi, uneori, devastator asupra
oricărei alte civilizaţii. Relaţia între puterea şi cultura Occidentului
şi puterea şi culturile altor civilizaţii este, în consecinţă, cea mai
pătrunzătoare caracteristică a lumii civilizaţiilor. Cum puterile
relative din alte civilizaţii sunt în creştere, atracţia culturii occi-
dentale păleşte şi popoarele non-occidentale au din ce în ce mai
mult încredere în culturile lor indigene. Problema centrală, în re-
laţiile dintre Occident şi restul este, prin urmare, discordanţa între
eforturile Occidentului – în special ale Americii – de a promova o
cultură occidentală universală şi capacitatea sa în declin de a face
un asemenea lucru. Colapsul comunismului a exarcerbat această
discordanţă prin faptul că a reîntărit în Occident punctul de vedere
potrivit căruia ideologia sa şi liberalismul democratic au trium-
fat la nivel global şi deci au fost universal valide. Occidentul, în
special Statele Unite, care totdeauna au fost o naţiune misionară,
crede că popoarele non-occidentale a trebui să se supună valorilor
occidentale”4.
Mai mult, Huntington remarcă nu numai că „Occidentul
încearcă şi va continua să încerce să-şi susţină poziţia sa predo-
minantă şi să-şi apere interesele prin definirea lor ca interese ale
«comunităţii mondiale»”5, ci şi faptul că „non-occidentalii nu ezită
de asemenea să atragă atenţia asupra diferenţelor dintre principiile
occidentale şi acţiunea occidentalilor”6. Acest stil aparent realist
3
Ibidem, p. 25.
4
Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, tradu-
cator Radu Carp, prefaţă de Iulia Motoc, Bucureşti, Editura Antet, f.a., p. 266.
5
Ibidem, p. 266.
6
Ibidem, p. 267.
475
este, din păcate, anihilat de afirmaţiile cuprinse în subcapitolul
intitulat „Delimitând Occidentul”, unde este reprodusă nefericita
hartă zisă a „frontierei estice a civilizaţiei occidentale”7 şi unde
apar mult citatele consideraţiile greşite, dacă nu cumva revoltătoa-
re, legate de regiunea în care se află şi România: „Cine ar trebui
să fie inclus în categoria de «ţară europeană» şi apoi să devină un
potenţial membru al Uniunii Europene, NATO şi al altor organi-
zaţii comparabile? Cel mai evident şi pătrunzător răspuns la aceste
întrebări este dat de marea linie istorică ce a existat timp de secole
şi care separă popoarele creştine occidentale de cele musulmane şi
ortodoxe. Această linie datează de la divizarea Imperiului Roman
în secolul al IV-lea şi de la crearea Imperiului Sfânt Roman în
secolul al X-lea. A fost aproape neschimbată de cel puţin cinci sute
de ani. Începând din nord, linia se întinde de-a lungul a ceea ce sunt
acum frontierele Finlandei, Rusiei şi ale statelor baltice (Estonia,
Letonia şi Lituania), prin vastul Belarus, prin Ucraina, separând
greco-catolicii de ortodocşi, prin România, separând Transilvania,
cu populaţia ei maghiară catolică, de restul ţării şi prin fosta Iu-
goslavie, de-a lungul frontierei ce separă Croaţia şi Slovenia de
celelalte republici. Desigur, în Balcani, această linie coincide cu
divizarea istorică între imperiile austro-ungar şi otoman. Aceasta
este frontiera culturală a Europei şi în lumea posterioară Războ-
iului Rece; ea este, de asemenea, frontiera politică şi economică a
Europei şi a Occidentului”8.
Ei bine, atunci când numeroşi autori şi/sau colportori post-
comunişti s-au raportat mimetic la cele două teorii pe care le-am
numit „canonice”, au uitat însă că cele două articole iniţiale aveau,
ambele, titlul terminat cu un semn de întrebare. Este adevărat, cele
două cărţi în care Fukuyama şi Huntington şi-au dezvoltat ulterior
articolele au exclus semnul întrebării din titluri.
De asemenea, a fost neglijat un anumit citat din articolul lui
Fukuyama, care este de natură să îi salveze opera: „Sfârşitul istoriei
va fi o epocă foarte tristă. Lupta pentru recunoaştere, voinţa de a-ţi
risca viaţa pentru un ideal pur abstract, lupta ideologică mondială
care a pus în lumină îndrăzneala, curajul, imaginaţia şi idealismul
vor fi înlocuite de calculul economic, de nesfârşita rezolvare a pro-
7
Ibidem, p. 233.
8
Ibidem, pp. 231-232.
476
blemelor tehnice, de preocupări legate de mediu şi de satisfacerea
cererilor sofisticate ale consumatorului. În perioada postistorică nu
va mai exista nici artă, nici filosofie, ci doar o îngrijire perpetuă a
muzeului istoriei umane. Simt în mine şi văd la cei din jurul meu
o puternică nostalgie pentru timpurile în care istoria exista. (...)
Poate că tocmai această perspectivă a secolelor de plictiseală de la
sfârşitul istoriei va face istoria să înceapă din nou”9.
În ciuda succesului lor impresionant, ambele teorii inventa-
riate mai sus s-au dovedit a fi greşite. Dacă Fukuyama (n. 1952)
trăieşte şi nu s-a ferit să îşi renege el însuşi teoria, şi încă în termeni
radicali, Huntington (1927-2008) nu pare a fi făcut-o într-un mod
explicit. Chiar Departamentul de Stat al Statelor Unite a părut că își
însuşeşte, pentru câţiva ani, aceste prejudecăţi geopolitice, ghidân-
du-se conform lor într-o politică diferenţiată faţă de fostele state
comuniste est-europene, prin favorizarea grupului de la Vişegrad.
Chiar dacă Fukuyama a pus Albania pe aceeaşi treaptă a
relevanţei internaţionale cu Burkina Faso (adică în afara „istoriei
lumii”), ştim acum că tocmai intenţiile unui grup masiv de alba-
nezi au fost cele care, finalmente, au modificat în mod dramatic,
în anul 1999, sistemul dreptului internaţional, care fusese clădit
cu greu şi în timp îndelungat. Ampla operaţiune militară declan-
şată de NATO împotriva Iugoslaviei restrânse, Serbia plus Mun-
tenegru, a fost totalmente în favoarea separatiştilor albanezi din
Kosovo şi Metohija, ceea ce a dus la crearea condiţiilor pentru
actuala independenţă a statului numit, de către albanezi, Kosova,
care se bucură de recunoaşterea unei părţi însemnate a statelor
lumii. Ideea „intervenţiei umanitare”, aşa cum a fost ea concepu-
tă de către liderii de atunci ai NATO, a provocat deja, oarecum,
falimentul ideii de Sfârşit al Istoriei, aşa cum fusese ea anticipată
de către Francis Fukuyama, deşi, teoretic, războiul din primăvara
anului 1999 era menit să lărgească modelul statal al liberalismului
occidental în încă un „colţ” al lumii.
Pe de altă parte, în tentativa lui de „decupare” a acelei părţi
a civilizaţiei europene care, aprioric, nu s-ar încadra de lumea oc-
ccidentală, Huntington a dat dovadă de multă fantezie. Urmărind
într-un mod habotnic graniţa fostului Imperiu Austro-Ungar (o
creaţie multinaţională care s-a destrămat, în toamna anului 1918,
9
Francis Fukuyama, op. cit., p. 49.
477
la fel de uşor şi de rapid precum Uniunea Sovietică, ba chiar şi mai
rapid, în toamna lui 1991), acesta nu aduce niciun argument în fa-
voarea deciziei sale de a elimina o bună parte din Europă. Ceea ce
compromite, în primul rând (din punctul nostru de vedere) teoria
lui Huntington este fantezia cu care acesta s-a „jucat” cu harta sta-
tului român, „decupând” toate teritoriile care aparţinuseră, cândva,
imperiului dualist. Mai mult, autorul vădeşte o totală necunoaştere
a datelor demografice din teren, din moment ce pretinde că Tran-
silvania ar fi locuită, în totalitate sau măcar într-o largă majoritate,
de către maghiari, şi că aceştia ar fi catolici. Încă şi mai fantezist,
acesta îi separă şi pe greco-catolicii români de ortodocşii români,
fără a explica cum s-ar putea concretiza asemenea segregări din
punct de vedere teritorial. Politologul de la Harvard nu s-a mul-
ţumit însă cu atât, ci împarte şi Ucraina, ba chiar şi Bielorusia,
pe criteriul imaginar al unei majorităţi catolice, subînţelegând o
şi mai imaginară stare conflictuală între Vestul locuit de aceasta
şi Estul ţărilor în cauză, majoritar ortodox. Ştim astăzi prea bine
că, în cazul Ucrainei, tocmai o parte dintre provinciile estice au
declanşat secesiunea, şi că anume acestea sunt mai dezvoltate eco-
nomic, în timp ce Vestul, presupus catolic şi separatist, rămâne
cea mai fervent naţionalistă regiune a Ucrainei. În acelaşi timp
în care făcea harcea-parcea harta Estului Europei, Huntington a
ignorat mulţimea de conflicte din interiorul aşa-numitei civilizaţii
occidentale, inclusiv cel dintre separatiştii şi loialiştii din Irlanda
de Nord, care a cunoscut unele episoade foarte violente şi după
publicarea articolului din 1993. În România, în schimb, nu s-a
mai produs, după 1993, niciun conflict interetnic sau interreligios.
Ignorarea intenţionată a diferenţelor dintre catolici şi protestanţi se
vede şi din declararea drept catolică a întregii populaţii de origine
maghiară din România, fapt care este departe de realitate.
În cele din urmă, constatăm că astăzi se vorbeşte, în Occi-
dentul Europei, despre o nouă linie de separare a civilizaţiilor,
în mod paradoxal Ungaria şi Polonia fiind, de astă-dată, excluse
(după unii, şi Slovenia şi chiar Cehia) din aşa-zisa „civilizaţie
europeană”, România fiind, în schimb, cea păstrată în interiorul
Occidentului. Depăşind cu mult retorica instrumentalizată în anii
`90, împotriva României (care, oricum, fusese utilizată numai în
anumite medii academice), unii factori politici esenţiali din cadrul
478
puterilor apusene vorbesc astăzi despre un veritabil „război cul-
tural” împotriva Ungariei şi a Poloniei (preşedintele Franţei) sau
chiar despre intenţia lor de a „îngenunchea Ungaria”, nu doar gu-
vernul acestei ţări (primul ministru al Olandei). Această atmosferă
foarte tensionată constituie un adevărat epitaf pe „mormântul”
teoriei orchestrate de către Samuel P. Huntington, însă nu este mai
puţin adevărat că aceasta fusese, implicit, dar spectaculos renegată
de către autorităţile americane, la scurt timp după extinderea ma-
sivă a NATO către Est şi debutul războiului împotriva Irakului.
Astfel, începând cu anul 2003, a proliferat „doctrina Rumsfeld”,
conform căreia Europa era divizată între „Noua Europă”, cea plină
de virtuţi (formată din Polonia, România şi alţii) şi „Vechea Euro-
pă”, decadentă, întruchipată de Germania şi de Franţa, în special.
Aşadar, cele două teorii menţionate mai sus au fost mai mult
politice decât strict ştiinţifice (în special cea a lui Huntington) şi
au fost tributare unor scheme de interes statal momentan, dovedin-
du-se, contrar multor aşteptări din primul deceniu postcomunist, a
avea un succes foarte limitat în timp.
Ignacio Ramonet, directorul prestigiosului „Le Monde Di-
plomatuque”, scria că „La intrebarea Care este duşmanul Occi-
dentului?, însăşi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord nu
mai ştie ce să răspundă, ceea ce afectează profund alianţa, care îşi
pune întrebări cu privire la propria identitate, la obiectivele sale, şi
pare în prezent dezorientată”10. Însă şi volumul lui Ramonet, inti-
tulat Geopolitica haosului, apărut în ediţie princeps în 1997, deşi
este extrem de critic cu teoriile ultraliberale triumfătoare în acel
moment (practica iliberalismului, însă, era departe de a fi apărut)
rămâne tributar aceluiaşi reflex de a identifica o evoluţie liniară a
societăţii umane, care în acest caz este identificată drept „gândirea
unică” (ultraliberală, complet aservită determinismului econo-
mico-financiar). În ceea ce priveşte modificările statal-teritoriale
din Europa de Est, de la începutul anilor `90, Ramonet îşi ratează
complet analiza, oferindu-ne o serie de aprecieri care se contrazic
între ele şi neavând o poziţie bazată pe cunoaşterea aprofundată a
realităţilor din teren.
10
Ignacio Ramonet, Geopolitica haosului, cuvânt înainte de Stelian Tănase, în româ-
neşte de Matilda Banu, Bucureşti, Editura Doina, 1998, pp. 19-20.
479
Toate aceste teorii (Huntington, Fukuyama, Ramonet) au
avut însă, ca punct de pornire comun, o percepţie de tip „whisfull
thinking”, proprie celor care tocmai ieşeau, sau ieşiseră recent,
din epoca ce fusese profund marcată de comunism şi de Războ-
iul Rece. O tendinţă contrară acestui mod, în fond optimist, de a
gândi, denumit whisfull thinking, s-a făcut remarcată în ultimele
săptămâni, fiind legată de retragerea forţelor NATO din Afgansi-
tan. Numeroşi analişti şi activişti au interpretat într-un mod greşit
operaţiunea de retragere, considerând-o ca un semn de slăbiciune
şi de capitulare în faţa „Răului”, însă, în realitate, această retragere
militară, după 20 de ani, este un fapt pozitiv, deoarece adevărata
putere este aceea de a recunoaşte atunci când greşeşti, nicidecum
nu este cea de a persevera la nesfârşit în greşeală, doar pentru a
părea puternic, din frica de a nu părea slab. Pe de altă parte, războ-
iul din Afganistan fusese declanşat pentru a elimina ameninţarea
reprezentată de Ossama bin Laden şi reţeaua teroristă Al Qaeda
(obiectiv care fusese îndeplinit cu succes, de mult timp), nicide-
cum pentru a menţine la nesfârşit ocupaţia militară a acestui stat şi
un guvern afgan care s-a dovedit, finalmente, a fi profund corupt
şi nepopular. Puterea armelor nu i-ar fi putut birui definitiv pe af-
ganii grupaţi sub steagul talibanilor, aşa cum o spune (toţi factorii
occidentali au spus-o, însă nu la fel de plastic) premierul britanic,
Boris Johnson, care şi-a făcut cunoscută opinia că nici dacă NATO
ar fi luptat în Afganistan încă 50 de ani (adică 70, în total), tot nu
ar fi putut schimba nimic. Este adevărat că fascinaţia faţă de mani-
festările puterii nelimitate joacă un rol foarte important în mentalul
multor oameni, care le pun pe un piedestal, în locul convingerilor;
însă, totuşi, a recunoaşte un eşec, atunci când tocmai îl suferi, nu
este o dovadă de slăbiciune, dimpotrivă, este cea mai convingă-
toare dovadă de forţă! Atâta timp cât NATO îşi recunoaşte eşecul,
putem sta liniştiti: NATO nu este în pericol! Şi Uniunea Sovietică
a cunoscut un eşec major în Afganistan, constatând imposibilitatea
de a pune capăt războiului de gherilă susţinut cu înverşunare aparte
de către mujahedinii care erau susţinuţi, în deceniul al nouălea al
secolului trecut, tocmai de către Statele Unite.
În ceea ce priveşte independenţa Republicii Moldova, aceasta
rămâne un mare câştig al începutului anilor `90, teritoriul de peste
Nistru neputându-se desprinde din imperiul sovietic decât pe calea
480
independenţei. Nu suntem de acord cu criticile unioniştilor legate
de recunoaşterea, de către România, a independenţei, deoarece
numai un teritoriu independent poate să îşi decidă, în mod liber,
soarta, nicidecum un teritoriu component al unui alt stat (în cazul
de faţă, o republică unională). Nici în anul 1918, lucrurile nu s-au
petrecut altfel. Alternativa de a nu recunoaşte independenţa ar fi
însemnat menţinerea Basarabiei în componenţa Uniunii Sovietice,
indiferent de noua titulatură a acestui conglomerat multinaţional.
În orice caz, România nu poate avea, faţă de acel stat vecin cu care
împarte aceeaşi limbă şi aceeaşi istorie, o politică similară celei pe
care o are faţă de un stat aflat la celălalt capăt al Europei, dar care
are o limbă asemănătoare, aşa cum este Portugalia11. În anumite
situaţii, atunci când seriile evenimenţiale corespund unor tendinţe
latente, dar profunde şi naturale, Istoria ştie să aibă şi răbdare cu
actorii ei. Odată cu clarificarea definitivă a unor chestiuni identi-
tare12, depinde în primul rând de statul independent să adopte, sau
să nu adopte, decizii istorice în privinţa propriului său destin. De-
sigur, situaţia geopolitică este, acum, mult mai defavorabilă decât
era cu 30 de ani în urmă, din cauza ascensiunii treptate a puterii
Rusiei, însă aceasta are, contrar imaginii publice de succes impla-
cabil, numeroase slăbiciuni, care o pot submina în anii următori13.
Pe de altă parte, situaţia României este, acum, una incomparabil
mai bună decât cea de acum 30 de ani. Povestea de succes a in-
11
Remarcăm analiza elaborată în acest sens de Dorin Popescu, în studiul Treizeci de
ani de foxtrot-kazacioc geopolitic în Republica Moldova (în volumul Suveranitatea
Republicii Moldova: concept şi realitate. Materialele Conferinţei ştiinţifice interuni-
versitare on-line „30 de ani de la proclamarea Suveranităţiii RSS Moldova, 23 iunie
2020”, coordonatori Anatol Petrencu şi Ion Negrei, Chişinău, 2020, 352 p., la pp.
21-32). Autorul constănţean susţine, pe bună dreptate, că „România nu poate avea, în
raport cu R. Moldova, obiective neutre şi plate de facilitare a apropierii R. Moldova de
Europa egale celor pe care le exprimă ţări din extremitatea vestică a Europei, precum
Portugalia” (ibidem, p. 30).
12
Apreciem în mod deosebit, din istoriografia recentă, trei lucrări ale unor istorici
basarabeni, dedicate disputelor identitare: Gheorghe E. Cojocaru, Confruntarea sovie-
to-română din RSS Moldovenească (1968-1979). Studiu şi documente, Iaşi, TipoMol-
dova, 2011, 764+XII p.; Octavian Ţîcu, Homo Moldovanus Sovietic. Teorii şi prac-
tici de construcţie identitară în R(A)SSM (1924-1989), Chişinău, Editura Arc, 2018,
420 p.; Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României şi supărarea
Moscovei: disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din
R.S.S.M. (1965-1989). Studiu şi documente, vol. I (1965-1975), Prefaţă de Larry L.
Watts, Chişinău, f. ed., 2013, 616 p.
13
Vezi, în acest sens: Anatol Petrencu, Rusia, 2019: „Acesta a fost un an greu”,
Chişinău, 2020, 296 p.
481
tegrării României în NATO şi în Uniunea Europeană dovedeşte
faptul că este perfect posibilă pozitivarea negativităţii din istorie,
fie şi împotriva unor „teorii canonice” care par, la un moment dat,
să bareze drumul firesc al evenimentelor.
************
Abstract: According to some theories and expectations, the
collapse of Eastern European communism led to the irreversible tran-
sition of a peaceful phase in international relations. In this context, two
theories proposed by American political scientists had enjoyed great
popularity: that of Francis Fukuyama, concerning the „end of history”
and that of Samuel P. Huntington, based on the idea of „clash between
civilizations”, on the European continent. But, both theories have been
refuted, as international conflicts have resurfaced, and the demarcation
lines of civilizations proposed by Huntington have proved largely un-
realistics.
These dayes, other theories and discourses of Western officials are
talking about a new line of separation of civilizations, just as superficial
as the first two mentioned above - in which Hungary and Poland are ex-
cluded (according to some, Slovenia and even the Czech Republic, too)
from the so-called “European civilization”, and Romania is, instead,
the one kept inside the West - the independent state of the Republic of
Moldova has the chance to adopt some historical decisions regarding its
own destiny. Romania have a policy of solidarity and full support for
Republic of Moldova, today a neighboring state, with which it shares
the same language and the same history.
Keywords: Bessarabia, geopolitics, Cold War, Francis Fu-
kuyama, Samuel P. Huntington.
482
Limba „moldovenească” de la prohibiție
la instrument de rusificare (1900–1914)
Ilie GULICA,
doctorand, Departamentul Istoria Românilor,
Universală și Arheologie, Universitatea de Stat din Moldova
Absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie

a Universității de Stat din Moldova (2003). Studii
de masterat (2004) și stagiul de doctorat (2006–
2009; 2011) în cadrul aceleiași instițuții de învăță-
mânt superior.
Redactor la Revista de Istorie și Cultură
„Cugetul”, Editura Prut Internațional (2003–2009).
Redactor și redactor-șef adjunct la ziarul „Jurnal
de Chișinău” (2009–2019). A colaborat cu publi-
cațiile „Destin Românesc”, „Revista de Istorie a
Moldovei”, „Contrafort”.
Actualmente, doctorand în cadrul
Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, Universitatea
de Stat din Moldova.
Domeniile de interes științific: Politici educaționale imperiale rusești în
Basarabia (1812–1917); cultura tradițională românească versus cultura moder-
nă rusească în spațiul basarabean (1864–1917).
*********
Odată eliminată din spațiul public, în urma deciziilor adop-
tate în anii 60–70 ai secolului al XIX-lea, limba română urma să
fie scoasă din spațiul intim, familial, al etnicilor români din Basa-
rabia. Atingerea acestui obiectiv părea imposibilă din cauza că în
societatea românească basarabeană actul de lectură individuală era
unul precar și izolat în mediul rural.
Eșecul penetrării familiei de către iureșul rusificator a iste-
rizat ideologii țariști. Mai mult, unii dintre aceștia au plonjat ire-
mediabil într-un atac asupra femeii românce, calificând-o drept un
„bastion inexpugnabil” al tradiției și al limbii materne. Profesorul
Universității Novorosiisk, Aleksandr Kociubinski, după o vizită
efectuată în Serbia, consemna: „Trebuie acordată mai multă aten-
ție școlii populare pentru fete, deoarece femeia moldoveancă se
483
distinge printr-un conservatism neobișnuit, o izolare și un atașa-
ment încăpățânat față de tradiție atât pe malul Tisei, cât și pe cele
ale Dunării și ale Nistrului”1.
El a invocat considerațiile etnografului austriac Ján Čaplowič
despre româncele din Timoc, și anume că o reprezentantă „fru-
moasă” a acestui neam, „căsătorindu-se într-un sat sârbesc, peste
câțiva ani, îi va învăța destul de bine limba sa pe mulți-mulți
consăteni, însă ea însăși va rămâne străină limbii sârbe”2. Trebuie
subliniat că primul care a semnalat „pericolul” moldovencelor
în calea rusificării a fost arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului,
Pavel Lebedev (1871–1882). Ierarhul rus atrăgea atenția asupra
instruirii moldovencelor, subliniind că, fără rusificarea acestora,
era imposibilă rusificarea copiilor3.
În asemenea condiții, preotul Mihail Ceachir, etnic găgăuz,
membru al partidului „adevăraților ruși”4, și al Consiliului eparhial
școlar, a sugerat în 1893 practici de „cultivare a spiritului de cetă-
țean supus” pentru elevii moldoveni: „Pentru a păstra cunoștințele
elevilor [de limba rusă] și a le înmulți, sunt necesare următoarele:
să li se dea ca distincții toate manualele necesare – de religie, de
citire, de aritmetică, Evanghelia și Ceaslovul – ca să repete ceea
ce au învățat în școală; să fie obligați să citească în biserică. Ast-
fel se va cultiva spiritul de bun creștin și de cetățean supus; să
se organizeze meditații în școală, în special iarna, să se efectueze
lecturi duminicale; trebuie păstrată permanent legătura dintre elevi
și școală, această relație nu se vede nicăieri”5.
Pentru consolidarea conexiunii dintre școala rusă și ele-
vii moldoveni, în condițiile unei acțiuni de rusificare teribile,
Ceachir a reușit să publice în 1900 o carte în limba „moldove-
nească” – Ажуторул молдовенилор ын време челей май ынтыя
1
Ал. Кочубинскiй, Частные молдавскiя изданiя для русской школы
(Библиогафическiя заметки), «Журнал Министерства Народнаго Просвъщения»,
Санкт Петербург, 1903, 3, отд. 3, p. 390.
2
Idem, p. 391.
3
Ilie Gulica, Strategii și practici de rusificare aplicate în școala rusă din Basarabia
(a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea), „Basarabia –
1812. Problemă națională, implicații internaționale. Materialele Conferinței Științifice
Internaționale 14–16 mai 2012”, Chișinău–Iași. Coordonatori: Prof. univ. dr. Gheor-
ghe Cliveti, conf. univ. dr. Gheorghe Cojocaru, Editura Academiei Române, București,
2014.
4
Petre Cazacu, Moldova dintre Prut și Nistru. 1812–1918, Știința, Chișinău, p. 183.
5
ANRM, F. 209. inv. 5, d. 208, f. 300–305.
484
ынвэцэтурэ лимбей русяскэ6 – menită să-i ajute pe etnicii români
să învețe individual rusește. Ștefan Ciobanu, relatând despre ti-
păriturile lui Ceachir, a menționat că a scris „într-o limbă foarte
stricată”, fără să facă o analiză a fondului de cuvinte folosit. El
s-a rezumat doar la prezentarea unei mostre din „moldoveneasca
lui Ceachir”: „Cioara oari unde au căpătat o bucățică de brânză.
Vulpea au simțit duh de brânză... ”; sau „să jalue un om pre soarta
sa și râpște asupra lui Dumnezeu... etc.” 7.
Apariția cărții lui Ceachir în 1900 a reprezentat un eveniment
deosebit de important consemnat în oficiosul Ministerului Instruc-
țiunii Publice8. Instrumentul didactic elaborat de preotul veliko-
rus, „adevărat rus”, este prezentat în această din urmă publicație
de către același profesor al Universității Novorosiisk, Aleksandr
Kociubinski9, prezent frecvent în cronica epocii, inclusiv la eveni-
mentele naționale rusești10.
O „calitate deosebită” atribuită lucrării lui Ceachir a fost fo-
losirea, pentru prima dată, a alfabetului civil rusesc pentru limba
română: „La prima vedere, observă el, problema formei este neîn-
semnată, dar, în realitate, este de un interes public suprem, interesul
de stat!”. În prima jumătate a secolului XIX, în Basarabia a fost
folosit alfabetul slavo-român după reforma ortografică a lui Iakov
Ghinkulov11.
Al. Kociubinski a apreciat „limba neaoșă, populară moldove-
nească, locală, basarabeană” a lui Ceachir. Recenzentul a elogiat
autorul pentru că a folosit preponderent în cartea sa cuvinte cu
origine etimologică slavă, recurgând la termeni cu origine latină
6
Помощник молдован при первоначальном изучении русского языка. Часть
1-я. Русско-молдавский букварь. – Сост. М. Чакир = Ажуторул молдовенилор
ын време челей май ынтыя ынвэцэтурэ лимбей русяскэ. Партя 1-я. Русяскэ-
молдовеняскэ букоавна. – Ау алкэт. М. Чакир. – 3-е изд. – Кишинев, 1914.
7
Bucoavnă rusască, și moldovenească; Singur învătoriul limbei russască cu știin-
țele din gramatică; Russesc și moldovenesc cuvântelnic (și vorbele pe limba russas-
că și moldovenească; Agiutoriul moldovenilor în vremea învățăturei limbei russască.
Cartea întâia pentru cetirea pe limba russască și moldovenească. Pentru moldoveni
din Bassarabia, care sî sâlesc a învăța limba russască (Ștefan Ciobanu, Cultura româ-
nească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chișinău, Editura Enciclopedică Gheorghe
Asachi, Chișinău, 1992, p.114).
8
Ал. Кочубинскiй, op. cit., 3, отд. 3, p. 392.
9
Idem, p. 392.
10
In Honorem Ion Șișcanu. Studii de Istorie a Românilor, Cahul, 2011, p. 87.
11
Я. Гинкулов, Начертание правил валахо-молдавской грамматики, Санкт-
Петербург: Типография Императорской Академии наук, 1840.
485
doar în cazul în care nu a știut sinonime de proveniență rusească:
„Chiar în titlul cărții expresiile nelocale moldovenești sunt puse în
paranteze, de exemplu, au compus, cuvânt livresc, fabricat după
latinescul compositus”12.
Efervescentul militant pentru rusificarea moldovenilor și-a
arogat calitatea de apărător al limbii curate vorbite în stânga Pru-
tului, rol pe care și l-a atribuit de aceeași manieră, în anii 20 ai se-
colului XX, I.I. Badeev, plăsmuitorul pretinsei limbi moldovenești
din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească
(RASSM). De fapt, acesta a apărat puritatea și sărăcia vocabularu-
lui unei limbi „moldovenești” de extracție rusească13.
Deopotrivă, cărturarul „adevăraților ruși” a fost apreciat pen-
tru că a respins, „pe bună dreptate, limba moldovenească de peste
Prut, aidoma unei monede false, operând cu limba moldovenească
adevărată, după cum s-a constituit ea istoric şi după cum este cu-
noscută populației din județele din centrul Basarabiei”14.
Și poate cel mai important, Kociubinski a scos în vileag ten-
dința lui Ceachir de a inventa cuvinte, precum Петрянсбургъ, în
loc de Petersburg. Numai că efortul lui Ceachir nu a fost îndeajuns,
preotul a fost criticat pentru că a ortografiat Рома, și nu Римъ,
Маре медитераны, și nu Средиземное Море: „Ultimele două
cuvinte sunt, în mod evident, fabricate: latinescul terra, în ase-
menea formă, nu există în limba moldovenească. Ambele cuvinte
sunt preluate nechibzuit de autor din limba fabricată la Bucureşti.
Terminologia geografică, ca şi cea istorică, matematică, sunt în
ansamblu transpuse în limba moldovenească din partea dreaptă a
Prutului de către domnii de la Bucureşti. De ce să stricăm băieţii
noştri, să le umplem capetele cu asemenea gunoi?”15.
Astfel, constatăm tendința lui Ceachir a conferi graiului etni-
cilor români din Basarabia statutul unei limbi scrise diferită de cea
literară românească. El înlocuiește litera ă de la sfârșitul cuvintelor
cu litera î – boalî, încărcăturî, bubî, fustî, înflăturî, ranî, loviturî
etc., precum și vocala e cu i – a prindi, a ucidi, rochii, mari etc.
Observăm așijderea încercarea preotului velikorus de a înlocui,
12
Ал. Кочубинскiй, op. cit, p. 394.
13
Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul și originile „moldovenismului”. Studii și do-
cumente, Civitas, Chișinău, 2009, p. 32.
14
Ал. Кочубинскiй, op. cit, p. 393.
15
Ibidem. p. 397.
486
deși inconsistent, litera h de la începutul cuvintelor cu litera g, o
trăsătură evidentă a limbii ruse: galici în loc de halici, gultan în loc
de hultan, gulub în loc de hulub16.
Prin urmare, nu ar fi, în opinia noastră, o exagerare dacă i-am
atribui lui Mihail Ceachir calitatea de precursor pentru P.I. Chior
și L.A. Madan din RASS Moldovenești. Spre deosebire de cei doi
„plăsmuitori de limbă”, Al. Kociubinski, deși a folosit cuvântul
„moldovean” pentru etnicii români din Timoc, nu a insistat pe fap-
tul că moldovenii ar constitui o entitate separată de români.
Fenomenul Ceachir a fost înregistrat în contextul unei cam-
panii teribile de rusificare, de răspândire implacabilă a sectelor,
în special a inochentismului, și a obligației autorităților eclezias-
tice de a o contracara prin orice mijloace, chiar și cu tipărituri în
limba română. Analfabetismul apăsător și intelectualitatea foarte
fragilă din gubernie a fost incapabilă să se opună unor asemenea
experimente. Aproape aceiași factori au făcut posibil experimentul
limbii „moldovenești” în stânga Nistrului17.
Lucrarea lui Ceachir a fost deosebit de relevantă pentru înce-
putul secolului XX, în opinia noastră, în special pentru faptul că a
fost prezentată în oficiosul Ministerul Instrucțiunii Publice. Ajuto-
rul său a avut patru ediții – 1900, 1903, 1911, 1914 – lucru pentru
care ar fi invidios orice manual modern. În plus, această carte a
avut drept prefață un fragment din articolul publicat de Aleksandr
Kociubinski în revista Ministerului Instrucțiunii Publice în care s-a
lansat teza despre diferența dintre cele două limbi vorbite pe cele
două maluri ale Prutului.
După această performanță, îl regăsim pe preotul Ceachir în
comitetul de cenzură pentru aparițiile editoriale ale Frăției Misio-
nare Nașterea lui Hristos. În 1900, episcopul Eparhiei Chișinăului
și Hotinului, Iakov, invocând pericolul răspândirii comunităților
neoprotestante și a sectelor, a reușit să obțină autorizația Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru editarea de cărți, broșuri
și foi cu conținut moral-religios în limba „moldovenească” tipări-
16
Помощник молдован при первоначальном изучении русского языка. Часть
1-я. Русско-молдавский букварь. – Сост. М. Чакир = Ажуторул молдовенилор
ын време челей май ынтыя ынвэцэтурэ лимбей русяскэ. Партя 1-я. Русяскэ-
молдовеняскэ букоавна. – Ау алкэт. М. Чакир. – 3-е изд. – Кишинев, 1914.
17
Elena Negru, Politica etnoculturală în R.A.S.S. Moldovenească, Prut Internațio-
nal, Chișinău, 2003, p. 25.
487
te cu litere chirilice în paralel cu text rusesc și fără acesta. Frăția
Misionară Nașterea lui Hristos a fost fondată în același an și avea
drept obiectiv „iluminarea moral-religioasă a turmei din eparhie în
spiritul Bisericii Ortodoxe și apărarea ei de molima rascolului și
sectarismului18”.
Pentru examinarea acestor tipărituri și aprobarea lor pentru
tipar, Sfântul Sinod a permis instituirea unui comitet special de
cenzură „spirituală” alcătuit din persoane cu grade clericale, care
știau bine atât limba rusă, cât și „moldovenească” și care aveau
educație teologică. Alături de membrul Consiliului eparhial școlar,
preotul Mihail Ceachir, în același comitet mai figurau profesorul
Seminarului Teologic și membrul Dicasteriei Spirituale din Chiși-
nău, preotul Constantin Popovici19.
Episcop al Chișinăului și Hotinului (1898–1904), Iakov,
menționa în raportul său că, în multe sate ale Basarabiei, popu-
lația creștină este alcătuită în mare parte exclusiv din moldoveni,
care știu numai limba „moldovenească” și nu înțeleg deloc limba
slavonă bisericească și cea rusă, chiar și vorbită. Literatura in-
structivă moral-religioasă, în cărți, broșuri, foi și altele care există,
este numai în limba rusă și este inaccesibilă populației ortodoxe
moldovenești. Dar totodată și moldovenii sunt însetați să aibă
învățătură religioasă și povețe, să primească îndrumare creștineas-
că și mângâiere prin citirea sau ascultarea cuvântului de tipar. O
literatură în limba „moldovenească” ar satisface setea populației
creștine moldovenești și este extrem de necesară20.
De asemenea, ierarhul semnala că există câteva publicații
moral-religioase și în limba „moldovenească”, tipărite peste grani-
ță, în România. „Dar, mai întâi, limba acestor publicații, sublinia
el, se deosebește de cea pe care o vorbesc moldovenii basarabeni
și, cel mai important, publicațiile apărute în România se tipăresc
cu litere latine, iar lectura cu litere latine pentru moldovenii știutori
de carte în cea mai mare parte este foarte dificilă.”
18
Ibidem.
19
Главнейшие моменты в истории молдавскаго книгопечатания въ Бессарабии.
Начало книгопечатания въ Бессарабии и учреждение «Бессарабской Экзаршеской
типографии», p. 11–13.
20
N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruși. Din
negura trecutului. Crâmpeie de amintiri. Ediție îngrijită de Iurie Colesnic, Museum,
2000, p.182.
488
Cu toate acestea, arhimandritul Gurie a fost considerat reușita
Frăției Misionare Nașterea lui Hrisos începutul unei noi perioade
în istoria tiparului de cărți moldovenești în Basarabia21.
Sub influența evenimentelor legate de revoluția din 1905,
precum și cu sprijinul ministrului Instrucțiunii Publice, contele Ivan
Ivanovici Tolstoi, au fost întreprinse o serie de măsuri pentru soluți-
onarea problemei învățământului pentru populația nerusă din Impe-
riul Rus. În Regatul Poloniei și în guberniile baltice a fost introdusă,
de fapt, predarea în limba maternă în școala de o clasă. În guberniile
baltice au fost deschise patru gimnazii cu predare în limba germană.
Consiliul de Stat a susținut propunerea Ministerului Instrucțiunii
Publice cu privire la introducerea în instituțiile de învățământ parti-
culare din guberniile baltice predarea în limbile locale. La 19 aprilie
1906, la rândul său, împăratul Nicolae al II-lea (1894–1917) a apro-
bat intenția Consiliului de Stat și a dispus să fie executată.
Deși au permis editarea literaturii religioase și didactice în-
tr-o limbă românească alcătuită din cuvinte cu rădăcină slavă și cu
alfabet civil rusesc, în paralel, autoritățile ruse au păstrat interdic-
ția pentru etnicii români să învețe în limba maternă. Și aceasta în
condițiile în care, în noiembrie 1905, toate dispozițiile restrictive
privind dreptul musulmanilor de a preda în instituțiile de învăță-
mânt mediu și superior, precum și dreptul elevilor și studenților
de această confesiune să beneficieze de burse și indemnizații au
fost anulate. Au fost revizuite legile restrictive și actele normative
despre instruirea evreilor. Bugetul Ministerului Instrucțiunii Pu-
blice pentru 1908, aprobat de Duma de Stat, în legislatura a III-a
(1907–1912), prevedea finanțarea școlilor pentru neruși într-o
serie de gubernii ale imperiului.
În rectificările introduse de Partidul Uniunea din 17
Octombrie la proiectul de lege despre școlile primare se prevedea,
de asemenea, permisiunea de predare în limba maternă în școlile
primare pentru o serie amplă de naționalități.
Evident că predarea în limba maternă pentru moldoveni nu
intra în planurile guvernului țarist, îngrijorat de influența Români-
ei asupra etnicilor români din Basarabia și de suspectarea acestora
de separatism. Cu atât mai mult cu cât, în aceeași perioadă, au fost
înregistrate o serie de organizații în mediul studenților și intelectu-
21
Главнейшие моменты в истории молдавского книгопечатания..., p. 11–13.
489
alilor basarabeni, care revendicau introducerea predării în școlile
primare din Basarabia în limba română.
Cea mai importantă organizație care a pledat pentru predarea
în limba maternă a fost Societatea Culturală Moldovenească din
Basarabia. Membrii acesteia considerau că „învățământul primar
este posibil doar în limba maternă”, „moldovenească”, în timp ce
limba rusă să rămână obligatorie22. Militantul național Ioan Pelivan
a opinat în articolul său publicat în Бессарабская жизнь сă inter-
dicția etnicilor români de a învăța în școala primară în românește
nu consistă doar în „pericolul separatist”, ci în „vina intelectualilor
locali”, ale căror „inerție” și „indiferență” sunt, într-adevăr, „cri-
minale”23.
Într-o perioadă în care a refuzat predarea limbii române în
școlile primare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a permis
Frăției Misionare Nașterea lui Hristos în decembrie 1907 editarea
revistei Luminătorul. Printre colaboratorii publicații îi regăsim pe
Constantin Popovici și Mihail Ceachir, ambii membri ai comite-
tului de cenzură pentru tipăriturile frăției, stilizatorul și corectorul
Grigore Constantinescu, precum și arhimandritul Gurie, ieromona-
hul Dionisie de la Mănăstirea Suruceni, preotul Alexei Mateievici,
M. Ignatovici, C. Parfeniev, prof. N. Enea, învățătorul Gh. Tudor,
pretorul Vladimir Baltaga, Gheorghe Dânga și cântărețul Slava
Dănilă. Fără a contesta rolul publicației la trezirea conștiinței na-
ționale românești, vom releva caracterul textelor revistei „foarte
prudente”, după cum o califică de însuși Ștefan Ciobanu24.
Relatând biografia profesorului de limba română de la Se-
minarul Teologic din Chișinău, Grigore Constantinescu, român
de la Iași, istoricul vieții bisericești din Basarabia, Boris Buzilă,
a semnalat „stranietatea textelor publicate în jurnalul bisericesc”:
„În plină stăpânire țaristă, dar într-o vreme când fusese obligată
să facă concesii, pe linia satisfacerii unor revendicări naționale, el
[Grigore Constantinescu – n.a.] devine […] corectorul și stilizato-
rul textelor […] publicate în Luminătorul. Texte care nu excelau
22
Gheorghe Negru, Țarismul și mișcarea națională din Basarabia, Prut Internațio-
nal, Chișinău, 2001, p.150.
23
Ioan Pelivan, Chestia limbei în școlile primare din Basarabia, în „Ioan Pelivan, is-
toric al Mișcării de eliberare națională din Basarabia”, Editura Biblioteca Bucureștilor,
București, 2012, p. 469.
24
Ștefan Ciobanu, op. cit, p. 235.
490
întotdeauna prin acuratețea limbii și care surprind astăzi prin stra-
nietatea lor. Ne vine să credem că stilizatorul și corectorul, deși
cunoștea perfect limba română, le cultiva anume, pentru a se pune
la adăpost, el și redacția, de acuza de a fi imitat păsăreasca ziarelor
din Regatul României25.
Pentru a explica „stranietatea” textelor din Luminătorul,
trebuie să insistăm mai întâi asupra inaugurării păstoriei arhiepi-
scopului Serafim Ciceagov în octombrie 1908. Odată instalat în
scaunul episcopal, a lansat invective la adresa predecesorului său,
Vladimir, denunțând „liberalismul” acestuia: „Predecesorul meu
a deprins clerul basarabean să nu aibă nevoie de arhiereu. Clerul
însuși și-a croit autonomie, decide sinodal în toate instituțiile, iar
episcopul le semnează doleanțele și ideile lor publicate în revistele
congreselor”26. El a declanșat imediat lupta împotriva „secesio-
nismului”, care, în opinia cercetătorului rus Oleg Grom, ar fi fost
mai curând inspirată de „puterile ecleziastice și laice înalte ale im-
periului”: „În raportul său către ober-procurorul Sinodului, S.M.
Lukianov, transmis mai târziu lui P.A. Stolîpin, Serafim scria: «La
numirea mea în Chișinău, mi-a fost indicată tendința existentă în
clerul moldovenesc spre separatism și separarea bisericii mol-
dovenești, de asemenea, mișcarea națională din Basarabia, care
se consolidează în ultima vreme. Aceasta se manifestă în voința
clerului de a oficia serviciul divin în limba proprie, traducerea căr-
ților de cult și manualelor în limba moldovenească, editarea unei
reviste spirituale moldovenești, instituirea unui obicei local pentru
muzică și predarea în școlile spirituale și instituțiile de învățământ
spiritual a limbii moldovenești etc.»”27.
Arhiereul comparat de contemporanii săi cu Pavel Lebedev
a procedat imediat la acțiuni represive. În fond, au fost sancțio-
nați preoții grupați în jurul revistei Luminătorul, pe care Serafim
îi numea „o bandă de separatiști”. Astfel, în 1909, ieromonahul
25
Boris Buzilă, Din istoria vieții bisericești din Basarabia (1812–1918; 1918–1944).
Cuvând-înainte de Dr. Antonie Plămădeală Mitropolitul Transilvaniei, Crișanei și
Maramureșului, Editura Fundației Culturale Române, București, Întreprinderea Edito-
rial-Poligrafică ȘTIINȚA, Chișinău, 1996, p. 73.
26
Олег Андреевич Гром, Молдавское Национальное Движение в Бессарабии
в конце XIX– начале XX веков. Диссертация на соискание ученой степени
кандидата исторических наук. Научный руководитель: доктор исторических
наук, профессор Лапин В.В., Санкт-Петербург, 2017, p. 120.
27
Ibidem. p. 121.
491
Gurie, unul dintre cei mai influenți în acest grup, a fost exilat în-
tr-o mănăstire din Gubernia Smolensk. Unor preoți le-a interzis să
oficieze, precum Constantin Popovici, care, de altfel, a continuat
să predea la Seminarul Teologic28.
Cu toate acestea, revista Luminătorul nu a fost închisă, iar
Gurie a fost se pare singurul caz de reacție împotriva separatismu-
lui. Tipografia eparhială a continuat să tipărească literatură religi-
oasă pentru preoți și mireni. Numai că revendicările românofililor
nu au mai găsit sprijinul administrației eparhiale. Evident că acest
lucru nu ar fi fost înfăptuit în urma unor condiții îndeplinite de
către redacția revistei, și aici, probabil, ar putea să se regăsească
„stranietatea textelor” publicației.
Tentativa de a sprijini limba neaoșă, populară moldove-
nească, după spusele lui Kociubinski, a fost o una dintre măsurile
importante în lupta împotriva „separatismului”29. Urmând obser-
vațiile profesorului de la Odesa, enunțate în revista Ministerului
Instrucțiunii Publice, Serafim a contrapus „limba adevărată mol-
dovenească vorbită în județele centrale ale Basarabiei” celei litera-
re românești din dreapta Prutului. Postulând diferența dintre limba
română și cea „moldovenească”, și, prin urmare, între cele două
„popoare”, Serafim însuși nu știa nici „româneasca literară”, nici
„moldoveneasca curată” ca să nu mai vorbim despre cunoașterea
limbii încât să poată argumenta diferențele de grai. Pesemne că
el nici nu avea nevoie să cunoască limba română pentru a separa
„moldoveneasca” de română, opinează Oleg Grom, sugerând că
sursele lui Serafim ar fi fost controversele din revista eparhială
privind adaptarea conținutului cărților de cult la limba vorbită30.
În opinia noastră, problema despre cele două limbi fusese tranșată
de Kociubinski în revista Ministerului Instrucțiunii Publice la în-
ceputul secolului XX, cu prilejul apariției Ajutoriului lui Ceachir.
Ulterior, același text al profesorului de la Odesa a fost reluat în
cele trei ediții ale protoiereului filorus.
În 1908, în contextul revendicărilor naționale, a fost lansată
ideea ca învățătorii de religie din școlile ministeriale și cele
bisericești-parohiale să aibă dreptul să folosească la predare limba
28
Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Chișinău, 1993, Vol. I, p. 123.
29
Олег Андреевич Гром, op. cit., p. 126.
30
Ibidem. p. 127.
492
moldovenească și să introducă în școli Картя де ынвэцэтуръ
деспре лежя луй Думнезеу de ieromonanul Gurie. Potrivit cercu-
lui revistei Luminătorul, dreptul învățătorilor de religie de a folosi
limba română în predare a fost confirmat în același an de autorită-
țile ruse prin intermendiul Consiliului eparhial școlar.
Episcopul Serafim Ciceagov s-a pronunțat de fiecare dată
împotriva unor atare dispoziții. El a respins în 1909 deciziile Con-
gresului eparhial școlar privind manifestarea de recunoștință edi-
torilor revistei Luminătorul și despre introducerea în toate școlile
primare a abecedarului moldovenesc, Букоавна, al arhimandritu-
lui Gurie, pentru că sunt scrise „mai mult în limba română decât
graiul local”: „A aproba nu se poate. Revista moldovenească este
editată mai mult în limba română decât în graiul local și de aceea
pentru locuitorii moldoveni nu este de folos. Aceasta mi-a mărtu-
risit majoritatea. În privința aceasta, eu am vorbit și congresului
eparhial. Dar deputații, sub influența unor persoane, la observația
mea, au găsit de cuviință încă să aducă mulțumiri ediției. Hotărârea
ca Bucoavna arhimandritului Gurie să fie introdusă pretutindeni
ca obligatorie și prin raportul direct al cărții cu Consiliul școlar e
fărădelege și mai mult decât rău. Revista Luminătorul este admisă
pentru clericii care vor să citească poporului în limba lui, iar în
școli învățătorilor se permite numai explicarea în moldovenește
în primii ani de învățătură ca elevii să înțeleagă mai ușor sensul
cuvintelor rusești. Mai mult eu nu pot să admit, nu am dreptul și
nu văd sensul și necesitatea.”31.
Același episcop, adresându-se în 1913 Consiliului școlar
eparhial, a declarat următoarele despre abecedarul lui Gurie Grosu:
„Rog să se comunice sfatului școlar sinodal din Petrograd opinia și
declarația mea despre Cartea de învățătură. Această carte e alcătu-
ită nu după programa școlilor bisericești și este scrisă într-o limbă
puțin înțeleasă de moldovenii din Basarabia. Cu alte cuvinte, este
scrisă în limba românească. Sunt absolut împotriva ca acest ma-
nual să fie admis în școlile din Basarabia. Rog să se comunice
Consiliului școlar sinodal că toate cărțile arhimandritului Gurie de
31
Приложение къ Кишиневскимъ епархиальнымъ Ведомостямъ за 1910-й годъ,
«Журналы Сьезда депутатовъ духовенства Кишинесвской епархии 1909 года»,
Епархиальная Типография, Кишиневъ, 1909, p. 101–102.
493
mult sunt respinse de mine și nu vor fi îngăduite niciodată de mine
cât mă aflu în scaunul arhiepiscopal din Chișinău”32.
Manualele ieromonahului Gurie erau respinse de Consiliul
eparhial școlar și de arhiepiscopul Serafim, pe de o parte, pentru
că erau tipărite cu litere slavo-române, în perioada în care autori-
tățile optaseră deja pentru alfabetul civil rusesc. Pe de altă parte,
arhimandritul nu a împărtășit tendința stabilită de preotul Mihail
Ceachir în ce privește folosirea limbii neaoșe „moldovenești”,
respectând limba literară românească, inclusiv termenii de origine
latină. Într-o perioadă în care limba română din dreapta Prutului
era considerată „falsă” la Sankt-Petersburg, Gurie le oferea ele-
vilor din Basarabia pastelurile lui Vasile Alecsandri și legendele
păsărilor aacademicianului Simion Florea Marian33.
Un militant al unirii Basarabiei cu Patria-mamă, România,
Dimitrie Bogos, fost elev al Seminarului Teologic din Chișinău,
relatează un incident produs la o manifestare organizată la Școala
Eparhială de Fete. La o manifestare solemnă a acestei instituții,
unde au fost invitați și elevii seminarului, participau episcopul și
un revizor trimis de la Petersburg să studieze curentul „separatist”:
„[Într-o anumit moment] Revizorul, șiret, ordonă muzicii să cânte
vreun cântec național. Arhiepiscopului34 [sic!] nu îi fu pe plac
aceasta și le spuse muzicanților: «Încetați a cânta această muzică,
ea este românească, nu moldovenească...» «Ori moldovenească,
ori românească este același lucru», îl întrerup eu. Arhiepiscopul,
furios, mă apucă de guler și după ce mă scutură bine, spuse rar și
apăsat pentru a fi auzit de toți: «Te înșeli. Este o foarte mare deose-
bire. Între două popoare despărțite de un râu [Prut, probabil – n.a.]
mare nimic comun nu poate să existe»”35.
Prin urmare, arhiereul Serafim a permis publicarea literaturii
religioase în limba română, dar a fost împotriva folosirii cărților
autorilor de manuale care încălcau modelul zămislit de Mihail
Ceachir și aprobat de responsabilii școlari.
32
Ibidem.
33
Карте де Четире ку Щiинце дин Граматика Молдовеняскъ. Алкътуит де
Архимандритул Гурие, Кишинъу, Типографiя Епархиалъ, анул 1910.
34
Serafim Ciceagov a fost numit arhiepiscop în 1912 (https://drevo-info.ru/arti-
cles/2920.html).
35
Dimitrie Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru 1917–1918. Întreprinderea
Editorial-Poligrafică Știința, Chișinău, 1998, p. 49.
494
Caracterizând acest comportament, Petre Cazacu a menți-
onat: „Serafim este primul care fără să știe limba, a susținut că
există două limbi cu totul deosebite – cea de peste Prut româ-
nească și cea din Basarabia – limba aparte, care trebuiește ferită
de românizare; idee susținută pe urma lui și astăzi de alții cu
aceleași intenții”36. Această constatare a lui Petre Cazacu a fost
făcută în 1928, la zece ani de la Marea Unire, când în stânga
Nistrului se afla în plină desfășure experimentul moldovenist sub
egida lui Chior și Fadeev.
Istoricul Oleg Grom îl consideră pe episcopul Serafim unul
dintre pionierii moldovenismului în sensul modern al acestui cu-
vânt: „Ideile sale, într-o anumită măsură, au fost asemănătoare cu
proiectul de creare unei națiuni moldovenești separate, realizat
în anii 20–30 în RASS Moldovenești și ulterior pe teritoriul RSS
Moldovenești37.
De fapt, în opinia noastră, Serafim reprezintă executantul
politic ce a implementat ideile lui Al. Kociubinski despre dife-
rența dintre „moldovenească autentică” și „româna”. Kociubinski
a fost cel care a optat pentru scoaterea din limba română vorbită
în Basarabia a cuvintelor cu origine latină, folosirea cuvintelor de
proveniență slavă și promotorul folosirii alfabetului rusesc pentru
limba română. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește
termenul moldovenism drept particularitate lingvistică specifică
vorbirii moldovenilor. Același dicționar nu conține o altă intrare
care ar defini experimentul politic implementat în Republica Auto-
nomă Sovietică Socialistă Moldovenească și Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească, dar acesta nu poate fi definit altfel decât
în sensul în care a fost conceput inițial de Al. Kociubinski – res-
pingerea alfabetului și originii latine, exagerarea influenței slave și
folosirea alfabetului civil rusesc.
Fenomenul Ceachir nu a fost unul izolat în Imperiul Rus. În
aceeași perioadă, tentative de a impune alfabetul civil rusesc po-
poarelor care folosesc alfabetul latin au fost înregistrate, inclusiv
în cazul națiunilor care aveau altă confesiune. Revista Ministerului
Instrucțiunii Publice a publicat o serie amplă de articole semnate
36
Petre Cazacu, op. cit., p. 183.
37
Олег Андреевич Гром, op. cit., p. 128.
495
de profesori care propuneau aplicarea alfabetului rusesc, fonetic,
pentru limbile cu alfabete etimologice, în special cel german38.
Ca orice experiment nefast, interdicția folosirii în școală și în
biserică a cărților românești scoase în România și Austro-Ungaria
fie pe motivul că învățătorii și preoții nu ar fi înțeles limba vorbită
peste Prut, fie din cauze dogmatice a dus la apariția unor traduceri
odioase din rusește ale Sfintei Scripturi. De pildă, preoții nu știau
cum să traducă și să propovăduiască Pildele lui Solomon, mai exact,
Cap. 25 „Cuviința în adunări. Măsura în vorbă și cumpătarea la
mâncare”, rândurile 4–5. Textul rusesc: «Удали неправеднаво» era
tradus „în moldovenește”: «Учиди пре чiй не кредичошъ ди наитя
ънпаратулуй ши ва ындряпта ынтру дряптати скаунул луй»39.
Experimentul pionieresc în domeniul moldovenismului s-a
desfășurat în perioada celei de-a patra sesiuni a Dumei de stat,
legislatura a III-a (15 octombrie 1910 și 13 mai 1911). Articolul 16
din proiectul de lege despre școlile primare prevedea că predarea în
școlile primare să se efectueze în limba rusă conform instrucțiunii și
materialului didactic aprobate de Ministerul Instrucțiunii Publice.
În cadrul dezbaterilor, fracțiunea Uniunii 17 Octombrie a propus
ca în școlile primare pentru copiii neruși să se admită predarea în
limba maternă în baza regulamentului anexat la articolul cu pricina:
„În localitățile cu populație poloneză, lituaniană, germană, tătară,
estonă, letonă, armeană, cehă și gruzină se permite deschiderea
școlilor primare cu o clasă cu predare în limba maternă”40. Modifi-
carea urma să fie implementată de către consiliile școlare județene
în baza voinței populației exprimară printr-o cerere în scris din
partea părinților.
Pe 10 noiembrie 1910, la ședința 16, aceeași sesiune a patra,
a Dumei a treia de stat, deputatul țăranilor basarabeni Dionis Pe-
trovici Gulkin, lipovean, a propus ca în proiectul de modificare a
38
И. Шаталов, Русский язык в инородчесской школе, «Журнал Министерства
Народнаго Просвъщения», Санкт Петербург 1903, 3, отд. 3, p. 390.
39
Необходимо ли преподавание молдавскаго языка и такого же в церковно-
богослужебнаго пения в нашей семинарии?, Ibidem. „Dă la o parte pe cel fără de
lege din fața mai-marelui și tronul lui se va întări prin dreptate.” (Biblia sau Sfânta
Scriptură Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de
Misiune Ortodoxă, București, 2015, p. 658.)
40
Andrei Grosu, Lipoveanul. Un fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului
Rus, Știința, Chișinău, 2013, p. 15,
496
articolului 16 – „În localitățile cu populație poloneză, lituaniană,
germană, tătară, estonă, letonă, armeană, cehă și gruzină se permite
instituirea școlilor primare cu o singură clasă cu predarea în limba
maternă” – după cuvintele „gruzină” să fie incluse și cuvintele „și
moldovenească”.
Gulkin și-a argumentat demersul prin faptul că în Basarabia,
cinci din cele opt județe – Bender, Chișinău, Orhei, Soroca și Bălți
– sunt populate în întregime de moldoveni și „în nicio localita-
te nu veți găsi măcar un sfert de procent de altă națiune, numai
moldoveni […] Dar ce se întâmplă acolo? În nicio biserică, nu
numai din cele opt județe, dar nici în cele populate în întregime
de moldoveni, serviciul divin nu se oficiază în limba localnicilor.
Pretutindeni, serviciul divin este oficiat în limba rusă, așa că niciun
moldovean nu înțelege nimic”41.
La 12 noiembrie 1910, rectificarea lui Gulkin a fost respinsă
de majoritatea deputaților – 141 de voturi „împotrivă” și 125 „pen-
tru”. Comentând această situație, deputatul lipovean a menționat:
„Sunt foarte întristat și indignat... La votarea propunerii mele nu a
ajuns decât trei voturi, pe când deputații [Nicolai Ghepețchi, Vla-
dimir Purișkevici, Pavel Krupenski, Anton Demianovici, Pante-
leimon Sinadino, Alexei Kara-Vasile, Arefa Tretiacenko, Nicolai
Soltuz au opt; dacă ei s-ar fi abținut, cel puțin, propunerea mea
trecea numaidecât”42.
Pledoaria preotului Nicolai Ghepețchi împotriva predării
în școlile primare în limba „moldovenească” dezvăluie rațiunile
acțiunilor întreprinse de autoritățile centrale și guberniale, inclu-
siv cartea lui Mihail Ceachir, în ce privește aparițiile editoriale
moral-religioase în „moldovenește” în Basarabia la începutul se-
colului XX.
De altfel, Ghepețchi a explicat în replica sa dată lui Dionis
Gulkin logica atât a acțiunilor Eparhiei Chișinăului și Hotinului,
cât și a instrumentelor didactice încurajate de Ministerul Instruc-
țiunii Publice pentru școlile populare și bisericești-parohiale: „Ei
[clericii] au înființat, pe cont propriu, și din mijloacele obținute din
donațiile pentru biserică o tipografie care tipărește cărți religioase
în limba moldovenească. În fiecare săptămână, scoate predici în
41
Ibidem. p. 21.
42
Ibidem. p. 34.
497
limbile rusă și moldovenească ce se expediază în toate bisericile
din Basarabia. Dar aceasta-i puțin. La noi se editează revista «Lu-
minătorul» în limba moldovenească. […] Însă dați-mi voie să vă
spun că clerul basarabean în școlile sale parohiale se folosește de
mult de acest drept, de mult se folosește de limba locală. Protoie-
reul local Ceachir a editat deja de mult o carte specială pentru a-i
învăța pe moldoveni să citească”43.
Aceste afirmații ale preotului Ghepețchi demonstrează o dată
în plus că „limba stricată” a lui Ceachir, vorba lui Ștefan Ciobanu,
a avut absolut altă menire decât să alfabetizeze copiii etnicilor ro-
mâni din Basarabia de vreme ce adepții cenzorului se pronunțau
categoric împotriva predării în limba română în școlile primare:
„Eu însă declar în fața dvs. ca reprezentant al clerului basarabean
că populația locală, deși se folosește de limba moldovenească, de
multă vreme s-a obișnuit cu statalitatea rusă. El [clerul basarabean]
este mâhnit că dvs., reprezentanților Partidului Uniunea 17 Oc-
tombrie, vă lipsește conștiința națională fermă”.
Mai mult, Ghepețchi a plasat moldovenii alături de bieloruși
și ucraineni atunci când s-a referit la „cei din periferii”, care au
„păstrat statalitatea rusă”44.
Conform legii intrucțiunii publice din 1864, moldovenii au
fost puși de asemenea în categoria popoarelor ortodoxe – bielo-
rușii și ucrainenii – lipsite de studierea limbii materne. În timp ce
popoarele de altă confesiune au avut dreptul să își studieze limba
maternă în cadrul școlii primare până în 1880. Observăm că și la
1910 moldovenii sunt păstrați în aceeași categorie de popoare.
În 1917, în contextul discuțiilor despre adoptarea alfabetului
românesc în Basarabia, Mihail Ceachir pledează pentru niște argu-
mente care demonstrează că nu are nimic în comun cu detractorii
curentului latinist din cadrul filologiei române, demascându-și
scopurile vădit politice pentru care a militat în activitatea sa școla-
ră: „De 35 de ani am fost și sunt învățător al copiilor moldoveni și
consider că pentru beneficiul moldovenilor [sic!], pentru poporul
simplu și pentru școlile populare din Basarabia trebuie tipărite
[manuale și cărți] cu litere slavo-ruse și pentru scrisul civil să se
43
Ibidem. p. 24.
44
Ibidem.
498
adopte de asemenea alfabetul slavo-rus, care va servi drept verigă
de legătură între poporul moldovenesc și cel rusesc”45.
În concluzie, la începutul secolului XX, autoritățile rusești
realizează că rusificarea rapidă este imposibilă doar cu eliminarea
limbii române din spațiul public.
Pentru a continua rusificarea în spațiul intim, responsabilii
din educație au permis, după aproape 40 de ani, lui Mihail Ceachir
să editeze un instrument didactic menit să îi ajute pe etnicii români
din Basarabia să învețe limba rusă.
Editarea acestei cărți a fost posibilă în următoarele condiții:
folosirea alfabetului civil rusesc, pentru prima dată în scrierea
limbii române, reducerea lexicului românesc la cuvintele cu ră-
dăcină slavă și suprimarea cuvintelor de origine latină, inventarea
cuvintelor în cazul în care acestea au doar echivalente de origine
latină. Toate aceste ingrediente sunt valabile pentru experimentul
moldovenist sovietic.
Aceste reguli au fost stabilite pentru învățătorii care intenți-
onau să scoată instrumente didactice. Încălcarea unor atare rigori
era sancționată cu interdicția de a tipări cărțile sau cu respingerea
instrumentelor didactice din instituțiile de învățământ subordonare
Direcției școlilor populare și Consiliului școlar eparhial.
Permisiunea oferită lui Ceachir să își scoată cartea în limba
„moldovenească” de către Ministerul Instrucțiunii Publice și de
către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a fost făcută în
contextul în care etnicilor români le-a fost interzisă predarea în
limba maternă în școlile primare.
Promotorii curentului potrivit căruia etnicii români din Basa-
rabia vorbesc o altă limbă decât cea română nu au susținut consec-
vent ideea că românii și moldovenii sunt popoare diferite.
*************
Abstract: At the beginning of the 20th century, the Russian
authorities realized that the rapid Russification of the Romanian
ethnics in Bessarabia was impossible only with the elimination of
the Romanian language from the public space.
45
М. Чакир, Значение свв. Кирилла и Мефодия для славян и молдаван, и к чему
они нас призывают, «Кишиневские епархиальные ведомости», 28 мая-4 июня
1917, No 21–22, p. 393.
499
Thus, the education officials allowed the editing of a tea-
ching tool designed to help Moldovans from Eastern Moldova
learn Russian. The publication of this book was possible under the
following conditions: the use of the Russian civil alphabet, for the
first time in writing the Romanian language, the reduction of the
Romanian lexicon to the Slavic root background, the suppression
of Latin terms, and the invention of words if Slavonic equivalents
were missing.
This approach applied in the context of a national eman-
cipation movement is the ingredients of the Soviet Moldovan
experiment applied, firstly, in the Moldovan Autonomous Soviet
Socialist Republic and, latterly, in the Moldavian Soviet Socialist
Republic.
Keywords: Bessarabia, russification, Michail Chakir, Sera-
phim Chichagov, Gurie Grosu, student book, moldovenism, Alek-
sandr Kochiubinski.
Moscova. 2 august 1940. Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice proclamă

formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești unionale.
În prim-plan – delegaţia Basarabiei.
500
Proiectul de construcție identitară în RASS
Moldovenească: obiective, etape și consecințe
Elena NEGRU,
doctor în istorie, conferențiar universitar,
cercetător științific coordonator,
Doctor în istorie, cercetător ştiinţific

coordinator la Institutul de Istorie al MECC al
Republicii Moldova. Domenii de cercetare: istoria
contemporană a românilor. A publicat: Din istoria
Transnistriei (în contextul istoriei naţionale),
Chişinău, Civitas, 2001, 192 p., (în colaborare); O
istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi
timpuri până în prezent, Chişinău, Civitas, 2007,
549 p., (în colaborare); Politica etnoculturală în
RASS Moldovenească (19241940), Chişinău, Prut
Internaţional, 2003, 202 p.; „Cursul deosebit”
al României și supărarea Moscovei. Disputa
sovietoromână și campaniile propagandistice
antiromânești din RSSM (19651989). Studiu și documente, vol.1, 19651975,
Chişinău, CEP USM, 2013, 616 p (în colaborare); „Cursul deosebit” al României
și supărarea Moscovei. Disputa sovietoromână și campaniile propagandistice
antiromânești din RSSM (19651989). Studiu și documente, vol. 2 (19761989),
Chişinău, Tehnica -Info, 2016, 926 p., (în colaborare) etc.
Controversa privind perspectivele construcţiei identitare

în RASSM
Proiectul identitar ,,moldovenesc” din RASSM a fost pus
în aplicare odată cu desemnarea de către Biroul Politic al CC al
PC (b) U, la 25 iulie 1924, a comisiei organizatorice de pe lângă
Comitetul gubernial Odesa al PC(b)U, formată din A. Grinștein,
I. Badeev și Gr. Starîi, a cărei atribuţie era crearea RASSM. În
cadrul sedinţei din 22 august 1924, care a dezbătut problema limbii
şi alfabetului preconizatei entităţi naţionale din stânga Nistrului,
s-au conturat două opinii diametral opuse. O grupare, avându-l
ca exponenți pe I. Badeev și A. Grinștein, promova ideea creării
limbii ,,moldoveneşti” în contrapunere cu limba română, iar
501
cealată, reprezentată de Gr. Starîi opta pentru edificarea lingvistică
în strânsă legătură cu limba română1.
Ulterior, în disputele privind proiectul etnocultural din
RASSM vor participa și emigranţii comunişti români, semnatari ai
Memoriului privind crearea RASSM. Aceştia contestau deciziile
adoptate de CC al PC(b) din Ucraina la 19 septembrie 1924, care
trasa politica de inventare a limbii ,,moldoveneşti” pe baza graiului
popular al ţăranilor din stânga Nistrului.
Ca exponentă a politicii Moscovei, conducerea bolșevică
a Ucrainei prin reprezentanţii săi, A. Șumski, V. Zatonski și
N. Scrîpnik, au avut un rol determinant în această dispută
cu emigranții comuniști români, instrumentalizând proiectul
identitar din RASSM. Principalii promotori ai proiectului identitar
,,moldovenesc” la nivel local au fost reprezentanţii conducerii
bolşevice din RASSM în frunte cu I. Badeev.
La 27 septembrie 1924, luând cuvântul în cadrul sesiunii
a IV-a a Comitetului executiv gubernial Odessa, V. P. Zatonski,
reprezentant al CCP și CEC din RSS Ucraineană, a vorbit despre
mișcarea ,,pentru renașterea națiunii moldovenești și delimitarea
raionului cu populație moldovenească într-o republică aparte”. În
acelaşi context, s-a referit la ,,ocupația ilegală” a Basarabiei de
către România regală și de politica de asuprire a tuturor națiunilor,
inclusiv a ,,națiunii moldovenești”, care nu dorea ,,să rămână sub
puterea regelui român, dar tindea spre formarea unui stat sovietic
independent”2. Extrapolând ,,mișcarea” pentru autodeterminare a
moldovenilor din stânga Nistrului și asupra celor din Basarabia,V.
P. Zatonski vorbea despre ,,națiunea moldovenească” divizată, care
într-un viitor apropiat urma să se unească într-un bloc etnocultural
comun.
Ideea privind ,,națiunea moldovenească” divizată va fi
reluată în hotărârea sesiunii a III-a a Comitetului Executiv Central
din toată Ucraina ,,Cu privire la formarea Republicii Autonome
Sovietice Socialiste Moldovenești” din 12 octombrie 1924. În
această hotărâre se menționa că ,,după războiul imperialist cea mai
1
Negru E., Politica etnoculturală în RASS Moldovenească 1924-1940. Chișinău:
Prut Internațional, 2003, pp. 15-16.
2
Cojocaru Gh., Cominternul și originile ,,moldovenismului”, Chișinău: Civitas,
2009, p. 167.
502
mare parte a poporului moldovenesc a fost aruncată cu forța sub
puterea burgheziei române care a cotropit și a ocupat Basarabia. O
mare parte din poporul moldovenesc este acum asuprită crunt de
boierii români: muncitorii și țăranii moldoveni din Basarabia sunt
supuși unor impozite tâlhărești și unei terori militare, la răfuieli și
prigoniri crunte, arestări și împușcări [...]”3.
Caracterul pur politic al întregului edificiu național - cultural
care urma să fie construit în stânga Nistrului va ieși la suprafață
în cadrul confruntărilor ulterioare dintre membrii grupului român
de inițiativă pentru crearea RASSM și autoritățile bolșevice de la
Balta, Harkov și Moscova.
În memoriul ,,Cu privire la construcția culturală în Moldova
Sovietică. Împotriva devierii rusificatoare sub drapelul sovietic”
din 8 ianuarie 1925, pe care I. Dic, unul dintre semnatarii
memoriului privind crearea RASSM, l-a adresat secretarului CC
al PC (b) U, Medvedev, erau scoase în relief ,,greșelile” Biroului
Politic al CC al PC (b) U privind proiectul construcției național-
culturale din RASSM ce încerca ,,să-i separe în mod artificial pe
moldoveni de români”. Neavând niciun suport documentar, după
cum sublinia I. Dic, autorii acestei teorii ,,ridicole” urmăreau, în
realitate, rusificarea populației românofone din stânga Nistrului,
iar pe viitor și a celei din Basarabia.
I. Dic combătea teoria ,,tovarășilor ucraineni” despre cele
două popoare diferite cu argumente istorice și științifice, remarcând
că moldovenii din Transnistria, Ucraina, Basarabia și din Moldova
de dincolo de Prut reprezintă, sub aspect etnic ,,un singur popor cu
poporul României”. Adepții curentului ,,moldovenizator” invocau
drept ,,argumente” pentru susținerea teoriei lor despre moldoveni
ca o națiune distinct de români faptul că România există ca stat din
1861, iar moldovenii nu au participat la crearea națiunii române
moderne.
În replică, I. Dic arăta că oponenții săi confundau statul
cu etnia, iar ,,moldovenii din (Basarabia și RASSM) trebuie să
ocupe în raport cu România actuală aproximativ aceeași poziție
juridico - politică pe care o ocupă austriecii în raport cu Germania
sau elvețienii de origine germană, italiană și franceză în raport cu
Germania, Italia și Franța, sau valonii și flamanzii din Belgia față
3
Ibidem, p. 173.
503
de Franța și Olanda, sau statele Americii de Nord și de Sud față de
fostele lor metropole – Anglia, Spania și Portugalia”. Pledoariile
lui pentru grafia latină în RASSM se bazau pe faptul că ,,limba
moldovenească ca limbă latină avea propriile legi gramaticale și
ortografice”, care nu puteau fi redate prin alfabet chirilic. În același
timp, caracterele latine erau considerate caractere ale culturii
popoarelor civilizate și purtătoare ale progresului în care scriau
aproape toate popoarele ne–ruse din cadrul URSS de la acea
vreme.
În dezacord cu susținătorii proiectului moldovenist, I. Dic
denunța adoptarea grafiei chirilice pentru scrisul moldovenesc din
RASSM, care constituia o sursă a decalajelor culturale și o piedică
în apropierea celor două maluri ale Nistrului. În plus, această
măsură adoptată de bolșevicii din RASSM putea să producă o
,,impresie negativă”, deoarece alfabetul chirilic era asociat în
rândul ,,maselor largi din România cu vechiul regim autocrat”.
Pornind de la premisa că limba română literară era opera
comună a scriitorilor clasici din toate provinciile românești,
inclusiv a scriitorilor moldoveni, ,,propunea ca limba română să
fie utilizată în forma ei finită, după cum și tovarășii ucraineni și
ruși folosesc tezaurele lor culturale, în particular cum tovarășii
ucraineni foloseau limba galițiană”. Folosirea limbii române avea
avantaje practice, din moment ce bolșevicii din RASSM ,,nu
aveau la dispoziție nici timp, nici forțe culturale” pentru acel ,,joc
copilăresc” de crearea a unei limbi și literaturi ,,moldovenești”, dar
și politice, fiind un instrument de propagare a influenței sovietice
și comuniste în România întreagă”4 .
În memoriu erau supuse criticii propunerile de creare a unei
culturi moldovenești proletare, care nu erau altceva decât ,,ultimul
cuvânt al deviaționiștilor rusificatori”. ,,Noi ne întrebăm, sublinia
autorul memoriului, despre care cultură nouă poate fi vorba în
Moldova Sovietică unde toți moldovenii plugăresc și își întemeiază
modul de gospodărire pe formele primitive ale reproducerii
simple?”. De aceea mai realistă era, în opinia sa, utilizarea culturii
românești drept bază pentru activitatea culturală din RASSM:
,,Noi trebuie să luăm cultura românească și să o sovietizăm, să-i
4
Iațenko I., Unul din momentele istoriei. În: Moldova Suverană, 1990, 9 octombrie,
p. 3; Cojocaru Gh., Cominternul și originile..., p. 216 -226.
504
imprimăm spirit revoluționar și să o facem astfel convenabilă
pentru necesitățile spirituale ale Moldovei Sovietice”5.
Conținutul memoriului sus-menționat a fost examinat la
ședința Biroului Comitetului regional moldovenesc al CC al PC (b)
U din 27 ianuarie 1925, la care a fost aprobat un răspuns argumentat
de combatere a opiniilor lui I. Dic. În ,,Memoriul” secretarului
Comitetului moldovenesc regional de partid al CC al PC (b) U,
I. Badeev, adresat lui V. M. Molotov, secretar al CC al PC (b) R
erau atacate principalele teze expuse de I. Dic în memoriul din 8
ianuarie 1925 privind sinonimia moldovean-român, unitatea ,,limbii
moldovenești” cu limba română. În linii mari, ,,demonstrația”
lui Badeev se baza pe aceleași argumente cunoscute potrivit
cărora ,,moldovenii din Basarabia și Ucraina nu au luat parte la
procesul de formare a națiunii române”, iar în procesul conviețuirii
populației moldovenești cu ucrainenii, ,,moldovenii din Basarabia
și Ucraina au transformat în maniera lor cultura ucraineană, astfel,
îndepărtându-se tot mai mult, prin limba, cultura și chiar prin
individualitatea lor de rădăcina românească comună”6.
Disputele pe marginea proiectului identitar din RASSM
dintre reprezentanții celor două curente - a adepților construcției
etnoculturale din stânga Nistrului pe baza limbii și culturii
române și a oponenților săi, care pledau pentru o limbă și cultură
,,moldovenească” se vor încheia, în linii mari, către sfârșitul
anului 1927, prin impunerea ireversibilă a proiectului etnocultural
moldovenist. În raportul la plenara a IV-a a Comitetului
moldovenesc regional de partid din 14-15 noiembrie 1927, V.
Holostenko, secretarul organizației regionale de partid din RASSM,
a făcut totalurile politicii naționale, arătând că inițierea în 1924 a
proiectului de creare a RASSM a fost o ,,cale dreaptă”7.
Politica lingvistică: moldovenism versus românism

Politica lingvistică din stânga Nistrului a avut o traiectorie
neuniformă în funcție de obiectivele politice și geostrategice ale
autoritățile bolșevice de la o etapă la alta. Într-o primă etapă,
neavând încă o claritate în ceea ce privește forma viitoarei ,,limbi
5
Negru E., Politica etnoculturală …, p. 19.
6
Cojocaru Gh., Cominternul și originile..., p. 232.
7
Arhiva Organizaţiilor Social- Politice a Republicii Moldova (AOSPRM), fond 49,
inv. 1, dosar 920, fila 129.
505
literare moldovenești”, s-a încercat utilizarea limbii române în
activitatea culturală, deoarece graiul local din stânga Nistrului
era foarte rudimentar. Astfel, în anii 1924-1926, unii oamenii de
cultură se vor orienta spre preluarea termenilor din limba română
pe care îi adaptează la graiului local. Această tendință era supusă
criticilor înverșunate din partea adversarilor care nu admiteau
niciun fel de împrumuturi din limba română, considerând-o limbă
,,burgheză”. De exemplu, gramatica limbii moldovenești, elaborată
de G. I. Buciușcanu în anul 1925, (care în acel moment era comisar
(ministru) al Învățământului), a fost suprimată pe motiv că
,,autorul a utilizat normele ortografice și terminologia tradițional
moldovenească de până la revoluție - adică românească”8 .
În cea de-a doua fază a politicii lingvistice din anii 1926-1931,
s-a dispus crearea limbii şi culturii ,,moldoveneşti” independente.
La baza acestor demersuri ,,ştiinţifice” a fost pusă teoria care
postula că limba ,,moldovenească” era deosebită nu numai de limba
română, dar şi ,,de limba tuturor cărţilor moldoveneşti tipărite până
la organizarea RASSM”9. ,,Revoluţia” lingvistică s-a concretizat în
încercarea de a elabora o nouă gramatică, ortografie şi un nou lexic
care să fie cât mai apropiat de graiul popular vorbit în localităţile
româneşti rusificate şi ucrainizate din stânga Nistrului, printr-o
operaţiune de epurare a tututror normelor ortografice, fonetice şi
lexicale ce aveau legătură cu limba română. Cu alte cuvinte, se
încerca a se crea o limbă bazată pe criterii de clasă, adică o limbă
,,populară”, ,,pe înţelesul ţăranilor şi muncitorilor”.
În anul 1927 se întreprinde o redefinire mai largă a
moldovenismului cultural și lingvistic. Animat de ideea cuceririi
Basarabiei, dar, poate și a României, P. Chior, comisar al
Învățământului, propunea să se renunțe la teoria unei limbii
moldovenești transnistrene, consimțind la dezvoltarea ,,limbii
moldovenești” pe baza graiului vorbit de țăranii din Basarabia și de
dincolo de Prut. În cele din urmă, biruie moldovenismul de expresie
proletcultistă, al cărui exponenți (cunoscuți ca puriști, originaliști)
se angajează în opera de creare a limbii și culturii moldovenești
distincte. Noua tendință în lingvistica din stânga Nistrului urmărea
ruperea legăturilor cu limba română, prin înlăturarea tuturor
8
Negru E., Politica etnoculturală …, p. 26.
9
Heitmann K., Limbă şi politică ..., p. 13.
506
cuvintelor latine, franțuzești, italiene etc. ,,Originaliştii” sau
,,puriştii”, conduşi de ,,lingvistul” L. Madan, pornind de la tezele
proletcultiste despre caracteul de clasă al limbii, îşi propuneau să
creeze o limbă ,,pură”, pentru ,,poporul truditor moldovean”, fără
cuvinte din vocabularul ,,burgheziei”, adică din limba română
literară. În consecință, vor întreprinde acțiuni de inventare a unor
norme ortografice corespunzătoare noii limbi.
Pe 26 iulie 1927, membrii Comitetului Ştiinţific Moldovenesc,
G. Buciuşcanu, P. Chior, S. Dumitraşcu, D. Milev, A. Dâmbul, I.
Irimiţă, aprobă ,,Schimbările la gramatica limbii moldoveneşti”.
Ele prevedeau adăugarea în alfabetul ,,moldovenesc” a două litere
ruseşti: ,,я”şi ,,ю”, pentru diftongii ,,ia” şi respectiv ,,iu”; stabileau
noi reguli de alternanţă a lui ,,b” în ,,ghi” (alb-alghi) şi a lui ,,p” în
,,chi” (lup-lupchi, plop-plopchi) ş.a. Sunetul ,,ч” (,,ci”) urma să se
rostească moale ca ,,сшь” (,,sşi”). ,,Schimbările la gramatica limbii
moldoveneşti” nu prevedeau folosirea articolului hotărât -l, stabilind
drept normă: omu, pomântu, caietu ş.a15. La 17 ianuarie 1929, după
o ,,dezbatere” în paginile ziarului ,,Plugarul Roş”, Comisariatul
Poporului pentru Învăţământul Public aprobă şi ,,Ortografia limbii
moldoveneşti”. Aceste norme ale ortografiei limbii ,,moldoveneşti”
urmăreau apropierea cât mai strânsă a scrierii de graiul popular10.
Astfel, normele ortografice ale limbii române, care se mai păstrau
în ,,limba moldovenească”, au fost înlăturate, fiind înlocuite cu cele
,,noi”, contrare chiar şi ,,graiului jiu moldovenesc”, precum ar fi:
,,on om”, ,,on copac”, ,,on arici”, ,,ducândâ-mî”, ,,sculândâ-mî”,
,,nepotâ-so”, ,,socrâ-nio” ş.a.11.
Într-un raport din 1930, care urma să fie prezentat Comisiei
moldo-ucrainene de pe lângă Academia de Ştiinţe din Ucraina,
L. Madan menţiona modul în care avea loc îmbogăţirea ,,limbii
moldoveneşti” prin cuvinte noi. ,,Noi formăm cuvinte în primul
rând de la rădăcini moldoveneşti. Luăm sufixele cele mai
caracteristice pe care le folosim în limba moldovenească deosebit
de limba română. Apoi luăm cuvinte ruseşti şi ucraineşti sau
care s-au încetăţenit la noi şi pe care le folosim ca pe ale noastre.
Acceptăm şi cuvinte internaţionale. Cuvintele care-s acceptate
10
AOSPRM, fond 51, inv. 1, dosar 1809, fila 28.
11
Ibidem, fila 30.
507
în toate limbile, noi le introducem treptat. Depinde spre cine ne
orientăm”12.
Realmente, ,,limba moldovenească” din această perioadă avea
un vocabular ciudat alcătuit din cuvinte rusești: zabastovcă, zavod,
oblaste, dopros; sau din cuvinte rusești traduse în ,,moldovenește”
fără noimă: sobranie –îngrămădire, iazîkoznanie - limboștiință,
gossudarsvennîi – statnic. O altă parte a lexicului ,,moldovenesc”
era constituită din cuvinte inventate: aposugător - hidroscopic,
aprochietate - intimitate, apă vârtoasă - gheață, dejghinat de
la credință - liber cugetător, dovedință - argument, înjghebător
- alcătuitor, dreptscriiri - ortografie, limboştiinţă - lingvistică,
plural - multuratic etc.
Această tendință de inventare a cuvintelor noi, de arhaizare și
vulgarizare până la extrem a avut drept rezultat crearea unei limbi
care nu era înțeleasă de cei pentru care a fost creată, de ,,poporul
moldovenesc”.
La începutul anilor ’30, organele centrale de la Moscova,
înţelegând că activitatea ,,puriştilor” moldoveni în domeniul
lingvistic (L. Madan, S. Dumitraşcu, G. Buciuşcanu, F. Goian
etc.) nu poate contribui la realizarea scopului strategic al URSS
de ,,revoluţionarizare” şi ,,sovietizare” a Basarabiei şi României,
au acceptat modificarea liniei în politica lingvistică din RASSM,
ordonând trecerea la grafia latină. Trecerea la alfabetul latin era
considerată o acţiune de o mare importanţă geostrategică aşa cum
aprecia E. Bagrov, unul dintre activiştii culturali din RASSM,
în memoriul ,,Cu privire la neajunsurile în construcţia national-
culturală din Moldova”, din 1933, adresat CC al PC (b) U. ,,În
timpul de faţă, scria E.Bagrov, când noi am trecut la alfabetul latin
şi avem o limbă unică înţeleasă peste Nistru, problema influenţei
politice a RASSM asupra desfăşurării luptei revoluţionare în
Basarabia şi România trebuie să devină cea mai actuală. Moldova
Sovietică trebuie să devină un cap de pod al comunismului şi să
contribuie activ la ruperea lanţului imperialismului în una dintre
verigile lui cele mai vulnerabile”9.
Rezoluţia din 2 februarie 1932 a Biroului Comitetului
Moldovenesc Regional al PC (b) din Ucraina aprecia ,,întru
totul oportună şi raţională trecerea RASSM la alfabetul latin”,
12
Ibidem, inv. 2, dosar 42, fila 5.
508
sancţionând ,,îmbogăţirea limbii moldoveneşti prin cuvinte general
acceptate printre moldovenii din Vechea Moldovă şi Basarabia”13.
În primăvara anului 1932, a fost adoptată hotărârea Comisariatului
Poporului pentru Învăţământ din RASSM ,,Cu privire la alfabetul
moldovenesc latinizat şi ortografie”, care a stabilit 26 de litere ale
alfabetului latin şi noile reguli ortografice ale limbii ,,moldoveneşti”.
Documentul scoate în evidenţă tendinţa ambiguă de a adopta unele
forme ortografice româneşti, dar şi de a păstra forme ale limbii
vorbite, ca de exemplu tânjală, jălesc, jâvină, a slujî, a auzî ş. a.14.
Aceeaşi tendinţă contradictorie se observă şi în rezoluţia Biroului
Comitetului Moldovenesc Regional al PC (b) din Ucraina din 3
octombrie 1932 ,,Cu privire la dezvoltarea naţional-culturală în
Moldova şi trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul latin”. Pe
de o parte, rezoluţia amintită sublinia necesitatea ,,îmbogăţirii
limbii literare moldoveneşti pe baza terminologiei literare pe
care o folosesc muncitorii şi ţăranii României şi moldovenii de
peste Nistru”, iar pe de altă parte, proclama ,,îmbogăţirea limbii
moldoveneşti literare pe baza terminologiei […] care s-a constituit
în procesul luptei revoluţionare pentru construcţia socialistă în
URSS, pe baza terminologiei internaţionale […]”, astfel, încât
,,ritmul îmbogăţirii limbii moldoveneşti să coincidă cu ritmul
creşterii nivelului de cultură al maselor largi de oameni ai muncii
din Moldova Sovietică Socialistă”15.
În anii 1932-1937, perioadă când în RASSM a funcționat
alfabetul latin, s-a încercat să se revină la dezvoltarea limbii şi
culturii ,,moldovenești” pe baza limbii române, fără a se renunţa
la teoria celor două limbi şi culturi diferite. Cu toată opoziția
adepților rusificării, scriitorii, editorii și redactorii principalelor
publicații periodice au încercat să apropie ,,limba moldovenească”
din stânga Nistrului de limba română literară prin inserarea în
manualele şcolare a fragmentelor din unele opere ale scriitorilor
români Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri sau
George Coşbuc şi Alexandru Vlahuţă.
La începutul anului 1938, ca urmare a noii paradigme
în politica stalinistă față de naționalitățile din cadrul URSS,
13
14
Ibidem, dosar 2017, fila 38.
15
509
a extinderii naționalismului sovieto-rusesc, a survenit o altă
răsturnare a politicii etnolingvistice din RASSM. În consecință,
alfabetul latin a fost interzis, ordonându-se, la 27 febraurie 1938,
revenirea la alfabetul rusesc. Totodată, a fost declanşată campania
de lichidare a ,,naționaliștilor burghezi moldo-români”, acuzați
că ar fi promovat o linie de românizare și de izolare a ,,limbii
moldovenești” de limba rusă prin introducerea ,,în locul cuvintelor
care lipseau în limba moldovenească sau în locul cuvintelor
existente, termeni românești franțuziți, de salon, neînțeleși nu
numai de truditorii de pe ambele maluri ale Nistrului, dar și de
pedagogi ce au absolvit instituții de învățământ superior”16.
De la retorica ,,moldovenizării” şi
,,indigenizării” la rusificare
O componentă a politicii naţionale bolşevice a fost
campania de ,,moldovenizare” şi ,,indigenizare”, care urmărea
implementarea ,,limbii moldoveneşti” în administraţie, şcoală şi
instituţii de cultură, şi, respectiv, promovarea reprezentanţilor
,,naţiunii titulare” în nomenclatura de partid şi instituţiile puteri de
stat de toate nivelurile.
Pe 29 septembrie 1925, Comitetul Executiv Central şi
Consiliul Comisarilor Poporului din RASSM a adoptat hotărârea
despre crearea unei comisii de ,,moldovenizare” şi ,,ucrainizare” în
scopul trecerii cât mai urgente la limba maternă a învăţământului,
cât şi a lucrului de secretariat în instituţiile de stat, administrative,
obşteşti şi de luminare culturală.
În curând a devenit clar că ,,limba moldovenească” nu are
nicio şansă de a fi utilizată în mod egal alături de limba ucraineană,
deoarece în toate structurile administrative şi de partid predominau
funcţionarii alogeni. Pe de altă parte, însăşi Constituţia RASSM
din 1925 conserva această situaţie defavorabilă pentru moldoveni.
Limbile ucraineană şi rusă, predominante în regiune, au fost
declarate, de rând cu ,,limba moldovenească”, drept limbi oficiale
ale RASSM.
Promovarea cursului de ,,moldovenizare”, de dezvoltare şi
implementare a limbii ,,moldoveneşti” în toate sferele de activitate,
alături de limba ucraineană, a întâmpinat, chiar de la bun început,
16
510
o serie de dificultăţi din cauza modificărilor în structura populaţiei.
Ca urmare a hotărârii Comitetului Executiv Central din Ucraina
din 12 octombrie 1924, hotarele RASSM au fost astfel trasate
încât o bună parte din românofoni s-au pomenit în afara graniţelor
acestei formaţiuni. În schimb, în componența RASSM a fost inclus
raionul Balta cu o populaţie ucraineană de 100 mii locuitori. Astfel,
ponderea românofonilor a scăzut până la circa 32%, în timp ce a
ucrainenilor s-a mărit până la 49-50%17. Date fiind aceste realităţi,
,,ucrainizarea” a fost considerată o sarcină la fel de importantă ca
şi ,,moldovenizarea”. Până la crearea RASSM, conform hotărârii
guvernului Ucrainei din august 1923, o bună parte a instituţiilor şi
organizaţiilor din stânga Nistrului s-au ,,ucrainizat” în proporţie
de 50-100%. În cursul anului 1925, au fost adoptate şi alte hotărâri
care prevedeau intensificarea ucrainizării. Pe de altă parte, după
crearea RASSM majoritatea instituţiilor vor începe să se rusifice.
,,Legea cu privire la moldovenizare”, adoptată în iunie 1926
de către Comitetul Executiv Central şi Consiliul Comisarilor
Poporului din RASSM, prevedea asigurarea egalităţii depline
între ,,limba moldovenească” şi limbile celorlalte naţionalităţi
din RASSM, utilizarea acestei limbi în toate instituţiile şi
organizaţiile de stat, pregătirea şi promovarea cadrelor din rândul
moldovenilor în organele de partid şi administrative. După cum
atestă documentele, prevederile acestei legi nu se realizau, dată
fiind ,,atitudinea vădit duşmănoasă faţă de moldovenizare” din
partea conducătorilor RASSM, dar şi a lipsei controlul în ceea ce
priveşte punerea în practică a hotărârii respective18.
În anul 1930, conducerea bolşevică din stânga Nistrului îşi
va modifica radical atitudinea faţă de ,,moldovenizare”. Reluarea
acestei politici era justificată şi de hotărârea Congresului al XVI-
lea al PC(b) din URSS în problema naţională, care prevedea, în
primul rând, intensificarea luptei împotriva şovinismului rus. În
septembrie 1930, la şedinţa Biroului Comitetului Moldovenesc
Regional de Partid, consacrată problemei moldovenizării, s-a arătat
că necunoaşterea limbii ,,moldoveneşti” de către funcţionarii din
instituţiile de partid, administraţie afectează profund ,,construcţia
socialistă în RASSM”. De aceea s-a luat decizia de a crea o nouă
17
18
AOSPRM, fond 49, inv. 1, dosar 1021, filele 56-57.
511
comisie de ,,moldovenizare”, abilitată cu mai multe prerogative,
inclusiv şi cea de control pe care o avuseseră anterior. Numirea
şi concedierea funcţionarilor instituţiilor de stat putea fi efectuată
numai cu consimţământul respectivei comisii. Tot atunci, s-a hotărât
de a stabili un supliment la salariul de bază, în mărime de 10%,
pentru cei care studiau şi utilizau în lucrul de cancelarie ,,limba
moldovenească”. Conform aceleiaşi hotărâri, toţi funcţionrii,
începând cu cei din conducerea de partid a RASSM, aveau obligaţia
ca în termen de trei luni să urmeze cursuri de studiere a ,,limbii
moldoveneşti, iar pentru responsabilii ce nu aduceau la îndeplinire
această decizie erau prevăzute sancţiuni, inclusiv excluderea din
partid19.
Teoretic, şedinţa Biroului Comitetului moldovenesc regional
de partid din septembrie 1930, prin hotărârile ,,dure” adoptate faţă
de cei care nu doreau să studieze ,,limba moldovenească” (sancţiuni
administrative, excluderea din partid, concedierea din funcţii) pare
să fi însemnat începutul luptei cu oponenţii ,,moldovenizării”
şi, deci, diminuării rezistenţei faţă de aceste acţiuni. În realitate,
rezistenţa funcţionarilor alogeni faţă de implementarea ,,limbii
moldoveneşti” şi promovarea moldovenilor în organele de partid
şi de stat a sporit. În pofida drepturilor acordate Comisiei de
moldovenizare, hotărârile ei erau de cele mai multe ori neglijate,
iar funcţionarii care nu cunoşteau limba ,,moldovenească” şi nici
nu doreau să o studieze continuau să rămână în aceleaşi funcţii,
primind pe de-asupra şi suplimentul de 10 la sută.
Ca rezultat al adoptării hotărârii Comitetului Regional de
Partid al RASSM, din 2 februarie 1932, despre trecerea la grafia
latină şi al angajarii tuturor instituţiilor culturale şi ideologice în
realizarea acţiunii de latinizare, politica de ,,moldovenizare” avea
să devină una secundară. Într-un raport al Comitetului central de
moldovenizare şi latinizare de pe lângă Comitetul Executiv Central
al RAS din 1933 se menţiona că odată cu trecerea la alfabetul
latin ,,problemei studierii limbii moldoveneşt nu-i acordă nimeni
nicio atenţie [...], iar cursurile de studiere a limbii moldoveneşti
din acest an au dat puţine rezultate”, fiind frecventate doar în
proporţie de 25-40%20. Faţă de funcţionarii care nu cunoşteau
19
20
512
,,limba moldovenească” nu erau luate niciun fel de măsuri, chiar
dacă exista hotărârea guvernului despre concedierea celor care
ignorau studierea ,,limbii moldoveneşti”. Mai mult, majoritatea
instituţiilor, sub pretextul că nu aveau maşini de dactilografiat cu
caractere latine, efectuau întreg lucrul de secretariat doar în ruseşte
sau ucraineşte21.
Cu toate hotărârile adoptate, acţiunea politică de
,,moldovenizare” nu s-a soldat cu niciun rezultat. În memoriul mai
sus-amintit din 1933, adresat de către E. I. Bagrov CC al PC (b)
U se menţiona că ,,[...] în instituţiile centrale nici conducerea, nici
aparatul tehnic nu cunoaşte limba moldovenească şi, prin urmare, nu
comunică cu populaţia în limba ei maternă. Aproape toţi comisarii
şi locţiitorii lor nu cunosc limba moldovenească. Se poate afirma
fără exagerare că nicio instituţie centrală, raională sau sătească nu
efectuează lucrul de cancelarie în limba moldovenească. Nu mai
bine, poate chiar mai rău, stau lucrurile în Comitetul Regional de
Partid, unde există doar vreo doi cunoscători ai limbii moldoveneşti,
iar în efectivul de conducere niciunul”22.
Formal, conducerea de partid din stânga Nistrului subscria
hotărârilor despre necesitatea ,,moldovenizării”, în realitate,
însă, ea le submina sub pretextul că moldovenii nu reprezentau
majoritatea populaţiei RASSM. Lipsa unui control real din partea
conducerii de partid, în marea ei majoritate alcătuită din alogenii,
privind îndeplinirea hotărârilor adoptate despre ,,moldovenizare”,
atitudinea vădit duşmănoasă a funcţionarilor de stat faţă de
problema studierii ,,limbii moldoveneşti” au constituit piedici
aproape insurmontabile în asigurarea unei egalităţi lingvistice şi
culturale a populaţiei băştinaşe în raport cu alte etnii conlocuitoare.
Experienţa acumulată de liderii bolşevici din URSS în anii
1923-1931, în Ucraina, unde ,,ucrainizarea” a condus la triumful
,,naţionalismului ucrainean”, i-a determinat pe conducătorii de la
Kremlin să-şi modifice viziunea în politica faţă de naţionalităţi.
Noul curs va fi declanşat în anul 1933, culminând cu sinuciderea
lui N. Scrîpnik, comisar al Învăţământul Public din Ucraina,
unul din principalii oponenţi ai lui Stalin în problema naţională.
Din acest motiv, în RASSM, începând cu sfârşitul anului 1933,
21
Ibidem.
22
Ibidem, dosar 2392, filele 3-4.
513
problema ,,moldovenizării” nu va mai fi abordată în mod special de
către forurile superioare de partid. De cealaltă parte, conducătorii
instituţiilor şi organizaţiilor din RASSM întreprind acţiuni de
epurare a limbii române şi alfabetului latin din instituţiile pe care
le conduceau şi de continuare a rusificării.
În vara anului 1937 odată cu declanşarea marii terori bolşevice,
Comitetul central pentru moldovenizare se va autodizolva, după
ce majoritatea membrilor acestui comitet, nimerind în listele
duşmanilor poporului, vor fi asasinaţi.
O altă coordonată a politicii naţionale bolşevice din anii
1920-1930 a constituit ,,indigenizarea”, care presupunea recrutarea
şi promovarea cadrelor naţionale în înstituţiile de partid, în soviete,
administraţie. În RASSM, spre deosebire de multe alte republici
din cadrul URSS, numărul cadrelor din rândul moldovenilor în
structura organelor de partid şi de stat, a fost, chiar din momentul
creării ei, foarte mic, faţă de cel al ucrainenilor, ruşilor, evreilor. În
anul 1925, printre cei 29 de membri ai Comitetului moldovenescc
regional de partid se numărau 12 ruşi, 9 - ucraineni, 4 – evrei şi
doar 2 moldoveni.
La începutul anilor ’30, în documentele de partid din RASSM,
,,indigenizarea” figura ca politică separată de ,,moldovenizare”,
dat fiind faptul că pe parcursul celei de-a doua jumătăţi ai anilor
’20 înalţii funcţionari din instiuţii substituiau această politică prin
organizarea cursurilor de studiere a limbii ,,moldoveneşti”, care, în
fond, nu aveau niciun randament.
Conducerea de partid din RASSM, străină de limba și cultura
populației românofone locale nu va promova ,,indigenizarea”
decât formal, pentru că aceasta nu era dispusă să transfere puterea
cadrelor băștinașe. La Plenara a V-a a Comitetului moldovenesc
regional de partid, din 25 septembrie 1926, I. Badeev, liderul de
partid din RASSM, puncta că bolşevicii nu vor încredinţa niciodată
edificarea RASSM unor cadre alese ,,pe criteriu national, aşa cum
cereau unii tovarăşi”23.
Periclitarea planurilor construcţiei socialiste în RASSM şi de
înfăptuire a revoluţiei proletare în Basarabia, impunea schimabarea
opticii în problema ,,indigenizării”. Fiind presat de la centru, la 16
ianuarie 1931, Comitetul moldovenesc regional de partid adoptă
23
514
o hotărâre, care cerea comitetelor raionale de partid să iniţieze
campanii de recrutare a cadrelor naţionale. Conform indicaţiilor,
366 de moldoveni urmau să fie promovaţi în instituţiile centrale şi
130 în cele raionale. Totodată, a fost iniţiată practica de repartizare
în aceleaşi instituţii a stagiarilor din rândul moldovenilor. După
cum atestă documentele, stagiarii moldoveni erau, de obicei,
utilizaţi în calitate de curieri sau personal auxiliar24.
În a doua jumătate a anilor 30, în ciuda hotărârilor care
solicitau promovarea cadrelor naţionale pentru toate nivelurile
puterii, ,,moldovenii” erau promovați doar în posturi neînsemnate
din verigile inferioare ale puterii bolşevice. Astfel, în 1935, printre
cei 38 de membri ai Biroului Comitetului moldovenesc regional
de partid figurau 6 ,,moldoveni”, 7 ruşi, 7 ucraineni, 16 evrei şi
1 armean25. La fel şi funcţiile de răspundere în raioane erau
deţinute în cea mai mare parte de alogeni. La 1 februarie 1936,
printre cei 14 preşedinţi ai comitetelor executive raionale figurau
numai 2 ,,moldoveni”. La fel, printre cei 14 şefi ai direcţiilor
raionale de ocrotire a sănătăţii (din cele 14 raioane) se numărau
doar 2 ,,moldoveni”; câte 1 ,,moldovean” se aflau în fruntea celor
14 direcţii ale miliţiilor şi ale caselor de economii raionale26.
Procesul de diminuare a numărului ,,moldovenilor” în instituţiile
de stat centrale şi raionale era însoţit de sporirea numărului
celorlalte etnii, bunăoară, a ucrainenilor. Într-o notă informativă
a Comitetului Moldovenesc Regional de Partid din 1936, adresată
CC al PC (b) din Ucraina, se sublinia următoarele: ,,Cu toate că
în ultimii 3 ani (1933-1936 – n.n.) n-a existat un plan special de
pregătire şi recalificare a cadrelor ucraineşti [...], are loc o anumită
creştere cantitativă a ucrainenilor în personalul de conducere
din Moldova. Majorarea numărului ucrainenilor are loc printre
specialişti: agronomi ai SMT-urilor – cu 7 persoane, agronomi
ai secţiilor raionale agricole – cu 5 persoane, mecanici şefi – cu
5 persoane. Pe lângă aceştia, 17 persoane au fost promovate la
lucrul sovietic şi administrativ şi 21– la cel de partid. În procesul
controlului biletelor de partid [...], în funcţii de răspundere au
fost înaintate şi promovate 151 de persoane, dintre care 79 erau
24
25
26
Ibidem, dosar 3276, filele 146-147.
515
ucraineni”27. Fenomenul ,,demoldovenizării” era caracteristic
nu numai instituţiilor de stat centrale sau raionale, dar şi celor
săteşti. De exemplu, în 1936, în s. Doroţcaia, raionul Dubăsari,
întreaga conducere a satului, începând cu preşedintele colhozului,
preşedintele sovietului sătesc şi terminând cu bibliotecara, erau
din rândul alogenilor şi nu cunoşteau ,,limba moldovenească”28.
În contextul suprimării relativului egalitarism cultural, care
are loc în URSS la mijlocul anilor ’30, atât ,,moldovenizarea” cât
şi ,,indigenizarea” nu mai puteau fi continuate, iar criteriul naţional
în selectarea şi promovarea cadrelor este considerat depăşit,
insistându-se asupra ,,calităţilor profesionale” şi ,,convingerilor
ideologice”. Aceasta însemna, de fapt, orientarea spre aducerea
funcţionarilor din diferite colţuri ale URSS, în detrimentul cadrelor
băştinaşe şi rusificarea aparatului de conducere de toate nivelurile.
Decapitarea promotorilor proiectului

identitar ,,moldovenist”
În RASSM, încă la începutul anilor ’30, s-a invocat
necesitatea efectuării epurărilor şi debarasării de ,,naţionaliştii
moldoveni burghezi”, ca urmare a campaniei împotriva
,,naţionaliştilor ucraineni burghezi” din 1928-1929. Dar până în
vara anului 1933, în afară de schimbarea lui L. Madan din postul
de preşerdinte al Comitetului Ştiinţific Moldovenesc şi numirea
lui în calitate de secretar ştiinţific la aceeaşi instituţie, după cum
reiese din documentele descoperite până acum, aici, spre deosebire
de Ucraina, alte acţiuni nu s-au întreprins. Din iulie 1933, după
Plenara CC al PC(b) din Ucraina, care s-a răfuit cu conducerea
,,naţionalistă” a acestui partid, organele bolşevice din RASSM
îi va înlătura pe ,,moldovenizatorii originalişti”, ai căror ,,linie
lingvistică” nu mai convenea, în condiţiile trecerii la grafia latină,
organelor de partid de la Kremlin şi, în consecinţă, nici celor din
stânga Nistrului. Pentru promotorii centralismului şi rusificării de
la Moscova şi din RASSM exemplul Ucrainei era edificator, ca să
mai permită sublinierea ,,originalităţii moldoveneşti”, chiar şi într-o
formă primitivă. Se pare, totuşi, că ,,originaliştii” din RASSM au
fost persecutaţi nu atât pentru orientarea şi conţinutul activităţii
27
AOSPRM, fond 49, inv.1, dosar 3726, fila 26.
28
516
lor, cât pentru originea lor socială şi pentru faptul că erau tutelaţi
ori întreţineau legături cu ,,naţionaliştii ucraineni”.
Pentru a se debarasa de ,,originalişti”, conducerea de partid
din RASSM a preluat argumentele ,,românizatorilor”, reproşându-
le primilor orientarea spre izolarea şi separarea moldovenilor din
RASSM de cei din Basarabia. În acelaşi timp, liderii politici din
RASSM s-au împotrivit apropierii culturale şi lingvistice eficiente a
tuturor moldovenilor, înlăturându-i şi învinuindu-i pe ,,românizatori”
că doresc să înlocuiască conducerea bolşevică cu una ,,burghezo-
naţionalistă”. Înlăturarea ,,românizatorilor” a început în ianuarie
1934, în special după Conferinţa IX-a a Comitetului Moldovenesc
Regional de Partid, care a extins învinuirile de ,,naţionalism
burghez moldovenesc”şi asupra a aşa-numiţilor românizatori. A
fost vorba doar de începutul luptei împotriva ,,românizatorilor”
care va continua, mult mai tragic, în anii 1937-1938. Campania
din 1933-1934 împotriva ,,naţionalismului moldovenesc” a permis
forţelor centraliste şi rusificatoare să înlăture o parte din adversarii
săi politici şi să-şi extindă puterea, pregătind astfel terenul pentru
distrugerea definitivă a anticentraliştilor şi anihilarea oricăror
tendinţe naţionale din RASSM. Ţinta represiunilor politice din vara
anului 1937 din RASSM au fost emigranţii comunişti din România
şi Basarabia, activiştii de partid şi oamenii de cultură din stânga
Nistrului, în special promotorii ,,latinizării” şi adepţii unităţii
etnoculturale a românilor din RASSM, Basarabia şi România.
Startul represiunilor a fost dat la şedinţa Biroului Comitetului
Moldovenesc Regional de Partid din 14 mai 1937, care aprobă
hotărârea CC al PC(b) din Ucraina de la 13 mai 1937 de ,,a-l rechema
pe G. I. Starîi (preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din
RASSM – n. a.) la dispoziţia CC din Ucraina”. Pe 8 iulie 1937,
acelaşi Birou decide să-i excludă din partid şi să-i concedieze
din posturi pe ,,duşmanii poporului” G.I. Starîi, E.P. Voronovici,
preşedinte al Comitetului Executiv Central din RASSM, M. I.
Gaiţan, preşedinte al Consiliului Sindicatelor din RASSM, D.
G. Prestescu, şef al secţiei cultură şi propagandă a Comitetului
Moldovenesc Regional de Partid, M. M. Osadcii, secretar al ULCT,
B. M. Garber, redactor-şef al ziarului ,,Soţialisticeskaia Moldavia”,
M. I. Gruman, redactor-şef al ziarului ,,Moldova Socialistă”, C.S.
Almazova, rector al şcolii superioare agricole de partid.
517
Totuşi, Plenara Comitetului Moldovenesc Regional de Partid
din 9 iulie 1937 constata (ca reacţie la hotărârile Plenarei CC al PC
(b) din toată Uniunea şi a celei a CC al PC (b) din Ucraina care s-au
ţinut ședințele în iunie 1937), că ,,în organizaţia moldovenească de
partid încă nu s-a început cu adevărat lucrul în direcţia lichidării
consecinţelor diversiunilor [...] de pe frontul construcţiei naţional-
culturale” (edificatoare în acest sens a fost considerată demascarea
şi demiterea ,,foarte târzie” a lui G. I. Starîi). De aceea, Biroul şi
comitetele raionale au fost obligate “să continue cu o intensitate şi
mai sporită acţiunile de demascare a duşmanilor-spioni, troţkişti,
a celor de dreapta şi a tot felul de naţionalişti, mobilizând pentru
aceasta întreaga organizaţie de partid şi pe fiecare comunist în
parte”29.
Curând după aceasta, pe 13-17 iulie 1937, o comisie specială
organizată de către Comitetul Moldovenesc Regional de Partid
(Ţaranov, Hriplivîi, Şincariuk, Ivanov, Tereşcenko, Şclearuk)
efectuează un control la Editura de Stat. Directorul instituţiei,
M. Baluh, este acuzat că a constituit un grup de ,,troţkişti” şi
,,naţionalişti” din rândul traducătorilor şi redactorilor care au
“românizat limba moldovenească”. Drept urmare, M. Baluh, I.
Oborocea, redactorul-şef al editurii, S. Soloviova, şefa secţiei
de literatură moldovenească originală, au fost excluşi din partid,
concediaţi, iar apoi arestaţi. Aceeaşi soartă au avut-o redactorii
şi traducătorii: Ploieşteanu, Petraru, Stroe, Vasilenco, Corneliu,
Filimonov (Filimon), Ţiganu, Constantinescu ş.a.
Conform hotărârii Biroului Comitetului Moldovenesc
Regional de Partid din 22-24 iulie 1937, au fost destituiţi din
funcţii Pagul, preşedintele Comitetului de radiodifuziune din
RASSM, Codrescu, secretarul organizaţiei de partid de la aceeaşi
instituţie, S. Soloviova, împuternicitul Comitetului de Stat
pentru Cenzură (Lit) de pe lângă Comitetul de radiodifuziune,
T. Malai, scriitor şi redactor. Vina acestora o aflăm din aceeaşi
sursă: ,,[...] La Comitetul de radio din Moldova au avut loc
numeroase ieşiri antisovietice duşmănoase, în special în vremea
transmiterii hotărârii Tribunalului în afacerea bandei centrului
contrarevoluţionar-troţkist şi în afacerea spionilor Tuhacevski,
Iakir ş.a., care s-au exprimat prin transmiterea muzicii de doliu,
29
Negru E., Politica etnoculturală ..., p. 117.
518
după prezentarea hotărârii Tribunalului”. Or, Comitetul pentru
radiodifuziune din Ucraina dăduse indicaţii clare ca ,,în zilele când
aveau loc procese şi după pronunţarea sentinţei să fie transmisă
numai muzică veselă”30.
Din iunie şi până la începutul lunii august 1937, au fost
excluse din partid şi arestate o serie de cadre didactice din
învăţământul superior: A. N. Pohinin, rector al Institutului
Pedagogic din Tiraspol, A. Dâmbul, profesor la catedra de ,,limbă
moldovenească” de la aceeași instituție, I. A. Bihman, Comisarul
Poporului pentru Învăţământul Public etc. Toţi erau acuzaţi de
,,naţionalism burghez” şi de ,,românizare a limbii şi culturii
moldoveneşti”.
Demascatorii au fost rusificatorii, adepţi ai ,,independenţei”
lingvistice şi culturale a moldovenilor din RASSM, printre care
aflăm mulţi emigranţi comunişti din Basarabia. Deja în toamna
anului 1937, rusificatorii din Basarabia, RASSM şi alte regiuni ale
URSS, chiar şi unii care nemijlocit au contribuit la demascarea
şi arestarea ,,românizatorilor”, s-au pomenit ei înşişi în rolul de
victime.
Edificiul național –cultural, construit în răstimp de mai bine
de un deceniu și jumătate în stânga Nistrului, care avea la bază
doctrina bolșevică despre limba și cultura ,,moldovenească”, în
opoziție cu limba și cultura română, se prăbușea, la sfârșitul anilor
’30, prin reluarea politicii de rusificare și terorii în masă, inclusiv a
elitelor politice și culturale.
***********
Abstract: The creation of MASSR on 12 October 1924 within
the Ukrainian SSR marked the implementation of the project to build
a new ,,Moldovan” identity and culture, distinct from Romanian
identity and culture. Recent researches show that this identity
construction project had generated fierce discussion even amongst
the initiators of the creation of this entity. The deployment of the
project had seen several zigzags according to the political line of the
USSR from on stage to the next. Thus, in the years 1926-1931, the
development of new ,,Moldovan” language was envisaged on the
basis of the local idiom of the left bank of the Dniester,,,enriched”
30
519
with Russian and Ukrainian words. At the beginning of the 1930,
in the context of the shift in the Soviet political line, the transition
to the Latin alphabet was ordered, and the Russian language was
replaced. The national-cultural edifice, built for more than a decade
and a half on the left bank of the Dniester, which was based on
the Bolshevik doctrine on the “Moldovan” language and culture in
opposition to the Romanian language and culture, collapsed in the
late 1930s by resuming the policy of Russification and mass terror,
including political and cultural elites.

520
Problema identitară în Republica Moldova
Anatol PETRENCU,
doctor habilitat în istorie, profesor universitar,
Absolvent al Facultății de Istorie a

Universității de Stat din Moldova (1980).
Studii de doctorat la Institutul de Cercetări
Internaționale Economice şi Politice al
Academiei de Științe a Federației Ruse.
Doctor în istorie (1986), doctor habilitat în
științe istorice (1998). Decan al Facultății
de Istorie a USM (1990-1992), președinte al
Asociației Istoricilor din Republica Moldova
(1998-2006), membru al Comisiei pentru stu-
dierea și aprecierea regimului comunist totalitar (2010), președinte al Centrului
de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” (din 2010).
Autor al mai multor monografii, manuale universitare şi școlare, culegeri
de documente, de studii şi articole științifice şi de propagare a cunoștințelor
istorice.
Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România,
membru de onoare al Academiei Civice, Doctor Honoris Causa al Universității
de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Cahul (2017), Membru de Onoare al
Institutului „Gheorghe Barițiu”, Cluj-Napoca (2020), Doctor Honoris Causa
a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (2021). Cetățean de onoare al
orașului Căușeni (2014).
Distincții: Ordinul „Gloria Muncii” (2010), Ordinul „Crucea de Merit
de Argint”, decernat de ES Președintele Poloniei Bronisław Komorowski
(2011), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Comandor”, de-
cernat de Președintele României Traian Băsescu (2014), Premiul pentru Științe
Istorice, oferit de Academia Internațională „Mihai Eminescu” (Craiova, 2018),
Diploma Guvernului Republicii Moldova (2014), Premiul Academiei de Științe
a Moldovei în domeniul istorie și filosofie ”Alexandru Boldur” pentru realizări
științifice valoroase obținute în anii 2018-2019 și ciclul de lucrări ”Memoria
victimelor regimului totalitar” (2020).
***********
Deși are sorginte mai veche, criza identitară în Republica
Moldova (RM) s-a declanșat odată cu proclamarea Independenței
de Stat, nerevenirea ei la Patria istorică, România, și preluarea sau
521
inventarea unor concepte false despre originea românilor basara-
beni, limba și istoria acestora.
Republica Moldova (ex-RSS Moldovenească) a fost consti-
tuită pe teritoriul românesc al Basarabiei, răpite de Rusia țaristă în
1812, apoi, reanexată de URSS în iunie 1940 și reocupată în 1944
de aceeași țară invadatoare.
Conducerea RM a realizat pași concreți în vederea despărțirii
de Imperiul răului, așa cum a fost numită URSS. La 31 august
1989, a fost aprobată Legea privind decretarea Limbii române
(numită impropriu „moldovenească”) drept limbă de stat, expusă
în grafia latină, a fost proclamată Suveranitatea RSS Moldova (23
iunie 1990), iar în 27 august 1991 – Independența de Stat a RM.
A fost aprobat Tricolorul Drapel de Stat, introdus Imnul de Stat
„Deșteaptă-te, Române!”, identic celui din România etc., altfel
spus, RM făcea pași concreți pentru revenirea sa la matcă, adică
să se unească cu Patria-mamă, România, deși ar fi fost firească
proclamarea Unirii RM cu România.
Dar parcursul firesc de revenire la Patria-mamă România
a fost deturnat cu brutalitate de Federația Rusă, care a susținut
deschis regimul separatist anticonstituțional de la Tiraspol și a de-
clanșat un război agresiv împotriva tânărului stat. Mai mult decât
atât: Kremlinul a amenințat Chișinăul că dacă va continua proce-
sul de reîntregire națională, atunci ne vom pomeni cu încă câteva
„republici” separatiste. În așa context a început constituirea celui
de-al doilea stat românesc în Europa. Dar în loc de progres pe plan
național RM a înregistrat un regres sistematic. Astfel, conducerea
statului RM a înlocuit imnul tuturor românilor („Deșteaptă-te,
Române!”) cu alt imn, („Limba noastră”), care a rămas a fi tot
„moldovenească” și introdusă cu această denumire în Constituția
RM din 1994.
La 5 februarie 1994 președintele RM Mircea Snegur a con-
vocat congresul „Casa noastră Republica Moldova”, la care a pus
bazele ideologice ale statului ne-românesc (antiromânesc) RM.
Între altele, primul președinte al RM a spus cum că „moldovenii
posedă aspirații firești de a fi stăpâni în propria țară”, că acestea
sunt „aspirații eterne”, exprimate de „aproape șapte secole” (1994
– 700 = 1294, adică din secolul al XIII-lea), năzuințe „luminate
de candela mereu aprinsă a icoanei marelui Ștefan” și că, în cele
522
din urmă, aceste aspirații „ne sunt caracteristice și nouă, urmașilor
voievodului, celor ce vom purta cu demnitate și mândrie numele
recâștigat al țării, vom apăra cu dragoste și credință în Dumne-
zeu Patria noastră, Republica Moldova”. Ceva mai devreme am
obiectat: „numele recâștigat al țării”, „recâștigat” de la cine? De
la URSS? Dar în cadrul URSS, din iunie 1990, numele oficial al
republicii era RSS Moldova. Este clar: făcând excurs în secolul al
XIII-lea, vorbind de „recâștigarea” Moldovei, M. Snegur a avut
în vedere România; doar cealaltă parte a Voievodatului Moldova,
după Unirea din 1859, și-a pierdut denumirea oficială „Moldova”1.
Tot atunci, președintele RM Mircea Snegur a menționat că „Re-
publica Moldova este fermă în hotărârea sa de a înainta pe calea
afirmării în lume ca țară, al cărei popor îi poartă legitim numele”,
iar recunoașterea internațională a RM, considera M. Snegur, „con-
firmă cu prisosință și viabilitatea tradiției multiseculare a statalității
noastre, a sacrei credințe a poporului în dreptul său inalienabil de a
trăi liber în vatra strămoșească”2. Astfel, primul președinte al RM
Mircea Snegur a îmbrățișat tezele staliniste ale moldovenismului
primitiv, considerând că țara pe care o conduce provizoriu este o
formațiune statală cu totul deosebită de România.
Pe acest fundal românofob, guvernarea agrariană a încercat
să scoată din învățământ cursul Istoria Românilor și să introducă
altul, numit Istoria Moldovei. Decizia agrarienilor a fost anihilată
de Greva generală a studenților, profesorilor, liceenilor, intelec-
tualilor, altor categorii sociale. Nimeni altul decât însuși Mircea
Snegur a intervenit cu un Decret prin care a instituit un Moratoriu
privind obiectul de studiu Istoria Românilor în instituțiile de învă-
țământ.
În 2001, alegerile parlamentare le-a câștigat Partidul Comu-
niștilor din RM. Ceva mai devreme, în 1997, comuniștii autohtoni,
conduși de Vladimir Voronin au adoptat Programul partidului,
document interesant din multe puncte de vedere. Comuniștii lui
1
Mai detaliat vezi: Anatol Petrencu, Cele mai proaste 25 decizii ale Republicii Mol-
dova (RM). Decizia nr. 4: Convocarea Congresului „Casa noastră – Republica Mol-
dova”, în http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=1945 (accesat 14 oct. 2021).
2
Mircea Snegur, Republica Moldova este țara tuturor cetățenilor săi. Discurs rostit
în cadrul Congresului „Casa noastră – Republica Moldova, 5 februarie 1994, în Repu-
blica Moldova: Istoria politică (1989-2000). Documente și materiale, vol. 1, Chișinău,
USM, 2000, p. 132.
523
Voronin considerau cum că „continuă criza generală a capitalis-
mului”, cum că Apusul a contribuit la „fărâmițarea URSS” în state
separate etc. În plan național, PCRM s-a pronunțat pentru „res-
pectul față de limba și cultura moldovenească, de cea rusă și alte
limbi vorbite în Republica Moldova...”, pentru „neadmiterea falsi-
ficării istoriei Statului Moldovenesc, întemeiat încă în anul 1359,
a etnofobiei de orice natură”3. Altfel spus, conducerea comunistă
a îmbrățișat concepția falsă cum că RM își trage statalitatea din
Principatul medieval, cum că există un popor „moldovenesc”, ce
vorbește o limbă identică cu cea română (V. Voronin a recunoscut
acest fapt), dar care (limbă) are dreptul să se numească „moldove-
nească”. Comuniștii au depus eforturi să formeze o comunitate a
„moldovenilor” în România4. Românofob notoriu, V. Voronin a
promovat politica de înlocuire a Istoriei Românilor ca obiect de
predare în instituțiile de învățământ din RM cu numita istorie „in-
tegrată”, care, în timp, s-a dovedit un eșec total.
Un efort deosebit în promovarea moldovenismului primitiv
l-a depus un alt președinte al RM, socialistul și simpatizantul lui V.
Putin – Igor Dodon. Fiind în funcția de președinte al RM, la 24-25
martie 2017, I. Dodon a organizat o Conferință internațională cu
tema „Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva
dezvoltării”, materialele fiind publicate în volum (pot fi accesate și
pe Internet5). La deschiderea Conferinței, Igor Dodon a spus cum
că „identitatea și istoria moldovenească sunt în mod sistematic
subminate”, că este nevoie de o mobilizare „nu doar socială, ci
și intelectuală, pentru a apăra valorile unui popor care vrea să-și
trăiască propriul destin, în mod independent și cu demnitate”6.
Președintele RM, I. Dodon, a asigurat asistența că în persoana lui
ea va „găsi mereu un susținător al identității și statalității moldove-
3
Programul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, în Republica Mol-
dova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale, vol. II, Chișinău, USM,
2000, p. 144.
4
Voronin: „În România sunt 10 milioane de moldoveni”, în
https://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2007/02/070224_voronin_moldoveni.
shtml (accesat 15 octombrie 2021)
5
Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării. Materialele
Conferinței științifice internaționale, 24-25 martie 2017, organizată sub patronajul
Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, Chișinău, IRIM, 2017, 851 p., în htt-
ps://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Conferinta-st_pract-intern_2017.pdf
(accesat 14 octombrie 2021).
6
Ibidem, p. 27.
524
nești”, iar prima lui datorie politică și constituțională ca șef de stat
este „să garanteze și să consolideze statalitatea Republicii Moldo-
va”. Apoi I. Dodon a trecut în revistă „mărețele” lui fapte privind
întărirea statalității moldovenești și a moldovenismului primitiv,
între care: a organizat conferințe, numite de el „științifice” (de fapt,
de falsificare a istoriei și de promovare a ideologiei moldovenis-
mului), a inițiat diverse proiecte patriotice, cum ar fi, de exemplu,
„Iubesc Moldova”, a sponsorizat publicarea celor trei volume de
Istorie a Moldovei etc. Amintind ascultătorilor că ocupă o funcție
înaltă în stat, I. Dodon a promis să facă tot ce este în puterile lui
ca să protejeze și să consolideze statalitatea moldovenească, iar ca
dovezi că nu aruncă vorbele pe vânt, președintele putinist al RM
a menționat că pe site-ul Președinției a înlocuit limba română cu
limba numită de el „moldovenească”, iar lângă Drapelul de Stat
al RM tot el a ridicat drapelul Moldovei medievale (bineînțeles a
fost o încălcare a Constituției și un abuz din partea acestui dem-
nitar de stat). I. Dodon a mai decretat data de 2 februarie ca zi de
eliberare a Moldovei de sub ocupația maghiară (1365), zi a con-
stituirii statalității moldovenești cu înmânarea ordinului „Bogdan
Întemeietorul” etc. Președintele socialist a dat indicații Guvernului
ca acesta să înlocuiască obiectul de predare în instituțiile de învăță-
mânt Istoria Românilor cu Istoria Moldovei. Președintele RM, Igor
Dodon, a declarat: „Mai bine de douăzeci de ani de la obținerea
independenței, noi, în loc să învățăm în mod firesc Istoria Mol-
dovei, am învățat o Istorie a românilor, raportându-ne la miturile,
viziunile și doctrina țării vecine...” Bineînțeles, I. Dodon a mințit
cu nerușinare. Asta pentru că Istoria Moldovei se încadrează în
Istoria românilor, ca o istorie regională. Poporul nostru este nevoit
să locuiască în două state – România și RM -, și nu noi am ales
acest destin; Rusia țaristă, apoi URSS a cucerit pe cale militară
Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și a croit pe aceste teri-
torii românești numita RSS Moldovenească. Și I. Dodon cunoaște
acest lucru. Igor Dodon consideră că Istoria Românilor seamănă
confuzie și disensiuni în RM, că istoria „din lanternă călăuzitoare
spre viitor” a devenit un măr al discordiei, un veșnic teren al pole-
micilor și certurilor, „care în loc să ne propulseze înainte ne ține pe
loc, în stagnare și dezbinare...”7. Ca să nu mai repetăm toate sofis-
7
Ibid.
525
mele președintelui agramat al RM, vom spune doar atât: pentru ca
Istoria noastră să devină „lanternă călăuzitoare pentru viitor” ea,
această istorie trebuie prezentată corect, prezentată așa cum a fost
în realitate: cotropirile trebuie numite cotropiri și nu „eliberări”,
agresiunea Federației Ruse împotriva RM (1992) trebuie numită
agresiune și nu „conflict intern” etc.
În noiembrie 2020, liderul socialiștilor pro-moscoviți Igor
Dodon a pierdut postul de președinte al RM, fiind devansat de dna
Maia Sandu. Iar în iulie anul curent (2021) în rezultatul alegerilor
parlamentare Partidul Socialiștilor în bloc cu Partidul Comuniști-
lor au acumulat 27 % din voturi comparativ cu 52, 8 % obținute de
Partidul Acțiune și Solidaritate. Altfel spus, Igor Dodon a pierdut
susținerea electoratului din RM, iar odată ca asta s-au dus pe apa
sâmbetei și „mărețele” lui planuri de formare a unui „stat moldo-
venesc”. Totul ce se bazează pe minciună nu este veșnic.
În RM personajele politice, promotoare fervente ale
moldovenismului pro-rusesc, apărătoare ale „statalității”
moldovenești, pleacă în istorie, însă tentativele de a găsi argumente
ce ar justifica necesitatea păstrării statului RM ca formațiune dis-
tinctă de românism rămân. Este vorba de promovarea conceptului
„națiune civică moldovenească”, expusă în anul 2012 în studiul
întitulat „Integrarea grupurilor etnice și consolidarea națiunii civice
în Republica Moldova”, publicat de Institutul de Politici Publice din
Chișinău cu susținerea financiară a Ambasadei Olandei, coordona-
torii studiului fiind Arcadie Barbăroșie și Oazu Nantoi, iar autorii
semnatari sunt Andrei Iovu, Igor Boțan, Vasile Cantarji, Veaceslav
Reabcinschi și Anatol Gremalschi, fost ministru al Educației. Ideea
constituirii și consolidării „națiunii civice moldovenești” a fost
dezvoltată în lucrarea colectivă „Consolidarea coeziunii sociale și
a unei identități comune în Republica Moldova. Probleme-cheie
și recomandări practice”, apărute de sub tipar în decembrie 2017.
Autorii semnatari ai studiului sunt Iulian Groza, prof. dr. Mathias
Jopp (Germania), deputatul Vadim Pistrimciuc, Andrei Popov, Vla-
dislav Kulminski, Adrian Popescu și Iulian Rusu8. Aceste lucrări
8
Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldo-
va. Probleme-cheie și recomandări practice, în http://iep-berlin.de/wp-content/uploa-
ds/2018/02/Social-Cohesion-and-Common-Identity-RO.pdf (accesat 15 octombrie
2021)
526
pseudoștiințifice, cu un pronunțat scop politic (de a crea o „națiune
civică moldovenească”) au fost analizate detaliat de ziariștii Geor-
ge Damian și Alecu Reniță, istoricul dr. Octavian Țâcu și alții.
Vom analiza doar câteva teze, expuse în lucrarea din decem-
brie 2017. Autorii textului prezintă o istorie ciudată a Basarabiei,
o istorie neancorată în realități concrete. Astfel, autorii scriu cum
după Revoluția rusă din 1917, Basarabia s-a unit cu Patria mamă
România, iar Transnistria „a rămas sub controlul sovietic după
Revoluția din 1917 (fiind separată de restul Moldovei prin râul
Nistru). În 1924 acolo a fost creată Republica Autonomă Sovietică
Socialistă Moldovenească, mai cu seamă pentru a atrage Basarabia
în sfera sovietică de influență. În 1940 Basarabia a devenit parte a
Uniunii Sovietice”9, apoi devine parte a României, din 1944 – din
nou a URSS (până în 1991). Cronologic și formal este corect, ceea
ce lipsește, însă, este esența lucrurilor, și – ciudat, - de parcă ar
fi vorba de teritorii fără populație băștinașă. În martie 1918, prin
votul majoritar al Parlamentului de atunci al provinciei, Sfatul
Țării, Basarabia s-a unit cu Patria mamă România, act salutat de
majoritatea absolută a populației. Dincolo de Nistru era Ucraina,
iar râul Nistru despărțea nu „Transnistria” de Moldova, ci Ucraina,
(iar din 1922 URSS) de ROMÂNIA! Autorii nu pot să nu știe că
URSS dorea să extindă revoluția proletară (comunistă) în lume.
A încercat și în România, prin trimiterea unui comando militar
sovietic la Tatar-Bunar, dar rebeliunea a eșuat. Atunci, în pofi-
da protestelor conducerii comuniste a Ucrainei și fără a întreba
populația din regiunea respectivă dacă dorește să-și întemeieze o
„autonomie” sovieticii au creat o formațiune statală – cap de pod
pentru cucerirea Basarabiei, comunizarea României și a Balca-
nilor. Același obiectiv l-au urmărit sovietic prin crearea statului
belorus împotriva Poloniei și Kareliei împotriva Finlandei.
În România nu a existat un partid politic, o mișcare, un
grup cât de mic de persoane care ar fi dorit să creeze o republică
sovietică socialistă moldovenească cu cedarea sudului și nordului
Basarabiei și cu alipirea a șase raioane din stânga Nistrului. Toate
acestea s-au întâmplat în iunie 1940, în urma ocupării de către
URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța (teritorii
românești), împotriva voinței populație băștinașe. Istoria necesită
9
Ibidem, p. 9-10.
527
explicare, altfel textele scrise devin sterile și lipsite de conținut.
Așa cum este exemplul de mai sus.
La componența etnică a RM autorii remarcă că „aici, moldo-
venii, rușii, ucrainenii, găgăuzii, bulgarii, evreii, romii și reprezen-
tanții altor grupuri etnice au conviețuit în mod pașnic”.
Observați că în percepția autorilor, în RM nu locuiesc RO-
MÂNI, asta în situația în care, conform datelor oficiale, diminuate,
bineînțeles, ROMÂNII alcătuiesc 7 % (192 800 persoane), iar
moldovenii, care de asemenea sunt români, alcătuiesc 75,07 %,
ceea ce în sumă înseamnă 82,07 %10, altfel spus – RM este un
stat NAȚIONAL. Ca număr de populație, pe locul doi se plasează
grupul etnic al ucrainenilor (6,57 5), după care urmează găgăuzii
(4,57 %) și apoi rușii cu 4,06 % (datele pentru 2014).
Urmează fraza: „Drept rezultat, Moldova a fost caracterizată
la nivelul local de pace și înțelegere interetnică” și nota 2 cu urmă-
toarea propoziție: „Totuși, tensiunile interetnice latente au erupt
la instigarea elitelor (care elite?), cum a fost cazul pogromului din
1903 și războiul din regiunea Transnistriei în 1992”11.
Acesta este nivelul de cunoaștere a istoriei și interpretarea
ei! Autorii se prefac că nu cunosc că pogromul antievreiesc din
1903 a fost declanșat de „Sutele negre” – grupări ale ultranațio-
naliștilor ruși. Admitem că acele evenimente tragice au avut loc
demult. Dar războiul agresiv al Federației Ruse împotriva RM din
1992 este încă proaspăt în memoria oamenilor. Trăiesc veteranii
acelui război, veterani care au apărat integritatea teritorială a RM.
Este decizia CEDO Ilașcu versus Federația Rusă, în care este
clar stabilit care a fost „elita” (cuvântul aparține autorilor acestui
„studiu”) care a declanșat războiul agresiv împotriva RM. Și așa
pagină după pagină. Dar să zăbovim un pic asupra următorului
aliniat. Autorii scriu: „În Republica Moldova de azi există o inter-
pătrundere puternică a două limbi – limba de stat (română/moldo-
venească) și rusa. Aproape toți cetățenii a căror limbă maternă este
română/moldovenească de asemenea vorbesc fluent sau cel puțin
înțeleg limba rusă și sunt familiarizați cu cultura rusă. Deși propor-
ția vorbitorilor de limbă rusă și minorităților etnice care vorbesc
10
Republica Moldova în https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Moldova#Structu-
ra_etnolingvistic%C4%83 (accesat 15 octombrie 2021)
11
Ibidem.
528
româna este mai mică decât numărul de români/moldoveni care
vorbesc rusa, există o deschidere vastă față de învățarea limbii și
culturii”12. Este clară pledoaria autorilor acestui studiu românofob,
plătit de Oficiul Federal German pentru Afaceri Externe: limba și
cultura cotropitorilor ruși și sovietici să rămână în continuare una
de comunicare în RM (a doua limbă de stat, de ce nu?). Este clar:
autorii materialului pledează pentru ca RM să rămână în conti-
nuare o gubernie rusească. Autorii se prefac că nu știu că pentru
actuala conducere a Federației Ruse limba rusă este un instrument
de expansiune teritorială. În 2014, sub pretextul fals cum că rușii
sunt persecutați în Crimeea, Federația Rusă a anexat peninsula.
Sub pretextul apărării „Lumii Ruse” (sau autorii studiului tocmai
asta doresc să demonstreze, cum că RM este populată de oameni
vorbitori de limba rusă) trupele militare ruse luptă în Donbas, adu-
când zilnic moarte ucrainenilor care-și apăra Patria.
Autorii consideră cum că „societatea Moldovei (care Mol-
dovă? de ce nu Republica Moldova? – a.p.) este pregătită pentru
un concept al identității civice”, cum că „toate comunitățile etnice
partajează idei similare de bază despre ceea ce ar putea defini o
identitate civică comună a Republicii Moldova – cultura și tradiți-
ile, drepturile și libertățile civile...”13
Autorii își fac iluzii dacă cred că rușii, susținuți masiv, de multe
ori, ilegal, de Federația Rusă tocmai pentru că să se mențină ca ruși;
că bulgarii din RM care primesc ajutoare multiple de la Patria lor
istorică Bulgaria tocmai că să nu se dezică de naționalitatea lor, că
ucrainenii, că mândrii găgăuzi, că evreii etc., încântați că limba rusă
este limba vorbită oficial în RM, aburiți de melodramele rusești și
propaganda rusă etc., se vor dezice de naționalitățile lor și vor îm-
brățișa un alt sentiment, legat de dragostea față de RM. Nimic mai
fals!
Nu am fi ridicat aceste subiecte dacă nu am observa că actu-
ala conducerea a RM acceptă tacit această pseudoteorie, care pare
a fi ademenitoare și care ne duce direct în brațele Federației Ruse.
Numirea dlui Vladislav Kulminski în funcția de viceprim-ministru
pentru reintegrarea RM este o dovada în acest sens. Raioanele din
12
Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldo-
va..., p. 14.
13
Ibidem, p. 49.
529
stânga Nistrului ale RM sunt ocupate de Kremlin; a reintegra RM
înseamnă a transnistriza RM, înseamnă a trăda memoria bravilor
noștri ostași care și-au dat viața pentru integritatea teritorială a
RM. Dl V. Kulminski crede oare că va putea convinge Rusia să-și
retragă contingentul armat din raioanele de est ale RM, că la Tiras-
pol va fâlfâi Tricolorul, că Krasnoselski se va dezice de rubla lor și
va accepta leul moldovenesc?
Nici „știința” moldovenismului primitiv nu bate pasul pe
loc. Adepții moldovenismului camuflat consideră în mod greșit că
societatea moldovenească ar fi „multietnică” și că ea ar trebui să se
identifice cu statul moldovenesc. Într-un studiu în curs de apariție,
unul din promotorii „Națiunii civice moldovenești” ne propune
să examinăm experiența Federației Ruse, în care se folosesc două
noțiuni rossieane (cetățenii Federației Ruse indiferent de etnie) și
russkie – etnicii ruși. Prin analogie, autorul propune să acceptăm
noțiunea moldavi (pentru toți locuitorii RM, indiferent de etnie)
și moldoveni/români – cei care sunt etnici români. În limba rusă,
scrie autorul citat, ne vom numi moldovțî (de ex., ca litovțî), re-
spectiv – moldavane / rumânâ.
Curios, nu vi se pare?
În concluzie: criza identitară în RM a fost provocată și
susținută deschis de elitele ce au condus și conduc acest stat.
Apărută recent, pseudoteoria „națiunii civice moldovenești”
este o momeală rusească, menită să îndepărteze și mai mult RM de
România și de Uniunea Europeană, spre care tinde majoritatea ab-
solută a populației. Pseudoteoria moldovenismului „europenizat”
nu poate fi trecută cu vederea, pentru că este susținută de actuală
guvernare prin plasarea în posturi-cheie a „ideologilor” „națiunii
civice moldovenești”.
Așa cum am arătat, românii (o parte din ei continuă să se nu-
mească „moldoveni”) constituie peste 82 % din populație. RM este
un stat nu doar național, dar și independent de Lumea rusă. Indife-
rent de etnie, cetățenii RM sunt obligați să cunoască limba oficială
a acestui stat – Limba Română, - așa cum în Germania cetățenii ei
vorbesc Limba Germană, iar comunitățile turcă sau arabă nu pretind
ca limbile lor să devină limbi oficiale, alături de limba germană.
Noi, românii basarabeni (chiar dacă unii dintre noi continuă,
din deprindere sau inerție să se numească impropriu „moldoveni”),
530
avem obligațiunea sfântă să ne păstrăm limba noastră cea română,
tradițiile și obiceiurile noastre; noi suntem la noi acasă, iar atunci
când mergem în turism sau vizite în Rusia, vorbim limba rusă.
Criza identitară va dura atâta timp cât conducerea RM nu va
promova o politică națională românească. Ar fi bine ca și Româ-
nia – Patria noastră mamă, - să susțină deschis și concret cauza
românismului în RM.
********
Abstract: Shortly after the proclamation of the Independen-
ce of the Republic of Moldova, in the desire to lead a special state
of Romania, whose territory was decimated by the USSR which,
in June 1940, annexed Bessarabia, northern Bukovina, Herta
Land, on which was carved RSS Moldovan, and the Republic of
Moldova is the successor to the MSSR, the political leaders of
the young independent state took over from the Soviet occupation
regime several qualifications invented earlier or in the years of
independence of the Republic of Moldova. Thus, the leadership
of the Republic of Moldova, which accepted notions invented by
the Stalinists: Moldovan language, Moldovan nationality (nation),
History of Moldova, etc. - all in opposition to Romania, caused
and sustained the identity crisis in the Republic of Moldova. The
article analyzes the evolution of the identity crisis from the policy
of primitive, brutal Moldovanism, to the propagation of some an-
ti-scientific and anti-Romanian concepts, clustered in the so-called
Moldovan Civic Nation. The inconsistency is demonstrated, but
also the danger of this pro-Russian concept.
Keywords: Republic of Moldova, identity crisis, Moldova-
nism, Moldovan civic nation
531
Securitatea societală a Republicii Moldova:
valorificarea memoriei colective în contextul
construcției statale
Aurelian LAVRIC,
doctor în istorie, conferențiar universitar, cercetător științific,
Școala Doctorală a Academiei Militare a Forțelor Armate
„Alexandru cel Bun”
Expert în Studii de Securitate, Geopolitică,

Politica Mondială, Relații Internaționale ș.a..
Absolvent al Facultății de Ziaristică a Universității
de Stat din Moldova (1992) și al Facultății de Științe
Politice și Administrative a Universității București
(2000). Absolvent al studiilor postuniversitare în
Relații Internaționale – Institutul Român de Studii
Internaționale, București (1994). Master în Știința
Politică – Universitatea București (2002). Master
în Știința Managementului – SNSPA, București
(2002). Doctor în istorie – Facultatea de Istorie a
Universității București.
Membru al Școlii Doctorale a Academiei
Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”. Conducător de doctorate.
A activat la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și
Administrative a Universității de Stat din Moldova și la Agenția pentru Știință
și Memorie Militară.
A fost președinte al Comisiei pentru consolidarea statalității și soluțio-
narea conflictului transnistrean din cadrul Consiliului Societății Civile de pe
lângă Președinția Republicii Moldova.
Autor și coautor al mai multor monografii și a peste 40 de articole științi-
fice în reviste și culegeri de articole din Republica Moldova și de peste hotare.
Preocupări științifice: securitatea națională a Republicii Moldova, conflic-
tul transnistrean, geopolitica Republicii Moldova, noua ordine mondială ș.a..
Distincții: medalia Meritul Civic (2020).
******
1. Introducere
Republica Moldova (RM) este un stat cu probleme în ceea
ce privește asigurarea securității societale, ca sector important al
securității sale naționale. Acestea se datorează evoluției istorice
532
a populației majoritare din Basarabia, precum și transformărilor
în structura populației interfluviului Pruto-Nistrean. Schimbări în
acest domeniu au intervenit mai ales după încorporarea teritoriului
Moldovei de Est în cadrul Imperiul Rus (1812) și apoi în URSS
(1940, 1944). Acestor schimbări teritoriale se datorează apariția și
dezvoltarea comunităților găgăuză și bulgară în sudul actualei Re-
publici Moldova, precum și a populației rusofone în orașele Chi-
șinău, Bălți, Bender, în centre raionale, inclusiv și mai ales în cele
din zona transnistreană. Cu fiecare dintre aceste comunități etnice
autoritățile statului și populația majoritară trebuie să stabilească o
relație specifică, întru edificarea unui stat moldovenesc rezilient,
care să fie perceput ca patrie comună de către toate comunitățile
etnice sau lingvistice.
Problema transnistreană este una aparte, datorită implicării
armatei ruse și datorită sprijinului pe care îl acordă Rusia regi-
mului separatist de la Tiraspol. De aceea, abordarea soluționării
problemei respective, integrarea comunității rusofone din regiunea
transnistreană, trebuie să vizeze și negocieri cu Kremlinul. O so-
luție ce nu trebuie exclusă este și cea din apelul politicianului rus
Vladimir Jirinovki privind repatrierea compatrioților săi din foste-
le republici sovietice, în vederea rezolvării problemei demografice
din Rusia1.
În ceea ce privește celelalte comunități, mai ales cele găgăuză
și bulgară din sudul republicii, trebuie găsite modalități particulare
pentru fiecare caz în parte.
În contextul edificării statalității sale, Republica Moldova
încă se află în căutarea formulelor de asigurare a coeziunii soci-
etale. Procesul este îngreunat de diferitele clivaje pe diverse cri-
terii: identitar (moldoveni versus români), lingvistic (vorbitori de
română versus rusofoni), geopolitic (pro UE versus pro Uniunea
Economică Eurasiatică – de fapt: pro relații strânse cu Federația
Rusă), de asemenea, atitudinea față de statalitate: stataliști versus
unioniști. Fostul președinte american Donald Trump a încetățenit
în spațiul public global distincția după criteriul cultural (viziune
asupra lumii): globaliști versus patrioți. De asemenea, în spațiul
1
Жириновский предложил призвать на Родину русских из стран СНГ, Ин-
формационное Агенство Красная Весна, 22.07.2021, https://rossaprimavera.ru/
news/8ebdf824, accesat: 06.09.2021.
533
politic american s-a manifestat distincția, valabilă și în alte state
democratice, după criteriul ideologic: conservatori (tradiționaliști)
versus liberali (reformatori). Nu trebuie să ignorăm nici vechea
distincție după criteriul religios: creștini versus atei (sau, în cadrul
creștinismului: de exemplu, catolici și protestanți [Occidentul]
versus ortodocși [Orientul european]). În aceste condiții, sarcina
fundamentală a autorităților moldovenești trebuie să fie armoniza-
rea moștenirii culturale a populației majoritare cu cele ale minori-
tăților etnice (ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară ș.a.) – identifica-
rea și valorificarea unor elemente comune ale tuturor comunităților
etnice ce conviețuiesc pe teritoriul RM, urmărindu-se prin aceasta
integrarea alogenilor, care au fost supuși în perioada sovietică unui
intens proces de rusificare și sovietizare/comunizare. Această sar-
cină este dificilă deoarece nu există o memorie colectivă comună
a tuturor comunităților etnice (minoritățile găgăuză, bulgară, rusă
au imigrat, mai exact – au fost colonizate de Imperiul Rus, apoi
populație rusofonă a fost adusă de regimul sovietic). Aceste mino-
rități cu anevoie se identifică cu moștenirea culturală a Moldovei
medievale a lui Ștefan cel Mare, în comparație cu minoritatea
ucraineană, romă, poloneză ș.a., care se află pe teritoriul dintre
Prut și Nistru din perioada medievală. Se poate vorbi de o moște-
nire politică și culturală comună, de o conjugare a eforturilor tu-
turor comunităților etnice din actuala Republică Moldova (pentru
obținerea drepturilor sociale ș.a.) abia din 1917-1918, cu referire
la moștenirea Republicii Democratice Moldovenești, din care își
trage obârșia actualul stat Republica Moldova.
Drept urmare, actualul stat moldovenesc se confruntă, printre
altele, cu o problemă ce ține de securitatea identitară. În acest
context, ne putem întreba: În ce măsură reprezentanții minorită-
ților etnice și lingvistice se identifică cu statul din care fac parte,
dincolo de cetățenia moldovenească pe care o dețin?; În ce măsu-
ră reprezentanții minorităților etnice își asumă destinele statului
(moldovenesc) din care fac parte?; În ce măsură îi sunt loiali? Au-
toritățile RM trebuie să creeze condițiile necesare ca membrii tu-
turor comunităților să conștientizeze faptul că statul moldovenesc
este patria lor, că patrimoniul cultural al țării cuprinde totalitatea
valorilor culturale ale tuturor (limbi, folclor, tradiții și obiceiuri).
Reprezentanții minorităților etnice se vor identifica cu statul mol-
534
dovenesc și cu istoria sa în măsura în care îl vor cunoaște, prin stu-
dierea istoriei sale. Se impune promovarea moștenirii culturale a
Principatului Moldovei și a Republicii Democratice Moldovenești
(1917-1918) – prin diverse instrumente: valorificări ale arhivelor
prin publicații de documente – ca suporturi didactice în cadrul stu-
dierii istoriei în licee, festivaluri – comemorări ale unor evenimente
istorice, monumente (statui, busturi ale unor personalități istorice
ș.a.), plăci comemorative, muzee, panouri stradale (billboard-uri)
care să transmită mesaje menite să evoce prietenia din trecutul
istoric dintre comunitățile etnice (și să cheme comunitățile etnice
la coeziune societală în prezent) ș. a.. În acest sens, prin utilizarea
unor mecanisme de consolidare identitară a societății (cu referire
la identitatea statală a Republicii Moldova), prin promovarea unui
patrimoniu cultural comun și a unei memorii culturale și istorice
comune, poate chiar prin construirea unor sensuri actuale în acord
cu trecutul – se poate contribui la asigurarea securității identitare
a statului moldovenesc contemporan. Forurile decizionale de la
Chișinău trebuie să caute un sens, o misiune a RM2, de care să se
pătrundă toți cetățenii săi, misiune care să-i unească și mobilizeze
în construcția statală.
Deși măsurile restrictive în plan cultural nu întotdeauna au
efectele scontate, este demnă de a fi studiată și aplicată practica din
Ucraina privind de-sovietizarea și de-comunizarea: evacuarea din
spațiile publice a monumentelor edificate și instalate de fostul regim
sovieto-comunist (Muzeul particular al socialismului și comunis-
mului, al colonelului în rezervă Petru Costin, din satul Malcoci,
raionul Ialoveni, este un exemplu în ceea ce privește posibilitatea
depozitării monumentelor sovieto-comuniste – în principal, statui
și busturi ale lui Lenin – în alte locuri decât centrele localităților,
dar accesibile doritorilor3), respectiv edificarea și instalarea de
monumente noi, care să valorifice patrimoniul statului moldove-
nesc, de la 1359 până în prezent, mai ales a perioadei Principatului
2
Aurelian Lavric, Misiunea statului moldovenesc: de la origini până în prezent,
în Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării. Materialele
Conferinței științifice internaționale, 24-25 martie 2017, Chișinău: IRIM, 2017, p. 127.
3
Colonelul în rezervă Petru Costin a creat un muzeu în aer liber. Ce piese sunt ex-
puse, TVR Moldova, 26.97.2021,
http://tvrmoldova.md/social/colonelul-in-rezerva-petru-costin-a-creat-un-muzeu-
in-aer-liber-ce-piese-sunt-expuse/, accesat: 06.09.2021.
535
Moldovei și a celei a Republicii Democratice Moldovenești. Cu
statui ale lui Lenin în centrul Comratului, Briceniului, Lipcaniului
ș.a. este mai greu să integrezi reprezentanții minorităților etnice în
baza unor valori reprezentative pentru statul moldovenesc.
2. De ce găgăuzii și bulgarii nu pot fi „separatiști”: câteva

confuzii periculoase
Ideea desprinderii comunității găgăuze, cu teritoriul pe care
se află localitățile populate de ei în sudul Republicii Moldova,
a fost discutată în spațiul public încă de la sfârșitul anilor ’80 -
începutul anilor ’90, în contextul destrămării URSS. În 2013 mass
media au distribuit o informație conform căreia un grup de cetăţeni
din autonomia găgăuză a adunat 5000 de semnături necesare pen-
tru iniţierea unui referendum privind „desprinderea de Moldova”.
Reprezentanți ai unui grup de inițiativă specificaseră că ei acordau
un an autorităților moldovenești pentru ca să îndeplinească preve-
derile Legii cu privire la statutul UTA Gagauz Yeri, adoptată la
23 decembrie 1994 de către Parlamentul RM. În sfârșit, dar nu în
ultimul rând, cei 5000 de semnatari se pronunțau pentru integrarea
RM în Uniunea Vamală gestionată de Kremlin.
Dincolo de speculațiile conform cărora acțiunea a fost pusă
la cale de forțe politice din țară, care pledează pentru integrarea
RM în Uniunea Vamală sau de forțe din exterior (din Est), se im-
pune căutarea unui răspuns la întrebarea: de ce un grup din auto-
nomia găgăuză a putut lua în considerare posibilitatea deposedării
teritoriului moldovenesc de o zonă din Bugeac (sudul RM), unde
conviețuiește minoritatea găgăuză, alături de comunități de moldo-
veni, bulgari ș.a.?
Câteva elemente trebuie punctate. Cei care au vizitat auto-
nomia găgăuză au observat că la intrarea în Comrat, la marginea
şoselei, este scris pe un panou: „Comrat – capitala Găgăuziei”
(Gagauz Yeri). Ne putem întreba despre ce fel de capitală poate
fi vorba în cazul centrului administrativ al unei unităţi teritoriale
a Republicii Moldova, când conform art. 14 din Constituţia RM
singura capitală în statul Republica Moldova este Chișinăul?
Unii (dacă nu majoritatea) dintre deputații agrarieni care au
votat Legea din 1994 privind instituirea Unității Teritorial Admi-
nistrative, nu au știut ce înseamnă „Gagauz Yeri”. Această sintag-
536
mă înseamnă „Pământ găgăuzesc”. Trebuie precizat, că denumirea
ţării noastre, încă în primele cronici moldoveneşti, scrise în limba
slavă veche, era: „Moldavskaia zemlea//Молдавская земля” („Pă-
mânt Moldovenesc” sau „Țara Moldovei”). Din punct de vedere
istoric, teritoriul pe care se află UTA respectivă este pământ mol-
dovenesc. Cu toate acestea, în mass media de la Comrat adesea se
vorbește despre „situația din Moldova și… de cea din Găgăuzia”;
„practica [privind reflectarea campaniei electorale] din Moldova şi
din Găgăuzia”, ca şi cum teritoriul de acolo ar fi altceva, nu ar fi
tot „din Moldova”.
S-a ajuns la aceasta din cauza legii votate în 1994 de ma-
joritatea parlamentară a agrarienilor, care a consfințit în lege de-
numirea de „pământ găgăuzesc” pentru UTA respectivă. Dar și
pentru faptul că după 2001, când majoritatea în Parlament a reve-
nit comuniștilor, ei au introdus (în 2003) în Constituţa Republicii
Moldova noţiunea de „Găgăuzia” (Art. 110, 111), sinonimă, după
cum vedem, cu cea de „Gagauz Yeri”. Este paradoxal, de altfel,
că teritoriul ţării noastre, pe care nu îl controlează autorităţile de
la Chişinău, se numeşte „republică moldovenească nistreană”, în
timp ce zona autonomă din sud, aflată sub jurisdicția Chișinăului,
se numeşte „pământ găgăuzesc”.
Republica Moldova este o țară a mai multor paradoxuri. Prin-
tre ele îl avem și pe cel din art. 111, alineatul 4, al Constituției RM,
în care comuniștii au introdus (la 25.07.2003) următorul amen-
dament: „Pământul, subsolul, apele, regnul vegetal și cel animal,
alte resurse naturale aflate pe teritoriul unității autonome Găgăuzia
sunt proprietate a poporului Republicii Moldova (...)”. E clar că
pământul nu se poate afla pe teritoriul unității autonome, ci unita-
tea autonomă respectivă se află pe teritoriul/pământul Republicii
Moldova și acel pământ este proprietate al poporului Republicii
Moldova.
Din cauza confuziilor introduse în uz de agrarieni și de co-
muniști avem acum o situație în care cetățenii de etnie găgăuză ai
Republicii Moldova, dintr-o unitate teritorială autonomă, cred că
au un teritoriu și au o capitală. De aceea acum autorităților mol-
dovenești le-ar fi mai greu să le explice unor grupuri radicale din
autonomia găgăuză că legea agrariană și amendamentele consti-
tuționale comuniste s-au datorat fie incompetenței, fie trădării, că
537
desprinderea teritoriului pe care se află UTA „Gagauz Yeri”/„Ga-
gauzia” din trupul țării este inadmisibilă; că, de fapt, Republica
Moldova este, în integritatea sa, pământ moldovenesc, unde con-
viețuiesc mai multe minorități etnice, dar care nu pot avea niciun
fel de drept la secesiune sau separare, în virtutea lipsei vreunui
drept istoric în acest sens. Pe pământul moldovenesc nu poate fi
pământ bulgar, ucrainean, rus ș.a..
După destrămarea URSS, autoritățile americane au hotărât
să se implice în soluționarea problemei turcilor meskhetini din
Federația Rusă. Ei sunt originari din Georgia, în perioada celui
de – Al Doilea Război Mondial au fost deportați în Asia Mijlocie.
În timpul perestroikăi gorbacioviste au vrut să revină în Georgia,
dar autoritățile de la Tbilisi s-au opus. După ce au stat mai mulți
ani în ținutul Krasnodar, unde populația locală era nemulțumită de
prezența lor, autoritățile americane le-au oferit dreptul de a se sta-
bili în SUA. Dacă turcii meskhetini, aflați în SUA, vor dori – acum
sau peste 200 de ani – să proclame republica lor pe teritoriul SUA
și să se desprindă de statul american, nimeni nu îi va numi în SUA
„separatiști”, așa cum mass media moldovenească îi numește pe
uni activiști găgăuzi din Republica Moldova, strămoșii cărora au
venit în sudul Basarabiei pentru a se salva de vitregiile războiului
din patria lor istorică – Bulgaria. Pot fi numiți separatiști reprezen-
tanții unui grup etnic care se află pe teritoriul său istoric, pe care
s-au format ca etnie, și care vor să se desprindă dintr-un stat pentru
a și-l forma pe al său.
Găgăuzii pot să conviețuiască într-o unitate administrativă
autonomă pe teritoriul Republicii Moldova, dacă aceasta le face
viața mai confortabilă. Dar câteva chestiuni trebuie clarificate:
denumirea acestei unități administrative autonome ar trebui să
fie pur și simplu: „Autonomia găgăuză de pe teritoriul Republicii
Moldova”. Nu se poate vorbi despre „pământ găgăuzesc” sau des-
pre o „capitală”. Legea privind autonomia din 1994 și Constituția
trebuie amendate, aduse în conformitate cu o viziune strategică
asupra statului Republica Moldova (pe care, din păcate, autorită-
țile moldovenești nu au prezentat-o). Aceste explicări, din partea
autorităților moldovenești, ar fi importante pentru felul în care se
formează și se va forma conştiinţa noilor generaţii ale cetățenilor
moldoveni de etnie găgăuză, pentru consolidarea și păstrarea sta-
538
tului moldovenesc care, vorba dramaturgului Barbu Delavrancea
– pusă pe seama domnitorului Ştefan cel Mare și Sfânt – „nu este
al nostru, ci al urmaşilor urmaşilor noştri”. Este regretabil că auto-
ritățile moldovenești nu au asemenea preocupări, de aceea grupuri
radicale din autonomia găgăuză pot specula confuziile din legis-
lația moldovenească și pot crea probleme de securitate națională
– periclitând integritatea teritorială a țării.
3. Soluții pentru integrarea comunităților etnice din

Republica Moldova
În contextul asigurării securității societale a RM, se impune
integrarea comunităților minoritare. Desigur, în primul rând este
necesară crearea condițiilor pentru studierea limbii de stat (române)
de către minoritari. De asemenea, este necesară valorificarea
memoriei colective a tuturor comunităților etnice componente ale
societății moldovenești. Trebuie stabilit: ce memorie colectivă
(comună) are populația majoritară cu fiecare dintre comunitățile
minoritare?
Identificând principalele repere istorice în acest sens, pot fi
utilizate apoi diverse instrumente pentru valorificarea lor: instala-
rea de plăci comemorative, ridicarea de monumente și busturi ale
personalităților care au contribuit la lupta comună a comunităților
noastre ș.a.. Există câteva elemente comune, în context identitar,
ce pot fi valorificate:
1. În raport cu toate comunitățile etnice mai numeroase din
RM (ucrainenii, bulgarii, găgăuzii4, rușii ș.a.) avem în comun
identitatea creștin-ortodoxă.
2. Din punct de vedere rasial: moldovenii/românii, ucraine-
nii, rușii, bulgarii și găgăuzii [conform unor cercetări antropolo-
gice] sunt descendenți ai indo-europenilor (ai arienilor – strămoși
aparținând rasei europoide). Aceasta înseamnă, că reprezentanții
tuturor acestor comunități au o origine comună, provin din același
protopopor. Excepții constituie evreii și țiganii (cu toate că și ulti-
mii pot susține că sunt produsul colonizării Indiei de către arieni).
4
Elizaveta Cvilincova, Unitatea creștină și apropierea «distanței culturale» ca fac-
tori importanți ai consolidării statalității și dezvoltării durabile a Moldovei polietnice,
în Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării. Materialele
Conferinței științifice internaționale, 24-25 martie 2017, Chișinău: IRIM, 2017, p. 330.
539
3. Din punct de vedere civilizațional: apartenența la civili-
zația europeană, care se bazează pe valori democratice ca: stat de
drept, respectarea drepturilor omului, alegeri libere ș.a..
În contextul aprofundării temei asigurării securității societa-
le, poate fi utilă adoptarea distincției: comunitate națională mino-
ritară (care are, peste hotare, un stat național – o Patrie-mamă, de
exemplu: ucrainenii, rușii, bulgarii, evreii; adesea statele respec-
tive le acordă cetățenie coetnicilor lor de peste hotare; conceptul
națiune are și o semnificație politică: este vorba de o etnie care
s-a realizat din punct de vedere politic într-un stat propriu) versus
comunitate etnică minoritară (care nu are un stat – Patrie-mamă –
peste hotarele RM, de exemplu: găgăuzii, țiganii – legătura lor cu
India în timp s-a adâncit, așa încât nu mai există contacte directe,
cu toate că țiganii au păstrat memoria patriei lor istorice; conceptul
etnie are o conotație în mare măsură culturală).
a. Ucrainenii. O parte din ucrainenii din RM (cei din locali-
tățile rurale din nordul republicii) se află pe teritoriul moldovenesc
încă din perioada medievală. Se știe (din cronicile moldovenești)
că domnul Ștefan cel Mare, după incursiuni în Polonia de atunci,
se retrăgea cu mase de țărani ruteni (ucraineni). Mulți dintre aceș-
tia s-au stabilit pe teritoriul Moldovei de atunci. Satele ucrainene
din fostul județ Hotin – actualele raioane Briceni [în orașul și
raionul Briceni ucrainenii constituie 49% din populație]5, Ocnița,
parțial Edineț (partea de nord), datează din perioada medievală. O
altă parte a ucrainenilor s-a stabilit pe teritoriul Basarabiei după
1812 – în perioada țaristă, fiind coloniști originari din Volînia (au
constituit sate în fostul județ Bălți: în raioanele Glodeni, Râșcani,
Fălești, jumătatea de sud a raionului Edineț). De asemenea, după
1812 sate răzlețe de ucraineni s-au constituit și în centrul și sudul
Basarabiei. În principiu, administrația țaristă a desfășurat un plan
de colonizare a alogenilor, respectiv de deznaționalizare a popula-
ției băștinașe din Basarabia, plan care, în mare parte, a eșuat.
Memoria colectivă a populației majoritare și a celei minori-
tare ucrainene poate să folosească datele istorice din perioada me-
dievală: împreună am luptat împotriva otomanilor pentru apărarea
Creștinătății – după formularea lui Ștefan cel Mare din scrisoarea
5
Lista localităților populate cu ucraineni din Moldova, https://localitati.casata.md/
index.php?l=ro&action=viewtoplocalitatiucraineni.
540
către principii Europei (scrisă și expediată după victoria oștii Mol-
dovei asupra otomanilor la 25 ianuarie 1475). Cu siguranță, ucrai-
neni au făcut parte din oastea Moldovei de pe timpul lui Ștefan
cel Mare, iar ulterior moldovenii au desfășurat o luptă comună cu
cazacii ucraineni: a se vedea cazul notoriu al colaborării domnito-
rului Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) cu hatmanul cazac Sver-
cevskii6 ș.a.. Asemenea momente istorice merită a fi consfințite pe
plăci comemorative și prin monumente ale personalităților care a
făcut istorie.
De asemenea, din perspectivă religioasă, moldovenii și
ucrainenii au sfinți comuni: moldoveanul din Suceava Petru Mo-
vilă (21 decembrie 1596 – 11 ianuarie 1647) a fost un lumină-
tor pentru ucraineni, ajungând mitropolit de Kiev și desfășurând
o activitate intensă și memorabilă acolo, în timp ce ucraineanul
originar din Poltava, Paisie Velicicovschi (20 decembrie 1722 –
15 noiembrie 1794) s-a stabilit și s-a manifestat în Moldova (la
mănăstirea Neamț), contribuind la înnoirea monahismului ortodox
prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei.
Asemenea personalități pot fi promovate prin ridicarea de statui,
instalarea de placi comemorative ș.a..
b. Bulgarii. În relația cu comunitatea bulgară trebuie pusă
în valoare comunitatea religioasă – creștin-ortodoxă. Comuniu-
nea moldo-bulgară poate fi studiată încă din perioada Țaratului
Vlaho-Bulgar (1186-1260), apărut odată cu victoria bulgarilor și
vlahilor răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului Bizantin
și care cuprindea și teritorii de la nord de Dunăre (inclusiv sudul
interfluviului Pruto-nistrean). În perioada medievală moldovenii
și bulgarii, care făceau parte din lumea creștin-ortodoxă, au luptat
pentru păstrarea Ortodoxiei și a ființei naționale în fața presiunii
otomane. La războiul ruso-turc din 1877-1878, care a avut conse-
cințe pozitive pentru eliberarea ulterioară a Bulgariei de sub jugul
otoman, moldovenii din Basarabia și-au adus contribuția în cadrul
armatei Imperiului Țarist.
c. Găgăuzii. În raport cu comunitatea găgăuză, trebuie pusă
în valoare identitatea religioasă comună – creștin-ortodoxă: din
punctul de vedere al Bisericii creștin-ortodoxe, toți creștinii orto-
docși, indiferent de apartenența etnică sau lingvistică, formează
6
Dinu C. Giurescu. Ion Vodă cel Viteaz. Chișinău: Universitas, 1992, p. 107.
541
poporul lui Dumnezeu. Poporul Republicii Moldova este un popor
al lui Dumnezeu în miniatură.
În unul din articolele sale dedicate comunității găgăuze,
cercetătoarea de origine găgăuză Elizaveta Kvilinkova nota că
„până în prezent nu a fost soluționată problema etnogenezei găgău-
zilor”7. Chiar dacă limba lor face parte din familia limbilor turcice,
conform unor studii antropologice, găgăuzii sunt o populație in-
do-europeană (din punct de vedere rasial, aparțin rasei europoide).
De aceea, nu trebuie exclusă ipoteza expusă cândva încă de Mihai
Eminescu, conform căreia găgăuzii ar fi o comunitate greacă ce a
fost asimilată, din punct de vedere lingvistic, în cadrul Imperiului
Otoman, de turci. De altfel, după Tratatul de pace de la Lausanne,
între Grecia și Turcia, din 24 iulie 1923, o mare parte a populației
găgăuze din Bulgaria a fost repatriată în Grecia (iată dezlegarea
misterului: de ce în RM sunt mai mulți găgăuzi decât în Bulgaria,
de unde au venit găgăuzii în Basarabia). În muzeul din satul Beșal-
ma găgăuzii sunt prezentați ca fiind veniți din munții Altai – ceea
ce ridică mari semne de întrebare, ținând cont de discordanța între
datele antropologice și realitatea lingvistică. Pornind de la rezulta-
tele investigațiilor în plan antropologic, trebuie evidențiată comu-
nitatea rasială – descendența comună a moldovenilor și găgăuzilor
din protopoporul indo-european/arian.
d. Rușii. Sunt două categorii de ruși în RM: cei sosiți după
1812 și cei sosiți după 1944 încoace. În relația cu comunitatea
rusă trebuie pusă în valoare comunitatea religioasă – apartenența
Bisericii Ortodoxe din Moldova la Biserica Ortodoxă Rusă. Poate
fi valorificată lupta comună împotriva otomanilor (alianța dintre
Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare) și lupta comună împotriva
Germaniei naziste (în anii celui de-Al Doilea Război Mondial).
Pentru comunitățile țigănească/romă și evreiască/israelită
trebuie găsite abordări specifice.
4. Concluzii
Pentru consolidarea și afirmarea sa internațională, Republica
Moldova trebuie să-și asigure securitatea societală: obiectivul ce
7
Елизавета Квилинкова, Молдавское этнокультурное влияние в традиционной
духовной культуре гагаузов, în: Statalitatea Moldovei: abordare interdisciplinară,
Chișinău: IRIM, 2017, p. 71.
542
trebuie urmărit este, ca societatea multietnică din RM să se iden-
tifice cu statul moldovenesc. În acest context poate fi examinată
experiența din Federația Rusă, unde în timpul președinției lui
Boris Elțin, la nivel oficial a fost adoptată distincția россияне (to-
talitatea cetățenilor Rusiei, indiferent de apartenența etnică) versus
русские (etnicii ruși). Întrucât în RM comunitățile alogene nu se
identifică drept moldovenești (cu referire la apartenența la statul
moldovenesc), obiectând că membrii lor nu fac parte din etnia
moldovenească, ar putea fi adoptată distincția: moldavi (cetățeni
ai statului, indiferent de apartenența etnică) versus moldoveni/
români – ca etnie (am indicat cele două etnonime în ordinea în
care apar, ca pondere, în rezultatele ultimului recensământ, din
2014). În rusă acest binom ar putea fi: молдовцы (asemănător
întrucâtva cu литовцы) – comunitate politică/cetățenească versus
молдаване/румыны – comunitate etnică.
Se impune adoptarea unei strategii a securității societale,
care să prevadă măsuri de asigurare a securității identitare a RM
și planuri de acțiuni privind valorificarea memoriei colective în
raport cu fiecare comunitate etnică mai importantă. Pentru fiecare
comunitate etnică minoritară se impune o abordare distinctă, re-
spectiv valorificarea memoriei colective vizând interacțiunea, de-a
lungul istoriei, a populației majoritare cu fiecare minoritate etnică
în parte. O asemenea valorificare poate utiliza instrumente ca: in-
stalarea de plăci comemorative, ridicarea de monumente (statui și
busturi) ale personalităților marcante care au contribuit la colabo-
rarea comunităților de-a lungul istoriei. Pentru fiecare comunitate
minoritară pot fi elaborate materiale didactice specifice – supor-
turi la disciplina Istorie, în vederea valorificării arhivelor. Pot fi
organizate festivaluri – comemorări ale unor evenimente istorice,
deschiderea de muzee consacrate prieteniei moldovenilor cu fie-
care dintre comunitățile etnice minoritare, instalarea de panouri
stradale (billboard-uri), care să transmită mesaje menite să evoce
prietenia din trecutul istoric dintre comunitățile etnice (și să cheme
comunitățile etnice la coeziune societală în prezent), instituirea
unor sărbători oficiale care să promoveze coeziunea societală ș. a..
Poate fi luată în considerare experiența Ucrainei privind
decomunizarea și desovietizarea: demontarea monumentelor cu
conotație comunistă din centrele localităților și mutarea lor în
543
spații special rezervate, respectiv înlocuirea lor cu monumente
reprezentative pentru statul moldovenesc.
Pe data de 3 septembrie în Republica Moldova este săr-
bătorit Soborul Sfinților Moldovei (31 la număr). Sărbătoarea a
fost instituită în legătură cu canonizarea pe 3 septembrie 2016 a
mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Sărbătoarea Soborul
Sfinților Moldovei, din data de 3 septembrie, poate fi o sărbătoare
națională – a unității tuturor etniilor conlocuitoare de pe teritoriul
RM. Sobornicitatea este comuniunea generațiilor de ieri, de azi
și de mâine. De exemplu, Ucraina are o sărbătoare națională a
sobornicității, marcată la 22 ianuarie, în ziua proclamării în 1919
a Actului de reunificare a Republicii Populare Ucrainene (RPU)
[Ucraina nipreană] și a Republicii Populare a Ucrainei de Vest
[Galiția] într-un singur stat ucrainean. În plus, cu un an mai de-
vreme – pe 22 ianuarie 1918 – a fost semnată o declarație a Radei
Centrale a Ucrainei, care proclama independența completă a RPU
față de Rusia sovietică. Cu siguranță, și Republica Moldova are
nevoie de o sărbătoare a sobornicității – adică a unității poporului
său multietnic.
Bibliografie:
1. Colonelul în rezervă Petru Costin a creat un muzeu în aer
liber. Ce piese sunt expuse, TVR Moldova, 26.97.2021,
http://tvrmoldova.md/social/colonelul-in-rezerva-petru-cos-
tin-a-creat-un-muzeu-in-aer-liber-ce-piese-sunt-expuse/, accesat:
06.09.2021.
2. Cvilincova Elizaveta, Unitatea creștină și apropierea „dis-
tanței culturale” ca factori importanți ai consolidării statalității și
dezvoltării durabile a Moldovei polietnice, în Statalitatea Moldo-
vei: continuitatea istorică și perspectiva dezvoltării. Materialele
Conferinței științifice internaționale, 24-25 martie 2017, Chișinău,
2017.
3. Квилинкова Елизавета, Молдавское этнокультурное
влияние в традиционной духовной культуре гагаузов, în:
Statalitatea Moldovei: abordare interdisciplinară, Chișinău: IRIM,
2017.
4. Giurescu Dinu C.. Ion Vodă cel Viteaz. Chișinău: Univer-
sitas, 1992.
544
5. Lavric Aurelian, Misiunea statului moldovenesc: de la
origini până în prezent, în Statalitatea Moldovei: continuitatea is-
torică și perspectiva dezvoltării. Materialele Conferinței științifice
internaționale, 24-25 martie 2017, Chișinău, 2017.
6. Lista localităților populate cu Ucraineni din Moldova,
https://localitati.casata.md/index.php?l=ro&action=viewto ploca-
litatiucraineni.
7. Жириновский предложил призвать на Родину русских
из стран СНГ, Информационное Агенство Красная Весна,
22.07.2021, https://rossaprimavera.ru/news/8ebdf824, accesat:
06.09.2021.
***********
Abstract: In the context of building its statehood, the Repu-

blic of Moldova is looking for formulas to ensure societal cohe-
sion. The process is hampered by different cleavages on various
criteria: identity, language, attitude towards Moldovan statehood,
geopolitics etc. In these conditions, a fundamental task is to har-
monize the cultural heritage of the majority population with those
of ethnic minorities, capitalizing of the common elements of our
history, of the collective memory.
Keywords: societal security, collective memory, state buil-

ding, Republic of Moldova, Moldovan Principality, Moldovan
Democratic Republic.
545
Evoluția învățământului superior în anii
independenței Republicii Moldova
(O tentativă de periodizare)
Liliana ROTARU,
Licențiată a Facultății de Istorie a

Universității de Stat din Moldova (1993).
Doctorat în istorie (2003). Studii de postdoc-
torat la Universitatea de Stat din Moldova
(2019-prezent). Director al Departamentului
Istoria Românilor, Universală și Arheologie al
Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea
de Stat din Moldova (2021-prezent). Director al
proiectului de cercetare Patrimoniul academic
universitar din RSS Moldovenească: investiga-
rea și valorificarea bunelor practici (Program
de Stat 2020-2023). Domenii de interes științific
și direcții de activitate: istoria contemporană a
Românilor și universală, istoria învățământului
și educației; politici naționale și sociale ale regimurilor totalitare.
***********
Introducere
Mișcarea democratică de eliberare națională a populației din
Republica Moldova şi reafirmarea aspirațiilor de libertate, inde-
pendență și unitate națională, exprimate prin documentele finale
ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989,
16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărârile Par-
lamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române
ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, din 31 august
1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3
noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului din 23
mai 1991, a deschis o cale lungă și dificila pentru transformări
importante și în domeniul învățământului, inclusiv al celui superi-
or. Sistemului de învățământ superior din Republica Moldova l-a
546
moștenit pe cel sovietic cu toate calitățile, dar și infirmitățile și
deficiențele lui, inclusiv centralizarea excesiva și monopolizarea
educației; uniformitatea structurilor educaționale la toate niveluri-
le; subordonarea completă a învăţământului faţa de autoritățile de
sovietice şi de partid; un control ideologic riguros din partea par-
tidului comunist al structurii și conținutului programelor de studii,
al tehnologiilor educaționale şi al vieţii studenţilor şi profesorilor;
deznaţionalizarea și militarizarea deghizata a învaţâmântului; lipsa
de atenţie educaţională spre anumite grupuri sociale, religioase şi
etnice; utilizarea tehnologiilor pedagogice autoritare și neglijarea
creativităţii studenților şi profesorilor și altele1. Eliminarea și de-
pășirea acestor reminiscențe, dar și a altor cusururi ale sistemului
de învățământ sovietic, cărora li s-au adăugat altele – inerente
devenirii statului Republica Moldova și învățământului național,
s-a produs într-un timp îndelungat și se mai produce sub anumite
aspecte și în prezent.
Periodizarea istoriei învățământului superior

din Republica Moldova
În evoluția sa, învățământul superior din Republica Moldova
a trecut și depășit câteva perioade, care nu întotdeauna se raportează
la istoria ei politică. Însă începutul învățământului național a fost
determinat totuși de evenimente și procese politice. Analiza surselor
din arhivele naționale ale Republicii Moldova și din cele instituțio-
nale, ne-a determinat să identificăm în istoria destul de scurtă a în-
vățământului superior moldovenesc, câteva perioade distincte, care
în sistem grafic ar arăta ca o sinusoidală – în prima fază a evoluției
sale, învățământul superior moldovenesc având cea mai înaltă am-
plitudine, după care în celelalte, înălțimea amplitudinilor se reduce
și în același timp slăbește intensitatea frecvenței oscilațiilor.
Pentru că metamorfozele și „fierberile” din viața politică
și social-economică din Uniunea Sovietică de la sfârșitul anilor
‚80 și începutul anilor `90 au indicat asupra nevoii de schimbare
și au determinat vectorii reformelor sistemului de învățământ în
general și aspura celui superior în mod special, iar proclamarea
1
Raportul național asupra dezvoltării umane în Republica Moldova – 1995. http://
hdr.undp.org/sites/default/files/1995_nhdr_moldova_romanian.pdf (accesat la
31.VII.2021)
547
independenței Republicii Moldova nu a făcut decât să lărgească
oportunitățile de dezvoltare a unui sistem de învățământ național,
un învățământ organizat în limba română și apropiat valorilor și
standardelor europene, suntem determinați să coborâm punctul de
plecare al istoriei învățământului superior din Republica Moldova
în faza de mijloc a perestroikăi gorbacioviste. În comparație cu
întregul complex de transformări care aveau loc în URSS începând
de la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, restructurarea învă-
țământului superior sovietic a pornit cu întârziere, deși Uniunea
Sovietică a intrat în perioada perestroikăi cu un învățământ superi-
or într-o rapidă degradare, care nu mai corespundea imperativelor
timpului2. Abia în martie 1987 Comitetul Central al PCUS şi gu-
vernul sovietic au adoptat Direcţiile principale ale restructurării
învățământului superior şi mediu de specialitate3, document prin
care autoritățile de partid și cele de stat semnalau pentru prima
dată asupra necesității unei reforme a învăţământului profesional.
Chiar dacă primele acțiuni de reorganizare a școlii superioare s-au
produs prin metode directive şi în limitele sistemului administrativ
sovietic, unii funcționari de stat și universitari din RSS Moldove-
nească, exploatând deschiderile perestroikăi și a politicii glasnost,
dar și contextul social-politic creat de mișcarea națională din RSS
Moldovenească în a doua jumătate a anilor ’80, au lansat inițiative,
care vor modifica ulterior atât forma, cât și mai ales conținutul
învățământului superior din Republica Moldova.
Cu punctul de plecare la sfârșitul anilor ’80, învățământul
superior moldovenesc va prezenta caracteristici comune până la
începutul anului 1994, an în care noua Lege electorală (1993) și
alegerile parlamentare anticipate au adus la guvernare Partidul De-
mocrat Agrar din Moldova (PDAM). Guvernarea agrariană a luat
decizii și a întreprins acțiuni ce intrau în contradicție cu ideile re-
nașterii naționale și cu unele direcții ale dezvoltării învățământului
stablite înainte de 19944, iar consecințele politicii agrariene nu vor
2
Istoria Universităţii de Stat din Moldova / Ion Eremia (coord.), Anatol Petrencu,
Liliana Rotaru [et al.], Chişinău: CEP USM, 2016, pp. 195-197.
3
Direcţiile principale ale restructurării învăţământului superior şi mediu de
specialitate în ţară. În: Pedagogul Sovietic, 1987, nr. 6.
4
Anatol Țăranu, Declarația de independență. Apariția și afirmarea statului republica
Moldova. În: O istorie a Basarabiei, (coord. Anatol Petrencu et. al), Chișinău:
SEREBIA, 2015, p. 311.
548
întârzia să se manifeste și în domeniul învățământului superior.
Dominantele întregii perioade 1987-1994 le-au constituit proce-
sele de detașare a învățământului superior de modelul ideologizat
sovietic, de depolitizare, demilitarizare și de revenire a învățămân-
tului superior moldovenesc la tradițiile naționale românești și prin
excelență de sorginte europeană. Anul 1991 – anul independenței,
ne determină să divizăm convențional această perioadă în două
etape, or proclamarea independenței Republicii Moldova a dat
impuls și mai multă legalitate (sau siguranță și curaj) proceselor
concepute și inițiate la confluența anilor ’80-’90 ai secolului XX.
Pentru prima etapă (1987-1991), considerăm că sunt caracte-
ristice mai ales schimbările formale, care, menținând în mare parte
tradiția hipercentralizată sovietică, generau tot de sus în jos și erau
implementate prin metoda directivelor emanate de autoritățile uni-
onale de stat și de partid, ce urmau apoi verticala executării prin
adoptarea deciziilor la nivelul guvernului RSS Moldovenești/RSS
Moldova5/Republica Moldova6 și a Comitetului Central al PCM,
a Ministerului Științei și Învățământului RSSM. Ulterior, în baza
ordinelor și dispozițiilor ministerelor de resort – se aprobau prin
deciziile senatelor și catedrelor instituțiilor de învățământ superi-
or, fiind apoi executate (cu mare întarziere de multe ori, iar uneori
scăpându-se momentul oportun) pe fiecare segment al activității
academice. De multe ori inițiativele autorităților de la Moscova
aveau într-adevăr intenția, cel puțin declarată, de a restructura prin
descentralizare și democratizare sistemul învățământului superior
sovietic. Dar faptul că aceste procese, noi pentru mediul academic
din Uniunea Sovietică (mai ales pentru cel de la periferiile națio-
nale), trebuiau să se desfășoare în cadrul structurii economice şi
politice existente (care se transforma anevoios şi cu reticență în
limitele sistemului încă administrativ de comandă), a determinat
contradicțiile, discordanțele și ambiguitățile transformărilor siste-
5
În conformitate cu Legea Sovietului Suprem al RSS Moldova nr. 75-XII din 5 iunie
1990 Cu privire la introducerea unor modificări în Constituția (Legea Fundamentală)
a RSS Moldovenești, RSS Moldovenească a fost redenumită în RSS Moldova (Veștile
Sovietului Suprem și ale Guvernului RSS Moldova, 1990, nr. 6,7, pp. 334-335).
6
În conformitate cu Legea cu privire la schimbarea denumirii statului RSS Moldova
în Republica Moldova nr. 589-XII din 23 mai 1991, statul suveran RSS Moldova a fost
redenumit Republica Moldova (Legi, hotărâri și alte acte, adoptate la sesiunea a șasea
a Parlamentului republicii Moldova de legislatura a douăsprezecea. Vol. I. Chișinău:
Universitas, 1991, p. 20).
549
mului educațional superior la această prima etapă. Personalul ad-
ministrativ, dar și cel științifico-didactic din școlile superioare din
RSS Moldovenească, format și educat în bine-cunoscutul sistem
educațional sovietic și rusificat în mare parte7, acționa circumspect
şi rezervat, răspunzând cu multă suspiciune și atenție provocărilor
momentului. Totodată, cadrele sovietice erau prea puțin dispuse să
iasă din zona de confort asigurată de poziția în ierarhia universita-
ră. Particularitățile și accentul acestei perioade sunt determinate și
asigurate de mișcarea națională, care, atrăgând și implicând activ
sau în calitate de simpatizanți o parte a studenților și profesorilor
din instituțiile de învățământ superior, au determinat de multe ori
deciziile și reacțiile ferme și intransigente ale unor responsabili
pentru învățământul superior la diferite nivele.
Adoptarea legilor cu privire la funcționarea limbilor (31
august 1989), recunoașterea identității lingvistice a limbii ro-
mâne şi celei moldovenești8 şi revenirea limbii moldovenești la
alfabetul latin9, a demarat un proces sinuos și foarte îndelungat
de „decolonizare” culturală a învățământului superior și a conferit
mai mult dinamism și profunzime proceselor de dezideologizare,
depolitizare, demilitarizare și revenire la tradițiile naționale10. Iar
după proclamarea independenței Republicii Moldova procesul
„naționalizare” a învățământului, care a devenit se părea unul ire-
versibil, a luat direcția firească spre valorile europene și democra-
tice, inițiativa reformelor și responsabilitatea pentru transformările
din educație, fiind preluate de autoritățile republicii independente.
Este important pentru această etapă faptul că eforturile autorități-
lor statului suveran și ale instituțiilor de învățământ superior s-au
conjugat de cele mai deseori cu cele ale profesorilor și studenților,
fiecare dintre ei acționând cu un elan entuziast și dedicare con-
7
Pentru detalii: Liliana Rotaru. Politica de recrutare și selecție a personalului
academic în învățământul superior din RSS Moldovenească. 1944-1950 În: Studia
Universitatis Moldaviae, 2017, nr.4(104), Științe umanistice, pp.123-134.
8
Lege nr. 3465 din 01.09.1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul
RSS Moldovenești. In: Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSS Moldovenești
(în continuare Veştile), 1989, nr. 9.
9
Lege nr. 3462 din 31.08.1989 cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia
latină. In: Buletinul Oficial, 1989, nr. 009.
10
Pentru detalii: Rotaru Liliana. La désidéologisation de l’enseignement supérieur
dans la République Socialiste Soviétique de Moldavie (RSSM). In: Transylvanian
review, 2017, vol. XXVI, Supplement No. 2 (2017), pp. 101-118.
550
sacrată pentru consolidarea temeliilor învățământului național. Se
cere să subliniem aici importanța schimbării echipei de la Minis-
terul Științei și Învățământului, echipă condusă de proeminentul
luptător pentru cauza naționala Nicolae Mătcaș11, care a preluat
în vara anului 1990 și a impulsionat (radicalizat chiar) procesul
de restabilire a unui învățământ național românesc în Republica
Moldova, fapt ce a creat impresia că acest proces nu va mai putea
face vreodată cale întoarsă.
În anii 1991-1994, guvernul, ministerele și comunitățile uni-
versitare au fost implicate într-un proces deloc cunoscut și anevo-
ios de creație legislativă în primul rând, or cadrul normativ-legal
care reglementase învățământul superior în perioada sovietică era
depășit și perimat, iar altul trebuia elaborat în termenii cei mai
scurți și nu altfel, decât în baza experiențelor și idealurilor euro-
pene. Ministerul Științei și Învățământului al Republicii Moldova
a propus la începutul anului 1992 o Concepție a învățământului
superior - document cu caracter radical prin transformările pe care
le propunea în sensul „ralierii învățământului nostru superior la cel
european”12. Autorii concepției propuneau, inclusiv, schimbarea
structurii învățământului superior prin acceptarea studiilor univer-
sitare organizate pe cicluri de învățământ; regândirea profilurilor
profesionale prin adaptarea lor la nevoile noului stat și reducerea
numărului de specialități devenite foarte înguste pentru Republica
Moldova; renunțarea la reminiscențele sovietice în sistemul edu-
cațional superior prin înlocuirea termenului „institut”, folosit în
denumirile instituțiilor de învățământ superior și acceptarea unor
denumiri utilizate universal, cum ar fi academii, universități și
conservatoare, dar și alte transformări importante13.
Mai multe proiecte de hotărâri, acte normative au rămas în
starea de intenții în etapa 1991-1994, guvernanții nereușind să le
transforme în acte legislative și normative din diferite cauze: fie
că nu erau acceptate pentru caracterul fundamental al transfor-
mărilor pe care le propuneau, fie din lipsă de resurse sau pentru
că schimbul des de guverne nu a permis închierea procesului de
creație legislativă etc. Pe de altă parte, un șir de decizii înnoitoare
11
Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM), Fond (F.) 2991, inventar (inv.)
14, dosar (d.) 215, fila (f.) 1.
12
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 369, ff. 1-2.
13
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 369, ff. 5-13.
551
au fost implementate cu dificultate și eronat, prin depășirea rezis-
tenței forțelor conservatoare sau/și a celor politice, nou-constituite
la sfârșitul anilor ‚80 și începutul anilor 90’, forțe ostile reformelor
promovate de minister și de unele universități14. Funcționarii, în
loc să se concentreze pe creația legislativă de care avea nevoie
noul stat, pe elaborarea de politici educaționale, au trebuit să-și
distribuie eforturile spre depășirea obstacolelor de sistem și a celor
politice în calea devenirii unui învățământ superior românesc15 în
Republica Moldova, dintre care consemnăm aici doar reticența
și dificultățile trecerii la predarea în limba română și a refacerii
și adaptării curriculei universitare la noile realități desovietizate,
problema deficitului de personal științifico-didactic românofon și
calificat, anevoința reorganizării cercetării universitare și altele.
Obstacolele specifice domeniului erau suplimentate și alimentate
de un șir de probleme politice și social-economice ce și-au lăsat
amprenta asupra reformei învățământului superior la această etapă.
Trebuie să menționăm că Războiul din Transnistria cu toate con-
secințele imediate și de durată (inclusiv evacuarea Universității de
Stat din Tiraspol16 în iulie 1992 și ruperea din sistem a instituțiilor
educaționale din stânga Nistrului), bătăliile partidelor și mișcărilor
politice mai noi și cele vechi și scindarea societății pe principii
etnice, trecerea anevoioasă la economia de piață și perpetua criză
economică au afectat și de multe ori au redirecționat procesul de
reformă a școlii superioare moldovenești. În condițiile finanțării
insuficiente și restante, a burselor și salariilor mai mult decât mo-
dice ale studenților și universitarilor, care pe deasupra mai erau și
achitate cu mare întârziere, iar majorările salariale și ale burselor
14
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 369, f. 5.
15
În octombrie 1992 mai multe comitete executive , inspectoratelor școlare și
directori de școli din raioanele Ceadâr-Lunga, Comrat și Vulcănești au adresat
Președintelui Republicii Moldova o scrisoare prin care invocau faptul că învățătorii și
elevii din Republica Moldova utilizează niște manuale de istorie prin care ei, de fapt
studiază istoria statului vecin – România, acuzând Ministerul Științei și Învățământului
al Republicii Moldova că promovează o politică antistatală și propun să se revină la
denumirea disciplinei școlare Istoria Moldovei și să se recenzeze manualele existente
și programele universitare de pregătire a învățătorilor de istorie (ANRM, F. 2991, inv.
38, d. 368, ff. 153-158). Ministrul Mătcaș desființează prin argumente toate acuzațiile
autorilor, care exprimă, de fapt și promovează interesele anumitor forțe politice ostile
statului Republica Moldova.
16
ANRM, F. 2991, inv. 14, d. 492, ff. 10-11, 73.
552
nu reușeau să țină pasul cu inflația17, a determinat autoritățile de
stat și cele universitare să identifice noi căi și metode de obține-
re a resurselor financiare și materiale și noi politici de personal.
Încă din toamna anului 1990, instituțiile de învățământ superior
au trecut la „noile forme de gospodărire” şi la „noile mecanisme
economico-financiare”, cu scopul de a consolida și dezvolta baza
lor tehnico-materială18, de a îmbunătăți calitatea pregătirii speci-
aliștilor pentru economia națională și de a-și putea păstra corpul
științifico-didactic19, membrii căruia plecau din sistem în căutarea
unor surse de venit stabile și decente. Peste toate acestea s-a su-
prapus și procesul de privatizare, criza energetică, politica draco-
nică de economie a resurselor, grevele lucrătorilor din învățământ
(noiembrie 199220) și multe altele inerente procesului de trecere
la economia de piață și de transformare democratică a noului stat.
Astfel, inițiat de perestroika și de mișcarea națională de la
sfârșitul anilor ’80 constatăm că procesul de revenire a învățămân-
tului superior la tradițiile naționale a parcurs o cubă ascendentă,
chiar dacă reformele nu au fost făcute întotdeauna bine și mai ales
nu au fost întotdeauna populare. Perseverența reformatoare din
perioada 1987-1994 a scos pe mulți din zona de confort, statuată
în perioada sovietică și a implicat consum enorm emoțional și fizic
atât din partea reformatorilor cât și a reformaților. Considerăm
însă această perioadă drept una esențială pentru evoluția ulterioară
a învățământului superior din Republica Moldova, or procesele
și fenomenele inițiate în prima perioadă a istoriei învățământului
nostru superior(sf. anilor ’80-1994), deși au fost de mai multe ori
încetinite voit sau chiar s-a încercat schimbarea mersului lor, ele
au fost ireversibile.
17
Salariile în învățământul public au crescut din iulie 1991 până în iulie 1992 de 6
ori, ajungând la 2824 de ruble. În același timp, „nivelul minim decent de viață” era de
4200 de ruble (ANRM, F. 3848, inv. 38, d. 368, ff. 38-39).
18
De exemplu, pentru implementarea „noilor forme de gospodărire”, Universitatea
de Stat din Moldova introdus sistemul de studii contra taxă, înmatriculând „prin
contract” 20 de studenți la Facultatea de drept. Taxa achitată de acești studenți a adus
în bugetul USM cca 200 000 ruble, bani care au dat posibilitate universității să-şi
motiveze financiar angajații şi să procure echipamente şi utilaje pentru îmbunătățirea
procesului de studii şi a cercetărilor științifice. În următorii ani de învățământ, USM
va mări numărul de locuri contra taxă, mai ales la specialitățile suprasolicitate (Istoria
Universității de Stat din Moldova, op. cit., p. 200).
19
ANRM, F. 2991, inv. 10. d. 215, f. 148-149.
20
ANRM F. 2848, inv. 38, d. 368, ff. 201-203.
553
Odată ce PDAM sau agrarienii, așa cum i-a memorizat istoria
devine, la începutul anului 1994 principalul partid al puterii în Re-
publica Moldova, în istoria învățământului superior începe o nouă
perioadă, una care a prezentat trăsături specifice până către anul
2005 – anul în care Republica Moldova aderă la Procesul de la
Bologna, punându-se capăt astfel căutărilor identității învățămân-
tului superior, cel din urmă fiind ancorat (normativ, cel puțin,) în
spațiul unic european al cunoaşterii. Limita cronologică inferioară
a acestei perioade este determinată încă de factorul și fenomenul
politic, or blocul PDAM și Mișcarea Unitate-Edinstvo – ambele
reprezentând curente conservatoare și pro-estice în esență și având
majoritatea parlamentară în 1994-1998 au indicat vectorii dezvol-
tării sistemului educațional superior chiar din startul guvernării.
Deciziile de repunere în legalitate a PCM (27 aprilie 1994), adop-
tarea Constituția Republicii Moldova (29 iulie 1994) și a statutu-
lui special al UTAG (decembrie 1994), intrau în contradicție cu
prevederile și rigorile renașterii naționale21, iar aceste contradicții
nu vor întârzia să se manifeste și în domeniul învățământului, in-
clusiv în cel superior. Astfel, la 4 mai 1994, Petru Gaugaș, noul
ministru al științei și învățământului semnează ordinul nr. 136 prin
care anulează obligația conducătorilor instituțiilor de învățământ
de toate nivelele să asigure trecerea la predarea disciplinelor de
profil la toate specialitățile în limba română de la 1 septembrie
1994 (ordinul ministrului Nicolae Mătcaș din 21 august 1993), sub
pretextul intrării acestei obligații în contradicție cu art. 20 al Legii
cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republi-
cii Moldova22. La 1 aprilie 1994, Parlamentul agrarian decide să
suspende „temporar” atestarea cadrelor didactice „privind nivelul
cunoașterii limbii de stat”, motivând prin faptul că „situația socială
și politică din ultimii patru ani nu a fost favorabilă studierii limbii
de stat”23 în măsura în care funcționarii să o fi însușit pentru a sus-
ține o probă de evaluare. Din documentele guvernului agrarian și
din materialele presei și televiziunii guvernamentale au dispărut
cu desăvârșire sintagmele limba română, națiune română, fiind
21
Anatol Țăranu, op. cit., p. 311.
22
ANRM, F. 2991, inv. 14. d. 728, f. 153.
23
ANRM, F. 2991, inv. 14. d. 731, ff. 134-135.
554
înlocuite cu altele pseudoștiințifice; limba de stat, limba oficială,
națiune moldovenească etc.
Apogeul antiromânismului agrarian și al regresului politicii
de refacere a învățământului național l-a constituit tentativa guver-
nării agrariene de a aproba o nouă concepție de studiere a istoriei în
instituțiile de învățământ din Republica Moldova, și anume proiec-
tul moldovenist prezentat de președintele comisiei24 Chiril Stratie-
vschi25 la 10 octombrie 1994 și care prevedea înlocuirea disciplinei
istoria Românilor cu istoria Moldovei. Reactivarea moldovenismu-
lui și legalizarea lui prin înlocuirea cursului de istorie a Românilor
cu cel de istorie a Moldovei la 16 martie 1995 a produs o grevă
generală, studenți, elevi, profesori și reprezentanții altor categorii
ale intelectualității din Republica Moldova ieșind în Piața Marii
Adunări Naționale26. Greviștii revendicau în primul rând, revenirea
la predarea limbii române și a istoriei Românilor, dar și revizuirea
Constituției astfel, încât, să se excludă pe viitor ingerința forțelor
politice de la guvernare în sistemul de învățământ. Amploarea gre-
vei generale din martie-aprilie 1995 l-a determinat pe președintele
Mircea Snegur să declare la 27 martie 1995 un moratoriu privind
punerea în aplicare a concepției moldoveniste a predării istoriei și
limbii române27. Moratoriul președintelui Snegur, inițiativa preșe-
dinției de a modifica art. 13 al Constituției Republicii Moldova prin
declararea limbii române drept limbă de stat, dar mai ales acutizarea
crizei economice, care însoțea tranziția Republicii Moldova spre
economia de piață, a orientat activitatea și preocupările guvernării
agrariene, dar și a celorlalte care vor urma, spre identificarea so-
24
Comisia guvernamentală pentru elaborarea concepției studierii istoriei în instituțiile
de învățământ, creată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 15 august
1994 și alcătită din 22 de membri, s-a împărțit în două tabere: una moldovenistă (Chiril
Stratievsсhi, Artiom Lazarev, Leonid Tabără, Vasile Stati, Constantin Sîmboteanu,
Pavel Bărnea, Țaranov, Iațenko, Veronica Abramciuc, Ivan Zabunov) și alta națională
( Gheorghe Gonța, demir Dranev, Constantin Eșanu, Nicolae Chicuș, Valeriu Cozma,
Valentina Haheu, Igor Ojog, Gheorghe Caravai și Mihai Dan) (ANRM, F. 2848, inv.
38, d. 807, ff. 94-95).
25
Chiril Stratievschi (1929-2007) - istoric, membru corespondent al Academiei
de Științe a Moldovei. Fost membru PCUS, secretar al organizației de partid al
Universității Tehnice din Moldova.
26
ANRM, F. 2991, inv. 14, d. 847, ff. 211-212; Sergiu Mateveev, Ion Valer
Xenofontov, Greva studențească din anul 1995 reflectată în foi volante și în presa
timpului. În: Historia est Magistra Vitae. In honorem profesor Ion Eremia, Chișinău,
Biblioteca Științifică Centrală, 2019, p. 621-622.
27
Istoria Universității de Stat din Moldova, op. cit., p. 271.
555
luțiilor de reducere a efectelor crizei, guvernările concentrându-și
eforturile spre identificarea unor metode și instrumente subversive
și relative de a promova un cadru legislativ și normativ în învăță-
mântul, conform ideologiei lor de partid28.
Învățământul superior a rămas în afara priorităților guvernan-
ților, ultimii, în condițiile crizei economice continue și a celei fi-
nanciare asociate, au redus considerabil proporția cheltuielilor din
PIB pentru învățământ în general și respectiv pentru cel superior.
Dacă în anul 1994 acesta a constituit 8,7%, în anul 2000 finanța-
rea învățământului constituia doar 4,5% din PIB. Învățământului
universitar revenindu-i în anul 2003, doar 6,4% din suma totală
a alocațiilor publice pentru învățământ29. Spre sfârșitul perioadei,
cheltuielile din PIB pentru învățământ vor crește la 7,2%30, dar
cheltuielile pentru învățământul superior vor rămâne neschimbate
și instituțiile de învățământ superior vor fi determinate să-și identi-
fice singure metode și surse de finanțare suplimentară, mai ales că
noua Lege a învățământului (1995) și deschiderea relațiilor cu ves-
tul către sfârșitul anilor ‚90 ofereau aceste posibilități. Una dintre
sursele importante de venit extrabugetare ale universităților erau
taxele de studii achitate de o parte dintre studenți. Dar imperfecți-
unea legislației în domeniu făcea ca acești bani să fie calificați de
28
Guvernarea agrariană a adoptat o altă tactică, sfidând moratoriul Președintelui.
Ministerul Învățământului, Tineretului și Sportului al Republicii Moldova nici nu
elabora, dar nici nu finanța elaborarea manualelor, programelor, revistelor de istorie,
marginalizând cadrele din învățământul istoric și altul doar pentru că nu le împărtășeau
părerile. De asemenea, alături de forțele politice ostile intereselor naționale, încercau să
transforme știința istorică în instrument de promovare a intereselor de grup, finanțând
publicarea unei lucrări pseudoștiințifice, antiromânești și care susținea separatismul
- История Республики Молдова с древнейших времен до наших дней (1997),
implicând instituțiile de stat în serbări fastuoase și comemorări a unor evenimente și
persoane străine istorie românești și neglijând comemorarea datelor, evenimentelor,
personalităților de importanță majoră pentru istoria basarabenilor (ANRM, F. 2848,
inv. 38, d. 2017, ff. 26-29). De exemplu, la 22 ianuarie 1999 ministrul educației și
științei semna ordinul cu privire „la pregătirea și desfășurarea manifestărilor cu prilejul
celei de-a 200 aniversări de la nașterea lui A.S. Pușkin”, „recomandând” instituțiilor
de învățământ să desfășoare conferințe metodico-științifice și seminare de studiere a
moștenirii lui A.S. Pușkin și altele (ANRM, F. 2991, inv. 14, d. 1132, f. 179).
29
Strategia învățământului superior din Republica Moldova în contextul procesului
Bologna. In: Știința juridică în contextul promovării valorilor statului de drept. 13-14
mai 2010, Chişinău. Chişinău: Tipografia Grafema Libris SRL, 2010, p. 293.
30
Educație în Republica Moldova. Publicație statistică. 2008/2009. Chișinău,
2009, p. 27. https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Educatia/
Education08_09.pdf (accesat 11.VIII.2021)
556
Ministerul Finanțelor ca surse bugetare și gestionați prin trezorerie.
Din cauza birocrației excesive, Ministerul Finanțelor, bloca sau
tergiversa de multe ori utilizarea resurselor financiare acumulate,
iar în urma inflației galopante instituțiile erau în pierdere importan-
tă, așa cum semnalau în decembrie 1998 Eugeniu Hrișcev, rectorul
ASEM, și Veniamin Apostol, rectorul Institutului de Arte31.
Totuși, principala sursă de finanțare a școlilor superioare a
rămas bugetul public auster mulți ani la rând, care pe lângă faptul
că aloca resurse financiare absolut insuficiente pentru funcționarea
instituțiilor de învățământ superior (nu mai vorbim de dezvoltarea
lor), acestea ajungeau real în bugetele instituțiilor cu mare întârzie-
re, producând rețineri de 2-3 luni a achitării salariilor către personal
și a burselor pentru studenților32. Reacțiile celor doi actori princi-
pali ai învățământului superior nu s-au lăsat așteptate. Profesorii și
studenții, apoi sindicatele din învățământ redactau cu periodicitate
de invidiat demersuri pe numele prim-ministrului, președintelui
Republicii Moldova și a altor funcționari publici, acuzând „situa-
ția deplorabilă în care se află învățământul superior din Republica
Moldova”: proasta dotare cu utilaje și materiale necesare procesu-
lui didactic, salariile mizere și achitate cu mare întârziere de 2-3
luni, bursa mică și aceasta achitată tot la 2-3 luni etc. Revendicările
protestatarilor nu se reduceau la aspectele financiar-materiale și la
stingerea restanțelor la salarii și burse, aceștia cerând și urgenta-
rea adoptării cadrului legislativ-normativ pentru reglementarea
sistemului de învățământ, reducerea normelor didactice, ajustarea
salariilor la coșul minim de consum, transparența cheltuielilor și
altele, prevenind autoritățile că vor intra în grevă dacă nu li se vor
satisface pretențiile33. Protestele studenților și personalului științi-
fico-didactic din universitățile Republicii Moldova au continuat pe
întreaga perioadă, luând forme mai radicale odată cu escaladările
crizei economico-financiare și a instabilității politice. Numărul
31
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, ff. 96-97, 146.
32
Salariile angajaților în învățământul superior erau mai mici decât salariul mediu pe
economie și nu acoperea nici măcar coșul minim de consum. Astfel, chiar cu creșterea
salarială de 30%, operată de guvernul Republici Moldova la 20 martie 1998, salariul
lunar „era posibil să atingă la 1 septembrie 1998 suma de 227, 0 lei, contra 208, 7 lei
la 1 ianuarie 1998” (expresia ministrului învățământului Anatol Grimalschi) în timp
ce costul coșului minim de consum era de 480,0 lei, adică de 2,7 ori mai mare decât
salariul mediu din învățământ (ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, f. 93).
33
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 807, ff. 108; d. 1022, ff. 142, 145.
557
petițiilor adresate guvernului a crescut simțitor în timpul crizei din
nul 1998, dar la cererea protestanților din învățământ de a le stabili
salariile în corespundere cu coșul minim de consum și a mări bur-
sele studenților, ministrul învățământului, tineretului și sportului,
Anatol Gremalschi a răspuns că „propunerile [...] nu sunt reale” 34.
Anul 2000 a fost marcat de alte manifestări de protest ale studen-
ților din instituțiile din Chișinău, care fusese progresiv lipsiți de
un șir de facilități de care beneficiau în condițiile crizei economice
(doar pe parcursul anului 1999 a fost micșorată cota studenţilor
bursieri de la 40-45% la 25%, a fost mărit taxa de trai în cămine,
au fost anulate facilităţile pentru transportul interurban şi pentru
serviciile medicale etc.35). Studenții-greviști, au cerut în timpul ac-
ținilor din 17-20 aprilie 2000, să li se acorde facilități la călătoriile
în transportul urban, anulate de primăria municipiului Chișinău
la 22 august 2000, majorarea bursei, facilităţi la transportul inte-
rurban, salarizarea la timp a angajaților în sectorul bugetar, plata
pensiilor și altele. Constrâns de greviști, Consiliului municipal
Chișinău a anulat taxa pentru călătoriile în transportul urban, dar
guvernul a decis împărțirea (în proporție de 50:50) a cheltuielilor
pentru abonamentul de călătorie a studenților cu transport urban cu
instituțiile de învățământ în care își urmau studiile36.
Ar fi incorect să nu apreciem încercările responsabililor mi-
nisteriali pentru învățământul public de a identifica soluții pentru
a le achita în termen și chiar de a le mări salariile angajaților din
învățământ, de a obține creșterea alocațiilor bugetare pentru în-
vățământ. De exemplu, în 7 aprilie 1994, ministrul Petru Gaugaș
semnează un demers consistent pe numele prim-ministrului Andrei
Sangheli, în care insistă că situația dezastroasă a învățământului
din Republica Moldova și imposibilitatea de a crea „un sistem de
învățământ propriu, racordat la cerințele societății și tendințelor
de dezvoltare a învățământului contemporan din lume” este pro-
dusă de subfinanțarea continuă a sistemului și solicită guvernului
alocarea unor sume suplimentare pentru a opri această situație „
34
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 807, ff. 66-69, 125-126. În august 1994 salariul mediu
în învățământ a fost de 84,8 lei și constituia doar 74,3% din salariul mediu pe republică
și doar 30% din coșul minim de consum – specificau într-un demers pe numele prim-
ministrului Republicii Moldova președinții comitetelor sindicale ale 11 instituții de
învățământ superior din Republica Moldova la 25 octombrie 1994.
35
Istoria Universității de Stat din Moldova, op. cit., p. 640.
36
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2821, ff. 62-63.
558
care nu mai poate fi tolerată37. Atitudinea guvernului față de acest
demers și probabil multe altele, semnate de ministrul învățămân-
tului, devine limpede citind rezoluția Cancelariei de Stat, aprobată
abia peste 18 luni – la 23 ianuarie 1997, în care se susține că „pro-
blemele abordate au fost incluse în Legea învățământului și se vor
include în Programul de dezvoltare a învățământului”38. Pe dea-
supra, Guvernul, cerea Ministerului Învățământului „optimizarea
cheltuielilor bugetului de stat” și identificarea altor surse de finan-
țare a învățământului superior39. În toamna anului 1995, pentru a
reduce din cheltuielile bugetare, Ministerul Învățământului decide
să reducă cu 1,5 ani durata studiilor pentru studenții din instituțiile
de învățământ superior, care au fost admiși în baza atestatului de
studii medii de specialitate (colegii) și cu 1 an – pentru studenții
înmatriculați în baza diplomelor de bacalaureat, dar și numărul de
unități administrative și auxiliare din școlile superioare publice40.
O altă propunere a Ministerului Învățământului de raționalizare
a cheltuielilor a fost transmiterea în subordinea lui a tuturor in-
stituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate, cu ex-
cepția celor din subordinea Ministerului Apărării și Ministerului
Afacerilor Interne (3 instituții), fapt care va permite, după părerea
autorilor inițiativei, de a comasa unele instituții de învățământ și
de a le reorganiza41.
În condițiile crizei economice generale și continue, rezultatele
acțiunilor Ministerului Învățământului de a atrage fonduri bugeta-
re sau de a optimiza cheltuielile nu erau proporționale eforturilor,
această situație deschizându-le de multe ori universităților, voit sau
din lipsă de experiență, calea spre identificarea altor surse de finan-
țare și de soluționare a problemelor din învățământul superior, unele
dintre aceste surse nu respectau întotdeauna cadrul legal și normativ,
fapt semnalat de mai multe ori de către ministerele de resort.
De asemenea, se cere de menționat faptul, că guvernanții din
această perioadă au ratat, probabil conștient de această dată, esca-
ladarea inflației instituțiilor superioare de învățământ, numărul lor
37
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 1022, ff. 102-106.
38
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 1022, f. 102 vs.
39
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 1022, ff. 168-172.
40
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 1022, f. 191; ANRM, F. 2991, inv. 14, d. 1132, ff.
29-30.
41
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2821, f. 127.
559
crescând (profitând și de instabilitatea guvernamentală care a do-
minat viața politică din Republica Moldova până la 200142) deloc
proporțional cu situația economică și demografică din Republica
Moldova. Astfel, dacă în anul de învățământ 1994/1995 au func-
ționat 18 instituții de învățământ superior, inclusiv 13 instituții
publice, după aprobarea Legii învățământului (1995) numărul lor
a crescut în progresie aritmetică, ajungând la 47 în anul academic
2000/2001. Din numărul total de instituții de învățământ, 32 de
instituții erau private, cea mai mare parte a cărora, așa cum aten-
ționa guvernul Ministerul Economiei și Reformelor al Republicii
Moldova, „nu respectau legislația în vigoare”. De exemplu, unele
instituții de învățământ superior private „au desfășurat pregătirea
administratorilor publici, diplomaților, vameșilor și medicilor” –
domenii la care instituțiile private nu aveau încă din anul 1995
dreptul să formeze cadre43. In același timp și instituțiile publice în-
călcau cadrul legal, înmatriculând la specialitățile foarte solicitate
un număr de studenți care trecea de multe ori peste cifra indicată
de guvern în planul de admitere. Deși numărul instituțiilor priva-
te depășea cu mult numărul celor publice, în cele private învățau
comparativ mult mai puțini studenți decât în instituțiile de stat
(Tabel 2). De exemplu în anul de învățământ 2000-2001 doar 25%
din cei 79,1 mii de urmau studiile în instituții private, iar odată
cu reducerea numărului de instituții private în anul 2005/2006 s-a
redus până la 18% (din cei 126,1 mii de studenți) și numărul de
studenți. Numărul mare de instituții private se explică prin vidul și/
sau permisivitatea legislativă, cererea mare pe piața educațională a
unor specialități „la modă”44, dar și lipsa de orientare profesională
a absolvenților școlilor medii și liceelor din Republica Moldova
și de informare asupra calității studiilor în una sau altă instituție.
Ministerul Economiei Republicii Moldova contabiliza faptul că în
anul 1997/1998 – 45% dintre studenții care urmau studiile la speci-
alitatea Administrare publică erau înmatriculați în instituții private
42
Pentru detalii: Anatol Țăranu, Declarația de independență... op. cit, pp. 310-316.
43
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, f. 102.
44
Până și denumirile instituțiilor private de învățământ superior răspundeau cerințelor
pieții educaționale din republica Moldova de la sfârșitul anilor ‚90 și începutul
mileniului II: Academia Internațională de Drept Economic și Arte Audiovizuale,
Academia de Drept, Universitatea de Științe Aplicative, Institutul de Studii Politice și
relații Internaționale, Universitatea de Economie și Finanțe și altele.
560
de învățământ superior, 51% dintre cei de la Relații internaționale
și 67% – Activitate vamală45. Cea mai mare parte a instituțiilor
private nu dispuneau de un patrimoniu și o logistică adecvată
necesităților de organizare a procesului didactic, or condițiile de
obținere a licenței de funcționare erau foarte vagi, permițând in-
terpretări și devieri de la norma legală. De asemenea, instituțiile
private „s-au specializat” în pregătirea cadrelor în domeniul juridic
și economic, ponderea studenților la aceste specialități era de 75-
80% din întreg contingentul lor, dar lipsa condițiilor de învățare,
înmatricularea unui număr de studenți mult peste posibilitatea de
absorbție a pieței muncii, lipsa experienței și tradiției de organiza-
re a studiilor și deficitul de personal științifico-didactic în general
(apărut odată cu inflația universităților și academiilor) condiționa
nivelul de profesionalizare scăzut al absolvenților și incapacitatea
lor de a se angaja în câmpul muncii în conformitate cu califica-
rea46. Această situație, creată în a doua jumătate a anilor ‚ 90 a
discreditat scopul principal al sistemului de pregătire a cadrelor
și a contribuit la destabilizarea situației pe piața muncii, aducând
prejudicii, inclusiv financiare, statului.
Tabel 1. Instituții de învățământ superior din Republica Moldova. 1994-2005
An de Instituții de învățământ
învățământ superior (nr.) Studenți (mii)
total publice private total în în cu finanțare de

instituțiile instituțiile la bugetul de
publice private stat
1994/1995 18 13 5 49,4
2000/2001 47 15 32 79,1 59,4 19,7 30,7
2005/2006 35 18 17 104, 4 82,7 21,7 24,6
Surse: Anuarul statistic al Republicii Moldova. 1994. Chișinău, Combinatul poligrafic, 1995, p. 153;
https://statbank.statistica.md/ (accesat 12.VIII.2021).
De multe
De multe ori, ori, în crearea
în crearea instituțiilor
instituțiilor se implicau
se implicau state state străine
străine care urmăreau interese
care urmăreau
politice, interese
dar și economice politice,
în Republica Moldova.dar și economice
În ianuarie în Republica
1996, viceprim-ministrul agrarian
Moldova.
Grigore Ojog îlÎn ianuariepe 1996,
atenționează viceprim-ministrul
Victor Morev 47
, primar al municipiuluiagrarian Grigore
Bălți, că în orașul Bălți
„funcționează nelegal câteva filiale ale unor universități47din alte state (facultatea din Bălți a
Ojog îl atenționează pe Victor Morev 48
, primar al municipiului
Universității de Management şi Comerţ din Moscova , filiala Universității politehnice Nord-
49 50
Vest
45 din Sankt Petersburg , filiala Universității Baltice de Ecologie, Politologie și Drept ) și îi
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, f. 103.
cere primarului să întreprindă măsurile de rigoare „pentru încetarea funcționării [...] instituțiilor
46
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, f. 104.
de47 învățământ a altor state”51. Sfidând ostentativ legislația Republicii Moldova, primăria din
Victor Morev (n. 13 mai 1944, regiunea Kalinin, Rusia) - politician din Republica
Bălți declară,
Moldova. însă că „aalpermis
Absolvent unor universități
Institutului Politehnic dindin
stateKalinin
străine, (astăzi
inclusiv,or.
Rusia,
Tver),să-șiFederația
deschidă
filiale pe teritoriul municipiului, pentru asigurarea necesităților absolvenților
Rusă, repartizat în anul 1971 la Uzina Lenin din Bălți. Din anul 1975 a activat școlilor ruse”52în.
diferite structuri ale PCUS. Președinte al Comitetului Executiv Bălți (1987-1990). Îna
Mai mult decât atât, în anul 1998 a fost inițiat „pe căi diplomatice” proiectul rusesc de creare
Universității Ruse-Moldovenești (slave) la Chișinău. Deși în Republica Moldova funcționau 28
de universități, inclusiv Universitatea slavonă (înființată în 1997), iar dintre cei 65,6 mii 561de
studenți – 29% își făceau studiile în limba rusă, proiectul prevedea crearea a încă unei
47
Victor Morev (n. 13 mai 1944, regiunea Kalinin, Rusia) - politician din Republica Moldova. Absolvent al
Bălți, că în orașul Bălți „funcționează nelegal câteva filiale ale
unor universități din alte state (facultatea din Bălți a Universită-
ții de Management şi Comerţ din Moscova48, filiala Universității
politehnice Nord-Vest din Sankt Petersburg49, filiala Universității
Baltice de Ecologie, Politologie și Drept50) și îi cere primarului
să întreprindă măsurile de rigoare „pentru încetarea funcționării
[...] instituțiilor de învățământ a altor state”51. Sfidând ostentativ
legislația Republicii Moldova, primăria din Bălți declară, însă
că „a permis unor universități din state străine, inclusiv, Rusia,
să-și deschidă filiale pe teritoriul municipiului, pentru asigurarea
necesităților absolvenților școlilor ruse”52. Mai mult decât atât,
în anul 1998 a fost inițiat „pe căi diplomatice” proiectul rusesc
de creare a Universității Ruse-Moldovenești (slave) la Chișinău.
Deși în Republica Moldova funcționau 28 de universități, inclusiv
Universitatea slavonă (înființată în 1997), iar dintre cei 65,6 mii de
studenți – 29% își făceau studiile în limba rusă, proiectul prevedea
crearea a încă unei universități de stat cu predare în limba rusă în
capitală, Republica Moldova trebuind să asigure întreaga logistică
și să finanțeze din bugetul de stat funcționarea instituției, activi-
tatea didactică a cărei urma să se realizeze conform standardelor
învățământului superior din Federația Rusă și exclusiv în limba
rusă53. Este interesant faptul că ministerele economiei, al finanțelor
și al învățământului au respins proiectul, dar argumentele lor se în-
temeiază diplomatic pe motivul suficienței programelor cu predare
anul 1992 a creat Partidul Socialist din Moldova, reunind mai mulți foști membri ai
PCUS a cărui activitate a fost interzisă în august 1991. Primar al municipiului Bălți
(1995-2001). În prezent este anunțat în căutare internațională, fiind suspectat de
prejudicierea bugetului public național.
48
Universitatea de Management şi Comerţ din Moscova - instituție de învățământ
superior privat din Federația Rusă fondată în anul 1996.
49
Universitatea Politehnică (Institutul Politehnic) de Nord-Vest din Sankt-Petersburg
- instituție de învățământ public din Federația Rusă cu misiunea de a organiza formarea
profesională în domeniul ethnic prin învățământul seral și cu frecvență redusă În 2011,
a fost desființată prin fuziune cu Universitatea minieră din St. Petersburg.
50
Institutul Baltic de Ecologie, Politică și Drept - instituție de învățământ superior
privat din Federația Rusă cu sediul la Sankt-Petersburg. Fondat în 1993 de Evgheni
Davidovici Reife (1933-2020)- doctor în științe tehnice, profesor, inginer și constructor
în domeniul proiectării și dezvoltării sistemelor automatizate de control a traficului
aerian.
51
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 1262, f. 1.
52
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 1262, f. 4.
53
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, ff. 39-42.
562
în limba rusă în instituțiile de învățământ superior din Republica
Moldova și pe incapacitatea bugetului de a suporta cheltuielile afe-
rente deschiderii unei noi instituții în condițiile crizei economice.
Doar în avizul Ministerului Culturii, Ghenadie Ciobanu dezavuea-
ză adevărata intenție a inițiativei, ministrul specificând că proiectul
acordului „pare gratuit și amintește limbajul de lemn de altădată,
folosit, de regulă, pentru a acoperi esența cu aparențele”54.
Ministrul culturii avea dreptate în momentul în care statis-
ticile oficiale indicau faptul că 48,8 mii (67,1%) de studenți din
Republica Moldova își urmau studiile în limba română în anul de
învățământ 1998-1999 și mai bine de 30,5% (22,2 mii) de studenți
– în limba rusă55, aceleași statistici arătând (conform recensămân-
tului din 1989) asupra unei structuri etnice a Republicii Moldova
cu 64,5% „populație moldovenească”, 13,8% - ucraineni, 13,0%
ruși, 3,5% găgăuzi și 2% de bulgari56. Astfel, cele 13% de popu-
lație rusă, dezmint atât argumentele primarului de Bălți, cât și a
inițiatorilor proiectului Universității Ruse-Moldovenești (slave)
la Chișinău precum că instituțiile de învățământ superior din
Republica Moldova nu pot asigura dreptul la educație a acestei
minorități etnice. Mai mult decât atât, statisticile nu indică niciun
student care ar urma studii superioare în limbile bulgară, găgăuză
sau ucraineană – minoritățile recunoscute în Republica Moldova,
fapt care ne determină să afirmăm că politica de rusificare a acestor
minorități, dar și a populației majoritare, a intrat într-o nouă etapă.
Contrar Legii Învățământului, instituții private de învățământ
superior au fost create în cadrul instituțiilor publice. De exemplu în
cadrul Universității de Stat din Moldova activau 5 instituții priva-
te: Institutul de Studii Politice și Relații Internaționale, Academia
de Drept, Institutul de Științe Reale, Institutul Internațional de ma-
nagement; Institutul de Cercetări Științifice, Instruire și Producție
în domeniul Managementului, iar în cadrul Academiei de Studii
economice – Universitatea Economică și Financiară57.
Pe de altă parte, Ministerul Economiei și Reformelor al Repu-
blicii Moldova, semnala în iulie 1998 că instituțiile de învățământ
54
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, ff. 48-49.
55
Anuarul statistic al Republicii Moldova. 1999. Chișinău: Statistica, 2001, p. 85.
56
Anuarul statistic al Republicii Moldova. 1999. Chișinău: Statistica, 2001, p. 50.
57
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, f. 103.
563
superior privat, numărul cărora ajunsese la 20 din totalul de 38 care
funcționau în anul 199858 și în care urmau studii în anul 1997-1998
circa 16% din totalul de 72,7 mii de studenți59, încalcă „flagrant ac-
tele legislative și normative în vigoare” prin faptul că „nu dispun de
o bază materială necesară” pentru organizarea studiilor superioare,
desfășoară activități de formare profesională la specialități interzise
instituțiilor private de către Guvern, nu dețin licențe pentru unele
specialități la care înmatriculează studenți, nu coordonează cota de
înmatriculare cu instituțiile statului, discreditând astfel „scopul prin-
cipal al sistemului de pregătire a cadrelor în condițiile relațiilor eco-
nomice de piață și aducând prejudicii social-economice statului”60.
Ministrul economiei și reformelor avea dreptate în cele din urmă, or
43% din toți studenții care urmau studii superioare în anul academic
1998/1999 erau înmatriculați la economie (21%) și drept (22%),
alte domenii de formare profesională fiind mult mai puțin solicitate
(medicină – 5%, pedagogice -16%, agricultură – 3% etc.)61.
Dacă aproape cinci ani de la proclamarea independenței
sistemul de învățământ din Republica Moldova a funcționat fără
un sistem normativ-legislativ coerent, iar hotărârile, dispozițiile
care au guvernat învățământul se adoptau ad-hoc și reglementau
cele mai stringente segmente în activitatea instituțiilor de învăță-
mânt și ale raporturilor lor cu cetățenii și cu statul, transformările
politice, sociale și economice ale tânărului stat și starea de criză
continuă a domeniului educației impuneau ieșirea celui din urmă
din starea de orbecăială și identificarea unei viziuni asupra siste-
mului educațional. „Căutările” legislative ale guvernării agrariene
au debutat prin anularea Concepției învățământului superior din
Republica Moldova, aprobată în anul 1992 și aprobarea unei
Concepții de dezvoltare a învățământului în Republica Moldova
(27 iulie 1994), care își propunea să așeze întreg învățământul „pe
principiile dezvoltării și autodezvoltării, pe cel al democratizării,
al umanizării și umanitarizări”, precum și să afirme principiul
unității și diversității” 62. Noua Concepție a renunțat la învățămân-
58
Anuarul statistic al Republicii Moldova, 1999. Chișinău: Statistica, 2001, p. 79.
59
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, f. 102.
60
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2017, ff. 103-104.
61
ANRM, F. 2848, inv. 38, d. 2821, ff. 4-4vs.
62
Hotărâre nr. 556 din 27.07.1994 a Guvernului Republicii Moldova cu privire la
aprobarea proiectului Concepția dezvoltării învățământului din Republica Moldova.
564
tul superior organizat pe cicluri și prevedea admiterea în școlile
superioare doar în baza diplomei de bacalaureat, dar păstra cole-
giile ca parte a învățământului superior. Ulterior, după adoptarea
Constituției Republicii Moldova (29 iulie 1994) a fost elaborat
proiectul Legii Învățământului, care a fost aprobat la 21 iulie 1995.
Cadrul legal-normativ elaborat în această perioadă a acoperit vidul
legislativ în domeniul învățământului superior, dar carențele legi-
lor agrariene care au trebuit să funcționeze în condițiile unei crize
economice perpetue63, a subfinanțării64 și a „bătăliilor” sociale și
politice, au produs o inflație nejustificată a învățământului superior
în Republica Moldova, iar masificarea, asociată cu un deficit cras
de personal științifico-didactic calificat și a unei logistici adecvate,
cu finanțarea mai mult decât insuficientă a învățământului supe-
rior, au sacrificat calitatea formării profesionale și au determinat
discreditarea învățământului superior.
După o scurtă perioadă de „destindere” în perioada gu-
vernării Alianței pentru Democrație și Reformă (1998-1999),
când învățământul din Republica Moldova a avut prima ocazie
de afirmare pe plan extern, iar România a constituit puntea de
legătură cu vestul, susținând efortul de aderare la Procesul Bo-
logna, alegerile anticipate din 2001 a adus la guvernare PCRM.
Guvernarea comunistă, impunându-și controlul asupra întregului
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=87065&lang=ro ( accesat la 11
august 2021).
63
De exemplu miniștri învățământului din această perioadă emiteau cu regularitate
ordine/dispoziții care prevedeau un șir de „măsuri anticriză”: de la economisirea
resurselor energetice, termice, a apei și a gazului, stabilirea unor taxe mai mari pentru
cămine și până la „optimizarea” cotei de admitere la unele specialități din contul
bugetului de stat, reducerea numărului de personal sau „optimizarea” duratei de studii
în învățământul universitar. Miniștri reglementau până și pregătirea instituțiilor de
învățământ superior pentru funcționare în perioada de toamnă-iarnă și menționând
că „instituțiile de învățământ se confruntă cu dificultăți serioase, ce țin de lipsa
mijloacelor financiare necesare pentru a pregăti blocurile de studii, căminele, rețelele
electrice, termice și apeduct ce ar corespunde normelor sanitaro-epidemiologice”,
dispuneau rectorilor să limiteze la maximum consumul de resurse energetice și apă,
să repartizeze timpul de lucru folosind la maximum lumina zilei, să excludă complet
utilizarea energiei electrice în scopul încălzirii încăperilor etc. (ANRM, F. 2991, inv.
14, d. 1084, ff. 10-11, 203-206; d. 1131, ff. 29-30).
64
Procentul cheltuielilor din PIB pentru învățământ a fost într-o derive permanent în
perioada 1994-2004. Astfel, în anul 1994 acesta a constituit 8,7%, în 1997 - 10,5%, iar
în 2000 și 2003 finanțarea învățământului a constituit doar 5,3% din PIB-ul Republicii
Moldova. Din suma totală a alocațiilor publice, învățământul universitar a beneficiat
de circa 6,4%. (Știința juridică în contextul promovării valorilor statului de drept, op.
cit., p. 293).
565
sistem public al Republicii Moldova, a inițiat în februarie 2001
o politică antinațională, antiromânească și moldovenistă, inclusiv
refuzând să semneze contracte de cooperare culturală cu România
şi ignorând bursele oferite de autoritățile de la București, apoi a
susținut publicarea unui Dicționar moldovenesc-românesc (2003),
i-a transformat pe românii din Republica Moldova într-o minori-
tate etnică prin recensământul din 2004, a promovat bilingvismul
cras, iar la 13 februarie 2002, guvernul Tarlev suprimă disciplina
istoria Românilor din programele de învățământ și inițiază, cu sus-
ținerea Consiliului Europei, un proiect de înlocuire a celor două
discipline istorice (istoria Românilor și istoria Universală) cu o is-
torie integrată. Decizia Guvernului de a promova moldovenismul
multicultural prin introducerea studierii limbii moldoveneşti şi a
Istoriei Moldovei în locul limbii române şi Istoriei românilor, dar
şi de includere obligatorie a limbii ruse în şcoli a produs un nou val
de proteste stradale în perioada ianuarie-aprilie 2002. După ce și-a
recunoscut publica culpa și a anulat ordinul cu privire la introdu-
cerea limbii ruse ca disciplină obligatorie, ministrul educației Ilie
Vancea65 a fost demis. Abia după intervenția Consiliului Europei,
care a adoptat la 24 aprilie 2002 Rezoluţia 1280 (2002) Cu privire
la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova,
s-a stabilit un moratoriu asupra reformelor privind studierea şi
statutul limbii ruse, precum şi asupra modificărilor programelor de
studiere a istoriei66.
Acuzarea României de amestec în afacerile interne ale Re-
publicii Moldova, fapt ce a determinat o „înghețare” a relațiilor
dintre cele două state67 și intrarea politicii externe a Republicii
65
Ilie Vancea (1949-2021) – pedagog, profesor de istorie. A absolvit Universitatea de
Stat din Moldova (1976). Șef al Direcţiei raionale de învăţământ Leova (1995-1997).
Deputat în Parlament pe listele PCRM şi vicepreşedinte al Comisiei parlamentare
pentru cultură, ştiinţă, învăţământ şi mijloace de informare în masă (1998-2001).
Ministru al educației al Republicii Moldova (22 noiembrie 2000-26 februarie 2002).
Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Belarus
(2002-2005) şi reprezentant permanent al RM pe lângă organizaţiile statutare ale CSI
(2003-2005). Prorector al Institutului de Formare Continuă (din 2012).
66
Rezoluţia 1280 (2002) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei Cu privire
la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, 24 aprilie 2002. În:
Buletinul Biroului de Informare al Consiliului Europei în Moldova, Chişinău, 2002,
nr. 1-2, pp. 36-39.
67
Cabinetul PCRM, condus de Vasile Tarlev anunța obiectivul aderării la Uniunea
Rusia-Belarus și i la Comunitatea Eurasiatică, integrarea economiei Republicii Moldova
cu aceea a Rusiei și a sistemelor energetice rus, ucrainean și moldovenesc. Programul
566
Moldova într-o direcție accentuat pro estică, a indus sistemul edu-
cațional moldovenesc într-o stare de izolare de aproximativ trei
anim cel din urmă pierzând o etapa favorabilă pentru dezvoltare
în baza valorilor europene. În 2001-2004, s-a ratat și ocazia de
includere a Republicii Moldova în programele regionale și comu-
nitare europene, prin care s-ar fi putut conforma mult mai rapid
sistemului educațional european68. Abia în toamna anului 2004 s-a
conștientizat de către puterea politică de la Chișinău faptul, că de-
zideratul integrării în structurile Uniunii Europene s-ar fi realizat
mult mai rapid dacă sistemul educațional ar fi fost interconectat cu
prevederile Procesului Bologna69. Primul mesaj clar de deschidere
spre înscrierea învățământului din Republica Moldova în spațiul
unic european de învățământ superior a fost lansat prin partici-
parea Republicii Moldova în calitate de observator la Procesului
de la Bologna exprimată la Conferința miniștrilor europeni de la
Berlin din septembrie 2003. A urmat o perioadă de aproape doi ani
de preaderare în care au fost realizate transformări ale sistemului
de învățământ superior și ajustările legislative. În conformitate cu
Strategia învățământului superior din Moldova în contextul Pro-
cesului de la Bologna (2004) aderarea sistemului de învățământ
superior al Republicii Moldova la procesul de la Bologna urma
să se realizeze în trei etape. În prima etapă (2004-2005) urma să
se elaboreze baza normativă pentru modernizarea învățământului
superior în contextul procesului de la Bologna, în etapa a doua
(2005-2010) se prevedea organizarea învățământului superior pe
3 cicluri – structurarea învățământului superior în trei cicluri; in-
troducerea unui sistem de calificări comparabile cu cele din spațiul
european; adoptarea unei strategii de evaluare, bazată pe Sistemul
European de Credite Transferabile (ECTS) prin care să se poată
guvernului Tarlev a propus acordarea statutului de limbă oficială pentru limba rusă,
în urma unui referendum. La 26 aprilie 2001, majoritatea PCRM a votat o lege care
prevedea ca toate actele de stare civilă să fie redactate în limbile „moldovenească”
și rusă (Dan Dungaciu, Moldova ante portes, București: TRITONIC, 2005, pp. 47-
55; Ileana Racheru, Politica externă a Republicii Moldova: de la independență la
președinția lui Vladimir Voronin. Bucureşti : Monitorul Oficial R.A., 2020, pp. 34-35).
68
Nicolae Toderaș. Aspectele racordării sistemului de învățământ superior la
standardele statelor membre ale Uniunii Europene: politici educaționale și de tineret,
Chișinău: ADEPT, 2006, pp. 17-18. https://www.bestseller.md/aspectele-racordarii-
sistemului-de-invatamant-superior-la-standardele-ue.html (accesat 15 august 2021)
69
Ibidem,
567
asigura mobilitatea beneficiarilor serviciilor educaționale; stimula-
rea mobilității studenților și a universitarilor în scopuri de formare
profesională, predare, cercetare; dezvoltarea curricumului în baza
unor metodologii şi criterii comparabile cu cele din comunitatea
europeană etc., iar în etapa finală (2010–2015) se proiecta edifica-
rea unui sistem de învățământ superior al societății postindustriale,
capabil de auto-organizare şi autodezvoltare70.
Aderarea Republicii Moldova la Procesul Bologna, prin sem-
narea actului aderării în mai 2005 în cadrul Conferinței miniștrilor
europeni ai educației de la Berghen, Norvegia, marchează începu-
tul celei de-a treia perioadă a istoriei învățământului superior din
Republica Moldova, care se prelungește până în prezent și care
are ca dominantă integrarea învățământului superior din Republica
Moldova în spațiul european al învățământului superior (EHEA).
La rândul ei, cea de a treia perioadă poate fi structurată convenți-
onal în două etape, prima încadrându-se între 2005 și 2014 – anul
adoptării Codului Educației al Republicii Moldova și cea de a
două, de la 2015 - până în prezent.
Odată cu aderarea Republicii Moldova la procesul Bologna
(2005) au fost întreprinse acțiuni de reformare a învăţământului
superior şi de încadrare a acestuia în spaţiul european. În vederea
constituirii unui cadrul legislativ capabil de a asigura o bună și
eficientă funcționare a sistemului educațional din Republica Mol-
dova au fost adoptate o serie de ajustări legislative, dar un Cod al
Educației, care să înlocuiască Legea învățământului (1995) a fost
adopat abia în anul 201471. Drept rezultat, Legea Învățământului,
adoptată în anul 1995, cu modificările ulterioare, a reglementat
aproape un deceniu după aderarea la procesul Bologna funcționa-
rea sistemul educațional, fără ca această lege să creeze o viziune
clară asupra misiunii, obiectivelor și a modului de funcționare a
sistemului educațional, în pofida faptului că educația a fost de-
70
Strategia învăţământului superior din Republica Moldova în contextul procesului
Bologna. In: Ştiinţa juridică în contextul promovării valorilor statului de drept, op cit.,
pp. 292-307.
71
Proiectul Codului educației, propus în 2005 după discuțiile publice nu a fost
examinat de către Guvern; proiectul propus în anul 2008 după aprobarea în Parlament
nu a fost promulgat de către președintele Republicii Moldova, ulterior fiind retras;
proiectul propus în 2010 a fost discutat de către Guvern și întors pentru a fi perfecționat,
fără ca să ajungă până în prezent pentru discuții în Parlament.
568
clarată prioritatea națională numărul unu a Republicii Moldova în
proiectul Concepţiei modernizării sistemului de învăţământ din
Republica Moldova, adoptat de Guvern în august 200672.
Republica Moldova a implementat Procesul Bologna într-o
perioadă relativ scurtă prin aplicare principiului moștenit de sus
în jos, fapt care vine în contradicție cu logica Procesului Bologna
(guvernele reprezintă voinţa instituţiilor prestatoare de servicii
educaţionale şi nu voinţa politică a structurilor guvernamentale) și
a determinat multiplele eșecuri postaderare. Analizele efectuate de
experți în domeniu, arătau că la mai bine de cinci ani de la aderarea
la Procesul Bologna, anumite realități din Republica Moldova nu
au permis o adaptare adecvată la modelele europene, au determinat
caracterul „imitativ al reformelor şi integrarea conţinuturilor vechi
în noua structură în două cicluri (sau trei cicluri)”73 și adoptarea
parțială și de multe ori necorespunzătoare a noului model. De ase-
menea, experții au atenționat și asupra lipsei unui suport financiar
adecvat necesităților universităților, asupra conservării sistemului
arbitrar de finanțare a învățământului superior, asupra protejării lui
excesive de către structurile statului și asupra perpetuării imixtiu-
nii factorul politic. În același timp, experții au menționat caracterul
deficitar al autonomiei universitare și în gestionarea finanţelor, cât
şi la capitolul organizarea sistemului universitar în trei trepte, in-
stituțiile de învățământ superior rămânând dependente de factorul
politic, de „monopolul” Academiei de Ştiinţe asupra nivelului III
de studii și asupra cercetării, inclusiv finanțarea acesteia. Mai mult
decât atât, a lipsit o legătură dintre universități și piața muncii, cea
din urmă fiind incapabilă să formuleze priorități clare de pregătire
a specialiștilor, universitățile rămânând să formeze specialiști la
domeniile tradiționale sau cele solicitate, sau să-și identifice sin-
gure domeniile pe care să le dezvolte. Pentru perioada 2005-2014,
experții au insistat asupra persistenței unor tendinţele centraliza-
toare ale statului, care la rândul lor au diminuat importanța refor-
72
În perioada 2006-august 2007, proiectul Concepției a rămas blocat în Parlament,
Președintele Voronin declarând că va propune un nou proiect de lege prin care să
reglementeze întreg sistemul educațional.. Pentru detalii: Nicolae Toderaş. Politica
educațională la doi ani de implementare a PAUERM: un nou impuls pentru perioada
2008-2011, Chișinău: “Bons Offices” S.R.L., 2007, p. 21.
73
Sistemul de învățământ superior din Republica Moldova în contextul Procesului
Bologna: 2005-2011. Chișinău, 2012, p. 82.
569
melor şi au consolidat controlul excesiv, exprimat preponderent
prin noţiunile „control de stat al calităţii” şi „comandă de stat”74.
Tabel 2. Instituții de învățământ superior din Republica Moldova. 2005-2020
An de Instituții de
învățământ învățământ Studenți (mii)
superior (nr.) Absol-
în instituțiile în cu finanțare de la venți
publice instituțiil bugetul de stat
publice
private
total
total
nr. % e private
nr. %
2005/2006 35 18 17 104 426 82 720 79,2% 21 706 24 580 23,5% 16 984
2010-2011 33 19 14 88 791 69 769 78,6% 19 022 30 907 34,8% 27 788
2015-2016 31 19 12 66 938 52 207 78% 14 731 26 669 39,8% 21 886
2020-2021 24 16 8 49 549 40 065 80,9% 9 484 21 735 3,9% 14 650
Surse: Banca de date statistice Moldova. https://statbank.statistica.md/ (accesat 12.VIII.2021).
Cea mai mare parte a tendințelor de dezvoltare a învăță-

mântului
experți pentrusuperior,
etapa de pânăidentificate de educației,
la adoptarea Codului experțiaupentrupersistat șietapa dedeși
după 2014, până Codulla
a operat schimbări care au trebuit să apropie și mai mult învățământul superior de realitățile
adoptarea Codului educației, au persistat și după 2014, deși Codul
europene ale Procesului Bologna, inclusiv crearea Consiliilor de Dezvoltare Strategică şi
a Instituţională
operat schimbări care auautonomiei
cu scopul consolidării trebuituniversitare,
să apropie și mai
instituirea mult
Agenției învăță-
Naționale de
mântul
Asiguraresuperior
a Calității îndeÎnvățământul
realitățileProfesional,
europene ale Procesului
implementarea structurii Bologna,
cu trei cicluriin-a
învățământului superior și altele.
clusiv Pânăcrearea Consiliilor de Dezvoltare Strategică şi Instituţională
în prezent, Republica Moldova a îndeplinit, în mare parte, standardele formale de la
cuBologna,
scopul dar consolidării
realizarea lor formalăautonomiei universitare,
este insuficientă pentru funcționarea instituirea Agenți-
eficientă a învățământ
eisuperior
Naționale
național.de Asigurare
Rămâne un complexa de Calității
probleme, în careÎnvățământul Profesional,
nu au putut fi soluționate nici după
aderare, precum subfinanțare învățământului superior, necorespunderea sistemului de învățământ
implementarea structurii cu trei cicluri a învățământului superior
cerințelor pieței muncii, logistica inadecvată, supraîncărcarea personalului științifico-didactic cu
șiorealtele.
de contact direct și potențialul scăzut de cercetare al instituțiilor de învățământului superior,
Până
cooperarea în prezent,
inoperantă Republica
între universități și mediu deMoldova
afecri. a îndeplinit, în mare
Cât privește aspectele cantitative ale evoluției învățământului superior din Republica
parte, standardele formale de la Bologna, dar realizarea lor formală
Moldova de la aderarea la Procesul Bologna, s-a înregistrat o reducere parțială a numărului de
este insuficientă
universități, în mare partepentru funcționarea
a celor private eficientă
(Tabel 2). Procesul a învățământ
de reducere a numărului desuperi-
instituții
or național. Rămâne un complex de probleme, care nu au pututșifi
de învățământ superior s-a realizat preponderent prin intervenția autorităților guvernamentale
nu a constituit un proces firesc. Reducerea numărului de universități, afost precedată de
soluționate nici după aderare, precum subfinanțare învățământului
diminuarea substanțială a numărul de studenți, atât în instituțiile publice, cât și în cele private.
superior,
Astfel, dacă numărul universităților s-a sistemului
necorespunderea micșorat cu 32,5%, de înînvățământ
mai puțin de 15 cerințelor
ani numărul
pieței muncii, logistica inadecvată, supraîncărcarea
studenților s-a redus cu peste 52,5%, Micșorarea numărului de studenți personalului
este determinată atât de
reducerea numărului populației, inclusiv prin emigrarea masivă, mai ales a tinerilor, cât și din
științifico-didactic cu ore de contact direct și potențialul scăzut de
cauza opțiunii pentru studii superioare în instituții de învățământ din afara Republicii Moldova a
cercetare
absolvenților al instituțiilor
de licee, de învățământului
care invocă motivul superior,
calității precare a studiilor superioare cooperarea
acasă. De fapt,
inoperantă
considerăm că între
motivul universități
la care se referă nu șieste
mediu de afecri.
întotdeauna și cel real, plecarea unei mari părți a
Cât privește aspectele cantitative ale evoluției învățământului
18
superior din Republica Moldova de la aderarea la Procesul Bolog-
na, s-a înregistrat o reducere parțială a numărului de universități, în
mare parte a celor private (Tabel 2). Procesul de reducere a numă-
Pentru detalii: Sistemul de învățământ superior din Republica Moldova în contextul
74
Procesului Bologna: 2005-2011. Chișinău, 2012.
570
rului de instituții de învățământ superior s-a realizat preponderent
prin intervenția autorităților guvernamentale și nu a constituit un
proces firesc. Reducerea numărului de universități, afost precedată
de diminuarea substanțială a numărul de studenți, atât în instituțiile
publice, cât și în cele private. Astfel, dacă numărul universităților
s-a micșorat cu 32,5%, în mai puțin de 15 ani numărul studenților
s-a redus cu peste 52,5%, Micșorarea numărului de studenți este
determinată atât de reducerea numărului populației, inclusiv prin
emigrarea masivă, mai ales a tinerilor, cât și din cauza opțiunii
pentru studii superioare în instituții de învățământ din afara Re-
publicii Moldova a absolvenților de licee, care invocă motivul
calității precare a studiilor superioare acasă. De fapt, considerăm
că motivul la care se referă nu este întotdeauna și cel real, plecarea
unei mari părți a absolvenților de licee din Republica Moldova ține
mai degrabă de o mentalitate moștenită și de „modă”. Tot așa cum
în anii ‚90 și până pe la mijlocul primului deceniu al secolului XXI,
cei mai mulți candidați la studii se înscriau la facultățile de drep și
economie ale universităților autohtone, după asocierea Republicii
Moldova cu Uniunea Europeană (2014) și liberalizarea regimului
circulației în statele Uniunii, absolvenții decid să se înmatriculaze
în universități din afara republicii, de multe ori înmatriculându-se
la facultatea care i-a acceptat și nu la una la care au visat.
Concluzii
În concluzie trebuie să menționăm că cele trei decenii ale
istoriei învățământului superior moldovenesc postsovietic poate fi
împărțit cronologic în trei perioade, acestea deosebindu-se între
ele prin durată, dominantele schimbării și rezultate.
Prima perioadă are o durată scurtă, începând la sfârșitul ani-
lor ‚80 și continuând până în anul 1994. Specificul acestei perioade
a fost imprimat de procesul de restructurare și democratizare din
Uniunea Sovietică, dar mai ales de mișcarea națională a români-
lor basarabeni și s-a exprimat prin deideologizare, depolitizare și
demilitarizarea învățământului superior moldovenesc, apoi prin
desovietizare lui și revenirea la valorile și tradițiile naționale ro-
mânești. În această perioadă, învățământul superior moldovenesc
a evoluat înfruntând criza economică și socială, reducerea finan-
țării bugetare și grevele studenților, criza politică din raioanele
de sud ale Republicii Moldova, Războiul de pe Nistru și alte in-
571
temperii inerente perioadei de tranziție la economia de piață și de
consolidare a independenței Republicii Moldova, înregistrând și
unele progrese, inclusiv trecerea la predarea în limba română și
profesionalizarea conținuturilor, deschiderea unor noi instituții de
învățământ publice și private, creșterea numărului de studenți în
instituțiile de învățământ superior, extinderea numărului de speci-
alități, a posibilităților de accedere a tinerilor în școala superioară
și deschiderea spre cultura și valorile europene, etc.
A doua perioadă a istoriei învățământului superior al Republi-
cii Moldova, cu durată de aproape 10 ani (1994-2005), s-a produs
sub guvernări de pe stânga eșichierului politic moldovenesc, iar
vectorii dezvoltării sistemului educațional au fost stabiliți de forțe
conservatoare și pro-estice și intrau în contradicție cu prevederile
și rigorile învățământului național. Și în această perioadă școala
superioară s-a confruntat cu efectele tranziției la economia de piață,
care au produs o finanțare slabă și insuficientă a universităților,
plecarea personalului științifico-didactic calificat din sistem și o
emigraţia intelectuală, reducerea numărului de specialități tehnice
și a supraabundența de universități/specialități umanitare și altele.
Totodată, în această perioadă a fost elaborat cadrul legislativ şi nor-
mativ pentru domeniul educaţional, au fost înființate universități
noi și a crescut considerabil numărul de persoane care urmau studii
superioare, iar oscilațiile politice ale guvernărilor moldovenești nu
a fost un impediment pentru dezvoltarea relațiilor cu instituții de
învățământ occidentale și pregătirea condițiilor pentru aderarea
învățământului superior moldovenesc la spațiul european.
Cea de a treia perioadă în istoria învățământului superior
moldovenesc a fost inițiată de aderarea Republicii Moldova la
sistemul de la Bologna în anul 2005 și are continuitate până as-
tăzi. Aderarea a fost asociată cu formarea unui spațiu european
al învățământului superior, unul nou, diferit de cel sovietic. Deși
Republica Moldova a îndeplinit standardele formale de la Bolo-
gna, învățământul superior național continuă să funcționeze mai
degrabă ineficient din cauza subfinanțării, a lipsei mecanismelor
(sau nefuncționalitatea lor) de cooperare între universități și me-
diul de afaceri, a necorespunderii formării profesionale cu cerințe-
le pieței muncii, din cauza unei logistici insuficiente și inadecvate,
a suprasolicitării personalului științifico-didactic în procesul de
572
realizare a normei didactice exagerate și potențialul lor scăzut scă-
zut de cercetare etc. Într-un mod neașteptat, fenomenul pandemiei
de covid-19 a pus învățământul superior din întreaga lume, dar
și cel din Republica Moldova, în fața unor provocări, iar reacția
universităților și universitarilor s-a dovedit complet imprevizibilă
uneori. Este paradoxal faptul că instituția socială a educației – una
dintre cele mai conservatoare subsisteme ale societăţii, dar şi sim-
bolurile ei tradiţionale care au o istorie îndelungată, au fost forțate
să se adapteze operativ și cu repeziciune la un tumul de schimbări.
Universitățile au trecut la regimul on-line de studii și de evaluare.
În câteva reprize scurte, când valul epidemic s-a retras și Comisia
națională extraordinară de sănătate publică a destins interdicțiile,
grupe mici de studenți, obligați să respecte distanțarea socială și
alte măsuri de protecție, au revenit în aulele universitare, alter-
nând învățământul on-line cu studiile față-în-față. Situația a fost
(și mai rămâne) destul de contradictorie pentru toți actanții școlii
superioare. De multe ori tradiția, alteori renegarea, intrasingența
comunității academice, lipsa de pregătire a cadrelor didactice și
chiar indisponibilitatea infrastructurii informaționale universitare
au împiedicat buna desfășurare a procesului didactic. Dar caran-
tina nu a lăsat de ales, or era imposibilă întreruperea procesului
educațional pentru o perioada îndelungată. Această situație critică
a demonstrat că trecerea la învățarea on-line este posibilă, flexibi-
lă, dinamică și adaptabilă la nevoile studenților.
După mai bine de doi ani de învățământ superior realizat mai
mult online, decât cu prezență fizică, a devenit evident că formatul
on-line este mai ieftin și poate optimiza semnificativ costurile în-
vățământului superior. De asemenea, virtualizarea învăţământului
superior poate permite reducerea numărul de personal didactic și
a aulelor universitare. Deși peste un timp vom constata poate că
învățământului superior în format on-line are multe neajunsuri
latente, credem că structurile educaționale on-line vor continua
expansiunea cu o dinamică mult mai mare după pandemie, dez-
voltându-se în funcție de nevoile societății informaționale, de
așteptările studenților și de încrederea managerilor universitari în
lipsa consecințelor negative importante și prezența unor beneficii
evidente, fapt care va înlocui dominantele anterioare. Se prea poate
că tocmai începutul deceniului al doilea al secolului XXI să pună
573
capăt celei de-a treia perioadă în istoria învățământului superior
moldovenesc și începutul altei perioade.
***********
Abstract: In an attempt to break away from the Soviet edu-
cational and vocational training system, higher education in the
Republic of Moldova went through three periods, which differed
in duration, dominants of the change, and outcomes. The of the
characteristics of the first period (the late 1980s-1994) were im-
printed by Gorbachev’s perestroika and the national movement
of Bessarabian Romanians, the latter defining the dominants of
change - de-ideologization, depoliticization, and demilitarization
of Moldovan higher education and returning to Romanian national
values and traditions. The second period of the evolution of higher
education in the Republic of Moldova (1994-2005) took place
under left-wing governments, and the vectors of development,
established by conservative and pro-Eastern forces, contradicted
the provisions and rigors of national education. It is also a time of
shaping the legislative and normative framework for education and
the uncontrolled massification of higher education. The specificity
of the third period (2005-present) - initiated by the accession of the
Republic of Moldova to the Bologna Process in 2005, is defined
by the concentrated and concerted actions of all Moldovan higher
education actors to associate with the European higher education
area. The virtualization of higher education, associated with the
phenomenon of the covid-19, will replace the previously dominant
ones and it is quite possible that the very beginning of the second
decade of the 21st century will end the third period in the history of
Moldovan higher education and the beginning of another period.
Keywords: Moldovan SSR, Republic of Moldova, higher
education, university, de-Sovietization, de-ideologization, depo-
liticization, national education, the concept of studying history,
student strike, Bologna Process, periodization.
574
Istoria apariției primelor mărci poștale
ale Moldovei suverane
Constantin Gh. CIOBANU,
doctor în istorie, președinte al Asociației Filateliștilor,
Maximafiliștilor și Cartofiliștilor din Republica Moldova
Absolvent al Universității de Stat din

Moldova (1972), al Institutului de Perfecționare
a Jurnaliștilor din Moscova (1987). Activitate în
jurnalistică – 1965-2002, între anii 1967-2002 – la
Compania „Teleradio-Moldova.
Doctor în istorie (1988). Expert în domeniul
bunuri istorico-documentare – cartofilie, filatelie.
Actualmente – cercetător științific, șef Redacție
Științifică la Muzeul Național de Etnografie și
Istorie Naturală a Moldovei
Principalele preocupări științifice: teoria
și istoria procesului colecționistic din Basarabia,
mecanismul constituirii colecțiilor de bunuri istori-
co-culturale, fenomenele ce au provocat apariția editorilor cartofili și producă-
torilor de medalii în spațiul basarabean.
Autor/coautor a 28 monografii și studii de istorie, inclusiv a 13 volume
despre teoria și istoria filateliei și cartofiliei basarabene, printre care 7 volume
de istorie poștală a Moldovei și Transnistriei (Retrospectivă poștal-filateli-
că. Vol. 1. Basarabia. Perioada prefilatelică. 2005; Vol. 2. Istoria poște-
lor 1858-1917. Chișinău, 2008; Vol. 3. Poșta română în Basarabia. 2009;
Vol. 4. Poșta sovietică în R.S.S. Moldovenească. Iulie 1940 – august 1941,
iunie 1944 - 1991. 2012; Vol. 5. Poșta Republicii Moldova. 2015; Vol. 6.
Poșta în Transnistria. 2016; Vol. 7. Istoria mișcării filatelice din Moldova.
2020), 7 volume a istoriei cartofiliei basarabene (Mihai Eminescu în filatelia
și cartofilia universală. 2010; Alexander-Wilhelm Wolkenberg – primul
editor cartofil din Basarabia. Alexander-Wilhelm Wolkenberg – erster
Postkartenausgeber in Bessarabien. 2014; Muzeul Național de Etnografie
și Istorie Naturală în cartofilie și filatelie. 2014; Istoricul cartofiliei basa-
rabene. Volumul I. Perioada 1896-1917, 2018; Porni Luceafărul... Album
cartofil. 2018; Retro Bălți. 2020; Istoricul cartofiliei basarabene. Volumul
II. Perioada interbelică 1918-1944. 2020).
575
*******
Emisiunea Prima aniversare de la proclamarea suveranită-
ții Republicii Moldova
La 23 iunie 1991, la prima aniversare de la proclamarea
suveranității Republicii Moldova, la Oficiul Poștal Central din
Chișinău era sărbătoare. În conformitate cu ordinul ministrului
Informațiilor, Informației și Telecomunicațiilor Timofei Andros,
se lansa în circuitul poștal prima serie de timbre, editate în numele
Moldovei Suverane, eveniment consemnat de presa locală, dar în
mod operativ și de mai multe reviste de specialitate din străinătate1.
Era un eveniment de afirmare a autonomiei administrației poștale
naționale, dar și un act de curaj civic, manifestat de conducerea de
atunci a ministerului de resort.
Dacă am vorbi despre motivațiile apariției acestei emisiuni
apoi trebuie să ținem seama că emiterea ei a întruchipat tendința
poporului nostru de a demonstra lumii întregi dorința lui de a fi
liber, stăpân pe soarta sa, dar și pe destinul țării. Acest lucru a fost
sesizat și de către conducerea de atunci a Ministerului Informațiilor,
Informației și Telecomunicațiilor, în mod special de către Timofei
Andros, ministrul Informaticii, Informațiilor și Comunicațiilor, și
Stelian Chiriac, șeful Direcției Poștă, Presă, Transport al aceluiași
minister, care au șpus la cale, iar apoi și-au asumat riscurile, legate
de editarea mărcilor poștale autohtone. Spunem riscuri, deoarece
la acel moment Moldova mai era parte a Uniunii Sovietice.
Emisiunea Prima aniversare de la proclamarea suverani-
tății Republicii Moldova e formată din 3 valori cu nominale de 7
c., 13 c. și 30 c. (Fig. 1-3). Deoarece la acel moment valuta folosită
în Republica Moldova era rubla sovietică nominalul mărcilor este
indicat în copeici, simbolul utilizat fiind c (de la cuvântul transcris
copeici).
1
CIOBANU Constantin, Primele emisiuni în limba română // Curier Filatelic.
1991, iulie, nr. 16, p. 15-16; PAŞCANU Mihail, Poşta Moldova // Filatelia. 1991. Nr.
12, p. 1; RUDZINSKI Cezary, Pierwsze znaczki suwerennej Moldawii // Filatelista.
Nr. 1 (831). Styczen 1992 r., p. 3-5.
576
Fig. 1-3
Nominalul acestor mărci poate trezi nedumerire pentru cei

neavizați, dar el corespunde tarifelor poștale, utilizate la acel mo-
ment de către administrația poștală din întreaga Uniune Sovietică,
în componența căreia se afla și Republica Moldova. Se știe că, în
acea perioadă, economia URSS începea a da semne de instabilitate,
iar ulterior a devenit neviabilă, practic fiind pusă pe butuci. Anul
1991 este începutul inflației, ulterior acest proces nu a mai putut fi
ținut în frâu. Devalorizarea galopantă a monedei, imposibilitatea
controlului prețurilor (acestea practic se schimbau în fiecare săptă-
mână), au necesitat modificarea politicii economice, astfel că, la 2
aprilie 1991, în U.R.S.S. are loc „eliberarea prețurilor”. În rezultat,
înregistrăm și prima modificare a tarifelor poștale, realizată de la
„centru”, adică de la Moscova, sub incidența cărora a nimerit și
prima emisiune a Republicii Moldova. Seria de mărci, lansată de
Chișinău, spre deosebire de cele apărute la o dată anterioară în
republicile baltice, este policromă.
Condițiile social-politice și poștale din RSSM

în anii 1990-1991
Trezirea conștiinței naționale a popoarelor din U.R.S.S. a
fost o urmare a schimbărilor radicale în toate domeniile vieții so-
cietății sovietice, care au survenit odată cu venirea la putere a lui
M.S. Gorbaciov. Anume trezirea conștiinței naționale a condus la
renașterea limbilor, culturilor, obiceiurilor și tradițiilor naționale
practic în tot spațiul sovietic. În vara anului 1988, în toiul dezghe-
țului gorbaciovist, la Chișinău apare cenaclul „Alexei Mateevici”,
care a jucat un rol însemnat în dezvoltarea mișcării de renaștere
națională. La 25 octombrie 1988 este publicată Adresarea către toți
577
oamenii de bună credință din republică, semnată de majoritatea
membrilor Uniunii Scriitorilor, apel prin care se opta pentru reve-
nirea la izvoarele culturii și identității naționale.
Au urmat mitingurile și demonstrațiile din anii 1989-1990,
organizate de intelectualitatea din Chișinău, manifestații care
întruneau zeci de mii de oameni, participanții venind cu drapele
tricolore naționale românești, pe unele dintre ele fiind și imagini
stilizate ale vechii steme a Țării Moldovei.
De fapt, lupta pentru noile simboluri ale Republicii Moldova
– Tricolor și Stemă – au demarat la sfârșitul anilor ’80 ai secolului
XX – la început, prin polemici controversate la manifestările pu-
blice, apoi, discuțiile au trecut în presă, la radio și tv. Se vedea că
poporul, după un îndemn, răbufnit din interiorul sufletului său, a
decis pentru sine – în pofida interzicerilor și pericolului, ce exista
din partea autorităților statului sovietic – să revină la simbolurile
sale de altă dată. Astfel tricolorul albastru-galben-roșu se trans-
formă într-un simbol, ce întruchipa schimbarea, iar ea presupunea
unitatea miilor de inimi în bătălia pentru renașterea națională, pen-
tru revenirea la alfabetul latin, pentru declararea limbii române ca
limbă oficială a statului, pentru democratizare, deideologizare și
restructurare a relațiilor politice, sociale și economice.
La 20 mai 1989 are loc primul congres – de constituire – a
Frontului Popular din Moldova, organism, care în acei ani a jucat
un rol indiscutabil la redeșteptarea conștiinței naționale. La acel
congres s-a adoptat rezoluția „Cu privire la însemnele naționale”,
care prevedea următoarele: „Culorile naționale ale moldoveni-
lor au fost până la 1940 albastrul, galbenul, roșul, cu excepția
perioadelor când o parte sau alta a teritoriului țării își pierdea
independența și intra în componența altor state. Aceste culori erau
exprimate prin variate atribute ale simbolicii, îndeosebi pe steag
și pe stemă. Amplasarea și succesiunea culorilor erau, în depen-
dență de epocă și regiune, diferite. În ultimul timp corelația lor
s-a stabilizat, în sensul succesiunii, paralel cu hampa (brațul) și
cu începere de la ea: albastru, galben, roșu. Amplasarea culorilor
pe stemă în formă de scut a fost în majoritatea cazurilor analogă.
Atributul principal al stemei era capul de bour, iar cele secundare
– steaua (de regulă cu cinci colțuri), cuprindea între coarne soa-
578
rele (sau roza) de partea dreaptă a capului, și luna (crai-nou) – la
stânga.
Astăzi e necesar ca drapelul național al statului suveran
moldovenesc să fie tricolor, având stema pe fundalul galben.
Lungimea și înălțimea steagului trebuie să corespundă raportului
de 1x1,66. Stema actuală a R.S.S.M. trebuie să fie stema istorică
stilizată a Moldovei2.
La 27 august 1989, în piața centrală a Chișinăului, este con-
vocată Marea Adunare Națională, manifestare publică la care au
participat 800.000 de cetățeni. Ca urmare a satisfacerii voinței
populare, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, declară, la 31
august 1989, limba română ca limbă de stat. La 27 aprilie 1990
Parlamentul Republicii adoptă Drapelul de Stat – Tricolorul, ur-
mând ca ulterior, la 3 noiembrie 1990, să se aprobe și stema de
stat. Prin Legea „Cu privire la stema de stat a Republicii Sovietice
Socialiste Moldova” au fost aprobate imaginile color și alb-negru,
Regulamentul cu privire la stema de stat, și a fost abrogat Regula-
mentul cu privire la stema de stat a R.S.S.M. din 7 mai 19813.
Conform Legii „Cu privire la introducerea unor modificări în
Constituția (Legea fundamentală) a R.S.S. Moldova din 3 noiem-
brie 1990”, articolul 12(3) din noua Constituție stipula: „Stema de
Stat a Republicii Moldova reprezintă un scut tăiat pe orizontală
având în partea superioară cromatică roșie, în cea inferioară –
albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea cu
opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci
petale, iar în stânga – de o semilună conturnată. Toate elementele
reprezentate în scut sunt de aur (galbene). Scutul este plasat pe
pieptul unei acvile naturale purtând în cioc o cruce de aur (acvila
cruciată) și ținând în gheara dreaptă o ramură verde de măslin,
iar în cea stângă – un sceptru de aur”4.
Semnificația Stemei ca simbol este explicată de către autorii
acesteia – Maria Dogaru, doctor în istorie, vicepreședinte al Co-
misiei Naționale de Heraldică și Sigilografie din România, și Ghe-
2
Partidul Popular Creștin-Democrat. Documente și materiale. Vol. 1 (1988-
1994). Chișinău, 2008, p. 74.
3
Legi, hotărâri şi alte acte, adoptate la sesiunea a cincea a Sovietului Suprem al
R.S.S. Moldova de legislatura a douăsprezecea. Chişinău, 1991, Vol. 1, p. 7.
4
TABAC-ANDRIEŞ Silviu, Heraldica teritorială a Basarabiei şi Transnistriei,
Chişinău, 1998, p. 149.
579
orghe Vrabie, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova:
„Stema unui stat este expresia ființei sale naționale. Apreciată ca
forma superioară de exprimare a adevărului si simțămintelor,
compoziția oficială reflectă prin intermediul limbajului plastic
devenirea istorică a poporului pe care îl individualizează, tran-
spune în imagini codificate înlănțuirea evenimentelor din trecut
și prezent, relevând totodată aspirațiile de viitor ale poporului re-
spectiv. În frământata lor istorie moldovenii au utilizat simboluri
pline de semnificații. […]
Noua stemă a Republicii Moldova însumează elemente de
veche tradiție, precum și simboluri menite să dea glas noilor pre-
faceri din epoca pe care o străbate. Ea are următoarea înfățișare:
scut tăiat, având câmpul superior roșu, iar cel inferior – albastru,
fiind acoperit de capul de bour de culoare aurie si având între
coarne o stea cu 8 raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o
roză, iar în stânga – de semiluna conturnată, toate fiind executate
din același metal.
Scutul astfel mobilat este plasat pe pieptul unei acvile în-
fățișată natural și cruciată de aur, care ține în gheara dreaptă o
ramură verde de măslin, în cea stângă – un sceptru de aur.
Pentru a înțelege mesajul compoziției este necesar să desci-
frăm semnificația fiecărui element. Capul de bour este […] vechiul
însemn al Moldovei, care exprimă o „întâlnire de bour”, adică
bogățiile acestor locuri și fertilitatea pământului străbun, evocă
forța și măreția, face aluzie la demnitate. Ilustrând în limbaj spe-
cific științei heraldice un anumit ritual de vânătoare ce se pierde
în negura veacurilor, capul de bour este pus în relație cu societa-
tea românească dinaintea întemeierii statului feudal independent
Moldova, eveniment ce a avut loc în 1359. Aștrii prezenți în stemă
– steaua și semiluna, străvechi însemne dacice, amintesc durata în
timp, veșnicia si fertilitatea.
Steaua cu opt raze dintre coarnele bourului reprezintă toto-
dată o aluzie la divinitate.
Roza preluată din heraldica primilor domnitori ai Tării Mol-
dovei evocă tradițiile de organizare statală.
Cromatica câmpului scutului – roșu și albastru în relație cu
smalțul capului de bour – reconstituie tricolorul național. Aluzia
la drapelul republicii are o dublă semnificație: pe de o parte, se
580
simbolizează trecutul de luptă pentru împlinirea idealurilor aces-
tui neam, iar pe de alta, se relevă introducerea noilor culori drept
cel mai înalt simbol, menit să individualizeze Moldova Suverană.
Acvila cruciată, deși este un element secundar în compune-
rea blazonului oficial, întrucât ea constituie doar suportul scutu-
lui, are un rol deosebit, care semnifică originea latină a poporului
moldovean.
Îngemănând spiritualitatea dacică (se știe faptul că o astfel de
pasăre era considerată drept zeu al cerului, creatorul cosmosului
și al luminii) și cea romană, această figură heraldică ilustrează
înglobarea istoriei noastre în marile arii de civilizație universală.
Recunoscută în special ca cel mai de preț simbol al legiunilor
romane venite în Dacia, acvila care poartă crucea a devenit însemnul
distinctiv al tuturor urmașilor daco-romanilor, fapt ce reiese din
denumirea care i s-a atribuit în plan mondial (acvila valahică).
Crucea ce i s-a plasat în cioc amintește prin limbaj heraldic faptul
că românii s-au creștinat încă din epoci timpurii, deosebindu-se
de popoarele vecine, care s-au creștinat în jurul primului mileniu,
printr-un act de autoritate centrală. Această figură heraldică
evidențiază totodată valorile morale promovate odinioară de
biserica ortodoxă, când a avut un important rol în susținerea luptei
pentru emancipare, apărarea limbii și a tradițiilor, ca și astăzi, când
poporul moldovenesc pășește pe calea adevărului. […]
Ramura verde de măslin vorbește în stemă despre vocația de
pace, constituie o aluzie la relațiile de colaborare și prietenie pe
care moldovenii de dincoace de Prut doresc să le promoveze pe
pământul moștenit de la străbuni. Sugerând sentimentul de respect
reciproc, ramura de măslin face totodată aluzie la perpetua rege-
nerare a naturii și societății, transpune codificat noile prefaceri,
având la bază suveranitate, amintind totodată autoritatea voievo-
dală”5.
La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al Republicii Sovietice
Socialiste Moldova6 adoptă Declarația de Suveranitate a Republi-
cii, iar la 27 august 1991, după lovitura de stat de la Moscova,
5
TABAC-ANDRIEȘ Silviu. – Heraldica teritorială a Basarabiei şi Transnistriei.
Chişinău, 1998, p. 158.
6
Denumirea oficială a statului: până la 5 iunie 1990 – Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească; între 5 iunie 1990 și 23 mai 1991 – Republica Sovietică Socialistă
Moldova; iar din 23 mai 1991 – Republica Moldova.
581
Parlamentul Republicii Moldova – Declarația de Independență a
țării.
Într-o asemenea situație social-politică prima emisiune poș-
tală a tinerei Republici Moldova nu putea să reproducă altceva,
decât Stema și Tricolorul – primele simboluri naționale, pentru
care au militat cetățenii, care se adunau în anii 1988-1990 în Piața
Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Desigur, la mijlocul anului 1991, oficial, nu exista indepen-
dența Republicii. Însă premisa juridică pentru elaborarea propriei
politici poștale a constituit adoptarea la 23 iunie 1990 a Declarației
Suveranității Republicii Sovietice Socialiste Moldova, care preve-
dea supremația legilor R.S.S. Moldova pe întreg teritoriul Repu-
blicii. Acest fapt a dat posibilitate să se adopte legi proprii, dar au
asigurat dreptul de inițiativă, fără a ține cont de puterea centrală.
Însă la momentul emiterii acestei serii de mărci poștale (23 iunie
1991) Moldova mai era parte a Uniunii Sovietice, de aceea apariția
miniaturilor poștale a provocat o fățișă nemulțumire la Moscova.
Tot atunci, la 23 iunie 1991, pentru prima dată în practica
serviciului poștal din Republica Moldova, (la 23 mai 1991 orga-
nul legislativ suprem al R.S.S.M. a schimbat denumirea „R.S.S.
Moldovenească” în „Republica Moldova”), a fost pusă în aplicare
și utilizată o ștampilă originală, aprobată prin ordinul ministrului
Informaticii, Informațiilor și Telecomunicațiilor, ștampilă ce avea
inscripționat, în limba română, înscrisul Prima zi a emisiunii, pre-
cum și denumirea, prescurtată, a țării, declarate suverane, MOL-
DOVA.
Ștampila „Prima zi a emisiunii”, conform lui Marcel Dă-
nescu, este o ștampilă specială, „aplicată în scopuri filatelice pe
mărci poștale, în ziua punerii lor în circulație, pentru a se con-
semna data apariției mărcii poștale sau a seriei respective”7. O
definiție mai amplă a ștampilei poștale Prima zi a emisiunii a ela-
borat-o ing. Mircea Pătrășcoiu, unul dintre cei mai vechi colecțio-
nari-filateliști, autor al singurului catalog specializat al plicurilor și
cartoanelor filatelice „Prima zi a emisiunii” din România, autor a
peste 50 de articole publicate cu acest subiect. În viziunea acestuia,
7
DĂNESCU Marcel, Filatelia de la A la Z., Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1987,
p. 343.
582
”ștampilele poștale Prima zi a emisiunii sunt acele ștampile spe-
ciale curente de loc și dată, aplicate în scopul anulării mărcilor
poștale, montate pe plicuri, cartoane filatelice, ilustrate maxime
etc., chiar în ziua punerii lor în circulație, pentru a consemna data
apariției mărcii poștale sau a seriei respective”8.
Cu ștampila Prima zi a emisiunii, confecționată în două va-
riante, au fost obliterate trimiterile poștale – plicurile și cartoanele
filatelice, cărțile poștale, francate cu mărcile seriei Prima ani-
versare de la proclamarea suveranității Republicii Moldova și
depuse la ghișeele Oficiului poștal 277012 din Chișinău în ziua de
23 iunie 1991 (Fig. 4-6.)
Fig. 4-6
De la înălțimea zilelor de azi s-ar părea că utilizarea unei

asemenea ștampile este un lucru de rutină, nefiind un eveniment
extraordinar. Dar e cazul să accentuăm un moment, ce-l consi-
derăm semnificativ: editorul de atunci – Ministerul Informaticii,
Informațiilor și Telecomunicațiilor – a ținut cont de propunerile
filateliștilor, confecționând ștemplul respectiv, iar prin actul de
punere oficială în circulație s-a aliniat – chiar de la prima emisiune
– la standardele moderne ale activității poștale.
La 23 iunie 1991 mărcile seriei Prima aniversare de la
proclamarea suveranității Republicii Moldova au fost obliterate
cu una din cele două ștampile speciale, ambele fiind la dispoziția
colecționarilor. (Fig. 7).
Fig. 7. Ștampilele Prima zi a emisiunii (tip 1 și tip 2)
8
PĂTRĂŞCOIU Mircea. – Ştampila denumită „Prima zi a emisiunii” are un speci-
fic „poştal” // Filatelia. 2006, nr. 9, septembrie, p. 20.
583
Unele detalii despre aceste mărci poștale
Mărcile seriei au fost imprimate la Combinatul Poligrafic din
Chișinău, pe hârtie cretată fără filigran, tipar ofset. În funcție de
uzanțe și necesități, timbrele au fost imprimate în două variante –
în coli finite de 50 de mărci, acestea având formatul 21,50x28,50
mm – pentru nr. 1 și nr. 2, și 35,00x23,00 mm – pentru nr. 3,
destinate utilizării în masă la francarea trimiterilor poștale și în coli
mici – a câte 16 piese fiecare, acestea având caracter filatelic, adică
fiind emise pentru colecționari și pentru cazuri de protocol.
Marca de 7 c., nominal echivalent cu tariful pentru o scrisoa-
re simplă, introdus de la 2 aprilie 1991 prin ordinul Ministerului
Informaticii, Informațiilor și Comunicațiilor nr. 85 din 18 aprilie
1991 , reproduce Stema de Stat a Republicii Moldova, adoptată la
3 noiembrie 1990, încadrată într-un chenar verde. Formatul măr-
cii: vertical, cu dimensiunile 21,50 x 28,50 mm (Fig. 1). Același
desen, dar în alte culori, îl are și marca de 13 c., destinată francării
corespondenței interne recomandate, conform tarifului existent la
acea dată. Format vertical – 21,50 x 28,50 mm (Fig. 2).
Marca de 30 c. reproduce Tricolorul – drapelul de stat al
Republicii Moldova, aprobat la 27 aprilie 1990. Marca are for-
mat orizontal și dimensiunile 35,00 x 23,00 mm. Mărcile cu acest
nominal erau destinate pentru francarea scrisorii internaționale
simple circulate terestru, cu greutatea de 20 grame. Spre deosebire
de celelalte mărci, la valoarea de 30 copeici, denumirea valutei
este prezentată prin majusculă – C. (Fig. 3).
Tirajul total este de 325480 serii complete, însă mărcile nr. 2
și nr. 3 au avut un tiraj mai mare – câte 350480 bucăți fiecare, aces-
te date fiind indicate în Catalogul mărcilor poștale ale Republicii
Moldova 1991-2001, editat în anul 2001 de către Administrația
de Stat a Poștei și Comunicațiilor și Întreprinderea de Stat „Poșta
Moldovei” Cea mai mare parte a tirajului a fost tipărită în coli mari
a câte 50 (10x5) buc.
Colile mici sunt constituite din 16 timbre și 4 viniete, acestea
fiind situate pe colțuri, fiecare purtând inscripția Primele timbre ale
Moldovei Suverane, inscripție redactată în limbile de mare circu-
lație – engleză, franceză, germană și rusă. (Fig. 8-10).
584
Fig. 8-10
Fig. 11-14. Tipurile de viniete, plasate pe colile mici ale

mărcilor poștale cu valorile de 7 și 13 copeici.
Tirajul acestora a fost următorul: cu mărcile nr. 1 și nr. 2

– câte 18.580, cu marca nr. 3 – 16.580 coli. Astfel, la primele
două valori (mărcile nr. 1 și nr. 2) vinieta din colțul stâng de sus
specifică în limba engleză The first postage stamps of the Sove-
reign Moldova, cea din colțul din dreapta – în limba franceză Le
premiers timbres-poste de la Moldova Souveraine. Vinieta de jos,
stânga, este în limba germană – Die erste postwert zeichen der
Souveran Moldau, iar cea din dreapta – în limba rusă – Первые
марки Суверенной Молдовы. La coala mică cu valoarea 30 C.
ordinea poziționării textelor vinietelor este schimbată: sus sunt
plasate textele în limbile germană și franceză, jos – în limbile rusă
și engleză. La colile mici, manșetele din stânga și dreapta au fost
ornamentate cu trei linii ce simbolizează drapelul de stat al Moldo-
vei – Tricolorul, având și inscripția Moldova Suverană, iar laturile
de sus și de jos conțin milesimele 23 iunie 1990 - 23 iunie 1991,
585
inscripție ce amintește data proclamării suveranității Moldovei (23
iunie 1990) și prima aniversare a acesteia (23 iunie 1991). Colile
mici, ce reproduc mărcile nr. 1 și nr. 2, au format vertical, iar coala
cu marca nr. 3 – format orizontal.
Mărcile seriei Prima aniversare de la proclamarea suverani-
tății Republicii Moldova s-au folosit pentru francarea corespon-
denței atât în spațiul pruto-nistrean (Basarabia), cât și în zona
transnistreană, faptul fiind atestat de piesele circulate în acest
spațiu geografic. Materialele filatelice identificate, provenind din
diferite localități, au confirmat – având intact sistemul de urmărire
a circuitului poștal – utilizarea mărcilor de către factorii poștali
din oficiile locale, fie din sentimentul de mândrie națională, fie din
lipsă de mărci sovietice, ultimul factor fiind, totuși, pus la îndoială.
La inițiativa filateliștilor, administrația poștală a tipărit
și trei plicuri, care au ca ilustrație stema Republicii Moldova și
inscripția 1990 - 23 iunie - 1991, fiecare dintre ele fiind în una
din culorile Tricolorului, formând, de facto, un set din trei plicuri
Prima zi a emisiunii (FDC) – tiraj 1500 seturi (Fig. 4-6). Tot atunci
a fost lansată și prima carte poștală oficială, fără marcă fixă, dar
emisă de administrația poștală, fapt consemnat de inscripția impri-
mată pe aceste cartoane – Ministerul Informaticii, Informațiilor și
Telecomunicațiilor al Republicii Moldova, având aceeași inscrip-
ție – 1990 - 23 iunie - 1991, și unele date suplimentare: Pictor G.
Bronza. № 1. 23.06.1991. Tir. 5300 (Fig. 15).
Fig. 15.
Valorile seriei Prima aniversare de la proclamarea suvera-

nității Republicii Moldova sunt nedantelate și negumate, și, fiind
imprimate în coli de 50 bucăți, erau mai greu de manipulat și de
aplicat pe trimiteri, ceea ce a creat, fără îndoială, anumite proble-
586
me de utilizare în circuitul poștal obișnuit. Trebuie menționat și
faptul că în anul 1991 depozitele unităților poștale raionale și oră-
șenești erau asigurate din plin cu mărci poștale sovietice. E cazul
să menționăm și un alt moment important – miniaturile tipărite la
Chișinău nu puteau fi admise la francarea corespondenței interna-
ționale din cauză că Moldova nu era membru al Uniunii Poștale
Universale9. Deci, cu toată semnificația importanței și mesajul cel
comportau aceste miniaturi poștale, se consideră că ele au avut o
utilizare poștală relativ redusă, rămânând, în majoritatea cazuri-
lor, la dispoziția filateliștilor, precum și a amatorilor de istorie,
ce doreau să consemneze – în acest fel – evenimentul, care avea
loc în circumstanțe politice extrem de încordate – Moldova mai
intra, atât politic, economic, cât și juridic, în componența U.R.S.S.
La moment, administrația poștală de la Moscova era cea care dis-
punea cum și pe unde era organizat traficul corespondenței spre
celelalte republici ale U.R.S.S. și spre străinătate.
Se știe că Ministerul Telecomunicațiilor al U.R.S.S. a primit
cu ostilitate mărcile, tipărite la Chișinău, reacția fiind asemănătoa-
re cu cea manifestată în momentul când țările baltice s-au încume-
tat primele să-și declare independența poștală. Evident, în aceste
circumstanțe, mărcile Republicii Moldova au căpătat mai mult o
semnificație politică – de confirmare a intenției administrației poș-
tale naționale de a deveni autonomă și independentă, lucru deloc
ușor în condițiile de atunci10.
Însă mărcile respective s-au folosit la francarea unor cores-
pondențe, expediate în România, deci – în traficul poștal internați-
onal. (Fig. 16-17).
Fig. 16 - 17.
9
Republica Moldova aderă la Uniunea Poștală Universală la 16 noiembrie 1992,
actul respectiv fiind ratificat de Parlamentul de la Chișinău abia la 11 aprilie 1997.
10
CIOBANU Ştefan, CIOBANU Constantin, GODOROZEA Maria, Poşta Moldo-
vei: ştampile tarifare de inflaţie 1991-1993, Chişinău, 2005, p. 7.
587
Mărcile poștale respective s-au aflat în circuitul poștal până
la 1 octombrie 199411, deși utilizarea lor pentru francare nu mai
putea fi argumentată după 1.04.1993, când, prin ordinul MIIT nr.
62 din 30.03.1993, s-au introdus tarife noi, care începeau cu 10
ruble pentru o carte poștală, 15 ruble – pentru o scrisoare simplă
de 20 gr. Evident, în asemenea situație, mărcile cu nominalul de 7
c., 13 c. și 30 c. nu mai puteau fi folosite decât doar de colecționari
la confecționarea unor piese filatelice.
*********
Abstract: The author presents the socio-political situation
from 1991 and the conditions that favored the appearance of the
first postage stamps of the Republic of Moldova, which marked
the first anniversary of the proclamation of the sovereignty of the
Republic of Moldova during the existence of Soviet Union. He
describes the atmosphere in which these stamps were in internal
and international postal use.
Keywords: the first postal issue of the Republic of Moldova,
postage stamp, First anniversary of the proclamation of the sove-
reignty of the Republic of Moldova
11
Catalogul mărcilor poştale ale Republicii Moldova 1991 – 2001, Chişinău, Edi-
tura TISH, 2001, p. 9.
588
Aspecte din viaţa religioasă din Republica
Moldova în ultimele trei decenii (1991-2021)
Octavian MOŞIN,
preot, doctor în istorie și filosofie, conferențiar universitar,
Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova
A absolvit: Academia Teologică

din Chişinău (1999); Universitatea de Stat
din Moldova, Facultatea de Litere (2009);
Universitatea de Stat din Moldova, Masterat
în Filosofie (2005) și masterat în Asistenţă
Socială (2014). Doctorat în teologie (echi-
valat cu doctor în istorie) la Universitatea
„Lucian Blaga”, Sibiu (2010) și doctorat în
filosofie la Universitatea de Stat din Moldova
(2019). Domenii de preocupare științifică:
Biserica Ortodoxa din Moldova în perioada
sovietică, Mănăstiri şi schituri – componentă
fundamentală a Patrimoniului cultural mate-
rial al Republicii Moldova; Educaţia din perspectiva valorilor. Redactor-șef al
Publicaţiei Periodice Altarul Credinţei.
*******
Republica Moldova este o ţară ortodoxă cu rădăcini creştine
şi cu o societate în care tradiţiile religioase au fost moştenite din
generaţie în generaţie. Valorile creştine guvernează relaţiile dintre
membrii societăţii, aceasta în pofida faptulul că în perioada sovie-
tică a fost impusă distanţarea de credinţa strămoşească. Trecând
peste calvarul regimului ateist militant, în ultimile trei decenii, via-
ţa religioasă din Republica Moldova a cunoscut schimbări radicale.
O filă nouă în istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova este
deschisă în 1989, odată cu abrogarea articolului 6 din Constituţia
sovietică, care îngrădea libertatea conştiinţei. După proclamarea
independenţei se redeschid bisericile şi mănăstirile, unele edificii
sunt zidite din talpă, sporeşte numărul de preoţi, sunt înfiinţate
şcoli teologice, se tipăresc cărţi de cult şi alte publicaţii religioase.
Totodată, pe lângă confesiunea ortodoxă, statul a înregistrat
zeci de culte și părți componente ale acestora.
589
Până la proclamarea independenţei, Republica Moldova nu a
avut o reglementare privind libertatea confesională, componentă
esenţială a libertăţii de conştiinţă. Primul act normativ, ce a regle-
mentat libertatea religioasă şi cea de asociere în vederea exercitării
cultului, a fost Legea despre culte nr. 979 din 24 martie 1992.
Conştientizând importanţa deosebită a dreptului la libertatea
de conştiinţă, gândire şi religie, pentru fiecare individ în parte şi
pentru comunităţile de persoane în general, în 2007, Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat o nouă lege privind cultele religioase
şi părţile lor componente – Legea nr. 125 din 11 martie 2007, pri-
vind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie1.
Legea reglementează raporturile ce ţin de libertatea de con-
ştiinţă şi de religie, garantate de Constituţie şi de tratatele inter-
naţionale în domeniul drepturilor omului, la care ţara este parte,
precum şi statutul juridic al cultelor religioase şi al părţilor com-
ponente.
Astfel, între stat şi cultele religioase s-au instituit noi rapor-
turi: cultele religioase sunt autonome, separate de stat, egale în
drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul nu intervine în
activitatea religioasă a cultelor, iar activitatea economico-financi-
ară a cultelor religioase se află sub controlul statului. Părţile com-
ponente ale cultelor religioase, precum instituţiile şi întreprinderile
înfiinţate de ele, respectă legislaţia fiscală. Statul şi instituţiile lui
pot întreţine relaţii de cooperare cu orice cult religios şi pot în-
cheia, după caz, acorduri sau convenţii de cooperare cu orice cult
religios sau cu părţile componente ale acestuia.
Statul recunoaşte, de asemenea, importanţa deosebită şi ro-
lul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii
Ortodoxe în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii Moldova.
Totodată, încurajează şi sprijină activitatea socială, culturală şi de
caritate a cultelor religioase şi a părţilor lor componente2.
Proclamarea independenţei Republicii Moldova şi contextul
benefic în ceea ce priveşte promovarea drepturilor omului şi a li-
1
Legea nr. 125 din 11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de
religie, https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=107318&lang=ro (accesat
26.07.2021)
2
Moşin, Octavian, Hachi, Mihai, „Religia şi Biserica”, în Republica Moldova. Edi-
ţie Enciclopedică. Ed. a 2-a rev. şi adăug., Inst. de Studii Enciclopedice Chişinău,
2010, pp. 630-634.
590
bertăţii conştiinţei, care a contribuit la schimbarea considerabilă a
mediului religios în societate, a dus la sporirea numărului popula-
ţiei autoidentificate din punct de vedere religios.
Conform ultimului Recensământ al populaţiei, efectuat de
către Biroul Naţional de Statistică (BNS) în perioada 12-25 mai
2014, din numărul total al persoanelor care şi-au declarat religia
(2.611.800 persoane), 96,8% s-au identificat ca fiind ortodocşi, cu
1,3 puncte procentuale mai mult faţă de 2004. Persoanele care s-au
declarat de altă confesiune creștină: Baptişti – 1,0% din total; Mar-
tori ai lui Iehova – 0,7%, Penticostali – 0,4%; Adventişti de Ziua a
Şaptea – 0,3% din total şi Romano-catolicii – 0,1%; de altă confe-
siune decât cea menţionată mai sus s-au declarat 0,5%. Persoanele
care s-au declarat atei sau agnostici au fost în proporţie de 0,2%, cu
1,2 puncte procentuale mai puţini faţă de anul 2004. Alte 193 mii
de persoane nu şi-au declarat identitatea religioasă, reprezentând
6,9% din populaţia ţării3.
Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este reprezentată
în special de Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi de
Mitropolia Basarabiei.
Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) – [Mitropolia Chi-
şinăului şi a Întregii Moldove], supusă canonic jurisdicţiei Patri-
arhiei Ruse, în treburile interne este independentă, după cum pre-
vede şi hotărârea Sinodului Arhieresc din decembrie 1994 de la
Moscova şi se conduce în activitatea sa de Statutul Bisericii Orto-
doxe Ruse din august 2000, dar şi de propriul Statut4, aprobat prin
hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 719 din 17 noiembrie
1993.
Din anul 1989, întâistătător al acestei Biserici este Mitropoli-
tul Vladimir (Cantarean. Scaunul mitropolitan se află la Chişinău,
iar catedrala mitropolitană este cu hramul Naşterea Domnului din
Chişinău.
Este o „comunitate religioasă republicană unitară, ce inclu-
de concomitent subdiviziunile ierarhic subordonate, inclusiv epar-
hiile, vicariatele, parohiile întrunite în protopopiate, mănăstiri,
3
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova. Principalele rezultate ale RPL
2014, https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5583&parent=0 (ac-
cesat 24.07.2021).
4
Statutul Bisericii Ortodoxe din Molodova, https://mitropolia.md/wp-content/
uploads/2012/02/statut_bom.pdf (accesat 15.07.2021).
591
misiuni, comunităţile religioase, reprezentanţe, organe economi-
co-administrative, subdiviziuni instructiv-educative şi alte insti-
tuţii eparhiale necesare pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor
Bisericii Ortodoxe din Moldova”5. BOM este una dintre puţinele
structuri care reuneşte administrativ tot teritoriul Republicii Mol-
dova, inclusiv raioanele din stânga Nistrului.
Organele de conducere ierarhic superioare ale BOM sunt So-
borul Bisericesc şi Sinodul condus de Mitropolitul Întâistătător. So-
borul Bisericesc este format din mitropolit, episcopi, episcopi-vi-
cari, cler, călugări şi mireni, care locuiesc permanent pe teritoriul
Republicii Moldova, sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi membri
ai subdiviziunilor interioare ale Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sinodul este organul permanent de administrare al BOM6.
BOM este alcătuită din subdiviziuni, numite eparhii, care
sunt unităţi teritoriale bisericeşti, conduse de un (arhi)episcop şi
constituite dintr-un număr de parohii, grupate în protopopiate; la
fel include şi mănăstirile aflate pe acest teritoriu7.
Mitropolia este reprezentată de 6 eparhii şi 2 vicariate: Epar-
hia de Chişinău, Eparhia de Bălţi şi Făleşti, Eparhia de Edineţ şi
Briceni, Eparhia de Cahul şi Comrat, Eparhia de Tiraspol şi Du-
băsari, Eparhia de Ungheni şi Nisporeni; Vicariatul de Soroca și
Vicariatul de Orhei.
În cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova îşi desfăşoară acti-
vitatea o serie de instituţii specializate, academia și seminare teo-
logice şi alte instituţii de educaţie teologică și religioasă.
Promovarea valorilor creştine este realizată prin implicarea
următoarelor instituţii: Publicaţia periodică „Altarul Credinţei”
(https://altarulcredintei.md); Portalul „Moldova Ortodoxă” – por-
tal de gândire şi atitudine creştin-ortodoxă (https://ortodox.md);
Comunitatea creştin-ortodoxă Ortodoxia.md (https://www.orto-
doxia.md); postul de Radio Datina (104,7 FM); Mişcarea Tinere-
tului Ortodox – pentru tinerii activi în plan spiritual, cultural şi
social (https://tineretulortodox.md) etc.
Slujbele la Sfintele sărbători sunt transmise live la posturi de
televiziune. La IPNA Compania „Teleradio–Moldova” au fost în-
5
Ibidem.
6
Ibidem.
7
Ibidem.
592
registrate sute de ediţii ale emisiunii cu caracter creştin „Cuvinte-
le Credinţei”. Slujitorii altarului sunt invitaţi la diverse emisiuni
radio şi TV. La ora actuală, apar diverse tipuri de reviste și ziare:
mitropolitane, episcopale, parohiale, ce au un scop comun – lumi-
narea religioasa a credincioșilor.
Biserica Ortodoxă din Basarabia (BOB) – [Mitropolia Ba-
sarabiei] este o Biserică Ortodoxă autonomă, subordonată Bisericii
Ortodoxe Române (Patriarhia Română), reactivată pe 14 septem-
brie 1992.
Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Mitropoliei Ba-
sarabiei a fost aprobat prin ordinul nr. 1651 din 30 iulie 2002 al
Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guver-
nul Republicii Moldova. În scaunul episcopal este confirmat ÎPS
Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exar-
hul Plaiurilor. Mitropolia Basarabiei este recunoscută oficial drept
succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei,
care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv8. Prin statut, teritoriul
Mitropoliei Basarabiei este cel al Republicii Moldovei. În calitate
de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei are jurisdicţie ca-
nonică asupra diasporei ortodoxe române din răsărit (fosta Uniune
Sovietică şi diaspora Republicii Moldova)9.
Potrivit datelor emise de Mitropolia Basarabiei, aceasta este
reprezentată de 4 episcopii istorice sufragane: Arhiepiscopia Chi-
şinăului cu sediul la Chişinău, Episcopia de Bălţi, cu sediul în ora-
şul Bălţi (fosta Episcopie a Hotinului), Episcopia Basarabiei de
Sud, cu sediul în oraşul Cahul (fosta Episcopie de Cetatea Albă
şi Ismail), care are în componenţă, Episcopia Ortodoxă a Dubă-
sarilor şi a toată Transnistria, cu sediul în oraşul Dubăsari (fosta
Misiune Ortodoxă Română din Transnistria).
În calitate de Exarhat al Plaiurilor (extrateritorial), Mitropo-
lia Basarabiei include mai multe comunităţi din Federaţia Rusă,
Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, precum şi două parohii şi o
mănăstire de călugări în SUA.
8
Gh. Badea, Istoric [al Mitropoliei Basarabiei]. Disponibil: https://mitropoliabasa-
rabiei.md/istoric (accesat 16.07.2021).
9
WIKI Creştin-ortodox. Disponibil: https://crestinortodox.fandom.com/wiki/Mitro-
polia_Basarabiei (accesat 17.07.2021).
593
Mitropolia Basarabiei şi-a reactivat sau creat diverse insti-
tuţii specializate. Printre acestea se numără: Societatea Cultu-
rală şi Bisericească „Mitropolitul Varlaam”, care editează ziarul
Luminătorul (https://vasiliada.md/revista-luminatorul/); Revista
Misionarul; Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din
Republica Moldova (ASCOR) – organizaţie care are drept scop
promovarea ortodoxiei în rândurile tinerii generaţii; Misiunea So-
cială Diaconia – o societate activă şi ghidată de valorile creştine
(https://diaconia.md/despre-noi/); Comunitatea religioasă „Frăţia
Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Dimitrie”; Centrul de pelerinaj Emaus
(http://www.emaus.md/); Arhiva Mitropoliei Basarabiei etc.
Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din Republica Moldova
este o Biserică înregistrată la finele anului 2010, cu sediul în satul
Ghidighici din mun. Chişinău. Biserica Rusă de Rit Vechi numără
peste 18 parohii, o mănăstire în satul Cunicea (raionul Floreşti)10,
iar r
ecent a înregistrat încă două mănăstiri – una în Ghidighici şi
alta în Chişinău. Conform recensământului din 2014, în Republica
Moldova erau 2.535 de credincioşi de rit vechi11. Cea mai importan-
tă biserică istorică, în folosința cultului, este Biserica Măzărache
din Chișinău, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care
datează cu anul 1752.
Biserica Apostolică Armeană şi-a reluat activitatea la 19
iunie 1993, atunci când la Chişinău a fost inaugurată – Biserica
Apostolică Armenească Adormirea Maicii Domnului (potrivit
denumirii Registrului – Sf. Născătoare de Dumnezeu)12, de şeful
Eparhiei Moskovei şi a Nahicevanului, în prezenţa înalţilor dem-
nitari, urmând să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Ar-
meană de la Ecimiadzin. Biserica, important element de reper al
planului urban medieval, se află în centrul istoric al Chişinăului,
10
Satul Cunicea este un centru al cultului creştin de rit vechi şi a fost menţionat do-
cumentar în anul 1437. Aici creştinii de rit vechi s-au stabilit după reforma lui Nikon
din sec. XVII.
11
Э. Драгнев, Д. Драгнев, «Молдавия (Республика Молдова)», Православная
Энциклопедия, том 46, Церковно-научный центр «Православная энциклопедия»
(E. Dragnev, D. Dragnev, „Moldova (Republica Moldova)”, Enciclopedia Ortodoxă,
vol. 47, Centrul religios-ştiinţific «Enciclopedia Ortodoxă»), Moscova, 2017, pp. 375-
376.
12
Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monu-
mentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe
594
partea de sud-est13; este una dintre cele mai vechi lăcaşuri arme-
neşti de pe teritoriul Republicii Moldova, fiind construită în anul
1803 pe fundaţia unei biserici moldoveneşti mai vechi14.
Biserica Romano-Catolică este reprezentată de Episcopia
Romano-Catolică de Chişinău – Dieceza de Chişinău, cu sediul la
Chişinău. La 28 octombrie 1993, Papa Ioan Paul al II-lea (perioa-
da de pontificat 1978-2005) a creat Administratura Apostolică din
Republica Moldova. Prin constituţia Sollicitus de spirituali bono
din 27 octombrie 2001, Administratura Apostolică a fost ridicată
la rang de episcopie.
Episcopia Romano-Catolică este reprezentată de circa 20
de parohii catolice. Principalul lăcaş al episcopiei este Catedrala
Providenţa Divina din Chişinău15. Cel mai vechi lăcaş de cult al
Diecezei de Chişinău este Biserica „Sfântul Caietan” din Raşcov,
monument din secolul al XVIII-lea16.
Fundaţia de binefacere Caritas Moldova creată în sânul Biseri-
cii Romano-Catolice din Moldova, la iniţiativa Episcopului de Chi-
şinău, a fost înregistrată, în forma sa juridică actuală, la 2 iunie 2015.
Caritas Moldova este o organizaţie care se ghidează după valori şi
principii creştine, precum demnitatea umană, solidaritatea, compa-
siunea, voluntarismul, integritatea, transparenţa şi universalitatea.
O mică parte a populaţiei Republicii Moldova sunt adepţi ai

unor confesiuni protestante precum:
• Luteranismul – reprezentat de Biserica Evanghelică Lute-
rană din Moldova, oficial înregistrată în iulie 1999. Este formată
13
Piaţa Veche, 8: Biserica armenească apostolică Sf. Maica Domnului, http://www.
monument.sit.md/biserici/piata-veche-8/ (17.07.2021).
14
Lidia Prisac, Ion Xenofontov, „The Armenian Community in the Republic of Mol-
dova: Demographic, Cultural, and Religious Aspects”, în Konrad Siekierski, Stefan
Troebst (eds.), Armenians in Post-Socialist Europe, Böhlau, Köln, 2016, pp. 89-106;
Lidia Prisac, „Soarta lăcaşului de cult armeano-gregorian din Chişinău în perioada
sovietică”, Conferinţa ştiinţifică internaţională „Perspectivele şi Problemele Integrării
în Spaţiul European al Cercetării şi Educaţiei”, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu”
din Cahul, 7 iunie 2017, Volumul 2, Cahul, 2017, pp. 253-259; Lidia Prisac, „Alteri-
tatea de lângă noi – identităţi armeneşti în Chişinău”, în Lucia sava (ed.), Descoperiri
în imediată apropiere: Sugestii metodologice pentru ghidarea elevilor în cercetarea
istoriei locale, Epigraf, Chişinău, 2021, pp. 19-33.
15
Scurt istoric al Bisericii Catolice din Republica Moldova, https://catolicmold.md/
page/scurt-istoric, (accesat 17.07.2021).
16
Vezi Petru Ciobanu, Biserica Catolică din Basarabia în perioada interbelică, Edi-
tura „Sapientia”, Iaşi, 2018, 366 p.
595
din cinci comunităţi: din Chişinău, Tiraspol, Rîbniţa, Bender şi
Camenca. Conform ultimului recensământ (2014), adepţi ai Biseri-
cii luterane s-au declarat 2.291 de cetăţeni17.
Majoritatea cultelor minoritare rămân a fi de orientare neo-
protestantă:
•
Baptiştii din Moldova sunt reprezentaţi de Uniunea Biseri-
cilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova (BCEB)18, oficial
înregistrată în 2005. Uniunea BCEB este cea mai mare comunitate
neoprotestantă din Republica Moldova. Conform recensământului
din 2014, adepţi ai acestei confesiuni s-au declarat 25.380 de cetă-
ţeni19.
•
Organizația Martorii lui Iehova a fost înregistrată în 1994
(17.371 de adepţi – conform recensământului din 201420).
•
Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apos-
tolică. Majoritatea adepţilor acestui cult sunt reprezentaţi de Uni-
unea Bisericilor Penticostale din Republica Moldova. Potrivit re-
censământului din 2014, cultul penticostal practică circa 10.049 de
cetăţeni21.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Potrivit recensămân-
tului din 2014, adventişti de ziua a şaptea s-au declarat 9.063 de
cetăţeni22.
Un număr neînsemnat de cetățeni sunt adepții altor religii
precum celei mozaice și musulmane.
Aşezămintele monahale. Viaţa spirituală în Republica Mol-
dova este intreţinută de lăcaşurile sfinte. Repertoriul numeric al
mănăstirilor şi schiturilor active şi dispărute din Basarabia, dar
şi din spaţiul actual al Republicii Moldova din anii 1420–2020 îl
constituie 112 de aşezăminte monahale23.
Renaşterea spirituală în spaţiul pruto-nistrean, care a înce-
put mai bine de trei decenii, în primul rând, a inclus procesul
17
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, sursa citată.
18
Despre istoricul acestei comunităţi a se vedea Vasile Filat, Istoria mişcărilor evan-
ghelice din Basarabia în perioada ţaristă (1812-1918), Editura Lexon-Prim, Chişinău,
2021, 272 p.
19
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, sursa citată.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Biroul Naţional de Statistică..., sursa citată.
23
Ion Valer Xenofontov, „Istoria recentă a Republicii Moldova”, în Revista Militară.
Studii de securitate şi apărare, Chişinău, 2018, nr. 2 (20), pp. pp. 99-101.
596
de redeschidere, restaurare şi de edificare a lăcaşurilor sfinte. O
atenţie deosebită se acordă sfintelor aşezăminte, care s-au ridi-
cat din ruine şi (re)devin adevărate oaze de rugăciune. Totodată,
după 1989, datorită atitudinii binevoitoare a autorităţilor eclezi-
astice, dar şi a celor laice, au fost întemeiate zeci de schituri şi
mănăstiri noi. În prezent, în Republica Moldova funcţionează 66
de mănăstiri şi schituri subordonate celor două mitropolii orto-
doxe: Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Mitropo-
liei Basarabiei şi Exarhatului Plaiurilor. Cele mai reprezentative
mănăstiri din spaţiul pruto-nistrean, cu trecut istoric glorios, se
numără: Mănăstirea Vărzăreşti, Mănăstirea Japca, Mănăstirea
Churchi, Mănăstirea Hâncu, Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani),
Mănăstirea Saharna, Mănăstirea Ciuflea, Mănăstirea Căpriana,
Mănăstirea Cuşelăuca ş.a. Printre aşezările monahale ale Mitro-
poliei Basarabiei se numără: Mănăstirea Durleşti, Mănăstirea
Secăreni; Mănăstirea Găvănoasa; Mănăstirea Zahareuca, Mă-
năstirea Corneşti ș.a.
Activitatea socială, morală, culturală şi de caritate a Bise-
ricii Ortodoxe din Moldova. După proclamarea independenţei şi
odată cu creşterea numărului de parohii active în cadrul Bisericii
Ortodoxe, a crescut şi prestigiul social al acesteia24. În ansamblu,
Biserica se transformă în una din instituţiile principale ale socie-
tăţii, care tot mai mult se face prezentă în societate prin acţiuni de
binefacere, prin diverse manifestaţii culturale cu caracter laic sau
religios, destinate persoanelor vulnerabile şi cu dizabilităţi prove-
nite atât din instituţiile sociale şi de stat, cât şi din familii nume-
roase şi nevoiaşe.
Colaborarea dintre organizaţiile religioase şi societate se re-
feră la: protecţia mediului, restaurarea şi protecţia monumentelor
istorico-culturale şi arhitecturale de cult, promovarea unui mod de
viaţă sănătos, educaţia morală şi patriotică, instruirea religioasă a
populaţiei ş.a.
Biserica Ortodoxă, ca una din instituţiile principale ale socie-
tăţii, se bucură de o credibilitate destul de înaltă din partea popula-
ţiei. Biserica s-a implicat permanent în viaţa societăţii, chiar dacă
contextul social-politic nu i-a permis întotdeauna să-şi promoveze
preceptele şi valorile sale, contribuind la bunăstarea socială a oa-
24
O.Moşin, M.Hachi, op. cit.
597
menilor, influenţând unele perioade din istoria naţională, benefice
şi astăzi pentru cetăţenii moldoveni.
Biserica Ortodoxă, reprezentată printr-o serie de organi-
zaţii sau asociaţii religioase, încheie acorduri şi perteneriate de
colaborare cu diverse instituţii ale statului, axate pe problemele
esenţiale ale societăţii, cum ar fi: protecţia şi restaurarea monu-
mentelor istorico-culturale şi arhitecturale de cult, protecţia me-
diului, educaţia morală şi patriotică, instruirea religioasă a popu-
laţiei etc. Printre cele mai importante acorduri de colaborare se
numără:
Colaborarea între Ministerul Apărării şi BOM;
Colaborare între BOM şi Armata Naţională;
Cooperare privind asistenţa în materie religioasă în institu-
ţiile penitenciare;
Memorandum de colaborare între Mitropolia Chişinăului şi
a întregii Moldove şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Fa-
miliei al RM;
Contract de colaborare privind protecţia şi utilizarea monu-
mentelor ecleziastice de istorie şi cultură, încheiat între Mitropolia
Chişinăului şi a întregii Moldove şi Ministerul Culturii;
Acordul de colaborare cu Agenţia Turismului a RM a fost
semnat la 27 noiembrie 2015 cu scopul dezvoltării turismului reli-
gios;
Acordul de colaborare încheiate între Mitropolia Chişinăului
şi a întregii Moldove şi Episcopia Romano-Catolică de Chişinău;
Acordul de colaborare între Academia de Ştiinţe a Moldovei
şi Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove;
Convenţia-cadru de parteneriat între Mitropolia Chişină-
ului şi a întregii Moldovei şi Universitatea de Stat din Moldova
(USM).
Încrederea în Biserică se datorează într-o măsură oareca-
re implicării acesteia în acţiuni filantropice şi prin grija purtată
faţă de cei nevoiaşi. Împreună cu asistenţii sociali din comunitate,
preoţii realizează un şir de activităţi de tip preventiv, focalizate,
în special, pe familie. Un număr important de programe de asis-
tenţă socială se derulează în cadrul parohiilor din localităţile ţă-
rii. Acestea îşi propun să sprijine persoanele aflate în dificultate
să depăşească situaţia de criză şi să se reintegreze în comunitate.
598
Prin intervenţia sa, Biserica sensibilizează societatea civilă asupra
problematicii sociale grave cu care se confruntă numeroşi membrii
ai săi, asumându-şi, totodată, împreună cu ea, răspunderea pen-
tru soluţionarea situaţiilor dificile din cadrul comunităţii. Astfel,
se produce o autentică înnoire spirituală şi morală, care conduce
la îmbunătăţirea relaţiilor inter-umane şi accentuarea solidarităţii
sociale25.
Din anul 2010 este implementată în învățământul preuniver-
sitar disciplina opțională Religie, tot mai mult se implică cultele
religioase în diverse proiecte culturale și educative. Se organizează
întruniri științifice tematice și acțiuni filantropice.
În concluzie, constatăm că în pofida dificultăţilor social-e-
conomice, Biserica Ortodoxă continuă să fie unul dintre pilonii
societăţii, având un rol important nu numai în plan spiritual, ci şi
cultural. Ne bucură faptul că elementul creştin a revenit în viaţa
societăţii, inclusiv în mediul academic şi cel universitar.
Bibliografie:
Cazacu, V., Demciuc, V., „Din istoria învăţământului teolo-
gic din Moldova”, Teologia Pontica, nr. 1-2, 2019.
Cereteu, Igor, Moşin, Octavian, Bibliografia Mănăstirii Ja-
pca. Catalogul cărţilor şi însemnărilor manuscrise, Lexon-Prim,
Chişinău, 2020.
Gumenâi, Ion, Comunităţile romano-catolice, protestante şi
lipoveneşti din Basarabia în secolul al XIX-lea, Lexon-Prim, Chi-
şinău, 2016.
Mănăstiri şi schituri din Republica Moldova: studii enciclo-
pedice, Institutul de Studii Enciclopedice, Chişinău, 2013.
Moşin, Octavian, Hachi, Mihai, „Religia şi Biserica”, în Re-
publica Moldova. Ediţie Enciclopedică. Ed. a 2-a rev. şi adăug.,
Institutul de Studii Enciclopedice Chişinău, 2010, pp. 630-634.
Onofrei, Aliona, „Parteneriatul dintre Biserică şi asistenţa
socială în soluţionarea problemelor comunităţii”, în Biserica Or-
todoxă din interfluviul pruto-nistrean (1813-2013): simpozion şti-
25
Aliona Onofrei, „Parteneriatul dintre Biserică şi asistenţa socială în soluţionarea
problemelor comunităţii”, în Biserica Ortodoxă din interfluviul pruto-nistrean (1813-
2013): simpozion ştiinţific internaţional din 14-15 oct. 2013, Ed. Cuvântul-ABC, Chi-
şinău, 2013, p. 506.
599
inţific internaţional din 14-15 oct. 2013, Cuvântul-ABC, Chişinău,
2013.
Prisac, Lidia, Xenofontov, Ion Valer, „De la Casa Ar-
meano-Gregoriană de Rugăciuni la Biserica Ortodoxă din Orhei”,
în Valentin Arapu, Anatol Petrencu, Corneliu Ciucanu (coord.), În
memoriam Gheorghe Palade, 1950–2016 , Bons Offices, Chişinău,
2018.
Prisac, Lidia, Xenofontov, Ion, „The Armenian Community
in the Republic of Moldova: Demographic, Cultural, and Religious
Aspects”, în Konrad Siekierski, Stefan Troebst (eds.), Armenians in
Post-Socialist Europe, Böhlau, Köln, 2016.
Prisac, Lidia, „Soarta lăcaşului de cult armeano-gregorian
din Chişinău în perioada sovietică”, în Conferinţa ştiinţifică in-
ternaţională „Perspectivele şi Problemele Integrării în Spaţiul
European al Cercetării şi Educaţiei, Universitatea de Stat „B.P.
Hasdeu” din Cahul, 7 iunie 2017, Volumul 2, Cahul, 2017.
Prisac, Lidia, „Alteritatea de lângă noi – identităţi armeneşti
în Chişinău”, în Lucia Sava (ed.), Descoperiri în imediată apropi-
ere: Sugestii metodologice pentru ghidarea elevilor în cercetarea
istoriei locale, Epigraf, Chişinău, 2021.
Xenofontov, Ion Valer, Enciclopedia curiozităţilor. Trecut şi
prezent, vol. 2, Lumen, Iaşi, 2019.
Xenofontov, Ion, „Mănăstirile şi schiturile din Republica
Moldova”, în Republica Moldova: Enciclopedie: [Consacrată ani-
versării a 25-a de la independenţei Rep. Moldova]. Ed. specială,
Biblioteca Ştiinţifică Centrală ,,Andrei Lupan”(Inst.), Chişinău,
2016.
Xenofontov, Ion Valer, „Istoria recentă a Republicii Moldo-
va”, Revista Militară. Studii de securitate şi apărare, Chişinău, nr.
2 (20), 2018.
Драгнев, Э.; Драгнев, Д., «Молдавия (Республика
Молдова)», Православная Энциклопедия, том 46, Церковно-
научный центр «Православная энциклопедия», (Dragnev, E.,
Dragnev, D., „Moldova (Republica Moldova)”, Enciclopedia Orto-
doxă, vol. 47, Centrul religios-ştiinţific «Enciclopedia Ortodoxă»),
Moscova, 2017.
600
**********
Abstract: The Republic of Moldova, a Christian-Orthodox

country with millenary Christian roots, with a society in which
religious traditions have been inherited from generation to gene-
ration, even „surviving” the ordeal of the militant atheist regime,
preserves the Christian values that govern the relations between
members of society. In 1989, after the repeal of Article 6 of the
Soviet Constitution, which restricted freedom of conscience, the
ancestral faith was restored. Thus, a new page is turned in the his-
tory of the Moldovan Orthodox Church. The period that followed
is characterized by the reopening of churches and monasteries,
some of the others being built from the ground up; by increasing
the number of priests; the establishment of theological schools; the
printing of religious books and literature. In this article we will re-
fer to several aspects of religious life in Rep. Moldova in the period
after the proclamation of independence.
Keywords: Orthodox Church, religious denominations, reli-
gious education, monasteries, religious assistance, social activity
Mănăstirea Noul Neamț din Chițcani
601
Автокефалiя православной
церкви Украïни: проблеми становлення,
статистика, визнання (1991-2021 гг.)
Микола МИХАЙЛУЦА,
д.і.н., професор, завідувач кафедри українознавства,
історико-правових та мовних дисциплін
Одеського національного морського університету
Закінчив історичний факультет

Одеського державного університету ім.
І.І. Мечникова (1985). Захистив канди-
датську дисертацію (1990). Докторант
Інституту історії України НАН України
(2004-2009). На Спеціалізованій раді при
Національному університеті «Києво-
Могилянська академія» захистив доктор-
ську дисертацію (2009).
Наукові інтереси: історія тоталі-
таризму, історія взаємин влади і право-
слав’я в 20-ті роки, історія сталінських
репресій 30–40-х рр. ХХ ст. на Одещині,
Православна церква, етно-конфесійні процеси у Південній Бессарабії і
Трансністрії в роки Другої світової війни, краєзнавча тематика тощо.
Автор книг: «Население Юга Украины фронту и фронтовикам»
(2005); «Долі на історичних шляхах» (2005); «Релігійна політика румун-
ської окупаційної влади у Південній Бессарабії і Трансністрії (кінець
1930-х – 1944 рр.)» (2006); «Православна церква на Півдні України в роки
Другої світової війни (1939-1945) (2008); «Православне життя в Одесі: від
революції до сталінського одержавлення (1917-1945)» (2019); «Одеський
водний: історія на тлі епох» (2020).
Співавтор книг і фундаментальних праць: «Одеський Мартиролог»
т. 3. (2005); «Реабілітовані історією. Одеська область». Книга перша.
(2008); «Україна у Другій світовій війні: погляд з ХХІ століття. Історичні
нариси. У 2-х кн. (2010-2011); «Очерк истории оборони Одессы» (2011)
та ще понад 250 наукових та науково-популярних статей.
Нагороджений державними відзнаками: «Відмінник освіти
України» (2008), «Почесний працівник Одеського національного мор-
ського університету» (2012), «Почесний краєзнавець України» (2019),
медаллю «За збереження історії» (2019).
602
**********
У становленні державної незалежності колишніх рес-
публік тоталітарного СРСР – зокрема, Грузії, Республіки
Молдова, України вельми актуальною проблемою є набуття
власної помісної церкви. Не даремно на це ж звертав увагу
речник Синоду Кіпрської церкви митрополит Пафський Ге-
оргій, наголошуючи що «кожен народ має право зі здобуттям
національної незалежності шукати для себе і церковну. Це
закріплено в священних канонах». Для України, народ якої
святкуватиме 30-річчя державної незалежності 24 серпня ц.р.,
це дуже болюче з точки зору реалізації питання, оскільки воно
традиційно і боляче поставало й у минулому.
Не занурюючись у віддалену історію української держав-
ності, зупинюсь лише на наріжних подіях церковного життя
модерного часу. Отже, канонічно-правове відродження Укра-
їнської Автокефальної Православної Церкви після нищення
Московією протягом 1721–1917 рр. розпочалось у період
розпаду Російської та Австро-Угорської імперій (відповідно,
1917 та 1918 рр.), за часів відновлення української держав-
ності у вигляді Української Народної Республіки (1918–1921)
і правління Гетьмана України Павла Скоропадського в 1918
році. 1 січня 1919 р. Директорія УНР проголосила Закон Укра-
їни про Автокефалію Української Церкви. 5 травня 1920 р.
у Києві, на площі Святої Софії, за участі чинних, канонічно
висвячених єпископів, православного духовенства та мирян,
а також представників української державної влади було офі-
ційно проголошено відродження прабатьківської Української
Автокефальної Православної Церкви.
14–30 жовтня 1921 р. відбувся Всеукраїнський Помісний
Православний Собор, який ухвалив рішення про підтверджен-
ня проголошеного відродження УАПЦ у травні. Тоді ж було
затверджено Статут УАПЦ і підтверджено вірність канонам
Вселенської Православної Церкви та проголошено відновлен-
ня соборноправності у церковному житті.
У період із 1921 по 1937 рр. після окупації УНР більшо-
вицьким режимом та насильницького включення більшої ча-
603
стини українських земель до складу СРСР відроджена УАПЦ
була піддана гонінням і фізичному знищенню.
У 1942–1944 рр. Польська Православна Церква (части-
на Української Церкви, що дістала в 1924 р. автокефалію
від Константинополя на теренах Польської Республіки), з
благословення Вселенського Патріарха, канонічно висвятила
(відновила) для УАПЦ новий єпископат. До речі, канонічна
спадковість єпископату зберігається в УАПЦ по сьогодні.
У період із 1945 по 1990 рр. відроджена канонічна УАПЦ
знову була піддана репресіям і забороні з боку радянської
влади і комуністичного режиму в СРСР. Останній, дозволив
підконтрольну й одержавлену лише Російську Православну
Церкву, яку реанімував у 1943 р. Й. Сталін і верхівка КПРС.
Натомість РПЦ виявила свою лояльність до атеїстичного ра-
дянського режиму, підтримувала його, прославляла комуніс-
тичних вождів та катів українського, молдавського та інших
народів, замовчувала переслідування віруючих та нищення
церков, монастирів у СРСР. Єпископат Московського патрі-
архату безпосередньо співпрацював з КПРС, з КГБ СРСР та
виконувало їхні доручення.
Із 1945 р. й до недавно УАПЦ діяла в діаспорі в США
та Канаді, зберігаючи єпископську спадковість від канонічної
висвяти Польською Православною Церквою в 1942–1944 рр.
5–6 червня 1990 р. в Києві в часи нового етапу бороть-
би за відновлення державної незалежності України відбувся
Всеукраїнський Помісний Православний Собор, на якому
було проголошено чергове відродження діяльності майже
2000-літньої Української Автокефальної Православної Цер-
кви в Україні, обрано першого Патріарха Київського і всієї
України, Предстоятеля УАПЦ Святійшого Мстислава Скрип-
ника (був і Першоієрархом УАПЦ у США та діаспорі). Саме
5–6 червня 1990 р. УАПЦ було вперше проголошено й утво-
рено Київський патріархат в Україні (скорочена назва УАПЦ
– Київський патріархат). Участь у Соборі взяли 7 єпископів,
один архімандрит, 247 священиків, 5 дияконів і 287 мирян. 2
жовтня 1990 року Рада у справах релігій при Раді Міністрів
УРСР офіційно зареєструвала Статут відродженої УАПЦ.
604
16 листопада 1990 року в Києві під головуванням Свя-
тійшого Мстислава Скрипника, Патріарха Київського і всієї
України, Предстоятеля УАПЦ, відбувся спільний Архієрей-
ський Собор, участь у якому взяли всі чинні єпископи УАПЦ
в Україні, УАПЦ у США та діаспорі. А 18 листопада 1990
року в Софійському соборі (м. Києва) відбулась інтронізація
першого Патріарха Київського і всієї України, Предстоятеля
УАПЦ Святійшого Мстислава Скрипника.
Із червня 1992 по червень 1995 рр., за президентства
Л. Кравчука (1990–1994), УАПЦ було піддано черговому пе-
реслідуванню та спробі заборонити. У липні 1992 р., порушу-
ючи Конституцію України, без згоди керівних органів УАПЦ,
її Статут адміністрацією Л. Кравчука було незаконно знято
з державної реєстрації. Це, водночас, призупинено її визнан-
ня на рівні Вселенського Патріархату. Державну реєстрацію
Статуту УАПЦ було відновлено тільки в червні 1995 р., після
обрання президентом Л. Кучми.
Роки незалежності знаменувалися наявністю кількох
православних церков в Україні (УПЦ Київського патріархату,
УАПЦ, РПЦ в Україні (УПЦ МП), УГКЦ), і їхніми інститу-
ційними змаганнями у спілкуванні з державними органами,
і змаганням за впливи на православних. Надзвичайно актив-
ними були московські, промосковські та антиукраїнські сили,
які блокували століттями намагання подолати розділення
української нації і українських православних. УАПЦ піддава-
лася нападкам з боку представників «русского мира» та їхніх
адептів в Україні, оскільки в Кремлі, і в Московському патрі-
архаті добре усвідомлюють, що саме УАПЦ є історичною і
канонічною Церквою українських православних, із надр якої
свого часу (1448) відкололася й надалі постала сама Російська
Православна Церква (1589).
І сьогодні, як в країні, так і за «паребриком» деструктив-
ні сили до держави Україна, до її народу (у керівництві РПЦ,
її структурному підрозділі – УПЦ Московського патріархату),
проводять проімперську політику щодо утвердження єдиної
Помісної Автокефальної Української Православної Церкви.
При цьому слід пам’ятати, що протягом століть Московське
царство, Російська імперія, СРСР, Російська Федерація вико-
605
ристовували церковні структури Московського патріархату з
політичною метою розділення чужих держав і поневолення
інших народів. Для цього Московія завжди намагалася нищи-
ти Помісні Церкви тих народів, які вона насильно підпорядку-
вала собі. Така доля випала і на українську націю, Українську
Державу і Українську Церкву.
В умовах агресії з боку східного сусіда з лютого 2014 р.,
в Україні активізувався процес формування єдиної автоке-
фальної помісної церкви. А 15 грудня 2018 р. в Києві відбувся
Об’єднавчий собор. На ньому духовенство УПЦ Київського
патріархату, Української автокефальної православної церкви
та УПЦ Московського патріархату створили єдину помісну
Православну церкву України, ухвалили її статут і обрали
предстоятеля – митрополита Київського і всієї України Епі-
фанія. Після цього на Софійській площі у Києві, за участі де-
сятків тисяч людей, п’ятий президент України П. Порошенко
оголосив про створення Української Помісної Православної
Автокефальної Церкви. Як бачимо політична еліта держави
не стояла осторонь від утворення інституту помісної Церкви,
хоча конституційно церква відділена від держави. Під час
Собору П. Порошенко сказав, що 15 грудня увійде в історію
як священний день, «день остаточного здобуття незалежності
України від РФ». «Україна вже не буде пити, кажучи словами
Тараса Шевченка, «з московської чаші московську отруту», –
зазначав П. Порошенко.
Сама ж процедура надання автокефалії ПЦУ заверши-
лась 6 січня 2019 р. – у Патріаршому храмі Святого Георгія в
Константинополі відбулося вручення Томоса про автокефалію
та божественна літургія, яку спільно відправили Вселенський
патріарх Варфоломій та предстоятель Православної церкви
України, митрополит Київський і всієї України Епіфаній.
Однією з причин, чому саме держава актуалізувала цер-
ковні питання автокефалії, як ми розуміємо, була політична –
дистанціювання від РФ. Президент П. Порошенко свого часу
зазначив, що в цілому вбачає свою місію в тому, щоб зробити
так, аби Україна «безповоротно вийшла зі смертельно небез-
печної зони тяжіння до російської імперії». «Дорога українців
до Бога пролягає не через Москву. У нас є свій шлях. І переко-
606
наний, що Томос про автокефалію, наданий нашій українській
церкві, завершить утвердження незалежності й самостійності
України в духовному вимірі», – підкреслив п’ятий президент
України.
Українська держава і ПЦУ, не активізуючи перехід гро-
мад штучно, з самого початку робили все, щоби цей процес
відбувався толерантно, хоча й трапляються випадки проти-
стоянь, підігріті різними контроверсивними силами. Однак,
процес переходу йде. Станом на 27 лютого 2019 р. 403 гро-
мади перейшли до ПЦУ від Української православної церкви
(УПЦ) Московського патріархату, який очолює митрополит
Онуфрій. Через місяць, станом на 28 березня 2019 р., число
зросло до 507 православних приходів: з них 2 кафедральних
собори – Спасо-Преображенський у Вінниці і Миколаєво-У-
спенський собор у Коломиї та 505 приходських храмів. Най-
більше до ПЦУ перейшло у Волинській області – 116 парафій,
у Вінницькій – 77, Хмельницькій – 62, у Житомирській і Рів-
ненській по 48, Тернопільській – 23, у Львівській, Черкаській
і Чернівецькій по 19. У Київській області – 15, Чернігівській
– 13, по 7 у Закарпатській і Одеській областях, 6 – в Харків-
ській. Тенденція на зменшення переходів спостерігається з за-
ходу на схід України. Відтак, на Миколаївщині й Сумщині, де
впливи Московського патріархату залишаються ще значними,
спостерігається така статистика – 4 і 2 общини відповідно. До
речі, до Православної церкви України перейшла навіть капли-
ця на станції «Академік Вернадський» в Антарктиді.
Наразі ПЦУ налічує 7089 парафій, більше 4,5 тис. свя-
щенників, 44 єпархії, 79 монастирів (офіційний сайт ПЦУ).
Водночас РПЦ в Україні (саме так має номінуватися УПЦ
МП) налічує понад 12 тис. офіційно зареєстрованих парафій,
хоча, на думку фахівців-релігієзнавців, реальна кількість ста-
новить біля 10 тис. парафій. За свідченням прес-служби ПЦУ,
упродовж першого року після отримання Томосу до них при-
єдналися приблизно 600 парафій. А в 2020 році ця кількість
стала набагато меншою – перейшло лише 5 парафій. Необхід-
но усвідомлювати чинники, які на сьогодні, на нашу думку,
реально стримують процес переходу до Православної церкви
України. Це, зокрема:
607
вичікувальна позиція багатьох парафіяльних рад, цер-
ковних активістів, т.зв. «десяток» тощо, пов’язаних з вибора-
ми в Україні;
потребує часу владнання юридичних питань, зокрема
внесення змін/доповнень до статутів (положень) релігійних
громад тощо;
намагання нового очільника ПЦУ митрополита Епіфанія
уникнути протистоянь і неодноразове наполягання на ви-
ключно мирному і добровільному переході;
перешкоджання Московського патріархату вільному рі-
шенню/вибору громад, через «інформаційний та юридичний
тиск, поширення звинувачень в традиційному стилі російської
пропаганди» тощо.
часом бійки, сварки, «тітушки» також затягують процес
розширення ПЦУ за рахунок парафій УПЦ МП.
Як відомо Верховна Рада України лише 17 січня 2019 р.
схвалила зміни до Закону «Про свободу совісті та релігійних
організацій», в якому були прописані механізми переходу
релігійних громад до інших парафій. Процес вибудовування
Помісної церкви в Україні викликає низку критичних заува-
жень, особливо у проросійськи налаштованого населення, і
опозиційних до проєвропейського вибору сил. Проте, зару-
біжний досвід вирішення питання переходу релігійної гро-
мади, і навіть цілої помісної церкви під юрисдикцію іншої
церкви існує. До прикладу, неодноразово аналогічне питання
виносилося й на розгляд в Європейському суді з прав людини.
Так, у 2003 р. у справі Бессарабська митрополія та інші проти
Молдови» суд визнав право Молдавської церкви на перехід від
Московського в Румунський патріархат. Аналогічне рішення
ЄСПЛ допомогло одній з релігійних громад ще 2007 р., попри
небажання і спротив РПЦ і Української держави перейти від
РПЦ до УПЦ Київського патріархату.
Разом з тим, ПЦУ залишається найбільшою за чисель-
ністю церковною організацією України. Соціологічні дослі-
дження показують, що до православного віросповідання в
Україні належать за різними оцінками від 65 до понад 75%
опитаних. В усіх регіонах, окрім сходу України, число при-
хильників ПЦУ істотно переважає кількість послідовників
608
Московського Патріархату – навіть там, де чинні парафії ПЦУ
перебувають у меншості. Стабільно великим є число тих, хто
декларує себе «просто православними». Особливо багато
таких – на сході та півдні України – понад половина від усіх
православних. Вочевидь люди вагаються.
Проблема визнання УПЦ теж окремий, важливий і довго-
тривалий процес. Наразі ПЦУ визнали лише 4 церкви-посестри.
Останньою, після Вселенського Патріархату, Церкви Греції та
Олександрійського Патріархату, визнала Кіпрська церква.
Церковне питання на румунсько-українському прикор-
донні.
Говорячи про процеси у регіонах, які у полі зацікавлення
Української і Румунської православних церков, як видно з
карти, у Чернівецькій області перейшло до ПЦУ 19 православ-
них громад, а в Одеській поки що – 7. (див.: Карта переходів
до ПЦУ). Певна частина православних на Буковині, зокрема
три румуномовні парафії Чернівецько-Буковинської парафії
УПЦ МП: Святої Параскеви (с. Банчени), Різдва Пресвятої
Богородиці (с. Байраки) та Святителя Спиридона (м. Герца)
майже одноголосно підтвердили вірність УПЦ МП, очолю-
ваній митрополитом Онуфрієм. Релігійні громади на чолі з
їх настоятелями продовжують здійснювати свою пастирську
діяльність згідно з канонами та статутом УПЦ МП.
На робочому засіданні Синоду Румунської православної
церкви 21 лютого 2019 р. на чолі з Блаженнішим патріархом
Даниїлом, окрім інших питань життя і діяльності Румунської
православної церкви було розглянуто діяльність румунських
ієрархів і духовенства в діаспорі та єпархіях поблизу кордонів
Румунії, спрямовану на збереження румунської ідентичності,
духовності і культури. Відносно церковної ситуації в Україні,
Священний Синод зазначив, що «Томос був прийнятий тільки
українським православним народом, який не був у спілкуван-
ні з Московським патріархатом».
Тут ми маємо уточнити, що мова йде про те, що Томос
надано Помісній Церкві, яка була утворена 15 грудня 2019 р.
під час Об’єднавчого собору, коли православні архієреї ого-
лосили про об’єднання українських церков – УПЦ КП (па-
тріарх Філарет), УАПЦ (митрополит Макарій), та за участі
609
двох митрополитів УПЦ МП – митрополита Вінницького та
Барського Симеона і єпископа Київської митрополії, митро-
полита Переяслав-Хмельницького та Вишневського Олексан-
дра. Предстоятелем ПЦУ став митрополит Переяславський та
Білоцерківський Епіфаній. Кафедральним собором ПЦУ став
Михайлівський Золотоверхий собор у Києві. Тоді ж, 20 грудня
2019 р. Верховною Радою України було схвалено закон «Про
внесення змін до Закону України «Про свободу совісті та релі-
гійних організацій», підписаний президентом П. Порошенком,
за яким УПЦ МП повинна була перейменуватися на Російську
православну церкву. Підписуючи закон президент наголосив:
«Люди мають конституційне право вільного вибору віроспові-
дання. Зазначені зміни до закону створюють кращі умови для
реалізації такого права для тих, хто вирішуватиме, до якої ж
православної юрисдикції належати… Чи то до новоствореної
автокефальної Православної Церкви України, чи то до тієї цер-
кви, яка наполягає на збереженні зв’язку і залежності від РПЦ».
Таким чином, зазначається Священним Синодом РумПЦ,
позаяк проблема церковної єдності в Україні ще не вирішена,
у тому числі через те, що значне російське населення має
пряме відношення до Московського Патріархату, Священний
Синод підтвердив свою позицію, висловлену 24 травня і 25
жовтня на попередніх робочих засіданнях 2018 р. пропону-
ючи Вселенському патріархату і Московському патріархату
визначити церковний спір, зберігаючи єдність віри, повагу ад-
міністративної і пастирської свободи духівництва й віруючих
(включаючи автокефалію) та відновлення євхаристичного
спілкування.
Наскільки багатотрудним був процес формування самої
Румунської православної церкви, свідчать історичні факти.
РумПЦ проголосила своє самоврядування у 1865 р., після
об’єднання князівств Валахія і Молдова в Румунській держа-
ві, яке сталося 1862 р., виділившись таким чином з Констан-
тинопольського Патріархату. А автокефалію Румунської ПЦ
було визнано лише у 1885 р.
Оскільки на сьогодні в Україні, зокрема в Північній Буко-
вині, 127 румунських церковних громад перебувають у віданні
УПЦ МП, Священним Синодом було прийняте рішення отри-
610
мати письмові запевнення/гарантії від церковних та державних
органів України, що етнічна і мовна ідентичність цих румунів
буде поважитися, румунські православні будуть мати мож-
ливість зорганізуватися в рамках румунського православного
вікаріату, матимуть можливість розвивати духовні відносини
з Румунським Патріархатом, отримуючи підтримку літургіч-
ними і богословськими книгами рідною мовою тощо. За таких
умов Румунська церква готова буде визнати ПЦУ. «Необхідно
провести реальні консультації з цими румунськими православ-
ними, які зацікавлені у збереженні своєї етнічної та мовної
ідентичності» – йдеться у рішенні Синоду РумПЦ. Між іншим,
український православний вікаріат діє в Румунії від 1990 року.
Існують в Україні й інші підходи до вирішення цього
питання. Наприклад, адміністратор Дніпровсько-Запорізької
єпархії архімандрит Никанор (Вишневецький), пропонує до-
волі прийнятний, на нашу думку, варіант: етнічні українські
румуни створюють свою румуномовну єпархію ПЦУ в Укра-
їні і мають свого єпископа-румуна, котрий є ієрархом ПЦУ
для румунів України, а в Румунії, відповідно, створюється
така ж єпархія для румунських українців, що там живуть і там
поставляється єпископ українець, котрий входить до складу
Румунської патріархії.
Наша посестра Румунська православна церква, тепер,
після надання Вселенським патріархом Томосу, хоче певних
гарантій для 127 румуномовних громад, що, на нашу думку, є
цілком справедливим з точки зору права кожного християнина
спілкуватися зі Всевишнім своєю, рідною мовою. Думається,
що це питання варто вирішити формально, щоби воно не ви-
кликало у наших сусідів занадто великих острахів. Принаймні,
ніхто в Україні не планує змінювати мовну практику в румун-
ських громадах. Українські церковні ієрархи, зокрема недавно
обраний екзарх ПЦУ митрополит Епіфаній, надав письмові
гарантії щодо поваги етнічної та мовної ідентичності румунів.
Оглядаючись у історичну минувшину, у підсумку зазна-
чимо, що шлях церковно-інституційного становлення сучасної
української автокефалії був торований віками назад, зокрема
й великими духовними авторитетами: румуном Петром Моги-
лою та українцем Паїсієм Величковським, екзархами україн-
611
ських церков за підтримки очільника Румунської православної
місії митрополита Віссаріона. Сьогодні, помісна Православна
Церква України плекаючи надію на підтримку з боку Румун-
ської церкви у становленні в лоні Вселенського Православ’я,
опирається на конструктивний діалог і християнську повагу до
права кожного народу на свою автокефальну церкву.
Концевые сноски
1
https://zik.ua/news/2018/05/20/avtokefaliya_posylyt_natsionalnu_be-
zpeku__prezydent_1328101
2
Карта перехода до ПЦУ// https://www.google.com/maps/d/ viewer?-
mid= 1 XQR0sfHFFiiXyGiVYqI1mNylJ9fFPdnh&ll=48.822584914819565
%2C29.399692696875036&z=6&fbclid=IwAR0tZD7PJmR8Fz4pQJG_EZti-
z1E_md2nc6dOanWsURfdlejbLCH5l2LJu-o
3
Скільки приходів Московського патріархату перейшло у
Православну церкву України // Режим доступу: https://24tv.ua/skilki_para-
fiy_moskovskogo_ patriarhatu_pereyshli_do_ptsu _parubiy_nazvav_novu_ki-
lkist_n1091728
4
https://novyny.24tv.ua/2-roki-tomosu-skilki-parafiy-pereyshli-no-
vini-rosiyi-i-ukrayini_n1504454
5
Московський патріархат перешкоджає вільному рішенню громад,
– архієпископ ПЦУ на зустрічі ОБСЄ. Режим доступу: http://risu.org.ua/
index/ all_navs/community/religion_and _polisy /75286
6
Церква на вибір. Як працюватиме закон України про релігійні
громади // Режим доступу: http://www.radiosvoboda.org/a/29715387.html
7
https://24tv.ua/sinod-kiprskoyi-tserkvi-viznav-avtokefaliyu-ptsu-no-
vini-ukrayini_n1469059
8
Режим доступу: nevs.church.ua/2019/02/28/na-bukovuni-rumunomov-
ni-parafiji-upc-odnogolosno-pidtverdzhuyut-virnist-ukrajinskiy-tserkvi/
9
Режим доступу: http://basilica.ro/en/holy-synod-examines-ukraini-
an-ecclesiastical-issue-at-first-2019-working-session/
10
Режим доступу: https://www.president.gov.ua/nevs/ president-pidpi-
sav-zakon-shodo-nazvi-religijnoyi-organizaciy-52274
11
Румунська церква висунула умови для визнання ПЦУ // Режим
доступу: http://tsn.ua/svit/rumunska-cerkva-visunula-umovi-dlya-viznan-
nya-pcu-1301490.html.
12
Румунська Церква назвала умови визнання ПЦУ // Режим
доступу: https://www.pravda.com.ua/nevs/ 2019/02/22/7207360/
13
Режим доступу: https://www.fasebook.com/profilе.
php?id=100010722644621/
612
*********
Abstract: The article considers the main historical steps in the

XX-XXI centuries to restore and institutionalize the autocephaly of
the Orthodox Church of Ukraine (PCU), which took place in early
2019. The granting of autocephaly to the PCU ended on January
6, 2019 in the Patriarchal Church of St. George in Constantinople
with the presentation of the Tomos on Autocephaly by Ecumenical
Patriarch Bartholomew. Statistics on the transition of religious
communities in Ukraine to the PCU are presented, as well as the
main reasons that hinder the active process of formation of a single
local church in Ukraine.
Keywords: Orthodox Church of Ukraine, autocephaly,

Tomos, Metropolitan Epiphanius.
Lavra Pecerska din Kiev, vechi așezământ monahal, monument de arhitectură

și istorie, înscris în patrimoniul cultural UNESCO
613
Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii
independenței de stat a Republicii Moldova
Viorel COJOCARU,
preot, Mitropolia Basarabiei, lector universitar, doctorand
Absolvent al Academiei de Teologie

Ortodoxă din Chişinău, Specialitatea
„Teologie Pastorală” (licență 2001); Facultatea
de Drept şi Admnistraţie Publică Locală,
Univ. ,,Ovidius” – Constanţa, Specialitatea
Drept canonic şi instituţii europene (master
2006); Facultatea de Drept şi Admnistraţie
Publică Locală, Univ. ,,Ovidius” – Constanţa,
Specialitatea Drept european și relații diplo-
matice externe (Master 2007), Facultatea de
Teologie Ortodoxă „Sf. Filoftea” din Piteşti,
Specilaitatea Asistență social-spirituală speci-
ală (Master 2009) și doctorand Universitatea
de Medicină și Farmacie „N. Tesdtimiţeanu”,
Catedra filosofie și bioetică.
Din 2006 - parohul Bisericii Ortodoxe „Biserica Inimii Tăcute”; 2006 -
membru corespondent și consultant al Ligii Internaționale și Nonconfesionale
a Capelanilor din Penitenciare, Bruxelles, Belgia; 2007 - redactor-coordona-
tor al revistei „Luminătorul”; 2007 - redactor-editor a buletinului parohial
„Amvon”; 2014 - lector superior Universitatea de Medicină și Farmacie „N.
Testimiţeanu”, Chişinău, Catedra filosofie şi bioetică.
A publicat numeroase studii, articole şi editoriale dedicate istoriei
Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia, consilierii spirituale a deținuților
și despre istoria presei bisericești basarabene. Autor: Abordarea teologică pri-
vind voluntariatul, Chişinău, 2007; Povara dulce a libertății, Chișinău, 2018.
Peste o sută de articole științifice și de popularizare în diferite reviste şi ziare
naţionale şi internaţionale.
************
Sfârșitul secolului al XX-lea a prins spiritualitatea ortodoxă
din spațiul pruto-nistrean nu doar divizată, ci și conflictuală. Cea
mai mare, mai grea și mai dureroasă problemă este conflictul creat
în sânul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. Este mai grea
și mai dureroasă deoarece Biserica noastră Ortodoxă, considerată
614
un cult majoritar, este antrenată într-un conflict lăuntric de am-
ploare, care afectează puternic atât viața bisericească (misiunea,
disciplina, educația, etc), cât și întreaga societate. Când vorbim
despre conflictul din cadrul Bisericii ortodoxe din Moldova avem
în vedere procesele judiciare care au avut loc pentru recunoașterea
de către Guvernul Republicii Moldova a Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei nu este o invenție creată ad-hoc de pa-
trioții basarabeni, această structură bisericească s-a constituit după
Marea Unire de la 1918, prin ridicarea Arhiepiscopiei Chișinăului la
rangul de mitropolie. Decizia înființării a fost luată în Sinodul Bise-
ricii Ortodoxe Române la data de 15 noiembrie 1923, având la bază
cererea Congresului Extraordinar Eparhial de la Chișinău de ridicare
a Arhiepiscopiei Chișinăului la treapta de Mitropolie, autentificat
prin semnăturile celor prezenți la data de 8 iulie 19231. Organizarea
propriu-zisă s-a desfășurat legal, în baza Legiuirilor de Organizare și
Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925. Arhiepiscopul
de Chișinău, ÎPS Gurie Grosu, a fost ridicat la rangul de mitropolit
al Basarabiei, pe 21 aprilie 1928, tot atunci, jurisdicția Mitropoliei
Basarabiei s-a reorganizat în: Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia
Hotinului și Bălțului și Episcopia Cetății Albe – Ismail, devenind
astfel o eparhie organizată la rang de Mitropolie după standardul Bi-
sericii Ortodoxe Române. Această Mitropolie a activat până-n anul
1944. În timpul ocupației sovietice din 1940-1941, și mai apoi sub
regim sovietic, din 1944 până în 1992, Mitropolia Basarabiei și-a
încetat activitatea, fiind înlocuită de Eparhia Chișinăului, sub auto-
ritatea Patriarhiei Ortodoxe a Moscovei și a Întregii Rusii. Această
încetare nu s-a făcut benevol, în acest context, Biserica Ortodoxă
Română nu a recunoscut niciodată trecerea Basarabiei sub autori-
tatea canonică a Patriarhiei Ruse, iar aceasta din urmă niciodată nu
solicitat permisiunea și acceptul acestei transferări.
Unii discipoli ai Mitropoliei Moldovei au solicitat recunoaș-
terea Mitropoliei Basarabiei prin reactivarea celei din perioada
interbelică. Prin reactivarea ei se dorea recunoașterea oficială
drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basa-
1
Cererea Congresului Extraordinar Eparhial de la Chișinău de ridicare a Arhiepis-
copiei Chișinăului la treapta de Mitropolie. În: Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1993, pp.14-16.
615
rabiei care a funcționat până în anul 1944 inclusiv, încât teritoriul
Mitropoliei Basarabiei solicitante este cel al Republicii Moldova.
În plus, în calitate de Exarh al Plaiurilor, Mitropolitul Basarabiei
cerea jurisdicția canonică asupra diasporei ortodoxe române din
răsărit (fosta Uniune Sovietică, mai ales pentru românii din Nordul
și Sudul Basarabiei, azi în Ucraina). La data de 14 septembrie 1992,
Adunarea Eparhială constituită la Chișinău din preoți și mireni, a
hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, numind ca locțiitor de
mitropolit pe PS Episcop Petru de Bălți, și trimiterea la București a
unei delegații, alcătuită din intelectuali basarabeni, pentru a adresa
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea de a
fi primiți sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române. Pe drept
cuvânt, putem considera dorința reactivării Mitropoliei Basarabiei,
drept un factor important în trezirea conștiinței spirituale românești
a basarabenilor din acea perioadă, ținând cont și de Războiul armat
pe Nistru, care a practic a minimalizat încrederea poporului credin-
cios față de Biserica Ortodoxă Rusă, care a sfințit și binecuvântat
instrumentele militare separatiste implicate în acest conflict armat.
Această eroare „spirituală” s-a repetat și în cazul războiului din
Crimeea, de această dată în raport cu poporul ucrainean.
Drept răspuns la cererile Adunării Eparhiale o noii reactivate
Mitropolii a Basarabiei din 14 septembrie 1992, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, în ședința plenară din 19 decembrie
1992 a hotărât reactivarea acesteia. PS Petru Păduraru, fostul
Episcop de Bălți al Mitropoliei Chișinăului a devenit mai întâi
locțiitor, iar apoi, din octombrie 1995, Mitropolitul Basarabiei și
Exarhul Plaiurilor, cu drept de jurisdicție extrateritorială asupra
românilor ortodocși din diaspora de răsărit.
Odiseea recunoașterii statutului juridic și canonic al Mitropo-
liei Basarabiei o caracterizează cele trei etape, care s-au desfășurat
paralel, intercalându-se:
Prima etapă este cea mai ușoară și a fost realizată cu mult succes,
dând imbold și curaj inițiatorilor. Această etapă include următoarele
evenimente: propunerea din partea clericilor și mirenilor intelectuali
dorința reactivării Mitropoliei Basarabiei și a Eparhiilor sufragane,
trecerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova la modelul mi-
sionar-pastoral interbelic, caracterizat prin: formarea preoților misio-
nari, reactivarea activităților cultural-editoriale, formarea activităților
616
educativ-pastorale (Facultatea de Teologie, Seminarele, Școlile de
cântăreț, etc) și a activităților filantropice. Această propunere se obiec-
tivizează mai întâi în „Declarația Frăției Ortodoxe „Sfântul Ștefan cel
Mare”2 expuse prin cele patru puncte generale. Este evidentă dorința
intelectualilor și a unor preoți de a readuce în acest teritoriu suflu
ortodox românesc, silnicit de armata bolșevică în anul 1944. Primul
Parlament după declararea independenței a fost și el sensibilizat de as-
pirația intelectualilor de a reactiva Mitropolia Basarabiei și la 3 aprilie
1992, a trimis un memoriu ambelor Biserici Ortodoxe, și pentru cea
Rusă și pentru cea Română. Acest scurt memoriu a fost semnat de 52
de deputați, dar niciun cleric între semnatari, fiind cunoscut faptul că
în acel parlament au activat cinci clerici3. Acest memoriu nu a rămas
fără impact, pe deoparte se înăspresc relațiile dintre Federația Rusă
și conducătorii tânărului stat independent, Republica Moldova, mai
târziu se reușește demiterea Parlamentului și a Guvernului, iar din alt
punct de vedere, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române
prinde curaj, și emite un comunicat la doar șase zile de la semnarea
Memoriului celor 52 de deputați. Prin acel comunicat, din 9 aprilie
1992, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române își exprimă
public dezideratul că dorește să reactiveze Mitropolia Basarabiei, pen-
tru că „niciodată nu a recunoscut desființarea ei […] și nu a acceptat
și nu poate accepta consecințele nefaste ale pactului Ribbentrop-Mo-
lotov”4. Mai mult ca atât, în acel comunicat se afirmă că reprezentații
ambelor Biserici Ortodoxe surori au discutat despre situația Bisericii
Ortodoxe Basarabene la întâlnirea din 15 martie 1992, desfășurată la
Constantinopol. În vâltoarea evenimentelor petrecute în acel moment
pe teritoriul Republicii Moldova, pe deoparte izbucnirea vulcanică a
războiului pe Nistru și demiterea primului Legislativ și Executiv, iar
pe de altă parte, persecutarea PS Episcop Petru de Bălți și a unor preoți
pro români au dus la formarea unui front civic în societate, constituit
din 275 personalități, neafiliați politic structurilor pro moscovite, care
se solidarizează și emit o declarație. Comunicarea conține cinci punc-
te, prin care se solicită reactivarea Mitropoliei Basarabiei și primirea
2
Declarația Frăției Ortodoxe „Sfântul Ștefan cel Mare”. În: Luminătorul, 1992, nr.
6, pp. 26-28.
3
Memoriul a 52 de deputați de la Chișinău adresat Sanctității Sale Alexei II, Patriar-
hul Moscovei și al Întregii Rusii, și Preafericitului Teoctist, patriarhul bisericii Ortodoxe
Române. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 21-22.
4
Comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod al bisericii Ortodoxe Române din 9 aprilie
1992. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 23-24.
617
creștinilor ortodocși sub oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Ro-
mâne5. O copie tradusă în limba rusă a fost trimisă și Sanctității Sale,
Patriarhului Alexei al II-lea, reprezentatul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Indiferent de Comunicatele și Declarațiile circulare pe terito-
riul Republicii Moldova, războiul armat de pe Nistru și-a continuat
traseul, iar persecutarea preoților și PS Episcop Petru de Bălți nu s-a
finalizat. Pe data de 14 septembrie 1992, un grup format din clerici
și mireni pun bazele Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei,
de remarcat că în formularea celor trei procese verbale ale ședinței
de constituire6, membrii acesteia s-au ghidat de Legiurile Bisericii
Ortodoxe Române. Pachetul de acte constitutive privind reactivarea
și funcționarea Mitropoliei Basarabiei au fost trimise la București
pentru a primi oblăduirea canonică. În acest context, pe datat de
27 septembrie 1992, Episcopul Petru Păduraru, trimite o solicitare
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca să fie primit sub
oblăduirea canonică în care nu se evidențiază dorința PS sale de a fi
conducătorul Mitropoliei Basarabiei în procesul de reactivare, așa
cum va fi învinuit mai târziu7. În baza actelor de constituire și dorința
credincioșilor de a reactiva Mitropolia Basarabiei, la ședința ordinară
a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se votează propune-
rea de a fi reactivată Mitropolia Basarabiei, astfel emițându-se Actul
Patriarhal și Sinodal privind recunoașterea reactivării8. Aceasta se
întâmplă la data de 20 decembrie 1992, ședința fiind prezidată de
PF Teoctist, dar la procesul dezbaterilor au participat, pe deoparte,
înalții prelați basarabeni: ÎPS Antonie Plămădeală – Mitropolitul
Ardealului și ÎPS Nestor Vornicescu - Mitropolitul Olteniei, pe de
altă parte preoții și reprezentanții Adunării Eparhiale a Mitropoliei
Basarabiei reactivate. Acesta a fost pasul decisiv în procesul tuturor
proiectelor anevoioase de reabilitare istorică, dar și cel mai ușor,
5
Declarația oamenilor de știință, cultură și artă din Republica Moldova. În: Patriar-
hia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 25-28.
6
Documentele ale Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei, prezentate Sfântu-
lui Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992. În: Patriarhia Română,
Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 44-49.
7
Solicitarea Prea Sfințitului Episcop Petru de Bălți, din 27 septembrie 1992, de a
primi oblăduirea canonică a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În: Patri-
arhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 33-35.
8
Act Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării
Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În: Patriar-
hia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 50-53; Act Patriarhal și
Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei,
Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În: Luminătorul, 1993, nr. 1(7), pp. 4-6.
618
fiindcă de acum începe odiseea propriu-zisă de afirmare și supra-
viețuire a noii structuri a Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia.
Necesită de menționat că, în acea perioadă, majoritatea partidelor de
guvernământ au avut o înclinare specială în fața Bisericii Ortodoxe
Ruse din Republica Moldova.
A doua etapă, intercalată cu prima, se raportează la cores-
pondența celor două Patriarhii Ortodoxe Surori: Biserica Ortodoxă
Română și Biserica Ortodoxă Rusă. Acest aspect s-a caracterizat
printr-o serie de polemici diplomatice între Înalții Prelați ai acestor
două Biserici Ortodoxe Surori, dar tot nu s-a reușit soluționarea
definitivă a conflictului nici până azi. Fără a fi surprinși, statul re-
cent (in)dependent, Republica Moldova, prin acțiunile lui a ținut
parte Bisericii Ortodoxe Ruse. Iată, într-o formă cronologică co-
respondența celor două Patriarhii Ortodoxe Surori:
Chiar dacă nu se referă direct la reactivarea Mitropoliei Ba-
sarabiei, PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a tri-
mis câteva scrisori de încurajarea atât a independenței Republicii
Moldova, cât și un mesaj de felicitare la deschiderea Facultății de
Teologie la Chișinău, iar la jumătatea anului 1992 s-a identificat o
scrisoare a PF Teoctist adresată Secretariatului General a Consiliu-
lui Mondial al Bisericilor, dar și la Consiliul Ecumenic, unde solicită
apărarea integrității și securității poporului ortodox basarabean prin
retragerea de pe teritoriul tinerei republici a armatei a 14-a a Rusiei9.
La 1 septembrie 1992, PF Teoctist trimite o scrisoare Sancti-
tății Sale Alexei al II-lea, prin care solicită încetarea persecuțiilor
Episcopului Petru de Bălți10. Această scrisoare prezintă informații
succinte despre persecuțiile preoților pro moscoviți față de PS
Petru Păduraru, amintind de discuțiile desfășurate în acel an la
Constantinopol, unde ambii patriarhi s-au angajat la soluționarea
pașnică a conflictului. Este o scrisoare pașnică.
La 24 septembrie 1992, PF Teoctist primește răspuns de la
omologul Său de la Moscova, de la Sanctitatea Sa Alexei al II-lea11.
În această scrisoare Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse își exprimă
9
Apelul Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În: Lu-
minătorul, 1992, nr. 4, pp. 32-33.
10
Scrisoarea Prea Fericitului Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei al II-lea. În: Patri-
arhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 29-30.
11
Scrisoarea Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, răspuns Prea
Fericitului Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia
Basarabiei, Idem, pp. 31-32.
619
neliniștea din Eparhia Chișinăului și decide că e o problemă inter-
nă ce trebuie soluționată în spațiul canonic basarabean, propunând
ca PS Episcop Petru să-și rezolve chestiunile cu ierarhul Său, iar
agresiunile, chiar dacă s-a deschis o anchetă specială nu prea sunt
veridice.
A doua zi după emiterea Actului Sinod și Patriarhal, privind
reactivarea Mitropoliei Basarabiei, pe data de 20 decembrie 199212,
PF Patriarh Teoctist trimite o scrisoare Sanctității Sale Alexei al
II-lea. Această scrisoare are o semnificației deosebită, deoarece în
primul rând îl anunță pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse despre
reactivarea Mitropoliei Basarabiei, justificând canonic și juridic acest
fapt, apoi îi exprimă nemulțumirea că nu a luat act decizional privind
încetarea persecuțiilor față de PS Petru Păduraru și alți clerici, apoi îl
anunță că fostul Episcop de Bălți, PS Petru, din data de 19 decembrie
1992, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
și în final, această scrisoare a fost trimisă tuturor Bisericilor Ortodoxe
Surori13, pentru a cunoaște decizia Sfântului Sinod.
Răspunsul Patriarhului Moscovei a urmat imediat, pe data de
24 decembrie 1992, la București ajunge scrisoarea-răspuns a Sanc-
tității Sale Alexei al II-lea14. Acest răspuns exprimă nu doar îngri-
jorarea Sanctității Sale, ci și indignarea că PF Teoctist face public
unele subiecte discutate la Istanbul (Constantinopol) în luna martie,
același an, iar în special, finalul acestei scrisori ne duce cu gândul
că Biserica Ortodoxă Rusă nu-și onorează promisiunile „... deși, cu
acel prilej, nu s-au luat nici o măsură în legătură cu viitorul comu-
nităților ortodoxe din Moldova”. Scrisoarea mai include o serie de
canoane, care au fost încălcate de Biserica Ortodoxă Română și o
vagă justificare istorică, iar scrisoarea se încheie cu o inteligentă
afirmație privind dorința continuității comuniunii euharistice.
12
Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 20 decembrie 1992, adresată Sanc-
tității Sale Alexei al II-lea. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basara-
biei, Idem, pp. 54-57; Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 20 decembrie
1992, adresată Sanctității Sale Alexei al II-lea. În: Luminătorul, 1993. nr. 1(7), pp.7-9.
13
Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, adresată Întâistătătorilor Bisericil-
or Ortodoxe Surori. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei,
Idem, pp. 68-71.
14
Scrisoarea Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie 1992, către Prea
Fericitul Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basara-
biei, Idem, pp. 58-61; Scrisoarea Sanctității Sale Alexei al II-lea din 24 decembrie
1992, către Prea Fericitul Patriarh Teoctist. În: Luminătorul, 1993, nr. 3(9), pp. 21-23.
620
Pe data de 19 mai 1993, Prea Fericitul Patriarh Teoctist mai
adresează o scrisoare omologului Său de la Moscova15. Această
scrisoare conține succinte, dar valoroase informații despre istoria
creștinismului ortodox basarabean, în dorința de a convinge partea
ortodoxă slavă că ea nu a respectat canoanele nici în anul 1812 și
nici în 1944. În vâltoarea evenimentelor de independență s-a văzut
limpede implicarea conducerii Eparhiei de la Chișinău în împie-
dicarea obținerii independenții Republicii Moldova și a dezvoltat
un curent antiromânesc, prezent până azi. Tot aici, sunt expuse
comentariile și afirmațiile privind invocarea incorectă a canoane-
lor bisericești de către partea slavă. Deci, această scrisoare bine
documentată este un răspuns justificat, de apărare la scrisoarea
Sanctității Sale Alexei la II-lea din 24 decembrie 1992.
A urmat și alte replici diplomatice între cele două Bisericii
Ortodoxe Surori, toate alimentându-se din conflictul Mitropo-
liei Basarabiei în raport cu Statul Republicii Moldova. Pe lângă
această corespondență, Patriarhia Ortodoxă Română a mai trimis
și alte scrisori, atât Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cât și unor
Organizații Internaționale, prin care justifica dreptul ei de a reacti-
va vechea Mitropolie a Basarabiei, ca act reparator al consecinței
Pactului Ribbentrop-Molotov.
A treia etapă, ce s-a desfășurat concomitent cu cele două
analizate anterior și ține de recunoașterea juridică a Statutului Mi-
tropoliei Basarabiei câștigând dreptul de funcționalitate. Aceasta
conține una dintre cele mai dureroase pagini ale acestui parcurs
ce a durat în jur de 10 ani. Patriarhia Ortodoxă Română s-a ocupat
de procedura recunoașterii canonicității Mitropoliei Basarabiei de
către celelalte Biserici Ortodoxe Surori a Mitropoliei Basarabiei,
iar reprezentanții de la Chișinău s-au îndeletnicit de înregistrarea
juridică a noii eparhii românești, ce a durat până-n anul 2002, când
Consiliului Europei a condiționat înregistrarea Mitropoliei Basara-
biei și includerea ei în lista cultelor din Republica Moldova.
Adunarea Eparhială constituită la 14 septembrie 1992 a înce-
put demersurile către Guvernul Republicii Moldova, astfel la data
de 8 octombrie 1992, conform Legii despre Culte din 24 martie
15
Scrisoarea Prea Fericitului Teoctist, din 19 mai 1993, către Sanctitatea Sa Alexei
II. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 85-101;
Scrisoarea Prea Fericitului Teoctist, din 19 mai 1993, către Sanctitatea Sa Alexei II.
În: Luminătorul, 1993, nr. 3(9), pp. 21-23.
621
1992, s-au prezentat spre înregistrare Statutul de organizare și
funcționare a Mitropoliei Basarabiei, în aceeași perioadă Mitro-
polia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ortodoxe Ruse
trimite și ea actele ei spre înregistrare, primind actul confirmativ
la 17 noiembrie 1993, iar Mitropoliei Basarabiei neîntemeiat i se
refuză recunoașterea16. La pachetul de acte constitutive prezentate
de Mitropolia Basarabiei pentru înregistrare se adaugă și scrisorile
Preafericitului Patriarh Teoctist, prima din 29 decembrie 1992,
adresată Dlui Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova
și Dlui Andrei Sangheli, Prim-ministru al Guvernului Republicii
Moldova17, și a doua, din 17 mai 1993, adresată Prim-ministrului
Andrei Sangheli18, ca răspuns la Scrisoarea Dlui Andrei Sangheli
către Preafericitul Teoctist19. Această din urmă scrisoare, puțin
spinoasă, relevă obediența conducerii Republicii Moldova față de
Kremlin și învinuirea Bisericii Ortodoxe Române de implicarea
în treburile interne ale unui stat străin, iar faptul că Patriarhia Ro-
mână fiind acuzată că nu a solicitat acceptul reactivării nici Mitro-
poliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ortodoxe de la Moscova
este cu totul aberantă. Guvernul Republicii Moldova, nu a dorit
recunoașterea reactivării Mitropoliei, chiar dacă la 10 martie 1993,
Comisia pentru Drepturile Omului și Relațiilor Naționale20, iar la
11 martie 1933, Comisia Parlamentară pentru Problemele Culturii
și Cultelor21, dau un aviz pozitiv proceduri de înregistrare a Mitro-
poliei Basarabiei.
16
Romeo Cemârtan. Cazul Mitropoliei Basarabiei: interferența politice și religio-
ase. Chișinău: Edit. „Alfa și Omega”, 2004, p.73.
17
Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 29 decembrie 1992, adresată
Domnului Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova și Domnului Andrei
Sangheli, Prim-Ministru al Guvernului Republicii Moldova. În: Patriarhia Română,
Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 62-67.
18
Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, din 17 mai 1993, către Domnul
Prim-Ministru Andrei Sangheli. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia
19
Scrisoarea Domnului Prim-Ministru Andrei Sangheli, din 1 martie 1993, către
Prea Fericitul Patriarh Teoctist. În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia
20
Hotărârea Comisiei pentru Drepturile Omului și Relațiile Naționale cu privire la
demersul unui grup de parlamentari referitor la oficializarea Mitropoliei Basarabiei.
În: Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 72-76.
21
Hotărârea Comisiei Parlamentare pentru Problemelor Culturii și Cultelor cu pri-
vire la reactivarea Mitropoliei Basarabiei. În: Patriarhia Română, Adevărul despre
Mitropolia Basarabiei, Idem, pp. 79-80.
622
Legislativul și Executivul Republicii Moldova au ignorat
toate recomandările naționale și internaționale, neglijând o serie de
scrisori diplomatice, în care se solicita recunoașterea Mitropoliei
Basarabiei, au respins toate cererile trimise de ÎPS Mitropolit Petru
Păduraru, din: 6 decembrie 1993, 11 septembrie 199522, 13 martie
199623, 20 august 199624, 4 martie 199725, 25 august 1998, 15 martie
1999. Într-un Comunicat de presă al Serviciului de Stat pentru Culte,
condus de Dl Gh. Armașu, publicat la 22 februarie 1994, enumera
cauzele ce împiedică recunoașterea Mitropoliei Basarabiei:
„1. Nu există o unitate teritorial-administrativă Basarabia;
2. Mitropolia Basarabiei a fost transformată în eparhia Chi-
șinăului și a Moldovei. Toate parohiile ortodoxe din R. Moldova
au fost înregistrate ca părți componente ale Mitropoliei Moldovei;
3. Mitropolia Autonomă a Basarabiei (stil vechi) este alta
decât Mitropolia istorică a Basarabiei, deoarece se deosebește prin
titulatură și prin sfera de activitate;
4. Pentru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei nu există bază
juridică, deoarece nu a fost prezentat procesul verbal de constituire
a Mitropoliei Basarabiei și nu au fost nominalizați fondatorii”26, la
acest punct se solicita actele constitutive din perioada interbelică,
lipsea să mai ceară și prezența membrilor Centrului Eparhial Chi-
șinău din anul 1923. Tot Dl. Gh. Armașu, pe data de 25 februarie
1995, îi trimite PS Petru Păduraru o scrisoare (nr. 30) mai puțin
prietenoasă, prin care îl avertizează că atât PS Sa cât și ceilalți
preoți desfășoară o activitate ilegală pe teritoriul Republicii Mol-
dova, deoarece, doar Mitropolia Moldovei a fost înregistrată, iar la
final recomandă: „Vă propunem, repetat, să întrerupeți activitatea
ilegală și distructivă care se poate solda în viitor, spre nefericirea
tuturor, cu repercusiuni extrem de negative”27.
22
Scrisoare deschisă nr. 06-359, din 11 septembrie 1995, către Guvernul Republicii
Moldova. În: Alfa și Omega, 1996, nr. 5(27), 1-15 martie, p. 2.
23
Scrisoare deschisă nr. 06-458, din 13 martie 1996, către Guvernul Republicii Mol-
dova. În: Alfa și Omega, 1996, nr. 6(28), 16-31 martie, p. 2
24
Scrisoare deschisă prim-ministrului Andrei Sangheli. În: Alfa și Omega, 1996, nr.
15(37), 1-15 august, p. 2.
25
Cererea Mitropoliei Basarabiei nr.97/1 din 4 martie 1997 către Guvernul Re-
publicii Moldova, Dlui Prim-ministru ion Ciubuc, privind aprobarea și înregistrarea
Statutului de organizare și funcționare a Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega,
1997, nr. 5(51), 1-15 martie, p. 2.
26
Romeo Cemârtan. Cazul Mitropoliei Basarabiei..., Idem, p.74.
27
Scrisoare Dlui Director Gheorghe Armașu către PS Episcop de Bălți, Petru Pădu-
raru. În: Alfa și Omega, 1995, nr. 3, 1-15 martie, p. 7.
623
După multe și anevoioase procese judiciare cu sentințe pro
și contra, conflictul dintre Guvernul Republicii Moldova și Mi-
tropolia Basarabiei a ajuns la expunerea jurisprudenței Curții de
Apel, și la 19 august 199628, această instanță a pronunțat hotărârea
că „acțiunile Guvernului sunt recunoscute ca nelegitime, astfel că
Executivul este obligat să pună în legalitate Mitropolia Basarabiei,
prin înregistrarea Statutului pentru organizarea și funcționarea ei29.
Bucuria victoriei nu a fost atât de mare, deoarece la 9 decembrie
1997, Curtea Supremă de Justiție, ultima instanță judecătorească,
anulează hotărârea Curții de Apel, motivând precum că a fost
omis termenul de adresare în judecată și caracterul neîntemeiat și
nelegal al plângerii30. Administrația Mitropoliei Basarabiei, epui-
zând toate mijloacele juridice interne împotriva politicii statului,
privind recunoașterea Mitropoliei Basarabiei a apelat la forurile
internaționale pentru a-și face dreptate31.
Necesită menționate și poziția diverselor comisii internați-
onale, care au emis rezoluții pozitive privind recunoașterea Mi-
tropoliei Basarabiei. Atât Patriarhia Română, cât și reprezentanții
Mitropoliei Basarabiei au informat cele mai înalte foruri europene
despre procesul îndelungat privind discriminarea Mitropoliei Ba-
sarabiei32. La 14 ianuarie 1995, Dl David Atkinson, Președintele
Comisiei Consiliului European pentru Țările nemembre a avut
întrevedere la Chișinău cu toate cele trei părți prezente în conflict:
Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Moldovei și Guvernul Republi-
cii Moldova, în urma căruia a solicitat Executivului să soluționeze
28
Hotărârea Curții de Apel a Republicii Moldova din 16 august 1996. În: Alfa și
Omega, 1997, nr. 18(64), 16-30 septembrie, p. 2
29
Nina Șerban. Mitropolia obține o nouă victorie în lupta cu Guvernul. În: Alfa și
Omega, 1997, nr. 10(56), 16-31 mai, p. 1; Vasile Malanețchi. Va fi recunoscută ofi-
cial Mitropolia Basarabiei? La un pas de victoria finală. În: Alfa și Omega, 1997, nr.
16(62), 16-31 august, p. 5
30
Valeriu Cojocaru. Serviciul de Stat pentru crearea problemelor de cult. În: Alfa și
Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 8.
31
Vlad Cubreacov. Inchiziție a la Russe sau despre încă un soldat al interesului im-
perial. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 19(65), 1-15 octombrie, p. 2; Iurii Ababii. Regimul
Lucinschi va compărea în fața justiției europene. Problema Mitropoliei Basarabiei se
internaționalizează. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 24(70), 16-31 decembrie, p. 3.
32
Scrisoare deschisă a PS Petru, locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, adresată Ex-
celenței Sale, Lordului Finsberg, vicepreședinte al Adunării Parlamentare as Consili-
ului Europei, membru al Comitetului Politic și al Comisiei Juridice. În: Alfa și Omega,
1995, nr. 5, 1-15 mai, p. 6; Alexandru Magola. Problema Mitropoliei Basarabiei în
atenția Ambasadei Americane. În: Alfa și Omega, 1995, nr. 20, 16-30 noiembrie, p. 2.
624
urgent problema fără nicio discriminare33. Drept răspuns la această
intenție, Guvernul Republicii Moldova a acuzat Consiliul Europei
de greșeli de ordin principal, evitând recunoașterea de jure a Mitro-
poliei Basarabiei34.
Republica Moldova a debutat în justiția internațională în
anul 1998 prin dosarul pe care i 1-a intentat Mitropolia Basa-
rabiei35. Procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(CEDO) de la Strasbourg fusese anticipat de o întreagă odisee în
fața instanțelor naționale, acoperind ca timp mandatul a trei șefi
de stat (Snegur, Lucinschi, Voronin) și a șapte guverne (Sangheli
I, Sangheli II, Ciubuc I, Ciubuc II, Sturza, Braghiș, Tarlev). La
22 iunie 1998, Ministerul de Justiție din Republica Moldova infor-
mează Guvernul că, în opinia sa, Statutul Mitropoliei Basarabiei
nu încalcă legile Republicii. Guvernul Republicii Moldova, prin
instrumentul politic Serviciul de Stat pentru Culte nu a recunos-
cut nici un moment Mitropolia Basarabiei, răspunzând la toate
solicitările oferite cu o evidentă înclinare rusească. Tocmai din
acest motiv, în disperare de cauză, la 3 iulie 1997, a fost întocmit
proiectul de rezoluție nr. 7871 al Consiliului Europei36. La 7 iunie
2001, Camera având drept sarcină examinarea cauzei, constituită
de Secția întâi a CEDO, a declarat cererea admisibilă. Audie-
rile publice au avut loc la data de 2 octombrie 2001, la Palatul
Drepturilor Omului din Strasbourg. La originea dosarului se află
o cerere (nr. 45701/99) îndreptată contra Republicii Moldova prin
care Mitropolia Basarabiei și 12 cetățeni ai acestui stat, Dnii Petru
Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eșanu, Victor Rusu,
Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ionița, Valeriu Mat-
ciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici și Alexandru Magola,
au sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 iunie
1998, în temeiul fostului articol 25 al Convenției pentru Apărarea
Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale. Petiționarii acuză
în particular faptul că refuzul autorităților Moldovei de a recunoaște
33
Iurii Ababii. Regimul Lucinschi va compărea în fața justiției europene. Problema
Mitropoliei Basarabiei se internaționalizează. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 24(70),
16-31 decembrie, p. 3.
34
Consiliul Europei preocupat de situația Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega,
1997, nr. 17(67), 1-15 septembrie, p. 3.
35
Silvia Manole. Moldova în atenția Curții Europene pentru drepturile omului. Cazul
Mitropoliei Basarabiei. În: Alfa și Omega, 1999, nr. 22(116), 16-30 noiembrie, p. 3.
36
Acte Oficiale. În: Alfa și Omega, 1997, nr. 17(67), 1-15 septembrie, p. 2.
625
Mitropolia Basarabiei a adus atingerea libertății lor de religie
și celei de asociere și că Biserica petiționară a fost victima unei
discriminări bazate pe religie, în sens diametral opus, reprezentan-
tul Guvernului Republicii Moldova, Dl I. Morei, ministrul Justiției a
reiterat că soluționarea pozitivă este o lovitură sigură la independența
Republicii Moldova37.
La 13 decembrie 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omu-
lui a dat câștig de cauză petiționarilor - Mitropoliei Basarabiei și
credincioșilor, persoane fizice - și a condamnat statul Republica Mol-
dova, obligându-1 să înregistreze și să recunoască oficial Mitropolia
Basarabiei la aproape 10 ani de la reactivare, timp în care aceasta a
activat în ilegalitate, în condiții vitrege38.
La 27 martie 2002 CEDO s-a pronunțat asupra cererii gu-
vernului de la Chișinău de reexaminare a Hotărârii sale din 13
decembrie 2001 și a respins-o ca ne fondată39. Astfel, la 30 iulie
2002, Dl. Serghei Iațco, directorul Serviciului de Stat pentru Culte
a înmânat oficial ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul
Basarabiei și Exarhul Plaiurilor certificatul de înregistrare a Mi-
tropoliei Basarabiei Autonome de stil vechi cu nr. de înregistrare
1651. Această biruință încă nu a soluționat definitiv conflictul între
cele două Mitropolii Ortodoxe, iar lupta de menținere sau aderare a
preoților la Mitropolia Basarabiei a fost permanentă. Cu siguranță,
printre diversele acte de organizare și funcționare a Mitropoliei
Basarabiei există și unele care ar forma un dosar integru: „Dosa-
rul prigoanei”, unde să se stocheze toate abuzurile făcute asupra
slujitorilor și credincioșilor Mitropoliei românești din Basarabia.
Azi, reprezentanții diferitor parohii, care doresc benevol să adere
la Mitropolia Basarabiei întâmpină obstacole din partea statului. O
implicare ilegală și discriminatoriu realizată în timpul președintelui
Vladimir Voronin ține și de procesul ilegal de intabulare a lăcașe-
lor de cult din partea Mitropoliei Moldovei, astfel că unele biserici
devine proprietatea acestei structuri ecleziastice, iar comunitatea,
care a construit, păstrat și reparat edificiul nu are nici un drept de
proprietate asupra lui. Întrebări enigmă: Cine a permis înstrăinarea
lăcașelor de cult de la comunitate, la Mitropolia Moldovei? De ce a
37
E. Buzdugan. Ministrul Justiției a scandalizat C.E.D.O. printr-un discurs haluci-
nant. În: Țara, 2001, nr. 109(941), 4 octombrie, p. 1.
38
Decizie CEDO. În: Țara, 2001, nr. 140(972), 14 decembrie, p. 1.
39
Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată. În: Curierul Ortodox, 2002, nr. 8(133),
17 august, p. 2.
626
fost atât de necesară această procedură? Oare credincioșii și admi-
nistrația Publică Locală sunt la curent cu acest furt? Cum a permis
Ministerul Culturii să înstrăineze atât de ușor unele biserici care fac
parte din patrimoniu național? Cum se va proceda oare în condiția
în care succesor de drept al Mitropoliei Moldovei devine o persoană
fizică (indiferent de gen) și numai dorește biserici, cum vor proceda
enoriașii comunității, când mereu particpă cu bani la reparația lo-
cașului de cult?
Mitropolia Basarabiei dorește să-și revendice restituirea în
întregime a imenselor sale proprietăți confiscate, naționalizate,
spoliate sau ridicate în orice alt fel de către regimul sovietic de
ocupație și deținute în prezent de Guvernul Republicii Moldova
sau Mitropolia Moldovei. În acest context, Mitropolia Basarabiei
a adresat o nouă plângere Curții Europene a Drepturilor Omului.
Mitropolia Basarabiei și-a reactivat eparhiile istorice sufraga-
ne, iar autoritățile Republicii Moldova le-au admis în legalitate în
perioade diferite: Arhiepiscopia Chișinăului (în 2004), Episcopia de
Bălți (fosta Episcopie a Hotinului, în 2004), Episcopia Basarabiei
de Sud (fosta Episcopie a Cetății Albe - Ismail, în 2006) și Episco-
pia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiune
Ortodoxă Română din Transnistria, în 2006). Statutul de Exarhat al
Plaiurilor este recunoscut de autoritățile Republicii Moldova.
Odiseea Mitropoliei Basarabiei a înscris o pagină nouă în
istoria Republicii Moldova, iar angajații publici și politicienii ar
fi oportun să ne răspundă la întrebarea: De ce procesul de recu-
noaștere a Mitropoliei Basarabiei a durat tocmai 10 ani?, când pe
teritoriul actual al Republicii Moldova activează șase structuri
ecleziastice ortodoxe (Mitropolii sau Episcopii).
********
Abstract: The Metropolis of Bessarabia revived the Roma-
nian spiritual aspect in the current Republic of Moldova, but also
instigated the state to highlight its obedience to Moscow. In the
10 years of struggle of the Bessarabian Orthodox Church with the
Executive of the Republic of Moldova, a beautiful odyssey was
registered, founded on courage and national dignity.
Keywords: church, metropolis, law, letter, state, worship.
627
Independența Republicii Moldova și
comunitatea baptiștilor
Vasile FILAT
doctorand, USM
Absolvent al Facultății de Istorie al

Universității de Stat din Moldova (1993) și al
Facultății de Teologie Baptistă al Universității din
București. Doctorand al Școlii Doctorale Istorie,
Arheologie și Filosofie. Autorul monografiei
„Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în
perioada țaristă (1812-1918)”. Pastor al Bisericii
Baptiste „Bunavestire” din Chișinău.
********
În prezent Biserica Baptistă se
plasează pe locul cinci în lume între bisericile creștine. Alianța
Baptistă Mondială, înființată în 1905, întrunește 241 de convenții
și uniuni din 126 de țări și teritorii, care cuprind 47 de milioane
de credincioși, botezați în 169.000 de biserici locale1. Împreună
cu copiii și persoanele care frecventează bisericile baptiste, numă-
rul se ridică la 120 de milioane2. În Republica Moldova, conform
datelor ultimului recensământ, locuiesc 32.750 baptiști, ceea ce
constituie 1% din totalul populației și îi plasează pe locul doi în
raport numeric după confesiunea majoritară, care este cea orto-
doxă3. Uniunea Bisericilor Baptiste din Moldova face parte din
Alianța Baptistă Mondială.
Cuvântul „baptist” vine de la grecescul baptizo, care înseam-
nă „a boteza prin scufundare”. Toți creștinii se botează, dar după
baptiști s-a întărit acest nume, pentru că ei nu acceptă botezul
pruncilor. În Biserica Baptistă botezul este administrat doar per-
soanelor care au crezut în Isus Hristos și care mărturisesc personal
1
World Baptist Alliance Members, https://www.baptistworld.org/member-unions/
(accesat la 6 februarie 2021).
2
Baptist Church, http://www.newworldencyclopedia.org/entry/Baptist_Church#
Membership (accesat la 6 februarie 2021).
3
Religia în Republica Moldova, https://ro.wikipedia.org/wiki/Religia_%
C3%AEn_Republica_Moldova (accesat la 6 februarie 2021).
628
alegerea pe care au făcut-o de a fi ucenicii Lui. O altă caracteristi-
că distinctă a baptiștilor este că autoritatea supremă în materie de
credință pentru ei este doar Sfânta Scriptură, adică doar cele 66 de
cărți canonice ale Bibliei. Orice învățătură sau practică care vine
în contradicție cu Biblia este respinsă. Astfel, creștinii baptiști nu
acceptă închinarea la icoane, la sfinți, la moaște și alte învățături
sau tradiții bisericești sau confesionale care sunt străine de învăță-
tura Bibliei4.
Confesiunea baptistă a apărut pe teritoriul actualei Republi-
ca Moldova în perioada țaristă. Coloniștii germani au fost primii
care au primit doctrina baptistă și primele biserici au fost înființate
în anii ’70 ai secolului XIX. Prima biserică baptistă printre ruși
a apărut în satul Cișmele din județul Ismail și a fost plantată de
misionari veniți din Tulcea. În perioada interbelică credința bap-
tistă a înregistrat cea mai mare creștere datorită libertății religioase
oferite de guvernarea română și a răspândirea pe larg a științei de
carte. Un mare număr de biserici baptiste din acea perioadă au fost
plantate de către prizonierii de război întorși din Germania și Aus-
tria care acolo au îmbrățișat credința baptistă. Odată cu ocuparea
Basarabiei de către URSS baptiștii au fost supuși prigoanelor, iar
la 26 iunie 1941 liderii cheie ai mișcării baptiste au fost exilați în
Irkutsk, unde au fost omorâți. Sub dictatura lui Ion Antonescu bap-
tiștii au fost din nou supuși la grele prigoane și unii au fost exter-
minați în lagărele de concentrare din Transnistria și din Strâmbeni.
În perioada sovietică de după cel de–Al Doilea Război Mondial
baptiștii au fost priviți ca și dușmani ai statului și deseori învinuiți
fără temei de spionaj. Dar și în acele condiții baptiștii au crescut
și în anul 1989 Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptis-
te din Moldova înregistra 12.878 de credincioși5. Episcopul Karl
Sedlețki a condus această confesiune timp de 19 ani și a asigurat
o frumoasă creștere până în anul 1992. În anul 1973 în RSS Mol-
dovenească existau 73 de biserici baptiste și numărul lor a atins
cifra de 126 în anul 1990. Doar în primii doi ani de independență a
țării noastre s-au mai adăugat alte 54 de biserici, atingând numărul
4
Vasile Filat, Istoria Mișcărilor Evanghelie din Basarabia în perioada țaristă
(1812-1918), Chișinău, 2021, p.162
5
Седлецкий Карл, Воспоминания из истории моей жизни, material nepublicat,
p. 290.
629
de 180. La 31 decembrie 2000 Uniunea Bisericilor Baptiste din
Moldova înregistra 436 de biserici6.
Odată cu obținerea independenței Republicii Moldova bap-
tiștii din Moldova au înregistrat o puternică creștere a numărului
de credincioși. De la 12.878 în anul 1989 numărul credincioșilor
s-a ridicat la 16.217 în anul 1994. Numărul de credincioși a cres-
cut până în anul 2002 când a atins cifra de 21.296 de membri. La
baptiști membri ai bisericii sunt considerați doar maturii botezați
prin credință. După anul 2002 s-a înregistrat o continuă descreștere
a numărului de credincioși atingând în anul 2020 cifra de 17.625.
Motivele acestei descreșteri sunt depopularea țării și migrația din
țară. Un mare număr de credincioși au emigrat în Statele Unite ale
Americii, iar alții au plecat să muncească în Europa sau în Rusia.
Odată cu obținerea independenței țării, conducerea Uniunii Bap-
tiste a revenit la un sistem de conducere democratic. La interval de
patru ani se convoacă congresul tuturor bisericilor în cadrul căruia
este aleasă conducerea. Țara a fost împărțită în regiuni. La început
erau trei regiuni: nord, centru și sud și fiecare regiunea era condusă
de un vice-episcop. În prezent s-a decis să fie 9 regiuni și fiecare
este condusă de un pastor-superior. La pensionarea episcopului
Karl Sedlețki în anul 1992 funcția de episcop a fost preluată de
Victor Loghinov, care a convocat congresul peste 2 ani și la această
slujire a fost ales pastorul Victor Popovici. La congresul XXVIII
din anul 1997 s-a hotărât ca episcopul să fie ales doar pentru două
mandate de patru ani fiecare. În perioada independenței au condus
uniunea următorii episcopi: Victor Loghinov, Victor Popovici,
Valeriu Ghilețchi, Ion Miron și în prezent Nicolae Vozian.
În perioada aflării țării noastre în componența URSS tot
învățământul teologic era extrem de limitat și se țineau cursuri la
Moscova și la Odesa unde mergeau un număr limitat de pastori.
Odată cu obținerea independenții au venit multe invitații din afară.
Seminarul Teologic Baptist din București și Universitatea Crești-
nă „Emanuel” din Oradea au oferit burse mai multor studenți din
Moldova care la întoarcere au devenit pastori sau profesori de te-
ologie. Pastorul Fiodor Mocan, absolvent al Universității Creștine
6
Raportul Episcopului Uniunii Bisericilor – Creștinilor Evangheliști Baptiști
din Moldova – Victor Popovici către Congresul al XXIX-lea de dare de seamă
și alegeri din 1-3 august 2001, Lumina Vieții, Nr.2(34), 2001.
630
„Logos” din Sankt Petersburg la întoarcerea în Chișinău a venit
cu inițiativa formării Colegiului Teologic-Pedagogic „Harul”, care
și-a început activitatea în 1993, în incinta Bisericii Baptiste „Betel”
din Chișinău, cu predare în limba rusă. În 1994 Uniunea Baptistă a
decis lansarea Institutului „Sfânta Treime” condus de Valeriu Ghi-
lețchi, întors proaspăt de la Universitatea Creștină „Emanuel” din
Oradea. Cele două instituții au fuzionat în anul 1995, iar în anul
2013 instituția a fost redenumită: Universitatea Divitia Gratiae7.
În 1989 au vizitat pentru prima dată Republica Moldova
cuplul de români Mia și Costel Oglice, în calitate de reprezentați
ai misiunii Precept Ministries International, a cărei scop este edu-
cația creștină biblică prin promovarea studiului biblic inductiv. Un
mare număr de pastori au început să studieze Biblia după această
metodă și să folosească materialele traduse în limbile română și
rusă pentru instruirea creștinilor din bisericile pe care le păstoreau.
În 1997 a fost deschisă la Chișinău prima filială a Institutului
Biblic Eurasiatic Precept Ministries, unde până în prezent și-au
făcut studiile peste 2000 de studenți. Absolvenții institutului, fiind
cunoscători ai limbii ruse și deveniți profesori, au avut o mare
implicare în deschiderea celor 134 de filiale care funcționează în
prezent în toată Eurasia, iar 6 din ele sunt în țările Americii Latine.
O filială a fost deschisă în taberele de refugiați din Uganda, unde
se adăpostesc creștinii refugiați din Sudanul de Sud. Altă filială a
institutului funcționează pe insula Lesbos, în tabăra Moria, unde
se adăpostesc refugiații din Afganistan. O altă instituție teologică,
lansată în Moldova în anul 2016 și care a luat în prezent amploare
în lumea întreagă este Școala Timotei. În cadrul acestei instituții
teologice sunt pregătiți pentru misiune și plantarea de biserici ado-
lescenți și tineri cu vârstele cuprinse între 14 și 18 ani.
Școala Internațională de Misiune a fost lansată în Moldova
în 2012 și este unica instituție creștină cunoscută din lume, care
pregătește antrenori-misionari sportivi. Până în prezent au trecut
pregătirea peste 250 de tineri și tinere din 27 de țări ale lumii,
care au fost pregătiți în țara noastră în calitate de antrenori de Tae-
kwon-Do, Fotbal, Fitness și Floorball8.
7
Istoria Universității Divitia Gratiae https://www.uni-dg.md/istoria-universitatii/
(vizitat la 11 octombrie, 2021).
8
Despre Școala Internațională de Misiune http://ims.eurasiaprecept.org/about
/?lang=ro (vizitat la 11 octombrie, 2021).
631
Bisericile baptiste totdeauna s-au implicat mult în proiectele
sociale și au ajutat pe cei care se confruntă cu diverse probleme și
lipsuri. Încă din primii ani de la obținerea independenței în satul
Iablona a fost inaugurat un azil pentru bătrâni care funcționează
până în ziua de azi și unde sunt îngrijiți permanent peste 40 de
persoane în etate. În multe biserici funcționează centre de zi pentru
copiii din familiile social-vulnerabile, unde, după școală, copiii
vin ca să le fie oferită o masă caldă și apoi să fie ajutați în pregă-
tirea lecțiilor. De asemenea, mulți din copii au primit acolo haine
sau alte lucruri necesare, dar cel mai important este că au găsit
acolo milă, grijă și călăuzire spirituală. În fiecare an de Crăciun
toate bisericile baptiste din țară au desfășurat ample campanii prin
care le-au fost oferite aproape tuturor copiilor din localitățile unde
se află aceste biserici câte un cadou ce conținea hăinuțe, caiete,
produse alimentare și rechizite școlare. În toate penitenciarele țării
s-a desfășurat activitate amplă. Biserica Bunavestirea din Chișinău
activează în penitenciarele de bărbați de la Bender, iar în peniten-
ciarul de femei de la Rusca a fost deschisă o biserică. Prin studiile
biblice și consilierea oferită mulți deținuți și-au îndreptat viețile
și familiile lor au fost restabilite, iar ei au început o viață nouă.
Pastorul Ilie Coadă din satul Țânțăreni a primit premiul Alianței
Baptiste Mondiale pentru prevenirea traficului cu ființe umane prin
centrul de îngrijire a fetelor9.
În fiecare an bisericile și misiunile baptiste organizează un
mare număr de tabere. Doar misiunea Precept Moldova organizează
anual peste 200 de tabere în diferite localități. La aceste tabere
copiii sunt învățați principii morale creștine și le este oferită odihnă
calitativă. Tot misiunea Precept Moldova a lansat în anul 2000
școala de engleză „English for a New Life”, în cadrul căreia au fost
elaborate manuale unice de studiere a limbii engleze în baza textu-
lui biblic. Aceste manuale au fost traduse în multe limbi ale lumii și
în prezent școala activează în Rusia, Ucraina, România, Bulgaria,
Uzbekistan, Tadjikistan, Irak, Afganistan, Nepal, India și alte țări
ale lumii. După modelul acestei școli a fost lansată în anul 2004
școala de computere ScripTehInfo, unde copiii și maturii sunt în-
vățați cum să folosească corect tehnologiile informaționale și să fie
9
Moldovan to receive human rights award https://www.baptistworld.org/?s=Moldo-
va (vizitat la 11 octombrie, 2021).
632
protejați de dependența de internet. Manualul „Călătorie în lumea
digitală” a devenit unul popular în lumea întreagă și este predat în
multe școli publice sau particulare. Misiunea Micul Samaritean a
desfășurat o mare și amplă activitate socială și educativă pentru
copiii din Republica Moldova în toată perioada independenței. În
primii ani a activat și un orfelinat al acestei misiuni unde mulți
copii au primit adăpost, grijă și călăuzire.
În discursul său la congresul Uniunii Baptiste din Moldova,
delegatul Iurie Sipco din Moscova când s-a referit la porunca
Domnului Isus dată apostolilor ca să meargă în toată lumea și să
ducă Evanghelia a spus: „Mi se pare că această poruncă a fost
dată chiar pentru moldoveni. Dar știți de ce? F. Mocanu, fost di-
rector al Colegiului se află în fruntea învățământului din Rusia, N.
Terzi – găgăuz, lucrează în Habarovsk. Acolo comuniștii au visat
să construiască un oraș de al lor. Au vrut să construiască un Im-
periu, dar Imperiul s-a distrus. Acum în Habarovsk este o biserică
frumoasă. Fratele Ruvim Voloșin din Bălți este vicepreședinte pe
departamentul de misiune din Federația Rusă. Victor Goncearenko
este președintele Misiunii Ghedeon pe tot CSI. Mai mult de 50 de
pastori și misionari din Moldova slujesc în Rusia”10. După căderea
primului regim taliban din Afganistan în anul 2002 misionarul
Alexei Tentiuc din Republica Moldova a mers și a început lucrul
de misiune prin antrenamente de Taekwon-Do și prin asistență
socială pentru copiii abandonați din acea țară. La scurt timp, s-a
căsătorit cu Oxana, care, fiind profesoară de limbă engleză, a pre-
gătit fetele din acea țară. Când misiunea s-a lărgit li s-au alăturat
Sergiu și Rodica Filat, care după o perioadă de 4 ani au mers în
Pakistan, unde au desfășurat o amplă lucrare de misiune. Radu și
Elena Blendarencu au plecat în misiune în Irak, după căderea re-
gimului lui Saddam Hussein și până în prezent desfășoară o amplă
activitate creștină. Fiind antrenor de fotbal, Radu a înființat cea
mai mare academie de fotbal creștină din Irak și de repetate ori a
fost invitat să fie antrenorul echipei naționale la fotbal. Colabora-
torii din Moldova a misiunii Precept Ministries au reușit să ajungă
în multe țări de țări, inclusiv în țările comuniste Laos, Vietnam,
Cuba.
10
Lumina Vieții, Nr.2(34), 2001, p.10.
633
Comunitatea baptistă din Republica Moldova a înregistrat
frumoase rezultate sportive la nivel internațional. La Campionatul
Mondial de Taekwon-Do din Pyongyang, capitala Coreii de Nord,
din anul 2012 Republica Moldova a fost reprezentată de o echipă
alcătuită din credincioși ai bisericii baptiste, iar misionarul Alexei
Tentiuc din Afganistan a cucerit medalia de aur. La campiona-
tul mondial din 2019 echipa de Taekwon-Do a cucerit titlul de
campioni mondiali11. Sportivul Adrian Lașcu a devenit camion al
României la Futsal în anul 202112. El este un creștin baptist care în
perioada pandemiei împreună cu soția sa Renata au purtat grija la
30 de bătrâni și persoane cu dizabilități ca să le ofere suportul ma-
terial necesar. Federația Națională de Fotbal a Republicii Moldova
i-a decernat sportivului Adrian Lașcu titlul de Jucător al Anului
201613. Campionul Lașcu este și profesor la Școala Internațională
de Misiune.
Creștinii baptiști s-au implicat în viața politică a Republi-
cii Moldova. Cea mai mare implicare îi revine fostului episcop
Valeriu Ghilețchi care a fost deputat în Parlamentul Republicii
Moldova, iar în anul 2017 a îndeplinit și funcția de vicepreședinte
al Parlamentului. De asemenea, pastorul Ghilețchi a fost membru
al delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Con-
siliului Europei14. În prezent Ion Groza, pastorul bisericii baptiste
din satul Crihana Veche, raionul Cahul, este deputat în Parlamen-
tul Republicii Moldova, fiind ales pe listele PAS. Un mare număr
baptiști au fost aleși în perioada independenței țării noastre la dife-
rite funcții locale. Spre exemplu, pastorul Ion Groza înainte să fie
ales în Parlament a fost președintele raionului Cahul.
Creștinii baptiști s-au bucurat de aceleași libertăți religioase pe
care le au toate cultele din Republica Moldova. Raportorul ONU pen-
tru libertarea religioasă, Heiner Bielefieldt spunea despre țara noas-
11
Aur la Campionatul Mondial de Taekwon-Do http://taekwondo-moldova.org/ro/
aur-la-campionatul-mondial-de-taekwon-do/ (vizitat la 11 octombrie, 2021
12
Futsal. Internaționalul moldovean Adrian Lașcu a devenit campion al României!
https://fmf.md/noutate/2976/futsal-internationalul-moldovean-adrian-lascu-a-deve-
nit-campion-al-romaniei (vizitat la 11 octombrie, 2021)
13
FUTSAL: Adrian Lașcu jucătorul anului 2016 în Republica Moldova. https://
sportgalati.com/2016/12/futsal-adrian-lascu-jucatorul-anului.html (vizitat la 11 oc-
tombrie, 2021)
14
{$NOTE_LABEL}. https://valeriughiletchi.md/about/biography/ (vizitat la 11 oc-
tombrie, 2021).
634
tră astfel: „„Aş răspunde prin ceea ce în repetate rânduri mi-au relatat
liderii dar şi membrii comunităţilor religioase minoritare din Re-
publica Moldova – cetăţenii acestei ţări îşi pot exercita drepturile
religioase, pot să urmeze ritualurile şi serviciile divine fără să fie
hărţuite de guvern, deci, nu este o situaţie similară cu alte ţări
din spaţiul ex-sovietic, pentru că mai sunt ţări în care Guvernul
chiar presează şi hărţuieşte în mod agresiv minorităţile religioase.
Dar oricum există probleme în Moldova şi acestea sunt cauzate,
în mare parte, dar nu exclusiv, de tendinţele autoritare venite din
partea societăţii, în special, din partea unor grupări, care pretind
că vorbească în numele tradiţiei Bisericii Ortodoxe. Ei o fac de o
manieră care poate intimida grupurile minoritare cum ar fi evreii,
evangheliştii sau musulmanii. Aici am vrea să vedem o mai mare
implicare din partea guvernului în sensul unei deschideri mai mari
a societăţii pentru o diversitate religioasă existentă dar şi pentru
cea în devenire”15. În perioada aflării comuniștilor la guvernare
baptiștii au întâmpinat piedici la înregistrare noilor biserici, dar nu
au fost limitați în închinare. Pe alocuri, au fost conflicte cu anumiți
reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe. Totuși, s-au înregistrat și în-
ceputuri de colaborare între aceste două confesiuni, cât și inițierea
dialogului, cum ar fi dezbaterea teologică de la 30 septembrie 2010
în cadrul căreia ieromonahul Petru Pruteanu a invitat pe pastorul
baptist Vasile Filat să dezbată asupra relației dintre Sfânta Scriptu-
ră și ceea ce Biserica Ortodoxă numește „sfânta tradiție”16.
În anii '90 conducerea Uniunii Baptiste a început să tipăreas-
că revista lunară „Lumina lumii”, care, mai apoi, a fost înlocuit
cu ziarul lunar „Cuvântul Adevărului”, care ulterior a fost oprit.
În aprilie 2007, pastorul Vasile Filat a lansat portalul www.mol-
dovacrestina.md, unde zilnic sunt publicate materiale spirituale.
Ulterior, s-a început editarea ziarului „Liber”, redenumit apoi în
„Moldova Creștină”, publicat săptămânal până în prezent. Din
2012, a fost lansat canalul de YouTube Moldova Creștină TV, care
recent a depășit cifra de 50.000 de abonați și care înregistrează
zilnic de la 10.000 la 30.000 de vizualizări.
15
Libertarea religiei în Moldova văzută de la ONU https://moldova.europalibera.
org/a/24322567.html (vizitat la 11 octombrie, 2021)
16
VIDEO: Dezbaterea teologică între ortodocși și baptiști (30 septembrie, 2010)
https://www.teologie.net/2010/10/02/video-dezbaterea-teologica-dintre-ortodoc-
si-si-baptisti-30-septembrie-2010/ (vizitat la 11 octombrie, 2021)
635
Cei 30 de ani de independență de care se bucură Republica
Moldova au fost o binecuvântare pentru baptiștii din Moldova. În
primul deceniu, s-a înregistrat o puternică creștere a numărului de
credincioși, numărului de biserici și în toate privințele. În urmă-
torii 20 de ani, baptiștii au mers ușor în descreștere și aceasta se
înregistrează până în prezent. Independența țării a adus pentru bap-
tiști ca și pentru toate confesiunile libertatea religioasă de care se
bucură până în prezent. Baptiștii s-au implicat activ în viața socială
și politică și au adus contribuția lor la edificarea țării și păstrarea
independenței Republicii Moldova.
Abstract: Baptists are ranked second among Moldovan

religious denominations. The independence of the Republic of
Moldova has brought religious freedom and many opportunities
and possibilities for the development of Baptist churches and for
the spread of the Baptist faith, which have been actively involved
in all aspects of the life of the citizens of the Republic of Moldova.
This article presents various major activities that are a result
of the independence of the Republic of Moldova and have had an
impact at the local and international levels.
Keywords: Baptist Church, Religion, Worship, Religious

Freedom, Christian Mission,
636
V. Republica Moldova în mrejele
problemei transnistrene
Începuturile Armatei Naționale
637
Femei din Tiraspol în tranșeele separatiștilor, la Coșnița,
având mesaj de încetare a focului de către luptătorii moldoveni.
Durere, suferință și umilință. Adunare îndoliată
638
Problema transnistreană:
istoria şi starea actuală
Ruslan ŞEVCENCO,
doctor în istorie, Institutul Politici Eficiente, Chișinău
Absolvent al Facultății de Istorie al

Universității de Stat din Moldova (1996),
studii de doctorat la Institutul de Istorie al
Academiei de Științe a Moldovei (1999).
Doctor în istorie (2003).
În anii 1996-2004 și 2006-2010 acti-
vează la Institutul de Istorie al AȘM în cali-
tate de cercetător științific inferior, cercetător
științific, cercetător științific coordonator. În
2010-2011 – director al Institutului Cercetări
Strategice al Universității Studii Europene
din Moldova, șef de catedră. În 2011-2013 – specialist principal al Asociației
”Memorial”. În 2014-2015 – analist politic al portalului ava.md. Din 2015 –
director adjunct al Institutului Politici Eficiente (Chișinău).
**********
Din timpuri străvechi, pe teritoriul actualei Transnistrii lo-
cuiau triburi geto-dacice. Spre sfârşitul sec. III – începutul sec.
II î.e.n. ei au fost nevoiţi să cedeze o parte din teritorii tribului
germanic al bastarnilor. Dar în sec. I î.e.n., malul stâng al Nistrului
a nimerit sub oblăduirea regelui dacilor Burebista (87- 44 î.e.n.)1.
Mai târziu, regiunea era locuită de tribul tracic din care făceau
parte tirageţii. Plinius cel Bătrân îi menţionează pe tirageţi ca locu-
itori a unei insule pe Nistru (numele străvechi Tiras) împreună cu
alte triburi – acsiaci şi crobizi2. După a. 375 e.n. teritoriul actualei
Transnistrii, controlată atunci de ostgoţi, a fost cucerită de huni.
După prăbuşirea imperiului acestora (după a. 453) regiunea a fost
locuită de avari, iar mai târziu de slavi (sf. sec. VI e.n.). În sec. VII
Transnistria era temporar controlată de bulgari, iar după ei – de
1
O istorie a regiunii transnistrene din cele mai vechi timpuri până în prezent. Com-
pendiu. Coord. D. Dragnev. Chişinău, Civitas, 2007, p.16-17.
2
https://studopedia.ru/9_106544_istoricheskoe-soderzhanie-ponyatiya-pridnestro-
ve-osobennosti-geopoliticheskogo-polozheniya-i-istoricheskogo-protsessa.html
639
triburile tiverienilor (originea lor până astăzi rămâne discutabilă
– R.Ş.), şi, din prima jumătate al sec. X – ulicii, care o perioadă
îndelungată erau practic independenţi de principii kieveni3.
Pământurile, controlate de tiverieni şi ulici, erau frecvent
atacate de alte triburi – a ungurilor (între 837- aproximativ 898) şi
a pecenegilor, care au locuit pe teritoriile vecine şi în sec. X-XI, de
mai multe ori au făcut incursiuni militare pe pământurile nord-du-
nărene. Spre sfârșitul sec. X ei au impus triburile slave să migreze
spre nord. În prima jumătate a sec. XI pecenegii erau înlocuiţi cu
cumani, care s-au stabilit cu traiul pe teritoriul actualei Transnistri-
ei. Vecinii lor aici erau berladnicii (brodnicii), originea cărora nici
astăzi nu este clară pentru cercetători4.
Principatul Halici la fel încerca să răspândească influenţa sa
pe teritoriul Transnistriei. Însă, nu sunt date veridice care confirmă
că regiunea a fost parte componentă al acestui principat. Chiar şi
serviciile mass media ale regimului de la Tiraspol nu îndrăznesc să
facă declaraţii de acest gen. În afară de aceasta, nordul Transnistri-
ei era atunci controlat de Ţara Bolohovenilor. Provenienţa acestui
popor la fel este neclară pentru savanţii şi istoricii din Rusia şi
România, fiecare, în parte, îl consideră drept poporul lor5.
3
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 24-29;
https://hystory.mediasole.ru/otnosheniya_avarov_so_slavyanami;
https://books.google.md/books?id=8NFLDAAAQBAJ&pg=PA44&lpg=PA44&
dq=%D0%B0%D0%B2%D0%B0%D1%80%D1%8B+%D0%B2+%D0%BF%D1
%80%D0%B8%D0%B4%D0%BD%D0%B5%D1%81%D1%82%D1%80%D0%-
BE%D0%B2%D1%8C%D0%B5&source=bl&ots=5LrcbXpnF&si-
g=6VdFaueLH5R929Dc3WpYZOg3m8I&hl=ro&sa=X&ved=2ahU-
KEwiEwtnb2vTdAhUKhiwKHXV7A8gQ6AEwAnoECAgQAQ#-
v=onepage&q=%D0%B0%D0%B2%D0%B0%D1%80%D1%8B%20
%D0%B2%20%D0%BF%D1%80%D0%B8%D0%B4%D0%B-
D%D0%B5%D1%81%D1%82%D1%80%D0%BE%D0%B2%
D1%8C%D0%B5&f=false;
http://litresp.ru/chitat/ru/%D0%9C/maksimov-aljbert/nashestvie-surovie-zakoni/6;
http://eurasian.su/article/u-istokov-nashey-istorii; https://www.perunica.ru/arxeolo-
gia/1423-najdeny-poseleniya-tivercev.html; https://centrevraz.ru/istochniki
4
O istorie a regiunii transnistrene.., .p. 30-35; Юрасов М., Влияние поисков
венграми новой родины на освоение восточными славянами междуречья
Днестра и Прута// Русин, 2007, № 2(8), с. 20-24; http://journals.tsu.ru/uploads/
import/1233/files/Rusyn2(8)2007-20-25.pdf; http://fai.org.ru/forum/topic/40589-900-
yiy-god-rus-vengryi-pechenegi-i-rol-sluchaynosti-v-istorii/; https://dic.academic.ru/
dic.nsf/ruwiki/438745
5
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 37.
640
După cum am demonstrat, teritoriul Transnistriei, timp de
un mileniu, până la venirea armatelor Hoardei de Aur (1241)
reprezenta o „curte de trecere” pentru cele mai diferite triburi,
majoritatea absolută a cărora nu avea absolut nimic în comun cu
slavii. Acest fapt exclude din start afirmaţiile propagandiştilor pro-
ruşi precum că pământurile din stânga Nistrului, chipurile, sunt
„pământuri slave”. Nemaivorbind deja de declaraţiile unor forţe
politice din Rusia, precum că ele erau „teritorii ruseşti”, pentru că
în acea perioada statul centralizat rus nu exista: Rusia Kieveană
era doar o alianţă foarte nesigură şi slabă a triburilor slave, care
locuiau în mai multe principate.
Dominaţia tătaro-mongolă a durat în Transnistria circa 120
de ani, din 1241 până anii 1360. Evenimentul crucial pentru acea
perioadă a fost zdrobirea armatelor Hoardei de Aur de către tru-
pele polono-lituaniene pe lângă Sinie Vodî (1363). După această
bătălie, teritoriul Transnistriei a fost inclus în Marele Principat
Lituanian6. În urma războiului polono-lituanian, Podolia de Vest,
din care făcea parte Transnistria, a intrat sub controlul Poloniei7.
Spre mijlocul sec. XV partea de nord a fost recucerită de Lituania,
iar către Unirea din Lublin (1569) din nou retrocedată Poloniei 8.
Partea de sud al Transnistriei, spre sud de r. Iagorlâk, a fost prelu-
ată sub control de către Hanatul din Crimeea, iar din 1526 aceste
teritorii au trecut sub controlul Imperiului Otoman9. Partea de nord
a regiunii în 1569, în conformitate cu Unirea din Lublin, a intrat în
componenţa Regatului Polono-Lituanian unit (Rzeczpospolita)10.
În conformitate cu Pacea de la Buceaci (1672), întreg teritoriul
Transnistriei a fost trecut trecut în componenţa Imperiului Oto-
6
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 47-48; Şevcenco R., Statutul internaţional
al Moldovei (1359-1991). Chişinău, Pontos, 2007, p. 58; http://newspmr.com/isto-
riya-pmr/pridnestrove-v-xi-xv-vekax/2; http://newspmr.com/istoriya-pmr/pridnestro-
ve-v-xi-xv-vekax/3;
7
https://realnoevremya.ru/articles/47520
8
https://w.histrf.ru/articles/article/show/podolie; O istorie a regiunii transnistrene..,
p. 66-67; http://newspmr.com/istoriya-pmr/pridnestrove-v-xi-xv-vekax/3
9
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 76; https://ava.md/2013/03/13/pridne-
strov-e-istoriya-zemli/; http://politike.ru/termin/pridnestrove.html; http://newspmr.
com/istoriya-pmr/pridnestrove-v-xvi-xvii-vekax
10
Şevcenco R., Statutul internaţional al Moldovei (1359–1991). Chişinău, Pontos,
2007, p. 58; http://www.dubossary.ru/page.php?16; https://docsportal.net/214233/;
http://newspmr.com/istoriya-pmr/pridnestrove-v-xvi-xvii-vekax
641
man. Acest fapt a fost confirmat şi prin Pacea din Juravin între
Turcia şi Polonia (1676)11.
În 1681, în urma decretului sultanului Mehmed al IV-lea
(1648-1687), domnitorul Moldovei Gheorghe Duca a fost însărcinat
să administreze teritoriile la est de Nistru, şi el a reamplasat o parte
de moldoveni pe teritoriile până la r. Nipru. Acest lucru s-a realizat
în perioada 1681-168312. Dar, în 1699, suferind o nouă înfrânge-
re în război, Imperiul Otoman a fost nevoit să semneze Tratatul
de la Karlowitz, prin care nordul Transnistriei din nou a revenit
Regatului Polono-Lituanian. Aceste frontiere s-au păstrat până în
1792-1793, când, în conformitate cu Pacea de la Iaşi şi divizarea a
III-a a Poloniei, teritoriul Transnistriei a fost în întregime cucerit
de Rusia13. Aşadar, putem concluziona, că pe parcursul mai multor
secole pentru Transnistria s-au luptat Polonia, Lituania, Imperiul
Otoman, Hanatul din Crimeea, dar rolul Rusiei nu se observă deloc
până în anul 1792.
În componenţa Rusiei, Transnistria era împărţită în 2 zone
separate, frontiera între care rămânea r. Iagorlâk: pământurile spre
nord de acest râu au fost incluse în componenţa Guberniei Podolia,
iar sectorul de sud a intrat în cadrul Guberniei Herson. Pe întreg
teritoriul regiunii a fost instaurat sistemul de conducere, identic cu
cele existente în guberniile centrale ale Imperiului Rus14. Trebuie
de menţionat, că în 1792 moldovenii constituiau 49,8% din întrea-
11
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 76; https://www.booksite.ru/full-
text/1/001/008/002/347.htm; https://www.booksite.ru/fulltext/1/001/008/041/164.
htm;http://bse.sci-lib.com/article002347.html; https://www.booksite.ru/fulltext/1/001/
008/101/993.htm
12
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 110-112; http://www.dubossary.ru/page.
php?199; https://yamiki.ru/item/148158
Şevcenco R., op. cit., p. 58; O istorie a regiunii transnistrene.., p. 117-118; История
Республики Молдова с древнейших времен до наших дней. Кишинев: Elan Poligraf,
2002, p. 92.
13
Şevcenco R., op. cit., p. 58; O istorie a regiunii transnistrene.., p. 117-118;
История Республики Молдова с древнейших времен до наших дней. Кишинев:
Elan Poligraf, 2002, p. 92.
14
O istorie a regiunii transnistrene.., с. 175-176; Şevcenco R., op. cit., p. 59; http://
dacoromania.net/article/%D0%B8%D0%B7-%D0%B8%D1%81%D1%82%D0% BE
%D1%80%D0%B8%D0%B8-%D0%BB%D0%B5%D0%B2%D0%BE%D0%B1%
D0%B5%D1%80%D0%B5%D0%B6%D1%8C%D1%8F-%D0%B4%D0%BD%
D0%B5%D1%81%D1%82%D1%80%D0%B0-xix-%D0% BD%D0%B0%D1%
87% D0%B0%D0%BB%D0%BE-xx-%D0%B2%D0% B5%D0% BA%D0%B0
642
ga populaţie a regiunii15. Acest statut juridic al regiunii exista până
în a. 1917. În 1918 guberniile Herson şi Podolia erau reorganizate,
din componenţa lor fiind separată gubernia Odesa. În martie 1923
a fost introdusă o nouă împărţire teritorial-administrativă, prin
care în locul guberniilor menţionate au fost create districtele Balta
şi Odesa (mai târziu din nou gubernii), în componenţa cărora a fost
inclus teritoriul Transnistriei16.
Etapa următoare a istoriei raioanelor de est ale Moldovei
a fost crearea de către regimul sovietic, la 12 octombrie 1924, a
RASSM. Ea a fost creată din motive politice, pentru a argumen-
ta pretenţiile URSS pe teritoriul între Prut şi Nistru, şi oficial
frontiera RASSM trecea pe râul Prut. Râul Nistru, unde exista
atunci graniţa sovieto-română, se considera de sovietici drept o
linie temporară de demarcare. Populaţia RASSM spre decembrie
1926 constituia 572 339 de persoane, dintre care 172 400 de
moldoveni (30, 13%)17. Această situaţie s-a păstrat până în iunie
1940, când teritoriul între Prut şi Nistru era cotropit de armata
sovietică, iar peste o lună, la 2 august 1940 era fondată RSS Mol-
dovenească, care a inclus în componenţa sa 6 din 14 raioane ale
fostei RASSM.
Unica, dar importantă diferenţă a raioanelor de est de alte ra-
ioane ale RSSM consta atunci în faptul, că ele nu făceau parte din
judeţele republicii, ci se subordonau direct autorităţilor centrale ale
republicii (CC al PC (b)M şi SCP al RSSM la Chişinău). Acesta a
fost realizat în baza solicitării Comitetului Regional Moldovenesc
al PC (b) al Ucrainei către CC al PC (b) unional din 23 august
194018. Solicitarea a fost satisfăcută. Raioanele din stânga Nistru-
lui nu au fost incluse în judeţele republicii până la lichidarea aces-
tora în octombrie 194719. Prin aceasta regimul sovietic a început
să pună bazele separatismului transnistrean. (Dar, în continuare, în
perioada existenţei districtelor în republică (ianuarie 1952 – iunie
15
O istorie a regiunii transnistrene.., p.. 187; Şevcenco R., op.cit., p.59; Харитонова
Н.И., Бессарабия и Приднестровье после событий русско-турецкой войны 1806–
1812 гг. // Исторический журнал: научные исследования, 2014, № 3(21), .. 309.
16
Şevcenco R., op.cit., p. 59; История Республики Молдова.., с. 202.
17
18
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Караябахе. История
и пути урегулировани. Кишинев: ARC, 2019, c.68.
19
Ibidem.
643
1953) regiunea era lipsită de acest „privilegiu” şi a fost divizată
între districtele Bălţi, Chişinău şi Tiraspol)20.
Peste câteva decenii acest fapt la fel a fost folosit de ideolo-
gii „statalităţii transnistrene” pentru argumentarea tezei criminale
privind necesitatea proclamării „independenţei” Transnistriei de
Moldova. Motivul pentru înaintarea lui a fost cererea forţelor pa-
triotice din Moldova să adopte Legea cu privire la limba de stat a
RSSM, care atunci la nivel de stat se numea moldovenească. Dar
în unele localităţi ale republicii, inclusiv Chişinău, Bălţi, Bender,
stânga Nistrului se întăreau şi poziţiile susţinătorilor Interfrontu-
lui, cererea principală a cărora era adoptarea legislaţiei lingvistice,
care ar legifera existenţa cu drepturi egale în republică a două limbi
de stat – limbii moldoveneşti/române şi limbii ruse.
Cu acest scop, Consiliul Unit al Colectivelor Muncitoreşti
(CUCM), în frunte cu V.Rîleakov, creat la Tiraspol la 11 august
1989, a cerut revederea urgentă a Legii cu privire la limba de stat,
şantajând autorităţile republicii în cazul neacceptării acestei con-
diţii cu organizarea grevei politice la întreprinderile, controlate de
ei. Deoarece răspunsul la acest ultimatum nu a urmat, la 16 august
1989 CUCM a desfăşurat la Tiraspol o grevă de avertizare contra
adoptării Legii cu privire la limba de stat, pe care participanţii o
numeau „discriminatorie” şi nu doreau să o respecte. Grevă a durat
două ore. La 21 august 1989 susţinătorii CUCM au creat Comitetul
Republican de Grevă şi au început greva „antilingvistică” ilegală,
în care au participat peste 170 de întreprinderi din Chişinău, Bălţi,
Bender, Tiraspol, Râbniţa, Comrat şi din alte oraşe ale republicii.
În răspuns, mişcarea patriotică moldovenească, în care îşi întăreau
poziţiile unioniştii, a organizat la 27 august 1989 Marea Adunare
Naţională. Participanţii acesteia au cerut, în mod categoric, adop-
tarea în cel mai scurt timp a legilor privind limba de stat şi funcţi-
onarea limbilor în RSSM. În pofida rezistenţei active a unei părţi
a deputaţilor, Sovietului Suprem al RSSM, care în mod deschis a
susţinut grevele ilegale, la 31 august – 1 septembrie 1989 legile
menţionate au fost adoptate. Greva, organizată de CUCM şi susţi-
nătorii acestuia, în republică continua, deşi CC al PCM şi personal
S. Grossu şi M. Gorbaciov s-au adresat cu apeluri la protestatari.
20
Şevcenco R., Viaţa politică în RSS Moldovenească (1944–1961). Chişinău: Pon-
tos, 2007, p.15.
644
Doar după Plenara CC al PCUS pe problema naţională (21 sep-
tembrie 1989), care a adoptat noul concept al politicii naţionale al
PCUS, care în linii generale a susţinut deciziile Sovietului Suprem
al RSSM, liderii grevei, la 21 septembrie 1989, au oprit-o.21.
Dar încetarea grevei nu însemna, totodată, şi oprirea de către
separatişti a acţiunilor anticonstituţionale, începute de ei. La 12-13
septembrie 1989, în zilele grevei ilegale, la 13 şi 27 octombrie
1989 sovietele orăşeneşti Tiraspol, Bender şi Râbniţa, şi sovietul
raional Râbniţa, încălcând legislaţia republicii, au adoptat hotă-
rârea cu privire la nesupunerea civilă organizată în executarea
articolului 70/1 al Constituţiei RSSM, care prevedea, că limba de
stat al republicii este limba moldovenească, legilor şi hotărârilor
Sovietului Suprem al RSSM cu privire la statutul limbii de stat şi a
funcţionării limbilor pe teritoriul republicii. La 13 noiembrie 1989
Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a recunoscut toate aceste
hotărâri drept ilegale şi anticonstituţionale22. Însă, această hotărâre
deja nu putea să-i oprească pe separatişti. La 3 decembrie 1989 ei
au organizat la Râbniţa un referendum ilegal cu privire la acordarea
oraşului a unui statut de teritoriu de sine stătător şi de necesitatea
formării „Republicii Autonome Sovietice Socialiste Transnistre-
ne” (RASST), pe atunci încă în componenţa Moldovei23.
La 6 decembrie 1989 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a
recunoscut acest referendum drept un act, care contravine legisla-
ţiei în vigoare, rezultatele lui erau considerate nule, care nu puteau
să aibă nicio putere şi urmări juridice. Dar la 28 ianuarie 1990,
separatiştii au făcut următorul pas: a organizat un „referendum”
similar şi la Tiraspol. Aici întrebarea adresată cetăţenilor, a fost
precizată: în afară de opinia lor faţă de acordarea oraşului unui
statut de teritoriu de sine stătător, se punea şi chestiunea cu privire
la intrarea Tiraspolului în componenţa „RASST” în cazul formării
acesteia. Deoarece şi de data aceasta autorităţile republicii (Prezi-
diul Sovietului Suprem) s-au limitat doar cu anularea rezultatelor
acestui „plebiscit” (31 ianuarie 1990), separatiştii au început să
lărgească spectrul de probleme, la care duceau politica proprie.
La 30 aprilie 1990 sovietul orăşenesc Tiraspol a suspendat pe te-
21
O istorie a regiunii transnistrene.., , p. 328-329.
22
Неделчук В., Республика Молдова, Кишинев: Университас, 1992, с. 66.
23
Там же, с. 66-67.
645
ritoriul său acţiunea art.168 al Constituţiei RSSM, care prevedea,
după modificare, că noul drapel de stat al Moldovei a devenit tri-
colorul, în locul bicolorului roşu-verde sovietic. La 3 mai 1990 o
decizie similară a adoptat şi Sovietul orăşenesc din Bender. Deşi
la 4 mai 1990 ambele decizii au fost anulate de către autorităţile
republicane, separatiştii au hotărât să mobilizeze populaţia în apă-
rarea poziţiei sale. De aceea, la 7-8 mai 1990 la Tiraspol au avut
loc mitinguri în susţinerea deciziei sovietului orăşenesc cu privire
la nerecunoaşterea tricolorului drept drapelul de stat al Moldovei24.
La 8 mai 1990 sesiunea Sovietului orăşenesc Bender, sovie-
telor orăşenesc şi raional din Râbniţa au confirmat deciziile sale cu
privire la nerecunoaşterea tricolorului. Deşi toate aceste hotărâri au
fost anulate la 10 mai 1990 de către Sovietul Suprem al republicii,
care a creat o comisie specială pentru examinarea situaţiei create
în raioanele din stânga Nistrului, la 26 mai 1990 sovietul orăşenesc
Bender a decis să se adreseze la locuitorii oraşului, printre care
demult se ducea propaganda separatistă, şi a hotărât organizarea
la 1 iulie 1990 a referendumului orăşenesc cu privire la aplicarea
tricolorului pe teritoriul oraşului şi intrarea or. Bender în compo-
nenţa „RASST”, în cazul formării acesteia. Deşi această decizie a
fost anulată de Sovietul Suprem al RSSM la 29 mai 1990, la 2 iunie
1990 separatiştii au făcut încă un pas spre proclamarea propriei
„republici”. În aceasta zi, în s. Părcani CUCM şi nomenclatura
locală a organizat „congresul deputaţilor de toate nivelurile” din
oraşele şi raioanele regiunii şi or. Bender. La acest „congres” orga-
nizatorii au obţinut susţinerea cursului la „autonomia” regiunii, iar
în realitate – la separarea completă a raioanelor de peste Nistru de
trupul Moldovei şi nerecunoaşterea actelor legislative al RSSM25.
Deja fără a atrage oarecare atenţie la anularea acestor decizii
de către Sovietul Suprem al republicii (5 iunie 1990), separatiştii
au organizat la 1 iulie 1990, la Bender, un referendum local cu
privire la aplicarea tricolorului şi intrarea oraşului în „republica”
separatistă după crearea acesteia. Conştientizând, că autorităţile
Moldovei sunt decise să meargă doar prin calea anulării formale a
hotărârilor, luate de separatişti (într-adevăr, această decizie a fost
anulată deja la 2 iulie 1990) şi nu vor aplica pedepse penale şi
24
Там же, с. 67.
25
Неделчук В., Республика Молдова... с. 68.
646
administrative, cel puţin, faţă de liderii separatismului, la 13 iulie
1990 CUCM a organizat adoptarea de către sovietul orăşenesc Du-
băsari a deciziilor ilegale cu privire la intrarea oraşului în „RASST”
în cazul creării acesteia şi neaplicarea tricolorului pe teritoriul
oraşului („referendumul” respectiv a fost organizat la Dubăsari la
12 august 1990). La 10 august 1990 Sovietul orăşenesc Râbniţa
a declarat intenţia să convoace în timpul apropiat „Congresul al
II-lea al deputaţilor poporului din Transnistria”, la care se planifica
proclamarea „independenţei” regiunii26.
Toate aceste hotărâri la fel erau anulate de către Sovietul
Suprem, care i-a ameninţat pe organizatorii „congresului” ilegal
cu „posibile urmări serioase pentru nerespectarea legislaţiei în
vigoare”. Dar la Tiraspol, unde acest „congres” a avut loc (2 sep-
tembrie 1990), aceste afirmaţii pe nimeni nu a mai impresionat.
La „congres” era proclamată „Republica Sovietică Socialistă Mol-
dovenească Transnistreană” (RSSMT), deja în componenţa URSS
şi nu a RSS Moldova (această denumire a fost adoptată la 5 iunie
1990), în frunte cu fostul director al uzinei „Electromaş” I. Smir-
nov (decizia a fost anulată de Sovietul Suprem al RSS Moldova la
3 septembrie 1990)27.
În pofida rezistenţei apărătorilor Moldovei integre, care
au desfăşurat la 9 septembrie 1990 în s. Pârâta, r-nul Dubăsari
adunarea deputaţilor poporului de toate nivelurile, la care au discutat
situaţia în republică şi căile de îmbunătăţire a acesteia, separatiştii
continuau să întărească poziţiile sale. La 2 noiembrie 1990, un
grup de „voluntari” transnistreni, care au venit din raioanele
de sud, unde „ajutau” separatiştilor din Comrat să organizeze
rezistenţa faţă de poliţia şi forţele speciale ale republicii, au intrat
în or. Dubăsari, au ocupat acolo cu forţă clădirile judecătoriei,
procuraturii raionale şi comitetului executiv raional, i-au alungat
afară pe colaboratorii acestora. Secţia raională de poliţie era
blocată. Deşi conducerea republicii pentru prima dată a sancţionat
aplicarea forţei (Detaşamentul de poliţie cu destinaţie specială), în
pofida jertfelor omeneşti din ambele părţi, oraşul Dubăsari a rămas
sub controlul separatiştilor28. Contrar deciziei Sovietului Suprem
26
27
28
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.78.
647
al RSS Moldova, alegerile ilegale în „sovietul suprem al RSSMT”
s-au desfăşurat cu ajutorul detaşamentelor armatei sovietice în ter-
meni stabiliţi – 22-25 noiembrie 1990, iar la 29 noiembrie 1990 a
avut loc sesiunea de organizare a „sovietului suprem al RSSMT”.
La 30 noiembrie 1990, la Tiraspol a avut loc încă un „congres al
deputaţilor poporului de toate nivelurile ai Transnistriei”. În cadrul
acestuia o parte din deputaţi ai Sovietului Suprem al RSS Moldova
au renunţat la mandate şi la participarea în continuare la şedinţele
legislativului republicii29.
Rolul organelor unionale s-a redus atunci doar la Decretul „de
împăcare” a Preşedintelui URSS M.Gorbaciov din 22 decembrie
1990, care, pe de o parte, propunea Sovietului Suprem a Moldovei
revederea unor paragrafe ale legislaţiei lingvistice, cerea lichidarea
detaşamentelor de voluntari şi de autoapărare, şi a anulat Hotărârea
Sovietului Suprem al URSS cu privire la urmările politico-juridice
a Pactului Molotov-Ribbentrop, iar pe de alta – a anulat şi deciziile
structurilor separatiste cu privire la proclamarea la 19 august şi,
respectiv, 2 septembrie 1990 a pseudorepublicilor la Comrat şi Ti-
raspol30. Autorităţile Moldovei au îndeplinit cerinţele decretului,
ce a fost confirmat prin Hotărârea Sovietului Suprem a Moldovei
din 29 decembrie 1990. Însă liderii separatismului l-au ignorat31.
Deoarece autorităţile centrale ale republicii nu îndrăzneau să
aplice măsuri hotărâte contra dezvoltării tendinţelor separatiste,
structurile ilegale ale Transnistriei, în ianuarie-martie 1991, au
29
30
https://books.google.md/books?id=0c9uESy3GXIC&pg=PT122&lpg=PT122&dq
=%D1%83%D0%BA%D0%B0%D0%B7+%D0%BF%D1%80%D0%B5%D0%B7%
D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BD%D1%82%D0%B0+%D1%81%D1%81%D1-
%81%D1%80+%D0%BE%D1%82+22+%D0%B4%D0%B5%D0%BA%D0%B0
%D0%B1%D1%80%D1%8F+1990+%D0%B3.&source=bl&ots=LqvleKhskn&-
sig=FKPFCuFZ1LMXIhVpiMyDKDR3MJg&hl=ro&sa=X&ved=2ahU-
KEwivufamoPeAhVHMewKHVcxDqkQ6AEwBHoECAQQAQ#v=onepa-
ge&q=%D1%83%D0%BA%D0%B0%D0%B7%20%D0%BF%D1%80%D0%
B5%D0%B7%D0%B8%D0%B4%D0%B5%D0%BD%D1%82%D0%B0%20
%D1%81%D1%81%D1%81%D1%80%20%D0%BE%D1%82%2022%20%D0
%B4%D0%B5%D0%BA%D0%B0%D0%B1%D1%80%D1%8F%201990%20
%D0%B3.&f=false
31
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=309056&lang=2;
http://www.skpmr.org/index.php/ru/component/content/article/109-literaturnaya-stra-
nitsa/publitsistika/778-istoriya-pridnestrovskoj-moldavskoj-respubliki-v-datakh
648
adoptat o serie de decizii privitor la formarea propriului sistem
bancar şi impozitar32.
Următoarea acţiune a separatiştilor a fost efectuată cu partici-
parea activă a armatei sovietice. La 11 martie 1991, prin dispoziţia
vicepreşedintelui comitetului executiv Tiraspol, V.Bogdanov, a
fost format un detaşament militarizat din 200 de persoane „pentru
cerinţele apărării civile”, iar în realitate – pentru a rezista contra
poliţiei şi forţelor speciale ale organelor de drept ale Moldovei.
Comitetele executive orăşeneşti din Dubăsari şi Râbniţa au creat
detaşamente similare, pe care le-au numit „detaşamente muncito-
reşti în ajutorul miliţiei (DMAM) – 300 şi, respectiv, 100 de per-
soane. Comandamentul armatei a 14-a, amplasate în regiune, i-au
asigurat pe ei cu echipament şi armament33. Din acest moment,
se începe formarea propriilor „structuri de forţă” ale regimului
separatist.
La 12 martie 1991 „Sovietul Suprem al RSSMT” a interzis
aplicarea în regiune a grafiei latine, considerate drept „moştenire
a ocupanţilor români”, care, în opinia separatiştilor, va duce la
unirea rapidă a Moldovei cu România. În aceeaşi zi Preşedintele
Sovietului Suprem al URSS A.Lukianov a permis liderilor de la
Tiraspol să creeze „structurile de drept” paralele în raioanele de
est ale republicii. Anularea acestor decizii criminale ale „organelor
puterii” ale regiunii de către Sovietul Suprem a Moldovei purta
doar un caracter pur formal34.
Fiind inspiraţi de susţinerea Moscovei, „deputaţii Sovietului
Suprem” al regiunii la 6 mai 1991 au mai adoptat legile cu privire
la „procuratura”, „judecătoria supremă”, „miliţia” Transnistriei, şi
privitor la transferarea organelor de drept ale raioanelor de est sub
„jurisdicţia Transnistriei”. Acesta a fost primul pas în divizarea
organelor de forţă ale Moldovei.35. Separatiştii au susţinut puciul
din 19-21 august 1991 la Moscova, dar, aflând că el a suferit eşec,
imediat s-au refuzat de propriile declaraţii şi telegramele în susţi-
nerea GKCP36. Ştiind că în zilele apropiate conducerea Moldovei
va proclama independenţa ţării de URSS, separatiştii s-au grăbit
32
Неделчук В., Ук.соч., с. 73.
33
Неделчук В., Ук.соч., с. 73-74.
34
35
Там же, с. 74-75.
36
Там же, с. 75; O istorie a regiunii transnistrene.., p. 405-406;
649
să-şi pronunţe „independenţa” regiunii mai înainte, la 25 august
199137.
Convingându-se că, în pofida arestării de către poliţia Mol-
dovei a liderului separatiştilor, I. Smirnov la 29 august 1991 la
Kiev, şi unor persoane din anturajul acestuia, autorităţile Mol-
dovei nu întreprind măsuri hotărâte pentru lichidarea regimului
transnistrean, separatiştii au început realizarea principalului său
scop la etapa menţionată: preluarea forţată sub control a structurilor
de forţă şi resubordonarea lor separatiştilor. Între 19 septembrie –
5 decembrie 1991 toate secţiile de poliţie ale Moldovei, aflate în
regiune, cu excepţia secţiei orăşeneşti de poliţie Bender şi secţiei
raionale de poliţie din Dubăsari, au trecut în mâinile separatiştilor38.
Peste o săptămână, la 13 decembrie 1991, detaşamentele militari-
zate ale separatiştilor au organizat o provocare sângeroasă cu jertfe
omeneşti, cu scopul de a ocupa forţat secţia raională de poliţie din
Dubăsari, judecătoria şi comitetului executiv raional, dar încerca-
rea de a prelua sub control secţia de poliţie a eşuat39.
În pofida rezistenţei separatiştilor, autorităţile Moldovei au
reuşit să organizeze o campanie de alegeri prezidenţiale a ţării
noastre şi în raioanele transnistrene. Comitetul Securităţii Statului,
redenumit la 9 septembrie 1991 în Ministerul Securităţii Naţionale
a Moldovei, s-a isprăvit cu asigurarea protecţiei personale a
candidatului M.Snegur, deşi permanent veneau informaţii despre
pregătirea tentativelor de omor al acestuia. Alegerile Preşedintelui
Moldovei s-au desfăşurat la 8 decembrie 1991 şi în raioanele
transnistrene, cu excepţia raionului Râbniţa, oraşelor Râbniţa şi
Dubăsari. În raioanele Dubăsari şi Slobozia pentru candidatul
M.Snegur au votat 98,8 şi, respectiv, 99,6% de alegători40.
În ajunul acestor alegeri, la 4 decembrie 1991, liderul
separatist I.Smirnov a emis un „decret”, prin care a transferat
toată averea ministerelor unionale şi moldoveneşti sub „jurisdicţia
RMN” (această denumire pseudorepublică separatistă purta din 5
noiembrie 1991). În conformitate cu acest „decret” la 4 decembrie
37
38
Неделчук В., Указ. соч., с. 75-77; O istorie a regiunii transnistrene.., p. 407;
Şevcenco R., Viaţa politică în RSS Moldovenească.., p. 201.
39
Неделчук В., Указ. соч., с. 77-78.
40
Snegur M., Labirintul destinului. Vol. II. Chişinău: Fundaţia „Draghiştea”, 2008,
p.296-297; O istorie a regiunii transnistrene.., p. 429.
650
1991 separatiştii au sigilat clădirea secţiei raionale Dubăsari al
Ministerului Securităţii Naţionale a Moldovei, iar la 3 ianuarie
1992 au ocupat şi clădirea secţiei orăşeneşti Bender al acestui
Minister41.
Paralel cu cele menţionate, formaţiuni înarmate a separatiş-
tilor, create cu ajutorul unităţilor armatei sovietice, amplasate în
Transnistria, au ocupat atunci şi alte secţii raionale ale Ministeru-
lui securităţii naţionale. Comentând aceste evenimente, ministrul
securităţii naţionale, A.Plugaru, la şedinţa Prezidiului Parlamen-
tului din 5 decembrie 1991 a informat, că în Transnistria are lor
„intervenţia militară elementară din partea armatei sovietice, care
îi ameninţă şi îi intimidează pe locuitorii satelor şi oraşelor din
zona aceasta”42.
Nu putem evita în acest articol şi poziţia conducerii URSS/
Rusiei şi a serviciilor mass-media din Rusia faţă de situaţia în
Moldova. Simpatiile lor erau, cu foarte mici excepţii, strict în
favoarea separatiştilor. Începând cu a.1989 în presa unională s-a
dezlănţuit o campanie murdară de ponegriri şi minciuni despre
Moldova şi moldoveni, în susţinerea separatismului. În tabăra lor
apăreau şi mulţi funcţionari politici sovietici, şi, după 1991 – ruşi.
Deja Marea Adunarea Naţională din 27 august 1989, care a cerut
acordarea limbii moldoveneşti/române unui statut de limbă de stat,
a provocat un val de nemulţumiri în presa unională. Spre exemplu,
în ziarul „Pravda” a apărut articolul corespondentului acestuia, G.
Ovcearenko, unde, într-un ton insultător, se dădeau caracteristici
Adunării şi tuturor vorbitorilor43.
Ei erau susţinuţi de mass-media a separatiştilor – ziarele
„Dnestrovskaia pravda”, „Bastuiuşcii Tiraspoli” ş.a., care perma-
nent îi atacau şi îi insultau în tot felul pe „naţionalişti”, care au
îndrăznit să facă limba moldovenilor drept unica limbă de stat şi
41
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 424; Шевченко Р., Конфликты в
Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.83-84; Declaraţia Ministerului Securităţii
Naţionale// Moldova Suverană, 1992, 14 ianuarie; https://regnum.ru/news/1935394.
html
42
43
Snegur M., Labirintul destinului. Vol. I. Chişinău: Draghiştea, 2007, p. 550-551;
Шевченко Р., Российская имперская политика в Молдове (1989–2015) // «Наукові
записки з української історії». Збірник наукових статей, присвячений памяті
доктора історичніх наук, професора Ярослава Олександровича Потапенка.
Спецвипуск. Випуск 40. Переяслав-Хмельницкий (Украина), 2016, с. 193.
651
nu au permis ca limba rusă să obţină un statut similar (ceea ce
în practică însemna, că limba moldovenilor rămânea pe poziţii
secundare pe propriul pământ) 44. Un suport activ separatiştilor
acorda un lobby protiraspolean în Sovietul Suprem al Rusiei, care
cereau de la autorităţile Moldovei cedări unilaterale în favoarea se-
paratiştilor, şi au blocat adoptarea acordului moldo-rus „Cu privire
la principiile relaţiilor interstatale între RSS Moldova şi RSFSR”
(22 septembrie 1990). Acesta niciodată nu a intrat în vigoare,
pentru că susţinătorii separatiştilor în legislativul rus declarau,
că acordul „nu corespundea realităţilor create”, „nu ţine cont de
existenţa RMN” şi Memorandumului din 8 mai 1997, care a acor-
dat regiunii dreptul la participarea în realizarea politicii externe
a Moldove, de sine stătător să stabilească şi să menţină contacte
internaţionale în domeniile economic, cultural ş.a.45. Alt susţinător
influent al regimului de la Tiraspol, Preşedintele Sovietului Su-
prem al URSS, A.Lukianov, dădea sfaturi separatiştilor şi expedia
indicaţii organelor unionale cu scopul acordării unui ajutor cel mai
diferit Transnistriei46.
Concomitent cu lichidarea organelor de poliţie ale Moldovei,
pe malul stâng al Nistrului şi structurile puterii locale ale ţării se
înlocuiesc prin metode de teroare şi violenţă din partea „gardiş-
tilor” transnistreni cu cele anticonstituţionale. Mai intense devin
şi acţiunile structurilor „puterii” criminale ale regiunii pentru a
impune organele judecătoreşti, gospodăreşti şi administrative la
trecerea în subordinea „republicii” autoproclamate. Ajutorul lor a
fost acordat şi de cazacii ruşi, care din ianuarie 1992 au început să
vină masiv în regiune47 Văzând apropierea războiului, autorităţile
Moldovei au decis să centralizeze procesul pregătirii către ea. La 5
februarie 1992 a fost creat Ministerul Apărării al Republicii Mol-
dova în frunte cu generalul I.Costaş48.
44
Snegur M., Labirintul destinului. Vol. I. p. 607-608; Шевченко Р., Российская
имперская политика.., с. 193.
45
Ibidem, p. 31, 34; http://intelros.ru/pdf/nauchnie_tetrady/01/6.pdf; http://www.ol-
via.idknet.com/ol82-07-01.htm; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с.
193-194; Snegur M. Op. cit, p. 44, 435;
46
Snegur M., op. cit, p. 463; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с.
194.
47
Неделчук В., Ук. соч., с. 78.
48
O istorie a regiunii transnistrene.., p.435.
652
În noaptea spre 2 martie 1992, în ajunul primirii Moldovei în
ONU, cazacii şi gardiştii înarmaţi au înconjurat şi, sub ameninţarea
asaltului, au preluat sub control secţia raională de poliţie Dubăsari,
luându-i prizonieri pe 34 poliţişti. Aşa s-a început războiul
regimului criminal de la Tiraspol, susţinut şi îndreptat de Moscova,
contra autorităţilor legale ale Moldovei49.
La 6 martie 1992 formaţiunile militare ale separatiştilor, cu
ajutorul reprezentanţilor armatei a 14-a, au început minarea po-
ziţiilor în zona de conflict (câmpuri agricole, Hidrocentrala de la
Dubăsari, poduri peste Nistru, 3 dintre care mai târziu au fost dis-
truse). Din regiunea Rostov a Rusiei, în martie 1992, au venit încă
circa 1000 de cazaci şi mercenari, care au participat în război în
rândurile separatiştilor. Tot atunci Parlamentul Moldovei a înfiin-
ţat 2 grupuri parlamentare pentru negocieri cu Sovietul Suprem al
Federaţiei Ruse şi Rada Supremă a Ucrainei privitor la retragerea
din Moldova a cazacilor ruşi şi reglementarea paşnică a conflictu-
lui50.
La 9 martie 1992 Preşedintele Moldovei M.Snegur a expediat
Secretarului General al ONU B.Gali o telegramă, în care informa
despre acţiunile separatiştilor şi solicita ajutorul ONU în încetarea
escaladării conflictului51.
În aceste condiţii s-a conturat diferenţa principală a poziţiei
Rusiei de opinia altor ţări ale lumii, inclusiv a ţărilor CSI, în
soluţionarea problemei transnistrene. La 20 martie 1992 Preşedinţii
ţărilor CSI au adoptat la Kiev o Declaraţie cu privire la situaţia
în raioanele din stânga Nistrului, în care au confirmat susţinerea
de către aceste state a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a
Moldovei. Totodată, în aceeaşi zi, la 20 martie 1992, Sovietul
Suprem al Federaţiei Ruse a adoptat proprie adresare, în care
chema „ambele părţi ale conflictului”, adică autorităţile legale ale
Moldovei, şi separatiştii tiraspoleni, ceea ce înseamnă egalarea
lor, la încetarea focului, retragerea trupelor şi începerea dialogului
politic. Sovietul Suprem al Rusiei a cerut ca autorităţile Moldovei,
în afară de acordarea Transnistriei a unui statut de zonă economică
liberă, să ofere separatiştilor şi un statut politic respectiv, care ar
49
Неделчук В., Ук. соч., с. 78.
50
Там же, с. 78-79.
51
653
garanta „poporului Transnistriei” „dreptul la autodeterminare în
cazul pierderii de către Moldova a statutului de ţară independentă”.
Textul Adresării confirma atitudinea imperială a conducerii Rusiei
faţă de Moldova şi tentativa de a impune Moldovei condiţiile,
convenabile în exclusivitate separatiştilor, care duceau la separarea
definitivă a Transnistriei de Moldova. De aceea, Parlamentul
Moldovei, la 24 martie 1992, a susţinut Declaraţia şefilor de state
ale ţărilor CSI, şi, totodată, a condamnat hotărât poziţia Sovietului
Suprem al Rusiei, exprimată la 20 martie 199252.
În legătură cu acţiunile militare ale separatiştilor împotriva
organelor constituţionale ale Moldovei, Preşedintele M.Snegur, la
28 martie 1992, a introdus starea excepţională pe întreg teritoriul
ţării53.
Pe lângă Comandantul Suprem M.Snegur era format un Stat
Major pentru coordonarea acţiunilor diferitor ministere şi depar-
tamente, în frunte cu generalul P.Creangă54. Dar măsurile luate de
autorităţi nu i-au oprit pe separatişti. În aprilie 1992 ei au preluat
arhivele fostului Comitet al Securităţii Statului al RSSM, aduse la
Tiraspol în 1990, în legătură cu „agravarea situaţiei în republică”.
Doar o parte din ele era mai târziu reîntoarsă la Chişinău55. Se-
paratiştii îi atacau şi pe poliţiştii Moldovei, având intenţia de a-i
izgoni din Bender şi a lichida secţia de poliţie în acest oraş. Forma-
ţiunile militare ale separatiştilor numai în perioada 2 martie – 18
iunie 1992 au reţinut 60 de poliţişti, 8 dintre care mai târziu erau
ucişi56. Poziţia Rusiei în acest conflict era instigatoare, ceea ce ne
confirmă vizita vicepreşedintelui acestei ţări, A.Ruţkoi la Tiraspol
(4 aprilie 1992) unde el deschis a spus, că îi susţine pe separa-
tiştii şi consideră necesară atragerea directă a Rusiei în războiul
transnistrean „pentru apărarea concetăţenilor” în această regiune a
Moldovei. El declara, că în raionul conflictului de pe malul drept
vin „grupări teroriste”, care „dau foc şi explodează” întreprinderile
industriale”; „îşi bat joc şi ucid populaţia paşnică”, iar populaţia
rusofonă, chipurile, nu dispune de arme şi nu poate să opună rezis-
52
O istorie a regiunii transnistrene.., p. 436; Неделчук В., Указ. соч., с. 79-80.
53
54
Snegur M., op. cit., p. 499-501, 545-546; Moldova Suverană, 1992, 22 iulie.
55
Şevcenco R., Viaţa politică.., p. 201.
56
Неделчук В., Указ. соч., с. 85.
654
tenţă57. În amintirile sale, Preşedintele Rusiei B.Elţin a fost nevoit
să recunoască, că vizita lui A.Ruţkoi în regiunea transnistreană
a Moldovei a tensionat relaţiile moldo-ruse, care şi înainte erau
foarte complicate, şi a confirmat, că Guvernul Moldovei a trimis o
notă de protest împotriva acestor acţiuni ale lui58.
Totodată, anume în această perioadă (6 aprilie 1992) Rusia a
stabilit relaţiile diplomatice cu Moldova59. Cum a devenit clar mai
târziu, acest act a fost realizat doar pentru a avea baza juridică de
lărgire a implicării ruse în afacerile interne ale Moldovei. Pentru
că la telegramele conducerii Moldovei (Preşedintele M.Snegur,
Preşedintele Parlamentului A.Moşanu), adresate Preşedintelui Ru-
siei B.Elţin nu a venit niciun răspuns60.
Tentativele conducerii Moldovei, îndreptate la aducerea la
cunoştinţa comunităţii mondiale poziţiei ţării noastre în războiul
transnistrean nu au avut succes61.
Separatiştii de la Tiraspol la 7 mai 1992 au preluat sub con-
trol staţia de retransmisie pe lângă s. Maiak, r-nul Grigoriopol,
încetând difuzarea emisiunilor Televiziunii naţionale şi radio-
difuziunii Moldovei pe malul stâng. Iar la 9-10 mai 1992 liderii
separatiştilor au organizat „congresul excepţional al muncitorilor
RMN”, cu participarea organizaţiilor comuniste şi şovine din Mos-
cova, Petersburg, Nijni Novgorod, Vladimir. „Congresul” a cerut
„recunoaşterea RMN”, trecerea armatei a 14-a în susţinerea ei şi
organizarea la Tiraspol a „congresului muncitorilor şi a ţăranilor
CSI”62.
Trecerea deschisă a acestei armate pe partea separatiştilor
atunci oficial totuşi nu s-a produs. Dar ele contribuiau la preluarea
armamentului de către grupările separatiste din depozitele arma-
tei. La 18 mai 1992 susţinătorii „RMN” au pătruns pe teritoriul,
controlat de divizia a 59-a de tancuri a acestei armate şi, cu acor-
dul tacit al comandantului (general-maior Iu. Netkaciov), a adus
din depozite în direcţia Dubăsarilor o coloană de tancuri, maşini
57
Там же, с. 80; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 201.
58
Snegur M., op. cit., p. 558; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с.
202.
59
60
O istorie a regiunii transnistrene.., p.439.
61
Неделчук В., Указ. соч., с. 81; O istorie a regiunii transnistrene.., p. 440.
62
655
blindate şi altă tehnică grea63. În aceste zile, folosind instalaţiile
„Alazani”, proiectile reactive antitanc, tehnica blindată ş.a. sepa-
ratiştii, cu ajutorul căzăcimii, au supus tirurilor de artilerie satele
de pe malul stâng al Nistrului, care au rămas sub controlul autori-
tăţilor legale – Cocieri, Corjova, Coşniţa, Roghi ş.a., ce a adus la
jertfe numeroase din partea populaţiei civile64. În afară de aceasta,
unităţile militare ruse participau deschis la luptele contra poliţiei
şi armatei Moldovei pe lângă Dubăsari la 17-19 mai 1992. Partea
rusă nu reacţiona la protestele autorităţilor Moldovei65. Provocarea
masivă a separatiştilor la Bender (19 iunie 1992) a impus autorită-
ţile Moldovei să introdusă armata în oraş pentru restabilirea ordinii
constituţionale. Separatiştii erau salvaţi doar după implicarea di-
rectă a armatei a 14-a66.
Cu acordul Rusiei, separatiştii au deconectat în marea parte a
ţării, inclusiv Chişinău, electricitatea, iar la 20 iulie – şi conducta
de gaze. Asigurarea cu gaze naturale a liniei Odesa-Tiraspol-Chişi-
nău nu a mai fost restabilită şi conducerea Moldovei a fost nevoită
urgent să construiască linia Chişinău-Râbniţa67.
La 21 iulie 1992, la Moscova, Preşedintele Moldovei M.
Snegur şi Preşedintele Rusiei B. Elţin au semnat Acordul mol-
do-rus cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului
armat în Transnistria. Principalele teze ale documentului preve-
deau încetarea focului, divizarea părţilor de conflict, crearea zonei
de securitate, formarea Comisiei unificate de control, respectarea
strictă de către armata a 14-a a Rusiei neutralităţii, anularea bloca-
dei economice a Moldovei, introduse de separatişti în iunie 1992,
reîntoarcerea refugiaţilor în locurile lor de trai68. În conformitate
cu acest document, la 28 iulie – 3 august 1992 în zona de conflict
au fost introduse forţele comune de pacificare (6 batalioane ale
Rusiei, câte 3 din partea autorităţilor Moldovei şi a separatiştilor.
63
Крянгэ П., Я хочу рассказать.., с. 127-128.
64
Неделчук В., Указ. соч., с. 83.
65
Snegur M., op. cit., p. 540, 543; Шевченко Р., Российская имперская политика..,
с. 202; O istorie a regiunii transnistrene.., p.442.
66
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.124-125.
67
http://www.ipp.md/public/files/Proiecte/blacksee/rom/_Preasca_-_ro.pdf; Шев-
ченко Р., Российская имперская политика.., с. 203
68
Неделчук В., Указ. соч., с. 88; http://www.justitiarul.ro/18014-2/
656
Spre 4 august a fost în principiu finisat procesul de retragere a
forţelor Moldovei şi a separatiştilor din zona de conflict69.
Introducerea doar a pacificatorilor ruşi a contribuit esenţial
la întărirea poziţiilor regimului separatist pe malul stâng al Nis-
trului. Transnistria era practic ruptă de altă parte a Moldovei, deşi
Rusia oficial permanent afirma, că susţine integritatea teritorială a
Moldovei. Acest curs Rusia duce şi astăzi, în pofida condamnării
politicii ei de către organizaţiile mondiale şi pierderea procesului
contra lui I.Ilaşcu la CEDO (2004), unde crimele Rusiei şi ale re-
gimului separatist erau condamnate70.
Războiul transnistrean a adus daune enorme ţării noastre. Au
decedat circa 1000 de persoane, inclusiv circa 400 de civili, 4500
de persoane erau rănite. Peste 50 000 de locuitori ai Transnistriei,
salvându-se de teroare şi represiunile separatiştilor, au fugit pe
malul drept al Nistrului, mii de oameni au rămas şomeri. Pierderile
materiale ale Moldovei în urma războiului au depăşit 800 mlrd de
ruble71.
Încercând să „conserveze” divizarea teritorială a Moldovei,
serviciile mass-media ruseşti şi funcţionari de stat ai Rusiei au
început propagarea ideii de existenţă a unui „stat independent
transnistrean”. Ei promovau printre locuitorii regiunii, speculând
cu războiul din 1992 şi ideea unirii cu România, ură faţă de
Moldova. Politica standardelor duble a Rusiei faţă de Moldova a
continuat. La 9 februarie 1993 Preşedintele Rusiei B.Elţin, după
negocieri cu Preşedintele Moldovei M.Snegur, a anunţat despre
planul de a retrage armata a 14-a din Transnistria. Termenul
de retragere trebuia stabilit „în măsura obţinerii progresului în
stabilirea de către Moldova a statutului special al raioanelor ei
de pe malul stâng al Nistrului”. Din 1993 autorităţile centrale ale
Moldovei şi separatiştii duc negocieri cu privire la statutul special
al Transnistriei (mediatori – Rusia, Ucraina, OSCE, supraveghetori
– SUA, UE). În 1994 Rusia a semnat Acordul cu privire la statutul
juridic, ordinea şi termenii de retragere ale formaţiunilor militare,
69
70
http://unimedia.info/stiri/dosar-de-160-mii-euro-rusia-condamnata-din-nou-la-ce-
do-pe-cazul-ilascu-41210.html; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с.
203.
71
История Республики Молдова с древнейших времен.., с. 335; Moraru A., op.
cit, p. 551-552; Неделчук В., Указ. соч., с. 100.
657
care temporar se află pe teritoriul Moldovei. Trupele armatei a
14-a trebuiau fi retrase în termen de 3 ani după intrarea în vigoare
a acestui acord. Pentru a stimula procesul de retragere a armatei a
14-a, autorităţile Moldovei au inclus în Constituţia, adoptată la 29
iulie 1994, statut special pentru Transnistria72.
Dar executarea acestui acord Rusia permanent condiţiona cu
progresul în reglementare politică a conflictului transnistrean şi
stabilirea statutului special al regiunii. Acest lucru se explică prin
faptul, că Rusia consideră prezenţa armatei a 14-a (astăzi grupul
operativ al armatei ruse) în Transnistria drept un factor de domi-
naţie proprie geopolitică şi militaro-politică în această regiune.
Din acest motiv Rusia nu a ratificat Acordul din 1994 şi rămâne
dezinteresată în soluţionarea conflictului transnistrean cu păstrarea
integrităţii teritoriale a Moldovei73.
În iulie 1995 a fost semnată înţelegerea moldo-rusă privitor
la neaplicare în relaţiile bilaterale a forţei militare şi sancţiunilor
economice, care a fost aprobat şi de summit-ul OSCE74.
Dar, totodată, cu susţinerea Rusiei la 26 martie 1995 în Trans-
nistria, s-a desfăşurat un referendum ilegal cu privire la prezenţa
pe teritoriul regiunii a armatei a 14-a. 92,4% a locuitorilor regi-
unii, presa căruia permanent intimida populaţia cu „pericolele”,
care, chipurile, vin din partea Moldovei, au votat contra retragerii
ei de pe teritoriul regiunii75. Pentru a întări acest „succes” condu-
cerea smirnovistă, orientată strict spre Rusia, a desfăşurat la 24
decembrie 1995 încă un referendum, printre întrebările căruia era
şi propunerea cetăţenilor să stabilească, dacă ei doresc, ca regiu-
nea să devină parte a CSI. „Pentru” au votat 232 570 de alegători
(90,6%)76.
La 11 martie 1996 conducerea Moldovei a semnat cu liderii
separatiştilor un Proces verbal al chestiunilor coordonate, care tre-
buia să stabilească statutul Transnistriei. Printre ele erau acordarea
72
http://materik.ru/problem/detail.php?ID=12191&print=Y; http://xn----ptblgjed.
xn--p1ai/node/2622; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 203.
73
http://old.niss.gov.ua/book/Perep/04.htm ; Шевченко Р., Российская имперская
политика.., с. 204.
74
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.167;
http://xn----ptblgjed.xn--p1ai/node/2622
75
http://materik.ru/problem/detail.php?ID=12191&print=Y; Шевченко Р., Россий-
ская имперская политика.., с. 204.
76
http://newspmr.com/istoriya-pmr/pridnestrove-v-1992-1995-gody/6; Шевченко
Р., Российская имперская политика.., с. 204.
658
dreptului la autonomie politică, inclusiv la propria Constituţie,
simbolica de stat, emiterea legilor şi actelor normative, folosirea
în calitate de limbi oficiale a limbilor rusă, moldovenească şi
ucraineană, dreptul la stabilirea şi menţinerea de sine stătător a
relaţiilor internaţionale în domeniile economic, tehnico-ştiinţific şi
cultural, şi în alte domenii – în conformitate cu înţelegerea părţilor;
să dispună de independenţă în soluţionarea problemelor de ordin
economic, social şi cultural în interesele populaţiei, care locuieşte
pe teritoriul regiunii. Aceste aspecte au intrat şi în Memorandum
cu privire la bazele normalizării relaţiilor între Republica Moldova
şi Transnistria”, semnat de Preşedintele Moldovei P. Lucinschi şi
liderii transnistreni, şi reprezentanţii ţărilor-garante la 8 mai 1997
la Moscova77.
Totodată, Rusia se opune internaţionalizării adevărate a
conflictului transnistrean, dându-şi bine seama, că va rămâne în
singurătate, susţinând separatiştii transnistreni. Cu acest lucru con-
ducerea Moldovei s-a confruntat, când a înţeles, că nu va scăpa de
prezenţa militară rusă în urma tratativelor. Atunci Moldova a în-
ceput să se adreseze la organizaţiile internaţionale. Delegaţia ţării
noastre s-a adresat la ţările-membre al OSCE cu rugămintea de a
acorda ajutor în retragerea trupelor şi muniţiilor ruse din Trans-
nistria. Această chestiune s-a discutat la întâlnirea specială a ţări-
lor-membre al OSCE în august 1999, la Viena. Rusia şi Tiraspolul
au înţeles cele întâmplate drept pericol pentru interesele sale şi
s-au pronunţat categoric contra internaţionalizării procesului de
reglementare a conflictului. Reprezentantul Preşedintelui Rusiei
la negocierile pentru reglementare a conflictului în Transnistria,
I.Morozov, şi-a expus îndoieli în necesitatea lărgirii cercului de
mediatori şi internaţionalizării procesului de tratative. El a fost
susţinut şi de I.Smirnov78.
Ba mai mult, chestiunea retragerii armamentului, pe care
Rusia la Summitul de la Istanbul al OSCE (18-19 noiembrie 1999)
s-a obligat să rezolve în termen de 3 ani, în conformitate cu acor-
dul de reducere a armamentelor simple şi mijlocii, Rusia a început
să pună într-un pachet cu problema păstrării infrastructurii armatei
77
http://old.niss.gov.ua/book/Perep/04.htm ; http://xn----ptblgjed.xn--p1ai/node/2622;
Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 204.
78
http://old.niss.gov.ua/book/Perep/04.htm; Шевченко Р., Российская имперская
политика.., с. 204-205.
659
a 14-a, care putea fi mai târziu transformată într-o bază militară
rusă. Pentru obţinerea acestui scop erau implicate atât conducerea
Transnistriei, cât şi unele organizaţii proruse în Moldova. Mişca-
rea social-politică „Plai Natal” şi Alianţa civilă pentru reformele
în Moldova s-au pronunţat pentru acordarea Grupului Operativ
al trupelor ruse în Transnistria statutului de bază militară pe un
termen stabilit. Cu această propunere către şeful Statului Major al
Armatei Naţionale, I.Coropceanu, s-a adresat şeful Statului Major
al Forţelor Armate ale Rusiei, A.Kvaşnin. După aceasta I.Smirnov
a declarat, că odată cu obţinerea reglementării definitive a proble-
mei transnistrene subdiviziunile militare ruse, aflate în „preventiv
parlamentele moldovenesc şi cel transnistrean trebuie să aprobe
înţelegere cu privire la prezenţa pacificatorilor ruşi în regiune ca
garant al stabilităţii79.
După 2000-2001 Rusia a încetat să respecte acest tratat, mo-
tivând acţiunile sale când, prin nedorinţa Transnistriei, să accepte
retragerea trupelor, când prin lipsa statutului politic oficial al re-
giunii, iar mai târziu şi până în prezent – prin afirmaţia, că toate
obligaţiile sale prin acest acord partea rusă, chipurile, a îndeplinit
„înainte de termen”, încă în 2000-200180.
În toamna a. 2001, când a devenit clar, că Tiraspolul
intenţionează să respecte doar acele procese verbale şi înţelegeri,
care sunt lui convenabile, partea moldavă a suspendat tratative,
inclusiv la nivelul de experţi. Garanţi şi mediatori au fost nevoiţi
în termen limitat să creeze un mecanism suplimentar de negocieri,
care permitea să păstreze dialog între părţile, aflate în conflict,
la nivelul reprezentanţilor politici ai acestor ţări. Ei au creat
„Consfătuire permanentă pe chestiuni politice în cadrul procesului
pe reglementare transnistreană”. Înţelegerea respectivă a fost
semnată în februarie 2002, la Bratislava, în urma întâlnirii Rusiei,
Ucrainei, OSCE şi Transnistriei. Mai târziu, în acest proces s-au
implicat şi autorităţile Moldovei81.
79
http://old.niss.gov.ua/book/Perep/04.htm; https://www.osce.org/ru/mc/39573?
download=true Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 205.
80
http://social.eadaily.com/blog/43872090144/SSHA-potrebovali-uhoda-Rossii-iz
Pridnestrovya?t=%D0%A1%D0%A8%D0%90&page=9&tmd=1; Шевченко Р., Рос-
сийская имперская политика.., с. 205.
81
http://mid.gospmr.org/ru/node/4503
660
În iulie 2002, la Kiev a fost prezentat proiectul statutului
juridic al Transnistriei, elaborat de OSCE şi susţinut de ţările-
garante. Acest document prevedea conceptul federativ în calitate
de modelul posibil de reglementare. 42 de articole ale acestuia
prevedeau direcţiile principale de administrare în Moldova unită
şi includeau paragrafele, legate cu perioada de tranziţie. În art.7
se menţiona, că părţile semnatare se abţin în continuare de paşi,
care pot încurca procesului de negocieri, vor analiza înţelegerile
precedente, inclusiv pe chestiuni vamale şi bancare, şi le vor
promova în viaţă. Pentru discutarea acestui Plan au avut loc 5
runde de negocieri consultative. În urma negocierilor a fost elabo-
rat proiectul Înţelegerii „Cu privire la bazele relaţiilor între Repu-
blica Moldova şi Transnistria”, art.1 al căruia declara: „Moldova
– statul democratic federativ, condus pe baza dreptului, stabilit în
urma acordurilor”. Aşadar, autorităţile comuniste ale Moldovei,
renunţând de formulele precedente ale „statului comun”, în 2002,
pentru prima dată, au permis convieţuirea cu structurile separatiste
într-o federaţie82.
La 10 februarie 2003 Preşedintele Moldovei V.Voronin a
înaintat iniţiativa de reglementare, bazat pe unificarea ţării după
principiile federale. Iniţiativa includea aspectele, legate de politica
lingvistică în Transnistria şi cerinţa, înaintată permanent de Tiras-
pol: cu privire la dreptul regiunii secesioniste la autodeterminare
în cazul schimbării statutului internaţional al Moldovei. Din aprilie
2003 a început să funcţioneze şi Comisia Constituţională, comună
pentru autorităţile legale a Moldovei şi separatişti83.
Totodată, însă, V.Voronin a coordonat cu Preşedintele SUA
George W. Bush un complex de sancţiuni contra Transnistriei pen-
tru politica separatistă şi, la 27 februarie 2003, UE pentru prima
dată a introdus sancţiuni contra liderilor separatiştilor84.
În afara acestuia, în baza acordului moldo-ucrainean din 15
mai 2003 circulaţia mărfurilor în şi din Transnistria trebuia să se
desfăşoare doar prin documentele autorităţilor legale ale Moldovei.
Dar atunci, sub presiunea Rusiei, Ucraina a fost nevoită să cedeze
şi să continue primirea documentelor separatiştilor85.
82
Ibidem.
83
Ibidem.
84
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.171-172.
85
Там же, c.172.
661
În scopul restabilirii unui spaţiu comun în domeniul
telecomunicaţiilor telefonice, autorităţile Moldovei au întreprins
măsuri pentru deconectarea în Transnistria a telecomunicaţiilor
mobile. Însă, de data aceasta, separatiştii erau parţial susţinuţi de
Uniunea internaţională a telecomunicaţiilor electrice86.
În 2003 Rusia a încercat, folosindu-se de propunerea lui
V.Voronin, să promoveze propriul proiect de reglementare
a problemei transnistrene, numit mai târziu „Planul Kozak”,
în cinstea viceprim-ministrului Rusiei pentru reglementare
transnistreană. În conformitate cu documentul, Moldova trebuia
să devină o „federaţie asimetrică”, Transnistria şi UTA Gagauz
Yeri obţineau un statut special şi posibilitatea să blocheze proiecte
de legi, inacceptabile pentru ei. Autorităţile centrale ale Moldovei
se obligau să-şi păstreze neutralitatea, să demobilizeze armata şi
să ofere Rusiei dreptul de amplasare a trupelor ruse pe teritoriul
Transnistriei pe un termen de 20 de ani în calitate de garanţi ai
reglementării conflictului87.
Esenţa documentului rămânea aceeaşi: de a impune Moldo-
vei egalarea în drepturi a autorităţilor ei cu separatiştii Transnis-
triei, iar pe urmă, la prima posibilitate, să declare, că Moldova nu
respectă acest document şi să-l rezilieze, obţinând independenţa
recunoscută la nivel internaţional. V.Voronin, după cum se presu-
pune, sub presiunea ambasadorilor străini, nu a acceptat acest plan,
care, după spusele lui, ducea la transformarea Moldovei în 3 state
independente88.
Ca răspuns la refuzul lui V.Voronin să semneze Memoran-du-
mul Kozak, în urma căruia procesul de negocieri a intrat în impas,
între politicienii ruşi au început să fie auzite vocile celor, care propu-
neau să-l pedepsească pentru aceasta şi să introducă sancţiuni contra
Moldovei. Pregătirea către introducerea sancţiunilor împotriva ţării
noastre s-a început mult înainte de realizarea acestuia. În afară de
metode „economice” de presiune contra Moldovei, conducerea
Rusiei a început să întreprindă măsuri pentru înlăturarea puterii în
ţara noastră. În cadrul pregătirilor către alegerile parlamentare din
86
Там же.
87
http://www.regnum.ru/news/458547.html; http://xn----ptblgjed.xn--p1ai/node/
2622; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 205.
88
Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 205; http://izvestia.asu.
ru/2010/4-2/hist/TheNewsOfASU-2010-4-2-hist-08.pdf;
662
2005, presa rusă manifesta atitudine duşmănoasă faţă de Moldova
şi a preluat părerea opoziţiei, inclusiv a congresului reprezentan-
ţilor diasporei moldoveneşti „Patria-Moldova”, creat la începutul
a.2005. „Pervâi kanal” declara, că „acţiunile autorităţilor Moldovei
au înrăutăţit situaţia moldovenilor, care lucrează peste hotare”, că
„întreg bugetul anual al Moldovei e de 2 ori mai mic, decât cetăţenii
ei obţin la construcţiile din Rusia” ş.a. Pentru răspândirea acestor
falsuri preşedintele Consiliului coordonator pentru televiziune şi
radiodifuziune I. Mihailo a atenţionat „Pervâi kanal” 89.
Aşadar, deja în 2005 Rusia a întreprins tentativa de a se fo-
losi de situaţia gastarbaiterilor din Moldova pentru a provoca spi-
ritele în ţara noastră. Autorităţile ruse şi în continuare manipulau
cu gastarbaiterii, provocându-i la afirmaţii cu conţinut antistatal.
Spre exemplu, preşedintele Consiliului politic al „Patria-Rodina”,
A.Ţărnă, în 2008 a făcut declaraţii privind necesitatea recunoaşte-
rii independenţei Transnistriei, care după aceasta se va uni cu altă
parte a Moldovei în cadrul statului federativ. Pentru aceste afirma-
ţii împotriva lui A.Ţărnă a fost pornit un dosar penal cu învinuire
de pregătirea loviturii de stat90.
La 11 februarie 2005 autorităţile Moldovei i-au expulzat din
ţară pe 6 cetăţeni ai Rusiei, pentru activitatea ilegală în timpul cam-
paniei electorale. În continuare, din Moldova au mai fost expulzaţi
încă 17 cetăţeni ai Rusiei, Ucrainei şi ai Kazahstanului, care erau
implicaţi în procesul electoral, dar nu erau acreditaţi de Comisia
Electorală Centrală. Ei dispuneau de utilaj modern, care era folosit
pentru aprecierea climatului electoral în diferite localităţi ale Mol-
dovei, în mare parte – în oraşele Moldovei. Într-un apartament,
închiriat de aceste persoane, erau depistate 373 000 de dolari SUA,
77 500 de euro, documente, care confirmau evidenţa financiară
ilegală. Încă 2 reprezentante ale Rusiei, care lucrau la alegerile
din Moldova, erau reţinute, fiind suspectate în contrabanda valutei.
Din Moldova au mai fost expulzaţi aproape 100 de observatori ruşi
şi 46 – beloruşi, care susţineau acţiunile antiguvernamentale91.
89
Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 205; http://news.bbc.co.uk/
hi/russian/news/newsid_4285000/4285385.stm
90
http://www.materik.ru/problem/detail.php?ID=2850; Шевченко Р., Российская
имперская политика.., с. 205-206.
91
http://www.newsru.com/world/07mar2005/kommun.html; Шевченко Р., Рос-
сийская имперская политика.., с. 206.
663
Anume după aceste evenimente, Duma de Stat al Rusiei a
adoptat declaraţia „Cu privire la măsurile de răspuns, recomandate
faţă de Republica Moldova în legătură cu cursul autorităţilor mol-
doveneşti la acutizarea situaţiei în jurul Transnistriei”. În document
se menţiona, că în cazul continuării de către autorităţile Moldovei
a „politicii de blocadă a Transnistriei”, deputaţii vor recomanda
guvernului Rusiei şi altor subiecte de relaţii economice cu Moldova
„să examineze măsurile posibile de răspuns ale Federaţiei Ruse”.
În special, autorii aveau în vedere refuzul de a procura producţia
de alcool, articole de tutun, produse în Moldova, cu excepţia celor
produse pe teritoriul Transnistriei”. În afara acestuia, în declaraţie se
propunea comercializarea gazelor naturale şi a petrolului în relaţii
cu Moldova cu preţuri mondiale şi introducerea regimului de vize
pentru cetăţenii Moldovei (cu excepţia locuitorilor Transnistriei)92.
În răspuns la poziţia dură a Moscovei, Parlamentul Moldovei
a adoptat la 22 iulie 2005 Legea nr.173 cu privire la principiile de
bază a statutului special al localităţilor de malul stâng al Nistrului,
în care regiunea se numea „unitatea teritorial-autonomă cu un
statut juridic special”. Aşadar, se sublinia, că regiunea este doar o
structură teritorială internă a Moldovei, şi nu o formaţiune statală,
egală cu Moldova, cum insista şi insistă astăzi Rusia93.
Dar Tiraspolul, condus nemijlocit de Moscova, nu era de
acord la orice cedări autorităţilor Moldovei. De aceea reprezen-
tanţii Moldovei, în februarie 2006, au părăsit masa de negocieri
în formatul „5+2”, acuzând separatiştii în nedorinţa de a merge la
compromisuri şi înţelegeri94.
Motivul nemijlocit pentru introducerea sancţiunilor, impuse
de Moscova, a fost hotărârea Guvernului Moldovei, care la 3 martie
2006 a introdus noile ştampile vamale şi a blocat exportul şi impor-
tul regiunii separatiste. Acest lucru a fost făcut în legătură cu decizia
Cabinetului de Miniştri a Ucrainei din 1 martie 2006, care a obligat
vama ucraineană să înceteze deservirea mărfurilor, care nu au trecut
controlul vamal al Moldovei. În continuare, toate mărfurile, parve-
nite din Transnistria, trebuiau fi verificate de serviciul vamal a Mol-
92
http://politcom.ru/254.html ; Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 206.
93
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=313004&lang=2
94
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.176;h-
ttp://xn----ptblgjed.xn--p1ai/node/2622
664
dovei, şi nu a separatiştilor. În răspuns, la 4 martie 2006, autorităţile
criminale ale regiunii au introdus sancţiuni şi au încetat să primească
mărfuri de tranzit spre Moldova şi Ucraina pe teritoriul său şi au
părăsit negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean.
Rusia a susţinut poziţia separatiştilor şi a condamnat hotărârile auto-
rităţilor Moldovei şi ale Ucrainei, deoarece ele, chipurile, „destabili-
zau situaţia”. La 25 martie 2006 la Tiraspol a venit o garnitură auto
cu mărfuri umanitare din Rusia. SUA şi Ucraina, invers, au susţinut
introducerea noilor reguli vamale de către Moldova95.
La 27 martie 2006 Rusia a introdus primul embargo la expor-
tul vinurilor moldoveneşti. Însă, această măsură a adus Rusiei doar
daune politice. Moldova, suferind pierderi economice mari, nu a
cedat şi nu a oferit Tiraspolului noile ştampile vamale (Tiraspolul
şi astăzi nu dispune de ele). Iar Rusia, în noiembrie 2007, a fost
nevoită să restabilească importul vinurilor moldoveneşti, recunos-
când înfrângerea umilitoare în lupta cu Moldova96.
Tiraspolul s-a folosit de situaţia creată pentru noile declaraţii
despre speranţele sale. La 17 septembrie 2006 în Transnistria a
avut loc un „referendum cu privire la independenţă”. Locuitorii
regiunii trebuiau să răspundă la 2 chestiuni: „Susţineţi cursul la
independenţa Transnistriei cu alipirea mai târziu a Transnistriei
la Federaţia Rusă?” şi „Consideraţi oare necesar refuzul de inde-
pendenţa Transnistriei cu intrarea în continuare în componenţa
Republicii Moldova?”. La prima întrebare „pentru” s-au exprimat
97,1% de populaţie, contra – 2,3%. La a doua întrebare, respectiv
– 3,4% şi 94,6%. Moldova, SUA, UE, OSCE, Ucraina, alte ţări
şi organizaţii internaţionale nu au recunoscut rezultatele acestui
„plebiscit”. Totodată, Duma de Stat a Rusiei la 6 octombrie 2006
a adoptat hotărârea cu privire la recunoaşterea rezultatelor referen-
dumului, organizat în stânga Nistrului97. Aşadar, Rusia complet
ignora Moldova şi relaţiile cu ea, demonstrând, că va ţine cont în
conflictul transnistrean doar de interesele separatiştilor.
95
http://ia-centr.ru/expert/3445/; Шевченко Р., Российская имперская политика..,
с. 206.
96
Шевченко Р., Новая торговая война с Россией и ее последствия для Молдовы
// https://ava.md/2014/08/09/novaya-torgovaya-voyna-s-rossiey-i-ee-posledstviya/ ;
97
http://ia-centr.ru/expert/3445/; Шевченко Р., Российская имперская политика..,
с. 207.
665
După prăbuşirea embargoului „vinicol”, problema soluţionă-
rii conflictului transnistrean a intrat în impas. O singură schim-
bare s-a produs la 11 aprilie 2008, când V.Voronin s-a întâlnit cu
I.Smirnov, la Bender. Ei au decis să restabilească contactele cu
scopul reînvierii procesului de negocieri98. Dar în condiţiile, când
ocrotitorul Transnistriei – Rusia, încearcă să ducă negocieri de pe
poziţii de ameninţări şi presiuni, negocierile nu puteau fi producti-
ve. De aceea, după plecarea de la putere a lui V.Voronin tratativele
au fost continuate doar la 30 noiembrie 2011, la Vilnius99.
În cadrul negocierilor pentru „reglementare transnistreană”
(pentru că nicio reglementare nu poate avea loc atâta timp, cât
Moscova insistă la „egalarea” separatiştilor cu autorităţile legale
ale Moldovei) se discută în mare parte chestiuni secundare, ocolind
totodată problema de bază – cea a statutului regiunii în cadrul
Moldovei. Prima întâlnire de acest fel s-a produs în ianuarie 2012
între prim-ministrul Moldovei V.Filat şi noul lider al separatiştilor
E.Şevciuk, la Odesa. În cadrul întâlnirii a fost confirmată dorinţa
părţilor de a continua negocierile în formatul „5+2” în felul
constructiv şi consecvent. Pe prim plan participanţii la negocieri
pun necesitatea îmbunătăţirii situaţiei economice, calităţii vieţii
şi lărgirii contactelor şi au decis să activizeze funcţionarea
grupurilor de experţi pentru întărirea încrederii, declarând în
calitate de prioritate tactica „paşilor mici”. În aprilie 2012 au fost
coordonate principiile şi procedura negocierilor şi ordinea de zi
a procesului oficial de negocieri, divizată în 3 compartimente:
social-economic, chestiuni juridice generale şi drepturile omului,
reglementare generală; chestiuni politice şi cele ale securităţii.
Ultimul compartiment nu se discută în cadrul negocierilor100.
În afara de Rusia, cu reglementarea transnistreană se ocupă
şi unele organizaţii internaţionale (OSCE). În 2013, în timpul
preşedinţiei Irlandei, au fost aprobate Principiile şi procedurile
ducerii negocierilor în cadrul Consfătuirii permanente (5+2) şi
să iniţieze procesul stabil de negocieri. Participanţii la negocieri
98
99
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.180;.
100
http://mid.gospmr.org/ru/node/4503
666
au activizat lucrul pentru reglementarea problemelor în domeniul
învăţământului, transportării mărfurilor, telecomunicaţiilor şi
colaborării bancare. În 2013, în timpul preşedinţiei Ucrainei,
autorităţile Moldovei şi separatiştii au discutat chestiunile, legate de
participarea transportului auto al regiunii în circulaţia internaţională
a mărfurilor. Au fost obţinute înţelegeri privitor la demontarea
funicularului peste Nistru, reconstrucţia canalizării şi apelor reziduale
în oraşele Dubăsari şi Criuleni şi diferite chestiuni ecologice.
Eficienţa preşedinţiei elveţiene şi sârbe în 2014-2015 în OSCE era
aproape de zero. Germania, în 2016, a reuşit totuşi să restabilească
procesul de negocieri cu regiunea transnistreană în formatul „5+2”
după o pauză de 2 ani. În urma rundei de negocieri, la Berlin a fost
semnat şi un document de reglementare a unor chestiuni social-
economice şi umanitare. Protocolul de la Berlin propunea reţete de
reglementare şi termeni de executare a acestui lucru101.
În 2017 procesul de negocieri practic s-a stopat şi doar
spre sfârşitul acestui an s-au produs schimbări. La 18 noiembrie
2017 premierul P.Filip şi liderul separatiştilor V.Krasnoselski au
deschis podul peste Nistru lângă s. Gura Bâcului, distrus încă în
timpul războiului din 1992102. La 25 noiembrie 2017 viceprim-mi-
nistrul Moldovei pentru reglementarea transnistreană Gh. Bălan
şi „ministru de externe” al regiunii secesioniste, V.Ignatiev, au
semnat acorduri în 4 direcţii: 1) asigurarea activităţii normale în
Transnistria a şcolilor cu predare în limba română; 2) acordarea
fermierilor moldoveni din raionul Dubăsari accesului liber la te-
renurile agricole spre est de traseul Tiraspol-Camenca, aflate sub
controlul autorităţilor nerecunoscute; 3) recunoaşterea diplomelor
instituţiilor de învăţământ superior al regiunii; 4) asigurarea tele-
comunicaţiilor fixe şi mobile între cele 2 maluri ale Nistrului103.
Trebuie de subliniat şi alt aspect. Autorităţile Moldovei nici-
odată nu se împăcau cu prezenţa trupelor străine pe teritoriul său.
Excepţie face doar preşedinţia lui V.Voronin, care, după cum am de-
monstrat, în 2003 era la un pas să semneze Memorandumul Kozak,
101
http://mfa-pmr.org/ru/MvR
102
https://www.kp.md/online/news/2935525/
103
https://www.europalibera.org/a/blog-ernest-vardanean/28918923.html
667
iar la 18 martie 2009 totuşi a realizat parţial această idee, semnând
la Barviha înţelegerea „Medvedev-Voronin-Smirnov”, practic, le-
giferând prin aceasta „legalitatea” prezenţei militare ruse până la
reglementarea politică definitivă a conflictului transnistrean104.
Dar noua conducere a Moldovei, care a venit la putere după
plecarea PCRM, în iulie 2009, din nou a continuat cursul spre re-
tragerea trupelor ruse din Moldova, pentru ele erau şi sunt baza
regimului criminal transnistrean. Rezultatele concrete ale acti-
vităţii lor au fost concentrate în rezoluţiile APCE, adoptate la 9
iulie şi 3 octombrie 2012, care conţin cererea ca trupele ruse, în
mod necondiţionat, să fie retrase din Transnistria; Hotărârea Cur-
ţii Constituţionale a Moldovei nr.14 din 2 mai 2017, prin care se
confirmă neutralitatea internaţională a Moldovei şi se subliniază
că prezenţa trupelor ruse este încălcarea paragrafelor Constituţiei
cu privire la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială
a Moldovei, şi rezoluţia Asambleei Generale a ONU din 22 iunie
2018105. Partea rusă a reacţionat la această rezoluţie cu o serie de
publicaţii cu proteste contra acestor rezoluţii, care declară absolut
inacceptabilă prezenţa militară rusă în Moldova (Ministerul rus de
externe a îndrăznit s-o numească „odioasă şi periculoasă”)106.
Generalizând evenimentele, care s-au produs după încheie-
rea războiului transnistrean până în prezent, putem menţiona, că
poziţia Moscovei şi a Tiraspolului se reduce la 2 teze principale,
care rămân în vigoare şi astăzi, în 2021. Prima teza: recunoaşterea
statutului „egal” al raioanelor de Est cu întreaga Moldova. Teza a
doua: „încetarea blocadei economice” (adică, revenirea la regimul
până la 3 martie 2006, când au fost introduce noile ştampile vama-
104
Шевченко Р., Конфликты в Приднестровье и Нагорном Карабахе...c.183-184;
http://www.mid.ru/foreign_policy/news/-/asset_publisher/cKNonkJE02Bw/content/
id/301838
105
http://www.oscepa.org/documents/all-documents/annual-sessions/2012-mona-
co/declaration-1/1260-2012-monaco-declaration-rus/file; http://assembly.coe.int/nw/
xml/XRef/Xref-XML2HTML-en.asp?fileid=19116&lang=en ; https://undocs.org/
ru/A/RES/72/282 ; Nantoi O., Chifu Iu. România şi Republica Moldova. La confluenţa
dosarului transnistrean. Cooperarea societăţii civile: coaliţia „Liniile roşii”. Chişi-
nău, 2017, p. 64.
106
https://ru.sputnik.md/columnists/20180629/20196267/komu-bila-vigodna-an-
tirossijskaja-rezoljucija-OON-Pridnestrovie.html; https://www.novayagazeta.ru/news/
2018/06/22/142735-genassambleya-oon-prinyala-rezolyutsiyu-o-vyvode-rossiys-
kih-voysk-iz-pridnestrovya; https://regnum.ru/news/2437469.html; https://www.5-tv.
ru/news/208744/
668
le), să recunoască „realităţile” (adică, să accepte existenţa „statului
transnistrean”, aflarea pe teritoriul lui a trupelor ruse, să accepte
„independenţa” Transnistriei şi să stabilească relaţii interstatale cu
ea, sau, în cel mai rău caz, să accepte „statul comun”, cu indepen-
denţa reală a regiunii faţă de Moldova, fără de organele centrale
ale puterii. Anume de aceea Rusia refuză retragerea trupelor sale
din Transnistria, ignorând chiar deciziile organizaţiilor internaţi-
onale (APCE în 2012 şi Asambleei Generale al ONU în 2018).
Transnistria este folosită de Rusia pentru a efectua presiuni asupra
Moldovei. Este clar, că niciun guvern al Moldovei, chiar şi cel mai
„ideologic nesigur”, care va face multe preferinţe Tiraspolului, nu
este gata să accepte aceste cerinţe insultătoare pentru orice stat107.
Conştientizând acest fapt şi situaţia economică extrem de
complicată a Transnistriei, Rusia mulţi ani efectua achitarea sup-
limentelor la pensii pentru cetăţenii regiunii, plătind, după datele
Tiraspolului, doar în 2007-2011 55,5 mln.de dolari (după alte
surse, doar în 2006-2014 achita anual nu mai puţin de 25 mln de
dolari, inclusiv peste 240 mln de dolari în 2013, şi nu reacţiona
la neachitarea frecventă a gazelor naturale consumate de regimul
tiraspolean (deşi de autorităţile legale ale Moldovei Moscova cere
achitări regulate). În urma acestei politici, datoria regiunii pentru
gazele naturale se apropie astăzi la 8 mlrd de dolari şi continuă să
crească cu ritmuri rapide108.
Însă, în loc de a cere de la separatişti achitarea datoriei, Rusia
permanent încerca să ameninţe autorităţile Moldovei. Viceprim-
ministrul Rusiei D. Rogozin, în aprilie 2012, a declarat că, în
107
Шевченко Р., Российская имперская политика.., с. 207; http://moldnews.
md/rus/news/52392; https://www.dw.com/ru/%D0%B3%D0%B5%D0%BD%D
0%B0%D1%81%D1%81%D0%B0%D0%BC%D0%B1%D0%BB%D0%B5%
D1%8F-%D0%BE%D0%BE%D0%BD-%D0%BF%D1%80%D0%B8%D0%B-
D % D 1 % 8 F % D 0 % B B % D 0 % B 0 - % D 1 % 8 0 % -
D0%B5%D0%B7%D0%BE%D0%BB%D1%8E%D1%86%D0
%B8%D1%8E-%D0%BE-%D0%B2%D1%8B%D0%B2%D0%-
BE%D0%B4%D0%B5-%D1%80%D0%BE%D1%81%D1%81%D0%
B8%D0%B9%D1%81%D0%BA%D0%B8%D1%85-%D0%B2%D0%-
BE%D0%B9%D1%81%D0%BA-%D0%B8%D0%B7-%D0%BF%D1%80%
D0%B8%D0%B4%D0%BD%D0%B5%D1%81%D1%82%D1%80%D0%-
BE%D0%B2%D1%8C%D1%8F/a-44356658
108
http://www.allmoldova.com/news/pridnestrove-poluchilo-ocherednoj-transh-fi-
nansovoj-pomoshhi-rossii/; http://inosmi.ru/fareast/20150218/226333236.html; http://
www.compromat.ru/page_31402.htm; http://www.vestifinance.ru/articles/40711;
669
caz dacă Moldova nu va recunoaşte Transnistria „un partener cu
drepturi egale”, atunci va achita datoriile acestuia pentru gaze109.
În octombrie 2014, cu ameninţări la adresa Moldovei, a venit
ministrul de Externe al Rusiei, S.Lavrov. El a atenţionat: „Dacă
Moldova îşi pierde suveranitatea sa şi va fi înghiţită de altă ţară
sau dacă Moldova îşi schimbă statutul său militaro-politic la cali-
tatea de membru al unui bloc militar, în loc de neutralitate, atunci
transnistrenii au tot dreptul să adopte decizia privitor la viitorul
său, şi noi vom proteja această poziţie de bază, cu care toţi au fost
de acord”110.
Iar adjunctul lui S.Lavrov, G.Karasin, în ianuarie 2015, ex-
primându-se, la prima vedere, altfel, a păstrat esenţa propunerii
şefului său – independenţa completă a Transnistriei, deşi formal
în componenţa Moldovei unite: „Noi considerăm, că Transnistria,
fiind partenerul nostru, trebuie să fie un raion deosebit cu garanţiile
speciale ale statutului în cadrul statului moldovenesc unic”111.
Aşadar, dispunem de toate argumentele necesare pentru a con-
cluziona, că Rusia, care în declaraţiile sale oficiale susţine integri-
tatea teritorială a Moldovei, totodată, în realitate, face tot posibilul
pentru a păstra „independenţa” raioanelor de est ale Moldovei.
În pofida acestui curs duşmănos antinaţional, deşi conducerea
Moldovei uneori încerca să facă declaraţii hotărâte la această
problemă (de exemplu, M.Sandu, fiind prim-ministru în iunie 2019,
a declarat despre necesitatea introducerii ordinii şi în Transnistria,
unde „nu se achită pentru gaze, se realizează schemele electrice”
şi susţin prezenţa „pacificatorilor” ruşi, care pot fi uşor înlocuiţi cu
observatori112, şi în ultimii ani autorităţile Moldovei au făcut Tiras-
polului o serie de cedări neargumentate. Despre aceste cedări cu
mare patos scriu autori protiraspoleni. Spre exemplu, ei afirmă că
a fost stabilit un dialog între preşedintele I.Dodon şi V.Krasnose-
lski, liderul separatiştilor, că „este obţinut un acord comun la mai
multe chestiuni pentru întărirea încrederii. În 2017 şi 2018 au fost
109
http://www.rbc.ru/rbcfreenews/20120418060404.shtml; Шевченко Р.,
Российская имперская политика.., с. 207.
110
http://www.interfax.ru/russia/402777; Шевченко Р., Российская имперская
111
http://slon.ru/fast/world/nezavisimaya-gazeta-uznala-o-pervom-otkaze-rossii-ot-
pomoshchi-pridnestrovyu-1208567.xhtml; Шевченко Р., Российская имперская
112
https://www.ng.ru/cis/2019-07-31/1_7637_order.html
670
semnate o serie de protocoale, care se referă la măsuri concrete –
privitor la deschiderea podului peste Nistru, apostilarea diplomelor
Universităţii din Tiraspol, folosirea terenurilor agricole în raionul
Dubăsari, participarea mijloacelor de transport din Transnistria
în circulaţia internaţională. În 2019 a fost obţinut un progres im-
portant în chestiunea circulaţiei libere între malurile Nistrului, şi
redus esenţial valul de contrabandă, ce a fost întâlnit pozitiv de toţi
membrii formatului „5+2” şi a creat impresia despre trecerea po-
sibilă spre negocieri politice cu privire la statutul Transnistriei”113.
Neconsecvenţa a fost manifestată în problema transnistreană
şi din partea conducerii actuale a Moldovei. Preşedintele M.Sandu
după alegerea la funcţia de Preşedinte a Moldovei în noiembrie
2020 a declarat despre necesitatea retragerii urgente şi necondiţi-
onate a trupelor ruse114. Dar, înţelegând cum aceste afirmaţii vor fi
întâlnite la Moscova, ea, totodată, de mai multe ori a spus despre
planurile sale de a vizita neapărat Rusia şi a se întâlni cu liderul
rus, criminalul V.Putin, pentru a discuta cu el despre problemele
statutului migranţilor din Moldova în Rusia, dezvoltarea relaţiilor
comercial-economice, chestiunea cu privire la retragerea trupelor
ruse din Transnistria ş.a. Kremlinul mult timp nu a reacţionat la
aceste apeluri. Doar la 11 august 2021 în Moldova a venit vice-
prim-ministrul Rusiei D.Kozak. În cadrul întâlnirii cu oficialul rus,
M.Sandu a făcut mai multe cedări, în special, nu a pus în discuţie
chestiunea retragerii trupelor ruse şi a promis Rusiei, că planul
blocării accesului în Ucraina a maşinilor cu plăcuţele transnistrene,
coordonat deja cu Ucraina, nu va intra în vigoare din 1 septembrie
2021115.
După cele întâmplate, este clar faptul, că conducerea Mol-
dovei trebuie încă mult să lucreze asupra afirmaţiilor sale oficiale,
pentru a elabora o politică consecventă, fermă şi hotărâtă la te-
matica transnistreană. Este evident şi altceva: retragerea trupelor
ruse din Transnistria va rămâne în ordinea de zi a organizațiilor
113
Цвятков Н., Тенденции развития обстановки в Приднестровье и вокруг
него// https://mgimo.ru/upload/2020/10/2010-10-15_trends-Transnistria.pdf
114
https://www.gazeta.ru/army/2020/11/27/13377571.shtml
115
Шевченко Р., Очередной кремлевский капкан// https://ava.md/2021/08/13/she-
vchenko-ocherednoy-kremlevskiy-kapkan/?fbclid=IwAR1GyemHDVhCz6n3VEm-
vlUo-8_MHB4mK9Q_Q71Ge0UFINzuE4OI_rDGKC_c ; https://www.dw.com/ru/
majja-sandu-esli-menja-priglasjat-v-rossiju-poedu/a-56086408
671
mondiale şi Rusia oricum, astăzi, sau peste 10-20 sau mai mulţi ani
va fi totuşi nevoită să plece cu trupele sale din raioanele de est a
Moldovei. Aceasta va permite soluţionarea definitivă a problemei
transnistrene în interesele păcii şi securității în Europa.
******
Abstract: This article tells about the history of the Transnis-
trian region of Moldova - from ancient times to the present day. It
is told who owned Transnistria for centuries, the preconditions for
the formation of the conflict during the Soviet period, the course
of the Transnistrian war and the process of peaceful settlement.
Reflected is the criminal role of Russia supporting the Transnistri-
an separatist regime against the legitimate authorities of Moldova.
The mistakes of the Moldovan authorities in restoring the territori-
al integrity of our country are shown.
Keywords: region, Russia, separatist regime, Moldova,
legal authority
Mobilizare populară
672
Приднестровский конфликт
и стратегические интересы России
в Черноморском регионе
Артем ФИЛИПЕНКО,
заведующий сектором исследований Южногo региона Националь-
ного института стратегических исследований (Одесса, Украина)
Георге БАЛАН,
докторант (Кишинев, Республика Молдова)
Приднестровский конфликт на протяжении последних

30 лет был и остается одним из наиболее серьезных вызовов
молдавской государственности. Этот конфликт зародился
в условиях, когда центробежные тенденции охватили весь
Советский Союз. В его основе - комплекс политических,
экономических и культурных причин как внутреннего, так и
внешнего характера.
Аналогичные процессы происходили практически во
всех союзных республиках и практически везде союзный
центр стремился с помощью различных сепаратистских
движений удержать республики в составе СССР. В то время
как в Молдове шел процесс создания так называемых Прид-
нестровской и Гагаузской республик, в Украине в Крымской
области 20 января 1991 года прошел референдум с о «воссоз-
дании» Крымской Автономной Советской Социалистической
Республики «как субъекта Союза ССР и участника Союзного
договора», а на юге Одесской области развернулось движение
за болгарскую автономию, которое едва не закончилось соз-
данием Бессарабской республики.
Именно в начале 90-х годов впервые в общественном
дискурсе появляется концепция «Новороссии», как особой
части Украины. Эта концепция вновь начала активно исполь-
зоваться после «оранжевой революции» 2004-2005 гг., а уже
после 2014 года была предпринята попытка реализовать ее
на практике, путем создания в южных и восточных областях
Украины подконтрольных России сепаратистских анклавов.
673
Российская Федерация стала не только правопреемни-
ком СССР, но и унаследовала от него политику по отношению
к новым государствам, созданным на развалинах Советского
Союза. Без военной, политической и экономической поддерж-
ки Москвы Приднестровье не имело шанса на успех в 1991-
1992 годах и не могло бы просуществовать в течение 30 лет.
К сожалению, до сих пор и в экспертной среде и среди
западных политиков еще присутствует взгляд на приднестров-
ский конфликт как на некое локальное явление, не связанное
с политикой России в Европе и Черноморском регионе. По-
добный узкий взгляд на конфликт создает дополнительные
возможности для манипуляций со стороны Москвы, игры на
амбициях и разногласиях ведущих геополитических актеров.
Приднестровский конфликт стал важным этапом в воз-
рождении российского экспансионизма. Именно в Молдове
были опробованы те политические технологии, которые
сегодня активно применяются против Украины, а именно,
использование иррегулярных войск для ведения боевых дей-
ствий против легитимного государства, информационная вой-
на и дезинформация, направленная на дискредитацию усилий
государства по восстановлению конституционного порядка.
Гораздо более важное в стратегическом плане значение
имеет модель урегулирования, которая сегодня реализуется в
Молдове. Соглашение о принципах мирного урегулирования
вооруженного конфликта в Приднестровском регионе Респу-
блики Молдова от 21 июля 1992 г., несмотря на то, что был
подписано президентами Молдовы и Российской Федерации
Мирчей Снегуром и Борисом Ельциным, юридически легити-
мизировало сепаратистов, чьи представители вошли в состав
Объединенной контрольной комиссии, а боевики незаконных
вооруженных формирований Приднестровья вошли в состав
миротворцев.
В дальнейшем Москве удалось добиться того, что Прид-
нестровье было признано стороной конфликта наравне с
Молдовой, в то время как Россия, которая фактически была
стороной этого конфликта, оказалась в роли посредника. Этот
статус был закреплен в Меморандуме о принципах нормали-
674
зации отношений между Молдовой и Приднестровьем 8 мая
1997 года.
Фактически ту же самую модель Россия пытается сегодня
навязать Украине, пытаясь представить российскую агрессию
как «внутренний конфликт», сторонами которого являются, с
одной стороны, Украина, с другой - так называемые «респу-
блики», а по факту – оккупационные администрации.
Эта политика России и ожидаемый Москвой результат
получил название «приднестровизации». Итог «приднестро-
визации» очевиден - приднестровский конфликт также да-
лек от завершения, как и 30 лет назад, Молдова разделена,
российский военный контингент по-прежнему находится на
территории Приднестровского региона, выросли поколения,
не помнящие о существовании единого государства.
Необходимо отметить, что в отличие от Абхазии и Цхин-
вальского района (Южной Осетии), которые были признаны
Россией как государства, Москва не признает Приднестровье.
В Концепции внешней политики Российской Федерации,
утвержденной Указом президента РФ от 30 ноября 2016 года,
отмечается, что «Россия активно выступает за политико-ди-
пломатическое урегулирование конфликтов на постсоветском
пространстве, в частности способствует в рамках существу-
ющего многостороннего переговорного механизма всеобъ-
емлющему решению приднестровской проблемы на основе
уважения суверенитета, территориальной целостности и
нейтрального статуса Республики Молдова при определении
особого статуса Приднестровья...»[1]
Поэтому прозвучавшее в ходе визита в Молдову 11 ав-
густа 2021 г. заявление заместителя главы администрации
президента РФ Дмитрия Козака о том, что приднестровское
урегулирование – «внутреннее дело» Молдовы, целиком от-
вечает политике России в данном случае. Проблема состоит в
том, что российская сторона не определяет четко рамки этого
«особого статуса», что дает возможности для самого широко-
го толкования этого термина. До сих пор наиболее известным
планом приднестровского урегулирования является «мемо-
рандум Козака», который предусматривал трансформацию
675
Молдовы в ассиметричную федерацию с участием трех субъ-
ектов и право «вето» на решения центрального правительства.
В то же время, сравнение положений «Меморандума
Козака» с требованиями, которые выдвинули в 2014-2015 до-
нецкие сепаратисты и которые поддерживала Россия, можно
отметить немалое сходство.
В частности, российские марионетки требовали:
- закрепления на конституционном уровне квоты пред-
ставителей ДНР в парламенте Украины;
- предоставления права ДНР самостоятельно формиро-
вать штат полиции, служб безопасности, судебных органов,
прокуратуры, погранвойск и других учреждений без согласо-
вания с центральной властью;
- предоставления широкой экономической (право тор-
говать с Россией), политической (право избирать свой парла-
мент, правительство и президента) и культурной автономии
(защита русского языка) региона Донбасс;
- предоставления права согласования всех принимаемых
законов и право вето на решения в области внешней полити-
ки. [2]
Эти предложения были отвергнуты Украиной, что не
мешает России продолжать продвигать идею конституционно
закрепленного «особого статуса» для отдельных районов До-
нецкой и Луганской областей (ОРДЛО).
При этом российские политики не скрывают, что они
действуют в Украине по аналогии с Молдовой. Так, в сен-
тябре 2010 года, в одном из интервью министр иностранных
дел России Сергей Лавров сравнил оккупированный Донбасс
с Приднестровьем, а Минские соглашения - с документом о
федерализации.
Отвечая на вопрос газеты «Коммерсантъ», можно ли
сформулировать позицию России относительно «особого
статуса» Донбасса как «нет статуса - нет урегулирования»,
Лавров заявил, что «позиция России несколько шире и за-
ключается в том, что есть Минские договоренности», кото-
рые «подразумевают восстановление контроля Украины над
всем этим регионом при уважении его особого статуса». «Это
очень похоже на Приднестровье, между прочим», - сказал
676
Лавров, добавив, что «в отношении Приднестровья, в отли-
чие от Донбасса, нет документа, который был бы аналогичен
Минским договоренностям. Вернее, он был, но не утвержден
— «меморандум Козака»» [3]
Именно Приднестровский регион Республики Молдова
стал полигоном, на котором Россия отрабатывала технологии
усиления своего влияния, среди которых:
- газовый шантаж с помощью искусственно созданного
долга. Пример - долг Приднестровья за потребленный в раз-
мере 7 млрд долл США, который Россия пытается навязать
Молдове;
- выдача российских паспортов жителям неподконтроль-
ных и оккупированных территориях и создание прослойки
граждан Российской Федерации, защита которых может стать
предлогом для политических, военных и экономических дей-
ствий. Паспортизация проводилась в Приднестровье, Абхазии
и Цхинвальском районе, ныне она происходит в оккупирован-
ном Крыму и на Востоке Украины;
- проникновение российского капитала и контроль над
стратегическими предприятиями на оккупированных и не-
контролируемых территориях. Примером здесь может быть
Молдавская ГРЭС, которая находится в собственности рос-
сийской компании и остается до сих пор основным поставщи-
ком электроэнергии в Правобережную Молдову;
- использование неподконтрольных и оккупированных
территорий для формирования контрабандных потоков, «те-
низация» и криминализация экономики;
- гуманитарная экспансия, распространение идеологии
«русского мира», противопоставление одной части страны
другой.
Таким образом, Приднестровье, как и другие оккупиро-
ванные Россией территории и созданные на них квази-госу-
дарства превращаются в долгосрочный инструмент влияния
на внутреннюю и внешнюю политику Молдовы, а также
Украины и Грузии. Россия преследует очевидную стратеги-
ческую цель - остановить движение трех этих государств по
пути европейской интеграции, как максимум - вернуть их в
677
сферу влияния России, как минимум - сохранить в «серой
зоне» противостояния великих держав.
Россия рассматривает ситуацию на так называемом пост-
советском пространстве через призму своего противостояния
с коллективным Западом и прежде всего, с США.
На региональном уровне наличие военного контингента
в Приднестровье, являются дополнительным фактором воен-
ного присутствия России в Черноморском регионе.
До 2014 года этот фактор проявлялся еще незначитель-
но. Однако оккупация Крымского полуострова и отдельных
районов Донецкой и Луганской областей позволили Россий-
ской Федерации изменить военно-политическую ситуацию в
Черноморском регионе в свою пользу.
Сегодня в Крыму и Донбассе созданы мощные ударные
группировки российской армии, а российские военные базы
от Приднестровья до Нагорного Карабаха полукольцом охва-
тили Черное море, создавая опасность всем странам региона.
Безусловно, приднестровская группировка российских
войск численностью около 1500 человек выглядит очень
скромно даже на фоне российских баз на оккупированных тер-
риториях Грузии. Однако если мы добавим к этому незакон-
ные вооруженные формирования Приднестровья, которые по
факту являются резервом российских военных, то потенциал
этого контингента возрастает. И сегодня Украина вынуждена
уделять повышенное внимание приднестровскому участку
своей границы и отвлекать для этого дополнительные силы.
В контексте наращивания российского присутствия в
Черноморском регионе, российский контингент и незакон-
ные вооруженные формирования Приднестровья должны
рассматриваться в качестве одного из звеньев военного
противостояния России и НАТО. Это происходит в усло-
виях, когда возможности Североатлантического Альянса в
Черноморском регионе ограничены, в том числе действиями
конвенции Монтрё. Кроме того, дает о себе знать отсутствие
согласованной политики стран-членов НАТО, расположен-
ных в Черноморском регионе. В настоящий момент только
Румыния является последовательным сторонником усиления
678
присутствия Североатлантического альянса с целью сдержи-
вания российской экспансии.
Таким образом, Приднестровский конфликт, как и дру-
гие «замороженные» и горячие конфликты, инспирированные
Россией в Черноморском регионе, служат решению глобаль-
ных и региональных целей, ключевым из которых является:
- на глобальном уровне: восстановлении статуса гло-
бальной державы с правом голоса при решении ключевых во-
просов международных отношений и разделом мира на сферы
влияния, в которой российской сферой «привилегированных
интересов» являются территории бывшего СССР;
- на региональном уровне: закрепление и сохранение
политического и военного доминирования Российской Фе-
дерации в Черноморском регионе, а также контроль над
внутренней и внешней политикой государств этого региона:
Молдовы, Украины и Грузии.
Список литературы:
Указ Президента Российской Федерации от 30.11.2016 г.
№ 640 «Об утверждении Концепции внешней политики Рос-
сийской Федерации». URL: http://kremlin.ru/acts/bank/41451
Террористы «ДНР» выдвинули требования к реформе
украинской Конституции. Украина отвергает все притяза-
ния сепаратистов. URL: https://censor.net/ru/news/371293/
terroristy_dnr_vydvinuli_trebovaniya_k_reforme_ukrainskoyi_
konstitutsii_ukraina_otvergaet_vse_prityazaniya
«Войну мы не начнем, это я вам обещаю» Глава МИД
РФ Сергей Лавров о переносе штаб-квартиры ООН из США
и ситуации на постсоветском пространстве и в мире URL:
https://www.kommersant.ru/doc/4103946?from=main_6
679
Femina sovietica
Mircea DRUC,
filolog, economist, psiholog
Absolvent al Facultății de Filologie

a Universității de Stat din Leningrad, secția
limbi romanice (1964). Studii doctorale în
domeniul economiei la Institutul Americii
Latine al Academiei de Științe a URSS (1966-
1970). Absolvent al Facultății de Psihologie
a Universității de Stat din Moscova (1980).
A lucrat în învățământul superior, cercetarea
științifică, producție, diplomație și alte dome-
nii la Moscova, Chișinău, Cernăuți, București,
Brasilia. Activist al Mișcării de renaștere
națională a românilor din Basarabia, Nordul
Bucovinei și Ținutul Herța (1959-1991).
Deputat al ultimului Soviet Suprem al RSSM.
Primul președinte necomunist al ultimului
Consiliu de Miniștri al RSSM (1990-1991).
Președinte ales al Frontului Popular Creștin Democrat din R. Moldova
(1992-1993). Primul român basarabean candidat la alegerile prezidențiale din
România, în septembrie 1992, cu o platformă unionistă declarată. Nominalizat
drept Om politic al anului 1992 în R. Moldova. În calitatea sa de președinte al
Consiliului Național al Reîntregirii a organizat Primul Congres al Refugiaților
și Descendenților acestora din teritoriile naționale răpire de Imperiul Sovietic
(Iași, 1995). Distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare
Ofițer. În prezent este pensionar, locuiește cu familia la București. Publică
articole în revistele Limba Română, ROST, Basarabia Literară, Melidonium,
Floare Albastră și altele
***********
În 1990, pe teritoriul fostei Republici Sovietice Socialiste
Moldovenești nu s-ar fi născut un stat artificial fără implicarea
agresivă a „marilor figuri feminine” din stânga Nistrului. Odată
cu Perestroika, au ieșit în prim plan activistele alogene, venite în
Basarabia de pe tot cuprinsul Imperiului sovietic. Patriotismul
acestora ține de mentalitatea omului nou, conceput de bolșevici
după distrugerea imperiului ortodox pravoslavnic a Dinastiei
680
Romanov. „Altoit încă din fașă”, patriotismul sovietic le-a im-
pulsionat pe femeile din raioanele de est ale RSSM să iasă „în
apărarea unei tinere republici”. Astfel, Nomina odiosa ПМР
(Приднестровская Молдавская Республика) – există și astăzi
datorită structurii socio-bio-psihice a multor femei, devenite peste
noapte fruntașe ale „separașismului”.
Separașism
Conceptul „separașism” semnifică o stratagemă imperială
inventată și aplicată cu succes de către Rusia, care provoacă pe teri-
toriul altor state suverane mișcări separatiste. De regulă, obiectivul
statului-provocator constă în instalarea propriului control asupra
unei părți din teritoriu sau chiar anexarea integrală a statului-vic-
timă. Neologismul „separașism”, intrat recent în vocabularul
unor politologi, este format din combinația a două cuvinte – „se-
paratism” și „rașism”, de la Rașa (Rusia, în engleză). (Vezi, mai
pe larg, la acest subiect: Лев Розенберг. Сепарашизм. Как в
Кремле фабрикуются „народы». Заразный вирус сепаратизма
создаётся в московских лабораториях - Lev Rosenberg. Sepa-
rașism. Cum se fabrică la Kremlin „noroade”. Virusul contagios al
separatismului este produs în laboratoarele moscovite).
Lev Rosenberg și-a început cariera de jurnalist și politolog
la Tiraspol și Chișinău. A cunoscut pe viu cele întâmplate și poate
diagnostica: „După destrămarea Uniunii Sovietice au apărut din
senin niște „noroade” proaspete, necunoscute mai înainte de ni-
meni (inclusiv de etnografi și demografi). Acestea nu se încadrează
nici într-o categorie științifică existentă. Nu sunt nici popoare nici
națiuni în sensul general acceptabil în țările cu tradiții democra-
tice. Ceea ce le unește pe așa zisele „noroade” e doar limba rusă,
mentalitatea sovietică și tendința de a se uni cu Rusia; ele ignoră
atât legislația națională/constituțiile propriilor state, cât și dreptul
internațional. O trăsătură specifică a exponenților acestor „noroa-
de” este refuzul încrâncenat de a însuși limba oficială a țării, limba
națiunii titulare din țara în care locuiesc de mulți ani. Ei doresc
să știe și să folosească numai limba rusă, ca și în toți anii puterii
sovietice. Iar declararea pe hârtie a trei limbi de stat, cum s-a pro-
cedat formal în „ПМР”, nu e decât „un sat al lui Potemkin”, sau
praf în ochi pentru lumea înconjurătoare”.
681
În 1990, probabilitatea prăbușirii Imperiului ideocratic bol-
șevic se apropia de 100%. Kremlinul nu se pronunța deschis. Dar
în culise, în subconștientul conducătorilor sovietici, se înfiripau
idei legate de un eventual colaps. Legenda spune: Anatolii Luki-
anov, președintele Sovietului Suprem al URSS, ar fi propus: „Dacă
e adevărat că unele republici sunt dispuse să plece, haideți să le
forfecăm. Facem în fiecare republică câte un nucleu separatist și
niște periferii prosovietice”. Formidabil! Ce gândire ingenioasă de
maestru: „Separatism antiseparatist!”
Ce soluție mai eficientă pentru acele timpuri furtunoase când
Lituania, Estonia, Letonia, Georgia și Moldova Sovietică erau per-
cepute la Moscova ca niște vedete ale desprinderii de Imperiu!? În
1990, autonomiile din Georgia își anunțaseră deja politica fermă
de menținere a URSS. În RSSM s-au autoproclamat două republici
pro sovietice, una găgăuză la Comrat (august 1990) și alta hibridă
la Tiraspol (septembrie 1990). În Estonia, la rolul de „republică”
pretindeau Narva și Kohtla-Iarve, în Lituania, raionul Șalcininkai.
Ce s-ar fi întâmplat cu raioanele separatiste din respectivele colonii
dacă Imperiul mai rezista un an sau doi? Probabil, estonienii și
lituanienii, undeva pe la Viena, într-un „format 5+2”, ar fi bătut
apa în piuă, negociind statut special pentru „Republica Narva” și
„Republica Șalcininkai”. Și astăzi, culmea absurdității, artizanii
acestor mini-state autoproclamate și nerecunoscute de nimeni, ar
fi pretins, ca și cei de la Tiraspol, statut de observator la ONU.
Tiraspolul, încă la 30 noiembrie 1990, la indicațiile Mos-
covei, a încetinit formarea propriilor structuri statale. Kremlinul
spera că astfel va îndupleca conducerea legitimă a RSSM să re-
nunțe la legislația lingvistică. Oamenii sovietici erau de părere că
politica Chișinăului este naționalistă și discriminează populația de
pe malul stâng al Nistrului. Iar Sovietul Suprem considera oficial
drept nelegitimă formarea la 2 august 1940 a RSSM, fapt care,
chipurile, justifica proclamarea la Tiraspol a propriei republici,
„întru apărarea drepturilor și libertăților oamenilor sovietici”. Cen-
trul imperial făcea tot posibilul să-și păstreze colonia. Tiraspolul
ar fi acceptat un compromis și propunea crearea unei republici
federative: Moldavia, Pridnestrovie, Găgăuzia, plus un guvern
din reprezentanți ai minorităților naționale. Moldovenii, desigur,
au respins condițiile și oamenii sovietici, la 2 septembrie 1990,
682
au proclamat ПМССР – o republicuță a lor, în cele cinci raioane
sovietice de pe malul stâng al Nistrului. Dar tot moldovenească și
sovietică, și s-au adresat Centrului ca această improvizație statală
să fie acceptată drept subiect al Federației unionale.
În 1990, la Tiraspol, gâștele colhoznice internaționaliste
făceau apel la dreptul popoarelor la autodeterminare. Iar la Chiși-
nău, gâștele sălbatice naționaliste încă se mai axau pe principiul
integrității teritoriale și inviolabilitatea frontierelor existente.
Însă, pe teritoriul Imperiului spulberat, în rezultatul războaie-
lor, s-au separat de facto: Carabahul de Munte de Azerbaidjan,
Abhazia și Osetia de Sud de Georgia, Pridnestrovie de Republica
Moldova. În 1991, a avut loc separarea de facto a Republicii Ce-
cene Icikeria.
Dar, în urma a două războaie sângeroase ruso-cecene, Ici-
keria independentă a fost lichidată. În 2000, Cecenia a fost reîn-
corporată în calitate de republică și subiect al Federației Ruse.
Asta e! Ceea ce i se permite unui Imperiu în relațiile sale cu
separatiștii nu li se permite și unor state independente precum
Republica Moldova, Ucraina, Georgia și altele. Ca urmare a
războiului ruso-ucrainean în desfășurare, regiunea Lugansk și o
bună parte a regiunii Donbas s-au separat de facto de Ucraina.
Crimeea, reanexată de Rusia în 2014, se pretează și unei abordări
aparte. Așa zisele „conflicte armate” sau „războaie civile” s-au
desfășurat cu implicarea statelor străine, care susțineau militar și
economic entitățile separatiste.
Forțe militare străine au participat direct în operații de lupta
de partea separatiștilor (Armata a 14-a în Pridnestrovie, trupele
rusești în Osetia de Sud și Donbas). Doar în timpul războaielor
ruso-cecene aproape că nu a existat careva imixiune externă. Acest
fapt a și permis Rusiei să reanexeze Icikeria. Toate „probele de
amestec militar din afară” în războiul cu Cecenia au fost fabricate
în birourile FSB și GRU. Cele cinci republici care s-au separat de
facto nu au fost recunoscute și admise în organizațiile internațio-
nale. Abhazia și Osetia de Sud sunt recunoscute numai de Rusia,
Venezuela, Nicaragua, Nauru și Vanuatu. Pridnestrovie, LNR,
DNR și Carabahul de Munte nu sunt recunoscute de nici un stat
sau organizație internațională.
683
Imperiul ideocratic bolșevic a avut diverse ipostaze - de la
comunismul militar până la НЭП, de la represiunile masive până la
Congresul XX al PCUS, de la stagnarea brejnevistă până la peres-
troika gorbaciovistă. În anii 60, ideocrații Kremlinului susțineau
că în URSS s-a constituit o comunitate istorică nouă - norodul
sovietic. Particularitățile omului nou s-au format în epoci diferite
având diverse forme concrete. Însă, întotdeauna, a funcționat un
mecanism unic al ideocrației - selecția celor care au reușit să se
evidențieze.
După terminarea războiului civil, în timpul NEP, începuse să
se dezvolte inițiativa privată. Ulterior, comuniștii chinezi au lansat
campania „Să înflorească o sută de flori/ Să lupte o sută de școli de
gândire”. Însă, și NEP în URSS și Mișcarea de liberalizare în China
s-au încheiat cu exterminarea oamenilor cu inițiativă. La formarea
mentalității omului sovietic a mai contribuit și colectivizarea ca
o selecție unică, când, în perioada deposedării țăranilor, oamenii
cu inițiativă erau exterminați. Mecanismul selecției funcționa și
în domeniul „pseudoștiințelor” – genetica, pedologia... În toate
epocile Imperiului sovietic obiectivul major a fost colapsul orică-
rei diversități.
Aleksandr Asmolov, unul dintre profesorii mei la facultatea
de psihologie a MGU, evidențiază în studiile sale câteva trăsături
specifice ale construcției socio-psihice numită de filozoful Alek-
sandr Zinoviev homo sovieticus. În plan istoric, „Internaționala”
este imnul revoluției proletare. Aceasta, din start, a inspirat no-
rodului sovietic în devenire un credo: pe tronul motivației umane
nu se află decât conflictul iremediabil. În prezent, se manifestă
pregnant una din particularitățile oamenilor sovietici și anume:
fuga de libertate, de alegere, de luare și asumare a deciziilor. Este
un fenomen al impotenței și incapacității. Astfel se acordă indul-
gență oricăror acțiuni ale Centrului omniscient, omnipotent, care,
chipurile, înțelege problemele oamenilor și le poate rezolva.
La Moscova, cu mult înaintea gerontocraților partidu-
lui-stat, conducerea KGB văzuse în Perestroika un mare pericol
pentru structurile sale. Și, treptat, a trecut la acțiuni concrete
de torpilare a procesului de democratizare. Pentru observatorii
evenimentelor din RSSM o probă în acest sens era trimiterea
lui Igor Smirnov „în misiune” la Tiraspol, precum și venirea, la
684
momentul oportun, a lui Vladimir Antiufeev. O confirmare că la
Tiraspol, procesele „separașiste” erau/sunt coordonate de KGB/
FSB a fost și rezultatul conflictului dintre clanul militar Lebed-
Bergman, pe de o parte, și clanul civil Smirnov-Antiufeev, pe de
alta. Centrul imperial, la sugestia KGB, i-a preferat pe civili. Și
nu întâmplător, tot la momentul oportun, generalul Antiufeev,
șeful KGB din Pridnestrovie, și Alexandru Caraman au fost
transferați în Donbass.
E limpede: „Rusia - eterna eliberatoare” cu „separașis-
mul” ei ne-a mai fericit cu trei „țări de minune” - Moldavia,
Pridnestrovia și Găgăuzia, cu trei produse „etnologice” și
„ecologice” - «молдавский народ», «приднестровский
народ», «гагаузский народ». În prezent, fruntașii acestor
„noroade” salută imperiala și fascinanta „ridicare din genunchi a
lumii ruse”, expansiunea ei agresivă în fostele colonii sovietice
- Ucraina, Republica Moldova, Bielorusia și în alte regiuni de
pe glob. EI duc dorul „unor timpuri frumoase din trecut” și din
perioada dispărutului regim totalitar comunist. Nu întâmplător în
ПМР, ЛНР и ДНР, în comparație cu celelalte teritorii ale Repu-
blicii Moldova și Ucrainei, sunt păstrate ziare («Комсомольская
правда»), tancuri pe piedestal, monumente, denumiri de străzi și
piețe botezate cândva cu numele conducătorilor bolșevici, și alte
piese din imagologia sovietică.
Neologismele „rașism” și „separașism” denotă o consonanță
cu termenul „nazism” și „fascism”. În prezent, istoriografia rusă,
ca și cea sovietică, în trecut, substituie ostentativ niște noțiuni
distincte – „național-socialismul” și „nazismul” german cu „fas-
cismul” italian. Și acest fapt, deloc întâmplător, merită o analiză
riguroasă academică. Rămâne de clarificat dacă „lumea rusă” are
afinități cu doctrina clasică fascistă, numită și „a treia cale”, sau,
mai curând, cu național-socialismul (nazismul) german din perioa-
da interbelică.
Invazia matrimonială
„Epopeea eliberării” Basarabiei și Nodulului Bucovinei de
către Armata Roșie a inclus și o stratagemă sui generis pe care eu
o numesc „invazie matrimonială”. Ingenios, Kremlinul a băgat
în linia întâi femeile. Cel mai fin instrument al deznaționalizării
685
silențioase. Nemăritate sau rămase văduve, femeile sovietice
erau aduse din fundăturile Imperiului cu sutele de mii. În orice
domeniu de activitate, ca să poată urca treptele ierarhice, românii
basarabeni și nord-bucovineni îndeplineau o condiție nedeclarată,
dar obligatorie: să fie membri PCUS, căsătoriți cu persoane de
altă naționalitate, de dorit cea rusă. În cel mai rău caz, ucraineană
sau de altă etnie. Examinați biografiile conducătorilor din RSSM,
poate descoperiți și unele mici excepții. Basarabencele şi bucovi-
nencele, familiste şi bune gospodine, cu greu făceau față acestui
tip de „feminism sovietic”.
În Basarabia, exact așa a procedat și imperiul țarilor. Pentru
„nomenclatura” sa, recte clerul ortodox pravoslavnic, erau selectați
tineri dotați intelectual din familiile de moldoveni cu mulți copii
și trimiși să învețe la seminare și academii teologice. Înainte de
absolvire se căsătoreau obligatoriu cu fiice ale clerului ruso-ucrai-
nean. Abia după aceasta, având diplomă și матушка (soție), popa
primea parohie într-un sat basarabean, fiind totodată și împroprie-
tărit cu șapte hectare de pământ.
De aceea, în 1918, clerul era antiunionist, rămânând cre-
dincios împăratului. De altfel, ca și elita agrariană (președinții
de colhoz, directorii de sovhoz), în 1989-1991. De fapt, întreaga
nomenclatură a PCUS voia păstrarea URSS cu orice preț. Parti-
dul-stat și birocrația moldovenească, internaționalistă (xenocrată)
și românofobă, au susținut întotdeauna cadrele din afară, în condi-
țiile în care problema amplasării în câmpul muncii a basarabenilor
rămânea una destul de acută. În anii 1960-1970, RSSM era supu-
să, în mod special, unui presing demografic fără precedent. CC
PCUS încuraja, pe diverse căi, imigrația din RSFSR și RSSU în
Basarabia, Nordul Bucovinei și Țările Baltice. Astfel, în Moldova
Sovietică, drept consecință a invaziei matrimoniale și a migrației
planificate, ne-am ales cu o elită feminină specifică, care invocă
și astăzi niște „timpuri grele” și „manifestările de naționalism ale
moldovenilor”. Dar, de fapt, ce le deranja pe internaționalistele
venite în RSSM după „eliberare”?
În 1985, când a început Perestroika, NOI speram și luptam,
dar nu eram siguri că în decursul unui deceniu vom avea „limbă de
stat și grafie latină”. Adeseori, veneam de la Cernăuți la Chișinău
să-mi văd părinții și cei doi frați, Vlad și Emil. Duminica partici-
686
pam la „Cenaclul Mateevici” organizat de Anatol Șalaru. Dar nu
prea auzeam discuții politice. În RSSM, încă nu avuseseră loc ni-
ciun fel de excese la care fac trimitere, ca un laitmotiv, „apărătorii
populației rusofone” și „moldovenii stataliști”.
Și nici nu-i trecuse cuiva prin minte ideea unor concedieri
la întreprinderile din dreapta Nistrului pe motivul „necunoașterii
limbii de stat”. Nu se înregistraseră nicăieri confruntări între po-
lițiștii moldoveni și gardiștii pridnestrovieni, nici „campanii ale
voluntarilor” deoarece încă nu existau nici unii nici alții. Nu auzi-
se nimeni de Mircea Druc, „călăul republicii găgăuze”, deoarece
se afla încă la Cernăuți. Nimeni nu avea știre nici de „sângerosul
general sovietic Ion Costaș”. Dar pe malul stâng al Nistrului, în
1989-1990, s-a produs un eveniment fără precedent și crucial
pentru destinul Imperiului în agonie: secretarii de partid au cedat
locul „directorilor roșii”. La Tiraspol, pentru prima oară în istoria
bolșevismului, s-a produs o rotație sui generis: comandații indus-
triei și organele de conducere ale economiei au uzurpat puterea
tradiționalei nomenclaturi partinice.
Anticipând această metamorfoză politică, mai mult de jumă-
tate din efectivul KGB al RSSM și-a dat demisia. Câțiva ofițeri
au plecat la Moscova sau Kiev. Majoritatea s-a încadrat armonios
în structurile administrative, inclusiv „serviciile de securitate”, pe
care separatiștii le organizau în paralel, în Pridnestrovie. Și, încă
din 1989, avea loc o bine camuflată scurgere de arme și muniții de
la depozitele Armatei a 14-a. Astfel, către anul 1991, garda creată
ilegitim în Pridnestrovie era deja înzestrată exemplar și capabilă de
luptă. Atunci, la Tiraspol s-a declanșat „o mișcare întru apărarea
drepturilor populației rusofone”. Iar garantul acestor „drepturi” a
fost declarată Uniunea Sovietică. De aceea la Tiraspol începură să
ceară păstrarea Uniunii Sovietice cu mult mai înainte ca Chișinăul
să fi adus vorba despre independență și reunirea cu România.
În Uniunea Sovietică nu se organizau referendumuri. Însă,
Anatolii Belitcenko, directorul Uzinei metalurgice, a încălcat
legislația sovietică și, în data de 3 decembrie 1989, a organizat
primul referendum la Râbnița – „leagănul luptei cu naționalismul
moldovenesc”. Ideea formării unei noi republici a fost susținută cu
91,1% din voturile participanților, în majoritate etnici ucraineni.
Conducerea PCUS a criticat dur inițiativa iar Sovietul Suprem
687
al RSSM a anulat referendumul. Însă, după ucraineni, de ideea
autonomiei s-au contaminat rușii, găgăuzii și bulgarii din RSSM.
În 1990, referendumuri separașiste au avut loc în toate localitățile
din stânga Nistrului. Și au ținut-o tot așa acumulând în perioada
1990-2006 un scor de 7 referendumuri. La ultima consultație „no-
rodul pridnestrovian” s-a pronunțat pentru independență și unirea
cu Rusia.
Și pe malul drept al Nistrului situația devenea tot mai ten-
sionată. Mai ales după publicarea „Scrisorii celor 66”, pe 17
septembrie 1988, în ziarul „Învățământul public”. Apoi, peste o
săptămână, în revista „Literatura și arta” și în alte publicații de la
Chișinău. Reprezentanții intelectualității din RSSM: scriitori, zia-
riști, profesori universitari, filologi, istorici, dar și juriști, medici,
matematicieni, biologi ș.a. – cei mai mulți având grade științifice,
au semnat acel Memorandum fără ca să-i oblige cineva, fără a avea
interese de partid sau de grup. Ei se încadrau armonios și creativ
într-o luptă decisivă pentru adevărul istoric, pentru afirmarea limbii
române, pentru drepturile fundamentale ale românilor înstrăinați.
Atunci în Moldova Sovietică s-a declanșat un proces de colectare
a semnăturilor de adeziune la revendicările enunțate în document.
Sute de mii de oameni au aderat la Mișcarea de eliberare națio-
nală, care a culminat cu obținerea drepturilor revendicate – limbă
oficială, alfabet latin, istorie adevărată; dar s-a mers și mai departe,
până la independența de stat și înlocuirea regimului totalitar cu
unul democratic.
Academicianul Valeriu Pasat a studiat minuțios documen-
tele operative ale Ministerului Securității Naționale în legătură
cu emiterea, difuzarea și circulația documentului în cauză. Con-
cluzia: „Semnatarii Memorandumului riscau, conform metodelor
practicate de organele represive sovietice, în cel mai bun caz,
internarea forțată în clinici sau în spitale de psihiatrie”. În opinia
savantului basarabean concetățenii noștri, care au intrat într-o
competiție inegală cu un regim considerat de unii atotputernic,
merită pe dreptate, supranumele de „spartani”. Într-o scrisoare
deschisă, academicianul solicită ca președinta Maia Sandu să
emită „un decret special, pentru ca semnatarii documentului cru-
cial să fie onorați pe măsura aportului lor în apărarea adevărului
științific”. (Vezi în „Timpul” din 30 iulie 2021 Lista celor 66
688
care au semnat Memorandumul)... O legislație lingvistică, ca cea
dorită de românii basarabenii, intrase în vigoare în majoritatea
republicilor sovietice și, în august 1989, funcționa deja fără con-
flicte. Însă, pe malurile Nistrului, în centrul Europei, în perioada
21 august - 22 septembrie 1989, s-a consumat o întâmplare fără
precedent în lume. La Tiraspol, ca la comandă, s-a constituit un
„Comitet de grevă permanent”. Și peste 200 de mii de oameni au
făcut greve și au protestat vehement contra unui alfabet (latin) și
a unei limbi (române).
„Era anul 1989. Începuseră grevele. Toate întreprinderile
participau. Umblam la mitinguri în oraș. Ceream, în primul rând,
două limbi. În Moldova fusese adoptată o lege – moldoveneasca
– limbă de stat, iar rusa – nu. În Moldova voiau să treacă limba
moldovenească la alfabetul latin. Dar noi voiam ca să rămână al-
fabetul chirilic și să fie două limbi de stat”(Nadejda Iakubenko,
Tighina).
„Din Chișinău a venit o directivă ca într-un an să învățăm
limba română. La întreprinderi și în instituții au început chiar să or-
ganizeze cursuri; dar oamenii au protestat – de ce să trăim conform
indicațiilor cuiva? Avem dreptul să ne decidem soarta. Doream să
păstrăm limba rusă ca limbă de comunicare interetnică. În 1989,
la întreprinderi, s-au început grevele, după care am participat la
„războiul șinelor”, când au fost arestați liderii noștri – Smirnov,
Pologov și alții. Femeile făceau de gardă pe rând, iar acasă, în tim-
pul liber, făceam mâncare ca să hrănim greviștii” (Maria Kulakli,
Tighina).
„Legislația lingvistică draconică, adoptată de guvernul mol-
dovenesc, leza în drepturi oamenii care nu aparțineau naționalității
titulare, au apărut cuvintele „ocupant”, „mancurt”, lozinca „Valiza
– gara – Rusia!” În Pridnestrovie, unde oamenii de diverse națio-
nalități, trăiau de secole cu principiile egalității și umanismului, o
atare politică provoca confruntarea. Oamenii ajungeau la concluzia
că ar fi mai bine să-și construiască propriul stat independent. Cu
atât mai mult că acest ținut istoric a intrat în componența Moldovei
abia după Marele Război pentru Apărarea Patriei, când s-a format
RSSM” (Ecaterina Moroz, Tiraspol).
„În Piața Constituției (acum Suvorov) din Tiraspol aveau
loc mitinguri în susținerea creării ПМР. Veneau mii și mii de
689
oameni. Ei nu doreau și nu puteau să joace după cum le cântau
naționaliștii moldoveni, care între timp și-au trecut limba la alfa-
betul latin. Deputații noștri, care încercau să aducă la cunoștință
autorităților moldovenești punctul lor de vedere, nu erau admiși
la ședințele parlamentului, fiind adesea batjocoriți. Atmosfera se
încingea. În diverse orașe din Pridnestrovie au fost arestați depu-
tații noștri, iar pe Igor Nicolaevici Smirnov l-au arestat la Kiev și
l-au adus la Chișinău. Și atunci, la 1 septembrie 1991, lângă Casa
Sovietelor din Tiraspol a avut loc un miting al miilor de femei,
la care am participat împreună cu colegele de serviciu. Așa a
început implicarea mea în activitatea „Comitetului de grevă al
femeilor”, o organizație feministă unică. La acest miting s-a
adoptat hotărârea ca, în semn de protest, să fie blocată circulația
trenurilor pe direcția Chișinău”.
„Oricât ne-ar fi de greu în prezent, nu aveam dreptul atunci să
procedăm altfel. Anume patriotismul altoit încă din fașă ne-a făcut
să ieșim în apărarea ideii. Chiar și în Moldova vecină populația
rusofonă trăiește numai datorită faptului că alături se află un bastion
rusesc - mica și rezistenta Pridnestrovie” (Ludmila Lebedeva, un
lider sindical de la Tiraspol).
Acum câțiva ani, eram curios dacă și femeile sovietice din
Kazahstanul de Nord aveau să declanșeze o grevă generală după
modelul celor din raioanele de est ale RSSM. Zic asta fiindcă,
conducerea de la Astana a decis să treacă limba kazahă la gra-
fia latină. Le-am ținut pumnii bravilor kazahi, sperând că se vor
descurca mai ușor decât românii din Basarabia.
„Amazoane în ștrampi”
Guvernul Druc, cu toată adversitatea separatiștilor, a con-
vocat la 17 septembrie 1990, o ședință itinerantă la Dubăsari,
pe malul stâng al Nistrului. Am mers acolo cu știri bune pentru
conducătorii de întreprinderi. Obținusem la Moscova, cu mare
greu, permisiunea de a cumpăra pe valută, de la un producător
italian, o linie de îmbuteliere performantă. Era destinată fabri-
cii „Buchetul Moldovei” din Dubăsari. Mai aveam cu ce să-i
bucurăm și pe cei din industria materialelor de construcții: două
linii tehnologice noi, de fabricație sovietică. Ne aflam în sala
de festivități a Comitetului executiv orășenesc, în plină ședință.
690
Brusc, dă buzna Natalia Pojidaeva. O activistă din partea locului
a STK (Sovietul colectivelor de muncă). Îmi întinde demonstrativ
o listă cu revendicările rusofonilor din Dubăsari. După care
mă întreabă provocator: „Care-i atitudinea Chișinăului față de
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Pridnestrovie?”.
„Nimeni nu recunoaște autoproclamata republică.” „Dacă-i așa,
atunci nici noi nu te recunoaștem!”.
Știind că are în sală și afară susținători, cetățeanca s-a am-
balat într-o isterie teatralizată. Plăcerea activistei era să-l insulte
pe Druc și pe membrii guvernului care îl însoțeau. Convocase în
piață un miting. Imediat, la îndemnul ei, mulțimea de alogeni,
unii aghesmuiți, au dat jos tricolorul de pe clădirea Sovietului
raional. Au arborat în loc drapelul vechi al RSSM, care, peste
câteva minute, a și fost înlocuit cu drapelul URSS. La spectaco-
lul programat din timp, participa și un coleg, Victor Diukarev,
deputat de Dubăsari în Sovietul Suprem al RSSM. La propune-
rea Natașei, „reprezentații norodului pridnestrovian” l-au votat,
în „numele revoluției”, drept noul prim-secretar al Comitetului
raional al PCM, în locul unui moldovean. Nu știu cu ce s-a ter-
minat. Din câte îmi amintesc, rusul Diukarev nu era nici măcar
membru al PCUS.
În august 1991, la ordinul lui Elțîn, puciștii au fost încarcerați.
Chișinăul a urmat exemplul Moscovei. Poliția Republicii Moldova
l-a capturat pe Smirnov la Kiev și a mai reținut pe unii activiști de
la Tiraspol, Tighina și Comrat, care au susținut deschis puciul lui
Ianaev. Au început protestele. Răsfoiam zilnic publicațiile de la
Chișinău și Tiraspol. Urmăream în ziarul «Молодежь Молдавии»
relatările despre femeile din Pridnestrovie, care luptau pentru
eliberarea primului președinte al autoproclamatei ПМР. Pe acestea
talentatul și mucalitul Constantin Kiroșko le-a botezase subtil –
„niște amazoane în ștrampi din batalionul lui Igor Smirnov”. Așa
le țin minte. Tânărul jurnalist a investigat „o stranie sincronizare”:
la Tiraspol femeile blocau calea ferată cerând eliberarea lui Smir-
nov și a celorlalți separatiști/puciști; la Chișinău deputații agrarieni
făceau scandal în parlament – „Tovarăși, stau vagoanele încărcate
la Revaca, ni se strică pătlăgelele!”.
691
„Alo! Snegur! Hadârcă ! Se aude? Dați-i drumul lui Smirnov!”
„După eliberare, Igor Smirnov a venit la noi, cele care ședeam

pe șinele de cale ferată întru susținerea ideii; ne-a mulțumit și a
recunoscut că fără femei nu ar fi existat republica” (Lidia Bogaciova
– lider sindical, Tighina). „Imediat după eliberarea deputaților,
împreună cu Liuba Kosareva din partea comitetului muncitoresc
(acum e președinte al Uniunii femeilor din Grigoriopol), am plecat
în delegație la Moscova. Am luat cu noi un teanc enorm de ziare
despre Republica Pridnestrovie. Le difuzam, le introduceam în
cutiile poștale din scara blocurilor. Ne-am dus pe la veteranii de
război. Președinte al Organizației unionale a veteranilor era Alexei
Maresiev. El a trimis atunci la Chișinău o telegramă ca să înceteze
persecuția Pridnestroviei. Dar pe unde n-am umblat numai ca să
ducem știrile despre republica noastră independentă...” (Nadejda
Yakubenko, comitetul muncitoresc, fabrica de conserve, Tighina).
Amintiri
Imaginile femeilor separașiste din stângă Nistrului și
reportajele regretatului Constantin Kiroșko (decedat în circumstanțe
enigmatice) mi-au reamintit niște episoade penibile trăite cândva.
Le relatez în continuare.
692
Mariana, soția mea, după absolvirea GITIS Moscova, fusese
repartizată la teatrul „Pușkin” (astăzi Teatrul Național „Mihai Emi-
nescu” din Chișinău). În septembrie 1969, conform contractului de
angajare, urma să primească o cameră într-un bloc, la Botanica.
Acolo, într-un apartament comunal de trei camere, locuiai încă
două familii de actori. Dar administrația teatrului nu și-a respectat
angajamentul. Au cazat-o provizoriu la filiala hotelului „Moldo-
va”, pe strada Kiev, care ulterior a fost un bloc de studii al Institu-
tului de Arte. Trăia într-o cameră împreună cu Anamaria Cezara,
fiica noastră de șase luni, și mama ei, venită de la țară s-o ajute.
Toate utilitățile la comun, pe culoar. Peste o lună, o dădeau afară.
„Nu am cum să plec. Am fost repartizată după terminarea studiilor.
Unde să stau? În gazdă nu te ia nimeni cu un copil în brațe …
Și diseară avem premieră”. Administratoarea rusoaică a repezit-o:
„Nu mă interesează. De ce ați venit la Chișinău? N-are nimeni
nevoie de teatrul vostru moldovenesc. Ne-au telefonat de la CC.
Toate hotelurile să fie curățate urgent pentru cazarea delegaților!”.
Atunci, în Moldova Sovietică, agrarienii experimentau de
zor. Ivan Ivanovici, cu dezlegare de la Leonid Ilici, bineînțeles,
convocase un congres extraordinar. Delegați din toate republicile
unionale. Și chiar din unele țări ale lagărului socialist. Puseseră
comuniștii moldoveni de un nou organ de conducere – „Sovietul
colhozurilor”, cu statut de minister. O premieră a minesterologiei
sovietice. De parcă nu erau suficiente cele două structuri birocrati-
ce de comandă existente deja - Ministerul agriculturii și Ministerul
industriei alimentare. Încă o găselniță a partocrației locale criticată
în Federația Rusă și celelalte republici.
Disperată, Mariana îmi trimite o telegramă ca s-o iau înapoi
cu mine. Dar nu aș fi putut, nu aveam condiții, locuiam la căminul
doctoranzilor. La Moscova era și mai complicat ca la Chișinău.
Aproape imposibil, în prag de iarnă, să închiriezi o locuință. Pro-
prietarii se temeau fiindcă legea nu le permitea să te dea afară când
doreau, mai ales dacă aveai și copii mici. Las baltă examenele,
teza, mă urc în avion şi vin într-un suflet la Chişinău. Am cerut au-
diență la rectoratul Institutului Politehnic. Le-am explicat situația
în care nimerise familia mea și… m-au ajutat. Am fost încadrat ca
lector, din august 1970. Sunt recunoscător și astăzi unui om excep-
țional, rectorul și academicianul Sergiu Rădăuțanu… Domnia sa a
693
dat indicații și am fost cazați imediat la căminul pentru familiști al
Institutului de pe strada Frunze 104. Peste două decenii, am con-
statat că la Chișinău, istoria cu „hotelul și congresul” s-a repetat.
Însă, de data aceasta cu mine, personal.
În primăvara lui '90, locuiam provizoriu în hotelul „Codru”,
unde erau cazați și ceilalți deputați care veneau la sesiune din ra-
ioane. Toți deputații din afara Chișinăului eram cazați în hotelul
„Codru”. De regulă, vineri seara plecam pe la casele noastre. Luni
dimineața, reveneam la ședințe. Într-o vineri, n-am plecat la Cer-
năuți. Aveam o sarcină grea: redactam, dactilografiam, definitivam
ceva de mare importanță. Conducerea FPM luase decizia să elabo-
rez urgent un „Proiect de lege a guvernului” și să-l prezint, ca al-
ternativă la proiectul pregătit de Piotr Pascari. Seara târziu, bate la
ușă administratoarea agitată: „Au început să sosească delegații la
congres! Eliberați urgent camera!” „Iarăși congres! Ce congres?”
„Al partidului”. „Care partid?” Administratoarea se uită cruciș la
mine: «Вы что, с луны свалились!?» „Nu, nu sunt căzut din lună.
Sunt un deputat al poporului, chiriaș cuminte, care achită factura
la timp. Și hotelul „Codru” nu e proprietatea unui partid. Din câte
știu, e la balanța Guvernului, care asigură cazarea deputaților So-
vietului Suprem”. «Ладно, сейчас позвоню в ЦК!» Sufocată de
supărare, coboară iute la recepție. Am auzit-o raportând cuiva la
telefon: „Unul, cam straniu, nu pleacă. Druc, camera 313”. Proba-
bil, au întrebat-o cum îl chemă pe intrus. Nu știu cine era la celălalt
capăt și ce i-a zis. A pus receptorul și nu m-a mai deranjat.
În ziua când am fost ales președinte al Consiliului de Miniștri al
RSSM, m-a căutat la hotel un șef, responsabil de gospodăria guver-
nului: „Mircea Gheorghevici, administratoarea își cere iertare pen-
tru cele întâmplate. Vă rog, să n-o concediați. E o lucrătoare foarte
bună…”. Am râs cu poftă. Devenisem de jure, un fel „de proprietar”
al hotelului „Codru”. De administratoarea, care mai deunăzi mă
dădea afară, uitasem de atunci. De reținut: la sovietici, în RSSM, cu
administratoarele, majoritatea ucrainence sau rusoaice, căsătorite cu
militari, nu puteai comunica decât în limba în care „a vorbit marele
Lenin” (metafora lui Vladimir Maiakovski). De aceea, dialogurile,
fiind traduse din rusă, își mai pierd din plasticitatea originală...
În data de 22 mai 1990, dimineață, traversam parcul și am
văzut un cetățean agitat. Gesticula, gata să se încaiere cu doi co-
694
legi, care mergeau înaintea mea, la vreo zece pași. Am intervenit
și m-am luat cam dur de el. De atunci și până astăzi, am rămas cu
o întrebare angoasantă, fără răspuns. De ce nu a scos nici un sunet,
nici o vorbă „moldovenească”, chiar și după tirada mea în română?
Mă privea cu ochii unui om care nu înțelegea ce spun și s-a retras
în fugă. Individul acela era, într-adevăr, un frontist, un naționalist
moldovean, cum afirmau deputații interfrontiști?
În acea perioadă, excesele și actele de huliganism erau
atribuite membrilor Mișcării de renaștere națională a românilor
basarabeni. Îmi era rușine și mă indigna acest neadevăr fiindcă
umbrea idealul unionist. Instinctiv, m-am apropiat și mi-am cerut
scuză de la cele două persoane agresate. Astfel i-am cunoscut pe
deputații de Tiraspol Ana Volkova și Igor Smirnov. Ulterior, m-am
întrebat adeseori: de ce, în numele cui mi-am cerut scuze? Cine
eram? Un simplu „deputat al poporului”, ca toți ceilalți. Nimic
mai mult. Ce răspundere purtam pentru actele de huliganism din
Chișinău? Sau poate că nu erau acte de huliganism, ci niște pro-
vocări bine organizate. Dar de cine și cu ce scop? Seara, la ieșirea
din parlament, câțiva indivizi (neidentificați) au agresat deputații
din grupul «Советская Молдавия». În semn de protest, deputații
din Pridnestrovie au abandonat sesiunea parlamentară și, ulterior,
conform planului prestabilit, s-au întrunit la Parcani.
Președintele Mircea Snegur regreta incidentul de la parla-
ment. Totodată, își exprima public convingerea că adversitatea
unei părți a populației rusofone era provocată de anumite forțe
distructive. Și accentua: extremismul ambelor părți conflictuale nu
poate duce la nimic bun. De incident s-au folosit forțele care do-
reau destabilizarea în RSSM cu orice preț. Printre altele, deputații
interfrontiști cereau să fie constituite la întreprinderi detașamente
de autoapărare. Președintele i-a întrebat dacă aceasta va duce la
consolidarea societății. Redactând textul inițial al declarației cam
belicoase, au exclus alineatul cu detașamentele, dar în stenogramă
a rămas.
Pentru ca aleșii norodului să revină la sesiune, Sovie-
tul Suprem a obligat miliția să asigure drepturile deputaților,
eradicând orice acțiune ilegală. Din acel moment, pichetările din
jurul parlamentului au dispărut. O parte dintre deputații grupului
«Советская Молдавия» au revenit pentru un timp la sesiune. Însă,
695
cei din Tiraspol și Tighina insistau asupra unor măsuri draconice
și nu și-au mai continuat activitatea parlamentară la Chișinău. De-
putatul Vladimir Kapanji, unul dintre liderii găgăuzilor, a declarat
presei: ”Incidentele de la 22 mai sunt inadmisibile, dar nu e rezo-
nabilă renunțarea la activitatea parlamentară”. Peste puțin timp,
deputații găgăuzi au ieșit din componența fracțiunii «Советская
Молдавия», formând grupul parlamentar independent „Bugeac”.
În acele zile, jurnaliștii din Chișinău reveneau de la Tiraspol
derutați. Acolo parcă era o altă țară; sovietele locale nu recunoș-
teau hotărârile parlamentului RSSM. Majoritatea rusofonă din
Pridnestrovie vorbea deschis: „Noi contăm pe ajutorul unităților
Armatei Sovietice, dislocate în zona Tiraspolului”. Aceste vorbe
puteau fi interpretate drept media minciuni. Însă, un miting al mol-
dovenilor, într-un sat din stânga Nistrului, a fost tot timpul patrulat
de un elicopter militar. V. Melnic, procurorul Tighinei, a declarat
agenției ATEM: „Nu știu de unde este, cine și cu ce scop a ordonat
ca elicopterul să se ridice de la sol”. Incredibil, dar adevărat: peste
puțin timp aflam cu stupoare că Tiraspolul „consideră lipsite de
putere juridică pe teritoriul Pridnestroviei toate actele normative
ale RSSM, care lezează drepturile naționale ale cetățenilor”.
Se anulează legislația lingvistică adoptată la 31 august 1989,
se trece iarăși la alfabetul rusesc în presă și activitatea editoria-
lă, se scot firmele scrise cu litere latine, se suspendă predarea în
școli a istoriei și limbii după manualele editate la Chișinău. Iar
Banca centrală a RSSU deschide la Kiev conturi pentru Republica
Pridnestrovie și Republica Găgăuzia. În consecință, Tiraspolul și
Comratul își gestionau propriile bugete, nemaivrând nici o rublă la
bugetul general al RSSM. Așadar, ceea ce părea o farsă (decretarea
mini-republicilor pe teritoriul Moldovei Sovietice), a prins, inopi-
nat, viață. Dar NOI nu eram chiar atât de naivi ca să atribuim în
exclusivitate rusofonilor și găgăuzilor atât ideea, cât și realizarea
practică a secesiunii.
Tot în acele zile, am descoperit că Ana Volkova și Mircea
Druc au aceeași Alma mater. Ambii au absolvit MGU, în 1980, ea
- facultatea de istorie, el – facultatea de psihologie. Probabil, s-au
văzut de multe ori pe culoarele Universității. Cu siguranță, însă,
nu le-a trecut prin minte că vor ajunge deputați în Sovietul Suprem
al RSSM și adversari ireconciliabili. Cu Volkova și Smirnov nu
696
ne-am mai văzut după plecarea din Sovietul Suprem al RSSM a
deputaților din Pridnestrovie. Dacă ne-am fi întâlnit cumva, i-aș
fi rugat să-mi răspundă la o singură întrebare: „Mai țineți minte
întâmplarea aceea din aprilie 1990, la Chișinău? Mergeam pe o
alee în parc, ne duceam la deschiderea sesiunii Sovietului Suprem
și un necunoscut se lega de dumneavoastră. Eu nu pot uita inci-
dentul. Din mai multe motive”. Astăzi, Ana Volkova se consideră
un fel de părinte spiritual, ideologul și cronicarul ПМР. A inițiat
și organizat în Pridnestrovie așa zisele referendumuri și nu pierde
ocazia să menționeze că acestea au reprezentat o premieră absolută
în toată istoria URSS. Peste ani, au urmat referendumuri similare
efectuate de agenții separașismului în Crimeea și Donbass. Vor
mai urma și în alte foste colonii sovietice?
„Amazoanele lui Smirnov”, nu neapărat în ștrampi, și-au
păstrat până în prezent patriotismul specific. Un efect al educației
sovietice și un spirit revoluționar nativ. Dar, în esență, ele nu sunt
decât niște gâște colhoznice internaționaliste și nu le-au interesat
niciodată problemele gâștelor sălbatice naționaliste, limba și cultura
aborigenilor. La 28 august 2020, Krasnoselski a decorat doamnele
din imagine cu o medalie jubiliară. Eroinele mai trăiesc și astăzi cu
iluzia că în urmă cu trei decenii au participat la crearea și apărarea
așa numitei ПМР. Și se declară hotărâte să lupte până la recunoaște-
rea de către comunitatea internațională a unei enclavei separașiste.
„Uniunea Femeilor din Dubăsari”
697
Președinții Smirnov, Șevciuk și Krasnoselski au decorat sute
de femei din Pridnestroviei cu ordine și medalii – tinichele ale uni
stat nerecunoscut de nimeni. Le-au mai decorat și Biserica Pravos-
lavnică Rusă precum și conducătorii formațiunilor de cazaci de pe
tot cuprinsul fostului Imperiu ideocratic bolșevic. Și arhiepiscopul
Sava (Serghei Volkov, deși se afla la Tiraspol abia din 2010, a fost
decorat, în septembrie 2017, cu medalia «25 лет миротворческой
операции в Приднестровье». Serghei Volkov are multe distinc-
ții de stat din partea Rusiei, printre care «За службу в ракетных
войсках стратегического назначения» și «За службу на
Кавказе». Popa cunoaște și problemele zonei, devenind cetățean
al Republicii Moldova printr-un ucaz al președintelui Dodon. Pe
de o parte, faptul în sine parcă ar știrbi imaginea independentei
ПМР. Pe de alta, e bine, căci astfel, înalta față bisericească, poate
mai ușor să-i recruteze, să-i împărtășească și să-i trimită în misiune
pe agenții Imperiului - diverși moldoveni stataliști, românofobi și
antioccidentali.
Niște troli zbuciumați insistă că, în '89-'90, NOI, gâștele
sălbatice naționaliste, chipurile, n-am fost cumințiți. Și, drept
consecință, EI, gâștele colhoznice internaționaliste, au despărțit
raioanele RSSM de pe malul stâng de cele de pe malul drept. Ast-
fel, foștii președinți moldoveni - împăciuitorul Snegur, șmecherul
Lucinschi și comunistul Voronin nu și-au mai văzut țărișoara lor
independentă, în frontierele fostei RSSM. Mă întreb adeseori cum
ar fi procedat președintele Nazarbaiev, dacă OSTK, la comanda
grupului «Союз», ar fi pus de o republică rusofonă în Kazahsta-
nul de Nord? În 90, existau și acolo mulți „directori roșii” ca Igor
Smirnov, Anatolii Bolșakov, Anatolii Belitcenko. Nici de femei
sovietice ca Ana Volkova și Galina Andreeva nu duceau lipsă.
Totuși, Nazarbaiev, fără mare efort, s-a ales cu niște ținuturi mai
puțin kazahe. Îmi amintesc, la Chișinău, unii analiști comentau cu
invidie: „balticilor le merge, dar moldovenii, ca și georgienii, sunt
mai puțin norocoși”. Nu, replicam eu sarcastic, Alma-Ata și Kievul
„se poartă frumos”. De aceia, „doctrina Lukianov” nu se răsfrânge
asupra lor, și, deocamdată, Centrul imperial nu intenționează să
creeze în Ucraina și Kazahstan niște enclave de tipul: Republica
Moldovenească Pridnestrovie și Republica Găgăuză.
698
La 24 iulie 2014, într-o emisiune la postul TV rus „Дождь”,
Victor Alcknis, ex-deputat în Sovietul Suprem al URSS, recon-
firma cu franchețe teza: „ПМР este creația Centrului”. Personal,
nu m-am îndoit niciodată. Știam: deputații din grupul «Союз», în
frunte cu președintele Sovietului Suprem al URSS Lukianov, sus-
ținut de cecurile pro-imperiale din Moscova, au contribuit la cre-
area nucleelor separașiste: în RSSM - Pridnestrovie și Găgăuzia;
în Georgia - Abhazia și Osetia de Sud; în Azerbaidjan - Carabahul
de Munte. Astfel, EI căutau în disperare să împiedice ieșirea din
componența Imperiului sovietic a republicilor unionale și să evite
colapsul regimului ideocratic bolșevic.
Victor Alcknis, un susținător înflăcărat al puciului din august
1991, spre deosebire de Lukianov, nu se distanțează de propria lor
invenție – „doctrina separatism antiseparatist”. În încheierea emi-
siuni TV, Mihail Zîgari, redactor șef și moderator, l-a întrebat: ce
va urma după evenimentele din estul Ucrainei? Invitatul a răspuns:
„Kazahstanul de Nord va trece la Rusia. Dar aceasta se va întâmpla
după plecarea de la conducere a lui Nazarbaiev”. Comentarii? Ka-
zahstanul va dori să iasă din uniunile pro-ruse și vor fi dezlănțuite
stările de spirit separașiste în regiunile sale de nord-est, unde un
important procent al populației este rusofonă și ne kazahă. Așa
cum s-a întâmplat în Crimeea și în estul Ucrainei, în 2014. Același
lucru se poate întâmpla oricând și în Bielorusia.
Iluzii pierdute
În 1990, Piotr Șornikov, deputat în Sovietul Suprem al RSSM,
dădea zilnic interviuri ziariștilor din Moscova despre „maltratarea
deputaților rusofoni de către naționaliștii moldoveni”. El punea
în gardă Centrul: încurând, inevitabil, va curge sânge și zeci de
mii de refugiați își vor căuta salvarea în Rusia. Ironia destinului!
Previziunile au devenit realitate în sens invers: peste 50 de mii
de oameni din stânga Nistrului s-a refugiat în Basarabia, inclusiv
corpul didactic și studenții Universității moldovene. Astăzi, la
Tiraspol funcționează o Universitate rusă, la care Ana Volkova și
Piotr Șornikov predau istoria, inclusiv un curs de „Istoria Pridne-
stroviei și ПМР”.
699
Liderii separașisti, agenți ai Centrului imperial - Igor Smirnov și Ana Volkova
Adevărul e că, în 1990, „aleasa norodului” Ana Volkova

„se voia agresată de naționaliștii moldoveni”. Altfel n-ar fi reușit
să-i convingă rapid pe deputații din Pridnestrovie să părăsească in
corpore Sovietul Suprem al RSSM. Misiunea ei principală, primită
de la Centru, consta în pregătirea de urgență a unui congres care, la 2
septembrie 1990, avea să proclame „Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească Pridnestrovie”. O primă și mare realizare practică
a separașismului.
De aceea rămân cu versiunea mea: în RSSM, Igor Smirnov și
Ana Volkova erau principalii responsabili pentru realizarea „pro-
iectului separașist”, demarat de Lukianov și grupul de deputați
«Союз». Smirnov a fost trimis la Tiraspol în 1987 și la mai puțin
de un an desfășura deja o vastă activitate politică. La 8 august
1989, el a devenit primul președinte al ОСТК. În raioanele din
stânga Nistrului și Tighina el și-a subordonat pe verticală și ori-
zontală toate structurile statului, efectuând un fel de „conducere
prezidențială directă” și un control ideologic total.
Rețineți și numele acestei femina sovietica - Galina Andreeva,
o mostră de separașistă, ștampilată cu semnul calității. Ea rămâne
neclintită în convingerile sale orice s-ar întâmpla: „Sub povoara
grea a luptei cu naționaliștii înrăiți din Moldova Sovietică, femeile
700
noastre și-au pus umerele lor fragile demonstrând bărbăție, fermi-
tate și voința de a învinge. Atât în lupta politică, cât și în tranșeele
de la Coșnița-Dubăsari, la apărarea Benderului, în numele păcii,
libertății norodului Pridnestroviei. Ele au eliberat deputații noștri
și pe Igor Smirnov, primul președinte al ПМР, din camerele de
tortură ale naționaliștilor moldoveni. Ele s-au aflat în tranșee umăr
la umăr cu bărbații și chemau femeile din Republica Moldova să
oprească vărsarea de sânge. Ele „făceau rost” de arme pentru solda-
ții noștri, ajutau să evacueze refugiații din Bender, făceau de gardă
lângă răniți în spitale, îi înmormântau pe cei căzuți… Femeile din
ПМР au demonstrat lumii întregi că viitorul nostru este în mâinile
noastre. Ele sunt decorate cu ordine și medalii dar cea mai înaltă
recompensă este recunoștința urmașilor și memoria transmisă din
generație în generație”. Galina Andreva face parte din aceeași
cohortă cu vir sovieticus - generalul KGB Victor Antiufeev, - un
separașist extrem de productiv. Practic, la Tiraspol, acesta a ieșit
învingător în rivalitatea sa cu generalul Aleksandr Lebed.
Galina Andreeva, animatoarea separașimului feminist în Pridnestrovie
O altă fruntașă separașistă - Ludmila Striganova declară:

„Noi avem o cu totul altă mentalitate. Pentru mine, venită din
701
Siberia în acest ținut îmbelșugat, manifestările de naționalism erau
percepute ca identice cu fascismul. Legea Taigalei spune: jumătate
din ceea ce ai s-o împarți cu alții pentru a supraviețui în condiții
de climă aspră. Și iată că atunci, în timpuri grele, ne-a unit strâns
elanul sufletesc, căci nu puteam accepta acel cadru în care doreau
să ne înghesuie. Ca lideri ai mișcării sindicale din Pridnestrovie
sarcina noastră era să lămurim lucrătorilor la întreprinderi esența a
ceea ce se întâmpla. Datorită activității noastre, oamenii muncii au
optat pentru ceea ce le-a dictat conștiința. Am apărat ceea ce avem
dat de la Dumnezeu – dreptul de a viețui liberi, de a trăi așa cum
considerăm că e corect și necesar”.
Irina Mișina, «Радио Приднестровья»: „În 1989, femeile, cu
pași siguri, mărșăluiau în coloanele participanților la mitingurile de
protest contra legislației lingvistice adoptată de Sovietul Suprem al
RSSM, discriminând populația rusofonă. Și, cu adevărată bărbăție,
doreau să ajute norodul găgăuz în 1990. Au blocat cu stoicism
calea ferată în 1991, protestând contra arestării deputaților noș-
tri. Au ajutat cu uitare de sine pe apărătorii republicii, în 1992, în
timpul conflictului armat, dezlănțuit de Republica Moldova contra
norodului pridnestrovian. „Femeile Pridnestroviei” nu este o sim-
plă îmbinare de cuvinte. Astăzi, aceasta sună ca un grad. Și sunt
distinse cu acest grad sau titlu femeile care au lăsat în urmă mitin-
gurile și grevele miilor de oameni, campania din Găgăuzia întru
ajutorul norodului frate, „războiul șinelor”, nedeclaratul război din
1992, blocada economică. Și, întotdeauna, femeile Pridnestroviei
au crezut fără șovăire că statul creat prin voința norodului pridne-
strovian va fi recunoscut de comunitatea internațională”.
Pe jurnalista Svetlana Gamova o țin minte de când era o jună
corespondentă specială în RSSM din partea organului de presă
«Союз» Acum este redactor la «Независимая газета» și a publicat
un editorial cu titlul: «Приднестровцы становятся румынами»
(„Pridnestrovienii devin români”). Marea expertă în separașism,
împreună cu Galina, soția generalului KGB Vladimir Antiufeev
(Vadim Șevțov), au dezbătut un proces alarmant - obținerea ce-
tățeniei statului român de către locuitorii din stânga Nistrului.
Mass-media a descoperit recent că și soția președintelui Krasnose-
lski ar fi obținut legal cetățenia și culmea, a depus jurământul față
de România, ca toți solicitanții.
702
Irina Vasilatii, candidată la așa-zisele alegeri prezidențiale
în ПМР, fostă consilieră a lui Evgheni Șevciuk, se dădea în spec-
tacol prin Chișinău și a fost reținută de poliție. Iar Nina Ștanski,
ex-ministrul de externe, dimpreună cu soțul Șevciuk s-au refugiat
la Chișinău. Dar nu murea republica Pridnestrovie fiindcă aceștia
au fugit la Chișinău și nu la Moscova. Părerile erau împărțite. Unii
credeau că la Chișinău cuplul prezidențial avea asigurată protec-
ția din partea lui Vlad Plahotniuc. Alții erau ferm convinși că au
primit ordin de la Kremlin să se mai „rețină” prin Chișinău pentru
„întărirea ” lui Dodon și a militanților pentru apropierea de Rusia.
Interesant, unde se va refugia Vadim Krasoselski și soția sa Svet-
lana având cetățenie română?
În prezent, Ucraina și Republica Moldova se declară partenere
cu SUA și acționează în comun pentru blocarea contingentului rus
dislocat în Pridnestrovie. Drept consecință, se complică asigurarea
logistică, de exemplu, apare insuficiența carburanților pentru teh-
nica de luptă. Ca urmare a demersului comun al R. Moldova și
Ucrainei prezența militarilor ruși în zonă a fost abordată la ONU.
Relațiile între Moscova și celelalte două capitale Kiev și Chișinău
rămân tensionate. Conjunctura globală se agravează și conflagrația
pare inevitabilă. În pofida oricăror asigurări din partea politicieni-
lor, un război rece poate deveni fierbinte în orice moment. Ca să
mascheze o situație reală, formatorii de opinie, în general, neagă
predicțiile sumbre. Pacifismul și apatia „oamenilor muncii de la
orașe și sate”, evidențiate în sondaje trucate, nu este un factor de-
cisiv. Iar părțile în conflict se pregătesc intens de război. Într-un
moment de criză, liderii de la Kiev, Chișinău și Tiraspol vor ști
cum să aducă rapid recruții/rezerviștii, mercenarii și voluntarii în
cazărmi și tranșee.
Dar iată ca a mai apărut o problemă: eroinele Pridnestroviei
nu știu cum ar fi mai bine să se numească oficial statul pentru care
și-au sacrificat o bună parte a tinereții… În ianuarie 2017, s-a efec-
tuat un sondaj on line. Locuitorii au fost întrebați: Cum ar trebui,
după părerea dumneavoastră, să fie numită actuala ПМР? Au par-
ticipat 525 de persoane, care au votat în felul următor: Republica
Pridnestrovie – 29%; Republica Șerif - 27%; Republica Nistreană
– 21%; Republica Moldovenească Nistreană – 19%, Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană - 4%. Comentarii?
703
Satul arde, baba (amazoana) se piaptană. Soluția? Să mai organi-
zeze Ana Volkova un referendum și „norodul pridnestrovian” va
decide cu 77% - „Republica Șerif”. Timpul, însă, este necruțător
cu toată lumea și le aranjează pe toate. Recunoașterea „Republicii
Șerif” se va tot amâna dar femina sovietica mai speră că statul
„născut în rezultatul unui referendum”, organizat tot de ea, „va fi
recunoscut până la urmă de comunitatea internațională”.
Am elaborat acest studiu intitulat „Femina sovietică” timp
îndelungat. Acum, la împlinirea a trei decenii de la colapsul
Imperiului sovietic, meditez asupra a două seturi de imagini: 1)
soldații japonezi rămași pe o insulă filipineză timp de treizeci
de ani după capitularea Imperiului pentru care s-au sacrificat; 2)
femeile sovietice implicate plenar, din 1985 până în prezent, în
fazele latentă, fierbinte și hibridă a războiul moldo-rus.
Japonezul Hiroo Onoda a intrat în Armata Imperială la 20
de ani și a fost antrenat pentru tactici de gherilă și spionaj. În
decembrie 1944, el și un grup restrâns de soldați de elită au fost
trimiși în Filipine. Misiunea lor era de a distruge pista aeriană și
facilitățile portuare din Insula Lubang. Soldaților li s-a interzis,
indiferent de circumstanțe, să se predea sau să se sinucidă. Ordinul
primit de locotenentul Onoda spunea: „Misiunea poate să dure-
ze trei ani, poate cinci, dar orice s-ar întâmpla, ne vom întoarce
după voi. Atâta timp cât mai ai un soldat, trebuie să îl conduci în
continuare”. Grupul nu a reușit să distrugă pista aeriană, astfel că,
în februarie 1945, forțele americane și filipineze au învins trupele
japoneze care stăpâneau insula. Majoritatea soldaților japonezi au
fost fie omorâți, fie luați prizonieri. Însă Onoda și alți trei soldați
au reușit să fugă. A petrecut 30 de ani în junglă, inițial împreună
cu cei trei camarazi. În primăvara lui 1974 rămăsese singur când
s-a întâlnit cu Noria Suzuki, un student japonez aflat în excursie pe
insulă. I-a spus acestuia că se va preda doar atunci când va primi
ordine clare de la superiorul său. Suzuki s-a întors în Japonia având
fotografii cu el și Onoda, pentru a demonstra că acesta era încă în
viață. Guvernul japonez a luat măsuri pentru a pune capăt acestei
drame. Maiorul Taniguchi a plecat pe insula Lubang în căutarea
fostului subaltern, pentru a-i ordona direct „să pună capăt imediat
tuturor activităților de luptă” .
704
Pe 9 martie 1974, cei doi s-au întâlnit. Aflând că țara lui a
capitulat, primele cuvinte rostite au fost: „Cum de a putut armata
noastră să fie atât de bleagă!?” În timpul ceremoniei oficiale de
predare, Onoda și-a purtat uniforma veche de 30 de ani a armatei
imperiale, chipiul și sabia de samurai. În momentul în care preda
arma, a început să plângă fără să se mai controleze. El a fost ulte-
rior exonerat de către președintele filipinez pentru asasinatele co-
mise. Când a ajuns acasă, ostașul a fost primit ca un erou național.
Era considerat exemplu de loialitate a soldaților japonezi față de
împărat, în numele căruia au luptat. Însă nu a apreciat atenția din
jurul său. Era dezamăgit descoperind o Patrie care nu era decât o
umbră a Imperiului pe care îl servise atâția ani. Nu a rezistat în
Japonia. Un an mai târziu s-a mutat în Brazilia: „Filozofia şi ideile
Japoniei s-au schimbat dramatic după Al Doilea Război Mondial.
Această filozofie s-a ciocnit cu a mea, așa că am plecat să trăiesc în
Brazilia”. Acolo şi-a făcut o fermă de vite, iar în 1984 a înființat o
organizație pentru a instrui tinerii cum să supraviețuiască în codiții
extremale. A revenit în Japonia unde a decedat la un spital din
Tokyo din cauza unei pneumonii. Avea 91 de ani, dintre care o
treime trăiți în junglă!
Așadar, soldații niponi nu s-au conformat când au primit
ordin de la generalul Tomoyuki Yamashita, comandantul Armatei
a 14-a japoneze, de a se preda. Au jurat să continue Rezistența. Cu
certitudine, și „amazoanele în ștrampi din batalionul lui Igor Smir-
nov”, chiar dacă ar fi primit vreun ordin de la generalul Alexandr
Lebed, comandantul Armatei a 14-a sovietice, nu ar fi renunțat la
lupta lor pentru supraviețuirea ПМР.
Ofițerul de informații Hiroo Onoda s-a predat abia după ce
guvernul l-a trimis pe fostul său comandant ca să-i ordone să revină
acasă. Ce ar face, de exemplu, Galina Andreea, „femeia-amiral”,
născută în China, venită la Tiraspol din Ural, dacă ar sosi un emi-
sar de la Moscova s-o ia acasă odată cu „soldații ruși pacificatori”?
Cum ar proceda celelalte separașiste, luptătoare pentru perpetuarea
valorilor sovietice: Ludmila Striganova, venită la Tiraspol din Tai-
gaua Siberiană; Ecaterina Moroz, venită la Tiraspol din regiunea
Kursk; Galina Antiufeeva, venită la Tiraspol din regiunea Amursk,
Extremul Orient? Cine știe unde și cum va fi primită Ana Volco-
va, venită la Tiraspol din regiunea Kamceatka? Acum, ea adună
705
semnături ca Moscova să nu-și evacueze militarii din ПМР. La
diverse comemorări și parastase, ea rostește patetic aceleași sloga-
ne ca acum 30 de ani. Ce cuvinte va rosti această femina sovietica
prin definiție și excelență, când statul artificial moșit de ea pe la
referendumuri nerecunoscute - se va uni cu Ucraina nu cu Rusia?
După trei decenii, Ana Volcova, eminența cenușie a secesi-
oniștilor ucrainiano-ruso-găgăuzi, crede în continuare că скрепа
(clema) „statalitate-referendum” a fost ideea ei genială. Rezul-
tatele referendumurilor pot fi anulate doar de un alt referendum.
Aceasta constituie fundamentul de nezdruncinat al statalității! În
1990, ПМР înregistra circa 700 de mii de locuitori. În prezent, în
statul acesta există pe hârtie doar 306 mii. Dintre aceștia o bună
parte sunt cetățeni ai Republicii Moldova, României, Bulgariei și
ai altor state. Pe zi ce trece situația se schimbă. Deși majoritatea se
pronunță pentru prezența militară rusească, drept garanție a stata-
lității și păcii, numărul locuitorilor scade vertiginos. Apar tot mai
multe fenomene, care diminuează optimismul „amazoanelor” de
pe malul stâng al Nistrului. Se resimte și scăderea în continuare a
nivelului de trai al populației. Crește numărul pensionarilor și, cu
părere de rău, cimitirele ocupă tot mai mult teren. Propagandiștii
și politicienii liniștesc oamenii cu lozinci și afirmații: „Imposibil
de rezolvat problemele pe cale militară; rușii nu doresc război;
populația nu va participa la eventuale acțiuni de luptă”. Cu toate
acestea, fiecare latură a triunghiului Kiev – Chișinău – Tiraspol
se pregătește, în limita posibilităților, de o iminentă confruntare
militară.
Sociologii, psihologii studiază sub cele mai diverse aspec-
te fenomenul - homo sovieticus (vir et femina). Femeile de pe
malul stâng, cu mentalitatea omului sovietic, continuă lupta cu
naționaliștii și fasciștii de pe malul drept, care, de fapt, nu au
existat niciodată. Când un stat are probleme extrem de grave, re-
gimul politic adoptă o linie verticală de conducere centralizată și
rigidă. Astfel, în URSS, au apărut diverse construcții ideologice
vizând revoluția permanentă, crizele economice, intensificarea
luptei de clasă. Acestea generau fanatismul și căutarea permanentă
a inamicului. Când a început Perestroika, Mișcarea de eliberare
națională a românilor basarabeni și nord bucovineni a devenit in-
amicul numărul unu în viziunea oamenilor sovietici. În mare parte
706
locuitorii din stânga Nistrului rămân în continuare niște oameni
sovietici. Între timp, tribunul Vladimir Jirinovski le mai reduce din
analfabetismul istorico-etnografic. De la controversatul lider poli-
tic rus ei au aflat un simplu adevăr: „moldovenii sunt români, iar
moldoveneasca și română e una și aceeași limbă”. Reiese că feme-
ile sovietice din Pridnestrovie degeaba se mândresc cu decorațiile
primite pentru lupta lor contra alfabetului latin și limbii române.
Față de femina sovietica încremenită în trecutul ei dramatic
încerc un sentiment de compasiune. „Amazoanele în ștrampi”
reprezintă produsul transpunerii în practică a unui proiect axat pe
ideea de „separatism antiseparatist”. De fapt, nu importă dacă a
existat într-adevăr o „doctrină Lukianov”. Chiar și într-o formă
semi virtuală, ea poate servi drept lecție. Centrul imperial a susți-
nut în trecut, susține în prezent și va continua să susțină în viitor
regiunile separatiste din fostele colonii sovietice, dar și din lumea
întreagă. Astăzi, echipa conducătoare de la Kremlin duce războaie
hibride și pune în practică stratageme care nici nu le-ar fi trecut
prin cap ideocraților imperiali din grupul de deputați „Soiuz”. Pen-
tru veteranele separașiste din Pridnestrovie nu există dubii de nici
un fel: regimul autoritar de tip sovietic reprezintă o pildă demnă
de perpetuat pretutindeni în spațiul ex-sovietic; Putin rămâne un
idol infailibil, un „manager eficient” și un „adunător de pământuri
rusești”, cum era odată Stalin, „conducătorul tuturor noroadelor”.
Însă viitorul, cu Putin sau cu oricine altul în fruntea „lumii ruse”,
ne promite emoții puternice și zdruncinări epocale, fiindcă n-au
mai rămas scenarii lipsite de risc. În special pentru cei care, în pre-
zent, caută să evite orice viitor neplăcut. În principiu, însă, viitorul
este impredictibil și inevitabil.
București, august 2021
707
Evoluția conflictului militar din Transnistria
2019-2020.
Balanța de putere și hegemonie
Marian ZIDARU,
Societatea de Științe Istorice, filiala Constanța, România
Doctor în istorie, conferenţiar universi-

tar la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării şi
Ştiinţe Politice, din cadrul Universităţii „Andrei
Şaguna” din Constanţa, România.
Autor și coordonator a 8 volume de
studii și documente, 46 de articole în reviste
de specialitate şi de cultură. Participant la
39 de conferințe și congrese internaţionale.
Coordonator a două proiecte finanţate de
Departamentul pentru Românii de pretutin-
deni: 1) 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu
România, finalizat prin organizarea unei con-
ferinţe cu participare internaţională şi publicarea volumului cu acelaşi titlu,
la Editura Muzeului Marinei Române, Constanţa, 2008; 2) Arc peste timp, 23
August 1939-23 August 1944, finalizat prin organizarea unei conferinţe cu
participare internaţională şi publicarea volumului cu acelaşi titlu, la Editura
ExPonto, Constanţa, 2009.
*************
Introducere. Aspecte politice ale conflictului dintre
Republica Moldova și Transnistria
Ministrul de Externe Nicu Popescu declara recent: „Retrage-
rea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova continuă să
fie o prioritate majoră a politicii externe a Republicii Moldova. Re-
publica Moldova este un stat neutru, categoric nu-și dorește trupe
străine pe teritoriul său, orice prezență militară străină încalcă le-
gislația Republicii Moldova, încalcă angajamentele internaționale
ale Republicii Moldova, dar și ale Rusiei asumate în cadrul OSCE
și încalcă și subminează statutul de neutralitate al Republicii Mol-
dova, și este în interesul ferm al Republicii Moldova ca Rusia să-și
708
retragă trupele de pe teritoriul nostru1.” La 7 aprilie 2016, Rusia a
anunțat că își va retrage trupele din Moldova odată rezolvată proble-
ma lichidării depozitelor de armament ale Armatei a 14-a. Problema
retragerii este complicată de necesitatea tranzitului armamentelor
prin Ucraina, cu care Rusia a avut o relație ostilă mai ales după ane-
xarea Crimeii și invazia rusă din estul Ucrainei în 20142.
La 22 iunie 2018, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezo-
luția (documentul A / 72 / L.58), care a îndemnat Federația Rusă
să își retragă necondiționat trupele și armamentele fără întârziere
de pe teritoriul Republicii Moldova. În 2016, la finalul președinției
germane a OSCE, s-a reușit dezghețarea dialogului dintre Chișinău
și Tiraspol. Atunci a fost semnat la Berlin un nou protocol, care in-
cludea opt puncte prioritare în negocieri. Mai multe prevederi din
acel protocol au fost îndeplinite, printre care redeschiderea unui
pod pe Nistru sau eliberarea unor numere speciale pentru autotu-
rismele transnistrene. Cu toate acestea, experții de la Chișinău sunt
de părere că autoritățile moldovenești fac prea multe cedări, iar
la mijloc ar fi lipsa voinței de rezolvare a conflictului din ambele
părți. În 2018, autoritățile de la Chișinău au anunțat că s-a reușit să
fie implementate 6 din cele 8 prevederi din pachetul „Berlin-plus”,
care a fost semnat pe timpul președinției germane a OSCE3.
Reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglemen-
tare transnistreană, italianul Franco Frattini, a gafat prin mesaje de
laudă aduse Federației Ruse în rezolvarea conflictului. Vizita ofi-
cialului italian din 2019 a fost precedată de scandaluri generate de
două investigații jurnalistice, care demonstrează că autoritățile de
la Chișinău ascund faptul că ar avea interese de afaceri în regiune.
Prima investigație arăta că fabricile de criptomonede deschise în
regiunea transnistreană funcționează cu utilaj importat prin vama
controlată de Chișinău. A doua a fost despre intervenția premierului
1
Lina Grâu, De ce conflictul transnistrean nu a fost soluționat nici după 27 de
ani? https://moldova.europalibera.org/a/de-ce-conflictul-transnistrean-nu-a-fost-so-
lu%C8%9Bionat-nici-dup%C4%83-27-de-ani-/30093318.html
2
Vitalie Călugăreanu, Rusia și-a scos blindatele pe străzi, în Transnistria, după Rezolu-
ția ONU, https://www.dw.com/ro/rusia-%C8%99i-a-scos-blindatele-pe-str%C4%83zi-
%C3%AEn-transnistria-dup%C4%83-rezolu%C8%9Bia-onu/a-44370949
3
Simion Ciochină, Conflict fără sfârșit: de ce negocierile în problema transnistrea-
nă bat pasul pe loc, https://www.dw.com/ro/conflict-f%C4%83r%C4%83-sf%C3%A
2r%C8%99it-de-ce-negocierile-%C3%AEn-problema-transnistrean%C4%83-bat-pa-
sul-pe-loc/a-48760612.
709
Pavel Filip către autoritățile ucrainene în favoarea uzinei metalur-
gice de la Râbnița, care risca să fie lovită de sancțiunile ucrainene
impuse unui număr de 700 de firme cu legături cu Rusia. Nici de
această dată Frattini nu a avut prea multe de comentat, ci a sprijinit
retorica autorităților moldovenești, susținând că Guvernul are în
datoria sa să apere interesele tuturor celor care trăiesc în Republica
Moldova. Același mesaj a fost prezent în toate declarațiile făcute în
cadrul vizitei reprezentantului OSCE la Chișinău. În pofida rezulta-
telor palpabile obținute în ultimii ani, se pare totuși că autoritățile de
la Chișinău au făcut mai multe concesii decât progrese pe anumite
segmente sensibile. Mai mult, autoritățile nerecunoscute acționează
deseori încălcând principiile unor negocieri corecte. Astfel, Tiras-
polul a decis să introducă vinietă pentru șoferii de pe malul drept al
Nistrului, iar pentru a putea circula în regiunea transnistreană, șoferii
vor trebui să achite circa 100 de euro pe an. Rosian Vasiloi, expert
în domeniul securității de la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative
Sociale (IDIS) „Viitorul”, consideră că autoritățile de la Tiraspol
încearcă permanent să sensibilizeze diplomații și actorii implicați în
procesul de negocieri, iar prestația lui Frattini s-a asemănat cu cea a
unui avocat al Transnistriei4.
În general în funcție de culoarea politică autoritățile propun
următoarele soluții politice:
-Reunirea prin revenirea la situația dinainte de conflictul
transnistrian.
-Federalizarea Republicii Moldova;
-Renunțarea la Transnistria și unirea cu România;
Există un consens național împotriva federalizării, dar nu
există un consens național în privința parametrilor soluționării
conflictului transnistrean,
Se merge pe politica unor pași mici, astfel încât să se poată con-
strui mai multe punți de legătură dintre cele două maluri ale râului
Nistru, dar nu există o bază pe care cetățenii Republicii Moldova ar
fi uniți în modul cum ar dori ei să vadă reglementarea transnistreană5.
4
Simion Ciochină, Conflict fără sfârșit: de ce negocierile în problema transnistrea-
nă bat pasul pe loc, https://www.dw.com/ro/conflict-f%C4%83r%C4%83-sf%C3%A
2r%C8%99it-de-ce-negocierile-%C3%AEn-problema-transnistrean%C4%83-bat-pa-
sul-pe-loc/a-48760612.
5
Lina Grâu, De ce conflictul transnistrean nu a fost soluționat nici după 27 de
ani? https://moldova.europalibera.org/a/de-ce-conflictul-transnistrean-nu-a-fost-so-
710
Acordul de încetare a focului din 1992 între Moldova și Trans-
nistria a stabilit o prezență rusă de menținere a păcii în Transnistria
și un contingent militar rus de 1.200 de membri care este prezent
în Transnistria. Trupele ruse staționate în părți ale Moldovei, cu
excepția Transnistriei, de pe vremea URSS, au fost complet retrase
în Rusia până în ianuarie 1993. În aprilie 1995, fosta armată a 14-a
a devenit Grupul Operațional al Forțelor Ruse, care până în anii
2010 se redusese la două batalioane și nu mai mult de 1.500 de
soldați6.
De-a lungul anilor, Moldova a permis în mare măsură ofi-
țerilor și soldaților ruși să tranziteze aeroportul în drumul lor
spre Transnistria, deși în anumite puncte (de exemplu, în 2015),
Chișinăul a blocat periodic și a deportat soldați care nu au fost
identificați în mod clar ca menținători de pace internaționali sau
care nu au oferit o notificare prealabilă suficientă7.
La 27 iunie 2016, o nouă lege a intrat în vigoare în Trans-
nistria, sancționând acțiunile sau declarațiile publice, inclusiv prin
utilizarea mijloacelor de informare în masă, a rețelelor de infor-
mații și telecomunicații sau a internetului, criticând misiunea de
menținere a păcii a armatei ruse în Transnistria sau care prezintă
interpretări percepute a fi „false” de către guvernul transnistrean al
misiunii de menținere a păcii armatei ruse. Pedeapsa este de până la
trei ani de închisoare pentru oamenii obișnuiți sau de până la șapte
ani de închisoare dacă infracțiunea a fost săvârșită de o persoană
responsabilă sau de un grup de persoane prin acord prealabil8.
Manevre militare în Moldova și Transnistria în perioada

2018-2021
Grupul operațional era din iunie 2019 comandat de colonelul
rus Dmitry Zelenkov și număra 1.500 de soldați. Acesta servește
alături de Comisia mixtă de control. În prezent responsabilă de
menținerea controlului asupra situației militare din Zona de secu-
lu%C8%9Bionat-nici-dup%C4%83-27-de-ani-/30093318.html.
6
Michael Holm. „14th Guards Combined Arms Army”. www.ww2.dk. Accesat în 7
iunie 2019.
7
https://md.wikiqube.net/wiki/Transnistria
8
Rapoartele de țară asupra drepturilor omului pe anul 2017Departamentul de Stat
al SUA• Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Munc, https://md.usembassy.
gov/wp-content/uploads/sites/210/2017-hrr-ro.pdf
711
ritate de pe Nistru este Comisia Unificată de Control, organism tri-
partit (Rusia, Chişinău și Tiraspol) la care participă și observatori
militari ucraineni. Vadim Krasnoselski: „Soldatul rus a fost, este
și va fi apărătorul locuitorilor Transnistriei”9
În anul 2018, Grupul operativ de trupe ruse din Transnistria
(GOTR) în comun cu trupele paramilitare ale regimului separatist de
la Tiraspol au desfăşurat ample exerciţii militare în regiune, potrivit
unui comunicat al Districtului Militar Vest din cadrul Ministerului
Apărării al Federaţiei Ruse, citat de portalul Deschide.md.
Aplicaţiile respective au avut loc sub paravanul unor jocuri
militare denumite ”Soldatul comunităţii”.
Potrivit Deschide.md, respectivele aplicaţii militare din
Transnistria au loc simultan cu ”Jocurile Militar - 2018”, care s-au
desfăşurat în perioada 28 iulie-12 august în Rusia.
Expertul moldovean în probleme de securitate, Rosian Vasi-
loi, a declarat că exercițiile din Transnistria ar urma să se încheie
cu un scenariu de forţare a râului Nistru. În opinia sa, autorităţile
de la Chişinău ar trebui să vină cu o reacţie mai dură de această
dată pentru că la aceste exerciţii sunt implicaţi şi comandanţi din
forţele de menţinere a păcii ale Federaţiei Ruse.
În acelaşi timp, mass-media moldoveană semnalează că
exerciţiile din Transnistria aveau loc în perioada de vacanţă a Co-
misiei Unificate de Control (CUC), de aceea subiectul nu putea fi
supus dezbaterii în cadrul CUC. Autorităţile de la Chişinău nu au
reacţionat deocamdată la informaţiile despre exercițiile actuale din
Transnistria10.
În noiembrie 2020 forțele ruse au întreprins operațiuni logistice
în districtul militar de vest pentru a sprijini un viitor exercițiu de câmp
al batalionului de pușcași motorizat în Transnistria. Un batalion
rusesc de infanterie motorizată nespecificat va desfășura exerciții
pe teren în Transnistria săptămâna viitoare. Kremlinul susține că
aceste exerciții sunt pre-planificate. Aceste exerciții în Transnistria
se pot referi la viitoarele alegeri prezidențiale ale Moldovei de la 1
noiembrie, când aliatul Kremlinului, Igor Dodon, va solicita reale-
9
https://www.facebook.com/permalink.php?id=182173838166&story_fbid=1015
7850969063167
10
http://www.paginaderusia.ro/trupele-ruse-din-transnistria-au-exersat-din-nou-for-
tarea-nistrului/
712
gerea. De asemenea, Kremlinul putea folosi aceste exerciții pentru
a crește presiunea militară împotriva Ucrainei menită să extragă
concesii politice de la președintele ucrainean Volodymyr Zelensky
în discuțiile de pace de la Kiev cu împuterniciții Kremlinului din
Donbas. Presa transnistreană scrie săptămânal despre concursuri
și antrenamente care au loc în armata transnistreană, de multe ori
în comun cu militarii din Grupul operativ de trupe ruse staționat în
regiunea transnistreană. Vineri, la exercițiile militare ale unităților
transnistrene a asistat și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasno-
selski, în calitatea lui de comandat al forțelor armate. Site-ul lui
Krasnoselski anunță că, „în conformitate cu planul exercițiilor, o
companie armată de infanterie motorizată, susținută de artilerie și
mijloace de apărare aeriană, a luptat împotriva inamicului care a
violat frontiera”. „În luptă, a subliniat Vadim Krasnoselski, cele
mai importante sunt pregătirea, baza tehnico-materială, asigurarea
cu obuze, comunicarea și interacțiunea dintre unitățile militare”.
„Transnistria acordă o atenție aparte echipării tehnice a armatei și
pregătirii militarilor. Suntem capabili să ne apărăm”, a subliniat
Krasnoselski
La rândul său, armata Republicii Moldova a efectuat exerciții
militare cu SUA România și alte state din NATO. Peste 4.200 de
soldați din patru state ale Gărzii Naționale formate din gardieni
naționali din Carolina de Nord, Virginia de Vest, Ohio și Carolina
de Sud au desfășurat o rotație decisivă a acțiunii axată pe manevra
combinată a armelor colectivă la Centrul Național de Instruire,
Fort Irwin, California, 27 iunie - 20 iulie 2019. NTC oferă cel
mai bun, mai dur și mai actual antrenament de luptă disponibil în
armata SUA. Timp de peste trei săptămâni în căldura sufocantă
a deșertului Mojave, unitatea de cercetași moldoveni s-a antrenat
cot la cot cu partenerul lor, echipa de luptă a Brigăzii 30 blindate a
Gărzii Naționale din Carolina de Nord, precum și cu Brigada 1 de
Asistență a Forțelor de Securitate 11.
În privința NATO, cooperarea practică actuală în cadrul
programului Știință pentru pace și securitate (SPS) se concentrează
pe activități legate de apărarea cibernetică, apărarea împotriva
agenților chimici, biologici, radiologici și nucleari (CBRN),
11
https://www.army.mil/article/224684/moldovan_unit_trains_with_longtime_nati-
onal_guard_partner
713
tehnologii avansate și aspecte umane și sociale ale securității. Cu
sprijinul Programului SPS NATO, un laborator biologic mobil a
fost furnizat Ministerului Sănătății din Republica Moldova, a fost
înființată o Capacitate de Răspuns la Incidente Cibernetice (CIRC)
în cadrul Ministerului Apărării din Moldova, un laborator de
apărare cibernetică de ultimă generație a fost creat la Universitatea
Tehnică a Moldovei și primul Plan Național de Acțiune (PNA)
multi-agenție pentru Moldova pentru implementarea Rezoluției
1325 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite privind feme-
ile, pacea și securitatea a fost elaborat și adoptat în martie 2018.
Moldova își dezvoltă capacitățile naționale civile de gestionare a
situațiilor de urgență și dezastre prin participarea la activitățile or-
ganizate de Centrul de coordonare euro-atlantică al NATO în caz
de dezastre. De asemenea, aliații au sprijinit Moldova în stabilirea
unui sistem de informare a crizei civile pentru a coordona răspun-
sul autorităților naționale la situații de urgență. Mai mult, prin in-
termediul Fondului fiduciar de răspuns la pandemii, aliații sprijină
Moldova cu un pachet de echipamente și consumabile medicale
pentru a răspunde pandemiei COVID-19. NATO asistă Moldo-
va oferind sprijin pentru instruirea specialiștilor în informarea
publicului în cadrul forțelor armate ale țării. Mai mult, Biroul de
legătură NATO joacă un rol important în furnizarea de informații
publice despre NATO și explicarea sprijinului acordat Moldovei.
NATO asistă, de asemenea, Moldova în actualizarea și menținerea
structurii sale actuale de forță notificate (NCFS) atât pentru Do-
cumentul de la Viena, cât și pentru Tratatul Forțelor Armate Con-
venționale în Europa (CFE). Aceste informații sunt menținute în
sistemul VERITY, care centralizează tratatul și schimbul de date
privind măsurile de consolidare a încrederii și securității (CSBM),
făcându-le ușor accesibile pentru aliații din Moldova și NATO12.
Doi membri ai Cartierului General al Forței Comune a Gărzii
Naționale din Carolina de Nord s-au deplasat la Chișinău, Mol-
dova, în perioada 15-20 iulie 2019, pentru a lucra cot la cot cu
omologii lor din armata moldovenească în sprijinul Programului
de parteneriat de stat al Gărzii Naționale, stabilit de Departamentul
Apărării. Echipa a desfășurat un angajament de dezvoltare a exer-
12
https://www.nato.int/nato_static_fl2014/assets/pdf/pdf_2017_12/20171207_1207-
BackgrounderNATO-Moldova_r.pdf
714
cițiului cibernetic cu personalul de comunicare al armatei moldo-
venești pe cele mai bune practici de exerciții de masă (TTX) și a
lucrat pentru a îmbunătăți operabilitatea cibernetică comună între
armata moldovenească și Garda Națională din Carolina de Nord.
Oportunitatea a oferit, de asemenea, o platformă pentru a discuta
despre utilizarea resurselor cibernetice open source disponibile
atât pentru armata moldovenească, cât și pentru Garda Națională
din Carolina de Nord. „Evenimentul a oferit Statului Major de
Comunicare al Armatei Moldovenești capacitatea de a înțelege,
planifica și executa exerciții cibernetice pentru a-și antrena, evalua
și îmbunătăți postura cibernetică”, a declarat ofițerul-șef Donald
Champion, ofițerul principal în sistemele de informații din cadrul
Gărzii Națională din Carolina de Nord. Garda Națională din Caro-
lina de Nord și Forțele de Apărare din Moldova găzduiesc angaja-
mente bilaterale prin Programul de parteneriat de stat din 199613.
În România soldații din Republica Moldova au participat la
seria de exerciții NATO DACIA 21 LIVEX, unde au fost prezenți
aproximativ 15.000 de soldați. «Soldații noștri vor merge la Saber
Guardian [un program NATO Parteneriat pentru Pace națiuni
membre precum Moldova], începând cu 23 mai, în timpul seri-
ei de exerciții DACIA 21 LIVEX din România”, a declarat Alla
Diaconu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Chiși-
nău pentru G4media. Ministerul Apărării Naționale din România
(MApN) a declarat că seria de exerciții din România este cea mai
complexă formă de antrenament de când a izbucnit pandemia
COVID-19 și este condusă de Comandamentul Forțelor Comune
al Statului Major al Apărării. Moldova este neutră din punct de
vedere constituțional, dar încearcă să se apropie de standardele și
instituțiile euro-atlantice14.
Ministerul Apărării din Moldova declară că trupele sale vor
participa la exerciții militare în România alături de trupe din Sta-
tele Unite, Georgia, Bulgaria, Ucraina și țara gazdă. Anunțul din 9
februarie a spus că aproximativ 60 de membri ai serviciului și 12
13
https://sua.mfa.gov.md/ro/content/parteneriatul-republica-moldova-%E2%80%93-
carolina-de-nord
14
Militarii moldoveni sunt așteptați în România la cea mai mare serie de exerciții mi-
litare ale NATO de la declanșarea pandemiei de COVID-19 ,https://www.g4media.ro/
militarii-moldoveni-sunt-asteptati-in-romania-la-cea-mai-mare-serie-de-exercitii-mi-
litare-ale-nato-de-la-declansarea-pandemiei-de-covid-19.html
715
vehicule din Moldova se vor alătura exercițiilor Platinum Eagle în
perioada 12-16 februarie 2019 în zona militară Babadag din Ro-
mânia. Președintele Igor Dodon dar el a fost anulat de guvern, per-
mițând forțelor să se alăture exercițiilor militare conduse de SUA
care implică aproximativ 1.800 de soldați din 14 țări. Evenimentul
Platinum Eagle are ca scop îmbunătățirea capacității forțelor par-
ticipante de a lupta împreună și de a dezvolta un mediu regional
favorabil cooperării militare multinaționale, spun oficialii. Forțele
Moldovei au participat la manevrele Eagle Platinum 201615.
Balanța militară cantitativă

Tip avion Structura statală/non-statală efectiv
Antonov An-2 Transnistria 3
Moldova 1
Antonov An-26 Transnistria 1
Moldova 1
Mil Mi-24 Transnistria 2
Mil Mi-2 Transnistria
Mil Mi-8 Transnistria 2
Yakovlev Yak-52 Transnistria 2
AN-24 Moldova 1
Mil Mi-17 Moldova 1
Mil Mi-8 Moldova 5
Transnistria 16
Phantom (UAV)
15
Încep manevre militare NATO în Poligonul Smârdan. La exerciţiul multilateral
vor participa militari români şi americani https://adevarul.ro/locale/galati/Incep-mane-
vre-militare-nato-poligonul-smardan-exercitiul-multilateral-vor-participa-militari-ro-
mani-americani-1_572edb895ab6550cb8a9cfc8/index.html
716
Rachete antiaeriene Structura statală/non-statală efectiv
S-125 Neva/Pechora Moldova 16
S-75 Dvina Moldova 3
SA-5 Gammon Moldova 12
9K38 Igla Transnistria 50+
Tancuri Structura stata- efectiv

lă/non-statală
T-64BV Moldova 3 ptr antrenament
T-64BV Transnistria 18 active + mai multe in stock
T72 Moldova ??
T-80BV Transnistria Peste 6 in stock
T55 AM Transnistria Peste 30 in stock
MLRS Structura statală/ efectiv

non-statală
BM-21 Grad Moldova 14
Transnistria Peste 20
220 mm 9P140 Moldova 11
Pribor-1 Transnistria Peste 16
Pribor-2 Transnistria 16
Artilerie tractată Structura statală/non-statală efectiv

D-44 Transnistria Peste 12
122 mm howitzer Moldova 31
M1938 (M-30)
152 mm howitzer Moldova 17
M1955
152 mm 2A36 Moldova 21
Model-1977 Moldova 52
T-12 Moldova 36
717
Balanța militară calitativă
În iunie 1992, 18 tancuri T-64BV cu echipaj rus din Divizia
59 Motorizată de Gardă din Odesa au fost preluate de Armata
transnistreană, luptând în războiul transnistrean. Două T-64 au fost
distruse de trupele Forțelor Terestre ale Moldovei lângă Bender în
timpul contraatacurilor transnistrene, dintre care unul a fost elimi-
nat de un tun antitanc de 100 mm MT-12. Aceste acțiuni au fost
prima utilizare în luptă a tancului T-64.
T-64 a fost în cele din urmă folosit în lupte la scară largă
la mijlocul anului 2014 în timpul războiului din Donbass, armata
ucraineană desfășurând tancuri T-64 ca principalul tanc de luptă
în ofensiva împotriva separatiștilor pro-ruși. De asemenea, spre
sfârșitul lunii august 2014, peste 20 de tancuri T-64 au fost docu-
mentate ca fiind operate de forțele militare din Novorossiya. Ofici-
alii ucraineni și NATO au susținut că aceste T-64 au fost furnizate
separatistilor de către Rusia. Până la sfârșitul lunii august 2014,
peste 70 de tancuri T-64 de diferite configurații, inclusiv cel puțin
trei tancuri T-64 BM Bulat, au fost documentate ca fiind distruse
în războiul din Donbass16. Acest tanc ar putea fi folosi pentru o
ofensivă -fulger împotriva Chișinăului.
Mi-24 a fost utilizat pe scară largă într-o serie de conflicte
de la invazia sovietică din Afganistan și până în 2020 în Nagor-
no Karabach. La 12 noiembrie 2014, forțele azere au doborât un
elicopter armean Mi-24 dintr-o formație de două care zburau de-a
lungul frontierei disputate, aproape de linia frontală dintre trupele
azere și armene în teritoriul disputat din Nagorno-Karabakh. Eli-
copterul a fost lovit de o rachetă Igla-S, lansată de soldații azeri în
timp ce zbura la mică altitudine și s-a prăbușit, ucigându-i pe toți
la bord. La 2 aprilie 2016, în timpul unei confruntări între forțele
azere și armene, un elicopter azer Mi-24 a fost doborât de forțele
din Nagorno-Karabakh. Prăbușirea a fost confirmată de ministe-
rul apărării azer17. În eventualitatea unui război acest elicopter ar
putea avea o influență limitată în conflict împotriva pozițiilor de
artilerie și MRLS moldovenești. Este vulnerabil la atacurile siste-
melor S-125 Pechora.
16
https://www.amazon.com/T-64B-Soviet-main-battle-tank/dp/B011UDU3U2
17
https://www.airforce-technology.com/projects/hind/
718
În timpul conflictului din Nagorno-Karabakh din 2020,
sistemul S-125 a fost listat în inventarul activ al ambelor părți în
diferite versiuni. La 22 octombrie 2020, Ministerul Apărării din
Azerbaidjan a lansat un videoclip care arăta distrugerea unui radar
armean de control al focului SNR-125 pentru sistemul S-125 vizat
de o muniție IAI Harop, care operează în Azerbaidjan. La 17 mar-
tie 2015, o dronă SUA MQ-1 Predator a fost doborâtă de o rachetă
S-125 a Forței Aeriene de Apărare Siriene în timp ce se afla într-un
zbor de culegere de informații în apropierea orașului de coastă La-
takia. La 14 aprilie 2018, forțele americane, britanice și franceze
au lansat un baraj de 103 rachete de croazieră și de croazieră care
vizează opt locuri din Siria. Armata rusă a susținut că treisprezece
rachete S-125 lansate ca răspuns au distrus cinci rachete. Cu toate
acestea, Departamentul american al Apărării a declarat că nu au
fost doborâte rachete aliate18
Sistemele Igla. La 13 mai 2016, militanții PKK au doborât un
elicopter de atac al armatei turcești Bell AH-1W Super Cobra folo-
sind versiunea 9K38 Igla (SA-18 Grouse) a acestui sistem de rachete.
Racheta a rupt secțiunea cozii de restul elicopterului, provocând frag-
mentarea în aer și prăbușirea, ucigând cei doi piloți la bord. Ulterior,
PKK a lansat imagini video ale rachetei care a fost trasă și lovind
elicopterul. La 14 iunie 2014, forțele rebele de lângă Aeroportul In-
ternațional Luhansk din estul Ucrainei au doborât un IL-76 al Forțelor
Aeriene din Ucraina, probabil folosind un Igla MANPADS, ucigând
toți cei 49 de personal ucrainean de serviciu la bord19.
Sisteme MRLS Pribor. Cu numărul impresionant de 48 de
tuburi de 122 mm în comparație cu 20 de tuburi Pribor-1 și 40 BM-
21, „Pribor-2” este cea mai recentă modernizare a armatei trans-
nistrene după introducerea APC-urilor BTRG-127 „Bumblebee”
convertite local. În afară de extinderea și chiar introducerea de noi
MRLS, Transnistria a luat, de asemenea, măsuri pentru a îmbunătă-
ți detectarea forțelor inamice și, în special, a artileriei, care ar putea
permite MRLS-urilor să preia rolul de contra-baterie. În special,
Transnistria a achiziționat mai multe DJI FC40 Phantoms disponi-
bile comercial și chiar a lansat un program de drone indigene care
18
https://www.airforce-technology.com/projects/s-125-2tm-pechora-2tm-medium-
range-air-defence-missile-system/
19
http://www.military-today.com/missiles/igla.htm
719
ar putea ajuta armata transnistreană în identificarea țintelor pentru
MRLS-urile sale Pribor-1 și Pribor-2. Armata transnistreană ope-
rează, de asemenea, mai multe radare de supraveghere a câmpului
de luptă, inclusiv radarul relativ modern de supraveghere portabil
Credo-M1 care poate detecta vehiculele blindate de luptă la apro-
ximativ 30 km distanță și mișcarea personalului de la 10 km. Grad
au fost utiizate în multe conficte în perioada 1970-2000 inclusiv
de către miltanții palestinieni contra statului Israel.20 Pe baza celor
de mai sus putem aprecia că într-un eventual conflict sistemele
MRLS transnistrene sunt sperioare calitativ celor moldovenești și
ar putea juca un rol important în obținerea unor rezultate favorabi-
le Tiraspolului pe câmpul de luptă.
HMMWV. Vehiculele sunt echipate cu armuri de bază, iar
suportul pentru armă, situat pe acoperișul vehiculului, este adapta-
bil pentru a monta fie mitraliera M60, 7,62 mm; Mitralieră calibru
M2 .50; sau lansatorul de grenade MK 19. Platforma de arme poate
acoperi 360 de grade. Vehiculele pot urca 60% pante și traversa o
pantă laterală de până la 40% complet încărcată. Humvee a fost,
chemat în acțiune în timpul războiului din Irak din 2003, Rezulta-
tul a fost nemulțumirea crescândă față de capacitatea vehiculului
blindat. Armata SUA a răspuns amenințării IED comandând Hum-
vees blindate, precum și mii de truse de blindate care ar modifica
vehiculele existente. Însă insurgența găsea încă modalități de a
pătrunde prin armură. În primele patru luni ale anului 2006 - când
insurgența irakiană a atins apogeul - 67 de soldați americani care
călătoreau în vehicule Humvee au fost uciși în atacuri cu bombă.
Până în 2007, Corpul de Marină al SUA a decis să înlocuiască toate
Humveele sale din Irak și Afganistan cu vehicule protejate de am-
buscadă pentru rezistența la mine (MRAP). Tot în 2007, secretarul
apărării de atunci, Robert Gates, și-a semnalat intenția de a cum-
păra MRAP în valoare de 1 miliard de dolari ca parte a cerințelor
operaționale urgente21. Aceste vehicule îmbunătățesc mobilitatea
infanteriei moldovene dar nu vor influența la nivel strategic obți-
nerea rezultatului final, vehiculele din Moldova neavând dotările
ultimelor variante care sunt capabile să reziste minelor antitanc.
20
A Forgotten Army: Transnistria unveils new type of multiple rocket launcher htt-
ps://www.oryxspioenkop.com/2018/09/a-forgotten-army-transnistria-unveils.html
21
https://www.army-technology.com/features/featureend-of-an-icon-the-rise-and-
fall-of-the-humvee-4381884
720
Racheta Fagot este proiectată pentru a fi lansată de la vehi-
cule, deși poate fi lansată și de la modelele ulterioare de lansatoare
9M111. Este o parte integrantă a vehiculelor BMP-2, BMD-2 și
BRDM-2. Racheta este depozitată și transportată într-un container
/ tub de lansare din fibră de sticlă. Sistemul folosește un generator
de gaz pentru a împinge racheta din tubul de lansare. De asemenea,
gazul iese din spatele tubului de lansare într-un mod similar cu o
pușcă fără regres. Racheta părăsește tubul de lansare cu 80 de metri
pe secundă și este accelerată rapid la 200 de metri pe secundă de
motorul său cu combustibil solid. Această viteză ridicată inițială
reduce zona moartă a rachetei, deoarece poate fi lansată direct la
țintă, mai degrabă decât într-un arc ascendent. În zbor, racheta se
rotește între cinci și șapte rotații pe secundă. Lansatorul urmărește
poziția unui bec cu infraroșu incandescent pe partea din spate a
rachetei în raport cu ținta și transmite comenzile adecvate rachetei
printr-un fir subțire care este tras în spatele rachetei. Sistemul are o
alarmă care se activează atunci când detectează blocarea unui sis-
tem precum Shtora. Operatorul poate prelua apoi controlul manual,
reducând racheta la MCLOS. Sistemul de îndrumare SACLOS are
multe avantaje față de MCLOS. Acuratețea sistemului este citată în
unele surse ca 90%, deși performanța sa este probabil comparabilă
cu versiunile BGM-71 TOW sau cele de mai târziu SACLOS ale
9K11 Malyutka22. Sistemele Fagot și Konkurs se găsesc în dotarea
ambelor armate. Va depinde de antrenamentul soldaților și de tacti-
cile folosite pentru obținerea unor rezultate bune pe câmpul de luptă.
2S9 utilizează un mortier de 120 mm 2A51 cu țeavă lungă
de 1,8 metri. Arma este de fapt un hibrid de mortier și obuzier,
fiind un design neconvențional căruia îi lipsește un omolog direct
NATO. Este o armă capabilă să tragă HE (exploziv mare), fosfor
alb și runde de fum, precum și muniții ghidate cu laser, cum ar fi
KM-8 Gran. Se poate angaja în foc indirect și direct, precum și
în direcționarea vehiculelor blindate; rundele sale de perforare a
armurii pot pătrunde echivalentul a 600-650 mm de placă de oțel
până la un kilometru.23
Tunurile 2A36 Giatsint-B sunt de obicei desfășurate în ba-
terii de șase până la opt tunuri; materialul promoțional susține că
22
http://www.military-today.com/missiles/malyutka.htm
23
https://ro.wikipedia.org/wiki/120_mm_PM-38
721
o baterie poate plasa mai mult de 1 tonă de proiectile pe o țintă
într-un minut. În serviciul rusesc, arma este de obicei tractată de
un camion KrAZ-260 de 9 tone 6 × 6 sau de un tractor de artile-
rie, cum ar fi AT-T, ATS-59, AT-S sau MT-T. Atunci când este
remorcat, trăsura este susținută de o suspensie de bare cu patru roți
(două roți pe fiecare parte), permițând tunului să fie tractat pe teren
accidentat la viteze de până la 30 km / h (18,6 mp / h). În poziția
de tragere, picioarele traseului sunt despicate, iar arma se sprijină
pe un cric circular sub partea din față a trăsurii. Acest aranjament
permite deplasarea țevii de 25 de grade spre stânga și dreapta24.
9P140 Uragan (denumit anterior incorect BM-22) este primul
sistem modern de rachete grele cu aripi și stabilizat la spin. BM-27
a fost văzut pentru prima dată în 1977, de unde și denumirea pre-
liminară MRL M1977. Lansatorul, încărcătorul 9T452, rachetele
și echipamentele de sprijin constituie complexul 9K57. Lansatorul
de rachete de 220 mm (16 rotunde) BM-27 este montat pe un șasiu
de camion ZIL-1 35 8x8 similar cu cel folosit pentru sistemul
FROG-7. Tuburile de lansare sunt aranjate în trei bănci, cele două
bănci inferioare având câte șase tuburi fiecare și banca superioară
având patru tuburi. În esență, o versiune extinsă a BM-21, 9P140
utilizează multe dintre aceleași caracteristici de design. Sistemul
rusesc BM-27 MRL, cu proiectile de rachetă de 220 mm în calibru,
se mândrește cu o rază de acțiune de până la 40 km. BM-27 trage
rachete cu focoase de fragmentare cu explozie ridicată, chimice și
miniere dispersabile. Se estimează că rachetele stabilizate cu aripi
și rotire au o rază de acțiune cuprinsă între 35.000 și 40.000 de
metri, depășind cu mult intervalele lansatoarelor de rachete grele
sovietice anterioare. Rata maximă de foc pentru BM-27 este de
aproximativ o rundă pe secundă. Reîncărcarea lansatorului cu un
al doilea set de 16 rachete durează până la 20 de minute. 9P140 și
încărcătorul său se bazează pe variante ale șasiului ZIL-135LM
de 8 tone 8x8 alimentat pe benzină. Camionul este neobișnuit
prin faptul că folosește două motoare, fiecare acționând roțile pe o
parte a camionului, iar numai axele față și spate sunt direcționate.
Cabina 9P140 are un scut anti-explozie care este ridicat în timpul
tragerii, iar vehiculul este stabilizat în timpul tragerii prin două
cricuri hidraulice amplasate manual în partea din spate a șasiu-
24
https://weaponsystems.net/system/340-152mm+2A36+Giatsint-B
722
lui. Lansatorul are mecanisme de deplasare și ridicare cu energie
electrică. În timpul deplasării, ansamblul lansatorului este orientat
în spate și un capac ușor de tablă peste capătul tubului împiedică
pătrunderea materialului străin în tub. Aceasta este o caracteristică
de siguranță care este proiectată pentru călătorii atunci când este
încărcată. Nu există o astfel de acoperire pentru capătul botului
unui lansator descărcat. Vehiculul de lansare BM-27 este com-
pletat de un vehicul reîncărcat, bazat tot pe șasiul ZIL-1 35. Este
un vehicul plat care transportă 16 rachete dispuse în două stive
poziționate de fiecare parte a patului vehiculului. Un dispozitiv
de încărcare folosit pentru a transfera rachetele de la vehiculul
reîncărcat la lansator este montat între cele două stive. BM-27 a
înlocuit lansatorul de rachete de 122 mm (cu 40 de runde) BM-21
în brigada de lansatoare de rachete a diviziilor de artilerie de nivel
frontal și în regimentul de lansatoare de rachete la nivelul armatei.
Cu toate acestea, nu era de așteptat să înlocuiască BM-21 la nivel
de divizie25.
Sovieticii au modernizat unele BTR-70 cu câteva dintre îm-
bunătățirile încorporate în BTR-80, inclusiv turela cu unghi înalt
de foc. Ușile duble sunt proiectate pentru a permite infanteriei să
debarce în timp ce vehiculul este în mișcare și să permită infan-
teriei din interior să iasă dintr-o parte dacă cealaltă primește foc.
Variantele Cannon de 30 mm sunt eficiente împotriva majorității
țintelor, în afară de tancurile principale de luptă, împotriva cărora
pot provoca daune semnificative opticii, armelor și sistemelor im-
portante. Arma principală nu este stabilizată, astfel încât focul pre-
cis în mișcare este limitat la viteze mici, iar mecanismul de rotație
al turelei este acționat manual. Gunnerul stă într-un scaun montat
pe acoperiș situat deasupra podelei plate în spatele șoferului / co-
mandantului și a doi pasageri și în fața bancii de pasageri. Stația de
armator este de bază, dar neobișnuit de spațioasă pentru un vehicul
sovietic. Aruncătorul este echipat atât cu o vedere optică de zi, cât
și cu o vedere de noapte cu infraroșu26.
25
BM-27 9P140 Uragan 9K57 220mm MLRS Multiple Launch Rocket System,
https://www.armyrecognition.com/russia_russian_army_vehicles_system_artillery_
uk/bm-27_9p140_uragan_9k57_220mm_mlrs_multiple_launch_rocket_system_tech-
nical_data_sheet_specifications.html
26
https://ro.wikiqube.net/wiki/BTR-80
723
BMP1. Deși BMP-1 a fost un design revoluționar, arma-
mentul său principal, 2A28 Grom și lansatorul 9S428 ATGM
capabil să tragă 9M14 Malyutka (NATO: AT-3A Sagger A) și
9M14M Malyutka-M (NATO: AT-3B Sagger B) ATGM-urile au
devenit rapid depășite. Prin urmare, Uniunea Sovietică a decis să
producă o versiune actualizată și îmbunătățită a BMP-1. Accentul
principal a fost pus pe îmbunătățirea armamentului principal. În
1972, au început lucrările pentru a dezvolta o versiune îmbună-
tățită a BMP-1. În timpul debutului în luptă în războiul din Yom
Kippur, BMP-urile egiptene și siriene s-au dovedit vulnerabile la
focul mitralierelor de calibru 50 în lateral și la spate și la puști-
leM40 de 106 mm. Tunul de 73 mm s-a dovedit inexact dincolo
de 500 de metri, iar racheta Sagger AT-3 nu a putut fi ghidată
eficient de la limita turelei. Mai multe echipe tehnice sovietice
au fost trimise în Siria în urma războiului pentru a aduna infor-
mații. Aceste lecții, combinate cu observațiile dezvoltărilor AFV
occidentale, au dus la un program de înlocuire pentru BMP-ul
original în 1974. Primul produs al acestui program a fost actuali-
zarea BMP-1P, care a fost concepută ca un punct de oprire pentru
a aborda cele mai grave probleme cu design existent. Lansatoare
de grenade de fum au fost adăugate în spatele turelei și sistemul
de rachete ghidate manual AT-3 Sagger a fost înlocuit cu siste-
mul semi-automat ghidat AT-4 Spigot / AT-5 Spandrel. BMP-1P
era în producție la sfârșitul anilor 1970 și BMP-1 existente au
fost treptat actualizate la standard în anii 198027. Un transportor
blindat unic (APC) desemnat БТРГ-127 ‚Шмель’ - BTRG-127
‚Bumblebee’ și bazat pe ministratul sovietic GMZ-3. Dezvăluit
pentru prima dată în 2015 de fostul președinte al Transnistriei
Yevgeny Shevchuk și ministrul apărării Alexander Lukyanenko,
se crede că cel puțin opt dintre aceste vehicule au intrat în servi-
ciul armatei transnistrene în acel an. Cel puțin două dintre aceste
vehicule au fost văzute participând la exerciții puțin peste o lună
mai târziu, confirmându-și starea de funcționare28.
27
https://ro.wikiqube.net/wiki/BMP-1
28
A Forgotten Army: Transnistria’s BTRG-127 ’Bumblebee’ APCs https://www.
oryxspioenkop.com/2017/02/a-forgotten-army-transnistrias-btrg-127.html
724
Concluzii
Armata transnistreană dețină o superioritate numerică în pri-
vința mijloacelor aeriene, manpaduri, tancuri. De asemenea, deține
superioritate în ceea ce privește balanța calitativă prin faptul că a
reușit să modernizeze parțial o parte din tehnica de luptă. Aceasta
se datorează existenței capacităților industriale care–i permit să-și
modernizeze capacitățile militare.
Republica Moldova nu deține astfel de capacități, iar subfi-
nanțarea sectorului militar nu permite realizărea modernizării.
În cazul unui conflict localizat, armata transnistreană ar putea
câștiga dacă declanșează un atac prin surprindere, iar Chișinăul nu
reușește să-și mobilizeze rezervele.
Un război de poziții de durată nu este posibil între cele două
părți deoarece nici Transnistria nici Moldova nu ar reuși să-l sus-
țină economic.
Credem, totuși, că într-un viitor previzibil de 3 ani (actualele
mandate ale președinților Maia Sandu și Vladimir Putin) un conflict
între Chișinău și Tiraspol nu este posibil deoarece ar agrava situația
economică și așa precară a Moldovei și Transnistriei.
*******
Abstract: The Transnistrian conflict is a conflict provoked
by the Russian Federation in 1990 to prevent the possible union of
the Republic of Moldova with Romania and to keep the Republic
of Moldova in the sphere of influence of the Russian Federation.
The interference of the Russian Federation by the support of the
unrecognized authorities in Tiraspol is a serious violation of in-
ternational law and a threat to the security and sovereignty of the
Republic of Moldova. The lack of consensus in Moldovan society
on the settlement of the Transnistrian conflict makes it impossible
to find a political solution to this conflict. Certain financial interests
of the elites in Chisinau and Tiraspol keep this conflict frozen in
order to obtain personal material advantages. This article analyzes
the qualitative and quantitative power gap between Chisinau and
Tiraspol.
Keywords: Transnistrian conflict, Republic of Moldova,

Russian Federation, qualitative power, quantitative power.
725
Dosarul transnistrean, identitatea națională și
integrarea europeană în Republica Moldova
Anatol ȚARANU,
doctor în istorie, cercetător științific coordonator,
Institutul de Istorie, Chișinău
Licențiat al Facultății de Istorie a

Universității de Stat din Moldova. Doctor
în istorie (1986), conferențiar universitar.
Specializare: istoria contemporană a româ-
nilor și universală, istoria politică și științele
politice. Autor a peste 50 de publicații ști-
ințifice: studii, colecții de documente, mo-
nografii. Distincții: Medalia Meritul Civic
(1995), Ordinul de Onoare (2010), Ordinul
Republicii (2011), Medalia Academia de
Științe a Moldovei „Dimitrie Cantemir”
(2011).
*************
La cea de-a 28-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE,
desfășurată în capitala Suediei, Stockholm, în toamna anului 2021,
sub egida Președinției suedeze a OSCE, a fost aprobată o nouă
Declarație cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2”
privind reglementarea diferendului transnistrean. Într-o formulă
deja devenită uzuală, miniștrii afacerilor externe din partea celor
57 de state participante la OSCE au reiterat hotărârea lor fermă
de a ajunge la o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă
a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea
teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recu-
noscute de comunitatea internațională, cu acordarea unui statut
special pentru localitățile din regiunea transnistreană, precum și au
venit cu apelul de a avea o conlucrare ritmică la toate nivelele pro-
cesului de negocieri întru continuarea abordării axate pe rezultat și
cu angajarea activă și pe durata Președinției poloneze a OSCE în
anul 2022, cu marcarea progreselor concrete pe toate coșurile de
726
pe agenda negocierilor (social-economic, umanitar, reglementarea
cuprinzătoare). Formulele politice utilizate în Declarația respectivă
sunt de clișeu și migrează pe parcurs de mai mulți ani, cu anumite
modificări anodine, dintr-un document în altul al ministerialelor
OSCE. De fapt, în spatele acestor constatări se ascunde un conflict
înghețat, cu perspective incerte de soluționare într-un interval de
timp previzibil.
Separatism lăsat prin moștenire

Primele file în dosarul conflictului transnistrean au început să
fie scrise încă pe timpul existenții URSS. Separatismul din Trans-
nistria a debutat ca o reacție, cu precădere, a părții rusolingve a
populației Republicii, la avântul mișcării de renaștere națională a
românilor-moldoveni, treziți la viață de politica de restructurare go-
rbaciovistă. De la bun început, separatismul teritorial în Moldova de
la Est de Prut s-a bucurat de susținerea politică de la Moscova, care a
încercat în așa mod să stăvilească desprinderea Republicii de URSS.
Însă imperiul multinațional sovietic nu a fost posibil de salvat. În
condițiile dispariției URSS, separatismul în Republica Moldova
rapid s-a reorientat pe platforma asigurării intereselor geopolitice
ale Federației Ruse în această zonă a Europei, beneficiind pe acest
motiv de susținerea multilaterală a Moscovei în condițiile istorice
noi. În așa fel, tânărul stat european Republica Moldova din prima
zi de existență a fost condamnat la starea de dezintegrare teritoria-
lă, fără perspective certe de depășire a acestei situații. Implicarea
factorului internațional în soluționarea conflictului separatist din
Republica Moldova doar a contribuit la înghețarea și la perpetuarea
lui în timp.
Umbrelă pentru consolidarea separatismului...

Pe parcurs de treizeci de ani, reglementarea conflictului
secesionist din Republica Moldova este dominată și ghidată de
Federația Rusă, care apare în acest proces pe post de mediator
internațional și garant al viitoarelor înțelegeri, ce urmează încă
să fie atinse. În același timp, Federația Rusă își menține prezența
militară în Transnistria - juridic parte componentă a Republicii
Moldova, fără a avea consimțimântul statului-gazdă. După fina-
lizarea stadiului confruntărilor militare ale conflictului, din 1992,
727
Federația Rusă a impus un format inedit în practica internațională
a misiunii de pacificare în zonă, compusă din unitățile militare ale
participanților la conflict și contingentul militar rus. De fapt, zona
de securitate a conflictului este dominată de militarii ruși și trans-
nistreni, care se găsesc într-o alianță nedeclarată, fiind deghizați
în rol de pacificatori și opuși contingentului militar în minoritate
numerică a misiunii de pacificatori militari moldoveni. Sub acope-
rirea acestui mecanism incidental de pacificare, regimul separatist
de la Tiraspol și-a consolidat prezența și controlul în zonă, dezvol-
tând un potențial militar comparabil și chiar depășindu-l pe cel al
Republicii Moldova.
...garanție a prezenței militare ruse în Moldova și în re-

giune
Conflictul transnistrean înghețat este garanția menținerii
prezenței militare ruse în Republica Moldova. Chiar dacă contin-
gentul militar rus numără doar două mii de oameni, conjugat cu
peste zece mii de paramilitari transnistreni, ei prezintă deja o forță
redutabilă. Extrem de important din punct de vedere operațional
este și aerodromul din Tiraspol, care la necesitate garantează des-
fășurarea rapidă a forțelor armate din exterior. De aici încercările
repetate ale Moscovei de a introduce printr-un acord cu Chișinăul
aerodromul din Tiraspol în lista aeroporturilor funcționale de trafic
aviatic internațional.
Prezența militară rusă în Transnistria este garanția că diferen-
dul transnistrean nu va fi soluționat și Republica Moldova nu va fi
eligibilă pentru aderarea la NATO, dar și la UE. Iar în condițiile
deteriorării până la conflict militar al relațiilor ruso-ucrainene,
Transnistria separatistă devine o baionetă rusă înfiptă în spatele
Ucrainei. În acest fel, dincolo de retorica demagogic pacifistă a
Moscovei în procesul reglementării politice a conflictului trans-
nistrean, interesele obiective ale Rusiei nu cadrează defel cu solu-
ționarea conflictului, în sensul restabilirii suveranității depline și
a integrității teritoriale a Republicii Moldova. Actualul mecanism
internațional de mediere a conflictului transnistrean 5+2 convine
de minune Rusiei întru congelarea conflictului și, defel, nu cadrea-
ză cu obiectivul soluționării lui durabile
728
Ambiguitatea acțiunilor Chișinăului
Abordarea dosarului transnistrean de către Chișinăul oficial
demult suferă de retroactivitate cronică, de obicei, pliindu-se pe
inițiativele Moscovei. Peste o sută de documente semnate între
Chișinău și Tiraspol în procesul reglementării conflictului pe di-
verse domenii, n-au mișcat nici cât substanțial reglementarea lui
politică. Chiar mai mult, multiple prevederi ale documentelor sem-
nate îngreunează atingerea soluției politice de restabilire a integri-
tății teritoriale a statului moldovenesc. S-a ajuns până la ridicol,
actualul statut al regiunii rebele separatiste din stânga Nistrului nu
are o definiție juridică bine conturată în câmpul legal al Republicii
Moldova. De aici, ambiguitatea politicilor Chișinăului în raport
cu autoritățile separatiste de la Tiraspol, contribuind pe această
cale la prefacerea zonei separatiste din Transnistria într-un para-
dis al contrabandei și diverselor scheme economice ilicite, care
în permanență se revarsă peste Nistru, contaminând iremediabil
atmosfera economică și de afaceri din Republica Moldova.
În dosarul transnistrean Republica Moldova se bucură de
susținerea partenerilor occidentali și, mai nou, a Ucrainei. Însă ar fi o
naivitate să ne așteptăm că în condițiile când Chișinăul nu manifestă
suficientă inițiativă în promovarea propriei agende de soluționare
politică a conflictului, alți actori vor risca deteriorarea propriilor
relații cu Rusia, din cauza Republicii Moldova. În asemenea situație
acțiunile mecanismului internațional 5+2 în dosarul transnistrean
se limitează doar la măsuri de menținere a conflictului în stare non-
violentă. Nimeni nu va lupta pentru Republica Moldova cu riscul
sacrificării propriilor interese, îndeosebi în condițiile în care însuși
Chișinăul nu manifestă inițiativă și spirit combativ.
Riscurile stării înghețate a conflictului și eventuale soluții

Perpetuarea îndelungată a conflictului transnistrean în stare
înghețată compromite procesul de integrare europeană a Republi-
cii Moldova și menține statul nostru în zona de influență geopoli-
tică a Moscovei, cu toate consecințele de apartenență la spațiul de
civilizație eurasiatic. Escaladarea bruscă a pericolului conflictului
militar între Rusia și Ucraina conține riscuri palpabile de revărsare
a războiului pe teritoriul Republicii Moldova. Statul nostru nu este
în capabilitatea de a face de unul singur față acestor riscuri. Este
729
nevoie de o susținere masivă din exterior. Însă mobilizarea unei
asemenea susțineri nu poate să se producă cu de la sine putere.
Un pas necesar pe această direcție ar fi elaborarea și apro-
barea de către Parlament a Legii cu privire la statutul actual al
Transnistriei în componența Republicii Moldova, ca al unui teri-
toriu temporar ocupat de un regim separatist, care are misiunea de
a asigura de-facto prezența militară străină nelegitimă pe teritoriul
statului nostru. Un alt pas cu conținut de apartenență la spațiul de
civilizație european este aprobarea prin lege a statutului de cel de
al doilea stat românesc pentru Republica Moldova. O asemenea
lege ar deschide calea pentru o cooperare politico-militară strânsă
moldo-română și ar permite Bucureștiului să înceapă de urgență
consultări la nivel de NATO cu privire la garanții de securitate
pentru Republica Moldova. În 1918 Armata Română a salvat Ba-
sarabia de dezmățul devastator al armatei ruse în descompunere,
iar pe parcurs de atrocitățile războiului civil din Rusia. Trebuie să
fim pregătiți pentru rapelul istoriei.
De care parte a „liniilor roșii” ale Moscovei?

Unul din punctele-cheie a conceptului de securitate a Ru-
siei prevede stăvilirea cu orice preț a extinderii infrastructurii
NATO spre est. Președintele Putin a introdus recent în vocabula-
rul politico-diplomatic noțiunea de „linii roșii”, care în percepția
Moscovei nu trebuie să fie depășite de către NATO în Europa.
Republica Moldova este plasată de geostrategii ruși în interiorul
spațiului delimitat de liniile roșii și asupra căruia nu se poate ex-
tinde influenta Occidentului. În această paradigmă de securitate,
cursul de integrare europeană a statului moldovenesc este perceput
de către Moscova ca o amenințare a securității Rusiei și trebuie
contracarat.
Regiunea separatistă Transnistria, juridic parte componentă
a statului Republica Moldova, are menirea să țină statul moldo-
venesc ancorat spațiului eurasiatic. În plan ideologico-identitar,
separatismul transnistrean propagă românofobia prin joncțiunea
cu conceptul moldovenismul vulgar, încercând pe această cale să
compromită integrarea europeană a Republicii Moldova. Deci,
conceptul moldovenismului antiromân, îmbrăcat în straiele antieu-
ropene, contribuie la perpetuarea degradării Republicii Moldova ca
730
stat și societate în planul alegerii civilizaționale. Depășirea acestei
situații este imposibilă în condițiile deficitului de consistență în
politica de construcție identitară a statului moldovean.
Dacă politicele identitare se bazează pe principiile false ale
moldovenismului vulgar și antiromân, sau ele au un caracter defi-
citar, aceasta duce, volens-nolens, la acceptarea poziției ideologice
a separatismului transnistrean, contribuie la înregimentarea Repu-
blicii Moldova în spațiul de civilizație eurasiatic, blocând cursul
de integrare europeană. Cu alte cuvinte, fără o identitate distinctă
nu poți face parte din concertul european, iar neprietenii Republicii
Moldova alimentează cu mult zel predispozițiile moldovenismului
antiromân în societatea moldovenească, pe bună dreptate perce-
pându-le în calitate de calea cea mai sigură de periclitare a cursului
de integrare europeană.
*******
Abstract: The place and role of the Transnistrian case in the
political life of the Republic of Moldova are examined. The impact
of the international factor has a special place on the process of
political settlement of the Transnistrian conflict. The influence of
state policies on the construction of identity in the Republic of
Moldova and the particularities of the process of European inte-
gration in a state with a diffuse identity is appreciated.
Keywords: national identity, separatist conflict, military
conflict, European integration, negotiations.
731
ADDENDA
Apariții editoriale
Suveranitatea Republicii Moldova: concept și realitate. Materiale-
le Conferinței științifice interuniversitare online 30 de ani de la procla-
marea Suveranității RSS Moldova, 23 iunie 2020, Chișinău, 2020, 352
p.
Pe data de 23 iunie 2020 s-au

împlinit 30 de ani de la adoptarea de
către Sovietul Suprem al RSS Mol-
dova a Declarației de Suveranitate a
RSS Moldova. Cu acest prilej Centrul
de Excelență INIS „ProMemoria”
din cadrul Universității de Stat din
Moldova a organizat o conferință
științifică interuniversitară online cu
genericul „30 de ani de a proclamarea
Suveranității RSS Moldova”. La eve-
niment au fost invitați și au participat
cu comunicări deputați ai Parlamen-
tului Independenței, cunoscuți isto-
rici, juriști, economiști din Republica
Moldova (RM) și România.
După încheierea conferinței
Comitetul de organizare al acestei manifestări științifice a adunat comu-
nicările prezentate, precum și textele altor colegi care au analizat diver-
se evenimente istorice din acera perioadă. Astfel, am avut posibilitatea
să alcătuim prezenta culegere de studii și s-o prezentăm specialiștilor,
clasei politice și publicului larg de cititori.
Autorii materialelor inserate în prezenta culegere de studii au
expus un complex de probleme ale istoriei noastre recente. Deseori se
afirmă că istoria se repetă în alte condiții temporale. Evenimentele des-
fășurate în acest spațiu la sfârșitul anilor 80 – începutul anilor 90 ai se-
colului trecut au lăsat impresia că se repetă situația din anii 1917-1918.
Ca și atunci (1917) la fel și acum 30 de ani în urmă popoarele înglobate
cu forța armelor în componența Imperiului roșu și-au afirmat dreptul la
libertate și la viața lor națională.
Pentru a cunoaște cu o mai mare precizie desfășurarea evenimen-
telor din 1917-1918 în acest volum am inclus un studiu vast, bazat pe
materiale documentare, semnat de istoricul Ion Negrei.
732
Evenimentele din RSSM de la începutul anilor 90 ai secolului al
XX-lea nu au fost izolate de ceea ce se întâmpla în URSS și țările-satelite
ale Kremlinului din Europa de Est. Dr. Constantin Codreanu a prezentat
o radiografiere pertinentă a mișcărilor anticomuniste din statele fostului
bloc socialist (RDG, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria), dar și a
celor din România și RSSM.
Dr. Ruslan Șevcenco a prezentat probe arhivistice ce demon-
strează că în RSSM a existat permanent (uneori mai pronunțată, alteori
mai slabă) tendința de despărțire de URSS (de Rusia). Istoricul Mihai
Adauge a expus un studiu foarte interesant referitor la eforturile depuse
de Frontul Popular din Moldova (FPM) și a comparat cerințele politice,
economice, sociale etc. ale formațiunii cu rezultatele obținute în rezul-
tatul dezbaterilor cu alte grupuri politice, consecințe fixate în deciziile
forurilor conducătoare ale RSSM.
Mai mulți autori – dr. Ion V. Xenofontov, dr. Teo-Teodor Marșal-
covschi, dr. Lidia Prisac, dr. hab. Nicolae Euciu, - au examinat istoria
adoptării Declarației de Suveranitate a RSSM, iar dr. hab. Victor Juc a
prezentat un studiu teoretico-practic, referitor la noțiunile de suverani-
tate – stat – națiune și a aplicat științele teoretice la realitățile RSSM.
Alte subiecte, inserate în volumul dat, se referă la importanța
istorică a Declarației de Suveranitate, văzută la 30 de ani distanță în
timp (dr. hab. Andrei Smochină), la ecourile internaționale referitoare la
Declarația de Suveranitate (dr. hab. Svetlana Cebotari), la Suveranitatea
Republicii Moldova (RM) în contextul problemei transnistrene (dr. Ma-
rian Zidaru), la evenimentele din iunie 1990, reflectate în presa timpului
(dr. Lidia Pădureac).
Membrul-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, po-
etul Ion Hadârcă, președintele FPM, a avut un rol deosebit în Mișcarea
de Renaștere Națională a românilor basarabeni. Domnia sa a fost autorul
multor inițiative legislative, dar și a unor versuri patriotice deosebite.
Versurile sale din poezia „Suveranitate”, aranjate pe note muzicale, în
interpretarea Doinei și al lui Ion Aldea-Teodorovici, au devenit șlagăr.
Am publicat aceste versuri, iar pe coperta volumului am inserat monu-
mentul regretaților interpreți, înălțat la intrarea în parcul din Valea Mo-
rilor, Chișinău. De asemenea, am publicat însemnările dlui Ion Hadârcă,
puțin triste, dar care, în schimb, în mod realist redau realitatea de azi.
(”Ziua Suveranității fără suveranitate, la 30 de ani”).
Sunt importante studiile prezentate de dr. hab. Nina Corcinschi,
dr. Dorin Popescu și dr. hab. Mihai Patraș, care se referă la starea actu-
ală de lucruri atât în RM, cât și la spațiul românesc (România-RM). Am
733
publicat, de asemenea, studiul „Mișcarea de Eliberare Națională în
colecțiile muzeale bălțene” (autoare - Ludmila Dobrogeanu și Mariana
Mihalevschi).
Un rol deosebit de important în redactarea documentelor referitoa-
re la simbolurile de stat, la prevederile și urmările Pactului Molotov-Ri-
bbentrop pentru România, la redactarea textului Declarației de Suvera-
nitate etc. l-a avut profesorul universitar, dr. hab. Alexandru Moșanu.
Iată de ce am considerat necesar să evocăm într-un studiu aparte rolul
profesorului A. Moșanu în procesul de emancipare națională a români-
lor basarabeni.
Studiile prezentate în acest volum demonstrează convingător
că multe probleme vitale pentru supraviețuirea românilor basarabeni
ca parte a neamului românesc nu au fost soluționate atunci (începutul
anilor 90 ai sec. al XX-lea) – respectiv – rămân actuale și astăzi. Deși
Imperiul roșu s-a destrămat, spiritul imperialist al Federației Ruse (FR)
a rămas și este exprimat deschis de unii oameni politici în mass media.
De exemplu, recent, unul din liderii politici ruși se întreba de ce să existe
statele suverane și independente Azerbaidjan și Armenia, când ar putea
fi guberniile rusești Bacu și Erevan, ceea ce ar duce, în opinia lui, la
soluționarea oricăror conflicte naționale.
Referitor la RM, constatăm că FR continuă să conducă uneori din
umbră, alteori – pe față, acest stat suveran și independent. În mai multe
articole din acest volum a fost abordată problema limbii române sau a
corelației limba română – limba rusă. Pentru noi lucrurile au involu-
at: dacă în 1989-1990 limba rusă era considerată limbă de comunicare
între popoarele URSS, în prezent FR a transformat limba rusă într-un
instrument de expansiune, iar vorbitorii limbii ruse, oriunde în lume s-ar
afla, sunt considerați obiecte ale politicii externe a Rusiei. Prin oamenii
promovați în posturile de conducere ale RM, Rusia impune „valorile”
așa-numitei „Lumi ruse”. Iar cel mai grav lucru în realitățile de astăzi
este slaba împotrivire a autorităților din RM față de amestecul FR în
treburile interne a statului nostru.
Considerăm că acest volum de studii și documentele anexate va
fi citit cu interes de oamenii politici din RM și România, de cei ce se
interesează de trecutul recent al Republicii Moldova.
Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU
734
Corneliu Prepeliță, Unghenenii deputați ai Independenței,
Chișinău, 2021.
Anii trec, iar în Cartea Istoriei Neamului, rămân mereu vii aminti-
rile despre evenimentele și faptele întâmplate, oamenii care au fost, care
au făurit istorie. Ar fi păcat să nu vorbim cu prilejul împlinirii a 30 ani de
la adoptarea Declarației de Independență despre cei 10 deputați - Basoc
Vasile, Para Vasile, Patraș Mihail, Coșcodan Mihai, Jardan Valeriu, To-
doroi Dumitru, Sahanovschi Constantin, Șoimaru Vasile, Uncuță Victor,
Bogacenco Stepan, - care în Primul Parlament democratic al Republicii
Moldova au reprezentat circumscripțiile electorale din raionul Ungheni.
Parlamentul de la începutul anilor 90 a fost principala institu-
ție care a contribuit la procesul istoric de transformare a unei colonii
sovietice conduse de un regim totalitar comunist, într-un stat suveran,
independent, democratic, cu aspirații europene. Dintre toate hotărârile și
legile adoptate de acel parlament, Declarația de Independență a exprimat
cel mai fidel aspirațiile de libertate, independență și unitate națională ale
românilor de la est de Prut. Declarația de Independență a fost votată
și semnată de 278 de deputați. Acel Parlament a mai adoptat hotărâri
referitoare la simbolurile statale ale Republicii Moldova – Tricolorul
(27 aprilie 1990) și Stema de stat (3 octombrie 1990), iar la 23 iunie
1990 – Declarația cu privire la suveranitate.
La activul acelui parlament sunt 1666 de acte legislative de bază
din diverse domenii ce țin de reformele economice, politice, adminis-
trative etc. ale statului Republica Moldova. Parlamentul de legislatura
735
a XIII-a a elaborat și aprobat la 12 iulie 1994 proiectul Constituției Re-
publicii Moldova.
După mine, nicio altă legislatură nu a lucrat atât de productiv,
nu a avut atât de mulți deputați onești, sinceri și curajoși. Deputații își
desfășurau activitatea parlamentară fără a fi remunerați suplimentar, li
se păstrau doar salariile la locul de muncă, pe care fiecare ales al popo-
rului îl avea în localitatea de unde venea. Deputații din Ungheni sosiți
la ședințele în plen ale Parlamentului erau cazați în Hotelul ,,Codru” din
centrul Chișinăului.
Cartea Unghenenii deputați ai Independenței cuprinde dosarele
celor 10 deputați care au reprezentat raionul Ungheni în Primul Parla-
ment, fiecare dosar cuprinzând date biografice, platformele electorale
ale deputaților în campania electorală, mărturii ale colegilor, imagini ale
deputaților din plenul Parlamentului.
Cartea este lansată cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la vota-
rea Declarației de Independență, printre votanți regăsindu-se și cei 10
deputați ungheneni nominalizați mai sus. Este un omagiu adus acestor
deputați, care, în anii 1990-1994, au muncit cu abnegație pentru libertate
și democrație, pentru idealurile naționale și pentru o viață mai demnă.
Cu certitudine, această lucrare se înscrie, în șirul de activități
orientate spre educația istorico-patriotică a tinerei generații, în spiritul
dragostei față de țară și valorile naționale, locale.
Noi, profesorii din învățământul preuniversitar, suntem obligați să
educăm generațiile în creștere în spiritul patriotismului și dragostei de
neam și țară. În opinia noastră, fiecare cetățean al Republicii Moldova
este dator să cunoască valorile naționale, dar și marile personalități ale
neamului, afirmate atât la nivel național cât și local.
Corneliu PREPELIȚĂ,
profesor de istorie,
președintele Asociației Istoricilor
din raionul Ungheni „Nicolae Iorga”
736
Vasile FILAT, Istoria mișcărilor evanghelice
din Basarabia în perioada țaristă (1912-1918), Chișinău, 2021.
Tema abordată de dl Vasile Filat

este una deosebit de actuală. Asta
pentru că, așa cum scrie autorul,
baptiștii au înregistrat „cea mai
mare creștere în această regiune,
așa încât la momentul scrierii
acestei cărți comunitatea bap-
tiștilor din Republica Moldova
constituie 32 700 persoane, fiind
a doua confesiune ca număr după
ortodocși” și pentru că până la
apariția monografiei date nu am
avut un studiu referitor la geneza
Bisericii Baptiste din Basarabia.
De aici și sarcina formulată de
autor: „cercetarea apariției și dez-
voltării diverselor mișcări evan-
ghelice în perioada aflării Basa-
rabiei în componența Imperiului
Rus, de la anexarea din 1812 până la obținerea independenței în anul
1918”.
Pentru realizarea sarcinii formulate istoricul Vasile Filat a utilizat
diverse surse: documente din arhive, documente publicate, corespon-
dența dintre liderii mișcărilor evanghelice (de ex., între Iosif Rabinovici
și Vasilii Pașkov), memoriile personalităților religioase ale timpului, ra-
poarte ale preoților ortodocși, în parohiile cărora activau evangheliștii
etc. După prezentarea izvoarelor istorice autorul a conchis că „documen-
tele de arhivă, materialele din publicațiile periodice evanghelice și se-
culare împreună cu cercetările publicate de diferiți autori oferă suficient
material pentru scrierea istoriei mișcărilor evanghelice din Basarabia”.
Capitolul întâi al lucrării este consacrat pătrunderii creștinismului
timpuriu în spațiul carpato-danubian, în acest sens, autorul aduce dovezi
lingvistice, care s-au păstrat în limba română. Tot aici autorul prezintă
istoria impunerii limbii slave și a ortodoxiei la români de către regii și
ierarhii bulgari (în locul limbii latine și a credinți catolice). Referitor la
evul mediu, autorul monografiei ajunge la următoarea concluzie: „Efor-
turile evanghelice din evul mediu au fost de proporții mici și nu au prins
rădăcini în poporul român, încât să aibă un impact de proporții și de lun-
737
gă durată pe teritoriul care mai târziu avea să se numească Basarabia”.
Cel de-al doilea capitol, întitulat „Contextul și premisele apariției
mișcărilor evanghelice din Basarabia”, înglobează studii referitoare la
situația politică și socială, la viața religioasă a Imperiului. Vasile Filat
constată că, anexată în 1812, Basarabia a suportat politicile coloniale, re-
acționare ale țarismului: educația copiilor era deplorabilă, iar în biserici
slujba religioasă era oficiată în limba slavonă, neînțeleasă de băștinași.
Pe de o parte, constată autorul, „trezirea spirituală a românilor din Basa-
rabia a fost oprită de analfabetismul în care au fost ținuți de guvernarea
țaristă”, pe de altă parte - „nici poporul nu a manifestat interes pentru
studii atunci când au fost oferite anumite posibilități”. Nu întâmplător,
recensământul populației din 1897 a arătat că la acel an în Basarabia 82
% din bărbați și 96 % din femei erau analfabete.
Tot aici V. Filat a examinat fenomenul inochentismului, conside-
rându-l „o mare tragedie națională” a românilor basarabeni. Tragedia
a fost provocată de politica religioasă a Imperiului Rus, conducătorii
căruia nu-și puteau imagina ca moldovenii să poată asculta cuvântul
Domnului în limba lor maternă.
În subcapitolul „Premisele apariției mișcărilor evanghelice din
Basarabia” semnatarul studiului explică corect corelația dintre factorul
extern (mișcările evanghelice au fost aduse în Imperiul Rus din afară,
din Vest) și cel intern. Vasile Filat folosește expresia plastică a cercetă-
toarei Miriam R. Kuznetsova care afirma că „influența din afară și cea
autohtonă în apariția mișcării evanghelice din Rusia au fost ca chibritu-
rile din afară care au aprins lemnele dinăuntru”.
Capitolul al treilea a fost consacrat examinării activității societă-
ților biblice: Societatea Biblică Britanică și pentru Străinătate, Socie-
tatea Biblică Rusă, Filiala Basarabeană a Societății Biblice Ruse. Este
important ceea ce remarcă autorul monografiei: Biblia putea fi oferită
oamenilor cărturari, capabili să citească, să înțeleagă și să explica altora
textele din Biblie. În acest sens, un fenomen aparte l-au constituit Școli-
le lancasteriene. La 7 februarie 1824, la Chișinău, a fost deschisă prima
școală de acest fel. Pe baza datelor, culese în arhive, autorul monografiei
a depistat locurile unde au fost întemeiate școlile lancasteriene din Ba-
sarabia, care a fost numărul elevilor în școlile respective, componența
etnică a elevilor, limba de predare etc.
În următorul capitol – „Molocanii” – autorul prezintă istoria apa-
riției acestui curent religios care „nega autoritatea soboarelor ecumeni-
ce, a sfinților părinți, a ierarhilor și orice formalism religios, pledând
pentru închinare în duh și adevăr”. Sunt prezentați molocanii, apariția
lor în Rusia, venirea și așezarea în Basarabia (cu expunerea unor cazuri
concrete – la Akkerman, Bender, Chișinău, Cișmele, județul Ismail, azi
738
- Ucraina). Anume în satul Cișmele, remarcă autorul, a apărut „prima
biserică baptistă din Basarabia”.
„Coloniștii germani și pietismul” este titlul următorului capitol. V.
Filat amintește de venirea etnicilor germani în Basarabia, expune apa-
riția pietiștilor, doctrina lor. Respectând principul de la general la parti-
cular, la început autorul expune extinderea pietismului la germanii din
Rusia, apoi prezintă pietismul printre coloniștii germani din Basarabia,
insistând asupra localității Sărata, regiunea Odesa, „localitatea de unde
s-a aprins flacăra pietismului și apoi s-a răspândit printre coloniștii de
aici” (din sudul Basarabiei. Ca și pe alte pagini ale monografiei, Vasile
Filat prezintă mari personalități religioase. Aici, de exemplu, este expu-
să personalitatea lui Ignaz Lindl, „mare lucrător creștin, prin care a avut
loc una din primele treziri spirituale printre coloniștii din Basarabia”.
Tot aici autorul monografiei a expus istoria primii instituții pedagogice
din Rusia, întemeiată de coloniștii germani din Basarabia (1844).
Este interesant capitolul 6 referitor la ștundiști. V. Filat cercetează
istoria ștundismului – versiunii rusești a pietismului. Toți ștundiștii, scrie
autorul, „respingeau autoritatea Bisericii Ortodoxe și ierarhia ei, nu ac-
ceptau așa-numita Sfânta Tradiție, ci doar Sfânta Scriptură, respingeau
sfintele taine și icoanele, pe care le calificau drept idoli”. V. Filat scrie
că baptiștii ruși au asimilat pe mulți ștundiști și primele biserici baptiste
s-au format din mediul ștudiștilor. Totuși baptiștii au respins numele de
„ștundist” pentru că „acesta era atribuit nu doar mișcărilor care aveau în-
vățătură sănătoasă, ci și celor cu care nu doreau să fie asociați”. Autorul
cărții prezintă mișcarea ștundistă din Basarabia, după care expune istoria
unor comunități ale ștundiștilor din teritorii și localități concrete – județul
Tiraspol, satul Spasskoe, orașul Chișinău etc. De reținut figura emblema-
tică a lui Ieremia Cioban – ștundist din Bender, care „pentru credința sa a
fost arestat și condamnat la închisoare și exil pe viață în Transcaucazia”.
Pentru cei interesați prezintă interes cazul evreului Iosif Rabino-
vici, expus de autor în capitolul șapte al cărții (Evreii mesianici). Născut
în Rezina (1837), s-a dezis de iudaism, fapt pentru care a fost excomu-
nicat din sinagogă și a creat comunitatea Israeliții Noului Legământ.
În 1881, în Chișinău, a fost deschisă casa de rugăciune, construită de
I. Rabinovici. Vasile Filat prezintă inscripția de pe peretele exterior al
clădirii, în rusă și ebraică: „Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că
Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit
voi”, adică evreii. Deși acest efort religios a stârnit un mare interes, nu
este greu de priceput că nu va avea sorți de izbândă. Autorul monografi-
ei constată că atât Chaim Gurland, rabin din Chișinău, prezentat în carte
ceva mai sus, cât și I. Rabinovici „nu au reușit să pregătească alți lideri
și să asigure continuitatea lucrării după ei”. Întâmplător oare? Vasile
739
Filat scrie că în cazul în care „ar fi existat un model biblic de ucenicie,
mulți evrei din Chișinău aveau să devină creștini și misiunea putea să
se extindă în Basarabia, în Rusia și în lumea întreagă...”. Firește, este o
opinie a autorului.
Ultimele trei capitole sunt axate pe problemele istoriei baptiștilor
din Basarabia (capitolul 8. Originea baptiștilor din Basarabia; capitolul
9. Primele biserici baptiste din Basarabia și 10. Specificul evangheli-
cilor din Basarabia). Folosind un bogat material documentar, autorul
monografiei a respectat principiul de la general la particular, la concret.
Astfel, el a răspuns la întrebările Cine sunt și ce cred baptiștii? și Cum
au apărut baptiștii în lume? În continuare, expune istoria anabaptiști-
lor, a menoniților, a puritanilor englezi etc. Referindu-se la Rusia, la
raportul dintre Biserica Ortodoxă și Mișcările evanghelice, Vasile Filat
formulează o idee bună de reținut: „Fapt este că misionarii din Vest au
jucat un rol important, care nu trebuie diminuat, doar că motivația lor
nu a fost slăbirea Rusiei, ci propovăduirea Împărăției lui Dumnezeu.
De altfel, și credința ortodoxă a fost importată în Rusia – din Bizanț.
...Atunci când a venit credința baptistă din Germania, nu a găsit un teren
gol în Rusia. Bisericile baptiste au fost formate în cea mai mare parte în
comunitățile de molocani și de ștundiști, care deja erau în căutări spiri-
tuale și se aflau în toiul trezirilor spirituale”. Sunt expuse subiecte inte-
resante, referitoare la baptiștii germani din Basarabia, la bisericile din
Cataloi și Tulcea. Autorul prezintă istoria comunităților baptiste dintr-un
șir de localități basarabene – Cișmele, Akkerman, Chilia, Soroca, Ben-
der, Chișinău, Tiraspol, alte localități, ceea ce – suntem convinși, - va
provoca un viu interes la cititorii basarabeni din R. Moldova și Ucraina.
Autorul monografiei a expus convingător subiecte legate de specificul
evanghelicilor din Basarabia, de legislația țaristă privind evanghelicii
din Basarabia, precum și de învățătura, traiul baptiștilor, dar și de perse-
cuțiile la care au fost supuși.
În Încheiere autorul a tras concluzii pertinente, bazate pe cerceta-
rea realizată.
În concluzie: Cartea semnată de Vasile Filat este un studiu mono-
grafic serios, argumentat, inedit și de mare folos atât științei istorice din
România și R. Moldova, cât și comunităților baptiste din spațiul româ-
nesc. Exprimăm convingerea că lucrarea dată va fi căutată de specialiști
din Ucraina, Rusia, din alte state ale Europei.
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România
740
EXPERT-GRUP. Centrul Analitic Independent
Raportul de Stare a Țării 2021
Pe parcursul celor 30 de ani de independență, Republica

Moldova nu s-a realizat din perspectivă de țară, stat sau chiar de
națiune. Din perspectiva fiecăruia din cele trei concepte, Republica
Moldova a rămas puternic fracturată până în ziua de azi. Ca și națiu-
ne, Republica Moldova încă nu s-a realizat în forma unei comunități
de oameni ce ar fi în deplin consens privind identitatea și istoria, dar
și - la fel de important - privind viitorul lor (de exemplu, conform Ba-
rometrului Opiniei Publice din 2021, 50% din populație consideră că
Republica Moldova trebuie să se orienteze spre Uniunea Europeană, iar
33% - spre Rusia). Ca și țară, Republica Moldova încă nu este în stare
să-și impună suveranitatea pe tot teritoriul său recunoscut internațional
(problema diferendului transnistrean a rămas până astăzi nesoluționată
și fără perspective reale de clarificare în viitorul apropiat). Ca și stat,
Republica Moldova încă rămâne disfuncțională în multe aspecte, in-
clusiv în ceea ce privește pilonii săi fundamentali, cum ar fi instituțiile
democratice, supremația legii și asigurarea unei baze economice stabile.
Acest din urmă fapt este confirmat de numeroase crize provocate de
aceste vulnerabilități („furtul miliardului”, concesionarea Aeroportului,
falimentarea unor întreprinderi de stat de importanță strategică și, mai
nou, criza energetică).
În esență, Republica Moldova nu a reușit să facă un salt cu
adevărat calitativ în evoluția sa, iar problemele fundamentale ce
țin de dezvoltarea țării (instituții slabe, guvernanță defectuoasă,
economie vulnerabilă, dependență energetică completă, mediu
înconjurător poluat, protecție socială ineficientă) au perpetuat. Sigur,
nu putem ignora anumite progrese obiective produse în această perioadă
(diminuarea sărăciei, stabilizarea situației macroeconomice, reformele
instituționale sau punerea în aplicare a unor instrumente adiționale
de protecție socială). Totuși, acestea cu greu pot fi catalogate drept
salturi calitative în direcția unui model durabil de creștere economică:
creșterea veniturilor a fost una inegală, cu diferențe enorme, în special,
dintre sate și orașe, iar mai bine de un sfert din populația țării se află
sub pragul sărăciei absolute; mediul înconjurător a rămas foarte poluat;
Republica Moldova nu a devenit cu adevărat atractivă pentru investitori
și, mai curând, a pierdut constant concurența cu alte țări din regiune
741
pentru investiții străine; sistemul de justiție, ca și cel de pensii, au rămas
nereformate, iar sistemul de protecție socială - slab țintit și ineficient.
Cea mai elocventă oglindire a perpetuării problemelor respective este
nivelul înalt de neîncredere a populației în principalele instituții ale
statului, relevat aproape de toate sondajele naționale de opinie și de
ratingurile internaționale.
Drept urmare, după 30 de ani de independență, de facto, nu
există un contract social autentic dintre stat și actorii non-statali
(populație și firme), din cauza lipsei acute de încredere în au-
torități. Aceasta, de fapt, este una dintre cele mai grave probleme a
Republicii Moldova de astăzi, care alimentează populismul și subminează
capacitatea guvernanților de a implementa reforme sistemice cu impact
pe termen lung. Respectiv, fiecare guvern nou se focusează pe măsuri
cu impact imediat, cele mai dificile reforme fiind amânate pentru
următorii ani, iar din cauza aproprierii noilor cicluri electorale acestea
sunt amânate în mod cronic. Cele mai elocvente exemple în acest sens
sunt reforma sistemului energetic, a sistemului de pensionare, cea a
administrației publice sau reforma teritorial-administrativă. Perpetuarea
sau chiar agravarea problemelor menționate își are originea în lipsa
de viziune consistentă și pe termen lung privind dezvoltarea țării din
partea elitelor politice, al căror discurs s-a limitat mereu la convingerea
electoratului înainte de alegeri prin promisiuni populiste (ex.: majorări
de pensii și salarii sau micșorări de tarife) și, ulterior, justificarea în fața
electoratului pentru progresele modeste sau chiar pentru lipsa lor.
De facto, întreaga existență a Republicii Moldova a fost mar-
cată de trei vulnerabilități care nu au fost soluționate până astăzi:
erodarea capitalului uman, subdezvoltarea tehnologică și vulnera-
bilitățile structurale.
● Problema capitalului uman. Stocul de capital uman disponibil
pentru transformările sociale, economice și politice de care are nevoie
societatea a scăzut permanent din cauza emigrării și a „exodului creieri-
lor”. Scăderea dramatică a populației va deveni, în manualele de istorie,
principala caracteristică a perioadei timpurii de independență a Republi-
cii Moldova. Conform estimărilor precaute, populația cu reședință uzu-
ală a scăzut de la 3,6 milioane de oameni în 1991 la numai 2,3 milioane
în 2020 (ambele valori nu includ regiunea transnistreană) și nu există
semne vizibile de stabilizare a acestui proces. Sporul natural negativ și,
mai ales, sporul migrațional negativ au contribuit, ambele, la acest co-
laps populațional fără precedent pentru o perioadă de pace. Emigrarea a
fost cauzată de o mulțime de factori: în anii 1990, au prevalat factorii de
742
respingere (sărăcia, corupția omniprezentă, lipsa perspectivelor pentru
familiile tinere); în prezent, însă, deciziile de emigrare sunt tot mai mult
motivate de factori de atracție (educație, carieră, bunăstare pentru copii).
În același timp, sistemele educaționale formal, informal și non-formal
nu au răspuns în mod eficient la imperativele tehnologice, economice
și culturale pentru a suplini capitalul uman cu noi resurse. Evident, un
anumit progres în reformarea sectorului educațional s-a produs - prin
adoptarea Codului Educației, reorganizarea școlilor profesionale și a
colegiilor, dezvoltarea învățământului dual, sporirea gradului de auto-
nomie universitară etc. Totuși, rămâne de maximă actualitate problema
relevanței educației oferite în Republica Moldova, adică a modalității
în care școlile - de la instituțiile de învățământ primare până la ciclul de
post-doctorat - răspund realităților zilei.
● Subdezvoltarea tehnologică. Economia moldovenească a
suferit în mod constant de un deficit cronic de resurse investiționale.
În ultimă instanță, acest fapt a generat un handicap tehnologic major,
ceea ce a determinat o specializare internațională nu tocmai favorabilă,
pierderea competitivității pe plan global și un nivel redus de producti-
vitate a muncii. Îmbunătățirea climatului investițional pentru investiții
private, sporirea preciziei și a gradului de absorbție a investițiilor publi-
ce și atragerea activă a investițiilor străine directe (ISD) în sectoarele
orientate spre export au fost mereu recomandări generice recurente în
rapoartele analitice independente, dar și parte a promisiunilor electorale
ale majorității partidelor care aspirau la guvernare. Deși a fost înregistrat
un anumit progres al procesului investițional privat, inclusiv în sectorul
agricol, acesta nici pe departe nu a fost stabil, anumite șocuri exoge-
ne (criza din 2009, secetele, pandemia Covid-19) întârziind formarea
noilor capacități de producție. Investițiile private au fost frânate și de
o serie de probleme instituționale și structurale, cum ar fi încrederea
redusă în justiție, povara reglementărilor excesive, aranjamentele de
piață anticoncurențiale sau accesul limitat la creditul bancar și la sursele
alternative de finanțare. IMM-urile continuă să mizeze prioritar pe resur-
sele proprii pentru finanțarea proiectelor investiționale, ceea ce extinde
enorm durata medie de implementare a acestora. Guvernul a depus, în
ultimul deceniu, eforturi pentru ca să îmbunătățească politica generală
de investiții publice și mecanismele de planificare și valorificare a aces-
tora - de exemplu, se observă o anumită ameliorare a calității drumurilor
naționale. Dar achizițiile dubioase, conflictele de interese și principiile
obscure de selecție a proiectelor finanțate au știrbit impactul resurselor
publice alocate pentru investiții de capital. În ultimii 30 de ani, investiți-
743
ile străine au avut un rol-cheie în reabilitarea unor sectoare tradiționale,
cum ar fi telecomunicațiile, și în emergența unor sectoare completamen-
te noi, cum ar fi industria automotive. Însă investițiile străine în continu-
are rămân insuficiente, iar, în anumite cazuri, investițiile străine venite
din surse obscure au vulnerabilizat firmele recipiente (sectorul bancar,
energetic). În consecință, după criza din 2009, influxurile nete de ISD
au constituit circa 200 de milioane USD, în medie anuală. Ca pondere în
PIB, influxurile anuale nete de ISD au urmat mai degrabă un declin în
deceniul precedent, oscilând în ultimii ani la nivelul de 2-3% din PIB.
Având un stoc total al ISD de circa 40% din PIB, Republica Moldova
încă se plasează undeva în zona inferioară a clasamentului internațional.
● Vulnerabilitățile structurale. Etapa tranziției timpurii a
developat o serie de slăbiciuni sistemice ale economiei moldovenești.
Mereu era remarcată dependența excesivă a populației de agricultura
de subzistență și felul în care această ocupație, fiind inițial un colac de
salvare, a determinat într-un final cronicizarea sărăciei. Sectorul agricol
rămâne puternic dependent de capriciile vremii care, de la un an la altul,
e tot mai impredictibilă și tot mai austeră. Câteva episoade de secetă
catastrofală din ultimele trei decenii au complicat recuperarea de către
sectorul agricol a nivelului de producție de până la criză. O altă proble-
mă structurală este cea a îmbătrânirii populației și a implicațiilor pe care
acest fenomen le are asupra sistemului public de pensii. Și subiectul
dependenței energetice rămâne de maximă relevanță, iar problema lip-
sei propriilor resurse energetice este agravată de lentoarea implemen-
tării mega-proiectelor de interconectare cu sistemul românesc. Merită
subliniat, în același timp, progresul realizat de Republica Moldova în
sporirea eficienței energetice, determinat atât de investițiile în capital
de producție mai puțin energofag, cât și de instrumentele economice
motivaționale - contorizarea universală, ridicarea tarifelor la nivelul
costurilor de producție și anularea sistemului complicat de subvențio-
nare încrucișată a tarifelor. O altă vulnerabilitate, depășită cu succes, a
fost dependența excesivă a exporturilor moldovenești de o singură piață,
și anume, cea a Federației Ruse. Ponderea Federației Ruse în exporturi
a scăzut de la 44% în anul 2000 la 26% în 2010 și la 9% în 2020. Re-
orientarea exportatorilor moldoveni către alte piețe a fost determinată
de factori atât de respingere (embargourile rusești), cât și de atracție
(Sistemul Generalizat de Preferințe, Preferințele Comerciale Autonome
și Acordul de Asociere cu UE).
Pe fundalul vulnerabilităților sus-menționate, pe parcursul
perioadei de tranziție, economia Republicii Moldova a fost afectată
744
în mod repetat de diferite șocuri negative, fapt ce a subminat în
mod fundamental dinamica de dezvoltare economică și tranziția
deplină la o economie de piață funcțională, bazată pe un model
durabil de creștere economică. Șocurile respective pot fi divizate în
cinci categorii generale: (i) șocuri induse de corupție și de administrarea
defectuoasă a statului („furtul miliardului” și criza bancară din 2014-
2015, concesionarea Aeroportului, falimentarea aparent intenționată
a unor întreprinderi de stat strategice); (ii) șocuri de sorginte externă
(pandemia Covid-19, crizele economice regionale și globale, războiul
din Ucraina, criza energetică); (iii) șocuri climaterice (secetele,
inundațiile); (iv) șocurile geopolitice (restricțiile comerciale impuse de
Federația Rusă începând cu 2006); și (v) șocurile politice, în special, în
contextul instabilității politice din ultimii ani.
Totuși, cele mai grave șocuri țin de eșecurile majore, istorice
chiar, de guvernare. Mai jos, reținem trei eșecuri monumentale pe care
le-au admis guvernele Republicii Moldova. Fiecare dintre aceste eșecuri
au încetinit sau chiar au stopat procesele de transformare a țării. La fel,
fiecare dintre aceste eșecuri developează problemele grave de calitate a
guvernării, cu care se confruntă de-a lungul anilor Republica Moldova.
1. Frauda bancară fără precedente istorice. Guvernanța proastă
și transparența redusă a sectorului financiar au pus mari probleme pentru
Guvern și BNM și, de fapt, au generat riscuri de securitate națională
deloc neglijabile. Din păcate, aceste vulnerabilități s-au materializat
în forma unei fraude bancare fără precedente istorice, care a șubrezit
resursele statului, a pus o povară mai mare și pe termen lung pe umerii
contribuabililor și a vulnerabilizat țara în fața unor surse de influență
externă. Numărul, rolurile și obiectivele urmărite de participanții la fra-
udă sperăm să fie pe deplin elucidate în cadrul unei anchete eficiente și
credibile. Este clar, însă, că aceasta nu s-ar fi putut produce fără suportul
tacit sau chiar contribuția activă a unor instituții ale statului, menite
tocmai să prevină acest gen de riscuri. Aservirea instituțiilor statului
unor interese de grup este cauza principală care a împiedicat reacția
timpurie ce putea preveni frauda sau minimiza consecințele acesteia.
În urma fraudei, partenerii de dezvoltare au insistat asupra unui proces
de curățare a sectorului bancar, de asanare a drepturilor de proprietate
și de înlăturare a acționarilor care nu satisfac criteriile de integritate și
transparență. Evaluarea acționarilor ar trebui să fie un proces continuu,
pentru a preveni repetarea unor crize similare pe viitor. Totodată, este
clar că magnitudinea și consecințele fraudei bancare au fost atât de mari,
încât sectorul până în prezent rămâne expus și vulnerabil la riscuri.
745
2. Colapsarea întreprinderilor de stat. Sectorul care, probabil,
a suferit cel mai mult și nu a reușit să se adapteze în urma tranziției de
la economia planificată la cea de piață este cel al întreprinderilor de stat,
majoritatea dintre care au ajuns în prag de faliment. În plus, acestea
mereu au fost utilizate pentru distorsionarea competiției oneste ori au fost
abuzate în scopul finanțării partidelor ori atingerii altor interese politice,
în detrimentul intereselor reale ale contribuabililor și ale țării. Pentru a
preveni acumularea unor datorii cvasifiscale din direcția întreprinderilor
de stat și implicarea acestora în aranjamente frauduloase, precum și
pentru a spori eficiența utilizării resurselor la nivelul întregii economii,
Expert-Grup în mod constant a insistat pe privatizarea transparentă a
întreprinderilor care pot funcționa în regim de liberă concurență, pe
profesionalizarea managementului acestora, pe adoptarea unor standarde
moderne de guvernanță corporativă, pe asigurarea transparenței
proceselor de achiziții și de contractare a datoriilor, și pe stabilirea unor
sisteme de control și audit intern. Mult timp aceste recomandări nu au
fost auzite, din contra, Guvernul a adoptat măsuri populiste și ridicole,
cum ar fi plafonarea arbitrară a salariilor directorilor de întreprinderi de
stat. Lipsa de reacție serioasă a fost determinată nu atât de incompetență,
cât mai mult de conflictul de interese al reprezentanților autorităților de
politici. Vorba e că mulți dintre cei care sunt responsabili de adoptarea
politicilor sunt, în același timp, reprezentanți ai statului în Consiliile de
administrare ale acestor întreprinderi de stat, fiind plătiți direct de ele.
În plus, întreprinderile de stat reprezintă un vehicul foarte comod pentru
finanțarea obscură a partidelor politice, iar numirea directorilor - o sursă
de rentă pentru politicieni. Rezultatele acestor „politici” sunt, astăzi, de
neinvidiat: ramura electronicelor și aparatelor de precizie este practic
defunctă, întreprinderile de stat, altădată respectabile, se dovedesc a fi
implicate în traficul unor substanțe și produse interzise, sunt forțate să
trucheze achizițiile pentru ca să procure materii prime de la companii
furnizoare controlate de politicieni etc. Ca să aducem un singur exemplu
în acest sens, vom menționa ÎS „Calea Ferată a Moldovei” - starea finan-
ciară precară în care se află astăzi această companie, care cândva era un
pivot al economiei, este rezultatul concret al acestei „politici”.
3. Eșecul asigurării supremației legii. Legea justă, certă,
universală și aplicată efectiv este o condiție-cheie pentru funcționarea
unei economii de piață. Chiar dacă între agenții economici există încredere
sau dacă relațiile dintre ei sunt reglementate de norme informale, pentru
dezvoltarea pe termen lung a unei economii moderne este indispensabilă
supremația legii formale. Economic vorbind, legea este mecanismul
746
principal prin care sunt garantate drepturile de proprietate materială,
intelectuală și de orice altă natură, prin care este impusă respectarea
drepturilor și obligațiilor contractuale, sunt securizate investițiile și sunt
minimizate costurile de tranzacție. Două elemente sunt de importanță
primordială: conținutul și implementarea legii. Conținutul legii trebuie
definit pornind de la interesul public - și aici este prima mare scăpare
a Republicii Moldova: pe parcursul ultimilor ani, procesul normativ,
la toate etapele și la toate nivelurile, a rămas extrem de vulnerabil în
fața activităților de lobby, a conflictelor de interese și a altor influențe
ilegale. În mod paradoxal, una dintre instituțiile cele mai vulnerabile
la asemenea activități a fost, dintotdeauna, chiar Parlamentul care, pe
parcursul ultimelor decenii, a demonstrat cea mai mare lipsă de respect
față de transparența și integritatea procesului decizional. Definirea
cadrului legislativ nu este, însă, suficientă. Astfel, fiecare Raport de
Stare a Țării a relatat despre faptul că Republica Moldova pică testul
implementării efective a legislației, în special, din cauza slăbiciunilor
sistemului judecătoresc. Sistemul judecătoresc este o ramură aparte a
puterii de stat, care trebuie să fie clar separată de altele. Însă caracterul
independent al acesteia trebuie să aibă o corespondență și în nivelul înalt
de responsabilitate a judecătorilor pentru deciziile pe care le iau. În loc
de aceasta, arogându-și o formală independență de-a lungul ultimelor
trei decenii, sistemul judecătoresc s-a transformat într-o castă opacă,
autosuficientă și aservită cercurilor de influență politică. Incapacitatea
țării de a reforma sistemul judecătoresc este în mare parte rezultatul
acelorași conflicte de interese, al confluenței politicului cu economicul, al
capacităților limitate ale presei, ONG-urilor și cetățenilor de a identifica
și expune marile averi acumulate în mod ilegal, și al slăbiciunilor majore
ale sistemului național de formare inițială și continuă a judecătorilor.
Corupția a reprezentat disfuncția majoră în actul de guverna-
re în ultimele trei decenii. Odată cu dezintegrarea sistemului sovietic
și cu trecerea la etapa acumulării sălbatice de capital, corupția a devenit
foarte rapid uleiul care ungea roțile dințate ruginite ale economiei
moldovenești. În anul 1999, Indicele de Percepție a Corupției, calculat
de organizația Transparency International, era de 26 (nivelul 0 vorbește
de corupție absolută, nivelul 100 - de integritate absolută). Deși se părea
că situația nu mai are unde să se înrăutățească, în 2002, la un an după
preluarea de către comuniștii „reformați” a întregii puteri, indicele de
percepție a scăzut la 21. Situația s-a îmbunătățit lent, indicele atingând
nivelul de 36 în anul 2012, după care, odată cu frauda bancară și
oligarhizarea fățișă a instituțiilor statului, Republica Moldova a fost din
747
nou retrogradată, ajungând, în 2016, la nivelul de 30. În următorii ani,
situația s-a îmbunătățit parțial, scorul obținut de Moldova în 2020 fiind
de 34. Cu asemenea ritmuri, țara are nevoie de 45-50 de ani pentru a
ajunge la nivelul unde astăzi se află, bunăoară, Estonia.
Pentru a-și consolida competitivitatea, Republica Moldova
trebuie să valorifice mai eficient capitalul uman, să se tehnologize-
ze, să-și consolideze securitatea energetică și să devină mai imună
la schimbările climaterice. Situația internă și externă a Republicii
Moldova este în continuă schimbare și țara nu reușește să țină pasul
cu tendințele tehnologice, economice și culturale, adaptându-se cu
greu la noile provocări de dezvoltare. Acestea sunt multe la număr,
însă considerăm că țara va trebui să abordeze mult mai hotărât câteva
provocări monumentale care stau în fața sa, și anume:
● Modernizarea sistemului educațional. Reforma efectivă a
educației trebuie să înceapă cu reforma sistemului de instruire iniția-
lă și continuă a cadrelor didactice, cu finanțarea prioritară a școlii, cu
ridicarea standardelor profesionale și a remunerării cadrelor didactice,
cu adaptarea curriculumului la noile realități tehnologice și cu flexibi-
lizarea metodelor de implementare a acestuia, inclusiv prin reducerea
formalismului birocratic care însoțește procesul didactic. Trebuie utili-
zate mult mai intens platformele online pentru ca a le permite copiilor
să aibă acces la cele mai bune surse de învățare - pandemia Covid-19 a
demonstrat că acest lucru este și posibil, și necesar. Școala, în egală mă-
sură, trebuie să pună accentul pe învățare și pe educare. Copiii trebuie
să fie protejați de sursele de influență culturală nefastă, care îi îndreaptă
pe piste greșite în viață, iar dragostea pentru carte și cunoștințe trebuie
să fie promovată ca valoare supremă în societate.
● Recuperarea decalajului tehnologic. Factorii necesari
procesului de convergență tehnologică trebuie să fie asigurați cu
mult înainte de a vedea rezultatele. Încă din școală, trebuie stimulată
și încurajată creativitatea copiilor, iar disciplinele depășite, precum
„Educația tehnologică”, trebuie să fie înlocuite cu „Robotica” și cu
„Programarea Calculatorului”. Este necesară majorarea semnificativă a
burselor la specialitățile ȘTIM (știință, tehnologii, inginerie, matemati-
că) pentru ca tinerii să aleagă mai curajos aceste discipline. În sectorul
cercetare și dezvoltare trebuie încurajate activ asimilarea, re-ingineria și
adaptarea inovațiilor și soluțiilor tehnologice, precum și cercetările apli-
cative în cadrul unor parteneriate internaționale la subiecte care în mod
direct răspund priorităților societății. Politica de atragere a ISD trebuie
să țintească în mod deliberat integrarea furnizorilor locali în lanțurile
748
tehnologice și de aprovizionare internaționale. Totodată, este necesa-
ră dezvoltarea mai activă a pieței de capital, pe lângă cea a serviciilor
bancare, pentru a spori accesul la finanțare. Aici însă este important de
realizat că o serie de factori structurali, cum ar fi conflictul transnistrean
și vulnerabilitățile la șocurile externe, mențin riscurile de țară la nivel
înalt, ceea ce se reflectă și în costurile la care se împrumută Republica
Moldova din exterior.
● Creșterea accelerată a productivității muncii. Republica
Moldova se confruntă cu provocări demografice majore, determinate,
în special, de emigrarea intensivă și de îmbătrânirea tot mai rapidă a
populației. Astfel, în decurs de maximum un deceniu, acel respiro
oferit de reluarea creșterii vârstei de pensionare va fi epuizat. Aceasta
va pune o povară tot mai mare asupra generațiilor economic active. În
plus, dezvoltarea tehnologică tot mai rapidă, automatizarea, robotizarea
și avansarea inteligenței artificiale vor reduce enorm valoarea muncii
necalificate. În condiția când rata de fertilitate mai degrabă va continua
să scadă, iar emigrarea, în cel mai optimist scenariu, se va modera, dar nu
va ranversa, singura șansă pentru ca Republica Moldova să se adapteze
la aceste noi realități este creșterea rapidă a productivității muncii.
Dezvoltarea educației va conduce la creșterea competențelor angajaților,
care vor fi mai capabili să mânuiască eficient noile tehnologii, dar, pe
lângă aceasta, sunt necesare importante schimbări culturale în atitudinea
față de muncă, în paralel cu dezvoltarea capacităților de prognoză a pieței
muncii și de prospectivă tehnologică, economică și financiară. Totodată,
Republica Moldova are nevoie de o reindustrializare inteligentă care,
cel mai realist, ar trebui să se sprijine pe investiții străine directe, să
valorifice plenar baza locală de materii prime și care să rezulte în lărgirea
asortimentului de bunuri care încorporează o valoare adăugată înaltă.
Aceasta subliniază, o dată în plus, importanța educației tehnologice,
care ar trebui să fie o garanție că retehnologizarea țării se produce în
paralel cu crearea noilor locuri de muncă, mai productive, nu doar cu
lichidarea celor neproductive.
● Adaptarea la schimbările climaterice. Fenomenele meteo
cu caracter tot mai violent care se observă în ultimele decenii în lume,
inclusiv în Europa de Est și în Republica Moldova, tind să se perma-
nentizeze, condiționate fiind de încălzirea globală. Republica Moldova
riscă să fie prinsă nepregătită pentru a face față riscurilor atipice cu care
s-au confruntat alte țări în ultimii ani. Pe lângă faptul că este expusă
și vulnerabilă, țara are rezerve limitate de reziliență și de recuperare
în cazul unui cataclism de proporții. Are Moldova o strategie concretă
749
dacă o secetă catastrofală durează nu un an, ci doi sau trei ani? Tactic și
operațional, sunt serviciile specializate capabile să reacționeze în cazul
declanșării unor incendii de pădure de proporția celor din Europa de
Sud din vara anului 2021? În ce măsură este infrastructura urbană pre-
gătită să facă față unor ploi violente de durată? Aceste întrebări nu au
un răspuns clar la nivel conceptual și, din câte cunoaștem, nici planuri
operaționale detaliate de reacție nu există. După cum arată exemplele ță-
rilor lovite de cataclismele naturale în ultimii ani, costurile de pregătire
pentru aceste evenimente sunt mai mult decât îndreptățite de posibilele
lor magnitudine și impact.
● Consolidarea securității energetice. Criza energetică din
2021, manifestată pe de o parte, prin creșterea puternică a prețurilor la
gaze naturale și produse petroliere, și, pe de altă parte, prin riscurile de
aprovizionare cu gaze naturale în volume necesare cu repercusiuni și
asupra sectorului energiei electrice, a scos în evidență multiple carențe
privind securitatea energetică a țării. Chiar dacă s-a reușit prelungirea
cu 5 ani a contractului cu Gazprom, fapt ce va asigura livrarea gazelor
naturale în volume necesare și la un preț mult mai avantajos comparativ
cu cel de burse, Guvernul trebuie să-și învețe lecția și să demareze un
program amplu și consistent de consolidare a securității energetice: di-
versificarea importurilor de gaze naturale prin procurarea gazelor natu-
rale de la bursele internaționale în perioadă caldă a anului, când prețurile
spot sunt cele mai mici pentru înmagazinare în Ucraina și România și
complementarea în rețea a gazului importat de la Gazprom, implemen-
tarea plenară a Pachetului energetic 3 și dezvoltarea pieței interne de
gaze naturale, accelerarea interconexiunii cu România pe dimensiunea
energiei electrice și fortificarea rețelelor interne de energie electrică și
a interconexiunii cu Ucraina, subvenționarea firmelor și populației în
vederea sporirii eficienței energetice și diversificarea surselor de energie
și, nu în ultimul rând, stingerea datoriilor istorice acumulate de comple-
xul energetic de pe malul drept față de Moldovagaz.
**********
Această publicație a fost realizată de către Centrul Analitic In-

dependent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”
(FES).
Publicat la 22 noiembrie 2021
750
CUPRINS
Programul Conferinţei Științifice Internaționale 30 de ani de

la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
23-24 august 2021...................................................................... 3
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. 27 august
1991........................................................................................... 13
Cuvânt de salut, Igor ȘAROV, rector, Universitatea de Stat
din Moldova .............................................................................. 16
Prefaţă - Anatol PETRENCU, Ion NEGREI ....................... 20
Rapoarte în plen
Ion HADÂRCĂ, Fastul și meandrele independenței
moldovenești ............................................................................. 26
Alexandru ARSENI, Declarația de Independență – temei
juridic al reunificării naționale................................................... 57
I. Tranhumanța statală în spațiul pruto-nistrean

Stoica LASCU, Trei decenii de independență a Republicii
Moldova. O perspectivă istoriografică....................................... 71
Vlad MISCHEVCA, Războiul ruso-turc din 1806-1812:
trupe armate și impact asupra Principatului Moldova............... 100
Marina TETERINA, Populația ținutului Iași, conform
recensământului din 1817.......................................................... 125
Ion NEGREI, Proclamarea independenței Republicii
Democratice Moldovenești. 24 ianuarie 1918........................... 139
Віктор САВЧЕНКО, Велика революція 1917 року та
розвал імперії та імперського світогляду (на матеріалах
України та Молдови)............................................................... 156
751
Nicolae ENCIU, „Pata oarbă a memoriei europene”. Alianța
sovieto-nazistă din 23 august 1939 ca factor decisiv în
declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial....................... 162
Ion ȘIȘCANU, Formarea Republicii Sovietice Socialiste
Moldovenești – consecință a agresiunii sovietice împotriva
României.................................................................................... 172
Maria ZINOVII, Memoriile Aniței Nandriș-Cudla - o
contribuție importantă la cunoașterea vieții din Siberia............ 189
Cristina PREUTU, Propaganda externă și viziunea
României asupra mișcării comuniste internaționale la
începutul anilor ‘70.................................................................... 196
Gheorghe NEGRU, „Perestroika” şi misiunea specială a
Partidului Comunist din Moldova (1986-1989)......................... 207
II. Republica Moldova: parcursul ei
de la colonie sovietică la suveranitate și independență
Mihai PATRAȘ, Drumul spinos spre independență al
Republicii Moldova................................................................... 227
Mircea DRUC, „Sacrificarea premierului”............................... 246
Constantin CORNEANU, România și drumul spre
independență al Republicii Moldova (27 august 1991)............. 295
Gheorghe MÂRZENCU, Lovitura de stat din august
1991 de la Moscova și Televiziunea Națională a Republicii
Moldova .................................................................................... 339
Unele aspecte ale luptei pentru independența Republicii
Moldova. Bălți, 1991................................................................. 353
Sergiu MUSTEAȚĂ, Declarația de Independență a
Republicii Moldova în emisiunile „Europei Libere”................. 363
Ion Valer XENOFONTOV, Profesori de la Universitatea
de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în
Parlamentul Independenței......................................................... 382
752
III. Sincopele Independenței
Valeriu SAHARNEANU, Asasinarea independenței sau
Independență de scurtă durată (Republica Moldova de la
ieșirea din componența URSS până la aderarea ei la CSI)........ 393
Alexandru GORGAN, Rolul și locul
Armatei Naționale în apărarea și consolidarea
statalității Republicii Moldova................................................... 400
Svetlana CEBOTARI, 30 de ani de independență. Oscilarea
Republicii Moldova între Est și Vest......................................... 407
Dorin POPESCU, Tipare geopolitice nocive în estul
Europei (Republica Moldova). Proiectul 3.0............................. 439
Liviu ROTARU, Evoluția relațiilor moldo-ruse în condițiile
independenței Republicii Moldova............................................ 448
Eugenia TOFAN, Ion Valer XENOFONTOV, Ziua
Independenței Republicii Moldova aniversată la Academia
de Științe a Moldovei (2009–2021)........................................... 456
IV. Criza identitară din Republica Moldova

Silviu MOLDOVAN, Geopolitică şi identitate: Basarabia la
cumpăna dintre milenii.............................................................. 471
Ilie GULICA, Limba „moldovenească” de la prohibiție la
instrument de rusificare (1900–1914)........................................ 483
Elena NEGRU, Proiectul de construcție identitară în RASS
Moldovenească: obiective, etape și consecințe.......................... 501
Anatol PETRENCU, Problema identitară în Republica
Moldova..................................................................................... 521
Aurelian LAVRIC, Securitatea societală a Republicii
Moldova: valorificarea memoriei colective în contextul
construcției statale...................................................................... 532
753
Liliana ROTARU, Evoluția învățământului superior în
anii independenței Republicii Moldova (O tentativă de
periodizare)................................................................................ 546
Constantin CIOBANU, Istoria apariției primelor mărci
poștale ale Moldovei suverane .................................................. 575
Octavian MOŞIN, Aspecte din viața religioasă din
Republica Moldova în ultimele trei decenii (1991-2021) ......... 589
Микола МИХАЙЛУЦА, Автокефалiя православной
церкви Украïни: проблеми становлення, статистика,
визнання (1991-2021 гг.).......................................................... 602
Viorel COJOCARU, Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii
independenței de stat a Republicii Moldova ............................. 614
Vasile FILAT, Independența Republicii Moldova și
comunitatea baptiștilor............................................................... 628
V. Republica Moldova în mrejele problemei transnistrene

Ruslan ŞEVCENCO, Problema transnistreană: istoria şi
starea actuală.............................................................................. 639
Артем ФИЛИПЕНКО, Георге БАЛАН, Приднестров-
ский конфликт и стратегические интересы России в
Черноморском регионе............................................................ 673
Mircea DRUC, Femina sovietica.............................................. 680
Marian ZIDARU, Evoluția conflictului militar din
Transnistria 2019-2020. Balanța de putere și hegemonie.......... 708
Anatol ȚARANU, Dosarul transnistrean, identitatea
națională și integrarea europeană în Republica Moldova.......... 726
754
ADDENDA:
Apariții editoriale:
Suveranitatea Republicii Moldova: concept și realitate.
Materialele Conferinței științifice interuniversitare online
30 de ani de la proclamarea Suveranității RSS Moldova, 23
iunie 2020, Chișinău, 2020, 352 p. (A. Petrencu)...................... 732
Corneliu PREPELIȚĂ, Unghenenii deputați ai
Independenței, Chișinău, 2021, (C. Prepeliță).......................... 735
Vasile FILAT, Istoria mișcărilor evanghelice din
Basarabia în perioada țaristă (1812-1918), Chișinău, 2021,
280 p. (A. Petrencu)................................................................... 737
*******
Raportul de Stare a Țării 2021 elaborat de EXPERT-
GRUP. Centrul Analitic Independent........................................ 741
755
CONTENT
The program of the International Scientific Conference 30

years from the declaration of Independence of the Republic of
Moldova, August 23rd-24th, 2021.............................................. 3
The Declaration of Independence of the Republic of Moldova,

August 27th 1991........................................................................ 13
Opening of the conference, Igor ȘAROV, rector of Moldova

State University.......................................................................... 16
A word of introduction, Anatol PETRENCU,

Ion NEGREI ............................................................................ 20
Speeches by plenary speakers

Ion HADÂRCĂ, The greatness and meanders of the Moldovan
independence.............................................................................. 26
Alexandru ARSENI, The Declaration of Independence –

legal basis for national reunification.......................................... 57
I. State transhumance in the Pruto-Nistrian area

Stoica LASCU, Three decades of Moldova’s independence.
A historiographical perspective................................................. 71
Vlad MISCHEVCA, The Russo-Turkish War of 1806-1812:

armed troops and impact on the Principality of Moldova.......... 100
Marina TETERINA, Population of Iași County, according to

the 1817 census.......................................................................... 125
Ion NEGREI, Proclamation of the independence of the

Democratic Republic of Moldova. January’24th 1918.............. 139
Віктор САВЧЕНКО, The Great Revolution of 1917 and the

collapse of the empire and the imperial world view (on the
materials of Ukraine and Moldova)........................................... 156
756
Nicolae ENCIU, “ The blind spot of European memory”. The
Soviet-Nazi alliance of August’23rd, 1939 as a decisive factor
in the outbreak of the Second World War................................. 162
Ion ȘIȘCANU, The formation of the Moldovan Soviet

Socialist Republic - a consequence of Soviet aggression
against Romania......................................................................... 172
Maria ZINOVII, Anița Nandriș-Cudla’s memoirs - an im-

portant contribution to the understanding of life in Siberia....... 189
Cristina PREUTU, Foreign propaganda and Romania’s view

of the international communist movement in the early 1970s... 196
Gheorghe NEGRU, „Perestroika” and the special mission of

the Communist Party of Moldova (1986-1989)......................... 207
II. The Republic of Moldova: its journey from a Soviet

colony to sovereignty and independence
Mihai PATRAȘ, The thorny road to the independence of the

Republic of Moldova................................................................. 227
Mircea DRUC, „Sacrificing the Prime Minister”..................... 246
Constantin CORNEANU, Romania and the road to indepen-

dence of the Republic of Moldova (August’ 27, 1991)............. 295
Gheorghe MÂRZENCU, The August 1991 coup d’état

in Moscow and the National Television of the Republic of
Moldova .................................................................................... 339

Some aspects of the struggle for independence of the Republic
of Moldova. Balti, 1991............................................................. 353
Sergiu MUSTEAȚĂ, Declaration of Independence of the

Republic of Moldova in „Free Europe” broadcasts................... 363
757
Ion Valer XENOFONTOV, Professors from the State
University of Medicine and Pharmacy „Nicolae Testemitanu”
in the Parliament of Independence............................................. 382
III. The Independence Syncopes

Valeriu SAHARNEANU, Assassination of independence or
short-lived independence (the Republic of Moldova from the
exit of the USSR to its accession to the CIS)............................. 393
Alexandru GORGAN, The role and place of the National

Army in defending and consolidating the statehood of the
Republic of Moldova................................................................. 400
Svetlana CEBOTARI, 30 years of independence. Moldova’s

oscillation between East and West............................................. 407
Dorin POPESCU, Harmful geopolitical patterns in Eastern

Europe (Republic of Moldova). Project 3.0............................... 439
Liviu ROTARU, The evolution of Moldovan-Russian relati-

ons under the conditions of Moldova’s independence............... 448
Eugenia TOFAN, Ion Valer XENOFONTOV, Independence

Day of the Republic of Moldova celebrated at the Academy of
Sciences of Moldova (2009-2021)............................................. 456
IV. Identity crisis in the Republic of Moldova
Silviu MOLDOVAN, Geopolitics and Identity: Bessarabia at

the Turn of the Millennium........................................................ 471
Ilie GULICA, The „Moldovan” language from prohibition to

instrument of Russification (1900-1914)................................... 483
Elena NEGRU, Identity building project in the Moldovan

RASS: objectives, stages and consequences.............................. 501
758
Anatol PETRENCU, The identity problem in the Republic
of Moldova................................................................................. 521
Aurelian LAVRIC, Social security of the Republic of

Moldova: harnessing collective memory in the context of sta-
te-building.................................................................................. 532
Liliana ROTARU, The evolution of higher education in the

years of independence of the Republic of Moldova (An at-
tempt of periodization)............................................................... 546
Constantin CIOBANU, History of the first postmarks of so-

vereign Moldova ....................................................................... 575
Octavian MOŞIN, Aspects of religious life in the Republic of

Moldova in the last three decades (1991-2021) ........................ 589
Микола МИХАЙЛУЦА, Orthodox autocephaly church in

Ukraine no: formation issues, statistics, recognition (1991-
2021).......................................................................................... 602
Viorel COJOCARU, Odyssey of the Metropolitanate of

Bessarabia in the years of state independence of the Republic
of Moldova ................................................................................ 614
Vasile FILAT, The independence of the Republic of Moldova

and the Baptist community........................................................ 628
V. The Republic of Moldova in the grip of the

Transnistrian problem
Ruslan ŞEVCENCO, The Transnistrian problem: history

and current status....................................................................... 639
Артем ФИЛИПЕНКО, Георге БАЛАН, The Transnistrian

conflict ad Russia’s strategic interests in the black sea region 673
Mircea DRUC, Soviet female................................................... 680

759
Marian ZIDARU, The evolution of the military conflict in
Transnistria 2019-2020. Balance of power and hegemony...... 708
Anatol ȚARANU, The Transnistrian file, national identity

and European integration in the Republic of Moldova.............. 726
ADDENDUM:
Editorial publications:
Sovereignty of the Republic of Moldova: concept and reality.
Materials of the Online Inter-University Scientific Conference
30th Anniversary of the Proclamation of the Sovereignty of
the Republic of Moldova, June’23rd, 2020, Chișinău, 2020,
352 p. (A. Petrencu).................................................................. 732
Corneliu PREPELIȚĂ, Ungheni Independence deputies,

Chișinău, 2021, (C. Prepeliță)................................................... 735
Vasile FILAT, History of evangelical movements in

Bessarabia during the tsarist period (1812-1918), Chișinău,
2021, 280 p. (A. Petrencu)......................................................... 737
*******
State of the Country Report 2021 by EXPERT-GRUP.
Independent Analytical Centre. Published on November’22nd,
2021........................................................................................... 741
760

Mitropolia Basarabiei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mitropolia Basarabiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Centrul de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”

Concepție și coordonare – Anatol Peterencu, Ion Negrei

Coperta 1. Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Chișinău

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII DIN REPUBLICA MOLDOVA

"Republica Moldova în căutarea identităţii", conferinţă ştiinţifică in-

O parte din imaginile reproduse în această carte au fost preluate din

© Centrul de Excelență Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, 2022

Dr. Stoica LASCU, prof. univ., membru al Academiei Oa-

Dr. prof. univ. Mihai PATRAȘ, Universitatea de Stat din

Dr. Constantin HLIHOR, Universitatea Națională de Apă-

Dr. Silviu MOLDOVAN, Consiliul Național pentru Studie-

Dr. hab. prof. univ. Gheorghe POSTICĂ,

DECLARAȚIA DE INDEPENDENȚĂ A REPUBLICII

Responsabili - Gheorghe POSTICĂ, Octavian MOȘIN, Ion

Conferința face parte din suita de manifestări științifice

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Adoptată de Parlamentul Republicii Moldova, Chișinău,

Excelența Voastră, Dle Președinte al Parlamentului Re-

Peste câteva zile, la 27 august a. c., se vor împlini 30 de ani

Conferinţa Științifică Internațională 30 de ani de la proclamarea Independenței

Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU

Conferinţa Științifică Internațională 30 de ani de la proclamarea Independenței

Conferinţa Științifică Internațională 30 de ani de la proclamarea Independenței

Absolvent al Universității Pe-

Kazuo Ishiguro, Pe când eram orfan

Între Sângereii mei și Bursucenii Leonidei Lari, dacă treci

Liliana Corobca (editor), Panorama comunismului în Mol-

Abstract: The article aims to summarize the political evolu-

Keywords: Sovereignty, independence, Parliament, Popular

Născut la 30 august 1952. Doctor habi-

Abstract: According to the unanimously recognized norms

Keywords: self-determination, independence, Declaration of

28 iunie 1940. Ocupația sovietică a Basarabiei,

Acțiune propagandistică a autorităților sovietice

Născut 18 iunie 1951. Absolvent

Bibliografia istorică a Basarabiei şi Transnistriei (Academia de Ştiinţe a Republi-

Keywords: Bessarabia, Republic of Moldova, Historiogra-

Născut la 14 martie 1963. Absolvent

transformându-se apoi într-un armistițiu pe termen lung; iar în

Absolventă a Facultății de Istorie a

XIX-lea. Chișinău: Lexon-Prim, 2018, p.72-73.

Tabelul 1. Evoluția populației în spațiul dintre Prut și

Se face remarcată o evidentă discrepanță între datele statis-

Tabelul 2. Numărul populației din ținutul Iaşi, conform

1 Braniște 30 1502 58 1560 7.800 15,0

În baza tabelului de față constatăm că în componența ținutului

Tabelul 3. Clasificarea localităților din ținutul Iași după

Tabelul 4. Clasificarea localităților din ținutul Iași după

Analizând datele statistice ale recensământului din 1817, am

Tabelul 5. Evoluția demograică în Basarabia și ținutul

Datele din tabel pentru ținutul Iași atestă că numărul așeză-

Tabelul 6. Exodul populației din ținutul Iași în Moldova

Datele tabelului atestă că peste hotare fugeau nu doar țăranii,

Keywords: population exodus, migration processes, coloni-

Absolvent al Facultății de Istorie și

Proclamarea Republicii Democratice (Populare)

Proclamarea independenței Republicii Democratice

Abstract: In this paper, the author presents the evolution of

Keywords: Bessarabia, Russian Empire, Moldovan Demo-

24 ianuarie 1918. Chișinău, Manifestare populară cu prilejul proclamării

Велика революція, що почалася на теренах Російської

1917-1918. Odesa. Manifestare revoluționară a socialiștilor români