087 Studii Si Articole de Istorie LXXXVII 2020

STUDII ŞI ARTICOLE
DE ISTORIE
LXXXVII
2020
SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ISTORICE
DIN ROMÂNIA
STUDII ŞI ARTICOLE
DE ISTORIE
LXXXVII
2020
https://biblioteca-digitala.ro
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC:
Bogdan MURGESCU (Universitatea din Bucureşti) - editor general (preşedinte)

Christina KOULOURI (Panteion University of Social and Political Sciences, Atena)
Cătălina MIHALACHE (Institutul de Istorie „A. D. Xenopol" din Iaşi).
Petru NEGURĂ (Universitatea Pedagogică de Stat din Modova)
Toader NI CO ARĂ (Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca)
Joachim ,·on PUTTKAMER (Friedrich-Schiller-Universităt Jena)
Milan RISTOVIC (Universitatea din Belgrad)
Jan SADLAK (IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence, Bruxelles)
Catinca-Adriana ST AN (Universite Lava))
Katherine VERDERY (City University of New York)
SECRETARIAT DE REDACTIE: .
'
Prof. dr. Bogdan TEODORESCU

Dr. Nicolae MIHAI
Dr. Valentin MAIER
Drd. l0nuţ Mircea MARCU
Re' ista .. Studii ~i articole de istoric" este principala publicaţie a Societăţii de

Ştiinţe Istorice din România. Ea apare fără întrerupere din anul 1956, până în anul
.2019 fiind puhlicatc X6 de 'olume. Re\'ista se adresează atât cercetătorilor. cât şi
profL'sori lor de istoric din im ătăm:intul pn:universitar. Conţinutul revistei este
indexat în haza de date Cc11tral wul Eastern European Online Library (CEEOL -
www.ceeol.com ).
Studiile ~i articolele propuse spre publicare sunt supuse unei evaluări colegiale
ptltri\"it sistemului d1111hll'-hli11d p<'a-rt'l'it·u·, dar responsabilitatea pentru conţinutul
fiecăruia dintre materiale revine exclusiv autorului sau autorilor acestuia.
Secretariatul de redaqie respinge din oficiu acele materiale care nu se încadrează
tl'matic sau nu n:spcctă termenele de predare ori criteriile ştiinţifice şi tehnice de
redactare.
Redacţia
ISSN 0585-749X
CUPRINS
I. DE LA RĂZBOI LA PACE LA FINELE

PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (1918-1923)
Bogdan TEODORESCU: Ioan Berberi.anu şi periodicul „Liberalul Constanţei" ........ „ 7
Maria Cristina ILINCUŢ A: Comemorarea eroilor din Comarnic (Prahova):
instituţii, actori, practici (19 20-194 7) ................................................................... 31
Ion BUNESCU: Intermarium, federalism şi cooperare intre 1918-1922 ............... .4 7
Marian CURCULESCU: Atitudini, speranţe, împliniri şi decepţii in rândul
ţărănimii din România la fnceputul perioadei interbelice (1918-1921) ................ 67
II. SURSE NOI ÎN CERCETAREA ISTORICĂ

Edith-Adriana UNCU: Inscripţiile fn limba greacă din cimitirul maritim din
oraşul Sulina: o sursă insuficient exploatată pentnt investigarea comunităţii
elene locale ........................... „ .......... „ „ ....... „ ..............................................••...... 96
Emil BOBOESCU, Ana-Cristina IRIAN, Nicolae MACOVEI: Cutiile
Lumiere din Bucureşti - o serie fotografică şi o cursă automobilistică de la
fnceputul secolului al .XX-iea .............................................................................. 127
Valentin MAIER: Fondul arhivistic Academia de Studii Economice (anii
1950) ·················································································································· 161
III. ISTORIA ÎNVĂTĂMÂNTULUI .

Mihai VLĂDUŢ: Evoluţia studiilor româneşti de astronomie şi geodezie la
Iaşi şi Bucureşti in secolul XIX ...... „ ............................................................•...... 168
IV. DIDACTICĂ ŞI MANAGEMENT EDUCAŢIONAL ÎN

PREDAREA ŞI ÎNVĂŢAREA ISTORIEI. ANALIZE ŞI OPINII
Ana PREDA-TUDOR: Dosar metodic - Primul Război Mondial ........................ 189
Florina BĂŢĂGUI, Răzvan BĂŢĂGUI: Revoluţia din 1989 - Metode de
pred are-znvaţare zn şcoa la şz zn aJara ei .. „ .............................. „ ............ „ „ ......... . 208
A V A V ' A ,{', o
Alina Ramona ŢICU: Instruirea asistată de calculator l.A.C.), tehnologie

auxiliară a procesului instructiv-educativ la disciplina istorie - intre teorie şi
practică ....................................................... „ ............................•...........••........... 215
3
V. MISCELLANEA
Statutul Societăţii de Ştiinţe Istorice din România .............. „ ........................... „ .. 228
Conducerea Societăţii de Ştiinţe Istorice din România (2019-2023) ..................... 237
VI. RECENZII
Victor NEUMANN. Istoria evreilor din România, Bucureşti, Hasefer, 2018
(Iuliana Galeş).„ .......... „ ........... „„ ....................................................................... 238
LORD KrNROSS. Istoria Imperiului Otoman. Mărirea şi decăderea
Imperiului Turc. Bucureşti, Orizonturi, 2019 (Ovidiu Raeţchi) ............................. 240
Steven PINKER. Iluminismul a::i. Argumente in fa\'Oarea raţiunii, ştiinţei,
umanism11l11i şi progres11lui. Cluj-Napoca. ASCR, 2019 (Cristian Verziu) ............ 244
Marius TURDA. Maria Sophia QUINE. Istorie şi rasism. Ideea de rasă de la
J/11minism la Donald Trump. laşi. Polirom. 2019 (Alexandra Fulgeanu) ............... 247
Orlando FIGES. Crimeea. Ultima cr11ciadă. Iaşi. Polirom. 2019 (Mihaela
Florea Constantinescu) .............. „.„ .. „ ... „ .... „ ...................................................... 250
Adi DOHOT ARU. Socialiştii. O moştenire (/1'35-191 }), Chişinău, Cartier,
2019 (Valentin Gheonca) „„„„.„„.„„„„„.„„ .... „„„„ ... „.„„„„ .............................. 255
Francesco GUIDA. România in sccol11I .\X, Chişinău, Cartier, 2019 (Florin
\"asilică Pascaru) ................................... „„ ... „ ..... „ .. „„„ .. „ .................... „ ............ 261
!\1aria BUCUR. D·oi şi 1-icrimc. Ronuinia şi memoria celor două ră::boaie
mondiale. la~i. Polirom. 2019 (Ana-Maria Iosif) „„„„„„„.„ ................................. 266
Andrei URSU. Roland O. THOMASSON. Mădălion HODOR, Trăgători şi
mi.,rificarori. Conrrarcrnlu(ia Sccurilă(ii din Decemhrie 1989, Iaşi, Polirom,
2019 (Iulian llisom)„.„„„„„„.„.„.„„„„„„„.„„„.„„„„.„„ .. „ ...................... „ ........ 269
Dorina ROŞCA. Le grund rounwnr de la socihc; moldal'c. «lntellectuel.rn et
ca11iral .\ocial clan., la rransf(mnarion /W.\'f-.rncialisre. Paris, Presses de
l'INALC<>. 2019 (Ionuţ Marcu) „ .. „.„„„„„„„ .. „„„.„ ........... „ .............. „ ...... „ ... „271
Oana ZAMFIRACHL (Coord. ). Corupţia ucide:'. Bucureşti, Curtea Veche
Publishing. 2019 ( Uena Ghconca) .......................... „ ... „ ...................................... 274
ln memoriam Nichita Adăniloaie „„„.„ .. „„„ .. „„ ............................................... 278
ln memoriam Gheorghe Râncu.„ ... „ ............ „ ... „„ ... „ ... „ ............................... „.281
In memoriam Alexandru Barnea ... „ ............ „ ................................................... 284
4
CONTENTS
I. FROM WAR TO PEACE AT THE END OF THE FIRST

WORLD WAR (1918-1923)
Bogdan TEODORESCU: Ioan Berberianu and the Newspaper „Liberalul
Constanţei" ............................................................................................................. 7
Maria Cristina ILINCUŢ A: The Commemoration of Heroes /rom Comarnic
(1920-1947):1nstitutions, Actors, Practices ........................................................... 31
Ion BUNESCU: lntermarium, Federalism and Cooperation 1918-1922 ................ 47
Marian CURCULESCU: Attitudes, Hopes, Achievements and Dissapointments
among the Romanian Peasantry at the beginning of the lnterwar Period
(1918-1921) ...... „„.„„ .. „„ .. „„„„.„„.„ ... „ ..... „ ... „ .... „ .. „ ... „ ..... „„ ... „ .... „ .. „ .. „„ .. „.67
II. NEW SOURCES IN HISTORICAL RESEARCH

Edith-Adriana UNCU: Funerary lnscriptions in Greek in the Maritime
Cemetery of Sulina: Source of a Multidimensional lnvestigation of the Local
Greek Community ...... „ „ „ „ „ .. „ „. „ „ .. „. „ „ ..... „ ... „ .... „ „ ............... „ ... „ ..... „ ...... „ .... 96
Emil BOBOESCU, Ana-Cristina IRIAN, Nicolae MACOVEI: Lumiere
Boxes in Bucharest - A Series of Photographs and a Car Race at the
beginning of the 20th Century .. „„ .. „„ ... „ .... „ ..... „ ................ „ ....... „ ... „ ... „ .... „ .... 127
Valentin MAIER: The Archive Fund Bucharest University of Economic
Studies (1950s) „ .. „„„.„„„ .. „„„„.„ ....... „„ .. „„ .......... „„ ... „ .... „„ .... „ ..... „„ ..... „ ... 161
III. HISTORY OF EDUCATION

Mihai VLĂDUŢ: Evolution of Romanian Studies of Astronomy and Geodesy
in laşi and Bucharest in the 19th Century „ „„ „ „ „.„. „ „ „ ... „ „ „. „ .„„ „ „ „ „ .. „ „ „„„. 168
IV. DIDACTICS AND EDUCATIONAL MANAGEMENT IN

TEACHING AND LEARNING HISTORY. ANALYSES AND
O PINI ONS
Ana PREDA-TUDOR: Methodical Toolbox - The First World War .„„ .... „ „ „„ ... 189
Florina BĂŢĂGUI, Răzvan BĂŢĂGUI: The Romanian Revolution of
December 1989: Learning and Teaching Methodes in and out of School ............. 208
Alina Ramona ŢICU: Computer Assisted Learning as Auxiliary Technology
lnvolved in the Process of Learning History - Between Theory and Practice ....... 215
5
V. MISCELLANEA
Statute of the Societatea de Ştiinţe Istorice din România ...................... „ ............. 228
Leadership of the Romanian Society for Historical Sciences (2019-2023) ............ 237
VI. REVIEWS
Victor NEUMANN. Istoria evreilor din România, Bucureşti, Hasefer, 2018
(Iuliana Galeş) ..................................................................................................... 238
LORD KINROSS. lst01ia Imperiului Otoman. Mărirea şi decăderea
Imperiului Turc. Bucureşti. Orizonturi, 2019 (Ovidiu Raeţchi) ............................. 240
Steven PINKER. llumi11ismul a=i. Argumente i11 favoarea raţiunii, ştiinţei,
umanismului şi progresului. Cluj-Napoca. ASCR, 2019 (Cristian Verziu) ............ 244
Marius TURDA. Maria Sophia QUINE, Istorie şi rasism. Ideea de rasă de la
llumi11ism la Do11ald Trump. laşi. Polirom. 2019 (Alexandra Fulgeanu) ............... 247
Orlando FIGES. Crimeea. Ultima cruciadă, Iaşi. Polirom. 2019 (Mihaela
Florea Constantinescu) .............................................. „ .•.•.••••••••••••••••••••••••••••••••••• 250
Adi DOHOT ARU. Socialiştii. O moşte11ire (1835-1921). Chişinău, Cartier,
2019 (Valentin Gheonea) ..................................................................................... 255
Francesco GUIDA. Româ11ia i11 secolul X.\'. Chişinău, Cartier, 2019 (Florin
Vasilică Pascaru) ................................................................................................. 261
Maria BUCUR. Eroi şi 1-icrime. Româ11ia şi memoria celor două războaie
mo11dialc. laşi. Polirom. 2019 (Ana-Maria Iosif) ........................................... „ „ ..• 266
Andn:i URSU. Roland O. THOMASSON. Mădălion HODOR. Trăgători şi
misrificarori. ( '0111rarernlufia Scrnrilii{ii di11 Decembrie 1989, Iaşi, Polirom,
2019 (Iulian Hisom) .. „ ...........................•....•.•..•. „ .... „ ........... „ .................. „ ....•.•.. 269
Dorina ROŞCA. Le grand roumallf de la societe moldave. «lntellectuels» et
capiral social dans la rran.~formation post-socialiste, Paris, Presses de
I' IN ALCO. 2019 (lonut Marcu) ............................. „ ................. „ .......••.•...•.•••...•• 271
Oana ZAMflRACHE (coord.). Corupţia ucide?. Bucureşti, Curtea Veche
Publishing. 2019 (Elena Gheonea) „ .... „ ............ „ „ .............................••..•.... „ .•.... 274
ln memoriam Nichita Adăniloaie .............................................................. „ ...... 278
ln memoriam Gheorghe Râncu ......................... „ .............................................. 281

ln memoriam Alexandru Barnea .. „ ...... „ ............ „ ....•• „ •••••••••••••••••••••• „ „ .... „.„. 284
6
I. DE LA RĂZBOI LA PACE LA FINELE
PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (1918-1923)
IOAN BERBERIANU ŞI PERIODICUL

„LIBERALUL CONSTANŢEI"
Bogdan TEODORESCU *
IOAN BERBERIANU AND THE NEWSPAPER

„LIBERALUL CONSTANŢEI"
(Abstract)
The present study analyses the extent to which the politics and administration
of the city of Constanta were rejlected in the newspaper "Liberalul Constanţei" in the
years before and after the First World War. Our choice was well-reasoned. The
weekly newspaper appeared from the summer of 1913 to the summer of 1916, in a
first series, and, afler the war, from January 1920 to the middle of 1928 in a second
series, having, after a decade, over 500 numbers published, with an absolutely
remarkable continuity, compared to other publications of the time, mast of them
discontinuous and totally ephemeral.
„ Liberalul Constanţei" meant a/so a large financial investment, initially
supported by party funds (1913-1915), then (1915-1916, 1920-1928), from the
resources of a middle-class individual and his family, who financially supported the
publication.
The reading of the „Liberalul Constanţei" offers the opportunity to talk about
the problems of a booming city, it helps to know the /ife of a man, completely
dedicated to the community in which he lived, but, at the same time, we are forced to
observe that over ephemeral politica/ regimes or the remarkable advances of
technologies, the state administration has proved to be little receptive to any positive
change.
Keywords: social history; First World War; Romania; "Liberalul Constanţei"
newspaper; politics and local administration; libera/s.
Într-o serie de studii documentare prin intermediul cărora mi-am propus să

scot la lumină materiale arhivistice recent intrate în circuitul cercetării ştiinţifice sau
publicaţii de multă vreme apărute, dar care n-au intrat decât întâmplător în atenţia
specialiştilor, m-am oprit acum la săptămânalul „Liberalul Constanţei".
• Prof. dr., Secretar General al SŞIR.
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVII, 2020, pp. 7-30.
Alegerea a avut raţiuni temeinice. Apărut din vara anului 1913 până în vara
1916, într-o primă serie, şi-a continuat viaţa şi după război, din ianuarie 1920 până la
jumătatea anului 1928 adunând la final peste 500 de numere, pe durata a mai mult
1
de un deceniu, cu o continuitate absolut remarcabilă, dacă o raportăm la celelalte

publicaţii ale timpului, discontinue şi în totul efemere.
„Liberalul Constanţei" a însemnat o importantă investiţie financiară, iniţial
nutrită din fonduri de partid (1913-1915), mai apoi (1915-1916, 1920-1928) din
resursele unui particular din clasa mijlocie şi a familiei sale, care n-ar fi putut susţine
publicaţia dacă nu ar fi avut succes la public.
Ziarul a probat însă şi o mare investiţie de creativitate jurnalistică, a ştiut să
pună concetăţenilor săi probleme de interes general într-o manieră care să-i atragă şi
să-i determine să ia atitudine. Nu în ultimul rând, a fost scris cu pasiune şi talent, cu
mare respect pentru adevăr şi cu o logică de neclintit. Promotorul acestei publicaţii,
se pare încă de la început. dar cert de la 1915 şi până la moartea sa, Ioan Berberianu,
a fost un intelectual po!i\·alent. farmacist de mare reputaţie, dar şi om politic,
interesat să facă administraţie pentru concetăţenii săi şi literat foarte înzestrat. A avut
norocul unor copii talentaţi, pe care i-a lansat în ziarul său, şi care l-au continuat, el şi
ai lui. \Teme de câteva generaţii. impunând contemporanilor prin competenţă şi
intcbrritatc.
Lectura „Liberalului Constanţei" oferă aşadar ocazia de a vorbi despre proble-
mele unui oraş în plină expansiune, ne ajută să cunoaştem viaţa unui om în totul
dăruită comunităţii în care a trăit. dar în acelaşi timp. ne obligă să observăm că peste
regimuri politice efemere şi chiar peste progresele remarcabile ale tehnologiilor,
administraţia statului s-a dovedit puţin receptivă la orice schimbare pozitivă.
Unui călător dedicat. peregrin prin Dobrogea la începutul secolului trecut,
Constanţa i se arăta drept un marc oraş. „cu clădiri înalte şi sute de acoperişuri şi
ferestre scânteietoare" ... siluete verticale şi luminoase pe fondul orizontal plin de
freamătul 'alurilor". Îl impresionau zecile de corăbii din port, încărcate de bogăţiile
şi mirodeniile Orientului. silozurile uriaşe. acoperite de nori de praf, macaralele
înalte şi şirurile de ,·agoanc care aşteptau să-şi golească conţinutul de grâu, ca şi
tancurile petroliere care îşi trimiteau materia în pântecele rezervoarelor 2•
Acea~tă 'eritahilă simfonic a muncii şi prosperităţii celebra o aşezare şi o
comunitate cu un trecut complicat şi tumultuos, cu lungi perioade de anihilare şi care
cu numai câte\'a decenii în urmă era o aşezare oarecare pierdută în întinderea
ncsfTirşită a Imperiului Otoman. Tomisul grecesc şi elenistic. mai apoi Constantia
romană (de unde şi numele modern românesc) şi Ki.istenge-ul otoman, denumiseră pe
rând un loc binccu\'ântat de apropierea mării care atrăsese din timpuri străvechi
meseriaşi şi comercianţi de pretutindeni. dar şi pe efemerii stăpâni ai Dobrogei, iar
acum. la porţile secolului al XX-iea. comunitatea îşi păstrase caracterul cosmopolit,
romfmilor şi grecilor adăugându-li-se turcii. tătarii. armenii şi evreii 3.
1
Pl'R. 1%4. \ol. li: 363: l4X7. ml. III: 552: 2003. \'Ol. IV: p. 579.
'!\khcdin\i. \'âban. 1972: 395.
1
Mchcdinti. \'âlsan. 1972: 394.
8
Războiul de Independenţă din 1877-1878 se încheiase cu Tratatul de la Berlin
( 1878) care restabilea echilibrul european şi afirma independenţa şi suveranitatea
României, Serbiei şi Muntenegrului. Pe masa de şah a marii politici România părea
avantajată teritorial, căci primea Dobrogea de Nord şi Centrală (vechi posesiuni
otomane), dar pierdea sudul Moldovei (Cahul, Ismail şi Bolgrad) 4 , Rusia lăsându-ne
ceea ce oricum avusesem, chiar dacă în vremuri îndepărtate, spre a oferi la schimb
ceea ce nu stăpânise niciodată. Circumspect ca întotdeauna, Mihai Eminescu se
întreba, într-un mult-citat articol din Timpul cum o să putem „cu moralitatea noastră
politică şi cu sentimentul nostru de dreptate" „să păstrăm acest Orient în miniatură cu
tot amestecul lui de popoare" pentru care e nevoie de o strategie „de o adevărată artă
şi politică". Căci, încheia autorul, „numai sub cârma de fier a poporului roman"
Dobrogea a cunoscut o înflorire relativă, după care a redevenit un pustiu ce „atrage
repede prin fertilitatea sa colonii noi, pe care iute le risipeşte cu uşurinţa cu care le-a
atras" 5•
Previziunile marelui poet s-au împlinit în anii integrării Dobrogei numai în
parte. În următorii 25 de ani autorităţile româneşti au transformat un sat turcesc aflat
în ruină într-un oraş modem, primul port maritim al ţării şi prima localitate balneară
a litoralului. Apropierea mării şi oportunităţile economice au sporit în timp relativ
scurt populaţia comunităţii. Dacă în 1878, Constanţa avea 1 263 de sutlete 6 , în mai
puţin de 50 de ani s-a ajuns la 39 918 locuitori, în 1916 , o creştere de peste 28 de ori
7
şi corespunzător acestui spor a crescut şi populaţia de origine românească, de la 2 79

de cetăţeni în 1880 (din 5 203), 5% 8, s-a ajuns la 7 367 din 13 385 în 1902 (mai mult
de jumătate) 9 şi la 21 971 din 39 918 (55%) 10 în 1916, pentru care s-au construit
4 766 de clădiri pe o suprafaţă urbană triplă faţă de cea din urmă cu numai 40 de
ani 11 • Constanţa şi-a sporit comunitatea şi după război, la data semicentenarului
integrării la România, numărând chiar 60000 de locuitori •
12
Interesantă este şi repartiţia pe profesiuni, la 1902 preponderenţi fiind

muncitorii (1137) şi comercianţii (543), abia devansaţi de funcţionari (602), fiind
reprezentate, dar doar în varietatea lor, şi meseriile manuale, cei mai mulţi - cizmarii
(133). Între intelectuali, profesorii sunt cei mai numeroşi (35), urmaţi de 18 medici şi
17 avocaţi. În oraş locuiesc un ziarist (profesionist) şi un dentist, dar nu e înregistrat
niciun farmacist 13 • Între timp oraşul se dotase cu societăţi industriale şi de exploatare
şi acumulase firesc capital administrat de o Banca generală, o Bancă de Scont,
alăturându-se şi o Bancă Comercială şi alta Agricolă. Un potent proprietar şi om de
4
Hitchins, 1994: 68-69.
5
Păuleanu, 2005, voi. I: 73.
Păuleanu, 2005: 86.
6
7
8
9
10
11
Păuleanu, 2005.
12
Păuleanu, 2005, voi. I: 90.
13
afaceri, C. Alimănişteanu, o avea pe a lui, şi funcţiona şi o filială Mannorosh-Blank.
La 1880 era construit primul bulevard, iar 7 ani mai târziu era înălţată statuia lui
Ovidiu. Podul de la Cernavodă şi portul maritim asigurau legătura atât cu ţara cu care
se unise recent cât şi cu marile antrepozite comerciale ale lumii. Corespunzător noii
sale situaţii, în oraş s-au construit şi clădiri instituţionale. precum cele ale Prefecturii,
justiţiei, poştelor. a fost ridicată prima biserică ortodoxă a locului şi primele două
· 14
ŞCO l I .
Anii de început ai secolului al XX-iea aduc alte amenajări, mai cu seamă în

perioada în care edilul principal al oraşului a fost Ioan Bănescu. O scurtă monografie
îi consacră realizările: pavaje. uzina electrică, hala, băile de la Mamaia, gimnaziul
„Mircea cel Bătrân", canalizarea. grădina publică şi iniţiativele începute, dar
nefinalizate şi datorită luptei politice cu prefectul Scarlat Vâmav. precum lucrările de
alimentare cu apă potabilă din Dunăre. cum se va vedea un subiect de lungă
dezbatere în anii care au urmat. dar şi altele încheiate, dar fără a respecta proiectele
iniţiale. precum Cazinoul comunal sau Biserica de Sus •
15
Toate acestea sunt dovezi incontestabile că în anii de dinaintea Primului

Război Mondial Constanţa a cunoscut o efervescenţă economică şi socială
remarcabilă. „Românizarea" teritoriilor dintre Dunăre şi Mare mergea mână în mână
cu nenumărate oportunităti de afaceri şi pentru întreprinzători. Constanţa devenea pe
zi ce trece un oraş modern şi făcea primii paşi şi în edificarea unei clase mijlocii cu
persoane specializate în diverse domenii. capabile să ridice nivelul educaţiei şi sănă
tăţii şi să ofere instituţiilor statului persoane de intef:_rritate şi competenţă.
Din păcate. aceşti factori incontestabili de prof:.rres erau obstaculaţi de tot felul
de racile politicianiste. Administratia (620 de funcţionari) 1 " era erodată de clientelism
şi nepotism şi supradimensionată cu persoane de moralitate îndoielnică, neprofesio-
nali1ate şi departe de a-şi înţelege menirea. Jocurile politice locale, de multe ori
complet autonome fat<i de centru. lăsau mult loc hazardului sau bunului plac al unui
lider care era suficient să-şi fidelizeze o masă de acoliţi pentru a transforma
comunitatea într-un domeniu personal. Toate acestea aveau consecinţe grave asupra
administrării localităţii. sume importante din buget erau irosite printr-o proastă
gospodărire sau pur şi simplu însuşite. iar unele probleme de stringentă necesitate şi
de marc interes public amânate sine die. Degeaba Constanţa oferea la începutul
Primului Război Mondial „spectacolul modernităţii târzii" 17 cu zeci de clădiri
impunătoare dacă aprovizionarea cu apă potabilă nu era rezolvată , iluminatul
18
electric. ca şi tramvaiul. reprezentau mari probleme şi în jurul montării unui felinar
ii \'ulam. I IJ IO: 16.

1
' \'uh:an. l4IO.
1
" Păulcanu. ~005. 'ol. l · 88.
1
- Păuleanu. ~005. \Ol. li: 403. Autoareu consideră că in Constanţa sewlelor al XlX-lea şi al XX-iea s-a
desfăşurat un spectacol al modemităfii târ=ii pentru voinţa de schimbare arătată de liderii politici ai
11mpului. de lu Carol 1 la Mihail Kogălniceanu şi Ion C. Brătianu, pentru geniul unor mari constructori
de talia lui Anghel Saligny şi capacităţile organiz.atoricc ale unor edili locali, care au revenit la valorile
Antichităţii greco-latine. cu accent pe exilul ~i moartea lui Ovidiu.
ix Dominte. Miu. 2009: 107-108.
JO
pe o stradă aveau loc lupte epice, malurile mării nu erau consolidate, iar pietruirea
străzilor oferea un subiect de interminabile controverse. Contradicţiile între forma
unei aşezări strălucitoare şi modul în care administraţia rezolva fondul, un standard
de viaţă cât mai ridicat pentru locuitorii săi, domina şi aici agenda publică 19 •
În această lume efervescentă, dar compli.::ată, care îşi stabilea, nu fără zgomot,
ierarhiile de putere, poposea spre sfârşitul secolului al XIX-lea tânărul farmacist Ioan
Berberianu, cu soţia şi cei patru copii ai săi, convins că a ajuns în Ţara Făgăduinţei2°.
Se născuse la Craiova, într-o familie de etnici sârbi, pe la 1859 21 şi urmase cursuri
şcolare şi universitare încununate cu o diplomă de licenţă în farmacie în 1885 22 . Între
timp îşi găsise soţia la Braşov, într-o familie de etnici germani, veniţi la poalele
Tâmpei în secolul al XVIII-lea din Tirol şi în anul încheierii studiilor se născuse şi
primul copil23 • După peregrinări la Piatra Neamţ (unde s-a născut o fetiţă, Hygeea) 24
Buzău şi Turnu Severin, familia s-a stabilit la Calafat, unde mai mulţi ani a fost
diriginte arendator al farmaciei din localitate25 • După demersuri îndelungate,
Berberianu obţinea în 1895, probabil împreună cu soţia, cetăţenia română, dar din
păcate, în anul următor îi înceta contractul şi se vedea astfel obligat să părăsească
localitatea26 • Va alege atunci Constanţa, cu gândul unei bune oportunităţi în specia-
litate, pentru care avea toate calificările solicitate şi pentru care era dispus să lucreze
în continuare27 . Nu avea, în afara unui mic capital rezultat din muncă, vreo altă avere,
şi nici vreun prestigiu moştenit de la antecesori, ambele condiţii indispensabile pe
atunci de a promova pe scara socială şi politică.
E locul, odată ajunşi aici, să facem câteva consideraţii cu caracter mai general
spre a înţelege că acceptarea sa în societatea constănţeană nu s-a făcut uşor. Era un
cetăţean român de dată recentă, inteligent şi capabil, cu o prestaţie profesională
impresionantă, căci produse ale farmaciilor unde lucrase fuseseră deja premiate la
mari expoziţii internaţionale 28 şi după participarea la Congresul Medicilor şi Natura-
liştilor de la Roma din 1894, fusese ales vicepreşedinte al secţiei de farmacologie .
29
Pentru el nu era însă suficient. Plasat în elita societăţii tinere din România acelor ani,
simţise că ţara se afla în plină schimbare şi era pregătit să se implice. Dinăuntru unei
lumi aparent stabile, dominate însă de reguli de conduită ce păreau eterne, el şi alţii
asemenea lui aspirau spre o democraţie întemeiată pe mai multă dreptate socială,
simţeau un interes bine motivat pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale concetă-
19
Liberalul Constanţei, 1/27.07.1913: 1, motiv pentru care în manifestul liberal pentru constănteni,
înaintea alegerilor comunale din 1913, erau aşenite la loc de frunte în prioritătile viitorului Consiliu
Comunal.
20
Liberalul Constanţei, 40/31.12.1922: 1.
21
22
SANIC, MI, DGSS, 3/1918: f. 112.
23
Liberalul Constanţei, 7/14.03.1920: I.
24
Teodorescu, 201 S, voi. I: 278.
25
SANIC, ML DGSS, 311918: f. 112.
26
SANIC, MI, DGSS, 3/1918: f. 112.
27
28
29
11
ţenilor lor şi îşi doreau o ţară întinsă între graniţele ei fireşti, subiecte îndelung
abordate în paginile „Liberalului Constanţei". Înţelesese că aspiraţiile lui ar avea un
sens dacă s-ar asocia unei forţe politice care să-l reprezinte şi, încă foarte tânăr,
intrase în rândurile Partidului Naţional Liberal unde, peste toate dezamăgirile, avea
să rămână până la stărşitul vieţii .
30
Ajuns la Constanţa. se instalase relativ repede într-o poziţie socială stabilă,

31
căci obţinuse o coproprietate în farmacie împreună cu un asociat . A dorit însă a-şi
valorifica potenţialul şi în plan politic. intenţionând o ascensiune rapidă în condu-
cerea administraţiei locale. A fost în cele din urmă acceptat şi promovat, mai întâi ca
preşedinte al Camerei de Comerţ Constanţa ( 1898) , apoi ca membru în Consiliul
32
33
Comunal şi consilier la Primărie • pentru competenţa sa şi combativitatea deosebită.
Potentaţii locali n-aveau însă să-i ierte graba cu care şi-a dorit aceste promovări şi
mai târziu a\·eau să-i reproşeze deschis că la data sosirii în oraş „nu avea niciun merit
(a se înţelege acolo dovedit). nicio capacitate. decât un nume uzurpat" (aluzie proba-
bil la originea sa străină) într-un oraş care te-a primit fără niciun „bilet de identitate".
Această tardi,·ă răbufnire ne arată foarte clar că organizaţia liberală din Constanţa
înţelegea să-l folosească pe Berberianu pentru capacităţile sale , dar că autorităţile
34
locale ii suportau ~rreu independenţa. fennitatea aprecierilor şi capacitatea de ripostă

ori de c<itc ori se considera nedreptăţit.
Totuşi. dincolo de planul politic. unde s-a remarcat foarte repede, Berberianu a
obţinut în primii s[1i ani constănţeni şi alte succese. Dornic să-şi câştige popularitate,
ci nu a ezitat să-şi ,·alnrifice calităţi literare probabil şi anterior exersate, publicând
pooii în re,·ista ..Ch'idiu" împreună cu prietenul P. Vulcan 35 , să ia parte frecvent,
împreun;i cu soţia. la seratele literar-dansante ale oraşului. alături de întreaga
prntipendadă a locului''· şi să aibă iniţiativa întemeierii unui ateneu, după modelul
celui bucureştean. un spaţiu destinat manifestărilor ştiinţifice, teatrale şi muzicale 37 ,
A\ ca în jurul s;-1u o sută de tl1\'arăşi. câştigaţi de partea acestei cauze. dar cum noua
instituţie se înfiinţa din donaţii. era nevoie de un număr sporit de membri în
comitetul urgani1ator. implicit de donatori. o întâlnire fondatoare fiind convocată în
iunie I X99. Între cei cu care se asociase se afla şi profesorul Virgil Andronescu,
deocamdat;-1 obscur suplinitor ~. care nu ezita să-i solicite la nevoie bani generosului
1
<w prieten. Cel de mai sus ii \'a însoţi pc Bcrbcrianu într-o lungă istorie liberală şi,
mm se mai întâmplă. d1:spărţirca lor la un moment dat se va face cu mare zgomot,
25 3.<Jll. I 922: 3.
'" l.il>t'/"<i/11/ ( .IJ/1\((//1(('/.
' S:\'\I(. Ml. [)(iSS ..~ l'llX: f 113.
1
'·' l.1hai1/11/ ( .IJ/l\f<lll(l'I. I 2X.O 1.1923: 3.

" Lihcru/11/ ( ·1J11s1,111rc1. I 15 .OX. 1915: 2.
'~ L1htT<1/11/. 23 I 6.0X.1915: I.
"Lihaa/11/ ('1Jmf1111(l'i. 3X 14.06.1915: 2.
'' Păukanu. 2005. 'ol. I: 404.
'" Păulcanu. 2005. p. 261.
' Liha11/11/ ( 'omt1111(ei. 6. 23.04.1922: I. căci cel numit fusese incapabil să treacă de examenul de
1
capacitate obligatoriu pentru a obtinc o catedră ca titular în învătământ.
12
întunecând ultimul an de viaţă al eroului subiectului nostru 39 . Tot acum el finali-
zează, la capătul a zece ani de muncă, o lucrare monumentală, Examenul de asistent
înfarmacie, de fapt un tratat de specialitate, până târziu în primii ani post-belici, cea
mai completă lucrare în specialitatea sa40 .
Cariera profesională şi politică a lui Berberianu a continuat şi în primii ani ai
secolului următor. În 1906, reprezenta la Bruxelles, la un nou Congres de Farmacie,
pe colegii din România, şi era ales la final vicepreşedinte al asociaţiei organiza-
toare41. Paralel însă, rămas fără partenerul său, care tocmai decedase, începea cal-
varul concursurilor pentru concesionarea proprietăţii unei farmacii, unde a obţinut
mereu note mari, dar insuficiente pentru a se stabili definitiv în Constanţa, locul său
fiind atribuit altor competitori 42 . Sunt de asemenea anii unor eforturi financiare
copleşitoare, căci Berberianu doreşte ca toţi copiii săi să urmeze cursuri universitare
(între timp se născuse, chiar în 1900, ultimul dintre ei, Traian Ulpiu). În acelaşi timp,
ceilalţi patru, Mircea (care pregătea un doctorat la Sorbona), Hygeea, studentă la
două facultăţi, farmacie şi ştiinţe, Vintilă, care urma studii de drept, şi Ionel, încă
licean, solicitau tatălui eforturile financiare aferente şcolarităţii lor 43 .
Decontul îl va face mai târziu, când a fost acuzat că a lăsat în urmă mai multe
poliţe protestate44 (neplătite la termen) şi că pe vremea când era consilier comunal ar
fi încasat un salariu de 3500 de lei lunar45 , ceea ce i se pare reclamantului enorm.
Învinuitul răspunde cu calm acuzaţiilor, relatând că în acei ani a ridicat o casă pentru
familia sa pe strada Marcu Aureliu cu o fundaţie care, implantată într-un sol nisipos,
s-a dovedit foarte costisitoare. A protestat poliţele pentru că taxele de şcolarizare
pentru copiii săi şi cheltuielile casei adunau o sumă considerabilă, şi atunci, pentru a
se achita, a preferat în cele din urmă să vândă casa abia construită. Avea să-şi ridice
alta, pe strada Decebal, mai ieftină, cu doar 14000 de lei, pentru care a împrumutat
integral suma de cumpărare. În ceea ce priveşte salariul de consilier comunal, a
ridicat diurna de 1523 lei lunar plus un ajutor pentru studiile doctorale ale lui Mircea,
de 900 lei, ceea ce conduce la un total de 2423 lei, mult sub suma ce i-a fost
imputată. Acuzelor indirecte de corupţie li se adăugau gesturi de inamiciţie ale unor
membri ai Consiliului Comunal, devoalate mult mai târziu şi care l-au determinat la
un moment dat să demisioneze din funcţie. Într-o şedinţă a formulat soluţii pentru
marile probleme de edilitate ale oraşului şi tovarăşii lui, în loc să-l susţină, au
39
Liberalul Constanţei, 3/26.03.1922: 1, dată de la care, începând cu acest număr, Berberianu declan-
şează o campanie contra fostului şi actualului primar liberal Virgil Andronescu, care se va prelungi până
la sfârşitul anului.
40
Berberianu, 1899-1900.
41
42
SANIC, MI, DGSS, 3/1918: f. 113.
43
Teodorescu, 2015, p. 278 (pentru Hygeea), Liberalul Constanţei, 7114.03.1920: 1 (pentru Mircea
Berberianu) Liberalul Constanţei, 40/31.12.1922: 2 (pentru ceilalţi copii ai lui Ioan Berberianu).
44
„Cazul Berberianu. Documente şi fapte", în Liberalul Constanţei, 24/22.02.1915: 1.
45
13
ameninţat cu demisia în bloc dacă propunerile lui vor fi acceptate, pentru că astfel el
va câştiga primăria până la sfărşitul vieţii 46 .
Anul 1911 a fost însă pentru Berberianu un timp cu satisfacţii excepţionale.
Trei din cei cinci copii ai săi încheiau studiile. doi dintre ei în condiţii de excelenţă.
Mircea Berberianu obţinuse o diplomă doctorală la Sorbona şi se pregătea, sub
oblăduirea profesorului C.I. Istrati (1850-1918), unul din fondatorii şcolii româneşti
de chimie. pentru o mare carieră universitară, echivalându-şi în acel an titlul dobândit
în Franţa . După şcoala militară. încheiată cu gradul de sublocotenent de infanterie,
47
el obţinea în iama 1912-1913 postul de şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a

Universităţii Bucureşti .
48
Nu mai puţin ambiţioasă. sora sa mai mică, Hygeea, predestinată parcă de la

naştere să-şi urmeze tatăl, primind atunci numele zeiţei farmaciei, obţinea, de data
aceasta la Bucureşti. două diplome. una după dorinţa lui Ioan Berberianu şi cealaltă
în ştiinţe (j. La sfărşitul anului, ea se căsătorea cu un coleg, Nicu Teodorescu, potrivit
4
unei simpatice legende de familie. viitorul ginere găsindu-şi viitorul socru, atunci
când a venit să-şi ceară aleasa de soţie. într-o situaţie delicată. Cum am mai spus-o,
Ioan Berberianu vânduse casa din strada Marcu Aureliu şi momentan nu avea o
locuinţă stabilă. Cererea în căsătorie s-a consumat deci în curtea imobilului, pe o
bancă. într-un chiuşc • Din păcate. fata lui Berberianu nu a profesat niciodată.
511
Instalată cu soţul la Slobozia. mai apoi. după război, la Alexandria, în Teleorman, s-a
51
c~upat de gospodărie şi a crescut cei cinci copii ai familiei sale •
Tot în acest an. a\'ca loc la Constanţa un congres de farmacie, între organi-
zatori numărându-se ~i proaspătul socru. reuniunea fiind urmată la încheierea ei de o
excursie la Constantinopol~~.
1913. doi ani mai târziu. avea să se dovedească crucial pentru Ioan Berberianu.
A vca 54 de ani. o situaţie materială mulţumitoare, o prestaţie publică foarte consis-
tentă. ce-i adus1..--se prestigiu şi popularitate. iar Partidul Liberal, al cărui membru era
de multi! \Teme. se afla în plină ascensiune, aducând la ordinea zilei două probleme
de marc interes: colegiul electoral unic şi reforma agrară 53 . La putere erau însă con-
servatorii. un gu\crn de coaliţie cu conservator-democraţii lui Take Ionescu, sub
preşedinţia lui Titu Maiorescu. În perspectiva conflictului balcanic abia încheiat, cei
doi îşi îndepliniseră mandatul încredinţat cu succes. Negocierile de pace de la
Bucureşti ne aduseseră Dobrogea de Sud. până la linia Turtucaia-Balcic şi bătrânul
prim-ministru (avea 73 de ani) considera că a atins punctul cel mai înalt al carierei
""Vezi nota 3.l

• Liheralul ConsttJnfei. 7 14.03.1920: I, consacrat în paginile I şi 2 în întregime lui Mircea Berberianu,
4
uin: murise în 1917 de febră tifoidă la laşi.

4
~ Liheralul Cunstan(ei. 7114.03.1920: I.
4
" T eodorcscu. 2015: 27f<.
50
Teodorescu. 2015: 20.
1
' Teodorescu. 2015: 275.
5
c Păulcanu. 2005, voi. li: 73.
5
~ Hitchins. 1994: 154.
14
sale publice şi se gândea să demisioneze, cu atât mai mult cu cât poziţia lui faţă de
reformele preconizate de liberali era în totul contrarie. Devenise clar deci că, după
încheierea negocierilor de pace de la capătul celui de-Al Doilea Război Balcanic,
liberalii, conduşi de Ion l.C. Brătianu, vor prelua din nou puterea.
În aceste condiţii atât de favorabile unei schimbări în viaţa politică apărea la
27 iulie 1913 publicaţia „Liberalul Constanţei", organ al Partidului Naţional Liberal
Constanţa, săptămânal, condus de un comitet de redacţie din rândurile căruia făcea
parte şi Ioan Berberianu 54 . Noul hebdomadar vedea lumina tiparului în preajma
alegerilor pentru desemnarea celor 15 consilieri comunali ai localităţii, care urmau a
se desfăşura câteva zile mai târziu, luni, 29, şi miercuri, 31 iulie55 .
Era firesc ca în această situaţie grupul liberal să formuleze un manifest pentru
alegători, după cum la fel de firesc era să-l asocieze cu o drastică condamnare a
vechii administraţii conservatoare a Constanţei în care primarul Titus Cănănău, deşi
înscrisese „o pagină frumoasă şi de laudă în istoria acestui oraş", nu reuşise „să
corecteze dezvoltarea Constanţei aşa cum fusese croită de predecesorii săi şi care în
esenţă rămânea monstruoasă" 56 •
Documentul de mai sus formula un program de lucrări edilitare foarte ambiţios
ce ar fi trebuit să rezolve într-un timp rezonabil toate problemele stringente ale urbei
de la malul mării: construcţia celei de-a treia biserici, localuri pentru toate şcolile
primare, cadastrul oraşului, iluminatul electric şi tramvaiul, aducerea apei de la
Dunăre şi extinderea reţelei de distribuţie, pavarea cu piatră cubică şi asfaltarea
întregului oraş, abatorul comunal, canalizarea, baia comunală populară şi bulevardul
de centură 57 • Pe lista candidaţilor la Consiliul Comunal la Colegiul I se afla şi Ioan
Berberianu58 •
Rostul noii gazete era să propage, îri cercuri din ce în ce mai largi, ideile şi
principiile Partidului Liberal 59 , totul în patru pagini, format mare, cu o structură ce se
va păstra pe întreaga durată a apariţiei sale, constituită în linii mari în două serii,
împărţite cronologic de anii războiului şi cei imediat post-belici, cea dintâi între
1913-1916 şi cea de-a doua între 1920-1928. Nu era singurul ziar liberal din
provincie şi nici cel dintâi (altele au apărut înainte de război la Alexandria, Călăraşi,
Craiova, Bacău şi Bârlad), dar s-a dovedit printre cele mai longevive60 .
Prima pagină era atribuită actualităţii de partid, cu destule detalieri locale,
extinsă şi în paginile 2-3 atunci când evenimentele o cereau. De regulă însă, paginile
54
Liberalul Constanţei, 1127.07.1913: l, fapt dovedit ulterior când, la preluarea funcţiei de proprietar şi
director, Ioan Berberianu a ieşit din comitetul de redacţie al ziarului Liberalul, care a apărut în martie
1915.
55
Liberalul Constanţei, 1127.07.1913: I.
56
Vulcan, 1910: 15.
57
58
59
60
Cu numele Liberalul apăruseră publicaţii la Alexandria (1908, 1909), Călăraşi (1907-191 l), Craiova
(1908-1914). PPR, 1987, voi. II: 361; precum şi la Buzău (1907-1908; 1909-1910) şi Bârlad (1907).
PPR, 1987, voi. II: 36 l, 362.
15
de interior erau consacrate problemelor de edilitate locală, cu comunicări de la
şedinţele Consiliului Comunal, rapoarte ale ajutorilor de primari sau articole de
întâmpinare pentru realizări de perspectivă. Tot aici, luni de zile, a fost deschis un
dosar al administraţiei comunale conservatoare, în ansamblu considerată risipitoare şi
coruptă. autoarea unui jaf din banii publici care a „nenorocit oraşul", cum aflăm încă
din primul număr. Atunci când publicaţiile conservatoare din Constanţa îl atacă,
Berberianu răspunde întotdeauna argumentat şi nu de puţine ori vehement,
spulberând acuzaţiile ce i se aduc şi recâştigându-şi, de fiecare dată, onoarea lezată.
Pagina a patra era consacrată reclamelor, sursa sigură pentru continuitatea
publicaţiei. dincolo de un succes la public care îi explică longevitatea 6 t.
Până la preluarea publicaţiei de către Ioan Berberianu, cu scandal, trebuie s-o
spunem. la începutul anului 1915. revista a fost condusă de un comitet de redacţie
format din personalităţi liberale care se vor devoala abia după eliminarea viitorului
62
proprietar şi director .
Din ianuarie 1915. când Ioan Berberianu a cumpărat revista, deşi publicaţia îşi
păstrează profilul liberal şi anunţă a fi condusă tot de un comitet de redacţie, noul ei
posesor ii accentuează caracterul de familie. Chiar dacă şi în anii anteriori, atât
Berberianu. cât şi fiul său mai mare, Mircea, semnaseră în „Liberalul Constanţei", de
acum încolo directorul este prezent aproape în fiecare număr, iar cel de-al doilea
devine indispensabil. Aşa se explică cum apar scrise de el articole pe subiecte dintre
cele mai diverse. de la articole cu conţinut strict ştiinţific , la comentarii de război la
63
care îşi arată întreaga sa simpatie pentru Franţall4 şi până la articole de atitudine 65 în
fa,·oarea tatălui său. pe care ii consideră. în unele situaţii ultragiat.
În ziarul „Liberalul Constanţei" întâlnim şi articole semnate de Vintilă
Berberianu. dar mult mai rar. iar atunci când paternitatea sa pare ascunsă în spatele
iniţialelor V.I.B .. urmează dezminţiri apăsate. O cercetare atentă asupra numerelor
ziarului din acei ani ar putea duce la identificarea pseudonimelor de rezonanţă
literară şi istorică latină în spatele cărora s-ar putea ascunde tot cei trei mai sus
numiţi'"·. intre autori num{1rându-se de la un moment şi vechiul prieten Petru Vulcan
care mărturiseşte că a semnat şi va semna cu numele lui Iulius Caesar .
67
Insistenta cu care anumite subiecte de interes public sunt abordate constant pe

durate lungi trădează însă serioase disfuncţii în Consiliul Comunal, fricţiuni datorate
' Strul"lura ga1ctc1 Jup;i muJdul anun\at în primul număr \'a fi menţinută pe toată durata aparitiei sale.
1
'·· l:J1tonalul rn tlllul „Dabinări rn:norocite :;.i certuri" în Lihera/11/ Constanţei 23116.08.1915: I, replică
la un art1L·ol puhl11.:at în Lihl'l"ulul. I 15.03.1915: I.
''' Primul :-.ău artiL·ol 'uh genericul „Fapte :;.i idei din domeniul ştiintei". în Lihera/ul Constanţei,
IO 17.I0.141-l 2.
·~ Editorialul .. Fran\a eternă" în Lihaalul ( 'm1.\tanfei. fr 21.09.1914: I.
'" Artirnlul „\'remuri noi. oameni \'Cehi". unde Mircea Berberianu contestă vehement că tatăl său a luat
mită. în Lihaa/11/ ( '011.,1w1ft'i. 20 25.01.1915: 1.
'"' În numărul 35 din 2-t mai 1915 al Lihera/11/ui Constanfei este publicată fotografia lui Vintilă
13crbcrianu. prezentat drept colaborator. În acelaşi număr, tot pe pagina I, se tipărea editorialul
Rec1111uştinfa eu plantă rară. sub semnătura misteriosului V.l.B.
"' Lihera/11/ Cumtanfei. 38'-l.06.1915: I.
16
unor interese divergente şi uneori opoziţia surdă a primarului Virgil Andronescu,
altădată prieten, pe care Berberianu o va remarca mult prea târziu 68 .
Este însă cert că vehemenţa cu care era contestat de adversari, care pare uneori
orchestrată chiar de tabăra proprie, avea drept scop să-l menţină permanent în atenţie
cu campanii de presă negative, după principiul bine-ştiut - calomniază, calomniază,
până la urmă tot rămâne ceva.
Încă din numărul inaugural, „Liberalul Constanţei" face publicitate candi-
daţilor Partidului Liberal pentru alegerile comunale de la sfărşitul lui iulie , iar după
69
victorie, urmată de constituirea noului consiliu, pe 28 august 1913, V. Andronescu

este desemnat primar, flancat de primul ajutor de primar, Ştefan Dan, şi de cel de-al
doilea, I. Berberianu 70 . În acelaşi timp, sunt anunţate chiar de ultimul din seria de mai
sus primele măsuri în favoarea localnicilor: ieftinirea pâinii şi a peştelui, precum şi a
curentului electric, toate adăugate stabilirii unor preţuri maximale pentru închirierea
gheretelor comercianţilor 71 • Cum îi stă bine oricărei publicaţii care vrea să atragă de
la primul număr atenţia cititorilor, inaugurarea „Liberalului Constanţei" coincide cu o
canonadă furibundă împotriva antecesorilor la primărie, acuzaţi că „au nenorocit
oraşul": împrumuturi de 7 milioane, în situaţia în care au fost operate exproprieri scan-
daloase în valoare de 3 milioane, iar alte 3 milioane au fost risipite pentru consolidarea
malurilor mării, la care se adaugă alte două, când de fapt devizul de 7 milioane trebuia
acoperit integral de stat, alte 5 milioane s-au dus „fără să se vadă ceva", canalizarea
oraşului s-a făcut cu tuburi de beton în loc de bazalt, iar aducerea apei din Dunăre a
fost ţinută pe loc un an, timp în care ,,rezervoarele s-au spart şi s-au dărâmat" 72 •
Dosarul administraţiei comunale conservatoare va avea în continuare multe
file, proasta gospodărire a resurselor disponibile şi condamnabila ineficienţă fiind la
ordinea zilei. Astfel, vor fi denunţate pe rând falşul în actele publice 73 , destrăbălarea
în finanţele oraşului 74 , iar în legătură cu construcţia Palatului Comunal se va vorbi
chiar de „lipsă de scrupul boierească" 75 • În acelaşi timp, preluarea în forţă a condu-
cerii primăriei, inclusiv de către Ioan Berberianu, e dovedită prin intenţii generoase,
deocamdată doar anunţate. Marea hală va fi funcţională de la 1 ianuarie 1914 , după
76
care, mai realist, al doilea ajutor de primar mută termenul la l aprilie, acelaşi an 77 .
Totodată, un comitet desemnat tot de el va studia ameliorările aici necesare (la hală),
în discuţie fiind şi noul abator78 •
68
Liberalul Constanţei, 2/19.02.1922: l.
69
Liberalul Constanţei, 1127.07.1913: I.
70
71
72
Dosarul administraţiei comunale conservatoare începe în Liberalul Constanţei cu numărul
1/27.07.1913: 2.
73
74
Liberalul Constanţei, 7115.11.1913: 2.
75
Liberalul Constanţei, 617.11.1913: 3.
76
77
78
17
În ianuarie 1914, când liberalii sunt chemaţi de suveran să-i înlocuiască la
guvern pe conservatori. la Constanţa are loc o mare adunare populară şi semn că se
număra printre liderii partidului său, la miting este chemat să vorbească şi Ioan
Berberianu 79 . Încă din primele zile ale noului an, „Liberalul Constanţei" începe să
furnizeze informaţii de la Consiliul Comunal, între cele dintâi fiind proiectul celei
de-a treia biserici, încredinţat arhitectului Nicolescu, care ar dori o sinteză între
ctitoriile de la Cozia şi Amota • Aflat mereu în atenţia generală, Berberianu anunţă
80
81
că are pe agenda imediată pietruirea şi asfaltarea oraşului •
Victoria în alegeri a liberalilor este un bun prilej de sărbătoare şi, ca să dove-
dească armonia din organizaţia constănţeană. Berberianu nu ezită să toasteze la o
petrecere pentru noul primar. după care e răsplătit cu aprecieri elogioase, fără a fi
uitat fiul său Vintilă. care ar fi rezolvat „sute de procese electorale" 82 . Nu ştim cât de
sincere erau ,·orbele mari de la banchete şi laudele din ziare, dar este cert că euforia
liberală a rewnirii la putere acoperea momentan toate neînţelegerile.
Încet-încet. peste zar\"a instalării noului guvern liberal, încep să intre în atenţie
lucrările de edilitate din programul anunţat cu un an în urmă. Vine mai întâi rândul
determinării diferitelor cartiere din partea de sus a oraşului • Urmează aducţiunea
83
apei de la Sutghiol pentru scopuri industriale. iluminatul oraşului şi tramvaiul

electric. pentru care Berberianu va pleda constant ani de zile, motiv pentru care este
însărcinat să facă oferte pentru un motor diesel de 600-800 cai-putere . În fine, sunt
84
luate in discuţie şi reglementări noi pentru vânzarea peştelui la hale85 .

Cum înfăptuirea reformelor liberale presupunea modificarea legii fundamen-
ta le. ahia aleas~i noua adunare legislativă este suspendată, şi începe o nouă perioadă
electorală. dedicat;i acum Constituantei. În ziua în care „Liberalul Constanţei"
puhlica discursul deputatului local Ioan N. Roman despre Dobrogea Nouă (aşa cum
se rnnstituisc dup{1 Tratatul de la Bucureşti din 1913) în dosarul de alimentare cu apă
a ora~tilui. ziarul lihcral pleda pentru utilizarea surselor din Dunăre exploatabile la
Cerna\·od;i Hinog'". Pn:ocupat de atâtea, Berherianu găseşte timp să meargă la
Bucurc~t i să cerceteze pa\arca străzilor şi felul în care sunt organizate abatorul şi
halele. constatările lui fiind expuse într-un raport publicat • La începutul lui mai,
117
primarul Andwncscu oferea un interviu publicaţiei şi în mod foarte curios, subiectele

mai 'cehi. atât de dragi ajutorului său. sunt ocolite, şeful administraţiei are alte
proiLTlc. arătându-se interesat de alimentarea cu apă, dar doar pentru marile industrii
'l.i/1er,1/11/ ("011.111111ft'i. 14·15.01.1914: I.

'"I 1hi:rt1l11/ ("11m/1111f<'i: 14 15.01.1914: 2.
1
' Lihaa/11/ Cu11.111111fn. lti•.3.02.1914: 2.
~: l.1ficrt1/11/ Cu11.1ru11fei. 19 ·23 .02.1914: 2. unde Berberi anu este lăudat pentru activitatea sa infatigabilă
( n~obosită I.
1
' Lifiaulu/ Coml"11fci. 28'4.05.1914: 3.
~ L1ficrul11/ C1J11stt111fci. 21 9.03.1914: 3.
'' Lihera/11/ Comtanfei. 22116.03.1914: 3.
'" Liheralul Comtan(ei. 25! 13.04.1914: 3.
s" Lihera/11/ Cnnstanfei, 27 127.04.1914: 3
18
care ar urma să se dezvolte, în mod special pentru rafinăriile de petrol, la „gura
conductei" ce va fi adusă la Constanţa 88 •
O lună mai târziu, Berberianu era la Hinog-Cemavodă unde semna, alături de
câţiva tehnicieni, un proces-verbal de recepţie potrivit căruia după 28 iunie 1914,
timp de 15 zile, câte 12 ore pe zi, apa din Dunăre ar trebui să ajungă la Constanţa89 •
Ultimul număr din sezonul 1913-1914, apărut înaintea vacanţei de vară, care pentru
acest ziar se va încheia de regulă la jumătea lunii august, este consacrat unei ample
informări cu privire la consolidarea malurilor mării 90 •
Primul an de activitate al ziarului, acum încheiat, consemna realizări punctu-
ale, precum faptul că se făcuse ordine în piaţă şi se evaluaseră fără ameliorări consis-
tente, care ar fi trebuit să urmeze, stadiul iluminatului public, pavării, sau aprovizio-
nării cu apă potabilă de la Dunăre. Conflictele de la Primărie fuseseră surdinizate, dar
la reluare, în august, Berberianu se vedea obligat să conteste afirmaţiile despre
repetatele sale conflicte şi chiar despre un scandal în Consiliul Comunal înainte de
vacanţă, adevărul, care avea să se afle ulterior, fiind că momentan nu se dorea
oficializarea unor neînţelegeri care mocneau demult şi care vor deveni publice câteva
luni mai târziu 91 •
Sf'arşitul verii şi începutul toamnei, dominat de Marele Război, acum în plină
desfăşurare, şi mai apoi de moartea Regelui Carol I şi încoronarea succesorului său
Ferdinand, aruncă o vreme subiectele de interes local în plan secundar. În acest
context, Mircea Berberianu publică primul său articol de politică europeană despre
92
Franţa etemă , iar Petru Vulcan (alias Iulius Cezar) se alătură redacţiei cu un text
despre conflictul european abia început 93 • Printre rânduri, aflăm totuşi că în Consiliul
Comunal se discută despre marele parc al oraşului 94 , de pavarea străzilor, aici dilema
fiind dacă cu piatră cubică sau macadam95 şi de ieftinirea pâinii, alt subiect de durată,
ca şi cea a cărnii (la primul produs, cu preţuri între 30 de bani - calitatea I şi 20 de
bani - calitatea a III-a, după valoarea şi culoarea făinii), iar în ce priveşte preţul
animalelor de consum, viţelul, berbecele şi porcul s-ar vinde cu 1 leu/kilogramul,
vaca cu 90 de bani şi oaia cu 80 de bani 96 • Mircea Berberianu îşi extinde colaborarea,
abordând şi subiecte ştiinţifice, sub genericul Fapte şi idei din domeniul ştiinţelor9 7,
iar Iulius Caesar, cu un titlu care se va repeta, Atunci când ceasul ne-o suna, face o
emoţionantă pledoarie pentru unirea cu teritoriile de peste munţi •
98
88
89
90
91
liberalul Constanţei, 1117.08.1914: 1.
92
liberalul Constanţei, 6/21.09.1914: 1.
93
94
95
96
Liberalu/ Constanţei, 7/28.09.1914: 2 şi 11126.10.1914: 3.
97
98
19
Adversarii lui Berberianu nu cunosc însă liniştea şi „Conservatorul Constanţei"
se arată nemulţumit de unul din ajutorii primarului, „ceea ce am mai auzit şi de la
alţii. cu atât mai mult cu cât până acum se bucură de o popularitate nemeritată" • Cel
99
atacat se arată însă de neclintit, problemele oraşului sunt şi vor fi pentru el prioritare.
Pentru a rezolva complicata problemă a aducţiunii apei potabile din Dunăre, el
prezintă trei rapoarte Primăriei. cercetând nu doar sursa de la Hinog, unde insistă că
s-au îacut lucrări de proastă calitate, dar şi pe cele de la Dorobanţu şi Murfatlar 100 •
Mai devreme. încercase să domolească agitaţia brutarilor din Constanţa, tentaţi să
cumpere taină ieftină cu care să facă pâine scumpă şi se ocupase şi de parcelarea
101
10
grădinii Mircea Vodă ~.
Începutul anului 1915 aduce o scindare importantă în conducerea liberală de la
Constanţa. trădată prin câteva gesturi, momentan neînsoţite de comentarii pe măsură.
Este cert că la l februarie 1915 Ioan Berberianu a cumpărat şi a preluat conducerea
şi că o lună mai târziu organizaţia locală de partid îşi
103
„Liberalului Constantei"
scoate propriul ziar. „Liberalul" din al cărui comitet de redacţie directorul celuilalt nu
mai face parte. dar vechea conducere a partidului este reprezentată in corpore, cu
C. Alimănişteanu preşedinte. I. Ghibănescu. între membri, la loc de frunte aflându-se
şi primarul \'irgil Andronescu IC~. Deocamdată, părţile aflate în conflict nu îşi fac
cunoscută pozitia. dar în lunile februarie şi martie 1915, Berberianu este victima unor
atacuri repetate. venite mai cu seamă din partea „Conservatorului Constanţei", fie
pentru că ad,·ersarii au simţit că poziţia ajutorului de primar nu mai este atât de
puternică. fie pentru că în provincie toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi n-ar fi de
mirare ca aceste mici nemernicii să fi fost puse la cale tocmai de tovarăşii de care
abia se (.kspăqise. Astfel. în spatele unei banale instalări a unui felinar - e drept pe
strada unde îşi ridicase recent o casă - se află acuze indirecte de furt, de unde altfel
111
decât din banii statului '.
Nu trel· nici două săptămâni şi. deşi într-un oraş mic biografia unui demnitar
local c ştiută dc toată lumea. adversarii dezvăluie că a protestat trei poliţe, deşi toate
în sumc mici. rn care. chipurile. şi-ar fi ridicat „ecaretele mândre şi impunătoare"
(aici în scnsul dc acarete) pc care casa lui Berberianu. despre care a mai fost vorba, le
cuprindca '"'. Ikzmintirile lui Berbcrianu au făcut obiectul unei discuţii în paginile de
1
mai sus. Tot atunci. curioasă coincidenţă, aceiaşi delatori îl acuză că ar fi luat mită
pentru un contract cu un măcelar chiriaş. mai târziu dovedindu-se că de fapt proprie-
tarul locului ar fi e\ itat o e\'acuarc în schimbul unei declaraţii false în acest sens 107 .
.,., /_1hau/11/ ( '11mt1111{<'1.3 3 I .UX.1914: I.

1
"' Uht'ru/11/ 4 7.(19.1914: 1-2 :;;i 5 14.09.1914: 1-2.
C111L1l<Jllf<'i,
1 1
" Uhaa/11/ 3 3 I .UX.1914: 2.
( ·11/L\tunfl'i.
1
": /.ihl'ra/11/ 5 14.fN.1914: 1-2.
( '1111.1tanf<'i.
1
"' Uhaa/11/ 21 1.02.1915: I.
( "m.1tu11fei.
l•'4 Liher11/11/ I 1.03.1915: I.
( "mstunfl'i.
1
"' Lihcru/11/ 2025.01.1915: 2. Vezi şi nota 65.
( '011st<111fei.
Jo•· Lihcrn/11/ 24 122.02.1915: I.
( "m.\'funfei.
- Articolul .. Minciunile conservatorului Constanţei'", în Liberalul Constanţei, 24/22.02.1915: 2-3.
111
20
În faţa acestei avalanşe care pare că nu se mai termină, acuzatul se apără, intentează
procese de calomnie şi publică de acum în ziarul său articole de simpatie şi apreciere
pentru el 108, iar la final, atacă la rândul său.
Într-un editorial intitulat Neprihănitul Ioan Bentoiu, fost ajutor de primar şi
fost director la „Conservatorul Constanţei" îl acuză pe cel mai sus numit de a fi luat
mită, cumpărând la un preţ subevaluat un teren vândut de primărie, pe care imediat
l-ar fi înstrăinat pentru o sumă considerabilă 109 • Ruptura cu conducerea locală a libe-
ralilor este totuşi cumva oficializată când, după moartea primului ajutor de primar,
Ştefan Dan, este preferat pe locul care credea că i se cuvine lui Berberianu, un alt
candidat, Grigore M. Grigoriu 110 • Toate acestea, puse laolaltă, două săptămâni după
apariţia „Liberalului", Berberianu răbufneşte. El anunţă că nu a putut accepta condi-
ţiile impuse de conducerea liberală a Constanţei, iar mai târziu va spune că i s-a cerut
să cedeze ziarul, solicitare căreia i s-a împotrivit vehement şi în consecinţă, nici el, nici
băiatul său, Vintilă, nu au mai rămas în comitetul de redacţie al noii publicaţii •
111
În continuare, „Liberalul Constanţei" dedică restul numerelor sale din martie şi

de la începutul lui aprilie polemicilor mai sus evidenţiate, între ajutorul primarului şi
profesorul Bentoiu care între timp a găsit o cale de disculpare. Totuşi, situaţia rămâne
inflamată, un alt ziar local, „România Mare", intră în dispută şi îl acuză pe
Berberianu că protejează brutarii contra celor 20 OOO de locuitori ai Constanţei 112 • În
vâltoarea conflictului, Ioan Berberianu găseşte şi un susţinător în ziarul „Dobrogea
jună" , Mircea Berberianu nu ezită să ia apărarea tatălui său în atât de zgomotosul
113
caz Bentoiu 114, iar V.I.B., despre care s-a mai spus că nu e Vintilă, fiul mai mic al lui
Berberianu, califică drept nemernic şi canalie 115 , „precizând imediat că aceste cuvinte
nu sunt parlamentare," pe cel care a pus în seama patronului ziarului şi o acuzaţie de
luare de mită. Când redactorii ziarului se mai liniştesc, e loc şi pentru afacerile ora-
şului, Palatul Comunal - subiect interminabil de dispută cu vechea administraţie -
116
şi desfiinţarea depozitelor de cărbuni şi de lemne de foc care erau până atunci

amplasate în centrul oraşului 117 •
În aprilie-mai, subiectele politice, militare şi culturale, semnate de Mircea
Beberianu, Petre Vulcan (Iulius Caesar) şi I. Ghibănescu 118 sunt treptat acoperite de
alte chestiuni de edilitate, în care Berberianu este tranşant. După ce semnalase într-o
şedinţă de Consiliu Comunal că se bate pasul pe loc cu pavarea străzilor şi că în
108
Precum ,,Metoda sălbatică", de Mircea Berberianu, liberalul Constanţei, 22/8.02.1915: I.
109
liberalul Constanţei, 26/8.03.1915: l.
110
liberalul Constanţei, 24/22.02.1915: l.
111
Articolul „O lămurire", în liberalul Constanţei, 27115.03.1915: l.
112
113
114
Cu editorialul „ Valoarea criticii", liberalul Constanţei, 28/5.04.1915: I.
115
116
117
118
Precum în numărul 31/26.04.1915, al liberalului Constanţei, în care, la pagina I, Mircea Berberianu
semnează un articol ştiinţific, Petre Vulcan unul despre ororile războiului, în paginile 2-3, iar
I. Ghibănescu un eseu pe tema „Şcoala modernă ca factor educativ", în pagina 3.
21
general, în planul iniţial. străzile opozanţilor nici n-au fost luate în consideraţie, se
pronunţă categoric. având împotrivă toţi colegii, pentru pavarea cu piatră cubică
împotriva macadamizării (aşezării unui strat protector obţinut din piatră sfărâmată, cu
119
un liant de nisip) •
Câteva săptămâni mai târziu. ajutorul de primar obţinea totuşi o mică victorie,
când se hotăra ca 4-5000 de metri pătraţi din străzile oraşului să se paveze cu piatră
cubică. dar la final. I 9 străzi au fost asfaltate, iar celelalte au beneficiat de
0
macadam'~ . O altă decizie comunală a îngăduit demolarea, până la 1aprilie1915, a
construcţiilor ilicite de pe proprietatea oraşului. şi vânzarea lor la licitaţie. În acelaşi
timp. a re\·enit în forţă şi subiectul tramvaiului electric, fără vreo consecinţă
imediată 1 ~ 1 •
Scena politică locală a luat foc din nou, după un scurt armistiţiu şi V.l.B.
122
publică în „Liberalul Constanţei" editorialul Recunoştinţa e o plantă rară . În
ultimele zile. liberalii s-ar fi întrunit şi acolo o majoritate 1-a ameninţat pe Berberianu
cu excluderea şi a cerut ca ziarul său să-şi înceteze apariţia. lăsând loc doar
publicaţiei oficiale a grupării locale. Autorul articolului nu ameninţă. dar în final nu
exclude constituirea unei dizidenţe liberale la Constanţa. Mai jos, Berberianu, care
ahia a încheiat diferendul cu Ioan Bentoiu. scrie o scrisoare şi lui C. Alimănişteanu,
proprietar potent şi lider de autoritate în Partidul Liberal, care se raliase cu solicitarea
de mai sus celorlalţi. spunându-i că refuză categoric să renunţe la ziarul său,
concomitent ofcrindu-~i demisia din partidm. Neînţelegerile dintre liberali au ecou şi
în r~tul presl'i const:inţene şi .. Conservatorul Constanţei" şi „Viitorul" le consem-
nează j ~. Cum era de aşteptat. apar şi semne de simpatie pentru Berberianu, prietenul
2
Petre Vulcan aducându-şi aminte de trecutul poetic al directorului Liberalului

Constanţei. în \TC'ml' cc Mircea Berberianul. din nou solidar cu tatăl său, publică
editorialul Opiniifărâ or1inie. despre atacurile repetate. dar fără consistenţă, la adresa
p;irintdui său '. Ultimele numere înainte de vacanţa de vară reiau programul de
12
L"dilitatc anunţat în urmă cu doi ani. foarte ambiţios, dar departe de a fi fost pus în
lipcra-1>
În august 1915. când publicaţia intră în al treilea an de existenţă, Ioan
Bcrhcrianu rL·cunoaşte starea de criză din gruparea liberală locală, lupta dinăuntrul
Consiliului Comunal. in general împotriva sa şi a ziarului pe care îl patronează 127 •
Aceast:-1 declaraţii.: c reluata în numărul următor al publicaţiei, repetându-se că între
/_;h,·r,i/11/ ( t11/.\f,111/<"i . .~O 19 041915: I.

11 0
"
:> /_i/..,.i/1i/(·„„,l<Jllf<"i. 312ti.04.l915:1.

1·1 .
- /_,/>,·r11/11/ ( r!l/.\l<Jllf<'I. 32 3.05.1915: 2.
1
~: /_i/>..,-,i/11/ Cu/l\ta11fci. 35 24.05.1915: 2.
I> /_i/i,.,.,i/11/ ( tJ/l\t.lllf<"i. 35 24.05.1915: 2.
0
•c• Lih,·r,i/11/ ( 'umt1111fci. ~6 31.05.1915: 2.

Ic' Lihff1il11/ ('umt.111fei. 3X 14.06.1915: 1.
Lihaa/11/ ( ·umt<111ft'i. 40 28.06.1915: 1. dar cu laude pentru gazeta sa, care a reuşit, vreme de doi ani,
1
'''
să apară 1.:u rchrularitatc.

Lihcralul Co11.1t{111fl'i. li 15.08.1915: I. unde acum face un bilanţ şi Mircea Berberianu, cu articolul
1
''
.. După doi ani"'.
22
excludere şi renunţare, „Liberalul Constanţei" va continua să apară 128 • De aici încolo
însă, în chestiunile de edilitate, ajutorul de primar editorialist îşi va radicaliza
discursul, prezentând deschis toate excesele administraţiei locale şi toate eşecurile
sale, deşi este parte componentă din cuprinsul ei. În acelaşi număr, pentru început, se
aduce în discuţie consolidarea malurilor, pentru care s-a obţinut un împrumut de
3 milioane, costurile totale fiind de cinci ori mai mari, „după care nimeni nu s-a mai
sinchisit" 129 • Nu trece nici o săptămână şi se află că e aceeaşi situaţie şi în ceea ce
priveşte pavarea oraşului, ba chiar şi la Palatul Comunal 130•
Concomitent, nici „Conservatorul Constanţei" nu doarme şi Berberianu este
din nou atacat, de data aceasta pentru „falş în acte publice" şi acesta încheie
conflictul cu un proces de calomnie pentru diferendul având drept obiect felinarul de
pe strada Decebal, despre care a mai fost vorba 131 •
Un mic armistiţiu pare a reţine atenţia odată cu punerea temeliei celei de-a
treia biserici ortodoxe a oraşului, cu hramul marelui martir Sf. Gheorghe 132 , după
care, pentru canalizarea localităţii, încă deficitară, „Liberalul Constanţei", ziarul lui
Berberianu, stabileşte că vinovatul principal a fost primarul conservator Titus
Cănănău 133 • Şi în chestiunea alimentării cu apă din Dunăre tonalităţile par a fi mai
blânde, Berberianu visează cu ochii deschişi la „apa multă, limpede şi fără microbi"
care ar curge pe ţeava robinetului „dacă ar fi prefiltre care să rezolve problema" 134•
Apoi atenţia e îndreptată spre marile chestiuni româneşti ale momentului, unde
Ioan Berberianu semnează două editoriale, unul despre Idealul nostru naţional 135 ,
celălalt despre Intrarea noastră în acţiune • Mircea Berberianu e departe, la
136
Bucureşti, unde potrivit unei informaţii, încă de la 24 octombrie 1915 predă o parte a
cursului profesorului C.I. Istrati despre chimia azotului. Pe măsură ce trâmbiţele
intrării noastre în război se aud din ce în ce mai puternic, coeziunea taberei locale a
liberalilor pare să se reconstituie. O dovedeşte şi un articol de duioasă evocare a
relaţiei lui Mircea Berberianu cu V. Andronescu, în urmă cu un deceniu, când cel din
urmă îi era profesor la un institut particular la Constanţa 137 • Anul 1915 se încheie cu
o altă serie de evaluări care, deşi nemulţuniitoare, nu mai stârnesc reproşurile de
altădată: cadastrul oraşului Constanţa ar fi foarte folositor dacă s-ar face, iar ilumi-
natul electric şi tramvaiul necesită cumpărarea de motoare care să le dubleze pe cele
existente 138 • În ultimul număr, se publică un discurs al lui Vintilă Brătianu despre
128
129
130
Liberalul Constanţei, 3/30.08.1915: 2-3.
131
132
Liberalul Constanţei, 6/20.09.1915: 2-3.
133
134
Liberalul Constanţei, 8/1l.l0.1915: 1-2.
135
136
Liberalul Constanţei, l l/l.l l.1915: l.
137
138
23
Învă{ămintele Războiului Mondial după doi ani de carnaj şi despre soldatul român
care va deveni în curând eroul ţării sale •
139
Anul 1916 debutează în primul număr cu un articol al lui Mircea Berberianu.

Doctorul în chimie, care se va ocupa doar peste câteva luni cu înzestrarea armatei
vorbeşte aici pe larg despre importanţa muniţiei de a cărei calitate depinde esenţial
140
victoria pe front • Tatăl său pare însă din nou departe de preocupări mai înalte şi se
lasă amestecat într-o afacere minoră. cu un impresar de teatru, care refuză să pună
timbru legal. plătitor de taxe. pe biletele la o reprezentaţie dată de o trupă străină.
Profesorul de muzică Baston i-a cerut anterior ajutorului de primar o scutire pe care
n-a obţinut-o. iar a doua zi. când acesta a venit la teatru să-l ancheteze pe principalul
\·inovat. l-a ultragiat şi 1-a înjurat. Scandalul continuă şi în sală, Berberianu preferând
să nu adopte măsuri extreme .. pentru a nu afecta imaginea şcolii secundare". Cum
cearta continuă. cu toate detaliile pe care presa de scandal abia le aştepta, împri-
141
cinatul este în cele din urmă reclamat la ministerul de resort • Tărăboiul stârnit se
linişteşte treptat. nu şi ajutorul primarului. care încheie totuşi zarva cu un articol în
ziarul său. Adcnirar morarnri să/harice. în care denunţă solidarizarea presei intere-
sat.: cu contra\·cnicnţii şi relatează un alt act de ultraj. mai subtil. care îl are în centru
pc un cetăţean căruia ii aprobase să ridice un gard şi în locul lui construise o sală de
cinema. Când anchetează cazul. un prieten de pahar al inculpatului îl injuriază •
142
Cum zi lele in care Rom;inia \·a intra în război se apropie. autorităţile se văd
silite s;-1 stochCle grâu pentru hrana \'iitorilor combatanţi. În context, apare şi la
Constanţa problema pâinii. iar Berberianu nu ezită să se implice şi acum. În două
numere consL'i.:Uti\e ale .. Liberalului Constanţei" se fac tot felul de socoteli, la final
stabilindu-se că dou{1 \·agoane de făină pe zi ar fi suficiente ca să acopere nevoia de
hran;i a const;-mtenilor. aceasta însemnând 20 OOO de pâini pentru 30 OOO de locuitori.
Sub aspect legal. J0 11 o din făină erau pentru nevoile locale, l 0% pentru armată şi
60° o pentru export (Puterile Centrale şi Antanta). Demascându-i pe speculanţi,
Berberianu dC1111intc categoric că s-ar fi opus ieftinirii pâinii •
143
(·a de obicei ins;i. nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Pentru că Berberianu
se angajase să liHc1e in fiecare zi brutarilor o cantitate de făină care să acopere nevoile
ora~ului. proprietarii se opun să livreze grâu la preţurile maximale impuse de lege,
moti\· pentru care li se dresează procese verbale de contravenţie şi mai apoi se cere
inten·enţia Ministerului Comerţului. Un inspector delegat ajunge la faţa locului la
26 februarie 1416 şi dL'i.:ide ca in limita cotei stabilite proprietarii de grâu să se supună
~i să liHeze la preturi legale grâu pentru hrana oraşului, devenită acum prioritară •
144
lnten inc însă ce\·a neaşteptat. Preţurile fluctuante la pâine determină convo-
carea unei întruniri cetăţeneşti care desemnează o comisie de 50 de persoane care să
1
'''l.ihaa/11/ ( '011s1<111fn. 16 1.l 12.1915: I.
1
J" Lih„ra/11/ ( '011.111111fci. I X I O.O I. 1916: I.
1
"' 1 /_ihaa/11/ Co11.1Timfci. I 8 I O.O 1.1916: I.
1
•: l.iha11/11/ ( ·umfa11fci. 20 24.01.1916: I.
1
"'' Lihcr1..1/11/ Cumra11fci. 23'14.02.1916: I.
l-1-l Lihl!ra/11/ ( 'u11.1T<111fci. 25 28.02.1916: I.
24
controleze modul în care se respectă preţurile maximale şi în consecinţă, în paralel cu
informaţia despre lipsa pâinii la Bucureşti, Berberianu arată tabelele cu cantităţile de
grâu şi cu brutarii cărora le sunt repartizate zi Inic 145 • În primele zile din martie,
adjunctul primarului se arată totuşi nemulţumit că „cei 50" au ajuns să se substituie
autorităţilor locale, dar în acelaşi timp e şi mai nemulţumit că mari cantităţi de
cereale (grâu, porumb, secară şi orz) merg la export, cele mai mari fiind livrate
Germaniei, urmată de Imperiul Britanic şi cel Austro-Ungar 146 .
Abia declanşată polemica „celor 50", cu luări de atitudine pro şi contra,
Berberianu e hărţuit de un alt atac. De data aceasta el ar fi fost văzut când scotea trei
care încărcate cu lemne şi cărbuni din curtea cazărmii pompierilor, îndreptându-le
spre domiciliul său 147 • Evident că urmează dezrninţirea 148 , cel în cauză oferind între
altele detaliul, oarecum irelevant, că informatorul ar fi văzut scena dintr-o cârciumă.
Deşi războiul se apropie, Berberianu nu are în continuare linişte, după eşecul
acuzaţiei anterioare fiind de data aceasta atins în calitatea sa de comerciant integru.
În "Liberalul Constanţei" el a făcut reclamă unui ulei de peşte proaspăt pe care recent
apărutul ziar „Dacia" îl consideră vechi de peste trei ani, deşi farmacistul probează cu
facturi că le-a primit din străinătate doar de trei luni 149 . Nici „Conservatorul
Constanţei" nu se lasă mai prejos şi din coloanele acestei publicaţii aflăm că
sus-numitul ar fi expulzat cu forţa nişte chiriaşi ai primăriei, ulterior Berberianu
dovedind că a făcut-o doar pentru că erau rău-platnici. Când acest caz nu mai
stârneşte valuri, „Dacia" revine, susţinând că la primărie se fac frecvent plăţi fără a se
elibera chitanţe 150 •
Spre începutul verii, când se stinge încet-încet scandalul cu profesorul Baston,
prim-planul aparţine subiectelor de actualitate politică legate de imperativul
naţional • Mircea Berberianu semnează în două numere consecutive editorialul
151
Preocupări in vederea păcii 152, unde pledează pentru crearea unei industrii româneşti,
pentru ca ulterior să susţină învăţământul tehnic de calitate 153 , iar în ultimul articol
scris chiar înaintea vacanţei de vară demască pericolul german pe care îl consideră în
opinia sa mai mare decât cel rus 154 •
Peste apropierea iminentă a războiului, cel mai important subiect în vara 1916
pare a fi unul de edilitate, consacrat plajei şi staţiunii Mamaia, prin care se propune
un program foarte ambiţios: stabilirea unor condiţii de cumpărare clare, precum şi a
adâncimii la care se poate săpa în nisip pentru a se pune temelia edificiilor care
urmează a fi construite, încheierea canalizării şi a iluminatului public, plantarea de
145
Liberalul Constanţei, 26/6.03.1916,: I.
146
Articolul ,,Mandatul «celor cincizeci»", în Liberalul Constanţei, 27/13.03.1916: 2.
147
148
Liberalu/ Constanţei, 29127.03.1916: l.
149
150
151
Liberalul Constanţei, 31124.04.1916: l.
152
Liberalul Constanţei, 33/8.05.1916: l şi 34/15.05.1916: l.
153
Liberalul Constanţei, 35/22.05.1916: 2 şi 37/5.06.1916: 2.
154
25
pomi şi viţă de vie, angajarea unui grădinar şi realizarea unei legături lesnicioase
între Constanţa şi Mamaia cu ajutorul tramvaiului electric •
155
În ultimul număr din iunie, fără a şti că astfel prima serie a publicaţiei se
încheia, directorul mulţumea colaboratorilor şi mărturisea că va păstra şi în viitor
independenţa gazetei, aceasta fiind sursa incontestabilului ei succes de public. Între
realizări, ziarul evidenţia preocuparea permanentă pentru chestiunea economică şi
oferea drept exemplu modul în care s-a ocupat permanent de ieftinirea traiului.
Altfel. au fost puse în discuţie chestiuni de interes general, din păcate nesoluţionate
sau soluţionate parţial (iluminatul electric, tramvaiul etc.) fără a neglija chestiunea
naţională care a ocupat permanent locul întâi. A liniştit de asemenea efervescenţa
mai multor ziarişti. spunem noi, luându-i în serios. şi dejucându-le atacurile cu
argumente de bun-simţ şi cu probe incontestabile 156 •
Şi pentru promotorul publicaţiei se încheiau trei ani dificili, în care avusese o
funcţie publică şi se străduise să pună în practică un program, nu fără neînţelegeri şi
conflicte. cum se va vedea, devoalate mai cu seamă în viitor, când toate faptele
acelor ani vor fi privite dintr-o altă perspectivă. Se străduise însă să-şi îndeplinească
cât mai bine obligaţiile şi vehemenţa cu care fusese contestat era cea mai bună
dovadă. Nu ştia că urmau alţi trei ani. încă şi mai grei, un război care avea să
răvăşească planeta şi să schimbe lumea şi o reîntoarcere când vechile tovărăşii
politice aveau să fie puse dureros sub semnul întrebării.
Intrarea României în război în august 1916 şi cele două campanii, în
Transil\'ania şi la Dunăre. au adus în toamna 1916 Dobrogea în miezul evenimen-
telor. Pe 8 octombrie 1916. pe când primarul în funcţie. Virgil Andronescu. era
demult plecat din calea invadatorilor 15 ', Berberianu organiza evacuarea locuitorilor
potrivit unei proclamaţii chiar în acea zi afişată şi părăsea oraşul 24 de ore mai târziu,
duminică. 9 octombrie 1916, când trupele atacatoare se aflau la porţile Constanţei,
lăsând la faţa locului întregul său avut. Ajuns în Basarabia, pe l O octombrie, şi, în
fine. a doua zi. la Tulcea. găsise acolo pe un ponton 2000 de refugiaţi dobrogeni,
cărora le-a asigurat. în înţelegere cu autorităţile ruse, deplasarea la Oancea. Fiind
incorporat ca farmacist mi li tar. a lucrat mai apoi până în martie 1918 la diverse
unităţi sanitare. la Brăila. până la 4 decembrie 1916, la Burdujeni, lângă Suceava, la
Fălticcni. şi ulterior la Huşi. unde din noiembrie 1917 a fost şeful farmaciei Spita-
lului militar 38. Aici 1-a găsit demobilizarea de după tratativele de pace de la Buftea
şi tot de aici adresa ministrului de interne al guvernului Marghiloman un memoriu,
solicitându-i pentru toate meritele sale din trecut şi prezent să-i fie recunoscută
calitatea de farmacist proprietar la Constanţa 15 M.
Războiul însemnase pentru el o pierdere dintre cele mai grele, fiul său mai
marc. Mircea. murise de febră tifoidă în toamna I 917, la Iaşi, unde se afla mobilizat
1
« Articolul .. Plaja şi statiunea Mamaia", în Liheralul Constanţei, 3715.06.1916: I.
1
~" Lihcralul Constan(ei, 40/29.06.1916: I.
iq Liher11/ul Comtan(ei. 25/3.09.1922: 2.
1
~H SANIC. Ml. DGSS. 3/1918: 113.
26
pentru construcţia unei fabrici de acid azotic, neapărat necesară nevoilor frontului 159 •
Reîntors la Constanţa, îşi reluase funcţia de ajutor de primar, din care însă demisio-
nase la 1O noiembrie 1919 în timpul primelor alegeri parlamentare pe baza votului
universal, dar şi după lungi conflicte în Consiliul Comunal şi cu primarul
Andronescu ( 1913-1919) „cu nenumite propuneri respinse şi, lăsat la o parte, nu era
ţinut la curent şi consultat cu treburile primăriei". Mai departe, avea să susţină că
administraţia Constanţei a avut 1O milioane la dispoziţie şi nu a adus nicio îmbună
tăţire a oraşului, „ba din contră, şi ceea ce era bun s-a stricat" 160.
Şi totuşi, odată oficializat conflictul său cu primarul, la data apariţiei într-o
nouă serie a „Liberalului Constanţei" (25 ianuarie 1920), Berberianu afirma că va
susţine în continuare Partidul Liberal, cu dorinţa de a nu face din gazetărie negustorie
şi de a spune adevărul criticând organizaţia locală ori de câte ori va greşi. Lucrările
de edilitate, atât de necesare, precum aprovizionarea Constanţei cu alimente, ilumi-
natul, tramvaiul electric, consolidarea malurilor şi încheierea construcţiei bisericii
Sf. Gheorghe, abatorul, hala, înfrumuseţarea Mamaiei, un întreg program - observăm
la fel de valabil în 1920, ca şi cu 7 ani mai devreme, în 1913, dar din care spune mai
jos, nu s-a rezolvat mai nimic 161 •
Căderea guvernului Vaida-Voievod şi iminenta venire la putere a generalului
Averescu îi găseşte pe liberali scindaţi. Proaspăt renăscuta publicaţie a „Liberalului
Constanţei" ştie că Berberianu s-ar reîntoarce la primărie, dar numai cu condiţia de a
fi ascultat 162 • Mai aflăm de asemenea din coloanele ziarului că cel mai sus numit „nu
este omul nimănui şi că nu serveşte decât interesele partidului" 163 , asta în vreme ce la
clubul liberal o parte din membri sunt de acord că Andronescu a fost un primar slab
„dar speră într-o refacere" 164•
În anii în care s-a aflat în opoziţie ( 1920-1922), „Liberalul Constanţei" n-a
încetat să atace administraţiile în funcţie pentru starea dezastruoasă a oraşului.
În primele luni ale anului 1920 se constata astfel că uzina de la Hinog a fost distrusă
şi că la Constanţa lipseşte apa, spre voia bună a sacagiilor • De asemenea, Cazinoul
165
comunal, şi el grav deteriorat, ar trebui reparat 166, jaful sistematic al trupelor de

ocupaţie a sărăcit populaţia, dar despăgubirile aşteptate întârzie , aprovizionarea cu
167
pâine nu funcţionează şi lumea îşi aminteşte eficienţa introducerii cartelelor în oraş

de către Berberianu în anii 1918-1919, care aproape rezolvaseră problema 168 • Lipsesc
şi alte alimente (peştele şi derivatele sale) şi stabilirea de preţuri maximale ar fi o
159
Liberalu/ Constanţei, 7/14.03.1920: 1.
160
161
162
Liberalu/ Constanţei, 4115 .02.1920: 1.
163
Liberalul Constanţei, 5129 .02.1920: 1.
164
Liberalu/ Constanţei, 7/14.03.1920: 1.
165
166
167
168
27
soluţie • La sfârşitul anului. acelaşi tablou dezolant: apa imposibil de băut, pâinea
169
care nu e supusă niciunui control şi continuă să lipsească, salubritatea insuficientă,

iar trei sferturi din lemne supuse speculei 170 • Un articol sugestiv intitulat Nefericita
Dobroge demască sălbăticia ocupaţiei. „comerţul care dă înapoi", comunicaţiile defi-
citare. după distrugerea podului de peste Borcea şi scumpetea de pomină • Nici în
171
anul următor situaţia nu se schimbă. În toamnă. Berberianu observa că pâinea e tot de

slabă calitate. apa lipseşte. iar în vreme ce sacalele sunt din ce în ce mai scumpe,
primăria măreşte cheltuielile fără a acoperi datoriile mai vechim.
După ce doi ani de zile „Liberalul Constanţei" fusese vârful de lance împo-
triva incapacităţii edililor oraşului. Berberianu aştepta (deşi trecuse de 60 de ani) ca
la revenirea la putere a partidului său să se reîntoarcă la primărie. Nu a fost din
păcate aşa. într-o şedinţă a comitetului permanent liberal i s-a spus. sub pretextul de a
se aduce în conducere oameni noi. că partidul nu mai are nevoie de el, şi că ar fi bine
să-şi ia gândul de la orice funcţie în administraţie în viitor. În consecinţă, la
2 februarie 1922. Berberianu a demisionat din Partidul Liberal, iar ziarul său a
devenit organ de presă independent 173 . Din acest moment încolo, publicaţia şi-a
îndreptat toate atacurile împotriva noului primar. de fapt. cel vechi, prea bine ştiut,
V. Andronescu. Berberianu dezvăluind cu zeci de detalii modul în care fusese
împiedicat. înainte de război. să îşi ducă la capăt mandatul şi să amelioreze condiţiile
de ,·iaţă ale constănţenilorn.
A mai a\·ut până la sfârşit doar două satisfacţii. A reuşit să obţină proprietatea
unei farmacii prin suspendarea pe termen limitat a legii în vigoare în urma mai
multor demersuri la Constantin Argetoianu. ministru de interne în guvernul Averescu
şi a organizat Asociaţia ziariştilor dobrogeni al cărui prim-preşedinte ales a fost •
175
La începutul lui decembrie era internat la Spitalul Sfânta Elisabeta din Bucureşti,
unde la 17 decembrie 1922 deceda în urma unui blocaj renal 17t', repetatele sale cure
cu ape minerale la Călimăneşti şi Buziaş trădând o afecţiune ce i-a fost în cele din
17
urmă fatală ,.
Cuvintele rostite la moartea sa. cumva neaşteptată pentru un om dinamic şi
eficient până în ultimul ceas au subliniat între altele lipsa de recunoştinţă a celor ce ar
178
fi trebuit să-l preţuiască. dând curs nenumăratelor sale iniţiative civice • „Liberalul
Constantei" a continuat până în iunie 1928 sub direcţia fiului mai mic al lui Ioan
1
''" Liha11/11/ ( 'uml<lll{â. 14 lfl.05.1920: 2.
ni Lihaa/11/ ( '1111.1/<lll{l'i.25 12.09.1920: I.
i-i Lihaa/11/ '!t7 12.12.1920: I.
C1111.11,mfei.
1
-~ Lihaa/11/ 28 .l l 0.1921: 2.
Cm1.,1a11fci.
i-• Lihaa/11/ 2 2.02.1922: I.
( 'omtw1{ci.
1
-~ Lihaa/11/ 3 26.03.1922: I.
( 'om11111{ci.
i-, Lihcra/11/ ( '011.11011/â. 40'31.12.1922: 1-3. cunsa1..Tat în primele sale pagini amintirii lui Ioan Berberianu.
i-„ Lihera/11/ Comtw1fei. 40,31.12.1922: 3.
" În \·ara anului 1921 se întorcea de la Călimăne~ti la Constanţa şi compara staţiunea balneară din
1
Vâlcea cu cea dobrogeană (Lihera/11/ Comtan(ei, 25111.09.1921: I).

1 1
' ' Lihera/11/ Com1w1fei. 40 31.12.1922: 3.
28
Berberianu, Train Ulpiu 179, avocat şi om politic de anvergură, primar Ia Constanţa,
deputat în legislaturi interbelice şi sub-secretar de stat în guvernul Petru Groza şi
deţinut politic în vremea comuniştilor 180 .
Am refăcut această veche istorie pentru a pune în valoare un om care nu a
revoluţionat ştiinţele şi artele (ar fi făcut-o poate, de ar fi trăit, fiul său mai mare,
Mircea) nu a câştigat victorii pe câmpul de luptă sau funcţii importante în politică
(pe care le-a dobândit mezinul său, Traian), dar care şi-a valorificat întreg poten-
ţialul, deloc puţin, pentru binele celorlalţi. De la receptura farmaciei, din cabinetul de
la primărie, sau din coloanele „Liberalului Constanţei", el ne oferă modelul unui om
simplu, dar capabil şi tenace, puternic ataşat de interesele celor mulţi, care, chiar
dacă a murit învins de tertipurile politicianismului, de eterna conspiraţie a medio-
crilor şi de racilele birocratice ale administraţiei, ne poate inspira şi călăuzi spre un
viitor mai bun.
Referinţe
SANIC, MI, DGSS = Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de
Interne, Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, dosarul 3/1918.
PPR, tom 2, 1969, tom 3, 1987, tom 4, 2003 = Publicaţiile periodice româneşti (ziare, gazete,
reviste), tom 2, Catalog alfabetic 1907/1918, tom 3 (1919-1924), tom 4 (1925-1930),
Bucureşti, Editura Academiei R.S.R. (1969-1987) şi Editura Academiei Române (2003).
Platon et alii 2003 = Istoria românilor, volumul VII, tom 2, de la Independenţă la Marea
Unire, 1878-1918, coordonator acad. Gh. Platon, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003.
Scurtu et alii 2001 = I. Scurtu, I. Alexandrescu, I. Bulei, I. Mamina, Enciclopedia de istorie a
României, Bucureşti, Editura Meronia, 200 I.
Berberianu, 1899-1900 = Berberianu, I. (1899-1900) Examenul de asistent în farmacie,
voi. 1: Fizica, chimia şi botanica biologică, voi. II: Zoologie, botanică sistematică
(farmacologie) şi tehnica farmaceutică, Bucureşti.
Conservatornl Constanţei, 1909-1913, 1913-1914, 1914-1915, 1916. Ziar săptămânal.
Dacia, 1920, 1922-1924. Gazetă zilnică.
Dobrogea jună, 1920-Bucureşti, 1923, august-octombrie-Constanţa, 1923-1924-Bucureşti.
Organ al revendicărilor naţionale ale Dobrogei.
Dobrogea nouă, 1911-1914. Organ naţionalist.
Liberalul, 1915-1916, 1920, 1922. Ziar săptămânal.
Liberalul Constanţei, 1913-1916, 1920-1928. Ziar săptămânal.
Dominte, Miu, 2009 = Dominte, Paul; Miu, Petrică (2009) „Studiu despre începuturile
aprovizionării cu apă potabilă a oraşului Constanţa", Studii şi articole de istorie, LXXV,
p. 94-110.
Hitchins, 1994 = Hitchins, Keith (1994) România între 1866 şi 194 7, Bucureşti, Editura
Humanitas.
Păuleanu, 2005 = Păuleanu, Doina (2005) Constanţa 1878-1928, spectacolul modernităţii
târzii, Muzeul de Artă Constanţa, voi. I şi II.
179
PPR, 2003, voi. N: 579.
180
Teodorescu, 2015: 276-277.
29
Mehedinţi, Vâlsan, 1972 = Mehedinţi, Simion; Vâlsan, Gheorghe (1972) Descrieri
geografice, Bucureşti, Editura Sport-Turism.
Teodorescu. 2015 = Teodorescu, Bogdan (2015) Et in Arcadia ego. Bucureşti, vol. I.
Vulcan, 1910 =Vulcan, Petru (1910) Ion Bănescu. primar al oraşului Constanţa, [f. l.].
Vulcan, Măldărescu. 1911 = Vulcan, Petru (1911) Mihai Măldărescu, Istoricul oraşului
Constanţa, [f. I.].
30
COMEMORAREA EROILOR DIN COMARNIC
(1920-1947): INSTITUŢII, ACTORI, PRACTICI
Maria Cristina ILINCUŢA *
THE COMMEMORATION OF HEROES FROM COMARNIC

(1920-1947): INSTITUTIONS, ACTORS, PRACTICES
(Abstract)
The topic of this article is clinked to the different ways of commemorating the
war heroes in Comarnic (Prahova) that took part in both world wars. The sacrifices
made by soldiers remained in the collective memory and their descendants have
remembered those acts of courage. The practices promoted by the inhabitants of
Comarnic varied in the years between 1920-1947: charitable acts for widows and
orphans; organising religious processions at the heroes' graveyards; building
monuments in their remembrance.
Regardless of the commemorative policies imposed by the politica! regime, the
church and the school were institutions which never missed these activities, being a
model of civic implication for the entire city. The main actors involved in al! the
festivities were the priests, professors, the pupils. Even though the law established
the order of the festivities on a national levei, these were taking place differently in
different places according to each individual city.
Keywords: social and cultural history; 20'h Century Romania; war
commemorations; Prahova county; Comarnic.
Problematica acestui articol face referire la practicile comemorative, în

intervalul 1920-1947, în localitatea Comarnic. Aşezarea se află în partea de nord a
judeţului Prahova, la o distanţă de circa 108 km faţă de capitala ţării. Cele două
războaie mondiale au provocat numeroase pierderi şi în judeţul Prahova, amintim
doar două dintre episoadele militare care au afectat profund zona: ocupaţia militară
germană (1916-1918) şi bombardamentele din aprilie 1944. Dincolo de pierderile
economice provocate de războaie, populaţia civilă din comunităţile prahovene s-a
confruntat şi cu traumele psihice, provocate de un dezechilibru demografic, prin
sporirea numărului orfanilor şi văduvelor.
În analiza noastră ne vom concentra pe utilizarea unor concepte: comemorare,
procese comemorative, discurs comemorativ. Rememorarea actelor de vitejie şi a
eroilor reprezintă un fenomen înregistrat la nivel internaţional. Procesele come-
morative sunt variate de la o ţară la alta, de la o comunitate locală la alta. Din acest
motiv, cercetarea noastră este o microistorie a unui fenomen general, care se bazează
·Pro( drd. Liceul „Simion Stolnicu", Comarnic, judeţul Prahova, cristinailincuta@yahoo.com.
31
pe evocarea experienţelor personale. Pentru construcţia demersului nostru ne vom
raporta la particularităţile practicilor comemorative din Comarnic în intervalul propus,
la „actorii" şi instituţiile implicate, la nevoia de a comemora eroii şi faptele lor.
Referitor la stadiul cunoaşterii acestui subiect, istoriografia internaţională a
abordat din plin această temă. Bunăoară, Jay Winter 1 analizează experienţele Marelui
Război din punct de vedere memorialistic, deschizând un palier de studiu şi pentru
cercetătorii români. Teme precum doliul şi ritualurile ceremoniale sunt abordate şi de
2
alţi autori, ale căror cărţi au fost traduse în limba română. Cercetarea românescă este
bogată prin numeroase articole. studii. cărţi. apărute în ultima perioadă. Amintim
doar contribuţiile cercetătorilor: Andi Mihalache 3• Cătălina Mihalache , Valeria
4
Soroştineanu. Silviu Hariton. O analiză complexă a problematicii comemorării,

folosită ca sursă importantă de documentare pentru prezenta cercetare, se regăseşte în
cartea Mariei Bucur 5. Pe fundalul celebrării Centenarului am abordat subiectul
eroismului local din Comarnic în mai multe articole 6 .
Pentru realizarea cercetării am folosit izvoare inedite din Arhivele Nationale
Române - filiala Praho\'a şi Arhiwle Naţionale Istorice Centrale 7• Am ide~tificat
informaţii despre comunitatea din Comarnic din perioada interbelică în memoriile
nepublicate ale lui Dorin Nuţescux şi în cartea dirigintelui Şcolii mixte nr. I, din
localitate. im·ăţătorul I. C. Petrescu •
4
Grija autorităţilor pentru orfani

Prima formă a recunoştinţei faţă de croi s-a manifestat prin ajutorul
autorităţilor oferit im·alizilor. orfanilor şi \'ădu\'clor. În anul 1920, statul român
elaborase „Legea pentru înfiinţarea Oficiului Naţional al Invalizilor. Orfanilor şi
111
\'ădu,·clor de Ră1hoi''. După modelul organizaţiei naţionale şi a celei judeţene, 11 la
I \. L"/t: \\' lllh:r. ~0011.

: Audom-Rouzeau. Bed„er: ~014 (în ult1111a parte a cărţii este analizată semnifieatia doliului). lnformatii
despre ritualunlc ~· lWe11101111lc dm perioada rn111unistă regăsim în cartea Katherinei Verdery, tradusă în
h111ba ro111a11;'1 I ia(<J puim, ,j '' trupurilor 1110<1rtt': rl'i11/111111arc şi schimhure postsociulistă.
l\11halad1l·. ~007 Autorul anah1ea1.;i tipologia cere111oniilor făcând o descriere a lor.
Cătălina \1ihalache face n anali1j diferen\iată a serbărilor ~i comemorărilor din spatiul românesc, de la
4
sfăr~itul secolului al Xl\-lea până la regimul lui Nicolae Ceauşescu. Ea prezintă rolul şcolii în
organit.arca acestor mani fL"Stări.
' Cartea a fost trndusă în limba română de Roxana Caz.an, Ioan Bucur. Dan Bălănescu (Maria Bucur,
Eroi )I 1·ict1111e. Rom.iniu şi memoriu celor duuii rii=huuit' mundiale).
~ llmcu\a. l\ă~ulca. 2017: llincu\a. 201 Xa: llincu\a. 201 Xb.
Folosim pre~curtănle S.:\.t\.R.PIL re~pecti\. S.A.N.l.C.
' Dorin Nu\escu a YCnit la Comamil· în deceniul trei al secolului trecut din laşi. angajându-se pe un post
de inginer la Fabrica .. Vulturul'" şi s-a implicat în activitatea culturală şi sportivă a tinerilor din
localit.ate. Din memoriile s.alc. până acum nepublicate, aflăm numeroase informatii despre activitatea
organiza\iei .. Straja Ţării"" din Comarnic.
~ Ioan C. Petrescu a a\·ut meritul. printre altele. de a organiza în anul 1927 un muzeu, pe care-l descrie în
cartea .\/rcrnl Şcoalci şi ul surului. Aici. ci prezintă preocuparea pentru cinstirea eroilor locali morţi în
Mareic Război.
10
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial. 1920: 4143-4151.
11
La ni\'el judetean organizatia era condusă de Lelia Candiano. Imediat după război, statisticile
praho\'ene au înregistrat circa 18950 de orfani. ( Hariton. 2014: 127)
32
Comarnic s-a organizat Comitetul Comunal pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, al
cărui preşedinte a fost preotul Andrei Popescu, iar preşedenţia onorifică i-a fost
acordată prinţesei Martha Bibescu 12 • În circa două luni, acest comitet reuşise să
strângă 6.150 lei, din cotizaţia membrilor, din donaţii, organizarea balurilor şi serbă
rilor şi din bugetul comunei. Surprinzător, cea mai mare sumă provenea „de la
comună" , în condiţiile în care, bugetul acesteia era auster. Cum în perioada
13
războiului nu se făcuseră încasările obişnuite de la cetăţeni, documentele cercetate ne

14
arată că acel ajutor pentru orfani fusese „o subvenţie de la Prefectură" •
La vremea aceea, prefectul judeţului Prahova era Dem Nicolaescu, 15 care avea
o oarecare simpatie pentru localitatea Comarnic, pentru că tatăl său, învăţătorul Ion
Nicolaescu contribuise la inaugurarea noului local al Şcolii mixte din localitate, în
anul 1894. 16
Nu se cunoaşte în ce măsură, acea subvenţie a Prefecturii către Primăria din
Comarnic a fost o acţiune întreprinsă la nivel naţional sau era un gest cu miză
electorală. La prima vedere, „adoptarea de măsuri în favoarea veteranilor, văduvelor,
orfanilor de război ( ... ) conta la nivel naţional" 17 şi, nu era un caz izolat. Totuşi, la
finalul anului 1918 şi începutul lui 1919, reprezentanţii liberali prahoveni, între care
şi Dem Nicolaescu, au făcut vizite la Comarnic, în vederea atragerii de simpatizanţi
şi câştigării de voturi. După alegerile organizate la filiala PNL-Prahova, din
27 ianuarie 1919, Dem Nicolaescu devine unul dintre vicepreşedinţii partidului, iar la
finalul anului ajunge deputat liberal de Prahova în Parlamentul României 18 •
Indiferent de mijloacele prin care fondurile au fost strânse, scopul a fost unul
nobil „pentru cei 410 orfani, din care 11 erau orfani de ambii părinţi, şi pentru cele
178 de văduve" 19 din Comarnic. Banii au fost folosiţi pentru: plata alocaţiilor de
hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, lemne pentru încălzit, cărţi pentru orfani.
La rândul lor, locuitorii din Comarnic au dorit să ajute şi să răspundă la apelul
mobilizator al colonelului Gheorghe Prassa, preşedintele Societăţii de Ocrotire a
Orfanilor din România, filiala Prahova:
12
Reşedinţa de la Posada a implicat-o pe Martha Bibescu în viaţa comunităţii din Comarnic. Familia
Bibescu a oferit sprijin financiar instituţiilor din localitate, dar şi familiilor nevoiaşe. Întreprinderile
Prinţului Bibescu reprezentau cel mai important donator, aflat pe listele de subscripţii ale diverselor
instituţii şi comitete locale, din perioada interbelică.
13
S.A.N.RPH.- P.C., 5/1916-1918: 4 -Acte contabile.
14
S.A.N.RPH.- P.P., 32/1918: 57 - Bugetul Prefecturii Prahova.
15
Se născuse la Breaz.a, judeţul Prahova, în anul 1876. Era licenţiat în drept, la Bucureşti. A deţinut
funcţii în conducerea PNL Prahova, fost prefect al Prahovei şi primar al oraşului Ploieşti şi de 10 ori a
fost desemnat deputat (Vezi Pallade, 2001 :129).
16
Localul Şcolii Mixte nr. I din Comarnic a fost inaugurat în anul 1894, fiind prima şcoală primară din
localitate cu un local propriu-zis, la sfărşitul secolului al XIX-iea. Pentru că populaţia şcolară la acea
verme era numeroasă, funcţionau şi alte clase de elevi, dar în spaţii închiriate de primărie şi comitetul
şcolar.
17
Murgescu, Sora, 2019: 389.
Stănescu, 2019: 336-339.
18
19
S.A.N.R.PH.- P.C., 911920: 1-20., vezi şi Ilincuţa, 2018b: 42-49.
33
„Ca urmare a celebrării victoriei de la Mărăşeşti, propunem o colectă. Preoţii,
învăţătorii. jandarmii rurali, sunt rugaţi să se implice în strângerea banilor.
Sumele strânse vor fi depozitate în cutii sigilate. Delegaţii acestor comitete vor
purta banderole cu inscripţia societăţii şi vor aduce la Ploieşti sumele strânse,
pe baza proceselor verbale" 20 .
Această formă a solidarităţii sociale implicase, pe lângă autorităţile locale,

diverse societăţi de la nivel naţional şi judeţean. În toată perioada interbelică pri-
măria. consiliul comunal. Cooperativa ,.Comarnicul", Banca Populară „Vulturul" şi
alţi particulari. au fost prezenţi pe listele de subscripţii pentru orice act de natură
caritabilă care amintea de eroi.
Jertfa scrisă pe cruci

Ridicarea monumentelor era o formă de glorificare a eroismului soldaţilor
români. întâlnită la ni,·elul ţării. mai ales în mediul urban, după 1878. Deşi, la
Ploieşti se construise un impresionant monument. în comunităţile rurale prahovene
nu se îacuse acelaşi lucru 21 . Nici la Comarnic. autorităţile locale nu au marcat
eroismul soldaţilor participanţi la Războiul de Independenţă, cauzele fiind de ordin
financiar şi cducaţional 22 .
Experienţa Marelui Război a schimbat modul de percepţie a sacrificiului
uman. iar ridicarea monumentelor a de\"enit o practică comemorativă extinsă la
ni\"l~lul ţării. Încă din 1919. statul român legiferase prin Decretul nr. 4106 din
12 septembrie. înfiinţarea Societăţii „Monnintele Eroilor Căzuţi în Război". având
drept pre:;.edintc de onoare pc Regina Maria. preşedinte executiv fiind Episcopul
21
Miron Cristea .
În anul 191 X. societate.a românească s-a confruntat cu două probleme: difi-
cultate.a recenzării soldaţilor. în condiţiile în care mulţi erau încă pe front, respectiv,
lipsa unui control al statului în acţiunile de ridicare a monumentelor. La Comarnic,
Comisia Interimară. care asigura conducerea comunei. a început să redacteze
certificatele de d~x:cs ale sokiaţilor ucişi în Primul Război Mondial. Această misiune
nu a fost uşoară. documentele se întocmeau pe baza actelor primite de la Cercul de
Recrutare/Mobilizare din Ploieşti sau de la Biroul de Informaţii asupra prizonierilor.
:" S.:\.!"\. R. PH.- l'.C.. 6-191 X: 5- Corespondenţă - Primăria Comarnic.

U lu•rarc care inventariază monumentele din Prahova este cea coordonată de Eugen Stănescu, Jertfele
1
:
Pn.ilw1·e111/or ..\fn1111mc11tele R('c111wşti11fei. În multe comune prahovene, monumentele ridicate după

Primul Război Mondial îi comemorau şi pc ~oldaţii care luptaseră în Războiul de Independenţă.
:: Ideea este preluată de la Maria Bucur. care consideră că populaţia rurală de la stărşitul secolului al
XIX-iea nu era educată şi implicată în procesul comemorativ. Abia după tragedia Marelui Război comu-
nităţile locale apela1ii la „postmcmorie" şi dezvoltă acţiunile comemorative (vezi Bucur M„ 2019: 47)
~' Societatea a funcţionat sub mai multe denumiri. Astfel. la 2 iunie 1927 se numea Societatea „Cultul
Eroilor". Ca un omagiu adus Rcgin1:i Maria. la I august 1940. prin „Legea asupra regimului monumen-
telor şi operelor comemorative de război", Societatea „Cultul Eroilor" şi-a schimbat numele în
„~cl.ământul Naţional «Regina Maria» pentru Cultul Eroilor". După încetarea activităţii în perioada
1948-1989. se rcorganizeaz.ă sub numele - „Ofici:il Naţional pentru Cultul Eroilor".
34
Din analiza actelor de stare civilă studiate la Primăria din Comarnic reiese că, apro-
ximativ 265 de soldaţi au fost raportaţi morţi/dispăruţi, în intervalul 1916-192024 •
Cifrele trebuie însă privite cu rezervă din cauza condiţiilor în care se efectuau
operaţiuniile de recenzare a populaţiei şi de redactare a actelor de deces. Un exemplu
al redactării eronate a unui act de stare civilă este cel al soldatului Nicolae Oancea,
care luptase în Regimentul 4 7 Infanterie, dar a fost luat prizonier în timpul luptelor
de la Mărăşti. După ce a fost dat dispărut, a revenit la Comarnic şi a solicitat anularea
actului său de deces 25 •
Cea de-a doua problemă - lipsa unor reguli de ridicare a monumentelor
impuse de autorităţile centrale - a lăsat pe seama comunităţilor locale acest obiectiv.
Astfel, în anul 1920 s-a organizat la Comarnic - Comitetul pentru construcţia monu-
mentului eroilor, având preşedinte pe preotul localităţii, Andrei Popescu. Într-o
adresă către Comisia Interimară a localităţii, el a solicitat sprijin financiar pentru
ridicarea unui „monument care să fie pentru generaţiile viitoare, un simbol care să le
dezvolte patriotismul, de care ţara noastră are atâta nevoie" 26 •
Comunitatea comărniceană s-a mobilizat, iar în anul 1922 s-a construit în curtea
Bisericii „Stăntul Mucenic Nicolae", din cartierul Vatra Sat, o cruce-monument27 , cu
înălţimea de 3 m proiectată de inginerul Ion Mosea, din Sinaia. Costul construcţiei se
ridicase la suma de 45000 lei. Monumentul a fost realizat din piatră, cu ajutorul
localnicilor, având inscripţionate doar 6 nume ale eroilor locali 28 , morţi în Primul
Război Mondial. În anul 1932, din iniţiativa unor locuitori, monumentul a fost
împrejmuit cu un gard din beton şi grilaj de fier între stâlpi. I s-a adăugat o candelă
artistică din feronerie. Proiectul lucrării a fost realizat de Nicolae Măcărescu, student
la arhitectură, fiul Primarului Gheorghe Măcărescu 29 .
Ceea ce se poate constata la Comarnic, la fel ca în oricare altă comunitate
locală din ţară, este că primele monumente erau sub formă de cruce. Crucile erau
„altare personale", iar doliul era manifestat individual, pentru fiecare familie care
pierduse pe cineva drag în război 30 .
Abia la 1929 se organiza Comisia Monumentelor Publice sub autoritatea
Ministerului Instrucţiunii Publice, Cultelor şi Artelor, dar era prea târziu, criza
24
S.A.N.RPH.- P.C., 9/1920: 1-20 - Corespondenţă Primăria Comarnic- 1920
25
S.A.N.RPH.- P.C., 15/1920: 52-Acte - Biroul Stării Civile, Comarnic
26
S.A.N.RPH.- P.C„ 1211919-1923: 36 - Acte de la Tribunalul Sinaia privind situaţia orfanilor.
27
Ridicarea monumentelor publice în spaţiul religios era o caracteristică a politicilor comemorative de
la începutul perioadei interbelice recunoscută şi de Maria Bucur. Parohia din cartierul Vatra Sat era, la
vremea aceea, singura care putea oferi spaţiul pentru ridicarea monumentului. Putem lua în calcul şi
influenţa pe care o reprezenta preotul paroh, Andrei Popescu, implicat în diversele comitete locale de
refacere a comunităţii după război.
28
Familiile celor 6 eroi fuseseră cei mai importanţi donatori pentru monument. O primă impresie este
aceea că, monumentul nu era dedicat tuturor eroilor localităţii, ci doar celor ale căror nume fuseseră
inscripţionate pe cruce. Chiar dacă pare o rememorare individuală a eroismului local, la acel monument
s-au făcut comemorări în orice perioadă istorică.
29
Nuţescu (nedatat): 99
30
Audoin-Rouzeau, 2014: 109
35
economică şi începutul unui nou război, lăsau acţiunea comemorativă în seama
comunităţilor locale.
La Comarnic. construcţia unui alt monument din piatră începe în anul 1939,
pentru care s-a încasat suma de 95234 lei din bugetul comunei şi de la diverşi
donatori. Pentru că valoarea lucrărilor depăşise banii alocaţi, preşedintele comitetului
de construcţie anunţa oficialităţile că nu poate termina lucrarea. În aceste condiţii,
Primarul Gheorghe Hogea continuă. primind sprijin din partea prinţului George
Valentin Bibescu. şi de la câţiva cârciumari. La sfărşit costul întregii construcţii se
31
ridicase la suma de 122121 lei •
Începând din anul 1940. statul se implică mai mult în politica comemorativă.
Prin .. Legea asupra regimului monumentelor şi operelor comemorative de război" ,
32
Ministerului de Război i se acordă întrega autoritate asupra modului în care erau

înmormântaţi şi comemoraţi combatanţii. Din acest moment, comunităţile locale nu
au mai a\ut libertatea ridicării monumentelor. decât cu acordul autorităţilor, după
planurile arhitecturale oficiale.
La Comarnic. în aprilie 1944. începuse construcţia Bisericii din cartierul
Poiana '. Atunci s-a hotărât ridicarea unei troiţe din lemn. care să amintească de eroii
1
din cele două războaie mondiale. Pentru a demara acţiunea. primarul a transmis o
adresă către Societatea .. Cultul Eroilor"': .. Să ne trimiteţi planul pentru construcţia
unei troite din lemn. conform normelor legislative. în amintirea eroilor căzuţi pe
câmpul de luptă inactualul război„' •
4
Conll.x:ţionarca troiţelor din lemn de\'enise un meşteşug îndrăgit de localnici,

ci fiind renumiţi ~i în satele vecine. Astfel. în anul 1944, primarul din satul vecin,
SLx:ăria. a solicitat mc~tcrului comărnicean. Vâlcea Ion. să realizeze trei troiţe.
De altfel. în intcn·alul 1945-194 7. autorităţile locale n-au mai investit în
ridicarea monumentelor din piatră. fapt cc explică numărul mare de troiţe din lemn,
construite de localnici. la intersecţia drumurilor sau între panourile gardurilor. Era o
formă de manifestare indi,·iduală a recuno~tinţei faţă de vitejii comunei, indiferent de
politicile comc1110rati,·c de la ni\·el naţional.
Instituţii şi actori în ceremonialul comemorativ

Cca mai importantă formă a comemorării rămâne ceremonia, în care sunt impli-
caţi .. actori"' ~i instituţii într-un exerciţiu de formare a „memorie sociale". 35 Biserica,
societatea .. Cultul Eroilor". autorităţile politice, şcoala, au roluri precise în ritualul
comemorati\. Pentru oficializarea manifestărilor. la 23 august 1920, este adoptată
11
S.A.t-.;.R.l'll.- P.C.. 200 1930: 1-5
.': !\1. 0 .. 19411: 3X%-3lJ05
" Îm:ă din aprilie 1939. i:anicrul Poiana Comarnic se desprinde de restul comunei, devenind de sine-
stătător. a\ ânu pnrnărie proprie. Odată cu punerea pietrei de temelie a bisericii din acest cartier,
Comitetul rnmunal se preocupă de găsirea unui teren pentru amenajarea cimitirului.
'~ S.A.N.R.Pll.- P.l'.C.. 211944: 21
'' Fiecare comunllatc locală se identifică cu trecutul ci, iar invocarea faptelor de eroism ale apropiaţilor
fom1ează .. memoria socială'" (Vezi Bucur M .. 20!9: 27).
36
Legea nr. 1693, prin care „Ziua Eroilor" se celebra odată cu sărbătoarea creştin -
ortodoxă a ,,Înălţării Domnului". Preoţii deveneau „actori" importanţi în organizarea
ceremoniilor din fiecare comunitate. Alături de biserică şi primărie, o altă instituţie
implicată în procesul comemorativ a fost şcoala. Aceasta avea o lungă experienţă în
organizarea festivităţilor cu prilejul zilelor de „10 Mai", „24 Ianuarie", „1 Decembrie".
Încă din anul 1897, ministrul învăţământului, Spiru Haret a îndemnat cadrele
didactice să organizeze serbări şcolare, cu scopul susţinerii educaţiei patriotice:
„Mă adresez dumneavoastră, corpului didactic ( ... ) şi îl rog să dea concursul

său pentru realizarea demnă de dânsul şi de ţară, a serbării şcolare( ... ). Pentru
aceasta, căutaţi a face pe copii să preţuiască evenimentele mari ale istoriei
noastre mai mult decât pe cele din istoria altor popoare; să se convingă că
strămoşii lor au fost eroi ( ... ). Siliţi-vă a-i convinge că ţara lor este cea mai
bună ţară, că neamul lor este cel mai viteaz.( ... ) Nu vă temeţi că veţi cădea în
exces pe calea aceasta: oricât de departe veţi merge, cu atât mai bine va fi" .
36
Un alt moment de evocare a patriotismului a fost aniversarea zilei de

24 ianuarie. La 50 de ani de la Unirea lui Cuza, acelaşi ministru transmitea circulare
tuturor şcolilor ţării cu îndemnul organizării serbărilor, fără a indica un ceremonial
strict pentru ele:
„Ocaziunea aceasta nu trebuie lăsată să treacă, fără ca tinerimea şcolară să fie

deşteptată asupra însemnătăţii ei şi să fie făcută să înţeleagă rostul actual al
lucrurilor, în care alegerea de la 24 ianuarie 1859 a fost un moment hotărâtor.
Pentru aceasta, vă rugăm ca din vreme să vă gândiţi, împreună cu consiliul
şcolar, la ce veţi avea de făcut, pentru ca serbarea viitoare să se ţină într-un
mod deosebit şi mai folositor pentru deşteptarea simţului patriotic al
şcolarilor" •
37
În perioada interbelică se constată o „aglomerare de ceremonii" 38 şi chiar o

suprapunere a acestora, în care şcolii îi rămânea acea misiune de formare a tinerei
generaţii prin educaţia patriotică. Prin Decretul nr. 397 din anul 1920, ziua de
„24 Ianuarie" devenea „sărbătoarea naţională a Unirii tuturor Românilor" 39 • Pentru
Vechiul Regat, ziua de „1 Decembrie" nu avea la acel moment o importanţă deose-
bită. În „Calendarul învăţătorilor", din anul 1929, această zi era considerată doar
„ziua Unirii Ardealului cu Vechiul Regat'.40. Cel care a acordat importanţa cuvenită
acestei zile a fost Stelian Popescu 41 , directorul ziarului „Universul" şi preşedintele
36
Haret, voi. 1, 2009: 324.
37
Haret, voi. 1, 2009: 68.
38
Bucur M., 2019: 122.
39
Mihalache C.b, 2012: 169.
40
Mihalache C.b, 2012: 182.
41
Se născuse în anul 1874 şi era fiul unui preot-învăţător din judeţul Prahova.
37
42
Ligii Antirevizioniste Române . După mai multe acţiuni în Ardeal, şi colaborarea cu
mai multe instituţii, reuşeşte să organizeze o manifestare naţională unitară cu ocazia
zilei de •. 1 Decembrie". Astfel. în anul 1936 la şcolile din Comarnic ajungea o
circulară ministerială trimisă de ministrul învăţământului, Constantin Angelescu, prin
care anunţa că, Liga Antirevizionistă Română urma să organizeze serbarea zilei de
„ 1 Decembrie"'. Acest moment este începutul celebrării „zilei Unirii tuturor româ-
nilor sub un singur sceptru şi în hotarele ei istorice" • Ministrul aducea câteva
43
argumente:
•• 1 Decembrie este actul în care s-a închegat voinţa unanimă hotărâtoare a

întregului neam. concretizarea năzuinţelor permanente ale românismului spre
unire. este triumful celei mai sfiinte credinţe care a luminat întotdeauna
sufletul neamului românesc şi răspunsul tuturor vremurilor şi al tututror
conştiinţelor româneşti la chemarea destinului nostru istoric"+i.
În timpul ministrului Constantin Angelescu serbările şcolare erau organizate

obligatoriu de către cadrele didactice. În cazul refuzului de a se implica în
organizarea acestor activităţi extracurriculare. vinovaţii erau sancţionaţi cu „reţinerea
salariului pc o zi. iar dacă abaterea se repeta urmau alte pedepse de ordin
disc1plinar·-l'.
În general. fcst i \ ită\i Ic trebuiau să cuprindă anumite secvenţe precizate de
Ministerul Îmăţământului. De obicei. serbările începeau cu intonarea „Imnului
Regal". urma un discurs cu referire la importanţa zilei. susţinut de un cadru didactic,
se rnntinua cu un program artistic realizat de elcYi. iar la final se intona imnul „Pe-al
rwstru steag e scris unire".v'. Până în anul 1938 nu a existat un monopol al statului
asupra ceremonialului. din acest motiv. considerăm că bicrica era cea care aduna şi
organiza întreaga comunitate într-un „scenariu comemorativ".
Documentde arhivistice descriu activitatea dedicată „Zilei Eroilor" de la
ClHnarnic. din anul 1923. Festivitatea începuse la Biserica „Stăntul Mucenic
Nil·olal···. cu .. Sffrnta Liturghie"'. După terminarea slujbei, preotul şi enoriaşii au mers
într-o pro\.:csiunc c{1trc monumentul eroilor. Aici. câţiva elevi au recitat versuri, iar
,·ăJU\ ele de război au împărţit colivă. La această dată. comemorarea eroilor nu a avut
o (ksfă~urarc strictă după u recomandare oficială ci. a semănat mai mult cu o acţiune
•: A 1(ist 11 a~01.:iapc constituită în perioada interbelică de elita românească, cu scopul de a combate

re\izionismul. a\and lilialele jude\ene în toată \ara, inclusiv în Ardeal. Activitatea ei a fost diversă:
a elah11rat numeroase materiale de propaganda. a publicat studii. memorii, ziare, a organizat
mani fc„tatii populare cu caracter antircvisionist. întărind legăturile cu românii din diaspora. Odată cu
\·enirea la putere a guvernului Armand Călinescu, la 7 martie 1939, activitatea organizaţiei a fost
inter1isă.
S.A N.R.PH.-S.C.. 4 1936: 92 - Corcsponden\ă Şcoala mixtă nr.I.
4
'
~ S.A.N.R.Pll.-S.C.. 41936: f. 94.

4
' S.:\.N.l.C. - M. I.. 578 1937, f. I.
~,, Mihalache. 20 l 6a: 280-281.
38
de ajutorare: „După terminarea programului, cei cu stare materială şi cu dragoste
pentru tot ce este bun şi frumos, au organizat o masă şi au dat daruri pentru cei
nevoiaşi" 47 •
Începând din anul 192 7, timp de un deceniu, în cadrul ritualului comemorativ
dedicat eroilor, un rol important l-a avut discursul învăţătorului Ioan Petrescu,
dirigintele Şcolii mixte nr. 1 din Comarnic. Mesajul său punea accentul pe sacrificiul
soldaţilor-eroi din localitate, iar persoana învăţătorului căpătase autoritate în
comunitate. Exprimându-şi nemulţumirea că nu exista un monument al eroilor în
localitate, învăţătorul a iniţiat confecţionarea unor tablouri cu eroii comărniceni,
participanţi la război, în intervalul 1916-1920. Cu sprijinul preotului a adunat de la
localnici fotografiile acestora şi a confecţionat trei tablouri. Două dintre ele au fost
distribuite bisericii şi primăriei, iar cel de al treilea a fost păstrat în şcoală. Aici a fost
amenajat un mic „altar", după cum descrie Ioan Petrescu:
„Tabloului, aşezat în clasă, creştineşte i-am pus o candelă, apoi o icoană, un

ştergar, fir de busuioc, ramură de salcie; în faţă, pe o măsuţă, căni de lut pline
mereu de flori aduse de elevi. Tinerii din Comarnic, foşti elevi ai şcolii, ne-au
adus urme ale războiului: schije, cartuşe, închizătoare etc. Toate acestea le-am
pus pe măsuţa din faţa tabloului, izbutind să fac o colecţie mică pentru «Cultul
Eroilorn"48 •
Era un început în realizarea obiectivului său - muzeul şcolar, pe care 1-a

organizat într-o sală de clasă a Şcolii mixte nr.I, în anul 1927. De altfel, realizarea
tablourilor cu eroi locali şi a muzeului nu erau ideile învăţătorului, ci, măsuri
adoptate de minister la nivel national.
În deceniul patru al secolului trecut, ceremonialul de organizare a tuturor
manifestărilor s-a schimbat. Apariţia extremismului politic şi acapararea tinerilor şi
intelectualilor de acest flagel, au determinat nevoia de ordine şi disciplină. Astfel,
după 1938 Carol al Ii-lea a subordonat patronajului său întreaga activitate a
Fundaţiilor Culturale Regale • Întregul proces comemorativ era monopolizat de stat,
49
iar „amintirea celor căzuţi în Marele Război fusese confiscată" 50 •

Înregimentarea tinerilor a fost o soluţie favorabilă pentru rege, care înfiinţase
Oficiul Educaţiei Tineretul Român (O.E.T.R.), respectiv, Serviciul Premilitar.
Conform legislaţiei, O.E.T.R. urmărea să realizeze „o educaţie morală, naţională şi
47
S.A.N.RPH.- P.C., 13/19.23: 16.
48
Petrescu, 193 5: 7.
Fundaţiile Culturale Regale create în 1933 cuprindeau: Fundaţia Universitară Regele Carol I,
49
Fundaţia Principele Carol din Bucureşti, Fundaţia Regele Ferdinand din laşi, Institutul de cercetări
experimentale Regele Carol al Ii-lea din Cluj, Fundaţia de Literatură şi Artă Regele Carol al II-iea.
50
Regele Carol al II-iea nu era îndreptăţit să-i comemoreze pe eroi. El nu se implicase în război aşa cum
o făcuse mama sa, Regina Maria şi era considerat un „figurant în tot ceremonialul comemorativ" (Vezi
Soroştineanu, 2019: 126).
39
fizică a Tineretului de ambele sexe, până la 18 ani" 5 t, iar prin pregătirea premilitară,
organizaţia se concentra pe „restabilirea simţămintelor morale şi naţionale, cultivarea
spiritului de ordine şi disciplină cetăţenească, fiind obligatorie pentru toţi tinerii între
18 şi 21 de ani" 52 .
La ordinele impuse de Fundaţia Culturala Regală „Principele Carol",
Ministerul Învăţământului a transmis circulare şcolilor, introducându-se obligativi-
tatea „educaţiei naţionale". lată ce transmitea ministrul Constantin Angelescu către
dirigintele Şcolii nr.2 din Comarnic:
,,În fiecare zi de aniversare sau de serbare naţională, veţi face conferinţe

înaintea elevilor şi a sătenilor, asupra subiectelor care sunt la ordinea zilei,
căutând prin acest mijloc să contribuiţi la culturalizarea maselor. Doresc ca
propaganda culturală prin radio, prin cinematograf, prin manifestări artistice şi
comemoratiw. să fie intensificată la sate" 53 .
În anul 1937 s-au introdus alte două măsuri pentru implicarea tinerilor în viaţa
comunităţii: munca în folosul obştesc. respectiv, transformarea O.E.T.R. în „Straja
Ţării". Prin muncă \"oluntară. tinerii erau chemaţi să îi ajute pe invalizi şi văduvele de
război. să întreţină cimitirele şi monumentele eroilor sau să făcă alte activităţi în
folosul comunitc.iţii. Bunăoară. în .. perioada 1934-1936 au fost îngrijite 33 de
morminte. 53 de ci mit irc şi s-au construit I 08 troiţe, la nivelul întregii ţări" 54 • Toate
aceste acţiuni erau păqi componenetc ale strategiei de educaţie, promovată de
Fundatia Regală sub numele - „Cultura Sufletului".
Pc de altă parte .. .Straja Ţării'' a devenit o formaţiune numeroasă, care a inclus
şi echipele de cercetaşi. fiind prezentă în toate şcolile din ţară. La Comarnic se orga-
nizase un Stol" al străjerilor la Şcoala nr. 2, sub îndrumarea Centrului de pregătire de
la Breaza'''. De obicei comandanţii străjerilor erau numiţi din rândul diriginţilor
(direl'lorilorl şcolilor din localitate. iar comandantul Serviciului Premilitar era,
întotdeauna. un cadru militar.
În calendarul ksti,·ităţilor se adaugă ziua de .,8 Junie", dedicată străjerilor, în
amintirea rewnirii în ţară la această dată. în 1930, a regelui Carol al II-iea. Cu
accastc.i oL·azic. la Comarnic. ceremonialele acestei organizaţii cuprindeau şi un
moment dedicat eroilor. Pentru că Stolul străjerilor era aproape de Biserica „Sfăntul
Mucenic Nicolae". activităţile s-au organizat aici. De obicei, începutul festivităţii era
1
' Rostas. Sdrohi}. 2017: .B.
'c Rost as. Sdroh1~. 2017: I 07.
'' Arhi,·a Şrnlii (iimn;uiak nr. 2. Comarnic. Corespondenţă ( 1934-1936): 4.
4
' Bucur. 2019: I 06.
55
Stolul aa o forma1iune străjerea~că organi1.ată in instituţiile publice. cel mai adesea în şcoli. Stolul de
la Şcoala nr. 2 din Comarnic cuprindea elevii de la toate unităţile şcolare din localitate. De regulă, în
funqia de comandant al Stolului ern numit dirigintele Şcolii mixte nr. I.
''' Acest centru de pregătire al străjerilor era amplasat în locul actualului Colegiu Naţional Militar
.. Dimitrie Cantemir"". din Breaza.
40
anunţat prin sunete de goarnă şi bucium. După slujba religioasă, la care participau
străjerii, urma ridicarea pavilionului naţional, timp în care, se intona „Imnul Regal"
şi se spunea rugăciunea „Tatăl nostru". După executarea unor exerciţii demonstra-
tive, străjerii alături de premilitari defilau către monumentul eroilor. 57
În 1938, Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol" a organizat Serviciul
Social. Obiectivul său a fost acela de a implica tineretul în "munca de ridicare a
satelor". Absolvenţii de învăţământ superior erau obligaţi să presteze şase luni de
muncă voluntară la sate, pentru a primi diploma de licenţă sau dreptul de liberă
practică în viitoarea profesie. De fapt, munca voluntară devenea obligatorie. Foarte
aproape de Comarnic, în satul Trăisteni, s-au organizat tabere de muncă ale Echipelor
Regale Studenţeşti, respectiv după 1938, ale Echipelor Serviciului Social 58 .
O misiune a Serviciului Social a fost aceea de a organiza cămine culturale. La
Comarnic s-au organizat trei în cartiere diferite, în intervalul 1938-1939. Bunăoară,
cel din cartierul Posada, avea sediul chiar în incinta şcolii. În timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, Fundaţia Culturală Regală „Regele Mihai I"şi Ministerul
Propagandei au intensificat activităţile culturale la sate, stabilind un calendar al
manifestărilor pentru fiecare săptămână. În cadrul acestora se făceau informări
despre evoluţia războiului şi erau prezentate actele de eroism ale soldaţilor români.
La Căminul Cultural ,,Înfrăţirea", din Comarnic, activităţile din fiecare
duminică începeau printr- o rugăciune şi prin intonarea "Imnului Naţional". Cuvântul
de deschidere era rostit, de obicei, de preotul Ilie Neagoe, care era şi preşedintele
căminului cultural. Erau invitaţi reprezentanţi ai Fundaţiei Culturale Regale. Aceştia
vorbeau auditoriului despre importanţa luptei românilor în răsărit şi elogiau actele lor
de vitejie. Erau citite epistole de pe front şi informaţii din ziare privind evoluţia
războiului.
În intervalul 1942-194 7, practicile dedicate eroismului soldaţilor s-au intensi-
ficat, având manifestări diferite în funcţie de evoluţia politico-militară a ţării. Festivi-
tăţile „Zilei Eroilor", din 14 mai 1942, s-au desfăşurat cu o deosebită solemnitate,
comparativ cu perioada anterioară. Mareşalul Ion Antonescu transmitea circu lare
către prefecturi şi primării, prin care stabilea modul de desfăşurare a manifestărilor:
„Ţară întreagă va aduce omagiile şi recunoştinţa sa faţă de eroii care şi-au

jertfit viaţa
pentru patrie. Se vor oficia slujbe religioase în toate colţurile ţării,
populaţia, fie că s-ar găsi pe străzi, la muncă, ori la birouri, va îngenunchea,
păstrând un moment de reculegere. Se vor organiza pelerinaje la mormintele
eroilor, dându-se o deosebită atenţie serbărilor şcolare. Festivităţile se vor orga-
niza în comun cu autorităţile militare, administrative, şcolare şi bisericeşti"59 .
57
Descrierea este una generală, după analiza mai multor documente arhivistice (S.A.N.R.PH.- P.C.,
177/1938: 14-38; ds.207/1930: 2-80; ds. 212/1939: 1-64) Dosarele cuprind corespondenţa Primăriei
Comarnic cu diverse instituţii din Plasa Sinaia, cu referire la organizarea serbărilor, la stolurile
extraşcolare şi altor activităţi culturale.
58
Bucur B., 2019: 103-104.
59
S.A.N.RPH.- P.C., 281/1942: 91.
41
Pierderile umane după bătălia Stalingradului au determinat o şi mai mare
atenţie acordată comemorărilor. Documentele arhivistice redau trei momente ale
acţiunilor dedicate eroilor, organizate de comunitatea din Comarnic în anul 1943.
Cel dintâi a început cu pregătirea festivităţilor dedicate „Zilei Eroilor", din
3 iunie. realizată de un comitet compus din: primarul localităţii, diriginţii şcolilor,
preoţi, preşedintele Căminului cultural, comandantul Subcentrului de Pregătire
Premilitară, comandantul Subcentrului de Educaţie Extraşcolară. Festivitatea a fost
deschisă la ora 9:30. când autorităţile civile şi militare se adunaseră în piaţa gării.
Aici au fost prezenţi învăţători. elevi. reprezentanţi ai armatei, premilitari. invalizi de
război. Programul activităţii a început prin intonarea .,Imnului Regal", de către corul
Căminului cultural. Apoi, a urmat ceremonia religioasă - „Te-Deum", iar preoţii au
citit listele cu eroii comărniceni care şi-au pierdut viaţa în cele două războaie
mondiale. La ora I 0:30 întreaga asistenţă s-a încolonat şi a pornit într-o procesiune
către cimitir. Câţiva orfani selecţionaţi de diriginţii şcolilor au aprins candele la
mormintele eroilor. Văduvele au organizat un parastas. Oficialităţile militare au citit
mesajul oficial al mareşalului Ion Antonescu, evocând spiritul de sacrificiu al
soldaţilor. La final. au fost depuse coroane de flori la crucea-monument din curtea
bisericii. După amiază. comemorarea a continuat la Căminul cultural ,,Înfrăţirea",
unde s-a organizat o şezătoare. Aici, învăţătorul Ion Petrescu a vorbit locuitorilor
despre eroismul şi sacrificiul soldaţilor români6(l.
Tot în iunie 194.3. Primăria din Comarnic a transmis o circulară către toate
instituţiile <lin localitate. invitând reprezentanţii acestora să participe la o slujbă reli-
gioasă. cu ocazia împlinirii a doi ani de când România se implicase în război. lată
îndemnul primarului: .. Să ne adunăm pentru slăvirea annatei române ce luptă pentru
libertate ~i credinţă creştină. să aducem rugăciuni pentru eroii căzuţi în acest
ră.rhoi„,.:.
O altă
acti,·itate <lin acel an. dedicată soldaţilor morţi în război, a fost punerea
în practică a proiCTtului .. Dumbrava Eroilor„. Autorităţile din Comarnic au stabilit un
teren cu suprafaţa <lc 5000 m.p. destinat plantării pomilor, iar acţiunea a fost realizată
<le elevi.
În anul 1944. din cauza bombardamentelor care au afectat judeţul Prahova,
fcsti,·ităţik au fost mai restrânse. Ca urmare a ordinului transmis de Pretorul Plăşii
<lin Sinaia. „Ziua Eroilor" a fost marcată doar prin slujbe religioase şi arborarea dra-
pelelor naţionale. fără organizarea altor procesiuni."~
În intcrvalul 1945-194 7 procesul comemorativ a fost schimbat la nivelul ţării.
Pentru comunişti. eroi erau „doar cei căzuţi în luptele desfăşurate după 23 august
1944. numai jertfa lor era omagiată„1> . La Comarnic s-a continuat celebrarea eroilor,
1
dar nu s-a mai păstrat solemnitatea perioadei anterioare. Din analiza scenariilor
folosite în ritulalul comemorărilor. am identificat următoarele elementele constante:
0
" S.A.N.R.PH.- P.C.. 287!1943: 5-24.
r.iS.A.N.R.PH.- P.C.. 287'1943: 65.
"~ S.A.N.R.PH.- P.C.. 30111944: 27.
'"Ilie. 2014: 234.
42
depunerea coroanelor de flori la monumentele eroilor, slujba religioasă-„Te-Deum'',
discursul prin care erau evocaţi eroii şi faptele lor.
Pentru comunişti, eroi erau şi soldaţii sovietici care muriseră pe front. La
22 mai 1947, festivităţile au început cu un serviciu religios la Biserica „Sfăntul
Mucenic Nicolae'', din Comarnic, după care '1 urmat procesiunea către cimitir. La
monumentul eroilor au fost arborate drapelul naţional şi cel sovietic, o noutate a
ceremonialului. În acelaşi an, primarul şi oficialităţile din Comarnic au primit din
partea Pretorului Plăşii Sinaia o adresă, fiind obligaţi să participe la un alt tip de
comemorare:
„Sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 9, are loc în prezenţa ministrului Teohari

Georgescu, a ambasadorului sovietic şi altor înalţi demnitari, comemorarea
eroilor sovietici la cimitirul din Sinaia. Prezenţa este obligatorie, veţi aduce cât
. mai mulţi oameni" 64 •
În calendarul celebrărilor apar date noi, care sunt importante pentru noul
guvern comunist, iar în căminele culturale, la „sfărşitul anilor '40 se promovează
ideologia totalitară şi se impun activităţi pentru oamenii satelor" 65 . Prefectura Ploieşti
reacţionează la aceste practici şi îndeamnă autorităţile să nu mai desfăşoare întruniri
cu caracter politic în căminele culturale, pentru că: „( ... ) aici era casa tuturor, aceste
spaţii aveau menirea să înfrăţească oamenii, iar nu să părtinească o tabără sau alta'.6 .
6
Concluzii
Comemorarea eroilor din localitatea Comarnic a cuprins, în intervalul propus
analizei noastre, rememorarea faptelor de vitejie ale combatanţilor din Marele război.
În perioada interbelică, autorităţile în colaborare cu diverse societăţi caritabile de la
nivel judeţean, dar şi cu localnicii cu un oarecare potenţial financiar, au încercat să
acorde sprijin orfanilor şi văduvelor.
Pentru că statul român nu a putut să coordoneze întreg procesul comemorativ,
după finalizarea Marelui Război, comunitatea din Comarnic a investit doar într-o
cruce-monument din piatră, în curtea Bisericii „Sfăntul Mucenc Nicolae", loc al
ceremoniilor comemorative păstrat şi astăzi. În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, statul controlează acţiunea de ridicare a monumentelor şi optează pentru un
anumit tip de troiţă aprobat de autorităţi, care se află încă în curtea Bisericii „Sfăntul
Mucenic Gheorghe" din Comarnic. O particularitate a localităţii a fost construirea de
către familii a troiţelor din lemn, în faţa curţilor, uneori amplasate chiar între garduri,
ca o formă de identificare cu eroii, dar şi de recunoştinţă faţă de aceştia.
Cea mai amplă manifestare a practicilor comemorative a reprezentat-o
ceremonia dedicată Zilei Eroilor. În această acţiune, indiferent de perioadă istorică,
64
S.A.N.R.PH.- P.C„ 380/1947: 22.
65
Vasile, 2014: 225.
66
S.A.N.R.PH.-P.P„ 48/1945: 41.
43
au evoluat aceleaşi instituţii şi aceiaşi „actori": biserica, şcoala, autorităţile locale şi
cele militare, au fost organizatoarele ceremonialului. Pentru că în intervalul 1920-
1938, statul nu a impus reguli stricte asupra practicilor comemorative, comunitatea
din Comarnic a avut o mai mare libertate de manifestare, biserica şi şcoala fiind
instituţiile cele mai implicate. Dacă prima oferea spaţiul manifestărilor şi empatiza cu
suferinţa familiilor celor ucişi. şcoala. prin cadrele sale didactice şi elevi, realiza cea
mai mare parte a ceremonialului. Valoarea discursului dedicat rememorării eroilor
era stabilită de priceperea oratorului. de faima lui în localitate. În perioada
interbelică. s-au afirmat doi buni oratori locali - preotul Andrei Popescu şi învăţă
torul Ioan Petrescu.
După instalarea monarhiei autoritare până la finalul perioadei analizate, statul
şi-a impus controlul asupra comemorărilor. Discursul devine o formă a „propagandei
naţionaliste". utilizată în folosul Regelui Carol al Ii-lea mai târziu, mareşalului Ion
Antonescu şi autorităţilor comuniste. În acest moment apare un spaţiu nou în
procesul comemorativ - Căminul cultural. Dacă în prima parte a zilei festivităţilor,
Biserica „Sfantul Mucenic Nicolae"' rămânea gazda ceremoniei, după-amiaza se
continua activitatea la Căminul cultural ,,Înfrăţirea".
În perioada 1941-194 7 este redefinită noţiunea de „erou". În funcţie de
c\·oluţia războiului şi a regimului politic. unii eroi nu mai erau comemoraţi. Pentru
comunitatea din Comarnic lucrurile erau mult mai simple şi nu mergeau către absurd.
:\ici. oamenii erau concentraţi pc tradiţional. pe suferinţa provocată de pierderea
celor dragi. Pentru ci moartea era egală pentru toţi, nicio instituţie nu le putea
\aiori ia morţii.
Analizând consec\ enţa acestor fcsti,·ităţi, la Comarnic s-a încercat celebrarea
fiecărei sărbători naţionale. Au fost cazuri în care ceremonia zilei de „ 10 Mai" a fost
celcbrat:1 împreună cu .. Ziua Eroilor" (,.Înălţarea Domnului"), atunci când aceasta era
stabilită tot în luna mai. în Calendarul creştin-ortodox. Manifestările din intervalul
1444-194 7 au fost mai reduse. iar în timpul guvernării comuniste, subiectul come-
morărilor a fost uitat sau umbrit de propaganda regimului totalitar. Grija pentru eroi
manifestată de comunişti poate fi ilustrată prin măsura de desfiinţare a Aşeză
mtmtului Naţional «Regina Maria» pentru Cultul Eroilor. Revenirea la democraţie a
reparat această eroare. prin continuarea tradiţiei interbelice reflectată în modul de
desfă!;>urare a festivităţilor comemorati\'e.
Referinţe
Arhiva Şcolii Ciimnaziak nr. 2. Comarnic. Corespondenţă 1934-1936.
S.A.N.l.C.-M.I.= Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale - Ministerul Instrucţiunii,
dosar 57X, 1937.
S. A.N.R.-Pll.- P.C.= Serviciul Arhivelor Naţionale Române - Prahova - Primăria Comarnic
dosare: 5 191 h-191 X. fr' 191 X. 12,J 919. 9/1920. 1511920, 1311923, 200/1930, 17711938,
207 l0.N.2121939.2Xl,1942.2X71943.301/1944,380/1947.
S.A.N.R -Pll.- P.P.= Sen·iciul Arhi,·clor Naţionale Române - Prahova - Prefectura Prahovei
1
dosare: 32 1918. 48 1945.
44
S.A.N.R.-PH.- P.P.C.= Serviciul Arhivelor Naţionale Române - Prahova - Primăria Poiana
Comarnic-dosar: 2111944.
S.A.N.R.-PH.- Ş.C. = Serviciul Arhivelor Naţionale Române - Prahova - Şcoala din Comarnic
- dosar:4/1936.
Arhiva Şcolii Gimnaziale nr. 2, Comarnic. - Corespondenţă 1934-1936.
Audoin-Rouzeau, Stephane, Becker, Annette. (2014) Războiul redescoperit 1914-1918,
Bucureşti: Corint.
Bucur, Bogdan (2019) Sociologia proastei guvernări în Romania interbelică, Bucureşti: Rao
Class.
Bucur, Maria. (2019) Eroi şi victime. România şi memoria celor două războaie mondiale,
Iaşi: Polirom.
Haret, voi. I, (2009) = Spiru Haret, opere, voi. I, Bucureşti.
Hariton, Silviu (2014) 'Asumarea politicilor sociale de către stat în România. Cazul
invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război (IOVR) după Primul Război Mondial.'[ online]
Arhiva Moldavie, nr. Vl/2014, pp.115-140.
(accesat 27.12.2019 URL: https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=469572)
Ilie, Oana (2014) Propaganda politică. Tipologii şi arii de manifestare (1945-1958),
Târgovişte: Cetatea de Scaun.
Ilincuţa, Maria Cristina (20 l 8a) 'Serbările şcolare între aniversări şi comemorări: cazul
şcolilor din Comarnic-Prahova.' ANUAR- Campina, nr. 9/MMXVlll/2018, pp 92-100.
Ilincuţa, Maria Cristina (2018b) 'Comunităţi locale şi experienţe istorice ale Primului război
Mondial: cazul Comarnicului.'[online] Studii şi Articole de Istorie, nr. LXXXV/2018,
pp.42-50.(accesat 9.12.2019 URL:
https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=686964) .
Ilincuţa, Maria Cristina, Năsulea, Angela (2017) 'The Heroism of Roman ian Soldiers from
Comarnic, Prahova, during the Frist World War.'[online] Romanian Journal of History
and International Studies, vol.4, nr. l, pp. 125-138.(accesat 9.12.2019 URL:
https://rjhis.ro/ojs/index.php/rjhis/article/view/40/9).
'Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi în război din 24 august 1920.' Monitorul
Oficial nr. 119, din 2 septembrie, 1920, pp 4163-4164.
'Legea privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război nr. 424/ 01.08.1940'
Monitorul Oficial Partea I, nr. 176, din 1 august, 1940, pp. 3896-3905.
Mihalache, Andi. (2007) Mănuşi albe. Mănuşi negre. Cultul eroilor în vremea dinastiei
Hohenzollern, Cluj Napoca: Limes.
Mihalache, Catalina (2016a) Capi/arie, familie, scoala: politici educaţionale şi receptări
sociale, Iaşi: Editura Universităţii ,,Al.I. Cuza".
Mihalache, Cătălina (2012b) Didactica apartenenţei, Iaşi: Institutul European.
Murgescu, Bogdan; Sora, Andrei (2019) România Mare votează. A lege rile parlamentare din
I 9 I 9 „ la firul ierbii", Iaşi: Polirom.
Nuţescu, Dorin (nedatat) „Note autobiografice", manuscris.
Pallade, Gheorghe (200). Jurnal (1martie1897-8 ianuarie 1898), Bucureşti: Mica Valahie.
Petrescu, Ioan C (1935) Muzeul Şcoalei şi al satului, Bucureşti: SOCEC.
Zoltan, Rostas; Sdrobiş, Dragoş (2017) Culturalizarea în unţformă, Bucureşti: Paideia.
Soroştineanu, Valeria (2019) 'Cultul eroilor Marelui Război în România şi Franţa.
'[online] Astra Sabesiensis, nr.5/2019, pp.123-144 (accesat 21.03.2020
URL:https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=806489)
45
Stănescu, Dorin (2019) 'Prahova' România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919
„ la firul ierbii'", în Bogdan, Murgescu; Sora, Andrei Iaşi: Polirom, pp. 331-341.
Stănescu, Eugen (2013) Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoştinţei, Ploieşti: Karta
Graphic.
Vasile, Valentin (2014) Viaţa cotidiană a românilor i'ntre anii 1941-1965, Târgovişte:
Cetatea de Scaun.
Verdery, Katherine.(2006) Viaţa politică a trupurilor moarte: reînhumare şi schimbare
postsocialistă. Bucureşti: Vremea.
Winter, Jay (2006) Remembering War. The Great War between historical mem01y and
History in the Twentieth Century, Cambridge: Cambridge University Press.
46
INTERMARIUM, FEDERALISM ŞI COOPERARE
ÎNTRE 1918-1922
Ion BUNEScu*
INTERMARIUM, FEDERALISM AND COOPERATION 1918-1922

(Abstract)
The First World War changed Europe: the fall of the Russian, German, and
Austro-Hungarian empires provided the opportunity for the Kingdom of Romania to
reconsider its borders, and for the polish people to re-establish a polish state. The
head of the polish state, Jozef Pilsudski, strived to establish Poland as a regional
ruler. To do that he conceived the lntermarium. The article tries to clarify the
lntermarium term and how it was used by the historians and statesmen. Through
Intermarium, Jozef Pilsudski, sought to fu/fii his vison about the future and the role
of Poland in Europe. Primarily, lntermarium was a federal program based on the
Polish-Lithuanian Commonwealth. Later, Jozef Pilsudski reshaped the lntermarium 's
configuration and proposed a cooperation project, that failed entirely. A/so, the
article presents the Roman ian vision on fi/ling the vacuum of power between Russia
and Germany.
Keywords: History of lnternational Relations; Post WWI Europe; Jozef
Pilsudski; lntermarium; Polish-Lithuanian Commonwealth.
Problematica studiului. M.K. Dziewanowski spune că după refacerea statului

polonez, anii 1918-1922 în care se manifestă politica federală reprezintă unul dintre
aspectele cele mai încurcate şi mai puţin cunoscute ale perioadei interbelice 1, la fel şi
conceptul lntermarium pe care se centrează acest studiu. Din punct de vedere
istoriografic, una dintre cele mai cunoscute lucrări îi aparţine lui Marek Jan
Chodakiewicz, ,Jntermarium: The Land between the Black and Baltic Seas" care
tratează istoria spaţiului cuprins între Marea Neagră şi Marea Baltică. O altă lucrare
cunoscută este „The lntermarium: Wilson, Madison, & East Central European
Federalism" aparţinând lui Jonathan Levy. Acesta aduce o perspectivă americană
asupra acestui spaţiu concentrându-se pe modul în care era abordat de către
preşedinţii Wilson şi Madison, iar Ostap Kushnir în recenta sa lucrare din 2019
„The Intermarium as the Polish-Ukrainian Linchpin of Baltic-Black Sea Cooperation"
se centrează în analiză pe relaţia dintre Polonia şi Ucraina.
•Doctorand, Universitatea din Bucureşti, ion.bunescu@drd.unibuc.ro.

1
Dziewanowski, 1977: 80.
47
lntermarium reprezintă un concept polonez strâns legat de viziunea Mareşa
lului Josef Pilsudski, care a ghidat viziunea politicii regionale a Poloniei în perioada
interbelică. Acest concept a fost un descendent geografic şi spiritual al teritoriului
vast ce reprezenta la sfărşitul perioadei medievale şi începutul perioadei modeme
Regatul Poloniei şi Marele Ducat al Lituaniei. care în perioada sa de expansiune
maximă. se întindea din nordul Europei. de la Marea Baltică, până la marginea
Imperiului Otoman~. În cazul României, acest concept nu apare în cadrul politicii
externe. dar există viziunea unui sistem regional de alianţe care s-a desfăşurat pe
aceeaşi axă Nord-Sud. de la Marea Baltică. la Marea Egee • Cele două versiuni
3
corespund teritorial pentru că ambele doresc izolarea statului rus şi reprezintă modele
de organizarea regională postbelică a spaţiului dintre Germania şi Rusia.
Acest studiu apelează din punct de vedere metodic la sinteză încercând să se
poziţioneze în primul rând în zona studiilor care să aducă o claritate asupra
însemnătăţii conceptului !11termarium pornind de la originile acestuia şi continuând
cu evoluţia. În al doilea rând, utilizând metoda analitică acest studiu caută să explice
modalităţile în care !11termari11m a fost utilizat în anii de după război şi rolul său în
consolidarea noii ordini stabilite. iar metoda comparativă este necesară pentru a
surprinde clementele comune şi de alteritate privind perspectiva poloneză şi
românească în legătură cu ,·idul de putere. În ultimul rând, clarificarea termenului
de\ inc rele\ antă în cadrul cercetării istorice deoarece de-a lungul timpului istoricii au
atribuit termenului înţelesuri diferite. Rewnirea la sensul original şi studierea acestui
suhicct ca factor de menţinere a păcii arc o relevanţă deosebită în contextul actual
când tot mai mulţi specialişti ,·orhesc despre o resuscitare a proiectului Intermarium,
în cadrul !11i(iari1·ei celor Trei .\fân~.
Clarificarea termenului. Pentru fructificarea perspectivei sale asupra formei

şi rolului pc care trchuia să îl aibă noul stat polonez, J6zef Pilsudski a pus în evidenţă
conceptul .\lic,:d::ymor::e. cunoscut mai mult în forma sa latină lntermarium care poate
fi tradus ca rerirori11/ dintre mâr/. Mai întâi este necesară evidenţierea relaţiei dintre
concept şi termen. Urmează apoi descrierea conceptului şi definirea clară a
termenului. iar în cele din urmă trebuie observat atât modul în care conceptul a
e\ o luat cât şi procesul de transformare pc care l-a suferit utilizarea termenului.
Din punct de ,·edcre ling,·istic, termenul reprezintă unitatea lexicală prin care
se manifestă conceptul. Pentru a înţelege un termen se pleacă de la definirea
conceptului. Cel din urmă reprezintă o construcţie mentală, o condiţie sine qua non a
existenţei termenului. Conceptul apare după un proces cognitiv, funcţionează ca o
idee şi este materializat la nivel lingvistic printr-un termen ce este înţeles ca o
c Kaplan. 2016: 266.

' Retegan. I l/lJ7: 29.
Este o platformă politică flexibilă la nivel prezidential. care reuneşte statele Austria, Bulgaria, Croaţia,
4
Cehia. btonia. Ungaria. Letonia. Lituania. Polonia, România. Slovacia şi Slovenia.

' Laurelc. Ri,·era. 2019: J.
48
desemnare ce reprezintă conceptul general. În cele din urmă, termenul foloseşte
cuvântul pentru a construi un alt nivel al realului 6 •
Conform celor de mai sus, în cazul de faţă, termenul Intermarium nu putea să
apară înaintea conceptului Intennarium (acest concept face parte din clasa conceptelor
entităţi abstracte\ Iniţial acesta capătă sens în viziunea lui J6zef Pilsudski sub forma
unei federaţii formată din Polonia, Ucraina, Belarus şi Lituania 8 • Dacă forma
conceptului este dată de proiectul federal, scopul acestuia este reprezentat de înde-
plinirea obiectivelor externe legate de rolul de lider regional pe care Polonia dorea
să-l obţină în urma organizării vidului de putere apărut între Germania şi Rusia.
Treptat, forma a suferit modificări, iar uneori şi scopul acestuia. Astfel, termenii
Intermarium şi Miedzymorze, au fost folosiţi ca o expresie a unei noţiuni specifice
desemnând ideea unui proiect politic federal ce îi aparţinea Mareşalului polonez
J. Pilsudski, prin care Polonia să obţină rolul de lider regional. Succesiv termenul
este preluat de către oameni de stat şi istorici, care îi oferă o altă însemnătate, iar în
acest mod termenul Intermarium ajunge să nu mai fie folosit cu sensul original.
În primul rând, termenul /ntermarium desemnează un teritoriu, dar în acelaşi
timp poate reprezenta un proiect care să cuprindă un teritoriu. Conceptual
Intermarium trebuia să fie un soi de federaţie democrată a statelor central europene
pentru a combate imperialismul rus şi cel german9 . De asemenea, poate reprezenta o
zonă teritorială care are anumite specificaţii, prin faptul că se poate extinde sau se
poate micşora în funcţie de contextul istoric şi politic. Specificaţia esenţială este dată
de convergenţa culturilor atâtor popoare în spaţiul baltico-pontico-adriatic 10 •
În al doilea rând, Klaudiusz Hrabyk descrie Intermarium ca fiind o regiune
Central Europeană aflată între mările Baltică, Neagră şi Adriatică 11 , iar unii cercetă
tori folosesc Intermarium ca să se refere la o regiune mărginită la sud de Marea
Neagră şi la nord de Marea Baltică.
În al treilea rând, Chodakiewicz consideră Intermarium un proiect al coope-
rării naţionalismelor, fiind o regiune a coexistenţei, a convergenţei şi a coliziunii mai
multor culturi. Reprezintă cel mai îndepărtat spaţiu spre est al Europei Centrale şi de
Est. Acesta este de părere că reprezintă un avanpost eclectic al Vestului ce separă
Occidentul de Răsărit încărcat atât cu caracteristici Estice cât şi Vestice 12 • În plus,
Intermarium reprezintă un alt mod de a conceptualiza regiunea Europei Centrale. Au
existat mari eforturi de a nega existenţa Intermarium sau de a-l imagina ca pe o
extensie a imperiilor cuceritoare 13 •
În al patrulea rând, Intermarium este un concept geopolitic care preconizează o
alianţă de state ce se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră şi Egee şi ar trebui
6
A. Gioroceanu, 2005: 182-187.
7
A. Gioroceanu, 2005: 183.
8
Fang, 2018: 3.
9
Fang, 2019: 3.
1
11
°
Chodakiewicz, 2017: I.
Miszewski et alia, 2018: 22.
12
Miszewski et alia, 2018: 18.
13
Chodakiewicz, 2017: 2.
49
să servească ca al treilea bloc de putere fiind poziţionat între Germania şi Rusia •
14
Pentru M. Kornat Intermarium reprezintă ideea formării unui bloc de state 15 • Bine-
cunoscutul geopolitician Sir Halford Mackinder a menţionat la data încetării
războiului nevoia existenţei unei Middle Tier of East Europe care să se întindă de la
Marea Baltică la Adriatică şi care să se federalizeze pentru a rezista în faţa Germaniei
şi Rusiei Iti.
În ultimul rând, lntermarium poate reprezenta teritoriul statelor cuprinse între
Germania şi Rusia ce se desfăşoară între Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea
Adriatică. Una dintre cele mai folosite utilizări ale termenului are legătură cu spaţiul
dintre cele trei mări amintite mai sus, pe care majoritatea autorilor îl definesc ca
Europa Centrală. Alteori termenul devine un sinonim pentru Europa Centrală şi de
1-
Est .
Recent. Robert Kaplan dă o altă însemnătate termenului lntermarium. Acesta
ii foloseşte pentru a descrie zonă marginală de la Marea Baltică şi până în Bulgaria
care merge până in Est. oprindu-se în Caucaz. În trecut această zonă a încadrat
spaţiul de conflict dintre Rusia şi Germania. iar acum încadrează zona de conflict
dintre Ru~ia şi Statele Unite ale Americii • Practic reprezintă o zonă de conflict
18
dintre două mari puteri care urmează să fie controlată sau să fie folosită ca spaţiu de
mancH<i. Ahordări alternati\'e ale termenului consideră că lntermarium aparţine unei
gen ca logi i a conceptelor geopolitice care doresc să promoveze o unitate Central-Est
Eurlipcană. Se identifică cu Mirrcle11ropa de sorginte germană care avea scopul de a
19
l~tl'e Jin (iermania puterea care să domine acest spaţiu. printr-o formă de soft power.
O astfel Je iniţiati\:"I a a\ut şi Rusia in secolul al XIX-iea prin conceptul Slavdom
L'arc se referea la o monarhie ce trebuie să protejeze populaţia slavă~ 0 .
.\stfcl. am putut obsen·a că termenul /11termari11m este folosit pentru a
Jc-.cmna lic un proiect federal. tic un teritoriu, o zonă, un spaţiu sau o regiune.
Punctul L'omun l'Ste reprezentat de faptul că majoritatea cercetătorilor plasează
teritt1rial /111a111ari11m în zona Central-Est Europeană. În cazul studiului de faţă
ll.Tllll"IHll /111amari11m desemnează conceptul folosit de către J6zef Pilsudski pentru a
-.e rekri la prniel'lul politic cu \'alenţe unificatoare prin care noul stat polonez să
Jeţin<-1 rolul de lider al mnci in care apăruse un vid de putere cuprins între Rusia şi
(iermania. fiind delimitat la nord şi sud de către Marea Baltică şi Marea Neagră. În
acela~i timp. la nin:I conceptual lntermarium este strâns legat de visul naţionalist
romantic de n.:facere a Commonwealth-ului Polono-Lituanian.
'"' Laurek. K1n:ra. 2019: .l

1
' \11s1ewsk1. et alii. 2018: 20.
1
Laurek. Ri\era. 2019: -t.
'·
I"
Creiu.2018: 16.
1
~ Kaplan: 2019: 39.
1
" Laurelc. Ri\era. 2019: 3.
:" Chodakiewiu. 2017: 3.
50
Situaţia Poloniei şi tendinţa federalistă. Prima conflagraţie mondială a
secolului trecut s-a încheiat în 1918, dar luptele au continuat pe continentul european
şi după acest an. Fiecare grupare încerca să obţină cât mai mult atât în spaţiul
geografic cât şi la Conferinţa de Pace. Participanţii la conferinţă se confruntau în
zona Răsăriteană cu formarea unui vid de putere care trebuia organizat. În acest
spaţiu s-au produs cele mai mari schimbări de frontiere fiind locul unde s-au creat noi
state cu rădăcini vechi. Războiul a transformat ţările din Europa Centrală şi
Răsăriteană într-o zonă caracterizată de autodeterminare, stat naţional, dar şi de
securitate colectivă şi obsesia revenirii la status-quoul antebelic 21 • Oamenii politicii
implicaţii în construirea noii ordini de după război au ales ca de această dată în
afacerile internaţionale să fie folosită dominaţia legii şi a eticii 22 .
Problema Poloniei a fost pusă în discuţie în Primul Război Mondial odată cu
ciocnirea puterilor care o împărţiseră 23 • Antanta susţinea înfiinţarea statului polonez
pentru că ar fi reprezentat un «spin în coasta Germaniei» 24 • Refacerea statului
polonez cu o tradiţie istorică bogată nu a fost un lucru uşor deoarece odată cu
destrămarea Imperiilor Rus, Austro-Ungar şi German în 1918, Europa devine o lume
a ideilor, a proiectelor şi a tentaţiilor cu aspiraţii nostalgice25 , iar în Europa Centrală
se manifestă o tendinţă federalistă ca principiu de organizare.
Începutul Primului Război Mondial a creat pentru polonezi o situaţie unică.
Pentru prima dată cele trei puteri care au împărţit Polonia erau incluse într-un
conflict26 • J. Pilsudski anticipase această manieră de unificare realizată în contextul
conflictului dintre Austro-Ungaria şi Germania pe de o parte şi Rusia de cealaltă
parte. La începutul conflagraţiei mondiale opinia publică poloneză era cristalizată în
două tabere rivale: una austriacă şi una rusească, în timp ce Germania avea puţini
susţinători 27 • Pasivii conduşi de către Roman Dmowski sperau să-şi câştige inde-
pendenţa prin mijloace diplomatice în asociere cu Antanta, iar activiştii lui J6zef
Pilsudski sperau ca independenţa Poloniei să fie câştigată prin indispensabilitatea
legiunilor poloneze pentru Puterile Centrale 28 • Niciuna dintre acestea nu s-a fructi-
ficat în forma plănuită, deoarece condiţiile războiului şi ale relaţiilor internaţionale
s-au schimbat. Polonezii au încercat să transmită atât Puterilor Centrale cât şi
Antantei că se dorea o Polonia fondată pe graniţele de dinainte de împărţirea din
secolul al XVIII-iea, dar Regaţul Poloniei proclamat pe 5 noiembrie 1916 sub
protecţia împăraţilor german şi austro-ungar nu se întindea nici până la Marea Baltică
şi nici până la Marea Neagră29 •
21
Citirigă, 2015: 13.
22
Kissinger, 2018: 213.
23
24
Retegan, 1977: 22.
25
Citiriga, 2015 : 1O.
26
Dziewanowski, 1977: 65-66.
27
28
Davies, 200 I: 97.
29
Troebst, 2003: 314.
51
În cazul Poloniei existau diferenţe atât internaţionale la Conferinţa de pace cât
şi diferenţe interne între grupurile politice dominante reprezentate de către J6zef
Pilsudski şi Roman Dmowski care vedeau diferit atât modalitatea în care noul stat
polonez ar fi trebuit să se formeze cât şi rolul pe care ar trebui să-l joace în noua
ordine postbelică. Roman Dmowski liderul Partidului Naţional Democrat ocupase un
scaun electoral în Duma Rusească 30 , probabil de aceea considera că viitorul Poloniei
ar trebui să fie legat de Rusia. Partidul Naţional Democrat era un partid anti-german
care avea o atitudine intransigentă vis a vis de evrei şi ucraineni, două grupuri etnice
pe care democraţii le considerau pro germane. Evreii erau consideraţi principalii
inamici ai emancipării economice poloneze • Viziunea lui Roman Dmowski despre
31
noul stat polonez era centrată pe etnicitate. Conceptul lui de înglobare avea în vedere
o ,·iitoare integrare a tuturor regiunilor de graniţă într-un stat polonez complet unitar.
Roman Dmowski şi partidul său susţineau varianta naţionalistă cunoscuta sub
denumirea de ideea piastă, ce se baza pe o singura naţiune, o singura limbă şi o
singură religie. Propunea un stat omogen, toate aceste fiind metode de apărare în faţa
germanizării. Dmowski era de părere ca frontierele din 1772 nu mai sunt de actua-
litate şi că există o renaştere în Silezia şi Prusia Orientală 3 ~ .
.klzef Pilsudski făcea parte din Partidul Socialist Polonez. După exilul din
Siberia. ci s-a întors în Lituania unde şi-a început carierea ca polonez socialist în
\'ilnius in anii I 890;;. În iulie 1917. încarcerarea germană l-a transformat într-un
erou naţional peste noapte'~. Eliberat din închisoarea din Magdeburg în 1918 s-a
întors în \'arşo\'ia cu mai puţin de o săptămână după declaraţia de independenţă a
Poloniei" emanând autoritate în ochii populaţiei, fiind aclamat ca erou, iar în vidul
politic formar de către capitularea germană a fost proclamat imediat şef de stat, după
care a creat armata. administraţia şi a asigurat independenţa noului stat3 6 •
În opoziţie cu ideea piastă. JOzef Pilsudski s-a identificat cu ideea jagellonă şi
37
cu restabilirea Commonwealth-ului Polono-Lituanian • Aspectele romantice ale
,·iziunii lui J. Pilsudski asupra Poloniei pot reprezenta cheia activităţii sale politice.
Conceptul lui J. Pilsudski despre stat se afla deasupra naţionalităţii etnice. Se înca-
drează în curentul romantic jagellon care era în favoarea realizării securităţii pe baza
relaţiilor statale cu Ucraina. Lituania şi Belarus 3M. Dacă R. Dmowski a dorit un stat
unitar. J. Pilsudski şi-a imaginat un stat multietnic adoptând federalismul ca mijloc
prin care Polonia să obţină rolul de lider în regiune. La acest moment întreaga sa
~ iziune a fost exprimată prin conceptul lntermarium sub forma unui proiect federal.
In acelaşi timp /111ermari11m se transformă într-un concept geopolitic care ar trebui să
'" D111:\\~111u\\~ki. 1977: 63.

D11l'\\allu\\~ki. 1977: 57
1
'
1
' Citirig:"1. 2015: XO.
" Snvdn. 2003: 41.
1
~ [);icwanu\\ ski. 1977: 73.
Bryku~mk1. 21H17: 'J-10.
1
'
''· HrYkl'/\11ski. 2007: 2-3.

,- IVcC/rosrolita Obojga Narodow.
1
' Lysek. 2017: 97.
52
conserve pacea postbelică. Din punct de vedere geopolitic se încadrează în ideea
Parisului de a crea un cordon sanitar de state de la Mare Baltică la Marea Neagră care
să oprească expansiunea comunismului3 •
9
Intermarium are origini vechi strâns legate de Commonwealth-ul Polono-

Lituanian creat în 1569. Această construcţie statală reprezintă nucleul în jurul căruia
se roteşte Intermarium, fiind un concept stratificat având la bază ideea Jagellonă
peste care s-a adăugat mitul sarmat, cimentat în final cu stratul romantismului de
secol al XIX-lea, În istorie, politica jagellonă avea ca obiectiv principal distrugerea
Cavalerilor Teutoni, constrângerea Moscovei şi control total asupra Europei
Răsăritene şi Centrale. Ideea Jagellonă reliefează expansiunea şi interesele pe care le
aveau polonezii în zona estică 40 • Mitul sarmat în istoria poloneză se referă la credinţa
că descendenţii indivizilor din Commonwealth-ul Polono-Lituanian erau sarmaţi.
Termenul a fost folosit în secolul al XVI-lea pentru prima dată41 • Trăsăturile mari-
time au fost o parte integrată a legitimării mitului sarmat 42 deoarece accesul la mare
simbolizează puterea imperială şi lupta pentru expansiune. Poetul Wespazjan
Kochowski considera că puterea maritimă şi puterea continentală a Poloniei sarmate
vor duce la eliberarea Balcanilor şi a Egiptului de sub dominaţia otomanilor pe care-i
considera păgâni. Din acest areal geografic Polonia ar fi trebuit să meargă în Persia
către China şi să creştineze populaţiile •
43
La sfârşitul secolului al XIX-lea programul jagellon al unei Polonii care să se

întindă de la Marea Baltică la Marea Neagră a devenit numitor comun pentru un
spectru larg in societate şi în politică44 • Astfel, ideea construirii unui astfel de stat era
ceva mai veche, nu îi aparţine întru totul lui J6zef Pilsudski 45 , căci încă din 1892
programul Partidului Socialist Polonez cuprindea o federaţie 46 • În conformitate cu
programul jagellon, Polonia trebuia să domine Estul European, iar pentru realizarea
acestui lucru era nevoie de un reviriment naţional intens ce putea fi alimentat de către
două ingrediente: spaţiu sacru şi trecutul glorios. Cele două ingrediente se regăseau
reprezentate în statul polonez de dinainte de 1772. Polonia lui J. Pilsudski a fost un
construct romantic definit de către memorie, istorie, luptă47 şi nostalgie bazat pe idei
utopice alimentate de dorinţa reconstruirii spaţiului sacru pe fondul trecutului glorios
asociat automat' cu viitorul strălucit. Ideile care produc mituri sunt rar bazate pe
dovezi istorice ireproşabile 48 • Daniel Citirigă susţine că majoritatea statelor din
Europa Centrală în perioada interbelică au apelat la federalism ca la o metodă prin
care să fie refăcut „spaţiul sacru'', iar în cazul Poloniei spaţiu istoric sacru, era
39
Citirigă, 2015 : 82.
40
Lerski, 1996: 216.
41
Wasko, 1997: 2.
42
Troebst, 2003: 307.
43
Troebst, 2003: 307.
44
Troebst, 2003: 307.
45
Troebst, 2003: 294.
46
Snyder, 2003: 58.
47
Brykczynski, 2007: 12.
48
Wandycs, 1990: 461.
53
reprezentat de către Republica Polono-lituaniană numită adesea Commonwealth-ul
49
Polono-Lituanian. Prin federalism, statul polonez spera să integreze naţiunile

existente şi să umple acel vid politic şi economic.
Din punct de vedere geopolitic Mareşalul J6zef Pilsudski a imaginat geografic
o sferă de influenţă mai largă decât cea gândită de Roman Dmowski. Mareşalul
considera Polonia prea slabă pentru a se apăra şi de aceea dorea un stat polonez
democratic care să includă mai multe minorităţi sub forma unei federaţii sau
confederaţii 5 n. Noul stat polonez trebuia să integreze interesele de securitate prin
resuscitarea construcţiei geopolitice medievale reprezentate de Commonwealth-ul
Polono-Lituanian. J6zef Pilsudski deţinea controlul armatei în stat şi încerca prin
armată să-şi impună viziunea. iar Dmowski apela la diplomaţie. Ideile lor nu erau
întru totul di\"ergente pentru că ambii doreau un stat polonez puternic, dar erau
inspiraţi de mentalităţi diferite. Dmowski nu respingea complet ideea jagellonă, dar
nu o invoca pentru a justifica cererile Poloniei de a avea un loc important în
Europa' 1• Aceste două viziuni au stat la baza modului în care a fost construită politica
poloneză imediat după război.
Republica pe care J. Pilsudski a preluat-o sub control pe 11 noiembrie 1918 nu
a\"ea stabilit un teritoriu clar. nu avea frontiere, guvern sau constituţie şi nici nu era
recunoscută international. A durat aproape trei ani ca teritoriul şi instituţiile sale să se
stahileasd':. J. Pilsudski a continuat pe calea armelor încercarea îndeplinirii visului
său. în timp ce la Conferinţa de Pace de la Paris cu ajutorul diplomaţiei reprezentanţii
puloni:zi încercau s<i i ~e recunoască Poloniei ce obţinuse pe câmpul de luptă.
Comitetul Polunez Naţional cu sediul în Franţa a fost singura organizaţie politică
poloneză rL'\:unoscuL.i de către Puterile Aliate. Acesta a reprezentat Polonia la
Conferinta de Pace unde independenţa Poloniei a fost formal recunoscută 53 • Până în
\'ara lui 1919. 'i1iunca federală a Poloniei care să se întindă de la Baltică la Marea
Neagră Iod mor::a do mor::a) nu părea nerealistă pentru că forţele poloneze au deţinut
controlul acestor teritorii timp de aproape un an. J. Pilsudski a sperat că susţinând
dreapta uLTaineană şi independenţa naţională a Bielorusiei, polonezii vor câştiga
inLTederea şi huna lor înţelegere pentru a-i convinge să îşi unească destinele într-un
stat polono democrat în forma confederaţiei sau a federaţiei 54 .
La 22 decembrie 1919 bolşevicii propuneau Poloniei o pace bazată pe indepen-
denţă totală şi recunoaşterea teritoriilor ocupate la acea dată, dar condusă de mirajul
jagl'llon aceasta a respins atât propunerile bolşevice cât şi pe cele ale Antantei 55 • Dar şi
proiL'Ctului frdera\iei i se opunea chestiunea Vilniusului care era un loc disputat între
polonc11 şi lituanieni. la care mai târziu englezii i-au adăugat şi pe bolşevici
'" Citmg~i. 201 :' );.;

.„ Citingă. 201 :' 77.
1
' \\'and\'cs. I 9<)(1: 462.
'i~ J)a,·ie~. 2( .C, I: I 00.
" HrYko\nski. 2007: 3.
'~ D;icw~nm\ski. 1977: XO.
"Cit irigă. 2015: 88.
54
nesusţinând dreptul polonezilor asupra regiunii 56 • La I 9 aprilie 1919, Vilnius a fost
cucerit de către polonezi. J6zef Pilsudski era adeptul unei soluţii federale ce includea
Lituania, Rutenia Albă şi Ucraina, în plus a promis populaţiei din fostul Mare Ducat
al Lituaniei, autodeterminare liberă pe bază de vot 57 . La Versailles, August Zaleski
propune reprezentanţilor lituanieni şi ucrainenii formarea unei federaţii. La scurt
timp J. Pilsudski prezintă ideea prin care Polonia şi Lituania ar fi format un stat
federal în Est, iar Belarus ar fi primit o autonomie specială. 58 Nici unul dintre aceste
planuri nu s-au fructificat pentru că niciunul din partenerii federali ai Poloniei nu a
vrut să se pună sub conducerea sa. În schimb, Belarus şi Ucraina au fost incluse în
URSS 59 , iar Polonia ar fi vrut sa includă şi Lituania, dar negocierile cu Antanta s-au
terminat în alt mod.
Naţionalismul integral (ideea piastă) este cea care a prevalat în final • Prima
60
lovitură pentru J. Pilsudski a venit la data de I 7 martie I 92 I când se adopta o

constituţie prin care puterile prezidenţiale fuseseră limitate la minim. Amintim faptul
că în caz de război preşedintele nu devenea Comandantul Suprem al Armatei. Aceste
limitări au fost introduse intenţionat, transformând momentul adoptării constituţiei
într-un fapt îndreptat împotriva lui J. Pilsudski motiv pentru care acesta a refuzat
funcţia de preşedinte în 1922 • O a doua lovitură a venit o zi mai târziu. La I 8 martie
61
192 I se semnează Tratatul de la Riga pe care mulţi polonezi l-au văzut un

compromis realist care reflecta balanţa forţelor existente la începutul anilor 1920.
J. Pilsudski îl considera însă o catastrofă 62 • A fost un dezastru pentru naţionaliştii
ucraineni şi cei bieloruşi, confirmând înfrângerea proiectelor lor. Lituanienii cărora li
s-a promis Vilnius la Versailles, au refuzat noile frontiere şi au rupt toate contactele
cu Polonia, specificând în constituţia lor că Vilnius are un statut de capitală eternă 63 •
Prin acest tratat Polonia era forţată se recunoască existenţa şi graniţele Bielorusiei şi
ale Ucrainei Sovietice 64 •
Tendinţa de cooperare. Poate că Tratatul de la Riga punea capăt proiectului

federal la lui J6zef Pilsudski, dar nu pune capăt visului său de a face din Polonia
liderul regional întruchipând simbolic refacerea Commonwealth-ului Polono-
Lituanian. Practic aceasta era ideea de bază, iar federalismul a fost doar un mijloc.
După eşecul proiectului federal în Polonia, Intermarium s-a transformat într-un
proiect ce propunea o formă de cooperare cu statele din jur, apropiată de o federaţie
şi de modul în care funcţionează ea. Scopul era acelaşi: controlul polonez asupra
56
57
58
Laurele, Rivera, 2019: 5.
59
60
Snyder, 2003: 68.
61
R. J. Crampton, 1997: 42-43.
62
63
Rudling, 2015:126.
64
Stonis, 2019: 44.
55
vidului apărut în axa ce leagă zona baltică de Marea Neagră prin Polonia şi Ucraina,
acest teritoriu aflându-se în mod tradiţional în sfera de influenţă rusească65 •
Pentru că federalizarea era respinsă de către statele naţionale fiind percepută ca
o ameninţare la propria independenţă aceasta nu a devenit foarte populară. A trebui
să se ivească o altă metodă prin care să se faciliteze înţelegerea între noile state apărute
caracterizate de teritorii care aparţinuseră imperiilor recent destrămate. Metoda a luat
forma cooperării care reprezintă o formă de integrare mai puţin intensă şi implică
mai puţine responsabilităţi păstrând o independenţă considerabilă pentru state.
Tendinţa de cooperare apare după război la fel ca federalismul şi reprezintă un alt
mod prin care noile state pot face faţă ameninţărilor. Problema cea mai mare a noilor
state era \·iitoarea colaborare şi menţinerea securităţii noilor entităţi statale. Unii
lideri politici au fost de acord cu cooperarea, alţii nu. Una dintre cele mai progresive
idei era fom1area unei alianţe intre toate ţările care se învecinau la vest cu Rusia .
66
Tendinţa de cooperare intre statele mici apare după distrugerea unor forma-
ţiuni statale gigantice şi apariţia unui vid de putere. Noile state mici apărute încearcă
să completeze acel Yid. dar nu pot singure aşa că apelează la cooperare. Această
tendinţă reprezintă o formă a diplomaţiei prin care se intensifică relaţiile cu alte state,
dar sunt legături cc nu implică multă responsabilitate în forma incipientă. În această
manieră este permis statelor un spaţiu mai larg de manevră. Confederaţia reprezintă
un sistem de administrare mai relaxat unde în comparaţie cu federaţia, autoritatea
centrală este relati\· slabă"-. Cooperarea este un sistem de asociere în care statele îşi
p{1strcad1 suveranitatea şi independenţa. De asemenea, rareori există instituţii care să
joace rol de autoritate centrală. iar dacă ar exista aceasta ar fi slabă existând mai mult
formal. În cadrul cooperării autoritatea urmată şi exercitată este cea a statului influent
~i mai puternic. Cooperarea permite un spaţiu de manevră mai larg şi nu implică
respunsahilitatc. în acela~i timp deciziile se iau greu şi de multe ori nu sunt acceptate
de dtrc toată lumea. Fiecare stat este de acord când ia o decizie în contextul
rnoper{trii doar atunci când interesul său dictează. Cooperarea integrată se poate
reali1a rapid. dar la fel de rapid poate înceta. Cooperarea este un proces prin care
statele încearcă să î~i pună în comun resursele pentru îndeplinirea obiectivelor, însă
acestea pot alege să pună toate resursele sau doar o parte dintre acestea. Reprezintă
fa1a incipientă a unei forme de organizare colective.
Dup:1 cc proiectul de federaţie a eşuat, J6zef Pilsudski a propus o alianţă a
s1atek1r central europene care includea Cehoslovacia, Ungaria, Finlanda, România şi
lugosla\·ia'''. Mai târziu a extins proiectul în ceva mai vast reprezentat de o federaţie
sau o formă de alianţă compusă din statele aflate intre Marea Baltică şi Marea Neagră
printre care Finlanda. statele baltice. Polonia. Cehoslovacia, Ungaria, România şi
lug.usb\ ia"'' ~ia găsit o altă modalitate prin care să restabilească rolul de lider pe care-l
'·' Fang. 20IX: 5.

,,,, Stonis. 2019: .P.
,.- Citirig<i 2015: 52-53.
'·' Fang. 2018: 3.
''" Crc\u. 2018: 16.
56
avea Polonia prin Commonwealth-ului Polono-Lituanian. La Conferinţa de la Riga
de după război a fost propus un program de cooperare internaţională care viza poşta,
telegraful, telefonul şi căile ferate precum şi convenţii legate de contrabandă, drepturi
civile, operaţiuni bancare şi financiare, asigurări şi protecţie pentru muncitori,
scriitori, artişti şi savanţi plus schimb de informaţii referitor la mărfuri şi sisteme de
transport. O astfel de alianţă ar fi însemnat o dezvoltare integrată a infrastructurilor
statelor implicate 70 • Un asemenea proiect bazat pe cooperare nu implica doar alianţe
militare ci şi o integrare care să permită dezvoltarea infrastructurii de transport, a
poştei şi a altor forme de comunicare care ar fi dus în final la implementarea unor
proiecte economice comune 71 • A fost o idee foarte progresivă pentru acea perioadă ce
implica o formă de unificarea a noilor statelor constituită prin cooperare.
Observăm aşadar, că lntermarium evoluează. Nu mai înseamnă statul federal
imaginat de J. Pilsudski. Acum începe să reprezinte un proiect care se extinde până la
Adriatică. Acesta a vrut să facă din Polonia un stat puternic, care să fie liderul statelor
mici şi mijlocii din Europa de Est şi Centrală. Chiar dacă este un concept inventat
pentru propaganda a reprezentat în acelaşi timp şi acţiunea Poloniei în căutarea unor
garanţii de securitate în faţa consecinţelor apărute după implementarea noului sistem
politic creat de către Liga Naţiunilor şi Primul Război Mondial 72 •
Totul este inclus în visul polonez, iar prima etapă este cea dezvoltată în 1919-
1920 care ţine de federalizare. După 1920 conceptul, lntermarium, s-a păstrat dar a
luat o altă formă, cea a cooperării integrate. Forma nu are succes total ceea de duce la
o reconfigurare în anii 1930 realizată de către J6zef Beck. Acesta a exploatat posibi-
litatea realizării lntermarium prin creare unui bloc ce trebuia să includă Polonia,
România, Ungaria şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven, intitulat A Third Europe, cu
scopul de a opri o viitoare expansiune a Germaniei în Est7 3 .
lntermarium este un proiect care renaşte la o anumită perioadă ca o pasăre
Phoenix cu o altă formă. Noile state formate împreună cu mişcările de autodeter-
minare ale popoarelor din regiune vedeau lntermarium ca pe o agresiune poloneză ce
putea reprezenta o ameninţare la adresa libertăţii obţinută cu greu în urma destrămării
Imperiului German, Rus şi Austro-Ungar. Naţiunile Central europene voiau
independenţă şi state naţionale, iar ideile lui J. Pilsudski păreau că atentează la aceste
deziderate. Nu voiau să schimbe imperialismul rus sau german cu influenţa Poloniei.
Alianţa dintre Polonia şi România. În diversele sale forme şi mărimi,

lntermarium cuprinde şi spaţiul românesc. Includerea României în lntermarium are
la bază un precedent istoric regăsit în incursiunile lui Sobieski în teritoriile româneşti
care au făcut parte din harta mentală a lui J. Pilsudski, o hartă vitală pentru Europa 74 •
70
Stonis, 2019: 37.
71
Stonis, 2019: 53.
72
Stonis, 2019: 59.
73
Cienciala, 2011 : 141.
74
Kaplan, 2016: 268.
57
România a recunoscut oficial statul polonez în ianuarie 1919 • Încă de la
75
reînfiinţarea statului, politicienii polonezi au văzut necesitatea cooperării politice şi

economice cu România împotriva expansiunii ruseşti şi germane • Relaţiile
76
diplomatice dintre cele două state au fost oficializate la 9/22 februarie 1919. La
24 iunie 1919, Aleksander Skrzyilski, şi-a prezentat scrisorile de acreditare regelui
Ferdinand I. Câteva săptămâni mai târziu, diplomatul român Alexandru Florescu şi-a
77
prezentat scrisorile de acreditare lui J6zef Pilsudski la 14 august 1919 • Imediat în
acel an Polonia a stabilit un Consulatul General Polonez în Chişinău şi în Cemăuţi •
78
Anul unnător. generalul Tadeusz Rozwadowski efectuează o vizită în

România intre aprilie şi mai 1920. În timpul acestei vizite partea română a arătat un
interes deosebit pentru o strânsă alianţă cu Polonia. Cu toate acestea România nu era
de acord cu o alianţă polono-românească care să includă şi Ungaria, considerat un
stat ostil la Bucureşti. fapt ce a împiedicat atunci formarea unei alianţe • La
79
începutul lui noiembrie în 1920, Take Ionescu face o vizită oficială la Varşovia cu
scopul de a dezbate proiectul convenţiilor bilaterale de alianţăR 0 • Potrivit aprecierilor
lui Aleksandcr Skrzynski. diplomaţia polona a conştientizat faptul că, fără o alianţa
cu România. «Polonia ar fi o insulă închisă, izolată, o insulă continentală amplasată
.mtr-un ca dr u duşrnanos»
- ~I
.
În luna ianuarie 1921 la Bucureşti sosea o comisie militară poloneză condusă
de Stanisla\ Haller pentru a stabili detaliile unei colaborări militare. Data de 3 martie
1921 a însemnat începerea colaborării militare între România şi Polonia semnându-se
atât cun\'enţia de alianţă defensivă cât . i convenţia militară. La nivelul Statului Major
kg.ătura era asigurată de organisme cu scopul de a uşura contactul şi luarea deciziilor
în comun'~. Con\'cnţia militară includea prevederi tehnice şi militare definitorii.
Fiecare stat trebuiau să aibă minimum 14 divizii de infanterie şi două de cavalerie.
Durata acordului şi a con\'entici militare a fost determinată pe o perioadă de cinci ani
cu posibilitate de prclungire~l.
Com·entia bilaterală româno-poloneză semnată la 3 martie 1921 a fost un
proiect politico-militar fără rădăcini istorice~. Senmarea acesteia a reprezentat un pas
important in c\·olutia internaţională a României. De asemenea, a fost primul tratat de
alianţă semnat de Bucureşti după Primul Război MondialR~. prin care se lansa oficial
traiectoria politicii externe româneşti. Acordurile politice şi militare dintre Polonia şi
România au fost dictate de dorinţa comună a celor două ţări de a-şi prezerva
-, Anghel. 2001<: 49.

-,, Wakz.ak. 2014: 5.
Hrenciuc. 2011<: 62-63.
-, Anghl'I. 2012: 54.
-" Wakzak. 2014: 6.
'"Anghel. 2001<: 52.
Dascălu. 1991: 30.
1
'
':Retegan. 1997: 31-32.

1
' \\'akzak. 2014: 7.
"" Anghel. 2008: 51.
5
' Anghel. 2008: 50.
58
integritatea teritorială. În plus, pentru Polonia, alianţa cu România avea rolul de a
1 asigura comunicaţiile statului polonez cu Europa Occidentală în cazul unui blocaj la
~Marea Baltică • Graniţa comună dintre Polonia şi România din punct de vedere
86
. geopolitic oferea posibilitatea construirii unui coridor de transport strategic între

Marea Neagră şi Marea Baltică, intitulat uneori „ istmul Balto-Pontic". Pentru
1 87
i România, alianţa nu se rezuma doar la caracterul antisovietic, deoarece constituia o

legătură importantă într-un sistem mai larg de alianţe pentru apărarea şi menţinerea
realizărilor tratatelor de pace88 • Aceste alianţe au fost instituite de către Take Ionescu
. despre care prinţul E. Sapieha, a declarat că «este unul dintre cei mai de seamă
. creatori de pace în Europa» 89 •
La data de 16 septembrie 1922, în timpul vizitei lui .T. Pilsudski în România, a
I fost semnată o nouă convenţie militară. Convenţia a obligat ambele părţi să se alăture
1 imediat războiului dacă una dintre ele va fi atacată de Uniunea Sovietică. Personalul
ambelor părţi a început curând să dezvolte studii operaţionale cu privire la posibile
, acţiuni împotriva Rusiei sovietice90 • La 26 ianuarie, 1926, cu ocazia reînnoirii
i Convenţiei bilaterale din 1921, Primul Ministru polonez, Aleksander Skrzynski a
' declarat că în cazul în care România va fi atacată de către URSS, Polonia va susţine
statul român91 •
J6zef Pilsudski, şi-a imaginat lntermarium ca pe un proiect geopolitic vast care
să se întindă de la Marea Baltică la Marea Neagră şi să includă teritoriul dintre
1
Germania şi Rusia Sovietică, dar singurul rezultat obţinut în această privinţă de către
Polonia a fost alianţa cu România. Practic Jntermarium s-a rezumat la o convenţie
politico-militară care totuşi se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră şi care
' se înscria pe traiectoria cooperării fără să includă federalismul. Atât Polonia cât şi
România au fost şi sunt în continuare două ţări aflate de multă vreme în zone de
graniţă între marile puteri, ambele putând să susţină apartenenţa la Europa Centrală.
În istoria dintre polonezi şi români primii au avut rolul providenţial 92 . Polonia şi
România nu au fost legate doar de istorie în interbelic ci şi de geografie.
Intermarium,. România şi Mica Înţelegere. Dacă Polonia încerca prin

lntermarium să obţină rolul de lider în vidul de putere răsăritean, România avea o
altă versiune asupra modului în care ar fi trebuit organizat acest vid: o grupare
regională formată din cinci state. Artizanul acestei idei era Take Ionescu. Cele două
versiuni corespundeau concepţiei Parisului de a crea un cordon sanitar menit să
stopeze răspândirea forţelor militare şi propagandistice sovietice în Europa 93 •
România nu a avut un proiect federal de anvergură, ci s-a orientat către cooperare.
86
Bulhak, Zielenski, 1980: 177.
87
Anghel, 2012: 53.
88
Bulhak, Zielenski, 1980: 177.
89
Mareş, 2010: 23.
90
Walczak, 2014: 11.
91
Anghel, 2012: 54.
92
Kaplan, 2016: 267.
93
Anghel, 2012: 49.
59
Viziunea lui J6zef Pilsudski urmărea extinderea unui bloc de state sub condu-
cerea Poloniei şi refacerea Commonwealth-ului Polono-Lituanian prin Intermarium.
România îşi îndeplinise visul naţional în forma României Mari, iar obiectivul
oamenilor politici de la Bucureşti era reprezentat de menţinerea acestui statut şi
înlăturarea oricărei ameninţări care ar fi pus în pericol construcţia postbelică a
statului. Acest lucru în viziunea oamenilor politici de la Bucureşti putea fi realizat
printr-o serie de alianţe care să oprească tendinţele revizioniste.
Take Ionescu a propus în noiembrie 1918 formarea unei sistem de alianţe
compus din România, Cehoslovacia. Polonia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven şi
Grecia . La 18 august 1920 în contextul Conferinţei de la Bulduri de lângă Riga ce a
94
avut loc între 6 august şi 6 septembrie 1920. România susţinea ca toate ţările
cuprinse între Marea Baltică şi Egee ar trebui să devină un obstacol în calea
bolşevismului şi nu o barieră între Vest şi EstQ • În cadrul acestei conferinţe delegaţii
5
letoni. lituanieni. polonezi. finlandezi şi estonieni au căzut de acord pentru dez-

voltarea unei uniuni monetare şi comerciale. un Consiliu Economic Baltic şi a unui
pact de non-agresiune. dar tratatul a rămas nesemnat în mare din cauza disputelor
dintre Lituania şi Polonia%.
Perspecti\·a românească asupra organizării \'idului de putere răsăritean
cuprindea în 19.20 o grupare regională formată din România, Polonia. Cehoslovacia,
Grecia. şi Regatul Sârbo-Croato-Slo\'en care se întindea de la Marea Baltică la Marea
Egee. Această ~rrupare trebuia să izoleze Germania de Rusia cu scopul de a garanta
pacea Europei de Est şi de a anihila manifestările statelor revizioniste. Astfel, Take
Ionescu îşi dorea ca Mica Înţelegere să fie formată din cinci membri. În 1920, el
merge într-o călătorie în capitalele puterilor aliate pentru a prezenta scopurile
proiectului sau referitor la gruparea regională.
47
După cc a călătorit în Occident. Take Ionescu s-a deplasat la Varşovia, pentru

a rnm·inge Polonia să se alăture Micii Înţelegeri prin rezolvarea pe cale amiabilă a
litigiilor polono-cehe. Deoarece atât Cehoslovacia cât şi Polonia revendicau regiunea
Teschen. decidenţii politici de la Varşo\'ia nu voiau ca Polonia să intre în Mica
Înţelegere. dar erau fa\·orabili unei alianţe cu România în vederea «garantării
98
e\'Cntuaklor tratate de pace ce s-ar semna cu Sovietele» . Eforturile repetate ale
României de a media conflictul dintre Polonia şi Cehoslovacia nu au avut succes •
99
La 14 august 19.20, la Belgrad. Cehoslovacia încheie o Convenţie de alianţă

11 1
defensi\·ă cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven K • Ministrul de externe cehoslovac
Eduard Bcnes a propus încă din septembrie 1919 ca Mica Înţelegere să fie formată
din Cehoslovacia. Regatul Sârbo-Croato-Sloven şi România • Semnarea conven-
101
"-I Bulhak. Zicknski. I 980: I 75.
"' Stonis. 2019: :16.

"'' Aucrs. 2015: 212.
"-Retegan. 1997: 29-30.
"'Campus. 1968: 52.
""Hitchins. 20U: 501.
11 1
~ Retegan. 1997: 30.
1
ll' Bulhak. Zieknski. 1980: 175.
60
ţiitor de alianţă dintre România şi Cehoslovacia respectiv Regatul Sârbo-Croato-
Sloven a avut loc în anul 1921. Întârzierea s-a datorat concepţiei române de a forma o
alianţă în cinci , dar Polonia a refuzat aderarea la Mica Înţelegere dorind o alianţă
102
doar cu România. În data de 22 aprilie 1921 se semna convenţia de alianţă defensivă

dintre România şi Cehoslovacia. Articolele convenţiei se activau dacă Ungaria
declanşa o agresiune. În data de 7 iunie 1921 se semna la Belgrad de către Take
Ionescu şi Nikola Pasic convenţia de alianţă defensivă între Regatul României şi
Regatul Sârbo-Croato-Sloven cu scopul de a întări status-quo-ul la sud de Dunăre
prin apărarea flancurilor estic şi respectiv sudic. Şapte luni mai târziu se semna şi
convenţia militară între cele două state •
103
Romania, Cehoslovacia şi Iugoslavia au constituit Mica Înţelegere din nevoia

de apărare a propriei securităţi pe fondul creşterii îndoielilor cu privire la eficienţa
garanţiilor conţinute de tratatele de la Trianon şi Neuilly • În final, Mica Înţelegere
104
s-a format între anii 1920-1921 ca alianţă anti-maghiară şi a luat forma propusă de
către ministrul de externe cehoslovac Eduard Benes . Acest bloc se baza pe
105
cooperare şi era legat de Franţa şi Polonia, dar inima alianţei erau cele trei state
ameninţate de iredentismul maghiar •
106
Prin alianţă cu Polonia graniţa de est a României fusese asigurată. În privinţa

graniţei de vest unde pericolul era reprezentat de Ungaria, România a încercat să
contracareze acest pericol printr-o alianţă cu Cehoslovacia şi Regatul Sârbo-Croato-
Sloven. La scurt timp după semnarea alianţei, Ungaria a declanşat o propagandă
pentru a defăima în presa mondială ţările Micii Înţelegeri pe motiv că doreau desfiin-
ţarea Ungariei • Ameninţarea din sud venită dintre Bulgaria a putut fi împiedicată
107
prin alianţă cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Mica Înţelegere a avut un efect benign

pentru România în raport cu Bulgaria pe termen scurt deoarece guvernul bulgar dorea
să stabilească raporturi amicale cu guvernul român •
108
Observăm aşadar, asemănări, dar şi diferenţe între viziunile României şi

Poloniei, asupra organizării regionale postbelice. Atât în cazul României cât şi în
cazul Poloniei există un construct geopolitic care să se desfăşoare pe axa Nord- Sud.
Ambele state se temeau de Rusia, dar Polonia se temea la fel de mult şi de Germania.
În cazul polonez, lntermarium trebuia iniţial să cuprindă un stat federal format din
Polonia Lituania, Rutenia şi Ucraina, iar în spaţiul românesc discuţiile despre
federalism au fost periferice. România a reprezentat un caz singular în care Vechiul
Regat avea o tradiţie centralistă şi o clasă politică majoritar filofranceză ' 09 . Polonia,
ţintea spre rolul de lider în regiune, iar prin lntermarium şi federalism voia să
102
Retegan, 1997: 30.
103
Retegan, 1997: 33-35.
104
Hitchins, 2013: 502.
105
Walczak, 2014: 7.
106
Marks, 2003: 43.
107
SANIC-MR, 120/1922-1923: 68.
108
SANIC-MR.120/1922-1923: 70.
109
61
menţină dominaţia politică în teritoriile considerate istorice pentru naţiunea sa •
110
Modul în care concepea România organizarea vidului de putere era legat de un

sistem regional de cooperare politic dublat de convenţii militare întrucât dorea să-şi
asigure graniţele în faţa Rusiei Sovietice, dar şi a statelor revizioniste Ungaria şi
Bulgaria faţă de care Polonia avea o agendă diferită.
Astfel, Take Ionescu vedea vidul de putere sub forma unei grupări regionale
care are ieşire la Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Egee.
Aflată între Rusia şi Germania avea scopul de a deveni o contrapondere în faţa
tendinţelor revizioniste pentru a păstra status quo-ul de după război. Take Ionescu nu
a reuşit să formeze o Mică Înţelegere în cinci state care să cuprindă Polonia şi Grecia
dar a reuşit să încheie o alianţă cu Polonia şi o Mică Înţelegere în trei state. Toate
aceste alianţe au fost constituite în spiritul Ligii Naţiunilor, propunându-şi lupta
antirevizionistă, conservarea păcii şi egalitate în relaţiile cu marii actori ai relaţiilor
internaţionale. De asemenea, dacă Take Ionescu nu a reuşit să-şi îndeplinească
viziunea sa despre un sistem de alianţe care să cuprindă şi Grecia, mai târziu oamenii
politici de la Bucureşti ghidaţi de viziunea sa vor coopta şi această ţară în sistemul
regional de alianţe.
Concluzii. Pentru SL>colul al-XX-lea, lntermarium a reprezentat un proiect

progresist. Tot acum acest termen începe să apară cu o frecvenţă mai mare în
disrnrsurile oamenilor politici sau în studiile cercetătorilor. Teoretic, lntermarium
este un concept strâns legat de visul polonez de a restabili Commonwealth-ul Polono-
Lituanian. Urmărind firul mental al construcţiei originile sale coboară până la ideea
jagellonă şi mitul sarmat. Alimentat de către naţionalismul secolului al XIX-iea a
Jc,·enit visul ditei poloneze. A luat mai întâi forma unui proiect federal, dar
nerl'uşind a apărut o rL>configurare care apelează la cooperare. lntermarium, viziunea
poloneză despre rolul Poloniei şi despre cum ar trebui să fie organizat vidul de putere
Jintre Germania şi Rusia apărut după Primul Război Mondial, s-a concretizat practic
într-o alianţă defensivă între România şi Polonia. La nivel geopolitic ţinând cont că
/111erm11ri11111 a ghidat viziunea regională a statului polon, încheierea alianţei politico-
mii itare cu România a inclus statul român în acest concept.
Viziunea poloneză nu a putut fi îndeplinită din mai multe considerente. Un
prim muti\ ii reprezintă existenţa în plan intern a scepticismului şi neîncrederii în
acest proiect. Majoritatea polonezilor voiau un stat unitar naţional mai degrabă decât
unul multietnic federal. Aceeaşi majoritate era de acord cu polonizarea celorlalte
minorităţi etnice din interiorul statului polonez şi un guvern central puternic.
Ucrainenii şi lituanienii nu aveau deplină încredere în guvernul polonez sau în J6zef
Pilsudski pentru că întreţinuse dispute teritoriale care au dus la lupte de graniţă. Un
alt moti\' ţine de lipsa sprijinului extern oferit doar de Franţa care se temea de
răspândirea comunismului. Marea Britanie nu a susţinut lntermarium deoarece
Londra vedea comunismul ca fiind o ameninţare pe termen scurt. Oboseala de după
11
°Citiriga.2015: 14.
62
război poate fi un alt factor care s-a opus îndeplinirii proiectului. În plus, decizia lui
J. Pilsudski de a nu se alătura aliaţilor în intervenţia împotriva bolşevicilor, i-a făcut
pe aliaţi să-l considere un expansionist oportunist 111 •
Viziunea românească asupra acestui spaţiu cuprins între Marea Baltică, Marea
Adriatică şi Marea Neagră a avut mai mult succes. Sistemul de alianţe imaginat era
alimentat de către spiritul revizionist al vecinilor Regatului României. Fără ca
oamenii politici de la Bucureşti să folosească termenul Intermarium viziunea lor era
asemănătoare cu cea a Poloniei. O viziune care îşi propunea constituirea unui sistem
de alianţe în care statele din vidul de putere să-şi pună forţele în comun pentru
propria siguranţă şi pentru menţinerea păcii. Percepţiile erau modelate de către
nevoile fiecăruia, dar şi de către trecut. Polonia prin modul în care a imaginat
Intermarium era interesată de resuscitarea visului său naţional în ipostaza spaţiului
sacru, Commonwealth-ul Polono-Lituanian. România voia să-şi conserve visul
împlinit reprezentat de România Mare. Geopolitic vorbind visul polonez era legat
mai mult de pericolul ruso-german şi de împărţirea Poloniei, dorind un /ntermarium
puternic pentru a evita o altă împărţire. Reuşita României de a realiza sistemul de
alianţe era în concordanţă cu securitatea colectivă şi iredentismul, lucru care a dus la
înfiinţarea Micii Înţelegeri. În final, atât Polonia cât şi România au apelat la
colaborare pentru gestionarea vidului de putere răsăritean.
În urma diferitelor modalităţilor în care a fost folosit şi a evoluat de-a lungul
timpului termenul Intermarium trebuie evidenţiată o clarificare. Fie că se referă la un
anumit teritoriu sau la un proiect considerăm că, Intermarium a ajuns să reprezinte o
mişcare de coalizare prin care indiferent de formă (proiect federal, iniţiativă de coo-
perare, sistem de alianţe, grupare regională) statele slabe dintr-un teritoriu încearcă
fie să conserve fie să îndeplinească anumite realizări. Coalizarea se face în spirit
defensiv în faţa unei ameninţări comune. Acest tip de coalizare apare la statele aflate
într-o zonă ce reprezintă câmpul de luptă dintre două mari puteri.
Referinţe
SANIC-MR = Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de Război, Marele Stat
Major.
Anghel, Florin (2008) 'The Premises ofthe Romanian-Polish Alliance on the Backdrop of the
Military Conflict between Poland, Ukraine and Soviet Russia (1919-1921)', Annales
d'Universite "Valahia" Târgovişte, Section d'Archeologie et d'Histoire, [online],
X, 2008, no. 2, pp. 49-53. (accesat 29.03.2020, URL: https://www.annalesfsu.ro/sitero/
Tome_X_no.2/4Florin_Anghel.pdf).
Anghel, Florin (2012)'Eastern borderlands as cordon sanitaire: Romania and Polish frontiers
in interwar geopolitics', ANNALES Universitatis Mariae Curie-Sklodowska Lublin-
Polonia, [online], LXVII, 2012, no. l, pp. 54-61. ( accesat 29.03.2020. URL:
http://annales.umcs.lublin.pl/tt_p.php?rok=20 l 2&tom=67 &sectio=F&numer_ artykulu=03
&zeszyt= l ).
111
Fang, 2018: 4.
63
Auers, Daunis (2015) Comparative Politics and Goverment of the Baltic States. Estonia,
Latvia and Lithuania in the 21st Century. Hamphsire: Palgrave Macmillan.
Bulhak, Henryk. Antoni Zielinski (1980), 'Pologne et Roumanie 1918-1939', Acta Poloniae
Historica, [online].1980, no. 41, pp. 177-179. (accesat 28.03.2020, URL:
http://rcin.org.pl/Content/2236 l/W A303 _40685 _l 980-4l_APH_08_o.pdf).
Brykczynski, Paul (2007) 'A Poland for the Poles? J6zef J. Pilsudski and the
Ambiguities of Polish Nationalism' Pravo: The North American Journal for
Central E11ropean Studies [online]. 2007. no. 1. pp. 2-21 (accesat 14.01.2020. URL:
https://www.academia.edu/3449781A_Poland _for_the_Poles_J6zef_J.
Pilsudski _and _the_ Ambiguities _of_ Polish _Nationalism ).
Campus. Eliza ( 1968) Mica Înţelegere. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.
Chodakiewicz. Marek Jan (2017) lntermari11m The land between the Black and Baltic Seas.
London. New York: Routledge.
Cienciala. Anna. (2011) 'The Foreign policy of J6zef J. Pilsudski and J6zefBeck. 1926-1939:
Miconceptions and lnterpretations ·, The Polish Review, voi. LVI, 2011, no. 1-2,
pp. 111-152.
Citiriga. Daniel (2015) E11ropa Centrată şi tenta( ia federalismului. Istorie şi diplomaţie in
perioada intcrhclică. Târgm·işte: Editura Cetatea de Scaun.
Creţu. \'asile (20HI) ·us·s Military Support to lnteriamirum countries' . Communicating
aeros., cu/tun!.,. - AF4.STL'D :!()18. Accesibil online http://www.afahc.ro/afastud/
\·olum_afastud_2018.pdf (accesat la 14.01.2020).
Dascălu. Nicolae ( 1991) Relaţii româno-polone În perioada interbelică (1919-1939).
Bucureşti: Editura Academici.
Da\'ics. Norman ( 2001 I Het11·1 o/ F11rope. The Past in Poland 's Presen/, Oxford: Oxford
Uni\crsitv Prcss.
Da\'ies. Norman ( 2005 I God-,,. Plargrotmd A History of Poland. 1795 to the prese11t, New
York: Columbia Uni\'crsity Prcss.
Dzicwanowski. M.K. ( 1977) P<1/a11d in thc t11·entieth ce111Ury, New York: Columbia
Uni\·crsity Prcss.
Fang. Harry 120IX) l111ermari11m. QMUNi. 2018. Accesibil online la
https: static I .squarcspacc.corrnstatic.' 590696b3d2b85 7ccc2727772/t/5bde92ac03ce642d2
49f2076 1541) I) 19727 L QMUNi.lntcrmariumBG.a.2018-converted-1.pdf (accesat la
14.01.2020 ).
Gioroccanu. Alina. ·un triunghi analitic: cu\'Înt, tcnncn. concept'. A Ul., t. LI. 2005, pp. 181-
1XX. Accesibil online la http: www.diacronia.ro/ro/indcxing/details/A2689/pdf (accesat
24.0).2020 ).
Hitchins. Keith (201)) R<1mcinia: l8M-1947. Bucureşti: Ed Humanitas.
Hrenciuc. Daniel (201X) 'Mareşalul J6zcfJ. Pilsudski - comandant onorific al Regimentului
16 Infanterie Baia. Fălticeni. Uncie consideraţii'. în legături istorice şi culturale polono-
române. cd. Uniunea Polonezilor din România. , Suceava, 2018, pp. 62-68. Accesibil
online http:, 'dompolski.rolwp-content/uploads/2014/09/5-Publicatie-Publikacja-2018.pdf
(accesat 25.03.2020).
Kaplan. Robert (2016) În umbra Europei. Două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin
România şi dincolo de ea. Bucureşti: Humanitas.
Kaplan. Robert (2019) Revenirea lumii lui Marco Polo Război, strategie şi interese americane
în secolul XXI. Bucureşti: Humanitas.
64
Kieniewicz, Jan, 'The Jagiellonian Idea and the Project for the Future', POL/TEJA.
[online], 6, 2017, no.51, pp. 5-27. (accesat 22.01.2020, URL:
https://www.academia.edu/36173515/THE_JAGIELLONIAN_IDEA_AND_THE_PROJ
ECT_FOR_THE_FUTURE).
Lerski, George J.(1996) Historical Dictionary of Poland, 966-1945, Westport,Connecticut
London: Greenwood Press.
Lysek, Wojciech (2017) 'The Federal Idea in Poland in the Interwar Period: Idealism or
Pragmatism?' POL/TEJA,
[online], 6, 2017, no.51, pp. 95-117 (accesat 22.01.2020. URL:
https://www.academia.edu/37904 799/fragmenty_ Lysek _ The_Federal_Idea_in _Poland_in
_ the_ Interwar_Period_Politeja _ 2017 _ 51. pdf).
Laruelle, Marlene; Rivera Ellen (2019) Imagined Geographies of Central and Eastern
Europe: The Concept of Intermarium, IERES Occasional Papers: Institute for European,
Russian and Eurasian Studies: The George Washington University, [online], (accesat
14.01.2020, URL: https://www.ifri.org/sites/default/files/atoms/files/laruelle-rivera-
ieres_papers_march _ 2019_1.pdf).
Mareş, Nicolae (2010) Alianţa româno-polonă. Între destrămare şi solidaritate (1938-1939),
Bucureşti: Editura Biblioteca Bucureştilor.
Marks, Sally (2003) The llussion of Peace, International Relations in Europe, 1918-1933:
Palgrave McMillan
Miszewski, Dariusz; Dl:l,browski, Franciszek; Deszczyitski Marek; Wn((trzak; Grzegorz (2008)
'Central Europe after 1918. A short outline': Security and Defence Quarterly,
[online] voi. 19, 2008, no. 2, pp. 13-38 (accesat 14.01.2020, URL:
https://www.researchgate.net/publication/326 l 07582 _CENTRAL_ EUROPE_ AFTER_ 19
18_A_SHORT_OUTLINE1 ).
Snyder, Timothy (2003) The Reconstruction of Nations. Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus
1569-1999, New Haven, London: Yale University Press.
Stonis, Danylo (2019) Jntermarium Concept in Contemporary Geopolitics, Charles
University Faculty of Social Sciences. Accesibil online la
https://is.cuni.cz/webapps/zzp/detail/ 190557 /?lang=en (accesat la 14.01.2020).
Troebst, Stefan (2003) 'Intermarium' and 'Wedding to the Sea: Politics of History and
Mental Mapping in East Central Europe': European Review of History: Revue europeenne
d'histoire, [online] vol.l O, 2003, no.2, 293-321, (accesat la 14.01.2020, URL:
http://dx.doi.org/ 10.1080/ 1350748032000140813 ).
Turner, Philip Tadeusz (2015) The Evolution of Prometheanism: J6zefJ. Pilsudski 's strategy
and its impact on twentieth-first century world affairs, Boise State University. Accesibil
online la https://scholarworks.boisestate.edu/cgi/viewcontent.cgi?article= 1944&
context=td (accesat la 14.01.2020).
Retegan, Mihai ( 1997) În balanţăforţe/or: alianţe militare româneşti interbelice, Bucureşti:
Editura Semne.
Rudling, Andres (2015) 'The Beginnings of Modern Belarus: ldentity, Nation, and Politics in
a European Borderland', The Journal of Belarusian Studies, voi 7. No. 3, pp. 115-127.
Accesibil online http://belarusjoumal.com/sites/default/files/The%20Beginnings%
20of>/o20Modem%20Belarus_Rudling_O.pdf(accesat 20.01.2020).
Wandycz, Piotr S.(1990), 'Poland's Place in Europe in the Concept of J. Pilsudski and
Dmowski ', East European Politics and Societies, [online] vol.4, 1990, no. 3, pp. 451-468
(accesat 14.01.2020, URL: https://doi.org/10.1177/0888325490004003004).
65
Walczak, Henryk (2014). 'Sojusze polityczno - wojskowe Polski w latach 1919-1926',
p.5. Accesibil online la http://rp95.whus.pl/wp-content/uploads/2013/09/Henryk-Walczak-
Sojusze-polityczno-wojskowe-II-Rzeczypospolitej.pdf (accesat 30.03.2020).
Wasko. Andrej ( 1997) 'Sarmatism or the Enlightenment: The Dilemma of Polish Culture',
The Sarmatian Review. [online] voi.XVII, 1997, no. 2 accesat 14.01.2020. URL:
http: I /v.·w\v.ruf.rice.edu1-sarmatia/497 /index.html).
66
A A
ATITUDINI, SPERANŢE, IMPLINIRI ŞI DECEPŢII IN
A "-' ._, A A
RANDUL ŢARANIMII DIN ROMANIA LA INCEPUTUL

PERIOADEI INTERBELICE (1918-1921)
Marian CURCULEScu·
ATTITUDES, HOPES, ACHIEVEMENTS, AND DISSAPOINTMENTS

AMONG THE ROMANIAN PEASANTRY AT THE BEGINNING
OF THE INTERWAR PERIOD (1918-1921)
(Abstract)
At the beginning of the intetwar period (1918-1921), the peasantry in

Romania, representing 80% of the population, influenced by the consequences of the
First World War, by the Great Union, and by the great reforms (the agrarian one
and the electoral one), had new attitudes, hopes, achievements, but a/so
disappointments. We are now talking about a changing world, where the peasants,
and not only them, asked the government for a prosperous life and for a new society
in which to be considered citizens with Juli rights.
Some hopes have materialized: the agrarian reform, the electoral reform, a
wider participation in public life. But there were a/so some disappointments: delays
and injustices in the implementation of the agrarian reform, granting the universal
vate only for men, the disappointment that they wouldn 't live better after the Great
Union, the attitude of the authorities, and of the administration, especially in the
election campaigns, etc. ln the villages there were positive options and attitudes. The
measures taken by the government could nat fully meet al! expectations and hopes
due to the complex situation in which the country wqs as well as due to the
consequences of the war.
Keywords: Rural History; Post WWl Romania; peasants' expectations;
Agrarian Reform; debates and social conjlicts.
Articolul reliefează aspecte din lumea rurală românească de la începutul

perioadei interbelice ( 1918-1921 ), în care se regăsesc şi se „împletesc" atitudini,
speranţe, împliniri şi decepţii ale locuitorilor satelor. Subiectul abordat este dificil şi
vast, aşa încât demersul nostru se axează în principal pe nivelul analitic al acţiunilor
şi opiniilor ţăranilor (opinii exprimate direct de ei), reflectate în diverse surse:
scrisori, memorii şi adrese trimise de aceştia presei, autorităţilor locale şi judeţene,
guvernului, parlamentului, familiei regale, articole în ziare, intervenţii în parlament
• Profesor doctor, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, mariancurculescu@yahoo.com.
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVIL 2020, pp. 67-95.
67
ale deputaţilor ţărani. Pentru a avea o imagine mai amplă, am integrat unele ecouri
ale lumii satelor reflectate în presă şi în parlament. Limitările metodologice ne-au
determinat să nu includem surse care pot constitui alte nivele analitice posibile:
opinii ale ţăranilor reflectate în informările trimise de prefecţi autorităţilor de la
Bucureşti, opinii despre lumea satelor formulate de politicieni (parlamentari, miniştri,
şefi de partide. ş.a.) sau de autorităţi locale (prefecţi, primari, jandarmi, etc.),
perspectivele intelectualilor cu privire la chestiunea ţărănească. Pentru documentare
am folosit informaţii oferite de presă, de dezbaterile parlamentare şi de diverse
fonduri aflate la ArhiYele Naţionale Istorice Centrale sau la Arhivele Naţionale
Sen·iciul Judeţean DâmboYiţa. De asemenea. pentru fundamentarea interpretării
informaţiei am apelat la parcurgerea unor lucrări de istorie specifice perioadei.
O lume în schimbare
Speranţe. După anul 1918. în România Mare. diverse categorii socio-profe-
sionale. intre care ţărănimea care forma aproape 80% din populaţie, nutreau speranţa
că statul se Ya aşeza „pe temeliile adânci ale dreptăţii" , astfel încât „soarele să
1
încălzească nu numai pc unii. ci pe toţi" . Se aştepta de la guvernanţi împlinirea unor

2
deziderate importante: lărgirea dreptului de \'OL reforma agrară şi financiară, refacerea

şi dc1.\ ohan:a economici naţionale. uniformizarea legislativă şi administrativ-
instituţională a ţării. modernizarea în ansamblu a ţării. o constituţie nouă 3 .
Lxista speranţa că satele ,·or a\·ca un trai mai bun. aşa cum rezută din
memoriul ţăranilor din judeţul Putna din decembrie 1919: „Azi o licărire de speranţă
se aprindl' în sufletele ohijduiţilor de pc front. care de patru ani nu mai cunosc ce e
hucuria'"~. La încq1l1tul perioadei intcrhclice se poate vorbi despre o lume în
schimharl'. l'\ idcnt{1 ~i la sate. o lume în care se regăsesc atitudini noi, speranţe,
împliniri dar şi dl'cL'p\ii. Acestea erau generate sau influenţate de câţiva factori:
urm;-irile Primului R{11hoi f\fondial. Marca Unire. marile reforme agrară şi electorală.
Totodat<-1. trl'huil' tinut cont dl' complicata problematică cu care se confrunta
ţărănimea hi nu numai l: dificultăţile materiale. condiţile modeste de viaţă (nivel
-..c;-11ut dl' trai. lornin\L' distrusl' de r<izboi, probleme de sănătate), analfabetismul,
rnn-..L'n atorismul. influl'n\a presl'i. urmările dominaţiei străine, modul de integrare a
comunit;-qilor L'tnicc în România Marc. lipsa unităţii sufleteşti între Vechiul Regat şi
teritoriile unite. pasiunile şi patimile politice. contextul extern, ş. a.
Se .\clrimbă lumea. În lumea satelor apar schimbări în modul de gândire şi în
atitudinl'a \ăranilor. în felul in care „cântăreau" realitatea, se „resetează" opţiuni şi
comportamente. Dând glas acestor realităţi. ţăranul George J iroveanu din J irove
(Mehedinţi l afirma ... Ne găsim cu \'Oia Cerului într-o Românie nouă şi mare, se
impune ca şi sufletele noastre să fie noi şi mari, pregătite de a ţine acest dar ceresc" 5 •
~llrhan. I lJX7: 177.

1
: Parria. I. nr. I Jin 14 ll:bruaril' I 919: I.

' .. L.1 incl'putul unui nou an·". Îndreprarea. li. nr. 3 din 4 ianuarie 1919: I.
• DAD. nr. 9. ~~·J. Jin I 2 Jl.'cl.'mbric 1919: 78.
' Jirn,·canu. 1920: I.
68
Schimbările erau diverse, atât pozitive cât şi negative. Între cele pozitive se afirmau:
spiritul de responsabilitate, conştientizarea drepturilor cetăţeneşti, dorinţa de înnoire,
spiritul de dreptate, ideea că binele vine prin muncă, dorinţa de informare, speranţa
către o viaţă mai bună. În acelaşi timp existau aspecte negative în atitudinea unor
săteni: regionalismul, intoleranţa, goana după îmbogăţire cu orice preţ, desfrâul,
specula, hoţia, intriga, răutatea, ş. a.
Dar marea speranţă către o viaţă prosperă nu se putea împlini imediat din
cauză că România avea o situaţie internă dificilă, caracterizată prin declinul pro-
ducţiei în multe domenii, lipsuri alimentare, inflaţie, menţinerea cenzurii şi a stării de
asediu în unele zone, tensiuni sociale la sate generate de întârzierea şi incertitudinea
înfăptuirii reformei agrare, manifestaţii şi conflicte de muncă la oraşe cauzate de
scăderea nivelului de trai 6 • În acest context s-a produs o deplasare spre stânga a stării
de spirit, curentele radicale dobândind o reală aderenţă în rândul populaţiei. 7
Radicalismul unora se exprima în hotărârea de a lupta cu perseverenţă pentru
„dreptate şi adevăr", aşa cum atenţiona ţăranul bănăţean I. Vasilescu la o întrunire
politică din 12 iulie 1920: „Noi ţăranii ne organizăm mereu şi ridicăm pumnul pentru
dreptate şi adevăr. Cine se va scula contra dreptăţii, se va trezi cu pumnul ţăranilor în
cap" 8• În mod asemănător, locuitori din diverse zone afirmau cu convingere că „noi,
ţăranii, vom lupta alături de aleşii noştri cu toată puterea pentru redobândirea
drepturilor noastre încălcate" 9 • Ca expresie a radicalizării atitudinii, în unele sate se
striga „Jos tirania ciocoiască" iar ţăranii începeau să conteste autoritatea jandarmilor,
spunând cu mult curaj că „boierii îi omoară pe ţărani" 10 •
Rolul guvernanţilor. Guvernele de la începutul perioadei interbelice, prezidate
de Ion I. C. Brătianu (29 noiembrie 1918-27 septembrie 1919), Arthur Văitoianu
(27 septembrie-28 noiembrie 1919), Alexandru Vaida-Voevod (1 decembrie1919-
13 martie 1920), Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921) au căutat
să rezolve complicata problematică a primilor ani interbelici. Guvernanţii, respectiv
parlamentul, au înfăptuit măsuri importante cu impact politic, economic sau social:
stabilirea noului sistem electoral ( 1918-1919), realizarea treptată a reformei agrare
(legislaţia din anii 1918-1921 ), organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza
votului universal (2-4 noiembrie 1919), s-au ridicat starea de asediu şi cenzura pe
teritoriul Vechiului Regat ( 14 ianuarie 1920, reintroduse apoi de guvernul Averescu),
s-a adoptat legea islazurilor comunale (septembrie 1920), s-a realizat unificarea
monetară (toamna anului 1920), a fost adoptată reforma financiară care preconiza un
sistem unitar de impozitare pe tot cuprinsul ţării (iulie 1921 ), s-a trecut la integrarea
treptată, politico-administrativă a noilor provincii în cadrul României Mari , etc. În
11
parlament se discutau diverse probleme de ordin economico-social: aprovizionarea
6
7
Scurtu, 2003: 49, vezi şi Murgescu, Cuvânt înainte, în Bucur, 2017: LV.
8
Ţara nouă, II, nr. 131 din 15 iulie 1920: I.
9
Ţăranul, III, nr. 8 din 8 aprilie 1921: I.
18
SANIC-MI, dosar 272/1920: 21.
11
Scurtu, 2003: 245-252.
69
populaţiei cu bunuri de larg consum (cereale, sare, petrol), reforma agrară, reforma
electorală, condiţiile de muncă şi de viaţă de la sate, situaţia materială în fostele zone
de război, seceta din anul l 919, etc. 12 . Ţăranii îşi puneau nădejdea în clasa politică
„primenită" după anul 1918, aşa cum rezultă din memoriul celor din judeţul Putna:
„Astăzi, când in România Mare se începe clădirea României Noi, credem că a sosit
momentul mult aşteptat ca plânsul nostru să fie auzit şi ascultat" 13 • La fel de mult
credeau în noii lideri politici apăruţi după războiul mondial. Spre exemplu, sătenii
din Ghidicui (Dolj) susţineau că Ion Mihalache „este sufletul nostru şi fără el suntem
ameninţaţi, suntem expuşi a înclina spre sfărâmarea celor mai dumnezeieşti credinţe
14
ale noastre" .
Consecinţele Primului Război Mondial

Răscolirea conştiinţelor. Pentru societatea românească, războiul a fost „un
neânduplecat învăţător'' • infuenţând şi răscolind conştiinţele, contribuind, asemenea
15
unei ..lecţii fără precedent". la cristalizarea unor idei şi atitudini noi 16 • În rândul
ţăranilor şi a altor categorii socio-profesionale. războiul a produs importante influenţe
în felul de a gândi şi de a se manifesta. a născut speranţe şi a generat aşteptări spre o
lume mai bună. Exista opinia că .. pe osemintele eroilor căzuţi se clădeşte România
Marc. care \'a trebui să fie totodată o Românie nouă'' • Mulţi dintre cei ce reveneau
17
de pe front şi-au radicalizat atitudinea. fiind hotărâţi să schimbe lucrurile în bine,

să-i îndepărteze pe exponenţii ,·cehilor elite. să obţină pământ şi să aibă un cuvânt
ascultat in mersul socictătii ~. Apăruse o „psihoză a tranşeelor," căci viaţa comună în
1
tran~ce a dezvoltat în rândul ţ;iranilor îmbrăcaţi în haina militară, simţul de

solidaritate şi con~t iinţa de clasă 1'1. Ziarul „Ţara nouă" scria:
.. Plugarul acesta a înţeles ce poate face pentru ţară în clipe grele, dar tot atunci
a înţeles şi cc drepturi se cu\'ine să aibă el în această ţară. [ ... ] Şi se mai ştie
iară~i cii în ziua când s-a întors acasă sărăcit şi distrus, ţăranul înălţat prin
gloria armelor a refuzat să mai fie rob pe pământul lui" 20 .
('ci cc luptaseră pc front au înţeles că prin eroismul lor şi prin suferinţele

indurate. ş1-au obţinut dreptul de a spera către o viaţă nouă, din care să fie eliminate
foametea. incultura şi toate relele trecutului de robie. Erau ţărani care credeau că de
acum înainte \'Or avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte soarta lor. Astfel,
DAD. nr. 17. ~cd. din 4 iunie 1920: 210-212.

1
'
1
' DAD. nr.9. ~l·d. din 12 dcccmhric 1919: 78.
1
~ Ţar1J 11uwi. II. nr. 319 din 16 aprilic 1921: 2.
!' Goga. I 9X3: I 90.
Răduh:,cu-Motru. 1990: 226.
1
''
1
- Pupo\i1:1. D11pil L ·11irl'. in Nistor, 2000: 172.
1
' Murgc,cu. C111·â111 i111Jilllt', în Bucur, 2017: LV.
Ţarn nowi. li, nr. 8 din I I februarie 1920: .3.
1
'
~'' ..Înfătişarca \'ietii politice", in Ţara 11011ă. I, nr. 2 rJin 29 iunie 1919: I.
70
Dumitru Oproiu din judeţul Dâmboviţa afirma: „De aici înainte ne vom vedea şi ne
vom sfătui asupra nevoilor ce ne privesc pe toţi deopotrivă şi nu am decât o singură
rugăciune: fiţi treji, fiţi demni de momentele prin care trecem" 21 • Tot mai mulţi îşi
exprimau convingerea că aveau nu numai îndatoriri, ci şi drepturi pe care statul
trebuia să le satisfacă. După război, ţăranii, nu numai că se considerau îndreptăţiţi să
primească pământ, dar mulţi aveau mentalitatea unor oameni liberi. „Te duci la ţară -
scria ziarul «Sfatul Ţării» - şi găseşti cetăţeni în loc de robi. Oameni care discută în
loc de spinări curbate. Ţăranii cer pământ în loc de a cădea în genunchi" 22 • În Banat
se striga „Jos şuba, sus opinca", iar în Transilvania se auzea strigându-se „Jos domnii,
jos dările, jos tâlharii României" 23 •
În anii războiului, unii ţărani căpătaseră obiceiul de a citi ziarele şi de a se
implica în viaţa publică 24 • Demobilizaţii, reveniţi de pe front, aveau o viziune mult
mai realistă despre lumea în care trăiau şi doreau să afle ce era nou în ţară, care erau
evenimentele importante care se refereau la viaţa lor. Se dezvoltă dorinţa de carte şi
de informare25 , ceea ce putea contribui la combaterea, fie şi parţială, a unor vechi
mentalităţi: neîncrederea în propriile posibilităţi intelectuale, conservatorismul, rezerva
faţă de rolul şcolii 26 , alimentaţia neraţională, necunoaşterea normelor de igienă şi de
practicare a unei agriculturi moderne, neîncrederea în orăşeni, fatalismul, etc. 27 •
Războiul a avut consecinţe şi în plan politic, căci unii dintre ţăranii îmbrăcaţi
în haina militară au luat contact pe front cu cele două curente politice aflate în
ascensiune: averescanismul, datorat popularităţii generalului Alexandru Averescu
(considerat „o psihoză a frontului") 28 şi ţărănismul, graţie influenţei lui Ion Mihalache
şi a celor care-l susţineau (îndeosebi învăţători), aflaţi şi ei pe front • De asemenea,
29
a avut consecinţe şi asupra celor din spatele frontului, determinându-i să urmărească

evenimentele politico-militare „cu o înfrigurare ce se poate lesne preface în
entuziasm sau panică" 30 .
„ Vântul răutăţii". În urn'la războiului au apărut mari probleme sufleteşti şi
imense dificultăţi materiale care loveau în speranţa unui trai mai bun. La toate
acestea se adăugau abuzurile unor jandarmi şi corupţia unor funcţionari care „furau
ca în codru" 31 •
În Vechiul Regat, ţărănimea se găsea într-o stare de agitaţie, determinată de mai
multe cauze: cei veniţi de pe front au găsit acasă gospodăriile distruse sau ruinate,
produceau nemulţumiri rechiziţiile şi muncile forţate, bolile, necazurile cauzate de
21
Oproiu,1919:4.
22
„Între două focuri", în Sfatul Ţării, I, nr. l din 18 martie 1918: l.
23
Ibidem.
24
Scurtu, 2009: 262.
25
„Evoluţia mentalităţii româneşti", în Sfatul Ţării, I. nr. 211 din 5 ianuarie 1919: l.
26
Pavelescu, 1919: 3.
27
Dragnea, 1920: l.
28
Argetoianu, 1996: 44.
29
Curculescu, 2016: 13 l.
30
Lovinescu, 1919: 46.
31
Argetoianu, 1996: 256.
71
distrugerea căilor de comunicaţie, foametea şi lipsurile alimentare, etc. • La sate, ca de
32
altfel în societatea românească, o sursă de nemulţumire o reprezentau îmbogăţiţii de

război. colaboraţioniştii şi toţi cei care se sustrăseseră obligaţiilor militare33 •
Dincolo de dificultăţile materiale, războiul a produs nedorite schimbări în
atitudinea unor săteni. aceştia alegând calea necinstei şi a răutăţii. Ziarul „Neamul
românesc" consemna în octombrie 1919 că frontul a ucis nu numai vieţi, ci „şi bunele
moravuri şi obiceiuri care începuseră a se întări pe ici, pe colo, înlocuindu-le cu cele
mai rele apucături"' • Autorităţile atrăgeau atenţia că la sate, „vântul răutăţii bate mai
4
cu putere decât înainte de război" . Această răutate era determinată nu numai de

35
lipsuri. distrugeri şi sărăcie. ci şi de ..imboldul suferinţelor în război şi a sălbăticiilor"

cunoscute de oameni pe front'(>. Astfel. unii ţărani nu respectau autorităţile locale,
aveau tendinţa de rezistenţă sau obstrucţie faţă de măsurile de interes obştesc, se
sustrăgeau de la pază şi de la repararea drumurilor , nu-şi cultivau pământul ,
37 38
căutau toate căile pentru a se pricopsi (inclusiv speculă şi furturi) , nu ieşeau la

39
muncă şi doreau „să se întreacă în plăceri ca şi când mâine ar fi sfârşitul lumii",

411
dowdeau intoleranţă şi ură • etc.

41
Foştii combatanţi, reveniţi în sat. nu mai aveau răbdare să ia viaţa de la capăt şi

să-şi refacă gospodăria prin muncă cinstită. Aceştia, în numele suferinţelor şi a
sacrificiilor lk pe front. considerau că clipa trebuia trăită din plin şi se lăsau purtaţi
de .. ' ântul răutăţii''. Alţii. sub influenţa violenţelor frontului, credeau că prin forţă îşi
'or împlini toate aşteptările. Ziarul ..Îndreptarea" scria că „în sufletele milioanelor de
demobilizaţi care au plecat acasă. a rămas ca un grăunte de credinţă că prin forţă îşi
'or face de azi înainte dreptate şi ,·or înlătura suferinţele şi privaţiunile la care i-a
con:-.trân:-. războiul'" ='_ Războiul a determinat o „scumpete neînchipuită"a vieţii nu
4
numai în \'L'chiul RL'gat. ci şi în tL'ritoriile unite cu patria mamă ~.

4
„ Cimll' şi rnră{t1 11ie .mjletească ". Dar. ca un fapt pozitiv, trebuie subliniat că
majoritatea t[irănimii. în rnnsens cu opinia publică, avea o atitudine realistă şi cerea „să
se sfftr:;.easd cu JL'sfr;°1ul"..t.i. Supărate dl' dezurdinele din ţară, diverse localităţi rurale,
prin rL'clamatii :;.i memorii trimise autoritătilor. solicitau excluderea de la împro-
priet;-irirL' :;.i peJL'psir~:a nemplar;i a celor ,·inovaţi de încălcarea gravă a legilor ţării, a
colahoraţiuni:;.tilur. Je1ertorilur. speculanţilor, afaceriştilor ~. Mai mult decât atât, pe
4
·- DAI>. nr. 31. ~l·J. J111 X h:hruam.: I 920: 414.

"S:\'\(( -l'l '\1. Ju~ar '.\X 1'120: X.
'" R"lka. l'llll. I.
·' S·\'\IC-l'C\1. d"~ar ~(I 1'120: 3111.
''' k~an. „În l.Ta rwu;:-1·'. în Nr~lor. I 938: 174.
,„ SA!"DB-1'.I. Ju~ar 2'> 1'>20: 14X .
., .. Sl· munn:~tl.' putin··. în l '11irers11/. XXX\'111. nr. 8 din 23 mai 1918: I.
''' S:\'\IC-CR. Josar I-Hi 1931: 2.
""SA'\ IC-\11. Jo~ar 45X I 'I 19: X7.
41
Rt•lll.'a. 1919: I.
4
c \'l;1Jl.'scu. 192!1: I.
41
SANIC-CDA..IC. Josar 30 1920: 22.
+i •• Ţăranii mor pi.' front. oaml.'nii politici fac samsarlâcuri'". in Ţara nouă, I, nr. 9 din 4 august 1919: I.
~' SANIC-M I. dosar 714 1 1919: 75- 77. vezi şi AN IC-PCM, dosar 58/1920: 8.
72
adresa guvernului Averescu soseau memorii şi scrisori ale ţăranilor care cereau ca în
ţară să fie întronate ordinea şi cinstea prin orice mijloace, şi propuneau ca „toţi
criminalii care fură şi omoară să fie condamnaţi la moarte în faţa publicului'.4 6 • În
parlament, deputatul ţăran Theodor Creţu afirma că „ţăranii sunt aşa de hotărâţi să
muncească pe cale cinstită şi dreaptă, încât nu ştiu dacă e cineva care să fie în stare a le
suci capul'.47 • Astfel, se dovedea că în ansamblu, se putea conta pe „rezervele de cinste
şi curăţenie sufletească din marea masă ţărănească şi muncitoare" .
48
Realităţi noi în urma Marii Uniri

Înfăptuirea şi bucuria Marii Uniri. Ţăranii din Basarabia, Bucovina,
Transilvania (includem aici Banatul, Crişana şi Maramureşul), alături de politicieni,
intelectuali, muncitori, militari, studenţi, liceeni, meseriaşi, au contribuit la înfăp
tuirea Marii Uniri din anul 1918, pe care o priveau nu numai ca pe o firească şi dorită
împlinire a idealului naţional, ci şi ca pe o speranţă către o viată demnă, în care să se
bucure de drepturi depline. Acţiunile lor s-au concretizat în diverse forme: înlăturarea
vechilor autorităţi şi instalarea celor româneşti (consilii sau sfaturi locale, gărzi
naţionale), arborarea tricolorului, intonarea unor cântece patriotice {„Deşteaptă-te
române", „Pe-al nostru steag" ş.a.), eliminarea însemnelor care aminteau de imperiile
austro-ungar şi rus, purtarea unor panglici tricolore, scandarea unor sloganuri
patriotice precum „Trăiască România Mare" şi „Trăiască revoluţia", alegerea unor
delegaţi în organismele democratice care urmau să voteze unirea Basarabiei (Sfatul
Ţării)4 9 , a Bucovinei (Congresul general) şi a Transilvaniei (Adunarea Naţională)
50 51
cu patria mamă, semnale prin tulnice, goarnă şi clopote vestind apropierea unirii,
participarea în număr mare la manifestările plebiscitare din anul 1918 de la Chişinău
(27 martie), Cernăuţi (28 noiembrie) 52 şi Alba Iulia (I decembrie) 53 unde şi-au
manifestat sprijinul şi bucuria pentru Marea Unire, organizarea unor adunări locale în
care era salutată înfăptuirea României Mari 54 , etc.
În Basarabia, sătenii, considerând că au dreptul să-şi hotărască singuri soarta,
au acţionat pentru unire - relata un martor al evenimentelor - asemenea unui „torent
care a pornit de la nord, cu atâta putere şi entuziasm în jos, încât chiar dacă Sfatul
Ţării ar mai fi intârziat votarea, ar fi fost copleşit şi târât de curentul poporului
moldovean" 55 • În Bucovina - scria ziarul „Neamul românesc" - „cojocul fără de care
nu se poate face nimic adevărat, el, cojocul, a hotărât" 56 . În Transilvania, în cadrul
46
SANIC-PCM, dosar 58/1920: 10.
47
DAD, nr.32, şed. din 10 februarie 1920: 440.
48
Borcea, 1919:2.
49
Scurtu (coord. ), 1994: I 08.
so Ciachir, 1993: 92.
51
Marinescu, 1993: 335.
52
Nandriş, „Zile trăite în Bucovina", în Nistor, 1938: 254.
53
Cazacliu, 1918: I.
54
Românul, VII, nr.41din16 decembrie 1918: 3.
55
Schina,1998: 12.
56
Neamul românesc, XIII, nr. 329 din 28 noiembrie 1918: I.
73
unor adunări populare, mii de ţărani au depus semnături pe moţiunile prin care se
susţinea unirea cu România. Este relevant credenţionalul locuitorilor din comuna
Şelimbăr ( comitatul Sibiu) din 15/28 noiembrie 1918. privind dorinţa de unire:
„Obştea poporului român comuna Şelimbăr. din îndemn propriu şi fără nici-o
silă sau ademenire din vreo parte. dă la iveală dorinţa fierbinte ce însufleţeşte
inima fiecărui român şi declară că voinţa nestrămutată este: voim să fim
alături. împreună cu teritoriile româneşti din Ardeal, Banat, Crişana şi
Maramureş la Regatul României. sub stăpânirea Majestăţii Sale, Regelui
Ferdinand. În această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii
noştri. tot ce ne încălzeşte pe noi, cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fiii
noştri şi pe nepoţii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!" .
57
Sub impulsul acestui eveniment memorabil, ţărănimea, ca de altfel şi alte

categorii socio-profesionale. nutrea speranţe că noua Românie va fi o mamă bună
pentru fiii ei şi că se va trece treptat la o viaţă prosperă şi la un proces de primenire
morală. Se ,·orbea despre o .. eră nouă" care începea acum, în care oamenii aveau un
alt mod de gândire. mai matur şi mai echilibrat. Dar speranţele, altfel îndreptăţite,
aveau de depăşit obstacole dificile: nivelul modest de viaţă, lipsa unităţii sufleteşti,
analfabetismul. conservatorismul. incertitudini privind înfăptuirea marilor reforme
(a~rrară. electorală). contextul extern (tensiunea de la graniţe, problema recunoaşterii
internaţionale a Marii Uniri), etc.
Sfrelul mode~·t de i•iaţă. \'iata modestă crea nemulţumiri şi decepţii. Unii
ţărani se arătau pesimişti. considerând că se aflau într-o realitate tristă şi greu de
depăşit. Plângerile lor. dar şi relatările presei, dezbaterile din parlament, rapoartele
autorităţilor locale. arătau starea de nelinişte a satelor. mai ales în zonele sărace sau
în cele puternic lovite de război (Basarabia. Dobrogea, Vechiul Regat, Transilvania).
Astfel. în Basarabia exista o nemulţumire care producea „tulburări şi manifestări
violente care ameninţau ordinea publică", motivele principale fiind sărăcia şi specula
cu sare şi petrol~~. În Dobrogea era o .. stare de dezolare··. iar lumea era „redusă la
ultima expresie a ncnorocirii" 5'i. În Transilvania, exista o stare de agitaţie din cauză
că lipseau articole de primă necesitate'~'.
Pc adresa autorităţilor locale şi centrale veneau numeroase plângeri ale ţăranilor
dezamăgiţi. în care se solicita redresarea situaţiei"'. Un ţăran din Căprioru (Dâmboviţa)
scria: „Trebuie să se schimbe cât mai degrabă această situaţie ca să nu ajungă răbdarea
şi nemulţumirea ţăranilor la «gât»'"'~. Cei dezamăgiţi se arătau neîncrezători în
autorităţi. iar pentru ei. speranţa către o viaţă mai bună devenea o iluzie mult prea
,- Ap11d Scunu. I 98X: 131.

'• SANIC-PCM. dosar 30 1920: 35.
<Q DAD. nr. 28. şed. din I februarie 1920: 3 78.
w SANIC-CDSGPJ. dosar 3/1920: 100.
1
" G/as11/ Bucm·inei. III. nr. 369 din 6 manie 1920: 2.
"~ SANIC-PCM. dosar 317/1919: 27.
74
îndepărtată • Din cauza sărăciei şi a greutăţilor vieţii, se simţeau străini în ţara lor şi nu
63
mai aveau răbdare să aştepte trecerea timpului pentru normalizarea lucrurilor64 • Aşa de
pildă, în Basarabia - scria ziarul „Sfatul Ţării" - lumea satelor „s-a săturat de atâtea
nevoi. Această stare susţinută de cei ce în dorul lor arzător pentru cele vechi se folosesc
de orice mijloc, ţine masa în statornică încordar~ de nervi" 65 • Unii dintre basarabeni nu
mai aveau încredere în organele administrative şi sperau în sprijinul armatei66 • În
Bucovina, se auzeau voci ale ţăranilor care cereau ca cei care practicau meserii
„uşoare", precum cămătăria şi crâşmăritul, să se „înhame" la munca productivă:
„Să puie mâna pe plug, pe sapă, pe topor şi să lucreze alături de noi în arşiţa soarelui şi
în gerul iernii şi atunci vom sta de vorbă cu ei"67 .
Sătenii îşi exprimau părerea că nu toate măsurile guvernului le erau de ajutor.
Astfel, în urma unificării monetare din anul 1920, a scăzut preţul vitelor dar s-au
scumpit îmbrăcămintea şi încălţămintea, şi aflaţi în criză de bani, unii ţărani s-au
văzut nevoiţi să se împrumute la cămătari cu dobândă mare. De altfel, după anul
1918, o problemă cu care s-a confruntat ţărănimea era decalajul dintre preţurile
produselor agricole şi cele ale produselor industriale (acestea erau mult mai mari) 68 •
Nerăbdarea îi „împingea" pe unii la diverse comportamente negative: intrau cu
coasa pe domenile statului (în unele zone din Transilvania) 69 , se răsculau (nordul
Basarabiei) 70 , făceau speculă, furau, leneveau, etc. În zonele foarte sărace cum era
Dobrogea, unii se „transformau" din agricultori în chirigii, cârciumari, agenţi
electorali, jucători de cărţi, etc. Alţii, cuprinşi de aceeaşi nerăbdare sau supăraţi că nu
primiseră pământ, alegeau calea emigraţiei, dorind să plece în America • În memorii
71
adresate parlamentului ales în noiembrie 1919, ţăranii îşi exprimau dezamăgirea

cauzată de lipsa de interes a unor politicieni faţă necazurile satelor. Spre exemplu,
ţăranii din judeţul Putna scriau că „la noi, nici-un ministru nu şi-a adus aminte că
între ruinele de la Muncel, Panciu şi Mărăşeşti sunt sufletele chinuite ce gem şi cer
ajutorul datorit" 72 •
Mai există speranţe. Cu toate dificiltăţile existente, erau şi ţărani care-şi păstrau
optimismul către o viaţă mai bună şi alegeau căi legale pentru a primi sprijinul
autorităţilor: cereri de ajutor material adresate prefecturii73 , guvernului sau regelui 74 ,
scrisori adresate presei 75 , trimiterea unor delegaţii la judeţ, la guvern sau la familia
63
SANIC-MI, dosar 45811919.
64
,.Aşteptările României", în Bucovina, I, nr. 4 7 din 16 mai 1919: l.
65
Sfatul Ţării, I, nr. 93 din 27 iulie/9 august 1918: l.
66
Liţu. 1919: 3.
67
68
Scurtu, 2009: 88.
69
70
Marghiloman, 1927: 217.
71
72
DAD, nr. 9, şed. din 12 decembrie 1919: 78.
73
74
75
Glasul Bucovinei, III, nr. 369 din 6 martie 1920: 2.
75
regală, memorii către parlament, etc. Aceştia suportau suferinţa cu „bărbăţie" • Într-o
76
scrisoare din iulie 1919 către guvern, sătenii din Glodeni (Dâmboviţa) cereau ajutor
pentru hrană şi medicamente şi atenţionau că „altfel vom pieri cu toţii" • Este
77
relevantă şi scrisoarea ţăranilor din Voineşti (Brăila), publicată de ziarul „Viitorul" din
7 noiembrie 1919: „ Vă rugăm a ne ridica din starea de nevoie, căci dacă suntem aşa nu
e vina noastră, ci a evenimentelor prin care am trecut" • Solicitările erau diverse: să li
78
se restituie vitele rechiziţionate sau contravaloarea acestora, să se amâne datoriile şi

taxele din cauză că 1919 a fost un an agricol secetos, asistenţă medicală, reduceri de
plată pe C.F.R .. să se asigure alimentele de strictă necesitate , scutiri de rechiziţii,
79
ţăranii să primească pluguri. porumb. alimente, bani, seminţe, etc. • Presantă era
80
dorinţa de a primi credite de la guvern în baza despăgubirilor de război, şi mulţi îşi

puneau speranţa în prim-ministrul Alexandru Averescu, „făcătorul de minuni". Este
relevant memoriul braşovenilor: .. Poporul din Braşov şi din judeţ vă roagă cu tot
respectul să interveniţi în votarea unui credit în cauza despăgubirilor de război" •
81
În teritoriile unite. nemultumirile faţă de administraţia locală îi detereminau

pe ţărani să trimită delegaţii la rege, în speranţa că se vor îndrepta toate greşelile şi
abuzurile':. Unii săteni trăiau cu impresia că suveranul era dezinformat de guvern şi
din această cauză. multe din durerile satelor nu-i erau cunoscute. Astfel, ţăranul
ardelean Ioan Crişan din Mireşul Mare (Chioar). într-o scrisoare trimisă ziarului
.. Patria„ din 9 mai 1920. ii învinuia pe prim-ministrul Averescu că-i ascundea regelui
rcalittqile triste din tară: .. M.S. Regele. de bună seamă e un om bun şi ne vrea binele,
dar M. S. nu ştie cc ncm. căci domnul general Averescu e o santinelă bună şi se
îngrijeşte ca durerile noastre să nu ajungă la urechile M.S." .
83
Alţii cereau prefecturii orice fel de ajutor. Spre exemplu, ţăranul Gheorghe
Stancm ici din Pietrari ( Dâmbovita) ii scria prefectului pe 6 septembrie 1919: „Să
bine\·oi\i a ne da şi nouă un ajutor. cum veţi crede dumneavoastră de cuviinţă, căci
84
nu a\cm cu cc ne hrăni şi noi in timpurile astea aşa de scumpe" • Deşi erau presaţi
de mari dilicultaţi materiale. unii ţărani dovedeau solidaritate cu alte categorii
dcfa\ ori1atc (orfani. 'ăduvc. invalizi). care cereau majorarea pensiilorR 5, reducerea
cu 50°0 a transportului pc C.F.R.''', etc. Astfel, în emoţionante articole publicate în
presă. ci subliniau că deşi \ara era săracă. totuşi „trebuie să-l iubim pe aproapele
nostru ca pc noi înşine"''-. Pentru cei mai săraci. un ajutor venea din partea Crucii
-,, Sfutul ,-,in1. I. nr. 42 d11124 mai l9IX: I.

-- lim1 1111111i. I. nr. 4 din I.~ iulie I 919: 2.
'l11torril.12.nr 35Udm7nrncmbnc 1919 3.
"SA:\DB-PJ. dm.ar 30 1919 4.
''' SA\:IC-Ml. do,ar 45X llJ21lJ: 37.
1
' SANIC-PCl\1. dusar'13-IY21: IX.
':: S.\NIC-CDS<jJ>J. dosar 3 IY20: 102.
'' „Tăranii ~i Panidul Poporului". în Patria. li, nr. 99 din 9 mai 1920: I.
'~ SANDB-PJ. dosar 30 IYl9: X8.
'' SAl\ DB-P J. dosar 3K I li 19: 248.
''· SAN IC-1\11. dosar I 1922. \'Ol. I: 120.
,- T•in11111/. I. nr. 16 din 23 mai 1919: 3.
76
Roşii Române, a Crucii Roşii Americane şi a reginei Maria, prin efortul cărora se
înfiinţau cantine, se procurau alimente şi se oferea asistenţă medicală .
88
Dovedind o viziune realistă, erau ţărani care solicitau o unitate de acţiune

pentru redresarea ţării şi îmbunătăţirea situaţiei. În şedinţa din l O februarie 1920,
ţăranul deputat Theodor Creţu declara în parlament: „Ţăranii cred că cu toţii aţi
apucat pe un drum greşit şi zic: «Veniţi cu toţii cu uneltele pe care le aveţi ca să
punem cu toţii umerii să scoatem ţara din glod»" 89 • Acelaşi deputat exprima hotă
rârea sătenilor de a munci „pe calea cinstită şi dreaptă'', subliniind că în mentalitatea
omului de la sat, sărăcia nu putea fi alungată fără eforturi: „Noi ţăranii, nu ne-am
hotărât să facem grevă şi nu vom face-o niciodată. Cine doreşte să scape de mizerie
şi sărăcie, să se pună la muncă" 90 • În mod asemănător, ţăranul mehedinţean George
Jiroveanu îndemna: „La muncă şi iar la muncă şi atunci şi numai atunci francul
nostru va fi de aur şi traiul ieftin" 91 •
Idoli şi mituri. În timpul războiului mondial şi în anii care au urmat, sătenii, şi
nu numai ei, şi-au pus speranţele de ordin social, politic, economic, sufletesc sau
naţional în oamenii de seamă ai timpului: familia regală, lideri politici, militari,
oameni de cultură. Astfel au apărut idolii mulţimii. Aşa de pildă, în Transilvania,
idolii ardelenilor, recunoscuţi pentru contribuţia la Marea Unire erau Iuliu Maniu,
Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga ş.a. Sunt pline de înţeles cuvintele unui
ţăran ardelean:
„Noi avem românii noştri, care în bine, în rău, au trăit cu noi, care ne-au apărat
de unguri, care au apărat toată ţara la Conferinţa de pace şi aceştia sunt domnul
Maniu, domnul Vaida şi ceilalţi. Noi românii de la sate, proşti cum suntem, nu
putem fi ca domnii de la oraş care-şi schimbă ciorapii" 92 •
În mod asemănător, basarabenii îl ştiau bine pe Ion Inculeţ, bucovinenii pe Ion

Nistor şi Iancu Flondor, regăţenii pe Ion Mihalache, Alexandru Averescu, ş.a. Am
dat câteva exemple de idoli care la început aveau o arie „regională" dar care treptat,
odată cu procesul de integrare administrativă a teritoriilor unite, au devenit cunoscuţi
în toată ţara. Nume binecunoscute în lumea satelor erau cele ale familiei regale, Ionel
Brătianu, Nicolae Iorga, ş.a.
Când popularitatea unora dintre idoli s-a amplificat şi s-a împletit cu nuanţe de
legendă, în mentalitatea colectivă au apărut miturile. În lumea satelor erau cunoscute
miturile referitoare la regina Maria şi generalul Alexandru Averescu. În vreme ce
mitul reginei („mama răniţilor"din Primul Război Mondial) a dăinuit, popularitatea
lui Averescu s-a „risipit" după guvernarea din anii 1920-1921, când mulţi din cei
ce-şi puseseră nădejdea în „făcătorul de minuni'', constatau că în fapt nu s-a produs
88
Maria, regina României, 1996: 170.
89
DAD, nr. 32, şed. din I O februarie 1920: 440.
90
DAD, nr. 32, şed. din 1O februarie 1920: 440.
91
Jiroveanu, 1920: 1.
92
Patria, II, nr. 99 din 9 mai 1920: I.
77
nici o minune93 • Această guvernare, deşi în ansamblu a fost rodnică, totuşi a creat
nemulţumiri diverse: lotul mediu de împroprietărire pentru ţărani (în urma reformei
agrare) era de 2,5 ha şi nu de 5 ha cum se promisese, o treime din cei îndreptăţiţi nu
au primit pământ, liberalii n-au fost traşi la răspundere pentru „pierderile inutile" din
anii războiului, cinstea preconizată fusese dată uitării, ş.a. •
94
Un loc aparte în inima ţăranilor îl ocupa regele Ferdinand. de numele căruia se

legau Marea Unire (Ferdinand ,.Întregitorul") şi marile reforme, electorală şi agrară
(„regele ţăranilor"). În anii de după războiul mondial, când la graniţele ţării era o
stare de tensiune şi România făcea eforturi pentru recunoaşterea internaţională a
Marii Uniri, speranţele se îndreptau spre regele Ferdinand. Este elocventă atitudinea
ţăranilor basarabeni din Sturzeni (Tighina) care în februarie 1919, îi exprimau regelui
hotărârea de a-1 urma în lupta pentru apărarea graniţelor: „Cu toţii suntem gata, în
orice moment a ne vărsa sângele pentru Tron, Ţară, Neam şi Rege" 95 • Pentru orice
nedreptate sau neajuns. speranţa cea mare a ţăranilor era suveranul. Este sugestivă
pentru o astfel de mentalitate scrisoarea din 3 mai 1920 a ardeleanului Iacob Crişan
din Mireşul Mare (Chioar): „Oricum va fi. noi vom fi credincioşi Majestăţii Sale, pe
care-l avem aşa de drag ca pe Dumnezeu SfăntuL căci e tatăl nostru al tuturor"96 •
Pentru mulţi săteni. credinţa in rege era aşa de ma::-e, încât declarau - aşa cum
o făceau cei din din Rădăşeni (Suceava) - că „oricine are cuvinte îndoielnice când e
\·orba de marele nostru rege. este duşmanul ţării şi al neamului nostru întreg" 97 •
La sate. ţăranii îşi exprimau .. recunoştinţa pe vecie'' pentru faptul că au primit
pământ. participau la adunări în care strigau „Trăiască Ferdinand I regele ţăranilor",
„Trăiască craiul nostru". îi trimiteau regelui scrisori de mulţumire pentru marile
reforme sau îi solicitau îndreptarea unor greşeli ale autorităţilor locale . Imensa
98
popularitate a familiei regale în lumea satelor s-a văzut cu ocazia vizitelor făcute de
regele Ferdinand şi regina Maria în Transilvania (22 mai-2 iunie, 28 iulie-I august
1919 ). în Basarabia şi Bucovina (mai 1920 ), când mii de ţărani, îmbrăcaţi în haine de
sărbătoare. cu steaguri tricolore. cu muzică. i-au salutat pe suverani cu recunoştinţă şi
bucurie'N. Se \·orbea în epocă despre „dinasticismul adânc al ţăranului român" şi
. dceata sa monar h'1ca- 100 .
despre pre_1u
Problemu unităţii !i·ujleteşti. După anul 1918, în lumea satelor şi în societatea
românească în general. o problemă pe cât de sensibilă pe atât de importantă era
realizarea unităţii sufleteşti între populaţia din Vechiul Regat şi cea din teritoriile
unite. A<.:este teritorii purtau în mod evident „amprenta" îndelungatei dominaţii
qi Scunu. 2012: 7. vai şi Argetoianu, 19%: 47.
"" Scurtu. 2009: 268.

~~Sfatul Ţcirii. II. nr. 269 din 11 '24 martie 1919: I.
"".~Ţăranii şi Panidul Poporului··. in /'a1ria. li, nr. 99 din 9 mai 1920: I.
~,Neamul rumaneff. XIV. nr. 232 din 19 lX:tombric 1919: I.
~~ SANIC-PCM. dosar 48 1920: 2. vezi şi Sfa111I Ţlirii. li. nr. 238 din 2115 februarie 1919:1, vezi şi
1
S(a1ul Ţlirii. li. nr. 248 din 15. 28 februarie 1919: I .

..ii .'1/camul rm11a11csc. XIV. nr. I 14 din 2 iunie 1919: I.
im ,.Ţăranii şi regele ţării"'. in Sfa1ul Ţiirii, li. nr. 248 din 15/28 februarie 1919: I, vezi şi ANIC-CRF,
dosar 131 1921: 22.
78
străine, căci funcţionaseră în contexte instituţionale foarte diferite care acum trebuiau
armonizate cu structurile Vechiului Regat 101 • Existau şi alte probleme cu efect
negativ asupra apropierii sufleteşti: regionalismul, instigaţiile provocate de unii
politicieni aparţinând comunităţilor etnice (în Basarabia, Transilvania, Bucovina) 102
sau de unii români reveniţi din America (supăraţi că nu primiseră pământ) 103 ,
abuzurile administraţiei, influenţa negativă a unor preoţi şi învăţători (care le spuneau
ţăranilor să se opună serviciului de gardă, pentru că jandarmii nu mai aveau dreptul
să-i scoată pe oameni la pază) 104 , opţiunile şi patimile politice, spinoasa problemă a
vinovaţilor de război, ş.a. Erau ţărani care alături de cetăţeni de diverse profesii,
cereau arestarea şi pedepsirea celor care în timpul războiului mondial „s-au pus de-a
curmezişul", fiind susţinută ideea că nu trebuie să existe milă pentru trădători •
105
Dar la sate, ca de altfel în societatea românească, unitatea sufletească nu se

putea face peste noapte, ea cerea timp, răbdare şi o politică înţeleaptă. Spre exemplu,
pătrunderea legislaţiei şi a unor funcţionari din Vechiul Regat în provinciile unite în
anul 1918, a avut în epocă o receptare de cele mai multe ori negativă, cauza principală
fiind abuzurile 106 • Cum să faci unitate sufletească în condiţiile în care unii funcţionari
erau corupţi, iar jandarmii foloseau la sate în mod frecvent bătaia, fapt recunoscut şi în
dezbaterile din parlament 107 • În presă apăreau articole ale ţăranilor în care se solicita
eliminarea jandarmilor de la sate, deoarece erau percepuţi ca „oamenii boierilor".
Articolele aveau un evident ton justiţiar: „Nu boierilor! Să vă iasă din cap că noi vom
mai fi stăpâniţi de voi şi de azi înainte prin jandarmi" 108 . În unele zone, ţăranii,
nemaiavând încredere în funcţionari şi jandarmi, făceau propagandă împotriva acestora
şi nu mai depuneau reclamaţiile pe plan local, ci direct la prefect 109 • Averescu, în
calitate de prim-ministru a primit multe delegaţii de ţărani care-i spuneau că jandarmii
erau „un mare duşman al populaţiei", iar el a trebuit să-i convingă pe cei nemulţumiţi
despre importanţa acestor „slujbaşi" ai statului 110 •
Apropierea sufletească era întârziată şi din cauza pasiunilor şi patimilor politice,
căci cei din teritoriile unite erau „cantonaţi" într-un regionalism evident. Aşa de
exemplu, ţăranul ardelean Ioan Crişan din Mireşul Mare (Chioar), adept a lui Iuliu
Maniu şi Vaida-Voevod, respingea preocuparea generalului Averescu de a câştiga
simpatizanţi în Transilvania. El considera că Averescu, dacă era general, „să fie
general, să nu facă politică, ci să deie bani şi hrană soldaţilor". Mai mult, sublinia că în
comparaţie cu ,,răgăţenii", liderii ardeleni erau oameni cinstiţi care „nu se leagă de ceea
101
102
SANIC-PCM, dosar 30/1920: 90, 100-102.
103
104
SAN IC-PCM, dosar 30/ 1920: I 02.
105
SANIC-MI, dosar 71411919: 77.
106
Sora, 2019: 79, vezi şi Bucur, 2019: 485.
107
108
Brezeanu, 1920: 4.
109
SAN IC-PCM, dosar 30/ 1920: 122.
110
!ndreptarea, III, nr. 100 din 5 mai 1920: 1.
79
ce nu pot face, cum face domnul Averescu" 111 • La toate acestea se adăuga adversitatea
ţăranilor faţă de marii proprietari. realitate explicată în parlament de deputatul ţăran
Theodor Creţu în cuvinte dure: „Ciobanii nu urăsc lupul pentru că este sur, îl urăsc
pentru că le mănâncă oile. Aşa şi noi ţăranii, nu vă urăm pentru că sunteţi boieri sau că
sunteţi mari proprietari. vă urăm că sunteţi leneşi, beţivi şi risipitori" 112 •
Ştiinţa de carte. Dificilă era şi situaţia ştiinţei de carte, cu impact asupra
viziunii ţăranilor. Astfel. după 1918, la nivelul ţării doar între 16% şi 60% din
populaţie era ştiutoare de carte. Cei mai mulţi analfabeţi erau în Basarabia (94%), în
Bucovina erau 60°10. în Vechiul Regat erau 43%, iar în Transilvania existau 40%
analfabeţi L'. Această situaţie îi împiedica pe mulţi ţărani să aibă o informaţie
1
corectă. să citească presa. să cunoască proiectele de legi, etc. • Găsim interesante

114
ecouri în presă despre importanţa ştiinţei de carte la sate: „O mulţime de gazete sosesc
prin comune. Pe toate le citesc ţăranii care ştiu carte şi mulţi ies cu ele la răspântie şi
citesc şi celor care nu ştiu carte·· 11 ~. Dornici de informare, unii cereau lămuriri de la
învăţători. preoţi. notari. jandanni • În Basarabia, unde majoritatea locuitorilor de la
110
sate erau analfabeţi. un rol important în răspândirea noutăţilor îl aveau ofiţerii

români. consideraţi de localnici „singurii apostoli ai românismului" 117 •
C011sen•atori.rn1ul. O problemă importantă care influenţa atitudinea ţăranilor
era consen·atorismul. Aşa de pildă. în urma reformei agrare, nu s-a putut dezvolta o
ade\ ărată cooperaţie sătească (comasarea proprietăţii şi asocierea în cooperative
pentru creşterea rentabilităţii pământului) din cauza atitudinii ţăranului român,
indi\ idualist şi suspicios la orice asociere i se oferea. Unele „breşe" în acest con-
scn atorism au apărut după anul 1918: constituirea unor asociaţii şi bănci populare,
schimbări în ,·estimentaţic ~. creşterea numărului de căsătorii mixte (români-
11
11
comunităti etnice I ''. mai multă preocupare pentru aspectul locuinţei, revenirea la
numele rom[rneşti de către cei care şi-l maghiarizaseră (Transilvania), etc. 120•
brfluen(a pre.\·ei. O influenţă asupra ţăranilor o avea presa, care acum
pătrundea puternic în lumea satelor. unde se găsea majoritatea electoratului. Este
scmnificati\ faptul că dacă în anul 1918 erau 16 periodice, numărul lor a crescut
spectaculos. ajungând la 754 în anul 1919. 920 în anul 1920 şi 953 în anul 1921 121 .
Populaţia. in marc parte. era dornică de informare. Este interesant de precizat că în
uncie 1iarc centrale şi locale. îndeosebi în cele avcrescane şi ţărăniste, întâlnim
opinii. argumente. propuneri şi critici formulate nu numai de politicieni cunoscuţi, de
111
„Ftra1111 ~1 Pan1dul Poporului"". în Patria. li. nr. 99 din 9 mai 1920: I.
1
" D:\D. nr. 32. ~l·<l. Din IO februarie 1920: 439.
' \1u~at. :\rdckanu. I 9X6: 903.
11
11
• :\rgc1<11<1nu. 1'196: 112.
i 1.< •• Li da tone··. in Ţiiru1111/. I. nr. 18 din 15 aprilie 1921: I.
'· •• Lducapc l·ctă\cnca~că„. în ( '111'1.Îlll 111u/Jun:11esc, VI. nr. 22 din 24 mai 1931: I.
11
w S:\NIC-1\11. do~ar 45X 1919: 36.

11
' Fulga. Moraru. I 9XO- I 9X I: 41 O.
11
" Scurtu. Boar (coord.). 1995: 40.
i:u SANIC-CDAG, dosar9.192U: 7.
l'I
- Scurtu. Bulei.· 1990: 199.
80
preoţi, învăţători sau avocaţi, ci şi de ţărani care oglindeau speranţele, aşteptările sau
decepţiile sătenilor • Dacă ne referim la judeţul Dâmboviţa, în rândul Partidului
122
Ţărănesc se afirmă prin „condeiul" lor, ţăranii Ion Brezeanu din Glodeni şi Dumitru
Oproiu din Vulcana-Băi, ale căror opinii veneau direct din lumea satelor şi aveau un
impact important. Articolele nu se opreau doar la probleme locale, ci vizau şi
chestiuni generale cum ar fi dorinţa de „resetare" a clasei politice şi împlinirea
speranţei către prosperitate 123 • Aşa de pildă, pe 18 august 1919, în Scrisoare către
cârmuitorii ţării, Ion Brezeanu le atrăgea atenţia politicienilor că sătenii erau hotărâţi
să-şi croiască o viaţă demnă • Uneori erau publicate poezii cu un puternic accent
124
critic. Spre exemplu, ţăranul dâmboviţean Anton Iosifescu, simpatizant al Partidului

Ţărănesc, în poezia Cântec ţărănesc scria, referindu-se la vechii politicieni:
„Şi iar verde rug uscat/ O! ciocoi înveninat/ La inimă nu te doare I Când ne
calci dreptu-n picioare/ De nu simţi şi tu durere/ Când alţii dreptate-ţi cere./ Să
vă dea Dumnezeu rele/ Şi necazuri şi durere/ Să ştiţi şi voi cum e jugul/ Cum
merge munca cu plugul" 125 •
În presa noilor partide (îndeosebi ţărănistă şi averescană), ţăranii exprimau

critici la adresa „ciocoilor" (liberali, conservatori). Ziarul ţărănist „Ţara nouă", care
apărea la nivel central, atenţiona asupra perfidiei „ciocoilor":
„Cine a purtat sau poartă haina ţărănească şi n-a simţit dispreţul ciocoilor mai
mult decât pentru o vită chiar? Că ne fac ochi dulci şi tot felul de amăgiri în
preajma alegerilor, e ceva trecător. Pe urmă s-a schimbat boierul! Că vine azi
cu forme sclipitoare, anunţând cele mai largi reforme, e o amăgire pentru cei
simpli-marfa rămâne tot cea veche" 126 •
Ţăranii aleşi deputaţi considerau că era datoria lor să apere interesele satelor,
atât prin intervenţii în parlament cât şi prin articole în presă. Deputatul ţărănist Ion
Brezeanu (Dâmboviţa) scria pe 8 aprilie 1921 că multe din speranţele puse în
guvernarea Averescu s-au năruit, iar ţăranii „au rămas într-o stare mizerabilă" 127 • El
cerea „pământ şi drepturi" şi lua apărarea celor care, veniţi din diverse sate la „mai
marii" din Bucureşti ca să-şi rezolve nemulţumirile, de multe ori erau obligaţi să
plece acasă, dezamăgiţi că cererile lor nu s-au împlinit 128 •
122
Ţara nouă, l, nr. 10-1 l din 18 august 1919, p. I.
123
Ţăranul, l, nr. I din 25 decembrie 1918, p. I.
124
Brezeanu, 1919 b: 2.
125
Iosifescu, 1920: 2.
126
Vlădeanu, 1919: 2.
127
Brezeanu, 192 l: 2.
128
Brezeanu, 192 l: 2.
81
Marile reforme. Mult dorita reformă agrară
Nerăbdarea ţăranilor. După anul 1918, la sate a apărut „un alt suflu de viaţă
naţională şi cetăţenească", pe care unii îl numeau „sufletul nou în România Nouă" •
129
În toată ţara, ţăranii doreau înfăptuirea reformei agrare şi a celei electorale, promise
lor încă din vara anului 1917 de regele Ferdinand. Politicienii înţelegeau că nu se mai
putea merge pe soluţia tergiversării sau a amânării, căci fiecare om îşi căuta rostul lui
în viaţă 130 • În fapt. toate partidele politice se pronunţau pentru reforma agrară, deose-
birile dintre ele vizând suprafaţa care trebuia expropriată şi cuantumul despă
gubirii 131 • Prin articole în presă, ţăranii argumentau că împroprietărirea lor se justifica
prin jertfele de pe front şi prin truda de pe câmp. Aşa de pildă, Dimitrie Crişan din
Arad afirma: ,.Nu cerem bani sau slujbe grase. Cerem pământul pe care l-am stropit
de atâtea ori cu sângele nostru şi pe care l-am muncit din totdeauna" •
132
La finele anului 1918. în diferite zone ale ţării, unii dintre ţărani nu mai aveau
răbdare până la înfăptuirea reformei agrare şi treceau la acţiuni spontane de ocupare
cu forţa a pământului şi împărţirea cerealelor. Erau atacate depozitele de alimente ale
statului şi băncile la care sătenii aveau datorii, erau alungate autorităţile locale
(în special notarii, primarii. jandarrnii)m. În unele localităţi, nemulţumiţii ocupau
primăria. poşta, atacau conacele. Cauzele acestei nerăbdări erau multiple: mizeria din
timpul războiului. lipsa pământului, abuzurile autorităţilor privind rechiziţiile şi
distribuirea alimentelor. etc. Pentru a reliefa starea de spirit de la sate, sunt sugestive
cu\·intele unui ţăran din Caraş-Severin:
.,Noi. cei mai săraci trebuie să aşteptăm până cc se satură cei bogaţi, apoi ce
rămâne de la ei ne dă şi nouă. Suntem goi, fără haine, desculţi şi flămânzi. La
noi de şapte luni nu se mai dă ajutor de stat şi acum zice notarul că la cine vrea
dă şi la cine nu. nu dă. Negre zile ducem noi cei de la sate. Apoi aceasta nu-i
\·iaţă. ci robie.[ ... ) Va trebui să vină ceasul''" 4 .
În unele sate din Basarabia. din cauza faptului că 95% din ţărani erau complet
lipsiţi de pământ. s-a trecut la ocuparea şi împărţirea moşiilor „prin forţă" 135 . La
nivelul ţării, capacitatea statului de a-i opri pe ţărani era inegală, deşi guvernul
menţinea la sate efective sporite de jandarmi 13 1>_
Dar în rândul unora erau şi atitudini mai tolerante, prin care se exprima
încrederea în guvern şi în ajutorul presei. De pildă, în cursul anului 1919, săteni
bucovineni scriau ziarului „Glasul Bucovinei" să le susţină interesele şi „să ne stea
1
~" •• Sufletul nou în România nouă"'. în Viitorul, XX. nr. 5761 din 11 mai 1927· I
lrancu- la~i. f.a.: 28.
1
'" · ·
111
Scurtu (coord l. 2003: 54.
1
'c Crişan. 1920: 2.
1 3
' Romiinia nul/(i, li, nr. 212 din 10 noiembrie 1918: I.
114
ApuJ Pascu, 1983: 78.
:::. Indept'11denfa economică, I, nr. 31 din 1 octombrie 1918: 3, vezi şi Scurtu, 1994: 192.
· Murgescu. Sora. 2019: 25.
82
de ajutor la viitoarea împărţire de pământ" 137 • La sate, problema agrară era la ordinea
zilei. În acest context, trebuiau să vină şi împlinirile. Astfel, la 14 decembrie 1918,
guvernul Ion I. C. Brătianu a adoptat Decretul-lege care legifera principiile generale
ale exproprierii din România, urmat de legile pentru reformă agrară din anii 1920-
1921. Legislaţia prevedea că pământul expropriat nu se vindea direct ţăranilor, ci era
arendat obştilor constituite sub îndrumarea Casei centrale a cooperaţiei şi împroprie-
tăririi. Pământul expropriat intra în folosinţa ţăranilor, fiind plătită o arendă anuală şi
urmând ca acesta să treacă treptat în proprietatea celor îndreptăţiţi 138 • În unele
localităţi, din cauza lipsei de pământ, ţăranii au fost nevoiţi să accepte arendarea. Au
apărut şi decepţii, căci unii n-au acceptat obştile de arendare, au refuzat să lucreze
terenul sau să dea dijma moşierilor (îndeosebi în anii 1919-1920). Delegaţii din
diverse sate veneau la prim-ministrul Alexandru Averescu şi-i cereau sfatul în
privinţa arendării 139 •
Nemulţumirile faţă de obştile de arendare erau determinate de mai multe
cauze: propaganda unor partide politice care cereau împroprietărirea imediată (Liga
Poporului), neîncrederea în conducerea obştilor, influenţe şi zvonuri care ziceau că
împroprietărirea nu se va realiza niciodată, ţăranii nu concepeau ca statul care le
promisese pământ, să-i oblige să plătească arende şi să amâne împroprietărirea
deplină, etc. 140• Sunt relevante opiniile săteanului Petre Diţescu din Voineşti
(Dâmboviţa) despre rolul limitat al obştii:
„Noi, ţăranii, proprietari absoluţi astăzi pe bucăţica noastră de pământ, mare

sau mică, vrem să rămânem tot astfel şi să nu o dăm pe mână de obşte, dacă se
întâmplă să aibă pe ea o pădure sau sub pământ să se găsească petrol, var,
nisip, ş.a. Credem şi noi că obştea poate să -şi aibă locul pentru un scop anume
determinat şi limitat, de exemplu o obşte de exploatare" •
141
În anii 1919-1920, din cauza nemulţumirilor privind înfăptuirea reformei

agrare, răbufnirile violente ale ţăranilor au continuat sub diverse forme. Astfel, în
diferite zone ale ţării, unii au trecut la ocuparea cu forţa a pământului supus
expropierii 142 . Cele mai multe cazuri se întâlneau în Vechiul Regat (aici se găsea
majoritatea demobilizaţilor de pe front), unde sătenii declarau că „vor face revoluţie
ca în Rusia pentru că boierii nu le dau pământ" şi-şi arătau supărarea că „au luptat
degeaba pentru patrie" 143 •
În Transilvania aveau loc greve ale argaţilor, aceştia refuzând să presteze
munca obligatorie. Cei nemulţumiţi căutau să-şi facă dreptate prin diferite modalităţi:
137
Glasul Bucovinei, II, nr. 234 din 6 septembrie 1919: 4.
138
Şandru, 1975: 49.
139
Averescu, (f.a.): 67.
140
SANIC-Ml, dosar 458/1919: 73.
141
Diţescu, 1919: 1.
142
SANIC-MI dosar 165/1920: 7.
143
SANDB-PJ, dosar 30/1919: 45.
83
cereri către autorităţi, atacarea conacelor (Mureş, Hunedoara), ocuparea pădurilor
(Cluj, Bihor), a islazurilor, etc. În Transilvania circula lozinca „strămoşii noştri au
cucerit pământul ce are să fie al nostru" 1 ~. În Basarabia şi în Bucovina, unii ţărani,
amăgiţi de zvonuri şi cuprinşi de dezamăgire, nu mai sperau în împroprietărire şi
aşteptau reîntoarcerea stăpânirii străine • Din toate zonel_e ţării veneau informaţii că
145
146
amânarea reformei agrare crea o stare de tensiune • In acest context, guvernul
Averescu s-a văzut nevoit să înceapă împroprietărirea în toamna anului 1920, ceea ce
a reprezentat împlinirea unei mari aşteptări •
147
Consecinţele reformei agrare. Reforma agrară a determinat atitudini şi

preocupări noi: se foloseau tot mai mult maşinile agricole atât pe marile proprietăţi
cât şi în unele gospodării (Bucovina, Dobrogea, sudul Olteniei, Bărăgan), era
utilizată munca salariată provenită din rândul proletarilor şi a celor fără pământ
(Bărăgan. Oltenia, Banat, nordul Moldovei), unii ţărani mai înstăriţi arendau din
pământ. a scăzut importanţa dijmei şi a numărului de învoieli agricole, s-a micşorat
dependenţa celor săraci faţă de marii proprietari, etc. • Veniturile celor împro-
148
prietăriţi au crescut, dar ele nu le asigurau o viaţă confortabilă •

149
Reforma agrară s-a reflectat în mod diferit în atitudinea ţăranilor. Cei care
primiseră pământ. trimiteau scrisori regelui şi prim-ministrului Alexandru Averescu,
mulţumindu-le şi exprimându-le în acelaşi timp „devotamentul, credinţa neţărmurită
şi recunoştinţa pe \·ccie" ' • În multe sate aveau loc adunări în care se striga
1 11
„Trăiască Ferdinand L regele ţăranilor" iar cei prezenţi îşi exprimau bucuria pentru
151
faptul că au primit pământ • Ţăranii din comuna Bozioru (Buzău) îi scriau lui
152
Averescu cuvinte frumoase: „Gândul nostru se îndreaptă către înfăptuitorul acestui

mare act de dreptate şi cu adânc respect îl rugăm a primi profunda recunoştinţă" 153 •
Apărea speranţa că acum satele se vor îndrepta „spre o viaţă nouă" • Existau însă
154
mulţi nemulţumiţi din diverse motive: nu primiseră pământ şi se arătau deprimaţi 155 ,
fuseseră ncdreptăti!i (pământ la distanţă marc de sat, de calitate slabă, omişi de pe
listele celor ce urmau să fie împroprietăriţi, abuzuri, etc. ) 156, nu aveau păşuni 157 •
Aceştia îşi căutau dreptatea prin diferite moduri: memorii către prefectură,
guvern şi rege. propuneri pentru o nouă lege agrară prin care să fie împroprietăriţi
144
SAN IC-COSGP J. dosar 3 1920: 242.
14
" Glasul 811cm·i11ci, III. nr. 334 din 16 ianuarie 1920: I.
141
' S:\NIC-1\11. dosar 165 1920: 7.
14'
Şandru. 1975: 237.
14
~ Şandru. 1975: 287.
14
" Scurtu 11.:oord.). 2003: 148.
1 11
" Stiu11I Tiirii. II. nr. 239 din 316 februarie 1919: 2.
1 1
' S/a111I Tiirii. II, nr. 239 din 3 16 februarie 1919: 2.
'c Stiu11l Ţiirii. II. nr. 238 din 2 15 ti:bruarie 1919: I.
1
" S:\NIC-PCM. do~ar-18 1920: 25.

1
1 4
' Stiuul T1irii. li. nr. 275 din 18131martie1919: I.
1
" SANLJB-PJ. dosar 29 1920: 156.
1 1
' ' SAN IC-PCM. dosar 58 1920: 12.
1<-
. SANIC-MI. dosar 146'1921: 7.
84
doar „acei care au fost mobilizaţi şi demobilizaţi în regulă" 158 , ocuparea pământului
cu forţa , publicarea unor scrisori în presă 160• Încetineala cu care se făcea împro-
159
prietărirea crea lungi aşteptări şi nerăbdare în diverse zone ale ţării. Spre exemplu, în
luna mai 1920, supăraţi că încă nu primiseră pământ, 150 de ţărani din Şotânga
(Dâmboviţa) se plângeau regelui Ferdinand, invocând amintirea lui Alexandru Ioan
Cuza: „Vedem cu durere că nici în acest an nu ni se împarte pământul din această
comună, deşi proprietarii îl arendaseră de mai mulţi ani. Să trăiţi Majestate şi să dea
Dumnezeu ca gândul cel bun a lui Cuza să vă călăuzească" 161 • Atunci când constatau
că împroprietărirea nu se făcea cu dreptate, sătenii reclamau abuzurile, folosind
cuvinte dure la adresa vinovaţilor. Astfel, Florea Sorescu din Cojasca (Dâmboviţa), îl
reclama pe preotul din sat„ acuzându-l că în calitate de preşedinte al obştei locale
făcea speculă cu terenuri: „Preotul a scăpat nebătut până acum dar anul acesta trebuie
să-i înmuiem oasele, căci altfel nu se mai poate înţelege cu dânsul, căci a devenit un
foarte mare lacom da bani" 162 •
În rândul ţărănimii, nemulţumiri au existat şi după anul 1921, căci împro-
prietărirea era o problemă complexă. În ansamblu, reforma agrară a deschis calea
către emanciparea economică a ţăranilor şi a adus mutaţii importante în modul lor de
viaţă şi în modul de a privi realitatea. Acum, sătenii avându-şi rostul lor, încercau să
şi refacă viaţa. Drumurile lor în afara satului erau mai rare, căci „odgonul puternic pe
care-l reprezenta lotul de împroprietărire, deşi avea o funcţie de producţie destul de
efemeră, era mai greu de rupt" •
163
Votul universal. Pasiuni, opţiuni şi atitudini politice

Ţăranii devin principala masă electorală. Perioada care a urmat după Marea
Unire a adus mutaţii importante privind rolul şi locul ţărănimii în viaţa politică. Un
rol important l-a avut adoptarea votului universal care deschidea porţile vieţii publice
pentru milioane de cetăţeni. Dacă în anul 1912, în condiţiile votului cenzitar, în
România existau aproximativ 100.000 de alegători, după adoptarea votului universal
numărul a crescut Ia 3,7 milioane în 1926, ajungând la 4,6 milioane în 193?1 •
64
Ţărănimea, care reprezenta circa 80% din populaţia ţării, devenea acum principala
masă electorală, iar centrul de greutate pe plan electoral se muta de la oraş la sat.
După anul 1918, candidaţii trebuiau să străbată satele, să meargă la biserică, la
primărie, la cârciumă, să ţină discursuri şi să dialogheze cu alegătorii. Lumea satelor
intra acum mai mult în sfera de interese a politicienilor, a celor cu funcţii importante.
Ziarul „Ţara nouă" consemna în martie 1921:
158
SANIC-PCM, dosar 5811920: 1O.
159
SANIC-ML dosar 146/1921: 7.
160
Glasul Bucovinei, II, nr. 234 din 6 septembrie 1919: 5.
161
Ţăranul, II, nr.8 din 13 mai 1922: 2.
162
163
Şandru, 1980: 113.
164
Scurtu, 1996: 34.
85
„Numele ţăranului e strigat de la toate tribunele şi la toate ocaziile şi de toate
gurile cu dinti de aur şi fiecare grăsan în haine strâmte şi cu câteva milioane în
165
spate se bate 'cu pumnul în piept şi declară că şi el apără drepturile ţărănimii" .
Ţăranii participau la întruniri electorale, ascultau promisiunile, îşi făceau

calcule. Criteriile lor pentru a vota un candidat erau diverse: cine le vorbea mai
frumos. cine promitea mai mult. ce „sfaturi" primeau de la preotul sau învăţătorul din
sat, cine era mai receptiv la doleanţele lor, ingerinţele administraţiei, etc. Importanţi
politicieni (Nicolae Iorga, Iuliu Maniu. Octavian Goga, Ion Mihalache, Ion Inculeţ,
ş.a.) susţineau ideea educării politice a populaţiei. Această educaţie era cu atât mai
necesară. cu cât până acum. masa de ţărani fusese în mare măsură exclusă de la
procesul politic 166 . Mai era o chestiune importantă. Astfel, până la Primul Război
Mondial. mulţi ţărani. neavând pământ suficient, şi-au pierdut încrederea în valoarea
lor „mintală" şi politică. atribuind această valoare doar celor bogaţi. A apărut astfel
.. mitul superiorităţii mintale" a celor înstăriţi . Până la realizarea educaţiei politice,
167
săteanul avea de partea sa două importante calităţi: instinctul care i-a dat „înţelep
ciunea cc l-a călăuzit în lungul veacurilor'' şi experienţa războiului care i-a
168
„deşteptat prea mult conştiinţa" "Q şi i-a radicalizat spiritul combativ. Erau ţărani
1
care-şi exprimau încrederea că din rândul lor se vor afirma treptat politicieni
importanţi. Astfel. Ion Brezcanu din judeţul Dâmboviţa declara:
.. Fiti încredinţaţi că după cum din mijlocul nostru au ieşit caporali, sergenţi şi
ofiţeri care au ştiut să ne ducă în luptă cu avânt la moarte şi la izbândă, tot aşa
vor ieşi azi prin lumina voastră. aceia care vor şti să ne facă legile, pentru ca
durerea să nu mai fie la vetrele ţăranilor, ci numai bucurie" 170 •
Această încredere devine treptat realitate, mulţi ţărani afirmându-se ca membri

in b'Tupuri de initiati\·ă pentru Jnfiinţarea unor organizaţii judeţene ale Ligii Poporului
1 1
sau ale Partidului Ţărănesc • membri în structuri de partide la nivel local sau
judeţean. participanţi la consfătuiri sau congrese judeţene şi naţionale, candidaţi în
alegerile locale şi parlamentare, deputaţi, ş.a. 172 . Dumitru Oproiu, ţăran dâmbo-
\·iţean. dc~cric cu emoţie atmosfera de „sărbătoare naţională" de la Târgovişte din
13 decembrie 1918. când la adunarea de constituire a organizaţiei judeţene a Partidului
Tărăncsc au fost prezenţi numeroşi ţărani, alături de preoţi, dascăli şi învăţători:
11
'' •• Ţăranul'". în T1.1ra nouă. li. nr. 298 din 23 martie 1921: I.
Bărhulcscu. ct alii. 1998: 429.
1
""
11
'; Dra1,.'llca. 1920: I.
:::: .. D~claraţi ile domnului Octa\'ian Goga". în Îndreptarea, III, nr. 96 din 29 aprilie 1920: 3.
Bujor. 1919: I.
J"'O
Brezcanu. 1919a: 2.
' Ţămnul. I. nr. 6 din 7 februarie 1919: I.
1 1
1 2
~ Ţăranul. I. nr. 8 din 21februarie1919: 4, vezi şi Îndreptarea, II, nr. 36 din 7 februarie 1919· 2 vezi
ş1 Ţara nouă. I. nr. 7 din 21 iulie 1919. p. 2, vezi şi Ţara nouă, I, nr. 17 din 2 octombrie 1919: 2.· '
86
„Ce îmi fu dat să văd în această zi de sărbătoare naţională pare că nu-mi crede
inima. Am văzut cucernici preoţi, respectabili dascăli şi învăţători şi destoinici
ţărani care deşi cu părul albit de povara anilor petrecuţi în grele suferinţi, au
venit în număr atât de mare încât sala şi strada erau pline de lume şi toţi într-o
tăcere mormântală se sileau să absoarbă cuvintele vorbitorilor de la tribună.
Vedeai ţărani hotărâţi să asculte şi să ajute din toate puterile lor pe adevăraţii
sfătuitori de bine. Ce zi măreaţă" 173 •
Uneori prezidau reuniunile de partid locale sau judeţene, ceea ce dădea

greutate noului rol pe care sătenii erau chemaţi să-l aibă în „resetarea" clasei politice.
De asemenea, îşi puneau semnătura pe scrisori sau proteste trimise mai marilor
partidului, politicienilor „de la centru" sau regelui 174 • Ţăranul nu mai era un personaj
umil, care venea cu căciula în mână la conacul boierului, ci un om hotărât să îşi
spună punctul de vedere în faţa oricui, şi mai ales în faţa politicienilor 175 . În socie-
tatea românească o concluzie se impunea pentru toţi: „ţăranul merita interesul cel
mare" 176 • Formaţiunile politice erau preocupate să includă în programele de după
1918 deziderate care să atragă electoratul: votul universal, reforma agrară şi
financiară, impozit progresiv pe avere, refacerea şi dezvoltarea economiei naţionale,
unificarea legislativă şi administrativă, modernizarea de ansamblu a ţării, etc. 177 •
Opţiuni politice diverse. Pe plan politic, opţiunile ţărănimii erau diferite. Nota
dominantă era dorinţa de a rupe cu trecutul şi a construi o lume nouă, cu politicieni
cinstiţi • Sunt relevante cuvintele ţăranului mehedinţean George Jiroveanu: „Vă zic în
178
interesul cel mare, să faceţi abstracţie de orice partide, de orice prieteni vechi; trebuie
să ne scuturăm tot sufletul învechit din noi" • La sate exista opinia că în parlament
179
trebuiau aleşi (şi) dintre cei care cunoşteau bine realitatea lumii rurale, cu bucuriile şi
mai ales cu necazurile ei, pentru ca astfel să se poată adopta „legi sănătoase". Sunt
semnificative cuvintele lui Teodor Ciofu, ţăran din comuna Poieni (laşi):
„Dacă în parlament vor fi numai oameni crescuţi în puf, ţinuţi la umbră, hrăniţi
cu bucatele cele mai alese, feriţi de tot ce-i rău şi alintaţi cu tot ce-i mai bun şi
mai delicat care nici nu visează ce se petrece la ţară, ci numai priveşte cu ochii
din treacătul automobilului sau trăsurii cu câte patru sau opt cai şi nu vor fi şi
de cei crescuţi pe pământul gol, în arşiţa soarelui, în bătaia vântului şi a
ploilor, în mocirla năduşelii de pe câmpuri, hrăniţi cu borş şi cu toate bucatele
cele mai sărace şi chiar de multe ori nu are nici mămăligă îndeajuns, nu se vor
putea 1ucra m ace1par Iament 1egi. sana
A ~ ~t
oase „1so .
173
Oproiu, 1919: 4.
174
Ţăranul, I, nr. 8 din 21februarie1919: 4.
175
Scurtu, Buzatu, 1999: 25.
176
Bucovina, I, nr. 13 din I aprilie 1919: l.
Ştirban, 1987: 177.
177
178
Scurtu, 201 O: 53.
179
Jiroveanu, 1920: l.
180
Ciofu, 1920: 2.
87
în Vechiul Regat, opţiunile politice se îndreptau cu predilecţie spre partidele
noi, îndeosebi spre Liga Poporului (din 1920 Partidul Poporului) şi Partidul
Ţărănesc, care prin programele şi prin liderii lor răspundeau aspiraţiilor satelor. Mitul
Averescu a adunat mulţi ţărani în jurul Ligii Poporului, mai ales dintre cei ce
luptaseră pe front, care aşteptau de la el „minunea unui trai lipsit de griji şi de
nevoi" 181 • La începutul anilor interbelici, „printre ţărani, numele lui Averescu era pe
toate buzele·· iar popularitatea lui devenise „o psihoză a frontului şi demobilizaţii au
adus-o în sate cum ar fi adus orice altă boală" • De simpatie se bucura şi Partidul
182
Ţărănesc condus de Ion Mihalache, care promitea „împlinirea întreagă şi nefăţarnică"

a nevoilor materiale şi sufleteşti ale ţărănimii, precum şi eliminarea moravurilor
politice. Ion Mihalache era socotit ,,le paysan du Danube", cu multă priză la sate,
devenind „steagul revendicărilor ţărăneşti" • Mulţi săteni, îndeosebi din Vechiul
183
Regat. îl considerau ca fiind „simbolul durerilor şi drepturilor ţărănimii" •

184
O bună parte a ţărănimii îşi punea nădejdea în aceste două formaţiuni politice
şi îşi exprima solidaritatea cu liderii lor. Aşa de exemplu, când Ion Mihalache era
ţinta atacurilor politice. simpatizanţi din diverse judeţe îi trimiteau telegrame de
susţinere şi încurajare: .. Vă asigurăm că loviturile date dumneavoastră sunt simţite de
toată ţărănimea. Vom şti să luptăm alături de dumneata. Curând izbânda va fi a
noastră'" s'. Sunt edificatoare marile acţiuni de protest de la sate din martie-aprilie
1
1921. organizate în urma excluderii temporare din parlament a cinci deputaţi ai

opoziţiei, între care şi Ion Mihalache xt>. Scrisori ale ţăranilor trimise preşedintelui
1
Adunării Deputaţilor şi regelui cereau ca cei excluşi să fie reprimiţi. Ca întotdeauna,

ultima speranţă era regele. căruia ţăranii din Ialomiţa îi scriau:
„Izgonirea din Cameră ca a unui simplu argat de la curtea boierescă a depu-

tatului Ion Mihala1.:he. ce reprezintă acolo suferinţele de veacuri şi dreptăţile
adânci a 12 milioane de ţărani, este cea mai grea jignire ce ni se aduce nouă
ţăranilor de <.:ătrc domnişorii din Cameră. care nu reprezintă acolo decât poliţia,
jandarmeria şi amăgirea politică cu care au reuşit să se facă deputaţi"IR7.
ln Vechiul Regat existau opţiuni şi pentru alte formaţiuni politice: liberali,

iorghişti. socialişti. etc. 1xx_
ln teritoriile unite în anul 1918, ţărănimea s-a îndreptat în special spre partidele
locale care apărau idealul Marii Uniri şi care în programele lor abordau realităţile
acestor teritorii: Partidul Naţional înTransilvania, Partidul Ţărănesc în Basarabia,
Partidul Democrat al Unirii în Bucovina. Aici existau un puternic regionalism şi o
I XI ·
Argct01anu. 1996: 4-l.
1
': Argetoianu. 1996: -l-l.
1 1
' Argetoianu. 1996: 21.l
1 4
' liira1111/. III. nr. X din X aprilie 1921. p. I.
ix< Ţăra1111/. III. nr. Xdin X aprilie 1921. p. I.
11
'~ Ţara 11011â. li. nr. 313 din 9 aprilie 1921: I. vezi şi Ţara nouă, 11, nr. 319 din 16 aprilie 1921: I.
Ţara 11011â. li. nr. 311 din 7 aprilie 1921: I.
1
'
Jxx SAN IC-MI. dosar 458.11919: 99.
88
rezistenţă faţă de partidele „răgăţene", determinate de mai multe cauze: dorinţa de a
avea linişte „netulburată de valurile patimilor din Regat" 189, o anumită neîncredere în
complicatele sisteme de intrigi şi în „bizantinismul întortocheat" specifice regăţe
nilor190, marea încredere în politicienii locali, etc. Aşa de pildă, ardelenii declarau că
nu doreau din Vechiul Regat „nici domn, nici popă, nici dascăl" şi voiau să fie
191
guvernaţi de „ai lor" . Ei susţineau că erau „trup şi suflet" cu Partidul Naţional 192 .
Exista o deosebire de atitudine pe plan politic între ţăranul din Vechiul Regat şi
cel din Transilvania. Regăţeanul avea deseori „o spontaneitate, o energie personală, un
impuls propriu", pe când ardeleanul era mult mai chibzuit şi mai disciplinat, încât
„nimeni nu mişca până nu se poruncea de sus, până nu venea o hârtie numerotată care-i
impunea să se mişte" 193 . În teritoriile unite au existat şi unele simpatii pentru Partidul
Naţionalist Democrat prezidat de Nicolae Iorga, determinate de prestigiul şi popu-
laritatea marelui istoric, pentru Partidul Poporului sau pentru mişcarea socialistă .
194
În general, ţăranul arăta rezerve faţă de avalanşa de programe electorale şi faţă

de discursurile sforăitoare, căci „datorită unei experienţe ereditare este sceptic şi
195
îndeobşte refractar demagogiei" . Sunt pline de înţeles cuvintele unui sătean din
Vlaşca: „Am răbdat destul, vorbe mari am mai auzit noi, acum s-au schimbat
vremurile şi ne-am schimbat şi noi şi după cum spune zicala «dragoste cu sila nici
dracu nu face»" 196 . Cei mai mulţi respingeau influenţele curentelor sau evenimentelor
politice din ţările vecine (bolşevismul din Rusia, revoluţia comunistă din Ungaria din
1919), atitudine exprimată clar de ţăranul Nicolae Petrescu din Maglavit (Dolj):
197
„Noi, cei de la ţară nu împărtăşim vederile anarhice" .
Preocupări şi atitudini noi. În rândul ţăranilor, opţiunile politice au adus
preocupări şi atitudini noi. Unii erau pasionaţi şi descifrau mersul treburilor politice,
198
în vreme ce alţii fie nu aveau o înţelegere clară, fie nu erau atraşi de politică .
De multe ori, deosebirile de idei duceau la discuţii aprinse sau chiar la violenţe .
199
Aceste stări de tensiune erau evidente mai ales în campaniile electorale, când
partidele promiteau, criticau sau îi aţâţau pe alegători2° •
0
În anii de început ai României Mari, ţăranii au luat treptat „pulsul" vieţii

politice, cu „luminile" şi „umbrele"ei. De bună credinţă, cei mai mulţi au înţeles
marea importanţă a adoptării votului universal şi considerau - aşa cum afirma
Gheorghe Ghinescu din Valea Mare (Muscel) - că „acum se cheamă la viaţa publică
189
Rotică, 1920: 1.
190
„O ilustrare a putregaiului politicianist", în Sfatul Ţării, II, nr. 291 din 25 aprilie 1919: I.
191
Marghiloman, 1927: 85.
192
SANIC-CDSGPJ, do;ar 3/1920: 301.
193
,,Domnul profesor Nicolae Iorga către alegători''. în Neamul românesc, XXVI, nr. 114 din 26 mai
1931: l.
194
Desăvârşirea, 1986: 99.
195
„Concesii anarhice", în Îndreptarea, III, nr. I 07 din 15 mai 1920: 1.
196
„Ce se petrece în judeţul Vlaşca", în Ţara nouă, U, nr. 63 din 17 aprilie 1920: 2, vezi şi Botez, 1919: I.
197
Petrescu, 1920: l.
198
SANDB-PJ, dosar 2911920: 147.
199
200
89
şi politică toţi românii" 201 • Treptat însă, au ajuns să cuno~s~ă „bizantinis~ele." s~en~i
politice, cu marile diferenţe dintre discursul propagandistic electoral ŞI acţ1un1le m
fortă ale administratiei din timpul alegerilor. O primă experienţă au reprezentat-o
alegerile parlamenta~e din anul 1919. Aceste alegeri au constituit pentru săteni nu
numai un eveniment politic major, ci şi o mare sărbătoare. Mulţi au venit la centrele
de votare cu steaguri, muzică, cu placarde pe care scria „Trăiască regele", „Trăiască
România Mare". Dar tot cu acest prilej, ţăranii au constatat cu amărăciune că de
multe ori, libertatea votului era pusă în pericol de ameninţările administraţiei, şi în
primul rând ale primarului, interesat de victoria guvernului. E relevantă plângerea
săteanului ţărănist Radu Gheorghe din Doiceşti (Dâmboviţa):
„Domnul primar ne spune că susţinem noi Partidul Ţărănesc, dar are să fie rău
de capul nostru, căci noi n-avem să trăim cu regele şi cu Partidul Ţărănesc în
sat , ci cu el, şi atunci vom vedea că el se poartă mai mult ca regele şi că dacă
îmi va găsi vitele pe drum amendă, câinele nelegat amendă, curtea nemăturată
amendă, uluca nevăruită amendă, şi aşa dând mereu la nenumărate amenzi ne
vom speria. Şi câte sunt de astea"w .
2
În mod asemănător, ţăranii basarabeni din Cărpineni (Chişinău), văzând

abuzurile funcţionarilor veniţi din Vechiul Regat (bruscarea alegătorilor, injurii, etc.),
spuneau cu supărare că ..funcţionarul ne este trimis din Regat ca să facă râs de noi
basarabenii'" 203 . Dincolo de ingerinţ !e administraţiei, în lumea satelor apărea
speranţa că votul universal va aduce o primenire a clasei politice, având ca rezultat o
mai mare aplecare asupra problematicii societăţii. În memorii adresate parlamentului
ales în noiembrie 1919, ţărani din diverse judeţe îşi exprimau încrederea că acest for
legislativ va fi mult mai receptiv la „plânsul" satelor 204 . În general, ţăranii priveau cu
rezerve schimbările de guverne şi promisiunile politicienilor. Este sugestivă pentru
starea de spirit de la sate, declaraţia lui Toader Creţu (Suceava), făcută la înlocuirea
guvernului Vaida-Voevod cu guvernul Averescu (martie 1920):
„Pe noi nu ne sperie dizolvarea lor, căci noi n-am fost de când ne ştim
deputaţi, ci plugari şi luptători în tranşee pentru petecul de pământ pe care ni-l
dijmuiesc azi şi vom şti să fim şi mai departe muncitori harnici, dar şi luptători
nebiruiţi pentru moşia noastră.[„.] Cei care cârtesc împotriva noastră azi, se
prăpădeau ieri de dorul nostru, dar acum când e la împărţirea roadelor şi a
dreptăţii ţăranilor. nu ne lasă şi pe noi la cântar, ci ne drămuiesc cu gând de
înşelăciune, ne ameninţă cu dizolvarea" 205 .
2
•1! SAN IC-Ml, dosai· 45711919: 5.
~~~Radu, 1919: I. vezi şi SANIC-MJCEC, dosar 57/1919:3. 6011919: 44.
- SAN IC-Ml, dosar 48611919: 108.
DAD. nr. 9, şed. din 12 decembrie 1919: 78.
2
().l
2115
Ţara nouă, li, nr. 37 din 16 martie 1920: 2.
90
Când ingerinţele administraţiei au devenit mari, aşa cum au fost în alegerile
1arlamentare din anul 1920, mulţi ţărani şi-au arătat nemulţumirea şi revolta,
ieînţelegând de ce trebuia să se recurgă la astfel de „metode". Mai mult, ei nu înţele
~eau de ce ziarul (guvernamental) averescan ,,Îndreptarea" scria despre „regimul de
lesăvârşită libertate sub care s-au făcut alegerile" 206 , când realităţile din ţară arătau
:ontrariul. Găsim în presa centrală („Patria", „Neamul românesc", „Ţara nouă", ş.a.)
:crisori de la sate care se referă la aceste triste realităţi şi unde se prezintă „cum s-au
ăcut alegerile sub guvernul Averescu" •
207
Pe plan politic, ţăranul avea o mentalitate a lui conform căreea, dacă prindea
ncredere într-un partid care i-a împlinit aşteptările, îi rămânea mult timp devotat,
recând chiar şi peste ademenirile sau ameninţările administraţiei. Această atitudine
şi găseşte o interesantă reflectare în opinile dâmboviţeanului Ion Bâră, simpatizant al
lartidului Ţărănesc, referitoare la „atmosfera" alegerilor parlamentare din 1920
:organizate de guvernul Averescu): „Nu ne-am luat după minciunile averescanilor şi
1m mers fraţilor, printre mitraliere şi arme liniştiţi, cu mâinile în buzunare şi am votat
r::: secera> [semnul electoral al Partidului Ţărănesc] care este zdrobirea jugului
~iocoiesc şi fericirea viitorului nostru" . Alegerile parlamentare din anii 1919 şi
208
1920 au arătat distanţarea unei mari părţi a electoratului rural de partidele aşa zise
„ciocoieşti" (Partidul Naţional Liberal, partidele conservatoare). Este sugestivă
Jpinia caustică a ţăranului Ion Brezeanu (Dâmboviţa):
„Şi când am suferit atâta de pe urma Dumneavoastră, ne mirăm noi singuri

cum de nu vă crapă obrazul de ruşine? Cu ce îndrăzneală mai veniţi în mijlocul
nostru să ne vorbiţi de cinste şi de dreptate, când noi ştim cât sunteţi de
necinstiţi şi de nedrepţi. Vă cerem dreptate şi ne înăbuşiţi cu cenzura şi starea
de asediu. Suntem sătui de stăpânirea voastră şi de acum vă spunem hotărâţi,
odată pentru totdeauna: să ne lăsaţi în pace, aşa cum ne-aţi lăsat să murim de
foame şi de mizerie. Voi sunteţi călăii noştri şi noi nu putem avea încredere în
voi. Nu mai aveţi ce căuta la noi" 209 •
În societatea românească exista o „ură contra vechilor practici politice", fapt

ce a făcut ca în anii 1919 şi 1920, voturile „să cadă numeroase pentru oricine anunţa
o politică nouă". 210 În rândul ţărănimii, dobândirea treptată a unei experienţe politice,
activitatea şi programele partidelor, împlinirile sau nerealizările guvernelor, vor
determina noi atitudini şi orientări politice.
206
fndreptarea, III, nr. 128 din 1O iunie 1920: 1.
207
Patria, II, nr. 119 din 6 iunie 1920: 1.
208
Bâră, 1920: 2.
209
Brezeanu, 1919b:2.
210
Iorga, 1976: 561.
91
Concluzii
La începutul perioadei interbelice, societatea românească a cunoscut o
evidentă schimbare, fiind animată de speranţa către o viaţă nouă, „mai bună şi mai
echitabilă, în care binefacerile sociale să fie cu dreptate împărţite" • Această
211
schimbare s-a manifestat şi în rândul ţărănimii. În numele suferinţelor şi a jertfelor de

pe front, precum şi al entuziasmului produs de Marea Unire, aşteptările satelor erau
mari şi ele cereau nu numai o viaţă prosperă, ci şi o societate în care ţăranii să fie
consideraţi cetăţeni cu drepturi depline. Vorbim acum de realităţi noi, de o radica-
lizare a atitudinii sătenilor, în care se împletesc atitudini, speranţe, împliniri dar şi
decepţii. Unele speranţe s-au împlinit: reforma agrară, reforma electorală, o mai largă
participare la viaţa publică 212 . Ţărănimea. cu unele excepţii, s-a integrat în efortul de
înlăturare a urmărilor războiului şi de refacere a ţării, iar cele două mari reforme
(reforma agrară şi votul uniwrsal) i-au dat un statut nou în cadrul României Mari,
dar nu au stins cu totul aspiraţia spre dreptate 2 JJ. Prin hotărârea cu care-şi cerea şi-şi
apăra drepturile, prin creşterea importanţei sale în alegerile parlamentare, ţărănimea,
în majoritatea ei. a dovedit că încuraja „evoluţia sănătoasă spre progres" •
214
Dar au existat şi decepţii: întârzieri şi nedreptăţi în aplicarea reformei agrare

(au fost împroprietăriţi doar 2/3 din cei îndreptăţiţi) , acordarea votului universal
215
doar pentru bărbaţi. neîmplinirea speranţei că după Marea Unire se va trăi mai bine,
abuzurile autorităţilor şi ale administraţiei. mai ales în campaniile electorale, etc.
Atitudinile negative ale unor ţărani. î~tâlnite la începutul anilor interbelici, se vor
perpetua în timp. „alimentate" de diverşi factori: contextul socio-economic, greutăţile
vieţii, nivelul scăzut de instrucţie. abuzurile administaţiei, patimile politice, etc.
Aşadar, în anii de început ai României Mari, ritmul vieţii s-a accelerat,
psihologiile s-au modificat iar \"alorile au cunoscut un proces de reaşezare216 • Acest
context nou a influenţat \'iziunea ţăranilor despre lume şi viaţă, determinând atitudini
noi. împliniri, speranţe sau nedorite decepţii.
Referinţe
Scniciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Casa Regală: SANIC-CR.
Sen·iciul Arhivelor Na\ionale Istorice Centrale, fond Casa Regală-regele Ferdinand:
SANIC-CRF.
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale. fond Consiliul Dirigent, secţia Administraţie
generală: SANIC-CDAG.
Ser~·iciul Ar~i~·elor Naţionale Istorice Centrale, fond Consiliul Dirigent, secţia Administraţia
judeţeana ş1 comunală: SANIC-CDAJC.
211
„La începutul unui nou an". în Îndreptarea, li. nr. 3 din 4 ianuarie 1919· I
212
Scurtu. 2003: 49. · ·
213
Murgescu, Cuvâm înaime. în Bucur. 2017: LV.
214
Patria. li, nr. 90 din 9 mai 1920: I.
215
Scurtu, 2009: 85.
216
Scurtu. 2003: 55.
92
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Consiliul Dirigent, secţia Siguranţă
generală, poliţie şi jandarmerie: SANIC-CDSGPJ.
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de Interne: SANIC-MI.
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Ministeru!Justiţiei, Direcţia Judiciară,
Comisia Electorală Centrală: SANIC-MJCEC.
Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri:
SANIC-PCM.
Serviciul Arhivelor Naţionale, Serviciul Judeţean Dâmboviţa, fond Prefectura judeţului
Dâmboviţa: SANDB-PJ.
Dezbaterile Adunării Deputaţilor: DAD.
Ardeleanu, Ion; Muşat, Mircea (1986) România după Marea Unire (1918-1933), voi. II,
Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică.
Argetoianu, Constantin (1996) Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de
ieri, voi.VI, Bucureşti: Editura Machiavelli.
Averescu, Alexandru (f.a.) Uzurparea de la 4 iunie 1927 în lumina discursurilor şi
declaraţiilor domnului general Averescu, Bucureşti: Institutul de arte grafice
„Îndreptarea".
Bărbulescu, Mihai; Deletant, Dennis; Hitchins, Keith; Papacostea, Şerban; Teodor, Pompiliu
( 1998): Istoria României, Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Bâră, Ion (1920) Curajul ţăranului la vot, în ,Ţăranul", II, nr. 13 din 4 iulie 1920.
Borcea, Ion (1919) Rostul Partidului Ţărănesc şi Muncitor, în „Ţara nouă'', I, nr. I din
IO iunie.
Botez, George (1919) Din Basarabia, în „Neamul românesc", XIV, nr. 233 din 21 octombrie.
Brezeanu, Ion ( 1919 a) Discurs la serbările de la Topoloveni, în „Ţăranul", I, nr. 27 din
19 august.
Brezeanu, Ion (1919 b) Scrisoare către cârmuitorii ţării, în „Ţăranul", I, nr. 29 din
18 septembrie.
Brezeanu, Ion (1920)Jandarmii, în „Ţara nouă", II, nr. 16 din 20 februarie.
Brezeanu, Ion ( 1921) Pământ şi drepturi, în Ţăranul'', III, nr. 8 din 8 april ie 1921.
Bucur, Bogdan (2017) Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri, Bucureşti: Editura RAO
CLASS.
Bucur, Bogdan (2019) Sociologia proastei guvernări în România interbelică, Bucureşti:
Editura RAO CLASS.
Bujor, Paul (1919) Noul partid ţărănesc şi muncitor, în „Ţara nouă", I, nr. I din I O iunie.
Cazacliu, George (1918) Prin Bucovina şi Ardeal, în „Sfatul Ţării", I, nr. 202 din
13 decembrie.
Ciachir, Nicolae (1993) Din istoria Bucovinei (1775-1944), Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A.
Ciofu, Teodor (1920) De ce este hulit Partidul Ţărănesc, în „Ţara nouă", II, nr. 124 din
6 iulie.
Crişan, Dimitrie ( 1920) Ce vrem noi, în „Ţăranul", II, nr. I 7 din 15 august.
Curculescu, Marian (2016), Contribuţia învăţătorilor la constituirea Partidului Ţărănesc în
judeţul Dâmboviţa, (1882-1918) în „Studii şi articole de istorie", LXXXIII, Bucureşti.
Desăvârşirea (1986), Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român.
Recunoaşterea ei internaţională, 1918. Documente interne şi externe (1918-1920),
Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică.
Diţescu, Petre, Gruparea noastră, în „Ţara nouă'', I, nr. 2 din 19 octombrie 1919.
93
Dragnea, Radu (1920) Ţărănismul, în „Patria'', II, nr. 123 din 11 iun~e. _
Fulga, Ion; Moraru, Octavian (1980-1981) Portul popular barbatesc, în „Valahica'',
nr. 12-13, Târgovişte.
Goga, Octavian (1983) Ne învaţă Mărăşeştii, Iaşi: Editura Junimea.
Ieşan, Alexandru În era nouă, în Nistor, Ion ( 1938) Amintiri răzleţe din timpul Unirii,
Cernăuţi: Tipografia „Glasul Bucovinei".
Iorga, Nicolae ( 1976) Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, Bucureşti: Editura
Minerva.
Iosifescu, Anton (1920) Cântec ţărănesc, în „Ţăranul", II, nr. 17 din 15 aug~st.
Jiroveanu,George (1920) Manifestul unui ţăran plugar din Mehedinţi, în „Indreptarea ", III,
nr.111-112 din 22 mai.
Liţu. Vasile (1919) Popoml nostru şi minorităţile, în „Glasul Bucovinei", II, nr. 271, din
23 octombrie.
Lovinescu. Eugen ( 1919) În cumpăna i·remii. Note de război, Bucureşti: Tipografia Socec.
Marghiloman, Alexandru (1927) Note politice 1897-1924, voi. IV. Bucureşti.
Maria, regina României ( 1996) Însemnări zilnice (decembrie 1918-decembrie 1919), voi. I,
Bucureşti: Editura Albatros.
Marinescu, Constantin ( 1993) Epopeea Marii Uniri, Galaţi: Editura Porto-Franco.
Murgescu, Bogdan, Cunint înainte, în Bucur, Bogdan (2017) Cartea de aur a Centenarului
Marii Uniri. Bucureşti: Editura RAO CLASS.
Murgescu, Bogdan; Sora. Andrei, Florin (coord.) (2019) România Mare votează. Alegerile
parlamentare din 1919 /a „fim/ ierhii ". laşi: Editura Polirom.
Nandriş. Gheorghe, Zile trăite în Buco1·ina. în Nistor, Ion ( 1938) Amintiri răzleţe din timpul
Unirii, Cernăuţi: Tipografia „Glasul Bucovinei."
Nistor. Ion ( 1938) Amintiri ră=leţe din timpul Unirii, Cernăuţi: Tipografia „Glasul Bucovinei".
Nistor, Ion (2000) Amintiri lmco1·inene din vremea Unirii, Iaşi: Editura ALFA.
Oproiu, Dumitru ( 1919) Cu1·Jnt înainte. în „Ţăranul", I, nr. 3 din 1O ianuarie.
Pascu, Ştefan ( 1983) Făurirea statului naţional unitar român, voi. li, Bucureşti: Editura
Academiei.
Pavelescu. Cincinal ( 1919) L'nirea s1~fletelor, în „România Mare", II, nr. 27 din 14 ianuarie.
Petrescu, Nicolae (1920) Cum e privit socialismu/ la sat, în ,,Îndreptarea", III, nr. 116 din
27 mai.
Popovici. Eusebie Dupâ Unire. în Nistor. Ion (2000): Amintiri bucovinene din vremea Unirii,
Iaşi: Editura ALFA.
Radu, Gheorghe ( 1919) O plângere dreaptă, în „Ţara nouă", I, nr. 18 din 30 octombrie.
Rădulescu-Motru, Constantin ( 1990) Mărturisiri, Bucureşti: Editura Minerva.
Rollea, Constantin ( 1919) Educatori la sate, în „Neamul românesc", XIV, nr. 217 din
2 octombrie.
Rotică, George ( 1920) Noi şi partidele din Vechiul Regat, în „Glasul Bucovinei", III, nr. 379
din 18 martie.
Schina, M. ( 1998) Torentul a pornit din sate. în „Magazin istoric", XXXII, nr. 3.
Scurtu. Ioan ( 1988) A/ha Julia. 1 Decembrie 1918, Bucureşti, Editura Sport-Turism.
Scurtu. Ioan (2012) Campaniile electorale din România interbelică, în „Magazin istoric'',
XL VI, nr.11.
Scurtu, Ioan (coord.) ( 1994) Istoria Basarabiei de la i"nceputuri până în J 994, Bucureşti:
Editura Tempus.
Scurtu, Ioan (1996) Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la
democraţie la dictatură, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
94
Scurtu, Ioan (coord.) (2003) Istoria românilor, voi. VIII, România întregită (1918-1940),
Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Scurtu, Ioan (2009) Istoria civilizaţiei româneşti. Perioada interbelică (1918-1940),
Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Scurtu, Ioan (2010) Istoria românilor de la Carol I la Nicolae Ceauşescu, Bucureşti: Editura
Mica Valahie.
Scurtu, Ioan; Bulei, Ion (1990) Democraţia la români (1866-1938), Bucureşti: Editura
Humanitas.
Scurtu, Ioan; Boar, Liviu (coord.) (1995) Minorităţile din România (1918-1925), Bucureşti.
Scurtu, Ioan; Buzatu, Gheorghe (1999) Istoria românilor în secolul XX. Bucureşti: Editura
Paideia.
Sora, Andrei, Florin (2019) Funcţionarii publici «regăţeni» în noile provincii ale României
Mari. 1918-1925, în „Studii şi articole de istorie", LXXXVI, Bucureşti.
Şandru, Dumitru (1975) Reforma agrară din 1921 în România, Bucureşti: Editura Academiei.
Şandru, Dumitru (1980) Populaţia rurală a României între cele două războaie mondiale, Iaşi:
Editura Academiei.
Ştirban, Marcel ( 1987) Din istoria României. 1918-1921 Probleme ale vieţii politice,
economice şi sociale, Cluj Napoca: Editura Dacia.
Trancu-Iaşi,Grigore (f.a.) Regina Maria şi ocrotirea socială, Bucureşti: Tipografia „Fântâna
dorului".
Vlădeanu, Matei (1919) Ţărănimea şi învăţătorii ei, în „Ţara nouă'', I, nr. 5 din 2 martie.
Vlădescu, Mihai (1920) Lipsa de orientare, în „Îndreptarea'', III, nr. 236 din 15 octombrie.
II. SURSE NOI ÎN CERCETAREA ISTORICĂ
A ~
INSCRIPTIILE FUNERARE IN LIMBA GREACA

DIN CIMITIRUL MARITIM DIN ORAŞUL SULINA:
O SURSĂ DE INVESTIGARE MULTIDIMENSIONALĂ
A COMUNITĂ TII
'
ELENE LOCALE
Edith-Adriana UNcu*
Altar de timp ce-ntr-un suspin încape,
Împrejmuit de văzul meu de ape.
(Cimitirul marin. Paul VALERY)
FUNERARY INSCRIPTIONS IN GREEK IN THE MARITIME

CEMETERY OF SULINA: SO URCE OF A MULTIDIMENSIONAL
INVESTIGA TION OF THE LOCAL GREEK COMMUNITY
(Abstract)
Multiple local /egends appeared hecam·e of the /ack of accurate translations of

the Creek epitaphs in the maritime cemcrery <?(Sulina. The present paper aims to
e11/ighte11 the i11scriprio11s o( the Creek pop11/ario11. hased 011 the results of in situ
researches done hen1·ee11 2017 and 20 /I.), to register the epitaphs .for a subsequent
analysis o( rhe decoded characrcristics mul .\\'111hols. to transliterate. and translare
them. The epitaphs premlent(\' origi11arejiw11 the goldcn age <?f'S11/i11a harbour, during
thc Danuhe Commision presenn· in the rcgi011. Thc research will he.focused 011 those
.fimerary mo1111111e11ts hdo11gi11g to rhe Greck.,-, 11Tittc11 in Creek alphabet (between 1866
and /9l-17). 11'itho11t co11sidcri11g thc one.,· 11rittc11 in Latin alphabet, a confirmation of
the dccrease in rhc 1111mhcr o( Creek.,· in S11/i11a mul o( the weakening of their contact
11'ith thcir 11ari1·e land a11d other ureck spcakers. Thc paper aims to highlight the
imporra11cc o( thc cpilll/Jhs .fi>r rhe local Creek rn1111111111ity. Amang the ana/ysed
inscriprions rhcrc are 1·c1'.,·i/ied i11scnjJ1io11s of considcrahle extent, as wel/ as smal/
inscriprio11s. placed 011 1·e1:r i111posi11g 11101111111e11ts. e111plwsi:::i11g the domination ql an
ethnic gro11p 11"110 possc.,sed rhc 111ost i11fl11e11tial co111111ercial and maritime positions.
Keywords: social a11d rnlrural histo1:r: l Yth-20th Centurie.\· Romania; Creek
com11111nit_\·; maritime (·e111cte1:1· o/S11/i11a: .fi111era1:\' i11scriptions.
După Conferinţa de Pace de la Paris ( 1856) şi constituirea Comisiunii Europene

a Dunării. Sulina a devenit un punct important în activitatea acestei instituţii
Doctorandă. Universitatea din Bucureşti. Şniala de Studii Literare şi Culturale, Facultatea de Limbi şi
Literaturi Străine (specializarea - limba ncogrca..:ă), greaca%ygmail.com .
.. Studii şi articole de istorie". voi. LXXXVII. 2020. pp. 96-126.
96
internaţionale • Iniţial utilizată pentru transbordarea mărfurilor de pe corăbiile sosite
1
în port, această micuţă aşezare pescărească va cunoaşte o dezvoltare fulminantă 2 ,

devenind un mic Eden de care sunt atrase tot mai multe naţii, printre care îi regăsim
în număr mare şi pe greci, întrucât, cu ajutorul lucrărilor tehnice de la gurile Dunării,
se facilitase navigaţia şi se intensificase concurenţa economică 3 • Veniţi în portul
Sulina, ei s-au numărat printre primii care au profitat de oportunitatea de a introduce
produsele româneşti în circuitul economic internaţional , facilitată de deschiderea
navigaţiei europene în Marea Neagră . Prezenţa Comisiei Europene a Dunării şi,
4
implicit, a unui amestec de naţii şi etnii a determinat, printre altele, construirea unui
cimitir multinaţional al oraşului 5 .
1. Cimitirul - trecut şi prezent
Situat în afara oraşului, pe drumul spre plajă, pe strada Nicolae Bălcescu ,
înregistrat pe lista monumentelor istorice cu codurile: cimitirul Comisiunii Europene
a Dunării TL-IV-s-A-06044, cimitirul ortodox TL-IV-s-A-06045 , cimitirul musul-
man TL-IV-s-A-06046, cimitirul catolic TL-IV-s-A-06047 şi cel evreiesc TL-IV-s-
A-060486, cimitirul din Sulina este acum o bornă de hotar între capătul ora şului şi
partea mlăştinoasă care anunţă apropierea plajei. În anul 1856 cimitirul din Sulina
este înfăţişat pe o hartă (fotografia nr. 1) lângă malul mării , pe partea stângă a
drumului care duce la Sf.Gheorghe 7 . Astăzi, depunerile aluvionare au crescut distanţa
dintre cimitir şi mare, reducând totodată apropierea de oraş (fotografia nr. 2).
Fotografia nr. 1: Detaliu privind poziţionarea cimitirului în 1856
~ , .
.„_. • ~ .• • „
• „ • - ?'"
Sursa: http://www.wildemis. eu (BritLib-1941 6-Sulina- l 856).
1
Manea, Ciocoiu, 2013: 6.
2
Ardeieanu, 2012: 106.
3
KovwyEci>pyr]c;, 2007: 374.
4
Ardeleanu, 2010: 27 .
5
Bondar et alii , 2010, li: 258.
6
flEptcm:poncroA.ou , 2012: 127.
7
Bondar et alii, idem: 222 .
97
Ama lga mul de monumente ş i cruci fun erare nu s-a schimbat cu mult de la
momentul co n sac r ă rii de că tre Jean Bart a numelui de cimitir maritim, în schiţa
omonimă 8 : „un ma l pustiu ş i nis ipos pe care erau rânduite movilele de pământ,
blocuri de pi atră , cruci de fi er ş i numeroase cruci de lemn scrijelate cu inscripţii
felurite". Ş i a s t ăz i monumentele mortuare din cimitirul grecesc din Sulina prezintă
a ceea ş i diversitate, de la simp le cruci ş i co loane tombale de diferite versiuni până la
cele mai complexe co n strucţii . Cimitirul construit ex tra muros datează din 1864:
9
,, Din anul 1864, Comisiunea E u rop ea n ă prin cheltuielil e sa le, făcute asupra unui
teren acordat gratuit de autoritatea t er i t o r ia l ă . a organizat un cimitir comun tuturor
confe iunil or c r eşt in e . iar în 187 1 a amenajat un cimitir musulman în aceleaşi
co ndiţ i i ' ' w A ş a cu m am me nţi ona t ma i sus. deş i ini ţia l cimitirul fusese complet
consti tuit în afara oraş ului . dezvolta rea urb a nă a deter minat cele dou ă oraşe, al celor
\'ii ş i al ce lor m o rţi. să e aprop ie. să e completeze ş i s ă se co nt op eas că . Monumen-
tele m o rţil o r sunt semn e \'izibile ale perm a nenţe i acestora în oraş , iar cimitirul a
devenit parte n eces a ră din acesta, creându -se o s trân s ă l egă tu ră între oraş şi cimitir .
. Poz i ţionarea cimiti ru lu i extra mu ros a fost o te n di n ţă ca u zată de teama, care a

per:w tat pâ nă la ~ fâ rş it u l seco lului a l XV III-iea, faţă de ma ladiil e care se puteau
ră spâ ndi prin ca racteru l contagios al cimitirelor 11 • La aceasta se a da ugă valoarea mult
~ rea p rcpoa să a p<1mântu lui din int eri oru l o raş ului . În plus. cimitirele adesea se aflau
m aprop ierea drum uri lor ca re ie~ ea u din o ra ş da tor i tă acces ului u ş or area lele lor
rareori erau defi ni te de ziduri . iar solu I nu era ump lut într-o ma ni eră ~ istematică 12.
' Bart. 190 I: 19-25 .

~ r Ewr y1rncYf\U\'\''l· 20 15: 469 .
iu Bondar ct alii .: 70.
11
Fouca ult. 2001 · :154.
I'
- Kurtz, 197 : 177- 178 .
98
Astăzi, cimitirul ca heterotopie, conform teoriei lui Foucault 13, nu mai constttme
„vântul sacru şi nemuritor al oraşelor, ci devine oraşul celălalt, în care fiecare familie
îşi are locuinţa sa neagră" . Cimitirul a devenit oraşul de la marginea oraşului, care
uneori are străzi, borne şi linii proprii 14 cu copaci şi bănci pentru odihna trecătorilor,
fiind rezultatul implicării omului în configurarea peisagistică. Acest lucru nu putea fi
mai bine reprezentat decât prin drumul de separaţie din mijlocul cimitirului din
Sulina. Cimitirul a fost împărţit din jurul anului 2000 în două printr-un drum (vide
infra fotografia nr. 3) care trecea prin mijlocul cimitirului şi ducea spre plajă, fiind
utilizat şi de turişti :
15
„Drumul care acum trece prin mijlocul cimitirului despărţea înainte cimitirul
în două . Oamenii treceau pe el direct spre plajă . Înainte de anul 2000 s-a închis
pentru că s-a mărit suprafaţa şi treceau pe acolo şi oameni i şi vitele„. acum
ocoleşti . („„) Şi între cimitire [înainte] era baltă , apă „. şi numai o potecuţă cât
. ".
mergeai„„
Fotografia nr. 3: Drum care secţionează cimitirul
Sursa: arhi va p ersonală .
În prezent drumul acesta este închis, fiind parte integrată din cimitirul care
găzduieşte în fapt şase sub-ansambluri: creştin-ortodox , al ruşilor lipoveni de stil
13
Foucau\t, 2001: 254.
14
Hirsch, 1995: 2.
15 Interviu realizat de autoare cu Uncu Nicolae, locuitor din Sulina, în Sulina, în vara anului 2019.
99
vechi, anglican, romano-catolic şi greco-catolic, cimitirul evreiesc şi cimitirul
musulman. Cimitirul grecesc nu este de sine stătător precum cel englez sau catolic,
16
fiind parte a cimitirului ortodox .
O repertorizare a mormintelor greceşti din cimitirul din Sulina, realizată de
E.Georgitsogianni 17 în anul 2015 , a identificat 95 de nume înscrise pe 120 demonu-
18
mente funerare. O lucrare de masterat de la Universitatea din Dytiki Makedonia
identificase un număr de 207 morminte greceşti, incluzând atât inscripţiile cu alfabet
grecesc, cât şi pe cele scrise în limba greacă cu alfabet latin sau pe cele în limba
română considerate a fi aparţinut tot grecilor.
Pentru lucrarea de faţă am ales doar inscripţiile în limba greacă rezultate în
urma cercetării, fără a le lua în considerare pe cele scrise cu alfabet latin, de dată mai
recentă, dovadă a căderii populaţiei de etnici greci şi a ş ubrez irii cunoştinţelor de
limbă greacă. A m înregistrat 60 de ansambluri mortuare cu inscripţii în limba greacă,
pe care le redăm în secţ iun ea d e dicată , în ordinea a l fabetică (cf. a lfabetului grecesc) a
celor 82 de nume de fami lie. a lături de traducerea lor. Dintre cei 82 de defuncti 59
''
s unt de ge n feminin. 2 1 sunt bărbaţi: pentru 2 morminte pe care se menţionează doar
iniţi a l e l e numel or nu s-a putut determina genul s ubi ecţ ilor.
Graficul nr. 1: Rep rezentare s t a ti s tică în funcţie de gen
Repartizarea defuncţilor în funcţie de gen

• Număr [defuncţi] ;
M; 59
•M
•F
Nedefinit
• Număr [defuncţi];
F; 21
Număr[defuncţi]-
; -
____ ___ _
Nedefinit; 2
..._
Sursa: Analiza datelor cercetă rii .
N umă rul ma re a l mormint e lor greceşt i din cimitirul multinational se datorează

prezenţ e i extrem de ac ti ve a grec il or în oraşu l - port de la guri le Du~ării .
16
Bondar et alii : 263 .
17
Georgitsogianni . 20 15: 45 -l
18
n cptcm:porrou/,ou. 20 I 2: anexa .
100
2. Aspecte demografice
Dacă la 1853, la începutul războiului oriental, Sulina nu avea mai mult decât
1000 la 1200 de locuitori 19, cea mai mare parte ionieni, greci şi maltezi2°, care „locuiau
în câteva barăci de scânduri sau simple colibe de trestie, ridicate pe plajă"2 1 , după
1855, conform reglementărilor Comisiunii Europene a Dunării, Sulina se regenerează
şi începe să se dezvolte rapid. În conformitate cu recensământul din 1860, Sulina avea
o populaţie de 3000 de persoane22 . Într-un raport al vice-consulului grec, Nikolaos, în
Sulina în anul 1880 erau îmegistraţi 1800 de locuitori permanenţi dintre care 1065 de
greci, 312 turci, 169 ruşi lipoveni, 72 români, 60 evrei, 57 austrieci, 31 englezi,
21 italieni şi 13 francezi 23 • O statistică din anul 1904 menţionează un număr de 2625 de
greci, dintr-un total al populaţiei de 5530 de locuitori 24 • Într-un tabel de „repartiţiune a
populaţiei corn. urbane după naţionalitatea de origine" pentru anul 191 i2 grecii nu
5
sunt menţionaţi explicit, fiind incluşi în rubrica „alte naţionalităţi ".
Graficul nr. 2: Reprezentarea naţionalităţilor din Sulina în anul 1912

Repartiţia populaţie i com. urbane după naţ i onalitatea de origine
(Anul 1912 Sulina
• Ron1..)m
• Ullj(lHI
• Ru~•
• BulgM1
• Turci
182
• Greci & Alte
naţi on a litaţi
Sursa: Date prelucrate conform Seişanu, 1928: 195.
Ionescu, 1904: 346 menţionează că la Sulina în anul 1850 trăiau 500 de sufl ete, care se ocupau cu
19
comerţul pentru care au aptitudini deosebite. Acelaşi autor raportează 22 14 greci în Plasa Sulina la
momentul scrierii lucrării sale.
20 Engelhardt, Edouard Philippe, Les embouchures du Danube et la Commission instituee par le
Con~res de Paris în Drăghicescu, 1943: 467. Engelhardt nu este singurul că lător în Sulina, mai primim
informaţii din note de călătorie şi de la Mihail Harret, Vasile Alecsandri , Xavier Marmier. Patrick
O'Brien (vezi Cernovodeanu, 2007), precum şi Paraskevopoulos G.P (vezi Petrescu, 20 17: 179- 193).
Tot despre anul 1953 ne oferă informaţii şi O' Bri en, 20 16: 23-29.
21
Drăghicescu: 467.
22 În aceeaşi perioadă aproximativ 14000 de greci sunt raportaţi în Principatele Române; dintre aceştia
cei mai mulţi locuiau în aceste trei porturi Bră il a, Ga l aţi , Sulina, conform Harl aftis, 1996: 7. Informaţii
privind numărul grecilor din principate, preze nţa lor în portutile Dunărene găs im şi la
Ilmi:mcrovmavrivou, Kovt:oyEffiPYTJ~, iar o temein i că aprofundare a structurii reţe l ei ioniene la
Ardeleanu, 201 O; 2012.
23 Ili:ptcrri:pcmol>/...ou, 2012: 21 (care citează Arhiva Istorică a Ministerului de Externe din Grecia
IA YE3 <pă.KEA.oc; 58/ 1, fyypa<po u11:cmp61;i:vou NtJCoMou 4/16.01.1980 nr. 4).

24
Bondar et alii : 29.
25
Seişanu, 1928: 195.
101
Conform Planului de dezvoltare urbană a oraşului Sulina , la sfârşitul anului
26
2016 oraşul avea o populaţie totală de 4071 de persoane, dintre care 1.69% greci, în
scădere dramatică faţă de procentul care depăşea 50% în anii de început ai unui oraş
care astăzi se confruntă cu procesul de îmbătrânire crescândă a populaţiei, cauzat de
migraţia locuitorilor către alte zone urbanen. Procentul mare de greci din anii de
glorie ai oraşului - perioada de funcţionare a Comisiunii Europene a Dunării şi
perioada în care oraşul a fost port liber (Sulina a fost declarată porto-franco în anul
1870, de către guvernul turc. stare acceptată şi continuată de guvernarea românească
de după 1878, până în 193028 ) - şi prezenţa lor activă maritimă şi comercială se
reflectă în inscripţiile de pe mormintele din cimitirul maritim.
Graficul de mai jos ne arată perioadele în care s-au înregistrat cele mai multe
decese. Observăm că procentul cel mai mare este înregistrat în perioada porto-franco,
mai precis în anii 1910-1920. când mişcarea grecilor în portul Sulina a cunoscut cea
mai activă perioadă.
Graficul nr. 3: Situaţia deceselor pentru intervalele studiate

Nu~rul •functilof penlru flflare lnlervaht~•I
..
"
I'·
I(•
•Numar~,
1 1
o • •
Sursa: Analiza datelor cercetării .
. Cu_ uş~ri1_1t_~ se poate observa din datele prelucrate că doar o persoană a decedat
ant~n?r mst1tu1rn porto-franco şi 11 după ridicarea acestui regim portuar, marea
maJ~r~tate a de_ceselor (aproximativ 60) aparţinând de fapt perioadei porto-franco. Să
~u uitam totuşi_ că mormint ek păstrate sunt puţine comparativ cu ceea ce ne lasă să
1
mtrcvedem arhivele vremii- . De cealaltă parte a balanţei, în anul 1926 încă se mai
9
~ Primăria Sulina, 2018: 78.

6
Primăria Sulina. 2018: !C.

1
:
:~Bondar et alii: 80.

9
~ Cu ocazia c_e~cctărilor p~ntru un a~icol privitor la Petros Lagoudakis, am identificat peste 60 de etnici
"f1"ecr_ de~c~a~1 m d~sai:ul i.:~respunzator anului. 1895 la Arhivele Nationale, Serviciul Judeţean Tulcea,
tond. Pnmana Oraşului Sul ma 1880-1968. Registre de stare civilă. dosar 63/ 1895.
102
regăsesc în Sulina în viaţă numeroşi greci, ale căror nume de familie sunt menţionate
în cimitirul maritim pe inscripţiile scrise cu alfabet grecesc sau latin. O listă de
subscrieri pentru susţinerea proiectului de amenajare a plajei Sulina, fragmentată în
anul 1926 pe parcursul a mai multor numere din „Curierul Sulinei'', îi menţionează
printre mulţi alţii pe: Zervos, Haidusis, Macris, Kiriakos, Hagiopol, Mitakis, Garbis,
Georgiades, Plakakis, Sideris, Rigas, Spanudis, Zachis, Canelatos, Eftimopol, Petusi.
Totuşi, cererile de naturalizare publicate în acelaşi săptămânal confirmă faptul că
grecii din Sulina se rupseseră de patria mamă: Dionisie Zvoronos solicită naturali-
zarea, renunţând la protecţie, dornic să devină cetăţean român 30 ; Ştefan D. Calogera,
fiul lui Domenico, stoler naval născut în Sulina în 1873, tată a 4 copii, doreşte să
îmbrăţişeze cetăţenia română • Aflăm din acelaşi ziar local că Domenico, tatăl său,
31
a decedat în august 1926; mormântul nu se regăseşte astăzi în cimitir. În luna mai a

anului 1926, ca şi în cazul solicitării precedente, Stamati Tomazos, născut în Grecia
şi stabilit de aproape 40 de ani în Sulina, depune cererea de naturalizare .
32
3. Clasificarea subiecţilor cercetării

Din datele analizate cu ocazia acestei cercetări am constatat că defuncţii pot fi
clasificaţi în trei categorii, în funcţie de provenienţa şi ocupaţiile subiecţilor. Este
evident că Eptanisa, Kefalonia/Cefalonia şi lthaki/ltaca sunt cel mai puternic
reprezentate localităţi de provenienţă a grecilor din Sulina, toponimele fiind aproape
echivalente termenului „ionian" 33 • După războiul Crimeii, raportul de forţe se
schimbase în detrimentul negustorilor din Chios şi în favoarea reţelei ioniene, circa
140 de familii de greci specializaţi în comerţul cu cereale şi cărbune 34 , foarte mulţi
dintre aceştia fiind supuşi britanici, emigranţi din insulele ionice (Eptanisa) 35 ,
susţineau activităţi de afaceri în porturile dunărene (Brăila, Galaţi şi Sulina) şi la
Marea Azov şi „duceau cereale în călătoriile lor către destinaţie, aducând cărbune la
întoarcere. Şi-au dezvoltat activităţile în ultima parte a secolului al XIX-iea, în
perioada trecerii de la vasele cu pânze la vasele cu aburi, şi au devenit importanţi
proprietari de vase cu aburi" 36 , astfel încât Sulina, un port de tranzit, s-a transformat
într-un important centru de export la Marea Neagră . Piloţii de pe Dunăre erau
37
aproape fără excepţie ionieni • Sulina se află în perioada 1830-1860 pe al treilea loc
38
printre preferinţele de destinaţie ale navelor comerciale ioniene •

39
3
°Curierul Sulinei, anul l, nr.23,
31
1926: 2.
Curierul Sulinei, anul I, nr.15, 1926: 2.
32
Curierul Sulinei, anul I, nr.17, 1926: 2.
33
Harlafti, 1996: 74.
34
Ardeleanu, 2012: 30. Vezi şi Halafti, 1996: 71-106.
35
Halafti, 1996: 7.
36
Kap{)0.01]~ XapMIDTIJ, 2006: 56. Despre acest subiect, vezi şi XapNxUTIJ, 1993: 71.
37
Kap()O.OT]c;, XapMxi>TIJ, 2006: 61.
38
Ardeleanu, 2012: 36.
39
Kaxuav6.ICTJc;, 2009: 271.
103
Graficul nr. 4: Corelaţie între destinaţiile preferate de grecii ionieni şi
numărul de plecări ale navelor
Corelaţie intre de~'ftnafille 1•referate ele grecii

ionieni şi 1•lec~iirlle mn·elor 1830-1860
Spets.es.
Skopelos.
lt.:ic.:i ----
--
Tulce.:i
K.:i~os
G.:il.:ito
T.:ip,.:inrog
Sulina
G.:il.:ix1d1
Syro~
o 20 40 60 80
• N11111:"u ilc: p I« i\11
Sursa: Date prelucrate conform Kapetanakis. 2009: 305.
Georgitsogianni menţionează şi alte nume scrise cu caractere greceşti, cât şi cu

alfabet latin aparţinând grecilor din Kefalonia, Itaca, precum şi Zakynthos: Antonatos,
Argyros, Arsenis, A vgherinos, Varvatis, Vitoratos, Vlassopoulos, Gannpis, Zervos,
Igglesis/lnglesis. Kamperis. Kanelatos, Karantinos, Kefalas, Kolyvas, Kontogouris,
Lefkaditis, Likiardopoulos, Liossatos, Manolatos, Markopoulos, Matiatos, Garoumpis,
Menagatos, Stamatclatos, Mikcllatos, Petousis, Svoronos, Tomazatos, Frentinos,
Frankiskatos . Printre cele mai puternice familii kefalonite din industria navală/
40
maritimă se numără Igglesis. 1Jnglesis, Likiardopoulos, Svoronos, Fragkopoulou,

Fokas. pe ai căror reprezentanţi îi vom găsi şi în Sulina 41 .
3.1. Prima categorie: proprietari de nave, membri ai reţelei ionieni, greci

influenţi
Obser\'ând localităţile de provenienţă, aşa cum reies din inscripţii, dar şi din
analiza surselor scrise, putem concluziona că aproximativ 65% dintre nume se
regăsesc în reţeaua ioniană specializată în comerţ şi navigaţie: Arapis (epitaful nr. 1),
Arsenis (epitaful nr. 5 ), Avghcrinos (epitafurile nr. 8,9), Varvatis/Barbatis (epitaful
nr. 10), Vlassopoulos (nr. 11 ). Gratzos (nr. 14). Zervos (nr. 16), Inglesis (nr. 18,19),
Kalligas (nr. 20), Kalinikos (nr. 21 ), Kamveris/Camberis (nr. 22, 23, 24),
Karandeinos (nr. 28), Karantinos (nr. 29), Kontogouris (nr. 31, 32), Lichiardopoulos
(nr. 37), Mylonas (nr. 54), Moraitis (nr. 56), Papanikolaou (nr. 60), Paraschakis
40
fco)ry1rnoy16.vvri. 2019: 656.
41
KmtEmv6.i.-r1.;. 2009: 305.
104
(nr. 6I), Politis (nr. 65,66), Politou (nr. 67), Svoronos (nr. 72,73), Syggros/Sygkros
(nr. 74-78); dintre aceştia vom prezenta mai jos câteva cazuri emblematice, urmând
ca întreg corpusul de inscripţii să fie redat în finalul lucrării.
Dominaţia şi bogăţia grecilor caracterizează şi mormintele acestora, care se
42
disting de departe prin dimensiuni, dar şi prin lux • Atracţia exercitată de comerţul
cu grâne şi de navigaţia la gurile Dunării, aşa cum de altfel subliniază şi nepotul lui
43
Spyrogiannis L.Gratsos (numele de familie de pe inscripţia nr. 11 )44 a pus în mişcare

mare parte din populaţia insulelor ionice:
„ltaca, insulă de navigatori a cărei jumătate de populaţie lucra pe Dunăre sau

în alte părţi din lume, avea una dintre cele mai semnificative circulaţii de
monedă străină, cu mult mai accentuată decât multe alte oraşe de dimensiuni
mai mari din Grecia. Toţi marinarii sau cei plecaţi în pribegie trimiteau bani
acasă cu cecuri bancare pentru o mai mare siguranţă. Tot cartierul ştia mereu
care vecină primise scrisoare cu cec pentru că tot timpul acestea veneau
recomandate şi de multe ori destinatara era silită să solicite ajutorul altei
vecine care ştia mai multă carte pentru a semna chitanţa". [«To 8uiK1, crav
vaunK6 VT]<Ji Km µE 10 µm6 7tATJ0ucrµ6 nou 8ouÂZUE crrn LlouvaPTJ ~ cr' 6.Ua
µEpTJ îOU K6crµou, ElXE µta arr6 rn; µcyaAUîEpEi; btaKt~<JEti; ~EvOU
cruvaMciyµarni;, 7tOAU 7tEptcrcr61Epo arr6 allii; µEyaAUtEpEi; rr6Af:ti; TT)i;
EUa8m;. DA01 01 vaunKoi ~ ~EVt1EµEv01 crt€Avav m Af:cpra crm crrrina rnui; µE
1parrEs1K€i; Emmyti; ym µcyaADîEpTJ acrcpaAf:ta. DATJ TJ yE11ovui rravm ~~EpE
7t0ta YElîcOVT]<Ja ElXE AaPEt ypaµµa µE î<JEKl ytati aura rravm Epx6mv
<JU<JîT)µEva Km 7tOM€i; cpop€i; TJ 7tapaA~7tîpta avayKas6mv va sll~<JEl îTJ
po~0Eta illTJi; ypaµµancrµEvî)i; yE11ffivT)crai; yta va urroypa\j/El îTJV
arr68E~TJ »] .
45
Inscripţia nr. I I de pe mormântul celui care este după toate probabilităţile rudă
cu scriitorul de mai sus conţine următoarele: EN0ME KEIT AI LlIMHTPIOL
fPATZOL EfENH0H LTA 1823 OKTOBPHOY 26 ATIIBH1LE LTA 1871
YMEPA TPHTH 28 IOYNOY YMEPA TOY AfIOY AITOLTOAOY Y AIKHAL
48 ITON 0ANTOL TOY A<l>NH!lHOL ITATPHL I0AKHL [„.] /AICI ZACE
DIMITRIOS GRATZOS, NĂSCUT PE 26 OCTOMBRIE 1823, DECEDAT PE 28
IUNIE 1871, DE ZIUA SFÂNTULUI APOSTOL ÎN VÂRSTĂ DE 48 DE ANI
MOARTEA NEAŞTEPTATĂ PATRIA MAMĂ ITACA [„.].
Familia Gratzos/Gratsos este binecunoscută în ltaca. Un anume Georgios
Gratsos, născut în ltaca în 1869, a fost fiul lui Dimitrios Gratsos şi al Mariei
Dimitriou. Alături de fraţii săi a devenit armator, fiind acţionar al vaporului Odysseus
aparţinând societăţii Drakouli. Cu o membră a familiei Drakouli se va căsători de
42
TIEptcr-rEp01touA.ou, 2012: 129.
43
fEffipyrtcroyUIVVTJ, 2019: 647.
44
Despre informaţii cu privire la locuitorii din Eptanisa pe baza inscripţiilor funerare vezi şi
fEwpyttcroytaVVTJ, 2019.
45
BÂ.o.crcr6rcouA.o<;, 1998: 134.
105
altfe l, dobândind 4 fii ; în 1924 se s epară de afacerea fa mi lie Drako~~i, î~fii~ţâ~du-şi
propriul său birou maritim, fii nd de asemeni ş i unu l d i ntr~ fondato,:11 ~ancu P1rae~s
Bank 46 . Cercetăril e viitoare vor încerca să definească mai clar legatunle ~e ~~eme
între Dimitrios Gratzos, decedat in Sulina, ş i fa mi lia din Itaca. precum ş1 scmtorul
Spyrogianni s L.Gratsos născut în Sul ina în 1897 .
Fotografia nr. 4: Mormântul lui Dimitrios Gratzos din Itaca
Sursa : arh i,·a rcr:--onal:i.
Unu i alt repreze ntant al kda l oniţi l or ii c<.,te d e d i ca t ă in s c ripţi a nr. 15. Despre
mă r eţi a
\Temuri lor trecu te aminte-;;te cu un farmec aparte o rud ă a acestuia, Victor
lvanov ici . v rb ind despre vă rul său. Stavrns Dcli giorg is :
47
.. u ş t iam. iar mama mi-a exp licat că mama lui Stavros [...]fusese o Ka lli găs ,
clanu l din care ş i ca. mama mea, se tr ăgea dup ă mamă . Stirpea era de loc din
Ka lli gata de Cefa lon ia, sa t mătura t de cump litul cutrem ur din 1953 , ş i din care
astf1zi s ub z i s t ă doar numele. c l op ot niţ a bi ericii ş i fab rica de vinuri a p a ţin â nd,
vezi bine. unui Kalligas. [... ] O ramură a clan ului res pectiv (des igur, nu cea
mai i l u s tră. ni ci cca mai pro. pcră. în sc himb dota t ă cu d es tu l ă în d răzn eal ă) se
s trăm u t ase cu o genera ţi e în urmă în România, mai bine zis la marginea ei, în
m i c u ţu l port Sulina. de la gur il e Dună r ii (iar un ii. zice-se, urca s e ră în amonte
p â nă la Brăila ) . Din acei Ka lli gas su lineni desci ndeau, dec i, mamele noastre ş i ,
prin ele. noi înşine".
n at~1 1 . 20 I I : 30.
4
"
47
h ano,·ici: 20 19.
106
Inscripţia nr. 15 aparţinând kefalonitului Apostolos Kalligas impresionează
prin vechime şi prin versurile pline de suferinţă: BAPEIA ITAA2 ANAn:eHTO}:;
ON TIMAA<l>E}:; KAA YTITEVKAI 0H}:;AYBPON ITOJ\ YTIMON
AITQJ\E}:;0ENT A KPYTITEV AllO}:;TOAON TON KAAJ\If AN fONON
KE<I>AAAHNIAL/ TZifONIAL OIKOfENEIA ANtiPA 0EOY AATPEIAL/
AfAITHMENON }:;YZYfON <l>lAO}:;TOPfON ITATEPA/ KAAON ITOAITHN
tiIKAION TQN TEKNQN TQ ALTEP Al TPI ETH K EBtiOMHKONT A
ENAPETO}:; BIQ}:;AL/ ETAXYNEN O 0ANAT0}:; znm: TOY NHMA KO'l'AL/
H OIKOfENEIA A YTOY AIAN BAPY AAfOY}:;A/ TONtiE TON AI00N
E0HKE A YTQ EYrNQMONOYLA/ AITEBIQ}:;E EN }:;0YAINA 20
}:;EITTEMBPIOY 1881.
PIATRA GREA ŞI-NTUNECOASĂ ODORUL CE-I ACOPERIT/ ŞI SCUMP
TEZAUR CE-AM PIERDUT FOSTU-I-A TĂINUIT ./ APOSTOLOS KALLIGAS ,
URMAŞ DIN KEF ALLONIA,/ BĂRBAT IUBIT DE DUMNEZEU, DIN FAMILIA
TZIGONIA PREAIUBIT SOŢ ŞI TATĂ TOT LA FEL DE IUBITOR/ BUN
CETĂŢEAN ŞI DREPT, FIILOR ASTRU CĂLĂUZITOR/ ŞAPTEZECI ŞI TREI
DE ANI ÎN VIRTUTE A TRĂIT/ SĂ-I RETEZE FIRUL VIEŢII MOARTEA IUTE
S-A GRĂBIT./ FAMILIA ACESTUIA, PLINĂ DE SUFERINŢĂ
ASTĂ PIATRĂ-A 'NĂLŢAT ÎN SEMN DE RECUNOŞTINŢĂ./ A DECEDAT
ÎN SULINA ÎN 20 SEPTEMBRIE 1881.
Fotografia nr. 5: Placă cu inscripţie vers ifi cată dedic ată de famili e
lui Apostolos Kalligas
Sursa: arhiva person a lă.
În cazul mormântului lui Apostolos Kalligas, pe care este a ş ezată una dintre
cele mai vechi plăci mortuare din cimitirul maritim, marmura stă dovadă a averii
dobândite, titularul fiind probabil pilot, după cum arată simbolul ancorei, însoţit de o
107
cruce. Fa milia Calliga din Tulcea, pro venită din insula ioniană Kefalonia se stabilise
aici în jurul anului 1921. Regă s im mai mulţi urmaşi ai acesteia în oraşul de lângă
Dunăre. Monumentul ana liza t este realizat la Tulcea de un cunoscut artist din
loca litate ş i a rat ă starea materială fericită a familiei Kalligas din Sulina, „fenomen
firesc în contextul evenimentelor de la stărşitu l veacului , care au transformat portul-
franc Sulina în cel mai important centru comercia l a l Răsăritului european" .
48
Inscripţia nr. 14 aparţine unuia dintre monumentele emblematice din Sulina,

fiind format din două statuete care îi reprezintă pe cei doi copii; adesea desemnat în
mod eronat prin expresia „cei doi fraţi", impresionează şi prin vâ rsta fragedă la care
au decedat: ANNA KAI fEPAIIMOI lff J\EIH I ANNA fENNH8EIIA TH 5
A YrOYLTOY 188 5 AJlOGANOYLA TH 22 IETITEM BPIOY I 88 7 fEPALIMOI
rE NHGEII TH 29 IEnTEMBPIOY 1884 All08ANQN TH 4 IOYNIOY I 895.
TO MNHMEION TOYTO ANA TI0HII Ol TE0J\ IMM ENO I fONEII EN ETEI
1895 .
A A Ş I GERAS IMOS ING LES I I ANNA NĂSCUTĂ PE 5 AUGUST 1885
DECEDATĂ Î 22 SEPTEMBR IE 1887/ GERAS IMOS NĂSCUT ÎN 29
SEPTEMBRIE 1884 DECEDAT ÎN 4 IUN IE 1895. ACEST MONUMENT L-AU
ÎNĂLŢAT PĂRINŢII ÎNDOLIAŢI Î A UL 1895.
Sursa: arhi va personală.
_ S t~ tui~ rep rez int ă doi copii de 2 ş i , re pectiv, I I an i, frate ş i soră . Soarta s-a
ar~tat ne1ertato~re ş1 cu ~ 111 membri din familia ln g les is, cunosc u ţ i ş i bogaţi armatori:
Nicolau lng les1s, 33 a ni , n ecăsă torit, decedat de phtisie pulmonară în 2 februarie
4
~ Baumann, 2005: 47.
108
1895, fiul lui Stavru Inglesis, mort, şi al Mariei lnglesis, a decedat acasă, pe strada
Vestoniei . Tot în 1895 moare şi Gherasim Inglesi, fiul lui George Inglesi,
49
comerciant, în vârstă de 40 de ani, şi al Efrisoniei Inglesi, 32 de ani, casnică. Copilul

de 8 luni a decedat din cauza unei febre tifo-palustre 50 . Un alt reprezentant al fami-
liei, Dirnitrios lnglesis, născut în Kefalonia, provenit dintr-o familie aristocratică , se
află la Odessa în 1804, devenind un strălucit comerciant cu cereale51• Astăzi, familia
continuă tradiţia cu o afacere de succes în sectorul naval 52 .
Inscripţia nr. 13 este dedicată cu simplitate memoriei medicului Gerasimos
Zervos: ENE>ME KEIT AI fEP ALIMOI ZEPBOI fENNHE>EII TQ 1842
ATIOBIQIAL TH 29 IANOY APIOY 1901 / AICI ZACE GERASIMOS ZERVOS
NĂSCUT ÎN 1842 DECEDAT PE 29 IANUARIE 1901.
Aflăm despre Gerasimos Zervos, născut în 1842 în Zervata, Kefalonia, că
absolvise Facultatea de farmacie din Padova, Italia, şi, bucurându-se de un statut
material prosper, la sosirea în 1872 în Sulina a deschis aici o farmacie care iniţial a
54
purtat numele Minerva 53 , ca mai apoi să fie denumită Speranţa . În 1879 în Sulina
erau doar două farmacii, Minerva şi farmacia de la spitalul CED (Comisiei Europene
a Dunării) 55 . Monumentul funerar corespunde statutului social şi averii medicului.
Fotografia nr. 7: Detaliu de pe crucea dr. Zervos
Sursa: arhiva personală.
49
SANTL-PS, dosar 6311895, fila 46.
50
SANTL-PS, dosar 63/ 1895, fila 52.
51
EylCl)tlmtmoda„„.( I 0.04.2020, blacksra.ehw).
52
faaTI'JpTJ<;, lyyÂforic;: 2019.
53
Georgescu-Tulcea, 2000: 18.
54
Lucasciuc et al„ 2009: 26.
55
Lucasciuc et al „ 2009: 26.
109
Inscripţi a vers ifi cată cu nr.38. scri să olograf, parţial păstrată , de pe mormântul
lui Evangelos Mylonas este. conform datelor interpretate. cea mai veche din cimitir,
o dovadă în plus fiind ş i limbaj ul arhaizant : Kpl'.nvov ocHfo TuµPE Euayytf,ou
MuAffiva O<; EţEµETPTJGE îO sTJV EV cpiAoţEVCD xc0pa Dp(0n1 Auyoucrrou .ami' îO
crmn,pim ETEt M6/i.t<; apt8µ m (... ) Eţ~Kovrn ( ... ) I BA.acr16 (.. ) EUtioa<; I EK Tiupyou
ni<; EuPoia<;. Ev8aOE niv crmp6v KGîEAEl7IE îOU .„.( ... ). IuµPta oucrµmpo<;
oaKpupooucra TEKva TE €yyova cruvTEîpt~tµEva rr/i.acrn1v rnrrEtvc.0<; rrapaKaA.oum
raiav Et,acppav (.. .)/ Ascunde, morminte, o emintele Lui Evangelos Mylonas Care şi
a găsit sfăş itul Într-o ţară primi toare În întâi august 1808 Anul Domnului Doar 60 de
ani ... ( ... ) N lă s tar al Greciei din Pyrgos Evvoia/ Aici a abandonat trupul („.). Soţia
vitregită de soartă copiii înlăcrimaţi şi nep oţii îndureraţi Roagă cu smerenie pe
creator pământul u şor( ... ).
Crucea deteriorat ă ş i des prin să de pe postament împiedică o bun ă vizualizare
ş i interpretare a datelor. însă fa milia Mylonas apare în listele deţinătorilor de vapoare
(În anul 189 5) pe Dunărea româncască 5 t>. Şi fa milia Morait is se află pe listele de
armatori, deţinând 7 \·apoa re. Tot \'t~rsificată ş i cu scris de mână este şi placa
mo1tu a ră a lui Emmanouil Moraitis. p oziţiona t ă chi ar în apropierea porţii de intrare
în cimitirul ortodox. Din păcate. se deteriorea z ă cu fiecar an care trece : era lizibilă
în jurul anilor 201l-2U12. la momentul în ca re am reali za t primele fotogra fii în
ci mitir, pentru ca în \'ara anului 2019 textul să se volatilizeze aproape în întregime.
Fotografia nr. 8: Po~tamcntul crucii de pc mormântul lui Evangelos Mylonas
Sursa : arhi\'a personală
5
~ Harlafti s, 1996: 365 .
I 10
3.2. A doua categorie: personal al Comisiei Europene a Dunării
Personalul folosit de Comisiunea Europeană până în anul 1930 se ridica la 39
de membri (cadre angajate), plus muncitori temporari al căror număr varia în funcţie
de lucrări. Grecii angajaţi de Comisiune erau în număr de 55 dintre care 1O piloţi,
9 personal intermediar şi 33 personal inferior. La finalul anului 1930 muncitorii
temporari greci erau 121 de persoane, urmând după cei 567 de români folosiţi de
serviciul tehnic la Sulina, Tulcea şi Isaccea 57 . Pentru cei care au lucrat ca temporari,
Comisia se îngrijea de repatrierea lor, preluând, după caz, ea însăşi cheltuielile 58 .
Printre muncitorii temporari sunt amintiţi Nikolaos Vitzentzatos, Dimitris Vidalis,
Gheorghios Sideris, Theodoros Roditis, Serghei Pavlidis, Ilias Iliadis, Odysseas
Bouzakis, Alexandros Paliouras, Hristos Vouliasmenos, Gherasimos Frantziskatos,
Gheorghios Papadopoulos, Nikolaos Plakakis, Stefanos Dimitriou, Andreas
Tomazos, Nikolaos Panayotou, K. Oikonomakis, Evanghelos Vitoratos, Manolis
Papadopoulos, A. Peroulidis. Cu excepţia epitafului nr. 42 nu regăsim inscripţii în
limba greacă la această categorie. Stela funerară stabileşte cu certitudine statutul
privilegiat social şi financiar al personalului CED: TH MAKAPIA MNHMH
fEnPrIOY II. I1AI1MOI10Y A.OY/ fENNHE>ENTOl: EN BAl:IA.IKQ TH 1
MAPTIOY 1875 AI10BH1l:ANTOl:/ EN l:OY A.INA TH 28 IANOY APIOY 1924 H
TEE>AIMMENH :EYZYfOl:/ AlllIOY EYfNQMOl:YNHl: Ell: TEKMHPION
TON!lE TON A.IE>ON EE>HKEN/ A. SANT ALENA & G. VIVANTE BUCURESTI-
GALATI I ÎNTRU FERICIT A AMINTIRE A LUI GEORGIOS
P.PAPADOPOULOS NĂSCUT ÎN VASILIKO PE 1MARTIE1875 DECEDAT ÎN
SULINA ÎN 28 IANUARIE 1924 SOŢIAI ÎNDOLIATĂ SPRE DOVEDIREA
VEŞNICEI RECUNOŞTINŢE A RIDICAT ACEASTĂ PIATRĂ/ A. SANT ALENA
& G. VIVANTE BUCURESTI-GALATI.
Din personalul inferior al Comisiei Europene a Dunării fac parte în 1939
următorii supuşi greci 59 : Haidousis Stamatis, Mavros Sokratis, Garbis Gherasimos,
Yanouris Nikolaos, Kanellatos Grigorios, Kalinikos Ilias, Malezis Evanghelis,
Yanouris Minas, Petousis Panayotis, Vlahos Panayotis, Halaris Yorgos, Menegatos
Spyridon, Yanouris Sokratis, Leventis Hristos, Komianakis Manolis, Hrysolouris
Yorgos, Pieratos Spyridon. Nu îi regăsim pe monumentele analizate.
3.3. A treia categorie: morminte cu elemente nedeterminate

Pentru aproximativ 1O morminte nu se pot determina conexiuni pentru a se
stabili provenienţa, cum ar fi, de exemplu, crucile metalice marcate doar cu iniţiale,
în puternic contrast cu celelalte morminte.
57
Primăria, 2006: 62. Vezi şi Bondar et al., voi. I: 258.
58
Dracodaidis, 2000: 15.
59
Dracodaidis, 2000: 15.
111
Fotografia nr. 9: lncripţia nr.12 (iniţialele DGT) de pe o cruce metalică
Sursa: arhi\'a persona l ă
4. Conclu zii
În cadru l cercet ă rii de · făş u ra t c în ulina pe parcursul mai multor ani am
fotografiat, am tran lit era t, am descifrat ş i am clas ifica t epitafuri din 60 de ansam-
bluri mortuare cu in sc ripţii în limba greacă (unele cu un singur defunct , altele cu mai
mu l ţi defunqi ), care au cumul at un num ă ru l tota l de 82 de nume.
Ana liza epitafurilor a ev id e nţi a t faptul că mormintele cele mai impozante
apa rţin d e funcţil o r din fa milii cu tare ma t eria l ă foa rte bun ă. Toate mormintele
grec il or ca re făceau part e din r eţ ea u a i o ni a n ă se re m a r că prin dimensiunile impună
toare ale p l ăcilor funerare ş i ale monumente lor fu nera re.
Ep itafuri le sunt co n1pl exe, versificate, ample, cu un lex ic bogat, arhaizante pe
aloc uri. cu reminiscenţe din limba gr eacă vec he, ceea ce d e m o n s tr ează că defuncţii
pro\' in din fami lii cu o c ultură peste medi c"0 pentru care e te fo arte important mesajul
l ăsat de defunct ce lui ca re pătrunde în cim itir, „ trecă t or ul " . D e func ţ ii care îşi declară
obâr ş i a provin din Andros (I) , Ca hu l ( I ), Chi os (3 ), Cipru ( I), Galaţi (I), Itaca (2) ,
Kasos (I), Kefa lonia (4). Konstantinoupoli (2), Laconi a ( I), Lesbos (I), Mykonos (l),
Pyrgos Evv ia (I}, i c u l iţ e l (I), Sa mos ( I ), Sul ina (3), Vas iliko (I) , Zakynthos (1).
Peste jumătate dintre numele de pe i n sc rip ţ iil e în limba grea că se regăsesc în
re ţ ea u a i o ni ană de comercia nţi ş i navigator i, fam ilii bogate ca re au găsit în Sulina şi
în porturil e du n ă re n e noi o p o rtun i t ăţ i (avâ nd l egă tu r i cu fa milii de ionieni din Galaţi
ş i Bră il a) .
NJÎmr-un studiu recent. Dra coda idi ~ con s ideră că „ni ve lul de ed u caţ i e al grecil or în toa tă zona Pontului
Euxin depă.-;;ea cu mult ni,·clul mediu de educaţ i e al loca ln icilor" (Baumann, 2005 : 9 1).
11 2
Cea mai veche inscripţie este aşezată pe mormântul lui Evangelos Mylonas
( 1868), cea mai nouă îi este dedicată lui Politis Konstantinos (1987). Cel mai vârstnic
locuitor al acestui „oraş" este Arsenis Gerasimos, decedat la 95 de ani. Apostolos
Kaligas şi Evangelos Mylonas sunt primii născuţi dintre cei îngropaţi în cimitir
( 1808). O parte din morminte (cele mai impunătoare) încă mai poartă fotografiile
decedaţilor. Din totalul decedaţilor, 53 sunt bărbaţi, 20 femei, 7 copii, iar în două
situaţii nu avem date. Monumentele funerare au fost realizate în Atena, în Pireu, dar
şi în Tulcea sau Galaţi.
Inscripţiile nu sunt foarte darnice în privinţa meseriilor defuncţilor, pe un
mormânt este menţionată ocupaţia de pilot, pe altul cea de băcan folositor comu-
nităţii. În schimb, simbolistica ornamentelor de pe morminte ne aduce în atenţie
ancora şi timona de numeroase ori, elemente care subliniază simultan numele
binemeritat de cimitir maritim dobândit din cauza apropierii de mare şi datorită
meseriilor legate de apă (pilot, comerciant maritim, armator). Profesiile predominant
maritime susţin specificul maritim al cimitirului.
Toate lespezile funerare au fost dedicate de membrii familiei, fapt care
demonstrează o strânsă legătură la nivelul relaţiilor intrafamiliale şi stau mărturie
pentru valorile respectate de familie: familia este centrul vieţii comunităţii; din
epitafuri rezultă un grad înalt de afectivitate şi respect între membrii familiei,
mândria apartenţei la naţia elenă, dorul de patrie şi pribegia nedorită.
Cimitirul din Sulina, la fel ca alte cimitire urbane, a devenit o adevărată
aşezare în care morţii împart acelaşi teritoriu cu cei vii , fiind în plus un spaţiu
61
social, loc de întâlnire al celor vii cu cei morţi, dar şi loc de interrelaţionare, dacă ar
fi să ne gândim la Parastasul piraţilor din Sulina, un festival organizat în cimitir
pornind de la simbolul craniului cu oase încrucişate de pe unul dintre mormintele
greceşti.
Sulina este un oraş-muzeu, ea însăşi - o heterotopie, o ruptură din timpul
tradiţional, un loc în care novicele îşi poate realiza călătoria iniţiatică, ca într-un
basm pentru a apărea mai apoi purificat, plin de bogăţie şi de averi, asemeni
armatorilor din reţeaua ioniană. Pentru unii poate fi o trecere către o cvasi-
enternitate, sau o „margine, un loc unde soseşti ca să poţi pleca şi reveni oricând ai
dori-o" 62 , conferind de fapt simultan o impresie oximorică de centru şi de margine ,
63
asupra căreia cu siguranţă vom mai reveni.
61
Worpole, 2003: 17.
62
lvanovici, 2019.
63
Ba't6n:OUÂO<;, 2019: 113.
113
ANEXĂ: Inscripţiile în limba greacă din cimitirul maritim din oraşul Sulina
Grafia a fost păstrată conform inscripţiilor. Descifrarea, transliterarea şi

traducerea, după caz, a inscripţiilor funerare se prezintă ca un imperativ deosebit de
memorabil pe măsură ce oferă informaţii suplimentare despre persoana înhumată,
statutul social-politic deţinut în societate64 • Putem vorbi pe de o parte de o literatură a
inscripţiilor funerare, de o literatură a cimitirului , pe de altă parte de un izvor de
65
informaţii istorice deloc neglijabile.
1.EK MYKONOl: CTANAfI.QTl-U: AAHNATHPIU: AIIEBl.ll:E IO MAIOY 1910 ET.nN 65

PANAGIOTIS ALINATIRIS DIN MYKONOS A DECEDAT PE 10 MAI 1910 ÎN
VÂRSTĂ DE 65 ANI"'.
2.ANALTALIA .....1ACT00AN0Yl:A .. ./KYPIAKOI: n .... ACT00AN.QN 1915

ANASTASIA .... DECEDATĂ ... KYRIAKOS P.... DECEDAT 1915
3. EN0A~E KEITE ANtiPEAl: r APAnn:: AilEBI.m::EN EII: I:OAINA TAI: 28 MAPTIOY

1903
AICI ZACE ANDREAS ARAPIS A DECEDAT ÎN SULINA PE 28 MARTIE 1903
4.nANAfHL A. APl:ENHL EYI:TA010l n. APl:.ENHI

PANAGIS A. ARSENIS EFSTATHlOS P.ARSENIS
Crucea este extrem de greu accesibilă din cauza vegetaţiei. Fără alte date vizibile.
5.E. 1815 fEPAllMOl: APl:ENHI A. 1910.

S-a născut în IXl5 GERASJMOS ARSENJS A decedat 1910.
6.1 X79 MAPTIOY 28 MENO EtiO n. r. AYfEPINOl

IEPAllMOl 11. AYfEPINOl:. fENNH0Ell: EN KEct>AAHNIA TH 17 ct>EBPOY APIOY
1835 ACTOBl.Ql:Al: EN l:.OY /\INA TH 24 NOEMBPIOY 1906. E. K. AIOPHl: ECTOIEI
A0HNAI.
1879 MARTIE 28 AICI ST AU EU P.G.AVGERINOS
GERASIMOS P.A VCiERINOS NĂSCUT ÎN KEFALINIA PE 17 FEBRUARIE 1835
DECEDAT ÎN SULINA PE 24 NOIEMBRIE 1906. E. K. LIORIS A RIDICAT
[MONUMENTUL] ÎN ATENA.
7.EN0Al1E KFIT Al NIKO.'\AOl BAPBATHl fENNH0EII: EN KE<l>AAAHNIA TH 25

<l>EBPOYAPIOY 1837 AnEBinI:EN EN r.ov /\HNA TH 30 lECTTEMBPIOY 1900.
EPION NJKO,\AOY HIANOY ECTOIEI EN CTEIPAIEI.
AICI ZACE NIKOLAOS VARVATIS NĂSCUT ÎN KEFALLINIA PE 25 FEBRUARIE
1837 A DECEDAT ÎN SULINA PE 30 SEPTEMBRIE 1900. LUCRARE A LUI
NIKOLAOS SPANOS REALIZATĂ ÎN PIREU.
8.Ell AltiION MNHMHN r.nYPiti.QNOl B. BJ\AI:lOCTOYAOY rENNH0ENTOI: EN

10AKH 8 NOEMBPIOY 1816 ACTOBl.QlANTOI: llE ENT A Y0A THN 8 AITPl/\IOY
l>-l Brihuneţ, 2016: 77.

,,< Ncwstock, 2009: I.
114
1891/H I:YZITOI: KAI TEKNA TON~E TON AI00N m: EAAXII:TON I:HMEION
I:EBAI:MOY TI0EAI:IN.
ÎNTRU VEŞNICA AMINTIRE A LUI SPYRIDON V. VLASSOPOULOS NĂSCUT ÎN
ITHAKI PE 8 NOIEMBRIE 1816 DECEDAT AICI PE 8 APRILIE 1891 SOŢIA ŞI COPIII
AU RIDICAT ACEASTĂ PIATRĂ FUNERARĂ DREPT MINIM SEMN DE RESPECT.
9.H1ANNHI: Il. BAAXill: 1859-1921.

IOANNIS P.VLACHOS 1859-1921.
1O.'Ev0ali& K&itm <l>cotetvft Mncroyto6Ka &K I:aµou Ano~tc:Ocmcra ev îJA.uda 55 &trov îTJ 16
AnptA.iou 1892.
Aici odihneşte Foteini Buiuca din Samos Decedată la vârsta de 55 ani în 16 aprilie 1892.
11.ENE>A~ KEITAI Ml\.1HTPIOI: fP ATZOI: EIBNH0H I:T A 1823 OKTOBPHOY 26

AIIIBiill:E I:TA 1871 YMEPA TPHTH 28 IOYNOY YMEPA TOY ArIOY AIIOI:TOAOY
YAIKHAI: 48 ITON 0ANTOI: TOY A<l>N~HOI: IlATPHI: I0AKm: [„.].
AICI ZACE DIMITRIOS GRA TZOS, NĂSCUT PE 26 OCTOMBRIE 1823, DECEDAT PE
28 IUNIE 1871, DE ZIUA SFÂNTULUI APOSTOL ÎN VÂRSTĂ DE 48 DE ANI
MOARTEA NEAŞTEPTATĂ PATRIA MAMĂ ITACA („.).
12. ~IT 1892. Iniţialele DGT 1892.
13.ENE>A~ KEITAI fEPAI:IMOI: ZEPBOI: fENNH0EII: T!l 1842 AIIOBiill:AI: TH 29

IANOY APIOY 1901.
AICI ZACE GERASIMOS ZERVOS NĂSCUT ÎN 1842 DECEDAT PE 29 IANUARIE
1901.
14.ANNA KAI IBPAI:IMOI: IrfAEI:H

ANNA IBNNH0EII:A TH 5 AYfOYI:TOY 1885 Ail00ANOYI:A TH 22
I:EITTEMBPIOY 1887 fEP AI:IMOI: fENNH0EII: TH 29 I:EilTEMBPIOY 1884
AII00AN!lN TH 4 IOYNIOY 1895. TO MNHMEION TOYTO ANA TI0HI:I OI
TE0AIMMENOI fONEII: EN ETEI 1895.
ANNA ŞI GERASIMOS INGLESI
ANNA NĂSCUTĂ PE 5 AUGUST 1885 DECEDATĂ ÎN 22 SEPTEMBRIE 1887
GERASIMOS NĂSCUT ÎN 29 SEPTEMBRIE 1884 DECEDAT ÎN 4 IUNIE 1895. ACEST
MONUMENT L-AU ÎNĂLŢAT PĂRINŢII ÎNDOLIAŢI ÎN ANUL 1895.
15.BAPEIA IlAAS ANAII:0HTOI: ON TIMAA<l>EI: KAAYilTEI

KAI 0HI:AYBPON IlOA YTIMON An!lAEI:E>ENT A KPYilTEI
AIIOI:TOAON TON KAAAlfAN fONON KE<I>AAAHNIAI:
TZirONIAI: OIKOfENEIA AN~PA 0EOY AATPEIAI:
Ar AIIHMENON I:YZYfON <l>IAOI:TOPfON IlATEPA
KAAON IlOAITHN ~IKAION TON TEKN!lN T!l AI:TEPA
TPI ETH K EB~OMHKONTA ENAPETOI: BUlI:AI:
ETAXYNEN O 0ANATOI: Z!lHI: TOY NllMA KO'PAI:
H OIKOfENEIA AYTOY AIAN BAPYAArOYI:A
TON~E TON AIE>ON E0HKE AYTQ EYfNQMONOYI:A
AIIEBiill:E EN I:OY AINA 20 I:EilTEMBPIOY 1881.
PIATRA GREA ŞI-NTUNECOASĂ ODORUL CE-I ACOPERIT
115
ŞI SCUMP TEZAUR CE-AM PIERDUT FOSTU-I-A TĂINUIT.
APOSTOLOS KALLIGAS, URMAŞ DIN KEF ALLONIA,
BĂRBAT IUBIT DE DUMNEZEU, DIN FAMILIA TZIGONIA
PREAIUBIT SOŢ ŞI TATĂ TOT LA FEL DE I~IT<?R
BUN CET ĂTEAN ŞI DREPT. FIILOR ASTRU CALAUZITOR
ŞAPTEZECI ŞI TREI DE ANI ÎN VIRTUTE A TRĂIT _
SĂ-I RETEZE FIRUL VIETII MOARTEA IUTE S-A GRABIT.
FAMILIA ACESTUIA. PLINĂ DE SUFERINŢĂ
ASTĂ PIATRĂ-A 'NĂL T AT ÎN SEMN DE RECUNOŞTINŢĂ.
A DECEDAT ÎN SULINA ÎN 20 SEPTEMBRIE 188 l
16.NIKOJ\AOL KAAINIKOL EfENl0H TO 1852 AITEBIQ1:E TAl: 15 IANOYAPIOY

ETOL 1915
NIKOLAOS KALINlKOS S-A NĂSCUT ÎN 1852 A DECEDAT ÎN 15 IANUARIE ÎN
ANUL 1915
17. 1842 ALlPlANA KAMBEPl;I ENAPETQ1: BIQ1:Al:l;I O TE0AIMMEN01: KAI

EYrNnMnN LYMB10L E0HKEN 1891
EN0A~E KEIT Al nA Y.\OL KAMBEPHL EK ZAKYN00Y rENNH0EIL EN ETEI 1824
ATIOBini:Ai: EN ETEI 1915.
1842 PENTRU ADRIANA KAMVERI CARE A DUS O VIAŢĂ PLINĂ DE VIRTUTE
SOŢUL ÎNDOLIAT ŞI RECUNOSCĂTOR A RIDICAT [MONUMENTUL] 1891
AICI ZACE PAVLOS KAMVERIS DIN ZAKYNTHOS NĂSCUT ÎN ANUL 1824
DECEDAT ÎN ANUL 1915.
18.TH nPOL<l>IAEI HMnN noA Y:='.ENH ETQN 32 ENAPETQ1: BIQ1:A1:H OI

TE0AIMMENOI nATHP n. r. KAMBEPHL LYZYfOL Ll.N. TIAPAPIAl: E0HKAN 1912
IANOY APIOY 29 i:OY.\HNA.
I. N. RENIERIS GALAŢI
IUBITEI NOASTRE POLYXENI ÎN VÂRSTĂ DE 32 DE ANI CARE A DUS O VIAŢĂ
PLINĂ DE VIRTUTE ÎNDOLIAŢII TATĂL P.G.KAMVERIS ŞI SOŢUL D.N.PARARIAS
I-AU RIDICAT [MONUMENTUL] 29 IANUARIE 1912 SULINA. I.N. RENIERIS
GALAŢI
19.n. KANEAATO fENl0HL 1928ATIEBIQ1:E1932.

P.KANELATO N.Ă.SCUT ÎN 1928 DECEDAT ÎN 1932.
20.r.1861 <l>payyw KavO-Âou A.1918

Născută în 1861 Fraggo Kanellou a decedat în 1918
21.LTE.\IOL KAPArEnPrtOY rENNH0EIL EN r AAAZIQ TH 28 MAIOY 18.

AOEBtni:EN EN LOY /\INA TH 20 NOEMBPIOY 1932.
STELIOS. KARAGEORGIOU NĂSCUT ÎN GALAŢI ÎN 28 MAI 18. A DECEDAT ÎN
SULINA IN 20 NOIEMBRIE 1932.
22. KnNi:T ANTINOi: B. KAPANLlEINOL fENNH0EI1: EN 1:0Y AINA THN 24

IANOY APIOY 1872 AOEBini:E TH 21 NOENBPIOY 1885 HAIKIA ETQN 14.
KONST ANTINOS V.KARANDEINOS NĂSCUT ÎN SULINA ÎN 24 IANUARIE 1872 S-A
STINS DIN VIAŢĂ ÎN 21 NOIEMBRIE 1885 ÎN VÂRSTĂ DE 14 ANI.
116
23. AAES. Il. KAPANTINOI: 23 MAPTIOY 1913
ALEX. P. KARANTINOS 23 MARTIE 1913
24.T!l IlOAY MOX8HI:ANTI J\ATPEYT!l MOY I:YZYrn MOI:Xn !:!..

KEP AMHTI:Of AOY 1820-1925»
DESTOINICULUI ŞI ADORATULUI MEU SOŢ. MOSCHOS D. KERAMITSOGLOU
1890-1929
25.EN8A!:!.E KEIT AI fE!lPfIOI: E. KONTOfOYPHI: APII:TOI: IlOAHTHI:

fENNH8EII: MEN EN KE<l>AAAHNIA TQ 1838 OKTOMBPIOY 14 EK!:!.HMHI:AI: !:!.E
IlPOI: KYPION TH 25 MAPTIOY 1871 O TE8AIMMENOI: A!:!.EA<l>OI: fPHrOPIOI:.
AICI ZACE GEORGIOS E.KONTOGOURIS CET ĂTEAN DE SEAMĂ NĂSCUT ÎN
KEFALLINIA ÎN DATA DE 14 OCTOMBRIE, 1838 CARE S-A ÎNĂLŢAT SPRE
DOMNUL
ÎN 25 MARTIE 1871. FRATELE ÎNDOLIAT GRIGORIOS.
Pe mormântul lui Georgios Kontogouris, din Kefalonia, decedat la 33 de ani, este reprezentat
un craniu cu oase încrucişate.
26.MAKAPIA H MNHMH fPHrOPIOY E. KONTOfOYPH AilOBIQI:ANTOI: TH 2 IAN.

1915. EAENHI: r. KONTOfOYPH AilOBI!lI:AI:HI: TH 29 !:!.EK. 1918. fONEQN
ENAPET!lN KAI <l>IAOI:TOPfQN AÎ!:!.IOY EYrNQMOI:YNHI: AN8QN YTIEP HMQN
AOKNQI: EMOX8HI:AN/EII: TEKMHPION TO!:!.E TO MNHMEION ANHrEIPAN TA
TEKNA.
ÎNTRU FERICITA AMINTIRE A LUI GRIGORIOS E.KONTOGOURIS CARE A
DECEDAT PE 2 IANUARIE 1915 ŞI A ELENEI G.KONTOGOURI CARE A DECEDAT
PE 29 DECEMBRIE 1918.PĂRINŢILOR CINSTIŢI ŞI IUBITORI, FLORI DE VEŞNICĂ
RECUNOŞTINŢĂ., PENTRU NOI AU TRUDIT FĂRĂ RĂGAZ, DREPT DOVADĂ
ACEST MONUMENT AU RIDICAT COPIII.
27.E.A. 1910. Iniţialele E.L. 1910.
28. To 1860 EYEViJ0Tiv TIETPOI: A. AArOY !:!.AKHI: To 1895 EKotµ~8TJV

E!:!.IAAESE O XAPOI: TON KEPON fEA NA ME IlAPH
NA ME BAAH I:E KPYI:TAAENII: <l>IJ\AKEI: KAI NAXn
TA 'l'APIA I:INTPO<l>IA ATIO TAI: 14 <l>EBPOAPIOY ME <l>IAAKII:AN
24 MAPTIOY ME EAEY8EPOI:AN ME E!:!.EX8H O TIATHP MOY
KAI ME MEfAAHN I:YNO!:!.IA KAI ME I:YNA!:!.EJ\<l>OYI: MOY
I:TPATIQTAI: EKAME TON fAMON MOY KAI MOY E!:!.QI:E
THN MA YPHN rIN rHINEKA.
S-a născut în 1860 PETROS A.LAGOUDAKIS A adormit întru Domnul în 1895
ŞI-A ALES MOMENTUL CHARON SĂ MĂ IA
ŞI SĂ MĂ DUCĂ-N ÎNCHISOAREA DE CLEŞTAR
SĂ AM PEŞTII DE TOVARĂŞI DIN 14 FEBRUARIE M-AU ÎNCHIS
ÎN 24 MARTIE M-AU ELIBERAT, M-A PRIMIT TATĂL MEU
ŞI CU MARE ALAI ŞI, CU CAMARAZII MEI
SOLDAŢI, MI-A FĂCUT NUNTA
ŞI MI-A DAT PĂMÂNTUL NEGRU DE SOŢIE.
29.<l>IJ\ITITIOI: AAMTIPOYATIEBI!lI:E TH 27-6-1967 EnNirH EAAHN KYTIPIOI:.

FILIPPOS LAMPROU A DECEDAT PE 27-6-1967 S-A ÎNECAT CETĂŢEAN CIPRIOT.
117
30.ATIOLTOAID: AEYKOKKINOL 1884-1938.
rnANNHL AEYKOKKINOL 1886-1912.
ANTQNIOL AEYKOKKINOL 1850-1890.
KPfilT AAENIA AEYKOKKINOL 1863- .
ANAITALIOL MAAOYXOL 1870-1922.
n ~IABA TE noY /OEPNA TAI ~OLTE MAI MIAN EYXH EII: EMAL TOYI:
!!. YLTYXEIL.
APOSTOLOS LEFKOKKINOS 1884-1938.
IOANNIS LEFKOKKINOS 1886-1912.
ANTONIOS LEFKOKKINOS 1850-1890.
KRISTALENIA LEFKOKKINOS1863-.
ANAST ASIOS MALOUCHOS 1870-1922.
TU. CALĂTORULE. CÂND TRECI PE-AICE DĂ O BINECUVÂNTARE NOUĂ CELOR
NEFERICE.
31.NIKOAAOL :'\IKIAP~OOOY AOL nIAOTOL ATIOBIQI:A.L 1893.

NIKOLAOS LIKIARDOPOULOS PILOT DECEDAT ÎN 1893.
32. Atoocrcirou A<j>oi AN~PEAL AI011AT01 1888-1911.

fEQPfIOL AI011A TOl 1890-1905.
MAT0AI01AIOLlATOl1894-1930.
lDYPl~QN AIOllATOL 1886-1914.
NIKOAAOL Al0LLAT011892-1918.
Fraţii Liossatos ANDREAS LIOSSATOS 1888-1911, GEORGIOS LIOSSATOS 1890-1905,
MATTHAIOS LIOSSATOS 1894-1930. SPYRIDON LIOSSATOS 1886-1914, NIKOLAOS
LIOSSA TOS 1892-1918.
33.fEQPrIOI MATAIAT0L1914-1935AffEAIKnrAPOYMnH KAI rEnPrIOI:

MAPOYMDHL.
GEORGIOS MATAIATOS1914-1935ANGELIKO GAROUMPI ŞI GEORGIOS
MAROLIMPIS.
34.TQ lEBAITQ nATPI ~HMHTPin B. MENEfATn1847-1933 KAI <l>IATATH

A!iL\<l>HAIKATEPINH M.lTAMATEAATOYl 875-l 942TIMHI ENEKEN Ol A~EA<l>OI
MENEfATOY.
PĂRINTELUI STIMAT DIMITRIOS V.MENEGATOS1847-1933 ŞI PREAIUBITEI
SURORI. AIKATERINI M. STAMATELATOU1875-1942 ÎN SEMN DE CINSTIRE
FRAŢII MENEGATOS.
35.NIKO,\AOI MIKEAAATOI 1911 rEPAIIMOl N. MIKEAATOI: 1916AIKATEPINH

1919.
NIKOLAOS MIKELLATOS 191 IGERASIMOS N.MIKELATOS 1916AIKATERINI 1919.
36.EN0A/!.E KEITAI MIXAHA ~. MOIPAI1828-1897.

A/!.. MOIPAl [... ] NIATA HU: AAKnNIAL [„.]BlffiAI EN L0YAINA1828-1897.
AICI ZACE MICHAIL D.MO!RAS1828-1897 [MICHA]IL D. MOIRAS [NĂSCUT ÎN]
NIATA LAKONIA DECEDAT INSULINA 1828-1897.
118
37.TH AAm:MONHTn MAl: KYPIAKOYAA I. MIIAZ!lTH rENNHE>EII:A TQ 1909
KAXOYA.
PENTRU KYRIAKOULA I. BAZOTI, NEUITATĂ DE NOI NĂSCUTĂ ÎN 1909 ÎN
CAHUL.
38.KplHjfOV OO'tfo TuµPE EuayytA.ou MuA.cova o~ E~EµELpT)crE 'tO /;;TJV EV <p~EvCO xropa
Ilpffit"TJ Auyol>crwu .ami' w crcot"TJpico Et"Et
M6A.~ apt0µco (... ) E9)KoV'ta (... )
BA.acr•6 (.. ) EAMoa~
EK Ilupyou t"TJ~ Eupoia~, Ev0CLOE t"TJV crcop6v Ka'tEÂ.EutE t"OU .... (... ). I:uµpm oucrµatp~
OaKpupoa6cra 'tEKVa t"E f:yyova cruVt"E'tptµµtva 7tÂ.clcrt"TJV t"Cl7tEtvffi~ napaKaA.oUcrt f aiav
EA.a<ppav (... )
Ascunde, morminte, osemintele Lui Evangelos Mylonas Care şi-a găsit sfâşitul
Într-o ţară primitoare
În întâi august 1808 Anul Domnului
Doar 60 de ani ... ( ... ) Vlăstar al Greciei din Pyrgos Evvoia
Aici a abandonat trupul( ... ). Soţia vitregită de soartă copiii înlăcrimaţi şi nepoţii îndureraţi
Roagă cu smerenie pe creator pământul uşor( ... )
Inscripţia este scrisă cu litere de mână, extrem de deteriorată, datele nu sunt bine vizibile, însă
putem concluziona că avem în faţă cea mai veche inscripţie din cimitir (cel mai probabil
1868, anul decesului).
39.n, AIABATA, MATI EilANn MOY EI:TAE>m:

TIB KEIT AI BEBAIA EA!l EilIE>YMEII: NA MAE>ID:
EIM' 'EAAHN THN KAT Arffi"HN KAI:I:IOI: THN IlATPIM
EilTA «!>OP AI: THN ANOIEH MOAII:, n, EENE, EIAA
TO ONOMA MOY EMMANOYHA YIOI: AE I!lANNOY
KAI MAPKANT!lNH EilIE>ETON EN MEID IlAHN BAI:ANOY
E>AIBONT AI KAI OA YPONT AI OI AYI:TYXEII: roNEII: MOY
IlAHN TA XPYI:A TnN ONEIPA ETA«I>ID:A MAZH MOY
AEN A«I>m: AJ\AOYI: AAEA«I>OYI: HMHN MONOfENHl:T!lN
A«I>ID:A AE AIA IlANTOl: IOYI: l:TENArMOYI: MAZH TnN
ZHE>I E>PHl:KEIA KAI IlATPII: Eil: OYPANON IlHrAINQ
YrIA INE MHTHP KAI IlATHP EKEI l:AI: IlEPIMEN!l
Q, ::::ENE, l:E IlAP AKAAn, IlPIN ME AilAPATID:Eil:,
MIAN EYXHN Eil: TON E>EON NA MHN AAHI:MONHl:EIB
rENNHE>EU: MEN TH 18 AllPIAIOY 1865
KOIMHE>EIB A 'EN KYPI!l TH 19 l:EilTEMBPIOY 1872.
O, TRECĂTORULE, ASUPRA-MI DE CE TE-AI APLECAT
SIGUR AI VREA SĂ AFLI CINE AICI E ÎNGROPAT
GREC MI-S DE OBÂRŞIE, DE LA KASOS AM VENIT
DOAR ŞAPTE PRIMĂ VERI, STRĂINE, OCIDI MI-AU ZĂRIT.
PRENUMELE EMMANOUIL, FillL LUI IOANNIS SUNT,
ŞI MARKANTONIS MI-S DE NEAM, N-AM PĂTIMIT MULT.
SE PLÂNG ŞI MĂ JELESC NEFERICIŢII MEI PĂRINŢI
CĂ VISELE LOR AURITE CU MINE-AU ÎNGROPAT
N-AM LĂSAT FRAŢI ÎN URMĂ, FOST-AM SINGUR BĂIAT
PE VEŞNICIE DREPT ODRASLE SUSPINE LE-AM LĂSAT
119
CREDINT A TRĂIASCĂ SPRE DOMNUL LA CER AM URCAT
SĂNĂTo'ş1 FIŢI MAMA, TATĂ, sus i_N C~R y-~M AŞTEPTAT.
O, STRĂINULE, TE ROG, 'NAINTE SA MA PA!lASEŞTI
O RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NU UIT A SA ROSTEŞTI.
NĂSCUT PE 18 APRILIE 1865
ADORMIT ÎNTRU DOMNUL PE 19 SEPTEMBRIE 1872
40.n cSiaParn cStmi rnavw µou EITTa8rii;. Tti; KEiTm ptpma EcSci:i Em0uµEii; va µ6.0r)i;. /Eiµm
'EJ.ÂT}V îîJV KaTaywy~v J..tcrpwi; îTJV 7taTpicSa ~EKUE7tîcl cpopai; TI]V clVOl~tV µ6/..ti; W ~EvE EtOa.
To 6voµa µou Eµµavou~A. ut6i; cSE Mtxa~A. Km MwpaîTI]i; rni8Erov . . . nA.riv Pacravov
81..ipovrm Kat o&upovrm m cSucrruxEii; yovEii; µou rrou rn XPUCJa rwv 6vEtpa Etacpricrav µa~i
µou. Mtav acSEA.cpouA.a acpricra cSta rrapriyopta rwv/ ......................... Mtav wmv Eti; îOV
8E6v. fEwri8Eii; EV îTJ 11 NoEµppiou 1906. KmµT}8Eii; cSE îTJ 6 NoEµppiou 1923
O, trecătorule. asupra-mi de ce te-ai aplecat/Sigur ai wea să afli cine aici e îngropat/ Grec mi-s
de obârşie. din Lesvos am venit/ Şaptesprezece primăveri, străine, ochii mi-au zărit. I
Prenumele Emmanouil. fiul lui Michail sunt,
Şi Moraitis mi-s de neam, ( „„) pătimit (.„ )./ Se plâng şi mă jelesc nefericiţii mei părinţi/ Că
visele lor aurite cu mine-au îngropat/ O surioară las în urmă spre consolare/ O rugăciune către
Domnul.I Născut pe 11 noiembrie 1906 Adormit în 6 noiembrie 1923.
41.n: XP NK» [= IHLOY~ XPIITOI NIKA] ANIKH Eli: THN OIKOfENEIAN TOY
r ABPIHJ\ nAAAMnA
IISUS CHRISTOS BIRUIEŞTE APARŢINE FAMILIEI LUI GAVRIIL PALAMPA.
42.TH MAKAPIA MNHMH rEnPrtOY n. nAnA~OnOY AOY

fENNH8ENTOI EN BAIIJ\IKn TH I MAPTIOY 1875 AnOBI.Qi:ANTO:E
EN IOY.\INA TH 2X IANOY APIOY 1924 H TE8J\IMMENH i:vzvroi:
AfalOY EYfNOMOIYNHI EII TEKMHPION TON~E TON J\180N E8HKEN
A. SANTALENA & G. VIVANTE BUCURESTI-GALATI
ÎNTRU FERICITA AMINTIRE A LUI GEORGIOS P.PAPADOPOULOS NĂSCUT ÎN
VASILIKO PE I MARTIE 1875 DECEDAT ÎN SULINA ÎN 28 IANUARIE 1924 SOŢIA
ÎNDOLIATĂ SPRE DOVEDIREA VEŞNICEI RECUNOŞTINŢE A RIDICAT ACEASTĂ
PIATRĂ
A. SANT ALENA & G. VIVANTE BUCURESTl-GALATI
43.EN8A~E KHTE T. N. nAnA~OnOYJ\OY rEN. 1865. AnE. 1905

AICI ZACE T. N. PAPADOPOULOU NĂSCUTĂ ÎN 1865. DECEDATĂ ÎN 1905
44.EN8A~E KEITAI IEBAi:TH nAnANIKOJ\AOY fENNH8EIEA EN

NIKOJ\IT~EJ\In THN 11 AYf'OY 1888 KAI AnOBI.Qi:Ai:A EN :tOY J\INA THN 21
MAi'OY 1928. H OIKOrENEIA AYTHL J\IAN BAPY AJ\fOY:tA TON~E TON AI80N
E8HKEN AYTHN EYrNOMONOY:EAN F. RUT A (TULCEA).
AICI ZACE SEVASTI PAPANIKOLAOU NĂSCUTĂ ÎN NICULITEL PE 11 AUGUST
1888 ŞI DECEDATĂ ÎN SULINA PE 21 MAI 1928. FAMILIA ACESTEIA PROFUND
ÎNDURERATĂ, A RIDICAT ACEST MONUMENT DREPT RECUNOŞTINTĂ Sculptor:
F. RUTA (TULCEA).
120
45.0AII Ev0ooE KEhm 0E60copo~ A. Ilapacrxeucr1~. ff:VVTl0Ei~ µEV EV El"Et 1836 anopu:ocra~ OE
EV 27 OK'tcoppiou 1891 Ilatp~ tou Xi~ EmiyyEA.µa Ilavtom:i:>A.11~ EV rouA.tva. Aya1t11t6~ Km
Xpitcrtµ~ tll~ Kotvcovia~. Tov 0PT1vEi.,, cru~uy6~ tOU Av0in1t11 a. IlapacrxaKTI.
Iniţialele TH A P Aici zace Theodoros A.Paraschakis. Născut în anul 1836, a decedat în 27
?ctombrie 1891 De patrie din Chios, de profesie băcan în Sulina. Iubit şi de folos comunităţii.
II jeleşte soţia sa, Anthippi Th.Paraschaki.
46.MIXAHA I. IIETOITH 1830-1900

MAPIA M. IIETOITH 1843-1907
BAl:IAEIKH r. IIETOITH 1877-1917
MICHAIL I. PETOUSI 1830-1900
MARIA M.PETOUSI 1843-1907
V ASILEIKI G. PETOUSI 18 77-1917
47.K.QNLTANTINOr IIOAITIU: N.1939-D.1987

nnPror IIOAITIU: N.1895-D.1973
0A IIAPAMEINETE IIANTA rnr KAP.:11EL MM:
KONSTANTINOS POLITIS N.1939-D.1987
GHIORGOS POLITIS N.1895-D.1973
VEŢI RĂMÂNE MEREU ÎN INIMILE NOASTRE
48.EN0ALIB KEITAI MAPOY AIO N.IIOAITOY

AIIOBinLAl:A TH 1OH MAIOY 1916 Eir HAIKIAN 39 ET.QN
rTHN Ar AIIHTH MOY MANOY AA EAEIIIA MANOY AA MOY LT A 3ENA OT AN
EXAem: MA IIANTOr T.QPA IIOY EIIErTPE'l'A roY IIPOL<l>EP.Q ENA EN0YMIO
IIANTOTEINO o YIO:E roY 1934 MAT0AIOL IIOAITIU: P.MAINA BRAILA
AICI ZACE MAROULIO N.POLITOU
DECEDATĂ ÎN 10 MAI 1916 ÎN VÂRSTĂ DE 39 ANI
IUBITEI MELE MAME AM LIPSIT MAMA MEA DRAGĂ PRINTRE STRĂINI CÂND
TE-AI PIERDUT PENTRU ÎNTOTDEAUNA, ACUM CĂ M-AM ÎNTORS ÎŢI OFER O
VEŞNICĂ AMINTIRE. FIUL TĂU 1934, MATTHAIOS POLITIS. P.MAINA BRĂILA
49.EAENH II. IIPATrAAH AIIEBI.QLEN TH 8 OKTQMBPIOY 1915

ELENI P. PRATSALI A DECEDAT PE 8 OCTOMBRIE 1915
50. PAIZH ZACl>EIPn Tn 1859 fENNH0EIEH Tn 1892 AII00ANOYLH ENAPETON

L L L L L L
KAI XPILTIANIKON BION BlnLAl:l;I O TE0AIMMENOr KAI EYrNQMONQN

l:YMBIOl: E0HKEN.
rIIYPI.:1QN r. PAIZIU:l837-1915.
PENTRU RAIZI ZAFEIRO NĂSCUTĂ ÎN 1859, DECEDATĂ ÎN 1892 A TRĂIT O
VIAŢĂ
PLINĂ DE VIRTUTE ŞI CREŞTINTEASCĂ SOŢUL ÎNDOLIAT ŞI RECUNOSCĂTOR A
RIDICAT MONUMENTUL.
SPYRIDON G.RAIZIS1837-1915".
51.IIapacrKEU~ Picrp~ KOIMirOY K' EIN AfAIIIU: AYKNirMA TO .:1AKPY IIOY

LT AAArMA TIA LT AAArMA TIA TO MNHMA rTOY .:1POrIZEI
Paraskevas Risvas DORMI ŞI ÎN LEGĂNAREA IUBIRII LACRIMA STROP CU STROP
MORMÂNTUL ŢI-L RĂCOREŞTE (1885-1912)
121
52. H I:YZYrOI: I:O<l>IA I:BOPQNOY/1860-1937
EII: AOI!lION MNHMHN MIATIA!lOY 0. I:BOPQNOY fENNH0ENTOI: EN KflN/AEI
THN 11 NOEMBPIOY1853 ATIOBI!l. THN 29 MAIOY 1922 HEYrNQMONOYLA
I:YZVfOI: KAI TEKNA TON!lE TON Al00N E0HKAN nI: EJ\AXll:TON TEKMHPION
I:EBAI:MOY
SOŢIA SOFIA SVORONOU/1860-1937 _ _
SPRE ETERNA AMINTIRE A LUI MIL TIADIS TH.SVORONOS NASCUT IN
KONST ANTINOUPOLI ÎN 11 NOIEMBRIE 1853 DECEDAT ÎN 29 MAI 1922 SOŢIA
RECUNOSCĂTOARE ŞI COPIII I-AU RIDICAT ACEST MONUMENT DREPT MINIM
SEMN DE RESPECT
53.0IKOfENEIA MAPKOY I:YITPOY EK XIOY fE!lPrIOI: M. I:YrfPOI: EfENNH0H

EN lOY AINA TH 14 IANOY APIOY 1865ACTEBI!!I:E TH 14 <l>EBPOY APIOY 1880
MAPIA M. lYffPOY EfENNH0H EN XI!l TH 10 IANOYAPIOY 1825AITEBI!!I:EN EN
lOY AINA TH 17 IANOY APIOY 1885
MAPKOl M. lYff POl EfENNH0H EN XI!l TH 15 MAPTIOY 1815 ACTEBI!!I:EN EN
lOY AINA TH 7 MAPTIOY 1897
MIXAHA M. lYff POI: EfENNH0H EN I:OY AINA TH 7 A YfOYLTOY 1856
ACTEBIQI:EN TH 7 IANOY APIOY 190 I.
EN0ME KEITAI MIXAHA M. rvrrPOI: ACTOBI!lI:AI: TH 7H IANOYAPIOY 1901. G.
S. LYRITIS Str. Svt. Constantin 112 BRAILA
FAMILIA LUI MARKOS SYGGROS DIN CHIOS GEORGIOS M. SYGGROS NĂSCUT
ÎN SULINA ÎN 14 IANUARIE 1865 A DECEDAT ÎN 14 FEBRUARIE 1880
MARIA M.SYGGROU S-A NĂSCUT ÎN CHIOS ÎN IO IANUARIE 1825 A DECEDAT ÎN
SULINA ÎN 17 IANUARIE 1885
MARKOS M. SYGGROS S-A NĂSCUT ÎN CHIOS ÎN 15 MARTIE 1815 A DECEDAT ÎN
SULINA ÎN 7 MARTIE 1897
MICHAIL M. SYGGROS S-A NĂSCUT ÎN SULINA ÎN 7 AUGUST 1856 A DECEDAT
ÎN 7 IANUARIE 1901.
AICI ZACE MICHAIL M. SYGGROS DECEDAT ÎN 7 IANUARIE 1901.
G. S. LYRITIS Str. Svt. Constantin 112 BRAILA
54. EN0A!1E KEIT AI fE!lPrIOI: r. I:Y fKPOI: 1880.

AICI ZACE GEORGIOS G. SYGKROS 1880.
55.!lHMHTPIOI: M. <l>AP!lOY i\HL 1851-1921

DIMITRIOS M. FARDOULIS1851-1921
56. MAPIA <l>PAfKII:KATOY 17 IOY/\IOY ETOI: 1907

MARIA FRAGKISKA TOU 17 IULIE ANUL 1907
57.EN0A!1E KEIT AI AffiNl!lAI: I. <l>PANTZETHL ACTOBlill:Al: TH 20

<l>EBPOY APIOY 1890 ETQN 59.
AI_CI ZA_CE LEONIDAS I. FRANTZETIS DECEDAT ÎN 20 FEBRUARIE 1890 ÎN
V ARST A DE 59 DE ANI.
58.A0ANAI:IOI: N. XAÎ!10YDU:1845-1913
ATHANASIOS N. CHAIDOUSISI845-1913
122
59.In afară de aceste inscripţii trebuie menţionat mormântul unui filoelen rus, cu inscripţie în
limba greacă: BacriAf:ux; ID..1mP1t~ Zftcrac; 76 EtTJ am:Pirom; OE tTI 11 Iavouapiou 1886 to
y&voc; procrcroc; <ptAtllT)v
Vasileios Ilievici Trăind 76 de ani a decedat în 11 ianuarie 1886, după neam rus filelen,
precum şi o inscripţie care, deşi nu este scrisă cu alfabet grecesc, este realizată cu o tehnică
specifică, boustrofedonică (scriere în oglindă), unică în cimitirul din Sulina.
60.Monas Constantinos D. Monas Egenithi is Andru to 1864 apeviose to 1883
Monas Constantinos D. S-a născut în Andros în 1864 a decedat în 1883.
Referinţe
Ardeleanu, Constantin (201 O), ,,Aspecte calitative şi cantitative privind rolul economic al
grecilor cu protecţie britanică din portul Galaţi în primii ani după Războiul Crimeii", în
Minorităţile etnice in România in secolul al XIX-iea, editori: Achim Venera, Achim
Viorel, Editura Academiei Române, Bucureşti.
Ardeleanu, Constantin (2012) Gurile Dunării, o problemă europeană: comerţ şi navigaţie la
Dunărea de Jos in surse contemporane (1829-1853), Editura Istros, Brăila, 2012.
Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Tulcea, fond: Primăria Oraşului Sulina 1880-1968,
Registre de stare civilă, dosar 63/1895 = SANTL-PS
Aries, Philippe (1976), Western Attitudes toward death: From the Middle Ages to the Present,
Marion Boyars, Londra.
Bart, Jean ( 1985), Europo/is, Editura Militară, Bucureşti, 1985.
Bart, Jean (1901), Schiţe marine şi militare, Editura Institutului de arte grafice „Eminescu'',
Bucureşti, pp.19-25.
Bat67touA.oc;, NiKoc; (2019), Vnov Km va rai;u)i:1ţ1w, MEtatXJ.110, A0ftva
Baumann, Victor Henrich (2005), Prezenţa elenilor la Tulcea, Uniunea Elenă din România,
Bucureşti.
Bondar, C., Dima, V., lacovici Lungu E. (2011 ), Sulina: monografie (voi. I şi II), Editura
Rawex Coms SRL.
Brihuneţ Manole (2016), Cimitirele Ortodoxe din Republica Moldova: Aspecte Istorico-
Arhitecturale şi Artistice (Secolul al XVIII-iea - prima jumătate a secolului al XIX-Lea),
Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural CZU: 726.8(478)"
17/18"(043.3) Teză de doctorat în studiul artelor şi culturologie Chişinău
Cemovodeanu, Paul, coordonator (2007), Călători străini despre Ţările Române în sec.al
XIX-iea, vol.4, serie nouă, Editura Academiei Române, Bucureşti.
Crinson, Mark Ed. (2005), History and Amnesia in modern city, Routledge.
Curierul Sulinei, săptămânal, anul I, II şi III, 1926-1928, Tipografia Uzinei Electrice, Sulina.
Dracodaidis, Ph. D. (2000), Sulina. Date privind Delta Dunării în perioada 1850-1940,
Buletin informativ cultural, nr.61 nov.- dec., Inspectoratul pentru Cultură, Tulcea.
Drăghicescu, Mihail (1943), Istoricul principalelor puncte pe Dunare de la Gura Tisei până
la mare şi pe coastele mării de la Vama la Odessa, f.e., Bucureşti.
Foucault, Michel (2001), Altfel de spaţii în Theatrum philosophicum. Studii, eseuri, interviuri
(1963-I984), traducere de Bogdan Ghiu, Ciprian Mihali şi Sebastian Blaga, Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
Francis, Doris, Kellaher, Leonie, Neophytou, Georgina (2005), The secret cemetery, Berg,
Oxford, UK.
Georgescu-Tulcea N. (2000), Istoricul farmacii/or dinjudeţul Tulcea, Daima. an. II, nr.6-7,
pag.18.
123
f i;;ropytrnoyuivvri, Euayyi;;A.ia (2015): l:uVEXEtEs Kat acruVEXEIBs crrr1v 7tO~mcrµtKÎJ tmopia µta~
i;;UrivtKÎJs Kotvonirns crni otacr7topa: ri 7tEpi7tîroO"fl ni~ Kotvonirn.;. crto l:ouA.tv~
(Pouµavia) µE pam1 ta yA.uma µvriµEia, în Krovmavnv~ A. ~riµaori.; (ed.): E
Eupro7taîKo l:uveopto NrnEMflvtKci:lv l:7touoci:lv nis Eupro7ta'iKÎJs Etmpd~ NrnEAAflVtKci:lv
I:7touoci:lv 0i;;crcrai..ovi1CTl, 2-5 OKtroPpiou 2014: Evvixe1ec;. aavvixe1ec;, p~~e1c; orov ell17v1K6
Koaµo (1204-2014): ozKovoµia,Kozvwvia. 1aropia. ).oyorr:xvia, Eupro7ta'iKÎJ Etmpda
NrnEMflVtKcOV L7touoci:lv, A0iJva.
fi;;ropytrnoytavvri Euayyi;;A.ia (2019), E7ttaVÎJcrt0t crni Pouµavia: IcrrnptKEs Km KaAAttEXVtKEs
µaprupif:S µE pacrri ta<ptKa µvriµEia crE KmµririiPta ni.; Pouµavia.; crto flpaKt1Ka rov
IA 'L11dJvovc; flmw1·iov Evl'E:Jpiov EITTm·17mo.K6c; /]ioc; KW ;ro).maµoc;. Toµ~ I:IloA.mKit
1crt0pia, Etatpda KE<pUMflVtaKci:lv knop1Kwv EpEUvci:lv, AypocrtoA.t.
r purnas, :l.7tUpoytavvri.; ( J998 ), Icrrnpii;;.; rnu f to7CTJ, AvaµviJcri;;i.:; a7to niv I0c11CT1 crn.; apxe.;
tOU mci:lva., EKOOO"f:tJ; nmm~ÎJO"fl, A0iJva.
Gusman, Alessandro, Vargas, Cristina (2011 ), Body, Culture, and Place: Towards an
Anthropology ofthe Cemetery în p\·ing and Death in 18th-2lst Century Europe edited by
Marius Rotar and Adriana Teodorescu, Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon
Tyne.
Harlafti, Gelina ( 1996 ). A History of Greek-owned shipping, Routledge, Londra.
Xapt..auni. TsEA.iva ( 1993 ). EJ.17r6p10 KW rnvni.ia ro1· l 9o o.uvvo., ro emxe1p17µ0.r1K6 JiKtVo
rwi· Ei;.~vwv r17.; i5w(J7ropO.-,-. 17 «XIWTll(lj » quin'l (1830-1860), Toµo.; 15, 1993,
Erntpda MEAEîfls Ntou EA.A.rivmµoi1. A0iJva (accesat în 12.04.2020
https:i/doi.org/J 0.12681/mnimon.310).
Hirsch. E. (1995) Landscape: Between Place and Space în The anthropo/ogy of landscape.
Perspecti1·es 011 place and .\pace. Hirsch. E. & O'Hanlon. M. (Eds.), Oxford: Clarendon
Pres.
Huţanu Monica (2017 ). Cimitirele din localităţile românofone ale Serbiei răsăritene. Lecturi
posibile în Studii şi comunicări. 111 Honorcm Elena Rodica Co/ta la 65 de ani. Complexul
Muzeal Arad. Ed. Gutenberg Uni,·ers Arad
Huyssen. Andreas ( 2003 ). Pre.w:nt pasts. Urhan Palimpsests and the politics of memory,
Stanford University Press. Stanford. California.
Ionescu. M.D. (1904 ). Dobrogia în pragul n:acului al XX-iea, Bucureşti, Atelierele grafice
I. V .Socecu.
lvanovici. Victor. Srm.,-os. 1·ă111I meu din Sulina. Revista de traduceri literare nr.42, 30 aprilie
2019 (accesat în 15.03.2020 https:l/www.fitralit.ro/30-04-2019-stavros-varul-meu-din-
sulina).
Kam:rnvaKfli;. navayuinrii; ( 20 I O) H 1rovrn7topoi; i;;µrroptKÎJ vmmĂia twv EmaviJcrwv îflV
E7IOXÎJ TIJ<; ppnaVtKÎJ<; KatOX~<; KUI 7tf100"îUO"l~ Kat fl Kf.<paAAflVtaKÎJ U7tEpoXÎJ (1809/15-
1864 ). Jov10 naw:mcrtiJµ10. &t8aKîOJ"Hl<..it OtutptPit. KtpKupa. lucrare de doctorat publicată
mai apoi cu titlul Kam:rnvuKfl.;. navuy1<oîfli;. NaunA.ia Km i;;µrrop10 u7to ppi;;tavtKÎJ
rrroorncria. E0v111.:6 'l&puµa EreuvciJV, lvcmt01'1rn NrnCMflVIKWV EpEUVWV, A0iJva, 2015.
Kup&acrrii;. BacriA.rii;. XapMUîfl. TseA.iva (2006 ), Avasritc.Ovta.; ti.:; xwpi;;.; t'ls rnayyi;;A.ia.;: o
arro&riµoi; t:MT}VtcrµOi; urro rn µfoa rnu I 9u" au:i>va w.; wv B'7tayKocrµto 7toAf:µo în
Xacru.i>tfli;, lwavvrii;. Karnmpi5~-Hering. OA.ya, Aµrrutsit. EupuoilCTl (E7t.), 01 Ell17vec; <1T1'/
L1 w.111r0pO.. A0~va. 2006.
KovtoyEwpni;. M.~riµiJtpto.; (2007a), Epwi''lTll(lj a1r0aro).~ <1T1'/ Povµavia, Ell17v1Ki:~
Kon·6r'lrt:c; (1829-apxi„; J(f"' wwva.). Ewu Kat Ecr7tEpta, Toµ~ 7, A0iJva., p.367-400
(accesat 02.04.2020, I0.12681/eoaesperia.97 ).
Kovt<;>YEWPYTls. ~riµiJtp10.; (2007b), Eov).zvac;, EyK1..1tlo7taiOEta Mi;;«;ovo.; EUrivtcrµoo,
Eu~Etvoi; novtoi; (accesat 02.04.2020 http://www.ehw.gr/l.aspx?id=l 1168).
124
Kurtz, Donna C. (1971), Greek huria/ customs, Aspects of Greek and Roman /ife, Ed.Thames
and Hudson, Londra.
Lascu Nicolae (1971), Hic ego qui iaceo, în Revista Pontica nr.4, Muzeul de Istorie Naţională
şi Arheologie Constanţa.
Lucasciuc, A.; Suliman, M.-G.; Elefteriu, O.; Grecu, C. (2009) The Greek Pharmacist
Gherasimos Zervos ( 1842-190 I) and bis successors în Buletinul Universităţii Transilvania
Braşov, voi. 6 ( 51 ).
Manea, Lăcrămioara; Ciocoiu, Mădălina; Costea, Iuliana (2013), Europolis, destinul unui
oraş, titlul unui roman, Editura Istros, Brăila.
Maddrell, Avril; Sidaway, James D. (ed.) (2010) Deathscapes, Spaces for Death, Dying,
Mourning and Remembrance, Ashgate Publishing Limited, Farnham.
Morris, Ian (1992), Death-Ritua/ and Social Structure in Classical Antiquity, Press Syndicate
ofthe University of Cambridge, Cambridge.
Morris, Ian (1989), Attitudes toward Death în Archaic Greece, Classical Antiquity, voi. 8,
no. 2, pp. 296-320. (accesat în 10.01.2020, www.jstor.org/stable/2501091 l).
Newstok, Scott L. (2009), Quoting death in early modern England, Palgrave Macmillan,
Londra.
Nora Pierre (1989), 'Between Memory and History: Les Lieux de Memoire' în
Representations, No. 26, Special Issue: Memory and Counter-Memory, Editura
University of California Press Stable, pp. 7-24 (accesat în 28.02.2018
http://www.jstor.org/stable/2928520).
O'Brien, Patrick, Sir (2016), Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene, Editura
Humanitas, Bucureşti.
OtKovoµalCTJ NilCTJ, T~t<p6n:ouA.rn; Z. ftawric; (2015), Eumywy~ ar17v E)l17v1K~ Emypo.qJ1~ mr:o
wv 80 o.u:iJvo. 7r.X YnoupyEio IlatOEi~, 'Epwvac; Kat 0pTJcrKEUµ6.îwv, K€vîpo EA.A.riv1KiJc;
D..ci:>crcr~, 0E:crcraA.ovilCTJ.
Ilaîl;ri, DA.ya (2011 }, ~mA.coµanKiJ µEAEîTJ, IeaKiJmot wEpyEîE<; - TJ npocr<popa rouc; crîTJV
EK7tUlOEUO'TJ Kat O'îOV noA.mcrµ6, XapoKonEio Ilavrntcrî~µto (accesat online 12.04.2020
http://estia.hua.gr/).
Pecican, Ovidiu (2007), 'Locurile memoriei, Eseu despre generarea imaginii trecutului de
către memoria colectivă' în Concepte şi metode în cercetarea imaginarului, Dezbaterile
Phantasma, Polirom.
IlEptcrîEp01tol>A.ou, ~~µTJîpa (2012), H EV..17v1~ 7ro.povmo. aT1'/ Ao{Jpovraa Kara wv i9o
o.u:iJvo. µiXP1 n~ o.pxt~ wv 20ov o.zwvo.. H 1Cepimwa17 r17~ 7r6A.17~ wv EovA.1va:A1epdJv17a17
TOV OlKlaT!KOV Ko./ 7rOAlTlaTIKOV 0.7ro()i:µo.w~. OmA.coµanKÎJ µEîU1tîUXlUKÎJ Epyacria,
IlavE:mcrTI)µto ~unKiJc; MaKEOoviac;, <l>A.copiva.
Petrescu, Ştefan (2017), Grecii din România: Însemnările de călătorie ale unui jurnalist
atenian la sîarşitul secolului al XIX-iea, Anuarul institutului de istorie „A. D. Xenopol" ,
t. LIV, 2017, p. 179-193 (accesat în 04.04.2020 www.academia.edu).
Pistolea, Vasile (2015), Viziunea destinului uman în mitul ursitoarelor şi alte credinţe
divinatorii, Editura Dalarni, Caransebeş.
Pop, Andreea, Începuturile legislative privind înfiinţarea cimitirelor comunale şi execuţia
construcţiilor funerare în spaţiul românesc extracarpatic în Revista monumentelor istorice,
Nr.1-2/2011-2014, Anul LXXX.
Potârniche, Zaharia (2015), Amintiri din Europolis, Editura Istros, Brăila.
Primăria Oraşului Sulina (2006), Comisiunea Europeană a Dunării şi opera sa de la i 856 la
i93i, Bucureşti= Primăria, 2006.
125
Primăria Sulina (2018), Strategia de dezvoltare locală Sulina 2018, Planul de dezvoltare
urbană a oraşului Sulina, (accesat în 04.04.2020 https://www.primaria-
sulina.ro/plan_integrat_dezvoltare.html).
Rossi, Paolo, (2000), Logic and the art ofmemory, Editura Continuum, Londra.
Seişanu, Romulus ( 1928), Dobrogea - Gurile Dunării şi Insula Şerpilor, Editura Ziarului
„Universul'', Bucureşti.
Skinner, Quentin ( 1969), 'Meaning and understanding in the history of ideas', în History and
Theory, vol.8, nr. l, Wiley, 1969, (accesat în 28.02.2018 jstor.org).
Stanford Peter (2013 ), Howto read a graveyard, Bloomsbury, Londra.
1:mn'tpTJi;, Iacrwv, N1K6A.ai; IyyA.tmii; (2019), Nta vavnhalaj ermpda µa(i µE: r1~ Kope~ rov
10.awv l:radfp17.; (accesat în 10.04.2020 https://www.mononews.gr/business/shipping/
n-inglesis-nea-naftiliaki-eteria-mazi-me-tis-kores-tou)
Swensen, Grete, Skăr, Margrete (2018), Urban cemeteries' potential as sites for
cultural encounters. Mortalii)•, 24:3, pp.333-356 (accesat 10.01.2020
I O. I 080/13576275.2018.1461818).
Uncu, Edith-Adriana (2019), Consideraţii privind trei epitafuri greceşti inedite din cimitirul
maritim de la Sulina în Lumină din lumină. anul XII, nr. I, pag.48-55.
ZappaKa. ~E7îOlVU ( 2012 ). Ta cnro:pova VEKpotaq>Eia wi; 7îOAUOlCtcrt'Uta acrnKa KEVCt.
XwplKQs 7tpoo81op1crµ6i; tOJV xwpwv taq>~i; <JE <JXEITTJ µE to acrnK6 7tEp1pci.AAov,
XQPO)'pa<pic.;. r6µo.; 3. p.301 (accesat în 10.04.2020 www.geo.teicm.gr)
Worpole, Ken (2003). Last landscapes. the architecture ofthe cemetery in the west, Londra,
Reaktion Books Ltd.
Yates. Frances ( 1966 ). The art of memory, Routledge, Londra.
126
CUTIILE LUMIERE DIN BUCUREŞTI - O SERIE
FOTOGRAFICĂ ŞI O CURSĂ AUTOMOBILISTICĂ
DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA
Emil BOBOEscu*
Ana-Cristina IRIAN**
Nicolae MACOVEI***
LUMrERE BOXES IN BUCHAREST - A SERIES

OF PHOTOGRAPHS ANDA CAR RACE AT THE BEGINNING
OF THE 20th CENTURY
(Abstract)
The main goal of this artic/e is to present in a participatory innovative

approach, by using "multiple voices ", the distinctive features of discovering,
identifying, and researching historical photographic resources.
The research focuses on the specific case of a car race that took place in
Bucharest, at the begi.nning of the 2rfh century, emphasizing the role and contribution
of the academic milieu as well as that of the participatory "digital democracy" in the
process.
The first part of the artic/e pictures the events and sources that lead to the
discovery of this unusual photographic material, its framework, the cataloguing
details, how the material was digitally processed, the preliminary work on metadata,
and the dynamics ofthe photographs in a digital environment.
The second part offers a detailed description of the identified car race, in
relation with local automobile and military history, concluding with an analysis of
the involved institutional actors and a few considerations on the historical and
technological framework in which the event took place.
The aim of this study is to expiare the diverse facets and endings surging from
the historical source we discovered.
Keywords: urban history; 2dh Century Romania; photography; automobile
history; military history.
• Doctor în istorie, Muzeograf Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand f'.

Email: eboboescu@yahoo.com.
•• Doctorandă a Şcolii Doctorale IOSUD, Universitatea Naţională de Arte UNARTE.
Email: irian.cristina@gmail.com.
••• Doctorand al Şcolii Doctorale de Istorie, Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti.
Email: nicolae.macovei l@gmail.com.
,,Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVIL 2020, pp. 127-160.
127
Prin acest articol ne propunem să prezentăm într-o formulă inedită, participa-
tivă, „pe mai multe voci"1, aspecte legate de descoperirea, identificarea şi cercetarea
unor surse fotografice istorice. Lucrarea analizează cazul particular al descoperirii şi
cercetării unei serii fotografice al cărei subiect îl reprezintă o cursă automobilistică
care a avut loc în Bucureşti, la începutul secolului al XX:-lea, evidenţiind rolul şi
contribuţia mediului academic, dar şi al „democraţiei digitale" participative.
Prima parte a articolului va cuprinde descrierea evenimentelor şi a surselor
care au condus la descoperirea materialelor fotografice inedite, a contextelor care au
avut ca efect activarea acestora, detalii despre activitatea de catalogare, prelucrare
digitală, indexare primară, dar şi despre dinamica materialului în spaţiul digital.
În partea a doua a articolului vom prezenta evenimentul automobilistic
identificat, descrieri detaliate ale unor elemente particulare - istorie automobilistică,
istorie militară, încheind cu o analiză a actorilor instituţionali implicaţi, consideraţii
asupra contextului istoric şi tehnologic în care acest eveniment a avut loc. Obiectivul
este acela de a explora multiplele faţete şi finalităţi ale materialului istoric descoperit.
Introducere
Materialul fotografic a fost utilizat la începuturile sale, în mediul de cercetare,
în special ca obiect anexă, explicativ pentru alte clase de obiecte, însă, în timp, şi-a
afirmat un discurs propriu, o „biografie socială" 2 , devenind un obiect cultural de sine
stătător 3 • Fotografia aparţine acelei „clase de obiecte alcătuite din straturi delicate pe
care nu le poţi separa lară a le distruge: clişeul de sticlă şi peisajul („.)'..4, acesta fiind
un „obiect împărţit" 5 distributed object, subiect supus unor multiple interpretări,
compus din mai multe obiecte care sunt posesoare ale unor microistorii. Astăzi, o
analiză complexă a acestuia cuprinde aspecte legate de materialitatea fotografiei,
atributele fizice, respectiv transformările prin care sursa primară poate trece prin
imprimare, transpunere digitală. aspecte bibliografice, subiect, traiectoria obiectului,
contextele în care acesta circulă de-a lungul timpului, spaţiile de apartenenţă, spaţii
împărţite cu alte obiecte.
Bibliotecile, arhivele, muzeele sunt organizaţii tradiţionale depozitare de surse
tradiţionale de material fotografic care poate fi accesat de publicul larg şi de către
cercetători. Dezvoltarea societăţii informaţionale, apariţia Internetului au condus la
publicarea online a resurselor acestor organizaţii sub forma unor baze de date
digitale. dar şi la apariţia unor noi jucători, a comunităţilor de proiect, grupate în
Articolul abordeaz.ă, experimental. o practică de lucru interdisciplinară şi digital democratică,

1
introducând prin notele de subsol vocea publicului, prin trimiteri către un articol scris de un pasionat de
istorie a automobilului. în care avem acces la harta locului de desfăşurare a cursei automobilistice
prezent~te şi spre o reconstituire panoramică (fotografie aeriană) de tipul atunci-acum, prin care un
pasionat de fotografie istorică aduce publicul chiar la locul de desfăşurare a evenimentului descris în
textul de faţă.
~ Ne referim la viaţa socială a obiectelor, subiect tratat de antropologul Arjun Appadurai în The social
lţ(e ofthings, 1986.
3
Edwards, 2001: 28-29.
4
Barthes, 2003: 8.
~ Gell, 1998: 221-223.
128
jurul unor teme de cercetare care includ şi utilizează resurse istorice din mediul
privat, dar şi din comunităţi virtuale, reţele sociale 6 precum Facebook, Flickr.
Mai mult decât atât, ne aflăm într-o perioadă în care comunităţile virtuale nu
doar adaugă surse inedite istorice din colecţii particulare, dar preiau şi indexează
participativ surse din sfera organizaţiilor tradiţionale. Acest fapt a comportat efecte
pozitive, prin adăugarea de capital de cunoaştere, dar şi efecte mai puţin dorite, de
fragmentare a biografiei obiectului sursă, de decontextualizare, de alterare. Astfel, s-a
pus problema sursei de autoritate în mediile de cercetare în indexarea materialului şi
de acceptare a unei terţe părţi, a comunităţii, a publicului utilizator, în anumite
condiţii • Organizaţiile culturale acordă astăzi un rol activ „democraţiei digitale" şi
7
acţiunilor participative de la cele de indexare socială, cunoscute şi sub numele de

folsksonom/, până la acţiuni de co-creare de „bunuri publice ale memoriei
colective" şi de cercetare a unor buzunare de „istorii mici".
9
Partea I
1. Drumul spre cele două cutii de carton. Două proiecte
Două cutii de carton, nici prea mari, nici prea mici, inscripţionate cu numele
„Societe Lumiere" 10, au stat neumblate timp de mai bine de o sută de ani, într-o
colecţie particulară, până când, o casă a unei vechi familii, Cesianu-Racovitză, a fost
inclusă pe o hartă senzorială a Bucureştiului.
11
În primăvara anului 2017, o echipă anunţa derularea unui proiect cultural 12 în

care „trecutul vorbeşte neîntrebat", al cărui scop îl constituia alcătuirea unei hărţi a
Bucureştiului prin poveştile oamenilor, activată printr-un tur ghidat performativ. Harta
Senzorială promitea activarea „straturilor vizuale, auditive, olfactive şi tactile ale unor
case cu un trecut bogat şi interesant, care merită cunoscut". În luna martie, adunaţi la
ceas de seară, la locul de întâlnire fixat la intrarea în Grădina Botanică, am pomit 13 ,
împreună cu ghidul şi cu ceilalţi participanţi, spre case de oameni care au fost. Caselor-
muzeu 14 le-au urmat Palatul Universul şi o locuinţă privată, o casă situată în zona
6
Facebook este o reţea socială universalistă în interiorul căreia sunt constituite comunităţi de utilizatori
focalizate pe anumite teme fotografice, în timp ce Flickr este o reţea socială specializată pe informaţii de
tip imagine şi fotografie, material contemporan sau de arhivă.
7
Riley, 2017: 40-41.
8
Folskonomy: neologism introdus de Thomas Vander Wal în 2004 şi care se referă la sisteme de
clasificare bazate pe etichetare socială. Pagină de Internet: http://vanderwal.net/folksonomy.html
(accesat 15.01.2020).
9
Cook, 2012: 115.
10
Transcrierea informaţiilor inscripţionate pe capacul celor două cutii: „Societe Lumiere. A preserver de
la lumiere et de l'humidite/ Societe Anonyme de Plaques et Papiers Photographiques/ A. Lumi ere & Ses
Fils/ Capital 4.180.000 francs (dont 3.000.000 rembourses) I Lyon - Monplaisir I Plaques au Gelatino-
Bromure D'Argent/39516/13-18/Appeles ce numero en cas de reclamation/Marque de Fabrique/Grands
Prix-Paris-1889-1900/Hors Concours, (Membre du Jury) St. Louis (US) 1904." Dimensiune cutii de
carton, interior 1) 9x12 cm, 2) 13xl8cm.
11
Proiect Harta Senzorială, Pagină de Internet: la http://hartasenzoriala.com/ (accesat 15.01.2020).
12 Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), proiect cultural derulat prin
AFCN - Administraţia Fondului Cultural Naţional.

13
Participant narator: Cristina lrian.
14
Este vorba despre Casa Memorială Liviu Rebreanu şi Casa Memorială Ion Minulescu.
129
Armenească. Aici am fost întâmpinaţi de proprietar, domnul Alexandru Ştefan
Mihăilescu. Ne-am aşezat cu toţii într-un salon al casei în care, am putut parcurge
vizual un fragment de istorie de familie, compus din fotografii isto~ce şi ~ărţi, .am
ascultat povestea unei vechi case, Cesianu-Racovitz.ă, narată de membm acesteia. M1-au
atras atentia cele câteva albume fotografice de final de secol al XIX-iea, din care au
fost extra~e şi prezentate portretele format carte-de-visite • Am discutat cu proprietarul
15
despre conţinutul acestora, bănuind existenţa unei colecţii mai extinse de material
fotografic istoric, cu promisiunea unei reveniri pentru o discuţie mai amplă.
La mai bine de un an de la această vizită, echipa unui alt proiect cultural îşi
propunea identificarea şi digitalizarea de material fotografic din colecţii şi arhive
particulare din România, urmând un demers de activare a unor spaţii virtuale „bazate
pe comunităţi şi istorii personale" 16 şi de interconectare a acestora prin instrumente
artistice.
2. Descoperirea cutiilor şi activarea materialului fotografic

M-am întors în acest context în casa Cesianu-Racovitză, împreună cu alţi
membri ai proiectului. în căutare de material fotografic inedit, care nu fusese
cercetat, digitalizat 17 sau publicat până la acea dată, aducându-mi aminte de cele
câteva albume fotografice întâlnite în proiectul anterior, care a avut în centrul său
Harta senzorială. Ne-am aşteptat să descoperim fotografii istorice imprimate. În
schimb. domnul Mihăilescu ne-a pus la dispoziţie două cutii despre care ne-a spus că
nu au fost umblate. dat fiind materialul fotografic conţinut. De aici a început poves-
tea celor două cutii de carton, care conţineau preponderent negative, clişee/plăci pe
sticlă şi filme plane fotografice. Am procedat împreună cu Cezar Popescu, respon-
sabilul proiectului pentru activitatea de scanare. la inventarierea obiectelor din cele
două cutii. digitizarca şi indexarea acestora în ordinea în care au fost identificate. Am
realizat o descriere sintetică a fiecărei cutii, o fişă de obiect care a fost completată
progresiv cu informaţii (metadate tehnice, administrative, descriptive - atribute
fizice. atribute bibliobrrafice, structurale. note): I) Descriere obiect digital: nume unic
de identificare obiL"Ct digital, formatul obiectului digital, extensia şi dimensiunea,
2) Drepturi legale şi de partajare - deţinător, persoană responsabilă obiect digital
18
3) Descriere obiect fizic : dimensiune, suport, cromatică, tehnica de fotografiere/de
imprimare fotografică (unde este cazul), transcriere informaţii, inscripţii obiect,
Datare/perioadă, Localizare geografică, Autor/Fotograf, Descriere subiect, chei de
identificare. 4) relaţii structurale între obiecte, Note cu privire la surse de identificare.
Pentru completarea primară a fişei de obiect am cules informaţii prin observaţie
directă - inscripţii obiecte, cutie, date, note; interviu cu deţinătorul colecţiei; cerce-
1
~ Fotob'Tafie de dimensiunea unei cărţi de vizită., lipită pe carton tare. Formatul a fost brevetat la Paris
de Andre-Adolphe-Eugene Disderi, devenind foarte popular în epocă.
1
~ Uni\'ersitatea Na\ională de Arte (UNARTE1, proiect cultural derulat prin AFCN - Administraţia
Fondului Cultural Naţional. Pagină de Internet: http://arhivart.ro/archive4u/ (accesat 15.01.2020).
Digitalizarea include operaţiunile de digitiz.are (prin scanare sau fotografiere) şi de indexare
17
(metadatare) a unui material fotografic analogic.

ix Obiectele au fost digiti7ate (scanate) în integritatea lor, nu s-a intervenit prin manipulare digitală
(tăieri. alte modificări) asupra materialului obtinut.
130
tare material fotografic de suport şi documente de arhivă. Ulterior, am împărtăşit
materialul identificat cu specialişti pe teme regăsite în indexarea materialului foto-
grafic, în scopul cercetării specifice pe domenii de interes.
3. Descrierea conţinutului cutiilor

Cutiile de carton, numite şi „Cutiile Lumiere'', fac parte din colecţia de obiecte
şi documente ale familiei Cesianu-Racovitză , deţinută de Alexandru Ştefan
Mihăilescu . Deţinătorul a primit colecţia de obiecte şi documente de la mama sa,
Maria Nicola Antoaneta Mihăilescu.
„Cutiile Lumiere", două la număr, conţin 9 clişee pe sticlă negativ alb-negru,
d. 9x12crn, 7 clişee sticlă negativ, alb-negru, d.13x18crn, trei clişee pe sticlă pozitiv
color (autochome) din care două d. 9x12cm, unul d. 13xl8cm, filme plane
(planfilm/sheet film) din care, 25 planfilm negativ alb-negru, d. 9x l 2cm, 30 planfilm
negativ alb-negru d. 6.5x9cm, trei diapozitive sticlă pictată d. 18x5cm „toy magic
lantern slides", 15 fotografii pozitiv în plic Agfa. În urma procesului de digitalizare
au rezultat 103 obiecte complexe considerând fotografii pozitiv recto/verso, imagine
cutii, plic.
Figura nr. 1: Imaginea 2018081 O_opl-4blz_OOO
GRAHOS PRIX· PARIS -18 89 · 1800

HORS CONCOURSs110.11Mou JUlll'l S:·~OUIS tU ti l904
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză . Toate drepturile:

Alexandru Ştefan Mihăilescu. Reproducerile sunt publicate cu acordul deţinătorului.
131
Prima cutie contine clişeele pe sticlă alb-negru şi color cu scene de viaţă
privată , portrete de ad~lţi şi copii în spaţiu domestic, un pei~aj, decoruri de .oper~.
Cutia conţine pe interior adnotări cu creion.ul „decorun . anet~gropesc~.1s~rat .
Un obiect digital (20180810_opl-4blz_O~l) conţm~ portr~~l c~lor a.I unm barbat
identificat ca fiind George Stephănescu , compozitor, dmJor, mteme1etorul repre-
zentaţiilor de operă în limba română şi fondatorul unor societ~ţi lirice premer_g~toare
Operei Române. Aceasta este ş i singurul clişeu care surpnnde o persoana mtr-o
postură publică , în haine de gală. Este posibil ca aceas.tă s~rie de cli~ee să fi fost
realizată de o persoană din familia sa sau din cercul de pnetem al acestuia.
Sursa: olecţia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturi le: Alexandru Ştefa n Mih ă il escu .
Reprodu cerile sunt publicate cu acordul deţi n ătorului .
19
Materialul fo tografic origina l este un c li şe u pc stic l ă pozitiv color cunoscut sub numele de
au/ochrome. un proces fotografic brevetat de fim1a Lumiere în anul 1903 ş i produs începând din anul
1907. Acest format este mai rar întâlnit în colecţii l e de fotografie.
~ 0 George S tephăn escu ( 13 decembrie 1843 - 25 aprilie 1925) Compozitor, pedagog ş i dirijor român.
Stcphănescu a studiat la Conservatorul din Bucure şti cu Eduard Wachmann ş i la Conservatorul din Paris
cu H. Reber (a rmonic) , E. Auber ş i A. Thomas (compoziţi e). A fost profesor de canto ş i operă la
Conserva toru l din Bucureşti ( 1872- 1904), dirijor şi compozitor a l Teatrului Nati onal din Bucureşti
( 1877 -1 890). Este considerat creatorul şco lii româneşti de canto, printre elevii să i num ărâ nduse nume
precum Elena Teodorini şi Hariclea Darclee. Este unul dintre fondatorii Operei Române din
Bucure şti . A fost iniţiatorul reprezentaţiilor de operă în limba română ş i fondatoru l a tre i soc i e tăţi liri ce
premergă t oa re Operei române („Marna soac ră", „Cometa" ş i „Scai ul bărbaţilor "). A fost fondator al
trupei de Operă Româ nă din cadrul Teatrului Naţion a l din Bucureşti ( 1885), organizator al Companiei
lirice române (1892) ş i a l oc i etă \ii liri ce române (1902). A compus o dramă liri că, feeria muzicală
„Sânziana ş i Pepelea'', prima simfonic românească, „Simfonia în la major" ( 1869), „Uvertura naţ ional ă"
( 1876 ), două sonate pentru pian şi , respectiv, pentru violonce l şi pian, un octet pentru coarde ş i s uflători ,
un cva rtet pentru coarde şi unul pentru coarde, flaut şi pian, li eduri .
132
Cele trei diapozitive din sticlă pictată l 8x5cm, descoperite împreună cu
clişeele, descriu secvenţe parte a poveştii „The wind in the willows" 21, publicată
pentru prima dată în 1908 şi devenită în scurt timp foarte populară în epocă.
Figura nr. 3: Imaginea 20180810_opl-4blz_Ol7
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu .

Reproducerile sunt publicate cu acordul deţinătorului .
Cutia conţine şio serie de negative, filme plane alb-negru, d. 9x 12cm care
reprezintă secvenţe dintr-o cursă de automobile din Bucureşti . Acestea au fost
identificate ca fiind instantanee de la o cursă automobilistică care a avut loc în
Bucureşti, la începutul secolului al XX-iea. [încadrat iniţial (1906-). datat 1908, după
cercetări ulterioare, n.m]. Seria cuprinde secvenţe din timpul pregătirii cursei şi din
timpul acesteia. Din cele 25 de fotografii , 24 prezintă aspecte de la evenimentul
automobilistic - 9 imagini cu secvenţe de pe durata cursei cu automobile aflate în
cursă, la linia de sosire, 3 imagini vedere plongee de la tribuna instalată special cu
ocazia evenimentului, 8 imagini cu vederi de ansamblu cu spectatori la tribune şi pe
marginea circuitului, în timpul cursei şi , probabil, după încheierea ei, 3 portrete de
grup - din care două cu bărbaţi şi una bărbat şi doi copii, una reprezentând o clădire
clădire/incintă din apropierea tribunei principale, cu turn de apă , aflată în imediata
22
apropiere a punctului de start-sosire al circuitului . Şi această serie de fotografii este
posibil fi fost realizată de o persoană din familia sau din cercul de prieteni al
acestuia, ele aflându-se împreună cu clişeele pe sticlă , în aceea ş i cutie.
21
Povestea „The Wind in the willows" a fost sc ri să de Kenneth Grahame ş i re flectă aspecte sociale ale
timpului, unul dintre personaje, domnul Toad (Mr. Toad) fiind un t â năr brotac bogat care se an gaj ează
în mai multe aventuri automobilistice cu final nu tocmai fe ri cit.
.
22
Clădirea şi turnul pot fi identificate în această fotografi e aeri an ă că tre care face m trimitere,
detaliul fiind observabil în partea dreaptă a imaginii. Pagină de Internet: http://www.costingheorghe.ro/
thenow/hipodromul-baneasa-bucuresti-aeriana/ (accesat 15.01 .2020).
133
Figura nr. 4: Fotografia 20180809_opl-4blz_015
Sursa: Colecţia familiei Ce i anu-Racov itză . Toate drepturi le: Alexandru Ştefa n Mih ă il escu .
Reproducerile unt publi cate cu acordul deţi n ător ului .
Con:truqia eri ei, unghiuri le de fotografiere s u ger~ză fa ptul că autorul

fotografiilor era fam iliarizat cu tehnica fotografică, dar şi cu spaţ iul fotografiat. Seria
rezult a tă este una dinamică din punctul de vedere a l compoziţ i ei, a l că tuită sub forma
unui fotoreportaj şi este foca li za tă pe dinamica cursei automobilistice, pa rticipanţi
aflaţi în cu r să. eria surprinde etape le de organizare a cursei, publ icul spectator şi
câteva portrete de persoane implicate probabil în organiza rea evenimentului şi
membri ai fam iliil or acestora, cum e poate observa în fotografia 201 80809_opl-
4blz_O15 . Marginal ş i doa r înt â mp l ător fotografu l surprinde în imagini personal
militar care asigura buna de făşurare a cursei, dar şi persoa ne implicate la
amenaja rea tribunelor, aşa cum vedem în foto grafia 20 l 70809 _ opl-4blz_017, care
contrastează prin îmbrăcăminte (un bărbat în şa lvari , un b ărbat în costu m popular) cu
restu l participanţilor civi li care se prez intă în ţinute elegante de stra dă .
134
Figura nr. 5: Fotografia 20180809_opl-4blz_Ol7
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu .

Prezenţa unor fotografi amatori din clasele sociale cu stare, la evenimentele

mondene din acea perioadă , este semnalată în lucrări , un exemplu constituindu-l
fotografia publicată în volumul Bucureşti Belle Epoque, Art-Historica, 2016, care îl
înfăţişează pe un bărbat cu aparat de fotografiat, aflat în public, la o cursă de cai
organizată la Hipodromul Băneasa , localizat în imediata apropiere a spaţiului de
desfăşurare a cursei automobilistice analizate în acest articol 23 . Toate aceste detalii
sugerează că autorul fotografiilor era o persoană bine poziţionată social, cu acces la
noile tehnologii, familiarizată cu utilizarea aparatului fotografic, aflată în preajma
grupului organizatorilor.
Cealaltă cutie conţine o serie de 30 de secvenţe planfilm, fotografie de stradă,
tip documentar din Dobrogea (Constanţa, Balcic, Dunăre) , o parte regăsindu-se
imprimate fotografic, în plicul Agfa, fiind vorba despre 15 fotografii pozitiv având
acelaşi subiect cu cel din seria de negative menţionată anterior, unele secvenţe
suprapunându-se.
La finalul acestei etape s-au realizat descrieri ample ale fiecărei colecţii, o
hartă interactivă care cuprinde, sub formă de reţea, fotografii indexate, poziţionate
geografic conform metadatelor, fiind indicat şi traseul acestora, ca obiecte, în timp.
23
Fotografia la care ne referim face parte din colecţia Bibliotecii Academiei Române, a fost publicată în
volumul „Bucureşti Belle Epoque", Oltean et alia: 20 16 şi poate fi observată la pagina către care facem
trimitere. Pagină de Internet: http://www.romania-actualitati .ro/bucuresti_belle_epoque_ in_imagini_
comentate-I 00741 (accesat 15.01. 2020).
135
4. Mediul digital şi comunităţile constituite pe reţelele sociale
În următoarea etapă de lucru, materialul a fost analizat de cercetători în
domeniul istoriei, cursa automobilistică fiind datată 15 aprilie/28 aprilie 1908 , cu
24
punct de plecare, aşa cum titra un ziar al vremii, situat în „Rond Point Băneasa",
detalii despre acest demers fiind prezentate într-un subcapitol separat al articolului.
Datarea şi localizarea cursei au avut un efect neaşteptat, în sensul că, ulterior, a fost
descoperită o sursă de tip blog25 pe care, în urmă cu câţiva ani, un tânăr pasionat de
automobile şi istorie a publicat un articol descriptiv, însoţit de o serie de patru
fotografii, material fotografic istoric, fotografii pozitiv, sepia, împreună cu o hartă
comparativă ieri/azi a traseului cursei automobilistice. Comparând aceste reprezen-
tări digitale ale unor fotografii pozitiv, cu cele rezultate în urma digitizării material
primar negativ, am descoperit că sunt chiar variante imprimate după filme plane din
seria identificată în cutia de carton .
26
Am contactat autorul articolului pentru a afla mai multe detalii, în special dacă
acest calup fotografic a fost preluat dintr-o publicaţie a vremii, având în vedere faptul
că instantaneele de la eveniment publicate de Revista Automobilă , semnate de
27
Studio Julietta, Adolf Klingsberg, colajul fotografic semnat „E.Marvan ph." prezintă
secvenţe şi unghiuri diferite. Domnul Alex Andrei, autorul articolului, a indicat ca
sursă a fotografiilor, preluate cu acordul acesteia, o comunitate de pe reţeaua socială
Facebook 28 , „Comunitatea România în alb pe Negru", a cărei arhivă de postări nu mai
este disponibilă spre consultare publică.
Am contactat o sursă 29 din comunitate, care a confirmat existenţa materialului
căutat, fiind vorba despre un număr de şase fotografii pozitiv, material imprimat
fotografic, d. l Ox l 4cm achiziţionate de la un colecţionar particular din Craiova şi
care, ulterior, au fost retrase din spaţiul digital al comunităţii. Detaliile referitoare la
cursa automobilistică, ne-a precizat autorul articolului, domnul Alex Andrei,
contactat ulterior, au fost descoperite în urma efectuării unei cercetări personale
asupra materialului fotografic postat de comunitate pe reţeaua socială Facebook.
Autorul articolului a propus şi o reconstituire pe harta actuală a Bucureştiului a
~ Datare confonn celor două calendare utiliz.ate în epocă.

4
~~Andrei. 'The Race ... ·(accesat 15.01.2020 URL:https://www.carthrottle.com/post/wg77eme/).

_h Articolul include patru fotografii, din care două imagini cu maşini în cursă, o imagine cu public aflat
în tribunele amenajate pe marginea circuitului, o imagine plonjeu de ansamblu din zona start/sosire. Pe
suprafai.a fotografiilor sepia se observă unne de picături de apă şi o amprentă. Pot fi observate
comparativ două reprezentări digitale după fotografii pozitiv istoric din articolul publicat pe Internet şi
reprezentările digitale ale negativelor, respectiv, Fotografia 20180809_opl-4blz_018 şi Fotografia
20180809 opl-4blz OOldin acest articol.
~ Revista- Automobilă, fondator Ion Cămărăşescu. Revista apare în perioada 1906-1916, 1919-1922,
7
ilustrată cu fotografiile a doi fotografi din familia Negel, Dumitru şi George. Au contribuit cu fotografii
la această revistă şi Ion Voinescu şi Adolf Klingsberg. „Una dintre cele mai interesante reviste ilustrate
exclusiv fotografic apărute până la intrarea României în război a fost Revista Automobilă. Chiar de la
început. aceasta s-a axat pe tematica sportivă, fiind şi promotoarea unor sporturi exclusiviste la noi la
acel moment, automobilismul şi a via\ ia; unii dintre fotografii care au ilustrat paginile sale proveneau din
rândurile celor C:!re practicau aceste sporturi.", Dumitran, 2018:15.
~ Comunitatea România în alb pe Negru, Pagină de Internet: https://www.facebook.com/Romania-in-
8
negru-pe-alb-photo-l 398076253750015/timeline (accesat la 12.01.2020).

~ Sursa contactată a dorit să păstreze anonimatul.
9
136
traseului cursei din 1908, prin suprapunerea cu harta originală pe care a publicat-o
împreună cu câteva fragmente de ştiri din ziarele timpului, cu informaţii comple-
mentare referitoare la eveniment, categorii de public, costul unui bilet în funcţie de
locul ocupat.
Practic, în urma acestui demers participativ generat în mediul digital de
pasionaţi de fotografie şi domeniul automobilistic, au fost descoperite şi identificate
alte materiale fotografice care au adus noi informaţii despre seria descoperită în cutia
de carton şi despre traiectoriile acestui material, viaţa socială a fotografiilor. Însă, în
cazul în care demersul participativ nu ar fi fost concretizat sub forma unui articol
public, postat pe un site web de sine stătător, aceste surse s-ar fi pierdut, deoarece
informaţiile postate pe reţelele sociale, chiar şi în comunităţi, nu se păstrează în timp,
ele funcţionând în flux, având mai degrabă rolul unei comunicări instantanee de
noutăţi.
5. Viaţa socială a oraşului şi contextul epocii din cutiile Lumiere

Cursa de automobile din cutie ne plasează în viaţa Bucureştiului perioadei La
Belle Epoque, un oraş în plină transformare, dominat de realităţi sociale şi economice
contrastante, cu o „lume de sus" şi un centru în curs de modernizare, înconjurat de
cartiere modeste şi mahalale insalubre locuite de „lumea de jos". În centru se mergea
cu tramvaiul şi încă mult cu trăsura.
Viaţa socială a oraşului de la începutul secolului al XX-iea, aşa cum o descrie
Constantin Bacalbaşa, „se modifică cu încetul, sau, mai bine zis, foarte încet" 30 , iar
„multe din vechile obiceiuri se transformă ori pier" 31 • În anul 1906 acesta menţiona
deja apariţia teatrelor „rudimentare'', a spectacolelor Teatrului Edisson, succesul
operetei companiei Grigoriu în Parcul Oteteleşanu, semnala existenţa birturilor, a
teraselor şi a cafenelelor şi chiar moda staţiunilor balneare şi climaterice, a exodului
populaţiei pe Valea Prahovei pe durata verii . Bucureştenii împrumutaseră multe
32
„deprinderi aduse de străini" 33 , vara se consuma deja bere şi sifon, mustăriile fiind
desfiinţate, din cauza condiţiilor de funcţionare „acest obicei era un motiv de
murdărie şi mai mare, într-un oraş destul de murdar şi aşa" . După primii ani ai
34
secolului al XX-iea, spiritul de economie lăsa locul consumului de divertisment care

ajungea să îngh,ită o mare parte din veniturile locuitorilor. Atât „lumea de sus" cât şi
cea „de jos" consuma, dar în spaţii separate, după buzunar, la birt, cinematograf sau
teatru de varietăţi. Maude Rea Parkinson, o profesoară irlandeză care a trăit în
România între anii 1889 şi 1911, a descris în memoriile sale capitala drept „un oraş
cu o stradă, o biserică şi o idee." 35 „(„.) ideea principală fiind cheltuitul banilor" .
36
Timpul liber se petrecea la stradă, Calea Victoriei adunând o lume cosmopolită.
30
Bacalbaşa, 1936: 119.
31
32
Bacalbaşa, 1936: 119-120.
33
Bacalbaşa,
34
1936: 120.
35
Parkinson, 2014:43.
36
Parkinson, 2014:43.
137
Oraşul forfotea în fiecare an la cursele de cai organizate la Hipodrom şi cu ocazia
Bătăii cu flori la Şosea, iar noaptea târziu se mergea la teatru, la cinematograf şi după
miezul nopţii chiar la cafenea. La cursele de cai oamenii din „lumea de sus" abordau
ţinute elegante de stradă iar femeile se îmbrăcau după ultima modă, chiar dacă uneori
ploaia le strica ţinuta. Inclusiv după mişcările sociale din 1907 în vremuri tulburi
Bucureştiul avea să continue petrecerea la teatru şi la bal mascat , aceasta fiind
37
culoarea contextului din anul 1908.

Înainte de a participa la cursa automobilistică , ne vom imagina că ne aflăm cu
ajutorul secvenţei 18, fotografia 20180809_opl-4blz_O18, la punctul de plecare/sosire,
în rondul de la Băneasa , cu faţa îndreptaţi spre şoseaua Kiseleff. care se vede în
prim-plan (in apropierea Casei Presei Libere de astăzi). Biletele au fost puse în
vânzare la garajul Leonida şi garajul Prager pentru trei clase de public. Cu un bilet de
5 lei -a putut urmări cur a de la o tribună spec i ală , putându-se intra şi cu
autovehiculul sa u cu tră s ura contra unei taxe suplimentare de 5 lei, cu 2 lei s-a putut
viziona de pe scaun, în zona amenajată de-a lungul şose l ei Kiseleff, sau stând în
picioare, iar biletul de un leu permitea accesul de-a lungul unei alei amenajate 38 .
Sursa: Colccti a familiei es i anu-R.acovit ză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu.
Reproduceril e sunt publicate cu acordul deţinătorul ui.
Bacalbaşa , 1936 : 159-1 60, 172.

37
38
Andrei, 'The Race .. .' (accesat 15 .01.2020 URL:https://www.carthrottl e.com/ post/wg77eme/).
138
Partea II
1. Automobilul la Începutul secolului al XX-iea
Evenimentul surprins în seria fotografică, petrecut în 1908, oferă, înainte de
toate, ocazia analizării perioadei de început a pătrunderii automobilului în societate.
Dacă la o primă vedere imaginile par a desr:-ie un eveniment sportiv, în fapt ele
conţin informaţii şi sugestii despre un proces foarte complex al începutului de secol
XX, prin care automobilul s-a integrat în cotidian şi a dus la schimbări în domeniul
economiei, al construcţiilor de drumuri, al modalităţilor de petrecere a timpului liber
sau al industriei, pentru a numi doar câteva.
La inventarea automobilului, în perioada anilor 1870-1890, sistemul în care el
trebuia să se integreze pentru a putea fi folosit nu exista propriu-zis, aşa că sistemul
rutier, legislaţia, industria şi peisajul urban au suferit adaptări treptate care să
conceadă susţinerea automobilului în societate. Nu doar firmele constructoare, ci mai
ales grupurile de automobilişti pasionaţi şi societăţile formate de aceştia au permis în
anii premergători Primului Război Mondial compatibilizarea societăţii cu automo-
bilul. Una dintre metodele la care aceste asociaţii au apelat, în diferite forme de
colaborare, a fost cea a organizării de competiţii, mai ales în vestul Europei şi SUA.
Organizarea de curse putea sugera că noul vehicul, numit iniţial trăsură, chiar dacă
nu aducea aceleaşi avantaje precum trenul, cu care era des comparat, avea totuşi alte
atuuri: libertatea de alegere a traseului şi a vitezei, putea fi operat chiar de către
proprietar şi nu promitea un drum mai confortabil, dar unul mai încărcat de emoţie şi
de senzaţii care lipseau în cazul transportului feroviar. Deşi perioada a fost marcată
de o pătrundere firavă în mediul rural şi al celor fără stare materială bună, treptat
automobilul a trecut de la priviri sceptice şi atitudini ostile, la o acceptare tacită.
Drumurile prăfuite vara şi noroioase iarna, preponderente în mediul rural, împiedicau
în primă fază formarea unei impresii clare despre adecvarea noului vehicul şi despre
scopul său39 •
De fapt, evidente erau în primul rând problemele cauzate de automobil.
Trecerea sa prin sate însemna ridicarea de nori de praf care se depuneau în curţile
caselor şi care deranjau cel puţin olfactiv şi vizual . Altă problemă era aceea a
40
uciderii accidentale a unor persoane şi a animalelor domestice întâlnite pe drumurile

din mediul rural. Incidentele violente sau aruncatul cu pietre după automobile.
întâlnite în multe ţări, nu au constituit întotdeauna cazuri izolate, iar acceptarea tacită
a automobilului şi de către cei care nu îl foloseau a necesitat un anumit număr de
ani 41 • În plus, ocaziile în care le vedeau defecte pe marginea drumului, mai ales dacă
şoferul şi pasagerii erau îmbrăcaţi cu haine care să îi protejeze de praf şi de insecte,
42
nu contribuiau nici ele la sporirea încrederii în automobil •
Cazuri similare au existat şi în România, unde amintim numai că în timpul
unei curse de motociclete din septembrie 1904 pe ruta Bucureşti-Ploieşti-Bucureşti,
unul dintre concurenţi a fost atacat cu ciomege de câţiva ţărani. • Pe de cealaltă parte,
13
39
Ladd, 2008: 15-17.
40
Ladd, 2008: 20.
41
Ladd, 2008: 20-25.
42 Les grands dossiers de/ 'Il/ustration: /'automobile, / 'histoire d'un siecle, L'Illustration, 1987: 43-46.
43
Hippodromul, 26. 9.1904: 2.
139
proprietarii erau şi aici în general tot persoane cu stare materiale foarte bună, care îşi
permiteau nu doar automobilul, care în acea perioadă nu proteja ocupanţii de mediul
înconjurător, ci şi ochelari de condus, halate de protecţie împotriva prafului,
noroiului şi a vântului, sau, în cazul femeilor, voaluri pentru protecţia feţei •
44
2. Cursele automobilistice în epocă şi rolul acestora

Multe dintre primele curse de automobile au fost organizate între oraşe, cum ar
fi cele între Paris şi Amsterdam sau Paris şi Madrid • Prima cursă între oraşe,
45
considerată a fi şi prima cursă propriu-zisă, a fost organizată în 1894 între Paris şi

Rouen şi a fost urmată în 1895 de cursa Paris-Bordeaux •
46
Unul dintre scopurile primelor curse era de a demonstra fiabilitatea automo-

bilului, iar locul de dezvoltare a lor a fost iniţial Franţa, acolo unde s-a înfiinţat în
1895 şi primul club automobil cu pretenţii naţionale. Acesta, devenit inclusiv marker
al modernităţii şi al unei stări materiale foarte bune, a fost folosit în competiţii
diverse, precum concursurile de anduranţă, de viteză şi de eleganţă, evenimente la
care participau de regulă aristocraţi, comercianţi, persoane cu stare materială bună
sau jurnalişti, în scop sportiv, de prestigiu, comercial sau de divertisment •
47
În cazul României, vom insista mai mult asupra folosirii sportului de cei
interesaţi în promovarea automobilului ca element generator de legături sociale şi
economice. Automobil Clubul Român (ACR) a fost responsabil de organizarea celor
dintâi concursuri de acest fel, primul desfăşurându-se în 1904 pe traseul de 126 km
Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti şi având 6 participanţi . A doua cursă a avut loc în
48
1906 pe acelaşi traseu, fiind precedată de două zile de concursuri auto la Arenele
Romane şi pe şoseaua Kiseletr • Nu cunoaştem interesul stârnit publicului de
9
acestea, dar o estimare din epocă plasa la 15.000 numărul spectatorilor veniţi în 1906
la linia de start-sosire a cursei Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti 50 . Cursa este consemnată
şi descrisă în detaliu de Constantin Bacalbaşa în volumul 3 al „Bucureştilor de
altădată". A treia cursă ar fi trebuit să aibă loc în 1907, pe un traseu mai lung decât
precedentul. Aceasta ar fi putut ilustra dezvoltarea legăturilor economice prilejuite de
automobil, constructorii Pipe şi Lorraine-Dietrich fiind interesaţi de a participa, dar
proiectul ACR a rămas nerealizat 51 •
3. Cursa automobilistică din aprilie 1908, înapoi Ia cutiile Lumiere

Pentru a contextualiza cursa din aprilie 1908, se poate aminti că 88 de
automobile fuseseră importate în anul precedent în România 52 şi că, după reexami-
narea şoferilor din Bucureşti din I O ianuarie, organizată de Prefectura de Poliţie,
44
Ionescu. 2006: 131.
45
Schipper. 2008: 48-52.
46
Dick. 2013 :6.
47
Moreau. 2016: 31-45. 3-4.
4
~ Hippodromul. 26.9.1904: 2; Sandachi, Hadircă, 2005: 46.
44
Sandachi. Hadircă, 2005:58.
50
l 'A11ro. 13.12.1906: 7.
51
l 'Auro, 20. 7.1907: 3, 5; 28. 7.1907: 5.
52
Revista Automobilă, ianuarie 1908: 12.
140
fuseseră confirmate 139 de certificate de conducere 53 . De asemenea, nu a fost
singurul eveniment sportiv, ci a fost succedat de un concurs de îndemânare şi
manevrabilitate la Arenele Romane în luna mai ş i de unul de regularitate şi
consumaţie, pe un traseu de 226 km, în luna octombrie 54 .
În ceea ce priveşte starea clubului în acel an, la 1 februarie ACR avea 84 de
membri în ţară , iar cei care se· implicau propriu-zis în activitatea sa se pare că erau
55
tot cei care o făcuseră şi până atunci, adică în special Valentin Bibescu, Ion
Cămărăşescu, Leon Leonida sau George Assan. Unii membri, menţionaţi în cuprinsul
articolului, apar în fotografiile realizate în timpul concursului, iar alţii, precum Carol
Prager, au doar maşina proprie surprinsă în imagini (fotografia 201 80809 _ opl-
4blz_O 19) 56 •
Figura nr. 7: Fotografia 201 80809_opl-4blz_Ol9
Sursa: Colectia familiei Cesianu- Racovi tză. Toate drepturile: Alexandru Ştefa n Mihăil escu .
' Reproducerile sunt publicate cu acordul deţinătorului .
Organizarea evenimentului a durat câteva luni, implicând int eracţ iun ea mai
multor actori. După o primă di scuţi e despre organizarea unei curse în acel an în luna
53
Revista Automobilă. februari e 1908: 3-5 .
54
Revista A utomobilă, mai 1908:11 ; noiembrie 1908: 7.
55
Revista Automobilă, februarie 1908: 2; martie 1908: 4.
56
Revista A utomobilă, februarie 1908: 4 ; Automobil Club Român, Anuar 1906: 15, 16.
141
ianuarie, în contextul în care asociaţia Clubul Sportiv din Bucureşti plănuia să ofere
un premiu pentru o viitoare cursă auto 57 , comitetul ACR a reluat subiectul şi la
5 februarie. Mai multe variante au fost propuse de Constantin Plagino şi de Leon
Leonida, cel din urmă subliniind că datoria ACR era de a organiza concursuri care să
aibă şi un aspect de utilitate publică. Pe de altă parte, în opinia lui Ion Cămărăşescu,
ACR era nevoit să lase deoparte utilitatea publică, care oricum nu era un aspect
asupra căruia opinia publică îşi formulase o idee foarte clară. Varianta pe care Ion
Cămărăşescu o propunea era o cursă între două oraşe, chiar Bucureşti-Giurgiu putând
fi reeditată 58 .
La următoarea şedinţă, din 20 februarie, s-a citit o scrisoare prin care comitetul
Societăţii Sportive din capitală înştiinţa că va oferi un premiu la organizarea unei
curse de automobile. Probabil pentru atragerea unui public cât mai numeros, s-au
fixat provizoriu zilele de 13 şi 15 aprilie, care încadrau ziua primelor alergări de la
Hipodromul Băneasa din acel an. Evenimentul compus dintr-o cursă de viteză în
apropiere de hipodrom, succedată de circuitul Bucureşti-Băldana-Târgovişte-Piteşti
Bucureşti, trebuia aprobat de Ministerul de Inteme .
59
Nu cunoaştem toate chestiunile care se supuneau aprobării, dar una dintre ele
ţinea de interdicţia şoferilor de a organiza întreceri pe drumurile publice iar o a doua
de viteza maximă impusă în Bucureşti, de 15 km/h. Faptul că anuarele ACR speci-
ficau echivalenţa acesteia cu trapul cailor indică nu doar preponderenţa tracţiunii
animale în cotidianul acelor ani, ci şi o facilă măsură pentru aflarea vitezei unui
automobil(,('.
După refuzul Ministerului de Interne de a autoriza o cursă pe traseul Bucureşti
Târgovişte-Ploieşti, Comitetul ACR s-a adresat prefectului judeţului Vlaşca, tot
membru ACR. pentru organizarea unei curse Bucureşti-Giurgiu, tot fără rezultat61 •
Forma finală a evenimentului a însemnat organizarea cursei de viteză
„Circuitul Bucureşti-Băneasa-Herăstrău", pe un traseu de 6.670 metri, ce trebuia
parcurs de şase ori. însumând 40 de kilometri. Data s-a fixat la 15 aprilie (după
calendarul Iulian). Sensul de mers era spre Băneasa, cu plecări ale maşinilor la
interval de un minut 112 •
3.1 Circuitul automobilistic, eveniment sportiv şi economic

Evenimentul a constat din două curse, fiecare categorie întrunind automobile
grupate după puterea motorului, acesta fiind un specific al sportului auto pentru mult
timp, anume clasificarea vehiculelor şi nu a şoferilor 63 • Premiile constau dintr-o sumă
de bani oferită de Societatea Sportivă: 150 de lei pentru câştigător şi câte 50,
57
Re1·ista Automohilă, ianuarie 1908: 12.
~ Rei·ista Automohilă. februarie 1908: 2.
8
Q Rei·ista Alllomobilă. martie 1908: 4.

5
Ml Automobil Club Român, A1111ar 1906: 78-86.
Rel'i.~ta A111omohilă. martie 1908: 15.

01
! Re1·is1a Automobilă, aprilie 1908: 2, 3.

6
'J Hippodmnml, 14.4.1908: 3.
142
respectiv 25 de lei pentru locurile doi, respectiv trei 64 • Ordinea a fost asigurată de
agenţi de poliţie şi de membri ai societăţii cicliste Sborul 65 •
O contribuţie indirectă a ACR, printr-unul din membri, a fost acoperirea
circuitului cu o emulsiune care să reducă ridicarea prafului în aer, substanţă produsă
de Fabricile Assan, întreprindere a fraţilor George şi Vasile Assan 66 . George Assan
s-a ocupat şi de cronometrare şi a fost unul dintre cei cinci membri ai juriului 67 •
Tribuna instalată pe şoseaua Kiseleff, în apropiere de hipodromul Băneasa,
s-a bucurat şi de participarea principilor Carol şi Elisabeta68 • Pe o tabelă neagră,
montată pe o gheretă plasată în apropierea liniei de start-sosire şi în faţa tribunei, se
afişau rezultatele fiecărui tur. Linia de start era o linie roşie trasată pe sol şi, precum
reiese din mai multe fotografii, de o pânză întinsă deasupra drumului 69 .
Revista Automobilă estima la 6.000 numărul de persoane din diferitele incinte
dispuse de-a lungul circuitului7°, la aceştia adăugându-se, conform ziarului Universul,
câteva mii de persoane dispuse de-a lungul traseului 71 •
Cele două curse, organizate după puterea automobilelor, de sub, respectiv de
peste 45 cai putere, au fost terminate de câte doi concurenţi fiecare. Din cei zece
înscrişi, câte cinci la fiecare categorie, trei nu au mai luat parte, unul a fost desca-
lificat iar alţi doi au avut probleme tehnice şi nu au terminat cursa 72 . Majoritatea erau
membri importanţi ai ACR, precum Leon Leonida, Valentin Bibescu, Jean
Cămărăşescu, Stefan Gaillac sau Ion Maican •
73
Efortul financiar al ACR a fost unul relativ scăzut, cursa costând 1.327,65 lei,
adică puţin mai mult decât suma alocată până la 1 iulie pentru abonamente de presă
şi întreţinerea bibliotecii, 1.197 ,80 lei, şi mai puţin decât suma alocată până la
aceeaşi dată pentru prânzuri şi serbări, adică 1.896 lei şi 30 bani7 .
4
Cu toate că nu se cunoaşte dacă mărcile de automobile prezente în concurs

s-au bucurat de o atenţie sporită în urma sa, totuşi se poate face o scurtă analiză
asupra aspectului publicitar şi comercial al evenimentului.
Societatea Leonida & Co., condusă de Leon Leonida, construise un chioşc în
faţa tribunei. Coroborând informaţiile documentare cu fotografiile 20180809_opl-
4blz_013, 20180809_opl-4blz_014 şi 20180809_opl-4blz_018, reiese că acesta, pe
lângă o gamă de accesorii comercializate, adăpostea în partea stângă cele două
automobile pe care trebuia să le piloteze Leon Leonida, un Mercedes şi un Pipe, iar
în partea stângă expunea două modele pe care le comercializa, un Pipe şi un Fiat7 5.
64
Revista Automobilă, aprilie 1908: I, 2, 3.
65
Revista Automobilă, aprilie 1908: 8, 12.
66
Revista Automobilă, aprilie 1908: 4.
67
Hippodromul, 14.4.1908: 3.
68
69
Revista Automobilă, aprilie 1908: 12, 16, 17.
70
71
Revista Automobilă, aprilie l 908:p. 8, 12.
72
Revista Automobilă, aprilie 1908: 5; Hippodromul, 20.4.1908: 2, 3.
73
74
Revista Automobilă, iulie 1908: 4.
75
143
Pe când Mercedesul era înscris ca aparţinând Societăţii Leonida & Co., maşina Pipe
80 HP era înscrisă în cursă sub numele lui Leonida , aparţinând probabil în fapt
76
firmei belgiene. Cu toate că starea de sănătate nu i-a mai permis să conducă în acea
zi, maşina Pipe 80 HP a parcurs totuşi un tur demonstrativ după încheierea
evenimentului, fiind condusă de directorul firmei belgiene Pipe, de Vasselot 77 • Acest
automobil, descris în Revista Automobilă ca fiind conceput pentru atingerea de
viteze ridicate, a fost prezentat şi personal de către de Vasselot principelui Carol 78 •
Cunoscând că aceasta avea culoarea galbenă 79 , deci una relativ deschisă,
suntem de părere că putea fi vorba despre automobilul din fotografia 20180809_opl-
4blz_013 (centru) şi 20180809_op l-4blz_0 14 (în stânga chioşcului Societăţii
Leonida).
oleqia fa mili ei Ce i an u-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu.

Reproducerile sunt pub li cate cu acordul d eţ inătorului .
76
Revista Automohilă, ap rili e 1908: 2, 3.
Revista Automobilă
77
aprili e 1908 : 13.
Revista Awomobilă,
78
aprili e 1908: 5.
Revista A utomobilă,
79
aprilie 1908: 5.
144
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu.

Reproducerile sunt publicate cu acordul deţinătorului.
Totuşi, Leonida a folosit tot un Pipe 80 HP, care poate să fi fost aceeaşi
maşină, în cadrul unui alt concurs, dar de profil diferit, de îndemânare şi
manevrabilitate, desfăşurat în luna mai la Arenele Romane 80 .
Mai mult, în octombrie 1908 L 'Auto prezenta certificarea performanţelor
obţinute în urma unor încercări făcute cu un automobil Pipe 18 HP. Doi membri ai
Comisiei sportive a ACR fuseseră invitaţi de Leonida să cronometreze încercările
făcute cu acel automobil. A fost vorba despre o probă de viteză pe distanţa de un
kilometru şi parcurgerea distanţei dintre Merişani , în judeţul Prahova, acolo unde
unul din cei doi comisari deţinea o proprietate, şi Gara de Nord din Bucureşti 8 1 •
Nu în ultimul rând, în noiembrie 1908 L 'Auto menţiona că un Pipe 18 HP a
câştigat un concurs de regularitate din România . Leonida importase, inclusiv prin
82
societatea sa, 16 automobile până în 1906 83 , iar până în luna mai 1908 înfiinţase
depozite de benzină în 23 localităţi din ţară .
84
80
Revista Automobilă, mai 1908: 11.
81
L 'A uto, 29. l 0.1908: 3.
82
L 'Auto, 19.11.1908: I.
83
Automobil Club Român, Anuar 1907: 121- 142.
84
Revista Automobilă, mai 1908: 13.
145
Dintre membri, nu doar Leonida a putut profita de pe unna acestui context, dar
şi Alexandru Prager şi-a putut promova automobilele comercializate, în acel an
colaborând cu ACR la organizarea de încercări cu un camion al firmei Lorraine-
85
Dietrich, care se afla într-un turneu de promovare în mai multe ţări •
Scopul cel mai probabil al acestor acţiuni a fost unul comercial, de a face
publicitate mărcii Pipe şi Societăţii Leonida & Co. Toate acestea sugerează că la
cursa din aprilie 1908 a avut loc una dintre primele, dacă nu chiar prima acţiune de
promovare a unei firme de automobile în România cu ajutorul competiţiilor de
automobile. ACR a susţinut crearea climatului în care astfel de activităţi economice
puteau avea loc.
3.2. Susţinătorii automobilului În Români~ de la iniţiativă privată la asociere

Introducerea automobilului în România a fost în perioada 1900-1910 opera
unui grup restrâns de persoane. Principala contribuţie a avut-o prinţul George
Valentin Bibescu (1880-1941 ), nepot al domnitorului Gheorghe Bibescu şi soţ al
Marthei Bibescu. Acesta apare, la volanul maşinii sale Daimler Mercedes, în
imaginea 20180809_opl-4blz_024 86 • Contactul său cu vehicule, terestre şi aeriene,
s-a produs mai ales în timpul călătoriilor pe care le făcea cu părinţii la Paris şi Ja
Geneva, în acest din urmă oraş făcându-şi şi studiile • Începând din 1894, a condus
87
mai multe automobile şi motociclete şi a deţinut câteva maşini la Geneva 88 • Nu

cunoaştem perioada cu precizie, dar cel puţin între 1899 şi 190 I a fost membru
Automobil Clubului Elveţian~ 9 . Legătura lui Bibescu cu acest club, care ilustra bine
caracterul transnaţional al automobilismului. a produs şi o acţiune tipică pentru
cercurile automobilistice ale vremii: în 190 I a realizat o broşură despre drumul său
cu automobilul personal între Geneva şi Bucureşti, în care prezenta călătoria şi
câteva fotografii din timpul ei. Broşura, care specifica chiar în titlul său că fusese
vorba de un drum de 1.875 km, parcurs în 73 ore şi 45 minute, a fost trimisă în luna
septembrie Automobil Clubului Elveţian 90 . Constantin Plagino, membru ACR, scria
în 1909 că în jurul anului 1903 doar George Bibescu şi încă cinci automobilişti
formau un grup incipient în România 91 •
~~ .
· l Auro. 16. 9.1908: I.
Hi, Re1'i.11a A111omohilă, aprilie 1908: 2, 3.
H' Sandachi, Hadircă. 2005: 29, 32. 33.
HK Sandachi, Hadircă, 2005: 35.
;,q le Chaufleur. nr. 52, 25.2.1899: 62; Bibescu, 190 I: 6.
-xi Sandachi. Hadircă, 2005: 36-41.

Re1·ista Automobilă, 30.1.1909:2.
91
146
Figura nr. 10: Fotografia 20180809 _opl-4blz_024
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză . Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu.

3.3. Automobil Clubul Român

La 5 aprilie 1904 George Valentin Bibescu a înfiinţat, împreună cu un grup
restrâns de automobilişti , Automobil Clubul Român, prima societate de promovare a
folosirii automobilului 92 • Iniţial, clubul a fost compus din 25 de membri (care au
dobândit şi statutul de fondatori) ş i doi membri de onoare, anume Prefectul Poliţiei
Bucureşti şi Primarul capitalei 93 . Pentru membri, avantajele propuse iniţial ţineau de
posibilitatea de a participa la activităţile clubului, de a beneficia de susţinere tehnică
sau de a obţine diverse reduceri la hoteluri şi garaje94 .
Care era contextul automobilistic în România acelor ani? La 1 ianuarie 1905,
conform evidenţei ţinute de ACR, existau 65 de automobile în România, dintre care
37 erau înmatriculate la Prefectura Poliţiei Bucureşti . Spre comparaţie, în
95
octombrie 1904 erau în capitală circa 3 .200 de biciclete . Numărul de proprietari de

96
automobile din ţară la aceeaşi dată era de 51 , iar în afară de cei din Bucureşti , mai
existau doi la Craiova, Botoş ani şi Brăila şi câte unul în Iaşi, Târgu Jiu, Gara
Berbeci, Râmnicu Sărat şi Bacău 97 . Conform datelor ACR , între anul 1889 şi
1 aprilie 1907 s-au importat 238 de automobile în România (din care 7 au fost
92
Sandachi, Haclircă, 2005 : 45.
93
Automobil Club Român, Anuar 1905: 22, 23.
94
Automobil Club Român, Anuar 1905: 18.
95
Automobil Club Român, Anuar 1905: 107-11 3.
% Hippodromu/, 3.10.1904: 2.
97
Automobil Club Român, Anuar 1905: 106.
147
exportate) 98 . Un regulament pentru circulaţia auto nu exista, acesta a apărut la 5 zile
după înfiinţarea clubului şi privea doar capitala •
99
Puţinii proprietari nu aveau la dispoziţie nicio infrastructură dezvoltată, putând

beneficia în capitală de serviciile a doar trei garaje specializate • Printre primele
100
persoane care au adus automobile în România au fost chiar viitorii membri ai ACR.
Spre exemplu, ghidându-ne după statistica ACR, Valentin Bibescu a importat al
unsprezecelea automobil în 1899, George Assan a importat al cincisprezecelea
automobil în 1901, iar Ion Cămărăşescu şi-a cumpărat primul automobil de la
101
Bibescu în 1904 .
Nu vom analiza în detaliu organizarea clubului, dar câteva precizări se impun.
În primul rând, luând în considerare în principal sursele ACR, anume anuarul şi
Revista Automobilă, reiese faptul că Mihail Sutzu, în acel moment guvernator al
Băncii Naţionale a României, a fost primul preşedinte al comitetului ACR •
102
Valentin Bibescu a devenit preşedinte în urma Adunării generale a comitetului ACR

din 30 septembrie 1904, iar Mihail Sutzu a devenit preşedinte de onoare. Ceilalţi
membri de bază ai clubului pe parcursul anilor au deţinut funcţii încă de la început,
iar astfel, în urma Adunării de la 30 septembrie, Assan era unul dintre cei doi
vicepreşedinţi, Leonida era membru al comitetului, iar Cămărăşescu era secretar
103
general .
În al doilea rând, sfărşitul anului 1904 marchează şi debutul implicării ACR în
activităţi automobilistice propriu-zise şi al colaborării cu autorităţile statale în
vederea înlesnirii pătrunderii automobilului în cotidian. În primii ani de activitate,
ACR a început publicarea unui organ oficial în 1906, numit Revista Automobilă, şi a
publicat mai multe anuare cuprinzătoare 104 • La 11 decembrie 1904 a apărut şi funcţia
de delegat, în număr de 12 la început pentru tot atâtea judeţe 105 • Se poate aminti şi
includerea unui membru al Comisiei tehnice ACR în comisia de examinare a
şoferilor"Jll. Mai mult, cel puţin în 1906, unii delegaţi ACR stăteau la dispoziţia
şoferilor din teritoriu cu propriul atelier şi depozit de benzină 107 . Altă măsură era
încheierea de convenţii cu anumite garaje, astfel încât membrii ACR să poată
beneficia de reduceri de preţuri la serviciile acordate 108 • Luând aceste aspecte în
considerare, reiese că din jurul anului 1904 şi cel puţin până în anul 1908, numărul
celor care contribuiau efectiv la activităţile ACR a fost unul destul de redus.
9
" Automobil Club Român. Anuar 1905: 143, 144.
w Automobil Club Român, Anuar 1905: 92.
1
1<• Automobil Club Român. Anuar 1905: 126-128.
101
Automobil Club Român, Anuar 1905: 121-142.
10
~ Automobil Club Român, Anuar 1905: 24, 25; „Guvernatorul M.C Sutzu", Pagină de Internet:
https: 'www.bnro.ro/Guvernatorul-M. -C. -Sutzu, -promotorul-numismaticii-romane%C8%99ti- I 3689-
Mobi le .aspx (accesat la 14.01.2020).
10
~ Hippodromul, 3.10.1904: 3.
Sandachi. Hadîrcă. 2005: 50.
104
105
Automobil Club Român, A1111ar 1905: 28, 36, 92.
1<11i Automobil Club Roman, Anuar 1906: 78-86.
107
Automobil Club Român, Anuar 1906: 93-108.
108
Automobil Club Român.Anuar 1906: 118, 120.
148
3.4. Evenimentul automobilistic prin prisma istoriei militare
Folosirea ca sursă primară sau sursă secundară, în domeniul istoriei militare
sau cel al istoriei domeniilor tehnicii, a fotografiilor individuale sau serii fotografice,
constituie o preocupare importantă în analiza unei tematici legate de aceste domenii.
De la Carol Popp de Szathmari, primul foto-corespondent de război, încoace,
fotografia militară sau civilă cu aplicaţie tehnică a devenit un important izvor de date
şi informaţii, informaţii ce vin să confirme sau, poate mai interesant, să infirme
sursele istorice scriptice sau teoriile discutate până la acel moment. Fie că discutăm
despre o analiză tributară unei ştiinţe auxiliare a istoriei, cum ar fi vexilologia,
phaleristica sau uniformologia, unde cel mai mic detaliu poate da naştere unui întreg
comentariu, fie că vorbim despre identificarea unei bătălii, a unei clădiri sau a unei
persoane, fotografia de epocă este de un real ajutor, putând să devină chiar piesă de
studiu în sine.
În această linie de utilizare a surselor istorice se poate include, fără doar şi
poate, şi seria de filme plane de faţă. Acesta, în primă fază, poate să surescite un
interes limitat, având ca şi subiect un eveniment ce, poate, astăzi nu arată atât de mult
interes publicului general, şi anume, o cursă automobilistică. Însă, dacă privirea este
aruncată mai atent asupra acestuia şi căutăm date minimale despre el, putem observa
că este o cursă ce a avut loc la începutul secolului al XX-iea, mai exact în 1908.
Această constantă temporală este confirmată imediat de elementele istorice de care
făceam referire mai sus.
Din punctul de vedere al istoricului militar, chiar de la o primă privire, se
observă o bogăţie de elemente ce merită notate, iar aici avem în vedere piesele de
uniformă, echipament şi armament ce se strecoară în imagini. Fără a ne chinui prea
tare pentru a putea privi, vom putea observa imediat trei categorii de personal ce
poartă uniformă care ne apar în imagini.
Primii care ne sar în ochi, în secvenţa 1, fotografia 20180809 _opl-4blz_ OO 1,
sunt jandarmii rurali, de unde avem doi sergenţi reangajaţi care ne apar mereu în
cadre, ambii mândrii purtători ai capelelor „româneşti" de trupă, ai eghileţilor albi
dubli, dar şi ai săbiilor care arată statutul de reangajat sau, cum vom spune mai
târziu, de subofiţeri. Aceeaşi imagine îl surprinde la volan şi pe Nicolae Niculescu-
Ianca, conducând maşina Pipe deţinută de Grigore C. Alexandrescu .
109
109
149
Sursa : Co l ecţia famil iei Cesianu -Racov it ză. Toate drepturile: A lexandru Ştefan Mihăilescu.
Reproducerile sunt publicate cu acordul d eţinătorului .
Chiar dacă. în fotogra fia 20 180809_opl-4blz_OO I, tratează aparatul de

fotografiat cu spatele, fiind mai int er esa ţi de imaginea automobilului ce tocmai trece
în plină viteză prin faţa tribunei vom vedea mai târziu că vor fi surprinş i de aparat şi
privind către acesta. Apariţia jandarmi lor rurali nu ar trebui să ne mire, având în
vedere faptu l că locul unde se de făşoară tot acest eveniment este la limita de atunci
a oraşulu i , dar şi asupra acestu i indiciu vom reveni în comentariile asupra imaginilor
care urmează . To tu ş i, trebuie să aducem în vedere faptul că, fiind pozaţi în această
ipo tază, putem s ă observăm detalii de uniformă , cum ar fi spatele vestonului, sau de
echipament, cum ar fi prinderea sabie i, care în portreti stica cl as ic ă nu au cum să fie
relevate.
150
Figura nr. 12: Fotografia 20180809 _ opl-4blz_ 002

Mergând mai departe, în secvenţa 2, fotografia 20180809_opl-4blz_002, în

care vedem în prim plan tribuna organizată pentru publicul larg, cu persoanele care
au plătit locul pe scaun şi pietonii care au plătit locul în picioare iar în spate
întrezărim rezervorul de apă al Hipodromului, putem să observăm că panoplia de
uniforme ne mai aduce câteva surprize. Putem să observăm cum paza tribunei este
executată cu jandarmi pedeştri, pe de-o parte, şi sergenţi de stradă, pe de alta.
Jandarmii pedeştri funcţionau ca un batalion la nivelul capitalei şi erau încadraţi în
Ministerul de Război, fiind consideraţi parte componentă a armatei, spre deosebire de
colegii lor rurali care, ca şi structură de organizare şi subordonare, erau pendinţi de
Ministerul de Interne. Uniforma jandarmilor pedeştri era diferită de ce a jandarmilor
rurali, având ca şi culoare de bază bleu-marinul închis, fiind mai apropiaţi de infan-
terie decât de jandarmii rurali care foloseau bleu-jandarmul ca şi culoare de fond,
ambele structuri având însă însemnele roşii. Jandarmii pedeştri se mai diferenţiau şi
prin galoanele albe ale uniformei, în special un şevron lateral prezent pe chipie, atât
la ofiţeri, cât şi la trupă. În această imagine chiar putem vedea un asemenea trupete,
care pe lângă galoanele de caporal sau sergent de la mânecă , poartă şevronul lateral
al corpului său la chipiu. Trebuie să mai observăm că acesta are şi nelipsiţii eghileţii
albi, efect propriu atât jandarmilor pedeştri , cât şi a celor rurali. De asemenea, în
asistenţă, şi deci, mai puţin observabil, vedem şi un ofiţer inferior de jandarmi
151
pedeş tri , ale cărui detalii de uniformă le vom vedea mai târziu. Uniformele militare
descrise aici sunt conforme cu regulamentul de uniforme în vigoare începând cu
1895 ş i cu micile modificări al e acestuia până la momentul respectiv '
10
L â ngă aceşti a , într-o uni formă ce pare uşor mai temă , nefiind atât de înfiretată,
ob servă m şi câ ţi va sergenţ i de stra dă. Serge nţii de s tradă erau organizaţi în companii
de sergenţ i şi constituiau partea de ordine publică a poliţi e i , fiind parte componentă a
acesteia. P o li ţ i a avea practic dou ă p ărţ i componente, distincte din punct de vedere al
subordon ă rii , al structurii ş i chiar a uniformei . Poliţia propriu- zisă , judiciară şi de
s i gura n ţă , avea prefecţ i , di rectori , inspectori, poliţai , comisari şi subcomisari iar
companii le de ser genţ i , care aveau paza ş i ordinea publică în atribuţii principale
aveau coman danţi de ser ge nţ i , aj utori de c omandanţi de sergenţi , ofiţeri de sergenţi ,
sergenţi majori ş i sergenţi , companiil e de ser genţi subordonându-se ofiţerilor de
po liţie. D acă poliţia avea uniforme negre cu însemne galbene, iar gradele erau
indicate prin stele la ep o l eţi şi stele sau broderii la gulere, model de uniformă
introdus pentru aceştia din anul 1906 , pentru companiile de sergenţi, acestea erau
111
bleu-marin cu galoane galbene 11 2. Cu alte cuvinte putem spune că avem toate

structuri le de forţă ş i ordi ne publi că prezente la acest eveniment, ce ne arată, fără
doar şi poate, importanţa ce era acordată acestuia.
Figura nr. 13: Fotografia 201 80809_opl-4blz_003
Sursa: Colectia fam ili ei Ces i anu-Racovi tză. Toate drepturi le: A lexandru Ştefan Mihă il escu .
Reproducerile sunt publicate cu acordul deţ in ă torului.
Mini sterul de Război, 1895: 38-40.

110
111
Monitorul Oficial, nr. 266, 3/16 marti e 1906: 9465-9473.
112
Monitorul Oficial. nr. 65, 7120 iuni e 1903: 2333-234 1.
152
În fotografia 20180809_opl-4blz_003, în care putem observa tot tribuna,
vedem iarăşi detaliile de uniformă ale jandarmilor rurali, care se află postaţi cam de
unde se fotografiază, iar în faţa tribunei vedem tot jandarmii pedeştri şi sergenţii de
stradă, dar de această dată vedem şi doi ofiţeri, unul de jandarmi pedeştri şi un
comisar de poliţie. Interesant este că, cu spatele la aparat, discutând cu o doamnă din
asistenţă, vedem un ofiţer aghiotant regal, a cărui calotă albă a chipiului şi vestonul
deschis la culoare nu pot fi confundate 113 . Nu trebuie să uităm nici faptul că acum
vedem clar şi un elev de liceu cu şapca sa caracteristică, stând tot lângă jandarmul
nostru.
Sursa: Colectia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihăilescu.

' Reproducerile sunt publicate cu acordul deţinătorului .
Mergând la secvenţa 4, fotografia 20180809_opl-4blz_004, putem observa

detaliile unei trăsuri de transport persoane, destul de neregulată conform modelului
cu care eram noi obişnuiţi. Fotografia surprinde imaginea a doi bărbaţi îmbrăcaţi în
haine de stradă, elegante după moda vremii , costume din trei piese, baston ş i pălărie,
dar include schitate accidental în fundal şi chiar în prim plan (în dreapta jos) portrete
ale unor person~je modeste, din „lumea de jos" a oraşului.
113
Ministerul de Război, 1895: 22.
153
Figura nr. 15: Fotografia 201 80809_opl-4blz_005
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihă il escu.
Reproducerile sunt publicate cu acordul deţinătoru l ui .
Secvenţa 5 fotografia 20180809_opl-4blz_005, surprinde imaginea unei clădiri
şi a unui turn de apă , aflate în imediata apropiere a rondului Băneasa. Imaginea pare a
fi rea lizată înainte au după eveniment, toate elementele fiind trânse 114 •
Fi ura nr. 16: Fotog. Jfia 20180809_0 1-4blz 006
Sursa: Co l ecţi a fami liei Cesianu-Racovitză . Toate drepturile: Alexandru Ştefa n Mih ăi l escu.
Reproduceril e sun t publicate cu acordul deţinătoru l ui.
Clădirea şi turnul pot fi descoperite în această fotogra fie aeriană, deta liul fiind observabil în partea
114
dreaptă a imaginii . Pagi nă de lntem et:http://www .costingheorghe. ro/thenow/hipodrom ul-baneasa-

bucure ti-aeriana/ (accesat 15.01 .2020) .
154
. ~ecvenţ~ 6,. fotogra~a. 20180809_ opl-4blz_006, ne aduce din nou în planul
tnbune1 cu ~e1 d01 reangajaţi de jandarmi în prim plan, care par a discuta despre
potcoavele dm capătul tecilor săbiilor.
Sursa: Colecţia familiei Cesianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandrn Ştefan Mihăilescu.

Secvenţa 7, fotografia 20 I 80809 _ opl-4blz_ 007, care îl surprinde pe Ion

Maican trecând linia de start-sosire cu a sa maşină franţuzească Tourand 11 5 ne lasă să
studiem, destul de atent, uniforma unui sergent de stradă. Observăm că acesta se află
în ţinuta de ceremonie, purtând epoleţii cu solzi metalici şi mănuşile albe. Putem
observa aici galonul de sergent de la manşete şi teaca a ceea ce ar fi trebuit să fie un
tesac, adică o spadă scurtă şi cu lamă groasă, dar care se vede că este înlocuită cu o
sabie scurtă. În epoca respectivă şi ceva ani după aceea, sergenţii de stradă purtau pe
lângă revolver şi o armă albă, care normal trebuia să fie tesacul, dar cum acestea de
multe ori lipseau, se distribuiau săbii scurte sau baionete scoase din uzul armatei.
Bine-înţeles că doi reangajaţi de jandarmi nu lipsesc din imagine.

115
155
Sursa : Co l ecţ i a familiei Ce ianu-Racovitză. Toate drepturile: Alexandru Ştefan Mihă ilescu .
Reproduceril e sunt publicate cu acordul d eţ in ătorului .
Putem însă a ne opri la secvenţa 12, fotografia 201 80809_opl-4blz_O12 , care a

fost realizată din tribun ă, a rătându-ne două automobile oprite ş i înconjurate de
mulţime , în timp ce, între ele, se r egăseş te un locotenent de jandarmi p ed eş tri a cărei
uniformă se observă cât e poate bine. Fotografia ne oferă posibilitatea de a observa
în detaliu ş i ţinuta e l ega nt ă a per oanelor care ocupă scaunele de la tribuna
principală .
Mergâ nd mai departe vedem i a ră ş i elemente de istori e tehnică, i eş ind în
evidenţă atât mărcile auto ale momentu lui cât ş i societăţil e loca le auto 116 , în acest caz
soc ietatea Leonida, a ntrepri ză cu capacităţi con tructive în domeniul auto, ce a fost
cunoscută atât în Primul R ăzboi Mondia l, când până în momentul ocupa ţiei au
caro at pe te 300 de autosanitare pentru uzul direct al Servici ulu i Sanitar al Armatei ,
iar în cel de-Al Doi lea Ră zboi Mondia l a produs pri ma modificare de t ehnică
blindată după proiecte româneşti , realizâ nd primele a utotu nuri şenil ate, denumite
tunuri anticar cu afet mobil prin transformarea de tanc uri u şoare 117 •
Se face referire la fotografia 20 180809_op l-4bl z_0 14, preze ntată anteri or în articol.
116
11 7
U rdărea nu, 199 1: 24-33 ; Scafeş et ali i, 1996: 130- 139.
156
Figura nr. 19: Foto:20180809_opl-4blz_023

Ne vom mai opri asupra secvenţei 23, fotografia 20180809 _ opl-4blz_ 023, în
care vedem, pe lângă automobile statice, cel din stânga aparţinând lui Ion Maican 11 8
iar cel din dreapta fiind un Lorraine-Dietrich condus de Jean Cămărăşescu
(proprietate a lui Dumitru Bădulescu) 11 9 , şi unul dintre jandarmii rurali din faţă, de
această dată, cât şi o parte a uniformei unui comisar de poliţie .
Nu putem decât să reiterăm, astfel, importanţa clişeelor fotografice de epocă
pentru două ramuri importante ale istoriei sau, mai bine zis, ale studiului acestora,
istoria militară şi istoria tehnicii, având în această serie un real exemplu.
Concluzii
Abordarea „pe mai multe voci" a materialului fotografic istoric descoperit în
2018 a permis 1) prezentarea multiplelor faţete ale acestuia ca obiect şi subiect,
finalităţi în scopul cercetării în mediul academic şi cel al democraţiei digitale.
Progresiv, odată cu fiecare etapă parcursă , 2) materialul fotografic sursă a devenit un
material dinamic, amplificat, acumulând straturi de informaţii care contribuie la
cunoaşterea vieţii sale sociale, a traiectoriilor urmate, a fragmentului istoric narat şi a
Revista Automobilă, februarie 1908: 5; aprilie 1908: 2, 3.

11 8

11 9
157
contextului social. Totodată, am putut observa 3) modalităţile prin care materialul
sursă s-a activat complementar prin proiecte culturale organizate, dar şi prin
intermediul comunităţilor informale din mediul digital 2) felul în care materialul este
perceput şi utilizat de diferite tipuri de audienţe, de la publicul larg, entuziaşti
intemauţi până la cel specializat, cercetătorii.
Referinţe
Andrei, Alex 'The Race of Baneasa in 1908's Bucharest' (accesat online 15.01.2020. URL
https://www.carthrottle.com/post/wg77eme/).
Appadurai, Arjun (ed.) (1986) The Social Life of Things. Cambridge: Cambridge University
Press.
Automobil Club Român, Anuar 1905, pp. 18, 22-25, 36, 92, 106-113, 126-128, 143, 144;
Anuar l 906, pp. 78-86, 93-108, 118, 120; Anuar 190 7, pp. 121-142.
Bacalbaşa, Constantin (1936) Bucureştii de altădată, voi. 3, 1901-1910, Bucureşti: Editura
Ziarului Universul S.A.
Barthes, Roland (2003) La camera chiara, Nota sul/a fotografia, Torino: Piccola Biblioteca
Einaudi.
a
Bibescu, George -Valentin ( 190 I) De Geneve Bucarest en automobile: 1827 km. 200 m., en
73 heures 45 minutes avec Mercedes, voiture de 16-20 chevaux, conduite par son
proprietaire, le prince Georges-Valentin Bibesco, Geneva: Imprimerie W. Kundig.
Borzakian, Manouk; Ferez, Sylvain 'L'invention du Grand Prix automobile: constitution et
autonomisation du sport automobile dans l'entre-deux-guerres' Sciences sociales et sport,
nr. 1/2010, p. 107-131.
Cook, Terry (2012) 'Evidence, memory. identity and community: four shifting archival
paradigms' în Achival Science 13, pp.95-120, online în Springer Science and Business
media. (accesat la 15.01.2020 URLhttps://link.springer.com/article/ l 0.1007/s10502-012-
9180-7).
Dick, Robert (2013) Auto Racing Comes of Age. A transatlantic view of the cars, Drivers and
Speedways. 1900-1905, ed. McFarland & Company, Inc., Publishers.
Dumitran, Adriana (2019) Evoluţia Fotografiei de presă din România (1860-1919) Studiu
comparativ cu evoluţia fotografiei de presă şi a presei ilustrate europene. Rezumatul
Tezei de doctorat, Bucureşti. Institutul de Istorie „Nicolae Iorga"
(accesat la 15.01.2020 URL: http://www.iini.ro/SCOSAAR/Sustineri%20teze/Adriana
%20Dumitran/Adriana_Dumitran_Rezumat_teza%20doctorat_romana.pdf).
Edwards, Elizabeth (2001) Raw histories, Photographs. Anthropology and museums, Oxford:
Berg.
Gell, Alfred ( 1998) Art a11d Agency: An Anthropological Theory, Oxford: Clarendon Press.
Riley, Jenn (2017) Understanding metadata what is metadata, and what is it for? A Primer
Publication of the National Information Standards Organization, Baltimore: National
Information Standards Organization (accesat la 15.0 l.2020 URL: https://groups.niso.orgl
apps/ group_public/download. php/ l 7446/Understanding%20Metadata. pdf).
Ionescu, Adrian-Silvan (2006) Modă şi societate urbană în România epocii modeme,
Bucureşti: Editura Paideia.
Ladd, Briand (2008) Autophobia: Love and Hate in the Automotive Age, ed. Chicago,
Londra:The University of Chicago Press.
158
L'Auto, (1906-1907) 13.12.1906, p. 7; 20.7.1907, pp. 3, 5; 28.7.1907, pp. 5.
L'Illustration (1987) Les grands dossiers de l 'l/lustration: /'automobile, i'histoire d 'un
siecle.
McCarthy, Tom (2007) Auto Mania: Cars, Consumers and the Environment, ed. New Haven:
Yale University Press.
Hippodromul (1904) 26.9.1904, pp. 2.
Macovei, Nicolae (20I4) 110 ani de la fondarea A.C.R. în Magazin istoric, nr. 12, 2014,
pp. 62, 63.
Ministerul de Război (I 895) Descrierea uniformelor armatei. Ediţie oficială, Bucureşti:
Imprimeria Statului.
Moreau, Sebastien (20 I 6) 'Gagner sa vie au volant au risque de la perdre. Les pilotes
automobile europeens (annees I 920- I 930)' , Le Mouvement social, nr. 1/2016.
Parkinson, Maude, Rea (2014) Douăzeci de ani în România. 1889-1911, Bucureşti: Editura
Humanitas.
'Regulamentul pentru stabilirea uniformelor ofiţerilor de poliţie', Monitorul Oficial, Nr. 266
din 3116 martie I906, pp. 9465-9473.
'Regulamentul sergenţilor de oraş', Monitorul Oficial, Nr. 65, 7/20 iunie 1903 pp. 2338-2341.
Revista Automobilă (1908), ianuarie I 908, pp. 12; februarie 1908, pp.2, martie 1908, pp. 4;
aprilie pp. 1-3, 5, 8, 9, I 2, 13, 16, 17; mai 1908, pp. I I; noiembrie 1908, pp. 7.
Sandachi, George Paul; Hadîrcă, Dan (2005) Prinţul George Valentin Bibescu. Biografia unui
călător, Bucureşti: Editura Vivaldi.
Scafeş, Cornel I., Şerbănescu, Horia, Andonie, Corneliu, Avram, Valeriu Dănilă, Ioan (1996),
Armata Română 1941-1945, Bucureşti: Editura RAI.
Schipper, Franck (2008) Driving Europe: Building Europe 011 roads in the twentieth centwy,
Amsterdam: Aksant.
Urdăreanu, Tiberiu (l 991) Autovehiculele în Armata Română, Bucureşti: Editura Militară.
Guvernatorul M. C. Sutzu, promotorul numismaticii româneşti, Accesibil online la
https://www.bnro.ro/Guvernatorul-M.-C.-Sutzu,-promotorul-numismaticii-
romane%C8%99ti-13689-Mobile.aspx, (accesat la 14.01.2020).
Alte categorii de surse web citate

„Comunitatea România în alb pe Negru'', Accesibilă online la https://www.facebook.com/
Romania-in-negru-pe-alb-photo-1398076253750015/timeline, (accesat la 15.01.2020).
Folskonomy: neologism introdus de Thomas Vander Wal în 2004 şi care se referă la sisteme
de clasificare bazate pe etichetare socială http://vanderwal.net/folksonomy.html.
Fotografie publicată din colecţia Bibliotecii Academiei Române. Accesibilă online la
http://www.romania-actualitati.ro/bucuresti _belle_epoque_ in_imagini_comentate-
100741 (accesat la 15.01.2020).
Fotografie aeriană, Accesibil online la http://www.costingheorghe.ro/thenow/hipodromul-
baneasa-bucuresti-aeriana/ (accesat la 15.01.2020).
George Stephănescu, Galeria Portretelor, Muzeul Naţional de Istorie a României,
http://galeriaportretelor.ro/item/george-stephanescu/(accesat la 31.03.2020).
George Stephănescu, Biblioteca Centrală Universitară Iaşi, http://www.bcu-iasi.ro (accesat la
31.03.2020).
Proiect Harta Senzorială, Accesibil online la http://hartasenzoriala.com/ (accesat la
15.01.2020).
159
Proiect cultural derulat prin AFCN - Administraţia Fondului Cultural Naţional, Universitatea
Naţională de Arte (UNARTE), Accesibil online la http://arhivart.ro/archive4u/ (accesat la
15.01.2020).
Materialul digitizat publicat (20180809_opl-4blz_001 - _007, 012-015, 017, 018, 019,

023, 024, 20 l 80810_ opl-4blz_OOO, O17, 051) face parte din Colecţia familiei Cesianu-
Racovitză. Toate drepturile aparţin deţinătorului: Alexandru Ştefan Mihăilescu. Reproducerile
sunt publicate cu acordul deţinătorului. Material a fost digitizat de Cezar Popescu în cadrul
proiectului Archive4U.
Dorim să mulţumim pe această cale domnului Alexandru Ştefan Mihăilescu pentru

materialul pus la dispoziţie.
I Ml
FONDUL ARHIVISTIC ACADEMIA DE STUDII
ECONOMICE (ANII 1950)
Valentin MAIER*
THE ARCHIVE FUND BUCHAREST UNIVERSITY OF

ECONOMIC STUDIES (1950s)
(Abstract)
Finding and using archive documents represents, in mast cases, an essential

way to introduce original research subjects. This article presents the research dane
on an archive fund of a higher education institution, Bucharest University of
Economic Studies, especially regarding documents from the 1950s. The fund is made
of 282 archive units, ranging from the 1948 to 1961, but mast of the units are /rom
the 1950s. lt is an important period, nat enough researched, and this fund it is an
opportunity for bringing new sources for scholars. The types of subjects and
documents that can be found within this fund, as well as research ideas, are
presented in this paper. Although barely researched until now, these documents may
generate new research projects and studies to increase aur understanding of the
history of 1950s and the evolution of higher education, and of course of economic
studies and the Bucharest University of Economic Studies.
Keywords: history of education; 1950s Romania; higher education; Bucharest
University of Economic Studies; archive.
Fondul arhivistic Academia de Studii Economice (ASE) poate fi cercetat la

Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale (SMBAN), sub două numere
de inventar, 1579 şi 1580, cu anii extremi 1910-1962, totalizând 1632 de unităţi
arhivistice. Sub inventarul 1579 pot fi cercetate 1350 de dosare de arhivă pentru
perioada cuprinsă între 1910-1949, iar în inventarul cu numărul 1580 pot fi regăsite
282 de dosare de arhivă din perioada 1948-1962. Ambele inventare au fost întocmite
la data de 17 iunie 1985.
În perioada februarie-iunie 2019 am derulat o cercetare istorică asupra inven-
1
tarului 1580 din acest fondul arhivistic, atunci când am consultat toate dosarele •
Atenţia a fost acordată perioadei anilor 1950, pentru că este puţin cunoscută în istoria
universitară, dar şi în general şi pentru că majoritatea dosarelor făceau posibilă
această orientare.· Sub aspectul documentelor de arhivă accesibile acum, luând în
• Asistent cercetare, Muzeul Universităţii din Bucureşti; cercetător postdoctoral, Şcoala Doctorală de
Studii Interdisciplinare a Universităţii din Bucureşti (ISDS-UB); valentin_maier@yahoo.com.
1 Cu excepţia dosani.lui numărul 84/1952-1953, care nu a putut fi găsit în perioada cercetării. Descrierea
acestui dosar din inventar este unnătoarea: „Dări de seamă şi situaţii statistice".
161
calcul cele care cu siguranţă vor fi date în cercetare în viitor şi în consecinţă,
contabilizând şi apariţiile de cărţi şi studii despre această perioadă, se resimte o lipsă
a cercetărilor istorice asupra documentelor de arhivă din anii 1950.
Fondul ASE este important şi pentru că aparţine acestei instituţii de învăţământ
superior economic, care din anul 1948 funcţiona sub numele Institutul de Ştiinţe
Economice şi Planificare (ISEP) din Bucureşti şi era singulară ca importanţă şi tip.
Câteva scurte menţiuni de istorie instituţională trebuie făcute. Instituţia a luat fiinţă în
anul 1913 sub numele de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, iar în
1919 au fost puse bazele şi Academiei de Studii Cooperatiste. După venirea la putere
a regimului comunist, cele două instituţii au fost unite în anul 194 7 sub numele
Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, iar din anul 1948 a primit numele
amintit deja. La patru ani distanţă, sub influenţa sovietică, denumirii instituţiei i s-a
adăugat particula „Vladimiri Ilici Lenin", apoi din 1958 funcţiona sub titulatura
Institutul de Ştiinţe Economice (ISE), pentru ca din anul 1967 şi până astăzi să fie
cunoscută drept Academia de Studii Economice, reînnodând pănă la punct tradiţia cu
mai vechea denumire.
Până în 1952 au mai funcţionat alte două ISEP, la Iaşi şi la Braşov, dar ele au
avut o importanţă limitată pentru învăţământul economic , reuşind să formeze doar
2
câteva generaţii de absolvenţi. În schimb, ISEP din Bucureşti a avut de la bun

3
început ( 1948) o structură complexă, reunind mai multe facultăţi şi specializări:

Facultatea de Economie Generală, Facultatea de Planificare şi Administrate
Economică (cu secţiile industrială, agrară şi a comerţului) şi Facultatea de Finanţe şi
Credit (cu secţiile finanţele administraţiei de Stat şi finanţele întreprinderilor) 4 •
Practic. lSEP a fost instituţia cea mai importantă în anii 1950 pentru pregătirea
specialiştilor necesari economiei româneşti 5 . A fost o perioadă cu multe responsa-
bilităţi pentru economişti, cei care trebuiau să fie conducătorii întreprinderilor după
naţionalizare (I I iunie 1948). dar şi ai procesului de planificare economică, cu atât
mai mult cu cât după planurile economice anuale din 1949 şi 1950, în deceniul şase a
fost realizat şi primul plan cincinal ( 1951-1955).
Mai sunt încă două aspecte care cresc interesul pentru studierea fondului ASE
din anii 1950.
Primul motiv este legat de aniversarea Centenarului ASE, 1913-2013 6 • Cu
această ocazie. şi într-un mod singular în spaţiul istoriei universitare din România,
~Ca structură. ambele ISEP cuprindeau Facultatea de Planificare şi Administrare Economică, împărţită
în secţia industrială la care se adăuga, la laşi, secţia agrară silvică, iar la Braşov, secţia comerţului
(Deciziunea nr. 263327)
~ În anii 1950 denumirea !SE-Institutul de Ştiinţe Economice, şi titulatura „Vladimir Ilici Lenin",
reflecta influenta URSS în toate domeniile, şi nu doar în România, ci în toate ţările spaţiului comunist
de influenţă sovietică. De abia din anul 1967 datează denumirea Academia de Studii Economice,
titulatura de ..academic" fiind singulară în învăţământul superior din perioada 1948-1989.
~ Decizia nr. 263327.
~ Ulterior, economişti au fost formaţi şi în alte centre universitare în afara Bucureştiului, dar sub un
număr limitat de spcciali7..ări, ASE păstrând exclusivitatea pentru anumite tipuri precum statistică şi
cibernetică economică.
La înfiinţarea sa în anul 1913. institutia purta numele: Academia de Înalte Studii C-0merciale şi Industriale.
6
162
colectivul de profesori ASE a pregătit, pe lângă numeroase activităţi festive, şi o sumă
importantă de lucrări scrise , publicate şi reunite în colecţia „ASE 100". Informaţiile
7
prezentate în toate aceste cărţi sunt foarte bune, documentarea la fel şi face cinste
memoriei universitare şi ASE, dar are totuşi o problemă: bibliografia, şi mai bine zis
secţiunea dedicată izvoarelor, nu menţionează surse arhivistice 8, din Arhiva ASE sau
din alte depozitare de arhive (Serviciul Arhivelor Nationale Istorice Centrale-SANIC
' '
SMBAN etc.) aşa cum ne-am fi aşteptat. Este o singură excepţie, cartea dedicată
Bibliotecii ASE care citează câteva dosare din Arhiva ASE şi Arhiva Bibliotecii ASE
(pe care nu le regăsim la bibliografia cărţii, ci citate doar în corpul textului de cartef
Lucrările au avut în mare parte un caracter monografic, dar acoperă şi destule
detalii şi probleme precise, precum cele structurale, de apariţie a unor catedre şi
facultăţi, sau de evoluţie a programelor de studii. Cu siguranţă, şi nu doar în cazul
acestora, documente din arhiva ASE ar fi putut îmbogăţi cu informaţii inedite aceste
cărţi, pentru că, din cei 100 de ani aniversaţi în 2013, jumătate au fost petrecuţi în
comunism, fără să dăm la o parte importanţa arhivei şi pentru anii ante 1948 sau după
1989. Doar că, din cercetarea la SMBAN, am putut constata că există dosare de
arhivă pentru perioada 1919-1962, cu alte cuvinte, este de presus că ASE a predat
Arhivelor Naţionale toate dosarele pentru această perioadă şi că pentru restul
perioadei, cu termen legal de predare, documentele sunt încă la ASE (din variate
motive, inclusiv ce nu pot avea legătură cu ASE şi care ţin de exemplu de capacitatea
limitată de prelucrare arhivistică din partea Arhivelor Naţionale în raport cu cererile
sau spaţiul limitat de stocare, cam toate problemele fiind datorate subfinanţării) sau
sunt în curs de prelucrare arhivistică la Arhivele Naţionale.
Cert este că profesorii şi cercetătorii din ASE sunt primii care ar fi trebuit să
folosească această comoară documentară, care o reprezintă dosarele de arhivă ale
propriei instituţii. În aceste lucrări istoria ASE în anii 1950 nu a fost reconstituită cu
ajutorul dosarelor de arhivă, nici a celor de la SMBAN, nici a celor din ASE, dacă
cea din urmă mai păstrează dosare pentru această perioadă. De aceea, este foarte
important pentru reconstituirea istoriei ASE, istoriei universitare, a elitelor şi pentru
istoria comunismului în general, să consultăm fondul ASE de la SMBAN.
Un al doilea motiv important pentru a cerceta acest fond este legat de
conţinutul său, care poate reliefa un mod de funcţionare al acestei instituţii în peisajul
învăţământului superior de la acea vreme, cu beneficii şi pentru tot ansamblul
sistemului de învăţământ. De exemplu, în perioada 2011-2016 a fost derulat un
amplu proiect de cercetare dedicat învăţământului superior şi care a scos la iveală
10
7
Roşca, 2013a; Roşca, 2013b; Năstase, Roşca, 2013; Mureşan, Olaru, Opriţescu, 2013; Croito~, 2013;
Roşca, Vlad, 2013; Nicolae, Mafiei, 2013; Xenopol, 2013 (traducere a ediţiei din 1916). In afara
colecţiei, clar legată strâns de ea, este şi lucrarea Năstase, Zaharia, 2015. Colecţia „ASE 100" a fost
rrezentată şi în Di ma, 2013. . .
Sunt citate la bibliografie anuare, dări de seamă, rapoarte, legi, decrete, regulamente ş1 alte acte
normative (se pot regăsi în rubrici speciale în bibliografii, doar în cărţile semnate de Ion Gh. Roşca).
9
Croitoru, 2013.
10 Planificare economică, învăţământ superior şi acumularea capitalului uman În România În .timpul
regimului comunist (1948-1989), proiect coordonat de domnul profesor Bog~~~ ~.ur~escu, proiect de
cercetare PN-II-ID-PCE-2011-3-0476 finanţat de Consiliul Naţional al Cercetar11 Şt11nţ1fice, http://ephe-
ro1948-1989.blogspot.com/p/blog-page.html.
163
numeroase surse inedite pentru cercetarea sa, dar cu câteva excepţii (pentru
Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Iaşi, Institutul Politehnic din Galaţi,
Institutul de Industrie Alimentară din Bucureşti) nu a fost realizată şi o cercetare a
fondurilor de arhivă pe care instituţiile de învăţământ superior le-au generat.
Utilizarea fondurilor de la instituţiile centrale împreună cu cele ale instituţiilor de
11
învăţământ superior, poate întregi tabloul general al funcţionării învăţământului

. • • • 12
superior mtr-un regim comunist .
Întorcându-ne la cercetarea Fondului ASE şi la cele 281 de dosare consultate,
trebuie precizate câteva informaţii legate de situaţia constatată. Astfel, 164 de dosare
din total nu au fost deloc consultate anterior (aproape 60% din total), aproape 30%
dintre ele au mai fost cercetate de o altă persoană şi în rest, 30 dintre dosare au fost
cercetate de către alte două persoane, 4 de către 4 persoane şi niciodată mai mult de
6 persoane (2 dosare de către 6 persoane).
Tabelul nr. 1: Numărul de cercetătoriper dosar din fondul ASE în funcţie de anul la
care face referire dosarul
Numărul cercetătorilor per dosar
Anul I 2 3 4 5 6 Total
1948 4 3 2 I 10
1949 9 6 2 I 18
1950 9 I I 11
1951 15 7 4 26
1952 18 8 I 27
1953 12 6 4 22
1954 28 14 6 48
1955 16 7 2 25
1956 14 3 3 20
1957 20 10 2 3 35
1958 13 li 2 26
1959 3 2 I 6
1960 I 2 I 4
1961 2 I 3
Total 164 81 30 4 o 2 281
Surse: foile de evidenţă a cercetării dosarelor de arhivă
(SMBAN. fond ASE. inventar nr. 1580, dosare nr. 1-282, fără nr. 84).
SAt:JIC-fon~ul CC al PCR cu sectiile Preşedintia Consiliului de Miniştri, Cancelarie, Propagandă şi

11
Ag1tat1e, Sectia Economică, Arhiva Ministerului Educaţiei, Arhiva Institutului Naţional de Statistică
acte legislative. '
Este dre~t că p~ntru u? astfel de proiect sunt necesari mult mai mulţi ani de lucru, forţă de muncă,
12
fin~t~re ş1 deschidere dm partea depozitarilor acestor arhive. Altfel, în urma proiectului de cercetare
ammt1t au rămas numeroase lucrări importante, o parte dintre acestea pot fi consultate aici: http://ephe-
ro1948-1989.blogspot.com/p/publicatii.html.
164
Pe baza foilor de cercetare (evidenţă) ale dosarelor de arhivă, putem scrie că în
total au fost doar 9 cercetători care au consultat acest fond (cu tot cu subsemnatul),
4 dintre ei cercetând fiecare peste 40 de dosare, în rest sub 1O dosare, 1 cercetător
consultând doar 1 dosar. Primul cercetător al acestui fond şi inventar nr. 1580, a fost
în anul 1986, deci aproximativ la un an distanţă de la oferirea spre cercetare a
întregului fond, în 1992 au fost 2 cercetători, apoi fondul a mai fost cercetat în anii
1993, 2006, 2007, 2010, 2012, 2014, 2015 de câte un cercetător, iar în 2019 au fost
din nou 2cercetători • În ultimii ani, cercetarea acestui fond pare să se fi intensificat,
13
dar credem că este încă mult departe de potenţial.

Toate aceste date sunt valabile la 35 de ani de la introducerea în cercetare a
acestor dosare de arhivă , ceea ce credem că este foarte mult timp, cel puţin pentru
lipsurile în istoriografie pe care le avem, pentru perioada acoperită de aceste dosare şi
în general, pentru comunism şi pentru locul special pe care l-a avut ASE.
Un alt aspect interesant este repartizarea numărului de dosare pe ani, care este
următoarea :
Figura nr. 1: Repartizarea numărului de dosare pentru perioada 1948-1961

din cadrul Fondului ASE, nr. inventar 1580
1948 1949 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1956 1957 1958 1959 1960 1961
Notă: hi anul 1952 ar trebui să fie un dosar în plus (nr. 84, ce nu a putut fi găsit);
deşi inventarul nr. 1580 cuprinde dosare între anii 1948-1962, de fa pt nu este niciun
dosar emis în anul 1962, ci 2 dosare din 1961 care se întind şi în anul 1962
(fiind înregistrate la rubrica „ 1961 -1962").
Surse: SMBAN, fond ASE, inventar nr. 1580, dosare nr. 1-282 (fără nr. 84).
13 Cifră probabil ă, pentru că atunci am cercetat dosarele şi dosarele fondu lui ar mai fi putut fi cerute de
altcineva între timp.
165
Foarte important este evident conţinutul dosarelor, care merită să fie consultat
de cercetători şi să fie ulterior diseminat altor specialişti şi publicului larg, prin
diferite lucrări, fie ele, cărţi, articole, studii, expoziţii sau alte prelucrări şi forme de
prezentare. Informaţiile din aceste dosare, înregistrate din variate motive şi consti-
tuite în aceste dosare de arhivă trebuie să fie folosite în cercetări istorice şi nu numai,
pentru că aceasta este menirea lor prin păstrare şi astfel avansul ştiinţei poate fi
asigurat. Totul se realizează prin cercetări repetate şi mici „victorii", care pot fi
considerate doar produse semifinite (perfectibile), sub formele arătate.
Trebuie făcute câteva precizări asupra conţinutului acestor dosare şi asupra
tipologiei de documente pe care le putem găsi, fără a trece cu vederea faptul că
suntem la începutul cercetării lor (281 dosare, peste 43.000 file), care pot şi trebuie
să se întindă pe mai mulţi ani. Ne vom mărgini la o enumerare care credem că în
acest moment este potrivită pentru o primă evaluare a conţinutului: acte de
corespondenţă cu rectoratul şi diferite ministere, texte ale cursurilor şi prelegerilor,
documente legate de admitere, examenul de stat, practica studenţească şi repartizarea
în producţie. planuri de învăţământ, programe analitice şi propuneri de îmbunătăţire
ale lor. planuri de muncă, planuri calendaristice ale prelegerilor, subiecte şi
chestionare pentru examene, planuri de aprovizionare şi lucrări de întreţinere, situaţii
referitoare la aparatura laboratoarelor, planuri editoriale. situaţii statistice cu studenţi
bursieri, exmatriculaţi, care n-au făcut armata, neadmişi la examene şi alte date
statistice. rapoarte de activitate. dări de seamă, stenograme ale diferitelor consfătuiri
sau consilii de facultate. referate, note explicative, procese verbale, instrucţiuni,
regulamente. proiecte de regulamente. memorii, acte în legătură cu diferite imobile,
contestaţii. litigii. transferuri de cadre didactice. liste ale cadrelor didactice şi ale
posturilor, orare de examene, certificate. materiale de promovare. articole din diferite
reviste. documente despre activitatea cultural-educativă, cercuri studenţeşti, materiale
pentru pregătirea seminariilor şi altele.
Pc baza acestor documente pot fi tratate numeroase subiecte de cercetare, de
exemplu legate de admitere, repartizare, situaţia specializărilor învăţământului
superior economic în anii 1950 şi influenţa propagandei comuniste, influenţa
sovietică in învăţământul superior. Avem acces la textul multor cursuri, ceea ce ne
permite o altă grilă de analiză asupra învăţământului superior, dincolo de date
statistice şi modificări structurale, dar şi multe altele, care stau în puterea
cercetătorilor să fie descoperite. folosite şi prelucrate.
Doar dacă ne referim de exemplu la lecţia de deschidere a cursului de statistică
din 16 octombrie 1950, o să aflăm că subiectul acestei lecţii a fost „Statistica, ştiinţă
socială, ştiinţă de clasă, partinică". Din această lecţie aflăm că ştiinţa sovietică şi
implicit statistica sovietică era cea mai avansată din lume, „tocmai pentru că este
însufleţită de partinitatea bolşevică" sau că obiectul statisticii „îl formează viaţa
socială a oamenilor care nu poate fi topită în aşa-zise forme de masă comune oame-
nilor după aşa-zisa cădere a ploilor" 14 • Vom găsi numeroase informaţii relevante
pentru modul în care era privită statistica şi asupra calităţilor pe care viitorul
14
SMBAN. fond Academia de Studii Economice, llf. inventar 1580, dosar 39/1950.
166
statistician trebuia să şi le însuşească, pentru că: „De felul pregătirii dvs., viitoarele
cadre calificate ale economiei noastre, depinde grăbirea mersului nostru înainte spre
viitor, care înseamnă socialismul victorios" 15 •
În concluzie, am semnalat fondul arhivistic ASE pentru perioada 1948- 1961,
care este păstrat la SMBAN, am arătat importanţa subiectului şi perioadei pe care o
acoperă şi în acelaşi timp, faptul că este necesară cercetarea sa, dar am oferit şi o
primă analiză asupra cercetării acestui fond, cu date şi exemplificări.
*
Pentru consultarea fondului arhivistic Academia de Studii Economice pe anii
1950, peste 280 de dosare, ţinem să aducem mulţumiri pentru solicitudinea de care a
dat dovadă, custodelui Sălii de studiu a Serviciului Municipiului Bucureşti al
Arhivelor Naţionale, doamna Lucia Tomea.
Referinţe
,,Deciziunea" nr. 263327=Deciziunea nr. 263327 din 25 octombrie 1948 cu privire la
organizarea învăţământului superior.
SMBAN-ASE = Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale fond Academia de
Studii Economice numere de inventar 1580-1581 (1910-1962).
Croitoru, Paul (2013) Istoria Bibliotecii Academiei de Studii Economice din Bucureşti,
Bucureşti.
Dima, Viorela-Valentina (2013) „Colecţia ASElOO - un periplu editorial prin istoria Academiei
de Studii Economice din Bucureşti", în Studii şi comunicări, voi VI, p. 481-486.
Mureşan, Maria; Olaru, Corneliu; Opriţescu, Mihail (2013) Elita universitară din Academia
de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1913-1940), Bucureşti.
Năstase, Pavel; Roşca, Ion Gh. (coord.) (2013) Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Un secol de existenţă, Bucureşti.
Năstase, Pavel; Zaharia, Răzvan (coord.) (2015) Centenar ASE. Memorii şi documente,
Bucureşti.
Nicolae, Mariana; Mafiei, Mara Magda (2013) Istoria limbilor moderne în ASE: o
perspectivă centenară, Bucureşti.
Roşca, Ion Gh. (2013a) ASE JO. Aventura programelor de studii, Bucureşti.
Roşca, Ion Gh. (2013b) Istoria Palatului Academiei de /nalte Studii Comerciale şi Industriale
şi oamenii ei, ediţia a li-a, Bucureşti.
Roşca, Ion Gh.; Vlad, Liviu Bogdan (2013) Rectorii Academiei de Studii Economice din
Bucureşti, Bucureşti.
Xenopol, Nicolae (2013) Bogăţia României, Bucureşti (prima ediţie-1916).
Planificare economică, învăţământ superior şi acumularea capitalului uman În România în
timpul regimului comunist (1948-1989), proiect de cercetare PN-II-ID-PCE-2011-3-0476
finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, http://ephe-ro 1948-
1989.blogspot.com/p/blog-page.html, (accesat la 14.02.2020).
15
SMBAN fond Academia de Studii Economice, nr. inventar 1580, dosar 39/1950.
'
167
A 'lttttl 'lttttl A
III. ISTORIA INVATAMANTULUI

'
EVOLUTIA STUDIILOR ROMÂNEŞTI DE ASTRONOMIE

'
ŞI GEODEZIE LA IAŞI ŞI BUCUREŞTI
ÎN SECOLUL AL XIX-LEA
Mihai VLĂDUŢ•
EVOLUTION OF ROMANIAN STUDIES OF ASTRONOMY AND

GEODESY IN IAŞI AND BUCHAREST IN THE 19TH CENTURY
(Abstract)
During the 19'" century the Romanian astronomica/ studies were gradually
integrated in the Romanian society. The defining moments in the evolution of the
Romanian society, such as the end of the Phanariote era, the adoption of the Organic
Regulations, the Union of 1859, and the founding of the Universities of laşi (1860)
and Bucharest ( 1864) al/ have had a profound impact on the development and
1
integration ofscience in the Romanian society du ring the 18 " and 19'" centuries. The
aim of this article is to provide an image of the development of the modern
astronomica/ science in Romania, to show the important role of the Universities of
laşi and Bucharest in the transition between premodern and modern astronomy, to
expiare the biographies, the acadt!mic careers, and the scientific interests of the
Romanian Professors of Astronomy and Geodesy from the Universities of
Universities of laşi and Bucharest, underlining their role in the evolution of
Astronomy and Geode.\:\' as academic disciplines, as well as their contribution to the
modernisation q( rile Rumanian society, by trai ning new generations of scientists and
de\·eloping the Romanian sciellf~{ic i1~frastructure.
Keywords: history of education: 19'" Century Romania; moderniza/ion:
Romanian 1miversities; astronomy and geodesy.
Între dezvoltarea teoriilor. metodologiilor şi instituţiilor specifice ştiinţei

moderne occidentale şi introducerea acestora în societatea şi în cultura română a
existat un decalaj semnificativ. Ca urmare a Unirii din I 859, în timpul domniei lui
Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele unor instituţii liberale moderne, statul
trecând printr-un proces de unificare administrativă, care a avut drept efect sporirea
resurselor sale. creşterea capacităţii acestuia de a susţine cultura şi ştiinţa
' Doctorand, Institutul de Istorie .,Nicolae Iorga", vmnOOOI@ogmail.com.
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXV li, 202C, pp. 168-188.
168
românească, precum şi accelerarea procesului de modernizare socială şi instituţională
a României. Dezvoltarea sistemului de învăţământ, atât la nivel universitar, prin
înfiinţarea Universităţii din Iaşi, în 1860, şi a celei din Bucureşti, în 1864, cât şi la
nivel preuniversitar, prin extinderea reţelei şcolare, a avut un rol semnificativ în
procesul de modernizare a României. Dezvoltarea generală a învăţământului
românesc a dus şi la o mai bună reprezentare a ştiinţelor în reţeaua şcolară şi univer-
sitară, contribuind astfel la introducerea unor concepte ştiinţifice în cultura română,
la atragerea interesului unor tineri către aceste domenii şi la dezvoltarea ştiinţei
româneşti. Scopul acestui articol este de a identifica rolul jucat de Universităţile din
Bucureşti şi Iaşi în dezvoltarea studiilor de astronomie şi geodezie din România, la
cumpăna secolelor XIX-XX. Acest studiu îşi propune să exploreze gradul în care a
fost redus decalajul dintre ştiinţa românească şi cea occidentală, evidenţiind unele
dintre ca!lalele prin care conceptele ştiinţifice occidentale şi-au găsit loc în cultura
română. In cadrul acestui studiu va fi investigată biografia şi activitatea didactică şi
ştiinţifică a astronomilor din epocă, fiind relevat rolul lor în dezvoltarea ştiinţei
astronomice modeme în România.
Autorul a manifestat un interes îndelungat pentru istoria ştiinţei în secolul al
XIX-iea în general, precum şi pentru istoria astronomiei în special. Atât lucrarea de
licenţă, cât şi cea de master au explorat diferite aspecte ale aceluiaşi domeniu, artico-
lul prezent făcând parte din cercetările doctorale ale autorului, care au ca subiect
dezvoltarea studiilor de astronomie în România Vechiului Regat. Subiectul lucrării
de licenţă a fost rolul romanelor ştiinţifice ale jurnalistului, scriitorului şi astrono-
mului amator Victor Anestin în popularizarea astronomiei româneşti la sfârşitul
secolului al XIX-iea, fiind detaliată biografia şi activitatea literară şi ştiinţifică a lui
Victor Anestin. Lucrarea de disertaţie a avut ca temă rolul astronomiei în procesul de
modernizare a României la cumpăna secolelor XIX-XX, insistând asupra rolului
observatoarelor astronomice şi al fondatorilor lor în asimilarea ştiinţei moderne. A
fost detaliat rolul lui Victor Anestin şi al amiralului Vasile Urseanu în dezvoltarea
1
astronomiei populare în România Vechiului Regat, rolul astronomului Nicolae

Donici2 în dezvoltarea astronomiei în Basarabia, rolul astronomilor Ştefan C. Hepites
şi Nicolae Coculescu în fondarea Observatorului Astronomic de pe Dealul Filaret din
Bucureşti în 1908, precum şi evoluţia Observatorului Astronomic Militar din
Bucureşti, fondat în 1895 şi a Observatorului din Iaşi, fondat în 1913.
Istoriografia domeniului
Istoria ştiinţei a fost un domeniu puţin cercetat în istoriografia română. Nu a
existat niciodată un interes sistematic, instituţional, în ceea ce priveşte acest subiect.
Din cauza inexistenţei unui suport instituţional constant, istoriografia ştiinţei în
1 Care au pus împreună bazele mişcării de astronomie populară din România începutului de secol XX,
prin întemeierea Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti şi a Societăţii
Astronomice Române „Camille Flarnmarion".
2 Nobil basarabean descendent al unei familii renumite de boieri moldoveni, care a fondat, în 1908, pe
moşia sa din locali~tea basarabeană Dubăsarii Vechi, un observator privat de astrofizică.
169
România are mari lacune. Pe de o parte, deşi materialul istoriografic este vast, acesta
este răspândit între un număr mare de instituţii diverse, atât din Bucureşti, cât şi din
ţară, printre care se numără observatoare astronomice, universităţi şi instituţii de
învăţământ preuniversitar, muzee, biblioteci şi arhive, atât civile, cât şi militare. Din
acest motiv, multe lucrări secundare, dar şi surse primare, sunt greu accesibile pentru
cercetătorii domeniului. Accesul la surse primare şi secundare este îngreunat de faptul
că o parte din arhive şi din fondurile de bibliotecă, în special cele ale observatoarelor
astronomice, sunt nesistematizate. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte literatura
secundară, un element distinctiv al istoriografiei ştiinţei este faptul că majoritatea
contribuţiilor au aparţinut unor specialişti din domeniu, interesaţi de istoria propriei
discipline. Faţă de alte domenii ale istoriografiei, interesul istoricilor faţă de istoria
ştiinţei a fost relativ scăzut. Unul dintre efectele acestui dezinteres a fost existenţa unui
număr mare de lucrări care abordează din punct de vedere evenimenţial, cronologic,
istoria unei anumite discipline, sau a unor aspecte punctuale din evoluţia generală a
ştiinţei, cum ar fi geneza unor teorii sau semnificaţia anumitor descoperiri, de multe ori
fără a discuta relaţia dintre istoria ştiinţei şi istoria socială, culturală, economică şi
politică a României. Puţinele lucrări de istoria ştiinţei scrise de istorici au avut o
valoare inegală, au apărut în epoci istorice diverse şi au fost supuse unor condiţionări
care fac ca extragerea informaţiilor să fie, în unele cazuri, dificilă. În paragrafele
următoare vor fi discutate toate aceste categorii de lucrări secundare.
Primele lucrări de istoria ştiinţei au fost scrise încă de la cumpăna secolelor
XIX-XX. Câteva dintre trăsăturile caracteristice ale istoriografiei româneşti a ştiinţei,
cum ar fi slaba reprezentare a istoricilor în raport cu oamenii de ştiinţă şi valoarea
inegală a lucrărilor. se observă încă din această perioadă. Dintre contribuţiile specia-
liştilor din domeniu, merită menţionate cele ale meteorologului şi astronomului
Ştefan C. Hepites'. precum şi o broşură scrisă de Victor Anestin 4 • Prima contribuţie a
unui istoric la istoria ştiinţei apare tot în această perioadă, fiind reprezentată de o
lucrare a lui G. I. Ionnescu-Gion 5. Unele informaţii referitoare la integrarea studiilor
de astronomie în sistemul de învăţământ universitar şi preuniversitar6 apar şi în
lucrări de istoria învăţământului, meritând menţionate contribuţiile lui V. A. Urechia 7
şi Nicolae Iorga~.
În perioada comunistă, istoria ştiinţei a cunoscut o anumită sistematizare, fapt
reflectat în creşterea numărului de lucrări apărute şi a gradului de complexitate.
' Hepites. I 902a: I; Hepites, I902b: 14.

4
Anestin. 1912: I.
< lunnescu-Gion. 1894: I.
~ Conform articolului 116 din legea bwrucfiu11ii Publice din 1864 referitor la materiile de studiu din
planul de invă1ământ al liceelor, unele cunoştiinte de astronomie erau predate în cadrul cursurilor de
cosmografie. A se \edea Bujorcanu. 1873: 1802.
Urechia, 1892, voi. I-IV: passim. Această culegere de documente conţine informaţii numeroase
7
referitoare la studiile de cosmografie şi de geodezic din prima jumătate a secolului al XIX-iea, mai ales
în cadrul Şcolii de la Sf. Sava şi a Gimnaziului Vasilian din laşi, precum şi la prevederile legislative
referitoare la aceste materii în intervalul 1800-1864.
s Iorga. 1928: 105-107, 158-159, 201-202, 287; Iorga, 1919: 23-32.
170
În ceea ce priveşte lucrările datorate unor specialişti, merită amintite cele două
contribuţii ale matematicianului George Ştefan Andonie 9 , lucrarea inginerului Ştefan
Bălan şi a geologului Nicolae Şt. Mihăilescu 10 • Dintre istoricii care au publicat
lucrări de istc~,ria ştiinţei în această perioada, pot fi menţionaţi C. C. Giurescu 11 şi
Ştefan Pascu '. Un alt titlu, ce abordează spec,ific istoria astronomiei, este lucrarea
1
astronomului Vasile Mioc şi a istoricului Damaschin Mioc 13 • De asemenea, impor-

tante pentru istoria generală a ştiinţei, dar şi, în unele cazuri, pentru istoria
astronomiei, au fost volumele şi cele patru reviste publicate de Comitetul Român
pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, a cărei activitate a continuat şi în
perioada postcomunistă 14 •
După 1989, istoriografia ştiinţei s-a restrâns din punct de vedere cantitativ. Cu
toate acestea, sub aspect teoretic, ea s-a diversificat. Câteva lucrări importante sunt
cele scrise de Simona M. Antonescu 15 şi George Andrei Iavorenciuc 16 • Referitoare la
istoria astronomiei, trebuie menţionate şi lucrările publicate de astronomul Magda
Stavinschi • De asemenea, unele articole de istorie a astronomiei au apărut în
17
publicaţia Romanian Astronomica/ Journa/1 8•
9
Andonie, 1965: 3; Andonie, 1971 : 3.
Bălan, Mihăilescu, 1985: 3. Această lucrare, a cărei apariţie a fost prilejuită de al XVI-iea Congres
10
Internaţional de Istoria Ştiinţei, ţinut la Bucureşti în 1981, este o cronologie a dezvoltării ştiinţei în
România, fiind un instrument de lucru util pentru istoricii interesaţi de domeniu. Evenimentele
importante din evoluţia ştiinţei şi tehnicii pe teritoriul României sunt prezentate sintetic, ceea ce a
limitat interferenţele ideologice, care se regăsesc doar în părţile în care autorii încearcă să pună în relaţie
evoluţia ştiinţei şi tehnicii cu istoria politică, socială şi economică. Totuşi, aceste fragmente reprezintă
un procent mic din lucrare, fără a afecta în mod iremediabil restul textului.
11
Giurescu, 1973: 3-4.
12
Pascu, 1982: 2-3. Lucrarea ar fi trebuit iniţial să apară în patru volume, um1ând să acopere istoria
ştiinţei şi tehnicii în România din epoca antică până în secolul XX. Doar primul volum s-a publicat,
mergând până la cumpăna secolelor XVUI-XIX. Atât în cazul lucrării lui Ştefan Pascu, cât şi a celei a
lui C. C. Giurescu, orientarea marxist-leninistă îngreunează semnificativ extragerea infomiaţiilor istorice.
13
Vasile Mioc; Damaschin Mioc, 1977: 3. Această lucrare redă citate referitoare la evenimente
astronomice din diferite cronici şi documente datate între 1335-1894. Informaţiile sunt interpretate din
punct de vedere istoric şi astronomic.
14
A se vedea https://acad.ro/crifst/crifst.htm, accesat la 05.02.2020.
15
Antonescu, 2007: 3. Lucrarea discută rolul literaturii de popularizare a ştiinţei în context social,
surprinz.ând actorii implicaţi în popularizarea ştiinţei, precum şi reacţia şi impactul psihologic al acestei
literaturi asupra publicului.
16
Javorenciuc, 2018: 3-10. În această lucrare foarte bine documentată, George Andrei Iavorenciuc
analizează dezvoltarea ştiinţei în România la cumpăna secolelor XIX-XX, concentrându-se asupra
ştiinţelor fizice şi naturale, cum ar fi fizica, chimia, geologia sau biologia. Ştiinţele medicale,
matematica sau ştiinţele sociale sunt tratate în plan secundar. Lucrarea porneşte de la premiza că ştiinţa
modernă a luat fiinţă în Europa secolelor XVI-XVIII, când a fost dezvoltată o nouă atitudine faţă de
natură şi de cunoaşterea acesteia, precum şi o structură socială capabilă să multiplice aceste legături şi să
îi pună în contact pe savanţi. După ce analizează dezvoltarea ştiinţei în Occident, lucrarea discută
canalele de transmitere şi gradul de integrare a discursului ştiinţific în societatea românească la sfărşitul
secolului al XIX-iea.
17
Stavinschi, 20 l 5a: 3, Stavinschi, 20 l 5b: 3 şi Stavinschi, 2016: 3.
18
A se vedea http://www.astro.ro/-roaj/index.html, accesat la 05.02.2020.
171
Studiile româneşti de astronomie şi geodezie în prima jumătate a secolului
al XIX-iea
Încă de la începutul secolului al XVIII-lea, anumite cunoştiinţe de astronomie
erau predate în cadrul Academiilor domneşti de limbă greacă de la Bucureşti şi Iaşi.
Importantă pentru introducerea primelor elemente de astronomie în Principate în
secolele XVII-XVIII a fost prietenia dintre stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-
1714) şi Patriarhul Ierusalimului Hrisant Notara (1663-1731). Ambii aveau o
educaţie enciclopedică, specifică unor intelectuali ai epocii, studiind astronomia la
Constantinopol şi la Padova. Hrisant Notara a studiat şi la Observatorul din Paris,
unde a fost prieten cu astronomul Giovanni Cassini. În 1700 a îngrijit publicarea la
Padova a hărţii Ţarii Româneşti realizată de stolnicul .Constantin Cantacuzino. Între
1707 şi 1716 a elaborat un tratat cosmografic, publicat la Paris, cu titlul lntroductio
ad geographiam et spheram, în care a prezentat şi informaţii despre primele determi-
nări de coordonate geografice efectuate în spaţiul românesc, pentru oraşele Bucureşti
şi Târgovişte. Conform unui hrisov dat de Constantin Brâncoveanu în 1707, prin care
Academia domnească din Bucureşti era reorganizată, în programul de studii conceput
de Hrisant Notara şi de stolnicul Constantin Cantacuzino, printre materiile de studiu
se aflau şi fizica şi astronomia, predate după concepţiile neoaristoteliene ale
filosofului renascentist Teofil Coridaleu ( 1543-1646). Manualele sale au fost folosite
în ambele Academii domneşti până la sfărşitul secolului al XVIII-iea. Dascălul
principal şi directorul Academiei domneşti din Bucureşti, Sevastos Kymenitis, care
fusese studentul lui Teofil Coridaleu la Academia din Constantinopol şi îl avusese ca
elev, la aceeaşi Academie. pe Hrisant Notara, a predat cursurile de logică, retorică,
fizică. astronomie. psihologie şi metafizică. Hrisant Notara a contribuit şi la conce-
perea programului de studii al Academiei din Iaşi, astfel încât studiile de astronomie
19
au fost predate la ambele Academii •
Totuşi. în ciuda eforturilor acestor precursori, conceptele, teoriile şi
metodologiile ştiinţifice moderne. ce începuseră deja să se impună în gândirea
occidentală, nu au putut fi asimilate complet în cultura românească a secolului al
XVIII-iea. Astfel. cele două Academii domneşti care şi-au desfăşurat activitatea, cu
unele întreruperi. pe parcursul secolului al XVIII şi în primele decenii ale secolului al
XIX-lea~ • pot fi considerate predecesoarele Universităţilor din Iaşi (1860) şi
0
Bucureşti ( 1864 ). dar. în ciuda unor încercări temerare ale unor personalităţi culturale
remarcabile ale epocii. învăţământul ştiinţelor în cele două Academii a rămas într-un
stadiu premodern, rolul de a introduce şi de a asimila pe deplin cercetarea ştiinţifică
modernă, sistematizată, revenind şcolii româneşti din secolul al XIX-lea şi în special
celor două Universităţi succesoare.
Popa. 1960: 8-9; lavorenciuc, 2018: 70-71; Camariano-Cioran, 1971: 23-25; Bălan, Mihăilescu, 1985:
19
72: Cihodaru. 1960: 23-25; Hurmuzaki, XIV, partea 1: 392-394, doc. 426; Erbiceanu, 1888: XXXIII-
XXXVII; Nitu. 2014: 28.
~o Nitu. 2014: p. 27.
172
Secolul al XIX-lea poate fi considerat un secol al afirmării nationalismului.
Prin urmare, în primele decenii ale acestui secol, a început să se afirm~ dorinţa dez-
voltării unor şcoli de limbă română, care să concureze cu şcolile de limba greacă 21 •
Astfel, primii douăzeci de ani ai secolului al XIX-iea au fost caracterizaţi de
rivalitatea dintre dorinţa de afirmare a şcolii în limba română şi prestigiul şcolilor de
limba greacă. Această rivalitate s-a încheiat după Revoluţia de la 1821, ce a avut ca
efect revenirea la domniile pământene, prin desfiinţarea Academiilor greceşti din
Bucureşti şi Iaşi şi transformarea lor în şcoli de limbă română 22 , ceea ce a încurajat,
integrarea ştiinţelor în şcolile româneşti, în special ca urmare a influenţei unor
personalităţi precum Gheorghe Lazăr (1779-1823) şi Gheorghe Asachi (1788-1869).
Între 1802-1804, Oh. Asachi a studiat în cadrul Facultăţii de filosofie de la
Universitatea din Lvov cursuri de logică, matematică, istorie naturală, fizică,
metafizică şi etică, obţinând titlul de doctor în filosofie şi diploma de inginer şi
arhitect. În 1806 pleacă la Viena, unde studiază timp de trei ani astronomia,
matematicile superioare şi pictura. În 1813, inaugurează în Moldova un curs de
ingineri hotarnici, care funcţionează doar câţiva ani, pe lângă vechea şcoală
românească (Academia română) 23 • Adoptarea Regulamentelor Organice, precum şi a
legislaţiei şcolare succesive, a reprezentat un moment semnificativ în evoluţia
învăţământului din Ţara Românească şi Moldova. Regulamentele propuneau o nouă
viziune asupra educaţiei, radical diferită faţă de cea precedentă. Era oficial depăşită
concepţia că instituţiile de învăţământ erau organizate prin mila domnului şi se aşeza
baza lor pe principii moderne, printre care se numărau obligaţia statului de a susţine
şcoala, ce devenea publică, predarea în limba naţională la toate nivelele şi garantarea
dreptului absolvenţilor instituţiilor de învăţământ de a fi numiţi în funcţii ale statului
la nivel superior. Desfiinţarea Academiilor greceşti şi instituirea învăţământului în
limba română a avut printre efecte şi propagarea mai facilă a cunoştiinţelor ştiinţifice
în rândul populaţiei şcolare, astfel încât reformele impuse de Regulamentele organice
au pus bazele unui învăţământ modern, creând o parte din resursele materiale şi
umane necesare dezvoltării învăţământului ştiinţific românesc din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea 24 •
În acest context Gheorghe Asachi a reuşit realizarea sa cea mai importantă
deschiderea cursurilor Academiei Mihăilene la Iaşi în iunie 1835.
În ceea ce priveşte studiile de astronomie, se remarcă o activitate astronomică
susţinută la Bucureşti în cadrul Liceului Sfăntul Sava, datorată unor profesori precum
21
Mafiei, voi. I., 1992: 17. Această tendinţă se remarcă încă de la sfărşitul secolului al XVIII-l:a, când
episcopul Amfilohie Hotiniul a scris primele manuale româneşti de aritmetică şi de geografie. In 1795,
la Iaşi, este elaborat manualul Elemente aritmetice arătate fireşti, prelucrat după aritmetica italianului
P. A Conti, ce era destinat Academiei domneşti din Iaşi. În acelaşi an, este tradus pentru şcolile din
Moldova manualul De obşte Gheografie, după un manual al lui Claude Buffier.
22
Desfiinţarea a avut loc prin firman al sultanului, considerându-se că învăţământul grecesc ar fi fost un
instrument de instigare la răzvrătire al grecilor. A se vedea Guboglu, 1960: 282-283.
23
Niţu, 2014: 41.
24
Mafiei, voi. I, 1992: 3 7.
173
25
Alexe Marin (1814-1895), Iosif Genilie sau Iulius Barasch (1815-1863) • Alexe
Marin26 şi Iosif Genilie27 au fost autorii primelor manuale şcolare în care erau
prezentate cunoştiinţe de astronomie, lui Alexe Marin datorându-i-se şi prima carte
de popularizare a astronomiei. De asemenea, printre autorii de manuale de
cosmografie ai epocii s-au numărat şi August Treboniu Laurian şi Dimitrie Gusti
( 1818-1887). Medicul Iulius Barasch a fost unul dintre primii popularizatori ai
ştiinţei, tratând şi subiecte de astronomie. El a editat lucrarea în trei tomuri Minunile
naturei, apărută între 1850-1853, precum şi revista Isis sau natura, care a apărut timp
de cinci ani, între 1857-1865, cu o întrerupere de 2 ani, schimbându-şi numele în
Natura din 1862. Un alt susţinător al ştiinţei din prima jumătate a secolului al
XIX-iea a fost şi poetul Costache Conachi (1778-1849), originar dintr-o familie de
boieri, care unnase la Academia domnească din Iaşi cursuri de filosofie, drept şi
matematici. A îndeplinit funcţii de legislator şi inginer hotamic • În 1820, a
28
cumpărat de la firma austriacă Zeiss o lunetă astronomică pe care moştenitorii săi au

donat-o Universităţii din Iaşi în 1865.
De asemenea, un rol important pentru popularizarea ştiinţei în această perioadă
l-a jucat doctorul Iacob Cihac ( 1800-1888). Medic german de origine cehă, stabilit la
Iaşi în 1825. după ce obţinuse în anul precedent titlul cie doctor în medicină de la
Universitatea din Heidelberg, el a fost numit în 1832 medic şef al spitalului militar
din Iaşi şi medic şef al annatei Moldovei. În 1834, alături de medicul Mihai Zotta
( 1800-1864 ). care a fost ales preşedinte, Iacob Cihac a fondat, cu sprijinul lui
Gh. Asachi. Societatea medicilor şi naturaliştilor din laşi, prima societate ştiinţifică
românească, şi Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi. Începând din 1837, când a
publicat şi primul manual românesc de Istorie naturală. Iacob Cihac a predat istoria
naturală la Academia Mihăileană, iniţial la clasele gimnaziale, apoi, în 1840-1841, la
~~ Const:llltincscu ci alii. Personalităţi româneşti, 1982: 49. Născut la 17 iulie 1815, în localitatea Brody
din Galiţia, Iulius Bara-;ch a devenit în 1841 doctor în medicină al Universitătii din Berlin. După sosirea
în Ţara Românească. a devenit medic oculist la Bucureşti (1841-1843), medic al carantinei de la
Călăr~i (18-B-1847) şi al judeţului Dolj (1847-1851). apoi medic de „vopsea" (sector) la Bucureşti,
perioadă în care a fost şi profesor de istoric naturală la Colegiul Sf. Sava, la Şcoala de agricultură, la
Şcoala militară şi la Şcoala naţională de medicină şi farmacie din Bucureşti ( 1856-1863). A fost autor şi
al unui Curs de igienă populară ( 1857). al unui Manual de botanică silvică ( 1861) şi al unui Curs
elementar de istorie naturală (apărut în trei volume. în 1862).
:" Marin. 1864: 11: I, 8. 26, 38, 58-63. 88. În această lucrare, este mentionată o listă de manuale
publicate de Alexe Marin până in I ~64. în ordinea cronologică a aparitiei lor, dar fără să fie preciz.ate
datele c.le publicare ale fiecăruia. ln listă sc află titluri precum: Astronomie populară, Geometrie
populară, Cwwscinţe usuale, Mecanica usuală. Manual de arithmetică, Technologie, Prime cunoscinţe
şi Physica usuală. Printre alte lucrări, sunt mentionate: Noţiuni generale de physică de Pouillet,
Prescu!tare de chimie de Pelouze şi Fremy şi publicaţia Museul Naţional pe anii 1857, 1858, 1859 şi
1860. ln carte sunt cuprinse cunoştiinţe de Istoria generală a oamenilor, Geografic, Istorie Naturală,
Physica. Astronomie. şi Noţiuni diverse şi Hygiena. Fiecare capitol era structurat într-un număr variabil
de lecţii. Capitolul despre astronomie avea doar 5 pagini şi 4 lecţii, fiind cel mai scurt din carte, în acest
capitol, fiind discutate doar noţiuni generale despre astronomie, Soarele, Luna şi eclipsele.
7
~ Genilie, 1835: l-3;Genilit:, 1847: 1-3.
2
~ Mafiei, voi. I, 1992: 200.
174
clasele înalte şi, începând din 1842, la anul I al Facultăţii de filosofie 29 • În 1854,
matematicianul Dimitrie Asachi (c. 1820-1868), fiul lui Gh. Asachi, profesor de
topografie la Şcoala Militară şi la Gimnaziul central din Iaşi, a publicat primul
manual de topografie, intitulat Tratatul de topografie 30 •
Studiile de Astronomie şi geodezie la Universitatea din Iaşi

Începând din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-iea, ca urmare a
fondării Universităţilor din Iaşi şi Bucureşti, studiile de astronomie se studiază
sistematic. Prin integrarea în cadrul unei culturi instituţionale, cu o bază materială din
ce în ce mai bine dezvoltată, studiile de astronomie contribuie la modernizarea
societăţii şi la crearea unui corp de oameni de ştiinţă profesionişti. Redefinirea
astronomiei româneşti ca ştiinţă modernă se petrece în contextul instituţional şi
cultural specific României, în ultimele decenii ale secolului al XIX-iea. În ciuda unui
început ezitant, o dată cu integrarea studiilor de astronomie în cele două universităţi
româneşti, ele devin discipline academice deplin constituite, intrând astfel în faza
cercetării sistematice şi dobândind statutul unei ştiinţe moderne. Din punct de vedere
cultural, prestigiul şi influenţa de care se bucura în epocă filosofia pozitivistă, ce
insista asupra importanţei acumulării faptelor, a observaţiei verificabile, a experi-
mentului şi a dovezilor palpabile, au contribuit la definirea astronomiei ca ştiinţă
modernă, la sistematizarea astronomiei româneşti şi la câştigarea unui statut necon-
testat ca disciplină academică. Integrarea astronomiei în lumea academică româ-
nească marchează dobândirea statutului de disciplină ştiinţifică riguroasă. Cele două
universităţi introduc o metodologie ştiinţifică şi încurajează integrarea unor
astronomi profesionişti în comunitatea academică, contribuind, prin activitatea
didactică a profesorilor, la atragerea interesului studenţilor către astronomie şi la
antrenarea unor viitori astronomi, ce îşi vor desfăşura activitatea profesională în
prima jumătate a secolului XX.
Evoluţia studiilor de Astronomie şi geodezie de la Universitatea din Iaşi a fost
strâns legată de personalitatea profesorului, astronomului şi matematicianului
Neculai Culianu (1832-1915). Născut la laşi la 29 august 1832J , Culianu făcea parte
1
dintr-o familie de boieri bine integraţi în elita culturală şi socială a Iaşiului, fiind
, sa, Aspasia ' cu familia Stamati-Ciurea, ce avea o bună reputaţie în
înrudit prin sotia
lumea intelectuală a Moldovei. Teodor Stamati (1812-1852) fusese unul dintre primii
fizicieni români3 2 , iar doctorul Ioan Ciurea era profesor de medicină legală la
29
Mafiei: 186.
30
Mafiei: 192.
31
Constantinescu et alii, Personalităţi româneşti, 1982: 126.
32 Mafiei, voi. II, 1993: 293. în J 838 Teodor Stamati obţinuse un doctorat în fizică la Viena. După
întoarcerea în ţară, a fost numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, unde a înfiinţat în 1840
primul cabinet de fizică şi chimie experimentală. A publicat în revista_~lhina Rom~nească, editat.ă de
Gh. Asachi, 0 serie de articole de popularizare a ştiinţei şi de observaţ11 meteorologice .. efectu~te mtre
1839 şi 1847, continuându-le pe cele început~ de Gh. Asachi. De asemenea, a publicat art1~ole de
popularizare a ştiinţei în Gazeta de Moldova. Jncepând din I ~43, a fo~t preocupat d~ con~trmrea de
cadrane solare. A făcut observaţii asupra eclipselor de Soare din 184 7 ş1 1851. A pubhcat ŞI manuale,
dintre care cel mai important este Fizica elementară ( 1849), primul manual de fizică în limba română, în
175
Facultatea de Drept, apoi şi la Facultatea de Medicină, medic la spitalul Sfăntul
Spiridon, profesor la Institutul Academic din Iaşi, membru al Societăţii medicilor şi
naturaliştilor din Iaşi din 1867 şi preşedinte între 1872-1886 • De asemenea, avea
33
4
relatii de rudenie cu familiile viitorilor critici literari Paul Zarifopol (1874-1934)3 ,
car~ era nepot al său, şi Garabet Ibrăileanu (1871-1936), precum şi cu familia lui
Octav Erbiceanu. Unul dintre fii lui Neculai Culianu, Petru N. Culianu ( 1870-1951 ),
a devenit matematician, urmând o carieră universitară la Facultatea de Ştiinţe a
Universităţii din Iaşi.
Neculai Culianu şi-a făcut studiile primare la Şcoala de la Trei Ierarhi. Studiile
secundare le-a început în familie, continuându-le, între 1852 şi 1855, la Academia
Mihăileană. Fiind unionist, a fost arestat în 1855, an în care a fost ulterior trimis ca
bursier al statului la Paris. Audiază cursurile de la Sorbona, până în 1860 şi apoi, încă
trei ani, face un stagiu de cercetare la Observatorul Astronomic din Paris, unde
devine coleg şi prieten cu Dimitrie Petrescu, viitorul profesor de Astronomie şi
geodezie de la Universitatea din Bucureşti, şi cu astronomul şi filosoful francez
Camille Flammarion, cu care va purta corespondenţă pentru tot restul vieţii, şi
lucrează alături de vestitul astronom Urbain Le Verrier •
35
Atât cariera didactică şi universitară a lui Neculai Culianu, cât şi, într-un sens
mai larg. întreg parcursul său intelectual şi social, îi datorează mult lui Titu
Maiorescu. Fiind prieteni apropiaţi, Titu Maiorescu a sprijinit în repetate rânduri
ascensiunea sa profesională. Reîntors în ţară în 1863, în timpul mandatului de rector
al Universităţii din Iaşi al lui Titu Maiorescu ( 1863-1867), Culianu e numit profesor
provizoriu la Catedra de Calcul Diferenţial şi Integral de la Universitatea din Iaşi.
Este definitivat în 1864, iar în 1865 trece la Catedra de Astronomie şi Geodezie, pe
care o ocupă până la pensie, în anul 1906. Între 1874-1880 este decanul Facultăţii de
Ştiinţe de la Universitatea din Iaşi şi între 1880-1898, rector al Universităţii Ieşene,
deţinând recordul pentru cel mai îndelungat mandat în această funcţie, după care
a condus din nou ca decan Facultatea de Ştiinţe între 1898-190636 . A fost
membru fondator al revistei Recreaţii ştiinţifice, prima revistă românească dedicată
popularizării matematicii. În paralel cu activitatea universitară, Neculai Culianu a
care sunt cuprinse cunoştiin\c din fizică şi din alte domenii înrudite, cum ar fi geografia fizică,
astronomia. geologia şi meteorologia. Alte lucrări ale sale sunt Manualul de istorie naturală ( 1848),
Dic(ionăraş d<' c111·illfe tehnice ( 1850) şi Vocahulariu de limhă germană şi română ( 1852). Prin ultimele
două lucrări. Teodor Stamati a contribuit la elaborarea unei terminologii ştiinţifice şi tehnice în limba
română. A ocupat şi alte funqii publice. intre 1838-1847 fiind coleg cu Gh. Asachi în Comitetul
Academici Mihăilcne. În 1845 a fost inspector şcolar, înaintând un memoriu Comisiei şcolare pentru
organizarea învătământului din Moldova. în care argumentează pentru menţinerea învăţământului în
limba română. în conditiile în care se făcuse propunerea adoptării limbii franceze în învăţământul din
Moldova. După Revolutia de la 1848, nu mai activează în învăţământul superior. În 1850 este numit
director la Şcoala de fete din laşi, iar în 1851-1852 predă ştiinţele naturale la clasele superioare ale
Gimnaziului Yasilian.
33
Maftci. voi. I, 1992: 192. Mafiei, voi. li, 1993: 9.
34
Maftei. voi. li, 1993: 492.
3
~ Dcac, 2001: 174; Constantinescu et alii, Personalită(i româneşti, 1982: 126.
3
~ Stavinschi. 2012: 15.
176
predat şi în învăţământul preuniversitar. După reîntoarcerea în ţară, a fost numit
profesor de matematică la Institutul Academic din Iaşi, unde Titu Maiorescu era
director din 1862. La acest liceu, el a predat pe baza manualului Studiul geometric al
curbelor uzuale , care a circulat în manuscris. Pus sub conducerea didactică a lui
37
Neculai Culianu şi sub administraţia matematicianului Ioan M. Melik (1840-1889) 38 ,

Institutul Acad;mic, transformat apoi în Institutele Unite din Iaşi, a devenit o şcoală
39
de renume • Incepând din 1 septembrie 1872, când sora mai mare a lui Titu
Maiorescu, Emilia Maiorescu-Humpel a fondat Institutul liceal de domnişoare
„Humpel" din Iaşi, Neculai Culianu a fost profesor de matematică şi la acest liceu.
De asemenea, Neculai Culianu a fost implicat în majoritatea evenimentelor culturale
din Iaşiul epocii sale, fiind unul dintre primii membrii al societăţii culturale Junimea,
începând din 1864, anul fondării Societăţii. A fost preşedinte al Ligii Culturale, seţia
Iaşi. A avut şi o carieră politică, în cadrul grupului junimist al Partidului Conservator,
condus de Titu Maiorescu, cu care era prieten apropiat, îndeplinind funcţia de vice-
preşedinte al Senatului. În 1889, a fost ales membru corespondent al Academiei 40 •
În timpul cât a fost profesor Neculai Culianu, studiile de astronomie de la
Universitatea din Iaşi au rămas preponderent teoretice. Astfel, în 1874, Facultatea de
Ştiinţe a acordat prima diplomă de licenţă, la secţia fizico-matematică, la proba orală
candidatul, C. Mănescu, răspunzând la întrebări din algebra superioară, geometrie
41
descriptivă, geodezie, astronomie, fizică şi chimie •
Unul dintre primii profesori de la Universitatea din Iaşi care a contribuit la
dezvoltarea studiilor de astronomie a fost Ştefan Miele ( 1820-1879). Între 1850-1855
a obţinut o bursă la Viena, unde a studiat la Politehnică, obţinând diploma de inginer.
În 1856 e numit profesor de fizică şi chimie la Academia Mihăileană, contribuind la
dezvoltarea laboratorului de fizică. În 1858 devine profesor la Şcoala Militară din Iaşi,
renunţând la salariu pentru a cumpăra instrumente de fizică. La 26 octombrie 1860 e
numit profesor de fizică şi chimie la Universitatea din Iaşi, continuând să predea
câţiva ani şi la liceu. În 1878 e titularizat la catedra de fizică a Universităţii din
localitate. În ultima parte a vieţii a fost şi director al Şcolii de meserii din Iaşi. A fost
decan al Facultăţii de ştiinţe, apoi rector între 1867-1875. La înfiinţarea ei, Facultatea
de Ştiinţe dispunea de un cabinet de fizică şi chimie, ale cărui baze fuseseră puse tot
de profesorul Ştefan Miele. Primele obiecte au fost cumpărate din subvenţiile
acordate din casa şcolilor, care au atins suma de 2.000 de lei în 1857, precum şi din
37
Mafiei, voi. I, 1992: 242; Mafiei, voi. II, 1993: 27.
38
Mafiei, voi. II, 1993: 44. El însuşi era prieten al lui Neculai Culianu şi al lui Titu Maiorescu, membru
al Junimii, licenţiat al Şcolii superioare de mine de la Paris, cu o diplomă de inginer obţinută în 1864,
profesor de geometrie şi de poduri şi şosele la Şcoala militarii din Iaşi, director al Institutului Academic
şi ulterior al Institutelor Unite şi profesor de calcul diferenţial şi integral la Universitatea din Iaşi, între
1875-1889. A fost autor al unor manuale de aritmetică şi de geometrie, precum şi al unui manual
intitulat Elemente de topografie (1879) şi a unei lucrări intitulate Eqerul grafometru.
39
Mafiei, voi. I, 1992: 192.
40 Deac, 2001: 174; Constantinescu et alii, Personalităţi româneşti, 1982: 126; Mafiei, voi. II, 1993: 30;
Stavinschi, 2012: 15.

41
Cihodaru, 1960: 169, 196.
177
donaţii. Încă de la înfiinţarea Universităţii, Catinca Conachi Vogoridi, soţia fostului
caimacam, donase vechea lunetă astronomică achiziţionată de tatăl ei Costache
Conachi. În 1859, sesizat de o comunicare Departamentul Treburilor Străine a cerut
lui Ştefan Miele să-i comunice regulat observaţiile lui astronomice şi meteorologice.
La 28 decembrie 1859, Ştefan Miele a răspuns, argumentând cât ar fi fost de necesar
pentru o ţară agrară, cum era Moldova, să aibă un observator meteorologic. Aparatele
necesare lipseau, cabinetul având doar câteva termometre şi barometre, iar luneta nu
putea fi folosită datorită lipsei unor piese. În aprilie 1860, Ştefan Miele cerea
repararea lunetei şi cumpărarea unui teodolit astronomic, a unui pendul pentru
înregistrarea cutremurelor, a unui sextant şi a unui termometrograf' •
2
În timpul tranzitului planetei Venus printre Pământ şi Soare din 1874, au fost
organiz.ate observaţii profesioniste la Iaşi, de către o echipă formată din astronomii
austrieci Theodor von Oppolzer şi Edmund Weiss şi astronomii români Ştefan Miele şi
Neculai Culianu. Tranzitul lui Venus a fost un eveniment astronomic internaţional,
vizibil din China, Japonia. Australia şi Noua Zeelandă, până la ţărmul de la Marea
Neagră al Rusiei. Pe lângă observarea tranzitului lui Venus, un alt obiectiv al celor doi
astronomi austrieci era să determine coordonatele locului de unde fusese făcută obser-
vaţia. Alegerea a fost dificilă, deoarece observaţiile aveau loc într-o zi de iarnă, când
Soarele avea să fie într-o poziţie joasă, iar oraşul Iaşi era situat într-o zonă cu dealuri şi
\'ăi. Au fost necesare câteva zile de observaţii pe teren, timp în care cei doi astronomi
austrieci au fost ajutaţi de consulul austriac, de colegii lor români şi de autorităţi.
În final. şi-au amplasat instrumentele într-o grădină din zona de sud a oraşului,
unde dealuri Ic nu mascau orizontul decât cu 1-2°. Telegraful fusese recent conectat la
biroul prefectului, ceea ce a ajutat mult la determinarea longitudinii Jocului de unde
erau tăcute observaţiile. Weiss a instalat un instrument de tranzit cu deschiderea de
8 inch. montându-l în coltul interior al unui zid de grădină, astfel încât distanţa dintre
pavilionul mijlociu din sud şi biroul prefectului să fie de 36 de metri şi azimutul ei de
156.4°. Biroul prefectului era conectat prin telegraf cu Biserica Sfăntul Haralambie,
ale cărei coordonate geografice fuseseră deja determinate de astronomul rus de
origine germană Otto von Struve, prin intermediul conexiunilor ei prin telegraf cu
ora~ele Cernăuţi şi Cracovia. Rezultatele obţinute de astronomii austrieci au apărut în
. . Astronom iscI1e Nachrichten ~l·.
pu bi 1catia
În 1875, astronomul Constantin Căpităneanu (1844-1893) a amenajat la Iaşi o
construcţie de lemn pentru instalarea unei lunete meridiane. În acelaşi an, el
contribuie la măsurătorile geodezice efectuate pentru a se întocmi harta ţării, prin
determinarea diferenţei de longitudine între laşi şi Cernăuţi. În timpul războiului din
1877-1878, Căpităneanu a contribuit la realizarea triangulaţiei generale a României,
stabilind. pe bază de observaţii astronomice, diferenţa de longitudine dintre Galaţi şi
Bucureşti. Ga~aţi şi Iaşi, Chişinău şi laşi, precum şi latitudinea oraşelor Bucureşti,
Galaţi şi Iaşi. ln 1885 a calculat diferenţa de longitudine dintre Bucureşti şi Braşov 44 •
42
Mafiei. voi. li. 1993: 49.
41
· Stavinschi.2012: 15-17; von Oppolzer, 1875a: 69-70.
Bălan. Mihăilescu, 1985: 181.
44
178
Încă dintr-un raport din 1870 al rectorului Universităţii din Iaşi către Ministrul
Instrucţiunii Publice era exprimată dorinţa de a se ridica o construcţie pentru
observaţiile astronomice, pentru ca puţinele instrumente de astronomie care existau
să nu mai fie ţinute, alături de aparatele de fizică, în cabinetul liceului. Se propunea
ridicarea unei construcţii deasupra sediului existent, ce ar fi cuprins trei camere cu
deschiderile necesare, una pentru instalarea vechii lunete, a doua cameră pentru un
teodolit şi alte aparate, iar a treia pentru observaţii meteorologice. Nu s-a obţinut
aprobare pentru Observator, motiv pentru care cererile s-au repetat şi în anii 1880 şi
1881 şi pentru dotarea cu aparatură pentru observaţii astronomice, meteorologice şi
lucrări geodezice. Se cerea şi personal specializat pentru observaţiile astronomice.
În 1885 fusese comandat din străinătate un aparat azimutal pentru observaţii astrono-
mice, dar acesta rămăsese la producător, din lipsa unui local unde să poată fi instalat.
În 1890 s-a acordat un mic fond pentru înfiinţarea unui Cabinet de astronomie şi
geodezie. Inaugurarea noului Palat universitar în 1898 a adus unele îmbunătăţiri
studiilor de astronomie, dar nu a rezolvat problema Observatorului. Dacă în vechiul
sediu al Universităţii din Iaşi, aflat în Casa Calimah-Ghika, cele cinci cursuri de
matematică se ţineau în 1888 într-o singură cameră mică, iar instrumentele
astronomice erau depozitate într-o cameră, fără să se poată face observaţii, după
mutarea în noul Palat universitar, Facultatea de Ştiinţe a avut la dispoziţie mai mult
spaţiu, astfel încât cursurile teoretice de astronomie s-au putut desfăşura în condiţii
mai bune. Abia în 1912 au putut fi obţinute fondurile necesare pentru construirea şi
înzestrarea Observatorului, lucrările fiind terminate în anul următor, când au fost
instalate şi instrumentele aflate până atunci în Cabinetul de astronomie 45 •
Din cauza condiţiilor materiale improprii în care s-au desfăşurat aceste cursuri
de la Universitatea din Iaşi în primele decenii de funcţionare, Neculai Culianu nu a
avut nici o creaţie ştiinţifică originală. În schimb, el s-a remarcat prin lucrările
didactice pe care le-a publicat, destinate atât învăţământului liceal, cât şi celui
universitar, printre publicaţiile sale numărându-se: Lecţiuni de calcul diferenţial şi
integral (1870-1874), primul curs de analiză matematică în limba română, Aplicaţiuni
geometrice (187 4), Curs de trigonometrie plană (completat cu trigonometrie sferică
la ediţia din 1894) şi Curs de cosmografie (1893, 1902)4 •
6
În 1883, un grup de profesori de la Universitatea din Iaşi, printre care se aflau

N. Culianu, Constantin Climescu (1844-1926) şi Ioan Mire Melik (1840-1889), de la
secţia fizico-matematică, fondează revista Recreaţii matematice, care îşi propunea să
popularizeze subiecte de matematică .
47
Unul dintre fii lui Neculai Culianu, Petru N. Culianu (1870-1951), a păşit pe
urmele tatălui urmând o carieră universitară. Născut la Iaşi, la 29 ianuarie 1870, a
'
studiat la Institutele Unite, obţinând bacalaureatul în 1888. S-a înscris la Facultatea
de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi. Înainte de a îşi fi terminat studiile, a plecat la
45
Cihodaru, 1960: 168-169, 175.
46 Constantinescu et alii, Personalităţi româneşti, 1982: 126; Mafiei, voi. I, 1992: 242; Stavinschi,
2012: 16.
47
Cihodaru, 1960: 222.
179
Sorbona, unde şi-a luat licenţa în 1892. După întoarcerea în ţară, a predat matematica
la Liceul Naţional din Iaşi, la Liceul A. T. Laurian din Botoşanj şi la Gimnaziul
Alexandru cel Bun din Iaşi, pe care l-a condus între 1906-1931. In 1896 a devenit
conferenţiar la Universitatea din Iaşi, susţinând un curs de matematici elementare şi
aplicaţii de geometrie analitică şi algebră superioară. A suplinit între 1906-191 O
catedra de Astronomie şi geodezie deţinută până atunci de tatăl său. După 191 O, a
rămas doar conferenţiar de analiză matematică, fiind definitivat în 1932 şi
funcţionând până la ieşirea la pensie. A fost şi întemeietoi;:ul primei catedre de chimie
fizică din România, în cadrul Universităţii din Iaşi. Intre 1926 şi 1940 a fost
alternativ rector şi prorector al aceleiaşi Universităţi. A murit la vârsta de 81 de ani,
în ianuarie 1951 48 .
Constantin C. Popovici (1878-1956) a predat astronomia la Universităţile din
Iaşi şi Bucureşti. Constantin Popovici a făcut şcoala primară şi liceul în oraşul natal,
Iaşi. În 1896, s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, luându-şi
licenţa în matematici în 1900. Între 1900-1901, a peregrinat ca profesor suplinitor de
matematici la liceele din Iaşi, Bârlad, Brăila şi Tulcea, şi ca profesor titular la liceele
din Tulcea, Galaţi şi Turnu-Severin. A câştigat o bursă Vasile Adamachi , fapt ce i-a
49
permis să obţină o nouă licenţă în matematici la Paris, în 1905. În martie 1908 şi-a
trecut examenul de doctorat la Sorbona, cu teza Sur Ies surfaces integrales
communes des equations differentielles, în care a studiat din punct de vedere analitic
şi geometric suprafeţele integrale comune ale ecuaţiilor diferenţiale • La întoarcerea
50
în ţară, a ocupat funcţii de conferenţiar universitar şi profesor suplinitor până în

191 O, când a fost trimis din nou în Franţa pentru o specializare la Observatorul
astronomic din Paris şi la cel din Mont-Souris. După terminarea stagiului de
specializare, în 1911 a fost numit profesor agregat de astronomie, geodezie şi
mecanică cerească la Universitatea din laşi. În 1913, a fondat Observatorul
astronomic din Iaşi 51 , realizând astfel vechiul deziderat al profesorilor Neculai
Culianu şi Ştefan Miele. În 1938, după pensionarea profesorului astronom Nicolae
Coculescu, s-a transferat de la Universitatea din Iaşi la cea din Bucureşti, unde a
predat până la pensionare în 1940.
Născut la Bucureşti, la 25 februarie 1881, matematicianul şi astronomul
Gheorghe Bratu ( 1881-1941) a absolvit în 1900 liceul Costache Negruzzi din Iaşi,
înscriindu-se la Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Iaşi, la secţia matematică. La
vârsta de 23 de ani, a obţinut licenţa în matematici, fiind numit profesor la Şcoala
comercială superioară din Iaşi şi la Liceul A. T. Laurian din Botoşani. Posesor al
unei burse Vasile Adamachi 52 , în 1908 pleacă la Paris pentru a studia astronomia,
4
~ Mafiei. voi. I. 1992: 242.
Mafiei, voi. I. 1992: 8. Bursele Vasile Adamachi fuseseră instituite la 15 februarie 1892, când boierul
49
moldovean Vasile Adamachi a donat Academiei Române averea sa de 2.500.000 de lei, cu scopul de a fi
folosită pentru acordarea de premii scriitorilor români care se distingeau în scrieri morale, precum şi
r.entru a acorda burse tinerilor ce doreau să studieze ştiintele exacte.
"Constantinescu el alii. Personalită(i româneşti, 1982: 322.
''Mafiei. voi. li. 1993: 191.
~~ Maftei. voi. I. 1992: 8.
180
obţinând o nouă licenţ~ în matematici. Între 1908-1912 a fost astronom stagiar la
Observatorul din Paris. In 1914 a obţinut un doctorat în matematici la Sorbona. După
întoarcerea în ţară, a fost profesor la Liceul din Botoşani, la Universitate şi la
Observatorul astrono~c din Iaşi, încheindu-şi cariera la Universitatea şi Observatorul
astronomic din Cluj. Intre 1934-1940, a făcut împreună cu Ion Armeanca (astronom
licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj în 1924, cu un doctorat obţinut la Gottingen
în 1933) determinări astronomice de longitudini şi latitudini, precum şi calcule pentru
Harta fotografică a cerului pentru secolul al XX-lea 53 .
Un alt profesor al Universităţii din Iaşi preocupat de cartografie, topografie şi
astronomie a fost matematicianul şi geograful Scarlat Panaitescu (1867-1938).
A urmat clasele primare ale liceului în oraşul natal, Iaşi, apoi şcolile militare din Iaşi
şi Bucureşti. Între anii 1886-1888, a învăţat la Şcoala militară politehnică din Paris.
A urmat şi cursurile secţiei de matematici de la Liceul Saint-Louis, obţinând licenţa
în matematici la Sorbona în 1889. Între 1890-1892 a frecventat cursurile Şcolii de
aplicaţie de artilerie şi geniu de la Fontainebleau. După întoarcerea în ţară, şi-a
început cariera didactică, fiind numit profesor la Şcoala militară de artilerie şi geniu
din Bucureşti, unde a predat, între 1892-1904 matematici elementare, astronomie,
geodezie, calcul diferenţial şi integral, construcţii, regulamente militare şi fortificaţii.
Între 1899-1904 a predat topografia la Şcoala militară de infanterie şi cavalerie din
Bucureşti. Între 1906-1912 a predat cursuri de topografie şi fortificaţii la Şcoala
superioară de război. A publicat mai multe cursuri şi manuale pentru învăţământul
militar, printre care: Învăţământul cursului de topografie (1903), Curs de topografie
( 1909), Principii fundamentale ale topografiei ( 1911 ), Curs elementar de cartografie
(1926) şi Curs de fortificaţii ( 1934). A urcat toate treptele ierarhiei militare, de la
sublocotenent (1885), locotenent (1888), căpitan (1892), maior (1898), general
(1914), general de divizie (1918) şi general de divizie în retragere în 1929. În 1918
demisionează din cadrele active ale armatei, consacrându-se învăţământului
universitar civil. În 1919 este primit ca membru corespondent al Academiei Române,
pentru merite de ştiinţă militară. În 1920, pentru scurt timp, a fost conferenţiar de
cartografie la Universitatea din Bucureşti. Din 1920 până la sfărşitul vieţii, în 1938, a
fost conferenţiar de cartografie şi geografie matematică la secţia geografică a
Facultăţii de ştiinţe de la Universitatea din Iaşi. Între 1926-1934, a predat şi topo-
grafie şi geodezie la secţia agronomică a Universităţii din Iaşi. În perioada interbelică
a publicat un număr mare de lucrări, printre care şi Din istoricul cartografiei (1916),
Documentarea cartografică a României (1921 ), Astronomie populară (1925), De la
Omer la Einstein (f. a.) şi Coordonatele geografice ale oraşului Iaşi (1936) •
54
Studiile de Astronomie şi geodezie la Universitatea din Bucureşti

Primul profesor de Astronomie şi geodezie de la Universitatea din Bucureşti a
fost Dimitrie Petrescu (1831-1896). În 1853 Dimitrie Petrescu a fost angajat ca
53 Mafiei, voi. I, 1992: 116; Constantinescu et alii, Personalităţi româneşti, 1982.

54
Mafiei, voi. II, 1993: 121-122.
181
profesor la Şcoala de inginerie din Bucureşti, care funcţiona cu primele două clase.
Între 1855-1858 a studiat la Şcoala Politehnică din Paris. Intre 1860-1863 a
desfăşurat un stagiu de specializare la Observatorul din Paris, cunoscându-i pe
Neculai Culianu, Camille Flammarion şi Urbain Le Verrier. După reîntoarcerea în
ţară în 1864, a ocupat postul de profesor de Astronomie şi geodezie la Universitatea
din Bucureşti, pe care l-a deţinut până la pensionare, în 1895. În anul 1864, Dimitrie
Petrescu a predat provizoriu şi la catedra de geometrie analitică. Facultatea de Ştiinţe,
înainte de elaborarea primului regulament în 1866, propunea un curs de geodezie şi
unul de astronomie în anul III, ulterior s-au înfiinţat cele două secţii de ştiinţe fizico-
matematice şi de ştiinţe fizico-naturale, cursurile de astronomie şi geodezie fiind
incluse în secţia ştiinţelor fizico-matematice. Prin regulamentul din 1889, numărul
secţiilor ajungea la trei, acestea fiind secţia de matematică, unde se preda şi
astronomia, secţia de ştiinţe naturale şi cea de ştiinţe fizico-chimice. Prin acelaşi
regulament, Facultatea de Ştiinţe dobândea posibilitatea de a acorda titlul de doctor •
55
În anul 1890, contribuie la înfiinţarea Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti,

prin donarea a 200 de lucrări de specialitate 56 , iar între 1864-1866 este profesor de
aritmetică, algebră şi geometrie analitică la Şcoala de Ponţi (poduri) şi Şosele, Mine
şi Arhitectură. pentru ca în 186 7-1868 să fie directorul acestei şcoli. Dimitrie
Petrescu a editat şi două manuale pentru învăţământul liceal, intitulate Elemente de
geometrie cu aplica(iunile lor, apărut în 1874, şi Elemente de aritmetică pentru usulu
şcoa/eloru secundare, apărut în 1878 .
57
Cel mai proeminent astronom de la Universitatea din Bucureşti a fost Spiru

Haret ( 1851-1912 ). A tacut studiile secundare la Liceul Sf. Sava din Bucureşti, între
1862-1869, urmate de studii superioare la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din
Bucureşti. A obţinut licenţă în matematici, în 1875, şi în ştiinţe fizice, în 1876, la
Paris. Titu Maiorescu, Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în acel moment,
i-a acordat lui Spiru Haret o bursă, cu ajutorul căreia el şi-a putut continua studiile la
Paris. În 1878, a obţinut titlul de doctor, cu teza Sur/ 'invariabilite des grandes axes
des orbites p/anetaire/x. fiind primul român cu doctorat în matematici de la Sorbona.
T c7..a sa a adus o contribuţie de valoare globală în mecanica cerească, demonstrând,
contrar opiniei predominante, că axele mari ale orbitelor planetare nu sunt invaria-
bile. ci suferă unele perturbaţii seculare. Pornind de la demonstraţiile lui Haret,
matematicianul francez Henri Poincare le-a amplificat şi le-a comentat, obţinând în
I 8X4 mareic premiu oferit de regele Oscar al Suediei.
S-a întors în România, fiind numit profesor de mecanică la Facultatea de
Ştiinţe, secţia fizico-matematică a Universităţii din Bucureşti, între 1878-1910,
profesor de matematici la Şcoala de poduri şi şosele, între 1882-191 O, şi profesor de
mecanică raţională la Şcoala de ofiţeri de artilerie şi geniu, în 1888. Alte lucrări de
'~ Gudin, 2014: 73-74, 88.

''Croitoru, 2019: 223.
,- A se ,·edea hnps:i/hiblacad.ro1bnr/brmautori.php?aut=p&page=880&&limit=40, accesat la data de
14.02.2020.
'~Haret. 1878: 2.
182
astronomie au fost Despre acceleraţiunea seculară a mişcării medii a Lunii, apărută
în 1880 şi Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter5 9 • A devenit membru
corespondent al Academiei Române în 1879 şi membru titular în 1882. Pe lângă
contribuţiile sale ştiinţifice, Spiru Haret a avut şi o distinsă carieră politică, fiind
Ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor în 1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1910.
Din această poziţie, el a sprijinit dezvoltarea astronomiei în România, atât prin
definirea rolului cosmografiei în învăţământul preuniversitar şi a astronomiei şi
geodeziei în cel universitar, prin Legea Instrucţiunii Publice din 1898, cât şi prin
sprijinul acordat profesorului Nicolae Coculescu, precum şi prin abonarea în 1908 a
revistei de astronomie populară Orion 60 şi a astronomului amator Victor Anestin la
fondul Bibliotecii Casei Şcoalelor61 •
Constantin I. Gogu s-a născut la 30 mai 1854, la Câmpulung Muscel, murind
la 30 ianuarie 1897. A fost licenţiat în matematici la Sorbona, în 1878. Între 1879-
1881, a unnat cursurile Şcolii de astronomie de la Observatorul din Paris, obţinând
un doctorat în matematici la Sorbona în 1882, cu teza Sur une inegalite /unaire a
/ongue periode due a l'attraction perturbatrice de Mars et dependant de /'argument
+ I - 24 I ' + 24 I '·. În teza sa de doctorat, a studiat inegalităţile de lungă perioadă din
mişcarea Lunii datorate atracţiei perturbatoare a planetei Marte, arătând că rezultatele
referitoare la coeficientul din inegalitatea lunară pe care astronomul englez Edmund
Nelson îl atribuia lui Marte erau nesemnificative. Rezultatele lui Constantin Gogu au
fost citate în Enzyklopădie der mathematischen Wissenschaften. A publicat şi studiile
On the numerica/ value of the coeficient due to the action of Mars, în Monthly notice
of the Roya/ Astronomica/ Society, tomul 44, Londra, 1884 şi Sur une inegalite
lunaire a /ongue periode, în Reprinted from the memoirs of the Roya/ Astronomica/
Society, tomul XL VII, Londra, 1885. După întoarcerea în ţară, devine profesor de
geometrie analitică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, deţinând această
funcţie până la moarte. Este şi profesor de geometrie analitică la Şcoala de poduri şi
şosele din Bucureşti, între 1887-1890, profesor de matematici la Şcoala de ofiţeri de
artilerie şi geniu şi la Şcoala de arhitectură. A fost unul dintre întemeietorii Societăţii
ştiinţelor matematice, în 1894. În 1897, a devenit primul preşedinte al Societăţii
române de ştiinţe, ce fusese fondată încă din 1890. A fost preocupat şi de problema
calendarului, fiind interesat de teoria mişcării Lunii a lui Charles E. Delaunay.
A studiat şi variaţia gravitaţiei în funcţie de latitudine •
62
Nicolae C. I. Coculescu s-a născut la 31 iulie 1866, la Craiova, murind la

5 noiembrie 1952, la Bucureşti. Fiul său, Şerban Piu Coculescu (1902-1959), cu
pseudonimul Pius Servien, a fost un estet, poet, filolog şi filosof al ştiinţelor de limbă
franceză 63 • A obţinut licenţa în matematici la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii
59
Haret, 1912: I.
60
Boiţeanu, 2009: 147.
61
Constantinescu et al ii, Personalităţi româneşti, 1982: 176-178; Diacu, Raţiu, 200 I: 86.
62 Constantinescu et alii, Personalităţi româneşti, 1982: 169; Mafiei, voi. II, 1993: 171; Bălan,
Mihăilescu, 1985: 190; Florescu, 1964: 388-389.

63
183
Bucureşti în 1889, continuând studiile la Universitatea Sorbona, unde obţine licenţa
în 1891 şi doctoratul în matematici în 1895, cu teza Sur Ies expressions approchees
des termes d'ordre eleve dans le development de la fonction perturbatrice (Despre
expresiile aproximate ale termenilor de ordin elevat în dezvoltarea funcţiei perturba-
toare). În teză a studiat funcţia perturbatoare din problema celor trei corpuri, fiind
preocupat de determinarea singularităţilor ce decurgeau din teorema lui Darboux.
Coculescu a aflat partea principală a coeficientului general al funcţiei perturbatoare,
ceea ce a rezolvat problema pusă de Henri Poincare privind această funcţie. Teza a
fost citată de Poincare în lucrarea Lec;ons de mecanique celeste din 1905. În 1893 a
participat la o expediţie în Senegal, sub conducerea academicianului francez Henri
Deslandres, pentru a observa o eclipsă de Soare la Foundiougne, la data de 4/16
aprilie64 •
După întoarcerea în România, a devenit profesor suplinitor, între 1895-1896,
apoi profesor titular de Astronomie şi geodezie la Facultatea de Ştiinţe de la
Universitatea din Bucureşti. În 1908, a fondat Observatorul astronomic din
Bucureşti. de pe Dealul Filaret, după 12 ani de insistenţe pe lângă autorităţi. A fost
ajutat şi de Spiru Haret. care a semnat decretul de înfiinţare a Observatorului, din
funcţia de Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Noua instituţie prelua
atribuţiile fostului Institut Meteorologic al României, înfiinţat de fizicianul,
meteorologul, astronomul şi seismologul Ştefan Hepites (1851-1922). Încă din 1878,
acesta înfiinţase la Brăila prima staţie meteorologică românească. În 1884, i s-a
încredinţat sarcina de a crea Institutul meteorologic din Bucureşti, aflat iniţial la
Herăstrău. apoi. din 1888. la Filaret. rămânând în funcţia de director până în 1908.
Prin valoarea remarcabilă a observaţiilor sale meteorologice, a sistematizat
activitatea atât a Institutului meteorologic al României, cât şi a reţelei de staţii
meteorologice româneşti. Între 1895-1907 a trasat primele hărţi climatologice ale
României. iar între 1898-1906. în colaborare cu Şt. Murat, a realizat harta magnetică
a României. A iniţiat redactarea unui Buletin lunar al Institutului meteorologic, care
s-a remarcat prin rigurozitatea observaţiilor şi prognozelor. În 1892, a înfiinţat prima
staţie meteorologică de la Bucureşti, dotată cu două pendule Bosch. A fost preocupat
şi de determinarea orei exacte. de introducerea sistemului metric, de istoria
meteorologiei şi de istoria astronomiei 65 .
După preluarea funcţiei de director în 1908 de la Ştefan C. Hepites, Nicolae
Coculescu a înzestrat Observatorul cu instrumente astronomice. Astfel, în 1912, a
comandat marele ecuatorial Mertz-Prin, iar în 1926 a instalat marea lunetă meridiană
Steinheil-Prin. Sub conducerea sa, astronomii de la Observatorul astronomic din
Bucureşti au determinat poziţii de comete şi planete în coordonate ecuatoriale, au
efectuat determinări orare. au determinat pe cale fotografică Polul Nord, şi apexul
solar. au observat fenomene solare fotosferice şi au participat în octombrie-noiembrie
Constantinescu et alii, Personalită(i româneşti, 1982: 112.

4
h
b~ Constantinescu et alii. Personalităfi româneşti, 1982: 112, 180; Hepites, l 902a: J; Hepites, l 902b:
14; Bălan. Mihăilescu, 1985: 154; Gudin, 2014: 90.
184
1933 la determinările mondiale de longitudini. A contribuit Ia înfiinţarea Comitetului
naţional de geodezie şi geofizică în 1929 şi a Comitetului naţional de astronomie în
1930. Printre lucrările sale se numără Teoria refracţiei astronomice ( 1899), Tratat
elementar de astronomie (1904), Lecţiuni elementare de mecanică cerească.
Perturbaţiile planetare (1905) şi Curs de astronomie teoretică (1929)6 6 •
Unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Nicolae Coculescu a fost
astronomul şi seismologul Gheorghe I. Demetrescu (1885-1969). Şi-a obţinut licenţa
în matematici în 1907 la Universitatea din Bucureşti, continuându-şi studiile printr-un
doctorat în matematici aplicate finalizat în 1915, sub îndrumarea lui Coculescu, cu
teza Asupra unei metode de calcul pentru prezicerea eclipselor de Soare. Conside-
rând că vechile metode descoperite de astronomul Johannes Kepler nu mai
corespundeau cu progresele astronomiei, Demetrescu a definit în teza sa un nou
sistem de coordonate, care treceau mereu prin centrul Soarelui, introducând în calcul
şi corecţii pentru turtirea Pământului, pentru deformarea discului Soarelui şi Lunii şi
pentru refracţia luminii. A stabilit formule de calcul pentru determinarea tuturor
fazelor unei eclipse generale, precum şi a fazelor eclipsei observate dintr-un anumit
loc. În 1915 a descoperit asteroidul nr. 1188, denumit ulterior Terentia. A fost
astronom la Observatorul astronomic din Bucureşti între 1908-1923, stagiar la
Observatorul astronomic din Paris între 1908-1912, profesor de astronomie la
Universitatea din Cluj între 1923-1928, prim-astronom şi vicedirector al Observa-
torului astronomic din Bucureşti între 1928-1943, perioadă în care a creat secţia de
seismologie a Observatorului, a contribuit la înfiinţarea reţelei seismologice naţionale
şi la operaţiunea internaţională de longitudine din 1933, director al Observatorului
între 1943-1963, contribuind după 1954 la întocmirea unui catalog de stele slabe şi
participând în 1957-1958 la Anul geofizic internaţional, profesor de astronomie şi
seismologie la Universitatea din Bucureşti ( 1943-1962), membru al Academiei
R.P.R. din 1955 şi profesor emerit din 1962. Dintre lucrările sale, merită menţionate
Distanţele cereşti şi structura universului, realizată în 1924 în colaborare cu Corina
Pârvulescu, soţia astronomului Constantin Pârvulescu, Galaxii în univers, realizată în
1967 împreună cu Cornelia Cristescu şi Elemente de dinamică stelară ( 1967)67.
Printre discipolii lui Nicolae Coculescu s-a numărat şi Constantin Pârvulescu
(1890-1945). Licenţiat în matematici la Universitatea din Bucureşti în 1914, între
1921-1924 a desfăşurat un stagiu la Observatorul din Paris, obţinând titlul de doctor
în astronomie la Sorbona în 1925, cu teza Sur Ies amas globulaires d 'etoiles et leurs
relations dans l 'espace. În teza sa de doctorat a identificat patru cauze care determină
evolutia roiurilor către faze din ce în ce mai concentrate spre centru până la faza
finală: când roiul ajunge în regim permanent. A stabilit o metodă nouă pentru
determinarea paralaxei stelelor din roiuri, ajungând la concluzia, complet nouă în
acei ani, că roiurile sunt sisteme bătrâne, exterioare Căii Lactee. După întoarcerea în
ţară, este numit în 1925 conferenţiar ·de astronomie şi mecanică raţională la
Universitatea din Cernăuţi, devenit din 1931 titular al catedrei de astronomie şi
66
67
185
geodezie a Universităţii din Cernăuţi, iar din 1940 până la moarte, în 1945, profesor
de astronomie la Universitatea din Cluj 68 .
În încheiere, putem conchide că dezvoltarea sistemului de învăţământ în
secolul al XIX-lea, mai ales în cea de a doua jumătate, a avut drept consecinţă
integrarea studiilor de astronomie şi geodezie în cultura şi în societatea românească.
Învăţământul din prima jumătate a secolului al XIX-iea, reorganizat prin Regulamen-
tele Organice, a contribuit la formarea intelectuală a unora dintre profesorii de
astronomie şi geodezie care au avut cariere remarcabile în cea de a doua jumătate a
secolului, cum ar fi Neculai Culianu şi Dimitrie Petrescu. După Unirea din 1859 şi
fondarea Universităţilor din Iaşi şi Bucureşti, dificultăţile specifice începuturilor au
fost gradual depăşite, multitudinea de licenţiaţi care şi-au continuat studiile în
Occident - unde au obţinut rezultate recunoscute la nivel global, iar apoi s-au întors
în ţară, unde au avut cariere universitare îndelungate - dovedind că Universităţile
româneşti au contribuit la sistematizarea ştiinţei, la dezvoltarea treptată a infrastruc-
turii ştiinţifice şi la integrarea ştiinţei moderne în societatea românească a sfărşitului
secolului al XIX-iea.
Referinţe
https://acad.ro/crifsticrifst.htm, accesat la 05.02.2020.
Alexe, Marin ( 1864). Prima carte de lectură. Noţiuni simple asupra ştiinţelor, Bucureşti:
Typographia Th. Vailescu.
Anestin, Victor ( 1912 ), Cometele. eclipsele şi bolizii ce s-au obsen1at 1i1 România intre 1386
şi 1853, după manuscrise şi documente, Bucureşti: Institutul de Arte Grafice Carol Gobl.
Andonie. George Şt. ( 1965 ), Istoria matematicii În România, voi. I, Bucureşti: Editura
Ştiinţifică.
Andonie, George Şt. ( 1971 ), Istoria matematicilor aplicate dasice din România: mecanică şi
astronomie. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România.
http://www.astro.ro/-roaj/index.html. accesat la 05.02.2020.
Antonescu, Simona M. (2007). literatura de popularizare a ştiinţei În a doua jumătate a
secolului al XIX-iea şi Începutul secolului XX 1n România, Bucureşti: Ars docendi.
Rălan. Ştefan; Mihăilescu, Nicolae Şt. ( 1985), Istoria ştiinţei şi tehnicii în România. Date
cronologice, Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România.
https://biblacad.ro/bnrlbrmautori.php?aut=p&page=880&&limit=40, accesat la data de
14.02.2020.
Boiţeanu, Mihaela (2009), 'Popularizarea astronomiei în România 1864-1918', în Bulei, Ion,
Ciupală, Alin, Ipostaze ale modernizării în vechiul regat, voi. V, Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti, pp. 144-164.
Bujoreanu. Ioan M. (1873), Co/lecţiune de legiuirile României vechi şi nuoi, câte s-au
promulgat până la finele anului 1870, Bucureşti: Noua typographie a laboratoriloru
români.
Camariano-Cioran, Adriana (1971), Academiile domneşti din Bucureşti şi din laşi, Bucureşti:
Editura Academiei Republicii Socialiste România.
t.H Constantinescu et alii, Personalităţi româneşti, 1982: 303.
186
Cihodaru, C„ 'Învăţământul în Moldova, în sec. XV-XVII. Şcoala domnească din Iaşi',
în Contribuţii la istoria dezvoltării Universităţii din Iaşi 1860-1960, voi. I. Bucureşti: f. e,
pp. 9-32.
Constantinescu Teodor Dinu (1982), Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Croitoru, George M. (2019), '155 de ani de la înfiinţarea „Şcolii de Ponti şi Şosele, Mine şi
Arhitectură" din Bucureşti', NOEMA, voi. XVIII, pp. 217-227.
Deac, Iuliu (2001), Dicţionar Enciclopedic al Matematicienilor, voi. I (A-J), Piteşti: Editura
Universităţii din Piteşti. .
Diacu, Florin, Raţiu, Tudor (2001 ), 'Haretu and the Stability of the Solar System', Romanian
Astronomica/ Journal, voi. 11, nr. 1, pp. 85-92.
Erbiceanu, Constantin ( 1888), Cronicarii greci care au scris despre români în epoca
fanariotă, Bucureşti: Tipografia Cărţilor Bisericeşti.
Florescu, George D. (1964), 'Vechile case Mihălescu din mahalaua Antimului', Materiale de
istorie şi muzeografie, voi. I, pp. 383-390.
Genilie, I. ( 1835), Geografie istorică, astronomică, naturală şi civilă, Bucureşti: Tipografia
lui Eliad.
Genilie, I. (1847), Principe de geografie şi astronomie, Bucureşti: Tipografia Colegiului
Sf. Sava.
Giurescu, Constantin C. (1973), Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti în secolele
XV- începutul secolului XIX, Bucureşti: Editura Ştiinţifică.
Guboglu Mihail (1960), Catalogul documentelor turceşti, Direcţia generală a Arhivelor
Statului din R.P.R.
Gudin, Cristina (2014), 'Înfiinţarea Universităţii din Bucureşti şi evoluţia ei până la 1918', în
Bozgan, Ovidiu, Murgescu, Bogdan, Universitatea din Bucureşti 1864-2014, Bucureşti:
Editura Universităţii din Bucureşti, pp. 50-1 14.
Haret, Spiru C. (1878): Sur l 'invariabilite des grandes axes des orbites planetaires, Paris:
Gauthier-Villars.
Haret, Spiru C. (1912): 'Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter', Analele Academiei
Române. Memoriile secţiunii ştiinţifice, seria II, tom XXXI V, 1912.
Hepites, Ştefan C. (1902a), O primă încercare asupra lucrărilor astronomice din România
până /afinele secolului al XIX-iea, Bucureşti: Institutul de Arte Grafice Carol Gabi.
Hepites, Ştefan C. (1902b), 'Schiţă istorică a lucrărilor astronomice în România', Buletinul
Societăţii de Ştiinţe din Bucureşti, an XI, nr. 1-2, p. 14.
Hurmuzaki, Eudoxiu de (1915), Documente privitoare la istoria românilor, voi. XIV,
Partea l: Documente greceşti privitoare la istoria românilor: 1320-1716, Bucureşti:
Stabilimentul Grafic „I. V. Socecu".
Iavorenciuc, George Andrei (2018), Cunoaştere şi occidentalizare. O istorie a ştiinţei
româneşti de la jumătatea secolului XIX până la începutul secolului XX, Cluj: Napoca:
Editura Mega.
Ionnescu-Gion, G. I. (1894), Încercare asupra istoriei ştiinţelor în trecutul Ţărilor Române,
Bucureşti: Editura Librăriei Scolelor, C. Sfetea.
Iorga, Nicolae (1919), Introducerea ştiinţelor în învăţământul românesc, Bucureşti:
Tipografia Cultura Neamului Românesc.
Iorga, Nicolae ( 1928), Istoria învăţământului românesc, Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor.
Mafiei, Ionel (1992), Personalităţi ieşene, voi. I, Chişinău: Universitas.
Mafiei, Ionel (1993),_Personalităţi ieşene, voi. II, Chişinău: Universitas.
187
Mioc, Vasile, Mioc, Damaschin (1977), Cronica observaţii/or astronomice româneşti,
Bucureşti: Editura ştiinţifică şi enciclopedică.
Niţu, Florentina (2014), 'Precursori ai Universităţii din Bucureşti', în Bozgan, Ovidiu,
Murgescu, Bogdan (2014), Universitatea din Bucureşti 1864-2014, Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti, pp. 25-46.
Pascu, Ştefan (1982), Istoria gândirii şi creaţiei ştiinţifice şi tehnice româneşti, voi. I,
Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România.
Popa, Ilie ( 1960), 'Dezvoltarea matematicii', în Contribuţii la istoria dezvoltării Universităţii
din Iaşi 1860-1960, voi. II, Bucureşti: f. e., pp. 7-39.
von Oppolzer, Th. R., Weiss, E. (l875a), 'Beobachtung des Venusdurchganges in Jassy',
Astronomische Nachrichten, voi. 85, nr. 2021, pp. 69-70, http://articles.adsabs.
harvard.edu/full/seri/AN .. ./0085// 0000042.000.html, accesat la 14.02.2020.
Stavinschi, Magda (2015a), Astronomul Nicolae Daniei. Enigme descifrate, Bucureşti: Curtea
Veche.
Stavinschi, Magda (2015b), Constantin Pân·u/escu. Erou şi cercetător al cerului, Ploieşti:
Grafoanaytis Publishing House.
Stavinschi, Magda (2016), Nicolae Cocu/eseu. O viaţă printre stele, Bucureşti: Eikon.
Stavinschi, Magda (2012), 'Romanian Astronomy and the 1874 Transit of Venus', Journal of
Astronomica/ History and Heritage, voi. 15, nr. I, pp. 15-18,
https://www.researchgate.net/ publication/258658107 _ Romanian _
astronomy_and_the_l874_transit_of_ Venus, accesat la 14.02.2020.
Urechia, V. A. (1892). Istoria şco/elor de la 1800 la 1864, tom I-IV, Bucureşti: Imprimeria
Statului.
1nn
IV. DIDACTICĂ ŞI MANAGEMENT
,.. __ EDUCAŢIONAL ÎN PREDAREA ŞI
INVAŢAREA ISTORIEI. ANALIZE ŞI OPINII
DOSAR METODIC - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Ana PREDA-TUDOR*
METHODICAL TOOLBOX - THE FIRST WORLD WAR

(Abstract)
The article has some didactic proposals concerning the way to analyse
whatever subjectfrom the history curriculum. It is about the First World War taught
for the secondary levei. This subject gives the teacher the possibility to bringforward
the chronological moments, as well as the exploration of the complexity of human
activities, stressing the relation between causes and effects, between intentions and
decisions, between ideals and reality. Ali these perspectives come to help the history
teacher who, by diverse sources and instruments, can problematize the historical
events. The objective is to prompt the students to reflect, to understand, to expiare, to
find the message for today and for tomorrow. Another objective is that the students
need to have a better understanding of the concepts, turn them into principles and
values, and to be aware of the utility for everyday life of the historical approach.
Keywords: history of education; learning First World War; 2 t" Century
Romania; historical knowledge and approaches; teaching proposals.
Argument
Rostul demersului nostru poate fi explicat cu ajutorul cercurilor concentrice
imaginare a căror circumferinţe descriu o traiectorie care leagă ţintele formative
generale de cele particulare. Ca atare, îl căutăm mai întâi în scopurile generale ale
educaţiei - „modelarea anumitor tipuri de indivizi... care să înţeleagă lumea, să
trăiască prin această înţelegere şi să vrea, cu ardoare şi fără preget, să o schimbe în
bine. Astfel de cetăţeni se pot naşte dacă elevii învaţă să înţeleagă lumea aşa cum a
fost ea descrisă de cei care au studiat-o cu atenţie şi care au trăit în ea, dacă vor
cunoaşte ce au realizat alţii ... şi dacă vor învăţa să-şi orienteze mereu propria viaţă în
funcţie de posibilităţile umane, inclusiv în funcţie de cele la care nimeni nu s-a gândit
înainte" 1• Îl căutăm de asemenea în menirea studiului istoriei în şcoală - acela de a
' Profesor, Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu" Buzău, E-mail: anatudor2@yahoo.com.
1
Gardner, 2004: 23.
189
arăta elevilor că evenimentele istorice pot fi fascinante atât în simpla lor prezentare,
dar mai ales în evidenţierea semnificaţiilor lor mai largi, generatoare de perspective
din care ei învaţă cum să-şi orienteze cursul vieţii şi cum să-şi asume decizii
importante cunoscând „cum au făcut alţii faţă presiunilor şi dilemelor, în cursul
istoriei" 2• În ambele situaţii, educaţia în general şi cea istorică în special, servesc clar
conturării unui profil social activ civic, responsabil, prin „formarea de cetăţeni care
urmează să trăiască într-un stat de drept, organizat după principii democratice" ,
3
profil impregnat de atitudini, crezuri şi valori ferme care să le ghideze întreaga

existenţă.
Trecând de la cercurile largi ale scopurilor generale la cele cu diametru
restrâns ce corespund obiectivelor specifice orei de istorie, ajungem în situaţia de a
transmite cunoştinţe noi sau de a le consolida pe cele deja predate valorificând
abilităţile de gândire critică şi independentă a elevilor, încurajând curiozitatea
generatoare de tot mai multe întrebări, încercând abordări pluraliste şi analize
multiperspectiviste, regizând contexte de învăţare care generează atitudini reflexive,
de cooperare, înţelegere reciprocă şi toleranţă.
Ajunşi aici, putem să ne întrebăm dacă aceste obiective sunt realizabile, în ce
proporţie pot fi atinse sau rămân doar simple clişee teoretice? Răspunsul care
încurajează concretizarea lor sugerează exerciţiul constant al profesorului de a-şi
construi, pas cu pas, lecţiile ca pe exemple de bună practică, pe care să le aplice la
clase diferite pentru a observa şi analiza reacţiile elevilor, pentru a schimba acolo
unde nu merge şi a detalia acolo unde este nevoie, de a oferi elevilor momente de
învăţare care să-i inspire şi să-i motiveze în construirea propriului parcurs de
dezvoltare personală.
De aceea. cred că demersul pe care vi-l propun vine să reînnoade şirul
consideraţiilor metodice pentru o ternă din programa şcolară, aşa cum s-a procedat
de-a lungul timpului în această revistă. Se pot realiza astfel dosare tematice care să
ofere o bază metodică, în jurul cărora fiecare profesor să conceapă pe parcursul
carierei didactice propriile variante de lecţii.
Tema la care m-am oprit este Primul Război Mondial, cu ajutorul căreia vom
încerca să concretizăm toate conceptele vehiculate în partea argumentativă. Ne-au
servit drept suport câteva repere evenimenţiale pentru care am ales tipuri de surse ce
pot fi analizate prin metode didactice active, care să stimuleze din partea elevilor
rezultate la care profesorul se aşteaptă şi care să faciliteze atingerea şi exersarea
competenţelor vizate de programa în uz, în funcţie de care se pot stabili criterii de
evaluare obiective.
Tema: Primul Război Mondial- un nou tip de război

Competen/e specifice vizate:
1.1 exprimarea de opinii în limbajul adecvat istoriei;
1.2 formularea de argumente referitoare la un subiect istoric;
2.1 recunoaşterea şi acceptarea perspectivelor multiple asupra faptelor ş1
proceselor istorice;
~Gardner, 2004: 23.

3
Manea et alii, 2006: 15.
190
2.5 examinarea consecinţelor directe şi indirecte ale acţiunii umane;
5.1 construirea de afirmaţii pe baza surselor şi formularea de concluzii relative
la sursele istorice. 4
Rezultate aşteptate:
- receptarea critică a informaţiilor despre război;
- analiza şi interpretarea diferitelor tipuri de surse istorice;
- reflecţia asupra impactului războiului asupra oamenilor;
- formarea propriilor păreri şi convingeri asupra consecinţelor acţiunilor umane
asupra societăţii.
Criteriile de evaluare a activităţii elevilor presupun realizarea sarcinilor de
lucru, participarea la dezbaterea impusă de cerinţe, elaborarea de texte pe baza
surselor analizate, relevanţa opiniilor formulate, completarea fişei de autoevaluare.
Resurse:
a) materiale: surse - documente, imagini, texte literare; flipchart, fişe indivi-
duale de lucru.
b) timp: 3 ore*50 minute pentru clasele cu 2/3 ore/săptămână.
Strategii didactice:
a) metode şi tehnici: SINELG, osul de peşte, cubul, RAFT, pălăriile gânditoare,
dezbaterea.
b) mod de organizare a elevilor: activitate individuală, activitate pe grupe.
Scenariu didactic:
A) Prima oră - Atentatul de la Sarajevo
Profesorul face o scurtă introducere a temei evidenţiind cauzele care au dus la
izbucnirea Primului Război Mondial. Apoi procedează la realizarea celor 6 grupe de
lucru.
Lectura şi interpretarea surselor se poate realiza fie folosind metoda SINELG,
fie identificând aspectele subiective şi obiective din surse, apoi pe cele pozitive şi
negative.
Prima metodă solicită implicarea activă a gândirii elevilor în citirea unui text,
dar şi monitorizarea gradului de înţelegere a conţinutului acestuia. Pentru a realiza
acest lucru, cereţi elevilor să scrie ce ştiu sau cred că ştiu despre problema ce
urmează a fi discutată; apoi, în timp ce citesc sursa, vor marca pe marginea foii
semne care indică: --./ informaţiile confirmate; - aspectele complet diferite sau care
contrazic ceea ce ştiau; + informaţiile noi desprinse din text; ? când ideile li se par
confuze sau ar dori să afle mai multe detalii 5 .
În cea de-a doua situaţie centralizarea informaţiilor se poate realiza într-un tabel
sau cu ajutorul metodei „osului de peşte" după ce elevii au rezolvat următoarele cerinţe:
a. stabiliţi dacă mesajul transmis de sursă este unul obiectiv sau subiectiv.
b. descoperiţi autorul sursei prin înlăturarea etichetei colorate aşezate
deasupra numelui şi verificaţi dacă informaţia despre originea sursei
menţine sau nu decizia voastră.
Programe şcolare ... 2004: 5-7.

4
Băluţoiu et alii, 2006: 62-63.

5
191
c. identificaţi în sursă argumentele pe ca;e le consideraţi relevante pentru a vă
susţine părerea asupra textului studiat.
d. stabiliţi ponderea acestora în ansamblul sursei.
e. verificaţ i dacă sursa cuprinde şi celălalt tip de argumente.
clasificaţi atât aspectele obiective şi subiective, cât şi c~ele pozitive şi negative c.are
reies din fiecare sursă utilizând metoda „osul de peşte" . In partea de sus a schemei se
scriu aspectele obiective/pozitive, în partea de jos aspectele subiective/negative.
Figura nr. 1: Metoda „osului de peşte"
~ / // // Y
~ \\\ \\ A
Realizarea acestei sarcini se poate încadra în 7 minute, prez entările solicitând
câte 5 minute.
La finalul activităţii se formu l ează ca t emă pentru aca să exerciţiul de reflecţie :
cei care sunt imp li caţi în declanşarea unui răzb oi sunt responsabili şi de efectele
acestuia? Apoi se solicită elevi lor compl etarea chestionarului de autoevaluare după
modelul:
a) Prin rezolvarea acestei sarcini am în văţat...
b) Dificultăţile pe care le-am întâmpinat au fost„.
c) Cred că mi-a ş putea îmbunătăţi performanţa dacă„.
d) Am fost plăcut impresionat de ...
e) Cred că activitatea mea ar putea fi aprec i ată cu nota „.
Textele istorice propu e pentru acea t scenariu didactic sunt:
A 1) „Fragmente din declaraţiile lui Gavri lo Princip date autorităţilor austro-

ungare în timpul interogatoriului: „„ îi pare ră u că a ucis-o pe s oţ i a arhiducelui.
El a ţintit numai asupra oţului acesteia şi ar fi preferat ca ce l ă lalt glonţ să îl fi
lovit pe generalul Potiorek (guvernatorul de atunc i a l Bosniei ş i Herţego vinei ).
«Eu am Jintit a upra arhiducelui. Nu îmi amintesc ce am gândit în acel
moment. Imi mai aduc aminte că am tras de d ouă ori, sau poate chiar de mai
multe ori, fără să fi ştiut dacă am nimerit au am ratat. „.Eu sunt fiu de ţăran şi
ş tiu ce se întâmplă în sate. De aceea am vrut să mă răzbun şi nu regret
nimic „„.Cine încearcă să ins inueze că a ltcineva a instigat asasinatul, nu vrea
ă afle neapărat adevărul. Ideea a fost co ncep u tă ş i î ndeplinită doar de noi.
Pentru popor am făcut-o. Nu am altceva de adă ugat în apărarea mea»" 6 .
A2) „Ieri, 15/28 iunie, se celebra aniversarea b ătă l ie i de la Câmpia Mierlei„ . şi

era sărbătorit patriotul sârb Milos Obi lici, care, di mp reună cu doi compatrioţi
ai săi, l-a a a inat, în 1389 pe sultanul Murad„„Noi suntem cei cărora , în locul
turcilor, le revine rolul duşmanu l ui ereditar. Iată motivu l pentru care cei trei
6
Borovcka, 1978: 53 .
192
tineri autori ai atentatului de la Sarajevo - Princip, Cabrinovici şi necunoscutul
care a aruncat bombe - par să-şi fi propus o reeditare a dramei desfăşurate la
Kosovopolje ... Ani în şir s-a semănat în Serbia ura împotriva monarhiei; lanul a
crescut şi s-a recoltat un asasinat" 7.
A3) „Când am auzit prima oară de asasinat... am simţit gravitatea problemei„.

dar temerile mele au fost în curând risipite„. Kaiser-ul a plecat în vacanţă pe
iahtul său „. şi mai liniştito~, şeful armatei germane a plecat pentru a se trata
într-o staţiune străină. („.) Imi amintesc că o doamnă influentă din Ungaria
m-a sunat şi mi-a spus că noi nu acordăm uciderii arhiducelui importanţa
cuvenită „. ea provocase o adevărată furtună în Austria „. şi putea duce la
război cu Serbia „. în orice caz, rapoartele oficiale de care dispuneam nu
păreau să justifice această versiune alarmistă" 8 .
A4) „Guvernul de la Belgrad nu are, probabil, nici un amestec în această

afacere, dar anumiţi ofiţeri sârbi au participat totuşi la pregătirea atentatului.
Astfel, cu toate că împăratul Francisc Iosif înclină mai degrabă spre prudenţă,
guvernul şi statul major de la Viena consideră că a sosit momentul ca,
folosindu-se de acest pretext, să facă definitiv ordine cu Serbia „. Austro-
Ungaria îşi asumă riscul cel mai mare pentru că este în pericol de a-şi pierde în
zona dunăreană nu numai prestigiul, dar însăşi propria existenţă, ameninţată în
mod direct de o eventuală dezmembrare a imperiului. Germania este afectată
mai puţin direct de ceea ce se petrece între graniţele dublei monarhii, „. dar se
hotărărăşte s-o susţină chiar cu preţul unui război generalizat, pe care nu-l
doreşte, dar a cărui eventualitate o acceptă. ... Berlinul şi Viena speră că
acţionând foarte repede vor limita conflictul la zona balcanică şi for~ulează
termenii ultimatumului în aşa fel încât Serbia să nu-l poată accepta. In reali-
tate, Belgradul nu respinge decât articolul 6 „„ Acesta este de ajuns pentru ca,
pe 28 iulie, Austria să declare război Serbiei şi să bombardeze imediat capi-
tala .. Rusia nu poate, fără să rişte să-şi piardă orice infl~enţă în Balcani, să
accepte ca sârbii să fie striviţi iar ea să nu intervină. „. In ciuda intervenţiei
guvernului francez, care îi sugerează o atitudine moderată, Nicolae al Ii-lea
decretează pe 30 iulie mobilizarea generală. Pe 31 iulie, Austria face acelaşi
lucru"9 •
B) A doua oră
- Desfăşurarea războiului
Exerciţiul metodic propus pentru această parte de temă se sprijină pe crono-
logia evenimentului realizată anterior şi pe hărţile lumii şi a Europei în timpul
Primului Război Mondial.
La începutul activităţii elevii exersează în pere~hi, .timp d~. 3 ?1inute:
componenţa celor două blocuri politico-militare, fie ordonand mformaţnle dm doua
coloane, fie alegând poziţia ţărilor înscrise pe post-it-uri într-una dintre tabere.
7
Manea et alii, 2006: 136.
8
Lloyd George, 1938: 24.
9
Berstein, Milz.a, 1998, 4: 321-322.
193
Pentru a facilita explorarea temei din mai multe perspective apelăm la metoda
cubului, elevii având astfel posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unei
abordări comp1exe şi integratoare' 0 .
Elevii sunt împărţiţi în 6 grupe, fiecare echipă primind o temă de lucru care
solicită o sarcină diferită , corespunzătoare unei feţe a cubului, pe care o rezolvă timp
de 1O m.inute:
Aplicaţi contururile geografice ale ţărilor identificate la începutul activităţii,
după ce aţi evidenţiat-o printr-o culoare, în ansamblul puzzle-ului care reprezintă
harta Europei.
A na lizaţi e voluţia fronturilor pe parcursul războiului , utilizând harta specifică
ş i transformarea conflictului din război de mişcare într-unul de poziţie.
Descrieţi etapele p a rticipării la război a ţărilor selectate la începutul activităţii.
Comparaţi posterele utili zate pentru recrutare în diferitele ţări participante la
ră zboi , utilizând imagini prec um:
Figura nr. 2: Poster de recrutare englez
Are YOU in this? ~

S ursa: https://www.historia.ro/sectiune/general/art icol/ baieti-l a-ra zboi-postere-de-recrutare-
din-primul-razboi-mondi a l
Băluţ o iu et alii , 2006: 60.

10
194
Figura nr. 3: Poster de recrutare francez
Sursa: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/baieti-la-razboi-postere-de-recrutare-
din-primul-razboi-mondial
Asociaţi derularea războiului cu schimbarea vieţ ii cotidiene, atât pe front, cât şi

în spatele frontului folosind sursele BI , B2, B3:
BI) „Armistiţiul de Crăciun, care a avut loc în principal între soldaţii britanici
şi cei germani de pe frontul de vest, în decembrie 1914, este un eveniment
neglijat de relatările istorice oficiale ale „Marelui Război" ş i ascuns publicului
de către istoricii orwellieni. Stanley Weintraub a rupt acest văl al tăcerii ş i a
scris o istorie emoţionantă a acestui eveniment, pe baza scrisorilor trimise
acasă de pe front şi a jurnalelor soldaţilor implicaţi . Cartea sa este intitu-
lată Silent Night: The Story of the World War I Christmas Truce şi conţine
multe imagini ale evenimentelor, în care se pot vedea forţele opozante
amestecându-se şi celebrând împreună acel prim Crăciun al războiului.
Această întâmplare remarcabilă a început, după cum scrie Weintraub, în
dimineaţa zilei de 19 decembrie 1914: Locotenentul Geoffrey Heinekey, nou
membru al Queen's Westminister Rifles, i-a scris mamei sale că «s-a întâmplat
un lucru dintre cele mai extraordinare. . . . Nişte germani au ieşit cu mâinile
ridicate şi au început să-şi adune o parte dintre răniţi , aşa că şi noi am ieşit
imediat din tranşee şi am început să ne adunăm răniţii noştri. Germanii ne-au
195
făcut apoi semne şi o mulţime dintre ai noştri am mers să vorbim cu ei şi ei
ne-au ajutat să ne îngropăm morţii. Acest lucru a durat toată dimineaţa şi eu
am stat de vorbă cu câţiva dintre ei şi trebuie să spun că păreau a fi oameni de
foarte bună calitate.... Părea prea ironic pentru a fi rostit în cuvinte. În acelaşi
loc, în noaptea dinainte, dădusem o bătălie cumplită, iar acum, în dimineaţa de
după, iată-ne fumându-le ţigările, şi ei pe ale noastre.»"
11
B2) ,,În 24 seara, din tranşeele germane se auzeau soldaţii inamici cântând, cu
ajutorul unei orchestre încropite ad-hoc. O voce puternică şi foarte melodioasă
de tenor s-a auzit clar până în tranşeele britanice, englezii aplaudând la final,
până când tenorul german a dat un bis. În alt sector al frontului, galezii s-au
pus şi ei pe cântat, după ce au ridicat din tranşee, pe două beţe, o pânză mare,
pe care scriseseră „Merry Christmas", şi cineva desenase o caricatură deloc
măgulitoare cu împăratul Wilhelm al Ii-lea. Germanii nu au tras în pânza
respectivă, deoarece cântau şi ei, în pauzele făcute de galezi. Într-un raport
oficial britanic, e descris „armistiţiul soldaţilor" - la ora 20:00, germanii au
început să pună lumânări şi alte lumini pe tranşeele lor şi să cânte. Totodată,
le-au strigat britanicilor să iasă în zona dintre tranşee să stea de vorbă, fiindcă
ei nu vor trage. Un german a strigat „Crăciun fericit, englezilor! În noaptea
asta nu tragem!" Englezii au strigat acelaşi lucru înapoi. Britanicii au ieşit,
germanii la fel, cele două trupe s-au întâlnit în zona neutră şi au început să
povestească în mod cordial. În alte părţi, germanii au pus cruci luminate pe
parapete .... Germanii au adus între linii butoaie de bere, din care s-au servit toţi
cei prezenţi. aliaţii primind şi ziare germane, în care erau prezentate cu mult
fast şi optimism victoriile germane de pe Frontul de Est.. .. Un soldat britanic
şi-a întâlnit bărbierul din Londra, german, care l-a tuns şi l-a bărbierit pe fostul
său muşteriu pe loc, printre ceilalţi soldaţi care se distrau sau jucau fotbal.
Fotbalul. foarte popular şi la acea vreme, era practicat de soldaţi chiar în
spatele liniilor, în zilele liniştite. Unii soldaţi britanici chiar îşi aduseseră cu ei
mingile de fotbal de acasă. De Crăciun, unde nu exista minge de fotbal, s-a
folosit cu succes ori o conservă de came, ori un sac umplut cu paie, jocul fiind
la grămadă, fără a stabili echipe, reguli şi arbitri. Cei ce aveau aparate de
fotografiat au făcut şi poze ... Unele dintre aceste poze au ajuns destul de
repede, până la stărşitul anului, în presa americană şi engleză, pe viitor fiind
interzis soldaţilor din prima linie de a avea şi de a folosi astfel de aparate." 12
83) „Cercetări recente confirmă că, începând cu anul 1914, a fost într-adevăr
grea viaţa Belgiei, iar anumiţi istorici susţin că <a fost chiar mai grea decât
ocupaţia nazistă care a avut loc 30 de ani mai târziu>. Mortalitatea femeilor şi
Pagină de internet: https://materialedeistorie. wordpress.com/2017I12/24/armistitiul-de-craciun-din-

11
primul-razboi-mondial/ (accesat 04.01.2020).

~ Pagină de internet: https://www.historia.ro/sectiunc/general/articol/craciunul-1914-in-transee (accesat
1
04.01.2020).
196
a bărbaţilor a crescut cu 160% şi respectiv 127% în timpul războiului, ca
rezultat al malnutriţiei şi bolilor, ca şi al luptelor. Ca să se ferească de aceste
calamităţi, mulţi belgieni au fugit din ţară; un sfert de milion au venit în
Anglia, de exemplu, unde au fost la început primiţi cu entuziasm - un prototip
belgian a stat la baza eroului detectiv din romanele Agathei Christie, Hercule
Poirot. După cum se întâmplă deseori, simpatia locuitorilor faţă de refugiaţi a
început treptat să dispară; sindicatele îşi făceau griji că aceşti muncitori străini
vor intra în competiţie cu ei pentru slujbe; proprietarii se întrebau dacă aceşti
chiriaşi nu vor fi cumva gălăgioşi şi scandalagii; nonconformiştii velşi au fost
şocaţi când romano-catolicii au venit la slujbă în capelele lor." 13
Argumentaţi pro şi contra intrării României în război în 1914 sau a oportuni-
tăţii deciziei de intrare în război în 1916 alături de Antanta având în vedere diversele
curente de opinie din societatea românească folosind sursele B4, B5, B6, B7:
B4) „Până să înceapă războiul, toţi oamenii politici români erau, ca să spunem
aşa, germanofili. Prinsă între Puterile Centrale şi Rusia, România optase fără
echivoc pentru cele dintâi .... S-a ajuns însă destul de repede la definirea unor
poziţii contrastante îi:itre partide şi oameni politici. Fireşte, situaţia se
schimbase. România nu mai avea de ales între Rusia şi Puterile Centrale, ci
între Franţa, Marea Britanie şi Rusia pe de o parte, şi Puterile Centrale pe de
alta. Partizanilor Antantei le convenea să se refere în principal la Franţa şi la
Marea Britanie, considerând că apetitul Rusiei va fi înfrânat de aliatele sale.
Adversarii lor puneau accentul în continuare pe pericolul rusesc. Nu s-a
subliniat însă îndeajuns că pe lângă raportarea diferită la marile interese ale
României a intrat în calcul, cu o pondere semnificativă, şi politica de partid.
Erau trei opţiuni posibile: intervenţia de o parte sau de alta, ori neutralitatea,
erau trei partide. Fiecare şi-a ales culoarul, desigur în funcţie de convingeri,
dar şi convingerile se acordau cu rolul specific pe care fiecare partid înţelegea
să-l joace, în opoziţie cu celelalte."
14
B5) „Dacă intrarea în război de o parte sau de alta avea obiective precise:
Transilvania şi Bucovina pentru unii, pentru alţii Basarabia (şi iarăşi Bucovina,
în măsura în care austriecii ar fi cedat-o ca preţ al colaborării), neutralitatea
prezenta ţinte mai puţin precise, dar s-ar fi dovedit o soluţie demnă de urmat:
mai prudentă şi poate nu lipsită de beneficii. În mod evident, ar fi scutit
România de imense pierderi umane şi materiale. Contează până la urmă şi
viaţa oamenilor, a fiecărui om în parte, nu numai marile proiecte naţionale.
De altfel, nu era deloc sigur că războiul, cu o tabără sau alta, va fi câştigat.
Putea, la fel de bine, să fie pierdut. Dar şi fără intrarea României în război s-ar
fi întâmplat ceea ce până la urmă s-a întâmplat, şi nu datorită României, adică
13
Brendon, 2003: 89.
14
Boia, 2009: 35-36.
197
sfărâmarea Austro-Ungariei şi dezmembrarea parţială a Rusiei; ~-ar fi putut
câştiga şi în aceste condiţii Transilvania, Bucovina şi Basarabia.... In ansamblu
însă, soluţia neutralităţii era cea mai puţin riscantă şi se putea dovedi profita-
bilă; dar pentru destui dintre contemporani, principalul ei cusur consta tocmai
în riscul de a nu căpăta în cele din urmă nimic."
15
B6) „Mişcarea naţională a început în Ardeal cu mult înainte de crearea

României. Multă vreme nici n-avea să revendice ataşarea la o Românie care
încă nu exista. Situaţia a cunoscut o modificare importantă prin crearea
României în 1859 şi consolidarea ei treptată după 1866 şi, în paralel, din
pricina compromisului dualist austro-ungar din 1867, în urma căruia
Transilvania revenise Ungariei, pierzându-şi orice urmă de autonomie. ...
România devine acum un reper semnificativ pentru românii transilvăneni ....
Unirea cu România n-a fost exprimată public niciodată până la 1914. ...
Izbucnirea războiului în 1914 a marcat o răscruce. Se contura pentru prima
dată, în funcţie de alegerea României, dar şi de opţiunea transilvănenilor,
posibilitatea unirii cu România .... Pentru intelectualii transilvăneni (ca şi
pentru cei bucovineni), alegerea era destul de complicată. A contat şi faptul că
erau în genere de formaţie culturală germană, spre deosebire de majoritatea
intelectualilor din Regat, instruiţi în spiritul culturii franceze. Aparţineau, apoi,
într-un sens mai larg. ansamblului comunităţii naţionale româneşti, ceea ce îi
orienta spre România. Aparţineau însă, de secole, şi monarhiei habsburgice şi,
mai cu seamă. unui anumit cadru de civilizaţie, care îi ţinea ancoraţi în Europa
Centrală .... De aceea. la 1914, intelectualii şi oamenii politici ardeleni sunt
împărţiţi. Unii se pronunţă deschis pentru România, alţii rămân încă fideli
monarhiei habsburgice .... Asta nu înseamnă că identitatea lor ardelenească a
dispărut de la o zi la alta pentru a se contopi pur şi simplu în marea identitate
românescă. Elita transilvăneană înclina mai curând spre un regim de
autonomie. dar o asemenea organizare contravenea principiilor pe care se
clădise statul român: concepţia, puternic înrădăcinată până astăzi, a statului
16
naţional unitar."
B7) „Cotroceni, duminică, 14 I 27 august 1916

Dar azi nu mă pot gândi la altceva decât că va fi război - război. Iar noi
suntem o ţară mică şi avem duşmani de o parte şi de alta, dar tot va fi
război!.... Şi, totuşi, ţara noastră se întoarce acum către tabăra cealaltă,
convinsă de victoria finală a Aliaţilor, în speranţa de a-şi împlini marele vis!
Avem dreptate, nu avem? Nu ştiu, dar a sosit clipa. O, câte lupte pierdute, câte
îndoieli, câtă tulburare, câte şovăieli într-o parte sau în cealaltă!. Bietul Nando,
ştiu prin câte a trecut, ştiu atâtea. Am fost implicată îndeaproape în toate,
1
~ Boia. 2009: 39-40.
16
Boia. 2009: 69, 71, 78- 79.
198
aproape zilnic. Deşi femeie, de la bun început mi s-a acordat încredere, mi s-au
spus multe secrete, am ştiut tot ce se întâmpla - am sperat şi am disperat
alături de ei, iar acum a sosit clipa!
S-a vorbit de atâtea ori despre ziua aceasta, încât parcă nici nu mai
credeam că va veni. Timp de doi ani lungi ne-am păstrat neutralitatea,
constrânşi, insultaţi, mituiţi ba de o tabără, ba de cealaltă... Multi au tras
foloase, unii s-au îmbogăţit, alţii au sărăcit, iar acum zarurile au fost aruncate
şi e război - război de partea Antantei. E război împotriva Austriei. E, poate,
război şi împotriva Germaniei. Ţărişoara noastră a devenit aliata Angliei mele
iubite, a Franţei, a Rusiei, a Italiei, Serbiei, Japoniei, a bietei Belgii cea mică şi
eroică - şi să număr oare şi Muntenegru!? La nord îi avem împotrivă pe
austrieci şi, poate, şi pe germani ... iar la sud sunt bulgarii, deşi mi s-a spus
mereu că nu suntem îndeajuns de puternici încât să purtăm lupte pe două
fronturi - ei, bine, vom vedea! Din toate părţile s-au făcut încercări de a ne
mitui, de a ne cumpăra - de a ne atrage către cauza lor. Cred că s-au turnat
peste noi râuri de bani, dar în adâncul inimilor, românii mei au avut o singură
simpatie adevărată, Franţa, şi un singur ideal: Transilvania. Au existat, fireşte,
şi susţinători ai Germaniei, în frunte cu bătrânul Carp, oameni rezonabili, ceea
ce n-a făcut decât să-i îngreuneze situaţia lui Nando, dar nu pot izbândi în faţa
orientării adevărate către tabăra cealaltă .
... Simţeam că trebuie să-l las cât mai puţin singur pe Nando - nu putea
exista decât o soluţie, toate speranţele şi dorinţele lui nu-i puteau sta împotrivă.
Am ştiut de la început ce avea să urmeze, mi-am dat seama că nu putea fi cruţat
de sacrificiul acesta hidos: trebuia făcut. Cu toată afecţiunea am încercat cât am
putut să-l ajut să înţeleagă, să facă faţă celei mai mari nenorociri a vieţii lui:
întoarcerea împotriva ţării în care s-a născut, împotriva fraţilor şi prietenilor lui,
împotriva tuturor lucrurilor pe care le-a iubit şi în care s-a încrezut, toată
tinereţea lui, amintirile, simpatiile - a fost, într-adevăr, un sacrificiu enorm, dar
1-a făcut fiindcă, mai presus de toate, e regele ţării acesteia, fiindcă, mai presus
de toate, e un bun român - iar în cele din urmă a fost convins şi el că aşa e cel
mai bine. Ce lucruri se petrec pe lumea aceasta; ce sacrificii trebuie făcute, căci
soarta e mai tare decât raţiunea, iar patriotismul e mai tare decât înclinaţiile
personale! Doar eu şi încă o persoană ştim prin ce a trecut. Zi după zi l-am văzut
cum suferă, cum se chinuieşte, cum se îndoaie şi cum speră - dar paharul trebuia
golit, trebuia băută şi ultima picătură; n-a fost cruţat de nimic, nici de ame-
ninţări, nici de rugi, nici de apelurile la onoarea lui de Hohenzollern, de ofiţer
german, la vechile tratate moştenite de la bătrânul lui unchi, la toate actele
politice din trecut. Iar de partea cealaltă era privit ca duşman, cu bănuială -
propria lui ţară se îndoia de el, era numit trădător, laş. Era insultat în ziare, nu au
avut nici o milă de el. Puţini au crezut ce le-am spus: că, atunci când va veni
momentul, îşi va face sacrificiul, dar nu prea curând - numai în ultima clipă,
17
pentru a amâna cât mai mult cu putinţă ororile războiului ...
17
Maria Regina României, 2014: 11-12.
199
Considerăm că exerciţiile propuse mai sus pot fi uşor adaptate de fiecare
profesor la participarea României la Marele Război. Aşa s-ar putea aplica pe hartă
evoluţia teritorială a României pornind din 1913, urmărind-o pe tot parcursul deru-
lării conflictului. De asemenea, s-ar putea analiza evoluţia frontului românesc şi să se
descrie etapele participării la război, comparând categoriile sociale care au luptat
activ în armata română şi cea franceză sau două păreri despre un episod militar al
anului 1916 reflectat în sursele următoare:
B8) „Turtucaia a avut două consecinţe dezastruoase: una morală şi alta mate-
rială. Cea morală: abia pornisem atât de bine, trecusem fără greutate Carpaţii,
ne vedeam înaintând spre inima Ardealului, şi iată-ne deodată bătuţi la sud de
bulgari şi ameninţaţi cu invazia lor în Dobrogea. Înfrângerea era aşa de
răsunătoare încât nu numai că anula toate netăgăduitele succese de la nord, dar
ea arunca de la început un fel de val de discreditare asupra întregii noastre
intrări in acţiune. Neajunsurile trebuia repede să le resimţim în armată, în
populaţia civilă şi în afară."
18
B9) ,,În România. căderea Turtucaiei a creat o panică generalizată în rândul

populaţiei care nu se mai gândea la speranţele pentru România Mare ci se temea
pentru soarta României Mici. Dar cea mai importantă consecinţă a fost decizia
autorităţilor române de a opri ofensiva în Transilvania şi a abandona planul de
campanie iniţial. fapt care avea să ducă la o serie de înfrângeri şi în cele din urmă la
pierderea a două treimi din teritoriul naţional." 19
Derularea războiului ar putea fi asociată cu măsurile de modernizare care

presupuneau rezolvarea problemelor sociale precum reforma agrară sau votul
universal. A vând în vedere complexitatea celor două situaţii propuse mai sus la
argumentaţi - intrarea României în război în 1914 sau oportunitatea deciziei de
intrare în război în 1916 alături de Antanta şi polarizarea opiniilor în jurul lor din
societatea românească. dezbaterea pe care o suscită se poate transforma uşor într-o
oră de sine stătătoare.
Completarea chestionarului de autoevaluare de către elevi poate deveni o
constantă a fiecărei ore.
C) Ora a treia - Impactul războiului asupra societăţii

Impactul războiului asupra societăţii în ansamblu suscită firesc analiza
consecinţelor în planuri diferite, complexitatea acestora putând fi sintetizată de către
profesor în cadrul discuţiei cu elevii sub forma unui studiu de caz propus în
următoarea sursă:
CI) „Tratatele din 1919-1920 confirmau noile raporturi de forţe din Europa şi
desemnau o nouă hartă politică a bătrânului continent care corespundea mai
18
Duca, 1981: 17.
19
Torrey, 2003: 396-397.
200
bine decât în trecut repartizării naţionalităţilor şi revendicărilor identitare ale
popoarelor, dar nu aduceau nicio soluţie la profunda zdruncinare a structurilor
economice, sociale, politice, instituţionale pe care războiul le provocase sau
accelerase.
Sfârşitul ~Primului Război Mondial pecetluieşte victoria aparentă a princi-
piilor liberale. In realitate, pe plan politic ca şi pe cel economic, conflictul s-a
derulat cu preţul unor renunţări permanente la aceste idealuri.... Susţinătoare ale
liberalismului economic, statele occidentale s-au văzut constrânse de război să
reglementeze iniţiativa privată, locurile de muncă, să supravegheze agricultura
de care depinde aprovizionarea cu alimente, să subvenţioneze industriile
indispensabile apărării naţionale şi să preia conducerea efectivă a economiei.
Aceleaşi deturnări de la liberalism se produc şi în plan politic. Partizani
confirmaţi ai libertăţilor cetăţeneşti şi ai respectării drepturilor omului, condu-
cătorii democraţiilor occidentale trebuie să accepte evidenţa faptului că liber-
tatea absolută nu se prea împacă cu exigenţele unui război total; exprimarea
opiniilor pacifiste, considerate defetiste şi asimilate cu trădarea face ca echipa
de conducători să limiteze anumite libertăţi cum ar fi dreptul la asociere sau
libertatea presei.
Practic, războiul este câştigat de nişte guverne care îşi proclamă ataşa
mentul faţă de principiile liberale, dar care în realitate aplică un sistem de
economie dirijată şi o dictatură militară. Aceasta înseamnă recunoaşterea
incapacităţii democraţiilor parlamentare de a depăşi perioadele de criză.
Preocuparea pentru eficacitate va face ca în Europa să înflorească regimurile
dictatoriale, în timp ce dificultăţile momentului vor duce la eşuarea structurilor
care ar fi trebuit să fie consolidate în 1919-1920.
Mai gravă este însă criticarea liberalismului de către doctrinele
socialiste.... Socialiştii îşi pun mari speranţe în conflictul care se declanşează
în 1914 şi în care mulţi dintre ei văd o manifestare a <contradicţiilor interne
ale capitalismului>. Dar ei estimează că revoluţia va izbucni în ţara cea mai
industrializată din Europa continentală, adică în Germania. Ori, spre surpriza
generală, procesul revoluţionar începe la începutul anului 1917, în arhaicul
Imperiu al ţarilor. " 20
Varianta studiului de caz reprezintă calea tradiţională, sigură şi eficientă,

obiectivă cu siguranţă, preferată ca metodă de lucru de majoritatea profesorilor, ce
oferă diverse modalităţi de sinteză dintre care aş opta prompt pentru metoda
ciorchinelui, uşor de realizat pe tablă atunci când se lucrează cu toată clasa, dar şi în
echipe sau individual.
Dacă preferăm o perspectivă ce înclină spre subiectivism, putem alege două
soluţii: prima, provocatoare atât pentru profesor, cât şi pentru elevi prin invitaţia la
re/descoperirea unor personaje de renume ale culturii române cu ajutorul unor fişe de
personaj puse faţă-n faţă - Gala Galaction şi Tudor Arghezi sau George Topârceanu
20
Berstein, Milza, 1998, 5: 10, 11-12.
201
şi Mihail Sadoveanu şi lista poate continua cu Vasile Pârvan, Dimitre Onciul, Simion
Mehedinţi, Grigore Antipa, într-o asociere ce ţine de preferinţele profesorului, dar şi
de sonoritatea numelor în universul cunoştinţelor şcolare acumulate de elevi. Scopul
acestei variante de lucru este conştientizarea de către elevi a relativităţii inter-
pretărilor date evenimentelor istorice atât în timpul desfăşurării lor, cât şi după
încheierea lor.
Cealaltă soluţie subiectivă propune un exerciţiu de reflecţie prin intermediul
metodei RAFT, care se potriveşte mai bine claselor liceale sau cu ajutorul metodei
pălăriilor gânditoare pentru clasele gimnaziale.
Pentru că elevii au deja cunoştinţele necesare despre derularea evenimentului
şi au descoperit aspecte multiple citind surse diferite, profesorul le poate propune
acum câteva surse literare cerându-le să identifice care sunt ipostazele individuale şi
colective din fiecare text în condiţiile războiului. din ce medii sociale provin perso-
najele şi cine deţine rolul central. În funcţie de răspunsurile primite şi de descoperirea
personajului principal - omul prins în ghearele războiului, profesorul anunţă tema:
drama individului în condiţiile unui conflict mondial.
În cazul aplicării metodei RAFT, elevii sunt întrebaţi cui s-ar putea adresa în
scris în legătură cu acest subiect, alcătuindu-se pe baza răspunsurilor, o listă a
persoanelor sau instituţiilor identificate şi ce formă ar lua mesajele lor - scrisoare,
adresă oficială, articol de ziar, discurs. prezentare.
21
Elevii îşi aleg un rol, un auditoriu şi forma sub care realizează scrierea pe tema
dată, fiind antrenaţi în realizarea unei forme de prezentare care să aibă un conţinut
corespunzător temei abordate. Etapele jocului de rol prin utilizarea metodei de
gândire critică RAFT constau în reactualizarea cunoştinţelor privind experienţele
trăite de oameni în timpul războiului prin intermediul surselor; asumarea uneia dintre
ipostazele reliefate în surse; identificarea persoanelor sau instituţiilor care s-ar putea
implica în rezolvarea situaţiei propuse ca temă; alegerea auditoriului căruia doreşte
să i se adreseze; identificarea formei de prezentare potrivită temei şi auditoriului ales;
prezentarea rezultatului muncii individuale colegilor şi reflecţia asupra activităţii în
ansamblu.
Tema poate fi dezbătută şi cu ajutorul metodei pălăriilor gânditoare, care, ca
tehnică interactivă de stimulare a creativităţii, are la bază interpretarea de roluri prin
care copiii îşi exprimă liber gândirea, în acord cu semnificaţia culorii pălăriuţelor
care definesc rolul . Ea dezvoltă abordarea unei teme din perspective diferite,
22
permite participanţilor să-şi prezinte opinia despre subiect şi să conştientizeze diver-

sitatea modurilor de judecată asupra unei problematici 23 •
Pălăria albă oferă o privire obiectivă asupra informaţiilor şi e purtată de
moderator. Pălăria roşie dă frâu liber sentimentelor şi imaginaţiei, oferind o perspec-
tivă emoţională asupra evenimentelor. Pălăria neagră exprimă gândirea negativă
manifestată prin prudenţă, grijă, avertisment, judecată. Pălăria verde simbolizează
21
Steele el alii, 2000: 51.
22
Dumitru, 2000: 81.
2
J Dulamă, 2008.
202
gândirea creativă, laterală. Pălăria galbenă oferă o perspectivă pozitivă, constructivă
asupra situaţiei, oferă sugestii concrete, cere efort de gândire mare, dar nu se referă la
crearea de idei noi. Pălăria albastră acţionează ca dirijorul „orchestrei pălăriilor" şi
oferă posibilităţi de exercitare a controlului asupra propriilor procese de gândire şi
învăţare ce converg către metacogniţie.
Se formează grupuri de 6 copii, fiecăruia distribuindu-se pălăriuţele sub forma
unor ecusoane colorate, care analizează câte o sursă după modelul - ce s-a întâmplat,
de ce, ce sensuri are evenimentul prezentat, ce implicaţii?
Se prezintă situaţia care trebuie dezbătută de elevi, în cazul nostru „războiul a
dus la prăbuşirea valorilor", ţinând cont de cerinţa impusă de culoarea pălăriei. În
cazul de faţă, pălăria albă preia în cadrul grupului de 6 elevi rolui profesorului din
situaţia analizată prin metoda RAFT - identificarea ipostazelor individuale şi
colective din fiecare sursă în condiţiile războiului, a mediilor sociale din care provin
personajele şi a personajului principal. Pălăria roşie identifică în surse aspectele ce
exprimă subiectivitatea şi emoţiile personajelor şi formulează propriile păreri despre
situaţiile date. Pălăria neagră identifică în surse aspectele negative şi constată care
sunt valorile anulate de război. Pălăria galbenă identifică aspectele pozitive ce reies
din surse şi altele care pot fi determinate de situaţia dată. Pălăria verde propune căile
de soluţionare a situaţiei în starea de război - ce ar putea face oamenii, ce ar trebui să
facă autorităţile sau organizaţiile internaţionale? Pălăria albastră trage o concluzie
asupra problemei dezbătute, în cazul nostru, rolul şi popularitatea operelor literare
din care au fost extrase fragmentele de text.
Sursele propuse sunt:
C2) ,,Răniţi de război francezi şi germani sunt aduşi într-un spital de provincie
pentru a fi îngrijiţi: abatoarele de la Verdun furnizau din ce în ce mai mulţi
răniţi. Nu se mai găseau destule piroane pentru atârnatul hălcilor de carne de
martir. Pentru întâia oară, orăşelul uitat primise şi el o încărcătură. Şi pentru
întâia oară, cei trimişi erau germani!
Până la război, oraşul nici nu avusese un spital îndestulător pentru
locuitorii lui. Cei bolnavi de pe urma muncii sau lenei ... erau adunaţi în localuri
strâmte, murdare, dărăpănate, unde se adunau de veacuri infecţia şi murdăria.
Nimănui nu-i păsa, nici bolnavilor, nici doctorilor. Se obişnuiseră. O dată cu
progresul, adică cu războiul, începuseră să pomenească de lucruri noi (erau mai
degrabă cuvinte): igienă, antisepsie. Făcând să sporească moartea, voiau să o
facă salubră. Prin urmare, murdăria unui nou spital, un fost internat, fusese
lustruită, mirosul de mucegai fusese amestecat cu fenol, clasele schimbate în săli
de spital şi tot stabilimentul înzestrat cu o cameră de baie - o raritate! .
Şi tocmai, <boşii> aveau să se folosească cel dintâi de luxul ăsta! In
orăşel se protesta cu indignare. Oamenii fuseseră greu încercaţi în ultimul
timp. Luptele din ultimul timp îi decimaseră pe tinerii oraşului. Aproape în
toate familiile pătrunsese doliul. Amorţeala obişnuită fusese scuturată până la
furie. Până şi personalul spitalului era împărţit în două tabere. O parte hotărâse
203
să refuze a-i îngriji pe duşmani. Se trecea din mână în mână un protest. Sosirea
convoiului o lua înaintea hotărârii. Nu aflară de el decât atunci când îl văzură.
24
Vestea îi scoase pe toţi oamenii din case" •
C3) „Convoiul jalnic al prizonierilor fu scos din gară. În câteva minute,

drumul spre gară se umplu de lume, ca un canal după o ploaie mare. Cei care
se adunaseră acolo erau de obicei nişte făpturi de treabă, şterse, nepăsătoare,
cam grosolane, lipsite de răutate. Dar, pe loc, li se aprinseră cele mai josnice
instincte. Ivirea convoiului fu anunţată de departe prin urlete. Răniţii se
apropiau. Erau două căruţe cu resturi de oameni vii; pe tărgi - zdrenţe
omeneşti, cu capul dat pe spate. Braţul unuia atârna, unghiile zgâriau praful
drumului. În faţă, mergea un grup mic - cei răniţi mai uşor, cu faţa sau cu
braţul bandajat. În rândul întâi se vedea silueta înaltă şi slabă a unui ofiţer.
Escorta era neîndestulătoare. Mulţimea se năpusti spre ei, cu pumnii ridicaţi,
femeile cu ghearele întinse. Se înfăptuia Uniunea Sfăntă! Se puteau vedea,
amestecaţi în mulţime, mici negustori şi chiar, cu câţiva paşi înapoi, doamne
din înalta societate. Nenorociţii care veneau în faţă se opriră pentru o clipă; cei
din urmă se siliră să meargă înainte. Împinşi, înaintară cu spaima întipărită pe
faţă. Credeau că vor fi măcelăriţi. Se azvârliră pietre în ei. Mulţimea începu să
ameninţe cu bastoanele, cu umbrelele. Se auzeau strigăte care îndemnau la
omor, şuierături. Cel mai primejduit era ofiţerul. Un pumn îl făcu să se clatine.
O mână îi smulse casca şi i-o aruncă, o femeie îl scuipă în obraz, urlând. Omul
lovit se clătină" 2 ~.
C 4) „Annette se repezi. Stătuse în ultimele trei rânduri ale mulţimii. Privea

înmărmurită. Nu prevăzuse nimic, nu hotărâse nimic. Nici nu avu vreme să
desluşească ce se petrece într-nsa. Se repezi cu capul plecat, dându-i la o parte
pe sălbaticii care-i astupau drumul şi-şi croi Joc de trecere. Aflară cu toţii cât
preţuia puterea unei Riviere. Şi glasul ei ... Ajunse lângă ofiţer şi cu braţele
întinse. întoarse spre mulţime, strigă:
- Laşilor! Francezi sunteţi voi?
Cele două strigăte sunară ca două lovituri de bici. Iar Annette urmă dintr-o
singură suflare:
- Oameni sunteţi? Orice rănite sfănt. Toţi care suferă sunt fraţi.
Stăpânea mulţimea cu glasul şi cu braţele. Violenţa privirii ei îi sfredelea pe
rând, îi lovea pe fiecare în faţă. Se dădură la o parte mârâind. Annette se aplecă
să ridice casca ofiţerului. Clipa aceasta fu de ajuns ca să nimicească influenţa ei
asupra celor din jur. Îşi arătau şovăind furia, gata să sară asupra ei"26 •
24
Roland. 1960: 113-1 14.
2
~ Roland, 1960: I 13-114.
lb Roland, 1960: 113-114.
204
C5) „Tăcerea se prelungeşte. Vorbesc şi trebuie să vorbesc. Îi vorbesc deci lui
Şl-1 spun:
- Camarade, n-am vrut să te omor. Dacă ai mai sări o dată aici, n-aş mai
face-o, în cazul în care ai fi şi tu înţelegător. Dar tu ai fost pentru mine în clipa
aceea, nu un om, ci doar o idee, o combinaţie care a existat în creierul meu şi a
dezlănţuit hotărârea - iar eu, din pricina acestei combinaţii, mi-am împlântat
pumnalul în tine. Abia acum văd că eşti un om ca şi mine. Atunci m-am gândit
numai la grenadele, la baioneta şi la armele tale - acum o văd pe soţia ta, îţi
văd faţa, văd asemănarea dintre ursitele noastre. Iartă-mă, camarade! Totdeauna
ne dăm seama prea târziu. De ce nu ni se repetă mereu că voi cei de dincolo
sunteţi nişte biete fiinţe la fel ca şi noi, că mamele voastre tremură de teamă ca
şi ale noastre şi că şi vouă şi nouă ne e la fel de frică de moarte, că ne aşteaptă
mizerie şi aceeaşi suferinţă? Iartă-mă, camarade! Cum puteai să fii duşmanul
meu? Dacă am arunca armele şi uniformele acestea, ai putea să-mi fii frate,
întocmai ca Albert şi Kat. Ia douăzeci de ani din viaţa mea, camarade, şi
scoală-te; ia mai mulţi, că tot nu ştiu ce să fac cu ei" •
27
C6) „Fiecare îşi face datoria cum crede, murmură Bologa drept răspuns lui
Cervenco, aşezându-se la masă faţă-n faţă cu Klapka, şi apoi porunci soldatului:
Adă-mi şi mie ceva de mâncare!
Soldatul dispăru. Peste o clipă, Gross, puţin încruntat, zise:
-Nici o datorie din lume nu-mi poate impune să ucid pe un camarad„.
- Camarad?! Strigă deodată locotenentul Varga, revoltat, sărind în picioare.
Trădătorii şi dezertorii sunt camarazii dumitale?„. Domnilor, vă întreceţi cu
glumele! Eu, în orice caz, nu mai pot asculta nepăsător asemenea„.
asemenea.„ vorbe compromiţătoare pentru un militar care mai are în suflet
un pic de iubire de ţară.
- Nimeni nu osândeşte cu inima uşoară, zise Apostol gânditor, dar când
vina e ·evidentă, eşti silit. Căci mai presus de om, de interesele lui parti-
culare, e statul!
- Nimic nu e mai presus de om! Se ridică atunci Gross grăbit, ca nu cumva
să-i ia cineva vorba. Dimpotrivă, omul e mai presus de orice, mai presus
chiar de întreg universul! Ce-ar fi pământul fără omul care să-l vadă, să-l
iubească, să-l măsoare, să-l înconjoare?„. Ca şi pământul, universul numai
prin om a devenit o realitate interesantă. Altfel ar fi o zbuciumare sterilă de
nişte energii oarbe, altfel, adică fără sufletul omului. Toţi sorii universului
nu pot avea altă menire decât să încălzească trupul omului care adăposteşte
grăuntele divin al inteligenţei. Omul este centrul universului, fiindcă numai
în om materia a ajuns la conştiinţa propriului său eu, a ajuns să se
28
cunoască!„. Omule Dumnezeu!"
27
Remarque, 1965: 214-215.
28
Rebreanu, 200 l: 32-33.
205
C7) „În timpul Primului Război Mondial am fost obligat să trăiesc evenimente
la care nu participam. Nu mi-ani slujit patria decât cu armele mele: pana,
vioara şi bagheta. Faţă de întinderea şi grozăvia conflictului, armele acestea
erau paşnice ... Războiul însă a dus la prăbuşirea valorilor, cât şi a speranţelor
mele: adio frumoase visuri! Cum însă trebuia să-mi asigur traiul, în 1918 am
deschis iar cutia viorii şi, îndată ce războiul a luat sfârşit, am pornit-o la drum,
cutreierând din nou lumea zicându-mi: <Poate mai târziu ... > Din nefericire,
~ . a fiost anu l 1939 ... " 29
mai. tarzm
Concluzii
Departe de a acoperi în totalitate tema aleasă, propunerile metodice de mai sus
conturează o perspectivă subiectivă, generatoare de sugestii, care pot fi luate în
consideraţie în lucrul la clasă.
Demersul nostru s-a dorit a realiza o continuitate în preocuparea revistei Studii
şi Articole de Istorie de a oferi constant profesorilor repere didactice utile. Alegerea
temei oferă, dincolo de derularea evenimenţială complexă, posibilităţi de a explora
complexitatea manifestărilor şi acţiunilor umane care evidenţiază înlănţuirea strânsă
între cauze şi urmări, între intenţii şi decizii, între idealuri şi realitate. Toate aceste
oportunităţi vin în sprijinul profesorului de istorie care, instrumentând surse şi
metode diverse, poate preda o „istorie dilematică, problematizată, deschisă spre
reflecţie" , care să-i stârnească elevului dorinţa de a înţelege, de a explora, de a
30
deconstrui evenimentele pentru a afla miezul lucrurilor şi a sesiza mesajul atât pentru
ziua de azi. cât şi pentru cea de mâine, de a-şi fixa concepte pe care să le transforme
în principii şi chiar valori. Aplicate la clasă, aceste deziderate capătă concreteţe şi
valabilitate, explică rolul nostru ca dascăli, justifică nevoia elevului de a înţelege
utilitatea pentru viaţă a studiului istoric şi întreţine idelurile educaţionale într-o
societate aflată într-o permanentă şi inerentă schimbare.
Referinţe
Adăscălitei. Felicia; Bercea. Marilena; Dwnitrescu, Doru; Lazăr, Liviu; Manea, Mihai;
Popescu. Mirela ( 201 O) Elemente de didactică a istoriei, Bucureşti: Nomina.
Bălutoiu, Valentin; Copoeru, Lucia; Soare, Aurel Constantin; Stănescu, Ecaterina; Vitanos,
Constantin (2006), Istoria sem/ului al XX-iea şi educa/ia pentro cetăţenie democratică,
Bucureşti: Centrul Educatia 2000+.
Bernstein. Sergc; Milza, Pierre ( 1998) Istoria secolului ,\X, vol.1-2, Bucureşti: Ali.
Bernstein, Serge: Milza. Pierre ( 1998) Istoria Europei, Iaşi: Institutul European, voi. 4, 1998,
pp. 321-322. voi. 5. 1998. pp. 10-12.
Boia. Lucian (2009) „ Germanofilii" Elita intelectuală românească in anii Primului Război
Mondial, Bucureşti: Humanitas.
Borovcka. V.P. ( 1978) Atentate care urmau să schimbe lumea, Bucureşti: Politică.
Brendon, Vyvyen (2003) Primul Război Mondial, Bucureşti: Ali.
~ 9 Gavoty, 1982: 78-79.

30
Bălutoiu el al ii, 2006: 4.
206
Crişan, Alexandru (2006) 'Cuvânt înainte' în Valentin Băluţoiu, Lucia Copoeru, Aurel
Constantin Soare, Ecaterina Stănescu, Constantin Vitanos, Istoria secolului al XX-iea şi
educaţia pentru cetăţenie democratică, Bucureşti: Centrul Educaţia 2000+, pp. 4-6.
Duca, I.G. (1981) Amintiri politice [online], voi. II, Miinchen, Jon Dumitru Verlag, p. 17
(accesat 08.01.2020. URL: https://www. wikiwand.corn/ro/Participarea_ Rom%C3%
A2niei _la_Primul_R%C4%83zboi _Mondial#/).
Dumitru, Ion Al. (2000) Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Timişoara:
Editura de Vest.
Dulamă, M.E. (2008) Metodologii didactice activizante - teorie şi practică, Cluj-Napoca:
Clusium.
Gardner, Howard (2004) Mintea disciplinată. Educaţia pe care o merită orice copil, dincolo
de informaţii şi de teste standardizate, Bucureşti: Sigma.
Gavoty, Bernard (1982) Amintirile lui George Enescu, Bucureşti: Muzicală.
Lloyd, David, George (1938) Memoirs, Londra.
Manea, Mihai; Palade, Eugen; Sasu, Nicoleta (2006) Predarea istoriei şi educaţia pentru
cetăţenie democratică: demersuri didactice inovative, Bucureşti: Educaţia 2000+.
Maria Regina României (2014) Jurnal de război 1916-1917, Bucureşti: Humanitas, voi. 1,
2014, pp. 11-12.
Păcurari, Otilia; Târcă, Anca; Sarivan, Ligia (2003) Strategii didactice inovative, Bucureşti:
Centrul Educaţia 200o+.
Programe şcolare pentru clasa a X-a Ciclul inferior al liceului Istorie. Anexa nr.2 la ordinul
ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4598/31.08.2004, Bucureşti, 2004. Accesibil online
la http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/6237.
Rebreanu, Liviu (2001) Pădurea spânzuraţilor, Bucureşti: 100+ 1 Gramar.
Remarque, Eric Maria (1965) Nimic nou pe frontul de vest, Bucureşti: Editura pentru
literatură.
Roland, Romain (1960) Inima vrăjită, Bucureşti: Editura de stat pentru literatură şi artă,
voi.II, 1960,pp.113-114.
Salinger, John D. (2001) De veghe în lanul de secară, Iaşi: Polirom.
Steele, Jeannie L.; Kurtis S, Meredith; Temple, Charles (1998) Lectura şi scrierea pentru
dezvoltarea gândirii critice, Bucureşti:, Centrul Educaţia 2000+, voi. II, 1998.
Strandling, Robert (2002) Să înţele[{em istoria secolului XX, Bucureşti: Sigma.
Torrey, Glenn E. (2003) The Battle of Turtucaia (Tutrakan) (2-6 September 1916): Romania's
Grief, Bulgaria's Glory", East European Quarterly, [online], voi. 37, 2003, pp. 396-397
(accesat 08.01.2020. URL: https://www. wikiwand.corn/ro/Participarea_Rom%
C3%A2niei la Primul R%C4%83zboi Mondial#/).
Cele mai bune kcţli de civtcă. Culegere deproiecte didactice (2010), Bucureşti: Alcris.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol!craciunul-l 914-in-transee (accesat 04.01.2020).
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/baieti-la-razboi-postere-de-recrutare-din-
primul-razboi-mondial (accesat 05.01.2020).
https://materialedeistorie. wordpress.corn/2017I12/24/armistitiul-de-craciun-din-primul-
razboi-mondial/_(accesat 04.0 l .2020).
207
REVOLUTIA DIN 1989 - METODE DE
PREDARE-ÎNVĂTARE ÎN ŞCOALĂ ŞI ÎN AFARA EI
'
Florina BĂŢĂGUI•
Răzvan BĂŢĂGUI„
THE ROMANIAN REVOLUTION OF DECEMBER 1989: LEARNING

AND TEACHING METHODES IN AND OUT OF SCHOOL
(Abstract)
Thirty years after the Revolution of December 1989, the interest disp/ayed by
youth regarding the events that brought the communist regime in Romania to an end
has started waning. This decrease in the levei of awareness could have its roots in
the profound changes induced into aur lives by globalization, as well as the
integration in the EU and the rampant technological advancement of our age.
Traditionally. a great role in providing education to the young generations in regard
to our national history was undertaken byparents and grandparents. However, in the
past years the family has nat been playing that active of a part in such processes.
Given the context. teaching students about the communist regime and its fall becomes
more effective as a collaborative endeavour between educational institutions, mass-
media, family, and other agents. Such a goal was achieved by the British Council in
Bucharest with the conference organized on the theme of the communist regime and
the re\'O/ution form Decemher I 989, on December 18'h 2019. During the conference,
students were encouraged to conduci independent research about the communist
period and engage in discussions based on their jindings. A group of students /rom
Liceul Teoretic lonita Asan from Caracal presented their conclusions on the levei of
awareness among youth in regard to aur recent history, as well as common values
that started heing cultivated as a resuit of the revolution of 1989.
Keywords: teaching history: Romania; politics of memory and youth
education: the Romanian Re\'O/ution of December 1989; Caracal.
România de astăzi, aşa cum o percepe fiecare dintre noi, îşi are în bună măsură
originea în evenimentele desfăşurate în decembrie 1989, dar totodată are încă legături
adânci cu regimurile succedate înainte de acestea. Deşi transformările petrecute în cei
30 de ani în ţara noastră sunt radicale în multe domenii, ele au fost extrem de dificile,
au solicitat mult timp, efort şi mai ales au presupus un proces de schimbare a
mentalităţilor, ceea ce s-a dovedit cel mai greu. Aceste schimbări s-au făcut într-un
' Profesor de Istoric. Liceul Teoretic .,Ioniţă Asan", Caracal, E-mail florina_batagui@yahoo.com.
•• Profesor de Istoric. Scoala Gimnazială nr. 2, Caracal, E-mail razvanbatagui@yahoo.co.uk.
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVII, 2020, pp. 208-2I4.
208
ritm care nu a fost pe placul tuturor românilor, fie că unii dintre ei au socotit că
democraţia şi economia de piaţă trebuiau să copieze întocmai şi rapid modele
occidentale, fie că alţii s-au pronunţat mai degrabă pentru o tranziţie mai îndelungată
(fapt dovedit şi mai dăunător), iar evoluţia evenimentelor şi a nivelului de trai, i-au
făcut pe oameni să reinterpreteze atât regimul comunist cât şi revoluţia.
De la euforia generală din primele zile ale revoluţiei (care a dus la un
sentiment al solidarităţii), combinată cu teroarea trăită de cei implicaţi direct în
evenimente şi de la speranţa tuturor românilor într-un viitor mai bun (în care statul să
se transforme dintr-un instrument de teroare în apărătorul intereselor tuturor
cetăţenilor), s-a ajuns treptat la scindarea societăţii. Mulţi au fost cei care s-au
adaptat noilor realităţi şi au putut să-şi construiască viaţa folosindu-se de noile
oportunităţi şi mai mulţi au suferit de pe urma reorientării către economia de piaţă.
Comparat de unii istorici cu Revoluţia franceză prin intensitatea lui şi mai ales
datorită schimbărilor radicale pe care le-a produs în Europa ( 1989 fiind denumit
„annus mirabilis" ), acest eveniment major a devenit tot mai puţin cunoscut în rândul
1
tinerilor. Dacă în primii ani după revoluţie, copiii au crescut cu poveşti spuse
frecvent despre aceasta şi despre regimul comunist, cu timpul aceste informaţii au
fost tot mai mult lăsate în grija şcolii şi a presei. Generaţiile sunt tot mai diferite şi
astăzi trăim într-o ţară în care o parte a populaţiei raportează în permanenţă ceea ce
trăim la cum era înainte de 1989, indiferent că imaginea pe care au păstrat-o despre
acea perioadă este idilică sau demonizată. Pe de altă parte, explozia tehnologiilor
moderne, capacităţile extrem de dezvoltate la copii în acest domeniu, formarea
treptată a unui nou tip de viaţă familială, mulţi părinţi fiind prea ocupaţi, sau plecaţi
în străinătate sunt factorii care au făcut ca subiectele în cauză, pentru mulţi dintre
copii şi adolescenţi să devină simple poveşti care se învaţă la şcoală, la fel ca
celelalte şi nu parte din istoria propriei familii şi a propriului destin. Este adevărat că
şi după atâţia ani de la dispariţia regimului comunist, nu puţini sunt elevii care, fiind
crescuţi de bunici nostalgici (care cel mai probabil suferă mai degrabă după vremea
tinereţii şi nu după regimul în sine), susţin că acest regim era mai bun, deşi declară că
personal, nu ar putea să se adapteze la condiţiile de atunci.
Estomparea treptată a imaginii regimului comunist şi a evenimentelor care au
dus la prăbuşirea lui este un fenomen firesc, cauzat şi de precaritatea eforturilor
autorităţilor locale de a contribui la crearea şi consolidarea memoriei colective prin
monumente, plăcuţe comemorative, „locuri ale memoriei" în jurul cărora se constru-
ieşte identitatea unei naţiuni 2 • Viaţa trebuie să-şi urmeze cursul normal, fiecare
generaţie având noi posibilităţi oferite de fenomenul globalizării tot mai accentuate.
În aceste condiţii, rolul şcolii în transmiterea informaţiilor despre revoluţie
rămâne esenţial, însă programa şcolară fiind aglomerată, aprofundarea la clasă a
acestui subiect nu este posibilă fără a lua din timpul alocat altor subiecte. Prin
urmare, metodele tradiţionale, care vizează de cele mai multe ori doar transmiterea
de informaţii, în acest caz, devin şi mai ineficiente şi se doreşte încurajarea
1
Geo Epoche, 2019: 3.
2
Grancea, 2007: 46.
209
metodelor modeme cum ar fi învăţarea pnn descoperire (denumire care este
discutabilă după părerea unor autori) •
3
O posibilitate ca tinerii să nu uite că drepturile de care se bucură în prezent au

fost câştigate cu preţul unor vieţi omeneşti, este cea a susţinerii unui curs opţional
despre istoria comunismului. În acest scop, a fost elaborat şi un manual care oferă o
abordare atractivă şi eficientă a acestei vaste teme şi de unde copiii învaţă că istoria
trebuie privită din mai multe perspective, căci, „nu există eşec absolut şi nici succes
deplin" 4 •
Deşi pentru majoritatea tinerilor ,.istoria începe în şcoală", aceasta nu este
singura instituţie care trebuie să educe 5 şi de aceea se pune tot mai mult accentul pe
colaborarea dintre şcoală şi alte instituţii sau organizaţii, presă etc. Această parte a
istoriei noastre, predată în şcoli prin metode atât tradiţionale cât şi moderne, ne este
reamintită tuturor la sfârşitul fiecărui an prin diferite mijloace, precum mass media,
evenimente organizate în şcoli sau de către diferite instituţii publice. Cu asemenea
ocazii. elevii îşi pot consolida cunoştinţele dobândite acasă şi în timpul orelor de
istorie. iar unele sunt gândite astfel încât tinerilor nu le este atribuit doar simplul rol
de spectator pasiv, ci sunt încurajaţi să aibă contribuţii personale în desfăşurarea
evenimentului.
Astfel. la 30 de ani de la revoluţie, în 18 decembrie 2019, Ambasada Marii
Britanii şi Consiliul Britanic din Bucureşti au organizat o conferinţă dedicată acestor
evenimente. cu titlul 30Y earsOfFreedom. activitate care s-a adresat mai cu seamă
elevilor de liceu. Organizarea acesteia a fost gândită în beneficiul elevilor, având un
impact deosebit în ceea ce-i priveşte, atât pe plan emoţional, cât şi intelectual şi
social.
Născuţi la aproximativ 12-15 ani de la căderea comunismului, elevii de liceu
au fost invitaţi să reflecteze asupra faptelor şi importanţei revoluţiei pentru destinul
ţării. al familiilor şi chiar al lor, asupra importanţei democraţiei pentru fiecare dintre
noi. Activităţile acestei conferinţe organizate în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare
din Bucureşti. au fost moderate de Excelenţa Sa Ambasadorul Marii Britanii la
Bucure~ti, Andrew Noble. Ele au fost susţinute de personalităţi din România şi din
Marea Britanic. precum Jessica Douglas-Home, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei
Mihai Eminescu. Irina Margareta Nistor, Prof. Dr. Bogdan Murgescu, John Simpson,
Editor BBC World Affairs, actorul şi directorul Teatrului Naţional din Bucureşti Ion
Caramitru. Prof. Emerit Dennis Deletant, jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile
Alison Mutler - joumalist. Bogdan Rădulescu - organizatorul Untold şi Neversea,
Angela Galeţa. Director al Fundaţiei Vodafone Romania.
Începând cu Excelenţa Sa, Ambasadorul Marii Britanii, toti cei prezenţi au
împărtăşit copiilor din experienţa lor, relatând despre greutăţile întâmpinate de
români în viata de zi cu zi în timpul regimului comunist, care nu ocolea pe nimeni
când era vorba de a face viaţa amară. Au fost abordate şi alte subiecte captivante,
lutiş et alii, 2008: 65.

1
·
~ Stamatescu et alii, 2008: 168.

~Recomandarea Consiliului European, 1996: 2.
210
precum: diferite forme de rezistenţă anti-comunistă, întâmplări din timpul revoluţiei,
proiecte care s-au născut în perioada post comunistă şi care au fost menite să
transforme ţara noastră într-o ţară normală în care solidaritatea, susţinerea celor
nevoiaşi, păstrarea valorilor culturale să se afle printre priorităţile noastre.
Elevii au fost încurajaţi să pună întrebări şi s-au ridicat probleme precum
executarea soţilor Ceauşescu, decizie care a fost criticată şi în străinătate. Răspunsul
categoric al profesorului Bogdan Murgescu, i-a făcut pe tineri să înţeleagă că
deciziile pe care oamenii le iau diferă foarte mult în funcţie de context şi sunt
marcate de emoţia momentului. Deşi astăzi, lipsiţi de un pericol evident, o asemenea
decizie ar ieşi din discuţie, în acele zile ale revoluţiei, când nu se ştia care va fi
rezultatul evenimentelor şi soarta celor care ieşiseră în stradă, când mulţi fuseseră
împuşcaţi, nu puţini erau cei care s-ar fi oferit voluntari să îndeplinească sarcina
lichidării celor doi.
Predarea istoriei, ca şi a altor discipline, s-a bazat multă vreme pe acumularea
de informaţii şi reproducerea lor cât mai exactă. În prezent, această acumulare poate
fi potrivită doar într-o oarecare măsură. Într-o lume aflată în permanentă şi rapidă
transformare, tehnologizarea, dezvoltarea accelerată a capacităţii de stocare şi
propagare a informaţiilor l-au determinat pe istoricul Yuval Noah Harari să afirme că
am ajuns într-un moment în care nu se ştie clar ce trebuie să li se predea copiilor
astfel încât aceştia să se poată integra pe piaţa muncii din deceniile următoare 6 • Până
şi în aceste condiţii, constniirea permanentă a identităţii naţionale (la care nu se poate
renunţa, chiar în contextul unor proiecte precum cel al Uniunii Europene şi al
fenomenului globalizării), rămâne în continuare unul dintre scopurile învăţământului
şi cunoaşterea evenimentelor istorice de către tineri joacă un rol esenţial. Foarte
importantă este însă dezvoltarea personalităţii elevilor, a abilităţilor practice care să-i
ajute în viitor în integrarea lor socio-profesională. Aceste lucruri au fost avute în
vedere de către organizatorii conferinţei, care au încurajat cu mare succes dezvoltarea
unei multitudini de competenţe, căci, la rândul lor, elevii participanţi au realizat scurte
filme despre diferite aspecte ale regimului lui Nicolae Ceauşescu şi despre acţiunile
din decembrie, bazându-se pe surse variate - arhive, muzee, interviuri şi le-au pre-
zentat în limba engleză. Astfel, au fost vizionate filme care cuprindeau imagini din
timpul revoluţiei, fotografii din colecţii personale de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu,
poveşti de necrezut despre fenomene de neexplicat precum cel de la Piteşti.
Prin urmare, această conferinţă a fost nu doar o lecţie de istorie deosebită şi
foarte eficientă, ci şi de neuitat, căci, pe lângă emoţiile pe care tinerii le-au trăit
ascultând relatările unor personalităţi, acesta a fost un prilej pentru ei de a-şi dezvolta
diferite capacităţi: de a cerceta subiecte variate, a lucra în echipă, a ridica probleme şi
a-şi exprima liber punctele de vedere şi de a înţelege importanţa respectării valorilor
democratice, toate acestea încadrându-se în obiectivele educaţionale stabilite de
Consiliul Europei7.
6
Harari, 2018: 287.
7
Recomandarea Consiliului European, 200 I: 6, 7.
211
Una dintre lucrările prezentate, a fost cea a elevilor de la Liceul Teoretic Ioniţă
Asan din Caracal, care au dorit să scoată în evidenţă percepţia diferită a generaţiilor
asupra acestor momente istorice, fel ul în care sunt reţinute de români şi cât de mult
contribuie familia la transmiterea informaţiilor de acest gen. Ei au studiat eveni-
mentele, au realizat interviuri şi au aflat poveştile personale ale părinţilor lor şi ale
unor profesori, au aplicat chestionare, sondaje de opinie în rândul colegilor din şcoală
şi al părinţilor. S-a discutat cât de mult îi mai interesează pe elevi acest subiect, cât
de conştienţi sunt aceşti copii, despre care se spune că iau totul de-a gata, de impor-
tanţa schimbărilor survenite după 1989 şi de binefacerile unui sistem democratic.
Cunoaşterea evenimentelor de la nivel local, chiar dintr-un orăsel de provincie,
aşa cum este Caracalul, ajută la completarea unui amplu puzzle al evenimentelor
majore desfăşurate pe scară mai amplă în 1989. Pentru locuitori, necunoaşterea
faptelor din propria localitate face ca înţelegerea fenomenului general să nu fie
completă.
Pentru a înţelege mai bine semnificaţia rezultatelor obţinute în chestionarele
aplicate în cadrul Liceului Teoretic Ionita Asan, pe care le vom prezenta în conti-
nuare. relatăm mai întâi pe scurt specificul oraşului Caracal în anul 1989 şi o parte
din evenimentele petrecute acolo în timpul revoluţiei.
Particularitatea Caracalului în 1989 a reprezentat-o potenţialul său militar,
oraşul fiind înconjurat de 9 mari unităţi militare de Aviaţie (la aproximativ 6 km. de
oraş la Devesel, era şi un cartier de blocuri rezervat cadrelor miltare), Transmisiuni,
Paraşutişti, Infanterie, Mecanizate, Şcoală de Şoferi pentru Armată, Batalion
Disciplinar, Tancuri şi Artilerie. unde activau peste 3000 ofiţeri şi subofiţeri şi peste
750 angajaţi civili. Aceste unităţi militare primiseră ordinul de luptă „Radu cel
Frumos" pe data de 17 decembrie 8 .
Fiind puternic militarizat, această aparent neînsemnată localitate a jucat un rol
atât în reprimarea evenimentelor din 17-21 decembrie, (muncitorii de la fabricile din
Caracal, au fost trimişi de conducere împotriva „huliganilor" din Timişoara) cât şi în
sprijinirea revoluţionarilor din Bucureşti.
Înarmaţi cu bâte, cozi de topor şi bastoane de cauciuc confecţionate cu acest
prilej la fabricile locale. în noaptea de 20 decembrie, muncitorii din schimburile doi
~i trei de la FPSP Caracal. Întreprinderea de vagone şi Întreprinderea de anvelope,
asa zisele gărzi patriotice, au fost încolonaţi în faţa întreprinderilor şi au pornit către
gară, fiind trimişi cu două garnituri de tren la miezul nopţii către Timişoara pentru a
9
stopa revolta •
Din fericire, muncitorii nu s-au lăsat antrenaţi în represiune şi au preferat să se
întoarcă acasă unde au contribuit la răspândirea în oraş a adevărului în legătură cu
ceea ce se întâmpla de fapt în oraşul de pe Bega. Totodată, la Timişoara a fost trimis
pe data de 20 decembrie şi un detaşament de paraşutişti de la Unitatea militară O1841
din Caracal, care nu va reveni în oraş decât în ianuarie 1990, după ce participase la
H Bătăgui, 2007: 35.

Y Vasilescu. 2013: 37.
212
apărarea televiziunii şi a Palatului Victoria, sediul guvernului. La Bucureşti s-a
deplasat şi Unitatea de tancuri care a fost instalată în dispozitivele de la Piata
Palatului şi Drumul Taberei. '
În localitate, revoluţia a presupus înlăturarea violentă a conducerii comuniste
în faţa sediului comitetului orăşenesc de partid ajungând printre primii (de data'
aceasta ca revoluţionar înfocat) directorul de la FPSP Caracal, cel care cu trei zile în
urmă supraveghease confecţionarea bâtelor destinate reprimării acţiunilor „huligane"
ale revoluţionarilor din Timişoara.
Atmosfera de entuziasm general s-a transformat rapid în panică în urma
zvonurilor alarmiste referitoare la un atac din partea teroriştilor şi la otrăvirea apei
potabile. Gărzile patriotice care s-au format au avut ca sarcină să supravegheze
puţurile de apă din apropierea oraşului, să asigure apărarea poştei, uzinei electrice,
gării, spitalului, a centralelor termice şi a intrărilor în oraş, organizând filtre şi baraje.
Zvonurile alarmiste şi diversiunea au cunoscut o creştere a intensităţii, atingând
punctul culminant în noaptea de 23-24 decembrie. La postul local de radio au fost
difuzate înregistrări în care se auzeau rafalele de pistoale automate, sunetul elicop-
terelor în zbor, şi informaţii despre atacuri teroriste. În acea noapte au fost auzite,
într-adevăr, focuri de armă dinspre Sud, către aeroportul Devesel unde erau arestaţi
Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu, dinspre Nord unde erau cele mai multe unităţi
militare şi dinspre iesirea de Est a oraşului unde era platforma industrială. Din ziua
de 23 decembrie, patrule mixte au început să apară în oraş. S-au alăturat revoluţio
narilor şi militarilor acei angajaţi ai Miliţiei care nu se remarcaseră în perioada de
dinainte de 22 decembrie.
Prin urmare, în acest oraş majoritatea populaţiei nu a rămas pasivă, în faţa
televizorului, pentru a urmări în siguranţă desfăşurarea unor acţiuni periculoase, dar
îndepărtate, ci a fost implicată în evenimente.
Ţinând cont de toate acestea, elevii Liceului Teoretic Ioniţă Asan, au avut ca
obiectiv determinarea gradului de conştientizare a evenimentelor şi a importanţei pe
care acestea au avut-o. Din chestionarele aplicate elevilor de liceu, reiese că 82%
dintre respondenţi au informaţii despre regimul comunist şi revoluţie din familie.
14% ştiu despre implicarea activă a rudelor lor în revoluţie şi tot atâţia cunosc ceea
ce s-a întâmplat în Caracal în decembrie 1989, procentul fiind mic dacă avem în
vedere cele relatate mai sus. Dintre tinerii care aveau cunoştinţe despre evenimentele
din Caracal, cei mai mulţi au reţinut cum familiile lor şi-au aranjat saltele pe holuri şi
în baie sau în beciuri ca să se ferească de gloanţe după răspândirea zvonurilor despre
un atac al teroriştilor.
13% dintre elevi nu au ştiut să răspundă în legătură cu ce s-a întâmplat cu
propria familie după revoluţie, iar pentru cca 30% urmările acesteia au fost extrem de
nefaste (pierderea locului de muncă, scăderea veniturilor). Aşadar, nu este de mirare
că 28% dintre elevi au auzit de la părinţii şi bunicii lor că regimul comunist a fost
mai bun decât cel democratic. Această părere se păstrează şi în rândul celor tineri
într-o proporţie de 15%.
213
Educaţi într-un sistem în care s-a pus tot mai mult accent pe drepturi, acestea
sunt apreciate cel mai mult de tinerii repondenţi, care au răspuns în proporţie de 79%
că libertatea şi drepturile sunt cele mai importante într-o societate, pe când 11 %
apreciază cel mai mult siguranţa personală, iar 10% consideră că cea mai importantă
este siguranţa zilei de mâine. Dacă această situaţie ar fi valabilă la nivelul tinerilor
din întreaga ţară, se poate spune că dorinţa cea mai mare a revoluţionarilor din 1989
a rămas peste generaţii aceeaşi, căci la revoluţie, într-un amestec de entuziasm şi
teamă oamenii strigau „Suntem liberi! Am învins!"
În concluzie, pentru majoritatea tinerilor, cunoaşterea evenimentelor din 1989
nu reprezintă o prioritate şi tocmai de aceea, schimbarea modului de abordare a
procesului de predare a istoriei este strict necesară. Pe de altă parte, există elevi
foarte bine pregătiţi, curioşi, capabili să cerceteze singuri, dornici să susţină dezbateri
şi să analizeze diferite surse. Participarea lor la evenimente precum cel organizat de
Consiliul Britanic, este o dovadă a interesului nu doar pentru revoluţia din 1989, ci şi
pentru istorie în general. Această atitudine contribuie la încurajarea profesorilor de a
promova activităţi similare în procesul de predare-învăţare.
Referinţe
Băţăgui. Costel Răzvan (2007) Revoluţia din 1989. Caracal, lucrare de gradul I.
Grancea. Mihaela (2007) Retorica morţii eroice în epitaful revoluţionarilor din decembrie '89,
în Rcmlufia română din decembrie 1989. istorie şi Memorie. Coordonator Bogdan
Murgescu. laşi:Polirom. 2007. pp. 45-67.
Harari. Yuval Noah (2018) Homo Deus, Iaşi: Polirom
Iutiş. Gheorghe: Cozma. Elena: Asăvoaie. Iuliana (2008) Elemente de didactica istoriei, Iaşi:
Graphys.
Stamatcscu. Mihai: Groscscu. Raluca: Dobrincu, Dorin; Muraru, Andrei; Pleşa, Liviu;
Andrccscu. Sorin (2008) O istorie 11 comunismului, Bucureşti: Polirom.
Vasi Icsrn. Cost el ( 2013) Decemh1fr '89. Revoluţie suu. „ diversiune?!, Caracal: Hoffinan.
Frank Otto 'Erhe cincr Rernlution · în Geo Epoche. 1989 Europes Schicksalsjahr und seine
Folgen. nr. 95. 2020. p. 158.
Recomandarea Consiliului European nr. 1283 (1996) privind istoria şi învăţarea istoriei,
accesibil online la http://www.istorie-bucureşti.ro, (accesat 02.02.2020).
Recomandarea Consiliului European nr. 15 (200 I) privind Predarea Istoriei în Europa în
secolul 21. accesibil online Ia http://www.istorie-bucureşti.ro, (accesat 02.02.2020).
214
INSTRUIREA ASISTATĂ DE CALCULATOR (I.A.C.),
TEHNOLOGIE AUXILIARĂ A PROCESULUI
INSTRUCTIV-EDUCATIV LA DISCIPLINA ISTORIE-
ÎNTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ
Alina Ramona Ţicu•
COMPUTER ASSISTED LEARNING AS AUXILIARY TECHNOLOGY

INVOLVED IN THE PROCESS OF LEARNING HISTORY -
BETWEEN THEORY AND PRACTICE
(Abstract)
Taking into consideration the current focus of our society on the individual
needs, the history teacher needs to put into value hislher own teaching potential,
mainly when we talk about how we can develop it among the students over the study
years at school.
Nowadays, at the beginning of the new millennium, we are facing the need to
transform the teaching-learning activity of history into a practicai one, and the most
important role when it comes to allowing students to understand history is played by
the teacher. He/she is the persan who has to combine the dynamic strategies with the
learning tools, to make sure that he/she achieves the performance standards during
each class.
In the teaching-learning process of learning history the use of the computer is
identified as an auxiliary technology of the entire educational-instructive process,
which means that we define the notions by means of the computer assisted learning.
This concept refers to the area of using computers in a theoretical and practicai
manner, with the remark that the activity of teaching history, in this article, refers to
a persan - the teacher - who has the role to presen! a few of the theoretical aspects
regarding this perspective.
Keywords: learning history; the use of computer; teaching applications;
didactic activity; didactic recommendations.
La începutul mileniului III, învăţământul românesc trebuie să facă faţă noilor

provocări ale unei societăţi aflate în schimbare care se reflectă, printre altele, prin
trecerea de la naţionalism la europenism şi universalism, de la prejudecăţi etno-
rasiale la toleranţă, de la dictatură la democraţie, de la educaţia iniţială la educaţia
permanentă. Aceasta în contextul în care şcoala nu mai deţine monopolul informa-
ţiei, nu mai este unicul ghid al descoperirii trecutului şi prezentului, fiind concurată
serios odată cu dezvoltarea mass-media 1•
·Profesor, Liceul Teoretic Novaci, judeţul Gorj.

1
Banu et alii, 2006: 3.
215
În societatea actuală se observă un fenomen foarte interesant în ceea ce
priveşte legătura între progresul ştiinţei şi învăţământ, legătură care nu reprezintă o
noutate, ea manifestându-se în toate epocile şi civilizaţiile, şi constând în transmi-
terea în cadrul lecţiei a schimbărilor treptate care au avut loc în domeniul ştiinţei şi
tehnicii. Acest aspect este valorificat în zilele noastre, iar prezenţa calculatorului şi
utilizarea acestuia în procesul de învăţământ devine o necesitate în condiţiile
dezvoltării accelerate a tehnologiei informaţiei.
Tehnologiile şi sistemele multimedia, împreună, reflectă un enorm potenţial de
predare şi învăţare, care vine în sprijinul elevilor. Activităţile de predare mediate de
calculator sunt multiple şi oferă posibilitatea abordărilor transcurriculare, fie prin
utilizarea unei anumite tehnologii, fie prin combinarea acestora.
În acest context, utilizarea calculatorului creează posibilitatea reunirii textului,
imaginii, sunetului şi mişcării. Altfel spus, mijloacele tehnice suplimentează explica-
ţiile verbale, oferindu-le un anumit suport vizibil, intuitiv elevilor •
2
La ora actuală, calculatorul reprezintă mijlocul didactic audiovizual cu cel mai

mare impact în sfera sistemului educaţional. Apariţia lui a impus o nouă viziune
pedagogică, care este exprimată prin intermediul sintagmei „informatizarea învăţă
mântului"~.
În procesul de predare-învăţare a istoriei, utilizarea calculatorului este identi-
ficată ca tehnologie auxiliară a procesului instructiv-educativ, aspect ce se referă la
generalizarea activităţii cunoscute sub denumirea de instruire asistată de calculator
(/.A. CJ. În această privinţă şi România, prin implementarea noilor reforme curricu-
lare, ţine pasul cu alte state europene şi extraeuropene (Germania, Franţa, Anglia,
Suedia. Finlanda. Danemarca. Statele Unite ale Americii sau Japonia), în privinţa
utilizării calculatorului la orele de istorie, prin folosirea unor programe (soft-uri)
educaţionale. elaborate cu ajutorul şi sub îndrumarea Ministerului Educaţiei •
4
Această metodă modernă încadrată de Ioan Cerghit în categoria metodelor de

raţionalizare a învăţării şi predării , asigură o mai bună colaborare între cadru
5
didactic ~i elev. ducând la transformarea primului în moderator sau îndrumător al

activităţii de învăţare.
Instruirea asistată de calculator îi oferă elevului posibilitatea de a învăţa prin
cercetare. prin descoperire. de a interacţiona şi de a răspunde la diverşi stimuli
vizuali sau auditivi. Calculatorul simulează procese şi fenomene complexe pe care
niciun alt mijloc didactic nu le poate pune atât de bine în evidenţă. Sunt oferite un set
variat de informaţii, de întrebări sau probleme, prezentate sub formă sonoră sau
vizuală, prin texte, imagini fotografice, imagini video animate, desene sau grafice. În
acest mod, calculatorul devine un mediu interactiv, care menţine atent interesul şi
motivaţia elevului, indiferent de gradul de dificultate.
Ca orice metodă didactică, şi instruirea asistată de calculator are avantaje, care
trebuie cunoscute de cadrul didactic pentru a fi valorificate 6• Utilizarea calculatorului
~ Cucoş. 2006: 30 I.
l Marinescu. 2007: 57.
4
Marinescu. 2007: 57.
~ Cerghit. 2006: 297
6
Ionescu. Radu. 1995: 159-165.
216
înseamnă o mare economie de timp şi stimulează unele fenomene şi procese, dar nu
înlocuieşte experimentele sau observaţia lor directă.
Dintre avantajele instruirii asistate de calculator amintim: posibilităţi mai mari
de transmitere de noi conţinuturi; tratarea interdisciplinară a conţinuturilor; interac-
tivitate sporită; implicarea elevilor în rezolvarea unor probleme complexe; se permite
simularea unor procese sau fenomene naturale, se oferă feedback imediat, este
stimulată învăţarea şi este întreţinută motivarea; se oferă o altă perspectivă a indivi-
dualizării instruirii şi astfel este permisă adoptarea unui ritm propriu în instruire şi
chiar apare o autonomie în învăţare; este dezvoltată perspicacitatea, atenţia, distribu-
tivitatea şi creativitatea; este permisă utilizarea eficientă a timpului în instruire şi
rapiditate şi permite implicarea activă a resurselor umane, cât şi utilizarea metodelor
active7 •
Pe lângă avantaje, această metodă prezintă şi dezavantaje precum: costurile
ridicate ale componentei hardware; insuficienta instruire a resursei umane, fie
profesori, fie elevi; comunicarea elevilor are de suferit în cazul utilizării excesive a
acestui procedeu, astfel încât se pierde din capacitatea de a susţine cu argumente
anumite afirmaţii; nu toţi elevii agreează o astfel de instruire; dacă se au în vedere
stilurile de învăţare, cei cu stil practic preferă această metodă 8 •
În ceea ce priveşte disciplina istorie, în societatea actuală, se impune ca
profesorul să fie ancorat în realitate, iar acest lucru presupune implicit utilizarea
tehnologiilor informaţionale în procesul de predare-învăţare.
Prin intermediul internetului, atât profesorii, cât şi elevii, au acces la o mare
varietate de surse istorice de importanţă deosebită, documente oficiale, articole din
ziare, fotografii, afişe, caricaturi, scene din filme şi filme documentare de televiziune,
programe privind viaţa cotidiană şi alte materiale audiovizuale relevante.
Utilizarea calculatorului în procesul instructiv-educativ la istorie facilitează
realizarea scopurilor didactice şi a idealului educaţional. Astfel, se produce o sensi-
bilizare a elevilor în vederea desfăşurării activităţii didactice, se realizează comuni-
carea, transmiterea, demonstrarea şi ilustrarea subiectelor noi, are loc aplicarea şi
exersarea noilor cunoştinţe teoretice şi practice, sunt fixate şi consolidate noile
cunoştinţe şi competenţe.
Asumându-şi o serie de roluri şi funcţii în cadrul realizării acestui tip de
instruire, calculatorul poate fi privit ca al treilea actor care, împreună cu profesorul şi
elevii, contribuie la căutarea şi găsirea unor soluţii mai bune la problemele specifice
activitătii didactice9 •
Ăşadar, profesorului i se oferă disponibilităţi de timp şi posibilităţi de a folosi
acest timp ocupându-se mai mult de organizarea învăţării, de structurarea conţinutu
rilor, de ceea ce numim „învăţarea învăţării", de exersarea gândirii la elevi, de
stimularea creativităţii acestora, aspecte adeseori neglijate până acum. El va îndeplini
un rol de coordonator, canalizând şi orientând transmiterea fluxului comunicaţional
7
Cerghit, 2006: 297.
8
Cerghit, 2006: 297.
9
Marinescu, 2007: 57.
217
pe traseul profesor ---+ elev ---+ calculator. Profesorul însă nu poate fi înlocuit. Are loc
doar modificarea unora dintre rolurile şi funcţiile sale •
10
În cadrul orelor de istorie, resursele informatice pot fi integrate eficient

indiferent de etapa lecţiei. Poate fi utilizată, atunci când se doreşte, vizualizarea unor
informaţii şi a unor imagini. Profesorul poate opta să supună atenţiei şi anumite
grafice, planuri, date statistice sau pentru vizionarea unor filme sau clipuri scurte în
vedere unor dezbateri sau susţinerii unor puncte de vedere.
De asemenea, profesorul de istorie poate asambla resursele informatice
(fotografii, scheme, imagini ale unor documente, filme scurte, hărţi, etc.) sub formă
de prezentări multimedia în Microsoft Power Point, prezentări însă care trebuie să
urmeze un plan stabilit în funcţie de subiectul sau subiectele ce urmează a fi
prezentate şi care trebuie să aibă coerenţă pentru a facilita o mai bună înţelegere a
acestora de către elevi.
Prezentările făcute de profesor, folosind noile tehnologii, creează cadrul pentru
demonstraţii. sintetizare de informaţii, vizualizare de fenomene, evidenţierea aspec-
telor majore avute în vedere într-o manieră interactivă. Se recomandă însă ca
introducerea resurselor informatice să se realizeze progresiv atât în lecţii cât şi în
activitatea independentă şi să fie conform criteriilor pedagogice şi metodice.
Prezentările realizate de elevi oferă indicii măsurabile ale performanţelor
acestora 11 • Profesorul însă trebuie să se asigure că activitatea de cercetare a elevului
pe internet are la bază un plan de lucru bine stabilit şi o strategie de căutare eficientă.
Astfel. la orele de istorie, se por· e opta pentru utilizarea Microsoft Power Point
la: redarea documentelor istorice care atestă evenimentele, prezentarea vestigiilor
istorice, a participanţilor la diferite acţiuni precum revoluţii, războaie, mişcări populare
şi facilitarea analizei lor utilizând imagini de epocă, secvenţe din filme istorice sau
filme documentare. Nu trebuie uitate însă lecţiile în AEL care, la disciplina istorie, se
bucură de un real succes. În cele ce urmează sunt descrise aplicaţii ale instruirii asistate
de calculator în cadrul unor activităţi sau lecţii la disciplina istorie.
Activitate didactică la clasa a X-a - Personalităţi ale revoluţiei de la 1848-

1849 în Ţările Române
Activitatea s-a desfăşurat sub forma unui atelier de lucru în noiembrie 2017.
Au participat elevi din clasele a X-a C, profil uman, specializare filologie, istoria
studiindu-se în cadrul a trei ore pe săptămână, şi a X-a A, profil real, specializare
matematică-informatică, unde istoria se studiază doar o oră pe săptămână.
Unitatea de învăţare: Anul 1848 în Europa
Domeniul de conţinut: Oamenii, societatea şi lumea ideilor
Conţinut: Personalităţi ale revoluţiei de la 1848-1849 în Ţările Române
Tipul activităţii: Atelier de lucru
Locul de desfăşurare: Cabinet de istorie
°Cerghit, 2006: 302

1
11
Ionescu, Radu, 1995: 159-175.
218
Competenţe specifice:
1.2. Formularea de argumente referitoare la un subiect istoric;
4.2. Aprecierea valorilor trecutului prin raportarea la actualitate;
2.2. Alcătuirea planului unei investigaţii, a unui proiect personal sau de grup
utilizând resurse diverse; 5.3. Plasarea evenimentelor şi proceselor istorice într-un
context istoric mai larg românesc, european sau universal prin căutarea şi prelucrarea
informaţiei •
12
Strategii didactice:
Forma de organizare a activităţii: frontală, pe grupe
Metode şi tehnici didactice: investigaţia, proiectul, turul galeriei, expunerea,
dialogul.
Instrumente necesare în activitate: calculator, internet, aplicaţia de prezentare
Microsoft Power Point, fişă de personaj, fişă de evaluare.
Subiectul: Rolul personalităţilor istorice în desfăşurarea revoluţiei de la 1848-
1849 în spaţiul românesc.
Cuvinte-cheie: revoluţie, revoluţionar, 1848, paşoptism, Nicolae Bălcescu,
Avram Iancu, Eftimie Murgu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Christian Teii,
Simion Bărnuţiu, Ion Heliade Rădulescu.
Organizarea şi descrierea activităţii
Elevii împărţiţi pe 4 grupe vor căuta imagini şi informaţii despre personajele
principale implicate în Revoluţia din 1848-1849 în spaţiul românesc. Se precizează
faptul că distribuirea numărului fiecărei grupe se va realiza prin tragere la sorţi, iar în
funcţie de numărul extras, fiecare grupă îşi va alege un personaj istoric. Timpul
dedicat prezentării fiecărei personalităţi este de 7 minute.
Fiecare grupă va avea în vedere o personalitate şi va realiza o prezentare Power
Point care conţine slide-uri cu imagini şi informaţii despre aceasta, relatând colegilor
importanţa sa. În timpul prezentărilor, celelalte grupe completează fişe de personaj
puse la dispoziţie de profesor (numele personajului, spaţiul istoric, importanţa sa în
cadrul Revoluţiei de la 1848-1849 etc.) urmărind expunerile colegilor. Pe baza acestora
elevii realizează comparaţii, indicând asemănări şi deosebiri între personajele
prezentate. La sf'arşitul expunerilor aceştia vor completa fişele de evaluare primite.
Documentarea
Elevii folosesc internetul ca resursă pentru documentare, pornind de la
cuvintele-cheie sugerate de profesor. De asemenea, ei utilizează şi alte resurse în
vederea cercetării (enciclopedii, cărţi, articole ştiinţifice, manuale).
Timp de lucru
O săptămână pentru realizarea prezentării şi 50 minute pentru activitatea de pre-
zentare, realizarea fişelor de personaj, completarea fişelor de evaluare şi a concluziilor.
Sugestii metodologice
Profesorul indică elevilor bibliografia, adrese ale site-urilor de unde se pot
descărca imagini şi informaţii despre tema proiectului şi numărul de personaje (4).
Elevii vor indica la sf'arşitul prezentării bibliografia folosită.
12
Programa ... , 2004: 5
219
Tabel nr. 1: Evaluarea activităţii
Activitate Punctai Punctaj evaluare
Selectarea personalitătilor reprezentative 10 puncte
Argumentarea alegerii personalitătii istorice 15 puncte
Formularea unui punct de vedere prin 20 puncte
folosirea a cel putin un argument istoric
Claritatea prezentării 20 puncte
Creativitate în realizarea temei 5 puncte
Respectarea limitei de timp în prezentare 5 puncte
Realizarea bibliografiei 5 puncte
lmpărţirea responsabilitătilor în echipă 10 puncte
Punctaj oficiu 10 puncte
TOTAL 100 puncte
În funcţie de numărul extras, fiecare grupă a ales câte o personalitate istorică,
după cum urmează: Mihail Kogălniceanu, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu şi Eftimie
Murgu. Elevii au primit criteriile pe baza cărora va urma să fie realizată evaluarea
activităţii şi au încercat să respecte planul oferit de profesor. De asemenea, s-au
consultat permanent cu profesorul în ceea ce priveşte veridicitatea informaţiilor
găsite pe diferite site-uri.
In timpul desfăşurării activităţii, profesorul a fost coordonator, iar elevii
moderatori. Astfel, profesorul a orientat elevii în buna derulare a activităţii, încât a
împărţit sarcinile de lucru. Fiecare grupă a avut la dispoziţie 7 minute pentru a
prezenta materialul realizat în Power Point, iar modalitatea de prezentare a fost
stabilită de membrii grupei respective. În tot acest timp, membrii celorlalte grupe au
completat fişa cu informaţii despre personalitatea istorică prezentată. Aceste
informaţii au fost folosite pentru a răspunde cerinţelor de pe fişa de evaluare, fişă
dată de către profesor după încheierea fiecărei prezentări. Un exemplu în acest sens îl
constituie modelul de mai jos.
Exemplu:
Fişa de evaluare nr. 4 Eftimie Murgu
Pe baza fişelor de personaj completate, rezolvaţi următoarele cerinţe:
I. Unde s-a născut Eftimie Murgu?
2. Precizaţi numele localităţii în prezent.
3. Cu ce scop a plecat în Moldova în 1834?
4. Menţionaţi motivul pentru care Gheorghe Asachi l-a denunţat pe Eftimie
Murgu lui Mihail Sturdza.
5. Precizaţi evenimentul important la care Eftimie Murgu a participat în anul
1848.
6. Ce elevi ai săi din vremea când se stabilise la Bucureşti au devenit ulterior
revoluţionari şi oameni politici?
7. Ce s-a întâmplat cu Eftimie Murgu după înăbuşirea revoluţiei?
După prezentarea materialelor pregătite de fiecare grupă, se va face o evaluare finală
după modelul unnător:
220
EVALUARE FINALĂ
Faceţi corelaţia între informaţiile de mai jos şi personalităţile prezentate.

(Descriere: Pe flipchart se află imaginile celor 4 personalităţi prezentate. Elevii
vor extrage bileţele pe care sunt scrise informaţii diverse despre cele 4 personalităţi,
informaţii menţionate mai jos. Elevii vor face corelaţia între informaţia extrasă şi
personalitatea căreia îi corespunde, după care bileţelele vor fi ataşate pe flipchart în
dreptul imaginilor personalităţilor corespunzătoare.)
Magazin istoric pentrn Dacia, Dacia literară, Catifea, Ţara Moţilor, „Frăţia'',
Rudăria, Combaterea dizertaţiei, Lugoj, Adunarea de la Lugoj, „Nu sunt supus al ţării
ungureşti", Deputat în Dieta de la Budapesta, Craiul Munţilor, Tabla Regească, „Noi
vrem să ne unim cu ţara!", Kogîlnic (judeţul Cahul), „Uitaţi-vă pe cîmp, românilor,/
sîntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, I sîntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noif',
Munţii Apuseni, Arhiva Românească, Dorinţele Partidei Naţionale i'n Moldova, Unirea
Principatelor, Steaua Dunării, 9 mai 1877, Transilvania, Reforma agrară, „Unirea
Moldovei cu Ţara Românească reprezintă cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi întreg
edificiul naţional", Guvern provizoriu, Palermo, Istoria românilor supt Mihai Vodă
Viteazul, „Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române'', Banat etc.
Concluzii
Prezentările au fost realizate de către elevi iar profesorul nu a mai fost actorul
principal care dirijează întregul proces didactic. Putem spune în acest context că
profesorul a devenit un consultant, un coordonator şi un verificator al procesului
didactic, el nemaifiind principala sursa de transmitere de cunoştinţe. De asemenea,
am putut observa o îmbunătăţire a colaborării la nivelul grupelor, a lucrului în
echipă, deşi grupele au fost formate din elevi de la clase diferite. Învăţarea asistată de
calculator are rolul de a capta interesul şi atenţia elevilor către rezolvarea de
probleme, gândirea critică şi colaborarea, trei concepte esenţiale în societatea bazată
pe informaţie.
Pot fi considerate puncte tari ale acestei activităţi în cadrul căreia s-a folosit
instruirea asistată de calculator:
- dezvoltarea stilului de muncă independentă;
- formarea deprinderilor practice utile;
- dezvoltarea gândirii logice astfel îndit, pornind de la o modalitate generală
de rezolvare a unei probleme, elevul a putut găsi independent răspunsul
pentru o problemă concretă;
- consolidarea abilităţilor de investigare ştiinţifică;
- atitudine pozitivă a elevilor faţă de disciplina istorie;
- instalarea unui climat de autodepăşire şi competitivitate.
Am observat şi o creştere a motivaţiei elevilor în procesul de învăţare şi, totodată,
a fost permisă o abordare complexă, interactivă şi centrată pe elev. De asemenea, atunci
când au avut posibilitatea de a accesa site-uri şi documente importante, elevii au devenit
mult mai motivaţi să cerceteze mai în amănunt o temă anume.
221
Se pot menţiona şi puncte slabe:
- izolarea actului de învăţare în contextul său psihosocial (în ceea ce priveşte
activitatea prezentată mai sus, au fost momente în care s-a produs negarea
dialogului viu dintre profesor şi elev nu a avut loc deoarece cadrul didactic a
fost doar coordonator, trasând sarcinile de lucru, pe când grupele de elevi au
interacţionat mai mult unele cu altele);
- uneori, tutelarea excesivă a elevului i-a limitat posibilitatea de a-şi dezvolta
capacitatea creatoare.
Exemplu de aplicaţie la clasa a X-a, lecţia România în Primul Război Mondial

Am real izat o prezentare Power Point care cuprinde principalele etape ale
participării României la Primul Război Mondial, realizând astfel o transmitere
efici entă a in forma ţ iilor într-un mod atractiv. La fiecare slide am oferit explicaţiile
necesare pe baza imaginilor sau textelor ce sunt prezentate însă , în acelaşi timp, am
adresat întreb ă ri elevilor antrenându-i în acest fel în procesul didactic.
Figura nr. 1 : Slide l al prezentării Power Point
Familia Regalfl a Romflniei pe frontul Marelui Rflzboi

Lice ul Teoretic f"llovcii;i "'
Clasa a X-a A
Întrebări adresate elevilor:

Cine a câş ti gat războiu l ?
La ce vă gândiţi mai întâi în momentul în care auziţi „România în Primul Război
Mondial"? De ce? Argu mentaţi răspunsul.
222
- Consiliului de Coroana de la Sinaia
unei politici de ne utralitate
"Dacă, aşa cum e azi opinia

publică, am lăsa cumva pe fl_ege
să declare războiul, lumea ar zice
că acesta nu e războiul ţării, ci
războiul Regelui. "
Al.Marghlloman, Consiliu / ·
de Coroana de la
Slnaia,21 iulie 1914.

Ce înţelegeţi prin neutralitate?
De ce credeţi că România a ales expectativa armată în perioada 1914-1916?
Având în vedere prerogativele conferite de Constituţia din 1866, regele Carol I era
obligat să se supună voinţei majorităţii participanţilor la Consiliu?
Prin argumente pro şi contra menţionaţi de ce nu a intrat România în război în 1914
de partea Puterilor Centrale.
Figura nr. 3: Slide 8 al prezentării Power Point etc.
2. Convenţia cu Anh•nta
- 4 / 17 a"gust 1916 -România s•mnoaza '-- Bucurefti
- aprovi1jOD:srehl'Ufate,t cu .lliUD.iţie fi armament::

• emple ~~~ llle AnraGteitU sprijinul României
e2!!!t de pr<>p!A!@
b(llMlc leqat de Intrarea
Romlntet fn r&l'.bo«
223
Care sunt teritoriile locuite de contaţionalii noştri pe care România le putea obţine de
la Austro-Ungaria?
Care ar fi fost cererile teritoriale ale României în eventualitatea unei alianţe cu
Puterile Centrale?
De ce Antanta avea nevoie de intrarea României în război de partea sa?
În acest caz, calculatorul intervine direct în procesul instructiv, preluând multe
dintre sarcinile care, prin tradiţie, aparţineau profesorului. S-a asigurat o facilitare în
înţelegerea şi învăţarea noţiunilor noi, dificile dar şi un feedback permanent, profe-
sorul având posibilitatea de a reproiecta activitatea în funcţie de secvenţa anterioară.
În prezent, informatizarea a devenit o strategie naţională. Calculatorul este un
mijloc tot mai folosit în procesul didactic atât pentru lecţii întregi cât şi pentru dife-
rite momente din acestea. Este un instrument absolut necesar care valorifică capaci-
tatea de muncă şi creativitatea elevilor şi profesorilor, reducând în acelaşi timp
volumul de muncă.
Şi în acest caz, utilizarea calculatorului a trezit interesul elevului pentru
subiectul respectiv, oferindu-i posibilitatea de a analiza evenimentele într-un context
mai larg şi, prin intermediul surselor primare, să înţeleagă ceea ce gândeau oamenii
în trecut şi cum reacţionau la unele evenimente în curs de desfăşurare.
Exemplu de aplicaţie la clasa a XI-a

O altă activitate abordată în anumite momente ale lecţiei este utilizarea unor
scurte filmuleţe, care prezintă tema dezbătută la clasă.
Unitatea de învăţare: Relaţii internaţionale - Cooperare si conflict
Tema: România în Tratatul de la Varşovia
Competenţe specifice :
13
3.3. Descoperirea în sursele de informare a perspectivelor multiple asupra evenimen-

telor şi proceselor istorice;
4.2. Folosirea mijloacelor şi a tehnologiilor de informare şi comunicare pentru
investigarea unui eveniment sau a unui proces istoric;
I .4. Susţinerea argumentată a unui punct de vedere într-o discuţie/ într-un referat pe
teme de istorie investigarea unui eveniment sau a unui proces istoric.
Strategia didactică: inductivă, cognitivă, semidirijată
a) metode şi procedee: explicaţia, conversaţia euristică, învăţarea prin descoperire,
lucrul cu documentul istoric, comparaţia, dezbaterea
b) forme de organizare a activităţii: activitate frontală, individuală
Descriere
După verificarea însuşirii cunoştinţelor din lecţia anterioară (România şi
conflictele regionale în secolul XX), folosind Metoda R.A.I. ce constă în întrebări
autoadresate (profesorul oferă o minge uşoară elevului desemnat să înceapă activi-
tatea, va avea rolul de profesor-observator şi va monitoriza cu atenţie activitatea
13
Programă. „. 2009a: 6
224
elevilor), cadrul didactic va realiza trecerea la lecţia nouă folosindu-se de două
imagini proiectate cu ajutorul videoproiectorului şi care îi redau pe Gheorghe
Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. El solicită elevilor să exemplifice pe baza
cunoştinţelor dobândite o acţiune politică în care a fost implicată fiecare dintre
personalităţile din imagine. În acest fel, se realizează dirijarea atenţiei şi pregătirea
pentru noua activitate.
Într-un moment al noii lecţii, profesorul va supune atenţiei elevilor cu ajutorul
videoproiectorului filmul 21 august 1968, ziua în care România începe să conteze pe
plan extern si solicită elevilor să identifice atitudinea membrilor Pactului de la
Varşovia faţă de „Primăvara de la Praga", dar şi să stabilească poziţia României faţă
de intervenţia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia.
Exemplu de aplicaţie la clasa a XII-a

Domeniul de conţinut: Relaţiile internaţionale
Tema: Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la înce-
puturile modernităţii
Lecţia: Rezistenţa antiotomană a Ţărilor Române în secolele XIV-XV
Competenţele specifice ale disciplinei istorie :
14
2.1. Construirea unor demersuri de tip analitic cu privire la situaţii şi contexte

economice, sociale, politice, culturale;
2.4. Compararea şi evaluarea unor argumente diferite în vederea formulării unor
judecăţi proprii;
4.3. Analizarea punctelor de vedere similare, opuse şi complementare în legătură cu
fenomenele istorice studiate;
Elevii vor avea de realizat o cercetare pornind de la o întrebare adresată de
profesor şi câteva cuvinte cheie.
Întrebare: De ce nu au reuşit turcii să transforme Ţările Române în paşalâcuri?
Cuvinte-cheie: Expansiunea otomană, capitulaţii, Mircea cel Bătrân, secolul
al XV-lea, Europa de Sud-Est, Alexandru cel Bun, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel
Mare.
Activitatea elevilor:
a) Stabilirea planului cercetării
Elevii au următoarele sarcini de lucru:
- stabilesc de comun acord cu profesorul categoriile de documente/ surse istorice pe
care le vor utiliza în realizarea proiectului: scrierile cronicarilor români şi otomani,
documente diplomatice, lucrări ale istoricilor români şi străini.
- precizează caracteristicile politicii externe a Imperiului Otoman din secolele XIV-
XVIII.
- identifică exemple de state medievale din Europa de Sud-Est care au fost cucerite
de Imperiul Otoman şi transformate în paşalâcuri.
14
Programă .. „ 2009b: 6
225
- urmăresc principiile generale ale politicii externe dusă de domnitorii români în
secolele XIV-XVIII prin notarea lor într-un jurnal al cercetării, acesta urmând a fi
verificat de profesor.
b) Repartizarea sarcinilor de lucru în echipă
Elevii îşi organizează activitatea pe echipe pe studierea relaţiilor internaţionale
dintre Ţările Române şi Imperiul Otoman în timpul domniei a trei voievozi din
secolul al XV-iea: Mircea cel Bătrân, voievod al Ţării Româneşti (1386-1418); Iancu
de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1456); Ştefan cel Mare, voievod al
Moldovei (1457-1504).
c) Documentarea
Elevii folosesc Internetul ca sursă pentru documentare, pornind de la
cuvintele-cheie sugerate de profesor, utilizează şi alte surse pentru documentare
(enciclopedii, cărţi, articole ştiinţifice, manuale), dar toate infonnaţiile obţinute
trebuie să le prelucreze în format digital.
Timp de lucru
O săptămână pentru efectuarea cercetării şi 50 minute pentru dezbatere pe baza
materialelor realizate de fiecare grupă în parte. Pe întreaga durată a cercetării a
existat o permanentă comunicare profesor-elevi realizată prin intermediul e-mailului.
Sintetizând toate aceste aspecte teoretice şi practice ale instruirii asistate de
calculator, pot conchide că, prin exemplele de bună practică, am încercat să justific
utilitatea aplicării ei la clasă.
Din experienţa didactică personală, consider că utilizarea calculatorului se poate
face cu eficienţă în orice moment al lecţiei: pentru captarea atenţiei, în activitatea de
predare-învăţare, pentru consolidarea cunoştinţelor, dar şi în evaluarea acestora.
Ca profesor de istorie, utilizez adesea această metodă, l.A.C., deoarece ea pune
elevul în situaţii de interacţiune şi comunicare rapidă, oferă un feedback permanent,
permite realizarea unei educaţii bazate pe profilul intelectual al acestuia, ajută în
realizarea operaţiilor de documentare, în identificarea legăturilor între informaţii,
elevul este condus către o nouă cunoaştere, dar mai ales încurajează personalizarea
actului educaţional prin oferirea unei libertăţi de acţiune.
În concluzie, se poate spune că învăţarea asistată de calculator este benefică şi
determină o creştere a performanţelor şcolare, condiţia fiind ca elevii să posede
cunoştinţe de utilizare a calculatorului, clasele să fie dotate cu calculatoare conectate
la Internet, iar profesorii să posede abilităţi de utilizare TIC.
Referinţe
Banu. Adrian; Ochescu, Maria; Siiulescu, Flavius Cătălin (editori) (2006), Demersuri
didactice la disciplina iston·e. Ghid pentru profesori şi învăţători, Râmnicu-Vâlcea:
Editura Nova Didact.
Cerghit, Ioan (2006) Metode de Învăţământ, Iaşi: Editura Polirom.
Cucoş, Constantin (2006) Pedagogie, Iaşi: Editura Polirom.
Ionescu, Miron; Radu, Ion ( 1995) Didactica modernă, Cluj-Napoca: Editura Dacia.
226
Marinescu, Mariana (2007) Tendinţe şi orientări în didactica modernă, Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică.
Programa şcolară pentru disciplina ISTORIE. Clasa a X-a. Anexa nr. 2 la ordinul ministrului
educaţiei şi cercetării
nr. 4598/31.08.2004, Bucureşti, 2004. Accesibil online la
http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/6237 (accesat 19.01.2020) =Programa (2004)
Programa şcolară pentru disciplina ISTORIE. Clasa a XI-a. Anexa nr. 3 la ordinul ministrului
educaţiei cercetării şi inovării nr. 5099/ 09.09.2009, Bucureşti, 2009. Accesibil online la
http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/ 12814 (accesat 19.01.2020) = Programa (2009a)
Programa şcolară pentru disciplina ISTORIE. Clasa a XII-a. Anexa nr. 3 la ordinul
ministrului educaţiei cercetării şi inovării nr. 5099/19.01.2009, Bucureşti, 2009. Accesibil
online la http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/l 28 l 5 (accesat 19.01.2020) = Programa
(2009b)
227
V. MISCELLANEA
STATUTUL SOCIETĂŢII DE ŞTIINŢE ISTORICE

DIN ROMÂNIA
CAPITOLUL I: DISPOZITII GENERALE

Art. 1. Societatea de Ştiinţe l~torice din România este o asociaţie profesională, apolitică
şi independentă - cu personalitate juridică - funcţionând în cadrul dispoziţiilor legale
şi ale provederilor prezentului Statut.
Art. 2. Durata Societăţii de Ştiinţe Istorice este nelimitată.
Art. 3. Sediul central al Societăţii de Ştiinţe Istorice este în Bucureşti, Bulevardul
Regina Elisabeta nr. 4-12, cod poştal 030018, Sector 3 (Facultatea de Istorie a
Universităţii din Bucureşti).
CAPITOLUL II: OBIECTIVELE SOCIETĂŢII

Art. 4. Societatea de Ştiinţe Istorice din România are drept scop:
să stimuleze cercetarea ştiinţifică şi metodologică în domeniul ştiinţelor istorice;
să contribuie la ridicarea nivelului ştiinţific al membrilor săi şi la dezvoltarea intere-
sului pentru ştiinţele istorice;
să militeze pentru libertatea de gândire şi pentru formarea personalităţii ştiinţifice a
tinerilor istorici;
să contribuie la îmbunătăţirea activităţii metodico-didactice a profesorilor de specia-
litate din învăţământul de toate gradele;
să contribuie la elaborarea şi îmbunătăţirea planurilor şi programelor de învăţământ
şi a manualelor şcolare;
să antreneze pe membrii săi în cercetarea istoriei locale, naţionale şi universale;
să stimuleze interesul tineretului pentru studiul istoriei;
să popularizeze rezultatele cercetării istorice româneşti în ţară şi peste hotare;
să colaboreze şi să întreţină relaţii de specialitate cu Ministerul Educaţiei, cu inspec-
toratele şcolare, cu facultăţile şi institutele de specialitate, cu Ministerul Culturii,
precum şi cu alte structuri administrative, cu sindicatele din învăţământ, cu asociaţii
ştiinţifice din ţară şi de peste hotare;
să militeze pentru realizarea în cadrul societăţii civile a unei atitudini pozitive faţă de
trecutul istoric şi faţă de rolul acestei discipline de învăţământ;
susţinerea acţiunilor şi proiectelor care vizează salvarea şi valorizarea patrimoniului
istoric naţional.
Art. 5. Pentru realizarea scopului urmărit, Societatea de Ştiinţe Istorice desfăşoară
următoarele activităţi principale:
organizează congrese, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi metodice, colocvii, consfă
tuiri, mese rotunde, simpozioane etc.;
228
organizează cursuri de vară, dezbateri profesionale, excursii de studii, schimburi de
experienţă în domeniul istoriei şi ştiinţelor auxiliare;
participă la manifestări interne şi internaţionale de specialitate;
editează publicaţii de specialitate şi lucrări cu caracter ştiinţific, metodologic şi
metodic;
încurajează activitatea de cercetare prin publicarea celor mai valoroase studii, prin
acordarea de premii şi alte stimulente;
participă în mass-media la dezbaterea generală asupra istoriei ca ştiinţă şi ca disci-
plină de învăţământ, promovând spiritul adevărului istoric;
colaborează la desfăşurarea concursurilor organizate pentru elevi şi studenţi;
încheie parteneriate, acorduri şi protocoale de colaborare şi derulează proiecte cu
instituţii similare, ori alte instituţii de interes cultural-ştiinţific din ţară şi străinătate.
CAPITOLUL III: MEMBRII SOCIETĂŢII

Art. 6. Membri ai Societăţii de Ştiinţe Istorice pot fi membri individuali şi/sau
membri colectivi care aderă la scopul şi obiectivele Societăţii şi recunosc prezentul
statut. Membri individuali pot fi:
- profesori de istorie;
- cercetători din institutele de istorie, arhivişti, bibliotecari, muzeografi şi alţi lucrători
în domeniul istoriei;
- studenţi şi elevi;
- învăţători care au preocupări pentru studiul istoriei;
- alte persoane interesate în domeniul ştiinţelor istorice.
Organizaţiile nonguvernametale pot deveni membri colectivi ai S.Ş.l.R. în baza unui
protocol de asociere, care stabileşte condiţiile cooperării, nivelul cotizaţiei colective
şi norma de reprezentare în cadrul organelor de conducere ale Societăţii. Acest
protocol se aprobă de către Biroul Naţional Executiv.
Calitatea de membru al S.Ş.l.R. nu exclude posibilitatea de a fi membru al altor
asociaţii constituite în mod legal.
Art. 7. Consiliul Naţional la propunerea Biroului Naţional Executiv poate acorda
titlul de preşedinte de onoare şi membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Istorice
unor persoane cu autoritate ştiinţifică recunoscută în domeniul ştiinţelor istorice din
ţară şi de peste hotare.
Art. 8. Înscrierea ca membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice se face pe bază de cerere
adresată preşedintelui filialei.
Art. 9. Membrii Societăţii au următoarele îndatoriri:
să desfăşoare activitate în cadrul filialei;
să se preocupe de informarea şi documentarea proprie în probleme de specialitate şi
de metodica specialităţii;
să respecte prevederile statutare şi să îndeplinească sarcinile încredinţate de către
conducerea Societăţii sau a filialei respective; să achite cu regularitate cotizaţia de
membru;
229
neachitarea timp de trei ani consecutiv a cotizaţiei anuale duce la pierderea calităţii
de membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, care se anunţă public în
cadrul proximei adunări generale a filialei şi se consemnează în minuta acesteia;
membrii care aduc grave atingeri prestigiului şi intereselor S.Ş.l.R. pot fi excluşi la
propunerea Adunării Generale a filialei (cu majoritatea calificată - 213 din membrii
filialei) de către Biroul Naţional Executiv.
Art. l O. Membrii Societăţii de Ştiinţe Istorice din România au următoarele drepturi:
să participe la manifestările ştiinţifice pe plan local, naţional şi internaţional
organizate de Societate;
să prezinte în cadrul manifestărilor rezultatele activităţii proprii de cercetare prin
comunicări, referate, studii etc;
să solicite Societăţii sprijin în munca de cercetare ştiinţifică şi în activitatea didactică;
să facă observaţii şi propuneri asupra curriculum-ului şcolar, a manualelor şcolare, să
propună soluţii concrete de îmbunătăţire a acestora;
să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale filialei şi ale Societăţii la nivel
naţional.
Art. 11. Activitatea de cercetare a membrilor Societăţii va putea fi valorificată prin
publicaţiile şi proiectele derulate de S.Ş.I.R., precum şi în vederea obţinerii gradelor
didactice (definitivat. gradele II şi I) în învăţământul preuniversitar, a elaborării
lucrărilor de licenţă. masterat şi doctorat.
CAPITOLUL IV: STRUCTURA ŞI ORGANELE DE CONDUCERE ALE

SOCIETĂŢII
Art. 12. Organul de conducere al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România este
Conferinţa Naţională, care se convoacă o dată la 4 ani. Normele de reprezentare a
delegaţilor la Conferinţă
se stabilesc de către Biroul Naţional Executiv al Societăţii.
Delegaţii la Conferinţă trebuie să fie membri ai filialei respective de cel puţin doi ani,
cu exceptia filialelor recent înfiinţate. Conferinţa este statutar constituită prin
prezenţa a cel puţin jumătate din numărul delegaţilor aleşi şi ia hotărâri cu majo-
ritatea voturilor delegaţilor prezenţi.
Art. 13. Conferinţa Naţională a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România are
următoarele atribuţii:
analizează şi aprobă raportul de activitate al Biroului Naţional Executiv al Societăţii,
stabilind activitatea de perspectivă a acesteia;
analizează şi aprobă raportul Comisiei de Cenzori;
aprobă modificări şi completări în Statut;
alege. prin vot secret, Biroul Naţional Executiv, compus din: preşedinte, prim-
vicepreşedinte, secretar general, 3-5 vicepreşedinţi, secretar trezorier şi alţi 5-7
membri. Candidaţii la funcţiile de conducere mai sus enumerate transmit pe adresa
electronică a SŞIR o înştiinţare de candidatură însoţită de un CV relevant; lista
candidaţilor şi CV-urile acestora se afişează public pe site-ul SŞIR cu o lună înainte
de Conferinţa Naţională.
230
Pentru a fi luată în considerare, fiecare candidatură trebuie însoţită de un număr de
e-mail-uri de susţinere, după cum urmează:
Preşedinte - 100 membri din 1O filiale
Prim-vicepreşedinte - 50 membri din 1O filiale
Secretar general - 50 membri din 1O filiale;
e) alege Comisia de Cenzori formată din 3 membri;
f) prin vot deschis alege: Consiliul Naţional format din membrii Biroului Naţional
Executiv, membrii Comisiei de Cenzori şi reprezentanţii filialelor şi ai organizaţiilor
afiliate.
Art. 14. Coordonarea activităţii în intervalul dintre două Conferinţe Naţionale este
asigurată de Consiliul Naţional. Consiliul Naţional este compus din: Biroul Naţional
Executiv, Comisia de Cenzori, reprezentanţii filialelor, în conformitate cu normele de
reprezentare stabilite la Conferinţa Naţională precedentă, şi membrii Secretariatului
Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. În cazuri justificate, filialele
notifică Biroului Naţional Executiv modificările nominale ale reprezentării lor în
Consiliul Naţional. Consiliul Naţional este convocat de preşedintele Societăţii o dată
pe an sau de câte ori este necesar şi are următoarele atribuţii:
convoacă, potrivit prevederilor statutare, Conferinţa Naţională a Societăţii de Ştiinţe
Istorice din România;
aplic;ă hotărârile Conferinţei Naţionale asigurând - prin intermediul Biroului
Naţional Executiv - organizarea şi desfăşurarea activităţii Societăţii;
analizează activitatea Biroului Naţional Executiv şi ia măsurile care se impun pentru
asigurarea unei activităţi corespunzătoare pe toată durata mandatului; în cazul
vacantării uneia dintre funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general,
vicepreşedinte, secretar trezorier, membri ai Biroului Naţional Executiv şi ai
Comisiei de Cenzori, alege persoane care să exercite aceste funcţii pentru restul de
mandat vacantat până la următoarea Conferinţă Naţională;
analizează situaţia financiară a Societăţii, activitatea Comisiei de Cenzori şi
propune măsuri în consecinţă;
desemnează membri ai Biroului Naţional Executiv pentru locurile rămase vacante pe
parcursul mandatului;
la propunerea Biroului Naţional Executiv, Consiliul Naţional poate desemna membri
de onoare ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România;
în cazuri bine justificate Consiliul Naţional poate hotărî cu majoritate calificată
(2/3 din membrii săi) modificări atât în structura Biroului Naţional Executiv cât şi în
aceea a componenţei Consiliului însuşi.
în cazuri bine justificate Consiliul Naţional poate hotărî, la propunerea preşedintelui
bazată pe o analiză în Biroul Naţional Executiv, să delege Biroului Naţional Executiv
sarcina de a reorganiza una sau mai multe filiale ale SŞIR;
Art. 15. Preşedintele are următoarele atribuţii:
reprezintă Societatea de Ştiinţe Istorice din România în relaţiile interne şi internaţionale;
coordonează activitatea acesteia şi a filialelor.
231
conduce şedinţele Biroului Naţional Executiv, ale Consiliului Naţional, precum şi
ale Conferinţei Naţionale;
este editor general al revistei „Studii şi Articole de Istorie".
numeşte, în acord cu secretarul general, pe membrii Secretariatului Executiv al
Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Aceştia, în număr de maximum 4, ajută pe
preşedinte şi pe secretarul general în desfăşurarea activităţilor de coordonare şi în
monitorizarea activităţii filialelor. La solicitarea preşedintelui, ei pot participa fără
drept de vot la şedinţele organelor de conducere ale Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România.
În cazul în care preşedintele este în imposibilitate de îndeplinire a funcţiei, prim-
vicepreşedintele exercită atribuţiile preşedintelui S.Ş.I.R.
Art. 16. Nicio persoană nu poate îndeplini funcţia de preşedinte al Societăţii de
Ştiinţe Istorice din România decât pentru cel mult două mandate consecutive.
Art. 17. La expirarea mandatului foştii preşedinţi care optează pentru aceasta devin
preşedinţi de onoare ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Foştii prim-
vicepreşedinţi, care au îndeplinit cel puţin două mandate şi nu mai candidează la alte
funcţii, pot deveni şi ei preşedinţi de onoare. Preşedinţii de onoare ai Societăţii de
Ştiinţe Istorice din România sunt ex-officio membri ai Consiliului Naţional şi ai
Biroului Naţional Executiv.
Un preşedinte de onoare poate continua să exercite funcţia de editor general al
revistei „Studii şi Articole de Istorie" cu acordul preşedintelui SŞIR.
Art. 18. Biroul Naţional Executiv este alcătuit din: preşedinte, preşedinţii de onoare,
prim-vicepreşedinte, 3-5 vicepreşedinţi, secretarul general, secretarul trezorier şi
5-7 membri. El se întruneşte în şedinţe de lucru trimestrial, iar în cadru restrâns
(preşedinte, preşedinţi de onoare. prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi şi secretari) de
câte ori este nevoie.
În desfăşurarea şedinţelor se pot folosi şi mijloace de comunicare audio-video.
În cazuri de oportunitate, preşedintele SŞIR poate să delege atribuţii ale sale prim-
vicepreşedintelui sau unui vicepreşedinte; aceste delegări se comunică Biroului
Naţional Executiv.
Secretarul General coordonează împreună cu preşedintele activitatea centrală a SŞIR
şi a filialelor.
Secretarul Trezorier colectează, gestionează şi administrează resursele materiale ale
SŞIR.
Membrii Biroului Naţional Executiv monitorizează activitatea filialelor, prezintă
periodic la solicitarea preşedintelui sau a Biroului Naţional Executiv informări cu
privire la cele constatate (nr. membri, eficienţa activităţii conducerii filialei, even-
tuale neconformităţi etc.), propun măsuri de ameliorare şi urmăresc îndeplinirea lor.
Art. 19. Biroul Naţional Executiv are următoarele atribuţii:
îndeplineşte toate atribuţiile legale ale unui Consiliu Director şi reprezintă Societatea
d_e Ştiinţe Istorice din România faţă de terţi;
pregăteşte şedinţele plenare ale Consiliului Naţional;
232
întocmeşte planul de activitate şi asigură aplicarea lui, precum şi îndeplinirea
sarcinilor de către membrii săi;
coordonează activitatea filialelor prin reprezentanţi repartizaţi de Biroul Naţional
Executiv şi se preocupă de constituirea de noi filiale;
asigură apariţia revistei „Studii şi Articole de Istorie";
sprijină editarea unor publicaţii şi lucrări de specialitate la nivel central şi al filialelor;
organizează manifestări având caracter ştiinţific şi metodic;
angajează, promovează şi eliberează din funcţie eventualii salariaţi ai Societăţii;
gestionează arhiva Societăţii de Ştiinţe Istorice din România; documentele pot fi
păstrate şi în format electronic;
ratifică protocoalele de colaborare încheiate cu alte asociaţii şi societăţi;
asigură organizarea anuală a Şcolii de Vară.
Art. 20. Comisia de Cenzori verifică anual gestiunea Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România, centralizează rapoartele cenzorilor din filiale, informează Biroul Naţional
Executiv şi Consiliul Naţional asupra situaţiei financiare şi prezintă rapoarte în faţa
Conferinţei Naţionale.
Art. 21. În vederea realizării scopurilor Societăţii de Ştiinţe Istorice prevăzute la
Capitolul II art. 5 în cadrul SŞIR va funcţiona un Departament pentru Programe şi
Proiecte.
a) Departamentul propune proiecte, le gestionează, facilitează încheierea de
parteneriate, obţinerea de sponsorizări, granturi în plan naţional şi internaţional;
b) Departamentul este format din minimum 3 membri, după caz mai mulţi, propuşi
de către preşedintele SŞIR, fiind condus de către o persoană numită la propunerea
Preşedintelui Societăţii, cu acordul BNE;
c) Departamentul prezintă anual în faţa BNE un program de activităţi/proiecte pentru
anul următor. Programul este considerat adoptat după votarea sa în BNE. Pe întreg
parcursul anului, Departamentul implementează şi monitorizează derularea
proiectelor şi programelor SŞIR.
CAPITOLUL V: FILIALELE SOCIETĂŢII

Art. 22. Filialele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România reprezintă forma organiza-
torică în care îşi desfăşoară activitatea membrii Societăţii din ţară şi de peste hotare.
Art. 23. Societatea de Ştiinţe Istorice din România este organizată pe filiale/sucursale
teritoriale şi locale de pe teritoriul României şi din afara acesteia, în cadrul cărora se
desfăşoară activitatea curentă a membrilor săi. Organul de conducere al filialei este
Adunarea Generală a membrilor săi.
Art. 24. Adunarea Generală se convoacă anual şi ori de câte ori este nevoie şi este
statutar constituită prin prezenţa a cel puţin jumătate din numărul membrilor săi.
Adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.
Art. 25. Adunarea Generală are următoarele atribuţii:
analizează şi aprobă darea de seamă a Consiliului de conducere al filialei şi raportul
Comisiei de Cenzori, care trebuie transmis anual Comisiei de Cenzori de la nivel
central;
233
discută şi aprobă activitatea de perspectivă a filialei;
stabileşte structura şi numărul de membri ai Consiliului de Conducere al filialei;
alege Consiliul de Conducere al filialei şi Comisia de Cenzori formată din 3 membri;
desemnează delegaţii la Conferinţa Naţională a Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România;
stabileşte reprezentanţii filialei în Consiliul Naţional;
în cazuri bine justificate Adunarea Generala poate hotărî modificări în structura
organelor de conducere pe perioada mandatului.
Art. 26. În intervalul dintre două Adunări Generale, organul de conducere al filialei
este Consiliul de Conducere al filialei, care se întruneşte cel puţin odată la trei luni.
Art. 27. Consiliul de Conducere al filialei este ales pe timp de 4 ani dintre membrii
filialei şi este format de regulă din:
- preşedinte;
- vicepreşedinte;
- secretar;
- trezorier;
- 3-7 membri.
Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul rezolvă problemele curente.
Art. 28. Consiliul de Conducere al filialei şi Comisia de Cenzori, alese de Adunarea
Generală, se comunica Biroului Naţional Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România.
Art. 29. Consiliul de Conducere al filialei are următoarele atribuţii:
conduce activitatea filialei între două Adunări Generale;
alcătuieşte programul anual de activităţi al filialei;
pregăteşte şi convoacă Adunarea Generală a filialei;
asigură desfăşurarea activităţii ştiinţifice şi metodice în cadrul filialei;
organizează sesiuni de comunicări şi alte manifestări ştiinţifice;
popularizează şi asigură difuzarea publicaţiilor Societăţii;
întocmeşte şi prezintă dări de seamă în faţa membrilor săi;
reprezintă filiala în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile locale;
ţine legătura cu Biroul Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România;
prezintă programul de activităţi al filialei, dări de seamă asupra activităţii filialei,
asigură îndeplinirea hotărîrilor Biroului Executiv şi ale Consiliului Naţional;
sprijină valorificarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi metodice ale membrilor
filialei;
încasează cotizaţia şi administrează fondurile filialei;
alege membri de onoare ai filialei;
analizează şi discută cererile de înscriere a noilor membri şi eliberează legitimaţii
pentru aceştia (în condiţiile stabilite de Consiliul Naţional).
se preocupă de gestionarea fondurilor filialei, de elaborarea documentelor de lucru,
de asigurarea contului de execuţie bugetară şi de folosirea sumelor rezultate din
sponsorizări şi donaţii
gestionează arhiva filialei;
234
trezorierii filialelor au obligaţia, după adunarea generala anuală a filialei, de a
transmite rapoarte cu situaţia financiară către secretarul trezorier al Societăţii;
poate întocmi rapoarte, informări şi referinţe pentru membrii filialei care s-au
remarcat în activităţi în vederea obţinerii gradaţiilor şi salariilor de merit;
întocmeşte informări şi dări de seamă solicitat.! de către Biroul Naţional Executiv al
S.Ş.1.R.
Art. 30. Gestiunea este verificată anual de Comisia de Cenzori a filialei şi este
descărcată odată la 4 ani de Adunarea Generală.
Art. 31. Noi filiale se pot infiinţa cu un număr de minim 1O membri. Constituirea,
transformarea precum şi desfiinţarea filialelor se comunică Biroului Naţional Executiv
al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. Preşedintele Societăţii va acţiona pentru în-
fiinţarea de filiale în toate centrele universitare în care funcţionează facultăţi de istorie.
Art. 32. Filialele pot colabora între ele şi să îşi acorde sprijin reciproc. Filialele din
Centrele Universitare şi din oraşele reşedinţe de judeţ vor acorda sprijin pentru buna
desfăşurare a activităţii filialelor de pe raza judeţului respectiv.
CAPITOLUL VI: FONDURILE SOCIET ĂŢll

Art. 33. Fondurile Societăţii de Ştiinţe Istorice din România se constituie din:
cotizaţii;
venituri din publicaţii;
donaţii, sponsorizări şi alte venituri întâmplătoare.
Art. 34. SSIR are cont propriu, administrat de secretarul trezorier.
Art. 35. Filialele pot avea subcont bancar propriu, administrat de trezorierul consi-
liului respectiv.
Art. 36. Cuantumul cotizaţiei anuale este de minim 20 (douăzeci) lei, iar elevii,
studenţii şi pensionarii pot beneficia de o reducere de 50%.
Art. 37. Sumele rezultate din plata cotizaţiei vor rămâne în cuantum de 60% în
folosinţa filialei şi 40% se vor depune în contul central al Societăţii de Ştiinţe Istorice
din România, constituind un fond centralizat. Acest fond va fi folosit pentru editarea
revistelor, organizarea de manifestări metodico-ştiinţifice (sesiuni, simpozioane, cursuri
de vară etc.), la acordarea unor premii şi indemnizaţii, la deplasarea membrilor
Consiliului Naţional şi Biroului Executiv în vederea îndrumării activităţii filialelor şi
a acţiunilor Societăţii, precum şi pentru alte cheltuieli (telefon, consumabile,
corespondenţă, rechizite etc).
Art. 38. Trezorierii filialelor se preocupă să asigure încasarea regulată a cotizaţiilor şi
au obligaţia să ţină o evidenţă clară a lor şi a operaţiunilor financiare, pentru care vor
prezenta anual acte justificative cenzorilor filialei şi Biroului Naţional Executiv al
Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Art. 39. Comenzile pentru publicaţiile Societăţii vor fi făcute de către filiale la înce-
putul fiecărui an calendaristic. Conducerea filialei este obligată să colecteze operativ
contravaloarea acestora, iar trezorierul să vireze sumele de bani în contul central al
Societăţii.
Art. 40. Fondurile şi patrimoniul Societăţii vor fi gestionate în conformitate cu dispo-
ziţiile legale în vigoare.
235
CAPITOLUL VII: DISPOZIŢII FINALE
Art. 41. Societatea de Ştiinţe Istorice din România poate angaja temporar personal
salariat, în funcţie de necesităţi şi în limita veniturilor de care dispune. Acest
personal va fi condus de către secretarul general al Societăţii.
Art. 42. Activitatea membrilor aleşi ai conducerii Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România este neremunerată.
Art. 43. Membrii care atrag fonduri prin sponsorizări sau proiecte, gestionează
fondurile şi proiectele respective în numele Societăţii, cu respectarea normelor
legale.
Art. 44. Statutul Societăţii de Ştiinţe Istorice din România se poate modifica sau
completa de Conferinţa Naţională la propunerea Biroului Naţional Executiv, pe baza
votului a cel puţin jumătate plus unul din numărul delegaţilor prezenţi.
Art. 45. Prezentul Statut a fost adoptat de Conferinţa Naţională a Societăţii de Ştiinţe
Istorice din România ţinută în ziua de 16 noiembrie 2019 la Bucureşti.
CONDUCEREA SOCIETĂŢII DE ŞTIINŢE ISTORICE
DIN ROMÂNIA
(2019-2023)
Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România:

Alexandru BARNEA, prof. univ. dr., Universitatea din Bucureşti
Preşedinţi de onoare:
Nichita ADĂNILOAIE, cercetător ştiinţific dr.
Bogdan MURGESCU, prof. univ. dr., Universitatea din Bucureşti
Prim-vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinte Istorice din România:

Carol CĂPIŢĂ, prof. univ. dr., Univ~rsitatea din Bucureşti
Secretar General al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România:

Bogdan TEODORESCU, prof. dr.
Vicepreşedinţi ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România:

Dorina NICHIFOR, prof. dr., Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Tg. Jiu
Andrei Florin SORA, conf. univ. dr., Universitatea din Bucureşti
Dorin STĂNESCU, prof. dr., Şcoala Gimnazială Berceni, jud. Prahova
Dumitru TOMONI, prof. dr., Liceul Teoretic „Traian Vuia'', Făget
Secretar Trezorier al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România:

Angela BĂLAN, prof. dr.
Membri ai Biroului Naţional Executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice din

România:
Iulia BULACU, prof. dr., Liceul Teoretic „George Călinescu" Constanţa
Sebastian-Dragoş BUNGHEZ, prof. dr., Liceul „Atanasie Marienescu'',
Lipova, jud. Arad
Paul DOMINTE, prof. dr., Liceul Teoretic „Decebal" Constanţa
Maria-Cristina ILINCUŢ A, prof., Liceul „Simion Stolnicul" Comarnic,
jud. Prahova
Valentin MAIER, asist. cerc. dr., Muzeul Universităţii din Bucureşti
Mariana SECHEREŞ, prof„ Colegiul Tehnic „Transilvania" Braşov
Gabriel ST AN, prof., Liceul Teoretic „Decebal" Bucureşti
Comisia de cenzori
Iancu TUDOR, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova
Ana MANEA, prof. în Ploieşti
Mirela ROTARU, prof. dr., Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" Bucureşti
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVII, 2020, p. 237.
237
VI. RECENZII
Victor NEUMANN, Istoria evreilor din România, Bucureşti, Hasefer, 2018, 357 p.
Un studiu despre istoria diverselor comunităţi cultural-lingvistice din România
şi relaţiile dintre acestea este întotdeauna un prilej de reflecţie asupra societăţii, de
descoperire a evenimentelor care au marcat-o, dar şi de conturare a direcţiilor de
dezvoltare a cercetării viitoare. În toate lucrările sale, istoricul Victor Neumann face
acest exerciţiu intelectual, scoţând în evidenţă diversitatea şi pluralitatea spaţiului
românesc. Istoria Banatului, Tentaţia lui Homo Europaeus, Conceptualizarea istoriei.
Limitele paradigmei naţionale, Evreii Banatului sunt câteva dintre studiile în care
dimensiunea europeană şi multiculturalitatea sunt analizate, documentate şi oferă o
perspectivă integratoare asupra istoriei României.
Volumul Istoria evreilor din România punctează câteva aspecte din trecutul
comunităţii evreieşti în relaţie cu societatea în care aceasta a vieţuit: „autorul şi-a
propus să prezinte câteva fragmente relevante dintr-o istorie foarte bogată, eviden-
ţiind diversitatea comunităţilor evreieşti, istoriile lor văzute şi înţelese din perspec-
tiva diversităţii regionale româneşti şi central-sud-est-europene".
Un prim capitol este dedicat prezentării stadiului cercetărilor actuale despre
comunitatea evreiască. Cititorul poate găsi trimiteri către lucrări importante despre
evenimente pe care lucrarea de faţă le menţionează, dar, datorită spaţiului restrâns,
nu le prezintă detaliat. Pe literatura de specialitate se bazează scurta trecere în revistă
a istorici secolelor XV-XVIII în spaţiul românesc nord-dunărean.
De remarcat este importanţa acordată culturii, cărţilor în mod special. Un
capitol întreg este dedicat prezenţei literaturii iudaice în colecţiile transilvănene din
secolele al XVI-iea şi al XVII-iea. Bibliotecile lui Johann Honterus (Johannes
Honter), Francisc Davidis (Ferenc David), Gaspar Heltai (Kaspar Helth), Ioan al Ii-lea
Sigismund Zapolya, principe al Transilvaniei, cuprindeau numeroase lucrări publi-
cate în întreaga Europă, cărţi prin care elita transilvăneană ajungea în contact cu
ideile dezbătute de intelectualii europeni. Astfel, cărţile lui Moses Maimonide,
Constitutiones de fimdamentis legis (Dispoziţii legate de fundamentele legii, Frankfurt,
1684), De idolatria liber (Cartea despre idolatrie, Amsterdam, 1642), Dissertationes
Aliquot a R. Mose Maimonide (Poarta lui Moise sau Câteva dizertaţii de Rabi Moise
Maimonide, Oxford, 1655) circulă în Transilvania secolului al XVII-iea. De asemenea,
în colegiile unitariene clujene se studiau şi volumele lui Spinoza sau Josephus
Flavius. Acesta din urmă a fost cel mai citit autor în perioada respectivă, cărţile sale
de istorie. Antiquitates Judaicae, regăsindu-se în diverse limbi în toate bibliotecile
principatului, dar şi la curtea lui Dimitrie Cantemir.
238
„
Cercetările anterioare ale autorului fac ca evreilor din Transilvania şi Banat să
li se acorde un spaţiu mai important, trei capitole acoperind perioada secolelor
XVIII-XIX. De o prezentare mai largă beneficiază un act legislativ care a influenţat
major viaţa comunităţilor evreieşti şi anume „Judenordnung", actul administrativ din
1776 prin care se reglementa statutul evreilor din Banat. Reglementările priveau
atât aşezarea evreilor în diferite localităţi, cât şi taxele pe care aceştia trebuiau să le
plătească, respectiv limitările legate de diverse activităţi economice, comerciale şi
religioase. Statul habsburgic încerca să obţină nu doar câştiguri financiare, dar şi să
controleze grupurile cultural-lingvistice şi să le asimileze în slujba imperiului.
Secolul al XVIII-iea a însemnat şi organizarea sinagogilor şi a instituţiei
rabinatului în Banat. La Timişoara se construiesc primele sinagogi, una sefardă, alta
askenază. Rabinii, veniţi din mari centre europene, au avut un rol important în
organizarea comunităţilor, respectiv în păstrarea tradiţiilor. Dintre aceştia s-au făcut
remarcaţi Johanan ben Isac, Hirschl Levy, care întreţineau o bogată corespondenţă cu
elitele intelectuale europene, respectiv Chorin Aron. Acesta din urmă, influenţat de
scrierile lui Moses Mendelsohn, accesibile publicului din regiune, a iniţiat o reformă
religioasă în cadrul ·comunităţii evreieşti arădene, care a presupus unele înnoiri în
profesiunea cultului, inclusiv utilizarea limbii maghiare. Prima sinagogă reformistă a
funcţionat la Arad încă din 1831. Comunitatea s-a organizat şi a devenit tot mai
activă în viaţa social-economică a comunităţii prin iniţiative personale sau activitatea
unor asociaţii. Dar deschiderea către modernizare, către învăţământul enciclopedic şi
către integrarea în societate a însemnat şi facilitarea asimilării.
Din istoria secolelor următoare, XIX-XX, sunt reţinute câteva momente
importante, dar accentul cade mai mult pe modul în care autorităţile din Imperiul
Austro-Ungar şi Principatele Române, apoi România, au tratat problema cetăţeniei
evreilor, a integrării lor cu drepturi egale. „Secolul naţiunilor" a scos în evidenţă
diferenţa, o polarizare „noi-voi" care a dus la numeroase conflicte: „Accentele xeno-
fobe şi antisemite care apar acum pentru întâia oară în varianta lor modernă în micile
regiuni central-est europene se explică prin neputinţa intelectuală de a construi o
ideologie naţională fără a nega diversitatea cultural-lingvistică şi religioasă." (p. 190)
Din păcate mulţi intelectuali de seamă au susţinut în articole de presă sau studii idei
rasiste, antisemite. Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Vasile Conta,
Nicolae Iorga au fost nume importante ale elitelor intelectuale care au rezonat cu
antisemitismul din societate. În anii patruzeci ai secolului trecut discursul antisemit a
fost dublat de acţiune. Introducerea unei legislaţii discriminatoare şi abuzive precum
Decretul din 21 martie 1941 cu privire la exproprierea proprietăţilor urbane evreieşti,
episoadele de violenţă sau deportările masive ale evreilor în Basarabia şi Bucovina
sunt câteva aspecte pe care capitolul dedicat perioadei antonesciene le aduce în
atenţia publicului. Prezentarea şi comentarea documentelor care demonstrează poli-
tica antisemită a statului român este dublată de prezentarea acţiunii unor personalităţi
evreieşti care au încercat să protejeze sau să salveze grupurile aflate în pericol de
deportare. În acest sens sunt evidenţiaţi rabinul - şef Alexandru Şafran, respectiv
baronul Franz von Neumann, patronul fabricii de textile din Arad.
239
Perioada postbelică este marcată de întărirea ideilor sioniste, de intervenţia
autorităţilor în viaţa comunităţii prin marginalizarea unor lideri care nu erau
întrutotul de partea noului regim, dar şi de participarea activă, la vârful autorităţilor
comuniste, a unor persoane precum Ana Pauker, Leonte Răutu, Iosif Chişinevschi,
Mihail Roller şi alţii care au impus ideile staliniste.
Aşadar, în paginile Istoriei evreilor din România regăsim o bogăţie de trimiteri
bibliografice şi o prezentare concentrată a istoriei comunităţii evreieşti prin institu-
ţiile sale, prin cărţile şi personalităţile care au avut un rol important în întreaga
societate românească. Volumul reuşeşte să îndeplinească două obiective: pe de o
parte să facă o scurtă, dar relevantă istorie a unei comunităţi cultural-lingvistice
minoritare, pe de altă parte să integreze istoria acesteia şi istoria regională în context
european, evidenţiind convergenţele est-vest, elementele comune ale culturii şi
istoriei europene.
Iuliana GALEŞ
LORD KINROSS, Istoria Imperiului Otoman: mărirea şi decăderea Imperiului

Turc, Bucureşti, Editura Orizonturi, 2019, 522 p.
John Patrick Douglas Balfour, devenit Lord Kinross (al treilea baron Kinross,
un titlu acordat în anul 1902 pentru un judecător scoţian, bunicul lordului Kinross) a
fost un scriitor şi diplomat britanic, specializat în problemele Orientului Mijlociu şi
ale spaţiului islamic. Absolvent al prestigiosului Balliol College de la Oxford, care îi
numără printre alumni pe John Wycliffe, Adam Smith, Aldous Huxley, Harold
Macmillan sau Boris Johnson, Kinross a fost detaşat pentru o scurtă perioadă la
Ambasada Britanică din Cairo, cunoscând, aşadar, din interior balanţa de putere şi
mizele strategice ale Orientului. Totuşi, chemarea sa nu a fost una de înalt funcţionar
al Majestăţii Sale, după cum nu a fost nici una de istoric de carieră, Kinross fiind o
fire mai degrabă boemă, care nutrea un uşor dispreţ aristocratic pentru vocaţiile
disciplinate şi riguroase. A preferat să se dedice gazetăriei, corespondenţelor din
spaţiul islamic, literaturii şi, poate, unei cariere de spion care devenise specifică în
Imperiul Britanic pentru profilul său de scriitor-diplomat-călător în Orient (T.E
Lawrence, Gertrude Bell, Lawrence Durrell corespund aceluiaşi profil).
Lordul Kinross a cunoscut succesul cu patru dintre cărţile sale - toate de
popularizare a istoriei: „Ataturk: renaşterea unei naţiuni" (1964) 1, ,,Între două mări:
naşterea Canalului Suez" ( 1968)~. „Hagia Sophia: O istorie a Constantinopolului"
(l 972 ) şi „Secolele otomane: Marirea şi decăderea Imperiului Turc" ( 1977)4 •
3
E important să precizăm încă de la început că Lord Kinross nu îşi asumă în aceste

lucrări o perspectivă integrală de istoric, ci, mai degrabă, una de scriitor care vrea să
1
Lord Kinross 1964.
2
Lord Kinross 1968.
~ Lord Kinross 1972.
4
Patrick Balfour, Baron Kinross 1977.
240
ofere publicului larg acces la spaţiul otoman. În cea mai bine sistematizată dintre
cărţile sale, „Secolele otomane: Mărirea şi decăderea Imperiului Turc'', apărută
recent în România sub titlul „Istoria Imperiului otoman: Mărirea şi decăderea
Imperiului Turc" el nu utilizează deloc note de subsol sau final şi nu prezintă nicio
5
bibliografie, accentuând astfel, demonstrativ, caracterul popular şi neştiinţific al cărţii

sale (e adevărat, pe de altă parte, că lucrarea a fost finalizată la puţin timp înainte de
moartea autorului şi a apărut postum, deci e posibil ca editorul să fie cel care a evitat
să publice un aparat critic neterminat). Spre deosebire de lucrări scrise în aceeaşi
perioadă, precum „History of the Ottoman Empire and Modern Turkey" (1976) a lui
Stanford Jay Shaw, cartea lui Kinross nu se bazează pe cercetare~ arhivelor la zi,
inspirându-se din surse consacrate. Totuşi, erudiţia autorului nu poate fi pusă la
îndoială, acesta citând cu generozitate din călători şi ambasadori occidentali, precum
şi din jurnale ale sultanilor. Aşa cum sugerează şi titlul, autorul se plasează în tradiţia
lui Edward Gibbon, asumându-şi verdicte pe care le consideră de la sine înţelese (şi
demonstrate). O face însă fermecător, cu mâna formată a unui scriitor de succes, care
nu îşi propune decât să ofere o versiune proprie, pasionantă şi uşor de citit, asupra
Imperiului Otoman. Titlul original al cărţii („Secolele otomane") este, din acest punct
de vedere, mult mai cinstit decât cel ales de editura din România („Istoria Imperiului
Otoman").
Ca bun urmaş al lui Gibbon, Kinross consideră că Imperiul Otoman a fost,
conform planului lui Mahomed al Ii-lea „Fatih'', „moştenitorul Imperiului Roman
clasic şi al succesorului creştin al acestuia", „noul Bizanţ" (p. 89). Aşa cum scria
recenzentul The New York Times, John Leonard, în anul 1977, la apariţia primei
ediţii a cărţii, „cineva trebuia să preia ştafeta de la bizantini în vremea în care
creştinismul se sfăşia între facţiunile sale ortodoxe şi catolice, iar otomanii au fost cei
care - împinşi de nicăieri în Asia Minor de mongoli - au făcut asta'.6.
Kinross este un admirator al spaţiului otoman, respingând frecvent clişeele
europene despre acesta. Cuceririle militare din Europa, explică autorul, au fost
dublate de o politică inteligentă de obţinere a suportului ţărănimii împotriva elitelor
locale care erau principalul factor de rebeliune. Iar această politică avea la bază
toleranţa şi un sistem relativ stabil şi previzibil de norme şi taxe: „Statul a adoptat
dintru început o politică conciliantă faţă de creştini, încercând astfel să se asigure că
ţărănimea nu se va alătura nobililor feudali, formând nuclee de rezistenţă împotriva
ocupaţiei otomane [... ]. Ţăranul din Balcani a ajuns în scurtă vreme să considere că
această cucerire de către invadatorul musulman a însemnat pentru el eliberarea de
puterea feudală creştină, ale cărei abuzuri şi hoţii se înmulţiseră odată cu creşterea
domeniilor mănăstirilor. Iată că această otomanizare aducea beneficii neaşteptate.
Printre cele mai importante se numărau legea şi ordinea" (p. 28).
Şi în privinţa sistemului devşirme, prin care otomanii selectau un număr de
copii creştini pentru a-i absorbi, prin islamizare, în rândul propriilor elite militare şi
5
Lord Kinross 2019.
6
Leonard 1977.
241
administrative (Yeni Cheri), Kinross propune o viziune nuanţată, care să ţină cont de
specificul epocii în Balcani: „Se prea poate ca locuitorii Europei să îşi fi exprimat
indignarea faţă de lipsa de umanitate a acestor turci din Est, care le impuneau un
tribut de sânge creştinilor, le luau în sclavie tinerii, smulgându-i de lângă părinţi,
obligându-i să îmbrăţişeze o religie străină şi dictându-le un mod de trai pe care
trebuiau să îl urmeze toată viaţa [... ]. Dar în secolul acela creştinii înşişi erau adesea
inumani în tratamentele pe care le aplicau celorlalţi, fie ei creştini sau necredincioşi.
Mai mult decât niciodată, Balcanii erau un teatru confuz de război, în care soldaţii
creştini luptau pentru turci" (p. 35).
Compatriot cu scoţianul Thomas Carlyle, teoreticianul „eroului în istorie",
Kinross pune un accent special în lucrarea sa pe figurile sultanilor, schiţându-le cu
insistenţă portretul cu detalii care merg de la disciplina în muncă până la viaţa intimă.
Modul în care dormea Suleiman Magnificul, de pildă, ne este descris cu minuţie:
„Bea apă parfumată şi îndulcită (foarte rar vin), iar un doctor îi era permanent alături,
ca măsură de precauţie în cazul unei posibile otrăviri. Se retrăgea la somn la miezul
nopţii şi dormea pe trei saltele purpurii acoperite cu catifea - una din puf şi alte două
din bumbac-; vara în aşternuturi din ţesături delicate, iama învelit în cea mai moale
şi mai pufoasă blană de vulpe neagră sau roşcată, cu capul sprijinit pe două perne
decorate cu ciucuraşi verzi. Deasupra patului avea un baldachin auriu, sprijinit pe
patru coloane lăcuite în argintiu, lângă care peste noapte şedeau de pază patru străjeri
care aveau grijă să stingă lumânările de pe partea pe care dormea sultanul şi îl păzeau
până se trezea. Ca măsură de siguranţă, în fiecare noapte dormea în altă cameră, la
alegerea lui" (p. 164).
Kinross nu caută o linie obiectivă în judecăţile de valoare pe care le face la
adresa sultanilor. Admiră asumat primii zece sultani, dar şi reformatorii precum
Mahmud al II-iea, şi zugrăveşte cu tuşe grose sultanii pe care îi consideră trândavi,
\·icioşi sau reacţionari. Figura lui Murad al III-iea e caricaturizată, de pildă, din
pricina desfrâului şi a corupţiei: „Mama lui a făcut totul pentru a-1 orienta spre
practici mai promiscue. şi el s-a aruncat într-o viaţă de desfrâu, solicitând serviciile a
două sau chiar trei concubine într-o singură noapte. Obiceiul lui a dus Ia dublarea
preţului fetelor pe piaţa de sclavi din Istanbul şi I-a făcut genitorul a peste o sută de
fii şi fiice ( ... ). Cum aurul era la fel de preţios pentru Murad ca şi femeile, în scurtă
vreme la curtea lui lăcomia a ajuns la un asemenea prag, încât orice numire oficială
în aparatul de stat putea fi obţinută numai prin influenţă şi plată, după un preţ
dinainte fixat. Cele mai înalte abisuri ale corupţiei au fost atinse atunci când sultanul
însuşi a devenit accesibil graţie unor mite substanţiale" (p. 225).
Un al sultan pe care Kinross îl tratează cu dispreţ este Selim al Ii-lea
„Beţivul", fiul lui Suleiman. scriitorul reproşându-i de altfel „Magnificului" faptul că
a acceptat să lase un astfel de urmaş pe tron. Selim Beţivanul, pe care Kinross îl
consideră primul sultan al decadenţei otomane „nu avea nici măcar înfăţişare de
sultan. Scund şi obez, cu faţa roşie, era poreclit pe la colţuri Beţivul, dată fiind
dependenţa lui cronică de vin. Indolent şi dezordonat, era absorbit cu totul de plăceri,
nemoştenind nimic din calităţile tatălui său" (p. 211 ). Chiar şi cucerirea Ciprului,
242
teoretic o reuşită a lui Selim, este pusă de Kinross, cu maliţiozitate britanică, pe
seama pasiunii acestuia pentru vin: „Acum, pentru prima dată, sultanul a dat decon-
certante semne de voinţă proprie. Şi s-a gândit el că ar fi mai bine să pornească
împotriva veneţienilor, cu care Imperiul nu era deloc în război. Dar ei stăpâneau
insula Cipru, iar aceasta era o regiune renumită nu numai pentru bumbac şi zahăr, ci,
mai presus de toate, era faimoasă pentru vinurile ei" (p. 215). Moartea lui Selim e
pentru Lord Kinross un nou pretext pentru a deplânge domnia sa stingheritoare: „La
puţin timp de la recucerirea Tunisului, Selim Beţivanul a murit pe neaşteptate, un
rezultat accidental al unui dezmăţ solitar [„.]. Neconsolat, a făcut o vizită la baia
turcească pe care o construise recent şi ale cărei podele şi pereţi nu erau uscaţi.
Ca să-şi potolească temerile, a dat gata singur o sticlă de vin de Cipru. Apoi,
clătinându-se, a alunecat pe podeaua udă şi a căzut, crăpându-şi ţeasta de la dalele de
marmură, rană care i-a adus o febră fatală. Acesta a fost sf'arşitul deloc demn al celui
mai puţin distins dintre sultanii turci" (p. 223).
Verdictele Kinross sunt categorice şi când abordează domnia unor sultani pe
care îi apreciază. Baiazid, de pildă, „un comandant îndrăzneţ şi capabil", dar
„impredictibil ca om de stat" (p. 46), este considerat vinovat pentru provocarea
inutilă a lui Timur Lenk, care nu avea nicio intenţie să ia cu asalt Anatolia: „Baiazid
a căzut pentru că şi-a depăşit limitele. A crezut că o ia înaintea tradiţiilor Ghazi cu
cuceririle lui, în Asia Mică şi Europa. S-a îmbarcat, prematur şi fără resurse
adecvate, într-o urmărire a unui imperiu din Estul musulman, încercând să urmeze
tradiţiile de cucerire ale lumii întregi ale Preaînaltului Islam [„.]. S-a făcut praf şi
pulbere în ciocnirea cu imensul imperiu al lui Timur care, până nu a fost provocat,
şi-a dorit o coexistenţă paşnică cu statul otoman de la hotarele lui vestice" (p. 61 ).
Deşi generos cu descrierea oamenilor de stat, Kinross oferă atenţie şi institu-
ţiilor otomane. Împărţirea proprietăţii, sistemul de impozitare, administraţia, legis-
laţia - toate primesc spaţiul cuvenit. O lungă descriere este făcută decăderii corpului
ienicerilor - cei responsabil de gloria militară otomană sub conducerea primilor
sultani, dar şi de decăderea dramatică din secolele târzii. Din perioada sultanilor
Ahmed I, Mustafa I sau Osman, scrie Kinross, „ienicerii au început să devină o
ameninţare serioasă la adresa Imperiului. După ce secole la rând au fost braţul forte
al armatei otomane în campaniile ei de cucerire imperial, acum, prin lăcomia, indis-
ciplina şi scăderea capacităţii lor de luptă în campaniile de peste graniţă, începeau să
se transforme într-o forţă subversivă acasă. Pe câmpul de luptă, în comparaţie cu alte
armate moderne străine, începuseră să capete o reputaţie îndoielnică din cauza
stupidităţii şi chiar a laşităţii lor" (p 239). Tentativele de modernizare a armatei
otomane din epoca Noii Ordini au avut uneori, aşa cum explică Kinross, un caracter
conspirativ, tocmai pentru a nu-i stârni pe ieniceri. Omar Aga, un soldat turc aflat în
slujba ţarilor, luat prizonier de marele vizir Yussuf Paşa, a fondat, la solicitarea
vizirului, un sat experimental discret, lângă Istanbul, pentru un contingent de puşcaşi
moderni, pe stil European: „Sultanul Selim, dornic să vadă cum luptă necredincioşii,
a făcut o vizită acolo. A fost impresionat pe data de superioritatea tirului lor faţă de
acela al propriilor forte turce. A realizat, mai mult ca niciodată, superioritatea inami-
243
cilor creştini, atât în dotarea şi mânuirea armelor, cât ş1 m disciplină. Corpul
respectiv a fost menţinut, au fost recrutaţi şi alţi renegaţi, şi doar un mic număr de
musulmani săraci, care au acceptat cu multă reticenţă să fie instruiţi şi să folosească
armele necredincioşilor. Când, la porunca sultanului, Divanul a luat în calcul
introducerea acestor metode în rândul ienicerilor, rezultatul imediat a fost o revoltă,
aşa că Selim şi-a abandonat planurile" (p. 349).
Solidă pentru o carte de popularizare, lucrarea lordului Kinross oferă o
introducere excelentă în istoria otomană. Libertăţile scriitorului - neconstrâns de
disciplina academică - îi permit autorului chiar şi să abordeze un ton zeflemitor
atunci când descrie o tragedie precum moartea ostaticilor creştini de la asediul
Ciprului: „Tineretul şi frumuseţile de ambe sexe au fost luate şi duse în sclavie. Au
fost îmbarcaţi cu toţii într-un galion care, înainte de a ridica ancora şi a naviga spre
Istanbul, a fost aruncat în aer în numele castităţii de o pioasă doamnă creştină, care a
aprins un fitil în depozitul de praf de puşcă" (p. 216). Dar tocmai genul acesta de
„impertinenţă auctorială" face din opera lordului Kinross una care apropie istoria de
publicul larg, mai ales cel tânăr, plasându-l pe aristocratul britanic, la nivel stilistic,
undeva între Edward Gibbon şi Stefan Zweig.
Referinţe
Balfour. Patrick, Baron Kinross ( 1977), The Ortoman Centuries: The Rise and Fa/I of the
Turkish Empire. London: Jonathan Cape.
Leonard, John (1977) When Turks were Young, in „The New York Times", 22 martie 1977.
Lord Kinros ( 1964 ), Araturk: The Rebirth of a Nation, London: Weidenfeld and Nicolson.
Lord Kinros ( 1968 ), Between Two Seas: The Creation of the Suez Canal, London: John
Murray.
Lord Kinross ( 1972). Hagia Sophia, Newsweek, 1972.
Lord Kinross (2019), Istoria Imperiului otoman: Mărirea şi decăderea Imperiului Turc,
Bucureşti: Editura Orizonturi.
Ovidiu RAEŢCHI
Stenn PINKER. llunrinismul azi. Argumente în favoarea raţiunii, ştiinţei,

unrani.îmului şi progresului, Cluj-Napoca, ASCR, 2019, 601 p.
Iluminismul a=i, după cum afirmă Steven Pinker încă din primele pagini ale
cărţii, este o încercare de a transpune idealurile Iluminismului în limbajul şi
conceptele secolului XXI şi de a le apăra în acelaşi timp prin studii şi date concrete.
Abordarea autorului, fundamentată pe dovezi ştiinţifice şi palpabile ale proiectului
Iluminismului, ne dovedeşte faptul că principiile acestui curent nu sunt guvernate de
speranţă naivă. „Departe de a reprezenta un consens banal, idealurile acestea
[raţiunea, ştiinţa, umanismul] sunt tratate cu indiferenţă, scepticism şi uneori cu
dispreţ". Cartea este o apologie a Iluminismului şi un elogiu al progresului, o apărare
îndrăzneaţă_ a principiilor Iluminismului care au luat naştere în Europa secolului al
XVIII-iea. ln interviul „The Secret behind One of the Greatest Success Stories in Ali
244
of History" publicat în Scientific American, Steven Pinker a clarificat faptul că
lucrarea sa nu este doar o expresie a speranţei, ci este şi o documentaţie despre
câştigurile pe care le-a dobândit omenirea în urma valorilor iluministe şi ce se poate
pierde dacă aceste valori sunt abandonate.
Un lucru pe care l-au avut în comun gânditorii Iluminismului a fost importanţa
acordată aplicării raţiunii în înţelegerea lumii, fără a recurge la generatoare de iluzii
precum credinţă, misticism, revelaţie, autoritate, carismă ori analiza hermeneutică a
textelor sacre. Raţiunea i-a condus pe majoritatea exponenţilor curentului iluminist să
respingă ideea unui Dumnezeu interesat de cele lumeşti. În această ordine de idei,
Steven Pinker este un adept al mişcării New Atheism, mişcare care a reunit un grup
de iubitori de ştiinţă dornici să glorifice idealurile Iluminismlui, dar care adesea au
oferit impresia că demersurile lor se sfârşesc într-o fundătură.
La începutul cărţii, Pinker aminteşte de o discuţie banală pe care a avut-o cu o
studentă care l-a întrebat: „De ce trebuie să trăiesc?". Departe de a fi o întrebare
sarcastică sau una cu intenţii suicidare, studenta nu dorea decât „să afle cum poate
afla scopul şi sensul existenţei". Iluminismul azi este o carte, structurată în trei părţi,
care nu reprezintă altceva decât răspunsul la această întrebare, cu exemple şi
anecdote numeroase care prezintă evoluţia omenirii şi beneficiile idealurilor
iluministe într-o lumină bună.
În prima parte, autorul ne prezintă evoluţia ideilor Iluminismului şi informaţii
esenţiale despre acest curent. Idealurile care au ghidat adepţii Iluminismului au fost
raţiunea, ştiinţa, umanismul, progresul şi pacea, iar Pinker subliniază nevoia oame-
nilor de a se raporta la aceste idealuri pentru a continua progresul omenirii, idealuri
care de-a lungul timpului au definit misiunea instituţiilor modernităţii - şcoli, spitale,
organizaţii caritabile, agenţii de ştiri, guverne democratice, organizaţii internaţionale
etc. Încrederea în aceste instituţii ale modernismului a scăzut dramatic începând cu
anii 1960, iar a doua decadă a secolului XXI a fost martora apariţiei unor mişcări
populiste care au respins în mod deschis tot ceea ce susţineau adeptii Iluminismului.
Aceste mişcări de opoziţie sunt mai mult tribaliste decât cosmopolite, şi mai degrabă
autoritariste decât democratice, afişând o aversiune faţă raţiune, umanism şi progres.
Tot în prima parte a cărţii, Pinker nu ezită să ne amintească constant că
entropia, cea de-a doua lege a termodinamicii, este un element esenţial pentru
înţelegerea condiţiei umane. Alături de entropie, concepte precum evoluţia şi infor-
maţia sunt mijloacele prin care omenirea poate să construiască o existenţă mai bună.
Aşadar, nu este nevoie să găsim explicaţii pentru sărăcie într-o lume guvernată de
entropie şi evoluţie, în schimb ar trebui să găsim, după cum a subliniat Adam Smith,
explicaţii pentru bogăţie. Bogăţia se formează prin cunoaştere şi cooperare, iar un
element important pentru formarea bogăţiei este dezvoltarea instituţiilor care favori-
zează schimbul de bunuri, servicii şi idei. În acest mod, sărăcia este treptat eradicată
iar lumea atinge nivelul clasei de mijloc. Spre exemplu, în doar două sute de ani, rata
sărăciei critice din lume a scăzut de la 90% la 10%, aproape jumătate din scădere
petrecându-se în ultimii 35 de ani.
În a doua parte a lucrării autorul demonstrează că principiile Iluminismlui
funcţionează, oferind date cantitative consistente, două treimi din carte mai precis, şi
245
informaţii care dovedesc că viaţa devine progresiv mai bună pentru majoritatea per-
soanelor. Cum putem aprecia stadiul în care se află lumea în ziua de astăzi?
Răspunsul este să numărăm. Steven Pinker răspunde cu încredere la problemele care
provoacă anxietate profundă, precum inegalitatea crescândă sau încălzirea globală,
iar datele şi graficele pe care le prezintă ne arată faptul că idealurie iluministe nu sunt
o utopie.
Războaiele dintre ţări sunt de domeniul trecutului; de cele mai multe ori,
omuciderile provoacă mai mulţi morţi decât conflictele armate, dar şi rata omucide-
rilor a scăzut de asemenea. Viaţa a devenit mai sigură şi mai uşoară din toate
punctele de vedere iar oamenii sunt mai sănătoşi, mai bogaţi şi mai în siguranţă, dar
şi mai liberi. Lumea este de aproximativ o sută de ori mai bogată decât era cu două
secole în urmă iar prosperitatea devine egal distribuită între ţările lumii şi între
oameni. Fiind mai sănătoşi si mai bogaţi, ei au timp şi pentru educaţie, drept
exemplu. la începutul secolului al XIX-iea, 12% din populaţia lumii ştia să scrie şi să
citească, în prezent cifra a urcat la 83%.
Creşterea longevităţii este o recompensă obţinută în urma victoriei împotriva
bolilor. foametei, războiului, crimei etc, recompensă care s-au datorat progresului.
Deascmenea. speranţa de viaţă a crescut. procentul sărăciei critice s-a diminuat iar
războiul pare să fi devenit desuet. Evoluţiile ştiinţifice precum clorinarea apei,
descoperirea grupelor de sânge, vaccinul împotriva rujeolei şi eradicarea variolei au
salvat miliarde de vieţi. Pe lângă asta, evoluţia nu s-a limitat numai la progresul
material. Atitudinile s-au schimbat şi ele, iar oamenii treptat au început să îşi
abandoneze prejudecăţile despre femei. minorităţi etnice şi grupuri rasiale.
Ultima parte a cărţii reprezintă concluziile lui Pinker şi viziunea sa despre
valorile Iluminismului. Aceste valori se află sub ameninţ~ri, pe care autorul le inden-
tifică ca venind din partea fundamentalismului religios, corectitudinii politice şi a
postmodernismului. Scepticismul unora care reclamă faptul că, departe de a se
bucura de progres. civilizaţia modernă este într-un declin constant şi se află aproape
de colaps. afectează o mare parte a populaţiei. După cum s-a exprimat Robert Nisbet
in lucrarea llistVJ:r <?( the Idea of Progress, „scepticismul privind ideea de progres
care odinioară fusese împărtăşit de un număr mic de intelectuali ai secolului al
nouăsprezecelea a crescut şi s-a răspândit nu numai în rândul marii majorităţi a
intelectualilor din acest ultim veac. ci şi în rândul multor milioane de oameni din
Occident". În conştiinţa oamenilor s-a înfiripat această angoasă cu privire la viitor
datorită abundenţei ştirilor despre războaie, terorism, crime, poluare, inechitate, abuz
de droguri şi opresiune. Totodată „natura ştirilor poate să distorsioneze perspectiva
oamenilor despre lume din cauza unui parazit mental pe care psihologii Amos
Tversky şi Daniel Kahneman l-au numit euristica disponibilităţii". Este important de
cuantificat şi frecvenţa ştirilor şi accesul rapid la informaţie pentru că aceasta repre-
zintă o variabilă atunci când analizăm teama oamenilor faţă de pericolele pe care le
pot întâmpina în ziua de astăzi. Informaţiile din mass-media, impulsionate de strate-
gia programelor de ştiri care se bazează pe principiul „dacă este sângeros, este pe
246
primul loc", ar putea induce o stare de pesimism în legătură cu situaţia lumii de
astăzi.
Inegalitatea economică a reprezentat multă vreme o preocupare caracteristică
mişcărilor de stânga, unde foarte multe persoane au fost atrase, afirmă Steven Pinker,
într-o retorică distopică şi au văzut inegalitatea ca fiind un semn al faptului că
modernitatea nu a reuşit să producă o îmbunătăţire a existenţei umane. Această
afirmaţie a lui Pinker a atras după sine critici din partea socialiştilor. Autorul a
premeditat aceste atacuri şi a prezentat în carte faptul că „inegalitatea economică nu
este un contraexemplu al progresului uman şi noi nu trăim într-o distopie a veni-
turilor prăbuşite care a răsturnat creşterea de secole a prosperităţii. Inegalitatea nu
este acelaşi lucru cu sărăcia şi nu este o dimensiune fundamentală a înfloririi umane".
Unii critici au susţinut deasemenea că ştiinţa este ·lipsită de etică, că progresul
ştiinţific poate fi eliberator, dar în acelaşi timp el poate fi ameninţător şi poate
prezenta pericole atâta timp cât există dorinţa umană de putere.
Prezentul este dominat aşadar de pesimism care priveşte direcţia în care se
îndreaptă lumea de astăzi într-o direcţie nefericită, este dominat de „cinismul cu care
sunt privite instituţiile reprezentative ale modernităţii şi de incapacitatea de a
concepe un scop mai înalt în afara celui inspirat de religie. Ignorarea progresului
uman poate conduce la simptome mai grave decât anxietatea existenţială, poate să-i
orienteze pe oameni spre alternative primitive". Cu toate acestea, Pinker ne asigură
că lumea s-a îndreptat în ultimii 200 de ani într-o direcţie bună, o tendinţă care
sugerează că ceea ce am făcut până acum am făcut bine şi ar trebui să perseverăm în
acelaşi mod.
Cristi Ionuţ VERZIU
Marius TURDA, Maria Sophia QUINE, Istorie şi rasism. Ideea de rasă de la

Iluminism la Donald Trump, laşi, Polirom, 2019, 214 p.
Cartea de faţă, scrisă de Marius Turda şi Maria Sophia Quine a apărut iniţial în
limba engleză, cu titlul „Historicizing race", la editura Bloomsbury Academic,
Londra, în anul 2018 şi este construită ca o culegere de informaţii, iar „forma şi
conţinutul ei reflectă dorinţa coautorilor de a îndrepta unele dintre neajunsurile
literaturii de specialitate". Traducerea în limba română a fost realizată de către
Marius-Adrian Hazaparu şi a apărut în colecţia „Historia" a Editurii Polirom, în anul
2019, cu titlul „Istorie şi rasism" şi subtitlul „Ideea de rasă de la Iluminism la Donald
Trump", o trimitere mai directă către conţinutul cărţii. Marius Turda este un cunoscut
cercetător român, care predă la Universitatea Oxford Brookes, ce şi-a concentrat
cercetările pe istoria eugenismului, iar coautoarea, Maria Sophia Quine, predă un
curs de istorie evoluţionistă şi istoria rasei la Queen Mary University of London.
Aşadar, conceptul acestei cărţi a apărut înainte parteneriatului autorilor săi. (p. 7)
Deşi are la bază perspectiva coautorilor asupra istoriei, lucrarea nu e
organizată cronologic, fiind structurată în jurul unor teme centrale, în cinci capitole:
247
„Istorie", „Cultură", „Naţiune", „Genealogie" şi ;,ştiinţă". Textul este redactat în
jargon academic şi are o bază bibliografică solidă, ce provine în mod particular din
spaţiul european. Această carte se încadrează în curentul ideologic ce propune
abordarea istoriei din perspectivă globală, atât datorită spaţiului geografic pe care
autorii îl au în vedere, precum şi din perspectivă temporală. Coautorii îşi propun prin
această lucrare tratarea istoriei rasismului, care este o temă recurentă, ce articulează
discursul public cercetat încă în secolul al XIX-lea.
Teza principală a cărţii, reluată pe întreg parcursul lucrării, subliniază nu atât
rolul acestui demers ştiinţific în cunoaşterea istoriei, ci actualizarea conceptului de
rasă în societatea contemporană, tot mai afectată de discursurile naţionaliste ale
liderilor politici, ce conduc lumea înapoi în anii 1930, ca nivel al capacităţii de
asimilare a grupurilor etnice: Aşadar, principala contribuţie a cărţii de faţă este
demersul de a „înţelege care a fost şi este semnificaţia rasismului în timp şi spaţiu
[... ] punând accentul pe modurile în care trecutul rasial ne influenţează prezentul".
(p.13)
Primul capitol, „Istorie", fixează rolul conceputului de rasă ca „principiu
organizator al societăţii umane, din secolul al XVII-iea până în ziua de azi". Aşadar,
tema centrală a acestui capitol este ideea superiorităţii europene, tratată prin relie-
farea momentelor istorice care au determinat dezvoltarea acestui concept, prin prisma
cursei europenilor pentru superioritate: „Pentru sute de ani, poate mii, oamenii au
încercat să stabilească diferenţele cu „ceilalţi" pentru a determina cine este superior
şi cine inferior şi dacă este posibilă „înrobirea" celui inferior, „înlănţuirea ca sclav
sau patronându-l ca lord." Aşadar, se evidenţiază „o cronologie specifică şi contextul
gândirii rasiale", pornind de la abordarea temei „raselor monstruoase" ale Africii şi a
teoriilor despre rasele Indiei sau ale arabilor musulmani. (p. 25)
În cel de-al doilea capitol, „Cultură", se continuă abordarea temei anterioare:
perse\'erenţa .,culturii şi civilizaţiei europene superioare" şi „acceptarea diferenţelor
rasiale ca bază a universalismului cultural european" (p.48). În acest capitol, marile
nume ale culturii europene sunt evocate pentru contribuţia lor la gândirea rasială,
prin ..lucrări care au dus la introducerea unei paradigme a rasei, construită în jurul
ideilor despre diferenţierea fizică, în special culoarea pielii şi forma corpului, despre
superioritatea culturală şi inviolabilitatea diferenţei rasiale". Arthur de Gobineau a
introdus sintagma generică „rasă albă" plasând-o în fruntea ierarhiei rasiale, mai
presus de „rasa galbenă şi rasa neagră", glorificându-i pe „arieni, ca tipurile rasiale
cele mai remarcabile care au existat vreodată". Acesta a contribuit la intensificarea
dezbaterilor despre rasă, de la sfărşitul secolului al XIX-iea, prin susţinerea ideii că
rasă alba se afla la apogeul său şi îşi manifesta superioritatea culturală sub forma
„raselor germanice în Europa". Aceste idei promovate prin intermediul lucrării „The
Moral and Intellectual Diversity of Races", care au fost susţinute şi de Paul de
Lagarde, Theodor Fritsch şi Karl Ludwig Schemann, autori care preluat aceste idei şi
au contribuit la conturarea ideologiei antisemitismului. (p.55) „Legătura tot mai
strânsă dintre rasă, cultură şi civilizaţie" a fost evidenţiată şi de Immanuel Kant, unul
din autorii cu o contribuţie esenţială la formularea unei teorii modeme a rasei, căruia
248
i s-a alăturat Chamberlain: Viziunea sa [... ] era de a demonstra că «Întreaga noastră
civilizaţie şi cultura noastră» au fost rezultatul unei rase bine definite, omul teuton"
(p.57), idee ce a fost preluată ulterior de ideologia nazistă. În consecinţă, progresul
uman era definit în întregime ca un proiect al europenilor albi de legitimare a
imperialismului cultural. Alţi autori au agreat că astfel de interpretări nu pot fi
tolerate, numind „cultura europeană" o „simplă abstracţiune" şi un „concept fără
conţinut", considerând că „numai un mizantrop sadea ar putea privi cultura
europeană ca pe condiţia universală a speciei umane" (p. 49).
Toate aceste idei au contribuit la crearea miturilor, abordate în capitolul
„Naţiune'', care ,,reprezintă temelia societăţilor noastre" (p. 63) şi care au fost uzitate
ca justificare pentru ideologiile apărute la începutul secolului al XX-iea: „Mitologiile
reprezintă o componentă fundamentală a ideologiei politicilor statelor-naţiuni
moderne" (p. 66). Istoricul Carlton J. H. Hayes susţinea faptul că „Revoluţia
Franceză nu a fost doar un moment central în istoria umanităţii, ci şi un la fel de
important «reper în dezvoltarea naţionalismului ca religie [seculară]»" (p.67).
De asemenea, scriitorul englez George Orwell adaugă cu privire la această temă că
„naţionalist este cel care gândeşte numai sau îndeosebi, în termen de prestigiu
competitiv" (p.71), iar filosoful englez John Stuart Mill susţinea că „orice formă de
organizare politică, orice structură a societăţii, indiferent ce altceva a făcut, şi-a
format tipul său de caracter naţional" (p. 73).
Capitolele IV şi V, „Genealogie şi „Ştiinţă", prezintă ingerinţa ştiinţei în
definirea rasei dar şi o critică a argumentelor ştiinţifice enunţate pentru a o justifica
biologic: „ideea de rasă, aşa cum o cunoaştem noi în secolul XXI, nu s-a schimbat în
mod semnificativ în comparaţie cu secolul al XVII-iea (... ), existând o continuitate
remarcabilă în ceea ce priveşte concepţiile despre identitatea de sine rasială şi
alteritatea rasială" (p.1 O). Aşadar, ultimul capitol prezintă o istorie a rasei ca „ştiinţă
despre om" şi a modului în care conceptul a fost folosit ca instrument politic, nu
pentru îmbogăţirea cunoaşterii. Prin istoricizarea rasei în acest fel şi prin localizarea
concretă a traiectoriei sale istorice putem, de asemenea, revizui certitudinea ştiinţelor
biologice conform cărora rasa poate fi analizată obiectiv, aşa că folosirea ei poate fi
uneori justificată" (p. 13 ).
În concluzie, „politica rasei este astăzi dominată de idei contradictorii despre
oportunitatea şi utilizarea unor constructe rasiale cu scopul de a influenţa politicile
guvernelor şi agenţiilor lor referitoare la lege, ordine, sănătate, locuinţe, educaţie şi
siguranţă naţională" (p.131 ). De asemenea, „popularitatea crescândă a ideii de rasă"
trebuie analizată din prisma „tradiţiilor sale istorice şi ştiinţifice, precum şi ideilor de
apartenenţă naţională care i-au asigurat supravieţuirea până în ziua de azi", întrucât
„generaţiile mai tinere de europeni nu sunt conştiente de propriile tradiţii rasiale din
ţările lor" (p.13). Aşadar, cei doi coautori concluzionează: „pentru a înţelege
provocările actuale apărute ca urmare a naţionalismului etnic, populismului şi
nativismului, trebuie să ne concentrăm nu numai asupra factorilor economici şi
sociali, ci şi asupra tradiţiilor istorice ale rasei, alături de versiunile ştiinţifice,
249
culturale şi politice ale rasei formulate de-a lungul timpului în diverse spaţii
geografice" (p. 13 7).
Cei doi coautori contribuie la domeniul cercetării prin întrebările pe care le
pun cu privire la acest subiect şi prin prezentarea teoriilor şi contra- teoriilor apărute
în istoria europeană despre rasă, deschizând dezbaterea viitoare cu următoarea
invitaţie: „e potrivit să ne întrebăm dacă şi în ce moduri ideile despre rasă au
beneficiat în vreun fel de pe urma legăturii lor cu civilizaţia şi cu cultura occi-
dentale". De asemenea, prin acest demers se realizează o lucrare de istorie a
rasismului european, care „contravine imaginii puternice a Europei ca un continent
care nu ţine cont de culoarea pielii, fiind în general neatins de ideologia devastatoare
pe care [de fapt] a exportat-o în întreaga lume", şi îndeamnă spre a fi cercetate cu
atenţie orice „altă interpretare triumfalistă a istoriei lumii prin prisma ideilor
occidentale de progres şi democraţie".
Alexandra FULGEANU
Orlando FIGES, Crimeea, ultima cruciadă, Bucureşti, Polirom, 2019, 440 p.

Orlando Figes este un istoric britanic, născut în anul 1959, profesor la
Birkbeck College, University of London, specialist în istoria Rusiei; motiv pentru
care a scris şi publicat cele mai multe cărţi având drept subiect acest mare stat al
Europei răsăritene traduse şi în România, după cum urmează: Revoluţia rusă
1891~1924. tragedia unui popor, Bucureşti, Polirom, 2016, 880 p., Dansul Nataşei,
Bucureşti, Polirom 2018, 544 p., Vorbind in şoaptă, viaţa privată in Rusia lui Stalin,
Bucureşti, Polirom. 2019, 600 p., Să Îmi trimiţi un cuvânt din când în când,
Bucureşti, Polirom. 2019, 360 p. şi nu în ultimul rând în 20 l 9 la aceeaşi editură
Polirom. şi cartea care face obiectul studiului nostru: Crimeea, ultima cruciadă.
Lucrarea este împărţită în 12 capitole cu titluri sugestive, precum:
Ameninţarea rusă, Un ră=hoi fals, Alma etc. Titlurile capitolelor formulate mai mult
literar decât istoric anuntă cititorul despre evenimentele ce vor urma a fi prezentate.
Autorul tine să mulţumească încă de la început celor care l-au ajutat în
elaborarea acestui studiu, în primul rând mai vârstnicei sale colege, Helen Rappaport
specialist în perioada victoriană, dar şi în istoria Rusiei, cu lucrarea Ekaterinburg
tradusă în româneşte la editura Corint în anul 2012.
Cartea sa Crimeea, ultima cruciadă este mai întâi o prezentare amplă a
războiului desfăşurat intre 1853~ 1856; autorul realizează o lucrare ştiinţifică bazată
pe izvoare esenţiale, dar nu uită nici aspectul comercial al lucrării şi învăluie
evenimentul într-o interpretare literară care face lectura atractivă şi pentru cei care nu
sunt specialişti în istorie, ci doar pasionaţi.
Autorul foloseşte multe informaţii care provin atât din memoriile scrise de
oameni de stat şi ofiţeri participanţi la război din ambele tabere cât şi cele cuprinse în
corespondenţa oamenilor simpli martori oculari la acest eveniment; referitor la aceste
250
surse, autorul se dovedeşte un priceput meşteşugar al cuvintelor şi dă o interpretare
savuroasă ştirilor de acest fel. Apoi, Orlando Figes se bazează pe multe lucrări
editate după al doilea război mondial despre războiul Crimeii, când istoriografia rusă
a pus acest conflict într-o altă lumină, accentuând vitejia ostaşilor ruşi fără să
umbrească inamicii, mai ales Anglia.
Autorul consideră necesar să scrie o Introducere şi un Epilog unde face apel la
memoria acestui război, în diversele ţări participante, ceea ce dă o structură oarecum
simetrică lucrării. Cartea debutează cu plăcuţa comemorativă pentru cinci soldaţi
britanici din biserica parohială din Witchampton, comitatul Dorset, apoi cu alta din
cimitirul Hericourt din sud-estul Franţei. Epilogul este, din această perspectivă, mai
amplu, dar debutează tot cu informaţii care sunt mai apropiate de autor şi este invocat
astfel monumentul din Londra realizat din bronzul unui tun rusesc capturat de
englezi. La Paris, un pod este numit sugestiv Alma în amintirea celor 31 O.OOO de
soldaţi care au participat la Războiul Crimeii. Nu în ultimul rând, este menţionată
memoria războiului în Rusia şi contribuţiile lui Tolstoi sau Dostoievski sau Cântecul
unui soldat despre Sevastopol, ştiut de elevii de la sfârşitul secolului XIX.
Orlando Figes notează spre finalul Epilogului, că mai aproape de perioada în
care trăim, când în 2006 s-a organizat o Conferinţă despre războiul Crimeii cu
participarea Administraţiei Prezidenţiale a lui Vladimir Putin, cu participarea
ministerelor Apărării şi Educaţiei, aceasta s-a desfăşurat la Centrul pentru Gloria
Naţională a Rusiei; motiv spre a se pune accentul în concluzia că nu a fost o
înfrângere pentru Rusia ci o „victorie morală şi religioasă".
Introducerea este urmată de o serie de hărţi care plasează cititorul în spaţiul
geografic al desfăşurării războiului, dar hărţile nu sunt însoţite de note de subsol.
Capitolul I intitulat Războaiele religioase accentuează ideea că la jumătatea
secolului al XIX-iea a avut loc un război de acest fel, idee care apare încă din titlu
Crimeea, ultima cruciadă. Încă din prima jumătate a secolului al XIX-iea Ierusalimul
era locul unor conflicte între catolici şi ortodocşi, mai mult decât între creştini şi
musulmani. Creşterea numărului de pelerini paralel cu apariţia şi dezvoltarea noilor
mijloace de transport, căile ferate de exemplu, a sporit rivalitatea dintre bisericile
creştine existente la Ierusalim. Astfel, în 1843 francezii au deschis un Consulat la
Ierusalim, iar în 1845 se întemeiază aici prima biserică anglicană pentru a pondera
puterea în ascensiune a ruşilor, care pot mobiliza în timpul sărbătorilor pascale
I O.OOO de oameni, care se puteau adăposti între zidurile mănăstirilor ruseşti de la
Ierusalim, adevărate fortăreţe.
O altă dispută între catolici şi ortodocşi era generată de acoperişul Sfântului
Mormânt care necesita reparaţii; de stricăciunile acestuia catolicii şi ortodocşii se
acuzau reciproc, însă, conform legii islamice cel care deţine acoperişul unei case,
este şi proprietarul acelei clădiri; lupta pentru repararea acoperişului, ascundea de
fapt speranţa creştinilor de a intra în proprietatea Sfântului Mormânt.
La jumătatea secolului al XIX-iea, Rusia a reinterpretat Pacea de la Kuciuk-
Kainargi din 1774; ruşii „au voie să ridice" la Constantinopol o biserică ortodoxă, iar
251
negustorii ortodocşi sa navigheze sub pavilion rusesc. Prin acest Tratat se recunoştea
independenţa Hanatului Crimeii faţă de otomani, dar anexarea definitivă a Crimeii de
către ţarina Ecaterina în 1783 a reprezentat o lovitură pentru turci pentru că era
primul teritoriu musulman pierdut de Imperiul Otoman. Astfel, lupta religioasă era şi
una pentru teritoriu.
Crimeea era pentru ruşi şi un teritoriu cu puternică încărcătură religioasă: în
sud-vestul peninsulei a fost botezat în 988 Vladimir, cel care a impus creştinismul în
Rusia Kieveană. Anexarea Crimeii a însemnat şi un amplu proces de răspândire a
creştinismului prin construirea de biserici şi prin popularizarea valorilor creştine în
dauna vestigiilor musulmane.
Capitolul II intitulat Chestiuni Oriena/e debutează cu evenimentul reinau-
gurării Hagiei Sofia la 13 iulie 1849 unde se încalcă legea musulmană şi sunt admişi
şi nemusulmani, precum arhitecţii Fossati care descoperă mozaicurile bizantine sub
straturile de tencuială iar schiţele făcute de aceştia şi trimise ţarului, reînvie
sentimentele religioase ortodoxe ale ruşilor care potrivit Cronicii vremurilor trecute,
s-ar fi creştinat împinşi de frumuseţea acestei biserici. Capitolul face referire la rolul
Rusiei în eliberarea popoarelor slave de sub stăpânire musulmană sub paravanul
apărării creştinilor din cadrul Imperiului Otoman, aflat în declin din cauza unei
armate învechite, numeroasă şi lipsită de o conducere centralizată, cu mulţi
mercenari. iar reformele militare ale lui Selim al Ii-lea şi Mahmud al Ii-lea nu au
avut rezultatul dorit. Rusia încearcă să profite de această situaţie şi se implică în lupta
antiotomană a popoarelor din Balcani. Imaginea ţarului Nicolae I care considera că
are misiunea şi datoria de a salva Europa ortodoxă, amplifică ideea conflictului.
Capitolul III numit Ameninţarea rusă accentuează ideea de expansiune
teritorială a Rusiei prin orice mijloace inclusiv prin vizita ţarului Nicolae I care
călătoreşte incognito la începutul lunii iunie 1844 în Anglia, pentru că se temea de o
revoltă a acelor polonezi care nu acceptau stăpânirea rusă, iar în Anglia trăia o
comunitate poloneză importantă. Scopul călătoriei era dorinţa sa de a nu implica
statele occidentale în Orientul Mijlociu, dar această dorinţă era greu de acceptat într-o
ţară rusofobă şi era accentuată şi de tratamentul aplicat de Rusia prizonierilor polonezi
din timpul revoltei poloneze din 1831; mulţi dintre aceştia se refugiaseră în Anglia.
Autorul analizează problema poloneză şi îl menţionează pe Czartoryski,
conducătorul guvernului polonez din timpul revoltei care din Anglia va pleca la
Paris. oraş care devine centrul emigraţiei poloneze din Franţa şi contribuie la
răspândirea rusofobiei şi în această ţară.
Ziarul francez Le Corespondam din mai 1846 scria despre călugăriţele catolice
martirizate la Minsk, făcându-se referire la încercările Rusiei de a suprima
catolicismul. De aceea, în viziunea statelor occidentale, aşa cum menţionează
autorul, reinstaurarea statului polonez era ca un „scut de protecţie al Occidentului
faţă de Rusia".
Repulsia Angliei faţă de Rusia era dată şi de intervenţia acesteia în timpul
revoluţiilor de la 1848-1849, din Europa Centrală. Mulţi revoluţionari maghiari se
252
refugiaseră în Anglia, iar Convenţia ruso-turcă de la Balta Liman din 1849 nu era pe
placul Occidentului.
Capitolul IV anunţă prin titlu Sfârşitul păcii în Europa. Acesta debutează cu
imaginea Expoziţiei universale din Hyde Park din mai 1851 care nu însemna altceva
decât o Pax Britannica departe de a fi respectată. Ameninţarea războiului venea şi din
partea Franţei care avea resentimente faţă de Rusia care se impusese la Congresul de
la Viena din 1815. Autorul menţionează, pe de altă parte, că şi Rusia se simţea
ameninţată pentru că flota franceză era superioară şi flotei Imperiului Otoman, dar şi
celei ruseşti.
În opinia englezilor ţarul dorea să se folosească de protecţia ortodocşilor din
Balcani pentru a dezmembra Imperiul Otoman; adică „omul bolnav" care trebuia
ajutat să moară, iar un scop principal al Rusiei era să ocupe Principatele Române fără
luptă. Aceste intenţii distrug echilibrul european şi vor trezi reacţia Angliei, Franţei,
Austriei şi Prusiei. Sultanul era hotărât să se opună Rusiei, dar acum şi cu sprijinul
Occidentului.
Capitolul V intitulat Un război fals începe cu declaraţia de război a Turciei
publicată pe 4 octombrie în ziarul oficial Takvim-1 Vekayi accentuându-se încăpă
ţânarea Rusiei de a nu se retrage din Principate; „barbaria Rusiei se află la originea
agresiunii acesteia" autorul insistând că ţarul Nicolae I se considera însărcinat cu o
misiune dumnezeiască de a-i elibera pe slavi de stăpânirea musulmană. Războiul era
inevitabil, mai ales că Rusia îşi retrăsese încă din februarie 1853 ambasadorii de la
Londra şi Paris. Orlando Figes întregeşte acest capitol cu ilustraţii sugestive, de
exemplu: Paştele la Sfântul Mormânt, Pelerini ruşi la Ierusalim, Portretul lui
Nicolae; nu lipsesc nici caricaturile: apare ţarul Nicolae I din perspectiva revistei
Punch, dar şi soldaţii turci.
Capitolul VI numit Primul sânge vărsat pentru turci prezintă o serie de
momente din perioada de început a războiului: atacul de la Odesa când flotele
occidentale atacă în sâmbăta Paştelui ortodox şi asediul Silistrei. Bătăliile sunt
descrise în amănunt, uneori fără note de subsol încât cititorul poate să creadă că
autorul a fost martor ocular al evenimentelor. Orlando Figes face o comparaţie
între armatele aliate: armata franceză este considerată superioară celei britanice, iar
armata turcă este descrisă ca fiind dezorganizată foarte greu de ajutat şi mai uşor de
învins.
Capitolul VII este dedicat de autor descrierii amănunţite a pregătirilor de luptă
pentru ambele tabere înaintea bătăliei Sevastopolului şi se folosesc din nou puţine
note de subsol dând impresia cititorului că autorul a participat la evenimente. Apare
din nou ideea de „barbarie", dar nu faţă de armata rusă ci faţă de armatele aliate care
jefuiesc şi mutilează soldaţii ruşi, documentată cu scrisori ale soldaţilor englezi.
Capitolul VIII intitulat Sevastopolul toamna debutează cu imaginea lui Tolstoi,
participant la război, în urma morţii unui prieten. Este descris Sevastopolul şi este
surprins contrastul între zona aristocratică şi zona celor mulţi.
253
Atacul Sevastopolului început în octombrie 1854 este prezentat cu numeroase
amănunte şi este subiectul principal şi în capitolele IX, X, XI - intitulate Generalii
Ianuarie şi Februarie, Carne de tun, Căderea Sevastopolului, şi din care, mai aflăm
cum este iama în Crimeea şi metodele de supravieţuire ale soldaţilor din ambele
tabere.
Autorul aduce în discuţie şi serviciul sanitar organizat eficient pentru armata
rusă de Nikolai Pirogov care foloseşte anestezia pe câmpul de luptă, motiv pentru
care rata de supravieţuire a soldaţilor ruşi era mai mare decât a aliaţilor.
Vestea decesului ţarului Nicolae I este înţeleasă ca o pedeapsă dată de
Dumnezeu pentru cei morţi în acest război, dar urmaşul său, Alexandru al Ii-lea nu
putea decât să continue politica tatălui său, iar împărăteasa aşează sugestiv pe pieptul
defunctului Nicolae I o cruce din argint pe care era înfăţişată Biserica Sf. Sofia din
Constantinopol.
Expresia care dă şi titlul Capitolului X, Carne de tun, aparţine lui Tolstoi care
asistă la căderea Sevastopolului şi considera posibila sa moarte „o came de tun
extrem de inutilă". Cucerirea Sevastopolului este descrisă cu amănunte: marele
incendiu al Sevastopolului îi aduce aminte autorului de incendierea Moscovei în
1812. A urmat apoi jefuirea oraşului şi Orlando Figes face din nou apel la scrisorile
soldaţilor, dar războiul era din ce în ce mai nedorit de ambele tabere şi se cerea
încheierea păcii.
Ultimul capitol al Xii-lea aduce în centrul atenţiei pacea şi noua ordine după
război. Apar şi primele probleme postbelice: evacuarea, cei care colaboraseră cu
inamicul şi cereau iertare ca de obicei, „apare" ideea că Crimeea este o zonă tampon
între lumea creştină şi cea musulmană. Apar schimbări de fond şi în noua ordine
otomană: sultanul participă pentru prima dată la o petrecere în casa unui ambasador
creştin, precum şi dependenţa Imperiului Otoman faţă de băncile occidentale, dar,
totodată, renaşte prin această victorie prestigiul musulman.
Tratatul de la Paris nu a adus schimbări teritoriale majore. Rusia pierdea trei
judeţe din sudul Basarabiei, dar se recunoştea integritatea şi independenţa Imperiului
Otoman pentru prima data pe plan internaţional şi se deschidea drumul către
realizarea unor state-naţiuni precum România, Italia, Germania.
Orlando Figes analizează, fără a intra în amănunt, şi evenimentele care s-au
desfăşurat cu mult după războiul Crimeii şi alianţele ce vor urma.
Relatarea despre războiul Crimeii se sfărşeşte cu imaginea Ierusalimului, aşa
cum a început, care primeşte vestea încheierii păcii, urmată la 12 zile de noi conflicte
la Monnântul Sfănt între greci şi armeni.
În concluzie, lucrarea „Crimeea, ultima cruciadă" descrie în amănunt cauzele
războiului Crimeii, desfăşurarea, consecinţele şi memoria acestuia. Valoarea
ştiinţifică a cărţii este cu totul egalată de valoarea ei literară.
Mihaela Florea CONSTANTINESCU
254
ADI DOHOTARU, Socialiştii. O moştenire (1835-1921), Chişinău, Editura Cartier,
2019, 512 pag.
Adrian Dohotaru, autorul cărţii recenzate, este activist civic şi de mediu,
deopotrivă om de stânga şi ecologist, deputat independent în Parlamentul României.
Cartea este rezultatul susţinerii unei teze de doctorat, sub îndrumarea profesorului
Lucian Năstasă-Kovacs, începută ca urmare a angajamentelor sociale ale autorului,
scopul declarat al lucrării fiind recuperarea ideilor de stânga autohtone „pentru a
fundamenta curente şi politici mai egalitare în spaţiul românesc, dominat ideologic
de curente neoliberale şi neoconservatoare" (p. 13). Dohotaru consideră că ideile de
stânga sunt asociate în România, în mod deliberat, comunismului sovietic şi
Partidului Social Democrat (cu referire la partidul actual), iar menirea cărţii de faţă
este trasarea rădăcinilor democratice ale socialismului românesc. Potrivit autorului,
cartea se adresează nu doar unui public academic, ci şi celor ce se revendică de la
idei şi moşteniri de stânga. Se remarcă încrederea lui Adi Dohotaru în posibilitatea
unei istorii sau expuneri obiective, acesta propunându-şi emiterea de judecăţi de
valoare „in stil indirect", lăsând „eroii şi faptele să vorbească şi nu pe mine într-un
discurs avocăţesc ori judecătoresc, aşa cum e tentată istoriografia autohtonă". După
părerea noastră, prin maniera aceasta de fixare a scopurilor naraţiunii sale, autorul nu
face decât să se iluzioneze în credinţa că există o istorie neutră, obiectivă, scoasă la
iveală prin cât mai mica implicare a personalităţii istoricului în textul expus. Discursul
avocăţesc sau judecătoresc despre care vorbeşte Dohotaru este de fapt analiza sau
concluziile cu care trebuie să se deprindă istoricul, un demers benefic pentru calitatea
scriiturii istorice, de dorit, şi care, din păcate, lipseşte din multe studii şi lucrări de la
noi. Valoarea unui construct istoric este dat de calitatea argumentării sale directe, a
raţionamentelor folosite de autor. O repovestire a surselor nu reprezintă decât un
demers nefinalizat, care nu a trecut poate nici de jumătatea drumului.
Lucrarea este organizată în trei părţi, fiecare tratând probleme considerate de
autor fundamentale pentru construirea unei viziuni cât mai complete asupra socialis-
mului românesc.
În prima parte, intitulată Orizont revoluţionar, practică reformistă, Adi Dohotaru
prezintă ideile forţă ale socialismului universal, însuşite şi de socialiştii români: lupta
pentru votul universal, pentru reglementări privitoare la dreptul muncii, dreptul la
grevă, igiena muncii, program de muncă de 8 ore, repausul duminical, interzicerea
muncii copiilor sub 14 ani, legislaţie protectivă pentru cei de peste 14 ani. La care se
adaugă şi prezentarea atitudinii socialiştilor faţă de ţărănime, antimilitarismul
socialist, lupta femeilor pentru emancipare. În această primă parte Dohotaru porneşte
de la descrierea luptei socialiştilor români din secolul XIX pentru votul universal,
considerând că „dintre toate mişcările politice, socialiştii au militat cel mai aprig
pentru votul universal, care le-ar fi lărgit considerabil bazinul electoral, în comparaţie
cu votul cenzitar practicat în România" (p. 38). Autorul face o descriere a sistemului
electoral românesc la acea epocă, care îi privilegia pe moşierii, pe oamenii de afaceri,
pe avocaţi sau pe universitari. În aceste condiţii, în care muncitorii nu aveau drept de
255
vot, deoarece nu aveau avere, nu este de mirare de ce ideile socialiste au avut un slab
impact în România.
La insuccesul socialiştilor se poate adăuga şi strategia propagandistică rău
aleasă, deoarece se adresa exclusiv muncitorilor urbanizaţi, o bază electorală mică şi
neinteresată de politică. La începutul Primului Război Mondial, maxim 10% din
populaţia activă a ţării, aproximativ 200000 de oameni, era reprezentată de
muncitori. Merită subliniat că o caracteristică remarcabilă a ideologiei socialiste din
acea perioadă a fost străduinţa pentru câştigarea drepturilor civile şi politice a
populaţiei de origine evreiască din România, şi aceasta tot o luptă fără succes, după
cum se ştie. Ca tactică politică, socialiştii români adoptaseră ca linie directoare
programul de la Erfurt, al Partidului Socialist German, care promova lupta legalistă
parlamentară, scopul imediat al socialiştilor fiind considerat îmbunătăţirea vieţii
muncitorilor, iar nu revoluţia, care oricum era inevitabilă mai devreme sau mai
târziu. Potrivit lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, doleanţele socialiştilor erau votul
universal, desfiinţarea armatei permanente şi înarmarea poporului, 8 ore de muncă pe
zi, desfiinţarea impozitelor indirecte pe îmbrăcăminte şi hrană şi în final socializarea
mijloacelor de producţie. Totul obţinut pe cale parlamentară sau prin greve - „şi iată
marea revoluţie făcută", afirma autorul Neoiobăgiei.
Pentru muncitorime, principala armă civică sau a luptei de clasă, după cum se
exprimau socialiştii, era greva. Cartea lui Adi Dohotaru consacră un scurt capitol
acestei manifestări de protest. Potrivit publicistului de stânga Anton Bacalbaşa,
grevele erau menite să fie „mici hărţuieli în ajunul unui război de exterminare", în
care burghezia. învingătoare vremelnic este „condamnată de istorie să piară". Astfel,
încetarea colectivă a lucrului este un antrenament pentru viitoarea revoluţie socială.
În privinţa grevelor predomina însă tactica legalistă, determinată şi de teama de
represiune. Potrivit lui Keith Hitchins, considerat de Dohotaru „cel mai competent
istoric străin al socialismului românesc" - o afirmaţie hazardată, după părerea
noastră, dat fiind că acesta nu a scris studii speciale asupra socialismului - numărul
grevelor a fost destul de mic la sfărşitul secolului XIX, dar s-a intensificat în secolul
următor. Revendicările greviştilor au fost în primul rând economice: creşterea
salariilor, scurtarea zilei de muncă, condiţii de muncă mai bune, repaus duminical.
Autorul consideră, preluând şi aici concluziile lui Keith Hitchins că deşi influenţa
socialistă asupra sistemului de guvernare românesc a fost neînsemnată, socialiştii au
presat puterea prin greve şi articole de presă sau petiţii pentru o mai largă democra-
tizare a societăţii.
În privinţa atitudinii socialiştilor români faţă de ţărănime, politica acestora este
în general contradictorie, apreciază Dohotaru, din motivul că ţăranii nu sunt văzuţi ca
subiecţi ai emancipării în teoria marxistă, iar dorinţele lor de a-şi mări proprietatea
erau considerate mic-burgheze, în ciuda tendinţelor lui Gherea de a adapta marxismul
la ţările mai înapoiate. Adi Dohotaru consideră, totuşi, că cea mai fezabilă soluţie la
sărăcia ţărănimii este dată de socialişti, care propuneau exproprierea marilor proprie-
tăţi, dar prin arendarea către obştile săteşti şi nu prin împroprietărire individuală. În
această politică neadecvată faţă de ţărănime se găseşte, după părerea noastră, lipsa de
256
influenţă a socialiştilor la sate. Doctrina socialistă era concepută pentru muncitorii
industriali, cei ce nu aveau proprietăţi şi nici nu aveau cum să le obţină, datorită
salariilor mici. Ţăranii, care aveau cât de puţin pământ, sau care sperau să-l obţină
prin împropietăriri, nu puteau fi atraşi la socialism, care propăvăduia colectivismul.
Nu suntem de acord cu Adi Dohotaru care explică lipsa de influenţă a socialiştilor în
mediile ţărăneşti, în politica neabilă a stângii. Pur şi simplu nici doctrina socialistă şi
nici cea comunistă, ulterioară, nu erau făcute pentru ţărani, a căror mentalitate
tradiţională, religioasă era bazată pe modelul proprietăţii individuale. Atâta timp cât
socialismul nega dreptul la proprietate, nu putea gasi susţinere populară în mediile
agrare. Sub acest aspect, Constantin Dobrogeanu - Gherea, iniţial adept al
colectivismului, îşi schimbă atitudinea faţă de chestiunea împroprietăririi ţăranilor şi
în N eoiobăgia, lucrarea sa fundamentală, se pronunţă pentru mica proprietate
ţărănească. În concluzie, spune autorul, alianţa firavă dintre socialişti şi ţărănime a
avut, preponderent, un rol cultural şi publicistic, de reliefare a abuzurilor puterii.
În privinţa emancipării femeilor, atrage atenţia Adi Dohotaru, istoriografia
postdecembristă a neglijat rolul reformist al socialiştilor şi socialistelor în această
problemă. Socialiştii au fost cei mai fervenţi susţinători ai emancipării femeilor prin
vot universal, nu doar prin articole de presă, ci şi prin rezoluţiile partidului atât ale
PSDMR, înfiinţat în 1893, cât şi în ale PSD-ului din 191 O. Socialiştii cereau
libertatea femeilor de a fi alese în funcţii publice, libertatea acestora de a accede la
orice profesie, cât şi protecţia angajatelor. Sub aspectul alegerii femeilor în funcţii de
conducere, socialiştii ofereau ei înşişi exemplul Ecaterinei Arbore, membră a
Comitetului central al PSD, situaţie singulară în partidele din România. Principiur la
muncă egală salariu egal, enunţat de un congres PSD, are o valoare importantă, într-o
epocă în care femeile ocupau locuri de muncă în industriile cele mai prost plătite.
În această privinţă, atrage atenţia autorul, ideile de stânga au fost mai generoase
decât cele provenite dinspre dreapta românească, mai tributară tradiţionalismului.
Celebrul Titu Maiorescu spunea, de altfel, că emanciparea politică a femeii este
„precipitată şi cam ... nerealizabilă. Cum am putea, în adevăr, să încredinţăm soarta
popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană e cu I O la sută mai mică"?
Prilej pentru Sofia Nădejde de a-i răspunde cu contra-argumente biologice şi sociale.
Partea a doua a lucrării, denumită Polemici: Revoluţie sau reformă se apleacă
asupra diverselor curente care încap sub umbrela generoasă a socialismului: În
primul rând se remarcă existenţa curentului socialist anarhist sau socialiştii liberta-
rieni, printre exponenţi căruia numărându-se Zamfir Arbore, Panait Zosim, Panait
Muşoiu sau chiar Ştefan Gheorghiu, recuperat integral în perioada comunistă, e drept
că pe cu totul alte paliere. Potrivit autorului, care presară pe tot parcursul cărţii
comparaţii cu epoca contemporană, revendicând astfel implicarea sa civică, moşte
nirea anarhistă este recuperată în zilele noastre de tineri radicali, „milenialii", care se
revendică de la stânga nemarxistă, libertariană, adepţi ai acţiunilor directe, nesupu-
nere civică, autonomism sau democraţie participativă. Anarhiştii au fost întotdeauna
o prezenţă exotică, afirmă Dohotaru, singurii care clamau că vor cuceri puterea
pentru a o distruge. Anarhiştii de stânga proclamau egalitatea pentru toţi, nicio avere
257
privată, nicio autoritate, nicio lege, doar conştiinţa omului. Dacă socialiştii marxişti
ai Internaţionalei a II-a credeau că revoluţia poate fi îndeplinită prin parlamenta-
rismul reformist şi legal, până când muncitorimea va fi suficient de puternică pentru
a prelua puterea în stat chiar şi prin intermediul votului universal, pentru anarhişti,
votul era chiar una dintre cauzele înstrăinării libertăţii individuale, ca urmare a
contractului social liberal care dădea întâietate egalităţii în faţa legii şi o minimaliza
pe cea economică. Anarhiştii considerau că toate formele de stat sunt rele, statul
trebuia distrus, nu putea fi schimbat prin cucerirea sa de către muncitori, cum
considerau socialiştii. Anarhiştii au fost consideraţi periculoşi de puterea politică din
cauza asasinatelor, punerii de bombe, aşa numitul concept de propagandă prin fapte.
Cu toate acestea, ideile anarhiste sunt respinse fără discernământ, consideră Dohotaru.
Deşi revoluţionar, anarhismul nu este neapărat şi violent de la sine. Conflictul fizic este
mai degrabă un răspuns la represiunea guvernamentală. Socialiştii atacau concepţiile
anarhiste şi mai ales propaganda prin fapte spunând că răzvrătirea socială prin acţiuni
directe compromite alte mijloace de propagandă socialistă, ilegalismul ar duce la
suprimarea mişcării socialiste de către stat, prin mijloace represive.
Un alt curent socialist, prezentat de Adi Dohotaru este poporanismul, ai cărui
reprezentantanţi de frunte au fost Constantin Stere şi Garabet !brăileanu, cu articole
publicate în „Viaţa Românească". Poporaniştii puneau accentul pe o dezvoltare
firească, autohtonă, organică pornind de la fondul nostru rural, în opoziţie cu traiul
artificial din oraşe. Potrivit lui Stere, pentru ţăranii şi meşteşugarii, care în viziunea
marxiştilor clasici sunt clase retrograde deoarece nu renunţau la mica lor proprietate,
soluţia la problemele lor era asocierea în cooperative. În acest fel, ei îşi pot cumpăra
unelte mai eficiente şi pot face faţă mai bine concurenţei. Gospodăriile mici nu
aleargă după rentă, nici după dobânda capitalului, spunea Stere, produc mai ieftin şi
dispun de puterea de muncă a omului ce munceşte pentru sine. Poporanismul
presupunea că viitorul societăţii româneşti va fi unul rural. Industria naţională ar fi
trebuit să se dezvolte sub forma meşteşugurilor rurale, ţăranii practicând agricultura
în sezonul cald şi meşteşugurile în cel rece. Dohotaru compară din nou ideile
secolului al XIX-iea cu unele curente sociale sau politice ale zilelor noastre. Potrivit
autorului, recuperarea teoriei lui Stere este posibilă şi are un iz radical şi acum, în
condiţiile altermondialismului, curentelor ecologiste, ce preconizează lanţul scurt de
aprovizionare, contactul direct dintre producător şi consumator, cât şi producţia
ţărănească asociativă.
Pentru a răspunde acuzaţiei de exotism ideologic socialiştii nu se revendicau
doar din tradiţia revoluţionară franceză sau marxistă, se considerau, la rândul lor,
legatari ai Revoluţiei paşoptiste radicală şi liberală, reprezentată de personalităţi ca
C.A. Rosetti, Ioan Heliade Rădulescu sau Cezar Bolliac. Ideile socialiste în România
nu sunt o plantă exotică, pentru că la noi lipseşte proletariatul, aşa cum considera
Titu Maiorescu. În plus, social-democraţia şi comunismul nu sunt idelogii echiva-
lente. Comuniştii doreau să cucerească puterea prin revoluţie, în schimb, socialiştii
lui Karl Kautsky vedeau atingerea scopurilor prin reformism parlamentar. Nu
teroarea trebuia să fie mijlocul revoluţionar ci democraţia, dictatura proletariatului va
258
fi folosită doar în momentul expropierii capitaliştilor. După război numărul
socialiştilor explodează în România Mare. Înainte de război erau câteva zeci de
socialişti activi în Vechiul Regat, devotaţi cauzei. După 1918 intră mii de socialişti în
partid şi alte câteva zeci de mii se orientează spre sindicatele de orientare socialistă.
Dacă în Vechiul Regat în 1915, erau cam 50 de mii de muncitori industriali, în 1924
erau estimaţi 250000. Muncitori sindicalizaţi şi socialişti erau 70000 în Transilvania,
15000 în Bucovina şi doar 30000 în vechiul Regat. La alegerile din 1920 ajung în
parlament 20 de socialişti. Transilvănenii, bucovinenii şi bănăţenii sunt socialişti
legalişti, de factură germană, regăţenii sunt maximalişti, revoluţionari de factură
franceză apoi bolşevică. Maximaliştii credeau că s-au înfăptuit condiţiile obiective
pentru revoluţie. Aceştia duceau, potrivit lui Dohotaru, o propagandă verbală
distructivă pentru mişcarea socialistă, în lipsa mijloacelor pentru a revoluţiona ţara.
Minimaliştii puneau accentul pe educarea muncitorilor, pe reforme democratice, pe o
legislaţie mai bună a muncii. Ei preconizau o revoluţie democratică de factură
„menşevică", necesitatea contractelor colective de muncă, sindicalizarea. Şi mini-
maliştii credeau în adevărul ştiinţific care va duce cu siguranţă matematică la
înfăptuirea idealului socialist.
Adi Dohotaru apreciază că în contextul actual est european curentul dominant
este de a prezenta marxismul ca predecesor invariabil al totalitarismului. Marxismul
poate fi însă interpretat şi într-o direcţie democratică, exegeză refuzată de partizanii
liberalismului ori ai conservatorismului. Social democraţii considerau că trecerea la o
societate socialistă trebuia să se facă fatalmente printr-o fază intermediară,
capitalistă, ca în ţările din vest. Instaurarea socialismului reprezentând astfel faza
ultimă a dezvoltării capitaliste. Socialiştii aveau rol reformist, nu unul insurecţional,
apreciază Dohotaru. Socialismul românesc a pierdut teren şi din cauza divergenţelor
doctrinare, adepţii curentului bolşevic impuneau revoluţia fără să ţină seama de
circumstanţele locale, aspect care a condus la trecerea în ilegalitate a comunismului
autohton. Spre finalul părţii a două a cărţii sale, Adi Dohotaru se lansează în unele
explicaţii radicale privitoare la cauzele terorii instaurate de comunişti mai târziu în
România. Potrivit acestuia, statul a suprimat mişcarea socialistă prin arestări masive,
„încurajând astfel formarea unei mişcări ilegale, fanatice, cu ani de sechele în
închisori, a cărei calitate morală precară s-a dovedit în anii de după preluarea puterii.
Cu siguranţă, membrii Partidului Comunist nu ar fi fost într-atât de represivi dacă se
bucurau de un statut interbelic legal, ca în Cehia ori în alte ţări. Răzbunarea a venit
înzecit ca răspuns la ciclul anterior de violenţe" (p. 326-327). Adi Dohotaru
dovedeşte aici că nu este un specialist în istoria comunismului românesc sau
internaţional, de altfel acest subiect excede limitele cronologice ale lucrării sale.
Există studii fundamentale asupra instaurării comunismului după 1945, venind
dinspre istorici de toate orientările, atât români cât şi străini. Consultând măcar unele
dintre aceste studii, se poate observa că în toate ţările în care s-au instaurat la putere,
comuniştii, practicând modelul Uniunii Sovietice, au epurat prin diverse metode
coercitive vechea clasă politică. Chiar şi în Cehia. Gradul de brutalitate folosit de
comunişti pentru îndepărtarea foştilor lideri burghezi depăşeşte logica răzbunării sau
259
pe cea a violenţei şi contra-violenţei, ci ţine, în principal, de ideologia revoluţionară a
luptei de clasă.
În ultirrµt parte a lucrării sale, intitulată Utopia, Dincolo de reforme. Dincolo
de revoluţii, Adi Dohotaru abordează problema utopiei socialiste, apreciind că în
istoriografia română utopia socialistă este condamnată drept precursoare a sistemelor
totalitare din secolul XX. Astfel, gândirea utopică este plasată într-un lanţ cauzal care
duce, în mod necesar, către dictatură prin intermediul unei revoluţii violente, ceea ce
autorul numeşte istoria judecătorească a utopiei. Orice imaginar care nu este gradual
şi liberal conservator este considerat un pericol la adresa statuquoului. Dohotaru
doreşte să recupereze valenţele benefice ale gândirii utopice, să nuanţeze legătura
dintre socialism şi utopie şi să arate că orice doctrină politică se bazează pe
presupoziţii utopice. Modul în care proiectau socialiştii viitorul vine în contradicţie
cu politica actuală, redusă la administrare şi probleme de corupţie, dar regăsirea
utopiei poate duce la deblocarea acestei politici funcţionăreşti. Deblocarea stângii se
poate face nu neapărat dinspre teoria critică ori din practica politică „ci din noi
metanaraţiuni cu valenţe utopice". Criticii gândirii utopice contestă, de fapt,
transpunerea ei în practică, când de fapt aceasta ar trebui considerată ca formulare de
idei cu potenţial novator. Ca o consecinţă, în abordarea antiutopică „gândirea şi
descrierea unei lumi posibile devin automat ingineria ei".
În concluziile cărţii sale, Adi Dohotaru apreciază că forţa ideologică a stângii
autohtone a stat în idealismul său revoluţionar şi în credinţa unei teleologii armo-
nioase. Cel mai bun termen pentru socialismul antebelic este cel de reformism revo-
luţionar. Acest reformism reia, potrivit autorului, obiectivul de a depăşi capitalismul,
prin abordări brraduale, atât în câmpul muncii cât şi în politica electorală şi
participarea cetăţenilor la viaţa publică. Este ceea ce socialiştii Internaţionalei a II-a
au încercat să facă până la Primul Război Mondial, moment care a rupt în două
socialismul prin formarea unui curent revoluţionar intransigent, ce nu a mai încercat
să democratizeze viaţa publică, şi un curent social-democrat care s-a mulţumit cu
ajustări sociale ak capitalismului. În final, cele două curente au sucombat în faţa
neoliberalismului actual, care a dus la reculul democraţiei. În zilele noastre, crede
Dohotaru, este necesară relansarea stângii în termenii reformismului revoluţionar, dat
fiind că social democraţii din a doua jumătate a secolului al XX-iea au renunţat la
orice pretenţie revoluţionară, iar social-democraţia de azi a renunţat chiar şi la
pretenţiile reformiste de atenuare a inegalităţilor. Socialiştii români au avut în special
un rol cultural, idealismul lor politic-revoluţionar le-a adus succese minimale,
datorită persecuţiilor guvernamentale, a ideologiei marxiste care plasa rezolvarea
problemelor punctuale într-un viitor postcapitalist, dar şi din cauza publicului
ţărănesc şi muncitoresc care nu era interesat de socializarea viitoare, ci doar în
îmbunătăţiri materiale pe termen scurt, pentru care socialiştii s-au mobilizat
mediocru. Dacă democraţia este un marş continuu pentru a înlătura conducători
abuzivi, pentru a înlocui reguli arbitrare cu altele juste şi raţionale şi pentru a obţine
dreptul cetăţenilor de a participa la formularea legilor, atunci stânga noastră şi de
260
pretutindeni a fost cea mai democratică forţă politică şi culturală de la sfărşitul
secolului al XIX-iea şi începutul secolului XX, concluzionează autorul.
Cartea lui Adi Dohotaru se remarcă prin implicarea empatică a autorului faţă
de subiectul tratat, rară ca acest lucru să constituie un neajuns din punct de vedere al
calităţii expunerii. Prin bogăţia de informaţii prezentate, lucrarea este un câştig
pentru istoriografia română, dat fiind că studierea mişcării socialiste antebelice a fost
în general neglijată după Decembrie 1989. Stilul lui Adi Dohotaru este plăcut şi
coerent, paginile parcurgându-se cu uşurinţă. Am fi apreciat dacă autorul acorda o
mai mare atenţie aparatului critic şi celui bibliografic. În unele locuri trimiterile la
materialele citate nu corespund cu realitatea, iar împărţirea surselor bibliografice este
greşită. Astfel, autorul a grupat nediferenţiat în categoria surselor primare atât
materiale de epocă tipărite, cât şi lucrări istoriografice din prezent, în aşa fel încât
clasicii gândirii socialiste ajung să se învecineze cu Yuval Noah Harari.
Valentin GHEONEA
Francesco GUIDA, România în secolul XX, traducere din italiană de Dragoş

Cojocaru, Chişinău, Cartier, 2019, 384 p.
„ Unirea este cea mai mare faptă. Pentru unii, e un vis nebun, ce se îndepli-
neşte. Pentru noi e o necesitate istorică, ajunsă la recunoaştere şi o suferinţă
mângâiată, o muncă ce-şi găseşte răsplata. Şi, astfel, avem dreptul de a crea acest
fapt definitiv şi etern".
Acestea sunt cuvintele lui Nicolae Iorga, publicate într-unul dintre ziarele
vremii, în contextul realizării Marii Uniri 1, poate cel mai important moment din
întreg secolul al XX-iea pentru România.
România în secolul XX este şi una dintre cele mai recente apariţii editoriale,
care aparţine unui autor italian şi care a apărut la o editură din Chişinău, Republica
Moldova. Este vorba de istoricul Francesco Guida, specializat în istoria Europei
Centrale şi de Est, profesor al Universităţii Roma Tre, fost decan al Facultăţii de
Ştiinţe Politice şi fost membru al Senatului Academic. Cu asemenea referinţe biogra-
fice ne întâmpină lucrarea de faţă, care ne arată şi alte realizări ale acestuia: Premiul
„Howard Marraro" al Societăţii Americane de istorie italiană pentru una din lucrările
sale2, Ordinul „Meritul cultural" în grad de ofiţer al Preşedinţiei Române, Diploma
Ministerului Afacerilor Externe al României pentru promovarea valorilor universale
în relaţiile internaţionale, Doctor Honoris Causa al Academiei Bulgare de Ştiinţe,
iar din 2019 - Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Clu{
1
Apud Buzatu et a/ii, 1983:.322.
2
Este vorba de cartea Italia şi risorgimento balcanic ( 1987).
3
Prof. univ. dr. Francesco Guida, DHC al UBB pe platforma Universităţii Babeş Bolyai, link:
https://news.ubbcluj.ro/event/prof-univ-dr-francesco-guida-dhc-al-ubb/, accesat la 7.01.2020.
261
Un asemenea CV te face, de îndată, încrezător în valoarea ridicată a lucrărilor sale,
acestea netrebuind să lipsească din bibliotecile universitare sau chiar cele personale,
însă acest lucru se va vedea după parcurgerea lucrării de faţă. De menţionat că
Francesco Guida a mai scris câteva lucrări despre România precum La Grande
Romania (2002) şi La Romania Contemporana. Momenti e questioni di storia
(2003 ), ceea ce arată că autorul are o bază documentară consistentă, aşadar lucrarea
pe care o recenzăm nu poate fi decât un succes. Deschizând-o însă, îţi sare în ochi
lipsa notelor de subsol, aşadar ne întrebăm din start pe ce se bazează autorul când
face unele precizări sau când vine cu informaţii care, să recunoaştem, pentru unii
dintre noi sunt inedite până la momentul lecturii. Chiar şi bibliografia, deşi este
stufoasă (aproximativ 40 de pagini), îţi lasă sentimentul că a fost trecută doar pentru
a fi o trimitere pentru cititori şi nu a fost consultată de autor în totalitate, impresie
întărită chiar de cuvintele autorului la începutul acesteia: „Prezenta bibliografie, deşi
cuprinde titluri numeroase, ar putea fi mai lungă în raport cu producţia istoriografică
şi memorialistică datorată unor autori români, o producţie deosebit de bogată
începând cu anii '90".
Conţinutul lecturii este împărţit în opt capitole, plus o anexă care cuprinde lista
cu toţi şefii de stat, de la Alexandru Ioan Cuza până la Traian Băsescu, şi de guvern,
de la Gheorghe Gr. Cantacuzino ( 1899-1900) până la Emil Boc (2008-2009). Cele
opt capitole cuprind o scurtă istorie a României secolului XX.
Primul capitol intitulat „România până la Primul Război Mondial" prezintă pe
scurt principalele evenimente din istoria acestor meleaguri, începând cu cucerirea
romană. popoarele migratoare care au trecut pe aici, îi pomeneşte pe reprezentanţii
Scolii Ardelene şi arată originea latină a poporului român. În câteva pagini autorul
ajunge cu prezentarea istoriei acestor pământuri până la începutul secolului XX. Se
poate spune că primul subcapitol reprezintă de fapt o introducere a subiectului care a
fost dorit să fie expus de către Francesco Guida în această carte.
Istoria României la începutul secolului XX este prezentată în lucrarea de faţă
coerent, de altfel, întreg conţinutul lucrării este coerent, abordabil şi uşor de înţeles
pentru toţi cititorii, indiferent dacă aceştia studiază sau nu istoria.
Primul capitol se încheie cu intrarea României în Primul Război Mondial, nu
înainte de a fi trecute în revistă politica românească în contextul Războaielor
balcanice şi poziţia României faţă de evoluţia politicii internaţionale.
Politica românească prezentată ca parte a politicii internaţionale făcută de
granzii Europei la începutul secolului XX (în special de otomani şi de statele
occidentale) reprezintă ideea principală care reiese din textul primului capitol. De
remarcat că Francesco Guida are abilitatea de a face uşor trecerea de la expunerea
politicii externe la expunerea celei interne, prezentându-le obiectiv, arătând succesele
şi eşecurile înregistrate de politica românească. Autorul prezintă cursiv informaţiile,
fără să intre în detalii care ar putea îngreuna înţelegerea textului.
Capitolul II îşi propune să prezinte participarea României la Primul Război
Mondial şi realizarea Marii Uniri şi începe cu contextul intrării acesteia în luptă de
262
partea Antantei. Sunt prezentate punctele forte care au dus la decizia României de a
se alătura Triplei Înţelegeri, aducându-se şi o serie de detalii pe care nu mulţi cititori
le cunosc, însă lipsa aparatului critic ne împiedică să descoperim sursele documen-
tare utilizate de Francesco Guida, surse pe care le puteam folosi noi, cititorii, în
realizarea unor viitoare studii sau lucrări ştiinţifice.
În mare parte capitolul II reîmprospătează memoria cititorilor de istorie cu
informaţii pe care, cu siguranţă, aceştia le-au învăţat în şcoală. Este de lăudat faptul
că, deşi evenimentele sunt prezentate în doar douăzeci de pagini, în care se arată pe
scurt activitatea României de-a lungul războiului şi drumul spre Marea Unire, la
finalul capitolului până şi cel mai neexperimentat cititor de istorie are deja o imagine
a ceea ce a însemnat Marele Război pentru România şi mai ales pentru societatea
românească. Capitolul se încheie cu o lectură plăcută pentru cititorii naţionalişti:
Războiul cu Ungaria ( 1919).
Capitolul III al lucrării lui Francesco Guida se numeşte Noile hotare.
Reformele şi criza politică de după război şi îşi propune să analizeze statutul
României în contextul internaţional, chestiunea Dunării, situaţia politico-economică
grea a ţării după război, înfăptuirea reformei agrare şi a legii electorale, evoluţia
politică din anii imediat următori încheierii războiului, analiza activităţii primului
guvern Averescu, prezentarea scenei politice româneşti şi a altor chestiuni cfe politică
internă. De-a lungul acestui capitol care prezintă situaţia reală a României în primii
trei ani de după război şi care, în comparaţie cu capitolul anterior (Participarea
României la Primul Război Mondial), este de aproape trei ori mai lung (cincizeci de
pagini), autorul aduce foarte multe date şi cifre pe care nu ştim de unde le-a luat, din
cauza lipsei notelor de subsol.
Capitolul IV se intitulează România mare între cele două războaie mondiale
(1922-1937). În acest capitol (37 pagini), Francesco Guida urmăreşte evoluţia
României în perioada interbelică, care este şi ideea principală a acestui capitol. De-a
lungul celor nouă subcapitole, autorul aduce în discuţie revenirea liberalilor la putere
în 1922, formarea primului guvern legislativ interbelic (prezentând în mareşi
componenţa acestuia), noua constituţie din 1923, evenimentele de la Nicolaevka şi
Tatarbunar care urmăreau organizarea unor insurecţii care să aibă ca rezultat
desprinderea Basarabiei de România, ş.a.m.d. De asemenea autorul prezintă mai
multe măsuri luate de conducerea României pentru asigurarea liniştii publice şi a
stabilităţii politice.
În afară de politica internă în perioada interbelică, Francesco Guida ne prezintă
şi politica externă a României (în aproximativ o pagină). Jonglarea între prezentarea
politicii interne şi a celei externe se face coerent, fără a cădea în detalii care ar irita
cititorul, ceea ce este un mare atu al acestei cărţi. După ce trece în revistă şi a doua
guvernare a lui Averescu, ca şi pe cele ale lui Maniu şi Iorga, capitolul se încheie cu
prezentarea succintă a Gărzii de Fier şi a unor succese ale culturii româneşti.
Capitolul V are ca scop prezentarea dictaturilor lui Carol al II-iea şi Ion
Antonescu dar şi participarea României la Al Doilea Război Mondial, toate acestea
263
în doar treizeci de pagini. Istoriografia românească numără sute de volume atât
despre România în Al Doilea Război Mondial, cât şi despre situaţia Românei sub
cele două dictaturi, nemaipunând la socoteală miile de fonduri documentare din
arhive, aşadar autorul putea face o lucrare de proporţii, foarte bine documentată,
detaliată; însă scopul său nu este de a face o lucrare greoaie, suprasaturată de
amănunte cum găsim la unele lucrări de istorie militară (în care aproape te pierzi în
numărul batalioanelor, regimentelor, brigăzilor şi diviziilor înşirate), ci să creeze o
lectură accesibilă unui public mai larg. În cele treizeci de pagini ale capitolului,
autorul expune ideile principale, legate armonios, urmărind cronologia. Armonia cu
care leagă informaţiile se găseşte pe întinderea întregului text, lucru foarte bine
stăpânit de Francesco Guida.
Ultimele trei capitole sunt destinate prezentării epocii comuniste, de la
instaurarea regimului comunist şi preluarea puterii depline până la venirea lui Ion
Iliescu la conducere după Revoluţia din decembrie 1989 şi contactele (nu cumva, mai
corect exprimat, intrarea în/integrarea în?) cu NATO şi Uniunea Europeană. Sunt
tratate pe scurt modul cum au acaparat comuniştii scena politică românească,
eliminarea dizidenţei, intrarea României în sfera sovietică de cotrol şi influenţă,
politica adoptată de regimul de la Bucureşti faţă de Moscova, atât înainte, cât şi după
1960 şi desprinderea de tutela sovietică, numită de autor Erezia românească. În afară
de acestea mai sunt prezentate principalele momente din politica externă după
venirea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului unic şi a ţării precum
atitudinea României faţă de „Primăvara de la Praga", dar şi contactele cu Occidentul:
vizitele lui De Gaulle şi Nixon în România, aderarea României la GATT, FMI,
Banca Mondială ş.-a.
Lucrarea se încheie cu prezentarea unor cifre care indică nivelul de trai şi a
puterii de cumpărare a cetăţeanului român după aderarea la Uniunea Europeană, cifre
pe care nu ştim de unde le ia autorul. Existenţa aparatului critic şi menţionarea
surselor de documentare ar fi fost un mare atu al acestei lucrări, putându-se dezvolta
cercetarea şi chiar descoperi lucruri noi.
La finalul lecturii acestei cărţi, rămâi cu o bază de cunoştinţe în mare parte
actualizată. Multe dintre cele citite în lucrarea istoricului italian se învaţă în
învăţământul preuniversitar. Totuşi, autorul aduce, după cum am spus şi mai sus,
unele date noi, probabil din arhive, care ajută la crearea unei imagini cât mai bune.
Bibliografia de la sfârşitul cărţii este stufoasă şi de mare ajutor unui tânăr
cercetător aflat la începutul cercetării istoriei, fiind împărţită după diferite criterii:
perioadă, relaţii internaţionale etc.
Ca puncte forte ale acestei lucrări indicăm uşurinţa cu care leagă autorul
evenimentele. Trece uşor, armonios şi coerent de la o idee la alta, de la un eveniment
la altul. Un alt punct forte este legat de detalii. Autorul ştie unde să se oprească cu
detaliile şi evită cu succes unele amănunte care ar îngreuna urmărirea ideii
principale, mai ales dacă lucrarea nu este citită de un lector cu o bogată bază
istoriografică. Aşadar cartea poate fi uşor înţeleasă de oricine şi este destinată unei
264
mase cât mai mari a publicului. Probabil aceasta a fost şi ideea autorului când s-a
apucat de scris/a început acest proiect editorial.
Ca puncte deficitare, lipsa notelor de subsol ocupă primul loc. Mulţi istorici şi
cercetători ar fi putut folosi lucrarea lui Guida ca o sursă de trimiteri. De multe ori nu
ştii ca cititor de unde are autorul unele informaţii, ceea ce nu este deloc indicat pentru
o lucrare de istorie a secolului XX. Un alt aspect deficitar îl reprezintă faptul că, aşa
cum am arătat mai sus, momentele cruciale ale secolului XX sunt prezentate extrem
de succint. Realizarea Marii Uniri sau participarea la Al Doilea Război Mondial sunt
descrise ca unor elevi de şcoală, cel mult de liceu, aici autorul neţinând cont că
lucrarea sa va putea fi citită şi de istorici cu mai multă sau mai puţină experienţă, însă
care au lecturat la vremea lor lucrări mult mai consistente despre aceeaşi temă.
Mai este o chestiune care trebuie adusă în discuţie vis-a-vis de această lucrare.
Aceasta a fost scrisă în limba italiană de către autor, ca mai apoi să fie tradusă în
limba română. De aceea este posibil ca în unele momente Francesco Guida să fi dorit
să creeze altă imagine cititorului. De multe ori traducerile lasă de dorit, transmiţînd o
altă percepţie cititorului, însă aici nu pare să fie cazul, din cauza asemănării dintre
cele două limbi.
Un alt punct deficitar este că autorul nu intră în adâncimea niciunei ramuri
istorice. Istoria militară este cu totul evitată, istoria economică sau socială - prea
puţin exploatată, asta poate că şi din cauză că Francesco Guida este profesor la o
facultate de ştiinţe politice, nu de istorie. Lucrarea de faţă poate fi uşor catalogată ca
o lucrare de popularizare, o lucrare prin care autorul să îşi găsească un loc în
istoriografie, însă acest lucru are şi un revers al medialiei.
Deoarece lucrarea este una generală, aceasta riscă să fie prea puţin citită, asta
şi din cauză că foarte mulţi istorici români, nume cu greutate în istoriografia
autohtonă au realizat lucrări pe acelaşi subiect, însă mult mai bine documentate.
De exemplu, Ioan Scurtu este doar unul dintre cei care au scris despre istoria
României în secolul trecut şi oricând lucrările sale pot lua faţa cărţii lui Francesco
Gui da.
Concluzia acestei recenzii este că nici un cititor nu va avea nimic de pierdut
dacă va citi lucrarea lui Francesco Guida: România în secolul XX, scrisă în limba
italiană şi tradusă de Dragoş Cojocaru, ocazie cu care îşi va readuce aminte o
mulţime de lucruri învăţate în şcoală. Este o carte uşor de citit, în care nu te afunzi în
detalii, însă la care lipseşte aparatul critic, neputându-se valorifica sau dezvolta unele
idei.
Referinţe
Buzatu, Gheorghe et alii (1983) Aspecte ale luptei pentrn unitatea naţională, Iaşi: 1600-
1859-1918, Iaşi: Junimea.
Florin Vasilică PASCARU
265
Maria BUCUR, Eroi şi victime. România şi memoria celor două războaie mondiale,
Iaşi, Polirom, 2019, 357 p.
Cartea Mariei Bucur analizează felul în care memoria celor două războaie
mondiale a fost percepută de-a lungul timpului şi cum aceasta s-a metamorfozat în
fu:i.cţie de schimbările politice. Este o sursă foarte bună în ceea ce priveşte acest
subiect, mai ales că limbajul foarte familiar şi argumentele pertinente fac din această
lucrare o lectură încântătoare. Maria Bucur este profesoară la Indiana University,
studiile sale fiind centrate pe istoria Europei de Est, studii de gen şi eugenie.
Memoria celor două războaie mondiale este tratată din prisma a două
perspective: comemorările locale, realizate de către comunităţile de apartenenţă ale
soldaţilor decedaţi şi cele dirijate de stat. Din punct de vedere al cronologiei,
autoarea a ales să conducă cercetarea până în epoca post-comunistă, tocmai pentru a
crea o privire de ansamblu asupra memoriei războiului în contextul modificărilor
politice ce au avut loc de-a lungul secolului XX, până în prezent.
Încă de la începutul lucrării, este prezentată o idee de bază, şi anume cazul
aparte al României din prisma tradiţiilor diferite existente pe teritoriul acesteia, în
funcţie de zonele sale istorice. Această abordare este extrem de interesantă şi din
perspectiva faptului că aceste practici au concurat cu politicile de stat în vederea
constituirii memorialelor şi a comemorărilor. Pornind din acest punct, apare o nouă
constatare a autoarei, care modelează întreaga structură şi metodologie a lucrării şi
care ~usţine faptul că toate comemorările celor două războaie mondiale (inclusiv în
ceea ce priveşte cazul celui de-al Doilea Război Mondial şi comemorările din
perioada comunistă) au reprezentat, într-o foarte mare măsură, o memorie populară, a
comunităţilor locale şi nu una dirijată în totalitate de stat. Eroismul era reprezentat
din prisma convingerilor tradiţionale ale pierderii şi ale suferinţei şi nu o comemorare
oficială, colectivă, care să cuprindă sub aceleaşi manifestări întreaga opinie publică.
Astfel. autoarea afirmă că „activităţile de construire a monumentelor comemorative
ale morţilor au fost iniţial mult mai legate de aceste nevoi locale decât de agenda
statului de a-şi legitima guvernarea prin amintirea sacrificiilor eroilor săi din timpul
războiului" (p.85 ).
Tocmai pentru a îşi susţine această idee a comemorărilor locale marcate
pregnant de cultul morţii, tradiţie seculară a culturii religioase româneşti, lucrarea
Mariei Bucur începe cu două capitole ce tratează acest cult. Primul dintre acestea,
numit ,.Moarte şi ritual. Jelitul şi practicile comemorative înainte de 1914" are rolul
de a oferi o perspectivă de ansamblu asupra acestor tradiţii populare şi de a demonstra
faptul că, indiferent de imperativele statale şi cele politice, comemorarea soldaţilor
decedaţi în război s-a revendicat tocmai de la aceste tradiţii, comemorările locale şi
respectarea culturii populare primând în faţa celor oficiale. Indiferent de discursul
oficial cu privire la aceste manifestări, cruciale erau tradiţiile fiecărei comunităţi în
parte care, abia după ce îşi îndeplinea aceste datorii, se alinia, într-o anumită măsură,
ideilor de comemorare venite de la centru. Capitolul următor, „Plângerea, înmor-
mântarea şi amintirea morţilor de război. Cum au făcut faţă comunităţile memoriei
266
violenţei din timpul războiului, 1918-1940" întăreşte această idee şi oferă exemple
relevante în ceea ce priveşte acest aspect. De exemplu, oferă cazul Transilvaniei
unde, după încheierea Primului Război Mondial, au fost construite, în comunităţi
locale, cimitire şi monumente care îi comemorau atât pe soldaţii români, cât şi pe cei
germani şi unguri, tocmai pentru că înaintea i1nperativelor statale, datoria morală a
oamenilor era aceea de a îşi aminti de sacrificiul bărbaţilor din comunitate şi de a îi
cinsti aşa cum se cuvine, din punct de Yedere al tradiţiei populare. Înaintea de a fi
locuitori ai unui stat abia format sau soldaţi ce au luptat împotriva românilor, aceştia
erau membrii ai comunităţii locale. Tocmai de aceea, iniţiativele locale de comemo-
rare au urmat propriile tradiţii, ocazional au colaborat cu oficialităţile sau comemo-
rările oficiale. Dacă au făcut-o, eforturile nu erau legate de planurile statului, ci
rămâneau circumscrise în contextul local.
O altă direcţie spre care se îndreaptă cercetarea este aceea a studiilor de gen
(o direcţie de cercetare pe care autoarea a impus-o în multe dintre lucrările sale, fiind
recunoscută pentru preferinţa acestor studii), a felului în care toate aceste come-
morări au fost dirijate de femei, de către mamele, soţiile sau surorile celor decedaţi.
Mai mult, în tot acest proces, marcat de ritualurile tradiţionale, femeile au avut un rol
central, de la rolul de bocitoare până la cele mai mici detalii (pregătirea hainelor
pentru cel decedat, prepararea mâncărurilor, alungarea spiritelor rele, în funcţie de
practicile religioase). Mai mult, autoarea este de părere că fără ajutorul necontenit al
femeilor, aceste comemorări ar fi fost, practic, imposibile.
Autoarea analizează şi felul în care şi memoria războiului s-a manifestat după
al Doilea Război Mondial, mai ales că reprezintă o perioadă în care imperativele
statului au fost extrem de puternice odată cu instaurarea regimului comunist, iar
comemorările trebuiau să urmărească un tipar prestabilit, în acord cu noua viziune
ideologică asupra evenimentelor istorice. Acum, comemorările şi discursul oficial
conţinea acuze de colaboraţionism cu duşmanul îndreptate către populaţia maghiară
şi germană şi puneau accentul pe crimele comise de unguri asupra românilor, în
contextul cedării Transilvaniei de Nord, însă aceleaşi fapte ale românilor nu erau
deloc amintite. În această perioadă, a fost implementat un discurs naţionalist, dirijat
de stat, al Doilea Război Mondial fiind considerat fondator al comunismului. Expre-
siile artistice ce evocau războiul nu puteau fi individuale din cauza cenzurii şi a
permanentului control exercitat de stat, iar fenomenul samizdatului era nesemni-
ficativ.
Spre deosebire de anii interbelici, atunci când comemorările aveau loc la un
nivel individual iar statul nu era principalul actor, implicându-se foarte puţin, în
perioada post 1945 acestea erau dirijate de către stat prin impunerea unor viziuni în
acord cu regimul. Lucrarea evidenţiază din plin aceste realităţi. Imediat după
încheierea războiului, a fost implementată o politică dirijată de Uniunea Sovietică iar
după 1965 a fost impusă o imagine naţionalistă a războaielor. În anul 1967, Nicolae
Ceauşescu a ordonat comemorarea a 50 de ani de la Bătălia de la Mărăşeşti (până în
acel moment, odată cu instaurarea regimului comunist, au avut loc doar comemorări
267
discrete şi restrânse din partea armatei), Primul Război Mondial fiind considerat un
eveniment major în construirea naţiunii române.
Este adus în prim plan şi conceptul de contra-memorie, o memorie care
contravenea principiilor oficiale şi care încerca să arate adevărata faţă a celui de-al
Doilea Război Mondial. Pentru a releva acest aspect, autoarea s-a folosit de istoria
orală şi de jurnale ale combatanţilor care au fost făcute publice abia după 1989 şi
ţinute secrete până atunci. Comemorările propriu-zise ale soldaţilor decedaţi pe front
au avut loc în continuare, în ciuda imperativelor politice, la un nivel local şi după
propriile tradiţii. De cele mai multe ori, oficialităţile locale au trecut cu vederea
aceste manifestări. Mai mult, în ciuda ordinelor de a nu se construi monumente în
cinstea soldaţilor ce au luptat în campania din Est alături de puterile Axei şi să nu fie
comemoraţi ca eroi, acestea au fost, totuşi, construite. Astfel de monumente au fost
inaugurate în satul Apa din judeţul Satu-Mare, de exemplu (în cinstea eroilor care au
murit pe ambele fronturi) şi în Ciumeşti, în acelaşi judeţ.
Finalul cărţii aduce memoria celor două războaie mondiale în epoca
contemporană şi a felului în care aceasta s-a manifestat după înlăturarea regimului
comunist. Autoarea susţine o idee extrem de interesantă, a faptului că a reapărut
recunoaşterea publică a practicilor de comemorare pe care românii le-au realizat în
perioada interbelică. Mai mult, au fost scoase la iveală noi figuri intelectuale în ceea
ce priveşte comemorarea celui de-al Doilea Război Mondial, precum publicarea
jurnalului lui Mihail Sebastian, de exemplu şi recunoaşterea Holocaustului (negat şi
ascuns în perioada comunistă).
Ceea ce autoarea a încercat să demonstreze prin intermediul acestei lucrări este
tocmai ideea unor comemorări locale sau aparţinând unui mental colectiv restrâns
care s-au manifestat în acelaşi timp cu încercările de implementare a unor
comemorări oficiale şi a unui discurs de aceeaşi natură. În fapt, comemorările
oficiale susţinute au început târziu, când cele locale se implementaseră deja în
mentalul colectiv. Chiar dacă au avut loc schimbări politice, ritualurile tradiţionale,
cultura religioasă şi cultul morţii au rămas neschimbate şi puternic implementate în
mentalul colectiv şi în practicile de comemorare ale comunităţilor mici. Încercarea
statului de a crea un vocabular comemorativ unitar nu a avut succes din multe
privinţe. De exemplu. Ziua Eroilor nu era sărbătorită în unele comunităţi, precum cea
evreiască, care a făcut eforturi pentru a împăca propriile tradiţii religioase cu
comemorările oficiale. De asemenea, Mormântul Soldatului Necunoscut a devenit un
simbol oficial pentru publicul larg, dar nu toată populaţia se identifica cu acesta, mai
ales că mijloacele de comunicaţie din acea vreme erau destul de arhaice şi
problematice. Astfel, ideea centrală a lucrării, care este extrem de bine argumentată
şi relevată, este aceea că memoria războaielor s-a resimţit prin prisma celor apropiaţi
şi a comemorărilor alternative în cinstea rudelor dispărute.
Ana-Maria IOSIF
268
Andrei URSU, Roland O. THOMASSON, Mădălin HODOR, Trăgători şi
mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989, prefaţă de Dennis
Deletant, laşi, Editura Polirom, 2019, 423 p.
Lucrarea apare într-un context sensibil pentru istoria recentă a României:
comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi înaintarea, la
8 aprilie 2019, către instanţa de judecată a rechizitoriului aşa-numitului „Dosar al
Revoluţiei". Demersul editorial este cu atât mai util cu cât plasează evenimentele din
decembrie 1989 într-o nouă perspectivă, reprezentând nu doar „un dosar cu probe
care să ducă la aflarea adevărului'', ci şi o analiză a mecanismelor care au condus la
lansarea şi amplificarea campaniilor de dezinformare şi distorsionare a adevărului din
timpul şi, mai ales, în anii ulteriori revoluţiei.
Cartea se deschide cu o prefaţă de Dennis Deletant, continuă cu introducerea
în care sunt explicate obiectivele şi structura cercetării, urmate de cele 12 capitole
inegale ca întindere, finalizându-se cu concluzii de etapă şi o addenda. Practic,
cuprinsul cărţii dezvoltă trei probleme: evoluţia evenimentelor de la Timişoara în
perioada 15-22 decembrie, revoluţia de la Bucureşti - incluzând manifestaţia
ordonată de Ceauşescu în 21 decembrie, căderea dictaturii şi confruntările ulterioare
dintre armată şi grupurile de „rezistenţă" ale Securităţii, respectiv acţiunile diver-
sioniste sau cu caracter terorist din alte oraşe, precum Brăila, Hunedoara, Sibiu,
Buzău, Braşov, Reşiţa, Craiova şi Arad, majoritatea victimelor înregistrându-se după
22 decembrie.
O primă noutate care a lucrării este faptul că autorii încearcă să clarifice şi să
explice „enigmele" revoluţiei prin interpretarea unor surse inedite şi, oarecum,
„neconvenţionale". Este vorba de agendele de serviciu aparţinând unor cadre ale
Securităţii: generalul-maior Ştefan Alexie (secretar de stat şi membru în conducerea
Departamentului Securităţii Statului-DSS), maiorul Dinu Nicolae (din Direcţia a V-a
care se ocupa de protecţia familiei prezidenţiale) şi maiorul Radu Tinu (adjunct al
Securităţii judeţului Timiş). De asemenea, notiţele din agende au fost coroborate cu
declaraţiile date ca martor în procesul Revoluţiei de la Timişoara de fostul prim-
adjunct al procurorului general al Republicii Socialiste România, Gheorghe
Diaconescu, precum şi cu a altor martori - civili şi militari - participanţi direcţi Ia
evenimente.
Al doilea element de interes este aducerea în prim-plan, ca personaj-cheie al
cărţii, a generalului Iulian Vlad, şeful DSS, şi nu a lui Nicolae Ceauşescu aşa cum
poate cititorii s-ar fi aşteptat. În accepţiunea autorilor, poziţia lui Vlad până în după
amiaza de 22 decembrie a fost fără echivoc: l-a susţinut pe Ceauşescu, îndeplinind cu
relativă eficienţă ordinele acestuia. După fuga dictatorului, Vlad s-a implicat doar
formal în eliminarea teroriştilor şi, în realitate, a coordonat „din umbră" lupta de
rezistenţă prin intermediul unor structuri specializate ale Securităţii, urmărind fie
readucerea la putere a lui Ceauşescu (acţiuni care au avut loc până Ia 25 decembrie
când cuplul prezidenţial a fost executat), fie infiltrarea în noua conducere
politico-militară (în Consiliul de Război sau în Frontul Salvării Naţionale) pentru
269
„a-şi salva pielea", având în vedere că funcţia de şef al DSS îl plasa într-o postură
inconvenabilă.
Duplicitatea lui Vlad a fost remarcată şi după arestarea sa (survenită în
31 decembrie 1989) când a dat declaraţii potrivit cărora cei care au tras începând din
22 decembrie 1989 au fost „oamenii Securităţii" (deşi în timpul evenimentelor a fost
ambiguu în privinţa identificării teroriştilor), dar a susţinut că „focul nu a fost deschis
la ordinul său".
Argumentele autorilor privind duplicitatea lui Iulian Vlad se întemeiază atât pe
relatările unor martori care, aflându-se în clădirea Ministerului Apărării după
22 decembrie, au remarcat că şeful DSS „a avut un comportament ciudat", fiind
suspectat „că transmitea telefonic mesaje codificate" către acele structuri ale
Securităţii care continuau „lupta de rezistenţă". În plus, generalul Vlad a evitat să
apară la televiziune pentru a solicita subordonaţilor să depună cu adevărat armele.
Al treilea aspect demn de remarcat îl reprezintă clarificarea - cu dovezi - a
calităţii de „terorişti" pentru acele persoane care, beneficiind de pregătire militară
superioară şi dotare cu armament performant - arme de precizie, cu lunetă şi
dispozitive de ochire pe timp de noapte - au executat focuri asupra populaţiei civile,
unităţilor şi dispozitivelor militare şi instituţiilor publice. În concepţia autorilor,
principalii „terorişti" au fost cadre ale Securităţii încadrate în Direcţia a V-a, Unitatea
Specială de Luptă Antiteoristă (USLA) şi Securitatea Municipiului Bucureşti,
reprezentâmnd aproximativ 1.800 de persoane. La aceştia se adaugă şi unităţi de
comando formate din studenţi străini, majoritatea arabi (în special palestinieni) şi
iranieni, care fuseseră instruiţi la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa,
condusă de fratele dictatorului, Nicolae Andruţa Ceauşescu.
De altfel, pe întreaga dinamică a cărţii se observă antiteza - aproape obsesivă -
între Armata Română, care nu beneficia de încrederea lui Ceauşescu, fiind, totodată,
suspectată că ar putea trece de partea inamicului (mai ales în cazul unei revoluţii)
şi Securitate, a cărei misiune supremă era asigurarea securităţii personale a
„Comandantului Suprem" şi ale cărei cadre erau atent selecţionate şi îndoctrinate.
Conexată cu problema identităţii teroriştilor este util de semnalat cum se
încearcă dezlegarea enigmei privind rolul generalului Nicolae Militaru în eliminarea
celor 8 uslaşi din echipa condusă de locotenent-colonelul Gheorghe Trosca (şeful de
Stat Major al USLA), care, în seara de 23 decembrie fusese chemată pentru prote-
jarea sediului MApN din Drumul Taberei. Cartea reia ideile şi argumentele din
articolele apărute în ultimii ani sub semnătura lui Mădălin Hodor, în care se
demonstrează cum carierele profesionale ale lui Trosca şi Militaru nu s-au intersectat
niciodată, iar dosarul „Corbii" (în care Militaru a fost deconspirat drept agent al
servciiilor de informaţii ale Armatei Roşii - GRU) nu ar fi existat în realitate, ci ar fi
fost inventat de presă. De fapt, ordinul ca Trosca să vină la sediul MApN a fost
transmis de şeful său, colonelul Gheorghe Ardeleanu (conform propriei declaraţii
dată ulterior) şi nu de Militaru, iar cei care au deschis primii focul au fost ustaşii
aflaţi într-unul din cele trei autovehicule blindate de intervenţie (ABI), şi nu militarii
din tancul care venise în recunoaşterea acestora.
270
O ultimă problemă pe care cartea a încercat să o demitizeze a fost rolul
„agenturilor străine" în dirijarea protestelor populare şi a diversiunilor militare care
au condus la căderea dictaturii în decembrie 1989. Este de notorietate versiunea
susţinută - inclusiv de liderii Frontului Salvării Naţionale - potrivit căreia, în timpul
revoluţiei, pe teritoriul României se aflau 15.000 de spioni sovietici, despre care
autorii susţin că reprezintă o parte a „fabulaţiei lui Ceauşescu legată de iminenta
invazie sovietică". Cu toate acestea, în timpul evenimentelor nu a fost identificat
niciun cetăţean rus/ sovietic care să fie suspectat de acţiuni diversioniste pe teritoriul
României. Mai mult Mihai Gorbaciov „nu era deloc interesat în acel moment de o
intervenţie în România".
Concluzia de bază care se desprinde din studiul acestei lucrări este că autorii
reuşesc să se detaşeze de curentul stabilit de literatura memorialistică şi scrierile mai
mult sau mai puţin partizane despre Revoluţia din Decembrie 1989 lansat şi dezvoltat
de foşti ofiţeri de Securitate sau istorici şi ziarişti care au avut legături cu structurile
informative ale regimului comunist (precum Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip
Teodorescu, Cristian Troncotă, Mihai Pelin, Pavel Coruţ, Corvin Lupu, Alex Mihai
Stoenescu, Ion Cristoiu sau Sorin Roşca Stănescu) şi să construiască o cercetare
riguroasă şi dinamică, cu ipoteze solid argumentate şi deloc confortabile pentru
actualele autorităţi din România. Privită din perspectiva restaurării justiţiei, această
cercetare ridică serioase semne de întrebare în privinţa corectitudinii direcţiei privind
stabilirea responsabililor pentru victimele revoluţiei, având în vedere că rechizitoriul
Parchetului General îi culpabilizează doar pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul
vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi pe fostul şef al Aviaţiei Militare, Iosif Rus,
fără a-i trimite în judecată şi pe cei care au executat efectiv ordinele şi au provocat
victime în rândul civililor şi militarilor. Ori, aşa cum subliniază autorii „teroriştii
n-au fost produsul imaginarului colectiv; ei au existat în came şi oase: în vile conspi-
rative, în poduri de case, pe acoperişurile sau în apartamentele unor blocuri de locuinţe,
în special în jurul obiective/or majore ocupate de revoluţionari sau de Armată".
Nicolae-Iulian HISOM
Dorina ROŞCA, Le grand tournant de la societe moldave. «lntellectuels» et

capital social dans la transformation post-socialiste, Paris, Presses de I' INALCO,
2019, 359 p.
Volumul publicat recent de Dorina Roşca în limba franceză, pornind de la o
cercetare doctorală, aduce în atenţia cititorilor un subiect foarte complex, ce însă nu
lipseşte din literatura de specialitate. Dimpotrivă, numărul autorilor preocupaţi de
intelectuali în regimurile socialiste şi post-socialiste este destul de ridicat. Contribuţia
autoarei reuşeşte însă să pună în discuţie câteva elemente de ordin teoretic şi
metodologic ce merită discutate şi dezbătute, în mod special pentru că acestea nu se
limitează la cazul specific al Republicii Moldova, atingând problematici mai
271
complexe, cu privire la relaţia dintre câmpul politic şi cel intelectual, în socialism şi
post-socialism.
Structura lucrării, în trei părţi, porneşte de la cele trei tipologii distincte identi-
ficate de autoare cu privire la organizarea socio-economică din Republica Moldova.
Astfel, prima parte include o discuţie teoretică complexă cu privire la câmpul
intelectual în Moldova sovietică, respectiv articularea dinamică a relaţiilor dintre
elementele de natură instituţională şi cele sociale. A doua parte discută despre peri-
oada reformelor de tip perestroika, în mod special în ceea ce priveşte modificările
asupra capitalului social. A treia parte a volumului, limitată la perioada post-
socialistă, are drept obiectiv să analizeze schimbările majore de natură sistemică din
perioada definită de Dorina Roşca drept sistem mixt de tranziţie.
Analiza propusă combină o dimensiune cantitativă (metoda chestionarului) cu
una calitativă (interviuri de tip biografic), utilizând o grilă de interpretare a recon-
versiei intelectualilor din Republica Moldova în perioada 1980-2000 prin intermediul
conceptului de capital social, aşa cum a fost acesta definit de Pierre Bourdieu.
De remarcat este cadrul cronologic pe care cercetarea îl utilizează, incluzând cel
puţin două perioade istorice distincte, metodă care îi permite autoarei să urmărească
mult mai fin repoziţionările agenţilor din câmpul intelectual. Argumentul pe care îl
dezvoltă, al explicării tendinţelor şi fenomenelor post-socialiste prin prisma poziţiei
ocupate anterior destrămării Uniunii Sovietice, nu ar fi putut fi enunţat dintr-o
perspectivă cronologică clasică. Din punct de vedere al precauţiilor teoretico-
metodologice, Dorina Roşca dă dovadă de o atenţie deosebită în privinţa aplicabili-
tăţii teoriilor şi metodelor alese pentru studiul de caz foarte particular al Moldovei
socialiste şi post-socialiste.
În mod special datorită acestor precauţii foarte interesante, se poate considera
că principalul merit al volumului ţine mai degrabă de implicaţiile sale teoretice,
dincolo de analiza empirică propriu-zisă. Din acest motiv, continuând cercetările
anterioare ale unor autori precum Katherine Verdery, tezele Dorinei Roşca trebuie
incluse în discuţiile academice cu privire la socialism. Desigur, trebuie să subliniem
gradul ridicat de particularitate al cazului Republicii Moldova în raport cu alte
regimuri de tip socialist, respectiv din punctul de vedere al tranziţiei post-socialiste.
Totuşi. existenţa unor elemente structurale comune acestor regimuri politico-
economice permite nu doar comparaţii, ci şi grile analitice relativ similare.
Două concepte sunt extrem de importante în această cheie de lectură, având
implicaţii sistemice cu privire la particularităţile structurale ale socialismului şi post-
socialismului. Primul dintre acestea, conceptul de intelectual, este aplicat de Dorina
Roşca într-un mod foarte extins, deşi ghilimele din titlu nu sunt deloc întâmplătoare.
Pornind chiar de la definiţia specifică regimurilor de tip socialist, care legau cate-
goria intelectualului exclusiv de absolvirea învăţământului superior, acestă perspec-
tivă duce la apariţia unor dificultăţi metodologice şi teoretice. Delimitările dintre
categoriile sociale şi profesionale devin extrem de fluide şi aproape imposibil de
operaţionalizat. În consecinţă, această perspectivă combină grupuri socio-profesio-
nale foarte diverse, care au avut roluri şi evoluţii extrem de variate, atât în socialism,
272
cât şi în post-socialism. În fapt, această definiţie a intelectualului, care în teoria
marxistă nu reprezenta o clasă socială, ci doar o pătură socială, a fost contestată
inclusiv din interiorul paradigmei marxiste şi post-marxiste, meritând o atenţie
deosebită. Realitatea empirică a demonstrat că este necesar un discurs foarte nuanţat
în analiza rolului intelectualilor în aceste contexte istorice particulare, indiferent de
opţiunile teoretice generale.
Al doilea concept important, ce se regăseşte de asemenea în chiar titlul cărţii,
este cel de capital social. Pornind de la distincţia dintre cele trei tipuri de capital
cultural, anume încorporat (ceea ce o persoană cunoaşte), obiectiv (ceea ce o per-
soană deţine) şi instituţional (diplomele deţinute de o persoană), Dorina Roşca
sugerează nevoia de a crea noi categorii pentru conceptul mai general de capital. În
acest sens, capitalul social apare în cadrul acestei cercetări ca o subcategorie a
capitalui politic, autoarea definindu-şi conceptul-cheie al cercetării drept capital
social de tip politic. În fapt, capitalul social şi cel politic se pot suprapune, dar ele
rămân până la urmă două realităţi mai degrabă fundamental distincte. Pe lângă
această, graniţa dintre câmpul politic şi restul sferelor de activitate este aproape
imposibil de trasat pentru cazurile regimurilor de tip socialist. În contextul în care
logica sistemică presupune alocarea centralizată a resurselor, este important de
subliniat modul foarte subtil în care apar distincţii între diferite categorii de capital,
respectiv regulile de conversie şi utilizare a acestora. Acest aspect este remarcat şi de
autoare, printre altele prin intermediul unui grafic foarte util, cu privire la relaţii
dintre politică, intelectuali şi câmpul economic în ultimii ani ai existenţei Uniunii
Sovietice (p. 145).
În mod firesc, Dorina Roşca este conştientă de limitele şi deficienţele acestui
aparat teoretico-metodologic, pe care le subliniază destul de direct uneori. Cu toate
acestea, sunt importante gradaţiile foarte fine pe care le utilizează în concluziile
formulate în fiecare capitol. Din acest motiv, autoarea reuşeşte să contribue foarte
pertinent, atent şi nuanţat în ceea ce priveşte rolul şi poziţionarea câmpului
intelectual în Moldova socialistă şi post-socialistă.
Aceste discuţii foarte teoretice sunt relevante pentru cercetarea istoriei
regimurilor de tip socialist, inclusiv pentru cazul României postbelice. Este obliga-
torie nu doar existenţa unui aparat teoretic şi metodologic foarte sofisticat, ci şi
precauţii foarte nuanţate cu privire la modul în care acesta este aplicabil pentru un
asemenea context istoric foarte particular. Dincolo de concluziile sale cu privire la
reconversia intelectualilor în Moldova socialistă şi post-socialistă, Dorina Roşca are
importantul merit de a ridica o serie de probleme de natură teoretico-metodologică,
transformându-şi astfel cercetarea în una relevantă pentru întreaga regiune a Europei
Centrale şi de Est de după Al Doilea Război Mondial, ba chiar mai mult decât atât,
integrându-se în discuţiile ştiinţifice internaţionale mai generale cu privire la relaţia
dintre intelectuali şi puterea politică.
Ionuţ Mircea MARCU
273
Oana ZAMFIRACHE (editor coordonator), Corupţia ucide? Bucureşti, Curtea
Veche, 2019, 156 p.
Editura Curtea Veche propune, plecând probabil de la constatarea că tema
corupţiei şi a luptei contra acesteia a acaparat spaţiul public, o carte-ghid în care să
ne prezinte, pe de o parte o serie de teorii preluate din ştiinţele sociale şi opinii ale
unor persoane cu experienţă în domeniul juridic, iar pe de altă parte o serie de eseuri
şi povestiri cu tâlc asupra corupţiei. Intenţia declarată a volumului este „să aducem
împreună autori diverşi în pregătire, abordare şi preocupări, în speranţa că
multitudinea perspectivelor va oferi o imagine cât mai cuprinzătoare asupra acestui
subiect." (f. 7).
Cartea conţine 156 de pagini şi este împărţită în 11 capitole, scrise de tot atâţia
autori. Se observă însă de la început absenţa oricărei coordonări, capitolele cărţii nu
sunt părţi ale unui construct logic care urmează să ne dezvăluie la final câteva idei
clare şi să ne răspundă, poate, la unele întrebări asupra problematicii propuse.
Pornind de la tema cărţii, corupţia, fiecare din cei 11 autori, au scris despre ce au
vrut, în stiluri foarte diferite, trecerea de la un capitol la altul fiind aproape un salt în
necunoscut.
Diana Mărgărit, conferenţiar în ştiinţe politice la Universitatea ,.Alexandru
Ioan Cuza" din Iaşi, scrie un text intitulat ,,Protestele în epoca anticorupţiei. Un caz
românesc". (f. 13-2 l ), analizând corupţia în domeniul politic. „Din punct de vedere
politic, corupţia se referă la maniera în care politicile de stat reflectă aproape exclusiv
interesele clientelare ale grupurilor aflate în cercul puterii, ignorând norme, reguli,
legi şi aşteptările cetăţenilor." (f. 13). Corupţia este un fenomen care se generalizează,
apreciază Diana Mărgărit, extinzându-se rapid de la un domeniu la altul al societăţii.
Corupţia în sfera publică presupune ca un reprezentant al statului să încalce reguli şi
norme pentru a obţine beneficii pentru sine şi pentru alţii, în detrimentul interesului
public, să faciliteze accesul la anumite servicii unor persoane, instituţii, care altfel nu
ar ajunge la ele. Corupţia politică se poate realiza la două niveluri: faptic, prin
deturnarea banului public şi legislativ, prin schimbarea legilor astfel încât faptele de
corupţie să devină legale.
Autoarea capitolului ne prezintă teoria conform căreia corupţia nu poate
coabita cu democraţia, deoarece democraţia are instituţii care să o limiteze. Corupţia
se manifestă mai puternic în ţările în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor nu sunt
respectate. Atunci când guvernele eşuează în misiunea lor de reprezentare şi
guvernare în interesul cetăţenilor, societatea are la dispoziţie câteva instrumente de
sancţionare, printre care votul şi protestul. Votul este un instrument care oferă
legitimitate deciziilor şi actorilor politici, dar nu poate fi folosit decât rar. Protestul
are avantajul spontaneităţii şi al reacţiei rapide în faţa unei decizii care nemulţu
meşte, dar are o forţă politică mai redusă. Totuşi, protestele care au avut loc în
România în anul 2017 au avut efecte pentru că au reuşit să mobilizeze un număr
mare de cetăţeni, în ciuda eterogenităţii grupurilor implicate.
274
Cristi Danileţ, judecător, militant pentru independenţa justiţiei, se referă la
„Corupţia şi justiţia. Corupţia din justiţie" (f. 25-35). Autorul ne reaminteşte că
începând din anul 2004, momentul încheierii negocierilor de aderare a României la
Uniunea Europeană, au apărut primele acuzaţii de corupţie la nivel înalt şi
anticorupţia a devenit politică de stat. Au început să fie condamnaţi poliţişti, medici,
profesori, parlamentari, miniştri, judecători, procurori, sistemul de justiţie
dovedindu-se el însuşi „extrem de vulnerabil la corupţie." (f. 29). Asociaţiile de
magistraţi au acceptat cu greu discuţiile despre corupţia din sistemul de justiţie, astfel
încât în anul 2008 primul judecător care a afirmat că în România sunt magistraţi
implicaţi în reţele infracţionale a fost anchetat disciplinar pentru că ar fi afectat
negativ reputaţia colegilor săi.
Autorul consideră că pentru a preveni corupţia judiciară s-ar putea face mai
multe, printre care consideră importante următoarele:
- prevenirea corupţiei judiciare în rândul publicului, prin informarea şi educa-
rea acestuia cu privire la legislaţia şi procedurile existente referitor la apărarea
drepturilor sale, folosirea site-urilor privind legile, jurisprudenţa, respectiv reglemen-
tările privind combaterea corupţiei judiciare.
- prevenirea corupţiei în rândul personalului din sistemul juridic se poate
realiza prin impunerea integrităţii ca criteriu important de evaluare a activităţii
magistraţilor. Jurisprudenţa în materie disciplinară, deontologică şi în materie penală
de corupţie judiciară ar trebui să fie însuşită de magistraţi. Contactul cu publicul ar
trebui redus la minimum, procesele simple ar trebui să se desfăşoare online.
- prevenirea corupţiei judiciare la nivel instituţional s-ar putea realiza printr-un
mai bun management în instanţe şi parchete, alături de creşterea calităţii motivărilor
soluţiilor judiciare. Singura sancţiune posibilă a unui om al legii care s-a dovedit că
are probleme de integritate ar trebui să fie excluderea din profesie, însoţită şi de
interdicţia de a mai activa în orice instituţie publică, dar şi în domeniile private din
sectorul de justiţie.
Dorina Pătrunsu, conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Filosofie a
Universităţii din Bucureşti este autoarea articolului „Corupţia şi disfuncţionalitatea
democraţiei" (f. 89-101). Aflăm astfel că deşi se manifestă în toate domeniile,
investigarea corupţiei se realizează de o manieră superficială. Nu este vorba de lipsa
de interes teoretic, ci mai degrabă de o preluare fără simţ critic şi de perpetuarea unor
confuzii nu doar asupra corupţiei şi eradicării ei, ci şi asupra a ceea ce reprezintă
democraţia şi mecanismele ei legitime. Autoarea consideră că „nu corupţia este cauza
disfuncţionalităţii democratice, ci invers, carenţele democraţiei generează corupţie şi
dominaţie." (f. 91), iar în acest sens miza în lupta contra corupţiei este „prezervarea
democraţiei şi a cadrului democratic" (f. 92). Un sistem democratic este cu atât mai
fucţional cu cât îşi recunoaşte disfuncţionalităţile, care deşi indezirabile fac parte din
sistem, fiind deschis la îmbunătăţiri. În aceeaşi direcţie putem spune că în democraţie
nu lipseşte corupţia, dar există şanse mari ca fenomenul corupţiei să fie diminuat.
275
Alee Bălăşescu, antropolog, autorul textului „Corupţia şi dezideratul
succesului" (f. 75-84), îşi începe analiza plecând de la relatarea unor întâmplări
tragice, aratând cum acumularea unor decizii nelegale, luate pentru maximizarea
profitului, pe fondul pasivităţii instituţionale, a dus la pierderea vieţii multor oameni,
În concepţia autorului, corupţia are două dimensiuni culturale importante: prima este
legată de perceperea spaţiului legii ca îngrădire a acţiunii antreprenoriale şi
încercarea de a-l modifica, iar a doua este lipsa de importanţă acordată respectării
procedurilor. Aceasta duce la înţelegerea legii ca având un grad mare de flexibilitate
şi aplicarea procedurilor ca putând fi variabile şi în consecinţă că legile pot fi
acordate cu practicile şi nu practicile în concordanţă cu legile în vigoare. „Important
în toate aceste cazuri este cum ne raportăm la corupţie: este ea o simplă încălcare a
legii sau este vorba despre un fenomen complex, multistraficat, care se găseşte la
intersecţia dintre cultură, etică, spaţiu legal şi percepţia sa, practici locale şi globale şi
nu în ultimul rând despre definirea socio-culturală a succesului?" (f. 84).
Oana Zamfirache, doctor în filozofie, traducătoare şi editoarea cărţii de faţă
scrie despre „Corupţia din lăcomie versus corupţia de nevoie" (f. 151-156),
considerând că faptele de corupţie se află la intersecţia dintre politică şi morală.
Corupţia ţine de sfera politică nu doar prin faptul că deseori politicienii sunt autori ai
unor fapte de acest fel, ci şi pentru că orice act de corupţie are loc într-un sistem
politic. În acelaşi timp, o faptă de corupţie este în egală măsură imorală, deoarece o
persoană coruptă încalcă regululile societăţii. Autoarea face distincţia între corupţia
din lăcomie şi corupţia pentru supravieţuirea familiei, cele două tipuri de corupţie
nefiind identice din punct de vedere moral. Un sistem politic care permite oricare din
cele două tipuri de corupţie este disfuncţional, în primul caz nu există mecanisme de
prevenire a corupţiei, în al doilea caz slăbiciunea sistemului politic provine din
puternica inegalitate economică şi socială care duce la fapte imorale în detrimentul
comunităţii. Putem înţelege fapta de corupţie ca o alegere greşită şi deci şi ca pe un
eşec moral individual, în acest caz neputând face mare lucru pentru a schimba
lucrurile. Mai util este să considerăm fapta de corupţie ca simptomul unui sistem
politic. social şi economic cu reguli neclare, cu proceduri care nu uşurează respec-
tarea regulilor, în acest caz corupţia devine o problemă politică, iar îmbunătăţirea
sistemului politic ar putea aduce cu sine eliminarea unora din cauzele ei.
Pe lângă aceste texte despre care am discutat pe scurt într-o ordine absolut
aleatorie, un loc important în economia cărţii îl au atât eseurile filozofico-morale
despre corupţie şi democraţie (Dragoş Dodu, Anticorupţie sau antidemocraţie,
f. 63-70, Emil ian Mihailov, Corupţia ucide, dar corupţii nu sunt ucigaşi, f. 105-111,
Raluca Feher „Dacă nu ai intrare, eşti într-o situaţie fără ieşire", f. 131-146) cât şi
povestirile inspirate din întâmplări ce au la bază o faptă de corupţie. Fie că este vorba
de un caz de corupţie într-o şcoală (Laurenţiu Ungureanu „Toată lumea din familia
noastră", f. 39-44), într-o companie (Radu Ghelmez „Noaptea ca hoţii" f. 49-58) sau
de trucarea unor licitaţii sau de corupţia în rândul poliţiei (Şerban Marinescu: Două
poveşti: un abuz şi un act de corupţie", f. 115-126), toate aceste povestiri ne arată
276
concret cum funcţionează corupţia, iar uneori ne fac să ne gândim cum noi înşine,
prin comportamentul nostru, o tolerăm şi o încurajăm, fără să fim conştienţi de acest
lucru.
După ce am terminat de citit cartea, ce e drept destul de uşor, rămânem în
minte cu o imagine despre corupţie pe care nu o ştiam, dar ne încearcă părerea de rău
că nu subiectul pe care şi l-a propus nua fost abordat într-un mod serios, analitic, cu
referinţe ştiinţifice, pe alocuri lucrarea nedepăşind nivelul unei broşuri despre
corupţie ce ar putea fi distribuită în şcoli.
Elena Simona GHEONEA
277
INMEMORIAM
NICHITA ADĂNILOAIE (1927-2019)
Din când în când, dar nu numai îµ preajma unor zile festive, obişnuiam să
formez un anumit număr de telefon şi de la capătul celălalt al firului să-mi răspundă,
mai totdeauna în ultima vreme cu o voce obosită, dar care devenea, pe măsura
înaintării în conversaţie, din ce în ce mai fermă, profesorul Nichita Adăniloaie,
preşedintele de onoare al SŞIR. La prima întrebare, deloc protocolară, rugându-l
să-mi spună cum se simte, el avea invariabil acelaşi răspuns: De la gât în sus -
excelent!, formulare care ascundea multe suferinţe, unele ştiute, şi despre care
scrisese pe larg şi în volumul său de amintiri, altele, desigur, ascunse. Apoi discuţia
aluneca spre subiectul care îl interesa cel mai mult: Ce se mai întâmplă la Societate?
În ultima vreme, datorită unor mici deficienţe auditive, comunicam mai greu şi
în anul care a trecut nu a mai frecventat, ca altă dată, şedinţele Biroului Executiv, dar
ataşamentul său nedezminţit pentru asociaţia noastră şi devotamentul nesfărşit pe
care i l-a arătat până în ultima clipă rămăseseră intacte. Căci din această perspectivă
relaţia profesorului cu SŞIR a fost unică şi incontestabil irepetabilă. Nimeni, în
prezent. şi probabil imposibil în viitor nu va mai avea şansa în totul excepţională de a
însoţi asociaţia istoricilor pe durata a mai bine de 70 de ani, de la naşterea ei şi până
la blânda senectute din anii din urmă.
O legendă în totul credibilă ne spune că, participant la şedinţa inaugurală din
9 iunie I 949, profesorul, pe atunci student în anul întâi la Facultatea de Istorie, ar fi
vrut la sfărşitul reuniunii să fie înscris imediat în asociaţie. Din acest moment şi până
la sfărşit el a\'ea să joace pe scena istoriei SŞIR aproape toate rolurile, cu o abnegaţie
în toate egală cu curajul şi perseverenţa sa: secretar de redacţie şi redactor
responsabil la Studii şi articole de istorie, membru în Biroul Executiv, preşedinte şi
mai apoi, în ultimii ani, preşedinte de onoare, el nu s-a mulţumit niciodată să-şi facă
doar treaba. aşa cum era specificată în Statutul organizaţiei noastre. Astfel, în
întunecaţii ani 1980, el nu a ezitat să îşi folosească poziţia în Partidul Comunist
Român pentru ca oameni de calitatea intelectuală a profesorului Aurel Iordănescu
să-şi poată ţinc conferinţele şi să-şi scrie şi să-şi publice articolele, iar noi, ceilalţi, să
ne simţim în siguranţă, lucrând pentru Societate, fără constrângerile copleşitoare ale
acelor timpuri. Totodată, în vremuri mai noi el a ştiut să facă concesii pentru a păstra
unitatea asociaţiei noastre, dar a fost neîndurător atunci când promovarea unor
persoane inadecvate ar fi fost, firesc, urmată de imprevizibile complicaţii.
Uitându-mă în urmă la cei aproape 60 de ani de când l-am cunoscut constat,
deloc uimit, că mi-a fost alături în toate momentele cruciale ale carierei mele,
incurajându-mă să dau admiterea la Facultatea de Istorie, deşi nu aveam atunci decât
I 7 ani, şi mai apoi să candidez la doctorat. Am făcut şi cu el o lungă ucenicie în
redacţia SAi. învăţând să scriu un articol ştiinţific şi mai apoi să respect rigorile
278
publicării sale. Sunt convins că a susţinut ascensiunea mea la SŞIR şi nu întâmplător
a fost cel care mi-a propus în iama 1991 funcţia de secretar general, iar în cei opt ani
care au urmat am fost, cum a spus-o şi avea s-o scrie mai târziu, mâna lui dreaptă în
cele două mandate prezidenţiale pentru care a fost ales.
Dar cea mai bună şcoală, nu doar pentru studiul istoriei, ci şi pentru viaţă, au
fost sutele noastre de discuţii colegiale care, chiar dacă nu s-au desfăşurat întot-
deauna sub semnul unanimităţii, au fost mereu dominate de respectul datorat unui
mentor pe cât de competent, pe atât de fermecător.
Altfel omul venea de departe şi de demult, dintr-un sat răzeşesc de la poalele
Munţilor Călimanului, străbătut de ape repezi şi populat de oameni harnici şi integri,
cu familii în care creşteau mulţi copii, iar cei mai înzestraţi aveau asigurat, nu fără
sacrificiile aferente, drumul spre carte. Anii de studiu ai profesorului Adăniloaie,
începuţi în 1934 şi încheiaţi cu o diplomă de licenţă în 1952 sunt un adevărat roman,
nescris din păcate, cu multe răsturnări de situaţii, cu stagiul militar al şcolarului pe
ultimele fronturi ale unui război mondial şi cu îndârjirea disperată de a-şi da
examenele de diferenţă restante şi de a-şi continua, cu orice preţ, învăţătura. Hărnicia
şi seriozitatea sa l-au remarcat de la început şi aflat în prima generaţie de istorici din
noua societate şi-a găsit firesc locul la institutul de profil al Academiei unde a condus
ani de zile sectorul de istorie modernă şi de unde avea să se pensioneze la 63 de ani
la începutul lui 1990. În acest răstimp a scris şi publicat zeci de articole, a colaborat
la lucrări prestigioase, ediţii de documente sau studii de sinteză şi a adus contribuţii
importante la cunoaşterea şi înţelegerea marilor evenimente româneşti care au
consacrat modernitatea: Revoluţiile de la 1821 şi 1848, reforma agrară de la 1864,
Războiul de Independenţă din 1877-1878, Parlamentarismul şi nu în ultimul rând
Marea Unire, cu specială privire asupra integrării Bucovinei natale. În ultimii ani,
stimulat de un curs universitar de istorie a şcolii româneşti, deschis la Facultatea de
Istorie din Bucureşti, şi-a îndreptat atenţia asupra acestui subiect prin laborioase
cercetări de arhivă, din care s-au născut studii bine informate şi un volum, ultimul din
cele multe apărute sub semnătura sa.
În tot ce a întreprins, profesorul a fost un căutător tenace al adevărului pe care
a avut curajul să-l spună într-o vreme în care falsificarea din motive interesate a
istoriei era la ordinea zilei. E prea cunoscută povestea felului în care l-a înfruntat,
într-o chestiune ştiinţifică, pe cel mai temut politruc al anilor 1950, Mihail Roller, dar
e de subliniat încă o dată că pe tânărul cercetător nu-l caracteriza nici atunci confor-
mismul şi oportunismul şi că aşa a rămas până la sfărşitul vieţii. Mai apoi, bucuria de
a comunica cele ştiute, consecinţa firească a anilor lungi petrecuţi în biblioteci şi în
arhive s-a răsfrânt în sutele de conferinţe publice pe care le-a susţinut, mai cu seamă
sub egida SŞIR. Fiindu-i de multe ori partener în aceste întreprinderi, am remarcat de
fiecare dată freamătul interior al celui ce vorbea, patosul ascuns în spatele fiecărui
cuvânt, atitudinea celui convins că stăpâneşte mai bine decât oricine ce s-a întâmplat
şi că este datoria sa să împărtăşească celorlalţi tot ce a descoperit.
Între prieteni, profesorul Adăniloaie îi molipsea pe toţi cei din jurul său cu o
cuceritoare bucurie de a trăi şi singur sau în tandem cu soţia sa Cristina era un
279
inegalabil creator de bună dispoziţie, servindu-se cel mai adesea de talentul său în a
compune epigrame, glume versificate, care şfichiuiau inteligent, dar cu multă
bunăvoinţă, fără nicio răutate, dovadă că nu ştiu pe nimeni care să se fi lăsat la sfărşit
indispus sau supărat. Nostimele catrene, repetate în 14 mici volume, până în ziua
morţii, transmiteau în pragul unui sfărşit la care profesorul se va fi gândit poate,
optimismul şi încrederea sa în frumuseţea vieţii, mesaj pe care îl considera cel mai
potrivit pentru cei care îl apreciau şi pentru cei viitori.
Am reflectat de multe ori la modelul profesorului Adăniloaie, un om care
asemenea multora dintre noi a trăit în vremuri complicate şi confuze. Nu a ezitat însă
niciodată să fie el însuşi, stimulându-ne şi pe noi, ceilalţi, mult mai tineri, să credem
în adevăr şi în dreptate oricât de greu ne-ar fi fost. Printre norii groşi şi întunecaţi ai
unor vremuri nu întotdeauna prietenoase, el a fost o rază de soare care ne-a înseninat
viaţa şi cu această amintire vom merge mai departe.
Bogdan TEODORESCU
280
INMEMORIAM
"
GHEORGHE RANCU (1956-2020)
La 28 ianuarie 2020 a plecat dintre noi profesorul dr. Gheorghe Râncu, fost
director al Colegiului Tehnic Forestier din Câmpina, timp de 27 de ani, istoricul care
a lucrat cu abnegaţie peste 24 de ani la organizarea şi conducerea filialei Câmpina a
Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, militând neobosit pentru dezvoltarea
învăţământului şi a cercetării istorice de calitate.
S-a născut la 26 august 1956 la Buziaş, judeţul Timiş. După finalizarea
cursurilor liceale la Buhuşi, judeţul Bacău, a urmat Facultatea de Istorie - filozofie
din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi pe care a absolvit-o în anul 1983.
În acelaşi an şi-a început activitatea didactică la Liceul Forestier din Câmpina,
judeţul Prahova, dedicându-se cu pasiune aceastei meserii. Pregătirea de specialitate,
dar şi consecvenţa perfecţionării didactice l-au propulsat pe un loc merituos la nivel
judeţean şi naţional. A manifestat o atitudine de patriotism adevărat în cadrul
şedinţelor cercurilor pedagogice de specialitate, bunăoară, la o astfel de activitate
desfăşurată la o şcoală din Telega, în anii '80, domnul profesor a interpretat cu multă
naturaleţe cântecul „Bucovină, plai cu soare!".
În anul 1998 a obţinut titlul de doctor în istorie, cu teza - „Activitatea de
jurnalist şi diplomat a lui Grigore Gafencu", sub îndrumarea prof. univ. dr. Emilian
Bold de la Universitatea „Al. I. Cuza" din Iaşi. În intervalul 1998-2006 a devenit
membru în Consiliul consultativ al profesorilor de Istorie din cadrul Inspectoratului
Şcolar Judeţean Prahova, paralel îndrumând şi încurajând activitatea tinerilor colegi
către o carieră didactică, în calitatea sa de metodist al inspectoratului. Între 2004-
2008 a funcţionat ca membru în Consiliul Consultativ al directorilor de liceu din
cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova. După diverse stagii de perfecţionare,
în intervalul 1999-2004, a fost desemnat de M.E.C. - evaluator de manuale şcolare,
iar din anul 2012 a devenit membru în Corpul Naţional de Experţi ai M.E.N.
(M.E.C.T.S.).
Rezultatele muncii sale la catedră au fost impresionante, demonstrate de
premiile obţinute cu elevii la olimpiadele şi concursurile şcolare, dar şi prin îndru-
marea şi pregătirea a peste 400 de elevi pentru facultăţile de: istorie, drept, poliţie şi
relaţii internaţionale din ţară.
Fiind un om implicat în viaţa şcolii, devine în 1990, director adjunct al
Liceului Forestier, iar în intervalul 1996-2017 a îndeplinit funcţia de director al
instituţiei menţionate. În tot acest interval îşi dezvoltă aptitudinile şi competenţele
manageriale, prin diverse cursuri de perfecţionare şi prin absolvirea studiilor
masterale - „Management Educaţional European" - din cadrul Universităţii „Petrol
şi Gaze" din Ploieşti. Profesionalismul, capacitatea antreprenorială, implicarea,
281
arta relaţionării, l-au impus drept unul dintre cei mai performanţi directori ai
judeţului. A investit timp, răbdare, pricepere, devotament pentru colegi, dar mai ales
pentru elevi pentru care era în stare să facă orice sacrificiu, transformând şcoala pe
care a condus-o într-o unitate modernă de profil şi aşezând-o pe un piedestal în
peisajul şcolar câmpinean. Baza materială a şcolii, dar şi perfecţionarea cadrelor
didactice şi a elevilor au fost realizate prin accesarea şi implementarea unor proiecte
internaţionale. Astfel, în intervalul 2004-2008, Colegiul Tehnic Forestier a fost inclus
în proiectul „PHARE-VET'', în domeniul tehnologic, atrăgând fonduri europene de
milioane de euro. În anii 2008 şi 2011, domnul director extinde parteneriatul
internaţional de consiliere şi colaborare în specialităţile silvic şi prelucrarea lemnului,
cu instituţii similare din Modena, Brescia (Italia), Strasbourg (Franţa), Salonic
(Grecia), Kumanovo (Macedonia), Bonn (Germania) şi respectiv din Finlanda.
Activitatea managerială l-a implicat, în calitate de preşedinte, în numeroasele comisii
de organizare şi evaluare a examenelor de bacalaureat.
A iubit istoria şi s-a dovedit a fi un cercetător pasionat şi riguros, dovadă stând
numeroasele articole, studii, recenzii din revistele de specialitate („Studii şi Articole
de Istorie", „ANUAR", „Cafeneaua literară" etc.) şi ziare („Oglinda Câmpinei'',
„Evenimentul", „Partener" etc). Aria subiectelor cercetate a fost vastă, amintim doar
câteva: relaţiile internaţionale din perioada interbelică; fundamentalismul istoric în
aria arabo-islamică; istoria calendarului; totalitarismul interbelic; holocaustul
românesc în antiteză; stema României din perspectivă heraldică; Timur Lenk-
contradictoriul prinţ al stepelor; ar iteze de psihologie românească; conflictul
româno-maghiar din 1919; raporturile româno-sârbeşti/iugoslave ( 1918-1920) etc.
Un merit incontestabil l-a avut în organizarea şi conducerea Filialei Câmpina a
Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, în intervalul 1996-2020. În cadrul
şedinţelor lunare ale acesteia a susţinut zeci de comunicări ştiinţifice, fiind un
exemplu deosebit pentru erudiţia şi temeinicia cercetărilor sale. Domnia sa a avut
meritul de a aduna în cadrul subfilialei de la Câmpina profesori de istorie şi
geografie, preoţi, muzeografi, cercetători, ofiţeri ai Asociaţiei „Cultul Eroilor" din
Prahova, intelectuali ai municipiului.
În mai 2009, domnul profesor dr. Gheorghe Râncu împreună cu alţi colegi din
conducerea filialei şi cu sprijinul Primăriei Câmpina, a organizat Consiliul Naţional
al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România. La acel eveniment au participat peste 40
de profesori de istorie din întreaga ţară, fiind una din ocaziile în care a demonstrat
calităţile sale de bun orator şi organizator de activităţi cultural-ştiinţifice de înaltă
ţinută. A fost apreciat şi la nivel naţional, în cadrul Conferinţei Naţionale a SŞIR
organizată la Câmpina, în noiembrie 2011. În acelaşi an a fost ales membru în Biroul
Executiv al respectivei societăţi, îndeplinind această funcţie pe parcursul a două
mandate, până în anul 2019. Între 2016-2018 a fost coordonator în Comisia Naţională
a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, în colaborare cu facultăţile de istorie din
ţară şi cu Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, vizând propuneri pentru planurile-
cadru la ciclul gimnazial şi liceal şi la elaborarea programei de Istorie pentru clasele
a V-a şi a VI-a.
282
Prin toată strădania domniei sale a reuşit să facă legătura dintre mediul preuni-
versitar şi cel universitar al profesorilor de istorie. Prezenţa sa în structura naţională a
Societăţii de Ştiinţe Istorice a fost o garanţie de seriozitate, echilibru şi devoţiune faţă
de păstrarea statutului disciplinei Istorie în învăţământul preuniversitar.
Încă o dovadă a pasiunii domniei sale pentru istorie a fost redactarea revistei
Societăţii de Ştiinţe Istorice din Câmpina - „ANUAR". Prin această publicaţie,
domnul profesor împreună cu membrii societăţii făceau cunoscute cercetările lor.
Valoarea acesteia a fost dată de munca temeinică a domnului profesor Râncu şi a
distinsei sale soţii, doamna profesor Ema Râncu. Revista a fost apreciată la nivel
naţional, fiind premiată în cadrul comunităţii ştiinţifice din România, cu premiul
„Aurelian Iordănescu" al S.S.l.R. (2010), iar domnul profesor a primit din partea
aceleiaşi instituţii „Diploma de excelenţă (2011 ). Anul acesta revista a ajuns la
numărul 1O, iar cu un ultim efort, profesorul Gheorghe Râncu s-a concentrat asupra
muncii editoriale, în ciuda cumplitei suferinţe reuşind să ducă la bun sfârşit apariţia
acestui număr în cele mai bune condiţii. Rigoarea şi lucrurile gândite şi realizate „cu
cap de neamţ" l-au caracterizat până la sf'arşitul vieţii.
Calităţile sale manageriale, dar şi arta relaţionării l-au impus ca un bun
„negociator al culturii de calitate", prin atragerea sprijinului Primăriei, Consiliului
Local, Bisericii şi altor centre culturale din Municipiul Câmpina, dar şi al agenţilor
economici din zonă. A statornicit un parteneriat temeinic cu Societatea de Ştiinţe
Istorice, Asociaţia „Cultul Eroilor'', Parohia „Sf. Nicolae" din Câmpina, Asociaţia
Cultural-Ştiinţifică „Vasile Pogor" din Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale şi Design,
Universitatea de Studii Europene din Republica Moldova.
Profesorul dr. Gheorghe Râncu a fost consilier judeţean în mandatul 2004-
2008, fiind membru al Comisiei de învăţământ, cultură, ştiinţe şi culte. A fost ofiţer
în rezervă, membru al subfilialei Câmpina a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor'', par-
ticipând la diverse acţiuni, ceremonii, manifestări culturale la nivelul municipiului.
Pentru înalta ţinută intelectuală, activitatea managerială remarcabilă, responsa-
bilitatea, înţelegerea, iubirea şi devotamentul faţă de cei din jur şi înaltul profil moral,
domnul profesor a primit aprecieri, diplome, distincţii, dintre care enumerăm doar
câteva: Diploma „Gheorghe Lazăr'', clasa I din partea M.E.N., Emblema de merit
„Partener pentru apărare" a Ministerului Apărării Naţionale, Placheta omagială
„Câmpina 500" din partea Primăriei Municipiului Câmpina, „Medalia pentru merite
deosebite" a Asociaţiei „Cultul Eroilor" din România etc.
Colegii, elevii, întreaga comunitate câmpineană îşi exprimă deosebitul regret
pentru dispariţia timpurie a unuia dintre cei mai buni profesori de istorie din
învăţământul preuniversitar, unul dintre cei mai activi şi mai devotaţi membri ai
Socetăţii de Ştiinţe Istorice din România, care a trăit cu intensitate fiecare moment al
vieţii sale.
Dumnezeu să îl odihnească în pace pe cel care a fost profesorul, directorul,
istoricul, dar în primul rând, Omul - Gheorghe Râncu, iar de de acolo de sus să ne
însoţească în activitatea noastră viitoare.
Membrii S.Ş.1.R. - Filiala Câmpina
283
INMEMORIAM
ALEXANDRU BARNEA (1944-2020)
Profesorul Alexandru Bamea ramane una din figurile emblematice ale

arheologiei şi şcolii româneşti. O carieră ce se întinde pe mai bine de trei sferturi de
veac, căci Alexandru Bamea nu a încetat să lucreze chiar şi la vârsta la care alţii
devin mai degrabă contemplativi, face dovada unui spirit mereu activ, mereu în
căutarea de noi direcţii de cercetare şi dornic să împărtăşească din experienţa
personală şi să contribuie la dezvoltarea istoriografiei româneşti.
Profesorul Bamea a fost, înainte de orice, un mare arheolog. A contribuit la
aceasta şi faptul că foarte de timpuriu l-a însoţit pe tatăl său, academicianul Ion
Bamea, pe şantiere importante, cum ar fi Dinogeţia şi Tropaeum Traiani. Dincolo de
cunoaşterea profesională, aceste experienţe timpurii l-au făcut să se acomodeze cu
rigorile vieţii de şantier (semnificative mai ales în ultimele decenii de comunism)
cum puţin alţii au ştiut să o facă. În plus, i-au insuflat o disciplină a muncii şi o
rigoare ce nu l-a părăsit niciodată. Era aceasta una din primele lecţii pe care le
transmitea colaboratorilor şi studenţilor cu care lucra, anume că prima marcă a
profesionalismului este constanţa şi disciplina interioară. De altfel, profesorul Bamea
era mereu implicat în proiecte de cercetare, fie că era vorba de şantierele care sunt
indisolubil legate de numele său (Dinogeţia şi Tropaeum Traiani, pe care le-a şi
condus după retragerea tatălui său, Ion Bamea), de proiecte educaţionale sau de
iniţiative menite să contribuie la refacerea spiritului civic românesc.
Filolog clasic ca formare şi arheolog ca vocaţie, profesorul Bamea a ştiut să
combine cele două domenii cu o uşurinţă pe care doar studiul foarte intens al surselor
literare, a celor epigrafice şi a celor arheologice o poate aduce. Responsabil de
şantier timp de mai multe decenii, atât la Dinogeţia, cât şi la Tropaeum Traiani,
profesorul Bamea a fost implicat în cercetări în alte situri importante din Dobrogea,
cum ar fi Callatis, Histria, Dunavăţu de Jos. De altfel publicaţiile sale sunt dovada
faptului că era un cunoscător suveran al istoriei antice şi medievale timpurii a
Dobrogei şi prin extensie, a lumii romane. Cele peste 150 de studii şi articole
demonstrează nu numai profunzimea gândirii, soliditatea metodologiilor aplicate şi
rigoarea demersurilor de cercetare, ci şi un profund interes în fenomene foarte
diverse manifestate în lumea antică. Volumele dedicate sitului său de suflet şi de care
numele său va rămâne mereu legat (Tropaeum Traiani) şi istoriei Dobrogei sunt texte
pe care orice arheolog şi istoric preocupat de antichităţile din spaţiul românesc
trebuie să le consulte. La fel, volumul dedicat tezaurului monetar găsit de dânsul la
Tropaeum Traiani, al treilea volum din seria dedicată cetăţii romane, realizat cu o
măiestrie deosebită - iar ajutorul doamnei Iuliana Bamea, care i-a fost mereu
aproape şi prietenă de drum este una din bazele acestei excelenţe - demonstrează
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVIL, 2020, pp. 284-286.
284
felul în care Profesorul ştia să integreze acribia ştiinţifică şi grija pentru detaliul
relevant cu plăcerea discursului explicativ şi construcţiile intelectuale rafinate, cu o
adevărată maieutică dedicată tinerilor care se aflau la început. Şi sunt foarte mulţi
dintre tinerii săi colaboratori care au astăzi o carieră onorabilă.
În egală măsură, spiritul cercetător al profesorului Alexandru Bamea - mereu
interesat de analiza unor fenomene mai ample şi de argumentele cu putere explicativă
largă - a fost preocupat şi de elemente care, deşi par a fi secundare, au contribuit la
dezvoltarea domeniului istoriografic în general şi al celui arheologic, în special. Cu
atât mai mult cu cât acestea au constituit, programatic, şi o şansă dată mai tinerilor
săi colaboratori, de a se afirma şi în domeniul cercetării construcţiei domeniului
arheologic. Cele trei volume de istorie a arheologiei româneşti editate şi coordonate
sunt dovada preocupărilor sale legate de promovarea tinerei generaţii şi de restituţiile
atât de necesare după 1989. De altfel, Alexandru Bamea - personalitate cu o istorie
personală adesea dramatică, în care doar familia, principiile şi o scară valorică de
nezdruncinat l-au ajutat să stea în calea vremurilor - a fost constant preocupat de
această problemă a restituţiei.
Dar Alexandru Barnea a fost mult mai mult decât un arheolog sclipitor, un
epigrafist şi clasicist de talie mondială şi un numismat sans parei!. Vocaţia sa
de suflet a fost cea de dascăl şi magistru. Din 1992, el a activat ca profesor la
Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. A fost decan al instituţiei în două
mandate succesive (1996-2000 şi 2000-2004), iar apoi şef al Catedrei de Istorie
Antică (actualmente DIAAIA). Această activitate i-a permis să atragă către domeniul
arheologiei şi al istoriei antice generaţii şi generaţii de tineri care, şi datorită
domnului Profesor, şi-au dezvoltat propriul traseu profesional, care le face onoare.
Cursurile pe care le-a ţinut profesorul Barnea - cursurile magistrale de istorie
romană, de arheologie şi de epigrafie, dar şi cursurile dedicate unor teme punctuale
de istorie şi arheologie - au constituit o sursă de inspiraţie şi un model de analiză
pentru generaţii şi generaţii de tineri. Ceea ce l-a deosebit pe profesorul nostru de alţi
mari magiştri a fost şi plăcerea povestirii, interesul de a comunica şi abilitatea de a
structura discursuri maieutice în funcţie de cei cărora li se adresa. Alexandru Barnea
recunoştea că arheologia, studiile clasice şi şcoala merg foarte bine împreună.
De altfel, profesorul Bamea a ţinut cursuri şi pentru studenţii clasicişti şi, în ultimii
ani, în cadrul Centrului de Studii Ebraice al Universităţii. Implicarea sa în activitatea
Centrului a fost şi un mod de a demonstra felul în care istoria sacră poate fi integrată
în istoria laică, cu condiţia cunoaşterii textelor şi a siturilor, iar profesorul Barnea era
un cunoscător remarcabil al Bibliei şi literaturii patristice, precum şi al lumii
bizantine, fundamentală pentru cultura română. În cadrul comunicărilor ţinute în
Facultate sau la Institutul de Arheologie al Academiei Române, profesorul reuşea să
îi ducă pe participanţi în direcţii adesea surprinzătoare, dar de fiecare dată fructuoase
şi care te puneau pe gânduri.
Dar preocupările pentru binele şcolii au fost mult mai ample. De-a lungul
ultimelor decenii, profesorul Barnea a fost o prezenţă constantă în dezbaterea cu
privire la disciplina şcolară istorie. A participat la mai multe runde de construcţie a
285
programelor. de studii şi, la fel de important, a coordonat o serie de manuale de
succes, atât pentru gimnaziu, cât şi pentru liceu. Manualele sale, publicate la o
editură reprezentativă în domeniu şi încă în uz, sunt un model de abordare a
coordonatelor de conţinut şi didactice care să transforme disciplina şcolară într-un
instrument util pentru formarea tinerelor generaţii. Pentru orice viitor istoric al
învăţământului românesc, acestea vor constitui un punct de referinţă obligatoriu.
Profesorul s-a implicat activ atât ca decan şi profesor, cât şi ca vicepreşedinte şi
preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi ca preşedinte al Societăţii de Ştiinţe
Clasice, într-o multitudine de proiecte care erau menite să întărească legăturile
europene ale istoricilor şi profesorilor de istorie, să stimuleze interesul tinerilor
pentru cunoaşterea istoriei şi să lărgească orizontul tuturor celor care erau şi sunt
implicaţi în producerea şi diseminarea cunoaşterii istorice. Astfel, profesorul
Alexandru Bamea a fost implicat activ în organizarea în România a primelor trei
ediţii ale concursului ISTORIA MEA - EUSTORY şi în integrarea României în
reţeaua europeană EUSTORY, iar la nivelul Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România a gestionat timp de mai mulţi ani legătura cu asociaţia europeană a
profesorilor de istorie, EUROCLIO.
Cercetarea şi educaţia tinerilor au fost doi piloni fundamentali ai vieţii profe-
sorului Bamea. Putem adăuga la aceştia şi un al treilea, anume implicarea civică.
După 1989, profesorul a fost activ implicat în dezbaterile cu privire la societatea
românească. Cu discreţie şi cu utilizarea exclusivă a instrumentelor istoricului,
Alexandru Bamea a lucrat la refacerea memoriei colective a societăţii româneşti.
O serie de articole şi de comunicări dedicate istoriei oraşului Bucureşti, dar şi istoriei
arheologiei au constituit o contribuţie fundamentală la recâştigarea stării de sănătate
a societăţii româneşti, la recâştigarea normalităţii. Una din ultimele întâlniri cu
Profesorul s-a petrecut la catedră. Domnul Bamea găsise un exemplar dintr-o revistă
şcolară de la începutul secolului XX. După ce a citit-o (remarcând hâtru că avea
paginile netăiate) şi a identificat un articol relevant, s-a apucat să o multiplice pentru
a putea să împartă descoperirea sa cu preotul de la biserica la care obişnuia să
meargă, dar şi cu colegii săi.
Plecarea dintre noi a profesorului Alexandru Bamea, figură emblematică a
arheologiei şi şcolii româneşti, lasă un gol cu totul special în sufletele celor care l-au
cunoscut şi l-au apreciat. Şi, totodată, pune sus o ştachetă a profesionalismului,
civilităţii şi generozităţii umane. Să sperăm că ne vom arăta demni de acest model!
Dumnezeu să-l odihnească!
Prof. univ. dr. Carol Căpiţă
286
Tiparul executat la S.C. LUMINA TIPO S.R.L.
str. Luigi Galvani nr. 20 bis, sect. 2, Bucureşti
tel./fax: 021.211.32.60; tel.: 0744.509.520
e-mai I: office@lurninatipo.com
www .luminatipo.com

087 Studii Si Articole de Istorie LXXXVII 2020

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

087 Studii Si Articole de Istorie LXXXVII 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

STUDII ŞI ARTICOLE

Bogdan MURGESCU (Universitatea din Bucureşti) - editor general (preşedinte)

Prof. dr. Bogdan TEODORESCU

Re' ista .. Studii ~i articole de istoric" este principala publicaţie a Societăţii de

I. DE LA RĂZBOI LA PACE LA FINELE

II. SURSE NOI ÎN CERCETAREA ISTORICĂ

III. ISTORIA ÎNVĂTĂMÂNTULUI .

IV. DIDACTICĂ ŞI MANAGEMENT EDUCAŢIONAL ÎN

Alina Ramona ŢICU: Instruirea asistată de calculator l.A.C.), tehnologie

ln memoriam Nichita Adăniloaie „„„.„ .. „„„ .. „„ ............................................... 278

In memoriam Alexandru Barnea ... „ ............ „ ................................................... 284

I. FROM WAR TO PEACE AT THE END OF THE FIRST

II. NEW SOURCES IN HISTORICAL RESEARCH

III. HISTORY OF EDUCATION

IV. DIDACTICS AND EDUCATIONAL MANAGEMENT IN

ln memoriam Nichita Adăniloaie .............................................................. „ ...... 278

ln memoriam Gheorghe Râncu ......................... „ .............................................. 281

IOAN BERBERIANU ŞI PERIODICUL

IOAN BERBERIANU AND THE NEWSPAPER

Într-o serie de studii documentare prin intermediul cărora mi-am propus să

• Prof. dr., Secretar General al SŞIR.

„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVII, 2020, pp. 7-30.

de un deceniu, cu o continuitate absolut remarcabilă, dacă o raportăm la celelalte

şi corespunzător acestui spor a crescut şi populaţia de origine românească, de la 2 79

Interesantă este şi repartiţia pe profesiuni, la 1902 preponderenţi fiind

Anii de început ai secolului al XX-iea aduc alte amenajări, mai cu seamă în

Toate acestea sunt dovezi incontestabile că în anii de dinaintea Primului

electric. ca şi tramvaiul. reprezentau mari probleme şi în jurul montării unui felinar

ii \'ulam. I IJ IO: 16.

Ajuns la Constanţa. se instalase relativ repede într-o poziţie socială stabilă,

locale ii suportau ~rreu independenţa. fennitatea aprecierilor şi capacitatea de ripostă

'·' l.1hai1/11/ ( .IJ/l\f<lll(l'I. I 2X.O 1.1923: 3.

capacitate obligatoriu pentru a obtinc o catedră ca titular în învătământ.

el obţinea în iama 1912-1913 postul de şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a

Nu mai puţin ambiţioasă. sora sa mai mică, Hygeea, predestinată parcă de la

""Vezi nota 3.l

uin: murise în 1917 de febră tifoidă la laşi.

Insistenta cu care anumite subiecte de interes public sunt abordate constant pe

victorie, urmată de constituirea noului consiliu, pe 28 august 1913, V. Andronescu

apei de la Sutghiol pentru scopuri industriale. iluminatul oraşului şi tramvaiul

luate in discuţie şi reglementări noi pentru vânzarea peştelui la hale85 .

primarul Andwncscu oferea un interviu publicaţiei şi în mod foarte curios, subiectele

'l.i/1er,1/11/ ("011.111111ft'i. 14·15.01.1914: I.

.,., /_1hau/11/ ( '11mt1111{<'1.3 3 I .UX.1914: I.

În continuare, „Liberalul Constanţei" dedică restul numerelor sale din martie şi

şi desfiinţarea depozitelor de cărbuni şi de lemne de foc care erau până atunci

Petre Vulcan aducându-şi aminte de trecutul poetic al directorului Liberalului

/_;h,·r,i/11/ ( t11/.\f,111/<"i . .~O 19 041915: I.

:> /_i/..,.i/1i/(·„„,l<Jllf<"i. 312ti.04.l915:1.

•c• Lih,·r,i/11/ ( 'umt1111fci. ~6 31.05.1915: 2.

să apară 1.:u rchrularitatc.

.. După doi ani"'.

Anul 1916 debutează în primul număr cu un articol al lui Mircea Berberianu.

comunal, şi el grav deteriorat, ar trebui reparat 166, jaful sistematic al trupelor de

pâine nu funcţionează şi lumea îşi aminteşte eficienţa introducerii cartelelor în oraş

care nu e supusă niciunui control şi continuă să lipsească, salubritatea insuficientă,

anul următor situaţia nu se schimbă. În toamnă. Berberianu observa că pâinea e tot de

Vâlcea cu cea dobrogeană (Lihera/11/ Comtan(ei, 25111.09.1921: I).

THE COMMEMORATION OF HEROES FROM COMARNIC

Problematica acestui articol face referire la practicile comemorative, în

·Pro( drd. Liceul „Simion Stolnicu", Comarnic, judeţul Prahova, cristinailincuta@yahoo.com.

„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXVII, 2020, pp. 31-46.

Soroştineanu. Silviu Hariton. O analiză complexă a problematicii comemorării,

Grija autorităţilor pentru orfani