085 Studii Si Articole de Istorie LXXXV 2018

SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ISTORICE
DIN ROMÂNIA
STUDII $1 ARTICOLE
DE ISTORIE
LXXXV
2018
https://biblioteca-digitala.ro
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC:
Bogdan MURGESCU (Universitatea din Bucureşti) - editor general (preşedinte)

Christina KOULOURI (Panteion University of Social and Political Sciences, Atena)
Cătălina MIHALACHE (Institutul de Istorie „A. D. Xenopol" din Iaşi).
Petru NEGURĂ (Universitatea Pedagogică de Stat din Modova)
Toader NICOARĂ (Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca)
Joachim von PUTTKAMER (Friedrich-Schiller-Universităt Jena)
Milan RISTOVIC (Universitatea din Belgrad) ·
Jan SADLAK (IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence, Bruxelles)
Catinca-Adriana ST AN (Universite Laval)
Katherine VERDERY (City University of New York)
SECRETARIAT DE REDACTIE: .
Prof. dr. Bogdan TEODORESCU
Dr. Nicolae MIHAI
Dr. Valentin MAIER
Revista „Studii şi articole de istorie" este principala publicaţie a Societăţii de

Ştiinţe Istorice din România. Ea apare fără întrerupere din anul 1956, până în anul
2017 fiind publicate 84 de volume. Revista se adresează atât cercetătorilor, cât şi
profesorilor de istorie din învăţământul preuniversitar. Conţinutul revistei este
indexat în baza de date Central and Eastern European Online Library (CEEOL -
\\Ww.ceeol.com).
Studiile şi articolele propuse spre publicare sunt supuse unei evaluări colegiale
potrivit sistemului double-blind peer-review, dar responsabilitatea pentru
conţinutul fiecăruia dintre materiale revine exclusiv autorului sau autorilor
acestuia. Secretariatul de redacţie respinge din oficiu acele materiale care nu se
încadrează tematic sau nu respectă termenele de predare ori criteriile ştiinţifice şi
tehnice de redactare.
Redacţia
ISSN 0585-749X
CUPRINS
I. CENTENARUL MARII UNIRI (1918-2018)
Bogdan MURGESCU: Istoricii şi Marea Unire din 1918. Complexitate,

valori, sens .......................... „ ........................................ „ ............... „ .................... 7
Marcel PROCA: Bârlad - Capitală militară (noiembrie 1916-martie 191 7) ....... 18
Maria Cristina ILINCUŢ A: Comunităţi locale şi experienţe istorice ale
Primului Război Mondial: cazul Comarnicului .. „ .............. „ ......................... „ .... 42
Bogdan TEODORESCU: Boli şi asistenţă sanitară în România anilor 1917-
1918 ............................ „ .................................... „ ....... „ ...................................... 51
Sebastian-Dragoş BUNGHEZ: Aspecte ale tratativelor româno-maghiare de
la Arad (13-14 noiembrie 1918) în viziunea unor memorialişti din epocă ........... 73
Iuliana GALEŞ: Bănăţenii în preajma Marii Uniri ................................ „ .......•... 82
Dumitru TOMONI: Banatul de Nord-Est şi Marea Unire ............. „ .................... 94
Maria Alexandra P ANTEA: Structura socio-profesională a delegaţilor
comitatului Arad participanţi la marea adunare naţională de la Alba Iulia „ „ ... 114
Andrei Florin SORA: Centralizare sau autonomie locală? Opinii, dezbateri,
primi paşi spre unificarea administrativă a României Mari, 1918-1920 ............ 125
II. ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
Valentin MAIER: Planurile de Stat şi pregătirea forţei de muncă pentru

„ industria de vârf" în România anilor 1980 ...... „ ....... „ ... „ „ ............................. 136
III. DIDACTICĂ ŞI MANAGEMENT EDUCAŢIONAL ÎN

PREDAREA ŞI ÎNVĂŢAREA ISTORIEI. ANALIZE ŞI OPINII
Florin IORDĂCHIŢ Ă: Câteva observaţii asupra examenului de bacalaureat

la istorie ........................................................................................................... 154
Catinca Adriana STAN: Trecutul retuşat cu pensula: utilizări ale operelor
de artă reproduse în manualele de istorie din Quebec -...................................... 166
Ana PREDA-TUDOR: Povestea călătoriei din manualele de istorie ................. 177
IV. MISCELLANEA
Camelia SANDU: Prezenţa trupelor sovietice în judeţul Putna şi întreţi-

nerea lor (1944-1946) ...................................................................................... 199
Ştefan AFTODOR: Mihai Maxim şi studierea istoriei Brăilei ........................... 212
V. RECENZII
Yuval Noah HARARI, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, Iaşi, Polirom, 2017
(Ionuţ Marcu) ................................................................................................... 221
Vintilă MIHĂILESCU (coord.), De ce este România altfel? Avatarurile

excepţionalismului românesc, Iaşi, Polirom, 2017 (Gabriela Nisipeanu) .„ ........ 224
Alexandru-Florin PLATON, „ Corpul politic" în cultura europeană. Din
Evul Mediu pÎnă În epoca modernă, Iaşi, Polirom, 2017(Marian Coman) .......... 227
Oliver Jens SCHMITT, Corneliu Zelea Codreanu Ascensiunea şi căderea
„ Căpitanului", traducere din germană de Wilhelm Tauwinkl, Humanitas,
Bucureşti, 2017 (Andrei Avram) ............................................................... „ ..... 231
Vasile Th. C ANClCOV. Jurnal din vremea ocupaţiei. Impresiuni şi păreri
personale din timpul Războiului României, 2 voi, Bucureşti, Humanitas,
2016, 2017. (Bogdan Teodorescu) .................................................................... 239
Ion CÂRJA, Dan Lucian VAIDA, Lorând L. MĂDLY, Dan PRAHASE
(editori), Un ardelean În Marele Război. A Transylvanian in the Great War.
Ein Siebenbiirger im Groften Krieg Albert Porkolab (1880-1920), Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2017. (Timea Longaver) ......................................... 244
„ Transhumanţă" interbelică În Balcani. Studii şi articole despre aromâni în
publicaţiile Şcolii gustiene, antologie semnată de Zoltân Rostâs şi de Martin
Ladislau Salamon, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2017, 295 p. (Corina Iosif) ..... 247
In memoriam Prof. univ. dr. Zoe Petre ... „ ••••••••••••.•••••••.•••••.••••••••.•....•.••...•.•. 250

In memoriam Prof. dr. Mihai Pârvulescu ..................................................... 252
Io memoriam Prof. dr. Mihai Cotenescu ....................................................... 255
4
CONTENTS
I. CENTENARY OF THE GREAT UNION OF ROMANIA

(1918-2018)
Bogdan MURGESCU: Historians and the Great Union of 1918. Complexity,
Va lues, Meaning .................................................................................................. 7
Marcel PROCA: Bârlad - Military Capital (November 1916-March 1917) ......... 18
Maria Cristina ILINCUŢ A: Local Communities and Historical Experiences
of First World War: the Case of Comarnic ................... „ ...........................•.•••.••• 42
Bogdan TEODORESCU: Diseases and Sanitary Assistance in Romania,
1917-1918 ....... „ ............... „ ...... „ ........................................................................ 51
Sebastian-Dragoş BUNGHEZ: Aspects of the Romanian-Hungarian
Negotiations ofArad (November 13th -l 4'h. 1918) as Seen by Memorialists ......... 73
Iuliana GALEŞ: The Banatians on the Eve ofthe Great Union .......................... 82
Dumitru TOMONI: North-East Banat and the Great Un ion ........................ „ ..... 94
Maria Alexandra P ANTEA: The Socio-Professiona/ Composition of Arad
County Delegation participant in the Great National Assembly of Alba Iulia .. „114
Andrei Florin SORA: Local Autonomy versus State Centralization?
Opinions, Debates, First Steps to the Administrative Unification of Greater
Romania, 1918-1920 ............ „ ••••••••.•.•..•.•..•.•....•...••••....•••............••..•.•••............ 125
II. HISTORY OF EDUCATION

Valentin MAIER: State Plans and the Formation of the Workforce for the
"High-tech Industry" in Romania during the 1980s ....................... „„ ........... „ .. 136
III. DIDACTICS AND EDUCATIONAL MANAGEMENT

IN TEACHING AND LEARNING HISTORY.
ANALYSES AND OPINIONS
Florin IORDĂCHIŢĂ: Some Observations on the Final History Examination ..... 154
Catinca Adriana ST AN: Le passe retouche au pinceau: usages des ceuvres
d'art dans Ies manuels quebecois d'histoire „ ... „ ....... „ ......................... „ ........... 166
Ana PREDA-TUDOR: The Travel Story in Romanian History Textbooks .......... 177
IV. MISCELLANEA
Camelia SANDU: The Presence of the Soviet Army in Putna County and
their Maintenance (1944-1946) ..................... „ „ .... „ ........... „ ... „ ....................... 199
Ştefan AFTODOR: Mihai Maxim and the Historical Research of Braila Town ... 212
V. REVIEWS
Yuval Noah HARARI. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii [Sapiens. A Brief
History of Humankind], laşi, Polirom, 2017 (Ionuţ Marcu) ............................... 221
Vintilă MIHĂILESCU (coord.), De ce este România altfel?Avatarurile
excepţionalismului românesc [Why Romania îs Different? The A vatars of
the Roman ian Exceptional ism ], Iaşi, Polirom, 20 l 7 (Gabriela N isipeanu) ......... 224
Alexandru-Florin PLATON. „ Corpul politic" În cultura europeană. Din
E\'U/ Mediu pină in epoca modernă [The "Political Body" in the European
Culture. From Middle Ages to the Modern Era], Iaşi, Polirom, 2017 (Marian
Coman) .... „ ....... „ .... „ . „ .................•..........•......•.........•..•.•.•.••••.•.••..•••.•••.••••••••••• 227
Oliver Jens SCHMlTT, Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea şi căderea
„ Căpitanului "'[Aufstieg und Fall des rumanischen Faschistenfuhrers, 2016],
translation from German by Wilhelm Tauwinkl. Bucureşti, Humanitas, 2017
(Andrei Avram) ........ „ .•...•.....•.....•..•..•..••.•.••.•••..•••••••••••••••.•••••••••••••.••••••••••••••••• 231
Vasile Th. C ANClCOV, Jurnal din \remea ocupaţiei. Impresiuni şi păreri
personale din timpul Ră=hoiului României [Diary from the Time of
Occupation. lmpressions and Personal Notices during the War of Romania],
2 voi, Bucureşti, Humanitas, 2016, 2017 (Bogdan Teodorescu) ......................... 239
Ion CÂRJA, Dan Lucian V Al DA, Lorand L. MĂDL Y, Dan PRAHASE
(editori). Un ardelean in Marele Război. A Transylvanian in the Great War.
Ein Siebenburger im Groften Krieg Albert Porkolcib (1880-1920), Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2017 (Timea Longaver) ..... „ „ .. „ ............................. 244
„ Transhuman/ă" interbelică În Balcani. Studii şi articole despre aromâni în
publica/ii/e Şcolii gustiene [Interwar 'Transhumance" in the Balkans.Studies
and articles in the Publications of Dimitrie Gusti' Sociological School],
antologie semnată de Zoltan Rostăs şi de Martin Ladislau Salamon, Cluj-
Napoca, Editura Eikon, 2017, 295 p. (Corina Iosif) ........................................... 247
ln memoriam Prof. 7.,oe Petre ........................................................................ 250

ln memoriam Prof. Mihai Pârvulescu ........................................................... 252
ln memoriam Prof. Mihai Cotenescu ............................................................ 255
6
I. CENTENARUL MARII UNIRI (1918-2018)
ISTORICII ŞI MAREA UNIRE DIN 1918.

COMPLEXITATE, VALORI, SENS.
Bogdan MURGEScu·
HISTORIANS AND THE GREAT UNION OF 1918.

COMPLEXITY, VALUES, MEANING.
The Celebration of the Centenary of the Roman ian Union of 1918 is both a
challenge and an opportunity for the Romanian historians. The paper outlines the
imperative that historians should be aware of both the context and the implications
of their taking part in the various forms of public commemoration. lt a/so
highlights the major divides between the competing narratives and visions
regarding the Union of 1918, and emphasizes the social responsibility of
professional historians both towards the historical truth and towards the
contemporary society in search for va lues, meaning, and sense of belonging.
Keywords: history of historiography, Romania, commemoration, nation-
building, historical narratives.
Marea Unire din 1918 a fost un eveniment major în istoria României. Asupra
acestui rol crucial în constituirea statului român există o largă convergenţă de
opinii (evit folosirea termenului „consens" deoarece şi în această privinţă se pot
întâlni, ca în orice societate democratică, şi unele opinii diferite sau chiar
divergente), fapt reflectat şi în decizia din 1990, statuată constituţional ulterior, de
desemnare a datei-simbol de 1 decembrie ca zi naţională a României 1•
Discuţiile cu privire la semnificaţia Marii Uniri din 1918 au fost amplificate
de preocupările şi controversele referitoare la aniversarea Centenarului. Nu este
aici locul să discutăm în detaliu avatarurile politicilor publice referitoare la cele-
brarea Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri, care au fost lansate
târziu şi au cunoscut destule sinuozităţi, discontinuităţi şi necorelări. Putem doar
menţiona faptul că într-o alocuţiune publică din 15 martie 2018 preşedintele
• Profesor universitar, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie & preşedinte, Societatea de
Ştiinţe Istorice din România. E-mail: bogdan.murgescu@istorie.unibuc.ro.
1
Mihalache, 2012: 117-220.
„Studii şi articole de istorie'', voi. LXXXV, 2017, pp. 7-17
României atenţiona că „Centenarul Marii Uniri nu trebuie să se rezume la a fi un
simplu prilej de ceremonii, fie ele pioase sau de mare bucurie" şi constata cu regret
că ,jocul politic mărunt a avut câştig de cauză" şi că „manifestările şi proiectele
dedicate Centenarului se pregătesc în lipsa unui cadru legal, care cadru nu a fost
încă adoptat de Parlament" . Faptul că autorităţile statului au ratat în mare măsură
2
şansa istorică oferită de celebrarea Centenarului Marii Uniri pentru o dezbatere

serioasă asupra identităţii naţionale, asupra bilanţului celor 100 de ani scurşi de
atunci şi asupra priorităţilor pentru viitorul apropiat şi/sau mai îndepărtat nu exclude
o discuţie despre rolul istoricilor în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului.
Ce au de făcut istoricii cu prilejul unui asemenea jubileu?
În primul rând, istoricii trebuie să fie conştienţi de mizele şi implicaţiile unei
asemenea celebrări. Comemorările istorice au un rol social, care de regulă este
supraordonat şi se realizează independent de intenţiile şi nuanţele pe care le aduc
diverşii istorici care participă la evenimente. De cele mai multe ori, comemorările
sunt folosite pentru a legitima ordinea socială existentă 3 ; în istorie au fost însă şi
situaţii când ele au servit şi pentru a orienta acţiunea viitoare spre schimbarea
realităţii curente. Aproape întotdeauna, din momentul în care comemorările istorice
devin publice, felul în care societatea percepe evenimentele este determinat într-o
măsură foarte mică de opiniile şi/sau intenţiile istoricilor care participă la respec-
tivele manifestări comemorative, şi mult mai mult de combinaţia dintre aşteptările
diverselor grupuri sociale care formează „publicul", structurile comunicaţionale şi
intervenţiile contextuale ale diverşilor actori sociali implicaţi. Pentru a înţelege mai
bine aceste determinări, merită să revedem analizele cu privire la manifestările din
1984 cu prilejul împlinirii a două secole de la acţiunea lui Horea. Atunci, unii
dintre istorici au îmbrăţişat ideea unor exponenţi ai regimului susţinînd că a fost o
,.revoluţie" cu 5 ani înainte de cea franceză, iar alţii, în frunte mai ales cu David
Prodan, au apărat ideea că a fost o „răscoală" ţărănească tipică, aşa cum considerau
că dovedesc fără putinţă de tăgadă izvoarele de epocă. Or, Katherine Verdery,
cercetătoare americană care a studiat satele din Transilvania şi cultura română, care
avea o admiraţie sinceră pentru opera şi caracterul lui David Prodan, notează cu
tristeţe că până şi intervenţiile istoricilor care contraziceau tezele susţinute de
exponenţii ideologici ai regimului Ceauşescu, tot contribuiau volens-nolens la
legitimarea puterii, a regimului politic existent. Ea exprimă astfel această relaţie
involuntară:
„Horea era un dar ceresc pentru statul slab român; el oferea un excelent
pretext pentru proiectarea unei imagini de forţă, oferind populaţiei o experienţă
viscerală a subordonării şi construindu-I credinţa faţă de puterea regimului - ceea ce,
desigur, îl întărea efectiv" 4 •
2
lohannis,2018: 1-2.
3
Connerton, 1989: 3.
4
Verdery, 1994: 235.
8
Deşi felul în care multe dintre instituţiile statului au tratat problematica
Centenarului reprezintă o pată ruşinoasă pentru guvernare, mai ales la nivelul
anului 2017 (pentru 2018 este prea devreme să ne pronunţăm), credem că
retragerea în distanţare scârbită nu este atitudinea cea mai potrivită şi că istoricii
trebuie să se implice în discuţia publică referitoare la Centenarul Marii Uniri.
Problema este aceea a formelor şi principiilor acestei implicări.
Unii dintre istorici s-au implicat direct în celebrarea Centenarului, fie pe
latura organizatorică, fie prin cercetări proprii şi/sau publicaţii. Multe instituţii au
anunţat organizarea de conferinţe ştiinţifice, fie la nivel naţional fie cu participare
internaţională, dezbateri, expoziţii, concursuri şi alte manifestări menite să aducă în
atenţia publică istoria Marii Uniri. Amintim aici, doar cu titlu de exemplu şi fără
pretenţia exhaustivităţii, Primăria Municipiului Iaşi, care a înfiinţat un comparti-
ment Centenar condus de Daniel Şandru şi a lansat probabil programul ce mai
ambiţios şi coerent dintre toate autorităţile locale din ţară5 , şi Universitatea din
Bucureşti, care a lansat în ziua de 8 ianuarie 2018 un amplu program dedicat
Centenarului printr-o masă rotundă cu participare internaţională având ca temă
President Wilson's Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in
Central and Eastern Europe 6 • Academia Română şi-a propus publicarea unei
serii bilingve de 25 de volume de sinteză sub titlul generic „Civilizaţia românească/
Romanian Civilization" 7 , iar Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a
anunţat proiectul editorial Documentele Marii Uniri în opt volume (două volume
de sinteză, ce urmează să fie publicate în cinci limbi de circulaţie internaţională, şi
şase volume de documente)8. Pe lângă asemenea mega-proiecte asumate institu-
ţional, se cuvine să remarcăm şi iniţiativele venite „de la firul ierbii", dintre care
unele au şi văzut lumina tiparului. Doar cu titlu de exemplu, vom menţiona aici
antologia de izvoare facsimilate îngrijită de Bogdan Bucur9, sau proiectul unui grup
inimos de 1O studenţi ai Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, care, sub
coordonarea istoricilor Marius Diaconescu şi Andrei Florin Sora, au publicat
primul volum dintr-o serie mai lungă cuprinzând articole referitoare la Marea Unire
din presa anilor 1917-1920 10• O menţiune specială merită şi proiectele şi publica-
ţiile realizate de istoricii din Republica Moldova 11 , unde problematica Unirii din
1918 are rezonanţe speciale în actualitate. Demersuri precum cele de mai sus pre-
supun investiţii considerabile de timp şi expertiză. Ele au fost făcute atât de istorici
care acumulaseră în timp această cunoaştere specializată, cât şi, uneori, de istorici
care anterior se focalizaseră pe alte teme, dar care au fost dispuşi să-şi reorienteze
cercetările spre problematica Primului Război Mondial şi/sau a Marii Uniri.
5
Programul Centenar, 2017.
6
Miclea, 2018.
7
Programul Academiei, 2017: 1.
8
UBB, 2018: 78.
9
Bucur, 2017.
10
Diaconescu et alia, I, 2018: 7-10.
11
Doar două exemple dintr-o listă mult mai lungă: Ţurcanu, Papuc, 2017; Enciu, 2018.
Alţiistorici, cei mai mulţi poate, au considerat că nu este rezonabil şi nici
practic să-şi schimbe temele de cercetare aprofundată în funcţie de diversele
aniversări, şi au optat să-şi păstreze priorităţile proprii de cercetare, intervenind
doar ocazional şi mai degrabă la un nivel sintetic în discuţiile referitoare la
Centenarul Marii Uniri. O asemenea atitudine este legitimă, atunci când ei aduc în
dezbaterea publică un nivel de expertiză generală, conceptuală şi contextualiza-
toare, care-i diferenţiază pozitiv în raport cu cetele prea numeroase ale băgătorilor
de seamă şi emiţătorilor de opinii de ocazie.
Un principiu fundamental, care trebuie să-i ghideze pe istoricii profesionişti
în demersurile lor. este respectul faţă de adevăr şi faţă de complexitatea faptelor
istorice. Am argumentat altundeva, relativ recent, că nivelul de înţelegere a
complexitătii proceselor istorice reflectă gradul de profesionalism al istoricilor ; la
12
rândul său. Herman Paul insistă asupra faptului că deşi istoricii nu sunt singurii
preocupati de trecut. ei se singularizează prin faptul că ei plasează cunoaşterea
istorică şi înţelegerea trecutului pe primul loc al ierarhiei scopurilor demersului
lorP. Îmbinarea cunoaşterii factuale cu înţelegerea înseamnă că demersul istoricilor
trebuie să includă preocuparea de a conferi sens cunoştinţelor despre istorie, de
a Încadra informaţiile despre anumite evenimente şi/sau procese istorice Într-o
imagine coerentă despre trecutul istoric 14 • În fine, dar nu în cele din urmă,
istoricii trebuie să fie conştienţi de implicaţiile discursurilor despre trecut asupra
societăţii contemporane lor. În acest sens. merită reflectat asupra afirmaţiilor lui
Yuval Noah Harari despre rolul liberator al studierii trecutului:
.. [ ... ] studierea istoriei urmăreşte în primul rând să ne facă să devenim
conştienţi de posibilităţi pc care în mod normal nu le-am lua în considerare. Istoricii
studiază trecutul nu pentru a-l repeta, ci pentru a fi liberaţi de el. [... ] Studierea
istorici unnărcşte să uşureze chinga trecutului. Ea ne îngăduie să întoarcem capul
într-o parte sau într-alta, şi să începem să percepem posibilităţi pe care înaintaşii
noştri nu şi le-au imaginat. sau nu au dorit ca noi să ni le imaginăm. Observând
lanţul accidental de evenimente care ne-au condus aici, realizăm cum au căpătat
contur gândurile şi visele noastre, şi putem să începem să gândim şi să visăm diferit.
Studierea istorici nu ne va spune ce să alegem, dar cel puţin ne dă mai multe
. .„1
~
oppu111 ·.
Respectul pentru adevăr ne obligă să constatăm încă de la început că realită
ţile anului 1918 au fost mult mai complexe decât apare în majoritatea prezentărilor
ulterioare 10 • Primul Război Mondial a fost un cataclism care a ucis milioane de
oameni, a schilodit încă şi mai mulţi, a lipsit de membri ai familiei pe cei mai mulţi
dintre locuitorii statelor beligerante, a provocat imense distrugeri materiale,
a dezechilibrat economii şi societăţi întregi, a pus sub semnul întrebării existenţa
12
Murgescu, 2017: 76.
13
Paul, 2015: 144.
14
Riisen, 2012.
15
Harari, 2017: 68-69.
16
Ideile din acest alineat reiau, cu unele completări, o parte din cuvântul-înainte pe care l-am publicat
în Bucur, 2017: LIV-LV.
IO
multor state şi chiar a ordinii sociale care păruse imuabilă în aşa-numita „Belle
Epoque". Regatul României a participat la război doar începând din 1916, dar
românii aflaţi sub stăpânire austro-ungară sau rusă s-au văzut absorbiţi între belige-
ranţi încă de la începutul conflagraţiei, în vara anului 1914 17 • Nici imperiile vecine,
nici Regatul României nu au fost cu adevărat capabile să facă faţă solicitărilor unui
conflict de amploarea Primulului Război Mondial. Lipsa de pregătire s-a tradus
prin insuficienta dotare a trupelor, printr-un număr sporit al pierderilor, ca şi prin
suferinţe umane suplimentare. În cazul particular al României, această inadecvare
de pregătire şi potenţial s-a reflectat în şirul lung de înfrângeri din toamna anului
1916 18 , care au condus la ocuparea unei mari părţi a ţării de către Puterile Centrale
şi la retragerea în Moldova a armatei, a unei mari părţi a instituţiilor statului şi a
elitelor. De aici şi multele discuţii care au dominat agenda publică a anului 1918
din Vechiul Regat cu privire la „răspunderi'', acuzată fiind cu precădere guvernarea
liberală condusă de Ionel Brătianu •
19
Pe de altă parte, atât în Vechiul Regat, cât şi în teritoriile care s-au reunit cu
România la finele războiului, la fel ca şi în multe alte ţări care participaseră la
război, mulţi dintre cei care se întorceau acasă după demobilizare veneau hotărâţi
să schimbe lucrurile în bine, să îndepărteze pe exponenţii vechilor elite, să obţină
pământ şi să aibă un cuvânt ascultat în mersul societăţii • Reforma agrară şi
20
acordarea dreptului de vot pentru bărbaţii majori au răspuns unora dintre

revendicări, dar nu au stins cu totul aspiraţia spre dreptate a celor mulţi. Deşi
solicitările de a asigura femeilor drepturi egale cu bărbaţii au fost incorporate în
unele dintre actele care au stat la originea României Mari, mulţi dintre decidenţi se
împotriveau acestor revendicări şi au impus continuarea discriminării pentru
jumătatea feminină a societăţii. Tratatul Minorităţilor din 1919 şi Constituţia din
1923 confereau drepturi cetăţenilor aparţinând diverselor minorităţi naţionale, care
reprezentau aproape 30% din populaţia României Mari, dar aplicarea prevederilor
legale a fost deseori problematică în perioada ce a urmat. De altfel, unii dintre
minoritari resimţeau dureros pierderea situaţiei privilegiate de dinainte de 1918, iar
alţii aveau încă de luptat cu atitudinile şi practicile discriminatorii promovate de
statul român, contaminat de atitudinile naţionalist-şovine ale unor segmente
semnificative ale societăţii 21 •
La rândul lor, mulţi dintre românii care în 1918 s-au decis să se unească cu
statul român îşi doreau ca România Mare pe care tocmai o fondau să fie alcătuită
mai bine şi mai drept şi decât imperiile din care făcuseră parte, şi decât Vechiul
Regat al României, pe care mulţi dintre cei care-l cunoşteau îl considerau corupt şi
ineficient. Una dintre caracteristicile esenţiale ale situaţiei politice de la finele
războiului a fost, în România ca şi în majoritatea statelor ieşite din război, apariţia
17
Maior 2016.
18
A se vedea şi analiza severă din Crîşmaru, 2017: 237-268.
19
Otu, 2005: 260-265.
20
Bârlea,2004: 259-299.
21
Livezeanu, 1998: 225-247.
11
unor forţe politice care şi-au propus să promoveze interesele şi sensibilităţile unor
categorii sociale marginalizate anterior, şi în primul rând a ţărănimii care forma
majoritatea populaţiei 22 • Pe de altă parte, elitele „regăţene" sperau - şi în mare
parte au reuşit - să traverseze furtuna nemulţumirilor şi cererilor de reforme
conservându-şi cât mai mult din privilegii şi poziţiile dominante. În această
considerabilă diversitate de atitudini şi preocupări, idealul naţional a jucat un rol
catalizator, de mobilizare şi coagulare a energiilor spre mai bine, dar a coexistat şi
cu preocupările pentru supravieţuire, pentru cei apropiaţi sau (încă) neîntorşi din
război, pentru ziua de mâine şi pentru interesele individuale şi/sau de grup.
În raport cu această realitate complexă, care nu a putut fi decât schiţată în
alineatul precedent, s-au conturat în timp mai multe scheme concurente de
prezentare istorică 23 . Pentru unii dintre istorici, Marea Unire a fost o necesitate
istorică, încununare a aspiraţiei multiseculare spre unitate a românilor, pentru care
Primul Război Mondial a fost doar prilejul de concretizare. Pentru alţii, Marea
Unire a fost un eveniment posibil doar în conjunctura generală de afirmare a unui
curent european de autodeterminare naţională , când „popoarele Europei Centrale,
24
de Est şi Sud-Est se ridică la luptă, pe calea unor revoluţii, pentru împlinirea idea-
lurilor lor naţionale şi sociale" 25 şi au provocat prăbuşirea imperiilor multinaţionale
din regiune. O formă mai radicală de exprimare a acestei linii interpretative apar-
ţine lui Lucian Boia:
„Până la 1914. românii transilvăneni (cei mai combativi dintre români în

luptele naţionale) nu merseseră mai departe de solicitarea autonomiei Transilvaniei
sau a „drepturilor egale" în cadrul monarhiei habsburgice. „România Mare" exista,
desigur. în imaginarul colectiv românesc, dar era o imagine virtuală, un proiect
ideal. care putea sau nu să devină realitate. S-a materializat în condiţiile speciale ale
anului 1918. când nu numai românii şi-au avut ,,marea Unire", ci şi celelalte popoare
desprinse din ansamblurile imperiale.
[„.] Totul a ieşit foarte bine, putea să iasă însă cât se poate de rău"26 •
Evident, acest tip de abordare a trecutului istoric lezează sensibilităţi şi a
generat reacţii. Nu este ţelul acestui articol să facă exegeza acestor reacţii, unele
umorale, altele orientate spre argument şi legitime profesional.
O altă axă de deosebiri vizează identificarea actorului istoric principal în
procesul Marii Uniri din 1918. În această privinţă s-au conturat, şi aceasta atât în
anii desfăşurării evenimentelor, două poziţii principale (şi o a treia care a fost mai
puţin prezentă discursiv, dar nu poate fi complet eliminată din discuţie).
Prima poziţie are în centrul său acţiunea politico-militară a statului român
(a Vechiului Regat). Potrivit acestei scheme interpretative, esenţiale au fost decizia
21
Murgescu, 2010: 121-122; Curculescu, 2016: 131-140.
23
A se vedea şi Pop et alia, III, 2008: 644 (capitol de Vasile Vesa).
24
Filip, 20 I O.
25
Pop et alia, III, 2008: 8.
26
Boia, 2017: 9, 14.
12
corectă a primului-ministru Ion I. C. Brătianu de a angaja România în război de
partea Antantei, alianţa care finalmente a ieşit biruitoare, precum şi contribuţia
militară a României la victoria asupra Puterilor Centrale. În unele variante
discursive, accente pozitive sunt puse mai mult pe jertfele Armatei decât pe rolul
efectiv al acesteia în război, pe opţiunea regelui Ferdinand de a pune interesul
naţional al României deasupra apartenenţei sale la familia Hohenzollern, sau pe
abnegaţia reginei Maria în susţinerea efortului de război şi în persuadarea Aliaţilor
să favorizeze România la conferinţa de la Paris.
A doua poziţie pune în centrul său voinţa românilor din provinciile stăpânite
anterior de Rusia şi de Austro-Ungaria de a se uni cu România, voinţă exprimată
sintetic prin actele de unire adoptate de Sfatul Ţării pentru Basarabia, de Congresul
General al Bucovinei şi de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. În această
viziune, eroii decisivi ai Marii Uniri din 1918 au fost milioanele de români, care
27
„şi-au luat soarta în mâini şi au decis să trăiască în România" , iar accentul cade
pe deciziile de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia, precum şi pe rolul unor oameni
politici precum Pantelimon Halippa, Iancu Flondor, Alexandru Vaida-Voevod,
Iuliu Maniu sau Vasile Goldiş. În schemele narative asociate acestei poziţii se
remarcă pozitiv capacitatea românilor de a depăşi divergenţele acumulate în timp
pentru a acţiona împreună pentru binele comun al naţiunii, cu exemple în alăturarea
unor deputaţi ţărănişti la propunerea de unire a Blocului Moldovenesc din Sfatul
Ţării de la Chişinău, pe conlucrarea social-democraţilor cu Partidul Naţional
Român în cadrul Consiliului Naţional Român Central care a coordonat mişcarea de
unire din Transilvania şi Banat, sau pe cea a ierarhilor bisericilor ortodoxă şi unită
în pregătirea şi desfăşurarea adunării de la Alba-Iulia, precum şi calitatea progra-
matică a actelor de unire, care aveau potenţialul de a asigura progresul economic,
politic şi social al României Mari.
Fără a putea face o analiză cu pretenţii de exhaustivitate asupra schemelor
narative şi mijloacelor retorice folosite de promotorii celor două poziţii esenţiale
schiţate mai sus, vom evidenţia totuşi una dintre deosebirile fundamentale. Potrivit
primei poziţii, în 1918 românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania, fiind
români şi ameninţaţi de foştii stăpâni sau de naţionalismele rivale din regiune, nu
aveau de fapt de ales şi trebuiau să se alăture Regatului României, ca nişte copii
care revin ascultători sub autoritatea părinţilor. În epocă, ideea a fost exprimată
delicat, dar clar, de primul-ministru conservator Alexandru Marghiloman, care a
evidenţiat în discursul său din deschiderea şedinţei Sfatului Ţării de la Chişinău că
se discută „problema mare şi sfântă a reintrării Basarabiei în sânul Patriei Mame"
şi evoca faptul că „în vremurile tulbure pentru Republica Moldovenească, când
tânărul stat s-a adresat României după ajutor, dânsa ca o mamă iubitoare, care a
auzit glasul cunoscut al fiului său, n-a stat la îndoială de a-i sări în ajutor" 28 • Acest
tip de discurs era menit să minimalizeze rolul actului de voinţă al românilor din
27
Pop, 2016.
28
Bucur, 2017: 102.
13
provinciile care se uneau cu România şi să legitimeze conservarea primatului şi a
29
privilegiilor vechilor elite regăţene. În schimb, mulţi dintre fruntaşii mişcării

naţionale a românilor din 1918 au pus accentul pe faptul că unirea era parte a unui
proces de reîntemeiere democratică a statului. Astfel, basarabeanul Pantelimon
Halippa sublinia în noiembrie 1918:
..Agenţii statului vor trebui să fie deprinşi cu gândul, că ţărănimea nu-i nwnai
un element ce trebueşte condus, ci şi un element care are dreptul de a fi servit de
organele statului.
Numai aşa vom ajunge un stat puternic şi nwnai aşa vom căpăta şi acea
unitate sufletească, care astăzi ne lipseşte" 30 .
La rândul său. Iuliu Maniu exprima la Alba-Iulia aceeaşi idee că România
Mare trebuia să fie o societate mai bună şi mai dreaptă decât fuseseră alcătuirile
politice sub care românii trăiseră anterior acelui moment:
..Nu \'oim. ca din asupriţi. ce-am fost. să devenim asupritori [... ].
Vă rugăm să primiţiunanim proiectul nostru de rezoluţii. Acest proiect arată
cărarea pe care mergând înainte. ne vom putea atinge idealul şi să punem temelia
unei Românii Mari şi unite. care în veci are să fie, ca în ea să se înfăptuiască spiritul
31
desăvârşitei democraţii şi dreptatea socială" •
Acest proiect politic a fost concretizat în rezultatul primelor alegeri demo-
cratice de după 1918, care au avut loc în noiembrie 1919 32 şi a fost blocat prin
înlocuirea forţată a guvernului condus de Alexandru Vaida-Voevod cu unul condus
de Alexandru Averescu în martie 1920 33 şi apoi prin modul în care liberalii au
modelat structurile României Mari în anii 1920 34 .
Mai puţin prezentă în naraţiunile publice, dar nu întru totul absentă, este şi o
a treia poziţie. pe care am putea-o califica drept realist-cinică. Potrivit acesteia,
rolul decisiv în constituirea României Mari a aparţinut marilor puteri învingătoare
în război. care au considerat că pentru interesele lor, în condiţiile destrămării
marilor imperii şi ale conturării unui pericol bolşevic, este preferabil ca Basarabia,
Bucovina şi Transilvania (precum şi două treimi din Banat) să revină României.
Uneori, accente speciale sunt puse pe rolul unor prieteni străini ai României, cum
ar fi britanicul Robert William Seton-Watson sau francezul Emmanuel de Martonne.
29
Nu s-a observat până acum, dar ni se pare interesant faptul că, dincolo de telegramele empatice
trimise post-factum (Bucur, 2017: 336-337), în jurnalul reginei Maria prima menţiune despre decizia
de unire a românilor de la Alba-Iulia apare vag şi oarecum indirect abia în ziua de 6 decembrie 1918,
într-un context dominat de multe alte preocupări care erau probabil mai importante din punctul de
vedere al autoarei (Maria, 2015: 435). A se vedea şi comentariile Cătălinei Mihalache la surpriza
reginei Maria cu privire la faptul că în 1923 la Braşov se serba Unirea în ziua de I decembrie
( Mihalache. 2012: 181 ).
30
Bucur, 2017: 248.
31
1918, X, 1989: 290-292. Republicat în Murgescu et alia, 2001: 284.
32
Rezultatele pe judeţe şi pe partide pot fi consultate în Ivan, 1933: tab.I-IV.
33
Brown, 1979.
14
Livezeanu, 1998; Kiihrer-Wielach, 2017.
14
În mod evident, niciuna dintre cele trei poziţii schiţate mai sus nu reflectă în
întregime complexitatea procesului istoric al Marii Uniri de la 1918 şi al consti-
tuirii României Mari. Aceasta nu înseamnă că adevărul este exact la mijloc.
Înseamnă însă că orice prezentare onestă a Marii Uniri trebuie să ia în considerare
elementele care au fost amintite mai sus şi să le includă atât în analiză, cât şi în
prezentarea publică. Pe de altă parte, istoricii trebuie să fie conştienţi de faptul că
felul cum se discută astăzi tematica anului 1918 are implicaţii şi asupra dezbaterilor
referitoare la România actuală, în care se confruntă viziunea asociată statului
autoritar, în care conformismul discursiv exclude diversitatea de opinii şi este
menit să camufleze fragmentarea societăţii şi constituirea de diverse categorii de
privilegii şi drepturi diferenţiate, şi cea a unei societăţi deschise, în care cetăţenii
acceptă diversitatea, dar sunt totodată animaţi şi de un set de valori comune şi se
implică pentru binele public, pentru aplicarea universală a regulilor statului de
drept. În acest context, faptul că într-un moment efectiv astral al istoriei lor românii
şi-au afirmat încrederea în valorile societăţii deschise, democratice, tolerante la
diversitate şi bine integrate în lume 35 , nu este deloc întâmplător şi/sau lipsit de
semnificaţie. Prezentarea echilibrată, circumstanţiată, a diversităţii opiniilor şi
opţiunilor care au animat pe înaintaşii care au realizat Marea Unire de la 1918
înseamnă în acest context atât onestitate în raport cu trecutul istoric, cât şi asumare
a unui set de valori pe care se cuvine să le promovăm.
Referinţe
1918 la Români. Voi.X Documentele Unirii: Unirea Transilvaniei cu România,

1decembrie1918. Ediţie de documente întocmită de Ion Popescu-Puţuri, Ştefan Pascu,
Augustin Deac, Ion Iacoş. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989.
Bârlea, Eugenia (2004) Perspectiva lumii rurale asupra primului război mondial, Cluj-
Napoca: Argonaut.
Boia, Lucian (2017) În jurul Marii Uniri de la 1918. Naţiuni, frontiere, minorităţi,
Bucureşti: Humanitas.
Brown, Victoria (1979) 'The Movement for Reform in Rumania after World War I: The
Parliamentary Bloc Govemment of 1919-1920', Slavic Review, Voi. 3 8, 1979, No. 3,
pp. 456-472.
Bucur, Bogdan (2017) =Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri. Volum aniversar editat de
Bogdan Bucur, Bucureşti: RAO.
Connerton, Paul ( 1989) How Societies Remember, Cambridge: Cambridge University
Press, 1989.
Curculescu, Marian (2016) 'Contribuţia învăţătorilor la constituirea Partidului Ţărănesc în
judeţul Dâmboviţa ( 1882-1918)', Studii şi articole de istorie, LXXXIII, 2016, pp. 119-140.
35
Argumentele factuale, baz.ate pe izvoare istorice de epocă, sunt mult prea nwneroase pentru a putea
fi enumerate aici. Lectura atentă a rezoluţiei adoptate de Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia
din 1 decembrie 1918 îngăduie reliefarea acestei aderenţe la valori universale atât la nivelul
prevederilor concrete, cât şi atunci când se ia în considerare echilibrul arhitecturii generale a acestui
act de voinţă al reali:zatorilor Marii Uniri.
15
Diaconescu et alia (2018) = Ziarele româneşti despre Unirea Basarabiei, Bucovinei şi
Transilvaniei. Voi. /. Promovarea idealului Unirii Basarabiei, Transilvaniei şi
Bucovinei 21 Martie - 15 Decembrie 1917. Articole selectate şi editate de: Marius
Diaconescu (coordonator), Andrei Florin Sora (coordonator), Oana Avram, Matei
Breazu, Paul Chirică, Ruxandra Dima, Elena Lungoci, Andrei Oprea, Mădălina Oprea,
Dragoş Sucioaia, Diana Tiţa, Marian Vişan. Bucureşti: Ars Historica.
Enciu, Nicolae (2018) 1918 pe ruinele imperiului spulberat de istorie. Basarabia în pragul
modernităţii, Chişinău: Editura ARC.
Filip. Valentin Femand (2010) De la autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului
»-ilsonian în România.Tez.ă de doctorat. Coordonator ştiinţific: prof. dr. Liviu Maior.
Universitatea din Bucureşti. Facultatea de Istorie.
Harari. Yuval Noah (2017) Homo Deus. A Brie/ History ofTomorrow, London: Vintage.
lohannis. Klaus (2018) Alocuţiunea Preşedintelui României, domnul Klaus Johannis,
susţinură in cadrul evenimentului „ România la Centenar". Accesibil online la
http:1 \\ww.presidency.ro/ro/medialdiscursuri/alocutiunea-presedintelui-romaniei-
domnul-klaus-iohannis-sustinuta-in-cadrul-evenimentului-romania-la-centenar (accesat
16.03.2018).
Ivan. Marcel (1933) Evoluţia partidelor noastre politice În cifre şi grafice 1919-1932,
Sibiu: Kraffi & Drotleff.
Kuhrer-Wielach. Florian (2017) 'A Counter-Community Between Regionalism and
Nationalism: State-Building and the Vision of Modemisation in lnterwar Romania', în
(Re)Constructing Communities in Europe, 1918-1968: Senses of Belonging Below,
Beyond and Wirhin the Nation-State. Edited by Stefan Couperus and Harm Kaal,
London: Routledge, pp. 87-107.
Livezeanu, Irina ( 1998) Cultură şi naţionalism in România Mare, Bucureşti: Humanitas.
Maior. Liviu (2016) Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni şi basarabeni În război,
1914-1916. Cluj-Napoca: Editura Şcoala Ardeleană.
Maria, regina României (2015) Jurnal de război 1918. Traducere din engleză de Anca
Bărbulescu. Ediţie îngrijită, prefaţă şi scurtă cronologie de Lucian Boia. Bucureşti:
Humanitas.
Miclea, Ioan ( 2018) Universitatea din Bucureşti a dat startul evenimentelor organizate cu
prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. Accesibil online la
http:! /www. uni buc.ro/20 l 8/universitatea-din-bucuresti-dat-startul-evenimentelor-
organiz.ate-cu-pri lejul-sarbatoririi-centenarului-marii-uniri-de-la-1918-2/ (accesat
15.01.2018).
Mihalache, Cătălina (2012) Didactica apartenenţei. Istorii de uz şcolar În România
secolului XX, Iaşi: Institutul European.
Murgescu, Bogdan (coordonator) (2001) Istoria României în texte, Bucureşti: Corint.
Accesibilă online la http://www.cimec.ro/lstorie/Istoria-romaniei-in-texte.pdf (accesat
28.11.2017).
Murgescu, Bogdan (20 I O) 'The social fabric of agrarian poli tical success in early 20th
century East-Central Europe. A structured comparison of Stjepan Radic, Antonin
~vehla, Alexander Stamboliski and Ion Mihalache', în Bauerngesellschaften auf dem
Weg in die Moderne. Agrarismus in Ostmitteleuropa. Herausgegeben von Helga Schultz
und Angela Harre, Wiesbaden: Harrassowitz Verlag, pp. 121-134.
Murgescu, Bogdan (2017) 'Historia magistra vitae? Istoricii profesionişti, pedagogia
complexităţii şi agenda publică', în Între pasiune şi profesie: istoriografia românească
16
la început de mileniu. Coord.: Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Oana Mihaela Tămaş.
Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane & Editura Şcoala Ardeleană, pp. 71-86.
Otu, Petre (2005) Mareşalul Alexandru Averescu: militarul, omul politic, legenda,
Bucureşti, Editura Milit.ară.
Paul, Herman (2015) Key Issues in Historical Theory, New York & London: Routledge.
Pop, Ioan-Aurel; Nagler, Thomas; Magyari, Andrâs (coordonatori) (2008), Istoria
Transilvaniei. Voi. III (de la 1711 până la 1918), Cluj-Napoca: Academia Română,
Centrul de Studii Transilvane.
Pop, Ioan-Aurel (2016) „Unirea de la 1918 este cel mai înalt act de voinţă naţională
înfăptuit vreodată de români!", Romanian Global News, 1 decembrie 2016. Accesibil
online la http://www.rgnpress.ro/rgn_ 16/categorii/analize-interviuri/23593-ioan-aurel-
popunirea-de-la-19 l 8-este-cel-mai-inalt-act-de-voin-naional-infptuit-vreodat-de-
romani.html (accesat 28.11.2018).
Programul Academiei Române de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri. Bucureşti,
2017. Accesibil online la http://www.acad.ro/com2017/dodd0705-PrograrnAR-
CentenarUnire.pdf (accesat 29.11.2017)
Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi. laşi, 2017. Accesibil online la
http://www.primaria-iasi.ro/portal-primaria-municipiului-iasi/programul-centenar-al-
primariei-municipiului-iasi/5559/stiri-din-iasi (accesat 29.11.2017).
Riisen, Jom (2012) Zeit und Sinn. Strategien historischen Denkens, Frankfurt am Main:
Hurnanities Online.
Turcanu, Ion; Papuc, Mihai (2017) Basarabia in actul Marii Uniri de la 1918, Chişinău:
Ştiinţa.
UBB şi Centenarul României 2014-2020. Cluj-Napoca, 2018. Accesibil online la
http://csubb.ro/wp-content/uploads/2018/03/Centenar-Romania.pdf (accesat 18:03.2018).
Verdery, Katherine ( 1994) Compromis şi rezistenţă. Cultura română sub Ceauşescu.
Traducere de Mona Antohi şi Sorin Antohi, Bucureşti: Humanitas.
17
BÂRLAD - CAPITALĂ MILITARĂ
(NOIEMBRIE 1916 - MARTIE 1917)
Marcel PROCA *
BÂRLAD - MILIT ARY CAPITAL

(NOVEMBER 1916- MARCU 1917)
During the retreat and refuge to Moldavia, numerous people, politica/ and
cultural personalities and various institutions took shelter in Bârlad, as well as in
other Moldal'ian towns. For a short period ({rom November 1916 to March 1917)
the importance of the tmrn was greater than its size - it became a military base
and politica/ cemer. regarded as a real military capital of the unoccupied
Romania. Here were found the headquarters of the Great Romanian General
Quarter and its Russian correspondent for the troops sent to the Romanian front,
as well as the Great Roya/ Quarter (/ocated in Zorleni, an the private property of
King Ferdinand) and the French Militai)' Mission coordinated by General Henri
Bethelot. Bârlad a/so hosted other essemial institutions such as The General
Quarter l?{ the Fourrh Russian Army, The First Romanian Army Command,
lwspitals. mi!itG1")' schools. \'ariollS services, and institutions.
Keywords: World War l, Romania, Bârlad, The Great Romanian General
Quarter. French Militai)' Mission in Romania.
La o sută de ani de la participarea României la Primul Război Mondial, în

istoriografia română rolul militar şi politic jucat de Bârlad în perioada grea a
retragerii nu este tratat, fiind doar amintită - când nu e ignorată sau eludată în
totalitate - temporara şedere aici a cuplului regal 1 ori a Marelui Cartier General al
Armatei Române~ şi cel al armatei ruse pentru trupele din România. Acest aspect
poate fi sesizat cu uşurinţă, în lucrări şi articole, mai vechi ori recent apărute, având
ca temă participarea României la Primul Război Mondial şi care se referă în mod
exclusiv la importanţa laşului 3 în această perioadă de grea încercare pentru români.
• Profesor, Şcoala Gimnazială „Iorgu Radu", Bârlad, vicepreşedintele filialei Bârlad a Societăţii de
Ştiinţe Istorice din România.
1
Vezi Proca 201: 154-169.
2
Ibidem, 119-153.
3
Teodorescu, 2010 la adresa: www.monumentul.ro; Mitican, 2007; Iacob 2008; Mitican 2011;
Scurtu 2011; Tănase 2015; Agrigoroaiei 2016 (coord); Cîntic 2016; Stănescu 2016; lftimi, Ichim
2017.
„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXV, 2017, pp. 18-41
18
O atentă analiză arată că în 1916 armata română a fost învinsă în pofida
eroismului, însă nu nimicită, reuşind ca printr-o retragere coordonată să salveze
vieţi şi bunuri cu care ulterior, în 191 7, după o totală refacere şi dotare cores-
pW1Zătoare, să poată acţiona la porţile Moldovei, stăvilind încercările inamicului de
a trece spre interiorul Rusiei ţariste. Bilanţul pierderilor umane era însă catastrofal:
500.000 de oameni ( 100.000 morţi, 150.000 răniţi şi 250.000 prizonieri)4. Bătălia
pentru Bucureşti din noiembrie 1916 a determinat retragerea generală spre
Moldova, frontul stabilindu-se pe linia Siretului. Teritoriul Moldovei a devenit
zona unde a continuat rezistenţa românească, fiind necesare numeroase măsuri
operative şi administrative în condiţiile unei masive concentrări umane.
Pentru o scurtă perioadă de timp, noiembrie 1916 - martie 1917, oraşul
Bârlad a avut o importanţă mai mare decât mărimea sa (centru militar şi factor de
influenţă politic), constituind o adevărată capitală militară a României neocupate
de inamic. Aici au activat nu numai Marele Cartier General al Armatei Române şi
omologul său rusesc pentru trupele aflate pe frontul din România, ci şi Marele
Cartier Regal (la Zorleni, în proximitatea Bârladului), Misiunea Militară Franceză
6
condusă de cunoscutul general Henri Berthelot , precum şi cea rusă •
5
În aceste condiţii, la Bârlad a funcţionat „Comandamentul Frontului Român" 7,

regele având nominal comanda supremă pe frontul românesc, iar generalul rus
Vladimir V. Zaharov8 fiind în funcţia de şef de stat major al lui Ferdinand 19 pentru
4
AR, Platon 2003:434; Ciobanu 2007:5.
5
Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs - d. 28 ianuarie 1931, Paris), general francez.
A absolvit şcoala militară St. Cyr (1883), după care a activat în Algeria. Din 1907 şi-a desfăşurat
activitatea în cadrul Statului Major General, fiind subşef al Marelui Stat Major (1913-1914),
comandantul trupelor de rezervă din regiunea Sissons (1914-1915), al Diviziei 53 infanterie rezervă
(1915), al Corpului 32 Armată (1915-1916). Din 22 septembrie 1916 a fost numit şeful Misiunii
Militare Franceze în România până la i7 mai 1918, după care a fost trimis în SUA (5 iulie 1918) şi a
fost numit la comanda Armatei 5 (7 octombrie 1918). În România a ajuns la 3/16 octombrie 1916 şi a
deţinut şi calitatea de consilier militar al regelui Ferdinand. A fost apreciat de soldaţii români, care
l-au poreclit cu simpatie „Taica Burtălău". Pentru detalii privind viaţa şi activitatea sa se pot consulta:
Kiriţescu 1989, II: 20-21; Dobrinescu 1998:121-124; Florescu 2007: 72-97; Crişan 2010: 7-28;
Giurcă 2011: 150-157; „Historia special", VI, 20 septembrie 2017.
6
Condusă de generalul Mihail Aleksandrovici Beliaeff (Beleaev), 1863-1918. Din 28 septembrie
1916 a fost reprezentant al Înaltului Comandament Rus (Stavka) pe lângă Marele Cartier General
român ca o contrapondere pentru generalul Berthelot. În perioada ianuarie-februarie 1917, va fi
ultimul ministru de război al Rusiei imperiale. Executat de bolşevici.
7
Torrey 2014:174.
8
Întâlnim diferite grafii, des utilizată fiind şi cea de Saharov. Vladimir Victorovici Zaharov, general
de cavalerie rus, din 12 octombrie 1916 aflat la conducerea trupelor aliate din Dobrogea (Armata de
Dunăre). Din luna decembrie 1916 a exercitat comanda trupelor ruseşti de pe frontul din Moldova,
fiind în această calitate adjunctul comandantului Frontului româno-rus - regele Ferdinand I. Din mai
1917 adjunct al regelui devine generalul Dimitrie Grigorovici Şcerbacev, după un scurt interimat al
şeneralului Leciţki. Vezi şi Kiriţescu 1989, II: 18.
În exercitarea atribuţiilor sale, suveranul era ajutat de un stat major rus şi unul român. Pentru
realizarea unităţii de acţiune, problemă esenţială într-un război de coaliţie, planurile de operaţii,
organizarea aprovizionărilor şi a serviciilor erau asigurate de Marele Cartier General rus. Ordinele şi
dispoziţiile pe această direcţie erau transmise Marelui Cartier General român, care avea obligaţia să le
19
trupele ruseşti. De asemenea, şi-au desfăşurat activitatea în urbe: Comandamentul
Armatei I române 10, Cartierul General al Armatei a IV-a ruse 11 , spitale de
campanie 12 , şcoli militare de specialitate, diferite servicii şi organisme, unităţi
4
13
aflat~ în refacere, un. lagăr ~e f ri~onie~i , un aerodrom mil~~ar, depozi~ele de
subzistenţă ale Armatei I romane ş1 atelierul central de confecţn al armatei 15 •
Această situaţie a determinat un grad ridicat de supraaglomerare, pe care îl
putem deduce şi dintr-un inedit raport al maiorului Constantin Petrovicescu 16 către
comandatul Marelui Cartier General, datat 9 decembrie 1916, în care se precizează
că „din cauza marelui număr de ofiţeri sosiţi în gamizoană , precum şi din aceea a
17
refugiaţilor din alte părţi, capacitatea de cantonament a oraşului Bârlad a fost

redusă cu totul, aşa că, în prezent, nu se mai poate conta pe nici o locuinţă în care
să se poată adăposti vreun ofiţer", pentru remedierea situaţiei propunându-se să se
„amenajeze în spitalul aflat la Şcoala profesională de fete (care ar trebui evacuat)
mai multe camere în care să se poată cartirui ofiţerii ce ar sosi aici înainte" şi „să se
menţină în gara locală (pentru necesităţi de cazare- n. M.P.) trenul Marelui Cartier
General" 1M.
Problema era complicată şi de faptul că multe cadre din structurile militare
erau însoţite de familie, iar în cazul multora poziţia le permitea să emită pretenţii în
privinţa condiţiilor de cazare. Într-o situaţie cu membrii acestei instituţii, realizată
în toamna anului 1917, la laşi. la un număr de 373 de cadre cu tot cu membrii
misiunilor străine 1 (j se adăugau alţi 230 de membri ai familiilor acestora 20 • Dintre
materializeze, aducând apoi la cunoştinţă partenerului rus. Din această reglementare reiese
subordonarea Marelui C'.artier General român faţă de cel rus şi, implicit, pozi~a de inferioritate a
regelui Ferdinand. mai ales că şeful de stat major al Frontului Român, care era şeful Marelui Cartier
General rus. avea dreptul să dea ordine în numele comandantului suprem (Otu 2011:14).
°
1
Comandată de generalul de brigadă Dumitru Stratilescu (13/26 noiembrie 1916 - 19 decembrie
1916/I ianuarie 1917).
Condusă de generalul AJexandr Frantevici Ragoz.a, care îşi stabilise comandamentul la Bârlad.
11
httpJ /www. hi st oria. ro/ex el usi v_web/ general/articol/batalia-marasesti-unde-nu-se-trece

12
La Bârlad şi în împrejurimi au functionat, pe toată perioada războiului, numeroase asemenea
unităţi: Spitalul de evacuare Nr. 2, Spitalul de evacuare chirurgical Nr. 9, Spitalul nr. 112, Spitalul nr.
4 71, Secfia protezelor dentare Bârlad, Centrul spitalicesc din barăcile Bârlad (Spitalul de contagioşi
Nr. I. o sec~e de chirurgie şi triajul local al Directoratului), Spitalul de campanie francez, Spitalul de
convalescen~ - Zorleni (august 1916), Spitalul Nr. 6 şi al doamnei Cantacuzino - Tutova etc. Album
sen•iciu sanitar, fototeca Muzeului Militar Na~onal „Regele Ferdinand r· - Bucureşti.
13
A.M.R.. M.S.M. - P.,3/1916; SJANV-SSOB, 7/1917; Lagărul de la Bârlad a funcţionat, din 1916,
în „depozitele Regimentului 2 Roşiori". Negoi 2011: 76-77.
A.M.R.-MCG, 233/ 1916: 18, 32; Armata I avea Depozite de subzistenţă la Bârlad, cu sucursale la:
14
Bereşti, Tecuci şi Lascăr-Catargiu. Botoş, Obrogeanu 1992:139.

15
Ibidem.
16
A.M.RMCG, 142/1916: 2.
17
Pentru întreaga componentă a M.C.G. la Bârlad vezi 449/1916: 618-625.
18
A.M.R-MCG, 142/1916.
19
Misiunea militară engleză avea în componenţa sa 16 grade superioare la care se adăugau 14 grade
inferioare (şoferi şi ordonanţe); cea italiană 6 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 5 soldaţi; rusă 6 ofiţeri şi 15 grade
inferioare etc. A.M.R-MCG, 761/1917-1918: 114.
20
AM.R-MCG, 761/1917-1918: 159-166.
20
personalităţile marcante ale supremei instituţii de comandă românească îi regăsim
cazaţi în decembrie 1~16 la Bârlad: pe generalul Dumitru Iliescu 21 la cetăţeanul Th.
Ioan , generalul Constantin Prezan23 pe Strada Regală (Casa Palade), generalul
2
Constantin Christescu24 pe Bulevardul Palade, pe colonelul Paul Angelescu pe

Strada M. Kogălniceanu (la dr. Cerchez), colonelul Ioan Răşcanu25 pe aceeaşi
stradă etc.
26
La începutul campaniei din 1916 Marele Cartier General a fost dislocat la

Periş şi mai apoi, în perioada retragerii, la Buzău, unde a ocupat imobilul Palatului
Comunal. 27 Previzibila înfrângere a armatei române în Bătălia pentru Bucureşti a
impus luarea hotărârii privind această dislocare într-o localitate unde erau condiţii
mai adecvate de instalare şi conducere a operaţiunilor în curs de desfăşurare 8•
Şeful Misiunii Militare Franceze din România nota, într-o scrisoare expediată
cumnatei sale Louise pe 26 noiembrie/9 decembrie 1916, următoarele: „Am părăsit
şi noi Perişul, care îmi plăcea mult, pentru a veni într-un oraş numit Buzău, unde,
21
Dumitru Iliescu (1864-1940), general de brigadă. Sub-şef(şi conducător efectiv) al Marelui Cartier
General (25 octombrie - 5 decembrie 1916). Era unul dintre apropiaţii lui Ionel Brătianu, pe care îl
cunoscuse la Paris, unde fuseseră colegi între 1884 şi 1886 la Şcoala Politehnică. Ajuns preşedintele
Consiliului de Miniştri în 1914, Brătianu l-a numit secretar general al Ministerului de Război, iar în
1916 şef al Marelui Cartier General, numire serios criticată în epocă. Ionel Brătianu era acuz.at că
dorise să controleze sfera militară prin numirea unui apropiat, care nu se afirmase în mod deosebit
până atunci, în această funcţie importantă După înlăturarea din funcţie a fost trimis în Franţa ca
reprezentant pe lângă Marele Cartier General Francez. Pentru mai multe date despre viaţa şi
activitatea sa vezi - Oroian. Nicolescu (coord.) 2000:104-113.
22
Dumitrescu 1999: 166.
23
Constantin Prezan, (22 ianuarie 1861 Butirnanu, Ilfov - 27 august 1943 Schinetea, Vaslui), căpitan
(1887), colonel (1901), general de brigadă (1907), general de divizie (1914), general de corp de
armată (1917) şi mareşal (1930). A absolvit Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie (1880), Şcoala
Specială de Artilerie şi Geniu (1883) şi Şcoala de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu de la Fontainbleu
(1886). A comandat Brigada 13 infanterie (1904), Diviziile 3 Infanterie (1910), 7 Infanterie (1911),
Corpul 3 Armată (1914) şi Corpul 4 Armată (1915). După intrarea României în război (15 august
1916) a comandat Armata a 4 de Nord (august - noiembrie 1916), Grupul de Armate „General
Prezan" ( 12- 20 noiembrie 1916), Marele Cartier General (decembrie 1916 - aprilie 1918) şi Statul
Major General (octombrie 1918 - aprilie 1920). Pentru mai multe date despre viaţa şi activitatea sa
vezi şi: Oroian. Nicolescu (coord.) 2000:114-130; Giurcă 2011 :188-202.
24
General Constantin Christescu (2 decembrie 1866, Catane, Argeş - 8/9 mai 1922, Bucureşti),
militar de carieră cu studii în Franţa, profesor comandant la Şcoala Superioară de Război. General (de
divizie 1917; de corp de armată- 1918), sub-şefa! Marelui Cartier General (decembrie 1916 - iulie
1917) după care devine comandantul Armatei a I-a române până la înlocuirea sa de către rege cu
Eremia Grigorescu. Şef al Marelui Stat Major (1913-1914, 1918, 1920-1922). Pentru mai multe
detalii despre viaţa şi activitatea sa vezi şi; Oroian, Nicolescu (coord.), 2000: 91-103; Stroea,
Ghinoiu 2016.
25
Ioan Răşcanu (1878-1952), general şi om politic, primar al Bucureştiului. A luptat în Primul Război
Mondial, distingându-se la Mărăşeşti, unde a fost comandant de brigadă. A murit la închisoarea
Sighet, în timpul represiunii comuniste.
26
AM.R-M.C.G., 449/1916: 618.
27
Stan 20, decembrie 2016: 34.
28
Giurcă, Georgescu 2012: 127.
21
de altfel, nu vom rămâne prea mult timp, pentru că imediat ce vor sosi ruşii, trupele
româneşti vor trece la reorganizare în spatele lor. Noi îi vom urma, bineînţeles,
pentru a încerca să refacem această armată cât mai curând posibil şi să recâştigăm
cu ea pământul ţării. dar consider că este nevoie de cel puţin trei luni pentru această
realizare" 29 .
Activitatea Marelui Cartier General la Buzău a fost de scurtă durată, în seara
zilei de 23 noiembrie/6 decembrie 1916, folosind aceeaşi procedură ca în cazul
mutării de la Periş, secţiile şi birourile cu personalul şi materialele stabilite fiind
transportate cu trenul la Bârlad. În contextul evoluţiei nefavorabile a campaniei
militare şi a contraofensivei Triplei Alianţe în zona munţilor Carpaţi, în principal
pe direcţia Predeal - Bucureşti, s-a dispus pregătirea a două garnituri de tren pentru
mutarea Marelui Cartier General într-un cu totul alt loc, fără ca acesta să fie
indicat. Trenul regal, spre exemplu - numerotat nr. 2, avea în componenţă un
vagon de siguranţă, un vagon regal, un vagon restaurant şi unul pentru suită, două
vagoane clasa a 11-a pentru personal. două vagoane pentru bagaje, 8 vagoane pentru
automobile şi trei vagoane de trupăw.
Noua reşedinţă era considerată mai sigură în condiţiile unei neaşteptat de
rapide înaintări inamice pe valea Prahovei. De asemenea Bârladul era considerat
corespunzător. din raţiuni de ordin militar, prin distanţa convenabilă până la
aliniamentul trupelor româno-ruse aflate în retragere şi menţinerea unui contact
optim cu acestea.
Alături de Marele Cartier General a plecat şi generalul Berthelot, care
consemna în memoriile sale la 24 noiembrie/7 decembrie 1916 că „trenul nostru
pentru Bârlad pleacă la ora opt seara sub supravegherea iluminată de o lanternă a
colonelului [Eraclc] Nicoleanu"~' şi continuă în ziua unnătoare: „Sosire la Bârlad
la ora 7. Instalare în cursul dimineţii în clădirea liceului. Saharov a primit titlul de
:-•• Bcrthclot 20 l 2: 1 15-1 16.

' Col (r.)Giurcă 2011 :187-188.
11
~ Eraclc Nicolcanu (7 septembrie 1872, laşi - 1940'?), general. A urmat şcoala fiilor de militari din
1
laşi. fiind şeful promo\ici. Tot primul se clasea:ză la Şcoala de Ofi\eri, la Şcoala de Cavalerie şi la
Şcoala Superioară de Război ( 1895 ). În cursul carierei militare a fost ofi\er în Regimentul 4 Roşiori
( 1895-1899). în Regimentul 2 Roşiori ( 1900-1903 ), Regimentul 2 Călăraşi (1904-1905) şi în
Regimentul 5 Călăraşi ( 1906). A fost şeful Biroului lnforma\ii din Marele Stat Major (aprilie 1915 -
august 1916) şi şeful Biroului Informaţii din Marele Cartier General (august - decembrie 1916). Este
avansat general ( 1917) şi devine Prefect a Politiei Iaşi (l februarie - 29 octombrie 1918) iar de la
I noiembrie 1918 al Politiei Capitalei (cel mai longeviv), ministru de Interne fiind la numirea sa
generalul Arthur Văitoianu. A de\inut această funcţie până la 11 iunie 1930, în timpul unor guverne
liberale şi ţărăniste. A făcut parte din Comisia instituită pentru elaborarea proiectului de lege a
organi:zării Direcţiei Generale a Poliţiei şi Prefecturii Politiei Capitalei, lege promulgată în 1929. Nu a
fost înlocuit datorită incompetentei, ci datorită faptului că, la lovitura de stat din 7-13 iunie 1930, regele
Carol al II-iea a dorit în această importantă funcţie un om de încredere, pe colonelul Gabriel (Gavrilă)
Marinescu, 1886-1940, general ( 1937), subsecretar de stat şi ministru de Interne ( 1939). Ulterior, între
1930-1931, generalul Eracle Nicoleanu a fost comandant al Jandarmeriei. În semn de respect şi cinstire a
memoriei sale, prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 678/6 iunie 2005, Inspectoratul
Judeţean de Jandarmi Vrancea îi poartă numele - „General de divizie Eracle Nicoleanu". Pentru detalii
vezi şi Şinca 2015:16-17.
22
adjunct al regelui pentru comanda trupelor ruse pe frontul român. Şi el trebuie să
se instaleze tot aici (s. ns.)" 32 • Generalul rus Zaharov nu se va arăta deloc grăbit,
făcându-şi apariţia abia pe 4/17 decembrie 33 •
În seara zilei de 24 noiembrie/7 decembrie 1916, Marele Cartier General era
deja instalat în clădirea Şcolii Normale 34 , în timp ce Ferdinand I şi-a fixat Cartierul
Regal la Zorleni în localul Orfelinatului Agricol „Ferdinand" (23 noiembrie/8
decembrie 1916 - 25 martie/7 aprilie 1917) 35 , departe de aglomeraţia şi tumultul
Iaşiului, dar şi de freamătul unui târguşor de provincie devenit aproape peste
noapte centrul militar al părţii ce mai rămăsese din Vechiul Regat. Stabilirea
regelui Ferdinand I aici a impus şi necesitatea gravitării în jurul acestui sat, limitrof
Bârladului, a numeroase personalităţi politice şi militare36 •
Dimensiunii militare a oraşului i se adaugă şi cea politică. Situaţiile strin-
gente legate de conducerea statului şi-au găsit locul, aici, pe agenda monarhului.
Una dintre acestea era criza de comandament de la conducerea Marelui Cartier
General, care s-a manifestat pe două planuri. Unul dintre acestea a fost contestarea
constantă, dar care a luat amploare pe măsura derulării evenimentelor, a genera-
lului Dumitru Iliescu, subşeful Marelui Cartier General şi împuternicit la conducere
după sinuciderea generalului Vasile Zottu şi a doua privea comandamentul
frontului românesc 37 • La Bârlad a fost decisă alegerea generalului Constantin
Prezan în fruntea Marelui Cartier General al Armatei Române şi românii s-au
confruntat cu problemele ridicate de dificila cooperare româno-rusă. Rusia a
solicitat succesiv, prin intermediul reprezentanţilor săi dizolvarea Marelui Cartier
General românesc şi înglobarea lui în cel rusesc, preluarea administraţiei căilor
ferate şi retragerea trupelor române pentru refacere pe teritoriul Imperiului rus 38 •
Importanţa Bârladului în aceea vreme a fost subliniată şi de I. G. Duca în
amintirile sale politice:
32
Berthelot, 2012: 114.
33
34
Clădirea dispunea de zece săli de clasă, plus trei clase ale şcolii proprii de aplicaţie, opt dormitoare,
două laboratoare, amfiteatru, sală de spectacole şi două biblioteci. Se întindea pe o suprafaţă de cca.
6.500 m2• Şcoala mai dispunea de o infirmerie situată la intersecţia Bulevardului Epureanu cu
Bulevardul Gh. D. Palade, baie, spălătorie, magazie, grajduri şi o fermă cu o suprafaţă de 11 ha.
Infirmeria aflată la sud-vest faţă de imobilul institu~ei, separată de corpul principal al şcolii, era
alcătuită dintr-un salon mare pentru bolnavi, un salon pentru izolare, două camere mai mici şi locuinţa
infirmierului. De asemenea, demn de remarcat era şi faptul că instituţia avea şi o uzină electrică
proprie, fapt ce a permis ca iluminatul să fie asigurat permanent, chiar şi în cazuri de criză. Dispunea
şi de o sursă de apă proprie, bazinul de apă alimentând internatul şi baia. În aceste condiţii este lesne
de înţeles de ce a fost preferată şi utilizată, în diferite scopuri, de armata română şi rusă pe toată
durata războiului. Impoz.antul edificiu a suferit în această perioadă importante deteriorări deoarece
aici a fost cantonat Spitalul nr. 112, după aceea Marele Cartier General al armatei române, ulterior
Cartierul General al armatei a IV-a ruse şi apoi încă două spitale. Ultimele vestigii au fost distruse în
Eerioada regimului comunist între 1957 şi 1965/1967.
5
Buhman 2006:189.
36
Maria 2014: 250-256.
37
Spânu 2012: 81.
38
Giurcă, 2006:21-30; Giurcă 2017: 46-58.
23
,,Dificultăţile erau aşa de mari (mai ales în relaţiile cu Marele Cartier General
rusesc n. ns.), încât Regele socotise cu drept cuvânt prezenţa sa indispensabilă la
Marele Cartier şi imediat după închiderea parlamentului 39 s-a înapoiat la Bârlad, sau
mai exact la Zorleni, unde locuia la domeniul său particular, la câţiva kilometri de
Bârlad. Brătianu însuşi se văzu silit nu numai să stea în contact permanent cu
Bârladul, dar şi să meargă la Marele Cartier cât mai des'.4°.
Dar la Bârlad nu se făcea doar strategie militară ci şi politică după cum ne
lasă să înţelegem acelaşi I. G. Duca. După cum - subliniază acesta, „atmosfera de
la Bârlad era ostilă lui Brătianu'', iar Olga Prezan41 , dovedind anumite pretenţii, nu
se sfia „să-l critice pe faţă"; „anturajul soţului ei lua atitudini de independenţă şi de
dispreţ faţă de guvern". Generalul însuşi ar fi manifestat aceleaşi veleităţi care
„puteau da loc la serioase dificultăţi" şi divergenţe. Este amintit, printre altele, un
ordin al lui Prezan ca trupele să se aprovizioneze oriunde interesele lor ar cere-o,
fără a ţine cont de dispoziţiile autorităţilor, de nevoile şi protestele populaţiei civile,
fapt ce a dus la un conflict destul de dur cu George Mârzescu, ministrul agriculturii
42
şi domeniilor . G. Mârzescu, în replică, a telegrafiat autorităţilor civile precizând
că „ordinul Generalului Prezan nu trebuie luat în considerare, de unde indignare şi
ame11i11(ări la Bârlaâ.4 3•
Poziţia generalului poate fi pusă şi pe seama influenţei soţiei sale, ostilă
Brătienilor, dar şi pe seama unui curent politic ce se conturase atunci. Atitudinea
Olgăi Prezan este consemnată de regina Maria:
„Doamna Prezan vorbea cu multă înfrigurare despre politică şi era
înverşunată împotriva regimului actual. Ca orice femeie, îşi exprima părerea în
cuvinte numeroase, dând pe fată şi duşmănii personale. Unele dintre spusele ei erau
întemeite pe adevăr, eu însă, sunt într-o situaţie în care pot judeca o chestiune din
toate laturile. asfel încât cunosc primejdia unei schimbări radicale în timpuri atât de
,,.14
gre Ie .
39
Sesiunea Parlamentului s-a deschis la 9 decembrie 1916, în sala Teatrului Naţional, iar lucrările au
fost finalizate în seara zi lei de 16 decembrie 1916 ( Duca, 1981: I 03 ).
40
Duca, 1981:104.
Despre aceasta regina comenta: ,.Doamna Prezan, deşi şi-a schimbat mult aspectul, are în mare
41
măsură aceleaşi purtări: aş putea spune că pare să fi rămas aceeaşi mică intrigantă de pe vremuri, şi
n-am de gând să-i îngădui să se amestece în viaţa mea sau în vieţile oamenilor care au de-a face cu
mine." Maria, 2014: 305; De altfel, unul dintre cele mai controversate aspecte din viaţa lui Constantin
Prezan a fost cel referitor la viaţa extraconjugală a celei de-a doua soţii, Olga, şi la rolul pe care
aceasta l-ar fi jucat în ascensiunea în carieră a generalului. Tânără, frumoasă şi inteligentă, ea ar fi
fost „„. singura femeie din România pe care regina Maria a fost geloasă foc. Regina, care încuraja atât
de mult incartadele lui Ferdinand, „.vezi Elvira Popescu,„. vezi Aristiţa Disescu„. etc. etc., de data
aceasta pusese piciorul în prag! Să nu îl prindă pe Ferdinand în pat cu madam Prezan". (Ţoiu, 2004;
Botez, 2014:248-250).
42
Gheorghe Gh. Mârz.escu (4 iulie 1876, laşi - 12 mai 1926, laşi), om politic şi jurist român, care a
îndeplinit funcţia de primar al oraşului laşi între 1914-1916, ministru al agriculturii şi domeniilor
p3
I decembrie 1916- 28 ianuarie 1918).
Duca, 1981: 117.
44
Maria, 2014: 414.
24
La data de 7/20 ianuarie în urma unei întrevederi cu Prezan Regina
României nota: „Faţă de mine a arătat o antipatie extraordinară, violentă în ce îl
priveşte pe Brătianu, pe care, din câte ştiu, Brătianu i-o întoarce cordial"45 • Nici
regina , care îşi pierduse încrederea în Brătianu 47 , nu ar fi fost străină de agitaţia
46
pe care o stârneau la Palat: Chrissoveloni 48 , Symka Lahovari49 , Maruca

Cantacuzino şi Henri Catargi , mareşalul Curţii 52 • Dar tot ea s-a deplasat la
50 51
Bârlad pentru a discuta cu regele 53 , reuşind să obţină o mai bună colaborare între
54
rege şi guvern. Barbu Ştirbey este cel care destramă cu greutate „ţesutul de intrigi
din jurul reginei", cum se exprima Duca. 55
Prinţesa Maria Cantacuzino-Enescu relevă în amintirile ei că în noiembrie
1916 s-a deplasat la Zorleni cu maşina de serviciu a soţului ei, Mihai Cantacuzino,
membru al guvernului, unde a avut o întrevedere cu Regele Ferdinand,
propunându-l cu aplomb ca prim-ministru pe Alexandru Averescu. Şeful statului
nu s-a arătat favorabil unei asemenea opţiuni guvernamentale, arătându-se rezervat
în privinţa luării unei hotărâri imediate. În relatarea convorbirii memorialista scrie
că: „De astă dată totuşi ora petrecută la Zorleni nu m-a satisfăcut în nici un fel,
mai întâi pentru că dat fiind că i-am vorbit numai despre politică - etică, regele
nu a răsfoit niciun album şi nici nu mi-a arătat florile sale, pe urmă că după
ce a ascultat acuzele aduse lui Brătianu şi pledoaria în favoarea lui Averescu a
refuzat să precizeze data concedierii unuia şi a instalării celuilalt. Aşa încât
cunoscând obişnuita încăpăţânare a regelui în privinţa oricărei intervenţii
45
Maria, 2014: 305.
46
Bulei, 2016: 101.
47
Bulei, 2016: 98.
48
Sybille Chrissoveloni ( 1879-1931 ), englezoaică născută la Galaţi, căsătorită cu bogatul bancher
Jean Chrissoveloni şi bună prietenă cu regina.
49
Simona (Symki) Lahovari (1881-1936), doamnă de onoare a reginei Maria.
50
Maria Rosetti-Tescanu (Maruca Cantacuzino) (1878-1969), una din doamnele de companie şi cele
mai bune prietene a reginei. Căsătorită cu prinţul Mihai G. Cantacuzino, fiul lui Grigore Cantacuzino
Nababul, cel mai bogat român al vremii. A fost prietena intimă a filosofului Nae Ionescu, mai apoi
recăsătorită în 1937 cu George Enescu. Mama aviatorului Constantin (Bâzu) Cantacuzino şi bunica
scriitoarei Oana Orlea.
51
Henri Catargi (1860-1944), mareşal al Palatului şi diplomat (ministru plenipotenţiar la Bruxelles
între 1920 şi 1929).
52
Duca, 1981 : 11 7.
53
Ibidem.
54
Barbu Ştirbey/Ştirbei (4 noiembrie 1872, Buftea - 24 martie 1946, Bucureşti), om politic, industriaş
şi om de afaceri. Administrator al Domeniilor Coroanei (din 1913), prieten intim al reginei Maria şi
cumnat cu Ion I. C. Brătianu. A fost considerat unul dintre cei mai inteligenţi oameni politici ai
timpului, şi în această triplă calitate „eminenţa cenuşie" a vieţii politice româneşti, exercitând o
considerabilă influenţă asupra familiei regale, în special a regelui Ferdinand. Constantin Argetoianu,
bun cunoscător al iţelor politice româneşti, apreciază că era un ,,spirit rece şi calculat" care ,.avea pe
mână toate pârghiile de comandă" (s. ns. ) în perioada refugiului (Argetoianu, 1992, voi. III, partea
a V-a (1916-1917):176, 179).
55
Duca, 1994, III, p.I: 119.
25
dezinteresate, mă îndoiesc că Averescu va ajunge la putere la timpul potrivit cel
puţin"s6.
Tendinţa militarilor de a ignora conducerea politică a stârnit o legitimă
îngrijorare în rândul membrilor guvernului, mai ales conexată condiţiilor izbucnirii
revoluţiei din Rusia, care au considerat că această atitudine putea deveni foarte
57
periculoasă. Ministrul de război - Vintilă Brătianu , împreună cu ministrul de
58
interne, Alecu Constantinescu s-au deplasat la sediul Marelui Cartier General,
restabilindu-se ordinea şi fiind puse lucrurile în normalitate •
59
Deplasări ale factorilor de decizie politici ori militari nu se făceau doar

unidirecţional, de la laşi la Bârlad, ci şi de la Bârlad la laşi în diferite circumstanţe.
Regele şi mai ales regina au pendulat între cele două oraşe moldave, şi la fel şi alte
categorii de persoane. Pe şeful Marelui Cartier General, camaradul său de
generaţie, generalul Ion Raşcu 1-a întâlnit, la începutul lunii ianuarie 1917, la laşi 60 •
Generalului Prezan îi fusese solicitată prezenţa - în „Capitala rezistenţei până la
capăt" - de guvern pentru o aliniere a poziţiilor, deoarece acesta era de acord cu o
evacuare în Rusia, mai precis în Basarabia, a unei părţi a autorităţilor şi populaţiei.
I. G. Duca precizează: „insistând însă a trebuit să-l chemăm la laşi şi într-un
consiliu de miniştri ţinut tot la Greceanu acasă, să-i expunem pe larg argumentele
pe care se întemeia hotărârea noastră'.ti'.
După această perioadă agitată atmosfera politică s-a mai relaxat şi o oarecare
acalmie părea să se instaleze în primele luni ale anului 1917. Despre acest lucru ne
relatează tot I. G. Duca: „De la Marele Cartier nu prea aveam veşti multe. Fiind încă
la Bârlad ştiam numai că se lucrează intens la reorganizarea armatei, că colaborarea
cu Generalul Berthelot era intimă. tot mai cordială, şi că raporturile cu Generalul
Zaharov. comandantul trupelor ruseşti. deşi mai bune, lăsau încă de dorit"62 •
~"Cantacuzino-Enescu 2005: 316; Stan. 2017: 149-150. Ideea nu fost abandonată şi regele Ferdinand
a luat în calcul înlocuirea lui Brătianu, întâlnindu-se în acest scop cu generalul Alexandru Averescu,
la Târgu Frumos. in ziua de 24 ianuarie/7 februarie 1917. În urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia ca
regele Ferdinand să rămână comandantul suprem al armatelor aliate pe frontul român, iar Alexandru
Averescu să fie desemnat comandant al armatei române. Acesta din urmă a fost de părere ca generalul
Prezan să rămână în continuare şef al Marelui Cartier General, ataşat regelui, având misiunea de a
asigura legătura dintre comandamentul româno-rus şi armata română. Aceste propuneri nu s-au
materializat în practică. astfel că cei doi generali şi-au păstrat functiile pe care le deţineau la acea dată
(Averescu. f. a.: 125-127; Otu, 2016: 168-169). Percepţia monarhilor că Alexandru Averescu va juca
un rol mai important decât cel strict militar, reiese şi din consemnările reginei: ..Încerc, împreună cu
Barbu fStirbev. n. ns.]. să pregătesc terenul pentru relatiile dintre el şi Nando, fiindcă poate, într-o zi,
el va fi omul de care va trebui să ne folosim" (Maria, 2015 :25 ).
57
Vintilă I. C. Brătianu ( 16 septembrie 186 7, Bucureşti - 22 decembrie 1930, Bucureşti), om politic
liberal. fratele lui Ionel Brătianu. Ministru de război în 1916-1917. Prim-ministru al României între
24 noiembrie 1927 - 9 noiembrie 1928.
58
Alexandru Constantinescu, supranumit „Porcu" ( 4 septembrie 1859, Bucureşti - 18 noiembrie 1926,
Bucureşti) doctor în drept la Paris, om politic liberal, deputat (din 1901) şi senator. Ministrul
Agriculturii şi Domeniilor (1909-1910, 1914-1916, 1922-1926), ministru de Interne (1916-1918), al
Industriei şi Comerţului ( 1918-1919).
59
Duca, 1981 : 11 7
60
Spânu, 2011:10.
61
Duca, 1981: 110.
62
Duca, 1981: 129.
26
De asemenea l:ederea lui Barbu Ştirbey la Zorleni cu regele, conferea guvernului
linişte la laşi , iar generalul „Prezan a renuntat şi el Ia orice atitudine ostilă,
3
raporturile cu noi au devenit nu numai corecte, dar, şi cordiale" 64 •

Tot la Bârlad a funcţionat şi Cartierul General al armatei ruse din România,
după cum nota, nemulţumită, regina Maria în jurnalul său de război: „sunt în
continuare de părere că aşezarea Cartierului General românesc şi a celui rus
într-un oraş deja prea plin nu a făcut decât să ne îngreuneze situaţia" (s. ns.) 65 •
Dificultăţile inerente existenţei a doi poli de decizie nu o nemulţumeau numai pe
regină, ci şi pe majoritatea miniştrilor. Pe de o parte factorii de decizie militari şi
regele se aflau la Bârlad şi respectiv Zorleni, pe când guvernul, parlamentul şi
principalele instituţii ale statului se stabiliseră la Iaşi. Într-o consultare cu regina, la
14/2 7 ianuarie 1917, „miniştrii au declarat că, atâta timp cât Cartierul General e la
Bârlad şi nu se poate stabili nici o cale de comunicare, e de aşteptat ca lucrurile să
meargă prost, fiindcă nu se acţionează unit din toate părţile" •
66
Iarna anului 1916/ 1917 a fost grea din toate punctele de vedere: temperaturi
extrem de scăzute, apariţia epidemiei de tifos exantematic, mulţimea de refugiaţi,
întreţinerea celor circa un milion de militari ruşi şi moralul scăzut în urma
înfrângerilor militare au reprezentat câteva dintre problemele dificile cu care s-au
confruntat autorităţile române. Principalul obiectiv însă a fost refacerea armatei, de
la organizare şi echipare, până la instrucţie şi motivarea angajării în luptă. Acest
lucru a fost posibil şi cu sprijinul Misiunii Militare Franceze, care a asigurat
înzestrarea cu noi tipuri de arme şi instrucţia utilizării acestora.
Măsurile adoptate de către generalul C. Prezan, în primele săptămâni după
preluarea comenzii Marelui Cartier General, au vizat îmbunătăţirea stilului de lucru în
cadrul secţiilor şi birourilor, pentru a se putea răspunde prompt cerinţelor operaţionale
de la începutul lui decembrie 1916, când principala sarcină a Marelui Cartier General
era stabilirea zonelor de concentrare a corpurilor de armată şi diviziilor, gruparea
efectivelor, tehnicii şi materialelor acestora. Începutul a fost reprezentat de
modificările de personal la nivelul Marelui Cartier General, fiind aduse persoane
capabile, oneste, evidenţiate în Cam~ania recent încheiată. Una din primele numiri a
fost cea a maiorului Ion Antonescu6 ca şef al Biroului Operaţii din Marele Cartier
63
În condiţiile în care Ştirbey era susţinător al lui Brătianu (cumnatul său) şi al guvernului condus de
acesta. Duca, 1981: 116.
64
Duca, 1981 : 11 7.
65
Maria, 2014: 316.
66
Ibidem.
67
Maiorul Ion Antonescu (viitorul mareşal) a devenit şef al Biroului Operaţii al Marelui Cartier
General (5 decembrie 1916 - l aprilie 1918), preluând funcţia de la locotent-colonelul Radu R.
Rosetti. Pentru detalii privind rolul jucat în Primul Război Mondial, vezi Dobrinescu, 1997: 91-92;
Focşa, 2014: 290-294. Prezenţa maiorului Ion Antonescu a fost apreciată corect, mai târziu, de către
predecesorul acestuia, maiorul Radu R. Rosetti, care a scris că la numirea acestuia „nu se cunoştea
( ... )marea valoare ca om şi ca militar a şefului Biroului său de operaţiuni, căpitanul (maiorul. n.ns.),
nici faptul că generalul şi căpitanul se completau aşa de bine, că puteau colabora atât de desăvârşit"
De altfel, generalul Radu R. Rosetti avea să recunoască faptul că Ion Antonescu era „mult mai bine
27
General, funcţie în care va rămâne până la 1 aprilie 1918. O altă modificare a fost
la conducerea structurii de informaţii militare, unde colonelul Eracle Nicoleanu a
fost înlocuit cu adjunctul său, locotenent-colonel Nicolae Condeescu 68 •
În acest sens, au fost emise ordine precum cele din 6 decembrie 191669 şi cel
din 22 decembrie intitulat Instrucţiuni secrete privitoare la reorganizarea armatei7°.
Obiectivele principale ale activităţii desfăşurate de Marele Cartier General până în
martie 1917 au fost conceperea, organizarea, conducerea şi coordonarea activi-
tăţilor referitoare la reorganizarea armatei şi elaborarea planului operativ pentru
71
campania anului 1917 •
O prezentare a situaţiei din acea perioadă avem de la căpitanul englez
J. D. Scale, care ne descrie atmosfera ce domnea în cadrul armatei într-o lumină
deloc pozitivă:
„Oraşele mari ca laşi şi Bârlad sunt în prezent pline de ofiţeri români
îmbrăcaţi cu fast. pudraţi şi machiaţi care nu fac absolut nimic; unii dintre ei, fără
îndoială. sunt în permisie. însă majoritatea absentează de la unităţile lor. Cu un astfel
de exemplu cu greu pot fi învinovăţiţi soldaţii simpli dacă fac şi ei acelaşi lucru, iar
satele sunt pline de soldaţi români care nu fac nimic. Cred că de curând a fost emis
un ordin care cere tuturor soldaţilor şi ofiţerilor români să se alăture unităţilor lor de
îndată, anulând toate permisiile şi cerând tuturor gradelor care au permisii medicale
- . . „72
sa se prezinte pentru examinare .
Situaţia relatatăera una reală din moment ce la nivelul conducerii armatei
(21 decembrie/3 ianuarie 1917) se constata că, în ciuda numeroaselor ordine şi
dispoziţiilor luate, „se mai găsesc Încă foarte mulţi ofiţeri şi soldaţi care rătăcesc
prin oraşe şi sate, prin gări şi drumuri" şi se dădeau ordine ferme ca toţi ofiţerii şi
soldaţii să fie la posturi în termen de cinci zile. În continuare documentul sublinia
că „ rătăceşte Încă prin {ară, numai cine este lipsit de conştiinţă, de suflet şi de
voi11fă. Nu ştie unde este corpul (unitatea militară n. ns.) numai acela care nu vrea
- . „ 73
sa şlle .
Pe fondul acestor grave probleme, după bătălia de la Neajlov-Argeş,
generalul Constantin Prezan, în calitate de şef al Marelui Cartier General, a luat
primele măsuri pentru reinstaurarea disciplinei, cerând darea în judecată a unui
înzestrat ca mine din punctul de vedere al artei comandamentului şi cu însuşiri fireşti mai milităreşti
ca mine (Rosetti, 1997: I 03-104 ).
68
General Nicolae Condeescu ( 17 februarie 1876, Coşereni, Ialomiţa- 11 iulie 1936, Urlaţi, Prahova)
a urmat Şcoala Militară de Infanterie (1894-1896), Şcoala Superioară de Război (1903-1905), a
efectuat un stagiu în armata austro-ungară, după care a fost mutat în Serviciul de Informaţii al Armatei
(1916-1919). În perioada 14 aprilie 1930 - 18 aprilie 1931, a deţinut funcţia de ministru de război în
guvernele conduse de Iuliu Maniu, George G. Mironescu, din nou Iuliu Maniu şi din nou George G.
Mironescu. Pentru mai multe detalii, a se consulta: Spânu, 2010: 56-60; Spânu, 2013:171-176.
69
Ordinul cu numărul 3815. AM.R.-M.C.G., 253/1916:19.
70
Ibidem, f. 49.
Giurcă, 201, I b: 254.
71
72
Clapa, 1980:134-135.
73
AM.R.-MC.G., 469/1916: 9.
28
grup de ofiţeri pentru comportare necorespunzătoare. Din acest grup au făcut parte,
printre alţii, colonelul Constantin Caracaş şi generalul Alexandru Socec. Aşa cum
apreciază, I.O. Duca, un exemplu trebuia dat şi Prezan „a adus un mare serviciu
armatei, disciplinei şi moralului ei prin această condamnare" 74 • Prin acţiuni
hotărâte comandantul Marelui Cartier General a instituit ordinea într-o armată
afectată de retragere şi greutăţile refugiului în Moldova, iar victoriile din vara
anului 1917 au generat respect şi aprecieri elogioase în rândul aliaţilor noştri şi în
întreaga lume.
Marele Cartier General a coordonat nu numai operaţiunile militare, ci şi
activităţile specifice de obţinere a informaţiilor, precum şi cele contrainformative.
În perioada refacerii şi reorganizării armatei române, o atenţie deosebită a fost
acordată şi unui domeniu în care armata a dovedit unele „lacune şi slăbiciuni",
spionajul şi contraspionajul. Campania din 1916 a relevat neajunsurile75 din acest
domeniu ce au făcut posibilă trădarea colonelului Alexandru Sturdza76 •
Pentru contracararea acestor deficienţe s-au întreprins acţiuni de consolidare
şi eficientizare a randamentului din domeniul informaţiilor şi contrainformaţiilor.
In perioada bârlădeană, la 20 februarie 1917, generalul Prezan a aprobat ,Jnstruc-
ţiunile asupra organizării Şi funcţionării serviciului de informaţii" 77 , elaborate şi
emise de Marele Cartier General - Secţia I-a - Biroul de informaţii, care a repre-
zentat primul regulament în acest domeniu din armata română şi a precizat foarte
clar organizarea unui asemenea serviciu de la Marele Cartier General până la nivel
de regiment, atribuţiile, metodele şi mijloacele de obţinere a informaţiilor 78 •
Un alt element de noutate îl reprezenta înfiinţarea unei noi structuri intitulată
„Serviciul Secret" cu atribuţii de wionaj şi contraspionaj, aflată în subordinea
directă a Marelui Cartier General . La sîarşitul anului 1916 a luat fiinţă şi
74
Duca, 1994: 163.
75
Alin Spânu, 2012: 94.
76
Colonelul Alexandru Sturdza (23 mai 1869 - 28 septembrie 1939, Zurich), fiul lui D. A Sturdza,
istoric, preşedintele Partidului Naţional Liberal, prim-ministru în mai multe rânduri şi ginerele lui
Petre P. Carp, liderul Partidului Conservator şi prim-ministru, a urmat Şcoala Militară în Germania,
după care a revenit în ţară (18 aprilie 1892). Ataşat militar la Paris (1907-1910), profesor şi director al
Şcolii Militare de Ofiţeri, calitate în care a elaborat mai multe manuale. Colonel din 1 decembrie
1914, la intrarea României în război a primit comanda Brigăzii 7 Mixte. După trădare, a rămas în
Bucureşti, în slujba germanilor şi a plecat în Germania la 19 martie 1918. A rămas până în 1938, când
s-a stabilit în Elveţia, activând ca funcţionar de bancă şi profesor la o şcoală privată. Alin Spânu,
Serviciul..., nota 258, pp. 94-95. Pe larg detalii despre cazul său în: Ştefănescu, 1994: 54-57; Ilie,
2007: 3-7; Otu, 2008: 121-128; Otu, Georgescu, 2017.
77
Documentul schiţa, în fapt, pentru prima dată doctrina activităţii de obţinere a informaţiilor cu
caracter militar. Pentru detalii vezi Marele Cartier General, Secţia I, Biroul Informaţii, Instrucţiuni
asupra organizării şi funcţionării Serviciului de Informaţii, laşi, 1917.
78
Alte precizări ale instrucţiunilor se refereau la: modul de desfăşurare a activităţii informative şi a
manipulării informaţiilor; atribuţiile personalului îndrituit cu misiuni informative; stabilirea cu mai
multă exactitate a misiunilor aviaţiei de recunoaştere şi a modului de executare a cercetării aeriene;
coordonarea activităţii agenţilor secreţi (http://www.historia.ro/ex.clusiv_web/general/articol/
srionajul-rom-nesc-n-primul-r-zboi-mondial).
7
Spânu, 2011: 18.
29
Serviciul Special de Siguranţă româno-rus, cu atribuţii contrainformative 80 în zona
de operaţii şi în spatele frontului, având în vedere că pe teritoriul României existau
patru armate ruse şi colaborarea informativă şi contrainformativă devenise
obligatorie 81 •
Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale a trecut şi ea la înfiinţarea unor
brigăzi speciale în oraşele Roman, Bârlad, Tecuci, Piatra-Neamţ, Vaslui. Numai
în birourile de siguranţă centrale din Iaşi lucrau 73 de agenţi care se ocupau cu
munca informativă. Această activitate era dificilă întrucât se bănuia, şi ulterior s-a
confirmat, că numărul celor care lucrau pentru inamic ajunsese deja foarte mare 82 ,
dovadă fiind şi o listă cu numele a 33 de spioni condamnaţi la moarte, publicată la
31mai1917R3 .
Prezan a avut şi merituoasaP-4 idee de a crea, în decembrie 1916, o gazetă
cotidiană a Marelui Stat Major. care să fie trimisă atât soldaţilor pe front, cât şi
populaţiei din Moldova care îndura lipsurile şi suferinţele războiului. Ea trebuia să
aibă rolul de a contracara propaganda germanofilă şi de „a ridica moralul soldaţilor
şi al populaţiei civile, căutând a risipi infiltraţiile veninoase ale spionilor şi
colportorilor de ştiri false" 85 . Locotenetul Mihail Sadoveanu 86 , fiind detaşat în
decembrie 1916 pe lânşă Marele Cartier General, a primit însărcinarea de a o edita
(redactor-şef O. Goga ), revista apărând la Iaşi în primăvara lui 1917 sub
7
denumirea de „România - organ al apărării naţionale" 88 •
În articolul I al regulamentului de functionare se prevedea necesitatea colaborării dintre organele

0
"
de contrainformatii române şi cele ruse, atât în vederea contracarării acţiunilor de spionaj ale
inamicului. cât şi pentru descoperirea oricăror infractiuni săvârşite împotriva celor două armate.
Unele informatii privind organizarea şi functionarea acestei structuri se regăsesc şi în: Brestoiu,
Bobocescu. 1979: 220-226: Troncotă. 1999: 66-69; Troncotă, 2002: 51-53; Moraru, 2009:65-74.
1
" Spânu. 2012: 101.
I<'
- Gheorghe. Şerban. 2007: 180-181.
1
" Spânu. 2012: 97.
!<ol Nicola 200I:176.
·~ Bostan. 2016.
111> Mihail Sadoveanu (5 noiembrie 1880, Paşcani - 19 octombrie 1961, Vânători-Neamt), scriitor,
academician şi om politic român. În preajma războiului, la data de 16 ianuarie 1915, scriitorul, având
gradul de locotenent, este concentrat la Piatra Neamt, în cadrul Regimentului 16 „Războieni. În
dosarul personal se specifica: „Este corpolent însă foarte uşor în mişcări încât poate face campania.
Fiind concentrat de doi ani şi-a însuşit cunoştintele militare". (A.M.R., Memorii bătrâni - căpitani,
738: 14) Mobilizat, la data de 15 august 1916, ca locotenent - o dată cu intrarea României în război -
a lucrat la cenzură. la Bucureşti. până în preajma sărbătorilor de iarnă, când a fost chemat la
Regimentul 16 Infanterie, Suceava, de unde urma să plece pe front. Un alt ordin, însă, l-a trimis la
Marele Cartier General care se afla la Bârlad, unde a primit însărcinarea de a înfiinţa şi de a conduce
ziarul „România", organ al apărării naţionale. Într-un raport înaintat MCG, locotenentul Sadoveanu
anunta că s-a deplasat la laşi şi a convocat o seamă de scriitori, care au discutat şi iscălit un memoriu
privind apariţia unei gazete zilnice. Această gazetă urma să ajtmgă atât în prima linie a frontului cât şi
la unităţile aflate în refacere, cca 15.000 - 20.000 de exemplare zilnic. Pentru detalii, vezi: Muşat,
1978;Diaconescu,2010:507-512.
87
Despre înfiinţarea gazetei, un mare om de cultură al timpului, Onisifor Ghibu, îşi amintea ce îi
relatase Octavian Goga: ,,Să ştii că gândul de a pleca cu tine în Basarabia nu se poate realiza.
Alaltăieri m-a chemat (la Bârlad n. ns.) generalul Prezan, comandantul suprem al armatei, un om de
bine şi o minte luminată, care a hotărât, nu ştiu graţie căror împrejurări, să înfiinţeze la Marele Cartier
30
Multe din diferitele instituţii militare şi-au mutat temporar ori defmitiv sediul
la Bârlad Pe lângă Marele Cartier General a funcţionat între, 21 decembrie 1916
şi I aprilie 191 7, pentru comunicaţii cu unităţile militare, şi o staţie T. F. F. 89
comandată de căpitanul Petrescu T. Nicolae. La Bârlad, Misiunea Militară
Franceză (25 noiembrie/8 decembrie 1916 - 26 februarie/I I martie 1917) dispunea
de propriul Serviciu de T.F.F. (ce îngloba şi o secţie de radiogoniometrie), precum
şi unul de meteorologie , condus de inginerul Ferraud91 ; la care se adăuga şi un
90
Spital de campanie francez.

Pregătirea aviaţiei pentru război a însemnat şi identificarea şi amenajarea
unor aerodromuri de rezervă, încă din 1915, în apropierea localităţilor: Strehaia,
Târgu-Jiu, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung Muscel, Câmpina, Târgu Ocna, Piatra
Neamţ, Cobadin, Alexandria, Buzău, Galaţi, Tecuci, Bârlad • Ca urmare a ocupării
92
Bucureştiului de către trupele Puterilor Centrale, oraşele Iaşi, Tecuci, Brăila,

Bacău, Galaţi şi Bârlad (mai târziu şi Botoşani) vor deveni principalele baze
aeriene ale Armatei Române 93 •
General, în fruntea căruia stă, o gazetă cotidiană, care să fie trimisă pe front, în prima linie, şi care să
alimenteze şi nevoile sufleteşti ale poporului din spatele frontului. Pentru această gazetă, care se va
chema România, am fost desemnat director" (Ghibu, 1974: 130-131).
88
Bostan, 2016.
89
http:!/www. bucurestiivechi sin oi .ro/2014/09/deci-unde-era-statia-t-f-f-baneasa/.
90
Despre seviciul meteorologic de la Bârlad, informaţii preţioase ne oferă un text redactat, în august
1917, de celebrul fizician de mai târziu, Ştefan Procopiu: „Misiunea franceză, la Bârlad, pe timpul
războiului, având ca servicii telegrafia fără fir, meteorologia, şi aerologia aviaţiei. În Bârlad misiunea
franceză a avut două servicii proprii ale ei:
l. Telegrafia fără fir şi o staţiune de primire radiogoniometrică. Aceasta staţiune a fost instalată în
curte la madame Davidoglu, într-o cameră din mijlocul ogrăzii, spre poartă. Staţiunea era formată
dintr-un stâlp înalt de 25 metri (din bucăţi), pe care erau prinse sârmele de primire antenă şi dintr-o
instalaţie interioară, invenţie franco-italiană, servind a primi telegramele aliate sau duşmane şi mai
ales de a şti direcţia de unde vine; de aceea se şi numea serviciul goniometric.
2. Serviciul meteorologic şi aerologic al aviaţiei, care are scopul de:
a) a prevedea vremea şi mai ales vânturile pentru ziua de mâine.
b) a măsura direcţia vântului şi iuţeala lui, pentru straturile superioare ale atmosferei până la 10000
metri.
Aceste două lucruri servesc aviatorilor pentru a şti când să plece şi în ce pătură de aer este mai
avantajos să se susţină: să evite vârtejurile de aer, să evite vânturile care-i merg dimpotrivă, etc. Apoi
mai servesc artileriei grele pentru a şti anume ce corecţiuni trebuie făcute la tragerea ghiulelelor, care
străbat pături înalte ale atmosferei. Serviciul acesta este instalat în corpul de case a d-nei Davidoglu,
într-o fostă bucătărie. Aci se aflau aparatele aduse parte din Bucureşti şi parte din Fran\a: barometre,
termometre, higrometru, giruetă, cum şi aparate pentru sondarea aerului: baloane de cauciuc, câteva
mii, tuburi cu hidrogen comprimat pentru umflarea baloanelor şi un teodolit (luneta cu care se
studiază urcatul balonului în aer şi din care se calculează iuţeala vântului şi direcţia lui);
,,Meteorologia oraşului Bârlad al Moldovei şi Serviciul meteorologic francez, din Bârlad, este primul
de acest fel din Ţara Romanească (s. ns.) şi probabil că, după război, după modelul lui se vor înfiinţa
în diferitele oraşe principale ale României staţii meteorologice. 12/25 Aug. 1917" (Antonovici,
1926:301-302).
91
Ibidem, p. 301.
92
Avram, 2013: 17.
93
Avram, 2016: 21.
31
În iama anului 1916-1917, la Bârlad a funcţionat Şcoala de Pilotaj de la
Cotroceni care, la 2 7 septembrie 1916, fusese evacuată la Tecuci şi apoi Bârlad94
până la sîarşitul anului 191695 • Alături de aceasta a fost şi Şcoala de Observatori
Aerieni condusă de maiorul de la Perelle mutată apoi la Botoşani şi pusă sub
comanda căpitanului- aviator Constantin Beroniade96 •
Tot aici, pe aerodromul de la Bârlad, în vara anului 1917, în timpul grelelor
încleştări de la Mărăşeşti, regele Ferdinand I decora ofiţeri de aviaţie francezi şi
97
români din cadrul unităţilor aparţinând Corpului II aeronautic mutate temporar de

la Tecuc~ din cauza puternicii ofensive germane şi bombardării aerodromului. Într-un
raport, din august 1917, H. Berthelot98 a evidenţiat faptele de vitejie şi curaj ale
căpitanului aviator Maurice Gond, din misiunea aeronautică franceză, care într-o
bătălie aeriană dată lângă Bârlad doborâse un avion german „într-o grădină din
99
acest oraş" 100 •

O posibilă locaţie a aerodromului ce a deservit Şcoala de pilotaj şi antre-
nament şi alte unităţi de aviaţie poate fi plasată pe platoul de lângă Cimitirul
„Eternitatea", unde a funcţionat şi în 1940 o unitate de aviaţie 101 • Cu aceeaşi
destinaţie, de aerodrom pentru avioane, utilitare de data aceasta, îl regăsim şi în
perioada de dinainte de 1989. Mai probabil este, în opinia noastră, spaţiul denumit
în epocă „câmpul de la iarmaroc" unde aterizase aviatorul Gheorghe Negrescu la
27 mai 1912 10 ~ şi care a fost utilizat şi el în aceleaşi scopuri şi în a doua
103
conflagraţie mondială . În anumite poze , datate 1918, apare legenda - familia
104
regală pe „câmpul de aviaţie" de la Bârlad, cum este specificat, de altfel, şi într-un

raport al serviciilor de informaţii care au monitorizat o manifestaţie a trupelor
ruseşti, la l mai 191 7 105 •
În cadrul procesului de reorganizare a aviaţiei, pentru apărarea frontului de
atacurile avioanelor inamice, s-au înfiinţat posturi de observare înaintate în diferite
localităţi precum: Galaţi, Târgu-Ocna, Bacău, Târgu-Frumos, Iaşi şi Huşi. Centrul
pentru primirea informaţiilor se afla la Bârlad, stabilindu-se cinci zone de semna-
lare, descriind din Bârlad cercuri cu raze de 1O, 20, 30, 40 şi 50 de kilometri. Astfel,
zona de l O kilometri trecea prin comunele Cioara-Bursucani-Coroieştii de Jos, nord
94
Balotescu, ZgAvărdici, 1984: I00.
9
~ Colonelul Vergnene, comandantul Direcţiei aeronautice, solicita structwi..lor superioare militare
româneşti, la 25 decembrie/7 ianuarie 1917, cu prilejul transferului Şcolii de aviaţie de la Bârlad la
Botoşani, 10 vagoane. AM.R-MCG, 433/1917:1068.
96
Escadrila, 1986: 60.
97
Ibidem, p. 105; Proca, 2017: 279.
98
http://casa-regala.blogspot.ro/2011/05/primul-razboi-mondial-luptele-cu.html.
99
Escadrila, 1986: 111.
100
AM.R., M.C.G., 233/1916: 84; Escadrila, 1986:110.
101
http:!/www. virtualaradnet/orizont_aviatic/iulie_2003/articol5/articol_5.htm.
102
În spatele Grădinii Publice (Proca, Proca, 2011: 103 ).
103
Mărturii orale.
104
Mandache, 2016, ilustraţiile Nr. 152 şi 153.
105
Antonovici : 299
32
de gara Tutova. Zona de 20 kilometri străbătea localităţile Epureni-Stroeneşti-Podul
Turcului-Lieşti. Ultima zonă, cea de 50 kilometri, cuprindea localităţile Tecuci -
Oancea- Vaslui- !oneşti- Horgaşi-Cosăneşti-Domneşti (Moara Domnească) 106 •
În oraş au mai funcţionat şi alte structuri militare precum: Regimentul de căi
ferate 107, Batalionul 3 Pionieri/Corpul 3 Armată 108 , Corpul Automobiliştilor
Voluntari 109, Regimentul cu Tracţiune Automobilă - cu un parc auto şi o secţie de
reparaţii 110, Şcoala de Cavalerie Bârlad 111 , Şcolile de Tragere ale Artileriei
(1917) 112, Şcoala Militară de Artilerie şi Geniu 113 , depozite militare 114 etc.
Din 3/ 16 octombrie 1916 până în martie 1917, generalul, H. M. Berthelot s-a
aflat permanent lângă Marele Cartier General român, la Periş şi Buzău, apoi la
Bârlad. În cunoştinţă de cauză privind preparativele care se efectuau la Bârlad
pentru mutarea Marelui Cartier General la Iaşi, la 24 februarie/9 martie 1917,
H. M. Berthelot nota: „Ieri, Saharov mi-a spus că, dat fiind că regele este obligat să
se ducă frecvent la Iaşi, crede că trebuie să îşi instaleze acolo cartierul general.
Prezan este de aceeaşi părere. În aceste condiţii mă voi instala şi eu acolo" 115 •
Dacă până la începutul anului 1917 prezenţa Marelui Cartier General la
Bârlad şi Zorleni nu era un impediment în desfăşurarea activităţilor de reorgani.tare
a armatei, pregătirea campaniei pentru vara anului 191 7 a impus dislocarea acestuia
în apropierea zonei unde erau concentrate marile unităţi militare. De asemenea,
disocierea celor doi poli de conducere politică şi militară generase mari dificultăţi
106
Avram, 2012: 133.
107
Humă, 2010: 36; vezi şi adresa: http://hercaud.free.fr/acmcftp/istoric.hnn.
108
https://republica.ro/acum- I 00-de-ani-intram-in-primul-razboi-mondial-un-razboi-pe-care-l-am-
fiierdut-zdrobi tor. ·
09
„Toţi proprietarii de automobile fuseseră mobilizaţi cu maşinile lor, având ordinul de a se duce la
Marele Cartier, aflat acum la Bârlad" (Ghyka, 2014: 311 ). Reorganizările diferitelor structuri militare
nu au determinat şi mutarea centrului de comandă al Corpului Automobiliştilor Voluntari de la
Bârlad, deoarece într-un ordin din 11/24 decembrie al M.C.G. se specifica „C.A.V. cu comanda de
automobile rămân la Bârlad". A.M.R,fond M.C.G„ 233/1916: 27.
110
La Bârlad a funcţionat şi Parcul I Reparaţii al Regimentului cu Tracţiune Automobilă. SJANV-
POB, 2/1917: 32.
111
A.M.R, M.C.G„ 759/1917: 291-292.
112
Şcoala specială de artilerie nu a mai funcţionat în timpul războiului. Cu toate acestea, pregătirea
artileriştilor a continuat prin cursurile „Şcolilor de tragere ale artileriei" organizate la Bârlad începând
cu 15 martie 1917. În compunerea acestor şcoli au intrat: „Şcoala de tragere a artileriei de câmp şi de
munte", „Şcoala de tragere a artileriei grele", „Şcoala de tragere a artileriei antiaeriene" şi „Şcoala de
specialişti". Durata cursurilor acestor şcoli era diferită: de 15, 20 sau chiar 60 de zile. Activitatea
reglementată din anul 1918 prin Înaltul Decret nr. 2793 prin care se aproba Regulamentul şcoalelor de
tragere a artileriei. IAR 1977: 195; Răşcanu-Gramaticu, 2014: 276.
113
Pentru o scurtă perioadă de timp, la sfărşitul anului 1916 unde s-a regrupat. ,,Manuscriptum",
1983: 93; Coloşenco, 1989: 166; Codreanu, 2010: 93.
114
Costan [s.a]; Proca 2017: 149-150.
115
Berthelot, 2012: 155. Anterior, Berthelot îi scria nepotului său Georges: „Probabil nu voi mai
rămâne prea mult timp aici. Cartierul general se va muta cu siguranţă la Iaşi în cursul săptămânii
viitoare. Regele este deja acolo; Saharov se instalează sâmbătă; în ce mă priveşte, voi pleca de aici pe
11 martie, după amiază, dar mă voi opri trei zile la Vaslui pentru a vedea diviziile Corpului 5 armată,
care se reface acolo cu artileria grea românească" (Berthelot, 2012:154-155).
33
de comunicare. Se adăugau la aceste considerente raţiuni de securitate, Bârladul
fiind situat într-o zonă unde erau dislocate mari unităţi ale Armatei 6 ruse. 116
În aceste condiţii s-a luat hotărârea mutării Marelui Cartier General în Iaşi
încă din luna decembrie 1916. La 11124 decembrie Berthelot, nota: „Se vorbeşte de
transferul Marelui Cartier General la Iaşi, regele fiind obligat să supravegheze în
fiecare zi munca miniştrilor şi deciziile politice" 117 • Într-o telegramă din 7/20
februarie 1917, dr. Ioan Cantacuzino 118 arată imposibilitatea disponibilizării spa-
ţiilor de la Şcoala Sf. Sava şi Liceul Militar pentru Marele Cartier General • În
119
aceste condiţii transferarea a fost amânată pentru începutul lunii martie.

În preajma plecării la Iaşi, la 10 martie 1917, comandamentul Marelui
Cartier General se adresa Garnizoanei Bârlad cu rugămintea să intervină „pe lângă
unul din spitalele din această garnizoană ca să primească în caz de necesitate
oameni de trupă ai Eşalonului I al Marelui Cartier General ce s-ar putea îmbolnăvi,
din cei rămaşi cu caii în această gamizoană" 120 •
Pentru transportul Marelui Cartier General au fost utilizate 4 trenuri, totali-
zând 148 de vagoane de clasă, transport marfă şi platforme. Încărcarea vagoanelor
şi îmbarcarea personalului s-au executat pe timp de zi, iar transportul pe direcţia
Bârlad - Iaşi noaptea, între orele 19.00 şi 5.00. Printr-o adresă către Poliţia Bârlad,
din l l martie 1917, se solicita „mâine 12 martie ora 7.00 să se trimită la Marele
Cartier General 30 de căruţe pentru a transporta la gară bagajele. Căruţele vor fi cât
se poate de solide, fiind însoţite de bărbaţi, pentru a încărca şi descărca bagajele.
Oamenii vor avea asupra lor hrana necesară pentru toată ziua şi vor veni în mod
regulat până la plecarea întregului cartier. De asemenea veţi trimite şi o birjă cu doi
cai, care se va schimba regulat din 6 în 6 ore" 121 •
În documentaţia pentru pregătirea operaţiunii, realizată sub coordonarea
generalului Constantin Christescu se specifica: „Transportul materialelor şi baga-
jelor la Gara Bârlad se va face cu ajutorul camioanelor automobile şi cu căruţele
rechiziţionate în acest scop" 122 .
Lipsa unor mijloace de transport suficiente a determinat ca procesul să se
desfăşoare eşalonat, în perioada 12/25 - 15 /28 martie 1917, eşalonul I ocupând
clădirea Liceului Militar. unde au fost instalate birourile secţiilor şi cazaţi o parte
Giurcă, Georgescu, 2012: 138.

116
117
M Ion Cantacuzino (1863-1934), renumit medic şi bacteriolog. A fost conducătorul serviciilor
11
sanitare militare şi civile în timpul Primului Război Mondial.

119
„Situatia bolnavilor din laşi devine din zi în zi mai înspăimântătoare. Spitalele sunt supraîncărcate
şi nu mai este loc pentru un singur bolnav. Golind Şcoala „Sf. Sava" şi Liceul Militar pentru Marele
Cartier, ar însemna de azi până mâine să rămână 1800 de muribunzi pe drumuri. Pe a mea răspundere
am împiedicat această evacuare. Zilnic ne sosesc sute de bolnavi şi muritori de foame. În vederea
construirii imediate de barăci la laşi, rog daţi ordine foarte severe pentru expedierea aici cel puţin a
două trenuri compuse excusiv din material de lemnărie, sub paz.a jandarmilor. Dacă nu se execută de
urgenţă, situaţia poate deveni disperată." AM.R..M.C.G., 759/1917: 278.
120
A.M.R..M.C.G., 759/1917: 374.
121
A.M.R., M.C.G., 759/1917: 383.
122
A.M.R, M.C.G., 756/1917: 256.
34
din ofiţerii care le încadrau. Eşalonul II al Marelui Cartier General a rămas în
continuare la Bârlad, cu toate inconvenientele de ordin militar 123 •
Într-un document al Primăriei Comunei Bârlad, din 26 iulie 1918, în care se
analiza contribuţia oraşului la război se aprecia că acesta a fost „ a doua capitală a
Moldovei, după oraşul Iaşi" 124 (s. ns.): „Aceasta s-a dovedit pe deplin în momen-
tele cele mai grele, când oraşul nostru a ajuns şi a fost în stare, să fie punctul cel
mai important de legătură, de trecere a armatelor în şi dinspre câmpul de luptă,
depozit însemnat de muniţii, alimente şi furaje, de căutarea răniţilor, de adăpostirea
refugiaţilor, sediul celor mai importante administraţii militare române şi ruse,
precum şi sediul unei rezerve numeroase de trupe ruseşti" 125 •
Pentru o scurtă perioadă de timp, noiembrie 1916 - martie 191 7, oraşul a
avut o importanţă mai mare decât mărimea sa (centru militar şi de decizie politică),
dobândind prin forţa împrejurărilor un statut de capitală militară a României
neocupate de inamic.
Oraşul s-a văzut pus în faţa unor situaţii limită, fiind nevoit să se ridice la
nivelul noului statut. Totodată a devenit şi un important loc de retragere nu numai
pentru instituţiile militare dar şi pentru civili, populaţia Bârladului crescând brusc
de 2-3 ori, de la 26.500 la peste 60.000 de locuitori, ospitalitatea bârlădenilor fiind
pusă la grea încercare.
Prin urmare, Bârladul, deşi nu a avut poziţia de prim rang a Iaşului, merită
celebrat pentru contribuţia sa la făurirea istoriei naţionale. Fără îndoială că despre
Bârlad, ca un oraş ce a jucat un rol important în timpul refugiului din Războiul
Întregirii, ar mai fi multe de scris. Aici şi-a găsit adăpost temporar regele Ferdinand I
Întregitorul, aici au fost dislocate cele mai importante instituţii de conducere
militară, aici a fost parţial reorganizată armata şi tot aici s-au iniţiat pregătirile
pentru marile victorii ale anului 1917.
ANEXĂ
Tablou cu adresele domnilor ofiţeri de la Marele Cartier General 126
. .
M1smnea F rancezawt27
Numele şi prenumele Gradul militar Adresa

H. M. Berthelot general B-dul Paladem
Vuillemin 1L" general Str. I. C. Brătianuuu (casa Cristea)
123
Giurcă, 2016:191.
124
SJANV- POB, 2/1919: 6.
125
SJANV- POB, 2/1919: l.
126
A.M.R-M.C.G„ 449/1916: 618-624.
127
A.M.R-M.C.G., 449/1916:. 621-622.
128
Actuala Str. Republicii de le Stadion spre Grădina publică.
129
Charles-Ernest Vouillemin (1865-1954), colonel francez, ulterior general de brigadă, inspector
rentru artilerie în cadrul Misiunii. În 1918, a fost propus de Berthelot să-i succeadă în funcţie.
30
Actuala Str. V. I. Pârvan.
35
Coullaud 1 J 1 Lt. colonel Str. Cereale (casa D-na Domescu)
Caputu 2 Lt. colonel Str. I. C. Brătianu (D-na Vidra)
Odonew Lt. colonel Str. Dunării (D-l Geneti)
Gennain Lt. colonel Str. Epureanu (D-l Arghir)
Cartieru 4 Comandant Str. Dr. Codreanu (D-na Vasiliu)
Vuccino Sublocotenent Hotel Traian 1 D
Goudrier Sublocotenent ···································
Ta ture Comandant Str. Regalăm (D-l Gaboru')
Champinue Lt. colonel Str. Epureanuu~ (D-l Hârjescu)
Dau boi an Locotenent .................................
Grouzier Locotenent Şcoala Normală
Guilloton Sublocotenent Hotel Traian (camera Nr. 10)
Rousse Maior .................... (D-l Cocea)
140
Cochet Căpitan Str. Dobranici (D-l Oprişan)
Larenty 1" 1 Locotenent 1
Hotel Europa "- (camera Nr. 4)
Stefanik 14 .1 Locotenent Str. Dunării (D-l lng. Geandaria)
Laudet1"" Căpitan Str. Dunării (D-na Lascarov P.)
Cholesky Căpitan Hotel Traian (camera Nr. 5)
Laudei Căpitan Hotel Traian (camera Nr. 5)
131
Comandantul corpului medical al misiunii. Medic clasa II.
13
~ Statul Major. Subşef de stat major. Menţionat de H. M. Berthelot.
m Cartierul general. Biroul informaţii.
134
Cartierul general. Biroul recunoaşteri.
1.1~ Hotel aflat la intersecţia străzii Ştefan cel Mare (nr. 54) cu strada Ion lacomi în faţa farmaciei
Silvestru, la începutul sec. XX; a fost distrus de un puternic incendiu în 1944. După o reparaţie de
faţadă şi repus în circuitul hotelier, a fost demolat nejustificat, dar în conformitate cu comandamentele
vremii, in anul 1984. Proca, Proca, 2011:161-171.
136
Actuala Str. Republicii de la zona cazărmilor până la zona Stadion.
Proprietar de restaurant. Vezi şi Proca, Proca, 2011: 161.
137
M Cartierul general. Inginer de căi ferate căruia i s-a încredinţat sarcina de a ajuta la înlăturarea
13
haosului ce domnea în transporturile feroviare româneşti.

139
Actualul Bulevard Manolache Costache Epureanu.
140
Actuala Str. Constantin Hamangiu.
141
Probabil De Larenty- ofiţer de legătură cu M.C.G. rus.
Hotel din Bârlad situat pe fosta Str. Ion lacomi în care au fost caz.aţi membri ai M.C.G. ai Armatei
142
Române. Din 1955, odată cu înfiinţarea Teatrului "V. I. Popa" a fost locuinţă de serviciu pentru
actori. Demolat în 1979. Vezi şi Proca, Proca, 2011: 159-160.
Milan Rastislav Stefânik (1880-1919), om de ştiinţă slovac, ofiţer de aviaţie în armata france7.ă;
143
aprig luptător împotriva Imperiului Austro-Ungar şi pentru independenţa cehilor şi slovacilor; a avut
o contribuţie esenţială în organizarea armatei de voluntari cehi, din prizoniri de război austro-ungari.
Va deveni primul ministru de război al Cehoslovaciei. Vezi şi Berthelot, 2012: 90.
144
Director aerostaţie.
36
MISIUNEA FRANCEZĂ (Direcţia Aviaţiei) 145
de Vergnette 140 Şef de escadrilă Hotel Europa
Rousse Comandant Str. Ferdinand, Nr. 1
Fotescu 147 Căpitan t., II., Comand.
14
Str. Brătianu, Maison Popov ~
Cochet ~
14
Căpitan Str. V. Alecsandri„u, Nr. 22
Sanua Locotenent Hotel Europa
de La Perrelle„ 1 Locotenent Hotel Europa
Laperottel).l Sublocotenent Hotel Europa
Referinţe
Academia Română (2003), Istoria Românilor, vol. VII, tom II, coordonator al colectivului
de elaborare acad. Gheorghe Platon, Bucureşti: Editura Enciclopedică
Agrigoroaiei, Ion coord (2016), Oraşul laşi. „ Capitala rezistenţei până la capăt (1916-
1917) '', Iaşi: Editura Junimea.
A.M.R., M.S.M. - P, Arhivele Militare ale României, fond Marele Stat Major, secţia
Prizonieri, dosar 3/ 1916.
A.M.R., M. C. G= Arhivele Militare ale României, fond Marele Cartier General, dos.
142/1916, 233/1916, 253/1916, 433/1917, 44911916, 75611917, 75911917, 76111917-
1918; secţia Prizonieri, dos. 3/1916.
A.M.R., fond Memorii bătrâni - căpitani, dosar 738.
Antonovici, I. (1926) Documente bârlădene, vol. V, Diverse, Huşi: Atelierele Zanet
Corlăteanu.
Argetoianu, Constantin (1992) Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri, Vol.
III, partea a V-a (1916 -1917), ediţie şi indice adnotat de Stelian Neagoe, Bucureşti:
Editura Hurnanitas.
ASS =Album serviciu sanitar, fototeca Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I" -
Bucureşti.
Averescu, mareşal
Alexandru [s.a] Notiţe zilnice de războiu (1916-1918), Editura „Cultura
Naţională", Bucureşti: [s.l.].
Avram, Valeriu (2012) Aeronautica română în războiul de întregire naţională (1916-
1919), Bucureşti: Editura Militară.
145
AMR- MCG, 449/1916: 621.
146
Director Serviciu aeronautic.
147
Căpitan Constantin Fotescu Comandant al Şcolii de Pilotaj - Liga Naţională Aeriană Băneasa,
1913-1916.
148
I. B. Popov, proprietar al Fabricii de uleiuri vegetale din Bârlad. AMR-MCG„ 497/1916: 32.
149
Gabriel Cochet, ofiţer aviator din Misiunea aeronautică francez.ă, în România. între anii 1916 şi
1917, a deţinut funcţii în Direcţia Aeronauticii române din Marele Cartier General. S-a căsătorit cu
Florina Miculescu din Buz.ău, urcând treptele ierarhiei militare până la gradul de general al aviaţiei
franceze. Avram, 1998:125.
150
Stradă care există şi în prezent în Cartierul Munteni.
151
Comandantul Şcolii de Observatori Aerieni.
152
Observator de aviaţie.
37
Avram, Valeriu (2013) 'Din istoria aripilor româneşti 1910- 1916', Document, anul XVI,
Nr. 3 (61), 2013, p. 17.
Avram, Valeriu (2016) '«Crucile Negre» deasupra României. Campania din 1916', Document,
nr. 3 (73), 2016, p. 21. . .
Balotescu, Nicolae, Zgăvărdici, Carmen ( 1984) Istoria aviaţiei române, Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică. .
gen. Berthelot, Henri (2012) Memorii şi corespondenţă 1916-1919, ediţie de Glenn E.
Torrey, traducere de Mona Iosif, Bucureşti: Editura Militară.
Bostan, Ionel (2016) 'Căpitanul Sadoveanu şi Marele Cartier General', Curierul armatei,
nr. 36 din 27 iunie 2016. ·
Botez, Dan (2014) Constantin Prezan. Mareşalul datoriei, Craiova: Editura Scrisul
Românesc, 2014.
Botoş, Ioniţă (General-maior), general-maior (r) Obrogeanu, Matei A. ( 1992), [s.l.]
Intendenţa armatei române de-a lungul timpurilor, Bucureşti.
Brestoiu, Horia, Bobocescu, Vasile ( l 979)Momente din activitatea organelor de ordine,
infomwţii şi contrainformaţii româneşti În perioada 1878-1918, Ministerul de Interne-
Serviciul Editorial şi Cinematografic, Bucureşti
Buhman, Eugeniu A. (2006) Patm decenii În sen·iciul Casei Regale a României 1898-
1940, Ediţie de Cristian Scarlat, Bucureşti: Editura Sigma.
Bulei, Ion (2016) Re~ina Maria. Puterea amintirii, Bucureşti:Editura Meteor Publishing.
Cantacuzino-Enescu, Maria (2005) Umbre şi lumini. Amintirile unei prinţese moldave,
ediţia a doua. traducere din limba franceză de Elena Buiai, Oneşti: Editura Aristarc.
Ciobanu, Nicolae (2003) 'Pierderile umane ale României în timpul Războiului de Întregire',
disponibil online: http://www.once.ro/sesiuni/sesiune_2007/ 3_Pierderi.pdf
Cintic, Florin (2016 ), 'laşul, capitală de război', Ziaml de laşi, 2 l decembrie 2016.
Clapa. Gh. (1980) 'Bârlădenii în războiul pentru întregirea neamului', în Bârladul
odinioară şi astă:i. Miscelaneu, voi. I, Bucureşti, pp. 134-135.
Codreanu, Theodor (2010) 'Ion Barbu la Huşi'. în Costin Clit şi Mihai Gheorghiu (coord),
Batalionul :!O] apărare C.B.R.N. (Intervenţii la de:astre din Huşi). 60 de ani de la
Î11fiinţare. Iaşi: Editura Pim.
Coloşenco, Mircea (1989) Jon Barbu-Dan Barbilian. Biogra_fie documentară (1864-1925),
Bucureşti: Editura Minerva.
Costan V. (s.a ), istoricul garnizoanei Bârlad, m.u ..
Crişan, Eugenia (2010) 'Generalul francez Berthelot şi România', Conferinţele Bibliotecii
ASTRA, nr. 88/2010, pp. 7-28.
Diaconescu, Mr. (r) drd. Gheorghe (2010) 'Locotenentul Mihail Sadoveanu - corespondent
de război', Armata română şi patrimoniul naţional, Bucureşti: Editura Centrului
Tehnic- Editorial al Armatei, pp. 507-512.
Dobrinescu Valeriu Florin, Dumitrescu, Horia (1997) 'Ion Antonescu şi războiul reîntregirii
neamului', Vrancea. Studii şi comunicări, XI, 1997, pp. 91-92.
Dobrinescu, Valeriu Florin ( 1998), 'Misiunea Berthelot în documente militare inedite',
Muzeul Naţional, X. 1998, pp. 121-125.
Duca, I.G. ( 1981) Amintiri politice, voi. II, Miinchen: Editura Jon Dumitru-Verlag.
Duca, I. G. (1994) Memorii, voi. III, Războiul (1916-1917), partea I (1916-1917), ediţie şi
indice de Stelian Neagoe, Bucureşti: Editura Machiavelli.
Dumitrescu, Toma ( 1999) Războiul naţional (1916), ediţie îngrijită, studiu introductiv, note
şi indice de Petre Otu şi Maria Georgescu, Bucureşti: Editura Academiei de Înalte Studii
Militare.
38
Escadrila ( 1986) Escadrial Nieuport 3. Jurnal de front 1916-1917, ediţie îngrijită, tradu-
cere din limba franceză, introducere şi note de Valeriu Avram, Bucureşti: Editura
Militară.
Focşa, Constantin (2014) 'Ion Antonescu şi războiul de întregire a României (1916-1919)',
Acta Moldaviae Meridionalis", tom XXXV, 2014, pp. 290-294.
Florescu, Gheorghe I. (2007), 'Generalul Henri M. Berthelot între Franţa şi România
(1916-1918)' I, Zargidava. Revistă de istorie, nr. 6/2007, pp. 72-97.
Frunzeti, Teodor coord.(2013), Mareşali ai României, Bucureşti: Editura Rao.
Gheorghe, Constantin, Şerban, Milina (2007) Ministerul de interne (1862-2007). Mică
enciclopedie, Bucureşti: Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei.
Ghibu, Onisifor (1974) Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut, Cluj-Napoca:
Editura Dacia.
Ghyka, Matila (2014) Curcubeie, ediţia a 2-a, Iaşi: Editura Polirom.
Giurcă, Ion (2006) '1916-1917. Un plan rusesc de evacuare ratat', Document, nr. 1-4/2006,
pp. 21-30.
col (r.) Giurcă, Ion (2011) 'Generalul Constantin Prezan, şef al Marelui Cartier General
român', Gândirea Militară Românească, nr. 112011, pp. 188-202.
Giurcă, Ion (201 la), 'Generalul Henri Berthelot - 150 de ani de la naştere', Gândirea
Militară Românească, nr. 6/2011, pp. 150-157.
Giurcă, Ion (2011 b) ' Generalul Constantin Prezan şi realizarea obiectivelor războiului de
reîntregire a României', Studii şi Comunicări a Comitetului Român pentru Istoria şi
Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române, voi. IV, 2011, p. 254.
Giurcă, Ion, Georgescu, Maria (2012) Statul Major General Român (1859-1950).
Organizare şi atribuţii funcţionale, Bucureşti: Editura Militară.
Giurcă, Ion (2016) Prezenţa Armatei Române la Iaşi în 1916-1917, în Ion Agrigoroaiei
(coord.) Oraşul laşi. „Capitala rezistenţei până la capăt (1916-1917)"), Iaşi: Editura
Junimea, pp. 173-202.
Giurcă Ion (2017) Armata română de la Bucureşti la Mărăşeşti 1916-1917, Bucureşti:
Editura Militară.
„Historia special'', An VI, Nr. 20, septembrie 2017
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/ articol/spionajul-rom-nesc-n-primul-r-zboi-
mondial
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/ 2014/09/deci-unde-era-statia-t-f-f-baneasa/
http:/!casa-regala. blogspot.ro/2011 /05/primul-razboi-mondial-luptele-cu.html
http://www.virtualarad.net/orizont_aviatic/iulie_2003/articol5/articol_ 5.htm
https://republica.ro/acum-100-de-ani-in tram-in-primul-razboi-mondial-un-razboi-pe-care-1-
am-pierdut-zdrobitor
Humă, Mihai-Costache (2010) 'Mărirea şi decăderea armei căi ferate',Document, 1(47)/
2010, p. 36.
Iacob, Gheorghe coord. (2008) Iaşi - Memoria unei capitale, Iaşi: Editura Universităţii
,,Al. I. Cuza".
Iftimi, Sorin, Ichim, Aurica (2017) laşi. Capitală a României 1916-1918, Bucureşti:
Editura DAR Developement Publishing.
Ilie, Cornel (2007) 'Trădarea colonelului Sturdza', Historia, nr. 4 (64)/2007, pp. 3-7.
XXX IAR (1977)=/storia artileriei române, Bucureşti: Editura Militară.
Kiriţescu, Constantin (1989) Istoria războiului pentru întregirea României, ediţie îngrijită
de Mircea N. Popa şi Lucia Popa, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
39
Mandache, Diana (2016) Vivat regina Maria! Un destin fabulos în reîntregirea României,
Bucureşti: Editura Corint . . ~ ... _ .
Maria, Regina României (2014), Jurnal de război (1916-1917), voi. I, ediţie mgnJ1tă ŞI
prefaţată de Lucian Boia, Bucureşti: Editura Humanitas. . .. . .
MCG S. I, BI (1917)=Marele Cartier General, Secţia I, Biroul lnforrnaţJ.1, lnstroc{lum
asupra organizării şi funcţionării Serviciului de Informaţii, laşi ..
Mitican, Ion (2007), 'Doi ani în refugiu la laşi', Lumina. 11 decembrie 2007.
Mitican Ion (2011 ), 'Acum 95 de ani, capitala României se muta la laşi', „Curiero/
naţionaf', 8 decembrie 2011.
Moraru, Pavel (2009) 'File din memoriile unui ofiţer de informaţii român din timpul
Primului Război Mondial', Revista Transilvania, 312009, pp. 65-74.
Muşat, Virginia ( 1978) Mihail Sadoveanu pD\'estitor şi corespondent de război, Bucureşti:
Editura Militară.
Muşat, Virginia ( 1982) Prezenţe militare în ştiinţa şi cultura românească. Bucureşti:
Editura Militară.
Negoi, Bogdan (2011) România şi lagărele de prizonieri i'n Primul Război Mondial,
Craiova: Editura Tiparg.
Nicola. Traian (2001 )Valori spirituale vasluiene. Biobibliografii, voi. 11, Vaslui: Muzeul
Judeţean „Ştefan cel Mare" Vaslui.
Oroian, Teofil, Nicolescu, Gheorghe coord. (2000) Şefii Statului Major General român
( 1899-2000), Bucureşti: Editura Europa Nova.
Otu, Petre (2008), Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Bucureşti: Editura
Militară.
Otu, Petre (2011) '150 de ani de la naşterea mareşalului Constantin Prezan', Document,
anul XIV, nr. I (51).2011.
Otu, Petre (2016) Mareşalul Alexandru Averescu. militarul, omul politic. legenda, Bucureşti:
Editura Militară.
Otu. Petre, Georgescu. Maria (2017), Radiografia unei trădări. Cazul colonelului
Alexandru D. Sturd=a, Bucureşti: Editura Militară.
Proca, Mirela, Proca, Marcel (2011) Via/a cotidiană în Bârladul secolului al XIX-iea şi
prima jumătate a secolului al XX-iea, Bârlad: Editura Sfera.
Proca, Marcel(2017) Bârladul şi Marele Război, Bârlad: Editura Sfera.
Răşcanu-Gramaticu, Oltea (2014) 'Bârlădeni în Războiul de Reîntregire a Neamului (1916-
1918)', Acta Musei Tutovensis, IX-X, 2014, p. 271-280.
Rosetti, general Radu R. (1997) Mărturisiri (1914-1919), ediţie îngrijită, studiu introductiv
şi note de Maria Georgescu, Bucureşti: Editura Modelism.
Scurtu., I (2011) Via/a cotidiană la laşi în anii 1916-1917, Editura Banca Naţională a
României, Bucureşti.
SJANV-POB=Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vaslui, fond Primăria oraşului
Bârlad, dos. 211917, 2/1919.
SJANV-SSOB= Vaslui, fond Serviciul sanitara/ oraşului Bârlad (1887-1951), dos. 7/1917
Spânu, Alin (2010) 'Nicolae Condeescu, şeful Secţiei Informaţii din Marele Cartier General
în Primul Război Mondial', lnfosfera, an. II, nr. 4/2010, pp. 56-60
Spânu, Alin (201 la) 'Generalul Constantin Prezan - Organizatorul serviciului de informaţii
al armatei în războiul de întregire', Document, an XIV, nr. 1 (51 )/2011, p. 18.
Spânu, Alin (2011 b) 'Portretul generalului Constantin Prezan în jurnalul unui „Camarad de
generaţie" - generalul Ion Raşcu, Document, anul XIV, nr. 4 (54), 2011, p. 10.
40
Spânu, Alin (2012) Serviciul de Informaţii al României în Războiul de Întregire Naţională
(1916-1920), Bucureşti: Editura Militară.
Stan, Constantin I. (2008) Generalul Henri M Berthelot şi românii, Bucureşti: Editura
Pa ideea.
Stan, Constantin I. (2016) 'Marele Cartier General la Buzău (noiembrie 1916)', Străjer în
ca/ea.furtunilor, anul X, nr. 20, decembrie 2016.
Stan, Constantin I. (2017) Regele Ferdinand I .,Întregitoru/" (1914-1927), ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Bucureşti: Editura Paideea.
Stănescu. Dorin (2016), 'laşul în Marele Război. Crăciunul Reginei Maria în refugiul de la
laşi din decembrie 1916 ', blogul „adevarul.ro'', 22 decembrie 2016, disponibil online
(http://adevarul.ro/cultura/istorie/iasul-marele-razboi-craciunul-reginei-maria-refugiul-
iasi-decembrie-l 916-l _585ba0575ab6550cb8a98fa9/index.html).
Stroea, Adrian, Ghinoiu, Marian (2016) Generalul Constantin Christescu. Seniorul
artileriei române moderne, Bucureşti: Editura Militară.
Şinca, Florin (2015) 'File din trecutul poliţiei capitalei. Prefectura Poliţiei Capitalei în
primul deceniu interbelic (1918-1930)', Poliţia Capitalei, an XXIII, nr. 439, martie
2015, pp. 16-17.
Ştefănescu, Paul (1994) Istoria serviciilor secrete româneşti, Bucureşti: Editura Divers
Press.
Tănase, Cristi (2015), 'Refugiul regelui: România condusă de la Iaşi', 7 est, 13 decembrie
2015.
Teodorescu, Virgiliu Z. (f.a), Oraşul laşi, capitală a României în anii 1916-1918,
disponibil online http://www.monumentul.ro/pdfsNirgiliu.Teodorescu%201 O.pdf.
Torrey, Glenn E.(2014), România în Primul Război Mondial, Bucureşti: Editura Meteor
Publishing, Bucureşti.
Troncotă, Cristian (1999) Istoria serviciilor secrete româneşti. De la Cuza la Ceauşescu,
Bucureşti: Editura „Ion Cristoiu" S. A..
Troncotă, Cristian (2002), Istoria Serviciilor de Informaţii, fascicola I ( 1850-1918),
Bucuresti: Editura ANI.
Ţoiu, Constantin (2004) 'Gelozia reginei şi bătaia în armată' (3), România Literară, nr. 16,
28 aprilie - 4 mai, 2004
Zgutta, Viorica (2005) Constantin Prezan Mareşal al României, Vaslui:Muzeul Judeţean
„Ştefan cel Mare".
41
COMUNITĂŢI LOCALE ŞI EXPERIENŢE ISTORICE
ALE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL:
CAZUL COMARNICULUI
Maria Cristina ILINCUŢA •
LOCAL COMMUNITIES AND HISTORICAL EXPERIENCES

OF FIRST WORLD W AR: THE CASE OF COMARNIC
This article aims ro initiate a discussion about how local Romanian

communities lired rile multiple experiences of the First World War and thus to
integrate rhe local llistory in rile national history. We choose the case of Comarnic
comm1111ity jl·om Prahorn co1mry. L'sing many archil'ed documents. we are
inrercstcd in ana~\·=ing not 011~\· thc aspects rcgarding the actions of the combatants
011 rhc main Roma11ia11 military rheatres bur a/so how l'il'ils endured the rigors of
the German ocrnpation. The local hcroirn1 u·as illustratcd hy thc examp/es offered
hy thc sacrifice <f rhc soldiers jl·om Comarnic (a tmrn situated along the Prahova
1"alh:rJ. 1âw jiJ11gllt in tlle most criticai hattles of rhe war. On the other side, we
tried to crrnte a penpectin! of thc impact <~( the German occupation upon the
cin.lian pop11/ariv11 hy ana~\·=ing thc recorded destruction indifferent towns a/ong
rhc Prallo\'cJ 1"alh:r Anothcr lel·cl <~( ana~rsis u·as is concerned withthe elements
regarding thc commemoration policies.initiated in the ajiermath of the war. Such
an inn'stigation u'ill help us to wuiersrand hctter the importance of local history in
hoth gai11i11g llisrorica/ k110111edgc and in encouraging rememhrance especially
gi1·i11g rllis occasion <~(celchrating onc cc11111ry since the Great Union took place.
Keywords: /om/ hisr01:r. First World War. Romania, Comarnic community,
1n1 r cxpcncncc.,.
Primul Război Mondial a afectat profund şi viaţa micilor comunităţi locale,

amintirea acelor ani putând fi reconstituită şi cu ajutorul surselor arhivistice. Un
astfel de exemplu este oferit de locuitorii din Comarnic, aşezare situată în nordul
judeţului Prahova. într-o zonă deluroasă, între localităţile Breaza şi Sinaia, zonă
strategică importantă pentru România în Primul Război Mondial, asigurând o porţiune
.
• Profesor de istorie la Liceul „Simion Stolnicu" Comarnic, doctorandă la Facultatea de Istorie,
Uni\'ersitatea din Bucureşti.
,,Studii şi articole de istorie", voi. LXXXV, 2017, pp. 42-50
42
a frontului dintre Vechiul Regat şi Transilvania. Acolo se află reşedinţa regală de la
Sinaia 1, cât şi zăcămintele de petrol din zona Câmpina-Ploieşti-Brazi.
În acest context trebuie analizată contribuţia comunităţii din Comarnic la
„Marele Război". Demersul nostru abordează implicarea soldaţilor comămiceni în
bătălii, dar şi impactul pe care războiul l-a avut asupra comunităţii locale, subiect
asupra căruia, în absenţa altor lucrări am iniţiat o cercetare2• În analiza noastră am
utilizat documentele de de la Arhiva judeţeană, actele de deces de la Primăria
Comarnic, listele cu soldaţii decedaţi puse la dispoziţie de preoţi, brevete sau
distincţii din război provenite de la urmaşii acestora, panoul „Vitejii neamului în
1916-1920". (Imaginea. I), dar şi lucrări de specialitate.
Combatanţii din Comarnic: experienţe, eroi, victime

Din analiza făcută asupra documentelor cercetate rezultă că soldaţii
comămiceni au fost mobilizaţi la Centrul de Recrutare de la Ploieşti şi au fost
repartizaţi următoarelor unităţi militare: Regimentul 7 Infanterie, Regimentul 4 7
Infanterie, celebrul Regiment 32 „Mircea", Regimentul 6 Călăraşi, Regimentul 3
Vânători, Regimentul 19 Artilerie. În ceea ce priveşte participarea comămicenilor
la război, putem să aproximăm un număr de circa 1OOO de soldaţi din circa 7300 de
locuitori3, jumătate din populaţia masculină majoră 4 • Raportarea se poate face şi la
recensământul din anul 1912, când localitatea avea în jur de 6410 locuitori 5• Din
aceste cifre trebuie să scădem populaţia necombatantă (bătrânii, cei cu probleme de
sănătate) sau cei care s-au sustras serviciului militar, posibil puţini, dar care nu pot
fi trecuţi cu vederea. Astfel, la Prefectura Prahova era înregistrată o reclamaţie a
locuitorilor din Comarnic, în data de 3 decembrie 1918, prin care domnul Vasile
Clinciu era împiedicat să participe la o licitaţie a unei cârciumi din localitate pentru
că: „acest individ este unul dintre aceia care s-au sustras de la datoria de ostaş,
rămânând acasă la retragerea armatei române în Moldova, făcând din el agentul
nemţilor, având chiar o fabrică de brânzeturi" 6 •
Din analiza atentă a documentelor, majoritatea soldaţilor comărniceni au fost
mobilizaţi în Regimentul 7 Infanterie şi Regimentul 47 Infanterie Prahova.
În anul 1916, Regimentul 7 Prahova a făcut parte din Brigada 9, respectiv
Divizia 5, părţi componente ale Armatei a II-a română, condusă de generalul
Este vorba despre Castelul Peleş. Pentru a nu afecta această reşedinţă, mareşalul Averescu a încercat
1
să nu transforme zona Posada-Comarnic într-o zonă de război, stabilind trecerea trupelor pe Valea
Doftanei, către Tabla Buţii.
Ilincuţa, 2017: 118-126.
2
3
ANSJPH-PP, 4/1917: I.
Cifrele sunt preluate din raportările Primăriei din Comarnic la realizarea şi prezentarea bugetului
4
~tre Prefectură, în aprilie 1916, şi include locuitorii din comunele Secăria şi Podul lui Neag.
In recensământul oficial din anul 1912 aceste comune nu erau cuprinse la Comarnic.
5
Popp, 1929: 221.
6
ANSJPH-PP, 82/1918: 56.
43
Aristide Razu. Iniţial, regimentul a fost plasat în direcţia Târlugeni şi împreună cu
Regimentul .,32 Mircea·· a luptat pe Valea Oltului. Ulterior, a fost mutat pe frontul
din zona Giurgiu. Evoluţia nefavorabilă a luptelor l-a readus lui în zona
Rucăr-Bran. Aici, Regimentul 7 se implică în luptele de la Dragoslavele, unde sunt
răniţi câţiva comămiceni. Din cauza puternicei ofensive germane, urmează „o
retragere către Târgovişte-Ploieşti-Mizil-Buzău. La sfărşitul lunii noiembrie 1916
Regimentul 7 Infanterie era aproape decimat, situaţie care a determinat scoaterea sa
din zona operaţiilor de război şi trimiterea către Moldova, în zona Botoşani" •
7
După perioada de refacere, începând cu 24 iulie/6 august 1917, soldaţii

regimentului vor trece Siretul şi vor participa la luptele de la Mărăşeşti, aducând o
importantă contribuţie la bătălia de la Doaga. Aici s-au înregistrat numeroase
pierderi umane. mulţi soldaţi comărniceni fiind rănţi. Regimentul 7 Infanterie
Prahova a fost folosit de autorităţi către finalul războiului pentru a supraveghea
retragerea armatelor germane. din zona Buzău - Ploieşti. Chiar dacă războiul se
încheiase. ..în ianuarie 1919. regimentul asigura ordinea în zona Braşov
Sighişoara-Odorhei. iar la 3 decembrie 1919 este dislocat în Basarabia" .
8
Numeroşi comămiceni au făcut parte din acest regiment, din care majoritatea
au pierit la Mărăşeşti: „Ciutacu Ion. Beldica Gheorghe, Terecoasă Ion" sau „Buzatu
9
Constantin. născut la Comarnic. soldat în Regimentul 7 Infanterie Prahova, în vârstă

10
de 23 de ani" .
Un alt regiment în care se regăsesc numeroşi comămiceni a fost Regimentul
4 .7 b~(anteric Pra horn. Acesta a luptat în cadrul Brigăzii 25 Infanterie şi sub
comanda Diviziei 13 Infanterie. La 20 august/ I septembrie 19 I 6 soldaţii pornesc
către Sibiu. deplasându-se mai apoi spre Valea Oltului.Aici întâmpină ofensiva
germană şi către jumătatea lunii noiembrie 1916, regimentul reuşeşte să reziste în
zona Râmnicu Vâlcea. cu un număr de „7 ofiţeri şi 717 soldaţi" 11 • Retragerea către
Moldova şi perioada de refacere din zona Iaşi a permis salvarea şi, ulterior, o nouă
implicare în război a prahovenilor combatanţi. Iniţial, regimentul a fost dislocat Ia
Nămoloasa cu direcţia Mărăşeşti, iar „la începutul lui iulie I 9 I 7 participă la luptele
din zona pădurii Răzoare" , unde deşi înregistrează numeroase pierderi de vieţi
12
omeneşti. soldaţii aduc o importantă contribuţie la victorie. Următorul episod este

cel de la Muncelu. ,.Specialiştii militari au apreciat zilele de 19 şi 21 august ca fiind
zile de glorie pentru Regimentul 47 Infanterie Prahova" 13 • Reluarea operaţiunilor
militare după anularea Păcii de la Buftea Bucureşti, permite militarilor prahoveni
Trestioreanu. Marinică, 2011: 457.

7
~
Ibidem: 459.
~ Numele lor au fost identificate pe panoul expus în Muzeul Liceului "Simion Stolnicu" din
Comarnic.Informaţiile au fost completate şi prin consultarea actelor de deces, unde se precizau locul
şi cauza morţii.
10
ANSJPH-PC, 15/1920: 43.
Trestioreanu. Marinică, 2011: 462.
11
I~ .
Ch1per C.. 2012: 60.
13
Ibidem: 61.
44
să revină în prima linie. Ei vor contribui la dezarmarea ruşilor şi ucrainienilor, dar
şi la eliberarea regiunii de sud a Basarabiei în 1919.
Printre eroii comărniceni care au murit la Mărăşeşti şi erau încadraţi în acest
regiment, se afla şi soldatul Haralambie Tocitu, despre care aflăm că „încetează din
viaţă în ziua de 1O iulie 1917 din cauza unei schije de obuz, care îi străpunsese
partea dorsală a toracelui. Moartea era constată de medicul Ambulanţei Diviziei 13
şi confirmată de alţi trei camarazi" •
14
În urma cercetărilor noastre am descoperit şi cazuri ale unor soldaţi din

Comarnic, participanţi la război, dar cu o poveste mai specială. Un astfel de caz
este oferit de domnul Ion Peticilă, despre care aflăm că a fost mobilizat la 15-16
august 1916, în Regimentul 4 7 Infanterie Prahova, şi trimis pe front în regiunea
Olt-Câineni. În memoriile sale povesteşte că a fost iubit de Dumnezeu, pentru că
abilităţile administrative şi caligrafia impecabilă l-au ferit de operaţiunile militare
de pe front şi, mai ales, de un sfărşit sigur. În timpul refacerii din Moldova, la
Hârlău, i-au fost atribuite câteva sarcini administrative şi nu a participat la
instrucţie. Acest lucru l-a salvat, pentru că în bătălia de la Mărăşeşti nu a mai fost
trimis la luptă, ocupându-se de partea logistică a regimentului. El relata că toţi
camarazii lui, care au fost trimişi la luptă, nu s-au mai întors. După acest episod a
fost trimis la Huşi, la un Centru de instrucţie pentru recruţi, până la demobilizarea
sa din iulie 1918 15 •
Un alt caz deosebit este cel al soldatului Nicolae Oancea, care luptase în
Regimentul 47 Infanterie. Era domiciliat în Comarnic, iar „în timpul luptei de la
Mărăşti a fost luat prizonier. Este dat dispărut abia la 6 august 1917, dar la 18
februarie 1918 este eliberat. El supravieţuieşte războiului şi, când revine la
Comarnic, solicită anularea actului său de deces la Starea Civilă a Primăriei, în
anul 1919" 16 .
Demobilizarea soldaţilor comărniceni s-a realizat mai cu seamă în martie-
iulie 1918. Ostaşii primeau bilete din partea şefilor de companii şi plecau din zona
Moldovei către teritoriul încă ocupat al Munteniei 17 . Ei aveau obligaţia să lase la
Centrul de Recrutare de la Ploieşti, îmbrăcămintea militară. După deparazitare
primeau acte noi în care se menţiona statutul socio-militar, prezentându-le
autorităţilor militare germane din Comarnic. Implicarea membrilor comunităţii
locale din Comarnic nu se opreşte aici, îi putem regăsi cu prilejul altor acţiuni, care
au dus la eliberarea ţării, dar, mai ales, la realizarea statului unitar. Astfel, dacă la
1918 unii soldaţi erau demobilizaţi, alţii erau recrutaţi şi trimişi în Basarabia sau
Ardeal.
14
ANSJPH-PC, 15/1920: 42.
Memoriile lui Ion Peticilă, nepublicate, au fost scrise în 1956, aproape la 40 de ani de la
15
evenimentele relatate şi mi-au fost puse la dispoziţie de nepoata dumnealui.

16
ANSJPH-PC, 1511920: 52.
17
ANSJPH-PP, 711920: 116.
45
În spatele frontului: populaţia civilă şi consecinţele ocupaţiei
În acord cu informaţiile fumizate de documentele cercetate, bilanţul războ
iului 18 în comunitatea din Comarnic este următorul: circa 265 de morţi şi dispăruţi,
care lăsau în urmă 41 O copii, dintre care 11 erau orfani de ambii părinţi, şi 168 de
văduve. La aceste cifre se adaugă şi un număr de 22 de invalizi care primeau
pensii 19 • Era aportul comunităţii la scrierea istoriei naţionale.
Dar participarea comărnicenilor la Primul Război Mondial nu trebuie redus
doar la eroismul şi sacrificiile combatanţilor, ea trebuie să aibă în vedere şi sacri-
ficiul localnicilor care au suportat regimul ocupaţiei germane. Pierderea bătăliei
Braşovului deschidea calea ocupaţiei germane pe Valea Prahovei. Pătrunderea
trupelor Puterilor Centrale în localităţile Predeal, Azuga şi Buşteni, în timpul unor
operaţiuni militare s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, dar şi cu pagube
materiale provocate de bombardamente. Localităţile Sinaia, Comarnic, Breaza şi
Câmpina au cunoscut un episod mai puţin violent al lupterlor şi retragerii armatelor
române către Ploieşti. Aici se afla nodul feroviar către Moldova, dar şi resurse
petroliere. În timpul retragerii, zona de la Târgovişte la Ploieşti: „Sondele şi
utilajele petroliere au fost distruse, puţurile astupate, iar rezervoarele golite de
conţinutul lor ars"'~ .
0
La începutul lunii decembrie 1916. ,,linia frontului urma cu aproximaţie

calea ferată Bucureşti-Ploicşti-Sinaia"~ 1 • Armatele române au fost încercuite, iar în
intervalul 5-7 decembrie 1916 zona Sinaia-Ploieşti a fost cucerită, inaugurându-se
astfel perioada de ocupaţie germană în zona Prahovei, care a cunoscut două etape:
decembrie 1916- aprilie 1917, respectiv mai 1917-noiembrie 1918.
Pătrunderea nemţilor în localităţi a produs multe abuzuri. După cum spune
istoricul G. Torrey. deşi germanii erau ameninţaţi de autorităţi prin pedepse
acordate de Curtea Marţială „dacă jefuiau sau provocau distrugeri inutile" , în
22
practică. ci au intrat cu forţa în anumite instituţii din Comarnic, cum ar fi Primăria

sau Şcoala mixtă nr. 1. În momentul în care au pătruns în Primărie, nu l-au găsit pe
primarul de atunci, Nae Stoicescu. bolnav la acel moment, şi nici pe consilieri care
fuseseră mobilizaţi şi se aflau în drum spre Moldova.
Chiar secretarul Primăriei, fiul primarului, Alexandru Nae Stoicescu se
refugiase. la 22 noiembrie 1916, în Moldova, unde va ocupa o funcţie similară în
comuna Mitoc. judeţul Dorohoi. După demobilizare, el solicita prefectului
revenirea pe postul din Comarnic, motivaţia sa fiind legată atât de starea proastă de
sănătate a tatălui şi degradarea gospodăriei familiale, cât şi de deteriorarea
raporturilor administrative cu populaţia locală, după cum explica personal:
IR Au fost consultate datele oferite de Primăria din Comarnic.

19
ANSJPH-PC, 9/1920: 1-20
20
Torrey. 2014:170
21
Ibidem:167
22
Ibidem : 168
46
,,Întrucât în comuna Comarnic am tatăl bolnav, în neputinţă a se îngriji pe
sine şi gospodăria noastră, prezenţa mea acolo este absolut necesară, fiind singurul
său sprijin de ajutor. În vederea acestora şi pentru ca serviciu de secretar la Comuna
mea natală să nu sufere, cu respect vă rog a interveni locului în drept să fiu chemat
cât mai urgent posibil la postul meu de secretar al Comunei Comarnic, judeţul
Prahova"23 .
Autorităţile germane l-au numit în funcţia de primar pe directorul Şcolii nr .1,
Vasile Dumitrescu, iar „notarul este acum un fost comerciant, Radu Nicolescu, care
dorea să scape de această funcţie, declarând nepriceperea sa"24 .
În privinţa ocupaţiei germane, ştim că la nivelul judeţului Prahova se
instalaseră autorităţi militare. La Ploieşti funcţionau „Statul Major Administrativ
German - la Prefectură, Etappen Kommandantur 265 - la Primărie, iar Poliţia
Militară - avea sediul la Tribunai2 . Noua administraţie din Comarnic era
5
subordonată celei din Câmpina, aşa numita Etappen Kommandantur 300.

Odată cu pătrunderea nemţilor, populaţia avea să se confrunte cu rechiziţiile
de bunuri (produse alimentare, ţesături, alcool) şi închiderea magazinelor. Totul era
comercializat numai cu acordul germanilor, determinând specula şi foametea.
Pentru că locuitorii de aici erau crescători de animale, în documentele arhivelor am
descoperit reclamaţiile comărnicenilor către administraţia germană din Ploieşti,
prin care ei solicitau recuperarea cailor luaţi de nemţi. Imaginea localităţii era
dezolantă, fără bărbaţii care fusese mobilizaţi, cu o mulţime de copii care nu mai
mergeau la şcoală şi rămâneau cu mamele şi bătrânii satului, cu frica faţă de
ocupant şi cu dificultăţile vieţii de zi cu zi. La toate acestea se adăuga şi iama grea
din 1916-1917. Situaţia a degenerat într-o dezordine pe care nici autorităţile n-o
mai puteau controla. De aceea, în primăvara anului 191 7 comandamentul german de
la Ploieşti hotărăşte numirea unor administratori de plăşi, care să pună în aplicare
măsuri radicale, pentru restabilirea ordinii. „Noii administratori puteau chiar să-i
împuşte pe cei care nu se supuneau ordinelor" •
26
În acest mod începe cea de-a doua etapă a ocupaţiei germane, în intervalul
mai 1917 - noiembrie 1918. Comarnicul făcea parte din Plasa Peleş si includea
teritoriul de la Azuga la Breaza, cu sediul la Sinaia. La conducerea acesteia a fost
numit Petre Sărăţeanu. Iniţial el se ocupa de administraţia comunei şi organiza
Comisia Interimară, condusă de noul primar Gheorghe Popovici şi de notarul C.
Carianopol" 27 , cu domnişoara „Cornelia Smith în funcţia de tălmaci" 28 la delegaţia
germană din Comarnic. Totodată, a fost organizată şi Delegaţia sfaturilor săteşti
care analiza bugetul localităţii, făcând legătura dintre Primărie şi Prefectura
23
ANSJPH-PP, 82/1918:34-35
24
ANSJPH-PP, 9/1917:116-120
Trestioreanu, Marinică, 2011: 168.
25
26
ANSJPH-PP, 911917: 123.
27
Ibidem: 125.
28
ANSJPH-PP„ 211918: 47
47
Prahova. Toate aceste instituţii erau plătite din bugetul comunei, care acoperea şi
cheltuielile curente ale delegaţiei germane. Pentru că veniturile de la populaţie nu
mai fuseseră strânse de la sfârşitul anului 1916, au fost introduse noi taxe: pentru
câini 29 , pentru tăierea vitelor, pentru distribuirea către populaţie a făinii şi mălaiului
etc. Tot din bugetul localităţii se plăteau bunurile şi serviciile pentru delegaţia
germană din localitate: „curent electric. lemne pentru foc, var, alimente, salarii pentru
cei care asigurau paza delegaţiei. salariul tălmaciului" .
30
Administratorul Sărăţeanu s-a preocupat de redeschiderea magazinelor, de

asigurarea pâinii zilnic şi a cărnii o dată pe săptămână şi a distribuit făina şi
mălaiul. Tot acum se organizează licitaţii pentru redeschiderea cârciumilor,
neglijate de soţiile foştilor proprietari plecaţi pe front.
O altă problemă au reprezentat-o şcolile. Anul şcolar 1916-1917 fusese com-
promis de război. Funcţionau trei şcoli în localitate în sediile lor, iar alte două în
casele unor particulari. Cea mai afectată de ocupaţia germană a fost Şcoala mixtă
nr. I. plasată pe o parte a şoselei naţionale. În vara anului 1917 se făceau eforturi
pentru .. reparaţia acesteia. De acest lucru se ocupa primarul localităţii, care luase
lucrarea în regie şi încerca să găsească muncitori"~ • Alte complicaţii suplimentare
1
erau legate de arhi\'a acestei şcoli. distrusă în timpul războiului astfel că „elevii
care doreau să demonstreze situaţia lor şcolară trebuiau să susţină examene
particulare în perioada interbelică"-' 2 .
Situaţia se complica în ianuarie 1918 când reprezentanţii Comisiei Interi-
mare luau măsuri după ce .. doctorul Plăşii Pclcşului, împreună cu doctorul german
Rosenberger au anunţat că în comună se declarase epidemia de tifos" • În
33
consecinţă sens se \'a înfiinţa un spital la Şcoala nr. I de unde bolnavii erau
transportaţi cu ajutorul cărăuşilor comămiceni către Spitalul de la Câmpina pentru
care primarul a\'ca responsabilitatea să îi asigure fondurile necesare. Din acest
moti\', „anul şcolar 1917-1918 începe mult mai târziu, iar în septembrie 1918,
Comitetul Şcolar din Comarnic făcea solicitări către Prefectură pentru aprobarea
unor fonduri necesare materialelor pentru reparaţia şcolii" 34 .
O altă consecinţă negativă a războiului avea să fie scăderea efectivelor de
elevi. Pentru exemplificare. în anul şcolar 1915-1916 erau înscrişi 256 de elevi
(208 băieţi şi 48 fete). pentru ca doi ani mai târziu numărul să scadă la 188 de elevi
( 144 băieţi şi 44 fete) 35 .
~ Se stabilise chiar un regulament de plată a acestei taxe.Fiecare locuitor care detinea câini trebuia să
4
plăteasă câte 50 de bani pentru fiecare.

10
ANSJPH-PP. 4/1917: 8-12.
31
ANSJPH-PP, 1/1917: 23.
3
~ ANSJPH-SC, 3711938:10.
33
ANSJPH-PP, 1/1918: 41.
34
Ibidem: 53.
35
ANSJPH-SC., 20/1925:60.
48
Comarnicul şi politicile comemorative
Un al element pe care am dori să-l evidenţiem ţine de integrarea
Comarnicului în cadrul politicilor comemorative inaugurate în România Mare după
încheierea Primului Război Mondial. În acest sens remarcăm preocuparea localni-
cilor faţă de organizarea Comitetului pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, unde
preşedinta onorifică era prinţesa Martha Bibescu şi care era subordonat Societăţii
de Ocrotire a Orfanilor de Război, patronată la nivelul judeţului de Lelia Candiano.
Veniturile acestui Comitet proveneau din subscripţii, donaţii şi, mai târziu, în
perioada interbelică, din sumele rezultate în urma organizării balurilor caritabile. O
astfel de „donaţie este făcută de Comisia Interimară la 3 noiembrie 1918, în valoare
de 3000 lei" 36 • Din aceste sume se asigurau orfanilor îmbrăcămintea, încălţămintea,
câteva produse alimentare, cărţi.
Pentru ca tot acest sacrificiu uman să nu fie uitat, autorităţile din Comarnic
au început să comemoreze eroii războiului începând cu data de 6 august 1920 •
37
Din anul 1923 se organizează chiar un Comitet care se preocupă de acest eveni-
ment, dar şi de ridicarea unui monument în cinstea eroilor. Comemorarea acestora
a rămas o tradiţie în localitate, făcându-se în fiecare an, odată cu sărbătoarea
creştină a Înălţării Domnului. Localitatea se integra astfel, la nivelul naţional,
politicilor comemorative iniţiate de statul român în vederea păstrării memoriei vii a
combatanţilor români datorită cărora se realizase România Mare.
În loc de concluzii
Sigur, toate cele prezentate în cadrul articolului nostru, nu sunt suficiente
pentru a ilustra întreaga istorie locală a comunităţii din Comarnic în timpul
Primului Război. Am încercat însă să integrăm o parte dintre experienţele trăite de
locuitorii săi, de la cea de combatanţi pe front, la cele suportate de populaţia civilă,
fără a uita cazuri speciale, pe care le conservă încă arhivele noastre locale, ce-şi
aşteaptă cercetătorii. Astfel, avem posibilitatea de a aprecia mai bine o perspectivă
de istorie locală, care integrează firesc, în istoria naţională, experienţa istorică a
unei comunităţi. Pentru că documentele perioadei nu au fost studiate în întregime,
iar unele aspecte nu sunt lămurite pe deplin, rândurile de mai sus sunt doar
preludiul unei cercetări mai profunde, pe care ne dorim să o continuăm.
36
ANSJPH-PP, 311918: 37.
Această dată nu este întâmplătoare, la 6 august este marcată victoria de la Mărăşeşti. Primăria din
37
localitate începuse în 1920 să realizeze o situaţie a populaţiei şi să emită actele de deces pentru morţi.
49
Imaginea nr. 1: Panoul cu eroii comămiceni participanţi la
războiul mondial 1916-1920. Acest panou -a fost realizat de directorul
Şcolii mixte nr. l Comarnic, domnul Ioan Petrescu, în anul 1926.
iT 1 1 -1
ur a: Mu zeu l Liceului " imi on t Ini cu", Comami , Prahova.
Refer in ţe
A JPH-PP = Arh ivele Naţi na le, e \Îa judeţeană Praho a - fond Prefectura Prahova.
N JPH -P = Arhi ele Naţi na le e \i a judeţeană Prah va - fo nd Prim ări a Comarni c.
AN JPH-PP = Arhi le aţi nale, ectia judeţeană Prah a - fond Scoala din Comarni c.
Chiper, n tantin (20 12), roni a militară a judeţului Prahova Ceraşu : Editura Scri sul
Prahovean.
llincuţa ri tin a (20 17) " Impactul Primu lui Ră zboi Mondial a upra comunită~ i din
omamic' A 'ARI. 'JR , filiala âmpina, oordonatori: G horghe Râncu, Emilia
Râncu, âmpin a: Editura GraficaXX voi. MMXVJJ , nr. 8, 20 17, pp.11 8- 126.
Popp M.N .( 192 ) " Drumul oilor pe a lea Prahovei , Doft.anei Teleaj enului", Buletinu/
Soci tă( ii Regal Român de Geografie, ol.XLVIll , 1929, pp. 120- 135.
Torrey, Glen (2014 România în primul război mondial, Bucureşt i:Meteor Publishin g.
Trestioreanu Constantin, M arinică Gheorghe (20 l l ), Marea Carte a Plo ieş ti/or, Ploieşti :
Editura Ploie li-Mil eniul III ol.I.
50
BOLI ŞI ASISTENŢĂ SANITARĂ
ÎN ROMÂNIA ANILOR 1917-1918
Bogdan TEODORESCU*
DISEASES AND SANIT ARY ASSIST ANCE

IN ROMANIA, 1917-1918
Before the Great Union, until Novemher, two-thirds of the Romanian national
territory was occupied hy foreign, troops. The govemment in Iaşi had theoretical
authority in the southem territory hut in reality it was set up a condominium with the
German administration. The research of the Archive of Health Services of the
Ministry of Internai Affairs showed a partial picture of the state of health and
medical care in 1917-1918. The occupation authorities had medical staff, sometimes
recruited /rom ahroad or from the prisoners of war, and set up a network of rural
nursing homes, to stop the wave of epidemics inherent to the war years. At the same
time, it set up state pharmacies to extend the access ofpoor people to free medicines.
After the return of demohilized persons, doctors and pharmacists, the numher of
physicians in office, instead of increasing, has fallen, and the state pharmacies
disappeared. Manufactured medicines were lacking, and amid a lot of alcohol, sugar
and hasic ingredients, no suhstitutes could he made in pharmacies. Under these
conditions, epidemics of al/ kinds crossed Romania without heing ahle to he
eradicated. The Great Act of Decemher 1st proved to he another sign that Romania
must change structurally to enter the great nations of the world.
Keywords: First World War, sanitation, German administration in Romania,
state pharmacies, medicines.
Anul 1918, încheiat cu Marea Unire, a găsit România într-o situaţie foarte
complicată. Două treimi din teritoriul naţional erau ocupate de trupe străine, şi aşa
au rămas până în noiembrie. Pacea de la Bucureşti, semnată de premierul con-
servator Alexandru Marghiloman 1, a redat teoretic autoritate guvernului de la Iaşi
şi la sud de Carpaţi, dar de fapt a prelungit un condominiu cu administraţia
germană, care a continuat jaful economic şi represiunea.
Deşi se asocia cu grave cedări teritoriale şi demobilizarea armatei 2, şeful
guvernului era mulţumit că salvase monarhia şi că obţinuse recunoaşterea integrării
• Prof. dr„ Secretar General al SŞIR.

1
AR., Platon et a/ii, 2003, VII: 449.
2
Marghiloman, 1995: 93.
51
Basarabiei, dealtfel promisă de Puterile Centrale încă de la începutul războiului3.
Regele Ferdinand nu a ratificat însă tratatul, ceea ce n-a ezitat să facă Parlamentul
ales în iulie 19184 şi odată cu semnarea păcii a început o perioadă complicată în
istoria României, în general mai puţin cunoscută în toate implicaţiile ei şi care, din
varii motive, a atras mai puţin atenţia istoriografiei noastre. In lunile care au urmat,
toate părţile interesate au urmărit cu maxima atenţie situaţia de pe frontul de vest,
5
unde se hotăra soarta războiului. Victoriile germane din primăvară ofereau lui
. . . -6 . - . ~
Mackensen bune motive să păstreze admimstraţ1a germana ş1 sa exercite m
continuare un regim dur de ocupaţie. Pe de altă parte, în speranţa că Antanta are
resurse să câştige. regele Ferdinand tergiversa decizia în privinţa tratatului, sperând
astfel să-i anihileze Yalabilitatea .
7
În această situaţie ciudată, în care autoritatea statului român restabilită de

drept. dar îngrădită de fapt pe 2/3 din teritoriul său, infloreau abuzurile de tot felul,
şi o stare generală de nelinişte stăpânea pretutindeni. O consemna în notele sale
zilnice şi premierul Marghiloman. o persoană reputată pentru dezinteresul său
pentru tot ce se afla în afara cercurilor elitiste în mijlocul cărora trăia.
Astfel. la 6 iunie 1918 el nota: „Viata devine din cc în ce mai grea. Cererile
germanilor ne omoară şi nu sunt deloc binevoitoare. Ei sunt duşmani în mod surd
ai gun~rnului prin antidinasticism specific României şi mai ales supăraţi la gândul
că \'Or părăsi ţara"·~. Două zile mai târziu. altele: „La Iaşi. toate plăcerile: grevă,
lipsă de alimente. judeţe întregi înfometate. câmpiile arse de secetă nu mai pot
hrăni ,·itek"''.
Sosit la Bucureşti pc I I iunie. scria: „Nu găsesc decât plângeri: lipsă de
pâine. se fură chiar asupra ratici reduse. soldaţi germani. unguri. ţin rândul şi trec
direct la brutari ~i iau un sac de pâine şi ceilalţi nu mai iau nimic ... se rechi-
ziţionează fără milă. unii caută aramă. alţii ridică chiar vacile cu lapte. În Ialomiţa e
o plângere generală. Obţinusem să se permită măcinatul porumbului ascuns! Dare
confiscat de îndată ce depăşeşte cele 500g de cap" pentru ca la 12 iunie să izbuc-
nească: .. Citesc miniştrilor propunerile pentru bugetul de întreţinere a armatei de
ocupaţie. Mi se cer 30 de milioane pe lună. Recunosc că e drept să fii agitat de
10
toate aceste abuzuri •
Se adaugă, alături de multe altele, şi consecinţele imediate ale demobilizării,
care aduc în teritoriile încă ocupate o populaţie activă, desigur mai numeroasă în
mediul rural. dar foarte vizibilă mai cu seamă în mediul urban, dornică să-şi
'Marghiloman. 1995: 144-145.

~ Rădulescu-Zoner, Marint:scu, 1993: 300.
< Jouettc. 1989: 212-213.
~ Rădulescu-Zoner. Marinescu, 1993: 292.
' Rădulescu-Zoner. Marinescu. 1993: 307.
x Marghiloman, 1995: 155.
9
IOMarghiloman, 1995: 157.
52
recapete vechile locuri de muncă şi proprietăţile, implicit poziţia socială dobândită
înaintea războiului.
O cercetare mai veche, având drept obiectiv istoria propriei familii, m-a adus
acum oarecum surprinzător, în posesia unui memoriu redactat în martie 1918 11 de
maiorul Ioan Berberianu, şef al farmaciei militare a spitalului 38 la Huşi,
demobilizat în drum spre Constanţa, părăsită în împrejurări dramatice în toamna
1916, unde spera să obţină licenţa pentru o farmacie, pentru că în ce priveşte
locuinţa, ştia că fusese, în cei doi ani de ocupaţie străină, devastată şi distrusă.
Pe urmele străbunicului meu patem 12, am investigat arhiva Direcţiei
Generale a Serviciului Sanitar al Ministerului de Interne, în speranţa că probele
acum adunate vor fi parte dintr-un proiect mai larg, o descriere a societăţii
româneşti în anul Marii Uniri. Actele acolo îndosariate ne arată însă o lume
înspăimântată de sărăcie, boli sociale şi nesiguranţa zilei de mâine, în bună măsură
tulburată de insolubile probleme ale vieţii cotidiene, departe de temperatura înaltă a
unor mari idealuri. Fiind însă vorba în bună măsură de rapoarte, memorii şi statis-
tici, având în vedere personalul sanitar şi modul în care era organizat în anii de
restrişte ai războiului, actele investigate nu dau răspunsul aşteptat la toate între-
bările legate de relaţia între boală şi asistenţa socială în epoca studiată. Au însă
meritul de a desprinde câteva eşantioane caracteristice pentru subiectul propus şi,
mai mult decât atât, înfăţişează poziţia autorităţilor de stat faţă de sănătatea publică
într-un moment dramatic al istoriei noastre. Totodată pledează şi pentru frumuseţea
şi nobleţea meseriei de medic şi de farmacist peste toate vicisitudinile timpurilor şi
inerenta complexitate a firii umane.
Să spunem însă de la început că actorii principali ai evenimentelor, urmărite
de noi pe toată durata anului 1918, în documentele investigate dar şi anterior, sunt
mai cu seamă farmaciştii, profesionişti astăzi îndeobşte ignoraţi, când majoritatea
medicamentelor se produc pe cale industrială, cu procedee chimice. Cu un secol în
urmă, şi chiar în zilele copilăriei şi tinereţii celui care scrie, mai mult de jumătate
din produsele livrate pacienţilor erau pregătite în farmacii, o lucrare detaliată,
„Farmacopeea", stabilind ingrediente şi proceduri uzuale pentru a pregăti în
interesul bolnavilor medicamentele prescrise.
În rândul lor se intra după absolvirea unei facultăţi, şi în memoriul mai sus
numit, Ioan Berberianu, născut în Serbia, dar animat de dorinţa de a practica
farmacia, venise la Bucureşti să-i urmeze cursurile şi la 1885 obţinuse diploma de
licenţă. Cu preţiosul document, dar fără dorinţa de a se întoarce acasă, arendase o
farmacie la Calafat şi mai apoi, stabilit în lumea cosmopolită a Constanţei,
funcţionase ca farmacist proprietar împreună cu o altă persoană. Din păcate, locul
lui fusese scos la concurs, după moartea tovarăşului său şi, deşi obţinuse o notă
mare, „o diferenţă de o fracţiune din sută" îl împiedicase să prelungească rolul de
proprietar, mulţumindu-se cu acela de droghist, pentru care era suficientă diploma
11
ANIC, Ml, DGSS, 3/1918, f. 112.
12
Teodorescu, 2015: 276.
53
de mai sus, un act de proprietate sau de arendă. toate verificate . . de comunitatea
13
h
farmaciştilor din zonă, precum şi un referat despre starea og ene1 ocupate .
dr
Berberianu parcursese deci, în 30 de ani de viaţă (1885-1916) aproape toată
scara profesiunii sale, rezervată exclusiv sectorului particular'·\ rămânând în situaţia
celui care fusese părtaş la o proprietate, visul de a avea farmacia sa dovedindu-se o
iluzie. Se bucura totuşi de stima constănţenilor, intrase şi în politică, şi evenimen-
tele tragice din octombrie 1916 îl găsiseră ajutor de primar în oraşul de reşedinţă.
În această situaţie. şi pentru că fusese deja încorporat, şi risca să fie luat prizonier
de război dacă era prins. el organizase refugiul populaţiei din calea forţelor inva-
datoare. afişând cu o zi înainte .,publicaţia de evacuare", care stabilea modalităţile
în care putea fi părăsit rapid oraşul •
15
Apoi. printre ultimii, cu o trăsură a primăriei. părăsise la rândul lui Constanţa,

după ce. probabil. îşi aşezase la adăpost familia, soţia şi băiatul mai mic, ceilalţi 4
având fie familiile lor. fie aflându-se la studii. Fusese o aventură, întrucât în drum
spre Tulcea traversase la un moment dat liniile inamice, reuşind să scape cu greu.
Lăsase însă în urmă casa şi întreg avutul său. cu consecinţe acum, doi ani mai
târziu. bine cunoscute.
Între acel îndepărtat octombrie 1916 şi martie 1918, data memoriului de
unde a început istoria noastră. în România în care se întorcea demobilizat
Berberianu avuseseră loc schimbări importante. l 00.000 de km din cei 130.903 cât
2
avea ţara înainte de război. şi peste 5 milioane de locuitori din cei aproape 8
milioane, precum şi 22 de judeţe din cele 34 de la 1916, adică Oltenia, Muntenia,
Dobrogea şi o parte limitată din sud-\·estul Munteniei se aflau acum sub ocupaţie
străină'". Preponderentă la sud de Carpaţi era autoritatea militară germană care
divizase partea de ţară în care se înstăpânise în 14 districte militare: Mehedinţi,
Gorj, Dolj. Olt. Vâlcea. Romanaţi. Argeş. Teleorman, Muscel, Dâmboviţa, Vlaşca,
Prahova. Ilfov. Ialomiţa. Trei dintre ele - Vâlcea. Romanaţi şi Dâmboviţa - se
aflau sub administraţie austro-ungară, în vreme cc Dobrogea, cu cele patru judeţe
ale sale, Tulcea, Constanţa. Caliacra şi Durostor se găsca sub autoritatea colectivă a
Germanici. Austro-Ungariei. Turcici şi Bulgariei, cu întâietatea celei din urmă,
acuza~ frecvent de un regim opresiv. excesiv şi de repetate abuzuri şi atrocităţi 17 •
In cuprinsul fiecăruia dintre aceste districte funcţionau două până la 5
Komandaturi de etapă, 32 la număr; în Dobrogea erau 5, subordonate administraţiei
germane de etapă regionale 1 ~.
Organizarea la vârf a ocupaţiei străine germane cuprindea: Marele Cartier al
Grupului de Armate Mackensen, OKM, cu sediul la Hotelul Athenee Palace şi
guvernatorul, care avea în subordine comandamentul militar, Statul Major
D ANIC. Ml. DGSS.4/1918, 3.

14
Teodorescu. 2015: 19-20.
15
ANIC, Ml. DGSS, 311918. 114.
16
Răcilă, 1981: 293.
17
Dominte, 2008: 49-50.
IK Răcilă, 1981: 82-90.
54
19
Administrativ, Statul Major Economic, şi Poliţia Administraţiei Militare • Mai
multe instituţii centrale ale Guvernului român au continuat să funcţioneze şi în
teritoriul ocupat. La Bucureşti erau reprezentate mai întâi Ministerul de Interne, sub
conducerea lui Lupu Costaki, germanofil convins, unul din fidelii liderului con-
servator Petre P. Carp, care, dealtfel, orchestra din umbră pe toţi ceilalţi funcţionari
români, fără excepţie recrutaţi dintre oamenii săî2°. Lupu Costaki a fost dealtfel
principalul contact între Guvernul de la Iaşi şi administraţia militară străină.
Se adăugau Ministerul Finanţelor, al Domeniilor, al Justiţiei, şi al Instruc-
ţiunii şi Cultelor, persoanele aflate în fruntea lor fiind doar simpli giranţi (geranţi)
ai puterii din capitala Moldovei, care îşi delegase prin ei atribuţiile sale, pentru
teritoriul vremelnic ocupat. Modul în care fusese organizată administraţia militară
trăda intenţiile ocupanţilor: spolierea resurselor şi asigurarea printr-o represiune
poliţienească, riguroasă şi eficace, a liniştii şi stabilităţii publice. Reputate pentru
rigoare şi pragmatism, noile autorităţi nu puteau neglija serviciile publice de
sănătate, cu atât mai mult cu cât o parte însemnată dintre deservenţii lor - medici şi
farmacişti deopotrivă - s-au aflat pe front până la demobilizarea imediat conse-
cutivă semnării preliminariilor de pace.
Pentru că pe teritoriul ocupat se aflau 200.000 de soldaţi străini, iar riscul
epidemiilor era foarte ridicat, toate cele 14 districte, precum şi Komandaturile de
etapă aferente au fost încadrate cu medici, în parte străini, prizonieri de război, dar
şi autohtoni, o listă care îi cuprinde pe toţi, 156 de persoane la o populaţie care
reprezenta peste 71 % din locuitorii României de atunci, păstrându-se şi putând fi
cercetată.
Tabel nr. 1: Statistică alcătuită de autorităţile germane

cu medicii din ţinuturile ocupate
District Nu~ărul
Localităţile beneficiare
(Judet) de medici
Mehedinţi 8 Turnu-Severin (5) Balta, Bâcleş, Cuşmir (1)
Gorj 6 Târgu-Jiu (2), Tismana (1), Bengeşti (1), Andreieşti (1),
Urdari (1)
Dolj 22 Craiova ( 1O), Breasta, Bradova, Filiaşi, Rojiştea, Pleniţa,
Salonta, Calafat, Băiceşti, Bechet.
Vâlcea 6 Râmnicu-Vâlcea (3), Bălceşti, Drăgăşani, Brezoi.
Romanaţi 8 Caracal (3), Corabia, Brastavăţ, Piatra, BrârJcoveni, Balş.
Argeş 6 Piteşti (2), Costeşti, Bălceşti, Suici.
Olt 3 Drăgăneşti, Slatina, Drăgăneşti-Vest
Teleorman 18 Alexandria (5), Roşiori de Vede (3), Turnu-Măgurele (2),
Salcia, Ciolăneşti, Tecuci-Kalinderu, Deparaţi, Zimnicea,
Piatra.
Muscel 4 Racovita, Câmpulung, Dărmăneşti,
Răcilă, 1981: 96.

19
20
Boia, 2009: 43-44.
55
District Numărul
Localităţile beneficiare
(JudeO de medici
Dâmbovita 10 Târgovişte (4), Găeşti (2), Ghergani
Vlaşca 3 Giurgiu. Preajba
Prahova 23 Ploieşti ( 12), Câmpina (2), Sinaia, Urlaţi, Văleni, Slănic,
Filipeştii de Târg. Ţintea, Drăgăneşti, Pucheni, Bălteşti.
Ilfov- 3 Bolintin din Vale, Domneşti. Copăceni-Mogoşeşti,
Bucureşti 31 Bucureşti (31)
Ialomiţa 5 Călăraşi (2). Urziceni. Armăneşti, Lehliu
Sursa: ANIC. Ml. DGSS, 2/1918, I. 205-210.
Sunt de făcut câteva comentarii. Dacă la începutul războiului populaţia

României avea aproape 8 milioane de locuitori, şi dacă în teritoriul ocupat a rămas
ceva mai mult de 71 %. rezultă că aici ar fi trebuit să găsim aproximativ 5 milioane
de locuitori. Să presupunem că din această populaţie încorporaţii şi refugiaţii,
inclusiv dobrogenii. acoperă aproape 1 milion şi jumătate. Rămân astfel 4 milioane
şi. simplificând. putem conchide că fiecărui medic din cei 156 îi reveneau peste
25.000 de pacienţi. Este evident, în aceste condiţii, că aceştia nu puteau avea decât
un singur obiectiv. acela de a diagnostica şi trata în măsura posibilităţilor doar
principalele boli infecţioase şi contagioase, care presupuneau mari riscuri inclusiv
pentru ocupanţii străini. Deficitar era nu doar numărul, ci şi repartizarea lor, în
Prahova şi în Teleorman erau 23, respectiv 18 medici, din care I O sunt în oraşele
districtului. în vreme ce în Muscel erau 4, iar în Olt, Vlaşca şi Ilfov, fără Bucureşti,
doar 3.
De regulă, sunt mai bine echipate cu personal medical districtele, în vreme
ce comadaturile de etapă sunt doar în situaţii speciale acoperite cu personal sanitar.
Dintr-o lungă listă rezultă că la Gruia şi Strehaia, în Mehedinţi, la Galicea Mare şi
la Calafat. în Dolj. şi la Curtea de Argeş, nu funcţionează medici, dar la
Drăgăneşti-Yest. Roşiori de Vede, şi Alexandria - toate centre ale Komandaturilor
de etapă. da~ 1 • Rămâne de acceptat doar că în cele din urmă hazardul reşedinţelor
medicilor autohtoni. a celor veniţi din afară sau al rezidenţilor neincorporabili,
precum şi unele nevoi imperativ exprimate, decideau la final acele districte şi
Komandaturi de etapă care puteau angaja personalul de care aveau nevoie.
În fine, nu avem încă o idee despre specializările celor mai sus inventariaţi, câţi
erau generalişti, câţi chirurgi (vom vedea imediat că aceste intervenţii au un caracter
excepţional), ca să nu mai vorbim de orelişti, oftalmologi, neurologi sau ginecologi.
O situaţie specială, care inventariază serviciul sanitar în districtul Teleorman,
devoalează totuşi şi alte aspecte, sporind personalul angajat pentru această cauz.ă, din
păcate nu ştim cât de calificat. Astfel, în centrul districtual funcţionează un medic
primar şi un secretar al serviciului sanitar, alţi şase doctori lucrau în şase localităţi
diferite, adăugându-li-se 16 agenţi sanitari, 14 moaşe clasa I şi a II-a şi 3 moaşe de
oraş.
Harta Komandaturilor de etapă la Răcilă, 1981, 90.

21
56
Nu trebuie însă să ne bu~urăm prea mult, necesarul de cadre în judeţ, ca şi
probabil în alte locuri, era completat cu prizonieri de război, care fac serviciul în
spitale şi în circumscripţii. Odată cu eliberarea lor, după pacea de la Bucureşti,
există riscul ca în teritoriu personalul medical să se împuţineze dramatic în plină
epidemie de tifos exantematic 22 •
Nici la spitalul din Turnu Măgurele situaţia nu era foarte bună. Pe statul de
funcţii era un medic (între timp decedat) şi un subchirurg (demis), grija aşeză
mântului rămânând astfel doar în seama unei infirmiere, spălătoresei, bucătăresei,
argatului şi preotului, ordinea fiind cea din tabel. La Alexandria, aceeaşi situaţie a
încadrării, doar că medicul şi subchirurgul sunt la locul lor, însoţindu-i o moaşă
supraveghetoare şi o infirmieră brevetată. La Tecuci-Kalinderu, medicul de
circumscripţie serveşte şi spitalul, iar la Deparaţi, două infirmiere au şcoală, alta
nu 23 • Autorităţile de ocupaţie şi guvernul de la Iaşi colaborează în lista numirilor,
unde întâlnim atât Ministerul de Interne şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar,
cât şi Administraţia Militară Germană şi Komandaturile districtuale şi de etapă.
După administraţia sanitară a oraşelor şi comunelor (cu spitalele lor), să
urmărim în câteva secvenţe şi situaţia bolilor şi a bolnavilor. Pentru aceasta, am
ales două eşantioane care mi s-au părut semnificative: oraşul Bârlad, cu 25.000 de
24
locuitori, pentru o vreme, sediul Marelui Cartier General al Armatei Române , şi
judeţul limitrof, Tutova, în teritoriul liber, şi două spitale, unul din Obedeni,
Vlaşca, în anii 1917-1918, şi cel numit „Regina Maria" din Giurgiu, în anii 1918-
1919. În ultimele două cazuri, investigarea a doi ani consecutivi a vrut să
semnaleze curba crescătoare sau descrescătoare a celor mai des întâlnite maladii în
teritoriul ocupat, fără a ne da informaţii despre personalul medical care îngrijeşte
bolnavii. Linia trasă ne arată că din statistică lipsesc în perioadele stabilite bolile
inventariate, ceea ce este valabil şi pentru tabelele 3, 4 şi 5.
Tabel nr. 2: Mişcarea epidemiilor din 15 decembrie 1917

până la 16 martie 1918 în oraşul Bârlad (judeţul Tutova)
15 dec.-1 1 febr. -15 15 febr.-28 1 martie-16

Epidemii
febr. 1918 febr. febr. 1918 martie 1918
Tifos exantematic 25 27 25 24
Febră tifoidă 15 - - -
Variolă 7 31 27 22
Scarlatină 9 7 8 4
Ane:ină difterică 4 - - -
Dizenterie 1 3 3 3
Sursa: ANIC, MI, DGSS, 13/1918, 1-7.
22
ANIC, ML DGSS, 9/1918, 46.
23
ANIC, MI, DGSS, 7/1918, 3-4.
24
Proca, 2017: 119-153.
57
Tabel nr. 3: Mişcarea epidemiilor din 15 decembrie 1917
până la 16 martie 1918 în judeţul Tutova, în care primul număr înregistrează
bolnavii, iar cel de-al doilea - comunele de apartenenţă.
Perioadă 1 ian -8 24-28 1-8 9-16
15-30 16-24 febr.
febr. febr. martie martie
dec. XII 1918
Număr bolnavi 1918 1918 1918 1918
1917
(număr sate)
256 (34) 213(32) 298 (32) 299 (32) 176 (35)
Tifos exantematic 91 (25)
Febră tifoidă 33 (1 O) 2 (1) - - - -
61 (9) 192 (36) 78 (16) 80 (18) 77 (20) 61(19)
Variolă
16 (4) 19 (6) - 6 (2) 8 (3) 6(3)
Scarlatină
Amcină difterică - - - - - -
Dizenterie I (I)
Febra recurentă 12 (5) 7 (4) 6 (2) 8 (3) - 27 (5)
Sursa: ANIC. MI. DGSS. 811918. 9-19.
Tabelul nr. 4: Boli şi pacienţi în spitalul de la Obedeni-Vlaşca (1917-1918)

Boli 1917 (pacienti) 1918 ( pacienti)
Febră tifoidă 84 -
Influentă 38 75
Râie 39 68
Conjunctivi tă 26 -
Bronşită 40 27
Sifilis 17 21
Gastrita 9 -
Plăgi 110 29
Dizenterie - 95
Reumatism - 51
Laringită - 27
Sursa: ANIC. Ml, DGSS, 12/1918, 4-6.
Tabelul nr. 5: Boli şi pacienţi în spitalul „Regina Maria" din Giurgiu (1918-1919)
Boli I ian.-31 dec. 1918 (pacienţi) I ian.-31 dec. 1919 (pacientll
Difterie 6 5
Variolă 37 40
Febră tifoidă 98 20
Tifos exantematic 55 201
Gripă 32 67
Malarie 14 22
Sifilis 72 133
Alte boli venerice 79 19
Tuberculoză 6 16
Pneumonie 10 26
Cardiaci 11 -
Alte boli 140 190
Sursa: ANIC, Ml, DGSS, 12/1918, 1-3.
58
În evidenţa consultaţiilor de la Spitalul „Regina Maria'', din care nu rezultă şi
internările, reţinem clasamentul primelor 5 locuri la boli şi pacienţi în 1918. Bolile de
piele - 266 de cazuri, bolile chirurgicale - 209, sifilisul şi derivatele sale - 172,
pelagra - 130, şi gripa şi febra - 12825 • Incidenţa cancerului la sân, uter, stomac sau
ficat este redusă - 17 cazuri, ca şi ciroza - 8. Cu gastrită sunt diagnosticaţi 31 de
pacienţi şi cu nefrită - 15. Pentru anul următor, statistica evidenţiază la loc de frunte
gripa şi febra, cu 632 de pacienţi consultaţi (este momentul de vârf al gripei spaniole
şi în România), după care urmează bolile de piele, 256, care împreună cu râia adună
la consultaţii 456 de bolnavi, sifilisul şi celelalte boli venerice - 200 de cazuri, iar
bronşitele - 135 de pacienţi. Pentru plăgi de tot felul se fac 303 intervenţii. Sunt 89
de cazuri de pelagră şi „doar" 69 de gastrite, 19 nefrite şi 12 ciroze şi niciun caz de
cancer consultat şi diagnosticat vreme de un an26 •
Situaţia bolilor infecţioase şi contagioase în infirmeriile rurale, o bună parte
sezoniere, este prezentată într-o dare de seamă detaliată, solicitată probabil de
autorităţile germane, care doreau un schimb de informaţii widemiologic cât mai
complet, cu administraţia românească din teritoriul liber 2 • Avem aici alături
inventarul pacienţilor cu consemnarea riguroasă a zilelor de căutare, dar şi a celor
decedaţi (într-un număr foarte mic), precum şi „cheltuielile de alimentare",
iluminat, încălzit, spălatul localului şi plata infirmierelor, de unde rezultă că acesta
era personalul de bază al aşezământului, împreună cu agenţi sanitari şi medici, cei
din urmă consultaţi probabil în cazuri excepţionale. Enumerarea se face pe judeţele
României de dinainte de război şi lipsa unor repere cronologice împiedică datarea
corectă a acestei statistici, pentru anul 1917 sau 1918. Lucrarea este însă foarte
relevantă, pentru că, desfăşurată pe aria teritorială a întregii ţări, ne arată incidenţa
bolilor infecţioase şi contagioase într-o perioadă dată şi efortul de a izola pacienţii
spre a stăvili aceste epidemii în asaltul lor aproape permanent.
În anul investigat, scarlatina a făcut ravagii de la Bacău la Botoşani şi până
în Romanaţi, Tulcea şi Constanţa. I se adaugă însoţitor constant febra tifoidă, dato-
rată condiţiilor precare de igienă, dar şi angina difterică în Covurlui şi dizenteria la
Dolj, Dorohoi şi Tulcea. Oarecum în afara cadrului general se aşază Teleorman, cu
febră tifoidă şi dizenterie, şi Vaslui, cu difterie, tuse convulsivă 28 • Lipseşte însă şi
aici pelagra, flagelul mereu denunţat ca fiind cea mai frecventă maladie în lumea
satelor, la începutul secolului XX 29 •
Informaţii interesante - acestea din decembrie 1917, au în vedere o infir-
merie din judeţul Tutova, la Prigoneşti, de unde aflăm cantitatea exactă de alimente
obţinută gratuit de la depozitul de subzistenţă Bârlad pentru cei 60 de bolnavi
internaţi aici, vreme de 30 de zile. Raţiile zilnice ale pacienţilor cuprindeau 150g de
cartofi, 250g făină, lg ceai, 40g zahăr, lOg ulei, lOg brânză de oi şi de macaroane.
25
ANIC, MI, DGSS, 1211918, 15-19.
26
ANIC, Ml, DGSS, 12/1918, 9-13.
27
ANIC, Ml, DGSS, 9/1918, 1-3.
28
ANIC, MI, DGSS, 8/1918, 1-58.
Bărbulescu, 2015, 193-196.
29
59
7kg de săpun asigurau igienizarea, 25kg de petrol - iluminatul şi 15 steri de lemn,
pentru încălzire. Spre o mai bună înţelegere, să raportăm totuşi toate acest~ la o
zonă de război, unde orice posibilă epidemie avea efecte dezastruoase, efortunle de
a o limita fiind prioritate absolută •
30
E lesne de înteles că tabloul sumbru al largii răspândiri a acestor boli

infecţioase şi contagioase dă măsura nivelului de trai al societăţii româneşti la
începutul secolului XX. dominată de sărăcie. de precaritatea condiţiilor de trai,
alimentaţiei şi igienei. Dacă la Bârlad şi în împrejurimi e de bănuit că şi frontul
alimentează spitalele. în sud. la Giurgiu şi în Vlaşca, sărăcia extremă, în bună
măsură datorată şi jafului sistematic al resurselor, şi aşa neîndestulătoare, şi
stresului constrângerilor de tot felul. măreşte cifra bolnavilor, iar numărul mare al
plăgilor e un semn că în regiune nivelul violenţei fizice era destul de ridicat, chiar
dacă războiul se îndepărtase.
Din organizarea serviciului sanitar mai lipseşte o ultimă verigă, cea a
„îndestulării cu medicamente" a populaţiei. Este ceea ce autorităţile de ocupaţie vor
rezolva. înfiinţând farmaciile de stat. în bună măsură înlocuitoarele vechilor
farmacii particulare. ai căror proprietari fuseseră mobilizaţi pe front, asemeni lui
Ioan Berberianu. Din relatări târzii. căci nu am găsit actul înfiinţării lor, rezultă că
scopul pentru care fuseseră instituite era să furnizeze gratuit medicamente
populaţiei sărace. după reţete ale medicilor oficiali. sunt presupuse două motive: să
limiteze numărul bolnavilor contagioşi din categoriile vulnerabile şi să anihileze
anumite nemulţumiri. alternând o politică de represiune dură cu anumite concesii în
susţinerea celor defavorizaţi' • Schema de funcţionare cuprindea un diriginte,
1
ajutori-farmacişti, asistenţi şi lucrători. plătiţi din bugetul Ministerului de Interne

prin Direcţia Sanitară ' • cei dintâi fiind obligatoriu licenţiaţi ai Facultăţii de
2
Farmacie, sau persoane recomandate de decanul Facultăţii de Medicină 33 •

Comenzile de medicamente. redactate de regulă în limba germană, se ridicau
de la depozitul central de medicamenteq. Din dispoziţiile din august 1917, nu
rezultă cine acoperă cheltuielile de încălzit şi iluminat, din alte surse târzii, aflăm
totuşi că aceste instituţii erau în seama autorităţilor locale, chiria fiind la rândul ei
plătită din fondurile Ministerului de interne-' 5.
Preluarea localurilor şi a medicamentelor din fostele farmacii particulare s-a
~cut în general abuziv. prin confiscări sau rechiziţionări, cum rezultă din lunga
hstă a celor nemulţumiţi. demobilizaţi lezaţi, care vor să-şi preia proprietăţile aşa
c~m ~e-au lăsat ~n vara 1916 , fără a descoperi în actele Direcţiei Sanitare o
36
situaţie cu provenienţa fiecărei farmacii de stat înregistrate.
10
ANIC, Ml, DGSS. 13/1918. 6.
11
ANIC. ML DGSS. 2/1918, lll„ 223.
1
~. ANIC. Ml, DGSS, 2 1 191~. I. 189" După un ordin al Ministerului de Interne către Prefectura Vlaşca
dm 28 august 1917, asemeni probabil altora, care nu s-au păstrat.
31
ANIC, Ml, DGSS. 5/1918, 42.
34
ANIC. Ml, DGSS, 2/1918, I, 189.
~ ANIC, MI,
5
DGSS, 211918, 111, 221.
6
- ANIC, Ml, DGSS, 2.'1918, 11, 221-222.
60
Nu este clar nici regimul de gratuităţi, dar între cei care au dreptul de a
semna reţete sunt în primul rând medicii germani, bineînţeles, numai pe formulare
speciale, cu iscălitura citeaţă37 •
La 16 august 1917, medicul general al Administraţiei Militare din România
se adresa Komandaturii districtului Vlaşca solicitând farmaciilor de stat recent
înfiinţate să întocmească registre cu intrările şi ieşirile de medicamente şi pansa-
mente. Acestea puteau rezulta din cumpărare, din elaborarea de preparate pe baza
unor reţete întocmite de medici, în cazul celor de naţionalitate română, condiţia era
să nu fie funcţionari. Acestea din urmă se păstrau ca dovezi justificative în
farmacii, pentru mişcarea medicamentelor 38 .
Tabel nr. 6: Tabel cu repartiţia pe districte a farmaciilor de stat

şi a farmaciilor particulare rămase
.„ t
Numele judeţului
·c
"=~ -
... "'
~ ]
! t!
:: ea
Numele judeţului
~'CI
" Q,I
"" ~ Q,
Mehedinti Muscel
Turnu Severin 1 Câmpulung
Strehaia 1 Călin eşti
Baia de Aramă Dâmbovita
Vânju Mare 1 Târgovişte
Gruia Găeşti
Gorj Titu
Târgu-Jiu Pucioasa
Petreştii de Sus 1 Viase a
Dolj Giurgiu
Craiova 3 Vida Cartojani
Calafat Vadu Lat Obedeni
Băileşti Târnava
Plenita Prahova
Cetatea Ploieşti 4
Filiaşi 1 Vălenii de Munte
Segarcea Sinaia
Drăgăşani Câmpina
Vâlcea Comarnic
Râmnicu-Vâlcea Filioeştii de Târg
Horez Urlaţi
Govora Telega
Bălceşti Slănic
37
ANIC, MI, DGSS, 211918, I, 189.
38
ANIC, Ml, DGSS, 2/1918, I, 169.
61
„
~
·- ee
Numele judeţului
·o=
ee ~ Numele judeţului
„E ·::„
ee ee
~ CI.
Romanaţi Ilfov
Caracal Olteniţa
Piatra Bolintinul din Vale
Corabia I Budeşti
Balş I Bucureşti
Areeş Ialomiţa
Piteşti 2 Călăraşi
Curtea de Argeş Urziceni
Olt Slobozia
Slatina Ţăndărei
Drăgăneşti Vest Lehliu
Teleorman
Turnu Măgurele
Zimnicea
Roşiori
Alexandria
Sursa: ANIC. MI. DGSS. 211918. III. 74-75.
Autorităţile de ocupaţie par a lua în serios farmaciile de stat şi acolo unde

sunt semnalate nereguli se decid măsuri reparatorii. Un medic districtual vizitează
o asemenea instituţie la Drăgăneşti şi la sfărşit face o mulţime de reproşuri:
medicamente expirate pe rafturi, stare necorespunzătoare a mobilierului, şi la final,
cere imperativ ca asemenea situaţii să nu se mai repete, (IO septembrie 1917) 39 .
Totuşi, o săptămână mai târziu, farmacia cu pricina e transferată. Constatările de la
Drăgăneşti sunt un prilej foarte bun să se ceară tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie
să se asigure că au mobilier şi sobe pentru apropiatul sezon hiberna1 40 • Mai erau şi alte
nereguli. Pe baza unor reclamaţii se atrage atenţia farmaciştilor să fie uşor de găsit.
Pentru asta, se va monta un clopoţel pentru noapte, în cursul zilei fiind suficientă o
tabletă aflată la vedere unde, în cazul absenţei, să se noteze unde se află farmacistul
şi când se întoarce, toate acestea pe 24 noiembrie 191741 • Totuşi, pentru că marea masă
a populaţiei sărace beneficiară a gratuităţilor nu îşi cunoştea drepturile, se revine,
adăugându-se că acelaşi regim este valabil şi în cazul farmaciilor particulare42 .
În martie 1918, guvernul Averescu prelungea armistiţiul şi semna prelimi-
nariile tratatului de pace cu Puterile Centrale. Într-un moment în care încheierea
conflictului deschis cu doi ani în urmă devenise previzibilă, autorităţile germane
39
ANIC, MI, DGSS. 211918, I, 17.
40
ANIC, MI, DGSS, 211918, I, 20.
41
ANIC, MI, DGSS, 211918, I, 132.
42
ANIC, MI, DGSS, 211918, I, 41-42.
62
din teritoriul ocupat şi serviciul sanitar militar şi civil din România au încheiat un
acord care deschidea perspectiva unui condominiu, care urma să fie valabil inclusiv
pentru Basarabia recent încorporată. (29 martie 1918).
Astfel, medicii demobilizaţi urmau să se întoarcă la posturile lor, asemeni
farmaciştilor, acolo unde au fost proprietari, cu excepţia farmaciilor militare
germane, cu posibilitatea de a se aproviziona la Depozitul de medicamente din
Bucureşti. Se menţinea de asemeni schimbul de informaţii între cele două părţi, cu
privire la mişcarea epidemiilor, consemnate în tabele amănunţite, cu bolile
contagioase şi numărul de pacienţi 43 •
Mersul ulterior al evenimentelor este îndeobşte cunoscut. La 7 mai 1918,
tratatul de pace cu Puterile Centrale a fost semnat de premierul conservator
Alexandru Marghiloman la Palatul Cotroceni (pentru similitudine - în chiar sala în
care se hotărâse intrarea în război) şi în noua situaţie, Administraţia Militară
Germană şi-a încheiat activitatea. Totuşi, în aşteptarea ratificării de către Parlament
şi mai cu seamă de suveran a acestui act, chiar dacă guvernul de la Iaşi şi-a extins
autoritatea şi peste Carpaţi, iar Lupu Costaki şi guvernatorul Tiilff s-au retras,
Mackensen, trupele sale şi poliţia militară au rămas, ceea ce a alimentat şi în
continuare numeroase abuzuri şi nemulţumiri 44 .
Din păcate, semnarea acordului din martie nu a îmbunătăţit situaţia, şi, cum
se va vedea, a creat alte probleme, în bună măsură nerezolvate. Astfel, demo-
bilizarea medicilor şi a farmaciştilor obliga la încadrarea celor dintâi pe vechile
posturi, dificil de realizat practic în condiţiile unei noi aşezări teritoriale, încă
valabile, cu circumscripţii modificate şi spitale desfiinţate45 . Iar în ce-i priveşte pe
farmacişti, reîntoarcerea la vechile proprietăţi era obstaculată de numeroase difi-
cultăţi, pe larg reflectate în zeci de memorii îndosariate la Direcţia Generală a Ser-
viciului Sanitar. Demobilizarea trupei avea şi alte consecinţe: extinderea primej-
dioasă a unor epidemii, în situaţia în care medicii şi medicamentele erau în mare
lipsă. Probleme au apărut din primul ceas, şi aici fie-mi îngăduită o mică
digresiune.
Bunica mea patemă, fiica lui Ioan Berberianu, pe care tatăl ei o destinase
profesiunii de farmacist încă din leagăn, dându-i numele Hygeea, se căsătorise cu
Nicu Teodorescu, un coleg cunoscut la facultate, şi aveau împreună o farmacie la
Slobozia (Ialomiţa) înainte de august 1916. Bunicul meu fusese încorporat şi
ajunsese pe frontul de la Turtucaia. Bunica plecase în refugiu cu 2 copii mici şi un
al treilea nenăscut, luându-şi strictul necesar în câteva valize46 • Se întorsese apoi în
vara 1918 având cu ea încă un copil, pe tatăl meu şi strictul necesar în refugiu.
Alţii însă, desigur puţini, se întorceau acasă însoţiţi de întreaga familie -
soţie, copii, socri, surori, cumnaţi, şi nu în ultimul rând de servitoare, servitori şi
animale domestice, ceea ce a obligat autorităţile române să intervină. Procedura era
43
ANIC, MI, DGSS, 9/1918, 1-3.
Rădulescu-Zoner şi Marinescu, 1993: 288-289.
44
45
ANIC, MI, DGSS, 9/1918, 28.
46
Teodorescu, 2015: 20-21.
63
să se întocmească un tabel cu numele medicilor care urmau să se întoarcă, cu
numărul persoanelor care îi însoţeau şi cu greutatea bagajelor • S-a constatat însă
47
că, împotriva unei înţelegeri cu Komandatura germană, care limitase atât numărul
celor care se întorceau, cât şi greutatea transportată, unii, invocând distrugerea
integrală a avutului lor în vreme de război, exagerau. În această situaţie se afla,
spre exemplu, un medic care funcţionase la Bârlad, şi căruia Ministerul de Interne
îi notifica depăşirea baremului la bagaje, 500kg fiind admise, pentru alte 500
48
urmând a face un alt transport •
Memoriile adresate de noii veniţi ne dau totuşi măsura şi a ceea ce conţineau
bagajele. Cu 800 de kilograme se întorsese medicul şef de la Calafat, dar şi cu mai
multe găini şi un purcel. probabil necesar pentru hrana mai multor persoane
acasă49 • Altul aduce cu sine 6 persoane, 2 cai. găini şi un porc, poate în perspectiva
înfiinţării unei ferme la ţară 50 • 1OOO de kilograme, 1 cal şi o caretă transportă de la
laşi la Bucureşti un medic, iar un altul vine de la Buneşti-Fălciu cu sora căsătorită,
3 copii şi soţul. prizonier în Germania. tot cu 1OOO kg, doi cai şi o trăsură •
51
Recordul absolut îl deţine un medic din Balş, care aduce 1500 de kilograme, o
vacă, un porc şi 12 păsări 5 ~.
Listele cu medicii demobilizaţii care vor să lucreze în teritoriul ocupat ne
indică o cifră ideală. căci acolo apar nu mai puţin de 154 de persoane, în realitate,
mult diminuată de restricţiile impuse de autorităţile germane.
La 1 iunie 1918. directorul general al serviciului sanitar Iaşi atrăgea atenţia
că: „posturile de la corturi (posibile spitale de campanie mobile), ca şi cele de
medici legişti nu sunt prevăzute în bugetul teritoriului ocupat" 53 . Am mai spus că
nici circumscripţiile şi nici spitalele nu mai corespund cu cele din „timpurile
normale". aşa că restaurarea serviciului sanitar întâmpină mari dificultăţi.
Rezultatul este că, în cele din urmă. încărcarea cu medici se dovedeşte nesa-
tisfăcătoare, ajungându-se spre exemplu la situaţia ca în trei judeţe - Dolj, Ilfov şi
~geş - să ~e la po~turi_ doar_ I I p~rs~ne. ante~io~ e~au 22 _nun:ii _în primul jude}, iar
m Prahova. mtr-o situaţie mai buna. dm 23. mai ramasesera 19- 4. In Teleonnan 5 , în
plină epidemie de tifos exantematic. se luptă cu pacienţii doar 4 medici din cei 18
cunoscuţi din informaţii anterioare. Foarte probabil plecarea medicilor străini şi
reaşezarea schemelor cu personal sanitar, în noile condiţii, era bine împiedicată de
străvechi practici birocratice şi paraliza sistemul într-un moment care cerea solida-
rit~te. c~m~etenţă şi eficacitate. Unele specialităţi, cum ar fi cea chirurgicală, sunt
atat de lipsite de personal calificat, încât la întoarcerea din refugiu, reputatul pro-
~ ANIC.
7
MI. DGSS. 9/1918. 9.
4
" ANIC, Ml, DGSS. 911918, 27.
4
Q ANlC. Ml, DGSS. 911918, 31.
50
ANIC. MI. DGSS. 911918. 32.
51
ANIC. Ml. DGSS. 9/1918, 35.
52
ANIC. Ml, DGSS. 9/1918. 38.
53
ANIC. MI. DGSS. 9/1918, 28.
5-l ANIC. Ml, DGSS. 2/1918. II, 13.
55
ANIC. MI. DGSS. 911918, 47.
64
fesor Dimitrie Gerota56 este angajat la Bucureşti să acorde asistenţă plătită unor
începători •
57
Mult mai bine documentat este capitolul desfiinţării treptate a farmaciilor de

stat şi revenirii la farmaciile particulare, cu proprietari prin concurs sau arendaşi,
schimbarea statutului lor instituţional, de multe ori tumultuoasă, desfăşurându-se
pe frontul unei acute lipse de medicamente şi a unor epidemii devastatoare. Fără a
intra în detalii (doar acest subiect ar merita o tratare separată), este de precizat că
desfiinţarea farmaciilor de stat a fost anevoioasă şi a durat, în liniile ei mari, din
martie 1918 până în iama anului următor. Procesul a atins punctul culminant în
toamna 1918, pentru ca la 22 noiembrie să mai fi rămas doar 14 farmacii cu acest
statut din cele 4 7 deja inventariate cu mai bine de 1 an în urmă.
Tabel nr. 7: Tabel cu farmaciile de stat încă existente la 22 noiembrie 1918

Farmacii de stat Farmacii particulare deia reinfiintate
Baia de Aramă Da
Filiaşi Da
Segarcea Nu
Horez Da
Caracal Da
Găi eşti Da
Pucioasa Da
Vadu Lat Nu
Urlaţi Nu
Slănic, Ţăndărei, Cuşmir -
Târnava Nu
Călin eşti Nu
Sursa: ANIC, MI, DGSS, 4/1918, 354.
O săptămână mai târziu (27 noiembrie), trei din cele enumerate mai sus erau
la rândul lor desfiinţate (Vadu Lat, Târnava şi Călineşti), la Segarcea farmacia de
stat. fiind m~.nţinu~ă în a~;epta~ea conc~s~lui ~are ~ să st~bilească deţ~ătorul
unei farmacn particulare . Mai trec doua zile şi la 29 noiembrie 1918 aflăm m ce a
constat închiderea farmaciei de stat de la Călineşti. S-a efectuat un inventar
amănunţit al medicamentelor, ustensilelor şi mobilierului, s-a închis registrul de
receptură (cu evidenţa reţetelor) precum şi registrul de contabilitate şi s-au predat
Direcţiei Sanitare, „spre păstrare, până la noi dispoziţiuni" 59 •
Pe fondul acestei destrămări generale, remarcăm totuşi că în ultimul ceas al
funcţionării lor, farmaciile de stat stârnesc reacţii contradictorii. Unii diriginţi nu
ştiu cum să scape mai repede, şi într-un caz extrem, avem chiar demisia unui
56
Boia, 2009: 225-227.
57
ANIC, Ml, DGSS, 9/1918, 50.
58
ANIC, MI, DGSS, 4/1918, 353.
59
ANIC, MI, DGSS, 4/1918, 355.
65
„bolnav de nervi", care nu ştie cum să plece mai r~ede de la Vânj~-AMare
(Mehedinţi) 60 , iar un altul rămâne doar „forţat" la°. farmac1_~ de s~t, pr~?abil mtr-o
localitate fără perspectiva înfiinţării imediate a unei farmacn particulare .
Printre rânduri desluşim şi situaţii ,deosebite. Un proprietar constată că
farmacia lui (din Babadag) a fost distrusă şi cere, la 7 iunie 1918, să conducă o
farmacie de stat. 62 O doamnă farmacistă pleacă de la o farmacie de stat unde fusese
dirigintă, sub presiunea venirii proprietarului. Ar dori un post la un depozit de
medicamente, dar în cele din unnă, şi o „dirigenţie" la o altă farmacie de stat ar fi
convenabilă 63 • Tot la o farmacie de stat speră să fie încadrat, la 28 mai 1918, şi un
familist cu mulţi copii 64 • E de bănuit că în situaţia unei ţări ruinate de război şi de
ocupaţia străină, salariul fix de la stat era mai sigur, cel puţin până la găsirea altor
surse de trai.
De partea cealaltă alţii, demobilizaţi, doresc să fie repuşi în drepturi, furni-
zând autorităţilor drept susţinere relatări ale unor tragedii personale produse de
război, oarecum în felul celor înfăţişate şi de Berberianu. Un farmacist prizonier de
război, internat într-un lagăr împreună cu soţia, între timp decedată, vrea să se
reîntoarcă la Constanţa unde avutul lui a fost în întregime distrus • La Craiova cere
65
să revină, după ce a fost prizonier în Ungaria, şi un altul, care a rătăcit la Filiaşi şi

la Cetateah(,. În cele din urmă, e încadrat acolo unde şi-a dorit, căci în primăvara
1918, din 9 farmacişti ai oraşului mai rămăsese unult- . Un cesionar, probabil dis-
7
perat, cere să i se recunoască drepturile oriunde, căci la el acasă, la Nămoloasa, în

68
apropierea Galaţilor, totul a fost distrus pe linia frontului .
Numai că procesul de restituire a vechilor proprietăţi, farmacii particulare,
nu se arată mai puţin dificil. Deşi funcţionează un acord între autorităţile de ocu-
paţie şi serviciul sanitar, care ar trebui să facă din retrocedări o simplă formalitate,
la faţa locului apar a la roumaine. o mulţime de obstacole. Un caz mai puţin
întâlnit în documente, dar probabil cu destule situaţii asemănătoare în teren, ne
arată că eliberarea unei farmacii din vechea situaţie presupunea intervenţii la pre-
fect, la Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, şi nu în ultimul rând la autorităţile
germane, trei instituţii distincte, fiecare cu funcţionarii săi, când simpla prezentare
la Direcţia Sanitară cu actele doveditoare ar fi trebuit să fie suficientă.
În situaţia volatilă în care se găsea România în toamna/iama 1918, în fiecare
loc şi fiecare grup de persoane pare a-şi face legea. Cu un an şi jumătate în urmă,
N:i ANIC. Ml. DGSS. 51)918. 74.

01
ANIC. Ml DGSS. 4/1918. 143.
0
~ ANIC, Ml DGSS. 511918, 184.
h~ ANIC. Ml, DGSS. 511918, 71-72.
64
ANIC. Ml DGSS. 511918. 74.
05
ANIC, Ml. DGSS. 511918. 127.
66
ANIC. MI, DGSS, 5/1918, 57.
ANIC. ML DGSS, 5/1918, 184. Totuşi, cu un an în urmă, lista de mai sus număra în oraş doar 4.
07
ANIC, ML DGSS, 2/1918, III, 74-75.

68
ANIC, ML DGSS, 311918, 259.
66
farmaciile particulare au fost rechiziţionate, apoi zestrea vechilor proprietari a fost
folosită, parte din medicamente intrând în regimul gratuităţilor, parte vândută,
contravaloarea ajungând la Komandatura germană. Apoi s-au completat stocurile
de la depozitele de medicamente centrale şi locale. Corect ar fi fost să se facă un
inventar complet a ceea ce s-a luat şi a disponibilului existent şi să se achite, acolo
unde este cazul, diferenţa. În felul acesta s-a procedat la Găeşti, Titu şi Pucioasa în
Dâmboviţa, în august-septembrie 1918, când un arendaş a primit medicamentele şi
ustensilele în regulă, cu inventarul adecvat69 •
Nu se întâmplă însă peste tot astfel şi, chiar în cazul ideal, demobilizaţii
instalaţi se plâng că în cursul anului care a trecut inflaţia şi penuria de medicamente
le-a sporit mult preţul, şi eventualele despăgubiri ar conduce la sume exorbitante,
motiv pentru care solicită să fie exoneraţi de plată • La rândul lor, demobilizaţii
70
arendaşi pretind şi arenda pe toată durata cât farmacia lor a fost de stat, dar li se
răspunde grabnic că nu au dreptul decât la chirie •
71
În diverse locuri din ţară, situaţia mărfurilor disponibile la data preluării este
rezolvată diferit. La Piteşti, medicamentele şi ustensilele se predau cu inventar
spitalului statului, la 18 octombrie 72 • La Curtea de Argeş, în dorinţa unei evaluări
cât mai corecte, acelaşi inventar este trimis la Administraţia financiară locală (25
octombrie) 73 • La Strehaia, autorităţile de ocupaţie întârzie să fixeze preţurile, ceea
ce, în consecinţă, împiedică retrocedarea74 • La Roşiori de Vede, alta este problema.
Proprietarul n-a mai găsit nimic în farmacie şi ar deschide, cu condiţia să i se
garanteze aprovizionarea cu medicamentele necesare 75 .
Ajungem astfel la una din marile probleme ale asistenţei sanitare după sem-
narea păcii de la Bucureşti - lipsa medicamentelor uzuale, dar şi a ingredientelor
necesare preparării lor în farmacii, în situaţia în care depozitele regionale de medi-
camente s-au desfiinţat şi în locul lor au rămas farmaciile de stat în curs de
lichidare76 • Pe această temă răbufnesc ici-colo răbufnesc motive de nemulţumire,
care vor creşte în intensitate şi amploare de-a lungul anului, denunţând o serie
întreagă de abuzuri.
La 25 aprilie 1918, farmaciştii din Piatra Neamţ îşi denunţă colegii din
Societatea Farmaciştilor de la Iaşi pentru că au beneficiat de medicamente oferite
69
ANIC, MI, DGSS, 211918, I, 186. În aceleaşi condiţii s-a desfăşurat desfiinţarea farmaciilor de stat
şi predarea lor celor îndreptăţiţi la Bucureşti, pe Calea Griviţei, ANIC, MI, DGSS, 4/1918, 45, dar şi
la Olteniţa, ANIC, MI, DGSS, 4/1918, 56, Piatra Olt, ANIC, ML DGSS, 4/1918, 61, Râmnicu-
Vâlcea, ANIC, ML DGSS, 411918, 72, Băileşti, ANIC, MI, DGSS, 411918, 75, Drăgăşani-Vâlcea,
ANIC, MI, DGSS, 411918, 78 etc.
70
ANIC, Ml, DGSS, 2/1918, II, 221-223.
71
ANIC, ML DGSS, 211918, III, 74, 80.
72
ANIC, ML DGSS, 411918, 234.
73
ANIC, ML DGSS, 8/1918, 14.
74
ANIC, MI, DGSS, 411918, 165.
75
ANIC, Ml, DGSS, 511918, 150.
76
ANIC, Ml, DGSS, 511918, 118.
67
de comandamentul german la preţuri derizorii, ei fiind lăsaţi pe dinafară • În ante-
77
cedente, o retea de transport de medicamente, care aproviziona Moldova din Rusia,

a funcţionat 'şi în timpul războiului, dovadă că în teritoriul liber al ţării medica-
mentele se găseau greu şi în anii anteriori. Cum suntem în primăvara 1918, şi la
răsărit de Nistru se află puterea bolşevică, acest comerţ a fost oficial prohibit şi nu
78
le rămâne posibililor beneficiari decât să aducă medicamentele de la Bucureşti •
Chestiunea rămâne însă dramatică aşa că se telegrafiază din capitala Angliei
că 16 lăzi cu medicamente au fost depuse în magazie la Londra. S-a implicat
personal însărcinatul cu afaceri, acum cu solicitări imperative de a se achita taxele
cuvenite statului englez pentru ca preţiosul transport să ajungă în ţară .
79
În martie-aprilie, mai este încă posibilă îngrijirea a 50 de copii bolnavi la

infirmeria Agapia, prilej pentru a reveni asupra bolilor şi tratamentelor pediatrice.
Astfel, 16 mici pacienţi afectaţi de râie sunt vindecaţi cu acid boric. conjunctivita,
cu un precipitat galben (?), tuberculoşii cu o tinctură, iar pentru alţi 21 de copii care
suferă de amigdalită, aspirina este vitală. Aflăm din raport că acidul boric e bun şi
pentru eczeme, că pleurezia se tratează cu salicilat de sodiu, dizenteria cu
purgative, iar arsurile se rezolvă doar cu pansamente. Să reţinem totuşi că medicul
raportor e foarte optimist şi că puţinul pe care îl are ii ajunge pentru un act medical
satisfăcător~ 0 .
În alte locuri, imaginea aprovizionării şi a disponibilului de medicamente
este dintre cele mai sumbre, lipsa produselor de bază alimentând o piaţă neagră, cu
mari beneficii pentru speculanţi. Dealtfel, la 31 august 1918, o taxă care s-o
combată e oficializată la laşi, fără să-i cunoaştem eficienţa • Despre afaceri
81
oneroase cu medicamente aflăm însă şi din alte surse, inclusiv că de regulă săracii
sunt păgubiţi~~.
În vară şi mai apoi în toamnă, criza se acutizează, asociindu-se şi cu
~xtinderea unor boli infecţioase şi mărirea corespunzătoare a numărului de bolnavi.
ln august, la Târgovişte, „nu mai sunt medicamente" şi se face mare caz pentru
două seringi trimise la reparat, de unde nu s-au mai întors. Nu mai sunt feşe şi, de
nevoie, pacienţii sunt bandajaţi cu pansamente din lenjeria uzată 83 . În octombrie,
mari probleme apar în Basarabia, recent reîntoarsă ţării. Sunt diagnosticate 800 de
cazuri de gripă, pentru care se cer medicamentele adecvateK4. Şi la Ismail, şi la
Cahul, era mare lipsă, unde era epidemie de gripă, motiv pentru care de la Galaţi s-a
trimis „ceva" în cele două localităţi 85 . La 17 octombrie chestiunea a fost sesizată
77
ANIC. Ml, DGSS. 311918. 205.
78
ANlC. Ml, DGSS. 3/1918. 225.
79
ANlC. Ml, DGSS. 3/1918, 257.
w ANIC. MI. DGSS, 3/1918, 165-167.
81
ANIC, MI, DGSS, 1/1918, 8-9.
s: ANIC, ML DGSS, 4/1918, 221.
83
ANIC, ML DGSS, 411918, 189.
84
ANIC, MI, DGSS, 111918, 64.
85
ANIC, MI, DGSS, 1/1918, 30, 47, 70.
68
primului-ministru, preocupat însă la acea dată, cum rezultă şi din notele sale
zilnice, de raţiuni superioare de politică internaţională •
86
Lipsa medicamentelor împiedică autorităţile să deschidă noi farmacii, şi asta

se întâmplă şi la Bucureşti, şi la Buzău 87 • La Câmpina însă, într-un caz foarte bine
documentat, autorităţile locale (Primăria, medicul şef judeţean, medicul spitalului
local) constată nu doar disfuncţii în aprovizionarea cu medicamente, ci şi unele
încălcări ale deontologiei, în consecinţă hotărând deschiderea celei de-a doua
farmacii în oraş. Înţelegem că absenţa alcoolului şi a uleiului împiedică tratarea
adecvată a celor 40.000 de locuitori din Câmpina (Prahova) în luptă cu pelagra,
râia şi unele boli ale tubului digestiv. Dar când se ajunge la mecanismele de
distribuţie şi se constată că medicamente scumpe rămân neonorate pe reţete
gratuite, dar sunt prompt servite pe reţete cu bani, forurile de decizie cad într-o
dilemă. De fapt farmacia are sau nu are medicamente? Cert este că are profit, din
moment ce i se sugerează patronului să mai angajeze un ajutor de farmacist. Mai
târziu, în octombrie, pentru că probabil nu se întâmplase nimic semnificativ, se
cere totuşi înfiinţarea unei noi farmacii, făcându-se şi demersurile necesare 88 •
Cazul de la Câmpina nu este singular, din moment ce la Piteşti întâlnim o
situaţie asemănătoare, medicul şef al oraşului denunţând farmaciile particulare care
câştigă 48.000 lei lunar, nesocotind cu totul săracii oraşului (17 octombrie 1918) .
89
Sunt însă şi situaţii contrarii, de bănuit cu consecinţe similare în ceea ce priveşte

profitul. În septembrie 1918, serviciul sanitar al Komandaturii, împreună cu
Serviciul Sanitar român, au dispus ca toţi medicii din vremea ocupaţiei, ca şi cei
demobilizaţi, să primească medicamente gratuite, exceptată fiind categoria
medicilor practicieni de pe front, care acum riscă să-şi piardă clientela 90 • Ceilalţi
însă şi-o sporesc, uneori probabil cu rezultate oneroase, din moment ce medicul
primar din Romanaţi afirmă că într-o singură lună gratuităţile au ajuns la un punct
culminant şi că e bine ca doar medicii oficiali de la stat să aibă acest drept 91 •
Lipsesc însă şi ingredientele de bază pentru receptură, şi încă din aprilie
Direcţiilor Sanitare şi se adresează zeci de cereri. Lipseşte spirtul denaturat pentru
tincturi şi cu mare greutate se găsesc bani pentru a se cumpăra 1Okg de zahăr
92
pentru exantematicii de la un spital din Botoşani 93 , şi nu fără insistenţe, o farmacie

din Piatra Neamţ obţine ceva alcool şi zahăr94 • În aceeaşi lună, şi de la Vaslui se
cerea zahăr şi ulei de floarea-soarelui, fără a mai şti de a fi fost obţinut 95 • Din
86
87
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 23-29.
88
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 13-15.
89
ANIC, MI, DGSS, 4/1918, 221.
90
ANIC, MI, DGSS, 411918, 141.
91
ANIC, MI, DGSS, 411918, 191.
92
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 38.
93
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 79.
94
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 85.
95
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 88.
69
Târgu-Neamţ ajungea la Serviciul Muniţiilor o cerere de 30 de litri de eter
sulfuric 96 şi o alta din Botoşani, trimitea la Direcţia Sanitară din Iaşi o factură
pentru 50 kg sulf din comerţ •
97
Aceste cereri insistente şi altele asemenea, multe probabil nesatisfăcute, au

obligat autorităţile să înfiinţeze în vara 1918 o Direcţie generală a alimentării care
stabilea cote fixe de alcool pentru farmacii: 50 de litri pentru cele din mediul rural
şi 100 de litri pentru urban 98 • Poate şi în legătură cu aceasta, un ordin al
Ministerului de Interne către o fabrică de spirt din Hudeşti-Dorohoi cerea să se
99
livreze 2000 litri de alcool depozitului central de medicamente •
Lipsesc şi vaccinurile. În aprilie, 300 de doze de ser antidifteric erau cerute
Laboratorului de medicină experimentală JOo. O comandă de l 00.000 de doze, cu
titlu generic de „ vaccin pentru populaţie" era solicitată la Iaşi în octombrie 1918 •
101
Tabloul acestui timp este zugrăvit în tuşele sale cele mai groase de un
farmacist de la Negreşti-Vrancea, care afirmă îngrozit că în toamna 1918 „sifilisul,
pelagra şi tuberculoza, următoare tifosului exantematic şi-au dat mâna pentru a-şi
continua opera nefastă de distrugere a satelor noastre". Dacă nu va primi medica-
mentele prescrise pe 19 reţete. tinctura contra pelagrei şi cele împotriva sifilisului,
şi nu va putea trata toate cazurile de tuberculoză din localitate, „apărătorii de la
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz vor deveni mari purtători de boli infecţioase" •
102
În acest climat dominat de solicitări stringente pentru a pune capăt

epidemiilor şi lipsei de medicamente şi ingrediente, iată şi un fapt îmbucurător. La
7 octombrie 1918, Institutul de Chimie din Bucureşti, şi 3 zile mai târziu şi
Facultatea de Ştiinţe aprobă în şedinţa Comisiunii Chimico-Farmaceutice vânzarea
în România a preparatului „Ideal Dezinfectant Antiseptic". Medicamentul avea o
mai lungă istorie şi era la originile sale „un amestec de terebene şi fenoli
încorporate într-un săpun", obţinut cu mai mulţi ani în urmă într-un laborator din
Geneva, al cărui proprietar era profesorul chimist Duparc. Asistentul său, farma-
cistul Pantazi, încerca de câţiva ani să-l lanseze şi pe piaţa românească, din păcate,
abia acum fiind recunoscut. Preparatul se putea folosi sub trei forme: concentrat
lichid în chirurgie şi obstetrică, concentrat fiole şi săpun medicinal, antiseptic şi
deodorant 1cn.
În fine, şi o altă veste bună, dar mai veche. Pe 25 aprilie 1918, Direcţia
Sanitară Civilă aducea la cunoştinţa celor interesaţi că Facultatea de Medicină din
Iaşi îşi va deschide peste o săptămână cursurile 104 pentru studenţii în farmacie din
% ANIC, Ml. DGSS. 311918, 88.

97
ANIC. Ml. DGSS. 3/1918. 92.
98
ANIC, Ml. DGSS, 3/1918. 95.
9Q ANIC, Ml, DGSS, 311918. 181.
100
ANIC, Ml. DGSS, 3/1918, 201.
101
ANIC, MI. DGSS, 3/1918, 155.
10
~ ANIC, MI, DGSS. 111918, II, 28-30.
103
ANIC, MI, DGSS, 3/1918, 274.
104
ANIC, Ml, DGSS, 3/19I8, 282.
70
anul I, numele lor urmând a fi raportate. Erau câteva semne care anunţau o posibilă
mai bună aşezare a lumii româneşti la sfârşitul războiului, Marea Unire fiind încă
departe.
Revenind la cel ce a inspirat aceste pagini, să spunem că Ioan Berberianu nu
a reuşit să evite concursul, deşi meritele sale profesionale şi civice îl recomandau
cu prisosinţă. Cert este însă că visul său de a fi proprietarul unei farmacii s-a
împlinit, din păcate, doar pentru scurtă vreme, spulberat de moartea sa fulgerătoare
şi timpurie. Învins de un destin nemilos, el a fost antecesorul unei „dinastii" de
farmacişti, care au dominat familia sa vreme de două generaţii .
105
Cercetarea celor peste 1OOO de pagini ale dosarelor Direcţiei Generale a

Serviciului Sanitar a arătat, în anul 1918, o Românie profund divizată, nu doar
teritorial şi administrativ, dar şi economic şi social, victimă a sărăciei, bolilor
infecţioase şi contagioase de tot felul şi haosului produs de un război necruţător şi o
birocraţie ultra-conservatoare. Până în cele din urmă, „pacea de la Bucureşti", în
loc să asigure o revenire treptată la normalitate, a complicat şi mai mult situaţia
sistemului sanitar, aproape doborât de lipsa asistenţei medicale calificate şi de
inegala distribuţie a medicamentelor pe fondul unei mari penurii.
În aceste condiţii, este cu atât mai lăudabil efortul acelor medici şi farmacişti
în luptă permanentă cu bolile şi epidemiile, mereu neliniştiţi de teribila inegalitate
în faţa morţii a celor izgoniţi la marginea societăţii. Curajul cu care au denunţat
nedreptatea şi puterea cu care s-au luptat pentru pacienţii lor îi califică spre a fi
părtaşi cu drepturi depline la Marea Unire.
Ideal ar fi fost ca la sfârşitul investigaţiei noastre să putem defini în termeni
mai precişi relaţia dintre morbiditate şi asistenţă sanitară în auroralul an 1918. Din
păcate, puzzle-ul materialelor de arhivă ne-a apropiat de adevăr, dar nu ne-a oferit,
cel puţin pentru perioada studiată, toate informaţiile necesare. Am stabilit totuşi, cu
ajutorul unor statistici de epocă, numărul medicilor care funcţionau în teritoriile
ocupate şi o hartă a bolilor infecţioase cu două eşantioane semnificative. Am aflat
de asemeni ce sunt, cum şi când s-au constituit şi cum şi când s-au desfiinţat
farmaciile de stat şi am oferit câteva date pentru farmaciile particulare, de presupus
a fi fost mult mai numeroase. Lipsa asistenţei sanitare şi a medicamentelor în
situaţia complicată de la sfârşitul anului 1918 nu reprezintă o noutate, dar este
acum confirmată prin informaţii suplimentare.
Toate laolaltă ar fi trebuit să conducă în anii care au urmat la elaborarea unor
noi politici în domeniu, întemeiate pe eradicarea bolilor sociale şi asigurarea egală
a accesului la diagnostic şi tratament a întregii populaţii. Azi, la centenarul acelor
timpuri complicate, după 70 de ani de pace, mai e mult până să ajungem la capătul
acestui drum.
105
Teodorescu, 2015: 278-280.
71
Referinţe
ANIC, MI, DGSS=Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de Interne,

Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, dosarele: 111918, I, II, 2/1918, I, II, III, 311918,
4/1918, 5/1918, 7/1918, 8/1918, 9/1918, 11/1918, 12/1918, 13/1918.
Gh. Platon (coord.). Ion Agrigoroaiei; Ion Bulei; ... Gh. Zbuchea (2003) Istoria românilor,
VII, 2, „De la independenţă la Marea Unire. 1878-I918 ", Bucureşti: Editura
Enciclopedică.
Argetoianu, Constantin ( 1995) Pentrn cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri,
Memorii VI, ediţia Stelian Neagoe, Bucureşti: Editura Machiavelli.
Bărbulescu, Constantin (2015) România medicilor, Bucureşti: Humanitas.
Boia, Lucian (2009) Germanofilii. Elita intelectuală romanească În anii Primului Război
Mondial. Bucureşti: Humanitas.
Ciuruşchin, Miodrag (2017) ,,Aspecte ale colaborării militare româno-sârbe în a doua
jumătate a anului 1916", Studii şi Articole de Istorie. LXXXV, 2017, pp. 253-277.
Constantiniu, Florin (2008) O istorie sinceră a poporului roman, Bucureşti, Editura
Univers Enciclopedic. .
Dominte, Paul (2008) „1916- Frontul din Dobrogea de Sud şi ocuparea oraşului Constanţa
de către Puterile Centrale". Studii şi Articole de Istorie, LXXIII. 2008, pp. 44-56.
Hitckins. Keith (1996) România 1866-1947. B4cureşti: Humanitas.
Jouette, Andre ( 1989) Toute I 'histoire. Paris: Perrin.
Marghiloman, Alexandru ( 1995) Note politice. III, ediţia Stelian Neagoe, Bucureşti: Editura
Machiavelli.
Proca, Marcel (2017) Bârladul şi Marele Ră=boi. Bârlad: Editura Sfera.
Răcilă, Emil ( 1981) Contrihu/ii pril'ind lupta românilvr pentru apărarea patriei În Primul
Ră=boi Mondial. 1916-1918, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Rădulescu-Zoner, Şerban; Marinescu. Beatrice ( 1993) Bucureştii 1i1 anii Primului Război
Mondial, 1914-1918. Bucureşti: Editura Albatros.
Teodorescu, Bogdan (2015) Et in Arcadia Ego. Memorii. Amintiri dintr-un alt veac, /,
Bucureşti.
72
A
ASPECTE ALE TRATATIVELOR ROMANO-MAGHIARE A
DE LA ARAD (13-14 NOIEMBRIE 1918) IN VIZIUNEA

UNOR MEMORIALIŞTI DIN EPOCĂ
Sebastian-Dragoş DUNGHEZ"
ASPECTS OF THE ROMANIAN-HUNGARIAN NEGOTIA TIONS

OF ARAD (NOVEMBER 13T8 -14T 8 , 1918)
AS SEEN BY MEMORIALISTS
This article aims to highlight the less well-known details of the Romanian-
Hungarian negotiations in Arad on November J3 1h-141h, 1918, using some of the
memoirs from that time as primary sources. According to this memorialists, there
were disagreements among the Romanian delegates during the negotiations,
particularly between a moderate trend, represented by Vasile Goldiş and Ioan
Suciu, and a more radical trend, represented by Ştefan Cicio-Pop and Iuliu Maniu.
The failure of these negotiations meant the collapse of the fast attempt for a
peaceful understanding between the Romanians and the Hungarians. After this, the
Romanians from Hungary were encouraged to organize the Great National
Assembly in Alba Iulia that has ful.fi/led the dream of a Great Roman ia.
Keywords: history ofmemory, nationalism, Romanian-Hungarians negotiations
of Arad (November 13th-14th, 1918), failure, memorialists.
În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerilor suferite de Puterile

Centrale şi ale ecourilor pe care principiul autodeterminării popoarelor, promovat
de preşedintele american Woodrow Wilson, îl avea în rândul naţiunilor asuprite din
Austro-Ungaria, a luat amploare şi lupta de emancipare naţională a românilor de pe
teritoriul Ungariei, care avea să conducă la Unirea teritoriilor locuite de ei cu
România.
Un episod important al acestei lupte a fost reprezentat de tratativele româno-
maghiare de la Arad. Deşi despre acest eveniment s-a scris destul de mult 1, cred că
prin corelarea relatărilor unor memorialişti din epocă se pot scoate în evidenţă
detalii mai puţin cunoscute şi se poate aduce asupra lor o nouă viziune.
• Prof. dr., membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.

Vezi, de exemplu, Popeangă, 1978: 256-261, Roz, 1993: 168-174, Ghişa, 2002: 108-118,
1
Mihăilescu, 2012: 191-213 etc. Pentru punctul de vedere al istoricilor de la Institutul de Istorie al
Academiei Ungare de Ştiinţe a se vedea Kopeczi et alii, 2002.
73
Tratativele de la Arad, relatează social-democratul Ion Flueraş, unul dintre
membrii Consiliului National Român Central care au luat parte la ele, au fost
initiate în urma unei invitatii făcute de partea maghiară: „Consiliul Naţional Român
a l~at contact şi cu Consili,ul Naţional Maghiar (prin mine şi dr. Ion Erdelyi) tot în
vederea garantării ordinii. Din partea guvernului oficial de la Budapesta ş~
Consiliului Naţional Maghiar ni s-a făcut atunci o invitaţie ca să alegem delegaţi
pentru începerea unor tratative oficiale care să ducă la o înţelegere în vederea
convieţuirii mai departe a românilor în cadrul statului maghiar. Consiliul nos~ a
primit propunerea. cerând însă ca tratativele să se ducă la Arad, nu la Budapesta"~.
Despre cum s-a decis ca tratativele să aibă loc la Arad a scris Enea Grapini,
un alt membru social-democrat al C.N.R.C. Acesta relatează că după mutarea
C.N.R.C. de la Budapesta la Arad. constituirea Consiliilor Naţionale locale şi a
Gărzilor Naţionale româneşti. s-a pus problema să se ceară guvernului maghiar
predarea către C.N.R.C. a controlului celor 26 de comitale locuite de români „în
totalitate sau în parte". Felul în care trebuia procedat a fost decis într-o şedinţă a
C.N.R.C.. la care au participat Ştefan Cicio-Pop. Vasile Goldiş şi Aurel Lazăr, din
partea P.N.R .. şi Enea Grapini. Ion Flueraş şi Iosif Jumanca, din partea P.S.D.
Şedinta s-a tinut în salonul casei lui Ştefan Cicio-Pop din Arad, care avea ferestrele
deschise. astfel încât multă lume se adunase pe stradă şi asista la lucrări. În timpul
şedinţei s-au făcut două propuneri în legătură cu modalitatea de a fi contactat
guvernul maghiar. Vasile Goldiş a supus discuţiei ideea de a se adresa guvernului
maghiar un memorandum redactat în limba franceză, cu termen de răspuns de cel
puţin I 5 zile. Grapini a contestat vehement propunerea lui Goldiş, afirmând că
„odată cu moartea lui Franz Iosif s-a terminat cu epoca memorandumurilor". În
schimb a propus să se adreseze guvernului maghiar o notă ultimativă succintă,
redactată în limba maghiară. pe care o cunosc toţi, astfel încât textul să nu fie
interpretabil. Ion Flueraş a venit cu o altă propunere, ca termenul ultimatumului să
fie de 48 de orc. iar Iosif Jumanca a insistat ca tratativele să aibă loc la Arad, nu să
meargă reprezentanţi ai C.N.R.C. la Budapesta. Potrivit relatării lui Grapini,
mulţimea adunată în faţa casei lui Ştefan Cicio-Pop a aplaudat propunerile celor
trei socialişti. Ca urmare. a fost redactat apoi textul notei ultimative, care a fost
trimis ~vernului maghiar prin reprezentantul său în teritoriu, Yarjassy Lajos 3•
In legătură cu înmânarea ultimatumului către guvernul maghiar o altă
variantă este redată în amintirile sale, într-un stil nu lipsit de umor, de către Zaharia
Boită. ajuns mai târziu profesor de drept constituţional la Universitatea din Cluj şi
un reputat jurnalist. După ce arată felul în care a luat naştere Consiliul Naţional
Român din comitatul Târnava Mică, al cărui secretar a fost ales, şi descrie şi alte
întâmplări din respectivul comital, povesteşte cum a fost trimis să ia contact cu
„Marele Consiliu Naţional Român". Pentru că, potrivit ştirilor parvenite în Târnava
~ Flueraş. 1938: 171.

3
Grapini, 1984: 373-374; vezi textul notei adresate de C.N.R.C. guvernului maghiar în Românul
511918. '
74
Mică, se auzise că sediul respectivului Consiliu este la Budapesta, Zaharia Boilă a
fost trimis de Consiliul Naţional Român comitatens în capitala Ungariei." Acolo a
aflat că sediul C.N.R.C. s-a mutat de câteva zile la Arad şi că la Budapesta a rămas
doar un reprezentant al său, avocatul Ioan Erdelyi. La 11 noiembrie 1918 Boilă l-a
căutat pe Erdelyi şi i-a comunicat pentru ce venise. Acesta l-a invitat să-l
însoţească şi au mers împreună să-l vadă pe ministrul Jaszi. La minister, Erdelyi,
fără să-l fi prevenit, l-a prezentat pe Boilă drept secretar al său şi au aşteptat
împreună să fie primiţi de ministru.
În anticamera cabinetului ministrului, Zaharia Boilă a observat că Ioan
Erdelyi are asupra sa un plic mare alb şi l-a întrebat ce este. Reprezentantul
C.N.R.C. i-a răspuns că este o notă ultimativă către guvern, în care Consiliul
Naţional pretinde „darea în primire a 23 comitate întregi şi trei parţiale". Speriat,
Zaharia Boilă a încercat să plece, pretinzând că are „ceva urgent de lucru în oraş",
dar Ioan Erdelyi l-a reţinut. Deşi Boilă i-a spus că se teme că guvernul îl va aresta,
Erdelyi nu s-a pierdut cu firea. La scurt timp şi-a făcut apariţia ministrul Jaszi, care
a discutat într-un colţ al încăperii cu reprezentantul C.N.R.C., după care s-a retras
pentru un sfert de oră. Apoi a revenit şi a discutat câteva momente cu Ioan Erdelyi,
iar cei doi s-au salutat. Reprezentantul C.N.R.C. i-a spus lui Zaharia Boilă că
guvernul „a iniţiat tratative cu Consiliul Naţional Român" şi l-a invitat să-l
însoţească la Arad, plecarea fiind programată pentru seara următoare, la ora 8.
Cei doi au călătorit spre oraşul unde se găsea sediul C.N.R.C., beneficiind de
un vagon separat, cu trenul special cu care au venit şi membrii delegaţiei maghiare.
Delegaţii au sosit la Arad pe 13 noiembrie, la ora 6 dimineaţa. iar tratativele urmau
să înceapă la 11. Înainte de aceasta a avut loc la casa lui Ştefan Cicio-Pop o şedinţă
confidenţială a C.N.R.C., la care au participat şi alţi fruntaşi români, printre care
timişoreanul Aurel Cosma, viitor prefect, deputat, senator şi ministru în cadrul
României Mari. Potrivit lui Zaharia Boită, acesta a venit în fruntea unui grup de
tineri, „a criticat angajarea de tratative şi a cerut să nu se cedeze nici o iotă din
revendicările românilor". O ultimă informaţie interesantă pe care o dă Zaharia
Boită este aceea că pentru ziarişti, printre care îi aminteşte pe Ion Clopoţel,
redactorul şef al ziarului „Românul" de la Arad, şi pe Tiron Albani, directorul
ziarului socialist „Adevărul" de la Budapesta, s-a amenajat un birou al presei chiar
lângă sala unde au avut loc dezbaterile, iar cum uşa dintre cele două săli a rămas
deschisă, aceştia au putut urmări îndeaproape tratativele. Din păcate, Zaharia Boilă
nu descrie şi desfăşurarea tratativelor, sub motiv că „Mersul evenimentelor este
cunoscut din evenimentele istorice şi nu vreau să vă plictisesc cu expuneri seci .. .'.4.
Una dintre descrierile cele mai timpurii ale tratativelor de la Arad se găseşte
în ziarul Românu/5. Potrivit acestuia, tratativele au început în ziua de 13 noiembrie,
la ora 11 dimineaţa, la sediul Prefecturii din Arad. Din delegaţia maghiară făceau
Boită, 1978: 252-256.

4
Am considerat că articolele din Românul, scrise de persoane care au avut acces la tratative, pot fi
5
considerate ca având un caracter memorialistic.
75
parte, pe lângă ministrul naţionalităţilor, Oszkar Jaszi, „trimişii. Consi.li.ului. naţ~onal
maghiar din Budapesta: P. Abraham Dezso şi Bokanyi Dezso, a1 Cons1hulm .n~ţ1onal
maghiar din Ardeal: dr. Apathy Istvan prof. universitar, contele Te!eky Anstid, ~·
Sornl6 Bodog şi Vincze Sandor, ai consiliului naţional nemţesc dm Ardeal: Enul
Neugeboren şi dr. Striegl şi câţiva experţi din minister: dr. Racz Gyula, Kovacs
Alajos consilieri ministeriali, Szekeres Viktor concipist ministerial şi dr. Szecsy
6
J6zsef secretarul dlui Jaszi" .
Din partea română au participat iniţial la tratative, ca delegaţi ai Consiliului
Naţional Român, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Ioan Erdelyi, Enea Grapini,
Iosif Jumanca şi Ion Flueraş, împreună cu secretarul Consiliului Naţional Român,
Gheorghe Crişan 7. În ziua unnătoare, I 4 noiembrie, s-au alăturat delegaţiei române
şi Iuliu Maniu, Aurel Vlad şi Aurel Lazăr •
8
Tratativele de la Arad suscitau un mare interes pentru maghiari, după cum

mărturiseşte fostul comisar guvemial al oraşului şi comitatului Arad, Varjassy
Lajos: „Opinia publică maghiară era convinsă că acum se decide soarta integrităţii
teritoriale a statului maghiar, căci dacă va succede concilierea celor două naţiuni,
făuritorilor tratatului de pace nu le rămâne alta, decât să ratifice convenţia încheiată
pe temeiul dreptului de autodeterminare. atât de trâmbiţat cu atâta insistenţă de
Wilson. Tratativele de la Arad prezentau o deosebită importanţă şi prin faptul că
slovacii şi sârbii nu-şi precizaseră încă punctul de vedere şi rezultatul acestora
putea să aibă consecinţe hotărâtoare asupra ţinutei lor"Q.
Încă de la începutul tratativelor au existat însă unele neînţelegeri intre dele-
gaţia română şi cea maghiară. Românii. prin Vasile Goldiş, au refuzat să discute cu
reprezentanţii Consiliului Naţional Maghiar din Ardeal şi cu cei ai Consiliului
Naţional German. argumentând că nota în urma căreia au început tratativele de la
Arad a fost adresată de Consiliul Naţional Român numai „guvernului Consiliului
naţional maghiar. prin urmare Consiliul naţional român numai de la guvernul
maghiar aşteaptă răspuns şi nu e dispus să stea la discuţii cu alte organe'', cu atât
mai mult cu cât profesorul Apathy e socotit de români „cel mai aprig partizan al
opresiunii". La cererea ministrului Jaszi, delegaţia română a acceptat totuşi ca
membrii celor două consilii să fie de faţă „ca auditori". Înainte de discuţiile
propriu-zise, Ştefan Cicio-Pop a denunţat ministrului cruzimile şi violenţele la care
au fost supuşi românii în urma tulburărilor provocate de izbucnirea revoluţiei, iar
Oszkăr Jaszi a cerut să i se dea date precise şi a promis că vinovaţii vor fi pedep-
siţi JO. A urmat apoi expunerea ~cută de ministru ca răspuns la nota înaintată de
C.N.R.C. guvernului maghiar • In esenţă Jaszi a recunoscut poporului român din
11
Transilvania şi Ungaria „dreptul de proprie dispunere asupra sorţii sale, în sensul
6
Românul, 511918.
7
Ibidem.
8
Ghişa, 2004: 48.
9
Mager: 16-17.
10
Românul, 511918.
11
Vezi întregul discurs al lui Jâszi în Românul, Arad, 6/1918.
76
principiilor cuprinse în soliile lui Wilson'', dar a cerut ca „aceleaşi principii să le
respecte şi Românii faţă de Săcui şi Saşi unde aceştia dau majoritatea poporaţiei".
A răspuns, în numele părţii române, Vasile Goldiş, care a cerut amânarea discu-
ţiilor, pentru ca membrii C.N.R.C. să se poată întruni şi să formuleze un răspuns la
propunerile lui Jâszi şi pentru a aştepta sosirea la Arad a lui Iuliu Maniu, astfel
încât şi acesta să poată lua parte la tratative 12 •
Plecaţi de la sediul Prefecturii, conducătorii români s-au reunit în casa lui
Ştefan Cicio-Pop. La discuţiile de acolo a asistat şi Ion Jovin, viitorul întemeietor
al oncologiei şi radioterapiei româneşti şi medic personal al lui Iuliu Maniu, care în
noiembrie 1918 era încă student la medicină şi telefonist al C.N.R.C. El relatează
că la discuţia din după-amiaza de 13 noiembrie au luat parte „Vasile Goldiş, Aurel
Vlad, I. Suciu, B. Haţieganu, Marşeu, Hotăran, colonelul Vlad şi alţii". La o altă
masă stăteau tinerii: „Any Cicio Pop, distinsa soţie de mai târziu a maiorului
Birtolon, Vasile C. Pop, subsemnatul". În cadrul discuţiei Vasile Goldiş, sprijinit
de Ioan Suciu, a susţinut că trebuie să se acorde atenţie propunerilor lui Oszkâr
Jâszi, chiar dacă idealul rămâne unirea cu România. Argumentele sale erau că nu se
ştia încă în ce măsură tratatul de alianţă al României cu Antanta a mai rămas
valabil, în urma semnării păcii separate cu Germania de la Bucureşti, şi că prin
convenţia de armistiţiu de la Belgrad se dăduse Ungariei dreptul de a-şi administra
întregul teritoriu până la încheierea păcii. Ştefan Cicio-Pop, susţinut de ceilalţi
participanţi, s-a opus vehement punctului de vedere al lui Goldiş şi a cerut „ruperea
tratativelor şi declararea unirii cu România". Controversa a devenit atât de aprigă,
încât Ştefan Cicio-Pop a propus „să. se aştepte sosirea lui Giuluca, adică a lui
Maniu de la Viena" 1 • Rolul lui Maniu, de conducător de facto al Consiliului
Naţional Român Central, a fost remarcat şi de un diplomat german, într-o tele-
gramă în care descria evenimentele din Transilvania din acea perioadă •
14
După venirea în dimineaţa zilei de 14 noiembrie a lui Iuliu Maniu de la

Viena a avut loc o nouă întrunire a delegaţiei române, căruia i s-a alăturat şi acesta,
împreună cu Aurel Vlad şi Aurel Lazăr. În urma discuţiilor s-a formulat un răspuns
la propunerile lui Jâszi, iar tratativele s-au reluat la ora 3 după-amiază. Înainte de
citirea răspunsului românilor, Aurel Vlad a denunţat din nou ministrului o serie de
atrocităţi înfăptuite de bandele maghiare împotriva românilor. Oszkâr Jâszi a
asigurat că se vor lua măsuri şi apoi a citit reprezentanţilor români prevederile
armistiţiului încheiat la Belgrad pe 13 noiembrie între Antanta şi Ungaria, decla-
rând că guvernul maghiar îşi menţine propunerile făcute românilor, chiar dacă con-
diţiile armistiţiului „permit administraţie maghiară chiar şi pe teritoriile cucerite".
În continuare Vasile Goldiş a citit răspunsul oficial al Consiliului Naţional
Român la propunerile guvernului maghiar, prin care acestea erau respinse. Deşi
C.N.R.C. recunoştea competenţa congresului de pace în privinţa fixării frontierelor
12
Românul, 511918.
13
Jovin, 1978: 228-229.
14
1918 la români„„ 1983, II: 1236; despre rolul lui Iuliu Maniu în evenimentele din toamna lui 1918
dinaintea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia vezi Stan, 1997: 69-78 şi Groza, 2015: 9-23.
77
şi se obliga să respecte principiile wilsoniene faţă de celelalte popoare care locuiau
pe teritoriul solicitat, nu putea să accepte pro~uneril~ maghiare. ~ceasta pen1"";1, c~
ele însemnau pentru natiunea română „negaţmnea mdependenţe1 sale de stat ŞI
făceau imposibilă menţi~erea ordinii până la încheierea păcii definitive •
15
• A •
După un scurt răspuns al lui Jaszi, în care se afirma că guvernul maghiar 1ş1
menţine punctul de vedere prezentat, a luat cuvântul Aurel Vlad. Acesta a răsturnat
datele statistice prezentate în prima zi de ministru, potrivit cărora în teritoriul
revendicat de români s-ar fi aflat 6,8 milioane de oameni, din care 3,9 milioane
neromâni 16 . El a denuntat falsificarea datelor statisticii maghiare şi a spus că
teritoriul revendicat este. unul compact românesc, iar o mare parte din locuitorii
maghiari au fost de fapt colonizaţi „pentru a compromite ( ... ) continuitatea geo-
grafică a poporului român". Totuşi. chiar şi pentru aceştia naţiunea română recu-
noaşte valabile principiile lui Wilson. În privinţa susţinerii ordinii, propunerea lui
Jăszi este „neaptă", pentru că „împarte răspunderea şi puterea, ceea ce este o
imposibilitate în vTemuri aşa de grele".
Ministrul a răspuns, admiţând că statistica are nevoie de corecţie, dar susţi
nând că propunerea sa este conformă cerinţelor. pentru că este similară sistemului
cantonal elveţian. A \·orbit apoi Aurel Lazăr. care a spus că sistemul propus de
Jăszi este cu neputinţă de pus în practică cu iuţimea necesară în acele zile şi a
afirmat că acea propunere pare a stabili definitiv „hotarele ţinutului românesc",
căruia ii şi neagă compactitatea geografică, pe baza unor date statistice false. Or,
fixarea graniţelor ţinutului românesc trebuie să fie făcută de congresul de pace „ca
judecător drept şi imparţial al diferitelor consideraţiuni de comunitate şi de natură
economică".
Au mai luat cu\·ântul Vincze Sandor şi Som16 Bodog, urmaţi de Bokanyi
Dezso. Acesta din urmă a întrebat pe ce bază istorică solicită românii ţinuturile
reclamate şi a spus că nu admite cedarea lor, pentru că „icoana etnică nu este
unitară".
Social-democratului Bokanyi i-a dat un răspuns magistral Iuliu Maniu.
Acesta a spus că românii „cer recunoaşterea drepturilor lor În baza faptică a
existenfei lor ca naţiune geograficeşte compactă'', dar şi în baza drepturilor istorice
ale naţiunii române. Cât despre propunerea guvernului maghiar, ea nu poate fi
primită. nu numai pentru că e neexecutabilă, dar nici din punct de vedere principial,
pentru că neagă dreptul naţiunii române de a avea „statul său propriu şi suveran",
pe teritoriul locuit de români în Ardeal şi Ungaria, prin punerea de piedici cu
ajutorul enclavelor străine .,meşteşugit făcute şi susţinute". Naţiunea română nu
doreşte să devină „din asupriţi asupritori", dar doreşte să aibă „toate atributele
suveranităţii şi 1i1 primul rând(. „) puterea administrativă pe Întreg teritoriul care-l
ştim a fi al nostru". Iată de ce nu poate fi primită propunerea guvernului maghiar.
Mai mult, Maniu face un apel către maghiari să renunţe la „dominaţiunea lor
15
Românul, 7/1918.
16
Vezi Românul, 6/1918.
78
neîndreptăţită" şi să se gândească la fapul că naţiunile mici trebuie să se sprijine
„în faţa popoarelor mari din vecinătate'', precum germanii şi ruşii, care abia acum
îşi vor arăta „adevărata lor putere" •
17
Discursul lui Maniu i-a impresionat pe cei prezenţi, dându-le impresia că

românii doresc să tranşeze pe loc problema suveranităţii în teritoriile solicitate. Însă
după cum mărturisea Oszkâr Jâszi după câţiva ani, „eu nu puteam fi de acord cu o
asemenea soluţie, care nu depindea de noi, ci de conferinţa generală de pace" 18 •
După Maniu a luat cuvântul profesorul Apâthy, care a declarat că „poporul
maghiar nicicând nu va admite de voie bună o astfel de sfăşiere a Ungariei" şi
deputatul sas Neugeboren, care ,,reclamă şi pentru poporul german dreptul de liberă
dispunere şi crede că împlinirea dorinţei Românilor ar fi o lovitură de moarte
pentru naţiunea maghiară".
Apoi ministrul Jâszi a făcut o a doua propunere, mult mai detaliată decât
prima, oferind românilor administraţia „oraşelor şi tuturor judeţelor, în care
Românii sunt în majoritate" şi chiar reprezentarea în guvernul maghiar. Se solicita
însă ca românii să nu ceară ajutor de la „armata română din regatul român".
Iuliu Maniu a cerut întreruperea tratativelor timp de două ore, astfel încât
Consiliul Naţional Român să-şi poată formula răspunsul la noua propunere. Acesta
a fost citit delegaţiei maghiare de către Aurel Lazăr, la ora 9 seara, şi a respins şi a
doua propunere a guvernului maghiar, solicitând însă ca, în vederea asigurării
ordinii publice, „guvernul consiliului naţional maghiar" să sprijine acţiunile găr
zilor naţionale şi ale consiliilor naţionale româneşti, îndrumând „organele admi-
nistrative" în acest sens.
Ministrul Jâszi a constatat cu emoţie eşuarea tratativelor şi a declarat că
problema gărzilor naţionale nu este de competenţa sa, astfel încât o va înainta
ministrului apărării 19 • La sf'arşitul discuţiilor, Oszkâr Jâszi l-a întrebat imperativ pe
Iuliu Maniu: ce vor românii, în definitiv. Acesta i-a răspuns: „teljes elszakadâst",
adică „totală desfacere" •
20
În timpul tratativelor s-a putut observa că delegatul social-democrat maghiar,

Bokânyi Dezso, a avut o atitudine de-a dreptul extremist-naţionalistă, lucru pe care
îl povesteşte şi Enea Grapini. Socotind, probabil, după nume, că acesta era italian,
Bokânyi a încercat să-l intimideze, adresându-i-se direct: „Tovarăşe Grapini, ştii
dumneata că generalul Linder Bela e la Belgrad şi tocmai ieri a semnat convenţia
de armistiţiu cu generalul Franchet d'Esperay? În conformitate cu prevederile
acestui armistiţiu, întreg teritoriul Ungariei rămâne pe mai departe, până la
încheierea tratatului de pace, în stăpânirea guvernului maghiar". Potrivit amintirilor
sale, Grapini nu s-a intimidat, ci i-a răspuns că „acest eveniment nu are nici o
influenţă asupra diferendumului ce există între noi şi dumneavoastră, pentru că noi
rezolvarea o aşteptăm de la Adunarea Naţională a poporului român, care va avea
17
Românul, 7/1918.
Mihăilescu, 2012: 200.
18
19
Românul, 7/1918.
20
Mager: 24.
79
loc la Alba Iulia". Fruntaşul social-democrat român îşi amintea că decizia de a se
convoca Marea Adunare de la Alba Iulia s-ar fi luat în noaptea de 14 noiembrie,
imediat după încheierea convorbirilor cu delegaţia maghiară • În fapt, se pare că
21
decizia de a se organiza la Alba Iulia o Mare Adunare Naţională a românilor s-a

luat în cadrul unei şedinţe ce a avut lo~, în sala de gimnastică a Şcolii civile de fete
din Arad în ziua de 15 noiembrie 1918~-.
Potrivit participanţilor la tratative au existat şi alte aspecte care au influenţat
poziţia delegaţiei române. Jăszi a afirmat că atrocităţile săvârşite în acele zile de
ungurii ardeleni asupra românilor au influenţat cu totul neplăcut tratativele de la
Arad 23 . Iar Tiron Albani e de părere că participarea la tratative a profesorului
Apăthy- „prototipul şovinismului maghiar din Ardeal", şi a contelui Teleky i-a
făcut pe români să înţeleagă că „democraţia revoluţionară maghiară, sau n-a fost în
stare să se debaraseze cu totul de strigoii oligarhiei, sau e aşa de slabă încât a
trebuit să absoarbă pe aceşti strigoi de teamă să nu se ridice contra ei şi să o
detroneze. În ambele cazuri, acesta a fost un avertisment edificator pentru români şi
le-a dat putere să reziste oricăror tentaţiuni de liberalism, democratism şi revolu-
24
ţionarism. Strigoii prezenţi arătau că «dracu nu doarme»'' •
Din lectura memoriilor participanţilor se poate observa că în timpul trata-
tivelor de la Arad au existat mai multe curente în rândul reprezentanţilor românilor.
Unul mai moderat, reprezentat de Vasile Goldiş şi Ioan Suciu, se pronunţa pentru o
analiză mai binevoitoare a propunerilor lui Jaszi, având în vedere posibilele
greutăţi şi necunoscute care stăteau încă în calea unirii cu România, pentru care
aceştia se pronunţau. totuşi. Un altul, reprezentat, între alţii, de Ştefan Cicio-Pop şi
mai apoi de Iuliu Maniu, preconiza „ruperea tratativelor şi declararea unirii cu
România". Până la urmă a prevalat a doua soluţie, căreia i s-au raliat şi susţinătorii
celei dintâi, ajungând chiar să joace un rol important în alcătuirea documentelor
Unirii (Vasile Goldiş) şi. respectiv. în organizarea Marii Adunări Naţionale de la
Alba Iulia (Ioan Suciu).
Tratativele de la Arad au reprezentat eşecul încercării de înţelegere paşnică
între români şi maghiari, iar reacţia unora dintre reprezentanţii maghiari a
prefigurat viitoarele confruntări între cele două naţiuni şi cele două state. Astfel,
după încheierea tratativelor, la Palatul Cultural din Arad a avut loc o conferinţă în
cadrul căreia delegaţia maghiară a prezentat rezultatul tratativelor. Dacă discursul
lui Oszkăr Jăszi a fost unul moderat, cu un caracter aproape ştiinţific, analizând din
punct de vedere sociologic problema naţionalităţilor din Ungaria, discursul social-
democratului Bokănyi Dezso a avut un caracter naţionalist de-a dreptul extremist.
Acesta a spus, în aplauzele asistenţei formate din maghiari, că dacă românii vor
încerca să se desprindă de Ungaria, milioanele de unguri trebuie să declanşeze o
insurecţie generală.
21
Grapini, 1984: 3 75.
-'2 Vez1. Roz, 1993: 176-178 şi Popcangă. 1978: 265-266.
23 M ager: 17.
24
Albani, 1938: 201.
80
Pentru Jâszi eşecul tratativelor a reprezentat confirmarea amară a avertis-
mentelor sale din anii anteriori. El spusese de mult în lucrările sale că politica
maghiară ultraşovină va avea drept rezultat destrămarea Ungariei2 •
5
Eşecul tratativelor a dat şi un imbold românilor de a-şi lua soarta în mâini şi

de a convoca Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, pentru a arăta întregii lumi
că doresc să se desprindă de Ungaria şi să se unească cu România.
Referinţe
1918 la români. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român, vol. II:

Documente externe (1916-1918), Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.
Albani, Tiron (1938) Douăzeci de ani dela Unire. Monografie comemorativă a Unirii; voi.
I: Cum s-a făcut Unirea, Oradea: Institutul de Arte Grafice „Grafica".
Boită, Zaharia (1978) 'Zile mari', în Dumitrescu, Constantin, Din lunga timpului bătaie.
Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Flueraş, Ion (1938) 'Cum am ajuns la Alba Iulia', în Albani, Tiron, Douăzeci de ani dela
Unire. Monografie comemorativă a Unirii; vol. I: Cum s-a făcut Unirea, Oradea,
Institutul de Arte Grafice „Grafica".
Ghişa, Alexandru (2002) România şi Ungaria la începutul secolului XX, Cluj-Napoca:
Presa Universitară Clujeană.
Ghişa, Alexandru (2004) „Tratativele de la Arad dintre Consiliul Naţional Român şi
Consiliul Naţional Ungar - 13-14 noiembrie 1918 - primele negocieri româno-ungare",
în Roz, Alexandru (coord.), Marea Unire din 1918, ideal al tuturor românilor, 1918-
2003, Arad, „Vasile Goldiş" University Press.
Groza, Mihai-Octavian (Ediţie, note şi studiu introductiv de„.) (2015) Senatul militar
român central al ofiţerilor şi soldaţilor din Viena (31 octombrie-27 noiembrie 1918),
Cluj-Napoca: Editura Argonaut.
Grapini, Enea (1984) ,,Ziua cea mare'', în Neagoe, Stelian (editor), Marea Unire a
românilor în izvoare narative, Bucureşti, Editura Eminescu.
Jovin, Ion (1978) ,)etoane de prezenţă", în Dumitrescu, Constantin, Din lunga timpului
bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Kopeczi, Bela; Szasz, Zoltăn; Makk.ai, Lăszl6; M6csy, Andrâs; Barta, Gâbor (editors)
(2002) History of Transylvania, New York, Columbia University Press. Accesibil
online la http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/43 7.html (accesat pe 25.01.2018).
Mager, Traian, Evenimentele Unirii de la 1918-1919 în oraşul şi judeţul Arad, manuscris
dactilografiat, Arhivele Naţionale Secţia Judeţeană Arad, Fond Personal Traian Mager,
dosar 4.
Mihăilescu, Ştefania (2012) Transilvania în lupta de idei (Jaszi Oszkdr şi românii),
Bucureşti: Editura Paideia.
Popeangă, Vasile ( 1978) Aradul, centru politic al luptei naţionale din perioada dualismului
(1867-1918), Timişoara: Editura Facla.
Românul, Arad, an VII, nr. 5,1/14 noiembrie 1918, nr., nr. 6, 2/15 noiembrie 1918, nr. 7,
3/16 noiembrie 1918.
25
Mager: 24-25.
81
BĂNĂTENll ÎN PREAJMA MARII UNIRI
'
Iuliana GALEŞ•
THE BANATIANS ON THE EVE OF THE GREAT UNION
The year 1918 is sign(ficant in the history of many European states, not only
because it was the end of a great c01~flagration. but a/so because they have
acquired the status that mast of them have roda_\'. The disolution of three empires
lefi behind them many people who have seen the new state entities asmore suitable
forms to ful.fiii their destin ies. Nor al! of these cormtries have resisted until today,
and some of the unresolved ethnical and religious issues of that time have
continued until our days but. mostly. the map of Europe remained in the lines then
drairn. 1n this paper we will present the troubled period at the end of the world
conjlagration in a regi011 characterized by etl111ic and religious interference and
through a special geographical and administrative status: Banat. Aspiration of
each ethnic group to se((-determination and the establishment of a national state
led to con,flicts, a rapid succession of events that revolves on mi/ita1y and socio-
economic terms. respectil·ely high-level negotiations have made them even more
chaotic. Our intention is to bri~fly preselll the events concerning Banat during the
period 1918-1919. from the end of the war until the takeover of the region by the
Romanian administration.
Keywords: history of nationalism, First World War, Banat, ethnics groups,
the Union' s decision.
Anul 1918 este un an semnificativ în istoria multor state europene, nu doar

pentru că a fost finalul unei mari conflagraţii, ci mai ales pentru că atunci au
dobândit statutul pe care cele mai multe ii au şi astăzi. Trei imperii lasă în urma lor
mai multe popoare care au văzut în noile entităţi forme mai potrivite pentru a-şi
împlini destinele. Nu toate acestea au rezistat până în prezent, iar o parte dintre
problemele etnico-religioase nu şi-au găsit soluţia nici astăzi, dar, în mare parte,
harta Europei a rămas în liniile trasate atunci. În această lucrare vom prezenta
perioada tulbure de la sfărşitul conflagraţiei mondiale într-o zonă caracterizată prin
amestec etnic şi religios şi printr-un statut geografic şi administrativ aparte:
Banatul. Aspiraţia fiecărui grup etnic la autodeterminare şi la constituirea unui stat
naţional a dus la situaţii conflictuale, la o succesiune rapidă de evenimente pe care
evoluţiile pe plan militar ~i socio-economic, respectiv negocierile la nivel înalt
le-au făcut şi mai haotice. In lucrarea de faţă vom prezenta pe scurt evenimentele
• Doctorand, Universitatea de Vest din Timişoara.
82
legate de Banat, desfăşurate în perioada 1918-1919, de la încheierea războiului
până la preluarea regiunii de către administraţia românească. Ne vom sprijini
demersul în principal pe lucrările scrise de Radu Păiuşan, Ioan Munteanu, Vasile
Dudaş şi alţii, respectiv articolele apărute în Istoria Banatului (coord. Victor
Neumann), încercând să surprindem sintetic şi cronologic ce s-a întâmplat în
regiune pe parcursul unei perioade de un an, atât de scurtă şi atât de încărcată.
Banatul în anii războiului
La începutul secolului al XX-iea Banatul era o provincie bogată cu o

populaţie diversificată etnic. Recensământul din 191 O arăta următoarea situaţie
demografică: români (37,5%), germani (24,5%), sârbi (18%), maghiari (14%),
slovaci ( 1,4%), evrei ( 1,3%) şi mai multe alte etnii sub 1%. Maghiarii şi germanii
dominau în mediul urban, în timp ce românii şi sârbii erau majoritari în mediul
rural, ocupaţiile de bază fiind legate de agricultură. Politica statului, susţinută de
Budapesta, încuraja maghiarizarea, fapt vizibil mai ales în legislaţia aferentă
învăţământului şi administraţiei. Ascensiunea socială depindea de adoptarea limbii
maghiare şi renunţarea la propria identitate, cel puţin în spaţiul public. Naţiona
lismul maghiar a fost agresiv faţă de ceilalţi locuitori din estul imperiului, iar
războiul nu a schimbat atitudinea, chiar şi în condiţiile în care înfrângerea era
iminentă. Chiar dacă existaseră opinii care susţineau federalizarea sau o atitudine
mai deschisă şi mai democratică faţă de diversele grupuri etno-lingvistice ale impe-
riului, partea maghiară le-a respins, idealul ei fiind o Ungarie mare, uniformizată
etnic. Din această cauză, la sf'arşitul războiului, când autorităţile maghiare au făcut
propuneri de reformare a statului, au fost respinse variantele care presupuneau
rămânerea celorlalte popoare ale imperiului alături de Ungaria sau în cadrul statului
maghiar. Pe de altă parte, dreptul naţiunilor la autodeterminare încuraja diversele
grupuri etnice să îşi vadă viitorul în graniţele unui stat naţional, mai ales dacă
acesta era unul învecinat. Acestea erau aspiraţiile românilor, dar şi ale sârbilor.
Tinerii bănăţeni fuseseră înrolaţi în regimentele austro-ungare încă de la
începutul războiului. Autorităţile erau neîncrezătoare în loialitatea trupelor formate
majoritar din soldaţi români sau slavi, astfel încât acestea au participat la lupte pe
diferite fronturi în alte zone decât cele natale. Au existat dezertări şi încercări de a
evita încorporarea şi în primii doi ani de război, ai neutralităţii României, dar
acestea s-au intensificat mai ales după 1916. Autorităţile trebuiau să aibă în vedere
noul front deschis cu România pentru a preîntâmpina defecţiunile. Neîncrederea în
unităţile militare româneşti a dus la relocarea lor: Regimentul 64 de la Orăştie la
Viena, regimentul 43 de la Caransebeş la Icin, regimentul 52 de la Cluj la Praga,
cel de la Sibiu la Bmo 1• De altfel, încă din 1914 se constituise „Legiunea
ardeleană" care reuşise în câteva luni să recruteze cca. 30000 de voluntari care să
lupte în sprijinul Antantei2. În acelaşi timp, cei rămaşi acasă au trebuit să susţină
1
Dudaş, 1996: 68.
2
Dudaş, 1996: 67
83
material desfăşurarea ostilităţilor. Cote de produse, r.echiziţi.on~ri de a~imale,
impozite tot mai mari au dus la o situaţie econo~co-s~1al~ . t~t mai gr~.
Prelungirea războiului a avut drept consecinţă înrăutăţirea s1tuaţ1~1, iar. abuzurile
autorităţilor locale generau o nemulţumire crescâ~dă. Multe co~1cte ~1?l:nt.e ~u
avut loc în sate din cauza lipsurilor crunte, dar primeau o conotaţie politica ş1 dm
cauza apartenenţei etnice diferite a populaţiei faţă de reprezentanţii administraţiei.
Fruntaşii satelor au fost de multe ori întemniţaţi, fiind acuzaţi de propagandă
românească 3 . Soldaţii întorşi de pe front, mai ales de pe frontul rusesc unde
izbucnise revoluţia, şi-au găsit familiile într-o situaţie disperată, astfel încât au avut
loc mai multe revolte împotriva autorităţilor. Un astfel de incident s-a petrecut în
satul Cărbunari:
,Jn ultimele zile ale lunii octombrie 1918 soldaţii reîntorşi de pe front şi-au
vărsat amarul asupra celor cari le-au asuprit familiile şi s-au îmbogăţit din sudoarea
celor mulţi şi săraci. Jandarmii unguri din Sasca Montană sint dezarmaţi şi înlocuiţi
cu gardişti români, iar notarul care locuia în Sasca Montană alungat din comună.
Magazia de alimente a societăţii Reşiţa a fost spartă şi alimentele împărţite
locuitorilor săraci'.4.
Au fost împărţite alimentele adunate în depozite (Berini, Topolovăţul Mare,
Şemlacul Mare, Checea etc), dar s-a ajuns şi la distrugerea unor documente din
arhivele localităţilor. Autorităţile au reacţionat dur, printre cei revoltaţi aflându-se
5
câţiva morţi şi o mulţime de arestaţi. În anul 1918 şi în centrele industriale urbane

au avut loc mişcări de protest, pe lângă revendicările sociale, pacea fiind principala
doleanţă. Iar evenimentele politice şi militare se succedau cu o viteză ameţitoare.
Anul 1918 În date

În rândurile următoare vom prezenta doar câteva dintre evenimentele mai
apropiate de zona est-centrală a Europei, fiind evident că fiecare acţiune şi poziţie a
combatanţilor din acea perioadă influenţa întreaga situaţie. Perioada îndelungată de
război a agravat şi a acutizat probleme asupra cărora existaseră deja diferite puncte
de vedere. Una dintre acestea era reorganizarea statelor. În fiecare dintre cele trei
imperii, cel austro-ungar, cel rus şi cel otoman, grupurile etno-lingvistice doreau
din ce în ce mai mult constituirea unor state naţionale, autonomia sau federalizarea
·nemaifiind agreate. În întâmpinarea acestor aşteptări părea să vină discursul lui
Woodrow Wilson adresat Congresului american în 8 ianuarie 1918.
Acesta prezenta un program în 14 puncte printre care erau şi cele care pre-
vedeau eliberarea unor ţări aflate sub dominaţia Puterilor Centrale, acordarea unei
autonomii mai largi naţionalităţilor din Imperiul otoman, crearea unei asociaţii gene-
rale de naţiuni „în scopul de a da garanţii mutuale de independenţă politică şi de
3
Munteanu, 1994: 208-209.
4
Munteanu, 1992: 354.
s Munteanu, 1994: 214.
84
integritate teritorială statelor mari, ca şi celor mici" • La acest document au făcut
6
referire numeroşi lideri români, printre care şi Miron Cristea, episcopul Caransebeşu
lui, care, într-o circulară din 7 noiembrie 1918 adresată clerului din eparhie, spunea:
„Războiul de acum şi duhul creştinesc cuprins în soliile marelui prezident al
Statelor Unite din America, Wilson, a provocat o epocală binefacere şi în viaţa
poporului român din Transilvania şi Ungaria. Astăzi toată lumea recunoaşte fiecărui
popor dreptul de a decide asupra sa. În consecinţă a acestui principiu fundamental
pentru viitoarea desvoltare a poporului român, Comitetul Partidului Naţional
Român, ales de marea conferinţă naţională, este recunoscut dinaintea tuturor
factorilor competenţi de conducătorul şi reprezentatul neamului nostru" 7•
Mai târziu, în 28 martie la Roma, Congresul naţionalităţilor stipula câteva
principii de bază: fiecare popor îşi proclamă dreptul de a-şi constitui statul naţional
unitar sau de a-l desăvârşi pentru a putea realiza deplina independenţă politică şi
economică şi recunoaşte în monarhia austro-ungară instrumentul dominaţiei
germane şi obstacolul fundamental în realizarea aspiraţiilor sale şi ale drepturilor
sale, Congresul recunoaştea în consecinţă necesitatea unei lupte comune contra
opresorilor comuni până când fiecare dintre aceste popoare va obţine eliberarea sa
totală, unitatea sa naţională completă şi libertatea politică • Aceste repetate decla-
8
raţii legate de aspectul viitoarelor state europene arătau aşteptările din societate şi
direcţia spre care se îndreptau popoarele combatante. În a doua parte a anului 1918
succesiunea evenimentelor părea să ducă la acest tip de rezolvare a problemelor
teritoriale, sociale şi politice. În această situaţie Antanta a încheiat cu celelalte state
combatante din gruparea Puterilor centrale armistiţiu şi a proclamat astfel apariţia
unor noi state naţionale. Bulgaria a semnat armistiţiul în 29 septembrie, Turcia o va
urma în 17 octombri.e. În 2 noiembrie guvernul condus de Mihaly Karolyi a
proclamat independenţa Ungariei, iar în 3 noie~brie Austro-Ungaria a semnat şi ea
armistiţiul. Germania va urma în 11 noiembrie. In 28 octombrie Comitetul Naţional
Cehoslovac a proclamat independenţa, iar a doua zi Consiliul Naţional Slovac a
adoptat o declaraţie prin care se desprindea de Imperiul Austro-Ungar şi se unea cu
Cehia într-un nou stat, Cehoslovacia. Tot în 29 octombrie Consiliul Naţional
Iugoslav proclamă statul naţional independent al sârbilor, croaţilor şi slovenilor,
care la 1 decembrie devine oficial Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor. În 27
martie Basarabia declarase unirea cu România, urmată în 15 noiembrie de
Bucovina. În Transilvania şi Banat mişcarea naţională românească constituise şi ea
Comitetul Naţional Român ale cărui acţiuni s-au finalizat cu Marea Adunare de la
Alba Iulia. Însă, în ciuda entuziasmului popular, problemele politice, militare şi
teritoriale erau numeroase, negocierile prelungindu-se câţiva ani. Conferinţa de
Pace de la Paris a pus diferitele state din estul Europei în situaţia de a-şi argumenta
pretenţiile, iar marile puteri au jucat diverse roluri, de la cel de mediator la cel de
jucător interesat de victoria protejatului lor.
6
Zamfir, Banciu, 1995: 351.
7
Muntean, 1992: 99.
8
Zamfir, Banciu, 1995: 342.
85
Mai multe etnii - mai multe opţiuni
Componenţa multietnică a Banatului şi moz~ic~I de pop~laţ~i pe_ î~tr.eg
teritoriul său au făcut ca disputa în jurul acestei regmm să fie aprmsa. Prmc1pml
autodeterminării natiunilor nu era funcţional, iar părţile interesate au încercat să
găsească argumente' statistice, istorice, economice, culturale şi, nu în ultimul rând,
să influenţeze decizia finală prin forţa armată. Interesul pentru această regiune era
foarte mare în cazul tuturor statelor vecine: România, Ungaria, Serbia. Prim-
ministrul Serbiei. Nikola Pasic, însărcinase încă din septembrie 1914 diplomaţii săi
să susţină pretenţiile sârbeşti asupra Banatului şi Timişoarei, iar, în urma victoriilor
din toamna acelui an asupra armatei austro-ungare. în Declaraţia de la Nis din
decembrie 1914 Serbia arătase că obiectivele participării la război erau eliberarea
sârbilor. croaţilor şi slovenilor şi unirea lor într-un singur stat . Mai mult, savantul
9
Jovan Cvijic înaintase reprezentantului Rusiei nişte hărţi cu frontierele viitorului

stat iugoslav, iar graniţa cu România era trasată de-a lungul Tisei, apoi pe Mureş
până la Lipova de unde cobora spre Orşova. '
0
Pe de altă parte România purta propriile ei negocieri pentru intrarea în

război. Delegatul său. într-un memoriu adresat reprezentantului rus, prezenta o
hartă în care Bucovina. Transilvania şi întregul Banat ar fi făcut parte din viitorul
stat român. Mai târziu. în 8 octombrie 1918, prim-ministrul sârb Nikola Pasic
spunea clar că Serbia trebuia să primească vestul Banatului pentru a oferi protecţie
Belgradului şi pentru că acolo trăia o numeroasă populaţie sârbească • Acordul
11
secret de la Bucureşti din I 916 dintre Antanta şi România promitea celei din urmă
graniţă pe Tisa şi Dunăre, cu angajamentul de a nu ridica amplasamente militare
aproape de Belgrad'~. Şi Serbia, şi România şi-au susţinut poziţiile mai târziu atât
prin mijloace diplomatice, cât şi prin ameninţări cu confruntări armate. Participarea
României la război alături de Antantă. deci de aceeaşi parte cu vecinii sârbi, a lăsat
în umbră problema teritorială, aceasta revenind în discuţie la finalul războiului.
Armistiţiul cerut de România în primăvara lui 1918 şi încheierea Păcii de la
Bucureşti din 7 mai au fost reproşate ţării noastre la Conferinţa de Pace de Ia Paris.
Al treilea stat interesat de Banat. Ungaria, trecea prin momente agitate. La
Budapesta se afla la putere guvernul condus de Mihaly Karoly care declară la 30
octombrie independenţa Ungariei şi solicita armistiţiul în nume propriu. La 13
noiembrie 1918 _se înch~ia la Belpa~ Co11~·~1!fi~ militară de armistiţiu, semnată în
numele Antantei de v01evodul Zivom M1s1c ş1 generalul francez Henrys, iar în
numele Ungariei de ministrul de război Bela Linder 13 , armata sârbă primind
mandatul de a intra în Banat pentru a restabili ordinea.
Pe acest fond incert şi agitat, în 31 octombrie 1918 dr. Otto Roth proclamă
Republica Bănăţeană care trebuia să fie o regiune autonomă în cadrul Ungariei.
Membri ai Partidului Social Democrat ajuns la putere în Ungaria, Otto Roth
9
Bjelica, 2015: 557.
10
Bjelica, 2015: 557.
11
Lazăr, 2009: 71
11
Bjelica, 2015: 558.
13
Njegovan, Milin, 2015: 510.
86
împreună cu dr Koloman Jakobi s-au întâlnit în prealabil cu Korossy Gyorgy, cel
care proclamase în 28 octombrie dezlipirea Ungariei de Austria, şi cu locotenent-
colonelul Albert Bartha, şeful Statului Major al Comandamentului Militar local, şi
au considerat că aceasta este soluţia potrivită pentru regiune. Trebuia constituit Con-
siliul Naţional Maghiar, iar apoi, după modelul budapestan, un „Sfat al poporului"
care· să preia puterea. Acesta va lua naştere în seara aceleiaş.i zile, Otto Roth fiind
desemnat comisar civil, iar generalul Bartha comisar militar. La adunarea ofiţerilor
de la Cazinoul armatei unde Otto Roth a proclamat noua entitate, căpitanul Aurel
Cosma, preşedintele organizaţiei comitatense a Partidului Naţional Român, a
intervenit, arătând că aspiraţiile românilor erau altele şi a cerut tuturor ofiţerilor
români prezenţi să îl unneze 14 .
Astfel, în aceeaşi seară s-a constituit Consiliul Militar Naţional Român
format din căpitanul Aurel Cosma, locotenent colonelul Sebastian Brânduşa,
căpitan dr. Lucian Georgevici, locotenent colonel Miron Şerb, căpitan dr. Ioan
Popovici, căpitan dr. Sever Barbura, dr. Titu Mălai, locotenent dr. Iustin Nemeth,
locotenent colonel Iosif Musteţiu, maiorul Murariu. 15 Tot în 31 octombrie se
constituie şi Consiliul Naţional Sârb care îl va avea în frunte ca preşedinte onorific
pe episcopul Gheorghe Letic, preşedinte executiv fiind generalul Svetozar
Davidov, vicepreşedinte Mladen Pilic şi secretar Giura Terzin. Consiliul Naţional
Şvăbesc s-a constituit în 3 noiembrie 16 •
Toate grupurile etnice vor înfiinţa în toate localităţile consilii naţionale,
respectiv gărzi militare care să asigure paza şi ordinea. La sfârşitul lui noiembrie
românii organizau alegeri pentru desemnarea delegaţilor pentru Marea Adunare de
la Alba Iulia, ceea ce făceau şi sârbii mai la sud. În 3 noiembrie Consiliul Naţional
Sârbesc s-a întrunit la Novi Sad, preşedinte fiind Jasa Tomic, în aceeaşi zi
constituindu-se şi garda naţională sârbească. Cu această ocazie s-a făcut publică o
proclamaţie în care se anunţa unirea Voievodinei cu Serbia 17 , decizie ce urma a fi
hotărâtă la Adunarea naţională de la Novi Sad convocată pentru 25 noiembrie.
În vederea participării au fost organizate alegeri ale delegaţilor în toate
localităţile din regiune. La acea adunare la care au participat 757 de delegaţi, s-a
decis unirea Banatului, Bacicăi şi Baraniei cu Serbia 18 • 378 de delegaţi proveneau
din Banat, dintre care 69 erau din localităţi care astăzi fac parte din Banatul
românesc • Câteva zile mai târziu, la Alba Iulia, cei 1228 de delegaţi, dintre care
19
321 erau bănăţeni, au hotărât unirea Banatului şi a Transilvaniei cu România.

Evoluţia militară şi politică europeană făcea lucrurile şi mai nesigure. Astfel,
armistiţiul semnat de Antantă cu Ungaria a determinat armata sârbă să înainteze
rapid spre Dunăre. În 8 noiembrie s-au instalat în localitatea Biserica Albă, apoi în
Păiuşan, 1993: 107.

14
15
Păiuşan, 1993: 106.
Dudaş, 2015: 536
16
17
18
Njegovan, Milin, 2015: 518-519.
19
87
Lugoj şi Timişoara, în 15 noiembrie, iar până la 20 noiembrie ajunge~rn să ocupe
întreaga regiune, până la Mureş 20 • Autorităţile sârbe doreau ca prm ocupare~
militară a Banatului să determine la negocierile de pace recunoaşterea faptulut
împlinit. Iniţial populaţia i-a întâmpinat cu bucurie ca pe reprezentanţi ai Antantei
care trebuiau să asigure menţinerea ordinii în condiţiile demobilizării armatei
maghiare şi a disoluţiei autorităţilor austro-ungare. Armata sârbă preluase la
început doar administrarea militară, autorităţile maghiare răspunzând de partea
civilă. Comandanţii militari aveau însă şi sarcini legate de interesele sârbeşti, astfel
că, pentru a zădărnici activitatea românească în favoarea unirii cu România, li s-au
pus piedici delegaţilor români pentru adunarea de la Alba Iulia, iar unii fruntaşi au
fost chiar intemniţaţi şi deportaţi în zone îndepărtate, dincolo de Belgrad • Au
21
existat şi alte abuzuri, confiscări de bunuri şi acte de violenţă, astfel încât sosirea în
decembrie la Timişoara a unor divizii franceze conduse de generalul Gambetta a
fost întâmpinată cu simpatie. Situaţia raporturilor dintre români şi sârbi devenea tot
mai tensionată şi, pentru a preîntâmpina escaladarea conflictului, a fost trimis în
regiune generalul Berthelot, pentru a obţine informaţii din teren. Acesta a efectuat
un tur al Banatului, întâlnindu-se cu reprezentanţii tuturor grupurilor etnice. O
consecinţă a acestei vizite a fost decizia de a înlocui trupele sârbeşti cu cele
franceze:
„nu am ezitat. pentru a evita să sacrificăm drepturile etnografice ale româ-
nilor, să determinăm retragerea trupelor sârbeşti, care în decursul operaţiunilor au
ocupat Banatul şi să le înlocuim în partea centrală cu trupele generalului Henrys, cu
aceeaşi rezervă a hotărârilor finale ale conferinţei" spunea Georges Clemenceau" •
22
Armata franceză condusă de generalul Leon Farret a instalat în ianuarie 1919

în estul regiunii, în Lugoj şi Caransebeş, partea de vest fiind în continuare ocupată de
armata sârbă. În 19 februarie 1919 sosiseră la Timişoara reprezentanţii trimişi de
Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris, Goedwin şi Davison, care s-au
întâlnit cu reprezentanţii etniilor bănăţene. În raportul lor se arată că militarii sârbi au
pătruns în Banat fără mandat şi fără să anunţe Comandamentul Suprem al Forţelor
Aliate. Prezenţa lor generează multă ostilitate, mai ales din cauza comportamentului
abuziv2 3• ·
O zi mai târziu armata sârbă preia şi administraţia civilă, desfiinţează Sfatul

Poporului, prefect al comitatului Timiş, în numele guvernului de la Belgrad, este
numit dr. Martin Filipon, primăria Timişoarei este preluată de Reinhold Heegen, iar
Mihai Jovanovic preia comanda poliţiei • Otto Roth se refugiază la Lugoj unde
24
susţine o poziţie promaghiară pe lângă generalul francez Leon Farret, simpatizant al

maghiarilor şi care permitea autorităţilor civile maghiare o atitudine ostilă faţă de
20
Păiuşan, 1993: 136.
21
Păiuşan, 1993: 138-139.
22
Păiuşan, 1993: 146.
2J Lazăr, 2009:74-75.
Dudaş, 2014: 95.
24
88
populaţia românească. Persecuţiile autorităţilor sârbe faţă de fruntaşii români,
respectiv atitudinea promaghiară din comitatul Caraşului au făcut ca aceştia să
solicite intervenţia Consiliului dirigent de la Sibiu.
Ca ofiţer de legătură între armata română din Transilvania şi trupele franceze
şi sârbe din Banat a fost trimis maiorul Dumitru Oancea, care a activat aici în peri-
oada martie-aprilie 1919. Acesta a avut numeroase întâlniri atât cu reprezentanţii
armatei franceze, cât şi cu lideri români din Lugoj şi Timişoara şi cu fruntaşii
comunităţii şvabe. Şi în rândul acestora erau mai multe curente, unul filomaghiar,
altul filoromân. Acesta din urmă câştigă deoarece în acel moment opţiunile erau între
republica bolşevică a lui Bela Kun din Ungaria şi perspectiva acoperirii de către
şvabi a unei părţi din despăgubirile de război datorate de Ungaria şi garanţia că în
statul român îşi vor putea exercita drepturile şi îşi vor putea menţine identitatea
culturală.
În timp ce la Paris se desfăşurau lucrările conferinţei de pace, armata română
elibera complet Transilvania, la 1mai1919 linia de demarcaţie dintre armata română
şi cea maghiară stabilindu-se pe Tisa. În comitatul Caraş-Severin autoritatea civilă
era preluată de români. În 18 mai 1919 armata română intra în Arad, în 23 mai un
detaşament sosea la Lugoj, două zile mai târziu dr. George Dobrin fiind instalat în
funcţia de prefect al comitatului Caraş-Severin 25 • Trupele franceze se retrag din
regiune pe parcursul lunii iulie 1919, iar armata română îşi continuă înaintarea în
Banat după 22 iulie. Demersurile pentru preluarea administaţiei se făcuseră încă
din mai, iar autorităţile sârbe, ştiind că vor trebui să evacueze în scurt timp regiu-
nea, au confiscat numeroase bunuri din fabrici, instituţii de stat şi private pe care
le-au trimis în Serbia, considerându-le despăgubiri de război2 6 • În 27 iulie trupele
sârbe au părăsit Timişoara, iar a doua zi dr. Aurel Cosma este instalat prefect al
comitatului Timiş. În 3 august armata română este primită de timişoreni. La sărbă
toare au participat şi prim-ministrul I. C. Brătianu şi Ştefan Cicio Pop, membru în
Consiliul dirigent şi fost preşedinte al Consiliului Naţional Român Central.
Şvabii aleseseră în cele din urmă să se alăture statului român, astfel că în
urma adunării lor generale din 1O august 1919 s-a hotărât susţinerea unităţii
Banatului şi alipirea acestuia României. Un argument era că în cadrul statului
român vedeau „asigurată dezvoltarea liberă a sentimentului nostru poporal,
folosirea liberă a limbei noastre materne şi dezvoltarea liberă a acestora pe terenul
politic, cultural şi economic"27 • La fel, slovacii se vor declara şi ei de partea unirii
cu statul român.
În cursul anului 1919 avuseseră loc în întreg Banatul adunări naţionale care
reconfirmau decizia de unire cu România. În 18 mai la Caransebeş, în I O iulie la
Lugoj, apoi în 1O august la Timişoara, locuitorii strânşi în număr mare îşi exprimau
încă o dată hotărârea de a deveni parte a R~mâniei Mari. În moţiunea făcută
publică atunci se spunea:
25
Păiuşan, 1993: 170.
26
Păiuşan, 1993:175.
27
Muntean, 1992: 341.
89
„1. Declarăm unirea pe veci a întregului Banat cu statul român sub sceptrul
dinastiei române.[ ... ] . .
4. Luăm cu mulţumire la cunoştinţă de hotărârea Suveranulm nostru ş1 a
sfetnicilor săi de a impune tuturor respectarea drepturilor istorice, teritoriale şi
suverane ale statului şi neamului românesc.
5. Pretindem respectarea tratatului de la 4 august 1916 încheiat de către
Regatul României cu marile puteri aliate, pretindem întreaga pr~vincie Banat, cu
hotarele sale naturale, Dunărea, Tisa şi Mureşul, protestăm pnn unnare contra
oricărei încercări de schimbare arbitrară a hotarelor României Mari" •
28
Ultima parte a anului 1919 a fost în continuare tensionată, cele două ţări
vecine încercând să obţină o cât mai mare satisfacere a doleanţelor lor.
Banatul la Conferinţa de Pace de la Paris

Despre Conferinţa de Pace de la Paris s-a scris mult şi s-a comentat mult,
atunci şi mai târziu. Ne vom referi pe scurt doar la discuţiile care s-au purtat despre
Banat. Din delegaţia română de la Paris au făcut parte şi cărturari bănăţeni de frunte
precum: Ioan Sârbu. Avram lmbroane, Sever Bocu, protopopul George Popovici,
Traian Vuia, Caius Brediceanu. România a revendicat întreaga regiune, aducând mai
multe argumente. Un argument era cel statistic, populaţia românească fiind una
dintre cele mai numeroase. 3 7,5%. Regatul sârbo-croato-sloven revendica vestul
Banatului unde sârbii erau majoritari. De asemenea, a fost amintită şi provenienţa din
regiune a unora dintre marii cărturari sârbi. Cifrele utilizate de ambele părţi proveneau
de la recensământul din 191 O şi fiecare încerca să manipuleze datele în favoarea sa.
Apoi s-au avut în vedere argumente geografice şi istorice. Pentru securitatea
statului român, frontierele naturale pe Dunăre şi Tisa erau cele mai indicate. De
cealaltă parte, frontiera la poqile Belb'fadului era de neacceptat, indiferent de pro-
misiunile româneşti că nu se vor construi amplasamente militare. Argumentul
istoric se referea nu doar la unitatea teritorială de-a lungul timpului, ci şi la faptul
că românii erau singurii locuitori autohtoni, toti ceilalţi fiind colonizaţi de către
Imperiul Habsburgic în secolele precedente.
Partea sârbă susţinea că şi românii veniseră în secolul al XVIII-le, alături de
maghiari şi germani. Din punct de vedere economic, partea românească vedea
regiunea ca un sistem integrat capabil să se autosusţină, cu sisteme de comunicaţie
care, în caz de divizare, vor fi întrerupte şi astfel se vor genera pagube economice.
Partea sârbă considera că vestul Banatului, de câmpie, ar oferi resursele agricole
necesare Serbiei, care avea în cea mai mare parte zonă montană. O comisie de opt
experţi s-a întrunit de mai multe ori, s-au făcut şi verificări pe teren pentru a hotărî
II?o~ul î~ care vor fi trasate frontierele între România, Serbia şi Ungaria. Nego-
c1enle dintre celelalte state au determinat ca poziţiile unor delegaţi faţă de pro-
blemele teritoriale din regiune să se schimbe de multe ori. De asemenea, a existat o
intensă propagandă a tuturor părţilor, făcută în presă şi prin publicarea unor broşuri
în care se aduceau în faţa publicului argumentele fiecărui stat2 9 •
28
Lazăr, 2009: 200
29
Moscovici,2013:420-422.
90
Una dintre aceste lucrări îi aparţine lui Sever Bocu, La question du Banat.
Roumains et Serbes. 30 În această lucrare se regăsesc argumentele celor două părţi,
cele prezentate şi în memoriile oficiale. Se atrăgea atenţia asupra faptului că celor
284000 de sârbi bănăţeni li se opuneau 1300000 de nesârbi care doreau unirea cu
România, dintre aceştia 592000 fiind români. De asemenea, era menţionat şi faptul
că doar România, dintre toate ţările din zonă, acorda drepturi şi libertăţi egale
tuturor cetăţenilor. Cât priveşte suferinţele şi pierderile cauzate de război , este
recunoscut faptul că acestea au fost mari de ambele părţi, dar România suferise şi
ocupaţia militară germană şi nu de la ea a pornit războiul. Am prezentat doar una
dintre lucrări, acestea fiind numeroase, mai mult sau mai puţin bine argumentate,
care încercau să sensibilizeze opinia publică în favoarea unei părţi. Autori ai unor
asemenea lucrări au fost şi Traian Lalescu, George Mironescu. O conferinţă a
susţinut şi Nicolae Lupu31 • Şi de partea sârbă a alcătuit asemenea publicaţii şi a
dezvoltat acţiuni de susţinere, precum cele ale lui Vuk Primorac, Dusan Tomic,
colonelui Bozidarovic etc 32 •
În cele din urmă Raportul final al comisiei a apărut în 6 aprilie 1919. În 23
mai acesta ajunge la Consiliul miniştrilor de externe, care îl înaintea. ză peste o
lună Consiliului suprem. În 21 iunie acesta ia hotărârea divizării Banatului. Cea
mai mare parte îi va reveni României, o parte din sud-vest, Serbiei, iar un mic
teritoriu din nord-vest, cu populaţie majoritară maghiară, va aparţine Ungariei.
Figura nr. 1: Divizarea Banatului

,.)
r---..J N
t
Sursa: https://cersipamantromanesc. wordpress.com/2017/06/27 /cum-a-fost-trasata-

granita-romano-sarba-in-1919-1920/, (accesat 28.12.2017).
30
Bocou, 1919.
31
Moscovici,2013 :423 .
32
Moscovici,2013:432-433.
91
Serbia semnează Tratatul de la Saint Germain în 5 decembrie 1919, urmată
în 9 decembrie de România. În anii următori au mai fost făcute câteva ajustări
teritoriale, s-au făcut schimburi de localităţi, s-au corectat unele situaţii legate de
trasarea frontierei. Astfel, în 1920 s-a semnat la Sevres Tratatul frontierelor, apoi în
1921 la Conventia de Aliantă Defensivă dintre România şi Regatul sârbo-croato-
sloven s-a stabilit formarea ~nor comisii pentru analiza situaţiilor din teren, iar în
1923 s-a semnat Protocolul de la Belgrad care avea şi el prevederi legate de
rectificările frontierei. 33 În urma acestuia se va definitiva graniţa comună. Mulţi
fruntaşi români au criticat în toată această perioadă politica Bucureştiului care a
abandonat Banatul şi a permis împărţirea lui. În acelaşi timp se forma Mica
Antantă (cu Regatul sârbo-croato-sloven şi Cehoslovacia), aveau loc întâlniri ale
reprezentanţilor celor trei state, astfel încât problemele să fie rezolvate amiabil, pe
cale diplomatică.
Concluzii
Cercetările şi
comentariile legate de Primul Război Mondial şi toate eveni-
mentele care au urmat vor fi în continuare numeroase. Anii 1918-1919 au fost
marcaţi de incertitudine. de epuizare. de entuziasm naţional şi de violenţă. Eveni-
mentele se derulau cu rapiditate, situaţia schimbându-se de la o zi la alta. Grupurile
naţionale activau pentru atingerea obiectivelor proprii care pentru români şi sârbi
însemnau integrarea Banatului în statul naţional. Fiecare avea o altă agendă, astfel
aproape concomitent a\·ând loc Marca Adunare de la Alba Iulia care decidea unirea
Banatului cu România şi Marea Adunare de la Novi Sad care decidea unirea cu
Serbia. A mai existat şi acea Republică bănăţeană, independentă sau autonomă care
nu ţinea scama de dorinţele celor două mari brrupuri etnice din regiune. Armatele
care aveau rolul de a păstra ordine.a şi stabilitatea nu au fost neutre, fie din simpatii
personale, ca în cazul unor francezi. fie datorită politicii guvernamentale, în cazul
armatei sârbe. Şi România, şi Serbia revendicau întreg Banatul. aducând argumente
statistice. economice. istorice, culturale. O divizare exclusiv pe principiul etnic era
imposibilă datorită mozaicului etnic din teren. În urma Conferinţei de pace de la
Paris Banatul a fost împărţit între cele trei state naţionale vecine, cea mai mare
parte revenindu-i României. Frontierele stabilite atunci s-au păstrat până astăzi
Bineînţeles că aspectul etnic al regiunii s-a modificat de atunci în favoarea
populaţiei majoritare din noile state. dar s-a păstrat şi acea identitate „bănăţeană"
de care toţi locuitorii sunt foarte mândri.
Dudaş, 2014: 132-133.

33
92
Referinţe
Bjelica, Slobodan (2015) Istoriografia sârbească despre divizarea regiunii', în Istoria

Banatului.Studii privind particularităţile unei regiuni transfrontaliere, coordonator
Victor Neumann, Bucureşti: Editura Academiei Române, pp. 556-576.
Bocou, Severe (1919) La question du Banat. Roumains et Serbes, Paris: Imprimerie
Generale Lahure.
Dudaş, Vasile (2014) Banatul În anii primei conflagraţii mondiale, Timişoara: Editura
David Press· Print.
Dudaş, Vasile (2015) 'Românii, sârbii şi maghiarii în timpul Primului Război Mondial.
Unirea Banatului cu România.· în Istoria Banatului.Studii privind particularităţile unei
regiuni transfrontaliere, Neumann, Victor (coord.) Bucureşti: Editura Academiei
Române, pp. 522-555.
Dudaş, Vasile (1996) Voluntarii Marii Uniri, Timişoara: Editura Augusta.
Lazăr, Dan (2009) România şi Iugoslavia În primul deceniu interbelic:relaţii politico-
diplomatice (1919-19 29), Iaşi: Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza.
Moscovici, Ionela-Felicia (2013) la France et le Banat entre 1916-1919, Ies convulsions de
la guerre et de la paix [online], (accesat 22.08.2017, https://tel.archives-ouvertes.fr/tel-
01089688/document).
Munteanu, Ioan (1994) Mişcarea naţională din Banat 1883-1918, Timişoara: Editura
Antib.
Munteanu, Ioan; Zaherea, Vasile Mircea; Sârbu, Mariana (1992) Banatul şi Marea Unire:
1918, Timişoara: Editura Mitropoliei Banatului.
Njegovan, Drago; Milin, Miodrag, 'Banatul, Bacica şi Barania în anul 1918. Unirea cu
Serbia', Neumann, Victor (coord.) Istoria Banatului.Studii privind particularităţile unei
regiuni transfrontaliere, Bucureşti: Editura Academiei Române, pp. 507-521.
Păiuşan, Radu (1993) Mişcarea naţională din Banat şi Marea Unire, Timişoara: Editura de
Vest.
Zamfir, Zorin; Banciu, Jean (1995) Primul Război Mondial, Bucureşti: EDP.
93
BANATUL DE NORD-EST ŞI MAREA UNIRE
Dumitru TOMONI*
NORTHEAST BANAT AND THE GREAT UNION
After the end of the First World War. similar to Banat and Transylvania,
the Northeast Banat went through a period of unrest, with massive popular
actions. The soldiers w/10 retumed from the war, with a deep sense of rebel/ion,
have become the leaders of the people from their native places. The local
economy was control/ed by representatil'es of the Austro - Hungarian authorities
and so rheir enemies were the notaries. counrry chiefs. mayors. and gendarmes,
who acted ultra vires during rhe acquisitions. and lwmiliated the families of the
young men who were in rhe army.
Jn order to maintain order. peace. and stop the wrongdoings committed by
rhe gendarmes and memhers of the H1mgaria11 guard'I, after these events,
Roma11ia11 Natio11al Guards a11d Natio11al Cou11cils were set up. as revolutionary
bodies. This e11sured rhe peace and order thar u·as necessaryfor the election of the
delegates sent ro rhe Natio11al Assemh~r ofAlha Iulia. Bur the unio11 with Romania
was 1101 a g({r for rhe Northeasr Ba11ar. Ir was mere~\' a 11atural a11d deserved
ourcome for the endless jig/11.\· and su.fferi11g. By shedding their blood fighting,
the people !il·i11g i11 rhis area paid rheir trihure for the so desired UNJON.
Keywords: hisrm:r of 11atio11alism. e11d <?( the Firsr World War, Northeast
Banat sit11atio11 i11 191 ~. delegat ion for rhe National Assembly of Alba Julia,
11arional project of rhe U11i011.
Banatul de nord-est s-a impus atât în mentalul colectiv cât şi în cercetările

sociologice, etnografice şi istorice drept zona Făgetului sau Ţara Făgetului, dat
fiind faptul că începând cu secolul al XVIII-iea Făgetul a devenit cea mai
importantă localitate, fiind centrul districtului, cercului, plăşii sau raionului ce-i
purta numele. Derulându-se sub forma unui imens antiteatru, Banatul de nord-est
este delimitat de Valea Mureşului, zona Pădurenilor, poalele Munţilor Poiana
Ruscă şi zona Lugojului. Şi acest spatiu predominant colinar, brăzdat de apele
râului Bega, a fost profund marcat de Marele Război şi de evenimentele
premergătoare Marii Uniri.
• Prof. dr. Liceul Teoretic „Traian Vuia" Făget, vicepreşedintele SŞIR.
94
I. Starea de spirit în timpul Marelui Război
Izbucnirea primului război mondial, la 28 iulie 1914, prin atacarea Serbiei de
către Austro-Ungaria, a înrăutăţit considerabil şi situaţia locuitorilor din Banatul de
nord-est. Potrivit ordonanţei imperiale, toţi rezerviştii erau obligaţi ca în termen de 24
de ore să se prezinte la unităţi. După ordinul de mobilizare din 31 iulie 1914, primele
unităţi au plecat pe front în ziua de 1 august. Garnizoana principală a Banatului era
oraşul Timişoara, unde îşi avea sediul Corpul VII armată austro-ungar, din care făcea
parte şi Divizia 34 infanterie Timişoara compusă din Brigada 67 infanterie Timişoara
(Reg. 61 infanterie Timişoara şi Reg. 43 infanterie Caransebeş) şi Brigada 68
infanterie Seghedin (Reg. 29 infanterie Becicherecul Mare şi Reg. 46 infanterie
Seghedin) 1• Majoritatea regimentelor româneşti au fost trimise în Galiţia, iar o parte a
rezerviştilor din fiecare batalion sedentar în Bosnia-Herţegovina.
La încorporare, tinerii erau selectaţi în funcţie de înălţime, greutate, dezvol-
tarea fizică, fie ca soldaţi „de linie", adică luptători pe front, şi făceau instrucţia în
limba germană, fie ca trupe auxiliare (honvezi) instruiţi în limba maghiară. De
altfel, şi mobilizarea s-a făcut pe etape: la început erau chemaţi sub drapel contin-
gentele de tineri, apoi, pe măsură ce era nevoie de mai multe trupe pe front, sau în
spatele frontului, şi seriile mai vârstnice.
Potrivit relatării învăţătorului din Mâtnicu Mic, locuitorii satelor au primit cu
teamă şi îngrijorare declanşarea războiului: „S-a semnalat mobilizarea prin vestea
trimisă prin notarul locului, care a mers din comună în comună, anunţând poporul.
Cei ce au aflat vestea erau trişti, mai ales femeile şi copiii plângeau la vestea că
soţii şi părinţii îi părăsesc" 2 .
Războiul a avut urmări dintre cele mai grele şi asupra populaţiei săteşti din
Banatul de nord-est datorită dificultăţilor materiale multiple pe care le-a generat şi
a intensificării politicii de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare.
Conform legilor adoptate în 1914, guvernul şi autorităţile locale puteau interveni în
producerea şi desfacerea mărfurilor, în stabilirea preţurilor şi repartizarea forţelor
de muncă, potrivit necesităţilor producţiei de război. Începând din anul 1915 au
fost formate comitete comunale conduse de solgăbirăi, cu sarcina de a susţine prin
toate mijloacele producţia de război şi cu dreptul de a recurge în acest scop la forţa
armată3 •
Printr-o ordonanţă dată de contele Tisza, şeful guvernului maghiar, la 14
ianuarie 1915, fiecare producător era obligat să anunţe cantităţile de grâu, secară,
orz şi ovăz care-i prisoseau, pentru a fi vândute, cu preţurile stabilite de autorităţi.
Cei care le ascundeau urmau a fi pedepsiţi cu 2 luni de închisoare şi amendă de 600
de coroane • În ianuarie 1916 s-a hotărât rechiziţionarea rezervelor de făină şi
4
grâu5, iar la sf'arşitul anului s-a trecut şi la rechiziţionarea slăninei şi unturei din
Dudaş, 2007: 241.

1
2
MBT-1, dosar Mâtnicu Mic.
3
Tomoni, 1999: 121.
4
Drapelul, 311915: 3.
5
Drapelul, 3/1916: 2.
95
toate gospodăriile. Se lăsau doar 4 kg slănină şi 5-8 kg untură de persoană pe timp
de un an 6 • În vara anului 191 7 s-a hotărât ca întreaga recoltă să fie sechestrată.
Ţăranii erau obligaţi să strângă recolta şi apoi să declare cantităţile obţinute. Din
întreaga cantitate îşi puteau păstra 15 kg /lună pentru persoanele ce au trecut de 15
ani şi 12 kg/lună pentru celelalte. Restul produselor cerealiere erau puse sub
sechestru, urmând a fi predate pentru producţia de război •
7
Acţiunea de rechiziţionare se desfăşura fără milă şi era de multe ori însoţită

de abuzurile autorităţilor locale. La Bujor (azi Traian Vuia) „la rechiziţionarea
cerealelor nu s-a ţinut cont de cele legale, ci s-a făcut după dorinţa jandarmilor care
8
se purtau foarte brutal cu populaţia" • O situaţie asemănătoare consemnează şi res-
pondentul din Bucovăţ la chestionarul trimis în anul 1?34 de către Nicolae Ilieşiu,
profesor de istorie la liceul C.D. Loga Timişoara: „In timpul războiului, cei de
acasă au suferit foame ca în front. Bucatele s-au reevirat (rechiziţionat n.a.), nu
căpătam sare. zahăr, gaz de luminat etc. Eram şicanaţi de jandarmi şi fişcanţi
(agenţi fiscali n.a.) care căutau după alimente prin poduri. cămări, cu baioneta prin
claiele de făn şi chiar în pământ... Între şicanele autorităţilor amintesc una:
Preotului Al[ exandru] Popo\'ici i s-a scris pentru reevirare o cantitate mare de ovăz.
Dânsul n-a avut nici o boabă de ovăz. nici n-a semănat cereale, când se prezintă
autorităţile după ovăz dânsul se scuză că n-a avut şi nu are atare cereală. Scuzându-
se a trebuit să-l răscumpere în bani"<i. Aceleaşi abuzuri sunt consemnate şi la
Tomeşti. unde .,fostul notar Ruzicska şi primarul Berger nu distribuiau sarea,
tutunul şi făina trimisă pe seama locuitorilor" •
10
Starea de nemulţumire era sporită şi de specula efectuată de unii comercianţi

cu produsele de strictă necesitate pentru gospodăriile ţărăneşti, cât şi de distribuirea
nedreaptă a produselor naţionalizate şi a puţinelor ajutoare acordate de stat văduvelor
şi orfanilor de război . Specula se făcea în colaborare cu unii comercianţi, în cea mai
11
mare parte evrei. prin prăvăliile cărora se desfăceau mărfurile deficitare, la preţuri
mult ridicate. deşi se primeau direct de la stat cu preţuri fixe. Nu întâmplător în
toamna anului 1918 printre primii care au căzut victime violenţelor populaţiei
revoltate s-au numărat astfel de comercianţi din Făget şi din alte comune învecinate 2•
Pe lângă produsele de strictă necesitate au fost rechiziţionate spre a fi topite şi
folosite în industria de armament şi clopotele de aramă ale multor biserici din Banatul
de nord-est: Făget (3clopote) , Brănesti (3clopote) , Gladna Montană 15 , Bujor 16 etc.
11 14
"Drapelul. 11I1917: 3.
7
Drapelul. 9611917: 2-3.
~
MBT-1, dosar Bujor.
MBT-1. dosar Bucovăt.
9
MBT-1. dosar Tomeşti.

10
11
Munteanu, 1981: 115.
I' .
- Tomom, 2008: 290.
MBT-1. dosar Făget.
13
14
MBT-l, dosar Brăneşti.
MBT-1, dosar Gladna Montană.
15
16
MBT-l, dosar Bujor.
96
La abuzurile autorităţilor locale se adaugă cele făcute de pădurari sau de
administratorii de moşii, victime fiind în special femeile văduve. Astfel, potrivit
unei însemnări descoperite în arhiva parohiei Româneşti, Carolina Popovici,
femeie săracă şi văduvă, l-a rugat pe un vecin să-i aducă un car de lemne căzute la
pamânt din izlazul comunei. După ce au încărcat carul cu vreascuri şi au plecat
spre casă, l-au întâlnit pe administratorul moşierului din zonă care le-a cerut să
ducă lemnele la gospodăria stăpânului său.
„Si văzând că nu-i chip să-i lese lemnele, femeia a început să le descarce şi
pe când era cu carul pe jumătate descărcat, d-l Layos [administratorul] se retrage ca
la trei metri înapoi şi trage un foc de armă în femeie, fracturându-i osul de deasupra
de genunche de la piciorul drept. Şi în loc de lemne, fata femeii, Maria, care era de
faţă, dimpreună cu omul cu carul, au dus pe mama-sa acasă rănită. S-a tratat cum a
putut, i-a fost legat piciorul în scândurele, şi după ce s-a vindecat a rămas şchioapă
pentru toată viaţa" 17 •
Intrarea României în război, în vara anului 1916, alături de Antanta, a sporit
represiunea autorităţilor şi tensiunea în rândul populaţiei româneşti. Se trecea brusc
„de la nădejdea luminoasă la cea mai neagră dezamăgire, totul în ritmul ofensivei şi
defensivei româneşti" 18 .
Autorităţile maghiare au declanşat un adevărat val de represiune împotriva
fruntaşilor satelor - îndeosebi preoţi şi învăţători -, de supraveghere neîncetată a
oricărei manifestări româneşti. Mulţi fruntaşi au fost internaţi în lagăre de con-
centrare departe de casă, pentru a fi izolaţi de popor, orice reuniune sau manifestare
românească fiind interzisă, iar învăţământul românesc în permanenţă supra-
vegheat19.
Nici românii din Banatul de nord-est n-au fost scutiţi de un astfel de trata-
ment. Astfel, preotul Victor lclozan din Băseşti [Azi Begheiul Mic], cât şi învăţă
torul Ioan Petrescu din aceeaşi localitate, au fost mobilizaţi şi trimişi pe front 20 .
Aceeaşi soartă au avut-o şi învăţătorii Nicolae Popovici din Băteşti, Aurel Arone
din Brăneşti, Iosif Terfăloagă din Temereşti, George Drăgoi din Bujor, Vasile
Braşovan din Fârdea, Dimitrie Stepanescu din Jupani, Adrian Ardelean din Cliciova,
Ioan Bratulescu din Româneşti, Dimitrie Suciu din Sărăzani 21 , Dănilă Iliţiescu,
atunci învăţător în Ramna, şi Ioan Simion Caba din Curtea 22 , ambii reprezentanţi
de frunte ai locuitorilor din zona Făgetului la Alba Iulia. Preotul Serafim Băian şi
publicistul Ion Clopoţel din Margina au fost întemniţaţi de autorităţile maghiare, iar
inginerul Adrian Diaconovici din Făget, învăţătorul Nicolae Popovici din Băteşti şi
ţăranii Petru Brezovan şi Ion Nicorescu din Pietroasa au fost deportaţi şi internaţi
în lagăre23 . Potrivit dispoziţiilor, ei nu aveau voie să părăsească localitatea în care
17
Scurt istoric, f.a.: 3.
18
Leu, Albert, 1995: 67.
19
ANSJT-FAC, 144: 126.
20
MBT-L dosar Băseşti.
21
Alic, 2013: 197-202.
22
Caba, 1934.
23
Munteanu, Zabercea, Sârbu, 1992: 79-84.
97
fuseseră internaţi decât cu aprobare specială, zilnic trebl!iau să se prezinte la
notarul comunal, iar corespondenţa era atent cenzurată. ln urma numeroaselor
plângeri adresate, autorităţile vor da dovadă de clemenţă, ei fiind eliberaţi, ultimii
părăsind locurile de detenţie în vara anului 1918.
O altă acţiune de intimidare întreprinsă împotriva fruntaşilor români bănăţeni
a fost cea a domiciliului forţat, pentru persoanele considerate că nu prezintă încre-
dere, în special preoţi şi învăţători. În Banat, potrivit datelor culese de către profe-
sorul dr. Nicolae Ilieşiu, în această situaţie s-au aflat 49 de preoţi, 13 învăţători, 38
24
de ţărani, 1 primar, l avocat, 3 funcţionari şi 3 femei . In Banatul de nord-est,
preotul Gheorghe Gârbacea din Brăneşti şi soţia lui Iosif Capotescu, voluntar în
armata română, au fost puşi sub pază politică (domiciliu forţat), fiind împiedicaţi să
părăseas~~ localitatea şi .obligaţi a ~e y~ezenta zi~nic î~ f~Ja auto~ităţilor. Tot s~b
pază poht1că a fost pus ş1 preotul D1m1tne Iosuf dm Bujor- . Aceştia nu aveau v01e
să părăsească domiciliul fără aprobarea notarului comunal, în fiecare zi, la ora 12,
trebuiau să se prezinte la primărie, nu puteau frecventa localurile publice, nu
puteau părăsi locuinţele între orele 20 şi 5 dimineaţa, nu puteau expedia telegrame
şi purta convorbiri telefonice numai cu aprobare, puteau întreţine legături cu
persoane străine localităţii numai în prezenţa autorităţilor. În caz contrar, erau
26
pedepsiţi cu 2 Juni închisoare şi amendă până la 600 de coroane •
Cu probleme deosebite s-a confruntat învăţământul confesional din Banatul
de nord-est în urma mobilizării învăţătorilor. în ciuda atenţiei constante acordate
de către episcopul Miron Cristea. În şedinţa senatului şcolar din 8 decembrie 1914,
episcopul a reiterat obligaţia ca în locul învăţătorilor mobilizaţi pe front să fie puşi
învăţători pensionari. preoţii locali sau elevi de la Institutul Teologic din Caran-
sebeş. Din păcate. nici în Banatul de nord-est acest ordin nu s-a putut respecta
totdeauna. Astfel. în localitatea Sărăzani preotul Iosif Olariu era prea bătrân pentru
a-l putea suplini pe invăţătorul mobilizat. De aceea, Consistoriul diecezan a aprobat
propunerea protopopului Sebastian Olariu ca învăţătorul să fie suplinit de preotul
Yichentie Ciorogariu din Săccni, care locuia în Sărăzani. În localitatea Bujorul,
pentru că preotul Dimitrie losof era în vârstă, Consistoriul a numit un preot capelan
care să_-1 înlocuiască pe învăţătorul George Drăgoi 27 .
In ciuda acestor măsuri, situaţia învăţământului confesional din Banatul de
nord-est nu era nemulţumitoare, aşa cum rezultă din raportul protopopului
Făgetului Sebastian Olariu, din 31 octombrie 1916. Aflăm din acest raport că:
„în anul şcolar 1915-1916 în comunele protopopiatului au fost probleme în
localitatea Brăneşti, unde s-au finut cursuri mai rar de către preotul George Gârbacea.
La Săseşti nu s-au ţinut ore deloc pentru că şi învătătorul şi preotul au fost mobilizaţi.
în Bujor nu s-au \inul ore din pricina neputinfei preotului care este bolnav, iar în
localitatea Sarazani nu s-au ţinut orc pentru că preotul Iosif Olariu a decedar 8 ".
24
Munteanu, Zabercca, Sârbu. 1992: 81-83.
25
Tomoni. 2003: 125.
Dudaş, 2014: 58.
20
27
Alic, 2013: 195-196.
lM AJic, 2013: 206.
98
Autorităţile locale au ripostat cu duritate faţă de orice manifestare a senti-
mentelor naţionale. În ciuda faptului că depăşiseră vârsta încorporării, 5 ţărani din
Poieni au fost trimişi pe front, pentru că, la o horă ţărănească, au îndrăznit să
afirme că „în curând vor juca laolaltă hora cu toţi românii" 29 • Mai mulţi locuitori
din Glad.na Română au fost condamnaţi la câte 15 zile închisoare pentru că au
purtat în faţa alaiul de nuntă drapelul românesc 30 •
Victoriile sau înfrângerile armatei române au avut ecou şi în nord-estul
Banatului, influenţând şi starea de spirit a românilor din zonă. Astfel, potrivit
consemnărilor viitorului director al şcolii din Făget, Vasile Olariu, „la intrarea în
război a României, făcându-se tranşee de război şi pe Valea Begheiului, pe la Bujor
- Răchita - Făget - Coşava, s-au mai înviorat sufletele româneşti că va reînvia
gloria străbună şi se vor vedea măsurându-se pentru dreptate strănepoţii lui Traian
cu ai lui Arpad31 •
Preotul Eugen Sudreşianu din Coşteiul de Sus, participant direct la aceste
evenimente, mărturisea o stare de spirit asemănătoare: „atunci când în luna lui
august a an [ului] 1916 fraţii din Vechiul Regat au intrat în războiul mondial ca să
ne dezrobească de sub jugul milenar, poporul din această comună a avut ferma
convingere că ceasul mântuirii a sosit ( ... ). Pe aici şi prin împrejurime - Coşeşti,
Coşeviţa, Margina - şi în alte locuri se făceau tranşee, căci românii erau aşteptaţi în
tot momentul să ajungă şi pe aici„ ." 32 •
Armata română era aşteptată şi de către ţăranii din localitatea Poieni, lucru
consemnat de preotul Gheorghe Cornea: „în sărbători, ca şi în alte zile, mai ales
seara, se cânta[u] pe ascuns diferite cântări naţionale ca: «Pe-al nostru steag»,
«Deşteaptă-te, române» etc. Locuitorii: Toma Trifescu, Toma Brezovan, Gheorghe
Barbu fiind la Margina, s-au expimat în felul următor: «Să dee Dumnezeu ca să
vină România" şi pentru această exprirnaţie au fost bătuţi amarnic şi apoi închişi de
către jandarmi»"33 •
De aceea, capitularea necondiţionată a Austro-Ungariei, sfârşitul războiului
şi vestea încheierii păcii vor produce mare bucurie şi în Banatul de nord-est.
Potrivit relatărilor protopopului Sebastian Olariu, la aflarea acestor veşti „poporul
român din Făget, cuprins de cea mai mare bucurie, a cutreierat străzile oraşului, în
frunte cu preotul şi învăţătorul, cu cântări patriotice şi cuvântări despre însem-
nătatea momentului" • Cu acelaşi entuziasm au fost întâmpinaţi în toate localităţile
34
soldaţii întorşi de pe front, în cinstea cărora se organizau hore şi festivităţi

speciale. Bucuria revederii era imensă, iar cântecele naţionale ascultate după ani de
interdicţie storceau lacrimi de bucurie. Nu după multă vreme, însă, starea de spirit
se schimbă în mod radical. Cauzele acestei schimbări sunt multiple, reflectând atât
29
MBT-1, dosar Poieni.
MBT-1, dosar Gladna Română.
30
31
MBT-1, dosar Făget.
MBT-1, dosar Coşteiul de Sus.
32
33
34
99
situaţia grea, la limita umilinţei, îndurată de locuitori în anii războiului, cât ş1
conştiinţa prăbuşirii unei lumi depăşite de mersul evenimentelor.
II. Participarea şi jertfele românilor în Marele Război

Din cele 65 de localităţi din Banatul de nord-est, cu o populaţie românească
de peste 36. 700 locuitori - nu avem informaţii despre localităţile cu populatie de
etnie maghiară şi germană majoritară: Bethausen, Bunea Mică, Gladna Montană şi
Igazfalva (Dumbrava) - au participat la război 6.904 de români, 6.350 au fost
35
mobilizaţi pe front şi 554 la partea sedentară • La sfârşitul războiului, s-au
înregistrat 826 de morţi - 633 au murit pe front şi 193 în spitale sau acasă în urma
rănilor provocate de război - şi 349 au fost daţi dispăruţi, aşa cum rezultă din
tabelul alăturat.
Tabelul nr. 1: Statistica participanţilor la război

Mobilizaţi
·;::;
i::
=
e
c
-
·-•I„„ -•
i::i
c
-
•Ol
CI.
=
~
·~
!~
c
·c:CI. .c
„
„
-
~
CJ
• = Q,I
„III
i::
"'
„ 1 -
III
CJ -i::
i::
Q,I
Q,I
.5
i::i
';
CI.
„
·- e CI.2
c=
.-: 2
III
>Ol ,Q,I
:I
·a
-c
e „
-
<III
Nr.
Localitatea e ,
"'
c
°€III .::
:I
III '5 c c :o"' i::i
o
E Q.I
III
Q,I
"' Q,I
E!
Q,I ·- ~ c >
III III
CI. tIII ·Q_
CI. -'ii :I
!! c: .-::
·ro
CI)
'Q. Q,I
tIII CI.
„"'
.!
- Q,I ·- CI.
:I i::
r~
CI. CI. < ~ o·-
I
o
Q,.
2
--
i::
3 4 5 6
~
7 8 . 9 10
1 Balosesti 224 43 6 6 3 4 10
2 Bârna 430 79 2 12 3 4 3
3 Săseşti ( Begheiu 511 92 24 2 7 9 8 9
Mic)
4 Săteşti 474 99 14 1 2 15 8 14
5 Bethausen 127 19 2 1
6 Bichi~i 853 126 10 11 10 11 20
7 Botineşti 466 77 14 9 2 4 6 18
8 Brăneşti 597 127 5 8 1 18 17 22
9 Breazova 370 70 2 8 2 6 5
10 Bucovăt 810 87 7 2 1 2
11 Bujor (Traian 677 63 49 15 1 12 21
Vuia)
12 Bulza 503 101 7 10 4 7 13 21
13 Bunea Română 771 157 4 4 1 15 6 17
14 Bunea Mică
35
ANSJS=A, Liste: 463-466.
100
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
15 Cladova 858 96 18 4 7 19 36
16 Cliciova 848 218 9 36 5 16 22
17 Coşava 606 113 14 18 2 7 13 30
18 Coşăviţa 150 34 2 2
19 Coşteiul de Sus 605 107 18 4 3 11 7 17
20 Crivina de Sus 334 52 3 2 2 4
21 Crivina 473 93 7 10 4 8 17
22 Curtea 1277 181 18 30 11 11 12
23 Cutina 984 88 10 2
24 Dobreşti 620 137 3 13 3 16 12 18
25 Drăgşineşti 313 67 14 6 7 7 8 7
26 Drinova 365 61 10 3 4 8 7 19
27 Dubeşti 880 217 9 29 3 15 25
28 Făget 1349 171 33 12 11 4 21 38
29 Fărăşeşti 524 85 11 4 9 19
30 Fârdia 982 170 19 19 10 21 48
31 Glaclna Montană
32 Glaclna Română 867 152 7 IO 12 9 19
33 Goizeşti 180 34 1 1 2 3 4
34 Groşi 357 56 2 4 3 4 8
35 Hauzesti 314 43 2 1 1 2 3 5
36 Homoşdia 349 58 10 2 4 2 5
37 Ierşnic 596 118 11 3 2 6 18
38 lgazfalva 19
(Dunbrava)
39 Jupăneşti 330 47 10 3 2 6 9
40 Jupani 633 77 9 7 1 6 8 11
41 Jureşti 265 55 6 6 5 2 7 16
42 Leucuşeşti 724 157 4 23 2 3 3 6
43 Luncani 712 . 110 11 1 5 10 16
44 Mănăştiur 497 88 4 6 4 6 15
45 Margina 559 100 20 7 2 6 1 7
46 Mâtnicul Mic 331 68 5 8 5 11 22
47 Nemeşeşti 178 24 4 2 1 3 5
48 Nevrincea 325 81 8 7 3
49 Ohaba Lungă 494 72 7 10 7 15
50 Ohaba Sârbească 837 165 22 13 12 4 11 14
(Română)
51 Pădurani 524 95 14 7 6 5 12 18
52 Pietroasa 481 85 13 5 13 11
53 Pogănesti 430 71
54 Poieni 566 77 7 7 4
55 Povergina 440 70 13 2 5 11 10 20
56 Răchita 1453 250 45 15 11 14 21 60
101
I 2 3 4 5 6 7 8 9 10
57 Remetea Lungă 599 85 27
58 Româneşti 643 146 8 20 15 16
59 Săceni 284 43 3 3 12 5 6 11
60 Sărăzani 445 89 1 7 4 6 9 7
61 Sinteşti 854 190 23 29 2 5 21 30
62 Sudriaş 524 65 2 6 3 15
63 Surducul Mic 675 145 21 14 6 3 5 4
64 Susani 608 114 32
65 Temereşti 795 82 25
66 Tomeşti 434 88 17 6 6 8 9 20
67 Topla 225 52 6 2 4 4 4 4
68 Zoit 356 75 3 8 6 5 15 22
69 Zorani 262 53 16 6 8 IO 14
Total 36706 6350 554 633 193 349 515 926
În urma celor căzuţi pe câmpul de luptă, dispăruţi şi morţi până în anul 1922,
au rămas 515 văduve şi 926 de copii orfani. Greu de imaginat a fost situaţia unor
familii rămase cu mulţi copii şi fără sprijinul celor care trebuiau să ducă greul.
Astfel că la Făget. în urma morţii soldaţilor Nicolae Glava şi Antanas Gontean au
rămas 6 respectiv 5 copii orfani, iar Dionisie Jurconi a lăsat, prin moartea sa, 4
orfani de ambii părinţi. Au rămas 5 orfani şi în familiile lui Lazăr Stănescu şi Ioan
Buga din Drinova. Leonte Furdian din Gladna Română, George Lera din Pădurani,
Nicolae Enăşescu din Botineşti şi Ioan Gheju din Răchita, iar 4 orfani în familiile
lui Ştefan Stănilă din Baloşeşti, Luca Petrescu din Cliciova, Mihai Togeroni din
Fărăşeşti, Pahomic Gruescu din Pădurani. Gligor Hotu din Dubeşti, Donosie Lungu
din lerşnic, Constantin Lungu din Bunea Mare, Emilian Obiadă din Zoit, Gheorghe
Dumitrescu din Curtea, Rădulescu din Mănăştiur, Ion Angheloni şi Ion Neamţu din
Hăuzeşti. Partenie Săleşan şi George lliţoni din Tomeşti, Vasile Suciu şi Vasile
Ciorogar din Sudriaş, Constantin lzgherean, Solomon Stănescu şi Nicolae Drăgan
din Răchita.
III. Revoltele, teroarea şi represiunea din noiembrie 1918

După terminarea Marelui Război, Banatul de nord-est trece printr-o perioadă
frământată, cu ample acţiuni populare. În fruntea nemulţumirilor se aflau soldaţii
întorşi de pe front. pătrunşi de spiritul revoltei, ce au găsit în localităţile lor o
justificată stare de nemulţumire împotriva celor ce controlau economia locală şi
reprezentau autorităţile maghiare. Au fost vizaţi, în primul rând. notarii, pretorii,
primarii şi jandarmii ce au dovedit mult zel în rechiziţionarea produselor ţărăneşti,
au comis nenumărate abuzuri cu prilejul mobilizărilor şi aplicării ordonanţelor de
război, au supus familiile celor plecaţi pe front la numeroase umilinţe. În conştiinţa
revoltaţilor, ei reprezentau un regim străin, nedrept şi asupritor. La Coşava, Curtea,
Sudriaş şi Tomeşti sunt devastate sediile notariale şi notarii sunt alungaţi3 6 , iar la
MBT-1. dosar Coşava, Curtea, Sudriaş şi Tomeşti.

36
102
Bunea Mare primarul a fost ucis 37 • Revolta locuitorilor din Bunea Mare nu a putut
fi stăvilită nici de intervenţiile preotului şi învăţătorului din sat. Mai mult, pentru a-
şi salva viaţa, şi aceştia au fost obligaţi să fugă peste păduri. Atât la Făget, cât şi în
multe localităţi din zonă sunt date jos însemnele statului maghiar aflate pe sediile
instituţiilor publice.
Sunt atacate şi devastate depozitele pentru armată ce adăposteau mari canti-
tăţi de cereale şi alimente rechiziţionate de la ţărani, magaziile şi prăvăliile comer-
cianţilor, localurile şi magaziile unor societăţi capitaliste existente la sate, ce conţi
neau bunuri de strictă necesitate de care ţăranii duceau mare lipsă sau pentru procu-
rarea cărora erau supuşi unei nemiloase specule. În unele localităţi furia nemulţu
miţilor se revarsă şi asupra pădurarilor şi funcţionarilor de la Ocoalele Silvice, în
cea mai mare parte maghiari sau evrei.
Chiar în primele zile ale lunii noiembrie ţăranii din Margina, Coşava, Curtea
şi Româneşti, întorşi de pe front şi confruntaţi cu foametea, lipsurile, aroganţa şi
abuzurile autorităţilor depăşite de mersul evenimentelor, au jefuit şi devastat
magazinele şi depozitele acestor sate, luând alimente şi îmbrăcăminte. În zilele de 3
şi 4 noiembrie muncitorii de la Fabrica Margina, datorită salariilor foarte mici şi
mizeriei în care erau obligaţi să lucreze, „au spart magazinele fabricii şi au împărţit
gratuit făină şi slănină sătenilor din vreo câteva localităţi care se duceau la târg la
38
Făget" • În acelaşi timp au fost devastate locuinţele funcţionarilor fabricii, unde
s-au găsit cantităţi mari de alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, dosite pentru a
fi vândute la preţuri de speculă. Tot în 4 noiembrie şi locuitorii din Tomeşti şi-au
împărţit alimentele din depozitele comune şi au pătruns cu forţa în localul primă
riei. Speriate, autorităţile au fugit în pădure şi au cerut ajutor de la primpretorele
din Făget, dar ajutorul cerut nu putea veni, pentru că şi Făgetul se confrunta cu
aceleaşi evenimente.
Pentru a preîntâmpina o revoltă populară, autorităţile au amânat tradiţionalul
târg de Sfântul Dumitru, ce trebuia să se ţină la 26 octombrie. Totuşi acesta a avut
loc în ziua de 4 noiembrie, când au venit la Făget locuitori din întreaga zonă.
Printre ei erau foarte mulţi soldaţi întorşi de pe front, nemulţumiţi de situaţia exis-
tentă şi dornici de a-şi face dreptate. Ei au fost primii care au devastat magazinele
comercianţilor David Klein şi Rafael Maylender, împărţindu-şi proviziile. În spri-
jinul comercianţilor intervin jandarmii şi Garda maghiară, trăgând în mulţimea
lipsită de apărare, găsindu-şi astfel moartea 11 bărbaţi, 4 femei şi un copil de 5
ani . Cadavrele au fost strânse de pe străzi şi duse cu carul la cimitirul ortodox,
39
unde au fost înhumaţi într-o groapă comună. Cu siguranţă că numărul răniţilor era
şi mai mare, fără însă a se putea preciza. Şocul produs de acest adevărat masacru
va duce la exagerarea numărului victimelor. Gazeta „Arad es Videke"din 7 noiem-
brie 1918 vorbea de 104 morţi , iar Constantin Kiriţescu, într-o istorie consacrată
40
37
MBT-1, dosar Bunea Mare.
38
Românul, 6/1918: 3.
39
Cheresteşiu et alia, II, 1963: 377.
40
103
41
războiului pentru întregirea neamului, amintea de pest~ 100 de m?11i • Alte ~urse
vorbesc şi de bombe aruncate din avion asupra cetăţemlor revoltaţi, m urma carora
s-au "mreg1strat
. 40 de morţi042 .
Între cei ucişi au fost şi oameni din Coşteiul de Sus, unde soldaţii întorşi de
pe front au spart vagoanele şi butoaiele de ţuică ale firmei „Deutsch Iacob şi Co"
din Făget43 . Printre victime s-au numărat şi doi răniţi din Brăneşti şi o femeie,
Silvia Moldovan, împuşcată în Făget şi care, deşi nu era moartă, fusese îngropată
alături de cei ucişi. Soţul, participant la acest eveniment înfiorător, moare peste trei
zile, lăsând două fetiţe orfane •
44
Din păcate, în zilele următoare revolta cuprinde şi alte localităţi din zona
Făgetului, nemulţumiri şi răzvrătiri ţărăneşti consemnându-se la Sinteşti, Breazova,
45
Bujor (Traian Vuia). Susani. Sudriaş etc . La Susani, în dimineaţa zilei de 6
noiembrie au fost mobilizaţi proprietarii de căruţe pentru aprovizionarea şcolii cu
lemne de foc. La instigarea unui consătean revoltat, aceştia nu au mai mers în
pădure ci la depozitul de lemne din gara Susani. În faţa acestei situaţii, cantonierul
Dezideriu Balint a cerut ajutorul Gărzii maghiare din Făget, care a sosit în gara
Susani sub comanda fiului său, lmre Balint, cu o locomotivă ce trăgea un vagon
deschis. Din acest vagon gardiştii au deschis focul ucigând 14 locuitori din Susani
şi 5 din Jupani . De menţionat că niciunul dintre cei ucişi nu a fost trecut în
46
„Registrul de morţi" existent la Primăria Sudriaş, de care aparţinea atât satul Susani
cât şi satul Jupani.
În faţa acestei situaţii autorităţile sunt cuprinse de panică, mai ales că, aşa
cum remarca comitele suprem al camitatului Caraş-Severin într-un raport trimis
ministrului naţionalităţilor din Ungaria, acţiunile nu sunt provocate de „elemente
turbulente. ci de cetăţenii români care consideră că, în conformitate cu politica
Guvernului popular, puterea publică aici trebuie să le apartină, întrucât sunt
majoritari'...1 . Intensitatea şi amploarea acţiunilor ţărăneşti desfăşurate în Banatul
7
de nord-est au pus în mare încurcătură autorităţile locale. Îngrijorat de soarta regi-

mului pe care ii apăra, comandantul unităţii de jandarmi din Lugoj raporta forurilor
superioare că în plăşile Lugoj, Făget şi Birchiş, actiunile tărănimii nu puteau fi
împiedicate de forţele de care el dispunea şi cerea sporirea efectivului de jan-
darmi4x. Solicitarea rămâne fără răspuns deoarece în urma dispoziţiei ministrului de
război de a trimite soldaţi staţionaţi în comitat, în localităţile lor de orgine, ordinea
putea fi menţinută în reşedinţa comitatului doar cu ajutorul jandarmilor. Pentru a
face faţă acestor situaţii se trece imediat Ia sporirea efectivelor gărzilor maghiare.
41
Kiritescu. fa.: 374.
42
Documente, 2008: 186.
43
MBT-1, dosar Coşteiul de Sus.
+1 MBT-1, dosar Brăneşti.
45
Popescu, 1970: 83 .
.it. David.
47
1918 la români, II, 1983: 1200.
48
Popeangă, 1969: 53.
104
În zilele următoare Banatul de nord-est va fi terorizat de Garda maghiară din
Făget. În dimineaţa zilei de 6 noiembrie, 25 gardişti ajung în Breazova pentru a
pedepsi pe cei care au participat la evenimentele de la Margina. Întâlnind 2 locui-
tori care aduceau lemne cumpărate de la fabrica din Margina, deschid foc asupra
lor, împuşcându-i. După ce maltratează mai mulţi cetăţeni îl arestează pe Arsene
Gligor, îl duc în faţa primăriei şi-l împuşcă, în ciuda intervenţiei care pledează
pentru nevinovăţia celui arestat. Pentru a menţine starea de teroare, instalează în
faţa casei preotului Ioan Alexandrescu şi în faţa primăriei câte o mitralieră •
49
Zguduitoare şi în acelaşi timp revoltătoare au fost abuzurile săvârşite de

autorităţi în acele zile fierbinţi la Făget, relatate cu lux de amănunte de avocatul
George Gârda printr-o scrisoare trimisă ziarului „Românul" din Arad şi publicată
sub titlul „Başbuzucii din Făget" 50 • La 8 noiembrie mai mulţi membrii ai Gărzii
maghiare au mers la Româneşti şi au arestat 6 români participanţi la evenimentele
de la Margina şi pe Ion Meza din Groşi, pentru a-i trimite cu un tren de marfă la
Timişoara. Arestaţii au fost duşi însă la Făget şi a doua zi, cu acordul jandarmilor,
fără judecată, au fost împuşaţi într-o grădină, în spatele primăriei, iar cadavrele,
după ce au fost jefuite, au fost aruncate într-o groapă comună. Abia după consti-
tuirea gărzii naţionale române din Făget şi dezarmarea celei maghiare, familiile
celor ucişi au putut veni la Făget pentru a-şi dezgropa morţii şi a-i înmormânta
creştineşte în cimitirul ortodox din localitate 51 •
În zilele următoare Garda maghiară din Făget s-a deplasat la Pietroasa pentru
a-i pedepsi pe cei care au atacat proprietatea moşierului Simeon Papp şi depozitele
de lemn din localitate. Numai intervenţia sătenilor i-a salvat pe cei 8 arestaţi de la
moarte52 • Aceeaşi gardă s-a deplast la Poieni, obligând populaţia să se refugieze
prin păduri pentru a scăpa de represalii 53 •
Mişcările desfăşurate în prima jumătate a lunii noiembrie în Banatul de nord-
est au avut, în primul rând, un caracter social, găsindu-şi cauzele în sărăcia şi
lipsurile provocate de război. În condiţiile în care reprezentanţii autorităţilor locale
şi proprietarii de magazine şi <;iepozite erau, în cea mai mare parte, unguri sau
evrei, aceste mişcări au şi un caracter naţional. În urma intervenţiei brutale a
autorităţilor aceste mişcări populare devin mişcări politice.
IV. Constituirea gărzilor şi

consiliilor locale
Evenimente similare au avut loc şi în alte localităţi ale comitatului Caraş
Severin. De aceea, la 2 noiembrie 1918 vicecomitele Aurel Issekucz a convocat la
sediul prefecturii din Lugoj o întâlnire de urgenţă, la care au participat: primarul
49
MBT-1, dosar Breazova.
50
Românul, 1988: 406-408.
MBT-1, dosar Făget. Au fost împuşcaţi în cap sau în piept Dionisie Pandurescu (24 ani), Gligor
51
Muntean (39 ani), Arsenie Dragoş (34 ani), Ion Florea (24 ani), George Petric (24 ani), Dumitru
Stănilă (22 ani) şi Ion Mez.a (28 ani).
52
MBT, dosar Pietroasa.
53
105
Ioan Băltescu, episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu, protopopul ortodox
dr. George Popovici, dr. Valeriu Branişte, dr. George Dobrin, dr. Dobo Jeno, dr.
Fenyes J6zsef, dr. Frank.I Nandor, Haberehrn Antal, dr. Hausz J6zsef, Dr. Jakabffy
Elemer, K6ky Layos, dr. Makay Agoston, Magyar Janos,· Vasile Dobrin, J?aniel
Nicolici, Oregyan J6zsef, Dominic Raţiu, Schieszler Zsigmond, Sulyok Arpad,
Torok Lajos şi Partenie Jianu, pentru a discuta măsurile ce trebuiau a fi luate pentru
54
asigurarea ordinii şi bunurile cetăţenilor • În ziua de 3 noiembrie 1918 conducă
torii mişcării naţionale din Lugoj au convocat o adunare pentru constituirea Gărzii
Naţionale Române. Întâlnirea a avut loc în grădina hotelului Concordia, de faţă
fiind prezenţi şi 50 de ofiţeri şi subofiţeri români. Cu acest prilej Valeriu Branişte a
rostit o cuvântare emoţionantă consacrată luptei românilor pentru libertate şi uni-
tate. Au mai rostit cuvântări prof. dr. Victor Bârlea, desemnat notar al adunării,
avocaţii dr. George Gârda din Făget şi dr. George Dobrin din Lugoj, precum şi
episcopul Valeriu Traian Frenţiu. ales în unanimitate preşedinte al întrunirii.
Adunarea deschisă de dr. Valeriu Branişte „a decurs în cea mai perfectă
ordine şi în mijlocul unei însufleţiri generale. Într-un glas, s-a aclamat încrederea şi
alipirea neclintită faţă de Consiliul Naţional Român" • Cu bucurie şi aclamaţii au
55
fost întâmpinaţi şi ceilalţi vorbitori: profesorul dr. Victor Bârlea, avocaţii dr. George
Gârda şi George Dobrin şi episcopul greco-catolic Traian V. Frenţiu.
Potri,·it ziarului .. Românul"' unul din cele mai emoţionante momente a fost
cel al înfiinţării Gărzii Naţionale Române: „Pentru a preveni anarhia se decretează
înfiinţarea primului batalion românesc din foştii honvezi ai regimentului 8 şi alte
trupe. Ofiţerii şi soldaţii acestui batalion românesc care erau de faţă cu cocardele
naţionale pc chipiu. au fost obiectul celor mai călduroase aclamaţiuni, iar vorbi-
torul lor. căpitanul dr. George Gârda a trezit lacrimi de emoţie, când a făcut din
adâncurile inimii sale româneşti. apelul să se înroleze feciorii români în primul
batalion românesc"~".
După alegerea Consiliului Naţional Român din Lugoj, adunarea s-a încheiat
într-un entuziasm general: „După cuvintele de încheiere ale prezidentului P.S. Sa dr.
T.V. Frenţiu. întreaga adunare intonează imnul spontan, stând toţi în picioare cu
capetele descoperite. «Deşteaptă-te, române». Cântă vlădica între ţărani, maiorul
între soldaţi. cântau cu mic cu mare, toţi şi pe când cântau pe multe feţe curgeau
lacrimi sfinte de emoţie. Era cel dintâi «Deşteaptă-te, române» cântat liber în
adunarea publică. ziua la amiază, sub cerul din a cărui nori se strecurau picuri fini de
ploaie măruntă" 57 •
Pentru menţinerea ordinii şi oprirea fărădelegilor comise de jandarmi şi
membrii ai gărzilor maghiare, după aceste evenimente, se vor constitui în întrega
zonă a Făgetului Gărzi Naţionale Române şi Consilii Naţionale Comunale.
5-1Şipoş. 2017: 233.

55
Româ1111/, 5/1918: 3.
50
Româ1111/, 5/1918: 3.
57
Românul. 5/1918: 3.
106
Alcătuite din reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, consiliile au preluat
sarcina organizării întregii vieţi economice, sociale şi administrative a localităţilor,
înlocuind instituţiile vechi, slujitoare ale unor interese străine românilor58 •
Potrivit regulamentului de funcţionare, scopul gărzilor era menţinerea ordinii,
împiedecarea jafurilor, omorurilor şi volniciilor. În gardă se înrolează „elemente de
cea mai mare încredere", de preferinţă soldaţi şi subofiţeri merituoşi 59 • Toţi cei
înrolaţi erau obligaţi să depună un jurământ de credinţă după un anumit formular.
Gardiştii foloseau uniforma militară de care dispuneau sau îmbrăcăminte civilă. Ca
semn distinctiv purtau o panglică tricoloră la braţul stâng cu inscripţia: „Garda
Naţională Română". Armamentul era adus de pe front sau preluat de la jandarme-
riile comunale şi de la gărzile maghiare dezarmate. Gărzile naţionale erau formate
în special din soldaţi întorşi de pe front, dar şi din muncitori, ţărani şi intelectuali
care s-au înscris de bunăvoie. Comandantul gărzii trebuia să fie un ofiţer ori, în
lipsă, un subofiţer. În gardă erau primite numai elemente de cea mai mare încre-
dere. Alimentarea şi salarizarea gardiştilor erau asigurate prin contribuţii benevole
ale populaţiei 60 . Fiecare gardist simplu primea o soldă de 20 de coroane, iar ofiţerii
primeau 30 de coroane pe zi. Comunitatea locală avea obligaţia să asigure alimen-
taţia gardiştilor în timpul serviciului. Gărzile trebuiau să facă rapoarte zilnice,
scrise sau telefonice, secţiilor centrale, iar acestea, împreună cu cele judeţene,
comandei generale de la Arad. Ordinele din Arad se comunicau telefonic sau prin
intermediul ziarului „Românul".
Garda Naţională Română din Făget, ce a funcţionat până la venirea trupelor
franceze, avea un efectiv de 60-80 de oameni, fiind condusă de tehnicianul silvic
Dinu Popescu. La început a funcţionat alături de cea maghiară stabilindu-se în
acest sens o linie de marcaţie. Convieţuirea a fost de scurtă durată, pentru că, în
urma fărădelegilor comise de gardiştii maghiari în localităţile învecinate, aceştia
vor fi dezarmaţi de garda românească.
Asemenea Făgetului, gărzi româneşti s-au înfiinţat în majoritatea localităţilor
din zonă. Preotul Victor Iclozan din Băseşti, participant activ la aceste evenimente,
descrie cu lux de amănunte momentul înfiinţării gărzii româneşti din localitate. La
20 decembrie 1918, preotul şi învăţătorul din Băseşti i-a chemat pe săteni la şcoală,
la o adunare populară. După prezentarea generală a evenimentelor şi a semnificaţiei
momentului, s-a hotărât înfiinţarea gărzii naţionale. „Momentul era solemn, toţi cei
de faţă au depus jurământul de credinţă pentru statul român. La depunerea jură
mântului a fost adus cu mare însufleţire şi un steag tricolor, pe care l-a ţinut serg.
Isaie Icobescu. În timpul depunerii jurământului mulţi bătrâni plângeau de
bucurie" 61 • Sub conducerea sublocotenentului Emil Iclozan, garda asigura paza
comunei, atât ziua, cât şi noaptea. În ciuda faptului că deţinea doar o singură armă,
58
Pascu, II, 1983: 84.
59
Pascu, II, 1983: 111.
60
Marin, Munteanu, Radulovici, 1968: 147.
61
MBT-1, dosar Băseşti.
107
garda a reuşit să menţină ordinea în localitate. Mai mult, la 12 februarie 1919
gardiştii din Săseşti au blocat un transport ilegal de 1O căruţe încărcate cu făină de
grâu, trimise de inginerul silvic Friistok din Făget spre Lugoj. Făina confiscată a
fost trimisă armatei române aflate în localitatea Zam. Tot cu ajutorul gărzii
naţionale s-au făcut mai multe poduri în comună.
Existenţa gărzilor româneşti a salvat localităţile respective de jafurile unor
trupe austro-ungare rătăcite sau de abuzurile jandarmilor unguri. Astfel, în Gladna
Română, garda s-a aşezat în jurul comunei pentru a bara drumul jandarmilor veniţi
să-i jefuiască pe românii din comuna Gladna Montană. Prezenţa gardiştilor i-a
descurajat pe jandarmi salvând localitatea de un posibil jaf, mărturiseşte învăţătorul
din localitare: „Această gardă s-a aşezat în jurul comunei, auzind că jandarmii
unguri jefuiesc pe românii din comuna Gladna Montană, care este la o distanţă de 2
/2 km şi jandarmii prinzând de veste despre această gardă, în comuna noastră n-au
1
mai dat năvală, ducându-se cu prada din Gladna Montană. Garda noastră, fiind bine
organizată şi bine înarmată, trupele maghiare n-au mai avut curajul să mai ajungă şi
.. „,fi~
pe atct
La Fârdea. garda a intervenit pentru a opri abuzurile inginerului silvic Kiss
Stefan: ..Inginerul silvic Kiss a venit în comună cu jandarmi maghiari ca să silească
pe oameni a plăti lemnele din pădurile statului. Ei au sosit în comună seara şi
dimineaţa urma să umble prin comună după lemne. La auzul acestora s-au adunat
gardiştii şi aproape toţi oamenii din comună şi, în revărsatul zorilor, s-au prezentat
toţi la locuinţa erarială. unde erau găzduiţi jandarmii cu inginerul silvic. Aici au
înconjurat casa şi i-au silit să părăsească comuna, după ce au promis că nu le mai
poartă grija de lemne. Au voit să-i dezarmeze, dar la rugarea inginerului silvic nu
au fost dezarmaţi. ci au fost petrecuţi până la marginea comunei de popor şi
gardişti în zbierături şi hulituri" •
113
Localităţile mici. cu un număr redus de bărbaţi, se asociau pentru a forma

împreună o gardă naţională. Aşa a fost cazul localităţii Mâtnicu Mic, unde garda
românească. ce-şi avea „terenul de activitate în raza a 7 comune, era înfiinţată din
oamenii cei mai de seamă ai comunelor şi cei mai culţi. Conducerea o aveau
persoanele fruntaşe ale comunelor. Aceste gărzi aveau rolul de a apăra comunele,
atât interiorul, cât şi exteriorul lor ( ... ), chiar bunurile lor de oamenii vecini care
erau răufăcători (stricăcioşi) care căutau să fure gospodăriile sau chiar prin păduri
sau izlazuri făceau pagube" 64 •
Şi în nord-estul Banatului, consiliile şi gărzile naţionale au avut un rol
important în pregătirea participării la Marea Unire 65 • Ele au asigurat liniştea şi
ordinea necesare organizării adunărilor electorale a căror menire era aceea de a-şi
trimite delegaţii la Alba Iulia pentru a hotărî soarta Banatului şi Ardealului.
MBT-1, dosar Gladna Română.

62
63
MBT-L dosar Fârdea.
64
MBT-L dosar Mîtnicu-Mic.
6~
· Enăşescu, Enăşescu.
108
V. La Alba-Iulia
Ideea convocării unei adunări naţionale
plebiscitare se conturează după
sfârşitul războiului şi eşecul tratativelor româno-maghiare de la Arad din 13-14
noiembrie 1918. De aceea, a doua zi după eşuarea tratativelor de la Arad, la 1/15
noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central trimite o Circulară către toate
consiliile naţionale judeţene prin care dispunea ca în termen de 12 zile să se facă în
toate cercurile electorale ale judeţelor (comitatelor) Transilvaniei, asupra cărora
Consiliul Naţional Român Central îşi exercita autoritatea, alegeri de deputaţi
cercuali pentru Marea Adunare Naţională Română, ce urma să fie convocată în
scurt timp 66 •
Alegerile urmau să se desfăşoare potrivit legii electorale din 191 O, pe cir-
cumscripţii, în toate localităţile desemnate a fi centre electorale. Numărul deputaţi
lor să fie de cinci, aleşi potrivit votului universal deschis. De asemenea, se preciza,
ca fiecărui deputat ales să-i fie înmânat un „credenţional'', care să cuprindă şi
numele celorlalţi deputaţi aleşi în circumscripţia dată şi să fie subscris de preşe
dinte, notar şi de toţi bărbaţii de încredere ai comunelor din circumscripţia
respectivă. Totodată, Circulara mai solicita ca documentele de alegere, procesele-
verbale, semnate de preşedinte, notar şi de toţi bărbaţii de încredere ai adunărilor
electorale să conţină locul şi ziua alegerii, numele comitetului şi cercului electoral,
rezultatul constituirii, constatarea că votarea şi alegerea deputaţilor se va face pe
baza sufragiului universal, numele celor cinci deputaţi, cu menţionarea ocupaţiei şi
a domiciliului fiecăruia etc. Toate aceste documente urmau să fie trimise la Arad
lui Ştefan Ciceo Pop.
La 21 noiembrie 1918 şi bănăţenii cunosc textul convocării Marii Adunări
Naţionale, tipărit de ziarul „Românul" şi preluat apoi de toată presa românească.
Cele zece zile ce despart convocarea de întrunirea Marii Adunări Naţionale au fost
cele mai entuziaste şi mai emoţionante din istoria modernă a Banatului. Starea de
spirit, însufleţirea şi dorinţa de unire se văd şi din conţinutul credenţionalelor şi
mandatelor încredinţate reprezentanţilor Banatului. Organizatorii adunării au
hotărât să tipărească credenţionale tipizate care urmau doar să fie completate, dar
acestea au ajuns numai în localităţile mari ale Banatului. De aceea, în majoritatea
localităţilor din Banat, conţinutul credenţionalelor reflecta gândirea, frământarea,
entuziasmul şi credinţa comunităţilor locale că participă la realizarea unui act
istoric. Ele exprimă spiritul patetic, înflăcărat, mobilizator caracteristic discursului
românesc de la 1918, inspirat de „duh naţional".
Astfel, „comuna Povergina - situată în nord-estul judeţului Timiş - se declară
solidară cu interesele pur româneşti şi consimte cu Consiliul Naţional Român din
Transilvania şi ţara ungurească, pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat
liber şi independent" 67 •
66
Pascu, 1968: 361.
Făurirea, 1983: 185.
67
109
Urmând îndemnul convocării, şi făgeţenii îşi vor desemna delegaţii pentru
Alba Iulia. La 14/21 noiembrie 1918 se întruneşte la Făget adunarea electorală a
cercului electoral Făget/Birchiş, prezidată de protopopul Sebastian Olariu. Adunarea
alege cu unanimitate de voturi drept delegaţi pe George Gârda, Victor Feneşiu, şi
Vasile Iancu din Făget, iar ca supleanţi pe Ioan Stoian din Sinteşti, Dwnitru Bejinar
din Bujor şi Solomon Togerescu din Curtea .
68
În aceeaşi zi Reuniunea de cetire şi cântare a plugarilor români din Făget îl

alege pe învăţătorul Dănilă Iliţiescu s-o reprezinte la Alba Iulia , iar Reuniunea
69
învăţătorilor greco-ortodocşi din protopopiatul Făgetului îi desemnează pe învăţă

70
torii Ioan Ionaşi din Margina şi Traian Mihailovici din Sinteşti . În următoarele 3
zile s-au făcut astfel de alegeri în marea majoritate a localităţilor din' zona
Făgetului. Din cauza situaţiei speciale existente în Banat, formularele tip de
credenţionale nu au putut ajunge în toate localităţile din zona Făgetului pentru a fi
completate. De aceea unii delegaţi au plecat la Alba Iulia cu „Mandate" sau
71
„Credenţionale" scrise de mână şi redactate sub presiunea trăirilor efective .
Locuitorii comunei Săceni îl împuternicesc pe învăţătorul Trifon Lugojanu
să-i reprezinte la Alba Iulia şi să exprime „neclintita" dorinţă „de a ne alătura şi
contopi în hotarele României"n. În aceiaşi termeni erau concepute şi creden-
ţionalele înmânate reprezentanţilor comunelor Sărăzani, Bujor [azi Traian Vuia] şi
Botineşti. Dacă delegatul localităţii Hrăneşti putea „să se folosească de dreptul său,
după libera ,·oinţă". celui din Bucovăţ i se cerea să reprezinte în mod demn
interesele celor care l-au ales. Locuitorii din Făget, Fărăşeşti, Margina, Sinteşti,
Mâtnicu-Mic şi Surducu-Mic îşi mandatează delegaţi să reprezinte interesele
românilor din aceste localităţi ..în deplină putere". În schimb, cei din Breazova,
Coşava. Curtea şi Drăgsineşti solicită doar să fie reprezentaţi „la marea adunare
. . ... . . .. „. . i'.\
1stonca a naţmne1 romane ··.
Cu speranţa şi bucuria înfăptuirii marelui ideal naţional au plecat şi repre-
zentanţii românilor din nord-estul Banatului la Alba Iulia. Alături de majoritatea
delegaţiilor din Lugoj. ei au plecat spre oraşul unirii în 30 noiembrie 1918, cu un
74
tren special, format din şase vagoane şi împodobit cu steaguri tricolore . Seara, au
participat la întrunirea delegaţiilor bănăţeni organizată în sala restaurantului
„Dacia'' din Alba Iulia, sub preşedenţia lui Aurel Cosma, unde s-a hotărât să se
susţină unirea fără condiţii cu România, pe baza principiilor democratice .
75
Cu toţii realizau marea importanţă a momentului. Semnificative în acest sens
sunt şi consemnările fruntaşului bănăţean Valeriu Branişte: „Un fior sfănt cutremură
bi(Făurirea. 1983: 151.

oQ 1918 la români. X. 1989: 132.
70
1918 la români. X. 1989: 57.
'I
' Munteanu. 1994: 251.
n Tomoni. 2003: 61-81.
73
Tomoni, 2003: 61-81.
74 D
rapelul, 123/1918: 3.
75
Netea, 1970: 150.
11 o
astăzi toate inimile româneşti la gândul măreţei adunări de la Alba Iulia, unde după
veacuri de patimi şi robie este chemat poporul românesc să-şi proclame libertatea
sa naţională. Va fi o zi istorică, o zi neuitată în viaţa poporului, o zi de la care se va
data o nouă epocă. O zi pe care o vor aminti urmaşii îndepărtaţi cu evlavie şi
admiraţi" 76 •
Şi pentru delegaţii românilor din zona Făgetului prezenţa la Alba Iulia n-a
fost doar un act de voinţă şi responsabilitate, ci şi unul de curaj. Atât trupele
maghiare, cât şi cele sârbeşti, care, potrivit Convenţiei de Armistiţiu de la Belgrad,
primiseră mandat din partea Antantei de a intra în Banat, au împiedicat prin toate
mijloacele plecarea spre oraşul unirii. Din cauza trupelor sârbeşti, delegaţia din
Bujor a trebuit să meargă pe picioare până la gara Ilia 77 . Şi delegaţia comunei
Fârdea, formată din 11 persoane, în frunte cu preotul George Garoiu, a folosit căi
lăturalnice de frica jandarmilor unguri. „Când, prin noiembrie 1918, se răspândise
vorba că românii din Ardeal şi Banat vor fi chemaţi la o mare adunare la Alba
Iulia, în care adunare să se hotărască alipirea acestora la patria mamă, însufleţirea a
fost mare. Deşi cam departe de linia ferată, totuşi 11 persoane, în frunte cu preotul
George Garoiu, au mers la această adunare. Pare că nu ne venea a crede că vom
scăpa de sub jugul ungurilor. Când însă gara Ilia-Mureşana, unde a trebuit să
aşteptăm mai mult pare, ne-am întâlnit cu alte grupe de români cari mergeau şi ei
ca şi noi la Alba Iulia, cântând cântece patriotice, ne simţeam transpuşi pe altă
lume ... De la Făget până la Ilia ne-a fost mai frică. La Ilia s-au adunat coruri din
diferite părţi care numai cântece patriotice au cântat. Săltau inimile de bucurie.
Deşi era vreme urâtă, nimeni nu regreta" • De la Poieni a plecat doar Filimon
78
Bublea, deşi doreau şi alţii, dar „nu îndrăzneau a se expune pericolului ce-i aştepta
din partea maghiarilor, dacă România nu câştiga. A trecut în mod clandestin prin
munţi şi pe văi de frica gărzilor ungureşti ce păzeau să nu treacă românii la Alba
Iulia"79 • Singurul delegat care a plecat din Breazova, Ion Lăpugean, a nimerit
tocmai în trenul în care maghiarii au tras ucigându-l pe Ioan Arion în gara Teiuş, în
timp ce flutura un mare steag românesc. „Pe drum de la Ilia spre Alba Iulia a auzit
multe salve de puşcă din partea Gărzii maghiare împuşcând pe unul din tren" 80 .
Aşa cum se cerea şi în convocarea publicată în ziarul „Românul" din Arad, pe
lângă delegaţii cu drept de vot, au participat la Marea Adunarea Naţională zeci de
mii de români. Numărul participanţilor din zona Făgetului a rămas necunoscut,
pentru că ei nu mergeau în mod oficial, „ci din prea mare dor de unire" 81 •
Printre cei 1228 de delegaţi ce au votat la l decembrie 1918 unirea Transil-
vaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, s-au aflat şi Victor
Feneşiu, George Gârda, Vasile Iancu, Dănilă Iliţiescu, Sebastian Olariu (Făget),
Branişte, 1980: 383.

76
77
MBT-1, dosar Bujor.
78
MBT-1, dosar Fârdea.
79
80
MBT-1, dosar Breazova.
MBT-1, dosar Fărăşeşti.
81
111
Constantin Coronţiu (Bichigi), Ioachim Florescu (Povergina), Petre Cernescu
(Băteşti), Iosif Capotescu (Brăneşti), Ioan Lăpugean (Breazova), Petru Lazăr
(Bucovăţ), Adam Iliescu (Coşava), Eugen Sudreşian (Coşteiu de Sus), Ioan I. Caba
(Curtea), Simeon Ionaşiu (Margina), Pantelie Babescu (Mâtnicu Mic), Traian
Mihailovici (Sinteşti) etc. Şi ei credeau că va începe o nouă eră în istoria românilor.
Dând glas acestor trăiri, ziarul "Drapelul" consemna: „Am înviat! Suntem şi vom
fi. De acum încolo, prezentul şi viitorul este în mâinile noastre. Ne vom ocârmui
prin noi înşine şi singuri vom decide de destinele noastre" •
82
Referinţe
ANSJS-A=Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Sibiu, Fond „Astra ", Listele partici-
panţi/or la Primul Ră=boi Mondial (1914-1923),judeţul Caraş-Severin.
ANSJT-F AC =Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Timiş a Arhivelor Naţionale, Fond
,,Familial Aurel Cosma", dosar 144
MBT-I=Muzeul Banatului Timişoara. Fond llieşiu.
Drapelul. anii XV-XVIII (1915-1918).
Românul. an VII ( 1918 ).
1918 la români, li, 1983= 19 I 8. la români. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a
popo11J/ui român. Documente exteme. 1916-1918, voi.li, ediţie întocmită de Ion
Ardelean, Vasile Arimia, Ileana Chirtu. Valentina Costake, leliţa Gămulescu, Elena
Moisuc. Cornelia Moraru. Mircea Muşat, Emilia Poştăriţă, Constantin Vlad, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1983
1918 la români. X. 1989= 1918 la Români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu
România I decemhrie 1918, voi. X. coordonatori: Stefan Pascu, Ion Popescu-Puţuri,
1989. Bucureşti. Edit. Academiei 1989.
Alic. Daniel (2013) Eparhia Caransebeşului În perioada păstoririi episcopului Miron
Cristea (I 9 I 0-19 I 9). Biserică şi societate, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Branişte, Valeriu ( 1980) De la Blaj la A/ha Julia. Timişoara: Editura Facla.
Caba, Ioan S. ( 1934) Memorii. 1934 (manuscris nepaginat)
Cheresteşiu, Victor: Badea, Cornelia; Surdu, Bujor; Mureşan, Camil; Nuţu, Constantin;
Egycd, Acaţiu: Curticăpeanu, Vasile Din istoria Transilvaniei, voi. li, Bucureşti:
Editura Academici. 1961
David, Octavian Rel'o/uţia din Susani, (manuscris nedatat, nepaginat).
Documente, 2008=Documente interne şi externe privind problematica minorităţilor
naţionale din România. editor Gheorghe Iancu, Cluj-Napoca, Edit Argonaut, 2008.
Dudaş, Vasile (2007) •.Aspecte privind situaţia Banatului în anii primei mari conflagraţii
mondiale", Analele Banatulu, serie nouă, arheologie - istorie, XV, Timişoara, Edit.
Marineasa, 2007, pp. 239-256.
Dudaş, Vasile (2014) Banatul În anii Primei Mari Conflagraţii Mondiale, Timişoara:
Editura David Press Print.
Enăşescu'. Ion; Enăşescu, Silvia Monografia comunei Coşava (manuscris nedatat,
nepagmat).
Făurirea, 1983=F"ăurirea statului naţional unitar român. Contribuţii documentare
bănăţene. 1914-1919, coordonator Ioan MW1teanu, Bucureşti, 1983.
8'
- Drapelul, 12411918: I.
112
K.iriţescu, Constantin ( f.a.) Istoria războiului" pentru întregirea României, 1916-1919,
voi. III, ediţia a-li-a, Bucureşti: Editura Casei şcoalelor.
Leu, Valeriu; Albert, Carmen (1995) Banatul in memorialistica ,,măruntă" sau istoria
ignorată (1914-1919), Reşiţa.
Marin, William; Munteanu, Ion; Radulovici, Gheorghe ( 1968) Unirea Banatului cu
România, Timişoara.
Munteanu, Ioan (1981) ,,Noi date privind mişcarea socială şi naţională a ţărănimii bănăţene în
toamna anului 1918'', Studii de istorie a Banatului, nr. 6-7, Timişoara, 1981, pp. 112-135.
Munteanu, Ioan (1994) Mişcarea naţională din Banat 1881-1918, Timişoara.
Munteanu, Ioan; Zabercea, Vasile M.; Sârbu, Mariana (1992) Banatul şi Marea Unire
1918, Timişoara: Editura Mitropolia Banatului.
Netea, Vasile (1970) O zi din istoria Transilvaniei 1 decembrie 1918, Bucureşti: Editura
Albatros.
Pascu, Ştefan (1968) Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj.
Pascu, Ştefan (1983) Făurirea statului naţional unitar român, voi. li, Bucureşti: Editura
Academiei.
Popeangă, V. (1969) ,,Destrămarea aparatului administrativ în Banat, în timpul luptei
pentru Unire (Toamna anului 1918)'', Studii şi articole de istorie, voi. XIII, Bucureşti.
Popescu, Dan (1970) ,.Aspecte din lupta muncitorimii şi ţărănimii bănăţene pentru libertate
socială şi naţională (1918)", Tibiscus, nr.l, Timişoara, 1970, p. 81-83.
Scurt istoric al revoluţiei din 1918. Întâmplări din satul Româneşti, judeţul Timiş
(manuscris nedatat, Arhiva parohiei Româneşti).
Şipoş, Ibolya, (2017) ,,Din istoria marelui război - oraşul Lugoj între anii 1914-1919",
Restituiri bănăţene, nr. 5, Timişoara: Editura Eurostampa.
Tomoni, Dumitru (1999) Făget. Monografie istorică, Lugoj: Editura Dacia Europa Nova.
Tomoni, Dumitru (2003) Nord-estul Banatului şi Marea Unire. Contribuţii documentare,
Timişoara: Editura Mirton.
Tomoni, Dumitru (2008) 'Contribuţii bănăţene la Marea Unire', Analele Banatului, serie
nouă, arheologie - istorie, XVI, Timişoara, Edit. Eurostampa, pp. 287-299.
Ziarul Românul, 1988=Ziarul „Românul" şi Marea Unire, editor Iulian Negrită, Bucureşti:
Editura Politică.
113
STRUCTURA SOCIO-PROFESIONALĂ A
DELEGATILOR COMITATULUI ARAD
PARTICIPANTI LA MAREA ADUNARE NATIONALĂ
' '
DE LA ALBA IULIA
Maria Alexandra P ANTEA
THE SOCIO-PROFESSIONAL COMPOSITION OF ARAD COUNTY

DELEGATION PARTICIPANT IN THE GREAT NATIONAL
ASSEMBLY OF ALBA IULIA
The end of the First World War and the work carried aut by the Romanian
intellectuals made radical changes within the Romanian society in the autumn of
1918. Then, Arad was the politica/ center for the Romanians living in the Austro-
Hungarian Monarchy. the place where the Romanian-Hungarian negotiations took
place and where the Central Romanian National Council was active and decided to
convene the Great National AssembZl' of Alba Iulia. ln this context, popular
assemh/ies were organi=ed and official delegates were elected, representing the
Romanian population in Alba Iulia, where the unanimous decision was made to
unite Transylvania with Romania. This study ana(vzes the socio-professional
composition of the delegates elected to represent the Arad county at the Great
National Assemblr in Alba Iulia.
Keywords: social history, First World War, Great National Assembly of
Alba Iulia, Romanian delegates C?fArad cormty, electoral circle.
Marca Unire din I Decembrie 1918 şi implicarea liderilor arădeni constituie

unul dintre pilonii de cercetare ai istoriografiei oraşului de pe Mureş. Această preo-
cupare are la baz.ă evidenţierea rolului important pe care l-a avut acest oraş în toamna
anului 1918. dar şi a modului în care liderii arădeni s-au implicat în realizarea unirii.
Chiar dacă despre acest subiect se scrie de un secol, nu s-a ajuns a se realiza într-un
studiu o analiză socio-profesională a tuturor delegaţilor care s-au deplasat din loca-
litate la Alba Iulia. Totuşi o încercare în acest sens a fost făcută în 1993 de muzeogra-
ful Dan Demşea, autorul articolului Delegaţii arădeni la Marea Adunare Naţională
de la Alba Iulia - Antecedente biografice ale unor categorii socio-profesionale,
publicat în revista ,.Ziridava" din 1993. Autorul prezintă câteva date generale apoi
face o analiză a vârstei şi a ocupaţiilor, arătând „proporţia numerică a proprietarilor
agricoli net superioară celorlalte categorii socio-profesionale" 1• Autorul nu se ocupă
Demşea, 1993: 273.

1
114
de toate categoriile sociale, ci doar de unele. Referindu-se la ocupaţiile celor ce au
fost delegaţi insistă asupra avocaţilor, prezentând medalioanele lor şi aducând o serie
de date biografice interesante. Mai trebuie spus că autorul articolului amintit a avut
ca arie a analizei doar zona actualui judeţ Arad, care include şi teritorii ce în toamna
anului 1918 se aflau în alte comitate, precum Cenad,Timiş sau Torontal.
În acest context, articolul intitulat Structura socio-profesională a delegaţilor
comitatului Arad participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Julia se
bazează pe o serie de informaţii identificate în arhivele arădene, dar şi în surse
edite, cu deosebire în presa vremii. Sunt date care ne fac să înţelegem mai bine
evenimentele din noiembrie 1918 şi rolul pe care l-au avut intelectualii epocii în
societatea românească, o societate care în urma pierderilor grele suferite în anii
războiului a reuşit să se solidarizeze, făcând astfel posibilă Marea Unire.
Sf'arşitul războiului, dar şi activitatea desfăşurată de intelectualii români în
capitala Ungariei, au făcut ca în toamna anului 1918 să se producă schimbări
radicale, care au marcat decisiv societatea românească. În acest context un rol
important a revenit elitei româneşti care era în conflict cu cea maghiară şi a
„preferat ruta schimbării, provocând ruptura totală faţă de Vechiul stat austro-
ungar, solicitând unirea cu România" 2• Este perioada când Aradul era centrul
politic al românilor din Transilvania, locul unde activau Consiliul Naţional Român
Central şi Gărzile Naţionale, dar şi oraşul unde s-a pregătit Marea Unire, un rol
important avându-l liderii arădeni.
În urma eşuării tratativelor româno-maghiare de la Arad, liderii C.N.R.C. au
declarat solemn că a „sosit vremea în care românii pot trăi alături de celelalte
naţiuni ale lumii liberi şi independenţi" 3 • În acest context s-a decis convocarea unei
adunări naţionale la Alba Iulia, unde românii să se pronunţe în legătură cu unirea.
În 15 noiembrie situaţia a fost dezbătută de liderii C.N.R.C. Vasile Goldiş,
referindu-se la alegerea delegaţilor şi organizarea adunării naţionale, considera că
decizia de unire trebuie să fie o expresie a întregii naţiuni române din Transilvania.
În vederea atingerii acestui deziderat cerea să fie prezenţi delegaţi din toate cer-
curile electorale, dar şi reprezentanţii tuturor categoriilor sociale şi ai tuturor
organizaţiilor şi societăţilor culturale.
În urma discuţilor membrii C.N.R.C. au emis o circulară unde se arată că în
termen de „ 12 zile socotite de la datul acestui ordin să se facă în toate comitatele
locuite de români şi fără osebire în fiecare cerc electoral"4 alegerea delegaţilor
cerculari care urmau a se deplasa la Alba Iulia pe baza unui credenţional. În acelaşi
document se făceau şi precizări referitoare la categoriile sociale din rândul cărora
urmau a fi aleşi delegaţii, astfel încât „Marea Adunare Naţională să întruchipeze în
mod cât se poate de demn toate straturile naţiunii noastre democratice". Se cerea
comercianţilor, meseriaşilor, industriaşilor, ţăranilor şi muncitorilor „devotaţi
intereselor mari ale Neamului Românesc" să fie înţelegători în momentul alegerii
2
Sigmirean, 2016: 197.
3
Gagea, 2013: 84.
4
A.N.S.J. Arad, Xerografii, dos l lA. f. 23.
115
delegaţilor. Potrivit celor decise de liderii românilor transilvăneni un -~ol impo~an~
urmau să îl aibă profesorii, afirmându-se în document că „profesoru marcanţi a1
institutiilor noastre de învătământ nu vor fi daţi uitării". Se mai arăta că alegerea
delegatilor trebuie să se fa~ă „în ordine, linişte şi cu demnitatea pretinsă de z~l~le
mari ce ne stau înainte'', fără ca „oameni străini de neamul nostru" să fie admişi a
participa la aceste activităţi. În aceeaşi circulară se precizează că un rol important îl
va avea şi Biserica, la Marea Adunare Naţională fiind invitaţi înalţii prelaţi ai celor
două Biserici române, dar şi reprezentanţi ai consistoriilor, capitlurilor şi ai
protopopiatelor, arătându-se că în aceste condiţii reprezentanţii Bisericii „n-au lipsă
a fi aleşi între delegaţii cercurilor electorale" .
5
Ca unnare a dezbaterilor care au urmat după eşuarea tratativelor româno-

maghiare, în 20 noiembrie C.N.R.C. a publicat textul convocării Adunării Naţionale
de la Alba Iulia, în care se afirmă că în „numele dreptăţii eterne, a principiului
liberei dispoziţiuni a naţiunilor, principiu consacrat acum prin evoluţia istoriei,
naţiunea română din Transilvania şi Ungaria cere să-şi spună cuvântul său hotă
6
râtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă" • În 1918
comitatul Aradului era împărţit în 8 cercuri electorale: Arad, Ineu, Chişineu, Iosaş,
Pecica. Radna. Aletea. Şiria. Potrivit celor decise de Consiliul Naţional Român
Central. din fiecare cerc au fost aleşi câte cinci delegaţi care urmau a se deplasa la
Alba Iulia şi a participa la Marea Adunare Naţională. Pe lângă aceştia au mai fost
aleşi şi cei care au reprezentat diferite instituţii şi asociaţii.
Delegaţii din cercuri erau aleşi în cadrul unor adunări şi au fqst împuterniciţi
a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia printr-un credenţional
standard. în timp cc delegaţii de drept şi-au reprezentat instituţiile şi au fost trimişi
la Alba Iulia fiind împuterniciţi cu credenţionale realizate de conducerea instituţiei
care era reprezentată. Astfel de credenţionale au avut protopopii arădeni, reprezen-
tanţii şcolilor şi ai societăţilor culturale. În arhivele arădene se păstrează creden-
tionalul preotului Gherghe Ciuhandu şi al profesorului Sabin Evuţian. În cazul
primului aflăm că era asesor consistorial şi a fost desemnat în şedinţa consistorială
ţinută în 14/27 noiembrie a reprezenta Consistoriul arădean în Marea Adunare
Naţională Română. Documentul poartă semnătura episcopului arădean Ioan I. Papp
şi cea a lui Vasile Goldiş, secretar consistorial. Din credenţionalul lui Sabin
Evuţian aflăm că în şedinţa colegiului profesoral din 10123 noiembrie 1918 a fost
împuternicit de profesorii Institutului Pedagogic-Teologic a fi delegat la „Marea
Adunare Naţională Română ce se va convoca în acest an şi în alte Mari Adunări
Naţionale Române care eventual se vor mai ţine în decursul anului următor".
Documentul este semnat de profesorul Silviu Bejan şi de Teodor Botiş, acesta din
urmă în calitate de director al şcolii arădene. .
Potrivit celor decise de C.N.R.C„ în a doua jumătate a lunii noiembrie au fost
organizate în cercurile electorale arădene, dar şi în alte localităţi, adunări populare
prin care s-au ales cei care urmau a se deplasa la Alba Iulia. În 12/25 noiembrie s-a
~ A.N.S.J. Arad Xerografii dos. I IA, f. 24.

6
Românul, I 0/23 noiembrie 1918, nr. 12, p. I.
116
organizat de către avocatul Iacob Hotăran o adunare la Şiria, unde au fost aleşi cei
cinci delegaţi: Ştefan Cicio-Pop, avocat din Arad, Iacob Hotăran, avocat din Şiria,
Axente Secuia, proprietar din Şiria, Nicolae Lăză.rescu, econom din Şiria, şi Ioan
Burz.a, econom din Pâncota. În 13/26 noiembrie a fost organizată o adunare la Radna
pentru alegerea delegaţilor. În procesul verbal încheiat în 13/26 noiembrie se arată că
a fost citit ordinul C.N.R.C., apoi s-au ales ca delegaţi ai cercului Radna Vasile
Goldiş, secretar consistorial, Eugen Beleş, avocat din Radna, Iancu Ştefăriuţ, preot
din Mândruloc, Traian Givulescu, învăţător în Radna, şi Stoiu Sirb, ţăran econom din
Cuvin. În document se scrie că aceştia sunt aleşi „din partea românilor din acest cerc
cu vot universal ca delegaţi ai cercului electoral îndreptăţiţi şi îndrumaţi a lua parte
cu vot decisiv în Marea Adunare Naţională Română care se va convoca din partea
Comitetului Naţional Român încă în decursul acestui an şi la adunările care se vor
convoca în decursul anului următor" • În 15/28 noiembrie a avut loc o adunare la
7
Curtici pentru a fi ales un nou reprezentant, după ce s-a constatat că Sever Ispravnic a
fost ales în mod ilegal. S-a propus alegerea lui Ioan Giulan.
Delegaţii cercurilor au fost cei care au reprezentat populaţia şi proveneau din
toate categoriile sociale, chiar dacă în unele cercuri se poate constata că ponderea
revenea intelectualităţii, cum este în cazul cercului Arad, unde avem doi avocaţi,
un profesor, un funcţionar şi un agricultor. În cercul Pecica avem 2 avocaţi, un
preot, un învăţător şi un econom. O situaţie asemănătoare o întâlnim în cercul Şiria,
care a fost reprezentat de doi avocaţi, un profesor şi doi economi. În unele cazuri
membrii cercurilor electorale reprezintă toate categoriile societăţii româneşti,
realizându-se o solidaritate naţională şi socială. O astfel de situaţie este în cazul
cercului Ineu, unde avem un avocat, un preot, un învăţător şi doi ţărani economi. O
situaţie asemănătoare a fost şi în cercul Radnei, unde avem un profesor pensionar,
un avocat, un preot, un învăţător şi un econom. În unele cercuri nu erau bine
reprezentate toate categoriile sociale şi întâlnim o lume bipolară, reprezentată de
două categorii: intelectualii cu studii superioare şi funcţii importante şi ţăranii. Este
cazul cercului Chişineu, unde avem o lume a intelectualităţii, reprezentată de trei
avocaţi care aveau titlul de doctor, dar şi doi plugari. Ca urmare a discrepanţelor
existente în societatea românească şi între diferite zone ale comitatului, în unele
cercuri se poate observa o pondere a ţăranilor economi, cum este în cazul cercului
electoral Aletea, unde din cei cinci delegaţi doar unul avea studii superioare, fiind
avocat, iar restul de patru erau economi. O situaţie asemănătoare o întâlnim şi în
cercul Iosaşului, unde avem un avocat, un meseriaş şi trei economi 8•
Analizând structura socio-profesională a celor aleşi pentru a participa la
Marea Adunare Naţională se poate constata o reprezentare diversă, care reflectă
atât existenţa unei elite locale, dar şi particularităţile existente la nivelul fiecărui
cerc electoral. Din cei 40 de delegaţi 13 sunt avocaţi, 2 profesori, 3 învăţători, 3
preoţi, 2 proprietari, 1 meseriaş, 1 funcţionar şi 15 ţărani economi plugari.
7
A.N.S.J. Arad, Fond Ioan Suciu, dos. 3, f. 12.
Numele şi ocupaţia delegaţilor au fost publicate în mai multe numere din Gazeta Oficială din 1919,
8
de unde au fost preluate de alţi istorici în diferite publicaţii.
117
Din datele de mai sus se poate constata între intelectuali preponderenţa
avocaţilor, unii dintre ei având şi titlul de doctor, formaţi în universităţile din
Budapesta, Cluj şi Oradea ,.un fenomen specific Europei Centrale, popoarele
9
Europei Centrele fiind adevărate naţiuni de jurişti" • Se poate constata că profe-
sorii, învătătorii şi preoţii sunt puţini, pentru că în cazul comitatului Arad „delegaţii
aparţinând clericilor, cadrelor didactice şi proprietarilor agricoli erau dispersaţi c~
predilecţie în localităţi mici şi constituie doar o mică parte a acestor categom
. '-' .
soc10-pro1es10na Ie„ 10 .
Numărul redus al preoţilor care au fost aleşi ca delegaţi se poate explica şi ca
urmare a politicii dusă de C.N.R.C., care nu a recomandat alegerea lor pe listele
oficiale ale cercurilor electorale. Se poate constata că în lipsa altor intelectuali
capabili a reprezenta românii la Alba Iulia, în trei cercuri electorale a fost ales
totuşi şi câte un preot. Este vorba de Romulus Ganea din Semlac, ales în cercul
Pecica. Iustin Monţia din Sebeş, ales în delegaţia Ineului şi Iancu Ştefănuţ, din
Mândruloc. ales printre delegaţii din cercul Radna. Cel din urmă, puternic
emoţionat de cele trăite la Alba Iulia, avea să scrie: „numai din unitatea tuturor
românilor de pretutindenea vor putea răsări aceste manifestări ale geniului nostru
naţional care prin însuşirile lor specific româneşti vor contribui la progresul ome-
nirii"11. Implicarea preoţilor şi desemnarea lor ca delegaţi în unele cercuri electo-
rale este o dovadă a rolului important pe care l-au avut în societatea românească.
O altă categoric socială importantă pentru societatea românească a fost cea a
învăţătorilor. Printre cei care s-au deplasat la Alba Iulia ca delegaţi ai cercurilor
electorale întâlnim şi câţiva dintre ci: Patriciu Covaci din Sebeş, care a fost ales ca
delegat în cercul Ineu. Ştefan Petrişor din Pecica, şi Traian Givulescu, învăţătorul
din Radna.
Prezenţa în marc proporţie a avocaţilor este o dovadă a modernizării
societăţii româneşti şi a formării unei intelectualităţi, care la începutul secolului al
XX-iea s-a extins şi în lumea rurală românească, unde pe lângă dascăl şi preot au
mai apărut avocaţi şi notari. care s-au implicat în procesul emancipării românilor,
fiind cei care le-au apărat drepturile şi libertăţile. Rolul important al celor cu studii
juridice este recunoscut şi de conducerea C.N.R.C, care în circulara emisă în 20
noiembrie 1918 arăta că în satele româneşti trebuie să se restabilească liniştea, iar
„purtătorii condeiului în comună sunt notarii şi ajutoarele lor. Fără aceşti purtători
de pană şi conducători ai cancelariei comunale multă vreme nu poate fi comuna" 12 •
Această modernizare a societăţii româneşti a făcut ca în 1918 avocaţii să
reprezinte o categorie socială bine închegată, mulţi activând în localităţi mari şi
prospere. chiar în sediile centrelor electorale. Dintre avocaţii arădeni prezenţi la
Alba Iulia amintim pe cei care s-au implicat în evenimentele din toamna anului 1918,
ca Adrian Popescu din Nădab, care a făcut parte din delegaţia cercului Chişineu,
„comandant al secţiei centrale a Gărzilor Naţionale Române din Chişineu". Într-o
9
Sigmirean, 2016: 197.
Demşea, 1993: 273.
10
11
Vesa, 2008: 243.
12
Roz, 1993: 267.
118
situaţie asemănătoare era şi Cornel Albu, ales ca delegat al cercului Arad
organizatorul Gărzilor Naţionale la Cermei. Mai amintim şi pe Sever Miclea, ales în
cercul electoral Pecica, „redactor responsabil" al ziarului „Românul" 13 •
Printre delegaţii cercurilor electorale din comitatul Arad găsim şi câteva
personalităţi ale vieţii politice din Transilvania, ca Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio-
Pop sau Ioan Suciu, cei care au avut un rol important în evenimentele din toamna
anului 1918 implicaţi în organizarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia. Ştefan
Cicio-Pop a fost cel care a deschis lucrările de la Alba Iulia, fiind şi vicepreşedinte
al Adunării. În discursul său arăta că mulţimea adunată trebuie să îşi exprime
opţiunea şi mai amintea că „poporul român este matur, îşi cunoaşte bine chemarea
14
sublimă în lumea civilizată" • Vasile Goldiş a fost cel care a citit Rezoluţia Marii
Uniri, arătând că sfârşitul războiului a adus şi eliberarea naţiunilor din fostul
imperiu, iar „dreptul naţiunii române de a fi liberă îl recunoaşte lumea întreagă, îl
recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie ea aleargă
în braţele dulcii sale mame. Nimic nu-i mai firesc în lumea aceasta. Libertatea
acestei naţiuni înseamnă unirea cu Ţara Românească" 15 • Ioan Suciu a prezentat un
raport unde arată că au venit reprezentanţii din 25 de comitate, totalizând 689 de
delegaţi. Lor li s-au mai adăugat şi alţii, care reprezintă diferite instituţii şi
organizaţii ale românilor, ajungându-se la 1228 de delegaţi, precum şi „mii de
adrese de aderenţă cu sute de mii de semnături" 16 •
Afirmarea Aradului din a doua jumătate a secolului al XIX-iea ca un important
centru cultural şi politic a făcut ca aici să funcţioneze o serie de instituţii reprezentate
la Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia de personalităţi, majoritatea delegaţilor
de drept provenind din rândul clerului şi al profesorilor. Sunt parte a elitei româneşti
formate pe băncile şcolilor transilvănene, dar şi în marile centre universitare din
monarhie, persoane cu studii medii şi universitare sau chiar cu titlul de doctor. Dintre
acestea amintim pe episcopul arădean Ioan Ignatie Papp, care după moartea în
condiţii neelucidate a mitropolitului Vasile Mangra a aJuns locţiitor al mitropolitului,
fiind preşedintele Adunării Naţionale de la Alba Iulia 1 • Este cel care a oficiat un Te
Deum solemn, afirmând că este martorul unui moment unic şi că „a înviat azi şi
neamul românesc" 18 • La Alba Iulia episcopul Aradului, Ioan I. Papp, a plecat însoţit
de Gheorghe Ciuhandu, în calitate de reprezentant al Consistoriului Ortodox Român
din Arad. În credenţionalul semnat de episcopul Ioan I. Papp şi secretarul consistorial
Vasile Goldiş se arată că se „adevereşte" că Gheorghe Ciuhandu este delegat al
Consistoriului în „Marea Adunare Naţională Română ce se va convoca în acest an şi
în alte mari Adunări Naţionale Române care eventual se vor ţine în decursul anului
următor" 19 •
13
Demşea, 1993: 276.
14
Marea Uniredela 1Decembrie1918, 1943: 82.
15
Ibidem: 93.
16
Ibidem: 83.
17
Roz, 1999: 220.
18
Ibidem.
19
Gagea, 2013: 188.
119
Figura nr. 1: Procesul verbal al adunării ~opul~re
din cercul electoral Maria-Radna din 13/25 no1embne 1918
I J
.„ . .„
P~detit t
r. .
Sursă: A.N.S.J. Arad, Fond Ioan Suciu, dos. 3, fila 12.
Potrivit celor decise de C.N.R.C., la Marea Adunarea Naţională de la Alba

Iulia au participat în calitate de deputaţi de drept toţi protopopii ortodocşi şi greco-
catolici. Din comitatul Aradului au fost 16 protopopi, dintre care amintim pe
Cornel Lazăr, de la Hălmagiul Procopie Giuvulescu al Radnei, Dimitrie Barbu al
Chişineului Criş, Traian Yăţian de la Arad sau Florian Roxin. Sunt cei care s-au
120
remarcat ca importanţi lideri ai românilor, iar în toamna anului 1918 s-au implicat
în evenimentele care au avut loc în lumea rurală românească. Pe lângă aceşti
delegaţi mai avem şi reprezentaţii de drept ai instituţiilor, asociaţiilor, fondurilor şi
fundaţiilor. Societăţile culturale au fost reprezentate de funcţionarul Iuliu Herbay
din Arad şi avocatul Silviu Păşcuţiu din Ineu, pentru Astra, în timp ce Camil
Mănuilă 20 şi Iuliu Onu s-au deplasat din partea Societăţii Române de lectură din
Lipova. Clubul sportiv Gloria din Arad a fost reprezentat de Sabin Moldovan,
student la Teologie, fiul învăţătorului Iosif Moldovan din Arad. Printre reprezen-
tanţii presei române transilvănene era şi Ion Clopoţel, în calitate de delegat al zia-
rului „Românul'', publicaţie care a avut un rol important în toamna anului 1918.
Ca urmare a deciziilor luate de conducerea C.N.R.C., la Alba Iulia au ajuns
şi cei mai importanţi profesori arădeni. Sunt cei care au „luat parte activă la lupta
naţională a românilor arădeni din toamna anului 1918 care a contribuit la Marea
Unire" 21 , ca Lazăr Iacob, profesor de la Institutul Teologic, ca reprezentant al
cercului electoral Arad, fiind printre cei care au fost „autorizaţi a lua parte cu vot
decisiv la Marea Adunare Naţională Română" 22 • Alţii au ajuns la Alba Iulia în
calitate de reprezentanţi ai şcolilor şi societăţilor culturale. Este vorba de profesorul
doctor Teodor Botiş, care a fost delegat al Institutului Teologic, Sabin Evuţian,
reprezentant al Institutului Pedagogic, şi Victor Stanciu, din partea şcolii civile de
fete. Lor li se mai adaugă şi profesorii Nicolae Mihulin şi Silviu Beşan, care au repre-
zentat „Societatea fondurilor pentru ajutorarea ziariştilor români din Transilvania,
Banat şi părţile locuite de românii din Ungaria" 23 •
Câţiva învăţători arădeni au participat la Alba Iulia ca reprezentanţi ai unor
instituţii. Este cazul lui Iuliu Moldovan din Arad şi al lui Nicolae Cristea din
Mândruloc, de la Reuniunea învăţătorilor şcolilor poporale confesionale ortodoxe
române din protopopiatele arădene 24 . Întors de la Alba Iulia învăţătorul Iosif
Moldovan avea să scrie: „Am făcut parte din reprezentanţii Adunării Naţionale
ţinută în 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, delectându-mă că razele soarelui mân-
tuirii străbătuse peste culmile Carpaţilor" 25 .
Potrivit deciziei luate de C.N.R.C., la Alba Iulia au ajuns şi reprezentanţii
socialiştilor. În noiembrie erau delegaţi de drept din partea P.S.D - secţiunea
arădeană Sava Demian, Leon Munteanu şi Ghiţă Hălmăgean. Primul activa ca
funcţionar, în timp ce ceilalţi doi erau tipografi.
La Alba Iulia au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai Societăţii studenţilor de
la Institutul Teologic-Pedagogic din Arad, Ştefan Miu şi Emil Petrovici. Mai poate fi
adăugat şi Sabin Moldovan, de la Clubul sportiv Gloria, elev la Institutul Teologic.
20
Era fratele lui Fabricius Mănuilă, tatăl lui Sabin Mănuilă.
21
Bunghez, 2017: 171.
22
1918 la români, voi. VIII, 1989: 35.
23
Vesa, 2008: 362.
24
Marea Unire de la 1decembrie1918, 1943: 60-61.
2S Bradin, 2008: 181.
121
Figura nr. 2: Credenţionalul lui Sabin Evuţian, pe baza căruia a fo_st
împuternicit a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
ur ă: Muzeu l Judetean Arad.
Pe li ta delegaţiei a răden e întâ lnim i ât a femei lucru rari im. Sunt cele
care au reprezenta t Reu niunea femeilor române din Arad şi care aveau un statut
pecial fiind oţiile unor importanţi lideri arădeni ca Elena Goldiş, Eugen.ia Cicio-
Pop au Adriana I pravnic.
Ţinându- e cont de ele dec ise de conducerea C.N.R.C., au fost desemnaţi a
participa din fi care comitat cîte un , ofiţer ş i un oldat ca reprezentanţi ai Gărzilor
Române' . În ac t context au participat la Alba Iulia în calitate de reprezentanţi ai
gărzilor naţionale loca le din comita tul Arad Va ile Avramescu, locotenent-colonel,
şi Ioan Montani colonel din Arad.
Analizând compon en ţa ocio-profe ională a participanţilor orăşeni la Marea
Adunare Naţională de la Alba Iulia, e poate afirma că, dacă în cazul delegaţilor
cercuri lor ponderea revenea avocaţilor , în cazu l delegaţilor de drept ai instituţiilor
arădene avem o e lită formată din reprezentanţii clerului, care aveau studii teologice
medii sau superioare, unii având şi titlul de doctor. La Alba Iulia au fost 16
protopopi din comitatul Aradului, la care s-au mai adaugat şi importanţi teologi ai
epocii, ca episcopu l Ioan I. Papp, Gheorghe Ciuhandu şi Teodor Botiş, dar şi
ceilalţi cinci profesori ai Institutului Pedagogic-Teologic, care erau absolvenţi ai
122
cursurilor universitare, personalităţi ale vieţii politice şi culturale din zonă. Şcoala a
trimis la Adunare şi un număr de studenţi şi elevi, care au fost împuterniciţi pe baza
credenţionalelor a reprezenta diferite instituţii la Alba Iulia. Trebuie menţionat că
dintre delegaţii de drept ai instituţiilor culturale, bisericeşti şi şcolare arădene doar
unul era avocat, Silviu Păşcuţiu din Ineu. Un alt delegat cu studii juridice era Vasile
Avramescu, care a fost unul dintre cei doi reprezentanţi ai Gărzilor Naţionale
Române din comitatul Arad.
Tabelul nr. 1: Structura profesională a delegaţilor cercurilor şi

celor de drept din Comitatul Arad
Profesia Delee:atii cercurilor Dele2ati de drept
Avocaţi 13 2
Profesori 2 5
Învăţători 3 2
Reorezentanti ai clerului 3 18
Proprietari 2 -
Funcţionari 1 3
Ziarişti - 2
Elevi - 3
Tipografi - 2
Meseriaşi 1 1
Ţărani economi 15 -
Femei - 3
Total 40 41
Analiza categoriilor sociale arădene care au fost implicate în Marea Unire

arată că atât în cazul delegaţilor cercurilor, cât şi în cazul celor de drept avem de a
face cu o elită cu studii superioare, o „elită meritocrată specifică societăţii modeme"
prezentă atât în lumea urbană cât şi în cea rurală, ceea ce a făcut ca în anii premer-
gători Marii Uniri această lume să fie recunoscută şi apreciată de comunitate pentru
că se „identifica cu priorităţile acesteia" 26 , fapt dovedit şi în toamna anului 1918.
Dacă analizăm structura socio-profesională a delegaţilor arădeni putem
afirma că la Alba Iulia s-au deplasat reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, „de
la vlădică la opincă". Cee ce dă măsura unei solidarităţi naţionale, care în toamna
anului 1918 a făcut posibilă Marea Unire. Această diversitate socială este dovada
dezvoltării economice şi culturale în părţile Aradului încă din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, când oraşul s-a impus ca un important centru cultural, aici
activând personalităţi importante, fapt ce a contribuit la desemnarea sa în 1918
drept cel mai important centru politic al românilor din monarhie.
26
Sigmirean, 2016: 198
123
Referinţe
1918-1998 Aradul şi Marea Unire (1999) Arad: Editura Universităţii „Vasile Goldiş".
1918 la români documentele unirii, voi. VIII ( 1989) Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică.
A.N.S.J Arad, fond Xerografii, dos. l lA.
A.N.S.J. Arad, fond Ioan Suciu, dos. 3.
Bradin, Virgil (2008) Şcolile româneşti din Arad Pâmeava de la Început până În 1947,
Arad: Editura Promun.
Bunghez, Sebastian Dragoş (2017) ,,Profesorii Institutului Teologic-Pedagogic participanţi
la Marea Unire" în Europa Centru şi margine, Arad: Editura „Vasile Goldiş" University
Press.
Câmpeanu, Iosif, Zaha, Cristian (1999) 'Sabin Moldovan, delegat din partea clubului
sportiv Gloria Arad la Marea Unire de la Alba Iulia în 1918', în 1918-1998 Aradul şi
Marea Unire, Arad: Editura „Vasile Goldiş" University Press.
Demşea, Dan (1993) ,Delegaţii arădeni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia -
Antecedentele biografice ale unor categorii socio-profesionale", Ziridava, Arad, nr.
XVIII, 1993.
Gagea, Eugen (2013) Vasile Goldiş studii şi documente, voi. I, Arad: Editura „Vasile
Goldiş" University Press.
Marea Unire de la I Decembrie 1918 (1943) Bucureşti.
Românul, nr. 12, 10/23 noiembrie 1918.
Roz, Alexandru (1993) Consiliul Naţional Român Central şi Gărzile Naţionale române din
Arad, Cluj Napoca: Editura Dacia.
Roz, Alexandru ( 1999) „Un preşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1
Decembrie 1918 aproape «uitat>>- Episcopul Ioan Ignatie Papp", în 1918-1998Aradul şi
Marea Unire, Arad: Editura Universităţii „Vasile Goldiş".
Sigmirean, Comei (2016) „Elita românilor din Transilvania la 1918. Educaţia, proiecte şi
opţiuni politice", Anuarul Institutului de Istorie „ G. Bariţiu ". Series Historica -
Supliment I, Elites Of The Modem Period ln The Romanian Historical Research (18th
century• to I 948), Cluj-Napoca.
Vesa, Pavel (2008) Clerici cărturari arădeni de altădată, Arad: Editura Gutenberg Univers.
124
CENTRALIZARE SAU AUTONOMIE LOCALĂ?
OPINII, DEZBATERI, PRIMI PAŞI SPRE UNIFICAREA
ADMINISTRATIVĂ A ROMÂNIEI MARI, 1918-1920
1
Andrei Florin SORA•
LOCAL AUTONOMY VERSUS STATE CENTRALIZATION?

O PINIO NS, DEBATES, FffiST STEPS TO THE ADMINISTRATIVE
UNIFICATION OF GREATER ROMANIA, 1918-1920
This study aims to present and ana/yze the main debates and discussions about
administrative unification and the Center-Provinces relationship, startin~ with the
Union of Bessarabia with Roman ia (27th of March/9th of April 1918) and finishing
with the disso/ution of the autonomous provincia/ entities (4th of April 1920). These
debates, issued in Transylvania, Bessarabia, Bucovina and Old Kingdom of Romania
after the end of World War L concern the tendencies regarding the amount of local
autonomy and administrative decentralization in Greater Romania or the assignment
of Old Kingdom civil functionaries in the administrations of the other provinces. We
are interested in the tensions that arase between the two administrative directions:
decentralization and local autonomy versus centralization.
Keywords: history of e/ites, Romania after First World War, Romanian
administration, autonomy, state centralization.
Declaraţiile
succesive de Unire, consfinţite de voturile din Sfatul Ţării de la
Chişinău, din cadrul Congresului General de la Cernăuţi sau de către Adunarea de
la Alba-Iulia au însemnat un moment crucial pentru locuitorii Basarabiei,
Bucovinei şi Transilvaniei, dar şi pentru dinamica instituţională a statului român.
Totuşi, Unirea avea nevoie de recunoaştere externă şi, nu în ultimul rând, să devină
o realitate în viaţa cotidiană a noilor cetăţeni ai României. În paginile următoare,
fără însă să epuizăm această temă, ne propunem să prezentăm şi să analizăm câteva
puncte de vedere şi teme de dezbatere privind integrarea Basarabiei, Bucovinei şi
Transilvaniei în sistemul administrativ al statului român, mai ales problematica
gradului de autonomie. al acestor provincii şi relaţia elitelor politice şi adminis-
trative locale cu administraţia centrală de la Bucureşti.
1
Acest studiu a fost redactat în cadrul proiectului de cercetare PN-III-P4-ID-PCE-2016-0390.
Schimbare si continuitate: administraţia fJUb/ică $i corpul funcţionarilor publici din Transilvania
înainte şi după Primul Război Mondial, 1910-1925 (director: prof. univ. dr. Judit Pal), finanţat de
UEFISCDI.
• Lector univ. dr., Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti/membru al proiectul de cercetare
(PCE-2016-0390).
125
În 1918 a început un proces îndelungat de edificare a unui sistem juridic şi
administrativ uniform şi unitar. care, însă, nu a fost finalizat în totalitate nici la
sfârşitul anilor 1930. Pentru românii din Bucovina, Transilvania şi Basarabia,
România nu era doar statul „fraţilor" din care voiau să facă parte, ci şi un sistem
deseori criticat, înainte şi după 1918: perceput ca fiind mai puţin dezvoltat de către
ardeleni şi bucovineni, cu o ţărănime săracă. cu o centralizare excesivă şi funcţionari
corupţi. De altfel, ponderea tradiţiilor administrative ale acestor trei provincii în noul
sistem administrativ, relaţia dintre comunităţile locale şi puterea de la Bucureşti şi
gradul de (in}dependenţă faţă de Centrn au preocupat încă de la început atât pe noii
cetăţeni ai României, membri sau nu ai elitei politice locale, cât şi instituţiile centrale
ale statului român. Irina Livezeanu remarcă pe bună dreptate faptul că „unificarea a
avut loc în mare măsură sub egida şi în condiţiile impuse de Vechiul Regat, ale cărei
instituţii au jucat un rol disproporţionat în statul ce-şi sporise dimensiunile ... Pe
scurt, instituţional şi politic, Vechiul Regat reprezenta piatra de temelie a statului
România Mare"~. Acest proces de unificare, care a ţinut cont mai mult de tradiţiile
administrative ale Vechiului Regat şi, implicit, a favorizat, pentru o carieră în
serviciile publice, pe cetăţenii din teritoriul României de dinainte de 1916
(cunoaşterea legislaţiei, a limbii române, legături relaţionale cu factorii de decizie de
la Bucureşti etc.) a avut de înfruntat numeroase critici în epocă, unele dintre ele
exprimate încă din primele luni după declaraţiile de unire. Viitoarea organizare
administrativă a României Mari. gradul de autonomie locală, relaţia dintre autorităţile
locale şi guvern au fost dezbătute atât în cadrul adunărilor reprezentative, care au
hotărât unirea Basarabiei. Bucovinei şi Transilvaniei sau de către elitele politice
locale şi cele din Vechiul Regat. cât şi în spaţiul public - în presă, în dezbateri
politice. conferinţe, înainte şi. mai ales. în perioada imediat următoare Unirii.
Unirea provinciilor româneşti, aflate până în 1918 sub altă autoritate, s-a
realizat în plan intern prin promulgarea unor decrete-legi de unificare: la 10/23 aprilie
1918 pentru Basarabia. la 1.3/26 decembrie 1918 pentru Transilvania, Banat, Crişana,
Maramureş şi la 19 decembrie 191811 ianuarie 1919 pentru Bucovina, acte ratificate
de autorităţile de la Bucureşti prin legea din I ianuarie 19203• Declaraţiile de unire
ale celor trei provincii hotărâseră menţinerea pentru o perioadă neprecizată a
structurilor politice locale. Între 1918 şi 4 aprilie 1920 (Decretul lege nr. 147611920)
fiecare dintre provinciile realipite a avut organisme proprii de conducere (Consiliul
Dirigent în Transilvania. Secretariatele de Serviciu în Basarabia şi Bucovina,
Directoratele în Basarabia). fiind reprezentate şi în guvernul român prin miniştri fără
portofoliu. Astfel, participarea noilor români la construirea României postbelice era
perceptibilă încă de la început prin numirea în guvern, ca miniştri fără portofoliu, a
unor lideri politici locali, artizani ai Unirii. Hotărârile Guvernului, referitoare la
aceste provincii, aveau nevoie de avizul acestor miniştri fără portofoliu4 • În plus, ca
2
Livezeanu, 1998: 41.
3
Agrigoroaiei, Palade, 1993: 8.
~Calcan, 2016: 99 (doar pentru Bucovina).
126
măsură de tranz1ţ1e, la Cernăuţi a funcţionat un ministru fără portofoliu, iar la
Chişinău erau doi miniştri.
Autorităţile provizorii din Basarabia, Bucovina, Transilvania au stabilit prin
decrete-lege ca în interesul ordinii publice şi pentru bunul mers al administraţiei
publice să rămână în vigoare legile, regulamentele, ordonanţele, statutele emanate
de autorităţile de stat anterioare (Austria, Ungaria, Rusia), iar actele exceptate de la
această regulă să fie indicate. Guvernul român a acceptat şi a recunoscut această
situaţie, pe care a considerat-o provizorie. Totuşi, chestiunile în materie de politică
externă, apărare, siguranţa statului, sistemul de comunicaţii erau decise de către
„guvernul central". Unul dintre cele mai importante subiecte pentru oamenii
politici din noile provincii, cât şi pentru autorităţile de la Bucureşti a fost acela de a
stabili legislaţia care urma să se aplice şi trăsăturile principale ale viitorului sistem
administrativ. Până la 1 ianuarie 1926, data intrării în vigoare a legii din 14 iunie
1925, organizarea administrativ-teritorială a României nu a fost unitară: dacă în
Vechiul Regat se aplicau legile din 1892, din 1894 (pentru comunele urbane) sau
din aprilie 1908, cu modificările lor, în Transilvania, Bucovina şi Basarabia au
rămas în vigoare legile anterioare anului 1918. Ţinând cont de faptul că s-au aflat
sub regimuri administrative diferite, iar condiţiile politice interne şi externe nu au
fost identice, fiecare dintre provinciile alipite constituie un studiu de caz diferit.
Influenţa sistemului legislativ românesc, încă din primii ani după Unire, este
mai evidentă în Basarabia unde, bineînţeles, iniţial, a coexistat sistemul legislativ
mixt, pentru ca, apoi, treptat, să fie extinse legile româneşti 5 • Agenţii puterii centrale
la nivel de judeţ şi de plasă erau subordonaţi administraţiei centrale de la Bucureşti,
şi de multe ori trebuiau să se conformeze unor ordine care respectau legislaţia
Vechiului Regat. Era evident pentru factorii politici, cât şi pentru populaţie că trebuia
unificată şi uniformizată legislaţia şi administraţia. În noiembrie 1918, în articolul
Unificare, ,,regăţeanul" Demostene Botez enunţa tranşant:
„ ... Nu vom putea dăinui cu trei regimuri politice, cu trei concepţii sociale, cu
trei psihologii care vor fi totdeauna o stăvilă pentru cimentarea întregului suflet
românesc„.
[ ... ]
S'a alipit de ţara noastră de iobagi, toată prosperitatea unui Ardeal a cărui
bună stare a dus ţăranul transilvănean la un conservatism de răzeş, s'a alipit
Bucovina cu ţărănimea ei harnică şi curată ce ne evoca în verile de lucru viziunea
unui ideal de ţăran, s'a alipit Basarabia trecută şi purificată brusc în faşa unui
democratism dinamic.
Şi mai avem pretenţia că noi vom conduce? ...
La sărbătoarea mare a unirei tuturor Românilor, noi venim cu procesiunea
noastră de cadre vechi pe obrazii cărora se cunosc urmele degetelor de misiţi„.'.6.
O zi mai târziu, acelaşi Demostene Botez amplifica ideea superiorităţii politice
a românilor din Transilvania, lăudaţi pentru modernitate politică şi gândire democra-
tică (perceptibilă în promovarea votului universal, a libertaţii presei, a cuvântului etc).
5
Agrigoroaiei, Palade, 1993: 74.
6
Botez, l 9 l 8a: I.
127
Concluzia era următoarea: „Democraţia Ardealului a trecut Carpaţii pentru desrobirea
noastră" 7 • Istoria îi va arăta că s-a înşelat, inclusiv în perioada guvernelor naţional
ţărăniste. Trebuie subliniat faptul că în 1918-1919, în ceea ~e pri~eşte comportam~~
tul politic, drepturile democratice sau autonomia locală, mai ales m presa de opoziţie
(de la laşi sau Bucureşti), Transilvania, Bucovina şi chiar Basarabia devin, fiecare în
parte, în mai multe articole, un model de urmat pentru noul edificiu statal.
Într-o primă etapă, guvernele de la Iaşi, ulterior de la Bucureşti, au recu-
noscut autonomia administrativă. În realitate, aceasta varia de la o provincie la alta.
Puterea centrală a încercat să întindă şi asupra noilor teritorii legislaţia Vechiului
Regat şi să numească funcţionari care nu aveau legături anterioare puternice cu
regiunile în care erau chemaţi să îşi exercite atribuţiile, ceea ce a provocat nemul-
ţumirea populaţiei locale (româneşti şi aparţinând unor minorităţi). Basarabia a fost
prima provincie unită cu România, dar şi teritoriul în care, în perioada interbelică,
s-a manifestat cel mai puternic (în comparaţie cu Transilvania şi cu Bucovina)
influenţa autorităţilor centrale române şi unde se observă un grad mai ridicat de
pătrundere a funcţionarilor din Vechiul Regat. Apreciem că densitatea şi puterea
mai scăzută a elitei politice şi administrative locale române, care să preia res-
ponsabilităţile şi atribuţiile foştilor funcţionarilor ţarişti şi care, pe de altă parte, să
lupte pentru autonomie locală nu sunt singurul răspuns la această problemă. Chiar
dacă, pentru perioada 27 martie-27 noiembrie 1918, vorbim în cazul Basarabiei de
9
„etapa autonomiei provinciale" 8 sau a „autonomiei provizorii" , guvernul român a
început să intervină în administraţia provincială şi locală, prin intermediul numirii
de funcţionari din Vechiul Regat sau a unor români ardeleni şi bucovineni. Totuşi,
a existat opoziţie chiar în interiorul guvernului. Astfel, în vara anului 1918, de la
tribuna Parlamentului de la Bucureşti sau în alte discursuri publice, lideri basa-
rabeni ca Ion Inculeţ sau Daniel Ciugureanu - miniştri fără portofoliu - au criticat
politicile guvernului. din care, de altfel, făceau parte. A contat, de asemenea, faptul
că guvernul condus de Alexandru Marghiloman a imaginat de la început unirea ca o
integrare a Basarabiei într-o Românie chiar dacă slăbită, totuşi unde, în noul stat,
preponderenţa politică urma să aparţină, bineînţeles, oamenilor politici clin dreapta
Prutului. La Iaşi sau Bucureşti, unirea Basarabiei cu „patria mamă" era percepută
ca realipirea/reincorporarea unui teritoriu ce aparţinuse Moldovei (in extenso
României) în urmă cu 106 ani şi în care organizarea administrativă şi legislaţia pe
care ar fi fost menită să o aibă dacă nu ar fi existat raptul teritorial din 1812 era
astfel normal să fie introdusă în 1918 fără multe negocieri cu elita locală. Pe de altă
parte, oamenii politici basarabeni înţelegeau că reforma politică, cea electorală, dar
şi cea administrativă erau strâns legate intre ele şi se condiţionau reciproc.
O interesantă observaţie despre Basarabia o face istoricul Gheorghe Cojocaru
care apreciază că decretul regal din 9/22 aprilie 1918 „lăsa să se înţeleagă rolul
subordonat al forului legislativ local şi al organului său executiv, în raport cu
7
Botez, I 9 I 8b: I.
8
Calcan, 2016: 56.
9
Suveică, 2010: 204.
128
Parlamentul României şi, respectiv, cu Guvernul Central" 10• De altfel, în raportul
înaintat către rege privind propunerea de înfiinţare a consiliului de directori „pentru
administraţia provizorie provincială a Basarabiei", motivarea preşedintelui Consi-
liului de Miniştri, Alexandru Marghiloman, era următoarea:
„Sire
În unna Unirei Basarabiei cu România se impune ca o lucrare de reorganizare
ale serviciilor de Stat să se facă în timpul cel mai scurt.
Cum numai constituanta poate hotărî asimilarea Basarabiei cu Ţara-Mumă,
din punctul de vedere administrativ şi judiciar, propun întocmirea unui consiliu
provizoriu de directori„." 11 •
Mai mult, jurământul prezidentului consiliului directorilor urma să se facă în
faţa ministrului român de Interne
12
•
La puţin timp după declaraţiile de unire ale Bucovinei şi Transilvaniei, prin
rezoluţia sa din 27 noiembrie/10 decembrie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a
hotărât că şi „Basarabia renunţă la condiţiile de unire stipulate în actul de la 27
martie a.c., fiind încredinţat că în România tuturor Românilor, regimul curat
democratic este asigurat pe viitor; «Sfatul Ţărei», în preziua constituantei Române,
care se va alege după votul universal, rezolvând chestiunea agrară după nevoile şi
cererile norodului: anulează celelalte condiţii din actul unirii dela 27 Martie şi
declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România Mare" 13 • Această declaraţie
era sub impactul veştii că la Alba-Iulia se hotărâse unirea necondiţionată a
Transilvaniei cu România 14 • Sfatul Ţării de la Chişinău ar fi urmat să funcţioneze
în continuare, cu atribuţii de votare a bugetelor locale, de numire a funcţionarilor şi
cu drept de control asupra activităţii zemstvelor şi administraţiilor oraşelor 15 , ceea
ce nu s-a mai întâmplat. Alte semne ale pierderii autonomiei locale înainte chiar de
27 noiembrie 1918 au fost slaba activitate a Sfatului Ţării, numirea unui comisar
civil (Duiliu Zamfirescu) şi a unui comisar militar al Basarabiei (generalul Arthur
Văitoianu), conceperea unor planuri de modificare a structurii Directoratelor, cât şi
de reorganizare a Bisericii.
După hotărârea unirii fără condiţii, luată de Sfatului Ţării din 27 noiembrie
1918, legislaţia din Vechiul Regat a început să fie extinsă şi în Basarabia, inclusiv
codul civil, codul penal şi codurile de procedură în materie civilă şi penală. De
asemenea, începând cu toamna anului 1918, mai vizibil din 1919, anumite atribuţii
ale autorităţilor provinciale şi locale au fost preluate de către reprezentanţii în acest
teritoriu a autorităţilor centrale. Cu toate acestea, deşi mult mai amplă şi mai rapidă
ca în Transilvania şi Bucovina, introducerea legislaţiei şi extinderea instituţiilor
°Cojocaru, 1997: 59.

1
11
Raport nr. 70 din 9/22 aprilie 1918: 94.
12
Decret-lege nr. 852 din 9/22 aprilie 1918: 94.
13
Codul General al României, voi. VIII: 1111.
14
Un contemporan al acestor evenimente, Romulus Seişanu aprecia „că pe când actul unirei Ardealului
este dela început definitiv şi condiţionat; actul unirei Bucovinei este definitiv în principiu, dar
condiţionat în fonnă, aşa cum s'a întâmplat cu actul unirei Basarabiei din Martie", Seişanu, 1918: I.
15
Calcan, 2015: 55.
129
administrative ale Vechiului Regat în Basarabia nu a însemnat imediat înlăturarea
vechilor instituţii ruseşti" 16 • Astfel, zemstvele nu a fost desfiinţate decât în l 924.
Criticile în stânga şi în dreapta Prutului privind pierderea autonomiei Basarabiei
sunt numeroase 17, dar există şi formatori de opinie care au un punct de vedere totul
opus, apreciind că politica centralizată promovată de către guvernul român era
normală, logică şi corectă 18 în condiţiile în care în această provincie, românii erau
inferiori ca număr în administraţie şi în economie. Inclusiv la Chişinău, în ziarul
unionist editat de către ardeleanul Onisifor Ghibu apare foarte rapid ideea că
autonomia locală poate să fie o piedică a promovării românismului:
,.Basarabia trebue naţionalizată. dar o autonomie largă cum s'a înţeles până
acum ar fi o piedică pentru naţionalizarea ei. Interese mai înalte de stat se opun unei
astfel de autonomii. şi chiar şi interesul local basarabean ... Aşadară, nu autonomie cu
orice preţ, autonomie care să slăbească românismul, ci o autonomie care să-l
întărească. Altfel. din punctul de vedere al interesului de stat naţional românesc, ar fi o
crimă. E destul cu crima ce s'a săvârşit aici timp atât de îndelungat pe spinarea
noastră"' 1 q.
În ceea ce priveşte administraţia locală, în fruntea celor nouă judeţe din
Basarabia se aflau comisari judeţeni subordonaţi Directoratului de Interne; titulatura
acestei demnităţi publice a fost schimbată foarte repede după actul de la 27 Martie cu
cea de prefect, la fel ca în dreapta Prutului. Aceştia erau persoane originare din aceste
judeţe, numirea lor a fost oficialii.ală prin decret regal. Printre primele numiri de
prefecţi în Basarabia s-a numărat şi aceea a lui Eugeniu Adamovici, în fruntea
judeţului Bender (Tighina). Acesta era originar din Basarabia (Lipcani, judeţul
Hotin). însă refugiat de la 17 ani în România unde a ales o carieră militară, în timpul
Marelui Război ajungând maior în corpul de aviaţie 20 • Numirea în funcţia de prefect
a lui Eugen Adamovici a avut drept consecinţă demisia sa din annata română 21 •
În noiembrie 1918, după modelul din Regat, în Basarabia au fost introduse
administratiile de plasă. 44 la număr, conduse de un subprefect, responsabil de mai
multe rnlostc. şi corespondentul administratorului de plasă din dreapta Prutului.
Angajaţii prefecturilor şi subprefecturilor erau plătiţi din bugetul statului; prefecţii,
directorii de prefectură şi subprefecţii erau agenţii puterii centrale în teritoriu.
Mentionăm că în mai 1918 s-au înfiinţat şi cele două regimente de jandarmi la
Chişinău şi Cetatea Albă~~. De asemenea, au început să funcţioneze şi agenţi speciali
de siguranţă. Un alt organism supra-provincial instituit de către guvernul român a
fost Comisariatul General al Basarabiei care a funcţionat în perioada iunie-decembrie
1918, cu atribuţii de coordonare a activităţii directoratelor, de pază a frontierei şi de
16
Gutan. 2005: 242.
De exemplu. _co~cluzia articolului 'Lăsaţi Basarabia în pace' (în care se militează pentru expropriere
1
'.
m această provmc1e) este că: „autonomia şi numai ea asigură şi desăvârşeşte actul Unirii şi contopirii
Basarabiei cu România" ('Arena, 221/1918: I).
IM E1·enimentul. l 45/ 1918: I.
România Nouă, 98/1918:1.
19
2
2
° Figuri contemporane din Basarabia: l.
: Decret-regal nr. 956 din 26 aprilie 1918: 284.
2
- Cojocaru, 1997: 67-68.
130
coordonare a annatei23. Cu precădere în Basarabia, în primele luni după Unire, se
observă o puternică campanie de presă pentru îndepărtarea din serviciile publice a
funcţionarilor care nu erau români, ceea ce însemna şi „importul" de noi agenţi din
Vechiul Regat. Pentru a descrie acest proces, în presă sunt utilizate cuvintele
românizare sau naţionalizare24 •
Încă de la început, comportamentul neadecvat al unor militari români şi noi
funcţionari publici - originari din Vechiul Regat sau români din Bucovina şi
Transilvania - a provocat nemulţumiri în rândul populaţiei locale din stânga Prutului.
Este evident a că existat o propagandă anti-românească, instrumentată de către
simpatizanţi bolşevici, însă aceasta nu este suficientă pentru a explica plângerile,
protestele unor locuitori ai Basarabiei, la adresa unor funcţionari, jandanni şi militari
români. De altfel, în jurnalul său, Alexandru Marghiloman, prim-ministru în acel
moment, menţiona: „ ... Atrag atenţia lui Hârjeu asupra ţinutei trupelor în Basarabia.
Pe Nistru, vânătorii patronează contrabanda; cavaleria lui Sebina se poartă ca într'o
ţară cucerită"25 • Chiar dacă cenzura funcţiona în mod eficient, nu doar ziare din
Basarabia, ci şi unele ziare de la laşi sau Bucureşti au publicat articole prin care se
ridicau semne de întrebare privind unele numiri de funcţionari, promovarea nu doar
unor „energii bine întrebuinţate", dar „şi obiceiuri învechite care încearcă să se
strămute peste Prut ... De-aceea, bucurându-ne de bunele numiri, cerem în acelaş
timp o procedare energică împotriva celor nărăviţi cari vor să aducă şi aici obiceiuirle
mizerabilei administraţii din ţară"26 •
Prin decretul nr. 3 745 din 21 ianuarie/3 februarie 1919 a fost reglementată
funcţionarea administraţiei Bucovinei, decizându-se păstrarea în general a
administraţiei austriece. Integrarea administrativă a Bucovinei în statul român a
început să devină perceptibilă din anul 1919, continuând în anii următori şi a
însemnat, după modelul din Basarabia, însă mai puţin evident, pe de-o parte,
uniformizarea legislaţiei, iar pe de altă parte, preluarea de către autorităţile de la
Bucureşti şi reprezentanţii lor la nivel local a unor atribuţii care ţineau de interese
naţionale: siguranţa şi ordinea publică, sistemele de comunicaţie (căi ferate, poştă,
sistemul telefonic şi de telegraf). La 21 iunie 1919, au fost modificate în Bucovina
denumirile de instituţii, pentru a corespunde celor din România 27 • Jandarmeria a
fost reorganizată după modelul din Vechiul Regat28 •
Spre deosebire de Basarabia unde influenţa guvernului a fost mai mare sau
în Transilvania unde observăm un proces opus, în Bucovina anului 1919 existau
două tendinţe foarte puternice: cea din jurul ziarului Glasul Bucovinei, avându-l în
frunte pe Ion Nistor 29 , care dorea renunţarea la organe legislative şi executive
provinciale, şi o altă viziune, în favoarea unui mai mare grad autonomie locală,
23
Suveică, 2010: 205-206.
24
De exemplu, articolul 'Naţionalizarea. Prefectura judeţului Chişinău', România nouă, l l 911918: 1.
25
Marghiloman, 1927 (notă pentru zilele de 13 şi 14 mai 1918): 515.
26
'Scrisori din Basarabia. Funcţionarii trimişi aici', 1918: 2.
27
Calcan, 2016: 101.
Guţan, 2005: 243.
28
29
Puha, 2000: 459460.
131
condusă de Iancu Flondor. Atât Iancu Flondor, cât şi Ion Nistor erau miniştri fără
portofoliu în guvernul de la Bucureşti - primul la Cernăuţi, al doilea la Bucureşti.
Aşa cum subliniază şi istoricul Gheorghe Calcan procesul unificării administrative
a Bucovinei a fost amplificat de îndepărtarea „autonomistului" Iancu Flondor şi
cumularea de către Ion Nistor a ambelor funcţii de ministru: delegat la Cernăuţi şi
respectiv în guvernul de la Bucureşti3°.
Consiliul Dirigent, instituţia desemnată de către Adunarea de la Alba Iulia
pentru a lua hotărârile în afacerile interne ale Transilvaniei, a fost confruntat cu
chestiunea „de a stabili sau elabora sistemul de acte normative, cu care să dirijeze
sferele de activitate din Transilvania, rămase în competenţa sa, având în acest sens
două posibilităţi: fie de a se extinde legislaţia din România, fie de a se menţine
vechile legiuiri, cu modificările care se impuneau, până la o unificare generală, pe
un plan superior pe baza unei sinteze" 31 • În perioada de tranziţie 1919-1920, admi-
nistraţia Transilvaniei a fost stabilită prin decrete emanate de Consiliul Dirigent, în
primul rând Decretul I şi Decretul li, cât şi decretul-lege pentru organizarea
Transilvaniei, promulgat de regele Ferdinand în decembrie 1918. Până la 1 ianuarie
1926. în Transilvania au rămas în vigoare, cu mici modificări, legile administrative
maghiare (legea XXI şi legea XXII, ambele din 1886; legea XVI din 1883) •
32
Prevederile decretului I emis de către Consiliul Dirigent3 demonstrează că

3
acest organism „nu s-a grăbit să facă o uniformizare a organizării administrativ-

teritoriale a Transilvaniei cu România şi nici să introducă legislaţia de profil a
Vechiului Regat" 34 • Din presă, din memorii sau din documente oficiale transpare
ideea că autorităţile provinciale din Transilvania aveau mai multă forţă de a se
opune unor numiri în această regiune, chiar dacă acestea ţineau de siguranţa
statului. De exemplu, în martie 1919, într-un scurt articol în ziarul Adevărul, era
comentată o ştire publicată în presă conform căreia numirile din „poliţia de
Siguranţă din Ardeal" urmau să se facă în urma înţelegerii stabilite între Bucureşti
şi Consiliul dirigent din Sibiu, ceea ce presupunea şi că „toţi funcţionarii numiţi de
regat să fie destituiţi şi judecaţi în cazul când vor fi dovediţi că se abat dela
îndatoririle lor". Autorul articolului. care semnează cu iniţialele V.S.D., conclu-
ziona ironic că această ştire putea să însemne:
„1) Că fraţii noştri de dincolo, cunoscând din auzite, practicile poliţiei noastre
de sigW"anţă, n 'au vrut nici să audă de dânsa;
2) Că n'au putut fi înduplecaţi să accepte ca să le hărăzim noi funcţionari ai
poliţiei de sigW"anţă, până când nu le-am garantat că la orce abatere a acestor
funcţionari. ii vor destitui şi da judecăţei;
Disensiunii~ ~i di~e~enţele ~ntre grupările conduse de Ion Nistor şi Iancu Flondor privind calea de
0
'
Unllal a admirustrape1 bucovinene (autonomie sau centralizare) sunt pe larg prez.entate de către
~heorghe Calcan în volumul Unţ{icarea administrativă a României reîntregite (Calcan, 2016: 101-109).
Iancu. 1985: 50.
'~ Peter.1934: 339.
33 Le ·1
„ gi e, ordonanţele, regulamentele ş1. statutele legale, emanate înainte de 18 octombrie 1918
rămân în !nte~~.ul ordinei publice şi pentru a asigura continuitatea de drept până la altă dispoziţie, î~
mod prov1zonu . (Gazeta Oficială, 6/1919: 25).
34
Guţan, 2005: 239. .
132
3) Că aceiaşi funcţionari puteau şi pot aci în România încă să se abată oricăt
de mult de la îndatoririle lor, nimeni nu se gândeşte nici să-i destituie, nici să-i dea
· judecăţiei.
După această din urmă considerare, funcţionarii poliţiei noastre de siguranţă
ştiu la ce trebuie să se aştepte când se duc peste munţi şi de ce nu trebuie să se teamă
când... «funcţionează» aci în vechea Românie, unde e adevărata ţară a libertăţei, căci
ori ce ai face, afară de vre-o faptă bună, nu trebuie să-ţi fie teamă nici de destituiri,
nici de dare în judecată" 35 •
Adevărate sau false, criticile la adresa funcţionarilor din Regat transmiteau,
mai ales românilor din Basarabia, că statutul provinciei lor era inferior celui al
Transilvaniei sau chiar al Bucovinei. Cert este că, spre deosebire de alte funcţii
publice locale din Transilvania, românii din Vechiul Regat au pătruns şi în această
provincie, prin numirea în Poliţie şi Siguranţa Statului, deşi într-o măsură mult mai
mică ca în Basarabia. De asemenea, criticile formulate în presa regăţeană, ante şi
post 1918, despre administraţia românească, centralizarea administrativă, funcţio
nari publici incorecţi şi nepregătiţi (ceea nu era tot timpul adevărat) au fost recep-
tate în noile provincii, provocând temeri şi aversiuni înainte să se producă numirea
propriu-zisă a regăţenilor sau extinderea legislaţiei din Vechiul Regat.
Ideea descentralizării şi a unui mare grad de autonomie regională nu era nouă în
1918 în Vechiul Regat, dimpotrivă, însă nu se materializase niciodată. De regulă,
aceste discuţii fuseseră iniţiate de către grupările politice conservatoare, inclusiv de
către preşedinţi ai Consiliului de Miniştri. Amintim proiectele lui Barbu Catargiu
(prefecturi generale, 1862), Theodor Rosetti (căpitănii generale, 1888), Petre P. Carp
(dregătorii şi regiuni în 1907, respectiv circumscripţii regionale în 1912). De
asemenea, în 1918-1920, există câteva proiecte în Vechiul Regat care îşi propuneau
implementarea unor unităţi administrativ-teritoriale mai mari ca judeţele, care
permiteau şi punerea în practică a autonomiei locale şi a descentralizării adminis-
trative. Amintim proiectul propus de P .N.L. în 1918, cel al lui C. L. N egruzzi în 1919 36
sau proiectul Comisiei de Unificare din 1920. Până la legea administrativă din 1925
ideea creării unor regiuni sau provincii se va regăsi şi în proiectul ministrului de
Interne Constantin Argetoianu (1921), într-un proiect al Partidului Naţional (1922) sau
într-un Anteproiect de Constituţie, întocmit de secţia de studii a Partidului Ţărănesc.
În data de 4 aprilie 1920 , guvernul de la Bucureşti şi-a întins autoritatea
37
asupra întregului teritoriu al României, dar, în continuare, până la 1 ianuarie 1926, au

funcţionat mai multe regimuri administrative. Pentru a grăbi şi a eficientiza procesul
de unificare, la Bucureşti, în august 1920 a început să funcţioneze Direcţia
ţinuturilor alipite şi a unificării administrative, care ar fi trebuit să elaboreze legi,
regulamente şi ordonanţe pentru Basarabia, Bucovina şi Transilvania şi să coordo-
neze activitatea comisiilor regionale de unificare38 • În plus, între 1920 şi 1922, pe
35
V.S.D., 1919: 1.
Proiectul lui C.L. Negruzzi este descris pe larg de către Manuel Guţan (Guţan, 2005: 303-305).
36
37
Există, cu siguranţă, o corelare între recunoaşterea internaţională a unirii celor trei provincii cu
România şi desfiinţarea organismelor provinciale.
38
Suveică, 201 O: 206.
133
lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri a ~ncţionat ~ .c~misie ~e~tr~lă d~
Unificare şi Descărcare, având corespondent regtonal la Ch1şmau, Cernauţ1 ş1 Cluj.
De asemenea, tot în 1920, pe lângă Ministerul de Interne a fost creată o Comisie
pentru studiul unei noi arondări a judeţelor României. Membrii Comisiei (prof.
Simion Mehedinţi - preşedinte; Al. Crăsnaru, prof. Vasile Meruţiu, col. Linteş, col.
A. Vasilescu, Al. Grigorescu; secretar fiind Vintilă Mihăilescu) au redactat două
proiecte de organizare administrativ-teritorială . Primul proiect, care prevedea
39
organizarea a 48 judeţe, a născut numeroase proteste şi astfel s-a ajuns la o nouă

propunere cu 62 judeţe, însă nici acest proiect nu a fost acceptat.
În noile provincii se observă în mod clar dorinţa elitelor politice române
locale de a juca un rol cât mai mare în treburile administrative şi în menţinerea
autonomiei, adică de a fi păstrate organele legislative şi executive proprii.
Diferenţele privind promptitudinea/rapiditatea introducerii legislaţiei sau
numirii funcţionarilor din Vechiul Regat în teritoriile unite cu România nu au ţinut
cont doar de forţa şi de rezistenţa elitelor politice româneşti la presiunea Bucureştiului,
ci şi de faptul că. spre deosebire de Basarabia, în Bucovina şi Transilvania exista o
legislaţie anterioară coerentă, cunoscută de o bună parte a elitei politice şi culturale
româneşti. ai cărei membri. înainte de 1918, îndeplineau funcţii publice sau
dispuneau de o pregătire şi o practică juridică. În general, oamenii politici din
Vechiul Regat înţelegeau Unirea mai degrabă ca o integrare a noilor provincii într-un
sistem deja existent. asupra căruia existau multe semne de întrebare dacă este
funcţional sau nu. Această soluţie, relativ facilă, nu însă cea sperată de „noii" români,
era deja o practică uzitată anterior: după unirea Principatelor şi, mai ales, în 1878 şi
1913. În schimb, mai ales în primii ani după „Marea Unire", au existat şi în Vechiul
Regat opinii foarte diverse privind descentralizarea administrativă, inclusiv realizarea
40
unei organizări federale . Intre 1918 şi 1925, în România au funcţionat nu mai puţin
de patru regimuri administrative. la care putem adăuga şi „starea de asediu" şi, în
acest răstimp. au fost concepute numeroase proiecte de legi privind administraţia
locală • Această „tranziţie", dar şi un rezultat legislativ (legea de „unificare admi-
41
nistrativă" din 1925). criticat de către adversarii Partidului Naţional Liberal (aflat la
guvernare între 1922 şi 1926 ), nu au fost determinate doar de culturi juridice şi
administrative diferite, ci şi de interese, de moment sau de durată ale elitei politice
din Vechiul Regat şi. respectiv, din noile provincii, care nu coincideau întotdeauna.
Referinţe
Agrigoroaiei. Ion; Palade. Gheorghe ( 1993) Basarabia în cadrul României întregite, 1918-
1940. Chişinău: Editura Universitas.
Botez, Demostene (I 918a) „Unificare", Chemarea, Iaşi, an I, nr. 64, 28 noiembrie/I I
decembrie 1918, p. I.
Botez. Demostene ( 19 I 8b) „Democraţia Ardealului", Chemarea, Iaşi, an I, nr. 65, 29
noiembrie/12 decembrie 1918, p. I.
Meruţiu, 1929: 24-25.

39
40
Dumitru, 2012: 85.
41
Sora, 201: 82.
134
Calcan, Gheorghe (2016) Unificarea administrativă a României întregite (1918-1925).
Integrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei în structurile administraţiei
româneşti, Cluj-Napoca: Editura Mega.
Cojocaru, Gheorghe E. (1997) Integrarea Basarabiei în cadrul României (1918-1923),
Bucureşti: Editura Semne.
,,Decretul I din 24 ianuarie 1919 al Consiliului Dirigent", Gazeta Oficială, nr. 6, 14/27
ianuarie 1919, p. 25.
Decret-lege nr. 852 din 9/22 aprilie 1918, Monitorul Oficial, nr. 8, 10/23 aprilie 1918, p. 94.
Decret-regal nr. 956 din 26 aprilie/9 mai 1918, Monitorul Oficial, nr. 23, 28 aprilie/I I mai
1918, p. 284.
Dumitru, Bogdan (2012) „Centralism or autonomy? The debate regarding the
administrative organization in Romania between 1918 and 1925", Studia Universitatis
Babeş-Bolyai-Studia Europaea, nr. 2/2012, pp. 83-107.
*** (1939) Figuri contemporane din Basarabia, Chişinău: Editura A.R.P.I.D.
Guţan, Manuel (2005) Istoria administraţiei publice locale în statul român modern,
Bucureşti: Editura All Beck.
Grădişteanu, Ion C. (1918) ,,Autonomia Basarabiei", Evenimentu/, Iaşi, an XXVI, nr. 145,
30 iulie/12 august 1918, p. l.
Hamangiu, C. (s.a.), Codul general al României, voi. VIII -Legi uzuale, 1913-1919, ediţia
a II-a, Bucureşti: Editura Librăriei Alcalay&Co.
Iancu, Gheorghe ( 1985) Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional
unitar român (1918-1920), Cluj-Napoca: Editura Dacia.
,,Lăsaţi Basarabia în pace", Arena, Iaşi, an I, nr. 221, 17/30 octombrie 1918, p. 1
Livezeanu, Irina (1998) Cultură şi naţionalism în România Mare (ediţia în limba engleză a
apărut la Comell University Press, 1995), Bucureşti: Editura Humanitas.
„Naţionalizarea. Prefectura judeţului Chişinău", România nouă, an II, nr. 119, 17 iulie
1918, p. 1.
Raport nr. 70 din 9/22 aprilie 1918, în Monitorul Oficial, nr. 8, 10/23 aprilie 1918, p. 94.
Peter, Iulian M. (1934) ,,L'administration locale en Transylvanie", Revista de Drept Public,
1934, pp. 341-342.
Marghiloman, Alexandru (1927) Note politice, 1897-1924, voi. III, 1917-1918, Bucureşti:
Editura Institutului de Arte Grafice ,,Eminescu".
Meruţiu, V. (1929) Judeţele din Ardeal şi din Maramureş până în Banat. Evoluţia
teritorială, Institutul de Arte Grafice ,,Ardealul": Cluj.
Puha, Cristina (2000) ,,Poziţia lui Iancu Flondor faţă de noile realităţi politice ale Regatului
Român (1918-1924)", Analele Bucovinei, voi. VII, nr. 2, 2000, pp. 459-460.
„Scrisori din Basarabia. Funcţionarii trimişi· aici", Tribuna, Iaşi, an I, nr. 11 O, 21 iunie/
4 iulie 1918, p. 2.
Seişanu, Romulus ( 1918) ,,Pentru ce regim deosebit? - Bucovina", Acţiunea română, an II,
nr. 586, 22 decembrie 1918, p. l.
Sora, Andrei Florin (2011) Servir /'Etat roumain. Le corps prefectoral, 1866-1940,
Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.
Suveică, Svetlana (2010) Basarabia în primul deceniu interbelic (1918-1928): modernizare
prin reforme, Chişinău: Editura Pontos.
Talmazu, G. (1918) „Unde duce autonomia Basarabiei", II, România Nouă, Chişinău, nr.
98, 22 iunie/5 iulie 1918, p. 1.
V.S.D. (1919) ,,Poliţia noastră şi fraţii din Ardeal'', Adevărul, an XXXII, nr. 10721, 4117
martie 1919, p. 1.
135
II. ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PLANURILE DE STAT ŞI PREGĂTIREA~ A
FORTEI DE MUNCA PENTRU „INDUSTRIA DE VARF"

, ÎN ROMÂNIA ANILOR 1980 1
Valentin MAIER•
STATE PLANS ANO THE FORMATION OF THE WORKFORCE

FOR THE "HIGH-TECH INDUSTRY" IN ROMANIA
DURING THE 1980S
Confronted with i11creasing eco110111ic problems. the politica/ leaders of

Romania placed one qf their hopes i11 savi11g the general well-being qf the society in
developing the high-tech i11dustries (e/ectronics. computers, fine mechanics). Many
measures were taken in this respect. establishing 11eu· e11terprises, new forms of
indw1trial organi=atio11 a11d a/so the allocation of i11vestments through economic
plans. An important aspect to achie,·e was theformatio11 of the specialised workforce,
and i11 this regard, higher educatio11 was cmcial. The focus was on specializations
such as automation and computers. e/ectro11ics a11d tel/ecomunications and fine
mecha11ics. The proh/em with de,·elopi11g high-tech i11dustries and the above
me11tio11ed higher education speciali=ations was that this initiatives were taken in the
/ 980s. whe11 the economica/ situatio11 was '··mrsening. This paradox resulted in a
discrepancy hetween what it was wishedfor a11d what HJas really achieved.
Keywords: economic history. higher education, Romania, the J980s, high-
tech i11dustries. specia/izations.
Nu este uşor să aduci în atenţie „industria de vârf' în România anilor 1980.

Din start cunoaştem destule elemente care întregesc o realitate care exclude acest
subiect din ultimii ani ai perioadei ceauşiste. Şi totuşi sunt multe aspecte pe care le-am
identificat, pe care vrem să le prezentăm şi cu ajutorul cărora credem că putem
oferi o imagine mai aproape de adevăr asupra României acelor ani, cel puţin din
punctul de vedere al mixtului dintre dezvoltarea industrială şi a învăţământului
superior şi propaganda comunistă, dintre planuri şi realizări.
Articolul se bazeaz.ă partial pe documentarea realii.ată în perioada 2011-2016, în cadrul proiectului

1
de cercetare nr. PN-ll-ID-PCE-2011-3-0476, finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice.

• Dr„ asistent cercetare, Muz.eul Universităţii din Bucureşti.
136
În primul rând trebuie să definim termenul „industria de vârf', un termen
variabil temporal şi regional, pentru că poate să însemne altceva pentru aceeaşi
ţară/spaţiu geografic în diferite perioade istorice şi în acelaşi timp ceea ce pentru o
ţară înseamnă „industrie de vârf' pentru o alta poate fi o „simplă" industrie.
Pentru România din timpul comunismului şi în general pentru o ţară cu un
astfel de regim politic, dezvoltarea tehnicii noi în special în ramura economică a
industriei, era un element important, identitar. Ne vom limita la a prezenta doar
situaţia „industriei de vârf' din anii 1980, o perioadă foarte dificilă din toate
punctele de vedere, în care pe măsură ce ne apropiam de anul 1989 ne înfundam în
faliment sistemic la toate nivelurile societăţii.
În acelaşi timp propaganda acelor ani accentua „dezvoltarea ramurilor şi a
domeniilor de vârf ale ştiinţei şi economiei naţionale (chimia, fizica, electronica,
automatica, tehnica de calcul, informatica, mecanica fină etc.)" 2, întrebuinţarea
tehnologilor avansate, „tehnica nouă'', realizarea „revoluţiei tehnico-ştiinţifice" sau
aplicarea „celor mai avansate cuceriri ale cunoaşterii".
Ipoteza de lucru este că „industria de vârf' reprezenta una dintre puţinele
ramuri industriale în a cărei dezvoltare regimul politic îşi punea speranţa că ar
putea salva economia ţării şi a cărei punere în practică era imposibilă fără
pregătirea forţei de muncă specializată pentru această industrie.
Cadrul economic dezastruos al României în ultimii ani ai comunismului a
fost analizat în mai multe rânduri. Au fost prezentate simptomele dar şi explicaţiile
eşecului economic 3 , inclusiv „neputinţa de a asimila şi genera progres tehnologic"
4
sau structura ideologiei comuniste, care determina anumite direcţii de dezvoltare

economică, inclusiv în România • În perioada comunistă a apărut o bogată
5
literatură care a tratat problema industriei de vârf şi a introducerii sale în societate6 ,

inclusiv în presă şi reviste dedicate 7, iar după 1989 au apărut şi alte lucrări şi
articole de presă care să trateze acest subiect 8 • Una dintre cele mai interesante este
Amintiri din epoca Felix a calculatoarelor româneşti, scrisă de Viorel Darie şi
Petre Rău. Concluzia generală a lucrării este că oameni de ştiinţă veritabili au fost
nevoiţi să creeze într-un sistem economic aberant punând bazele şi dezvoltând o
industrie bazată pe cele mai avansate tehnologii ale vremii, doar la nivel
2
Bălan, Mihăilescu, 1985: 405.
3
Murgescu, 2010: 369-407; Dăianu, 1999: 100-106; Mureşan, Mureşan, 1998: 333-336; Ionete, 1993.
4
Dăianu, 1999: 104.
5
Boia, 2011.
Ardelean, Mihalcea, 1989; Dobrescu, 1988; Drăgănescu, 1987; Noile tehnologii„„ 1983; Nicolau, 1981.
6
7
http ://industrializarearomaniei.blogspot. ro/2016/ 12/unirea-revistelor-din-industria. html.
8
Sonea, 2007; Hreniuc, 2005; https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-19032873-video-
cum-transformat-zona-pipera-aviatiei-intr-adevarat-mecca-corporatistilor-hale-pepiniere-zeci-cladiri-
birouri-rezidentiale-infrastructura-transport-sufocata.htm;
http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/pipera-ultima-statie-traseul-comunism-corporatism-
1_50ba00647c42d5a663afl38ti'index.html; http://adevarulfinanciar.ro/articol/orasul-captiv-in-oras-
epoca-de-aur-decaderea-si-marirea-platformei-pipera/.
137
propagandistic. În realitate, ceea ce s-a obţinut a fost o pseudo-indu~trie de vârf, în
orice caz o industrie etichetată „de vârf', dar cu realizări modeste. In artă, această
discrepanţă între ceea ce pare şi ceea ce este de fapt ar produce umor, în realitate
însă, consecinţei~ ei au generat şi tragedii economice şi sociale.
Planurile de Stat şi „industria de vârf'

Începem prin a prezenta planurile de stat şi ceea ce prevedeau ele în privinţa
„industriei de vârf', cu unul dintre cele mai sugestive pasaje din epocă, cel din
Rezoluţia Congresului al Xiii-lea al PCR din 26 noiembrie 1984:
„Dezvoltarea industriei in cincinalul viitor trebuie să se realizeze îndeosebi
prin modernizarea mijloacelor de muncă şi a structurii producţiei, ridicarea nivelului
tehnic şi calitativ al acestora. introducerea continuă şi generalizarea rapidă a
tehnologiilor avansate. extinderea mecanizării, automatizării şi robotizării. Se va
ajunge astfel. in 1990. la un nivel general al producţiei industriei româneşti, precum
şi al calităţii şi tehnicii acestei ramuri. comparabil cu cel din ţările dezvoltate din
9
punct de \edere economic" .
Pe parcurs \'Om relua câteva idei avansate în citatul anterior, dar să reţinem
„modernizare". „introducerea continuă şi generalizarea rapidă a tehnologiilor
avansate. extinderea mecanizării. automatizării şi robotizării" şi faptul că se dorea
atingerea unui nivel „comparabil cu cel din ţările dezvoltate" în anul 1990.
Dacă ne uităm pe planurile economice ale perioadei analizate vom observa
două tipuri de produse industriale numite ,.principale", pe care le considerăm ca apar-
ţinând „industriei de \'ârf': „mijloace de automatizare electrotehnice şi electronice şi
tehnica de calcul electronică" şi „produse de mecanică fină, optică, echipamente şi
elemente hidraulice şi pneumatice". Cele două categorii stabilite în 1983 erau la
începutul anilor 1980 în număr de trei. pentru că prima categorie amintită era
împărţită în „mijloace de automatizare electrotehnice şi electronice" şi „mijloace ale
tehnicii de calcul electronice". De asemenea, din a doua categorie nu erau la început
numite „echipamente şi clemente hidraulice şi pneumatice'', ci abia din planul pe
1982. ceea ce arată iarăşi o anumită evoluţie a nomenclatorului de produse.
Este mai dificil de arătat ce ramuri industriale erau de vârf, pentru că
tehnologiile de vârf sunt utilizate într-un nivel variabil în toate industriile. De
exemplu. nu există o „industrie a automatizării", automatizarea este un proces
industrial w. dar există o industrie electrotehnică, electronică, de tehnică de calcul,
mecanică fină şi optică care întrebuinţează în mare măsură tehnologii industriale
noi. Comparativ cu anii 1960 sau 1970, pentru România anilor 1980, cu puţină
capacitate de a investi bani în importul de produse specifice (prin întreprinderi de
11
comerţ exterior precum „Electronum") , licenţe tehnologice 12 sau de a se lansa în
Q Rezoluţia, 1984:17.
10
Sonea, 2007: 179, 180: Enciu, 1984: 423, 435.
11
ANIC-MCEDIE, 2611973: 10.
I:! .
h~~://www.bursa.ro/c1a-ne-arata-cum-s-a-construit-socialismul-furtul-tehnologic-ridicat-Ia-nivel-
de-pol1t1ca-de-stat. .. &s=companii_afaceri&articol=325578.html.
138
cooperări precum cea din cazul Societăţii mixte cu răspundere limitată „Electronica
aplicată română" - Elarom SRL Bucureşti 13 şi/sau cercetare, cele mai sus numite
erau totuşi „industrii de vârf', dar la un nivel necomparabil cu ţările dezvoltate, în
ciuda a ceea ce se dorea şi clama propagandistic.
Ca şi restul industriei şi aceste „industrii de vârf' produceau în parte
fabricate simple din punct de vedere tehnologic, inclusiv rebuturi, dar reprezentau
o dezvoltare reală nu doar graţie generalizării (şi creşterii accesibilităţii) tehnolo-
gice universale, ci şi datorită voinţei politice, care investea puţinii bani şi cu sigu-
ranţă energie şi speranţă reale în organizarea acestor ramuri. Dezvoltarea acestor
industrii pentru orice stat era dacă nu o prioritate, cel puţin o problemă avută în
vedere „pentru a fi în pas cu vremurile", şi deşi pentru România nu era cel mai
potrivit moment, cu toate acestea liderii politici au fost de o altă părere:
„În România socialistă, dezvoltarea tehnicii de calcul şi informaticii
reprezintă un obiectiv prioritar, ce reiese cu pregnanţă din documentele adoptate la
Congresul al XIII-iea şi Conferinţa Naţională ale partidului, fapt ce a condus la
realizări de prestigiu în acest domeniu şi asigurarea premiselor unei şi mai ample
integrări a tehnicii de vârf în economia naţională ".
14
An de an, în planurile economice se prefigura un anumit nivel valoric

exprimat în milioane lei (nu luăm în calcul devalorizarea, ne interesează doar o
privire orientativă) pe care categoriile de mijloace/produse amintite trebuiau să-l
atingă şi un număr de obiective industriale date în funcţiune în aceste domenii:
Tabelul nr. 1: Tipuri de produse şi obiective principale realizate

Anul
Categoria
1981 1982 1983 1984 1985 1986
A 10320 8486 8430 9734 10200 10200
B 9510 9949 10530 12157 14080 14000
c 2520 2300 2650 2950 3500 3000
A=Mijloace de automatizare electrotehnice şi electronice şi tehnica de calcul electronică.
B=Produse de mecanică fină, optică, echipamente şi elemente hidraulice şi pneumatice.
C=Obiective principale în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi
introducerii progresului tehnic.
Din anul 1987 nu mai avem previziunea. pentru principalele produse

industriale, ceea ce ne face să ne gândim că până şi propagandistic era o dificultate
în a prezenta situaţia economică şi astfel exprimăm rezerve serioase şi asupra
datelor pentru ceilalţi ani, mai ales pentru creşterile şi plafonările din anii 1985 şi
1986. Nu mai avem menţionat nici numărul de obiective principale ce erau stabilite
a se realiza an de an în „domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi
13
ANIC-MCEDIE, 55/1973: 37.
14
Ardelean, Mihalcea, 1989: 215.
139
introducerii progresului tehnic", dar despre care şti~. că s~ real~u pen~ a
„contribui la creşterea gradului de valorificare a maternlor pn~e, ~dt~area m~e
lului tehnic şi calitativ al producţiei, prin aplicarea de tehnologu_ no~ ŞI _perfecţio
nate şi extinderea mecanizării şi automatizării proceselor de fabncaţ1e ş1 creşterea
mai rapidă a eficienţei generale a producţiei" •
15
_ • •
Dacă ne uităm pe statisticile din 1990 vom observa urmatoarea s1tuaţ1e:
Tabelul nr. 2: Tipuri de produse ale industriei „de vârf' în anii 1980
Anul A B c D
1980 986 6191 3723 216
1981 938 6622 1592 224
1982 935 6216 1792 280
1983 940 6267 1997 272
1984 936 7404 2258 208
1985 1020 7613 2457 200
1986 1200 8642 2816 232
1987 1283 7178 3452 256
1988 1379 7506 4495 240
1989 1360 7001 4961 512
A=Aparate de măsură şi control electrotehnice şi electronice (mii. lei); B=Mijloace de
automatizare electrotehnice şi electronice (mii. lei); C=Mijloace ale tehnicii de calcul
electrotehnice şi electronice (mii. Ici); D=Calculatoare electronice (buc. echiv. calculatoare
de 128 kO).
Sursa: Anuaml Statistic al României din 1990, 1990: 476, 477.
Comparând categoria „mijloace de automatizare electrotehnice şi electronice

şi tehnica de calcul electronică" din penultimul tabel şi A+B+C din tabelul
precedent observăm. acolo unde avem date, că planul a fost aproape de fiecare dată
depăşit. Se pot ridica mai multe întrebări cu răspunsuri ce depăşesc cele propuse în
acest articol: cum se prezentau aceste produse din punct de vedere calitativ? Planul
propus şi cele realizate erau capabile să schimbe, aşa cum prezenta propaganda,
situaţia economică a ţării? Şi dacă da, în câţi ani? Comparativ cu alte ţări dezvol-
tate şi/sau comuniste, cum ne situam?
La nivel de propagandă, de la „extinderea mecanizării şi automatizării" se
ajungea în 1986 la „robotizare" : „dezvoltarea în ritm rapid a producţiei în sectoarele
16
tehnicii de vârf, acordându-se prioritate mijloacelor necesare pentru introducerea
15
Legea nr. 19, 1981.
Termenul de „robot" a apărut prima oară în 1920 în lucrarea R. U.R. a lui Karel Capek, iar cel de
16
,,robotii.are" în anul 1942 în Runaround scrisă de Isaac Asimov. O definiţie a robotului poate fi
„mecanism automat care se poate substitui omului pentru a efectua unele operaţii, fiind capabil să-şi
modifice singur ciclul de execuţie prin detecţie fotoelectrică" (Ardelean, Mihalcea, 1989: 218).
140
mecanizării, automatizării şi robotizării proceselor de fabricaţie" • Ca şi cum nu era
17
credibilă sau suficientă mecanizarea, automatizarea şi robotizarea, a fost inclusă şi

„electronizarea" proceselor de fabricaţie, astfel că în 1986, se putea enunţa mai
„împlinit":
„În vederea îndeplinirii Planului naţional unic de dezvoltare economico-
socială, în profil teritorial, pe anul 1986, consiliile populare vor lua măsuri pentru:
[ ... ] realizarea de programe noi de automatizare, electronizare şi robotizare a
proceselor de producţie[ ... ]" 18 •
Mai mult, apare şi un accent pus pe dezvoltarea industriei electronice şi
pentru prima oară şi pentru cea microelectronică, stabilindu-se „crearea şi asimi-
larea de noi produse şi materiale cu caracteristici superioare, de noi metale şi
materiale pentru industria construcţiilor de maşini şi, îndeosebi pentru industria
electronică şi microelectronică, de noi maşini şi utilaje de înaltă productivitate" •
19
Industria electronică s-a evidenţiat ca o ramură industrială esenţială în

introducerea tehnicii noi2°, desprinzându-se din industria electrotehnică, şi în
strânsă legătură cu înfiinţarea unor anumite întreprinderi industriale (Întreprinderea
Radio-Popular - 1949 - viitoarea Electronica în 1960 şi mai ales Întreprinderea de
piese radio şi semiconductori - 1960)2 1 şi din aceasta ulterior şi subramura indus-
triei electronice, industria constructoare de calculatoare electronice (Întreprinderea
de calculatoare electronice - 1972)22 •
Nu se poate nega faptul că încet-încet cele câteva întreprinderi nu au
constituit ramuri industriale în măsura în care s-a planificat şi în cea zugrăvită
propagandistic, în care informatica, automatizarea, cibernetica şi robotizarea erau
considerate domenii de vârf, „de bază pentru societatea de azi şi, mai ales, de
mâine" 23 •
Astfel dezvoltarea acestor noi industrii era în acord cu orientarea regimului
comunist românesc, aceea autarhică de a realiza produsele industriale necesare în
ţară , înainte de a alege modul cel mai eficient de a le avea. Poate în unele cazuri
24
era mai bine doar să fie importate sau create parteneriate cu alte companii pentru
obţinerea lor, aşa cum de altfel se poate opina:
„Industria locală de calculatoare s-a hrănit din tot ce s-a găsit în acea vreme
în «lagărul nostru». Într-o economie autarhică, a trebuit să construim totul;
rezultatele sunt impresionante din acest punct de vedere. Din altă perspectivă însă,
totul a fost doar o imensă risipă de energie umană şi entuziasm. A trebuit să
reinventăm mereu şi mereu roata, în loc să progresăm împreună cu restul lumii"25 •
17
Legea nr. 21, 1986.
18
Hotărârea Camerei Legislative .. „ 1985.
Hotărârea Camerei Legislative .. „ 1985.
19
20
Moroianu, Ştefan, 1976: 267; Automatica şi Electronica, 1969: 131.
21
Enciu, 1984: 405.
http://www.mar~etwatch.ro/articol/ 13182/Scurta_istorie_a_informaticii_romanesti_( 1957-1990)/
22
fagina/2.
3
Ardelean, Mi hal cea, 1989: 21 O.
24
Croitoru, Târcob, 1985: 180; Rausser, 1977: 65; Popovici, Mihail, 1980: 116.
25
http://www. contri butors. ro/societateli fe/regie-1987-construiam-cobra-in-carnin/.
141
Desigur că, până la urmă, nu putea fi îndestulătoare existenţa acestor
întreprinderi, ca şi suma lor, dacă folosirea nu era eficientă. Ori, din păcate
indicatori precum productivitatea muncii şi consumul de energie ne plasau la
sfărşitul anilor 198026 , la coada clasamentelor europene, tocmai după ce ani la
rândul folosirea noilor tehnologii ar fi trebuit să producă rezultate pozitive, aşa cum
ne asigura sistematic propaganda.
Din 1987. când apare pentru prima oară „robotizarea proceselor de
producţie", şi până în 1989, a fost o prioritate declarată pentru stat, e drept în rând
cu aplicarea de noi sisteme de mecanizare şi automatizare, iar către industria
electronică şi microelectronică trebuiau să fie direcţionate „noi metale şi materiale"
(din categoria metalelor, cele „rare" - precum cadmiu, germaniu, zirconiu, seleniu,
galiu. - erau cele indispensabile acestor industrii). Ceea ce nu înseamnă că factorii
politici nu erau conştienţi de necesitatea acestor tipuri de metale, aşa cum „repezit"
am putea crede (precum în analizele simpliste prezentate în „alb şi negru", de tipul
„comunismul rău''). De exemplu. în anii 1970 Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi
Tehnologie a derulat un „Program prioritar de cercetare privind evidenţierea unor
zăcăminte de metale rare". şi în cercetarea privitoare la zirconiu se spunea că el
„este unul din metalele rare de perspectivă pentru dezvoltarea ramurilor tehnice de
vârf ale economiei naţionale" 2 ~. Cu programe sau nu, aceste metale erau oricum
considerate rare. ceea ce punea o presiune în plus pe industria extractivă şi pe
economia autohtonă în general.
im·ătământul superior şi dinamica pregătirii specialiştilor pentru

industria de vârf
Gr. C. Moisil scria în cartea sa Îndoieli şi certitudini: „Fără îndoială că a
avea calculatoare fără să ştii să lucrezi cu ele este o aberaţie. Dificultatea este că nu
se poate învăţa să lucrezi cu calculatorul fără să ai calculatoare" •
28
Dacă am descris principalele caracteristici ale „industriei de vârf', vom

încerca să vedem dacă învăţământul superior a ţinut pasul cu procesul de industria-
lizare, pregătind forţă de muncă specializată necesară.
Trebuie să arătăm că centrele universitare în care funcţionau specializări ale
„industriei de vârf' în anii 1980 erau Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara,
Braşov şi Craiova. Spaţiul ne va îngădui în cele următoare să prezentăm situaţia
specializărilor pe centre universitare, doar în anii extremi ai perioadei analizate.
Astfel. în anul 1980 existau unnătoarele specializări: la Institutul Politehnic
„ Gheorghe Gheorghiu-Dej" din Bucureşti (Facultatea de Automatică - auto-
matizări şi calculatoare ingineri=I zi, automatizări industriale subingineri=SI zi şi
seral, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii - electronică şi telecomunicaţii I
zi şi seral, electronică SI zi şi seral, Facultatea de Mecanică - maşini hidraulice şi
26
Ionete, 1993: 220, 221.
27
ANIC-MCEDIE. 13/1972: 21.
lM Darie, Rău, 2011: 254.
142
pneumatice I zi, mecanică fină I zi şi SI zi şi seral), Institutul Politehnic din Cluj-
Napoca (Facultatea de mecanică - mecanică fină SI seral inclusiv la Întreprinderea
mecanică Cugir, Facultatea de electrotehnică - electronică şi telecomunicaţii I zi,
automatizări şi calculatoare I zi, automatizări industriale SI zi), Institutul Politehnic
„ Gheorghe Asachi" din Iaşi (Facultatea de Electrotehnică - electronică şi
telecomunicaţii I zi, automatizări şi calculatoare I zi), Institutul Politehnic „ Traian
Vuia" din Timişoara (Facultatea de mecanică - mecanică fină I şi SI zi, maşini
hidraulice şi pneumatice I zi, Facultatea de electrotehnică-electronică şi telecomu-
nicaţii I zi, automatizări şi calculatoare I zi), Universitatea din Braşov (Facultatea
de Mecanică - mecanică fină I şi SI zi, automatizări industriale SI zi, Facultatea de
Matematică - informatică), Universitatea din Craiova (Facultatea de Ştiinţe ale
Naturii - informatică zi, Facultatea de Electrotehnică - automatizări şi calculatoare
I zi), informatică la forma de învăţământ zi la facultăţile de matematică de la
Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii
de la Universitatea din Timişoara, Academia de Studii Economice din Bucureşti
(planificare şi cibernetică economică zi, seral, fără frecvenţă - înainte de 1977
9
specializarea a purtat numele cibernetică economică şi statistică}2 •
În anul 1989 situaţia era următoarea: Institutul Politehnic din Bucureşti
(Facultatea de Mecanică - mecanică fină I zi şi seral SI seral, maşini hidraulice şi
pneumatice I zi şi seral, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii - electronică şi
telecomunicaţii I zi şi seral, electronică SI seral, automatizări şi calculatoare I zi şi
seral - şi la Piteşti, automatizări industriale SI seral), Institutul Politehnic din Cluj-
Napoca (Facultatea de Mecanică - mecanică fină SI seral şi la Întreprinderea
mecanică Cugir, Fac.ultatea de Electrotehnică - electronică şi telecomunicaţii I zi şi
sera~ automatizări şi calculatoare I zi şi seral şi la Sibiu, automatizări industriale SI
seral şi la Baia Mare, Oradea şi Târgu Mureş), Institutul Politehnic din laşi (Facul-
tatea de electrotehnică - electronică şi telecomunicaţii I zi şi seral, automatizări şi
calculatoare I zi şi seral şi la Suceava, automatizări şi calculatoare I - Suceava),
Institutul Politehnic din Timişoara (Facultatea de Mecanică - mecanică fină I zi şi
seral, maşini hidraulice şi pneumatice I zi şi seral, Facultatea de Electrotehnică -
electronică şi telecomunicaţii I zi şi seral, automatizări şi calculatoare I zi şi seral),
Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Matematică - informatică zi şi seral),
Universitatea din Braşov (Facultatea de Mecanică - mecanică fină I şi SI seral,
automatizări industriale SI seral, informatică zi şi seral), Universitatea din Craiova
(Facultatea de Ştiinţe ale Naturii - informatică zi şi seral, Facultatea de Electro-
tehnică - automatizări şi calculatoare I zi şi seral), Academia de Studii Economice
din Bucureşti (Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică - planificare şi
cibernetică economică zi, seral şi fără frecvenţă), şi în rest doar informatică zi şi seral
la Universitatea din Cluj-Napoca (Facultatea de Matematică şi Fizică), Universitatea
din Iaşi (Facultatea de Matematică şi Informatică) şi Universitatea din Timişoara
29
Admiterea în învăţămîntul superior. 1980, 1980: 5-35.
143
(Facultatea de Ştiinţe ale Naturii), 30 • Din cele de mai sus trebuie punctat faptul că
specializarea automatizări şi calculatoare funcţiona la Bucureşti, Cluj-Napoca, laşi şi
Timişoara la institutele politehnice aferente, iar informatica la universităţile din
aceleaşi localităţi, plus Braşov şi Craiova, în timp ce doar la Bucureşti rămânea să
funcţioneze planificarea şi cibernetica economică în instituţia specială de învăţământ
economic. La nivel de facultate, multe din specializările „industriei de vârf' se
găseau în structura Facultăţii de Mecanică, dar şi cele de Automatică şi Electro-
tehnică erau importante, în timp ce informatica era prezentă doar în cachul Facultăţii
de Matematică/Ştiinţe ale Naturii.
Specializările care au funcţionat în această perioadă făceau parte din urmă
toarele profiluri, create în 1974 pentru o mai bună calibrare a nevoilor planificate
ale industriei cu pregătirea forţei de muncă prin învăţământul superior: electric
(automatizări şi calculatoare. automatizări industriale, electronică şi telecomu-
nicaţii, electronică), mecanic (maşini hidraulice şi pneumatice, mecanică fină),
31
universitar (informatică) şi economic (planificare şi cibernetică economică) •
Din anul 1980 şi până la sfărşitul comunismului nu au apărut noi specializări
pentru a pregăti specialişti pentru „industria de vârf', şi în ciuda unor modificări în
învăţământul superior, nu au avut influenţă pentru specializările analizate în afara
celor prefigurate în chiar anul 1989~~. Astfel. la sfărşitul comunismului au fost
prevăzute crearea noilor profiluri electronică şi automatică şi electromecanic, în
locul celui electric. Primul avea să cuprindă „specializările electronică şi teleco-
municaţii (cu includerea şi a domeniului de telecomenzi [feroviare]), calculatoare,
automatică, [electronică, telefonie-telegrafie. automatizări industriale], precum şi o
nouă specializare de microelectronică", iar cel electromecanic „specializările elec-
trotehnică. electromecanică. trafic şi tehnologia transporturilor, [electromecanică
tehnologică) precum şi o nouă specializare de roboţi industriali" • Practic, s-a
33
propus înfiinţarea a două specializări interesante pentru finalul de comunism

românesc, roboţii industriali şi microelectronica, iar specializarea calculatoare şi
automatică era prevăzut a fi scindată, datorită dezvoltării acestora. Specializarea
microelectronică figura doar în structura Institutului Politehnic din Bucureşti
(Facultatea Electro-mecanică şi Energetică), specializarea roboţi industriali la
Institutul Politehnic din Bucureşti (Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii) şi la
Institutul Politehnic din Timişoara (Facultatea Electromecanică), iar specializarea
calculatoare doar la Bucureşti la facultatea cu acelaşi nume şi Timişoara
(Facultatea Electromecanică) 34 •
Pe lângă această prezentare a arhitecturii instituţionale, selectiv, ne vom opri
atenţia şi asupra dinamicii numărului de studenţi în anii 1980 pentru unele
specializări importante pentru „industria de vârf'.
-'° Forum, 1989: 74-86.

31
DCS nr. 147. 1974: DCS nr. 209, 1977.
3'
- ANIC-CCSPA. 39/1986, 132/1989, 164/1989; ANIC-CCSC, 50/1986: 36, 36v, 46-52v; Maier,
2016: 138-149.
33
ANIC-CCSPA, 132/1989: 2, 3, 7v.
34
ANIC-CCSPA. 132/1989: 19.
144
Graficul nr. 1: Numărul total al studenţilor (1980-1989)
10000
01-I 1980 1981

I 1.1.1.1.1. I I I
1982 1983 1984 1985 1986 1987
I
1988
I
1989
I
~electronică şi telecomunicaţii
-electronică - subingineri
..,._ automatizări şi calculatoare
...+-automatizări industriale - subingineri
-+- mecanică fină
Surse: AINS, 1980/1981-1988/ 1989; ANIC-CCSPA, 117/ 1989.
Din graficul anterior se detaşează numărul mare de studenţi care se pregă

teau pentru a deveni ingineri în specializările electronică şi telecomunicaţii şi
automatizări şi calculatoare. O evoluţie . opusă au cunoscut-o specializările planifi-
care şi cibernetică economică şi mecanică fină (ingineri): dacă prima a intrat pe un
trend descendent în anii 1980, cea de-a doua a înregistrat o creştere de la sub 2000
de studenţi în 1980 la 3169 în 1989. Tot o creştere an de an a avut-o şi speciali-
zarea informatică, în timp ce secţiile de subingineri au înregistrat scăderi conside-
rabile, în general cu un minim de studenţi în anul 1986, şi apoi creşteri uşoare.
Graficul nr. 2: Numărul studenţilor în anul I (1980-1989)

2000 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~-
J_J. I. 1. I. I. I . I 1I1 I ,3
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989
~electronică şi telecomunicaţii
....- automatizări şi calculatoare
...+- automatizări industriale - subingineri
-+- mecanică fină
Surse: vezi Graficul nr. 1.
145
Analiza numărului de studenţi în anul I poate fi şi mai instructivă decât
numărul total de studenti atunci când încercăm, de exemplu, să identificăm urme
. ''
ale planificării în specializările selectate. Nu sunt mari variaţii de la an la an, cu
excepţia specializării automatizări şi calculatoare, unde în 1983, şi apoi an de an
din 1987 se constată majorări importante ale numărului de studenţi admişi. S-a
ajuns ca în 1989, cel mai mare număr de proaspăt studenţi dintre specializările în
analiză să fie la automatizări şi calculatoare (1529). O altă excepţie este şi
specializarea planificare şi cibernetică economică , cu mari scăderi - de la 584 de
studenţi în 1980 la 222 în 1989. Lipsa unor variaţii mari este în mare măsură un
semn de planificare, de voinţ.ă politică aplicată. Între 1985 şi 1989 la electronică
(subingineri) au fost 75 de studenţi admişi anual la mecanică fină (subingineri)
între 1986-1989 au fost între 100 şi 119 studenţi iar la informatică, poate cel mai
clar exemplu de specializare planificată (artificial )/plafonată între 1981 şi 1989 au
fost între 224 ş i 239 tudenţi admişi a~ual şi la fel şi la electronică şi
telecomunicaţii pentru perioada 1984-1989: între 1206 şi 1286.
Graficul nr. 3: Numărul total al absolvenţilor (1980-1988)
1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988
-+-e lectronică ş i telecomunicaţii
..,.._ automatizări ş i calculatoare
-.+-automa tizări industriale - subingineri
....,. mecanică fină
- mecanică fină- subingineri

-+-planificare şi cibernetică economică
Surse: AINS 1980/ 1981-1988/ 1989.
În fine, un alt indicator important este numărul de absolvenţi. În directă

l~g~tu~ă cu prece~enţ_i_i doi indicatori, rezultatele pot fi uşor anticipate: la electro-
nica Şt telecomumcaţ11 au fost cei mai mulţi absolvenţi (în medie 4311). Numărul
l~r a sc_ă:Ut în gen~ral la toate specializările de subingineri şi Ia planificare şi
cibernetica economică pe parcursul anilor 1980, în timp ce Ia automatizări şi
146
calculatoare, mecanică fină (ingineri) şi informatică a crescut. În 1988 (nu avem
date pentru 1989) au fost 1005 absolvenţi la informatică, 2765 la mecanică fină
(ingineri) şi 723 la automatizări şi calculatoare, însă toate aceste cifre sunt departe
faţă de cei 5314 absolvenţi la electronică şi telecomunicaţii.
În ceea ce priveşte proporţia pe genuri la specializarea automatizări şi
calculatoare, observăm că în perioada analizată mai mult de 60% din studenţi erau
de gen masculin, şi că dacă în 1980 erau 677 de studenţi la zi şi doar 11 O la seral,
această situaţie a fost echilibrată pe parcursul anilor următori (5 ani cu mai mulţi
studenţi la seral şi alţi 5 la fel dar pentru zi), în 1989 816 studenţi erau la zi şi 713
la seral. La planificare şi cibernetică economică în general 70% din studenţi erau de
gen feminin, iar spre sfărşitul anilor 1980, majoritatea studenţilor nu mai studia la
forma de învăţământ zi, ci seral şi fără frecvenţă. La informatică erau în medie mai
multe studente (60%) şi la final de comunism, forma de învăţământ seral număra
mai mulţi studenţi. La subingineri, în general studenţii de gen masculin erau
majoritari, în ultimii ani '80 învăţând doar la forma de seral. Situaţia de la
specializarea informatică, cu preponderenţa studenţilor de gen feminin şi a formei
de învăţământ seral în totalul studenţilor caracteriza şi celelalte specializări
analizate, în afara excepţiilor arătate.
Izvorul pentru pregătirea majorităţii cadrelor specializate necesare industriilor
de vârf era reprezentat de învăţământul superior, dar şi învăţământul liceal, pro-
fesional, inclusiv cel postuniversitar îşi aveau partea lor de importanţă. Chiar se poate
afirma că prezenţa unor intituţii de învăţământ superior a determinat şi amplasarea
unor întreprinderi industriale de vârf („industria electronică, se amplasează cu
precădere în oraşele cu centre universitare şi de învăţământ tehnic superior")3 •
5
Dacă ne uităm pe nomenclatorul întreprinderilor industriale constatăm că se

confirmă această ipoteză. De exemplu, au fost înfiinţate Întreprinderea Micro-
electronica (înfiinţată în 1981) şi Întreprinderea de calculatoare electronice ( 1972)
la Bucureşti, iar la Timişoara Fabrica de memorii electronice şi componente pentru
tehnica de calcul ( 1971 ).
Trebuie subliniată importanţa Timişoarei în dezvoltarea industriei de vârf şi
a unui învăţământ superior corespunzător, prin faptul că în 1960 „specialiştii de la
Centrul de calcul al Institutului politehnic din Timişoara realizau prima maşină
electronică de calcul din învăţămîntul nostru superior"36 , dezvoltând variante
pentru calculatoarele numite MECIPT.
Şi la Cluj s-a dezvoltat un important nucleu de cercetare la Institutul Politehnic
din Cluj-Napoca, înfiinţat în 1953, reprezentat prin Facultatea de Electrotehnică
(înfiinţată în 1960), în cadrul căreia în 1977 au fost înfiinţate mai multe specializări
relevante, şi au funcţionat inclusiv cursuri postuniversitare precum „sisteme de
prelucrare şi transmiterea automată a datelor", dar au fost derulate şi proiecte de
cercetare (roboţi industriali, tehnica de calcul, aparatura electronică medicală) 37 •
35
Rausser, 1977: 219.
36
Moroianu, Ştefan, 1976: 264.
37
Nistor, 2004: 212, 225, 226, 275, 276.
147
O altă instituţie reprezentativă în Cluj-Napoca, în planul cercetării, a fost Institutul de
38
calcul numeric, care a dezvoltat calculatoarele DACCIC •
Bucureştiul era fără îndoială motorul acestor noi industrii, iar industria
electronică era sufletul industriei de vârf. Păstrând proporţiile, putem spune că
platforma industrială Pipera39 , acolo unde funcţionau o bună parte Adin reprezen-
tantele indus!riei de vârf bucureştene (Întreprinderea de calculatoa~e, Intreprinderea
Electronica, Intreprinderea de cinescoape, Intreprinderea Conect, Intreprinderea de
aparate electronice de măsură şi industriale IEMI), era Silicon Valley-ul României,
probabil locul de unde se aştepta minunea economică care să redreseze ţara. Tot în
Bucureşti existau mai multe institute de cercetare în domeniul maşinilor de
calcul/calculatoarelor, iniţiatorul fiind Institutul de fizică atomică (calculatoarele
CIF A, CET)4°, urmat de Fabrica de calculatoare electronice (Felix, Independent) şi
Institutul politehnic din Bucureşti (Coral, Felix-MC).
Dezvoltarea „industriei de vârf' şi susţinerea sa prin pregătirea unei forţe de
muncă adecvate în cadrul învăţământului superior par a fi comparabile cu o măsură
de „totul sau nimic". în contextul penuriei de tot felul în societatea românească a
anilor 1980. Şi într-o parte şi într-alta, şi în industrie şi în învăţământ, erau prea
multe semne că realitatea era cu totul alta. ele fiind forţate să funcţioneze într-un
sistem care nu era sustenabil. altfel spus dorinţă fără putinţă.
E drept că în anii 1980 au fost înfiinţate mai multe întreprinderi industriale în
ramurile de „vârf', adăugându-se celor deja existente, şi nu puţine la număr. De
asemenea, au fost luate noi măsuri care vizau atât o mai bună organizare41 , cât şi o
impulsionare a introducerii tehnologiilor de vârt4 2.
Un alt aspect important în dezvoltarea „industriilor de vârf' era cercetarea,
domeniul de activitate care trebuia să susţină intens aceste ramuri industriale.
Comparându-ne cu alte state, atât în ceea ce priveşte nivelul investiţiilor realizate, cât
şi în cazul altor indicatori precum indicele de creativitate, România însă se situa prin-
tre ultimele ţări europene, adâncind decalajele existente. S-a făcut şi aprecierea că:
„Fenomenul de subapreciere se manifestă într-un deceniu în care ştiinţa şi
tehnica mondială au înregistrat rezultate spectaculoase în următoarele direcţii
principale: electronică, electrotehnică, biotehnologie şi realizarea de noi materiale.
Aceste rezultate au influenţat pozitiv raporturile de competitivitate pe plan
intema~onal'.4 3 .
38
Bălan, Mihăilescu, 1985: 365, 385.
39
Chelcea, 2008: 239. https://www.hotnews.ro/stiri-adrninistratie locala-19032873-video-cum-
transformat-zona-pipera-aviatiei-intr-adevarat-mecca-corporatistilor-hal~-pepiniere-zeci-cladiri
birouri-rezidentiale-infrastructura-transport-sufocata.htm;
l _ 50ba0064 7c42d5a663afl 3 8fi'index.html; http://adevarulfinanciar.ro/articol/orasul-captiv-in-oras-
~-de-aur-decaderea-si-marirea-platfonnei-pipera/.
Bălan, Mihăilescu, 1985: 364, 365
41
DCS nr. 222, 225, 268, 273, 318, 347.
42
Legea nr. 2; DCS nr. 318.
43
Ionele, 1993: 68.
148
Propaganda44 era susţinută real de măsurile luate, însă până la un punct,
pentru că dacă ne comparăm cu alte ţări europene în anii 1988-1989, vom vedea că
nu eram în stare să introducem pe scară largă nici cuceriri „mundane" ale
progresului tehnic, precum radioul, televizorul sau telefonul, şi atunci cum să ne
gândim la calculatoare, microelectronică sau roboţi industriali?
Tabelul nr. 3: Top 25 ţări din punct de vedere al producţiei la radiouri,

televizoare şi telefoane la 1000 de locuitori (1988-1989)
Radiouri Televizoare Telefoane
I. Regatul Unit 1145 1. Germania 566 1. Elveţia 882
2. Danemarca 1012 2. Danemarca 528 2. Danemarca 882
3. Finlanda 998 3. Finlanda 488 3. Suedia 796
.„ „. .„
22. România 285 23. România 191 23. România 99
.„ 24. Portugalia 176 24. URSS 89
25. Albania 172 25. Albania 83 25. Albania 15
Media 669 Media 197 Media 306
Sursa: Grigorescu, 1993: 185, 186, 189.
Chiar dacă calculatoarele româneşti costau chiar şi 2 milioane de dolari în

condiţiile în care calculatoarele americane erau cu mult mai performante şi la
preţuri de numai 50000 de dolari , calculatoarele româneşti au fost şi exportate,
45
împreună cu know-how necesar, de exemplu în China în perioada 1975-198546 •

Întorcându-ne la pregătirea specialiştilor ne putem gândi că posibilităţile de
pregătire ale învăţământului superior trebuie să fi fost la un nivel similar cu cel al
„industriei de vârf'. Situaţia după 1989 demonstrează contrariul. Dacă în cazul
industriei, nu putem afirma că a reuşit să performeze în tranziţia economică
românească, în ceea ce priveşte corpul de specialişti format (ingineri, informaticieni,
economişti ciberneticieni) el a fost bine pregătit. Poate cu cunoştinţe neactualizate în
raport cu educaţia similară din ţările dezvoltate, dar sunt numeroase cazurile de
specialişti plecaţi în străinătate în anii 1990. Plus că, o parte dintre cei care nu au
plecat au lucrat în puţinele corporaţii care au îndrăznit să vină încă din primii ani
1990 (precum IBM în 1995, dar şi altele din diverse domenii), în timp ce alţii şi-au
deschis propriile firme în domeniu, unele dintre ele continuându-şi activitatea şi
astăzi la cel mai înalt nivel internaţional (Softwin, companie cea mai cunoscută
pentru dezvoltarea software-ului Bitdefender). Puţini au fost cei care au rămas în
institutele de cercetare de specialitate47 înfiinţate în ţară în timpul comunismului.
Un document ,,răsunător" din acest punct de vedere este: „Programul-Directivă de cercetare

44
ştiinţifică,dezvoltare tehnologică şi de introducere a progresului tehnic în perioada 1981-1990 şi

direcţiile principale pînă în anul 2000". Vezi şi articolul •••, 'învăţământul superior în condiţiile
afirmării revoluţiei tehnico-ştiinţifice', Forum, nr 7-8, 1979, p. 8-15.
45
Darie, Rău, 2011: 12.
46
Darie, Rău, 2011: 148; ANIC-MCEDIE, 96/1973.
47
Sonea, 2007: 347.
149
Iată în acest sens un pasaj ilustrativ chiar şi în 20 I O (nu doar pentru anii
1990) dintr-un interviu al inginerului Nona Millea, care a lucrat înainte de 1989 la
Întreprinderea Electronica:
,.Românii sunt oameni inteligenţi şi pot m!li mult decât atât, dovadă că după
1989 cel mai mare «succes» al IPRS-ului [Intreprinderea de piese radio şi
semiconductori Băneasa - V.M.] a fost faptul că peste I 00 de ingineri au fost
acceptaţi şi lucrează şi în prezent [2010 - V.M.] în Silicon Valley din SUA, care
reprezintă vârful tehnologiei mondiale în domeniul semiconductoarelor'.4 •
8
De asemenea, la nivelul nomenclatorului de ocupaţii putem apela la datele

recensămintelor pentru a depista cum a evoluat forţa de muncă pentru industria de
vârf. şi alegem a prezenta doar situaţia din 1992, ca bilanţ pentru comunism, când
găsim: „specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice" („specialişti în infor-
matică''). „tehnicieni şi asimilaţi" („tehnicieni şi operatori echipamente de calcul şi
roboţi industriali", „tehnicieni şi operatori de echipamente optice şi electronice"),
„funcţionari administrativi" („secretari şi operatori la maşini de calcul"),
„muncitori şi meseriaşi" („electromecanici, electronişti. montatori şi reparatori de
aparate şi echipamente electrotehnice şi electronice", „lucrători în mecanica fină şi
asimilaţi"). „operatori pe ansambluri de maşini, instalaţii. utilaje şi lucrători
asimilaţi" („operatori la liniile de montaj automate şi roboţi"). Institutul Naţional
de Statistică reţine o schimbare şi în domeniul ramurilor industriale: de la doar
industria electrotehnică la industria maşinilor şi echipamentelor de birou şi calcul,
industria de aparatură şi instrumente medicale, de precizie şi optică şi industria
electronică •
411
Cu alte cuvinte. avem un nomenclator al ocupaţiilor sensibil transformat faţă

de cel din 1966 sau 1977. sub influenţa sistemului de învăţământ, inclusiv a celui
de învăţământ superior. dar şi a transformărilor din economie (prin numeroasele
întreprinderi create care aveau nevoie de specialişti).
Concluzii
În România anilor 1980, liderii politici au încercat să crească rata de dezvol-
tare a ramurilor industriei de vârf. Nu a fost doar propagandă, doar nevoia de a
distrage atenţia de la problemele sistemului politic comunist din ce în ce mai
acutizate spre sfârşitul anilor 1980 sau o dezvoltare doar pe hârtie. A fost o încer-
care care a generat efecte cât se poate de reale: înfiinţarea mai multor întreprinderi
şi a altor forme de organizare, dezvoltarea unui nomenclator corespunzător de
produse industriale, introducerea noilor tehnologii în industrie (automatizare,
robotizare, electronizare) în care calculatoarele şi microelectronica erau prezente,
creşterea atenţiei acordate învăţământului superior ca mod principal de a crea forţă
de muncă specializată necesară. Ea trebuia să lucreze în institute de cercetare
'
întreprinderi industriale şi alte instituţii, să creeze şi să fie principalul vector al
schimbării întregii societăţi.
48
http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=635.
Recensământ 1966, 1977, 1992.
49
150
Până la urmă unul dintre cele mai importante efecte ale dezvoltării industriei
de vârf în timpul comunismului a fost că a influenţat dezvoltarea învăţământului
superior în direcţia unor noi specializări precum automatizări şi calculatoare,
electronică şi telecomunicaţii sau mecanică fină. Învăţământul superior a răspuns
potrivit acestei directive, dezvoltarea sa conducând în consecinţă la apariţia unei
forţe de muncă specializate. Dacă ramurile industriei de vârf au sucombat în mare
parte după 1989 sau în orice caz nu au lăsat prea multe urme (produse industriale,
tehnologii), semn şi al gradului scăzut de fiabilitate ce până la urmă le era
caracteristic, forţa de muncă s-a adaptat şi a profitat de noile oportunităţi.
Ca şi dezvoltarea industriei de vârf, şi cea a învăţământului superior au fost
mult limitate de criza generală a comunismului românesc. A fost un paradox că s-a
încercat dezvoltarea unor ramuri industriale ce necesitau investiţii mari, cercetare
ştiinţifică de calitate şi o forţă de muncă specializată tocmai în anii 1980, dar nu a
fost chiar în van. A fost voinţă politică fără putinţă sistemic~ şi la final, realizări
puţine şi mai mult decât modeste. Aceasta este povestea reală a „industriei de vârf'
şi, mai ales, a comunismului autohton.
Referinţe
ANIC-MCEDIE=Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul Comerţului Exterior

- Direcţia Import-Export, dosare 13/1972; 26, 55, 96/1973.
ANIC-CCSPA=Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR- Secţia Propagandă
şi Agitaţie, dosare 39/1986; 117, 132, 164/1989.
ANIC-CCSC=Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR - Secţia Cancelarie,
dosar 50/1986.
AINS=Arhiva Institutului Naţional de Statistică, Învăţămintul superior la începutul anului
universitar, 1980/ 1981-1988/ 1989; Învăţămintul superior la sfârşitul anului universitar,
1980/1981-1988/1989.
Recensământ 1966=***, Recensămintul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966,
Bucureşti, 1969.
Recensământ 1977=***, Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din 5 ianuarie 1977,
Bucureşti, 1980.
Recensământ 1992=***, Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992,
Bucureşti, 1994.
Legea nr. 21 din 12 decembrie 1986 pentru adoptarea Planului naţional unic de dezvoltare
economico-socială a Republicii Socialiste România pe anul 1987, Colecţia de legi şi
decrete, 1 octombrie-31 decembrie 1986, Bucureşti, 1987, p. 25, 26.
Legea nr. 19 din 27 noiembrie 1981 pentru adoptarea Planului naţional unic de dezvoltare
economico-socială a Republicii Socialiste România pe anul 1982, Colecţia de legi şi
decrete, 1 octombrie-31 decembrie 1981, Bucureşti, 1982, p 31.
Hotărârea Camerei Legislative a Consiilor Populare nr. 1 din 17 decembrie 1985 privind
aprobarea proiectului Planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a
Republicii Socialiste România, în profil teritorial, pe anul 1986, Colecţia de legi şi
decrete, 1 octombrie-31 decembrie 1985, Bucureşti, 1986, p. 436.
151
DCS nr. 147=Decretul Consiliului de Stat nr. 147 din 5 iunie 1974 privind nomenclatorul
profilelor şi specializărilor din învăţământul superior, precum şi instituţiile şi facultăţile
din sistemul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului.
DCS nr. 209=Decretul Consiliului de Stat nr. 209 din 12 iulie 1977 pentru modificarea
anexelor nr. I şi 2 la Decretul nr. 147/1974.
DCS nr. 268=Decretul Consiliului de Stat nr. 268 din 8 septembrie 1981 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei de Maşini-Unelte, Electrotehnică şi
Electronică.
DCS nr. 273=Decretul Consiliului de Stat nr. 273 din 8 septembrie 1981 privind înfiinţarea
unor centrale industriale şi unităţi de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi de
proiectare în subordinea Ministerului Industriei de Maşini-Unelte, Electrotehnică şi
Electronică.
DCS nr. 222=Decretul Consiliului de Stat nr. 222 din 28 iulie 1985 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Industriei Electrotehnice.
DCS nr. 347=Decretul Consiliului de Stat nr. 347 din 9 noiembrie 1985 privind unele
măsuri pentru îmbunătăţirea organizării activităţii de cercetare ştiinţifică, inginerie
tehnologică şi de proiectare în unităţile Ministerului Industriei Electrotehnice.
DCS nr. 225=Decretul Consiliului de Stat nr. 225 din 28 iulie 1985 privind unele măsuri
pentru îmbunătăţirea activităţii unităţilor din subordinea Ministerului Industriei
Electrotehnice.
DCS nr. 3 I 8=Decretul Consiliului de Stat nr. 318 din I octombrie 1986 privind
perfecţionarea organizării şi modernizarea proceselor de producţie, creşterea eficienţei
economice în toate sectoarele de activitate.
Legea nr. 2 din I iulie 1981.
Rezoluţia Congresului al Xiii-lea al PCR din 26 noiembrie 1984, Colecţia de legi şi
decrete, I octombrie-31 decembrie 1984, Bucureşti, 1985.
Forum, nr. 7-811979; nr. 311989.
Automatica şi Electronica. nr. 4/1969, voi. XIII, p. 131.
Admiterea in invăfămintul superior. 1980. Bucureşti, 1980.
Anuarul Statistic al României din 1990, Bucureşti. 1990.
Ardelean. Gheorghe; Mihalcea, Alexandru ( 1989) Electronica şi progresu/ tehnico-
ştiinţijic. Abordări structurale şi_fimcfionale, Bucureşti.
Bălan, Ştefan; Mihăilescu, Nicolae Şt. ( 1985) Istoria ştiinţei şi tehnicii în România: date
cronologice. Bucureşti.
Boia. Lucian (2011) Mitologia ştiin{lfică a comunismului, Bucureşti.
Chelcea. Liviu (2008) Burnreştiul post industrial: memorie, dezindustrializare şi
regenerare urbană. laşi.
Croitoru. Nicolae. Târcob. Dumitru ( 1985) Bucureşti. Monografie, Bucureşti.
Darie. Viorel, Rău, Petre (2011) Amintiri din epoca Felix a calculatoare/or româneşti,
Galaţi.
Dăianu, Daniel ( 1999) Transformarea ca proces real, ed a II-a, Bucureşti.
Dobrescu, Paul ( 1988) Computere şi trandafiri sau paradoxurile progresului, Bucureşti.
Drăgănescu, M. ( 1987) Informatica şi societatea, Bucureşti.
Enciu, Gheorghe ( 1984) Poşta şi telecomunicaţiile în România, Bucureşti.
Grigorescu, Constantin ( 1993) Nivelul dezvoltării economico-sociale a României în context
european. 1989, Bucureşti.
Hreniuc, Petru N. (2005) Bazele tehnologiei şi tehnologii industriale, ed. a II-a, Cluj-
Napoca.
152
Ionete, Constantin (1993) Criza de sistem a economiei de comandă şi etapa sa explozivă,
Bucureşti.
Maier, Valentin (2016) ,,Profiles of Specialization in the Romanian Higher Education
during Communism. The lmportance of the Mechanical Profite", Research and Science
Today. Supplement, no. 1/2016, p. 138-149.
Moroianu, Dinu, Ştefan, I. M. (1976) Maeştrii ingeniozităţii româneşti, Bucureşti.
Mureşan, Maria, Mureşan, Dumitru ( 1998) Istoria economiei, Bucureşti.
Murgescu, Bogdan (2010) România şi Europa: acumularea decalaje/or economice (1500-
2010), Iaşi.
Nicolau, Edmond (1981) Cibernetica anunţă viitorul, Bucureşti·.
Nistor, Ioan Silviu (2004) Istoria învăţământului tehnic din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca.
Noile tehnologii de vîrf şi societatea ( 1983) Bucureşti.
Popovici, Ioan; Mihail, Maria (1980) România. Geografie economică, Bucureşti.
Rausser, Vasile (coord.) (1977) Repartizarea teritorială a industriei, Bucureşti.
Sonea, Gavrilă (2007) Ştiinţa şi fenologia autohtone în dezvoltarea României 1938-1989,
Bucureşti.
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_ locala-19032873-video-cum-transformat-zona-
pipera-aviatiei-intr-adevarat-mecca-corporatisti lor-hale-pepiniere-zeci-cladiri-birouri-
rezidentiale-infrastructura-transport-sufocata.htrn.
l 50ba0064 7c42d5a663afl 38fi'index.html.
http://adevarulfinanciar.ro/articol/orasul-captiv-in-oras-epoca-de-aur-decaderea-si-marirea-
platformei-pipera/.
https ://www.hotnews.ro/stiri-admini strati e_ locala-19032 873-video-cum-transformat-zona-
pipera-aviatiei-intr-adevarat-mecca-corporatisti lor-hale-pepiniere-zeci-cladiri-birouri-
rezidentiale-infrastructura-transport-sufocata.htrn.
1 50ba0064 7c42d5a663afl 38fi'index.html.
http://adevarulfinanciar.ro/articoVorasul-captiv-in-oras-epoca-de-aur-decaderea-si-marirea-
platformei-pipera/.
http://www.bursa.ro/cia-ne-arata-cum-s-a-construit-socialismul-furtul-tehnologic-ridicat-la-
nivel-de-politica-de-stat. .. &s=companii_afaceri&articol=325578.html.
http://www.marketwatch.ro/articoV13182/Scurta_istorie_a_informaticii_romanesti_(l957-
1990)/pagina/2.
http:!/www.contributors.ro/societatelife/regie-1987-construiam-cobra-in-camin/.
http://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=635.
http://industrializarearomaniei.blogspot.ro/2016/12/unirea-revistelor-din-industria.htrnl.
153
III. DIDACTICĂ ŞI MANAGEMENT
EDUCATIONAL
, ÎN PREDAREA ŞI
ÎNVĂT, AREA ISTORIEI. ANALIZE ŞI OPINII
CÂTEVA OBSERV ATII ASUPRA EXAMENULUI

'
DE BACALAUREAT LA ISTORIE
Florin IORDĂCHIŢĂ •
SOME OBSERV ATIONS ON

THE FINAL HISTORY EXAMINATION
This article presents a few obserrntions regarding the final History

examination u'/1ich the st11de11ts have to sustain after finishing the l 2th grade.
One co11c/11sio11 is that the study of History in Romania does noi get the ful/
support _fi-om the authorities, the 11umber of hours is too small and the textbooks
are flooded with irrelem111 numhers. The hest soh1tio11 would be the increasing of
rhe number of Hisr01:r hours to ar least two hours for al/ students. ln present,
three-quarters of Roma11ia11 high sclwol students study no more than one hour of
Histo1T
. e1·e1-r
. week.
The struclllre of tlu.> items for the final examination is well balanced and
does 1101 require modţ(tcations. /11 the same rime, the History examination is
somehou· a trial <~{ the Roman ian language for many stude11ts, who simply could
1101 master the basic Romanian language. The failure or the poor grades al
exami11atio11s are a resuit ~{ the faci that for a large number of students, the
language itse(f used in items and questions raise difficulties for a correct
u11derstandi11g.A11other problem is that some items in the written examination are
1101 quite clearfor both teachers and students. To avoid any confusion in the future,
these questions ha1·e to be more accurate and explicite.
The author <?f this study demonstrates that the History teacher has to pul the
foundation for a /ţ{elong educat ion for the present students and the future adults.
Keywords: textbooks, examination, language, curriculum, fake history.
• Prof. dr„ Colegiul Tehnic „Anghel Saligny", Roşiorii de Vede, jud. Teleorman; preşedinte al filialei
Teleorman a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
154
Locul Istoriei în sistemul actual de învăţământ din România
Bacalaureatul reprezintă unul din examenele cruciale din viaţa unui tânăr, un
punct de încheiere a unui ciclu de învăţământ şi rampa de lansare - pentru cei mai
ambiţioşi - către studiile superioare şi o carieră de succes. Din păcate, în România
rata abandonului şcolar (una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană) precum
şi un întreg complex de cauze economico-sociale au ca rezultat final faptul că doar
aproximativ jumătate dintre elevii înscrişi în clasa I reuşesc să obţină şi o diplomă
de bacalaureat. Pentru mulţi elevi, mai ales în ultimii ani, acest examen a devenit o
probă de netrecut şi mulţi renunţă pur şi simplu chiar la ideea de a încerca să îl
abordeze! O proporţie din ce în ce mai semnificativă din numărul celor care
reuşesc totuşi să absolve 12 clase, rămâne fără bacalaureat - fie pentru că l-au
pierdut, fie pentru că nici măcar nu au încercat să îl susţină.
Autorul acestui articol şi-a formulat observaţiile de mai jos în urma celor 22
de ani de predare a istoriei la un liceu cu profil tehnologic din judeţul Teleorman -
unde în prezent fiecare clasă are alocată o singură oră de istorie pe săptămână.
O primă constatare este că istoria 1 este o disciplină periferică în actualul
sistem de învăţământ din ţara noastră - în primul rând datorită numărului extrem de
redus de ore alocat dar şi a calităţii manualelor, neatractive şi supraîncărcate de
date şi personaje. Îndrăznim să formulăm chiar opinia că dintre toate ţările Uniunii
Europeane România neglijează cel mai mult acest obiect fundamental de studiu. Iar
importanţa acestei discipline în formarea personalităţii tinerelor generaţii este
uriaşă: nu doar aduce cunoştinţe, dar formează cultura generală fundamentală,
educă voinţa şi caracterul, imunizează la atacurile manipulatorii de tot felul,
cizelează gândirea critică şi creativă, deschide noi orizonturi mentale pentru o lume
a cărei trăsătură de bază a devenit permanenta schimbare şi transformare - totul la
modul accelerat. Atât de repede se transformă lumea, încât noile generaţii - mai
ales cele născute după anul 2000 - încep să folosească o limbă română cu multe
diferenţe faţă de cea a bunicilor lor. De asemeni, cum s-a subliniat, cel puţin
jumătate dintre elevii care încep astăzi şcoala vor lucra peste 15-20 de ani în
meserii care nu s-au inventat încă. 2
Tocmai acum, când fenomenul de accelerare a Istoriei devine tot mai vizibil
peste tot în lume, sistemul educaţional din România a trecut la încetinirea studiului
Istoriei! Pentru că trăsătura principală a predării acestei discipline după anul 2000 a
fost scăderea treptată a numărului de ore alocate ei de către guvernanţi. Abia anul
trecut curba descendentă a făcut o mică inflexiune în sus, cu ocazia alocării celei
de-a doua ore de istorie pe săptămână pentru clasa a V-a.
Alocarea a două ore de istorie pe săptămână la toate clasele de liceu - de la
clasa a IX-a până la clasa a XII-a, indiferent de profil - ar însemna creşterea
Din vasta bibliografie dedicată predării istoriei şi a examenelor la această disciplină recomandăm
1
aici doar câteva lucrări: Păun, 2007; Dinulescu, 2010; Adăscăliţei, Bercea et alii, 2010; Roaită, 2012.
2
Mihai Stamatescu, 2014: 185
155
generală a nivelului de pregătire a elevilor şi ar aduce un câştig în formarea noilor
generaţii pe multiple planuri: tinerii ar deveni mai informaţi, ar avea un spirit critic
mai ascuţit, ar avea un alt orizont cultural decât prezintă în general cei crescuţi cu
smartphonuri şi Facebook.
Proba de istorie la bacalaureat este una obligatorie pentru elevii de la profilul
uman şi de la câteva alte profiluri speciale, cum ar fi clasele sportive. În rest, elevii
de la profilurile reale şi tehnologice nu au prevăzută în spectrul probelor la alegere
pentru bacalaureat şi disciplina istorie. Aşadar doar un relativ mic număr de elevi
raportat Ia totalul populaţiei şcolare de liceu trece printr-o probă de istorie la
bacalaureat, şi toţi cei care o fac, o fac obligatoriu. Considerăm că istoria ar trebui
inclusă pe lista disciplinelor lăsate la alegerea elevilor (ca a treia probă), măcar
pentru anumite categorii, astfel încât un număr mai mare de elevi să poată susţine
bacalaureatul la istorie.
Manualele şi examenul de bacalaureat

Pentru foarte mulţi dintre elevi, manualul de istorie de clasa a XII-a, în
3
oricare din cele 7 variante ale sale existente la nivelul anului 2018, reprezintă un
instrument dificil de accesat. Considerăm că o parte din eşecul unor elevi la
bacalaureatul de istorie se datorează manualelor supraîncărcate de date şi care nu
prezintă materia nici sub formă cronologică, nici sub formă tematică - doar o
juxtapunere aleatorie de diverse segmente ale istoriei!
O primă problemă o ridică faptul că programa şcolară şi manualele de clasa a
XII-a nu pre=imă faptele trecutului 1i1 succesiune cronologică, pe epoci istorice,
aşa cum ar fi normal, pentru ca elevul să înţeleagă mai uşor conexiunile cauzale şi
elementele de ruptură şi continuitate dintre diferitele momente ale istoriei. În acest
4
fel, se trece brusc de la studiul problemei romanităţii românilor (ceea ce implică în

esenţă perioada Evului Mediu cu prelungiri până în Epoca Modernă, dar şi cu
referinţe la Epoca Antică) la regimurile totalitare din secolul al XX-iea. După care
se revine la studiului Evului Mediu - autonomii locale şi formarea statelor medie-
vale. Se trece printr-o lecţie despre constituţiile României şi iar se revine la Evul
Mediu (cu problemele despre războaie şi diplomaţie). Chiar dacă se presupune că
elevii au parcurs deja în clasele anterioare principalele subiecte ale trecutului
românilor, este greu de înţeles de ce manualele sar direct de la tema romanităţii
românilor la regimurile totalitare ale secolului al XX-iea şi nu abordează între ele o
temă de Evul Mediu sau Epocă Modernă.
O a doua problemă este faptul că până şi materia de pe semestrul I, destinată
simulării examenului de bacalaureat din luna martie, este un decupaj de momente
disparate din toate epocile istorice, lară ca elevul de nivel mediu să poată înţelege
bine firul istoriei, secol după secol. Materia din semestrul al Ii-lea reia probleme
Despre această problemă vezi şi Căpiţă, 2000: 43-47.

3
4
Vezi Teodorescu, 1980: 144.
156
fundamentale dintr-o foarte lungă perioadă de timp, începând cu secolul al XIV-iea
până în secolul al XXI-lea.
Un mare defect al manualelor de istorie de clasa a XII-a este abundenţa de
date şi personaje. Autorii revarsă - ca dintr-un robinet uitat deschis - date peste
date, uitând că atunci când se coboară la detalii şi întâmplări mărunte, trebuie
operată o selecţie a celor cu adevărat semnificative şi relevante. Această supraîn-
cărcare a manualelor înseamnă atât un exces de date şi evenimente, cât şi prea
multe personaje de tot felul - care defilează grăbit prin faţa ochilor elevilor, fără ca
aceştia să m,ai poată înţelege ceea ce este cu adevărat important.
Hărţile şi diversele ilustraţii sunt binevenite pentru înţelegerea problemelor
fundamentale ale trecutului. Din.păcate, multe din hărţile şi imaginile manualelor
sunt extrem de mici, neclare, neatractive, fapt care face ca memoria vizuală a
elevului să nu poată reţine cu suficientă acurateţe informaţia din aceste materiale.
Limbajul manualelor este adesea greoi, plin de termeni academici mai
potriviţi unor tratate de istorie, decât unor manuale destinate copiilor şi tinerilor.
Grila de subiecte de la Bacalaureatul de istorie

Structurarea subiectelor la bacalaureatul de istorie5 este una destul de com-
plexă, cuprinzând 3 mari subiecte - dintre care primele două (cu câte 6-7 sub-
puncte) implică o analiză de texte, iar al treilea constă în redactarea unui eseu.
Aceasti grili - pe care o considerim foarte bine gândită - permite verificarea
în profunzime a cunoştinţelor, precum şi a capacitiţii de gândire şi de creaţie
a elevilor, iar răspunsurile presupun o înţelegere bună a tuturor epocilor istorice. În
general, unul dintre cele trei mari subiecte verifică cunoştinţele elevilor despre
Evul Mediu, altul pe cele de Epoca Modernă iar al treilea pe cele de Epocă
Contemporană (nu neapărat în această ordine).
Primele două subiecte, denumite I şi II, şi notate cu 60 de puncte din
maximul de 100 (echivalentul notei 1O) au ca parte centrală aşa anumita analiză de
texte, la care se adaugă trei cerinţe de compunere proprie - fără texte ajutătoare.
Doar rezolvarea corectă a cerinţelor legate de texte aduce candidaţilor 46 de
puncte, care împreună cu cele 1O din oficiu totalizează 56 de puncte, adică nota
5,60 (echivalentă cu trecerea examenului la proba de istorie). Ceea ce a arătat însă
o îndelungată practică a corectării lucrărilor de bacalaureat este faptul că chiar şi la
această categorie de subiecte de analiză de text, cel puţin 80% din elevi fac greşeli,
uneori chiar multiple, cu depunctări substanţiale! Acest lucru denotă că mulţi
candidaţi nici .măcar nu înţeleg exact sensul întrebărilor, sau pur şi simplu sunt
incapabili să înţeleagă corect sensul lingvistic şi semnificaţiile istorice ale textelor
în cauză. Am remarcat relativ frecvente erori chiar la întrebări banale, care solicită
precizarea secolului la care se referă un text, în care este inclus un an.
s Vezi de exemplu subiectele de la bacalaureatul de istorie din anul 2017 accesibile on-line la
http://www.subiecte2017.edu.ro/2017/bacalaureat/Subiecte_si _bareme/ (accesate la 16 ianuarie
2018).
157
Printre greşelile foarte frecvente se remarcă - surprinzător - cele legate de
întrebări precum: „precizaţi un spaţiu istoric la care se referă sursa'', ceea ce
înseamnă că un procent (de două cifre!) dintre candidaţi nu cunosc sensul expresiei
„spaţiu istoric". Termenul „extracarpatic" de asemeni nu este stăpânit bine, ca şi
„clasă socială", „lege fundamentală'', „instituţie", „acţiune diplomatică" sau chiar
„acţiune militară"!
Acest gen de subiecte de analiză de text sunt extrem de elocvente pentru
reliefarea nivelului de cultură generală şi cultură istorică, şi ar trebui neapărat
păstrate pentru mult timp la examenul de bacalaureat.
Întrebările de tip grilă sunt mai potrivite pentru examenele unde este
necesară cunoaşterea unui mare număr de detalii, unde este o concurenţă acerbă pe
un număr restrâns de locuri (precum la Academia de Poliţie), în schimb ar fi mai
puţin relevante pentru un bacalaureat care verifică un nivelul de cultură generală al
candidaţilor şi capacitatea lor de exprimare şi raţionare.
Ultima cerinţă a subiectului II este formularea unei argumentări în sprijinul
unei propoziţii date de autorii subiectelor. precum „România s-a implicat în Criza
Orientală din a doua jumătate a secolului al XIX-iea." Este una din cerinţele cele
mai puţin abordate de către elevi din întreaga grilă de subiecte. Aceasta pentru că
apar termeni istorici necunoscuţi de către elevii sumar pregătiţi (precum noţiunea
de „Război Rece" sau „ideologie totalitară"), dar şi pentru că mulţi elevi sunt
incapabili să compună câteva propoziţii coerente despre un anume fenomen istoric
sau eveniment. Este un subiect în care doar elevii cei mai capabili îndrăznesc să se
lanseze. şi mulţi dintre ei nu reuşesc să îl rezolve conform cerinţei indicate expres
pe foaia cu subiecte, la acest item: „Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant şi utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia".
6
Considerăm extrem de binevenit subiectul al lll-lea, anume redactarea unui

eseu despre o perioadă mai lungă de istorie, pentru că permite profesorului
corector să surpindă mai exact nivelul de pregătire generală a elevului: redactarea
eseului „trădează" multe faţete ale gândirii elevului, începând de la viziunea sa
generală asupra istoriei· până la modul cum realizează conexiunile logice dintre
diferite evenimente sau nivelul vocabularului său. Un aspect important al eseului
este acela că lasă o libertate relativ mare pentru candidaţi de a alege dintr-un
perimetru dat, tematic şi cronologic, acele evenimente sau fenomene istorice pe
care ele\•ul le stăpâneşte mai bine sau le consideră mai relevante. Candidatului i se
lansează o provocare de genul „prezentaţi o acţiune militară românească din
secolul al XV-iea" şi are libertate totală să aleagă absolut orice război purtat de
români în acest interval, precum şi să prezinte semnificaţiile şi consecinţele
evenimentului aşa cum le cunoaşte şi le înţelege. Acest mod de a sonda viziunea
istorică a candidaţilor este extrem de eficient, căci permite corectorului o apreciere
de fineţe şi adâncime asupra nivelului real de cunoştinţe, gândire, sintetizare,
selecţie a faptelor şi exprimare al elevilor.
Despre acest tip de subiect vezi lucrarea noastră Iorclăchiţă, 2016.

6
158
Este foarte bine că - în finalul eseului - elevul este invitat să formuleze un
punct de vedere propriu, argumentat însă, despre o anumită problemă din trecut,
având libertatea să valorifice abilităţile de argumentare şi raţionare, ba chiar şi
posibilitatea de a selecta singur, încă odată, dintr-un evantai de posibilităţi, eveni-
mentul din trecut pe care consideră că îl poate aborda mai eficient.
Şi la primele două subiecte elevul are posibilitatea de a alege singur - dintr-un
perimetru cronologic sau tematic relativ larg - unul sau două aspecte pe care să le
detalieze. Spre exemplu, la această categorie, sunt binevenite întrebările de tipul
„Menţionaţi/prezentaţi una-două practici politice totalitare din secolul XX" sau
„Menţionaţi/prezentaţi una-două acţiuni militare în care se implică Ţările române
în secolul XIV/XV/XVI".
În concluzie la această problemă, considerăm că grila subiectelor la baca-
laureatul de istorie este bine realizată şi poate rămâne în continuare neschimbată şi
în următorii ani.
Studiu de caz: o întrebare cât un examen întreg

Dorim să mai oferim ca exemplu o întrebare (extrasă din sesiunile de baca-
laureat anterioare) care - doar ea singură - permite corectorului să îşi formeze o
părere foarte precisă asupra nivelului general de pregătire al candidatului: „Pre-
zentaţi două măsuri interne care au consolidat statul român modern şi precizaţi o
asemănare dintre ele".
Îndrăznim să credem că se poate susţine doar cu această unică întrebare
aproape un întreg examen de bacalaureat la istorie! Întrebarea aparent simplă,
înmagazinează de fapt un lanţ de capcane în care vor cădea inevitabil minim trei
sferturi din candidaţii oricărei sesiuni care ar conţine o astfel de cerinţă. Unii vor
face greşeala cea mai frecventă de la bacalaureatul de istorie: confundarea cerinţei
de a menţiona sau preciza ceva, cu aceea de a prezenta. În primul caz răspunsul
trebuie să fie unul scurt, de una-două propoziţii, în al doilea caz trebuie incluse
anumite detalii şi aprecieri, extinse în minim 4-5 fraze. Alţi candidaţi nu înţeleg
sensul expresiei de „măsură internă" sau sensul verbului „a consolida". Se repetă
frecvent eroarea de a confunda statul român modem creat la 1859, cu România
Mare apărută la 1918, ceea ce duce elevul pe un culoar cronologic greşit. Alţi
candidaţi nu sesizează că întrebarea solicită prezentarea unor fapte de după
momentul 1859, şi ei compun răspunsul prin fapte care au dus sau au favorizat
Unirea Principatelor din 1859 - adică dau un răspuns greşit. Dacă totuşi s-a trecut
cu bine de toate aceste probleme, apare partea a doua a cerinţei - care pune pe cei
rămaşi în cursă într-o nouă dificultate: identificarea asemănării dintre cele două
fapte istorice, pe care în general cei ajunşi până aici o greşesc într-o proporţie de
circa 50% (fie nu ştiu, fie dau un răspuns greşit). Aşa că, în final, dintre cei care
abordează o astfel de întrebare, puţini dau un răspuns corect şi complet (obţinând
cele 0,40-0,60 puncte aferente), iar din totalul candidaţilor doar un procent foarte
mic trece cu succes maxim de această cerinţă aparent simplă. Cea mai bună
159
variantă de răspuns ar trebui să invoce două reforme ale lui Al.I.Cuza, iar
asemănarea să fie aceea că au fost realizate de acelaşi guvern : M. Kogălniceanu.
O variantă a acestei întrebări este: „prezentaţi două fapte istorice care au
contribuit la formarea statului român modern". Am dori ca la fiecare sesiune de
bacalaureat autorii subiectelor să includă cerinţe din această categorie.
Obiectivitatea corecturii lucrărilor de bacalaureat

Din păcate, la bacalaureatul de istorie există şi anumite părţi care afectează
obiectivitatea unei corecturi ireproşabile a lucrărilor. Astfel, există unele formulări
în grila de subiecte care pot crea diverse confuzii atât în rândul candidaţilor, cât şi
în rândul profesorilor corectori. Spre exemplu, o cerinţă de genul: „Menţionaţi un
fapt intern petrecut în România în perioada naţional-comunistă" poate pune în
încurcătură chiar profesorii. Dacă răspunsul unui elev ar fi legat de colectivizarea
agriculturii (fenomen încheiat în anul 1962), trebuie considerat corect? Depinde de
ce anume consideră din punct de vedere cronologic profesorul corector „perioadă
naţional-comunistă". De fapt, a existat o perioadă de tranziţie de la faza stalinistă la
cea naţional-comunistă, tranziţie derulată aproximativ între anii 1958-1964, fază în
care se suprapun aspecte pur staliniste (unele continuând până în 1989, precum
cenzura sau poliţia politică) cu accente naţional-comuniste. În astfel de situaţii,
inevitabil, vor exista şi profesori care vor considera că răspunsul elevului este
greşit, depunctând lucrarea, pe motiv că perioada naţional-comunistă începe mai
târziu de anul 1962. Există şi profesori care împart mecanic istoria comunismului
românesc în faza stalinistă - reprezentată de perioada Dej, deci până în 1965 - şi
faza naţional-comunismului, care începe odată cu preluarea puterii de către Nicolae
Ceauşescu în 1965. Un astfel de profesor corector ar fi tentat să încadreze „Decla-
raţia din aprilie" 1964 în faza stalinistă şi nu în cea naţional-comunistă, ceea ce ar
atrage depunctarea unui răspuns - corect totuşi - la o întrebare despre un eveni-
ment din naţional-comunism!
Un alt exemplu din aceeaşi categorie de întrebări discutabile este următorul:
„Menţionaţi/prezentaţi un fapt istoric de la începutul Epocii Modeme". Istoricii nu
au un punct de vedere unitar asupra momentului încheierii Evului Mediu românesc
şi începutului Epocii Modeme. Un elev care ar răspunde la această întrebare printr-un
fapt istoric legat de Mihai Viteazul ar putea fi depunctat pe motiv că domnia lui
Mihai Viteazul înseamnă totuşi Evul Mediu. O întrebare similară ar fi: „Menţionaţi/
prezentaţi o acţiune diplomatică a unui domnitor român de la sfărşitul Evului
Mediu". Un răspuns centrat pe domnia lui Mihai Viteazul ar putea fi depunctat de
către un profesor care ar considera că Mihai Viteazul se încadrează în Epoca
Modernă şi nu în Evul Mediu.
Singura soluţie pentru a evita astfel de posibilităţi în care unii elevi ar putea
fi depunctaţi este ca pe viitor subiectele să evite astfel de formulări vagi. Mai bine
ar fi înlocuirea lor cu întrebări de genul: „Menţionaţi o acţiune diplomatică
românească din secolele XV-XVII" sau „Prezentaţi un fapt istoric intern din a doua
jumătate a secolului XX".
160
O cerinţă foarte frecventă, devenită aproape o· constantă a sesiunilor de baca-
laureat la istorie din ultimul deceniu, este următoarea: „prezentaţi/menţionţi două
practici politice totalitare din România din secolul al XX-lea". În mod garantat, în
multe cazuri, vor exista răspunsuri care vor include colectivizarea agriculturii şi
naţionalizarea industriei. Acestea însă sunt măsuri luate de comunişti în registrul
social-economic şi nu ţin de modalităţile de exercitare propriu-zisă a controlului
politic asupra populaţiei şi a instituţiilor de către partidul unic, adică ceea ce sunt
efectiv aşa numitele „practici politice", precum poliţia politică, cenzura, cultul
personalităţii conducătorului, propaganda continuă şi altele. Răspunsurile greşite
ale elevilor provin din slaba lor pregătire, dar şi din faptul că unii profesori îi învaţă
să răspundă în acest mod eronat! Acest tip de cerinţă se punctează în general cu
0,40 - 0,60 puncte - adică destul de mult în ponderea notei finale. Inevitabil vor fi
profesori care vor considera naţionalizarea şi colectivizarea ca răspuns corect, iar
alţi corectori îl vor aprecia ca greşit.
La compromiterea unui examen de bacalaureat la istorie poate contribui şi un
factor care distorsionează percepţia corectă a trecutului de către tinerele generaţii
care petrec din ce în ce mai mult timp în lumile virtuale - informaţiile şi docu-
mentarele cu tente istorice de pe internet.
„Fake History" şi noile generaţii

În ultimii ani a luat amploare un fenomen interesant: odată cu răspândirea
mass-mediei electronice (mai ales prin explozia numărului smartphonurilor) au
apărut diverse site-uri pe internet şi chiar posturi de televiziune care promovează
un tip foarte special de istorie: aceea care în realitate nu a existat niciodată! Această
îngrijorătoare proliferare a documentarelor despre o istorie alternativă, de-a dreptul
contrafăcută, putem să îi spunem FAKE HISTORY (după modelul FAKE NEWS -
ştiri inventate/contrafăcute care inundă întreaga planetă în valuri de neoprit),
începe să acapareze tot mai mult interesul tinerelor generaţii. Descrierea istoriei
reale, aşa cum s-a derulat în trecut, pe bază de izvoare, este considerată de către
autorii acestui tip de istorie alternativă drept o înşelătorie din partea istoricilor pro-
fesionişti, care din diverse motive (oculte sau nu) nu doresc să expună publicului
ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în trecut. În general o parte importantă din tinerii
(dar şi adulţii) de astăzi interpretează trecutul şi istoria, eventual întreaga existenţă
a lor şi a omenirii, în cheie paranormală şi pseudo-ştiinţiifică.
Foarte mulţi tineri cad în plasa acestor susţinători ai unei redări a trecutului
mult mai spectaculoase şi mai dramatizate decât a fost ea de fapt. Un motiv al
acestui fenomen este acela că în goana după senzaţional cu orice preţ, diferiţi
indivizi, posturi şi site-uri inventează pur şi simplu evenimente total fictive şi le
expun ca şi cum ar fi fost reale. Alt motiv este că există multe pete albe în cunoaş
terea trecutului, şi tentaţia de a le umple cu ceva (fictiv, evident) pare irezistibilă.
însuşi marele Haşdeu a intrat în acest joc cu inventarea trecutului, dar cel puţin a
făcut-o cu mult talent. De asemeni, o foarte slabă cunoaştere a istoriei reale de către
161
tineri îi face mult mai creduli faţă de această perspectivă fictivă, dar mult mai
spectaculoasă a trecutului omenirii. În plus, generaţia celor născuţi după anul 2000
deja au trăit o mare parte din viaţa lor în mediile virtuale, captivaţi de o sumedenie
de jocuri video; în acest context, ei sunt mai predispuşi să recepteze acest gen de
istorie inventată - dar spectaculoasă, care pare efectiv compusă din episoade simi-
lare unui joc video - decât istoria reală, care este mai puţin senzaţională, mai frus-
trantă şi cu multe, foarte multe necunoscute sau probleme neclare ori controversate.
Iar pentru tinerii de astăzi, existenţa dedublată şi suprapusă în lumea virtuală şi
lumea reală îi duce către un mod de gândire în care diferenţierea dintre real şi
imaginar devine din ce în ce mai puţin relevantă şi importantă. În plus, noile
generaţii nu mai acceptă aproape deloc o privire asupra trecutului decât dacă
aceasta vine împachetată într-o doză puternică de senzaţional, aspect care se
încadrează într-un ansamblu mai larg: modul de viaţă al tinerilor născuţi în mileniul
al III-iea este puternic centrat pe ideea de divertisment şi nu de muncă.
Există în mediul on-line un număr imens de pseudo-documentare despre
diverse aspecte ale trecutului nostru. care oferă o viziune complet neştiinţifică,
fantezistă sau de-a dreptul aberantă asupra istoriei. şi care sunt credibile pentru că
mizează pe elementul cu cel mai puternic impact: imaginea cuplată cu sunetul.
7
Acest binom imagine-sunet. penetrant. realizat cu talent uneori. îmbinând elemente

reale cu cele de-a dreptul inventate. are un impact profund asupra minţilor tinere
predispuse la receptarea unor „adevăruri alternative" şi distorsionează înţelegerea
corectă a trecutului. Nu la puţine ore de istorie antică, am fost întrebat de către
elevi dacă piramidele egiptene sunt opera unor extratereştri; tinerii şi-au exprimat
adesea neîncrederea in ideea că aceste piramide au fost doar produsul muncii şi
inventivităţii umane.
În fine. o anumită frustrare faţă de trecutul lipsit de grandoare sau semnifi-
caţie mondială al strămoşilor noştri - aşa cum este redat de istoriografia profesio-
nistă - ii face pc unii să cadă în complexul opus, anume acela al superiorităţii
absolute a străvechii civilizaţii carpato-danubiene.
Acest mod neştiinţific de a aborda studiul istoriei are repercusiuni directe şi
profunde chiar pentru un examen de bacalaureat. Spre exemplu, prima din cele 9
teme de bază pentru acest examen, intitulată „Romanitatea românilor'', are ca idee
centrală faptul că poporul român şi limba română provin în esenţă din cuceritorii
romani ai Daciei. vorbitori de limbă latină. Ori cea mai răspândită faţetă a istoriei
contrafăcute o reprezintă dacomania/tracomania, care are ca idee centrală faptul că
dacii şi tracii au fost centrul unei supercivilizaţii antice cu impact planetar, de unde
au pornit toate neamurile europene, inclusiv romanii, şi care a stat la temelia
întregii civilizaţii europene. În acest fel, dacii devin strămoşii atât ai romanilor, cât
şi ai românilor, iar limba română - ca şi latina - provin de fapt direct din limba
Filmul documentar „poate sugera, la nevoie, o interpretare opusă cu 180 de grade realitătii,
7
sus\inută însă
prin imagini extrase din cea mai pură realitate", constata Boia, 2008 : 17.
162
dacă. Această viziune se suprapune peste o altă concepţie la fel de răspândită -
8
aceea că munţii Carpaţi, şi în special Bucegii - reprezintă o matrice energetică

mondială, un loc de unde ţâşnesc valuri de energii misterioase invizibile în care se
scaldă omenirea, dar numai cei iniţiaţi înţeleg fenomenul. Elevii care absorb de pe
situri (atractiv concepute) astfel de idei neştiinţifice sau pseudoştiinţifice sunt
predispuşi să nu mai sesizeze cum trebuie reconstituit ştiinţific trecutul nostru. Ei
nu mai sunt capabili să accepte faptul că tot ceea ce ştim despre trecut trebuie să se
bazeze pe surse şi izvoare - atâtea câte s-au păstrat - şi sunt gata să accepte idei
senzaţionale, dar care nu au absolut nici o acoperire documentară.
Este un alt paradox al secolului nostru - faptul că pe măsură ce ştiinţa şi
tehnologia pun la dispoziţie oamenilor instrumente de nevisat acum câteva decenii
numai - scade încrederea multor oameni în ştiinţă şi proliferează credinţele
iraţionale: în moaşte, în astrologie, în farmece, în inutilitatea vaccinurilor, într-o
istorie complet diferită faţă de cea reconstituită de istoricii profesionişti. Profesorul
de istorie onest trebuie să avertizeze elevii despre aceste pericole şi trebuie să le
insufle un mod de a gândi critic, pe baza unei doze decente de scepticism faţă de
informaţii neverificabile. De fapt în întreaga lume se revarsă prin telefoane,
televizoare şi internet valuri de pseudo-ştiinţă (numită şi „ştiinţă voodoo"),
adevărate deliruri despre cele mai variate subiecte, îmbrăcate într-o haină aparent
ştiinţifică, şi care găsesc mulţimi de creduli care nu au nici cea mai mică doză de
scepticism şi care nu mai pot face deosebirea între ştiinţă şi impostură. 9
Limba română şi studiul istoriei

Un alt motiv care îi îndepărtează pe tinerii născuţi în acest secol de studiul
istoriei este acela că limbajul cărţilor şi documentelor din trecut le apare tot mai
înstrăinat. Pur şi simplu noile generaţii folosesc limba română într-un fel tot mai
diferit decât părinţii şi bunicii lor: este o ruptură de limbaj între generaţii cum
poporul român nu a mai cunoscut decât o singură dată în istoria sa - atunci când
generaţia paşoptiştilor educaţi în Occident a remodelat din temelii vocabularul şi
apoi chiar ortografia limbii române, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea !
Internetul, telefonia mobilă şi televiziunea au schimbat profund limbajul
noilor generaţii (şi o vor face pe viitor şi mai intens), care deja nu mai înţeleg
realmente o bună parte din cuvintele limbii române din secolul al XX-lea. Am făcut
de multe ori diferite experimente de vocabular cu clasele la care predau (clasele
8
Vezi, spre exemplu, documentarul realizat de Daniel Roxin „Dacii - adevăruri tulburătoare",
accesibil on-line la https://www.youtube.com/watch?v=KOGK6-gt EFo (accesat la 16 ianuarie 2018)
sau, în acelaşi registru, „Vaticanul şochează. Dacii sunt strămoşii romanilor" cu aproape 170.000 de
accesări la data de 16 ianuarie 2018, disponibil on-line la https://www.youtube.com/
watch?v=EA4ZlirolasEFo (accesat la 16 ianuarie 2018).
9
Cea mai bogată naţiune a lumii are jumătate din populaţie complet analfabetă ştiinţific în secolul al
XXI-lea! O constatau cu stupefacţie doi dintre cei mai influenţi scriitori şi lideri de opinie din SUA:
conform sondajelor „49% dintre americanii adulţi nu ştiu în ce interval de timp descrie Pământul o
rotaţie completă în jurul Soarelui." Thomas L. Friedman, Michael Mandelbaum, 2012: 253.
163
IX-XII) şi am descoperit cu surprindere că termeni din vocabularul elementar al
limbii române sunt fie total necunoscuţi, fie înţeleşi doar foarte aproximativ. De
exemplu: am găsit clase întregi în care nici un elev nu cunoştea (nici măcar vag)
sensul verbelor „a cotropi'', „a făgădui" sau al substantivului „flotă"! Cât despre
cuvinte precum „cenzură" sau „poliţie politică", ele trebuie re-explicate multor
elevi aproape oră de oră, timp de o lună întreagă, pentru a fi asimilate!
Dintr-o statistică personală realizată pe baza subiectelor la bacalaureat din
ultimii zece ani, rezultă că termenul cel mai puţin înţeles de către elevi a fost „o
constantă" - în întrebări de tipul: „menţionaţi o constantă a politicii externe
româneşti din secolul al XX-iea". O astfel de întrebare nici măcar nu este abordată
de trei sferturi din candidaţi (cel puţin), iar dintre cei care totuşi se aventurează în
formularea unui răspuns, un mic procent o face cu succes. Un alt termen care este
extrem de puţin înţeles este „măsură internă" - în formulări de genul „menţionaţi/
prezentaţi două măsuri interne realizate de România postbelică." Pur şi simplu o
mare parte din elevi nu pot face diferenţa între o acţiune pe plan intern şi una pe
plan extern realizate de statul român.
Examenul de bacalaureat la istorie presupune şi analiză de text la prima vedere
(atât la subiectul I. cât şi la subiectul al Ii-lea). Este un lucru extrem de bun, care
forţează efectiv elevii să aprofundeze studiul limbii române. Subiectele de acest tip -
repetăm. salutare - verifică de fapt ceva mult mai important decât cunoştinţele de
istorie, ele practic redau nivelul de înţelegere a limbii române de către candidat. Din
lucrul la clase cu elevii şi din participarea la corectarea a numeroase lucrări de
bacalaureat (sau simulare a probei de bacalaureat) am constatat că o mare parte
dintre elevi are mari probleme În a Înţelege pur şi simplu sensul Întrebărilor sau
sensul propoziţiilor şi frazelor din textele subiectelor I şi II! Este suficient ca o
propoziţie să includă cuvântul dat ca exemplu anterior - a făgădui - şi sensul întregii
propoziţiidevine ininteligibil pentru o mare parte dintre elevi.
Profesorii trebuie să fie mult mai atenţi la orele de istorie faţă de explicarea
terminologiei specifice acestei discipline, dar şi asupra unor cuvinte de ordin
general, care pun totuşi probleme de înţelegere multor elevi. Capacitatea elevilor
de a formula fraze şi propoziţii coerente este vitală în abordarea cu succes a exame-
nului de bacalaureat la istorie.
Concluzii
Examenul de bacalaureat la istorie, aşa cum este conceput în momentul de
faţă. verifică în general foarte eficient cunoştinţele, limbajul şi capacitatea de
gândire şi de creaţie a elevilor. Îmbunătăţirile care pot fi aduse acestui examen ţin
de evitarea unor întrebări care pot crea confuzii şi interpretări divergente. Mai
importantă ar fi creşterea numărului orelor de istorie la un minim de două pe
săptămână, pentru toate clasele de liceu, indiferent de profil.
Cea de a doua oră săptămânală de istorie generalizată ar permite profesorului
de istorie să depăşească nivelul de predare a cunoştinţelor elementare şi să încerce
să realizeze cu elevii trecerea la un nivel superior al studiului istoriei - acela de
164
interpretare a faptelor şi personajelor din trecut, precum şi de formare a unui mod
de gândire al elevului, care să cuprindă o viziune asupra trecutului şi a lumii de
astăzi. Examenul de bacalaureat arată că o bună parte din absolvenţi nu înţeleg
termeni, noţiuni şi concepte fundamentale ale istoriei şi nu pot înţelege realmente
semnificaţia unui text la prima vedere, ceea ce necesită o muncă susţinută din
partea profesorului la clasă pentru remedierea acestor probleme.
O revizuire a programei şi a manualelor care să ducă la o prezentare crono-
logică a materiei ar aduce un plus de coerenţă în lecţiile de istorie. Datele şi
personajele în exces sufocă anumite manuale şi le fac neatractive pentru elevul de
nivel mediu. Un manual digital de istorie ar fi un instrument excepţional de eficient
pentru atragerea serioasă a elevilor în studiul istoriei.
Referinţe
Adăscăliţei F.; Bercea M.; Dumitrescu D.; Lazăr L.; Manea M.; Popescu M. (2010)
Elemente de didactica istoriei, ed. a II-a, Bucureşti: Editura Nomina.
Boia, Lucian (2008) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Bucureşti: Humanitas.
Idem (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, Bucureşti: Humanitas.
Bolovan, Sorina Paula (2007) Didactica Istoriei. Noi orizonturi în predarea, învăţarea şi
evaluarea istoriei prin metode active, Cluj Napoca: Presa Universitară Clujeană.
Căpiţă, Laura (2000) ,,Noile manuale de istorie şi utilizarea lor în activitatea didactică",
Studii şi articole de istorie, volumul LXV.
Căpiţă, Laura; Căpiţă, Carol (2007) 'Marginalii la programa de istorie pentru clasa a XII-a',
Studii şi articole de istorie, volumul LXXII.
Cucoş, C. (2008) Teoria şi metodologia evaluării, laşi: Polirom.
Dinulescu, Constanţiu (201 O) Didactica Istoriei, Craiova: Editura Universitaria.
Friedman, Thomas L.; Mandelbaum, Michael (2012) Ce am fost. Cum au pierdut Statele
Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi, Iaşi: Polirom.
Iordăchiţă, Florin (2016) Argumentări rezolvate pentru Bacalaureatul de Istorie,
Alexandria, Editura Tipoalex.
Păun, Ştefan (2007) Didactica istoriei, Bucureşti: Corint.
Potolea, Dan; Neacşu, Ioan; Manolescu, Manole (2011) Ghid de evaluare la disciplina
istorie, Bucureşti: Editura ERC PRESS.
Roaită, Alice Ionela (2012) Didactica istoriei. Un manual pentru profesoru/ de istorie,
ediţia a II-a, Piteşti: Editura Paralela 45.
Shermer, Michael (2009) De ce cred oamenii în bazaconii. Pseudoştiinţă, superstiţii şi alte
aiureli ale vremurilor noastre, Bucureşti: Humanitas.
Stamatescu, Mihai, (2014) Opinii despre o şcoală altfel, în Studii şi articole de istorie,
volumul LXXXI.
Teodorescu, Bogdan (1980) Rolul cronologiei în lecţia de istorie, în Studii şi articole de
istorie, volumul XXXIX-XL.
165
TRECUTUL RETUŞAT CU PENSULA:
UTILIZĂRI ALE OPERELOR DE ARTĂ REPRODUSE
ÎN MANUALELE DE ISTORIE DIN QUEBEC
1
Catinca Adriana STAN
LE PASSE RETOUCHE AU PINCEAU: USAGES DES <EUVRES

D' ART DANS LES MANUELS QUEBECOIS D'HISTOIRE
Cer article propose 1111e r~flexio11 sur/ 'usage des tab/eaux presents dans Ies
manuels d 'histoire quebecois. a11ta11t au 11ii·eau primaire que secondaire. Pour ce
faire. 11ous i11scrim11s Ies productio11s artistiques fram;aise el britannique dans un
contexte oriente culturellement et ideologiquement. Cela nous permettra de mieux
saisir Ies imperarţţ<1 auxquels ces tableatLr etaient appeles a repondre : instituer un
culte des heros 11atio11aux et des 1·ert11s catholiques. legitimer Ies ejforts de guerre
contre la Nou1·el/e-Fra11ce. imager le territoire et la 11atio11, etc. Plus precisement,
llOUS QllQ~\'SOl!S des portraits, des ScelleS de \'ie quotidienne, des evenemenfS
historiq11es et religie1Lr. po11r mo11trer. d '1111e part, leurs signţ{ications de I 'epoque,
et po11r re11dre compte en.mite des 11sages que font Ies ma11uels d 'histoire lesquels
po11rraie11t etre ho11ţ(ics si 011 Ies co11sidere et 011 Ies a11a~\ 0se en tant que documents
ico11ographiques.
Mots-cles: histoire du Q11chec. ideologie. art. usages des documents
ico11ographiq1u's.
Introducere
Parafrazându-l pe istoricul Michel de Certeau~ care a afirmat că „scrierea
istoriei nu se face niciodată b'Tatuit", putem spune că nu există nicio imagine care
ne-a parvenit în mod gratuit. mijloacele de reprezentare a realităţii fiind dintot-
deauna în serviciul puterii politice. În ceea ce priveşte istoria canadiană, pentru
perioadele regimului francez (1603-1763) şi a regimului englez (1763-1867), două
invenţii au făcut posibil un impact real al picturilor importate din Europa sau
Catinca Adriana Stan este profesor universitar la Facultatea de ştiinţe ale educaţiei, Universitatea
1
Laval. unde predă cursuri de didactica istoriei. Domeniile principale de cercetare: aspecte şi obiective
ale predării istoriei: istoria culturală: dezvoltarea lecturii în istorie; teritorii şi frontiere. Cercetările
sale recente. in domeniul analizei surselor primare, au permis elaborarea unor modele de analiză a
documentelor iconografice care iau în considerare atât contextul producerii acestor documente
vizuale. precum şi capacitatea lor de a actiona ca instrumente de mediere culturală.
catinca-adriana.stan@fse.ulaval.ca
~de Ceneau, 2002.
166
executate pe malurile fluviului Sfântul Laurenţiu: gravura şi litografia. Aceste două
tehnici fac posibilă obţinerea unei imagini imprimate 3, uşor de reprodus, la care se
pot adăuga culori.
Perfecţionată de-a lungul timpului, litografia înlocuieşte treptat gravura
(realizată în relief sau prin sculptarea lemnului) datorită vitezei de execuţie a
tiparului, care începe să fie creat direct pe piatră lustruită sau pe suport metalic 4 • La
această inovaţie tehnologică se adaugă evoluţia canonului de pictură, care în
secolele al XVII-iea, al XVIII-iea şi al XIX-lea se întoarce la mimesis 5 , la imitarea
realităţii sub influenţa progreselor ştiinţifice, cerând opere de artă realizate „dintr-o
bucată'.6, autentice, care demonstrează cunoştinţe solide pentru a analiza şi
reproduce realitatea fizică: mărime şi proporţii, perspectivă, planuri şi profunzime,
cadrul, orizontul, punctul de dispariţie şi diagonala, culorile, etc.
Dincolo de aceste tehnici riguroase şi de noi mijloace de imprimare şi
difuzare, trebuie considerate sensibilitatea şi estetica artiştilor francezi şi britanici
care şi-au proiectat cu mare grijă lucrările, pentru a stârni emoţia şi admiraţia
publicului. Combinaţia dintre estetică şi tehnologie, ambele impresionante la vremea
respectivă, a fost cu atât mai reuşită în cazul băştinaşilor , ceea ce explică parţial
7
motivul pentru care misionarii care au venit în Noua Franţă au propăvăduit religia
catolică prin imagini, făcând din operele de artă un adevărat material educaţional:
„Scrisoarea părintelui Gamier, acreditează ideea, datorită cererii sale precise
de tablouri din cupru, că misionarii cunoşteau avantajele de a avea opere de acest
tip. Poate că suportul metalic a exercitat o atracţie asupra amerindienilor, cu condiţia
ca iezuiţii să-l valorizeze" 8 .
Picturile artistice au răspuns nevoii de a difuza anumite idei şi valori creş
tine. Primele picturi artistice din Noua Franţă sunt donaţii pe care congregaţiile
religioase le primesc de la oamenii preocupaţi de mântuirea lor, care doresc să con-
tribuie la creştinarea băştinaşilor 9 • Apoi, Fran9ois de Laval 10 stabileşte o adevărată
filantropie aducându-i în Noua Franţă în anul 1664 pe preotul Hugues Pommier
(1637-1682) şi pe fratele Luc (Claude Fran9ois), responsabili cu elaborarea planu-
rilor de biserici şi cu decorarea cu imagini ale lăcaşurilor de cult existente' 1• Dorind
să formeze zugravi locali, episcopul a creat Şcoala de Arte şi Meserii, ataşată
3
Laran, 1943.
4
de Carvalho, Vellekoop, 2013.
5
Crowley, 2011. Mimesis este o categorie estetică ce desemnează copierea sau redarea autentică a
realităţii, spre deosembire de aesthesis care preupune o transfigurare a acestei realităţi.
6
Nygren, Robertson, 1986.
7
Este vorba despre populaţiile denumite altădată indieni sau amerindieni (astăzi autohtoni sau
primele naţiuni), în general triburi nomade sau semi-sedentare, care în epoca colonizării Americii de
Nord (începând cu secolul al XV-iea), nu cunoşteau metalele sau armele de foc.
8
Genereux. 2010:108.
9
Martin, 1988.
1
°Franc;:ois de Montmorency-Laval ( 163-1708) este primul episcop din Noua-Franţă şi fondatorul
Seminarului din Quebec (1663), devenit mai târziu Universitatea Laval.
11
Morisset, 1947.
167
Seminarului teologic 12 , unde pictorul şi sculptorul francez Jacques Leblond de
Latour preda arta picturii şi a sculpturii după canonul estetic baroc al timpului.
Tradiţia artistică franceză se caracterizează prin importanţa acordată feno-
menului religios. Picturi celebre, precum La France apportant la foi aux Hurons de
la Nouve/le-France [Franţa aducând credinţa huronilor din Noua Franţă] (1666),
precum şi multitudinea de picturi înfăţişând Sfânta Treime reflectă caracterul sacru
al Şcolii franceze 13 . La aceasta se adaugă crearea de portrete ale personajelor exem-
plare provenind din rândurile congregaţiilor religioase (Franc;:ois de Laval, Marie
de l'Incamation, Marguerite Bourgeoys, etc.), tablouri ce fac referire la principalele
funcţii ale picturilor sacre: meditaţia, înălţarea spirituală şi educaţia morală.
În secolul al XIX-lea, cunoscut ca secolul Statului-naţiune, naţionalismul
canadian francez se cristalizează pe tot teritoriul Canadei , propăvăduind o ţară
14
francofonă şi catolică. Având în vedere că religia catolică era o componentă a

identităţii canadiene franceze 15 , Biserica de rit catolic a sprijinit difuzarea ideilor
naţionaliste, în special la nivelul şcolii • Scrierile istorice, cum ar fi opera istoricului
16
Charlevoix şi manualele şcolare de istorie apărute la sfârşitul secolului al XIX-iea,

17
evocă şi valorizează epoca Noii Franţe • Ca şi cwn ar fi vrut să contrazică raportul
Durham 18 (întocmit în 1839), care îi descria pe canadienii francezi ca fiind un popor
„fără istorie şi fără literatură", intelectualii vremii creează o adevărată „fabrică de
eroi" 1<i: inaugurări de monumente, clădirea Parlamentului din Quebec cu statuile sale
celebre20 , aniversări şi comemorări pentru care se produc albume de eroi naţionali,
decorarea bisericilor cu scene istorice etc. O istorie patriotică se naşte şi trebuie
1
~ Audet, 1971, I.
P Genereux. 20 I0:209.
14
Noel. 2011.
1
~ Groulx. 1934. I.
lb Stan. Lasscrre. 2016:2-12.
17
Bouvier, 2012 :318-345.
1
~ Lordul Durham a fost un general şi politician britanic trimis în America de Nord în 1838 pentru a
investiga cauzele rebeliunilor simultane din anul precedent în coloniile din Canada Superioară
(englezăl şi Canada Inferioară (franceză). În raportul care-i poartă numele, Lord Durham descrie
rivalitatea dintre rasa franceză şi cea engleză. considerându-i pe canadienii francezi ca fiind un popor
„fără istoric şi fără literatură„. Raportul Durham conduce la o serie de reforme şi schimbări, inclusiv
!~ unirea celor două provincii în anul 1840, având ca scop asimilarea populaţiei franceze.
Centli\Tes, Fabre et Zonabend (coord.), 1998.
~<'Construită intre anii 1875 şi 1886, clădirea Parlamentului din Quebec este astăzi una dintre cele mai
reprezentative din patrimoniul arhitectural al oraşului, atât prin stilul său de inspiraţie franceză cât şi
prin detaliile oramentale, edificiul evocă trecutul, prezentul şi viitorul unei naţiuni favorabile
democraţiei. Construqia sa impunătoare şi fortificaţia sa distinctivă sunt elemente care amintesc,
conform intenţiilor arhitectului său, Eugene-Etienne Tache, originea franceză a acestei regiuni din
America. Faţada clădirii, construită în apropierea fortificaţiilor vechiului Quebec, este împodobită cu
mul_te sculp~uri- l~gat~ de întemeierea Canadei_ şi a Quebec-ului. Pe frontonul intrării principale se află
deVJza provmc1e1 Quebec: „Je me souviens" (lmi amintesc). Clădirea Parlamentului şi motivele care o
înc~njoară ~ep~ezint~ un omagiu adus bărbaţilor şi femeilor care şi-au lăsat amprenta asupra istoriei
Quebec-ulw, mcepand cu Noua-Franţă. Astfel, 26 de statui de bronz ce reprezintă fondatori,
exploratori, ~olda~i, _misionari. politicieni şi administratori decorează faţada principală a clădirii
Parlamentulut, anuntmd de trecutul glorios al societăţii quebecoase.
168
susţinută prin crearea unui imaginar naţionat2 1 , într-un moment în care canadienii
francezi păreau mai vulnerabili ca oricând, având în vedere, printre altele, înfrân-
gerea patrioţilor2 2 , uniunea forţată dintre Canada franceză şi cea engleză, Confede-
raţia, exodul populaţiei francofone în Statele Unite etc. Reproduceri de tablouri
franceze sosesc în Quebec, în acelaşi timp în care tablouri „necunoscute" sau noi îşi
fac apariţia23 • Unii istorici din secolul al XIX-iea, clerici sau laici, nu ezită să vadă în
trăsăturile fizice ale unui Champlain24 sau a unei Marguerite Bourgeoys expresia
25
exterioară a frumuseţii morale şi a calităţilor eroice •

26
În timp ce se produce o consolidare a „realităţii franceze" şi, probabil, ca

răspuns la naţionalismul canadian francez, în secolul al XIX-iea şi la începutul
secolului al XX-iea asistăm la difuzarea artistică a unui naţionalism canadian
englez, care pune accent nu pe eroii naţionali, ci pe natură şi pe teritoriu, eliminând
astfel graniţele culturale în favoarea unui teritoriu a mari usque ad marem • După
27
28
cum a sugerat geograful Frederic Lasserre , care a analizat picturile peisagistice
ale Grupului celor Şapte [le Groupe des Sept], Canada a investit în difuzarea
identităţii naţionale centrate pe elemente naturale sau construite de către guvernul
federal, cum ar fi calea ferată transcontinentală: „în locul Istoriei, Natura a fost
aleasă ca factor de legitimitate naţională, ea a fost pictată punându-se accent pe
aspectele cele mai promiţătoare ale identită!ii" • Astfel, continuând tradiţia britanică
29
a primilor topografi veniţi după Cucerire 3 , identitatea canadiană se bazează pe un
21
Anderson, 991.
22
,,Partidul patrioţilor" a fost numele dat după 1826 Partidului Canadian şi mişcării populare care a
contribuit la Rebeliunea din 1837-1838 în Canada inferioară. Partidul, în primul rând francofon,
condus în principal de către oameni cu profesiuni liberale si de către negustori, a fost susţinut pe scară
largă de agricultori, lucrători şi meşteşugari. Liderii cei mai cunoscuţi au fost Louis-Joseph Papineau,
Jean-Olivier Chenier şi Wolfred Nelson. Deşi Patrioţii au dominat Adunarea din Canada inferioară,
adversarii lor, burghezia negustorilor britanici, aristocraţia şi administraţia colonială au controlat
Consiliul Legislativ numit, care deţinea cea mai mare parte a puterii politice. Patrioţii au cerut mai
multă putere decizională pentru membrii Adunării, incluzând o mai mare responsabilitate ministerială
şi eligibilitatea pentru numirea în Consiliu. Cerinţele lor, exprimate în numele democraţiei şi a dreptu-
lui popoarelor la autoguvernare, au condus la o ideologie liberală, naţionalistă şi anticolonială.
23
Lehel, 1998:65.
24
Considerat părintele Noii Franţe, exploratorul francez Samuil de Champlain a fondat în anul 1608
oraşul Quebec şi a pus bazele alianţei dintre Franţa şi anumite comunităţi autohtone, în special Ies
Montagnais. Cartograf, negustor, responsabil al coloniei franceze, Champlain a lasat mai multe scrieri
şi hărţi în care prezintă obiceiuri şi tradiţii ale băştinaşilor, printe care „Des Sauvages" (Sălbaticii),
carte care a apărut la Paris în anul 1613.
25
Marguerite Bourgeois ( 1620-1700), fondatoarea ordinului Notre-Dame de Montreal, a creat prima
~coală de pe teritoriul Noii Franţe, avînd rolul de a converti şi educa tinere autohtone.
6
Martin, 1988.
27
Deviza Canadei, în latină (de la un ocean la altul).
28
Lasserre, 1998.
29
Lasserre, 1998:30.
30
Evenimentul istoric numit Cucerirea (La Conquete), din anul 1759, marchezi sfârşitul regimului
francez şi pe cel al Noii Franţe. La data respectivă, Franţa a preferat să păstreze Insulele Antile,
abandonând colonia în mâinile soldaţilor britanici, veniţi din Europa sau din cele 13 colonii americane.
Tratatul de la Paris din anul 1763 marchează sfărşitul Războiului de Şapte ani şi denumeşte teritoriul
cucerit sub numele de „Province of Quebec".
169
anumit tip de peisaj care „face sa devină naturală o construcţie socială şi culturală,
reprezentând o lume ca şi cum ar fi fost inevitabilă" • Trebuie precizat faptul că
31
încă de la epoca cuceririi, britanicii au început să creeze un peisaj arhetipal, uşor de

recunoscut, având rolul de asocia prin imagini metropola şi coloniile sale. Potrivit
istoricului canadian John Crowley,
..Imaginile atrăgătoare de locuri altădată străine au ajutat la legitimizarea
proiectelor imperiale generatoare de polemici aprinse în politica britanică: eradicarea
clanurilor scoţiene. asimilarea populaţiei catolice franceze din Quebec, menţinerea
păcii între Primele Naţiuni şi colonizatorii europeni la vest de Munţii Apalaşi etc." .
32
Chiar dacă producţia artistică a secolului al XIX-lea a avut pretenţia de

autenticitate. multe imagini false, ce nu se aseamănă cu modelul lor, ca ultimul
portret al lui Frarn;ois de Lava), pe care servitorul său a refuzat să îl confirme ca
fiind autentic pentru că era prea întinerit (Morin, 1988), sau inventate, ca portretele
lui Champlain şi Frontenac, sunt expuse în galerii de artă. Într-un moment în care
valorile naţionale trebuia fie concretizate în eroi exemplari, să primească o formă şi
să fie prezente în contexte specifice şi deosebit de tensionate ale istoriei canadiene
franceze. operele de artă au început să tindă spre un arhetip: peisajele şi personajele
sunt reprezentate aşa cum ar trebui să fie şi nu aşa cum erau. Arta devine
autoreferenţială. modelul fiind o altă pictură sau text literar; variante ale aceluiaşi
peisaj sau portret sunt puse în circulaţie în acelaşi timp, ca şi cum publicul ar fi fost
cel care-şi alege eroii.
Dintre picturile artistice prezente în manualele din Quebec am ales să
analizăm în detaliu un portret, un peisaj şi o scenă istorică. În loc să judecăm aceste
picturi în termenii rigizi de autentic si de fals, am ales să împrumutăm de la
istoricul german Ernst Kantorowicz conceptele corpului fizic şi corpului politic 33 ,
arătând că o imagine care se impune ca autentică şi care rezistă trecerii timpului
este de fapt un corp politic. un simbol.
Portretul
Între diversele tipuri de picturi artistice, portretele se disting prin nevoia de a fi
în prezenta modelului. a persoanei reprezentate. Cu toate acestea, în vremea Noii
Franţc portretul a fost făcut în general post mortem 34 şi a servit la fixarea în timp a
imaginii unei persoane, în scopuri memoriale şi devoţionale. După cum Kantorowicz
a demonstrat, haz.ându-se pe dubla natură a regelui, fizică şi instituţională, moartea
fizică a monarhului permite naşterea corpului politic, imaginea care începe să
pătrundă în panteonul naţional. Obiect încărcat de sens şi valoare35 , portretul a
răspuns în mod amplu intenţiilor şi eforturilor istoriografiei din secolul al XIX-lea de
a crea un panteon (corp politic) al eroilor naţionali francezi şi canadieni.
11
Mitchell. 1994:7 [traducerea noastră).
1'
- Crowley. 2011:7 [traducerea noastră).
33
Kantorowicz, 1989.
34
Daoust, 2007.
3
~ Pomian. 2003.
170
După cum arată istoricul de artă quebecoasă Denis Martin,
,,Nu avem nicio reprezentare autentică a fondatorilor şi a exploratorilor
regim~lui francez. Figurile celebre precum Cartier, Champlairt şi La Salle, de
exemplu, ne sunt cunoscute doar prin mici desene - nu foarte detaliate, trebuie spus
- gravate pe hărţi şi documente vechi. În ceea ce-i priveşte pe Maisonneuve,
Dollard, Frontenac şi Madeleine de Vercheres, figuri importante în istoria noastră,
iconografia lor este redusă la 'ceea ce producătorii de portrete istorice ale secolului
al XIX-iea au vrut să-şi imagineze"36 .
Figura nr. 1 : Theophile Hamei, Le portrait Portretul lui Jacques Cartier

imaginaire de Jacques Cartier (Portretul pare deosebit de revelator pentru
imaginar al lui Jacques Cartier) acestă tendinţă a istoriografiei de a
aborda lipsa de informaţii printr-o
imagine construită, uşor de fixat în
imaginarul colectiv: „Privire gân-
ditoare, bărbie sprijinindu-se în
palmă, braţul stâng aşezat pe
balustrada corabiei. Nu-l mai putem
imagina altfel pe Jacques Cartier.
Opera pictorului Theophile Hamel a
fost popularizată de manuale, de
bancnote şi de către loterie" 37 • În
cartea sa dedicată eroilor din Noua
Franţă, Denis Martin retrasează
istoria a 20 de variante ale explo-
ratorului francez, sub formă de
picturi, gravuri şi monumente
arhitecturale. În timp ce punctul de
plecare al imaginii Cartier pare a fi
o gravură făcută de Giacomo
Gastaldi în 1565, reprezentându-l
pe Cartier la întâlnirea cu triburile
Bibliotheque et Archives Canada, de Iroquois la Hochelaga (Montreal),
MIKAN 2894521. au fost reţinute din acest tablou
numai imaginea de profil şi barba.
Fundalul unde se vede un sat şi în special gestul lui Cartier de a strânge mâna unui
Iroquois - .considerat, probabil, prea „occidental" pentru moment şi în contradicţie
cu discursul dominant care făcea din Iroquois (Mohicani) duşmani ai Franţei- sunt
detalii care au dispărut. O altă pictură, datând din secolul al XVII-iea, intitulată
„Jacques Cartier marinar de Sf. Malo", descris de istoricul de artă Gerard Morisset
ca fiind_„falsul cea mai vechi pe care-l cunoaştem în Canada"38, îl înfăţisează pe
36
Martin, 1988:3.
37
Lehel, 1998:.6
38
Morisset, 1947: 27-29.
171
explorator având un baston şi mergând pe jos lângă_ o f~meie. În sfârşit, în _secolul
al XIX-iea, portretul lui Theophile Hamel (1844), mspirat de un po~et ~ictat de
Franc;;ois Riss în 1839, se impune ca şi corp politic a lui Jacques Cartier (Figura 1):
este reprezentat pe puntea unei corăbii , în haine de curte şi purtând două săbii,
semn al apartenenţei sale la nobilime.
Peisajul
Examinând modul în care teritoriul este reprezentat în manualele de istorie
din Quebec şi analizând pictura „Vue de Quebec en 1844" de Benjamin Beaufoy,
am arătat că peisajul, popularizat în timpul regimului britanic, a fost instrumen-
talizat politic 39 . într-ade ăr
Figura nr. 2: James Peachey A View of the Falls of
sub regimul britanic artişti
Monrmorency with General Haldimand 's County
britanici precum Corneliu House near it, 1781 (Vedere a cascadei Montmorency
David Krieghoff şi Wilhelm şi a ca ei generalului Haldimand)
Berczy e dedică mai ales
peisajelor primul prin sub li-
marea naturii iar cel de-al
doilea prin ilu trarea imagi-
nilor bogăţiei ş i a uccesului
ocial ca in faimoa a pictură
, Familia Woo ley ( I 09 .
40
Potri it lui Crowl y partea
ublimă a cenelor cana-
diene co nfirmă grandoarea
proi ectu lui imperial împ -
tri a Noi i Franţ în timp ce
lini tea i pei ajul rural ş i Bibliotheque et Archives Canada,
urban pilor c ugerează o Ace. No. 1989-220-2.
p opulaţi e u şor de gu emat i .___ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ __,
pregăt ită pentru ino aţiile britanice.

Spre deo ebire de portret, pei aju l se concentrează asupra naturii şi mai puţin
asupra locuitorilor. Drept urmare oamenii unt reprezentaţi ca nişte fiinţe mici, înde-
părtate cu chipul nu foarte bine conturat. La artistul britanic James Peachy (militar
activ între 1773-1797) personajele sunt îmbrăcate în costume tradiţionale sau
militare ce amintesc atât prezenţa britanică, cât şi autenticitatea regională a oame-
nilor. Potrivit unor istorici de artă , Peachey a dezvoltat trei motive centrale: locuitorul
fericit al oraşului Quebec, trăsura şi Cascada Montmorency. Tabloul prezentat în
Figura 2 exprimă o „pace lentă şi maiestuoasă, cu personaje suspendate în aer" , în
41
timp ce titlul Vedere a cascadei Montmorency şi a casei generalului Haldimand"
39
Stan, Larouche, 2016: 20-32.
40
Crowl ey, 201 1:89.
Croweley, 2011: 62 (traducerea noastră].
41
172
ne informează asupra protectorului său, generalul Haldimand, la vremea aceea
guvernatorul provinciei Quebec ( 1777-1784). Potrivit istoricului de artă Alain
Parent42 , tablourile lui Peachey încerca să convingă despre controlul britanic asupra
teritoriului (prezenţa militară), a comerţului şi a resurselor naturale (portul, terenurile
fertile, râurile, fauna), făcând din oraşul Quebec pamântul promis. De la repere reale,
cum ar fi Cascada Montmorency şi oraşul Quebec, acesta a construit imaginea
politică a unei provincii bine administrate, cu supuşi britanici şi consecinţe pozitive
ale Cuceririi.
Scenele istorice şi religioase

Dacă artiştii britanici înfrumuseţează realitatea şi ascund conflictele şi tensiu-
nile, artiştii canadieni francezi ai secolului al XIX-lea, printre care Joseph Legare,
~-----------------~ denunţă în mod indirect ten-
Figura nr. 3: Mort heroi'que de quelques peres de la siunile politice şi sociale, prin
Compagnie de Jesuites dans la Nouvelle-France pictarea unor scene istorice ca
(Moartea eroică a misionarilor iezuiţi în timpul Noii „Incendiul din cartierul Saint-
Franţe) ·
Roch" (1845) sau ,,Masacrul
Huronilor de către Iroquois"
llltl.
(1828). Deşi pictat în secolul
al XVII-iea, tabloul „Martiriul
misionarilor iezuiţi în 1649'"
pe care manualele de istorie îl
!t
llm. atribuie fie lui Alfred
Pommier43 , lui Etienne David44
(Figura 3) sau lui Frarn;:ois
Creux45 , reprezintă prin
multiple sale variante o punere
în scenă a memoriei colective
stabilite de istoriografia seco-
Manuel Presences, 2008, p. 12.
lului al XIX-iea, care a dus la
'---------------------'
formarea mitului sfinţilor martiri canadieni. Analizând şase variante ale acestui
tablou, Martin demonstrează că desenul aparţine preotului Fran9ois-Joseph
Bressani (1612-1672), şi a fost făcut cunoscut prin gravura lui Gregory Huret, care
mai târziu a servit ca model pentru pictorii Pommier şi Du Creux. Ceea ce
impresionează în această imagine este că personajele pictate reconstruiesc povestea
chinurilor prin care ·au trecut misionarii între anii 1642 şi 1649. Printre altele, îl
vedem pe preotul Jogues ucis cu toporul; pe Rene Goupil şi pe Jean de Lalande,
ucişi; pe părintele Antoine Daniel, împuşcat; pe părinţii Jean de Brebeuf şi Gabriel
42
Parent, 2005: 174.
Brodeur-Girard, Carriere, Laverdiere şi Vanasse (coord.), 2008 :359.
43
Figura 3, Dalongeville, Bachand, Demers şi Poirier (coord.), 2008:12.

44
Horguelin, Ladouceur, Lord şi Rose (coord.), 2008:23.

45
173
Lalemant care au fost torturati de Iroquois etc. Acest tablou intră în manualele
şcolare începând cu manualul „Cursul de istorie al Canadei", editat în 1861 de către
staretul Ferland46 şi se menţine în paginile diferitelor materiale didactice până în
prez~nt. Unul dintre manuale îl foloseşte pentru a explica metoda de analiză a
documentelor iconografice (Figura 3), luând în considerare titlul şi referinţa : Cu
toate acestea elementele indicate sunt insuficiente în opinia noastră atunci când
vine vorba de o pi ctură din secolul al XIX-iea inspirată de alte variante care au
circulat acum patru secole. Simplul fa pt de a investiga primul tablou cunoscut,
desenat în cartuş pe o hartă
Figura 4: No vae Franciae accurata de/ineatio, 1657 geografică şi însoţit de un alt
desen reprezentându-i pe
Huroni în timp ce se roagă
(Figura 4), permite o mai
bună înţelegere a statutului
Huronilor în secolul al XVII-
iea vazuţi altfel decât ca
triburi barbare. Este interesant
ă se ţină cont de detaliile
acestor variante succesive: ta-
tuajele de pe pielea localni-
cilor care nu apar în imaginea
originală , dar care accen-
.... ..... ........ tuează partea lor sălbatică, o
ur a: Bibliothcque et Archive ana da
serie de s finţi (într-o pictura
No. MIKA 3 05 07.
din anii 1930, care subliniază
anonizarea unor martiri canadieni chi mbarea fundalurilor de la un tablou la
altul : ălugări împuş aţi i bi erici ar e garduril e unui sat, brazi etc., deoarece
ac te detalii reflectă preocupările timpului. În prim-planul tuturor acestor tablouri
e află un cazan din cupru care permite înţe l egerea tensiunilor care apar Ia împru-
mutarea unor obiecte pro enind dintr-o a l tă c ultură . Sunt vizibile de asemenea şi
annele de foc precum şi cuţitel e ş i topoarele de fier folosite împotriva misiona-
rilor detalii are ne amintesc că religia era în secolul al XVII-iea o formă de
dominaţi politi ă şi cu l turală Ia care Autohtonii au încercat să reziste.
Concluzie
Picturi le arti tice prezente în manualele de istorie reprezintă martori privile-
gi aţi ai epocii care le-a produ . În timp ce regimul francez plasează arta sub semnul
crucii, regimul britanic va l or izează peisaj e pentru a camufla violenţa şi tensiunile
etn ice de la începutu l secolului al XIX-iea. Instrumentalizate în scopuri naţio
nali te mai mu lte p icturi artistice realizate în secolul al XVII-lea sunt reproduse,
modifi cate, retuşate pentru a crea un panteon de eroi canadieni francezi. Credem
46
Martin 1988 :. 32.
174
că aceste tablouri cu multiple variate reprezintă un material excepţional pentru
dezvoltarea abilităţilor ce decurg din analiza surselor primare47 • După cum afirmă
cercetătoarea Marie-Claude Larouche , interpretarea surselor primare ar trebui să
48
înceapă cu efectul artistic produs de imagine asupra celui care priveşte. Apoi,
critica externă şi internă (desfăşurată în echipă sau cu ajutorul profesorului) ar
trebui să dezvăluie mai multe variante ale aceluiaşi tablou. O privire detaliată face
posibilă introducerea invariantelor, precum şi o clasificare a modificărilor sau a
retuşurilor făcute în timp. Acest lucru ar permite o reflecţie asupra multiplelor
semnificaţii ale tabloului şi o mai bună conştientizare a decalajului temporal între
producţiile succesive de tablouri şi situaţia reprezentată. Considerăm astfel că
analiza documentelor iconografice trebuie să fie însoţită neapărat de o examinare
atentă a originilor lor intelectuale şi culturale, a condiţiilor de producţie şi a
efectului lor în societatea care le-a produs, pentru a depăşi efectul estetic al
picturilor artistice şi a le considera documente cu valoare istorică.
Referinţe
Anderson, Benedict ( 1991) Imagined Communities. Rejlections an the Origin and Spread
of Nationalism, Londres: Verso.
Audet, Louis-Philippe (1971), Histoire de l'enseignement au Quebec, Voi. 1, (1608-1840),
Montreal : Hoit, Rinehart et Winston.
Brodeur-Girard, Sebastien, Carriere, Sylvain, Laverdiere, Marie-Helene, Vanasse, Claudie
coord. (2008) Le Quebec, une histoire aconstruire, Montreal : Editions du Grand Duc.
Bouvier, Felix (2012) ,,Les annees 1960 ou des mutations accelerees a l'enseignement
secondaire" în Felix Bouvier, Michel Allard, Paul Aubin şi Marie-Claude Larouche
(coord.), L 'histoire nationale a l 'ecole quebecoise, Regards sur deux siec/es
d'enseignement, Quebec: Septentrion, pp. 318-345.
de Carvalho, Fleur Roos Rosa, Vellekoop, Marije (2013) La gravure aParis: une rage.fin
de siecle, Amsterdam: Van Gogh Museum.
Centlivres, Pierre, Fabre, Daniel şi Zonabend, Fran~oise coord. (1998), La Fabrique des
heros, Paris: Maison des sciences de l'homme.
de Certeau, Michel (2002) L 'ecriture de l'histoire, Paris : Gallimard, coli. «Folio».
Crowley, John E. (2011) Imperial Landscapes: Britain's Global Visual Cu/ture, I 745-
1820, New Haven and London: Yale University Press,
Dalongeville, Charles-Antoine, Bachand, Stephanie, Demers, Gaetan Jean şi Poirier,
Patrick coord.(2008), Presences. Une histoire thematique du Quebec, 2e annee du 2e
cycle du secondaire, Anjou (Quebec): Les editions CEC.
Daoust, Jean-Luc (2007) Le portrait en post mortem immediat des religieuses au Quebec :
injluences, analyse stylistique et fortune graphique, Memoire de maîtrise (Histoire de
l'art), Montreal:Universite de Montreal
Genereux, Ariane (2010) Les huiles sur cuivre en Nouvelle-France au XVIr siec/e:
circula/ion et usages, Memoire de maîtrise, Montreal: Universite du Quebec a Montreal.
47
Stan, Larouche, 2016:20-32.
48
Larouche, 2014: 213-231.
175
Groulx, Lionel ( 1934), L 'enseignement fran~ais au Canada. Volumul I: Dans le Quebec,
Montreal: Librairie Granger Freres.
Horguelin, Christophe, Ladouceur, Maude, Lord, France şi Rose, Fabienne coord.(2008),
a
Fresques. Histoire et education la citoyennete, 2e cycle du secondaire, 2e annee,
Montreal: Cheneliere Education.
Kantorowicz, Ernst ( 1989) Les deux corps du roi. Essai sur la theo/ogie politique au Moyen
Âge (Cele două corpuri ale regelui. Eseu despre teologia politică în Evul Mediu), Paris:
Gallimard. coll. ,.Bibliotheques des histoires".
Laran. Jean ( 1943) Les estampes, Paris: Presses universitaires de France.
Larouche. Marie-Claude (2014) „Voir et savoir interpreter des documents iconographiques,
de l 'affectif au cognitif', în Marc-Andre Ethier, David Lefran~ois şi Stephanie Demers
(coord.). Faire aimer et apprendre /'histoire et la geographie au primaire et au
secondaire, Quebec : Multi Mondes, pp. 213-231.
Lasserre, Frederic ( 1998) Le Canada d 'un mythe a/
'autre. Territoire et images du
territoire, Montreal: Editions Hurtubise.
Lebel. Jean-Michel ( 1998) „Le portrait de Jacques Cartier", Cap-aux-Diamants: la revue
d 'histoire du Quebec, 1998, p. 65.
Martin, Denis ( 1988) Portraits des heros de la Nouvelle-France, Montreal: Hurtubise.
Mitchell, William John Thomas ( 1994) Landsacape and Po-wer, Chicago: University of
Chicago Press.
Morisset, Gerard ( 194 7) la vie et / 'a?uvre du frere luc, Quebec: Medium.
Noel, Mathieu (2011) Lionel Groulx et le reseau independantiste des annees 1930,
Montreal, VLB, 2011.
Nygren, Edward J., Robertson, Bruce (1986) Vie":s ans Visions. American landscape
before 1830, Washington D. C.: The Corcoran Gallery of Art.
Parent. Alain (2005) Entre empire et nation. Les representations de la viile de Quebec et de
ses environs. 1760-1833, Quebec: Presses de l'Universite Laval.
a
Pom ian. Krzysztof (2003) Des saintes reliques I 'art modeme, Paris: Gallimard.
Stan, Catinca Adriana şi Lasserre. Frederic (2016) „Le territoire, miroir de la nation:
espaces et societes dans l'enseignement de l'histoire au Quebec",Regards geopo/itiques,
voi. 2, no. I. 2016, pp. 2-12.
Stan, Catinca Adriana, Larouche, Marie-Claude (2016) ,Jlustrer le territoire quebecois
dans Ies manuels d'histoire au secondaire: etude de cas sur le paysage en tant qu'outil
de mediation culturelle et ses rapports avec l'espace, le pouvoir et l'identite'', Regards
geopolitiques, voi. 2, no. 3, 2016, pp. 20-32.
176
POVESTEA CĂLĂTORIEI DIN
MANUALELE DE ISTORIE
Ana PREDA-TUDOR*
THE TRAVEL STORY IN

ROMANIAN HISTORY TEXBOOKS
The present study analyzes the newest history textbooks for the 5th grade in
terms of scientific information, the different types of used sources, the digital
materials attached to the published version, the applications proposed in the lesson
or in the fiches reviewing, and evaluating the ease of use of the digital format. Ali
this helps us to see how the authors of the textbooks have translated the phi/osophy
of the curriculum into a material that will support the work of the teacher and help
students in learning the skills they need to capitalize and interpret historical
information. Beyond this didactic perspective, we have brought into discussion the
opinions of the authors, of the teachers who have been asked to choose, of the
pupils working with them, of the parents who are involved in the process of
educating children and the press, who in this case, plays the role of opinion maker.
Keywords: history of education, Romanian history textbooks, historical
sources, digital material, evaluation.
Noua programă pentru disciplina istorie pune studiul conţinuturilor acestei

discipline sub semnul călătoriei, pe care o explică ca pe o „descoperire a civilizaţiei
umane" 1 ce „îi are ca subiect pe toţi oamenii"2, cu ce este specific acţiunii acestora:
unelte, aşezări, credinţe, forme de organizare, decizii, toate privite evolutiv, raportate,
firesc, la factorul timp. Ideea călătoriei primeşte diferite interpretări şi accepţiuni,
fiind explicată, de cele mai multe ori, prin prisma unei serii de încercări care
pregătesc iniţierea sau ca un cadru al aventurii încărcată cu evenimente, obstacole şi
pericole, chiar de moarte, prin care fiecare trece cu scopul de a-şi atinge visul din
toate timpurile, acela de a-şi depăşi teama de necunoscut şi limitele condiţiei.
Suprapunând sugestiile metodologice referitoare la conţinuturile din programă peste
accepţiunea interpretativă a călătoriei, observăm că în clasa a V-a elevii sunt invitaţi
la „Călătoria către civilizaţie (din Preistorie până în secolul al XV-lea)"3 care
reprezintă un traseu prin trei epoci istorice, în spaţii diferite, care constituie cadrul
•Profesor de istorie, Colegiul National „B.P.Hasdeu" Buzău.

1
Programa şcolară pentru disciplina Istorie clasele a V-a - a VIIl-a, p. 20, accesată la adresa
http://programe.ise.ro/Portals/l/Curriculum/2017-progr/29-lstorie.pdt; în data de 13.01.2018, ora 14,38.
2
Idem.
3
Idem.
177
aventurii în care vor descoperi, cu precădere, elemente de cultură şi civilizaţie, dar şi
esenţa relaţiilor sociale şi politice, trecând prin încercările provocate de competenţele
specifice, care trebuie atinse şi dezvoltate prin diferite activităţi de învăţare. Acest
traseu iniţiatic prin istorie este menit să contribuie, pas cu pas, la „dezvoltarea
dimensiunilor cognitive şi atitudinal-valorice ale elevilor de gimnaziu'..i.
Pentru a vedea cum autorii de manual au transpus această filosofie a
programei într-un material care să sprijine activitatea profesorului şi să servească
elevilor în deprinderea abilităţilor necesare valorificării şi interpretării informaţiilor
istorice, am avut nevoie de un plan de lucru care să-mi ghideze analiza.
Pentru început, m-am gândit că trebuie să identific manualele - câte sunt, la
ce editură au fost publicate, ce autori au, unde le găsesc? La ultima întrebare mi-am
imaginat că mă salvează variantele digitale, însă am avut surpriza ca un manual să
nu-l pot găsi: cel publicat la editura Art. autori Maria Ochescu şi Sorin Oane. El
putea fi cumpărat, dar nu consultat on-line 5, iar la bibliotecile şcolare care-mi sunt
familiare nu l-am găsit. Ca atare. studiul nostru va acoperi 6 din cele 7 manuale de
clasa a V-a publicate la:
- CDPress. semnat de Stan Stoica, Dragoş Sebastian Becheru;
- editura Aramis, autori Doina Burtea, Florin Ghetan, Liuba Sazon-Ghiorghiţa,
Alina Pertea;
- editura Ali. sub semnătura lui Bogdan Teodorescu şi a Cristinei Homoiu;
- editura Litera. autor Magda Stan;
- editura Corint care a tipărit două manuale, unul având ca autori pe Maria
Mariana Gheorghe. Vasile Ionescu. Irina Ema Săvuţă, Aurel Constantin Soare, iar
cel de-al doilea sub semnătura Elvirei Rotundu şi a lui Carmen Tomescu Stachie.
După identificare. m-am întrebat cum trebuia să le analizez? Ce aspecte să
am în vedere'? Să critic mai mult sau mai puţin sau să văd totul într-o lumină
favorabilă'? Am încercat să fiu cât mai obiectivă analizând fiecare manual, prin
intermediul a două sau trei capitole. din mai multe perspective: grafica manualului,
inclusiv cea digitală, sursele alese, aplicaţiile propuse, echilibrul sau dezechilibrul
dintre informaţie. tipuri de surse şi exerciţii, aspectele care pot fi imbunătăţite. La
un moment dat, un capitol. precum „Civilizaţia islamică'', a fost privit comparativ
în două sau chiar trei manuale.
Apoi am cerut părerea unor profesori care lucrează cu aceste manuale pentru
a vedea care este atitudinea practicienilor. Am vorbit şi cu câţiva copii din clasa a
5-a, pentru a vedea ce apreciază ei la aceste manuale. Am implicat-o în rezolvarea
4
Ibidem. p. 2.
~ Accesat repetat în perioada 2-11.01.2018 la adresa https://www.art-educational.ro/info/carte/istorie-
clasa-a-v-a unde apare menţiunea: AVIZAT DE M.E.N. PE DATA DES IANUARIE 2018 Pe data
de 5 ianuarie 2018, Ministerul Educatiei Naţionale a publicat lista de auxiliare avizate. Nu mai puţin
de 159 de cărţi Art Educaţional şi Art Klett sunt prezente în această listă. Aceste titluri sunt marcate,
cu roşu, pe pagina de produs, prin formularea "Avizat de M.E.N. pe data de 5 ianuarie 2018".
Verificaţi cu atenţie pagina fiecărui titlu comandat. Dacă nu găsiţi o astfel de atenţionare, este vorba
fie de un titlu nedepus la avizare, fie de un titlu nou.
178
unor exerciţiichiar şi pe fetiţa mea, Măriuca, care are 1O ani şi care, în anul şcolar
următor, va intra în contact direct cu acestea. Am considerat potrivit să adaug
câteva păreri ale părinţilor, dar şi reacţia presei.
Să purcedem la parcurgerea manualului pentru clasa a 5-a, capitol cu capitol,
pe baza celor 6 variante analizate.
Manualul CDPress6 este primul pe care l-am deschis în varianta digitală,
incitată şi de eticheta de câştigator al licitaţiei organizate de Minister, aşa cum îl
laudă editura mamă.
Pagina de capitol a primei unităţi „Alfabetul Istoriei. Reconstituirea trecu-
tului" sugerează, prin două poze şi un exerciţiu din manualul digital, ce instrumente
folosesc istoricii pentru a dezvălui tainele istoriei. Tot aici, elevilor le este lansată
invitaţia de a realiza un proiect multianual constând în realizarea unui dosar cu
informaţiile culese de la diferite obiective istorice vizitate pe parcursul claselor
gimnaziale. Această activitate presupune şi implicarea profesorului care trebuie să
o evalueze la anumite interval de timp. Propunerea este tentantă, dar cred că va
muri în faşă sau undeva, pe drum.
Trecând peste lecţii, observăm înscrise pe o manşetă în dreapta sus a fiecărei
lecţii întrebări lansate de autori, menite să problematizeze subiectul sau să-l
provoace pe elev la o cercetare pe cont propriu, de exemplu, arborele genealogic al
familiei. Se adaugă textul lecţiei şi câte 3-5 aplicaţii, plus altele propuse în varianta
electronică. Am observat o discrepanţă între gradul de dificultate al celor 2 exerciţii
raportate la sursele cartografice şi dezbaterea propusă la lecţia „Spaţiul istoric".
Recapitularea cunoştinţelor se realizează prin completarea unor texte lacunare
cu termeni incluşi într-o listă şi cu ajutorul unei axe cronologice a epocilor istorice.
Evaluarea propusă la finalul capitolului, care are şi un tabel de autoevaluare
ataşat, porneşte cu trei tipuri de ordonare: a coloanelor cu itemi în două categorii, a
imaginilor cu perioada istorică, continuă cu exerciţii de cronologie şi cu formularea
unui răspuns motivat, încheind cu un calcul cronologic în funcţie de calendarul
ales. Varianta digitală vine cu o aplicaţie suplimentară sub forma unui rebus şi
oferă posibilitatea imprimării fişei de evaluare şi a folosirii ei sub forma unui test.
Trecând la unitatea 2 - „Preistoria" - suntem întâmpinaţi în pagina de capitol
de patru imagini sugestive şi, în formatul digital, de o hartă a muzeelor şi siturilor
arheologice reprezentative din ţară pentru această epocă. Informaţiile oferite de
această hartă pot fi utilizate pentru a completa acel proiect multianual din debutul
primei unităţi. Întrebările postate pe manşetă continuă să solicite elevilor gândirea
critică şi răspunsuri personale. Textul lecţiei e completat cu detalii în varianta
digitală, sub forma unor texte şi imagini sau a unor scurte documentare; termenii
istorici noi sunt evidenţiaţi prin culoare şi explicaţi la dicţionar, iar şase surse
diferite sunt analizate cu ajutorul aplicaţiilor. De remarcat numărul mare al surselor
care, la lecţia „Inventarea metalurgiei", ajunge la 9.
Am remarcat propunerea de a reconstitui imaginea cu care se deschide
pagina capitolului, care stimulează atenţia şi interesul utilizatorului, dar pătimeşte
6
Accesat la adresa http://manuale.cdpress.ro/digitaVISTORIE_V/book.html?book#4, între 02-12.01.2018.
179
prin faptul că nu este precizat nici titlul operei ar:tisti~e, nici autorul.. Proba~il,
valorificarea acestui tip de exerciţiu este lăsată la latttudmea profesorulu1. Detalnle
legate de modelele de calcul cronologic apar doar în manualul electronic, dar pot fi
imprimate pentru a facilita eventuala ataşare la caietul elevului. Filmuleţul de 46 de
secunde despre importanţa istorică a focului completează detaliile despre desco-
perirea lui. Alte două filmuleţe de 30 de secunde legate de prelucrarea cositorului şi
a fierului completează imaginea din manual, dar şi povestea ocupaţiilor oamenilor
în preistorie, atât de îndepărtată în timp pentru toţi, mai mici sau mai mari.
Varianta digitală a manualului mi s-a parut uşor de răsfoit datorită butoa-
nelor ataşate care te invită să-ţi alegi modul de vizualizare sub forma unei pagini
simple sau duble, cu comutare automată, ecran complet sau versiune mobilă, dar şi
să selectezi orice unitate din cuprins sau să deschizi activităţile oferite.
Aplicaţiile propuse în manualul electronic sunt atractive: grupare pe categorii,
rebus. aranjarea în ordine cronologică. Li se adaugă observarea hărţilor şi compararea
lor: asocierea intre epoci şi imagini: analiza surselor diverse prin cerinţe specifice:
observaţie. descriere. comparaţie. avantaje şi dezavantaje; învăţarea prin descoperire
a evoluţiei metalurgiei fierului: portofoliul şi jocul de rol, ambele destul de dificile în
raport cu aplicaţiile anterioare.
Recapitularea de la finalul capitolului urmează acelaşi model, presupunând
completarea unor texte lacunare cu termeni înscrişi într-o listă şi cu axa crono-
logică a epocii preistorice. Evaluarea aduce două exerciţii vizând ordonarea cunoş
tinţelor. completarea unui rebus, exprimarea şi motivarea părerii şi alcătuirea unui
text cu cerinţe impuse legate de mărime, titlu şi cuvinte de utilizat. Nu lipseşte
tabelul pentru realizarea autoevaluării şi posibilitatea de a imprima fişa de evaluare.
Capitolul al treilea este dedicat spaţiului Orientului antic pe care îl străbatem
cu ajutorul manualului Corint 2, semnat de Elvira Rotundu şi Carmen Tomescu-
Stachie '.
Manualul digital aduce, chiar de la pagina de deschidere, o privire din spaţiu a
Orientului antic. cam incertă pentru elevi. Imaginea canalelor de irigaţie de la prima
lecţie dă concreteţe noţiunilor legate de mediul natural. Documentarul video de la
studiul de caz „Piramidele" este folositor pentru a explica principiile de construcţie ale
piramidelor şi pentru a evidenţia grandoarea unor astfel de edificii. De asemenea,
documentarul de 58 de secunde despre hittiţi completeaz.ă informa~ile despre
popoarele şi civilizaţiile din Orientul antic. Rebusul propus la aceeaşi lecţie conţine un
minim de indicaţii, ceea ce-l poate trece în lista unor exerciţii peste care elevii vor sări
repede. Filmuleţul despre scrierea egipteană asigură vizibilitatea acestui tip de grafie,
iar documentarul despre Ghilgameş conferă diversitate mai mare studiului de caz.
În varianta letrică, textul lecţiei se concentrează pe o pagină, cea de-a doua
fiind rezervată aplicaţiilor bazate pe 2-3 surse şi imagini. Studiile de caz asigură un
echilibru între text, surse şi aplicaţii, fiind completate cu rubrica „Ştiati că?"
Interesantă explicaţia dată conceptului de civilizaţie, particularizată prin
exemplul egiptean şi prin utilizarea ciorchinelui. Inspirată folosirea unui tabel care
7
Accesat la adresa http://manualedigitale.edituracorint.r()"Istorie2/index.html#p=7 între 02-10.0l.2018.
180
prezintă în paralel semne aparţinând alfabetelor fenician, grec şi latin, dar fără
finalitate având în vedere că n-a fost concepută şi o aplicaţie pe baza lui.
Foarte bune mi s-au părut acele propuneri de a compara reflectarea mitului
potopului în Biblie şi în Epopeea lui Ghilgameş sau între această capodoperă a
literaturii antice şi basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" scris de
Petre Ispirescu. Însă, cerinţa de a citi epopeea este exagerată. Aplicaţiile se pot
rezolva pe baza sintezei din lecţie şi din materialul video al manualului electronic.
Deşi pare un exerciţiu simplu, utilizarea organizatorului grafic pentru Codul
lui Hammurabi facilitează reţinerea esenţei despre această operă legislativă, lucru
care va fi apoi întărit prin solicitarea de a raporta codul la legile de azi printr-o
discuţie cu părinţii. De apreciat această implicare a părinţilor în discuţia despre legi
menită a asigura o prelungire a învăţării în cadrul familial.
Evaluarea de capitol propune două surse scrise, o hartă şi două imagini, una
doar în format electronic, care trebuie folosite pentru a rezolva noi exerciţii de
precizare, ordonare, comparare, analiză şi joc de rol, în cazul din urmă, elementul
motivant fiind excursia, laitmotivul demersului nostru.
Alte tipuri de activităţi propuse urmăresc localizarea pe hartă, descrierea
liberă sau pe baza unui plan de idei, identificarea deosebirilor şi asemănărilor,
completarea unor enunţuri lacunare, ordonarea cronologică, alegerea dintre itemi
multipli, comentariul unui proverb.
Capitolul al patrulea este dedicat Greciei antice prin care călătorim cu aju-
torul manualului publicat la editura „Litera" 8 • Este de apreciat că editura a preferat
să-şi popularizeze manualul propunând varianta digitală, formatul pdf, auxiliarul
care însoţeşte manualul, planificarea profesorului şi chiar o revistă specifică.
Deschiderea manualului digital este însoţită de un ghid de utilizare. Butoa-
nele de micşorare şi mărire au comenzi care asigură un format bun de vizualizare,
fără discrepanţe mari între + şi -. Plasarea unui buton care asigură revenirea la
partea superioară a paginii uşurează folosirea formatului destul de mare al paginii.
Atunci când treci la pagina următoare ţi se asigură automat partea de sus a paginii,
fără a fi nevoie de o manevră suplimentară. Imagistica este atractivă, foloseşte
emoticoane copilăreşti, ceea ce imprimă un aer vesel paginilor, iar trimiterile multi
media îmbină textul scris cu cel audio video.
Pagina electronică de capitol cuprinde un document de 40 de secunde care
poate fi descărcat, dar care rămân~ deschis după folosire. Lecţiile şi studiile de caz au
5-6 imagini grupate într-un pachet care ilustrează textul lecţiei. În cazul activităţii
multimedia de la lecţia ,,Mediul natural şi ocupaţiile grecilor" afişarea textului se face
gradat, în raport direct cu derularea hărţii interactive, ceea ce menţine trează atenţia
elevului. Aplicaţiile sunt destinate elevilor de orice nivel, stimulând plăcerea de a
lucra, facilitând acumularea mai uşoară a detaliilor, nu inhibând prin dificultate.
Pagina de titlu a unităţii a patra - „Civilizaţia greacă şi sinteza elenistică -
prezintă lecţiile şi studiile de caz aferente, pe care apoi le poziţionează pe axa
cronologică, însoţite de ilustraţii specifice şi evidenţiază ce va înţelege şi va învăţa
8
Accesat la adresa http://www.litera.ro/manualelitera/book.php?book=l6, între 02-12.01.2018.
181
elevul. Textul lectiei acoperă o pagină, fiind completat de dicţionar, de rubricile
,,Înţeleg şi învăţ",' „De reţinut" şi o activitate multimedia. Pagina destinată aplica-
ţiilor are inserată o axă cronologică şi este ilustrată cu o animaţie plăcută, care
bucură ochiul şi stimulează plăcerea descoperirii propunerilor autorilor.
Activităţile propuse se bazează pe surse diverse şi solicită lucrul individual, ţn
perechi şi în echipă. cu precădere pentru realizarea unui portofoliu pe o temă dată. In
cazul primei lecţii din capitol am remarcat un contrast cam mare între cerinţa
asocierii de imagini propuse în manualul digital şi aceea a realizării portofoliului.
În studiul de caz „Ceramica între utilitate şi artă" textul se îmbină cu imaginile
şi aplicaţiile. dar şi cu varianta electronică. care. deşi nu curge fluid, ci secvenţial,
asigură mai buna vizualizare şi parcurgere a etapelor de proces. Studiul are două
pagini şi prezintă destul de multe detalii. însă aplicaţiile propuse se fac pe baza acelor
surse şi asigură fixarea cunoştinţelor pe care. la prima vedere, un elev nu s-a gândit
că le poate învăţa.
Lecţia „Adevăr şi legendă" ii aduce pe elevi în situaţia individuală de a analiza
un text pe baza metodei Sinelg. care permite ordonarea şi buna înţelegere a
informaţiilor citite sau de a continua în perechi acţiunea „Odiseei" atât printr-un text,
cât şi prin desene.
La pagina de aplicaţii a lecţiei „Polisul. Atena şi Sparta" imaginile despre
oraşul stat şi cetatea reconstituită sunt mici în varianta letrică. însă, în documentul
digital. ele sunt \'izibilc şi conferă posibilitatea unei analize atente. Am remarcat
comparaţia intre dcmocratia greacă şi cea de azi. dar şi întrebarea despre avantajele şi
dezavantajele democratici directe. O altă aplicaţie interesantă cere o comparaţie între
Sparta şi Atena. avansând propunerea unui model de rezolvare. În cazul exerciţiului
digital care trebuie completat cu termeni istorici, se acceptă doar varianta „cetate-
stat" pentru polis. deşi profesorul poate folosi, la fel de bine. termenul „oraş-stat".
Studiul de caz „Histria. Callatis. Tomis" foloseşte harta coloniilor care e prea
mica, chiar şi în formatul digital. împiedicând o bună vizualizare. Aplicaţiile pro-
puse sunt foarte bune şi adaptate vârstei, iar materialul video de 56 secunde despre
Histria completează cu imagini universul imaginar al elevului despre coloniile
greceşti. Jocul de rol propus în brrupuri implică ideea călătoriei în timp şi spaţiu.
Lectia a patra „Războaiele grecilor" le arată elevilor, printr-un model, cum
să facă legătura între evenimente şi apoi le cere să realizeze o comparaţie între
monumentul închinat lui Leonida şi un monument din localitatea de origine.
Studiul de caz „Bătălia de la Maraton" este reuşit prin text, prin harta recon-
stituirii şi prin activitatea multimedia. În cazul studiului de caz „Acropola ateniană"
mi se pare mai dificil de armonizat planul acropolei cu reconstituirea ei.
Lecţia a cincea „Alexandru Macedon şi civilizaţia elenistică" aduce o îmbinare
de surse diferite - imagini, studii de caz, hărţi, monede, axa timpului. Consider că
orice variantă de sistematizare a cunoştinţelor, inclusiv cea propusă aici sub forma
unei diagrame, vine în ajutorul elevilor pentru a-şi structura informaţiile şi pentru a
transforma aceasta modalitate de lucru într-un model de urmat pe termen lung.
Traseul victorios al lui Macedon redat pe o harta digitală completează aplicaţiile care
valorifică sursele.
182
Lecţia a şasea
„Frumos şi cunoaştere" aduce o altă metodă de a structura
informaţiile - „Ştiu, vreau să ştiu, am învăţat". Comparaţia între educaţia şi impor-
tanţa muzicii din lumea antică cu cea din zilele noastre stârnesc problematizarea, la
fel ca şi în cazul descoperirii influenţelor arhitecturale greceşti în arta modernă şi
contemporană.
Studiile de caz „Moştenirea lumii antice" şi „Jocurile olimpice în antichitate"
oferă copiilor prilejul de a avea un model de realizare a unei investigaţii şi de a
compara antichitatea şi lumea modernă.
Activitatea de consolidare de informaţii şi de dezvoltare personală oferă
planul de realizare a unui proiect, ideea realizării unui afiş care să ilustreze legenda
lui Tezeu şi o listă de adrese electronice care să ghideze căutările elevilor.
Recapitularea aduce condensarea informaţiilor esenţiale într-un tabel, elemente
moştenite de civilizaţia contemporană prezentate în varianta digitală şi un alt tabel
de completat.
Evaluarea propune analiza de text pe baza unor itemi impuşi: sintetizarea
ideii principale, transcrierea unui fragment, precizare; itemi multipli; text lacunar
cu termeni indicaţi; autoeva-luarea propusă tot în varianta de tabel.
Varietatea aplicaţiilor aduse de acest manual este completată cu studiul
surselor cartografice şi literare; oferirea unui model de comparaţie între surse şi
între epoci istorice; jocul de rol în echipe sau individual; realizarea de compuneri;
problematizarea; proiectul pe baza unui model şi a unei teme date; realizarea unui
afiş având în centru un labirint; tabelul recapitulativ, dar şi un altul de completat
prin investigaţie, plecând de la sursele foto şi informaţiile date sau indicarea unor
surse de documentare atât din literatura clasică, cât şi de pe net.
Reproşul pe care-l aducem acestui manual este acela al dimensiunilor foarte
mici alese pentru imagini, în varianta letrică.
Păstrăm capitolul Grecia antică şi răsfoim manualul tipărit la editura All 9•
Varianta digitală prezintă cuprinsul care se deschide pe toata pagina şi nu doar
pe o parte, asigurând accesul direct la lecţia dorită, fără să precizeze unitatea şi numă
rul acesteia. Deşi mărirea paginii se face gradat, săgeţile care te trimit la altă pagină
nu sunt amplasate lângă document, ci tot pe bara de sus, încetinind răsfoirea. Iconi-
ţele favorizează mai bună vizualizare a hărţilor şi a altor obiecte evidenţiate în foto-
grafii prin mărire, suplimentarea surselor din manual şi explicarea cuvintelor. Docu-
mentele digitale au şi un buton suplimentar pentru revenirea paginii la partea de sus,
ceea ce uşurează folosirea. Însă, transcrierea acestora este uşor dezordonată, infor-
maţiile fiind aruncate în pagină, fără alineat şi fără margine la dreapta, spaţiate doar.
Sunt introduse exerciţii interactive, prezentari video cu indicarea prove-
nienţei colecţiei, ca de exemplu Muzeul „George Severeanu" din Bucureşti, ceea ce
poate constitui un alt element de învăţare şi a link-ului de unde provine filmul.
Interesantă rubrica „Vreau să ştiu mai mult" de la finalul lecţiei în manualul digital.
Ce ne oferă materialul publicat?
9
Accesat la adresa http://all.ro/manuale-digitale/istorie/index.html între 03.-12.01.2018
183
Ideea călătoriei apare la_ începutul fiecăf1:1i. ~apitol ~i e raport_ată la_ s?,~ţiul şi
civilizaţia ce urmează a fi studiată. In cazul pagm11 de capitol „Grecia antica harta,
care se măreşte în format electronic, susţine argumentaţia autorilor concentrate în
jurul verbelor „vei afla", „vei demonstra", „vei investiga" şi axa cronologică specifică,
cu un format al literelor şi al cifrelor destul de mic.
La lecţia ,,Mediul natural şi ocupaţiile grecilor" sursele din manual se regăsesc
şi sub forma unui document care poate fi imprimat, deşi nu reuşesc să văd oportu-
nitatea acestei decizii. Vocabularul apare doar în varianta digitală, ceea ce mi se
pare o scăpare pentru varianta letrică. De apreciat harta mută a Greciei pe baza
căreia este solicitată rezolvarea unor exerciţii, dar şi numărul mare de aplicaţii, 6, la
această lecţie.
La studiul de caz „Ceramica, între utilitate şi artă" reluarea fotografiilor, de
data aceasta mărite, în varianta digitală, favorizează învăţarea. Nu înţeleg de ce tot
textul lecţiei şi al studiului de caz, inclusiv fotografiile sunt reluate la rubrica
„Vreau să ştiu mai mult''; după numele rubricii te aştepţi să găseşti informaţii noi,
nu pe cele prezentate deja, la care s-au adăugat doar adrese de acces la internet.
Sinteza cunoştinţelor dobândite inserate la rubric "Am învăţat că" ar fi meritat un
alt tip de structurare, nu sub forma banală a unui paragraf.
La lecţia „Adevăr şi legendă" am apreciat că cele două poeme antice „Iliada"
şi „Odiseea" sunt descrise în manual, iar la „Războiul troian'; exerciţiul interactiv e
cu adevărat interesant pentru elevi, ca şi secvenţe războinice imortalizate în
imaginile care decorează vasele t:,1feceşti. Pe baza lor, pot fi reactualizate formele
specifice vaselor învăţate la o lecţie anterioară. La rubrica „Vreau să ştiu mai mult"
apar informaţii şi imagini noi, susţinând complementaritatea variantei digitale cu
manualul tipărit.
La lecţia „Legendele Olimpului" elevii intră în contact cu surse diferite, iar
aplicaţiile impun \'alorificarca legăturii dintre sursele foto şi cele literare. Una
dintre aplicaţii cere elevilor să caute în "Odiseea" un anumit fragment, care ar fi
fost mai bine să se regăsească în manualul digital. Cred că această cerinţă presu-
pune ajutorul părinţilor sau o preocupare susţinută din partea elevului.
Lecţia „Organizarea polisului grec'' impresionează prin sursele propuse, dar
şi prin exerciţiile în care se face apel la interdisciplinaritate. La pagina 45, una din-
tre aplicaţii arc o posibilitate de rezolvare foarte mică, având în vedere că aceasta
cere copiilor să-şi amintească dacă au vizitat un muzeu de la malul mării, precizând
ce exponate i-au impresionat şi ce fotografii au făcut acolo. Poate, aici, trebuiau
valorificate oportunităţile manualului digital prin includerea unor imagini din acele
muzee, pentru a le stimula interesul de a le vizita.
La lecţia „Sparta şi Atena" abundă sursele şi informaţiile suplimentare care
introduc elevul în atmosfera unui epoci, care poate fi mai bine înţeleasă cu ajutorul
unui exerciţiu care cere explicarea dialogurilor şi reconstruirea replicilor sparta-
nilor prin utilizarea propriilor cuvinte.
„Războaiele grecilor" invită la utilizarea hărţii, care poate fi mărită, la utili-
zarea surselor numeroase, care depăşesc o pagină la rubrica „Vreau să ştiu mai mult"
şi chiar a filmului despre bătălia de la Marathon, care ilustrează studiul de caz.
184
La lecţia „Alexandru Macedon" ar fi fost oportun ca manualul digital să
conţină harta mărită a traseului cuceririlor macedonene, dar şi modul de a acţiona al
falangei macedonene, nu doar adresa de internet pe care eu n-am putut s-o deschid 10 •
Iconiţa „Vreau să ştiu mai mult" e aşezată la începutul lecţiei şi, chiar dacă
personajule fascinant, nu deschizi acea aplicaţie până nu afli câte ceva din lecţie.
„Frumosul şi cunoaşterea" ne este prezentată, aşa cum este şi firesc, prin mai
multe imagini, printr-un filmulet, dar şi prin aplicaţii care solicită din nou
interdisciplinaritatea.
Studiu de caz „Teatrul" aduce fragmente din Eschil şi Aristofan, dar şi pro-
blematizarea cerută de întrebarea de ce era socotit teatrul atât de important, încât
era oferit accesul gratuit săracilor?
Şi în cazul studiului care reuneşte „Jocurile olimpice" şi „Acropola" adresa
de net înscrisă în aplicaţii nu poate fi accesată 11 , dar stimularea atenţiei elevilor se
face prin două filmuleţe. În plus, incitarea elevilor de a-şi folosi talentele prin reali-
zarea unui afiş, dar mai ales a unei machete a Acropolei este potrivită la o astfel de
temă. Iar dezbaterea pe o temă mereu actua-lă, aceea a modului de administrare a
banilor în familie, constituie o lecţie de viaţă pe care ne-o oferă istoria.
La autoevaluare mi s-a părut inspirată oferirea soluţiilor prin scrierea lor pe
pagina întoarsă. Evaluarea sumativă atrage atenţia atât prin construirea unui rebus,
prin aritmogriful care poate fi rezolvat la exerciţiul interactiv, dar şi prin propu-
nerea foarte interesantă de a deprinde câteva litere greceşti de pe un document
istoric şi de a analiza pagina de titlu a acelui document, ca un adevărat istoric. Dacă
îmi este permisă o părere profund subiectivă, consider că această evaluare sumativă
e cea mai interesantă formulă de aplicaţie văzută în manualele studiate aici.
Alte tipuri de exerciţii propuse au urmărit îmbinarea surselor oferite de
manual şi analiza lor, legătura cu cunoştinţele şi documentele de la alte lecţii, jocul
de rol, proiectul la ştiinţa greacă, fişele de personaj, motivarea răspunsului, ale-
gerea dintre variantele multiple, textul lacunar, ordonarea cronologică, asocierea
coloanelor, harta mută, aritmogriful şi construcţia unui rebus.
Concluziile care rezultă din această analiză remarcă abundenţa informaţiilor
care reies, cu precădere, din sursele atent selectate. Parcurgerea lor facilitează nu
numai lectura şi lărgirea universului de cunoaştere al elevilor, ci şi gândirea critică,
a cărei dezvoltare trebuie să călăuzească demersul didactic al fiecărui profesor.
Deschidem acum un nou capitol - Roma antică - analizat din manualul
editurii Ararnis 12 •
Varianta electronică are ca particularităţi o derulare mai greoaie a paginilor,
care se face doar pe baza acţionării benzii verticale din dreapta sau a săgeţilor de pe
tastatură, deschiderea şi închiderea iconiţei cu cuprinsul doar prin acţionarea
butonului, o mărire gradată a formatului, exerciţii interactive, mărirea imaginilor.
10
Adresă accesată la data de 10.01.2018, la ora l 0,07.
11
Adresă accesată la data de 04.01.2018, ora 14,05.
12
Accesat la adresa http://manuale.arobs.com/manual_istorie5/ între 04-13.01.2018.
185
Pagina care deschide capitolul are în fundal o imagin~ -~eprezen~ativă ~este
care sunt afişate lecţiile care alcătuiesc unitatea. Structura pagmn de lecţie cuprmde:
„Captarea atenţiei" care se realizează prin intermediul unui text isto~ic şi a uno~
întrebări pe baza lui; rubrica „Descoperim, învăţăm" presupune valorificarea unei
noi surse în rezolvarea întrebărilor; urmează textul lecţiei, materialul video pre-
zentat de o doamnă profesoară care, rar, durează mai puţin de două minute; apoi,
rubricile „pe scurt", „Ştiati că", dicţionar şi aplicaţii.
Textul primei lecţii - „Fondarea Romei - istorie şi legendă" acoperă trei
pagini, la care au fost ataşate 2 imagini şi secvenţa video prezentată de doamna
profesoară, care conţine alte multe informaţii cuprinse în 2,05 minute. Acelaşi tipar
îl întâlnim şi la lecţia următoare „Statul roman: expansiunea şi decăderea'', dar
secvenţa video durează 2,41 de minute, adăugându-i-se imagini care se măresc, o
hartă şi rubricile standard. Aplicaţiile sunt uşoare. centrate pe exprimarea opiniei şi
pe ordonarea cronologică a evenimentelor.
Recapitularea propune lucrul în echipe; fiecare dintre grupele formate alcă
tuieşte câte o fişă cu întrebări legate de lecţie şi alta cu răspunsurile, fiindu-le
indicate temele de analizat. Evaluarea nu propune exerciţii care să solicite foarte
mult efortul intelectual al elevilor. dar oferă posibilitatea autoevaluării.
La lecţia „Viaţa cotidiană" textele studiilor de caz sunt ample, dar primesc
imagini sugestive şi chiar aplicaţii care să solicite mai multă concentrare din partea
elevilor. Aş menţiona aici imaginea costumului soldatului şi comparaţia între
armata romană şi falanga macedoneană. imaginea Panteonului de la Roma şi părţile
lui componente. comparaţia dintre Capitoliul şi Forul roman şi monumentele
urbane greceşti. problematizarea rolului apei în dezvoltarea oraşului, stimularea
calităţilor artistice prin realizarea unor desene ale construcţiilor urbane romane şi o
nouă comparaţie. de data aceasta între zeităţile greceşti şi cele romane. În acest
ultim caz, nu a fost preferat un exerciţiu interactiv, ci acel material video pe care
doamna profesoară ii prezintă. având în fundal imagini reprezentative; cred că
realizarea comparaţiei se face oral şi presupune mare atenţie din partea elevilor
pentru a reţine informaţiile. Problematizarea revine ca cerinţă în cazul reliefării
importanţei creştinismului în Imperiul Roman.
Recapitularea propune, ca şi în cazul precedent, lucrul în echipe pentru
reactualizarea şi întărirea informaţiilor după modelul florii de lotus, iar prin raportarea
la o sursă se întăreşte importanţa toleranţei atât în epoca antică, cât şi în zilele noastre.
Evaluarea se desfăşoară în jurul unor aplicaţii accesibile, care solicită exprima-
rea opiniei. arb1l.lmentarca şi explicarea urmărilor războiului asupra populaţiei romane.
Privind asupra exerciţiilor propuse, reţinem utilizarea surselor scrise precum
Titus Livius, „Ab urbe condita" şi a imaginilor şi analiza lor prin aplicaţii; moti-
varea răspunsului; adevarat-fals; corespondenţa dintre termeni aranjaţi pe coloane;
text lacunar cu termeni daţi; exprimarea opiniei; completarea axei cronologice;
alcătuirea de propoziţii; fişa de personaj; eseul de 20 de rânduri; argumentarea.
Concluzionând asupra acestui manual, aş aprecia utilizarea surselor şi chiar
acel material video care particularizează, dar, în acelaşi timp, lasă impresia unei
aglomerări a părţii informative, şi aşa prea încărcată, şi a centrării activităţii pe
186
rolul profesorului omniscient. Cred că aplicaţiile care stimulează formarea gândirii
critice a elevilor ar fi trebuit să fie prezente în număr mai mare şi să nu se limiteze
la problematizare.
Rămânem la Roma cu manualul publicat la Editura Didactică şi Pedagogică •
13
Pagina de capitol debutează cu competenţele specifice şi cu o invitaţie la

călătorie în lumea romană, caracterizată drept „satul devenit imperiu", cu harta şi
cu imaginile reprezentative pentru civilizaţia romană.
Pagina lecţiei e împărţită în două coloane - una cu textul lecţiei, care, de obicei,
nu depăşeşte acest spaţiu, cealaltă cu imagini şi vocabular; urmează o pagină cu 2-3
surse scrise, o hartă, axa cronologică, imagini, „Reţine!" şi 5-6 aplicaţii pe baza
surselor. Aş evidenţia creşterea gradată a complexităţii aplicaţiilor, analiza textelor
şi a imaginilor separate sau îmbinate, acele exerciţii comparative între elemente de
cultură şi civilizaţie orientale, greceşti şi romane, des-coperirea influenţelor prove-
nite din alte spaţii istorice asupra lumii romane, dar şi realizarea unei prezentări
power point respectând un plan dat.
Studiul de caz respectă aceeaşi organizare în pagină: text, 3 surse, „Reţine!",
„Aşa vă place istoria", unde am întâlnit un text interesant despre petrecerea timpului
liber în incinta termelor, redactat într-un limbaj familiar, aplicaţii, "Ştiaţi că?".
De remarcat la "Creştinism" îmbinarea între informaţiile oferite de text cu cele din
imagini şi surse, dar şi cerinţa de a identifica mesajul biblic transmis de Iisus şi
rolul martirilor în istoria creştinismului. Prezentarea roma-nizării face loc proble-
matizării importanţei drumurilor în răspândirea acestui proces şi în evoluţia
Imperiului Roman.
Recapitularea este centrată în jurul a 8 idei esenţiale sintetizate sub genericul
„Ce am învăţat?" ce pot fi utilizate în aplicaţiile propuse. Portofoliul solicită evi-
denţierea moştenirii politice şi culturale pe care Roma a lăsat-o lumii modeme.
Evaluarea nu iese dintr-un tipar axat pe alegerea dintre itemi multipli,
adevarat-fals, asocierea între imagini şi ce reprezintă ele, redactarea unui text pe
baza unei teme şi a unui plan dat, plasarea pe axa cronologică.
Păstrăm acelaşi manual şi pentru analiza următorului capitol. Geto-dacii
constituie în călătoria imaginată de autori nu numai strămoşii poporului român, ci şi
un neam generator de personalităţi ce pot fi considerate modele. Atenţia acordată,
prin sursele selectate, portului şi obiceiurilor dacilor, serveşte evidenţierii a.celor
elemente moştenite de poporul român. Fişa de personaj a lui Burebista se realizează
pe baza sursei, cu ajutorul unui organizator grafic, dar şi a unui plan dat. De remarcat
trimiterile foto la filmografia istorică românească, care prilejuieşte întâlnirea fericită
a personajelor istorice cu interpretările de excepţie ale marilor actori ai secolului al
XX-iea. De altfel, cred că e singurul manual care foloseşte astfel de corelaţii între
istorie şi film, ca modalitate de pătrundere în atmosfera epocii şi de înţelegere mai
bună a faptelor perso-nalităţilor istorice. Pornind de la un fragment de film, elevul va
reuşi mult mai uşor să redacteze un mesaj de îmbărbătare, punându-se în pielea lui
Decebal sau să realizeze acel portofoliu despre daci şi conducătorii lor.
13
Accesat la adresa http://edituradp.ro/site_imgldownloads/2017/09/istorie-v.pdf între 04-13.0 l.2018.
187
Insistând şi aici asupra propunerilor de utilizare a cunoştinţelor şi de
acumulare a competenţelor, constatăm folosirea localizării pe hartă şi harta mută la
recapitulare, identificarea cauzelor şi urmărilor, a evenimentului înfăţişat de ima-
gini, a asemănărilor şi deosebirilor, textul lacunar, argumentarea opiniei, comen-
tariul de text, ordonarea coloanelor, jocul de rol, alcătuirea unui rebus.
Suportul digital ne oferă manualul încadrat între două bare portocalii pe care
se află iconiţele cu diferite comenzi, cuprinsul asigurându-ne accesul direct la lecţia
dorită, nu şi la pagina de capitol, pe care o poţi vedea doar apăsând săgeata pentru
pagina anterioară sau apăsând colţul de sus al paginii. Poţi alege formatul în care
vrei să vezi lecţia - pe o pagină. inclusiv cu o variantă care să permită mai buna
vizualizare pe telefon sau tabletă şi în două pagini. Deasupra fiecărei pagini se află
o lupă care. apăsată. deschide o imagine care poate fi mărită sau un text, o rolă de
film pentru a vizualiza o secvenţă video. o sursă, o axă cronologică sau o hartă, un
mouse pentru un exerciţiu interactiv de asociere a coloanelor, care poate fi corectat,
reluat în caz de greşeală şi care te întoarce la pagina de unde ai plecat. Imaginea
din manual care prezintă uniforma unui soldat roman este ilustrată printr-un
material video ce detaliază părţile componente. Recapitularea digitală propune
completarea unui rebus. iar evaluarea. ordonarea cronologică a etapelor principale
ale evoluţiei Romei sau ale Daciei. care e însoţită de încurajări verbale care răsplă
tesc corecta rezolvare.
Capitolul următor - „Civilizaţia islamică" îl vom parcurge raportându-ne la
cele două manuale ale editurii Corint.
14
Pagina de capitol a manualului cu 4 autori are un chenar lateral care indică
numărul capitolului. conţinutul acestuia încadrat între 2 imagini, din care una se
măreşte.
Manualul cu 2 autori are o grafică uşor schimbată a paginii introductive, cu
conţinutul capitolului. cunoştinţe ce se vor acumulate şi competenţe ce vizează a fi
formate. cu două imagini, una deschizându-se în formatul digital. Alcătuirea lecţiei
are aproape aceeaşi rubricaţie, cu textul încadrat de imagini, în rest Dicţionar sau
Vocabular (la Istorie 2). „De reţinut sau Reţineţi" (la Istoriei), „Exersaţi şi aplicaţi,
Citiţi şi rezolvaţi sau Activităţi (Istorie 2), „Ştiaţi că?" (Istorie 1), înlocuită cu
„Istoria altfel" (Istorie 2), .,În zilele noastre", care apare doar la Istorie 2. În ceea ce
priveşte imagistica am găsit 8 fotografii în primele trei pagini ale capitolului şi un
documentar video în manualul Istorie 2, iar în manualul Istorie I sunt 9 imagini şi
un documentar video.
Voi insista asupra alcătuirii acestui capitol pentru a oferi o imagine cât mai
clară asupra acestei părţi de manual care a făcut obiectul unei aşa-zise analize a
presei, asupra căreia ne vom opri mai târziu. Manualul Istorie 2 cuprinde lecţia
„Apariţia islamului. Credinţa musulmană", cu textul care acoperă o pagină, rubri-
cile deja amintite - „De reţinut", „Vocabular" şi o sursă vizuală completată de ima-
ginea Coranului din manualul digital; se adaugă o pagină de aplicaţii cu patru
14
N.a. În adresa digitală, manualul cu 4 autori apare drept Istorie I, iar cel cu 2 autori, Istorie 2,
denumire pe care o vom prelua în studiul nostru.
188
învăţături ale lui Mahomed de citit şi analizat, rubrica „Ştiaţi că?" şi 4 imagini plus
un documentar video de 2,08 minute. Urmează lecţia „Expansiunea militară şi
culturală a Islamului" cu textul de la pagina 80, cu trei surse foto şi documentarul
video „Comori arhitecturale arabe"; activităţile de la pagina următoare sunt însoţite
şi de o hartă a lumii arabe din secolele VII-VIII şi o altă aplicaţie din manualul
digital. La finalul acestui capitol este propusă o fişă de evaluare. Manualul Istorie 1
dedică temei tot două lecţii, cu acelaşi format - text de o pagină şi aplicaţii pe
cealaltă, deci patru pagini şi o fişă de evaluare la final de capitol.
Evaluarea de capitol la manualul Istorie 1 propune realizarea unei frize crono-
logice cu evenimente importante; plasarea pe harta mută a lumii a maximei întinderi
a Islamului; un rebus; un proiect cu tema dată pornind de la surse; alcătuirea planului
unui proiect pe haz.a unor indicii; istoria altfel. La manualul Istorie 2 evaluarea apare
ceva mai aerisită, mai puţin cu o aplicaţie, cuprinzând o ordonare cronologică, fişa de
personaj, analiza sursei, o descriere pe haz.a unui plan dat.
Pe lângă activităţile enumerate, cele două manuale recurg şi la potrivirea ter-
menilor din coloane, lucrul în grupe pentru analiza surselor, asemănări şi deosebiri
între îndatoririle credincioşilor islamici, evrei şi creştini, alcătuirea unei compuneri
pe baza surselor, identificarea cauzelor şi a unnărilor pornind de la surse, text cu
mărime şi temă indicate.
Cât despre formatul digital al celor două manuale, acesta permite personi-
ficarea utilizării, care atrage emoticoane care te laudă pentru sârguinţă. Deşi ceva
mai statică şi mai greoaie în utilizare, varianta prezentării a câte două pagini o dată
permite vizualizarea lecţiei în ansamblul ei, cu textul lecţiei, dar şi cu pagina de
aplicaţii; pagina se măreşte prea mult dintr-o dată, neavând variante intermediare,
iar pagina nu o poţi da, dacă nu revii la forma micşorată a documentului.
Materialele digitale cuprind fragmente din documentare şi imagini elocvente,
care pot stârni interesul elevului şi care au menţionată sursa de provenienţă. Activi-
tăţile propuse în varianta digitală nu au un buton care să pennită reluarea exerci-
ţiului, aplicaţia solicitând închiderea şi apoi redeschiderea acestuia. Rebusul nu se
poate completa uşor cu ajutorul săgeţilor, ci tastând în fiecare căsuţă, iar cerinţele
înscrise separat de pagina de completare îngreunează suplimentar.
Ajungem acum şi la ultimul capitol al manualului nostru de analiză şi vom
reconstitui "Lumea medievală" prin evidenţierea unor surse şi exerciţii propuse de
câteva dintre manualele analizate.
Din manualul Editurii Didactice şi Pedagogice m-am oprit la fragmentul în
care Gheorghe Vâlsan descrie importanţa Dunării în istoria poporului român numind-
o „axă românească, ... iar nu un hotar", întărită de cerinţa explicării rolului marelui
fluviu în formarea poporului nostru, dar şi harta expansiunii creştinismului, calenda-
rul italian cu muncile agricole din secolul al XV-iea şi harta primelor patru cruciade.
Dintre aplicaţii aş reţine temele de proiect „Oraşul Constantinopol, un oraş
martor al istoriei" şi „Cetăţi martore ale istoriei: Târgovişte şi Suceava", dar şi
comparaţia dintre familia romană şi cea medievală; de asemenea, jocul de rol în
postura cavalerului care participă la turnir pentru o anumită cauză sau valoare şi în
189
cea a ghidului care prezintă elevilor cetatea de scaun Târgovişte, precwn şi realizarea
în echipă a afişului „Diversitatea culturală în lu~ea românească: Braşo~ şi Cluj''.· .
In cazul manualului de la editura Ararrus, am observat la cuprinsul vanante1
digitale greşeala de scriere de la titlul primei lecţii şi de la studiul de caz „Oraşul
medieval: spaţiu al libertăţii". În ceea ce priveşte sursele, aş folosi tabelele de la
prima lecţie cu regatele barbare şi popoarele romanice, dar şi documentul desco-
perit de preotul Lorenzo Valla pe baza căruia aş lansa o dezbatere, cu trimitere spre
lumea contemporană, despre ce implică folosirea unui document fals. M-aş opri la
„Cronica vremurilor trecute'' care relatează alegerea religiei în Rusia Kieveană şi
aş folosi argumentul care l-a convins pe Vladimir ca element al problematizării.
Calendarul muncilor agricole atrage atenţia şi în acest manual, putând fi mărit în
varianta electronică. dar fără a avea precizată provenienţa nici pentru spaţiu, nici
pentru timp.
Cât despre aplicaţii. am găsit la recapitulare un exerciţiu care solicită metoda
Sinelg, altul conceput pe baza diagramei Venn pentru a analiza atitudinea papei şi a
patriarhului faţă de viaţa religioasă şi politică medievală şi jocul de rol utilizat în
organizarea unui proces istoric. fără o temă impusă.
Autorii au păstrat materialele video prezentate de doamna profesoară, intere-
sante, dar pline de informaţii. care puteau fi înlocuite cu imagini, documentare,
jocuri interactive sau mai multe hărţi care să ilustreze această temă.
Manualul editurii Ali integrează civilizaţia islamică la capitolul „Lumea
medievală". fără a face din ca un capitol distinct, ceea ce constituie un punct de
vedere ce poate fi luat în considerare.
Am remarcat prezenţa hărţilor. mărite în varianta digitală, a documentarelor,
precum cel care prezintă tapiseria de la Bayeux sau monumentele religioase din
spaţiul românesc şi a galeriilor foto care pun în evidenţă multe aspecte din lecţie.
Mi-a plăcut sursa care conţine plângerea părinţilor unor elevi din 1336, care
stârneşte autorilor ideea de a compara şcoala medievală cu cea de azi şi de a
provoca o dezbatere care să evidenţieze punctele de vedere ale părinţilor şi ale
copiilor. Nu pot să nu remarc textul de secol XIII despre ceremonialul de nuntă şi
exerciţiul care solicită identificarea acelor elemente păstrate până azi. Calendarul
muncilor agricole este pus în balanţă, într-un exerciţiu, cu un calendar agricol al
zilelor noastre, care ar trebui alcătuit de elevi. Documentul care descrie o şcoală a
secolului al XII-iea aduce după sine identificarea valorilor care călăuzeau un
student, comparaţia dintre studentul medieval şi cel din zilele noastre, dar şi iden-
tificarea motivaţiei pentru care Frederic al II-iea Barbarossa a decis să-i protejeze
pe studenţi şi profesori; fragmentele din „Cântecul lui Rolland" trimit la atributele
cavalerismului şi la corelaţia cu legenda lui Arthur.
Aplicaţiile presupun utilizarea aritmogrifului şi a exerciţiilor interactive
captivante pentru elevi. la desprinderea asemănărilor dintre basilica din Ravenna şi
o moschee, la reliefarea importanţei monedei unice - dinarul Carolingian - pentru
imperiu şi asemănările cu actuala monedă unică europeană. Interdisciplinaritatea
intervine o dată cu exerciţiul care cere studierea unei turbine eoliene pentru a afla
răspunsul la întrebarea legată de adaptarea morilor de vânt la direcţia schimbătoare
190
a vântului. Afişul pentru Suceava sau Târgovişte ar trebui să cuprindă monumen-
tele medievale păstrate până azi, iar o schiţă a Transilvaniei ar trebui să evidenţieze
şapte cetăţi din această zonă, numele lor medieval şi o imagine reprezentativă,
îndemnând la întocmirea fişei de monument. În ţesătura pânzei de paianjen elevii
trebuie să reunescă invenţiile evului mediu.
Nu pot să nu remarc propunerile de activităţi ale autorilor care stimulează
gândirea critică şi care se pliază unui stil didactic problematizant.
Care este părerea autorilor şi a editurilor?

Majoritatea editurilor postează la pagina de prezentare a manualului câteva
informaţii despre autori. Editura CDPress a realizat un material video de 1 minut în
care-şi promovează manualul. Am găsit şi o prezentare pe care unul dintre autori o
face manualului la redactarea căruia a contribuit 15 • Profesor doctor Aurel Constantin
Soare vorbeşte despre „o călătorie în timp şi prin timp" care poate fi realizată prin
parcurgerea manualului, despre o provocare pentru elevi în contact cu diversitatea
surselor propuse şi a exerciţiilor, dar şi despre încercarea autorilor de a răspunde
cerinţelor actuale de pregătire, formulate prin competenţele cuprinse în programă,
care s-a concretizat în partea practică a manualului, care stimulează abilităţile de
comunicare, construirea unor sensuri noi, investigaţia, gândirea critică, valorificarea
propriilor experienţe de viaţă. Un alt autor de manual, Cristina Hornoiu, şi-a postat
părerile pe blog unde vorbeşte despre odiseea sau golgota redactării manualului,
16
marcată de perioada scurtă necesară lucrului, de paşii dureroşi ai condensării

informaţiilor, de condiţiile programei şi de criteriile impuse de evaluator. Mi-a plăcut
mărturisirea: „nu am vrut să scriem un manual din care să memorezi. Am vrut să
scriem un manual care să te provoace să gândeşti" 17 , care să semene cu o carte cu
ferestre, mult mai aproape de sufletul copiilor, chiar dacă rămâne o carte şcolară.
Ce părere au profesorii care lucrează cu aceste manuale?

Răspunsul la această întrebare l-am aflat cu ajutorul câtorva colegi, ale căror
puncte de vedere, mai elaborate sau mai sintetice, le-am inserat în acest studiu. Să
le dăm cuvântul!
În vederea selectării manualului de istorie pentru clasa a V-a, am considerat 18
că manualul de pe care vor învăţa elevii mei ar trebui ales în funcţie de trei aspecte
principale: elevii care îl vor folosi; conţinuturile ştiinţifice şi activităţile propuse
pentru atingerea competenţelor specifice şi autorii, numărul şi experienţa acestora
în redactarea manualelor şcolare. Alegerea noastră a fost manualul apărut la
Ed. Didactică şi Pedagogică. Ne întemeiem opţiunea pe următoarele considerente:
• cei doi autori - Valentin Băluţoiu, autor cunoscut de manuale şi auxiliare
didactice, autor al vechiului manual de istorie pentru clasa a V-a pe care
15
https://www.youtube.com/watch?v=TLxbPnSBQ-w, accesat pe 05.01.2018, ora 15,47.
16
https://talentedenazclravani.eulblog/2017/07114/manual-istorie-v-teodorescu-homoiu-alV , accesat
p.e 05.01.2018, ora 19,12.
7
Idem.
18
Profesor Florentin Liviu Cristea, Şcoala Gimnazială nr.2 Rm.Sărat.
191
l-am utilizat pâna la apariţia noii programe de istorie, iar Maria Grecu,
profesor cunoscut mai ales prin materialele sale publicate pe Didactic.ro.
Ne-a atras atenţia şi manualul elaborat de Bogdan Teodorescu şi Cristina
Homoiu pe care, însă, nu l-am putut cunoaşte decât într-o variantă
prescurtată de pe internet.
• redactarea manualului ilustrează temeinic gruparea, ordonarea şi selectarea
conţinuturilor în raport cu dezvoltarea structurilor de gândire ale elevilor,
lucru dovedit de propunerea unui set diversificat de aplicaţii concrete pen-
tru activităţile de învăţare (pentru facilitarea realizării competenţelor speci-
fice). Aceasta îmi oferă posibilitatea de a utiliza manualul at.ât la colective
de elevi cu performanţă şcolară ridicată, dar şi la altele cu performanţe
şcolare mai reduse (prin reducerea complexităţii activităţilor de învăţare).
• manualul are un aspect plăcut, cu o coloristică vioaie şi o imagistică
bogată, care îi îndeamnă pe micuţii abia intraţi în gimnaziu la studiu,
stârnindu-le curiozitatea, dorinţa de cunoaştere. Notăm aici şi varianta pe
CD a manualului care, faţă de cartea tipărită, prezintă at.ât surse istorice,
cât şi aplicaţii în format audio-video, la îndemână de utilizat de către
profesor şi elevi în cursul predării-învăţării-evaluării.
Pentru temele parcurse. cum ar fi „Alfabetul istoriei-reconstituirea trecutului",
„Preistoria", „Orientul Antic". sau parcurse parţial - „Civilizaţia greacă şi sinteza
elenistică", se poate spune că. în realizarea activităţilor de învăţare, cele mai multe
dintre aplicaţiile propuse de manual au reprezentat un sprijin real, mai ales la lecţiile
de recapitulare şi evaluare, dar şi în cadrul predării unor cunoştinţe noi. Un instru-
ment preţios în atingerea obiectivelor lecţiilor a fost manualul electronic utilizat cu
succes în cabinetele multimedia ale celor două unităţi şcolare în care lucrez.
Astfel, în cadrul lecţiilor introductive din domeniul de conţinut „Alfabetul
istoriei-reconstituirea trecutului", folosind suportul pe CD al cărţii de istorie, am
realizat activităţi de învăţare legate de măsurarea timpului istoric, de recunoaştere,
clasificare şi denumire a izvoarelor istorice (de exemplu, exerciţiul propus la
pagina 12 în manualul de pe CD) care au stârnit interesul copiilor. Pentru unitatea
de învăţare „Preistoria", activităţile de învăţare desfăşurate şi cu ajutorul ma-
nualului, au urmărit, printre altele, ca elevii să identifice informaţii oferite de surse
istorice cu privire la primii oameni, la primele ocupaţii şi consecinţele lor asupra
vieţii oamenilor. Suportul electronic s-a dovedit de un real folos prin imaginile
mari şi clare, prin filmuleţele şi exerciţiile propuse, completate cu alte 2 clipuri
video realizate de noi în Muzeul de Ştiinţe Naturale şi la British Museum la
Londra, precum şi imagini detaliate ale complexului megalitic de la Stonehenge şi
ale satului neolitic din imediata apropiere. Accesarea internetului pentru com-
pletarea informaţiilor privind evoluţia uneltelor şi armelor în Preistorie a completat
gama activităţilor prin care elevii au învăţat să utilizeze termenii de specialitate în
descrierea epocii studiate: „revoluţie neolitică'', „sedentarizare", „metalurgie",
„economie". La lecţia recapitulativă şi de evaluare, foarte apreciate de elevi au fost
cele 2 clipuri video şi exerciţiul de la pag. 22 a suportului electronic. Exemplele ar
192
putea continua şi pentru tema „Orientul Antic" sau pentru „Civilizaţia greacă şi
elenistică". Prin urmare, putem concluziona că alegerea făcută, în condiţiile date,
ne satisface, manualul ales permiţându-ne să pun~m o „fundaţie", zic eu solidă,
peste care să clădim în anii următori, piatră cu piatră, cărămidă cu cărămidă,
„cetatea" cunoaşterii oferite de ştiinţa Istoriei.
O altă colegă 19 este de părere că:
Manualul CDPress respectă cerinţele programei şcolare aprobată prin OMEN
nr. 3393/28.02.2017, oferind suportul pentru a realiza competenţele generale şi
specifice. Limbajul este accesibil, noţiunile noi sunt bine delimitate, marcate, deşi,
uneori, sunt cam numeroase; textul fiecărei lecţii este însoţit de imagini clare, mari,
cu ajutorul cărora elevii pot înţelege mai bine lecţiile. Noţiunile noi sunt explicate
într-un dicţionar.
Elevii sunt atraşi mai mult de partea de cultură şi civilizaţie şi mai puţin de
evenimentele politice. Conţinuturile lecţiei sunt însoţite de numeroase surse,
acestea ajutându-i pe elevi să descopere informaţia direct din izvoarele istorice.
Pornind de la sursele istorice, putem folosi metode moderne de învăţare şi evaluare
precum portofoliul în exemplul de la pg. 35: "Realizează un portofoliu cu imagini
şi detalii despre o civilizaţie sau un popor din Orientul Antic".
În cadrul unităţii de învăţare „Orientul Antic" există numeroase studii de caz
- Epopeea lui Ghilgameş, Codul lui Hammurabi, Oraşul-stat Babilon, Temple şi
Piramide, Chinezii, Evreii - axate pe un anumit subiect cu grad ridicat de relevanţă
pentru înţelegerea temei.
Fiecare unitate de învăţare se încheie cu o lecţie de recapitulare şi o lecţie de
evaluare. Prin completarea unui text lacunar cu expresii şi cuvinte dintr-o listă dată,
acesta devine o sinteză a noţiunilor învăţate.
Testul de evaluare este structurat asfel: „Organizează'', care testează însu-
şirea conţinuturilor unităţii de învăţare, „Spune-ţi părerea", unde se testează capa-
citatea de utilizare, interpretare şi analiză a informaţiilor însuşite şi secţiunea
„Aplică", care testează capacitatea de sinteză şi de aplicare a noţiunilor învăţate.
Manualul tipărit este completat de un CD; acesta cuprinde integral conţinutul
materialului tipărit având complementar: exerciţii interactive, jocuri educaţionale,
animaţii, activităţi digitale statice (locuinţa sumerienilor, construirea piramidelor,
Poarta zeiţei !star, Armata din teracotă). Avantajul manualului digital constă în faptul
că valorifică componenţa „activă", captează atenţia elevilor cu ajutorul elementelor
video şi audio (Marea piramidă, Marele zid chinezesc, Moara de apă). Reprezintă, în
acelaşi timp, un mijloc educaţional modern şi atractiv, un instrument eficient de
autoevaluare (exerciţii de realizare a corespondenţei, de selectare, de completare de
tip rebus), oferă posibilitatea verificării imediate. Din păcate, în mediul rural, ne
confruntăm cu lipsa resurselor tehnice care să ne permită utilizarea la clasă a
manualului digital. La această situaţie se adaugă şi imposibilitatea unor elevi de a
folosi acasă CD-ul din acelaşi motiv.
19
Profesor Viorica Horjan. Şcoala Gimnazială Boboc, judeţul Buzău.
193
O altă părere 20 este exprimată în legătură cu manualul Editurii Didactice şi
Pedagogice: Eu am ales manualul de istorie de la ,.Editura Didactică şi Pedagogică",
autori Valentin Băluţoiu, Maria Grecu. Unul dintre motive a fost că în anii anteriori
am folosit la clasă tot un manual de istorie avându-i ca autori pe Valentin Băluţoiu
şi Constantin Vlad şi am fost mulţumită.
Noul manual consider că este bine structurat, conţinutul şi informaţia istorică
sunt uşor de înţeles de către elevi. Imaginile sugestive şi hărţile istorice ajută elevul
să înţeleagă informaţia istorică, mai ales când în şcoală nu este suficient material
didactic. Îmi place mie, dar şi elevilor, acea parte din manual „Aşa vă place istoria?"
Sursele folosite de autori completează conţinutul lecţiilor, iar recapitulările şi
evaluările de la sfârşitul fiecărui capitol pot fi folosite cu succes pentru conso-
lidarea cunoştinţelor.
Până acum am obţinut de la elevi un feedback bun. Anul acesta am lucrat la
clasă mai mult pe manual. în special pe surse şi am folosit aplicaţiile fiecărei lecţii
şi elevii au fost încântaţi că au înţeles lecţia mai bine din clasă.
Manualul de istorie de clasa a V-a de la Editura Litera este din punctul meu
de vedere~ 1 • logic şi atractiv, bine structurat şi care explică foarte clar, în conformi-
tate cu nivelul de vârstă şi de înţelegere al elevilor, încă de la început, ce înseamnă
fiecare chenar. imagine. tabel. organizator. rubrică, culoare, grafica în sine. Manua-
lul este unul util. folosind un limbaj accesibil, în interiorul său găsindu-şi locul
potrivit. în egală măsură. pagina de prezentare a unităţii de învăţare, lecţiile în sine,
studiul de caz. paginile de recapitulare. cu activităţi specifice de consolidare, dar şi
evaluarea sumativă.
Varianta digitală arc un conţinut similar manualului tipărit, în plus, cuprinde
exerciţii interactive. jocuri educaţionale, simulări de procese, filme şi animaţii ce
stimulează învăţarea prin joc şi imagini. elevul reuşind să adauge o valoare cog-
nitivă superioară.
Concluzionând arb111mentele pro. manualul nu mai este unul obositor, cu
mult text. de-a dreptul plictisitor pentru elevi, ci unul atractiv, acest aspect fiindu-
mi demonstrat de curiozitatea pc care o manifestă elevii mei, prin întrebările pe
care Ic pun. întrebări pertinente. după cc studiază, cu atenţie, paginile acestuia.
Trebuie spus că, din punctul meu de vedere, manualul are şi unele incon-
veniente. să le spunem. puncte slabe.
Acestea vin din fa_Ptul că a fost prelungită perioada istorică, ce se studiază pe
parcursul clasei a V-a. Inţeleg că toate editurile s-au pliat pe această situaţie, dar
este foarte greu pentru elevi să se raporteze la informaţia istorică, partea teoretică,
care este una foarte succint prezentată dar, în schimb, cu multiple studii de caz,
ceea cc presupune un efort suplimentar pentru elevi.
Anumite studii de caz, cuprind informaţii destul de greu de înţeles pentru
elevi, în condiţiile în care aceştia nu au încă bagajul de cunoştinţe necesar pentru a
face conexiunile corecte.
~ 1 Profesor Cameluţa Scîrlet, Şcoala Gimnazială Podgoria şi Şcoala Gimnazială Topliceni,judeţul Btmiu.
0
- Profesor Magdalena Băjan, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga" Nehoiu, judeţul Buzău.
194
Cât priveşte varianta manualului digital, ea este una imposibilă pentru elevii
care nu-l pot viziona nici pe desktop, laptop, tabletă sau telefon, din lipsa acestora.
Timpul alocat orei de istorie este insuficient pentru a se putea lucra, la clasă, cu
manualul digital.
Comparativ cu vechile manuale, cel nou aduce un plus de plăcere, în special
vizuală şi practică, ce stimulează elevul în cunoaşterea istoriei.
În cazul manualului editurii Corint, autori E. Rotundu şi Carmen Tomescu
Stachie, putem găsi2 2 drept puncte tari prezentarea grafică superioară manualelor
anterioare, faptul că oferă suficiente informaţii, acestea fiind prezentate _în mod
variat - dicţionar, „ştiaţi că'', „de reţinut"; imaginile sunt în mare măsură reprezen-
tative pentru conţinutul abordat, iar hărţile sunt suficient de multe şi de bine
realizate grafic. Activităţile şi aplicaţiile de la sfărşitul fiecărei lecţii se pliază pe
conţinutul lecţiei. Am identificat şi câteva puncte slabe: hărţile sunt mici ca di-
mensiuni, fapt care atrage cu sine dificultăţi în citirea lor. Se creează tendinţa de a
se solicita amănunte din lecţie, scăpând din vedere lucrurile esenţiale, în condiţiile
în care e prea puţină diversitate pentru activităţile de la sfărşitul lecţiei, iar timpul
alocat fiecărui capitol în parte este insuficient pentru a putea realiza activităţi
practice, altele decât cele sugerate de manual - desene, afişe, concursuri.
Întorcându-ne la manualul publicat de editura Litera, un alt profesor23 îl
consideră atractiv ca mod de prezentare, prin ordonarea ideilor, sistematizarea şi
schematizarea lor, prin folosirea unei diversităţi de metode şi mijloace de predare
învăţare, dar şi prin existenţa unor imagini atractive, a unor surse istorice variate
care îi ajută pe elevi la identificarea unor perspective multiple asupra subiectelor şi
a unor activităţi variate şi interesante de consolidare a cunoştinţelor, inclusiv pentru
lucrul în echipă. Este îmbucurătoare încurajarea elevilor pentru a se documenta
suplimentar prin prezentarea unor adrese web sau prin sugestiile de a citi diferite
cărţi, de a urmări diferite filmuleţe sau de a vizita anumite obiective turistice în
concordanţă cu subiectele prezentate.
Însă, observ numărul relativ mic al textelor istorice, compensat totuşi de alte
surse istorice, aglomerarea informaţiilor pe pagină, solicitându-le adeseori elevilor
atenţie distributivă, lipsa unor explicaţii referitoare la personajele istorice impor-
tante prezentate în manual şi alegerea hărţilor, uneori nu foarte fericită, tipărirea lor
pe un format redus; nu am observat nicio hartă tipărită pe o pagină întreagă!
În concluzie, noul manual de clasa a V-a este mai bine adaptat cerinţelor
educaţionale actuale decât vechiul manual, atât în ceea ceea ce priveşte conţi
nuturile, cât şi activităţile de învăţare şi competenţele dobândite de elevi.
Încheiem acest traseu printre părerile colegilor mei cu o analiză SWOT
asupra manualului Editurii Didactice şi Pedagogice24 :
22
Profesor Gabriel Nicolae, Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu" Buz.ău.
23
Profesor Ionel Oprea, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga" Nehoiu, judeţul Buzău.
24
Profesor Constantin Coman, Liceul Pedagogic „Spiru Haret" Buzău.
195
I. PUNCTE TARI II. PUNCTE SLABE
- Respectă programa în vigoare; - Unele studii de caz, precum
- Conţinutul informaţional suficient şi „Ceramica între utilitate şi artă'', nu
adaptat vârstei şi o bună structurare a prezintă interes pentru elevi, fiind
informaţiei; deficitar prezentate, în cazul de faţă
- Conţinuturile privind aspectele cul- s-a insistat asupra tipurilor de vase
turale şi de civilizaţie mai bine repre- ceramice greceşti.
zentate faţă de vechile manuale şi cu - Deşi abundă în ilustraţii, manualul
impact mai mare asupra interesului este deficitar prin hărţile prezentate.
manifestat de către elevi; - Unele filme din manualul digital nu
- manualul este însoţit şi de un CD care sunt adecvate şi adaptate conţinutu
este bine receptat de către elevi prin rilor letrice.
aplicaţiile şi scurtele filme documen-
tare oe care le contine.
III.OPORTUNITĂŢI IV. AMENINŢ ARI
- Ar putea fi îmbogăţit cu aplicaţii care - Profesorul să nu devină „sclavul"
să pună în valoare gândirea critică a manualului, ci să-l considere doar un
elevilor. instrument de lucru.
Consider că o părere avizată asupra acestui „instrument" nu putem emite
decât după ce îl vom parcurge şi utiliza integral, aşa încât opiniile exprimate mai
sus nu sunt decât parţiale.
Ce părere au elevii?
Studiul nostru n-ar fi complet dacă n-ar include şi câteva opinii ale elevilor
cu care am intrat în contact. Alexandru din clasa a V-a B de la Liceul Pedagogic
„Spiru Haret" din Buzău spune că i-a plăcut lecţia „Popoarele Orientului Antic" din
compendiu pentru că într-un tabel erau sintetizate informaţii despre acele popoare.
Din manualul Editurii Didactice şi Pedagogice a apreciat lecţia „Sparta şi Atena"
pentru că a înţeles organizarea instituţională a fiecăreia şi cum democraţia este una
dintre moştenirile lăsate de greci oamenilor moderni. Mi-a spus că analizează la
clasă sursele din manual, folosesc hărţile şi fotografiile, rezolvă aplicaţiile propuse
la evaluare; încă nu i s-a cerut să realizeze un proiect sau să alcătuiască un
portofoliu. I-am cerut să realizeze un clasament al manualelor pe care le utilizează
şi a plasat istoria pe locul al treilea, dar sunt convinsă că această ierarhizare era
influenţată de plăcerea lui de a învaţa materiile predate la clasă.
Miruna de la clasa a 5-a de la C.N. „B.P.Hasdeu" mi-a scris pe o foaie
părerile ei despre manualul editurii CDPress. Ea apreciază cd-ul ataşat manualului
şi grafica, dar consideră că imaginile predomină în faţa explicaţiilor. A sesizat chiar
şi prezenţa greşelilor gramaticale. I-a plăcut lecţia „Războiul troian" şi modul în
care grecii au obţinut victoria. Colegii ei de clasă sunt încântaţi de manual din
diferite motive: pentru că înţeleg lecţia din clasă, pentru că le plac imaginile şi
exerciţiile şi chiar pentru că nu le îngreunează ghiozdanul.
196
Mihnea din clasa a V-a de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga" din Nehoiu
spune că îi place manualul de la editura Litera deoarece are imagini atractive şi
informaţii utile. La sfărşitul fiecărui capitol, manualul are o scurtă recapitulare,
precum şi un test de evaluare. Îl impresionează diversitatea informaţiilor cuprinse
în diferite texte, dar şi temele de proiect propuse.
Andrei, din aceeaşi clasă, consideră că manualul de istorie este unul bun, cu
multe lecţii, proiecte şi imagini interesante, dar care are cam puţine pagini.
Florin, colegul lui Mihnea şi Andrei, apreciază manualul de istorie drept
unul destul de bun, care are multe aplicaţii distractive, cum ar fi scrisul în alfabetul
fenician.
Ce spun părinţii?
Am încercat să aflu şi părerea părinţilor. Am vorbit cu Carmina, mamă a doi
copii aflaţi în clasa a 5-a şi a 7-a, care mi-a spus că manualul de istorie al fiului ei -
CDPress - este atractiv, cu multe imagini şi seamănă cu manualele de limba
engleză publicate la editurile străine. În ciuda imaginilor, limbajul a rămas greoi,
termenii istorici nu sunt explicaţi, iar rezolvarea exerciţiilor consumă foarte mult
timp. O altă mămică, Doina, mi-a spus că a trebuit să-şi ajute fetiţa la rezolvarea
unui rebus, unde nici ea nu a ştiut până la capăt cum să-şi îndrume copila. Am
consultat şi spaţiul virtual şi am descoperit blogul „Drumul vieţii. Carpe diem!" 25 ,
unde am aflat cum cei din afara şcolii se raportează la derularea unor etape de
sistem ale învăţământului românesc. Aici am găsit, sub semnatura Antoanetei din
17 august 2017, câteva idei despre manualul de istorie de clasa a 5-a publicat de
editura Ali, evident subiective, având în vedere apropierea de unul dintre autorii
manualului, dar pertinente. Autoarea a adăugat şi câteva link-uri unde manualul
putea fi comandat, răsfoit, inclusiv în varianta demo digitală sau unde părinţii pot
găsi informaţii utile pentru discuţiile cu copiii, care pot servi drept materiale
auxiliare ce pot completa manualul de istorie. Toate aceste păreri ilustrează dorinţa
părinţilor de a avea pentru copiii lor manuale cât mai bine structurate, care să
stimuleze formarea culturii generale. Implicarea tot mai activă a părinţilor în viaţa
şcolii, cel puţin până la un anumit nivel de vârstă al copilului, devine un fapt tot
mai des întâlnit şi bine venit în societatea noastră.
Care a fost reacţia presei?

Un alt material 26 întânit în călătoria mea virtuală reflectă un punct de vedere
al presei exprimat de jurnaliştii „Evenimentului Zilei". Am fost tentată să pun între
ghilimele cuvântul jurnalist pentru autorul sau autorii articolului, a căror semnătură
nici n-am identificat-o. Îmi motivez atitudinea prin faptul că se vehiculează o
părere simplistă, documentată parţial, care sugerează că în manualele pentru clasa
25
https://drumulvietii.comlrecenzie-manual-de-istorie-pentru-clasa-v/, accesat pe 06.01.2018, ora 15,57.
26
http://www.buciumul.ro/2017 II 01241 şi evz.ro/manual-incarcat-corectitudine-potitica.htm accesate
în data de 06.01.2018, ora 16,40.
197
a V-a studierea civilizatiei islamice se face într-un capitol, iar creştinismul se limi-
tează doar la o pagină .. Evident că aceste afirmaţii generează atitudini intolerante,
dovadă comentariile pe care le-a stârnit, dar şi de dispreţ faţă de un grup de
profesori, autori de programe şi manuale. profesionişti ai sistemului de învăţământ,
care şi-au asumat răspunderea faţă de ceea ce au elaborat.
Tocmai aceste afirmaţii ne-au prilejuit mai sus prezentarea capitolului
„Civilizaţia islamică" prin prisma celor două manuale Corint, coperta unuia dintre
ele - Istorie 2 - însoţind materialul jurnalistic. De aceea, acum vom aduce doar
precizările exacte legate de creştinism. Manualul Corint Istorie 2 vorbeşte despre
creştinism într-un studiu de caz la pagina 67 şi, pe lângă textul lecţiei, invită la
analiza unei surse scrise. completată de mai multe imagini şi de o hartă care atestă
răspândirea creştinismului din manualul digital. fără pretenţia de a epuiza subiectul.
Tema este reluată la capitolul „Lumea medievală", respectând evoluţia cronologică
a istoriei. Aşa se face că. la paginile 88-89, găsim lecţia „Europa creştină în
mileniul r· cu textul lectiei. surse vizuale şi scrise, cu aplicaţii propuse pe baza lor,
cu rubricile „De reţinut" şi „Ştiaţi că?". Alte detalii despre evoluţia creştinismului
regăsim şi în următoarele pagini. respectiv la paginile 90-91, la studiile de caz
„Creştinarea francilor. Carol cel Mare" şi ..Imperiul bizantin", dar şi la alte 2 studii
de caz „Cruciadele'" de la pagina 97 şi „Catedrale şi universităţi". Lupta dintre
papalitate şi împăraţii germani este menţionată la pagina următoare la lecţia despre
Statele medie\'ale: Franţa. Anglia, Imperiul Romano-German.
Răsfoim acum celalalt manual Corint şi ne uităm cu atenţie la studiul de caz
Creştinismul de la pagina 71. Ne uităm şi la capitolul „Europa medievală" unde
a\'em lecţia „Europa creştină în mileniul I" cu text, aplicaţii şi studii de caz la
paginile 94-96, apoi la pag. 98-99, cruciadele la I 03 şi catedralele la I 06.
Evident că şi celelalte manuale au o abordare similară, unele precum
manualul Ali. făcând precizări suplimentare legate de înfiinţarea mitropoliilor din
Ţara Românească şi Moldova la lecţia despre Statele medievale româneşti.
Aşadar, nu-i învaţă nimeni pe elevii de clasa a 5 a cum să se roage lui Allah,
ci li se arată esenţa religiei transpusă în cei 5 stalpi ai Islamului şi li se cere, prin
aplicaţii. să compare aceste principii cu cele ale creştinilor şi ale evreilor.
Coroborând toate aceste puncte de vedere, putem afirma că manualele de
istorie pentru clasa a 5-a adună în ele experienţă, profesionalism, muncă de echipă,
o mai echilibrată îmbinare între informaţie, imagini şi aplicaţii, un format elec-
tronic inclus, care aduce un plus de imagine şi de interacţiune prin tipuri diferite de
exerciţii. Realizarea şi editarea lor se înscrie în acel exerciţiu democratic al
exprimării diversităţii de opinie, de alegere, de interpretare şi de gândire, care
trebuie aplicat ori de câte ori este necesară o schimbare în sistemul de învăţământ şi
care trebuie să se transforme într-un cadru normal cu care copiii noştri să se
obişnuiască, astfel încât să-l considere un model de urmat.
198
IV. MISCELLANEA
" JUDE TUL

PREZENT A TRUPELOR SOVIETICE IN
' " '
PUTNA ŞI INTREŢINEREA LOR (1944-1946)
Camelia SANnu•
THE PRESENCE OF THE SOVIET ARMY IN PUTNA COUNTY

AND THEIR MAINTENANCE (1944-1946)
The part played by the Red Army in enforcing the communist regime
throughout South-East Europe, including Romania, is well-known. The abuses
made by the Soviet soldiers are a/so well-known but it will be impossible to ever
determine the exact amount of the damage and the expenses made by and for the
Red Army within our country. The current study presents, based on archive
records, the living expenses for the Soviet soldiers in the county of Putna between
1944, 1945 and 1946. ln order to support the Soviet troops, whether stationary or
transiting, there were requisitions, provision of services with the bare hands or
using the cattle, acquisitions of products, fodder, furniture and dinnerware. There
are many unknown cases of services not pa id for as the town or village halls hadn 't
kept a record of them. Jn addition to this, a great number of requisitions were made
by the authorities on the demand of the Soviets or by the Soviet troops themselves
directly from the inhabitants without any authority from the Romanian Govemment.
The repeated attempts of the Roman ian authorities to put things into order failed,
as they were, in /act, powerless. The requisitions hardly covered the needs for
supporting the Soviet troops. Throughout the county, there were huge expenses
supporting them. The power bills, the water bills, the building support services, the
rentals, the costs of transportation, food, car repairs, fodder and cattle, phone
calls, burial services, al/ this exceeded the county's budget in 1945.
Keywords: History of Communism, Red Army, Soviet so/diers, maintenance,
costs, requisitioning, abuse.
În urmă cu 60 de ani, în vara anului 1958, trupele sovietice se retrăgeau din

România, singura ţară comunistă care reuşise să-i convingă pe sovietici că acest
fapt le-ar putea aduce un câştig de imagine în faţa opiniei publice occidentale, mai
ales după reprimarea sângeroasă a revoluţiei din Ungaria. Prezente în ţara noastră,
• Profesor de Istorie, Şcoala Gimnazială Suraia, judeţul Vrancea
199
dincoace de Prut, din martie-aprile 1944 trupele sovietice ~au impus în fruntea ţării
regimul comunist şi au costat statul român sume imense. lntr-o notă din 12 aprilie
1944 prin care guvernului români se transmiteau „condiţiile minime de armistiţiu"
se făcea precizarea că „guvernul sovietic nu cere ocuparea României de către
trupele sovietice în perioada armistiţiului, însă aceste trupe, cât şi cele Aliate,
trebuie să aibă posibilitatea - dacă acest lucru este cerut de situaţia militară - să se
deplaseze, în toate direcţiile, pe teritoriul României, iar guvernul trebuie să acorde,
în acest scop, toată asistenţa, prin mijloace de comunicaţie pe pământ, pe apă şi în
aer" 1• Aceste prevederi vor fi reluate în Convenţia de armistiţiu.
Deşi, în seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai a anunţat, prin
Proclamaţia sa. că ,,România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică,
Marea Britanie şi S.U.A'', acesta se va semna abia peste trei săptămâni. În acest
timp. trupele sovietice ne-au considerat în stare de război, au ocupat ţara şi s-au
comportat ca într-un teritoriu inamic.
După declaraţia regelui din 23 august 1944, Marele Stat Major Român a
transmis trupelor sale instrucţiuni prin care le cerea să „aibă o atitudine
prietenoasă" faţă de ostaşii sovietici „fără a cădea în servilism" • În majoritatea
2
cazurilor, soldaţii sovietici au fost ostili. „Trupele sovietice, se arată într-un

document al Ministerului de Interne, datat l septembrie 1944, dau impresia de a
considera România ca ţară ocupată şi datorită acestei cauze este greu de a stabili
contactul cu unii generali sovietici. care declară, că n-au nici un fel de instrucţiuni
de la Moscova" 3.
Convenţia de armistiţiu semnată la Moscova, la 12 septembrie 1944 nu a
conţinut doar clauze militare. ci şi clauze cu caracter politic, economic şi juridic pe
care abia tratatul de pace ar fi trebuit să le conţină. În ceea ce priveşte trupele
sovietice se prevedea doar un drept de trecere pentru acestea pe teritoriul
României. la f ci ca în nota din 12 aprilie 1944. „Guvernul şi Înaltul Comandament
al României. se arăta. vor asigura forţelor sovietice şi ale celorlalţi Aliaţi înlesniri
pentru libera lor mişcare pe teritoriul României în orice direcţie". De asemenea, se
prevedea necesitatea colaborării guvernului român cu Înaltul Comandament Aliat
(Sovietic). În anexa a treia a Convenţiei de armistiţiu se făcea precizarea că, prin
cooperare „se înţelege punerea la dispoziţia Înaltului Comandament Aliat
(Sovietic), pentru deplină folosinţă, de durata armistiţiului, a tuturor construcţiilor
şi instalaţiilor româneşti: militare, aeriene şi navale, porturi, cheiuri, cazărmi,
magazii. câmpuri de aviaţie, mijloace de comunicaţie, staţiuni meteorologice, care
ar putea fi cerute pentru nevoile militare, în desăvârşită bunăstare şi cu personalul
necesar pentru întreţinerea lor'.4. Aceste prevederi ale Convenţiei de armistiţiu
stabileau, un regim de ocupaţie militară.
1
Scurtu et a/ii, 1985:160.
~ Hlihor, 1996: 142.
3
Dobrinescu, 1989: 63.
4
200
Sovieticii au motivat, la încheierea Convenţiei de armistiţiu, prin ministrul
lor de externe, V.M. Molotov, că prezenţa Armatei Roşii este necesară în România
pentru continuarea luptei împotriva Germaniei. Folosindu-se de această afirmaţie,
Constantin Vişoianu, membru al delegaţiei noastre la negocierile de la Moscova, a
cerut să se înscrie principiul că aceste trupe vor părăsi ţara când va înceta războiul.
Molotov s-a opus: „Este prematur să abordăm detalii acum", a spus el şi punctul
său de vedere a fost susţinut de ambasadorii SUA şi Marii Britanii la Moscova5 •
De la dreptul de trecere prevăzut în Convenţia de armistiţiu, s-a ajuns la
legalizarea prezenţei trupelor sovietice pe teritoriul României, prin Tratatul de
pace semnat la 10 februarie 1947. Partea a IV-a, art. 21 prevedea: „Toate forţele
aliate vor fi retrase din România în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a
Tratatului de faţă, Uniunea Sovietică rezervându-şi dreptul de a păstra pe teritoriul
României forţele armate care i-ar fi necesare pentru menţinerea liniilor de comu-
nicaţie ale Armatei Sovietice cu zona sovietică de ocupaţie din Austria" • Prin men-
6
ţinerea acestei căi sovieticii au urmărit să controleze România, dar şi drumurile

către statele vecine Iugoslavia şi Bulgaria, să domine Dunărea şi Marea Neagră7 •
Numărul militarilor sovietici staţionaţi în România, între Convenţia de
armistiţiu şi Tratatul de pace, a fost de 500 OOO de oameni, dar au fost şi perioade
când a ajuns la 2 milioane de oameni. Aşa s-a întâmplat după încheierea războiului,
în mai 1945, când soldaţii sovietici retrăgându-se de pe front, au staţionat şi la noi,
statul român fiind obligat să le asigure cazarea şi întreţinerea. Prezenţa Armatei
Roşii pe teritoriul României a costat enorm.
Subsecretarul de stat de la Finanţe al SUA, Willard Thorp, susţinea, la
Conferinţa de pace de la Paris, că cele 300 milioane de dolari datorate de ţara
noastră Uniunii Sovietice ca despăgubiri de război, fuseseră cheltuite, până în
septembrie 1946, numai cu întreţinerea Armatei Roşii 8 • Toate judeţele, toate satele,
oraşele prin care-au trecut trupele sovietice, au participat la acest efort colectiv,
sumă recunoscută şi de autorităţile româneşti • Într-un memoriu adresat preşe
9
dintelui Comisiei Aliate de Control de la Bucureşti, la 11 martie 1946 de către

primul ministru, Petru Groza şi ministrul de externe, Gh. Tătărescu se arăta că," din
cele 1079 bilioane lei cheltuite de statul român pentru îndeplinirea obligaţiilor
prevăzute de Convenţia de armistiţiu, „ce depăşesc cheltuielile normale ale statului
român'', 663 bilioane lei, adică 60% s-au cheltuit numai cu întreţinerea trupelor
sovietice. Se mai precizează că, în această, sumă nu sunt incluse livrările efectuate
fără documente. 10
Astfel, deşi, cheltuielile statului român cu întreţinerea trupelor sovietice au
fost enorme, la acestea s-au mai adăugat şi numeroasele abuzuri săvârşite de
5
Mocanu, 1994, 1:307.
6
7
Verona, 1995:35.
8
Danielopol, 1995:52.
9
Danielopol, 1995:139.
10
Danielopol, 1995: 60.
201
soldaţii şi ofiţerii Armatei Roşii. Până la semnarea Convenţiei de armistiţiu, la
12 septembrie 1944, sovieticii, considerându-se în stare de război cu România, au
luat prizonieri 130 OOO de soldaţi români, au preluat prizonierii germani capturaţi de
armata română şi au luat în prizonierat diplomaţii germani din Bucureşti, fapt care
a făcut imposibil schimbul diplomaţilor.
11
Şi după semnarea Convenţiei de armistiţiu trupele sovietice din România s-

au comportat ca într-un teritoriu inamic. Foarte multe bunuri ale cetăţenilor şi ale
statului au fost duse în Uniunea Sovietică. Pe bună dreptate s-a vorbit de jafuri şi
tâlhării. Armata Roşie a capturat flota militară română. maritimă şi dunăreană şi o
parte a celei comerciale. 20.000 de vagoane şi locomotive, mii de automobile şi
camioane 1 ~. Până la 26 mai 1945. sovieticii ridicaseră din România, fără forme
legale. conform unui memoriu al Comisiei Române pentru aplicarea armistiţiului:
245.465 de cai. 244.810 de vite. 748.530 de ovine, 219.324 de porci, 4.284 vagoane
de grâu. 3.900 vagoane de porumb. 3.200 vagoane de ovăz, 12.000 vagoane de fân,
7.256 de mijloace auto. 46.603 hipo. 1396 de motociclete, 4361de biciclete şi
239 de tractoare. plus 6 7 de fabrici şi uzine. Au fost preluate toate depozitele de
materii şi materiale de importanţă strategică. instalându-se pază sovietică.
13
Conform unui document al Delegaţiei Economice a României la Conferinţa

de pace de la Paris, redactat în mai 1946, toate sustragerile, confiscările, rechiziţiile
efectuate de Armata Roşie. în afara armistiţiului, se ridică la 526 miliarde lei adică,
114.000.000 dolari. până la 1 ianuarie 1946. 14 Relatările contemporanilor converg
către aceeaşi imagine. o tară lăsată fără resurse de trupele sovietice: „Am rămas
aproape fără cai. fără vite. fără oi, totul a fost ridicat în contul armistiţiului, în afară
de cc-au ridicat ruşii în contul armatei lor de ocupaţie. Dacă la aceasta se mai
adaugă petrolul. pc care-l cară-n Rusia prin conducte directe, afară de trenurile cu
mii şi mii de vagoane cistercnc. atunci nu trebuie să ne surprindă dacă într-o zi ţara
noastră va fi sleită şi de petrolul ci. care nu este inepuizabil" 15 •
Nu doar că a costat statul român sume enorme, într-o perioadă în care
situatia acestuia era dramatică datorită efortului de război şi secetei din vara anului
1946. dar Armata Roşie staţionată în România a intervenit în viaţa noastră politică
pentru a impune în fruntea statului, mai întâi grupurile comuniste din Frontul
Naţional Democrat şi apoi, Partidul Comunist. În momentele decisive ale
schimbării regimului din România: 6 martie 1945 şi 30 decembrie 1947 tancurile
sovietice au patrulat ostentativ prin capitală pentru a-l forţa pe rege să ia deciziile
dorite de comunişti. De asemenea, rândurile partidului comunist au crescut an de
an. având alături Armata Roşie.
Prin Convenţia de armistiţiu România era obligată să pună la dispoziţia tru-
pelor sovietice construcţii, instalaţii, dar nu se stabileau şi condiţiile sau obligaţiile
11
Mocanu. vp. cil. p.286.
I' .
- Damclopol. 1995:73.
D Constantin Hlihor. vp. cil., p.108.
14
Danielopol. 1995:69.
1
~ Hudită, 2014:51.
202
folosirii lor. De aici şi abuzurile care au urmat în primii ani ai ocupaţiei sovietice.
Treptat, situaţia a fost reglementată prin convenţiile şi acordurile încheiate între
statul român şi statul sovietic, prima fiind semnată la 26 decembrie 1948 cu privire
la staţionarea trupelor sovietice, prin care se stabileau şi câteva obligaţii pentru
sovietici şi se întocmeau acte de predare-preluare pentru a se crea o bază cu
evidenţa bunurilor date în folosinţă Armatei Roşii 16 •
Au urmat şi alte convenţii semnate în aceeaşi lună care se refereau la
importul scutit de taxe vamale pentru bunurile necesare aprovizionării trupelor
sovietice din România, la transporturile feroviare pentru nevoile aceloraşi trupe,
toate prestaţiile solicitate de C.F.R. fiind achitate de Comandamentul trupelor
sovietice din România. Se stabileau astfel condiţii mai clare privitoare la folosirea
bunurilor româneşti de către trupele sovietice şi se stabileau răspunderi, în cazul
neregulilor. În anul următor s-au semnat, la 25 noiembrie 1949, Tratatul asupra
regimului frontierei de stat româno-sovietice şi Convenţia de frontieră dintre
România şi U.R.S.S., prin care s-au restabilit grănicerii şi formalităţile vamale
dintre cele două ţări.
Statutul juridic al trupelor sovietice din România a fost stabilit mult mai
târziu, prin Acordul din 15 aprilie 1957 care prevedea şi faptul că acestea nu se mai
amestecau în treburile interne ale ţării noastre, trebuiau să respecte legile
româneşti, pentru infracţiuni se aplica legislaţia românească, pentru mişcarea
trupelor sovietice, aplicaţii şi manevre era nevoie de acordul guvernului român,
pentru daune se plăteau despăgubiri. Peste un an, la 1O aprilie 1958 a fost aprobat
Regulamentul de lucru al Comisiei mixte româno-sovietice care îşi propunea
rezolvarea problemelor legate de aplicarea Acordului din 15 aprilie 1957. Între
timp, liderii comuniştilor români propuseseră, încă din 1955 lui Hruşciov, retra-
gerea trupelor din România. Iniţial, acesta n-a fost de acord, dar în 1958, acceptat
ca trupele Armatei Roşii să părăsească teritoriul României.
În judeţul Putna, cum se numea atunci judeţul Vrancea, trupele sovietice au
ajuns la 26 august 1944 şi, tot în aceeaşi zi, au pătruns şi în oraşul Focşani. Aici, se
mai dădeau lupte răzleţe cu rămăşiţe ale armatei germane. Acestea, în retragere,
după evenimentele de la 23 august 1944, au produs pierderi Primăriei Focşani în
valoare de 3 milioane lei, iar, pentru Plasa Focşani, pierderile au fost de peste 120
milioane lei datorită distrugerilor, incendierilor şi rechiziţionărilor forţate 17 . În
momentul în care trupele sovietice au intrat în oraşul Focşani, autorităţile nu erau
prezente, deoarece se evacuaseră la Blaj. O parte din funcţionari fuseseră dispersaţi
în comuna Păţeşti, cu lăzi de documente şi urmau să ia tot drumul către Blaj.
Prefectul, Panaite N. Pavlu era la Bucureşti şi nu s-a mai întors, anticipând ce va
urma şi a fost, astfel, ultimul prefect democrat al judeţului Putna. Subprefectul,
Aristide Gafencu, era plecat la Ploieşti, iar, apoi, spre Coteşti, pentru a nu fi sur-
prins, pe drum, de armatele sovietice. N-a reuşit, însă, să evite întâlnirea cu acestea
16
Scurtu et a/ii, 1996: 172-175.
17
ANSJV-PP, 37/ 1944:.92, 99.
203
ş1 1-a fost confiscat autoturismul marca Stayer, ce aparţinea Prefecturii. Abia la
28 august 1944 a venit la Prefectură omul de serviciu, Nicolaie Cimpoiescu. Acesta a
găsit uşile forţate de soldaţii sovietici, care au luat diferite obiecte şi banii Preturei
Mărăşeşti, 3321 O lei. Arhiva a scăpat deoarece fusese evacuată la Alexandria, unde
a fost găsită, în cea mai mare parte, intactă 18 • Şi uşile Tribunalului Putna fuseseră
forţate şi de aici dispăruseră multe obiecte şi mobilier, ridicate de soldaţii sovietici,
iar altele pe care nu le-au luat, le-au distrus. Şi alte instituţii au fost în aceeaşi
situaţie.
Nefiind nici o autoritate în oraş, s-a constituit, în aceeaşi zi de 26 august
1944, un Comitet provizoriu. Acesta va adresa un apel populaţiei. Ascunsă prin
beciuri de frica soldaţilor sovietici. aceasta era îndemnată «să primească cu
încredere Armata Roşie care a venit ca eliberatoare şi ca aliaţi». Noile oficialităţi
erau: profesorul Hacic Boos, din partea PNŢ, prefect, avocatul Constantin Chele,
din partea PNL. Ştefan Mihăileanu, din partea Partidului Comunist, ajutor de
primar. şi profesorul Trofin Lozinschi. din partea intelectualilor, primarul oraşului.
Aceştia simţiseră. deja. vântul schimbării şi au trecut imediat la incriminarea vechii
conduceri. în modul specific comuniştilor: «Autorităţile noastre laşe - se afirma în
apel - în loc să primească cum se cuvine pe aliaţii noştri de azi, au fugit, în mod
ruşinos. lăsând oraşul în părăsire. O propagandă înveninată şi prostească a fost dusă
de ani de zile împotriva regimului aliaţilor noştri din Răsărit, fapt ce a pus
populaţia noastră paşnică, până la a-şi părăsi gospodăriile. Astăzi, însă, adevărul a
ieşit la lumină. Soarele sfănt al libertăţii a răsărit pentru toată lumea» • Populaţiei i
19
se cerea să aibă încredere în Armata Roşie, insistându-se pe venirea ei aici în

calitate de «aliată» a noastră. Armata Roşie va fi «aliata» celor ce urmăreau pre-
luarea puterii prin orice mijloace, de comunişti şi, deocamdată, şi de tovarăşii lor
de drum. grupările desprinse din PNŢ, PNL şi PSD, care sperau că, astfel, se vor
salva. Aceştia. prefigurând importanţa trupelor sovietice în propria ascensiune
politică, au urmărit să le satisfacă pretenţiile. «Trebuie să ne asigurăm încrederea
annatelor ocupante, sub a căror comandă suntenm se preciza, la Pretura Odobeşti,
la o întâlnire cu notarii şi primarii acestei plase, din ziua de 8 septembrie 1944,
unde au fost prezenţi şi doi ofiţeri sovietici. Cum se observă, prezenţa Armatei
Roşii abia intrată în ţară influenţa deja decisiv viaţa noastră politică.
Armatei sovietice i s-au pus la dispoziţie, în oraşul Focşani, următoarele
construcţii unde s-au amplasat spitale sovietice: Cercul Militar al Ofiţerilor,
Cazarma Regimentului l CFR, Cazarma Regimentului 5 Pionieri, Cazanna Regi-
mentului l O Infanterie, Liceul Unirea de băieţi, Liceul de fete, Liceul Comercial,
Liceul industrial de fete, Spitalul Judeţului, Spitalul «Profet Samoil», Şcoala de
Jandarmi, Camera de Comerţ şi Industrie. Drept lagăre, i-au servit următoarele
construcţii: Cazarma Regimentului 5 Artilerie Grea, Cazarma Regimentului 3
Artilerie Moto, Taberele de baracamente, Batalionul 5, Şcoala Normală 20 • Armata
18
ANSJV-PP, 119/ 1945: 364.
19
ANSN-PF, 9511944:1.
20
ANSN-DCGEA. 4/1945:28-30.
204
sovieticăa ocupat, în perioada septembrie 1944 - martie 1945, în oraşul Focşani,
933 de imobile, cele mai multe case particulare dar, cum s-a văzut, şi licee, şcoli,
cazărmi, cercuri militare, spitale şi, de asemenea, jumătate din localul Judecătoriei
Focşani.
Din documentele studiate a reieşit că un număr de 7 unităţi militare au fost
cazate în oraşul Focşani, în perioada 1944-1947 şi 6 în oraşul Adjud." În judeţul
Putna erau 15 spitale sovietice, ce funcţionau începând cu luna octombrie a anului
1944. Dintre acestea 12 erau în oraşul Focşani. Întreţinerea soldaţilor şi ofiţerilor
sovietici aflaţi în spitale, conform Convenţiei de Armistiţiu, era în grija statului
român. Pentru judeţul Putna era o sarcină dificilă, deoarece zona avea deficit de
grâne. Era, în schimb, bogată în podgorii, dar această bogăţie n-a ajutat-o, dimpo-
trivă. Soldaţii sovietici, răniţi, părăseau spitalele în căutare de alcool, beau şi
devastau21 • Prefectura a cerut din aceste motive, strămutarea spitalelor sovietice în
alte zone. Răspunsul primit a fost negativ.
Pentru întreţinerea acestor spitale s-au făcut rechiziţii de căruţe pentru
diferite transporturi şi, mai ales, pentru transportul lemnelor de foc. De asemenea,
tot pentru spitalele sovietice se mai cereau comunelor să furnizeze zilnic lapte, ouă
şi vin. Unele comune, în special cele din zona deluroasă înaltă, erau ele însele în
deficit la produsele menţionate şi trimiteau altele: şuncă, brânză, nuci 22 . Aceste
achiziţii erau donaţii «benevole», aşa cum se specifică într-o notă a Prefecturii, din
27 iunie 1945, către Primăria oraşului Odobeşti: «Interveniţi pe lângă proprietarii
de vin din oraş să doneze benevol, pentru spitalele sovietice de răniţi din Focşani,
100 1de vin>> 23 • Ulterior, se va renunţa, cel puţin fonnal, la rechiziţii aşa-zis benevole,
autorităţile având obligaţia remunerării lor. Uneori însă primarii şi şefii de post
erau acuzaţi că nu şi-au dat tot concursul pentru îndeplinirea acestor cereri 24 .
Acuze asemănătoare veneau şi din partea Ministerului Afacerilor Interne,
precum cele din nota din 23 noiembrie 1944, în care organelor administrative
judeţene li se reproşa că, nu fac tot ce trebuie pentru aprovizionarea trupelor
sovietice25 . Pe de altă parte, locuitorii judeţului erau nemulţumiţi că aceste
rechiziţii nu se mai terminau şi susţineau, în frunte cu autorităţile locale, că au făcut
tot ce le-a stat în putinţă pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse, dar că se iveau tot
felul de greutăţi. De pildă, în timpul iernii, din cauza viscolului, a drumurilor foarte
grele şi a lipsei de nutreţ, vitele foate slăbite, nu mai făceau faţă numeroaselor
transporturi de lemne. În aceste condiţii unii locuitori preferau să li se ia vitele, iar
alţii şi le-au vândut ca să scape de aceste corvezi, în timp ce erau locuitori ce-şi
încărcau căruţele cu lemne din curte şi le duceau unităţilor sau spitalelor sovietice,
• Efectivele nu se cunosc, se precizeaz.ă într-un document emis de Administraţia Financiară Putna, la

3 martie 1945 şi nici vreo altă referire n-am găsit.
21
ANSJV-PP, 4211944:7.
22
ANSJV-PP, 14111945:18, 37.
23
ANSJV-PP, 141/1945:163.
24
ANSJV-PP, 4711944: 62.
25
ANSJV-PF, 95/1944:199.
205
pentru a nu fi siliţi, pe orice vreme, să facă transporturi din pădure. «Am întâlnit
scene tragice - se arată într-o notă telefonică a Preturei Plasei Panciu către
Prefectura Putna - săteni plângând, rugându-ne să-i scutim de aceste transporturi
nesfărşite». ~ 6 Şi primăvara se iveau neajunsuri datorită rechiziţionării căruţelor, se
întârziau însămânţările, iar pământurile agricole rămâneau nelucrate.
Cu toate rechiziţiile efectuate, Prefectura trebuia să cheltuiască foate mult
pentru întreţinerea spitalelor sovietice. Numai în luna august a anului 1945, s-a
cheltuit pentru aprovizionarea cu produse lactate a spitalelor sovietice din Focşani
suma de 3.334.040 lei, iar pentru perioada iulie - decembrie 1945, 26.073.965 lei,
pentru aceleaşi produse. Pentru a se vedea dimensiunea cheltuielilor făcute cu
întreţinerea soldaţilor sovietici, prin comparatie, bugetul comunei Câmpuri, pe anul
financiar 1946-1947, a fost de 37.702.501 lei- • Cum se observă, numai cheltuielile
7
pe un an. cu produsele lactate pentru soldaţii din spitalele sovietice din Focşani
depăşeau bugetul comunei menţionate, una dintre cele mai mari comune ale
judeţului. Pentru alte necesităţi, precum lucrări de tencuit, văruit, reparaţii la
spitalele sovietice din Focşani, numai, în luna aprilie 1945, s-au cheltuit 1.284.008
lei~~. Pentru plata apei. canalului, energiei electice consumate de spitalele sovietice
din Focşani s-au adăugat. pe lunile februarie şi martie 1945, 8.376.844 lei, iar pe
lunile aprilie şi mai 1945, 9.3 74.440 lei~Q. În condiţiile în care acordarea acestor
servicii se făcea cu multe dificultăţi. Întreprinderile Comunale Focşani, ce furnizau
apa ş( curentul electric, erau în situaţia de a-şi înceta activitatea, în luna martie
1945. deoarece combustibilul se scumpise, iar costul curentului electric şi al apei,
din imobilele ocupate de Armata Roşie, în valoare de 13.617.514 lei, de la 23
august 1944 până în momentul respectiv (martie 1945), nu fusese achitat 30 •
Pe lângă spitalele sovietice, în obligaţia Prefecturii erau şi unităţile militare
ce trebuiau hrănite şi cazate, iar pentru acestea se efectuau rechiziţii şi prestaţii cu
braţele şi cu \'itele. Deşi s-au făcut contabilizări cu numărul zilelor prestate pentru
Armata sm·ietică şi cu valoarea acestora, au fost multe situaţii când aceste munci
n-au fost plătite. şi nu s-a ţinut nicio evidenţă de către primării, care nu ştiau că se
socotesc în contul Convenţiei de ArmistiţiuJ 1 şi că pentru despăgubiri trebuiau
eliberate dovezi. semnate şi de reprezentanţii sovietici.
La acestea se mai adaugă şi faptul că, multe rechiziţii, se făceau de către
autorităţi, la cererea sovieticilor sau chiar de către trupele sovietice, direct de la
locuitori. fără nici un ordin de la statul român. Autorităţile noastre au încercat, în
mai multe rânduri să facă ordine în haosul creat. Astfel, la 30 septembrie 1944, la
scurt timp după semnarea Convenţiei de Armistiţiu, generalul Gheorghe Mihail,
şeful Marelui Stat Major Român, dădea un ordin prin care se stipula că toate
materialele şi subzistentele necesare Armatei Roşii din România se procură numai
~ ANSJV-PP.
0
14111945: 275.
n ANSJV-PP. 154/1946:201.
~x ANSJV-PP. 32011945: 31.
~ ANSJV-PP,
9
32411945 :28.
30
ANSJV-PF. 2111945:215.
31
ANSJV-PF, 21/1945: 159.
206
prin guvernul român, care dă ordine de distribuţie, furnizare sau rechiziţionare
organelor economice şi militare locale române 32 • Se interzicea astfel autorităţilor şi
particularilor să pună la dispoziţia soldaţilor sovietici subzistenţe pentru care n-au
primit ordine de la autorităţile centrale. Se cerea Annatei, Poliţiei şi Jandarmeriei
să se opună chiar cu armele dacă soldaţii sovietici vor încerca să ridice cu forţa sau
să jefuiască bunurile statului sau ale particularilor. „Soldaţii români, care nu vor
apăra până la ultima picătură de sânge, bunurile statului vor fi trimişi în faţa Curţii
Marţiale" mai preciza ordinul, dar soldaţii români nu se puteau opune soldaţilor
sovietici, instituţiile române, fiind în realitate, paralizate când era vorba de a se lua
măsuri împotriva acestora.
În luna noiembrie 1944, Statul Major Român mai face o clarificare, în
legătură cu materialele necesare Armatei Roşii. Aceasta urma să facă cereri, prin
colonelul Sidorov, Împuternicitul Frontului 2 Ucrainean, care se aprobau de
Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului. Acest lucru n-a fost posibil
deoarece sovieticii au fost nemulţumiţi şi, Ministerul Afacerilor Interne a dat un alt
ordin, la 23 noiembrie 1944, prin care preciza că, cererile sovieticilor pot fi satis-
făcute de Prefecturi, Primării sau Cercurile Teritoriale, în limita disponibilităţilor,
fără aprobarea prealabilă a Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului,
aprobare ce urma să fie cerută ulterior33 •
Mult timp nu s-a ştiut şi, probabil, nici nu se va şti cu exactitate vreodată,
valoarea reală a rechiziţiilor făcute pentru armatele sovietice. Abia în 1945 Minis-
terul Afacerilor Interne, Serviciul Administrativ pentru Aplicarea Armistiţiului a
solicitat tabele cu obiectele împrumutate sau rechiziţionate pentru înzestrarea
localurilor ocupate de trupele sovietice34 • Tot în 1945, în luna februarie şi tot pentru
a se mai tempera cererile directe ale sovieticilor, Comisia Aliată de Control a trimis
o adresă, prin care arăta că pot fi satisfăcute cererile unităţilor izolate din Armata
Roşie, pentru cazarmament dacă autorităţile locale dispun de stocuri şi numai cu
restituirea după folosire 35 . Precizare necesară dar, care n-a fost respectată. Cererile
unităţilor sovietice pentru echipamente nu erau obligaţia autorităţilor locale.
Situaţia la faţa locului a fost alta şi nici aceste prevederi n-au fost luate în seamă de
sovietici, care au preluat cu forţa bunurile de care aveau nevoie, dar şi de care
n-aveau nevoie, deşi ordine precum cele de mai sus au continuat a fi emise.
Statul român a urmărit, prin ordinele date, să pună capăt dezordinilor şi să aibă
o evidenţă a cererilor sovieticilor. Aceştia trebuiau să elibereze ctptanţe la primirea
subzistenţelor, lucru ce nu s-a întâmplat, de cele mai multe ori. In ciuda ordinelor
date de statul român şi chiar de sovietici, precum ordinul din 29 .11.1945, semnat de
generalul Vinogradov, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control, cererile
şi rechiziţiile forţate au continuat sub ameninţarea cu împuşcarea. Precizam, mai sus,
că statul român a interzis colectele „benevole" pentru armatele sovietice. Acest lucru
s-a întâmplat la 12 februarie 1945. „Aceste cereri - se preciza - se vor satisface
32
33
ANSN-PF, 95/1944:201.
34
ANSN-PF, 21/1945: 403.
35
ANSN-PP, 14111945:50.
207
numai prin cumpărări legale şi prin organele fixate de Comisia Română pentru
Aplicarea Armistiţiului3 6 . Chiar dacă autorităţile vor plăti rechiziţiile şi bunurile
preluate de la cetăţeni, vor mai fi şi în continuare preluări abuzive de la diferite
instituţii şi persoane particulare de către trupele armatei sovietice şi pentru care n-au
eliberat nici o dovadă de primire.
Pentru Armata Roşie în trecere sau în staţionare în judeţul Putna s-au rechi-
ziţionat şi locuinţe. Proprietarilor li s-a promis şi li s-a achitat chirie, dar casele
ocupate de sovietici au suferit distrugeri foarte mari, care au depăşit, de fiecare dată
valoarea chiriei. Iată câteva dintre pagubele suferite de proprietari, aşa cum sunt
prezentate într-o notă a Prefecturii Putna către Ministerul Afacerilor Interne: sol-
daţii sovietici lasă lumina aprinsă toată noaptea. proprietarii plătind sume enorme,
mulţi proprietari au fost evacuaţi din casele lor şi plăteau chirie acolo unde stăteau,
tot ei au fost nevoiţi să dea. nu numai locuinţa ci şi mobila, aşternuturile, vasele de
bucătărie şi alte bunuri ce se deteriorau şi mulţi au fost obligaţi să dea şi lemne de
foc. Chiria era neînsemnată. astfel. pe lângă pagubele pricinuite.
Maiorul Botez D. din Focşani a făcut mai multe sesizări în care cerea să-i fie
evaluată şi restituită valoarea pagubelor de la locuinţa sa în urma cazării soldaţilor
sovietici. Poliţiştii veniţi aici în urma sesizărilor, au constatat, în octombrie 1946,
că nu mai era gard. o magazie era distrusă complet, la fel şi cişmeaua din curte,
contorul electric dispăruse. la fel şi I O geamuri mari, 2 giurgiuvele şi l O geamuri
mici. la uşi lipseau cheile şi. la unele. broaştele, 3 sobe erau stricate, instalaţia
electrică era distrusă. zugrăveala din 8 camere şi duşumeaua, de asemenea. Maiorul
era invalid de război şi făcuse reclamaţii la toate autorităţile române şi la Comisia
Aliată de Control. Fiecare instituţie solicitată îşi declina răspunderea 37 • La toate
aceste pagube se mai adăuga şi inflaţia galopantă, astfel încât, pentru proprietari,
valoarea chiriilor primite era neînsemnată. Anterior situaţiei prezentate, în luna
iunie 1946. fusese trimisă o adresă a Prefecturii către Comisia Aliată de Control din
Focşani. în care se cerea ca, la plecarea unităţilor sovietice, acestea să predea imo-
bilele în prezenţa reprezentanţilor Primăriei. Comisiei Aliate de Control, Poliţiei3 8 ,
toate acestea pentru a nu mai rămâne imobile distruse după plecarea trupelor
sovietice. Evident, n-a fost respectată. În multe alte situaţii, trupele sovietice plecau
cu tot cu mobilierul imobilului unde fuseseră cazate.
Deşi sumele plătite drept chirie proprietarilor pentru imobilele ocupate de
Armata Roşie erau modice, costau şi ele destul de mult statul român. Astfel, numai
pentru un an de zile şi anume: septembrie 1944 - septembrie 1945, pentru plata
chiriilor, Prefectura Putna cerea de la Comisariatul General pentru Aplicarea
Armistiţiului, suma de I 08.650.000 lei.
Conform aceleiaşi reglementări, la articolul I O, statul român avea următoarele
obligaţii referitoare la întreţinerea trupelor sovietice: amenajarea şi repararea clădirilor
puse la dispoziţie, înzestrarea cu mobilier, obiecte de cazarmament a imobilelor date
36
ANSJY-PF. 21/1945:132.
37
ANSN-PP, 210/1946: 66.
38
ANSJV-PP, 210/1946:93.
208
în folosinţă Armatei Roşii, plata iluminatului, încălzitului, apei, serviciului canal, plata
chiriei la particulari şi la hoteluri, plata alocaţiilor lunare cuvenite Subcomisiilor
Aliate de . Control, plata transporturilor, reparaţiilor auto necesare membrilor
Subcomisiilor Aliate de Control judeţene, plata alimentelor folosite la cantine şi
restaurante, înzestrarea şi întreţinerea spitalelor (reparaţii, material, personal), plata
muncitorilor ce prestează munci pentru Armata Roşie, transporturi de material,
subzistenţe, cheltuieli de înmormântare pentru soldaţii sovietici, cheltuieli de furaje şi
vite, convorbiri telefonice. Pentru toate cele făcute conform acestor prevederi sau altor
necesităţi, din trecut sau viitor, se cereau, de către Ministerul Afacerilor Interne, prin
Ordinul circular, din 31.03.1945, tablouri centralizate, lunare, pentru ratificare. Pentru
cheltuielile efectuate pentru obligaţiile prevăzute de Convenţia de Armistiţiu se
puneau la dispoziţie sumele necesare. Cheltuielile efectuate pentru alte situaţii decât
cele prevăzute de Convenţia de Armistiţiu urmau a fi rambursate, după ce se obţinea,
mai întâi, aprobarea Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului. Pe viitor,
cheltuielile se vor face ţinându-se cont, strict, de situaţiile prevăzute de Convenţia de
Armistiţiu, iar pentru cheltuielile neprevăzute de Convenţie se cerea aprobarea, în
prealabil, ceea ce nu se putea face, practic, întotdeauna.
Statul român stabilea cadrul îndeplinirii acestor prestaţii şi modul efectuării
plăţii acestora ca şi al tuturor subzistenţelor furnizate trupelor sovietice prin Legea
61/1945. Doar soldele erau plătite de Armat Roşie.
Sumele cheltuite pentru întreţinerea trupelor sovietice, în trecere sau în
staţionare în judeţul Putna, au fost imense. Numai în două luni, (februarie - martie
1945) s-au cheltuit, în acest judeţ, pentru hrana trupelor sovietice, iluminat,
încălzit, apă, lemne de foc, reparaţii de clădiri, personal de serviciu, diferite alte
prestaţii suma de 27.100.488 lei. Pentru lunile februarie- mai 1945 s-au cheltuit
39
pentru apă, canal, curent electric, 17. 751.284 lei, iar pentru perioada mai - iulie
1945, 13. 958.147 lei, în total pe 6 luni, 31.709.431 lei 40 , de unde rezultă că, pe
. întreg anul 1945, s-au cheltuit, aproximativ, 60 de milioane lei numai pentru
serviciul de apă - canal şi curent electric la imobilele ocupate de trupele sovietice.
Pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 1945, pentru apă, canal, curent electric,
hrană, diverse materiale, reparare de imobile ocupate de trupele sovietice, s-a
cheltuit suma de 68.589.566 lei, iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 1946,
18. 750.036 lei41 • Pe lunile iunie, iulie şi august 1946 s-au mai cheltuit cu apa şi
iluminatul imobilelor ocupate de soldaţii sovietici, 59 .288.242 lei, iar pentru
perioada august 1946-martie 1947 (8 luni), 390.185.421 lei 42 •
Pentru a vedea dimensiunea acestor cheltuieli, trebuie să arătăm că proiectul de
buget al Prefecturii Putna, pe exerciţiul financiar 1945-1946 era de 247.754.28 lei 43 •
Pentru acelaşi an bugetul oraşului Focşani a fost de 152.453.184 lei44 • Am arătat că,
39
ANSN-PP, 256 /1945:374.
40
ANSN-PP,324 /1945:1,28.
41
ANSN-PP,214 /1946: 113.
42
ANSN-PP,31111947:51.
43
ANSN-PP,417 /1945:1.
44
ANSN-PF, 111945:.37.
209
numai serviciul de apă - canal şi curentul electric pentru trupele sovietice acoperea
aproape un sfert din bugetul acestui judeţ. Dacă mai adăugăm suma de 108.650.000
lei reprezentând chiriile şi apoi, întreţinerea spitalelor, masa, hrana, îmbrăcămintea
soldaţilor sovietici transportul acestora, lemnele (numai în martie 1945 au costat
51.132.967 lei) 45 , cheltuielile cu înmormântare a soldaţilor armatei sovietice rezultă
că întreJinerea soldaţilor sovietici din Focşani au depăşit, în 1945, bugetul judeţului
Putna. In legătură cu cheltuielile de înmormântare, trebuie precizat că monnintele
soldaţilor sovietici s-au bucurat de o atenţie specială din partea Comisiei Române
pentru Aplicarea Annistiţiului. care, în august 1945 a dat un ordin ca, să fie împrej-
muite cu grilaje din beton şi fier şi să dispună de monumente cu plăci comemorative.
Pentru aceste pretenţii. care nu se încadrau în obligaţiile statului român prevăzute în
Convenţia de Annistiţiu. a cheltuit suma de 1.200.000 lei, în 1945 •
46
În cheltuielile enumerate mai sus nu intră rechiziţiile, multe neplătite,

deoarece, aşa cum am arătat. nu se ţinuseră evidenţe. Spre exemplu, valoarea totală
a transporturilor cu carele pentru armata sovietică. în judeţul Putna, în perioada
23 august - 31 decembrie 1944 (4 luni), a fost de 32.215. 700 lei, sumă ce nu fusese
achitată locuitorilor, pentru că lipseau actele. primăriile, de multe ori nu ţinuseră
nici o evidenţă, dar şi pentru că unităţile militare sovietice cereau direct Prefecturii
sau Primăriilor să efectueze rechiziţii. în regim de urgenţă. fără nici o aprobare
prealabilă, deşi autorităţile române interziseseră acest lucru. De asemenea, toate
cheltuielile cu trupele sovietice. pentru a putea fi imputate în planul de aprovi-
zionare. aveau nevoie de „dovezi valabile" eliberate de autorităţile sovietice, de
regulă, note de comandă date de unităţile militare sovietice, chitanţe speciale elibe-
rate din bonier, chitanţe de mână, procese-verbale de recepţie semnate de autori-
tăţile române şi de cele sovietice. Pentru bunurile luate de soldaţii sovietici fără
nici una dintre dovezile menţionate, se cereau relaţii. Autorităţile căutau să aibă o
imagine a preluărilor forţate de către trupele sovietice. dar nu se punea problema
despăgubirilor. Livrările către unităţile sovietice fără note de comandă erau
considerate ilegale şi nu urmau a fi trecute în contul livrărilor. Astfel de livrări au
fost abuzuri din partea trupelor sovietice şi acestea au reprezentat numai una din
categoria de abuzuri săvârşite de Armata Roşie şi judeţul Putna.
Trupele sovietice, aflate în judeţul Putna, au fost pentru autorităţile şi
locuitorii judeţului, o povară în plus pe lângă greutăţile războiului: boli, precum
tifosul exantematic din anii 1944-1945. când, în judeţ, au fost mari aglomerări de
populaţie, populaţia venită din nordul ţării (Botoşani, Baia, Dorohoi) pentru
lucrările de la vii şi armatele întregi în trecere sau în staţionare, un număr mare de
răniţi şi prizonieri şi seceta din 1946, când populaţia a suferit ca urmare a lipsei
cerealelor. Ca şi în restul ţării, prezenţa Armatei Roşii, în judeţul Putna, a avut rolul
de a-i sprijini pe comunişti în preluarea puterii şi de transformare a ţării în
„democraţie populară".
În martie 1945 au fost luate cu asalt Prefectura şi Poliţia „cu sprijinul
maselor de muncitori şi meseriaşi". A fost înlăturat prefectul Hacic Boos şi înlocuit
4
~ ANSJV-DCGEA, 4/1945:113.
46
ANSJV-PP, 2561945:236.
210
cu colonelul Theodor Botez. În fruntea Poliţiei, Tuţă Marin a fost înlocuit cu
Alexandru Mihăileanu, iar comisarul Ciubotea a fost arestat. După 23 august 1944,
s-a instituit şi în judeţul Putna, cenzura şi s-au retras din circulaţie o serie de
publicaţii. Cele 5 tipografii din judeţ vor fi controlate riguros. În 1945 au fost
desfiinţate toate publicaţiile din judeţ, mai puţin două „Zorile", devenită din 1946,
„Zorile Putnei" şi „Realizări'', publicaţie bilunară a evreilor. Tot din 1945 încep să
se sărbătorească în judeţul Putna 1 Mai şi 23 august, după modelul comunist. La 1
Mai 1945, pentru prima dată, sunt organizate care alegorice şi sunt aduşi la Focşani
locuitori din zona de munte pentru a participa la evenimente. Ziua de 23 august
1945 este organizată de comunişti sub supravegherea Comisiei Aliate de Control şi
a trupelor sovietice.
Noua putere începe epurările. Sunt îndepărtaţi din funcţii primarii care nu
făceau propagandă Blocului Partidelor Democratice. Toate mijlocele au fost folosite
de reprezentanţii BPD pentru a-i discredita pe reprezentanţii vechii puteri,
propagându-se lipsa de respect faţă de autorităţi. După alegerile din noiembrie 1946,
noul prefect de Putna este Octavian Vasiliade. Primar a rămas Trofin Lozinschi, până
în iulie 1948. Treptat şi în judeţul Putna comuniştii, ajutaţi de Armata Roşie, au
preluat puterea. Şi aici, ca şi-n restul ţării, trupele sovietice vor rămâne până în anul
1958.
Referinţe
ANSN - DCGEA= Arhivelor Naţionale Serviciul Judeţean Vrancea, fond Delegaţia
Comisariatului General al Executării Armistiţiului, 1945;
ANSN-PP= Arhivelor Naţionale Serviciul Judeţean Vrancea, fond Prefectura Putna,
1944-1946.
ANSN-PF= Arhivelor Naţionale Serviciul Judeţean Vrancea, fond Primăria Focşani,
1944-1945.
Danielopol, Dumitru (1996) Jurnal parizian. Documente confidenţiale, Iaşi: Institutul
European.
Dobrinescu, Valeriu Florin ( 1989) România şi organizarea postbelică a lumii (1944-194 7),
Bucureşti: Editura Academiei.
Hlihor, Constantin (1996) Armata roşie în România. Adversar. Aliat. Ocupant. 1940-1948,
voi. I, Bucureşti: Editura Academiei de Înalte Studii Militare.
Hudiţă, Ioan (2014) Jurnal politic, voi. XVII (26.04 - 31.08.1946), Târgovişte: Editura
Cetatea de Scaun.
Mocanu, Marin Radu (coord.) (1994) România - marele sacrificat al celui de al doilea
război mondial. Documente, voi.I, Bucureşti: Arhivele Statului din România.
Scurtu, Ioan et alii (1985) Documente privind istoria României între anii 1918-1944,
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Scurtu, Ioan (coord.) (1996) România - Retragerea trupelor sovietice. 1958, Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică R.A.
Verona, Sergiu (1995) „14 ani de prezenţă militară sovietică în România", Magazin istoric,
nr. 4, 1995.
211
MIHAI MAXIM ŞI STUDIEREA ISTORIEI BRĂILEI
Ştefan AFTODOR
1
MIHAI MAXIM AND THE HISTORICAL RESEARCH

OF BRAILA TOWN
Mihai Maxim 's death in August 2017 meant a huge /oss for the Romanian
research and nor onlv because he is knmm as one of the most important turkologists
in Europe. Jn this srud_v we are trying to show the significant role Mihai Maxim held
in researching the history of Brăila u:hich led to better lmov1:/edge of the past of this
countv. Jndeed. the histor\' of Brăila knows large documentary gaps in the Middle
Ages." more exact~\" during the period of the Ottoman rufe between I 538-1829. The
/atest research of the Ortoman Archives undertaken by Mihai Maxim has opened a
new stage in revealing the history of Brăila. and this becomes more meaningful since
this year we will celebrate Brăila 's 650 years of documentary attestation
(20 Januarr. 1368-20 Januan· . 2018).
Keywords: Ottoman.i;; Studie..'!, history of Ortoman Empire, Brăila, documentary
research. Ortoman Archives, Middle Ages.
Considerat de Dan Prodan „cel mai mare turcolog al generaţiei sale", „de
valoare mondială „~, sau de Florin Constantiniu drept „eminentul creator al şcolii
româneşti de osmanistică'', unul dintre cei mai importanţi „osman işti europeni'.3,
Mihai Maxim. are o contribuţie de neegalat la dezvoltarea studiilor de turcologie
în România şi nu doar , fără a diminua din meritele unor reputaţi specialişti precum
4
Aurel Decei, Mihail Guboglu, Mustafa A. Mehmet, Tahsin Gemil etc. Prieteni,
colaboratori, foşti doctoranzi, istorici formaţi de ilustrul savant au scris deja despre
însemnătatea sa ca osmanist~ şi vor scrie cu siguranţă pagini închinate memoriei
sale, însă în acest articol am urmărit să prezint modul în care Mihai Maxim, stins
1
Profesor doctor Colegiul National „Gheorghe Munteanu Murgoci" Brăila.
2
Prodan, 2013: 352.
3
Apud Cândea, Posţfafă, în Maxim, 2016: 398.
Elocvente pentru acest statut sunt unnătoarele titluri şi functii detinute: Profesor emerit al Facultăţii
4
de Istorie, Universitatea din Bucureşti, şi membru de onoare al Academiei Turce de Istorie; director al
Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir" din Istanbul - Turcia (ianuarie 2005-31.12.2010), cu
gradul diplomatic de ministru-consilier (2004-2011 ); director al periodicelor de turcologie Caietele
Laboratorului de Studii Otomane, Bucureşti, I. 1990; li. 1993; Romano-Turcica, Istanbul-Bucureşti, I,
2003. A se vedea Prodan, 2013: 353.
Spre exemplu: lnalcik, 2004: 9-1 O; Murgescu, 2004: 11-19; Vâlcu, 2004: 21-22; A se vedea şi
5
ln Memoriam Prof dr. Mihai Maxim. Accesibil online https://istorieid.ro/avizier/anunturi/memoriam-

prof-dr-rnihai-maxim, (acesat în 04.02. 2018).
,,Studii şi articole de istorie", voi. LXXXV, 2017, pp. 212-220
212
din viaţă în data de 2 august 2017 (înainte de a împlini 74 de ani), a reuşit să influ-
enţeze studierea trecutului oraşului şi judeţului Brăila într-un nou plan evolutiv.
De fapt, perioada stăpânirii otomane asupra Brăilei, întinsă pe aproape trei
secole, este departe de a fi cunoscută în parametrii doriţi de istorici. Caracterul
parcimonios al realităţii documentare era exprimat în perioada interbelică, mai
exact în cadrul şedinţei Academiei Române din 28 aprilie 1933, de Nicolae Iorga
astfel:
,,Dacă„. multe menţiuni docwnentare ne lămuresc asupra vechii Brăile din
secolul al XIV-lea, din al XV-lea, din al XVI-lea, până pe la 1540, un adânc
întunerec acoperă perioada în care turcii au fost stăpâni în al lor lbrail. Numai actele
politice, evenimentele militare, care nu ne privesc pe noi se pot reconstitui pe baza
unui foarte bogat material, în mare parte contemporan. Arhivele din Constantinopol
nu ne-au dat până acwn nimic din ce cuprind cu privire la viaţa înterioară" 6 •
Situaţia investigării documentare a rămas neschimbată pe parcursul între-
gului secol al XX-iea, dar, relativ recent, pntru a îndrepta acest statornic neajuns, în
ultimii 5 ani ai vieţii sale, reputatul turcolog a acceptat un proiect ştiinţific propus
de directorul Muzeului Brăilei „Carol I", acad. Ionel Cândea, care avea drept scop
identificarea unui număr cât mai mare de documente din arhivele otomane conexe
cu trecutul Brăilei şi valorificarea lor de cercetătorii români. Ionel Cândea
propunea şi direcţiile de investigat: Cetatea Brăilei dar şi Evoluţia demografică a
Brăilei între 1570-1828 7 .
Demersul a fost unul de real succes şi la Muzeul Brăilei a luat naştere un
fond arhivistic intitulat „F ondul turc-osman Mihai Maxim" 8, de o importanţă
covârşitoare pentru istoria Brăilei. Astfel, ,,Brăila, cu cetatea, târgul, portul şi
kazaua („ raiaua '} cu satele dependente, dispune deja de cea mai solidă bază
documentară"9 , Mihai Maxim fiind convins că astfel ,,se va risipi treptat şi acel
„ adânc întuneric" care învăluia - şi învăluie încă - Brăila otomană" •
10
De fapt, Mihai Maxim a făcut referiri la istoria Brăilei încă de la începuturile

activităţii sale de cercetător al complexelor raporturi româno-otomane, adică încă
din anii 70 şi 80 ai secolului trecut' 1• Totuşi, una dintre primele colaborări dintre
Muzeul Brăilei şi Mihai Maxim a avut loc în anul 2008, atunci când la Editura Istros
a apărut volumul ,,Noi documente turceşti privind Ţările Române şi Înalta Poartă
(1526-1602) " 12 , în care reputatul turcolog îşi exprima „întreaga mea gratitudine
fostului meu student şi actual coleg, dl. Profuniv.dr. Ionel Cândea, pentru sprijinul
acordat, cu generozitate, pentru scoaterea la lumină a acestui volum" 13 • Lucrarea,
6
Iorga, 193: 131. O parte din acest citat este motto al cărţii Maxim, 2013.
7
Maxim, 2016: 398.
8
Maxim, 2013: 9.
9
Maxim, 2013: 10.
10
Maxim, 2013: 11.
11
Maxim, 1983: 802-817 şi 879-890.
12
Maxim, 2008: 341.
13
Maxim, 2008: 21.
213
de o importanţă deosebită pentru cunoaşterea relaţiilor dintre Ţările Române şi
Imperiul Otoman între 1526-1602, cuprinde nu mai puţin de 52 de documente noi
din arhivele turceşti, dintre care „36 sunt absolut inedite", extrase toate din ,.A.rhiva
Otomană de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri al Republicii Turcia, fosta
arhivă a marilor viziri" 14, unde se află circa 130 de milioane de unităţi arhivistice.
După această colaborare, primul volum dedicat Brăilei a apărut însă în 2011 •
15
În „Cuvânt Înainte", Mihai Maxim nota:

„Cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la apariţia primei cărţi în străinătate
despre Brăila, îmi face mare plăcere să prezint iubitorilor de istorie, şi în primul rând
brăilenilor, rezultatele cercetărilor pe care le-am intreprins de-a lungul anilor în
arhivele turceşti ... În studiul de fată voi prezenta documente extrase dintr-un fond
extraordinar de bogat şi anwne Cancelaria Marelui Vezirat, documente referitoare la
oraşul Brăila. cetatea de aici. portul (iskele) şi satele adiacente, care formau, toate,
un complex administrativ teritorial nwnit kazaua Brăilei" •
16
Partea I a cărţii cuprinde studii despre Brăila otomană la cumpăna secolelor

XVII-XVIII. precum ,.Ka=aua Brăilei În sistemul administrativ-militar otoman
17
sau ..Kadiii de lbrail in epoca lui Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir" ,

18
iar partea a 11-a, sugestiv intitulată ,.Brăilenii şi Campania de la Prut 1711",

prezintă evenimentele care au vizat cucerirea Brăilei de generalul Ronne. Foarte
important din această parte. prin caracterul inedit, este studiul ,.Brăila şi „invazia
ghiaurilor" 1110scm·iţi'', in lumina documentelor Canct'lariei Divanului ImperiaI" 19 •
De precizat că lucrarea se încheie cu fotocopii după documente din Arhiva
Otomană (BOA) din Istanbul, fondul A.DVN. care relatează diverse evenimente şi
momente, referindu-ne aici. spre exemplu, la „Raportul kadiului de Brăila privind
paguhele hrăilenilor din timpul ocupaţiei moscovite" ~ 0 •
Cele mai semnificative contribuţii la cunoaşterea istoriei Brăilei 21 în perioada
otomană au urmat acestei cărţi. reunite în trei volume semnate de Mihai Maxim cu
o abordare mai largă a raporturilor dintre Ţările Române şi Imperiul Otoman,
apărute în anii 20 I 2-20 I 3: O istorie a rela(iilor româno-otomane, cu documente
noi din arhi,·ele turceşti, voi. I. Perioada Clasică (1400-1600), Editura Istros,
Brăila, 2012; O istorie a rela(ii/or româno-otomane, cu documente noi din arhivele
turceşti. voi. II. De la Mihai Viteazul la Fanario(i (1601-17111/716), Editura
Istros, Brăila, 20 I 3; Brăila Otomană. Materiale noi din arhivele turceşti. Registre
de recensământ din secolul 16, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2013.
14
Maxim, 2008: I O.
1
~ Maxim, 2011: 121.
16
Maxim, 2011: 11.
17
Maxim, 2011: 21-26.
IK Maxim, 2011: 37-50 reluat în Maxim, 2015: 167-176.
19
Maxim, 2011: 79-85.
20
Maxim, 2011: I OI.
De amintit aici lucrarea dedicată Brăilei şi publicată tot la Editura lstros, în 2012 şi prefaţată de
21
Mihai Maxim: Engin, 2012.
214
În primul dintre aceste volume, Mihai Maxim aprecia că „această lucrare se
vrea o sinteză a relaţiilor româno-otomane, împrospătate cu documente noi de
arhivă" • Astfel, prima parte „Ţările Române şi Înalta Poartă. Perioada clasică
22
(1400-1600)" 23 , reuneşte studii cunoscute ale autorului, însă în cea de a doua,

,,Documente noi din arhivele turceşti", sunt cuprinse 18 documente de maximă
însemnătate • Cu certitudine, excepţional pentru istoria Brăilei este actul nr. 6, din
24
07.02-16.02.1570, ce conţine
„extrase dintr-un registru detaliat de recensământ, privind sangeacurile
Silistra şi Akkerman (Cetatea Albă) şi care înregistrează şi populaţia târgului
(kasaba) Brăila, carlier cu cartier şi casă cu casă, şi a satelor din kaza-ua Brăilei
(Berayil) din acel moment, cu veniturile respective. Până la această dată este şi cel
mai vechi recensământ oficial otoman privind Brăila "25 •
Într-adevăr, exactitatea informaţiilor furnizate de registrul detaliat de recen-
sământ 483 de la BOA ne permite să înţelegem mult mai bine viaţa „lăuntrică" a
Brăilei. Datele demografice furnizate sunt impresionate. Astfel, în 1570, „târgul
Brăila" (,,Kasaba-i Beriîyil "), avea o populaţie covârşitor creştină, românească.
Existau nu mai puţin de 1082 de gospodării creştine, 132 de burlaci creştini, la care
se adăugau 62 de gospodării ţigăneşti. Cartierele creştine ale oraşului erau recen-
zate după numele preotului de la biserica locală. Aflăm astfel care erau preoţii
Brăilei în 1570: Popa Niţă fiul lui Vlad, Popa Costea, fiul lui Răducanu, Popa Petre
fiul lui Sac, Popa Radu, fiul lui Tudor, Popa Petri fiul lui Iancu, Popa Sac, fiul lui
Tudor, Popa Dan, fiul lui Manole, Popa Negoiu fiul lui Albul, Popa Ioan, fiul lui
Stan, Popa Cârstea, fiul lui Stoian, Popa Oprea, fiul lui Iancu, Popa Stanciul, fiul
lui Bălan, Popa Mantul, fiul lui Tatomir, Popa Anania, fiul lui Drăgan, Popa
Cristinei, fiul lui Vlad, Popa Radul, fiul lui Şerban, Popa Stan, fiul lui Tanag, Popa
Radul, fiul lui Stan, Popa Nan Tudor, Popa Dule, fiul lui Aslonek, Popa Danciul,
fiul lui Dobrin (pp. 212-240). Pe lângă cartierele recenzate după preoţii amintiţi,
mai era şi un „cartier" (Mahalle) maghiar care număra doar 6 gospodării creştine.
De precizat că Brăila avea doar 116 gospodării musulmane şi 23 de burlaci musul-
mani (23 de fiii ai cetăţii), 3 imami, 1 spahiu, 1 dizdar, 1 muezzin, un perceptor de
impozite şi un ciftlik. Târgul Brăila cu cartierele sale aduceau venituri de 424.546
de accele (ak9a). Astfel, în total, Brăila număra cel ;mţin 5000 de suflete, dintre
care doar a cincea parte era formată din musulmani 2 . Din kazaua Berâyil făceau
parte şi 6 sate: Zerneş (Berteşti), Tufeşti, Kisalica (aflat lângă Tufeşti), Baldovi-
neşti, Strâmtoarea Vădeni şi Gropeni. Dintre aceste sate cele mai mari venituri le
avea Gropeni, cu 39 018 ak9a 27 • Totuşi, acest venit era apropiat de cel al
Berteştiului (38.089 akce) ceea ce indică faptul că era cam la fel de mare •
28
22
Maxim, 2012: 9.
23
Maxim, 2012: 15-196.
24
Maxim, 2012: 197-533.
25
Maxim, 2012: 297-423. Recensământ reluat în Maxim, 2015.
26
Maxim, 2015: 251.
27
Maxim, 2012: 300.
28
Maxim, 2012: 400.
215
Pentru a ilustra acurateţea datelor din acest registru de recensământ să ne
referim doar la informaţiile privind un sat din cele 6. Aflăm astfel că numărul de
plătitori de impozite din satul Gropeni la 1570 era de 164 de persoane, fiecare
plătind 25 de aspri, adică 4100 de aspri. Celelalte impozite plătite ne oferă date
preţioase despre activităţile desfăşurate de gropeneni în secolul al XVI-iea. Se
remarcă impozitul pe tăn (giyăh) şi lemne de foc (hime), grâu (hmta), orz, tăn,
alac, mei. Zeciuială era luată şi din mazăre, must, legume, stupi, fructe, in, cânepă.
De observat că era plătit şi un impozit al miresei, dar şi pe butoaie sau pe titluri de
posesiune funciară. În fine, era plătit şi oieritul şi impozitul pe stâni, care se ridica
Ia aproape 2000 de aspri 29 . Din alte documente publicate de Mihai Maxim aflăm că
„necredincioşii din Brăila şi necredincioşii satelor Zărneşti, Tu/eşti, Kesa11ca,
Baldovineşti şi Gropeni" erau scutiţi de anumite taxe, precum zeciuiala şeriatului,
impozitul salahorilor sau darea vâslaşilor, dar trebuiau să lucreze la întreţinerea
portului şi cetăţii Brăilei („barkan-ul cetăţii''), să care piatra (taş) necesară la
fortificaţie dar şi la taliane, instalaţii speciale de prins peşte • Această situaţie
30
favorabilă era însă temporară pentru că un act din noiembrie 1691 consemna că
„nazirii din Brăila. cerând zeciuiala de produse (oşr-u/) Împilează raiaua care face
agricultura În interiorol hotarolui Ţării Româneşti' 01 . Din populaţia kazalei erau
recrutaţi şi acei oşteni provizorii, numiţi beşlii kullari, recrutaţi din satele de
32
frontieră. anume câte unul la 5 case • ·
Volumul II are aceeaşi structură ca şi primul, partea I tratând „Ţările
Române şi Înalta Poartă. De la Mihai Viteazul la Fanarioţi (1601-171111716/ 3,
iar partea a II-a, o adevărată bogăţie documentară, cuprinde acte noi din arhivele
turceşti. Mai întâi sunt prezentate 5 documente inedite (în turcă, traduse în română
şi comentate) apoi sunt prezentate alte mărturii documentare. Şi acestea au legătură
cu istoria Brăilei, mai exact Rezumate de documente turceşti privind Brăila,
extrase Hakan Engin din Arhiva Otomană din /stanbu/ 34 sau Fotocopii după docu-
mente privind Mitropolia Proilaviei"-15 • Dintre primele 5 documente, pentru istoria
Brăilei, de referinţă este documentul nr. 2, din 17.05.1703-05.05.1704, un arz-u hâi
al raialelor (o petiţie a contribuabililor) şi ulema-lelor adresat Divanului Imperial
din Istanbul împotriva lui Constantin Brâncoveanu, învinuit că ar fi încălcat hotarul
kazalei Brăila şi a produs pagube comunităţii musulmane. În acest act sunt
menţionate, poate prima dată, satul Ianca (Yanca) şi ,.Lacul cel Mare" din
apropiere 36 .
29
Totuşi, aceste informaţii sunt dintr-o lucrare a lui Mihai Maxim aflat! sub tipar la Editura Istros a
Muz.eului BrAilei "Carol r·.
30
Maxim, 2012: 383-386.
31
Maxim, 2013 a: 79.
32
Maxim, 2012: SS.
33
Maxim, 2013 a: 17-139.
34
Maxim, 2013 a: 241-264.
3
~ Maxim, 2013 a: 376-382.
36
Maxim, 2013 a: 193-203.
216
Volumul din 2013, Brăila Otomană. Materiale noi din arhivele turceşti.
Registre de recensământ din secolul 16 are şi rolul de a servi „drept catalog/opis al
Fondului turco-osman Mihai Maxim specialiştilor-osmanişti, care se vor apleca
asupra cercetării acestor surse istorice de mare valoare pentru Brăila otomană"37 •
Pentru a înţelege diversitatea actelor otomane - indiciu cert al bogăţiei documen-
tare ce se găseşte în Arhiva Otomană de la lstanbui3 8 - să amintim documentul
15.974 din 28 ianuarie 1770-14 octombrie 1770, care conţine un registru de 12
pagini ce cuprinde cheltuielile de construcţie şi de finalizare a lucrărilor efectuate
la Cetatea Brăilei (Ibrail Kalesinde) 39 sau registrul de 20 de pagini din 24 iulie
1827 ce indică rezultatele inspecţiei de verificare şi soldele Agăi Ienicerilor şi ale
stegarilor din cetatea Brăilei 40 • Documentele respective sunt însă reproduceri ale
copiilor turco-osmane fără să fie traduse, fapt care limitează posibilitatea de
înţelegere a lor pentru mai toţi istoricii interesaţi. Însă semnalarea lor este utilă
pentru a identifica câte ceva din dimensiunile stăpânirii otomane la Brăila. Spre
exemplu, aflăm că există un registru de 647 de pagini copiate pe CD (aflat la
Muzeul Brăilei) care conţin şi recensământul demo-fiscal al târgului şi kazalei
41
Brăila la 1597-1598 •
Preocupat de aspectele demografice, Mihai Maxim face o analiză a
populaţiei şi aşezărilor kazalei Brăila între 1570 şi începutul secolului al XIX-lea,
folosind date şi din alte registre demo-fiscale. O primă idee care se desprinde este
aceea că în secolul al XVI-lea populaţia musulmană a oraşului Berâil (abia în
perioada următoare numele Brăilei a devenit lbrail) trăia în patru cartiere
(mahalle), concentrate în jurul lăcaşelor de cult musulmane, numărul musulmanilor
variind între 400 şi 600 de persoane în timp ce populaţia creştină era net superioară
numeric, de 10 ori mai mare, adică între 4000 şi 6000 de persoane42 • În teritoriul
rural al kazalei situaţia demografică era şi mai modestă, de până la 3000 de
persoane, dintre care musulmanii nu depăşeau 7%43 • De precizat, că în târgul
Brăilei exista şi „Obştea copţilor", adică a ţiganilor, care în 1570 aveau 62 de
gospodării şi 9 celibatari, iar în 1597-1598 numărul lor avea să scadă la 44 de
gospodării, scădere explicată de osmanist prin probabilitatea convertirii acestora la
islam, ştiute fiind beneficiile rezultate din convertire44 • Oricum, uşoara scădere a
populaţiei Brăilei de la sfârşitul secolului al XVI-iea a fost pusă în legătură cu
expediţiile militare ale domnilor Ioan Vodă cel Viteaz (1574) şi Mihai Viteazul,
din 1594-1595. În perioada următoare populaţia, ca şi numărul aşezărilor din
37
Maxim, 2013 b: 12.
Mai exact Arhiva Otomană de pe lângă Preşedenţia Consiliului de Miniştri al Republicii Turcia
38
(T.C. Başbakan/ik Osman/i Arşivi, abreviat BOA).

39
Maxim, 2013 b: 18.
40
Maxim, 2013 b: 108.
41
Maxim, 2013 b: 303.
42
Pentru modul de calcul a se vedea Maxim, 2013 b: 333-335.
43
Maxim, 2013 b: 333-335.
44
Maxim, 2013 b: 334.
217
kazaua Brăilei, a crescut constant. Spre exemplu, în 1642 se dublase numărul
satelor din kaza, în principal prin fenomenul de „roire", căci sunt menţionate sate
precum „Yukari Baldovineşti ", adică Baldovineşti de Sus, ,.Aşagi Baldovineşti",
adică Baldovineştii de Jos, sau „Yukari Gropeni" şi ..Aşagi Gropeni ". Au apărut şi
sate noi, care poartă nume turceşti. precum „Yeni Koy" (Satul Nou) sau "Kariy-i
Cita/(' (satul Ciutacul), cu populaţie musulmană, căci citacii erau musulmani veniţi
din sudul Dunării 45 • La răscrucea secolelor XVIII-XIX situaţia era mult modificată
faţă de 1570: numărul satelor din kaza a ajuns la aproape 50, dintre care doar 4 mai
păstrau nume româneşti, iar în oraş mai erau doar 7 cartiere creştine, între care,
Cartierul Armenilor sau Cartierul Evreilor indică populaţia cosmopolită a Brăilei
46
din tot acest timp •
Contribuţiile cele mai relevante din volumele menţionate mai sus au fost
reunite în 2015 într-o noua carte: Mihai Maxim, Regimul creştinilor in Casa
Islamului. Cu pril'ire specială la creştinii din Ka::aua Brăilei (1538-1828), in
lumina documentelor din arhiva otomană din Istanbul. Considerată a fi „un dar"
închinat ÎPS Casian , această carte este o adevărată operă dăruită brăilenilor căci,
47
după cum preciza iniţiatorul efortului de identificare a documentelor otomane

privind istoria Brăilei. istoricul Ionel Cândea. „ actualitatea unei astfel de scrieri
<este> rară dacă nu chiar unică în spaţiul istoriografiei noastre", pentru că
„Profesorul Mihai Maxim descifrează nu doar documentele arhivelor otomane, ci şi
mecanismele istorico-juridice. militare. economice şi spirituale ale vieţii creştinilor
de aici, de la Dunărea de Jos. sub stăpânirea otomană" 4 R. Astfel, Mihai Maxim şi-a
propus o abordare mult mai conceptualizată prin acest volum, căci a urmărit să
valorifice studiile anterioare într-o prezentare sistemică a situaţiei creştinilor sub
stăpânirea Imperiului Otoman. cu accent evident asupra Brăilei. De aceea, volumul
are patru secţiuni. dintre care. primele două, Cadrul juridic şi Cadrul istoric49
explică coordonatele definitorii ale evoluţiei vieţii creştinilor timp de secole sub
stăpânirea sultanilor.
După cum am precizat, studiile din cele două secţiuni sunt cercetări mai
vechi sau mai noi ale lui Mihai Maxim, cunoscute celor interesaţi de istoria
raporturilor dintre Ţările Române şi Imperiul Otoman 50 • Totuşi, dintre acestea, o
importanţă deosebită o are subcapitolul Înfiinţarea kazalei Brăi/a 51 , ca parte a
45
Maxim. 2013 b: 341.
46
Maxim. 2013 b: 342.
47
Maxim. 2015: 9.
4!1Maxim.2015: li.
49
Maxim.2015: 19-176.
50
Aceste studii sunt: Statutul de 'ahd în teoria şi practica juridică musulmană, Maxim, 2015: 19-56,
(un subcapitol din Maxim. 1993: 143-168); Statutul zimmi-ilor în clâr al-lslâm. Maxim, 2015: 57-96
(un subcapitol Max.im, 1993: 169-196) şi Le regime juridique des chretiens dans Ies ports roumains
sous administration ottomane XV/e-XV/e siecles, Maxim, 2015: 97-105, tot un articol publicat anterior:
Maxim, 1980: 85-89. A doua secţiune, Cadrul Istoric, este deschis de articolul în două părţi Teritorii
române.şti sub administraţie otomană în secolul al XVI-iea, în Maxim, 1983: 802-817 şi 879-890.
51
Maxim, 2015: 161-166.
218
teritoriilor creştineaflate sub administraţie otomană în secolul al XVI-iea. Istoricul
prezintă două documente esenţiale pentru înţelegerea ocupării Brăilei de către
Suleyman Magnificul. Mai întâi documentul datat 14.02.1543 care înregistra între
cheltuielile Visteriei centrale a statului otoman şi un dar pentru domnul Ţării
Româneşti, Radu Paisie. Acest act atestă participarea lui Radu Paisie la campania
de la Buda din 1541, eveniment de care se leagă şi transformarea Brăilei în kaza
otomană. Apoi, un fragment dintr-un „excepţional document", o poruncă a
sultanului Suleiman Magnificul către domnul Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul,
din care reiese că în octombrie 1546 încă se efectuau lucrări la cetatea Brăilei
(domnul român trebuia să trimită materiale de construcţie şi salahori pentru
terminarea şanţului şi „ vălului" cetăţii), deşi procesul de anexare şi de organizare a
kazalei s-a desfăşurat între 1538-1542.
Cea de a treia secţiune este dedicată exclusiv Brăilei Otomane - Creştinii din
Brăila Otomană -, iar aici sunt reluate cele mai importante descoperiri docu-
52
mentare din secolul al XVI-lea referitoare la trecutul brăilenilor. Regimul Bisericii

Greco-Ortodoxe, cu studiile Mitropolia Brăilei. Arhiva Otomană din Istanbul şi
istoria Mitropoliei Brăilei şi Mitropoliile Moldovei şi Ţării Româneşti53 , este
ultima secţiune din această carte de căpătâi despre istoria Brăilei 54 •
În anul următor, 2016, cu ocazia unui nou moment de referinţă din istoria
Muzeului Brăilei, 23 august, (ziua aniversară a înfiinţării acestei instituţii de către
regele Carol I) 55 , la Editura Istros a fost tipărit un nou volum de documente sub
semnătura lui Mihai Maxim, Brâncoveanu şi Înalta Poartă. Documente noi din
arhivele turceşti (/), care cuprinde nu mai puţin de 20 de documente referitoare la
familia Brâncoveanu, necunoscute, toate cuprinzând text, traducere, note, comen-
tariu şi fotocopie 56 . Acest prilej l-a făcut pe Ionel Cândea să noteze în postfaţa
lucrării o idee relevantă despre rolul pe care Mihai Maxim îl are în scoaterea la
lumină din acel „adânc" întuneric în care s-a aflat nu doar trecutul oraşului de la
Dunărea de Jos: „prin profesorul Mihai Maxim o pagină excepţională se deschide
în istoria românilor, a Brăilei, dar şi a relaţiilor noastre cu Poarta"57 •
De altfel, la aproape un an de la acest moment festiv la care ne-am referit, în
2 august 2017, se stingea din viaţă venerabilul savant. Moartea sa nu înseamnă însă
şi sfârşitul edificării operei, operă prin care oricum va dăinui pentru eternitate în
istoria românilor. Astfel, în 2018, anul Centenarului Marii Uniri, dar şi al
sărbătoririi a 650 de la prima atestare documentară a oraşului Brăila, la Editura
Istros urmează să apară un nou volum din activitatea lui Mihai Maxim dedicată
investigării arhivelor otomane, referitor, desigur, la ceea ce a însemnat „kazaua
Brăilei" în istoria zbucimată a Dunărei de Jos.
52
Maxim, 2015: 177-276.
53
Maxim, 2015: 269-319.
54
Maxim, 1999: 83-107.
55
Muzeul de Istorie al Brăilei a fost înfiinţat ca muzeu ştiinţific prin decret regal, în data de 23 august
1881.
56
Maxim, 2016: 31-395.
57
Maxim, 2016: 398.
219
Referinţe
Engin, Hakan (2012) /brail Kalesi 'Nin Modernizasyonu: Osmanli Arşiv Belgerine Gore
(1736-1819), Brăila: Muzeul Brăilei-Editura Istros.
Inalcik, Halîl (2004) ,,Mihai Maxim" în Studii şi cercetări de turcologie contemporană.
Omagiu Profesorului Mihai Maxim la 60 de ani, coordonator Călin Felezeu, Cluj-
Napoca: Editura Tribuna, pp. 9 - 1O;
Iorga, Nicolae (1933) „Din viaţa socială a Brăilei supt Turci" în Analele Academiei
Române. Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III, tom XIV, Memoriul 3, 1933, Bucureşti,
1937, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Naţionale şi Imprimeria Statului, pp. 130-138.
Murgescu, Bogdan (2004) „Profesorul Mihai Maxim la 60 de ani" în Studii şi cercetări de
turcologie contemporană. Omagiu Profesorului Mihai Maxim la 60 de ani, coordonator
Călin Felezeu, Cluj-Napoca: Editura Tribuna, pp. 11-19;
Prodan. Dan .,Turcologul Mihai Maxim - septuagenar", în Acta Moldaviae Septentrionalis,
XII. 2013. Botoşani. pp. 352-357.
Vâlcu, Aurel (2004) ,.Bibliografia lucrărilor Profesorului Mihai Maxim", în Studii şi
cercetări de turcologie contemporană. Omagiu Profesorului Mihai Maxim la 60 de ani,
coordonator Călin Felezeu, Cluj-Napoca: Editura Tribuna, pp. 21-32.
Maxim. Mihai ( 1980) „Le regime juridique des chretiens dans Ies ports roumains sous
administration ottomane XVIe-XVIe siecles" Analele Universităţii Bucureşti, Istorie,
XXIX, 1980. p. 85-89.
Maxim. Mihai, „Teritorii româneşti sub administraţie otomană în secolul al XVI-iea ", 1-11,
Re\'ista de Istorie. tom 36, 1983, nr.8, p. 802-817 şi nr. 9. 1983, p. 879-890.
Maxim. Mihai ( 1993) Ţările Române şi Înalta Poartă. Cadrul juridic al relaţiilor româno-
otomane in Evul Mediu. Cu o prefaţă de Prof. Halii lnalc1k, Bucureşti: Editura
Enciclopedică.
Maxim, Mihai ( 1999) L 'Empire ottoman au nord du Danube et /'autonomie des
Principautes Roumaines au XVJe siecle. Etudes et documents, istanbul: Les Editions.
Maxim, Mihai (2008) Noi documente turceşti privind Ţările Române şi /nalta Poartă
(1526-1602), Brăila: Muzeul Brăilei - Editura lstros.
Maxim. Mihai (2011) Brăila I 71 I. Noi documente otomane, Brăila: Muzeul Brăilei -
Editura Istros.
Maxim. Mihai (2012) O istorie a relaţiilor româno-otomane. cu documente noi din arhivele
turceşti, voi. I, Perioada Clasică (1400-1600) Brăila: Muzeul Brăilei-Editura Istros.
Maxim, Mihai (2013a) O istorie a relaţiilor româno-otomane, cu documente noi din
arhivele turceşti, voi. II, De la Mihai Viteazul la Fanarioţi (1601-171111716), Brăila:
Muzeul Brăilei-Editura Istros.
Maxim, Mihai (2013b) Brăila Otomană. Materiale noi din arhivele turceşti. Registre de
recensământ din secolul XVI, Brăila: Editura Istros-Muzeul Brăilei.
Maxim, Mihai (2015) Regimul creştinilor in Casa Islamului.Cu privire specială la creştinii
din Kazaua Brăilei (1538-1828), in lumina documentelor din arhiva otomană din
Istanbul, Studii şi cercetări închinate ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos cu
prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă şi a 25 de ani de slujire arhierească. Cu un cuvânt
înainte de Prof. univ. dr. Ionel Cândea, Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I"- Editura Istros,
Brăila.
Maxim, Mihai (2016) Brâncoveanu şi f nalta Poartă. Documente noi din arhivele turceşti
(/)", Brăila: Muzeul Brăilei „Carol r' - Editura Istros.
220
V. RECENZII*
Yuval Noah HARARI, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, traducere de Adrian

Şerban, laşi, Polirom, 2017, 380 p.
Istoria globală (Global History), curent istoriografic relativ recent, dar

aplicat în modalităţi din ce în ce mai flexibile, îşi propune să depăşească delimi-
tările geografice şi geopolitice, cât şi cele simbolice, pentru a racorda cunoaşterea
istorică mai bine la lumea globalizată. În acest sens, numărul contribuţiilor ce
depăşesc cadrul naţional a crescut semnificativ în ultimii ani, fie că ne referim la
abordări transnaţionale, regionale sau la cele mondiale. A doua barieră pe care
demersurile subscrise acestui curent încearcă să o depăşească este cea cronologică,
propunând analize care depăşesc epocile istorice considerate clasice şi împingând
la /ongue duree până la limită, pentru a include întreaga istorie a omenirii şi a oferi
răspunsuri la unele dintre întrebările fundamentale ale omenirii. Istoria globală nu
este numai o istorie supranaţională şi de lungă durată, ci este o abordare compre-
hensivă, propunându-şi să includă toate aspectele particulare ale trecutului într-o
naraţiune coerentă, asumându-şi că poate exclude detalii şi nuanţe foarte fine, dar
argumentând că evidenţiează mai clar tendinţele generale ale Istoriei.
Volumul lui Yuval Noah Harari, Sapines. Scurtă istorie a omenirii, tradus în
2017 în limba română, se încadrează perfect în acest curent istoriografic. Harari este
cadru didactic la Hebrew University of Jerusalem, având un doctorat obţinut la
University of Oxford Cartea de faţă (publicată iniţial în ebraică în 2011, tradusă în
engleză în 2014) i-a adus celebritate atât în spaţiul public, cât şi în cel academic,
provocând dezbateri destul de puternice. Recenziile comunităţii academice s-au
înscris pe un spectru foarte larg al opiniilor, de la recenzenţi care au lăudat argu-
mentaţia şi au apreciat scopul şi dimensiunea demersulu~ până la alţii care au
considerat că Harari nu spune absolut nimic nou sau pertinent. Multe dintre aceste
polemici au pornit, aş spune aşa cum era de aşteptat, şi de la faptul că autorul, în mod
conştient, atinge aproape toate punctele sensibile posibile, precum cele religioase sau
etnice. Lăsând însă la o parte această, Harari construieşte câteva argumente ce merită
discutate.
Întrebarea centrală a volumului este una majoră: cum şi de ce au ajuns oamenii
să stăpânească planeta? Miza autorului este de a lua această dilemă fundamentală, ce
pare de nerezolvat din cauza complexităţii ei, pentru a aplica un demers ştiinţific în
vederea găsirii unui răspuns. Cartea nu este însă o istorie a omenirii, ci o istorie a
omului şi a trecerii acestuia de la un rol minor în ecosistem la hegemonul
incontestabil al Terrei. Pentru Harari, omul modern este diferit doar nesemnificativ
de omul preistoric. Din acest motiv, multe dintre argumentele pe care le utilizează
221
sunt biologice sau antropologice. Desigur, o abordare istorică de asemenea amploare
este limitată în privinţa expunerii narative a ideilor şi a metodologiei. Modul în care
Harari alege să caute răspunsuri la întrebările sale este mai degrabă prin interpretarea
cunoaşterii istorice acumulate până acum, pe care o interpretează şi o sistematizează
în sensul argumentaţiei proprii, decât prin producerea de cunoaştere punctuală.
Obiectivul cărţii nici nu este de a îmbogăţi cunoaşterea istorică prin chestiuni
particulare, ci de a căuta un sens al Istoriei.
Teza principală a cărţii este ca oamenii sunt singurele fiinţele capabile să
colaboreze în numere foarte mari, lucru care le-a asigurat un avantaj semnificativ
asupra celorlalte specii. Diferenţa dintre homo sapiens şi alte rude apropiate ale
acestuia din punct de vedere biologic, argumentează Harari, este că doar oamenii
sunt capabili să conlucreze fără a avea o legătură constantă directă între ei. Pentru a
asigura această colaborare. oamenii au însă nevoie de constructe imaginate, concept
prin care autorul defineşte tot ceea ce nu există în realitatea obiectivă, tot ce nu are o
formă fizică. În această categorie sunt amestecate de autor religia, naţiunea, statul,
imperiul. banii. corporaţiile ş.a. Ele pot fi atât un instrument prin intermediul căruia
se face mai uşoară activitatea oamenilor (banii. care asigură tranzacţii mai facile în
comparaţie cu sistemul de troc) sau pot fi comunităţi imaginate, care încarcă cu sens
şi ordonează existenţa indivizilor. Oamenii sunt singurele animale ce utilizează lim-
bajul pentru a transmite informaţii despre ceva nu există în mod concret. De remarcat
că cele două realităţi (cca ohiectfră. concretă. fizică; respectiv cea subiectivă, creată
în mentalul colectiv uman) nu sunt chiar atât de uşor de delimitat. Ele nu doar că se
influenţează, ba chiar sc modifică radical una pe cealaltă. Fie că avem jn vedere
modul în care geografia a structurat societăţile umane, sau modul în care războiul
dintre state a afectat dramatic vieţile a milioane de oameni, este simplist să
considerăm aceste concepte imaginate nişte simple ficţiuni fără relevanţă. Nu doar că
sunt mai mult decât atât, dar sensul şi dimensiunea evoluţiei lor depăşeşte capacitatea
oricărui grup de indivizi de a Ic monopoliza, controla sau dirija (cel puţin nu în mod
conştient).
Harari consideră trei fenomene istorice ca fiind esenţiale în transformarea
omului în stăpânul planetei .• ~Revoluţia cognitivă", „revoluţia agricolă" şi „revoluţia
ştiinţifică" au reprezentat momentele de dezvoltare calitativă care au modificat
radical modul de viaţă al oamenilor. La o lectură mai atentă însă, aceste „revoluţii"
nu sunt atât de mult puncte de ruptură radicală, ci mai degrabă rezultatul unor
perioade de acumulare de-a lungul a sute sau chiar mii de ani. Rupturile pe care
Harari le propune par a fi mai degrabă tranziţii. De remarcat că pentru autor împăr
ţirea clasică a istoriei în epoci (preistorie, antichitate, evul mediu, epoca modernă şi
epoca contemporană) este irelevantă. În linia argumentaţiei din volum, epocile
istorice sunt doar constructe utilizate de-a lungul timpului (cu variaţii importante) de
istorici, care, la scară mare, globală, a Istoriei, nu înseamnă aproape nimic.
Este destul de evident că autorul şi-a gândit volumul astfel încât să poată fi
accesibil unui public nespecializat. Stilul este unul lejer, exemplele sunt numeroase şi
explicaţiile destul de simplu de înţeles. Demn de remarcat este că traducerea în limba
222
română păstrează acestă opţiune stilistică. Mai mult decât atât, Harari în mod cert şi-a
propus să stimuleze dezbateri în jurul cărţii sale. De foarte multe ori lansează
afirmaţii foarte tari, fiind conştient că acestea întotdeauna crează reacţii puternice.
Lucru pe care autorul îl şi recunoaşte în carte. Totuşi, un cititor atent poate să observe
că după aceste afirmaţii puternice urmează nuanţe inteligente şi clarificări de poziţie.
De exemplu, atunci când subliniază rolul „bârfei" în dezvoltarea societăţii umane,
autorul are în vedere modalităţile prin care homo sapiens utilizează limbajul pentru a
socializa. La fel, atunci când discută despre revoluţia agricolă ca despre o
„păcăleală", încearcă de fapt să conteste ideea unui progres continuu al omenirii în
istorie. Sigur, am putea spune în acelaşi timp ca autorul arată elocvent faptul că este
capabil să scrie un bestseller. Cartea nu doar că se citeşte uşor (deşi uneori crează un
sentiment de nedumerire sau chiar respingere, lucru care spune cel puţin la fel de
multe şi despre cititor), dar reuşeşte să te şi pună pe gânduri.
În mai multe locuri din carte, impresia este însă că autorul împinge cam mult
dorinţa de a şoca cititorul. Echilibrul este destul de greu de găsit. De cele mai multe
ori reuşeşte să-l găsească, dar rămân unele afirmaţii foarte puternice neacoperite cu
argumente şi nuanţe.
Spre finalul cărţii, autorul face o analiză foarte interesantă cu privire la
fericire în context istoric. Miza este puţin diferită din punctul meu de vedere. Dacă
pentru Harari analiza arată mai degrabă că progresul umanităţii în ansamblu nu
aduce în mod necesar şi obligatoriu şi îmbunătăţirea vieţii tuturor indivizilor (nu în
termneni absoluţi, ci relativi), cred că acest tip de abordare mai evidenţiază o
dilemă fundamentală: este aproape imposibil pentru un individ să trăiască într-un
context istoric dat şi să înţeleagă fenomenele istorice complexe şi tendinţele
acestora. Dacă astăzi ştim, cu unele limite, în ce direcţie a mers Istoria după revo-
luţia agricolă, pentru omul preistoric lucrurile nu erau atât de clare. Doar o perspec-
tivă globală oferă un asemenea avantaj. Fie explicit, fie implicit, Harari sugerează
această idee de mai multe ori pe parcursul cărţii.
În demersul său, autorul nu este un determinist: „Istoria nu poate fi explicată
în mod determinist şi nu poate fi prezisă pentru că e haotică" (p. 204 ). Scopul lui
nu este de a oferi explicaţii cauzale foarte rigide, ci de a căuta (cu limitele cognitive
ale omului) răspunsuri. Înţelegem astfel că nici previziunile din finalul volumului
nu sunt profeţii, ci doar posibilităţi. În 2015, Harari a publicat în ebraică un volum
în care propune interpretările sale cu privire la viitorul speciei umane. Volumul,
tradus în 2016 în limba engleză cu titlul Homo Deus: A Brief History of Tomorrow,
este interesant cel puţin din perspectiva modului în care cunoaşterea de tip istoric
poate nu doar să ofere chei de înţelegere a trecutului, ci şi pentru (un posibil) viitor.
S-ar putea spune că un cititor nespecializat are mai multe de descoperit din
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii decât un specialist. În acelaşi timp însă, Yuval
Noah Harari are atât meritul de a utiliza cu destul de multă fineţe o cantitate de
informaţii foarte mare, dar şi de a pune întrebări (şi a oferi răspunsuri) demne de a
fi analizate şi dezbătute, păstrând totuşi un stil plăcut şi accesibil.
Ionuţ Mircea MARCU
223
Vintilă MIHĂILESCU (coord.), De ce este România Astfel? Avatarurile excep-
ţionalismului românesc, Editura Polirom, Iaşi, 2017, 309 p.
Lucrarea avută în vedere, De ce este România astfel? Avatarorile excepţiona
lismului românesc coordonată de antropologul Vintilă Mihăilescu, este o replică la
eseul istoricului Lucian Boia De ce este România altfel? Publicarea acestui studiu
în anul 2012, într-o perioadă agitată pentru societatea românească, a creat un
fundament academic, validat de autoritatea profesorului Boia, excepţionalismului
negativ al istoriei poporului român. În acelaşi timp, reacţiile la acest eseu au
contribuit la propulsarea dezbaterii privind acest subiect. Au existat numeroase
voci ce au contestat diverse aspecte ale demersului, pornind de la argumentaţia sa
ştiinţfică şi încheind cu legitimitatea concluziilor sale. Scopul lucrării propuse spre
recenzare a fost tocmai de a reuni mai multe astfel de poziţii, nu doar pentru a
incuraja dezbaterea ştiinţifică pe acest subiect dar şi pentru a discuta şi corecta
anumite neconcordanţe şi contradicţii identificate de către contributori. Domnul
Mihăilescu împărtăşeşte în partea introductivă cum a luat naştere această iniţiativă.
Pornind de la nişte reticenţe exprimate în comun atât de dumnealui cât şi de colegii
săi, Daniel Dăianu şi Bogdan Murgescu, reticenţe ce au fost identificate în diverse
grade de polarizare şi la alţi intelectuali români, a fost nominalizat într-o manieră
spontană, informală să fie cel care coordonează aceste critici într-un volum. Astfel,
în concordanţă cu cele declarate de coordonator, scopul acestui demers este de a
oferi „o replica aşezată şi reflexivă. care să pornească, eventual, de la o selecţie a
criticilor întemeiate ce au fost aduse la scurt timp după apariţia cărţii, dar care să
meargă mai deparate de aceste polemici mai mult sau mai puţin efemere." 1 Îmi
propun în cele ce urmează să nu analizez doar conţinutul şi valoarea lucrării De ce
este România asţfel?, dar să evaluez şi în ce măsură scopul declarat a fost atins,
mai ales în ceea ce priveşte intenţia de a merge dincolo de o selecţie de critici.
Cele două lucrări propun doua paradigme diferite asupra societăţii româneşti
iar acest lucru este vizibil încă din titlu. De ce este România altfel? presupune un
discurs narativo-descriptiv în care autorul porneşte de la ipoteza că România este
diferită şi caută să aducă argumente în sprijinul acesteia. Boia îşi începe analiza
pornind de la Evul Mediu din spaţiul românesc şi se opreşte la evenimentele
contemporane scrierii respectivului eseu, timp în care scoate în evidenţă mai multe
complexe ale poporului român şi caută să analizeze diversele poziţionări ale
României faţă de Occident: un Occident pe care românii l-au folosit ca standard de
„calitate" în ultimele două secole, de la care au împrumutat modele şi au importat
forţă de muncă înalt specializată dar în acelaşi timp un Occident care i-a com-
plexat, pe care l-au invidiat dar şi criticat pentru pervertirea sa. Vocile din cartea
coordonată de domnul Mihăilescu propun un discurs într-o pregnantă notă expli-
cativă. Cu toate că temele principale de discuţie sunt trasate în cadrul eseului,
acestea sunt dezvoltate şi ramificate prin volum iar după caz, contraargumentate cu
succes. Diverşii contributori îşi propun să arate de ce este România astfel printr-o
Vintilă Mihăilescu, 2018: 5.

1
224
ancorare a acesteia în contextul regional, european sau global în care se petrece
evenimentul istoric relevant pentru dezbatere, contestând astfel însuşi unicitatea
destinului româneasc. Dacă în cazul României altfel, comparaţiile au părut în mai
multe locuri a fi arbitrar alese, de cele mai multe ori între Bulgaria şi Polonia,
comparaţiile în cazul României astfel sunt mult mai bine motivate geopolitic şi sunt
alese pe baza unor criterii obiective, motivate în text. În oferirea unor perspective
multiple asupra subiectului abordat, contribuie cu succes şi specializările distincte
ale diverşilor autori din volum: istorici, economişti; antropologi, politologi sau
sociologi astfel încât sunt aduse argumente din mai multe sfere ştiinţifice.
În acelaşi timp, dacă autorii s-ar fi limitat la a da replică, atunci cu siguranţă
nu şi-ar fi atins scopul redat mai sus. Acest lucru a fost anticipat de coordonator
care a gândit lucrarea pe două părţi. Prima parte este concentrată pe o sintetizare a
replicilor şi poziţiilor faţă de eseu. Aceste poziţii se radicalizează treptat din punc-
tul de vedere al nivelului de critici exprimate, pornind de la anumite incoerenţe
istorice identificate de istoricul Bogdan Murgescu în recenzia sa care deschide
prima parte şi încheind cu poziţia lui Cristian Ghinea care compară eseul cu un talk
show. Dezbaterea pe temele lansate de profesorul Lucian Boia este ca un fir roşu ce
uneşte volumul, chiar dacă în a două parte accentul este mutat pe diversele feţe ale
excepţionalismului românesc. Această schimbare de abordare demonstrează că
întenţia din spatele acestui volum nu este doar să contrazică dar totodată să aducă şi
o alternativă cititorului, o interpretare distinctă a problemei prezentate anterior.
În această etapă sunt deconstruite şi rearanjate anumite teme propuse de
Lucian Boia, consolidând direcţia proprie a volumului. Argumentaţia împotriva
acestui excepţionalism românesc este dezvoltată în fiecare dintre articolele care
alcătuiesc partea a doua a volumului. Autorii propun comparaţii adecvate, au în
vedere situaţia separată a regiunilor din România şi analizează detaliat structura
societăţii româneşti, acordând atenţie elitelor, ţăranilor dar şi claselor de mijloc.
Deşi rolul străinilor este mai puţin dezbătut, alte teme sunt aduse în prim-plan,
discutându-se pe larg pe teme precum rolul Bisericii Ortodoxe în societatea
românească, imaginea ţăranului, a naţional-comunismului românesc şi a capitalis-
mului postcomunist românesc iar teme precum epoca de aur interbelică sunt
aprofundate cu scopul de a demitiza anumite percepţii populare.
Anumite articole vin cu abordări inovative asupra subiectului, tratând teme
precum determinismul geografic sau eugenismul românesc. La fel de interesantă
este şi integrarea unei discuţii menite să surprindă contextul contemporan, purtată
între Vintilă Mihăilescu, Alfred Dumitrescu şi Ştefania Dumitrescu, ce îndeamnă
cititorul la reflexie prin surprinderea mai multor întrebări pertinente. O altă
contribuţie importantă a acestui volum este încadrarea excepţionalismului din
punct de vedere teoretic şi istoriografic. Acest capitol era necesar pentru a susţine
cititorul în demersul său de a înţelege principalele abordări asupra excepţionalis
mului românesc şi în a-l ajuta să îşi creeze o viziune de ansamblu asupra
subiectului. În acelaşi timp, chiar dacă volumul este construit pe mai multe nivele
de analiză, cu structuri analitice proprii fiecărui autor şi chiar limbaje diferite,
225
interventiile coordonatorului contribuie la unificarea acestor voci. Observaţiile sale
de la în~eputul şi de la finalul volumului, precum şi textele sale din mai multe
puncte cheie ale volumului, dau coerenţă şi consistenţă întregului demers.
Coordonatorul îşi permite o notă mai reflexivă în partea de concluzii, fără a
se îndepărta totuşi de tonul predominant al cărţii. Astfel, ideile exprimate în
capitolul Mit, Excepţionalism şi Narcotice. Un epilog analizează legăturile ce se
formează între mit-naţiune-excepţionalism aducând în discuţie diverse explicaţii cu
privire la motivele pentru care România este aşa cum este, cum ar fi de exemplu
preferinţa elitelor noastre din secolul al XIX-iea pentru o naţiune culturală şi nu o
naţiune civică după modelul francez. Cu privire la aceast aspect, o remarcă a
autorului m-a frapat: [ ... ] identitatea culturală a elitelor române îşi schimbă funda-
mental spaţiul şi conţinutul odată cu educarea elitelor române în Occident: de facto,
devenim rapid la nivelul elitelor. o cultură europeană, lăsând însă maselor o cultură
balcanic ţărănească".~ Pentru autor. mitul este sursa excepţionalismului şi nu face
sens de ce cel mai mare demistificator al istoriei române ajunge să creadă în mituri:
.. Pentru aceasta. discursurile excepţionaliste trebie să creadă însă în ceva, să
se întemeieze pe o credinţă. pe o formă sau alta de patriotism, adică de sentiment
profund fată de ţară. Din acest punct de vedere. pot exista şi forme de patriotism
negati\'. Emil Cioran fiind exemplul paradigmatic. Tot din acest punct de vedere,
excepţionalisul nihilist sau pur şi simplu mizerabilist poate fi considerat un
excepţionalism ateist: nu ..crede" în ţară. dar nu este nici agnostic, în sensul
suspendării unei judecăţi de credinţă. ci se întemeiază pe o atitudine personală, care
devine singurul temei al judecăţii. Este cazul exemplar a lui Lucian Boia. În fine,
implicând o formă de credinţă. discursurile excepţionaliste pot cădea uşor şi oricând
în demagogic sau. la extrema cealaltă., în habotnicie. Aici intră din păcate
majoritatea discu\iilor excep\ionalistc" 3 .
Din punctul meu de vedere, lucrarea oferă un răspuns satisfăcător cu privire la
excepţionalismul românesc şi o alternativă la ceea ce fusese deja expus de domnul
Boia. Este de asemenea bine argumentat că deşi utile, excepţionalismele trebuie să
vină cu anumite limite deoarece „încremenirea confortabilă în excepţionalism poate
naşte monştri". Din acest punct de vedere lucrarea şi-a atins cu succes scopul iniţial,
4
construind în acelaşi timp o viziunea teoretică ce merge dincolo de dimensiunea

critică. înspre a crea o teorie cu privire la excepţionalismul românesc. Pe de altă parte
consider că imaginea de ansamblu şi infonnaţiile primite de cititor ca urmare a
lecturării acestei cărţi, fie independent fie împreună cu lucrarea domnului Boia,
contribuie de asemenea la o mai bună înţelegere a societăţii româneşti, atât din
punctul de vedere al evenimentelor istorice cât şi din punctul de vedere al
prezentului, aspect benefic în construirea unei gândiri critice cititorilor.
Margareta-Gabriela NISIPEANU
~ Vintilă Mihăilescu, 2018: 305.

3

4
226
Alexandru-Florin PLATON, „Corpul politic" în cultura europeană. Din Evul
Mediupînă în epoca modernă, laşi, Polirom, 2017, 357 p.
Regele este adevăratul nas al regatului său. Dintre toate metaforele corporale
întâlnite în literatura medievală şi modernă timpurie, aceasta este printre cele mai
surprinzătoare. Analogia îi aparţine unui jurist francez, Georges Blaignan, autorul
unui demult uitat panegiric al lui Henric al IV-iea, redescoperit de Alexandru-
Florin Platon. Primul şi cel mai facil sens este cel estetic: absenţa regelui aduce cu
sine urâţirea regatului sau, pentru a folosi meta-limbajul istoriografic, regicidul echi-
valează cu o rhinocopie a „corpului politic". Metafora acoperă însă şi un alt câmp
semantic. Plecând de la concepţiile medicale din Franţa Renaşterii, Alexandru-Florin
Platon reconstituie un al doilea sens, de data aceasta funcţional: regatul respira prin
rege, care filtra influenţele exterioare, având aşadar un rol esenţial în asigurarea
echilibrului umoral de care depindea sănătatea şi vitalitatea „corpului politic".
Reconstituirea semnificaţiilor iniţiale ale metaforei lui Blaignan dezvăluie o
trăsătură esenţială a cărţii scrise de Alexandru-Florin Platon: rigoarea şi, totodată,
subtilitatea analizei.
Deşi intervalul cronologic pe care-l investighează este unul foarte amplu,
mergând din secolul al Xii-lea până la Revoluţia Franceză, cu excursuri
substanţiale în Antichitatea târzie şi în cea clasică, Alexandru-Florin Platon rămâne
fidel principiului metodologic pe care-l anunţă încă de la început cărţii: de a analiza
textele, în primul rând, în contextul lor discursiv imediat. Refuzând tentaţia facilă
de a trasa legături între autori din perioade şi societăţi diferite, chiar şi atunci când
scriu despre aceleaşi teme folosind metafore asemănătoare, Alexandru-Florin Platon
reaşează fiecare text în contextul specific, socio-politic şi cultural, în care a fost
elaborat. „ Corpul politic" în cultura europeană este, deopotrivă, o carte de antro-
pologie culturală şi una de istoria ideilor5 • Pentru Alexandru-Florin Platon metafora
„corpului politic" este interesantă nu doar în sine, ca reprezentare mentală, ci mai
cu seamă prin ceea ce dezvăluie despre societatea în care a fost articulată sau,
dimpotrivă, din care lipseşte.
Omul-microcosmos, Biserica-corp al lui Hristos, „corpul social", „corpul
politic" al regatului şi „corpul naţiunii" sunt tot atâtea întrupări ale metaforei
antropomorfe. Dintre toate acestea cartea lui Alexandru-Florin Platon se concen-
trează asupra trupului ca reprezentare a monarhiilor europene între secolele XII-XVI.
Deşi circumscrisă unui singur capitol, discuţia despre metafora „corpului politic"
medieval şi renascentist are o pondere covârşitoare, acoperind jumătate din întreaga
carte. Capitolul care-l precedă, dedicat altor ipostaze ale metaforei corpului în
perioada medievală, precum omul-microcosmos sau corpus Ecclesiae, poate fi citit
5
Alexandru-Florin Platon îşi consideră demersul influenţat de metoda hermeneutică a lui Quentin
Skinner (p. 27), plasându-l aşadar în sfera istoriei intelectuale. Influenţa lui Skinner, vizibilă în atenţia
cu care sunt reconstituite intenţiile iniţiale, explicite sau subiacente, ale autorilor, este dublată de cea a
antropologiei culturale. Antropologul cel mai des citat de Alexandru-Florin Platon este Mary Douglas
(p. 14-15), însă în multe dintre paginile cărţii se întrevăd ecouri ale antropologiei simbolice, mai cu
seamă ale lui Clifford Geertz.
227
ca un preambul, plasat în continuarea discuţiei metodologice introductive.
Capitolul care-i succede, în care este urmărită destructurarea simbolică a „corpului
politic" prin apariţia reprezentărilor concurente ale „corpului mecanic" şi, mai apoi,
ale „corpului naţiunii'', poate fi privit ca un epilog. Cel de-al patrulea şi ultimul
capitol al cărţii, dedicat „corpului naţiunii" şi „corpului politic" în câteva texte
moldove11eşti ·şi munteneşti din prima jumătate a secolului al XIX-iea, este un
provocator post-scriptum, menit, după cum autorul însuşi o mărturiseşte, să
stimuleze o dezbatere istoriografică.
„ Corpul politic" în cultura europeană înfăţişează, pas cu pas, felul în care
un istoric gândeşte un subiect foarte complex şi cu ramnificaţii uneori neaşteptate.
Imaginea „regatului ca un corp", aşa cum apare în Po~vcraticus al lui John de
Salisbury, reflectă două idei esenţiale: interdependenţa funcţională a diferitelor
membre şi subordonarea lor ierarhică. Metafora „corpului politic" a cunoscut o
popularitate remarcabilă în lumea occidentală între secolele XII şi XVI, fiind folosită,
printre alţii, şi de Toma din Aquino, Ptolemeu din Luca, Aegidius Romanus, Jean
de Paris, Marsiglio de Padova sau Christine de Pizan1-. Încercând să descopere
semnificaţiile acestei metafore şi. mai cu seamă, căutând să înţeleagă diferenţele
subtile dintre feluritele ei forme, Alexandru-Florin Platon a procedat metodic.
Primul pas, în introducere, este înţelegerea cu sprijinul antropologiei a legăturii
dintre reprezentările corporale şi cele ale sistemului social şi desluşirea funcţiilor
semantice ale metaforei cu ajutorul teoriilor limbajului. Înarmat cu aceste
instrumente analitice, Alexandru-Florin Platon investighează celelalte ipostaze ale
metaforei corpului în lumea medievală, pentru a vedea în ce raport s-au aflat cu
„corpul politic". Concluzia, convingător argumentată, este că cele mai răspândite
trei metafore ale corpului în societatea medievală - omul ca micro-cosmos,
Biserica-trup al lui Hristos şi „corpul politic'' - sunt trei ipostaze ale aceleaşi
reprezentări corporal-organologice, imaginate şi instrumentalizate în contexte felu-
rite, în scopuri diferite. De pildă, metafora ecleziologică a corpului mistic al
Bisericii a fost intens folosită în perioada reformei gregoriene, iar transferul de la
unum corpus ecdesiae la unum co1pus rei publicae ar fi avut loc în contextul
polemicii dintre papi şi împăraţi. Pasul de la imaginarea ca un singur trup a întregii
comunităţii creştine, definite fie ca ecclesia, fie ca imperium, la metafora „corpului
politic" restrâns la dimensiunile unui regat, ar fi fost făcut în veacul al XII-iea.
Pasul, sau mai degrabă saltul, a fost unul substanţial şi tocmai de aceea Alexandru-
Florin Platon presupune că un rol important l-ar fi avut şi precedentele din cultura
clasică, greco-romană, care au pătruns în cultura medievală prin intermedierea lui
Fireşte. fiind \"orba despre o metaforă atât de populară, analiza nu putea fi una exhaustivă, iar
6
opţiunea lui Alexandru-Florin Platon de a se opri asupra celor mai importanţi autori este întru totul
justificată. Poate ar fi meritat însă inclus în discu~e şi John Wycliff, a· cărui concepţie asupra
„corpului politic" a fost interpretată ca o reflectare a dualităţii corporale a regelui, vezi Rachel C.
Gibbons (2014), 'The Limbs Fail when the Head is Removed": Reactions of the body politic of
France to the madness of Charles VI (1380-1422)'. în The image and perception of monarchy in
medieval and earZv modern Europe, ed. Sean McGlynn şi Elena Woodacre, Newcastle upon
Tyre:Cambridge Scholars Publishing.
228
Augustin şi a lui Calcidius, comentatorul dialogurilor platoniciene din veacul al IV-lea.
Oarecum surprinzător, perioada caroligiană este trecută cu vederea, deşi autori
precum Atton de Verceil şi, mai cu seamă, Claude de Turin, ar fi meritat amintiţi 7 •
De-abia după aceste îndelungi şi sistematice pregătiri, Alexandru-Florin Platon
purcede la analiza metaforei „corpului politic" în perioada ei de maximă înflorire în
gândirea occidentală, între secolele XII şi XVI.
Foarte atent la nuanţe, Alexandru-Florin Platon disecă analitic fiecare articu-
lare a metaforei „corpului politic", încercând să-i reconstituie semnificaţiile iniţiale.
„Corpul politic" a fost înfăţişat ca fiind condus de cap, pentru ca, treptat, inima să i se
alăture într-o diarhie, iar, ulterior, să i se substituie. Evoluţia nu a fost nicidecum una
liniară, după cum Alexandru-Florin Platon are grijă să arate, însă aceste metamorfoze
surprind încercările teologiei politice medievale de a concilia imperativul unităţii şi
necesitatea diferenţierii sferei spirituale de cea temporală. Analogiile corporale au
mers însă mult mai departe decât simpla disputare a poziţiei preeminente în „corpul
politic". Stabilirea corespondenţelor dintre categoriile sociale şi părţile corpului ome„
nesc şi, implicit, a conotaţiilor peiorative sau asociative care decurgeau de aici, precum
şi diagnosticarea maladiilor „corpului politic" pentru a-l ajuta pe principe să-şi înde-
plinească funcţia terapeutică (medicus rei publicae) sunt doar două dintre direcţiile în
care metafora a fost dezvoltată8 • Atunci când trebuie să aleagă între interpretări
divergente, Alexandru-Florin Platon nu ezită să iasă „în afara" textelor de teologie
politică şi să caute argumente în practicile socio-politice medievale. Astfel, analiza
textuală alternează cu excursuri de antropologie istorică, precum cele privind ritualul
spolierii curiei după moartea papei sau cel al practicii regale a înhumării separate a
inimii. Surprinzătorul subcapitol dedicat lumii bizantine urmăreşte acelaşi scop, al
unei mai bune înţelegeri a metaforei „corpului politic" în Occidentul medieval în
lumina absenţei sale din Bizanţ. Demersul este impecabil metodologic, chiar dacă
ipoteza propusă, „corpul politic" ar fi fost absorbit cu totul în Imperiul Bizantin de
corpul împăratului, ajungând să se confunde cu acesta, nu mi se pare convingătoare9 .
7
Într-un comentariu la I Corinteni, Claude de Turin opunea metaforei ecleziologice pe cea a „corpului
politic", susţinând că nu doar Biserica poate fi înţeleasă ca trup al lui Hristos, ci şi statul poate fi
imaginat ca trup al împăratului, ale cărui membre erau dregătorii săi: „membrum est enim corporis
eius ante se habentes sic tribunos, cornites, magistros; his omnibus inferiores sunt rnilites et magis
necessarii sunt sicut membra corpori." Pentru o discuţie mai amplă asupra acestui autor şi asupra
metaforelor organice în gândirea politică carolingiană vezi Suzanne F. Wemple (1974) 'Claudius of
Turin's Organic Metaphor or the Carolingian Doctrine ofCorporations', Speculum, no. 2, an 49: 222-237.
8
Analiza ar fi avut de câştigat dacă discuţia despre metafora corpului în regatele medievale şi
renascentiste ar fi fost extinsă şi asupra altor tipuri de cârmuiri. Exemplul cel mai facil, dar probabil şi
cel mai util, este cel al Veneţiei; vezi Jutta Gisela Sperling ( 1999) Convents and the Body Politic in
Late Renaissance Venice, Chicago: The University of Chicago Press:72-1 l 4.
9
Vezi contestarea recentă a interpretării tradiţionale a puterii imperiale în Bizanţ de Anthony
Kaldellis (2015), The Byzantine Republic: peop/e and power in new Rome, Harvard:Harvard
University Press sau Ralph-Johannes Lilie (2008), ' Der Kaiser in der Statistik. Subversive Gedanken
zur angeblichen Allmacht der byzantinischen Kaiser', în Hypermachos: Studien zur Byzantinistik,
Armenologie und Georgistik. Festschrift far Werner Seibt zum 65. Geburtstag, ed. Chrestos
Staurakos, Wiesbaden: 211-234.
229
Antropomorfizarea statului rămâne o metaforă constant folosită în Renaştere
şi în modernitatea timpurie, mai cu seamă de scriitorii englezi, dar şi, cu accente
diferite, de juriştii spanioli sau, lucru prea puţin observat până acum, de unii autori
francezi minori. Concepţia mecanicistă care a luat naştere treptat în veacul al XVII-iea
s-a răsfrânt şi asupra „corpului politic", vechii metafore organiciste substituindu-i-se
o reprezentare nouă, a „corpului artificial" .. ,De-naturalizarea corpului politic", aşa
cum numeşte Alexandru-Florin Platon acest proces, şi răspândirea noii filozofii a
„statului-maşină'' a adus cu sine o schimbare profundă în imaginarul politic, inima,
sângele, nervii şi organele fiind înlocuite de roţi dinţate, curele şi mecanisme.
Metafora antropomorfă avea însă să supravieţuiască acestei eclipse şi să reapară cu
şi mai multă forţă, sub o altă formă, cea a „corpului naţiunii", în veacul al XIX-iea.
Concepţiile organiciste medievale au supravieţuit modernităţii, fie luând noi
înfăţişări. a căror substanţă pre-modernă este uneori greu recognoscibilă, fie ca
simple reziduuri. preluate şi reutilizate de teoriile etniciste şi rasiale din secolele
XIX-XX. Aceste evoluţii sunt doar schiţate de Alexandru-Florin Platon în ultimele
pagini ale cărţii, în care concluziile analizei istorice asupra „corpului politic"
constituie punctul de plecare al unei discuţii despre schimbare în istorie.
Paginile din carte care probabil vor stârni cele mai multe discuţii în istorio-
grafie sunt cele care privesc studiul de caz românesc. În unna unei investigaţii pre-
liminare în textele din Ţara Românească şi Moldova din prima jumătate a secolului
al XIX-iea. Alexandru-Florin Platon observă că metafora „corpului politic" pare să
fi fost folosită mai întâi de oameni ai Bisericii şi, cu precădere, pentru a desemna
„trupul neamului". Originile acestei metafore nu trebuie însă căutate doar în sursele
religioase. mai cu seamă în textele pauline. ci şi în influenţele occidentale, mani-
festate în cele mai surprinzătoare moduri. Naum Râmniceanu, pe care Alexandru-
Florin Platon îl consideră unul dintre primii autori români care au folosit metafora
corpului. include în cronica sa şi o descriere a unei hărţi antropomorfice, de tipul
Europa Regina. prilej de a reflecta la poziţia marginală a „neamului nostru al
Rămlenilor din braţele Evropei işind sau aşezat pre îmbrăcămintea hainelor ei"JO.
Discuţia merită cu siguranţă continuată, extinzând cercetarea şi asupra veacurilor
precedente şi repunând în discuţie teza lui Daniel Barbu, adoptată şi de Alexandru-
Florin Platon. a unei societăţi româneşti medievale şi moderne timpurii „neconfi-
gurate juridic şi lipsită de complexităţi structurale" .
.. Corpul politic" incultura europeană este o carte deschisă, în care gândirea
istoricului poate fi urmărită de cititor pas cu pas. Alexandru-Florin Platon îşi
expune clar raţionamentele, incluzând interpretările divergente şi fără a ascunde
limitele şi incertitudinile ipotezelor pe care le propune. Reconstituind istoria unei
metafore, poate cea mai importantă din istoria gândirii politice europene, cartea lui
Alexandru-Florin Platon este un excelent laborator de metodologie istorică. Citi-
torii nespecializaţi pot vedea „la lucru" o gândire istorică vie. Pentru istorici, mai
cu seamă pentru medievişti, cartea este o invitaţie la dialog. „ Corpul politic" în
St. Bezdechi ed ( 1944 )„ Cronica inedită dela Blaj a protosinghelului Naum Râmniceanu, partea I-a,
10
Cluj-Sibiu: Tipografia „Cartea Românească": 68.
230
cultura europeană contestă implicit frontierele care continuă să împartă câmpul
istoriografic din România între „cercetători" şi „profesori", între specialişti în
„istorie universală" şi cei în „istorie românească". Pregătită şi gândită la catedră
vreme de mai mulţi ani, cartea lui Alexandru-Florin Platon poate sluji drept model
prin claritatea didactică a expunerii, prin construcţia argumentelor şi soliditatea
documentării sau prin felul în care deschide noi direcţii de cercetare. Deşi tratează
o temă de „istorie universală", „ Corpul politic" în cultura europeană îi provoacă
pe istoricii Ţării Româneşti şi ai Moldovei să re-gândească semnificaţia reprezen-
tărilor statului (sau a absenţei lor) în cultura românească medievală şi modernă.
Alexandru-Florin Platon reaminteşte „corpului istoricilor" din România două
adevăruri fundamentale: cercetătorul şi profesorul sunt ipostaze îngemănate ale
istoricului, iar istoria românească nu capătă sens decât atunci când este privită
dinspre istoria universală.
Marian COMAN
Oliver Jens SCHMITT, Corneliu Zelea Codreanu Ascensiunea şi căderea

"Căpitanului", traducere din limba germană de Wilhelm Tauwinkl, Bucureşti,
Humanitas, 2017, 455 p.
Născut în Elveţia, la Basel, în anul 1973, Oliver Jens Schmitt este profesor
de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Din 2017 este preşedintele
Secţiei filozofic-istorice a Academiei Austriece de Ştiinţe. Având ca pregătire
iniţială bizantinistica, ulterior, domeniile sale de interes şi cercetare s-au orientat,
printre altele, către studierea fascismului în Europa de Est, cu accent asupra
României.
Volumul de faţă, apărut la Editura Humanitas, în traducerea lui Wilhelm
Tauwinkl, nu corespunde decât în parte versiunii publicate în limba germană,
Căpitan Codreanu: Aufstieg und Fall des rumănischen Faschistenfi.irers, Editura
Zsolnay, Viena, 2016. Autorul consideră ediţia de faţă nu o simplă traducere, ci
„versiunea definitivă a cărţii" (p. 374), aceasta încununând o cercetare întreprinsă
pe parcursul a zece ani.
Valorificând surse inedite şi interpretând laborios şi obiectiv texte deja
publicate, comparând critic diferitele categorii de izvoare, fidel principiului de „a
nu compromite cercetarea în urma unor judecăţi pripite" şi avertizându-şi cititorii
că „a cerceta nu înseamnă nicidecum a aproba obiectul cercetării" (p. 365), istori-
cul realizează biografia uneia dintre cele mai controversate personalităţi din istoria
României contemporane, Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării legio-
nare şi una dintre personalităţile charismatice ale istoriei Europei secolului XX.
Conform mărturiei autorului, apariţia acestei lucrări răspunde şi necesităţii
de a acoperi un vid existent în istoriografia românească: „După 1989, spaţiul public
românesc l-a evitat pe Codreanu ca personaj [... ]. Până acum s-a studiat prea puţin
istoria Legiunii ca fenomen social interbelic, adică evoluţia mişcării sub condu-
cerea lui Codreanu" (p. 363).
231
Din punct de vedere metodologic, având ca model cercetările anterioare
asupra fascismului în Germania şi Italia, istoricul a ales „o abordare social-istorică
cantitativă", bazându-se şi pe temeiul premisei că „trebuie ~ă fie obţinută o bază
stabilă de material de arhivă în vederea studiului biografic. lntr-adevăr, noi texte-
cheie au fost supuse interpretării, precum jurnalul lui Codreanu din 1934, părţi ale
corespondenţei lui, precum şi numeroas~ rapoarte ale poliţiei, ceea ce conferă cărţii
o bază documentară solidă" (p. 367). In acelaşi timp, „cartea încearcă să împle-
tească pasajele narative cu analiza şi să organizeze întregul într-o matrice care este
subordonată cercetării conduse de teorie" (p. 373).
Pe tot parcursul lucrării. profesorul Oliver Jens Schmitt a reuşit să se îndepăr
teze de interpretări maniheiste, să nu se plaseze la polii hermeneutici ai denigrării sau
ai idolatrizării (destul de des întâlniţi în raportarea la această problematică) şi să
prezinte de fiecare dată nuanţat şi amplu documentat cele mai importante evenimente
din viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu şi din existenţa grupării politice pe care acesta
o conducea. Profesorul Schmitt se dovedeşte a fi un fin cunoscător al istoriei Europei
şi României interbelice. fiind la curent. totodată. cu dezbaterile conceptual-teoretice
care privesc istoria mişcărilor şi regimurilor fasciste. De altfel, chiar autorul susţine
faptul că „bazele teoretice au fost create, în ultimele decenii de cercetarea comparată
a fascismului. Este vorba de teme precum teoria charismei a lui Max Weber,
problema religiei politice şi a religiozităţii Legiunii, a caracterului fascist sau a
drumului ideologic aparte al Legiunii, a ultranaţionalismului palingenetic, a compo-
ziţiei sociale a comunităţii de adepţi" (p. 3 73 ).
Prima parte a lucrării este dedicată prezentării istoriei familiale a lui Corneliu
Zelea Codreanu. Oliver Jens Schmitt justificând această opţiune prin „faptul că
biografiile încep cu clarificarea trecutului familiei nu este neobişnuit. În cazul nostru
însă. este vorba de mai mult decât atât. şi anume teza că niciun alt lider charismatic
din Europa interbelică (cu excepţia întemeietorului mişcării fasciste spaniole a
Falangei. Jose Antonio Primo de Rivera, fiul unui dictator) n-a fost atât de puternic
marcat de tatăl său, atât de mult ajutat şi însoţit de familie cum a fost Corneliu Zelea
Codreanu. Ce spunea şi tăcea fiul venea de la tată şi era susţinut de mamă şi, mai
ales, de fraţi şi surori" (p. 13 ). fascismul românesc fiind considerat „o poveste de
familie - povestea unor familii propriu-zise, ca aceea a lui Codreanu, care se
extindeau potrivit modelelor tradiţionale de căsătorie şi năşie, a familiei imaginare
născute în «Frăţiile de Cruce» ale şcolarilor, precum şi a «familiei legionare», ca idee
şi ca practică socială trăită de nucleul dur" (p. 14).
Trăindu-şi copilăria într-un mediu ultranaţionalist, Corneliu Zelea Codreanu
şi-a însuşit ideile tatălui său, Ion Zelea Codreanu şi a ajuns, în perioada studenţiei,
să le propage, la rândul său. Devenit lider al studenţilor naţionalişti din Iaşi,
Codreanu a fost implicat direct în mişcări antisemite şi antibolşevice din anul 1922.
Astfel, destinul lui Codreanu de „profet al neamului" începea sub auspiciile
violenţei. Oliver Jens Schmitt realizează o vastă analiză a acestui palier biografic al
„Căpitanului": „Codreanu era un om violent, organizator şi conducător de revolte şi
al unui complot, ajuns notoriu pentru tulburarea ordinii publice" (p. 78). Tânărul
Codreanu s-a confruntat pentru prima dată cu violenţa autorităţilor coordonate de
232
prefectul poliţiei din Iaşi, Manciu, în anul 1924: „Pentru prima dată a apărut o nouă
dimensiune care urma să-l însoţească pe Codreanu dimpreună cu mişcarea sa, până
la sfărşit: violenţa din partea autorităţilor". Aceasta „doar confirma sentimentul
radicalilor că îşi exercită autoapărarea, că nu sunt agresori, ci victime, martiri,
pentru o cauză «sfântă»" (Ibidem).
Escaladarea conflictului dintre tinerii studenţi antisemiţi şi autorităţile
statului a dus la asasinarea prefectului Manciu, la 24 octombrie 1924, pe treptele
Palatului de Justiţie din Iaşi, context în care au fost răniţi şi doi poliţişti:
„Împuşcarea lui Manciu a reprezentat o cotitură profundă în viaţa lui Codreanu:
imitându-şi profesorii de la universitate, vorbise mult despre violenţă, bătuse
studenţi, ziarişti şi tutungii evrei, ordonase să se arunce femei din tren - acum a
tras şi, spre deosebire de Moţa, a şi ucis" (p.80). Procesul trebuia să aibă loc la
Focşani, însă, din cauza manifestaţiilor pro-Corneliu Zelea Codreanu, a fost mutat
la Turnu Severin, desfăşurându-se între 20-26 mai 1925: ,,În ultima zi a procesului,
juraţii, toţi cu svastica la rever, i-au achitat în unanimitate pe acuzaţii din grupul
văcăreştilor, după doar cinci minute de deliberare" (p. 83).
Paradoxal, violenţa exercitată de Corneliu Zelea Codreanu a contribuit la
constituirea charismei acestuia, fenomen denumit de Oliver Jens Schmitt drept
componentă a unei „dialectici charismatice": „Charisma decurge din autoatribuire,
din pretenţia conducerii charismatice şi din recunoaşterea acestei pretenţii de către
adepţi. [... ] Charisma cere credinţă în conducător. [... ]. Actele sale de violenţă şi
reacţiile adversarilor politici sunt părţi ale unei dialectici charismatice care a
contribuit la ascensiunea sa" (p. 86).
Ascensiunea lui Corneliu Zelea Codreanu, coroborată cu dorinţa acestuia de
a conduce şi cu neînţelegerile dintre acesta şi A C. Cuza, au dus, în cele din urmă,
la părăsirea LANC de către Codreanu şi la întemeierea propriei formaţiuni politice,
Legiunea Arhanghelului Mihail, la 24 iunie 1927.
Două momente decisive, post-1927, în viaţa „Căpitanului" şi în existenţa
Legiunii sunt reprezentate de asasinarea lui I. Gh. Duca şi de aceea a lui Mihai
Stelescu, ambele influenţând decisiv Mişcarea Legionară şi schimbându-i radical
strategiile.
I.Oh. Duca, preşedinte al PNL şi prim-ministrul României, a interzis la
9 decembrie 1933 Garda de Fier, motivând că „aceasta încerca să instaleze prin
teroare un regim anticonstituţional şi reprezenta un pericol pentru societate"
(p. 163), această măsură fiind urmată de arestări în rândul legionarilor. Ca răspuns
la această acţiune, la 29 decembrie 1933, trei legionari de origine aromână -
Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace („nicadorii") - l-au ucis pe
prim-ministrul, pe peronul gării din Sinaia. Ridicând problematica responsabilităţii
lui Codreanu în această acţiune, Oliver Jens Schmitt susţine că „indiferent dacă
Codreanu a ordonat atentati.11 - ceea ce, în structura de conducere a mişcării, pare
mai plauzibil - sau nu, el şi cercul său intim au contribuit la crearea unui climat
violent: au contribuit, fiindcă şi alţi politicieni, dar şi presa au instigat împotriva lui
Duca. Legionarii însă au fost cei care au tras, acest lucru putând fi şi efectul unei
ranchiune a aromânilor faţă de Duca, considerat de refugiaţii din Elada mult prea
233
favorabil grecilor. Fapta a fost posibilă fiindcă organele de securitate le-au permis
acest lucru atentatorilor" (p. 169).
O reverberatie a asasinatului lui Duca a fost chiar „schisma" lui Mihai
Stelescu, analizată 'de autor în capitolul Schismaticul: „Unii le~ionari de frunte nu
i-au iertat lui Codreanu purtarea de după asasinarea lui Duca. In vara anului 1934,
nemulţumirea s-a prefăcut în revoltă. Mihai Stelescu, orator charismatic şi erou al
luptelor de stradă de Ia începutul lui 1933, îl considera pe Codreanu din ce în ce
mai mult un politician mediocru şi un intelectual ratat, dar mai ales un trădător.
Stelescu ştia că Virgil Ionescu şi Codreanu negociaseră cu prefectul poliţiei
Capitalei, Gavrilă Marinescu. deci. implicit cu camarila" (p. 173). Stelescu, exclus
din Legiune în septembrie 1934. a întemeiat Cruciada Românismului, mişcare care
„a preluat din obiectivele şi metodele Legiunii, dar a renunţat la antisemitism şi la
violenţele de stradă'' (p. 174 ). O consecinţă directă a campaniei lui Stelescu
împotriva lui Codreanu a fost aceea că personalitatea charismatică a „Căpitanului"
era afectată în mod direct: „Campania lui Stelescu îl atingea personal pe Codreanu
în punctul cel mai sensibil: în renumele său, în venerarea-i idolatră ca lider al
mişcării tinereşti naţionaliste [„.]. Stelescu i-a tăiat lui Codreanu pretenţiile
charismatice din rădăcină. descriindu-i originea etnică drept neromânească [ ... ].
Codreanu ar fi primit bani direct de la marele maestru al Lojii Marelui Orient"
(p. 175 ). Putem identifica în campania lui Stelescu o desacralizare a lui Codreanu,
o dcronstructic a mitului creat în jurul acestuia. Toate principiile Legiunii ar fi fost
trădate chiar de charismaticul ,.Căpitan"; duşmanii acesteia ar fi fost, de fapt, aliaţii
lui Corneliu Zelea Codreanu. Din ,.Căpitan", Codreanu devenea „Celălalt" prin
excelentă. fiindu-i atribuite stigmatele duşmanului. Toate acestea au avut ca punct
terminus asasinarea lui Stelescu. în iulie 1936: „aflându-se pe un pat de spital,
Stclescu a fost ucis cu o ploaie de gloanţe de un comando legionar format din zece
oameni - l:clcbra\i apoi sub numele de «decemviri» - printre ei aflându-se mai
multi teologi" (p. 117 ).
În urma celor două asasinate. Oliver Jens Schmitt identifică „o schimbare de
strategic a mişcării legionare: în ochii unor cercuri largi, asasinatul zdruncinase şi
pretenţia Legiunii că urmează morala creştină. [„.] Codreanu ar fi înţeles că
mişcarea sa încă nu era în situaţia de a prelua puterea şi că, prin violenţă, nu-şi va
atinge scopul'' (p. 178).
Oliver Jens Schmitt tratează problematici puţin cercetate până în acest
moment. dar esenţiale pentru descifrarea caracterului, evoluţiei fenomenului
legionar şi explicarea diseminării acestuia în rândul tuturor categoriilor sociale.
Astfel. istoricul pune accent asupra imagisticii Legiunii, considerând că „viaţa lui
Codreanu se poate citi şi în imagini - de la activistul aflat în fruntea studenţilor,
mereu înconjurat de adepţi, până la conducătorul retras, din a cărui făptură, la fel ca
în icoanele sfinţilor, nu se mai vede decât capul" (p.370). În urma analizelor
întreprinse se poate observa faptul că „la jumătatea anilor · 30, Codreanu a adoptat
cinci forme de apariţie. Cea dintâi era urban-civilă: în costum şi cravată. A doua,
Codreanu bronzat, în bluză bleu, cu părut în vânt. Cea de-a treia, Codreanu în haină
lungă de piele neagră, o dată şi cu o pălărie mare întunecată. Cea de-a patra,
234
Codreanu în cămaşă verde, şi cea de-a cincea, Codreanu în port popular cu cojoc
închis la culoare" (p. 214-215).
Un alt palier analitic al biografiei „Căpitanului" este dedicat problematicii
religiozităţii Mişcării Legionare. Având ca punct de referinţă lucrările clasice ale lui
Emilio Gentile privitoare la teoria religiei politice (II culto del littorio. La
sacralizzazione delia politica nell'Italia fascista, Roma, 1995; idem, La religioni dela
politica fra democratismi e totalitarismi, Roma, 2001 ), Oliver Jens Schmitt, ridică
semne de întrebare cu privire la plasarea legionarismului pe acelaşi plan cu fascismul
italian şi cu naţional-socialismul german, atrăgând atenţia asupra următoarelor
aspecte: „Dezbaterile din cercetare neglijează uneori faptul că legionarismul era un
edificiu doctrinar compus din mai multe voci şi că exista o comunicare pe mai multe
canale. Un edificiu doctrinar legionar de tip monolitic este mai degrabă un construct
al cercetărilor asupra fascismului preocupate de istoria ideilor decât o realitate
istorică. În punctul culminant al puterii sale, Codreanu era oarecum deasupra presei
curente, chiar şi deasupra organului de presă al mişcării sale, Buna Vestire. El nu se
opunea însă ca intelectualii din jurul lui să-şi realizeze propriile construcţii de idei,
care preluau elemente fasciste în chip mult mai pregnant decât conducătorul şi care
urmau doar parţial transcendenţa profund religioasă, mistică a lui Codreanu. Această
relaţie tensionată a fost exprimată de Mihail Polihroniade, care, după prăbuşirea
mişcării în 1938, se plângea că ar fi fost mai bine ca legionarii să postească şi să se
roage mai puţin şi să acţioneze mai mult" (p. 244).
La fel de importantă este şi problematica electoratului Legiunii, a categoriilor
sociale cărora se adresau legionarii în vederea obţinerii voturilor. În urma analizei
profesorului Oliver Jens Schmitt se poate observa că, la începutul anilor '30,
propaganda legionară îşi propunea să atragă marea masă rurală a României:
,,Legiunea voia să ajungă la popor, în primul rând la ţăranii din zone marginale
economic şi social, unde urmărea să câştige populaţia românească. Dacă până atunci
ideologia şi practica activiştilor fuseseră orientate către un public studenţesc şi urban,
iar apoi către unul mănăstiresc, acum ele aveau să fie adaptate la aşteptările şi
universul de idei al ţăranilor din cele mai sărace regiuni ale României Mari" (p. 115).
Această situaţie s-a modificat începând cu vara anului 1936, atunci când
Codreanu a înfăptuit o mutaţie radicală, anume demararea propagandei masive
printre muncitori. O interogaţie legitimă ar fi aceea de ce consideră profesorul
Schmitt faptul că aderarea muncitorilor în Legiune a reprezentat „o acţiune cu
consecinţe extrem de grave" (p. 211 ), atât timp cât obiectivul propagandei fusese
atins, iar mişcarea se va extinde enorm în următorii doi ani. De fapt, în spatele
ascensiunii muncitorimii în cadrul mişcării legionare se afla „sabia lui Damocles": ca
urmare a radicalizării continue a acestei grupări din cadrul mişcării sale, pe care
Oliver Jens Schmitt o cataloghează drept „social-revoluţionară", purtătoare a unui
mesaj „naţionalist-proletar", Codreanu a ajuns să fie el însuşi un moderat. În decisivii
ani 1937-1938, „Căpitanul" îndemna la moderaţie, pe când această grupare, compusă
din revoluţionari, nu mai avea răbdare. Muncitorii nu preţuiau valenţele contem-
plativ-mistice ale conducătorului lor, ci puneau la rang de virtute mesajul revolu-
ţionar al legionarilor - doreau schimbarea radicală a sistemului social, obţinerea unor
235
beneficii imediate; „centrul de greutate politic aluneca însă spre o dinamică social-
revoluţionară pe care Codreanu cu greu o putea stăpâni" (p. 212).
Ca o consecinţă directă a acţiunii „Căpitanului" din vara anului 1936, un an
mai târziu, mişcarea legionară devenise o mişcare de masă (de tip „catch-all", p. 350),
având adepţi şi simpatizanţi în toate categoriile sociale. Diseminarea mesajului
legionar în toate straturile societăţii este redată de Oliver Jens Schmif! printr-un
pasaj memorabil: „propaganda faptei şi a tăcerii îi impresiona pe ţărani. Ip centrele
industriale, muncitorii intrau masiv în Corpul Muncit~resc Legionar. In univer-
sităţi, consiliile studenţeşti erau dominate de legionari. In şcoli şi licee, profesorii
cultivau entuziasmul pentru «România de mâine». Mulţi preoţi se alăturaseră
mişcării, pe faţă sau pe ascuns. În armată. numeroşi ofiţeri îşi manifestau, de
asemenea. simpatia: cei tineri în mod deschis, iar cei mai înalţi în grad, ceva mai
discret. La începutul anului I 938. diplomaţii erau de părere că două treimi dintre
toţi preoţii şi ofiţerii erau de partea Legiunii. Braţul lung al mişcării ajungea până
la Garda Palatului, al cărei comandant, Dumitru Coroamă nutrea simpatii legio-
nare. Printre funcţionari, Legiunea se bucura de popularitate, lucru valabil şi pentru
o parte a boierimii şi a elitelor urbane" (p. 276).
Ne putem întreba cum a fost posibil ca o asemenea mişcare de masă care a
reprezentat „în Europa interbelică organizaţia de extremă dreaptă care, fiind în
opoziţie, în aşa-numita «fază de mişcare» (adică înainte de preluarea puterii), a
atins cea mai largă mobilizare de masă, indiferent de clasa socială, în raport cu
populaţia totală" şi care „a fost singura mişcare studenţească din istoria europeană
recentă căreia i-a reuşit trecerea din campusul universitar «În popor»" (p.260) a
putut să decadă chiar în momentul în care deţinea cei mai mulţi adepţi. Cercetarea
istoricului Oliver Jens Schmitt oferă multiple perspective care explică acest
fenomen. Printre cele mai relevante dintre acestea, consider a fi: I) cele „două feţe
ale lui Janus·· întrunite in personalitatea lui Codreanu: aceea de mântuitor şi aceea
de politician fascist opus sistemului: „Tocmai această mistică pronunţată, această
năzuinţă spre transcendent a slăbit puterea de decizie a politicianului Codreanu.
Până la stărşit. Căpitanul nu şi-a putut armoniza cele două roluri, de mântuitor al
României şi de politician fascist opus sistemului" (p. 245); 2) Corneliu Zelea
Codreanu nu a putut controla trecerea de la o comunitate de adepţi la o organizaţie
de masă: „Căpitanul nu putea gestiona, din punct de vedere organizatoric - şi,
probabil. nici din punct de vedere mental - trecerea de la o comunitate de adepţi
bazată pe loialitate la o mişcare de masă mult mai anonimă. Codreanu a pierdut
controlul, iar această pierdere a controlului, într-o chestiune hotărâtoare din punct
de vedere politic, a contribuit substanţial la declinul său politic şi personal"
(p. 259); 3) refuzul lui Corneliu Zelea Codreanu de a-i încredinţa lui Carol al Ii-lea
conducerea Mişcării Legionare, eveniment pe care Schmitt îl echivalează cu
„condamnarea la moarte" a „Căpitanului": „La începutul lunii februarie 193 7,
Carol II i-a oferit lui Codreanu, într-o întâlnire secretă din casa industriaşului
Malaxa, funcţia de prim-ministru, dacă acesta i-ar încredinţa conducerea Legiunii.
Codreanu, care în noiembrie I 936 încă mai spera la această funcţie, a refuzat,
spunând că n-ar putea dispune de Legiune ca de o masă de manevră. Acesta a fost
236
momentul rupturii făţişe, momentul în care Codreanu - [... ] şi-a semnat condam-
narea la moarte" (p. 265).
Cu toate acestea, alegerile din 1937 au reprezentat un succes electoral pentru
legionari, aceştia obţinând 478 OOO de voturi (15,58% procente). Această stare de
fapt 1-a convins pe Carol al Ii-lea că Mişcarea „Căpitanului" era mai periculoasă ca
niciodată, motiv pentru care trebuia eliminată. După o efemeră guvernare a
Partidului Naţional Creştin al lui Goga şi AC. Cuza, care obţinuse în alegeri doar
9,62 procente din voturi, Carol al Ii-lea a instaurat dictatura regală. Zilele lui
Codreanu erau numărate. Cu toate acestea, „Căpitanul" credea că „timpul acţiona
în favoarea sa" (p. 291). De fapt, „timpul nu mai avea răbdare". Oricât ar părea de
ciudat, odată cu trecerea anilor, fostul revoluţionar din anii '20 devenise, la finalul
anilor '30, un moderat în cadrul propriei mişcări dominată de elemente revoluţio
nare, stare de fapt descrisă cu acurateţe de Oliver Jens Schmitt: „Codreanu deve-
nise un nehotărât, un factor de frânare şi de încetinire într-o mişcare care se radica-
liza tot mai mult. [... ] Codreanu a fost la început o forţă motrice, iar spre sfârşit, în
raport cu elementele militante ale Legiunii, a devenit o frână - asta pentru că nu
mai putea canaliza în scopuri politice violenţa pe care o practicase şi o glorificase
el însuţi vreme îndelungat" (p. 291, 337).
Epoca hybris-ului apusese din viaţa „Căpitanului", iar Codreanu intra într-o
nouă şi ultimă etapă a vieţii sale, aceea a Nemesis-ului: „Codreanu, a cărui
ascensiune fusese înlesnită de o justiţie părtinitoare, avea să fie acum doborât de
acelaşi sistem corupt. Situaţia era de două ori grotescă: Căpitanul fusese achitat
pentru omucidere, dar urma să fie judecat pentru delicte pe care nu le săvârşise; pe de
altă parte, statul recurgea la mijloace ilegale pentru a interveni împotriva unei mişcări
care se dezvoltase prin violenţă şi cu ajutorul establishment-ului, dar care acum făcea
apel la statul de drept pentru a se opune dictaturii regale" (p. 295). Folosind drept
pretext o polemică între Nicolae Iorga şi Codreanu, autorităţile l-au arestat pe
„Căpitan" la 17 aprilie 1938, iar la 19 aprilie, într-un proces tipic stalinist, acesta a
fost condamnat. Între 23 şi 27 mai 1938, Codreanu a fost pus din nou sub acuzare în
faţa curţii marţiale, de această dată pentru „înaltă trădare, activităţi subversive şi
devoalarea unor documente de stat", pe 27 mai fiind găsit vinovat şi condamnat la
„zece ani de muncă silnică, privat de drepturile civile vreme de şase ani şi obligat să
plătească o amendă de cinci mii de lei" (p. 306-307). Conform profesorului Schmitt,
„prin condamnarea definitivă, Codreanu a ieşit din viaţa politică a României ca
personaj activ. Ultimele luni din viaţă şi le-a petrecut în închisorile de la Jilava,
Doftana şi Râmnicu Sărat" (p. 307). În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, Codreanu,
„nicadorii" (asasinii lui I. Gh. Duca) şi „decemvirii" (asasinii lui Mihai Stelescu) au
fost sugrumaţi de jandarmi în pădurea de la Tâncăbeşti. Oliver Jens Schmitt,
demonstrează în lucrarea sa că asasinatul fusese „plănuit în cele mai înalte cercuri"
(p. 315), comunicatul de la postul de radio al statului din 30 noiembrie 193 8,
conform căruia „cei paisprezece bărbaţi ar fi fost împuşcaţi în timp ce încercau să
fugă, pe o ceaţă deasă" fiind doar un alibi al autorităţilor unui „stat profund", concept
prin care autorul înţelege „structurile de putere care, deşi nu erau prevăzute de
constituţie, erau, de facto, foarte influente" (p. 373).
237
În ultimul capitol al lucrării, Încercare de interpretare, Schmitt atrage atenţia
asupra elementelor modernizatoare din cadrul Mişcării Legionare, catalogând-o
drept „singura lansare spre modernitate care nu a fost impusă României din afară în
cursul secolelor XIX şi XX, fie de marile puteri occidentale sau central-europene,
fie de Rusia şi. mai târziu. de Uniunea Sovietică" (p. 362). Această afirmaţie este
cel puţin discutabilă, dacă ţinem cont de faptul că, în privinţa proiectelor de
modernizare ale României. s-ar putea distinge net între modelele „impuse" din
exterior şi acelea generate din interior. Valenţele modernizatoare nu au constituit
apanajul Mişcării Legionare. Pentru a rămâne ancoraţi în interbelicul românesc,
demne de amintit sunt proiectul neoliberal al lui Ştefan Zeletin, cel „ţărănist" al lui
Virgil Madgearu (viziunea acestuia nu excludea industrializarea României), dar şi
iniţiativa .. sincronizării" cu Europa Occidentală, al cărei principal exponent a fost
Eugen Lovinescu. Toate acestea au reprezentat variante indigene de „lansare spre
modernitate". constituite fără imixtiunea vreunei puteri străine.
O problematică legitimă ridicată de autor în acelaşi ultim capitol al lucrării
este următoarea: ..în ce măsură poate fi privit Codreanu din punct de vedere
structuralist. ca produs al unei societăţi şi al unor circumstanţe istorice, şi în ce
măsură poate fi văzut ca o forţă creatoare autonomă. Sau. altfel spus: ce şi cât de
mult a configurat şi a hotărât Codreanu însuşi?" {p. 334). În urma analizei
întreprinse. răspunsul profesorului Schmitt poate părea ambiguu: „Multe dintre
consideraţiile de mai sus îl fac pe Codreanu să apară drept un produs al societăţii şi
al contextului istoric. drept obiect şi instrument al elitelor politice; alte elemente, în
schimb. ii pun în lumină voinţa şi capacitatea de a conduce" (p. 345). Să fie vorba
de imposibilitatea de a formula un răspuns clar? Nicidecum! Profesorul Schmitt nu
face altceva decât să atragă atenţia asupra imposibilităţii de a trata într-o manieră
univocă un personaj atât de complex, subliniind, în acelaşi timp, necesitatea
îndepărtării de opinii unilaterale. preconcepute ideologic, de „colivii conceptuale".
O interogaţie legitimă este aceea cu privire la contribuţia demersului între-
prins de Oliver Jens Schmitt la „îmbogăţirea cunoaşterii", comparativ cu lucrările
de referinţă anterioare asupra Legiunii şi/sau asupra interbelicului românesc.
Având ca etalon lucrările clasice ale lui Armin Heinen şi Francisco Veiga, putem
constata că profesorul Schmitt introduce în circuit ştiinţific, pe lângă documentele
utilizate de cei doi, şi rapoarte ale reprezentanţilor diplomatici ai Franţei,
Iugoslaviei. Poloniei, Austriei şi Albaniei, toate acestea lărgind perspectiva şi
creând „cadrul pentru situarea lui Codreanu în contextul european" (p. 369).
Mai mult decât atât, însăşi încadrarea lucrării în genul biografic, abordat
destul de rar în istoriografia românească, diferă de perspectivele lucrărilor ante-
rioare. care au analizat, în cea mai mare parte, fie problematica istoriei Mişcării
Legionare, fie pe aceea a relaţiilor intelectualilor cu varianta românească a fascis-
mului european. „Ce oferă o biografie a unui lider fascist în raport cu o analiză a
mişcării sale"? Chiar „problema de cercetare" de la care porneşte autorul se pliază
genului biografic, oferind răspunsuri inedite: „Care a fost rolul lui Codreanu în
mişcarea legionară? Întrebarea poate părea paradoxală: Codreanu este cel care a
întemeiat şi a condus Legiunea; pentru el, şi nu pentru altcineva, a fost creat un cult
238
bombastic. Şi totuşi, este un fapt că majoritatea cercetătorilor aproape că n-au
separat analitic mişcarea de conducător. [... ] Această biografie decortichează pozi-
ţia lui Codreanu în mişcare, investigând-o ca problemă separată. Este un demers
care, potrivit tezei acestei cărţi, se vădeşte a fi productiv, căci evoluţia condu-
cătorului şi cea a mişcării nu coincid nicidecum" (p. 372).
La finalul analizei întreprinse putem constata că cele două fenomene pe care
Schmitt le denumeşte „ascensiunea şi decăderea Căpitanului" nu se află într-o
relaţie antinomică, cum ar putea părea la o primă privire, ci acestea s-au aflat într-o
permanentă interdependenţă, iar în ultimă instanţă, dintr-o perspectivă longue
dun~e, într-o relaţie cauzală: ascensiunea „Căpitanului" a condus la decăderea lui
Corneliu Zelea Codreanu.
Corneliu Zelea Codreanu Ascensiunea şi decăderea „Căpitanului" reprezintă
o scriere de referinţă, la care se vor raporta atât cercetătorii istoriei României
interbelice, cât şi toţi aceia care îşi propun să urmărească reverberaţiile naţiona
lismului românesc de secol XIX în gândirea politică extremistă din prima parte a
secolului XX, dar şi rădăcinile a ceea ce, peste ani, se va constitui în „protocro-
nismul românesc", o lucrare pe care cercetătorii fascismului românesc, şi nu numai
aceştia, o vor cataloga în viitoarele liste bibliografice drept o „scriere clasică".
Andrei AVRAM
Vasile Th. CANCICOV, Jurnal din vremea ocupaţiei, voi. 1-11, Bucureşti,
Humanitas, 2015-2016.
Sub acest titlu, prestigioasa editură bucureşteană a publicat în două volume
însumând peste 800 de pagini impresiuni(le) şi păreri(le) celui mai sus numit,
scrise la Bucureşti în timpul Războiului României, într-un jurnal zilnic din 13
august 1916 până la 31 decembrie 1918. Cum autorul nu era un erou, iar desco-
perirea notelor sale zilnice scrise cu onestitate şi respect pentru adevăr îi putea
aduce prejudicii (cum s-a şi întâmplat dealtfel), el le-a destinat iniţial fiicei sale,
Sonia, pentru o lectură mărturie când tatăl ei nu va mai fi. Ulterior însă, după
înfăptuirea României Mari, el s-a răspândit şi le-a publicat în foileton în ziarul con-
servator „Românimea" în primăvara-vara 1919, şi doi ani mai târziu, în 1921, în
două volume masive (peste 1300 de pagini), generos prefaţate de mentorul său
politic Take Ionescu.
Acesta recomanda cartea spre lectură din perspectiva celui care anticipase în
totul corect deznodământul Marelui Război şi îşi rezerva, în consecinţă, dreptul de
a-şi condamna vehement adversarii, partizani ai Puterilor Centrale „bucuroşi de
înfrângerile armatei noastre şi ale aliaţilor, plini de speranţe în nenorocirile
patriei."Sub acest unghi, cartea lui Cancicov e privită ca un document. Autorul
„a văzut această ruşine şi a suportat durerea morală de a fi avut printre ai noştri
asemenea oameni". Precum se vede, vremea corectei aprecieri a germanofililor era
departe, la ordinea zilei erau condamnările de tot felul şi constatarea tristă că în
umbra României Mari, clasa politică se dovedea atât de scindată.
239
Apoi un secol, asupra jurnalului lui Cancicov părea a se fi aşezat uitarea. Dar
tocmai pentru că era o raritate bibliografică, acest text stârnea între cei interesaţi o
mare curiozitate, ştiindu-se că era una din puţinele relatări complete ale anilor de
ocupaţie germană în capitala ţării din partea unui martor ocular, înzestrat nu doar cu
sinceritate, dar şi cu capacitatea de a reconstitui veridic istoria unei comunităţi într-un
timp complicat. Astăzi, după atâta vreme, avem abia a doua ediţie, fatal selectivă,
rară a lăsa deoparte nimic esenţial, uşurând cartea doar de accentele foarte personale
ale celui ce a scris-o şi de exclamaţiile sale sub presiunea unor evenimente care în
cele din urmă nu i-au confirmat aşteptările.
Câteva date biografice ne vor ajuta să-l cunoaştem mai bine pe autorul
textului şi să-i înţelegem opţiunile politice. Născut la 1873 la Bacău, într-o familie
numeroasă, dar foarte modestă, Cancicov a avut parte de o copilărie nu lipsită de
privaţiuni, dar luminată de amintirea lungilor plimbări pe malurile râurilor înveci-
nate, de regulă la pescuit împreună cu tatăl său, pe larg povestite în paginile cărţii.
A urmat studii universitare la Facultatea de Drept din Bucureşti şi a intrat în 1896
în Barou unde avea să rămână până la slarşitul vieţii în 1931. Cariera de avocat se
va împleti o perioadă cu cea de om politic, mai întâi membru al Partidului Conser-
vator, pe listele căruia a intrat în Parlament foarte tânăr, la doar 26 de ani în 1899.
Va reveni în Cameră în I 905 şi ulterior (pentru ultima oară) în 1912, de data
aceasta pc listele conservator-democraţilor lui Take Ionescu, care îi va încredinţa şi
conducerea ziarului „Ordinea", oficiosul partidului.
Deşi s-a retras din viaţa politică în I 9 I 4. a rămas în relaţii apropiate cu şeful
partidului său căruia i-a păstrat până la capăt o mare simpatie. În zilele complicate
din toamna I 9 I 6. după înfrângerea de la Turtucaia şi retragerea precipitată a
trupelor noastre peste Carpaţi. Cancicov făcea o distincţie clară între Ionel Brătianu,
care a guvernat doi ani de zile singur, revenindu-i în întregime răspunderea pentru
campania dezastruoasă abia încheiată şi Take Ionescu, pentru cel de-al doilea, mai
cu seamă. având numai cuvinte de laudă.
„Acesta a vrut războiul ca un mijloc de a dobândi repede şi fără sacrificii cine
ştie l:e avantaje materiale, în timp ce liderul conservator democrat a propovăduit
războiul ca o chestie morală a naţionalităţilor asuprite de a lupta să se dezrobească,
şi mai ales de a lupta alături de cei ce s-au pus în fruntea civilizaţiei şi a libertăţii".
Este aici o distincţie interesantă între politicianul pentru care România Mare
însemna în primul rând un teritoriu sporit, evident cu resurse suplimentare şi cel
pentru care aceeaşi aspiraţie avea în primul rând o dimensiune morală de ataşament
la o cauză nobilă şi la alăturarea noastră celor mai civilizate naţiuni ale lumii,
concepţie pe care Cancicov o împărtăşeşte întru totul.
Înregimentat printre „Antantişti" şi cunoscut drept „omul lui Take Ionescu",
Cancicov nu a părăsit capitala, acceptând, nu fără infinite lamentaţii, cortegiul de
privaţiuni presupus de o ocupaţie străină. Motivele acestei decizii rămân să mai fie
cercetate. Din lectura jurnalului, rezultă că pe 13/26 noiembrie 1916 încă se gândea
să plece, dar la Gara de Nord era mare îmbulzeală, casa pentru clasa a II-a nu vindea
momentan bilete, iar la clasa I nu se mai eliberează deloc. Rezultă şi din alte relatări
că autorul e un burghez învăţat să trăiască confortabil, să se deplaseze în condiţii
240
comode, şi în toate împrejurările să-i fie respectată condiţia socială. Mai apoi îl reţine
gândul că n-a ieşit prea mult în faţă în politică, că nu se bucură de notorietatea altora
şi că, la urma unnelor, s-ar putea să se strecoare neobservat (ceea ce nu i-a reuşit). În
fine, trăieşte din avocatură, are procese pe rol, câştigurile acestea îi întreţin familia, e
clar că aici e locul lui şi nu în altă parte.
Rămâne să lămurim mai apoi raţiunile care îl împing să scrie jurnalul de
„impresii şi păreri". Momentul exact este consemnat. Suntem la aproape un an de
la începutul războiului României, autorul a parcurs mica lui „golgotă", a fost luat
ostatic, deţinut, apoi spitalizat, în fine, se află într-un domiciliu forţat la el acasă. E
cert că a trăit o experienţă neobişnuită pentru care nu era pregătit, şi nu e exclus ca
mărturia sa să-l aşeze într-o situaţie specială după ce toate acestea se vor fi
încheiat, nu atât pentru a obţine mai târziu demnităţi şi onoruri, ci pentru a-şi spori
stima de sine, pentru a proba cu „martiriul" său dragostea faţă de ţară.
Dealtfel, cel puţin în volumul I, detenţia şi suferinţa unei boli care pare fără
leac ocupă un rol important în notele sale zilnice, drama sa personală fiind proiectată
pe ecranul mult mai larg al vieţii de fiecare zi într-o ţară învinsă şi ocupată cu tot
cortegiul de mizerii adiacente. În acest sens, textul publicat mai târziu este un
amestec de informaţii şi comentarii de la mercurialul zilnic, cu toate dificultăţile
aprovizionării, deteriorate de rechiziţii şi confiscări ordonate de un ocupant cinic şi
nemilos, până la analizele sale politice, alternând dezamăgirea şi neliniştea cu
încrederea şi speranţa şi resemnarea cu vehementa condamnare a celor responsabili
de dezastrul războiului. Din această avalanşă de fapte şi de trăiri, cititorul şi desigur,
şi recenzentul nu are cum să reţină şi să înfăţişeze decât câteva secvenţe pe care le
consideră semnificative, să-l surprindă pe autor în câteva atitudini, şi în toate să dea o
idee despre modul în care se poate supravieţui în vremuri de criză.
Iată, mai întâi, o însemnare plină de mâhnire, datând din 22 octombrie/4 no-
iembrie 1916 despre tratamentul de care s-au bucurat (după unele mărturii) trupele
noastre în Transilvania, subiect îndeobşte ocultat de un patriotism exaltat şi de
convingerea că unirea era aşteptată din toate timpurile.
,,Netăgăduit că nu putem astăzi trage concluziuni din cazuri izolate.„ am sus-
ţinut în mod public, prin articole de presă, în ultimii doi ani de zile, cât timp s-a agitat
chestiunea României Mari că unirea Ţărilor Române ne-a surprins nepregătiţi, atât pe
cei din Regat, cât şi pe cei de peste Carpaţi. Nu se uneşte aşa un popor fărâmiţat de
atâtea secole„. Ce-am făcut noi, românii, înainte de 1914, pentru unitatea tuturor
românilor? Răspunsul este scurt: nimic. Un lucru am spus toţi, rând pe rând, când
aveam libertatea de a vorbi, adică când nu eram la guvern, că România trebuie să
intervină când poate pentru ameliorarea situaţiunii politice a românilor din ţările
subjugate şi nevoia dezvoltării legăturilor lor culturale. Atât. Vor spune unii, nu s-a
vorbit, dar aveam în suflet şi aici, şi dincolo, idealul unirii. Nu s-a vorbit, căci nu se
putea vorbi. Pentru ce?„. Teamă în regat de a vorbi?„. Nu! La noi nu a avut nimeni
curajul să o facă. La noi au fost nwnai oameni cuminţi şi oportunişti, care se mulţumeau
cu laudele concertului european, care se baza pe două axiome: statu-quo în Balcani şi că
la Dunăre Dumnezeu a plasat pe cel mai liniştit popor de pe lwne, pe români.
Consecinţa a fost că poporul a rămas în ignoranţă de marea cauză naţională, iar chestia
unirii i-a fost străină şi nesimpatică, pentru că era simţită prin lipsa de educaţie naţională
ce i s-a făcut".
241
Este recunoaşterea tardivă, în plină tragedie naţională, a politicii eronate a
guvernanţilor noştri, care până în 1914 au menajat Austro-Ungaria din motive de
siguranţă naţională, şi au nesocotit educaţia care să pregătească momentul firesc al
Unirii de mai târziu. Tot ce s-a făcut în anii neutralităţii pentru România Mare a
fost fie în direcţie pro-antantistă pentru unirea cu Transilvania, fie în direcţie ger-
manofilă, pentru unirea cu Basarabia, şi în toate, mult prea puţin pentru a pregăti
actul de la 1 Decembrie.
Altă exclamaţie, de data aceasta mânioasă, găsim pe 25 aprilie/8 mai 1917, în
faţa unei constatări din „Gazeta Bucureştilor", potrivit căreia în cele 5 luni de zile ale
ocupaţiei „poporul român s-a convins că gennanii respectă proprietatea individuală".
,.Să ai curajul să scrii vorba aceasta în Bucureşti ... ca să o poată citi însuşi
victimele e cinism. După ce ne-au jefuit de tot ce-am avut, sub cuvânt de rechiziţie
de război, şi fără vreo despăgubire sau formalitate, după ce au devastat şi golit casele
şi avutul celor refugiati. după ce au scos din casele lor atâta lume nerefugiată, luând
de la toti când mobilier. când merinde când îmbrăcăminte, când covoare, piane şi
obiecte de artă; după ce au jefuit comuna Bucureşti de bani, după ce au prădat
clopotele bisericilor, rezervându-şi dreptul de a reveni asupra sfeşnicilor, candelelor
şi icoanelor; după ce ne-au jefuit de grânele produse. dând preturi derizorii şi forţate,
după ce ne-au ridicat vitele de pe moşii; după ce au devastat pădurile şi săcătuiesc
acum subsolul tării fără nicio plată. a vorbi de respectul germanilor pentru
proprietatea individuală este. cum am spus. cel puţin cinism".
Iată, demascată, forţa opresivă a unui stat superior, nu doar prin civilizaţie, ci
şiprin putere armată. şi revolta. cc e drept pasivă, a unei comunităţi asuprite, mai
mult sau mai puţin resemnate. Peste două luni. la I 114 iulie 1917, Cancicov revine,
de data aceasta nemulţumit de alte aspecte ale ocupaţiei.
„Măcar cu persoana noastră s-au purtat mai omeneşte? Libertatea individuală
şi inviolabilitatea domiciliului au fost desfiinţate. Un cetătean poate fi arestat în tot
momentul şi privat de libertate fără ca nimeni să dea socoteală pentru ceea ce a
îacut. Sub pretext de represalii pentru greşelile altora, fiecare îşi poate pierde
libertatea. Au inventat domiciliul forţat pentru cei ai căror ochi nu plac autorităţilor
militare. încurajând şantajul. şi dând pe cetăţean pradă în mâna toturor duşmanilor
ce ar avea ceva de răzbunat. Au desfiinţat libertatea cugetării şi a exprimării ei, dacă
dânsa nu constă în lauda conduitei lor. Nu ne-au lăsat decât libertatea de a suporta şi
răbda vexaţiuni inutile".
Două episoade ne vorbesc în limbajul faptelor despre supravieţuire la români,

evident. cu exemplele citate. ambele despre persoane aflate la o anumită înălţime pe
scara socială. Cum am mai spus, Cancicov este arestat pe 18/31 decembrie 1916, şi
reţinut ca ostatic, ce e;_ drept, în alte condiţii decât un deţinut politic obişnuit într-o
celulă de închisoare. Impreună cu alţii este „cazat" la Hotelul Imperial şi, deşi se
vaită tot timpul, beneficiază de îngrijire medicală şi este chiar internat într-un spital,
fără a fi pus în libertate, cum ar fi dorit. În fine, după aproape 5 luni, pe I mai 1917,
.,evadeaz.ă" împreună cu mai mulţi ofiţeri din clinică şi merge să petreacă la un local.
Până a fi recunoscuţi de patron, nu se găsesc de niciunele şi perspectiva de a mânca o
iahnie de fasole sănătoasă şi de a bea apă rece este iminentă. În fine, totul se schimbă
când se află cine sunt, şi pe masă apar icrele negre, şalăul proaspăt, mititeii şi ţuica,
oprită dealtfel de la vânzare de nemţi.
242
Câteva zile mai târziu, deznădăjduit că privarea lui de libertate se prelun-
geşte, se adresează, nu fără reţineri, lui Alexandru Marghiloman, pe atunci şi preşe
dintele Crucii Roşii române, cerându-i eliberarea sa. Contează mai puţin că nu i-a
fost partizan, dar nici oponent, şi pentru a fi mai convingător, declară că a fost un
nimic în politică, şi că în consecinţă, păstrarea lui între ostateci nu se justifică.
Liderul conservator intervine şi, deşi nu îi poate oferi ieşirea din detenţie, îi
îmbunătăţeşte situaţia, schimbată acum cu un domiciliu forţat, în timpul căruia
începe Cancicov jurnalul care formează obiectul nostru.
Şi în continuare, în restul anului 1917 şi cel următor, situaţia sa nu se
modifică. În octombrie 1917 încetează de a mai fi ostatic, dar i se fixează pentru o
lună domiciliu forţat la Roşiorii de Vede, unde continuă să fie preocupat de starea
sa de sănătate. Reîntors la Bucureşti, e declarat prizonier civil politic până la
sfârşitul războiului, şi peste libertăţile pe care şi le îngăduie, e obligat să suporte în
continuare rigorile reţinerii.
În acelaşi timp, pe măsură ce avansăm în anul 1918 el e din ce în ce mai
interesat în însemnările sale de evoluţia fronturilor şi în consecinţă pare a fi uitat de
inconvenientele bolii şi lipsei de libertate. Într-o succesiune cronologică alertă, notele
de război devin din ce în ce mai numeroase, dominate în continuare de stări de spirit
contradictorii, în care speranţa alternează cu dezamăgirea. Încă pe li 14 iulie 191 7
află că un „început de ofensivă pare a se desemna pe frontul românesc şi nu din
partea nemţilor." Două săptămâni mai târziu, vestea abandonării Galiţiei de către
trupele ruse stârneşte o mare îngrijorare „dacă ruşii pleacă din Bucovina şi Moldova,
mai vede cineva scăparea?" Pe 26 iulie/7 august 1917 îşi face treptat loc ideea păcii
separate, o soluţie oportună acum, când am rămas singuri după „trădarea" Rusiei. În
fine, la 5/ 18 august 1917 ajunge şi la Bucureşti vestea că „la Focşani, Oituz şi Trotuş,
ofensiva Mackensen a fost oprită", fără ca autorul să evalueze imediat consecinţele
benefice ale luptelor altfel victorioase. Spre sfârşitul lui decembrie 191 7, primit de
Marghiloman, discută asupra celor două obstacole în calea păcii separate: chestia
Dobrogei şi a dinastiei, unde la acest moment liderul conservator ar dori abdicarea
regelui Ferdinand şi pe prinţul Nicolae pe tron, sub o regenţă cu un prinţ german şi
consilieri români (Marghiloman îşi va schimba curând părerea). Apoi, negocierile de
pace începute la Focşani, prelungirea armistiţiului, chestia Basarabiei şi demobili-
zarea, ocupă întreg prim-planul. La 26 ianuarie/8 februarie 1918, el reproduce
integral proclamaţia generalului Prezan pentru cetăţenii Republicii Moldova, cu
promisiunea că oastea română acolo prezentă „nu doreşte altceva decât să dea
posibilitatea acestora să se statornicească şi să-şi desăvârşească autonomia".
Şi istoria merge mai departe, spre sfârşitul anului 1918, când, în fine, fericit
de toate cele întâmplate, Cancicov compară cei doi ani de zile înfăţişaţi în carte cu
un film de cinematograf.
„Cu câte lacrimi amare am asistat la desfăşurarea lui. Cu ce frecături de nervi,
cu ce deznădejde uneori, cu ce nădejde înspre sfârşit! Nwnai doi ani, zicem azi; o
eternitate credeam atunci. Doi ani din ruină şi cenuşă - România Mare! Şi ce mărire
nevisată şi nebănuită".
243
Pe cititorul din zilele noastre, atât de grăbit şi de preocupat, multele pagini
ale acestei cărti îl pot îndepărta de lectura ei. Dar dacă va dori să afle o relatare
corectă a modului în care s-a născut România „Mare" din lacrimile amare ale
deznădejdii şi din visul neasemuit al marii izbânzi, acest volum este printre cele
dintâi care îi pot fi recomandate.
Bogdan TEODORESCU
Ion CÂRJA, Dan Lucian VAIDA, Lorand L. MADLY, Dan PRAHASE

(editori), Un ardelean în Marele Război. A Transy/vanian in the Great War. Ein
Siebenburger im Groften Krieg: Albert Porkoltib (1880-1910), Cluj-Napoca,
Editura Argonaut & Editura Mega, 2017, 247 p.
În contextul centenarului Primului Război Mondial, când atenţia istoricilor
români are tendinţa de a se focaliza prioritar asupra evenimentelor cu caracter
extraordinar şi asupra personalităţilor de referinţă ale Marii Conflagraţii, redesco-
perirea experienţei participanţilor direcţi,_ numeroşi şi rămaşi anonimi, fie ei militari
sau civili, nu poate fi decât binevenită. In istoriografia recentă din Transilvania şi
Banat semnalul în această direcţie a fost dat de cunoscutele volume de memo-
rialistică îngrijite de Nicolae Bocşan şi Valeriu Leu, iar în prezent se înregistrează
o creştere a interesului faţă de cotidianul Marelui Război aşa cum a rămas el
reflectat în sursele documentare şi mai ales ego-istorice.
Lucrarea pe care o supunem atenţiei cititorului se încadrează mai sus
amintitului curent, iar subiectul său este reprezentat de biografia şi cu precădere de
activitatea în timpului războiului a unuia dintre miile de ofiţeri români ai armatei
imperiale şi regale austro-ungare. Albert Porkolâb a fost, până de curând, un
complet anonim din punct de vedere istoriografic şi probabil ar fi rămas aşa dacă
nu ar fi lăsat posterităţii o colecţie însemnată de fotografii al căror caracter de
izvoare primare neconvenţionale a atras interesul specialiştilor. Moştenirea foto-
grafică şi cartofilă a lui A. Porkolâb, complet inedită până la această publicare,
constă în 308 fotografii şi 49 de cărţi poştale din timpul Primului Război Mondial,
cărora li se adaugă fotografii trimise sub formă de cărţi poştale şi cărţi poştale
standard din prima parte a carierei sale militare (1903-1912), precum şi cărţi
poştale ilustrate trimise către Helena Scridon, cu care a avut o relaţie sentimentală.
Lucrarea se deschide cu un studiu biografic în cadrul căruia autorii au
încercat să recupereze cât mai multe aspecte din viaţa ofiţerului Porkolâb, bazându-se
pe surse din arhivele naţionale (Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud) şi din arhivele
militare vieneze. Principalele izvoare documentare utlizate sunt „Matricola de
primire în şcoala fundaţională elementară poporală de băieţi din Năsăud", apoi cea
a Gimnaziului fundaţional năsăudean şi în fine, dosarul personal aflat la arhivele de
război de la Viena. Merită remarcat, în acest punct, că cea mai mare parte a
informaţiilor provine din dosarul de ofiţer, în lipsa căruia biografia lui A. Porkolăb
ar fi rămas o schiţă - ocazie de a readuce în atenţia istoricilor militari importanţa
izvoarelor externe pentru istoria corpului ofiţeresc românesc originar din Transil-
vania şi Banat, inclusiv pentru ofiţerii din perioada interbelică formaţi în şcolile
244
militare austro-ungare (Arhivele Militare din Viena, respectiv Arhiva Muzeului şi
Institutului de Istorie Militară din Budapesta).
A. Porkolab a văzut lumina zilei la Năsăud, în anul 1880, în familia lui Carol
şi Luiza Porkolab, fiind singurul din cei patru copii ai familiei care a reuşit să
atingă maturitatea. După absolvirea şcolilor năsăudene a urmat cariera armelor,
pentru care s-a pregătit prin frecventarea Şcolii de cadeţi şi infanterie de la
Budapesta în perioada 1895-1899. În Austro-Ungaria timpului cariera militară
reprezenta un mijloc de ascensiune socială, deşi nu era întotdeauna însoţită, aşa
cum a subliniat Istvan Deak, şi de un statut financiar egal prestigiului public. A.
Porkolab a absolvit şcoala de cadeţi ca sublocotenent şi a parcurs ulterior gradele
militare în armata austro-ungară până la cel de maior. În 1899 a fost numit adjunct
de ofiţer de cadeţi în Regimentul de infanterie k.u.k (imperial şi regal) nr. 63 din
Bistriţa. La 1 noiembrie 1900 a fost avansat la gradul de locotenent, iar în 1906
locotenent major. Cronologia carierei sale, în notiţele sintetice din dosarul personal
aflat la arhivele de război din capitala imperiului se opreşte în 1907. A fost avansat
căpitan în 1916, şi maior în 1918. Participarea la Primul Război Mondial ca ofiţer
în cadrul Regimentului k.u.k. nr. 63 din Bistriţa a reprezentat, lară doar şi poate,
partea cea mai densă din întreaga sa carieră ofiţerească. După „preluarea
imperiului" de către autorităţile române A. Porkolab a cerut încadrarea în armata
română, unde însă nu a avut decât o carieră efemeră, din cauza decesului prematur.
Ca şi în cazul altor ofiţeri români, transferul de loialitate de la Imperiul Austro-
Ungar la Regatul României pare să se fi realizat în mod firesc, venind ca o adaptare
la noile relităţi politico-statele care au urmat Marelui Război.
O a doua parte a lucrării găzduieşte publicarea bogatei sale colecţii de
fotografii şi cărţi poştale. Primul capitol, intitulat Pentru împărat şi patrie. Albert
Porkolab pe front 1914-1918, însumează peste 300 de fotografii cu conţinut
referitor la activităţile specifice războiului. Imaginile surprind mobilizarea la
Bistriţa în anul 1914, vizita pe front la Regimentul 63 a succesorului la tron Carol
de Habsburg-Lorena în anul 1915, vizitarea Regimentului 63 de către Alteţa Sa
principele Leopold de Bavaria, momentele solemne de pe front (decorarea unor mili-
tar~ depunerea jurământului de loialitate pentru împăratul Carol I de Habsburg), dar
şi aspecte cotidiene, precum oficierea slujbelor religioase pe front, tranşeele sau
armamentul şi tehnica din dotare sau a inamicului (inclusiv aviaţie rusească). Sunt
frecvente fotografiile de grup înfăţişându-i pe ofiţerii regimentului, atât în
momente solemne cât şi în clipe de răgaz. Imagini inedite surprind operaţiuni
militare întreprinse de ofiţerii şi soldaţii Regimentului 63. Cărţi poştale ilustrate,
intitulate „Atac asupra poziţiilor ruseşti, deosebit de bine întărite, în luna Paştilor
1916", „Atac cu grenade de mână în luna Paştilor 1916" sau „Băieţi răi" sunt
câteva dintre imaginile care conturează viaţa ofiţerească pe front (e adevărat, ca
instantanee regizate după pregătirea de artilerie, înaintea atacului, nu surprinse în
focul luptei). De asemenea un cadru interesant îl reprezintă şi marşul căruţelor trase
de câini, căruţe încărcate de regulă cu atelaje sau cu diferite materiale. O categorie
aparte de fotografii imortalizează prizonieri ruşi, majoritatea destul de veseli,
convinşi că pentru ei războiul s-a încheiat: „. „ un astfel de război e o groază, slavă
245
Domnului e deja gata". Nici loisirul nu este exclus din viaţa de pe front, astfel
obiectivul aparatului foto surprinde momente joviale precum aşa-numitele „seri
vesele" în care soldaţii alături de ofiţeri depăşesc cadrul şi atmosfera tensionată
specifică unui conflict armat şi apar într-o ambianţă mult mai degajată, întreţinută
de muzica unor lăutari. Nu lipsesc nici jocurile, o fotografie extrem de sugestivă în
acest sens îi surprinde pe câţiva ofiţeri în popota detaşamentului V în jurul unor
mese, jucând fie un joc de cărţi, fie şah.
Un al doilea set de fotografii acoperă relaţiile lui A. Porkolab cu apropiaţii din
Năsăud. în particular cu femeile. Capitolul intitulat Dragoste În vremuri de război.
Jtinerariu sentimental îl înfăţişează pe ofiţer alături de câteva domnişoare din
comunitatea sa natală (Helen Scridon, Olga Kronenfeldt, Lydia Şotropa), personaje
care populează majoritatea fotografiilor. De altfel. dintre schimburile epistolare ale
lui Porkolab cu diferiţi destinatari, se remarcă în mod preponderent cel cu Helene
Scridon, cu care pare să fi avut o relaţie foarte apropiată. supoziţie întărită în mod
special de o fotografie care îl prezintă pe ofiţerul Albert Porkolab aşezat în genunchi
în faţa respectivei domnişoare. Frumoasa relaţie sentimentală dintre cei doi se
desprinde şi din rândurile pe care Helen le adresează „Excelenţei Sale domnului
Albert Porkolab. căpitan. adjutant al Regimentului de Infanterie 63.". Corespondenţa
relatează evenimente cotidiene din viaţa tinerei Helen ,J.,a noi este Încă frumos şi
cald, acum mergem la baie 1i1 fiecare =i [. . .] Dragă Albert, cum iţi merge ţie?, vezi
aici eu tot slăbesc. Doamne, 11~ incetca=ă niciodată. IÎ1să asta ar trebui să fie bine de
tot: in mod sigur tu \'ei wni 1i1 octombrie 1111 doar pentru câteva zile ci pentru o
perioadă mai lungă. „. relatări cu adevărat interesante care surprind viaţa de zi cu zi a
celor rămaşi acasă, neliniştile şi problemele lor, viziunea lor asupra războiului,
pierderea celor dragi, bolile şi chiar apelul la chiromanţie pentru a afla soarta celor
plecaţi pe front. Toate acestea merită să fie prezente în cercetarea istorică, fiind
elemente autentice care redau cât se poate de clar atmosfera momentului şi tensiunea
relaţiilor sociale şi sentimentale încercate de depărtare şi de război.
Lucrarea evocă şi restituie prin intermediul fotografiilor un segment de
istorie personală, parţial locală dar îmbogăţită prin experienţele de combatant ale
lui A. Porkolab pe fronturile din Balcani, cel italian şi cel rusesc, surprinsă prin
obiectivul aparatului de fotografiat şi parţial prin corespondenţa cu cei de acasă.
Moştenirea fotografică şi epistolară a ofiţerului român, parte a memoriei Primului
Război Mondial, a fost organizată de editori sub forma unei naraţiuni de război, în
care viaţa se adaptează şi surmontează dificultăţile timpului conservând în acelaşi
timp iubirea, ca sentiment firesc al naturii umane.
La final. dar nu lipsit de importanţă, trebuie amintite condiţiile grafice
deosebite în care a fost publicată lucrarea. Finalitatea lor nu este una exclusiv
estetică, calitatea reproducerilo~ contribuind din plin la accesibilitatea conţinutului
imaginilor, ca izvor istoric. In concluzie, atât conţinutul documentar, cât şi
prezentarea grafică recomandă această carte pentru a fi frecventată de toţi cei
interesaţi direct de istoria Marelui Război şi cel puţin răsfoită, ca poveste de război
în imagini, de către iubitorii de istorie.
Timea LONGA VER
246
„ Transhumanţă" interbelică în Balcani. Studii şi ardcole desl!re aromâni în
publicaţiile Şcolii gusâene, antologie semnată de Zoltan ROST AS şi de Martin
Ladislau SALAMON, Cluj-Napoca, Eikon, 2017, 295 p.
Proiectul de recuperare şi republicare a produselor şcolii gustiene a avut
meritul de a scoate la lumină nu numai texte ce-şi aşteptau reeditarea de prea multă
vreme, ci şi, mai mult, pe acela de a produce o privire retrospectiv critică şi
explicativă, pe care participanţii la Şcoala Sociologică de la Bucureşti au avut-o
asupra propriei lor munci. Fără efortul care a început ca un proiect individual, al
sociologului Zoltan Rostâs, şi care a continuat ca un proiect de grup, experienţa
complexă a şcolii lui Gusti şi-ar fi perpetuat o imagine alimentată exclusiv de
textul scris, deci, de multe ori, una insuficient de clară şi voalând adesea raţiunile
intelectuale care au alimentat-o .. Ca să nu mai spunem că acest fel de muncă
exhaustivă a creat premisa justă pentru analize critice de anvergură şi interpretări
aprofundate (de ordin intelectual-politic, dar şi ideologic) ale experienţei şcolii
sociologice de la Bucureşti.
Volumul apărut, în 2017, la editura Eikon din Bucureşti, „ Transhumanţă"
interbelică în Balcani. Studii şi articole despre aromâni în publicaţiile şcolii
gustiene, antologie semnată de Zoltan Rostas şi de Martin Ladislau Salamon,
aduce în prim-plan un aspect mai puţin exploatat de istoricii sociologiei româneşti,
şi anume cel al interesului pe care participanţii la campaniile gustiene l-au
manifestat pentru problematica acelor comunităţi rurale care, astăzi, s-ar numi
multietnice şi a căror studiere, tot astăzi, ar fi clasată ca multiculturalism.
Autorii antologiei au selectat, pentru a le publica laolaltă: 1. fragmente din
monografia lui C.D. Constantinescu-Mirceşti, Un sat dobrogean. Ezibei, carte
prefaţată de Dimitrie Gusti; 2. articole din Curierul echipelor studenţeşti, precum şi
3. fragmente din studiul lui Constantin Noe, Colonizarea Cadrilaterului, publicat
în revista Sociologi.e Românească în 1938. Au reuşit astfel să sublinieze o coerenţă
şi un caracter relativ sistematic al interesului pe care participanţi la Şcoala
Sociologică de Ia Bucureşti l-au arătat faţă de aromânii colonizaţi în România şi,
mai larg, faţă de localităţile cu populaţie multietnică, interes pe care autorii anto-
logiei îl consideră elocvent pentru „cartarea unei istorii sociale comparate a
Balcanilor" (p. 16, Introducere).
Dacă textul semnat de Constantin Noe, Colonizarea Cadrilaterului, a fost
deja retipărit, anterior acestei monografii (în Emil Ţfrcomnicu şi Stoica Lascu (ed.),
Românii balcanici în pagi.nile „ Gazetei Transilvaniei", Bucureşti, Editura Etno-
logică, 2005), studiile semnate sau coordonate de C.D. Constantinescu-Mirceşti, ca
şi articolele publicate iniţial în Curierul echipelor studenţeşti, reprezintă, din câte
ştiu, prima republicare de după apariţia lor princeps.
Există mai multe raţiuni care fac salutară această iniţiativă, în afara bene-
ficiilor aduse de reeditarea unor texte având atât importanţă documentară, cât şi
semnificaţii metodologice indiscutabile pentru o evaluare retrospectivă a practicilor
sociologice şi etnologice de teren (mă refer aici, în mod particular, la cele semnate
de C.D. Constantinescu-Mirceşti), ca şi pentru o justă percepţie a istoriei ideologiei
studiilor sociale româneşti.
247
Prima dintre aceste raţiuni, nu neapărat în ordinea importanţei ei, este aceea
că, astfel, se poate vedea, articulată într-un singur discurs asupra aromânilor, o
producţie de text din perioada imediat următoare colonizării lor în Cadrilater. Sunt
surprinse astfel, simultan, aspectele sociale, culturale, politice ale colonizării, prin
abordări textuale ce nu ar fi putut avea altfel şansa coexistenţei: descrieri
etnografice detaliate şi evaluări statistice, alături de articole subsumabile ideologiei
sociologiei intervenţioniste. Apoi, din cauze politice de factură diversă, asupra
cărora nu voi insista aici, ele fiind, în general, bine ştiute (simpatia pe care unii
aromâni au avut-o pentru Mişcarea Legionară, apoi instalarea regimului comunist,
a cărui politică etnică nu a continuat de loc să le cultive şi să le susţină vizi-
bilitatea), interesul sistematic pentru aromâni (interes istoric, sociologic, dar şi ca
subiect al acţiunii culturale şi sociale}, mai cu seamă pentru cei colonizaţi în
România, s-a pierdut. Amploarea pe care acest interes l-a avut în perioada inter-
belică şi în cea imediat următoare. a celui de-Al Doilea Război Mondial, se poate
deduce din cuprinsul volumului de faţă. Dacă amintim, cel puţin ca pe un factor
complementar. initierea emisiunilor de radio despre aromâni (chiar a unei „ore
macedo-române". ca format de emisiune) în perioada de început şi de dezvoltare a
Societăţii Române de Radiofonie ( 1932-1943 ), imaginea prezenţei acestei comu-
nităti în prim-planul vizibilităţii publice generale apare cu mult mai bine conturată
decât ceea ce a rămas ca amintire după consumarea perioadei regimului comunist.
A doua raţiune. reprezentativă şi ea pentru interesul de principiu pe care o
asemenea antologare îl are pentru cercetarea românească de tip sociologic şi
etnologic. apare foarte clar din decizia autorilor de a alătura, cum spuneam, trei
categorii de texte care îşi asigură unele altora contextul producerii, fiind, în acelaşi
timp, complementare unele celorlalte: monografia semnată de Constantinescu-
Mirceşti. un demers cuprinzând descrieri etnografice inedite şi minuţioase, dar şi
informaţii sociologice privind alimentaţia, igiena sau asistenţa socială, (demers ce
face loc inclusiv unei categorii de observaţii ca, de exemplu, cele ce privesc meti-
sajele şi fuziunile culturale); articolele din Curierul echipelor studenţeşti, restituind
texte ce ilustrează foarte bine nu numai felul în care a fost asumat proiectul
sociologiei intervenţioniste, ci şi contextul politic care l-a favorizat şi ideologia
care l-a susţinut; apoi, în fine, fragmentele din studiul lui Constantin Noe,
Colonizarea Cadrilaterului, oferind o „dare de seamă" precis documentată a colo-
nizării, contemporană cu punerea ei în fapt. Astfel compusă, antologia reuşeşte să
restituie cititorului de astăzi atât factura interesului arătat de către Şcoala de la
Bucureşti comunităţilor culturale şi celor etnice (în speţă, aromânilor, dar şi,
bunăoară, tătarilor), cât şi felul în care era gândită şi interpretată, din punct de
vedere politic, prezenţa acestora pe teritoriul României. În urma lecturii, cititorul
rămâne cu impresia puternică, lăsată de seriozitatea cu care a fost făcută cercetarea
de teren în satul Ezibei, de efortul transcrierilor de texte dialectale, de temeinicia
efortului de a surprinde relaţiile complexe dintre etniile ce locuiesc în acelaşi sat,
de informaţiile statistice minuţioase ce se regăsesc atât în Monografia satului Ezibei,
cât şi în studiul lui Noe, de imaginile extrem de vii conservate în articolele din
Curierul echipelor studenţeşti - texte de graniţă, între jurnal şi raport sociologic, dar
248
care păstrează caracterul mobilizator pe care campaniile gustiene au reuşit să îl
imprime muncii de teren. În condiţiile în care, după 1948, cu excepţia studiilor de
dialectologie, interesul etnologic pentru aromâni a fost mult diminuat, iar cel
sociologic a dispărut complet, republicarea textelor cuprinse în antologia de faţă,
nu numai că pune în lumină situaţia şi nivelul „studiilor culturale" interbelice, dar
el oferă şi un antecedent - aparent imprevizibil - studiilor de antropologie culturală
ce au apărut şi s-au înmulţit după 1990.
Nu în ultimul rând, interesul pe care îl poate stârni această antologie este
alimentat de textele care o încadrează - cel semnat de Zoltan Rostâs, ca Prefaţă a
volumului şi, mai cu seamă, cel semnat de Martin Ladislau Salamon: un Epilog,
care are rolul de postfaţă şi de text concluziv. Un adevărat studiu, prin conţinut şi
dimensiuni, textul final aduce o notă de inedit studiilor aromâne cu care suntem
obişnuiţi, fie ele de factură etnografică, fie ele discursuri istorice organizate în jurul
problematicii identităţii etnice (marea majoritate semnate de specialişti de origine
aromână, din România). Prin atenţia pe care o alocă publicaţiilor şi autorilor repre-
zentativi pentru istoriografia oficială grecească a „problemei aromâne", Salamon
deschide cititorului un acces larg spre o categorie de publicaţii la care studiile
istorice, etnologice şi antropologice româneşti deşi se referă, nu le citează şi
exploatează in extenso conţinutul. Genealogia teoriilor astăzi acceptate în istorio-
grafia oficială a Greciei cu privire la populaţiile de aromâni capătă, astfel, un
contur mai ferm, iar evidenţierea acestui discurs istoriografico-politic recalibrează
relaţia pe care istoriografia românească o întreţine cu cea grecească în privinţa
aromânilor. Chiar dacă intenţia iniţială a autorilor antologiei discutate a fost aceea
de a se concentra mai ales pe importanţa sociologică a interesului manifestat de
reprezentanţii şcolii gustiene pentru comunităţile rurale aromâne şi, în general,
pentru satele cu componenţa multietnică, textele semnate de coordonatorii ei oferă
şi nişte argumente pentru un comentariu avizat şi lipsit de complezenţă asupra
poziţiilor politice româneşti în privinţa aromânilor din vremea colonizării lor în
România.
Corina IOSIF
249
INMEMORIAM
ZOE PETRE (23.VIII.1940-1.IX.2017)
Zoe Petre a avut privilegiul de a se naşte într-o familie cu serioasă bază

intelectuală. Marna sa, o foarte bună profesoară de latină, provenea din familia
Moisil, iar tatăl a fost Emil Condurachi, renumit pentru erudiţia şi diplomaţia cu·care
a condus ani de-a rândul Institutul de Arheologie, începand din anul 1956. Astfel se
poate explica de ce copilul Zoe Condurachi a fost înscrisă la Liceul Clasic ce
aparţinea de catedrala Sf. Iosif. Locuind atunci în acelaşi cartier, deja aflasem de
eleva eminentă, iar mai târziu. avandu-1 coleg de birou pe Alexandru Suceveanu, am
aflat multe alte poveşti din perioada în care au fost colegi la renumitul liceu clasic. În
urma acestei pregătiri, Zoe Condurachi a urmat Facultatea de Istorie, specialitatea
Istorie antică şi arheologie. În 1961 s-a căsătorit cu arheologul Aurelian Petre ( 1925-
1982). După absolvire a fost numită preparator (l 961-1968), asistent (1968-1978),
lector ( 1978-1990 ). apoi profesor universitar. Din 1965 a fost membru al Societăţii
de Studii Clasice şi din 1969 la Association pour I' encouragement des etudes
grecques. Paris. În 1978 a obţinut titlul de doctor în istorie cu teza ,,Formarea
ideologiei democratice în Grecia antică". conducător ştiinţific fiind prof. univ. dr.
Dionisie M. Pippidi. Se poate observa lentoarea cu care un om cu o asemenea
pregătire putea avansa în acei ani. Între 1990-1996 a fost decanul Facultăţii, apoi
director al Şcolii doctorale. În timpul decanatului său, Zoe Petre a încercat şi a reuşit
să refacă în mare măsură structura grav afectată pînă în 1990, prin diminuare, a
Facultăţii. Astfel ea a lărgit numărul cadrelor didactice în specialităţile neacoperite,
invitînd cercetători de la institutele Academiei. printre care şi subsemnatul.
·Prin erudiţie şi sagacitate Zoe Petre a fost un profesor apreciat de colegi si
admirat de studenţi. Împreună cu aceste calităţi, pregătirea sa clasică i-a permis
accesul direct şi aprofundat la sursele literare antice pentru istoria veche a Greciei, în
care s-a specializat. A participat la numeroase colocvii şi congrese de specialitate din
ţară şi străinătate, a susţinut conferinţe la universităţi din Stasbourg, Lille, Bruxelles,
Cambridge fiind o francofonă fără cusur. A fost profesor asociat la Ecole des Hautes
Etudes en Sciences Sociales (Paris), Centre „Louis Gemet" d'etudes comparees sut
Ies societes anciennes; al Universităţii ,,Jules Veme" din Amiens; visiting professor
al Universităţii Harvard Cambridge, Mass; visitin~ researcher al Universităţii
Columbia, New York; director şi director onorific al Ecole Doctorale Regionale en
Sciences Sociales de Bucarest. Din 1990 Zoe Petre s-a implicat în viaţa publică şi
socială fiind membru fondator al Alianţei Civice ( 1990), vicepreşedinte al Fundaţiei
Române pentru Democraţie, director de comunicare al campaniei prezidenţiale a
candidatului Convenţiei Democratice, Emil Constantinescu, apoi consilier prezi-
denţial şi coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei.
250
Din cele peste 100 de lucrări amintim:
Teoria sofistă a egalităţii naturale, în Studii Clasice, V, 1963; Les sophistes
et la question de l' esclavage, în „Acta Antigua Philippopolitana. Studia Historica et
Philologica", Sofia, 1963; La pensee historique de Zosima, în Studii Clasice, VII,
1965; Quelques problemes concemant le developpement de la pensee democra-
tique a Athenes (510-460 an. n. e.), ibidem, XI, 1969; Hippodamos de Milet et Ies
problemes de la cite democratique, ibidem, XII, 1970; Themes dominants et
attitudes politiques dans Ies „Sept contre Thebes" d 'Eschyle, ibidem, XIII, 1971;
Le comportement tyranique în „Actes de la XII-e Conference intemationale
d'etudes classiques", „Eirene", Cluj-Napoca, 1972-Amsterdam, 1975; Civilizaţia
greacă şi originile democraţiei, Bucureşti, 1993, Societatea greacă, arhaică şi
clasică (texte antice traduse şi comentate), Bucureşti, 1994; Cetatea greacă între
real şi imaginar, Bucureşti, 2000; Vârsta de bronz (eseuri), Bucureşti, 2000;
Practica Nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la geţi, Iaşi,
2004; La Roumanie apres 1989 (în colaborare cu Catherine Durandin), Pari~, 2008
A obţinut următoarele premii: „Timotei Cipariu" al Academiei Române,
1981; „Nicolae Iorga" al Ministerului Culturii, 1990; „Mihai Viteazul" al Societăţii
Mihai Viteazu-Călugăreni, 1995.
I s-au acordat ordine şi distincţii: „Legiunea de onoare" în grad de comandor,
Franţa, 1999; „Dom Infante Henrique" în grad· de mare ofiţer, Portugalia, 1999;
„Danebrog" cu Mare Cruce, Danemarca, 2000; „Serviciul Credincios", cu Mare
Cruce, România, 2000.
Ca prieten şi coleg mă alătur cu convingere celor care i-au admirat capa-
citatea intelectuală şi mai ales cea de îndrumător pentru tinerii care au ştiut să
preţuiască la timp un asemenea izvor de cunoaştere. Cu plecarea ei în lumea de
dincolo cultura şi ştiinţa românească a pierdut o eminenţă nerecuperabilă.
Prof. dr. Alexandru BARNEA
251
IN MEMORIAM - MIHAI PÂRVULESCU (1951-2018)
În dimineata zilei de 24 ianuarie 2018, o veste

teribilă a căzut ~a un trăsnet, în rândul profesorilor
şi elevilor Scolii Generale nr. 16 „Take Ionescu"
Timişoara, a istoricilor din filiala Timiş a S.S.I.R, a
multor prieteni şi cunoscuţi: profesorul, directorul şi
istoricul Mihai Pârvulescu s-a stins din viaţă.
Mihai Pârvulescu s-a născut la 1O august 1951 în
satul Cerveniţa, comuna Prunişor. judeţul Mehedinţi.
într-o familie modestă: tatăl. Mihai. mecanic de loco-
motivă. iar mama, Maria. casnică. A urmat şcoala pri-
mară în comuna natală şi la Turnu Severin. gimnaziul
şi liceul la „Liceul Teoretic Nr. 3" Drobeta Turnu Severin
( 1965-1970). iar studiile superioare la Facultatea de Istorie-Geografie a Univer-
sităţii din Timişoara (1970-1974 ). Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii Al.
I. Cuza din Iaşi (1975-1979) şi la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Oradea (1998-
2003 ).
După terminarea primei facultăţii. a profesat la şcolile din Lumnic (1970-
1971 ), Anina (1974-1975) şi Husnicioara (1975-1979), jud. Mehedinţi, iar în
perioada (1979-1985) a lucrat ca muzeograf la Muzeul Regiunii Porţile de Fier
Drobeta Turnu Severin, fiind şi Şef Oficiu pentru Patrimoniu Cultural Naţional
Mehedinţi. În anul 1984 părăseşte Mehedinţiul şi se stabileşte în Timişoara, fiind
profesor de istorie la Liceul Sportiv „Banatul" din Timişoara (1985-1990) şi la
Şcoala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu" Timişoara (1990-2018), unde a fost
numit director adjunct (în perioada 1994-1998 ), iar din 1998 şi până în ultima clipă
a vieţii. director. În această perioadă a mai activat ca lector (1991-1995), secretar
ştiinţific şi conferenţiar (1995-1998) la Universitatea Banatul Timişoara şi lector la
Universitatea de Vest Timişoara ( 1998-2005).
A fost un dascăl cu vocaţie, manifestând multă dragoste pentru elevi şi
respect faţă de părinţii acestora. Mărturie stau rezultatele elevilor săi la concursu-
rile şi olimpiadele şcolare şi opţiunile pentru Şcoala Generală nr. 16 „Take
Ionescu", de multe ori peste posibilităţile de şcolarizare a unităţii de învâţământ.
Pregătirea de specialitate, cunoştinţele manageriale, rigoarea, calmul, arta
relaţionării, l-au impus drept unul dintre cei mai performanţi directori ai judeţului.
A investit timp, răbdare, pasiune pentru ca şcoala pe care o conduce să fie atractivă
şi în pas cu cerinţele vremii. Nu întâmplător, mulţi identificau şcoala cu numele
directorului, iar expresia „îmi dau copilul la Pârvulescu" devenise uzuală pentru
numeroşi părinţi. Ani de-a rîndul a fost membru în Comisia Naţională de Istorie a
252
Ministerului Învăţământului, metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş,
expert evaluator de manuale şcolare, expert ARAC IP, expert pentru proiectul
„Dezvoltarea culturii calităţii şi furnizarea unei educaţii de calitate în sistemul de
învăţământ preuniversitar din România prin implementarea standardelor de
referinţă", ID 55330, coordonator zonal Centrul Sud-Vest - 2, judeţele Timiş,
Caraş - Severin şi Hunedoara, pentru programul „ECO - Şcoală", preşedinte în
comisiile de organizare şi evaluare a examenelor BAC, membru în numeroase
comisii ale Ministerului Învăţământului, Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi
Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
A iubit cu pasiune istoria neamului şi a locurilor unde a trăit, fiind un
cercetător pasionat şi riguros. Mărturie stau zecile de studii şi articole publicate în
„Analele Aradului", „Analele Banatului", „Columna", „Orizont", „Restituiri
bănăţene'', „Studii şi articole de istorie'', „Studii de istorie a Banatului", „Studii şi
cercetări istorice bănăţene" etc., cele cinci cărţi de autor - Şcoală şi societate în
Banat secolul al XIX-iea. Contribuţia şcolii la formarea elitelor româneşti, Timişoara,
Editura Brumar, 2000; Din istoria învăţământului mehedinţean sec XIX-XX,
Timişoara, Editura Presa Universitară Română, 1996; Probleme controversate în
istografia românească, Timişoara, Editura Presa Universitară Română, 1996;
Capacitate 2001 Teste Istorie, Geografie 2001; Valeria Pârvulescu, Karl Brocfy-
Un timişorean - pictor al Curţii regale britanice, Editura Eurostampa, Timişoara,
2014 (ediţie îngrijită) - şi doctoratul obţinut în 1998, la prestigioasa Universitate
Babeş-Bolyai, sub coordonarea regretatului istoric Nicolae Bocşan, şi el trecut mult
prea devreme în lumea umbrelor.
De aproape două decenii, istoricii şi iubitorii de istorie din judeţ îşi îndreptau
paşii pentru a sărbători ziua de 24 ianuarie, la şcoala lui Pârvulescu. Sesiunea de
comunicări ştiinţifice cu participare naţională şi intenaţională „Şcoală şi societate
în Banat" era cea mai importantă manifestare de omagiere a Unirii lui Cuza
organizată în Banat, iar comunicările prezentate erau tipărite în volumul „Şcoală şi
societate în Banat'', al cărui fondator şi redactor-şef a fost prof. dr. Mihai
Pârvulescu, volum ajuns în acest an la numărul 15.
În anul 2011 a reactivat filiala Timiş a Societăţii de Ştiinţe Istorice din
România, a atras noi membri din învăţământul preuniversitar, universitar, de la
Muzeul Banatului şi de la Arhivele din Timişoara, reuşind să o impună în rândul
filialelor cu o activitate remarcabilă. Mai mult, în vara aceluiaşi an, a organizat la
Timişoara Cursurile de vară ale SSIR, iar în mai 2017, Consiliul Naţional. Pentru a
stimula şi pune în valoare cercetările membrilor filialei, începând cu anul 2015 a
tipărit revista filialei: „Studii şi cerecetări istorice bănăţene'', premiată de condu-
cerea SSIR.
Activitatea didactică, managerială şi ştiinţifică i-a fost recunoscută şi
apreciată, obţinând numeroase premii şi distincţii, cele mai importante fiind
Diploma „Gheorghe Lazăr'', clasa a II-a, acordată de Ministerul Învăţământului, în
anul 2007 şi Premiul „A. D. Xenopol'', acordat de Societatea de Ştiinţe Istorice din
România, în anul 2011.
253
Indiscutabil, Mihai Pârvulescu a plecat mult prea repede dintre noi, dar a
lăsat în urma sa o şcoală dorită de mulţi elevi şi părinţi, cercetări riguroase privind
învăţământul bănăţean şi, mai ales, amitirea unui om de mare omenie, un altruist
capabil de orice efort pentru a-şi ajuta semenii şi un excelent organizator de
manifestări ştiinţifice.
Lumea scolii, cea a istoricilor bănăţeni şi Societatea de Ştiinţe Istorice din
România a rămas mai săracă prin plecarea lui la cele veşnice. Dumnezeu să-l
odihnească în pace pe cel care a fost profesorul, directorul, istoricul, dar în primul
rând Omul. Mihai Pârvulescu.
Prof. dr. Dumitru TOMONI
254
IN MEMORIAM MIHAI COTENESCU (1948-2018)
Ne-am despărţit definitiv de colegul Mihai Cotenescu în toamna anului

trecut. Era o zi caldă, cum au fost multe în ultimul septembrie, fusesem plecat în
prima parte a zilei şi vestea a ajuns la mine spre amiază. Nu mi-a venit să cred şi
abia spre seară, după alte discuţii cu profesori călărăşeni care îl cunoşteau bine am
primit confirmarea. Se încheiau astfel, nedrept şi brutal aproape 30 de ani de când
ne cunoşteam, mai întâi la Societatea de Ştiinţe Istorice, apoi în diverse activităţi cu
Inspectoratul Şcolar local, în fine, în ultimii ani, mai cu seamă la cursurile de vară,
unde era un participant dedicat, de multe ori probându-şi nu doar înalta compe-
tenţă, ci şi rodnica experienţă de viaţă.
Născut în urmă cu 70 de ani în Muscel, hazardul făcuse să-şi trăiască cea mai
mare parte a vieţii în sudul Ţării, în Ialomiţa şi Călăraşi, unde lucrase multă vreme
ca funcţionar şi director la Arhivele Statului, şi mai apoi ca profesor. În toţi aceşti
ani urcase un lung cursus honorum la Societatea de Istorie, de la poziţia de simplu
membru în anii '70, la aceea de preşedinte de filială, pe care a păstrat-o până la
moarte, şi nu în ultimul rând, în importante poziţii în conducerea organizaţiei
noastre, membru în Biroul Executiv şi vicepreşedinte între anii 2011-2015. Intrat în
al optulea deceniu de viaţă şi distins în vara trecută cu diploma de excelenţă, el se
gândea cu seninătate la cei care îl vor urma şi îmi vorbea cu mult entuziasm şi
laude cât cuprinde despre posibilii săi succesori.
Asaltat de multele imagini ale omului care a fost, e greu să mă opresc doar la
câteva dintre ele. Nu pot însă să trec peste ce a fost esenţial în lunga noastră
colaborare: o mare înţelegere şi un devotament puternic pentru cauze importante,
pe care şi le asuma ca nimeni altul, imediat, şi cu o dăruire desăvârşită.
Astfel, în primii ani ai noului mileniu mi-a spus de mai multe ori că la
Călăraşi se pot găsi resurse pentru organizarea unei şcoli de vară, deşi oraşul era
departe de anvergura unui centru universitar şi academic. Se simţea dator totuşi,
pentru că mersese mereu în vizită la alţii, şi credea că acum venise vremea să-i
primească şi la el acasă, cu toată ospitalitatea. În fine, în 2009, după deschiderea
cursurilor la Constanţa, în prima pauză, l-am abordat direct, şi a acceptat într-o
clipă, rară niciun fel de comentarii.
Împrejurările i-au fost însă potrivnice şi după ce anunţase în mai 201 O la
Consiliul Naţional de la Reşiţa că toate cheltuielile de organizare sunt acoperite, la
1 iulie, cu doar 3 săptămâni înainte de deschidere, situaţia se schimbase radical şi
spezele disponibile se împuţinaseră drastic. Ne-am întâlnit în regim de urgenţă la
Bucureşti şi am pus la cale o strategie, dar rezultatul a fost departe de aşteptări.
Totul se află sub semnul întrebării şi oricine ar fi făcut pasul înapoi. Nu era cazul
lui. În scurtul timp rămas, a convins Inspectoratul Şcolar să se implice, şi ediţia
201 O a şcolii de vară de la Călăraşi a fost dintre cele mai reuşite.
255
I-am urmărit ulterior activitatea în structurile de conducere ale S.S.l.R., unde
s-a distins mereu pentru că ne oferea tuturor o sursă permanentă de inspiraţie. În
ultimii ani obişnuiam să vorbim îndelung la telefon, mai cu seamă spre seară. Deşi se
retrăsese cumva, era în contact permanent cu toţi liderii Societăţii şi în măsura în care
mai putea să ajute, era gata să o facă, cu toată disponibilitatea de altă dată. Ştiam că
îşi ascundea suferinţele, dar din când în când îmi spunea că trece prin Bucureşti,
uneori, desigur, la controale medicale, despre care însă nu voia să vorbească.
Am discutat mult anul trecut despre şcoala de vară de la Târgu-Mureş şi am
aflat încă din primăvară că negreşit va fi prezent. Aşa s-a şi întâmplat, în chiar
seara sosirii noastre acolo descoperindu-l într-o formă excelentă, cu jovialitatea şi
umorul lui atât de bine cunoscut. urmărind un meci de fotbal pe terasa hotelului
unde fusesem cazaţi. Apoi. vreme de câteva zile a oferit un adevărat spectacol,
fiind pe toata durata cursurilor animatorul principal al dezbaterii, cu nenumărate
intervenţii la mai toate conferinţele. cele mai multe - remarcabile, prin competenţa
şi ineditul deschiderilor.
Constatam cu multă plăcere că se pregătise pentru această reuniune şi că
prezenţa sa acolo nu era rodul hazardului sau al unei complezenţe. În fine, în ultima
zi, a avut o surpriză, sau cel puţin s-a purtat ca şi cum ar fi fost surprins, când a
primit în cel mai potrivit moment diploma de excelenţă S.S.I.R., întru totul
meritată, nu numai pentru jumătatea de secol dedicată cercetării istorice şi şcolii, ci
şi pentru prestaţia sa recentă. Mai apoi, în curtea clădirii care ne găzduise, s-a oprit
o clipă, parcă mulţumit că munca sa fusese apreciată şi că era încă o dată în atenţia
tuturor. Aşa mi-a rămas în memorie un om, sub lumina tare a soarelui de amiază,
într-o zi de vară, aproape radiind bucuria de a trăi şi a împlini.
Moartea sa neaşteptată l-a împiedicat să ducă la capăt câteva proiecte despre
care mi-a vorbit până în ultima clipă. Dar în urma sa rămân altele, încheiate, de n-ar
fi decât monografia oraşului Călăraşi. o lucrare scrisă cu competenţă şi devotament,
darul său cel mai preţios pentru oamenii în mijlocul cărora trăise o viaţă.
M-am gândit de multe ori în anii din urmă la cei care au dat viaţă S.S.l.R. şi
care ii asigură şi astăzi existenţa. Cu pozitivitatea sa nedezminţită, cu jovialitate şi
exuberanţă, cu pennanenta sa dorinţă de mai bine, el s-a numărat întotdeauna
printre ei.
Bogdan TEODORESCU

085 Studii Si Articole de Istorie LXXXV 2018

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

085 Studii Si Articole de Istorie LXXXV 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ISTORICE

Bogdan MURGESCU (Universitatea din Bucureşti) - editor general (preşedinte)

Revista „Studii şi articole de istorie" este principala publicaţie a Societăţii de

I. CENTENARUL MARII UNIRI (1918-2018)

Bogdan MURGESCU: Istoricii şi Marea Unire din 1918. Complexitate,

II. ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Valentin MAIER: Planurile de Stat şi pregătirea forţei de muncă pentru

III. DIDACTICĂ ŞI MANAGEMENT EDUCAŢIONAL ÎN

Florin IORDĂCHIŢ Ă: Câteva observaţii asupra examenului de bacalaureat

Camelia SANDU: Prezenţa trupelor sovietice în judeţul Putna şi întreţi-

Vintilă MIHĂILESCU (coord.), De ce este România altfel? Avatarurile

In memoriam Prof. univ. dr. Zoe Petre ... „ ••••••••••••.•••••••.•••••.••••••••.•....•.••...•.•. 250

I. CENTENARY OF THE GREAT UNION OF ROMANIA

II. HISTORY OF EDUCATION

III. DIDACTICS AND EDUCATIONAL MANAGEMENT

ln memoriam Prof. 7.,oe Petre ........................................................................ 250

ISTORICII ŞI MAREA UNIRE DIN 1918.

HISTORIANS AND THE GREAT UNION OF 1918.

„Studii şi articole de istorie'', voi. LXXXV, 2017, pp. 7-17

şansa istorică oferită de celebrarea Centenarului Marii Uniri pentru o dezbatere

acordarea dreptului de vot pentru bărbaţii majori au răspuns unora dintre

„Până la 1914. românii transilvăneni (cei mai combativi dintre români în

privilegiilor vechilor elite regăţene. În schimb, mulţi dintre fruntaşii mişcării

1918 la Români. Voi.X Documentele Unirii: Unirea Transilvaniei cu România,

BÂRLAD - MILIT ARY CAPITAL

La o sută de ani de la participarea României la Primul Război Mondial, în

„Studii şi articole de istorie", voi. LXXXV, 2017, pp. 18-41

În aceste condiţii, la Bârlad a funcţionat „Comandamentul Frontului Român" 7,

refugiaţilor din alte părţi, capacitatea de cantonament a oraşului Bârlad a fost

httpJ /www. hi st oria. ro/ex el usi v_web/ general/articol/batalia-marasesti-unde-nu-se-trece

Bereşti, Tecuci şi Lascăr-Catargiu. Botoş, Obrogeanu 1992:139.

Constantin Christescu24 pe Bulevardul Palade, pe colonelul Paul Angelescu pe

La începutul campaniei din 1916 Marele Cartier General a fost dislocat la

:-•• Bcrthclot 20 l 2: 1 15-1 16.

pe care o stârneau la Palat: Chrissoveloni 48 , Symka Lahovari49 , Maruca

Deplasări ale factorilor de decizie politici ori militari nu se făceau doar

raporturile cu noi au devenit nu numai corecte, dar, şi cordiale" 64 •

denumirea de „România - organ al apărării naţionale" 88 •

În articolul I al regulamentului de functionare se prevedea necesitatea colaborării dintre organele

Spital de campanie francez.

Bucureştiului de către trupele Puterilor Centrale, oraşele Iaşi, Tecuci, Brăila,

români din cadrul unităţilor aparţinând Corpului II aeronautic mutate temporar de

acest oraş" 100 •

regală pe „câmpul de aviaţie" de la Bârlad, cum este specificat, de altfel, şi într-un

aceste condiţii transferarea a fost amânată pentru începutul lunii martie.

Giurcă, Georgescu, 2012: 138.

sanitare militare şi civile în timpul Primului Război Mondial.

Numele şi prenumele Gradul militar Adresa

haosului ce domnea în transporturile feroviare româneşti.

LOCAL COMMUNITIES AND HISTORICAL EXPERIENCES

This article aims ro initiate a discussion about how local Romanian

Primul Război Mondial a afectat profund şi viaţa micilor comunităţi locale,

,,Studii şi articole de istorie", voi. LXXXV, 2017, pp. 42-50

Combatanţii din Comarnic: experienţe, eroi, victime

După perioada de refacere, începând cu 24 iulie/6 august 1917, soldaţii

Constantin. născut la Comarnic. soldat în Regimentul 7 Infanterie Prahova, în vârstă

omeneşti. soldaţii aduc o importantă contribuţie la victorie. Următorul episod este

Trestioreanu. Marinică, 2011: 457.

În urma cercetărilor noastre am descoperit şi cazuri ale unor soldaţi din

evenimentele relatate şi mi-au fost puse la dispoziţie de nepoata dumnealui.

La începutul lunii decembrie 1916. ,,linia frontului urma cu aproximaţie

practică. ci au intrat cu forţa în anumite instituţii din Comarnic, cum ar fi Primăria

IR Au fost consultate datele oferite de Primăria din Comarnic.

subordonată celei din Câmpina, aşa numita Etappen Kommandantur 300.