Sunteți pe pagina 1din 9

Slovacia (în slovacă Slovensko; pronunție slovacă: Pronunție audio /ˈslɔʋɛnskɔ/), oficial Republica

Slovacă (în slovacă Slovenská republika),[8] este o țară fără ieșire la mare din Europa Centrală.[9][10]
Se învecinează cu Polonia la nord, cu Ucraina la est, cu Ungaria la sud, cu Austria spre vest și cu
Republica Cehă spre nord-vest. Slovacia are circa 49.000 kilometri pătrați și este în cea mai mare
parte o țară montană. Populația este de peste 5,4 milioane de locuitori și constă în majoritate din
slovaci. Capitala și cel mai mare oraș este Bratislava, iar al doilea cel mai mare oraș este Košice.
Limba oficială este limba slovacă.

Slavii au sosit pe teritoriul Slovaciei actuale în secolele al V-lea și al VI-lea. În secolul al VII-lea ei au
jucat un rol semnificativ în crearea Imperiului lui Samo, iar în secolul al IX-lea s-a întemeiat
Principatul Nitra, care a fost ulterior cucerit de către Principatul Moraviei pentru a înființa Moravia
Mare. În secolul al X-lea, după dizolvarea Moraviei Mari, teritoriul a fost integrat în Principatul
Ungariei, care avea să devină Regatul Ungariei în anul 1000.[11] În 1241 și 1242, o mare parte a
teritoriului a fost distrusă de mongoli în timpul invaziei lor din Europa Centrală și de Est. Zona a fost
recuperată în mare parte datorită lui Béla al IV-lea al Ungariei, care a colonizat și germanii țipțeri,
care au devenit un grup etnic important în zonă, în special în ceea ce astăzi reprezintă Slovacia
centrală și de est. După Primul Război Mondial și dizolvarea Imperiului Austro-Ungar, Consiliul
Național Cehoslovac a pus bazele Cehoslovaciei (1918-1939). O primă Republică Slovacă
independentă existat în timpul celui de al Doilea Război Mondial ca stat clientelar(d) totalitar, clero-
fascist, unipartid al Germaniei Naziste. La sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a
fost restabilită ca țară independentă. O lovitură de stat, în 1948 a pus bazele unui alt stat totalitar cu
partid unic, sub regim comunist(d), în timpul căruia țara a existat ca satelit al Uniunii Sovietice.
Încercările de liberalizare a comunismului(d) în Cehoslovacia au culminat cu primăvara de la Praga,
care a fost zdrobită de invazia Pactului de la Varșovia în august 1968. În 1989, Revoluția de Catifea a
pus capăt dominației comuniste asupra Cehoslovaciei. Slovacia a devenit un stat independent la 1
ianuarie 1993, după dizolvarea pașnică a Cehoslovaciei, uneori cunoscută sub numele de divorțul de
catifea.

Slovacia este o economie avansată cu venituri mari(d),[12][13] cu un Indice al Dezvoltării Umane


foarte mare,[14][15] un standard de viață foarte ridicat și obține rezultate favorabile la măsurarea
libertăților civile(d), libertății presei, libertății internetului(d), guvernării democratice și păcii(d). Țara
menține o combinație de economie de piață cu un sistem cuprinzător de asigurări sociale(d).
Cetățenii Slovaciei beneficiază de asistență medicală universală(d) , educație gratuită(d) și unul
dintre cele mai lungi concedii pentru creșterea copilului(d) din OCDE.[16] Țara a aderat la Uniunea
Europeană în 2004 și la zona euro la 1 ianuarie 2009.[17] Slovacia este, de asemenea, membră a
Spațiului Schengen, a NATO, a Organizației Națiunilor Unite, OCDE, OMC, CERN, OSCE, Consiliului
Europei și Grupului de la Visegrád. Deși inegalitatea veniturilor regionale este ridicată, 90% dintre
cetățeni sunt propriietari ai propriilor locuințe(d). În 2018, cetățenii slovaci aveau acces fără vize sau
cu viză la sosire în 179 de țări și teritorii, pașaportul slovac clasându-se la acest capitol pe locul 10 în
lume.[18] Ca parte a zonei euro, moneda slovacă este euro, a doua cea mai tranzacționată monedă
din lume. Slovacia este cel mai mare producător mondial de automobile pe cap de locuitor, cu un
total de 1.040.000 de automobile fabricate în țară doar în 2016[19] și al șaptelea cel mai mare
producător de automobile din Uniunea Europeană. Industria automobilelor reprezintă 43% din
producția industrială a Slovaciei, și un sfert din exporturile sale.
Cuprins

1 Etimologie

2 Istorie

2.1 Epoca Bronzului

2.2 Epoca fierului

2.2.1 Perioada Hallstatt

2.2.2 Perioada La Tène

2.2.3 Perioada romană

2.3 Marile invazii din secolele al IV-lea–al VII-lea

2.4 Statele slave

2.5 Moravia Mare (830-înainte de 907)

2.6 Regatul Ungariei (1000-1918)

2.7 Cehoslovacia (1918-1939)

2.8 Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

2.9 Influența sovietică și regimul comunist (1948-1989)

2.10 Înființarea Republicii Slovace (după 1993)

3 Geografie

3.1 Munții Tatra

3.2 Parcuri naționale

3.3 Peșteri

3.4 Râuri

3.5 Clima

4 Biodiversitatea

4.1 Fungi

5 Politică și guvernare

5.1 Relațiile externe

5.2 Armata

5.3 Drepturile omului

5.4 Împărțirea administrativă

6 Economie
6.1 Industria

6.2 Energie

6.3 Transporturi

6.4 Turism

6.5 Știință

7 Demografie

7.1 Limbile

7.2 Religie

7.3 Educație

8 Cultura

8.1 Tradiția populară

8.2 Artă

8.3 Literatură

8.4 Bucătăria

8.5 Sporturi

9 Note de completare

10 Note bibliografice

Etimologie

Prima mențiune scrisă a numelui Slovacia provine din 1586 (în germană In Liptau, bei der Stadt Sankt
Nikolaus in der Slovakia).[20] Aceasta derivă din cuvântul ceh Slováky; formele anterioare germane
erau Windischen landen și Windenland (secolul al XV-lea).[20] Numele în limba autohtonă,
Slovensko (1791) provine dintr-o denumire mai veche a slovacilor, Sloven, ceea ce poate indica
originea sa înainte de secolul al XV-lea.[20] Sensul original era geografic (nu politic), deoarece
Slovacia a făcut parte din Regatul multietnic al Ungariei[a] și nu a constituit o unitate administrativă
separată în această perioadă.

Istorie

O Venus(d) din Moravany nad Váhom, care datează din 22.800 î.e.n.

Datarea cu carbon radioactiv plasează cele mai vechi artifacte arheologice păstrate din Slovacia —
găsite în apropiere de Nové Mesto nad Váhom — cu circa 270.000 de ani în urmă, în epoca
Paleoliticului timpuriu(d). Aceste unelte antice, realizate prin tehnica clactoniană(d), stau mărturie
despre vechiul habitat al Slovaciei.
Alte instrumente de piatră(d) din epoca paleoliticului mijlociu(d) (200.000–80.000 î.e.n.) provin din
peștera Prévôt (Prepoštská) de lângă Bojnice și din alte locații din apropiere.[21] Cea mai importantă
descoperire din acea epocă este un craniu de neandertal (aproximativ 200.000 de ani), descoperit
lângă Gánovce, un sat din nordul Slovaciei.

Arheologii au descoperit schelete umane preistorice în regiune, precum și numeroase obiecte și


vestigii ale culturii gravettiene(d), în principal în văile râurilor Nitra, Hron, Ipeľ(d), Váh și până în
orașul Žilina și în apropierea poalelor munților Vihorlat(d), Inovec și Tribeč(d), precum și în Munții
Myjava. Printre cele mai cunoscute descoperiri se numără cea mai veche statuetă feminină din os de
mamut (22.800 î.e.n.), renumita Venus din Moravany(d). Statueta a fost găsită în anii 1940 în
Moravany nad Váhom, lângă Piešťany. Numeroase coliere din cochiliile de gastropode termofile
Cypraca din perioada terțiară provin din locațiile Zákovská, Podkovice, Hubina și Radošina. Aceste
constatări furnizează cele mai vechi dovezi ale schimburilor comerciale realizate între Marea
Mediterană și Europa Centrală.

Epoca Bronzului

Stânga: o monedă celtică Biatec(d)

Dreapta: cinci coroane slovace

Epoca bronzului pe teritoriul geografic al Slovaciei moderne a trecut prin trei etape de dezvoltare,
care se întind între 2000 și 800 î.e.n. Dezvoltarea culturală, economică și politică majoră poate fi
atribuită creșterii semnificative a producției de cupru, în special în Slovacia centrală (de exemplu, în
Špania Dolina) și de nord-vest. Cuprul a devenit o sursă stabilă de prosperitate pentru populația
locală.

După dispariția culturilor Čakany și Velatice(d), lusațienii(d) au extins construirea de fortificații


puternice și complexe, cu mari clădiri permanente și centre administrative. Excavațiile fortificațiilor
de pe dealuri(d) ale lusațienilor evidențiază dezvoltarea substanțială a comerțului și agriculturii în
acea perioadă. Bogăția și diversitatea mormintelor a crescut considerabil. Locuitorii din zonă au
construit arme, scuturi, bijuterii, vase și statui.

Epoca fierului

Perioada Hallstatt

Sosirea triburilor din Tracia a perturbat populația culturii Kalenderberg, care locuia în satele situate
pe câmpie (Sereď) și în fortărețele de pe dealuri, cum ar fi Molpír, lângă Smolenice, în Carpații Mici.
În perioada Hallstatt, au fost ridicate movile funerare monumentale în vestul Slovaciei, obiectele
princiare constând din nave bogat decorate, ornamente și decorațiuni. Riturile de înmormântare au
constat în totalitate din incinerație. Oamenii obișnuiți erau îngropați în cimitire plate cu urne. Un rol
special îl juca țesutul și producția de textile. Puterea locală a „prinților“ din perioada Hallstatt a
dispărut în Slovacia în ultimul secolul înainte de mijlocul primului mileniu î.e.n., după conflictele între
scito-traci și localnici, ceea ce a dus la abandonarea vechilor cetăți de pe dealuri. Zonele relativ
depopulate au intrat în curând în interesul triburilor celtice emergente, care au avansat dinspre sud
către nord, de-a lungul văilor râurilor slovace, integrându-se pașnic cu resturile populației locale.

Perioada La Tène

De la aproximativ 500 î.e.n., teritoriul Slovaciei moderne a fost colonizat de către celți, care au
construit puternice oppida puternică pe locurile actualelor orașe Bratislava și Devín. Biatecii(d),
monede de argint(d) cu inscripții în alfabetul latin, reprezintă prima utilizare cunoscută a scrisului în
Slovacia. În regiunile nordice, rămășițele populației locale de origine lusațiană, împreună cu influența
celtică și mai târziu dacică, au dat naștere culturii specifice Púchov(d), cu meșteșuguri avansate și
fierărie, multe fortificații și așezări fortificate de tip central cu monedă de tip „Velkobysterecky” (fără
inscripții, cu un cal de o parte și cu un cap pe cealaltă). Această cultură este adesea legată de tribul
celtic menționat în sursele romane cu numele de Cotini(d).

Perioada romană

O inscripție romană de pe dealul Trenčín (178-179 e.n.)

Din 2 e.n., Imperiul Roman în expansiune a construit și întrenținut o serie de avanposturi în jurul
Dunării și pe malul ei sudic, cel mai mare dintre acestea fiind cunoscut sub numele de Carnuntum
(ale cărui rămășițe se află pe drumul principal între Viena și Bratislava) și Szőny(d) (actualul Szőny la
granița slovaco-maghiară). Astfel de așezări de frontieră romane au fost construite în zona actualului
Rusovce(d), în prezent o suburbie a orașului Bratislava. Fortul militar a fost înconjurat de un vicus
civil și de câteva ferme de tip villa rustica. Numele acestei așezări era Castra Gerulata(d). Fortul
militar avea o unitate de cavalerie auxiliară, aproximativ 300 de cai puternici, modelați după
Cananefates(d). Rămășițele clădirilor romane au supraviețuit și în Castelul Devín (centrul actual al
orașului Bratislava), suburbiile Dúbravka și Stupava și cetatea Bratislava.

Lângă linia nordică a hinterlandului roman, Limes Romanus, a existat tabăra de iarnă Laugaricio
(Trenčínul de astăzi) unde auxiliarii Legiunii II au luptat și au învins într-o bătălie decisivă împotriva
tribului german al quazilor în 179 e.n. în timpul războiului marcoman. Regatul Vannius(d) , un regat
fondat de triburile germane suebe ale quazilor și marcomanilor, precum și câteva mici triburi
germanice și celtice, între care Osi și Cotini(d), au existat în vestul și centrul Slovaciei din 8–6 î.e.n.
până în 179 e.n.

Marile invazii din secolele al IV-lea–al VII-lea

În secolele al II-lea și al III-lea, hunii au început să părăsească stepele din Asia Centrală. Ei au trecut
Dunărea în 377 e.n. și au ocupat Panonia, pe care au folosit-o timp de 75 de ani ca bază pentru
lansarea raidurilor de pradă în Europa de Vest. Totuși, moartea lui Attila în 453 a dus la dispariția
tribului hunilor. În 568, o confederație tribală turco-mongolă, avarii, și-a desfășurat propria invazie în
regiunea Dunării mijlocii. Avarii au ocupat zonele joase ale Câmpiei Panonice și au înființat un
imperiu care a dominat Bazinul Carpatic.
În 623, populația slavă care trăia în partea de vest a Panoniei s-a separat de imperiu după o revoluție
condusă de Samo, un negustor franc.[22] După 626, puterea avarilor a început să scadă treptat,[23]
dar stăpânirea lor a mai durat până la 804.

Statele slave

Triburile slave s-au stabilit pe teritoriul Slovaciei actuale în secolul al V-lea, iar cu trecerea timpului s-
au amestecat cu triburile traco-dacice, germanice și celtice de aici, din această sinteză etno-
lingvistică rezultând în final poporul slovac. Slovacia de vest a fost centrul imperiului lui Samo în
secolul al VII-lea. Un stat slav, cunoscut sub numele de Principatul Nitra, a apărut în secolul al VIII-
lea, iar conducătorul său, Pribina(d), a sfințit prima biserică creștină cunoscută de pe teritoriul
Slovaciei actuale, în anul 828. Împreună cu Moravia învecinată, Principatul a format nucleul Moraviei
Mari din 833. Apogeul al acestui imperiu slavon a venit odată cu sosirea sfinților Chiril și Metodiu în
863, în timpul domniei ducelui Rastislav(d) și a expansiunii teritoriale sub ducele Svätopluk I.

Moravia Mare (830-înainte de 907)

O statuie a Sfinților Chiril și Metodiu în Žilina. În 863, ei au introdus creștinismul în ceea ce este astăzi
Slovacia.

Moravia Mare a apărut în jurul anului 830, când Mojmír I a unificat triburile slave situate la nord de
Dunăre și a extins supremația moravă asupra lor.[24] Când Mojmír I a încercat să se desprindă de
supremația regelui Franciei Răsăritene în 846, regele Ludovic Germanul l-a alungat și l-a ajutat pe
nepotul lui Mojmír, Rastislav(d) (846-870), să dobândească tronul.[25] Noul monarh a dus o politică
independentă: după ce a oprit un atac franc în anul 855, el a încercat și să slăbească influența
preoților franci care predicau în regatul său. Ducele Rastislav i-a cerut împăratului bizantin Mihail al
III-lea să trimită profesori care să interpreteze creștinismul în limba slavilor.

La cererea lui Rastislav, în anul 863 au venit doi frați, oficiali și misionari bizantini, Chiril de Salonic și
fratele său Metodiu. Chiril a dezvoltat primul alfabet slav și a tradus Evanghelia în slavona
bisericească. Rastislav era, de asemenea, preocupat de securitatea și administrarea statului său.
Numeroase castele fortificate construite în întreaga țară sunt datate din timpul domniei sale, iar
unele dintre ele (de exemplu, Dowina, uneori identificată cu Castelul Devín(d))[26][27] sunt
menționate și în legătură cu Rastislav de cronicile france.[28][29]

Scrisoarea papală "Industriae Tuae"

Scire vos volumus, o scrisoare scrisă în 879 de papa Ioan al VIII-lea lui Svatopluk I

În timpul domniei lui Rastislav, Principatul Nitra a fost dat nepotului său Svätopluk ca apanaj.[27]
Prințul rebel s-a aliat cu francii și l-a răsturnat pe unchiul său în anul 870. Similar cu predecesorul
său, Svätopluk I (871-894), el și-a asumat titlul de rege (rex). În timpul domniei sale Imperiul
Moraviei Mari a atins cea mai mare amploare teritorială, când nu numai Moravia și Slovacia, ci și
Ungaria Centrală și de Nord de astăzi, Austria Inferioară, Boemia, Silezia, Lusația, Polonia sudică și
Voivodina au aparținut imperiului, dar limitele exacte ale domeniilor sale sunt încă contestate de
autori moderni.[30] Svatopluk a rezistat și atacurilor triburilor maghiare și Imperiului Bulgar, deși,
uneori, el a angajat maghiari atunci când ducea războaie împotriva Franciei de Est.[31]

În 880 papa Ioan al VIII-lea a înființat o provincie ecleziastică independentă în Moravia Mare, cu
arhiepiscopul Metodiu în frunte. El l-a numit și pe clericul german Wiching(d) episcop al Diecezei de
Nitra.

Granițele sigure și cele disputate ale Moraviei Mari sub Svatopluk I (conform istoricilor moderni)

După moartea domnitorului Svatopluk în anul 894, fiii săi, Mojmír al II-lea(d) (894-906?) și Svatopluk
al II-lea(d) i-au urmat pe tronul Principatului Moraviei Mari și, respectiv, al Nitrei.[27] Cu toate
acestea, ei au început să se certe pentru dominația asupra întregului imperiu. Slăbită de un conflict
intern și de războaiele constante cu Francia de Est, Moravia Mare și-a pierdut majoritatea teritoriilor
sale periferice.

Între timp triburile maghiare semi-nomade, care au suferit probabil o înfrângere în fața pecenegilor
nomazi, au părăsit teritoriile de la est de Munții Carpați[32] și au invadat Bazinul Panonic, începând
să ocupe teritoriul treptat în jurul anului 896.[33] Progresul oastei lor ar putea să fi fost promovat
prin războaie continue între țările din regiune ale căror conducători i-au angajat ocazional să
intervină în luptele lor.[34]

Nu se știe ce s-a întâmplat cu Mojmír al II-lea și Svatopluk al II-lea, pentru că nu sunt menționați în
sursele scrise după 906. În trei bătălii (4-5 iulie și 9 august 907 d.Hr.) lângă Bratislava, maghiarii au
învins armatele bavareze. Unii istorici au pus acest an ca dată a dispariției Imperiului Moraviei Mari,
datorită cuceririi maghiare; alți istorici consideră o dată puțin anterioară (în 902).

Moravia Mare a lăsat în urmă o moștenire de durată în Europa Centrală și de Est. Scrierea glagolitică
și succesoarea sa chirilică au fost difuzate în alte țări slave, deschizând o nouă cale a dezvoltării lor
socio-culturale(d). Sistemul administrativ al Moraviei Mari poate să fi influențat dezvoltarea
administrației Regatului Ungariei.

Regatul Ungariei (1000-1918)

Ștefan I, rege al Ungariei


În urma dezintegrării Imperiului Moraviei Mari la începutul secolului al X-lea, maghiarii au anexat
teritoriul care cuprinde Slovacia modernă. După înfrângerea de pe râul Lech, ei și-au abandonat
practica nomadă; s-au stabilit în Câmpia Panonică, au adoptat creștinismul și au început să
construiască un nou stat - Regatul Ungar.[35]

Din secolul al XI-lea, când teritoriul locuit de populația slavă a bazinului dunărean a fost încorporată
în Regatul Ungariei, până în 1918, când imperiul austro-ungar s-a prăbușit, teritoriul Slovaciei
moderne a fost parte integrantă a statului maghiar.[36][37][38] Compoziția etnică a devenit mai
diversă odată cu venirea germanilor carpatici în secolul al XIII-lea, și a evreilor în secolul al XIV-lea.

O scădere semnificativă a populației a rezultat în urma invaziei mongole din 1241 și foametei
ulterioare. Cu toate acestea, în perioada medievală, zona Slovaciei actuale era caracterizată prin
imigrație germană și evreiască, orașe înfloritoare, construcția numeroaselor castele de piatră și
cultivarea artelor.[39] În 1465, regele Matia Corvin a fondat a treia universitate a Regatului Ungariei,
la Pressburg (Bratislava, Pozsony), dar ea a fost închisă în 1490 după moartea sa.[40] Husiții s-au
stabilit și in regiune dupa războaiele husite.[41]

Soldat dintr-un corp de voluntari slovaci în timpul luptei pentru independență față de Regatul
Ungariei

Datorită expansiunii Imperiului Otoman pe teritoriul Ungariei, Bratislava a fost desemnată noua
capitală a Ungariei în 1536, puțin înainte ca vechea capitală, Buda, să cadă în mâinile turcilor în 1541.
Ea a devenit parte a monarhiei austriece habsburgice, marcând începutul unei noi ere. Teritoriul care
cuprinde Slovacia modernă, cunoscută apoi sub numele de Ungaria Superioară, a devenit locul unde
aproape două treimi din nobilimea maghiară a fugit de turci și un teritoriu mult mai maghiar din
punct de vedere lingvistic și cultural decât înainte.[41] Parțial datorită vechilor familii husite și
slovacilor care studiaseră cu Martin Luther, regiunea a cunoscut apoi o creștere a protestantismului.
[41] Pentru o perioadă scurtă de timp în secolul al XVII-lea, majoritatea slovacilor au fost luterani.
[41] Ei i-au sfidat pe Habsburgii catolici și au căutat protecție din partea Transilvaniei învecinate, un
continuator-rival al statului maghiar, în care se practica toleranța religioasă și care era nominal sub
suzeranitate otomană. Ungaria superioară, Slovacia modernă, a devenit locul unor războaie
frecvente între catolicii din vestul țării și protestanții din est, și împotriva turcilor, frontiera fiind într-
o stare constantă de alertă militară și puternic fortificată de castele și cetăți adesea ocupate de trupe
catolice germane și slovace din partea habsburgică. Până în 1648, Slovacia nu a fost cruțată de
contrareformă, care a adus majoritatea populației sale luterane înapoi la romano-catolicism. În anul
1655, tiparnița de la universitatea din Trnava a produs Cantus Catholici a iezuitului Benedikt Szöllősi,
o carte de imnuri catolice în limba slovacă care a reafirmat legăturile cu lucrările anterioare ale lui
Chiril și Metodiu.

Războaiele otomane(d), rivalitatea dintre Austria și Transilvania și insurecțiile frecvente împotriva


Monarhiei Habsburgice au provocat multe devastări, mai ales în zonele rurale.[42] În Războiul
Austro-Turc (1663-1664)(d) o armată turcă condusă de Marele Vizir a decimat Slovacia.[41] Chiar și
așa, slovacii din Principatul Ungariei Superioare(d) au luptat alături de turci împotriva austriecilor și
polonezilor în bătălia de la Viena din 1683. Pe măsură ce turcii s-au retras din Ungaria la sfârșitul
secolului al XVII-lea, importanța teritoriului Slovaciei moderne a scăzut, deși Pressburg și-a păstrat
statutul de capitală a Ungariei până în 1848, când ea a fost transferată înapoi la Buda.[43]

În timpul revoluției din 1848-49, slovacii l-au sprijinit pe împăratul austriac, sperând să obțină
independență față de nobilimea maghiară care domina Regatul Ungariei. Ulterior, mai ales după
maghiarizarea ce a urmat includerii Slovaciei în partea ungară a Dublei Monarhii în 1867, relațiile
dintre naționalități s-au deteriorat, culminând cu secesiunea Slovaciei față de Ungaria după Primul
Război Mondial.[44]