Starea de spirit a eului liric

De Mihai Emineascu

Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,

Iar vântul svârlă-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

N'ai vrea ca nimeni-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,

Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat-aud foşnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopar ochii.

Eul liric , în sonetul dat, devine o alternativă a vocii care rostește textul, aici eul
este un tu fascinat și profund reflexiv, care își citește amintirile,
developându-și filmul vieții și trăind starea de grație a nostalgiilor „ tu
gândești la viața toată”
Se poate identifica prezența eului liric desemnată în text de persoana a II-a, cu
rol de receptor impersonal și imaginar. Ex:
Cu mâne zilele-ți adaogi...
de Mihai Eminescu
Descarcă această pagină ca EPUB 

Cu mâne zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine

În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri

Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre îmblă

Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însăși e-o părere
Și un visternic de vieți.

Din orice clipă trecătoare

Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta

Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâne zilele-ți adaogi,

Cu ieri viața ta o scazi,
Având cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

NB: trăirile și ipostazele sub care apare eul liric în taxt sunt diverse: copilul,
îndrăgostitul, geniul, artistul,revoltatul, resemnatul, dezolatul...
Deși suntem obișnuiți să căutăm prezența eului liric în persoana I șa II-a, e
posibil că acesta poate fi desemnat , poeticește, și de persoana a III-a, ca o
prezență concretă în text. Ex:

Autoportret
de Lucian Blaga 

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.

În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
și până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
își bea frumusețea și neființa.