Mearns D. Şi Thorne B. 2010 Consilierea Centrată Pe Persoana În Acțiune

Dave Mearns si Brian Thorne
Consilierea centrată
pe persoană
în acţiune
I
Traducere din engleză de

Monica Constantinescu
Colina Pînzaru
Mihaela Tudosie
Consultanţi ştiinţifici
Georgeta Niculescu
Florentina Palada
A
TRei
Scanned by CamScanner
3
Rolul sinelui consilierului

în procesul terapeutic
O disciplină riguroasă
A fi consilier nu este un obiectiv pentru cei indecişi, întrucât,

după unele aprecieri, aceia care îmbrăţişează orientarea centra
tă pe persoană îşi asuma adoptarea unei discipline extrem de ri
guroase. Există, cu siguranţă, m ulte elem ente care să susţină
acest punct de vedere. Spre deosebire de m ulte alte abordări,
consilierul centrat pe persoană nu se poate refugia în abilitatea
de a pune diagnostice sau în aplicarea unei serii de tehnici tera
peutice. El trebuie, de asemenea, să evite să îşi asume postura de
expert care poate atât de uşor să alimenteze un sentim ent de su
perioritate. Dacă doreşte să cultive un tip de relaţie în care clien
tul să se simtă acceptat ca un egal şi să se pregătească treptat
pentru riscul de a deveni vulnerabil şi deschis spre explorarea
unor zone greu accesibile şi dureroase, atunci el trebuie să rezis
te tentaţiei de a ridica bariere în calea dezvoltării intimităţii. Fie
care nouă întâlnire reprezintă o provocare pentru abilitatea con
silierului de a se oferi pe sine ca pe o persoană pregătită să intre
într-o relaţionare de profunzime şi care nu se tem e să atingă un
anumit nivel al implicării, nivel la care clientul să se poată con- 85
frunta cu suferinţe ascunse şi să rişte noi modalităţi de a fi.
Accentuarea implicării, a intimităţii şi a riscului emoţional
este contrară unei mari părţi din cultura cotidiană. Este dificil să
ignori concluzia că, pentru mulţi profesionişti din domenii care
oferă ajutor oamenilor, climatul actual, pe fondul multor regle
mentări legislative recente, încurajează o atitudine de precauţie
şi teamă care conduce către o implicare redusă condamnabilă
faţă de cei care, adesea, au mare nevoie de sprijin. Consilierul
centrat pe persoană trebuie să facă în aşa fel încât să găsească cu
rajul de a se opune acestei tendinţe. Departe de a rămâne „obiec
tiv" sau chiar distant în mod conştient, el va lucra pornind de la
premisa că tocmai abilitatea lui de a intra în lumea clientului şi
de a oferi o relaţie de profunzime va determina eficienţa demer
sului terapeutic. Aceasta nu înseamnă că un consilier centrat pe
persoană nu are nevoie de repere teoretice în activitatea lui. Dim
potrivă, este deosebit de importantă înţelegerea atât a dezvoltă
rii personalităţii, cât şi a procesului terapeutic. Să accentuăm fap
tul că prima preocupare a unui consilier nu este nici aceea de a
achiziţiona cunoştinţe teoretice şi nici de a-şi dezvolta abilităţi
le terapeutice, ci înţelegerea şi preţuirea lui însuşi, ca fiinţă uma
nă. Consilierul centrat pe persoană are o încredere deplină în în
ţelepciunea şi potenţialul interior proprii fiecărui client şi ştie că
obiectivul lui este acela de a oferi o relaţie în cadrul căreia aceas
tă înţelepciune şi acest potenţial să fie eliberate şi amplificate.
Dar această încredere se va dovedi neîntemeiată în cazul în care
consilierul nu va putea să ia în considerare, cu aceeaşi convin
gere pozitivă, şi propria sa fiinţă. Şi nu va putea să ofere clien
tului o relaţionare corespunzătoare decât dacă va considera că el
însuşi merită aceeaşi acceptare necondiţionată consolidantă şi
86 aceeaşi înţelegere empatică pe care doreşte sa o trăiască clientul
său. Un consilier centrat pe persoană care nu se acceptă pe sine
sau se autopedepseşte şi care nu poate avea o înţelegere plină de
compasiune faţă de propria sa fiinţă se află în pericolul de a pre
zenta o farsă care va fi simţită rapid de cei mai mulţi dintre
clienţi şi cu siguranţă de cei care sunt cel mai profund afectaţi.
Atitudinea consilierului faţă de sine însuşi

Este plină lumea de persoane care oferă ajutor şi a căror acti
vitate nu este decât o strategie disperată de a evita o confrunta
re cu ei înşişi. Această autoevitare este uneori luată drept renun
ţare la sine şi poate fi întărită de o înţelegere greşită a tradiţiei
creştine în care conceptele de egoism şi iubire de sine sunt dese
ori confundate între ele. Conform acestei înţelegeri greşite, ne
voile unei persoane trebuie mereu subordonate nevoilor alteia şi
este apreciat drept nesănătos chiar şi a reflecta puţin mai mult
decât ar fi rezonabil sau necesar asupra propriilor stări. Odată
ce un asemenea mod de gândire se îmbină cu neîncrederea des
întâlnită în introspecţie, scena este gata pregătită pentru genul
de ajutor care este oferit dintr-un persistent sentiment de marti
riu care afectează în plus şi respectul de sine al persoanei ajuta
te. Pentru consilierul centrat pe persoană capacitatea de a se ac
cepta şi exprima pe sine este, în fapt, piatra de temelie a practicii
sale terapeutice şi, în absenţa ei, utilitatea relaţiei de ajutorare va
fi grav afectată. Este imposibil să oferi unui client acceptare, em-
patie şi autenticitate la cel mai profund nivel dacă astfel de răs
punsuri nu sunt oferite propriului sine.
Autoacceptarea, fără să mai vorbim de iubirea de sine, nu se
obţine cu uşurinţă şi, odată atinsă, necesită direcţionare. In mod
esenţial, necesită o disponibilitate a terapeutului de a-şi acorda 87
sieşi timp, atenţie şi grijă, nu pornite dintr-o indulgenţă faţă de
sine, ci dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de clienţii im
plicaţi într-un proces de consiliere. Deseori, aceasta înseamnă
pentru consilier să fie pregătit să caute, în mod constant, sprijin
din partea unui prieten sau coleg faţă de care poate să fie des
chis, vulnerabil şi confuz. Aceasta poate sau nu să fie aceeaşi per
soană care oferă sprijin consultativ în mod regulat pentru acti
vitatea de consiliere aflată în derulare. Oricum, în mod
tradiţional în orientarea centrată pe persoană, este obişnuit ca în
cadrul activităţii de supervizare să se acorde atenţie procesului
continuu de dezvoltare personală a consilierului. Poate că nu este
deloc surprinzător acest aspect din moment ce calitatea consilie
rului ca fiinţă este un factor fundamental în crearea condiţiilor
terapeutice. Tipul de relaţie pe care consilierul îl are cu sine în
suşi va determina într-o mare măsură calitatea muncii pe care
este capabil să o iniţieze cu clienţii şi este, drept urmare, o temă
firească pentru atenţia unui supervizor.
Ascultarea sinelui
Dezvoltarea unei relaţii cu propriul sine, în care acesta este
preţuit şi întărit, nu se realizează peste noapte. Consilierii cen
traţi pe persoană, asemenea multora dintre clienţii lor, este po
sibil să fi avut în trecut relaţii în care erau judecaţi şi pedepsiţi
şi care să-i fi lăsat cu o stimă de sine scăzută. De asemenea, ei
ar fi putut fi împovăraţi de profunde sentimente ascunse de vi
novăţie. Conştiinţa de sine şi cunoaşterea de sine, care sunt cru
ciale atunci când autodezamăgirea nu poate fi evitată, este po
sibil să fi fost câştigate printr-un dureros proces de confruntare
88 cu condiţiile de valorizare care condamnă persoana şi stabilirea
contactului cu procesul de evaluare organismică ale cărui im
bolduri au fost intermitente în cel mai bun caz şi nedetectate în
cel mai rău caz. Tocmai datorită acestei potenţiale suferinţe, as
cultarea sinelui este pentru atât de mulţi un proces care provoa
că teamă şi rezistenţă. Oricum ar putea fi, pentru consilierul cen
trat pe persoană în formare nu exista nicio cale de a evita o
sarcină care va deveni un aspect important in viaţa disciplina
tă pe care se pregăteşte sa o adopte. Ascultarea sinelui va nece
sita perioade de atenţie totală şi, pentru consilierii centraţi pe
persoană, este de aşteptat să devină o preocupare zilnică. O ase
menea ascultare permanentă este crucială nu doar pentru dez
voltarea şi menţinerea conştiinţei de sine, dar este şi un element
esenţial pentru asigurarea congruenţei şi a autenticităţii care vor
caracteriza relaţia cu clienţii. Ascultarea sinelui în acest fel va
constitui pentru consilier un mod de monitorizare disciplinată
a lumii sale interioare şi care va reduce posibilitatea de a fi luat
prin surprindere de o revelaţie a clientului. Ajută de asemenea
la stabilirea unei încrederi interioare în care cunoaşterea de sine
este un ingredient de bază şi, drept consecinţă, diminuează tea
ma de a nu rămâne încâlcit în stările confuzionale şi angoasele
altora. O asemenea diminuare a fricii este o cerinţă care prece
de intrarea în profunzimea unei relaţii, profunzime care este ne
cesara pentru uşurarea suferinţei provocate de disperarea exis
tenţială.
Pentru majoritatea consilierilor în formare, ascultarea disci
plinată a sinelui se desfăşoară cel mai bine în prezenţa şi cu aju
torul calificat al unei alte persoane. Pentru mulţi, această persoa
nă va fi probabil un consilier, dar un mic grup de colegi de
formare poate deseori oferi un mediu admirabil de siguranţă şi
atenţie în care părţi ale sinelui să poată îndrăzni să se facă auzi 89
te pentru prima dată. în formarea centrată pe persoană, nu se in
sistă niciodată ca cei aflaţi în formare să înceapă o terapie indi
viduală, deşi mulţi aleg să facă aşa. Pe de altă parte, nu este nicio
îndoială că simt cazuri în care ascultarea sinelui nu este cel mai
bine stimulată de stabilirea unei relaţii formale de consiliere.
Grupul este deseori zona preferată pentru asumarea de riscuri
şi explorarea de teritorii care pot rămâne ascunse în cadrul unui
proces terapeutic individual de durată. Pentru alţii, un prieten
de încredere se poate dovedi un companion ideal pentru practi
ca ascultării sinelui. Mai sunt şi persoane pentru care practica
rea meditaţiei sau a anumitor forme de rugăciuni contemplati
ve pot fi la fel de eficiente, în timp ce alţii se pot asculta pe ei
înşişi cu mare acuitate atunci când fac plimbări solitare sau pur
şi simplu stau şi savurează un peisaj din natură de o mare fru
museţe. Indiferent de mod sau context, este aproape sigur că ast
fel de oportunităţi vor trebui căutate şi planificate în mod deli
berat şi conştient. Lumea interioară este cea mai preţioasă resursă
a unui consilier şi ar friza iresponsabilitatea dacă ar renunţa la
explorarea ei în favoarea mediului frenetic în care trăim majori
tatea dintre noi.
Sunt şi unii — şi ei pot fi chiar majoritatea — care pot bene
ficia de pe urma unei abordări structurate a ascultării sinelui şi
a explorării care, în mod inevitabil, se va declanşa. Ei pot aplica
o metodă născocită chiar de ei. De exemplu, este posibil să alcă
tuiască exerciţii care să faciliteze accesul la părţi ale sinelui de
mai mare profunzime. Aceste exerciţii pot lua forma unor între
bări directe cum ar fi: Ce îmi aduce cea mai mare bucurie zilele
acestea? Când trăiesc cea mai intensă anxietate? Ce îmi lipseşte
cel mai mult? Este atât de uşor ca o strategie să ofere teme ample
90 pentru perioade lungi de reflecţii profitabile. Metoda cunoscută
sub denumirea de ,,focusare ", dezvoltată de Eugene Gendlin
unul dintre primii colaboratori ai lui Rogers, este o elaborare
mult mai sofisticată a aceleiaşi încercări de a localiza şi a pune
în legătură trăirile interioare (vom reveni asupra activităţii lui
Gendlin în capitolul 4). Unii consilieri ţin cu asiduitate un jurnal
in care se concentrează nu pe evenimente externe, ci pe stări de
spirit şi pe lumea sentimentelor. Se prea poate ca tocmai consi
lierii să fie cei care vor revigora marea artă a redactării de scri
sori datorită explorării trăirilor interioare şi dorinţei de a-şi îm
părtăşi concluziile prietenilor de încredere sau colegilor. în
timpurile noastre, a scrie poezii a devenit pentru mulţi consilieri
o modalitate preţioasă de a-şi exprima stările de spirit comple
xe sau turbulente şi poate că este semnificativ că unii consilieri
centraţi pe persoană experimentaţi consideră deseori limbajul
poetic ca fiind un vehicul ideal pentru a transmite rezultatele ce
lei mai profunde ascultări a sinelui. într-un anume fel, discipli
na implicată pentru realizarea unui poem simbolizează angaja
mentul ferm faţă de sarcina ascultării sinelui, obligatorie pentru
fiecare consilier centrat pe persoană care intenţionează să devi
nă un companion fără frică al celor care suferă.
Autoacceptarea
Ascultarea sinelui este un lucru, dar cunoaşterea de sine care
rezultă din ea este altceva, care poate să nu fie totdeauna ceva
uşor de suportat. Deşi o asemenea cunoaştere este în mod in
discutabil preferabilă unei ignoranţe intenţionate rezultate din
necercetarea vieţii consilierului, ea îl poate pune pe acesta în
faţa unei provocări majore in ceea ce priveşte autoacceptarea.
Dacă ne propunem ca şinele să fie preţuit şi afirmat, atunci auto- 91
acceptarea este prima etapă vitală în această direcţie. în plus,
consilierul centrat pe persoană căruia îi lipseşte autoacceptarea
§e expune riscului de a trăi o contradicţie legată de chiar esen
ţa demersului terapeutic deoarece îşi va refuza unul dintre răs
punsurile atitudinale esenţiale pentru starea de bine a clienţilor
lui. Autoacceptarea despre care vorbim noi nu trebuie confun
dată cu mulţumirea de sine şi nici nu trebuie privită ca un fel
de blazare. Atât persoana mulţumită, cât şi cea resemnată înce
tează să-şi mai asculte şinele şi nu mai au dorinţa sau energia
de a continua procesul autoexplorării despre care am afirmat că
este un angajament pe durata întregii vieţi pentru consilierul
centrat pe persoană. Spre deosebire de ele, autoacceptarea are
ca forţă motivatoare o dorinţă de a creşte şi o voinţă de a înfrun
ta adevărul. Când adevărul este dureros şi, mai ales, când pro
voacă sau exacerbează sentimente de vină sau de profundă lip
să de valoare, atunci obţinerea autoacceptării se poate dovedi
extrem de dificilă pe alocuri. în asemenea cazuri, contextul în
care trăieşte consilierul centrat pe persoană poate avea o impor
tanţă deosebită.
Obţinerea autoacceptării, mai ales de către cei care, în trecut,
au fost subiectul a nenumărate judecăţi adverse, aproape sigur
va necesita prezenţa continuă a unor persoane care se acceptă pe
ele însele şi care se pot conecta empatic la universurile interioa
re ale altora. Pentru un consilier în formare este foarte probabil
ca aceste persoane să fie: membri ai grupului de formare, spriji
niţi poate de către formatori, un supervizor şi un terapeut per
sonal. Prietenii fideli, de încredere, sau rudele pot, de asemenea,
avea un rol esenţial de jucat. Aceştia sunt oamenii care creează
o zonă de siguranţă pentru explorarea sinelui şi pot oferi şi în
92 continuare sprijin şi acceptare atunci când se fac descoperiri di
ficile sau dureroase sau apar în prim plan sentimente de vino
văţie. De asemenea, ei vor ajuta persoana să înţeleagă diferenţa
dintre acele sentimente de vinovăţie nepotrivite, aparute din eşe
cul de a trăi după pretenţiile şi aşteptările altcuiva — ceea ce în
seamnă a nu fi la înălţimea condiţiilor de valorizare impuse de
alţii — şi acele sentimente de vinovăţie îndreptăţite, generate de
o trădare a sinelui, unde există un sentiment de autodezamăgi-
re şi de ratare în privinţa realizării sensului propriei existenţe. în
primul caz, este nevoie ca persoana să-şi conştientizeze senti
mentele de vinovăţie, să renunţe la ele şi astfel să dispară forţa
lor, în timp ce în al doilea caz sentimentele de vinovăţie justifi
cate pot constitui factorul declanşator al restabilirii contactului
cu procesul de evaluare organismică şi pot acţiona ca un puter
nic stimulent pentru creştere şi schimbare. în mod ironic, consi
lierii centraţi pe persoană sunt deseori pricepuţi în a distinge la
clienţii lor aceste sentimente diferite de vinovăţie şi pot arăta o
răbdare fără margini cât timp aceştia descurcă iţele încâlcite.
Când însă vine vorba de propriul lor proces, ei îşi pot pierde cu
uşurinţă răbdarea şi se pot cufunda într-o nesănătoasă autoînvi-
novăţire. Este de aşteptat să se întâmple astfel mai ales atunci
când consilierul locuieşte cu un partener sau o rudă care îl des
consideră, pe acesta sau munca sa, şi o mare parte din timp emi
te judecăţi nefavorabile sau face comentarii răutăcioase. Pentru
cineva care se străduieşte să meargă înainte cu autoacceptarea,
poate fi extrem de descurajant să fie criticat sau chiar denigrat
zi de zi. Din păcate, nu este neobişnuit pentru un consilier cen
trat pe persoană să fie nevoit să aleagă între o muncă spre care
simte că are chemare şi o relaţie care, prin impactul invalidant
asupra lui, îi împiedică progresul spre autoacceptarea care este
vitală pentru starea lui de bine atât personală, cât şi profesiona 93
lă (vezi şi Thome 2002: 39).
Dacă autoacceptarea este o piatră de temelie a atitudinii con
silierului centrat pe persoană faţă de sine, se poate spune că iu
birea de sine constituie o dezvoltare înfloritoare a personalităţii
pe baza căreia consilierul poate afişa o emoţionalitate netemă
toare în faţa celor mai mulţi clienţi aparent refractari. Iubirea de
sine reprezintă preţuirea şi susţinerea sinelui, ceea ce este de-a
dreptul opus egoismului. Se bazează pe evaluările realiste ale si
nelui, cu toate calităţile şi deficienţele lui, dar este pătrunsă de o
tandră compasiune, care stimulează transformarea. Persoana se
vede pe ea însăşi ca meritând să fie iubită şi dorită cu toate slă
biciunile şi vulnerabilităţile ei şi, ca rezultat, poate fi extrem de
iertătoare cu sine. Pentru persoana care se iubeşte pe sine, şine
le nu mai constituie o problemă şi devine posibil să se manifeste
pe deplin şi fără frică în faţa unei alte persoane. Pe de altă par
te, persoana egoistă este atât de preocupată de sine şi de propri
ile nevoi şi dorinţe, încât nici nu recunoaşte prezenţa celuilalt,
aici nu se apropie de el. Fără autoacceptare, consilierul centrat
pe persoană va constata treptat că îi este imposibil să profeseze.
Cu iubire de sine, el va trăi minunea de a fi găsit o muncă ce îi
aduce zi de zi bucurie (vezi şi Thorne 2002: 23).
Dezvoltarea empatiei
Autoacceptarea devine mai puternică atunci când consilierul
simte nu numai înţelegerea venită din partea celorlalţi, ci şi spo
rirea repertoriului propriilor abilităţi empatice. Empatia nu tre
buie confundată cu simpatia. în timp ce simpatia se naşte din
faptul că ne simţim mişcaţi de compasiunea faţă de trăirile altuia,
94 şi că, până la un anumit punct, o împărtăşim, empatia presupu
ne un proces mult mai complex şi delicat de a intra în pielea al
tei persoane şi a vedea lumea prin ochii ei, dar fără a pierde le
gătura cu propria noastră realitate. O asemenea capacitate este
sporită de depunerea unui efort voluntar de a depăşi limitele
normale ale mediului social sau ale subgrupului din care facem
parte. Consilierul procedează bine dacă se întâlneşte cu cei de
spre care are puţine cunoştinţe sau cu cei de care se simte ame
ninţat sau intimidat. Beneficiile acestei extinderi a experienţelor
sociale depăşesc cu mult o simplă înţelegere a oamenilor şi a gru
purilor contemporane cu care intră în contact. La modul gene
ral, ea duce la creşterea încrederii, dar şi a umilinţei, ambele fa
cilitând dezvoltarea empatiei.
Obtuzitatea este inamicul empatiei, dar poate fi în egală mă
sură o problemă de atitudine sau de geografie. Esenţială este
imaginaţia care trebuie stimulată şi îmbogăţită dacă se doreşte
dezvoltarea abilităţii empatice a consilierului. în această privin
ţă, psihologia ca disciplină pare că oferă doar rareori hrana adec
vată. Şi aceasta, deoarece multe lucrări psihologice, în încerca
rea de a transmite impresia unor cercetări ştiinţifice obiective,
înăbuşă spiritualitatea prin laborioasele demersuri lipsite de ima
ginaţie. Excepţii apar atunci când se încearcă explorarea trăirilor
subiective prin aplicarea unor paradigme umaniste şi, din feri
cire, astfel de încercări au început să se înmulţească odată cu di
versificarea proiectelor de cercetare calitativă şi accentuarea spo
rită asupra trăirilor clienţilor (de exemplu: Alexander, 1995;
Sands, 2000; Bates, 2006). Cu toate acestea, este mai probabil ca
un consilier centrat pe persoană să găsească hrană pentru ima
ginaţie în lucrările romancierilor, poeţilor şi dramaturgilor şi ar
fi o propunere bună să li se solicite consilierilor în formare să
facă studii aprofundate despre operele celor mai creativi autori 95
universali. Consilierul care nu citeşte niciodată un roman sau nu
deschide niciodată o carte de poezii neglijează o importantă re
sursă pentru dezvoltarea empatiei.
învăţând să fii autentic

Capacitatea consilierului de a fi autentic în relaţiile sale tera
peutice este strâns legată de modul în care se comportă, în ge
neral, în relaţiile sale sociale. Este ceva care dă fiori pe şira spi
nării când vezi un consilier care are capacitatea aparentă de „a
da drumul autenticităţii sale în momentul în care începe şedin
ţa de consiliere, ca şi cum congruenţa ar fi un fel de tehnică com
portamentală care poate fi aplicată atunci când este nevoie. Im
plicaţiile autenticităţii sunt discutate pe larg în capitolul 6, dar
în acest moment, preocuparea noastră este să aruncăm o scurtă
privire asupra „felului de a fi" care va caracteriza întreaga exis
tenţă a consilierului, şi nu doar activitatea sa profesională. Aceas
tă perspectivă „globală" nu este probabil nicăieri atât de relevan
tă cum este atunci când luăm în considerare ce înseamnă a fi
autentic în interacţiunile unei fiinţe umane.
A învăţa să fii autentic este, de obicei, un proces treptat, ne
cesitând un angajament serios şi consecvent din partea consilie
rului centrat pe persoană. El îşi va analiza cu atenţie autenticita
tea reacţiilor faţă de oameni şi evenimente şi va primi cu
deschidere feedbackurile legate de felul cum îl percep ceilalţi.
Evident, această „testare" a lui însuşi nu este restricţionată la ca
drul din consiliere. Prieteni, colegi şi în mod special cei pe care-i
iubeşte pot observa diferenţele pe măsură ce devine mai încre
zător în el însuşi şi, ca urmare, mai capabil de a fi autentic chiar
96 şi în situaţii dificile. Deseori, evoluţia consilierului va fi aprecia
tă de către cei din jurul lui. De exemplu, o consilieră care este
mamă poate începe să-şi manifeste sentimentele de iubire faţă
de copiii ei într-un mod mai spontan; ea va deveni mai directă
în contactele intime cu partenerul ei şi va participa mai activ şi
deplin în activităţile de familie. Totuşi, este de aşteptat să apară
şi alte consecinţe ale dezvoltării autenticităţii consilierului. Pro
babil că îşi va cenzura mai puţin şi celelalte sentimente, nu atât
de iubitoare faţă de copii, îşi va exprima mai deschis dificultăţi
le cu partenerul şi va fi mai determinată în a-şi susţine dreptul
de a dedica o parte din energie şi timp unor preocupări din afa
ra familiei.
Toate aceste rezultate ale dezvoltării autenticităţii consilieru
lui sunt schimbări, iar schimbările, indiferent de forma pe care
o iau, pot deranja delicatele echilibre şi tipare din cadrul relaţii
lor. Astfel de variaţii pot aduce cu ele oportunităţi pentru îmbo
găţirea relaţiilor, dar, ca oricare schimbare, pot aduce cu ele şi
unele pericole. De exemplu, consilierii în formare vorbesc une
ori despre o intensificare a manifestărilor lor emoţionale, inclu
siv a celor sexuale. Este uşor de văzut cum un astfel de efect poa
te îmbunătăţi relaţia consilierului cu partenerul său, dar chiar şi
o schimbare aparent pozitivă se poate dovedi ameninţătoare şi
indezirabilă în unele cazuri. Apare de asemenea şi cazul în care,
pe parcursul formării sau al terapiei individuale, consilierul poa
te descoperi aspecte ale fiinţei sale (ceea ce noi am denumit „con
figuraţii^) care până atunci fuseseră adormite sau poate repri
mate de ani buni. Această descoperire poate fi însoţită de dorinţa
de a lăsa să se exprime o nouă configuraţie şi de aici pot rezul
ta comportamente surprinzătoare sau chiar dezgustătoare pen
tru cei care credeau că o cunosc bine pe persoana respectivă. Cu
cât creşte cunoaşterea de sine, cu atât este mai probabil că vor 97
apărea noi provocări pentru obiectivul de a fi autentic în aceas
tă lume.
„Relaţia sănătoasă" dintre consilier şi client

Tot ceea ce s-a spus până acum subliniază importanţa funda
mentală a relaţiei pe care consilierul o are cu sine. Poate el să se
accepte pe sine şi chiar să se iubească pe sine? Poate el să fie su
ficient de motivat pentru a căuta conştient modalităţi de dezvol
tare a abilităţilor sale empatice? Poate avea suficientă încredere
în el însuşi pentru a-şi exprima propriul sine şi a risca să fie des
chis şi autentic cu cei dragi? Răspunsurile pe care consilierul le
dă unor întrebări de această natură (vezi Caseta 3.1) vor deter
mina într-o mare măsură dacă va putea sau nu să ofere o relaţie
sănătoasă clientului său. înainte de a continua explorarea natu
rii acestei relaţii sănătoase, trebuie subliniat încă o dată că tipul
de relaţie cu şinele descris până acum, şi care este caracteristic
consilierii centrate pe persoană, nu este necesar în multe alte ac
tivităţi care oferă ajutor oamenilor. De exemplu, nişte chirurgi
lipsiţi de empatie pot desfăşura o activitate exemplară şi este
bine cunoscut faptul că unii dintre cei mai mari sfinţi ai lumii,
care au adus nenumărate binecuvântări altora, au rămas convinşi
până în ultima clipă de lipsa lor de merite. Relaţia sănătoasă pe
care o vom analiza în continuare îi vizează pe consilierii centraţi
pe persoană şi pe clienţii lor. Nu este un şablon pentru toate re
laţiile de ajutorare, ca să nu mai vorbim despre relaţiile umane
în general. Cu toate acestea, există o anumită bănuială că abili
tatea de a relaţiona cu şinele în maniera pe care consilierii cen
traţi pe persoană aspiră să o deprindă ar alina semnificativ de-
98 presia şi anxietatea care caracterizează în mod curent cultura
noastră.
Atunci când consilierul centrat pe persoană se simte „ca aca
să" în lumea sa interioară şi confortabil cu felul său de a fi, este
de aşteptat ca munca lui cu clienţii să fie caracterizată de un nu
măr de factori care, însumaţi, indică o relaţie terapeutică sănă
toasă aşa cum este ea conceptualizată în tradiţia centrată pe per
soană. Nu toţi aceşti factori vor fi prezenţi în fiecare relaţie, dar
este foarte probabil că ei vor fi detectaţi prin întreaga gamă de
clienţi ai consilierului şi vor proveni din atitudinile şi credinţele
de bază care au fost subliniate în capitolele de început.
Caseta 3.1 Chestionarea propriului sine de către

consilierul centrat pe persoană • .
1 Pot să fac distincţie între autoacceptare, iubire de sine şi egoism

şi să mă dedic adoptării primelor două calităţi?
2 Mă accept pe mine însumi şi, dacă nu, care sunt aspectele pe care
nu le pot accepta?
3 Caut în mod conştient să-mi dezvolt abilităţile empatice?
4 Pot fi suficient de autentic încât să-mi dezvălui gândurile şi sen
timentele în faţa prietenilor şi a celor din intimitatea mea, mai
ales atunci când mă simt mânios şi plin de resentimente, slab sau
nevrednic de iubire?
Preocuparea consilierului de a relaţiona cu clientul pe baze

de egalitate şi de a nu rămâne blocat în rolul de expert al diag
nosticelor şi tratamentelor înseamnă că el va face tot ce poate
pentru a demistifica procesul de consiliere. Va fi cât se poate de 99
deschis în privinţa manierei lui de lucru şi va încerca să nu evi
te nicio întrebare directa pe care clientul ar putea să o pună în
zbaterea lui de a decide daca se va implica în relaţia de consilie
re. El va fi pregătit să discute cu clientul, dacă acesta îi va cere,
reperele teoretice de bază ale consilierii centrate pe persoană şi
va sublinia natura de cooperare a acestei activităţi. El va comu
nica, fie explicit, fie implicit, că nu are nici cea mai mică intenţie
să îşi asume responsabilitatea în locul clientului, dar că va face
tot ceea ce poate pentru a fi responsabil fată de client angajân-
du-se să stabilească o relaţie în care clientul să-şi poată explora
îngrijorările într-un mediu care oferă sprijin şi înţelegere. Aceas
tă deschidere a terapeutului faţă de obiectivele şi intenţiile sale
este un prim şi necesar semn al unei relaţii sănătoase şi de obi
cei contribuie mult la începutul „detronării" consilierului şi sta
bilirii unui cadru în care clientul recunoaşte rapid că trebuie să-şi
asume partea lui de responsabilitate pentru situaţia dificilă în
care se află şi pentru schimbările de care va fi nevoie pentru a
avansa în viaţa sa.
Este important atât în acest stadiu de început, cât şi pe par
cursul consilierii ca acest consilier să monitorizeze continuu cât
anume este pregătit să ofere clientului şi ce rămâne în afara gra
niţelor angajamentului său. Nu va exista o limită impusă în
această privinţă, iar disponibilitatea consilierului de a se oferi pe
sine şi energiile sale pot varia foarte mult — de la un client la al
tul sau cu acelaşi client — în diferite etape ale procesului de con
siliere. Ceea ce este crucial totuşi pentru ca relaţia să rămână una
sănătoasă este ca acel consilier să fie cât mai lămurit posibil în
privinţa a ceea ce este el dispus să ofere, lucru despre care clien
tul e bine să fie informat. Unii consilieri cad, fără să bage de
100 seamă, în capcana de a oferi luna de pe cer şi ulterior sunt sur
prinşi sau supăraţi de creşterea dezamăgirii şi a resentimentului
clientului atunci când luna nu coboară la el. Acolo unde este o
lipsă de deschidere şi un eşec de explicare a limitei implicării
consilierului este posibil şi ca acel client să fantasmeze în moduri
potenţial dăunătoare şi uneori chiar dureroase. Fantasmele pot
fi extrem de diferite. Pentru un client poate fi vorba de o frică
permanentă de a fi izgonit la sfârşitul şedinţei sau înainte de ur
mătoarea întâlnire doar pentru că un consilier nu a adus vorba
despre durata consilierii sau despre cum, la un moment dat, va
fi ea încheiată. Pentru un altul, poate fi vorba de o fantasmă tot
mai intensă legată de consilierul care s-a îndrăgostit de el şi nu
îl va părăsi niciodată. Ce altă explicaţie ar putea avea modul
blând în care se poartă cu el şi sensibilitatea plină de înţelegere
pe care i-o acordă? Numai prin disponibilitatea de a fi deschis şi
explicit în privinţa scopului şi implicării consilierului în relaţie
pot fi confruntate asemenea fantasme şi deseori consilierul v a
trebui să vorbească iar şi iar despre scopurile şi limitele terapiei
pentru a domoli fantasmele clientului.
Consilierul centrat pe persoană nu are nimic de câştigat dacă
este altfel decât transparent faţă de clientul său. El nu profesea
ză pentru a şti ce este „bine pentru" client şi, în consecinţă, nu
este preocupat să îşi exerseze abilităţile manipulatorii, chiar dacă
bine intenţionat, cu scopul de a obţine rezultate „bune". Este un
indicator al unei relaţii sănătoase faptul că există o minimă pre
ocupare din partea consilierului pentru „progres" pentru că el
ştie că nu este el cel care trebuie să facă această evaluare,
într-adevăr, uneori este chiar amuzant să descoperi că ceea ce
pare a fi o deosebită lipsă de progres din perspectiva consilieru
lui poate fi apreciată foarte diferit de către client care, până la
urmă, are criterii de judecată de a căror existenţă consilierul poa- 101
te să nu fie conştient (vezi Caseta 3.2). Este mai puţin amuzant
să descoperi cum unii consilieri, care se considerau profesionişti
de mare succes, au avut deseori un şoc violent atunci când şi-au
întrebat clienţii, iar aceştia din urmă s-au simţit suficient de cu
rajoşi încât să spună adevărul. ‘
Caseta 3.2 Cine ştie ce este „progresul"?
Ceea ce urmează este un fragment dintr-o înregistrare a unei şe

dinţe de consiliere în care consilierul tocmai îşi exprimase nesigu
ranţa şi curiozitatea în legătură cu beneficiile pe care clientul le ob
ţinuse din cele şapte şedinţe pe care le avuseseră până atunci.
Clientul: Cu ce m-am ales eu din asta? Oh!... M-a ţinut în viaţă, asta-i
tot! Deseori mă tot învârt în cerc atunci când sunt cu tine şi
pare că nu ajung nicăieri, dar în tot acest timp sunt eu: sunt
ceea ce nu pot să risc să fiu cu nimeni altcineva — sunt con
fuz, zăpăcit... nebun. Adică, acum ştiu că nu sunt nebun...
dar înainte nu ştiam asta. Simt că, cu cât pot fi mai mult
astfel când sunt cu tine, cu atât mai puţin speriat sunt de
aceste stări... cu atât sunt mai puţin speriat de mine.
Dacă lipsa de interes a consilierului în a-şi manipula clientul

către finalităţi „bune" este semnul unei relaţii sănătoase, la fel este
şi disponibilitatea de a f i manipulat şi chiar, în unele ocazii, de a
fi păcălit de un client aparent viclean. Consilierul centrat pe per
soană, să ne reamintim, are o încredere fundamentală în natura
umană şi crede că în fiecare persoană există o năzuinţă spre ade
văr şi spre contacte sociale constructive. O asemenea credinţă nu
înseamnă că acest consilier este naiv şi orb faţă de perversitatea
umană, dar sugerează că este pregătit să aibă încredere în cei care
sunt în mod făţiş neserioşi pentru ca ei să-şi poată descoperi, trep
tat, propria lor onestitate. Deşi, într-un mod ciudat, disponibili
tatea consilierului de a se lăsa înşelat este şi ea un semn al sănă
tăţii relaţiei. Consilierul nu încearcă să prindă clientul greşind şi
nici nu caută în mod continuu motivele clientului. El acceptă fap
tul că acel client face ce şi cât poate el de bine, în circumstanţele
lui particulare, pentru a se dezvolta şi a se proteja pe sine însuşi,
şi dacă asta înseamnă că, la momentul respectiv, el trebuie să pă
călească şi să manipuleze consilierul, atunci acesta este pregătit
să rămână alături de client în această înşelătorie decât să dea curs
îndoielnicei satisfacţii de a-1 demasca şi de a-şi menţine propria
m ândrie neştirbită. Dovedind că nu este interesat să intre în jo
curi de putere sau de a se menţine în avantaj, consilierul speră ca,
treptat, clientul să nu mai aibă nevoie să recurgă la înşelătorie şi
manipulare cu scopul de a-şi menţine fragila sa identitate. Un ase
menea comportament se va reduce odată ce clientul se va simţi
în siguranţă într-o relaţie în care este respectat în pofida incapa
cităţii lui iniţiale de a răspunde cu acelaşi respect. Este tristă con
statarea că acei consilieri care sunt dornici să-şi demonstreze is
teţimea şi să demaşte manipularea din partea clienţilor lor pot
foarte uşor să fie sursele unei umiliri suplimentare pentru nişte
oameni care deja se simţeau ruşinaţi şi lipsiţi de valoare.
Disponibilitatea de a se lăsa manipulaţi, dacă este necesar, este
unul dintre semnele determinării consilierului de a răm âne ală
turi de clientul său la bine şi la rău. O relaţie sănătoasă nu va fi
subminată nici de ostilitatea sau defensivitatea clientului, nici de
sentimentele consilierului de neplăcere faţă de client. Dimpotri- 103
vă, va fi caracterizată de o disponibilitate de a „lupta" pentru re
laţie, în sensul de a fi pregătit să ofere un angajament serios care
sa poată transcende dificultăţile de înţelegere şi să poată ţine
piept imprevizibilelor capricii rezultate din toanele şi îndoielile
clientului. Vor fi, desigur, şi unele relaţii în care sentimentele con
silierului de neplăcere sau chiar ostilitate clară faţă de client ating
o asemenea intensitate sau durată, încât trebuie să fie exprima
te dacă se doreşte păstrarea autenticităţii. O asemenea exprima
re va fi încă un semn al implicării consilierului în relaţie şi al dis
ponibilităţii de a se confrunta cu propria durere şi negativismul
generate de interacţiunea cu acel client. Această exprimare nu
este un răspuns defensiv sau agresiv, ci o tentativă de a adânci
relaţia. Sub niciun motiv consilierul nu îşi va dezvălui neplăce
rea cu scopul de a evita responsabilitatea sau angajamentul său
în speranţa de a scăpa de un client plictisitor sau necooperant.
Disponibilitatea de a merge aproape până în pânzele albe
pentru a demonstra angajamentul faţă de client este de o impor
tanţă crucială pentru acei oameni pe care experienţa vieţii i-a în
văţat să se aştepte la respingere, inconstanţă şi lipsa încrederii în
ceilalţi. în acelaşi timp, consilierul trebuie să fie atent ca dorinţa
sa de a-şi arăta angajamentul să nu fie percepută de către client
ca o impunere sau ca o invadare nedorită. Uneori trebuie mers
ca pe sârmă, în special atunci când un client excesiv de timid sau
care nu se acceptă pe sine nu mai vine la terapie după o şedinţă
anterioară dificilă. Asemenea oameni sunt predispuşi să se vadă
pe ei înşişi ca fiind clienţi „nedemni", iar zbaterile lor din cadrul
relaţiei de consiliere ca pe încă un semn de inadecvare, de adău
gat pe lunga lor listă de eşecuri anterioare. Pe de altă parte, este
posibil să existe un motiv pentru absenţa lor, care să nu aibă nicio
legătură cu astfel de sentimente de inadecvare. Consilierul se
confruntă cu o dilemă. Să nu facă nimic, fiind posibil să trans
mită clientului mesajul că, de fapt, nu-i pasă dacă acesta vine sau
nu, sau să ia legătura cu el, asumându-şi riscul de a fi perceput
ca un consilier intruziv sau „posesiv"? Dacă acel consilier are un
cabinet privat, ce va face: îi va trimite pur şi simplu clientului
factura pentru şedinţa neefectuată fără niciun comentariu? în
practică, cel mai probabil, consilierii centraţi pe persoană îi vor
scrie unui asemenea client într-o manieră care să transmită dis
ponibilitatea pe care consilierul o are, lăsându-i clientului o li
bertate absolută pentru a se decide ce va face în continuare. Ast
fel de scrisori sunt deseori greu de scris şi vor fi diferite în funcţie
de client. Un exemplu de bilet „scris de pe sârmă" este prezen
tat în caseta 3.3. In unele cazuri, un client care primeşte o aseme
nea scrisoare poate să nu dea niciun răspuns în scurt timp şi poa
te să pară că a dispărut fără urmă. Dar, nu rareori, o asemenea
persoană va relua legătura multe luni mai târziu şi îşi va expri
m a gratitudinea atât pentru exprimarea de către consilier a dis
ponibilităţii lui, cât şi pentru „permisiunea" de a se retrage din
consiliere pentru o vreme.
Caseta 3.3 Implicare fără impunere
Dragă Michael, mi-a părut rău că nu te-am văzut astăzi la întâlni

rea stabilită şi sper că lucrurile nu sunt prea dificile. Te rog să nu eziţi
să suni pentru a stabili o altă întâlnire, dacă o doreşti. Este de la sine
înţeles că voi fi foarte încântată să te văd, dar voi înţelege pe deplin şi
dacă vei dori să ne oprim pentru moment. Cu cele mai bune urări, a
ta, fean.
Se crede adesea, pe nedrept, ca procesul de consiliere va fi in- 105
variabil de scurtă durată. Cu siguranţa că sunt multe cazuri în care
cinci sau şase şedinţe vor fi suficiente pentru a ajuta clientul de-a
lungul drumului său şi, uneori, chiar şi o singură şedinţă cathar-
tică poate aduce suficiente clarificări pentru ca acel client să mear
gă mai departe de unul singur. Cu toate acestea, există şi clienţi
care, din pricina neliniştilor lor, doresc o legătură de-a lungul mul
tor luni în timp ce se reorientează treptat şi îşi reconfigurează vie
ţile. în astfel de cazuri, disponibilitatea consilierului de a se „lup
ta pentru sănătatea relaţiei este un aspect vital, pentru a evita
căderea într-un tipar de relaţionare care este mai curând „confor
tabil" decât dinamic sau, şi mai grav, un tipar care prinde clientul
într-o capcană şi îi întăreşte neputinţa. Un indicator sigur al de
terminării consilierului de „a lupta pentru" o relaţie sănătoasă este
atenţia meticuloasă faţă de proces, pentru a se asigura că implica
rea sa faţă de client nu conduce spre un subtil abuz de putere, care
plasează clientul în „închisoarea" compasiunii din care se simte
incapabil să evadeze fără a-1 răni pe preabunul temnicer. în case
ta 3.4 găsiţi un exemplu pentru cum acţionează această atenţie pli
nă de grijă. Din multe puncte de vedere, angajamentul ferm al
consilierului centrat pe persoană faţă de clientul său şi dorinţa sa,
la fel de puternică, ca acel client să se simtă liber să-şi găsească
singur calea de urmat sunt două puncte de referinţă fundamen
tale pentru felul lui de a fi în această relaţie. în formulări diferite
şi cu grade diferite de accentuare, el va încerca să spună:
Sunt dispus să mă investesc pe mine însumi în această relaţie

cu tine şi să te las să mă vezi aşa cum sunt eu. în acelaşi timp,
fac această investiţie fără obligaţii conexe. Tu eşti liber să fii tu
şi să ieşi din această relaţie când doreşti. Eu sunt dispus să stau
cu tine atâta timp cât această disponibilitate sporeşte dezvolta
rea ta, dar atunci când încetează să mai facă acest lucru, voi fi
disponibil, în egală măsură, să te ajut să pleci de lângă mine.
Caseta 3.4 înţelegere versus prindere în capcană
Consilierul: Noi lucrăm împreună cam de şase luni şi simt conştient că

s-au schimbat multe pentru tine. Mă întreb ce simţi tu în le
gătură cu drumul pe care l-am parcurs până acum.
Clientul: Consider că a fost un drum lung, dar cred că în curând voi
putea să mă desprind din îmbrăţişarea ta.
Consilierul: Deci ar mai fi câteva săptămâni şi apoi...
Clientul: Aşa simt în acest moment.
Perm ite-i să fie, perm ite-i să crească şi permite-i să plece este

o tentativă deloc inadecvată de a form ula pe scurt scopul com
plex şi solicitant al u n u i consilier centrat pe persoană. Pentru
atingerea acestui scop, el se străduieşte să ofere o „relaţie sănă
toasă", ale cărei principale caracteristici sunt enum erate în ca
seta 3.5.
Caseta 3.5 Caracteristicile relaţiei terapeutice „sănătoase"
1 Consilierul este deschis în privinţa scopurilor şi intenţiilor sale.

2 Consilierul este responsabil faţă de clientul lui şi nu pentru el.
3 Consilierul nu îşi manipulează clientul, dar este dispus să se lase
manipulat.
4 Consilierul nu susţine că ar şti ce este „bun" pentru client.
5 Consilierul nu este orientat spre „succes".
107
6 Consilierul este lămurit în legătură cu ceea ce este dispus să ofe
re clientului în fiecare etapă.
7 Consilierul este dedicat clientului său şi va „lupta" pentru rela
ţie.
8 Consilierul este disponibil să se investească pe sine însuşi în re
laţie fără obligaţii conexe.
9 Consilierul doreşte libertatea clientului de a fi el însuşi.
Unicitatea sinelui consilierului

Este de la sine înţeles că şi consilierii centraţi pe persoană, cu
toate că mulţi dintre ei pot adopta aceleaşi principii directoare
în construirea relaţiilor lor de consiliere, vor fi foarte diferiţi ca
temperament şi calităţi personale. Nici autorii acestei cărţi nu fac
excepţie. Unul dintre ei este un domn englez, intelectual, versat
în literatură, care uneori poate fi găsit în biserici anglo-catolice
inspirând mirosul de tămâie, cu o umbrelă strânsă atâmându-i
pe braţ, în timp ce celălalt este un scoţian direct, care nu pierde
timpul cu prostii, şcolit iniţial în ştiinţe exacte, a cărui idee de
spre distracţie este aceea de a înfrunta cu curaj vâltorile unei ape
pentru a prinde un păstrăv care nu bănuieşte ce-1 aşteaptă.
Aceste două personalităţi contrastante în mod clar vor aduce în
relaţiile lor de consiliere calităţi diferite şi experienţe de viaţă ex
trem de diferite. în calitate de consilieri centraţi pe persoană, pre
ocuparea noastră este de a ne asigura că punctele noastre for
te — şi vulnerabilităţile, fără îndoială — pot fi folosite în
activitatea noastră terapeutică spre beneficiul clienţilor noştri. Pe
scurt, am ândoi ne dorim să fim noi înşine în munca noastră şi
108 de aceea suntem nerăbdători să facem toate calităţile noastre re
levante disponibile pentru relaţiile noastre de consiliere, atunci
când este cazul. Nu dorim să ne limităm la o gamă restrânsă de
răspunsuri terapeutice, ca şi cum acceptarea, empatia şi auten
ticitatea pot fi comunicate doar în anumite moduri stereotipe.
Fiecare consilier are repertoriul său unic şi demersul terapeutic
va fi cu mult îmbogăţit dacă acesta va fi capabil să-şi exploateze
pe deplin repertoriul şi să se folosească într-un mod adecvat de
propriile talente individuale.
Talentul deosebit al unui consilier poate să nu fie întotdeau
na evident în primii ani de practică. într-un anumit sens, preo
cuparea de „a face o treabă bună" asigură o consecventă poziţie
de loialitate faţă de „normele" abordării şi o preocupare adecva
tă pentru stabilirea condiţiilor de bază. Este de aşteptat ca un
consilier să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi manifesta ac
ceptarea faţă de clientul său şi să urmărească lumea lui interioa
ră cu toate abilităţile empatice de care dispune. Consilierul se va
strădui şi să nu îşi pună o mască profesională în spatele căreia
să se poată refugia când lucrurile merg rău. Totuşi, este puţin
probabil ca un consilier începător să fie suficient de îndrăzneţ ca
să îşi asume genul de riscuri care sunt implicate alunei când un
nivel mai profund al personalităţii ar fi pus la dispoziţia clien
tului. Numai atunci când el simte o siguranţă sporită în propria
sa capacitate de a funcţiona ca un consilier „suficient de bun",
este de aşteptat să descopere şi apoi să ofere acele atribute care
constituie unicitatea sa.
în cazul unuia dintre noi (Thome), trecuseră nişte ani până a
fost posibil să identifice un fel de a fi de o anumită calitate şi apoi
să o recunoască a fi de o importanţă fundamentală în multe întâl
niri terapeutice (Thorne, 1985; 1991a; 2002). în prezent, calitatea
de a fi tandru, aşa cum a ajuns el să o numească, este o exprima
re importantă a unei însuşiri speciale care izvorăşte din perso
nalitatea şi experienţele sale unice. Implicaţiile acestor însuşiri
pentru procesul de consiliere au fost explorate în altă parte
(Thome, 2002: 72; 2006: 35-47), dar pentru scopurile noastre ac
tuale, este relevant să ne concentrăm pe experienţa consilierului
însuşi, pe măsură ce ajunge să aibă încredere în părţi ale propriei
sale fiinţe care până atunci nu avuseseră prea mult loc în m un
ca sa de consiliere. Este logic ca Brian Thome să aducă în discu
ţie propria lui poveste.
Asumarea unor riscuri

ce decurg din unicitatea sinelui
De mai mulţi ani, eram conştient că aveam un sentiment de
comuniune aproape copleşitor cu anumiţi clienţi. Aceşti clienţi
erau foarte diferiţi în privinţa trecutului şi experienţei lor de via
ţă şi, deseori, nu erau oamenii cu care m-aş fi aşteptat să am o
afinitate spontană. Prima mea reacţie faţă de asemenea sentimen
te a fost să nu am încredere în ele şi să suspectez că aveau loc
nişte procese pe care colegii mei din orientarea psihodinamică le
numesc proiecţii sau contratransfer. Ar trebui să iau în conside
rare această posibilitate, mi-am spus, şi apoi să mă comport cu
maximă precauţie.
Cu toate acestea, într-o bună zi, pentru nu ştiu ce motiv, am
hotărât să las deoparte această precauţie. Presupun că pe unde
va mi-am ream intit că nu eram un consilier form at în tradiţia
analitică, ci o persoană care crede în onestitatea fundamentală a
fiinţelor um ane şi că această categorie mă includea şi pe mine.
Ştiam că sunt un consilier experimentat şi responsabil şi că eram
dedicat stării de bine a clienţilor mei. Propria mea congruenţă__
rezultatul disciplinei orientării terapeutice pe care am ales-o —
îmi releva un puternic sentiment de implicare personală la un
nivel profund cu cineva cu care, aparent, aveam puţine în co
mun. Am hotărât să mă încred în acel sentiment, oarecum mis
terios şi inexplicabil, şi să mă ţin bine de el în loc să-l îndepărtez
sau să-l tratez cu obişnuita mea circumspecţie. Rezultatul aces
tei hotărâri a fost plin de consecinţe deoarece am descoperit că
încrederea mea în acest sentiment de comuniune (şi care de obi
cei se declanşează foarte imprevizibil) deschide accesul către o
lume care pare în afara spaţiului şi timpului şi în care este posi
bil atât pentru clientul meu, cât şi pentru mine, să relaţionăm
fără frică şi cu o surprinzătoare claritate a percepţiei. Am încer
cat să dau un înţeles acestei trăiri în cele ce urmează:
Clientul meu pare să se concentreze cu mai multă acurateţe: stă

în picioare, într-0 detaşare puternică de decorul înconjurător.
Atunci când vorbeşte, cuvintele îi aparţin numai lui. Mişcările fi
zice sunt o nouă confirmare a unicităţii. Pare că în acel spaţiu, cu
toate că pentru puţin timp, două fiinţe umane trăiesc pe deplin,
deoarece şi-au dat lor însele şi una alteia permisiunea de a risca
să trăiască pe deplin. într-un asemenea moment, nu am nicio ezi
tare să spun că acel client şi cu mine suntem prinşi într-un flux
de iubire. Cu acest flux vine şi o înţelegere fără efort, intuitivă şi
ceea ce este uimitor este cât de complexă poate fi această înţele
gere. Uneori, pare că îmi percep clientul pe de-a-ntregul şi după
aceea posed o cunoaştere a lui care nu depinde de datele biogra
fice. Această înţelegere este pronunţat personală şi afectează în
mod invariabil percepţia faţă de sine a clientului şi poate condu
ce la schimbări însemnate de atitudine şi comportament. Pentru
mine, în calitate de consilier, această înţelegere este acompaniată
de un sentiment de bucurie care, de câte ori am verificat, a fost
împărtăşit şi de către client. (Thome, 2004 :10-11)
Este clar pentru mine acum că decizia de a avea încredere în

sentimentul de comuniune a fost primul pas spre disponibilita
tea de a recunoaşte trăirea spirituală a realităţii şi valorificarea
multelor ore petrecute în rugăciune şi veneraţie. A fost ca şi cum
înainte refuzam să aduc toată această zonă de trăiri în organiza
rea activităţii mele terapeutice. Dintr-o pornire plină de zel de a
nu face prozelitism, a fost ca şi când mi-aş fi reprimat conştient
una dintre cele mai preţioase resurse în direcţia relaţionării cu
clienţii mei. Dar, odată ce m-am deschis pe mine pentru mine în
sumi, am fost capabil să intru într-o comuniune sufletească sau
a sufletelor legate între ele, ceea ce reprezintă un dat fundamen
tal al vieţii spirituale. Totuşi am rămas convins că este nedrept
să foloseşti o relaţie de consiliere pentru a evangheliza. Nu este
deloc mai probabil să vorbesc acum despre Dumnezeu sau reli
gie în activitatea mea profesională decât era în anii mei de înce
put. Diferenţa constă în aceea că acum încerc să fiu prezent pe
deplin pentru clienţi, pentru persoanele aflate în supervizare şi
în formare, iar aceasta înseamnă că nu mă feresc să-mi recunosc
eternitatea sufletului şi ca nu îl las afara, la uşa. Destul de inte
resant, aceasta a însemnat şi ca, in ultimii 20 de ani, am fost mai
implicat la nivel corporal în comportamentul meu decât obiş-
nuiam să fiu la începuturile carierei mele în consiliere. Accepta
rea sinelui m eu spiritual a condus către libertatea de a-mi folosi
întregul sine, inclusiv corpul meu fizic. Atunci când sunt sufi
cient de îndrăzneţ să îmi accept propria unicitate, se pare că de
vin capabil să ofer o tandreţe care atinge sufletul atunci când
112 îmbrăţişez (uneori literalmente) trupul. Nu mă simt jenat scri
ind aceste cuvinte deoarece am ajuns să cred că un consilier cen
trat pe persoană are o obligaţie specială de a fi onest în privinţa
tuturor calităţilor sale şi pregătit pentru a lua în considerare şi a
explora orice potenţială contribuţie la relaţia de consiliere. în ceea
ce mă priveşte, ştiu că, dacă aş fi continuat să neg semnificaţia
terapeutică a unora dintre cele mai profunde părţi ale propriei
mele fiinţe, aş fi putut să nu-mi dau seama niciodată de faptul
că am capacitatea de a exprima tandreţea atât fizic, cât şi spiri
tual. Poate că tocmai prin exprimarea acestei însuşiri mi-am afir
mat în cea mai mare măsură unicitatea sinelui şi poate că tot de
aceea exprimarea ei pare de fiecare dată o iniţiativă riscantă,
deoarece vulnerabilitatea şi forţa sunt prezente în egală măsură.
Totuşi, în prezent ştiu că de obicei nu am altă opţiune decât să
îmi asum acest risc. Cu toate că uneori riscul s-a dovedit costisi
tor din cauza înţelegerii greşite şi chiar calomnierii din punct de
vedere profesional (Thome, 1996; 2005:191, 197).
Şinele în schimbare al consilierului

In urmă cu aproape douăzeci de ani, Cari Rogers a fost invi
tat să reflecteze asupra experienţei îmbătrânirii. El a scris un ar
ticol numit „îmbătrânirea", după care înainte de publicare l-a re-
intitulat „îmbătrânirea — sau mai bătrân şi mai matur" (Rogers,
1980b). Această anecdotă scoate în evidenţă un important pre
cept al consilierului centrat pe persoană şi, în fapt, al oricărei per
soane implicate în relaţii terapeutice. Lucrul cu propriul sine nu
se încheie niciodată, iar consilierul este confruntat toată viaţa cu
acest obiectiv, dacă este să rămână fidel angajamentului său.
Dacă aceasta sună exagerat de solicitant, este necesar să ne rea-
m inţim că procesul consilierii se referă la schimbare şi dezvolta- m
re şi că u n consilier care n u se schimbă este pe cale de a deveni
un şarlatan profesional. In plus, obligaţia consilierului de a creş
te C?ntl^ UU ef te' de faP*' ° superbă invitaţie de a-şi trăi viaţa pe
deplin. Consilierul^centrat pe persoană nu este solicitat intr-o atât
de m are m ăsu ră să se confrunte cu ororile necunoscutului (deşi
unele p o t să ap ară) cât să continue aventura descoperirii p ro
priului sine, Ştiind că m ulte dintre cele m ai ferm ecătoare locuri
abia u rin ează să fie vizitate. N um ai consilierul care îndrăzneşte
să-şi trăiască viaţa astfel este pregătit să ofere clienţilor lui o pro
funzim e a relaţiei în care faţadele să fie trep tat în lătu rate şi să
devină posibil p e n tru aceştia, poate p entru prim a dată, să trăias
că autentic.
Trăirea profunzimii relaţionale

La finalul celui de-al doilea capitol, în cadrul analizei celor
mai recente evoluţii în teoria centrată pe persoană, noi am suge
rat că în consilierea centrată pe persoană vrem să putem lucra
nu numai cu problema prezentată, ci şi cu procesul clientului şi
cu dialogurile din cadrul sinelui său, care se pot afla dedesubtul
acelei probleme, iar acolo unde avea sens pentru client, chiar să
ajungem în spatele acestor procese cu scopul de a ne întâlni cu
clientul în cadrul procesului lui existenţial. Noi vrem să trecem
dincolo de ceea ce uneori sunt denumite aspectele de prezentare
ale sinelui (Mearns şi Cooper, 2005), pe care clientul le va folo
si în interacţiunile zilnice cu ceilalţi oameni. Noi, fiinţele uma
ne, suntem abile în a ne pune o „mască" în faţa lumii; într-ade-
văr, putem avea m ulte măşti care să se potrivească unor contexte
sociale diferite. Aceste portrete ale noastre sunt reale şi sunt
reprezentări importante, totuşi nu ne descriu pe de-a-ntregul. în
special, ele nu descriu ceea ce simţim şi credem despre noi înşi
ne la nivelul bazai unde nu trebuie să impresionăm pe nimeni.
Aceste portrete de zi cu zi sunt realizate cu mare talent cu sco
pul de a expune o faţă care să se potrivească şi contextului so
cial, dar să ne prezinte şi pe noi înşine într-un fel în care vrem să
fim văzuţi în contextul respectiv. O mare parte din psihologia so
cială a fost dedicată analizei măştilor pe care le prezentăm în di
verse contexte sociale şi concluziile ne provoacă uimire în faţa
abilităţii fiinţei umane. Posibil ca una dintre cele mai importan
te deprinderi din copilărie să fie învăţarea m odului în care ne
prezentăm pe noi înşine în diferite contexte. Pentru copilul că
ruia nu i se oferă o bază solidă de acceptare, ci mai degrabă un
set îngust de condiţii de merit, această învăţare a varietăţii de
m oduri în care se poate prezenta pe el însuşi are o valoare clară
de supravieţuire.
Relaţia de consiliere este unică prin aceea că oferă persoanei
u n context în care nu este judecată, în care nu se aşteaptă de la
ea să fie într-un anume fel. Mai m ult decât atât, relaţia este în
m od evident înclinată în favoarea ei, în măsura în care consilie
rul n u cere să i acorde o atenţie personală reciprocă şi în egală
m ăsură. Toate aceste condiţii oferă un context în care clientul
poate fi capabil să îşi arate nu numai dimensiunile de prezenta
re ale sinelui, ci şi m ult din şinele său existenţial. Totuşi, dacă
examinăm m odul concret în care se desfăşoară şedinţele de con
siliere, îl găsim pe client ascunzându-se în mare măsură în spa
tele m odurilor de prezentare a sinelui. Uneori, aceste portrete
ale sinelui sunt diferite de cele pe care le poate arăta în alte con
texte de viaţă, dar răm ân totuşi portrete, în m ăsura în care ele
prezintă o imagine pe care clientul o consideră potrivită cadru-
lui, care va produce o impresie despre el aşa cum şi-o doreşte
atât în ochii consilierului, cât şi în ai lui. De ce tinde clientul să
continue în acest stil de prezentare? în parte din obişnuinţă_
abilităţile sociale de portretizare, folosirea şi adaptarea lor la di
ferite contexte sociale reprezintă o dim ensiune atât de im por
tantă şi bine integrată a existenţei noastre sociale, încât ne este
pur şi sim plu dificil să le dăm deoparte şi să ne reprezentăm pe
noi înşine şi trăirile noastre proprii exact aşa cum le-am experi
mentat. Acesta este principalul m otiv pentru care experienţa
participării într-un grup de întâlnire poate fi atât de eliberatoa
re. Deseori, oamenii îşi încep participarea într-un grup de întâl
nire tot prin a se ascunde în spatele unor aspecte portretizate
ale sinelui lor — uneori portrete foarte sofisticate bazate pe ex
perienţa unor întâlniri de grup anterioare. Dar cu cât grupul se
menţine mai m ult timp, cu atât este mai probabil ca ceilalţi oa
meni să privească dincolo de aceste portrete şi să înceapă să le
pună la încercare.
în consilierea centrată pe persoană, noi luăm în considerare
extrem de serios diferenţa dintre întâlnirea cu aspectele de pre
zentare ale sinelui şi întâlnirea cu m ult mai bazalul sine existen
ţial. N u suntem satisfăcuţi doar de stabilirea unei bune alianţe te
rapeutice cu clientul. Este bine stabilit, prin cercetări, că alianţa
terapeutică este o variabilă esenţială care corelează cu eficienţa
într-o largă serie de abordări terapeutice (Lambert, 1992; Krup-
nick şi col., 1996; Asay şi Lambert, 1999; Hubble şi col., 1999;
Keijsers şi col., 2000; Hovarth şi Bedi, 2002; Beutler şi col., 2004).
Dar noi vrem o legătură mai puternică decât atât, deoarece noi
vrem ca acel client să fie provocat şi să simtă suficientă siguran
ţă în trăinicia relaţiei care i se oferă pentru a intra în teritorii ale
relaţionării um ane care sunt noi pentru el. Noi vrem ca el să
îndrăznească să relaţioneze cu consilierul din şinele său existen
ţial. Aceasta cere foarte m ult din partea clientului pentru că el
poate să fi petrecut mare parte din viaţa lui ascunzând ceea ce
el credea că sunt dimensiuni ale sinelui care, exprimate, nu ar fi
fost acceptabile pentru ceilalţi — desigur, ar fi putut fi inaccep
tabile şi pentru el însuşi.
Acel ceva pe care un consilier centrat pe persoană îl oferă pen
tru a face faţă acestei provocări poartă numele de profunzimea re-
laţionării şi poate fi descris astfel:
O stare de conectare profundă şi implicare între doi oameni,

în care fiecare persoană este pe deplin autentică pentru cealaltă
şi capabilă să înţeleagă şi să valorizeze trăirile celuilalt la un ni
vel înalt. (Meams şi Cooper, 2005: xii)
Aceiaşi autori merg mai departe pentru a descrie cum trăieş

te consilierul profunzimea relaţionării:
Un sentiment de conectare profundă şi de implicare faţă de

client, prin care trăieşte, simultan, niveluri înalte şi consistente
ale empatiei şi acceptării celuilalt, sentimente la care se rapor
tează într-un mod extrem de transparent. în această relaţie, clien
tul este sesizat ca răspunzând, fie implicit, fie explicit, la empa-
tia, acceptarea şi congruenţa celuilalt şi ca fiind pe deplin
congruent în acel moment. (Meams şi Cooper, 2005: 36)
Cu alte cuvinte, rolul consilierului în adâncirea profunzimii

relaţiei este acela de a oferi condiţiile terapeutice de bază, şi anu
me: empatie, acceptare necondiţionată şi congruenţă, toate la un
nivel înalt, astfel încât fiecare să îmbogăţească trăirile celuilalt.
De fapt, este cam derutant să încerci să separi profunzimea rela-
ţionării în funcţie de subvariabile cum ar fi condiţiile de bază.
Profunzimea relaţiei este mai mult decât simpla însumare a aces
tor elemente. Atunci când un client trăieşte puterea empatiei con
silierului combinată cu un sentiment de a fi pe de-a-ntregul ac
ceptat — indiferent de ceea ce aduce el — şi totodată realizează
că ceea ce i se oferă este pe deplin congruent cu şinele consilie
rului, şi nu sunt doar măşti, atunci forţa acestui fenomen com
plex este mult mai mare decât orice trăire parţială a condiţiilor
separate.
Desigur, oferirea unei relaţii de profunzime nu înseamnă în
mod necesar că va fi primită sau că i se va răspunde. Consilie
rul poate doar să ofere: clientul trebuie să aleagă dacă va răspun
de sau nu. Uneori însă nu este chiar atât de simplu deoarece
clientul percepe oferta şi o stochează pentru un posibil răspuns
ulterior. De asemenea, răspunsul clientului nu va reflecta în mod
necesar invitaţia consilierului. Numai în anumite cazuri clientul
va simboliza conştient forţa relaţionării din momentul respectiv;
cel mai adesea, răspunsul clientului va consta în îndreptarea spre
un mod de trăire şi exprimare mult mai congruent. Noţiunea de
reciprocitate a trăirii profunzimii relaţionării este deseori greşit
înţeleasă în sensul că ar sugera că atât consilierul, cât şi clientul
ar trăi acelaşi lucru. Această situaţie este rară, deoarece de obicei
consilierul şi clientul au atenţia îndreptată spre zone diferite.
Pentru consilier, personajul principal asupra căruia se concentrea-
za atenţia sa este relaţia. In timp ce pentru client, personajul prin
cipal este procesul lui personal, iar relaţia este doar fundalul. Pro
funzimea relaţiei este trăită de către client ca deschizând uşi care
îl ajută să renunţe la mecanismele de apărare şi să se exprime
mai deplin şi într-un m od congruent. Această diferenţă, între trăi-
118 rile consilierului şi cele ale clientului, este bine ilustrată de un
studiu realizat de McMillan şi McLeod (2006).
în caseta 3.6 este prezentat felul în care o clientă, Sally, a trăit
oferirea de către consilierul ei a unei relaţii de profunzime
printr-o puternică integrare a condiţiilor de bază şi diferenţa pe
care a produs-o aceasta în ea, comparativ cu alte experienţe an
terioare de consiliere.
Caseta 3.6 „Am încetat să mai simt nevoia să mă prefac"
Am încetat să mai simt nevoia să mă prefac. Mai făcusem

consiliere de trei ori până atunci. Toate fuseseră experienţe reu
şite şi consideram că mă alesesem cu destule de pe urma lor. Dar
de data aceasta a fost complet diferit. La început nu ştiam cum
s-o iau pe Mary [consiliera]. Era mult mai „directă" decât eram
obişnuită să fie un consilier. Primul meu gând a fost că era un
pic cam „dură" cu mine. Eram obişnuită cu ceva mai multă blân
deţe. Dar ea a putut să mă „întâlnească" cu adevărat mult mai
deplin decât oricine altcineva de până atunci. Ea a putut să mă
întâlnească chiar printre apărările mele. Odată m-a provocat în-
trebându-mă dacă prezentam ceea ce spuneam într-un fel anu-
dacă o făcea special ca să gândească bine despre mine.
Spusese un lucru îngrozitor —, dar l-a spus chiar foarte bine —
, iar eu am simţit că venea din faptul că mă înţelegea şi nu
dintr-o „judecare". I-am răspuns doar „Da" şi m-am uitat direct
în ochii ei. Nici măcar nu am venit cu scuzele mele obişnuite.
Din acel moment totul a fost diferit. Am realizat că aveam două
răspunsuri pentru fiecare întrebare — cel „prefăcut" şi cel „real"
Am început să le dau pe amândouă. Ei îi vorbeam într-un fel di-
erit faţă de oricare altul de până atunci. Până şi tonul vocii mele
era diferit era mai puţin strident, mai serios şi, per ansamblu,
mai „plin". Am început să trăiesc totul mai deplin. Când sim
ţeam emoţii, ele erau mai puternice — şi, din nou, mai comple
te. Am realizat, cu oarecare groază, că aproape niciodată nu fu
sesem „adevărată în viaţa mea de până atunci. Aveam obiceiul
de „a-mi pune o mască" în faţa lumii.
Cu mine, cea care nu mă mai apăram, am ajuns în zone în
care nu mai fusesem niciodată până atunci. Am văzut atât sen
timente diferite în interiorul meu, cât şi pe cele pe care eram obiş
nuită să le am. în legătură cu moartea mamei mele nu numai că
mi-am recunoscut tristeţea, dar am simţit şi ura şi totodată re
gretul faţă de ea. Un lucru interesant a fost acela că „a nu mă
apăra m-a făcut să fiu mai puţin speriată. Asta este dificil de ex
plicat, dar este important. Nu a fost doar faptul că ea a făcut ca
lucrurile să fie sigure pentru mine şi eu n-am mai avut nevoie să
mă apăr. A fost faptul că ea m-a provocat ca o fiinţă umană pli
nă de grijă şi eu am răspuns. Faptul că eu am răspuns şi am con
tinuat să răspund este cel care m-a făcut să fiu mai puţin speria
tă nu a fost nicio dependenţă de ea. Este neobişnuit.
Sally ne-a oferit o vedere din interior asupra felului în care a

fost pentru ea această trăire. Ea a subliniat forţa provocării lan
sate de consiliera ei şi că ea a putut răspunde deoarece aceasta
venea din înţelegerea şi valorizarea ei de către consilieră. Dar
Sally ne oferă u n alt insight interesant către sfârşitul relatării ei
atunci când încearcă să descrie cum propria ei reacţie de „a nu
se apăra" a făcut-o, m ai m ult decât orice a făcut de fapt consilie
ra, să fie m ai p u ţin speriată. Aceasta ne aminteşte de o im por
tantă lucrare centrată pe persoană despre autonom ia clientului
(Bohart şi Tallman, 1999; Bohart, 2004). N u trebuie să ne gândim
120 la consiliere ca la o simplă legătură în care consilierul oferă o re-
laţionare de profunzime, clientul răspunde şi astfel se ajunge la
un proces eficient. Variabila crucială care va avea un impact asu
pra schimbării clientului este autonomizarea acestuia, reprezenta
tă de nivelul atins de abilităţile sale de a gândi, simţi şi acţiona
ca o fiinţă autonomă, care are siguranţa de a se încrede în pro
priile sale trăiri, fără a neglija constrângerile contextului său so
cial. Ceea ce încercăm noi să obţinem este stimularea şi întărirea
autonomiei clientului. în cele trei capitole care urmează, vom
analiza sistematic aşa-numitele condiţii de bază: empatia, accep
tarea necondiţionată şi congruenţa, dar vrem să reamintim două
lucruri. în primul rând, separarea profunzimii relaţionării după
aceste părţi constituente ne poate ajuta să le înţelegem pe fieca
re în parte mai detaliat, dar, oricare dintre ele, fără celelalte, va
fi aproape nesemnificativă. In al doilea rând, trebuie să ne rea
mintim că doar aceste condiţii, prin ele însele, nu determină ca
pacitatea de schimbare a clientului. Clientul este acela care va
determina proporţiile impactului lor. Cu toate acestea, putem fi
siguri că abilitatea consilierului de a fi pe deplin el însuşi şi de
a-şi trăi viaţa cu autenticitate şi curaj va fi un factor-cheie în mis
terioasa alchimie a schimbării şi în procesul prin care clientul va
învăţa treptat să îşi activeze propria sa autonomie.
Empatia
Una dintre dimensiunile centrale ale relaţiei terapeutice este

empatia. Definiţiile scurte rareori surprind întreaga semnificaţie
a proceselor, dar, ca prefaţă a descrierii mult mai cuprinzătoare
din acest capitol, următoarea definiţie poate fi suficientă:
Empatia este un proces continuu în cadrul căruia consilierul

lasă deoparte modul său propriu de a trăi şi percepe realitatea,
alegând să simtă şi să răspundă la experienţele şi percepţiile
clientului său. Această simţire poate să fie intensă şi solicitan
tă pentru consilier care, în fapt, va percepe gândurile şi senti
mentele clientului său la fel de puternic ca şi când s-ar fi pro
dus în el.
In secvenţa reprodusa in caseta 4.1, consilierul răspunde de

cinci ori clientului sau, Bill. Toate aceste răspunsuri, inclusiv
atingerea um ărului lui Bill, sunt răspunsuri empatice în m ăsu
ra în care ele reflectă cu acurateţe starea lui Bill din acel mo
ment. . A .
Este Hifiril să extragi exemplificări ale empatiei de pe înregis
trările şedinţelor de consiliere, deoarece empatia nu este un sin
gur răspuns dat de către consilier clientului. Nici intr-o sene e
122 răspunsuri (ca în Caseta 4.1), empatia nu este pe deplin surprin
să. De fapt, empatia nu este un singur răspuns şi nici măcar o se
rie de răspunsuri, ci empatia este un p r o c e s . Este procesul de „a
fi cu" clientul.
Caseta 4.1 Empatizând cu Bill, u n profesor deziluzionat |
B ill: Cred că ar fi trebuit să ştiu că nu va fi chiar atât de uşor...

să o fac pur şi simplu ca pe o „rutină de serviciu"... parcă
mă gândeam că pot să mă „detaşez" şi să mă salvez.
C o n silie ru l : Dar ai descoperit că asta nu te-a „salvat"... că a fost la fel
de rău sau chiar mai rău?
B ill: Da, mai rău. Nici n-aş fi crezut că poate fi mai rău. Ca şi
cum aş fi crezut că nimic nu poate fi mai rău decât să mă
trezesc ţipând la copii sau, altă dată, încuind uşa şi plân
gând de unul singur. Dar asta este mai rău... de parcă
atunci, cel puţin eram viu.
C o n silie ru l: Şi acum nu eşti.
B ill : Acum sunt un zombie... de fapt, uneori sunt mai rău de
cât un zombie.
C o n silie ru l: ...uneori nu eşti nici măcar mortul care u m b lă ?
B ill: Da — acum, deseori, nici nu mai reuşesc să intru [în şcoa
lă] — numai mă gândesc să intru şi aproape că vomit —
poate că am fobie de şcoală — ce chestie!... profesorul cu
fobie de şcoală! Ce comic [râde]\
C o n s ilie r u l: Nu pare că tu simţi asta ca pe ceva comic...
B ill: [p a u ză ... în cep e s ă p lâ n g ă cu su sp in e ].
C o n s ilie r u l: [îş i p u n e cu d e lic a te ţe m ân a p e u m ă ru l lu i ş i n u s p u n e n im ic].
Deşi împărţim cu toţii acelaşi univers fizic, îl trăim în mo- 123
duri diferite pentru că îl privim din perspective sau „cadre de
referinţă" diferite. Em patizând cu un client, consilierul lasă
deoparte propriul său cadru de referinţă şi, pe perioada respec
tivă, adoptă cadrul de referinţă al clientului. El poate aprecia
astfel cum se raportează clientul la evenimentele din lumea lui;
într-adevăr, consilierul poate chiar să simtă la fel cum simte
clientul evenimentele ca şi cum aceste sentimente ar fi ale sale.
De exemplu, spre finalul Casetei 4.1, Bill râde, dar consilierul
ştie că asta nu este tot ceea ce simte el. Consilierul a stat ceva
timp în cadrul de referinţă al lui Bill şi ştie că sentimentele lui
despre şcoală şi despre locul lui în ea sunt de profundă dispe
rare. Consilierul nu doar că se gândeşte la sentimentele lui Bill,
ci trăieşte şi el aceeaşi „constrângere" generalizată sau acelaşi
gât sugrumat care precede plânsul lui. Consilierul trăieşte sen
timentele lui Bill ca şi cum ar fi ale sale, dar tot timpul manifes
tarea sensibilităţii sale empatice este sub control: el nu se „ră
tăceşte" în cadrul de referinţă al lui Bill şi poate să iasă din el
oricând doreşte. Caracteristica de „ca şi cum " a empatiei este
un aspect crucial al profesionalismului unui consilier centrat
pe persoană. El este capabil să lucreze în această manieră in
tensă şi plină de trăire cu clientul lui şi totuşi să nu fie copleşit
de acele sentimente. Acest autocontrol al consilierului este cru
cial pentru client: îi oferă acestuia siguranţa de a şti că, deşi el
se poate simţi disperat şi pierdut în lumea lui, consilierul ră
mâne o persoană pe care se poate bizui, coerentă, dar şi sensi
bilă în acelaşi timp.
Uneori, aceste experienţe empatice, deosebit de intense în
anumite cazuri particulare, ne fac să uităm că în consilierea
centrată pe persoană empatia funcţionează aproape tot timpul,
124 nu numai în momente de mare intensitate emoţională. Chiar
de la începutul relaţiei, consilierul încearcă să intre în cadrul
de referinţă al clientului şi să meargă alături de el, în lumea
lui. Atunci când acompaniem pe cineva într-o călătorie, este
de presupus că vom comenta ceea ce vedem, şi la fel se întâm
plă şi într-o „călătorie" empatică; consilierul comentează ceea
ce vede. Aceste răspunsuri sunt denumite în general „răspun
suri empatice". Răspunsurile în sine nu sunt „empatie", dar
sunt rezultatul călătoriei împreună, care este empatia.
Istoric, noţiunea de empatie, mai curând ca proces decât ca
răspuns, a fost foarte greşit înţeleasă. Cercetătorii au conside
rat mult mai lesnicios să lucreze cu răspunsurile empatice, care
puteau fi cuantificate, decât cu empatia ca proces (Truax şi
Carkhuff, 1967; Carkhuff, 1971). Cercetarea care se bazează pe
pozitivismul logic trebuie în mod necesar să restricţioneze şi
să reducă procesele umane pentru a le putea examina. Din pă
cate, această concepţie îngustă asupra empatiei a fost folosită
nu numai în cercetare, ci, pentru mulţi practicieni, a devenit
de bază pentru dezvoltarea empatiei. Ca rezultat, consilierii au
ajuns să fie instruiţi să facă reflectări empatice pornind de la
premisa falsă că, dacă aveau acest com portam ent limitat,
atunci dădeau dovadă de empatie. în caseta 4.2, consilierul
face o reflectare care pare empatică, dar, num ai din aceasta,
este pur şi simplu imposibil să apreciezi dacă el îşi acompa
niază cu adevărat clientul în călătoria lui sau doar răspunde
cu o reflectare „standard".
Caseta 4.2 Răspunsul simplu, de reflectare 1 125
C lientul: Parcă zbor — parcă zbor prin acea cameră mare, neagră.
Acum nu-mi este teamă... îmi place întunericul...
C onsilierul: Deci tu te duci în locul acela întunecat... foarte repede... şi
ce simţi este diferit... acum nu este înspăimântător... e chiar
plăcut...
C lien tu l: Mda...
în caseta 4.2, răspunsul consilierului arată că a auzit cuvintele

clientului, dar, prin acest răspuns, este dificil de stabilit cu certi
tudine dacă a înţeles pe deplin ceea ce trăieşte clientul. Acest răs
puns, singular, nu va avea în mod necesar un impact asupra clien
tului. Dar, dacă clientul simte în mod constant că este înţeles de
către consilier de-a lungul unei întregi secvenţe interactive, atunci
el se va simţi implicat într-un proces empatic cu consilierul său.
Dacă ar fi cercetat procesul empatiei, atunci ar trebui luat în
considerare nu doar răspunsul verbal al consilierului şi cum este
el perceput de către client, ci şi secvenţa interacţională care a con
dus către acel răspuns şi semnificaţiile comune care au fost con
struite în şedinţele anterioare. Dacă cercetarea ar lua cu adevă
rat în considerare toate aceste comportamente şi trăiri relevante,
atunci ar începe să surprindă natura procesuală a empatiei şi for
ţa ei. Altfel, este doar o joacă reducţionistă hipersimplistă care
poate doar să vizeze aspectul „abilităţii de comunicare" impli
cat de empatie.
în concluzie, empatia nu este o „tehnică" de a răspunde clien
tului, ci un fel-de-a-fi-în-relaţie cu clientul. Deseori, empatia te
126 face să te simţi ca a fi în acelaşi tren sau în acelaşi montagne
russe ca şi clientul! Consilierul se alătură călătoriei clientului şi-l
însoţeşte, indiferent câte hârtoape ar întâlni. Uneori călătoria este
lină, iar alteori călătorul se opreşte şi porneşte, coboară orbeşte
pe alei necunoscute, rămâne înţepenit şi se simte confuz. Astfel
de călătorii au aceleaşi caracteristici de urgenţă şi intensitate fie
că se petrec în camera de joacă a unui copil de şase ani, fie
într-un salon încuiat al unui schizofrenic sau într-un cabinet de
consiliere vocaţională cu un student care nu se poate decide dacă
să abandoneze sau nu studiile universitare. Empatia este ca un
film în care răspunsurile empatice sunt stop-cadre ale procesu
lui în mişcare. Pentru început totuşi, examinarea stop-cadrelor
este un punct de plecare şi consilierul în formare poate câştiga
mult din analiza diferitelor exemple de răspunsuri empatice.
O scală a empatiei
Pentru a începe un astfel de demers, o scală a empatiei poate fi
folositoare. Scala empatiei se concentrează numai pe răspunsu
rile empatice ale consilierului, dar este şi un mod eficient de eva
luare a diferitelor niveluri de acurateţe ale empatiei. Pentru con
silierii versaţi, care sunt familiarizaţi cu direcţiile clientului, este
relativ uşor să se menţină în procesul empatic, dar pentru con
silierii în formare, descoperirea tiparelor clientului necesită un
efort considerabil soldat uneori cu reuşite, alteori cu eşecuri şi
alteori cu succese parţiale. Scala empatiei indică tocmai această
noţiune de obiectiv atins, ratat şi parţial atins.
Truax şi Carkhuff (1967) au elaborat o sofisticată scală a em
patiei în opt trepte. Acestea au fost utilizate nu doar în cerceta
re, dar şi în formare, ca formă principală de evaluare a nivelului
de empatie pe care îl atingeau răspunsurile consilierului aşa cum u7
reieşeau ele d in m terv iu n le înregistrate audio. Discutarea acT-
tor niveluri, ca şi a celorlalte răspunsuri posibile pe care terape
utul în form are le-ar fi p u tu t da, poate ajuta la diversificarea re
pertoriului m odalităţilor sale de com unicare a empatiei.
Pentru a ne atinge scopurile pe care ni le-am propus, ne este
suficienta o scală cu patru niveluri pentru a evalua varietatea
răspunsurilor empatice. In aceasta scala, diferitele niveluri pot
fi prezentate astfel:
Nivelul 0: Acest răspuns nu oferă nicio dovadă a înţelegerii sentimen

telor exprimate de către client. Poate consta într-un comen
tariu care este irelevant pentru sentimentele clientului sau
într-un comentariu evaluativ, de îndrumare, ofensator sau
de respingere.
Nivelul 1: Acest răspuns arată doar o înţelegere parţială a acelor sen
timente şi răspunsuri care sunt, în cea mai mare parte, de
suprafaţă pentru client. Uneori, acest nivel al empatiei este
numit şi „incomplet" în sensul că, în răspunsul pe care l-a
oferit, ascultătorul a pierdut ceva din experienţa clientului.
Nivelul 2: în acest tip de răspuns ascultătorul arată înţelegere şi ac
ceptare faţă de sentimentele şi gândurile pe care le-a trăit
clientul. Acest nivel este uneori denumit empatie exactă.
Nivelul 3: Acest tip de răspuns arată o înţelegere a clientului dincolo
de nivelul său de conştientizare imediată. în timp ce comu
nică înţelegerea sentimentelor şi a gândurilor clientului aşa
cum se văd ele în exterior, ascultătorul arată şi o înţelegere
a sentimentelor ascunse. Aceasta este numită uneori empa-
fie cumulativă, dar cel mai frecvent se face referire la ea ca
la o reflectare profundă.
128 Aceste niveluri diferite sunt ilustrate prin următorul exemplu
din activitatea de consiliere. R ăspunsul pe care l-a dat efectiv
consilierul a fost cel prezentat la nivelul 3. Cu toate acestea, pe
lângă reproducerea acestui răspuns, am construit alte posibile
răspunsuri care să ilustreze şi celelalte niveluri.
Exemplu
în acest fragment, clientul este o studentă adultă, a cărei

autoapreciere crescuse considerabil după ce descoperise că este
o studentă atât populară, cât şi foarte competentă. Cu toate
acestea, ea devenise foarte nefericită din pricina tiparului de
relaţionare cu soţul ei. Scrâşnind din dinţi, ea s-a exprimat ast
fel:
Mă tratează ca pe un copil — are grijă de mine tot timpul, mă

cocoloşeşte tot timpul... mă sufocă! Nu reuşeşte să înţeleagă că,
de când mă duc la universitate, nu mai simt un copil... Sunt in
dependentă ... Sunt puternică!
Răspunsurile posibile la fiecare dintre cele patru niveluri ar

putea fi:
Nivelul 0: „ Toţi bărbaţii sunt la fel — mai bine scapi de ei!" Pe lângă fap
tul că este un răspuns irelevant şi evaluativ, care oferă sfa
turi extrem de devreme, acest răspuns nu pare să arate nici-
un fel de înţelegere a clientei ca persoană. Este mai curând
tipul de răspuns pe care l-ar putea da un prieten sau o cu
noştinţă, dacă nu doreşte cu adevărat ca această clientă să
îşi exploreze mai adânc sentimentele.
1 - » — W r » de Ace5),a 129
s l« a * o p a ,» . cllL i .
Cel F * n . n r i ţ m i mWeg, seriozi«,e, ,1 d lfa d M - p.
care clienta le trăieşte, deşi calitate r„ .• , y
reflectata m acest răspuns in c o m p le t
1W *> * ■P" ‘ “ n u “ ' T * ' - c* « * « M

tute apa cum era obişnuit să ofacă, ceeo ce poate afost OK atunci,
Jur nu p.acum„ tu
sul consilierului reflectă cu acur^fofa , * ..
LU acurateţe atat calitatea, cât şi in
tensitatea sentimentelor clientpi a™ * -
t _ ., clientei. Acest răspuns receptiv a
luat m considerare nu doar cuvintele clientei, dar a surprins
şi furia ei, care era evidentă din felul în care scrâşnea din
dinţi in tunp ce vorbea. Faptul că acest consilier a întors răs
punsul clientei înapoi către ea, folosind mai curând cuvin
tele consilierului decât pe ale clientei, este o confirmare în
plus a înţelegerii.
Nivelul 3: „ V ă d f u r i a ta p e n tr u f a p t u l că el n u în ţe le g e că tu te sc h im b i...
a ceasta p a r e f o a r te , f o a r te p u te rn ic ă ..., d a r m ă ş i în treb to to d a tă ...
tu a r ă ţi d e p a r c ă a i tr e m u r a ... a c e st tre m u ra t e ste d o a r d in c a u za
f u r ie i ta le s a u m a i e s te ş i a ltc e v a care se m a i în tâ m p lă în tin e ? "
în şedinţa de consiliere reală, din care a fost extras fragmen
tul, acest răspuns al consilierului a provocat o lungă tăcere
din partea clientei care şi-a atins, în acel moment, limita
conştientizării. După acea tăcere, clienta a răspuns cu ceea
ce avea să se dovedească o foarte puternică descoperire:
„Da... da, mi-e frică... mi-e frică că am să-l pierd". în acest
caz particular, reflectarea d e p r o fu n z im e s-a dovedit a fi im
portantă de vreme ce a ajutat-o pe clientă să conştientizeze
că ea era nu doar furioasă pe soţul ei, ci şi extrem de spe
riată de posibilitatea ca ei să se despartă. Mai târziu, clien-
130 ta a legat această frică de faptul că, deşi ea devenea incon
testabil din ce în ce mai independentă, nu parcursese tot
acest drum până la capăt.
Uneori, încercările consilierului de a oferi răspunsuri empa-

tice de nivel 3 se vor putea lovi de un zid. De exemplu, în cazul
de mai sus, clienta ar fi putut reflecta la spusele consilierului şi
apoi replica: „Nu, sunt doar extrem de furioasă pe el!" Acest răs
puns ar fi indicat una din următoarele două situaţii: sau consi
lierul avea dreptate simţind şi altceva sub sentimentele de su
prafaţă, dar clienta nu era capabilă încă să devină conştientă de
acel altceva, sau consilierul se înşela. Nu prea contează care din
aceste două variante este adevărată deoarece consilierul centrat
pe persoană ar renunţa, cel puţin deocamdată, la acest subiect.
Metaforic vorbind, consilierul centrat pe persoană doreşte să
„bată la uşa clientului situată la un nivel mai profund, dar nu
doreşte să „dărâme uşa" respectivă.
Aşa cum am menţionat şi mai devreme, analiza răspunsuri
lor empatice poate fi edificatoare de vreme ce ele se constituie
într-o formă foarte concretă a empatiei, dar acest fapt aduce cu
sine şi pericolul ca acei consilieri aflaţi în formare să rămână cu
ideea că există răspunsuri perfecte, care se potrivesc oricărei oca
zii. Răspunsul de nivel 3 pe care l-a dat consilierul din exemplul
de mai sus se potrivea foarte bine cu relaţia lui cu acea clientă.
Clienta avea încredere şi îl respecta pe consilier şi nu a fost în
niciun fel copleşită de el, dar exact acelaşi tip de răspuns, cu
exact aceleaşi cuvinte, poate să nu fie empatic pentru un alt
client. In exemplul prezentat, forţa empatiei s-a manifestat deoa
rece consilierul a simţit şi altceva la limita de conştientizare a
c entei. acea simţire a fost empatia. Cuvintele, adică răspunsul em-
patic, doar semnalizează procesul empatiei în desfăşurare. Pen 131
tru consilierii în formare, simpla exersare a unor asemenea răs
punsuri ar fi o activitate lipsită de sens, pentru că astfel ar sepa
ra cuvintele de simţire. N u cuvintele sunt importante — aceeaşi
trăire care a avut loc în exemplul de mai sus ar fi putut fi comu
nicată de către consilier în sute de formulări diferite. De exem
plu, consilierul s-ar fi putut înclina şi ţine mâna clientei într-o tă
cere plină de atenţie. Un asem enea răspuns puternic, deşi
nonverbal, ar fi putut-o ajuta pe clientă să intre în contact cu li
mita ei de conştientizare.
Cuvintele scrise nu pot reproduce într-un mod adecvat exem
ple de empatie care presupun comportamente nonverbale, ex
presive ale clientului şi ale consilierului. Reflectarea de profun
zime se bazează în mare măsură pe sensibilitatea consilierului
manifestată prin comportamente expresive cum ar fi: o înclina
re a capului, o schimbare bruscă a vocii, un pumn strâns, o pri
vire fixă sau un fior, gesturi care au o anumită semnificaţie pen
tru un anumit client. Privită ca un întreg, comunicarea unui client
constă în cuvintele lui şi în comportamentele expresive. Uneori,
aceste două componente pot transmite mesaje diferite şi reflec
tarea de profunzime a consilierului va arăta această diferenţă; de
exemplu: „Spui că te adaptezi mai bine acum, dar pari foarte în
cordată... chiar este OK acum?" Problema contradicţiei între com
portamentul verbal şi cel nonverbal al clientului este analizată
şi în capitolul 7, la secţiunea „Deghizări şi indicii".
Comportamentul expresiv al consilierului constituie o parte
importantă a răspunsului empatie, în mod special în cazul re
flecţiilor de profunzime, de exemplu: delicateţea vocii lui poate
fi cea care reflectă calitatea experienţei clientului într-o mai mare
măsură decât cuvintele pe care consilierul alege să le folosească
132 sau poate că m odul în care consilierul îşi înclină capul, tremură
glasul, îşi strânge pum nul, se uită fix sau se înfioară comunică
profunzimea înţelegerii clientului.
Deşi reflectarea de profunzime reprezintă un nivel impresio
nant al empatiei, nu este, în niciun caz, cea mai frecventă moda
litate de răspuns a consilierilor, răspunsurile de la nivelurile 1 şi
2 fiind mult mai des întâlnite. La aceste niveluri, consilierul ara
tă dorinţa de a urma, cu grade diferite de reuşită, conştientul
clientului, în timp ce nivelul 3 este un pic înaintea acestei con
ştientizări. Totuşi, nivelurile 1 şi 2 sunt „mâncarea de bază" în
multe şedinţe de consiliere. Ele îi ajută pe consilier şi pe client să
monitorizeze apropierea din călătoria lor. Chiar şi un răspuns de
nivel 1 poate fi suficient pentru a-i arăta clientului că acel consi
lier este dispus şi se străduieşte să înţeleagă şi, deseori, această
dispoziţie şi străduinţă sunt apreciate la fel de mult ca răspun
sul empatic de la oricare alt nivel.
Chiar şi acolo unde consilierul exprimă doar o înţelegere par
ţială a experienţei clientului, de cele mai multe ori clientul va con
tinua prin a clarifica acea experienţă atât pentru consilier, cât şi,
incidental, pentru el însuşi, ca de exemplu:
CLIENTUL: Simt că sunt realmente înţepenit în asta. Nu pot să re

nunţ la serviciu pentru că este prea riscant — pur şi simplu nu
ştiu ce o să se întâmple — situaţia poate fi realmente disperată.
Şi pe de altă parte, nu pot să rămân la acest serviciu pentru că
mă distruge încet şi sigur şi această distrugere devine cu adevă
rat critică.
CONSILIERUL: Deci este o decizie cu adevărat greu de luat?
CLIENTUL: Nu este doar o decizie greu de luat... [pauză]... este o
decizie imposibil de luat — este ca şi cum devin atât de disperat
din cauza fricii, încât nu mai pot să mă mişc deloc... Este ca şi 133
când acum am văzut pentru prima dată că există speranţă pen
tru mine şi tot prima dată când m-am gândit serios să renunţ la
serviciu... Şi bine-nţeles că este tot prima dată în întreaga mea
viaţă când sunt atat de înţepenit.
In fragmentul de mai sus, consilierul a arătat doar o înţelege

re parţială a intensităţii experienţei clientului, dar, aşa cum se în
tâmplă adeseori, clientul i-a ajutat pe amândoi să meargă mai
departe şi, făcând asta, el a înţeles „imposibilitatea" pe care o
trăia.
Empatia şi locusul evaluării

Consilierul centrat pe persoană este receptiv atât faţă de clien
ţii săi şi particularităţile lor, cât şi faţă de influenţa propriei sale
puteri. Un aspect important care diferenţiază clienţii este locusul
evaluării descris în capitolul 1. Utilizându-şi sensibilitatea, con
silierul va descoperi că îşi comunică empatia destul de diferit
unui client cu locusul evaluării externalizat comparativ cu un
client al cărui locus este preponderent intemalizat. Clientul cu un
locus externalizat este extrem de vulnerabil la evaluările celor
lalţi despre el. El se află într-o poziţie de teamă adâncă de a nu
fi capabil să aibă încredere în propriile lui judecăţi despre sine;
într-o situaţie extremă, el nu poate avea încrede nici măcar în
propriile lui judecăţi asupra propriilor sale sentimente. Aceas
ta poate fi o situaţie înspăimântătoare, în care el se va agăţa cu
disperare chiar şi de eventualitatea de a primi o evaluare făcu
tă de altă persoană. Cu acest client, sensibilitatea consilierului îl
va îndruma spre a fi precaut cu potenţialul invaziv al empatiei
134 cumulative. în mod special, consilierul nu va numi niciun senti
ment ascuns pe care l-ar putea sesiza la client, pentru că acesta
va accepta aceste etichete ca adevărate — în acest caz nu se poa
te baza pe abilităţile de evaluare şi rectificare ale unui client cu
locusul evaluării preponderent intemalizat. In caseta 4.3 este pre
zentat un exemplu pentru modul în care răspunsurile consilie
rului vor lua în considerare locusul evaluării clientului. Alte ex
plorări ale importanţei sensibilităţii terapeutului faţă de locusul
evaluării clientului sunt oferite de Meams (2003: 80-3), unde se
mai face referire la pericolul inducerii de amintiri false unor clienţi
atât de vulnerabili.
Caseta 4.3 Sensibilitatea empatică faţă de locusul evaluării
Clientei, Adrienne, care are un locus al evaluării complet extemali-

zat — îi este dificil să facă evaluări până şi asupra propriilor sale trăiri.
Prezentăm expunerea ei cu două posibile răspunsuri, de la un consi
lier incompetent şi de la unul competent.
Adrienne: Eu am doar amintiri foarte vagi a ceea ce a fost, poate, „un

abuz". De fapt, nici nu ştiu dacă ele sunt amintiri — poate
că doar mi le imaginez. Am şi sentimente, dar şi ele sunt ră
văşite peste tot. Simt foarte multă tristeţe — de fapt, plâng
destul de mult, aşa că îmi imaginez că trebuie să fie multă
tristeţe. Sunt destul de frustrată..., dar nu sunt sigură dacă
frustrarea mea e faţă de ceilalţi sau faţă de mine.
Consilierul incompetent: Dar nu simţi şi furie? Este furia unul dintre sen
timentele tale? [Această persoană care încearcă să fie consi
lier a urmat un curs despre „adulţii care au fost abuzaţi în
copilărie". Acolo a învăţat că furia este deseori o emoţie re 135
primată sau refulată şi că face parte din procesul curativ al
clientului ca acesta să-şi exprime acea furie. Din nefericire,
m cazul unei cliente cu locusul evaluării extemalizat, aceas
ta întrebare este invazivă şi o poate conduce spre presupu
nerea ca treb u ie sau a r f i bin e şi d e a ş te p ta t să fie furioasă.
Clienta se poate simţi încă şi mai prost faţă de ea însăşi pen
tru ca nu este capabilă să acceseze această presupusă furie.]
C onsilierul :com
petnAmintiri care ar putea să nu fie amintiri... plâns
care ar putea fi tristeţe... şi frustrare care poate fi faţă de cei
lalţi sau faţă de tine. Ce simţi tu chiar acum ... când vorbeşti
despre asta? [Consilierul centrat pe persoană nu este direc
tiv în privinţa a ceea ce exprimă clientul, dar poate oferi o d i
recţie procesu lu i (Rennie, 1998) care, în acest caz, invită clien
ta sa rămână în prezent şi să se concentreze pe sentimentele
ei dm acel moment. Procedând astfel, consilierul invită de
asemenea clienta şi să se poziţioneze ea însăşi ca locus al
evaluării.]
De ce şi cum este importantă empatia

tn consiliere?
Faptul că empatia şi eficienţa consilierii corelează pozitiv este
bine demonstrat prin cercetări de-a lungul multor ani (Barrett-
Lennard, 1962; Lorr, 1965; Truax şi Mitchell, 1971; Gurman, 1977-
atterson, 1984; Sachse, 1990; Lafferty, Beutler şi Crago, 1991;
ums şi Nolen-Hoeksema, 1991; Orlinsky, Grawe si Parks 1994-
Duncan şi Moynihan, 1994). Astfel de concluzii pozitive sunt con-
c°r ante cu cele obţinute în alte ţări (Tausch şi col., 1970,1972) şi
136 chiar cu studiile de cercetare ale altor orientări terapeutice, cum
ar fi terapia cognitivă (Burns şi Nolen-Hoeksema, 1991) şi tera
pia dinamică de scurtă durată (Vaillant, 1994). Relevanţa lor se
extinde nu doar asupra activităţii cu aşa-numiţii clienţi nevrotici,
ci şi cu cei cu diagnostic de schizofrenie (Rogers, 1967). într-ade-
văr, în ultima cercetare menţionată, s-a obţinut nu numai o core
laţie între un nivel înalt al acurateţei empatiei şi o reducere sem
nificativă a patologiei schizofrenice, dar acei pacienţi care aveau
parte de slabe răspunsuri empatice au înregistrat o uşoară accen
tuare a patologiei lor schizoide (1967: 85-6). Aceasta sugerează nu
doar că prezenţa empatiei în relaţia cu clienţii profund tulburaţi
este de ajutor, dar şi faptul că acei consilieri care nu reuşesc să de
ruleze procesul empatic pot chiar să facă rău. O altă dovadă a im
portanţei empatiei este susţinută şi de faptul că practicieni cu ex
perienţă din multe orientări de consiliere acordă o atenţie similară
procesului empatic (Fiedler, 1950; Raskin, 1974).
Cu toate acestea, întrebarea de ce are empatia efecte atât de
pozitive rămâne deschisă discuţiei. Cu siguranţă, empatia comu
nică înţelegerea clientului de către consilier şi chiar şi numai
acest fapt poate creşte respectul de sine al clientului („Minune!
Pot fi înţeles! ). Poate este şi faptul că, aşa cum am sugerat în ca
pitolul introductiv, consilierul este dispus sa se străduiască să îl
înţeleagă pe client, ceea ce contribuie la efectul empatiei („Sunt
îndeajuns de important pentru această persoană ca ea să se stră
duiască să mă înţeleagă"). în câteva cazuri, importanţa empatiei
poate fi aceea că dizolvă alienarea, făcând practic imposibilă
menţinerea unei poziţii de înstrăinare în faţa unei persoane care
iţi arată o înţelegere profundă la un nivel foarte personal. Poate
ca este un punct de vedere cam cinic, dar, în unele cazuri, im
portanţa empatiei consilierului poate avea legătură cu faptul că
acel client a experimentat arareori un asemenea proces cu alţi te 137
rapeuţi. („Aici este cineva care chiar încearcă să mă înţeleagă...
cineva care nu doar mă încadrează în teoriile lui favorite, în loc
să mă asculte cu adevărat.") Aşa cum cauzele pentru care empa-
tia este eficientă pot fi variate, tot aşa vor fi şi modalităţile prin
care îşi exercită influenţa. Cu siguranţă, imul dintre efectele em-
patiei este acela că, prin focusare pe sentimentele de suprafaţă
şi de profunzime ale clientului, acesta le va conştientiza mai acut.
A deveni conştient de sentimente care înainte erau negate este
primul pas în asumarea responsabilităţii pentru ele şi pentru con
secinţele lor. De exemplu, o soţie poate deveni conştientă că
sentimentele ei ascunse de mânie împotriva soţului ei erau altă
dată negate şi considerate doar „iritare". O altă consecinţă a em-
patiei, care este bine stabilită prin cercetări, este aceea că tinde
să încurajeze continuarea şi aprofundarea autoanalizei din par
tea clientului (Tausch şi col., 1970; Bergin şi Strupp, 1972; Kurtz
şi Grummon, 1972). Cu alte cuvinte, atunci când consilierul ara
tă că înţelege sentimentele şi gândurile exprimate de către client,
o reacţie firească a clientului pare să fie accesarea unor zone de
conştientizare până atunci mereu ascunse. Este evident că senti
mentul de a fi înţeles va contribui la aceasta, dar mare parte a
efectului poate fi înţeles de asemenea în termenii procesului em-
patic care încurajează clientul să-şi ia viaţa în mâini (Bohart, 2004;
Bohart şi Tallman, 1999) aşa cum am descris la sfârşitul capito
lului 3. Nu consilierul este cel care îi schimbă pe clienţi — con
silierul ajută clienţii să îşi găsească propria lor forţă activatoare
şi să iniţieze propriul lor proces de schimbare. Empatia consilie
rului este activă în facilitarea automatizării clientului. Empatia
pune întotdeauna o întrebare clientului — nu este niciodată un
răspuns pentru client. Implicit, empatia manifestată de consilier
138 solicită clientului să reflecteze asupra propriei sale trăiri şi să
ajungă la propriile sale judecăţi asupra procesului. Consilierul
centrat pe persoană arată că este conştient de funcţia declanşa
toare a empatiei chiar prin modul în care vorbeşte. Decât să în
curajeze tragerea concluziilor printr-un ton decis şi concluziv (de
exemplu: „Deci te simţi mânios în această privinţă"), consilierul
poate încuraja mai curând continuarea explorării dacă adoptă
un ton mai vag şi mai interogativ: „Deci... te simţi... «mânios» în
această privinţă?". Formulând o întrebare de tatonare, consilie
rul nu numai că testează cât a înţeles, dar, implicit, încurajează
clientul să continue prin actualizarea trăirilor aflate la limita con
ştientizării. Procedând în felul acesta, consilierul intră într-o zonă
de fineţe în cadrul empatiei —f o c u s a r e a ( f o c u s in g ) .
Focusarea pe „limita conştientizării"

A
In acest capitol, ne-am referit deja la termenii f o c u s a r e şi l i m i

ta c o n ş t i e n t i z ă r i i . Utilizând aceşti termeni, recunoaştem contribu
ţia remarcabilă a lui Eugene T. Gendlin la înţelegerea procesului
empatiei (Gendlin, 1981, 1984, 1996). Gendlin subliniază că im
portant nu este sentimentul pe care clientul îl trăieşte în prezent
în legătură cu un eveniment, ci sentimentele şi răspunsurile as
cunse de care clientul încă nu este conştient. în exemplele noas
tre de r e f le c ta r e p r o f u n d ă , am arătat deja cât de semnificative pot
fi sentimentele ascunse. Uneori, asemenea sentimente sunt con
cordante cu sentimentele de suprafaţă din prezent şi adaugă
foarte puţin la acestea. Dar, în alte situaţii, sentimentele ascunse
pot fi chiar opuse celor trăite la suprafaţă. De exemplu, un client
poate arăta o acceptare politicoasă, de suprafaţă, faţă de un eve
niment, în timp ce simultan, şi nu tocmai conştient, pe dedesubt
el clocoteşte de revoltă. Alteori, sentimentele ascunse nu sunt 139
nici în concordanţă, nici în opoziţie cu sentimentele de suprafa
ţă, dar aduc cu ele o perspectivă absolut nouă asupra unui eve
niment. De exemplu, ceea ce părea să fie o dificultate în a lua o
decizie practică se dovedeşte a ascunde o intensă teamă de pier
dere. în toate aceste exemple, recunoaşterea sentimentelor as
cunse este importantă pentru proces.
Gendlin merge mai departe, subliniind că ceea ce este ascuns
sub sentimentele noastre de suprafaţă nu poate fi întotdeauna
descris adecvat ca un sentiment propriu-zis — fiind uneori mai
puţin clar şi mai puţin intens decât un sentiment, i-am spune mai
bine senzaţie. Poate fi o senzaţie de, „întunecime", „cădere", „um
flare", „înţepenire", „moliciune" sau „căldură". Gendlin foloseş
te termenul de „simţ corporal" (felt sense) pentru a vorbi despre
limita noastră de conştientizare între ce cunoaştem şi ce nu cu
noaştem. „Ce cunoaştem" ar fi sentimentele de suprafaţă ale
clientului precum şi alte răspunsuri comportamentale faţă de un
eveniment, în timp ce ceea „ce nu cunoaştem" poate include
multiple niveluri profunde de sentimente, asocieri cu evenimen
te din trecut sau aspiraţii pentru viitor. Cunoscutul este uşor ac
cesibil, dar necunoscutul nu este desluşit prin simpla focusare
asupra a ceea ce cunoaştem. Mai degrabă, o focusare adecvată
este cea îndreptată spre limita conştientizării dintre cunoscut şi
necunoscut. Focusarea doar pe sentimente cunoscute, de supra
faţă, poate să însemne să mergi pe cărări bătute, în timp ce focu
sarea pe limită (plecând de la senzaţii corporale) poate deschide
uşa către necunoscut. în caseta 4.3, al doilea consilier a invitat-o
pe clientă să se concentreze pe limita conştientizării ei din pre
zent decât să rămână la nivelul conţinuturilor exersate, aşa cum
l-a denumit Rogers (Rogers, 1977).
în călătoria lui empatică alături de client, în mod frecvent con
silierul va fi atent la ceea ce spune clientul şi la sentimentele care
îi însoţesc spusele, dar a fi în totalitate alături de client va impu
ne consilierului să fie şi atent şi să verifice inclusiv ce simte clien
tul la nivel corporal în legătură cu acel subiect. Trecerea uşoară
de la un palier la altul este ilustrată în caseta 4.4. în această case
tă, atât consilierul, cât şi clientul încearcă să găsească ceea ce Gen-
dlin numeşte etichete care să se potrivească senzaţiilor corpora
le. Consilierul încearcă întâi să descrie prin „încordare" senzaţia
exprimată de client prin contorsionarea feţei şi corpului. Clien
tul probează eticheta „încordare" repetând-o pentru el însuşi.
Gendlin vorbeşte despre rezonanţa clientului la etichetă printr-o
senzaţie subiacentă. în fragmentul nostru, clientul reformulează
eticheta numind-o „tensionare" şi apoi o corectează ajungând să
spună că se simte ca „un arc încordat". în acest punct, clientul a
intrat în contact cu senzaţiile sale corporale care deschid uşa că
tre teama exprimată prin metafora lui cu jucăria cu cheie. Intr-un
timp foarte scurt, clientul a trecut de la ceva cunoscut — repre
zentat prin frământarea sa legată de senzaţia de a fi tensionat ca
un arc — la necunoscut, reprezentat de teama că toată munca lui
poate să nu aducă nicio schimbare în viaţa lui.
Caseta 4.4 Preocuparea pentru senzaţiile corporale

: ■ . ' : ale clientului
Consilierul: Ai făcut foarte multe planuri de când ne-am întâlnit ultima

dată. Văd că eşti entuziasmat de asta..., dar este tot ceea ce
simţi? Mai simţi şi altceva atunci când te gândeşti la planu
rile tale?
Clientul: [pauză] Nu, sunt doar preocupat — şi chiar dornic să fac o 141
schimbare [pauză]. Dar [pauză lungă] mai simt şi altceva...,
dar nu-mi este foarte clar... este un fel de [îşi încordeazăfata
şi trunchiul]...
Consilierul: ... un fel de... „încordare"?
Clientul. Da o încordare — o tensionare... ca şi cum aş fi un arc
încordat, ca la jucăriile cu cheie — aptă de a trece la fap
te un activism frenetic... şi apoi poate mă voi opri la fel
cum se opreşte maşina după ce s-a epuizat energia din ar
cul destins, şi totul va fi la fel cum era [se curtemură violent].
Uneori, etichetele iau forma unor metafore, cum este metafo

ra folosită de client în caseta 4.4 despre jucăria cu cheie. Este fas
cinant cum reuşesc deseori metaforele să descrie calitatea şi in
tensitatea senzaţiilor mult mai complet decât simplele cuvinte
sau fraze. Şi este şi mai fascinant faptul că metaforele pot fi îm
părtăşite transcultural, de exemplu: Mă simt ca şi cum băieţii mai
mari tocmai mi-au furat jucăria mea cea nouă. Aproape peste tot, în
cultura occidentala cel puţin, aceasta metafora comunică o sen
zaţie de pierdere ce depăşeşte cu mult senzaţia de a fi prădat.
Senzaţia corporală a unei probleme poate fi comparată cu aro
ma ei în aşa fel încât fie că ne focusăm asupra întregii probleme,
fie asupra unei mici părţi a ei, senzaţia corporală va fi aceeaşi.
Această caracteristică este ilustrată în caseta 4.5.
Caseta 4.5 „Aroma" felt-sense-ului
în acest fragment, lui Donald, clientului, îi vine tot mai greu să vor
bească despre relaţia cu soţia lui. Consilerul îl orientează de la a se
142 gândi la relaţia lui în termeni mult prea generali spre focusarea asupra
unui singur aspect al ei: plecarea iminentă în vacanţă, cu soţia lui. Fo
cusarea asupra unui singur element concret îi dă posibilitatea lui Do-
nald să simtă prin porii corpului arom a întregii relaţii cu soţia lui.
D on ald: Cred că Helen şi cu mine ne descurcăm chiar OK. Am rea

lizat destul de multe în căsătoria noastră — şi copiii par să
fi ajuns oameni destul de fericiţi. Poate că am putea face
mai multe împreună acum, când copiii au crescut şi au ple
cat de acasă.
C onsilierul: Un lucru pe care o să-l faceţi împreună este să plecaţi în va-
/V
canţă. Iţi amintesc că ai spus că o să fie prima dată când o să

plecaţi în vacanţă împreună, singuri, după mai mult de [două
zeci de ani. Ce simţi când te gândeşti la această vacanţă?... în
cearcă să-ţi iei câteva momente să te concentrezi la asta.
D o n a ld : [p a u ză ] [D o n a ld s tă ţea p ă n în scau n ] Mă simt... speriat... teri-
fiat... este oribil — este ca şi cum o să mă înăbuş... „sufocat".
D o n a ld : [C â te v a m in u te m a i tâ r z iu ]... desigur că nu e vorba doar de
vacanţă — asta doar pune relaţia noastră într-o lumină mai
clară. în realitate, este faptul că nu am nici cea mai vagă
idee cum o să fie relaţia noastră în continuare. A trecut atât
de mult timp de când am fost doar noi doi. îmi este atât de
frică încât parcă mă sufoc — ca şi cum toate restricţiile pe
care le-am instaurat cât erau copiii prin preajmă vor func
ţiona şi acum când ei nu mai sunt..., încât nu va mai rămâ
ne nimic viabil.
Ascultându-şi clientul, consilierul încearcă să reflecte senzaţi

ile corporale ale clientului, pentru ca acesta să le poată auzi.
Clientul poate medita la cuvintele consilierului şi la cât de mult 143
par să rezoneze ele cu senzaţiile sale corporale. Deseori, ajută
dacă clientul repetă cuvintele pentru el însuşi; este interesant că
de multe ori clientul va spune încă o dată cuvintele pentru el în
suşi, de parcă le-ar da glas ca să constate dacă rezonează cu sen
zaţiile sale corporale. Poate că ele rezonează cu adevărat sau poa
te că astfel le poate nuanţa. Atunci când etichetele potrivite au
fost găsite, rezonanţa lor cu senzaţiile corporale este de obicei re
simţită de către client ca o detensionare. într-adevăr, deseori
clientul expiră prelung sau îşi exprimă uşurarea prin cuvinte. Şi
Gendlin vorbeşte despre corpul care răspunde. Acest fapt este re
levant mai ales atunci când există o lipsă de rezonanţă conside
rabilă între ceea ce îşi spune clientul sieşi şi care este de fapt sen
zaţia sa corporală. O ilustrare a acestei situaţii a fost prezentată
în caseta 4.4, atunci când clientul a făcut o pauză, a încercat să
intre în contact cu simţul său visceral, dar apoi a spus: „Nu, sunt
doar preocupat". Aceste cuvinte evident că nu se potriveau sen
zaţiei corporale, aşa cum s-a dovedit mai târziu. Spunându-şi
aceasta lui însuşi, era de aşteptat ca trupul lui să reacţioneze la
lipsa de concordanţă. Uneori, ea este trăită ca o tensionare brus
că sau doar ca o puternică senzaţie de eroare. Acest răspuns pre
zintă asemănări izbitoare şi cu alte tipuri de reacţie. De exem
plu, o categorie similară de fenomene se întâmplă oamenilor
atunci când au de luat decizii foarte importante. Deseori, abia în
clipa în care oamenii au luat o decizie realizează cât de impor
tantă este pentru ei cealaltă variantă. Astfel, când un cuplu de
cide în cele din urmă să se separe definitiv, deseori, în chiar ace
le momente unul dintre parteneri sau amândoi realizează că, în
adâncul lor, ei vor să fie împreună. Alteori, oamenii traversează
un tip de reacţie similar atunci când sunt pe punctul de a-şi lua
144 propria viaţă. Abia atunci când ajung în momentul de a alege
să-şi încheie propria viaţă simt cu toată fiinţa lor că nu vor să o
facă.
în timp c e fo c u s a r e a este un proces de sine stătător care are re
levanţă într-o largă gamă de contexte umane, el este de aseme
nea şi un aspect firesc al consilierii centrate pe persoană. Consi
lierul îşi invită în mod implicit clientul să reflecteze asupra
trăirilor curente, deseori prin mijloace foarte simple. Chiar şi nu
mai reflectând cuvintele clientului în exact aceeaşi formă, îi pune
în faţă o oglindă şi îi permite astfel să simtă orice trăire ascunsă.
Consilierii din alte orientări de multe ori pierd din vedere po
tenţialul acestui tip de reflectare. Pe hârtie, reflectarea poate să
pară o simplă imitare a cuvintelor clientului. Dar dacă porneşte
din sensibilitatea empatică a consilierului, atunci aduce cu ea pu
terea de a-1 ajuta pe client să intre în contact cu propria lui trăi
re, la limita lui de conştientizare, ca în exemplul următor:
CLIENTUL: ... deci... eu mă simt doar un pic deprimat de toate

astea... asta e tot.
CONSILIERUL:... deci... tu te simţi doar un pic deprimat de toate
astea... asta e tot.
CLIENTUL : [pau za].. . la naiba... nu e deloc aşa... sunt total distru s de
lucrurile astea.
In acest exemplu, consilierul doar i-a întors expresia clientu

lui, dar a facut-o pentru ca sensibilitatea lui faţă de trăirea clien
tului i-a spus că acesta din urmă este capabil să înţeleagă cât de
importantă e acea trăire (vezi Meams, 2003: 84-7 pentru o dis
cuţie mai largă asupra reflectărilor empatice ale consilierului care
îşi sprijină clientul în procesul de focusare).
A nu fi nevoie să înţelegi 145
O neînţelegere frecventă în consiliere ar fi aceea că este im

portant pentru consilier să în ţe le a g ă ceea ce spune clientul şi că
m empatie despre asta este vorba. De fapt, înţelegerea de către
consilier nu este scopul demersului - scopul este de a asigura
con iţiile m care clientul să ajungă să se înţeleagă pe sine. La în
ceputul formării, consilierilor li se întâmplă să întrerupă şirul
clientului ca să verifice dacă au înţeles cum trebuie. în general,
clientul confirmă sau corectează politicos ceea ce a înţeles consi
lierul şi apoi încearcă să-şi reia şirul.
Empatia consilierului va contribui într-o mare măsură la sta
bilirea unei relaţii de profunzime dacă acesta se va concentra mai
curând pe apropierea de tr ă ir ile prezente ale clientului decât pe
simpla înţelegere a cuvintelor lui. Are un impact mult mai mare
asupra clientului să-l simtă pe consilier alături de el în acel mo
ment ca punându-se în pielea sa — decât să-i priceapă pe în
delete firul poveştii.
Să parcurgem următoarele două răspunsuri empatice:
RICHARD: Nu ştiu încotro s-o iau cu această decizie — sunt rupt în

două [în c lin ă c a p u l ş i în cepe să p lân gă], Pe de o parte, trebuie
să-l părăsesc pe Robert. Pe de alta, nu pot să-l părăsesc. Tre
buie să-l părăsesc ca să supravieţuiesc [în cleştează şi s c u tu ră
p u m n u l ] — greutatea relaţiei noastre mă apasă mult prea
tare. Dar nu pot să-l părăsesc pentru că asta l-ar putea uci
de şi eu nu aş putea să trăiesc cu asta [scu tu ră capul ş i p lâ n
g e ]. C e pot să fac? Ce naiba pot să fac? [se u ită la consilier] Tu
ce ai face?
CONSILIERUL A: Pare a fi o decizie dificil de luat — să-l părăseşti sau
nu — mai ales că nu ieşi tu în câştig în nicio situaţie. Şi te
întrebi ce aş face în locul tău — aşa-i?
CONSILIERUL B: Te rupe în două — simt asta în tine. Tu tânjeşti să fii
liber, dar gândindu-te la ce consecinţă ar putea avea scu
turi capul şi plângi — o simţi ca pe ceva teribil. Şi îmi ceri
să împart această greutate cu tine.
Lăsând deoparte faptul că răspunsul A este mai scurt şi in

complet faţă de răspunsul B, diferenţa majoră pe care este pro
babil ca Richard să o simtă este aceea că al doilea consilier este
mult mai aproape de trăirea lui. Consilierul B simte trăirea lui şi
este capabil să verbalizeze asta în loc să arate o simplă înţelege
re a cuvintelor lui. Aceasta va contribui în mod semnificativ la
stabilirea profunzimii relaţiei.
Orientarea centrată pe persoană a contribuit mai mult decât
majoritatea celorlalte orientări în explorarea empatiei în situaţii
în care înţelegerea cuvintelor clientului este efectiv imposibilă
(Zinschitz, 2001). De exemplu, în lucrul cu clienţii traumatizaţi,
trauma trăită poate fi atât de puternică sau atât de bizară încât
consilierul ar trebui să facă eforturi foarte mari dacă ar trebui să
înţeleagă cuvintele clientului. în caseta 4.6 vom prezenta un
exemplu dintr-o carte anterioară (Meams şi Thome, 2000:129-30).
Caseta 4.6 Fiind atent la exprimare
Tony era profund îndurerat. Stătuse toată dimineaţa într-un colţ, pe

podeaua camerei unde se întâlnea grupul, plângând. Asta era ceva nou
pentru Tony plânsul era ceva nou. Era mult mai specific pentru Tony
fie să se piardă în mulţime,/* să adopte o tăcere absolută. Tony avea 147
23 de am şi era „veteran" a două campanii în Vietnam. Nu vorbise de
spre experienţa lui în război. Bill, consilierul lui Tony, stătea pe jos, lân
gă el, foarte aproape, dar fără să-l atingă. Timp de o oră, nu schimba
seră mcio vor a intre ei, dar comunicarea fusese intensă. Acum Tony
vorbeşte pentru prima dată:
Tony: Nu pot, nu pot, nu pot, nu pot, nu pot...

Bill: N u,... nu poţi.
Tony: Nimeni nu poate.
Bill: [tăcere]
Tony. [loveşte podeaua cu pumnul şi ţipa] Vreau să mă sinucid.
Bill: [tăcere]
Tony. Vreau să plec... Trebuie să plec... Trebuie să mă îndepărtez de
mine.
Bill: [tăcere]
Tony: Nu ştiu cum să o fac.
Bill: Este greu, Tony... este greu... nu este nicio posibilitate...
Tony: Nicio posibilitate... nicio posibilitate... cum o fac alţi oameni?
Bill: Dumnezeu ştie Tony.
Tony: Poţi să mă încălzeşti,Bill?
Bill: [îşi pune braţele în jurul lui Tony]
Mult mai târziu, Bill comentează această întâlnire:
Este un exemplu pentru cum poţi să fii cu cineva şi să porţi o con

versaţie fără să ai nici cea mai vagă idee despre ce anume e vorba. Şi
totuşi, tot timpul poţi să îl simţi — poţi să fii cu el simţind. Abia după
câteva săptămâni am aflat „conţinutul" acestei întâlniri. Tony fusese
în acel moment acea parte din el care făcuse nişte treburi rele. n
148 război, oamenii ajung să facă lucruri rele, cu care mai apoi nu pot trăi.
Tony simţise acea parte — el voia să scape de ea — să o omoare sau
să o facă să dispară — să o „exorcizeze" ar fi o bună metaforă. Dar,
binenţeles, nu era nicio posibilitate să o facă — despre asta a fost
vorba.
în caseta 4.6, dacă Bill ar fi simţit că trebuie să înţeleagă exact

cuvintele lui Tony, atunci n-ar fi ajuns prea departe. El poate să
fie cu Bill într-o manieră empatică puternică chiar fără să înţe
leagă, doar prin receptarea trăirii lui. într-un alt caz, reprodus
în capitolul 6 din cartea lui Mearns şi Cooper (2005), consilie
rul este pus în situaţia de a empatiza cu un client traumatizat,
Rick, care pe parcursul primelor 26 de şedinţe nu scoate nici-
un cuvânt.
în timpul preterapiei centrate pe client, specialistul, care poa
te fi un consilier, o asistentă medicală sau un asistent social, este
pus în situaţia de a relaţiona cu persoane având serioase dificul
tăţi de comunicare, de exemplu, dificultăţi accentuate de învăţa
re sau psihoze acute (Prouty, 1994; Portner, 2000; Lambers, 2003;
Prouty, Van Werde şi Portner, 2002; Van Werde, 2003a şi b; Krei-
temeyer şi Prouty, 2003). Garry Prouty, creatorul preterapiei,
pune într-o strânsă legătură acest proces cu empatia:
Practicarea preterapiei reprezintă un contact empatic apli

cat... Preterapia este o „ţintire a concretului"... Este o formă
extrem de literală şi concretă a răspunsului empatic. (Prouty
2001: 158)
Sistemul preterapiei îl învaţă pe specialist cum să răspun-

ă iniţial într-o manieră empatică foarte concretă anumitor
comportamente pe care le are clientul sau contextului în care 149
ei se întâlnesc. Astfel, specialistul încearcă să-l ajute pe client
să aibă un contact mai apropiat cu trăirea lui şi, de asemenea,
doreşte cat de cat sa stabilească un contact psihologic între el
şi client cu scopul de a continua şi dezvolta comunicarea pli
nă de semnificaţii despre trăirea clientului. în descrierea făcu
tă preterapiei, Van Werde dă exemple de diferite tipuri de
reflectare care caută să stabilească contactul, de exemplu: reflec
tarea situaţională despre elementele contextului în care ei se în
tâlnesc; reflectarea facială, „tu zâmbeşti/tu pari furios"; reflecta
rea corporală, „te foieşti pe scaun"; reflectarea cuvănt-cu-cuvănt,
în care sunt repetate cuvintele clientului, sau reflectarea reitera-
tivă, când sunt repetate reflectări care anterior au avut succes,
cu scopul de a consolida contactul în viitor (Van Werde, 2003b:
122). Acestea pot părea că reprezintă foarte puţin, doar nişte
paşi mărunţi, dar se lucrează cu persoane a căror viaţă emo
ţională a fost într-o mare măsură neglijată. în preterapia cen
trată pe client avem un sistem de comunicare care poate fi apli
cat în toate contextele de asistenţă — în spital, în cămine
sociale sau în familie.
Una dintre particularităţile interesante ale reflectărilor din pre-
terapie constă în tendinţa consilierilor de a le folosi natural atunci
când clienţii lor întrerup comunicarea. Fără nicio pregătire, în
preterapie, consilierul va comunica mai concret cu clientul său
atunci când acesta se blochează: „îţi schimonoseşti faţa, John"/
„Mary, stai atât de ţeapănă pe scaun"/„Te tot uiţi pe fereastră,
William". Urmându-şi clientul în concret, terapeutul centrat pe
persoană îşi foloseşte sensibilitatea încercând să găsească noi
zone unde să-l întâlnească empatic. Empatia constă în exprima
rea sensibilităţii noastre în relaţia cu celălalt.
150 Exprimarea sensibilităţii empatice
Consilierii empatici sunt înnăscuţi sau făcuţi? Există o varie

tate de presupuneri legate de originile abilităţii noastre empati
ce. Unii oameni presupun că ne naştem sau nu cu ea. Dacă aceas
tă presupunere ar fi fost adevărată, atunci mare parte din
asumarea consilierilor ar fi fost de prisos — ar fi fost nevoie doar
de o modalitate de a-i selecta pe cei care s-au născut empatici. O
presupunere opusă este aceea că abilitatea empatică este în în
tregime învăţată. Aceasta pune accentul mai mult pe focusare
decât pe selecţie, de vreme ce este posibil să „antrenezi" orice
persoană ca să fie empatică.
Autorii adoptă o poziţie care este uşor diferită de cea de-a
doua variantă; noi privim empatia ca fiind sensibilitatea intelectu
ală si emoţională a consilierului focusată asupra clientului. Această
sensibilitate este dezvoltată de-a lungul multor ani de observa
re şi relaţionare cu oameni în diverse contexte de viaţă. Chiar şi
un copil de trei ani are deja o sensibilitate suficient de dezvolta
tă pentru a evalua toanele şi reacţiile părinţilor lui la micile poz
ne. Până la maturitate, această sensibilitate faţă de alţii se dez
voltă prin literalmente milioane de contacte interpersonale.
Fiecare dintre noi are acest rezervor imens de sensibilitate pe care
este posibil să-l îndreptăm asupra clientului nostru. Astfel, pro
cesul devine unul de exprimare a acestei sensibilităţi. Efectul for
mării ar trebui să fie ajutarea consilierului să exprime această
sensibilitate mai des, mai deplin şi în variate moduri, după cum
doreşte. Noi privim această exprimare graduală a sensibilităţii
ca un proces de dezvoltare a consilierului — un proces care poa
te fi facilitat de formatori, supervizori şi experienţa în consilie
re, dar care este totuşi în mod esenţial sub controlul terapeutu-
lui. în etapele de început ale dezvoltării, problema pentru con
silier poate fi disponibilitatea lui de a empatiza. Este mult mai
uşor — şi mai sigur — să stai în propriul cadru de referinţă şi să
te pronunţi în legătură cu situaţia clientului. în măsura în care
această procedură urmează întocmai modelul medical, clientul
poate chiar să aştepte şi să accepte acest nivel de neimplicare din
partea consilierului. Dar potenţialul consilier centrat pe persoa
nă este de aşteptat să fie nemulţumit de un contact atât de su
perficial şi să îşi asume din ce în ce mai mult riscul de a-şi expri
ma sensibilitatea empatică.
Cercetări efectuate de-a lungul anilor susţin cu fermitate con
cluzia conform căreia consilierii experimentaţi oferă clienţilor lor
un grad de empatie mai ridicat decât consilierii mai puţin experi
mentaţi (Fiedler, 1949; Barrett-Lennard, 1962; Mullen şi Abeles,
1972). Dar, la fel cum experienţa era una dintre variabile, la fel este
şi gradul de desăvârşire al consilierului. La o extremă, un deficit al
dezvoltării personale a consilierului poate conduce la o înţelege
re empatică scăzută, dar pe de altă parte sentimentele de discon
fort şi un deficit de încredere în relaţionări sunt suficiente pentru
a reduce înţelegerea empatică a consilierului (Bergin şi Jasper,
1969; Bergin şi Solomon, 1970; Selfridge şi van der Kolk, 1976). Ul
tima constatare este în mod special interesantă deoarece ne rea
minteşte că empatia nu este în mod necesar o calitate statică, pe
care o etalăm indiferent de circumstanţe. Abilitatea consilierului
de a-şi utiliza propria sensibilitate şi de a avea încredere în ea este
dependentă de relaţia pe care consilierul o are cu clientul şi, de
asemenea, de cât de echilibrat este el ca persoană. Consilierul se
goleşte pe sine cu scopul de a primi trăirea clientului şi este de aş
teptat ca, atunci când ceva perturbă echilibrul consilierului, aceas
ta să influenţeze exprimarea sensibilităţii lui empatice. Astfel de
152 factori sunt denumiţi în mod uzual blocaje ale empatiei şi o parte
dintre ei sunt puşi în discuţie în paginile următoare.
Blocaje ale empatiei

Problema teoriei
Poate că cel mai surprinzător blocaj al empatiei consilierului

rezidă în chiar propriile sale teorii despre comportamentul uman
(vezi şi Mearns, 1997a: 129-32). Orice teorie pe care o foloseşte
consilierul pentru a prezice comportamentul uman individual este
o potenţială ameninţare, care pândeşte să-l distragă pe acesta de
la concentrarea sensibilităţii sale foarte dezvoltate asupra lumii in
dividuale a clientului său. Uneori, aceste teorii îşi au rădăcinile în
cercetare şi pot fi denumite teorii psihologice. De exemplu:
• Oamenii deprimaţi nu pot gândi bine.

• Oamenii mai puţin inteligenţi vor fi mai puţin capabili să-şi ex
prime verbal problemele.
• Mânia sau afecţiunea clientului faţă de consilier vor fi, cel mai
probabil, semne ale transferului său.
Alte teorii nu îşi au bazele în cercetare, dar pot avea o influ

enţă la fel de puternică; deseori, aceste teorii personale pot lua for
ma unor prejudecăţi:
• Oamenii bogaţi nu au probleme cu adevărat.

• A fi pregătit să te confrunţi cu dificultăţi este cel mai eficient mod
de a progresa.
• în general, femeile vor fi mai vulnerabile decât bărbaţii.
Atât teoriile psihologice, cât şi teoriile personale sunt inutile 153
pentru a prezice comportamentul unui anumit client. Chiar şi te
oriile bazate pe cercetări psihologice reflectă doar tendinţe sau
medii ale comportamentului uman: ele nu ne pot spune cu acu
rateţe cum se va simţi sau comporta un anumit client. Decât să
ne lăsăm seduşi de teorii, este mult mai eficient să empatizăm
cu clientul nostru cu scopul de a descoperi răspunsurile lui in
dividuale şi unice. Poate că aceasta este una dintre cauzele pen
tru care mulţi psihologi găsesc câteodată atât de dificilă aborda
rea centrată pe persoană. Ei trebuie să lase deoparte multe din
achiziţiile anterioare, din teoriile lor despre comportamentul
uman, pentru a putea sesiza individualitatea clientului lor.
Dar noi toţi avem teorii despre comportamentul uman şi,
într-o anumită măsură, vom investi emoţional în acurateţea lor.
Nu numai că ne vom aştepta să fie corecte, dar, la un nivel emo
ţional, s-ar putea să avem nevoie ca ele să fie corecte. Din acest
motiv, o mare importanţă în formarea în terapia centrată pe per
soană o reprezintă dezvăluirea şi demontarea teoriilor persona
le. Şi totuşi, chiar şi atunci când sunt foarte clare, aşa cum arată
caseta 4.7, teoriile personale tot pot constitui un „blocaj" pentru
consilier în a-şi înţelege un anumit pacient.
Caseta 4.7 Teoriile personale pot împiedica procesul terapeutic
Un consilier descrie relaţia terapeutică din trecut cu o clientă:

/V
îmi amintesc că am lucrat cu o clientă care se despărţise recent de

partenerul ei. Am tot aşteptat să văd un semn de tristeţe, pierdere sau
depresie dar nu apărea nimic. Mă tot gândeam că văzusem urme
ale unor astfel de sentimente, dar că ea le nega. Atunci m-am gândit
că probabil ea îşi blochează toate acele sentimente şi am încercat s-o
ajut să străpungă acele blocaje. Cred că se săturase de toate eforturile
mele. Numai după câteva săptămâni de empatie neadecvată am ajuns
şi eu să înţeleg că ceea ce mă împiedica să ajung la clienta mea era
chiar propria mea teorie despre cum se simt oamenii care se despart,
şi anume: că ar trebui să fie trişti/dezorientaţi/deprimaţi. A fost foar
te greu pentru mine să înţeleg că această femeie plină de viaţă voia
doar un pic de ajutor pentru a-şi reorganiza principalele direcţii.
Un anumit tip de teorie personală poate fi atât de nociv pen

tru empatie, încât trebuie menţionat separat. Această teorie poa
te fi formulată astfel: „Dacă am fost în aceeaşi situaţie ca şi clien
tul m eu, atunci probabil clientul meu o va trăi într-un mod
similar". A stfel de trăiri similare pot deseori facilita comunicarea
şi pot duce uşor la stabilirea timpurie a încrederii între pacient
şi consilier. în cazul în care trăirile chiar simt similare, atunci şi
empatia ar putea fi sprijinită: consilierul ar putea să facă presu
puneri inteligente legate de ceea ce poate trăi clientul. In ciuda
acestui fapt, consilierul trebuie să fie conştient că trăirile simila
re pot constitui uneori un obstacol în consiliere făcând empatia
m ult mai greu de realizat. Pericolul rezidă în aceea că acel con
silier va începe să se identifice cu situaţia clientului. Aceasta poa
te fi denum ită em patie fa lsă pentru că, deşi pare că este, de fapt
nu este empatie. Se întâm plă când consilierul se pune în locul
clientului şi presupune în mod eronat că ceea ce ar simţi el în
aceeaşi situaţie este ceea ce simte de fapt clientul3.
3 La un nivel sofisticat de relaţionare, consilierul poate apela într-o manieră terapeutică

foarte puternică la trăirile personale ca „repere existenţiale" prin intermediul cărora să
realizeze o apropiere mai mare faţă de clientul său (vezi cap. 6). Diferenţa constă în aceea
că el ştie că asemenea trăiri de sine nu sunt ale clientului, ci doar îl pun pe el (consilie
rul) într-o stare afectivă în care poate avea o receptare mai profundă a clientului său.
Astfel apare ca evident că atât teoriile psihologice, cât şi cele
personale pot bloca exprimarea sensibilităţii empatice. Dezvolta
rea personală a consilierului îl va ajuta să conştientizeze teoriile pe
care şi le-a însuşit şi cum pot ele influenţa perceperea clientului.
Uneori, consilierii centraţi pe persoană folosesc acest fapt ca argu
ment pentru ideea că e bine să ştii cât mai puţine despre client şi
viaţa lui înainte de a-1 întâlni — deoarece orice informaţie preala
bilă poate deveni un blocaj al empatiei. Noi credem că această po
ziţie este una simplistă. Este o provocare mai mare pentru consi
lier să permită unor informaţii de acest fel să îi stimuleze imaginaţia
în legătură cu clientul lor, să fie pregătit să facă faţă unei game mult
mai largi de trăiri în legătură cu el. Consilierul nu va permite ca,
pentru el, aceste informaţii să îl definească pe client ci, din contră,
le va folosi pentru a lărgi posibilităţile pe care este pregătit să le ex
ploreze. O zonă în care relevanţa acestei atitudini apare ca eviden
tă este empatia în contextul diversităţii transculturale. Lago (2006)
subliniază în mod îndreptăţit că accentuarea asupra empatiei pune
consilierul centrat pe persoană într-o poziţie solidă pentru a rela-
ţiona cu clienţi crescuţi în medii etnice diferite. Totuşi, aceasta poa
te deveni un pretext pentru unii practicieni centraţi pe persoană
care pot argumenta că nu este necesar să se informeze despre par
ticularităţile etnice ale clienţilor lor sau, şi mai grav, că vor învăţa
despre mediul de provenienţă al acestora de la clienţii înşişi. Deşi
pare un argument logic, clienţii vor resimţi cu siguranţă povara
diferenţei culturale. S-au scris multe lucrări pe această temă, pen
tru a expune acest deficit al abordării centrate pe persoană nu
numai în legătură cu diversitatea etnică (Inayat, 2005; Khurane,
2006; Lago şi Haugh, 2006) dar şi în privinţa comunităţilor de
homosexuali, lesbiene, bisexuali şi transsexuali, prezentate în
special în seria „Pink Therapy" dedicată lucrului cu minorităţi-
156 le sexuale (Davies şi Neal, 1996,2000); Neal şi Davies, 2000). Pen
tru noi pare limpede că un consilier centrat pe persoană ar tre
bui să caute neîncetat informaţii despre diversitatea clientelei lui.
într-adevăr, lărgirea cunoaşterii despre umanitate este un dezi
derat principal pe agenda dezvoltării permanente a consilieru
lui centrat pe persoană (Meams, 2006b; Meams şi Cooper, 2005).
De exemplu, un studiu despre conceptul islamic de sine (Inayat,
2005) a adus în atenţia consilierilor concepte încărcate de semni
ficaţii cum ar fi: qalb (inima spirituală), nafs (eul), ruh (sufletul)
şi fitra (potenţialul divin) provenite dintr-o doctrină teologică
care este înrădăcinată în noţiunile de dezvoltare personală con
tinuă şi responsabilitate faţă de ceilalţi. Cu siguranţă, asemenea
studii nu îi spun consilierului totul despre particularităţile ur
mătorului lui client musulman şi, ca în orice credinţă, sunt mult
prea multe nuanţe pentru a putea fi luate în calcul, dar ele îi vor
lărgi orizontul imaginaţiei şi îi vor deschide receptivitatea pen
tru potenţiala diversitate a trăirilor clientului său. Iar clientul va
fi încântat să nu trebuiască să explice conceptele credinţei sale
încă unei persoane neinformate.
Nevoile şi fricile consilierului
De departe însă, cea mai insidioasă şi deranjantă piedică în

calea empatiei consilierului sunt propriile lui nevoi si temeri în re
laţia terapeutică. „Oamenii cu probleme nu pot empatiza", spu
ne o vorbă care, deseori, se potriveşte clienţilor, dar, uneori, şi
consilierilor. De exemplu, empatia consilierului poate fi blocată
de multe lucruri cum ar fi: o minte preocupată temporar cu alte
urgenţe, sentimentul de jenă sau poate chiar teamă faţă de dure
rile clientului. Sentimentele puternice de simpatie sau antipatie
faţă de client pot fi piedici în calea consilierului de a rămâne în
prezentul tumultuos al clientului. Uneori, consilierii fără multă
experienţă sunt blocaţi de nevoia lor de a vedea la client „îmbu
nătăţiri în fiecare şedinţă" sau, poate, de nevoia mult mai gene
rală „de a fi de ajutor". Principalul simptom al acestui ultim dis
confort este acela că fiecare şedinţă de consiliere se va termina
într-o notă optimistă; durerea nu va fi niciodată cu adevărat în
fruntată; iar călătoria empatică va urma doar căi sigure şi din ce
în ce mai ineficiente pentru client.
Acolo unde consilierul simte nevoia puternică de a fi plăcut
de client sau ca acel client să aibă nevoie de el, este foarte probabil
să apară un blocaj, iar plenitudinea experienţei empatice a consi
lierului se poate pierde în competiţia cu aceste nevoi atât de pu
ternice. In unele dintre aceste cazuri, consilierul este atât de legat
prin aceste nevoi de clientul său, încât e posibil să nu poată fi des
chis faţă de schimbarea acestuia, tocmai pentru că această schim
bare l-ar putea afecta pe el însuşi. Orice abordare în consiliere re
cunoaşte această dilemă ca fiind cea a implicării excesive (vezi
capitolul 8). Este mult mai dificil să asculţi un om a cărui schim
bare te va afecta şi pe tine personal. Un caz special îl reprezintă
relaţia consilierului cu propriul său partener de viaţă. De regulă,
se presupune că o persoană care îşi petrece timpul ascultând
străini ar trebui să fie în mod special eficientă în a-şi asculta par
tenerul. Dar sigur că nu este deloc uşor pentru simplul motiv că
noi suntem „implicaţi" în relaţia cu propriul partener. Fiind des
chişi să aflăm schimbările partenerului nostru, putem afla şi că
propria noastră viaţă este pe cale să se schimbe. Consilierii în for
mare au uneori mult de furcă cu acest tip de aşteptări.
Exprimarea sensibilităţii empatice este un act de dăruire. Con
silierul se oferă pe sine însuşi ca oglindă clientului. într-unul din
I
158 ultimele sale articole, Cari Rogers (1986) ne reaminteşte de im
portanţa clarităţii acestei oglinzi. El citează dintr-un articol mai
vechi al Sylviei Slack, care comenta pe marginea unei şedinţe de
consiliere cu el:
Era ca şi când dr. Rogers ar fi fost o oglindă magică. în acel

proces, eu trimiteam raze către acea oglindă. Am privit în oglin
dă pentru a surprinde un crâmpei al realităţii fiinţei mele. Dacă
aş fi simţit că oglinda ar fi fost afectată de razele receptate, refle
xia mi s-ar fi părut distorsionată şi nedemnă de încredere. (Slack,
1985: 41)
Atunci când consilierul este în impas — şi, prin urmare, vul

nerabil — nu-şi poate manifesta empatia imediat iar dacă o face,
e posibil ca aceasta să fie distorsionată de propria frământare in
terioară. Când o persoană este vulnerabilă, reacţia normală este
aceea de a deveni autoprotectivă — refuză să se dezvăluie pe sine
prin empatie, se retrage şi ţine clientul la distanţă. Pe măsură ce
consilierii se dezvoltă prin formare, experienţă şi supervizare, e
de aşteptat să ajungă la o autoacceptare suficient de mare, încât să
nu mai simtă nevoia să fie defensivi în relaţia cu clienţii. O par
te a procesului de formare şi dezvoltare continuă a consilierului
centrat pe persoană urmăreşte ca acesta să devină conştient de
factorii personali care pot constitui blocaje în calea unor aptitu
dini cum este empatia. Cu siguranţă, dezvoltarea personală este
privită ca fiind cea mai importantă dimensiune a formării
(Meams, 1997a) şi în capitolul 3 al acestei cărţi am analizat într-o
anumită măsură problema autoacceptării consilierului.
Concentrarea asupra noţiunii de blocaje în exprimarea sensi
bilităţii noastre empatice este mai degrabă o modalitate negati-
vă de apreciere a dezvoltării consilierului. Am putea la fel de 159
bine să descriem această dezvoltare utilizând termeni ca „depă
şirea blocajelor", pentru ca, pe măsură ce consilierul îşi sporeş
te încrederea în sine şi în competenţele sale, să devină capabil să
găsească căi din ce în ce mai variate pentru a-şi exprima sensi
bilitatea empatică. în felul acesta, el poate căpăta încredere şi
apoi să folosească din ce în ce mai mult din el însuşi în relaţia cu
clientul său. Pe măsură ce această dezvoltare progresează, cele
trei dimensiuni interpersonale de bază, empatia, congruenţa şi
atitudinea de acceptare necondiţionată, se întrepătrund până
ajung aşa cum trebuie de fapt să fie: inseparabile.
Empatizând cu diferite părţi ale clientului

în timp ce consilierul se poate strădui să obţină integrarea
acestor aptitudini, unii dintre clienţii lui pot manifesta o clară se
parare a diferitelor părţi ale sinelui lor. Noţiunea de sine multi
plu a fost descrisă în capitolul 2 şi una dintre particularităţile în
curajatoare ale dezvoltării psihologiei sinelui multiplu este că
specialiştii dintr-o serie de alte discipline şi orientări par să ob
serve acelaşi tip de fenomen, chiar dacă îşi descriu observaţiile
folosind termeni diferiţi (Cooper şi col., 2004).
Pentru psihologia sinelui multiplu, în orientarea centrată pe
persoană a fost introdus termenul de configuraţii ale sinelui, de
taliat în Meams şi Thorne (2000: capitolul 6), iar teoria centrată
pe persoană despre psihoterapia bazată pe configuraţii este pre
zentată în capitolul 7 al aceleiaşi cărţi. Aceasta din urmă conţine
o provocare specială legată de empatie şi adresată consilierului
centrat pe persoană. De exemplu, cum empatizează el cu clien
tul atunci când diferite părţi ale acestuia tind spre direcţii opu-
160 se şi poate chiar părea că între ele se duce o luptă pe viaţă şi pe
moarte? Iată ce spune o clientă, Ariene: ? F
ARLENE: O parte din mine spune că singurul mod în care pot avea
linişte este să mă sinucid. Cealaltă parte este o laşă smior-
căită care ţipă după îndurare cu vocea piţigăiată a unei
mucoase. Cu cât ţipă ea mai mult, cu atât mai mult vreau
să o omor — şi devin mai furioasă pe ea. Vreau să-i tai
gâtul şi să o văd cum sângerează până moare. Vreau s-o
văd cum se milogeşte, apoi să zâmbesc şi s-o omor.
Este dificil să lucrezi cu Ariene deoarece conflictul ei este pu
ternic şi poate deveni periculos pentru ea însăşi. Una dintre si
tuaţiile teribile în unele cazuri de suicid este aceea în care o par
te a sinelui încearcă să o omoare pe cealaltă. Faptul că cincizeci
de procente dintre cei care sunt intervievaţi la o zi după o tenta
tivă nereuşită de sinucidere sunt recunoscători că au eşuat
(O'Connor, Sheehy şi O'Connor, 2000) ne face să ne întrebăm cât
de prevalentă este această dinamică.
In această zonă, găsim o diferenţă de opinii între practicienii
centraţi pe persoană. Cu o clientă ca Ariene, unii ar rămâne fi
deli principiului nondirectivităţii şi ar lucra cu oricare parte sau
părţi ar apărea la suprafaţă, în speranţa că Ariene va trece prin
toate teafără şi, în cele din urmă, s-ar dezvolta pe ea însăşi. Al
ţii, între care şi autorii acestei cărţi, nu sunt chiar atât de încre
zători în inevitabilitatea acestui proces. Noi ne-am strădui să in
trăm într-un contact empatic cu ambele părţi ale Arlenei, în
speranţa că, dacă am reuşi să stabilim un oarecare dialog cu toa
te părţile, Ariene ar putea lua decizia pe baza unei mai comple
te cunoaşteri a ei înseşi. în concluzie, direcţia centrată pe persoa
nă pe care o adoptăm noi în lucrul cu părţi ale sinelui este de a
căuta să empatizăm cu toate părţile, aşa cum se poate observa şi 161
din continuarea dialogului cu Ariene:
DAVE: Tu vrei cu adevărat să o d is tr u g i pe ea, dar mai mult de
cât atât, tu vrei să o vezi pe ea suferind — vrei ca ea să
ştie că va muri... şi... vrei ca ea să se m ilo g ea scă .
ARLENE: Pentru Dumnezeu — ea trebuie să se milogească. Tică
loasa trebuie să se milogească. M-a nenorocit de atâtea
şi atâtea ori. Ea trebuie să se milogească... şi apoi să afle
că tot va sângera până va muri.
DAVE: Pare-se că ţi-a făcut lucruri cu adevărat rele.
ARLENE: Oh da, oh da.
Este important de menţionat că, deşi particularităţile acestor

părţi diferite ale sinelui sunt importante, ea nu le disociază. Păr
ţile nu simt atât de separate şi personificate şi nu există niciun
blocaj informaţional între ele aşa cum se întâmplă în procesul di
sociativ (Ross, 1999; Warner, 2000). Ea prezintă un conflict sim
plu, dar puternic, în interiorul ei.
Cel mai rău lucru pe care poate să-l facă un consilier în aceas
tă situaţie este să se sperie şi să rămână fără reacţie din cauza
forţei acestui conflict sau să încerce să-l oprească. Ariene vorbeş
te despre lucruri periculoase dar face asta în contextul relaţiei cu
acel consilier. Acest fapt oferă mai multă speranţă decât dacă ea
ar fi fost izolată şi nu ar fi purtat un dialog.
în dialogul prezentat până acum, consilierul a căutat să em-
patizeze cu acea parte a Arlenei care vrea să o distrugă pe cea
laltă. Dialogul care a urmat a condus către descoperirea că Arie
ne avea un tipar de a intra în relaţii în care, în cele din urmă, era
abuzată. Până în acest moment, cealaltă parte a Arlenei nu s-a
făcut încă auzită şi este important ca acest lucru să se întâmple.
162 Consilierul centrat pe persoană este responsabil faţă de clientul
său ca întreg, nu doar faţă de vocea care se aude cel mai tare. Ca
urmare, mai târziu în acea şedinţă, are loc următorul dialog:
DAVE: Ariene, am auzit o grămadă despre resentimentul tău

faţă de acea parte din tine care ţi-a adus atât de multe
necazuri — nu, „resentiment" nu este corect — ura ta
faţă de această parte. Şi totuşi, ea este o parte din tine.
Mă întreb oare de unde vine ea?
ARLENE: Javra aia nenorocită era o curvă — este o curvă.
DAVE: Ea este încă acolo — încă aici — este încă o parte din tine,
dar... pentru Dumnezeu, tu o urăşti... tu chiar o urăşti...
ARLENE: TĂCERE
DAVE: TĂCERE
ARLENE: Ea plânge.
DAVE: TĂCERE
ARLENE: Ea a făcut doar ceea ce putea să facă.
Cititorul va simţi că mai urmează foarte multe. Dar Ariene

ne-a condus suficient de departe pentru a exemplifica punctul
nostru de vedere. în orientarea centrată pe persoană, aşa cum a
fost adoptată de autorii acestei cărţi, se caută empatizarea cu
clientul ca întreg. Uneori, atunci când clientul nostru îşi simbo
lizează „şinele" prin intermediul unor părţi diferite, este nevoie
de o orientare care să caute contactul empatic cu toate aceste
părţi diferite. Aceasta poate să însemne tipul de negociere exem
plificat prin dialogul cu Ariene. Dar este mai mult decât o sim
plă „negociere" — este um anitatea consilierului atingând nu
doar o parte, ci întreaga umanitate a clientului său.
7
„începutul"
Jocul de putere
Cei mai mulţi dintre noi au fost umiliţi într-un moment sau
altul de felul în care am fost trataţi de către o persoană de la care
solicitam ajutor sau informaţii. Situaţia traumatizantă clasică este
aceea în care suntem lăsaţi să aşteptăm într-o sală neprimitoare
plină de reviste învechite şi suntem chemaţi — cu o jumătate de
oră întârziere — prin interfon de către o voce eterică în a doua
sală pe dreapta. Urmăm direcţiile şi ajungem în faţa unei uşi în
chise. Ciocănim timid şi nu primim niciun răspuns. Ciocănim
din nou şi o voce iritată ne spune să intrăm. Intrăm şi suntem
faţă în faţă cu o persoană care stă la birou şi scrie într-un carnet.
Suntem ignoraţi timp de un minut, apoi un cap se ridică, iar un
braţ ne îndeam nă spre scaunul incomod din faţa biroului. In
acest moment, suntem deja atât de emoţionaţi, încât abia ne mai
amintim de ce am venit.
Procesul pe care l-am descris este un exemplu extrem, dar de
monstrează într-o formă fără menajamente abuzul de putere care
este chiar şi în ziua de azi tulburător de răspândit m unele cer
curi ale profesiilor din domeniul sănătăţii. Pentru consilierul cen
trat pe persoană este o problemă de maxima importanţa sa nu
252
cadă într-o capcană similară fără să îşi dea seama. Pentru a
ta, aşa cum am văzut în capitolul 1, este de dorit ca a c ţ i u ^
atitudinile sale să fie determinate de credinţa că este impo^
să respingă preocuparea pentru autoritate sau control asupra^
tora şi să încerce să echilibreze forţele. Implicaţiile acestei credit
ţe pentru primirea clienţilor şi prima întâlnire cu aceştia su^t
considerabile şi au un impact nu numai asupra tuturor aspecte
lor interacţiunii dintre consilier şi clienta, ci şi asupra mediului
în care se desfăşoară consilierea. Jocurile de putere pot fi jucate
cu mese şi scaune la fel de bine ca şi cu vorbe şi tonuri ale vocii
Este salutar pentru consilier să îşi pună întrebarea: „Prin ce pro
ces trebuie să treacă un client pentru a ajunge la mine şi ce me
saje primeşte pe parcurs?" Caseta 7.1 recapitulează câteva din
tre întrebările care ar putea apărea în urma unei asemenea
examinări.
Clientul vine cu aşteptările sale

Consilierul care aşteaptă un client nou poate avea dificultăţi în
a rămâne deschis faţă de experienţa primei întâlniri. Pot exista mai
multe motive pentru aşa ceva, dar de multe ori un obstacol im
portant este reprezentat de informaţiile prealabile. Chiar dacă ase
menea informaţii sunt limitate, influenţa acestora poate fi deran
jantă şi dăunătoare. Poate consilierul a avut o conversaţie
telefonică cu clientul potenţial, iar aceasta a sădit seminţele anti
patiei sau ale atracţiei sau a trezit chiar nişte bănuieli legate de
diagnostic. Adresa clientului sau, când consilierul lucrează într-o
instituţie, funcţia clientului ori poziţia acestuia în ierarhie pot
stârni fantezii sau stimula atitudini în consilier. Cel mai dificil va
can clientul a fost trimis de către o altă persoană sau instituţie/
astfel încât consilierul se află în posesia unei scrisori de recoman 253
dare detaliate sau chiar a unui întreg dosar de informaţii despre
client şi viaţa sa anterioară. Confruntat cu aşa un talmeş-balmeş
de informaţii, consilierului îi va veni greu să-l primească pe client
cu mintea deschisă şi să-l vadă altfel decât prin lentilele distorsio-
nante ale evaluărilor altor oameni şi, nu rareori, ale neputinţei şi
frustrării lor. Nu e de mirare atunci că majoritatea consilierilor cen
traţi pe persoană cultivă arta surzeniei şi orbirii faţă de evaluările
altora despre potenţialii clienţi şi chiar încearcă să ţină la distanţă
propriile lor impresii premature bazate de obicei pe informaţii
fragmentate sau nesigure. Scrisorile de recomandare şi dosarele
trebuie privite cu precauţie şi citite cu pricepere. Pot conţine in
formaţii importante despre care clientul va considera că nu mai e
cazul să vorbească. Dar consilierul trebuie să îşi dezvolte abilita
tea de a filtra conţinutul, de a separa fapte de opinii — o sarcină
mai dificilă decât pare — şi de a nu lăsa conţinutul să dea naşte
re unor supoziţii înainte de prima întâlnire.
Caseta 7.1 Ce mesaje transmite cabinetul meu de consiliere?
• Cât de cald şi primitor este pliantul de prezentare al cabinetului

meu?
• Subliniază acesta excesiv autoritatea mea?
• Cum este primit de către alţii mesajul robotului telefonic?
• Dacă am un website, transmite o atitudine prietenoasă, precum •
şi informaţii utile?
• Ce transmite sala mea de aşteptare?
Spune că serviciul meu este la fel de ponosit precum mobi
lierul?
254 Spune că sunt învechit precum revistele mele?
Spune că ne place suficient de mult amenajarea spaţiului, în
cât să punem flori proaspete în sala de aşteptare?
Avizierul meu este actualizat şi suficient de interesant pen
tru a-1 ţine ocupat pe clientul care vrea să fie ocupat?
• Cum îi întâmpină secretara mea pe clienţi?

Este caldă?
îl ajută într-adevăr pe client să simtă că este în regulă că se
află acolo?
Este la fel de sensibilă faţă de clienţii care au nevoie să fie lăsaţi
singun ca şi faţă de cei care au nevoie de un pic de atenţie?
îi poate răspunde clientului aflat în criză?
Cunoaşte tipurile de situaţii în care este important să mă în
trerupă?
Are nevoie de mai multă grijă şi atenţie din partea mea?
• Ce le spune cabinetul meu clienţilor?

Transmite căldură sau este rece şi clinic?
De ce se află pe perete acel certificat al meu?
Cât de departe este aşezat certificatul faţă de clienţi şi faţă de
mine?
Conferă încredere?
Sau le aminteşte clienţilor că eu sunt expertul?
Ce altceva divulgă încăperea despre mine (prin afişe,
tablouri, cărţi etc.)? '
Este asta în regulă?
Există un scaun care este în mod evident al meu, în sensul
că este mai confortabil sau mai înalt decât celelalte?
Există mese sau alte obstacole între mine şi client?
Este mobila poziţionată în aşa fel încât clientul meu să nu
simtă că sunt prea aproape de el şi totuşi să fiu suficient
de aproape pentru a auzi orice şoaptă şi pentru a-1 putea
atinge fără a-1 jena?
Aşteptările clienţilor de la consiliere şi consilieri sunt nume

roase şi variate şi nu puţine vor fi în contradicţie cu ceea ce în
ţelege consilierul că este sarcina sa. Unii clienţi pot veni aştep-
tându-se să li se spună ce să facă sau să li se ofere sfaturi
competente. Alţii, la fel de bine, se pot aştepta la un asalt de în
trebări care să ducă la un diagnostic al problemei. Iar alţii pot fi
jucători cu vechime ai jocului de-a terapia şi pot veni aşteptân-
du-se la puţin, dar sperând totuşi că acest consilier va fi diferit.
Consilierul nu poate face supoziţii legate de aşteptările clientu
lui său, dar poate fi sigur că, dacă acestea nu sunt dezvăluite şi
explorate în oarecare măsură la începutul relaţiei terapeutice, vor
fi mari dificultăţi mai târziu. Din nou, totul arată cât este de de-
zirabil ca acesta să fie deschis, atent, receptiv şi lipsit de presu
poziţii, atunci când îşi întâmpină noul client pentru prima oară,
iar uşa cabinetului se închide în urma lor.
Primele momente
Consilierul se află pe teren cunoscut, clientul nu. Primul îşi
cunoaşte camera în cele mai mici detalii, cel de-al doilea este
acolo pentru prima oară. Consilierul este versat în activitatea sa
terapeutică, pe când clientul poate fi un adevărat novice.
Consilierul este susţinut de experienţa şi cunoştinţele sale, clien
tul poate fi vulnerabil şi suferind. Pe scurt, în acest moment de
256 început aceasta este o întâlnire izbitor de inegală. Consilierul
deţine aproape toate cărţile într-un joc în care clientul nici nu
cunoaşte regulile. Pentru consilierul centrat pe persoană, acest
dezechilibru al puterii este o chestiune ce trebuie discutată fără
întârziere. Cumva, clientul trebuie împiedicat să simtă că a re
nunţat să mai aibă controlul asupra situaţiei sale şi că a ajuns
într-o poziţie inferioară în care nu are altă posibilitate decât să
fie supus şi dependent. Consilierul se va strădui din toate pu
terile să redreseze dezechilibrul de putere. Diferiţi consilieri îşi
dezvoltă moduri personale de a comunica semnale de căldură
şi egalitate. De exemplu, imul dintre autori a fost influenţat de
experienţa unei ceremonii japoneze a ceaiului şi de atunci a de
venit un obicei pentru el ca, la începutul fiecărei şedinţe, să ofe
re o băutură caldă clientului, cu excepţia cazului în care criza
clientului este prea presantă. A turna ceai sau cafea clientului a
devenit un dar iniţial şi necondiţionat, precum şi un semn de
respect. A avea un pahar de apă de oferit arată de asemenea pre
vedere şi grijă.
Ritmul este important la început. Un ritm lejer arată că există
spaţiu pentru a respira şi poate induce detensionarea. Fraza de des
chidere a consilierului va întări probabil şi mai mult faptul că este
ora clientului şi că are libertatea de a o folosi pentru propriile sale
nevoi. Consilierul nu are un plan sau o matriţă preconcepută în
care să intre clientul. Singura structură poate fi durata de timp pe
care o pot petrece împreună în această primă întâlnire, iar consilie
rul poate explicita acest aspect. Aşadar, odată ce clientul a ales un
scaun şi s-a aşezat cu un aer de aşteptare, consilierul va începe:
Ei bine, avem cam cincizeci de minute împreună. Cum vă

pot fi de ajutor?
Bineînţeles, câteodată nu este nevoie deloc de cuvinte intro- 257
ductive, deoarece clientul izbucneşte imediat în lacrimi sau în
cepe cu un torent de cuvinte pe care le ţinuse în el de zile în
tregi. Dacă se întâmplă astfel, consilierul se va mulţumi să îi
ofere clientului întreaga sa atenţie şi să îl urmeze în direcţia pe
care o ia. Nu va încerca să intervină sau să îşi impună anumite
etape ale interacţiunii. Acum câţiva ani, unul dintre autori a pri
mit o tânără studentă care a început să plângă din primele se
cunde ale primei şedinţe şi a continuat să plângă pe parcursul
următoarelor patruzeci de minute. Consilierul doar a aşteptat
cu atenţie, iar după câteva minute a luat cu blândeţe mâna clien
tei într-a sa. La sfârşitul celor patruzeci de minute, clienta a ri
dicat privirea, a zâmbit printre lacrimi şi a spus: „Mulţumesc.
Mă simt mai bine acum" şi a plecat fără ca el să fi rostit un sin
gur cuvânt.
Câteodată, primele afirmaţii ale clientului dezvăluie aşteptă
rile sale de la procesul de consiliere — sau lipsa de aşteptări.
Acesta poate foarte bine ca la întrebarea deschisă „Cum vă pot
fi de ajutor?" să răspundă în diverse feluri: „Nu sunt sigur dacă
într-adevăr puteţi"; „Aş vrea să îmi daţi un sfat"; „Am nevoie
de cineva care să mă ajute să înţeleg ce se întâmplă cu mine; „Nu
am mai fost niciodată la consilier. Ce faceţi?" sau „Am ajuns la
capătul puterilor. Cineva trebuie să mă ajute". Oricare va fi răs
punsul său, consilierul va afla care sunt aşteptările şi nevoile
clientului şi se va concentra să le înţeleagă pentru a putea em-
patiza, iar dacă este cazul, pentru a clarifica aşteptările inadec
vate sau nerealizabile ale clientului.
Sarcina este mereu aceeaşi pentru consilierul centrat pe per
soană, chiar dacă răspunsul poate avea sute de forme. Aceasta
este de a fi sincer cu clientul, de a-i arăta că este demn de atenţie
258 absolută, că merită orice efort pe care îl poate face consilierul
pentru a-1 înţelege, că este perceput ca o fiinţă umană, ceea ce
este un motiv suficient pentru a fi convins de acceptarea şi ones
titatea consilierului. în lumina acestei sarcini primordiale, este
instructiv să urmărim diferitele răspunsuri pe care consilierul le
poate oferi la afirmaţiile de început citate mai sus. „Nu sunt si
gur dacă s-ar putea să suscite o replică de genul: «Nu sunteţi
prea sigur că voi fi de prea mare ajutor» sau «Aveţi mari îndo
ieli în legătură cu venirea dumneavoastră aici»."
Amândouă răspunsurile arată că grija principală a consilie
rului este să indice clientului că într-adevăr a auzit vorbele aces
tuia şi că nu este preocupat să impună clientului priorităţile sale
sau să ofere ceea ce nu poate fi decât o încurajare facilă într-un
stadiu atât de timpuriu.
„Aş vrea să îmi daţi un sfat" prezintă o problemă mult mai
mare pentru consilier. Acesta ştie că nu este sfătuitor de meserie
şi că dacă şi-ar asuma un asemenea rol, va fi contraproductiv. în
acelaşi timp, s-ar putea să nu dorească să rişte un răspuns care
să fie interpretat de către client ca o respingere rapidă. Poate ale
ge: „Simţiţi că aveţi nevoie de ghidare" sau „Poate împreună pu
tem vedea care ar fi drumul de urmat". Sau, cel mai probabil, ar
putea considera remarca o încercare de a începe discuţia, iar
atunci se va mulţumi să dea din cap sau să zâmbească. Dacă de
vine evident că, într-adevăr, clientul aşteaptă să i se ofere instruc
ţiuni competente sau să i se spună ce să facă, acel consilier va
trebui să destrame cu blândeţe această aşteptare pe măsură ce
şedinţa se desfăşoară.
Clientul care începe cu „Am nevoie de cineva care să mă aju
te să înţeleg ce se întâmplă cu mine" îl pune pe consilier în faţa
dilemei de a alege între a răspunde din perspectiva rolului care
i se atribuie sau a răspunde conţinutului implicit din afirmaţie — 259
la f e l de bine poate răspunde în ambele feluri: „Aş fi bucuros să
vă ajut să vedeţi mai clar lucrurile" indică disponibilitatea con
silierului de a fi oglinda pe care pare să o solicite clientul. „Sim
ţiţi că lucrurile încep să vă depăşească" recunoaşte teama clien
tului că a pierdut echilibrul obiectiv, pe când „Poate că împreună
putem încerca să găsim perspectiva pe care simţiţi că aţi pier
dut-o încearcă să acopere ambele aspecte ale afirmaţiei clientu
lui.
Problema centrală a egalităţii a fost deja sugerată în câteva
dintre răspunsurile posibile ale consilierului. Acesta va vrea ca,
în cel mai scurt timp posibil, pentru a promova onestitatea şi cla
ritatea, să destrame iluzia că îşi va asuma rolul de expert în via
ţa clientului. Trebuie să fie propus conceptul de cooperare şi de
„însoţire pentru ca munca necesară să fie asumată împreună,
deşi consilierul, ca întotdeauna, trebuie să se străduiască să fie
sensibil la fiecare moment şi să nu lase ca preocuparea pentru
aceste chestiuni legate de rol să treacă în faţa nevoilor mai pre
sante ale clientului. De exemplu, ar fi de o absurditate maximă
ca un consilier să îi servească clientului o predică despre lucrul
împreună când acesta tremură din cap până în picioare şi abia
leagă două vorbe.
Clientul rar întâlnit care chiar solicită de la început o defini
re a rolurilor şi sarcinilor este, într-un fel, visul oricărui consi
lier. Desigur, teoretic, toţi clienţii ar fi trebuit să rezolve această
chestiune înainte de a veni la cabinet, citind pliantul cabinetu
lui sau descrierea publicată de către consilier despre munca sa.
In realitate, puţini fac asta, iar puţini dintre cei care s-au infor
mat au intemalizat implicaţiile pentru propria lor relaţie cu con
silierul. Merită aşadar să reflectăm la răspunsul probabil pentru
260 clientul mai rar întâlnit care spune „Nu am mai fost la consilier
până acum. Ce faceţi?" Ca de obicei, consilierul are mai multe
alternative. Ar putea decide să răspundă sentimentelor din spa
tele întrebării: „Este important pentru dumneavoastră să ştiţi
cum lucrez". Şi mai probabil, în acest moment de început, va
lua întrebarea ca atare şi va încerca să răspundă. Din nou, poa
te verifica cu clientul dacă acesta doreşte să exploreze chestiu
nea în profunzime: „Aţi vrea să vorbim mai mult despre asta
înainte să începem?" Dacă alege a doua opţiune, probabil va
spune ceva de felul: „Sarcina mea este să vă ajut să exprimaţi
ceea ce vă frământă astfel încât să începeţi să vedeţi lucrurile
mai clar. Iar eu am tot interesul să înţeleg ce trăiţi". Un aseme
nea răspuns rezolvă un număr de probleme importante într-un
mod foarte concis. In primul rând, accentul este pus ferm pe res
ponsabilitatea clientului de a-şi lămuri gândurile şi sentimente
le cu ajutorul consilierului. în al doilea rând, este recunoscut
faptul că a exprima ceea ce te preocupă nu este neapărat ceva
uşor şi poate necesita sprijinul unui specialist. în al treilea rând,
ultima remarcă a consilierului subliniază importanţa enormă pe
care o atribuie înţelegerii şi indică („am tot interesul") disponi
bilitatea acestuia de a-şi lua un asemenea angajament. în cazul
în care clientul spune clar că doreşte un fel de miniseminar îna
inte să înceapă şedinţa propriu-zisă, consilierul probabil că va
vorbi mult mai pe larg despre natura relaţiei pe care speră că o
vor putea construi şi despre credinţa sa centrală în capacitatea
indivizilor de a-şi găsi propriile resurse interioare pentru a face
faţa provocărilor vieţii. Ar putea, de asemenea, să exprime în
mod explicit disponibilitatea sa de a-i fi alături clientului atâta
timp cât pare a fi necesar şi adecvat pentru amândoi. Nu va exis
ta desigur nicio rezervă din partea consilierului de a-i explica
clientului toate aspectele relaţiei şi ale activităţilor terapeutice 261
care necesită o elucidare. Se va strădui să arate clar că nu doreş
te să se retragă în spatele paravanului de expert sau să impre
sioneze clientul cu un jargon sau nişte termeni misterioşi. Dim
potrivă, mesajul său va fi că doreşte să fie cât se poate de onest
şi transparent în ceea ce priveşte procesul de consiliere şi că este
pregătit să discute mai mult despre asta dacă clientul pare să
dorească aşa ceva în debutul şedinţei. Unul dintre autori
(Thorne) s-a aflat chiar în situaţia de a facilita o discuţie despre
un capitol dintr-o ediţie anterioară a cărţii sale cu un nou client
care dorea să se pregătească în mod corespunzător pentru tra
valiul ce avea să urmeze.
Stabilirea încrederii
Durata fazei de început a consilierii este direct legată de dis
ponibilitatea iniţială a clientului. Unii clienţi ajung în consiliere
într-o perioadă în care sunt pregătiţi să-şi asume responsabili
tatea pentru viaţa lor şi sunt dispuşi să aibă încredere într-un
proces necunoscut. Alţi clienţi pot să intre în acest proces înain
te ca simţul răspunderii şi al încrederii să fie bine format (vezi
caseta 7.2).
Nu există nicio formulă magică, dar sunt două reguli genera
le, şi anume că procesul nu poate fi niciodată grăbit şi că anga
jamentul consilierului este acela de a oferi condiţiile de bază şi
de a asigura echilibrul de putere în cadrul relaţiei. „Disponibili
tatea" clientului va influenţa viteza cu care încrederea se va dez
volta în cadrul relaţiei, iar menţinerea acestui grad de încredere
va determina în final nivelul şi calitatea rezultatelor. în studiul
nostru de caz, care va fi prezentat mai departe în acest capitol,
262 „disponibilitatea" clientului era atât de mare, încât, în ciuda unei
munci relativ slabe din partea consilierului, ambele persoane au
ajuns la o intimitate de mare profunzime încă din a doua întâl
nire. în alte cazuri poate fi vorba de săptămâni sau luni înainte
să se stabilească un grad suficient de mare de încredere care să
permită primii paşi timizi înainte.
Unii consideră că până şi întâmpinarea sugerată mai devre
me, „Ei bine, avem cam cincizeci de minute împreună. Cum vă
pot fi de ajutor?", sugerează deja un dezechilibru de putere.
Ideea în sine că rolul consilierului este de a ajuta, iar al clientu
lui de a fi ajutat are aerul unui raport de superioritate/inferiori
tate. Se prea poate ca această obiecţie să fie fondată în ceea ce îi
priveşte pe clienţi, iar caseta 7.3 prezintă o serie de alte posibile
formule de debut, care toate reprezintă strădania de a evita com
plet capcana de a sugera implicit definirea unor roluri; în acelaşi
timp, aceste formule oferă o invitaţie caldă şi neclinică unei fiin
ţe umane deocamdată necunoscute.
Toate enunţurile prezentate în caseta 7.3 au în comun un ele
ment. Evită conversaţiile lipsite de conţinut. Nu se fac încercări
de a-1 linişti pe client discutând vremea, făcând aluzii la dru
mul pe care poate l-a făcut pentru a fi prezent sau discutând
starea naţiunii. Poate foarte rar va fi cazul să se recurgă la ase
menea strategii, dar de cele mai multe ori o scurtă reflectare va
dezvălui că cea mai mare preocupare a unui client este să în
ceapă imediat o explorare a motivului care l-a adus la cabinet
In asemenea circumstanţe, discutarea vremii sau a altor ches
tiuni irelevante mai degrabă amplifică decât să diminueze an
xietatea şi impune încă din start un nivel superficial al comu
nicam.
Caseta 7.2 Starea de disponibilitate a clientului
& ; • " ■’ .................. '
pentru consiliere
■ - ...................... ................................................ . . ........ , -
............ . .............,
. • - ■ •
'
•
.
•
. .. ■
i
ţ
Iată cinci elemente care denotă o „stare de disponibilitate" scăzută

la un client. Niciunul dintre acestea nu ar face consilierea imposibilă
dar prezenţa sau absenţa lor poate lungi sau scurta iniţierea procesu
lui de consiliere.
• Nehotărârea în legătură cu dorinţa de schimbare: „Mi-ar plăcea
ca relaţia cu partenerul meu să fie diferită, dar nu sunt dispus să
mă şi sacrific pentru asta".
• Lipsa generală de încredere în ceilalţi: „Oamenii spun că vor să
mă ajute, dar de fapt ei nu vor decât să se ajute pe ei înşişi".
• Indisponibilitatea de a-şi asuma responsabilitatea în viaţă: „Nu
are nicio legătură cu mine... depresia asta e de vină că mă deter
mină să fac lucrurile acestea".
• Indisponibilitatea de a-şi asuma responsabilitatea în legătură cu
procesul de consiliere: „E treaba ta să mă vindeci; apucă-te de
treabă!"
• Indisponibilitatea de a recunoaşte sau a explora sentimente: „Da,
mă simt trist în legătură cu asta, dar concentrarea pe sentimen
te negative nu face bine nimănui".
Caseta 7.3 O serie de afirmaţii pentru debutul consilierii
1 Avem la dispoziţie aproximativ 50 de minute. Cum aţi dori să

folosim acest timp împreună?
2 Ei bine, ce v-a adus la mine? Avem cam 50 de minute la dispo
ziţie ca să putem discuta.
3 Avem la dispoziţie aproximativ 50 de minute pe care le putem
petrece împreună. Spuneţi-mi ce v-a adus aici.
4 Ei bine, de unde aţi vrea să începem? Avem la dispoziţie apro
ximativ 50 de minute.
5 Când sunteţi gata, vă rog să vă simţiţi liber să începeţi cum doriţi.
6 Aveţi toată atenţia mea. Dumneavoastră îmi spuneţi cum vreţi
să folosim timpul pe care îl avem la dispoziţie.
7 [Z â m b e şte ] Bună ziua. E ora dumneavoastră. De unde aţi vrea să
începem?
8 [Z â m b e ş te ] Cum vă pot fi de folos?
Importanţa faptului de a începe imediat consilierea şi de a evi

ta conversaţiile banale devine şi mai clară în cazul unui client
aflat în criză. Afirmaţia clientului — „Sunt la capătul puterilor.
Cineva trebuie să mă ajute" — este doar un exemplu de client
aflat în criză. Confruntat cu o asemenea afirmaţie iniţială din par
tea clientului, consilierul va trebui să intre imediat într-o stare
de empatie profundă.
„ Clientul aflaf în criză are nevoie, mai presus de orice, să ştie
că sentimentele sale sunt receptate şi înţelese şi că este luat foar
te m senos. Asta nu înseamnă, evident, că şi consilierul trebuie
să intre în criză. Intr-adevăr, simpla activitate de înţelegere em-
patică are de obicei efectul de reducere a crizei, de încetinire a
ritmului şi de diminuare într-o anumită măsură a sentimentului
paralizant de anxietate şi teamă pe care clientul îl poate trăi.
Experienţa de a fi înţeles în mod profund şi sentimentul de
susţinere care apar de aici sunt în sine antidoturi puternice la
sentimentele copleşitoare de panică şi neputinţă care pot surveni
m criza. Este mai probabil ca un client aflat în criză să capete
încredere în procesul de consiliere dacă abilitatea empatică a con- 265
silierului este în prim plan încă din primele secunde. Caseta 7.4
ilustrează un astfel de început.
Caseta 7.4 Clientul aflat in criză şi începutul empatic
C o n s ilie r u l : Cum pot să vă fiu de folos?

C lie n tu l: Fiul meu de şaisprezece ani a murit intr-un accident de ma
şină... ieri... pur şi simplu, nu pot să fac faţă. Simt că înne
bunesc. Trăiesc un coşmar.
C o n silie ru l: [p u n e m â n a p e g e n u n c h iu l c lie n tu lu i ] Pur şi simplu, nu ştiţi
cum o să puteţi face faţă la ceva ce trebuie să fie cel mai
groaznic lucru care vi s-a întâmplat vreodată. Simţiţi că vă
ieşiţi din minţi.
C lie n tu l: [se p r ă b u ş e ş te în b ra ţe le c o n silie ru lu i, p lâ n g â n d în h oh ote]
Este probabil ca o primă şedinţă ce începe cu o asemenea in

teracţiune dramatică şi empatică să asigure rapid intensitatea
unei relaţii care va duce la un înalt nivel de autodezvăluire din
partea clientului. într-adevăr, cu cât consilierul empatizează cu
mai mare acurateţe, cu atât este mai mare probabilitatea unei ase
menea evoluţii. Când o relaţie accelerează cu asemenea viteză
ameţitoare, există riscul ca, ulterior, clientul să simtă că s-a ex
pus fără ruşine şi cu o grabă indecentă. Consilierul priceput va
fi atent la această posibilitate şi chiar poate să îl avertizeze pe
client de asemenea sentimente: „Ne-am împărtăşit multe azi şi
aţi fost foarte deschis cu mine. Vreau să ştiţi că pentru mine va
fi în regulă dacă mai încolo veţi considera că mi-aţi spus mai
266
mult decât ar fi fost cazul. Sunt sigur că a fost bine să ne adân
am direct m problemă". Stabilirea încrederii într-o relaţie i
un proces delicat şi complex, iar sentimentele inadecvate de ru
şine pot fi un obstacol major în calea consolidării acesteia
In contrast evident cu clientul în criză, clientul „călit", care se
prea poate să fi vizitat o întreagă gamă de servicii psihiatrice şi
] J rCn ! r ^ POate 6 ° pr°VOcare în multe feluri pentru consi-
tenH A persoană este probabil abilă în a discerne inau-
tenbatatea şi este deprinsă cu aplicarea mecanică a unor tehnici
consahere. Pe scurt, va fi preocupată să cântărească autentici
tatea consilierului şi disponibilitatea acestuia de a se angaja într-o
maniera nondefensivă. Deloc surprinzător, aceşti clienţi pot pă-
ş? e dmţei
i X T -deloc
d T Ş1HgreSiVi'
atipic — ce poate 75 indkă
testa de la§enul de debufal
bun început con
gruenţa consilierului. P COn
Caseta 7.5 Clientul „călit" şi începutul congruent
Consilierul. Avem la dispoziţie aproximativ 50 de minute. Cum aţi dori

sa folosim acest timp împreună? **
Clientul: Ora de terapie, nu?
Consilierul: Aşa este.
Clientul: Dumnezeu ştie de unde să încep. Voi sunteţi toţi la fel. As-
teptaţi de la mine să fac totul. ™
Consilierul Mi se pare cam dur. Mă cunoaşteţi doar de treizeci de se
cunde. Dar credeţi că toţi consilierii sunt nişte leneşi, nu-i
rr aşa, care va forţează să faceţi toate părţile grele?
Clientul: Cam aşa ceva, presupun. Dar recunoaşteţi, nu îmi veţi oferi
ruciun răspuns, nu este aşa?
Consilierul: Mă îndoiesc, dar „x - • * ,w
, . „ ' mcePe “ lm>suradă perspectiva de a ne 267
X u .7 1 ™ ’ •™
'T ■”* « * "
« vă „ u m |i ! S T d"“ d™ n**'">"“ ~ * H <H»Pu.
Unor asemenea clienţi rhîar- ..

separă inventată şi preţioasă sitrf™ autentlcă P°ate să 11
ferm în contact cu propriile senti ^ 16rUl M fl bme să rămână
me, chiar dacă ar putea p ă r e T c ^ T Şi Să 8ata Să le eXPri‘
- Clienţii „ c ă liţi^ ^
nu aveau un interes real pentru ei L CU S p e c i a l i ş t i care
ascundeau de teamă în spatele roluluiT e n m ,m°d C°nStant se
presus de orice, ei caută un ™ r i- COnsi^ier anonim- Mai
cer cu ei şi a cărui identitate estesiT tem d ^ ^ d 6 S ^
nu fi zdruncinată de aparent* 1 • 6 Putermca pentru a
făţiş. P lor a8resivitate sau de cinismul
fcâN f c S ^ e tc ZI,
condiţionate a consilierului este cea care primează. Ceea ce nu
înseamnă ca empatia şi congruenţa sunt irelevante, ci, pur şi s iT
piu, ca pentru clientul care se neagă puternic pe sine, cel mai ac-
v ingredient pentru hrămrea încrederii este probabil atitudinea
calda de acceptare necondiţionată. Pe deasupra, această atitudi
ne va trebui să fie menţinută pe parcursul mai multor săptămâni
pana când clientul va începe să simtă, vag, că este puternică şi
urabila. Asemenea clienţi se tem deseori că este doar o pro-
teă de timp înainte ca răbdarea şi căldura consilierului să se
2«s termine, iar ei să fie rugaţi, în mod politicos, să caute ajutor îr,
altă parte. Când îşi dau seama până la urmă că aşa ceva nu se
va întâmpla, atunci există condiţiile ca ei să facă prima încerca
re de a ieşi din starea negării de sine. Clienţii se molipsesc mă
car cu un microb sau doi din acceptarea pe care o are consilierul
pentru ei. Unul dintre autori obişnuia să ţină pe perete — într-un
oc unde s-ar fi uitat doar cei mai curioşi dintre clienţi — un
poem remarcabi! scris de Richard Church care începe cu versu_
n e „A învăţa să aştept îmi consumă viaţa/Mi-o consumă şi o
hrăneşte m acelaşi timp." Această disciplină a învăţării de a aş-
ep a este premisă obligatorie în cazul unui client care se neagă
pe sine. Fără o asemenea disciplină, bazată pe credinţa profun
da m resursele interioare ale fiecărui client, este puţin probabil
ca un consilier centrat pe persoană să reuşească să menţină în
mod autentic căldură consistentă şi calitatea necondiţionată a ati
tudinii pozitive, singurele care îi pot determina pe unii dintre cei
mai nefericiţi clienţi să aibă încredere în consilier şi în relaţia pe
care acesta le-o oferă. *
„Deghizări şi indicii"
Lumea interioară a unei fiinţe umane este un sanctuar şi prin
urmare nu este surprinzător că mulţi clienţi permit accesddoar
după îndelungate deliberări. Când clientul ia iniţiativa în mod
ezitant, de a trece la un nivel mai profund, s-ar putea să facă
acest lucru intr-o manieră ambiguă. Mai ales în primele etape d e
unei relaţii, ar putea părea că emite mesaje duble. Un asemenea
comportament este uşor de înţeles, deoarece clientul nu poate
avea mcio garanţie că acel consilier va răspunde eficient ^ o r
date care nu au fost încă prezentate. Nu ştie încă dacă e m ^ e
mai intense, nevoile şi temerile profunde, brute, sau confuzia ori 269
violenţa nu îl vor îndepărta pe consilier. Este probabil ca aseme
nea aspecte să fi îndepărtat alţi oameni în trecut. Astfel, o stra
tegie pe care ar putea-o alege clientul este deghizarea. Acest com
portament indică nevoia clientului de a minimiza riscul astfel
încât în cazul în care consilierul se dovedeşte a fi inadecvat în a
răspunde la un nivel mai profund, clientul se poate retrage ra
pid în spatele deghizării sale fără să fi suferit consecinţele unei
prea mari vulnerabilizări. De obicei, un astfel de proces nu este
complet conştient pentru client — se află chiar dincolo de limi
ta conştientizării sale.
în primele etape ale relaţiei de consiliere, una dintre cele mai
comune deghizări este vălul umorului, atunci când clientul lasă
să îi scape un mesaj important, dar îmbracă cuvintele într-o apa
rentă glumă sau le acompaniază cu râsete. în acest caz, consilie
rul are de ales între a răspunde la mesaj sau la ambalajul umo
ristic. Un exemplu pentru o asemenea situaţie este clientul care
spune râzând: „Şi chiar mă deprimă câteodată — dacă îţi poţi
imagina asta, eu deprimat!" Acest tip de mesaj dublu este o do
vadă grăitoare a gradului de sofisticare pe care îl poate avea fi
inţa umană în ceea ce priveşte autoprotejarea. Dacă acel consi
lier se dovedeşte a fi incapabil să răspundă la un nivel mai
profund sau răspunde într-o manieră inadecvată, clientul poate
recurge cu uşurinţă la deghizarea sa şi poate sugera că aceasta
conţinea mesajul central: „Nu mă lua în serios, doar glumeam".
Altă strategie obişnuită care intră în aceeaşi categorie este ca
un client să comunice un mesaj semnificativ, dar alegând cuvin
te care fac mesajul să pară mult mai puţin important. Un exem
plu pentru această alegere de a „dilua" cuvintele poate fi can
o persoană sever deprimată spune despre sine că se simte „puţin
270 rău" câteodată sau când o persoană care se simte disperat de s in -
comentează. „Dar nu e chiar aşa rau de fapt pentru că ori
cine se simte puţin singur câteodată". Probabil că fiecare dintre
noi şi-a dezvoltat propriul repertoriu de deghizări preferate şi,
deşi câteva, precum cele menţionate mai sus, sunt foarte comu
ne, la începutul relaţiei una dintre sarcinile consilierului este să
descopere repertoriul noului client. Acesta este un aspect a ceea
ce am descris mai devreme ca fiind „limbajul personal" al nou
lui client (vezi capitolul 5).
Câteodată, ceea ce semnalează dorinţa clientului de a trece
la un nivel mai profund este un „indiciu" nonverbal care su
gerează că această schimbare importantă ar putea avea loc, chiar
dacă vorbele propriu-zise spun altceva. Indiciul ar putea fi o pa
uză foarte lungă, o modificare în tonul vocii sau o schimbare în
contactul vizual. La fel ca in cazul deghizărilor, consilierul are
ocazia să accepte indiciul sau nu, iar clientul poate sau nu să
admită existenţa indiciului. Câteodată, consilierul lipsit de ex
perienţă observă indiciul, dar decide să nu treacă la un nivel
mai profund, poate din teama de a intra intr-un teritoriu în care
se îndoieşte de capacitatea sa de a face faţă. Mai frecvent, con
silierul lipsit de experienţă observă indiciul, dar nu are suficien
tă încredere în sine pentru a-1 urma. El încă nu a învăţat să aibă
încredere în experienţa sa de relaţionare, cunoscută şi sub de-
nurnirea de „sensibilitate . La fel de bine clientul poate fi cel
care decide că răspunsul consilierului a fost inadecvat. în orica
re dintre cazuri, amândoi vor rămâne la un nivel mai superfi
cial. Abilitatea socială necesară în astfel de cazuri este într-ade-
văr uimitoare: dacă o invitaţie făcută a fost fie respinsă, fie
acceptată nesigur, se ajunge la un nivel de comunicare pe care
niciuna dintre părţi nu trebuie să îl adm ită. Indiferent ce se
întâmplă, nimeni nu iese „pătat" din relaţia terapeutică, iar acest 271
aspect poate fi de mare importanţă pentru client în primele sta
dii ale consilierii.
Sfârşitul începutului
Cea mai mare parte a acestui capitol s-a referit la primele în
tâlniri sau chiar la momentele de deschidere în relaţia consi-
lier-client, dar acum a devenit clar că faza de început se extinde
de obicei la mai mult decât o şedinţă şi nu are o durată de timp
clar delimitată. Am pus accent pe stabilirea încrederii în relaţie
şi poate că acesta trebuie să fie criteriul care determină momen
tul în care s-a ajuns la sfârşitul începutului. în momentul în care
clientul simte că poate avea suficientă încredere în relaţie, astfel
încât să pătrundă pe un teritoriu necunoscut sau doar pe jumă
tate cunoscut, se poate spune că este pe cale să înceapă călătoria
terapeutică şi că a fost primită şi aprobată însoţirea consilieru
lui. Pentru unii clienţi, după cum am văzut, acest moment apa
re după treizeci de secunde, iar pentru alţii pot trece săptămâni
înainte ca faza critică să se finalizeze. Această mare variaţie a
timpului necesar pentru ca încrederea să se dezvolte este de o
importanţă majoră pentru cadrul terapeutic asupra căruia tre
buie să cadă de acord clientul şi consilierul la începutul relaţiei
terapeutice.
Cadrul terapeutic şi contractul

Pe măsură ce se apropie sfârşitul primei şedinţe, consilierul -
şi clientul se confruntă cu problema pasului următor. Este desi
gur posibil ca singurul lucru care mai rămâne de făcut să fie
272 acela de a încheia relaţia într-un mod pozitiv şi satisfăcător. Până
la urmă, există unele preocupări şi probleme care pot fi explora
te şi chiar rezolvate în mod adecvat în intervalul unei şedinţe de
cincizeci de minute (Talmon, 1990)! Un alt motiv pentru a între
rupe legătura după prima şedinţă poate fi nemulţumirea clien
tului faţă de ceea ce oferă consilierul. Poate clientul se aştepta la
o „soluţie" instantanee sau poate caută o relaţie în care consilie
rul să fie o figură mai puternică. Asemenea chestiuni pot repre
zenta un conţinut important în cursul primei şedinţe, dar pot de
asemenea indica un sfârşit rapid, chiar dacă este considerat pre
matur de către consilier (vezi capitolul 9). Dacă cei doi vor lucra
împreună în continuare, este de dorit ca aceste aşteptări să fie
discutate într-o etapă timpurie a relaţiei, probabil la sfârşitul pri
mei şedinţe. Este important ca atât clientul, cât şi consilierul să
aibă o idee despre natura angajamentului reciproc pe care sunt
pe cale să şi-l asume.
Probabil că există mai multe opţiuni, iar consilierul, ca întot
deauna în tradiţia centrată pe persoană, va avea grijă să nu îi im
pună clientului un cadru fix, ci să găsească împreună, de comun
acord, un aranjament reciproc acceptabil pentru lucrul împreu
nă. Nu este neobişnuit ca cei doi să stabilească un contract pro
vizoriu cu un anumit număr de şedinţe. Ar putea, de exemplu
sa decidă să se întâlnească săptămânal de încă patru ori şi apoi
sa faca un bilanţ. Nu e nimic intrinsec inadecvat într-un aranja
ment de acest fel atâta timp cât este clar de la bun început că la
sfârşitul numărului stabilit de şedinţe, clientul, şi nu consilierul
va decide dacă să continue sau nu încă o perioadă. Mulţi clienţi
care se prezintă pentru consiliere au trăit din plin respingerea si
infirmarea din partea celorlalţi şi este foarte probabil ca ei să in
terpreteze oferirea contractului de patru şedinţe ca pe un mod
politicos al consilierului de a se asigura că nu are de-a face cu 273
clientul mai mult de o lună. Politica de a lăsa la latitudinea clien

tului decizia finală de a continua sau nu consilierea nu înseamnă,
desigur, că acel consilier renunţă la dreptul său de a-şi exprima
propriile gânduri şi sentimente când vine momentul evaluării.
Dacă acesta consideră că relaţia este neproductivă sau că este pu
ţin probabil să se obţină mai mult de atât, va spune asta, iar sen
timentele sale vor deveni apoi un ingredient important în pro
cesul de luare a unei decizii. Consilierul nu va pomi însă de la
presupunerea de bază că el are dreptate şi că ştie mai bine decât
clientul său. Din experienţa noastră, nu s-a întâmplat niciodată
ca asemenea contracte provizorii să ajungă la o situaţie în care
clientul să dorească intens să continue, iar consilierul să vrea din
tot sufletul să întrerupă întâlnirile terapeutice. Dacă s-ar ajunge
vreodată la un asemenea impas, credinţa noastră este că acel con
silier ar trebui să se străduiască să continue măcar o vreme, cu
tot sprijinul pe care îl poate obţine de la supervizorul său.
în loc să folosească un contract provizoriu, consilierul şi clien
tul pot face o înţelegere pe durată nelimitată, fiind de acord să
continue atâta timp cât pare necesar. Va fi eventual menţionată o
unitate imprecisă de timp — câteva săptămâni, o lună sau două
sau, dacă problemele par deosebit de severe, poate câteva luni.
Un asemenea aranjament este deseori mult mai potrivit pentru
clienţii foarte anxioşi, care se tem de respingere sau care sunt con
ştienţi că trăiesc de ani de zile într-o profundă nefericire. Oricum,
e de dorit ca ei să ştie de la bun început că un consilier nu îşi poa
te aroga dreptul de a pune capăt relaţiei atunci când vrea el, ci că
ei au ultimul cuvânt în a determina propriile nevoi terapeutice.
Asemenea contracte deschise pot fi evaluate în cadrul unor şe
dinţe periodice retrospective, care seamănă foarte mult cu cele
274 care au loc la sfârşitul contractelor provizorii de afaceri. Momen
tele reevaluărilor pot fi stabilite de asemenea în principiu la în
ceput şi vor deveni o parte naturală a procesului terapeutic atât
clientul, cât şi consilierul având libertatea de a apela la ele.'
Este indicat, de asemenea, să se stabilească frecvenţa şedinţe-
or într-o etapă timpurie, iar consilierul centrat pe persoană va
fi am nou atent să evite rigiditatea. Probabil că şedinţa săptămâ-
n.a a “e cmazeci de minute va fi potrivită pentru cei mai mulţi
clienţi, dar nu e nimic sfânt în acest cadru. Clientul care la înce
pu este intr-o stare de criză profundă poate solicita şedinţe mai
ese a început (poate de durată mai scurtă), în timp ce alţii ar
pu ea ori o perioadă mai lungă între şedinţe. Acesta pare a fi
cazul pentru cupluri, unde procesarea dintre şedinţe se face mai
bahiim m a U dC d°uă săPtămâni- Desigur, este foarte pro-
Ia teren r maSUrăCe COnsilierea înaintează, frecvenţa stabilită
a început sa nu mai pară adecvată. Se poate schimba şi durata
şedinţelor. Ambu autori au avut relaţii de consiHeie în care clien-
ţu au ont şi au beneficiat de pe urma şedinţelor de două trei
sau duar mai multe ore. De asemenea, nu este neobişnuit Ca ^
clienţi sa descopere că le este mai confortabil cu şedinţe mai
ung!, dar mai rare. In etapa de început însă, ceea ce trebvde sta
bilit este disponibilitatea consilierului de a fi deschis în ceea ce
pnveşte durata şi frecvenţa şedinţelor, indiferent de cadrul adop
tat iniţial. In practică, este mai degrabă o excepţie r W 'i ^
lă ca un client să dorească o schimbare ra d ic a l a cadr i° " T
faptul de a şti că asemenea schimbări sunt m ăr ^ 1 '“ ' dar
oarecare importanţă pentru mulţi clienţi Este are o
acel consilier este dispus să îm pacă Z t ™ ? ^ ^ Că
nevoile clientului, chiar dacă acestea se Z h Z * h
tenţial incomode pentru el. schimba m moduri po-
Este evident din cele scrise până acum că pentru consilierii 275
centraţi pe persoană este dificil să lucreze în instituţii a căror po
litică impune ca un client să aibă un anumit număr de şedinţe,
şi nu mai mult. Un asemenea sistem le ia puterea atât consilie
rului, cât şi clientului; consilierul centrat pe persoană şi clientul
său vor putea lucra împreună în mod constructiv doar prin re
cunoaşterea, acceptarea şi transcenderea unei asemenea nepu
tinţe. Nu credem că, în acest caz, succesul consilierii ar fi imposi
bil, dar astfel de politici aduc în mod clar obstacole formidabile
pentru demersul centrat pe persoană. Când sunt implementate
pentru a face faţă numărului foarte mare de clienţi, este clar că
problema reală este lipsa de resurse. Când sunt introduse pe
baza convingerii că relaţiile terapeutice scurte şi intensive pro
duc rezultate bune, suntem nemulţumiţi. Consilierea pe termen
scurt poate fi şi deseori chiar se dovedeşte a fi foarte benefică,
dar ni se pare puţin probabil ca aceasta să fie situaţia pentru toţi
clienţii.
Există o diferenţă importantă între consilierea „pe termen
scurt" şi cea „limitată ca durată". Consilierii din instituţii, mai
ales cei care profesează în asistenţa medicală primară, se simt
presaţi să se conformeze convenţiei limitei de timp, astfel încât
pot oferi numai un număr fix de şedinţe, fără flexibilitate. Acest
tip de politică nu ia în considerare diferenţele individuale ale
clienţilor şi este un mod crud şi ineficient de a structura servi
ciul de consiliere. Astfel, stipularea unei limite de, spre exem
plu, opt şedinţe la începutul consilierii, poate deveni un obiec
tiv în mintea clientului, când poate trei sau patru şedinţe ar fi
fost suficiente. De asemenea, e ineficientă încheierea prematu
ră a consilierii unui client când acesta este într-un punct în care
simte că mai are nevoie de întâlniri suplimentare. A nu lua în
276 considerare acest lucru atunci când starea clientului este seve
ră va fi costisitor atunci când problemele se vor croniciza. Al
ternativa, care respectă şi bugetele, este de a considera că trava
liul va fi „pe termen scurt", dar nu limitat ca durată. De
exemplu, în asistenţa medicală primară, nimic nu este limitat în
timp, dar totul este pe termen scurt. în acest sistem, serviciul de
consiliere poate oferi o medie de, să zicem, şase şedinţe per
client. Acest sistem pune, e drept, nişte limitări, dar le permite
consilierilor o libertate mult mai mare de a-şi adapta serviciile
pentru a investi „economiile" de la clienţi care au avut nevoie
doar de două sau trei şedinţe în clienţi pentru care limitarea la
şase şedinţe ar reprezenta o costisitoare pierdere de timp.
Intr-un articol recent, McGeever (2006) prezintă un raport de
spre un serviciu de consiliere din asistenţa medicală primară,
gestionat intr-o asemenea manieră încât numărul de şedinţe de
consiliere variază între unu şi patruzeci. Acest model este de
asemenea mai bun pentru consilieri, care pot acumula o expe
rienţa mai variată, în principal din contracte pe termen scurt
d ar Ş1 din contracte de durată medie sau chiar mai îndelungată
(Meams, 1998). Multe dintre problemele care se ivesc din ceea
ce este de fapt, o chestiune de maximă importanţă cu numeroa
se implicaţu financiare şi clinice, au fost discutate într-o prele
gere inaugurală susţinută în 1999 de către unul dintre autori la
conferinţa anuala de formare a Asociaţiei Britanice pentru Con
siliere şi Psihoterapie (Thorne, 1999).
Aspecte financiare
Pentru consilierii care lucrează în cabinete particulare sau
sunt angajaţi m instituţii, aspectul financiar trebuie abordat
într-o etapă timpurie cu fiecare nou client. în unele c a 7 „ •
stitufia îl absolvă pe consilier de vreo responsabilitate W

sens, stabilind taxa şi înregistrând achitarea acesteia De
însă, consilierul însuşi trebuie să includă chestiunea plătUto
prima şedinţa, iar asta nu e mereu uşor, mai ales dacă are un
client foarte tulburat sau dacă au fost dificultăţi în stabilirea ur
mătoarelor întâlniri şi a frecvenţei lor. însă problema nu poate
fi evitată şi necesită o atitudine deschisă şi directă. Clientul nu
trebuie să rămână cu incertitudini şi ambiguităţi. Trebuie să ştie
exact cât trebuie să plătească (dacă există un plan tarifar el tre
buie să îl cunoască) şi trebuie să ştie ce se întâmplă dacă nu
vine la o şedinţă fără să anunţe. Consilierul, la rândul său, va
fi preocupat să înţeleagă sentimentele clientului legate de as
pectul financiar al relaţiei - mai ales dacă apar emoţii negati
ve - şi eventual îi va oferi opţiuni alternative pentru modul
de plata. Dm experienţa noastră, cel mai adesea consilierul este
cel care trăieşte un mare disconfort legat de tranzacţia finan
ciară, şi nu clientul, iar acest disconfort este generat deseori de
o neîncredere inconştientă în propria competenţă sau chiar de
o lipsă de încredere în eficienţa procesului de consiliere. Aces
tea sunt adesea aspectele pe care un consilier trebuie să le dis
cute mai degrabă în supervizare, decât alte îndoieli „etice" le
gate de perceperea unei taxe pentru servicii, temă care poate
servi ca paravan pentru îndoieli mai fundamentale despre pro
pria identitate personală şi profesională. O ultimă observaţie
despre plată este aceea că e bine să fie percepută o plată care
nu este nici atât de mică încât consilierul să se simtă folosit, dar
nici atât de mare încât să simtă că trebuie să „lucreze" bine pen
tru a fi pe măsura plăţii.
278 Rezumat
N-avem de gând să ne scuzăm pentru o analiză atât de rigu
roasă a începutului relaţiei de consiliere sau pentru insistenţa
asupra unor subiecte aparent triviale cum simt mobila şi revis
tele vechi. Este bine ştiut faptul că primele impresii sunt de o
mare importanţă pentru noi toţi în multe aspecte diferite ale vie
ţilor noastre şi atunci este puţin surprinzător că unele persoane
afirmă că rezultatul probabil al relaţiei de consiliere poate fi de
seori prezis din calitatea interacţiunii ce are loc în primele
două-trei şedinţe. Pentru consilierul centrat pe persoană, ceea ce
spune şi face, mediul pe care i-1 oferă clientului, cadrul stabilit
de comun acord la începutul lucrului împreună — toate acestea
sunt o încercare de a transmite acelaşi mesaj neechivoc: „Te pri
mesc, te accept şi te valorizez ca pe o fiinţă umană, vreau să te
înţeleg, vreau să putem fi deschişi şi oneşti unul cu celălalt şi nu
este nimic în mine care să vrea să-ţi răpească ceva. Speranţa mea
este că vom putea lucra împreună pentru atâta timp cât simţi tu
că este de ajutor şi că merită".
Studiu de caz (partea I)

Introducere
Definim arbitrar faza „de început" a procesului de consiliere

ca perioada în care clientul dezvoltă suficientă încredere în con
silier şi în relaţia lor pentru a explora cu mai mult curaj limitele
conştiinţei sale. De obicei, este nevoie de profunzime relaţională
pentru a dezvolta această încredere. Uneori, un client va atribui
un înalt grad de încredere consilierului profunzime relaţio-
n a lă ,dar este felul de încredere oarbă a unui copil faţă de părin- 279
te ş i o calitate efemera. Este vulnerabilă la schimbările bruş
te ale proiecţiei sau la ruperea vrăjii transferului, cum ar spune
colegii noştri din orientarea psihodinamică. încrederea oarbă du
rează numai atâta timp cât clientul îl poate menţine pe consilier
în poziţia de părinte perfect. în abordarea centrată pe persoană,
ne orientam spre o încredere de natură adult— adult mai degrabă
decât copil-părinte, deoarece cea dintâi oferă o bază mai solidă
pentru a atinge dimensiuni mai profunde ale trăirilor existenţia
le ale clientului. Pot exista de asemenea o serie de „straturi" ale
acestei încrederi care se dezvoltă. După ce se obţine suficientă în
credere pentru a începe procesul terapeutic, va fi nevoie de un
nivel crescut de profunzime relaţională pentru a ajunge pe teri
toriul mai intim şi mai temut. Acest aspect este discutat ca sec
venţă a procesului din partea de mijloc a consilierii în capitolul 8.
în ceea ce priveşte faza de început, este util pentru consilie
rul în formare să fie conştient că nu există o singură cale pe care
trebuie să o apuce procesul terapeutic pentru a se dezvolta aceas
tă încredere; există mai multe drumuri către succes pe care con
silierul şi clientul pot păşi înainte spre următoarea fază a întâl
nirii lor terapeutice. în prima parte a studiului de caz ce
urmează, vom trasa un astfel de drum pe care poate pomi pro
cesul de consiliere. Acesta este un singur caz şi, prin urmare, nu
poate reflecta toate observaţiile pe care le-am făcut în această car
te. Cu toate acestea, sperăm să ilustreze o mare parte din ceea ce
înseamnă pentru consilier şi client să găsească suficient curaj şi
încredere unul în celălalt pentru a porni împreună in călătoria
lor imprevizibilă.
O problemă majoră în descrierea unui caz este aceea de a de
cide ce rămâne şi ce nu. în relatarea ce urmează am încercat să
280 păstrăm doar materialul considerat atât de către consilier, cât şi
de client ca fiind deosebit de semnificativ. Prin urmare, multe
şedinţe şi evenimente sunt comentate doar pe scurt pentru a
acorda mai mult spaţiu acelor momente care au afectat în mod
radical procesul.
în studiul de caz au fost utilizate o serie de informaţii pro
venind din mai multe surse, acesta fiind rezultatul muncii atât
a consilierului (Dave Meams), cât şi a clientului, la doi ani după
terminarea consilierii. De asemenea, descrierea cazului a fost
revizuită pentru această ediţie. în primul rând, au existat înre
gistrări audio pentru toate şedinţele în afară de prima. A doua
sursă principală de informaţii a fost clienta, Joan. Ea ţinuse un
jurnal în perioada consilierii şi l-a putut folosi împreună cu în
registrările audio, pentru a scrie note detaliate despre ceea ce
a trăit pe parcursul celor patru luni ale procesului de consilie
re. I s-a cerut să comenteze fiecare dintre cele şaptesprezece şe
dinţe şi să ia în considerare orice insight pe care l-ar fi avut în
tre întâlniri.
A treia sursă de informaţii au fost notiţele consilierului de
spre caz. în acest studiu de caz, după cum se obişnuieşte în stu
diile de caz centrate pe persoană, se acordă atenţie nu doar ma
terialului adus de către client şi comportamentului său în
consiliere, ci şi experienţei de sine a consilierului în timpul con
tactului, precum şi aprecierii pe care o face acesta despre calita
tea şi intensitatea relaţiei terapeutice. Aşadar, notiţele practicie
nilor centraţi pe persoană conţin în mod normal dimensiuni: ale
clientului, ale sinelui şi ale relaţiei. Asemenea notiţe detaliate au
fost disponibile pentru primele zece şedinţe, dar sunt mai pu
ţin amănunţite pentru restul de şedinţe. Unele notiţe au fost re-
scrise mai explicit şi sunt reproduse în prezentarea de caz.
După ce Joan şi consilierul au reconstruit experienţele lor in- 281
dividuale din procesul de consiliere, s-au întâlnit pentru a-şi
compara percepţiile şi astfel au creat încă o sursă de informaţii,
în timpul experienţei de comparare, Joan şi consilierul au apelat
frecvent la înregistrările audio pentru clarificări. Aceste întâlniri
au adus la lumină multe diferenţe de înţelegere, inclusiv desco
perirea că unele presupuneri pe care le făcuse consilierul despre
experienţa clientei s-au dovedit a fi eronate. Această colaborare
apropiată între consilier şi client este o garanţie că descrierea ce
urm ează a procesului de consiliere reprezintă relatarea lor co
mună, şi nu este doar interpretarea amăgitoare a consilierului.
Contextul
Cadrul acestui caz ţine de practica privată de consiliere. La

vremea când s-a desfăşurat consilierea, Joan avea douăzeci şi
şapte de ani. Era căsătorită cu Roger, nu avea copii şi era impli
cată în asistenţa socială voluntară. Mama ei murise, iar cu tatăl
pierduse legătura. Consilierul i-a fost recomandat lui Joan de că
tre un fost client şi ea a făcut programarea direct cu acesta prin
telefon. Joan a întrebat de taxă în timpul conversaţiei telefonice.
Consilierul s-a referit la politica lui de a avea două taxe: una mai
mare pentru clienţii care îşi permit şi una oarecum mai mică pen
tru cei cu dificultăţi financiare. Consilierul a menţionat de ase
menea politica sa de a nu percepe taxă pentru prima şedinţă
atunci când clientul nu doreşte să continue. Joan a decis să achi
te taxa mai mare şi a spus că vrea să plătească prima şedinţă in
diferent dacă vor continua sau nu.
Un alt aspect relevant al contextului este starea de spirit a con
silierului în timpul primei şedinţe. Acest aspect are o semnificaţie
282 deosebită pentru cazul discutat deoarece consilierul se simţea
epuizat şi oarecum neliniştit la acea vreme. Primirea lui Joan
creştea la maximum numărul de clienţi şi el s-a întrebat după
conversaţia telefonică dacă nu ar fi trebuit să fie mai precaut îna
inte să o accepte. O altă problemă tulburătoare pentru consilier
a acea vreme erau dificultăţile sale cu o clientă pe nume Chris-
tme, al cărei proces personal era deosebit de solicitant. Clienţii
câteodată printr-o perioadă în care sunt epuizanţi şi necesi-
a mai multă atenfie şi efort din partea consilierului, dar acesta
avea dificultăţi mai mari decât de obicei cu clienta Christine, al
cărei „proces fragil" (Warner, 2000a) prilejuia solicitări repetate
către consilier ca acesta să demonstreze că „poate face treabă
«“J J / n"! CU1111ŞUVoi aparent c°nstant de critici. Aceas-
uj" » " ” " ta m0d P * » » !. * -
Şedinţa 1
Este interesant de notat că, doi ani mai târziu, în notiţele lor
consilierul şi clienta sa au considerat aceleaşi e v e ^ e n t e c a f i '
ind in mod deosebit semnificative în prima sedintăT
relatarea experienţei de către Joan ? cu
Când am venit la cabinetul său eram foarte snpri^s î

cam să par curajoasă, dar pentru mine era o chestiune de v il'
ţa şi de moarte... Iar el era un străin... într-un fel urma să * •
pun viaţa in mâinile unui străin. '
m-a privit cu o licărire h T o ^ c a ^ i c ^ 7 & “ ^ ^ mine'

gân d i t - „ aD oam ne, n u - ~ ^ =
mine! în primele cinci minute mi-am dorit să fug pe uşă, dar 283
nu am putut — aşa că am continuat să vorbesc. Nu cred că am
arătat prea multă emoţie. Asta s-a schimbat când el a spus: „Pari
foarte tensionată — ţi-e teamă?... A sta te sperie?" Pot auzi pe ca
setă cum am oftat profund şi îmi amintesc că m-am uitat la el
pentru prima oară de când mă aşezasem.
Joan şi-a spus povestea în cea mai mare parte din restul aces
tei şedinţe. Ea a vorbit despre cum se simţea „prizonieră" în pro
pria sa viaţă, despre cum „nu poate scăpa" şi cum simţea că
„moare în acest mariaj". S-a referit la soţul său, Roger, ca fiind
„lipsit de emoţii" şi a fost înverşunată când s-a referit la aparen
ta lui incapacitate de a răspunde emoţiilor ei. A descris practici
le sadomasochiste care au început devreme în relaţia lor. Consi
dera că se grăbise să se căsătorească deoarece „îi era teamă să
facă altceva". Avusese o relaţie extraconjugală cu doi ani înain
te, dar i se „supusese" lui Roger când el i-a cerut să îi pună ca
păt. A spus că se simţise „paralizată de vinovăţie" şi că singura
cale posibilă de acţiune fusese să revină în mariaj pentru a „în
cerca din nou". Vorbind despre această revenire în mariaj, ea a
spus: „Undeva ştiam că nu va merge, dar mi-am negat acest sim
ţământ."
Doi ani mai târziu, Joan descrie cum a fost pentru ea să îşi
spună povestea în şedinţa de consiliere:
Până la sfârşitul primei şedinţe, spusesem aproape toată po

vestea. în unele momente, am vorbit atât de repede, încât consi
lierul nu a avut timp să intervină. Cred că numai aşa aş fi putut
să povestesc — nu puteam să înfrunt sentimentul asociat istori
sirii mele. De asemenea, am vorbit foarte repede şi nu m-am uitat
284 la el de teamă să nu mă întrerupă... să nu mă dezaprobe s a „ *
mă respingă. sâ
Aproape de sfârşitul acestei întâlniri, consilierul a oprit des

c ă l d t l l ™ f 7 ° iUl VOfbirii lui Joan # oprim at interesul,
confirmare ** ^ P ™ 4™ aflnna»,e de
S^ S f°arte multe tine azi. Am văzut cât de în-

Pe“ ae°; f e Să faci asta * am văzut cât de important este
nuu eşti eenuTcare sa
eşti genul T *renunţe
'^ de CUraîul tău ~ « mod clar
fără luptă.
A
in aceasta relatare a nrimoî î„ iai • •

atenţie « * informaţiei ^° de“ *b‘a
menţionat mai devrpm^ ^ i- , asta* Dar aşa cum am
ŞINELE: Concentrându-mă asupra mea s„nt ™ «

această primă şedinţă cu Joan am fost destul de e m l !, *
ceput. La prima vedere, ea părea foarte intensă 7 ă
care priveau prin mine. M-a luat prin surprinde “ ““
şi am avut nevoie de timn nâr. “ P urpnndere intensitatea ei
de ia început “ T * - - ^
pentru a mă concentra asupra ei Aproape • CCntrat şi
* ea in primele „„mente ?f doar ' ? ™ !to-
concentrat asupra ei QPnHmo . i * r atunci car*d m-am
Ovalorizare reală a ei în lupte sa. ^ ** Ş* 3 devenit
RELAŢIA: Cred că cel mai important moment a fost spre sfâr- 285
şit, când am oprit-o pentru a-i arăta clar şi ferm cât de mult îi ad
mir curajul. Această confirmare ar putea fi importantă pentru ea
în relaţie cu lupta ei, dar cred că va fi de asemenea de ajutor pen
tru a consolida încrederea ei şi relaţia noastră. Am presimţiri po
zitive în ceea ce priveşte potenţialul relaţiei noastre, dar bănuiesc
că ea a obosit să îşi ia angajamente. Va fi foarte important ca eu
să depun un efort mai mare pentru a-mi comunica respectul şi
înţelegerea. Cred că s-ar putea ca ea să nu mă creadă dacă nu
arăt asta cu intensitate.
Şedinţa 2
Această întâlnire a început cu întrebarea consilierului: „Ce

este cel mai important pentru tine acum?" Joan a început să vor
bească despre cum s-a simţit mult mai bine după întâlnirea an
terioară se simţise mai puternică toată săptămâna. Ea spune:
„Sper să nu treacă... sper să meargă..." Continuăm relatarea din
notiţele consilierului:
A
In acest punct, am făcut o greşeală pe care am reparat-o mai

târziu, reuşind să aprofundez relaţia terapeutică. Când Joan a
spus: „Sper să meargă", m-a impresionat privirea ei, care pă
rea foarte penetrantă. Am devenit agitat, mă simţeam inconfor-
tabil şi m-am retras în scaunul meu de parcă eram ameninţat.
Pentru o clipă, m-am gândit la perioada dificilă pe care o avu
sesem cu Christine şi cum nu mă descurcam deloc bine. Am în
ceput să mă întreb dacă şi Joan era teribil de speriată că aş pu
tea să o dezamăgesc. în câteva momente, mi-am pierdut
complet concentrarea şi mi-a fost dificil să pun deoparte această
286
idee pentru a-mi putea dedica în întregime atpntia i
vorbelor lui Joan. După o scurtă «cere, L
nesiguranţa comentând ceea ce văzusem la Joan în acel mo
ment. Nu i-am reflectat trăirea mea mai profundă deoarece
L n ? ' T Pr°babl1 Să fie contaminată de intruziunea expe
rienţei mele cu Christine, astfel încât i-am spus... [continue
dm înregistrările audio] tconnnuare
meargă?... Când spui asia, pari atât de

* * - s s . * • - * * - ■ — «
[Pauză lungă]
uză] frlCa ' nu''' 8roaza'- Sunt absolut îngrozită. [Pa-
- S S f , *"W Ce anume
JOAN: Sunt îngrozită că mă vei părăsi.
[Continuare din notiţele consilierului]
a a t de Z Z Z , a5'* Br“
meam că jJoan ai
ar putea
putea fi
nm în mod
m Y sunilar
• •, Chnshne'
înfrimcaismcat
- mă te
suficient de puternic pentru ea. De fapt f r i ^ uT “ S™
pe ceva destul de diferit - era “ J° m era bazat
sesc. Mă bucur că am fost rezervat ut ^ ^ °* *
acpe Şi că am avut grijă să o verific ^ mea re
momentul în d° Ua reamintindu-?i
* ZV9luit teama că va fi părăsită; *
Acest moment din a doua întâlnire a fost decisiv pentru mine 287
îmi amintesc că am fost inundată de emoţii după ce am spus că
eram terifiată că voi fi respinsă. Simţeam că aceasta era ultima
mea şansă la viaţă şi că aş putea fi respinsă şi am realizat brusc
ca aceeaşi teamă de respingere marca relaţia mea cu Roger. De
asemenea, părea să existe un fir care ducea şi mai înapoi (mai
târziu am descoperit că avea legătură cu respingerea de către ta
tăl meu). Pe lângă toate acestea, actul în sine de a-mi exprima
teama a avut un impact profund asupra relaţiei cu consilierul
meu. M-am simţit mult mai apropiată de el şi mult mai puţin
speriata când mi-am dat seama că el nu avea să mă refuze ca pe
un caz lipsit de speranţă. Odată cu acest incident, mi-a fost mai
uşor să îi povestesc despre „podul" meu mai târziu în acea
şedinţă.
Acest incident pare să fi contribuit enorm la stabilirea încre-

de" 1“ ţ * consilier şi Joan, care a putut apoi să îi împărtăşeas
că detalu ale fantasmei ei suicidare în care se arunca de pe un
„pod (vezi capitolul 8). Dezvoltarea acestei încrederi impor
tante este punctul în care vrem să tragem linia noastră arbitra
ra care separă „începutul" şi „mijlocul" procesului de consilie
re, deoarece, doar atunci când se dezvoltă această încredere
clientul este pregătit să îşi asume mai multe riscuri, având cer
titudinea relativă că acceptarea şi angajamentul consilierului vor
n la fel d e intense.
în acest caz, încrederea s-a dezvoltat rapid, în ciuda erorilor
consilierului din unele momente. Doi factori principali contri
buie la viteza procesului. In primul rând, este clar că Joan mani-
esta o disponibilitatemare pentru consiliere. Utilizând factorii
escnşi mai devreme în acest capitol (caseta 7.2) ca indicatori ai
288
stării de disponibilitate a clientului, este clar că Joan nu era chi
nuită de indecizie în ceea ce priveşte dorinţa de schimbare; că ea
nu suferea de o lipsă generală de încredere; că era dispusă să îşi
asume responsabilitatea în mod considerabil pentru ceea ce se
întâmpla în consiliere şi că era dispusă să îşi recunoască şi să îşi
exploreze sentimentele. Atunci când atât de mulţi dintre aceşti
actori sunt prezenţi, ne-am aştepta ca faza de început să fie des
tul de scurtă. Consilierul a contribuit de asemenea la accelerarea
procesului, fiindcă, deşi era în pericol de a o supraidentifica pe
oan cu cealaltă clientă, Christine, el a fost conştient de această
eficienţa şi a avut grijă să verifice percepţiile sale despre Joan.
Sa4U 3 f°St neîndemânatic, situaţia ar fi fost
Z t r : dr elarB fOSt mai c° ^ e n t de sine sau
nu ar fx fost dispus să îşi verifice asumpţiile.
bbu,u sai Sti inducă

L ^ “-m
VSCUrt5
eroare"pe
fazei de in“
dator, carepul 'm
ar putea "U ar
conchide că tasa
e-
intampla mereu. De exemplu, în cazul lui Riclc" H • -
capitolui 6 din Meam, şi Cooper (2005), faza de î n c e p u , I X ”
s Ţ iv ta S W te a ^ primele
h . ă t î ei a fost s,abi-
cativ. Ei au încheiat începutul" «• „Un ProSres semrufi-
^ «**■ aP - o c e s S X **
„Mijlocul"
Studiu de caz (partea a n-a)

Şedinţa 2 (continuare)
Către sfârşitul acestei şedinţe a venit unul dintre acele mo

m ente din consiliere când clientul care şi-a asumat un risc sem
nificativ descoperă că încrederea sa nu a fost greşit acordată. în
înregistrarea audio a şedinţei, există o lungă tăcere, întreruptă
p ân ă la urm ă de către Joan:
JOAN: [îşi pleacă capul şi vorbeşte cu o voce joasă dar ferma] Când
îmi este cel mai rău, îmi vizitez „podul". [Pauză] Este un pod
înalt deasupra liniei de tren. [Pauza] Fac lucruri ciudate, cum ar
fi să aştept să vină un tren şi apoi îmi imaginez cum ar fi dacă
m-aş rostogoli spre tren — şi mă gândesc de care vagon s-ar lovi
corpul m eu... şi cum aş simţi durerea... Apoi întunericul... apoi
nimicul. [Pauza]
CONSILIERUL: Nu îmi pare chiar atât de ciudat... pare ceva
important, ca şi cum ar fi foarte important pentru tine?
JOAN: [privind consilierul] Este crucial pentru mine, este ceea
ce mă ţine în toate minţile — de fapt, într-un fel dudat, este ceea
ce mă ţine în viaţă ... [Pauza] Nu credeam că îţi voi vorbi despre
asta pentru că e atât de important... înseamnă foarte mult pen
tru mine.
CONSILIERUL: [vorbind lent] Da, văd asta, cred că înţeleg cât
de preţios este de fapt, este incredibil de important pentru tine,
este de fapt mijlocul prin care tu faci faţă vieţii tale... este ceva
nespus de preţios... Mă simt onorat că ai avut încredere în mine.
JOAN: [zâmbeşte].
A
înţelegerea şi acceptarea consilierului în acest moment au fost

resimţite de Joan ca oferind un nivel de intimitate care a adău
gat o profunzime incomensurabilă relaţiei. Asemenea experien
ţe ale profunzimii relaţionale nu se pierd niciodată, după cum a
comentat Joan doi ani mai târziu:
Acesta a fost un moment extraordinar de frumos — şi uimitor

că s-a întâmplat atât de devreme, la a doua şedinţă. Am avut des
tulă încredere în el, încât să devină singura persoană din lume
care să ştie despre „podul" meu. Şi a înţeles atât de bine semni
ficaţia şi importanţa sa... şi într-adevăr valoarea sa pentru mine.
Bineînţeles, nu doar calitatea empatiei consilierului a creat

profunzimea relaţională. Clienta a iniţiat apropierea, mergând
în profunzime în mărturisirea de sine. Valoarea acestei experien
ţe pentru clientă, pentru Joan, apare în contrast acut cu ceea ce
s-ar fi putut întâmpla dacă acel consilier s-ar fi simţit obligat să
apeleze la un protocol formal legat de prevenirea suicidului. Ase
menea protocoale de obicei necesită o atenţie specială din par
tea consilierului (inclusiv informarea unei terţe părţi) dacă exis
tă dovezile unei „ideaţii suicidare" din partea clientului. La
prima vedere, se putea considera că Joan fantasma despre pro 291
pria sinucidere, dar, dintr-o perspectiva fenomenologică, fantas
ma ei făcea de fapt parte din strategia ei de supravieţuire. Este
bine ca protocoale precum acesta să fie analizate în funcţie de
„politica de consiliere" — ele există sub pretextul de a proteja
clientul, dar adevărata lor funcţie este să protejeze instituţia
(Meams, 2006b).
Şedinţa 3
Notele consilierului explorează elementele importante pen

tru el în această a treia şedinţă:
Conţinutul acestei şedinţe este uşor de descris. A fost în între

gime dedicată sentimentului crescând al lui Joan de dezgust faţă
de ea însăşi şi faţă de soţ în legătură cu practicile lor sadomaso-
chiste. (Joan a intrat în detalii considerabile asupra acestor prac
tici şi a sentimentelor sale trecute şi prezente faţă de ele.) Pe par
cursul acestei săptămâni ea a început să refuze să mai ia parte la
aceste practici. Procesul din şedinţă pare să fi fost pentru Joan
unul de „despovărare" de tensiunea şi vinovăţia pe care le sim
ţea faţă de sexul sadomasochist — a părut foarte important pen
tru ea să îmi povestească fiecare mic amănunt, ca şi cum îşi exor
ciza vinovăţia. Este de asemenea vizibil că Joan devine puţin mai
puternică: nu cred că ar fi putut să îl refuze pe soţul ei nici acum
două săptămâni... Se mişcă foarte rapid în prezent. Dar a fost
ceva ciudat azi în legătură cu ea de care îmi dau seama abia
acum, pe măsură ce mă concentrez asupra ei. Nu am avut sen
timentul că ea era grozav de tulburată de viaţa lor sexuală şi to
tuşi părea să trăiască atât de intens în timp ce îmi povestea de-
spre aceasta. Mai e ceva în fundal care ne-a scăpat? E prea târ
ziu acum pentru a face ceva. Să încep următoarea şedinţă cu
acest aspect nu ar fi o idee bună deoarece ar căpăta întâietate faţă
de alte lucruri importante pentru ea. Dar pare a fi o diferenţă în
intensitate între cum era în timpul şedinţei şi ce înseamnă aceste
practici pentru ea. Voi reţine acest lucru în caz că apare în viitor.
De ce am ratat acest aspect în timpul şedinţei? Pare atât de evi
dent acum. Cred că am fost puţin uimit de experienţele ei
sado-masochiste. Am fost orbit de ele, nu aveam suficientă ex
perienţă a detaliilor scenelor sadomasochiste. Asta m-a făcut să
pierd firul pentru o vreme şi am eşuat în a sesiza discrepanţa
dintre conţinutul spuselor ei şi felul ei de a fi.
Şedinţa 4
Acest extras din notele consilierului indică tema dominantă

a celei de-a patra şedinţe:
Azi Joan a fost atât de negativă faţă de ea însăşi şi faţă de si

tuaţia sa cum nu am mai văzut-o de la prima şedinţă. A repe
tat fraze precum „Nu e bine"; „Nu îl pot părăsi"; „Nu sunt
bună de nimic, sunt lipsită de putere".
Aceasta a fost una dintre acele întâlniri în care consilierul

m ai p u ţin priceput ar fi încercat să o scoată pe Joan din starea
sa depresivă cu o versiune a frazei „Gata, gata, va f i bine . Un
răspuns m ult mai rodnic este însă să vedem această depresie şi
regresie ca o parte integrală a procesului clientului: câteodată
clienţii trebuie sa recadă în cea mai neagră stare înainte să poa
tă merge mai departe. De asemenea, procesul terapeutic rare
ori progresează constant. De fapt, de mult mai multe ori de
scrie tiparul unui montaigne-russe, trasând culmi, văi, bucle şi
spirale (vezi mai încolo în acest capitol). Sarcina consilierului
centrat pe persoană este să fie un companion de-a lungul tutu
ror părţilor călătoriei, fie ele negative, deprimante şi uneori ira
ţionale. Simpla remarcă asupra iraţionalităţii regresiei nu îi
pune capăt acesteia, iar pentru client va deveni încă un eşec din
şirul de nereuşite.
De două ori în timpul acestei întâlniri Joan a spus: „Trebuie
să îmi vizitez podul". Consilierul a explorat ce însemna asta pen
tru ea, dar mai târziu a simţit că ratase o oportunitate, după cum
a scris în notiţele sale:
Aş fi vrut să îmi urmez intuiţia de a sugera că putem, literal

mente, vizita podul ei împreună. în acele momente, am ştiut că
acea judecată rapidă a mea era îndreptăţită şi că ar trebui să o
urmez. Relaţia noastră era suficient de puternică pentru ca ea să
fi acceptat să merg cu ea în acel loc atât de personal. Să fiu cu ea
acolo ar fi putut să o ajute să se mai elibereze din blocajul
prezent.
Retrospectiv, consilierul a avut probabil dreptate să fie mai

precaut în această ocazie. Ar fi fost o sugestie dificilă deoarece,
deşi Joan a împărtăşit importanţa „podului" ei, acesta încă era
un loc privat pentru ea. De asemenea, făcând o asemenea suges
tie, consilierul trebuie să fie foarte atent la locusul de evaluare al
clientului. Este Joan suficient de stăpână pe ea însăşi în acest
punct al procesului de consiliere încât să poată spune „Nu"?
Deşi precauţia este adecvată în acest caz, problema generală
a extinderii cadrului de consiliere este una importantă. Consi-
lierul centrat pe persoană nu ar trebui să se simtă constrâns de
graniţele fizice ale cabinetului de consiliere. Acea încăpere ser
veşte ca loc de întâlnire deoarece este convenabilă şi privată; une
ori aceste avantaje merită să fie sacrificate pentru alte beneficii
care pot urma. Există în cadrul profesiei de consilier o rezisten
ţă la a lucra în afara cabinetului — câteodată această rezistenţă
este chiar ridicată la rangul unei probleme cvasietice. Acest fapt
derivă din influenţele psihodinamice anterioare care, din păca
te, încă ne restricţionează explorarea problemelor de lărgirea ca
drului terapeutic (Meams şi Cooper, 2005: 55-8).
Şedinţa 5
Această şedinţă a început cu întrebarea consilierului: „Ce-ai

mai făcut săptămâna aceasta?" la care Joan a răspuns „Nu prea
multe." Joan a părut foarte tăcută şi retrasă în prima treime a în
tâlnirii. Consilierul a reacţionat la această tăcere şi la evitarea din
partea lui Joan a contactului vizual, mărturisind ceea ce trăia:
CONSILIERUL: Parcă azi ai evitat să mă priveşti... şi pari

mult mai tăcută... cum te simţi?
JOAN: [izbucneşte în lacrimi] Este prea lipsit de speranţă... eu
sunt lipsită de speranţă... nu pot s-o fac... nu pot să îl pără
sesc [pe Roger].
CONSILIERUL: Ce altceva mai simţi?
JOAN: Sunt lipsită de speranţă... [Pauză] Simt că te dezamă
gesc.
CONSILIERUL: Mă dezamăgeşti pentru că nu eşti la fel de
puternică ca până acum?
JOAN: Da, îmi este atât de jenă.
CONSILIERUL: Ca şi cum nu te-aş mai plăcea la fel de mult
când eşti în felul acesta?
JOAN: [evitând în continuare contactul vizual] Exact, cum poa
te să îi placă cuiva o fetiţă plângăcioasă? [îşi ridică picioarele şi
le îmbrăţişează, sprijinindu-şi capul de genunchi. începe să plângă
în hohote.]
CONSILIERUL: [se ridică de pe scaunul său pentru a se aşeza
lângă Joan pe canapea şi îşi pune braţul în jurul ei cu blândeţe. Stau
astfel aproape cinci minute, Joan plângând continuu.]
Tot restul şedinţei consilierul a rămas lângă Joan care, odată

ce a încetat să plângă, a început să vorbească despre tristeţea con
tinuă pe care o simţise în viaţa ei ca fată.
Consilierul a acţionat din plin ca un practician centrat pe per
soană. Nu a fost doar empatic în mod adecvat faţă de neferici
rea tot mai mare a lui Joan, dar a arătat în mod consistent o con
siderabilă valorizare a lui Joan, chiar şi când ea se purta în feluri
despre care ea credea că sunt inacceptabile. In tot acest timp, con
silierul a fost perfect congruent cu intensitatea şi calitatea pro
priilor sale senzaţii; a fost chiar dispus să-şi dovedească impli
care totală faţă de Joan apropiindu-se de ea şi îmbrăţişând-o în
timp ce plângea.
Ar putea fi dificil să judecăm importanţa unei interacţiuni pre
cum aceasta fără să cunoaştem contextul. Joan a înţeles foarte
limpede comportamentul consilierului în reflectările ei ulterioare:
Am simţit că era dispus să fie cu mine pur şi simplu în ciuda

lipsei mele de speranţă şi a depresiei. Nu a încercat să mă scoa
tă din acea stare. Asta a fost foarte important, deşi este dificil să
descriu de ce a fost important. Are ceva de-a face cu faptul că
exact când mă aşteptam ca el să mă respingă, el a venit către mi
ne şi a stat lângă mine — asta a însemnat că el era cu mine
într-adevăr, în mod autentic, şi eu am putut atunci să înfrunt în
treaga intensitate a dezolării mele şi cumva s-o las în urma mea.
Consilierul oferă o perspectivă similară a interacţiunii în no

tiţele sale:
Azi a fost o şedinţă critică pentru Joan şi de asemenea pen
tru relaţia noastră. Am putut să o întâlnesc în starea ei de mare
dezolare şi să împărtăşesc cu ea acest sentiment. Ea trecea
într-adevăr prin emoţii puternice, deoarece senzaţiile pe care
le-am trăit eu erau incredibil de intense: senzaţia disperării şi
tristeţii ei mă umplea de fiori. Puteam să o simt în întregul
meu corp, iar la sfârşitul şedinţei m-am simţit atât epuizat, cât
şi slăbit.
Există o altă cale pe care consilierul ar fi putut să o urmeze în

această întâlnire. Ne străduim pe parcursul acestei cărţi să ac
centuăm că pot fi mai multe căi de a desfăşura un proces tera
peutic — şi toate pot fi încununate de succes. Un răspuns alter
nativ din partea consilierului ar fi fost să exploreze dacă Joan
simboliza părţi diferite sau configuraţii în cadrul sinelui ei. Răs
punsul ei „Cum ar putea să îi placă cuiva o fetiţă plângăcioasă?"
spus în timp ce îşi trăgea picioarele sub ea şi le ţinea cu braţele
ar putea indica o configuraţie a sinelui (Meams, 1999; Meams şi
Thome, 2000). Dacă acesta este cazul, dinamica dintre diferitele
părţi ar putea avea o importanţă semnificativă pentru consilie
re. însă consilierul centrat pe persoană ar trebui să cerceteze
aceste lucruri cu blândeţe, având mare grijă să nu inducă vreo
sugestie a pluralismului sinelui deoarece, la marginile conştiin
ţei, oamenii sunt în mod special susceptibili la direcţionarea con- 297
silierului. Cu toate acestea, ţinând seama de emoţionalitatea con
siderabilă trăită actualmente de clientă, consilierul ar putea la fel
de bine să decidă să ia lucrurile aşa cum apar, ca în exemplul
prezent, dar să ia aminte şi la posibilitatea existenţei unor părţi
ale sinelui astfel încât să le poată auzi mai apoi vocile, deseori
abia perceptibile. Această problemă, a posibilităţii ca un client să
îşi simbolizeze şinele ca părţi şi a felului în care va răspunde con
silierului, este discutată mai târziu în capitol.
Şedinţa 6
Joan a ajuns cu zece minute mai devreme şi, cum consilierul

era pregătit, şedinţa a început. Fără să aştepte o invitaţie, Joan
a început să povestească diferitele amintiri şi gânduri pe jumă
tate uitate care îi năvăliseră în conştiinţă în timpul ultimei săp
tămâni. Ea a vorbit pe îndelete despre faptul că până acum nu
a menţionat că tatăl ei o abuzase sexual între treisprezece şi şai
sprezece ani. Câteodată, actul sexual era precedat de acte varia
te de cruzime fizică. Ea a vorbit despre aceste activităţi cu la fel
de multe detalii precum oferise mai devreme despre relaţia
sadomasochistă cu soţul ei. A tremurat în mod constant în timp
ce a vorbit, câteodată „de ură", dar şi „de furie", „de frică", iar
mai târziu „de disperare". Spre sfârşitul şedinţei, ea şi-a rezu
mat poziţia cu întrebarea retorică: „Ce să fac cu toate aceste sen
timente"?
Pe lângă povestea legată de cruzimea tatălui, Joan avea re
sentimente din cauza rolului jucat de mamă. Următorul extras
dintr-unul dintre monologurile lui Joan rezumă această atitu
dine:
298 Am păstrat tăcerea ani şi ani exact cum ceruse tăticul, dar am
tot sperat ca mămica să afle. Odată am crezut că ea şi-a dat sea
ma de ce se întâmplă atunci când a venit mai devreme şi m-a gă
sit plângând pe pat. Mă simţeam atât de rău — mai mult decât
orice mă simţeam vinovată pentru că ea aflase —>dar îmi doream
ca ea să afle. A părăsit camera mea fără o vorbă şi s-a dus jos.
Am tot aşteptat ca ea să vină iar sus, dar nu a mai venit şi am
adormit. Următoarea zi s-a purtat ca şi cum nu se întâmplase ni
mic — şi la fel am făcut şi eu.
Privind înapoi, acum sunt absolut sigură că ea ştia ce se întâm
plă, dar că a muşamalizat totul... şi că nu m-a ajutat. La scurt
timp după aceea, tatăl meu a încetat să mă mai abuzeze iar eu
am rămas complet singură. îmi amintesc că simţeam că vreau să
mor cu totul deoarece cauzasem asemenea lucruri groaznice tă
ticului şi mămicii mele.
A
In aceeaşi întâlnire Joan a făcut legătura între relaţia ei cu ta

tăl şi aceea cu soţul: „A fost aproape ca şi cum îmi alesesem un
alt tătic şi încercam ca, de data asta, să nu mai dau greş". Când
consilierul a reflectat aparenta similaritate dintre senzaţiile pe
care părea să le trăiască la şaisprezece ani, de a fi „moartă cu
totul", şi „întunericul" şi „nimicul" pe care le găsea în fantas
ma ei de a sări de pe pod, Joan a recunoscut asemănările şi s-a
concentrat asupra celorlalte senzaţii, precum şi asupra „stării
de bine" care erau asociate cu această retragere fantasmatică în
neant.
Această şedinţă a scos în evidenţă o schimbare în relaţia ei cu
Roger. Pe lângă dezvăluirea unora dintre motivele ei în a-1 ale
ge ca partener, ea a povestit că săptămâna anterioară putuse să
îi povestească despre incest. Plânsese mult cu el, iar el reacţio-
naşe mai kine decât se aşteptase ea: „Nu părea să ştie ce se în- 299
tâmplă, dar măcar m-a ţinut şi m-a mângâiat — mi-a arătat în
treaga grijă de care era în stare".
Nu am spus prea multe despre comportamentul consilierului
în această şedinţă. Adevărul este că ceea ce a facilitat exprima
rea amintirilor lui Joan şi povestirea acestora în şedinţa prezen
tă a fost comportamentul consilierului din şedinţa anterioară. Eve
nimentele din timpul celei de a cincea întâlniri au sporit la
profunzimea relaţională, oferindu-i lui Joan siguranţa şi încrede
rea să intre pe un nou teritoriu. Joan a căpătat încredere în con
silierul ei, în relaţia lor, precum şi în ea însăşi, ceea ce reflectă
aşa-numita „trăire continuă a profunzimii relaţiei" (vezi capito
lul 3 şi Meams şi Cooper, 2005: 52-3). Câteodată este folosit ter
menul de reciprocitate pentru a descrie această etapă a relaţiei.
Prezenţa consilierului este importantă, dar ceea ce face el devi
ne mai puţin important, întrucât Joan este mai capabilă să îşi asu
me responsabilitatea pentru ea însăşi.
Şedinţele 7, 8 şi 9
Probabil că cel mai dificil aspect de prevăzut în procesul de

consiliere este viteza acestuia. Uneori clienţii încep încet şi apoi
continuă foarte repede, pe când alteori începutul este foarte ra
pid ca apoi să fie urmat de o domolire. După cum s-a văzut, cel
de-al doilea model se potriveşte cu prezentul caz. în timpul şe-
d'ntelor 7 8 şi 9, Joan s_a confruntat şi reconfruntat cu mate-
ria lS generat în şedinţele 5 şi 6. A reluat problemele iar şi iar,
r u j â n d si reprocesând. Acest tip de fază aparent „blocată"
într-un proces de consiliere poate fi dificil pentru consilier. Şi
totuşi asemenea faze sunt adesea faţete importante ale proce-
B.CJT. A7 7TTVT
T a c t
300 sului clientului — e nevoie de mai mult de câteva ore pentru
ca cineva să îşi schimbe viaţa. în cazul lui Joan, ea descoperise
mult mai mult decât se aşteptase până la sfârşitul celei de a şa
sea şedinţe. într-un fel, lucrurile evoluaseră prea repede pen
tru ea la acel timp şi nu este surprinzător că a avut nevoie de
câteva săptămâni pentru a se „prinde din urmă" pe ea însăşi.
Doi ani mai târziu, Joan reflectă la această fază a procesului de
consiliere:
Cam pe la mijlocul timpului petrecut împreună ne-am învâr

tit în cerc pentru o vreme. Era ca şi cum niciunul dintre noi nu
ştia încotro să o ia — şi nimic din ce încercam nu ducea la vreun
rezultat. Acum realizez că mă blocasem deoarece, pe undeva, îmi
dădeam seama de importanţa lucrurilor scoase la lumină. Veni
sem în consiliere aşteptând să primesc ajutor în a face câteva
schimbări în viaţa mea prezentă şi dintr-odată am ajuns în situa
ţia de a asuma faptul că tatăl meu obişnuia să mă tortureze, apoi
să abuzeze de mine, că mama mea conspirase la păstrarea secre
tului în toată negarea noastră şi că mă căsătorisem cu soţul meu
deoarece era agresiv sexual, la fel ca tatăl meu!
Unele extrase din notiţele consilierului arată cât de dificilă

poate fi această fază şi cum consilierul centrat pe persoană va fi
preocupat să încerce să detecteze sursa blocării. Dacă este în
client, atunci atenţia răbdătoare probabil va aduce rezultate, dar
dacă sursa blocării se află în consilier sau în relaţia lor, atunci este
nevoie de o acţiune mai directă din partea consilierului:
După cum bănuiam, acum suntem de-a binelea blocaţi. Sunt

convins că blocarea nu este legată de relaţia noastră. E cert că
relaţia noastră nu este blocată din cauza unei lipse de implicare. BOI
Ve asemenea, nu cred că blocarea vine dinspre mine. Nu am im
presia că mă conturez în vreun fel care ar crea în mod normal un
astfel de impas. Nici nu simt că Joan ameninţă vreuna dintre va
lorile mele, aşa încât să încep să mă port inhibant faţă de ea. îmi
dau seama că nu sunt surprins de blocarea ei — poate chiar
m-am aşteptat un pic la asta. Când a venit cu muntele acela de
lucruri în a şasea şedinţă, îmi amintesc că m-am gândit că îi va
lua ceva timp până va procesa totul. Cred că aceasta este
într-adevar blocarea lui Joan fără contaminare din partea mea.
Pare blocată în ea însăşi, precum a spus azi: „Simt că mă înec
înăuntru... Simt că mă sufoc". Stând şi concentrându-mă asupra
acestui lucru, cred că, deşi nu am creat blocarea, e posibil să fi
contribuit la ea. Mă simt frustrat şi îmi dau seama că au fost mai
multe ocazii în care am încercat să o ajut pe Joan să găsească
mijloace de ieşire din blocarea ei. Ceea ce aş putea face însă ar fi
să încerc să o a ccep t în blocarea ei.
Şedinţa 10
Când consilierul centrat pe persoană descoperă, între şedin

ţe, o posibilă cale de explorat, în mod obişnuit nu va începe ur
mătoarea şedinţă tocmai cu aceasta. în schimb, ar începe cu ori
ce este important pentru client la acel moment şi s-ar folosi de
timp pentru a verifica persistenţa reacţiei sale la ceea ce se în
tâmplă. în acest caz, consilierul a aşteptat cam douăzeci de mi
nute în timpul cărora Joan a părut să reia subiecte deja discuta
te înainte să intervină şi să îşi exprime reacţiile pe cât de exact şi
de deplin a putut:
302
Mă simt destul de blocat — am tot avut acest sentiment cu in
termitenţe pe parcursul ultimelor noastre întâlniri. Este un sen
timent ciudat pentru că sunt mulţumit cu ceea ce facem şi ceea
ce am făcut împreună. Dar după întâlnirea de săptămâna trecu
tă mi-am dat seama că nu ascultasem cu adevărat ceea ce se în
tâmpla în tine. Mă obişnuisem ca tu să pufăi ca un tren şi se pă
rea că eu căutam moduri de a te împinge mai departe şi mai
departe. Dar cred că nu am reuşit să îmi dau seama că trenul tău
s a oprit deocamdată în staţie şi că am putea să cercetăm ce în
seamnă asta.
In această afirmaţie consilierul este perfect congruent cu re

acţia sa faţă de Joan. Răspunsurile congruente sunt câteodată
destul de lungi, consilierul având grijă să precizeze nu doar re
acţia sa dominantă faţă de clientul său, dar şi toate detaliile ace
lui răspuns — adică felul în care funcţionează „trăirile" sale.
Deşi răspunsul consilierului sublinia impresia sa că Joan era
temporar blocată, în mod paradoxal a avut efectul opus, a aju
tat-o să îşi trăiască emoţiile din acel moment mai intens şi apoi
să treacă mai departe. Una dintre minunile relaţiilor umane este
că, dacă un consilier încearcă să se detaşeze afectiv de clientul
său, aceasta are deseori drept rezultat blocarea clientului, pe când
abordarea alternativă de a se strădui să înţeleagă şi să recunoas
că experienţa clientului duce frecvent la intensificarea trăirilor
sale care apoi devine preludiu pentru următorii paşi terapeutici.
Una dintre trăsăturile distinctive ale abordării centrate pe per
soană este capacitatea sa de a valorifica eficient acest proces.
Concentrându-se asupra sentimentelor legate de istoria sa de
viaţă, furia a devenit prima emoţie proeminentă pentru Joan.
în timp ce îşi exprima furia ţipând, ea a început să plângă şi a
coborât d e p e scaun pentru a se ghemui ne
ei s's-a
transformat în hohotit, iar în acel momem J L - . P.lansul ei a 303
propriul scaun pentru a se ghemui lângă ea în c n T ^ Părăsit
spre ea. Consilierul reia această relatare doi Ini mii CUfaţa
d d h
Tot aşteptam ca ea să se oprească, dar continua să plângă şi

apot mt-am dat seama că acest plâns în hohote venea din însu
nuezul existenţei sale. Acest plânset fusese păstrat înăuntru de
oarte mulţi am. în timp ce stăteam cu ea, am simţit că îi permi
tea „fetiţei" abuzate din ea să vadă lumina zilei şi să facă ceea ce
îi fusese interzis cu mulţi ani înainte - să-şi verse amarul. îmi
ammtesc ca m-am gândit la acea vreme că poate acesta era un
alt început; începutul a ceea ce avea să devină acceptarea sa de
sine.
Joan ne ajută de asemenea să înţelegem procesul aşa cum l-a

trăit ea, prin acest comentariu făcut doi ani mai târziu:
Cred că ceea ce s-a întâmplat a fost că foarte devreme în şedin

ţele noastre am deschis uşa spre sentimentele mele. A ieşit doar
un pic, deşi atunci am simţit ca şi cum era mult, apoi, înspăimân
tată de intensitatea emoţiilor, am închis uşa. Nu am făcut asta în
mod conştient, a fost ca şi cum, undeva, ştiam că nu pot face faţă,
iar apărările mele au blocat calea spre trăirea furiei şi în special
spre trăirea tristeţii profunde faţă de ceea ce făcuseră mama şi
tata. îmi fusese frică la început, apoi mi-a fost mai puţin frică şi
am reuşit să exprim o parte din aceste emoţii, apoi însă frica mea
s-a întors. Abia în această a zecea şedinţă s-au eliberat sentimen
tele mele.
Şedinţele 11-14
Din păcate, lenea din partea consilierului a dus la o absenţă

aproape completă a notiţelor pentru aceste şedinţe, aşadar ne pu
tem baza doar pe înregistrările audio şi pe amintirile lui Joan şi
ale consilierului doi ani mai târziu. Joan începe prin a comenta
ceea ce s-a întâmplat cu ea după a zecea şedinţă:
Odată ce am dat frâu liber furiei şi tristeţii mele, nu e ca şi cum

aş fi scăpat imediat de povara lor. Au apărut iar şi iar, dar de fie
care dată mai puţin intens. Chiar şi acum mă mai înfurii şi mă
întristez din cauza acestei situaţii şi bănuiesc că aşa va fi pentru
totdeauna. Dar din acel moment încolo, multe lucruri s-au
schimbat destul de brusc. Nu neapărat felul meu de a mă purta,
cât mai degrabă modul meu de a le privi era diferit. Roger nu
mai era căpcăunul care îmi domina complet existenţa. Mai de
grabă devenise un tip destul de slab, care avea propriile sale pro
bleme. Acum ştiam că pot să îl părăsesc. Destul de amuzant, asta
m-a făcut mai puţin disperată să plec, deşi ştiam că se va întâm
pla astfel la momentul potrivit.
Ascultând casetele, este evident cum s-a schimbat vocea mea
în aceste şedinţe [11-14]. De la a fi ascuţită, spartă şi surescitată,
devine echilibrată, calmă şi matură. Am ieşit din ipostaza mea
de „fetiţă pierdută" şi dintr-odată sunt femeia care poate alege
în viaţa ei.
Comentariul lui Joan rezumă destul de bine starea ei de a fi

din aceste şedinţe. Problemele asupra cărora se concentra aveau
ca nucleu asumarea controlului asupra propriei vieţi. Ştia că se
căsătorise cu Roger în mare parte pentru că semăna cu tatăl ei şi
că practicile lor sadomasochiste reflectau de asemenea relaţia ei 305
cu tatăl, după cum a spus într-o şedinţă:
Scopul meu în viaţă devenise să fiu iubită de Roger în timp

ce mă rănea spre deosebire de tatăl meu care avusese con
tacte sexuale cu mine şi mă rănise, dar care nu m-a iubit nici
odată.
Conştientizarea de sine tot mai mare a dus de asemenea la

descoperirea faptului că avusese un comportament seducător
faţă de majoritatea şefilor săi şi că îşi ascunsese abilităţile inte
lectuale aproape deliberat în slujbele anterioare. Ea considera că
aceste aspecte făceau parte din tiparul în care îşi confirma repe
tat că este „o fetiţă inadecvată".
Este interesant faptul că în comentariile ei referitoare la şedin
ţele 11-14, Joan spune: „Am ieşit din ipostaza mea de «fetiţă pier
dută»". Aceasta este cea mai clară indicaţie de până acum că Joan
îşi simbolizează şinele în părţi — cel puţin aşa face la doi ani
după terminarea consilierii. Dacă simbolizarea ar fi fost la fel de
clară în timpul şedinţelor, consilierul ar fi explorat, la un moment
dat, semnificaţia simbolizării — ce însemna „fetiţa pierdută"
pentru ea? Explorarea unei părţi sau configuraţii (Meams, 1999;
Meams şi Thome, 2000) poate duce la alte părţi. Deseori, dina
mica dintre părţi ilustrează conflictul pe care îl trăieşte persoa
na. De asemenea, de obicei persoanei îi este mai uşor să se „fo-
cuseze" asupra trăirilor sale (Gendlin, 1984; Purton, 2004)
pornind de la aceste părţi. Fiecare dintre părţi are o viaţă a sa,
dar, luate în considerare numai împreună, ele pot părea să se eli
mine una pe cealaltă. Teoria configuraţiilor a fost dezvoltată ca
un mod centrat pe persoană de a înţelege şi a lucra cu oamenii
306 care îşi percep şinele ca fiind alcătuit din mai multe „părţi". Dar
dorim să subliniem încă o dată că teoria poate fi aplicată greşit
în mod flagrant dacă se va pleca de la presupunerea că toţi oa
menii au părţi, iar că sarcina consilierului este de a le descoperi.
Consilierul centrat pe persoană va aborda fenomenul cu preca
uţie, într-o manieră în mod consistent centrată pe persoană, şi
va utiliza doar termenii pe care îi foloseşte clientul pentru a-şi
descrie şinele. (Legătura dintre orientarea centrată pe persoană
şi lucrul cu configuraţiile sinelui este detaliată în Mearns şi
Thome, 2000: capitolul 7.)
„Sfârşitul mijlocului" procesului terapeutic intervine în timpul
şedinţelor 11-14, când devine clar că, în mare parte, Joan a în
fruntat şi a depăşit blocajele emoţionale care i-au inhibat desfă
şurarea vieţii; ea a început să se accepte pe sine iar acum este mai
liberă în a face schimbări în viaţa ei.
Discutarea şedinţelor 11-14 continuă la începutul capitolului
9, pe măsură ce Joan şi consilierul ei traversează perioada fina
lă a procesului lor de consiliere. Există însă un număr foarte mare
de teme generale care necesită atenţia noastră înainte de a pără
si această parte de mijloc a procesului terapeutic. Ne întoarcem
spre acestea acum.
„Mijlocul" — recapitulare
Consilierul centrat pe persoană nu îşi conceptualizează acti
vitatea ca urmând o serie de paşi definiţi cu claritate. în schimb,
recunoaşte că fiecare client este unic şi că procesul de consiliere
pe care îl trăieşte va fi diferit de cel al oricărui alt individ. Aceas
tă subliniere a unicităţii fiecărui client nu înseamnă totuşi că nu
are sens analizarea procesului de consiliere. Sunt câteva teme —
dezvoltarea p rofunzim ii relaţiei şi, ulterior, creşterea încrederii —
care sunt atât de importante încât vor juca un rol major în lucrul
cu majoritatea clienţilor. In această perioadă de mijloc, momen
te de profunzime în relaţie pot fi trăite ca intim itate, iar profun
zimea relaţională, care este în mai mare măsură caracterizată prin
continuitate, se va dezvolta pentru a crea o experienţă a recipro
cităţii. Un alt lucru obişnuit în această perioadă de mijloc este ob
ţinerea de către client a acceptării de sine. Mai mult, există unele
evenimente care apar doar ocazional în cadrul unui proces tera
peutic, dar care justifică analiza deoarece pot prezenta probleme
profunde dacă u n consilier nu este conştient de importanţa lor.
Această ultim ă grupă include problema limitei dintre implica
rea terapeutică totală a consilierului şi supraimplicarea sa. Toate
aceste aspecte ale procesului de consiliere vor fi explorate în con
tinuare în acest capitol.
Consilierul din studiul de caz a fost atent la trei dimensiuni:
dezvoltarea relaţiei terapeutice, procesul clientului şi procesul
consilierului. Vom lua în considerare temele relevante pentru
această perioadă de mijloc a procesului terapeutic sub aspectul
acestor trei dimensiuni.
Dezvoltarea relaţiei terapeutice
Stabilirea între client şi consilier a unui nivel de profunzim e re

laţională şi a încrederii ce decurge de aici a fost o parte crucială
a începutului" procesului de consiliere, dar aceasta nu înseam
nă că profunzimea relaţiei încetează a mai fi importantă de-a lun
gul procesului. Ne-am aştepta ca relaţia să devină mai profun
d ă şi să se consolideze pe m ăsură ce clientul şi consilierul îşi
îm părtăşesc unul altuia toate trăirile.
în ultim a parte a celei de-a doua şedinţe există un moment
puternic de profunzim e relaţională, când Joan şi-a asumat riscul
de a vorbi despre teama ei de respingere. Un alt m om ent simi
lar este cel când au vorbit despre im portanţa pe care o avea „po
dul" în viaţa lui Joan. în şedinţa a cincea când, aşa cum a spus
Joan, consilierul „a fost dispus să fie p u r şi sim plu alături de
m ine în depresia şi lipsa mea de speranţă", observăm un mo
m ent similar de profunzim e a relaţiei. în astfel de momente, în
ţelegerea dintre client şi consilier există la mai multe niveluri, la
fel ca acceptarea. Rezultatul este un sentim ent profund de îm
părtăşire. Astfel de momente, care pot fi marcate doar printr-o
uşoară atingere, o scurtă privire reciprocă sau doar prin faptul
că stau îm preună tăcuţi, vor ieşi în evidenţă şi vor fi rememora
te atât de client, cât şi de consilier m ult timp după aceea. Pentru
client, a cărui istorie relaţională a fost tulburată şi a cărui accep
tare de sine este scăzută, astfel de momente pot fi unice şi îl pot
ajuta considerabil în dezvoltarea acceptării de sine. Momentele
de profunzim e a relaţiei tind a fi trăite ca intimitate atât de client,
cât şi de consilier. Sunt experienţe puternice pe care le au două
fiinţe um ane care îşi întâlnesc reciproc umanitatea deplină. Pen
tru majoritatea clienţilor, acestea sunt experienţe pe deplin cal
de şi „pozitive" — dar nu pentru toţi clienţii. Clientul a cărui
dezvoltare tim purie a fost caracterizată de o dragoste neconsec
ventă şi imprevizibilă poate dezvolta suspiciuni întemeiate faţă
de căldura afectivă venită din partea altor persoane sau faţă de
cea pe care el însuşi o trăieşte. Acest sistem de protejare de sine,
descris în capitolul 2 ca „proces egosintonic", face ca persoana
să aibă o reacţie am bivalenţă puternică faţă de momentele de
profunzim e relaţională. Ca orice altă fiinţă umană, o parte din
client valorizează şi tânjeşte după intimitate, dar o altă parte se
simte fundamental ameninţată de aceasta, astfel încât răspunde 309
prin suspiciune sau chiar prin ură şi furie. Asta nu înseamnă că
profunzimea relaţională este contraindicată în astfel de cazuri —
nici pe departe. Având în vedere că „relaţia" a constituit baza
problemelor, acesta este probabil contextul cu cel mai mare po
tenţial de vindecare. Menţionăm acest lucru aici ca atenţionare
faţă de prezumţia că toţi clienţii noştri vor aprecia pe deplin
experienţa intimităţii. în Mearns şi Thorne (2000) şi Meams şi
Cooper (2005) sunt ilustrate astfel de cazuri mai dificile cu clienţi
care se tem de intimitate.
Momentele de profunzime relaţională se adaugă la încrede
rea pe care o au în relaţie atât consilierul, cât şi clientul contri
buind astfel la stabilirea unei trăiri continue ale profunzimii relaţio
nale (aşa cum a fost descrisă la finalul capitolului 3 şi în Meams
şi Cooper, 2005: 52-3). în ediţiile anterioare ale acestei cărţi, am
descris acest proces ca dezvoltare a reciprocităţii (Mearns şi
Thorne 1988, 1999). Prin acest sentiment de profunzime relaţio
nală continuă, atât consilierul, cât şi clientul percep travaliul lor
ca pe un demers în care ambii investesc la fel de mult, aşa încât
pot avea încredere în angajamentul fiecăruia de a obţine şi men
ţine atutenticitatea în relaţie. Niciunul nu simte teamă faţă de ce
lălalt, iar intimitatea apare cu uşurinţă prin moduri adecvate con
textului consilierii. Diversele forme de apărare umană care
caracterizează relaţiile cotidiene sunt absente între consilier şi
client, care au dezvoltat această profunzime relaţională constan
tă — nu au motive să se teamă unul de celălalt în contextul con
silierii. Din ce în ce mai mult, ei devin atât de transparenţi încât
încetează să mai reprezinte simboluri unul pentru celălalt şi în
drăznesc să se vadă unul pe celălalt clar. Consilierul nu mai are
acum nicio dificultate în a-şi exprima liber sensibilitatea empatică,
310 modurile cele mai congruente cu putinţă. Clientul devine de ase
menea mai activ în a oferi sugestii cu privire la cum ar trebui să
continue ar putea chiar să facă solicitări oarecum neobişnui
te, avand încredere că acel consilier îi va răspunde sincer. (De
exemp u, la finalul studiului de caz prezentat, Joan face o solid
are neaşteptata, cerându-i consilierului să o însoţească îhtr-o vi
zita Ia mormântul mamei sale).
Procesul clientului
A
Irita' un interviu video, cu puţin timp înainte de moartea sa,

Cari Rogers a spus: „Există câteva momente foarte speciale în
viaţa unei persoane când aceasta se simte în stare să se schimbe.
Speranţa mea este că terapia va suscita tot mai multe momente
e acest fel". (Bennis, 1986). Aceasta este în fond o declaraţie
foarte simplă despre scopul consilierii centrate pe persoană: ca-
u a sa creeze cat mai multe astfel de „momente speciale" în care
clientul să se simtă capabil de schimbare.
în esenţa, consilierea centrată pe persoană tinde să creeze
astfel de momente prin eliberarea procesului natural de vindecare
existent în client. Aşa cum am discutat mai mult în capitolul 1
abordarea centrată pe persoană afirmă că oamenii, la bază, vor
să fie „sănătoşi" atât în sens psihologic, cât şi în sens fizic, şi că
au potenţialul de a dezvolta o astfel de sănătate mentală pozi
tivă. Adesea, dificultatea pe care o trăieşte persoana în ceea ce
priveşte problemele care au un lung istoric este de fapt legată
de mecanismele de apărare pe care le-a dezvoltat pentru a su
pravieţui situaţiilor vătămătoare - de obicei relaţii nocive -
dm prima parte a vieţii. Persoana a dezvoltat modalităţi prin
care să îşi protejeze şinele, ceea ce a ajutat-o să supravieţuiască
în prima parte a vieţii, dar aceste protecţii timpurii devin dis- 311
funcţionale mai târziu m viaţă, mai ales prin modurile în care
blochează diversele relaţii. Sarcina consilierului, prin interme
diul relaţiei de consiliere, este de a ajuta clientul să îşi deblo
cheze procesul natural de vindecare, astfel încât dezvoltarea lui
sa poa a con ua încolo de blocajele prezente. Izolarea socia-
a şi emoţiona a, rica, negarea, lipsa clarităţii, lipsa conştienti
zării proprii or sentimente, paralizanta neîncredere în sine şi
respingerea e sine, sunt exemple tipice de asemenea blocaje,
rin re aţia pe care cei doi o creează, clientul nu mai este la fel
e îzo at social şi emoţional, frica sa se diminuează pe măsură
ce îi creşte încrederea, deoarece frica şi încrederea sunt două
feţe ale aceleiaşi monede. Reducerea fricii este cheia care des
chide şi alte uşi; când clientului îi este mai puţin frică, el poa
te înfrunta dificultăţile pe care până atunci a trebuit să le nege.
Lumea sentimentelor sale devine mai puţin ameninţătoare şi îi
este mai accesibilă. Prin trăirea unei relaţii cu consilierul în care
este profund valorizat, devine din ce în ce mai dificil pentru
client să îşi nege propria valoare şi începe demontarea bariere
lor de neîncredere în sine sau de respingere de sine. Eliberarea
gradată a procesului de vindecare din interiorul clientului, nu
mită câteodată mişcare în consiliere, este frumos descrisă de
Goff Barrett-Lennard (1987) ca „trecerea de la starea de a fi ră
nit la speranţă".
Este interesant de reflectat mai îndeaproape la ceea ce se în
tâmplă efectiv când un client „se schimbă" într-un proces de con
siliere. Avem tendinţa de a folosi termenul de „schimbare" mai
degrabă superficial, fără să ne gândim cu adevărat la semnifica
ţia sa. în altă carte, Mearns menţionează schimbarea „seismică"
şi o exemplifică cu studiul de caz al lui Joan:
312 Este ca şi cum sub suprafaţă s-a acumulat presiunea spre
schimbare şi apoi dintr-odată are loc o schimbare majoră.
(Meams, 2003: 92).
Aceasta poate fi comparată cu schimbarea „osmotică", descri

să astfel:
în această formă de schimbare, este ca şi cum clientul nu a fost

conştient de schimbarea lentă a conceptului de sine (care s-a dez
voltat încet). Procesul a avut loc gradat, încât fiecare element al
schimbării a fost imperceptibil, dar vine şi un moment în care
clientul observă etapele schimbării acumulate. (Meams, 2003: 92)
/V
In schimbarea „osmotică", consilierul se poate să fi văzut

schimbarea cu mult înaintea clientului. Experienţa este rezuma
tă de către un client astfel: „Este foarte ciudat... nimic nu este
schimbat, şi totuşi totul este diferit".
/V
întrucât în consilierea centrată pe persoană „mişcarea" de

pinde de eliminarea unor obstacole precum cele menţionate
mai înainte, este puţin probabil ca aceasta să fie un proces uni
form şi regulat. Consilierul aflat în formare poate fi indus în
eroare destul de uşor de autorii şi formatorii care suprasimpli-
fică procesul într-o serie de stadii clare şi ordonate. Astfel de
stadii îi creează consilierului aflat în formare iluzia unui pro
ces care poate fi înţeles şi prevăzut. Dar aşa ceva este o ficţiu
ne şi încă una care îndepărtează consilierul de la preocuparea
lui centrală de a merge pe urmele clientului. Odată ce consilie
rul se aşteaptă ca un client să urmeze un tipar care a fost tra
sat pentru el de teoreticieni, acesta a abandonat abordarea cen
trată pe persoană.
Consilierul centrat pe persoană care are experienţă ştie si se 313
simte confortabil cu faptul că „mişcările" clientului său pot in
clude perioade de stagnare sau regresie şi că vor fi multe perioa
de de stagnare şi acalmie. Mai mult, consilierul va şti că cel mai
adesea aceste aparente „dificultăţi" sunt aspecte fireşti ale elibe
ram procesului de vindecare al clientului. Astfel de faze sunt
adeseori un mdicator al faptului că acel client are nevoie să acu
muleze mai m ultă putere înainte de a avansa şi are nevoie de în
soţirea îndeaproape a consilierului la fel ca în perioadele de „miş
care" rapidă sau de schimbare dramatică.
Consilierii cu experienţă sunt conştienţi de faptul că adeseori
clienţii par a se simţi mai rău înainte de a se simţi mai bine, dar
acest lucru poate fi dificil pentru practicianul începător, care poa
te fi derutat atunci când vede cum starea clientului pare a se de
teriora în ciuda a ceea ce îi părea a fi o relaţie bună de lucru. O
modalitate de înţelegere a acestui fenomen este de a vă aminti
că, înainte de a căuta ajutorul specialistului, clientul s-a descur
cat cum a putut în a se proteja împotriva dificultăţilor sale. Se
poate să fi negat multe din sentimentele sale de frică, poate a în
cercat să evite situaţiile care i-ar stârni tristeţea sau furia, poate
că a restricţionat modul de relaţionare cu alte persoane pentru a
minimiza contactul emoţional şi pericolele iminente implicării
afective — pe scurt, va fi construit multe bariere pentru a se pro
teja. Pe măsură ce începe procesul de consiliere şi frica clientu
lui se diminuează, acesta va începe să îşi asume mai multe ris
curi, confruntându-se cu situaţii pe care este posibil să le fi evitat
înainte şi fiind deschis faţă de sentimente de care poate înainte
îi era teamă. Este posibil ca cei din jurul sau sa se simtă tulbu
raţi, întrucât cedează şi plânge mai des, arată furia care anterior
era suprimată sau devine mai solicitant din punct de vedere
314
emoţional. în acea carte frumoasă şi mereu actuală a Virginiei
xhne, dedicată în întregime studiului de caz al psihoterapiei
prin joc cu un băiat în vârstă de 6 ani, Dibs (Axline, 1971), obser
vam c , atunci când Dibs a început cu adevărat să facă progrese
in ps oterapie, părinţilor săi li se părea că e „mai tulburat". De
® se simţea mai puternic şi mai capabil să îşi arate furia şi
®e>ea, m timp ce înainte îşi suprima aceste sentimente. în stu-
iu nostru de caz, Joan manifestă mai m ultă putere d u p ă cea
e-a doua şedinţă, pe m ăsură ce începe să facă schimbări acasă,
insa p e a şedinţele 4 şi 5 pare să încetinească m ult ritm ul şi să
alunece in sentimente profunde de negativitate şi slăbiciune. Ul-
erior, ve em în şedinţele 5 şi 6 că totuşi a fost de o im portanţă
™Cla 3 Pentru J°an să ajungă la fundul prăpastiei dezolării şi
sa împărtăşească aceasta cu consilierul ei. A fost capabilă să tră
iască pe deplin disperarea profundă pe care a cunoscut-o când
era copil. înainte nu se simţise niciodată suficient de sigură pen
tru a-şi permite conştientizarea deplină a acelui sentiment, iar
rezultatul a fost că întotdeauna ea fusese blocată de sentimentul
e nesiguranţa. O parte importantă a procesului de vindecare
declanşat in client este că acesta începe să „se accepte", în sen
sul ca începe să se preţuiască pe sine ca persoană valoroasă; o
persoana care fără îndoială are slăbiciuni şi puncte tari, dar ră
mâne fundamental valoroasă.
Mai mulţi factori contribuie, în relaţia centrată pe persoană
la dezvoltarea acceptării de sine, inclusiv la valorizarea consec
ventă a consilierului (vezi capitolul 5) şi la eliberarea blocajelor
emoţionale care au încătuşat clientul, probabil ani de zile într-o
viziune negativă despre sine - în cazul lui Joan, de exemplu,
ea a fost eliberata de frica şi vina asociate cu abuzul ei dinco-
pilane. Dezvoltarea acceptării de sine permite clientului să se
valorizeze şi să aibă încredere in procesul său de valori™ i
315
cusulevaluării în relaţia de consiliere se deplasează Hp
lier către sine. O astfel de schimbare este cu sieurar^ ^ COnsi‘
bilă în studiul nostru de caz: în şedinţa \ 3 observa‘
schimbare devine clară. După acel moment îm această
* * V * V lui J c s I ^ S 8" " tad™
ne mai limpede în ceea ce priveşte valnaro are 0 V1Z1U"
ta
ta sa
sa, cum
cum arar fi căsnicia- are o mai• mare
n casmcia, al°area aspectelor
sîtniranf* * din via
.
veşte propria valoare; şi este capabilă să fie mult *^“ #5“ P" ‘
în iniţierea schimbărilor necesare din viata sa n ehcienta
ment, nevota de a avea un consilier este diminuată, deşi v a l o a
rea acestuia este inca mare. Uneori este uimitor cât de rapid se
poate deplasa un client din adâncul depresiei la o stare coL an-
a e acceptare de sine m care totul pare diferit. Aşa cum vom
vedea in capitolul următor, dedicat încheierii, clientul poate
avea mea multe de făcut pentru a-şi reface viaţa, dar atunci când
este consolidat nucleul acceptării de sine, cea mai importantă
parte a consilierii este realizată, iar schimbarea este ireversibilă
pentru client. Un client a descris cum a simţit această acceptare
crescândă de sine:
E ca şi cum nimic nu s-a schimbat, când de fapt totul s-a schim

bat. Am venit în consiliere gândindu-mă că ceea ce vreau să fac
este o sumă de schimbări în viaţa mea. Până acum nu am făcut
nicio schimbare în viaţa mea, dar toată viaţa mea s-a schimbat.
Schimbarea mi s-a întâmplat: pentru prima dată în viaţă, pot spu
ne că am puncte bune şi puncte rele, dar în general simt în regu
lă ca fiinţă umană. Deşi nimic altceva nu s-a schimbat în viaţa
din jurul meu, acest sentiment va schimba totul: îmi va permite
să fiu iubitor ca partener, îmi va permite să îmi arăt dragostea
316
faţă de copiii mei; îmi va permite să-mi reconsider munca pe care
o fac şi să decid ce vreau să păstrez din ea şi îmi va permite să
mă întâlnesc cu oamenii fără să îmi fie frică de ei.
Această dobândire a acceptării de sine este urmată de obicei

de o creştere pronunţată a puterii personale a clientului. Analogi
ile cu fizica sunt mai mult poetice decât ştiinţifice, dar este ca şi
cum „fuziunea" care are loc în persoană prin acceptarea de sine
eliberează o cantitate imensă de energie. Metafora este potrivi
tă, pentru că odată ce sunt puse bazele acceptării de sine, un
client îşi doreşte adeseori să facă multe schimbări în viaţa sa, aşa
cum vom vedea în capitolul 9, şi va avea nevoie de toată ener
gia pe care o are la dispoziţie pentru a face asta.
Procesul consilierului
Consilierul centrat pe persoană trece de asemenea printr-un

proces pe parcursul relaţiei de consiliere. Tema principală a aces
tui proces este străduinţa sa de a-i oferi clientului o relaţie pro
fundă. Această străduinţă în cadrul fiecărei relaţii de consiliere
trebuie menţinută pe tot parcursul vieţii sale profesionale. Se vor
beşte despre ea cu uşurinţă, dar este extraordinar de solicitan
tă străduinţa de a fi capabil să oferi o relaţie profundă fiecă
rui client care calcă pragul cabinetului. Consilierul se aşteaptă să
devină şi mai profund, dar şi mai tolerant ca persoană, astfel în
cât să rămână de neclintit în faţa oricăror mecanisme defensive
pe care le poate dezvolta clientul, protecţii care în general inhi
bă relaţionarea. Consilierul poate oferi toate condiţiile terapeu
tice de bază, fiecărui client. Desigur, este vorba despre un pro
ces de dezvoltare care abia începe în timpul formării. în timpul
acestei formări timpurii se va familiariza cu conc
« « ^ provocările cu care se poate confrunta. Va
nală unei game tot mai vaste de clienţi.

Paragrafui anterior rezumă procesul de dezvoltare descris în
capitolul 3 (şi în Meams şi Cooper, 2005: capitolul 8), dar reflec
tă de asemenea tipul de proces prin care trece consilierul cu fie
care client. La începutul procesului, consilierul poate de aseme
nea să aibă dificultăţi cu aspecte ale sinelui său care nu sunt
rezolvate. Acest aspect a fost bine ilustrat în travaliul cu Joan,
în care consilierul a fost tentat să amestece dificultăţile din rela
ţia cu celălalt client, Christine. în esenţă, în prima parte a pro
cesului, consilierul se străduieşte să ajungă la congruenţă_se
străduieşte să devină capabil să îşi folosească pe deplin propriul
sine şi fluid în relaţia cu clientul. Va face „greşeli", în special la
începutul procesului. în toate studiile de caz pe care le pre
zentăm în diferite cărţi, suntem atenţi să nu lăsăm deoparte
„greşelile" (Meams şi Thome, 2000; Thome, 2002; Meams, 2003;
Mearns şi Cooper, 2005) pentru că „greşelile" fac parte din
străduinţa de a ne întâlni clientul în profunzime. Descoperim că
empatia noastră eşuează sau este doar parţială; avem dificultăţi
cu valorizarea clientului — eşuând uneori; şi probabil mai mult
ca orice, ne străduim să circumscriem răspunsurile obişnuite ale
sineului pe care îl prezentăm în exterior (vezi capitolul 3), pen
tru a-i răspunde congruent celuilalt din profunzim ea sinelui
nostru. „A face greşeli", în sensul de „a rata" în vreun fel întâl
nirea cu celălalt, face parte din natura noastră umană. Eşecuri
le noastre sunt mai degrabă de preţuit decât de blamat. Blama
rea conduce la evitare şi defensivă. Clientul nostru nu poate
învăţa din acestea, sau ceea ce „învaţă" este că propriile sale gre
şeli sunt de asemenea supuse judecăţii sau, mai rău, că este pro
babil reponsabil pentru greşelile consilierului. Un răspuns mai
constructiv la greşeli este de a fi responsabil fa ţă de client. Aceas
ta înseamnă că trebuie să ne străduim să fim conştienţi de vul
nerabilităţile noastre; să fim conştienţi de felul în care clientul
trăieşte acţiunile noastre; să fim deschişi cu clientul în ceea ce
priveşte propriul nostru proces; şi nu rareori, să oferim clientu
lui nostru scuze.
Uneori rapid, alteori lent, pe măsură ce procesul se desfăşoa
ră, consilierul va deveni mai implicat în relaţia cu clientul său.
Devine mai dispus să se ofere ca oglindă pentru clientul său şi
să utilizeze pe deplin propriul potenţial al congruenţei sale, aşa
cum am detaliat în capitolul 6. în studiul nostru de caz, obser
văm că încă din a treia şedinţă consilierul nostru acţionează ast
fel. Reflectând ulterior la acea şedinţă, el s-a bazat pe propriile
senzaţii organice cu privire la client pentru a ajunge la ipoteza
că ar putea fi mai mult în spatele sentimentelor lui Joan faţă de
soţul ei şi faţă de practicile lor sadomasochiste. Nu a existat spa
ţiul adecvat pentru a utiliza această ipoteză la acel moment, dar
validitatea sa a fost descoperită mai târziu, când a apărut subiec- 319
tul abuzului lui Joan. în mod similar, în şedinţa a cincea, când
consilierul a stat alături de Joan, a putut să fie în contact cu pro
priile senzaţii corporale ca reflectare a experienţei acesteia: „Am
fost furnicat de senzaţia ei de disperare. Puteam să simt în tot
corpul ceea ce simţea ea". Un alt exemplu clar a apărut în a ze
cea şedinţa, când consilierul s-a ghemuit în faţa lui Joan pe po
dea şi a simţit profunzimea tristeţii sale. Au mai fost multe alte
exemple în care consilierul a folosit propriul sine în relaţie cu
Joan, dar acestea au fost printre cele mai evidente în notiţele stu
diului de caz pe care le-am utilizat.
Explorând implicarea completă a consilierului în procesul de
consiliere, trebuie să răspundem întrebării cu privire la diferen
ţa dintre o astfel de implicare deplină şi supraimplicare. La fel ca
oricare alţi practicieni, recunoaştem „supraimplicarea" consilie
rului ca fiind potenţial dăunătoare procesului de consiliere şi de
asemenea uneori neetică. într-adevăr, datorită faptului că este
necesar un grad atât de înalt de implicare personală din partea
consilierului centrat pe persoană, supraimplicarea este privită cu
şi mai mare seriozitate deoarece ameninţă fundamentul abordă
rii centrate pe persoană, prin subminarea încrederii clientului în
integritatea şi profesionalismul consilierului. Atunci când consi
lierul abuzează de această încredere, este afectată nu doar res
pectiva relaţie terapeutică, dar şi integritatea şi raţiunea de a fi
a întregii abordări.
Supraimplicarea ia diferite forme, dar în general implică ne
voia consilierului de a deveni proeminent în relaţie. O formă co
mună este cea în care consilierul foloseşte relaţia cu clientul ca
mijloc pentru a-şi confirma importanţa, exercitând putere asu
pra altora. Abordarea centrată pe persoană nu este terenul cel
320 mai propice pentru consilierul orientat spre putere, pentru care
ar putea fi mai potrivite abordările centrate pe consilier. în con
textul abordării centrate pe persoană, simptomele acestui abuz
de putere pot include dezvoltarea unei dependenţe excesive de
clienţii săi; apariţia frecventă a unor sentimente nerezolvate de
dragoste şi/ sau ură; şi eşecul în ceea ce priveşte stabilirea unei
stări de reciprocitate cu un client.
O altă formă de supraimplicare este atunci când consilierul
amestecă propriul proces cu cel al clienţilor. Astfel, de exemplu,
el nu aude experienţa de pierdere a clientului, dar şi-o imaginea
ză ca fiind similară cu propria sa experienţă; sau permite ames
tecul propiei sale furii faţă de abuzatorul clientului; sau se pier
de în propria dezolare interioară atunci când încearcă să
empatizeze cu starea similară a clientului. Dacă experienţa de
pierdere, abuz sau dezolare existenţială a consilierului este ne
prelucrată, apare pericolul ca supraimplicarea să înlocuiască im
plicarea deplină. Cea mai proastă reacţie din partea consilieru
lui la pericolul acestei forme de supraimplicare este de a se
asigura că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Singurul mod
în care se poate realiza acest lucru este cel în care consilierul de
vine aproape inuman. Doar dacă acel consilier este totalmente
neimplicat, poate fi sigur că această formă de supraimplicare nu
se va produce. Desigur, aceasta nu este o alternativă într-o abor
dare orientată spre relaţie precum consilierea centrată pe persoa
nă. Noi vrem ca fiecare consilier în formare să devină cât mai
conştient de implicarea sa mai degrabă, decât să evite temător
orice posibilitate de apariţie a supraimplicării. Obiectivele for
marii se centrează astfel asupra înţelegerii acelor părţi ale pro
cesului personal cu un conţinut puternic, revizuirii stadiului ac
tual al acestui proces, aprecierii felurilor în care acesta ne-ar
putea afecta negativ şi monitorizării practicii pentru a surprin- 321
e peric°le ce pot determina o supraimplicare. Supervizorul şi,
Pe parcursul formării, grupul de dezvoltare, ne pot oferi un spri-
J puternic în procesul personal de monitorizare. Dar acest pro-
eS nu c°ustă pur şi simplu în monitorizarea pericolelor. Fiind
proces de dezvoltare, ne va ajuta în eforturile noastre de a in-
gra aceste experienţe personale puternice pentru a le transfor
ma in viitoare resurse („repere"). Pare clar că această formă de
supraimplicare nu ar trebui privită cu teamă, deoarece ea face
parte din agenda dezvoltării personale. 1
Un consilier care aşteaptă o gratificare sexuală din partea unui
client este fără dubii supraimplicat şi, indiferent de complexita
tea motivaţiei consilierului sau a clientului, se consideră că se
comportă neetic. Nu există excepţii sau limitări.
Am discutat pericolele supraimplicării sexuale, când mai de
vreme în acest capitol am pus mare preţ pe intimitate în relaţia
terapeutică, iar acum nu putem să nu ne întrebăm dacă şi care
poate fi locul sexualităţii consilierului în relaţia terapeutică. Tex
tele despre consiliere de regulă ignoră complet acest aspect al se
xualităţii. Considerăm însă a fi extrem de important pentru con
silier să ajungă să îşi recunoască şi înţeleagă propria sexualitate
şi să se simtă confortabil cu aceasta. Consilierii ar trebui să ştie
că uneori pot descoperi că sentimentele lor pozitive puternice
pentru un client au intensitatea şi calitatea similară unei reacţii
anevoioase faţă de un partener sexual. Sexualitatea este o reac
ţie umană normală şi, astfel, vor apărea situaţii în care consilie
rul va recunoaşte trăirile sexuale ca pe un aspect al atracţiei sale
faţă de client.
Sexualitatea consilierului are potenţial dăunător doar dacă
acesta reacţionează excesiv într-una din următoarele trei direcţii:
322
• Dacă acel consilier se angajează în relaţii sexuale cu clien
tul său;
• Dacă acel consilier, inconştient de atracţia simţită, trimite
semnale sexuale clientului;
• Dacă acel consilier reacţionează la propria sexualitate prin
a respinge clientul: de regulă, în acest caz, consilierul devi
ne puţin mai rece sau se retrage uşor din relaţie, fără ex
plicaţii. Aceasta este una dintre cele mai obişnuite reacţii
la sentimentele sexuale şi poate fi perturbatoare pentru
client, deoarece aspecte precum acceptarea şi respingerea
sunt critice pentru acesta.
Sexualitatea este o parte normală şi esenţială din viaţa fiinţe

lor umane. Departe de a pretinde că sexualitatea nu există, am
vrea să încurajăm consilierii centraţi pe persoană să reflecteze şi
să discute despre sexualitatea lor, concentrându-şi atenţia în mod
deosebit asupra acestui aspect în timpul formării şi în supervi
zare. Sexualitatea devine mai puţin ameninţătoare când nu tre
buie să fie negată şi când consilierul are încrederea că nu va abu
za un client pentru propria gratificare sexuală.
Am rămas în studiul nostru de caz în punctul în care Joan se
deschisese complet faţă de amploarea experienţelor ei din copi
lărie. Ea supravieţuise acestor experienţe din copilărie, dar aces
tea h restricţionaseră serios viaţa emoţională şi relaţiile de mai
târziu. Acum ea era în situaţia de a face mai mult — şi anume,
să supravieţuiască supravieţuirii sale.
9
„încheierea"
Studiu de caz (Partea a

Şedinţele 11-14 (continuare)
In timpul acestor patru şedinţe, Joan şi-a revăzut viaţa profe

sionala şi s-a hotărât să reia studiile la care renunţase din cauza
protestelor lui Roger. De asemenea, ea a reînceput lecţii de dans,
pe care nu le mai urmase de la vârsta de 14 ani, şi a organizat o
vacanţă cu o prietenă. îi părea rău pentru Roger, dar nu regreta
faptul că, cel puţin emoţional, îl părăsise (deşi a fost zguduită
când el a ameninţat cu suicidul).
Curând a devenit evident că, odată ce s-a eliberat de teama
de a-şi simţi propria furie şi tristeţe, Joan a fost capabilă să-şi in-
temalizeze locusul de evaluare (vezi capitolul 1). A fost de aseme
nea clar că îşi construia stima de sine mai repede decât s-ar pe
trece de regulă cu o persoană care anterior ajunsese la o apreciere
de sine atât de negativă: probabil că în anii timpurii ai vieţii sale
a fost capabilă să toarne puternice fundaţii pentru stima de sine.
Un lung proces de dezvoltare personală urma să vina după
trezirea lui Joan, cu condiţia să fie menţinută tendinţa către în
sănătoşirea psihologică. în multe relaţii de consiliere, consilierul
324 va mai însoţi clientul pentru o bucată de drum, dar în cazul nos
tru, Joan şi consilierul s-au despărţit destul de devreme. Aproa
pe de sfârşitul celei de-a paisprezecea şedinţe, consilierul a co
mentat cât de uşor şi-a restructurat Joan viaţa.
Ea a început să plângă — un plâns care părea un amestec de
uşurare şi bucurie. Rememorând, doi ani mai târziu, Joan şi-a
dat seama că acesta a fost momentul în care a ştiut că poate face
singură restul. A ştiut că redescoperise un copil fericit, de dinain
tea anilor săi de abuz şi umilire din timpul adolescenţei.
Şedinţa 15
încheierea a venit destul de brusc. La începutul celei de a

cincisprezecea şedinţe, Joan a spus că ar putea încheia foarte cu
rând, deşi ar dori puţin sprijin în timp ce rezolva problema de
,,a fi o nouă persoană în vechea viaţă". Acest fenomen este bine
descris prin cuvintele lui Joan:
M-am schimbat profund şi dintr-odată. Cred că asta a început

să se întâmple de ceva vreme, însă abia acum văd în întregime
efectele acestei schimbări. Schimbarea este simplu de descris_
am început să mă simt bine cu mine. Uşor de spus, dar consecin-
ţde simt traumatice - adică este probabil ca acum să fiu nevoi
ta sa mu părăsesc soţul, să reîncep facultatea, să fiu singură cu
mrne însămi, să renunţ la slăbiciuni, să fiu mai puţin reţinută în
a-mi exprima sentimentele faţă de ceilalţi şi să renunţ la a mani
pula şi înşela oamenii (măcar în mai mare parte a timpului!).
Problema este că acel întreg edificiu care este viaţa mea este con
struit pe baza acestor lucruri. Totul urmează să se schimbe deoa
rece acum ma privesc diferit. Sunt o nouă persoană în vechea viaţă.
Şedinţele 16 şi 17
Aceste ultime două şedinţe au fost dedicate următoarelor as

pecte:
• în a o ajuta pe Joan să stabilească strategiile pe care le va

adopta pentru a schimba acele părţi ale vieţii ei pe care do
rea să le schimbe;
• în retrospectiva procesului de consiliere şi
• în discutarea eventualelor probleme nefinalizate între client
şi consilier.
în tim pul ultim elor două şedinţe, consilierul a devenit mai

asertiv în legătură cu anumite aspecte ce trebuiau luate în con
siderare şi în legătură cu modalitatea de a face acest lucru. De
exemplu, acesta a încurajat-o puternic pe Joan să-şi revizuiască
fiecare aspect al vieţii sale, să descopere toate implicaţiile deter
m inate de schimbarea conceptului ei de sine. De asemenea, con
silierul a iniţiat ideea de a revedea procesul de consiliere şi even
tualele problem e nefinalizate.
D iscutând ce ar putea face în viitorul imediat, Joan a acor
d at cea m ai m are atenţie posibilei încheieri a relaţiei sale cu Ro-
ger, m uncii voluntare adiţionale pe care o va desfăşura pentru
a se p reg ăti p e n tru studii universitare în domeniul asistenţei
sociale şi faptului că dorea să exploreze în continuare nu doar
sentim entele faţă de părinţii ei, ci şi felul în care ei se purtase
ră cu ea. O a p a tra tem ă pe care Joan a adus-o în discuţie l-a
lu a t co m p let p rin su rp rin d ere pe consilier, dar reflectând la
asta, era perfect logic. Cuvintele lui Joan descriu mai bine de
spre ce e vorba:
M-am trezit într-o dimineaţă săptămâna trecută şi am ştiut că
acum pot avea copii. Realizând asta mi s-a tăiat respiraţia: m-am
văzut întotdeauna ca pe cineva deloc preocupat de copii. Acum
ştiu că în spatele acestui lucru era teama de a avea copii — tea
ma că eram atât de afectată încât i-aş fi dat peste cap şi pe ei. Ro-
ger nu s-a arătat nici el interesat de copii vreodată, aşadar, aces
ta a fost un alt aspect prin care ne potriveam — poate că şi acesta
a fost un alt motiv pentru care l-am ales.
A u discutat o bucată de timp şi despre posibilitatea unor „re

evaluări" ulterioare şi chiar a unor „noi începuturi". După ce a
dedicat puţin timp „revizuirii procesului de consiliere", ultima
chestiune pe care a ridicat-o consilierul a fost aceea de a întreba
dacă au răm as probleme nerezolvate în relaţia consilier-client.
In ceea ce îl priveşte pe el, a început prin a povesti detaliat in
certitudinile şi confuzia sa apărute la începutul şedinţelor. N u îi
explicase până alunei ce se întâmpla cu el la acea vreme, inclu
siv dificultăţile sale cu cealaltă clientă, Christine, şi cum îl afec
taseră acestea în relaţia cu Joan. Joan a reacţionat cu interes la
aceste inform aţii şi i-a spus că i-ar fi fost de ajutor dacă el ar fi
fost m ai deschis la acea vreme. Se simţise într-adevăr derutată
de com portam entul lui: păruse „distras" şi oarecum „detaşat",
iar ea interpretase purtarea în m od greşit ca pe o respingere. I-ar
fi fost de ajutor dacă ar fi avut informaţii mai sincere din partea
consilierului.
O singură altă tem ă a mai fost introdusă de către Joan la ca
pitolul „problem e nerezolvate", şi anum e m ărturisirea ei că la
începutul lucrului îm preună simţise destul de puternic o atrac
ţie sexuală faţă de consilier. Com entariul ei principal pe această
tem ă a fost:
Sunt sigură că asta se întâmplă deseori într-o astfel de situaţie. 327
La mceputul r e ia ţi noastre eram extrem de vulnerabilă şi de
asemenea, mu asumam multe riscuri. Faptul că îmi acordai atâ-
a gn)a a ost mcredibil şi uimitor. Pe măsură ce am devenit mai
pu erruca, importanţa acestei atracţii s-a diminuat pentru mine,
ar a ost oarte important pentru mine că tu ai fost constant. Se
pare ca acea atracţie a fost un lucru natural pentru mine, dar
dacă ai fi răspuns la ea ar fi fost groaznic — este foarte impor
tant că ai fost consecvent.
Chiar la finalul celei de-a şaptesprezecea şedinţe, şi cea fina

lă, Joan a luat iniţiativa pentru ultima oară şi a spus:
Nu ştiu ce se spune la final, dar eu aş mai avea ceva de zis. Mi

se pare uimitor să văd unde simt acum comparativ cu patru luni
în urmă. E aproape de neînţeles — am încercat să îmi dau sea
ma cum s-a întâmplat. Pare complicat — e ca şi cum eu am fă c u t
a s ta , d a r n u aş f i p u tu t face asta fă ră tine. De asemenea, ceea ce pre
A
ţuiesc este modul în care ai fost alături de mine. In momentele

în care m-am purtat cel mai urât, te-ai apropiat şi mai mult. Şi
au fost atâtea momente în care... ceea ce făceam împreună a fost
c a u n fe l... ca un fel... de iubire.
P o st-scrip tu m
La o lună după această ultimă şedinţă, Joan i-a telefonat con

silierului şi l-a întrebat dacă ar vrea să o însoţească într-o vizită
la m orm ântul mamei sale. Joan a spus că nu ştie ce va face aco
lo dar că era foarte important pentru ea să meargă acolo. Nu
voia să facă singură această vizită şi dorea s-o însoţească fostul
328 consilier, întrucât avea încredere că el ar face faţă la orice s-ar fi
putut întâmpla. Consilierul a acceptat cererea fără dificultăţi şi
au mers în această vizită. în timpul celor zece minute cât au stat
tăcuţi lângă mormânt, Joan a părut rece şi fără expresie. La sfâr
şitul celor zece minute însă, ea a ţipat şi a lovit puternic cu pi
ciorul în piatra funerară. Apoi a plâns puţin, dar părea mai su
părată de faptul că se lovise destul de tare la picior.
Doi ani mai târziu în timpul retrospectivei, Joan a putut să
completeze această parte a poveştii sale. Timp de trei luni ea con
tinuase să viziteze singură în fiecare săptămână mormântul ma
mei sale. La început, ea mersese la mormânt pentru a se elibera
de ură, apoi, după ce a vorbit cu o mătuşă, a început să înţelea
gă vulnerabilitatea mamei sale, ca în final, la ultima vizită, să
simtă iertare. Joan nu l-a iertat niciodată pe tatăl ei şi nici nu a
încercat să îl contacteze.
Finalul procesului de consiliere

Studiul de caz al lui Joan şi al consilierului ei ilustrează fap
tul că finalul procesului de consiliere este caracterizat prin ac
ţiune. O astfel de acţiune este rezultatul a trei direcţii de dez
voltare importante: „mişcarea" terapeutică s-a produs, ducând
la creşterea rapidă a acceptării de sine a clientei; diferiţii factori
emoţionali care împiedicau o viaţă mai activă s-au redus; şi a
apărut o recunoaştere gradată a unei noi libertăţi de a face ale
geri şi schimbări care înainte ar fi părut imposibile. în timpul
şedinţelor 11-14, acceptarea de sine în dezvoltarea lui Joan i-a
permis acesteia un progres considerabil: şi-a reevaluat ataşa
mentul faţă de soţ; şi-a înţeles mai bine comportamentul faţă
de şefi şi a început să îşi reevalueze abilităţile şi interesele.
Aceste ajustări psihologice i-au permis lui Joan să fie mai stă 329
până pe acţiunile sale: a decis să îşi reia studiile, să reînceapă
să danseze, să planifice o vacanţă cu o prietenă şi să se poarte
destul de diferit în relaţia cu Roger. în loc să mai fie soţia chi
nuită, frământată de conflicte şi, în esenţă, submisivă, Joan a
deverut deodata capabila să iasă din dependenţa emoţională ce
o lega de Roger. A devenit capabilă să vorbească şi să se poar
te mai ferm cu el. A devenit capabilă chiar să îi vorbească de
spre etaşarea ei crescândă de relaţia lor, fără a fi paralizată de
vina sau teama.
Aceste schimbări rapide dinspre finalul procesului de consi
liere sunt caracteristice pentru ceea ce se întâmplă când a fost
o ţinută acceptarea de sine. Este ca şi cum porţile barajului care
ţineau în Joc dezvoltarea personală a clientei sunt acum deschi
se şi toată nevoia presantă de schimbare acumulată în decursul
m ultor ani năvăleşte afară şi se aşază destul de rapid în noua
C w
forma.
Joan a descris această fază a procesului ca pe una în care ea
era „o persoană nouă în vechea viaţă". Această experienţă este
obişnuită pentru clienţii care au reuşit o transformare în atitudi-
A
nea lor faţă de sine. înainte, ei îşi vor fi construit o viaţă care re
flecta lipsa lor de acceptare de sine. Este posibil ca ei să fi fost
defetişti, extrem de supuşi şi să îşi fi subevaluat propriile abili
tăţi. Când este atinsă acceptarea de sine, toate aceste aspecte se
pot schimba, dar uneori cu preţul unui tumult considerabil. Poa
te că relaţiile clientului acasă şi la muncă pot fi hrănite şi conso
lidate de creşterea sa personală, dar este posibil ca aceste relaţii
să se fi bazat pe slăbiciunea clientului. A fi o persoană nouă într-o
viaţă veche poate fi o provocare pentru client chiar şi în relaţia
cu copiii săi. Aceştia vor fi dezvoltat strategii prin care să se
i
330 descurce cu un părinte care pare tulburat şi frământat de conflic
te în cea mai mare parte a timpului şi căruia este posibil să îi fi
fost dificil să le arate iubirea sa pentru ei. Clientul care s-a elibe
rat de opresiunea respingerii de sine este în mod potenţial o per
soană mult mai interesantă şi mai iubitoare, dar clientul nu ar
trebui să fie surprins în cazul în care copiii săi sunt precauţi în a
accepta această persoană nouă în a cărei schimbare rapidă pot
avea încredere cu greu la început.
„Nu ţi-am promis niciodată o grădină de trandafiri" este ti-
ţiul unui cunoscut cântec şi al unei cărţi (Green, 1967). Acest ti
tlu este elocvent pentru a descrie experienţa multor clienţi după
consiliere. In timp ce ei sunt mulţumiţi cu noul sine care s-a dez
voltat, pot fi de asemenea oarecum dezamăgiţi pentru că progre
sul lor din timpul consilierii nu înseamnă că viaţa le va fi uşoa
ra după aceea. Uneori, clientul a construit o imagine de basm
despre cum ar fi viaţa dacă „eu aş fi bine". Acest sfârşit de po
veste, de tipul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi", nu
prea se aseamănă cu realitatea de a fi nevoit să construieşti o
nouă viaţă care să se potrivească sinelui nou-dezvoltat. Consi
lierul poate juca un rol important în a ajuta clientul să ajusteze
nepotrivirea dintre noul său sine şi vechea sa viaţă. Consilierul
se prea poate să fie acum singura persoană din viaţa clientului
care înţelege schimbarea care se petrece şi cât de pozitiv este trăi
tă această schimbare de către client.
Una dintre capcanele ce pot apărea la finalul procesului este
aceea când clientul judecă greşit „echilibrul" său referitor la de
venirea produsă în consiliere. El etalează în timpul consilierii o
capacitate de schimbare care mai târziu este mai mult decât vrea
sau poate face, după cum reflecta o clientă la câteva luni după
încheiere:
La finalul consilierii voiam să schimb totul la mine R •
331
sem să scap de fetiţa plângăcioasă din mine şi nu aveam de
gând să mă întorc acolo! Totul urma să se schimbe - partene
ra mea putea să îmi suporte schimbarea sau să plece - si
urma in sfârşit să îi spun mamei mele ce gândeam despre ea
înainte să moara. r
Consilierul cu experienţă probabil va tresări citind aşa ceva.

Arata un proces parţial de schimbare care va fi reechilibrat oda
tă ce va fi recuperată dimensiunea de mediere socială a procesu
lui de actualizare a clientei. Deseori, acest proces incomplet vine
dm inabilitatea consilierului de a fi receptiv nu doar la străduin
ţa clientului către creştere ci şi la vocea, acum mai joasă, a impe
rativului său de mediere socială. Consilierii centraţi pe persoa
nă care sunt ei înşişi „dependenţi de creştere" pot aduce acest
deserviciu clienţilor lor.
A
In şedinţele 16 şi 17 ale studiului nostru de caz, consilierul a

fost de asemenea mai activ, în sensul că a iniţiat activităţi pre
cum retrospectiva procesului, discutarea problemelor nefinali
zate şi a insistat ca Joan să ia în considerare fiecare detaliu al vie
ţii sale de după finalizarea consilierii. Acest tip de „acţiuni" din
partea consilierului pot merge până la a face sugestii pentru stra
tegii pe care clientul le-ar putea lua în considerare şi până la a-1
ajuta pe client să adune informaţii legate de slujbă, aspecte lega
le beneficii şi surse de bunăstare. Acest rol mai activ este în par
te leeat de faptul că şi clientul devine acum mai activ, dar izvo-
răste de asemenea din faptul că acum clientul şi-a intemalizat
h t t al locusul de evaluare". In acest context, consilierul
SU ! „ianî credere că acest client îşi va exercita propria putere
f oa G lor ^ a s t a îi permite consilierului să ofere informaţii,
332 sugestii şi chiar sfaturi, ştiind că acum clientul nu este intimidat
de prezenţa consilierului şi că va accepta ceea ce îi este util şi va
respinge ceea nu este. Această temă a oscilaţiei „dinamicii pute
rii" în cadrul procesului terapeutic este explorată în Mearns
(2003: 77-9).
încheieri pe care consilierul le consideră

ca fiind „premature"
Când un client încheie brusc şi fără avertisment sau explica
ţii, este potrivit ca acel consilier să reflecteze asupra funcţionării
sale, cu scopul de a înţelege ce s-a petrecut, dar nu este potrivit
ca acesta să presupună că responsabilitatea îi aparţine de fieca
re dată. Uneori, clientul pur şi simplu decide că procesul de con
siliere nu i se potriveşte în acest moment al vieţii sale.
Câteodată, un client îşi anunţă decizia de a încheia, dar rămâ
ne suficient timp pentru a-şi explica motivele. Aceasta poate con
stitui un feedback nepreţuit pentru consilier, care altfel ar fi pu
tut doar să fantasmeze în legătură cu motivele clientului, dar
există şi situaţii în care este mai dificil să te încrezi în veridicita
tea declaraţiei clientului. De exemplu, există ceea ce denumim
graba clientului către însănătoşire. Acesta este cazul când clientul
pretinde că toate problemele au fost rezolvate în ultima săptă
mână şi că nu mai este nevoie de consiliere! Consilierul ar trebui
să pună sub semnul întrebării o asemenea declaraţie, însă ar fi
înţelept să facă asta cu blândeţe, întrucât s-ar putea ca încrede
rea clientului în consilier să fie scăzută.
O altă încheiere dificilă pentru consilier este aceea în care
clientul îşi percepe problema mai mică decât este şi consideră
că procesul s-a încheiat fie atunci când această problemă este
rezolvată, fie când devine evident că această n™ki -
rezolva rapid. Do ^ ^ 0 ^ 2 5 ^ 333
lurile ta care se vode ps s l T M c L J r a * “ r ' 0" " ^
miliel „ putea fi *P">P»> 1 * -
mare a d â n c i i , ^ ^ pe client să exPloreze *»

tul nu recunoa.it ? ^ aplle problemei actuale, dar dacă clien-
c^nsilier ^ î n atunci nu este adecvat ca acel
Dână la .. “ C6rC? Sa 1Ş1 lmPună propria percepţie. Clienţii,
pana la urm a, au dreptul să rămână la nivelul de funcţionare
p care ei îl aleg, fara a fi constrânşi de către consilieri care sunt
notarăţi sa producă persoane pe deplin funcţionale şi nimic alt
ceva.
Pregătirea pentru încheiere

A
In consilierea centrată pe persoană, în general clientul hotă

răşte când a venit timpul încheierii. Aceasta este valabil atât pen
tru serviciile pe termen scurt din instituţiile de sănătate, cât şi în
lucrul din practica privată care nu este limitat în timp. în servi
ciile pe termen scurt, atât clientul, cât şi consilierul cunosc para
metrii ofertei consilierii şi pot aprecia când ar fi suficient pentru
a încheia, cel puţin pentru o perioadă. Dar consilierul nu trebuie
să simtă că nu poate iniţia nicio discuţie legată de „încheiere".
Este cât se poate de adecvat ca acel consilier să încerce să intro
ducă întrebarea: „Ai vreun gând legat de când ar trebui să ne
oprim?" Este important ca el să abordeze acest aspect într-un
<r
334 asemenea mod, încât cei doi să poată discuta deschis, fără ca acel
client să simtă că se aşteaptă din partea lui să se oprească. Aşa
cum este dificil pentru consilier să aprecieze importanţa proce
sului terapeutic pentru client, tot astfel nu este uşor pentru con
silier să aprecieze cât de pregătit se simte clientul să continue de
unul singur. Uneori, clientul a făcut progrese enorme în consi
liere, dar îi este dificil să îşi imagineze cum va continua de unul
singur. S-ar putea ca pentru acest client „încheierea" să dureze
ceva mai mult timp, pe măsură ce se obişnuieşte să fie pe cont
propriu. Aproape de finalul unui proces îndelungat, clientul unu
ia dintre autori (Meams) a comentat: „Uneori, când sunt nesigur
în legătură cu ceva ce se întâmplă în viaţa mea, mă opresc şi îmi
spun: «Ce aş spune despre asta dacă aş fi cu Dave chiar acum?»".
Acest client a găsit o cale de a deveni propriul său consilier.
Din studiul nostru de caz, se pare că Joan a devenit conştien
tă de încheierea naturală când şi-a dat seama în timpul şedinţei
14 că redescoperise un copil fericit care existase înaintea anilor de
abuz şi umilire din adolescenţa sa. Ea trecuse prin multe schim
bări, dar se pare că aceasta a avut o semnificaţie deosebită. La în
ceputul şedinţei 15, Joan a anunţat că ar putea încheia „foarte cu
rând". O întrebare utilă clientului în acest punct s-ar referi la ce
simte că ar vrea sa facă înainte să încheie. în studiul nostru de caz,
Joan a spus clar că dorea să discute despre schimbările pe care
urma să le facă în viaţa sa. Cu toate acestea, vedem că, pe lângă
asumarea acestei sarcini, consilierul a introdus trei alte teme. El
a menţionat posibilitatea retrospectivelor sau chiar a noilor începu
turi. Este important să fie menţionate aceste lucruri deoarece
clientul ar putea foarte bine să presupună despre consiliere că
este o ofertă de tipul „o dată pentru totdeauna". Deşi un rezultat
al consilierii centrate pe persoană este acela de a oferi clientului
posibilitatea să îşi dezvolte puterea personală şi percepţia de sine 335
care să îl ajute să gestioneze dificultăţi viitoare în viaţă, aceasta
nu sugerează că acel client nu va mai putea intra niciodată într-0
relaţie de consiliere. Dimpotrivă, dacă procesul iniţial de consi
liere a fost un succes, aceasta îl va încuraja pe client să mai ceară
şi pe viitor ajutorul consilierului.
A doua temă adusă în discuţie de consilier a fost ideea de a
revizui procesul de consiliere. Unul dintre beneficiile „revizuirii pro-
cesuiui" este acela că poate ajuta atât clientul, cât şi consilierul
să îşi verifice înţelegerea cognitivă a evenimentelor şi a procesu
lui prin care au trecut. înţelegerea, atât la nivel cognitiv (gândi
re), cât şi la nivel afectiv (simţire), poate fi de asemenea impor-
tăntd pentru client in abordarea dificultăţilor viitoare^ el devine
capabil să gândească despre viaţa sa şi in acelaşi timp să îşi tră
iască sentimentele. Cu toate acestea, revizuirea procesului aproa
pe de încheierea acestuia poate să nu ofere încă o înţelegere de
plină. Evenimentele, sentimentele şi relaţia pot fi încă prea
proaspete pentru a fi înţelese complet. Rogers relatează cuvinte
le unui client care a ajuns la finalul unui proces de consiliere re
uşit. Chiar şi atunci, acest client nu putea înţelege în întregime
ingredientele active ale acelui proces:
Nu pot spune cu precizie ce s-a petrecut. Pur şi simplu, am

expus un lucru, l-am scuturat şi l-am sucit, iar când l-am pus
la loc, m-am simţit mai bine. E puţin frustrant, fiindcă aş vrea
să ştiu exact ce se petrece. (Rogers, 2008: 221)
Este interesant că Joan, în studiul nostru de caz, reflectă o in

certitudine similară chiar la final într-o şedinţă pe care am citat-o
mai devreme:
336 E aproape de neînţeles. Am încercat să înţeleg cum s-a întâm
plat. Pare complicat — ca şi cum eu am făcut asta, dar nu aş fi
putut face asta fără tine.
Poate că atât clienţii, cât şi consilierii pot înţelege procesul te

rapeutic în întregime după ce a trecut ceva timp, astfel încât să
se separe de el şi să simtă impactul său pe termen mai lung. Lu
crând împreună la studiul de caz pentru această carte, Joan şi
consilierul ei au putut să obţină o înţelegere a procesului lor de
consiliere, care nu ar fi fost posibilă în momentul în care se în
cheiase consilierea. Poate că şi alţi clienţi ar aprecia oportunita
tea de a petrece câtva timp revizuind propriul proces doi ani
mai târziu.
Cel de-al treilea element şi ultimul pe care consilierul l-a in
trodus în procesul de încheiere a fost întrebarea dacă au rămas
„probleme nefinalizate" pe care ar putea să le încheie împreună.
Pentru ca această întrebare să fie eficientă, ea trebuie pusă cu su
ficient timp înainte de finalul şedinţei şi în aşa fel încât să fie con
siderată a fi mai mult decât o formalitate. Această întrebare re
prezintă o oportunitate pentru client de a exprima întrebări,
incertitudini sau confesiuni care, de obicei, sunt destul de im
portante pentru el, dar care altfel ar fi rămas nespuse. Aceasta
este ultima intervenţie terapeutică a consilierului, dar, ca şi toa
te celelalte, nu este obligatoriu să se întâmple aşa, după cum a
evidenţiat un client care a răspuns întrebării într-un mod care l-a
lăsat pe consilier şi mai nelămurit: „Probleme nefinalizate... da...
şi cred că aşa le voi lăsa [zâmbeşte]!"
După încheiere
Am spus deja că încheierea nu trebuie să fie definitivă, în sen
sul că un client poate cere revizuiri sau chiar reînceperi ale pro
cesului de consiliere, dar pe practicienii centraţi pe persoană h
preocupă o întrebare mult mai importantă: „Pot deveni prieteni
clienţii şi consilierii?" în alte abordări de consiliere, care implică
o mare diferenţă de putere între consilier şi client, această între
bare nu şi-ar avea rostul. însă în cadrul tradiţiei centrate pe per
soană există o varietate de opinii privind întrebarea dacă clien
ţii pot deveni prietenii foştilor consilieri. Unii consilieri centraţi
pe persoană ar afirma că „odată ce e client, va rămâne mereu
client". Aceasta este o poziţie sigură care le menţine integritatea
şi trebuie respectată ca atare. Totuşi, nu răspunde întrebărilor
inevitabile legate de conceptul de reciprocitate. Dacă reciproci
tatea este trăită aşa cum am prezentat-o noi, atunci cele două per
soane împart în mod liber responsabilitatea pentru procesul care
are loc între ele. De ce nu ar fi atunci libere să îşi continue rela
ţia ca prieteni odată ce procesul de consiliere a luat sfârşit? în
cele mai multe cazuri, pentru autorii de faţă, aceasta îşi găseşte
uşor un răspuns: foştii clienţi pot şi devin prieteni, şi chiar co
legi în viitor.
La baza întrebării noastre stă ascuns subiectul mult mai di
ficil al posibilităţii ca un consilier şi un client să devină parte
neri sexuali la un moment dat în viitor. în consilierea centrată
pe persoană, aşa cum am descris-o noi, relaţia dintre consilier
şi client este una în care consilierul este prezent ca persoană, şi
nu doar interpretând un rol. Odată cu dezvoltarea reciprocită
ţii, această relaţie personală este consolidată şi devine în mai
mare măsură reciprocă. Cu toate acestea, am argumentat că, pe
338 parcursul procesului de consiliere, responsabilitatea consilieru
lui exclude legăturile sexuale. Vrem să mergem puţin mai de
parte şi să sugerăm că şi după încheierea procesului de consi
liere acesta ar trebui ca, o perioadă de timp, chiar de câţiva ani,
să considere că relaţia de psihoterapie nu s-a încheiat definitiv
şi de aceea ar trebui să se conformeze principiilor etice uzuale
în ceea ce priveşte comportamentul sexual. Motivul acestei pre
cauţii în ceea ce priveşte relaţiile sexuale este susţinut de două
consideraţii. Prima, nici consilierul şi nici clientul nu pot fi si
guri că încheierea procesului, aşa cum o stabilesc ei, este
într-adevăr definitivă — uneori clienţii se întorc în consiliere
pentru a completa un proces pe care mai înainte îl crezuseră ter
minat. Cel de-al doilea argument pentru precauţie este legat de
subiectul pe care l-am expus mai devreme în acest capitol în
ceea ce priveşte dificultatea clientului de a înţelege în întregime
procesul de consiliere imediat după ce acesta s-a terminat. Cre
dem că o asemenea înţelegere este un ingredient foarte impor
tant care ar trebui să preceadă relaţii ce vor schimba raporturi
le într-un asemenea mod profund. Atitudinea precaută pe care
o susţinem în ceea ce priveşte acest subiect reîntăreşte părerea
noastră că relaţiile sexuale în contextul unei diferenţe de pute
re între parteneri reprezintă un abuz sexual de tipul cel mai in
sidios.
O altă întrebare potrivită pentru consilier după terminarea
unei relaţii de terapeutice estei „Cum am fost afectat de aceas
tă experienţă?" Nu ne aşteptăm ca acel consilier să fie atât de
maleabil încât să fie schimbat semnificativ de fiecare relaţie de
consiliere. De asemenea, consilierul centrat pe persoană care nu
se schimbă şi nu creşte prin intermediul experienţei sale ar tre
bui să se întrebe în ce măsură este deplin prezent în relaţia de
consiliere şi care este natura cadrului pe care îl creează pentru 339
clienţii sai.
Această întrebare ne face să ne întoarcem la capitolul 6, unde
am explorat obiectivele de dezvoltare pentru consilierul centrat
pe persoană. Se poate ca unii cititori să fi închis cartea în acel
pune eoarece este un program extrem de solicitant. El invită
consi ieru centrat pe persoană să îşi privească formarea iniţia-
a °ar ca pe un început al dezvoltării personale. Va fi poate
ezamagit e evidenţierea faptului că dezvoltarea sa nu se re-
era a a învăţa cum să consiliezi, ci la a deveni o persoană care
poate consilia. Sigur că formarea va viza experienţa sa de înce
put in a stabili o relaţie profundă cu un client, dar apoi îl invi
tă pe consilier să devină capabil să ofere profunzime relaţiona
lă fiecărui client. îl invită să exploreze propriul catalog de
experienţe personale temute, dar să nu se mulţumească doar cu
o simplă conştientizare — pentru că, dacă el va putea într-ade-
văr să integreze aceste experienţe, ele vor deveni repere existen
ţiale care pot îmbogăţi şi oferi profunzime persoanei pe care te
rapeutul o oferă clienţilor săi. Mai mult, formarea nu presupune
că „dezvoltarea" consilierului se va întinde de-a lungul unei pe
rioade de doi, cinci şi nici măcar zece ani, ci că va dura o viaţă
întreagă. Aşadar, de ce atât de mulţi oameni pornesc de bună
voie pe această cale? Probabil pentru a-şi trăi umanitatea şi a o
oferi celorlalţi, lucruri care ne poartă în acele locuri după care
tânjim, unde pot fi găsite înţelesul, scopul şi împlinirea.

Mearns D. Şi Thorne B. 2010 Consilierea Centrată Pe Persoana În Acțiune

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mearns D. Şi Thorne B. 2010 Consilierea Centrată Pe Persoana În Acțiune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dave Mearns si Brian Thorne

Traducere din engleză de

Rolul sinelui consilierului

A fi consilier nu este un obiectiv pentru cei indecişi, întrucât,

Atitudinea consilierului faţă de sine însuşi

învăţând să fii autentic

„Relaţia sănătoasă" dintre consilier şi client

Caseta 3.1 Chestionarea propriului sine de către

1 Pot să fac distincţie între autoacceptare, iubire de sine şi egoism

Preocuparea consilierului de a relaţiona cu clientul pe baze

Caseta 3.2 Cine ştie ce este „progresul"?

Ceea ce urmează este un fragment dintr-o înregistrare a unei şe­

Dacă lipsa de interes a consilierului în a-şi manipula clientul

Caseta 3.3 Implicare fără impunere

Dragă Michael, mi-a părut rău că nu te-am văzut astăzi la întâlni­

Sunt dispus să mă investesc pe mine însumi în această relaţie

Caseta 3.4 înţelegere versus prindere în capcană

Consilierul: Noi lucrăm împreună cam de şase luni şi simt conştient că

Perm ite-i să fie, perm ite-i să crească şi permite-i să plece este

Caseta 3.5 Caracteristicile relaţiei terapeutice „sănătoase"

1 Consilierul este deschis în privinţa scopurilor şi intenţiilor sale.

Unicitatea sinelui consilierului

Asumarea unor riscuri

Clientul meu pare să se concentreze cu mai multă acurateţe: stă

Este clar pentru mine acum că decizia de a avea încredere în

Şinele în schimbare al consilierului

Trăirea profunzimii relaţionale

O stare de conectare profundă şi implicare între doi oameni,

Aceiaşi autori merg mai departe pentru a descrie cum trăieş­

Un sentiment de conectare profundă şi de implicare faţă de

Cu alte cuvinte, rolul consilierului în adâncirea profunzimii

Caseta 3.6 „Am încetat să mai simt nevoia să mă prefac"

Am încetat să mai simt nevoia să mă prefac. Mai făcusem

Sally ne-a oferit o vedere din interior asupra felului în care a

Una dintre dimensiunile centrale ale relaţiei terapeutice este

Empatia este un proces continuu în cadrul căruia consilierul

In secvenţa reprodusa in caseta 4.1, consilierul răspunde de

Caseta 4.1 Empatizând cu Bill, u n profesor deziluzionat |

B ill: Cred că ar fi trebuit să ştiu că nu va fi chiar atât de uşor...

în caseta 4.2, răspunsul consilierului arată că a auzit cuvintele

Nivelul 0: Acest răspuns nu oferă nicio dovadă a înţelegerii sentimen­

în acest fragment, clientul este o studentă adultă, a cărei

Mă tratează ca pe un copil — are grijă de mine tot timpul, mă

Răspunsurile posibile la fiecare dintre cele patru niveluri ar

1W *> * ■P" ‘ “ n u “ ' T * ' - c* « * « M

Uneori, încercările consilierului de a oferi răspunsuri empa-

CLIENTUL: Simt că sunt realmente înţepenit în asta. Nu pot să re­

In fragmentul de mai sus, consilierul a arătat doar o înţelege­

Empatia şi locusul evaluării

Caseta 4.3 Sensibilitatea empatică faţă de locusul evaluării

Clientei, Adrienne, care are un locus al evaluării complet extemali-

Adrienne: Eu am doar amintiri foarte vagi a ceea ce a fost, poate, „un

De ce şi cum este importantă empatia

Focusarea pe „limita conştientizării"

In acest capitol, ne-am referit deja la termenii f o c u s a r e şi l i m i ­

Caseta 4.4 Preocuparea pentru senzaţiile corporale

Consilierul: Ai făcut foarte multe planuri de când ne-am întâlnit ultima

Uneori, etichetele iau forma unor metafore, cum este metafo­

Caseta 4.5 „Aroma" felt-sense-ului

D on ald: Cred că Helen şi cu mine ne descurcăm chiar OK. Am rea­

canţă. Iţi amintesc că ai spus că o să fie prima dată când o să

Ascultându-şi clientul, consilierul încearcă să reflecte senzaţi­

CLIENTUL: ... deci... eu mă simt doar un pic deprimat de toate

In acest exemplu, consilierul doar i-a întors expresia clientu­

Ceea ce urmează este un fragment dintr-o înregistrare a unei şe

Dragă Michael, mi-a părut rău că nu te-am văzut astăzi la întâlni

Aceiaşi autori merg mai departe pentru a descrie cum trăieş

Nivelul 0: Acest răspuns nu oferă nicio dovadă a înţelegerii sentimen

1W > ■P" ‘ “ n u “ ' T * ' - c* « * « M

CLIENTUL: Simt că sunt realmente înţepenit în asta. Nu pot să re

In fragmentul de mai sus, consilierul a arătat doar o înţelege

In acest capitol, ne-am referit deja la termenii f o c u s a r e şi l i m i

Uneori, etichetele iau forma unor metafore, cum este metafo

D on ald: Cred că Helen şi cu mine ne descurcăm chiar OK. Am rea

Ascultându-şi clientul, consilierul încearcă să reflecte senzaţi

In acest exemplu, consilierul doar i-a întors expresia clientu

O neînţelegere frecventă în consiliere ar fi aceea că este im

Lăsând deoparte faptul că răspunsul A este mai scurt şi in

Este un exemplu pentru cum poţi să fii cu cineva şi să porţi o con

Practicarea preterapiei reprezintă un contact empatic apli

Consilierii empatici sunt înnăscuţi sau făcuţi? Există o varie

Alte teorii nu îşi au bazele în cercetare, dar pot avea o influ

Un anumit tip de teorie personală poate fi atât de nociv pen

Atunci când consilierul este în impas — şi, prin urmare, vul

Aşteptările clienţilor de la consiliere şi consilieri sunt nume

Importanţa faptului de a începe imediat consilierea şi de a evi

Este probabil ca o primă şedinţă ce începe cu o asemenea in

clientul mai mult de o lună. Politica de a lăsa la latitudinea clien

Până la sfârşitul primei şedinţe, spusesem aproape toată po

Către sfârşitul acestei şedinţe a venit unul dintre acele mo