Lucrare de seminar la disciplina Aplogetică despre

Religie, știință și univers

 În prezent religia este considerată o sursă de discriminare, dezacord și dezbinare, dar
totuși religia a fost de fapt al treilea mare factor de unificare a omenirii. Religiile afirmă că legile
noastre nu sunt rezultatul capriciilor omeniști, ci sunt hotărâte de o autoritate absolută și
supremă. Religia poate fi definită ca un sistem de norme și valori umane care se întemeiază pe o
credință într-o ordine supraumană. O religie trebuie să îmbrățișeze o ordine supraumană
universală, care este adevărată întotdeauna și pretutindeni, apoi să insiste pe diseminarea acestei
credințe în rândul tuturor oamenilor, cu alte cuvinte, trebuie să fie universală și misionară
(religiile universale și misionare au început să apară abia în primul mileniu î. Hr.).1
Prin cuvântul ,,creștin” unii înțeleg orice persoană care se străduiește să ducă o viață
exemplară, dar atunci înseamnă că există creștini în orice sectă sau religie. Afi creștin înseamnă
ar trebui cât de cât mai întâi să fi credincios, într-un sens bine stabilit. După Russell un creștin
este acela care crede în Dumnezeu și în nemurire, să crezi într-un fel sau altul și în Hristos. Să
crezi că Hristos a fost, dacă nu o ființă divină, măcar cel mai bun și mai înțelept dintre oameni.
Când afirm că nu sunt creștin, consider că trebuie să demonstrez două lucruri: primul, de ce nu
cred în Dumnezeu și în nemurire; al doilea, de ce nu îl consider pe Hristos cel mai bun și mai
înțelept dintre oameni, chiar dacă recunosc că a fost înzestrat cu calități morale deosebite.2
Existența lui Dumnezeu spune Biserica catolică poate fi dovedită pe cale rațională,
această dogmă pare ciudată, dar există. Se presupune că tot ceea ce ne înconjoară are o cauză,
ajungem la o primă cauză care o numim Dumnezeu, de aceea se spune că existența Lui este
necesară pentru a aduce dreptatea în lume ( se spune că trebuie să fiu un Dumnezeu și trebuie să
fie raiul și iadul pentru ca în cele din urmă să poată fi dreptate). Un alt motiv, consideră Russell,
este nevoia de siguranță, sentimentul că există un frate mai mare care are grijă de tine (această
nevoie contribiue mult ca oamenii să dorească să creadă în Dumnezeu). Pot afirma cu toată
convingerea că religia creștină, așa cum este organizată în bisericile ei, a fost și este încă
principalul dușman al progresului în lume. Religia se bazează, în primul rând și în special pe
teamă. Este în parte teamă de necunoscut și cum am mai spus un fel de frate pe care te poți baza
în orice necaz sau conflic. Toți cei care se umilesc în biserică declarându-se păcătoși și
mizerabili, sunt vrednici de tot disprețul și nu niște ființe umane care se respectă. O lume mai
bună are nevoie de cunoștințe, bunăvoință și curaj, nu de regrete după trecut, are nevoie de idei
îndrăznețe și de o gândire liberă, de încredere în viitor, nu de suspine după un trecut apus, care
va fi depășit de viitorul pe care inteligența noastră îl poate crea.3
Russell consideră că religia este o boală născută din frică și un izvor de nepătrună
suferință pentru rasa umană. Cel mai important în creștinism din punct de vedere social și istoric
nu este Hristos ci biserica. Lumea se zice că a fost creată de Dumnezeu care este bun și
atotputernic, creiând-o El a prevăzut dinainte toate chinurile și durereea din ea, răspunderea,
așadar îi revine (nu are sens să venim cu ideea că durerea este o consecință a păcatului).

1
Yuval Noah Harari, Sapiens- Scurtă istorie a omenirii, trad. de Adrian Șerban, Ed. Polirom, 2017, pp.179-180.
2
Bertrand Russell, De ce nu sunt creștin, trad. de Mihael Iacob, Ed. Minerva, București, 1980, pp. 13-14.
3
Ibidem, pp. 15-31.
Dumnezeu știind dinainte ce păcate va comite omul, poartă deliberat toată răspunderea pentru
consecințele acestor păcate din clipa când s-a hotărât să-l creeze.4
Niciunde în univers nu se găsesc ființe atât de inteligente ca omul. Știința arată că
universul a involuat încetul cu încetul, urmând a trece prin niște etape și mai jalnice până la
autodesființare. Credinţa iyvorăşte în primul rând din teamă, deoarece cea mai mică alarmă îi
face pe oameni să-și îndrepte gândurile spre Dumnezeu. Religia împiedică copiii să beneficieze
de o educație rațională, religia ne împiedică să înlăturăm principalele cauze ale războaielor,
religia ne împiedică să milităm pentru instaurarea unor principii etice de cooperare științifică în
locul fioroaselor doctrine ale păcatului și pedepsei. Poate că omenirea se află în pragul vârstei ei
de aur, dar în acest caz este necesar mai întâi să ucidem balaurul care păzește ușa, iar acest balaur
este religia.5
Dostoievski spune că: ,,În om e închisă enigma universului, și a rezolva problema omului
înseamnă a revolva problema lui Dumnezeu”. Omul este taina cea vie care cuprinde în sine atât
taina universului, cât și taina lui Dumnezeu. Sfântul Teofil al Antiohiei, fiind pus de un
ascultător să-i arate pe Dumnezeu, îi răspunde că mai întâi trebuie să-i arate omul din el: ,,Arată-
mi omul din tine și-ți voi arăta și eu pe Dumnezeul meu!”, în sensul: ,,Arată-mi că tu ești om, că
nu ești animal și apoi îți arăt și eu pe Dumnezeu, poți să-L cuprinzi în tine pe Dumnezeu”.
A concepe lumea ca pe o întâmplare, ca pe un accident, a se considera pe sine rezultatul
evoluției din maimuță, nu-l fac pe om decât să-și ducă existența în lipsa de sens, din sccident în
accident în subanimalitatea maimuței. Avedea începutul existenței noastre într-un accident, ne
duce cu gândul că viața, în totalitatea ei, este doar o succesiune inevitabilă a acestor fenomene,
iar războaiele, crimele, furtul, sunt niște lucruri normale care rezultă din acest proces. Prin a lua
drept strămoș al omului maimuța sau oricare aminal, nu se face nimic altceva decât a se
distruge unicitatea, complexitatea și valoarea persoanei umane.6
Nu animalele s-au trasformat în om și nici Dumnezeu nu a ales o altă viețuitoare pe care
să o preschimbe și să-i dea altă menire. Omul posedă o demnitate cu totul specială care nu mai
poate fi întâlnită în creație, adevărata valoare și cinste a omului constă în faptul de a fi creat după
chipul Creatorului. În om nu se cuprinde altceva nimic decât elementele care se află în lumea
pământească. Dumnezeu este singurul creator al omului, Cel care l-a făcut pe om din lut ca pe un
vas însuflețit, El este Olarul care dă viață tuturor: ,,Doamne, Tu ești Tatăl nostru, noi suntem
lutul și Tu ești olarul, toți lucrul mâinilor Tale suntem!”(Is. 64,7). Tot prin lucrarea lui
Dumnezeu se naște viața, ceea ce se petrece în pântecele mamei este o creație tainică pe care
Dumnezeu o împlinește cu fiecare dintre noi. Fiecare a primit modelarea mâinilor lui Dumnezeu
și suflarea gurii Sale. Sf. Teofil spune că facerea omului este îmbrăcată în taină. Pe toate le-a
făcut Dumnezeu cu Cuvântul, că pe toate le-a socotit secundare, numai facerea omului, operă
veșnică, o socotește vrednică de mâinile Lui. Omul este persoana creată în mod direct de

4
Ibidem, p. 37.
5
Ibidem, p. 52.
6
Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din perspectivă hristologică- Bazele doctrinare ale vieții duhovnicești, Ed.
Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016, pp. 33-34.
Dumnezeu. Clement Alexandrinul spune că pruncul se dezvoltă în pântecele mamei și se naște
numai și numai prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.7
Ideile evoluționiste spun că omul se trage din maimuță, deci ești o făptură asemenia
nimalelor. Sf, Părinți spun că suntem o zidire mixtă, în parte cerească, în parte pământească. În
partea pământească Dumnezeu a îngăduit modul de reproducere similar animalelor, și astfel
vedem cât de animalici suntem când ne lăsăm stăpâniți de patimi. Avem aceste ,,animale”
înlăuntrul nostru, dar mai avem și partea cerească, pe care tânjim s-o redobândim. Dacă omul
evoluează doar după legile naturii, atunci firea sa rațională, sufletul, chipul lui Dumnezeu, nu
diferă calitativ, ci doar cantitativ față de animale; el este deci o creatură pur pământească,
nemairămânând loc pentru învățătura patristică că omul este în parte pământesc și în parte
ceresc, îmbinarea celor două lumi.8
Mircea Eliade definește sacrul ca fiind un element în structura conștiinței și nu un stadiu
în istoria acestei conștiințe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca ființă umană este
în sine un act religios, căci alimentația, viața sexuală și munca au o valoare sacramentală, astfel
spus, a fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religios. De asemenea, Mircea Eliade a
documentat raportul referitor la existenţa umană şi viaţa sanctificată sau religiosul şi omul
modern atât în viziunea religiei creştine, cât şi a celor necreştine. El susţine, pe drept, că unele
consecinţe ale concepţiei religioase se primesc doar prin credinţă, sunt şi devin accesibile omului
credincios. Tot el spune: ,,De la Iisus încoace nu se mai poate vorbi de un triumf definitiv al
morţii, de o instaurare definitivă a întunericului. Moartea nu mai e destin, moartea ajunge de
acum întâmplare, fapt. Oamenii mor ca să se odihnească înainte de marea beatitudine a
nemuririi.”9
Fiecare dintre noi există doar pentru un scut răstimp, iar în acest răstimp explorăm doar o
mică parte din întregul univers. Însuși universul nu are o singură istorie. Teoria M prezice că
nenumărate universuri au fost create din nimic.10 Necunoașterea legilor naturii i-a condus în
trecut pe unii oameni să născocească zei răspunzători de toate aspectele vieții. Anaximandru s-a
gândit că oamenii trebuie să fi evoluat din alte animale ai căror pui erau ceva mai robuști. Tot el
scria că lucrurile provin dintr-o substanță primordială, iar apoi se întorc la ea căci ele trebuie să
dea socoteală unele altora pentru nedreptatea făcută. Descartes s-a eschivat spunând că legile
sunt de neschimbat fiindcă reflectă natura intrinsecă a lui Dumnezeu. La începutul universului
susținea el, în timp ar fi apărut oricum o lume identică cu a noastră, după ce Dumnezeu a inițiat
lumea, a lăsat-o complet singură.11
Universul poate fi înțeles pentru că e guvernat de legi ale științei. Eddington își închipuia
universul ca suprafața unui balon ce se umflă, iar galaxiile ca puncte pe acea suprafață.
7
Ibidem, pp. 35-41.
8
Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii și omul începuturilor-perspectivă creștin-ortodoxă, trad.
din lb. engleză de Constantin Făgețan, ediția a doua, Ed. Sophia, București, 2011, pp. 101-102.
9
Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase- de la epoca de piatră la misterele din Eleusis, trad. de Cezar
Baltag, Ed. Polirom, Iași, 2011, pp. 17-19.
10
Stephen W. Hawking, Leonard Mlodinow, Marele plan, trad. din engleză de Anca Vișinescu și Mihai Vișinescu,
Ed. Humanitas, București, 2018, p. 5.
11
Ibidem, pp. 17-22.
Universul lui Friedmann începe având dimensiune nulă și se dilată până ce atracția gravitațională
îl încetinește și în cele din urmă îl face să se prăbușască în sine însuși. Georges Lemaître- dacă
urmărim înapoi în timp istoria universului, el devine tot mai mic până ajunge la evenimentul
creației- ceea ce numim acum big bang. Mulți oameni au pus pe seama lui Dumnezeu
frumusețea și complexitatea naturii, care în vremurle acelea păreau să nu aibă explicații
științifice. Spre sf. sec. XVI, Kepler era convins că Dumnezeu a creat universul după un
principiu matematic perfect.12
Ştiinţa nu poate spune nimic despre cauza legilor fizicii (care guvernează universului), ci
doar afirmă că au un început la Big-Bang.Teoria Științifica a Big-bang-ului este modelul care
explică apariția materiei,energiei,spațiului și timpului, altfel spus la existența Universului dintr-o
singularitate inițiala, ce reprezintă ,,nimic” (din punct de vedere matematic) caci nu are
dimensiuni spaţio-temporale dar are o energie extrem de mare. La momentul ,,zero” acesta
singularitate inițiala a ieșit din starea ei de singularitate (încă nu se știe din ce cauză) și și-a
manifestat uriașa energie printr-o inimaginabilă explozie, Big Bang-ul, care mai continuă și în
ziua de azi. Pe scurt legea conservării energiei spune ca energia sau masa echivalenta nu poate fi
creata si nici distrusa. Legea conservării energiei afirmă că energia totală al unui sistem fizic
izolat rămâne nemodificată în timp, indiferent de natura proceselor interne ce au loc în sistem.
Cu alte cuvinte,diversele forme de energie ale unui sistem se pot transforma reciproc, dar suma
cantităților tuturor formelor de energie rămâne constantă, ea nu poate fi creată sau distrusă.
Potrivit concepțiilor fizicii moderne, orice cantitate de energie exprimă în același timp o masă, și
reciproc oricărei mase îi corespunde o energie. Conservarea energiei, în fizica modernă, este
echivalentă cu principiul conservării masei.13
Universul este în Dumnezeu, spunem că la facerea universului am primit și facerea
cerului, despre care filosofi păgâni, însușindu-și învățătura spun că este o sferă. Forma
universului trebuie să fie închisă, pentru că nu putem ieși din Univers, căci Universul este în
Dumnezeu. Georges Henri Lemaître a fost un preot romano-catolic și fizician belgian,
întemeietor al teoriei Big-Bang. Această teorie este in concordanţa cu modelul scripturistic şi
patristic pentru Univers, întrucât Universul are un început din nimic, este dinamic şi nu static,
cantitatea de materie (energie) a fost creată toata într-un singur moment şi este constanta în
timp.14
Bertard Russell: ,,Religia se bazează, după părerea mea, în primul rând și în special pe
teamă. Este în parte teama de necunoscut și în parte, dorința de a avea un fel de frate mai mare pe
care te poți baza la orice necaz sau conflict. Totul pleacă de la teamă, teama de mister, teama de
înfrângere, teama de moarte. Teama este mama cruzimii și de aceea nu este de mirare că religia
și cruzimea au mers mână în mână. Astăzi începem câte puțin să înțelegem cum stau lucrurile în
lume și câte puțin le stăpânim prin intermediul științei care și-a tăiat drumul pas cu pas împotiva
religiei creștine împotriva bisericii. Știința ne poate ajuta să depășim această frică lașă care a
încorsetat omenirea de-a lungul atâtor generații. Știința ne poate învăța și cred că propriile
12
Ibidem, p. 141.
13
Drd. Ing. Eugen Ganțolea, ,,Cosmologie-întrebări și răspunsuri”, pp. 1-2. (suport de curs).
14
Ibidem, p. 3.
noastre inimi ne pot învăța să nu mai căutăm protecție imaginară, să nu mai inventăm aliați în
cer, ci mai curând să încercăm prin propriile noastre eforturi aici pe pământ să facem din lumea
aceasta un loc potrivit pentru a trăi, un altul decât cel conceput de biserică în atâtea secole.”
În concluzie, știința și religia urmăresc, în general, cunoașterea universului folosind
metodologii diferite.Știința recunoaște rațiunea, empirismul și dovezile, în timp ce religiile
recunosc revelația, credința și sacralitatea.
 Bibliografie

1. Yuval Noah Harari, Sapiens- Scurtă istorie a omenirii, trad. de Adrian

Șerban, Ed. Polirom, 2017.
2. Bertrand Russell, De ce nu sunt creștin, trad. de Mihael Iacob, Ed. Minerva,
București, 1980.
3. Nicolae Răzvan Stan, Antropologia din perspectivă hristologică- Bazele
doctrinare ale vieții duhovnicești, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2016.
4. Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, Crearea lumii și omul
începuturilor-perspectivă creștin-ortodoxă, trad. din lb. engleză de
Constantin Făgețan, ediția a doua, Ed. Sophia, București, 2011.
5. Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase- de la epoca de piatră
la misterele din Eleusis, trad. de Cezar Baltag, Ed. Polirom, Iași, 2011.
6. Stephen W. Hawking, Leonard Mlodinow, Marele plan, trad. din engleză
de Anca Vișinescu și Mihai Vișinescu, Ed. Humanitas, București, 2018.
7. Drd. Ing. Eugen Ganțolea, ,,Cosmologie-întrebări și răspunsuri”, (suport de
curs).