Fierul este un element chimic metalic, notat cu simbolul Fe (din limba latină: ferrum), ce are numărul

atomic 26 și masa atomică 56. Este un metal aflat în prima grupă a metalelor tranziționale. Este
elementul chimic cel mai întâlnit pe Terra, formând cea mai mare parte a nucleului acestei planete și este
al patrulea element ca abundență în scoarța terestră. Este produs în cantitate mare ca rezultat de fuziune
în stelele cu masă mare, unde producerea de nichel-56 (care se dezintegrează în fier) este ultima reacție
fuziune nucleară ce este exotermă, devenind ultimul element care se produce înaintea stingerii unei
supernove ce duce la reacții ce împrăștie precursorii radionuclizilor fierului în spațiu.

La fel ca și alte elemente ale grupei 8 (ruteniu, osmiu, etc.), fierul prezintă numeroase stări de oxidare, de
la -2 la +6, deși cele mai comune sunt +2 și +3. Fierul elementar este întâlnit în meteoriți și unele medii
sărace în oxigen, dar este reactiv cu oxigenul și apa. Suprafețele proaspăt tăiate ale fierului au o culoare
gri-argintie, sunt lucioase, dar se oxidează în aer, produsul de reacție fiind oxizii de fier, cunoscuți de
asemenea sub denumirea de rugină. Spre deosebire de alte metale care realizează pasivarea prin straturi
de oxid, oxizii de fier ocupă un volum mai mare ca al volumului de fier, iar astfel oxizii de fier pot fi
îndepărtați și să expună suprafețe proaspete pentru coroziune.

Fierul metalic a fost utilizat încă din Antichitate, deși aliajele cu punct scăzut de topire al cuprului au fost
folosite primele în istorie. Fierul pur este moale (mai moale decât aluminiul), însă nu se poate obține prin
topire. Materialul este întărit de impurități din procesul de topire, precum carbonul. O anumită proporție
de carbon (între 0,2% și 2,1%) produce oțelul, care poate fi de 1000 de ori mai rezistent decât fierul pur.
Fierul metalic brut este obținut în furnale, unde minereul este redus de către cocs la fonta. O prelucrare
ulterioară cu oxigen reduce conținutul de carbon pentru a se obține oțel. Oțelurile și aliajele din fier cu
conținut scăzut de carbon, în combinație cu alte metale, sunt de departe cele mai comune metale în
industrie, datorită numărului mare de proprietăți dezirabile.

Compușii chimici ai fierului, care includ compuși feroși și ferici, au multe utilizări. Oxidul de fier
amestecat cu pudră de aluminiu poate fi aprins pentru a crea termitul, folosit în prelucrarea minereurilor.
Formează compuși binari cu halogenii și calcogenii. Printre compușii organometalici, ferocenul a fost
primul compus-sandwich descoperit.

Fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen molecular în
hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce au rol în transportul oxigenului
la vertebrate. De asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat în enzimele redox cele mai importante,
care sunt implicate în respirația celulară, procesele de oxidare și reducere la organismele vegetale și
animale.
Cuprins

1 Istorie

1.1 Începuturile prelucrării fierului

1.2 În China

1.3 În India

1.4 În Europa

1.5 Simbolistică

2 Structură atomică

3 Izotopi

4 Proprietăți

4.1 Proprietăți fizice

4.1.1 Proprietăți mecanice

4.2 Proprietăți chimice

5 Compușii elementului

5.1 Diagrama fazelor si alotropia

5.2 Forme alotropice

6 Răspândire

7 Producere

7.1 Preparare în laborator

7.2 Producere la scară industrială

8 Utilizare

9 Rolul elementului în biologie

10 Măsuri de protecție chimică

11 Toxicitate
12 Vezi și

13 Referințe

14 Bibliografie

15 Legături externe

Istorie

Începuturile prelucrării fierului

Primul tip de fier cunoscut și utilizat de oameni provenea din meteoriți. În Egipt și Mesopotamia s-au
descoperit vărfuri de suliță și obiecte decorative cu această origine, datând din jurul anului 4000 î.Hr.[1]
2000 de ani mai târziu a apărut și fierul prelucrat din minereu (la început cel numit fier de mlaștină - în
engleză bog iron sau limonit), folosit însă doar pentru obiecte de cult și considerat mai valoros decât
aurul. Între 1600 î.Hr. și 1200 î.Hr. a început obținerea fierului în topitorii primitive, în Imperiul Hitit
(Anatolia și Caucaz). Dispariția acestui imperiu a permis răspândirea cunoștințelor despre prelucrarea
fierului în toată regiunea, facilitând trecerea de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului.

În China

Procesul purificării minereului de fier (în stânga) și doi oameni care folosesc un furnal (în dreapta)

În jurul anului 550 î.Hr., în China a fost inventat furnalul și s-a obținut prima fontă turnată. Prima
menționare a unui obiect de fier turnat datează din 513 î.Hr., ceea ce implică faptul că în acea epocă
tehnica topirii fierului era cunoscută foarte bine. Vestigii de obiecte de fier turnate (topoare, sape, cuțite,
săbii, ...), datând din Perioada Statelor Combatante, au fost descoperite într-o cantitate mare în siturile
descoperite după 1950. În situl fostei capitale a statului Yan, în apropiere de Beijing, au fost dezgropate
matrițe pentru turnarea unor obiecte de fier. Fonta, mai casantă și mai puțin tăioasă ca bronzul, avea
asupra acestuia un avantaj de a putea fi produsă în cantități mari, mai ales în regiunile bogate în
minereuri, ca Shanxi sau Shaanxi. Se pare, de altfel, că, datorită combinării între topire și forjare, armele
de fier au început, încă din timpul Perioadei Statelor Combatante, să rivalizeze cu armele de bronz, de uz
totuși mai general.

Acest avans al Chinei în domeniul siderurgiei a putut să stârnească uimire: chinezii puteau să producă
oțel încă din secolul al II-lea î.Hr., în vreme ce Europa, doar la sfârșitul Evului Mediu asistă la primele
încercări de turnare a fierului, și după încă ceva timp începe producerea oțelului. Acest decalaj, care mai
mult decât un avans sau o rămânere în urmă relevă originalitatea tradițiilor tehnice ale diferitelor
civilizații, se explică foarte bine prin experiența acumulată de lumea chineză în turnarea bronzului și prin
perfecționarea foalelor, în Perioada Statelor Combatante.[2]

În India