Rodiul (din limba greacă rhodon = roșu, pentru că multe săruri de rodiu au o culoare roșie intensă) este

un element chimic cu simbolul Rh și numărul atomic 45. Este un metal de tranziție rar, din grupa platinei,
de culoare alb-argintie și cu o duritate ridicată. El se găsește în minereurile de platină și se folosește ca
element de aliere în aliajele de platină și drept catalizator.

Cuprins

1 Istoric

2 Caracteristici

3 Izotopi

4 Răspândire și obținere

5 Utilizare

6 Precauții

7 Note

8 Bibliografie

9 Legături externe

Istoric

Rodiul a fost descoperit în anul 1803 de către chimistul britanic William Hyde Wollaston, în minereu de
platină provenit din Columbia, la scurtă vreme după ce descoperise și paladiul.

Pentru aceasta, el a dizolvat minereul în aqua regia, neutralizând acidul cu hidroxid de sodiu, NaOH. Apoi
a precipitat platina prin adăugarea clorură de amoniu, NH4Cl, obținând cloroplatinat de amoniu. Prin
tratarea soluției cu cianură mercurică, paladiul a fost eliminiat și el ca cianură de paladiu. Materialul
rămas a fost clorura de rodiu, de culoare roșie. Din aceasta, rodiul a fost obținut prin reducere cu
hidrogen [1].

Caracteristici

Rodiul este un metal alb-argintiu dur, cu un punct de topire mai ridicat și o densitate mai redusă decât
platina. De obicei nu formează oxizi și nu este atacat de cei mai mulți acizi. Este complet insolubil în acid
azotic, puțin solubil în aqua regia, dar numai acidul sulfuric poate să-l dizolve complet, atunci când este
sub formă de pulbere. În stare topită, rodiul absoarbe oxigen, dar odată începută solidificarea, oxigenul
este eliminat [2].

Fiind un metal nobil, rodiul pur este inert din punct de vedere chimic, dar devine foarte reactiv în
combinațiile chimice.

Izotopi

Rodiul întâlnit în natură este compus dintr-un singur izotop, 103Rh. Cei mai stabili radioizotopi sunt
101Rh cu un timp de înjumătățire de 3,3 ani, 102Rh cu un timp de înjumătățire de 2,9 ani și 99Rh cu un
timp de înjumătățire de 16,1 zile. Pe lângă aceștia au fost identificați alți 20 de radioizotopi, cu mase
atomice de la 92,926 (93Rh) până la 116,925 (117Rh), care (cu două excepții: 100Rh cu timpul de
înjumătățire de 20,8 ore și 105Rh cu timpul de înjumătățire de 35,36 ore) au însă timpi de înjumătățire
mai mici de o oră. Există de asemenea numeroși izomeri nucleari, dintre care cei mai stabili sunt 102mRh
(0,141 MeV), cu un timp de înjumătățire de 207 zile și 101mRh (0,157 MeV) cu un timp de înjumătățire
de 4,34 zile.

Principalul mod de dezintegrare al izotopilor cu mase atomice mai mici decât ale izotopului stabil, 103Rh,
este captura de electroni (formându-se ruteniu), iar pentru izotopii cu mase atomice mai mari decât ale
izotopului stabil este radiația beta (formându-se paladiu).