Omul din cerc- Matei Vișniec

Dacă vreau să fiu singur mă opresc, scot creta neagră din buzunar și trag un cerc în jurul meu.
În interiorul cercului sunt la adăpost. Când sunt în cerc, nimeni nu poate și nici nu are dreptul să
îmi vorbească. Nimeni nu poate și nici nu are dreptul să intre în cercul meu, să mă atingă sau să
mă privească insistent.
Când sunt în interiorul cercului nu mai aud nici zgomotele străzii, nici valurile mării și nici țipetele
păsărilor. În interiorul cercului pot să stau nemișcat oricât vreau eu. Nimic din ceea ce se
întâmplă în jurul meu nu mă interesează. Cercul mă izolează perfect de lumea exterioară și de
mine însumi. Este spațiul fericirii totale, al calmului desăvârșit.
Când ești în interiorul cercului nu simți nici frica, nici foamea și nici durerea. Chiar și timpul se
oprește.Te scufunzi pur și simplu în abstracție ca într-un vis protector. Devii centrul cercului.
Când vreau să ies din cerc întind pur și simplu mâna și întrerup linia cercului. Nimeni nu poate
să o facă pentru mine în afară de mine însumi. Nimeni nu poate să taie cercul, din afară, pentru
mine. Miracolul cercului stă în protecția totală pe care o oferă.
De când a fost inventat cercul, lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt războaie, nu mai e
foamete, nu mai sunt catastrofe. A scăzut și criminalitatea. Oamenii, imediat ce sunt cuprinși de
greață, se înconjoară de un cerc. Când cineva zgândărește pe cineva, cel zgândărit intră
imediat în cerc. Dacă un hoț pătrunde în timpul nopții în casa noastră, ne închidem imediat
într-un cerc.
Dacă ne aflăm într-o călătorie și suntem obosiți, cel mai bine e să ne odihnim în interiorul
cercului. Dacă nu putem răspunde la o întrebare esențială, cercul este cel mai bun loc de
refugiu și meditație. Dacă ni se apropie momentul morții și nu vrem să murim, putem vegeta la
infinit în interiorul cercului.
E adevărat că două ființe umane nu pot intra niciodată împreună înăuntrul aceluiași cerc. Sunt
unii care au încercat, dar degeaba. Un cerc pentru doi, așa ceva nu există și e sigur că nu va
exista vreodată.

Sunt unii care au încercat să-și ia cu ei în cerc câte un animal: fie câine, fie pisic, fie șoarece.
Dar nici așa nu merge. Imediat ce iei cu tine, în interiorul cercului, o altă ființă vie, cercul nu mai
funcționează deloc.
De când oamenii s-au învățat să se închidă în interiorul cercurilor, orașul și-a schimbat total
înfățișarea. Peste tot sunt numai cercuri. Unora le place să își instaleze cercul pur și simplu pe
trotuar sau în mijlocul străzii. Sunt alții care nu mai ies din cerc timp de zile în șir. În marile săli
de așteptare, în piețele publice, în gări nu vezi acum decât oameni ghemuiți, parcă uitați în
cercul lor. Așa se face că în oraș e multă liniște și străzile sunt mult mai curate.
La început, ca să poți trasa un cerc, aveai nevoie de o cretă neagră magnetică. O cretă care
costa destul de scump și majoritatea populației nu-și permitea să o cumpere. Încetul cu încetul
însă prețurile au mai scăzut și au apărut chiar și crete colorate. Până la urmă primăriile au
început să distribuie populației, în mod gratuit, crete pentru trasarea cercurilor.
Așa se face că de la o vreme orașul e mult mai curat și e mai multă liniște. Ceea ce mă
neliniștește însă puțin sunt unele zvonuri care circulă de o vreme prin oraș, se spune că toate
cercurile ascund totuși o capcană, se spune ca oamenii intră în cercuri și nu mai pot ieși, se
vorbește chiar despre oameni care în pofida voinței lor au rămas blocați în cercuri. S-ar părea
că de la o vreme cercurile nici nu mai ascultă de oameni. Se vehiculează ideea că cei care
trăiesc în cercul lor de 10 ani, de 20 de ani sunt în realitate prizonieri ai cercului. S-ar părea că
sunt nenumărați cei care odată intrați în cercul lor descoperă că nu mai pot să-și deschidă cușca
în care au intrat și că nu vor mai putea ieși defapt, niciodată.