Cand vreau sa fiu singur ma opresc,scot o bucata de creta neagra din

buzunar si trag un cerc in jurul meu.In interiorul cercului ma simt la adapost.

Cand sunt in interiorul cercului, nimeni nu poate si nici nu are dreptul sa imi
vrobeasca. Nimeni nu poate si nici nu are dreptul sa ma atinga, sa intre in cercul
meu, sau sa ma priveasca prea insistent.

Cand sunt in interiorul cercului nu mai aud nici zgomtele strazii, nici
valurile marii si nici tipetele pasarilor.In interiorul cercului pot pot sa stau nemiscat
oricat imi place.Nimic din ceea ce se intampla in jurul meu nu ma mai
intereseaza.Cercul ma izoleaza perfect de lumea exterioara si de mine insumi.Este
spatial fericirii totale ,al calmului desavarsit.

Cand esti in cerc nu mai simti nici frica, nici foame, si nici durere, chiar si
timpul se opreste in loc. Te scufunzi pur si simplu in abstract ca intr-un
vis protector,devii centrul cercului.

Daca vreau sa ies din cerc, intind pur si simplu mana si intrerup linia
cercului. Nimeni nu poate sa o faca pentru mine in afara de mine insami, nimeni
nu poate sa taie cercul din exterior pentru mine.Miracolul cercului sta in
protectia totala pe care o ofera.

De cand a fost inventat cercul , lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt
razboaie, nu mai e foamete, nu mai sunt catastrofe, a scazut pana si
criminalitatea.Oamenii,imediat ce sunt cuprinsi de greata se inconjoara de
un cerc.Cand cineva zgandareste pe cineva,cel zgandarit intra imediat in
cerc.Daca un hot patrunde in timpul noptii in casa noastra,ne inchidem
imediat intr-un cerc.

Daca suntem intr-o calatorie si suntem obositi , cel mai bine este sa
ne odihnim in interiorul cercului.Daca nu putem raspunde la o intrebare
esentiala, cercul este cel mai bun loc de refugiu si meditatie.Daca ni se
apropie momentul mortii, si nu vrem sa murim, putem vegetala infinit in
interiorul cercului.

E adevarat ca doua finite umane nu pot intra impreuna inauntrul aceluiasi

cerc. Sunt unii care au incercat, dar degeaba, un cerc pentru doi? Asa ceva
nu exista si nici nu va exista vreodata.

Sunt unii care au incercat sa isi ia cu ei in cerc cate un animal: fie caine,fie
pisica ,fie soarece.Dar nici asa nu merge.Imediat ce iei cu tine in cerc o alta
fiinta,cercul nu mai functioneaza deloc.

De cand oameniiau invatat sa utilizeze cercul, orasul si-a schimbat total

infatisarea.Peste tot vez inumai cercuri.Unora le place sa-si instaleze
cercul pur si simplu pe trotuar sau in mijlocul strazii. Sunt altii care n-au
mai iesit din cerc de zile si zile in sir.In marile sali de asteptare, in pietele
publice, in gari nu vezi acum decat oameni ghemuiti parca uitati in cercul lor.
Asa se face ca de la o vreme orasul e mult mai curat si e mai multa
liniste.

La inceput, ca sa poti trasa un cer, aveai nevoie de o creta neagra,

magnetica. O creta care costa destul de scump si majoritatea poulatiei
nu-si putea permite sa o cumpere.Incetul cu incetulpreturile au mai
scazut si au aparut chiar sic rete colorate. Pana la urma primariile au
inceput sa distribuie populatiei, in mod gratuit, crete pentru trasarea
cercurilor.

Azi nici nu mai este nevoie sa ai o creta ca sa trasezi un cerc in jurul

tau. Cercul poate fi desenat cu orice, un varf de creion, un ruj, o lama de
briceag, un ac si chiar cu unghia. Cercul este cea mai mare inventie a
tuturor timpurilor. Iata, se apropie sfarsitul mileniului si nimeni nu mai
este nefericit.

Potrivit unor sondaje recente, locuitorii orasului isi petrec mai bine de
trei sute de zile pe an in interiorul cercurilor. S-a facut deja un
recensamant al celor care nu au iesit din cercurile lor de cinci ani, de zece
ani, de douazeci de ani. Fara indoiala, acesti oameni au prins gust de
eternitate

Ceea ce ma nelinisteste insa putin sunt unele zvonuri care circula de

o vreme in oras. Se spune ca toate cercurile ascund, totusi, o capcana. Se
spune ca uneori omul intra in cerc, dar nu mai poate iesi. Se vorbeste
chiar despre oameni care, in pofida vointei lor, au ramas blocati in cercuri.

Se mai vehiculeaza ideea ca oamenii care traiesc in cercurul lor de

zece sau douazeci de ani sunt, in realitate, prizonieri ai cercului. Se spune
de asemenea ca, de catva timp, majoritatea cercurilor nici nu mai asculta
de oameni. S-ar parea ca sunt nenumarati cei care, odata intrati in cerc,
descopera ca nu mai pot sa-si deschida cusca in care au intrat.

Si ca nu vor mai putea iesi niciodata.