Specializarea: Administrarea Afacerilor - An II – Sem.

SISTEME INFORMATICE ŞI APLICAŢII ÎN

ADMINISTRAREA AFACERILOR

Curs pentru învăţământul la distanţă

Lector univ. dr. Paul PAŞCU

SUCEAVA 2020
Sisteme informatice şi aplicaţii în administrarea afacerilor
 CUPRINS
INTRODUCERE
CAP. I SISTEMELE INFORMATICE ÎN ACTIVITATEA ECONOMICĂ ........... 5
1.1. Noţiunea de sistem informatic.................................................................................................... 5
1.2. Conceptele fundamentale ale sistemului informatic.................................................................... 6
1.3. Tipuri de sisteme informaţionale. ............................................................................................... 7
1.4. Relaţia dintre sistemele informatice şi organizaţie. ..................................................................... 8
1.5. Categorii de software pentru sistemele informatice .................................................................. 11
CAP. II STRUCTURA SISTEMELOR INFORMATICE. .................................................. 15
2.1. Conceptul de sistem. ................................................................................................................ 15
2.2. Tipologii ale sistemelor ........................................................................................................... 16
2.3. Componente ale sistemului informatic ..................................................................................... 17
2.4. Activităţi din sistemul informatic ............................................................................................. 18
CAP. III CATEGORII DE SISTEME INFORMATICE ..................................................... 20
3.1. Organizaţia ca sistem. .............................................................................................................. 20
3.2. Tipuri de structurare a sistemelor informatice. ......................................................................... 32
3.3. Categorii de sisteme informatice...............................
3.4. Sistemele de prelucrare a tranzacţiilor.................................................................................36
3.5. Sistemele informatice de management.........................................................................................37
3.6. Sistemele pentru fundamentarea deciziei......................................................................................38
3.7. Sisteme informatice pentru nivelul executiv.................................................................................40
3.8. Prelucrările analitice on-line..................................... 41
3.9. Sisteme informatice la nivel global .................................................................................... 42
3.9.1. Tehnologia informaţiei în organizaţii. ................................................................ 43
3.10. Managementul sistemelor informatice la nivel global............................................... 44
3.11................................................................................................................... Sistemele
informatice în organizaţiile globale ............................................................................ 46
CAP. IV MODELAREA ÎN SISTEMELE INFORMATICE. ............................................. 48
4.1. Definirea modelelor. ....................................................................................................... 48
4.2. Tipologia modelelor ....................................................................................................... 48
4.3. Componentele modelelor matematice ...........................................................................50
4.4. Importanţa modelelor în sistemele pentru fundamentarea deciziei...............................50
4.5. Elaborarea modelelor. 51
4.5.1. Modelul Cash-Flow. .......................................................................................... 54
4.5.2. Modelul (analiza) What-If. ................................................................................. 55
ADDENDA
..............................................................................................................................56
 INTRODUCERE

Scopul cursului:
Cursul intitulat „Sisteme informatice şi aplicaţii în administrarea afacerilor” se
adresează studenţilor de la specializarea Administrarea afacerilor, care urmează cursurile
la forma de învăţământ la distanţă în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi
Administraţie Publică de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Structurat în şase capitole, acest curs îşi propune să ofere cursanţilor o amplă
imagine globală asupra importanţei studiului sistemelor informatice în procesul de
administrare a afacerilor, prin îmbinarea constantă a aspectele teoretice cu aspectele
practice.

Obiective:
- crearea de competenţe şi aptitudini în domeniul informatic cu aplicabilitate în sectorul
economic
- înţelegerea, fixarea şi aplicarea corectă a conceptelor referitoare la categoria sistemelor
informatice în administrarea afacerilor
- definirea şi ilustrarea conceptelor şi metodelor utilizate în sistemele bazate pe diferite tipuri
de modele
- iniţierea cursanţilor în metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate în proiectarea
sistemelor informatice
- însuşirea tehnicilor de abordare a eventualelor situaţii concrete din exploatarea curentă a
aplicaţiilor informatice cu baze de date
- soluţii practice de organizare şi exploatare a bazei de date a sistemului în cadrul unui sistem
informatic pentru diferite activităţi de comerţ
- însuşirea şi aplicarea Sistemul de Gestiune a Bazelor de date ACCESS în sfera economică
- prezentarea unei serii de aspecte privind proiectarea conceptuală şi proiectarea fizică a
sistemelor informatice
- ilustrarea raporturilor dintre tipurile de sisteme informaţionale şi organizaţii -
marcarea concretă a parametrilor pentru explicarea structurii şi a componentelor sistemului
informatic
- exemplificarea impactului pe care tipurile informaţionale îl pot avea în activităţile din
domeniul economic
- definirea organizaţiei ca sistem, structurii şi categoriilor de sisteme informatice utilizate la
 orice nivel al managementului
- relevarea importanţei pe care tehnologia informaţiei o are asupra organizaţiei ca sistem
socio-tehnic
- reflectarea sisteme informatice de management şi de fundamentare a deciziei -
prezentarea modalităţilor de prelucrare analitică on-line a informaţiei în organizaţiile
globale

Evaluare :
Forma de evaluare (E – examen) E
4C

Stabilirea notei finale - răspunsuri la examen/colocviu/lucrări 50

(procentaje) practice %
- activităţi aplicative 50
atestate/laborator/lucrări practice/ proiect %
etc.

- teste pe parcursul semestrului -

- teme de control -

Lector univ.dr. Paul PAŞ

 CAP. I SISTEMELE INFORMATICE ÎN ACTIVITATEA ECONOMICĂ

1.1. Noţiunea de sistem informatic

Sistemele informatice reprezintă o disciplină esenţială de studiu atât în

administrarea afacerilor, cât şi în management, domenii fundamentale din spaţiul
economic. În vederea obţinerii succesului în afaceri, este esenţial ca sistemele informatice
să fie adaptate şi să poată soluţiona diverse probleme legate de administrarea hardware-
ului, software-ului, a datelor, precum şi a reţelelor informatice, într-o manieră strategică.

În esenţă, importanţa sistemelor informatice constă în înţelegerea efectivă şi

responsabilă de către toţi conducătorii (managerii) sau persoanele dintr-o organizaţie a
nevoii adaptării constante la societatea informaţională globală. Dat fiind rolul lor
determinant şi pragmatic, sistemele informatice au devenit treptat o componentă vitală a
succesului în afaceri pentru o organizaţie sau pentru un întreprinzător.

Nu este impetuos necesar ca managerii sau utilizatorii (finali sau nu) să cunoască
tehnologiile complexe sau conceptele abstracte ori aplicaţiile specializate din câmpul
sistemelor informatice. În demersul lor, ei trebuie să aibă definit cu precizie cadrul
conceptual în cel puţin cinci zone:

- Conceptele fundamentale ale sistemului informatic;

- Tehnologia sistemelor informatice;
- Aplicaţiile sistemelor informatice;
- Dezvoltarea de sisteme informatice;
- Managementul sistemelor informatice.

1.2. Conceptele fundamentale ale sistemului informatic

Conceptele esenţiale ale sistemului informatic asigură elementele tehnice şi de

comportament care facilitează fundamentarea aplicaţiilor comerciale, a procesului de luare
a deciziilor şi de construire a unor avantaje strategice al firmei faţă de competitorii din
spaţiul economic.
Progresul din tehnologia sistemelor informatice este reflectat de dezvoltarea şi
managementul existent în tehnologia informaţiei (hardware, software, reţele, Internet,
managementul bazelor de date sau al diverselor tehnologii de prelucrare a informaţiilor).
 Folosirea sistemelor informatice prin aplicaţiile lor în domeniul operaţional,
managerial asigură implicit şi crearea unui avantaj competitiv al organizaţiei de la nivelul
local, intern (în colaborarea dintre departamente, între nivelele ierarhice) până la tipurile de
comerţ electronic, în schimbul de informaţii utilizându-se Internetul etc.
Dezvoltarea intensă a sistemelor informatice reflectă modul în care utilizatorii
(finali) elaborează sisteme informatice pentru activitatea economică, pentru a soluţiona
problemele din cadrul organizaţiilor şi/sau pentru a creşte productivitatea activităţii pe care
o prestează la nivel naţional sau internaţional.
Managementul sistemelor informatice vizează atât modalitatea în care se
administrează resursele informatice, cât şi strategiile referitoare la implicarea şi utilizarea
tehnologiei informaţiei la mai multe niveluri: utilizator final, organizaţie şi global.

Într-un sistem informatic, informaţiile parcurg un anumit traseu printr-un format

digital, se transformă, se prelucrează sau se exprimă într-o formă digitală.

Respectând principiul de definire enunţat anterior, trebuie precizat faptul că

sistemele informatice au apărut odată cu dezvoltarea sistemelor de calcul, în speţă, a
computerelor. Aceste sisteme au fost integrate în sistemele informaţionale, iar, la ora
actuală, se consideră că termenul de sistem informaţional pare să piardă treptat din
importanţa pe care o avea înainte, deoarece se constată că există din ce în ce mai puţine
activităţi care nu utilizează informaţii în format digital.
De asemenea, un sistem informaţional reprezintă o modalitate organizată de a
combina oameni, hardware, software, reţele de comunicaţie cu resursele de date care
adună, transformă şi diseminează informaţia într-o organizaţie.

În funcţie de canalele de informaţie utilizate, sistemele se clasifică în:

a) formale şi informale;
b) personale şi impersonale;
c) publice şi private.

Aceste canale de informaţie pot fi folosite în diferite moduri şi combinaţii de către

oameni sau de către comunităţi.
1.3. Tipuri de sisteme informaţionale
Se poate vorbi de mai multe tipuri de sisteme informatice:

1. Sistemul informaţional manual (ce utilizează creionul şi hârtia);

2. Sistemul informaţional informal (ce utilizează cuvintele);
3. Sistemul informaţional formal (ce utilizează procedurile scrise);
4. Sistemul informaţional bazat pe computer (sistemul informatic) care utilizează hardware,
software, reţelele de calculatoare, inteligenţa artificială sau alte forme ale tehnologiei
informaţiei care permit transformarea datelor în produse informatice utilizate în procesul
de luare a deciziilor de către manageri.

Datorită dezvoltărilor neîncetate din domeniu, se recunoaşte existenţa şi utilizarea

unor echipamente care au capacitatea de a transforma informaţia din forma scrisă direct în
cea digitală, comenzi ale soft-urilor care exprimă în formă vocală, conversia textului dictat
în formă digitală sau citirea de documente electronice (voice command, dictation sau text-
to speech).

Există elemente de natură etică, din perspectivă managerială, precum şi din

perspectiva societăţii globale care se referă la:
 Utilizarea tehnologiei informaţiei în mod impropriu, iresponsabil sau dăunător
societăţii (de exemplu: e-mail-uri agresive, cookies etc.);
 Utilizarea corectă a resurselor de date ale organizaţiei (de exemplu: respectarea
confidenţialităţii informaţiilor);
 Stabilirea răspunderii pentru cei care nu respectă elementele de mai sus;
 Utilizarea de soft-uri fără plata copyright-ului.

Aspectul etic al sistemelor informatice vizează palierele care asigură că folosirea

tehnologiei informaţiei şi a sistemelor informatice nu se realizează într-o manieră
improprie sau iresponsabilă care poate afecta persoanele individuale sau societatea în
ansamblu. Din acest punct de vedere este foarte important ca, în cadrul societăţii globale
informaţionale toţi membrii ei să beneficieze de resursele informaţionale şi să aibă scopuri
strategice comune, atât la nivelul individual, naţional, cât şi global.
În egală măsură, utilizarea sistemelor informatice la nivelul organizaţiei poate duce
la creşterea profitului, dar şi la economii de materii prime, energie sau alte resurse
importante la nivel global.
1.4. Relaţia dintre sistemele informatice şi organizaţie

Pentru succesul unei organizaţii, sistemele informatice reprezintă un factor vital.

Prin urmare, prin intermediul acestora se pot asigura infrastructura informaţională internă
(prin Intraneturi) sau externă, interorganizaţională (prin extraneturi) pentru necesităţile
activităţii comerciale în:
Asigurarea eficienţei operaţionale;
Asigurarea unui management eficient;
Asigurarea unui avantaj competiţional.

Succesul unui sistem informatic nu trebuie evaluat numai prin eficienţa sa (în
minimizarea costurilor, timp sau utilizarea resurselor de informaţie), ci şi prin suportul pe
care îl asigură în:
 Elaborarea strategiilor de afaceri;
 Desfăşurarea proceselor comerciale;
 Îmbunătăţirea structurii organizaţionale şi a culturii organizaţiei;
 Creşterea cifrei de afaceri şi valorii firmei într-un mediu dinamic, concurenţial.

Din perspectivă individual – managerială, sistemul informatic reprezintă:

o un mijloc important pentru asigurarea funcţionalităţii business-ului; - un factor esenţial
ce influenţează eficienţa operaţională, productivitatea angajaţilor şi a relaţiei cu
clienţii;
o o sumă de bază de informaţii care asigură luarea de decizii corecte; - un mijloc de a
dezvolta noi produse (servicii) ce asigură un avantaj competitiv;
o una din cele mai importante resurse ale organizaţiei şi de analiză a costului business-
ului.
Schimburile tot mai accelerate din mediile de afaceri au determinat ca sistemele
informatice să devină o componentă de bază a organizaţiei pentru realizarea scopurilor
acesteia (în special obţinerea de profit). Astfel utilizarea tehnologiei informaţiei a devenit
un aspect indispensabil în funcţionarea organizaţiei, îndeosebi în prezent, când se fac
simţite noile tendinţe în evoluţia organizaţiilor:
1. utilizarea Internetului la nivelul organizaţional local sau global;
2. apariţia de organizaţii Internet ce îşi desfăşoară business-ul numai într-o anumită zonă;
3. globalizarea;
4. reformularea procesului de business.
 1. Utilizarea Internetului la nivelul organizaţional local sau global În prezent, majoritatea
firmelor mari şi-au dezvoltat sisteme informatice la nivel global ca rezultat al diferenţelor
dintre costurile materiilor prime, forţei de muncă în diferitele locuri de
pe glob. Totodată, se poate remarca şi existenţa unor firme mici şi mijlocii care folosesc
Internetul, fapt care devine treptat un mijloc principal de comunicare pentru activitatea
comercială, un mijloc important de promovare ş.a.m.d.

2. Apariţia de organizaţii Internet

Tot ca o consecinţă a Internetului şi a globalizării, se remarcă şi apariţia tot mai
mare de firme care îşi desfăşoară activitatea numai pe Internet, având ca domeniu de
activitate: distribuţia de soft-uri, licitaţii, site-uri de distracţie etc.
În general, o organizaţie care utilizează Internetul, Intranetul şi Extranetul, precum
şi alte reţele, apelează la aceste sisteme pentru a asigura suportul activităţii comerciale.

3. Globalizarea
Raportul incontestabil Internet - globalizare poate fi considerat drept o relaţie în
care fiecare factor îl determină implicit pe celălalt. În esenţă, globalizarea reprezintă un
fenomen amplu care tinde să se accentueze de la o zi la alta. Dacă la nivelul firmelor mari
globalizarea pare că s-a impus deja, în prezent, tot mai multe firme mici şi mijlocii devin
parte integrantă a acestui fenomen extrem de complex.

4. Reformularea procesului de business

Procesul de business este alcătuit din orice grup de activităţi realizate în scopul de a
produce un anumit rezultat specific, orientat spre un client sau spre o piaţă. Această
consecinţă apare ca un demers inevitabil. Într-o organizaţie modernă, tehnologia
informaţiei se impune determinând noi orientări, precum şi utilizarea de mijloace din ce în
ce mai sofisticate. Aici intervine inteligenţa artificială, sistemele expert etc.
Dat fiind faptul că mediul de afaceri se găseşte într-o permanentă schimbare şi, tot
mai des, se impun noi tehnici şi metode de elaborare a acestui proces, se produce şi o
reformulare a procesului de business. După opinia lui Michel Hammer, ea este
fundamentată pe un nou tip de gândire şi de schimbări în modul de desfăşurare a business-
ului, care se caracterizează prin schimbări radicale şi prin noi abordări ale acestuia cu
rezultate în costuri, calitate, service şi în viteza de desfăşurare.
1.5. Categorii de software pentru sistemele informatice
În mod concret, sistemele informatice depind neîndoielnic de resursele software
care ajută utilizatorii să opereze cu echipamentul hardware şi să acceseze reţelele de
calculatoare. Prin urmare, se poate vorbi de faptul că software-ul asigură introducerea,
prelucrare, ieşirea datelor, precum şi controlul sistemelor informatice.

Un software se clasifică în două mari categorii de programe:

A - software de aplicaţii B - software de sistem

A – un software de aplicaţii este reprezentat de programele care acţionează în mod direct

asupra unui domeniu de utilizare particular pentru a asigura procesarea informaţiilor
necesare utilizatorilor finali.
B – un software de sistem reprezintă programele care gestionează şi manipulează resursele
şi activităţile unui computer, el fiind o interfaţă între computer şi software-ul de aplicaţii.
În dezvoltarea software, se poate discuta de o serie întreagă de tendinţe:
1. Dezvoltarea de aplicaţii, pachete integrate ieftine şi care se pot utiliza în mai multe domenii;
2. Pachete soft care utilizează resursele de reţea, permit conlucrarea la aceleaşi documente;
3. Integrarea software-ului cu Internetul;
4. Programe uşor de utilizat ce folosesc tehnologii obiectuale orientate grafic, inteligenţa
artificială în scopul de a utiliza limbajul natural pentru a uşura programarea;
5. Dezvoltarea de experţi-asistenţi în cadrul sistemelor expert ce înglobează inteligenţa
artificială.

Aceste programe se regăsesc într-o multitudine de variante, versiuni, platforme de

lucru, producători şi preţ. Software-ul de aplicaţii are o zonă determinată de utilizare (de
ex. domeniul economic), iar în cadrul ei, zona poate mult mai specifică (de ex. calcul
tabelar sau baze de date).
Pentru domeniul economic, se obţine o astfel de clasificare:
1. Programe de procesate de text;
2. Programe de calcul tabelar;
3. Programe de management al bazelor de date;
4. Programe de prezentări şi grafică
5. Programe de lucru în Internet şi poştă electronică
 În momentul de faţă, se observă folosirea cu precădere de pachete integrate (suite)
pentru activităţile de birou care joacă un rol determinant în creşterea productivităţii.
Acestea cuprind:
- procesor de texte
- calcul tabelar
- baze de date
- programe de prezentare şi de lucru pe Internet.

Cele mai importante aplicaţii de acest tip sunt: MS Office (MS Word, MS Excel,
MS Access, MS Power Point, Front Page), Word Perfect Office, Lotus Smart Suite şi Sun
Star Office.
Aceste grupuri de aplicaţii prezintă numeroase avantaje:
- determină creşterea productivităţii, facilitează comunicaţia în interiorul organizaţiei,
permit lucrul în reţea şi integrează aplicaţiile Internet
- includ toate tipurile de programe necesare activităţii de birou
- costul achiziţiei unui pachet integrat este mai mic decât al aplicaţiilor cumpărate individual
- toate aplicaţiile din pachet arată aproape identic ceea ce le face mai uşor de învăţat şi de
lucrat
- au facilităţi importante de transfer al informaţiilor dintr-o aplicaţie în alta.

Însă, aceste grupuri de aplicaţii prezintă şi unele dezavantaje:

- multe dintre facilităţile oferite de aceste programe nu sunt folosite de utilizatori
- au nevoie de resurse mari pentru a funcţiona corespunzător (spaţiu pe disc, memorie)
- pot afecta viteza de lucru şi puterea sistemului
De asemenea, producătorii de soft au dezvoltat în această categorie, o serie de
pachete integrate de nivel mediu care au preluat o mare parte dintre caracteristicile
enumerate mai sus. Acestea combină funcţiile mai multor tipuri de programe în unul
singur. Cele mai cunoscute sunt: MS Works, Lotus Works, Claris Works. Ca avantaje s-ar
putea aminti resursele modeste pe care le utilizează şi costul sub 100 $, iar dezavantajul ar
fi că nu au performanţele programelor individuale.
 Programe de lucru pe Internet
Printre cele mai importante softuri utilizate, aflate într-o dezvoltare permanentă se
numără web browser –ele. Netscape Navigator, Internet Explorer sau Opera. Acestea sunt
cele mai răspândite programe care lucrează în Internet şi oferă accesul la resursele
nelimitate ale acestuia. Domeniile lor de utilizare sunt:
- navigare în Internet
- căutare de informaţii
- poştă electronică
- transferul de fişiere
- grupuri de discuţi
- alte aplicaţii (chat, video-chat, fax)
Poşta electronică (e-mail) a revoluţionat şi îmbogăţit enorm modul de lucru al
oamenilor şi posibilităţile lor de comunicare. Acest sistem permite transmisia şi recepţia de
mesaje în formă electronică (digitală) prin Internet sau alte reţele.
Facilităţile sale sunt:
- transmitere/primirea de mesaje de la/către unul sau mai mulţi utilizatori, folosirea de
mailing list
- confidenţialitate şi securitate
- posibilitatea răspunsului automat
- crearea de liste de subscripţie
- acces la cutia poştală din mai multe locuri
- transfer de fişiere (text sau multimedia)
- filtrarea şi sortarea mesajelor primite
- utilizarea de agenţi inteligenţi

CAP. II STRUCTURA SISTEMELOR INFORMATICE

2.1. Conceptul de sistem
Conceptul de sistem joacă un rol determinant în domeniul sistemelor informatice. El
se alătură actului de fundamentare a altor concepte conexe din domeniile tehnologiei,
aplicaţiilor, dezvoltării şi managementului sistemelor

informatice.
 Conceptul de sistem vizează:
- reţelele de calculatoare ca elemente componente ale sistemelor de prelucrare a
informaţiilor;
- utilizarea computerelor din domeniul business-ului;
- tehnologiile de management al informaţiei care au un rol deosebit de important asupra
calităţii, valorii business-ului etc.

Dacă s-ar contura o definiţie a sistemului, ea ar marca faptul că un sistem este

alcătuit dintr-un grup de componente între care se stabilesc relaţii şi care conlucrează în
vederea unui scop comun prin acceptarea de intrări şi prin producerea de ieşiri printr-un
proces (de transformare).

Intrări Proces

Ieşiri Feed back

Intrări (input)
- sunt elementele care intră în sistem pentru a fi prelucrate;
Proces
- reprezintă procesul de transformare a intrărilor în ieşiri;
Ieşiri (output)
- sunt elementele care au fost rezultate prin procesul de transformare. Pe lângă
aceste componente mai există încă două adiţionale: feed-back (răspunsul) şi controlul. Un
sistem cu feedback şi control este un sistem cibernetic.
Feed-back
– sunt datele care reprezintă performanţele sistemului
Controlul
– implică monitorizarea şi evaluarea feed-back-ului în scopul de a determina
măsura în care sistemul se îndreaptă către îndeplinirea scopului. Funcţia de control face
necesară ajustarea intrărilor din sistem pentru a asigura că acesta va produce ieşirile
corespunzătoare.
2.2. Tipologii ale sistemelor
Din punct de vedere ierarhic, sistemele pot fi clasificate în:
- Subsisteme – un sistem care face parte dintr-un sistem mai mare. Cel mai mare sistem este
considerat a fi mediul înconjurător sau universul.
- Suprasistem – un sistem alcătuit din alte sisteme (subsistem)

Din punct de vedere al relaţiei dintre sisteme

Limitele sistemului – un sistem este separat de mediul unde acţionează şi alte sisteme
prin graniţele (limitele) sale.
- Sisteme deschise – sisteme care interacţionează cu altele aflate în acelaşi mediu se
consideră a fi un sistem deschis, conectat cu mediul sau prin intrări-ieşiri.
- Sisteme închise – sisteme nu care interacţionează cu altele şi care în timp decad şi dispar
- Sisteme adaptive – sisteme care au abilitatea de a se modifica singure sau de a-şi modifica
mediul în care acţionează în scopul de a îşi prelungi existenţa.

2.3. Componente ale sistemului informatic

Modelul unui sistem informatic exprimă cadrul conceptual pentru componentele

principale şi activitatea sistemului informatic. Sistemul informatic este dependent de
resursele umane, de hardware şi software pentru a realiza intrări în sistem, prelucrări,

ieşiri din sistem, precum şi activităţi de control care convertesc datele în produse
informaţionale.
Un sistem informatic conţine o serie de elementele componente : Oameni, hardware,
software şi date care sunt elementele de bază:
- Resursele umane - includ atât utilizatorii, cât şi specialiştii;
- Hardware – includ echipamentele;
- Software – includ programe şi proceduri;
- Datele – sunt transformate prin activităţile de procesare într-o mare varietate de produse
informaţionale pentru utilizatori.
Procesarea informaţiilor reprezintă un alt aspect important. Acest demers constă
în introducerea, prelucrarea, ieşirea, stocarea şi activităţile de control. Datele sunt fapte
brute sau observaţii în general despre fenomene fizice sau tranzacţii comerciale. Datele au
un caracter obiectiv sunt măsurabile prin caracteristicile lor.
 Informaţiile sunt deja procesate, posedă un anumit înţeles şi sunt utile utilizatorului.
Datele suportă un proces de adăugare de valoare prin: - agregare, manipulare şi
organizare
- analizarea şi evaluarea conţinutului lor
- utilizarea lor într-un context folositor pentru utilizator
2.4. Activităţi din sistemul informatic

Principalele activităţi dintr-un sistem informatic sunt cele de prelucrarea

informaţiilor. Acestea includ:
a - Introducerea datelor;
b - Procesarea datelor pentru obţinerea de informaţii;
c - Ieşirea procedurilor informaţionale;
d - Stocarea resurselor informaţionale;
e - Controlul performanţelor sistemului.
a. Introducerea datelor – datele despre tranzacţiile comerciale sau despre alte
evenimente trebuie să fie adunate şi pregătite pentru prelucrare. Introducerea se referă la
editarea de înregistrări. Fiind introduse, datele pot fi transferate pe un suport
(magnetic/optic) până la prelucrare.
b. Prelucrarea datelor – datele care sunt subiectul activităţilor de prelucrare
cuprind: calcule, comparări, sortări, clasificări sau însumări. Aceste activităţi organizează,
analizează şi manipulează datele convertindu-le în informaţii pentru utilizatori.
c. Ieşirea produselor informaţionale – informaţiile rezultate în urma prelucrării
apar în forme variate pentru a fi transmise utilizatorilor în forma solicitată de către aceştia.
Informaţiile trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate care se referă, în general,
la:
- timp – viteza cu care informaţia ajunge la utilizator;
- conţinut – atributele care conferă valoare informaţiei;
- formă – felul în care ajunge la utilizator;
d. Stocarea produselor informaţionale – această activitate nu constituie o
componentă foarte importantă în cadrul sistemelor informatice. Ea reprezintă activitatea
dintr-un sistem informatic în care datele şi informaţiile sunt depozitate într un mod
organizat în vederea unei utilizări ulterioare. Atunci procesul de regăsire este necesar
utilizatorilor prin rapiditatea şi acurateţea sa. Suporturile utilizatorilor pentru stocarea
 datelor şi informaţiilor sunt în general magnetice sau optice.
e. Controlul performanţelor sistemului – reprezintă o activitate de mare
importanţă în cadrul sistemului informatic o reprezintă controlul performanţelor sale.
Această activitate are în vedere următoarele elemente:
- un sistem informatic produce un feed-back despre intrările, procesul şi ieşirile sale precum
şi despre activitatea de stocare.
- feed-back-ul trebuie monitorizat şi evaluat pentru a determina dacă sistemul urmează să-şi
atingă scopul prin performanţele sale.

- feed-back-ul va trebui utilizat pentru a efectua ajustări în activitatea sistemului pentru a-i
corecta deficienţele.

CAP. III CATEGORII DE SISTEME INFORMATICE

3.1. Organizaţia ca sistem

Din punct de vedere managerial, informaţia este definită ca ansamblul de date care
aduc beneficiarului un spor de cunoaştere privind organizaţia şi mediul ei, şi care îi oferă
elementele de noutate necesare realizării obiectivelor individuale.
Informaţia reprezintă elementul central al organizării informaţionale. Pe baza
informaţiilor este cunoscută, controlată şi optimizată starea de funcţionare a organizaţiei,
iar prin acumularea şi prelucrarea ei se adoptă deciziile şi se declanşează, urmăresc şi
corectează deciziile ce decurg din acestea. (I. Ceauşu, 1998:256)

O perspectivă globală, sistemică, asupra organizaţiei permite câteva opţiuni pentru

formularea unei definiţii. Prin urmare, se poate realiza un model logic alcătuit din
subsisteme bazate pe circuitul resurselor: muncă, bani, materii prime. Mai mult decât atât,
se pot avea în vedere nivelurile managementului care, în funcţie de felul în care se
realizează procesul de luare a deciziilor, pot fi alcătuite din subsisteme, cum ar fi cele de
natură geografică, regională, a pieţei etc.

C
li Analiza comenzi generare de profit
e Aprobare comandă
n
Dep. ţi Fig. 3.1. Sistem de
Vânzări
 În structurarea celor mai multe organizaţii, departamentele sunt alcătuite prin
gruparea unor funcţii. Departamentul financiar-contabil reuneşte persoanele care
îndeplinesc funcţii de natură financiar-contabilă, iar departamentul de marketing pe cei
care se ocupă de aceste activităţi, ş.a.m.d. Este esenţial ca fiecare dintre aceste
departamente să fie considerat un subsistem în sine. În decursul timpului s-au evidenţiat
mai multe forme de gestionare ale activităţii economice prin utilizarea sistemelor
informatice.
Potrivit lui Alvin Toffler şi unor analişti de valoare mondială, în sensul cel mai larg,
prin informaţie se înţelege orice formă a cunoaşterii umane, respectiv idei, date ,
cunoştinţe de orice tip, valori, simboluri; într-un cuvânt, orice secvenţă de cunoaştere
umană, secvenţă care poate fi înscrisă, depozitată şi/sau procesată, fie manual, fie cu
sprijinul computerului.
De asemenea, în sens general, se poate face distincţie între „cunoaşterea clasică”
(idei, date, cunoştinţe, valori etc.) şi „cunoaşterea inconştientă” (secvenţe ale cunoaşterii
umane bazate pe experienţă, intuiţie, imaginaţie şi alte componente specifice individului) -
(cf. Al. P. Tacu, R. Vancea, Şt. Holban, A. Burciu, 1998).
Datele reprezintă o „materie primă”, neprelucrată şi neanalizată a proceselor
informaţional-decizionale. Informaţia redă, în general, mesaje, comunică asupra evoluţiei
unor evenimente, elimină nedeterminările. Informaţia este generată de date pe care
managerii le interpretează şi le utilizează, înţelegând pe această cale fenomenele şi din
interiorul organizaţiei şi pe cele externe ce pot impieta asupra evoluţiei organizaţiei.
I. Stăncioiu şi G. Militaru (1998:446) consideră că, într-o accepţiune generală,
însăşi deciziile se pot considera informaţii.
La nivelul organizaţiei, E.Burduş, G.Căprărescu (1999:357) clasifică informaţiile
prin următoarele trăsături:
- provin din prelucrarea datelor cu operaţii simple (calcule, trieri, stocări) sau complexe
(folosind modele şi algoritmi matematici);
- dobândesc un conţinut semnificativ pentru cel care le prelucrează şi le receptează (spre
exemplu, din calculele analizei economice, prin folosirea diverselor modele de prelucrare a
datelor, rezultă mesaje semnificative atât pentru analist, cât şi pentru managementul de
nivel superior);
- după recepţionarea mesajului, informaţiile – nemaireprezentând elemente de noutate – se
transformă în date care sunt stocate în vederea unor utilizări ulterioare.
În studiile efectuate de H. Simon, se observă că informaţiile joacă patru roluri
principale în management:
- măsură a succesului organizaţional
- semnal de alarmă
- bază pentru cercetarea analitică
- bază pentru planificare.

Măsură a succesului. De pildă, informaţia care vizează profitabilitatea unei firme

poate fi folosită pentru evaluarea succesului acelei firme pentru o perioadă de timp bone
stabilită.
Semnal de alarmă. Informaţiile care reflectă schimbări drastice în volumul
vânzărilor, nivelul costurilor, nivelul profiturilor şi altele constituie semnale care alertează
managerii, determinându-i să ia decizii şi să declanşeze acţiuni în consecinţă. Nu toţi
managerii au nevoie de aceleaşi informaţii. Organizaţia trebuie să-şi dezvolte capacitatea
de a dirija informaţiile spre managerii care au cele mai mari posibilităţi de a le utiliza,
evitând privarea unora de informaţii necesare sau copleşirea altora cu informaţii inutile.
Bază pentru cercetarea analitică. Investigarea şi analiza operaţiunilor curente ale
unei organizaţii, în urma cărora sunt evidenţiate punctele ei forte şi aspectele vulnerabile
ale activităţii, au la bază informaţii pertinente, atât din mediul intern, cât şi din cel extern.
Bază a planificării. Pentru a fi realiste şi eficace, obiectivele şi acţiunile viitoare ale
organizaţiei trebuie proiectate pe baza unor informaţii adecvate. De exemplu, informaţiile
cu privire la numărul şi structura personalului unei companii (după vârstă, sex, categorii de
calificare etc.) pot arăta că este necesar un program de recrutare activă şi perfecţionare a
personalului. Planurile pentru realizarea acestui program trebuie coordonate cu planurile
de producţie ale firmei şi în bugetele proiectate.
După părerea lui O. Nicolescu şi a lui L. Nicolescu (2001:83), complexitatea tot
mai mare a managementului cunoaşte mai multe cauze:
- amplificarea dimensiunilor organizaţiilor economice
- creşterea gradului de complexitate a mijloacelor de producţie şi de comercializare utilizate
- accentuarea dinamismului factorilor de mediu care influenţează operaţiunile organizaţiilor.
 În consecinţă, managerii au nevoie de tot mai multe informaţii de calitate, dintre
caracteristicile calitative ale informaţiilor manageriale cele mai importante fiind (cf. P.C.
Nica, 1994:377):
- exactitatea
- adecvarea
- oportunitatea
- eficienţa.

Exactitatea (veridicitatea) – reprezintă însuşirea informaţiei de a conţine elemente

de cunoaştere care să asigure conturarea unei imagini exacte a fenomenului sau procesului
la care se referă informaţia.
Adecvarea – reprezintă însuşirea informaţiei de a fi necesară destinatarului ei pentru
ca acesta să-şi poată rezolva, în mod corespunzător, problemele pe care le are. Adecvarea
presupune şi prezentarea informaţiei într-o formă care să asigure utilizarea ei cu uşurinţă
de către destinatar.
Oportunitatea informaţiei – reprezintă însuşirea acesteia de a ajunge la destinatar în
momentul în care este cu adevărat nevoie de ea. Experienţa a evidenţiat faptul că, uneori,
oportunitatea informaţiei este mai importantă decât precizia ei.
Eficienţa informaţiei – reprezintă însuşirea acesteia de a asigura un efect determinat
de deţinerea informaţiei superior efortului depus pentru obţinerea ei.
Eficienţa informaţiilor de management nu este uşor de estimat, întrucât, de cele mai multe
ori, disponibilitatea acestora are un efect indirect asupra rezultatelor organizaţiei.
Operaţiunea de estimare a eficienţei informaţiilor trebuie totuşi realizată, mai ales atunci
când sunt proiectate sistemele informaţionale bazate pe tehnologii costisitoare.
Alături de aceste caracteristici, cerinţele de raţionalitate privind informaţiile şi
calitatea lor sunt prezentate în tabelul de mai jos, care prezintă şi implicaţiile non calităţii
asupra modului de funcţiune şi asupra eficienţei organizaţiei:
Tabelul nr.3.1. Cerinţele calitative privind informaţia
Nr. Trăsătura calitativă Specificaţia privind calitatea Implicaţii ale noncalităţii
crt. a informaţiei informaţiilor

1. Realismul Reflectarea corectă a Probleme fals delimitate.

proceselor şi fenomenelor din Decizii incorecte. Pierderi de
interiorul organizaţiei şi din oportunitate şi pierderi financiare.
mediul ambiant extern.

2. Complexitatea Exprimarea noutăţii Abordarea secvenţială a unor

fenomenelor şi proceselor documente sau activităţi.
din diverse unghiuri de Ignorarea unor aspecte sau
vedere: economic, tehnic, activităţi cu consecinţe în timp.
social-uman, ecologic etc.

3. Concizia şi Exprimarea sintetică şi clară a Dificultăţi în a sesiza esenţialul.

claritatea mesajului, a elementelor de Pierderi de timp, ambiguităţi şi
noutate, a specificului confuzii.
situaţiilor.

4. Fiabilitatea Extragerea şi conservarea Lipsa de continuitate.

Substanţei informaţionale cu Inconsecvenţă decizională.
Semnificaţie pentru istoria, Inexistenţa unor repere
prezentul şi perspectiva necesare în analiza şi compararea
organizaţiei. unor situaţii.

5. Oportunitatea Prezentarea informaţiei în o Decizii premature;

volumul, structura şi nivelul de o lipsa condiţiilor economice,
prelucrare cerute de un anumit organizatorice, sociale pentru
moment. aplicare.
o Decizii întârziate;
o Consumarea momentului
propice poate afecta prestigiul
managerului.
6. Dinamismul Reflectarea situaţiilor, faptelor, Furnizarea unor imagini
fenomenelor în evoluţia lor. statice asupra organizaţiei şi
Indicarea tendinţelor în a mediului.
mişcarea lor viitoare.

7. Adaptabilitatea Adaptarea nivelului de Transmiterea unor mesaje

prelucrare, modului de incomplete şi prea sofisticate.
prezentare, timpului de Decizii insuficient sau greşit
furnizare la cerinţele fundamentate.
emitenţilor şi
furnizorilor.
 În consecinţă, ştiinţa administrării unei afaceri impune existenţa unui fundament
informaţional riguros, care să dea posibilitatea managerilor să analizeze, să compare, să
sintetizeze, să estimeze consecinţele şi să aleagă dintr-o mulţime de soluţii pe cea mai
bună. Informaţiile necesare conducerii trebuie să fie încadrate într-un sistem informaţional
capabil să culeagă, să transmită, să prelucreze şi să valorifice cele mai diverse dintre ele.
Într-unul dintre studiile sale, C. Rusu (1996:116) defineşte sistemul informaţional
drept un ansamblul informaţiilor, fluxurilor informaţionale, procedurilor şi mijloacelor de
tratare a informaţiilor menite să contribuie la realizarea obiectivelor fundamentale ale
organizaţiei.
Acest tip de definirea a sistemului informaţional are un caracter cuprinzător, în
sensul că include, spre deosebire de definiţiile date de alţi specialişti, şi informaţiile omise
de informaticieni, fluxurile informaţionale şi mijloacele de prelucrare a datelor.
Cu toate acestea, definirea sistemului informaţional, pornind de la rolul său în
ansamblul activităţilor întreprinderii, este o condiţie sine qua non pentru înţelegerea
corectă nu numai a problematicii informaţionale, ci şi, în genere, a problematicii
conducerii. Accentul trebuie pus pe acest aspect întrucât, nu de puţine ori, mai ales
informaticienii pun semnul egalităţii între sistemul informatic, care se rezumă, în esenţă, la
culegerea, transmiterea şi prelucrarea cu mijloace automatizate a informaţiilor şi sistemul
informaţional care, conform definiţiei de mai sus, este sensibil mai cuprinzător (cf. INID,
1999:8).
De pildă, în stabilirea obiectivului privind asimilarea unui nou produs, sistemul
informaţional trebuie să furnizeze atât informaţii din mediul extern (informaţii privind
cererea probabilă a produsului, cerinţele consumatorilor, eficienţa probabilă a asimilării
etc.), cât şi informaţii interne (informaţii privind nivelul producţiei, a costurilor etc.), pe
baza acestora urmând a se lua deciziile care vor asigura realizarea obiectivului vizat.
Bazele de date, poşta electronică (e-mail), reţelele locale etc. care intră în categoria
tehnologiilor informatice bazate pe computer scurtează considerabil perioada rezervată
acestor activităţi şi, implicit, reducerea costurilor necesare lor, aceste activităţi au loc
indiferent de gradul de tehnicitate şi performanţă a sistemului informatic al firmei.
Prin urmare, sistemul informatic, prin care se înţelege un ansamblu de echipamente
(hardware), programe (software), proceduri şi oameni, organizat în vederea prelucrării
datelor, pentru îndeplinirea anumitor sarcini de gestiune şi realizarea unor performanţe
măsurabile prin criterii stabilite, cuprinde un anumit număr de activităţi subordonate
sistemului informaţional al organizaţiei.
 Ca o continuare implicită a remarcilor anterioare, I. Ceauşu (op.cit., p.270) observă
faptul că sistemul informaţional de management se constituie din metode de asigurare cu
informaţii interne şi externe referitoare la operaţiile trecute, prezente şi viitoare ale
organizaţiei pentru a sprijini derularea activităţilor acesteia şi aplicarea deciziilor, fiind
alcătuit din:

1) intrări – ce includ obiective, strategii, date referitoare la fenomene şi

procese în baza cărora sunt evaluate punctele forte şi cele slabe ale organizaţiei,
oportunităţile şi ameninţările care se manifestă din partea factorilor externi, precum şi
alte informaţii necesare managerului;

2) prelucrarea (procesarea) datelor – constă în ordonarea, gruparea,

selectarea datelor, calcule algebrice şi operaţiuni logice în urma cărora datele sunt
transformate în informaţii utile managerilor în procesul decizional;
3) stocurile de date şi informaţii (memoria acestora) – constau în înregistrarea datelor
şi a informaţiilor pe suporturi adecvate. Înregistrarea se face sub formă organizată (cel mai
ades sub forma fişierelor sau bazelor de date);
4) ieşiri – ce pot lua diferite forme:
rapoarte, grafice, tabele.

Un sistem informaţional poate fi interpretat ca un proces complex în care sunt

introduse date care sunt transformate pentru obţinerea informaţiilor, elementele sale de
bază fiind reprezentate astfel:

Controlul, reprezentat în figură prin bucla feed-back, constă în luarea de măsuri de

precauţie pentru asigurarea faptului că rezultatele sunt corespunzătoare şi servesc
scopurilor propuse. Astfel de precauţii constau în verificări ale acurateţei datelor procesate,
precum şi ale paşilor pentru determinarea utilităţii rezultatelor pentru utilizatori (cf. INID,
1995:22).
Se remarcă legătura puternică dintre informaţia managerială şi procesul de control,
fapt reflectat în figura următoare:

Control preliminar – pentru a fi Control selectiv – Control final – pentru a fi

siguri că informaţiile de intrare pentru a fi siguri că siguri că informaţiile care
sunt corecte informaţiile sunt părăsesc organizaţia sunt
utilizate în mod eficient corect.
 Controlul preliminar – presupune verificarea informaţiilor de intrare şi aducerea
lor la o formă adecvată pentru a le face disponibile celor care au nevoie de ea. Este necesar
ca informaţia să fie exactă, de actualitate, completă şi relevantă, lucru posibil de realizat
prin această formă de control.
Controlul selectiv – asigură o anumită siguranţă privind modul de utilizare a
informaţiilor în cadrul organizaţiei, acestea îndeplinind cerinţele reale şi raţionale ale
acesteia.
Controlul final – constituie o etapă importantă în procesul de utilizare a
informaţiilor de către managerii organizaţiei. Ei trebuie să se asigure că informaţiile care
părăsesc organizaţia sunt corecte.
Dată fiind existenţa unor asemenea condiţii, E. Mihuleac (1993:299) subliniază că
un sistem informaţional trebuie conceput de aşa natură încât să ofere răspuns cerinţelor
impuse de procesul conducerii – previzional, operativ şi postoperativ – şi să asigure, în
acelaşi timp, transpunerea deciziilor conducerii în acţiuni, respectiv să alimenteze continuu
cu informaţii procesele tehnico-economice şi industriale din organizaţii, sarcinile sale
referindu-se la:

- asigurarea în timp util, de o structură şi precizie corespunzătoare a informaţiilor necesare

pentru evidenţă, analiză şi decizie, pentru o eficienţă maximă a activităţii sistemului de
bază;
- cuprinderea întregii activităţi şi reflectarea cât mai veridică a realităţii, a prezenţei, stării şi
tendinţelor fenomenelor şi proceselor economice şi sociale din sistemul dat;
- realizarea legăturilor informaţionale corespunzătoare între elementele de structură ale
sistemului ales, cât şi legăturile necesare cu sistemele exterioare;
- vehicularea rapidă şi prezentarea numai a informaţiilor efectiv necesare care să cuprindă
date importante, în scopul satisfacerii necesităţilor de informare la toate nivelurile;
- realizarea preciziei corespunzătoare informaţiilor prezentate;
- asigurarea echilibrată şi raţională a informaţiilor care prin natura lor se pretează exprimării
cifrice, ca şi a informaţiilor referitoare la fenomenele pentru care încă nu există expresii
numerice;
- prezentarea informaţiilor într-o formă accesibilă şi corespunzătoare pentru că, chiar dacă
sunt exacte şi oportun furnizate, sunt nefolositoare sau chiar dăunătoare procesului de
conducere, dacă prin modul cum sunt prezentate nu sunt la îndemâna beneficiarilor.
 În egală măsură, în INID (1999:9) este notat faptul că funcţiile sistemului
informaţional al întreprinderii se pot rezuma la:
- decizională;
- operaţională sau de acţiune;
- documentară.
Funcţia decizională – exprimă menirea sistemului informaţional de a asigura
elementele informaţionale necesare luării deciziilor. Dat fiind importanţa sa deosebită,
există tendinţa de a utiliza denumirea de sistem informaţional al conducerii, ştiut fiind
faptul că decizia constituie elementul specific cel mai important al conducerii.

Funcţia operaţională – sistemul informaţional are drept obiectiv şi declanşarea

mulţimii de acţiuni necesare realizării obiectivelor organizaţiei. Prin această funcţie
sistemul informaţional asigură operaţionalizarea deciziilor, metodelor de conducere etc.
Funcţia de documentare – această funcţie a sistemului informaţional exprimă
menirea sa gnoseologică, în virtutea căreia se înregistrează şi vehiculează o serie de
informaţii ce servesc îmbogăţirii cunoştinţelor personale şi care, numai ulterior, este
posibil să fie utilizate pentru a lua decizii sau pentru efectuarea anumitor operaţii.

În principiu, sistemul informaţional reprezintă un mecanism care colectează date şi

informaţii, le prelucrează şi le distribuie pentru a fi utilizate în organizaţii, mecanism care
constă din oameni, echipamente, programe şi proceduri şi dintr-un sistem comunicaţional
de circuite şi fluxuri informaţionale.
Cu toate acestea, O. Nicolescu şi L. Nicolescu (op. cit.:104) consideră că nu este
obligatoriu ca sistemele informaţionale să fie computerizate. Totuşi, în prezent este dificil
de conceput realizarea gestiunii organizaţiilor în lipsa sistemelor informatice, fie că
funcţionează de sine-stătătoare, fie că sunt integrate într-o reţea holonică.
Cerinţele de raţionalitate privind calitatea informaţiilor, precum şi sarcinile de bază
ale sistemului informaţional sunt valabile indiferent de tehnologia utilizată în proiectarea
sistemului informaţional. În plus, acestea cresc pe măsura creşterii complexităţii sistemului
informaţional.
 3.2. Tipuri de structurare a sistemelor informatice
Sistemele informatice actuale pot fi construite în aşa fel încât să poată fi utilizate
atât în mod centralizat, cât şi descentralizat în activităţile operaţionale şi de luare a
deciziei.

a) Avantajele centralizării
- poate conecta toate componentele unei organizaţii prin reţele de comunicaţii care oferă
managementului posibilitatea de a centraliza procesul de luare a deciziei (deciziile care
erau luate la nivelul de jos);
- se poate promova centralizarea operaţiilor care reduce numărul de birouri, depozite şi alte
spaţii de muncă.

b) Avantajele descentralizării
- utilizare de reţele distribuite de calculatoare la mai multe puncte de lucru ce oferă
managerilor de vârf posibilitatea de a delega deciziile la nivelul managementului de
mijloc;
- managementul poate descentraliza activitatea operaţională prin creşterea numărului de
grupuri care au acces la informaţie şi comunicaţie.

c) Tendinţe în structurarea sistemelor informatice

Dacă la începuturile utilizării calculatoarelor, sistemul de lucru era organizat într-un
compartiment distinct - centralizarea era singura opţiune - dezvoltarea tehnologiei
informaţiei, a computerelor puternice a determinat centralizarea hard-ului, softului şi a
specialiştilor din sistemele informatice la nivelul corporaţiilor.
După această perioadă, dezvoltarea de PC-uri a determinat o tendinţă de
descentralizare, mai ales că au apărut reţelele de calculatoare care puteau fi accesate de
orice utilizator.
În perioada următoare a apărut necesitatea de a se stabili un control asupra
resurselor informaţionale ale organizaţiei rezultată din descentralizarea de la nivelul unor
organizaţii şi descentralizarea de la nivelul altora ceea ce ar semăna cu nişte sisteme hibrid.
În prezent se remarcă tendinţa de a transfera funcţiile sistemelor informatice unor
firme din afara organizaţiei ca integratori de sistem.
3.3. Categorii de sisteme informatice

Sistemele informatice joacă un rol important în a asigura suportul activităţilor

manageriale şi operaţionale în business. Din acest motiv, există posibilitatea de a clarifica
tipologia sistemelor informatice la nivel conceptual în:
1. Sisteme informatice operaţionale
2. Sisteme informatice pentru management
1. Sistemele informatice operaţionale cuprind:
- sisteme informatice operaţionale
- sisteme pentru procesarea (prelucrarea) tranzacţiilor
- sisteme pentru controlul proceselor;
- sisteme pentru colaborarea la nivelul organizaţiei
2. Sistemele informatice pentru management cuprind:
- sisteme informatice pentru management (în general);
- sisteme informatice pentru fundamentarea deciziei;
- sisteme informatice pentru activitatea executivă.
Prin excelenţă, sistemele informatice sunt necesare pentru a prelucra datele
generate şi utilizate în operaţiile de business. Aceste sisteme informatice operaţionale
produc a varietate de produse informaţionale pentru uz intern sau extern. Aceste informaţii
vor fi prelucrate mai departe de către sistemele informatice pentru management. În general
acestea au rolul:
- de a procesa date privind business-ul;
- de a controla procese industriale.

Sistemele informatice de prelucrare a tranzacţiilor.

Aceste sisteme sunt orientate către prelucrarea datelor rezultate din business sau
operaţionale: vânzări, cumpărări, inventar şi oferă o varietate de produse informatice (liste,
situaţii etc.) de uz intern sau extern. Prelucrarea datelor se face în urma acumulării (la o
perioadă de timp) sau în timp real.

Sisteme informatice pentru controlul proceselor.

Aceste sisteme utilizează computerul pentru a controla anumite procese fizice (linii
de producţie robotizate, fabrici automate etc.)
Sistemele informatice pentru colaborarea la nivelul organizaţiei
Aceste sisteme utilizează o gamă largă de tehnologii informatice pentru a asigura
colaborarea, comunicarea dintre angajaţii (membrii) unei organizaţii. Aceasta ajută la
schimbul de idei, împărţirea resurselor, coordonarea între membrii. Scopul acestor sisteme
informatice este de a creşte productivitatea şi creativitatea echipelor şi grupurilor de lucru
dintr-o întreprindere modernă.
Această categorie de sisteme informatice este orientată cu scopul de a oferi suport
şi informaţii pentru autoritatea efectivă de luare a deciziei. Ele asigură suportul pentru
necesităţile decizionale de la nivelul de vârf (strategic), la cel de mijloc (tactic) sau cel
operaţional. Sistemele informatice pentru management oferă o varietate de rapoarte
specifice folositoare în activităţile manageriale curente. Produsele informatice pot fi
obţinute la cerere, periodic sau când apar necesităţi excepţionale.

Sisteme informatice pentru fundamentarea deciziei

Aceste sisteme oferă managerilor utilizatori informaţii întrun mod interactiv ori de
câte ori este nevoie. Managerii îşi generează informaţiile de care au nevoie pentru decizii,
folosind modele decizionale şi baze de date specializate.

Sisteme informatice pentru activitatea executivă

Aceste sisteme asistă nivelul mediu şi de vârf al managementului organizaţiei.
Oferă un acces imediat şi uşor la informaţiile necesare atingerii obiectivelor strategice ale
firmei. Acestea au un mod uşor de operare şi înţelegere.

Inteligenţa artificială
Inteligenţa artificială este o combinaţie între ştiinţă şi tehnologie, al cărei scop este
de a dezvolta computere care pot gândi. Se porneşte de la ideea că dezvoltarea de funcţii ale
computerului sunt asociate în mod normal cu inteligenţa umană.

Sistemele expert
Sistemele expert reprezintă sisteme bazate pe computer, care îşi utilizează
cunoştinţele în aplicaţii specifice cu o complexitate ridicată şi care acţionează similar cu un
consultant uman. Aceste sisteme sunt alcătuite dintr-o bază de cunoştinţe (informaţii) şi
nişte module software care se interferează şi comunică apoi răspunsul la întrebările
utilizatorului.
Sistemele de management a cunoştinţelor
Majoritatea organizaţiilor au realizat că au devenit companii de creare de cunoştinţe
pentru a supravieţui şi se dezvoltă într-un mediu de business într-o continuă şi rapidă
schimbare.
Aceste sisteme sunt dezvoltate pentru a gestiona învăţământul organizaţional şi
business know-how-ul.

Sisteme informatice strategice

Sisteme informatice strategice asigură rolul strategic al sistemelor informatice care
implică utilizarea tehnologiei informaţiei pentru dezvoltarea de produse, servicii, care se
vor constitui în avantaje strategice faţă de competitori pe piaţa globală. Această necesitate
a determinat crearea sistemelor informatice strategice care sprijină poziţia competitivă şi
strategia întreprinderii. Un sistem informatice strategic poate fi orice tip de sistem
informatice care ajută organizaţia să câştige un avantaj competitiv, să reducă din distanţa
competitivă sau să-şi îndeplinească obiectivele strategice.

Sisteme informatice pentru business

Sisteme informatice pentru business pot sprijini direct atât activităţile operaţionale
cât şi pe cele de management din zona business-ului: contabilitate, finanţe, managementul
resurselor umane, marketing, turism şi management operaţional. Pot fi atât sisteme
informatice operaţionale, cât şi sisteme informatice pentru management.
Sistemele informatice din lumea reală reprezintă combinaţii integrate ale mai
multor tipuri de sisteme informatice. Acestea sunt sisteme informatice bazate pe
computere care combină activităţile desfăşurate de mai multe tipuri de sisteme informatice.
Cele mai multe sisteme informatice sunt elaborate pentru a produce informaţii şi pentru a
sprijini luarea deciziilor la diferite niveluri ale managementului, dar şi pentru ţinerea de
diverse evidenţe şi prelucrare a tranzacţiilor.
Sistemele informatice dintr-o organizaţie pot fi clasificate în funcţie nivelul
decizional căruia i se adresează, după tipurile de programe pe care le utilizează etc., dar se
poate afirma că toate vizează asigurarea desfăşurării corespunzătoare a activităţii de
management.
3.4. Sistemele de prelucrare a tranzacţiilor

Aceste sisteme sunt focalizate asupra înregistrărilor cotidiene şi desfăşoară

activităţi de procesări de date, ele întreţinând înregistrările de rutină ale activităţii
organizaţiei (de pildă: evidenţa vânzărilor, sistemele de rezervări, contabilitate operativă,
evidenţă bancară etc.).
Sistemele de prelucrare a tranzacţiilor procesează datele de rutină care circulă într-o
organizaţie. Ele sunt considerate ca fiind structurate, dat fiind faptul că datele introduse
sunt prelucrate în conformitate cu procedurile operaţionale standard. Sistemele de
prelucrare a tranzacţiilor sunt utilizate mai ales de funcţionari care au puţine (sau chiar
deloc) atribuţii de management. Utilizatorii iau rareori decizii pe baza datelor de ieşire
furnizate de aceste sisteme.
Sistemele de prelucrare a tranzacţiilor operează cu un volum mare de date de
detaliu într-o perioadă scurtă de timp. Datele trebuie să fie corecte şi să se încadreze într-o
anumită perioadă de timp. Rezultatele prelucrării sunt reflectate în bazele de date în care se
găsesc tranzacţiile efectuate şi care reprezintă punctul de pornire pentru sistemele
informatice pentru management. De asemenea, ele sunt un punct de reper al sistemelor
informatice de fundamentare a deciziilor.
Aceste tipuri de sisteme sunt folosite în permanenţă, deoarece fluxul datelor este
constant. Ele se canalizează atât pe stocarea datelor, cât şi pe viteza lor de procesare.

3.5. Sistemele informatice de management

Sistemele informatice de management pun la dispoziţie informaţii managerilor prin

generarea de rapoarte (de rutină sau periodice), fundamentale pentru activitatea de zi cu zi
sau strategice. În egală măsură, sistemele informatice de management sunt utilizate şi
pentru depistarea de probleme sau oportunităţi. Exemple pot fi:
- analiza bugetului
- rapoarte de personal
- rapoarte agregate ale vânzărilor.
 Îndeosebi, folosirea acestor sisteme drept control este canalizată la nivelul
departamentului, diviziei sau al corporaţiei. Sistemele de acest tip utilizează atât date
interne (date din tranzacţii), cât şi externe (de la clienţi, observaţii) şi le însumează pentru
activităţile de planificare şi control.
Sistemele informatice de management sunt folosite mai rar decât sistemele de
prelucrare a tranzacţiilor şi sunt focalizate asupra informaţiei şi eficienţei.

3.6. Sistemele pentru fundamentarea deciziei

Sistemele pentru fundamentarea deciziei reprezintă o categorie deosebit de

importantă a sisteme informatice pentru management. Acestea sunt sisteme bazate pe
computer care oferă un sprijin informaţional interactiv managerilor în timpul procesului de
luare a deciziei.
Sistemele pentru fundamentarea deciziei utilizează:
1. Modele analitice
2. Baze de date specializate
3. Modele interactive (bazate pe computer)
Aceste sisteme sunt create pentru a fi utilizate ad-hoc, oferind răspunsuri rapide sau
imediate care sunt managerilor ca utilizatori finali.
Un sistem pentru fundamentarea deciziei are următoarele componente:
- Elementele hardware
- Elementele software
- Date
- Modelul de prelucrare
- Resursele umane
Modelele reprezintă elemente extrem de importante ale sistemelor pentru
fundamentarea deciziei. O definiţie a modelului explică faptul că modelul reprezintă o
abstractizare simplificată a unei realităţi care ilustrează componente fundamentale şi
relaţiile dintr-un sistem.
Sistemele pentru fundamentarea deciziei sunt fundamentate nu numai pe modele,
dar şi pe baze de date ca resurse vitale pentru sistem. Baza pentru sistemele pentru
fundamentarea deciziei este compusă dintr-un ansamblu organizat de modele
matematice.
 Acest tip de modele reprezintă:
- calcule simple şi rutine analitice;
- modele matematice care exprimă relaţii complexe dintre numeroase variabile.

Pentru a transcrie modelele într-un limbaj agreat de computer este nevoie de

software-uri. În acest context, se remarcă faptul că cele mai utilizate programe pentru
sistemele de fundamentare a deciziilor sunt:
1. Programele de baze de date
2. Programele de calcul tabelar

1. Programele de baze de date (managementul bazelor de date) reprezintă

programe specializate care permit crearea, utilizarea şi întreţinerea bazelor de date
integrate unui sistem de fundamentare a deciziilor. Aceste soft-uri fac posibilă definirea şi
modificarea structurii bazei de date, a înregistrărilor şi relaţiilor stabilite între câmpuri,
stocarea şi regăsirea datelor precum şi actualizarea şi controlul bazei de date.
2. Programele de calcul tabelar reprezintă programe specializate, cu o
importanţă la fel de mare ca soft-urile precedente. Acestea oferă cele mai multe facilităţi în
elaborarea de modele analitice, interactive care utilizează numeroase variabile. Programele
de calcul tabelar sunt utilizate atât pentru sistemele de fundamentare a deciziilor, cât şi
pentru analiza business-ului. Mai mult, acestea pot fi utilizate şi pentru rezolvarea de
probleme care necesită comparaţii, estimări, precum şi evaluarea alternativelor.

Patru tipuri de modele analitice de bază sunt necesare pentru utilizarea unui sistem
de fundamentare a deciziilor:
1. Analiza What-if
2. Analiza senzitivităţii
3. Analiza Goal-seeking
4. Optimizările

1. Analiza What-if
Prin analiza What-if utilizatorul modifică variabilele utilizate sau / şi relaţiile dintre
variabile şi observă ulterior rezultatul acestor schimbări în valorile altor variabile.
 2. Analiza senzitivităţii
Acest tip de model reprezintă un caz particular de analiză What-if. Astfel, o valoare
a unei variabile este schimbată în mod repetat, iar rezultatele se pot observa în modificările
celorlalte variabile. De cele mai multe ori se utilizează atunci când decidenţii sunt nesiguri
în estimările făcute asupra modificărilor unor variabile cheie.

3. Analiza Goal-seeking
Acest model reprezintă o viziune răsturnată de analiză What-if. În loc să se observe
modificările unei variabile care afectează celelalte variabile, modelul Goal seeking
stabileşte o valoare ţintă pentru o variabilă şi face schimbări asupra celorlalte variabile
până valoarea ţintă a fost atinsă.

4. Optimizările
Optimizările reprezintă o extensie deosebit de complexă a unei analize Goal
seeking. Astfel se urmăreşte ca în loc de stabilirea unei valori ţintă să se obţină o valoare
optimă pentru una sau mai multe variabile în condiţiile existenţei mai multor constante
(sau restricţii). Se fac schimbări repetate în funcţie de constantele folosite până când se
găsesc cele mai bune valori pentru variabilele ţintă.

3.7. Sisteme informatice pentru nivelul executiv

Sistemele informatice pentru nivelul executiv reprezintă sisteme informatice care

au unele trăsături comune cu sistemele pentru fundamentarea deciziilor. Sistemele
informatice pentru nivelul executiv se focalizează asupra informaţiilor strategice necesare
managementului la nivelul de vârf. Scopul acestor sisteme este de a oferi factorilor de
decizie de la nivelul de vârf accesul imediat şi facil la informaţiile necesare realizării
scopurilor strategice ale firmei.
Nivelul de vârf decizional necesită cantităţi mari de informaţie din diferite surse,
precum scrisorile, notele, rapoarte periodice sau rapoarte produse de alte sisteme
informatice. Aceste sisteme trebuie să ofere un acces rapid, uşor de accesat cu interfeţe
prietenoase, folosind elemente grafice.
 La nivel conceptual, sistemul informatic pentru nivelul executiv are următoarele
caracteristici:
- utilizarea de reţele de calculatoare;
- soft-ul pentru sistemele informatice pentru nivelul executiv utilizează sistemul de
telecomunicaţii, iar soft-ul de baze de date oferă acces la informaţiile din mediul intern sau
extern şi un acces instantaneu la interogări;
- oferă o mare varietate de informaţii privitoare la situaţia prezentă a organizaţiei cât şi
estimările privind situaţia viitoare;
- sistemele informatice pentru nivelul executiv au posibilităţi de a modela analitic şi a evalua
alternativele pentru sistemele pentru fundamentarea deciziei;
- informaţiile oferite de sistemele informatice pentru nivelul executiv pot fi prezentate în
forma dorită de manager.
3.8. Prelucrările analitice on-line

Prelucrările on-line reprezintă sisteme informatice pentru management, sisteme

pentru fundamentarea deciziei şi sisteme informatice pentru nivelul executiv care oferă
posibilitatea de a consulta şi manipula în mod interactiv un volum mare de date, chiar la
nivel de detaliu şi din perspective diferite.
Prelucrările analitice on-line implică:
1. Consolidation
2. Drill-down
3. Slicing and dicing

1. Prin consolidation se permite combinarea datelor, agregarea şi stabilirea de

legături între ele. Această prelucrare poate fi de la o însumare simplă până la obţinerea de
grupări complexe.
2. Drill-down implică o analiză reversivă pornind de la datele generale până la
sursă (detaliu). Prin acest demers se compară datele agregate în mod ierarhic pe perioade
diferite de timp.
3. Slicing and dicing recurge la analiza unei mari baze de date din mai multe
persepctive. Datele sunt prelucrate de-a lungul unei axe de timp pentru a analiza trend ul şi
a se putea găsi modele.
 Sistemele informatice îşi pun la dispoziţie rezultatele prelucrării şi sub forma unor
rapoarte (produse informatice) care asistă deciziile luate de manageri în activitatea de zi cu
zi. Aceste rapoarte asigură necesarul lor de informaţie, atât pentru nivelul operaţional, cât
şi pentru nivel tactic.
Se poate vorbi de următoarele tipuri de rapoarte:
1. Rapoartele periodice – care sunt o formă clasică de date aranjate într-un format prestabilit;

2. Rapoartele excepţionale – care sunt oferite când apar evenimente neprevăzute;

3. Rapoarte la cerere – care sunt produse atunci când sunt solicitate în forma dorită.

3.9. Sisteme informatice la nivel global

În epoca actuală se observă existenţa necesităţii utilizării de manageri a sistemelor

informatice şi a tehnologiei informaţiei. Tehnologia informaţiei oferă posibilitatea
managerilor de a gestiona mai bine interdependenţa organizaţională într un cadru global.
Tehnologia informaţiei cu componentele sale: telecomunicaţiile, reţelele,
computerele şi resursele informaţionale se află la dispoziţia managerilor acum mai mult
decât oricând. Tehnologia informaţiei a devenit, în condiţiile actuale, şi o provocare
managerială. Gestionarea resurselor de sisteme informatice ale unui anumit business nu
mai este apanajul unui specialist, ci mai degrabă o responsabilitate majoră a managerului.
Din punct de vedere economic, tehnologia informaţiei presupune şi eficienţă.
În prezent, se poate vorbi de faptul că tehnologia informaţiei este utilizată mai mult
pentru a gestiona procesele comerciale decât pentru a se fundamenta deciziile. Eficienţa
tehnologia informaţiei se referă şi la timpul de răspuns la întrebări, la incompatibilitatea
sistemelor, la neintegrarea aplicaţiilor etc.
3.9.1. Tehnologia informaţiei în organizaţii

Impactul tehnologiei informaţiei asupra organizaţiei este reflectat cel mai adecvat
în definirea acesteia ca sistem socio-tehnic. Componentele sale sunt: 1. Oamenii
2. Activităţile
3. Tehnologia
4. Cultura
5. Structura
 În vederea îmbunătăţirii performanţelor organizaţiei, managerii trebuie să: - schimbe
unul sau mai multe componente ale sistemului socio tehnic
- să supravegheze relaţiile stabilite între aceste componente interdependente

1. Oamenii
Managerii organizaţiilor sunt persoane individuale cu preferinţe diverse în
domeniul informaţiilor, precum şi cu posibilităţi mai mari sau mai mici de a le utiliza. În
acest sens, un sistem informatic va trebui să ofere acele informaţii care se apropie cel mai
mult de necesităţile şi dorinţele acestora.

2. Activităţile
Activităţile derulate într-o organizaţie devin progresiv tot mai complexe şi mai
ineficiente. În acest context, tehnologia informaţiei joacă un rol major în simplificarea
activităţilor şi creşterea eficienţei organizaţiei.

3. Tehnologia
În prezent, sistemele informatice se află într-o permanentă expansiune şi devin din
ce în ce mai sofisticate. Se impune ca managementul să se acomodeze cu cultura şi
structura fiecărei organizaţii şi este nevoie ca nu tehnologia informaţiei să dicteze
necesarul de informaţie pentru utilizatori în desfăşurarea activităţilor.

4. Cultura
Organizaţiile şi componentelor fructifică o cultură care este împărtăşită de
manageri şi de ceilalţi angajaţi. Toţi dispun de un set unic de valori organizaţionale şi de
stiluri care pot varia de la cele informale până la cele mult prea formale. Sistemele
informatice precum şi produsele informaţionale trebuie să fie calibrate la aceste cerinţe

5. Structura
Organizaţiile îşi organizează managementul, angajaţii şi activităţile în grupuri
(subunităţi) organizaţionale. Funcţiile sistemelor informatice trebuie structurate în aşa fel
încât toate grupurile organizaţionale să beneficieze de produsele informaţionale furnizate.
3.10. Managementul sistemelor informatice la nivel global

La nivelul managementului în noua economie globală a mileniului al treilea,

dimensiunea internaţională a business-ului a devenit din ce în ce mai importantă. În acest
sens, toate activităţile sistemelor informatice de la nivel global trebuie dimensionate în
relaţie cu mediul cultural, politic şi geografic care îşi pune amprenta pe viaţa comunităţii
comerciale internaţionale.

Caracteristicile sistemelor informatice vizează strategiile de afaceri, managementul

datelor, aplicaţiile folosite, dezvoltarea de sisteme şi platformele tehnologice.

• Mediul cultural, politic şi geografic

La nivel global, managementul sistemelor informatice nu există într-un univers gol.
În activităţile lor, managerii trebuie să ţină seama de diferenţele culturale, politice şi
geografice care există în cazul business-ului internaţional.

• Aspectele politico-economice
Aspectele politic-economice sunt extrem de importante, fapt pentru care trebuie
subliniate următoarele aspecte:
- multe ţări au o legislaţie proprie care reglementează sau chiar interzic transferul de date
dincolo de graniţele naţionale;
- taxe, restricţii sau chiar interzicerea importului de hardware şi software;
- legi locale care reglementează nivelul valorii adăugate dacă produsul se vinde acolo;
- acordurile comerciale bilaterale care specifică nivelul profitului care trebuie cheltuit în ţara
în care a fost obţinut.

• Aspectele culturale
Aspectele culturale se referă la diferenţele între limbaje, manifestări culturale,
obiceiuri, atitudini sociale sau deosebiri între stiluri de muncă, relaţiile de afaceri etc.
• Aspectele geo-economice
Implicaţiile geo-economice privesc:
- distanţele mari;
- fusul orar;
- lipsa de facilităţi în domeniul telecomunicaţiilor (din unele ţări);
 - lipsa de specialişti (idem);
- costul vieţii şi costul muncii;

3.11. Sistemele informatice în organizaţiile globale

O organizaţie globală îşi desfăşoară activitatea la nivel planetar, care oferă (sau ar
trebui să ofere) aceeaşi calitate a produselor şi a serviciilor, indiferent de locul ei de
activitate, având implementată o strategie pentru întreaga planetă. Prin strategii de
integrare a afacerilor, prin cooperarea şi stabilirea de relaţii de interdependenţă cu
companiile subsidiare, multe organizaţii îşi transferă domeniul de activitate în
domeniul transnaţional.
În scopul gestionării acestor activităţi de mare anvergură este necesar să se aibă în
vedere utilizarea de:
• Aplicaţii la nivel global
Aplicaţiile la nivel global depind de necesităţile activităţii din locul respectiv fiind
influenţate de mediul local. În mod deosebit, aceste aplicaţii din zona sistemelor de
prelucrare a tranzacţiilor includ:
- clienţi globali
- resurse globale
- produse globale
- colaborare globală
- operaţii globale

• Platforme tehnologice globale

La nivel global, denumită şi infrastructura tehnologică, alegerea acestor platforme
tehnologice reprezintă o altă dimensiune a managementului sistemelor informatice.
Acestea trebuie să asigure suportul pentru activităţile operaţionale prin: - alegerea
hardware-ului
- alegerea soft-ului
- alegerea reţelelor de comunicaţii
Trebuie avute în vedere următoarele aspecte: aceasta poate întâmpina dificultăţi în
anumite ţări datorită preţurilor ridicate şi a restricţiilor de import. Alte aspecte negative se
referă la:
- durata mare a aprobării datorată autorităţilor locale
- lipsa service-ului
- lipsa de documentaţii adaptate condiţiilor locale.
 Problemele referitoare la aceste aspecte vizează:
- programele dezvoltate într-o ţară nu sunt compatibile cu alta
- programele utilizate curent nu sunt disponibile sau nu există în versiuni locale.
De asemenea, există dificultăţi legate de faptul că acestea pot funcţiona ineficient,
nu sunt interconectate sau pot traversa prea multe ţări.

• Dezvoltarea de sisteme globale

Dezvoltarea de sisteme globale nu reprezintă o chestiune uşoară când vine vorba de
utilizatori din ţări diferite. Strategiile de dezvoltare a unor sisteme globale trebuie să
includă:
- transformarea de aplicaţii utilizate la nivel local în aplicaţii utilizate la nivel global
Tipuri şi categorii de sisteme informatice
- pregătirea unei echipe multinaţionale care să asigure dezvoltarea de sisteme informatice în
condiţiile de utilizare locală ca şi la nivelul cartierului general
- dezvoltări paralele de sistem – în care părţi ale sistemului vor fi dezvoltate la nivel local iar
altele la nivelul cartierului general.

CAP. IV MODELAREA ÎN SISTEMELE INFORMATICE

Modelarea reprezintă o trăsătură fundamentală a sistemelor pentru consolidarea

deciziei. Dezvoltarea de sisteme pentru fundamentarea deciziei implică înţelegerea
modalităţilor de construire şi utilizare a modelelor. De fapt, modelarea nu reprezintă altceva
decât o conceptualizare a problemei într-o formă logică şi matematică.
4.1. Definirea modelelor

Modelele reprezintă abstractizări ale sistemelor. Un model este o reprezentare

simplificată sau abstractizată a unei realităţi (un obiect sau un fenomen din lumea reală).
Pe de o parte, simplificarea este utilizată fiindcă realitatea este prea complexă, iar pe de
altă parte prea multă complexitate face irelevantă analiza unei anumite probleme.
Obiectivul modelării nu este de a copia fidel realitatea, ci de a selecta dintre
aspectele ei relevante şi de a le analiza comportamentul. Modelele reprezintă nişte
înlocuitori ai sistemului real care surprind esenţa şi nu detaliile sistemului real.
4.2. Tipologia modelelor

Reprezentarea sistemelor prin modele se poate realiza la diferite niveluri de

abstractizare, în funcţie de care se pot clasifica în:
- modele iconice - cele mai puţin abstracte – care sunt reprezentări fizice ale unui sistem, de
cele mai multe ori reprezentări la o anumită scară faţă de original. (exemple: modele de
maşini, vapoare, avioane, etc.)
- modele analogice – reprezentări simbolice ale realităţii – care nu arată ca sistemul real, dar
se comportă ca acesta. Ele sunt mai abstracte decât modelele iconice. (exemple: grafice,
hărţi, termometre, organigrame)
- modele matematice – sunt reprezentări în termini matematici sub forma unor relaţii.
Complexitatea relaţiilor dintr-un sistem organizaţional nu poate fi reprezentată sub forma
unor simboluri sau în mod analogic iar din acest motiv se utilizează modelele matematice.

Modelele folosite de sistemele pentru fundamentarea deciziei sunt modele matematice.

Modelele se mai pot caracteriza şi în funcţie de:

A. Complexitate: de la modele o variabilă la mai multe;
B. Gradul de incertitudine: de la modele deterministice la modele probabilistice.
Exemple:
- model probabilistic static: vânzările din luna curentă;
- model probabilistic dinamic: preţul unei acţiuni la bursă;

Modelele pentru fundamentarea deciziei reprezintă abstractizări cantitative sau

logice ale realităţii create şi utilizate pentru a ajuta o persoană să ia o decizie. De pildă, în
cazul achiziţionării unei clădiri cu destinaţie comercială, se au în vedere:
- vânzările (profitul) şi costurile estimate pentru o perioadă de n ani; - determinarea valorii
reziduale a clădirii; urmând ca pe baza acestor informaţii să se ia decizia de cumpărare sau
nu a clădirii.
În acest context, vor trebui exprimate în calculul privind veniturile atât costurile,
cât şi a inflaţia care va genera o varietate de scenarii. Prin urmare, un model pentru
fundamentarea deciziei va conţine toate previziunile şi toate relaţiile dintre variabile şi va
putea oferi o valoare estimativă a clădirii pentru toate scenariile.
4.3. Componentele modelelor matematice

Modelele matematice utilizează trei componente:

- variabilele controlabile (variabile de decizie)
- variabilele noncontrolabile
- variabilele rezultat
1. variabilele controlabile – sunt variabilele care se află sub controlul decidentului şi pot fi
manipulate de acesta. Scopul oricărui sistem pentru fundamentarea deciziei este de a găsi
cele mai bune variabile de acest tip;
2. variabilele noncontrolabile – aceste variabile nu se află sub controlul
decidentului dar influenţează variabilele rezultat;
3. variabilele rezultat – indică cât de bine funcţionează sistemul sau în ce măsură acesta îşi
atinge scopul, deci nivelul de pe variabile.
noncontrolabile rezultat dar nu sunt sub controlul
decidentului

Variabile Independente
Variabile rezultat
Relaţii
Matematice/Logice
Variabile
Controlabile Variabile dependente
Variabile Intermediare

Variabile Independente

Factori care afectează

variabilele
Variabile
4.4. Importanţa modelelor în sistemele pentru fundamentarea deciziei

Modelele utilizate în sistemele pentru fundamentarea deciziei au următoarea

structură:
1. O secţiune de introducere a datelor – care permite utilizatorului modelului să introducă
informaţiile

2. O secţiune logică – în care se specifică cum informaţiile introduse sunt transformate în

informaţii rezultat
3. O secţiune de generare de rapoarte – care permite utilizatorului să îşi aranjeze informaţiile
prelucrate în forma dorită (situaţia veniturilor, balanţe, alte situaţii, rapoarte etc.)

Scopul utilizării modelelor

Utilizarea modelelor are ca obiective, următoarele:
- să ajute la luarea unei decizii bune
- să ofere o privire în “interiorul” deciziei modelate.
În plus, modelele mai sunt utilizate şi pentru :
- previziunea performanţelor sistemului modelat;
- simularea viitorului (deoarece în cazul simulării
- alternativele sunt) – se pot face experimente rapid, la costuri reduse şi fără riscuri;
- înţelegerea mediului de afaceri;
- ca un ajutor în procesul de comunicare a mediului decizional celorlalţi;
- pentru analiza unui număr mai mare de variante;
- pentru a îmbunătăţi performanţa unui sistem folosind analiza What-if.

Este demn de subliniat că modelele pentru fundamentarea deciziei sunt foarte

necesare în mediile de afaceri complexe, precum şi în cele dominate de incertitudine.

4.5. Elaborarea modelelor

Modelarea modelelor reprezintă un proces iterativ care începe cu un model simplu,

iar pe măsură ce se aprofundează relaţiile între variabile (sau se adaugă noi variabile),
modelul se rafinează şi complexitatea sa creşte.
 În elaborarea unui model, trebuie urmate câteva etape:
1. Formularea problemei (cel mai important pas);
2. Definirea mediului sistemului;
3. Construirea modelului;
4. Validarea modelului;
5. Utilizarea modelului.

De asemenea, pentru elaborarea modelelor se ţine cont şi de:

- distincţia dintre elementele sistemului modelat şi mediul extern al sistemului (de exemplu:
nivelul dobânzii acordat de banca X şi rata inflaţiei estimată de guvern);
- introducerea în model a acelor elemente care au relevanţă asupra deciziei;
- cu cât se utilizează mai multe variabile cu atât volumul datelor colectate va creşte şi va
creşte şi complexitatea modelului;
- la cel mai de jos nivel doar câteva variabile sunt importante deoarece doar câteva pot fi
controlate;
- la cel mai de sus nivel multe variabile sunt controlabile dar în aceiaşi măsură apar şi multe
variabile necontrolabile;
Construirea unui model reprezintă un proces iterativ de elaborare, testare şi
revizuire. Pe măsură ce aceşti paşi sunt reluaţi, validitatea modelului va creşte şi se va afla
mai aproape de optim.
Construirea modelelor este fundamentată pe următoarele principii: - relevanţa –
modelul trebuie să conţină numai acele elemente care afectează procesul decizional;
- acurateţea – de acurateţea datelor de intrare depinde decizia care va fi luată;
- agregarea – care implică gruparea unor entităţi individuale într-o entitate mai mare;
În egală măsură, trebuie punctat faptul că pentru construcţia de modele se pot folosi
următoarele tehnici:
- descompunerea modelului general în submodele (în funcţie de caracteristice, activitate,
timp etc.);

- specificarea modului în care interacţionează variabilele controlabile şi noncontrolabile

pentru fiecare submodel (utilizarea analizei regresionale, modele econometrice, estimări
subiective);
- elaborarea de previziuni pentru toate variabilele noncontrolabile folosind abordări
intuitive, subiective sau matematice (analiza regresională, utilizarea seriilor de timp, etc.)
- stabilirea restricţiilor care limitează valorile variabilelor controlabile vedere calitativ într-o
măsură mai mică sau mai mare de:
1. natura mediului în care acţionează sistemul
2. modul de comportare a componentelor
3. modul de comportare a oamenilor

Un alt element important vizează identificarea tipurilor de variabile. Prin urmare,

este recunoscută existenţa a trei tipuri de variabile:
1. variabile binare – care iau numai valorile 1 sau 0;
2. variabile discrete – care pot lua un număr finit de valori;
3. variabile continue – care pot lua un număr infinit de valori, valori aflate într-un interval.

Variabilelor se pot diviza şi în:

- variabile aleatoare – sunt variabile care modelează incertitudinea şi de aceea vor fi descrise
utilizând probabilităţile
- variabile exogene – sunt variabile externe organizaţiei sau entităţii modelate şi nu pot fi
influenţate de variabilele de decizie. Variabilele exogene pot afecta atât variabilele
decizionale (de exemplu: politica guvernamentală), cât şi cele intermediare (de exemplu:
starea economiei). Uneori aceste variabile pot fi aleatoare.

4.5.1. Modelul Cash-Flow

Modelul Cash-Flow este un model foarte utilizat în activitatea economică. El este
alcătuit din următoarele variabile:
A. Variabilele controlabile
- Preţul
- Cheltuieli de operare (producţie, comercializare, etc.)
- Metodele de plată
B. Variabilele non-controlabile
- Preţul competitorilor
- Rata inflaţiei
- Vânzările
- Cererea
C. Variabilele rezultat
- Nivelul cash-ului la sfârşitul perioadei
- Împrumuturile pe termen scurt

Pentru dezvoltarea modelului trebuie parcurse unele etape:

1. determinarea relaţiilor dintre variabilele controlabile şi cele non-controlabile:
- Preţul produsului este în relaţie cu nivelul cheltuielilor de operare ? - Care este relaţia
dintre inflaţie şi preţul competitorului ?
- Care este relaţia dintre preţul nostru şi preţul competitorului asupra vânzărilor noastre şi
asupra nivelului cash-ului?
- Care este impactul inflaţiei asupra cheltuielilor de operare şi în legătură cu nivelul cash-
ului?
2. descompunerea modelului general în sub-modele:
- lucrul înainte: se începe cu variabilele controlabile şi noncontrolabile după care orientarea
se mută către variabilele rezultat
- lucrul înapoi: se începe cu variabilele rezultat şi acţiunea se mută spre celelalte variabile

3. elaborarea de previziuni pentru variabilele non-controlabile:

- care va fi rata inflaţiei în anul următor ?

- care va fi preţul competitorului ?
- care va fi nivelul vânzărilor noastre ?
- preţul produsului este în relaţie cu nivelul cheltuielilor de operare ?
4. stabilirea restricţiilor pentru variabilele controlabile:
- capacitatea de producţie
- încasările (din datorii)
- preţul
 4.5.2. Modelul (analiza) What-If

Analiza What-if reprezintă un proces complex prin care se schimbă variabilele unui
model, efectuând scenarii multiple privind posibilităţilor de evoluţie ale modelului. În
cazul analizei What-if se remarcă variantele:
• What-if pentru variabilele controlabile – care este necesară pentru pretestarea politicii
decizionale înainte de implementare
• What-if pentru variabilele non-controlabile – care poate fi utilizată pentru studierea
variantei celei mai bune sau celei mai proaste în cazul unui scenariu. Această analiză este
utilizată în condiţiile unui nivel mare de incertitudine economică.

What-if pentru variabilele controlabile – care sunt:

- lucrul înapoi: se începe cu variabilele rezultat şi acţiunea se mută spre celelalte variabile
- lucrul înainte: se începe cu variabilele controlabile şi acţiunea se mută spre variabile
rezultat.

ADDENDA
Sistem - un ansamblu de elemente (componente) interdependente între care se stabileşte o
interacţiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, în vederea atingerii unui anumit
obiectiv.
Sistem informaţional - ansamblul informaţiilor interne şi externe utilizate în cadrul
organizaţiei, precum şi datele care au stat la baza obţinerii lor, procedurile şi tehnicile de
obţinere a informaţiilor (plecând de la datele primare) şi de difuzare a informaţiilor,
precum şi personalul implicat în culegerea, transmiterea, stocarea şi prelucrarea datelor.
Sistem informatic - un sistem utilizator-calculator integrat, care furnizează informaţii
pentru a sprijini activităţile de la nivel operaţional şi activităţile de management într-o
organizaţie, utilizând echipamente hardware şi produse software, proceduri manuale, o
bază de date şi modele matematice pentru analiză, planificare, control şi luarea deciziilor.
Sistem informatic de gestiune – un sistem integrat caracterizat printr-o introducere unică a
datelor, preluate din documentele primare care actualizează o bază de date unică a
contabilităţii, care va fi ulterior prelucrată pentru obţinerea situaţiilor specifice fiecărui
utilizator folosind mijloacele tehnologiei informaţiei (TI).
Bază de date – o colecţie partajată de date, care conţine datele propriu-zise, relaţiile logice
dintre acestea, precum şi descrierea datelor (structura datelor).