Stiluri de comunicare managerială

 Stilul de tip “blamare”:

 Scop: de a găsi greşeala, de a critica, de a acuza,
de a găsi un vinovat.
 Comportament de comunicare: managerul adoptă
atitudinea de judecător, folosind cuvinte încărcate
emoţional, care evaluează, judecă.
 Managerul foloseşte termeni absoluţi ca
“niciodată”, “întotdeauna”, “cu siguranţă”,
exprimare care tinde să întrerupă canalele de
comunicare.
 Nivelul de ascultare este foarte redus.
 Se generează atitudinea defensivă sau agresivă
a interlocutorului.
 Sentimente: se generează ostilitate, sentimente de
jignire şi/sau dorinţa de apărare sau răzbunare.

 Motivare: se bazează pe acceptarea de către

interlocutor a judecăţii managerului, a puterii acestuia.

 Rezultat: scăderea nivelului de încredere.

 Când să se folosească: în situaţiile în care managerul

are într-adevăr nevoie să afle cine este vinovat de o
anume acţiune şi are informaţii concludente.
 Stilul de tip “informare-dirijare”:

 Scop: oferirea de explicaţii, instrucţiuni, dispoziţii.

 Comportament de comunicare: atitudine de control şi

dominare. Limbaj clar, precis, orientat spre sarcina de
îndeplinit.

 Sentimente: nu li se dau atenţie. Chiar dacă

sentimentele angajatului sunt recunoscute, sunt date
la o parte.
 Motivare: este sarcină, deci trebuie îndeplinită, se
poate subînţelege o oarecare ameninţare.

 Rezultate: acceptare pasivă, posibil resentiment când

situaţia este ambiguă.

 Când să se folosească: recomandat în implementarea

de noi proceduri, trasarea de sarcini, transmiterea
de responsabilităţi.
 Stilul de tip “convingere”:

 Scop: obţinerea acceptării unui plan, a acordului,

efectuarea unei acţiuni, implementarea unei schimbări.

 Comportament de comunicare: pentru a convinge, se au

în vedere motivaţiile interlocutorului.
 Managerul domină comunicarea (cunoaşte situaţia şi
soluţia).
 Managerul ascultă activ şi încurajează realizarea de
FB.
 Sentimente: recunoscute ca prezente, dar nu intră în
preocupare.
 Motivare: se obţine cu ajutorul recompenselor tangibile
sau intangibile.
 Rezultate: se realizează acţiunea cerută, dar acceptarea va
fi activă atât timp cât stimulii de răsplată sunt
corespunzători.
 Când să se folosească: dacă informaţiile deţinute
referitoare la posibilitatea de motivare sunt corecte, dacă
încercările anterioare de rezolvare a problemei nu au
avut succes anterior.
 Stilul de tip “rezolvare de probleme”:
 Scop: rezolvarea de probleme, stabilirea intereselor
comune, desfăşurarea de acţiuni în comun.
 Comportament de comunicare: se adresează întrebări
de explorare a sentimentelor şi de descoperire a
punctelor de vedere, strângerea reciprocă de informaţii,
împărtăşirea de idei şi opinii.
 Nici unul dintre comunicatori nu domină comunicarea.
 Comunicarea este suportivă.
 Comunicarea este descriptivă nu evaluativă şi se
bazează pe fapte.
 Conversaţia are loc în ambele sensuri.
 Sentimente: recunoscute, necriticate, acceptate ca bază
a comportamentului, explorate, împărtăşite deschis de
ambele părţi.
 Motivare: rezultatele apar din concentrarea asupra
problemei, nu asupra persoanei. Se bazează pe
înţelegerea reciprocă a motivaţiilor.
 Rezultate: probabilitatea realizării acţiunii dorite este
maximă.
 Când să se folosească: atunci când se doreşte o
schimbare durabilă de comportament, când avem nevoie
de informaţii de la alţii pentru rezolvarea unei probleme
sau dacă vrem să putem conta pe interlocutor în
îndeplinirea unui plan.