Firme noi şi inovaţii revoluţionare

Însă de unde vin aceste inovaţii revoluţionare? Răspunsul este acela că tehnologiile transformaţionale, şi deci

capitalismul antreprenorial, n-ar putea exista fără antreprenori; ei sunt aceia care sesizează oportunitatea de a vinde un
produs sau serviciu nou şi acţionează ca atare. Descoperirile importante au tendința de a fi dezvoltate în mod inegal si aduse pe

piaţă de un individ sau de o firmă nouă, deși se întâmplă în mod destul de frecvent ca ideile din spatele acestor
descoperiri să-și aibă originea în firme mari (sau universităţi), însă acestea nu le exploatează din cauza structurilor lor birocratice
(Moore şi Davis, 2004, p. 32).

După cum nota Jean-Baptiste Say la începutul secolului al XlX-lea, în absenţa antreprenorului, ”cunoașterea
(științifică) există latent în memoria unei persoane sau două, ori în paginile de literatură. (Say, 1834, p. 81). Conform unui studiu
statistic amănunţit (deşi oarecum depășit astăzi) dacă ne raportăm la numărul de angajaţi, firmele aflate la început produc mult
mai multe inovaţii faţă de firmele mari (Acs şi Audretsch, 1990).
Ca rare excepții, antreprenorii cu adevărat inovatori pot fi găsiţi doar în economiile capitaliste, unde riscul de a face
ceva nou, banii necesari şi timpul dedicat inovaţiei pot fi răsplătite cum se cuvine, iar recompensele păstrate în siguranță
( acestea sunt precondiții indispensabile ale capitalismului antreprenorial). Dată fiind importanţa inovaţiei, virtutea unei economii
aceea de a maximiza piaţa liberă este aceea de a valorifica talentele. O astfel de economie manifestă deschidere faţă de
brainstorming şi experimentare continuă, care dau rezultate întrucât este mai probabil ca oamenii - având un număr foarte mare
de aptitudini şi cunoştinţe diverse - să descopere şi să implementeze mai multe idei decât orice grup de expertiză sau planificare.
Astfel, exact ceea ce părea iniţial un neajuns - faptul că într-o economie de piaţă liberă nu există nici un plan – devine un avantaj
esențial.
Există câteva motive pentru faptul că inovațiile radicale par să devină mai degrabă de la antreprenori decât de la
firmele (cu precizarea că majoritatea antreprenorilor sunt mai curând replicativi, decât radicali). Însă un lucru este sigur: odată
inițiată de antreprenor, inovația radicală de succes promite ceea ce am putea numi „super-recompense" – sute de milioane, dacă
nu miliarde de dolari. Un inovator radical dintr-o firmă mare nu-și poate dori altceva; în plus, acesta poate primi un premiu de
recunoaştere şi un bonus special.
Însă, dincolo de aceasta, studiile au arătat (cel puţin pentru Statele Unite) că, în mod paradoxal, un antreprenor tipic
câştigă mai puţine compensaţii monetare decât omologul său angajat. Întrebarea este atunci de ce se implică antreprenorii în
această activitate esențial riscantă? Pentru că satisfacţiile personale - a fi propriul şef, mândria de fi realizat etc. - fac să merite
toate eforturile antreprenoriale, chiar dacă antreprenorul nu câştigă super-premiul. Pe de altă parte, aceasta explică de ce
antreprenorii au un avantaj faţă de companiile mari atunci când încearcă să descopere și să comercializeze noi descoperiri
importante. Întrucât o parte semnificativă a venitului antreprenorului este satisfacţia personală, el este cel mai economic furnizor
de inovații radicale. În consecinţă, este mult mai ieftin pentru firmele mari să aştepte ca antreprenorii să perfecţioneze inovaţiile
şi abia apoi să le cumpere.