TEMA 2: ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR.

REGLEMENTAREA JURIDICĂ
A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR

1. Noţiunea şi natura juridica a activităţii de întreprinzător.

1.1. Esenţa şi definiţia activităţii de întreprinzător.
1.2. Elementele caracteristice activităţii de întreprinzător.
1.3. Genurile activităţii de întreprinzător.
2. Obligaţiile întreprinzătorului.
2.1. Obligaţia întreprinzătorilor de a obţine licenţe pentru activităţile supuse
licenţierii.
2.2. Obligaţia de ţinere şi organizare a contabilităţii.
2.3. Obligația întreprinzătorului de a desfășura activitate în limitele concurenței
loiale.
2.4. Obligaţia de a contribui cu taxe şi impozite la cheltuielile publice.
2.5. Obligaţia întreprinzătorului de a nu polua mediul înconjurător.
2.6. Obligaţia întreprinzătorului de a respecta standardele de calitate a
mărfurilor, produselor și serviciilor în scopul protecției drepturilor consumatorului.

1. Noţiunea şi natura juridica a activităţii de întreprinzător

1.1. Esenţa şi definiţia activităţii de întreprinzător
Pentru a ne forma o imagine mai amplă, referitor la noţiunea activităţii de
întreprinzător, vom reda mai jos câteva definiţii din literatura de specialitate.
Astfel, în literatura de specialitate noţiunea „ activităţii de întreprinzător” este identică
cu noţiunea de „business” şi înseamnă un proces economic creativ de realizare şi
comercializare a bunurilor materiale; adică producerea de alimente, de mărfuri de larg
consum, construcţia de spaţii locative, de edificii industriale, ştiinţifice şi experimentale,
prestarea de servicii informaţionale, într-un cuvânt, a tot ce se creează pentru vânzare, având
calităţi consumabile concrete şi un preţ capabil să satisfacă diverse cerinţe ale oamenilor.
În același context, activitatea de întreprinzător este un proces de creare a ceva nou, care
conţine în sine o anumită valoare economică; proces care absoarbe timp şi forţe; proces care
presupune o responsabilitate financiară şi morală, proces care aduce ca rezultat un beneficiu
material, satisfacţie personală şi bucurie de propriile succese.
Legislaţia Republicii Moldova prin intermediul Legii Republicii Moldova cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi nr.845/1992 stipulează în art.1 că activitate de întreprinzător,
adică antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producţie, executare a lucrărilor şi
prestare a serviciilor, desfăşurată de către cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod
independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor
patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.
În sensul legii de mai sus menţionate, persoanele fizice dar şi cele juridice ce desfăşoară
activitate de fabricare a producţiei, prestarea serviciilor, precum şi executarea lucrărilor
poartă denumirea de antreprenori.
Observăm, că legiuitorul Republicii Moldova nu defineşte expres noţiunea de
„activitate de întreprinzător”, ea este utilizată în Codul civil al Republicii Moldova în sensul
în care este acceptată de către legislaţia internaţională.
Din considerentele sus menționate, activitatea de întreprinzător poate fi definită în
modul următor: ea reprezintă activitatea de producere şi comercializare a mărfurilor, de
executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, care este desfăşurată din proprie iniţiativă, în
nume propriu şi pe risc propriu, dar şi sub răspundere patrimonială proprie, de către
persoanele fizice şi cele juridice, ce sunt organizate în corespundere cu legislaţia în vigare, cu
scopul prioritar de a-şi asigura o sursă de venit permanentă.
1.2. Elementele caracteristice activităţii de întreprinzător
Activitatea independentă presupune libertatea întreprinzătorului în alegerea obiectului
viitoarei activităţi şi a metodelor de lucru, inadmisibilitatea imixtiunii în afacerile private.
Întreprinzătorul activează din propria voinţă şi în interesul său propriu. Activitatea
independentă a întreprinzătorului are, totuşi, anumite limite, astfel că nu putem vorbi de
libertate totală. Independenţa lui poate fi limitată de actele normative, dar numai în măsura
necesară asigurării securităţii statului, ordinii publice, sănătăţii, drepturilor şi libertăţilor
legale ale altor persoane etc.
Activitatea din proprie iniţiativă este activitatea care se exercită prin propriul spirit de
întreprinzător şi propria ingeniozitate. Iniţiativa trebuie să fie raţională, întemeiată, reală şi
legală. Nimeni nu poate fi obligat să practice activitatea de întreprinzător.
Activitatea în nume propriu este desfăşurată de întreprinzător sub denumirea de firmă
proprie, dacă este persoană juridică cu scop lucrativ, iar de întreprinzătorul individual sub
numele său, care trebuie să fie inclus în denumirea de firmă. Denumirea de firmă şi numele
individualizează întreprinzătorul în activitatea sa.
Activitatea pe riscul propriu şi sub răspunderea patrimonială proprie. Riscul activităţii
de întreprinzător, spre deosebire de alte noţiuni juridice ale riscului, poate fi definit ca
activitatea acestuia pe piaţă, în condiţiile incerte referitoare la posibilul câştig sau pierdere,
când cel care ia decizia, nefiind în stare să prevadă faptul dacă va obţine profit sau va suferi
pierderi, trebuie, totuşi, să opteze pentru una din deciziile optime. Răspunderea materială a
întreprinzătorului este diversă, în funcţie de forma organizatorico-juridică, şi intervine atunci
când activitatea sa este ineficientă sau când nu şi-a onorat obligaţiile. Activitatea în scopul
asigurării unei surse de venit permanent.
Activitatea de întreprinzător presupune obţinerea sistematică a unei surse de venit, ca
rezultat al unei activităţi continue, şi nu ocazionale.
1.3. Genurile activităţii de întreprinzător
Genurile activităţii de întreprinzător pot fi deduse din definiţia dată la art.1 al Legii nr.
845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi:
 fabricarea producţiei;
 executarea lucrărilor;
 prestarea serviciilor
În definiţie nu a fost indicată cea mai răspândită activitate – comercializarea mărfurilor
şi a produselor.
Mai sunt şi alte genuri de activitate reglementate de legislaţie: activităţile bancare, de
investiţii, operaţiunile cu valorile mobiliare, de asigurare etc.
În legislaţia altor state acţiunile întreprinse de agenţii economici în procesul activităţii
lor sunt denumite acte sau fapte de comerţ (Franţa, România).
Fabricarea producției (producerea mărfurilor) este acel tip de activitate economică cu
caracter general, care are ca obiect transformarea materiilor prime şi a materialelor în produse
noi cu o valoare mai mare.
Executarea lucrărilor este activitatea economică prin care întreprinzătorul se obligă să
îndeplinească, într-un termen stabilit, o anumită lucrare, fie din propriul material, fie din
materialul beneficiarului. Acestea sunt lucrări de construcţii, montaj.
Prestarea serviciilor este acel gen de activitate economică destinată satisfacerii
necesităţilor persoanelor fizice şi juridice prin acordarea diferitelor servicii: consultative, de
transport, de asigurare, de deservire socială etc.
Comercializarea mărfurilor şi produselor. Tot spectrul de produse şi servicii sunt
destinate, în general, consumatorilor. Comercializarea mărfurilor poate fi făcută direct şi
nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro proprii ori prin intermediari
(firme de distribuţie). Toate mărfurile şi serviciile sînt destinate consumatorilor. Între
producător şi consumator însă există de regulă unul sau mai mulţi intermediar , altfel spus,
comercianţi, care cumpără de la producător mărfuri pentru a le revinde fie consumatorilor
nemijlocit, fie altor comercianţi.
Actul de comercializare presupune transferul dreptului de proprietate asupra unui bun
de la vânzător la cumpărător.
După importanţa pentru societate, activităţile de întreprinzător pot fi clasificate în:
 activităţi interzise;
 activităţi monopol de stat;
 activităţi monopoluri naturale;
 activităţi supuse licenţierii;
 activităţi practicate în baza patentei de întreprinzător;
 activităţi care pot fi practicate liber, fără autorizaţie specială.
Activităţile interzise. Legislaţia nu conţine o listă a activităţilor economice interzise aşa
cum fusese anterior. În lipsa unor reglementări exprese, în această listă se includ activităţile
care pot să aducă un profit material şi pentru care este prevăzută o pedeapsă penală sau
administrativă. Potrivit Codului penal nr.985/2002, se interzic şi se sancţionează: traficul de
fiinţe umane (art.165), traficul de copii (art.206), munca forţată (art.168), practicarea ilegală a
medicinii şi activităţii farmaceutice (art.214), proxenetismul (art.220) etc.
Activităţile monopol de stat sunt desfăşurate exclusiv de organe ale statului sau de
persoane juridice constituite de stat.
Monopolul de stat este definit ca situaţie în care un număr limitat de agenţi economici
sunt învestiţi de către autorităţile administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau cu drepturi
exclusive de desfăşurare a unei anumite activităţi aducătoare de profit.
Se consideră monopol al statului domeniile de activitate, prin intermediul cărora
organele respective ale administraţiei publice îşi exercită funcţiile legate de apărarea şi
securitatea statului, precum şi cele în care sînt produse şi comercializate anumite tipuri
specifice de mărfuri (servicii).
Potrivit Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, art. 10 alin.(3),
numai întreprinderilor de stat li se permite să desfăşoare următoarele activităţi legate de:
- supravegherea şi tratamentul bolnavilor care suferă de narcomanie, boli contagioase
periculoase şi deosebit de periculoase, inclusiv de boli dermatovenerice infecţioase precum şi
de boli psihice în forme agresive şi eliberarea avizelor corespunzătoare;
- efectuarea expertizei pentru determinarea pierderii temporare sau stabile a capacităţii
de muncă, precum şi a examenelor şi controalelor medicale periodice şi preventive decretate
ale cetăţenilor;
 - tratamentul animalelor ce suferă de boli deosebit de periculoase;
- confecţionarea ordinelor şi medaliilor;
-producerea emblemelor ce confirmă achitarea impozitelor şi taxelor de stat;
- prestarea serviciilor poştale (cu excepţia poştei exprese), confecţionarea timbrelor
poştale;
- producerea şi comercializarea tehnicii militare speciale şi de luptă, a substanţelor
explozive (cu excepţia prafului de puşcă), precum şi producerea oricăror feluri de arme;
- evidenţa de stat, înregistrarea de stat şi inventarierea tehnică (inclusiv paşaportizarea)
a bunurilor imobile, restabilirea documentelor pentru dreptul de proprietate şi administrarea
acestor bunuri;
- imprimarea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, imprimarea valorilor
mobiliare de stat;
- efectuarea lucrărilor astronomo-geodezice, gravimetrice, a lucrărilor în domeniul
hidrometeorologiei.
Pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul
Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat,
organele fiscale, Agenția Servicii Publice sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a
licenţei aplică amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor
menţionate.
Prin monopol natural legiuitorul desemnează situaţia în care producerea, transportarea,
comercializarea, procurarea mărfurilor şi grupurilor de mărfuri fungibile, precum şi prestarea
anumitor tipuri de servicii, în virtutea unor factori de ordin natural, economic sau tehnologic
se află sub controlul direct al unuia sau al mai multor agenţi economici.
Lista activităţilor monopoluri naturale este aprobată prin Hotărârea Guvernului
nr.582/1995 cu privire la reglementarea monopolurilor.
Astfel de activităţi sunt:
- activităţi legate de căile ferate magistrale cu zonele lor de protecţie, instalaţiile de
cale, construcţiile de arbă şi serviciile de exploatare a acestora;
- activităţi legate de staţiile şi punctele de tiraj pentru prelucrarea tehnologică şi trecerea
garniturilor de tren (materialului rulant);
- activităţi legate de gările feroviare;
- activităţi legate de autostrăzile, construite din contul bejetelor republican şi locale, cu
zonele de protecţie, construcţiile de arbă şi serviciile de întreţinere şi exploatare a acestora;
- activităţi legate de căile nevigabile naturale şi artificiale, cu sistemele de navigaţie şi
condiţiile navigabile asigurate;
- activităţi legate de porturile fluviale, instalaţiile portuare, debarcaderele şi danele de
acostare de folosinţă generală pe căile de comunicaţie pe ape naturale, cu serviciile de
întreţinere şi exploatare a lor;
- activităţi legate de întreprinderile pentru toate tipurile de transport în comun, cu
exepţia taximetrilor;
- activităţi legate de reţele magistrale de telecomunicaţii;
- activităţi legate de reţele de televiziune şi radiodifuziune pentru difuzarea
radioprogramelor de stat:
- activităţi legate de reţele publice de radiodifuziune prin fir;
- activităţi legate de reţele de telecomunicaţii internaţionale;
- activităţi legate de reţeaua de difuziune a presei periodice;
- activităţi legate de în complexul termico-energetic;
- activităţi legate de întreprinderile staţionare de producere a energiei electrice şi
termice, conectare la sistemul energetic unic;
- activităţi legate de reţelele electrice de toate tensiunile şi reţelele termice magistrale
ale sistemului energetic unic;
- activităţi legate de aeroporturile, complexele de construcţii şi mijloace tehnice ale
aeroporturilor, sistemelor de dirijare a circulaţiei aeriene, de comunicaţie dintre navele
aeriane şi de asigurare a securităţii decolării şi aterizării aeronavelor etc.
Reglementarea juridică deosebită a acestor activităţi se datorează faptului că, pe de o
parte, prezintă un risc sporit, iar pe de alta, agenţii economici care desfăşoară astfel de
activităţi pot influenţa negativ piaţa bunurilor sau serviciilor. De exemplu, din lipsă de
concurenţă, consumatorul nu poate schimba agentul economic care livrează energie termică,
energie electrică, apă, gaze naturale etc, fiind nevoit să accepte toate condiţiile impuse de
societatea care îi prestează aceste servicii. Statul îşi rezervă dreptul să intervină în activitatea
acestor societăţi comerciale pentru a proteja consumatorii de posibilele abuzuri şi de aceea
aceste genuri de activate sunt desemnate ca monopoluri naturale.
Activităţile supuse licenţierii. Sunt anumite activităţi care necesită o autorizare specială
din partea organelor abilitate ale statului sub formă de licență.
Activităţile practicate în baza patentei de întreprinzător. Activităţile de întreprinzător
care pot fi desfăşurate în baza patentei de întreprinzător sunt stabilite la anexa nr.l a Legii
nr.93/1998 privind patenta de întreprinzător.
 2. Obligaţiile întreprinzătorului
2.1. Obligaţia întreprinzătorilor de a obţine licenţe pentru activităţile supuse
licenţierii
Pentru a desfășura unele activități sau operațiuni, agentul economic trebuie să obțină
diverse documente de la instituții de stat (numite autorități emitente).
În limbaj juridic, toate documentele de acest fel sunt numite acte permisive (autorizație,
certifcat, permis, aviz, aprobare, coordonare, brevet, de atestat de calificare).
Măsurile de protecţie de care benefciază întreprinderea Dvs. se aplică în privinţa
oricărui act permisiv, indiferent de denumirea acestuia – autorizaţie, permis, certifcat, aviz,
notifcare, aprobare, coordonare etc.
Actul permisiv este un document sau înscris constatator prin care autoritatea emitentă
constată unele fapte juridice și/sau învestește solicitantul cu o serie de drepturi și de obligații
pentru inițierea, desfășurarea și/sau încetarea activității de întreprinzător sau a unor acțiuni
aferente acestei activități.
Astfel, actele permisive sunt documente oficiale fără de care nu se poate desfășura
activitatea, presta un serviciu, comercializa un bun.
De regulă, desfășurarea acestor activități/operațiuni în lipsa actului permisiv este
interzisă și sancționată de lege.
Actul permisiv este un document, emis de o autoritate emitentă, care întrunește cel
puțin unul din următoarele criterii:
 constituie o condiție și/sau o cerință pentru inițierea, desfășurarea sau încetarea
activității de întreprinzător în unul sau în mai multe domenii concrete;
 se referă la bunurile mobile și/sau imobile și la serviciile utilizate, fabricate sau
comercializate în activitatea de întreprinzător;
 califică, confirmă și/sau atestă competențele profesionale ale angajaților unei
persoane care desfășoară activitate de întreprinzător.
Autoritățile emitente sunt în drept, în limita atribuțiilor prevăzute de lege, să solicite/să
elibereze și să invoce persoanelor care desfășoară activitate de întreprinzător și/sau
angajaților acestora doar actele permisive stabilite în Nomenclatorul actelor permisive, expus
în anexa la Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător nr.160
din 22.07.2011.
Există mai multe autorități emitente care emit acte permisive, toate acestea fiind
stabilite de Nomenclatorul actelor permisive, care conține:
  toate actele permisive din RM;
 lista autorităților emitente de acte permisive;
 costul actului permisiv; perioada de valabilitate a actului permisiv.
IMPORTANT! Sub incidența prezentei legi nu cad raporturile ce țin de genurile de
activitate de pe piața financiară (bancară și nebancară), de licențiere a activității de
întreprinzător, prevăzută de Legea nr.451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin
licențiere a activității de întreprinzător, și nici procedura de eliberare a actelor permisive de
către autoritățile administrației publice locale.
Raporturile reglementate de prezenta lege cad sub incidența Legii nr.235 din 20 iulie
2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător în măsura
în care prezenta lege nu prevede altfel.
Ce condiții trebuie de respectat pentru a obține actul permisiv?
În funcţie de actul permisiv solicitat, trebuie să respecte una sau mai multe dintre
următoarele condiţii:
 cerinţe faţă de încăpere (de ex. încăperea în care veți depozita produsele);
 cerinţe faţă de calitatea produselor (de ex. produsele fabricate sau importate);
 cerinţe de califcare faţă de colaboratorii întreprinderii (de ex. certifcate de
atestare în domeniul lucrărilor de construcție);
 cerinţe generale faţă de întreprinderea (de ex. să nu aveți datorii față de buget).
Eliberarea actului permisiv. Pentru obţinerea actului permisiv, solicitantul depune la
autoritatea emitentă, personal sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit conform
legii, direct la sediul autorității, fie prin scrisoare recomandată, prin intermediul sistemelor
informaţionale dedicate sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu
semnătura electronică avansată calificată, prin intermediul mijloacelor electronice de
comunicare), cererea la care anexează actele necesare, prevăzute de actul legislativ ce
reglementează respectiva activitate, sau cererea însoţită de o declaraţie pe propria răspundere
privind respectarea condiţiilor din actele legislative ce reglementează activitatea pentru care
solicită actul permisiv.
Autoritatea emitentă va elibera imediat şi necondiţionat solicitantului certificatul
constatator, în modul în care a fost depusă cererea. Actul permisiv se eliberează în termen de
10 zile lucrătoare, dacă legea care guvernează domeniul respectiv nu prevede un alt termen,
începând cu ziua eliberării certificatului constatator, dacă legile care guvernează domeniul
respectiv sau tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.
 Ce înseamnă suspendarea sau retragerea actului permisiv. Suspendarea sau
retragerea este o restricţie pentru întreprinderea de a dispune de dreptul oferit de actul
permisiv.
Suspendarea este o măsură temporară, care se face pe un termen de cel mult 2 luni,
dacă legea specială nu stabilește un alt termen. Actului permisiv poate fi suspendat doar la
cererea titularului sau atunci când nu sunt achitate plăţile necesare pentru actul permisiv.
Retragerea este măsura prin care actul permisiv eliberat anterior se anulează.
Suspendarea și retragerea actului permisiv se face în cazul în care întreprinderea nu
îndeplinește legislaţia în temeiul căreia a fost emis actul permisiv.
Actul permisiv poate fi retras:
 la cererea titularului sau atunci când declaraţia pe propria răspundere sau
documentele anexate conţin date eronate;
 nu au fost îndeplinite, în mod repetat, prescripţiile privind lichidarea încălcărilor
ce ţin de condiţiile de eliberare a actului permisiv;
 nu au fost înlăturate în termenul stabilit de lege circumstanţele care au dus la
suspendarea valabilităţii actului permisiv;
 s-a constatat transmiterea dreptului acordat prin actul permisiv altei persoane
sau încălcarea altor cerinţe privind desfășurarea activităţii.
Suspendarea/retragerea se face pentru orice încălcare? Nu. Suspendarea/retragerea
actului permisiv este o măsură extraordinară. În dependenţă de gravitatea încălcărilor pe care
le-a admis întreprinderea, autoritatea emitentă va recurge la una din următoarele 2 măsuri: în
cazul unor încălcări care nu prezintă riscuri majore – autoritatea va cere, prin intermediul
unei notifcări, să înlăturaţi încălcările; în cazul unor încălcări care prezintă riscuri majore –
autoritatea va suspenda/ retrage actul permisiv.
Autoritatea emitentă va recurge la suspendarea/retragerea actului permisiv dacă:
 încălcările admise de întreprinderea aduc o gravă atingere interesului public,
securităţii naţionale, ordinii sau sănătăţii publice și care nu pot fi remediate;
 dacă întreprinderea nu a înlăturat, în termenul stabilit, încălcările indicate în
notifcarea expediată de autoritatea emitentă.
Important! Suspendarea/retragerea actului permisiv poate fi efectuată doar prin decizia
instanţei de judecată, luată la cererea autorităţii emitente. Instanţa de judecată este obligată să
emită decizia de suspendare/retragere a actului permisiv în cel mult 5 zile lucrătoare de la
data adresării în instanţă a autorităţii emitente.
 Ca excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, autoritatea emitentă poate
suspenda/retrage actul permisiv prin decizie proprie. În acest caz, autoritatea emitentă este
obligată să se adreseze instanţei de judecată în cel mult 3 zile lucrătoare. În caz contrar,
suspendarea/retragerea actului devine nulă.
Măsuri de protejare a întreprinderii. Dacă s-a constatat că la eliberarea, suspendarea
sau retragerea actului permisiv drepturile întreprinderii au fost lezate, puteţi întreprinde una
sau mai multe dintre următoarele măsuri:
 încercaţi să soluţionaţi confictul cu organul de control în mod amiabil, prin
expedierea unei petiţii în adresa autorităţii emitente;
 dacă apreciaţi că confictul nu poate fi soluţionat amiabil, iniţiaţi o acţiune în
judecată.
Important: Se anexează la petiţie, plângere și cererea adresată instanţei toate
documentele necesare care confrmă încălcările admise de autoritatea emitentă la eliberarea,
suspendarea sau retragerea actului permisiv.
Petiție în adresa autorității emitente. La constatarea unei încălcări din partea autorităţii
emitente sau colaboratorilor acestora, expediaţi o petiţie în adresa autorităţii emitente,
folosind aceste modele: petiţie pentru încălcările admise la eliberarea actului permisiv; petiţie
pentru încălcările admise la suspendarea/retragerea actului permisiv.
Contestare în instanța de judecată. Întreprinderea este în drept să conteste în instanţa
de judecată orice fapte (acţiuni sau omisiuni) ale autorităţii emitente ce ţin de eliberarea,
suspendarea sau retragerea actului permisiv. Pot fi supuse contestării în instanţă: orice
document emis de autoritatea emitentă (de ex. decizia de refuz de eliberare a actului);
nesoluţionarea în termen a unei cereri (de ex. refuzul de a primi o cerere sau lipsa unui
răspuns în termen de 30 zile, în cazul în care legea specială nu prevede un alt termen sau nu
se aplică procedura de aprobare tacită).
Procedura de contestare în instanța de judecată. Iniţierea unei acţiuni în instanţa de
judecată contra autorităţii emitente, se va efectua în următorul mod:
 Pasul 1: adresaţi o cerere prealabilă organului de control;
 Pasul 2: adresaţi o cererea de chemare în judecată, dacă organul de control nu a
satisfacut solicitările din cererea prealabilă.
Cererea prealabilă către autoritatea emitentă . Puteţi expedia o cerere prealabilă
separată sau folosi, în această calitate, petiţia expediată autorităţii emitente. Expediaţi cererea
prealabilă (petiţia) în termen de cel mult 30 zile de la apariţia faptei sau documentului pe care
îl contestaţi.
 Important: Adresarea unei cereri prealabile către autoritatea emitentă este o etapă
obligatorie pînă la iniţierea unei acţiuni în instanţa de judecată. Lipsa cererii prealabile sau
nerespectarea termenului de 30 de zile duce la refuzul instanţei de judecată de a primi cererea
de chemare în judecată.
Cererea de chemare în judecată. Iniţierea unei acţiuni contra autorităţii emitente se face
prin expedierea cererii de chemare în instanţa de judecată de contencios administrativ.
Expediaţi cererea de chemare în termen de cel mult 30 zile: de la data primirii răspunsului la
cererea prealabilă (dacă organul de control a răspuns); de la data primirii de către autoritatea
emitentă a cererii prealabile (dacă organul emitentă nu a răspuns).
Important: Întreprinderea este scutită de plata taxei de stat la depunerea acţiunii în
contencios administrativ. Cererea de reparare a prejudiciului material și moral poate fi
înaintată și împotriva funcţionarului public al autorităţii emitente, care a elaborat actul
administrativ contestat sau care a refuzat să soluţioneze cererea. Funcţionarul introdus în
proces are calitate procesuală de sine stătătoare de pîrît și instanţa îl poate obliga să achite
despăgubiri solidar cu autoritatea publică.
Suspendarea executării actului contestat. Odată cu depunerea acţiunii, puteţi cere
suspendarea, totală sau parţială, a actului contestat. În practică, instanţa de judecată va da curs
cererii de suspendare numai dacă va constata că actul este susceptibil de a cauza un
prejudiciu iminent, care ar putea f ireparabil, sau dacă vor exista temeiuri vădite privind
ilegalitatea actului.
Termenul de valabilitate a actului permisiv și prelungirea lui . Pentru a afla termenul
de valabilitate a actului permisiv care vă interesează, consultați Nomenclatorul actelor
permisive. Dacă intenționați să continuați activitatea indicată în actul permisiv, va trebui să
cereți prelungirea termenului, până la expirarea termenului inițial/anterior.
Când se cere reperfectarea autorizației? Reperfectarea autorizației, avizului sau altui
act permisiv este necesară atunci când:
 numele/denumirea titularului s-a modificat;
 s-au modificat alte date reflectate în actul permisiv, fără a căror actualizare nu
poate fi identificată legătura dintre actul permisiv, obiectul actului şi titular.
În termen de 10 zile lucrătoare de la apariția unuia dintre temeiurile de mai sus, veți
depune la autoritate o cerere de reperfectare a actului, însoțită de actul permisiv și
documentele ce confirmă modificările. Autoritatea va emite decizia de reperfectare a actului
permisiv în termen de 5 zile lucrătoare și vă va elibera imediat actul reperfectat/nou.
 Ghișeul unic. Ghișeul unic este punctul unic (comun), geografic sau electronic, de
recepționare a cererilor și eliberare a actelor permisive, organizat de autoritatea emitentă.
Agenţii economici din Republica Moldova au acum posibilitatea de a depune în regim
online declaraţii și cereri pentru eliberarea, prelungirea, reperfectarea licenţelor și
autorizaţiilor gestionate de Agenţia Servicii Publice prin intermediul Sistemului
informaţional unic pentru gestionarea şi eliberarea actelor permisive (SIA GEAP). Sistemul a
fost lansat pe 9 iulie 2018.
De exemplu: Agenția Medicamentului găzduiește Ghișeul unic pentru eliberarea actelor
permisive în domeniul medicamentului; Agenţia Naţională Transport Auto găzduiește
Ghişeul unic pentru eliberarea actelor permisive în domeniul transportului rutier; Serviciul
Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din subordinea MAI găzduiește Ghişeul unic
pentru eliberarea actelor permisive în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Conform legii, instituțiile de stat care dispun de ghișeu unic trebuie să obțină de sine
stătător informații/documente de la alte instituții de stat, fără a cere întreprinzătorului să
prezinte aceste informații/documente. Totuși, în practică, instituțiile de stat nu dispune de
facilitățile necesare (tehnologii informaționale, servicii de curierat etc.), care le-ar permite să
obțină de sine stătător informații/documente de la alte instituții de stat. Drept consecință, în
cele mai dese cazuri, instituțiile de stat cer întreprinzătorilor să obțină și să prezinte astfel de
informații/documente.
Obligaţia întreprinzătorilor de a obţine licenţe pentru activităţile supuse licenţierii.
Din momentul înregistrării de stat, întreprinderea poate să desfăşoare orice gen de
activitate, cu excepţia celor interzise de lege. Este prevăzută o listă a tipurilor de activitate a
căror practicare este permisă doar întreprinderilor de stat, de exemplu, tipărirea bancnotelor şi
baterea monedelor naţionale, tipărirea valorilor mobiliare, confecţionarea ordinelor şi
medaliilor.
Mai sunt şi genuri de activitate pentru practicarea cărora este nevoie de obţinerea unor
acte suplimentare, cum este licenţa.
Licenţa este un act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de
licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul
titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în
aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere.
Autorităţile de licenţiere sînt:
a) Agenția Servicii Publice;
b) Banca Naţională a Moldovei;
 c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei;
f) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;
g) Consiliul Coordonator al Audiovizualului Procedura de obţinere a licenţei.
Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana
împuternicită de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă
personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document
electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate,
semnată de persoana care depune:
a) cererea(declarația), ce conţine: denumirea, forma juridică de organizare, sediul,
IDNO-ul întreprinderii sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP-ul
persoanei fizice ce practică activitatea de întreprinzător;
b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de
licenţă intenţionează să obţină licenţă ori să o prelungească;
c) declarația pe propria răspundere a solicitantului de licenţă privind asumarea
respectării condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită
licenţă şi privind autenticitatea documentelor prezentate;
d) lista documentelor care se anexează la cererea (declaraţia) de eliberare/prelungire a
licenţei.
La cererea (declaraţia) pentru eliberarea licenţei se anexează documentele suplimentare
în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licenţiată
pentru care se solicită licenţa.
Documentele se depun în original (cu excepţia cazului în care se utilizează serviciul e-
licenţiere sau portalul unic al serviciilor publice) sau în copii, inclusiv pe suport electronic, cu
prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare, cu excepţia celor stabilite pentru
verificare prin procedura ghişeului unic.
La cererea (declaraţia) pentru prelungirea licenţei se anexează numai documentele care
necesită actualizare sau care conţin date diferite de cele prezentate pentru eliberarea licenţei.
Pentru obţinerea, prelungirea sau reperfectarea licenţei prin intermediul serviciului e-
licenţiere, conducătorul întreprinderii sau al organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta
sau persoana fizică va accesa portalul unic al serviciilor publice.
 Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică de către autoritatea de
licențiere fără implicarea solicitantului.
Licenţa se perfectează și se înmânează titularului în cel mult 3 zile lucrătoare până la
expirarea termenului stabilit pentru eliberarea acesteia sau în prima zi lucrătoare după
expirarea termenului stabilit pentru eliberarea acesteia, începând cu ziua primirii
documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei.
Menţiunea despre data primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru
eliberarea licenţei se face pe borderoul documentelor primite de la solicitantul de licenţă sau
pe versoul deciziei de eliberare/prelungire a licenţei, în cazul utilizării serviciului e-licenţiere.
În cazul în care titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de activitate
indicat în licenţă după expirarea termenului ei de valabilitate, el este în drept să solicite,
inclusiv prin intermediul serviciului e-licenţiere, prelungirea licenţei pe termenele prevăzute
de lege, cu achitarea taxei pentru licenţă, stabilită conform legii, cu cel mult 30 de zile înainte
de expirarea termenului de valabilitate a licenţei, dar nu mai târziu de ultima zi de expirare a
termenului de valabilitate a acesteia. În acest caz, pe licenţă se va aplica menţiunea privind
prelungirea termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou.
Menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe acelaşi
formular al licenţei sau, după caz, pe un formular nou, pînă la expirarea termenului anterior
de valabilitate a licenţei. În cazul dat, termenul nou de valabilitate a licenţei va curge din
ultima zi calendaristică în care a expirat termenul anterior de valabilitate a acesteia.
Menţiunea privind prelungirea valabilităţii licenţei se autentifică cu ştampila autorităţii de
licenţiere şi cu semnătura conducătorului.
Licenţa conţine:
 denumirea autorităţii de licenţiere;
 seria, numărul şi data eliberării licenţei;
 denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului de licenţă
întreprindere sau organizaţie, persoană juridică sau fizică ori numele, prenumele
şi adresa titularului de licenţă persoană fizică;
 data şi numărul certificatului de înregistrare de stat a întreprinderii sau
organizaţiei, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori seria şi numărul
buletinului de identitate, IDNP al persoanei fizice;
 genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se eliberează
licenţa;
 termenul de valabilitate a licenţei;
  semnătura conducătorului autorităţii de licenţiere sau a adjunctului acestuia
autentificată prin aplicarea;
 ştampilei acestei autorităţi. Sfera de acţiune a licenţei.
Licenţele eliberate de către Agenția Servicii Publice sunt valabile pe întreg teritoriul
R.M.
În afara hotarelor R.Moldova licenţa este valabilă în corespundere cu acordurile
internaţionale la care Moldova este parte.
Termenul de valabilitate al licenţei.
Licenţa se eliberează pe un termen de un an, pentru următoarele genuri de activitate:
- activitatea legată de jocurile de noroc;
- organizarea şi desfăşurarea loteriilor, întreţinerea cazinourilor;
- importul alcoolului etilic, importul şi (sau) comercializarea angro a producţiei
alcoolice şi a berii importate;
- importul şi (sau) prelucrarea tutunului, fabricarea şi comercializarea angro a
produselor din tutun şi (sau) comercializarea angro a tutunului fermentat şi a
produselor din tutun;
- comercializarea cu amănuntul a produselor din tutun etc.
Licenţa se eliberează pe un termen de 3 ani pentru activităţile de: fabricarea alcoolului
etilic, producţiei alcoolice, berii sau păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a
producţiei alcoolice şi a berii produse de producătorii autohtoni.
Pentru toate celelalte genuri de activităţi licenţele se eliberează pe un termen de cinci
ani.
Sistarea temporară și retragerea licenței. Drept temei pentru suspendarea temporară a
licenţei servesc următoarele [art.10 Legea nr. 160/2011]:
 cererea titularului de licenţă cu privire la suspendarea licenţei;
 neachitatrea anuală ori trimestrială a taxai pentru licentă, în termenul prevăzut;
 nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de
eliberare a dublicatului licenţei pierdute ori deteriorate.
Decizia cu privire le suspendarea temporară se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă
în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii ei.
Termenul de sistare temporară a licenţei nu poate depăşi 2 luni, dacă legile care
reglementează activitatea licenţiată respectivă nu prevede altfel.
 Dacă titularul de licenţă înlătură circumstanțele care au dus la sistarea temporară a
licenței, atunci el este obligat să înştiinţeze în scris autoritatea de licenţiere cu privire la
înlăturarea circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară a licenţei.
Pe perioada de suspendare a licenței, termenul de valabilitate nu se prelungește. Adică
agentul economic nu poate cere după reluarea valabilității licenței ca termenul acestei să fie
mai mare din motivul că ia fost sistată licența.
Drept temei pentru realizarea acţiunilor prevăzute de lege în vederea retragerii licenţei
servesc [art.11 Legea nr. 160/2011]:
a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere;
d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în
scopul desfăşurării genului de activitate licenţiat;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la suspendarea
temporară a licenţei;
f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de
condiţiile de licenţiere.
Menţiunea referitoare la data şi numărul deciziei privind retragerea licenţei se înscrie
în registrul licenţelor nu mai târziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. În
cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie. Titularul de licenţă este obligat, în
decurs de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de retragere a licenţei, să depună la
autoritatea de licenţiere licenţa retrasă.

2.2. Obligaţia de ţinere şi organizare a contabilităţii

Toate persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, inclusiv
reprezentanţele şi filialele întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în
Republica Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică
de organizare, prin art. 2 al Legii contabilităţii, nr.287 din 15.12.2017, urmează să ţină
evidenţa contabilă în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Contabilitatea reprezintă un sistem complex de evidenţă, informare şi gestiune, în
baza căruia să determină indicatorii necesari pentru întocmirea declaraţiilor, altor
documente utilizate în vederea calculării şi achitării impozitelor, efectuării decontărilor.
Ca instrument principal al gestiunii patrimoniului, stocării şi analizei rezultatelor
obţinute, contabilitatea trebuie să asigure:
 a) înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiei cu privire
la patrimoniu, cheltuielile de fabricare şi circulaţie, decontările, obligaţiile, drepturile şi
rezultatele obţinute, utilizate atât pentru necesităţile proprii, cât şi în relaţiile cu acţionarii,
clienţii furnizori, băncile, organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice;
b) controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate, al procedeelor de prelucrare utilizate
şi al exactităţii datelor contabile;
c) furnizarea informaţiei necesare determinării patrimoniului naţional, executării
bugetului, precum şi întocmirii raportului financiar pe ansamblul economiei naţionale.

2.3. Obligați a întreprinzătorului de a desfășura activitate în limitele concurenței loiale

Conform art. 126, alin. (2) din Constituţia R.Moldova, una din obligaţiile statului în
domeniul economiei naţionale este asigurarea libertăţii comerţului şi protecţiei concurenţei
loiale.
Prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera concurenţă,
precum şi consecinţele pe care le au încălcările acestor limite legale.
În acest sens Legea cu privire la concurenţă nr.183 din 11.07.2012 stabileşte bazele
organizatorice şi juridice ale protecţiei concurenţei, măsurile de prevenire, limitare şi
reprimare a activităţii monopoliste şi a concurenţei neloiale, este orientată spre dezvoltarea
relaţiilor de concurenţă pe pieţele de mărfuri ale Republicii Moldova.
Temeiul juridic al regulilor de concurentă referitoare la acordurile anticoncurenţiale
pentru Comunitatea Europeană articolul 101 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii
Europene (TFUE).
Concurenţa reprezintă o liberă competiţie între agenţii economici care oferă pe o piaţă
determinată produse sau servicii ce tind se satisfacă nevoi asemănătoare sau identice ale
consumatorilor, desfăşurată în scopul de a asigura existenţe sau expansiunea comerţului.
Pentru ca întreprinzătorii să-şi manifeste comportamentul concurenţial, trebuie să
existe un mediu adecvat, şi anume cel al economiei de piaţă, care implică existenţa unor
condiţii specifice, cum ar fi - liberalizarea comerţului (activităţii de întreprinzător).
Potrivit acestei condiţii, fiecare întreprinzător este în drept să-şi aleagă domeniul de
activitate, având deplina libertate de a produce şi/sau de a vinde mărfurile, de a presta
serviciile cerute de piaţă. Această condiţie îşi are fundamentul juridic în dispoziţii
constituţionale, potrivit cărora piaţa şi libera iniţiativă economică sunt factori de bază ai
economiei (art.9), iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi activităţii de
întreprinzător (art.126).
 În acord cu ele, au fost elaborate dispoziţii legale privind dreptul întreprinzătorului
persoană fizică de a-şi desfăşura activitatea fără a constitui o persoană juridică (Codul civil,
art.26) şi de a încheia orice act juridic neinterzis de lege şi dreptul întreprinzătorului persoană
juridică de a practica orice gen de activitate neinterzis de lege - existenţa unui număr suficient
de agenţi economici privaţi.
Această condiţie îşi are originea în principiul constituţional de libertate a activităţii de
întreprinzător, conform căruia legiuitorul permite persoanelor fizice a se înregistra ca
întreprinzător individual şi a participa la constituirea unor persoane juridice cu scop lucrativ
ca să desfăşoare activităţi economice aducătoare de profit. - liberalizarea preţurilor şi
tarifelor.
Conform art.6 alin.(6) din Legea nr. 845/1992, întreprinzătorii sunt în drept să
stabilească, în mod independent, preţurile şi tarifele la producţia fabricată sau la serviciile
prestate în bază de contract cu partenerii.
Prin art.9 alin.(4) lit. a) din legea nominalizată, autorităţilor publice li se interzice să
încheie acorduri sau să dea dispoziţii privind majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor
şi tarifelor care conduc la limitarea concurenţei. - asigurarea unui cadru legal. care să prevină
şi să sancţioneze concurenta ilicită, în absenţa unor reglementări legale de prevenire a
practicării ilicite a activităţii de întreprinzător s-ar ajunge la denaturarea funcţionării
economiei de piaţă;
Principiile de bază ale concurenţei [art.183 Legea nr.149/2012]:
Statul asigură libertatea activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi
apărarea drepturilor şi intereselor întreprinderilor şi ale cetăţenilor contra practicilor
anticoncurenţiale şi concurenţei neloiale;
Este interzis întreprinderilor să-şi exercite drepturile în vederea restrîngerii
concurenţei şi lezării intereselor legitime ale consumatorului;
Preţurile la produse se determină în procesul liberei concurenţe, pe baza cererii şi
ofertei, dacă legea specială nu prevede altfel.
Concurenta neloială este o încălcare a obligaţiei comerciantului de a folosi în
activităţile comerciale sau industriale numai procedee oneste și corecte.
Practici de concurență neloială:
 răspândirea unor informaţii false sau denaturate în stare să prejudicieze averea
şi/sau reputaţia unui alt agent economic;
 inducerea în eroare a cumpărătorului privitor la modul şi locul fabricării;
  folosirea neautorizată a emblemei comerciale, a firmei sau a mărcii, precum şi
copierea formei, ambalajului sau a aspectului exterior al mărfii unui alt agent
economic;
 dobândirea, folosirea sau divulgarea informaţiilor ştiinţifice, de producţie şi
comerciale, inclusiv a secretelor comerciale, fără acordul posesorilor lor).

2.4. Obligaţia de a contribui cu taxe şi impozite la cheltuielile publice

Capacitatea statului de a-şi realiza funcţia socială, economică, funcţia de respectare a
ordinii de drept, funcţia ecologică şi alte aspecte ale vieţii statale în mare măsură depinde de
mărimea veniturilor de care dispune şi care formează bugetul de stat.
Iar formarea bugetului, după cum se ştie, are loc prin recepţionarea veniturilor
provenite din impozitarea contribuabililor şi din alte plăţi ale populaţiei.
Cadrul normativ al Republicii Moldova prevede că subiectele impunerii sunt:
persoanele fizice şi juridice indiferent de statutul lor, de aici rezultă că şi întreprinzătorii sunt
supuşi impozitării.
Conform art.6 din Codul fiscal al Republicii Moldova nr. 1163-XIII din 24.04.1997
impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni
determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de
răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
Deşi nu urmărim scopul de a da o explicaţie mai amplă, dorind să explicăm
mecanismele de prestare a contribuţiilor obligatorii la care este supusă o persoană în
Republica Moldova, vom expune aici principalele caracteristici ale impozitului:
 Este un mod de acoperire a cheltuielilor publice, care sunt suportate de către
cetăţeni; impozitele trebuie să fie justificate întotdeauna prin randamentul lor.
 Impozitul are un caracter obligatoriu, de constrângere, şi se stabileşte conform
deciziei puterii publice care stabileşte natura cheltuielilor şi modalităţile de
acoperire a acestora.
Repartizarea cheltuielilor se efectuează conform principiului facultăţilor contributive
ale persoanelor fizice şi ale celor juridice prin respectarea unei justiţii fiscal.
2.5. Obligaţia întreprinzătorului de a nu polua mediul înconjurător
Dobândind posibilitatea de a transforma natura, omul nu şi-a pus mult timp problema
de a proceda raţional, în condiţii normale de echilibru şi dezvoltare a vieţii.
El a sesizat destul de târziu că este creaţia şi creatorul mediului său ambiant, care îi
asigură existenţa biologică şi, totodată, cea intelectuală. Exploatarea iraţională, în primul
rând, a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc.), apoi a celor neregenerabile (bogăţii
minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al acţiunilor omului asupra naturii.
Conform art. 32 din Legea privind protecţia mediului înconjurător, nr. 1515/1993,
agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligaţi să întreprindă un şir de
măsuri de protecţie a apelor, aerului, solului şi subsolului.
Conform art.59, Constituţia RM, protecţia mediului înconjurător, conservarea şi
ocrotirea monumentelor istorice şi culturale constituie o obligaţie a fiecărui cetăţean.
Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, sînt obligaţi conform art.32 al
Legii nr. 1515/1993:
a) să folosească cât mai econom energia, apa, să întreprindă măsuri pentru prevenirea
alunicărilor de teren, să nu admită eroziunea solului, salinizarea sau înmlăştinirea secundară,
compactarea şi poluarea solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele
solului cu îngrăşăminte minerale şi pesticide, să respecte normativele aplicării în agricultură a
substanţelor chimice;
b) să retehnologizeze procesele de producţie în vederea minimalizării deşeurilor prin
folosirea cît mai efecientă a materiei prime, să reducă folosirea substanţelor toxice,
inflamabile şi să le înlocuiască cu materiale alternative inerte, care asigură obţinerea unei
producţii finale cît mai durabile, să producă, să utilzeze şi să pună în circulaţie ambalaje
recuperabile, refolosibile, reciclabile sau uşor degradabile;
c) să doteze sursele generatoare de noxe cu dispozitive, echipamente şi instalaţii de
epurare, capabile de a reduce noxele evacuate sub limitele admisibile, stabilite de autorizaţiile
pentru mediu;
d) să planteze şi să întreţină în jurul unităţilor industriale, a complexelor zootehnice
perdele forestiere de protecţie şi spaţii verzi, să ţină sub o supraveghere permanentă starea
mediului din jurul unităţilor industrilae şi complexelor zootehnice şi să întreprindă măsuri de
protecţie a mediului;
e) să asigure supravegherea permanentă a construcţiilor şi instalaţiilor în cursul
funcţionării lor, să ia măsuri pentru prevenirea avariilor şi poluării accidentale a mediului, iar
în caz de producere a acestora să ia măsuri operative pentru înlăturarea cauzelor lor, să anunţe
imediat autorităţile pentru mediu, să lichideze pe cont propriu toate consecinţele avariilor şi
poluării accidentale, să repare prejudiciile aduse mediului, componenţilor lui, averii altor
proprietăţi şi sănătăţii persoanelor afectate;
f) să execute hotărârile şi dispoziţiile ministerelor, departamentelor şi autorităţilor
administraţiei publice locale referitoare la probelemele protecţiei mediului, să prezinte
autorităţilor pentru mediu întreaga informaţie referitore la influenţa activităţii economice
promovate asupra mediului şi componenţilor lui, să admită accesul necondiţionat şi la orice
oră al inspectorilor mediului la unităţile de producţie pentru a efectua controlul acţiunilor
activităţilor, susceptibile să afecteze mediul;
g) să solicite autorităţilor pentru mediu expertizarea activităţilor, susceptibile să
afecteze mediul;
h) să asigure condiţiile corespunzătoare pentru prevenirea poluării mediului cu
substanţe toxice, volatile, corozive, inflamabile sau cu pulberi de orice fel în timpul
transpotării şi păstrării lor.
2.6. Obligaţia întreprinzătorului de a respecta standardele de calitate a mărfurilor,
produselor și serviciilor în scopul protecției drepturilor consumatorului
Prin standard se înţelege o normă sau un ansamblu de norme care reglementează
calitatea, caracteristicile sau forma unui produs, unui serviciu sau unei lucrări.
Anume din considerente de protecţie, consumatorul trebuie să obţină de la agentul
economic informaţia care înlesneşte alegerea competentă a produsului propus.
Standardizarea mărfurilor, produselor şi serviciilor, asigurarea protecţiei consumatorilor
sînt metode prin care statul limitează libertatea activităţii de întreprinzător. Aceste limite însă
au un scop uman – protecţia intereselor generale ale societăţii.

Bibliografia:
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare de la 27 august
1994// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.l, 1994;
2. Codul Civil al Republicii Moldova 11.06.2002 nr.1107/2002// Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002;
3. Codul Fiscal al Republicii Moldova 17.12.1997//Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.62 din 18.09.1997;
4. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din
03.01.1992 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28.02.1994;
5. Legea Republicii Moldova cu privire la patenta de întreprinzător, nr. 93-XIV din
15.07.1998//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.72-73/485 din 06.08.1998;
6. Legea Republicii Moldova privind concurenţa, nr. 183 din 11.07.2012//Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 193-197 din 11.07.2012;
7. Legea Republicii Moldova privind protecţia mediului înconjurător, nr. 1515-XII din
16.06.1993//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 10/283 din 30.10.1993;
8. Baieş S., Roşca N., Dreptul afacerilor, Tipografia Centrală, Chişinău, 2004;
9. Cărpenaru St. D., Drept comercial român, ed. a VII-a, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2011;
10. Comentariul la Codul Civil al Republicii Moldova, Editura ARC, Chişinău, 2005;
11. Rusu V., Focşa Gh., Drept comercial, Editura Bons Offices, Chişinău, 2007;
12. Mărgineanu G., Mărgineanu L., Dreptul afacerilor, Editura Elena-V-I, Chișinău,
2004.